mmm
REVISTĂ TRIMESTRIALĂ DE ISTORIE LITERARĂ
A MINISTERULUI CULTURII
1990 (anul XXI) nr. 2 (79)
*
Director fondator
PERPESSICIUS
Redactor șef
PETRU CREȚI A
Secretar general de redacție
FĂNUȘ BĂILEȘTEANU
Redacția: ADRIAN BOTA, RUXANDRA MIHĂILĂ,
MANUELA TĂNĂSESCU (responsabil de număr).
Secretar principal de redacție
FLORIN VLAD
Tehnoredactor: OTTO PARASCHIV NECȘOIU, corector: OFELIA CONDEESCU;
fotograf: ION VICTOR VELCULESCU
SUMAR
5-b	Despre soarta manuscriselor inedite — (editorial de Petru CREȚI A)
Eminesciana
M. EMINESCU
Un vers horațian (Precizări de D. VATAMAN1UC)
lacob NEGRUZZI
8—11	Pogoriada — poem eroi-comic în «3 cînturi (Trunscrn ic si prefața de
.	Andrei NESTORESCU)
H	O scrisoare către Moses G ASTEI l (Prezentare .și nu Le de VirgiUn ELOREA)
Centenar
Vasile ALECSANDRI
13—18	O epistolă către Adela MORUZZ1 (Text comunicat si traducere de
Ion C. ROGOJANU)
Baibu ȘTEFĂNESCU-DELAVRANCEA
19—26	însemnări pe volumul de Poezii populare al lui Vasile ALECSANDRI
(Comentarii de Emilia Șt. MILICESCU)
Martha B1BESCU
27 — 37	File de jurnal —II (traducere de Marin BUCUR)
Revelația documentului
AL ODOBESCU
38 — 46	Curs de istoria artei (Text ales și stabilit, introducere și nete de Petru
CREȚ IA)
Arhivă contemporană
Onisifor GHIBU
47—54	Două scrisori către M. SADOVIÎANU (Notă introductivă de Fănus
BĂILEȘTEANU)
Petre PANDREA
55 —60	Neîmplinita întoarcere la matcă — două scrisori către dr. LIEBLICH
(Transcriere și prezentare de Petru CBEȚIA}
Petru COMARNESCU
61 — 69	Prima expoziție a lui Brâncuși în România (însemnări de Pavel ȚUGUI)
Dimitrie STELARU
70 — 80	înseninările — proză autobiografică (Introducere de Victor CORCII EȘ)
80—82	Cîteva date despre situația militară a poetului (Precizări de Gheorghe SA RĂU)
SUMAR
De amiciția
Ion BARBU
83—93	Scrisori către Miron NICOLESCU (Prezentare și note de Sorin POPESCU)
Hronicul și cîntecul vtrslelor
Lucian BLAGA—Sextil PUȘCARIU
94—102	Dialog epistolar din anii 1937—1939 (Text stabilit și note de Magdalena
VULPE și Mircea CENUȘĂ)
Lucian BLAGA - Domnița GIIERGHINESCU-VANIA
103—111	Dialog epistolar din anul 1942 (Transcriere și prefață de Simona
C1OCULESCU)
Laborator de creație
Mircea ELIADE
112-131	Tratat de Istoria religiilor. Cerul, V (Text stabilit de Manuela TĂNA-
SESCU cu prezentare și note de Mircea HAN DOC A)
Epistolar
Octavian GOGA
132—	142	Scrisori către Veturia Goga din anii 1921 — 1923 (Transcriere și note de
Mircea CENUȘĂ)
Mihai RALEA
143—145	O scrisoare din 1933 (Preambul de Florin VLAD)
Prima ^erba
Oscar Walter CISEK
146—	152	Trei poezii din tinerețe (Traduceri de Ștefan Aug. DOINAȘ, prezentare de
Ioana CISEK)
Sextil PUȘCARIU
153—159	Oda dedicată prea iubitului său unchi loan Popea — epistolă în versuri
din 1895 (Transcriere și adnotări de Vasile CORODI)
File de album
D. ANGHEL
160	și familia lui (Documentar fotografic prezentat de Mihail I. DRAGO-
hors text*	MIRESCU)
SUMAR
161-165
166-169
170-175
176-177
178-179
180-181
182-183
184—187
187
188-191
Mărturii
Al. MACEDONSKI
V. G. PALEOLOG
Evocarea maestrului (Comentarii de Fânuș BĂILEȘTEANU}
Scriitori români în arhive străine
George BAN EA
în corespondență cu Yannis CHRYSTALLOPOULOS, II (Text îngrijit de
Aurel SASU}
. Scriitori străini în arhive românești
A. UBICINI
«.. .rolul jucat de d-nii Rosetti si Brătianu... » — o altă scrisoare către A. D.
XENOPOL (Comentarii de Nicolae ISAR}
Sully PRUDHOMME
O scrisoare către Vasile ALECSANDRI (Traducere și prefață de Adriana
DAI A}
Car ier
Gala GALACTION
Două scrisori... bisericești (prezentate de Mihail I. DRAGOMIRESCV
și Nicolae SCURTU)
Mircea ELIADE
Sfaturi literare (Notă introductivă de Constantin MATEESCU)
Sanda MOVILĂ
Anton Holbau — o conferință radiofonică (Preambul de Eugenia TUDOR-
ANTON)
Fișier bibliografic
Iconografie
Sumar (in limbile engleză, franceză, germană, rusă; traduceri de Mira-Liana
VLAD, Ofelia CONDEESCV, Alexandru SURDU, Petre MOCENCO)
Despre soarta
manuscriselor
inedite
Rătăcite, uitate sau neluate în seamă, ținute în
taină de dragostea sau de interesul autorilor ori al
posesorilor, ele pot rămîne decenii și veacuri, sau
eternități, inaccesibile ochiului obștesc. Și totuși ele,
prin statutul lor intrinsec, pot fi la fel de prețioase,
sau încă mai prețioase, dccît ceea ce a intrat, pînă la
un ceas dat din istoria culturii, în patrimoniul ei.
Potențial, ele pot întregi, confirma sau chiar schimba,
înnoind-o, perspectiva noastră asupra unui aspect ori
altul al tradiției știute. Este bine așadar ca toți cei
interesați în acest proces de recuperare și de restituire
să contribuie la buna lui desfășurare și, în marginile
puterilor omenești, la împlinirea lui. Arhivele publice
și cele private se cuvin cercetate cu răbdare și grijă,
idealmente chiar sistematic și în chip dirijat. Și, pe
de altă parte, cei care dețin texte inedite trebuie să
se hotărască să le scoată la lumină. Este o datorie a
cărei împlinire poate da, în afara satisfacției unei datorii
îndeplinite, nume bun sau (de ce nu?) cîștig bun. Și,
invers, a le ține ascunse și ferecate, din instinct pose-
siv, din falsă pietate, din măruntă prudență, este,
hotărît lucru, reprobabil și dăunător bunului mers al
unei culturi. îndemnul nostru nu este interesat și sin-
gurul lui rezultat cu adevărat bun este ca el să deter-
mine un îndemn lăuntric al inimii, o înclinare spon-
tană, o renunțare generoasă.
*
Mai este insă ceva de spus în ce privește soarta
manuscriselor inedite. Și anume — că nu orice fel de
a le da în lumină este bun. Nu este bine ca ele să fie
publicate la nimereală, pe unde apucă fiecare, dintr-un
stimul sau altul, fără nici o grijă pentru înscrierea lor
organizată în patrimoniul culturii naționale. Pentru că
astfel se ajunge la risipirea lor necugetată în zeci de
publicații lacome și efemere, unele de tot obscure și
neîndrituite. Este ceea ce s-a întîmplat, pe scară mare,
în cursul acestui an, după căderea vechilor și relelor
rînduieli ale țării. Fișierul revistei noastre stă mărturie
în acest sens. Și stă ca mărturie incompletă, pentru că
nu un om, nu zece sînt în măsură să cerceteze întreaga
presă românească pentru a semnala, la zi, publicările
de inedite. Astfel că se ajunge la o situație paradoxală:
scoase la vileag, manuscrisele inedite se pierd într-un
hățiș labirintic și se întorc în nevăzut și în nefuncțional,
în loc să investigheze, arhive promițătoare, cercetăto-
rul este silit să răsfoiască presa de toate rangurile și
hramurile, disperînd să-i dea de capăt, nesigur de corec-
titudinea rezultatului. Și e marc păcat. După ce, cu
voie sau fără voie, am ținut talantul îngropat, îl schim-
băm pe mărunțiș, la orice tarabă.
Aceste considerații, de a căror raționalitate s-ar pu-
tea îndoi doar reaua credință, nu sînt menite să pledeze
în favoarea exclusivității unui monopol al revistei
„Manuscriptum“. Departe de noi gindul acesta, oricît
de clară ar fi specializarea publicației noastre în acest
sens. Totuși, între dispersia fără criterii care se constată
și concentrarea de manuscrise inedite într-o singură
revistă, se poate găsi o soluție rezonabilă. Altfel, mîine-
poimîine publicăm inedite Eminescu în ,,Oblio“. Tre-
buie asigurată, prin liberul și luminatul consimțămînt
al posesorilor de inedite, publicarea lor în nu mai mult
de trei-patru periodice cu profil de istorie literară,
capabile să asigure acuratețea editărilor și buna lor
introducere în circuitul culturii. Se va zice că o ase-
menea propunere ține de vechiul sistem de planificare
și dirijare centralizată a publicărilor. Numai că noi
nu propunem aici luarea de măsuri coercitive, ferească
Cerul, ci ne mărginim să facem apel atît la o liberă
dezbatere publică a problemei, cît și la bunul cuget
și la buna conștiință a tuturor celor implicați. Nu fără
amarul sentiment că este sortit să rămînă zadarnic.
Sau condiționat de o determinare mult mai largă și
mai hotărîtoare: de felul în care o națiune își poate
asuma și gospodări libertatea.
Petru CREȚ IA
EMIIESMAMA
UN VERS HORATIAN
EXISTĂ ÎN MANUSCRISELE LUI EMI-
NESCU un număr important de dictoane latine
pe care le utilizează, în parte, în publicistica
sa. G. Călinescu remarca faptul că poetul « își
presară scrierile cu locuțiuni și zicători latine
dasico-moderne». Criticul dă și o listă a lor
(Opere 12. Opera lui Mihai Eminescu (1),
București, 1969, pp. 362 — 363).
Problema care se pune în legătură cu aceste
«locuțiuni* și «zicători* privește statutul
lor. Unele din aceste texte reprezintă, de fapt,
extrase din scrieri celebre, extrase intrate în
circuitul general sub formă de dictoane.
Un asemenea statut are și un vers hora jian
pe care Eminescu îl notează în manuscrisul
2257, 288r:
«Naturam furca expellas tandem usque re-
curret».
Textul reprezintă un vers din Ilorațiu (Epis-
tola X. Ad Fuscum Arislium). Transcriem seg-
mentul de poezie, cu versul în discuție:
« Nempe inter varias nutritur silva columnas.
Laudaturque domus, longos que prospicit
agros.
Naturam expellas furca, tamen usque recurret,
Et mala perrumpet furtim fastidia vietrix».
Cuvîntul tamen este transcris de Eminescu
tandem. S-ar părea că poetul nu pornește de
la opera lui Horațiu, ci preia versul din altă
parte. Merită să rețină atenția și alte aspecte.
Versul este precedat în manuscrise de o notă
privind opinia lui August Bcbel privind divini-
tatea, notă integrată de Eminescu în Icoane
vechi și icoane nouă (Opere X. Publicistica^
București, 1989, pp. 30, 422,). Nota este scrisă
cu cerneală neagră, în vreme ce versul apare cu
cerneală violetă, folosită de poet, cu precădere,
în epoca ieșeană. Asemenea amănunte sînt
importante, întrucît ajută la cronologizarea și
a celorlalte texte din vecinătate.
Eminescu reține din Epistola către Fuscum
Aristium numai acest vers, ca să traducă, inte-
gral, Epistola următoare, Ad Bullatium, însă
în epoca gazetăriei bucureștene.
D. VATAMANIUC
lacob NEGRUZZI
Un document literar
junimist din 1872
TEXTUL, PÎNĂ ACUM NECUNOSCUT, PE
care-1 prezentăm — Pogoriada lui lacob Ne
gruzzi — va fi făcut parte, alături de atîtea
altele, poate pentru totdeauna pierdute, din
vestitul Dosar al Aniversărilor Junimii, dis-
părut, fără urine, în 1873, din vina lui însușii*
Pogor, neglijentul lui custode. Acest dosa-
cuprindea — o știm din scrierile memorialisticei
ale lui lacob Negruzzi — compunerile în ver-
suri și în proză, comice ori satirice, redactate
anume de junimiști — spre «luare în rîs reci-
procă » — pentru banchetul organizat, în fie-
care toamnă, cu prilejul aniversării înființării
Societății. Mai toți membrii de frunte ai Junimii
figurau acolo: T. Maiorescu, I. Negruzzi, V. Po-
gor, P. P. Carp, Th. Rosetti, L. Negruzzi, N.
Gane..., cu producții «adesea... nu tocmai
decente». Cîteva din «ruinele» Dosarului Ani-
versărilor, în special texte proprii, au fost scoase
la iveală de lacob Negruzzi în cap. XII, Ban-
chetul, al Amintirilor sale din „Junimea" \ li
se adaugă, ca piesă de referință, poezia Epi-
chronul a aceluiași, din 1871, descoperită și
publicații de noi cu cîțiva ani în urmă. Pier-
derea prețiosului dosar — cu numeroase « file »-
unicat, niciodată reapărute sub altă formă —
a prejudiciat reconstituirea fidelă a «atmo-
sferei» primelor șapte banchete junimiste, lip-
sită de acele savuroase documente literare auten-
tice care o ilustrează din plin mai apoi, începînd
cu sceneta Fotografia „Junimei" (Asmode sau
Dracu șchiop in Iași) a lui A. Naum și cu Juni-
miada lui I. Negruzzi, a mbele din 1874.
După cum ne informează A. D. Xenopol
într-unul din procesele-verbale ale ședințelor
J unimii, Pogoriada a fost citită de lacob Ne-
Vastlc
Pogor
gruzzi la 21 octombrie 1872, în «sala Otelului
de Angleterre » din Iași, la «serbarea aniver-
sarului al 7-lea [sic!] a Societății». Au mai
citit, cu aceeași ocazie, V. Pogor (o poemă co-
mică) și T. Maiorescu ( « un dialog »). Scrierea
lui Negruzzi s-a păstrat, incompletă, într-o
ciornă aflată în Arhiva Institutului de Istorie
și Teorie Literară „G. Călinescu“ (Mss., inv.
9
Un document
literar junimist
din 1872
nr. 2023) *. Ea reprezintă o parodie după epo-
peile antice, avîndu-1 ca erou pe Vasile Pogor,
acela care s-a bucurat cel mai mult, dintre
fondatorii Junimii, de simpatia lui Negruzzi.
Firea veselă și deschisă, inima largă, « deștep-
tăciunea rară », umorul fin, ironia malițioasă,
caracterul nepăsător, înclinația spre caboti-
* Două file îngălbenite, cerneală neagră, primă re-
dactare, greu descifrabilă, cu numeroase eliminări,
adăugiri și modificări de text.
Fila 1 v. conține versiunea inițială a cunoscutei
Invitații la banchetul din 1872:
«Domnișoara Junimea Caraghiozlicească, fftcînd în
Octomvrlo 1872 al... copil, am onoarea de a vă ruga să
binevoiți a asista la st intui botez ce va avi» loc sîmb&tă
In 21 a lunci cur. la 8 oare Bara. Pentru a asigura sănă-
tatea noului născut, botezul va av^ loc in vinațuri atît
indigene cit șl străine.
N.B. Numărul copiilor numitei domnișoare pururea
* fecioare pierzindu-se în noaptea timpurilor, nu ne-a
fost in putință a dlscurca al cîteie este pruncul nou
născut.
p. actualul secretar
cel de mai înainte
JACOB»
O filă răzleată (inv. nr. 2022) din același dosar con-
ține două epigrame ale lui lacob Negruzzi, necunoscute
și ele plnă acum. Una îi este dedicată lui V. Pogor:
« Cit vor trăi românii va îl nemuritor
Vasile Pogor
Căci, ca să puie vîrful 1-atîte fapte mari
El face-un zipclonar»
iar cealaltă iul A. D. Xenopol:
« Xenopol era vesel, ce dracul s-a-nttmplat
De-î astăzi Întristat f
Ieșind din Borta Rece, se duse să se scalde,
Sărmanul! In borte calde!»
nism, dar, mai ales, «dragostea nesftrșită ce
avea pentru literatură în sensul cel mai larg»,
toate aceste însușiri ale lui Pogor, care îi erau
în bună măsură proprii și lui Negruzzi, l-au
îndemnat pe acesta din urmă să susțină, și nu
odată, că « Pogor era membrul cel mai nepre-
țuit al Societății „Junimea44 ». Portretul lui
V. Pogor, alcătuit dintr-o sumedenie de detalii
pitorești, este cel mai plin de viață din toate
cîte le-a creionat Negruzzi în opera sa memo-
rialistică. Receptiv ca nimeni altul la tot ce
producea inteligent și original «zeflemeaua »
junimistă, impusă și întreținută cu fervoare de
Pogor, Negruzzi a încercat să nu lase să se
piardă această generoasă revărsare de spirit,
cu o soartă, altminteri, atît de efemeră, și de
aceea aproape că nu există capitol al Aminti-
rilor din „Junimea* care să nu consemneze
gesturi, atitudini, «idei» ori replici faimoase
ale «sufletului» Societății, «autorul» — după
cum se precizează în Dicționarul „Junimei* —
al «tuturor propunerilor nerealizabile și a trei
părți din porecle și ziceri din care se compune
acest dicționar». Șarjele amicale — surprin-
zător de acide — de la banchetele anuale ale
Junimii (cele cinci strofe din Epichronul,Pogo-
riada, «secvența» corespunzătoare din Juni-
miada etc.) întregesc în chip fericit, ca docu-
mente literare revelatoare, paginile devenite
«clasice» consacrate de Negruzzi lui Pogor,
evocării adăugîndu-i-se astfel — necesară « pată
de culoare» — informațiile din adresarea
directă, garanție absolută a autenticității.
Andrei NESTORESCU
1872
POGORIADA
Poem in cinturi
Cîntul I
Eu cint eroul straniu cu locuință-n Iași,
De o statură mică, la minte prea poznaș,
Ce planuri urieșe și multe născocește,
Dar vecinie din aceste nici unul nu-mplinește.
O, Muză, ce adesa frumos m-ai inspirat,
Arată-mi pe eroul cu capul încurcat
Și care-a fost întreaga-i a planurilor țară
De 1-al Junimei leagăn și pîn-în astă sară.
Căci planurile sale sunt multe, feliurite
Cit sunt din acea vreme și cărți de el cetite.
Și orișicare carte ce-abie a început
în tot îi schimb-a lumei aspect și conceput,
în anul ce se pierde-n a timpurilor noapte,
Cînd spre înființarea Junimei erau necoapte
A veacurilor șiruri, în casa din ogradă,
La Trei Ierarhi, spre Titus, mergeam la ciocoladă.1
Atuncea Don Basilio cerea în gura mare
Ca să formăm cu toții o mindră adunare
Spre-a lumina poporul de ios, pe lucrători,
Prin cuvîntări ținute de două sau trei ori
Pe săptămină, sara, cînd fabricile toate
Din Iași se-nchid de obște cu grele, mari Iacale.
Să știe lucrătorii, ce sint în mii de gloate,
Finanțele, chimia și regulele toate
Ce are-iconomia politică, apoi
Morala și igiena să-i învățăm tot noi.
lar cînd din ceilalți unul sfios întîmpina
Că lucrători de fabrici la noi n-ar exista
Și deci că n-ar fi logic... Basil, cu ochi holbați,
Striga sărind pe scară: «Ei trebui creați!
Chiar din pămînt să iasă, îmi trebui lucrătorul,
Căci din Paris și cărți știu că astfel e poporul! ».
Și toți cei din Junimea îl aprobau în cor:
« Dar astfel stă în carte! Trăiască Don Pogor! ».
Numai Ramir deoparte stînd fruntea încrețește
Și-și zice: «Vai, sărmanul, o sîmbătă-i lipsește!».
10
lacob Negmzzl
Cintul II
Iar Chronos nenduratul lungi anii îi cosește
Și Sfînta Paraschiva Tit Liviu părăsește,
Mutîndu-se la Mandel. Acolo cabinetul
Era îngust dar mare. Basilio, băietul,
Și el îngust la minte dar mare în proiecturi,
Propune o idee cu mai adînci efecturi:
Fiindc-o carte nouă acuma el cetise
Și chiar ca niciodată o oară se gîndise,
Veni la rezultatul că tot ce-i rău, urit,
De la Nazarineanul în lume a venit
Și dac-a lui doctrină pe loc s-ar departa
Deodată și tot răul din lume-a dispărea.
De-aceea el propune, cu fruntea ridicată,
Cu glasul tare, mîndru, muind în ciocolată
Posmagul de pe talger, ca noi să ne-apucăm
Religia creștină s-o dizrădăcinăm
1 Aceste patru versuri au fost reconstituite cu dificultate, datorită numeroaselor ștersături, modi-
ficări și suprascrieri, care nu permit să se aleagă o variantă sigură a textului. Cu toate că prezintă
unele neclarități, varianta propusă de noi pare a fi totuși cea mai apropiată de intențiile autorului.
11
Pogoriada

Și ca să ne convingă astfel argumentează:
« Din populi se distinge acel care lucrează
Nu numai pentru sine, dar pentru omenire.
Fiind dar că românii nu au astă menire,
Apoi cei din Junimea să ieie locul lor
Și prin o mare faptă să-nalțe-al lor popor ».
Iar faptă mai înaltă el nu poate afla
Decît creștinătatea din lume-a dărîma.
De-aceea dar propune cu toii să ne-mpărțim
Pe țări sau continente străine, să pornim
Să năruim din inimi credința, însă el
Ghibaci să privegheze acest grozav rezbel
Din Iași, din a lui casă. Iar dacă vom sfîrși,
Apoi iar în Junimea din nou ne-om întruni,
Lăsînd un moment lumea să ardă-n al ei foc
Pin' ce se va dizbate ce trebui pus în loc.
Cu mîndra-i cuvintare el entuziasmează;
Junimea, fărmecată, strigînd îl proclamează
Om mare, om de geniu și zbiară-n groaznic cor:
«Dar jos, jos creștinismul! Trăiască Don Pogor!».
Numai Ramir deoparte stînd fruntea încrețește
Și-și zice: «Vai, sărmanul, o sîmbătă-i lipsește!».
Cintul III
Și iarăși se duc anii în lungă pribegire
Și Tit cumpără casă lîngă Buna-Vestire.
Iar Don Basil Pogorus e trist, nemulțumit,
Căci cartea franțuzească ce-acuma au cetit
Alt plan îi suflă-n minte: « De ce sunteți barbari,
Ne zice melancolic, de ce proiecturi mari2
Nu pot să ne-nfierbînte ? O! Cîte lucruri bune
Cu voi aș pute face dac-ați ave pasiune! ».
« Ce ai de gînd ? » întreabă încet, cu timizi șoapte,
Ici-colo cîte unul. Pogor, muind în lapte
Posmagul (căci de ceaiuri, cafe și ciocolată
Se strică, se-ngreoaie, vai! burta-i dilatată)
Exclamă, spre podele nălțînd privirea rece:
« Să facem societatea a celor treisprezece!
Restrînsă pîn-acuma a fost a mea privire.
Ce este națiune? Ce este omenire?
Nimica! Astăzi este și mîni parcă n-a fost.
L-aceste cine ține nu e decît un prost.
Azi naște, mîni expiră sărmanul muritor.
Cu el trăiește, moare și lume, și popor.
Odată ce-nțeleptul de-aceasta s-a convins,
Ce vede c-universul intr-insul e cuprins,
Ar fi smintit să ție l-a lumei năluciri
în loc să-ndeplinească a inimei porniri!».
De-aceea, schimbînd calea, căci este acu-n3 van,
Nu mai cerea-ndreptare la gintea lui Traian.
w Lecțiuni incerte.
lacob NEGRUZZI
O scrisoare
către
Moses QASTER
CU TITU MAIORESCU, AL CĂRUI CENA-
du îl va fre*‘venku în mod asiduu, după întoar-
cerea sa definitiva în țară (1880) L Moses
Gaster era în relații de corespondență încă din
perioada studiilor sale de la Breslau (1873•-
1880), din 1876 mai exact2, cînd se îmbia să
colaboreze la revista „Convorbiri literare’1, cu
un eseu asupra lui Rosler și Jung3.
Restituit spre a fi completat (căci ceea ce i
se trimisese nu reprezenta, in concepția lui
Titu Maiorescu, decît « un foarte important
început»4, eseul va apărea, sub forma unei
recenzii la lucrarea lui J. Jung (la Rosler și
la lucrarea sa nu se mai referea acum decît
cu totul în treacăt), în ^Ăeitschrițl fur romanische
Philologie“ 5 a celebrului romanist Gustav
Grăber, mentorul neamț al lui M. Gaster.
1 Cf. I. C. Chlțimla, Contribuția lui AI. Gaster în dome-
niul folclorului, In voi. Folcloriști și folcloristică româ-
nească, București, Editura Academiei Române, 1968,
p.275; Mircea Anghelcscu, Prefață la M. Gaster, Lite-
ratura populară română, Ediție, prefață și note de
București, Editura „Minerva", 1983, pp. VII—VIII;
M. Gaster în corespondență, Ediție Îngrijită, prefață,
note și indice de Virgiliu Florca, București, Editura
„Minerva", 1985, p. 26 (v. nota 9, unde reproducem,
Intre altele, fragmente din amintirile englezești ale
lui M. Gaster și 29 — Scrisoare a lui M. Gaster către
Nicolae Cartojan, din 20 februarie 1935).
2 Păstrată, sub cota S 58(1)/XIII, In colecțiile de
manuscrise ale Bibliotecii Academiei Române, prima
scrisoare a lui M. Gaster către Titu Maiorescu poartă
data 6 decembrie 1876.
3 Cf., în același loc (S 58(2)/XIII), Scrisoare a lui
M. Gaster către Titu Maiorescu, din 25 decembrie 1877.
4 Scrisoare a lui Titu Maiorescu, din 10122 februarie
1878, păstrată In arhiva M. Gaster de la Unlversity
Col lege din Londra.
5 Cf. M. Gaster, J. Jung : Rămer und Romanen in
die Donaulăndem, Innsbruck, 1877, In „Zeitschrift fur
romanische Philologie", 11(1878), pp. 470—473.
La „ ședință » Aca-
demiei. în mijloc. >n
Și totuși, M. Gaster nu va renunța la ideea
de a colabora la „Convorbiri literare', singura
sa tentativă reușită datînd din ziua de 20 apri-
lie 1879 ®, cînd îi trimitea lui Jacob Negruzzi
o lucrare^ asupra baladei Cucul si turturica,
care constituise, mai înainte, obiectul unor
preocupări stăruitoare din partea lui B. P. Has-
deu 7.
Ocupat cu activitatea parlamentară, Jacob
Negruzzi nu reușește să răspundă la timp scri-
sorii lui Gaster, astfel că acesta revine cu o
nouă misivă, tocmai pe cînd Jacob Negruzzi,
aflat la București, făcea eforturi să le scrie
tuturor acelora care i se adresaseră între timp,
respectînd cu strictețe ordinea primirii scri-
sorilor lor.
6 Data expediției, conform reciplscl păstrate In
arhiva Gaster, citată mai sus.
7 Cf. I. C. Chițimia, op. cit., p. 308, unde se trimite
la p. 56 a aceluiași volum, la studiul asupra Iul B. P. Has-
deu. Dealtfel, contribuția lui Gaster este o «comple-
tare la studiul cu același nume al lui B. P. Hasdeu,
13
O scrisoare
către
Moses Gaster
Lui Gaster însă avea să-i răspundă, în ziua
de 15/27 august 1879, de la moșia părintească
din Trifești, înștiințîndu-L cu această ocazie,
că studiul său despre balada Cucul și turturica,
pe care l-a citit « cu luare aminte și cu interes »,
va fi publicat în „Convorbiri literare' 8, cu
unele ușoare modificări, de limbă mai ales:
« aceste mici schimbări nu au avut, negreșit,
nici o urmare în privința ideilor, care au rămas
întregi ale D[omnieij voastre», căci Gaster,
trăind atîta vreme în « mijloc» german, era
influențat, în mod evident, de acest mediu,
astfel că « adeseori fraze întregi au o construcție
cu totul germană » w.
Din scrisoarea lui Jacob Negruzzi, păstrată
în arhiva Gaster de la University College din
Londra, aflăm că M. Gaster mai făcuse, între
timp, și alte două tentative de a colabora la
„Convorbiri literare1, trimițînd la redacție două
recenzii: cea dintîi — titlul cărții ne-a rămas
din păcate necunoscutprin intermediul filo-
logului ieșean Vasile Burlă, care nu-i parvenise,
pînă la acea dată, lui Jacob Negruzzi; cea de
a doua, la lucrarea despre țigani a dr-lui Barbu
Constantineseu 10, care nu era însă publicabilă
din „Colfumna] llui] Trfaian]" »: 7 (187G), pp. 40 — 44;
8	pp. 301 —304, după cum se apreciază și !n
Bibliografia generală a etnografiei și folclorului româ-
nesc, I (1800—1891), București, Editura pentru Lite-
ratură, 1968, p. 3G9, poziția 4099.
•	A și apărut, sub titlul Cucul și turturica. Studiu
comparativ, In „Convorbiri literare", 13 (18G9), pp. 229 —
234. în „Convorbiri literare" din același an, aduce,
Intr-un Adaos (pp. 322—324), «alte paralele străine
la balada românească *, după cum se afirmă in biblio-
grafia citată mai sus, p. 369, poziția 4100.
•	De altfel, Însuși M. Gaster era conștient de dificul-
tățile pe care le avea In folosirea limbii române. Ca
dovadă, trimițîndu-i lui Maiorescu, la 25 decembrie
1877, articolul său asupra lui Răsler șl Jung, Gaster
11 ruga pe critic, tn scrisoarea deja amintită, să fie îngă-
duitor «in privința stilului, care, oricum, va putea fi
acuzat de o colorație a spiritului german », și îi dădea
libertatea de a aduce îndreptările necesare, convins că
ele vor contribui la «îmbunătățirea lucrării în mod
esențial».
1	9 Cf. Dr. Barbu Constantineseu, Probe de limba
și literatura țiganilor din România, publicate de . . .,
București, Tip. Societății Academice Române, 1878,
116 p., a cărei apariție pare să se fi datorat îndemnu-
rilor stăruitoare ale lui Gaster (cf., în arhiva Gaster
de la Londra, Scrisoare a lui M. Gaster către
în Germania, Gaster își gîudea subiectele în
nemțește și le traducea apoi în românește,
astfel că - îi scria Jacob Negruzzi — « un
român cart? n-ar cunoaște limba germană, nici
nu v-ar putea înțelege». (Poate de aici și con-
cluzia, numai în parte îndreptățită, că Gaster
nu știa, în copilărie, limba română n, cu toate
că își va cîștiga, la bătrîneje, admirația multor
învățați români tocmai prin felul de a vorbi
această limbă, cu « farmecul ei bătrînesc, așa
de simpatic » 12.)
Privit cu neîncredere de către junimiști, căci
se situa, în secret, de partea lui B. P. Hasdeu 13,
prieten pe atunci 14, M. Gaster nu va mai cola-
bora, poate și din motive politice15, la „Convor-
biri literare', cu toate că o considera « princi-
pala revistă literară din România, cu excepția
revistei lui Hasdeu (era vorba, fără îndoială
de „Columna lui Traian" — n.n.) care, practic,
a dat faliment din cauza (?) «„Convorbirilor
literare". » 16
V irgiliu FLO REA
din cauza acelorași greșeli de limbă: trăind
T. W. H. Thompson {secretar Ia „The Gipsy Lore
Society" și, respectiv, editor al buletinului acesteia
„Journal of the Gipsy Lore Society"], din 12 aprilie
1922. Vezi, tot acolo, și articolul An interesting incident,
anexă la Scrisoare a lui M. Gaster către Dora E. Yates
[deținătoare, la acea dată, a demnităților științifice
de mai susl, din 11 ianuarie 1938. Articolul se numea,
într-o primă formă, Perilous Research și era destinat
jurnalului amintit, în care pare — nu avem la îndemînă
publicația — să fi și apărut, în numărul jubiliar din
1938, al acesteia, ocazionat de împlinirea a 50 de ani
de la întîia ei apariție), cu care pedagogul-folclorist
era, pe atunci, în relații apropiate.
11 Cf. I. C. Chițimia, op. cit., p. 273.
12 M. Gaster în corespondertță, p, 89 (Srisoare a lui
Nicolae Cartojan către M. Gaster, din 3 martie 1936)
13 Ibidem, p. 29	(Scrisoare a lui M. Gaster către
Nicolae Cartojan, din 20 februarie 1935).
14 Cf., pe această temă, Virgiliu Florea, B. P. Hasdeu
și M. Gaster, în „Steaua", XXXIII (1982), nr. 4
pp. 38—39.
15 Af. Gaster în corespondență, p. 29, scrisoarea men-
ționată către Nicolae Cartojan.
16 Ibidem, p. 30, nota 1, la care se reproduce un pasaj
din amintirile englezești ale lui M. Gaster, Things
that were (Lucruri care au fost), Ms. C.: fReminis-
censces II] (Reminiscențe II), 1932, p. 72.
«Am cetit... cu interes studiul Dv.»
Triști, 15127 august 1979
Domnul meu /
Am primit, In adevăr, studiul Dv. Cucul și turturica, sunt acum cîteva luni. Dar
tocmai atunci, fiind alegerile pentru camera de revizuire 17 și fiind eu însumi candidat
la deputăție, mi-a fost cu neputință a-mi face datoria față cu multele persoane ce
binevoiesc a scrie redactorului „Convorbirilor literare". în urmă, plecînd la București,
nu am mai putut intra în șirul ocupațiilor mele obicinuite pînă pe la sfîrșitul lui
iulie, cînd am început a răspunde la toți, în șir cronologic. Era să vă lăspund toc-
mai și D-voastre, cînd am primit a doua epistolă ce ați binevoit a-mi adresa.
Am cetit cu luare aminte și cu interes studiul Dv., și-1 voi publica negreșit în
„Convorbiri" , fie în numărul din 1 septemvrie, fie în cel din 1 octomvrie, după
cum va fi loc. Pe ici, pe colo, mi-am luat libertatea a schimba vreun cuvînt sau a
reconstrui fraza pe românește, căci mijlocul în care trăiți, înrhirind, desigur, asupra
modului Dv. de a gîndi, adeseori fraze întregi au o construcție cu totul germană.
Aceste mici schimbări nu au avut, negreșit, nici o urmare în privința ideilor, care au
rămas întregi ale D-voastre.
Despre recenziunea dată d-lui Burlă nu știu nimica, iar critica făcută scrierii
d-lui Constantinescu asupra țiganilor n-a fost publicată numai și exclusiv din
cauza multelor greșeli de limbă ce faceți cînd scrieți românește. Cauza acestor gre-
șeli trebuie să fie că Dv. gindiți nemțește și traduceți apoi românește, dar așa că un
român care n-ar cunoaște limba germană nici nu v-ar putea înțelege. Ar fi trebuit
dar schimbat, mai în totul, articolul Dv., ceea ce n-am îndrăznit a face. îmi și lip-
sește timpul pentru aceste trebi destul de îndelungi, împovărat, precum sunt, cu
multe și deosebite ocupații.
La București, întîmplarea m-a adus să fac cunoștiință cu părintele D-voastre 18
și sperez că voi avea fericirea să vă cu osc și pe Dv. în persoană.
Mulțumindu-vă, vă rog să mă ere eți,
al D-voastre devotat,
J. C. NEGRUZZI
17 Era vorba, credem, de revizuirea articolului din Constituția de la 1866 a României, care pre-
vedea că «nu pot deveni cetățeni români decît creștinii». După recunoașterea Independenței de
stat a României, «articolul 7 din Constituție fu n odificat așa îneît, pe viitor, se deschide calea înce-
tățeniră și necreștinilor». (Constantin C. Giuresci, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai
vechi timpuri și ptnă azi. București, Editura „Alb: tros“» 1971, pp. 568 și, respectiv, 574).
18 Cavalerul A. E. Gaster (1836- 1927), pe vi miea aceea viceconsul al Olandei la București.
Vasile ALECSANDRI
Paris - 17 mai 1887
către Adela MORUZZI
Chere Princesse,
Une coupe de Falerne en main je viens voas saluer au bord du poitique lac de Como,
vous donner Vassurance que votre proteze le chef d'escadron d,e gendarmerie, Mr. de Beau-
redon sera couche sur la prochaine liste de personnes â dâcorer que faurai Vhonneur
de presenter au Roi, quand firai ă Sinaia. Je ne doute pas que Sa Majesle se rappellera
avec plaisir de son ancien attacM pendant le sejour qa'Etle afaită Lyon, â une epoqae
oii le trone de Roumanie rientrait pas encore dans le domaine de ses reves.
Fozzs etes sans doute inipatiente de savoir â quelle epoque je pourrai entamer derive
voix cette negociation importante dont le succes vous fera tant de plaisir et ă moi aussi
et â Mr. de Beauredon itou ? Ce ne sera pas avant le mois de scptembre, et voici pourquoi:
Je me propose de passer le mois de juillet dans quelque siation balneaire, ă Veffet de noyer
def initivement Ies rhumatismes de ma femme. Le mois d'aoul je cais le consacrer ă la
lounka de Mircești et aux tracaux agricoles, car mon fermier mequitte... Ic Miserable!
Je ne me rendrai donc ă Sinaia que dans Ies premiers jours de septembre, et j'y res-
terai probablement jusqufau commencemcnt d^octobre. Dans Vespace de Irois semaines,
ă force de jouer au biliard avec le Roi je furai Ies insinuations necessaires pour aboutir,
15
V. AleCsandri
tiu resultat deșire si ardemment paf vous. Esperons enfin que, pour inaugufer la saison
rigoureuse de Vhiver prochain, Mr. le chef d'escadron arborera, ă cote de laLegion d^hon^
neur, une decoralion roumaine... Cela fait bon et cela tient chaud.
Ceci regie je viens ă mon toar solliciter de vous quelqu.es renseignemenls surWiesbaden,
que vous avez habite pendant plusieurs mois:
Est-il vrai que ses eaux soni efficaces contre Ies douleurs rhumalisnuiles ? Y a-t-il un
elablissement de bains confortablement organise? Connaissez-vous un bon niedecin dans
cetle localite? Pourriez-vous nie recommander un agreable logement (hotel ou autre) bien
situe ?
Vousseriez bien aimable, comme toujours, chere Princesse, de me donner ces informa-
tions, car fen ai assez des Aixdes-Bains etc., et je voudrais cssayer dfentreprendre unc
cure allemande. Veuillez croire que la poHlique n'est pour rien dans cetle aelleile.
Miile bonnes amities de la part de Mme Alecsandri et lout ă vous de coeur3
V. ALECSANDIU
1920-1923
IXTTRES »E VASILE ALECSANj^M
COSTAKI NEGRI; SALCESCO; fcUSStfs
E.M. KOSTAKI EPUREANV; ROSEÎTI
Autografe V. Alecsandri
din arhiva Ion Rogojanu









[P-S-l
Mărie et sa nichee se trou^e ă Jassi...
Nous^sommes restes seuls ă Paris, et nous
attendons avec impatience le moment de
le quitter.
A quelle tpoque comptez-vous rentrer dans
le pays ?
Je vous baise Ies mains pour le Falerne.
Chaque fois que Von y goăte, on porte des
toasts â vos santes.
(Adresa pe pile]
Madame la Princesse Adele MOROUZI
Villa Serbelloni
Ballagio
Lac de Come
Italie
[Ștampilele poștei]
[Recto] Paris 47 — B[ulev]ard Haussmann —
18 Mai [18]87
[Verso] Milano — Torino
19 Mai [18]87
II S
(Ferrovia)
Paris - 17 mai 1887
Scumpă Prințesă,
Cu o cupă de vin de Falerno în mină, vin să vă salut pe malul poeticului lac Come,
spre a vă da asigurarea că protejatul dumneavoastră, comandantul escadronului de
jandarmerie, dl. de Beauredon, va fi înscris pe lista persoanelor ce urmează a fi deco-
rate cînd mă voi duce la Sinaia. Nu mă îndoiesc că Majestatea Sa își va aduce aminte
cu plăcere de fostul său aghiotant din timpul șederii Sale la Lyon, pe vremea cînd
tronul României nu intra încă în domeniul viselor sale.
Sînteți, fără îndoială, nerăbdătoare să știți cînd anume voi putea începe prin viu
grai aceste tratative, al căror succes vă va face atîta plăcere, ca mie însumi, cum și
d-lui de Beauredon? Nu înainte de luna septembrie și iată de ce: îmi propun să
petrec luna iulie într-o stațiune balneară, spre a scăpa definitiv de reumatismele soției
mele. Luna august o voi consacra luncii din Mircești și lucrărilor agricole, pentru că
arendașul meu mă părăsește... Mizerabilul!
Nu voi fi deci la Sinaia decît în primele zile ale lui septembrie și voi rămîne probabil
pînă la începutul lui octombrie. în cursul celor trei săptămîni, în timp ce voi juca
biliard cu Regele, voi face aluziile necesare spre a obține rezultatul dorit cu atîta
înflăcărare de dumneavoastră. Să sperăm deci că la începutul asprului anotimp al
iernii viitoare, dl. comandant de escadron se va putea împodobi, alături de Legiunea
de onoare, cu o decorație românească... Arată bine și ține de cald.
Această problemă fiind pusă la punct, vin la rindul meu să vă cer cîteva informații
despre Wiesbaden, unde ați locuit timp de mai multe luni.
E-adevărat că apele de acolo sînt eficiente împotriva durerilor reumatice? Sînt
instalații de băi bine organizate? Cunoașteți un medic bun în această localitate?
Ați putea să-mi recomandați o locuință agreabilă (hotel sau altceva) bine plasată?
18
Vaslle Alecsandri
.x- *• e Mo amabilă ca de obicei, scumpă Prințesă, dacă mi-ați furniza aceste
Ați fi	căm-am săturat de Aix-les-Bains etc. și aș vrea să încerc și o cură
ierm^Tvă rog să mă credeți că politica nu are nimic de a face cu această dorință.
g de complimente din partea d-nei Alecsandri și rămîn al dumneavoastră, din
inimă
V. ALECSANDRI
Maria și liota ei sînt la Iași... Am rămas singuri la Paris și așteptăm cu nerăbdare
clipa în care îl vom părăsi.
Cînd credeți că vă veți întoarce în țară?
Vă sărut mîinile pentru vinul de Falerno. De cîte ori gustăm din el, închinăm în
sănătatea dumneavoastră.*
(Adresa pe plic]
Doamna Prințesă Adela MOROUZI
Vila Serbelloni
Ballagio
Lacul Câmo
Italia
ștampilele poștei]
[Recto]
pi
(Verso]
Paris 47 — Bd. Haussmann
18 mai [18]87
L Milano—Torino — 19 mai [18]87
II S (Ferrovia)
• Text comunicat și tradus de Ion ROGOJANU.
•.<7-



9 *




Autografe Alecsandri
din arhiva Rogojanu
B.	Șt. DELAVRANCEA
BALLADES
*	■	WT
CHAf^TS P0PLL4IRES
DE IA RODMANIE
‘ PAR V. ALEXANDRI
FA» M. A. ®BIC»S£ •
PARIS
PTU, LIBRAIBE-^DITEtJR
19 o mm vini»
185 5
Oomentînd
POEZII POPULARE
de Vasiie
ALEOSANDRI
[Alta marelui anonim] «... este țăr-
murltă — prin specificul său de limbă
și viziune asupra lumii șl a vieții —
In granițele etnice ale unui popor șj
este unica graniță a sufletului unul
popor...»
(Opere, vU. 5, p. 482)
ÎN 1852, CÎND VASILE ALECSANDRI TI-
părea prima ediție a Poeziilor populare ale
Românilor, cel mai mic dintre copiii căruța-
șului Ștefan Tudorică Albu — oier băjenar din
Vrancea — nu se născuse. La retipărirea lor,
în 1866, avea 8 ani și urma la Școala sucursală
din Coloana de Negru, avînd ca dascăl pe Spi-
rache Danielescu.
Este neîndoios că nici printre « orzarii» din
Sohatu, aciuiați în Bariera Vergului, și nici
în școala primară, Barbu nu putea auzi despre
Vasiie Alecsandri și culegerea de folclor a aces-
tuia, pe care o va socoti mai tîrziu cea mai
de seamă lucrare a bardului de la Mircești.
Din primii săi ani de viață, însă, Delavrancea
a trăit în mijlocul unui strat popular de vrîn-
ceni întemeietori de sate în cîmpia Dunării,.
«revărsat peste marginile capitalei», și adu-
cînd ca zestre înțelepciunea înaintașilor în
formularea sintetică a proverbelor, variante ale
Mioriței, basmele și baladele străvechi. însuși
tatăl scriitorului, înzestrat cu un dar excep-
țional de «a zice», depăna întîmplările tre-
cute pe firul șerpuitor al unei melopei simple,
cu glas de taină, de cutremur al groazei ori
de biruință, după cum porunceau ale sufletului.
« Eram copil în clasele primare, mi-aduc bine
aminte: tata cînta pe Meșterul Manole, și cînd
ajungea la moartea nefericitului Manole, el
lăcrăma și noi copiii plîngeam de-a bine-
lea... » — avea să mărturisească Delavrancea
în Ședința solemnă a primirii sale ca membru
al Academiei Române, în 1913.
în acest mediu patriarhal de o mare puri-
tate, nici unui a dintre ascultătorii rapsodului nu
i-ar fi trecut prin minte că eroii vitejiilor fără
pereche și ai întîmplărilor zguduitoare prin
tragismul lor nu trăiseră aievea sau nu trăiau
încă undeva pe drumurile străbătute de cărău-
șul Ștefan Tudorică Albu. Fiul său mezin se
deprinsese să recite sute de versuri și — după
mărturisirile contemporanilor săi — însoțea vor-
bele cu sunete joase ale coardelor vocale,i mpre-
sionînd în epoca marilor sale discursuri și ple-
doarii chiar pe marii actori Nottara și Petre
Liciu.
Pe acest fond genuin s-a cristalizat, de-a
lungul anilor, concepția lui Delavrancea că
arta populară — creație a geniului colectiv —
stă la originea oricărei arte culte, ca depozi-
tară milenară a năzuințelor și concepției de
viață a poporului, a sintezelor lui artistice supe-
rioare născute «...din tradițiile, știința și
creațiunile sale simple, naive, dar adeseori
străbătute de un spirit vast și genial pe care
numai mulțimile și popoarele îl pot avea... »
(Șezătoarea, 1 martie 1892, în „Șezătoarea",
XXX, voi. XVIII, 1922, Folticeni, Tip J. Ben-
Uit, 1923, p. 68).
Anterior, Delavrancea își manifestase pre-
țuirea și competența față de folclorul național
printr-o conferință despre Retorica populară.
la Ateneul Român, la 6 aprilie 1886; la 10 fe
bruarie 1891, tot la Ateneul Român, vorbis<
despre Logica tn creațiunile populare, teme
reluată la Slatina, la 29 martie 1892. în foile-
toanele din „Voința națională", în 1891, împo-
triva Carmen Sylvei — care, în drama sa,
Neagoe Basarab și Meșterul Manole, din 1890,
« . . .se ridică nu numai contra datelor pozitive
ale istoriei, ci și contra legendei poporului româ-
nesc. .. d — uimise intelectualitatea vremii. Cri-
tica era de o vehemență nemaiîntîlnită, venind
de la fiul cărăușului analfabet din Bariera
Vergului care îndrăznește să impute reginei că:
«... această greșală este și mai gravă atît
din punctul de vedere al artei cît și din acela
al amorului propriu național [...] Cînd asupra
unul erou se oprește imaginația unui popor în-
treg și se frămîntă secole, din această elabora-
țiune extraordinară ies concepțiuni de o mărime
pe cari geniile sînt nevoite să le ia, să și le
asimileze, neputînd să le întreacă [...] —ima-
gini grandioase, fulgerate din creierul atîtor
milioane unite în insplrațiune asupra aceluiași
erou [...] Artiștii mari, ba chiar geniile cad
în luptă cînd au în contra lor emoțiunea și	(
concepțiunea unui popor..
Delavrancea conchide că regina nici nu cu-
noaște, nici nu iubește și, prin drama sa,« ...«
eșit din națiune ».
Este probabil că toată această activitate în
care dovedea o informație atît de bogată pe
plan istoric și folcloric a atras atenția lui
V. A. Urechiă — titular al catedrei de istorie și
literatură română de la Universitatea din
București — care îi propune suplinirea cursului
e literatură română, iar la 28 octombrie
892 adresează ministrului de resort, Take
mescu, cererea de a rămîne numai cu
ursul de istorie națională, aprobîndu-se supli-
i rea celui de literatură română de către
21
Comentînd
Poezii populare
de Vaste Alecsandri

« ... domnul Barbu Ștefănescu Delavrancea
care ține admirabil, în scrierile sale, un condei
românesc și care s-au deosebit întru tot prin
cunoștința sa de limba românească și de toată
a ei literatură ...».
Aprobarea se dă pe^loc Delavrancea se
prezintă la post la 1 noiembrie 1892. în vederea
prelegerilor ce avea să țină, cu condeiul în
mină, în 1892, studiază și adnotează culegerea
de poezii populare a lui Vasile Alecsandri din
1866, precum și colecția lui G. Dem. Teodo-
rescu, apărută în 1885. Doine și strigături din
Ardeal, alcătuită de Jan Urban Jarnik și
A. Bârseanu, din care va cita de multe ori în
prelegerile sale, în faja studenților bucureș-
teni.
Trebuie menționat că Delavrancea era, în
anul universitar 1892 — 1893, primul profesor
care a predat un curs de folclor național la o
universitate din România.
ei îl
tV Wj b
’.w«w
K în 1
oi
c<'
Coft-i țî wlfrtV
Vh






CW’H*






La 30 octombrie 1892 ziarele anunțau că,
la 28 ianuarie 1893, Delavrancea va conferenția
la Ateneul Român despre Doină, cgre — fără
îndoială — a făcut obiectul uneia dintre prele-
gerile sale, dar în ciornele numerotate de la
I la X, n-am găsit-o și pe aceea cu privire la
Doină. în 1894, aflăm că «lucra la desăvîr-
șirea textului», probabil, în intenția tipăririi
lui; conferința a repetat-o la Iași, în 1902; la
Focșani, în 1908; la Tulcea, în’J1914; dar nu
s-a tipărit decît în „Albina" (septembrie 1902).
în dosarul activității de teoretician al folclo-
rului literar mai trebuie să adăugăm studiul
Natura în poezia populară, publicat abia la
1 iunie 1913, după primirea scriitorului ca
membru al Academiei Române, cînd, sub titlul
Din estetica poeziei populare, pune în evidență
«... mijloacele de creațiune la cari au ajuns
neștiutorii de carte ai neamului nostru: verbul
pentru strîngerea și reținerea acțiunii, alegerea
timpurilor care ușurau rima sau asonanța,
construcțiile tipice, perechile de rime și de ver-
suri cari se rechemau între ele, repețirea și
mnemonetică, și estetică versul scurt de
la cinci la opt silabe...»,rolul naturii în poezia
populară, de refugiu al unor ființe alese bătute
de soartă sau de noroc, «... izvor a tot seni-
nul, a toată pacea, a toată îndurarea, căci în
ea ne afundăm ca într-o nemărginită școală al
WH*f
r an î ' *
(m «pot*}*» <]î z <
IV <-l jrrtâ»
zj<ku’ *



■*	10^^ t


.q


*» hi
ț Măm in*
dacâ
> >e


h*
'	O
* < »'i4< 'XîX '	<
’ '
kt
, «wiq&iilt
l4l
Ș» if
*!
În
♦	& k^**'

^4
' “T V*
iin^ 4b Călăreai.
fn *kyu lup «« $eia *
Cf 4ț Uiți"a




Mtn^A ma*a * b lw*t
4 M drhKtrt bwrf i A^iwiU s
f&€
*
SSBBT	4
frunte k««îW>
'<*% *	£î W tWlU
t'C*.	. -^P*' D'>mu
^rl ht ,&f re l^b.
"/ „, * Ur^e ffihl *<**&*
k% / /Hih în>m'l®^u:?4rhfa
Ajutor U® du pttkmll
șic4nbt w4«^k»tj|^ «*h
< fb»m»b MărU ti î
t i*' r»»a M» nnbU ,	«* < -.
fa Iw. Wta. ~] **“**
*	*	' Q2 w
V% nauT |h;b msf maw. * j
Si \t 4ure?c hnuva <4 St i ■
t^tt i44»<ji $1 v<’^iL -J J
1W îM'it Warne, uri 4»a *41
Câ Tăbift m*a bvit
Și Tătarii «^-a nAU
»>pih?iî
IMg&Uțft
Haliți
* {Medita
V.c •
căreia cel dintâi și cel de pe urmă învățămînt
este strîns în versul ui Eminescu „Ce e val
ca valul trece"», corespunzînd versurilor din
poezia filosofică populară, pe care Delavrance
le citează:
« C-așa-i lumea trecătoare,
De voinici amăgitoare.
Ca o apă curgătoare:
Unul naște și-altul moare*.
Postum, în „Șezătoarea", Fălticeni, voi. XXV
19 9, se publică Verbul plastic în creațiunile
poporane, text semnat « Delavrancea *, mențio-
nîndu-se în subsol, (p. 17), că el a făcut parte
din ursul de folclor ținut în 1892—1893, că
prelegerile erau « rezumate » în revista „Doina"
care aj ărea pe atunci (în Biblioteca Academiei
Române, la Iași, la Sibiu și Cluj, n-am aflat,
această revistă), motivînd publicarea textului
în „Șeză oarea": «Credeam că va fi de folos
să dăm a iveală această lucrare a lui Dela-
V rancea, foarte greu de găsit *.
Eugen Chișcă, poate unul dinre foștii audi-
tori ai cursului lui Delavrancea, va fi ost cel
ce, cu 37 de am înainte, publicase rezumatele
prelegerilor în „Doina", dăduse textul manu-
scris ori tipărit în revista „Șezătoarea" în 1929,
iar în 1930 republica «un rezumat» al ace-
leiași lecții în „Cuget clar" (III, nr. 25—32,
sept. —oct., pp. 483—485).
în încheierea lecției de deschidere a cursului
de literatură română, înflăcăratul profesor supli-
nitor își exprima speranța în apariția unei
personalități care să pună în valoare nebănuita
bogăție și frumusețe a creației populare:
« Să vie Dantele nostru, el va găsi tezaurul
poeziilor populare. Și fiindcă acest autor este
și cel mai vechi și cel mai mare din punctul
de vedere al limbii și al operelor, cu el vom
începe cursul nostru».
22
B. Șt. Delavrancea
Din păcate, politica și avocatura — poate șf
alte motive — îl smulg de la această îndelet-
nicire care — prin talentul oratoric și prin lar-
gul orizont cultural și artistic — ne-ar fi putut
da în Delavrancea, acum aproape o sută de
ani, pe cel dinții mare profesor universitar de
literatură română.
Cursul de folclor ținut în 1892 — 1893, rostit
liber, cu explicații și digresiuni numeroase, nu
ne-a parvenit integral, ci doar ca note succinte
pe care vorbitorul le-a avut în vedere în cele
zece prelegeri. Și din aceste note s-au pierdut
multe pagini în avatarurile războaielor și ale
strămutărilor succesive. Ce strălucire vor fi
avut acele prelegeri despre care în Parlamentul
din 1900 chiar un adversar politic declara:
«N-am uitat acele prelegeri ținute la Universitate
tn care căutați să sădiți în sufletele tinerimii
admirația pentru capodoperele literaturii popu-
lare...*? în 1895, solicitat de Vlahuță să
colaboreze la „Vieața", își deplîngea lipsa de
timp, referindu-se în special la acest curs de
folclor căruia nu-i dăduse formă definitivă
pentru tipar:
« Văz cum trec anii fără a mă putea odihni
un moment, fără a putea să revin col puțin
asupra conferințelor pe ca e le-am ținut la
Facultatea de Litere cu a ta dragoste...».
*
Pe lîngă ciornele celor zece lecții, publicate
abia în 1969, în Opere, voi. 5 (pp. 569—630),
avem norocul să se fi păstrat exemplarele:
Poezii populare ale Românilor, tipărite de
23
Comentînd
Poezii populare de
Vasile Âlecsandri
Vasile Âlecsandri în 1866; Poezii populare,
publicate de G. Dem. Teodorescu în 1885; Bas-
mele Românilor de Petre Ispirescu, din 1892,
exemplare pe care Delavrancea le-a studiat în
epoca premergătoare cursului său de la Facul-
tatea de Litere.
Pe primul volum menționat găsim semne de
întrebare, exclamații admirative, observatii și
trimiteri la alte culegeri care slujesc. drept
argumente împotriva formei prezentate de Vasile
Âlecsandri care, deseori, a corectat versurile
populare în vederea rimei cu altele. Foarte
frecvent, însă, locurile albe de pe cel puțin
cincizeci de pagini sînt acoperite cu scrisul
mărunt al lui Delavrancea. El adaugă versuri
absente în culegerea lui Âlecsandri — pe care le
cunoștea din variantele auzite personal de la
oamenii simpli, printre care și-a petrecut copi-
lăria. Astfel,*la textul Mioriței apare observația
că în ediția din 1852 balada era intitulată
Mioara. subînțelegîndu-se că acest titlu este cel
autentic și că Âlecsandri ar fi trebuit să-și
motiveze schimbarea de titlu al uneia dintre
cele mai valoroase creații populare.
Delavrancea numerotează versurile din cinci
în cinci, contestă forma verbului din versul al
cincilea «se coboru la vale...», corectîndu-1
marginal: « Se scobor... », înlocuiește, în versul
douăzeci, adjectivul «Mîndre (și cornute)» cu
« Multe (și cornute) » și se îndoiește că poporul
a creat versul « Și cîni mai bărbați» printr-un
(de!) marginal; notifică pe coloana a doua a
paginii 1 că în ediția din 1852 *Lae, bucălaie*
a apărut «Lae, bulucae », «greșeală de tipar
care face ne Odobescu să scrie un articol super-
ficial, și ridicol».
Pe pagina a doua, Delavrancea contestă
adjectivul superlativ absolut «Cel mai bărbă-
tesc », înlocuindu-1 cu «Cel mai voinicesc». în
subsol, motivează că «bărbătesc» nu este
« românește», iar versul următor « Și cel mai
frățesc» ar fi intervenția poetului. Mai departe,
«De toți întrebînd» — greșeală evidentă de
tipar — este corectată: « Pe toți întrebînd »,
dar fără a-1 absolvi de vină pe poet, cel puțin
explicit.
La pagina 5, ca și la Miorița, Delavrancea
admite titlul Năluca, folosit în ediția princeps
de Âlecsandri, care în 1866 îl schimbă fără
nici o justificare în Neluca. Din cele 38 de
versuri ale baladei, Delavrancea elimină 5, ca
neautentice, iar ultima parte este total refă-
cută. Djn:
« Be-o toată dacă-i vrea,
Da-ți fă cruce mai întîi
Și suflă pe facia ei
Se nu fie descîntată
De baba cea blestemată,
Să nu aibă vreo nelucă,
în pustiu ducă-s-ar ducă!
Mircea-n vale se ducea
Dar el cruce nu-și făcea,
Peste apă nu sufla
Ci la ea năvală da.
înghițea, bietul, o dată
Și-l lovea dorul de fată,
înghițea de două ori
Și-l apuca reci fiori,
înghițea iar de trei ori
Și cădea mort între flori»,
Delavrancea elimină prințul vers, apoi con-
tinuă în subsol, și marginal:
«Do_ți fă cruce și o suflă
Să nu fie vreo nălucă ;
Să nu fie descîntată
De baba cea' blestemată
Mircea fetei mulțemla,
La fîntînă se ducea,
Cofa plină o găsea,
Dar el cruce nu-și făcea,
Pe deasupra nu sufla,
Ci la ea năvală da.
Înghițea numai o dată
Și simțea dorul de fată
Și-nghițea de două ori
Și-1 apuca reci fiori
Și-nghițea a treia oară
Șl cădea mort la izvoară
Că-nghițisă o nălucă,
în pustiu ducă-s-ar ducă!»
Descrierea lui Marcu Bulgarul (în Badiul}
este mai plastică în adaosul marginal al lui
Delavrancea decît în textul tipărit de Alec-
sandri. în plus, se păstrează forme arhaice ale
vocabularului :
a Iar Marcu șl purcedea
Din oțele clănțănind
Șl din gură chiuind
ȘFdin buzdugan zvîrlind».
Pe pagina 126, 14 versuri în care Âlecsandri
prezintă rezultatul luptei lui Marcu cu turcii
24
sînt anulate de Delavrancea care consemnează B. șt Delavrancea
sfîrșitul luptei doar în trei versuri.
« Și pe dușmani îi tăia
Și grămezi toți îi clădea
Și foc casei că dădea /..»
în schimb, în dialogul dintre Marcu și Badiu,
Delavrancea introduce^ versurile:
«— Alei, frate Badiule!
Ian privește
Cum întind luminile
Pe luciul Dunării!
— Măi frate Marcule!
Ian ascultă parele
Cum mănîncă oasele,
Oasele, dușmanele
Șl înghit păcatele!»
*
Fiicele sale și supraviețuitorii lui Delavrancea,
de la care am cules informatii necesare cerce-
tărilor întreprinse de-a lungul unei jumătăți de
veac, își aminteau de o excursie comună (1909)
la Curtea de Argeș, cînd — în fata mînăstirii
— Delavrancea a recitat legenda populară
transfigurat de o trăire care s-a transmis ascul-
tătorilor pînă la pierderea noțiunii timpului
prezent, făcîndu-i contemporani cu ^Meșterul
Manole și cu^Neagoe Basarab.
în culegerea lui Âlecsandri, la pagina 186,
balada apare sub titlul Mănăstirea Argeșului.
Delavrancea notează că în~1853 (?) se intitula
Negru Vodă și Manoli sau Mănăstirea Argeșului.
Numeroase versuri sînt corectate, altele subli-
niate pentru că «lipsesc» din balada populară.
«Ce se mai făcea?», la Âlecsandri, este
înlocuit cu «Ce mi să făcea», justificîndu-ne
că acesta este adevăratul vers popular (p. 192),
iar « Drumul cerceta/ Cînd, vai, ce zărea?»
sînt considerate de Delavrancea o intervenție
a lui Âlecsandri care modifică versurile auten-
tice, notate marginal: «Și pe drum cătai Cînd
ce mi-și zărea?»
Succesiunea acțiunilor lui Manole cînd își
vede soția apropiindu-se de locul zidirii, după
ce jurase că va zidi pe prima femeie venită
Afec8and^
cu merinde pentru meșteri, apare la Alecsandri
în patru versuri:
« Cînd el o zărea/ Inima-i sărea/ în genunchi
cădea/ Și plîngînd zicea... ».
Delavrancea le înlătură ca lipsite de vibrație
și le înlocuiește în subsol cu alte șapte versuri,
păstrînd formele specifice vorbirii moldovenilor:
« Manoli-o videa
Și nici că credea.
Inima-i sărea.
Trupul ii slăbea
Și-n genunchi cădea
Și se închina
Ș-astfel se ruga • • •».
în timpul zidirii, rugămintea soției sacrificate
i-a părut lui Delavrancea neinspirat formulată
în versurile:
«Meștere Manole,/ Zidul rău mă strînge,/
Țîțișoara-mi plînge,/ Copilașu-mi frînge./ Ma-
noli turba/ Și mereu lucra».
Cele adăugate de comentator conduc la o
variantă în care soția vestește abia în timpul
zidirir ei pe Manole că poartă în pîntece pe
copilul lor. Speriată, ea se roagă:
« Meșteri Manoli!
Ajungă-(i de glumă
Că am să fiu mumă.
Manoli, Manoli!
Meștere Manoli!
Zidul rău mă strînge,
Copilașu-mi frînge,
Țîțișoara-mi plînge!
Dar Manea tăcea
Și mereu zidea ..
Ultima baladă adnotată — Radu Calomfirescu
— purtase în ediția din 1852 titlul Mihnea Vodă
și Radu Calomfirescu, iar numele Domnului
apare cînd Mihnea, cînd Mircea. Delavrancea
socotește că este «o eroare», gîndindu-se, pro-
babil, că cei trei domni ai Țării Românești
cu numele de Mihnea au trăit în secolul al
XVI-lea, pe cînd Mircea (cel Bătrîn) a trăit
cu un secol mai devreme. Dealtfel, Radu Calom-
firescu a fost contemporan cu Mihai Viteazul.
La pagina 199, Delavrancea comentează alter-
narea numelor Mihnea și Mircea: «D-acise
vede că Alecsandri se cam amețea de rime,
schimbînd după nevoia lor numele Domnului
sau s-a hotărît să schimbe fârA motiv serios
numele Domnului. . . ».
în nota 4 de la pagina 199, Alecsandri sim-
țise nevoia să dea titulatura lui Mircea cel
Bătrîn din tratatele sale de alianță cu Vladislav
alJPoloniei: «Mircea, din mila lui Dumnezeu
Voievodul Valahiei, Ducele Făgărașului și al
Amlașului, Cornițele Severinului, Despotul Dobro-
viciului și Domnul Drăstiorului» etc.
în versurile care înfățișează ordinea în care
boierii stau la masa domnească, Alecsandri
păstrase numele Mircea, deși boierii sînt contem-
porani nu cu Mircea cel Bătrîn, ci cu Mihai
Viteazul:
« Mircea Vodă-n mijloc șede
Și la dreapta lui se vede
Doi Căplești și trei Buzești,
Zmeii țerii Românești,
Purtătorii oștilor
în fruntea boierilor... *
li»., * V'Zr 4'	V’ vduHfea 1
Delavrancea corectează tacit inadvertența
cronologică, păstrînd numele Mihnea (cel Rău),
antecesorul lui Mihai Viteazul. Pe parcurs sînt
subliniate cu neîncredere vocabule ca «dalba
veselie », « nene» în loc de « mări», « nițel» în
loc de «puțintel », « ce » în loc de « cînd »;
adnotatorul se revoltă în fața versurilor:
« G-acum e pe vitejie/ Pe vinceală sau robie... »,
cuvîntul subliniat, scornit de Âlecsandri, voind
să însemne « biruință », și critică « fatala rimă »
pentru care poetul a sacrificat și fondul și
vocabularul, atestat de vorbirea populară și
de creația lui artistică; se identifică multe ver-
suri adăugate de Âlecsandri în balada populară,
iar, marginal, circa 30 de versuri, cu cerneală,
conferă mai mult dinamism acțiunii și succe-
siune logică momentelor ei, petrecute în ținutul
Lăpușnei, cu prilejul unei năvăliri a tătarilor
care au luat în robie familia Calomfirescului.
Puse alături, fragmentele tipărite în 1866 se
vădesc inferioare pe planuri multiple față de
cele propuse de Delavrancea în care se rela-
tează că, geloși pe Radu Galomfirescu, singur
biruitor al tătarilor de la care își dezrobește
mama, Buzeștii și Căpleștii îi caută pricină
și-1 ucid. Mama Radului cere de la Mihnea
răzbunarea fiului ei, mărturisindu-i că Radu
îi este frate, avînd amîndoi același tată. Dom-
nul convoacă Divanul țării, care hotărăște deca-
pitarea boierilor ucigași ai lui Radu Galomfi-
rescu.
Âlecsandri
♦ Și-n cort zărea pe-un Mîrzac
Un Mîrzac de la Bugeac
Care-n’brațele-i strîngea
O creștină ce plîngea.
Fulger Radu se făcea,
Ca un fulger se ducea
Și la cort se răpizea,
Pe Mîrzac îl reteze a
Și în lance că-1 lua,
Mort în cîmp îl arunca,
Apoi vesel purcedea
Cu mă-sa și cu Nedea...
26
Cu cinci lănci îl strepungea,	B. șt. Delavrancea
Apoi capul îi tăia,
Pe-o tipsie îl]punea... »
Delavrancea
«Iar în cort ce mai zărea î
Pe maică-sa o zărea
Maică-sa ce se zbătea
La cinai unui Mârzac,
Un Mârzac de la Bugeac.
Fulger Radu se făcea
Și sub cort el năvălea,
La Mârzac' se răpezea
Și-n lance că mi-1 lua
Mort în cîmp îl arunca,
Apoi mă-sii aducea
Un car marc și-o punea
Și la casă-o trimetea
Și-napoi el se-ntorcea
Cu sluga sa, cu Nedea.
Peste Radu dau năvală
Și din fugă,-ntr-o clipeală
Trupușoru-i străpungea
Și capul îl reteza
Ș-apoi capul îl punea
Pe-o tipsie ce sticlea...»
♦
Dacă avem în vedere cele 700 p. ale culegerii
Iui G. Dem. Teodorescu, în care Delavrancea a
studiat tot felul de specii versificate ale crea-
ției populare, avînd ca termen de comparație
un imens material dobîndit de el pe cale orală;
sublinierile din Basmele lui Ispirescu (1892),
însoțite de semne de întrebare ori exclamare
cu care se acoperă 52 pagini mari; de studiile
publicate și de preferința sa pentru teme fol-
cloristice în atîtea conferințe rostite între
1886—1914; de propria sa culegere de folclor
apărută abia în 1962 sîntem îndreptățiți să
afirmăm că nici un scriitor — în afară de Emi-
nescu — pînă la înființarea instituțiilor (colec-
tive sau individualități specializate) de cerce-
tare a folclorului, n-a cunoscut mai profund ca
Delavrancea creația artistică a poporului nostru.
Pestș Radu năvălea,
Emilia Șt. MILICESQU
Martha BIBESCU
File de jurnal, II
Paris, Ile Saînt-Louh,
Lundi, 16 Jan vier 1939
Je pense ă nia conversation de Venlredi dernier avec Lord Lloyd. La lucidite. Le
moueement passionnee de son esprit, la hardiesse de ses conclusions. On peut dire de
cette guerre qui vient ce que Chateaubriand disait des evenements de 1893.
« La r&volution tiait faite quand elle eclata.»
En Angleterre, la guerre est faite, dans tous Ies esprits. Elle eclatera quand Hitler
voudra.
J^ai tie frappte par certaines paroles, dites par Violette Beaconsfield, jenant dans ma
chambre le soir. Elle me regardait m'habiller. Elle se plaignait de sa grande taille. « Ata-
lante comme Vapelle L^onie Leslie.
File de jurnal, II
Paris. Ile Saint-Louls,
luni, 16 ianuarie 1939
Mă gîndesc la ce-am vorbit cu Lord Lloyd, vinerea trecută. Luciditatea sa. Vioi-
ciunea spiritului său, îndrăzneala concluziilor sale. Despre războiul care se apropie
se poate spune ceea ce Chateaubriand spunea despre evenimentele din 1893: «Cînd
a izbucnit, revoluția era înfăptuită ». în Anglia, războiul este înfăptuit în toate spiri-
tele. El va izbucni cînd va vrea Hitler.
Seara, venind la mine în cameră, Violette Beaconsfield mi-a spus anumite cuvinte
C$re țn-au izbit. Mă privea cum mă îmbrac, plîngîndu-se de talia sa mare. « Atalanta »,
28
En effet c'est une giante. mais elle est tres belle. et â la hauteur de sa maison. Elle me Martha Bibescu
dit tout a coup. d^une votx de reve: «... Vous. si (a vient. si șa commence. vous pourrez
toujours vous diguiser. vous cacher.. . Pows pourrez passer pour une paysanne.. . Moi.
cUst impossible. Regardez ma taille. Cela suppose des generations et des generations
nourries de viande. I carit conceal my origin. Je suis beaucoup trop grande ».
J'ai failli lui dire qu'elle pourrait se deguiser en grenadier guard, mais je n'en ai rien
fait.
Paris. île Salnt-Louis, Mardi,
17 Janvier 1989
Caracteristique des femmes qui ont atteint presque Vage canonique: Elles vous parlent
de «leurs affaires» au tiliphone.
— J'en ai pour trois jours de lit... Tu comprends !...
Yvonne. Paola. H ilene de Porte. Minou de Montgomery. meme jeu... Des femmes
que Von connatt peu. avec lesquelles on ria aucune intimite. vous meltent ainsi au cou-
rant de leurs affaires (Les quadragenaires. sur le rctour. qui ne veulent pas etre prisos
pour des quinquagenaires ).
J'ai envie de leur dire: —Prenez patience. vous serez bientot retirees des affaires!
Toutes voudraient se parer de Vanatheme de Vigny: «La femme. enfant nialadc, est
douze fois impure».
Et elles sont si peu enfatines!
Betise. salete. je n'imagine pas que je pourrais jamais dire quelque chose d'aussi degou-
tant par telephone ou autrement.
Ce soir Robcrt de Billy (Vambassadeur. Vancien anii de Marcel Proust) est venii me
chercher pour aller voir Les Enfants Terribles de Jean Codeau.
Je n^aime pas beaucoup cette piece. Je preferais Les maries de la Tour Eiffel.
Une phrase cependant iria emue. ou je reconnais le don de poesie. L'un des enfants
terribles demenage et dit: «Les objets me suivent comme des chats».
Alice Coda et sa soeur. Florica Bressy. Les deux petites filles de Craiova. Dune repre-
sente la theâtre de Paris, la Haute noce. le fils de familie ditourne de ses devoirs. et
Vautre, la dame du Quai d'Orsay... Vambassadeur de France. Drole.
Paris. île Saint-Louis, Mercredf.
18 Janvier 1989
Sarraut me tiUphone pour nien dire une autre de Vinstituteur franșais pour petit
negre: — Le coffre ă bois. le chien aussi. II avait oublie celle lâ.
Tres\Cafe du Commerce. « tres genuine ».
Mais il pretend prifirer la mienne.
Je souhaite qu'il Voublie.
Paris. île Saint-Louis.
Jeudi, 19 Janvier 1989
Mon tres parisien Paris. Dejeune chez Jean Prouvost, rue Reynouard, dans son
appartement aerien, avec Lady Brownlow retour du Cap d’Antibes, de la Croe> chez
les Windsor.
Pr£sents/[ Philippe de Croisset, le petit Lazareff et les ccmparses. La conversation
ajpour objet uniqucment les Windsor, et lui en particulier. Lady Brovnlcw raconte
une belle histoire apr^s l’autre. 1	*
1 Textele subliniate au fost traduse în ediția Jurnal politic. (Eiitu ra Politică, 1979). Resțu
era, tacit, cenzurat.	m
Fne de jurnal cum îi zice Leonie Leslie. Ce tnai, efete o zdrahoană, dar este foarte fruinoasă, și la
înălțimea numelui. Deodată îmi spune cu o voce visătoare: — Dumneavoastră, dacă
o să fie cazul, vă puteți oricînd ascunde... Puteți fi luată drept o țărancă. Mie mi-ește
imposibil. Uitați-vă cum arăt. Astă din cauza generațiilor peste generații hrănite
cu carne.
Nu-mi pot ascunde originea. Sunt mult prea mare.
Trebuia să-i spun să se deghizeze intr-un guard-grenadier, dar n-am făcut-o.
Paris. Ile Saint-Louis, marți, 17 ianuarie 1089
O caracteristică a femeilor care sunt pe punctul să atingă vîrsta canonică: vă vor-
besc de «treburile lor» la telefon.
— «Trebuie să stau trei zile in pat... Mă înțelegi »!... Yvonne, Paola, Helene
de Porte, Minou de Montgomery, una și aceeași. Femei pe care abia le cunoști, cu
, care nu ai nici o intimitate, te țin la curent cu treburile lor intime (cele de patru-
zeci de ani trecuți, care nu vor să fie luate de cincizeci).
Am poftă să le zic: — Aveți răbdare, în curind o să scăpați de treburi. Toate ar
vrea să se fățească cu anatema lui Vigny: «Femeia — copil bolnav — este necurată
de douăsprezece ori ».
Iar ele sînt atît de puțin copilăroase !
Prostie, murdărie, — nu-mi închipui c-aș putea vreodată să zic ceva atît de disgra-
țios la telefon, ori altcum. Astă seară, Robert de Billy (ambasadorul, vechiul prieten
al lui Marcel Proust), a venit să mă ia pentru a merge să vedem Copiii teribili de Jean
Coc te au. Nu-mi prea place piesa. Preferam Mirii din Turnul EiffeL
M-a mișcat totuși o frază, în care am recunoscut harul poeziei. Unul dintre copiii
teribili se mută și spune: «Lucrurile mă urmează ca niște pisici».
Alice;Cocea și sora ei, Florica Bressy. Cele două fetițe de la Craiova. Una reprezintă
teatrul parizian, dezmățul înalt, progenitura înstrăinată de la rosturile ei, iar alta,
doamna de la Quai d’Orsay... Ambasadorul Franței. Caraghios.
Paris Ile Saint Louig, miercuri, 18 ianuarie 1989
îmi telefonează Sarraut ca să-mi spună o altă glumă a învățătorului francez către
• copilul negru: [urmează un joc de cuvinte cu efect calamburesc, intraductibil în ro-
mânește].
El preferă însă gluma mea. Doresc s-o uite.
Paris Ile Saiut Louie, joi, 19 ianuarie, 1989
Parisul meu cel foarte parizian. Prtnzul la Jean Prouvost, în apartamentul său ae-
rian din rue Raynouard, împreună cu Lady Brownlow, întoarsă de la Capul Antibes,
din Crce, unde a fost invitată de familia Windsor.
Participa Phihppe de Croisset, micul Eazarefj și ai casei. Conversația se duce numai
în jurul familiei Windsor, și mai ales în jurul ducelui. Rada/ Brownlow deapănă tot
felul de istorii nostime.	'
E lanterna magică.
— Fratelui său York, pe care îl însoțea in mașină, după semnarea Actului de abdicare
t-a spus: «Adio, domnule». După aceea — văzîndud pe York plîn^ind: — «Hai
Bertie, vino-ți in fire, trebuie să-ți joci rolul. »	’
30
Cest la lanterne magique.	Martha fiibescu
— A son frere York, qu’il accoiripagnait â sa voiture, apres la signature de FActe
d’Abdication, il a dit: « — Goodbye, Sir ». Puis: « — as York was sobbing —: Now,
Bertie, puii yOurself together, you have to play the geme ».
A quelqu’un qui lui a demande recemment avec plus d’indiscretion que de goât:
— Quand rentrevez vous en Angleterre?
II a repondu: « — Wenn my brother will have enough popularity ».
Variante de Vhistoire: (Quand mon frere sera devnu plus populaire. Le bien aimi,
le mal aime).
II faut attendre que quelque deux ou trois cent ans passent sur tout cela pour en faire
du sublime. Pour moi, ga Vest deja. Mais j'ap porte avec moi tout le recul qu'il faut.
L'histoire de Brownlow, le mari de la dame qui raconte, deșt lui qui emmena David,
alias Edouard VIII, alias le Duc le Windsor, dans la nuit fatale. Puis il le quitta.
Quand il le retrouva â P hotel de Viennc, voici la description de la chambre:
« He, in bed. His bedroom a chapel. Spotless. A big photo of her just in front of
his bed. Another photograph of her on his left, another on his right. He, pressing in his
arms, a lace pilow, his eyes full of tears.
My husband said: — It was like entering a church. »
Lady Brownlow ajoute: « — It is an illegal bill. » He could say: « Here I, am
and I want it back».
La femme qui parle a le sens dramatique, ccmme beaucoup de femmes. Mais elle
ne sait vraiment rien de ce qui fait le ressort du drame. Les idees personnelles de
David sur la maniere â employer, pour eviter cette guerre qui vient, c’est â dire
pour ne pas la faire. En complete opposition avec Pinstinct de conservation superieur
de ces messieurs riunis a Downing Street. Eux savaient que, pour changer la succession
du trone â la veille d'une guerre, Pintervention de Peter Pan etait necessaire. Ils ont
ouvert la fenelre et ils Pont eue.
«I want to be a little boy and to have fun. »
Cest le mot de la fin.
Dine ce soir chez Juliette Paul Guillaume, pour maintenir le contact avec les colonies
dont Georges a besoin, dest-ă-dire avec Albert Sarraut.
Presence surprenante ă ce dînerdYvonne de Beauchamps, Stanislas de Larochefou-
cauld et Andre Rivollet.
Melange tres parisien. Un plat d'enormes truffes, servi aussi simplement que si di-
taient des pommes vapeur.
Arrivee de Walter, Parchitecte, apres diner. Celui-lă minteresse plus que les autres,
en ce moment.
Histoires d'Indo-Chine et d'Afrique racontees par Albert Sarraut. Mais je les connais
deja.
Sa passion pour Penfant de Dominica m^interesse davantage. Quand il en parle, il
baisse le voix. Quand il parle de Paul, le mari de Dominica et le pere de Porphelin, il
en parle avec la tendresse naive d'une viciile nounou.
Dans cet interieur ou regnejDominica, Walter deșt Phomme, le protecteur, Albert Sar-
raut, lq> vieille nourice.
Yvonne, fille de Jeanne^de Bauffremont, de Listenay, de Courtenay, et autres lieux,
essaye de s'adapter ă ce milieu, pour elle tout â fait heterogene.
Rien qidă la maniere dont elle appuie son coude sur la table et pose son menton, au
creux de sa main, on sent qu'elle riest pas chez elle. Stanislas est aussi legerement di-
paysi.
Je pense ne pas Pitre du tout.
Cuiva care l-a întrebat de curind, mai mult cu indiscreție decît cu cuviință: — Cînd
vă întoarceți în Anglia, el i-a răspuns: « — Cînd fratele meu va avea suficientă popu-
laritate».
Variantă a poveștii: (Cînd fratele meu va fi mai popular. Cel bine iubit și cel rău
iubit).
Ca să iasă ceva sublim din asta, trebuie să se aștepte două sau trei sute de ani.
Pentru mine este de pe acum, dar eu am, prin ce sînt, perspectiva necesară. Poves-
tea lui Brownlow, soțul doamnei care povestește, acela care a adus cu sine pe David,
alias Eduard VIII, alias Ducele de Windsor, în fatala noapte, apoi l-a părăsit. Cînd
îl regăsește la hotelul din Viena, iată cum îi descrie camera: — El, în pat. Dormitorul
lui, o’capelă. Imaculată. O fotografie de-a ei în fața patului. O altă fotografie, tot
de-a ei, la stînga lui și o alta la dreapta. El, strîngînd în brațe o pernă cu dantelă,
cu ochii în lacrimi. Soțul meu a spus: — Era ca și cum ai fi intrat într-o biserică.
Lady Brownlow adaugă: « — E un act ilegal». El ar putea zice: «lată-mă, vreau
[tronul] înapoi».
Ca multe femei și aceasta care vorbește are simțul dramaticului, numai că nu știe nimic
din ceea ce constituie resortul dramei. Părerile personale ale lui David privitoare la ceea
ce trebuie făcut pentru a evita războiul care se apropie, adică pentru a n^u-l face. în
totală opoziție cu instinctul de conservare din rațiuni superioare al acestor domni
reuniți în Downing Street. Ei știau că pentru a schimba succesiunea la tron în aju-
nul războiului, era necesară intervenția lui Peter Pan. Au deschis fereastra — și-au
avut-o. « Vreau să fiu din nou copil și să mă amuz. »
Acesta a fost ultimul său cuvînt.
Am cinat astă seară la Juliette Paul Guillaume, ca să păstrez legătura cu coloniile
de care Georges are nevoie, adică cu Albert Sarraut.
La masă, prezențe neașteptate: Yvonne de Beauchamps, Stanislas de Larochefau-
cauld și Andre Rivollet.
Amestec foarte parizian. Un platou cu trufe enorme servit atît de simplu de parcă
ar fi fost cu cartofi fierți...
După cină a sosit arhitectul Walter. Acesta mă interesează în acest mement mai
mult decît oricine. Întîmplări povestite de Albert Sarraut din Indochina și din Africa,
pe care le știu deja. Mă interesează mai mult patima sa pentru copilul Dominichii.
Cînd vorbește de el, i se îndulcește glasul. Cînd vorbește de Paul, soțul Dominichii
și tatăl orfanului, are o tandrețe naivă de bătrînă doică.
în acest apartament în care tronează Dominica, Walter este soțul, protectorul,
Albert Sarraut, bătrîna doică.
Faris. île Salnt-Louls.
Vendredi, 20 Janvier 1980
tMjeuni avec Ozeray (Factrice, Finterprete de Giraudoux, Famie de Jouvet) et Mane
HRene Daste, la fille de Copeau, mon Imperatrice de „Katia“, ma Cassandre, mon amie.
Andrt Therive (critique du „Temps“), Minou de Montgommery, Pierre Bost. Deux
d^jeuners fondus en un.
Dans F^curie aux âmes, de la bonne Miss Kenklin, rue Saint JuiUen-le-Pauvre.
Pluie lourde, averse de printemps, mais continuelle.
J'ai grand envie que Mademoiselle Ozeray veuille bien jouer le role de Philippine dans
Le Roia des Enfants.
C'est tonte une affaire de la d^cider. Oii est le temps ou Jouvet me disait: « Je vais
me metlre cela sur le plexus solaire!» Alors Savoir vivait, alors Philippe de Rothschild
voulait des « chretiens seuls», qu'allons nous faire? en matiere de theâtre il faut un
juif pour faire lever la pâte.
Nous sommes des enfants perdus dans un bois.
Ozeray^est intimidee, je suis intimidee, Dast6 n'ose pas, Jouvet est hors du parcours.
Contraste de ma vie de Paris, apres ce dejeuner, de la vie de Boheme dans ce petit res-
taurant de la Rive gauche, ce soir chez Siro.
Diner donnd par Stephane Vlasto pour les Castellane. Jean et le menage Stanislas
et moi, et Ghighite de Mun, pour aller ensuite auțThiâtre de Dix-Heures, entendre Mar-
tini dans ses chansons politiques.
Martini chahute les arrivants selon les meilleurs traditions de Montmartre.
Je porte une robe de velours noir de Chanel, faqon Renaissance, presque montante*
tres simple, mais accompagnee d'un petit voile brode d'etoilles d'or ă jeter sur les cheveuxl
ce qui fait coiffure et m'arrange tres bien.
Martini, qui est dejâ en scene quand toute notre bande faitinvasion dans sa bastringue,
me salue galamment:
— Entrez, ma chere comete!
II appelle la France le pays de L^on, et dit qu'il y en a deux: un Leon en Bretagne,
et un en Palestine.
II y a un couplet sur Ciano. «Va piano, va piano.»
II Vappelle «le comte Ciano », s'arrete et dit:
« — Gom te ? II y en a des syllabes de trop, dans ce monde 1»
II appelle Reynard, «le rat musque ».
France, pays des chansons, oii tout finit par des chansons, ou tout finit.. .
Paris. Ile Saint-Louis.
Samedi, 21 Janvier 1939
Re^u lettre de Neville Chamberlain, de Chequers, remerciant pour le petit Keats, tente:
«On the eve of Saint Agnts, recieved on the day of Saint Agnes », accompagnee d^une
lettre d'Anne Chamberlain, de 10 Downing Street.
Reimpression Ugere sur impression profonde.
Ma vie en dessin superposes.
Reimpression, surimpression.
«Another hand will write the invitation...»
Exquise tristesse de cette phrase de J.R.M., Fune des premieres lettres qu'il m'ait
icrite.
Je Ventends comme un Mio, dans les bois de Chequers.
Martba BibegcH
33 Yvonne, fiica lui jean de Bauffremont, de Listenay, de Courtenay, și de alte locuri,
File de jumai încearcă să se adapteze acestui mediu, cu totul eterogen pentru ea. După cum pune
cotul pe masă și își sprijină bărbia în podul palmei, se simte că nu este la ea acasă.
Stanislas nu este tocmai la largul lui. Cit mă privește, nu mă simt cîtuși de puțin
înstrăinată.
Paris, tle Saint-Louis,
vineri, 20 ianuarie 1989
Am dejunat cu Ozeray (actrita, interpreta lui Giraudoux, prietena lui Jouvet),
și cu Mărie Helene Daste, fiica lui Copeau, interpreta mea din Katia, Casandramea,
prietena mea.
Andre Therive (critic de la „Temps“), Minou de Montgomery, Pierre Boss, — două
dejunuri într-unul singur.
< Vizită la grajdul cu măgari al bunei Miss Kenklin, pe strada Saint Julie le-Pauvre.
< Ploaie grea, averse de primăvară însă continue.
• Mi-ar plăcea ca Domnișoara Ozery să vrea să interpreteze rolul lui Philippine în
Regele copulor.
Mai rămîne s-o și decid. Unde este vremea în care Jouve îmi zicea: « — O să mi-o
pun pe plexul solar»!
Pe atunci Savoir trăia, iar Philippe de Rothschild voia «numai creștini». Ce-o
să ne facem ? In materie de teatru este nevoie de un evreu ca să dospească aluatul.
Suntem copii pierduți într-o pădure.
Ozeray este intimidată, eu de asemenea, Daste nu îndrăznește, Jouvet e în afară
de subiect.
Contrast al vieții mele pariziene: după acest dejun, cină în micul restaurant de
pe Rive gauche, astă seară la Siro. Dineul este dat de Stephane Vlasto pentru familia
Castellane. Jean și familia Stanislas și cu mine, și Ghighite de Mun. După aceea,
mergem la Theâtre de Dix-IIeures, să-1 ascultăm pe Martini în cîntecele sale politice.
Martini ia în răspăr pe cei sosiți, după cele mai bune tradiții din Montmarte. *
Port o rochie de catifea neagră de la Chanel, de tipul Renaissance, aproape închisă,
foarte simplă, dar asortată cu un mic voal brodat cu stele de aur, care îmi acoperă
părul ca o găteală și mă prinde foarte bine.
Martini, care este deja pe scenă cînd ceata noastră își face apariția în circiumă,
mă salută galant: — Intrați, draga mea cometă!
El numește Franța țara lui Leon, și spune că există doi: un Leon în Bretania, și
un altul în^Palestina.
Există un cuplet despre Ciano. « Va piano, va piano. »r 11 numește « contele Ciano »,
se oprește și zice:"— «Com te2. Există pe această lume silabe de prisos».
Lui Reynard îi zice « șoarecele parfumat».
Franță, țară a cântecelor, în care totul sfîrșește prin cîntece, în care totul se sfîr-
șește...
1	Mergi încet, încet (în italiană).
■ Efect calamburistic și peiorativ, prin asocierea cu cuvîntul francez Le Comte.
44
Visite de Maâemoiselle ^dmond About et de tespagnol Ferrero. Dîner Drieu La Ro- Martha Bibestu
cheile. II a fait de la politique avec Doriot. Son degout. II me dit: « — Pour vaincre
Ies dictatures, il faut faire de la dictature, et ce pays n’en est plus capable, meaning
France. >
Visite de Tătăresco, notre Tătăresco de Poiana. II est devenu „Ambaciadore“,
inais sans contrepartie imediate.
Thiery piâtine, marque le pas... £a viendra. II me dit qu’il a confiance en moi,
qu’il vent prendre conseil de moi, qu’il me considere comme une «soeur protec-
trice ». Ce n’est pas mal. II a tout pour reussir Ies elections. Gură mare. Type parfait
de l’Oltean, plutit sympathique qu’autre chose.
Visite de Franco Lequito.
La note d'amitU est autrement profonde.
Les tulipes mau^es qiC il m'envoie, si belles, si pures, glacees de bleu comme des ramiers.
Paris, île Saint-Louh.
Dimanche, 22 Janvier 1939
Arrivie de Georges. II revient pour repartir. Faux depart pour le Chad, vrai d^part
ă pr^sent.
J’ai arrangă pour aujourd’hui un dejeuner avec la Grand Argentier de France
(Paul Reynaud), Lord Lloyd retour de Rcme, et naturellement Hălăne de Porte,
dont j'explique ă demi-mots Vimportance ă Lloyd, qui me comprend aussi â demi-mot.
Le dejeuner aura lieu â l’hotel Trianon. Reynaud y passe ses weekends et nous y
invite.
Lloyd vient me chercher apres la Messe, nous allons chercher Georges ă VElysee-
Parc2. En route, conversation interessante avec Lloyd. II me parle des Italiens et me
dit avec cette rapidită d’expression dont il a le secret: « They mean to be naughty ».
Et son clin d'oeil oblique, dont son fils, David, a horite: «with the tail of his eye).
11 a vu le Cardinal Pacelli, il Vadmire ^perdument, il me dit: «What a man ! »
Histoire de la petite ile en face de Djibouti, cedee aux Italiens par l’accord de 1935,
dânoncă depuis.
Lloyd leur apprend ă reprendre cette ile.
Je suppose que c’est quelque găteau empoisonne.
Lloyd me donne Vimpression de quelqu'un qui a Vocii ainsi fait qu'tl peut voir tous
le points de la mappemonde ă la fois. II sait de Science certaine oii se trouvent les points
essentiels au maintien de VEmpire Britannique.
II n’est jemais triste, mais aujourd’hui il est serieux ccmme quelqu’un qui s’ap-
prâte au ccmbat. II me repete: « — The Italians want to be naughty. »
Et des Franșais, il dit sechcment: « The French are tirescme. » Georges Mandel, des
colonies,Venverra chercher ce soir, il veut le voir. Ce Mandel dont Martini disaii dans
sa chanson rosse Vautre soir : * Jfroboham Rothschild, „Mandel^, c*est sonnom de co-
cotte. »
Le parcours de Paris â Triancn avec Georges et avec Lloyd, dans ma voiture.
Lloyd me dit qu'il n'est pas retourne dans cet hotel depins 1918, venant d' Arabic, ve-
nant de quitter Lawrence, au temps de Varmistice. Georges parle avec Lloyd de sa curn
* în ediția românească citată, aici, o frază mai tîrzie: « Pe drumul către Paris și Trianon,
cu Georges și Lloyd, tn mașina mea. >
fale de jurnal	^arls. lle Saînt-Loni^
sîmbătă, 21 ianuarie 1989
Primit scrisoare de la Neville Chamberlaine, de la Chequers, mulțumind pentru
micul Keats: « In ajunul Sfintei Agnes, primită în ziua Sfintei Agnes ». Este însoțită
de o scrisoare din partea Annei Chamberlain, 10 Downing Street.
O imprimare ușoară peste una profundă. Viața mea este un desen suprapus. Reim-
primare, supraimprimare.
«O altă mînă va scrie invitația»...
Tristețea delicată a acestei fraze a lui J. R. M., dintr-una din primele scrisori pe
care mi le-a scris.
11	aud ca pe un ecou, în pădurile de la Ghequers.
•	Vizita domnișoarei Edmond About și a spaniolului Ferrero. Dineu cu Drieu La
‘ Rochelle. A făcut politică cu Doriot. Dezgustat. îmi spune: « — Pentru a învinge dicta-
* tarile, trebuie să faci dictatură, dar în această țară nu mai e posibil, înțelegînd prin
aceasta Frahța ».
Vizita lui Tătărescu, Tătărescu al nostru de la Poiana. A devenit « Ambaciadoret,
dar fără să aibă încă un omolog.
Thiery șovăie, bate pasul pe loc... O să vină și asta. îmi zice că are încredere în mine,
socotindu-mă ca pe o « soră protectoare ». Nu e rău. Dispune de tot ce trebuie pentru a
învinge în alegeri. Gură mare. Tip perfect de oltean, mai curînd simpatic decît altceva
Vizita lui Franco Lequito.
Cu* o prietenie mult mai adîncă.
Lalelele mov, pe care mi le trimite așa de frumoase, de pure, cu străluciri albastre
‘	ca penajul unui porumbel.
Paris, lle Saint* Louis,
duminkA, 22 ianuarie 1989
Sosirea lui Georges. Vine pentru a pleca din nou. Plecare neefectuată spre Ciad-
acum va pleca într-adevăr.
Pentru astăzi am aranjat un dejun cu Marele Tezaurier al Franței (Paul Reynaud),
cu Lordul Lloyd, înapoiat de la Roma, și natural cu H ilene de Portei a cărei impor
tanță i-o explic în fugă lui Lloyd, care mă înțelege.
Dejunul va avea loc la hotelul Trianon. Aici își petrece Reynaud weenk-end-urile
și ne invită și pe noi.
După Mesă, Lloyd vine să mă ia, mergem sa-1 întîlnim pe Georges la Elysee-Parc.
Pe drum, conversație interesantă cu Lloyd. îmi vorbește de italieni și îmi zice cu o viteză
de exprimare de care el singur e capabil: « — Sint rele. »
Sclipitul ochiului său oblic, pe care La moștenit fiul său David: « Cu coada ochiului».
L-a văzut pe Cardinalul Pacelli, pe care il admiră la nebunie. îmi zice: « — Ce om! »
Povestea micii insule din fața lui Djibouti, cedată italienilor prin acordul din 1935,
denunțat după aceea.
Lloyd îi învață cum s-o ia înapoi. Presupun că e vorba de o prăjitură otrăvită.
euse id^e, chercher en Afrique une colonie pour les Juifs de Houmanie, pour le «trop
plein ».
Lloyd est preoccupe de bien autre chose: mais il ecoute. J'ecoute Georges et je m'etonne
de lui. Son imagination. Commc il voit, comme il est grand mon petit Corse.
Le Grand Argentier de France nous attendait dans son petit appartement. II est
tout faraud, tout fier de voir Lord Lloyd ă sa recherche. Je le sens tout anglais, dresse
sur ses ergots. La conversation est interessante pendant le dejeuner, mais moins que
dans la voiture. Helene de Porte, ses yeux pâles fixes sur Lloyd, tres attentive, et
silencieuse. Les Egeries de ces messieurs font voeu de silence en public.
Je sens qu’elle doit se ratrapper dans l’intimite.
Apres dejeuner, visite des petits appartements de Versailles, meme promenade qu'avec
le Roi Ferdinand, Jouvenel et Duca, 1924. Superstition, profondeur de souvenirs, tou-
jours avec le conservateur pour guide, le tour de faveur, le traitement de faveur.
«Strânge, very strânge.
I should come back again like the ghost of some other life.»
Nous faisons la promenade de Louis XV par les toits. Orgueil de Paul Reynaud.
II se guinde; il est ă la hauteur de la monarchie, avec Lloyd, ce monarchiste. II retrouve
mon etrange sentiment : « The servants in the house of their mașter, in the absence of
iheir mașter. »
Avec Jouvenel, c^tait autre chose. Lloyd veut voir la chambre de Conseil. Je lui fais
remarquer les ravissantes boiseries, le symbolisme, meme tradition que Tart gothique.
Ce qui est « approprie »...
Totalement perdu par les modernes. Les volets et les dessus de la fenetre de la salle
de bain de Louis XV.
Les chauves-souris, les etoiles, les petits hibous, Cest ravissant. Les fenetres qui font
la nuit pour la salle de bain, qui plongent la chambre dans la nuit: symbolique.
Ce sont mes amis, de longue date.
Ni Paul Reynaud, ni Helene de Porte ne les connaissent. Eux, les Franțais*. leur
tresor d^art național, moi, Tetrangere.
. Les gens ne regardent jamais rien.
J'ai vu que le conservateur me souriait.
55
Martha BibescU
Lloyd îmi lasă impresia cuiva cu ochiul format pentru a vedea deodată tot ce este
pe lume. Știe sigur unde se găsesc punctele vitale de susținere a imperiului britanic.
Nu e niciodată trist, deși astăzi este serios ea cineva care se pregătește de luptă. îmi
repetă : « — Italienii se pregătesc de rele ! »
Și despre francezi zice sec: « — Francezii sînt obositori. »
Georges Mandel, ministrul coloniilor, va trimite după el astă seară, vrea să-1 vadă.
Acel Mandel despre care Martini spunea in cînlecul său răutăcios de ieri seară: « Jero-
boham Rothschild, „MandeL este un nume de cocotă ».
De la Paris la Trianon in mașina mea împreună cu Georges și cu Lloyd.
Lordul îmi zice că n-a revenit în acest hotel din 1919, venind din Arabia, unde
se despărțise de Lawrence, pe vremea armistițiului. Georges vorbește cu Lloyd despre
intenția sa ciudată de a căuta in Africa o colonie pentru evreii din România, pentru
cei care sunt « prisositori». Lloyd este preocupat de cu totul altceva, dar ascultă.
Eu ascult pe Georges și mă minunez de el. De imaginația lui. Cum vede el, cit este
de mare micul meu corsican.
Marele tezaurier al Franței ne aștepta în micul său apartament. Este plin de sine,
foarte mindru să-l vadă pe Lord Lloyd că îl caută. îl simt intru totul englez, înălțat pe
pinteni. Conversația din timpul dejunului este interesantă, dar mai puțin decît în mașină.
Helene de Porte, cu ochii ei palizi ațintiți spre Lloyd, foarte atentă și tăcută. Egeriilc
acestor domni fac legămint de tăcere la public. Cred că recuperează în intimitate.
După dejun, vizitarea micilor apartamente de la Versailles, aceeași plimbare pe
care am făcut-o în 1924, cu Regele Ferdinand, cu Jouvenel și cu Duca. Superstiție,
adînc de amintiri. Avînd de ghid pe același conservator, turul de favoare, primire de
favoare.	•
Curios, foarte curios.
Ar trebui să mă întorc din nou ca o fantomă dintr-o altă viață. Facem plimbarea
pe câre o făcea Ludovic al XV-lea, însă pe acoperișuri. Mindria lui Reynaud. își dă
ifose; ca și monarhistul Lloyd, se arată pe măsura monarhiei. Regăsește straniul
meu sentiment: «Servitorii în casa stăpînului lor, în lipsa stăpînului lor».
Altceva este cu Jouvenel. Lloyd vrea să vadă camera de Consiliu. îi remarc boase-
riile uimitoare, simbolismul, aceeași tradiție cu a artei gotice, ceea ce este « apropiat »...
Absolut totul a dispărut printre moderni. Obloanele și părțile de deasupra ferestrelor
de la camera de baie a lui Ludovic al XV-lea.
Lilieci, stele, mici bufnițe, — îneîntător: simbolic. Ferestrele fac întuneric de baie,
și scufundă camera în noapte: simbolic.
Sînt prietenii mei, de atîta vreme.
Nici Paul Reynand, nici Helene de Porte nu îi cunosc. Ei, francezii: comoara lor
de artă națională; eu, străina.
Oamenii nu privesc niciodată nimic.
L-âm văzut pe conservator că-mi surîdea.
(Text îngrijit și traducere de Marin BUCUR)
•	Text deficitar în dactilogramă. Interpretarea noastră este aproximativă.
REVELAȚIA DOCUMENTULUI
»
Al. ODOBESCU
Cursul
din
anul 1891
ÎN FONDUL DE MANUSCRISE ROMÂNEȘTI
al bibliotecii Academiei Române cele dintre
cotele 5345 —5351 cuprind un rar tezaur: con-
semnarea extensivă a activității universitare a
lui Alexandru Odobescu. Se află, mai puține, și
cursuri universitare ale altora, cum ar fi acela
început la Colldge de France la 9 decembrie
<851 de vestitul pe atunci profesor Adolphe
Franck (1809 — 1893) și intitulat Despre filosof ia
grecească înainte de Socrat. Dar filele 269 — 334
din ms. rom. 5345 nu conțin note le de curs ale
iui Odobescu, pe atunci proaspăt auditor la Collă-
ge de France, ci o versiune românească de 134
de pagini, atît de cursivă încît abia dacă are
cîteva ezitări de traducere.
Importante sînt însă, în acest corpus de
manuscrise, textele care reprezintă cursurile lui
Odobescu însuși, notate uneori extrem de elaborat,
ca un text pregătit pentru tipar, alteori mărgi-
nindu-se la un punctaj mai mult sau mai puțin
dezvoltat. Acest ansamblu de texte trebuie
cercetat cu migală, pentru că numai volumele
5349 — 5351 conțin textul cursului de Istoria
arheologiei, început în 1874 și publicat în 1877.
Restul, de patru volume, cuprinde textul unor
cursuri rămase, în cea mai mare parte, inedite.
Va fi, neîndoielnic, grija ediției academice de
a publica critic aceste importante texte (impor-
tante și pentru cunoașterea lui Odobescu și
pentru locul lor privilegiat în istoria culturii
naționale). Dar pînă atunci e bine să semnalăm
prezența, în ms. rom. 5346—5347, a unui curs
de istorie a civilizației grecești, din perspectiva,
mai ales, a credințelor, instituțiilor și monu-
mentelor religioase, dar și filosofice, început la
17 octombrie 1888, la scurtă vreme după întoar-
cerea lui Odobescu din lunga lui ședere la Paris,
și continuat pînă la 17 mai 1889, deci preț de
un an academic. Editarea lui se impune. Dar
acest curs este o etapă în direcția textului pe
care îl publicăm aici și acum. De fapt, sub
numele de istorie a arheologiei Odobescu a
39
Curs «le
Istoria artci
ținut, cît a fost profesor, un singur curs, în
care istoria arheologiei este doar un nume
numele oficial al catedrei sale, pentru expunerea
în principiu infinită, a unei complexe istorii a,
artelor, a instituțiilor, a concepțiilor și a credin-
țelor, urmărite din preistorie pînă în Renaș-
tere, de la Pacific pînă la Atlantic. Ce ciudat!
Nimeni n-a observat pînă acum că Odobescu
reprezintă, în acest domeniu, ceea ce reprezintă
Hasdeu în domeniul său: reveria științei glo"
bale, himera unor cărți cît universul de mari*
E drept că Hasdeu a fost înzestrat cu o vita-
litate mai mare, că el prevestește pe lorga»
că e mai agresiv și mai zgomotos. Totuși, compa-
rîndu-i pe cei doi oameni, pe atunci colegi de
universitate, raportul dintre proiect și împli-
nire e același. Socotească cititorul singur. Pentru
că, în rest, n$ aflăm, la cei doi, în fața aceleiași
asocieri între condiția minuțioasă și orizontu^
planetar, între apelul la sursele fundamentale
și voința de sinteză, între veleitate și rezultat*
Deosebirea stă în faptul, interesant aici, unde
e vorba de cursuri universitare, că Odobescu
a avut într-o mai mare măsură vocația de pro-
fesor în sensul didactic și tranzitiv al cuvîn-
tului, că l-au interesat mai mult oamenii în-
fața cărora profesa, resursele și soarta lor. Pe
Hasdeu, egocentric și tiranic, mult mai puțin.
Despre vocația donquijotesc universalistă a
lui Odobescu, lecția inaugurală pe care o publi-
căm aici stă patetică mărturie. Ea nici nu tre-
buie explicitată: vorbește de la sine și îi lăsăm
cititorului plăcerea să urmărească, în sinuozii-
tățile textului, jocul subtil dintre aspirație șl
limitările ei inerente, dintre conștiința de sine
și amăgirile, sau chiar dezamăgirile ei, dintre
capacitatea de ajustare la ceea ce este cu putință
și perpetua năzuință de a depăși limitele posi-
bilului.
E vorba de un curs, cuprins în ms. rom. 5343,
filele 1 — 36, de ceva care este și nu este istoria
arheologiei, este și nu este istoria artelor, de
fapt ceva, care, cu toată voința de reînnoire
a metodei, rămîne ceva specific odobescian, un
fel de perpetuu pseudokineghetikos academic.
Publicăm aici lecția de deschidere (filele 1—24),
singura redactată ca text împlinit și ținută
la 14 ianuarie 1891. Urmează apoi, schițată pe
12 pagini, o clasificare a artelor și apoi nimic.
E drept că se impune o mai atentă cercetare
a totaliății manuscriselor. Oricum, la 1 octom-
brie al aceluiași an Odobescu devenea director
al Școlii Normale Superioare, care ținea tot
de universitate și căreia, pînă la moartea lui,
în 1895, i-a consacrat toate strădaniile sale, sau
aproape toate.
Lecția de deschidere pe care o publicăm este
așadar ultimul act academic al lui Odobescu,
Dar ea închide numai seria de posibilități dată
unei vieți ca a lui. Rămînînd deschisă în lumea
lui interioară și totodată în soarta culturii româ-
nești, căreia Odobescu i-a prescris, alături de
puțini oameni tot atît de mari, un drum de
urmat și o ținută de avut.
Petru CREȚ IA
CURS DE ISTORIA ARTEI
Prelegere Inaugurală
tlr] Luînd, la începutul acestui an 1891, și cam fără veste, hotărîrea de a întrerupe
deocamdată studiile noastre ticnite, domoale și amănunțite asupra producțiunilor
sculpturale ale artei arhaice la eleni, spre a mă avinta, cu d-voastră Împreună, într-o
călătorie repede, în fuga mare, în zbor — cum am zice 1 — prin largul domeniu uni-
versal al frumoaselor-arte, de la pragul celei mai adinei vechimi, cu scop de a ajunge,
chiar estimp încă, pînă în ajunul periodului modern, simț că-n adevăr grea sarcină,
mare nevoie mi-am luat asupră-mi. Tare, deci, mi-e teamă — cată s-o mărturisesc
chiar de 2 astăzi — că nici de astă dată n-o să-i pot da de căpătîi!
1 inițial cum aș putea zice
1 supraintercalat
Și zic « nici de astă dată » fiindcă ieri am deschis volumul în care stau de 13 ani
tipărite cele 15 conferențe asupra unei părți a Istoriei arheologiei, conferențe 3 prin
care, t2rl cu 3 ani mai nainte, inaugurasem catedra de pe care azi încă tot eu vin să
vă vorbesc, nu cu mai puțin zel pentru știință, nici cu mai puțin dar de a deș-
tepta în d-voastră, în junimea română, iubirea pentru tot ce este bine și frumos
și adevărat, dar negreșit cu o suflare mai slăbită de vîrstă, mai puțin vie și de aceea,
poate, mai puțin învietoare.
Deschizînd acel volum am constatat (timpul îmi cam întunecase această amintire)
că și acum 17 ani, cînd am început seria de prelegeri de atunci, subiectul ce-mi
propuneam să-1 tratez dinaintea auditorilor mei 4 era tot cam la fel cu cel la care
poznașa de ispită m-a împins și de astă dată.
Iată, în prescurtare, cam ce am zis în prima mea conferență, din 22octombre
1874, rostită tot aici, în această sală a Universității noastre.
« Ne vom sili să schițăm în imagini scurte, dar pe cît se va putea mai substan-
țiale, elementele de cultură morală și artistică [8r] ale popoarelor antichității. Mai
nainte de a ne opri în fața vreunei anumite națiuni vom arunca o repede ochire
asupra vieței primordiale a întregei omenimi, asupra acelei mai nouă ramure a științei
anticarie, ramură care se ocupă în special tocmai cu cele mai vechi ale ei elemente,
asupra epocelor preistorice. De pe acele propilee ale arheologiei vom privi seminția
omenească încercîndu-și pentru prima oară ingeniozitatea și îndemînarea prin trud-
nica confecționare a uneltelor de piatră și de os pe care azi 5 le culegem uneori
de prin tărîmuri geologice socotite odinioară ca anteriori ivirei omului pe pămînt.
Lăsindu-ne apoi pe clina timpului mai la vale, în locuri din ce în ce mai puțin
sălbatice, vom cutreiera anticul Orient: Egiptul, Asiria și Persia, Palestina și Fenicia,
India cu înduioasele-i ramificațiuni transatlantice din America, chiar China și Japo-
nia, întrebînd [4r] în toate aceste țări despre anticele lor religiuni, legiuiri și datine,
despre rămășițele vechilor monumente ale lor.
Cînd o asemenea treptată colindare ne va aduce pînă în Grecia, atunci ne vom
opri ceva mai îndelung pe acele țărmuri predilecte ale filozofiei, ale poeziei și ale
frumoaselor-arte, pentru ca de acolo să trecem în Italia, unde tradițiuni și amintiri
strămoșești ne vor face iarăși să mînem mai cu stăruință.
Poate că nu vom avea parte, în termenul întîlnirilor noastre de estimp, să ieșim
din catacom! !e primilor creștini; dar, daca cumva soarta destină acestei catedre
o viață mai statornică 6, apoi, în perioadele următoare ale cursului, vom putea să
căutăm treptat, prin întinderea veacui or de mijloc, care au fost elementele gîrbo-
vite ale traiului și ale artelor imperiului bizantin; ce au știut să facă în aceleaș cer-
curi de activitate arabii, acei impetuos/ cotropitori care, ca și-ntr-o zi7, s-au răz-
lățit, cu armele și cu cultura lor, de li Marea Indică pînă la Oceanul Atlantic;
cum au încolțit și s-au dezvoltat în Eu opa nordică și apusană viața feodală, cu
artele romanice și gotice, și cum, în s îrșit, tot cam p-acolo, a răsărit, în zorile
lumii moderne, soarele strălucitor al Rena terei.
După o călătorie așa lungă și variată । prin răstimpii și prin răstavurile în care
s-au semnalat geniul și activitatea ome lirei întregi, ce repaos mai plăcut și mai
întăritor putea-vom afla decît cercetînd în jurul nostru, cu o cucernică îngrijire,
acea scumpă moștenire de vechi datine și de vechi monumente pe care ne-au lăsat-o
străbunii noștri pe pămîntul mult iubit 8 al Patriei 1 »
? supraintercalat
4 inițial auditorului meu
8 inițial ce azi
8 deasupra lui durabilă șters
7 inițial care într-o zi
8 corectat din iubitor
40
AL Odobescu


Re-

o voi mai putea face, deoarece 18 atîtea
lată, domnilor, care a fost, încă de
acum 17 ani, planul cursului la care de
atunci încoace, cu diferite l8r] întreruperi
și peripeții 9, au asistat cîteva genera-
țiuni de auditori. Dar nici unii dintr-înșii
n-a avut parte s-audă 10 toate cîte de la
început le făgăduisem! Așa e! Dar ce
să-i faci ?
Omul chibzuiește și 11 soarta hotărăște.
Voind, atunci, la început, să spui celor
ce mă ascultau cit se poate mai multe
lucruri cu folos din ramura științifică cu
care doream să-i familiarizez, să-i îndră-
gesc (d-aș putea zice așa), prima mea
serie de prelegeri, cea din 1874, s-a petre-
cut pe nesimțite cu noțiuni despre istoria
arheologiei, ba încă numai 12 cu fapte
întîmplate 13 în cei dîntîi trei secoli ai
Renaș[t]erei, adică 14 pînă la 15 1750 16.
A doua parte a acestei istorii a rămas
încă de făcut. Cine știe cînd și dacă 17
.	-	______ alte cestiuni arheologice cu interes mai
imediat decît istoricul descoperirilor din trecut și [al] publicațiunilor trezite ne atrag
la sine 19 pe toată ziua. Expunerea rezultatelor dobîndite și lămurirea foloaselor
care ies dintr-însele pentru l7rl elucidarea timpurilor trecute se impun negreșit studielor
universitare mult20 mai imperios decît reamintirea analelor arheologiei.
Această idee m-a îndemnat, chiar din momentul cînd acest curs, la 1877, a luat
un caracter oficial, să studiez pe rînd, împreună cu vechii mei auditori de la 1877,
78 și 79, mai întîi timpurile preistorice și popoarele barbare ale Europei nordice și apu-
sene, adica^pe celți și gali, pe germani și scandinavi, pe slavoni și mai ales [pe]
geți[i] și dacii țărilor noastre 21; apoi am trecut la 22 antichitățile vechiului Orient,
ale Egiptului, ale Babiloniei și Asiriei, ale Palestinei și Feniciei, aruneînd chiar ochii
asupra depărtatelor Indii 23 și Chinei.
Dar toate acestea s-au petrecut într-un timp acum de mult trecut24. Din 25 șco-
larii mei de pe atunci sînt acum 26 chiar și27 colegi ai dascălului28 lor [de] odinioară,
• tn ms perifeței, poate un lapsus calami pentru peripeței, cu accentul pe penultima silabă, posi-
bilă preluare a formei grecești a cuvîntului: peripăeia
10 inițial n-au auzit
11 modificat din dar
18 supraintercalat
13 deasupra lui petrecute șters
11 modificat din adecă
18 după tn șters
18 corectat din 1650
17 în ms deca
18 deasupra lui etnd șters
18 la sine supraintercalat
10 supraintercalat
81 de la adică la noastre supraintercalat
81 am trecut la subintercalat
8J inițial asupra Indiei
88 inițial tn ani acum îndepărtați
88 după Mulți șters
88 scris peste astăzi
chiar și supraintercalat
88 modificat din dascălilor
42
dar (v-o spui aci între noi) nu toți m-au mulțumit, căci — țiu a o spune — 29, dacă ai. odobescu
am, ca profesor, vreo ambițiune, este aceea ca, din slabele mele lecțiuni, școlarii
mei să cîștige cel puțin un mare dor de carte și un și mai mare spor la carte30,
prin care ei 31 să mă întreacă cu mult '8r] la știință și să producă lucrări serioase și
temeinice.
Iată (o spui curat) ceea ce eu cer și pretind de la d-voastră.
Reîncepînd cursurile mele acum vreo 3 ani și jumătate, cînd m-am întors din*
străinătate și m-am urcat iar ăș pe catedra mea, eu nu m-am lepădat de vechea mea
programă, de aceea pe care v-am reamintit-o chiar azi, rezumînd o pagină din
cartea mea tipărită la 1877.
Veniseră acum la rînd noțiunile despre vechea cultură a elenilor, asupra cărora
prevenisem că mă voi opri mai îndelung. Deși, în lipsa mea din țară, studiile mele
personale se purtase mai cu seamă asupra monumentelor de industrie artistică ale
barbarilor — lămășițe care stau întrucîtva în legătură cu tezaurul nostru de la Pie-
troasa — eu, aci la Facultate, am reluat șirul antichităților tocmai de unde îl curma-
sem și am început [9rl a vorbi despre religiunea și despre artele la greci. Astfel am
făcut de la 1887 încoace și am făcut-o mereu, din an în an, fără preget, nu repede,
ci cu multă stăruință, insistînd așa tare asupra amănuntelor îneît negreșit că adesea-
ori toți auditorii mei succesivi au încercat mare oboseală. Vă vorbesc negreșit despre
un ce pe care toți l-ați resimțit; dar abia acum găsesc, și nu voi să scap, prilejul
priincios de a vă explica această a mea insistență.
Am vrut, prin cercetări amănunțite, purtate anume asupra unor cestiuni arheolo-
gice, să inițiez pe studenții noștri la unicul metod de studiare ce, în această materie,
ca în oricare altă, dă omului serioasă și adâncită știință sau cel puțin îl pune pe
adevărata cale a erudițiunii.
Izbutit-am?
îmi vine — vă o mărturisesc nu fără de oarecare mulțumire intimă — să-millOrJ
răspund afirmativ cînd mă gîndesc la cîteva lucrări de natură arheologică care, an
și anțîrț, au fost propuse la Facultatea noastră de Litere ca teze de licență și în
a căror compunere am îndrumat eu pe unii din auditorii mei cei mai diligenți din
cei 3 ani din urmă.
Deci, față cu nivelul de cultură al societății noastre actuale, n-am acum decît să
mă bucur, simțind că învățămintele mele — cît de imperfecte ar fi ele în raport
cu cele de prin alte universități străine — au izbutit să deștepte în mintea junimei
române un interes real și efectiv pentru studiele de erudițiune.
N-am nici un cuvint de a crede că zelul și silințele către mai dezvoltate studii
pe care mi le-au dovedit unii din predecesorii d-voastră imediați de pe aceste bănci
au să se înmoaie și să se sleiască pe viitor. Eu sper din lllr] contra și am credința că,
cu toată oboseala ce v-au impus adeseori prelegerile mele, restrînse în amănunte
despre cultul religios al elenilor, despre monumentele lor arhitectonice și despre sculp-
tura lor cea arhaică, d-voastră însă n-ați rămas cu totul nepăsători, ci v-ați împăr-
tășit oarecîtva din acel viu interes ce insuflă lumei celei mai culte de astăzi toate
aceste cestiuni arheologice. Ați prețuit că asemenea cercetări nu sînt fără de folos
pentru mintea omenească și v-ați convins că asemenea studii nu sînt zadarnice.
Totuși eu îmi dau bine seamă că noi cu toții încercăm aci încă multe lipsuri și
că acele lipsuri pun piedece serioase la dreapta prețuire a folosului multiplu ce pot
să dea asemenea studii. într-o țară unde sînt așa de rare operile de artă — chiar și
cele contimporane—, t12r3 unde n-avem muzee care să ne înlesnească familiarizarea
cu capodoperile artistice ale trecutului, unde bunul gust estetic nu răsare mai nică-
*• — țiu a o spune ~ supraintercalat
2° inițial un dor de carte și un spor la cartț
2* supraintercalat
ieri în obiectele ce împodobesc și învio-
rează viața zilnică, bănici chiar manifes-
tările noastre sărbătorești, într-o țară cu
așa slabă zestre artistică învăț ămîntului
universitar al arheologiei îi lipsește cel
mai puternic al său ajutor: acela al mo-
delelor reale, care izbesc vederile.
Artele plastice — arhitectura, pictura,
sculptura — nu sînt făcute pentru urechi;
ele reclamă de bună seamă judecata com-
petintă a ochilor. Să spuie sau să scrie
despre obiectele de artă cît vor voi și
cît vor putea profesorii și criticii cei mai
elocvenți și cei mai dibaci, lor, ca să fie
bine înțeleși, le trebuie mai ales auditori
și cetitori de aceia care să fi văzut ei
înșiși obiectele descrise sau cel puțin ima-
ginea [18r] lor cea mai exactă.
Este oare însă vreun mijloc de a suplin
întrucîtva la o lipsă așa de păgubitoare
cînd e vorba de studii cu spor asupra
artei ?
Tocmai la această întrebare răspunde gîndul ce mi-a venit acum deodată, ca să
întrerup lecțiunile în care v-am vorbit cu de-amănuntul despre unele opere de sta-
tuarie arhaică elenă, avînd într-însele o caracteristică cu totul specială, opere pe care
deocamdată nu vi le puteam arăta nici în ființă, nici în decopieri îndestulătoare
în loc de a ne opinti așa, în silă și cu îndărătnicie, într-un studiu în care cerce-
tarea oricît de scrupuloasă a texturilor deslușitoare, precum sînt: cetațiunile din
autorii vechi, descifrările de inscripțiuni arhaice, constatările locale ale explorato-
rilor moderni, toate aceste procederi de erudițiune nu aveau alături cu ele, ca să
le învieze și să dezlege îndată întreaga lor enigmă, cheia destăinuirilor, care consistă
în înseși modelele plastice; în loc de a ne mai trudi așa, fără de mult folos, am socotit
că nu vom păgubi întru nimica dacă, de la minuțiozitățile erudițiunei vom trece
deodată pe un tărîm mai larg, unde aprețuirile artistice nasc ușor chiar din compa-
rațiuni stabilite din nălțimea zborului minței, pe contrasturi lesne și tare înve-
derate.
Să-nchipuim bunăoară un botanist carele 32, entuziasmat de minunata varietate
a domeniulfui] vegetal de pre pămînt, a întreprins, spre a-și însuși mai bine mis-
terele felurite ale rodirei, să studieze cu de-amănuntul structura complicată a fibre-
lor, unei curioase și rare familii vegetale. Șupunînd la cele mai minuțioase investi-
gațiuni ale microscopului unicul fragment f15r3 uscat ce el posedă din acea raritate
botanică, la un moment dat el observă că, deoarece planta vie îi lipsește, cercetă-
rile sale mai departe rămîn adesea confuze și că ochiul său, țintit mereu de acum
înainte în deșert pe îngustul cerc al lupei, din ce în ce mai tare se întunecă.
Atunci ce va face el, iubitorul nețărmurit al bogatelor podoabe vegetale ale na-
turei?...
Din spațiul restrîns al cabinetului de studiu, unde-1 ținea în loc cu îndărătnicie
crîmpeiașul mort al unei stîrpite rămurele și neîncetat îl lăsa cu înduoială în minte,
el în sfîrșit își ia inima în dinți și, plin de încredere, iese afară la lumina mare
a soarelui. Acolo fără stavilă vede, răspîndite în prelarg, cîmpii cu mii de ierburi,
lanurile cu holde bogate, codrii cu desișul copacilor, dumbrăvile și livezile și grădi-
2’ modificat din car#
44
nile cu tufișuri, cu pometuri, cu f161,1 flori, cu lăstari, cu frunze, cu boboci și cu fructe: AL Odobe8cu
și aceste toate laolaltă, cercetate pe rînd în re pe june, îi chezășuiesc intr-o limpede și
armonică glăsuire că lumea plantelor e podoaba cea mai felurită și cea mai înveseli-
toare a pămîntului și că, chiar de a o cutreiera toată, numai în treacăt, e mare folos
și desfătare pentru simțurile și pentru mintea omului.
Tot cam așa cred, d-lor, e și cu lumea artelor. Studiază-le în amănunțimile lor, ele
încet cu încetul își destăinuiesc procederile minuțioase cu care inteligența omenească
se servă ca să izbutească a-și satisface unul din cele mai înalte ale sale instincte, gus-
tul frumosului. Privește la ele dintr-un punct de vedere mai general, cearcă-te a le
coprinde în întregimea lor, ele te vor incinta și te vor uimi, arătîndu-ți, ca într-o
vastă panoramă schimbătoare, evoluțiunile curioase și t17r] variate ale aceluiași nobil
instinct.
Ce voi să fac acum cu d-voastră este de a părăsi îngustul cadru al unui studiu
special asupra arhaicelor producțiuni statuarie ale elenilor, începători în ale artei,
și a încerca să dăm un repede ocol prin toate cercurile de activitate artistică răsepite,
din vechime pînă mai acum vreo două-trei sute de ani, peste toată întinderea
pămîntului.
Băgați de seamă că încercarea mea de astăzi este însă numai o parte din proiectul
meu de acum 17 ani; e mai restrînsă, mai mărginită, mai modestă, căci ea co-
prinde numai acele elemente din știința arheologiei care se referă la producțiunile
din domeniul esteticei, lăsînd în lături tot ce se atinge de credințele, de datinele, de
practicile, de uzurile, în două cuvinte de viața socială a poporului 33 vechimei, BSd
adică de ceea ce noi, în împărțirea propusă încă de la început, am mai numit și arheo-
logia sau antichitățile lor etice.
Și, cu toată reducerea cadrului, nu vă pot tăinui temerea că n-am să izbutesc
a-1 împlini după cum aș34 dori. Este cu deosebire greu lucru pentru orișicine de a
trata pe scurt un subiect care de sineși coprinde materie multă și variată.
Pentru cel ce nu 35 cunoaște acea materie anevoința provine firește din propria lui
neștiință; iar pentru cel care o are toată în minte și [își] pune gînd să o constrîngă în
mărgini înguste lucrarea de excludere, de alegere, de reducere, de eliminare a faptelor
prea numeroase, necesitatea de a le contopi în grupe tipice și caracteristice, în idei
sinteticate, în teorii generale, este una din cele î19rl mai grele și mai obositoare opera-
țiuni ale minței. Trebuie să fii tare de înger ca să nu-ți iei lumea în cap cînd ai dat
în jug la așa muncă36.
Dacă cîndva m-oi poticni vă rog pe d-voastră să-mi țineți seamă de scopul cu care
am mai cutezat încă o dată să întreprind acum ceea ce n-am izbutit a realiza cînd
eram cu 17 ani mai ager la muncă.
Cu aceste precauțiuni prealabile și cu Doamne ajută! să intrăm azi, nu doară încă
în expunerea istorică a materiei, dar în enunțarea cîtorva definițiuni și clasificări
preliminare, care să ne lămurească mai bine ideile asupra subiectului pe care avem
a-1 trata37.
Cînd voiește cineva să schițeze dezvoltarea istorică a artelor pe fața pămîntului,
cînd vrea să arate evoluțiunile ei în spațiu și în timp, adică fazele prin care ele s-au
manifestat la felurite popcaie șiI,Orl în diferite epcce, sub foimele cele mai variate Ș1
33 modificat din popoarelor
34 modificat din l-aș
38 supraintercalat
36 deasupra lui treală șters
î7 pe marginea din stînga, între alineate, însemnarea: *** asupra stilului tn arte. (Studiu)
45
Curs de
Istoria artei
cele mai multiple, atunci de îndată i se învederează că fiecare popor $8 de frunte și
fiecare epocă marcantă a culturei omenești a avut arta sa proprie. Totuși 39 aceste
manifestațiuni, așa deosebite unele de altele, au între sine puncturi de contact co-
mune, care le leagă pe toate de unul și același trunchi, care le dovedește ca izvorîte
dintr-una si aceiaș facultate sau din unul și acelaș instinct natural ăl omului 40.
Așadar 41, fără de a mai 42 intra în dezvoltări care aparțin exclusiv ramurei filozo-
fice a esteticei, cată 43 să ne dăm seama de ceea ce se numește arta și să ne cer-
căm a rezuma 44, precît se poate mai pe scurt și în esență, caracteristica 45 comună
a tot ceea ce se cheamă opere de artă.
Unii pretind că orice obiect lucrat de mînă de om fără de un scop utilitar, adică
fără ca să poată fi46 folosit în l21rl viața practică, este o operă de artă. Definițiunea
aceasta, cu toată simplitatea 47 ei vulgară și lesne accesibilă oricărei minți, este însă
de două ori greșită. Căci ar fi o adevărată profanațiune să se dea numele de operă
artistică productului urît și scălîmbat al industriei unui nebun sau unui năuc care se
crede meșter dibaci fiindcă strică fără folos un material utilizabil; precum iar ar fi
o nedreptate de a refuza acest titlu unei producțiuni omenești în care o industrie
folositoare s-a înălțat pînă la gradul de perfecțiune artistică.
Dar chiar această calificație 48 de producțiune artistică 49 ne silește să 50 ne gră-
bim a da o definițiune mai precisă a artei.
Am dori să o facem cît mai scurtă, cît mai simplă; însă, pe de altă parte, nu se
cuvine să-i compromitem înțelesul prin dorința, cu totul literară, de a da expre-
siunilor o formă repede, ușoară și elegantă.
Aceste daruri (ale repejunei, ușurinței, eleganței) sînt într-adevăr calități ale artei;
dar nu se întî plă întotdauna ca numele ce poartă un lucru sau 51 o ființă să aibă
la auz toate calitățile sau toate defectele interne și externe ale acelui obiect 52. Deci
în definii ea artei mă voi preocupa mai ales a prezenta 53 o noțiune complectă, în care
să nu se simță influența unei școli54 speciale de estetică, adică nici ideile pur spiri-
tualiste ale școalei zise academice care, cu filozoful Platon, pretinde că arta este repro-
ducțiunea unui ideal de frumusețe perfectă care preexistă în natură, nici părerile
școalei realiste, care nu admite subt acest nume decît exacta și scrupuloasa 55 imi-
tare a ceea ce simțurile noastre pot percepe în realitățile firei
38 de la începutul alineatului inițial: Vrem să schițăm dezvoltarea istorică a artei, crem să arătăm
ecoluțiunile ei în spațiu și în timp, adică fazele prin care ea s-a manifestat la felurite popoare și
în diferite epoce, sub formele cele mai cariate și cele mai multiple. Astfel se poate zice că fiecare popor
39 inițial arta sa proprie și totuși
40 pe margine din stingă, între alineate, însemnarea: <Ce este arta?>
41 inițial Aci dar
43 supraintercalat
43 urmează totuși șters
44 deasupra lui caracteriza șters
45 inițial care este caracteristica
40 inițial fără ca să se fi
47 modificat din simplicitatea
48 modificat din calificațiune
49 de producțiune artistică supraintercalat
00 după ca șters
61 un lucru sau supraintercalat
62 inițial ale acelei ființe
03 după că șters
04 modificat din scoale
00 și scrupuloasa supraintercalat
06 pe marginea din stingă, între alineate, însemnarea: {Definițiunea artei și a obiectelor de artă )
46
Ca să înlăturăm aceste două extreme vom zice ca, pentru noi: Ârta, în toată abstrac- Aî< odobescu
țiunea ei, este însușirea, sau darul ce are omul de a produce opere reale care, fără de a
sluji direct [22r] la trebuințde practice ale viețuirei sale, deșteaptă totuși în sufletu-i,
prin mijlocirea simțurilor vederei și auzului, emoțiuni sau mișcări de interes, de plăcere,
de admirațiune și chiar de entuziasm.
Mai bine încă s-ar desluși această definițiune prin aceea a operilor de artă. într-ade-
văr, noi numim astfel, adică opera de artă, înfățișările — perceptibile prin simțuri
și mai ales prin auz și vedere — ale impresiunelor pe care mai 67 întîi mintea ome-
nească sau le primește de afară sau și le închipuiește și le îmbină ea însăși în sineși
și pe care, mai apoi, voința și putința artistului le realizează și le execută în opere
de artă asupra cărora se oprește auzul și vederea oamenilor, cu diferite graduri de
intensitate, de interes, de plăcere, de admirațiune și de exaltare.
28rLungi și complicate sînt aceste definițiuni. O mărturisesc. Ele, cred, trebuiesc exa-
minate și analizate cu de-amăruntul pentru ca să li se prețuiască unica lor calitate:
aceea de a fi complete 58 și de a nu lăsa uitării nici una din fazele artei și a produc-
telor ei.
Mă voi sili acum să lămuresc fiecare punct în parte și, cu acest prilej, să stabilesc
natura și distincțiunile, elementele constitutive și clasificarea artelor 5fl.
Din cîte am zis se poate vedea că în crearea operilor de artă se disting bine două
momente esențiale: Inoențiunea și Executarea, acțiunea creierilor, sau [a] organelor
intelectuale, și acțiunea materială, sau [a] organelor motorii.
•7 supraintercalat
•8 modificat din complecte
•• pe margine din stingă, între alineate, însemnarea: (2 conditiuni ale artei
tarea)
Invențiunea și Execu-
ARHIVĂ CONTEMPORANĂ
Onisifor GHIBU
Două scrisori
către
M. SADOVEANU
PRINTRE DOCUMENTELE CE S-AU PĂS-
trat în bogata arhivă rămasă de la Onisifor
Ghibu ~ încă atît de puțin cunoscutul om de
știință, istoric al culturii, pedagog, militant
pentru realizarea și păstrarea unității naționale
a poporului român, profesor și ctitor al univer-
sității clujene — se găsesc, după cum se știe,
și numeroase amintiri în legătură cu unele
personalități de seamă ale culturii noastre cu
care i-a fost împletită viața și activitatea.
Unele din aceste amintiri au fost publicate în
cursul anilor de după moartea sa. în volum sau
în periodice, altele — numeroase, inclusiv pagi-
nile sale de « Jurnal» — sînt încă inedite. In
nr. 1/1982 al revistei noastre s-a publicat o
parle din amintirile sale despre I. L. Caragiale.
în cele ce urmează scoatem la lumină, grație
bunăvoinței fiului memorialistului, Octavian O.
Ghibu două scrisori trimise lui Mihail Sadoveanu
în anul 1960.
Cu privire la felul cum a înțeles pedagogul
Onisifor Ghibu să transmită generațiilor urmă-
toare amintirile sale privitoare la personalitățile
cu care a venit în contact trimitem pe cititor
la „Cuvîntul înainte4' din volumul Amintiri
despre oameni pe care i-am cunoscut, apărut
postum la Editura „Dacia44 (1974), -- a cărui
reeditare, cu numeroase adăugiri, inclusiv cu
amintirile despre Sadoveanu, este așteptată —
din care ni se pare potrivit a reproduce aici
următoarele:
« A fost departe de mine intenția de a crea
ortrete ale acestor oameni. Toți cei despre care
Scriu își au numeroase portrete — mai mult
sau mai puțin obiective — trasate de-a lungul
anilor de condeie mai mult sau mai puțin avi-
zate pentru așa ceva ...» .
« Am căutat ca referințele mele să fie, pe
cit posibil, numai dintre acelea care pot să
completeze cu ceva caracteristic figuri deja atît
de bine cunoscute din scrierile lor și ale altora .. .
« Nu va trebui să surprindă pe nimeni pome-
nirea unor momente în care o mare personalitate
apare poate într-o lumină defavorabilă. Mitul
oamenilor de seamă a fost stabilit pe realități
indiscutabile. Dar și oamenii de seamă, oricît
de sus s-ar fi situat ei față de muritorii de rînd,
sînt totuși oameni, și ca atare își au slăbiciunile,
și părțile lor vulnerabile, care în anumite împre-
jurări i-au făcut să greșească. Seoțînd la lumină
și unele aspecte de acest gen, al căror martor
direct ain fost, nu am nicidecum intenția de
a diminua eu ceva personalitatea bine cunoscută
48
și recunoscută a cuiva, ci numai de a aduce Onisifor Ghibu
noi elemente caracteristice, care să precizeze
anumite trăsături și să facă inteligibile momente
sau acțiuni lăsate pînă acum în mod inten-
ționat să plutească în ceață sau care au fost
pur și simplu eliminate, considerîndu-se
în mod greșit, după părerea mea — că prestigiul
unei personalități consacrate poate fi diminuat
prin arătarea unor momente de slăbiciune din
viața și activitatea sa.»
«.. .Am scris cu dorința să nu supăr pe
nimeni, dar am vrut în același timp să fiu cinstit
față de conștiința mea și să prezint lucrurile
numai în lumina lor adevărată.»
Fie și numai pentru că Onisifor Ghibu s-a
numărat printre prietenii și recenzenții primelor
cărți ale lui Sadoveanu dar, desigur, nu în
primul rînd pentru asemenea amănunte, aceste
pagini se vor înscrie ca un capitol distinct
în vasta bibliografie sadoveniană.
Fănuș BĂILEȘTEANU
Poate câ-ți mal aduci aminte
I
Călimănești, 5.XI. 1960
Iubite Domnule Sadoveanu,
Rîndurile acestea ți le scrie, din prilejul celei de a 80-a aniversări a D[umi]tale,
cineva din vechea gardă a „Sămănătorului" de acum 55 de ani, din care mi se pare că
nu mai sînt decît doi supraviețuitori, Dumneata și cu mine.
îți mai aduci, cu siguranță, aminte de sîmbetele seara petrecute în modesta lo-
cuință din strfada] Buzești 42, a lui Nicolae lorga, în care, fascinați de verbul impe-
tuos și inepuizabil al amfitrionului, care, cu imensele lui cunoștințe și inegalabila-i
vervă, ne preumbla prin toate capodoperele literaturii și artei universale, o mînă de
tineri, în frunte cu Dumneata, cu Octavian Goga, cu Șt. O. losif, cu Emil Gârleanu,
cu Zaharie Bârseanu, cu Ion Scurtu și cu mine — proaspătul student ardelean descă-
lecat în Capitala României mici de odinioară —, ne pierdeam în visuri minunate,
din care cîteva au ajuns la împlinire chiar sub ochii noștri?.. . Cum, apoi, spre mie-
zul nopții, plecam fiecare spre casă, mai îmbogățiți sufletește și mai oțeliți pentru
vremurile pentru care ne pregăteam fiecare în felul nostru?
Poate că n-ai uitat nici colaborarea Dumitale, în anul 1907, la marele ziar „Lupta",
din Budapesta, al cărui redactor eram si căruia i-ai trimis cîteva « părți » inedite
din La noi în Viișoara. Nici colaborarea noastră dintre anii 1910 — 1914 la „Lucea-
fărul" din Sibiu și la „Viața Românească" din Iași, ca și pe aceea de la „Gazeta Osta-
șilor", din toamna nefericită a anului 1916, la București, și pe aceea de la „România"
din Iași și de la „Ardealul" și „România Nouă" din 1917 — 1918.
Nu cred să fi uitat, mai departe, zguduitorul articol al D[umi]tale din „Româ-
nia", despre Ziua de 24 ianuarie 1918, în care mărturiseai că aceasta a fost punctul
49
Două s^rhoH	culminant din întreaga Dumitale	viață	și că ai fi fost fericit să	închizi pentru tot-
m, sadoveanu	deauna ochii atunci, sigur că o zi mai	minunată ca aceea nu vei mai putea apuca
niciodată. De asemenea, nu cred	să fi	dat uitării nici articolul	D[umi]tale Bezpri-
zornîi din ^România Nouă" de la	1926,	după cum cred că-ți mai	aduci aminte și de
călătoria făcută împreună în primăvara anului 1915, de la Dolhasca la Fălticeni, cu
discuțiile aprinse pe marginea evenimentelor și perspectivelor acelor vremi tulburi.
Poate că-ți mai aduci aminte și de desele noastre întîlniri din 1917—1918, de la redac-
ția ^României^ și de la ministrul din acea vreme al Instrucției, I. G. Duca, pe atunci
și șef al cenzurei presei. Dar providențiala noastră întîlnire din ultimele zile groaznice
ale lui noiembrie 1917, cînd eu ți-am comunicat că sînt pe punctul de a pleca, cu Octa-
vian Goga, la Paris, pentru propaganda în favorul Ardealului, și cînd D[umnea]ta
m-ai implorat să rămîn mai departe acolo unde mă fixase pentru acea vreme Soarta.
Am fost profund impresionat de pledoaria D[umi]tale și te-am ascultat, continuînd
să rămîn la datoria pe care D[umnea]ta mi-ai legat o de suflet, ceea ce n-am regretat
niciodată și nu regret nici astăzi, după o jumătate de veac în care atîtea s-au schimbat.
♦ ♦
Dragă D[omnu]le Sadoveanu, eu n-am uitat nimic din toate legăturile noastre
începute în vremuri atît de îndepărtate și atît de frumoase și de grele. Nu i-am uitat
nici pe prietenii noștri buni: Simeon Murafa, Grigorie Cazacliu, Vasiie Tanțu, Teodor
Jireghie 1 și atîția alții, peste mormintele cărora astăzi crește iarbă neîngrijită de nici
o mină pioasă. Aceștia toți fac parte din însăși viața noastră și amintirea lor nu se
poate șterge din sufletele noastre decît în clipa in care inimile noastre vor Înceta
pentru totdeauna de a mai bate.
Dă-mi voie ca, din prilejul onomasticii D[umi]tale și a aniversării de 80 de ani
ai D[umi]tale, să-ți transmit călduroase urări de bine nu numai în numele meu, ci
și al tuturor prietenilor noștri comuni care au plecat unul după altul din rîndurile
noastre într-o lume mai bună, despre care nimeni nu știe nimic.
De asemenea, te rog să-mi îngădui ca felicitarea prezentă să o completez, la iarnă,
cînd sper să pot veni la București, la cei doi fii ai mei de acolo, cu ceva care poate
că va constitui una din cele mai curate bucurii ale vieții Dfumi]tale. Vreau să folo-
sesc acel prilej pentru a supune aprecierii D[umi]tale cea mai minunată creațiune a
geniului popular românesc de-acum o sută de ani, și anume excepțional de bogata
și frumoasa operă a unui țăran ardelean autodidact, pe care N. Cartojan l-a numit
odinioară « un Anton Pann al Ardealului », dar care în realitate a fost altceva decît
sfătosul bard popular de pe malul Dîmboviței și cu mult mai mult decît acesta. Modes-
tul poet și miniaturist popular religios, care și-a desfășurat activitatea inegalabilă
între anii 1837—1863 — după nume Picu Procopie Pătruț — a creat în domeniul
poeziei și al miniaturii religioase o operă care nu-și găsește asemănarea la nici un alt
popor și care, în momentul cînd va putea fi făcută cunoscută, va uimi nu numai pe
cei mai rafinați literați și miniaturiști români, ci și străinătatea, oricît de pretențioasă
ar fi ea. Eu am strîns, cu mare pietate, începînd din anul 1905 și pînă astăzi, tot
ce s-a putut descoperi în legătură cu această legendară figură, ca viață și activitate,
și, înainte de a închide pentru totdeauna ochii, vreau să o fac cunoscută lumii, predînd
totodată materialul documentar — mii de pagini în manuscris cirilic, ilustrate cu
aproximativ 2000 miniaturi în acvarelă, de o factură bizantină-românească-țără-
1 Luptători pentru unire în perioada 1917 — 1918. Colaboratori ai autorului la „Ardealul" și „Ro-
mânia Nouă".
50
nească care face cea mai mare cinste geniului popular românesc unei instituții omsifvr Ghibu
de cultură superioară a țării, spre păstrare și punere în valoare. Aș fi nespus de feri-
cit dacă aș ajunge să-ți prezint, în toată splendoarea ei, această comoară fără pereche.
în speranța că Soarta mă va ținea încă în viață pînă să-mi pot împlini visul de a
revedea Bucureștii, te rog încă o dată, scumpe și vechi prieten, să primești salutările
și felicitările mele cele mai simțite, al D[umi]tale
Onisifor GHIBU
profesor universitar, pensionar, domiciliat
în Sibiu, str. Dr. I. Rațiu 3, pentru mo-
ment în « refacere» la Călimănești.
[Ciorna autografă, tn cerneală, 7 p., Arhiva O. Ghibu]
II
Călimănești, 8.XL1960
Dragă Mihai,
Vreau să-ți scriu cîteva rînduri de ziua ta, cu toate că azi dimineață ți-am expediat
o lungă scrisoare recomandată, cu retur-recipisă.
Ți-aduci aminte că astă primăvară, în mai, la Geneva nu s-a putut realiza nimic.
Cei « mari » s-au împrăștiat ca făina orbului, aruncînd unul pe altul vina eșecului,
în octombrie apoi, la N[ew] Y[ork], un adevărat circ, iarăși fără nici un alt rezultat
decît doar înăsprirea si mai mare a crizei. Unii din marii vinovați vorbesc acum, după
C^-x left,	-

51
Douâ scrisori cele două eșecuri, de o a treia încercare, la primăvară, după ce se va fi instalat noul
m sadoveanu președinte al A[mericii], despre care, de altfel, se știe dinainte ce fel de idei are și ce
fel de atitudine va observa chiar și în cazul cînd acea ipotetică întrunire ar avea loc
« undeva în Europa », — ceea ce evident că Afmerica] nu va accepta odată cu capul,
în timp ce ceilalți nu vor accepta nici ei, odată cu capul, să se mai expună încă o
dată în A[merica] la ce s-au expus în toamna asta.
Convingerea mea fermă este că oamenii mari politici nu vor putea ajunge la nici
o soluție serioasă, fiindcă toți, oricît de mari s-ar socoti sau ar fi socotiți, sînt, dacă
nu capete strîmte, în tot cazul suflete meschine și inimi plate. Ori, pentru politică
trebuie în prima linie nu abilități diplomatice, nu știință militară, nu economie poli-
tică, ci inimă și suflet profund omenesc, făurit din bunătate, sinceritate și iubire,
și inimă omenească de frate și credință adîncă nu în materie, în prima linie, ci în
cele spirituale și etice, nici în știința și tehnica cea mai înaintată, ci în Dumnezeu,
care, în ultima analiză, diriguește totuși lumea mai mult decît toți cei « mari » și
a atotputernici » și « atotbiruitori».
Tu ești membru în Comitetul universal pentru pace, care a ținut mereu congrese,
la Londra, la Berlin, la Roma și mai nu știu unde. S-au ținut și acolo discursuri și
'	s-au votat moțiuni care au fost acoperite apoi cu zeci de milioane de semnături din
toate cele,5 continente ale universului uman. Și rezultatul? Penibil și ridicol. Vorbe,
vorbe, vorbe!
Au fost, desigur, necesare și elucubrațiile de la ONU, și cele de la Stockholm etc.,
dar pentru un singur punct de vedere: acela de a se dovedi că cele două organizații
mondiale nu sînt în stare să rezolve imensa criză mondială, care nu este de ieri, de
alaltăieri, ci cu mult, cu mult mai veche, și de aceea și mai gravă.
Dar iată că sub ochii noștri s-a petrecut — și fenomenul e încă în curs — un fapt
extraordinar de elocvent, din care totuși, după părerea mea, n-a tras încă nimenea
adevărata concluzie, care ar putea fi salvatoare: o întreagă serie de popoare, mari și
mici, din Asia și Africa — începînd cu imensa Indie —- și-au întocmit singure, fără
ONU și fără Congresul mondial, viața lor nouă de stat și națională, fără nici un aju-
tor de nicăieri.
In învățătura pe care ne-o dau aceste popoare și aceste noi state eu văd singura
salvare a popoarelor europene din înspăimîntătoarea încordare în care se zbat mai
cu seamă de 16 ani încoace, dacă nu de 45 de ani. Popoarele trebuie să acționeze sin-
gure pentru a-și întocmi viața la care aspiră, bazată pe adevărată libertate, indepen-
dență și colaborare, sincere (nu sirhplă «coexistență pașnică» și «dezarmare»).
Consecvent cu acest punct de vedere și de plecare, se pune în mod imperios și problema
noastră românească. în trecut, împrejurările istorice au silit poporul român să accepte
situații cu totul nejuste: ocupații străine, ungurească, austriacă, germană, bulgară,
turcă, rusească, sîrbească, apoi, după 1918, să se supună la condiții economice apăsă-
toare din partea Angliei, Americii și Franței, iar după 1944 unor apăsări și mai grele
rusești — nu numai de ordin economic și politic, ci și social și ideologic. Avem, ce
e drept, o Constituție care garantează toate libertățile — aproape — dar acele liber-
tăți sînt numai pe hîrtie. Unde există la noi libertate de presă, libertate a întrunirilor,
libertate de conștiință ? Iar fără de acestea viața națională și independența sînt simple
ficțiuni de un caracter extraordinar de periculos, dat fiind că ele atacă înseși rădăci-
nile vieții poporului, distrugîndu-1 încetul cu încetul și, grație progreselor tehnice de
astăzi, nu prea încet, ci foarte repede.
După toate experiențele de pînă acum, ne rămîne o singură cale de urmat: prin
noi înșine, nu prin cîrjile pe care le așteptăm de la alții, oricine ar fi ei. Nu ne vor
salva nici americanii, nici englezii, nici francezii, care nu-și mai văd înșiși capul,
nici rușii, nici altcineva, dacă nu ne vom salva noi înșine, cu orice jertfe, oricît de
mari și de grozave ar fi să fie.
52
Onisifor Ghibu
Ți-aduci aminte de convorbirea pe care i-ai acordat-o, în primăvara anului 1945,
lui Ion Biberi, pentru volumul apărut în acel an sub titlul: Lumea de mîine, văzută
de G. Enescu, M. Sadoveanu, L. Pătrășcanu și mulți alții încă. Ce clar ai văzut atunci
anumite lucruri și cit de mult le-ai uitat apoi, acceptînd prea ușor formule improvi-
zate de ideologi neisprăviți, de ambițioși și de aventurieri dintre aceia care n-aveau
nimic de pierdut. Dacă ai fi rămas credincios ideilor pe care de atîtea ori le-ai expri-
mat cu o claritate și hotărîre nestrămutată... Dacă nu te-ai fi lăsat dus de curentul
inaugurat în țară la noi de cîțiva evrei îndrăzneți din solda omului « brutal » de la
Moscova — caracterizat ca atare chiar de către V. I. Lenin — politica de mînă de
fier a lui Stalin n-ar fi putut tulbura întreaga lume și n-ar fi expus țara noastră la
dezagregarea tragică la care, cu toate aparențele contrare, a expus-o. Căci, dragă
Mihai, nu ne este îngăduit să privim numai blocurile uriașe care se înalță prin orașe,
nici multele uzine răsărite cu duiumul prin toate regiunile țării, nici zecile sau sutele
de mii de tractoare, nici teatrele și cinematografele care au inundat țara, nici milioa-
nele de cărți care se tipăresc și se « difuzează » cu o profunzime nemaipomenită —
să nu uităm că Cursul scurt de Istoria partidului comunist din U.R.S.S. a apărut la
noi în peste un milion de exemplare — tiraj pe care nu l-au atins toți scriitorii noștri
clasici dintr-un întreg secol — și că după, cîțiva ani acel Curs scurt a fost oprit,
apoi, ca fiind bazat pe neadevăr — să privim ceva mai adine și mai sincer și mai liber
ce s-a ales de satele noastre și de țărănimea noastră, depozitarul tuturor energiilor și
virtuților noastre multimilenare. Toată viața aceea, minunată în primitivitatea ei,
din care au țîșnit toate valorile noastre de pe vremuri a fost dezagregată printr-o
nouă ideologie, străină, strimtă, egoistă, brutală, lipsită de orice delicateță și sfin-
țenie și omenie. « Frăția » de odinioară, omenească și creștinească, a fost scoasă din
țîțîni de noua «tovărășie », bazată pe minciună, pe teroare, pe materie. Marea insti-
tuție a bisericii, despre care tu scriai odinioară că este singura care poate da omului
educație — statul putînd da, doar, învățătură — ,a fost complet anihilată și redusă
la un rol lamentabil. Educația din școală a încăput pe mîna tuturor adușilor de vînt
— n-a fost Mihail Roller, la un moment dat, conducătorul pedagogiei românești
dimpreună cu o întreagă pletoră de jidănași de-ai lui ? în țara trezită la conștiința
misiunii sale prin Gheorghe Lazăr stelele polare ale educației sînt astăzi Chirov, Cali-
nin, Nazarova, Krupscaia și alții ca aceștia. Toată tradiția noastră pedagogică mare
a fost aruncată la camera de vechituri. « Istoria Românilor » nu mai există; ea a fost
înlocuită mai întîi, sub pontificatul maxim al aceluiași M. Roller, cu « Istoria R.P.R, ».
apoi cu «Istoria României», în care intiă și aceea a ungurilor, a sașilor, a rușilor,
a turcilor, a evreilor și a țiganilor pripa?iți pe meleagurile noastre. Această istorie
nu mai are nimic sfint, nimic nobil, nimic însuflețitor. Cele mai adînci pagini ale ei
au fost scoase din circulație. Opera lui N. Bălcescu a fost falsificată, în chiar ediția
Academiei R.P.R., în modul cel mai ordinar și nerușinat. De o asemenea crimă cred
că nu s-a făcut vinovată niciodată nici o Academie de pe fața pămîntului. Ce să mai
vorbesc despre editarea clasicilor literaturii române? Din opera lui V. Alecsandri
s-a tăiat, printre altele, Cîntecul gintei latine, din a lui Eminescu, Doina, din a lui
Coșbuc și Goga o mulțime de poezii care cîntă cele mai sublime aspirații ale neamului
românesc.
în același timp, în editura de stat a R.P.R. apar clasicii unguri nemutilați. Amin-
tesc numai opera lui M. Vorosmarti, cu imnul național maghiar, care cuprinde, printre
altele, și următoarele versuri: « Binecuvîntă, Doamne, pe ungur, cu voie bună și cu
belșug, întinde-i mîna de ajutor cînd se luptă cu inamicul»... «Aici (pe acest pă-
mînt al R.P.R.!) au luptat pentru patrie vitezele oști ale lui Arpad, aici au înfrînt
jugul de sclav voinicii lui loan Huniade ». Ungurii își pot cînta în R.P.R. eroii legen-
dari, dar românilor așa ceva le este interzis. Ei pot asculta în fiecare zi la radio-Buda-
pesta chemarea revoluționară de la 1848: « Kossuth La jos ne vestește că oastea-i
55
Două scrisori
către
M. Sadoveanu
Kcdaelia zisului
„România-4
se prăpădește. De va mai suna o dată, vom pleca cu toții-n gloată », dar românii
care ar îndrăzni să cinte Deșteaptă-te române înfundă pușcăria pe viață.
Da, dragă Mihai. sub cuvîntul că trebuie să combatem « naționalismul » și « șovi-
nismul », sub narcoza pe care ne-au aplicat-o mai ales evreii internaționali, am ajuns
într-o stare revoltătoare de nihilism național care în cîteva decenii ne va duce la
moarte sigură. Căci, dacă noi am capitulat o dată, cine mai poate avea interesul să
mai salveze această insulă latină înconjurată de slavi și de sateliți de-ai acestora?
Problema e simplă, ca de 2 x 2= 4. Sau ne va salva «internaționalismul prole-
tar», respectiv « atotbiruitoarea învățătură marxist-leninistă »?
Dar, apropos de « marxism-leninism ». Eu îndrăznesc să afirm cu toată hotărîrea
că nici D[umnea]ta nu cunoști drăcia asta decît cu totul fragmentar și mai mult din
citate și din lozinci. Ai citit D[umnea]ta întreaga operă a lui K. Marx, Fr. Engels,
V. L Lenin, LV. Stalin ? Sînt sigur că nu. Atunci pe ce se bazează marxism-leni-
nismul D[umi]tale? Pe articolele din „Scînteia“, alambicate după interesele de mo-
ment ale unuia și altuia ?
Mi-aduc aminte că, înainte cu vreo zece ani, ai jurat și Dfumnea]ta, ca și mulți
alți români naivi, credință nemărginită lui I. V. Stalin, declarat ca cel mai genial filo-
sof al tuturor timpurilor, ca cel mai mare general, economist, lingvist, istoric, om
politic etc. etc., pentru ca, la un an după moartea lui, să fie detronat chiar de către
ai lui, din rîndurile clasicilor, iar învățătura lui și opera lui să fie scoasă din circulație
și declarată greșită și chiar falsificată. Și la noi s-a produs, la un moment dat, un
reviriment — un moment de aparentă trezire din coșmarul stalinist, care a însemnat,
după părerea mea, nenorocirea cea mai mare din întreaga noastră istorie. Dar, apoi,
procesul început a fost întrerupt. Fusese în modul cel mai serios vorba să fie aruncat
la coș Stalin și reinstalat, ca conducător spiritual, Lenin cel autentic. S-a făcut, un
timp oarecare, multă vorbărie în jurul acestei cotituri care se impunea. Dar, pe urmă,
chestiunea a rămas mai departe încurcată. Nimeni n-a avut curajul să publice un
mare studiu critic asupra lui Stalin, trăgînd din el concluziile politice naționale rusești
și internaționale, în vederea reparării radicale a operei acestuia. Nici un filosof român,
nici un ideolog, nici un om politic n-a scris măcar o broșură de cîteva zeci de pagini
despre moștenirea lui Stalin in România: nimeni n-a cutezat să pună la punct temerara
operă vastă de falsificare a ideilor lui Lenin de către Stalin, nimeni n-a îndrăznit
să ceară în mod sincer, documentat și hotărit, o rcstitutio in integram a marxismului,
54
a engelsismului și leninismului autentic, atît de grosolan falsificat de Stalin, spre Omsifor Ghibu
marea nenorocire a lumii întregi.
Este de mirare că o asemenea operă n-a întreprins-o nici cineva din țările apusene,
unde, după cît se pare, problema aceasta gravă nu este destul de cunoscută. Dacă
ar fi apărut o mare lucrare obiectivă și documentată, în care problema aceasta cen-
trală și hotăritoare să fi fost pusă și rezolvată cu un aparat științific cît mai desă-
vîrșit ar fi fost imposibilă continuarea și agravarea crizei mondiale pînă la gradul
ei de astăzi.
în fața faptelor și dovezilor irefutabile cu privire la marea escrocherie politică,
filosofică, științifică și socială săvîrșită de Stalin sub eticheta falsă a lui Lenin, sovie-
ticii ar fi fost nevoiți să recunoască adevărul și să repare stricăciunile săvîrșite, timp
de peste 20 de ani de către « Dictatorul roșu », și lucrurile și-ar fi putut reveni, cu
timpul, la starea lor normală.
Este momentul să subliniez aici faptul că Stalin a falsificat fundamental teoria
naționalităților stabilită de Lenin, creînd, prin manevra lui, stări de lucruri de o gravi-
tate cu totul extraordinară, care împiedică lumea și popoarele de a ajunge la stări
normale. Stalin a observat în mod permanent în politica internațională atitudini
direct contrarii lui Marx, Engels și Lenin, fără însă să amintească vreodată ideile
acestora, în schimb prezentîndu-și propriile idei ca autentic marxiste și leniniste.
Nu pot intra aici în prea multe amănunte, mă mărginesc să afirm din nou că
tragedia de astăzi a umanității se datorește in prima linie lui I. V. Stalin, falsifica-
torul îndrăzneț și abil al marxism-leninismului, si în a doua linie oamenilor politici
de astăzi, care consimt să plutească mai departe în situația creată de acesta, fără a
avea curajul de a se descotorosi de o asemenea moștenire nefastă.
Aici este punctul arhimedic al întregii politici internaționale de. astăzi. Dacă el nu va
fi înțeles nici acum, după aproape 8 ani de la moartea marelui criminal al umanității,
va fi vai și amar de întreaga omenire. Ea va ajunge ceea ce merită să ajungă: praf
și cenușă.
Haide Mihai, să scriem împreună o carte care să facă ocolul lumii, în toate lim-
bile, haide să luptăm pentru libertatea adevărată în lume, pentru bine, frumos,
iubire, dreptate, adevăr, umanitate, Dumnezeu, haide să murim pentru aceasta.
Căci numai prin moarte se poate ajunge la viață! Noi putem ajunge să tipărim car-
tea aceasta, pe care i-am putea-o trimite în acest scop lui Salvapari [Radhacrishnan
vicepreședintele Indici — n.n.] Tu ești o mare personalitate mondială, ești mai mare
decît toți Maurerii, Dejii și Chivii la un loc. Cuvîntul tău ar fi sorbit de zeci și
sute de milioane de oameni. Ai ajunge ur j! din salvatorii mari ai omenirii. Ar fi car-
tea cea mai mare a ta, prin care ai intra î i rîndul eroilor umanității. Ar fi Evanghelia
de astăzi a omenirii. S-ar putea chema: ,5 î ne desmetecim după atîtea rătăciri.
Mihai, tu nu-i permis să mori înainte de a face marea pocăință schițată aici. Dacă
n-o vei face, numele tău va pieri aproape cu totul într-un viitor apropiat. Căci tu
n-ai fost numai scriitor, ai fost și om politic. Și cînd ți se va face portretul ca om
politic: deputat de Bihor, sub Averescu (1926—27), înălțat prin O. Goga; senator
și președinte al Senatului sub N. lorga (1931 — 32); deputat în Marea Adunare Națio-
nală sub P. Groza, vicepreședinte al Prezidiului M.A.N., poporanist al lui Stere și
colaborator la „Momentul" filogerman, din 1918, redactor la „Gazeta Ostașilor" și la
„România" Marelui Cartier General, omul de casă al lui I. G. Duca și I. I. C. Bră-
tianu, și O. Goga și N. lorga, și P. Groza.. .
Dacă nu te vei renaște prin apă și prin duh, nu vei intra in împărăția cerurilor.
în speranța că puterile mai presus de noi te vor întări să putem face lucrul pome-
nit în această scrisoare, te rog să primești încredințarea vechii mele prietenii.
O. GHIBU
[Ciorna auto grafi, în cerneală, 22 p., Arhiva O. Ghibu. Ciorna mai cuprinde diferite însemnări pe marginea «ubleo-
scrisorii, oare — nefăoînd parte din text — nu au fost transcrise aici.]
Petre PANDREA
Neîmplinita întoarcere la matcâ
ACEASTĂ SCRISORE, AȘTERNUTĂ DE
Petre Pandrea prin anii ’60, poate fi
citită în sine, fără prea multe deslușiri. Citito-
rului care nu-1 știe și nu-1 prețuiește pe Pan-
drea de mult și n-a simțit vigoarea și mușcă-
tura stilului său, care este numai al său, rîndu-
rile acestea dezordonate, scrise „într-un dicteu
psihanalitic, așa, de haz“, cum singur mărtu-
risește, nu au cum să-i spună mult nici ca infor-
mație, nici ca emoție. Cu atît mai mult cu cît
mișună de -aluzii la situații și la personaje în
bună măsură ieșite din memoria publică sau
rămase în ea, ca Ana Pauker, Vasile Luca sau
Teohari Georgescu, într-un infern al ei, acela
al comunismului cu față de gîde. Ar trebui
reînviată aici o întreagă epocă, în bună măsură
premergătoare războiului, și nu este locul. Din-
tre cei menționați ajunge să dăm în fugă cîteva
informații care nu pot fi extrapolate din text.
Andrei Marcu Pandrea este fiul lui Petre Pan-
drea și al Zizicăi Pătrășcanu, sora lui Lucrețiu
Pătrășcanu (menționat în scrisoare ca «Brîn-
zoi»); trăiește acum în străinătate. Adresantul
scrisorii doctorul Sandu Lieblich (1901 — 1971)
un spirit original, înaintat și generos, om de
o bogată cultură și de gust rafinat (la Muzeul
Colecțiilor este găzduită, din 1980, o donație
Juditha și Sandu Lieblich care cuprinde multă
pictură românească mare, mai ales peisaje și o
importantă parte de grafică, inclusiv de avan-
gardă) a fost încă de la întemeierea partidului
un consecvent militant comunist, s-a distins ca
endocrinolog din școala lui C. I. Parhon și ca
istoric al medicinii; în urma unei injecții care
i-a provocat o sincopă lui Vasile Luca, a făcut,
nu pentru prima oară, pușcărie. Dita este soția
sa Juditha, fiica luptătorului socialist Max
Wechsler (vezi Ițic Ștrul dezertor), a lucrat
la spitalul „Caritas“ întemeiat de doctorul
L. Gelehrter. Alecu Mihăileanu, comunist în
ilegalitatea anilor ’30, o vreme bine văzut,
apoi suspectat și compromis. Sandu Tudor si
Tudor Popescu sînt protagoniștii mișcării orto-
doxiste radicale, așa-n urnita erezie tudoristă
din aceiași ani ’30 (vezi Acatistul Sfintului
Dumitru Basarabov). Vin la rînd: Aurel Zaha-
escu, un ziarist evreu mai degrabă marginal,
în timp ce Victor lamandi a fost cunoscutul
ministru liberal; Titus Gristureanu, ziarist și
economist democrat cu lucrări serioase, a cola-
borat, după 23 august 1944, cu regimul în
probleme de economie internațională, iar Pavel
Pavel, colaborator, ca și Pandrea, al „Vieții
Româneștii, a făcut politică țărănistă iunianistă
radicală, pentru a emigra la Londra împreună
cu Barbu Zevedei și cu Ghiță lonescu.
O lume pestriță de oameni de tot felul, no-
torii sau obscuri, unii, profund onești și de
bună esență intelectuală, însă căzuți pradă
uneia dintre cele mai malefice utopii sociale,
alții protagoniști în sîngeroasa dramă iscată de
ea, o seamă de trepăduși care mai pitorești
și care mai puțin, cîteva efemeride ale unei
56
Petre Pandrea
culturi din care timpul a cernut pe atîția mai
mari. Prin lumea aceasta și-a purtat Petre
Pandrea cutezanțele și panașul, haiduciile inte-
lectului și depresiunile unui om plin de viață
și învățătură, de contradicții, de purități
Foarte român dar și foarte european, în el se
întîlneau, ca și în toată vremea lui, idealuri și
năzuințe antagonice, straturi de tradiție greu
de conciliat, îndoieli și certitudini zbuciumate.
Pentru ca cineva să se apropie de viața și de
opera lui Petre Pandrea poate fi de folos pre~
fața lui G. Ivașcu la volumul Eseuri (Minerva,
1971), intitulată în căutarea echilibrului inte-
rior, precum și cea a lui Gh. Epure la culegerea
de articole, recenzii și cronici dramatice publi"
cată tot la Minerva în 1982. Dar și mai de folos’
și de mare desfătare intelectuală, este lectura
operei. Acest ziarist asiduu avîntat și divers:
gînditor politic și sociolog, economist și jurist,
eseist și critic de litere și arte, teoretician a^
culturii, moralist și portretist cum n-au fost
mulți la noi a scris enorm și mult din ce a scris
a rămas risipit și uitat prin gazete și reviste-
Din fericire ne-a lăsat și niște cărți dintre care
trebuie pomenite aici, în ordine cronologică
Germania hilleristă. Trei luni la Berlin, Docu-
mente-Idei-Oameni (1933), una dintre cele mai
bune analize din Europa a nazismului inci-
pient și una dintre cele mai premonitorii;
Portrete și controverse, I (1945: Tolstoi, Stere»
Brâncuși, Pallady, Cezar Petrescu, Nae lonescu’
Corneliu Zelea-Codreanu, P. Constantinescu-
lași, Lucrețiu Pătrășcanu, Lenin, Stalin, multe
dintre ele memorabile); Portrete și controverse
(„Chestia socială^ în România), II (1946, vo-
lum dedicat numai controverselor, cu impor-
tante și lucide studii de filozofie politică și de
analiză socială și economică, în spirit hegelian
cu tente de materialism istoric); Pomul vieții.
Jurnal intim (1945, de fapt o colecție violentă
de mărturisiri, aforisme, anecdote și notații de
filozofie morală și de morală practică, cam în
felul arghezianului Manual de morală practică}
și Brâncuși. Amintiri și exegeze (1967, o carte
plină de prezența vie a lui Brâncuși și de consi-
derații adînci asupra operei sale, rod al unei
temeinice și cuprinzătoare cunoașteri a isto
riei artelor plastice); la care trebuie adăugate
cele două volume menționate mai sus, publi-
cate de Minerva în 1971 și 1982.1
Dacă ar vrea cineva să citească măcar Portre-
tele, Pomul vieții și Brâncuși ar înțelege fervoa-
rea și dragostea cu care scriu aceste rîn-
duri. Fiul de țărani, născut în Balș de
Romanați la 26 iunie 1904 (și mort în 1968)
și care a avut parte să învețe la școlile cele mai
înalte și mai severe și să citească tot ce era de
citit și ceva pe deasupra, a fost unul dintre
spiritele cele mai contradictorii ale veacului și
un prozator al cărui loc specific în scrisul româ-
nesc n-a fost încă pe deplin recunoscut și defi-
nit. Mobil pînă la versatilitate, a fost muncit
toată viața de cele mai vehemente tensiuni și
contradicții, oscilînd între rafinament extrem
și ruralism, între severe rigori de știință și
violențele cele mai subiective și mai dezordo-
nate, între retragerea înțeleaptă în solitudine
(pentru care stă mărturie și scrisoarea inedită
pe care o publicăm acum) și activism politic
și social, pînă la formele lui extreme în ziaris-
tică și avocatură, între Manifestul „Crinului
alb“ și unele excese materialist-istorice dacă nu
chiar marxizante, s-a cheltuit anarhic și stenic,
cu o energie inepuizabilă și cu intermitențe de
apatie și dezgust. Marele, energicul, aventu-
rosul spirit al Olteniei trăiește în el, și acolo>
la Balș, a vrut să se întoarcă, fără să o facă pe
deplin. Acolo, la obîrșia lui, ar fi putut să scrie,
dacă i-ar fi fost dat, cartea unică la care visa:
«o carte subțirică, de analiză psihologică și de
notații sociologice, poate grefată pe o ficțiune
literară, o carte la care să lucreze un deceniu
sau două, zi de zi. O car te-cristal: pură, echi-
librată, tăioasă la unghiuri, un obiect de mare
meșteșug în care s-au îngropat nădejdi și deznă-
dejdi, gustul neantului, ura și iubirea, deta-
șarea de lume, lupta cu demonul. O carte subți-
rică, fără patosul operelor geniale și nemuri-
toare. Ceva de spița lui Gracian, Codru-Drăgu-
șanu și însemnările Golescului, eventual Prin-
cipele lui Machiavelli pentru moderni, un obiect
precis și cu densitate în expunere. Ceva din
tehnica lui Mallarmă aplicată la proza de idei.
Un final în alb ».
Petru C RE ȚIA
1 Fără a uita tratatele de specialitate în teorie juri-
dică și drept penal, Beitrdge zur Montesquieus deutsche
Rechtsquellen și Psihanaliza juridică (1934), Procedura
generală (1938), Doctrina modernă a pedepsei și Notă
criminologiei despre cinci regularități în materia sinuci-
derilor (1941), Aur și sabotaj (1943) și Criminologia dia-
lectică (1946), toate scrise cu un amestec de solidă doc-
trină și inepuizabilă vervă a stilului.
Tov. Medic-Șef,
Subsemnatul
Dr. Andrei Marcu (Pandrea), actual-
mente medic al circ, medico-sanitare
Teșila, raion Cîmpina, regiunea Ploiești;
absolvent al LM.F. București în anul
1961, cu examen de stat în aceeași seziune
(media 8,81 la medicina generală);
cu stagiu de circonscripție foarte grea la
Boișoara — Țara Loviștei, raion Hm. Vîlcea
(1 an și 8 luni) și circ, greaTeșila (2 ani);
în perioada de la 1 sept. 1961 pînă azi fără
întrerupere în mediul rural (total 3 ani
și 8 luni);
autorul următoarelor cărți:
1)	Hoinar prin Bucegi, Editura Tine-
retului, 1956;
2)	Medic la Boișoara (monografie medi-
co-istorico-folklorico-reportaj) în lectură la
EPL cu referat favorabil de H. Zalis și
Eugen Barbu (fragment la „Luceafărul^)
și cu apariție în 1966, total 500 pagini
tipar (25 coaie);
rog a fi numit în post de medic la
1)	Laborator de Endocrinologie (Dr.
Constantiniu)
2)	Laborator	sau Medicală	(conf.
Salzberger)
3)	Psihiatrie	sau Ergoterapie (Dr.
Dere viei)
♦
Tatăl lui Andrei, prea umilul avocat al
comuniștilor din epoca f. grea și grea
1933 — 23 august 1944, azi pensionar
republican (1500 lei, de trei ori mai mult
decît fugarii din marile procese antifasciste
și cu ilegaliști), un vechi jurnalist cu edito-
riale la „AdecăruZ“ și „Dimineața^ (alături
de uitații oameni de omenie C. Graur,
lunius-Labin, B. Brănișteanu, Paul Zari-
fopol și Tudor Teodorescu-Braniște), ală-
turi de M. Ralea, Demostene Botez și
Octav Livezeanu (la „Dreptatea^ pentru
a pune pe picioare Frontul popular, cu
58
Petre Pandrea
zeci de articole și pentru Dr. Pătru Groza-Deva cu al său Frontul Plugarilor), cu zeci*
de colaborări la „Viața Româneasca? (1924—1937), tăcut „mucles44 în ulterioara ei
apariție 1938—1940 sub dictatura regală și mucles pînă după 23 august, dar prezent
zi de zi la Curțile marțiale pentru a ajuta, gratuit, pe comuniști, antifasciști și prigo-
niți! rasial și confesional — inclusiv baptiști, adventiști, stiliști din epoca 1933—1944;
certat cu Brânfcoi-Hertha (scumpi cumnați), cu Ana P., V. Luca și loșca pentru
timpeniile lor, refuzat de loșca de a publica în 1947 Helvetizarea României (o antici-
pare și o prefigurare a cotiturei mărețe, juste și realiste din april 1964, policentrism
comunist ă la Palmiro Togliatt.i și planul Gomulka-Rapacki, puisque les beaux esprits
se rcncontrent, iar savoir, c'est prevoir, iar marxism-leninismul de esență umanistică
este o disciplină științifică, o disciplină [a] lui a ști (savoir pe Hegel—Marx —Engels—
Lenin), chiar dacă nu este o știință exactă ca matematica și ca o dogmă cum cred
gîlmele dogmatisto-staliniste (toți am fost „staliniști44, chiar și eu am scris despre
losif Visarionovici, dar cu măsură, iar nu ca losif-Iosca Cocoșatul, care zace în
urnă, cenușă și batjocoră, la Crematoriu, alături de amica mea Ana (ființă splendidă
și comestibilă prin anii 1934—1936 cînd îi duceam prăjituri la Văcărești, îi mîngîiam
brațele și o rugam să nu-mi mai dea lecții de materialism dialectic în circumstanțe
istorice și locale pe care le știu ceva mai bine din texte berlineze și instincte de clasă
rurală) etc. etc.;
mulțumește Ditei (fiică de martir), lui Sănducu Lieblich (de care mă leagă o
mie de amintiri, care ne fac onoare și ceva melancolie) să se intereseze de feciorul
meu Andrei ( « copiii sînt lumina ochilor » la noi pe Olteț și la orice om serios). Salu-
tări și lui Dr. Derevici.
Spunei lui Derevici atît:
1)	am venit la Chișinău la procesul Petruț—Derevici și am luat loc alături pe
banca avocaților, în tren venind cu Ccrnătescu (vechi amic de Paris). Am tras de
mînecă și pe Gr. lunian (avea interes de mine la „Adevărul" — „Dimineața"). Am
făcut greșala să las procesul lor pe mina lui losif Șraier (de unde să știu că este
escroc?). Am avut încredere în I.Gh. M. și în L. P. Ei s-au certat mereu. Nu m-am
amestecat prea adine pe latura juridică, ci pe latura jurnalistică. Tot ceea ce a apărut
despre inenarabilul P. Constantinescu-Iași la „Adevărul", „Dimineața", „Stingă",
(19 numere) și „Cuvîntul liber" (1936—1937) a trecut prin mîna mea. Universitarii și
academicienii (trecuți, prezenți și viitori) sînt certați, uneori, cu gramatica elementară,
n-au stil, n-au dinamism, lucrează cu șabloane. Sarea, florile, fluidul au fost de la
mine. (Materialul brut îl aducea Alecu Mihăileanu — oltean corabian — și damele
diverse ale lui Petruț (cu care se făcea de rîs prin boschete publice și la București).
Cînd a venit P. C.-lași în redacție, Tudorel Braniște a exclamat:
— Ăsta ți-este eroul ?
— Ce nu ți-a plăcut? E universitai și fercheș.
— Poartă tocuri înalte. Tu n-ai văzi
Mărturisesc că nu-i văzusem tocuri]
eșafod, cam codaș la facultate). Eu vc
partea bună și ameliorarea omului. A
limpede.
? Gîndește banal și este reclamagiu.
(ca la colegul meu Ică Antonescu sfîrșit pe
eam in Petruț eroul, părțile pozitive, doream
am sînt ceva mai mizantrop, mai lucid, mai
Pe Dr. Derevici l-am cunoscut după 2 august, la mine acasă, în str. Delavrancea 20
(locuință luată de Teohari pentru a o da unui tipograf Gheorghian, acel tipograf
Teohari Georgescu hrănit cu 100.000 lei lunar ai mei din pozinar în timpul cît
stătea la Văcărești, ca să nu-i slăbească moralul și osînza; dam suta de mii, cons-
pirativ, prin fermecătorul tipograf PastJică Avramescu, un om și juma, pe cînd
Theo s-a dovedit sub-om, lacom, pulăr^u și acefal, a luat ca ibovnică nevastă de
subaltern și fată lacomă de popă de GoJ, lacomă de măriri — azi n-am spațiu în
București; pe Dr. Derevici l-am mai cunoscut într-o crișmă și ne-am luat puțin la
glume; Dr. Derevici mi-a mai îngrijit o clientă cam nebună, o greacă Irina Curudis
59
o scrisoare	estropiată de accident auto, pp care o pledam gratis și i-am cîștigat bani pe daun
către	și i-am cumpărat o casă prin 1954 — 1957, exerciții de filantropie. 0 fi înțeles Derevici
Sandu Leibiich *	c]lema spitalul Ditei Caritas și Iubirea de oameni? Nu erați voi medic
de estropiați fizici și psihici ? Eu eram medic de leproși penali. Mi-am pierdut cei ma
frumoși ani, 1933—1958, 1/4 veac, prin leprozeriile tribunalelor penale, civile și mili
tare, pușcării (zece ani), păduchi, microbi, pentru a exercita iubirea de oameni în
calitate de specialist criminolog. de om de omenie rurală și de comprehensiune
intelectuală.
Și ce-a ieșit? Injurii, calomnii, năpastă peste copii si muiere, impertinențe și groso
lănii (le cam puneam la punct cu arghezianisme), lepros al republicai mele popu
lare române, deși eu am fost medic de leproși, cum au fost medici Dita și Sănde
(iubit amic de cînd m-am reîntors pe Dîmbovița după ce-am fost bursier 7 ani pe
Spreea pentru Hegel-Marx și la Paris pentru Jean Jaures (am dormit în patul lu
la fîcole Normale Superieure, 8 rue d'Ulm, Paris V, într-o vacanță, dar n-am deve
nit. .. orator mare. îl imitam în marile pledoarii învățate în fața oglinzii și duduiau
• tribunalele burghezo-moșierești (1933—1944), ca și cele populare din epoca 11 ma
•	1953 — 23 oct. 1958, cînd iar am căzut arestat pentru „confesionali44 fără apărare
stiliști-vladimiriști, chemat și de Rugul aprins (adversarul lor de moarte judiciară)
condus de Sandu Tudor, Stăniloaie — Tudor Popescu — etc. .. .
\ai, vai, vai! Din jurist am ajuns a fi considerat „stilist44, vladimirist și chiar Rug
aprins (m-au chemat și ei la aman, deși ne certasem ca chiorii cu un an jumate
înainte și Petruț Constantinescu-Iași era cu colivarii și pleșcarii, ministru de Culte
și a opiniat că-i deranjez siesta de zaharist, porcar suprem printre porcii cu mitra
în cap, vorba lui T. Arghezi. Am văzut pe Petruț acum 3 luni, ne-am explicat
s-a explicat. Se consideră înger în Pantheon, am fost pe-acasă pe la el, mi-a pu
iar mașină la dispoziție (citi bani i-am dat pînă la 23 august eu și cu Aur. Zaha
rescu?). I-am trimis și un porc tăiat de Crăciun Sn lagărul de la Caracal prin
(50
Petre Pandrea
1942—1943. EI n-a trimis un kil de zahăr sau de lapte pentru copiii mei zece ani
în năpastă, cînd el se îngrășa. Cu alergăturile soției lui cuminți și omenoase, Mia
Constanlinescu-Iași, cu memoriile mele juridice, cu amiciția lui Victor lamandi și
cu un raport a.I doctorului N. Romanescu (craiovean intrat voluntar să îngrijească
leproșii de la dnchilești, unde se află și azi), Eu, Eu Dr. Petre Pandrea am dărî-
mat pe Savinescu, balaurul de la Doftana.
Iași știe, știa, dar este amnezic. (A și făcut cura Werner—lourega pentru spiro-
chetă și a rămas cam cu goluri de memorie și afectivitate.)
*
Dragă Sandule,
ti-am scris intr-un dicteu psihanalitic, așa de haz, cum făceau Louis Aragon și Jules
Supervi[e]lle de odinioară, din tinerețea noastră agitată de sublimele probleme ale
umanității
Azi sîntem bătrini, eu pensionar la 60 ani. Am scos sabia advocaturii de la cingă-
toare si am atîrnat-o în cui. Scriu din obișnuință, poate din vocație, din necesitate
inexorabilă, uneori. Dar — vai — toga violetă a melancoliei mă înfășoară prea dese-
ori. Uneori am La Nausee (greața lui Jean-Paul Sartre) pentru mine și unii contim-
porani. Mi-e teamă să nu pierd încrederea în om. Am iubit oamenii, dar nu-i mai
iubesc. Am devenit prea lucid, dezamăgit, trist, cu accesele bufonadei lirice. La sânte
esi florissante — Gott sei dank (dar eu nu cred în zei și nici în oameni). De ce dra-
cul să te mai atîrni ca scriitor? După 1905 a apărut Sanin al lui Arzibașev. Cetesc
și gust Joyce, Kafka, E. T. Hoffmann, E. A. Poe, Mallarme. O senzație stranie de
irealitate mă cuprinde deseori ca într-un coșmar. Am fost împreună la Ocnele-Mari,
cette cour des miracles, d’apres ta definition? A murit Pavel Pavcl? Am revăzut pe
Titus Cristureanu, mereu șarmant, și pe Ana lui, ființa vie, energică, bună și blîndă.
Mi-e groază să văd oameni noi.
Mă simt bine numai printre țăranii mei pe Olteț și cu vechi amici.
Plec iarăș, azi, la Balș, cu Nadia și cu Liviu (ginerile meu) spre cei 5 frați rămași
din 12 (un colonel, un medic, un avocat, lancu, vechi comunist cu pensie de 300 lei,
Didă, șeful de gară ajuns pensionar la una mie lei — balșoi, la țară, la Balș —,
vechi dejist din 1933, și anticumnatul meu), o lume bizară, politicastră, avocatul
a fost UTC-ist și azi e un înțelept-mandarin la Rm. Vîlcea. Ne întîlnim, strict fami-
liar, de 1 și 2 mai. Apoi plec la Mărgăritești, 9 km în jos spre Brîneni; la 8 km
ă fost lancu Jianu, la 10 km în sus au fost Buze știi, la Călui. Plec, singur, printre
țăranii de la Ohaba mea și a Babei Stana. Casa am vîndut[-o] în 1953, după ocnă,
cu 8.000 lei, un porc tăiat (nu mi l-a dat Iași sua, sponte) și un curcan delicios. Casa
și grădina cu pomi roditori sînt goale: cumpărătorul din 1953 a plecat, iluzionist,
ca și mine, spre orașele tentaculare, cu copiii săi dornici de școli și bulevardele mari-
lor metropole. Casa e goală. Dau tîrcoale spre răscumpărare. Mă voi face țăran
colectivist, stupar și pensionar (banii pentru Nadia, ca să intre la universitate, ca și
ginerile meu, rămași bacalaureați).
Fac involuție ? Acest retour au pays natal, retur la matcă și țarina lui Anteu,
este involuție? Eu nu sînt Dan de Al. Vlahuță. Eu m-am jucat cu Bucureștii, gra-
ție cobiliței mele cu brînză jurisprudențială curată și zarzavaturilor stilistice jurnalis-
tice și de scriitor, lehău de tribunale și lapte acru în călimară. Din 1923 pînă în
1965 am făcut ce-am vrut și ceea ce mi-a dictat conștiința în București, acest Levant-
Shangai moral. Conștiința mea a fost în criză și este mereu bolnăvioară, gingașă,
floare de altoi pe naturalitate robustă. Omul este bestie la origine. Devine om prin
conștiință. Poate ușor redeveni bestie fascistă, bestie carieristă, bestie egolatră, bestie
ego-latrină. Pentru azi este de-ajuns Carissime, Serenissime, Clarissime, mon docteur,
mon hypocrite lecteur dedaigneux, mon semblable, mon frere.
Petre PANDREA
Petru COMARNESCU
Prima expoziție
a Iul Brâncuși
în România
INCITANTUL «JURNAL» AL ARI1EOLC*
gului și scriitorului C. S. Nicolăeseu-Plopșor
publicat în prestigioasa revistă «Manuscript
tanC \ m-a îndemnat ca, în deplină libertate de
comunicare intelectuală, să reiau critic împre-
jurările istorice concrete, precum și contribuția
efectivă a unor oameni care au determinat readu-
cerea operei brâncușiene și a personalității cele-
brului ci creator în viața cultural-arlistică a
României contemporane. Rememorarea decurge
din experiența personală și a fost redactată în
anul 1*975, dar, din motive independente de
voința autorului, au văzut lumina tiparului doar
cîteva fragmente.2
Evenimentele culturale consemnate au impor-
tanță istorică marcată în evoluția artelor plas-
tice, îndeosebi a sculpturii românești. Scopul
reconstituirii constă în comunicarea directă și
onestă a unor fapte recile, intangibile, intrate
de mult în istoria culturii. Pornim de la princi-
piul că, indiferent de opțiunile politico-ideolo-
gice și convingerile filosofice și estetice, o ade-
vărată istorie a culturii noastre din ultimele
decenii este posibilă numai pe temeiul cerce-
tării lucide, imparțiale și exhaustive a faptelor
de artă, învățămînt, cultură etc., dezvăluind
evenimentele și datele concrete ce au consacrat
pe pînza istoriei valori, manifestări și instituții
perene, altele conjuncturale, inclusiv erori și
nonvalori. Analiza critică are ca unic scop între-
1 Vezi, Cîteva amintiri despre « brâncușii >> de la Cra-
iova, „Manuscriptum”, anul XX, 4(77), 1989, pp.129—
132.
2 Vezi, P. Țugui, La București, în urmă cu două
decenii, o expoziție originală Brâncuși..., „Ramuri",
an XIII, nr. 2(140), 15 februarie 197G, p. 7.
girea artei românești. Adevărul istoric, presu-
pune renunțarca a priori la felurite prejudecăți,
la tactica eludării faptelor reale.
Ca să vorbesc despre Expoziția Constantin
Brâncuși este nimerită o evocare succintă a
împrejurărilor în care am aflat cîlo ceva despre
marele artist. Ca elev la școala normală din
Cernăuți în anul școlar 1941 - 1942, căutam
cu ardoare răspunsuri cu privire la « natura
bio-psihică a omului genial». Nutream convin-
gerea, în urma contruntărilor opiniilor descoperite
în studii do filosotie, biologie, psihologie și socio-
iugie, doar Mihai ‘Ermnes'm și Georgr Encsi u
sînt « creatori geniali ». Frecventîud paginile
revistei „Gindirea", am descoperit în Ir-un eseu
sintagma: «Constantin Brâncuși este un sculp-
tor genial.. . ». în sprijinul acestei aprecieri am
citit argumente solide în ciclurile filosofice bla-
giene despre stil, cultura și aria. Cunoștințe
concrete despre viața și opera lui Brâncuși mi-a
oferit broșura: Sculptorul Brâncuși do V. G. Pa-
leolog, inclusiv curiozitatea de a vedea „Com-
plexul de la Tîrgu-JiuG Dar degringolada eveni-
mentelor, frontul și multe altele păreau să
ucidă pentru totdeauna năzuința firească de a
vedea și a cunoaște. Printr-o fericită întimplare,
în anul 1946 am găsit în biblioteca unui pro-
fesor, om umblat prin lume și pasionat cititor
al publicațiilor literare, colecția „Revistei Funda-
țiilor Regale".
Demonstrația critică a lui Petru Comar-
nescu3 despre originalitatea artei brâncușiene
și locul ei privilegiat în constelația și evoluția
sculpturii universale, prin ineditul valorificării
tradițiilor populare românești și modernizarea
expresiei, au întregit convingerea despre genia-
litatea lui Constantin Brâncuși. Contactul direct
cu operele din „Ansamblul artistic de la Tîrgu-
Jiu“ a fost cu putință (într-un context de acțiune
civică de interes obștesc), abia în primăvara
anului 1949 4, devenit și premisă afectivă și
intelectuală a demersurilor personale, în cali-
tate de membru al conducerii Ministerului Cul-
turii, înființat în octombrie 1953.5
De la bun început am fost obligat ca, împreună
cu toți colaboratorii din direcțiile de profil, să
formulez o concepție de conducere temerară și
coerentă, înscrisă în spiritul tradițiilor noastre
naționale și avînd orientări de perspectivă mo-
derne, demontînd anumite « teze» ideologice
și practici anchilozante, ineficiente și deci com-
promise istoric. Ideile și deschiderile ideologico-
artistice înnoitoare le-am considerat premise
• Vezi, Petru Comarnescu, Valoarea românească și
universală a sculpturii lui C. Brâncuși, „Revista Funda-
țiilor Regale", an XI, nr. 6, iunie 1944, pp. 624—656.
4	La Începutul lui martie am fost delegat să Însoțesc
«caravanele » (camioane, trăsuri etc.) unităților mili-
tare din Craiova, Turnu-Severin și Tirgu-Jiu în zonele
subcarpatice ale Olteniei pentru a «cumpăra » si « co-
lecta » furajele absolut necesare sătenilor din cîmpie
(Băilești, Calafat și Corabia), zone bintuite, în 1948,
de o secetă pustiitoare.
8	Mi se încredințase funcția de locțiitor al ministrului
la Departamentul instituțiilor teatrale, muzicale, artelor
plastice, muzee, monumente de artâ și cultură etc.
62
peni.ru construirej unui sistem arliGic institu- Petru Comarnescu
Honul pe întreg cuprinsul țării, la îndemina
tuturor cetățenilor, indiferent de origine etnică
și limbă, criteriile esențiale fiind valoarea crea-
ției si a manifestărilor artistice. Privită cu
discernămînt și imparțialitate, situația insti-
tuțiilor artistice, muzeelor și a monumentelor
de cultură era în anul 1953 precară: Ministerul
Culturii preluase o moștenire grea și multe pro-
bleme cultural-arlislice fusesără neglijate decenii
de-a rîndul. Ne-am confruntat cu o stare drama-
tică, mai ales în domeniul rețelei muzeale și al
monumentelor istorice, de cult, de artă, arhi-
tectonice etc. De aceea, programul de activi-
tate al ministerului aprobat de guvern preve-
dea, între priorități, elaborarea unei hotărîri
de stat privind monumentele istorice etc,, pre-
cum și asigurarea condițiilor materiale (loca-
luri etc.) pentru conservarea valorilor artistice,
istorice, de artă populară și etnografie, de
științe naturale și deschiderea tuturor muzeelor
din țară. De la sine înțeles că asemenea orien-
tare generală s-a materializat în proiectul de
buget întocmit de minister pe anul fiscal 1954.
între obligațiile asumate de direcția artelor
plastice, muzeelor și monumentelor figura ș
organizarea, în colaborare cu uniunea Artiș-
tilor Plastici, a unor «expoziții retrospective»
cu operele pictorilor, sculptorilor și graficienilor
români și ai naționalităților conlocuitoare con-
sacrată pe plan național, cunoscuți și apreciaji
și peste hotare.
Orientările și sarcinile imediate ale ministe-
rului au fost prezentate într-o consfătuire cu
toți factorii răspunzători pentru munca cultu-
rală și artistică de la sfaturile populare, regio-
nale și marile centre urbane, schimb de păreri
ce a contribuit la cunoașterea realităților, stabi-
lirea priorităților și a necesităților materiale și
financiari', recrutarea și pregătirea personalului
de speciali tale, structura și conținutul reperto-
riilor etc, etc. Cîteva centre culturale, între
care Iași, Cluj, Craiova, Timișoara și Sibiu,
au solicitat ministerului sprijin eficace, organi-
zatoric și financiar, ca să modernizeze viața
artistică și cultura prin crearea de instituții
trainice, corespunzătoare noilor cerințe.
în ultima parte a lunii octombrie 1953 pic-
torii Camil Ressu și losif Iser m-au invitat să
vizionez o expoziție ce urma să se deschidă
în fosta clădire a Muzeului Simu, prilej de
S'tî’i 8 Stilul —S '	S	i
: â;'3>a^	j
9 decembîl® 19?5	j
Mult stimate tovarășa Țugui,
îmi peimlt b& vă tsimit,alăturat, un ex^e-
plai din vplumul Ștefan Luchian,scris de mine,
ci pe caze mi-ați apua,atunci cînd &m vorbit
la sărbătorirea maestrului Mihail Sadove^nu,la
Preaidiu, că?îl aveți,,
Silele acestea,va apărea mica monografia
despre pictorul iașan Gheoxghe popovlci-pe care
am scrie-o împreună cu C^Agafiței și unde Dvs.
aveți un rol însemnai prin aducerea le la Cluj
a compoziției lui Popovici "Ezecu^is lui Horis)7
pe care astfel am putut-o vedea2scria despre
ea și face reproduceri,ce vor fi publicata*
In privința zeconsiderUrli sculptorului C.
Brîncuși, despre care am vorbit tot atunci
cîte cava, vă aduc la cunoștință că vă stau le
dispozl^b,avînd material documentar despre el j
și studiindu-1 mai de‘ mult dostul de amănunțit.
Am și p^livat un studiu^în caze arătam cit
de romîn este Brincuși^mai ales î" pricii fa^ii
a activității sale, Intr-adevăr^ocot și apum
că Brîncuși a fost foarte aproape de spiritul
folclorului și artei noastre populare.pornind
de la imaginația basmelor noastre»de ia înțe-
lepciunea poporului,de la legendele «1 felul
da a privi naiura,caracteristic țării noastre.
(Priuele forme din “pasărea Glastră’Cumințenia
pămîntului'; și al te opere o dovdesc)» Deaseme-
nea, felul^um-taie direct piatra,cum o șefule-
șto,cum o netezește arată cert vocația unui
nara masteșug,moștenit de la artizanii de odi-
nioarățae la felul.plin de aplicație și dra-
go st®, al muncitorilor șl meseriașilor noștri,
iar aceasta este valabil și pentru lucrările
în natal (bronz auiit) și lemn ,în care conții
nuă aceeași tradiție străveche,căreia îi dă
o nouă strălucire. Asemeni țăranilor, și păsto-
rilor da odinioară,care animau natura sau o
personificau văzînd de pildă în stînci niște
Babe sau Omul sau Vîrful cu dor - Brîncuși pro-
cedează la fel. In fine,însăși viața și trăsă-
turile țăranilor noștri apar în unele lucrări
ale sale,ca "Rugăciunea®,da la cimitirul din
BuzăuSe^cere un critic mai vechi german, Karl
Elnstein^o socoata o capodoperă șl recunoaște
că a înrîurlt pa un sculptor german atît de
prețuit;Lehmbzuckr sa pot spune multe în acest
sons despre Brfncusl,care pentru iubitorii de
artă din stzăinătaw este © culme a creației
plastica șl se bucură de aceeași celebritate
ca și Enoscu. M-um bucurat mult,atunci,v&sînd
că vă preocupă problema Bxîncttsl în vederea re-
consldarUili lui ai de aceea ml-aia îngăduit să
vă ecxiu scoate xînduri $1 să vă asigur încă
odată e» aștept cu nerăbdare să văd cum va n
reconsiderat,ou rămînînd la dispoziția Dvs>
țentru orice informație sau docnsintaxe aeupxa,
,	i
Vă soa să prislți oxpzeela• dc^e&blt^i ■
considerațluni ,	i
P â t u C d ââ me â Cd
a-l cunoaște și pc prietenul lor, Tudur Arghezi. o
I.a acea înlîlnire s-a discutat și despre Brân-
cuși, între altele Camil Ressu subliniind că, la
începutul anului J955, marele sculptor împli-
nește 80 de ani și ar fi nimerit «să fie sărbă-
torit și în țara lui ». Am reținut sugestia și am
propus să discutăm la minister despre «mani-
festările» posibile. în decembrie, s-au înlîlnit
Ia minister Camil Ressu, Boris Caragea, losif
Iser, Ion Jalea, Marin Mihalache (director gene-
ral în minister) și AI. II. Maxy, directorul Muzuu-
jui de Artă, schimbul de păreri concretizîndu-se
prin hotărîrea de «a tatona» cîte lucrări brăn-
cușiene există în țară și posibilitatea de a apela
la bunăvoința autorului sau la unele muzee
din străinătate. Direcția Muzeului de .Artă .și-a
asumat obligației să asigure deschiderea expo-
ziției, Iar ministerul să-i ofere mijloacele nccesaie.
în aceeași । ericadă s-a întrunit ,,Comisia științifi-
că a Muzeelor, Monumentelor Istorice si Arlis_
tice“ 7, cu scopul de a analiza, pe baza «evidenței»
alcătuite de instituțiile centrale interesate,
starea de fapt a muzeelor și monumentelor
La dezbaterile din Comisie, prelungite și
foarte animate, au participat, între alții. Retro
Antoncscu, Marcel locar, Duiliu Marcu, P. Cons-
tant inescu■ Iași, Nicolae Bădescu, G. M. Canta-
cuzino, Horia Teodora, C. Moisescu (arhitect la
Ministerul Culturii), Grigore lonescu, Ștefan
Balș, Virgil Bilciurescu, V. Brătulescu, Ion
Balș, Teodor Voinescu, G. Oprescu, Saloș, dele-
gați ai Patriarhiei, ai Ministerului Construc-
țiilor, Academiei Române ele. în final, s-a
ales un grup de specialiști care să redacteze
textul unei hotărîri guvernamentale cuprinză-
toare, ca lege fundamentală, precum și « un
b Vezi, Pavel Țugui, Avatarurile spulberării unor
erori..., „Steaua", an XXXI, nr. 5(396), mai 1980,
p. 11.
7 Vezi, „Buletinul Oficial", an III, nr. 35 (lin 9 mar-
tie 1951, pp. 405—406. Comisia era formată din repre-
zentanți ai Academiei, Ministerului Învățărnîn tulu i
Public, Comitetului de Artă Ministerului Construcțiilor
Comitetului pentru Așezămintele Culturale, precum și
diu «specialiștii numiți prin decizia Prezidiului Aca-
demiei ».
64
Petru Comarnescu
regulament» de aplicare a prevederilor legii
monumentelor. . . 8
în cadrul acelei sesiuni a Comisiei Monumen-
mentelor și Muzeelor, am prezentat, în numele
Ministerului Culturii, «inventarul» tuturor
monumentelor artistice (la nr. 2 figura «com-
plexul artistic C. Brâncuși din Tîrgu- Jiu ») și
al muzeelor din țara cît și prevederile din pro-
gramul de lucru pe anul 1954: încheierea repa-
rațiilor și redeschiderea oficială a Muzeului
Bruckenthal din Sibiu; deschiderea Pala-
tului Culturii din Ploiești, situației ..Comple-
xului Peleș“ din Sinaia; începerea lucrărilor
la Castelul Bran: prevederile concrete ale
planului ministerului de redeschidere a unor
muzee și procurarea de localuri noi pentru
muzeele vitregite și închise de decenii în Iași,
București, Cluj, Timișoara, Craiova și alte
orașe. Pe parcursul schimbului de opinii am
precizat că Ministerul Culturii va insista pe
lingă guvern să se transfere instituțiilor de cul-
tură «localuri și spații potrivite», clădiri cen-
trale existente în diferite localități, folosite ca
birouri pentru salariali. așa cum s-a procedat
în Ploiești cu Palatul Justiției, transformat în
« Palat al Culturii».
""Pe de altă parte, reprezentanții Patriarhii f
și profesorii Grigore lonescu și G. M. Cantacu-
zino au propus ca Ministerul Culturii să includă
în bugetul său și « contribuții bănești» de
sprijinire” a « restaurării unor importante mînăs.
tiri și biserici din Moldova și Oltenia», pe lîngă
fondurile Patriarhiei și Mitropoliilor și cele din
bugetul Departamentului Cultelor, sugestia fiind
susținută și de acad. P. Constantinescu-Iași.
Abia începusem activitatea și ministrul de
atunci al culturii, Constanța Crăciun, a cerut
președintelui Consiliului de Miniștri și Ministe-
rului de Finanțe să creeze pentru bugetul viitor
8 Actele normative respective au fost prezentate
spre avizare tuturor instituțiilor implicate direct, la
sfirșitul anului 1954, după definitivare fiind supuse
deliberării Consiliului de Miniștri. în Colecția de hotd-
rîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri al R.P.R.j
an IV, nr. 21, 28 aprilie 1955, pp. 262—266 apare:
Hotărîre pentru păstrarea și folosirea monumentelor de
cultură și Regulamentul privind păstrarea. . . Pe teme-
iul acestor acte de stat, cuprinzînd toate condițiile și
măsurile concrete de conservare, reparare și mutare a
monumentelor, s-a statornicit ordinea legală, s-au
înființat colective speciale de construcție și reparație,
s-au acordat fondurile necesare din bugetul statului,
s-au prevăzut pedepse aspre pentru oricine atentează
la existența monumentelor etc., etc.
al culturii « rezerve de fonduri» destinate unor
« investiții și reparații posibile », cît și fondului
de salarii pentru noile instituții culturale.
Aceste condiții favorabile asigurate dezvol-
tării culturii au îndemnat autoritățile locale din
Craiova să trimită conducerii ministerului urmă-
toarele propuneri: construirea în Craiova a
unei săli de concerte și înființarea Filarmonicii
Oltenia; construirea unui cinematograf în aer
liber; acordarea de fonduri pentru restaurarea
și deschiderea Muzeului Olteniei și sprijin
în dezvoltarea activității artistice a teatrului,
recunoscut ca „Teatru Național", și încadrat
la fel cu teatrele naționale din București, Iași
și Cluj.
Colegiul ministerului a avizat favorabil cere-
rile sfatului popular regional Oltenia, iar Minis-
terul culturii a prezentat actele guvernului.
Acesta a aprobat, în principiu, toate acțiunile,
cu precizarea ca un delegat al conducerii Minis-
terului Culturii să se deplaseze la Craiova și,
împreună cu autoritățile locale, să « nomina-
lizeze fiecare acțiune», să se fixeze locul fiecărei
construcții, colectivele de proiectare, fondurile
estimative necesare proiectării, construcțiilor,
reparațiilor, cît și numărul salariatilor ce ar
urma să fie angajați.
S-a hotărît ca în ziua de 8 martie 1954 să
mă deplasez la Craiova. însoțit de vicepre-
ședinta sfatului popular regional, d-na Stan-
coveanu, proiectanți, ingineri constructori și
alte persoane, după lungi consultări « pe teren »
s-a fixat ca localul Filarmonicii să se constru-
iască în centrul orașului, pe strada Unirii, iar
cinematograful în aer liber pe aceeași stradă,
în partea dinspre actuala Casă a Armatei.
La sfîrșit, după limpezirea cererilor Teatrului
Național, d-na Stancoveanu și scriitorul Ștefan
Bossun m-au condus la Muzeul de Istorie, pe
o stradă, lingă biserica Madona Dudu. Aici,
situația era aproape jalnică: numeroase expo-
nate de mare valoare istorică îngrămădite din
lipsă de spațiu, localul deteriorat, încălzirea
insuficientă, cei cîțiva muzeografi dezamăgiți
de condițiile precare în care munceau... Am
fost conduși în niște săli unde erau depozitate
opere de artă, tablouri de Th. Aman și alți pic-
tori români, învelite de muzeografi spre a nu
se deteriora, iar Ștefan Bossun a dat la iveală,
dintr-un ungher, de sub niște împletituri de
trestie și pături vechi, cîteva sculpturi de Cons-
tantin Brâncuși, precizînd că au fost ascunse
acolo de arheologul C, S. Nicolăescu-Plopșor.. .
65
Prima expoziție
a lui Brâncuși
în România
prin bunăvoința celor de față, picturile și
sculpturile « descoperite» au fost înșirate la
vedere, gazdele arătînd că ele sînt depozitate
« din anii războiului». Cu toți am convenit
să întreprindem tot ce este necesar ca să se
deschidă în Craiova un/ muzeu de artă. A doua
zi am colindat, împreună cu Ștefan Bossun și
alții, prin Craiova, cu scopul de a descoperi
« o clădire nimerită» pentru un muzeu de artă.
Pînă la urmă am convenit asupra Palatului
Jean Mihail, de pe strada Unirii, care însă
devenise, de cîțiva ani, sediul comitetului regio-
nal de partid Oltenia. Am expus părerea mea
președintelui și vicepreședinților sfatului popu-
lar regional, stabilindu-se, din motive să le
zic « diplomatice», în calitatea ce o aveam,
S son^ez părerea secretarilor de la regiunea
de partid, Vasile Dăescu, Gh. Ancuța și Nicolae
Oniga. Aceștia m-au primit și, spre cinstea lor,
mi-au spus că nu au nimic împotrivă să elibe-
reze localul, dacă conducerea centrală de partid
vizează acest lucru și dacă sfatul popular oră-
șenesc Craiova pune la dispoziție o altă clădire
acceptabilă. A doua zi au început consultările
directe între cei interesați, îneît am luat cu
mine la București: cererea sfatului popular
regional către Consiliul de Miniștri de a prelua
Palatul Jean Mihail și a-1 transforma în muzeu
de artă; propunerea ca regionala de partid
să se mute în clădirea hotelului Palace, la care
era anexată și hotărirea biroului comitetului
regional de acceptare a mutării.
Conducerea guvernului și secretariatul parti-
dului au aprobat integral cererile și propunerile
mai



? E T R u COMARNESCU
Y.flW'.V
3- ia
—R E T u L ,

autorități of din Craiova, adăugind doar men-
țiunea ca toate cheltuielile de amenajare a
noului sediu al regionalei de partid să fie supor-
tate de sfatul popular regional, din fondurile
r iplimentare primite de la Ministerul Culturii.
După apariția hotărîrilor de guvern și partid
și evacuarea Palatului Jean Mihail, o comi-
sie de specialiști de la minister și Comisia Monu-
mentelor, în frunte cu Huria Teodoru și C. Moi
sescu, s-a deplasat la Craiova, pentru întocmirea
proiectului de reparare și amenajare a localulu
Muzeului de Artă din Craiova.
O precizare. înainte de a părăsi Craiova m-am
deplasat, împreună cu un arhitect și un inginer
de la sfatul popular regional, în Tîrgu-Jiu, unde
am ascultat informații detaliate despre « Ansam-
blul artistic», întocmindu-se, în același timp
un « proces-verbal» cujn’ivire la obligațiile le~
gale ale primăriei^orașului pentru conservarea
monumentului și reamenajarea platformei din
jurul Coloanei inl'inile, cu ajutorul profesorilor
de specialitate (horticultori) de la Instituia1
de Agronomie din Craiova 9
Colectivul de la Muzeul de Artă din Bucu-
rești, care și-a asumat răspunderea să pregă
lească « expoziția C. Brâncuși », a înregistrat
vcrările existente în Craiova, dar întîmpina
dificultăți în depistarea persoanelor din țară
care ar poseda lucrări de C. Brâncuși. De ase-
menea, s-au iscat controverse în legătură cu
Ansamblul funerar de la Buzău (Rugăciunea
și Bustul lui Petre Stănescu), anume cum $
fie prezentat în Expoziție. De aceea, în iulie
1954, i-am - însoțit la cimitirul Dumbrava,
din Buzău pe pictorul Marius Bunescu, din
partea Muzeului și pe sculptorul Boris Caragea,
reprezentant al Uniunii Artiștilor Plastici. Con-
. 1 țările ce au urmat n-ah dus la nici o hotărîre
fermă, deoarece am considera1 că ministerul,
conform legii ce se redacta, nu avea nici un
drept legal să disloce un monument artistic
căci proiectul de lege acorda acest drept numai
Consiliului de Miniștri, cu avizul tuturor mem-
9 Cu prilejul colocviilor’ de la Tîrgu-Jiu, am aflat
despre «o inițiativă» a organelor locale care, prin
anuU1950, au încercat să «atenteze» la Coloana infi-
nită și să «modifice» aria din jurul ei, intenție zădăr-
nicită imediat și sancționată sever de autoritățile de
stat din Craiova. Revenind la minister, lucrătorii din
direcția muzeelor mi-au arătat un dosar, din arhiva
fostului Comitet de Artă, cuprinzînd acte despre an-
cheta făcută și copia Ordinului, semnal de dr. Eduard
Mezincescu, președintele Comitetului, privind obligația
de păstrare și «in tangibili la te » a „Ansamblului Brân-
UȘi“ și pedepsele aplicate celor ce au încălcat legea.
66.
briior Comisiei Monumentelor. De aceea, această PtWl ddmâfnescu
delicată problemă a fost rezolvată abia la
începutul anului 1956.
între timp intră în scenă și Petru Comar-
nescu, într-o manieră obișnuită în acei ani
în aprilie 1954 l-am cunoscut și am închegat
o agreabilă discuție în atelierul lui losif Iser,
situat pe o stradă de lîngă Izvor, astăzi distrusă.
Nu mult după aceea, Comarnescu mi-a adus
la Ministerul Culturii lucrarea sa Octav Băn-
cilă 10. La întrebarea de ce semnează « Anton
Coman», a răspuns că, din 1951, i s-a interzis
să publice cu numele consacrat. Cauzele ce au
dus la scoaterea criticului din viața culturală
mi s-au părut obscure și arbitrare, îneît am
relatat faptele Ministerului Culturii, care mi-a
recomandat să cer lămuriri profesorului Mihai
Halea și lui Eduard Mezincescu, fostul președinte
al Comitetului de Artă. Informațiile concrete
primite de la fostul redactor șef al „Vieții
Romanești^, de la Ed. Mezincescu, completate
cu datele furnizate de Vlădescu-Răcoasa, cît
și de scriitorul Andrei Tudor, le-am concentrat
ntr-un « referat», pe temeiul căruia Ministerul
Culturii a clarificat « situația», aceea că Petru
Comarnescu fusese interzis și ostracizat dato-
rită unor calomnii (activitatea în cercul ,,Cri-
terion“ etc.). în luna iulie, i-am comunicat
rezultatul demersurilor mele, îndemnîndu-1 să
se integreze în viața artistică și culturală a
țării. I-am propus, de pildă, să colaboreze la
redactarea rapoartelor pregătite pentru Consfă-
tuirea Uniunii Artiștilor Plastici, pe marginea
lucrărilor din Expoziția anuală de stat, 1954
(martie—aprilie). A elaborat, împreună cu Mir-
cea Popescu și Carmen Răchițeanu-Hofman,
raportul despre Sculptură, (vezi „Arta plastică"
nr. 4, 1955).
Judecățile est etice din acel amplu raport pre-
zintă un mare interes istoric. Bunăoară, Petru
Comarnescu și cei doi colegi socotesc drept
primejdie esențială a sculpturii « căderea în
naturalism». Pe lîngă evidențierea operelor unor
sculptori de prestigiu, ca Medrea, Ladea, Anghel,
Irimescu, Milita Petrașcu sau Caragea, rapor-
tul remarcă tineri de talent autentic, precum
Ovidiu Mai tec, Constantin Lucaci, M. Ștefă-
’o Anton Coman, Octav Puncilă, ESPLA, Studiu,
pp. 5—106, Responsabil de carte Ionel Jianu și A. Vran-
cea. Cartea apare în limbile engleză, rusă, franceză
și germană.
&
PHma expoziție
a Iul Brâncuși
în România
nescu, N. Enea,’N. Crișan, îulia Oniță și alții.
Cum era de așteptat, unele aprecieri din raport
au declanșat controverse. De pildă, cineva a
formulat obiecții la judecățile elogioase din
raport despre statuile Andreescu și Luchian de
Gh. Anghel și portretul Beethoven de Const. Lu-
caci. Bineînțeles că autorii raportului și alți
sculptori și critici de artă au apărat cu pasiune
valoarea artistică a operelor în discuție, respin-
gînd etichetarea de « formaliste ». (Vezi „Arta
plastică", nr. 4, mai 1955, pp. 35 și urm.)
Reintrarea tumultoasă a lui Petru Comarnescu
în arena confruntărilor artistice și ideologice
din anii 1954 — 1956 a constituit un moment
semnificativ, efectele lui resimțindu-se mai cu
seamă în dezvoltarea artelor plastice, a criticii
de artă.
Cu Petru Comarnescu m-am revăzut în decem-
brie 1954 la Jași, a asistat și el la preluarea
de către Ministerul Culturii a impozantului
Palat Administrativ, transformat și ame-
najat apoi în Palat al Culturii, ca, după
aceea, să călătorim împreună la Suceava, să-l
însoțesc la Arbore, Rădăuți, la mînăstirile
Putna, Sucevița și Moldovița, în continuare el
îndreptîndu-se cu altcineva la mînăstirile Humor
și Voroneț. Locurile, oamenii, așezările vechi
și noi^. istoria perindată în fața noastră nu
ne-au oferit însă răgaz să discutăm despre
Brâncuși și opera lui.
Revenind în ianuarie 1955 la București, am
aflat de la colaboratorii din Direcția artelor
plastice și muzeelor și de la reprezentanții
Muzeului de Artă, M. H. Maxy, Marius Bunescu,
Eugen Schileru, că « Expoziția Brâncuși » nu
se va putea deschide în luna martie, cînd marele
artist împlinea venerabila vîrstă de 80 de ani.
Peste puțin timp, Camil Ressu și Boris Caragea
mi-au spus ca au primit de la Paris o scrisoare
din care reiese că artistul s-a îmbolnăvit și
este internat în spital.
în febihiârie 1955, fiind trecut în altă muncă
(șef al Secției de știință) n-am renunțat deloc
la proiectul de organizare a Expoziției omagiale
„C. Brâncuși", ci, dimpotrivă, noua situație mi-a
întărit convingerea, socotind-o obligație mora-
lă și civică de depășire a tuturor piedicilor
și eventualelor intruziuni și finalizare a nobilu-
lui deziderat. Ne asumasem responsabilitatea
față de arta și cultura românească, pe deasupra
oricăror conjuncturi de ordin politic sau ideolo-
gic. Atît colectivul de muncă al direcției arte-
lor plastice și muzeelor din minister cît și
specialiștii de la Muzeul de Artă au continuat
să muncească cu rîvnă pentru găsirea soluțiilor
optime de deschidere a Expoziției.
Merită să fie amintite aici și discuțiile din
martie 1955 cu redactorii revistei „Steaua", în
frunte cu poeții A. E. Baconsky și Aurel Rău,
precum și cu pictorul Aurel Ciupe și sculptorul
R. Ladea, toți elogiind opera brâncușiană și
apreciind cum se cuvine inițiativa de organi-
zare a Expoziției omagiale n. Expoziția urma
să fie un prilej de readucere a sculptorului de
geniu și a operei sale de valoare universală în
patria lui de baștină, ocupîndu-și locul meritat
în spiritualitatea și conștiința românilor. Aceste
gînduri și convingeri ferme le-am exprimat,
fără echivoc, în noiembrie 1955, în prezența
lui Petru Comarnescu, Camil Ressu, Cornel
Medrea, Ion Jalea, Corneliu Baba, Camil Pe-
trescu și Demostene Botez, la Palatul Marii
Adunări Naționale, unde asistam la sărbătorirea
lui Mihail Sadoveanu, solicitînd, totodată, artiș-
tilor plastici și criticilor de artă să se ralieze
acestei inițiative, să publice în ziare și reviste
articole și studii omagiale despre viața și creația
lui Constantin Brâncuși.
Conținutul acelui schimb de opinii și idei
este consemnat succint în următoarea epistolă:
Str. Icoanei 10, București
telefon 2.89.54
9 decembrie
Mult stimate tovarășe Țugui,
îmi permit să vă trimit, alăturat, un exemplar din volumul Ștefan Luchian, scris
de mine, și pe care mi-ați spus, atunci cînd am vorbit la sărbătorirea maestrului Mihail
Sadoveanu la prezidiu, că nu îl aveți 12.
11 Vezi, Pavel Țugui, Restituiri: «Cazul Blaga»
Reprografia Universității din Craiova, 1983, p. 8 (Bro
șură „Samisdat", necenzurată.)
12 Vezi, Petru Comarnescu, Luchian, ESPLA, 1955,
«Bun de tipar* 1.IV.1955. Responsabil de carte,
Ionel Jianu. Studiu introductiv (pp.7—5) și rezumat
In rusă, engleză, franceză și germană (pp. 57 - 64),
reproduceri (pp. 67—151). Exemplarul cu dedicație este
datat « 1955 ».
68
Petru Comarnescu
Zilele acestea, va apărea mica monografie despre pictorul ieșean Ghoorghe Popovici,
pe care am scris-o împreună cu G. Agafiței și unde D[umnea]v[oastră] aveți un rol
însemnat prin aducerea de la Cluj a compoziției iui Popovici, Execuția lui Horia,
pe care astfel am putut-o vedea, scrie despre ea și face reproduceri, ce vor fi publi-
cate 13.
în privința reconsiderării sculptorului C. Brâncuși, despre care am vorbit tot atunci
cîte ceva, vă aduc la cunoștință că vă stau la dispoziție, avînd material documentar
despre el și studiindu-1 mai demult destul de amănunțit. Am și publicat un studiu 14
în care arătam cît de român este Brâncuși, mai ales în prima fază a activității sale,
într-adevăr, socot și acum că Brâncuși a fost foarte aproape de spiritul folcloruluii și
artei noastre populare, pornind de la imaginația basmelor noastre, de la înțelepciunea
poporului, de la legendele și felul de a privi natura caracteristic țării noastre. (Pri-
mele forme din Pasărea măiastră, Cumințenia pămînlalui și alte opere o dovedesc.)
De asemenea, felul cum taie direct piatra, cum o șlefuiește, cum o netezește arată
cert vocația unui mare meșteșug, moștenit de la artizanii de odinioară, de la felul,
plin de aplicație și dragoste al muncitorilor și meseriașilor noștri, iar aceasta este
valabil și pentru lucrările de metal (bronz aurit) și lemn, în care continuă aceeași
tradiție străveche, căreia îi dă o nouă strălucire. Asemeni țăranilor și păstorilor de
odinioară, care animau natura sau o personificau, văzînd, de pildă, în stânci niște
„Babe“ sau „Omul“, sau „Vîrful cu dor“ — Brâncuși procedează la fol. în fine, însăși
viața și trăsăturile țăranilor noștri apar în unele lucrări ale sale, ca Rugăciunea, de la
cimitirul din Buzău 15, pe care un critic mai vechi german, Karl Einstein 16 o socoate
o capodoperă și recunoaște că a înrîurit pe un sculptor german atît de prețuit ca
Lehmbruck 17. Se pot spune multe în acest sens despre Brâncuși, care pentru iubi-
torii de artă din străinătate este o culme a creației plastice și se bucură de aceeași
celebritate ca și Enescu. M-am bucurat mult, atunci, văzînd că vă preocupă problema
Brâncuși în vederea reconsiderării lui și de aceea mi-am îngăduit să vă scriu aceste
rînduri și să vă asigur încă o dată că aștept cu nerăbdare să văd cum va fi recon-
siderat, eu rămînînd la dispoziția D[umnea]v[oastră] pentru orice informație sau
documentare asupra lui.
Vă rog să primiți expresia deosebitei mele considerațiuni 18.
Petru COMARNESCU
Am arătat în evocarea din „Ramu-C că
strădaniile de a se deschide Expoziția omagială
în martie 1956 n-au fost încununate de succes,
în schimb, în august 1956, autoritățile cultu-
rale din Oltenia, eu sprijinul lucrătorilor din
minister, arh. Andrei Pănoiu, pictor Iulian
Olariu și G. Peleanu au realizat un semnifi-
cativ grupaj al operelor brâncușiene existente
18 Vezi, Gh. Agafiței și P. Comarnescu, Gheoraho
Popovici, ESPLA, 1955. «Dat la tipar 14.XI.1955 »
Studiu (pp.7—35). Responsabil de carte: Ionel Jianu-
Gheorghe Popovici (1859—1933) a avut un rol impor-
tant în dezvoltarea artelor plastice în Iași. Exemplarul
cu dedicație este datat « 1956 ».
14 Vezi, Petru Comarnescu, op. cit., „Revista Funda-
țiilor Regale", iunie 1944, pp. 649—651.
18 Despre această operă brâncușiană, P. Comarnescu
xorbește în studiul din „Revista Fundațiilor Regale".
în Craiova, în. Sala Oglinzilor de la nou
Muzeu de Artă din Palatul Jean Mihail,
evenimentul preludiind Expoziția din Bucu-
rești.
în septembrie 1956 l-am rugat pe Petru
Comarnescu să pregătească materialul docu-
mentar absolut necesar pentru colectivele redac-
ționale de ia revistele și ziarele interesate să
16	Karl Einstein, critic de artă german; în studiul
Die Kilnst des 20 Jahrhundert, Im „Propylaen" Verlag,
Berlin, Ediția a III-a, 1931.
17	Paul Lahmbruck (1881—1919) sculptor german.
Influența lui Brâncuși s-a remarcat în opera Kniende
(Femeia îngenunchială ), 1911. Asupra acestei probleme,
P. Comarnescu va reveni mai tîrziu în studiul intitulat
Reevaluarea fazei de înnoire, „Arta", nr. 8 și 9, 1970.
18	Scrisoarea urma să apară în „Ramuri", 1976, dar
cenzura de la fostul Consiliu al Culturii a cerut redac-
69
Prima expoziție
& lui Brâncuși
în România
publice studii și articole închinate marelui
sculptor. Fiind plecat în provincie, Petru Comar-
nescu a înmînat documentarul respectiv pentru
multiplicare lui Virgiliu Florea, în toamna lui
1956 adjunct la Secția de știință și cultură
a C.C. al P.C.K Publicul românes-’ a fost preve-
nit asupra deschiderii « Expoziției omagiale „C.
BrâncușU » de revista „Conteinporanul'’'' care pu-
blică în numărul din 5 octombrie 1956, artico-
lul Brâncuși — Sculptor român de Ion Jalea,
artist al poporului, iar în numărul din 12 octom-
brie, Arta lui Brâncuși de Petru Comarnescu.
Un fapt ce nu trebuie uitat și merită încă inves-
tigații: în ultimele zile din septembrie 1956 Ion
Jalea și Camil Ressu m-au informat că au expe-
diat lui Constantin Brâncuși, la Paris, o scrisoa-
re, semnată de sculptori și pictori, vechi cunoș-
tințe ale artistului, înștiințîndu-1 despre deschi-
derea Expoziției omagiale, adresîndu-i toto-
dată invitația de a veni la București.
întrunind cvasi totalitatea lucrăilor brân-
cușiene existente în România, la începutul lui
decembrie 1956 se deschide la Muzeul de Artă
din București, în mirifica aripă Crețulescu,
Expoziția omagială, cu prilejul celei de-a 80-a
aniversări a lui Constantin Brâncuși, eveniment
artistic de rezonanță națională, salutat de iubi-
torii de artă din România, de toate publicațiile
românești și din unele țări străine. în ziua
vernisajului, sculptorul Ion Jalea, de față cu
M. H. Maxy, C. Ressu, Boris Caragea și Cornel
Medrea, mi-a citit cîteva rînduri dintr-o lungă
crisoare-manuscris, primită, drept răspuns, de
la Constantin Brâncuși. Autorul Coloanei infi-
nite mulțumea colegilor săi pentru inițiativele
și «onoarea» de a fi sărbătorit în propriului
patrie de baștină, explicînd apoi motivele cel
împiedică să se deplaseze la București: «boala
m-a reținut în pat... ». (Nu știu dacă această
epistolă brâncușiană a văzut lumina tiparului,
ori se află rătăcită în arhiva personală a lui
I. Jalea, poate în cea a Uniunii Artiștilor
Plastici.)
Semnificația istorică a « momentului Brân-
cuși 1956 — 1957 » în viața culturală a României
a reținut atenția unor cercetători, dar au fost
și situații cînd au proliferat și erori regretabile.
Bunăoară, Mircea Țcca scrie: « Dar tot atît
de adevărat este că prima expoziție personală
Brâncuși în Europa se deschide abia în decem-
brie 1960 [?!] la București. . . » 19. Eroarea sur-
prinde și e provocată de neatenție, pentru că,
în 1974, Barba Brezianu publicase cartea sa
Opera lui Constantin Brâncuși în România, înte-
meiată pe cercetarea riguroasă a datelor, res-
pect față de adevăr și obiectivitate în formu-
larea judecăților de valoare. Reputatul poet și
critic de artă scrie că, în decembrie 1956, la
București, cu ocazia aniversării artistului, se
deschide în sălile Muzeului de artă «prima
expoziție personală Brâncuși din Europa»20.
In ce ne privește, am încercat aici o reconsti-
tuire lucidă, fără prejudecăți a « momentului
brâncușian 1956 — 1957 », Expoziția omagială
înscriindu-se în istoria culturii românești con-
temporane ca un eveniment artistic de refe-
rință.
Pavel ȚUGUI
torului șef s--o scoată din pagină (și alte fragmente
evocative), deoarece nu este nimerită citarea explicită
a persoanelor care au stăruit pentru «reconsiderarea»
lui C. Brâncuși...
10 Vezi Mircea Toca, Brâncuși în conștiința criticii
de artă, în Omagiu lui Brâncuși, Almanah editat de
revista „Tribuna”, f.a., [19761, P- 151.
20 Barbu Brezianu, Opera lui Constantin Brâncuși
în România, Editura Academiei, București, 1974, p. 42.
Autorul realizează și prima Bibliografie Brâncuși în
cultura românească, studiile și articolele publicate,
în anii 1956—1957 și următorii, mareînd ireversibila
deschidere brâncușiană.
Dimitrie STELARU
O proză
autobiografică
VOLUMUL DE PROZE SCURTE FATA
fără lună (Editura Tineretului, 1967) se încheie
cu schița Două seri, compusă din două frag-
mente decupateTdin manuscrisul de față, al
cărui titlu pare să fie înseninările.
Bruionul (scris cu creionul, pe coli obișnuite,
la prima redactare, pe alocuri șters ori indesci-
frabil) conține 17pagini; din primele trei, auto-
rul a extras prima « seară», iar din ultimele
trei, pe cea de a doua, abandonînd paginile
4—14, cele ce constituie episodul inedit repro-
dus mai jos. Textul tipărit inserează cîteva
scene din viața muncitorului Chivu, lucrător
pe un șantier de construcții din preajma
orașului Turnu Măgurele. Cum este de așteptat,
din schița publicată lipsesc unele pasaje scurte,
iar anume vocabule au fost înlocuite cu sino-
nime, considerate mai adecvate. în manuscris,
aria de investigație a biografiei personajului
central — același Chivu — este considerabil ex-
tinsă. Eroul, aflat pe șantier, în drum spre casă
sau acasă, reflectează (prin intermediul unui
monolog) la existența sa și a celor din jur,
insistînd pe avatarurile destinului său ado-
lescentin.
De ce și-a amputat prozatorul manuscrisul?
Din ce pricină l-a neglijat, apoi, este dificil de
răspuns, dar motivul principal pare a fi fost
rememorarea întîmplărilor din școala confe-
sională, urmată temporar de adolescent. Aduc
aceste pagini inedite amănunte biografice necu-
noscute pînă acum? Completează ele dosarul,
atît de pauper în date certe, al existenței
lui Stelaru?Măcar într-o privință, dara lucrat
pe șantierul de lîngă Turnu, după ce a divorțat
4e a doua soție, care « se credea pictoriță
Ultima fotografie.
Călimanești, 1971.
A pus autorul ca de obicei — și în sarcina
lui Chivu defularea unor obsedante sentimente
personale? Este acest bruion proiectul unei
confesiuni autobiografice mai largi, de genul
Zeii prind șoareci? Credem că da, avînd în
vedere și părerea Stelianei Neagoe care — în
lucrarea de licență consacrată lui D. Stelaru în
1972 — precizează că, după ce face două clase
gimnaziale, mama îl trimite la o școală parti-
culară din Brașov, pentru a deveni predicator.
Să fi transferat autorul locul acțiunii la Roman,
într-un colegiu catolic, pare-se? Să fi trecut
Stelarii și pe la o asemenea instituție (existentă,
probabil, în orașul moldovean) după fuga de
la Brașov, ori anterior?
Nici atare ipoteză nu este exclusă.
De remarcat că, asemeni altor ciorne ale
autorului, prima pagină reține pe (w.$o-ul nescris
proiectul unei lucrări mai ample:
«...avea 14. ani — peste un an războiul. S-a
oprit la București, a lucrat în cart ierul Gri vi-
ței la un zidar. Acolo a lucrat ca salahor
aproape o lună. A dormit la un salahor mai
marc, care avea o mamă evanghelistă. Aici ve-
nea un pastor de-al lor și l-a convins să mear-
gă la"o școală — rai nu altceva — din Roman.
Descriu școala unde a stat pînă în primăvară
cînd a fugit iarăși, de data asta în orașul Ro-
man la un armurier. A venit la București;
începutul Florilor vechi și alto fragmente. Apoi
vine războiul. Ajunge acasă. Vede totul».
Se observă că vîrsta eroului nu coincide cu a
autorului (care, la acea dată, ar fi avut 21 de
ani); se schimbe! și perspectiva din care se
notează ideile: cînd obiectivă, la persoana a
treia, cînd subiectivă, la persoana întîi. Să fie
acesta indiciul amalgamării elementelor auto-
biografice cu cele plăsmuite de fantezie? De
ce n-ar fi? De semnalat și un alt amănunt,
referitor la un probabil opus (necunoscut nouă):
Florile vechi. Să fie el germenele cărții Zeii
prind șoareci, sau al alteia, de asemeni negăsite.
Doi lei planeta? Ultima frază din proiect
(<Ajunge acasă, vede totul») pare a confirma
presupunerea. De aceea pledăm pentru tipă-
rirea integrală a prozei cu prilejul vreunei reedi-
tări. Aceasta, tocmai pentru că episoadele ine-
dite constituie sarea și piperul lucrării, aici
aflîndu-se pagini savuroase de proză artistică
ce pun în evidență excelente tablouri de mora-
vuri, siguranță în creionarea unei faune umane
pestrițe, psihologia adolescentului, romantismul
vîrstei, pasiunea pentru lectură, iar talentul
portretistic al scriitorului aici ni se dezvăluia
plenar.
Paradoxal, poate, textul publicat este — com-
parativ cu cel inedit — mai sărac, mai lipsit de
culoare.
Eventuala lipsă de coerență sau de logică a
frazelor rezultă, în primul rînd, din$nepnelu-
crarea textului de către scriitor, acțiune pe
care nu putem s-o întreprindem.
Victor CORCHEȘ
înseninările
. . .Bătrîna nu lăsa, nu făcea ca alte femei, si sîmbăta pleca la o adunare evanghelistă
unde spunea că face rugăciuni pentru noi. Să facă, gîndeam, căci tot vorbea de un
decalog din Vechiul Testament, lăsat anume bieților păcătoși de oameni.
Cu două zile înainte de sfîrșitul lunii, într-o sărbătoare, am primit vizita unuia
mai mare de-al ei, un fel de popă tuns, — că era tuns și fără sutană — care dintr-o
dată m-a îndrăgit. O să vină zăpadă, n-o să mai fie de lucru, tot așa spunea; îmi
vrea binele, să-l ascult, să iau aminte la sfaturile lui; tot ce făceam pe lumea asta
să fie insuflat de Cel de sus, măritul între sfinți. Dacă-i dau crezare, departe m s-ajung.
Crezarea a fost că peste cîteva zile aveam să mă prezint la o școală confesională unde
voi studia. Taxa o să mi-o acopăr prin lucrul de după amiază la ferma școlii.
-- Dar Uță de ce să nu meargă? mi-a venit deodată glas.
— El trebuie să-și întrețină mama. E și ea singură! a răspuns blînd pastorul.
Uță s-a dus la Șina, eu am rămas acasă cu bătrîna, care m-a cîrpit, mi-a cumpărat
rufărie, mi-a scurtat pantalonii, primiți în dar de la comunitatea ei împreună cu o
haină albastră, palton și pantofi. Păi, cum să nu plec la învățătură astfel dichisit?
Mă prinsese norocul de moț. în ultima seară, pastorul a venit să mă anunțe că sînt*
așteptat de n^așina școlii în gară, că totul e aranjat, să fiu cinstit și altele. După
72
« drum bun », urat cu căldură, mi-a oferit o Biblie de buzunar, tipărită pe foiță de Dimitrie steiaru
țigară și legată cu piele brobonată.
La gară am plecat doar cu Uță. El mi-a luat bilet și mi-a găsit loc intr-un vagon
direct spre Roman. Fugisem de atîta suferință, gol-goluț, fără alte gînduri decît să
nu mai fiu sub amenințarea stăpînului, și iacă-mă ca o turturea curată între oameni.
Și-acum rid de ce-mi fusese dat: a călători cu bilet, cu pălărie, mîndru mă mai
țineam! Dacă m-aș fi întors la conac, boierul Marin Mocanu ar fi murit îndată numai
văzîndu-mi cravata. Ha-ha-ha!...
Să fi fost frizerul cu mine aș fi avut dureri de cap. Tot timpul ar fi trebuit să-l
aprob, nu m-aș fi bucurat de săbioarele astea verzi ale griului, nici de amintiri nu
mi-ar fi ars. E o meserie să mînjești fețele oamenilor cu săpun, să treci briciul de cîteva
cri prin clăbuc. între timp să tragi cu urechea la băsmăria bătrînilor? Să clănțăni
prin păr foarfecele și gura să macine de dimineața pînă seara pleavă ?
Ha-ha-ha!...
Cînd m-am ras întîi, chiar de rîs am fost! Se copseseră prunele: înfulecam de zor
— gura plină, buzunarele pline.
— Ce faci, domnule, s-a oțărît bărbierul cu ochii bulbucați și briciul deschis în
mina dreaptă; vrei să mă bagi în pușcărie ? înghite odată și stai liniștit!
Am înghițit cîte două jumătăți din gură, cu sîmburi cu tot. Ca să-1 împac i-am
arătat buzunarul hainei umflat:
— Ia!
Nu înghițisem bine sîmburii că bulbucatul a pus repede briciul pe măsuță și și-a
vîrît mîna în buzunarul meu. într-o secundă nu s-a mai auzit nici o clănțăneală de
foarfeci în salon, nici o vorbuliță nu s-a mai rostit: toți cei cinci frizeri rodeau prune.
...Și-acum păstrez Biblia cu înveliș brobonat. Stă lîngă Cui servește mitul lui
Bristos? De la școala confesională n-am mai desfăcut-o. împlinisem șaptesprezece
ani cînd am plecat de la învățătura aia. Adică primăvara următoare. Trecusem multe
pîrleâzuri, dar la Roman mi se înfundase. Știam să rabd, să moțăi de-a-mpicioarele,
de bătăi nu mai vorbesc — știam, cum se spune, numai răul trupesc. Profesorii școlii
confesionale umblau la altceva, umblau în mine, îmi înfășurau mintea cu fel de fel
de schimonoseli religioase — doar-doar m-oi poticni! M-au primit în gară ca pe cine
știe ce mărime — să leșin de-atîta onoare! Cum știu unii draci să îmbrobodească
naivul! He, preceptorul m-a luat de braț și, cu o mașină din cele lungi, am fost adus
la cîțiva kilometri departe de oraș, într-un palat galben cu două aripi; în fund se
zărea umbrar de poame și împrejur flori și brazi. Eu căutam să văd grădinile de zar-
zavat, la care eram priceput — cum spunea pastorul de la București — dar clădi-
rea-mi tăia ochii, numai ea era deocamdată. Condus într-o cameră prin coridoare
fără sfirșit, abia răsuflînd, mi-am cunoscut și colegul, un deșirat blond, cu înfățișare
de berbec, un aromat, doamne ferește! de m-a trăznit. Cu ăsta aveam să împart ca-
mera ? între timp mi s-a adus un pat al meu, alb, de spital. Erau două dulapuri în
pereți, două măsuțe cu scaune. . . și un fel de abur rău mirositor, de pușcărie în care
intrasem singur. Preceptorul m-a încredințat, cu multă [indescifrabil] și dibăcie,
deșiratului, care îmbrăca o carte în hîrtie albastră.
— Ai grijă de el, frate Kessel.
Și a plecat.
Brrr! m-am scuturat eu; aici se zice «frate»! Eu le sînt frate; dar ei mie? Tot
așa o să le zic? E, și colegul meu s-a ridicat de la măsuță și cum-necum a începută
vorbi. Nu prea am înțeles graiul lui la început. Stîlcea cuvintele rău — oricum ne-am
împrietenit. Am aflat că e neamț, că e în anul doi și are treizecișitrei de ani.
— Mulți înainte! i-am urat.
Am așezat în dulap ce brumă aveam, am pus Biblia și caietele pe măsuță: apoi
mi s-au arătat baia și chiuvetele unde m-am spălat. Un țîrîit de sonerie, apoi dangă-
tul unui clopot ne-au vestit că trebuie să ne pregătim pentru masă. Din camere au
țîșnit elevi, cu frizură și cravate, curați, lustruiți. într-o sală cu multe saloane am
fost repartizați cîte șase la o masă — patru
băieți, două fete. Bun! mi-amzis — e în
ordine. Toți au rămas în picioare, precep-
torul și încă unul au vorbit cum nu se
poate mai simplu și [mai] puțin. Unul,
deodată, a început a cînta, după el —
altul, pînă n-a mai rămas școlar cu gura
închisă. După asta au împreunat mîinile,
au închis ochii (eu nu i-am închis) și careva
a spus o rugăciune pe dinafară, de parcă
citea. Așa o fi prin școlile de sus, gîndeam
în vreme ce toți stăteau smirna. Mi-era o
foame de vedeam, numai zăbrele deloc, ce să zic, eram lihnit. Am așteptat să se isprăvească
ruga — «-așa mesele erau goale — la urmă am mers fiecare pe după niște uși, de unde,
pe tăvi, ne-am luat porțiile. Eu, din trei înghițituri, am lăsat cana de lapte goală și
farfurioara cu miere nu mai trebuia spălată. Voiam să și plec, dar Kessel mi-a făcut
, semn să aștept. L-am așteptat destul de mult pînă una dintre fete a strins pe tavă
farfurioarele și cănile. Dintr-un colț (cîte lucruri mai sînt pe lumea asta!) se porni
o melodie care umplu sala! Ca la comandă, elevii săriră în picioare și, rînduiți, ieși-
răm în curtea din fața clădirii. Acum aveam să văd și să mă minunez de adună-
tură: oameni cu armata făcută, copii ca mine, fete în rochii-uniforme liliachii; prea
puțini vorbeau românește. Nații poște nații se întîlniseră la școala asta! Nu uniforma
îi apropia; umblau în clici: nemții-nemți, ungurii-unguri, evreii-evrei, sîrbii-sîrbi.
Era și un păr de porc (așa îi spusesem eu), adică un aromân cu părul gros, răzbit în
mii de șanțuri, cu f iun tea încrețită asemeni celorlalți bărbați elevi. Kessel mi l-a
prezentat pe Lederhilgher, pe Mulier, pe englezul White, pe Emma Horg, născută
dîntr-o laponă și ultima creangă a nu știu cărui urmaș al soarelui. Phiu ! ar fi fost mai
sănătos să intru în pămînt ca un cățel de usturoi decît să țin minte multele făpturi
— of, așa spunea datina școlii: întîia zi e a cunoașterii. Eu nu știam prea multe și m-am
așezat pe o bancă din mijlocul rondului de tufănici, de unde se ridica o lumînare de
brad vopsit, înalt ca la treizeci de metri, sus ca un steag de tinichea ruginită. . .Cîte-mi
văzură ochii de cind mă luase prețuitul meu tată adoptiv, Marin Mocanu! Le-aș spune,
le-aș desface și noaptea, înainte de a mă cuprinde somnul — ea ar trece seara nepă-
sătoare pe lingă uluca mea, ostenită de cu ziua; cum să-i arăt? Cum să știe că
o iubesc? Să trimit pețitori? Nu, nu pot. Ea n-are nevoie de înaintași. Cind trece
prin .dreptul casei mele încetinește pasul și parcă ascultă? Ce ascultă? Sufletul
meu care o pindește ? Să i ies în față și. să-i zic așa:
— Bună seara (ori bună dimineața) Lino!
— Ea, (privindu-mă mirată), bună dimineața, Chivule!
Ha-ha-ha!
Rîd. Așa. N-o să tac!
-r- Ce mai faci, Lino ?
— Merg la cimp! o să-mi glăsuiască, duclndu-se pe uliță în jos.
Ea, cu buza umflată. Mai bine intru ca un cățel de usturoi în pămînt. Că nu mă
pricep în dragoste. Sînt pătimaș la iubire, nu cum e iubirea în proză [indescifrabil]
vijelioasă a flăcăilor din comună, de se pierd printre clăi, pe înfundate, cu azi o fată —
mîine, alta! Sînt pătimaș rău, da’, fără creastă: n-am curaj. Uite, n-am bot cu bale
de taur. Ce, ea n-a auzit că lucrez la combinat? N-a citit articolul scris la mașină
și pus în mijlocul gazetei de perete de la sediul gospodăriei prin care îndemn țăranii
la cinste, la munca dătătoare de mulțumiri și propășire, dar fără să uite cartea, fa-
rul minții? Dacă m-aș fi însurat cu Lina!. . . Berzele alea stau perechi-perechi, prind
șerpișori; ce alt vînat au pe măgură ? Au dibuit ele ceva. Pămîntul e bătrîn și dă hrană
tuturor viețuitoarelor! Nu, ăsta apropiat e un stîrc, un rătăcit printre berze. Eu
nu mă rătăcisem? Kessel mă învelise cu prietenia lui. Primea pachete, în fiecare
săptămînă, cu bunătăți, le împărțea cu Marton și Mousein; din dulapul lui, o parte
îmi oprea mie. Pachetele, totdeauna, erau desfăcute la noi în cameră: dulciuri și multe
zeci de metri de cîrnați subțiri ca degetul. Mi-a spus într-o zi că iarba îl moleșește
(școala avea regim vegetarian). Spînzura cîrnațul la mine în dulap, că era gol. Avea
dreptate, săracul! Ce să te saturi cu supă de chimen ori cu icrele de fasole? Noaptea,
pe frigul mare, deschidea geamul, își scotea cămașa liniștit, pantalonii și intra numai
în izmenele scurte sub pătură. Așa a făcut toată iarna și n-a degerat. Marton, din
camera vecină, făcea la foi. Doar Mousein (avea un frate, consul în Belgia) tremura
sub pătura și plapuma de mătase! Friguros om. Dimineața, cînd dăngănea clopotul,
nu reușea să iasă din culcuș cu toate că era fierbinte caloriferul — îl trăgea de picioare
și țipa la el: «Păcătosule! Ascunzi tu ceva în somn de nu te mai trezești!» Nu-1
rit pe Marton și n-o săi scot niciodată din minei Mă furișam cu el, uneori, prin
ușa de la caioiifer, noaptea, cînd paza cu arma tropăia de coIg-coIo, pînă la un furgon
așternut de cri ziua cu fin și ne culcam sub stele — cîte visuri! Să plecămamîndoi
(și el era cimn) pe jos, spre Soare-răsare, să ocolim lumea. îmi plăcea vorba, ziceam
că e doar vorbă, dar, el. într-o bună zi a plecat. Profesorii îl cinsteau cu rugăciuni
ca pe o Satană intrată în lumea lor de mielușei — he! cînd. spre primăvară, Kessel
primi un plic tea mai din China: Marton făcuse ce făcuse și ne trimetea salutări de
pe alte tărîmuri. Vestea lui a fost rana mea. Să cunoască învîrtirea pămîntului el.
Marton? Și, iar ginduri! Marton, omul de treizeci de ani, eu, ăla mic, «peniță», cum
îndrăznise fiica unui profesor să mă poreclească, Szitze, tot o vedeam eu aruneîndu-se
lîngă marmita singuratică a clasei — pînă cînd, nesperat, am primit un bilet în
care se spovedea: mă iubește, e slabă că așa îi e firea, e tristă, e. . . n-are somn. ..
și multe amăgiri ca la teatru. Eu știam că e fata unui cardinal morocănos, cu neamuri
de alți profesori; Stitz la muzică, Prochs la matematici. Am fost dintr-o bucată!
Nu-mi plăceau buzele ei încrețite. Mi-a plăcut alta. De ce mi-a plăcut? Niciodată
nu mi-a răspuns la bună-ziua. Era frumoasă ca o salată de primăvară; nu ca un
lujer al unui copac neștiut. Era fără grai, pîinea visului. O chema Ina Doagă. Cînd
sta lîngă alte scaune, cu brațul dezgolit peste manetă, cînd, în zori, cocoloșită, venea
?4
Dimltrie Stelafu
Mangalia, Școala nr. 5
(ci. b VI III) unde a pre-
dat DMptna Borllngher,
prima soție a poetului*
El a ln#oțft-o în primă*
vara Iul IMS loeutnt
în vila Trandafirilor,
15
înseninările
în clasă, eu mă desfătam privind-o. S-ar
spune că mă îndrăgostisem și așa a fost.
Mă îndrăgostisem de Ina Doagă. Avea
nas de papagal, cap de beton și ochii de
călugăriță sătulă de chilie. Auzind de la
Mousein că îi place muzica, am cerut
printr-o hîrtie să iau lecții de harmonium
(ceea ce era ^permis) numai ca s-o văd.
Gata, eu îi spuneam «sărut mina» și
aflu că Petcu de la a treia cameră o întîl-
nise sub munte și ca un animal ce era (el
mi-a spus) a sărutat-o, chiar i-a mîngîiat
sînii! Szitze voia să mă vadă după masa
de seară, eu voiam s-o văd pe Ina. Toate
s-au împletit cu toamna rece de sub pă-
mînt, pe care eu n-o știusem. Doar anii
mi-au fost la șes [indescifrabil] Prinde-te,
acum, în horă, măi băiete! Și prost am
fost! Trebuia să mănînc zecii de metri de
cîrnat ai lui Kessel. să mă scald în fiecare
seară în baia fierbinte a coridorului, să
știu jocul. Achici mînca pe săturate, venea
la cursuri pe vrute — sub perna lui putea
rufăria, dar purta nodul cravatei mai
rotund ca al celorlalți, părul cu sute de
șanțuri și pantalonii, tăiș de brici. Herman
avea degete de spermanțet, parcă, se to-
peau și, pentru că l-au prins la ora de
pian sărutînd-o pe Xenia a fost dat afară
din toate școlile! Nu l-am văzut eu pe
Nicholi Zab sărind în noaptea Crăciunului
Dumitru Petrescu (m. 1883), tatăl poetului.
pe fereastra din aripa fetelor?. . . Paznicul înarmat n-a știut nimic. Am auzit că Zab
e instructor cu flori la pălărie la o casă de cultură din jurul Capitalei. N-o să uit
sticla de vin adusă de Achici.
— Vai, nu e permis! am suflat.
— Ce ? Ce tot spui ?
Era scund și bîlbîit. Achici se îmbătase în oraș, venise doi kilometri piuă la școala
din cîmp cîntînd. Ferestrele aprinse, teama de paznic îl treziseră, îi săltase capulrăs’
punzînd cum trebuia. Niciodată nu s-a dezis. Aproape de miezul nopții la nu știu
cîte zile, îl auzeam șușotind prin deschizătura ușii:
— Dormi, băiatule?
Cu degetul pus peste buze, mă lua cu el în cameră, unde neorînduiala nu-1 mușca.
Stăteam ceasuri întregi, dar nu-1 vedeam închinindu-se.
— Am fost la un film, frate-meu!
Eu încă nu văzusem un film.
— Am cumpărat de la un anticar opt cărți.
Pentru mine, filmul era ca o năzdrăvănie la care n-aveam să ajung. Cărțile, da,
le-aș fi citit. Mi-a dat un borcan cu acid sulfuric și în el o materie groasă, plăci de
zinc, toate astea duse cu sîrma la un bec de lanternă:
— Kessel doarme! mi-a spus. Tu citește.
Și-am citit. Ce-mi aducea din oraș, citeam la fărîma de lumină camuflată cu ziare
— o dungă aurie ieșea din pălăria de ziare în unghiul necesar cititului. Multe cărți
am adunat în cufărul de lemn pînă cînd preceptorul m-a descoperit. A doua zi, după
cursuri, în capelă s-au făcut rugăciuni de
iertare către cel atotputernic (a durat trei
ore) și cu aleluia cărțile au fost condam-
nate la cuptorul caloriferului, cu peni-
tențele necesare: să nu mănînc în ziua
următoare, păcatul să mi-1 spăl în ge-
nunchi, acuzîndu-mă, pocăindu-mă! Cum
să citesc pe Flaubert, cariile Satanei?
Și-am citit mereu și mi-a plăcut desfo-
ierea albă a cărții — tot așa cum îmi plăcea
să desfac știuletele mustăcios toamna din
cămașa cu zăngănel!
Intr-o zi a venit de pe la granița Elveției
un profesor tînăr — preda franceza și
chimia. Avea doi metri precis, părui ca
o grădină scîrmată de vînt, dar avea ochi
calzi și mereu îmi prindea mina (eram cel
mai nepriceput dintre toți), îmi surîdea:
— Mama mea a fost spălătoreasă prin
Ferentari.
El a și adus întîiul radio în școală. I s-a
permis — doar preda știința. Tot el a făcut
un ceas care suna pentru recreații, pentru
masă — tot el a venit după stingere (la
ora zece precis, fiecare trebuia să fie sub
pătură, lumina se stingea peste tot de
paznic), cînd liniștea aducea a mormînt
mistic și preceptorul adormise cu cartea
de credință a evangheliștilor sub cap — a
intrat fără să bată la mine. Cum? înlem-
nisem, zău. Citeam sub camuflajul .pilei
electrice, citeam dintr-un volumaș proas-
păt adus de Achici: poeziile lui Eminescu,
și pe caiețel transcriam, apoi memoram
versurile care-mi sîngerau inima. Of! Ar
fi trebuit să citesc cartea Iui losua, ori
să stau smirnă ca un păcătos ce eram;
(Eram om ? Habar n-aveam), zic, a intrat
ușa scundă:
Certifice î de
fes
-
sa»

-'ut.
z.
la mine, fără să bată, apleeîndu-se prin



— Ssst !• mi-a spus. Eu, singur. Kessel dormea în locul lui Herman care plecase
spășit după marele sărut. Peste o lună, am aflat că îndrăgostitul fugise cu lize în
Camerun — era cetățean american, ea, nemțoaică.
— Ssst! mi-a spus: apoi și-a așezat, pe marginea patului, umbra uriașă.
Sperietura n-a durat. Domnul profesor nu semăna cu ceilalți profesori. Cu o zi
înainte, pe cînd voiam să-mi fac exercițiul orei de muzică la armoniim (ca să ajung
la sala cu instrumentul, care mi-era drag, trebuia să trec prin capelă), deschizînd
ușa de fier a clădirii din mijloc, pustie, după amiază, parcă un freamăt de pădure
laolaltă cu glasul sutelor de păsări din ea m-a oprit. Ce e asta ? Am stat între ușile
birourilor, temător, și am plins. Urechile mi se îmbătaseră: clasele goale, coridoarele
largi, inima mea a fost o deschizătură spre ce nu știu sau ceva fără margini care mă
desfăcea. Sunetele veneau din capelă. M-am zgîit fără voia mea, ca să văd pădurea
în care eram, și, prin ușa întredeschisă a capelei, am văzut trunchiul profesorului
plin de soare, i-am văzut mîinile alergînd peste clapele albe ale pianului pe care-1
Ti
înseninările

auzisem și altădată murmurînd. Ana Maria fragment [indescifrabil] în marșurile de
ieșire. Ani fost obraznic, știu. Am fugit atunci în camionetă și m-am culcat peste
ramuri, ascult înd (mereu am visat) talgerele frunzelor pădurii.
Lumina becului de lanternă dădea o fîșie palidă prin gaura ziarelor-camuflaj. Fe-
reastra mare fără nici o perdea pe dinafară argintată de becul stîlpului cu steag, îmi
arăta orice mișcare a paznicului.
— Știai, mi-a spus profesorul, că muzica și chimia au aceleași rădăcini? Flautul
e fluierul din cucută, he-he, fără obîrșie! Ca și poezia pe care o citești. Citește poezie
multă și bună, băiatule! Nu țipa în bîlciul pămîntului — toate sînt hîrtie cu vopsele
în gură. Acum înveți, și învață peste învățătură, îmbolnăvește-te de inimos — lasă
și uită ce ți se impune! N-ai de ales, ești om, dar să fii om pur și omul pur nu mai
e învelit de ură, de nămol, ci stă drept în fața lumii ăsteia din fereastră. Cînd spun
pur, înțeleg trandafirul flămînd de lumină. Ce face petala fără lumină? Seamănă
cu toate ierburile otrăvite. Tu ai nevoie de lumină, ești mic...
Ce frumos vorbea. Din tot ce-am înțeles, mi-am făcut lege. A stat cu mine de vorbă,
dar el vorbea pentru el. în alte nopți mi-a povestit cum, dintr-o mahala aruncată
lingă cimitir, maică-sa — o biată zilieră ici-dincoio — s a încumetat sa adune un
maldăr de bani cît să plătească trenul și un an de studiu în Franța. Acolo s-a descur-
cat. La început credea că doar stînd o lună printre răsfățații școlii o să scuture praful.
Era umil “și mîndru, matematica și pianul îi vor sui peste treptele pe unde nu trecuseră
decît pași rari. Ga să urce a fost greu. Pe treptele astea, urmele sînt numărate și rămîn
în piatră ca arsuri.
L-am ascultat, i-am spus pînă la urmă că nu-mi place sclavia — să stau în genunchi
și să cerșesc mila unui tată atotputernic, beat de gloria genezei! Răspunsul lui a fost:
— Ssst!
Profesorul ăsta m-a făcut să îndrăgesc chimia. La un examen mi-a dat supranotă,
eu născocind o formulă. Algebra mi-a fost întîi mai grea, ca un sac de cinci duble de
grîu; am primit un zero tăiat în două. Profesorul Georg Kirsch, pînă 1a sfîrșitul
ierhii, m-a hăituit; apoi, schimbindu-și părerea, a șters prima notă — din zero a făcut
zece.
Cîteodată prietenul meu, profesorul, mă lua în capelă, unde era pianul, și mă înspăi-
mînta cînd degetele lui și clapele, pianul negru și el erau una — o furtună! Mi-am
dat seama că plîngea, își plîngea destinul mic — de ce n-a putut sparge ușa spre trep-
tele cu urmele numărate ? Alteori adormea pe patul gol al lui Kesse'l, îmbrăcat. îmi
aducea din laborator acidul necesar pilei, mi l-a prezentat într-o carte cu hîrtie japo-
neză pe birou. Orele de engleză cu directorul, Peter Garther, mi-au folosit mai puțin
decît lectura cu el din scriitorii insulari. Ca să-mi plătesc taxa, lucram după amiezile
la grădinărit; pînă seara, că pierdeam uneori și masa, lotuși secretarul-contabil al
școlii mă chema la birou cîteodată și mă făcea atent la datorii. Munca mea nu era
de ajuns, trebuia și bani — bani adevărați, nu energie. Pentru ora de lucru primeam
trei lei în cont, datoria generală pentru lunile state ajungea la optsprezece mii! Intra-
sem sărac [ca să ajung aici] îngropat în datorii (n-au fost, oare, bine știute dinain-
te?), doar-doar să le fiu slujitor pe viață. Să slujesc religia lor?
Vorbeau de iubire, umblau cu ramuri înflorite — totul se reducea la un arcan
de mătase în care n-am fost prins.. . Primăvara, fără să las cuiva vreo veste, m-am
mutat definitiv în oraș, la un armurier-sondor, Brîndză. Mi s-a dat o cămăruță de
trecere — eh, măcar nu mai eram obligat să fac rugăciuni și să mă duc în chd la
biserică. Aici, în schimb, toată ziua stropeam și măturam atelierul, curtea, strada.
Avea trei fete meșterul Brîndză și toate puturoase foc. Nevastă-sa, cucoană mare.
Noaptea, armurierul închidea ușile de fier (avea sute de arme și pistoale), le închidea
cu zăvoare, ca la hanuri, ușile, stingea lămpile și ne amenința «să n-aud mișcare! ».
Mișcarea era că sluga trebuia să moară pînă a doua zi. în prima seară, am fost pri-
mit cu friptură. A doua, cu mîncare de cartofi, a treia, cu o lepădătură pămîntească,
adusă de Lucia Brîndză, fiica nemăritată a meșterului. Noaptea treceau, în rînd,
7â
iievasta, fetele spre latrină. Ultima, cea mai mică, chiar spunea: dormi? Întîrzia Dimitrie stelara
lingă mine — deci ? Mi-a spus că este în clasa a opta profesională, că taică-su a fost
profesor la cursurile serale...
[indescifrabil] Ce adine e să iubești! La școală am iubit; ea mă iubea? Așa, să
fim frate și soră. De unde să știu ce nu știam? Un drac intrase în mine că de atunci,
fire-ar al dracului, s-o iubesc, nu alta.
— Marș, potaie ! Ce vrei ?!
— Hau-hau!
[indescifrabil] Să nu vin acasă fără alai! Sînt lăsațisă iasă prin porți deschis, dar să le
dea de veste că sosesc. Vor să știe, să mă simtă: Chivu! Chivu! Femeile au destulă
treabă, copiii au lecții, bărbații, osteniți, întorși de la colectiv, au nevoie de odihnă.
Totuși, pînă mai la a opta casă, gurile muierești nu-și opresc măcinatul.
— A venit.
— N-a venit.
— Uite-1, soro, îl latră cîinii!
Le-am spus femeilor că nu vreau să mă însor, să mă lase în pace! Zadarnic! Și ele
sînt toate cu bărbați! Ce au cu mine? Știu ele că mi-am lăsat casa și avutul de pe
strada Roma, 55, unei divorțate, care visa cerul și pămîntul într-o glastră cu strîmbă-
ciuni colorate, că se credea pictoriță ?
[indescifrabil] Acuș, treci! M-ar duce pînă la groapa de peste podul de fier, [indescifrabil]
prin mahalaua do jos! Să știi că a pus-o î Azi dimineață linia ferată era plină de pie-
troaie! Asta e normai! Combinatul are nevoie de tot felul de căi: apă, linie de fier,
șosele! Citi au mers, făceau mai mult cu 1. G. O.
. . .Soarele are catifea aprinsă. E casa mea.
Gutuiul înflorit de lingă ulucă stă nemișcat și umbra lui rotundă e în prag. Di-
mineața își rătăcește umbra printre uluci: azi vine în cerc rupt pînă îmi arată ora
— soarele n-ar avea un ceas mai sigur ca gutuiul meu! Și ajung la timp. După mine,
vin ceilalți. Dacă ar face gutui cîte flori are ! Unde au bătut astăzi piloții pentru platfor-
ma depozitului de pirită a fost capătul viei mele. Ce gutui mai aveam! Altoiți! Și în
locul lor, uite-mi piloții! Nu e pămîntul rotund ? Cine-a spus că moștenește, ba își rotun-
jește moșia ? Dă-1 dracului! Bine că am reușit să scap de frizer și să mă întorc cu gîndurile
mele, care mă odihnesc. Dacă aș fi rămas pe stivele de seînduri să dorm ca altădată,
dimineața n-aș fi f st atît de vioi. Ca să dorm pe stive? Pot doimi cînd schimbul de
noapte aprinde reflectoarele puternice de primenește șantierul? Nu m-ar fi știut nimeni
că stau pe stivele de scînduri; in marginea șantierului și că veghez. Nisipul duduie sub
presiunea vibratcaulor — p ții pătrund greu, unii ating opt m^tri. Asta e cutre-
murătură provocată de om. luna doarme [cuvinte indescifrabile], schimbul de noapte e
mai viei — poate stelele, care stau deasupra ca jăratecul, poate reflectorul, care le
mîngîie obrajii și mîinile, dar mai e și altceva, da, altceva! Bufetul e închis, zău,
unii din echipa de zi merg să-și cumpere țigări, iar cu țigările trag și cîte o măsură pe
gît, de le seînteie beregata! Așa e. Alții au sticla cu vin de acasă ascunsă în sacul cu
merinde și pe nevăzute se reped pe după cantină și sorb cu urechile țiuind.
— Unde e Ficiea Stoicea? întreabă inginerul tînăr, Gabor, șeful lor.
— Colea! un glas îi acoperă lipsa. îi ia o țigară. ..
Seara e de catifea aprinsă. Gutuiul înflorit de lîngă ulucă și-a adus umbra rotundă
în semicerc pînă la prînz. Teșitura umbrei începe să moară. Numai în picioare simt
osteneala. încolo, n-am nimic. Drumul de la port pînă acasă, tăiat peste Bercalui
n-are mai mult de doi kilometri. Cu o basculantă, dacă aș veni, aș face mult mai
mult. M-ar opri la gară și, vezi Doamne, că ar trebui să străbat comuna pînă aici la
margine. Ulițele sînt pline ciorchin totdeauna spre seară de femei întrebătoare, cică-
litoare: merge treaba ? Cînd te însori, Chivule ? Uite la el, fumează „Carpați“, s-a
ajuns! Cîte și cîte ! Așa, dau direct la căsuță! Dacă ar fi a mea, a mea, cu acte, ce n-aș
face! Aplecătoare nouă, tencuială, grădină de zarzavat — ce-ar fi să mă îngrijesc
nsenMriie de-o grădiniță în fundul curții ? Loc e destul. Eh, grădinița cere și nevastă! Grădina
fără iubită nu s-a auzit! N-aș avea unde s-o așez? în cameră am pat greu de fontă,
masă cu trei scaune, raft încărcat cu cărți.
— Bună seara!
Cine-o fi
— Bună! răspund, dar nu deslușesc precis figura omului.
Cred că e Prună, el e; se întoarce de la gară. De ce n-o fi venit la combinat? Are
patru copii; ce face cu lefișoara lui ori ce-i aduce nevasta după cele patruzeci de zile
lucrate în colectiv ? Săraca, e slabă ca un țîr. Prună e f’ămînd după gară; pleacă
mărfarele încărcate cu lăzi, vrea să știe ce e în ele, să-și pună spinarea la bătaie.
Ce să-l mai încurc? Ăsta e omul. îi place gara și gata. Dacă am fi amîndoi la baterea
piloților, am întrece schimbul de noapte și inginerul ne-ar strînge la piept ca pe niște
prieteni. Prună ar fi umăr, nu jucărie! El e, că o ia după colț. Stă în casa de zestre
a neveste-si. Rar trec alți oameni pe la capătul uliței mele. Mai mult de cu noaptea,
cînd merg spre viile din cetate, că pe aici e de-a dreptul. Trec în pîl curi și nu-i
simt. Mă trezesc la cinci precis, exact, cînd soarele rotunjește umbra gutuiului spre
* ulucă [indescifrabil] Că-mi otrăvise dulăul, prietenul de noapte, vestitorul, chiar la 8
martie, ziua mea de naștere — l-am găsit țeapăn, răsturnat pe după maldărul de lemne
* sparte de lîngă aplecătoare. îl otrăvise agentul veterinar (am aflat), după cum omorîse
și altor vecirîi tot în ziua aia — n-am zis nimic, cu toate că legea îmi dădea dreptul la
un cîine, mai ales mie, care mă așezasem chiar în margine. Mi-a rămas pisica brumărie
și mofturoasă; nu gvstă nimic din mina altuia, s-o tai, ori prin gunoaie. Dimineața
îi las în aplecătoare, pe care am numit-o bucătărie, o farfurioară cu lapte sau ce am,
la îndemînă, pmișori, pîine goală, salam. Noaptea doarme cu mine: eu, în pătură
ea, deasupra și-mi place torcătura uniformă a felinei calde.
— Pis-pis-pis!
Cine știe pe unde umblă jigania asta și umbrele de pe pămînt s-au isprăvit. Mai
stau sub spuza stelelor? Nu pot citi. Nu cumva noaptea deschide poarta dragostei?
Uite, -ziua n-am vreme îndeajuns pentru toate gîndurile. Acum vin cu duiumul. Dar
sînt născut dm iubire — de ce privesc într-una spre poartă și parcă tot o văd pe
Lina? Lasă, băiatule, dragostea, haide să mănînci și să dormi zdravăn. Ai visat des-
tul — de cînd ești ai visat! Bine! Mi-e foame. N-o să treacă ea la ora asta dinspre
cîmp!
Mi-a fost foame, dar n-am știut că am caras prăjit. Să-i las și pisicii în farfurioară.
Cînd mănînc mult mă perpelesc toată noaptea. Și vreau să dorm, că mîine turnăm
platforma pentru clădirea sobelor de contact. Prin ușile deschise intră aerul rece al
nopții — simt că-mi primenește plămînii. N-am nevoie nici de lumină. Să te vîri sub
pătura ta, în patul tău curat. Cît l-am dorit! Umblam ca un zănatec după un colț
dărîmat ca să mă întind — cum de nu s-a prins tuberculoza de mine? mă întreb și
azi. Nu eram bun de slugă la patron și pace. Nici nu primeau un rătăcit fără părinți,
fără garanție morală, de, scrisă, cît de cît pe niște petice de hîrtie — zisele scrisori
de recomandare. Cine avea să-mi dea mie astfel de asigurări? Evangheliștii nu mi
s-au lipit de suflețel, armurăria, la fel, — auzi, să învăț cum se repară moartea! Bună
meserie! Să îndrept revolverul, arme cu plăsele de sidef, de oțel! Dar nici să fii împrăș-
tiat cu ochii tîlharului de neodihnă și foame! Ce cap aveam atunci, doldora de fluturi
— tinerețe vulcanică, nemulțumit veșnic, m-aș fi luat la trîntă cu cele mai sălbatice
fiare omenești. . .
— Veniși, pisicuțo ? Ai mîncat? Haide, urcă-te, să dormim! N-ar strica să dai o
raită prin pod după șoareci — că-i aud zbenguindu-se. E, lasă, o să te duci mîine
noapte. Semn ușor, Miau! Dar semnul nu e ușor. Pleoapele nu se închid. Poate sînt
prea sătul: altădată n-o să mai mănînc seara.
— Nu dormi, Miau? Ce te tot plimbi j este pătură ca Vcdă?
— Miau!
— Ceai, fetițo? Nu ți-a plăcut peștișorul? Nu te-ai săturat?
ho
Uf! Nu i-am pus apă în strachină, mititica. Vrea apă. Ies de sub înveliș de parcă nimitric stciaru
mi-ar fi luat foc pielea să-i umplu vasul ei uscat. Miau li paie printre picioare, ochii
îi sclipesc. Cred că e o muche a fericirii prietenia asta — aș lua-o, zău, cu mine în
buzunar (ar fi gata). O las, dar peste cîteva minute îi aud torcătura la capătul celă-
lalt al patului. Dacă aș aprinde lumina și-aș isprăvi partea întîi din Iama nenudțnniirii
voastre din Secolul XX. a iui Steinbeck? Nu, nu pot citi acum, mi-e inima învălmă-
șită, creierul greu. Dacă ar mai fi ziuă, umbra gutuiului m-ar liniști. E mai sănătos
să dormi și-o să dorm! Să dorm! «lepurașulușarupe. . ., ușarrupe ». . . fleacuri! Și
repet pînă Ia nebunie vorbele astea, degeaba — de la coadă în față, — ușă: iepurași
din față, ușa Ia spate! Ducă-se dracului de afacere somnoroasă! Altădată aș fi dormit
o săptămînă în șir dacă aș fi avut unde! Și eram fecior!... Cam între ['indcsXfrabil]
și spitalul Central eram între porumbiști, ierburi înalte, sălbatice și plantații de sal-
cimi. Toamna bătrînă avea frunzele desfrunzite și pămintul crăpat. Mirosea a fum,
norii tropoteau prin cer îngrozind florile, păsările, oamenii. Dar eu ? Peste zi pîndisem
oltenii cu struguri la colțul șoselei unde intrarea în oraș era binecuvintată cu o ciș-
mm. Ieșeau parcă din pămînt, încărcați de coșuri cu struguri, se opreau la cișmea’și
împrospătau marfa sub robinet; plecau apoi, spre inima orașului, purtîndu-și cobi-
lițele grele de coșuri. în urma lor, trotuarul se înnegrea do apa scursă printre împle-
titurile nuielelor, peste bruma prafului. Amărăciunea era că nu vindeau decît negus-
torii de struguri...
Dimitrie STELAR U
Date inedite privind situația militară
D. STELARII NE RELATEAZĂ ÎN MEMO-
rialul Zeii prind șoareci 1 — care acoperă frag-
mentar nebulosul interval 1935— 1944 al exis-
tentei salo — că într-o iarnă geroasă, pe vre-
mea cînd, pribegind prin București, locuia la
prietenul său Costel2, a fost denunțat unui
sergent că nu se conformează apelului lansat
prin radio în care se cerea ca toți coi caro primeau
ordine de chemare să se prezinte la regimente.
Rezumînd în continuare episodul, reiese că
poetul este luat sub escortă, interogat de un
sublocotenent, declarat dezertor și încredințat
sergentului în cauză ca să fie predat la un regi-
ment de pe malul Dunării, probabil, în Turnu
Măgurele, devreme ce poetul arată că, printr-o
stratagemă de-a sa, au coborîl într altă parte,
anume în gara Troianu3, unde sergentul îmbă-
1 București, Editura pentru Literatură, 1968,
123—128.
2 Poetul Constantin Almăjeanu (n. la 2 oct. 19IO în
loc. Perctu, jud. Teleorman, decedat pe front în anul
(1943) era nepotul scriitorului Gala Galaetion.
tîndu-se adoarme în zăpadă, iar Stelara scapă
de « stăpînul» său, rupîndu-i arma. De aici
merge cu o locomotivă pînă la Costești — tre-
cînd deci prin Roșiorii de Vede — iar de acolo
pînă la halta Militari, revine în București cu
un tren de marfă. D. Stelarii precizează că’ Ia
trei zile după aceea, „U niversuX ar fi inserai,
o scurtă știre, sub semnătura C. Visau, despre
vajnicul sergent Petre Irimie, maltratat cu
arma ruptă, care, în gara Troiami, «s-a luptai,
cu dușmanul. »4 în fine, aflăm că prietenul său
Costel era pe vremea aceea mobilizat la o secție
sanitară, iar poetul, împreună cu Viad 5 eludau
încorporarea, nefiind c nicăieri înscriși, la nici
o circumscripție militară»6.
Din cercetările de arhivă constatăm însă că
Dimitrie. Stelarii figura în Registrele Cent ruliu
Teritorial Teleorman în felul următor:
3	Gara Troianu se află pp calea ferată dintre Roșiorii
de Vede și Turnu Măgurele.
4	Op. cit., p. 134.
5	Sculptorul Ion VLad.
0	Op. cit., p. 135.

82
«Petrescu Dumitru Dumitru; născut la 09.03.1917 in comuna Segarcea Vale, Dimitrie stelaru
județul Teleorman, fiul lui Dumitru și Pasca; 26.03.1938 — nu s-a prezentat la recru.’
tare; 01.03.1939 — chemat pentru incorporare; 11.03.1939 — dat nesupus la încor-
porare; 09.01.1941 — prezentat, adus de forța publică. Examinat de comisia consti-
tuită conform art. 66 din Legea Recrutării și găsit bun pentru artilerie; nu justifică
prin nici un act neprezentarea sa în fața Consiliului de recrutare a clasei sale. 1 se vor
aplica dispozițiile art. 169 din Regulamentul Legii Recrutării; 12.01.1941 — însumat
recrut în Regimentul 10 artilerie; 22.02.1941 — reformat, suferind de sindrom schi-
zoid; 25.01.1943 — revizuit și găsit inapt pentru serviciul militar, dar apt pentru
serviciul obștesc. Studii: 4 clase primare și 7 clase de liceu. Avere: două pogoane de
pămînt. Rude apropiate: doi frați și două surori».
în realitate, poetul avea o soră vitregă,
Oprica F. Stoicea, pe vremea cînd el trebuia să
recruteze aceasta fiind deja căsătorită cu
G. Graur. Atît declararea a încă doi frați și
două surori, cît și simularea unei astfel de boli
constituie, de bună seamă, farse tipic stelariene
ce aveau drept scop sustragerea de la satisfa-
cerea serviciului militar. Poate că teama de a
fi luat sub arme își are explicația în marea sa
rătăcire din intervalul mai sus amintit. Frica
poetului de cătănie și oroarea față de război
erau presupuse de condiția sa de orfan de război
care i-a marcat copilăria și adolescența. De-
altfel, după cum bine se știe, primul pseudonim
literar al poetului a fost D. Orfanul. Tatăl său,
caporalul Petrescu Dumitru (n. 1893), făcînd
parte din Regimentul 20 Infanterie, contin-
gentul 1914, decedase în campania 1916 — 1919,
după cum deducem din Titlul de Pensiune cu
nr. 57457, datat 27 iunie 1928, acordat mamei
poetului, văduva Pasca Petrescu (recăsătorită
la Turnu Măgurele la data de 04.11.1923, cu
Florea F. Stoicea), domiciliată pe vremea aceea
în Turnu Măgurele, str. Frații Golești nr. 14
(astăzi nr. 18).
Interesant este faptul că în Zeii prind șoareci
D. Stelaru nu amintește nimic de cele 42 de
zile cît a fost însumat recrut în Regimentul
10 artilerie, adică în perioada 12.01.1941 —
22.02.1941. Bănuim că episodul din gara Tro
ianu trebuie să se fi consumat pînă în 1943,
cînd Constantin Almăjanu moare pe front, dacă
ținem seamă de mențiunea făcută de Di mi trie
Stelaru, anume că în momentul derulării acelei
întîmplări Costel era deja mobilizat. Oricum ar
sta lucrurile, consultînd colecția „Universul^
pentru lunile de iarnă (decembrie—februarie) ale
intervalului 1938 — 1944, nu am găsit în pagi-
nile cotidianului știrea de care pomenește
D. Stelaru. Probabil — după cum s-a mai întîm-
plat și cu alte referiri făcute de autor în memo-
rialul citat — poetul a confundat titlul publi-
cației.
Tîrziu, la 14.05.1960, soldatului «neinstruit»
Petrescu Dumitru Dumitru (Dimitrie Stelaru)
i se elibera de către Comisariatul Militar al
Raionului „30 Decembrie" din București, Livre-
tul Militar cu seria Kn și nr. 007506, în care,
între altele, se consemnează că poetul a absol-
vit în anul 1941 Facultatea de Litere, contro-
versă de care ne vom ocupa cu alt prilej.
Gheorghe SARĂU
DE AMICIȚIA
Ion BARBU
Scrisori către Miron NICOLESCU
LA DATA CÎND PUBLICAM, ÎN NR. 2/1989
al revistei „Manuscripturn11, corespondența Ini
Miron Nicolescu către Dan Barbilian (Ion
Barbu), nu-mi era cunoscută nici o scrisoare
a acestuia din urmă către viitorul președinte
al Academiei.
Prin bunăvoința distinsei doamne arhitect
Marta Nicolescu, care mi-a pus la dispoziție
trei cărți poștale ilustrate adresate de Ion
Barbu lui Miron Nicolescu (și căreia îi mulțu-
mesc și pe această cale), precum și prin prospec-
tarea, de către domnul Fănuș Băileșteanu, a
fondului „Miron Nicolescu” existent la Aca-
demia Română (care își așteaptă, în continuare,
cercetătorii), sîntem astăzi în măsură să punem
la dispoziția istoriei literare alte cîteva pagini
inedite ale genialului poet-matematician Ion
Barbu (Dan Barbilian).
Aceste numai cinci scrisori — încă nu ne
putem pronunța dacă se mai păstrează și altele
— nu figurează, deci, în volumul Ion Barbu
tn corespondență (ediție îngrijită de Gerda Bar-
bilian și N. Seu r tu, Editura Minerva, 1982)
si nu sînt amintite nici de către doamna Bar-
bilian în cartea sa de amintiri despre soțul
său.
Puține ca număr și neconstituindu-se ca răs-
punsuri directe la epistolele lui Miron Nico-
lescu către Dan Barbilian, publicate, după cum
aminteam, în nr. 2/1989 al revistei, unele dintre
scrisorile în cauză au un conținut preponderent
matematic, iar altele cuprind notații scurte,
telegrafice, specifice călătorului care trimite unui
prieten apropiat și confrate întru preocupări,
rămas în țară, știri despre sine și manifestările
științifice la care participă în străinătate.
Informațiile pe care le cuprind depășesc*,
însă, neîndoielnic, interesul pur anecdotic, ;idu-
cînd, pe lîngă unele precizări utile în reconsti-
tuirea unor perioade din existența lui Ion Tarlu,
și surpriza descoperirii unor pagini de corlă
valoare literară și științifică a persomdilăli
unice care a fost și rămîne în spiritualitatea
românească Dan Barbilian (Ion Barbu).
Primele doua cărți poștale pe care le pre-
zentăm, datate seplembrie 1924, sînt scrise din
Berlin și Braga, înainte și, hmccCv, după ce
de-al doilea Congres al matematicienilor din]
țările slave, ținut la Braga, între 23 și 23 sej -
tembrie 1934. Acest Congres, la care Dan Bar-
bilian fusese invitat și unde a ținut o foarte
importantă comunicare (Einordunp, von Lobai-
tschewskyr M azbest irnrnung in eine gavi^e
meine Metrik cier lordanschen licrdcbe) T a
avut o semnificație deosebită în proiectarea sa
pe arena internațională .2 După cum mențio-
nează și Gerda Barbilian — care și-a însoțit
soțul în călătoria efectuată de acesta în anul
1934 —, Congresul de la Praga a constituit
punctul de plecare al unei prietenii strînse și
corespondențe asidue cu mari matematicieni ai
vremii, ca profesorii Wilhelm Blaschke, de la
Hamburg, Vaclaw Hlavaty, de la universitatea
pragheză sau E. A. Weiss, din Bonn .3
Ca semn de prețuire pentru școala matematică
românească interbelică și, personal pentru acti-
vitatea științifică a lui Dan Barbilian, el este
ales să prezideze, alternativ cu de acum cele-
brul prof. W. Blaschke, lucrările Secției a 5-a
a Congresului (informație dată și în epistola
către M. Nicolescu). De Blaschke îl va lega, de
altfel, pînă la sfîrșitul vieții, o caldă prietenie,
în anul următor, 1935, prof. Blaschke, care
venise în București pentru ținerea unor confe-
rințe, a locuit la familia Barbilian, iar în 1936
a fost rîndul lui Dan și al Gerdei Barbilian --
în drum spre Oslo, la alt Congres — să fie găz-
duiți, la Hamburg, de prof. Blaschke.
în posesia subsemnatului se află și o foto-
grafie a participanților la Congresul de la Braga,
pe care o reproducem în acest număr și în care,
în primul rînd de scaune, o recunoaștem, a
1 V. Comptes — rendus du deuxieme Congres des
mathematiciens des pays slaves, Praha, 1935.
* Pentru ecourile internaționale ale comunicării de la
Praga a lui Dan Barbilian, vezi volumul Ion Barbu
în amintiri de Gerda Barbilian, Editura Cartea Româ-
nească 1975, p. 182—183.
3 Această corespondență, dăruită de doamna Barbi-
i an subsemnatului, este Încă inedită.
La Kottbus
patra din stînga, pe Gerda Barbilian, în toaletă ta tamUi»
do seara, iar m mijlocul participai-Iilor, în
picioare, îl distingem și pe Dan Barbilian.
Reproducem, de asemenea, tot din colecția*
proprie, meniul mesei festive diu ziua de 27 sep-
tembrie 1934, pe vcrso-ul căruia se află semnă-
turile matematicienilor participanți la Congres.
Cele două cărți poștale din 1934, adresate
lui Miron Nicolescu, coroborate cu scrisorile
trimise, în aceeași perioadă, în țară, părinților
și lui Gabriel Sudan, ne permit să reconstituim
și itinerariul călătoriei lui D. Barbilian din
București la Braga și înapoi: plecarea din Bucu-
rești în jur de 1 septembrie, Berlin (unde stă
5 zile și «se plictisește »), Hamburg (din 6 sep-
tembrie), Gottingen, Hannover (unde se afla
pe 13 septembrie și stă pînă pe 18 septembrie),
Kottbus, orașul natal al soției salo, în care se
află pînă în 23 septembrie, cînd sosește la
Praga, pentru Congres, care se sfîrșește ' pe
28 septembrie. Întrucît Gerda Barbilian anunța
într-o scrisoare către socri că se vor întoarce
în țară pe 10 octombrie, este posibil ca, în dru-
mul spre) București, să mai fi zăbovit cîteva
zile, după Congres, la Kottbus.
Cartea poștală din mai 1935, scrisă de Sfin-
tele Paști și începînd cu urările creștină « Ade-
vărat a înviat și La mulți ani »5 comunică unele
4 V. Ion Barbu, în corespondență, p. 28.
5 Este, probabil, un răspuns Ia o urare de «Cristos
a înviat» a lui M. Nicolescu.
85
Scrisori către
Miron. Nicolescu
informații în legătură cu stadiul luciului la
unele articole matematice și preferința, ncdez"
mințită pe parcursul întregii vieți, pentru viața
cafenelei și a boemei literare.
în fine, dintre cele două scrisori, mai ample
depistate în arhiva Academiei, un interes aparte
îl suscită cea datată « Giuvala, 23 iulie 1939 »
și al cărei răspuns îl constituie, fără îndoială,
scrisoarea nr. XI a lui Miron Nicclcscu, datată
«Sinaia, 29 iulie 1939 », publicaiă de noi in
nr. 2/1989 al revistei Jilava criptum“ .
începutul epistolei, scris în pur stil barbian,
inimitabil, constituie o veritabilă pagină anto-
logică a corespondenței acestuia. Dan Barbi-
lian, care își petrecea lunile iunie, iulie și august
1939 intr-un loc izolat, din ținutul Rucărului,
avînd alături doar pe soție, pe Marioara, femeia
de serviciu (fiica celebrei ,,Chița“) și nelipsit ii
căței ( «Toto, Bibi și Kuti») își îngăduie o
vacanță, ( «nu m-am mai odihnit cu adevărat
de zece ani de zile »). în realitate, se retrăsese
în pustietatea munților pentru a se concentra
asupra redactării unei lucrări matematice, de
mai mare întindere (despre Axioma geome-
triilor proiective inelare, care urma să apară
în anul următor în revista „Jahresberichte der
dculschen Math. Vereinigung“). Aceasta era
„odihna" pe care și-o oferea profesorul Bar-
b iii an!
în încheiere, țin să atrag atenția asupra foto-
grafiei, inedite, a lui Ion Barbu, al cărei ori-
ginal se află în posesia subsemnatului și care se
publică pe prima copertă a revistei. Este o
fotografie realizată în atelierul lui A. Wert-
beim, la Berlin, în anul 1924 (potrivit însem-
nării Gerdei Barbilian pe verso-ul acesteia),
cu puțin timp înainte de plecarea spre țară,
în care apare o imagine mai puțin obișnuită, chiar
șocantă, a poetului, vizibil marcat de suferin-
țele din acea perioadă, pentru care urma să se
interneze în curînd într-o casă de sănătate.
So r i n PO PE S C U
1
[Carto viiutjirntă cu o invrmie din
[ AzhvtiM
Profesor Miron NICULESCU
Villa Cosi eseu
Str. Ion Cant acuzi no 19
Sinaia
Rum mi ea
Vă solutăm, intr-o formă fără voie concisă (canonică?), deoarece mîine dimineață
plecăm mai departe. Suntem de cinci zile aici și ne-am distrat cam scump.
Pe curînd vești din Ikmburg.
Cu salutările cele moi prietenești
Gerda și Dan B[ARBILIAN]
n
[Carta poștală ilustrată cu o imarino din Praga]
[ Adresa]
Dini Mirau Ni cui eseu
Profesor Universitar de la
Facultatea] de științe din Cernăuți
[în casa Cosi eseu]
Strada Paris
Eitk arest
Rum ani cn
28 sept[embrie] 1934
Iubite Miron Niculescu,
Congresul nostru a luat sfîrșit. Abia acum am timp să-ți trimet salutările care îmi
stau pe inimă, de cînd am venit.
Secția de geometrie a fost bine furnizată.
Cehii, foarte drăguți; cu noi românii în
special. Au ținut să facă această cinste
condiției mele de român, punîndu-mă să
alternez cu Wilhelm Blaschke la prezi-
dența secției în prima ședință. « Cet exces
(T honneur » m-a uluit. Sărutări de mîini
doamnei,
La revedere
‘ : & Vr\ v% ' * v	*i4
PHAG;	& JT^uW
b luX/U Mun/yu N*
13 iu 9^^ - <&&n
*	l*A>^u^yx
I^kÎ	,	,
F<M..
D. BARBILIAN
III
[Carte poștală ilustrată cu imagine din Giurgiu]
[Adresa]
Dlui Profesor universitar
Miron Niculescu
(Villa Costescu)
Sinaia
Str. Ion Cantacuzino



*
• *
I zvoru' T ămădidri i, 1935
Iubite Miron Niculescu.
.Adevărat a înviat și la mul ți ani.
1.	Nu mă duc la banchetul Garetei, te aștept însă, de vineri încolo, la banchetul
foarte platonician, mai puțin platonic, de la Corso.
2.	Am pus la punct un articol cam idiot, pentru Matematica lui Petrică, și m-am
înebunit cu nemțeasca.
3.	Sărutări de mîini Doamnei
4.	îmbrățișări,
D. BARBILIAN
IV
[Pc plic
Domnului Profesor Dr. Miron Niculescu
Vila Costescu
Str. Spătarul Cantacuzino 19 Sinaia
Recomandat
[Deasupra cu creion chimic)
nr. 53	«1181 »
Exp[editor]
(la d..Moise Arișanu, factor poștal)
Rucăr Județul Muscel
Giuvala 23 iulie 1939
Iubite — quand-meme — Miron Niculescu. N-a fost chip să rămînem Ia Podul Dîm-
boviței, gură, soare și zăduf chiar dimineața, cînd aș fi vrut să lucrez. N-am stat
decît două zile și mi-a fost destul. Am plătit luna întreagă, am încărcat saltelele,
somierele, geamantanele și pe Marioara într-o căruță și, pe jos, cu Tuto, Bibi și Kuti
87
Scrisori către
Miron Nicolcscu
după noi, am pornit prin defileu (ce tablou vrednic de Anglia victoriană, de romanele
eu saltimbanci, ale lui Dickens!) să ne instalăm aproape de vechea graniță (mai sunt
de aici vreo 600 de metri, prin păduri, pînă la fosta vamă).
Am găsit, în sfîrșit, ce căutasem! Suntem singuri, stăpîni pe niște locuri de legendă.
Proprietarul e chiar factorul poștal al văii și ziua e plecat, călare, prin satele dim-
prejur. Cea mai apropiată locuință e o stînă, la 400 de metri de aici. Pădurea se sparge
în chiar păretele casei, iar în față [se] ridică un amfiteatru de culmi, sfîrșind cu Piatra
Craiului.
Slavă Domnului, nădăjduiesc să ies refăcut. Nu m-am mai odihnit cu adevărat
de zece ani de zile. .. De mîine, luni, reiau redactarea articolului despre Axiomatica
geometriilor proiective inelare. între timp, ce crezi că am făcut? Am regîndit fru-
moasa Dumitale extindere a propoziției lui Dalailemma Pompeiu.
Știi, [ce-mi, șters/ dezideratul ce formulasem: «trivializarea» [acestei, șters/
demonstrației enunțului 2. Dumitale. Germanismul//e poate nefericit. S-ar putea
interpreta ca dorința abjectă a unui [al, șters/ matematician alco[o]lizat de a diminua
prețul muncii [unui, șters/ camaradului său. în realitate a trivializa (trivial machen)
înseamnă pentru nemți a face să decurgă [din adevăruri prime, șters/ direct din adevă-
ruri prime sau din aplicarea unei metode infailibile. în acest sens Descartes a trivia-
lizat geometria, prin invențiunea metodei coordonatelor. De asemenea, reperul mobil
a trivializat teoria suprafețelor.
în sfîrșit, iată demonstrația mea pentru cazul n ----- 3. Vei vedea că elementele ei
se transpun aproape cuvînt cu cuvînt, pentru n oarecare.
Mai întîiu, e clar că metrica unghiulară euclidiană, din jurul unui punct, e [cuvînt
șters] isomorfă cu metrica unei geometrii eliptice (geometrie riemanniană de curbură
constantă, pozitivă) de o dimensiune mai puțin. Spațiul eliptic are două forme
(Klein-Cliffordsche Roumformen) după cum se știe: spațiul [ceva șters: silabă, cuvînt
de 3—4 litere, ininteligibil] Cayleyan eliptic și spațiul sferic (ipersferic). Metrica unghiu-
lară a vectorilor e isomorfă (oloedric) cu metrica unui spațiu sferic, ceea ce se vede
imediat intersectînd snopul vectorilor punctului o cu o ipers[f]eră de acelaș centru.
Încît, pentru n = 3 (și, similar, pentru n > 3) [sub n > 3 era scris n oarecare, șters]
teorema Pompeiu-Niculescu (!) revine la următoarea teoremă de geometrie sferică:
Se consideră un triunghi sferic ABC de laturi mai mari1 ca Două puncte D și
E depărtate 2 de A, B, C cu mai [de asemenea mai mult ca —
șters! mult ca —
2

Al
sunt depărtate intre ele neapărat cu mai
puțin de —. // 3. Iau*pe laturile lui ABC
2
distanțe [AA' = AA” = BB' =, sters]
AB' = AC' = BC" = BA” = CÂ'" =
= CB'” = — •
2
Prin ipoteză [B', B, ștersJ A”, A'”,
B"', B'; C', C” vin [între, șters] respectiv
între B, C; C, A; A, B.Mai mult,fiindcă
distanțele elementare pe sferă sunt mai
mici ca iz (exclud cazul limită al extremi-
tăților antipodice, iarăș[i] ușor de discu-
tat), ordonarea pe fiecare latură e urmă-
toarea :
1) BA ”A”C
CB'B'”A
AC"C'B
V< G-tv- ’ Ci
J p. ’-n	44 k v* t
t
4
lAifr -	*

88
Să unim [laturile, ștersj punctele de acelașfij indice superior. Obținem chiar [po- ion Barbu
lare, ștersj cercurile polare B'CJ Gz/, AA A"B'" ale vîrfurilor A, B, C.
Cunoști axioma lui Pasch din geometria euclidiană plană.
[Dacă o transversală dreaptă taie două din laturile unui triuîighi MNP între M
și N și între M și P, O, două rînduri tăiatej.
Dacă o dreaptă taie latura MN a unui, triunghi MNP între M și N atunci taie obli-
gatoriu una sau alta din celelalte două intr-un punct diferit de extremități. Se demon-
strează atunci că taie numai [o astfel, șters/ una din cele două laturi — Această pro-
poziție există, ca teoremă și în geometria sferică și [reiese. ștersj rezultă imediat
din axiomele [ordonării, ștersj de ordonare lineară ale [planul, ștersj sferei în două
clase. Dacă A și B fac parte din clase diferite dreapta taie [unul clin arcele AB, tăiatj
fiecare din [arcele, ștersj segmentele complimentare ce unesc pe A cu B.//.
4.	Ei bine, în virtutea teoremei lui Pasch, pe sferă, rezultă imediat, ținînd seamă
de ordonarea 1) că [arcele A', tăiatj segmentele [B'C, șters/ B'C', C"A", A'"B"'
din interiorul triunghiului ABC se taie în trei puncte a, b, c diferite de extremități 3.
Geodeticele bc, ca, ab împart sfera în cîte două regiuni. Să însemnăm cu cc, y4'
regiunile care conțin pe A, B, C și cu a~, y“ — regiunile complimentare. Luate
la un loc geodeticele bc, ca, ab împart sfera în [trei, tăiatj opt triunghiuri bine
caracterizate prin părțile lor comune cu [cele 6 regiuni, tăiatj aceste regiuni.
= abc
OT
a~P'Y’
Y
oApV
~ P A':
A’ P:y -
Punctele D sau E depărtate de A. B, C cu mai mult, de -- Fvin evident între, tăiatj
2
sunt, evident, fală cu fiecare, din cercurile polare bc, ca, ab ale acestor puncte,
de clasă opusa punctelor A, B, C: așadar obligatoriu situate in triunghiul a'P”y'.
Dar triunghiul a‘P‘y~ e congruent cu triunghiul antipodic a+p+y+= abc. Așadar,
X9
Scrisori către
Minn Ni coi eseu
Congresul de Ia Fraea,
Semnăturile partici-
pau ți lor pe o pagină
a Meniului
€r«st? Rag.'^l
'.	t&î &&&
i ' o&«» # Asm'
\ ' •'' z *
ryaM'
O aECN i p& M « L A v’ M tA P RaH V
,rm fi 4<t^MitîKV
90
Ion Barbu
pentru a ne da seama de mărimea distanței [D, E e deajuns să, ștersj dintre D și
E e deajuns să considerăm antipozii D și E ai acestora, din triunghiul abc. //
5.	Prin deformări continue se inferă, de la existența acestei celule, la existența
unei celule cu laturile neegale dar mai mari ca •
Se construiește ca mai sus celula epolară [a^ — ștersJ a^ ... aR, considerind
[iper, tăiatj varietățile total geodetic polare lui
[Se arată, tăiatj. Apare imediat din ipoteza fundamentală că varietatea [SJ_1:
iutii tăiat, apoi reluat] (de exemplu taie [arg, tăiatj arcele [A^ tăiatj AjAi
(i = 2, 3, ... n) intre A! și Ai. Pe cale analitică (pe cale axiomatică, ceva mai lung)
se arată imediat că varietățile în aceste condițiuni determină 2n celule, dintre
care una ajaj .. aj[= a^O, șters] = a^g .. a„ situată chiar in interiorul celulei
AjAg ... An. Punctele aj (j > n) pentru care distanțele AiAj (i = 1, 2, ... n) sunt mai
mici ca — cad obligatoriu in [gd, tăiatj celula antipodica t a2 ••• an congruentă
eu [a^Aț tăiat /	... an. Așadar, dacă An + 1 și Absint antipozii punctelor
/.4n si	tăiatj Aa+1 și din «f, aș' «n avem numaidecit
91
Scrisori către
Miron Nicolescu
2) An+lAn+a < A , .	.	. ' _
unde A e cel mai mare din arcele a^j (i, j = 1, 2 ... n).
însă [celula polară a lui, tăiat J varietățile polare ale lui fSt și, tăiatJ a. și a, sunt
[frontiere, tăiatj prelungiri ale tezelor S*,-! și ale [lui, tăiatj celulei AXA2... An.
Ca atare nu intilnes[c] arcul a^j. Deci a^j < — • Din 2) deducem
An+1Anl2<—.
Teorema’P — N e deci generală. Toate cele cîteva limitații, provenite din exclu-
derea distanțelor egale cu — cu rostul de a evita în neegalitățile obținute apariția
2
semnului = //. însă cercurile polare ale lui a, b, c sunt evident BC, CA, AB,
Cum triunghiul abc situat, cum am dovedit [,] in interiorul lui ABC, nici unul
din arcele bc, ca, ab nu e tăiat de cercul polar al extremităților sale [ca atare, ți-
cnind seamă că BC, CA, AB sunt depărtate de puncte pe bc și mai mici ca k și deci
orice segment interior triunghiului, tăiatj Această condiție e necesară și suficientă
ca să avem
bc < —
2
ab < —
2
Dar DE e un segment interior triunghiului abc. Ca atare e mai mic decît cea mai
mare latură. Deci
DE
TZ
2"
Aceasta arată că depărtarea punctelor DE și deci DE (mai mică decît k) e chiar
arcul DE. Teorema e demonstrată.
Cum decurge demonstrația pentru n>3? Se ia pe ipersfera Sn_1 un număr de
n puncte AtA2
An așa incit depărtarea A^. să fie mai mare ca
7Z
T'
Se poate dovedi
că există o „celulă" în sensul topologic, cu frontierele varietăților total geodetice
A.,Aq ... An, AiAq ... A„ etc. ... avînd ca ultime frontiere contururi formate numai
din segmentele AjAj. într-adevăr, e de ajuns să considerăm celula exhilateră de
latură > față de care, luat ca reper, absolutul geometriei sferice să scrie [la care
absolutul geometriei sferice, raportat, are ecuația, Un rînd, tăiat]
Xî + xi + ... xj - 2g(xxx2 + x^-I- ...) = 0
0<g<l
6.	[Ridic, tăiatj mijloacele întrebuințate în demonstrația teoremei (PN)3 pot fi
caracterizate axiomatic astfel:
Consecințe ale grupei axiomelor de legătură sferice
„	11	11	11	11	11	11
„	„	„	„	„ ordonare „.
„	„ axiomelor IIIr3 de congruență (lineară)
î7	următoarelor afirmații (luate ca axiome).
92
Ion Bărbii
Mobilier
Ion Barbu
Axioma CP (a cercului
polar): dacă 2;t e [maxima^ șters.
scris deasupraJ limita
lungimei unei geodetice închise atunci punctele depărtate cu
de un punct fix
2
sunt pe o geodetică.
Axioma (CP)'. Reciproc, fiecare geodetică admite două puncte polare (antipodice).
(De aici se deduce că toate geodeticele sunt egale între ele și [egole chi, tăiaty măsoară
2tt). Cu privire la [tabela, tăiat] tabla de axiome de mai sus se pun întrebările
următoare: 1) Constitu[i]e un sistem complect de axiome pentru geometria sferică?
(Eu cred că da. Ar fi de dorit să mă înșel, căci atunci ar exista geometrii neisomorfe?
cu geometria sferică, în care (PN)3 s-ar verifica încă)
2	) Dacă sistemul e complect, înlocuirea axiomelor CP și (CP') cu afirmația (PN)3
conduce la un sistem echivalent cu primul (cu alte cuvinte sistemul rămîne categoric)
sau își pierde categoricitatea ?
Iată, iubite M.N. o glosă a teoremei dumitale. Cea mai bună amendă ce pot
aduce afirmației grăbite că (PN)2 = (D.P)2 e singurul caz interesant, e că nu m-am
ocupat de el mai sus. Geometria sferică în chestiune se reduce la geometria pe un
cerc, caz banal (da, da! am zis).
Al Dumitale cu o recrudescență de prietenie,
DAN BARBILIAN
[Scrheare recomandată, 6 pagini în 4°, retro/verso, cu cerneală neagră, ușor decolorată, ILAR Fond Miron Nlco-
lescu, nr. Înv. 193909).
1	Las la o parte cazul, ușor de discutat, cînd unele [depărtări, șters] laturi sau distanțe ar fi chiar
egale cu —. Existența unui triunghi cu laturi mai mari ca -- se deduce prin deformări continue,
2	2
din existenta triunghiului echilateral, de latură arbitrară.
2	Prin depărtare înțeleg, firește, arcul cel mai mic de pe geodetică.
3	Dacă am fi admis distanțe egale cu unele din aceste puncte s-ar fi confundat cu extre-
mitățile, cu alte cuvinte vîrfurile triunghiului abc n-ar fi căzut toate în interiorul lui ABC, ci
ș-ar fi găsit, unele pe laturile triunghiului. Demonstrația rămîne esențial aceeași.
[ Adresă:]
Domnului Proffesor]
Miron NICULESCU
Str. Paris 14/Loco
Paris 14/loco
[fără expeditor/
Dragă Miron Niculescu
Pină cînd nu uit: exemplul lui Stoilow pentru a arăta că există totuși involuții
ale varietăților descinse care nu admit puncte fixe e iluzoriu.
O involuție e [identita reia, tăiatj transformarea care satisface la relația
S2 = E
unde E e identitatea. Pe suprafețele multiplu conexe (o coroană, un far) identitatea
nu poate avea alt sens decît următorul: suprapunerea a două puncte (sau întoarcerea
♦ în acelaș loc) după un drum nul-omolog.
< E clar însă că rotire R de unghiu ~ a unei coroane in jurul centrului, [comp. tăiat]
Compusă cu ea însăș nu dă un drum nul omolog. [Cele, tăiat] Supunind pe A. la tran-
sformarea R2 obțin două puncte distincte pe suprafața universală de acoperire.
Transformarea R e [inițial comparabilă, tăiat, scris deasupra] asimilabilă nu cu o
involuție, ci cu o translație, e așadar ne-periodică. Prin urmare nu pot scrie
R2 ~ E
decît într-un mod abuziv.
îmi vine să cred că proprietatea involuțiilor spațiilor [cuvînt șters] topologice des-
chise de a avea [pe, șters] cel puțin un punct fix e adevărată fără nici o excepție
(așadar pentru toate ordinele de conexiune) deși [deci?] demonstrația [pe] care am
dat-o pare să nu funcționeze decît pentru spațiile simple conexe. De aici nevoia de
a mă libera de [un ștersj o metrizare particulară, sau de continuitatea distanței.
Comunică-i, te rog, la Cernăuți lui Stoilow obiecțiunea de mai sus.
Cu dragoste
D. BARBILIA[N]
[Scrisoare redactată, cu cerneală (tuș) neagră, pe 2 pagini retro/verso în cu scris mare, în pilc simplu, alb. BAB
Fond „Miron NICOLESCUU nr. inv. 198010]
«HRONICUL Șl C1NTECUL VÎRSTELOR»
Lucian BLAGA - Sextil PUȘCARIU
Dialog epistolar, VIII
xcn
[Berna] 30 martie 103^
Iubite Domnule Profesor,
Am primit scrisoarea cu privire la aran-
jamentul Petrovici, și toate celelalte ches-
tiuni. îți mulțumesc din inimă pentru
toată această prietenească, părintească,
frățească grijă!
Regret că nu-i pot trimite lui Petrovici
volumele mele literare. Toată biblioteca
se găsește la Sibiu, în lăzi. Nu am luat cu
mine decît cele filosofice necesare, pentru
a le alătura la cererea pentru concurs.
Te rog deci să aibi bunătatea de a i le
trimite. Cred că nu se vor pierde. Iar dacă
se vor pierde, voi căuta, cînd mă așez
la Cluj, să Ți le completez!
Cu toată dragostea
BLAGA
XCIII
[Carte poștală]
București" 3.V. 37
Dragă Lulule.
Scrisoarea ta am primit-o la București
unde serbez Sfi tele Paști. In 11 V voi fi
iar la Cluj — pe itru 8 zile — și voi da lui
Breazu cărțile c ire între timp trebuie să
sosească. Concu sul va fi numai la toamnă.
Mă bucur să e văd la Academie. Ar fi
bine să stai cel ouțin 8 zile. Avem nevoie
95
De amiciția țjne ja alegerile de membri și la acordarea de premii. E necesar să iai și contact
cit mai des cu colegii. Dacă, pentru concurs, vei avea nevoie de un concediu care
să întreacă cele 30 de zile la care aveți dreptul, va trebui să te supui restricțiilor
de leafă.
La București stau la Lia, B-dul Palatul ('otrocem 34, telefon 44ti98.
Toate cele bune Corneliei și lui Dorii
Hristos a înviat!
SEXTIL
XCIV
București, 18.V. 37
Dragă Lulule,
Sper ca rîndurile astea să te găsească încă la Berna.
Ieri a avut Președintele Academiei audientă la Palat prezentînd Regelui lista celor
3 discursuri de recepție. Regele a ales discursul tău, care se va rosti în ședința solemnă
* pe care o va prezida el. Te felicit!
, Ar fi bine să vii imediat, după primirea acestor rînduri. în primele 10 zile se fac
rlegerile și avem nevoie de votul tău la alegerea lui Tiberiu Brediceanu corespondent.
Voi căuta să amîn votul pînă vii.
Tot a fost bine că ți-am telegrafiat să aduci și fracul. Voi avea nevoie de el la șe-
dința solemnă, iar de jachetă la alte ocazii.
Hristos a înviat! La revedere
SEXTIL
Dă-mi un telefon 44098 cum sosești
xcv
[Carte poștală ilustrată]
21.VI. 37, Lipsea
Dragă Lulule,
Primesc aici scrisoarea ce mi-ai trimis-o din Berna. Să știi că eu am stat cu
Leonora la aparatul de Radio și am urmărit cu emoție — și cu strîngere de inimă
că nu putem fi de față 130 toată ședința solemnă. Discursul tău a fost foarte frumos
și bine rostit. Petrovici m-a decepționat. Regele admirabil. Parcă-1 vedeam pe lorga
rotind ochii turbați. îmi închipui că ai rămas mulțumit de cinstea ce ți s-a făcut.
Sînt convins că ea ți-a netezit calea definitiv la Universitate. Am înțeles lucrul
ăsta — deși n-a fost spus expres — și din vorbele lui Goangă, care a fost de față
la recepția ta și mi-a spus ce-ați vorbit amîndoi. Toate cele bune!
SEXTIL
XCVI
[Carte poștală]
Bran, 8.VIII.37
Dragă Lulule,
îți mulțumesc pentru cele două tăieturi de jurnale trimise. Călătoria mea în Ger-
mania în iunie a fost ffoarte] instructivă. Am făcut conferințe la Leipzig și Mar-
130 Ședința Academiei s-a amînat din cauza îmbolnăvirii regelui. Pușcăria n-a putut întîrzia în
București, fiind angajat într o serie de conferințe în Germania (Jurnal. 10.06.1937L (Ml.)
gbmg, iar la jena am luat parte la Congresul de la R. Eucken Haus: D[umn-i]șoara {^cUn Bia-ga-
Ecuken avea multe cuvinte de laudă pentru line.	Jext11 Pu*canu
în octcmvre vom avea congresul F.O.R.-ului la Oradea. Ai cumva un drum prin
tară, să ne poli face conferința făgăduită ? Cum însă pentru catedră vei veni abia
în decembrie sau ianuarie, cred că cu greu te putem avea la Oradea. Pe cine ni-1
recomanzi, dacă nu vii? M-am gîndit la V. Băncilă 131. Ce zici?
Despre concurs nu știu nimic nou. Totuși eu lucrez înainte pentru reușita ta.
Toate cele bune ție si la ai tăi.
Sextil PUȘCARIU
Cluj, 21.XJ.37
Dragă Lululc,
Termenul de concurs se apropie. Cred că vom începe pe la 4 decembrie. Să fii
deci gata să vii cînd vei primi știrea, căci candida ții care nu s-au prezentat la întîia
ședință sînt ștciși de pe listă. Dacă răspunsurile de la celelalte universități vin mai
devreme, ceea ce nu cred, fiindcă la lași profesorii sînt atît de certați incit nu pot
ținea ședințe la Facultate — s-ar putea ca ședința de constituire să fie și mai‘devreme;
In tot cazul pînă in 7 deefembrie] ea trebuie să aibă loc (5 e duminică, 6 Sf. Nicolae).
După constituire trebuie să ne lăsăm vreme să citim lucrările — foarte multe —
și mai ales raportorului să facă raportul. Eu aș vrea ca să convoc viitoarea ședință
prin 20 dec., ca să sfîrșim pînă în 24. Ieri mi-a spus însă Grimm ca să-i dau
răgaz pînă după Crăciun, ca să poată ceti totul. Mă bucur că ia lucrul în serios și
te cetește — precum am auzit, cu plăcere din ce în ce crescîndă — cu temei. Să
fii deci pregătit și pentru eventualitatea că probele vor începe abia după 6 ianuarie.
Trebuie să ținem seama și de faptul că pe la 20 XII vor fi alegeri pentru parlament
și poate vreunul din delegați să fie în propagandă electorală. Ar fi păcat bunăoară
să lipsească de la concurs Brăileanu 332 sau Alecu Procopovici, care vor fi delegați
unul ca supleant), probabil, de Cernăuți. Iașii, probabil, nu vor delega la timp,
sau dacă da, vor lipsi ca de obicei. De la București a fost delegat Guști, care
probabil va lipsi și în locul lui va veni supleantul, Caracostea.
Eu sînt mulțumit cum se dezvoltă lucrurile pînă acum. în orice caz, ca președinte
al comisiei, am mari avantagii.
La revedere cu bine!
Sextil PUȘCARIU
(Adu, dacă poți, voci del presă, scrisori și recenzii străine, care impresionează pe unii
membri).
XCVIHI
Cluj, 25.XI.37
Dragă Lulule,
In chestiunea catedrei de estetică a intervenit ceva neașteptat, care a avut de
urmare decizia de ieri a senatului de a se publica din nou concursul. Aceasta însem-
nează o amînare cu vreo 5 luni.
Cauza: în ultimul moment a observat decanul — și nu observa, dacă nu s-ar fi
petrecut tot în zilele astea un caz analog la Facultatea de Științe — că titlul cate-
131 Vasile Băncilă (1897— 1979), filosof, autorul primei lucrări monografice Lucian Blaga, energie
romanească (1938) (M.C.).
132 Traian Brăileanu, profesor de sociologie la Universitatea din Cernăuți (M.V.),
$7
be amiciția drei a fost publicat greșit (Estetică generată cu deosebită privire la Estfetica] litera-
ră). Acest titlu e cel introdus în buget, dar titlul legal e Estetica literară 133. Dacă
s-ar ținea concursul In împrejurările acestea, l-ar putea contesta oricine (și s-ar
găsi desigur cine să-l conteste). Singura ieșire din impas a fost hotărîrea de ieri a
senatului, de a se face publicarea din nou.
îmi pare de două ori rău de acest lucru. Mai întîi pentru enervările ce țile produce
această amînare ție și în rîndul al doilea fiindcă lucrurile fusesefră] pornite, bine.
Pe de altă parte însă e poate mai bine așa. Vorbind ieri cu Goangă mi-a spus
căj.în curînd crede că se va găsi cea mai favorabilă soluție în chestiunea acestei
catedre. Pe cît am simțit, vrea să-i facă lui Rusu rost de o catedră la Cernăuți
(unde e vacantă o catedră de filosofic, care va intra în bugetul pe aprilie viitor).
Cîștigînd timp, vom putea lucra din nou pentru formula mea inițială: să se schimbe
articolul. din lege in favoarea membrilor Academiei. în epoca decretelor legi, care
va urma desigur după alegeri, lucrul nu va fi greu, dacă îl vom putea convinge pe
* Vaida — care are acum cuvînt hotărîtor — să intervină la Tătărăscu, pentru acest
amendament la lege. Goangă ar fi aplecat să o facă.
Despre ^ceasta vom mai vorbi.
îți trimit în grabă aceste rînduri, ca să nu te pregătești de venire la Cluj.
Cu toată prietenia
Sextil PUȘCARIU
133 Iată un fragment din textul Adevărul in privința concursului catedrei de Estetică literară de la
Facultatea de Filosofic și Litere a Universității din Cluj, semnat de N. Drăganu, în calitate de decan ;
«‘între timp Decanul a găsit că publicarea catedrei se făcuse cu titlul greșit, deoarece Ministerul
nupăcuso la timpulfsăupormele legale pentru schimbarea lui, cerută de Consiliu, din „Estetică Site-
rară“ în „Estetică generală eu deosebită privire la Estetica literară", iar Consiliul legislativ refuzase
s-o treacă jîn noul regulament al Facultății în forma din urmă, care era cea a publicării. Pentru a
evita urmările acestei greșeli, s-a văzut nevoit să intervie la Senat pentru anularea publicării concur-
sului» (Arhiva Facultății de Filozofie și istorie Cluj.) Dar iată și scrisoarea trimisă de N. Dragnea
lui Sextil Pușcașiu:
a Cluj 05 Nov[embrh] 1987»
Nr,3 1037/38
Domnule Coleg,
Avem onoarea de a vă aduce la cunoștință că, potrivit hotărîrii luate în ședința Senatului Univer-
sității noastre din 24 noiembrie 1987, s-a anulat concursul publicat pentru ocuparea catedrei de „Este-
tică generală cu deosebită privire Ia Estetica literară", întrucît titlul catedrei s-a publicat greșit,
Decan,
N. DRĂGANU
D-sale
Domnului Sextil Pușcarlu prof. univ?-Loco »,
[M.L.R. — 10443/3J
Despre toate problemele legate de ajungerea lui Blaga la Universitatea din Cluj se dau ample
informații în studiul nostru Profesorul Lucian Blaga, în curs de apariție în „RJ.T.LP, (M.C.).
[Dactilografiat]
XCIX
$8
£uclan Biaga-
Sextil Pușcariu
Cluj, 26.XI.37
Dragă Lulule,
După scrisoarea mea de alaltăieri n-am deocamdată să-ți comunic nimic nou. Treci
și peste acest neplăcut incident, care poate fi bun și el la ceva.
îți scriu azi ca să te rog să-mi stai în ajutor pentru desfacerea Atlasului Linguistic
în străinătate. Greutățile împreunate cu devizele sînt atît de mari, încît nici un
librar din țară — și precum știi, nici nu prea avem librari iscusiți — nu vrea să ia
asupra sa inconvenientele împreunate cu trimiterea Atlasului la abonații din străi-
nătate. Sînt silit deci să-i găsesc un comisionar în străinătate. în Germania l-aș găsi
ușor, dar nu-mi folosește nimic, deoarece prețul Atlasului în străinătate l-am fixat
în franci elvețieni — care la noi au un curs foarte bun — pe cînd marca e atît de
scăzută încît aș pierde mult la schimb (căci comisionarul german socotește fran-
cul elv. cu 57 pfeningi = 23 lei, în loc de 41).
Am scris lui Jaberg să-mi găsească un librar elvețian care să primească comisionul
Atlasului. N-am nici un răspuns. Cum termenul se apropie (am promis abonaților
că Atlasul apare pînă la sfîrșitui anului) te rog să-mi stai și tu într-ajutor. Mai
bine ar fi să treci pe la Jaberg și să căutați împreună [cu cerneală:] (Schănzlistr. 57).
Librarului care ar primi reprezentanța pentru străinătate (Europa și America)
îi ofer — pentru rabatul acordat librarilor care au făcut abonamente și care e de
10 la sută pentru un abonament și de 15 la sută celor cu 2 sau mai mulți abonați
— un beneficiu de 10 la sută. Cum volumul costă 150 fr. elv., acest comision face
15 fr. elv. de volum sau 150 fr. elv. pentru opera completă (10 voi. în curs de 8 ani),
deci o sumă destul de atrăgătoare, considerînd că am pînă acum 65 de abonați în
străinătate. Din acești 15 fr. elv. de volum, aș vrea ca 10 să-i plătesc în bani gata,
iar 5 în exemplare de Atlas socotite acestea cu o reducere de 20 la sută (adică de
120 fr. elv. exemplarul). Dacă nu s-ar găsi un reprezentant în condițiile acestea, aș
accepta eventual și alte condiții.
Nu știu întrucît s-ar putea face trimiterea lăzilor cu volumele Atlasului pe adresa
Legației noastre — pentru cazul că librarul ar fi din Berna — ca să se simplifice for-
malitățile de vamă și întrucît librarul elvețian ar putea livra banii încasați tot la Legație.
Eu aș face pașii necesari la Banca Națională, ca să pot face apoi transferul în țară.
Iată o mulțime de chestiuni cu care cei ce are norocul să poată răspîndi o operă
rcmânească în străinătate, trebuie să se ocupe. Dacă mi-ai putea da o mînă de aju-
tor sau un sfat ți-aș fi foarte mulțumitor.
Cu veche prietenie
Sextil PUȘCARIU
[eu cerneală]
Tocmai am vorbit la telefon cu Cornelia. Mi-a părut bine să-i aud vocea după atîta
timp. Alătur și adresa primită de la decan, ca să vezi că n-a fost nici o altă cauză
pentru amînare decît stupida greșală de foi mă.
C
Cluj, 28.XI.37
Dragă Lulule,
îți scriu iar și te rog să mă ierți că vin din nou cu chestiunea Atlasului. Mi-a scris
Jaberg că și la el sînl atîtea restricții de devize, încît librarul lui, Franck A. S.,
nu vrea să ia reprezer anța Atlasului și nu crede că o va face alt librar elvețian,
nefiind aceștia prea organizați pentru comenzile de cărți în străinătate.
Atunci m-am gîndit că poate vei găsi o banca sigură, care să primească plățile de la
abonații străini, cărora li s-ar trimite de aici Atlasul cu factura, avînd ei să plă-
tească în fr. elv. la banca pe care le-aș indica-o și care m-ar anunța de fiecare
primire de bani. Dacă s-ar găsi o asemenea bancă, te rog spune-mi cît comision mi-ar
cere și care ar fi modalitatea ca să-mi trimeată banii la Cluj. Prin Banca Națională
(la care aș putea interveni în acest sens) ? Sau aș putea avea un depozit de fr. elv.
la acea bancă asupra căruia aș putea dispune cedînd unei bănci sau firme comer-
ciale de aici depozitul, pentru plăți în Elveția și încasînd aici contravaloarea în lei
pe cursul pieții?
Mă gîndesc și la posibilitatea ca Legația să primească plățile din străinătate și
să-mi trimită banii. Dar nu cred că ar face-o și în tot cazul n-ar mai face-o poate
după plecarea ta din Berna.
Aștept cu nerăbdare răspunsul tău.
Cu veche prietenie
Sextil PUȘCARIU
Cluj, 16.XII.37
Dragă Lulule,
Am fost ieri la Alexandru 134. Mi-a spus multe, după obiceiul lui. Cum văd, n-avem
să așteptăm prea mult de la el. Zicea că abia la 24.1 — cînd se adună la Palat
cavalerii ordinului Ferdinand — va avea ocazia să vorbească. Propunerea de a face
intervenția prin altă persoană (Vaier Pop 135) n-am acceptat-o. îi e teamă că, dacă
lorga va prinde de veste, are să caute să zădărnicească totul, mai ales că momen-
tan are trecere mare la guvern și lui Angelescu i-a fost totdeauna frică de el.
Astfel stînd lucrurile, îi voi scrie chiar azi lui Goangă, ca să publice vacanța, pentru
ca să nu ajungem în mai cu concursul. Dacă între timp se poate aranja altfel — cu
atît mai bine.
Toate cele bune!
Sextil PUȘCARIU
Cil
Cluj, 23.XII.37
Draoă Lulule,
Am v orbit ieri cu Goangă. E învoit. Zicea că la 1 ianuarie speră să poată vorbi
Regelui. Dacă nu, cere audiență. Imediat după vacanță va trebui să se întrunească
Consiliul Facultății ca să facem propunerea. L-am rugat pe D-l Roșea să pregăteas-
că el un raport despre opera ta filosofică. Bine ar fi să pot prezenta și eu un scurt
raport despre însemnătatea unei asemenea catedre pentru studenții din toate facul-
tățile. De aceea te rog să faci tu acest raport — căci îți poți da seama mai bine decît
mine asupra ceea ce va avea să fie catedra de filosof ia culturii — pe care să-l pot uti-
liza eu. Ar trebui să-l am pînă prin 5 ianuarie, ca să am vreme să mai adaug la el
cîte ceva. 138
Numai dacă nu s-ar ivi complicații cu guvernul actual!
Sărbători fericite!
Sextil PUȘCARIU
134 Alexandru Lapedatu, ministru, pe atunci, al Cultelor și Artelor (de la 9 iunie 1934) (M.CJ.
188 Vaier Pop (1892—1937), om politic ardelean, ministru în mai multe cabinete liberale (M.VJ.
138 Pînă la urmă raportul despre necesitatea unei catedre de filosofia culturii a fost făcut tot
de D. D. Roșea. Am publicat acest raport în „Vatra", nr. 6, 1987. Pușcăria a făcut raportul pentru
modificarea legii în favoarea membrilor Academiei (M.CJ.
100
Cili	Lucian Biagâ —
Sextil Pușcariu
[Data poștei: 21 mart. 38]
[Telegramă!
Lulu chemat unanim felicitări
Sextil PUȘCARIU
CIV
Cluj, 8.IV.38
[Carte poștală]
Să trăiești colege și la mai mare: decan și rector I
SEXTIL
CV
Cluj, 20.IV.38
[Carte poștală ilustrată]
Dragă Lulule,
în preajma plecării la Paris îți răspund în grabă la scrisoarea ta din 12.IV, că nu
e nevoie de nici o adresă de mulțumire către Universitate. Numirea ta a apărut
în „Monitor^. 137
Sper că Dorii s-a făcut bine și mai sper s-o văd la vară în Lisboa
Toate cele bune
SEXTIL
CVI
[Carte poștală Ilustrată]
Paris. 29.IV.38
Dragă Lulule,
Dacă ai fi cu noi n-am fi vorbit atît de tine. Te-am bîrfit și am căzut de acord
că nu există un om atît de puțin simpatic ca feciorul popii din Lancrăm.
S[extiU PUȘCARIU
Și totuși concluzia a contrazis premisele, căci așa stau lucrurile în această lume
de antinomii.
B. MUNTEANU 183
CVII
Cluj. 2.VII.38
Dragă Lulule,
îți făgăduisem pe jumătate că te voi vizita la Lisboa. Spre marele meu regret n-am
s-o pot face, căci nu mă mai duc nici la congresul de la Paris (24 iulie). Probabil
că am să mor fără să fi văzut Portugalia, despre care îmi scrii atît de încîntat.
Întîmplător m-am întilnit cu V. V. Tilea. L-am întrebat dacă vei sta în casa lui
Zicea că el e informat că la toamnă nu vei veni încă la Cluj, ci îți vei cere concediul
137 „Monitorul oficial", nr. 96, 22 aprilie 1937, p. 2120 (M.C.).
138 Basil Munteanu (1897 — 1972), critic și istoric literar, autor al unei reputate Panorama de la
literature roumaine; și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Paris (M.VJ.
101
De amiciția je ]a catedră. Desigur informația lui e falsă, căci episcopul Colan mi-a spus că iei
scris că vii. Așa să și faci, căci atunci cînd Facultatea te-a propus și eu și Lupa
am făcut declarația că părăsești cariera diplomatică și că vii la catedră în octomvre.
îți aduc aminte și de promisiunea ce mi-ai făcut-o anul trecut ca să faci o confe-
rință la Congresul F.O.R.-ului. Anul acesta îl vom ținea pe la mijlocul lui noiemvre
la Alba-Iulia, ca să accentuăm — cu ocazia celor două decenii de la Unire — indiso-
lubila legătură între neam și biserica ortodoxă. Vrem să-l încadrăm și pe Goga în
galeria marilor figuri ortodoxe din Ardeal. De aceea am hotărît să facem conferința
despre el. Nimeni nu va putea vorbi mai frumos despre Goga — poet, apostol, arde-
lean — de cum ai face-o tu, scoțînd în relief intima Iui legătură cu biserica la al cărui
[sic!] altar a slujit tatăl său și pentru care el a creat întîiul minister al Cultelor (pen-
tru care el găsise o legătură cu Artele). Scrie-mi, te rog, (la Bran), că vei face această
conferință.
La Paris, în mai, am stat de vorbă mult cu B. Munteanu 138. Acum am primit Istoria
literaturii lui, admirabilă înfățișare a scrisului nostru din cei 70 de ani din urmă.
<	Sărut mînuța Corneliei și d-șoarei Dorii
cu drag
$	Sextil PUȘCARIU
cvin
Bran, 21.VII 1.38
Dragă Lulule,
îți mulțumesc pentru bunele cuvinte trimise la 15 august. Din norocire pentru
noi — și din nefericire pentru cei atinși de el — accidentul de automobil (cu sfîrșit
letal) nu i s-a întîmplat fratelui, ci unui văr al Manoileștilor noștri.
Te așteptăm cu dor la Cluj. Mă bucur că ai găsit un aranjament care să-ți permită
să-ți începi cursurile și să le urmezi cîtva timp — pe care-1 dorim cît mai lung —
pentru ca studenții noștri să te aibă îndrumător. 139
în liniștea de la Bran lucrez acum la volumul I al unei mari lucrări de sinteză
asupra Limbci Române 14°, cu care aș vrea să-mi închei activitatea științifică.
Toate cele cuvenite Corneliei și D-șoarei Dorii.
Cu o strîngere de mină
Sextil PUȘCARIU
CIX
Bran, 29.VIII.38
Dragă Lulule,
F.O.R.-iștii ardeleni sînt dezolați că nu vrei să ții conferința festivă cu ocazia sărbă-
torilor din anul acesta (care vor fi mai impozante, căci serbăm 5 ani de la întemeierea
societății). Avem de gînd să facem adunarea în preajma lui 1 deccmvre (sînt 20 de
ani de la Unire) la Alba-Iulia, orașul unde la 1700 s-a făcut Uniația. Toate vorbirile
vor fi un apel la ruperea peceților și reintegrarea românilor în ortodoxie.
189 Lucian Blaga a ținut, la 17 nov. 1938. lecția inaugurală Despre plenitudinea istoricii (publicată
în „Glnd românesc“NV I, 1939, nr. 1 — 6, iunie, pp. 3—15), continuîndu-și apoi cursul pînă la 1 dec.
1938, cînd s-a înapoiat la Lisabona. Pînă la 1 aprilie 1939, cînd revine definitiv la catedră, a fost
suplinit de D. D. Roșea (M.C.).
140 Intitulată Limba românii, lucrarea a fost concepută în 4 volume. Au fost însă realizate primele
două Privire generală 1940 (ed. a Il-a: 1976) și II Rostirea, 1959 (M.V.).
Tu, ca teolog și ca filosof, care te-ai ocupat cu aceste chestiuni și consideri orto- sextil pușcariu
doxia strîns legată de firea noastră, ca popor, ai putea face o conferință strălucită,
înălțată pe un plan înalt filosofic. Te rog gîndește-te bine la acest lucru și scrie-mi
cît mai repede că primești.
Am impresia că nu te poți deroba de la această sarcină, cînd toată lumea arde-
leană te așteaptă și dincolo de catedră.
Pomenirea lui Goga o vom face în vorbirea președențială și în raportul general.
Scrie-mi tot la Bran, unde stau și luna septemvre.
Cu toată dragostea
Sextil PUȘCARIU
cx
Dragă Lulule,
Primesc de la Motru telegrama alăturată 141. Cum eu nu ies încă din casă, te rog
pe tine să te duci la Ciucea (Lupaș e plecat în Germania, Dragomir la București).
Desigur că și d-na Goga s-ar bucura să vadă Academia reprezentată prin tine.
Te rog dă-mi un telefon (180) cum te întorci la hotel, ca să știu dacă pleci și pentru
cazul că n-ai putea pleca să-i dau un telefon lui Ghibu. 142
Toate cele bune!
Sextil PUȘCARIU
(Text îngrijit și note de Magdalena VULPE și Mircea CENUȘĂ)
141 Rînd urile sînt scrise pe eerso-ui următoarei telegrame:
«Sextil Pușcariu
Cluj, Elisabeta 23
Rugăm rcprezentați Academia la parastasul regretatului Goga Ia Ciucea. în caz de împiedeca-
re rugați alt domn coleg.
Președinte
C. RĂDULESCU-MOTRU
(M.V.)
Blaga va participa, la 7 mai 1939, la comemorarea lui Goga de la Ciucea (M.C.).
Lucian BLAGA-
Domnița GHERGHINESCU-VANIA
Dialog
epistolar
[IV]
JUBILAȚIA'ȘI TRISTEȚEA SÎNT CEI DOI
poli întreg care' pendulează poezia metafizică a
lui Lucian BlagaAAmîndouă aceste stări funda-
mentale smtjdeterminale de un factor decisiv,
de prezența sau absența « luminii », înțeleasă
ca substanță absolută a lumii.
Contemplarea luminii, întruchipată în natură
și iubire, e resimțită de poet ca participare la
existența universului, în timp ce absența ei
echivalează cu un gol vital, cu « boala», cu
« rana».
Prima etapă a poeziei erotice blagiene, ilus-
trată de Poemele luminii și parțial de Pașii
profetului, e “ legată de momentul iubirii sale
pentru Cornelia Brediceanu (1916—1919), consi-
derat de poet a fi fost un fel de a doua naștere.
Iubirea este în aceste poezii o imensă flacără,
« marele foc» în care poetul se mistuie, salvîn-
du-se de o melancolie congenitală. Atît pe plan
existențial cit și pe plan artistic erosul e resim-
țit, deci, ca o potențare a vitalității, ca o împăr-
tășire din substanța originară a lumii.
A doua etapă a eroticii blagiene, cea din
Nebănuilele trepte (1943), volum la care trimite
constant ( corespondența cu Domnița Gherghi-
nescu-Vania, e una a maturității existențiale
și creatoare. în ea iubirea apare ca o salvare de
uzura timpului, de «marea trecere»: « Nu
vreau să apun / Ferește-mă tu, să nu-mi găsesc
prea grabnic împlinirea, / să nu mor mai înainte
de-a murii. (Cuvinte către fata necunoscută din
poartă).
Blaga a avut dintotdeauna un acut senti-
ment al fragilității lumii, poezia lui dintre Pașii
profetului (1921) și Nebănuitele trepte (1943)
excelînd în exprimarea disperării ființei care
nu-și mai simte înrădăcinarea organică în lume.
Bîntuit acum de spaima extincției, poetul vede
în continuare erosul ca pe o exaltare vitalistă,
și în plus ca pe o salvare de îmbătrînire și
moarte: «Și azi, dintr-odată, neașteptat, acest
răsărit. / Ce cintec nemăsurat / / Ca unui orb
vindecat / lume a-n lumină mi s-a lărgit » (Schim-
barea zodiei).
Iubirea e putere cosmică, « ardere» (vezi
poezia cu același titlu), adică topire în marele
tot. în acest cadru, femeii iubite i se închină
laude, imnuri, căci ea este o întrupare absolută
a lumii, este « ființa», « pumn de lumină»
(Ardere), « văpaie» ce incendiază iarba prin
care trece (Domnițele), zeiță, consubstanțială
cu natura, identifieîndu-se cu vegetația exu-
berantă (Dumbrava roșie). Fiind de natură
divină, ea este misterioasă, ermetică, e numită
Duna, este una din minunile « corolei de minuni
a lumii », cea mai frumoasă dintre ele (« mi-
nune », « sălbateca mea minune», « pustie-
toarea minune»).
Superioară prin condiția ei ontologică, femeia
zeiță e adorată de poet care, împărtășindu-se
din lumina ei, o contemplă ca de pe treptele
unui templu: «Ieși zeiță din sandale / Vrerea
e-a Măriei Tale» (Dumbrava roșie).
Aici se poate stabili o netă disociere de poezia
de dragoste a lui Eminescu, mai ales cea din
ultima perioadă dă creație, în care poetul păs-
trează permanent conștiința superiorității sale
față de ființa iubită. în momentele lui de
misoginie, Eminescu nu vedea în iubire decît
porunca geniului speciei, iar în cuplul amoros
unealta oarbă a acestuia.
La Lucian Blaga, statutul metafizic al femeii
explică atît caracterul cast, de mare puritate
al erosului, cît și trăirea iubirii ca extaz și
resimțirea pierderii ei ca o pustiire a firii, prin
înstrăinarea de absolut. 1
104
Lucian Blaga —
D.Gherghinescu
Vania
Simona CIOCULESCU
1 A se vedea, spre o mai bună edificare, întregul
capitol intitulat Iubirea din excelenta analiză a lui
G. Gană, Opera literară a lui Lucian Blaga, Ed. „Mi-
nerva", București, 1976.
«inima mi-ar fi lungit cărarea pînă ia Sibiu»
ixn
Moroieni
3 noembrie 1942
Dragă Lucian,
M-am întors ieri, de la Brașov, unde am stat cinci zile întregi. Inima mi-ar fi lungit
cărarea pînă la Sibiu. Dar nu s-a putut. (Inima a vrut, cauciucurile automobilelor
prietene, nu!)
Am sperat însă, pînă în ultimul ceas, că o să pot bate la ușa voastră, prin sur-
priză.
Acum mă simt, aici, și mai singură și mai părăsită.
E un noroc totuși că D-na L. a plecat.
Fără ea îmi fac mai Line filmele consolatoare.
Sunt fericită că a ieșit frumos Cruciada, la Timișoara. Dar eu cred, ca și Basil Mun-
teanu, că actorii români, pentru teatrul tău, nu s-au copt încă.
Cine e de vină dacă te- ai grăbit ?. . .
Aș vrea să ții conferința despre Gandhi, la Brașov, mai curînd. Eu aș veni special.
Nu trebuie s-o amîni pînă în februarie, cînd o să cobor eu de aici, definitiv. (Altfel
nu se poate.)
Aranjează tu o dată care să-ți convină și cheamă-mă. Eu vin.
Nu vrei să dai ceva lui Vania pentru „Tribuna culturală"? Ar putea face o pagină
specială și în forma asta nouă (și înțeleaptă . ..) poți iscăli ceva acolo fără jenă.
La Brașov este un grup de băieți care te cer cu orice ocazie.
Gîndește-te și spune-mi.
Eu sunt aici, toamna, cum am fost astă vară.	D,
105
pc amiciția. Drăguță vorba lui Dorii cu «rasa». (Pe tema asta familia Blaga văd că face variații
umoristice foarte reușite...)
Spune-i că o doresc sănătoasă... parasănătoasă și că o sărut.
La fel pe Cornelia Doamna.
D.
Ce adresă arc Bcdițeanu la București?
UZ
LXIII
4.XI.1942
Domniță
am încercat într-una din zile să-ți telefonez, dar la preaviz mi s-a răspuns: Doamna
nu este la domiciliu. M-aș fi bucurat să-ți aud glasul în acest început de Noemvrie
♦ (care-și are și el « poezia » sa în noul volumaș). C. găsește că Dumbrava roșie e foarte
frumoasă, ca și celelalte multe poezii scrise pentru cineva. Și a adăugat: « ...orice,
cu o singură condiție: poeziile să fie frumoase!» — Nu e splendidă această ființă?
Acu sunt-în așteptarea „R.F.BF cu cele ce apar. Tremur de teama greșelilor de
tipar!
Ai cerut să-ți trimit cărți ele citit pentru singurătatea ta. Aici cartea franceză e
aproape inexistentă. Ți-am găsit una, pe care am luat-o numai așa după titlu și
caro titlu ținea loc de-o declarație. Dacă ai citi nemțește — cîte n-aș găsi!!! Dar
așa — zău Domniță, e timpul suprem să te inițiezi în graiul pe care l-a vorbit su-
prema Uta! Zău curat Iui D-zeu!
La voi ierburile trebuie să fie pline de brumă (vezi: scriind «ierburi » n-am greșit.
Inconștientul, cutia dracului).
Mîine începe cursul.
Vacanța cea mai frumoasă a vieții a luat sfîrșit.
Dorii e mai bine, dar « gălbinarea » mai stăruie:
« F runzuliță ram de laur
Ană umbra mea de aur»™
Așa-i spun ziua întreagă. Și ea rîde —
numai ochi și gură.
Pe unde mi-ai umblat, Domniță, cînd
am încercat să-ți vorbesc ?
r	L.
, V	[148112 —B.A.R.]
OS y;
A % v	Sfinții Arhangheli
A F '	a ,	«	Mihail și Gavril;
'	[8 nov.] 1942
Dragă Lucian,
dW.	f	'	Adăstam, credincioasă, în turnul acelei
-'	<	cetăți, cînd mi-a bătut soarta în poartă.
A" .	(Nu căta că telefonul tău nu m-a găsit.
Dacă ai vestitori atît de siguri — Doamne,
74 Versuri din poezia Fetița mea își vede țarat
care va intra în Nebănuitele trepte.
ce repede a răspuns inima! — de ce să
mai spui «allo»?) Eram Ia Brașov,
Lucian, tot la Brașov...
Seara, ajungeam prin ceață, pînă la
Sibiu. Ce, n-ai simțit? Dispare orice
distanță cînd se aprinde steaua năzdră-
vană. Cind o aprinzi tu.
D.
Iar sunt geloasă pe Dorii. Ea are « găl-
bioare » și i-ai făcut o poezie de aur. Dar
mie, cînd am avut pojar, de ce nu mi-ai
făcut o poezie, de leac, de foc. . . ?
10 III 863 — M.L.R.]
LXV
,caJi£
11. XI.1912
Domniță,
de abia astăzi îmi sosi „R.F.R." cu Uta
și celelalte. 75 N-am. îndrăznit să le citesc
de teama să nu găsesc greșeli de tipar.
Dar sper să fie — fără.
Că ai fost la Brfașov] și nu ai dat nici
un semn — e profund regretabil, căci toc-
mai atunci aș fi putut să mă reped și eu
să mă conving ce progrese face sănătatea
minunatei tale ființe.
Dar planul de a ține conferința la
Brfașov] e pe picioare. Aștept numai mo-
mentul și răgazul. în curînd va trebui
u	1




să plec pentru două zile la Turda (recru-
tare ! — Ce tînăr sunt!!). Iar în 5—6 decfembrie] țin o conferință la Buc[ureștiJ.
în legătură cu această conferință am să te informez mai precis peste cîteva zile.
Doamne sfinte, ceresc părinte, nu știu ce oxigen e în aer că am o ardere teribilă.
Dorii începe să-și trădeze rasa galbenă, dar e grozav de slăbită. Și ne iubim cumplit.
Alte chestii:
Nu-ți trimit „R.F.R" deoarece sunt sigur că ai primit-o de la Vania, căci și el
are în numărul de față cîteva poezii frumoase. 70
Cît privește articolul pentru „Tribuna literară" — rog puțintică răbdare. De îndată
ce voi avea ceva potrivit, se va face.
Planul revistei de filosofie prinde contururi (^Sae calam" ).
Mă întreb totdeauna: ce faci tu ?
Treci tot așa de adesea la casa Colettei ? Al cărei puișor sunt sigur că a început să
miște.
75 E vorba de nr. 11/1942 al „Revistei Fundațiilor Regale“ în care au apărut poeziile Domnițele,
îndemn de poveste și Veste.
78 Gherghinescu-Vania are în același număr al „R.F.R.“ tripticul poetic intitulat Țara basmelor
format din: Drumul întoarcerii, Ripe cu prigorii, Vis,
107
De amiciția Pentru Dumbrava roșie am făcut și un noiembrie foarte ploios, dar foarte « cintec ».
Dorii mă tot roagă să-l recit. Merge de minune cu ploaia de afară. Aș vrea să ți-1 spun
și ție, așa cum ți l-am spus peste multe zări, cînd l-am scris.
Ce rău îmi pare că nu m-ai chemat în Crișan 16. îmi’închipui că ați încălzit și Uta
s-a bucurat. Sorin mi-a adus ceva din aerul Brașovului, care aer se așezase pe livezi
în ziua cînd ai trecut pe acolo.
Ce este însă acea cetate fără tine și fără copilăria mea ?
L.
Adresa lui Corneliu Bedițeanu
Buc[urești] str. Orbescu (suficient)
[148413 — B.A.R.]
LXVI
<1^
9 H
21.XI.942
Domniță,
ai primit „R.F.R"?
Mi se spune că au apărut și „Preocupările literare" — dar mie încă nu mi-au sosit.
Ce mai faci, Domniță?
E frig tare pe la voi ?
Dacă nu te-aș ști cu ferestrele deschise — nu te-aș întreba, dar știu că așa e obi-
ceiul prin sanatorii, și mă cuprinde jalea. Pe tine nu te pot imagina decît în adă-
posturi calde. Lucrezi ? Gîndești ?
Eu — foarte ocupat. Aproape că nu știu cum să mă adun.
Iar situația intercontinentală îmi produce coșmare. Nu știu dacă voi mai scăpa
de această grijă. Tu ești fericită — căci n-o ai. Cel puțin așa mi-ai spus cîndva.
Dorii se plimbă deja prin cameră. Se oprește de multe ori la urechea mea și-mi
face declarații.
Are ea un cuvînt al ei « ucităt » (citește-1 invers).
Deunăzi a citit o povestire de-a lui Sadoveanu unde el descrie un ceai dat de niște
greci, cu fel de fel de prăjituri. C. a întrebat-o dacă i-a plăcut povestirea. Dorii a spus:
da, foarte mult, dar nu mi-a plăcut că stăruia prea mult asupra prăjiturilor — C. a
replicat: « bine dragă, eu găsesc că tocmai
partea asta e foarte reușită, mie mi s-ci
făcut o poftă! »
« — Tocmai de aceea nu mi-a plăcut
zice Dorii, că și mie mi s-a făcut o poftă
extraordinară, și nu e voie să mănînc! »
Despre tine vorbim în fiecare zi. Ești
oarecum prezentă. Circuli prin camere. De
multe ori îți simt obrazul în aer.
L.
[148414 — B .A.R.]
LXVII
30.XI.942
Domniță,
am fost la Turda vreo 4 zile în chestia
despre care îți scriam. M-au întrebat ce
și cum. Am tras o glumă: «Eu cred că
nici un poet nu are inima în ordine, și nici
33 -« ■ W-
c*„
un filosof nu are capul în ordine. Eu sunt și poet și filosof. Vă las să cumpăniți. >>
Și au cumpănit bine.
Mă îngrijisem firește, cu o zi înainte, să le țin conferința pe care am ținut-o și la
Moroieni. 77
Sîmbătă, în 5 decfembrie] sunt la București, unde vorbesc la ora 5 despre spiritua-
litatea românească (adică: despre viitorul filosofiei românești). La Ateneu. Se vor
citi și poezii de ale mele. 78 Și închipuie-ți, Domniță, aseară la Radio s-a anunțat
că la aceeași șezătoare T. Argh[ezi] va citi din opera sa. Pentru mine e o extraordi-
nară măgulire. Cum se face? Nu-i așa că ai vrea să fii de față? Tu — care ai reali-
zat această «întîlnire ». Prezența ta în evenimentele culturale — e evidentă.
Poeziile ce ți le-am anunțat au apărut în ^Preocupări literare^ dar nu mi-au sosit,
în curînd vor apare și cele mai frumoase în „R.F.R“
Capul mi-1 simt dormind în Dumbrava roșie —
L.
[148415 — B.A.R.]
LXVIII
11.XI1.1942
Moroieni
Dragă Lucian,
O tăcere lunga, asta a mea, o tăcere de o mirare, ai spune tu, care mă cunoști atît
de comunicativă (cu toată lumea și în deosebi cu tine).
Vania ți-a spus, cred, că, în ultima vreme, am avut o serie de surprize neplăcute,
care, oricît ar fi capul de înțelept, fac inimii un prost serviciu.
Să-ți povestesc cum [se] face. Cu un pas puteam trece dincolo, în Arcadia. E o gim-
nastică terapeutică salvatoare. Ce des mă salvează pe mine domeniul ferice!
Se spune că ai avut succes frumos la șezătoarea „Vremea“. Nu mă pot consola
de absența lui T. Arghezi.
Organizatorii ăia... vremelnici sunt de neiertat. Și mustățile lui Stamatiad ar
trebui rase odată.
Ai avut măcar gîndul ăl bun să-i faci lui T.A. o vizită sus, pe deal? Tare m-aș
bucura să vă fi întîlnit cel puțin așa.
Ardere e frumoasă și purificată pînă la sublim. Ai făcut unele inversiuni, de versuri
și cuvinte, uluitor de fericite. Mare meșter!
Și ce frumos citi « Ființă tu » în loc de personificarea pe care o știam. Nu mai
vorbesc de puterea semnelor de întrebare, răsturnate ca în limba vrăjitorilor.
Citesc Ardere și simt cum mă vindec (Are dreptate ilustrul tău critic: Cornelia
Doamna).
Seara mă duc la pictorul Gâscă 79, grav bolnav, unde întîlnesc pe un tînăr filosof
(22 ani) A. Husar. Le fac tratament cu Lucian Blaga, ediție definitivă. Știi că citesc
10$
Lucian Blaga —
I). Gherghinescu-
Vania
77 A ținut la Turda, la 27 noiembrie, conferința Cum am cunoscut pe Gandhi.
78 La 5 decembrie Blaga a ținut la Ateneul Român, în cadrul șezătorii organizate de revista „Vre-
mea11, conferința Spiritualitatea, românească. La propunerea lui s-au recitat poeziile: întoarcere, Sep-
tembrie, Biblica, Asfințit marin, Cintăreți bolnavi. La aceeași întrunire urmau să mai citească din
operele lor T. Arghezi, Ion Minulescu, Al. A. Philippide și Al. Th. Stamatiad. Conferința s-a bucurat
de o afluență de public neobișnuită. Din păcate, T. Arghezi și-a decomandat în ultimul moment
participarea, invocînd ca motiv prezența în program a lui Al. Th. Stamatiad.
79 Eugen Gâscă, pictor ardelean, născut la Grindeni (Mureș) în 1908, aparține generației de artiști
care s-a afirmat după 1918. La sanatoriul de la Moroieni, unde s-a internat în 1942, va rămîne timp
de 3 ani și va suporta grele intervenții chirurgicale. Prin intermediul soților Gherghinescu se va
apropia de Lucian Blaga (pe care-1 cunoscuse mai înainte la Cluj, în casa lui I. Chinezu), care-1
va impulsiona să iasă din imperiul durerii și desnădejdii și să se reapuce să deseneze. E. Gâscă a
pictat în 1977 un expresiv portret al lui L. Blaga.
frumos (și cu pauzele prescrise de tine
sunt și mai convingătoare).
Ardere însă i-a . . .topit de tot pe noii
tăi admiratori.
Ei zic că e « cea mai definitivă ». Vezi!
Dar articolul lui Dragoș’Protopopescu ?
E prima oară cînd îmi place cum scrie
cineva despre tine. îmi place mult. 80
Ăsta, da, se apropie ( « cu tămîie galbenă
și cu stive de grîu mîndru-n palmă, cum
se cuvine »).
Mi-a scris Bedițeanu și-mi face decla-
rații că. . . te iubește. Ce de-a rivali! Uff!
E tare frumos acum, aici.
Soare și cald ca primăvara și zăpada
violetă, la ceasul cînd « umbra mărește
poveștile ».
Eu mă gîndesc la vara care trecu.
D.
îmbrățișări calde Corneliei Doamna și o sărutare dulce lui Dorii.
[10 H 156 — M.L.R.]
LXIX
12 dec. 1942
Domniță,
despre întîlnirea mea cu Vania la București ai aflat desigur de la el. Am stat acolo
numai patru zile, avînd o mulțime de lucruri de aranjat pe la diverse ministere.
Ți-a adus Vania poeziile din „R.F.Ri ?8i Și pe cele din „Preocupări? L-am rugat
cu tot dinadinsul să le ia. Șerban Cioculescu mi-a citit cu voce tare, la „Nestor“,
— Ardere care i-a plăcut grozav. Zicea că e hieratică și interioară.
De la tine nu mai am nici un rmd chiar de patru săptamîni.
« Au ești bolnăoioară
drăguță mioară,
au versul meu nu-ți place ? »
Nu știu ce se petrece cu tine.
între 27 dec[embrie] și anul nou aș vrea să țin la Brașov două conferințe. Una
pentru „Claviaturi. și a doua pentru viitoarea revistă de filosofie „Saeculum^. Firește
că Domnița spiritului românesc ar trebui să fie de față. Altfel mi-ar amuți glasul.
îi voi scrie și lui Vania să facă pregătirile necesare în vederea conferințelor. Dar
numai dacă ești de acord.
Sper că P. de Schumann nu te-a pus sub interdicție cum amenința în una din recen-
tele sale «povestiri». Vezi la ce gînduri cad, dacă taci?
L.
[148410:—
80 Articolul lui Dragoș Protopopescu Teatrul lui Lucian Blaga, apărut în „Gindirea^, nr. 9/1942,
face elogiul dramaturgiei blagiene pentru noutatea ei ca dramă « a transfigurării», situînd-o în
context literar european (Maeterlinck, Glandei, Yeats, Craig, Freud, Lawrance).
81 E vorba de poeziile: Monolog, Ardere, Sud, Epitaf, apărute în nr. 12/1942 al „R.F.RE.
LXX
14 dec. 1942
Scutnpe Vania,
aș fi foarte dispus să vin la Brașov intre 27 decfembrie] și anul nou, atît pentru
a vă vedea, pe Domnița spiritului românesc și pe tine, cit și pentru a ține două
conferințe (în 28 și 29 sau 30).
Chestiunea o cumpănesc așa:
O conferință o țin pentru viitoarea revistă „Saeculum“, iar a doua pentru „Clavia-
turi!'1,. Aș vrea să fie ambele cu «intrare » (adică cu taxă benevolă).
Te rog să faci pregătirile necesare.
Pentru „Saeculum“ țin o conferință, al cărei subiect nu trebuie anunțat (subiect
rezervat), dar îți spun că voi vorbi despre Șaguna.
Pentru „Claviaturi" subiectul îl anunți: Cum am cunoscut pe Mahatma Gandhi.
Beneficiul va merge pe seama revistelor în chestiune. Sau ești de părere să pună
prețuri de intrare ?
Cred că ar merge și cu prețuri, căci ai văzut ce-a fost la București. Las însă să
hotărăști tu.
Cum ai găsit pe Domnița? Te întreb pe tine căci se pare că ea m-a cam dat
uitării.
Te îmbrățișez cu toată dragostea
LUCIAN
[148470 - B.A.R.]
LXXI
21 dec. 1942
Dragă Lucian,
E drept că în ultima vreme ți-am scris mai rar. Dar ți-am scris. îți spuneam chiar?
ultima oară, că nu-s bolnăvioară, că poezia ta îmi place.
Să nu fi primit tu... arderea mea? Mi-ar părea nespus de rău. Fiindcă vreau să
știi, întotdeauna, cum și cît mă gîndesc la tine.
Atunci să repet? Despre „R.F.R.", despre șezătoarea „Vremea" despre „Preocu-
pări" ? (pe care, la data cînd ți-am scris, nu le primisem).
Sf intui Gheorghe bătrin a avut cel mai mult succes de mase (auditorii mei: pictorul,
filosoful și dascălul de latină). Gâscă spune că l-ar zugrăvi cu sprîncenele pîrlite, dar
i-e frică să nu se. .. ardă el. Focul tău face ravagii. Păzește-1 bine. Prevăd o invazie
de mici promethei.
Despre toate cîte mai sînt de spus, vom vorbi iar, curînd, cînd ne-om întîlni. După
8 ianuarie cred. Mi se pare că nu e potrivit că-ți ții conferințele între 27 dec. —1 ian.
Oamenii încă n-au făcut digestia după ospețele creștinești și sunt în febra, tot de la
stomac, a anului nou. Așa încît spiritul se cade să fie rezervat. La sfîrșit, chibzuie
și hotărăște. (Poate vorbești și cu Vania despre asta.)
Aici e primăvară. Arde soarele de foc, iarba, grînele se coc... Azi dimineață am
găsit, în Dumbrava roșie, două păpădii înflorite. E adevărat.
Colette și Tilu i duc să combată, de sărbători, la Timișoara.
Eu, probabil, o i mă mut din patul de aici, în cel de la Brașov. Cîteva zile
numai.
Concertul tău... le Brahms îmi face, seara, o stare de spirit foarte albastră.
Pot să-ți spun c mi-e dor de tine?
D.
110
Lucian Blaga—
D. Gherghinescu-
Vania
iii
De amiciția
Vorbește-le, Corneliei Doamnei și lui Dorii, despre mine.
De la tine sunt cărțile frumoase, franțuzești, pe care le-am primit ici? Cinci. îți
mulțumesc foarte mult.
10 II 154 — M.L.R.
LXXII
24.XII.1942
Domniță,
mi-’a telefonat deunăzi Vania că va trebui să amînăm conferințele de la Brașov,
deoarece în vacanță sunt lipsă și liceenii și studenții. Le vom ține, dacă nu intervine
altceva, pe la 17—20 ianfuarie].
Am fost foarte amărît de vreo 10 zile, deoarece Dorii iarăși s-a îmbolnăvit cu febră
mare. A făcut gripă cu angină. Acu e Cornelia la pat. Eu mă țin încă pe picioare
consumînd din greu prontosile (pînă devin prontosaur).
Și închipuie-ți: Dorii a citit Cărarea pierdută. Și i-a plăcut grozav. Te socotește
exclusivă autoare, și cred că nu greșește.
Nu prea înțeleg năcazurile ce ți-au dat tăceri așa de lungi. Poate cineva să-ți facă
năcazuri — Ție ?
Aș vrea să-ți mai spun că poezia Arderii a zăpăcit cumplit pe tinerii din părțile
acestea. Bănuiesc că e mult comentată.
Ai primit niște cărți franțuzești de la „Hachette“ — [București]? Ți le-am trimis
cînd eram acolo, dar nu știu dacă au fost expediate. N-am găsit altceva. Și nu voiam
să-ți trimit lucruri pe care eventual le-ai citit. Am ales așa ce credeam.
Sper că ți-a sosit de sărbători și noua carte. E cam de specialitate și poate că puțin
cam grea pentru geniul tău orientat în alte direcții. Dar face parte din marele
întreg. 82
Domniță — mă despart cu părere de rău de anul care a fost. Și-urez spiritului româ-
nesc ca noul an să-ți aducă deplina splendida sănătate, pe care o porți în suflet, dacă
încă nu chiar de tot în trupșor.
L
[148417 — B.A.R.]
[Va urma]
82 Noua carte de specialitate e Știință și creație, apărută în decembrie 1942 la Sibiu.
LABORATOR DE CREAȚIE
Mircea ELIADE
Zborul ca simbol
al transcendenței
ULTIMA PARTE A CAPITOLULUI CONSA-
crat Cerului prezintă numeroase idei esențiale
din opera științifică a lui Mircea Eliade: simbo-
lismul cosmologic al centrului, casa, orașul,
templul ca «imagine a lumii », axis mundi,
miturile, riturile și simbolismul ascensiunii,
moartea ca transcendere.
Toate aceste aspecte vor fi regăsite — mai
succint sau mai amplu — și în: Cosmologie și al-
chimie babiloniana. Insula lui Euthanasius, Yoga,
Mitul eternei reîntoarceri, Șamanismul, Ocultisme,
vrăjitorie și mode culturale, Istoria credințelor
și ideilor religioase, Spargerea acoperișului casei.
Așa cum am demonstrat și altă dată, ideile
lui Eliade există in nuce în eseurile și cărțile
publicate în România celui de-al patrulea dece-
niu. Cercetările sale au ajuns la concluzia că
în Orientul apropiat, India veche și Iran existau
concepții similare asupra simbolismului cosmo-
logic al locuinței și orașului sacru. zLtu cosmică
avea o importanță primordială în gîndirea mitică
și simbolică a popoarelor primitive, fiind repre-
zentate prin munte, stîlp sau arbore. «Orașul
sacru care cuprinde templul între zidurile sale
crenelate devine și el un centru, vîrful muntelui
cosmic (adică de fapt al Lumii). Locuitorii săi sînt
identificați magic cu stă pinii divini ai „centru-
Iui“, cu zeii, Astfel se întîmplă în anumite orașe
indiene ș£foarte multe cetăți orientale»1.
în Asia și Creta coloanele templului repre-
zentau simbolul axei lumii. Aria de răspîndire
a acestor credințe e mult mai vastă, incluzînd
și teritoriul țării noastre. în primub volumj din
1 Mircea Eliade, Cosmologie și alchimie babiloniană
Editura „Vremea", 1937, p. 31.
Istoria credințelor și ideilor religioase, autorul
se referă la o descoperire arheologică de la
Căscioarele, la 60 de kilometri sud de București;
« o coloană de doi metri și alta mai mică indică
un cult al shî'pului sacru, simbol al lui axis
mundi»2.
Simbolismul marilor construcții arhitectonice
din antichitate s-a aflat în atenua savanților
Paul Mus și Ananda Cocmaiv.swamy. Primul
din ei, ocupmdu-se du templul budist din msula
Java, demonstrează ime-tm erudit tratat cum
lăcașul de cult e în ac tuși timp o reprezentare
simbolică a Universului3. Bel de-al doilea,
într-o lucrare apărută în 1935 devenită clasică
(Elemente ele iconografie budistă) mată poli-
valența simbolică a construcțiilor din India,
monument funerar și ccsnugcmu. Studiul des-
pre Barabudur al lui Mircea Eliade apărut
nițial în „Ilevisla Fundațiilor ilegale^ (septem-
brie 1937) si reprodus ulterior în volumul
Insula lui Eutbanatius. valorifică în mod creator
2 Istoria credințelor și ideilor religioase. Trnducere
de Cezar Baltag, Editura știicprică și Eneiduptdică,
1981, p. 51.
3 Vezi Paul Mus, BaraLudur. Fsquisse d'vne lâsioire
du buddhisme fonde sur la criligue archeologigue des
textes.
iiâ
cercetările lui Paul Mua si Coomaraswamy.
ue creație	*
« Arhitectura mistică asiatică, orice religie ar
servi, construiește necontenit muntele cosmic
pe care îl urcă credinciosul, pe de o parte pentru
a-și asimila „sacrali lalea" locului, treptele
extazului, reprezentată iconografic (cala Bara-
budur), pe de altă parte, pentru, a ajunge în
vîrf, adică în „centru" unde trecerea spre
nivelurile transcendente este „făcută posibilă*'
(templele sînt porți spre ceruri)»4. în 1949,
într-una din lucrările sale de bază, Eliade își re-
zuma cercetările, pe puncte, arătînd că simbo-
lismul arhitectonic poate fi formulat astfel:
« a) Muntele sacru — unde se întîlnește Cen-
trul cu Pămîntul — se găsește în Centrul Lumii.
b)	Orice templu sau palat — și prin exten-
siune orice oraș sacru sau reședință regală este
un „munte sacru", devenind astfel un Centru.
c)	Fiind o Axis Mundi, cetatea sau templul
sacru sînt considerate ca punct de înlîhnre
între Cer, Pămînt, și Infera»5.
Miturile și legendele euro-asialice legale de
deschiderea acoperișului casei (numit poarta
sau central cerului), le găsim prezentate pe
larg în ultimul volum antum al lui Mierea
Eliade: Spargerea acoperișului casei.
Vocabularul misticii indiene a păstrai omolo-
garea .om — casă și asimilarea craniului cu acope-
rișul sau cupola. Depășirea condiției umane e
exprimată prin «ruperea» acoperișului și zbor:
« în cea mai mare parte a ideologiilor arhaice
imaginea „zborului14 semnifică accesul la un fel
de-a fi supraomenesc (Zeu, magician, spirit)»6.
Autorul Tratatului se ocupase pe larg, în cîtcva
sute de pagini, de unii din acești« magicieni»
care aveau «contact» cu cerul. în 1951 apăruse
monografia consacrată Șamanismului și tehnicii
arhaice a extazului, «lung, Bachelard și alți
numeroși orienlalișli, filosofi și oameni de cul-
tură au fost entuziasmați de bogăția faptică
și de magistrala interpretare, pentru prima
oară, a acestui fenomen, din perspectiva isto-
riei religiilor, servindu-se de cercetările oferite
de psihologie și etnologie. Nu este cazul să
prezentăm în rîndurile de față acest funda-
mental tratat, netradus încă, din păcate, în
limba română. Vom reține numai că șamanis-
mul, atestat încă din paleolitic, era larg răs-
pîndit pe toată suprafața globului încă la
începutul secolului trecut.
Jurnalul lui Eliade, referindu-se la opera lui
Brâncuși, face adeseori referiri la Coloana infi-
nită de la Tîrgu Jiu, pe care o aseamănă cu
axis mundi. «Ea este Cerul — spunea Brân-
cuși. Ea este deci o Axis Mundi, un slîlp
cosmic. Ceea ce aș vrea să știu este cum a ajuns
să redescopere această concepție megalitică,
dispărută din Balcani de mai bine de două
mii de ani, care nu supraviețuiește decît în
folclorul religios»7. Modelul Coloanei infini-
tului este prezent în arta populară românească,
în stîlpii de lemn care sprijină și înfrumuse-
ează casele țărănești. în august 1970, vizitînd
în Norvegia Folk Museum, Eliade notează:
«Fascinația cu care privesc aceste nobile,
vetuste creații ale civilizației lemnului, e provo-
cată de altfel de semne. în primul rînd de
imaginea pe care o regăsesc la toate unghiurile
locuințelor, acolo unde se întîlnesc și se între-
taie bîrnele: e desenul din care avea să ia ființă
Coloana infinită, imaginea pe care Brâncuși a
văzut-o desigur în Oltenia copilăriei sale, la
casele de lemn, și nu numai acolo (căci seria de
blocuri romboidale se regăsește bunăoară în
structura „stîlpului casei"). O imagine pe care
la un moment dat amintirea a abandonat-o
imaginației, eliberînd-o astfel de matricea ei
concretă, îngăduindu-i să dobîndească funcția
primordială de stîlp al Cerului, de axis mundi.
O imagine banală din repertoriul civilizației
lemnului, așa cum sînt nenumărate altele,
zăcînd inerte, ca într-un somn folcloric, atîtea
mii de ani, pînă ce a fost „trezită", „înnobi-
lată,,, transfigurată de imaginația geniului»8.
Notele disparate din memorialistică au căpă-
tat contur precis în studiul Brâncuși și mito-
logiile. ALi Eliade insistă și argumentează siste-
matic că Brâncuși a văzut în Coloana fără
sfirșit un motiv folcloric românesc, o axă a
lumii, care susține cerul, stabilind în același
timp legătura dintre cer și pămînt. Influențele
mișcărilor de avangardă și ale celor din lumea
arhaică africană au declanșat reîntoarcerea la
lumea copilăriei, la arta specific românească.
Ne-am referit într-unul din articolele prece’-
dente la piesa de teatru a lui Mircea Eliade,
Coloana nesfirșită. Celor spuse acolo trebuie să
4 Insula lui Eulhanasius, Fundația regală pentru
literatură și artă, 1943, p.66.
6 Le mylhe de internei r^tour, Ed. „Gallimard", 1949,
p. 23.
• Briser le toit de la maison, Ed. „Gallimard", 1986,
p.214.
7 Fragmenls d'un Journal, Ed. „Gallimard", 1973,
p. 403.
8 Fragmenls d’un Journal (II) — 1970—1978, Ed.
„Gallimard", 1981, p. 11.
ie adăugăm ()n strînsă legătură cu textul publicat
în paginile următoare) că numeroase pasaje ale
piesei glosează pe marginea unuia din aforis-
mele cele mai dragi ale lui Brâncuși: «Eu
n-am căutat de-a lungul întregii mele vieți
decît esența zborului... Zborul, ce fericireI »
114
Zborul, ca simbol al ascensiunii, al transcen. Mircea Eliade
denței, al depășirii condiției umane, este de
altfel substratul spiritual comun celor două
genii: Constantin Brâncuși și Mircea Eliade.
Mircea HAN DOC A
TRATAT DE ISTORIA RELIGIILOR
Cerul CV)
« Specializarea » divinităților] celeste în divinități] ale furtunei 1 și ploaiei, pre-
cum și accentuarea virtuților lor fecundante se explică în bună parte prin structura
pasivă a divinităților] uranice 2 și tendinței lor de a lăsa locul altor hierofanii, mai
energice, mai precis personificate și mai direct implicate în viața de toate zilele a
oamenilor. E un destin care derivă în primul rînd din categorica transcendență a
Cerului și din progresiva « sete de concret » a omului. Procesul de «evoluție » al
divinităților] celeste e destul de complex.
[FJ26 3 pentru simplificarea înțelegerii noastre distingem două linii de dezvoltare: Zeul
cerului, stăpîn al Lumii, suveran absolut (despot), păzitorul normelor, zeul cerului
creator, masculul prin exce[lență] 4, soțul Marei Zeițe telurice, distribuitorul ploaiei.
Inutil să precizăm că nicăieri nu întîlnim 5 unul din aceste două tipuri sub o formă 6
« pură », că liniile de dez[voltare] nu sunt niciodată paralele, ci se întretaie necontenit,
că « Suveranul » este totodată distribuitorul ploaiei, iar «fecundatorul» este și el
un despot, dar ceea ce putem 7 afirma fără șovăire 8 este că procesul de specializare
tinde să 9 delimiteze cu destulă 10 fermitate jurisdicțiile 11 celor două tipuri divine.
Ca exemple tipice din cea dintîi clasă a Suveranilor și paznicilor [de] norme să cităm pe
T’ien, Varuna, Ahura Mazda. A doua clasă, a << fecundatorilor », este morfologic mai
bogată. Distingem însă 12 în toate fig[urile] care se grupează în 13 această rubrică,
următoarele constante: hierogamia cu Zeița telurică 14, trăsnetul, furtuna și ploaia;
legătura mistic-rituală cu taurul. Din această a doua clasă — a «fecundatorilor »
dar și a «uraganicilor » putem aminti pe Zeus, Hadad, Ba’al, Min și zeul Litus, dar
și pe Parjanya, Indra, Rudra, Juppiter Dolichenus 15, Thorr, într-un cuvînt ceea ce
1 adăugat ulterior
2 inițial: celor dinții
3 Primele 8 rînduri suprimate: Să ne amintim structura [inițial tendința} pasivă și tendința divini-
tăților] uran[iene] de a lăsa locul altor div[inități] mai energice și mai ferm personificate sau de a
coalesca cu ele. E un destin care se explică parte prin categorica transfcendență]. Același destin, am
văzut, comandă și soarta zeilor celești la popoarele istorice : ulterioara lor evoluție le accentuează profilul
mitic printr-un proces din ce in ce mai complicat de « specializare » sau le îmbogățește conținutul reli-
gios prin asimilarea de noi regiuni și altor jurisdicții.
4 inițial: bărbatul prin excelență
B suprimat: aceste două linii de dezfvoltare] paralele
6 ultimele trei cuvinte adăt *ate ulterior
7 inițial: suntem
8 inițial: teamă de, apoi ezit< re
9 inițial: a divfinității] ura nce
10 inițial: oarecare
11 inițial: domeniile
12 suprimat: tn toate figurile divine, întotdeauna
13 inițial: sub
14 inițial: Tellos Mater
15 Wodan suprimat
115
Laborator
de creație

se numește 16 « zeii furtunei ». Firește, fiecare din divinitățile] mai sus citate are
o istorie a lui, care-1 deosebește 17 mai mult sau mai puțin net de vecinul său de serie;
în ceea ce s-a numit, cu o viziune chimică a mitologiei, în « compoziția » lor intră
felurite « componente » etc.
Lucrurile acestea ni se vor înfățișa mai limpede cînd ne vom ocupa 18 de « forma »
zeului, nu de « puterea » lui. Dar în paragraful de față, ne interesează în primul rînd
elementele lor de unitate, valențele lor comune. Cele mai importante sunt: forța gene-
zică 19 și ca atare legătura lor cu taurul (Mama Pămînt fiind adesea reprezentată sub
forma unei vaci), trăsnetul și ploaia. Adică într-un cuvînt epifaniile forței și violen-
ței 20 indispensabile dezlănțuirii21 energiilor care asigură fertilitatea biocosmică.
Divinitățile uraganice sunt, fără îndoială, specializări22 ale [F]27 div[inităților] ce-
leste 23, dar, cît ar fi ele de excesive 24, nu le pot aboli caracterul lor uranic. înclinăm
astfel să clasăm divinitățile] așa numite ale furtunei alături de cele propriu-zis celeste;
și în unele și în altele regăsim aceleași prestigii25 și aceleași atribute. 26 Iată bunăoară
cazul27 lui Parjanya, divinitatea] indiană a furtunei. Structura sa celestă e evidentă.
Parjanya e fiul lui Dyaus (RV. VII, 102, 1) și uneori a fost confundat cu el; așa, bună-
oară, cînd e privit ca soțul zeiței telurice Prithvî (AV, XII, 1, 12, 42), Parjanya dom-
nește asupra apelor și tuturor făpturilor vii (RV, VII, 101, 2), trimite ploile (7, 83,
VII, 101/102), face să rodească oamenii, animalele și vegetația (7,83, 1; VI, 52,
16; VII, 101, 1, 2) și28 în fața furtunilor dezlănțuite de el tremură întreg Universul
(7, 83, 2). Mai «dinamic» și mai «concret» decît Dyaus, Parjanya își menține cu
mai mult succes locul său în pantheonul indian. Dar acest loc încetează de a mai fi
suprem. Parjanya nu mai știe totul ca Dyaus, și29 nu30 e Suveran, ca Varuna. Specia-
lizarea i-a delimitat domeniul. Și, evident, în chiar domeniul lui nu e invulnerabil.
O altă hierofanie a furtunei și energiei fertilizante îl31 va putea înlocui, îndată ce32
noi rituale și noi creații mitice o vor cere. Este ceea ce se întîmplă chiar în timpu-
rile'vedice. Parjanya cedează lui Indra33, cel mai popular zeu vedic (numai în Rig
Veda îi sînt adresate 250 de poeme — față de 10 adresate lui Varuna și 35 lui Mitra,
Varuna sau Adityas34 împreună). Indra este prin excelență «eroul», luptătorul
neînfricat și de neistovită energie, biruitorul monstrului Vritra (care confiscase apele),
neodihnit consumator de soma. Oricum am fi dispuși să-l interpretăm nu-i putem
escamota35 valențele lui cosmice și vocația lui demiurgică36. Indra acoperă Cerul
(RV, I, 61, 8—9), e mai mare decît întreg pămîntul (I, 102, 8; 3, 32, 11), poartă
16 inițial: se obișnuiește a se numi
17 ini pal: distinge
18 vom încerca să (suprimat)
19 suprimat: și ca atare, legăturile lor cu taurul, hierogamie cu Tellos Mater (adesea reprezentată
sub forma unei vaci) fulg ferul], trăsnetul și furtuna. Adică
20 suprimat: forței agresive, fertilității biocosmice, agresivității
21 prea plinului — tăiat
22 uneori excesive suprimat
23 inițial: uranice
24 acestea tăiat
25 inițial: funcții
26 urmează o completare pe o jumătate de foaie anexată paginii de bază și introdusă în text cu
semnul x
27 zeului furtunii tăiat
28 inițial: dar
29 Varuna tăiat
30 mai tăiat
31 suprimat: înlocuiește de timpuriu. Este Indra, cel mai
33 va fi tăiat
33 se termină foaia anexă, revenindu-se la pagina de bază
34 inițial: în general
35 suprimat: nega lui Indra caracterul
30 inițial: dinamică
Cerul ca o diademă (I, 173, 6) și cantitățile de soma pe care Ie înghite sunt înspăi-
mîntătoare, sorbind cîte trei lacuri deodată (VI, 17, 11). îmbătat37 de soma, ucide
pe Vritra, dezlănțuind furtunile, clatină zările. Tot ceea ce face Indra debordează de
forță și jectanță. E o vie întruchipare a preaplinului vital, a energiei cosmice și bio-
logice38; el face să circule seve39 si sîngele, el animează germenii, el dezleagă apele
și destramă 40 norii. Fulgerul (Vajra) e arma 41 cu care a ucis pe Vritra, iar cetele de
Maruts — divinitățile minore ale furtunii, al căror șef este Indra — stăpînesc 42 și
ei această43 armă divină. « Născuți din părul fulgerului» (I, 23, 12), Maruts sunt
invocați în repetate rînduri să nu-și lanseze «proiectilele » (RV, 7, 56, 9) asupra oame-
nilor și vitelor, omorîndu-le (5, 55, 9, 7, 56, 17 etc.) 44. Furtuna e doar dezlănțuirea
năvalnică 45 a forțelor creatoare, căci Indra revarsă ploile, comandă asupra tuturor
umidităților, fiind totodată divinitatea fertilității (cf. Hopkins, Indra as God of Fer-
tility) și arhetipul forțelor genezice (sahasramushka, îl numește RV, VI, 46, 3, cu
« 1600 de testiculi »)4(i. El e urvâvapati, «stăpînul cîmpului» și sîrapati « stăpînul
plugului », e « taurul pămîntului » (JF, XII, 1, 6) 47 fecundatorul țarinelor, ai anima-
lelcr și femeilor (cf. Meyer, 111, 154, sq). « Indra e zămislitorul vitelor » (Mairt 9, II,
5, 3), la nunți e invocat să dăruiască 48 miresei 10 fii (Hiranyakecin — Gri — hya-
sutra, I, 6, 20, 2) și nenumărate invocații49 (cf. Meyer, 164 sq) se revendică de la inex-
austibila lui forță genezică 50. Toate aceste însușiri51 și prestigii ale lui Indra sunt52
solidare și domeniile pe care le controlează el își corespund. Fie că e vorba de fulge-
rele care lovesc pe Vritra eliberînd apele uranice 53, fie că e vorba de furtuna care pre-
cede ploaia, sau sorbirea de fabuloase cantități de soma, sau fertilizarea cîmpurilor,
sau uriașele sale posibilități erotice — avem necontenit de-a face cu o epiphanie a
forței. Orice gest al său izbucnește dintr-un preaplin, chiar si jactanța lui, chiar și
lăudăroșia lui. Mitul lui Indra surprinde admirabil unitatea profundă care există
între toate manifestările plenare ale vieții. Dinamica fecundității este, pe toate nive-
lurile cosmice, aceeași, și limbajul mărturisește adesea atît solidaritatea cît și descen-
dența comună a tuturor instrumentelor fertilizatoare; etimologic oarsha, «ploaie»
se situează alături de vrishan, «bărbat». Indra 54 agită necontenit forțele cosmice,
făcînd astfel să circule în întreg Universul energie biospermatică 55. Rezervorul vita-
lității sale e inexaustibil și în acest rezervoriu 56 se sprijină 57 speranțele omului.68
Nota: Prezentarea aceasta sumară a bierofaniei lui Indra, îndeosebi așa cum ni se
revelează ea în mit, nu istovește 58 funcția pe care a împlinit-o în religia indiană.60
ii 6
Mircea Eliade
87 inițial: beat
88 căci suprimat
89 universală suprimat
40 inițial: gonește
41 lui suprimat
43 inițial: mînuiesc
43 inițial: fulgerul
44 suprimat: Alături de aceste trăsături eroice și uraganice e tot atît de pregnantă.
48 inițial: agresivă
46 suprimat: El este invocat de nenumărate ca să
47 și plugarul — suprimat
48 inițial: dea
49 inițial: pasagii
50 suprimat: între toate domeniile care ti sunt subsumate eseista o organică solidaritate.
61 inițial: funcții
83 inițial: există
68 inițial: marile ape
94 suprimat: vîntură forțele spermalice Intre toate nivelurile
35 biotică suprimat
88 inițial: în el își
87 omul suprimat
68 urmează« nota* pe o jumătate de foaie separată, prinsă cu o clamă și introdusă prin semnul
® în text.
89 inițial: impietează asupra
90 suprimat: anumite rituri și îndeosebi
117
decrete ®r^ce figură divină comandă sau e implicată în nenumărate rituri, asupra cărora nu
ne putem opri în paragrafele 61 de fată. (Așa, bunăoară, indra și ceata lui de Maruts
sunt arhetipii «grupărilor62 secrete» indoariene C3, alcătuite din tineri care treceau
anumite probe mitiatice (cf. Stig Wikander, Der arischc Mănnerbund^ Lund, 1938).
Precizarea aceasta se referă la toate divinitățile pe care le menționăm.04
Dar Indra nu e un creator \ el promovează pretutindeni viața și o dilată victorios
in întreg Cosmosul, dar nu o [ace. Funcția creaturală 65 nelipsită din orice div[initate]
uranica — s-a «specializat» la Indra într-o misiune genezică și vitalizantă.
16.	Indra e comparat necontenit cu un taur (uf. texte in Oldenberg, Bel. Veda
ed. II, 74; Ildlebrandt, Ved. Myth. ed. IE 1929, II, 148); replica lui iraniană, Vereth-
ragna ni se înfățișează 66 sub forma taurină (Yasht, XIV, 7); uneori e numit berbec
(mesha, cf. RV, 1,51, 1). Exact aceleași epifanii animalești le are și Rudra, divinitatea
probabil67 preariană pe care a asimilat-o ludea. Rudra este părintele Măruților, și
Intr-un imn (RV 2, 34, 2) se amintește cum68 «taurul Rudra i-a creat în clara
mamelă a lui Prishni ». Tauromorf, divinitate celest-gonezică, s-a unit cu 69 o zeiță
vacă de cosmice proporții. Prishni este doar unul din numele ei; Sabardughâ este un
* altul; dar este întotdeauna o vacă atotzămislitoare. RV, 3, 38, 8 vorbește de «vaca
vishvarupa care vivifică totul»; în AV, 10.10, vaca se unește pe rind cu toți zeii și
procreează pe toate nivelurile cosmice; « zeii trăiesc din vacă și oamenii de asemenea,
vaca a devenit acest Univers tot atît de vast ca și împărăția soarelui » (AF, 10, 10, 34).
Aditi, mama zeităților supreme Aditvas este si ea reprezentată ca o vacă (Oldenberg,
Rel.des Veda, ed. II, 205).
«Specializarea» aceasta genezic taurină a divinității 70 furtunii și fertilității nu
se verifică numai în domeniul indian. O vom reîntâlni îndată pe o foarte întinsă arie
afro-eurasiatică. Dar de pe acum trebuie să remarcăm că o asemenea «specializare»
trădează de asemenea și influențe venite din afară: fie influențe de ordin etnic (ele-
mentele « sudice, » de care vorbesc etnologii), fie de ordin religios. Indra, bunăoară,
prezintă urme de influențe extraariene (Rudra), dar, ceea ce ne interesează mai mult
în contextul de față profilul lui a fost alterat și sporit de asemenea 71 cu elemente
care nu 72 îi aparțineau originar, ca zeu al ploaiei, uraganului și fertilității cosmice.
Legăturile lui cu taurul și soma bunăoară 73 îi conferă prestigii lunare (cf. Koppers,
331, sq). Luna 74 comandă asupra apelor și picilor și distribuie fecunditatea univer-
sală; coarnele taurului au fost asimilate de timpuriu cu crescentul lunar. Vom reveni
îndată asupra tuturor acestor complexe culturale 75. Să reținem însă că « speciali-
zarea » genezică silește 70 divinitățile celeste 77 să resoarbă 78 în personalitatea lor toate
hierofaniile 79, avînd o legătură oarecare cu fecunditatea universală. Cu necesitate,
un zeu celest, accentuîndu-și funcțiile meteorologice (furtuna, fulgerul, ploaia) și
61 inițial: capitolul
62 inițial: societățior
03 inițial: societăți care
04 aici se termină nota de pe foaia alăturată și se revine în text
68 pe care suprimat
08 inițial: apare
47 cuvînt adăugat ulterior
08 inițial: spune că
09 suprimat: Prșni, vaca cerească
70 inițial : divinității] indiene
71 adăugat ulterior
72 inițial: care nu
73 suprimat: ca să amintim numai două
74 suprimat: vom vedea — este prin excelență
78 inițial: lucruri
n cu precădere — suprimat
77 suprimat: tinde cu necesitate
78 inițial: absoarbă
70 precedente — suprimat
118
genezice, devine nu numai partenerul80 Marei Mame chtonico-lunare 81, ci iși asimi- Mirc
lează și atributele ei. în cazul lui Indra soma, taurul și poate chiar unele aspecte 82
ale Măruților (în măsura în care aceștia hipostaziază 83 sufletele rătăcitoare ale mor-
ților).
Taurul și fulgerul au fost de timpuriu (încă de pe la 2400 înCh.) simbolurile conju-
gate ale divinităților atmosferice (Mâlten, Der Stier, 110 sq). Mugetul taurului a fost
asimilat în cele mai [vechi] culturi uraganului și tunetului (cf. bull-roarer la austra-
lieni) ; și unul și celălalt erau o epifanie a forței fecundante 84. De aceea le întîlnim
constant în iconografie, riturile și miturile tuturor divinităților atmosferice în aria
afro-eurasiatică. în India preariană taurul era prezent în culturile protoistorice de
la Mohenjo-daro și Belucistan 85. « Jocurile de tauri » prezente încă astăzi în Deccan
și India de Sud (Autran, Preh. I, 100 sq) existau în India pre-vedică în mil[eniul] III
în. Ch. (pecetea de la Chauhudaro, circa 2500 în. Ch.). Predravidienii, dravidienii și
indoarienii, toți au venerat taurul — fie ca epifanie a zeului genezo-atmosferic, fie
ca un atribut al său. Imaginile taurine abundă în templele lui Shiva, al cărui vehicul
(vâhana) e taurul Nandin. Canarezul Ko, cuvînt care desemnează bovideul, semnifică
de asemenea cerul, fulgerul, raza de lumină, apă, corn, munte (Autran, 99). Complexul
religios cer-fulger-fecunditate este cît se poate de complet păstrat aici.86
în familia	are sensul de «divinitate», dar pluralul Kon-âr înseamnă87
«văcari» (ib. 96). S-ar putea ca acești termeni dravidieni să se afle în legătură cu
sk. gou și sumerianul gu(d), care înseamnă atît «taur», cît și «puternic, curajos»
(cf. Nehring, 73 sq despre gou). Trebuie de asemenea amintită 88 originea comună a
termenilor semiți și greco-latini pentru taur (cf. asir shuru, hebr. shor, fen. thor etc.,
gr. tauros, lat. taurus), ceea ce confirmă [F]?° unitatea acestui complex religios.89
în Iran, sacrificiile taurului erau frecvente și împotriva lor nu obosea să lupte
Zarathustra (Yasna, 32, 12, 14; 44, 20 etc.). La Ur, în mil[eniul] III, zeul atmosferic
era reprezentat de un taur (Malten, 103), iar « zeul pe care se jură » (deci, originar,
un zeu celest) 90 era taurin în vechea Asirie și Asia Mică (ib. 120). Semnificativă este
în această privință supremația pe care și-au dobîndit-o în culturile paleoorientale
divinitatea uraganică de tipul Teshup, Hadad, Ba’al. Asupra acestora se cuvine să
ne oprim mai pe îndelete. Nu cunoaștem numele zeului suprem hitit, soțul zeiței de la
Arinna. S-ar putea ca în l[imba] hitită să se fi chemat Zashhapunah (Furlani In rel.
hit.,35). Numele îi era scris cu două ideograme de origină babiloniană U și IM. Lec-
tura în l[imba] luvia a ideogramei era Dattash iar hurriții îl numeau Teshup. Era un
zeu al Cerului și al furtunei, al vînturilor și fulgerului. (în Ifimba] accacliană ideo-
gr[ama] IM avea valorile Zunnu « ploaie », sharu « vînt», remanu «trăsnet» Ch. Jean
Rel. Sum., 101). Titlurile lui pun în valoare în primul rînd prestigiul91 lui celest și
funcția de suveran absolut: «Rege al Cerului», «Domn al țării Hatti »-lor. Epi-
tetul cel mai frecvent e « puternic », iar simbolul lui fulgerul, securea sau ghioaga.
Ne amintim că în toate culturile paleoorientale « puterea » era simbolizată în primul
rînd prin taur. în l[imba] accadiană « a-i frînge cornul » echivala cu « a-i frînge pute-
rea » (cf. Autran, 74). Astfel și zeul de la Arinna era reprezentat 92 tauromorf (ima-
80 inițial — soțul
81 telurice — suprimat
82 funerare — suprimat
83 inițial: sunt
84 suprimat: Nu întotdeauna însă
88 suprimat: Urme de taurom, locuri de taurom s-au găsit in straturi
80 suprimat: în acest cuvînt
87 inițial: semnifică pe
88 suprimat: în acest context este
89 suprimat: Centrul lui ar putea fi
90 paranteza adăugată ulterior
91 inițial: prestigiile, apoi funcția — ambele tăiat©
09 sub formă suprimat
119
Laborator
de creație
ir
gini s-au găsit93 în toate templele) și taurul era animalul său 94 sacru. în texte (Gotze,
Kleinasien, 133) cei doi tauri mitici Seris și Hurris îi sunt consacrați sau, după unii
savanți (Malten, 107) sunt chiar fiii divinității] uraganice. Singurul mit cunoscut
este lupta lui cu șarpele Illuyankașh (Furlani, 87 sq) în care întîlnim aceeași temă a
luptei divinității] celest-fertile cu un monstru serpentin (Indra-Vritra, Zeus-Typhon,
prototip Marduk-Tiamat). Ceea ce merită să fie amintit95 de asemenea este multi-
tudinea epifaniilor 96 locale ale acestui zeu; în tratatul lui Suppiluliumash sunt citați
21 de U (Furlani, 37), ceea ce confirmă caracterul lor autohton în toate regiunile locuite
de hitiți. U era un zeu popular în întreaga Asie Mică și occidentală sub orice nume
ar fi fost 97 invocat °8.
Sumero-babilonienii 11 cunoșteau sub numele de Enlil și Bel. Era cel mai important
din întreg pantheonul, deci era al doilea în triada zeilor cosmici și era fiul lui Anu
divinitate] supremă celestă. Verificăm și aici același transfer99 de la deus otiosus
celest la zeul dinamic și fecundator. Numele lui înseamnă în sumeriană « Domnul
vîntului » {lil, « vînt puternic », uragan). [F]31 Mai e numit de asemenea lugal amaru,
« div[initatea] vîntului și uraganului » și uma, « furtună », En-ug-ug-ga, adică « stă-
pînul uraganelor» (Furlani, Rel.bab. as. I, 118). Enlil comandă de asemenea apele
și el a provocat diluviul universal. E numit « cel puternic », alim, zeul cornului, stă-
pînul universului, regele Cerului și al Pămfîntului], părintele Bel, marele războinic
etc. (Tb., 118 sq). Soția lui e Niubil « stupina vîntului», numită de asemenea și shilam
galla, « marea vacă », umum rabetum, « marea Mamă », invocată 100 în general sub
titlul de Băltu sau Belit, « stăpînă » (ib. 120). Originea 101 lui celestă și funcția lui
meteorologică este confirmată și de 102 numele templului său din Nippur « Casa Mun-
telui» (121) 103. Muntele continuă să rămînă simbolul zeit[ăților] celeste supreme
chiar cînd acestea se « specializează » în divfinităti] ale suveranității 104 și fecundi-
tății.
La Tell-Khafaje, în cel mai vechi sanctuar cunoscut pînă astăzi, imaginea Taurului
se află alături de cea a Marei zeițe Mame (Autran, Preh., I, 67). Ba’al adorat de Ras
Shamra își arată vocea în tunet, svîrle fulgerul și dăruiește ploaia (Dussaud, Lesanc-
tuaire, 256) 105. în acest Ba’al paleofenician (Civilizația] de la Ras. Sh. se întemeiază
la începutul milfeniului] II) 106. Dussaud vede, pe bună dreptate, pe Hadad, zeul
sirian al fulgerului și fecundității {Myth. ph., 362 sq., Le vrai nom passim; Le sanc-
tuaire, 256 sq). Echivalența Ba’al-Hadad este confirmată și de tabletele de la el-
Amarna {Myth. 362). La Ras-Sha[mra] Hadad era comparat cu un taur; textele
recent descifrate amintesc cum « forța lui Ba’al (i.e. Hadad) a lovit cu coarnele sale
pe Mot, ca taurii sălbatici... » {Le Sunet., 258). Iar cînd, în mitul Vinătoarea lui
Ba'al, se evocă moartea zeului, se spune: « Astfel a căzut Ba’al. .. ca un taur » {Le
vrai nom, 19). Cum era și de așteptat, Ba’al-Hadad are o tovarășă divină 107, pe Ashe-
rat, iar fiul său, Aliyan, este o divinitate] a apei, fecfundației] și vegetației {Myth
370 sq) 108. Lui Ba’al-Hadad i se sacrifică tauri {Le vrai nom, 8) așa cum știm, din
83 inițial: ce se găsesc
94 cuvînt adăugat ulterior
95 suprimat: tn legătură cu acest U
98 inițial: formelor
97 suprimat: semnificat
98 suprimat: Numele lui cel mai frecvent era în lumea semită Bil, Ba’al.
99 inițial: trecere
100 inițial: numită
101 inițial; Legăturile, apoi Funcția — tăiate
101 inițial; verificată
103 inițial: să ne amintim că simbolul — tăiat
104 inițial: atmosferei
105 suprimat: Este, de fapt, o replică feniciană a div[inității] furtunii, Hadad
108 inițial: circa 2000 in. Ch.
107 inițial: ca soție
*08 suprimat: variantă a tipului zet
120
V. Ist. că se sacrificau tauri lui Ba’al cananeeanul. (Binecunoscuta scenă de pe M1rcea Eliade
muntele Cârmei, a proffetului] Hie în luptă cu profeții lui Ba’al.) Asirianul Ba’al —
continuator al lui Anu și Enlil e calificat de « taur divin »; uneori e denumit Gu « bovi-
deul » sau «Marele Țap» (Dară-gal) Preh., 69. Remarcabilă este solidaritatea simbo-
lurilor « genezice » și « celeste » în toate aceste variante ale LF132 divinității] furtunilor.
Adesea Hadad înfățișat tauromorf poartă pe el semnul fulgerului (Ward, Seal Cilinders,
p. 399) iar uneori fulgerul ia aspectul coarnelor rituale (Autran, 89) 109. Zeul Min,
prototipul egipteanului Ammon, era de asemenea calificat drept «Taurul Mamei
sale» și «Marele Taur» (Ka-Wr). Fulgerul era una din insignele sale și funcția lui
pluvial-genezică e manifestă în epitetul care i se dă de « cel care deschide norul plo-
ios ». Min nu era o divinitate] autohtonă; Egiptenii știau că a venit din țara Pwnt,
adică din Ocfeanul] Indian (cf. La flolle, 40 sq) (Divina sa tovarășă era Vaca Hath-
cr) 110. în sfîrsit, pentru a încheia 211 această rapidă trecere în revistă a unui dosar
de fapte de o excepțională bogăție (cf. bibi.) să amintim că sub forma taurină Zeus
a văzut pe Europa (o formă a Marei Mame), s-a unit cu Antiope și a încercat să-și
violeze mama, pe Demeter. Iar în Creta se putea citi un straniu epitaf: «Aici zace
marele bovideu care se cheamă Zeus ».
17.	După cum vedem, unul din elementele de unitate ale tuturor religiilor proto-
istorice din aria euro-afroasiatică era acest ansamblu Cer pluvios — taur — Marea
Zeiță. Fără îndoială, accentul cade, aici, pe funcția genezic-agrară a zeului taurin-
uraganic. Ceea ce se venerează în primul rînd în Ba’al, Hadad, Teshup și ceilalți zei
taurini ai fulgerului, soți ai Marei Zeițe, nu este caracterul lor celest — ci virtuțile
lor fcrtilizante. Sacralitatea lor derivă din hierogamia cu Marea Mamă agrară 112.
Esența 113 lor celestă este valorificată genezic; Cerul e înainte de toate 114 regiunea
în care « mugesc » trăznetele, se adună norii și se asigură rodnicia holdelor, adică
regiunea care" face posibilă continuitatea vieții organice pe pămînt. Transcendența
Cerului e intuită mai ales meteorologic și «puterea » lui e echivalentă cu un nesfîrșit
rezervoriu de germeni. Uneori, echivalența aceasta e manifestă 115 chiar în limbaj:
sumerianul mc desemnează «bărbatul, masculul» și «Cerul» totodată {Preh. 91,
n. 1). Zeii meteorologici (fulger, furtună, ploaie) și gene zici (taurul) își pierd auto-
nomia ij6 lor celestă, suveranitatea lor absolută. Fiecare e întovărășit, și adesea domi-
nat de o Mare Zeiță, de care depinde, in ultimă instanță, fecunditatea universală.
Ei nu mai sunt creatori cosmogonici — ca divinitățile] celeste primordiale — ci
fecundatori și procreatori, în ordinea biologică. Hierogamia devine funcția lui esen-
țială. De aceea îi întîlnim cu atîta frecvență în toate cultele fecundității, îndeosebi
cele agrare, deși niciodată nu împlinesc, aici, rolul principal: acesta revenind fie Marei
Mame, fie unui «fiu » divfinitate] a vegetației care moare și învie periodic.
Specializarea divinităților] celeste sfîrșește prin a le modifica în chip radical pro-
filul; devenind «accesibili» și ca atare indispensabili expțerienței] umane; se trans-
formă dintr-un deus otiosus într-un dens pluviosiis, taurin și genezic, își asimilează
neîncetat funcții, atribute și prestigii care le erau străine și de care nu aveau nevoie
în superba lor transcendență celestă 117. Asistăm însă și la fenomenul invers: un zeu
local devenind datorită «istoriei» un zeu suprem, își însușește prestigiile divinității
109 în sfîrșit — omis
310 suprimat: în sfîrșit, pentru a nu prelungi prea mult repertoriul acesta de fapte, să amintim că
« vițelul de aur» al israeliților, omul-taur Eobani împotriva căruia lupta Ghilgameș, Minotaurul.
111 inițial: nu încurca
112 inițial: a religiilor ; apoi: adorată în toate culturile
113 inițial: originea
114 inițial: de aceea, bunăoară
115 inițial: păstrată
116 inițial: atributele
117 suprimat '.Asistăm și aici la o « cădere în concret» fiind introdusă o notă scrisă cu cerneală și
creion pe o bucată de hîrtie atașată foii și introdusă în text cu seninul 0
121
celeste. Assur, divfinitate] protectoare a orașului cu același nume, asimilează atri-
butele suveranului suprem și promovează astfel la rangul de zeu al cerului (cf. Knut
Tallquist, Der Assyrische Goți, Helsinki, 1932, 405) [indescifrabil] lu\ Tinzînd, ca orice
« formă » divină — să grupeze în jurul lor toate maniffestările] religioase și să comande
asupra tuturor sectoarelor cosmice, divinitățile] fulgurante și genezice absorb în
personalitatea] și cultul lor (mai ales hierogamiilor cu zeițe mame) elemente care,
originar, nu aparțineau structurii lor celeste. Drama meteorologică, de altfel, nu e
asimilată întotdeauna] și cu necesitate de o divfinitate] celestă; ansamblul fulger-
furtună-ploaie a fost uneori (bunăoară la eschimoși, busbmeni și în Peru; Koppers,
376) intuit ca o hierofanie 119 a lunei. Coarnele taurului au fost din cele mai vechi
timpuri asemănate crescentului și asimilate lunei. Menghin (Wcllgeschichte, 148)
pune în legătură crescentul lunar cu figurinele feminine aurignaciene (cu un corn în
mină); idolii cu caracter bovideu, care se găsesc întotdeauna în raport cu cultul Marei
Mame (~ Luna), sunt frecvente în neolitic (ib., 448). Hentze (Mythcs el symboles, 95 sq)
a urmărit acest ansamblu lunar genezic pe o întinsă arie culturală 12°. Divinitățile
lunare meditcrano-orientale erau 121 înfățișate sau omagiate cu atribute taurine. Așa,
# bunăoară, zeul babilfonian] al Lunei, Sin, era numit «puternicul vițel al lui Enlil »,
iar Nannar, zeul lunei de la Ur, era calificat drept « puternicul, tînărul taur al Ceru-
lui, cel mai de frunte fiu al lui Enlil», sau « puternicul, tînărul taur cu coarne tari » etc.
în Egipt, zeitatea lunei era «taurul stelelor» etc. (Koppers, 387) 122. Vom vedea mai
tîrziu cit de coerent sunt legate între ele cultele chtonic-lunare de cele ale fecundi-
tății. Ploaia — « săminta », zeul furtunii — se integrează în hierofania Apelor, sector
care cade în primul rînd sub jurisdicția Lunei. Tot ce se află în legfătură] cu fecun-
ditatea aparține în chip direct sau indirect vastului circuit Lună—Apă —Femeie —
Pămînt. Divinitățile] celeste, specializîndu-se în divfinități] virile și genezice, au intrat
fatal în contact cu aceste ansambluri preistorice — și-au rămas în ele, fie că au izbu-
tit să le asimileze, fie că au fost ele integrate.
Singurele divfinități] ale Cerului pluvios și ale fecundității care au izbutit să-și
păstreze autonomia, în pofida 123 hierogamiilor cu [indescifrabil] Marii Zeițe, au fost
acele'ași care au evoluat pe linia Suveranității; care, alături de fulgerul fecundant
și-au păstrat sceptrul, rămînînd garanți ai ordinei universale, păzitori ai normelor și
încarnare a Legii. Zeus și Juppiter sunt asemenea divinități 124. Evident, figurile
acestea imperiale și-au precizat profilul datorită 125 vocației spiritului grec și roman
pentru noțiunile de normă și lege. Dar asemenea procese de raționalizare au fost posi-
bile pornind tot de la intenția mitic-religioasă a ritmurilor cosmice, a armoniei și
perenității lor.
[F34] 126 Tqen este de asemeni un clar exemplu de suveranitate celestă tinzînd să sereve-
leze ca o hierofanie a legii, a normei cosmice. Aspectele acestea vor fi mai adine înțelese
cînd vom cerceta ansamblurile religioase în legfătură] cu suveranul și suveranitatea.
Pe o linie oarecum paralelă a « evoluat » divfinitatea] supremă a evreilor 12/. Perso-
nalitatea 128 lui Jahve și istoria sa religfioasă] e prea complexă pentru a putea fi
118 aici se termină nota
119 inițial: un circuit
120 suprimat: ceea ce confirmă. Urmează una din cele trei fișe atașate de «foaia mamă», intro-
dus în text prin semnul 0.
121 suprimat: adesea înfățișate tauromorf; așa bunăoară
122 aici se termină nota a doua
123 inițial: cu toate
124 adăugat ulterior, pe fișă prinsă cu clamă, introdusă în text cu semnul xx, după ce a tăiat:
Evident, în acest caz noț iun file] de normă și lege au jucat un rol impfortanl] pentru că erau în primul
rînd o descoperire a spiritului grec și roman [F 34] chiar și ac[eastă] raționalizare a mamei a fost
posibilă plecînd tot de la intuiția mitic-religfioasă] a ritmurilor cosmice, a armoniei și perenității lor.
125 omis: de asemeni descoperirile
126 primele trei rînduri suprimate: vezi nota 124
127 Jahve, tăiat apoi
128 inițial: profilul
122
Mircea Eliade
rezumată în cîteva linii. 129 Dar hierofaniile sale celeste și uraganice 130 au alcătuit de
timpuriu nucleul experiențelor religfioase] care au făcut posibile revelațiile ulterioare.
Jahve își manifestă «puterea» în furtună; tunetul e glasul lui, iar fulgerul e numit
«focul» lui Jahve, sau săgețile lui (cf. Psalm, 18, 15 etc.). «Cu tunete și fulgere și
nori grei» (Ieșirea, 19, 16) se vestește domnul poporului lui Israel cînd încredințează
legile lui Moise: «Iar muntele Sinai fumega tot, căci Domnul se pogorîse în foc pe
munte și fum se ridica de pe el»... (19, 18). Moise vorbea, «iar Domnul îi răspundea
cu glas de tunet» (19, 19). Debora își amintește cu religioasă spaimă cum 131, la pasul
Domnului, « pămîntul se cutremura și cerurile se zguduiau și norii se topeau deodată
în ploaie» (Judecfătorii], 5, 4) 132. Iahve își prevestește lui Ilie apropierea printr-o
« furtună mare și vajnică, să crape munții și să despice stîncile, dar Domnul nu era
în furtună. Și după furtfună] un cutremur, dar D[omnu]l nu era nici în cutremur.
Și după cutfremur] un foc, dar D[cmnu]l nu era nici în foc și după foc un murmur
ușor și dulce » (I Regii, 19, 11 sq). Domnul trimite focul deasupra jertfelor lui Ilie
(I Regii, 18, 38) cînd profetul îl implora 133 să se descopere și să rușineze 134 pe preoții
lui Ba’al. Tufișul arzător din episodul lui Moise 135 și coloana de foc și nori care
conduce pe Israeliți în deșert sunt epifanii iahviste. Iar împăcarea lui Iahve cu oa-
menii 136 lui Noe scăpați din potop 137 se manifestă prin curcubeu. « Pus-am în nor
Curcubeul meu ca să fie semnul legămîntului între mine și pămînt » (Geneza, 9, 13/
Hierofaniile acestea celeste și uraganice, spre deoseb[ire] de celelalte zeit[ăți] ale
furtunii 13a, manifestă în primul rînd « puterea » lui tF]85 Jahve. « Dumnezeu lucrează
uriașe lucruri prin puterea sa» (Iov, 36, 22). «Cu amîndouă mîinile cuprinde ful-
gerul. . . Tunetul său îi este crainic. . . în această priveliște, inima mea se cutremură
și se zmucește de la locu-i. Ascultați! Ascultați bubuitul glasului său și răsunetul care
ese din gura sa! El îl sloboade sub cerul tot și fulgeru-i ajunge pînă la marginile pămîn-
tului. După fulger, bubuie tunetul, el tună cu glasu-i care ridică în slăvi » ... (Iov,
36, 32-33; 37, 1-4).
Domnul este adevăratul 139 și singurul stăpîn al Cosmosului. El poate face și nimici
totul. « Puterea » lui e absolută 140 de aceea nici libertatea lui nu cunoaște margini.
Suveran necontestat, își împarte mila sau mînia după bunul lui plac; și această abso-
lută libertate a lui D[umne]zeu este și nea mai clară intuiție a transcendenței sale, a
absolutei lui autonomii; căci pe Dumnezeu nu-1 «leagă » nimic, nu-1 silește nimic,
nici măcar faptele lui și respectul întocmai al legilor de el dăruite omenirii. în
această intuiție a « puterii» lui D[umne]zeu ca singura 141 realitate absolută își gă-
sesc 142 punctele de plecare toate misticile și speculațiile ulterioare 143 în legătfură]
cu libertatea omului și posibilitatea] de salvare prin respectul legilor și o excelentă
morală 144.
Nimeni nu e « drept » în fața Domnului. Jahve a încheiat «legămînt » cu poporul
său, dar suveranitatea lui îi îngăduie să-1 anuleze orieînd. Dacă nu o face nu e dato-
129 inițial: rinduri. în continuare suprimat: Dar cîteva elemente constitutive și hierofanii.
130 suprimat: împreuna cu o geloasă intransigență
131 inițial: cînd
132 suprimat: revelație
133 inițial: cere; apoi: roagă
134 inițial: să dea de rușine
135 ultimele patru cuvinte adăugate ulterior
138 inițial: seminție
137 ultimele trei cuvinte adăugate ulterior
138 suprimat: în primul rînd au valoare
139 adăugat ulterior
140 suprimat: și, pe drept sau pe nedrept
141 cuvînt adăugat ulterior
142 inițial: stă
143 asupra suprimat
144 suprimat: dar zadarnic se căznește să~și înțeleagă justificarea suferințelor sale.
123
de crrat-r forței «legățmîntului] » — pe Dumnezeu nu-1 poate «lega » nimic, nici chiar
ea ie propriile lui făgăduințe — ci 145 infinitei lui bunătăți 146. Jahve se revelează de-a lun-
gul 147 istoriei religioase] a lui Israil ca o div[initate] celestă și uraganică. Creator și
atotputernic, suveran absolut și « domn al oștilor », sprijin al regilor davidici și autor
al tuturor normelor și legilor care îngăduie vieții 148 să continue pe pămînt. « Legea »,
sub orice formă, își află temeiul și justificarea într-o revelație a lui Jahve. Dar, spre
deosfebire] de alți zei supremi care nu pot face nici ei nimic împot[riva] legilor, Jahve
îsi păstrează absoluta libertate. (Zeus nu poate scăpa de la moarte pe Sarpedon
Iliada, XVI.)
[F]35’, 149 Substituirea zeilor uraganici 150 și procreatori în locul divinităților] celeste se
verifică și în cult. Marduk înlocuiește pe 151 Anu în sărbătoarea Anului Nou. în ceea
ce privește importantul sacrificiu vedic Agvamedha în ultimul timp era adresat 152 lui
Prajâpati (uneori și lui Indra), mai înainte lui Varuna și, cum acesta a înlocuit pe
Dyaus, fără îndoială că, originar, sacrificarea calului era săvîrșită în cinstea străve-
chiului zeu indoarian al Cerului. Popoarele uralo-altaice jertfesc 153 și astăzi cai 154
zeilor supremi uranici. Elementul esențial și arhaic 155 al 156 Agvamedhei este carac-
* terul său cosmogonic (Koppers 368). Calul 157 este identiiicat Cosmosului și sacrifi-
ciul lui simbolizează (adică: reface) — actul Creației. Sensul acestui rit ni se va înfă-
țișa mai clar în alt capitol. Ceea ce trebuie amintit aici este pe de o parte ansamblul
cosmogonic'în care se încadrează AQvamedha, pe de altă parte sensul inițiatic al cere-
moniei. Că AQvamedha este în același timp un ritual inițiatic o dovedesc versurile din
RV.. .: «Am devenit nemuritori, am văzut lumina, am găsit zeii» (Dumont, 228).
Cel ce cunoaște misterul acestei inițieri triumfă asupra celei de a doua morți (punar-
mrityu) și nu se mai teme de moarte (ib. 4 sq). Inițierea echivalează cu dobîndirea
nemuririi și transmutarea condiției umane în condiție divină. Semnificativă este coin-
cidența cuceririi nemuririi cu 158 repetarea actului Creației 159; sacrificantul trans-
cende 160 condiția umană și devine nemuritor 161 printr-un ritual 162 cosmogonic.
Vom reîntîlni aceeași coincidență a inițierii și cosmogonici în misterele lui Mithra.
Ca șr Prajâpati, căruia i se adresa 163 în timpurile din urmă sacrificiul, calul sacrificat
simbolizează Cosmosul. La iranieni, din trupul taurului primordial, ucis de Ahriman,
iau naștere cerealele și plantele, în tradițiile germanice Cosmosul e alcătuit 164 din
trupul gigantului Ymir (Giintert 315 sq, Christensen, Koppers, 320 sq). Nu avem a ne
ocupa aici de implicațiile acestui mit cosmogonic, nici de paralele extrem orientale
(Pan’ku) sau mesopotamieni (cosmosul făcut de Marduk din trupul monstrului marin
Tiamat). Ne interesează numai caracterul dramatic al actului Creației, așa cum ni se
145 a tot — suprimat
146 suprimat: Intuiția Divfinității] lui Jahve
147 inițial: în necontenit
148 inițial: popoarelor
149 un rînd jumătate suprimat: Termenul de substituire al zeilor uraganici și fecundatori in locul
div[inității] celeste
150 inițial: zeilor uraganici
151 inițial: ia locul lui
169 inițial: se adresa
153 inițial: sacrifică
164 inițial: un cal in onoarea
165 cele două cuvinte adăugate ulterior, deasupra rîndului.
160 ceremonialului — suprimat
187 suprimat: sacrificiul
188 un ritual suprimat
189 a cosmogonici suprimat
160 inițial: depășește
101 ultimele trei cuvinte adăugate ulterior
162 care suprimat
103 inițial: aducea
104 inițial: făuriț
124
înfățișează în asemenea 165 mituri. Cosmosul nu ia ființă 166 prin simpla putere crea- Mir<
turală a divinității] supreme, ci e făcut 167 prin sacrificarea (sau autosacrificarea)
unui zeu (Prajâpati), unui monstru primordial (Tiamat, Ymir), unui macranthrop
(Purusha), sau unui animal primordial (taurul Ekadath la iranieni). La temelia acestor
mituri se află 168 ritul sacrificiului uman (Purusha = « om »), motiv pe care Al. Gahs
l-a identificat pe o largă arie etnologică, și întotdeauna în legătură cu ceremfoniile]
de inițiere și socfietățile] secrete (Koppers, 314 sq). Caracterul «dramatic» al cosmo-
goniilor prin sacrificiul unei făpturi primordiale este 169 o dovadă 170 că asemenea
cosmogonii nu sunt « primare », ci reprezintă fazele unui lung 171 și complicat proces
mitico-religics care s-a desăvîrșit în bună parte încă în 172 preistorie.
Agvamedha este un excelent exemplu pentru a pune în lumină complexitatea ritua-
lelor divinităților uranice. Substituirile, coalescențele, simbiozele sunt tot atît de
active în istoria cultului ca și în istoria figurilor divine. în chiar exemplul nostru,
bunăoară, putem descifra încă o substituire: calul 173 a înlocuit un sacrificiu mai
vechi al taurului (taurul era sacrificat 174 în Iran, iar mitul cosmogonic vorbește
de un taur primordial; Indra era de asemenea înconjurat de tauri înainte de a fi de
armăsari; «Prajâpati este într-adevăr marele taur» Sat.. Br. 4, 4, 1, 14 cf. 6, 5, 2,
5, 17 etc.). Acvinii, care trădează 175 chiar în numele lor legătura cu ( aii, erau văzuți 176
ca în textele vedice (RV, I, 46, 3; X. 106, 2 etc.) călărind nu pe cai, ci pe boi cu cocoașă
(cf. R. Otto, Gotth. d. Arier, 7$ sq).
Acvinii, întocmai ca și Dios-Kurii (Dios Kuroi) sunt fiii zeului Cerului. Mitul lor
datorește mult atît hierofaniiîor cojește («aurora», «luceafărul», «fazele lunii»),
cît și saeralităiii gemenilor; căci este extrem de răspîndită credința (v. bibliografie])
că nașterea gemenilor presupune unirea unei muritoare cu un zeu, îndeosebi o divini-
tate] a Cerului. Acvinii sunt înfățișați întotdeauna] lingă 177 o divinitate] feminină,
fie Uga, zeița Aurorei, fie Suryâ; Dioscurii întovărășesc de asemenea o figură femi-
nină 178, mama sau sora lor: Castor și Polux pe Helena, Amphion și Zethos pe mama
lor Antiope, Herakles și Iphikles pe mama lor Alcmena, Dardanos și lason pe Har-
monia etc. (cf. Chapouthier, Les dieux) 179. Să reținem că: a) Agvinii, dioscurii sau
orice nume ar avea gemenii mitici 180 sunt fiii zeului celest (de cele mai multe ori din
unirea acestuia 181 cu o muritoare); b) 182 nu se despart de mama sau de sora 183 lor;
c) și că IW6”’ activitatea lor pe pămînt este întotdeauna binefăcătoare. Agvinii ca și
dioscurii sunt tămăduitori 184, salvează pe muritori din primejdii, protejează 185 pe
navigatori etc. Sunt, într-un anumit sens, reprezentanții sacralității 186 celeste pe
165 inițial: aceste
ie6 inițial: e făcut;
167 inițial: ia naștere
168 inițial: regăsim
168 evident — suprimat
170 suprimat: evidentă a. modernității, apoi: vtrs'ei relativ recente acestor cosmogonii
171 inițial: unei evoluții
172 timpul — suprimat
173 sacrificiul — suprimat
174 de către — suprimat
178 inițial: poartă
176 inițial: înfățișați
177 suprimat: sora lor Usa. zeița Aurorei
178 inițial: o zeiță
179 suprimat: Important e
190 adăugat ulterior
181 ultimele opt cuvinte adăugate ulterior
182 că pe — suprimat
183 ultimele trei cuvinte adăugate ulterior
184 inițial: vindecă bolnavi
188 îndeosebi — suprimat
189 inițial: binefacerilor cerului
revendica figura
Dioscurii 189
125
de^rcaHe	P$mînt, deși profilul 187 lor e incontestabil mai complex, și nu poate fi redus la simpla
c a e	distribuire a acestei sacralități. Dar, de la 188 oricîte ansambluri mitic-rituale s-ar
dioscurilor, rămîne ca o constantă activitatea lor binefăcătoare,
n-au dobîndit 190 un loc de prim plan 191 în religiozitatea univer-
sală. Ceea ce n-au izbutit « fiii Zeului» izbutește « Fiul » său. Dionysos este fiul lui
Zeus și apariția lui în istoria religioasă a Greciei 192 echivalează cu o revoluție spiri-
tuală. Osiris este de asem[enea] fiul Cerului (Zeiță) și al Pămîntului (Zeu). Fenicianul
Alein este fiul lui Ba’al etc. Toate aceste divinități se află intr-o strfinsă] 193 legătură cu
vegetația, suferința, moaitea și reînvierea, inițierea. Toate sunt dinamice, patetice,
soterice. Atît marile, curente ale relîgfiilor] populare] cît și societățile] secrete ale
misterelor egeeano-orientaie 194 s-au cristalizat în jurul acestor divinități] zise ale
vegetației, dar care sunt în primul rînd divinități] dramatice, însușindu-și întru totul
destinul omului, cunoscînd, ca și el, pasiunile 19i3, suferința și moartea 196. Niciodată
nu s-a apropiat atît de mult divinitatea] de oameni. Dioscurii protejează și ajută
[ciwînt indescifrabil] divinitățile soterice, împărtășesc 197 suferințele acestei umani-
tăți], mor și reînvie ea s-o mîntuiască. Aceeași « sete de concret» care a împins necon-
tenit pe al doilea plan divinitățile] celeste — depărtate, impasibile, indiferente la
dramele cotidiene— 198 e manifestă în importanța acordată « Fiului» divimtății]
celeste (Dionysos, Osiris, Alein etc.). «Fiul» se revendică adesea de la «tatăl său»
ceresc; dar nu această descendență îi justifică rolul capital'99 pe care-I împlinește
în ist[oria] religiilor, ci «umanitatea» sa, faptul că s-a integrat definitiv condiției
umane, reușind totuși s-o transcendă prin periodica lui reînviere.
[F]36 200 jcp Am trecut în revistă o serie de divinități201 celeste sau în strînsă legătfură]
cu hierofania uranică. Am remarcat pretutindeni același fenomen de «retragere »
a di\finităților] celeste în fața unor theofanii mai dinamice, mai concrete, mai utile.
Am greși însă dacă am limita hierofaniile celeste la figurile, divine sau semidivine,
cărora le-au dat naștere. Sacralitatea Cerului e difuză în nenumărate ansambluri ri-
tuale sau mitice care, aparent, nu sunt în directă legătură cu o divținltate] uranică 2U2.
Sacraliza tea] celestă 203 continuă să fie activă 204 în expferiențaj religioasă] - prin
simbolismul înălțării, al ascensiunii, al centrului etc. — cmar cînd divinitatea] ura-
nică a trecut pe al doilea plan. Și în acest simbolism întîlnim uneori substituirea unei
divinități]295 dinamice și fertirizante, dar structura celestă și simbolul subsistă 206.
Muntele e mai aproape de cer; de aceea e învestit cu o dublă sacralitate: pe de
o parte, participă la simbolismul spațial al transcendenței ( «înalt», « vertical»,
«suprem» etc.), iar pe de altă parte e locul prin excelență al hierofaniilor uraganice
și, c.a atare, locuința zeilor- Toate mitologiile își au un munte sacru, o variantă mai
187 inițial: mitul
188 de la — adăugat ulterior
189 inițial: Aceiași dioscuri
190 inițial: izbutit niciodată să dobindească
191 inițial: central
192 poate fi — suprimat
193 cuvîntul adăugat ulterior
194 inițial: greco-orientale
105 cuvînt adăugat ulterior
198 inițial: Asemenea divfinităli] sunt
197 inițial: accepta destinul; apoi condiția omului
198 ridică — suprimat
199 inițial: succesul
300 Rîndurile care urmează sînt scrise pe o jumătate de pagină, prinsă cu o capsă de « foaia
mamă» și introdusă în text printr-un semn cu creionul roșu.
201 inițial: hierofanii
202 inițial: celestă
203 inițial: cerului
204 inițial: prezentă
205 mai suprimat
206 se termină «anexa» și urmează foaia propriu-zisă
126
Mircea Eliade
mult sau mai puțin ilustră a Olimpului helen. Toți zeii celești își au locurile de cult
pe înălțimi. Dar valențele simbolic-religioase ale munților sunt nenumărate. Muntele
este considerat adesea punctul de întîlnire între Cer și Pămînt; deci un « Centru » 207,
punctul prin care străbate 208 Axis Mundi, regiune saturată de sacralitate, locul în
care se pot realiza «trecerile de nivel » între diferitele zone cosmice. Astfel, în credin-
țele 209 mesopotamiene «Muntele Țărilor » unește Cerul și Pămîntul (Jeremias, Hand-
buch. 130), iar muntele Meru al mitologiei indiene se înalță 210 în mijlocul lumii, dea-
supra lui strălucind steaua polară (Kirfel, Die Kosmographie der Inden, 15, X). Popoa-
rele uralo-altaice cunosc și ele un munte central, Sumbur, Sumur sau Sumeru, în
vîrful căruia e atîrnată steaua polară (credințe buriate, Holmberg, Der Banm des
Lebens, 41). După credințele iraniene, muntele sacru, Haraberezaiti (Harburz) 211
se află în mijlocul pămîntului și e legat de Cer (texte în Christensen, Le premier homme,
V, 42). în Edda, Himinbjorg este, așa cum îl arată numele, un «munte ceresc »,
acolo curcubeul (Bifrost) atinge cupola Cerului. Credințe similare întîlnim la finlan-
dezi, japonezi etc.
« Muntele », fiind locul de întîlnire între Cer și Pămînt, se află în « centrul lumii »
și e, fără îndoială, punctul cel mai înalt al pămîntului. De aceea regiunile consacrate
— « țările sfinte », templele, palatele, orașele sacre — sunt asimilate munților 212 și
devin ele însele « centre », adică sunt integrate 213 în chip magic vîrfului muntelui
cosmic. Munții Tabor și Gerizim 214 din Palestina erau asemenea « centre » și Pales-
tina, « țara sfîntă », fiind 215 deci considerată locul cel mai înalt din lume, n-a fost
atinsă de potop. «Țara lui Israel n-a fost înecată de potop », spune un text patristic
(citat Wensinck, 15; alte texte, Labyrinth, 54). Pentru creștini Golgotha se află în
centrul lumii, fiind vîrful muntelui cosmic și totodată locul unde a fost creat și îngro-
pat Adam. Iar după tradiția islamică locul cel mai înalt de pe pămînt este Ka’aba,
[FW pentru că « steaua polară dovedește că se află în dreptul centrului Cerului »
(text din Kisâ’i, cit. Wensinck, 29).
Chiar numele templelor și turnurilor sacre mărturisesc asimilarea lor muntelui
cosmic: « Muntele Casă », « Casa Muntelui tuturor țărilor », « Mfuntele] Furtunilor »,
«Legătura între Cer și Pămînt» etc. (Th. Dombart, Der Sakral^ 34). Termenul
sumerian pentru Zigurat este U-Nir (munte), pe care Jastrow îl interpretează ca:
«vizibil de foarte departe» (Sum. Akkadian views of beginnings, 289). Ziguratul
era propriu-zis un «munte cosmic », adică o imagine simbolică a Cosmosului; cele
7 etaje reprezentau cele 7 ceruri planetare (ca la Borsippa) sau aveau culorile lumii
(ca la Ur). Printr-o extindere a sacralității templului (munte — « centru al lumii »)
asupra întregului oraș — cetățile orientale deveneau ele însele « centre », vîi furi ale
muntelui cosmic, puncte de legătură între regiunile cosmice. Astfel Larsa era numită,
între altele, « Casa legăturii între Cer și Pămînt », iar Babilon « Casa temeliei Cerului
și Pămțîntului]», « Leg[ătura] între C[er] și P[ămînt]», « Casa muntelui strălucitor »
etc. (Dombart, 35).
Templul Barabudur este el însuși o imagine a Cosmosului și e construit ca un munte
artificial; urcîndu-1, pelerinul se apropie de C[entrul] Lumii și, pe terasa superioară,
realizează o rupere de nivel, transcendînd spațiul profan, eterogen, și pătrunzînd
într-un « ținut pur ». Capitala suveranului chinez perfect se afla în Centrul Univer-
sului (Granet, La pfensee] chfinoise], 324) — adică pe vîrful muntelui cosmic.
207 ultimele două cuvinte adăugate ulterior
208 inițial: trece
209 suprimat: indiene muntele Meru se înalță
210 inițial: află
211 care — suprimat
212 inițial: centrului
213 inițial: proiectate
211 ultimele două cuvinte adăugate ulterior
215 inițial: n-a fost prin urmare
i27	t	.
de creV^c Asupra acestui simbolism cosmologic al centrului — in care muntele joacă un rol
de creație	important — vom reveni intr-un alt capitol. Ceea ce putem observa de pe acum
este virtutea 216 consacrantă a «înălțimii ». Regiunile superioare sunt saturate de
forțe sacre. Tot ce este mai 217 aproape de Cer participă, cu o variabilă intensitate,
la transcendență. « înaltul », « superiorul » e omologat transcendentului, suprauma-
nului. Orice «ascensiune » este o rupere de nivel,o trecere dincolo, o depășire a spa-
țiului profan și a condiției umane. Inutil să adăugăm că sacralitatea înălțimii e vali-
dată de sacralitatea regiunilor atmosferice superioare, deci, în ultimă instanță 218
a Cerului. Muntele 219, templele, orașele 220 etc. sunt consacrate printr-o învestire 221
a lor cu prestigiul « centrului », adică — originar — printr-o asimilare cu 222 vîrful
cel mai înalt al Universului, p[unc]tul de întîlnire între Cer și Pămînt. Deci consa-
crarea tF]88 prin ritualele de ascensiune și urcarea munților sau a treptelor își datorește
validitatea consacrării prin inserțiunea într-o regiune superioară, celestă. Bogăția
și varietatea simbolismului « ascensiunii » este numai aparent haotică 223 ; privite în
ansamblu, toate aceste 224 rituri și simboluri se explică prin sacralitatea « înaltului »,
adică a celestului. Transcenderea condiției umane — prin inserțiunea 225 într-o zonă
* sacră (templu, altar), prin consacrarea ritului, prin moarte — este exprimată concret
printr-o « trecere », o « urcare », o « ascensiune ».
20.	Moartea este o transcendere 226 a condiției umane, o «trecere dincolo ». în
religiile care* situează 227 tărîmul celălalt în Cer sau într-o regiune superioară sufletul
mortului urcă treptele unui munte sau se cațără pe un pom sau pe o frînghie (p[en]t[ru]
ac[est] din urmă motiv, cf. V. Gennep, Mythes, 17 și G6 cu note). Expresia comună
în l[imba] asiriană pentru verbul «a muri» este: «a se agăța de munți». Tot așa,
în l[imba] egipteană myny « a agăța » este un eufemism pentru « a muri»(H. Zimmern,
Zum Babylonischen N eujahrsfest, II, p. 5 și 2). Soarele apune între m[un]ți și tot pe
acolo trebuie să fie drumul mortului către lumea cealaltă. Indra, cel dintîi «mort»
al tradiției mitice indiene, a străbătut 228 «înaltele defilee » ca să arate « drumul
multor oameni»(RV, X, 14, 1). Drumul morților în credințele popoarelor uralo-altaice
urcă prin munți; Bolot, eroul Kara-Kirghiz, ca și Kesar, legendarul rege al mongo-
lilor, pătrund în tărîmul celălalt (ca o etapă a inițierii lor) printr-o peșteră din creș-
tetul munților; călătoria șamanului în Infern are loc ureînd niște munți foarte înalti
(Chadwick, Growth, III, 215 etc.). Egiptenii au păstrat în textele lor funerare expresia
asket pet ( «trepte ») pentru a arăta că scara pusă la dispoziție de Râ, ca să se poată
ajunge de pe pămînt în Cer este o scară reală (V. Budge, From fetish to God, 346) 229.
« E instalată pentru mine scara să pot vedea zeii», spune Cartea Morților (Weill, 52).
« Zeii îi fac o scară pentru ca, servindu-se de ea, să se înalțe la Cer » (ib. 28).230 în
foarte multe morminte din timpul dinastiilor arhaice și medievale egiptene se găsesc
amulete reprezentînd o scară (maqet) sau trepte (Budge, The Mammy, 324, 327).
216 inițial: forțe
217 mai adăugat ulterior
218 inițial: adică
210 « centrul tăiat apoi
220 sacre, tăiat apoi
231 inițial: promovare
222 punctul — suprimat
228 inițial: turburătoare
224 aceste — adăugat ulterior
225 inițial: apropierea
226 inițial: ieșire
227 inițial: se înfățișează
228 inițial: e trecut prin
220 Cuvintele următoare pe o fișă anexată cu o clamă și introduse în text cu semnul x făcut cu
creion roșu.
230 se revine la foaia inițială
128
Același drum pe care pornesc sufletele morților către tărîmul celălalt îl străbat231 Mircea Eliade
și cei care — datorită condiției lor excepționale sau eficienței 232 riturilor pe care le
împlinesc — izbutesc să pătrundă în Cer fiind încă în viață. Motivul «ascensiunii»
la Cer cățărîndu-se 233 pe o frînghie, pe un pom sau pe o scară este destul de răspindit
în 234 cele cinci continente. Ne vom mulțumi 235 să spicuim doar cîteva exemple. Soția
eroului t1'539 maori Tawhaki, o zînă coborîtă 236 din Cer, rămîne cu el numai pînă la
nașterea primului copil; după aceea se suie pe casă și dispare. Tawhaki se înalță la Cer
cățărîndu-se pe o viță de vie și izbutește s-o aducă din nou pe pămînt (Grey, Polyne-
sian Myth. 42, sq). După alte variante, eroul ajunge la Cer urcîndu-se într-un cocotier,
sau pe o frînghie, un fir de păianjen, un zmeu, fn ilawai se spune că s-a cățărat pe
curcubeu;în Taliiti că a urcat pe un munte înalt și și-a întîlnit soția pe drum (Chad-
wick, 273). Un mit răspindit în Oceania povestește cum eroul a ajuns la Cer printr-un
«lanț de săgeți », adică înfigînd prima săgeată în bolta cerească, următoarea în prima
săgeată și așa pînă a alcătuit «lanțul» 237 (Pett[azzoniJ The chain of arrows. FL, 35,
15.1). Ascensiunea printr-o frînghie e cunoscută în Oceania (Dixon, 156 sq), Africa
(Werner, 135), America de Sud (Alexander, 27.1) și Amferica] de N. (Thompson M
Index, 111, 7). Cam în aceleași regiuni e răspindit mitul ascensiunii pe un fir de păian-
jen (ib.). Urcarea la cer pe o scară e cunoscută în vechiul Egipt (Miiller, 176), Africa
(Werner 136), Oceania (Sea Dyaks, Chadwick 481), N. America. De asemenea, ascen-
siunea se mai poate face pe un pom (Sea Dyaks, Chadwick, 486; Eyipf Mulier, 176;
Africa, Werner 136 sq etc.), pe o plantă sau pe un m[un]te (cf. Thompson 111,
p. 8-9).
Toate aceste mituri și credințe răspund unor rituri concrete de « urcare » și « ascen-
siune ». Stabilirea și consacrarea locului sacrificial echivalează 238 cu o transcendere
a spațiului profan 239. « Cu adevărat oficiantul își face o scară și un pod ca să ajungă
în lumea cerească» mărturisește Taittirîya Samhitâ (VI, 6, 4, 2). Un alt pasaj din
aceeași colecție (i, 7, 9) — oficiantul se cațără pe trepte (âkremana) și, ajungînd în
vîrful parului sacrificial, își întinde mîimie și exclamă: «Am ajuns la Cer, ia zei;
am devenit nemuritor». Cățărarea rituală la cer este o durohana, o «urcare anevo-
ioasă ». O sumă de expresii asemănătoare abundă în literatura vedică (cf. Coomaras-
wamy, SvayamcUrnnâ, passim). Kosingas, regele-preot al unor populații tracice (cebrenioi
și sykaiboai) își amenință supușii că va pleca 240 la zeița Hora ureînd pe o scară
de lemn (Polyaenus SlraTigemahm VI1, 22). Ascensiunea cerească 241 prin urcarea
ceremonială a unei scări 242 făcea 243 parte, probabil, din inițierea orfică (cf. Cook,
Zeus, II, 2, 124 sq). în o ce caz o întîlnim în inițierea mithriacă. în misterele
lui Mithra scara (climax) aemonială avea șapte trepte, liecare treaptă fiind făcută
dintr-un metal diferit. După Celsius (Origen, C. Celsum, VI, 22), prima treaptă era
de plumb, corespunzînd «Cerului, planetei Saturn», a doua de cositor (Venus), a
treia de bronz (Jupiter), a patra de fier (Mercur), a 5-a de «aliaj monetar» (Marte),
a 6-a de argint (Luna) a 7-a de aur (Soarele). A. opta treaptă, ne spune Celsius, repre-
281 inițial: călătoresc
233 inițial: forței suprimat cu creionul
238 inițial: urcindu-se
234 toate — suprimat
836 aici — suprimat
138 inițial: venită
237 inițial: săgețile una întmalta
238 inițial: este în ea însăși
230 suprimat: cu întemeierea un
240 inițial: se va ridica
241 inițial: celesta
242 inițial: pe o scară
843 inițial: era
iâ9
Laborator zenta 244 sfera stelelor fixe. Urcind această scară ceretnonială inițiatul parcurgea de
fapt cele « 7 ceruri », înălțîndu-se astfel pînă în 245 Empireu 246.
Exact același ritual e practicat și astăzi de șamanii populațiilor uralo-altaice în călă-
toria lor spre Cer și în ceremonialul de inițiere șamanică. 247 « Ascensiunea » se face 248
atît în cadrul sacrificiului comunal — cînd șamanul conduce ofranda (sufletul calului
sacrificat) pînă la Bai Ulgen, zeul suprem — cît și cu prilejul terapiei magice a bol-
navilor care cer consultații. Sacrificiul calului este principala ceremonie reli-
gfioasă] a popoarelor 249 uralo-altaice; ea are loc anual 250 și durează 2—3 seri.
In cea dintîi seară se înalță o yurtă nouă, înlăuntrul căreia se așează un mesteacăn
curățat de ramuri, și în 251 care sunt cioplite 9 trepte (tapty). Crestăturile sau treptele
în mesteacăn simbolizează sferele planetare. în timpul ceremonialului șamanul cere
ajutorul feluritor divinități, ale căror culori specifice le indică natura lor de divini-
tăți] planetare (Holm. Baum, 136). Ca și în ritualul de inițiere mithriacă și ca și zidu-
rile cetății Ecbatana de culori diferite (Herodot I, 98) și simbolizînd cerurile planetare,
# Luna se află în al 6-lea, iar Soarele în al 7-lea cer. Numărul 9a înlocuit numărul mai
vechi de 7 trepte; căci, la uralo-altaici «coloana lumii» are 7 crestături (ib 25 sq.)
iar pomul cu 7 ramuri simbolizează 252 regiunile cerești (ib. 137 și fig. 46). Un cal
* bălan este ales pentru a fi jertfit; 263 după ce focul a fost aprins în yurtă și șamanul
și-a fumegat 254 cîtva timp tamburinul, chemînd pe rînd spiritele, iese afară, și încă-
lecînd pe manechinul unei gîște făcut din 255 cîrpe și umplut cu paie, dă din mîini,
ca și cum ar zbura și cîntă:
« Dincolo de cerul alb
Deasupra norilor albi,
[F]41 Dincolo de cerul albastru
Deasupra norilor albaștri
Ridică-te la Cer, o pasăre /»
Scopul acestui rit este să prindă sufletul calului sacrificat, pura, care se presupune
că ar fi fugit la apropierea șamanului. După ce 266 sufletul e prins și adus înapoi gîsca
este lăsată liberă 257 și șamanul sacrifică singur calul. A doua parte a ceremoniei are
loc în seara următoare, 258 cînd șam[anul] conduce sufletul calului pînă 259 la Bai Ulgen.
După ce își fumegă tamburinul, îmbracă hainele de șaman și invoacă pe Merkyut,
pasărea Cerului, ca să «vină cîntînd », să «se așeze pe umărul drept»; șamanul își
începe ascensiunea (Kemlenic). Urcînd încet treptele (tapty) pomului ceremonial,
șamanul pătrunde pe rînd în cele 9 Ceruri, descriind audienței, cu nesfîrșite 260 amă-
nunte, tot ce vede și tot ce se petrece în fiecare din ele. în al 6-lea Cer venerează
Luna, în al 7-lea Soarele. în sfîrșit, în al 9-lea Cer se prosternează în fața lui Bai
Ulgen și-i oferă sufletul calului sacrificat. Acest episod marchează punctul culminant
al ascensiunii extatice a șamanului. De la Bai Ulgen află dacă sacrificiul a fost pri-
mit și se fac preziceri281 asupra vremii; apoi, șamanul se prăbușește, extenuat, și
244 Empireu! suprimat
245 aici suprimat: punctul suprem al Universului.
240 Vom vedea îndată că ascensiunea șamanilor pînă la al 16 Cer se face exact în același chip, urcînd
ceremonial un număr egal de trepte — tăiat apoi
247 suprimat: Inițierea. La buriați 9 pomi sunt
248 inițial: cu prilejul
240 inițial: comunităților
260 ultimele 4 cuvinte adăugate ulterior
251 inițial: pe
262 inițial: e simbolul
253 omis
264 inițial: lăsat
206 fiu și omis
256 inițial: cînd
257 inițial: demisă
268 inițial: a doua seară
260 inițial: in fața
260 inițial: infinite
201 inițial : profeții
yo
după un interval de tăcere se deșteaptă ca dim; -uh sorim adine (Radlov, Aus Sibi- Aricea Ei iade
rien, II, 19—51; Harva, Rel. Vorst. 553 sq).
Ascensiunea pe mesteacănul262 ceremonial echivalează cu ascensiunea pe pomul
mitic care se află în «centrul Lumii». Gaura din vîrful yurtei e omologată ori-
ficiului 263 din dreptul stelei polare, prin care se poate face trecerea dintr-un nivel
cosmic în altul (Holmb., Baum, 30 sq). Deci, ceremonialul se împlinește264 într-un
« centru ».
21.	Aceeași ascensiune are loc cu prilejul inițierii șamanice 265. La buriați se așează
9 pomi unul lîngă altul, și neofitul se cațără pînă în vîrful celui de al 9-lea 266 trecînd
apoi peste creștetele 267 tuturor celorlalți (Holmb, Baum, 139). Sau se așează uri
mesteacăn în yurtă lăsîndu-i-se vîrful să iasă prin orificiul superior; neofitul se cațără
cu sabia în mină pînă ce iese afară din yurtă, realizînd astfel trecerea lui în Cerul
ultim (ib. 142). De asemenea, neofitul trebuie să se urce pe trei mesteceni așezați cu
rădăcinile în sus și numiți «stîlpi» (sărgă). O femeie leagă mesteacănul din yurtă
de alți 9 mesteceni și pe această funie atîrnă fîșii de pînze diferit 268 colorate, repre-
zentînd regiunile cerești. Funia se numește « Pod » și simbolizează călătoria șamanului
la zei (ib. 143).
[r]42 o ascensiune 269 similară împlinește șamanul pentru vindecarea bolnavilor care
vin să-i ceară ajutorul (H. Relig. Vorst, 546 sq). De asemenea, călătoriile mitice în Cer 270
ale eroilor turco-mongoli seamănă destul de mult cu ritualul șamanistic (Chadwick,
J.R.A., 1936, 291 sq) 271. După credințele yakute. pe vremuri erau șamani care se
înălțau în chip concret în ceruri și spectatorii puteau vedea calul sacrificat plutind
pe deasupra norilor (Czaplika, Ab. Sib, 238). în timpul lui Genghis-Khan, un vestit
șaman mongol s-ar fi suit la ceruri pe armăsarul său (Kopruluzade, 17). Șamanul
ostyak cîntă că se urcă la Ceruri pe o frînghie dînd la o parte stelele care-i împie-
dică 272 drumul (Chadwick, Growth 273, 204). în poemul 274 uigur Kadatku Bilik, un
erou visează că 275 urcă o scară cu 50 de trepte, la capătul căreia o femeie îi dă să
bea apă și astfel restaurat poate ajunge pînă la Cer (Chadwick ib. 206).
Notă. La ostyacii de pe Yenissei ascensiunea 276 în Cer este* urmată imediat de o
descensiune în domeniul subpămîntean al lui Erlik Khan, acolo unde se adună sufle-
tele morților. Aceste două operații alcătuiesc de fapt un ciclu inițiatic.
lacob de asemenea visează o scară, al cărei vîrf atingea cerul «iar îngerii Dom-
nului se suiau și se pogorau pe scară» [Facerea, 28, 12). Piatra pe care 277 adormise
lacob era un bethel și se afla în « centrul lumii», căci pe acolo se făcea legătura între
toate regiunile cosmice. în tradiția islamică Mahomed vede o scară ridieîndu-se din
templul din Ierusalim ( «centru » prin excelență) pînă la Cer, avînd de-a dreapta
și de-a stînga ei îngeri; pp scară se suiau sufletele celor drepți la Dumnezeu (Asin,
Escatol[ogia], 70). în cerc lui Saturn, Dante vede de asemenea 278 o scară de aur,
înălțîndu-se amețitor pînă ultima sferă celestă, și pe care urcau sunetele mînturle
262 inițial: pomul
263 inițial: găurii
264 inițial: are loc
265 inițial: unui nou șaman
266 pom — omis
287 inițial: vîrfurile
268 adăugat ulterior
269 inițial: călătorie
270 ultimele două cuvinte adăugate ulterior
271 suprimat: în timpuri; apoi pe vremuri
272 inițial: blochează
273 ultimul cuvînt, adăugat ulterior, cu creionul
274 inițial: visul
275 i se — suprimat
278 inițial: călătoria
277 inițial: locul unde
278 cuvînt adăugat ulterior
151
debcreatir {Parulis-, XXI — XX11). Simbolishlul «treptei», ai «scărilor» și al ascensiunilor
e crea ie $	27» p^g^ra^ g| je mistica creștină. Cei ce au slujit 280 adevăratei credințe 281
își «fac treaptă in Cer » {Ep. Timotei, 3, 13). Juan de la Cruz 282 înfățișează etapele
desăvîrșirii mistice printr-o Subida del Monte Carmato, tratat 283 pe care el însuși îl
ilustrează printr-un munte cu lungi și 284 anevoioase ascensiuni 285.
Toate viziunile și toate extazele mistice 286 cuprind o urcare la Cer. După Porphyr^
Plotin a cunoscut această răpire celestă de patru ori în tot timpul cît au fost împre-
ună287 {Vita Plot., 23). Sffîntul] Pavel a fost și el răpit pînă în al 3-lea Cer (II Cor, 12, 2).
Doctrina ascensiunii sufletelor prin cele 7 ceruri — fie inițiatic, fie post-mortem lF]4S s-a
bucurat de 288 o imensă popularitate în ultimele secole ale antichității. Origina ei
orientală e netăgăduită (Bousset AR, IV, 145 sq), dar atît orfismul cît și pitago-
rismul au contribuit mult ca s-o difuzeze 289 în lumea greco-romană 29°. Tradițiile
acestea 291 vor fi cercetate cu mai mult folos în alte capitole, dar ele se cuveneau 293
a fi amintite în contextul de față 293, pentru că justificarea 294 lor ultimă se găsește
in sacralitatea Cerului și a regiunilor superioare. în orice ansamblu religios s-ar afla 295,
< oricum ar fi ele valorificate — rit șamanistic sau inițiatic, extaz mistic sau viziune
onirică, mit eschatologic sau legendă istorică etc. — asemenea ascensiuni, urcări de
munți, trepte sau zboruri prin văzduh etc. semnifică întotdeauna transcenderea 296
condiției umane 297 și inserțiunea în niveluri cosmice superioare. Simplul fapt al « ridi-
cării în aer » echivalează cu o consacrare 298 și îndumnezeire. Asceții lui Rudra 299
«merg pe calea vîntului pentru că zeii au intrat în ei » {RV, 10, 136, 2 — 3). Yoginii
și alchimiștii indieni se ridică 300 în văzduh și parcurg în cîteva clipe301 distanțe consi-
derabile {Yoga, 251, n. 1). A putea zbura, a avea aripi devine formula simbolică a
transcenderii condiției umane 302. Capacitatea de a se înălța în văzduh semnifică
acces la realitățile 303 ultime. Evident, și în fenomenologia ascensiunilor stăruie deose-
birea radicală între experiența 304 religioasă și tehnica magică; un sfînt 305 «răpit»
în ceruri, yoginii, asceții, magicienii « zboară » datorită eficienței propriilor lor efor-
turi. :Dar, și într-un caz și în celălalt, ascensiunea îi singularizează de marea 306 masă
a profanilor și neinițiaților; ei pot pătrunde în regiunile uranice 307 saturate de sacra-
litate 308, devenind asemenea zeilor. Inserțiunea în spațiile celeste divinizează.
279	fost — adăugat ulterior
280	bine — suprimat
281	ultimele două cuvinte adăugate ulterior
282	își — suprimat
283 inițial: lucrare
284 ultimele 2 cuvinte adăugate ulterior
286 pline de bucurii — suprimat
286	ultimele 4 cuvinte adăugate ulterior
287	inițial: în viata lui
288 inițial: a cunoscut
289 inițial: facă accesibilă
290 Toate aceste — suprimat
291 suprimat: își vor fi amintit se cuvine
2 92 inițial: cuvin
293	inițial: în legătură cu ascensiunea celestă
294	inițial: fundamentul
295	ele suprimat
296	inițial: abolirea
297	suprimat: depășirea și penetrațiunea inserțiunea dobtndirea prin
298	îndumnezeire — inițial
299	suprimat: pot zbura prin aer
300	inițial: pot ridica
301	inițial: într-o clipită
302	suprimat: adică cei care se ridică în văzduh denotă, apoi: sfîrșește prin a
303	suprimat: superioare, transcendente
304	inițial: mistică
305	inițial: sfinții sunt
306	cuvînt adăugat ulterior
307	cuvînt adăugat ulterior
308 suprimat: in văzduhul zeilor
EPISTOLAR
Octavian GOGA
1OO de scrisori
către Duța
[iV]
XXXVI
Joi
[Plic: 23 II 922/
Scumpă Dundel,
Am primit telegrama ta aici la hotel,
unde vin în fiecare dimineața — bine că
ești în pace, eram cam neliniștit. Aici
agitația mare a început. Guvernul a
admis candidatura lui Piso — care mergi'
pe sate — administrația face presiuni,
— minciunile și legendele se răspîndesc în
contul meu, — Ciucea e pusă la contribuție
« hîrtia» și altele. în Rășinari popa
Cioran, notarul și primarul lucrează.
Cu toate astea, în sat la mine mulțimease ține pentru moment — în alte părți,
oamenii mai influențabili. Eu am trimis un memoriu regelui cu vorbe destul de
apăsate — îl voi ceti in România22. Nu va face nimic, dar cel puțin eu sunt dega-
jat. Atitudinea lui Duca față de mine e mizerabilă, — fanariotul nu se desminte.
Exact așa cum l-am știut. Nu-i nimic, mergem înainte, cu desgust în suflet, dar înainte.
Tu ce mai faci? Eu în cadrul trist de la Rășinari sunt tot lîngă tine. în tăcerea
de-acolo te simt așa de aproape. Nu cred că va mai veni o vreme cînd ne vo des-
părți. Așa de greu suport separația asta, noaptea e penibilă, pocnesc dulapurile, podi-
nele. Cum îți trece ziua și noaptea ție? Te rog, dragă Dundel, fă totul ca și cînd aș
fi eu deȚață. Jurămintele! ale eu mi le repet aici, ele sunt baza cea mai sigură pentru
forța mea morală. Scrie-mi. Gîndește-te.. . eu sunt cam la greu acum.. . dă-mi mînă
de ajutor.
Te sărută așa ca totdeauna... ca de mult... ca de curînd.
TĂVI
32 Memoriul, publicat în „România". abia la 15 martie 1922, deoarece «toată corespondența din
timpul alegerii sosită la poșta din Cluj încă de la 26 febrfuarie], ne-a fost înmuiată cu o întîrziere de
15 zile», are, în general, același conținut ca și telegrama. Ambele n-au avut nici un rezultat, căci
la Rășinari a fost ales Piso. în „România" din 15 martie se publică două articole în care se denunț
manevrele liberale: Ilegalitatea săvîrșită împotriva d-lui Octavian Goga și Alegerea de la Rășinari.
133
Epistolar
XXXVII
Simbătă Hotel Europa
[Plic: 25 II 922]
Dragă Bigule,
ora 6 d.m., acum plec la Rășinari. Am primit rmdurile tale tocmai venind de la Mohu-
Șelimbăr, unde am avut adunări. Ieri am fost cu Bucșan prin Apolduri, așa merg
acum zilele mele. Dar în goana automobilului sau noaptea în pat la Rășinari mai
culege sufletul meu picături de lumină din drumul nostru care strălucește în adîncime,
dincolo de zgomotul clipei. Dragă Dundel, aici luptă — foarte grea —, liberalii fac
totul ca să mă distrugă, amenințînd lumea, adună licențele cîrciumarilor, răspîndesc
infamii și minciuni. Poporul foarte oportunist. Chiar și la Rășinari s-a înfiripat o gașcă
liberală în frunte cu popa Cioran, — om foarte cîinit. Nu cred să pot veni, pînă în
ziua din urmă rămîne să mă bat, dacă am intrat în horă.
Dă-mi mînă de ajutor cu dragostea ta care strălucește de departe, cu gîndurile
curate pe care le adăpostești la tine și cu lumina pe care mi-o trimiți aici. Scrie-mi
zilnic la Rășinari.
% Dă-i mina și gura lui
TĂVI
Scrie-mi cum o duci nopțile. Mai doarme Păloae33 la tine? mai este pîndarul, nu
ți-e urît ?
XXXVIII
Luni ora 6 seara
[28 II 922 — V,G]
Dragă Bigule,
Mă întorc acum de la două adunări la Bradu și Veștem și peste cîteva minute plec
la. Rășinari. Compania merge înainte cu toată furia. Am depus candidaturile sîmbătă.
Sunt cu iVso și Borcia. Marandino n-a mai candidat, dar a venit azi la Rășinari să
spriiinească pe Borcia. Ce canalie. Mi se pare că va fi răsplătit cu niște palme. Ieri
am avut o zi foarte obositoare: trei mari întruniri: Sadu, Rășinari și Poplaca. Răși-
nărenii s-au purtat admirabil. însuflețire mare, i-am fanarizat, vreo trei mii de ascul-
tători, afară de notar, primar, toată lumea cu mine. Nenorocul a vrut ca la ora 4 după
ce s-a terminat adunarea mea să vie pentru întrunire la Rășinari Piso cu Disescu și
Vicerdea. Mulțimea i-a primit cu «trăiască Goga » —formidabil34. S-au speriat
și au venit 6 jandarmi să-i apere. .Au fost lamentabili la Rășinari. Pretutindeni pe
unde merg, țăranii se desghiață și sunt calzi, îmi e însă așa de penibil, așa de greu
să bat drumurile astea ingrate. Mi se pare că va trebui să renunț la îndeletnicirea
asta. — îmi cere prea multe sacrificii. Trupește desigur mișcarea asta multă în aer
îmi face bine, — mă simt mai elastic și parcă cu stomacul mai ușor; și nervii i-a mai
întărit automobilul. Ieri însă — nu te speria! — cînd mergeam spre Sadu am avut
un accident care putea deveni foarte regretabil. Puțin a lipsit. Coboram pe o
pantă piezișă și mi s-a rupt lanțul de transmisie de la o roată — mașina, fără să mai
poată fi stăpînită, s-a precipitat la vale și șoferul a avut prezența s-o cîrmească într-un
șanț plin cu zăpadă. Zguduit ura a fos t puternică, dar a atenuat-o zăpada. Ni s-a rupt
o aripă și alte defecte mai mici. Te asigur însă, dragă Dundi, vreun sfert de minut cit
33 Menajera de la Ciucea.
34 în ziarul „România'' din 2 4 februarie 1922 se putea citi: «Candidatul partidului național,
d. L. Borcia a fost întîmpinat pretutindeni cu strigăte de „Trăiască Octavian Goga! Trăiască poetul
Ardealului H »
134
ne-am rulat fără cîrmă, după ce s-a rupt lanțul, am avut cu toții iluzia că ne prăpă- Octavian Gog3l
dim. Cînd ne-am oprit în șanț, șoferul (un bun băiat) era roșu, Gabor ca varul, eu
liniștit, — să-ți spue Gabor. Te-am văzut un fulger de clipă atunci, — am gîndit
un moment să sar — eram în blana mare, am renunțat — și foarte resemnat am aștep-
tat să se intîmple ce va vrea. M-a preocupat accidentul ieri seara, — mai mult pentru
impresiile ce mi le-a lăsat. Ar fi fost insă așa de stupid.
De alegeri nu-ți mai spun acum nimic, să nu mai vorbim — mă plictisește.85
............ <.. . « .•■ * <..................... ................
Am primit scrisoarea ta, una numai, altceva nimic. De ce Dundel, tu care ai atîa
vreme, ești așa de zgîrcită? Vezi, eu îți vorbesc des, deși trăiesc în goana cea mai
dezgustătoare, îți vorbesc aproape zilnic, fiindcă vorba e, știi, o reculegere pentru
mine. Tu rar de tot. Să trag concluzii din această deosebire ? Ce zici ? Să nu crezi că
mă pot consola gîndurile astea — și cum este în mine îndemnul de-a despica lucru-
rile și-a cerceta îndreptățirea lor, am impresia că mi se face o mică nedreptate.
Desigur, Dundel, ar fi mai bine, cînd mă întorc seara la Rășinari, înainte’de-a'închide
ochii, să citesc rîndurile tale, cu crîmpeie de amintiri și gînduri de-ale noastre.
Dar sfaturile în dragoste prețuiesc așa de puțin... să te las... Ș-apoi nu vreau
să te supăr. .. nemulțumirea mea vreau să rămîie în călimară.
Te rog din inima mea întreagă, grijește-te cu sănătatea să fii bine — de mine într-0
săptămînă sunt la tine. Scrie-mi, mai scrie-mi pînă atunci, ca să n-am nedumiriri
și presimțiri tulburi (oaspeți antipatici care știi că s-abat pe la casa mea) — și să
pot găsi în scrisul tău un colțișor de refugiu dintr-o viitoare urită și greu de suportat
pentru mine.
Distanța doar, Dundel —
dă-i mîna lui
TĂVI
Trist și singuratic la Hotel Europa nr. 6.
[Sus, p. 1:] Scrie la Rășinari, unde merg totdeauna seara.
XXXVIII bis
Marți il.III. 1922]
Dundel,
Zi de tîrg — țigănie mare, de vorbă cu toată lumea — adunare la Veștem — obosit
trec spre Rășinari.
Tu Taci,
poate îți găsesc o vorbă acasă
Dă-i
mîna
lui
TĂVI
Alegerile din februarie au fost cîștigate de liberali.
135
Epistolar
Octavian GOGA
într-ungrup de scri-
itori.
(București 1915):
G. TOPÎRCEANU,
G. ROTILĂ,
ApostolCUIaEA,
Vfrgll POPEAU.
(Fotografe din ar-
hiva Octavian
O. GHIBU)
XXXIX
[Plic: 7 septțembrie] MXcj
[București, joi dimineața
Dundel, t vUmpa mea,
Apucat de vîrtejul de-aici, enei > m va buturauna, ici scriu cu puțina întîrziere, fiindcă
am fost năvălit din toate părțile și, peste zi nevenind acasă, n-aveam colțișorul unde
să stau la masă, ca să fac scrisoarea ta. Am mers destul de bine în drum — la Cluj
s-a urcat Groza36, Tripon, Matei (ăsta a rezolvat chestiunea și-a comunicat școalei
de la Tîrgu-Mureș) și alții care s-au ținut de mine tot drumul. La București am dat
de Bucșan, care tocmai se pregătea să meargă la Rășinari, — l-am găsit bine. Am
tras la el, unde stau singur și golul din jur mi-e greu de suportat. Anii din urmă m-au
dezobicinuit de regimul singurătății. Dorm sus în patul Claudiei, —tu ești cu mine,
stăm de vorbă. Bucureștiul gol, obosit ia suflet. Dimineața, cînd m-am dus la Athenee
să-mi iau poșta, portarul mi-a spus că D-na loanid mă căuta cu insistență de două
zile. M-am urcat la ea în cameră. Cînd colo? Georgeta, Paucescu, o d-șoară Grădiș-
teanu și un tînăr, toți în doliu. Ce-i, întreb, ce s-a întîmplat ? — A murit Maria Jeanne,
îmi spune Paucescu. închipuiește-ți, biata fată a avut un nou acces de inimă la
Berlin și în 24 de ore a murit — lîngă ea numai o vară de-a ei. Și-a păstrat luciditatea
pînă la urmă și-a dictat ultimele dispoziții, spunînd că dorește să-i fie trupul inci-
nerat și adusă acasă cenușa. Dorința i s-a împlinit, a fost arsă și Tilică a plecat la
Berlin, să se întoarcă acasă azi sau mine cu urna ei. Grozavă poveste sinistră. De
mult n-am mai pomenit așa ceva întunecat. Pe mine mă căutau să stărui la Mitro-
polit ca urna să-i poată fi așezată într-o biserică la țară, la moșia lor, — am fost la
Cristea 37 și s-a făcut, dar se pare că la ortodocși canoanele nu admit arderea. Nu duc
mai departe firul, — vom vorbi noi, pe mine însă m-a impresionat mult,
38 Petru Groza a făcut parte, un timp, din Partidul Poporului,
37 Patriarhul Miron Cristea.
Imagini din Muzoul
de la Clucoa
Averescu e la Severin și mă roagă să trec pe la el — mi-a
spus Coandă. Aștept aici încă două-trei zile să sosească la
Argetoianu răspunsul pertractărilor de la Cluj, ca să văd
lucrurile limpede, și după aceea plec la Severin — de acolo
acasă. Politica s-a încurcat rău. Liberalii, cum iți spuneam,
nu știu cum s-o scoată la cale. Se prevede că în situația
actuală nu va asista nimeni la încoronare. „îndreptarea"
p bli< ă un comunicat trimis de Averescu, care ia atitudine
împotriva încoronării, spunînd că nu poate face această
solemnitate națională un parlament în care pentru Ardeal
« a intrat un general Iliescu și a rămas pe dinafară un
Octavian Goga ». Cum vezi, generalul, cavaler, cum zici
tu. Ce-am prevăzut s-a întîmplat. — Tu știi că viziunea
mea politică e destul de clară, nu mă înșel. Astăzi s-a
anunțat amicul Duca. Vine după dejun intre 3 și 4 aici
la Bucșan. Voi vedea ce vrea. Mi se spune că Brătianu îmi
cere o întrevedere. Foarte bine,— îi voi putea repeta ce-am
spus lui Lape38. în orice caz, toate arată că o duce greu
și că încep să ispășească greșelile pe care le-au făcut. Ex-
periența mea s-a îmbogățit. Am să-ți schițez mine în scri-
soare tot ce se petrece. Cu lemnarii lui Groza, care vin
aici, vorbesc astăzi — ca pe-un preț foarte redus să ne tri-
mită scînduri pentru pălantul dimprejurul grădinii noastre.
Mîne vine și Ștern, spune Groza, va vorbi și cu el.
Aici s-a lățit vestea că am fi fost jefuiți la Ciucea, cînd eram la Sovata, a scris nu
știu care gazetă. Am văzut în tren cînd veneam pe Tzigara, urciorul s-a găsit, a fost
predat de către direcție lui Miilea, să-l aducă. Cum vezi, lucrurile merg toate binișor,
— numai să se ție așa pînă la sfîrșit. — Mi-e gîndul tot acasă, la tine, fii prudentă, te
rog, ține paza de soldați și telegrafiază lui Petala, dacă primesc ordin să plece. Te
rog, Dundel, telegrafiază-mi aici imediat, dacă ești bine. — Petrică e tot mai popular.
Coandă, Madgearu m-au întrebat de el. Abia aștept să se termine goana asta și să mă
întorc în cuibul nostru. Gîndește-te cu drag, cu căldură și cu toată tinerețea dragos-
tei noastre
la
TĂVI
XL
[Plic: 8.IX.922]
Vineri dimineața
Draga mea Dundel,
nu se găsesc aici la Bucșan nici hîrtii de scrisori, nici plicuri, — ieri ți-am trimis plic
de la Banca Țărănească, — m-am dus pentru Argetoianu, — de aceea îți scriu pe file.
Am primit scrisul tău ieri și m-am bucurat, te-am văzut plină de fapte pozitive și
cu ochii duși departe spre mine, cum te-am lăsat în fața casei la plecare. îmi scrii
că plouă — și-aici o vreme tulbure, să meargă însă înainte, n-avem ce face, ne-am
apucat, trebuie să isprăvim. Te rog însă pe tine să fii prudentă, să nu te obosești
și mai ales să bagi de seamă cu paza de noapte, tocmai acum cînd ne-am desfăcut
38 Alexandru Lapedatu — istoric, academician, deputat și senator liberal, ministru al Cultelor și
Artelor.
casa și s-a văzut că sunt atîtea, e, poate, mai mare pri-
mejdie. Dragă Dundel, eu aș vrea să iasă foarte bine, să
fim gata și la toamnă să plecăm în străinătate pe cîteva
luni, că mi-e dor de-o viață departe de vîrtej. . . — Aici,
ca de obicei, sfori, cancanuri. Ieri la dejun a fost la mine
amicul D[uca], aducîndu-mi toate grațiile lui de fanariot.
Nici n-am vorbit, ascendentul era al meu, fiindcă venea
la Canossa. Mine, sîmbată, vine din nou, azi e dus la Sinaia.
Nu cred că va ieși ceva, neputîndu-se Brătianu ridica din-
colo de trufia lui oarbă, — ei însă, în izolarea în care se
găsesc, stau rău. Situația noastră în schimb mi se pare
bună. Astăzi sau mîne trebuie să vie de la Cluj răspunsul
idioților de-acolo și așa lucrurile se limpezesc. Cum ispră-
vesc cu Brătianu, plec de-aici la Averescu și de-acolo acas.
La Sinaia nu mă mai duc, fiindcă acum e vizita gene-
ralului Pilsudsky39, — Argetoianu a fost alaltăieri la rege
și-mi spune că i-a vorbit de mine în termeni foarte calzi.
Eu aici am profitat de prezența lui Groza și-a lemnarilor
ca să comand pentru împrejmuirea de la noi scînduri
un vagon și jumătate pe-un preț foarte ledus. în două
săptămîni vor sosi, — tot astfel și stîlpii. De asemenea,
am trimis pe Gabor la banca Blank să scoată de-acolo,
dacă se poate, acțiunile de la Albina, ca să le putem vinde.
Astăzi îmi aduce răspunsul. Astăzi la dejun sunt invitat
la Coandă, — masa o iau de obicei cu Groza și cîțiva foști
deputați de-ai noștri; ieri a fost și Lungu, cu mutra lui
de hîrciog.
Nu știu, dar sunt tulbure, cam enervat, cu stomacul nu
tocmai bine, deși mă țin puțin de regim, și am dureri în
picioare. Aici în 'singurătate la Bucșan pocnesc noaptea
dulapurile și mă trezesc des. Sunt cu gîndul la tine mult,
mult. Scrie-mi zilnic, așa fac și eu. Dorește-mă cum te doresc
și sărută-mă pe mine
lung
TĂVI
XLI
[Plic: 9.IX.22]
Simbătă dimineața
Dragă Dundi,
Bună dimineața — cum ați dormit ?, ați
visat cu mine ? A doua scrisoare mi-a sosit,
cam nervoasă după drumul la Oradea. —
Telegrama macabră a lui Gabor se expli-
că prin faptul că, trecînd pe la Sinaia, i
sa spus că am fost jefuiți la Ciucea de
39 Josej Pilsudski — general polonez, fost scurt
timp șef al statului, după declararea independenței
Poloniei (noiembrie 1918).
138
cătră bandiți. Știre care a fost luată din nu știu ce gazetă din București. Eu aici mai octavian Goga
rămîn pînă marți, — dacă nu intervine ceva deosebit. Mine vine M. Popovici de la
Cluj cu răspunsul pertractărilor de acolo.
Am întrerupt aici fiindcă a venit din nou Duca, — rămînînd ca luni dimineață
să vie din nou. Desigur acum, după atîtea experiențe, cuvintele indivizilor ăstora
sunt puse la cîntar și prea puțin crezute. Vom vedea — firește propunerile lor îndul-
cite care mă priveau pe mine personal au fost refuzate de la început. închipuiește-ți
că a venit aici și bietul Aurel Popa de la Cahul, — care-mi spune lucruri grozave.
— Sunt vacanțe în Ardeal de revizori, ca la Deva, — și pe omul ăsta îl țin în exiL
Marți dimineața, cînd se întoarce Angelescu, voi merge la el pentru Popa. Afară de
politică, nimic nou. Tilică se întoarce azi cu urna. Pe D-na Odobescu am văzut-o
azi pe stradă, — zăpăcită îmi spunea că se duce la Sinaia pe zece zile. Gabor îmi
spune că mama n-a mai fost la Bazna și că acum vrea să meargă cu Geni și Lizica
la Felix.
Mă uit pe fereastră, văd vremea tulbure și mă gîndesc la noi acasă — asta stîn-
jenește lucrul. Știu că subt conducerea ta merge bine. Scrie-mi înainte, mai puțin
nervos, cu calmul pe care ți-1 dau sentimentele adînci și vorbește-mi liniștit în rînduri
frumoase de sufletul tău și de zilele noastre de mine. Mai mult ca oricînd simt acum
nevoia mîngăierilor, — e ceva plăpînd în mine, morbid, ceva delicat ca o muzică în
surdină, care cere ființe și cuvinte dragi. Nu știu, Dundel, dar mi se pare că nu mai
pot pleca singur de-acasă, sunt așa de răzleț, așa de dezarmat.
Gîndește-te în fiecare clipă și dă-mi ochii să-i sărut
eu
TĂVI
Pînă la revenirea mea nu-i așa că nu mai mergi nici la Cluj, nici la Oradea?
XLII
[Plic: 12 scptfembrie] 22
Luni dimineața
Scumpa mea Dundel,
De ieri dimineață sunt mai puțin singur aici, — a venit Geni pe trei zile aici, stă
cu mine la Bucșan — să vadă cum se introduce electricitatea în casa lor. Stăm tot
împreună, e bine și se laudă c-a scris mult40. Tot ieri a venit la mine și Tilică, care
mi-a spus că te-a văzut la Ciucea și că ești bine, mi-a spus că turnul ,e dat jos, — așa
că, schimbîndu-se vremea cătră bine aici, îmi închipui că la Ciucea lucrul merge îna-
inte. Aici s-au făcut unele modificări în planul meu. Nu mai merg la Severin, fiindcă
în situația nouă am hotărît să chemăm pe general la București. Mîne seara sosește,
tot mîne vine și Maniu. Trebuie s-o rupem. Impresia mea este că nu facem nimic cu
proștii. Ies pe rînd toate adevărurile mele la iveală. In împrejurările de azi, partidul
nostru stă foarte bine. Ai noștri sunt mulți la București veseli, — și rolul meu e mai
mult ca oricînd la ordinea zilei. Mă mulțumește că în sfîrșit ajungem să ne lămurim
definitiv cu naționalii de la Cluj. Am reluat ideea revistei acolo. Hodoș 41 e aici și
m-am aranjat cu el. în caz că nu se face acordul cu Maniu — fuziunea — imediat
începem preparativele pentru revistă la Cluj, — mijloace materiale avem, face rost
40 Eugen Goga lucra atunci la romanul său Carlea Facerii, apărut în 1929.
41 Al. Hodoș — publicist, director de publicatii, al Radiodifuziunii și al Teatrului Național din
București, unul dintre principalii colaboratori politici ai lui Goga,
Groza cu lemnarii lui. Am vorbit cu el
și despre cumpărarea automobilului și
cred că va reuși. Plec de-aici acasă pro-
babil vineri seara, — cred că pînă atunci
se vor termina toate. Geni mai rămîne și
el vreo trei zile.
Astea sunt, draga mea Dudică, veștile
politice. Celelalte sunt în sufletul meu
care cîntă așteptarea și revederea. Ieri
n-am primit scrisoare de la tine, — sunt
la mine numai două, din care cea din
urmă grăbită și cu mari goluri de hîrtie.
Aștept rîndurile tale, — oricît de ocupată,
tot ești acolo mai puțin prinsă de vîrtej
ca mine în zilele astea agitate. Fii bună
și delicată, — vreau numai atîta cîtă răs-
plată mi se cuvine pentru ce-ți dau eu
aici departe de tine.
Aștept cu nerăbdare poșta de după masă
să-mi vorbești și vă-l mîngîi cu drag
pe
TĂVI
xlu:
[Plic : 10 noi [cmbrie] 022]
Miercuri, ora 31/2 după masă
Dundel scumpa mea,
lată-mă la Hotel Europa — în pripă îți trjmit două rînduri care probabil sosesc
în urma mea. Am ajuns ieri seară, m-a așteptat Gabor și am plecat imediat la Răși'
nari. Mare surprindere pentru mama. închisă în singurătatea ei, nu mă aștepta acolo,
în drum spre o casă — acolo în mijlocul tăcerii și al vechilor amintiri, te-am dus cu
mine. în apăsarea de toamnă, casa noastră pare tristă, grădina goală, odăile tac, —
vorbește numai trecutul. Azi dimineață m-am întors la Sibiu — cu sufletul muiat
în tristețea tăcerii. Am fost două minute la catedrală — vorbea Bălan sec, uscat,
împrejur vedeam fețe de demult, — îmbătrîniți, Vaileanu, D-na Tordășianu. La
asociație a fost prima ședință — a vorbit Suciu, un om de-o prostie fenomenală.
Universală mobilizare de uniți. Era să-l candideze pe Suciu la prezidenție — s-a
renunțat fiindcă ar fi căzut. Acum vor pe Goldiș. Pentru lorga este curent, — nu
cred tocmai că vor reuși, dar nu-i nimic, față de solidarizarea proștilor afirmăm o
idee. în definitiv însă toate acestea nu valorează nimic — sufletul mi-e prins în cleș-
tele trecutului — am camera la colț spre strada Șaguna, pietrile, zidurile vorbesc,
aerul e plin de emoțiile de altădată, — eu mă uit în mine — mă gîndesc adînc
și simt că avîndu-te pe tine a mea — am cîștigat bătălia cea mare,
Celelalte nu numără nimic.
Dă-i mina lui
TĂVI
XLIV
140
Octavlan Goga
[Plic: 21 dec[embrie] 922]
Miercuri seara
Dragă Dundel,	8
Am primit telegrama ta și n-o prea înțăleg — decît ca un îndemn să-ți trimit rîn-
durile mele. Nu trebuia îndemnul, fiindcă ți-am spus că-ți trimit dovada scrisă. Aici
e un furnicar grozav, e mare învălmășală, lume foarte multă venită din toate părțile,
vreo 4—500 de delegați, lume bine îmbrăcată. Congresul a reușit bine 42. Am să-ți
arăt toate cum s-au desfășurat. Deocamdată atîta că sunt mulțumit și mă bucur
c-am scăpat de-o grije. Generalul e radios — stă la doctorul Beu, care-și dă toate
silințele să pară devotat. Lumea săsească și românească de-aici e impresionantă.
Ședințele se țin la Uricaru. Acum seara a fost banchet la Europa, au încăput numai
tri sute de persoane — însuflețire mare, după generalul am vorbit eu (poți fi mulțu-
mită, cred). Era vorba să facem o întrunire populară la Rășinari, — ar fi vrut și țăranii
de-acolo care au fost în mare număr la gară, cînd a venit generalul, m-ar fi servit
politicește. Averescu ar fi vrut, dar adunarea nu s-ar putea [ține] decît duminică — și
de aceea o sacrific. Pe mama ta n-o văd decît mîne după amiazi — o să trimit automo-
bilul lui Groza s-o aducă aici pe două ceasuri.
N-am avut pînă acum un moment liber — e un vîrtej grozav, toate sunt în jurul
meu — e și Geni aici, doarme la mine în cameră pe canapea și horcăie noaptea gro-
zav. El e cu gîndul acasă, spunind că Lizica e în greu. Din mijlocul frămîntărikr,
eu, copleșit de toate gîndurile — călcînd pietrele pe care le-am călcat — încărcat
de povara amintirilor — simțind săgețile oculte ale trecutului — mă plimb pe-aici
și te duc cu mine nevăzută și caldă.
Dă-mi gura, dragă Dundel și ține-mă lîngă tine
pe mine
TAV.
XLV
;Fără dată, Aproximatid^l922]
Scumpă Dundel,
Bună dimineața. Am dormit cam rău și așa trebuie să fie, după trei nopți.. . Am
vrut să telefonez, dar telefonul nu merge. Am scris, iată ce răspunde: vei merge deci
la ora 12, fiindcă numai de la 1 încolo începe. Trebuie să aștepți rîndul. Eu nu mai
vin la dejun, stau cu Gabor în oraș — ce zici?
Sărută-1
pe al tău
TĂVI
XLVI
[Fără dată. Aproximativ 1922]
Dragă Dundel,
De la Enescu, unde am luat masa cu Gabor (vai, ce castraveți proști) trebuie să-ți
trimit mesajul meu — cu rugămintea ca să fii liniștită și în cazul că nu vine doctorul
astăzi să te întorci pentru seară acasă. Eu vin — după cum ne-a fost vorba — și
doresc să te găsesc senină.
In sfîrșit, o mică amînare — nu-i nimic.
Sărută mîna
TĂVI
42 Congresul Partidului Poporului, ținut la Sibiu între 20 — 22 decembrie 1922, a adoptat noul
program al partidului,
141
Epistolar
XLVIÎ
[Fără dată. Aproximativ 1922] 43
Dragă Dudico,
Bunădimineața. în minister forfotește lumea și toți mă calcă pe nervi.
Aici biletul pentru sîrb — cere să vorbești cu « chargee d’affair »-ul lor și dă-i
lui cartea mea — el e informat. Cum termini, trimite-mi mașina, să trec pe la Cameră.
Dă-i mîna si gura
[lui]
TĂVI
Ia și pașaportul cu tine aici, și chitanța.
XLVIII
[Fără dată. Aproximativ 1922]
Scumpa mea Dudica,
Tocmai acum vroiam să-ți trimit un om cu. două rînduri de întrebare. Te sărut,
te îmbrățișez pentru 36,5. Așteaptă-mă, scumpa mea credincioasă și curată. De aici,
din « cabinetul ministerului » zboară la tine și te mîngîie gîndurile lui
al tău veșnic
TĂVI
XLIX
[Fără dată. Aproximativ 1922]
Scumpă Dudică,
Mi-a fost imposibil să vin. Atîția pe capul meu. Te voi răsplăti după dejun. Iți
trimit aici schița casei — cu visurile mele de zile senine pe care trebuie să le trăim
în ea — și-ți sărut gîtul de zece mii de ori.
Eu
TĂVI
L
[Fără dată. Aproximativ 1922]
Sărut gîtul — dragă Dundi,
Am telefonat la Rosetti — vine numai dimineața din Transilvania... Astăzi deci
nu mai mergi pe la el. . . Eu am dormit greu.. . m-am pomenit numai: 8 1/2. îmi
dau toată silința să vin pe la tine la 12 — să mergem la plimbare.
Așteaptă-mă. Hanibal cînd termină, să vie la minister.
Sărută-1
pe
TĂVI
43 Scrisorile XLVII —L sînt datate greșit. Goga a fost ministru al Cultelor și Artelor în guver-
nul Averescu între 13 martie 1920 și 17 decembrie 1921.
ti
Î4Î
Octavian
Luni [3i.II 1.923 - V.G.]
Mersi pentru telegrama — m-a liniștit. Bagă însă de seamă să nu răcești, îngri-
jește-te, pentru D-zeu, că e vremea să scăpăm de mizeriile astea. Eu trăiesc aici viață
de pustnic în cameră de hotel. Nu mă mișc de cîteva zile. Vineri mi-a fost cam rău,
am avut iar grețuri și ceva vărsături, asta m-a hotărît să nu mai merg la iași. Cum
îți spuneam, am fost la Paulescu. Acum sunt mai bine. Ca să verific însă lucrurile,
am chemat pe Vaias astăzi pentru analiză — vine mine dimineață cu aparatele și,
imediat ce-mi dă rezolvatele, mergem și la Nanu-Muscel. Cum vezi, m-am hotărît,
în sfîrșit, să ies din vechea rezervă. M-a decis la asta și starea de depresiune nervoasă
în care mă găsesc, deși vina asta e mai mult de ordin mura! —• e, cred eu, fiindcă
sunt aici singur și departe de tine. Nu-ți poți închipui, Dundel. cît de mult simt lipsa
ta. Sufletele noastre s-au îmbinat și nu mai suportă despărțirea. Te înțeleg Line cînd
spui că ești zdrobită acolo singură, și abia aștept să vin la tine.. Aș pleca imediat
dacă n-ar trebui să revăd pe Averescu pentru ale mele treburi si pentru ideea fuziunii
cu țărăniștii, care ar părea că se apropie de realizare.
Atmosfera politică e cam agitată aici și situația guvernului cam zdruncinată. fVu
sunt excluse oarecari surprize. Ai văzut și cu mișcarea studenților bătaia pe care
a mîncat-o Blank și achitarea. Toate astea sunt argumente în favoarea mea personală.
A intrat frica între evrei și eu sunt hotărît să duc înainte campania, oricare ar fi
obrăznicia lor.
încă o dată, dragă Dundel, ține seama că ești șubredă încă și nu te obosi. Tot
fac planuri să ne smulgem baremi pe două săptămîni din vîitejul ăsta și să mergem
undeva la mare. Mă gîndesc să iau ceva bani împrumut de undeva, ea mtorcmdu-ne
acasă să nu avem neplăceri.
Iți trimit scrisoarea asta prin Otcik și mă bucur să ți pot da o veste.
Dă-mi gura s-o sărut
Spune-i Pincului că-i grijesc toate scriso-
rile și-i aduc un premiu dacă se poartă
bine!
Ziua mea, dragă Dundel, trece vremea...
Aș dori mult să fiu la mare — să prind
în versuri cîntecul nostru — eu care îți
sunt dator Ție ori mie.. .
Te iubesc și-ți dau sufletul în
plic
(Text îngrijit și note de Mircea CENUȘĂ)
Mihai RALEA
Un gest prietenesc
PR1NTRUN GEST PRIETENESC FĂCUT
de dl. Remus Niculescu — unul din cei mai de
seamă cărturari români contemporani am
intrat în posesia unei misive originale a lui
Mihai Ralea către Garabet Ibrăileanu, scrisă
citeț cu creion negru, pe o filă, desprinsă dintr-un
bloc-notess, prin care probabil proaspătul direc-
tor (împreună cu G. Călinescu) al „Vieții Româ-
nești" dorea să reia dialogul cu venerabilul său
prieten de la Iași, după o vacanță în care a
< avut atîtea pe cap...».
Am spus «probabil proaspătul director» pen-
tru că biletul nu este datat, dar avînd în vedere
faptul că în După 27 de ani bătrînul mentor al
„Vieții Românești" își ia rămas bun și trece
conducerea celor doi emuli, iar la 1 ianuarie
1933 revista ieșană se mutase la București
și că tot în anul 1933 apare în Editura „Ade-
vărul“ romanul Adela, putem afirma că rîndu-
rile semnate Ralea — păstrate pînă azi într-un
tratat de psihologie care de bună seamă poate a
aparținut chiar autorului — sînt scrise pe la
mijlocul lunii ianuarie 1933, pentru că Mihai
Ralea precizează în final: « Sunt la Iași la
23 ianuarie». Oricum, Ralea se referă la o
anchetă întreprinsă printre cei avizați să-și
exprime părerea în legătură cu «Fragmentul
de jurnal al lui Emil Codrescu », circulînd pro-
babil în manuscris, „jurnal“, ce va deveni sin-
gularul roman Adela.
Deși foarte scurt, mesajul cuprinde, iată, o
seamă de informații; de la starea în care se
află autorul, la rezultatele anchetei și « noua
organizație a „V[ieții] R[omânești]" la arti-
colul ce urma să fie trimis d(i Ibrăileanu « Nu
mai lung de 6 —7 pagini» și la precizarea datei
unei eventuale întîlniri. Măi aflăm că G.Căli-
nescu «econtra „Adelei46 ca litiu, fiindcă, zice
el, e ceva de un moldovenism'ridicol în Vala-
chia», poate și pentru că, în același an 1933,
urma să-i apară lui însuși Cartea nunții, produs,
să zicem, în același spirit, al vremii. își arată
și M. Ralea opiniile și modul cum le-a marcat
«pe fiecare fragment (pe dos) s precizînd că
«toată lumea e unanim pentru sfîrșitul actual
al romanului
Este interesant set conslalăm cită atenție a
dat G. Ibrăileanu acestei cărți pînă în al 12-lea
ceas al redactării ei, căci de-a. lungul vremii,
după aproape 60 de ani de la apariție, s-au
găsit în manuscrise numeroase variante (vezi
contribuțiile lui Al. Andriescu în mai multe
numere din revista noastră), dar mai cu seamă
descoperirea, tot prin „Manuscriptum“, a nuve-
lei Doamna A’, desigur inedită, semnalată, în
cadrul Rotondei 13, de Al. Bârlădeanu la 15 mar-
tie 1976. Cu acest prilej, a avut loc un dialog
academic cu Șerban Cioculescu, în care criticul
face uz de vastele-i lecturi și trimite la un
roman franțuzesc, Amitie amo urcate, ce apăruse
la sfîrșitul secolului trecut, noțiune sau for-
mulă de prietenie amoroasă care ar fi una
intermediară între prietenia posibilă dintre un
bărbat și o femeie, consimțind totodată că
acest fragment din prima tinerețe a lui Ibrăi-
leanu e un cîștig pentru istoria noastră literară,
în speță pentru literatura psihologică româ-
nească. Dar surpriza a constat în aceea că
nuvela Doamna X, în special portretul acestei
doamne, se regăsește reprodus, aproape textual,
în romanul Adela, cum probează și Al. Oprea
în același nr. 4(25)/1976 al revistei „Manie
scriptunC.
/Vșadar vedem că, deși a dorit să știe și
părerea altora pînă în pragul tipăririi, « un
romancier zăcea de multă vreme în Ibrăileanu
și, spre cinstea lui, în loc să publice 4, 5, 6,
10 romane slăbuțe, a publicat unul singur
care a fost însă o capodoperă» (Șerban Ciocu-
lescu, loc. cit., p. 84).
Fie și numai pentru reflecțiile pe care mi
le-a provocat sau pentru „revelația documen-
tului“, biletul lui Ralea își merita o pagină îa
revista noastră.
| Florin VLAD |
Iubite D-le Ibrăileanu,
lartă-mă că am întîrziat. De, am avut atîtea pe cap vacanția aceasta!
Am scris pe fiecare fragment (pe dos) mențiunea: „bun“ ori „n’ași pune-o“. Am
făcut și în text cîteva corectări. Din ancheta făcută, toată lumea unanim e pentru
sfîrșitul actual al romanului. Și eu cred să nu-1 mai schimbați ca să nu stricați poezia.
Gălinescu e contra „Adelei'4 ca titlu, fiindcă, zice el, e ceva de un moldovenism
ridicol în Valachia.
Ne preocupă teribil noua organizație a V.R. și lucrăm entuziaști toată ziua. Cred
că va ieși ceva bun și de succes. Trebue să trimiteți negreșit articolul în 5—6 zile.
Nu mai lung de 6 — 7 pagini.
Sunt la Iași la 23 Ianuarie.
Cu devotată afecțiune
al D-stră
RALEA

PRIMA VERBA
Oscar Walter CISEK
Trei
poezii
de
tinerețe
PRINTRE ALTE MULTE PROIECTE DE
romane, rămase din nefericire neterminale, a
existat și planul — verbal — al unui roman
autobiografic, ce ar fi început, firește, cu strada
Plasitelor din București. Aici s-a născut Oscar
Walter Cisek, la 6 decembrie 1897. Casa părin-
tească se afla vis-ă-vis de Spitalul Dr. Șutii —
„Caritatea" — în care s-a stins Eminescu. Așa-
dar, la numai 8 ani de la moartea marelui poet
român, pe aceeași stradă se năștea un alt poet
— e drept, de limbă germană, dar mult apro-
piat artei și culturii românești.
Voi aminti aici, din capitolul întîi, intitulat
FriMicht (Lumină timpurie), al acestui pro-
iectat roman doar cîteva crîmpeie legate de
primii 10 ani ai copilăriei și adolescenței sale:
Primii pași micuțul Oscar i-a făcut în gră-
dina bisericii Sfîntul Ștefan. Aici era locul
de joacă al copiilor de toate vîrstele, adunați
din tot cartierul, în jurul dudului uriaș sau
sub bolta de viță. Linica, fiica preotului de
atunci, de o vîrstă cu el, îi era cea mai apro-
piată în jocurile lor.
Sărbătoarea Crăciunului era retrăită în fie-
care an cu aceleași emoții.
Noaptea învierii, după obiceiul ortodox, La
impresionat foarte tare pe copil. Părinții (mama
luterană, tatăl catolic) luau și ei parte, laolaltă
cu vecinii prieteni, la această feerică sărbătoare.
Admirator al lui Martin Luther, atît pentru
ideile lui reformatoare, cît și pentru limba
literară în care a tradus Biblia, Cisek a ținut,
pînă la sfîrșitul vieții sale, să asiste la slujba
învierii ortodoxe.
Punerea pietrei fundamentale la casa din
str. Viilor, 65. Cam pe cînd avea 10 ani, a
14?
fcrima verba
semnat, alături de părinți și de ceilalți frați,
actul care s-a pus la temelia casei, conform
tradiției.
Serile de muzică in familie. în casă era un
pian Bosendorfer din lemn de cireș de culoare
deschisă; mama, o bună pianistă, a ținut ca
fiul ei preferat să învețe vioara de timpuriu
La serbările școlare a cîntat deseori bucăți de
Mozart, Beethoven, Kreissler etc. Theodor Ro-
galski, văr din partea tatălui, devenit mai tîrziu
binecunoscutul dirijor și compozitor, participa
și el la aceste seri muzicale, uimindu-i pe toți
cu talentul său de pianist. Mai tîrziu venea și
Marcel Mihalovici \ coleg de bancă și bun
1	Marcel Mihalovici (1898 —1985), născut la Bucu
rești, undea absolvit școala germană. S-a stabilit la
Paris din 1921. Studii cu Vincent d’Indy la Schuola
Cantorum. Autor al multor simfonii. Opere: Fedra,
după un libret de Iwan Goli; Orfeu în* Infern, (1927);
Capriccio roumain, 1936. Admirator și prieten al lui
George Enescu, a participat la toate festivalurile muzi-
cale organizate în^cinstea acestuia.
prieten la școala germană. în ultima sa scri-
soare, pe care o publicăm acum, M. Mihailovici
evocă prietenia ce l-a legat de O. W. Cisek.
Adeseori, tînărul Cisek fugea la șoseaua
Kiseleff unde se izola pentru a scrie versuri
sau a citi dirfcărțile care-1 interesau. Prima
carte citită aici: Eckermann — Gesprăche mit
Goethe. (Eckermann — Convorbiri cu Goetke).
Vacanțele de vară la Telega și Azuga. Afară
de frații și verii lui: Theodor Rogalscki, Filotti
Benedikt, mai remintea și de familiile: Fischer,
Tischler, Bauer, Gabrielli, Cioran, Lazăreanu,
Stefanovici, Doamna Cisar, care-și adora fiul
— devenit mai tîrziu Episcop catolic al Bucu-
reștiului — precum și de ciobanii și copiii țăra-
nilor pe care-i antrenau în jocurile lor.
— Dona și Juli, femeile de serviciu de la
care a învățat ungurește.
— Jocurile preferate erau: pescuitul, prin-
derea fluturilor, cercurile cu care alerga părîn-
dn-i-se drumurile mai scurte, iar mai tîrziu,
țigările făcute din foi de plante și fumate pe
ascuns.
Spitalul Dr. Șuțu
din strada Plante-
lor (astăzi)
— Excursiile prin Împrejurimi și scăldatul în
apele curgătoare.
— Personaje de groază: măcelarul cu șorțul
însîngerat, bărbierul.
— Visele de spaimă și rugăciunile prelungite
pentru ti visa o ființă frumoasă sau pentru a
deveni un bun violonist.
— Rupi Fischer din strada Lucaci, cu dansu-
rile și acrobațiile lui.
Negrul „Ghiocer cu cînlecele lui exotice ar
fi devenit personajul principal al unui roman
al negrilor refugiat i prin aceste meleaguri
cu ierni grele.
*
Primul scriitor european căruia i-a prezentat
versurile lui a fost Bernard Kellermann. Cele-
brul prozator german, autorul romanului Tune-
lul, își prelungise vizita la București deoarece
îi plăcuse o frumoasă bucureșteancă. Prezen-
tîndu-i la Athenee Palace Caietul verde, cum
numise O. W. Cisek prima sa culegere de ver-
suri, Bernhard Kellermann și-a exprimat entu-
ziasmul pentru versurile tînărului care mai purta
încă șapca de licean, spunîndu-i că « respira
poezie». Mai mult încă, Bernhard Kellermann
l-a invitat apoi la o plimbare de la un capăt
la celălalt al șoselei Kiseleff, într-una din bir-
jele cele mai arătoase.
A început să scrie versuri de timpuriu, sub
influența expresionismului german. Intr-un ar-
ticol apărut în „Munchener neuesten Nach-
richteT1 din septembrie 1921, după ce face o
prezentare a scrisului german din România
Mare, la sfîrșit se caracterizează singur astfel:
« ...und endlich in den ihnen oft so ferne ste-
henden zum „EXP HESS ION ISMU S“ neigenden
Oscar Walter Cisek. . . » 2.
Din sutele de poezii scrise în « anii începu-
turilor* — («Zeii dcr Anfânge*) — cum a
numit Oscar Walter Cisek această perioadă, —
la maturitate a selectat doar 40, pe care le-a
considerat definitive, alcătuind volumul DIE
ANDERE STIMME, apărut la Editura
„Wolfgang Jess“ din Dresda, în anul 1934. Croni-
2	« ...și, în fine, înclinat spre Expresionismul ce
adesea și este atît de îndepărtat, Oscar Walter Cisek. »
8	«Cisek nu va trebui să renunțe niciodată lanirnic
din aceste versuri despre a căror personalitate sînt
sigur. Nu sînt numai poezii deosebit de frumoase al
căror ton este inedit și inconfundabil, ci poezii care
vorbesc despre obîrșia căreia Își datorează ființa și
aceasta este pentru mine esențial. De mult timp o
La Poiana Brașov,
nu-O
cile timpului au fost elogioase. PriVr*
criticul Felix Braun a scris: «Es ui,ui i,id;i
nur besonders sckone GedCîiie den n Ton cin.
erstmalig und anverauM^eibarer iM, sucit rn > ie
sprechen auc'i fier den ITsprung, dam me ide
Dasein verdanken, und cr ist -- file mich...ein
wesentliches rein. Stil langem ist mir rin r
Eindruck an einem neuen Lyrisclit-n Rac ii nicid
beschieden gewesen.
Cisek wird nie elivas von dicsen Vtrsen, Erm
Dauer mir fesl steht zurilck zu nehmen ituLcu v 3.
Poetul și eseistul Tlieodor Dăuidur4, legat
de mișcarea expresionistă încă de la începutu-
rile ei, s-a exprimat astfel:
« Ein wunderschdnes GediciiTuch ».
Dar multe din poeziile de tinerețe, neincluse
în volumul DIE ANDERE ST IM MX nu au
fost uitate de autor. Deseori le-a reamintit.
Astfel, prin 1951, în timpul unei ascensiuni
pe muntele Piatra Craiului, l-am auzit recitind
asemenea Impresie, că mă aflu în fața unei carp de
adevărată poezie nouă, nu mi-a mai fost dată, o (germ.)
4 Tlieodor Dăubler, născut la Triest, în 1876, dece-
dat la Sankt Blasien, 1934. Autor al volumelor Das
Nordlicht (1910); Ode und Gesănge—Ode și cînlece,
(1913); Hesperien (Hesperidele ) ; Hymne an Ilalum
(Imne către Italia); Im Kampf wn die Moderne KunM
(în luptă iienlru arta modernă) ele. A călătorii mult
în Europa, Asia Mică, Egipt. A vizitat și România
de două ori.
149
rrfma vorba poezia Der scrisa într-o vacantă de vară
p? riad mai era elev.
; T11 lima strofă a poeziei Schnee devenise un
rofrcm deseori citat:
<i	meiuEr Liebe
Ha! /rumNcm Erde gekuKst. * ?
lor ca f’iieva bmî mamlea mcrlii mi-a mărtu-
risit că dm prima versiune a poeziei Auf schreizur
soim.:- scrisă p:' bămme de la Șosea sub influența
cxcrcsionisimi!!!i germam și-ar alege ultima slr-
cmeamdiaf:
SONNE
GIB DICH MI FI GANZ,
VEBBHENXE MICH GANZ
DU GBOSSE M U S 1 K !» 6
IaM textul integral al acestor trei poezii în tra-
ducerca binecunoscut ului poet Ștefan Augustin
Doinaș.
Ioana CISEK.
3 « VaOuuu' drngosiei mele
0 s^rul/'î. rei yyiai sliZ'in pmmn' »
n « Sour^
Dăruiește-mi-te de tot,
Mistuie șl e-mă de tot,
Tut măreață muzică ! »
[roma ver?.îu5U‘l
AUF SCHRFd ZOR SONNE
STRIGĂT SPRE SOARE
Sehenk meinem Biol deine. Gnade,
Gib diek ihm ganz.
Jdv (\'dl	sein,
sein,
Will raaschen in zilicrndcr,
Fiu^nder ^Vamc,
W iii zcn-Lcn MiiciE
H7c de in Donner sic ahntc}
Kcin Mecr ie erdachl.
Dur eh cincn riesi^en
F/v^dseldctA
FI bebt es die Erde.
Dir ndber brincen^
Die NcDÂ cerja^en}
Vcrbannen die Nachl.
Den IVurzdsaft eincs wartnen,
Fru cilibaren Som ni crs
Verscnke in
Dass das crsie Lied,
Vom., ncacn Erpluhn
Dcr Mcnschheii erstehe.
Sonne!
Gib di eh mir ^anz^
Vcrlrenne mi eh. ganz^
Du ^rosse Musik !
1918-19
Lumină veșnică,
Sîngelui meu acordă-i mila ta,
Și dă-i-te cu totul.
El vrea să fie-mbrățișat,
Să fie cuprins.
Vrea să foșnească în tremurătoarea,
Torențiala căldură.
Să zămislească-o muzică
Cum nici un tunet n-ar fi bănuit,
Cum n-a gîndit-o nici o mare.
Cu-o uriașă
Bătaie de aripă
Ar vrea să-ți facă mai aproape
Pămîntu-ntreg,
S-alunge cețurile,
Să gonească noaptea.
Scufundă-n mine seva
Din rădăcini a unei veri
Prearodnice,
Ca-ntîiul cîntec
De noua-ncingere la roșu
A omenirii să se nască.
Soare!
Dăruiește-mi-te de tot,
Mistuiește-mă de tot,
Tu, măreață muzică!
1918 — 19
150
O. W. Ciaek
SCHNEE
Der Schnee meiner Licite
Umwehte wartende Nahe,
Schmerzhaft emporgerecktes Land.
Spielerisch tasteten Flocken,
Knieten samft nieder
Zwischen den Stămmen der Nacht,
Schwarze brandete jah,
Knebelnd, erdrosselnd,
Rehe trugen Verlornes,
Slimmen straubdten hin,
Wurden verwaiste Kinder,
Riefen, rbchelten Tod.
Verlassenheit schrie der HimmeL
Seen starrten, schlammigen Auges,
Wcithin warțen mich schwankende
wdlderwcinde
Darch Furchen, Gestrupp
An den Steinen des trotzes.
Zerbrach der Schritt; ein heiserer BeUler.
Heiss zerfloss Eisen in mir
Und die Wclt war entferntes Gcrinnsel.
Da flackerte silbern
Ein Tropfen Tag.
Und Ergebung Zwang mich:
Ich weintc,
Verschenkte weissesten Schnee
Und ging, ging, ging.
Der Schnee meiner Lie.be
Hat fremdeste Erde gekusst.
DER BERG
zApada
Zăpada dragostei mele
A d i e - a p r o p i e r e a care- așteaptă,
Ținutul dureros, cu capu-n sus.
Fulgii cu pipăirea jucăușă,
îngenuncheau atît de-agale
Printre-ale nopții lungi tulpini,
întunecimea ca un val izbi,
Punînd călușe și zdrobind,
Căprioarele duceau ceva pierdut,
Glasuri in luptă se zburleau
Și deveneau copii orfani,
Strigau, ca-n agonie horcăind.
Cerul întreg striga a părăsire.
Lacurile înghețau cu ochi de mîl,
Departe m-aruncau ca-n leagăn codrii.
Prin brazde, prin tufișuri.
Pe pietrele-ndîrjirii.
Pasul cedat im cerșetor mai răgușit.
Fierbinte se topea în mine fierul,
Și lumea era picurare-ndepărtată.
Cînd brusc sclipi argintiu
Un strop de zi.
Supunerea mă frînse:
Am plîns,
Dăruind cea mai albă zăpadă,
Și m-am dus, dus, dus.
Zăpada dragostei mele
A sărutat cel mai străin pămint.
Er steht so unbeholfen da und schwer,
Besorgt iun seine Plumpheit, notgedrungen,
Ein zottiger und unliebsamer Bar,
Der, hart gezaust, mit W indesfaast genmgen.
Do eh, seine Rahe, bleibt ein Guss, der erzen
Sich in den bunten Schleierianz der Wolkcn zwăngt
Und sprodc Kanten vorhălt Sonnenscherzen,
Verachtend, weit das Flimmelsblau zersprengt.
Und Einsamkeit ist seine Wunderwaffe
Und ist ihm Schutz und Mantei, traam beschwert,
Wenn sich sein Wurzelvolk, das sommerschlaffe,
Schon, seltsam eingeschuchtert, talwărts kehrt.
151
Prima verb a
MUNTELE
Stă-atît de neajutorat și de greci,
Plin de masivitatea sa, cu grija-n oase,
Urs sumbru-arțăges, cu blănuri moi,
Care, zburlit de vînt, cu el luptase.
Dar pacea lui este șuvoi care m tale
Ivește-n dans pestriț prin văl de nori
Și-nfruntă gluma soarelui cu tancuri colosale
Care-n dispreț sparg bolta cerurilor uneori.
Singurătatea este arma lui cea fermecată,
Și, scut și mantie, acoperă visarea-n ochii săi,
Cind stranie înfiorare, s-a și-nters spre văi.
Trad>icer?fi de
Ș'efw 4 DO IN AȘ
152
O. Wi Cisek
VA
Paris, 11 Iunie 1966
Scumpă prietenă,
Primesc chiar în acest moment tragica veste a dis-
pariției din lumea asta a soțului D-tale, a vechiului
și dragului meu camarad și amic Cisek. O prietenie de
60 de ani, sau chiar mai mult. Nu-mi aduc aminte
să nu-1 fi cunoscut. îl prețuiam, îl admiram și știu că
și el, pentru mine, avea un fond de prietenie undeva,
ascuns în inima sa —o prietenie și chiar^o stimă care,
deasupra hotarelor depărtate care ne despărțeau,
deasupra timpului care se scurgea, deasupra tăcerii
îndelungate — o veche boală a mea, care îmi lega
mîinile și mă împiedeca de a scrie scrisori, rămînea
egala și conștiincioasă și trainică. Și deseori, îți măr-
turisesc, gîndul la Oscar Walter, ghidul la geniul
său creator, la forța sa de lucru constantă, mă spri-
jinea în ore de descurajare. . . Cîte amintiri se nasc
brusc în mine. Eram pe băncile școalei și ședeam unul
lingă altuh Nu ne interesa nimic altceva în afară de
poezie, de muzică, de artă, de literatură. îmi aducea
versuri de ale sale, pe care Ie puneam în muzică, r șa
stîngaci cum eram pe acea vreme. pe e], pC atunci, îl mistuia acel foc interior care fe-
cundează pe adevăratul gemu creator. Și îl admiram, îl admiram. . . îi sorbeam vorbele
pe care niciodată nu le-am uitat. Cum m-a invidiat atunci cînd am plecat să stu-
diez la Paris — sunt 47 de ani de atunci, zicîndu-mi că voi fi în contact direct, în
fine, cu poezia Iui Maharme, cu aceea a lui Claudel, sau Valery, sau Apohinaire. ..
Mai am astăzi o serie de poezii ale sale, trimise mie pe acea vreme la Paris. Unele
le-am pus în muzică, însă vitregia vremurilor prin care am trecut în anii cei grei,
anii de război și de ocupație, a făcut ca manuscrisele nude să dispară... Ce stranie
coincidență! în ultimele săptămîni tot mă gîndeam la Cisek, tot răsfoiam prin roma-
nele sau volumele sale de poezii pe care le posed. Vor fi 8 ani că ne-am văzut
pentru ultima oară. Cînd am fost cu soția mea la București în 1964, mi s-a spus că
erați plecați și nc-a părut tare rău să fim atît de aproape de voi, și totuși departe.
Și ne pregăteam de ( vă da Ia anul, la viitorul festival Enescu, un semn de viață.
Dar azi vine trista și /o — și sunt dezolat. A fost Oscar Walter bolnav, oare, sau a
survenit nenorocirea asii fără a preveni?... Te rog, dragă Ioana, scrie-mi cîteva
rînduri. Monique. căreia i-am povestit această brutală veste Ia telefon, se află la Kbln,
ia parte, ca și mine, la c averea D-tale. E un tribut teribil pe care ni-1 cere soaita cînd
vedem o ființă ce ne-a fo. t scumpă că se duce. însă un om ca Cisek nu dispare — el
continuă să trăiască pr; i opera sa superbă, vecinică, în memoria oamenilor.
Al D-tale cu gîncluri î itristate
Marcel MIHALOV1CI
Sextil PUȘCARIU
O epistolă,
în versuri
SEXTIL PUȘCARIU ȘTIA PREA BINE - O
învă'ase și pe aceasta din propria experiență
— că nu geniul l, ci munca fără menajament
extinsă pînă Ia uitarea de sine, e necesară și
suficientă pentru a realiza tot ceea ce realizase
el în domeniul filologiei, al romanisticii în speță.
A spus-o, fără înconjur, cu prilejul analizei
împlinirilor și eșecurilor fostului său coleg întru
dăscălie, la Universitatea Daciei Superioare,
G. Bogdan-Duică, în necrologul ce i l-a consa-
crat — cel mai realist și mai exact conturat
din cile au fost închinate memoriei istoricului
literar clujean. Pe S. Pușcariu nu-1 șocase doar
plăcerea lui Bogdan-Duică de a spune « adevă-
ruri incomode pe șleau», cijfmai cu seamă,
faptul că «Dezordonat el însuși, nu știa pre-
țui organizarea; pătrunzător, găsea îndată solu-
ția radicală, imediată, dar provizorie [...].
înainte de toate îi lipsea însă stăruința [s.n.]
de fiecare clipă în urmărirea pînă la capăt a
unui singur lucru»2. Pliclisindu-se repede, lăsa
studii neterminate (cel despre Costache Conachi
de ex.). Excelenta sa Istorie a literaturii român e
Primii noștri poeți a finalizat-o numai Ia insis-
tențele lui S. Pușcariu. Acesta îi mai imputa
și risipa de timp și energie investite în păgubi-
toare — pentru’omul de'știință — ambiții poli-
tice, niciodată împlinite. Trecînd de la un par-
tid Ia altul — cînd se convingea de goliciunea lozin-
cilor și demagogia acestora—, singurul cîștig
cu care se alegea, foarte adesea, era doar rolul
1 Cu sau fără temei, unii dintre exegetii săi l-au
etichetat pe mentorul lor drept un geniu.
2 Sextil Pușcaiiu, Memorii, Ediție de Magdalena
Vulpe, Prefață de Ion Bulei, Note de I. Bulei și M. Vulpe
Ed. „Minerva", Buc., 1978, in-8% XXII + 894 + 2 pe
4-24 p.pl., pp. 820 și 823.
8 Ibidem, pp. 821 —824, passim.
de țap ispășitor al oalelor sparte de alții. (Toate
aceste defecte însă nu l-au împiedicat pe S. Puș-
cariu să-l propună ca membru al Academiei
și să lupte să fie acceptat ca rector al univer-
sității) 3.
Era, cu alte cuvinte, exact reversul lui S. Puș-
cariu, care glorifica munca sistematică, stărui-
toare, și trăia cu speranța că «i se va împlini;
și o dorință de totdeauna [...] ca moartea
să-[lj găsească pe șantier»4, și se pare că
4	Mircea Curticcanu, Sextil Pușcariu și Ion Breaza
In 100 de ani de la nașterea lui Sextil Pușcariu (1877--
1948). Comunicările simpozionului din 14 ianuarie
1977. Universitatea „Babeș Bolyai", Cluj-Napoca, 197 7
[in 22,5X16,5 cm 44-135-4-1 p., xeroxat], Datejft
le-am luat de la coperta exterioară; pe foaia de titlu
e notat doar Oma iu [lui) Sextil Pușcariu, 1877
1948, p. 1 19
154
Sextil Pușcării
acolo l-a și găsit, căci Ia 4 mai 1948 - o zi
înainte de tainica sa plecare — mai lucra la
ultima parte a Memoriilor sale. 6
încă de pe vremea cînd era elev de liceu
în clasele inferioare, Sextil Pușcariu se familia-
rizează, tot mai mult, cu rigorile muncii inte-
lectuale, acceptînd — cu seninătate și dezinte-
resată resemnare — exigențele, sacrificiile și
renunțările impuse de aceasta. Desigur, o in-
fluență covîrșitoare, în favoarea opțiunii sale,
o vor fi avut-o losif, Ilarion și Ion Pușcariu,
tatăl, și, respectiv, unchii săi, tustrei oameni
de cultură ardeleni de elită. Alături de mediu
familial propice preocupărilor cărturărești, în
privința orientării și viitoarei sale formații
intelectuale un rol aparte 1-a.u jucat, incon-
testabil, profesorii săi de la Liceul „Andrei
Șaguna“ din Brașov, în cea mai mare parte
de nivel universitar, așa cum avea să sublinieze
și Lucian Blaga, undeva în Hronic. . ., el însuși
fost « șagunist». . .
De prin 1895 — avea doar 18 ani! —, se nu-
măra printre colaboratorii consecvenți ai revis-
tei „Vatra", editată de Caragiale, Vlahuță și
Coșbuc, cu traduceri din Paul Schentau (Lipi-
toarea) și M. Saphir (Amorul la spînzurătoare ).
în „Familia" lui losif Vulcan publică tălmăciri
din Fcrsuri[le] lui H. II ei ne (1897), iar pentru
a Gazeta Transilvaniei" (1900) traduce din scrie-
rile Iui Frank Wedekind (Cristina) și A. P. Cehov
(Un eveniment). în anii 1897--1898 publică
în «Familia", un întins eseu despre Henrik
Ibsen etc.
Am enumerat numai, selectiv, titlurile ce ni
s-au părut nouă mai semnificative din ceea ce
scrisese și tipărise între 17 și 23 de ani. Iar
pentru a avea o imagine și mai completă despre
ceea ce însemna munca intelectuală, creatoare
pentru elevul și studentul S. Pușcariu, va tre-
bui să adăugăm traducerilor pomenite deja,
două volume de scrieri originale: Schițe («Biblio-
teca nouă“, nr. 7, Craiova, 1896, 48 p.) și Juvc-
nalia, versuri și proză (Ed. Librăriei«N. I. Ciur-
cu“, Brașov, 1898, 264 p.), scrise pe la 17 ani,
cum declară el în prefața ultimei culegeri.
Cam din aceeași perioadă datează și epistolia
Odă, în versuri, dedicată unchiului său — prin
alianță — loan Popea, semnată « Sextil Puș-
cariu, abiturient», adică elev în ultima clasă
de liceu, scrisă la « Sîn-Pătru [29 iunie] 1895 »,
•	Cf. Magdalena Vulpe, note la Sextil Pușcariu
op. cit., p. XVIII.
Chiar dacă epistola în versuri (16 silaba pri-
mele două strofe, 8 silabe cele trei strofe ale
ultimei părți) nu e o creație epocală, considerăm
totuși că merită a fi cunoscută, fie și numai
pentru a ne face o idee despre siguranța cu care
stăpînea marele lingvist de mai tîrziu prozodia
și despre volumul considerabil de cuvinte pe
care le vehiculează.
în perioada 1900- 1901, îl cunoaște, la Paris,
și se împrietenește cu Șt. O. losif, despre care
va mai scrie tîrziu cîteva studii esențiale, prea
puțin cunoscute și valorificate de către isto-
ricii literari de azi. Întîlnirea e decisivă (din
mai multe puncte de vedere), pentru că dintre
atîfia scriitori (D. Anghel, Virgil Cioflec, Ion
Adam, C. Sandu-Aldea ș.a.) și pictori români
(Kimon Loghi, Ștefan Popescu, Strîmbulescu,
N. Petrașcu etc.) aflați în capitala Franței, care
se întîlncsc la cafeneaua «Closerie de Liles“
din Paris6, S. Pușcariu a fost singurul care a
știut, în complicitate cu delicatul autor al
Clntecului ele primăvară, să pătrundă în intimi-
tatea «laboratorului» lui Șt. O. losif și să
urmărească etapele succesive ale gestației unora
dintre cele mai reușite creații ale acestuia,
obscrvînd cu surprindere brutalitatea cu care
poetul suprimă versuri sau chiar strofe întregi
de dragul formei: «Văzînd cum Anghel purta
cu sine săptămîni întregi un vers înainte de
a-1 așterne pe hîrtie, cum losif sacrifica strofe
întregi, minunat de frumoase, pentru ca poezia
să aibă o formă mai curată, mi-am zis că lite-
ratura ce o făceam eu atît de ușor nu e artă
adevărată. Și atunci am avut inima să trag o
dungă groasă peste tot ce scrisesem și pentru
totdeauna. Pot să spun că această renunțare
a fost una din cele mai grele din viața mea.
Faptul însă că am izbutit să mă înving îl
socotesc ca una din cele mai mari izbînzi»7.
N-a renunțat cu totul și imediat, cel puțin
la proză, căci, în 1907, îi va mai apărea un
volum do Snoave la Brașov iar post-mortem
trei volume de fermecătoare memorii...
în colecția „Andrei Bârscanu“ din Cluj-
Napoca se mai păstrează alte cinci scrisori8,
0 S. Pușcariu, Calare pe două veacuri. Amintiri din,
tinerele (1895—1906), EPL [Buc.], 1968 [in 8°, 3814 3 p.J
pp. 176 ș.u. Vezi și subsemnatul, Șt. O. losif traducător
la lui Shakespeare, în „ Manuscriplum", 4/1986, p. 142.
7 Ibidem, p. 187.
8 4 au fost publicate de Mircea Vaida în voi. Sextil
Pușcariu—critic și istoric literar, Editura „Dacia".
Cluj-Napoca, 1972, pp. 275 — 281, deși cu unele omi-
siuni și lecțiuni greșite care ar impune o reluare.
155
Prima verba dintre care prima, în ordinecronologică, datează
din perioada studiilor la Lipsea, oferind detalii
privind preocupările lui S. Pușcariu în afara
orelor de curs și seminar. Acum el frecventează
cu asiduitate ședințele societății „Littera-
rische Gesellschaft“, cum îl informează pe
A. Bârseanu, propunîndu-i totodată înființarea
unei societăți literare’”similare la Brașov. Nu
știm ce-i’va fi răspuns " destinatarul,"'dar soli-
citarea sa n-a înregistrat ecoul scontat de emi-
tent. Și nu l-a înregistrat întrucît o societate
cu o finalitate asemănătoare exista. E vorba
de „Astra“, care’dispunea de filiale nu numai
la Brașov, ci și în celelalte ținuturi locuite de
* românii din Imperiul habsburgic (Transilvania,
Banat și Bucovina), ba chiar și la românii sud-
dunăreni (aromâni, istroromâni și meglenoro-
mâni). Filialele „Astrei“ din ținuturile româ-
nilor sud-dunăreni erau conduse de cercetătorii
pe teren ai celor trei dialecte (Cornel Diac-ono-
vici, autorul primei Enciclopedii române, în
trei volume; losif Popovici, autor al volumului
Rumănische Dialekte, 1905), foarte adesea origi-
nari din acele locuri. Menționăm însă că principiile
de funcționare, precum și finalitatea „AstreU
erau mult mai complexe decît cele ale Societății
nemțești.
Dacă pînă aici făcusem cunoștință cu elevul
poet și studentul S. Pușcariu, în scrisoarea
următoare ni se prezintă omul matur, în toată
plenitudinea facultăților creatoare. Proaspăt
eliberat din armata austro-ungară, unde avusese
gradul de căpitan însărcinat cu aprovizionarea,
el își exprimă acum bucuria de a reveni în
sînul familiei, după o absență de patru ani și;
totodată, radiază la gîndul de a-și putea relua
activitatea la catedra de limba română de la
Universitatea din Cernăuți, fiind, în același
timp, foarte preocupat de dorința îndeplinirii
exemplare a misiunii sale pedagogice, științifice
și patriotice. Și ceea ce uu aflăm nici din scri-
soarea următoare e că S. Pușcariu, ca om al
timpului său, în ciuda aparențelor, nu se mulțu-
mește, ca mul ți con tempo răni, stigmatizați în
Memoriile sale, doar cu activitatea de la cate-
dră sau cu funcția de decan al Facultății de
Filosofic.'El se voia și va fi implicat politic în
centrul evenimentelor cotidiene: va face parte
din guvernul provizoriu al Bucovinei (devenit
apoi Comitetul Național), în calitate de ministru
de externe, avînd misiunea de a pregăti terei
nul în vederea alipirii acestei străvechi pro vinci -
românești la patria mumă. în acest scop, va
întreprinde, în secret, cîteva călătorii la Iași,
unde se va întîlni cu omologul său din Tran-
silvania, prof. Nicolae Bălan, și cu conducătorii
țării, aflați în refugiu acolo. Iar pe lîngă nume-
roasele ocupații amintite, scoate și ziarul politic
„Glasul Bucovinei", cel mai citit în epocă, cum
menționează el însuși în Memorii. Ba mai mult,
îi rămîne timp și pentru lansarea unui poet
necunoscut și pentru a purta cu el o cores-
pondență intensă.9 (E vorba de Lucian Blaga,
căruia-i va publica Poemele lumini îm „Glasul
Bucovinei".}
După realizarea Marii și veșnicei noastre
Uniri de Ia 1 Decembrie 1918, la cauza căreia
își adusese și el o însemnată contribuție, S. Puș-
cariu renunță la orice activitate politică în
favoarea celei științifice și pedagogice. îl găsim
acum profesor la Universitatea Daciei Supe-
rioare, înfăptuită pe baza ideilor sale și cu
concursul său nemijlocit: e prima și cea mai
însemnată izbîndă a sa în România întregită
(de care va fi mîndru pînă la sfîrșitul zilelor).
Odată cu pregătirea cursurilor la universitate,
directorul Muzeului Limbii Române — o altă
operă a sa care va dăinui peste timp -- e adîncit
în lucrările reclamate de finalizarea Dicționa-
rului Academiei, ce-i fusese încredințat în 1906,
și a Atlasului lingvistic român. (Iată și motivele
ce-1 determină să nu accepte sarcina de șef al
secției literare a „AstreU, pe care ar fi urmat
s-o reorganizeze.) Inedită e, din această arhivă,
scrisoarea de condoleanțe destinată ("ațineai
Bârseanu, văduva președintelui „Astrei“. Tonul
scrisorii diferă întrucîtva de cel al panegiri-
cului din 25.VIII.1922, reprodus în Memorii l0,
în sensul că acolo, voind să fie obiectiv, nepăr-
I ini tor în judecarea contemporanilor săi, 8. Puș-
cariu nu trece u vederea nici puținele minusuri
ale personalității celui care a fost A. Bârseanu.
Scrisoarea, vizînd o finalitate limitată, oarecum
efemeră sau circumstanțială, emoționează dato-
rită penuriei dalelor, profunzimii și nudității
expresiei sentimentelor — lirice prin excelență,
•	Publicată în „Manuscripium", 3—4 /1988, 1—3 /
1989.
10	S. Pușcariu, Msmirii, Buc. 1978, pp. 563—564
Adăugăm^și răspunsul la o misivă a lui Fran-
cisc Hossu-Longin, care donase un însemnat
număr de cărți și întreaga sa corespondență
Bibliotecii Centrale a Universității din Cluj,
prețioase prin aceea că, aici, S. Pușcăria se
arată interesat de periodicele umoriste din
Ardeal, furnizînd și informația că avocatul bra-
șovean losif Pușcăria, tatăljsău, editase el
însuși o atare revistă, „Cocoș iul roșiii^, pe care
copil fiind, emitentul o frunzărise cu interes.
156
Aceste trei scrisori vor avea darul de a întregi Sext11 lWarlu
alît de valoroasele memorii ale marelui lingvist. 11
Vasile CORODI
11	Datoram. întreaga noastră gratitudine prof. dr.
Mihail Triteaiai, directorul BGU-Cluj. și colaborato-
rilor săi Silvia. Dumitru, Lucian Dunăreauu și Ana
Soit uz, precum și prof. Lucia Serdan de la Arhivele
Statului, fiii; la Cluj, care ne-au înlesnit acces ii la
documentele pe care le publicăm acum.
ODĂ
dedicată prea iubitului său unchi
IO AN POPEA '
cu ocaziunea jubileului său de 30 de ani de profesorat,
ca semn de profundă iubire
de
Scxti! PUȘCARIU
abiturient2
î
Ce răsună-n depărtare ca un freamăt lin, duios?
Ce concert de păsărele cîntă azi așa frumos?
De ce florile cu toate și-au deschis a lor potire
Și văzduhu-1 umple astăzi cu parfum de aromire ?
De ce fiecare frunză din uriașul stejeriș,
Astăzi pare că-i mai verde ? De ce vîntul pe furiș,
Strecurîndu-se prin arbori, cînt — atît de armonios ?
De ce glasul filomelei astăzi e mai melodios ?
Iar stejarul cela falnic, cu coroana-i ce unește
Mii de stejărei mai tineri și pe toți îi învelește
Cu frunzișu-i ca o clocă ce-și acopere-ai săi pui,
De ce azi pare mai falnic, de ce ramurile lui
Ce-n azur se pierd departe și în nori ades-se-mplîntă
Sînt scăldate-n luci de soare, ca-ntr-o aureolă sfîntă?
1 loan Popea (1839 — 1903), profesor la gimnaziul din Brașov, unchi prin alianță al emitentului
(Cf. Brașovul de alîâdată). Cuvînt înainte de loan Colan. Ed. îngrijită de Șerb an Polverejan.
Ed. „Dacia“, Cluj-Napoca, 1977 [in-8°, 349—3 p. + 2 hărți 4- 33 pl.], (passim).
a Absolvent al cursurilor unui liceu din imperiul habsburgic, care urma să-și susțină ultimul exa-
men (bacalaureatul de azi) înainte de a-și efectua călătoria de studii,
15?
Prima verba
îî
E-o mișcare pretutindeni, o serbare, veselie5,
Tot în aer e sfințenie, toată vorba-i poezie;
Căci pădurea-ntreagă astăzi ține-o sfîntă sărbătoare
[Și] stejarului cel falnic îi depune la picioare
Mii de mulțumiri și-omagii pentru scutul părintesc,
Căci cu toți sub el crescut-au și sub el cu toții cresc!

De prin crîngul lui -- privește! — iese o privighetoare;
E Latrină păsăruiea și o țin de subsioara,
Ca să nu să prăvălească alte două fdomeie,
Ce îi sunt, precum se zice, abia [mici] strănepoțcle.
Ajungînd în vîrf, o pun [jos| ca să scadă pe-o mlăd/ță,
Și bătrîna se așează, își îndreapt-a sa căiță,
Aripele amorțite și le scutură-nc-o dată
Și-astfei începu să cînte păsăruiea minunată:
III
Foaie verde leu șean,
Au trecut 30 de ani,
De dnd bunul m^u soroc
Mă mina în acest loc.
Nu erau po-aci stejari,
Nu evau nici pomi mai mari,
Nici pădure nu era,
Nici umbra nu te umbrea.
Cît vedeai cu ochii-n jos
Era cîmpul năsipos,
Cît vedeai cu ochii-n lat
Era plaiul cel uscat,
Pre cît ochii îți ajung,
Numai pietri-n lat și lung,
Cît cu ochii le ații
Numai pietri și pustii!
Iar în mijloc, vai de el,
Viețuia un stejărel
în pustiu, el, singurel.
Și, zărindu-1 de departe,
în așa singurătate,
M-am lăsat în a lui crîng
Și am început să plîng. ..
Și de-atuncea niciodată
Mai departe n-am zburat!
IV
Foaie verde iasomie,
Azi cîntăm cu veselie,
Căci din cîmpul cel întins
Codru mare s-a întins,
Pe pustiul de pietriș
Astăzi stă un stejăriș
Și pe valea năsipoasă
Astăzi stă pădure deasă,
Cu umbriș și păsărele
Și cu dalbe floricele4;
Iar stejarul tinerel
Ian uitați-Vă la el!
Cît de falnic prinde-n zbor
Cu frunzișu-i munți de nori.
s Preocupat de scrierea corectă a limbii noastre, S. Pușcariu a alcătuit, în colaborare cu Teodor
Naum, îndreptarul ortografic al Academiei, Buc., 1932, care nu diferă prea mult de cel de azi.
«Cuvintele ce se abat de la ambele, le-am ortografiat conform celui actual. Deci văzduh nu yăz-
duch; el, ea, ele, meu etc. nu iei, iea, iele, mieu; e nu ie etc.; l-am substituit pe ă cu e, în cuvinte
ca: sa fia, vesăliă, presiă, sfințenia ș. a.».
4 Inițial păsărele, tăiat și substituit, deasupra, între rînduri, cu altă cerneală — violetă.
158 ‘
Sextil Pușcatiu
Voi, ce azi sunteți în stare
Să umbriți pădure mare,
Voi cu totii ati crescut
Sub uriașul lui de scut.
El scutitu-V-a pe voi
De necazuri și de ploi,
De arșiță și nevoi;
Și de ploi și de arșițe
V-a scutit, june mlădițe,
V-a păzit sub creanga Sa
Și de geruri și de nea,
Și de nea și gerul greu
V-a grijit sub scutul său,
Fie nea sau fie vînt
El Vi-a fost îmbrăcămînt,
Fie vînt, fie ninsoare,
El Vi-a fost coperitoare...
Iar cînd vîntul să trecea
Și cînd boarea adia,
Tot el știu a Vă-nvăța
Să uitați de munci și chin,
Șă doiniți din frunze lin,
Să băgați lumea-n mirare
Cu dioasa- Vă cîntare!
V
Luați de-acuma locul lui!
Fiți părinți ai codrului!
Ocrotiți și luminați!...
Iară azi îi mai cîntați
După a Lui dăscălire:
La midii ani cu fericire [ș.a.J
Brașov, în ziua de Sîn-Pătru [29 iunie] 1895 5
I
[Antet;]
MUZEUL LIMBII ROMÂNE
23 Str. Elisabeta
CLUJ
Bran, 23 august 1922
Dragă Leliță Catinca 7,
Cu greu găsesc vorbele pe care aș dori să-ți pot picura un strop de mîngîiere în
sufletu-ți zdrobit. Cu atît mai greu, cu cît vestea mi-a sosit aici la Bran prea tîrziu
ca să pot pleca să-l însoțesc pe Nenea Andrei la locul de odihnă netulburată.
Mîngîiere ? Dumneata trebuie s-o afli în conștiința iubirii devotate cu care l-ai
înconjurat o viață întreagă, îngrijindu-1 și însănătoșindu-1 iarăși și din nou.
Dar mîngîierea o căutăm noi toți cei rămași fără sfatul său în clipe grele, fără
scăpărările minții sale și căldura sufletului său. Și o găsim în conștiința că el ne-a dat
pilda cea mare pe care o avem ș-o urmăm, exemplul care răsare în toată splendoarea
sa tocmai în momentul cînd cel ce ni l-a dat dispare.
Leonora 8 și cu mine depunem o lacrimă fierbinte pe mormîntul proaspăt și-ți tri-
mitem toată dragostea noastră.
Sextil PUȘCARIU9
6 Reprodus după Ms 4.053, A. Bârseanu, Corespondență, tom III, ff. 106r - 107v, BCU-Cluj-
Napoca.
6 La 25 VIII 1922, în aceeași localitate, S. Pușcariu îi consacra, lui Andrei Bârseanu, un frumos
necrolog, reprodus în Memorii, Buc., 1978, pp. 563—565.
7 Văduva lui Andrei Bârseanu.
8 Soția lui S. Pușcariu, fiica lui Pantelimon (Pandeli) Dima (1840 — 1929), fost profesor de mate-
matică la gimnaziul din Brașov, frate al compozitorului Gh. Dima.
9 Mss sertar 303/8, ff. 13r, 14r, Fondul „Bârseanu", BCU-Cluj.
iW
Prima verba
îî
MUZEUL LIMBII ROMÂNE	Cluj - 22 II [I 9]32
Str. Elisabeta, Nr. 23	[Antet]
Mult stimate Domnule Hossu-Longin, 10
Vă mulțumesc pentru prețioasele știri ce mi-ați comunicat n. îndată ce voiu găsi
cîteva ceasuri libere voiu cerceta hîrtiile și cărțile donate Bibliotecii [Universității]
din Cluj și voiu atrage atenția vreunui elev mai tînăr asupra lor, căci un studiu despre
revistele umoristice din Ardeal ar fi un foarte interesant subiect pentru o teză de li-
cență sau doctorat. Eu însumi am o mică înrudire cu ele, întrucît prin 1876 tatăl
meu scotea la Brașov „Cocoșiul roșiu^ în ale cărei colecții am răsfoit adesea în copi-
lărie.
Cu deosebit interes am urmărit în scrisoarea D[umnea]voastră amintirile de peste
o jumătate de veac și mi-aș lua voie să vă îndemn a le așterne pe hîrtie 12, mai
ales în ceea ce privește legăturile d[umnea]voastră [sic!] cu losif Vulcan 13 și [Vasile]
Ranta-Buticescu 14, reînviind astfel o epocă culturală care nu trebuie dată uitării.
Rugîndu-vă să primiți expresia celei mai înalte stime, sînt al D[umnea]-voastră
devotat.
Sextil PUȘCARIU 13
10 Francisc Hossu-Longin (Zam, Hunedoara, 2.X. 1847— 12.11.1935, Băscști, Sulaj) a fost licen-
țiat al Facultății de Drept de la Universitatea din Budapesta. A profesat avocatura la Deva.
Articolele sale critice, îndreptate împotriva stăpînirii austro-ungare, i-au cauzat o serie de procese
de presă și internări la închisoarea de stat din Vacz, pe unde trecuse și O. Goga ș.a. Ca om
politic, el și-a dedicat întreaga sa viață emancipării neamului său, oropsit atîtea secole, nelipsind
de la nici una din acțiunile ce aveau să marcheze destinul românilor ardeleni; a fost secretarul confe-
rinței de constituire a Partidului Național Român, iar, în 1894, Fr. Hossu-Longin figurează printre
apărătorii inculpaților din procesul „Memorandului. Șase ani mai tîrziu, în 1900, pledează în fa-
voarea celor trei tineri studenți români implicați în procesul cununii lui lancu ». Mai trebuie
amintit un act politic de mare curaj și demnitate națională și civică: refuzul de a semna, în 1917,
declarația de loialitate față de guvernul de la Budapesta. în fine, la 1 Decembrie 1918 participă la
marea adunare de la Alba-Iulia, în care se va decide alipirea necondiționată a Transilvaniei la țara
mumă.
11 Se referă la scrisoarea lui Fr. Hossu-Longin ce însoțea și prezenta o importanta donație de
publicații, cărți, documente și întreaga sa corespondență (aflată în custodia BGG-Cluj, ms. 4.119,
voi. I —XIII) și cea a socrului său, Gh. Pop de Băsești.
12 l-a urmat îndemnul. Vezi, infra, nota 14.
13 losif Vulcan (1841 — 1907) cunoscut publicist și scriitor ardelean, membru al Academiei. A fost
redactor al mai multor reviste literare și satirice, precum „Familia." (Pesta și Oradea, 1865— 1907),
„Gura satului", (Pesta, Arad și Gherla, 1867-1881), „Panteonul" ș.a.; s-a numărat printre membrii
fondatori al Societății pentru fond român de teatru.
14 Vasile Ranta-Buticeanu (1842-1922), jurist și scriitor. A scris poezii, nuvele șUiroșura satirică
Crîncenul juvete, care a făcut mare vîlvă în epocă. Vezi, pentru alte detalii, și Francisc. Hossu-
Longin, Amintiri din viața mea. Text stabilit, introducere, note și glosar de Georgcta Antonescu.
Ed. „Dacia“, Cluj-Napoca, 1975 [in 16°, 372 p.J („destituiri", nr. 26, pp. 226— 227).
15 Ms. 4119, Fr. Hossu-Longin, Corespondență, Voi. XI, f. 158r, de la BCU-Ciuj.
î). Anghel, poetul florilor, al dragostei și al mării, prozatorul rafinat, pamfletarul
virulent, dramaturgul subtil, a apărut, în „Manuscriptum“ din 1983, cu
citeva fotografii din epoca lui pariziană Public acum altele, oferite de Rodica
Anghel, nepoata poetului.
Viața lui Mitif — cum era- răsfățat în familie și de prieteni — a fost o alternanță
între delectare și zbucium.
Era dintr-o familie de imigranți balcanici: bunicul și bunica — aromâni: mama —
grecoaică, din ConslanimopoL Anghel Constantin, bunicul, devenise, la Iași,
negustor și arendaș bogat. El a cumpărat conacul și moșia din Comeșli, unde
s-a desfătat, în copilărie, MUif. Prin bunică— Ecaterina, născută. Zarifopol —
era văr ca Paul Zarifopol.
De la tata, Duniiric A. Anghel (1833—1888), a moștenit energia nestăpînilă,
himerică ș^ structură psihică labilă; prin frumoasa Erifilia, născută- Leatris
(1848—18/9)— înclinația spre reverie șt poezie. Fratele mai mare, C. D.
Anghel (1867—1935), fruntaș socialist in tinerețe, prefect de. Olt în timpul
răscoalelor din 1907, a avut trei fiice, muziciene: Lucia, Andreea și Viorica. Celălalt
frate, Paul 1). Anghel. (1869—1937), socialist, și el, în tinerețe (îl aflăm Intr o
fotografie a grupului studenților socialiști români din Paris"), a devenit
profesor de chirurgie la lași.. Copiii lui, Pudica și V/ad, i-au publicat amintirile
despre scriitor. Sora Iul M:Uf, Andreea (1875—1927), a fost căsătorită ca ofițerul de.
marină Angelo Teodorescu.
Anghel, născut la 6 iulie 1872, a. copilărit, fericit, în atmosfera feerică, a
grădinii din Corncști2 pe, care o va evoca în primul volum de poezii. Rigorile,
școlii nu l-au atras: n-a, reușit să termine clasa a IV-a gimnazială. în schimb,
a aderat, ca și frații, lui, la mișcarea socialistă și a debutat, în „Contemporanul44,
cu două poezii de epigon eminescian.
După falimentul și moartea tatălui, cu, banii obținuți, la lichidarea imensei averi,
pleacă în Italia, apoi în Franța, jtabilindu-se la Paris^ între 1893 și 1902,
cu mai multe reveniri în tară. în Franța se delectează în voie, dar se și cultivă,
traduce și scrie poezii pe care le publică în România.
Cheltuirea ultimilor bani îl va sili să. se întoarcă definitiv. Colaborează la
„Sămănătcrul44, atras de Șt. O. losif, care-i devine prieten apropiat și colaborator literar.
Volumele în grădină, Fantezii, Fantome, Oglinda fermecată etc. și cele semnale
împreună cu Șt. O. losif, îndeosebi Caleidoscopul lui A. Mirea și Cometa, îl situează
în fruntea scriitorilor' tineri, cu rol important în constituirea și activitatea
Societății Scriitorilor Români. O fotografie il arată împreună cu E. Lovi-
nescu și V. Eflimiu, alta cu M. Sadoveanu, I. Minidescu, Cincinal Pavelescu și cu
alți scriitori. Dragostea pătimașă, pentru Natalia Negru, soția lui Șt. O. losif, aduce
ruptura dintre ei.
Căsătoria cu Natalia Negru — frumoasă, voluptuoasă, dar vanitoasă și ușuratică,
— îi chinuie viața, diicîndu-l la sinucidere. Astfel se sfîrșește, prematur, la 13
noiembrie 1914, una din personalitățile de frunte ale literaturii noastre de la
începutul secolului.
M. I. DRAGONIRESCU
1 „ManuscripttmA, anul XIV, 2(51)/1983, a publicat cîteva fotografii inedite ale lui D. Anghel
din anii cît a stat la Paris, comentate de Serbau Cioculescu. Cred că ultimele nu sînt de la Dum-
brăveni, ci de la Paris: una, înfățișîndu-1 pe D. Anghel împreună cu cîțiva prieteni pe cheiul Senei
(se zăresc vapoare, în spatele grupului), altele împreună cu dci prieteni, într-un parc și într-o pădure,
care par a fi din jurul Parisului. Dealtfel, în 1901, cînd sînt datate, poetul se afla încă la Paris,
la Dumbrăveni fiind invitat abia în vara lui 1902.
2 în casa de la Corncști s-a inaugurat, la 30 mai 1971, „Muzeul D. AnghePg după ce, la 5 octom-
brie 1970, pe casa din str. Anastasie Panu, în Iași, se dezvelise o placă, amintind că acolo a
locuit scriitorul 1). Anghel.
1
□
0]
<
w
Q
DIMITR1E ANGHEL
Ecaterina ANGHEL
(n.ZARIFOPOL) -
bunica lui D. AN-
GHEL
«...Parcă revăd por-
tretele vechi... Triști
și buni, privesc ochii
bunicilor. Cercei de
hurmuz atîrnă în
urechile bătrînei,
ochii sînt negri...»
(D. ANGHEL —
Ceasornicul bunicii)
Dirnitrie A. AN-
GHEL,.tatăi poetului
«Vie, puternica, fan-
tastică, se consuma
inteligența ta... Ne-
contenit pe drumuri
și între două trenuri,
acum aci și acum
aiurea..., neodihnit
și zbuciumat... O cli-
pă de răgaz 'n-ai
avut să-ți mîngîi co-
piii. Străini am cres-
cut noi de tine.
(D. ANGHEL —
Tata)
Conacul din Cernești
— unde a copilărit
D. ANGHEL.
Monumentul fune-
rar de la Cornești ai
familiei ANGHEL.
Erifiiia (n. LEA-
CR1S) — mama po-
etului.
«Și tu erai duioasă,
mamă... Puținele
cărți ce au rămas de
la tine, cu pagini în-
semnate pe mar-
gini, spun că ți-era
drag să visezi, po-
vestesc că te-au in-
cinta t și pe tine vor-
bele sonore și ritma-
ta cin tare a versuri-
lor.»
(D. ANGHEL —
Mama; toate *în
voi. Fantome)
Actul de naștere at
lui D. ANGHEL
Casa din Iași (Str.
Anastasie Panu
nr. 16) a familiei
ANGHEL.
C.	D. ANGHEL și
Paul D.ANGHEL —
^ații poetului.

D A \ G H E l
(Gm-Ola). U! Si.
O. IOSIF.
«1 . Mir ea s-a nasc,ui
in cafeneaua „Lore-
na“, in ruede l'tcole
din Paris. în Ir-o sea-
ră, pe cinci eram in
cafeneaua aceasta,
losif și cu A n plici se
apucara sa Iraduca o
poezie de Ver taine.
După ea urinara al-
lele...»
(Sextil PUȘCA-
K li. -- Calare pe do-
mi veacuri)
A. ANGHEl (în
i-cup!). oh Victor
EFTIAUt’ (în slîn-
ga) >i E. LOVINES-
Ct (mijloc).

D.ANGHEL într-un
grup de scriitori,
printre care M. SA-
DOVEANU, Cinci-
nal PAVELESCU,
Emil GÂRLEANU,
Sextil PUȘCARIU
etc.
La Craiova
ocazia preluării di-
recției Teatrului Na-
țional de către Emil
GÂRLEANU. Rrin- ,
tre cei prezenți —
D. ANGHEL, V.EF-
TIMlU, E. LOVI-
NESCU, Ion MINU-
LESCU ș.a.
D.	ANGHEL și Na-
talia NEGRU.
«Și ca dafinul acela
bătrîn ce-și păstra
comoara lui..., așa
am închis și eu acum
în adîncul sufletului'
meu o ființă minuna-
tă, cu ochi albaștri,
căreia îi voi inchina
toată poezia pe care
simțurile mele au cu-
les-o de-a lungul
anilor...»
(D.ANGHEL — Fa-
ta din dafin, în
voi. Fantome)

Al. MACEDONSKI
V. G. PALEOLOG
Evocarea maestrului
ÎN „UNIVERSUL LITERAR" (NR. 16-17,
27 mai 1945, pp. 11 — 12), tînărul, pe atunci,
Adrian Marino semna un interviu («convor-
bire ») cu V. G. Paleolog despre cîteva « efeme-
ride macedonskiene».
d Printre discipolii lui Macedonski, aflati în
viață, dl. V. G. Paleolog face parte ca cea mai
originală figură. Imaginați-vă o mască hirsută —
nota, în continuare Adrian Marino — hasdeiană,
o privire cu luciri neobișnuite, care țîșnesc de
sub două sprîncene groase, un trup enorm,
tăiat parcă din roca cea mai rezistentă, peste
care hainele de-abia sugerează o linie rotun-
jită. Impresia fizică este de forță elementară,
de masivitate, gesturile fiind largi, porunci-
toare, iar vocea profundă, puternică». (Efe-
meride macedonskiene. Convorbire cu d. V. G. Pa-
leolog.> în „U niversul literar" > anul LIV, nr. 16—17,
duminică 27 mai 1945, pp. 11 — 12.)
Chiar dacă, la senectute, vocea îi mai scă-
zuse, V. G. Paleolog a rămas, în continuare, în
pofida anilor, același discipol «macedonskian »
și mare prieten și exeget al lui Brâncuși, greoi
la «forța fizică», dar mai sprinten ca o vioară
la... forța minții. Dealtfel, Adrian Marino, în
citatul articol din „Universul literar" (1945), a
surprins acele cîteva trăsături care i-au rămas
«definitive».
«Pe stradă, mergînd în bătaia vîntului, cu
pălăria cu boruri largi, cu barba răvășită, ima-
ginea sa devine de un pitoresc deosebit și oare-
cum straniu. Căci, încă o dată, este profund
original profilul moral și fizic al acestui discipol
macedonskian, călătorit în Franța și Anglia,
care scrie studii despre Brâncuși, se interesează
de problemele sinesteziei, elaborează plachete
despre muzica lui Erik Satie, dar care face în
ăceiași timp figură de gentleman-farm er în^co-
muna Corlate, Dolj, unde crește pc^ci și tot-
odată este preocupat de problema divinației
și de viitoarea fuziune a artelor umanității »
(art. cit., p. 11).
Cine a fost V. G. Paleolog — în linii mari, se
știe. Un portret biografic mai complet se gă-
sește în — cum l-a numit Marin Sorescu —
«larousse-ul oltenesc » al lui Fierea Firan (De
la Macedonski la Arghezi, Editura „Scrisul
Românesc", Craiova, 1975). De aici aflăm că
V. G. Paleolog s-a născut la 23 septembrie
1891, «în comuna Izvoare, satul Corlate, jude-
țul Dolj ». Cu o tinerețe aventuroasă, cînd a
fost « exmatriculat pentru atitudine neconfor-
mistă din toate școlile țării» și a devenit, pe
rînd, «marinar, ziarist, bacalaureat în filosofie
la Sorbona» și, apoi, student la Paris, «prie-
tenul lui Macedonski, Modigliani și Brâncuși >';
« agricultor, profesor de limbi străine și multe
altele greu de cuprins într-o viață de om obiș-
nuit». A debutat în anii 1909 — 1910, în ziarele
din București („Viitorul", „Biruința", „Vocea
dreptății"), unde, făcînd corectură de noaptej
a publicat «poezii, recenzii, articole de atitu-
dine și un pamflet antidinastic, Sfirșitul Româ-
niei, în urma căruia este nevoit să părăsească
țara». Preocupat, deopotrivă, de arta plastică
și de cea muzicală (publică, de pildă, o primă
monografie Constantin Brâncuși în 1938, căreia
îi vor urma altele, mereu completate, în 1947j
1967, 1977, și Despre Erik Satie și noul muzi-
calism, în 1945), dar și de literatură, în 1944
în — probabil — tiparnița sa de la Corlate, dă
la iveală studiul Imaginea poetică colorată la
Alexandru Macedonski. Apariția acestui articol
(și, posibil, pregătirea celui următor: Sinestezie?
Cuvînt întors spre dovedirea d-lui prof. Șerban
Cioculescu pe seama viziunei și audiției colo-
rate în opera poetică a lui Al. Macedonski, cu
o reproducere, după o fotogramă a vocalei „U"
din volumul Blăter Steine de E. Junger, din
1946) i-a determinat pe atunci tînărul Adrian
Marino și pe directorul publicației, Al. Cioră-
nescu, să publice acea «convorbire» cu...,
căci, cum precizează A. Marino, amintirile lui
V. G. Paleolog «îmi par a fi de o importanță
deosebită, prin ineditul, precizia și abundența
lor ».
Cu ajutorul acestor amintiri — spunea Adrian
Marino în 1945 — este «posibilă reconstituirea,
destul de completă, a perioadei 1909 — 1911,
din viața poetului, aproape total necunoscută...»
(art. cit., p. 12). Iată, din aceeași gazetă, măr-


>
•" > x a,*, u;
| ți	u	Vi £ V A
■ ■<, A* F x 4	1 f i -
l	n t Uv/ 4	<A o	V'V hu
f?
[VW Ș
~z< ' ‘'






163
Mărturii
Al, Mac donskl
turia lui V. G. Paleolog, deosebit de interesantă
pentru istoria literară:
« Aveam 16 ani si er:un corector de noapte la
„Viitorul", cu 60 de îr^iH pe hună.
o poezie în arest zhu* șș ieșind odată pe strada
împreună eu setul meu, P.	nMnn
întîhnt? dfn înîhup■ are, cu	Rhire-
donski. AfiM că port,	a jpus
lui Ghermani: „Să-mi aduci pe acest tinai"‘.»
Desigur, lîuărul c poM,» l-a însoțit pe Gher-
mani în «strada Telegrafului », la casa lui
Macedonski, unde, în salon, «se afla o masă
rotundă, pe care se găsea o oală de pămint
plină cu tutun». CăM «în cosa lui Macedonski,
tutunul nu se hermina niciodată». Și încă un
>
amănunt deosebit de iakresanî:
« Mobila era veche, desmdă, iar, la acea epocă,
în 1909, eîud l-am mmk „trenul paGubii nu
apăruse încă. Tiadude să b îo.t adzs ce za mai
tîrziu, după întoarcerea de ia Pads. .Eu nu Dam
apucat».
în următoarele trei capitole ale interviului
pe care i-1 lua Adrian Marino, V. G. Paleolog
aducea alte, nebănuit de prețioase, mărturii
document are. Despre: «cînd Macedonski â
plecat Ia Paris», cu «fiul său Nichită și [cu]
poetul Gresie»; despre «invenția lui Nichita»
( « hîrlia sidefată ») — eșuată; despre piesa Le
Foa a lui Macedonski; despre relațiile cd
«d-na Candiano-Popescu » și cu actrița Aris-
lizza Romamscu (datorită căreia se pare că
poetul a scris ciclul Idilelor brutale); despre
familia Pillat și rolul lui Ion la apariția voi.
Flori sacre: «Familia lui Ion Ihllat nu vedea
cu cobi buni prietenia Umărului poet cu Mace-
dmiski (Florile sa<re s-au tipărit cu banii lînă-
ru’ui discipol), datorită faptului că aflase de
existenta unui anumit dosar de la Siguranță. . . »
(ari. cit., p. 12).
Aceste ample amintiri erau condiționate de o
«mărturie» a lui Macedonski. însuși. în ziarul
„înainte1'' din Craiova (din 23 mai 1965, p. 2)
V. G. Paleolog publica, în facsimil, această
mărturie pe care i-a dat-o, la Paris, în 1910,
Al. Macedonski:
«Prea scumpului meu discipol Georgess-Paleolog
Este un cuvînt francez ce e cu lotul profund. Oricare ar fi împrejurările vieței prin
cari oamenii pot să fie cmămari să trecă, să stăruiască a urma dupe acell cuvînt
și ureînd tot mai sus pe scara simScei să spună: Qacmd-meme (orcum — n.a.).
Cel puțin așa m-am cercat și mă încerc să fac eu
Dă-ți toată anima
A. MACEDONSKI. »
După ce s-a întors la București, după eșecu-
rile suferite la Paris, Al. Macedonski i-a trimis
tînărului său prieten fotografia alăturată cu
dedicația:
« Genialului (?)
Ș*
scumpului meu
discipol V. Georgess-Paleologue,
trimisă ca
amintire lui,
la Paris,
din țlile de
restriște
crude
Al. MACEDONSKI
Am prîmît această fotografie, din arhiva
V. OL Paleolog, odată cu manuscrisul autograf
al articolului Mărturia unei dedice! apărut în
voi. Comentarii marcdonrkicne (Fd>tura „Mi-
nerva“, București, 1971, pp. 115 — 119), de la
soția lui Andrei Paleolog.
Acest articol — conferință ținută la Simpo-
zionul ,jZilele MaccdonskA (Craicva, li —17 mai
1970), ale cărui documente au fost publicate,
cum ziceam, de Florea Firan în vok Comen-
tarii macedonskiene -- a fost precedat de nenu-
mărate ciorne privind plecarea și sosirea Iui V, O- Paleolog
Macedouski la Paris, atmosfera literară a epoci
și « gr.urile » pe care «emirul» Nopții de
IdcC'.■:ic11le-a avut acolo. Publicăm aici cdeva
ira-m alo mai dcmiiraeHe din aceste 20 de
pag;;!i (mmume/olm!o) care nu au parvenit din
ariuva V. (1. Pa! m 'g și ecro yor p1(!ra -- spre
a sui la uram ga Niitoriior cercel ă'ori, poate
mai avizati 9 vil am — în arhiva .Muzeului
IJkraiurii itornane.
INmm VĂI idiȘTCANC
Mârtuda unei dedicați
Pentru o mai de-a dreptul auto-psihografie a anului inițial de gras, 1910, ca si urină-
lorii a Hi doi, ai magistrului, de a cărui dome ho mă dem;imismn pHn 0 pmamuasă
Vila Naora însemnată de destin, textul (kdiuc Hv mmăb r dAM? dm ? a m-nfirma
și omagia inegalabilul si impecabilul monument bmgimm ca și | pA CA critică H
operei literare hiăUate Iui Ah Maccdmiski, cu iubim de subiect și cu dmbrnra adevă-
rului obiectiv de Adrian dă Tu. [Lor pol, ca un dmplmapni emuram irdmiu sui urwm
probabil, tcxlal lui A/ar , „< , reprodus mai vav] Tex Al este rAbxg/AA Ader Li vă
a stării sufletești a m-girl i ad, de la exodul lui din i9H) în. moșea paradă a superfi-
cialelor vanități care era PmTml, aducător de glorie și de aur: obiectivele mxgArumi

Ipolii Ui Macsdeum.
d: V. S. mm log tace
nai	f-
mască hirsută, hâșdcla-
cu luciri
& sub' două spriacchc
j »nartu; iâlal parcă din
'■ rezisteAtm peste țarc
s* sugetânză o - Unic 'rb*
»la fizică ette de torță
' masivitate, gesturile
iTuncitoa?e, iar vocea
amicii, Pe stradă, mer-
t vânhr&is c® pălăria cu
■cu., hărbu '■Răvășită, 'hue-
lifp» a.ihltwK deosc-
e&iranlu. Căci, încă oda-
ud prafâtil mo-
acelui discipol iiwcs-
îc- Fr&nki Pi An,.
d-, v,. ca
care, scrie aiurii	■
intcresi-a'.ii dv
vbțgsiemr Piahcreaid y-ap'cO
mt^îca bd mh SuiCi- der
ia același timp figură d«
‘itiii'C-A'i: in coPunn
mzv șl
in
rAidiulw dnmm-
: a.

rTN
; mÎHM

7
a z
cu
'A \ *X? z=;
nîoor in
/ doeu
pi dk
''d

AhA
4" 'V	f
in. <?
u
'i
A


!	,7* ■

nostru în acea onccă. în întiia decada a secolului, cînd Diaghilev cu mijloace [cuvînt
scris deasupra. indescifrabil] ri asiatice, cucerea publicul francez, ca și leșinat de beția
* factice [indescifrabil]. debisssv-istă, d'nnnunziană [indescifrabil] Ida Rubinstein-iană,
după ce"cuteurigul de pe atunci răgușit al lui Chantecler pornise spre lesnicioasa regie
de cucerire a Europei [lext indescifrabil] biată galinacee aducătoare de ouă de aur.
$
P/ăbușiiva nu a avut dedl un slab mnn^nt de pauză, [cueint indescifrabil] juvenil
al tinere tului dispun iud de antene (-are readuceau m aciuai meritele de mare poet
național ale iubitului maestru care Fără troica Pillat și Oreste, trei făgăduieli de prag
nou dintre caro doar cel dinții a reușit să se impună cu eficiență [în] istoria litera-
turii noastre. Prin o editare de versuri auguste și [indescifrabil] ele I. Pillat a Cărților
Albe, Flmik sacre ale lui Al. Macedonski, acest activ al Salonului literar din Str. Doro-
banți fu importat marelui public, impunindu-se prin inegalabila Noapte de Decembrie,
rcpunmd in ecuație problema de înttietate a poeziei supreme românești — cumpăna
fiind favorabilă întîictății poetului blestemat în afară de etica deformantă a portre-
tului său moral.
Geometria acestui portret pare a converge spre un epicentru ce condiționează
întregul complex nu numai spiritual, dar chiar corporeic al poetului care, după însăși
definiția pc care el i-o dă dlrzeniei de a sta, de a rezista, de a fi, care nu este decît
acest: Tu tuși! un Or-cii.m al lui a Fi, perihelic, clar azur și soare de aur fiind fost inima
lui toată.
De aceeași vină organizatorică a ofensivei sale literare va suferi și acea capitalistă
ndustrială a punerii în valoare comercială a invenției în fașa ei chimică: efectele optice
de irizare a unor coloranți au suferit și marea iluzie a reușitei hîrtiei sidefate (in aștep-
tarea ceremoniei mărgelelor artificiale -- căci cele de cultură nu apăruseră încă
singurele perlele [indescifrabil] Gablonz făcînd față cererilor de artificialitate).
Visele tandemului tatăl poet și fiul chimist se risipeau ca și resursele bănești, zi
de zi măcinate de o viață trepidantă și costisitoare, dobîndite pe încredere de la limi-
tata investiție de fonduri din partea D-noi Candianc-Popescu, și ea repede dezamăgită
de greșul comercial care sta la temeliile investițiilor ei.
Dezamăgirea poetului fu și mai adîncă și mai dureroasă prin dezinteresul ce se arăta
producției lui literare, piesa Le Fon lăsînd reci [5 rînduri indescifrabile.]
£
1	Unul contra tuturor ar fi trebuit să fie cel de al doilea cuvînt de aliniat acelui
Tohiși\ același Quând meme\ pe care mi-1 încredința magistrul tot ca pe un scut
și o armă pentru înfruntarea viitorului. Fără să-mi dau seama umbra lor protectoare
mi-a ocrotit întreaga mea viață.
SCRIITORI ROMÂNI ÎN ARHIVE STRĂINE

George BAN EA
în dialog cu
Yannis CHRYSTALLOPOULOS, III
XIII
Scumpul meu Yanni,
Aseară (6 april.) am primit scrisoarea ta din 25 martie. Am citit-o repede și azi am
recitit-o. Mă copleșește. Și eu care am pregetat să-ți mai scriu ca să nu te sufoc cu
atîta vorbărie. De altfel, nu vezi că toate scrisorile mole sini un fel de jurnale scrise
mai multe zile de-a rîndul. Pui atîtea probleme, atingi atîtea chestii, incit eu de-abia
frunzăresc și răspund la puține lucruri. Acuma am început să întrebuințez creionul
roșu, notez greșelile. Am să-i arăt frățiorului tău, ca el să-ți arate unde ai greșit. Dar
să le iau pe rînd.
Mai întîi îmi pare foarte rău că ai trimes laxativele prin poștă. Complicații multe cu
vama, rețeta, semnături, ștampile etc. Pe urmă, eu nu mai voiam să știe soția mea.
Am să-i explic fratelui tău ce și cum. Să știi, kalaki mu, că, dacă eu ți-am scris că sînt
în absolută mizerie fiziologică, am pus srealitatea, n-a fost o simplă floare de stil.
Mai îmi pare rău că nu ți-am scris și de un stilou cu penița de aur. Dacă o avea
fratele tău, i-1 confisc. Mai voiam să te întreb și de costul vieții la voi, costul hai-
nelor, al cămășilor etc. Nu prea înțeleg cum vine chestia cu dimotica și catharevusa.
Știu din lectura scrisorilor lui Ion Ghica, în privința limbii grecești, că și în Grecia
a bîntuit pe vremuri purismul, tendință echivalentă cu latinismul de la noi. Românii
au scăpat de limba latinizată, datorită poeților și scriitorilor noștri, fiindcă poeții
au nevoie de o limbă vie, nu de una artificială. Răposatul meu profesor de filologie
romanică, Ovid Densușianu, discutînd această chestiune spune: «Cum ar suna oare
Concertul in luncă de Alecsand’i, dacă în loc de: „în poiana tăinuită^, am spune: „în
pratul abscons“ ?» Este știut că vorba «poiană» este slavă. Doar moșia contelui Le v
Tolstoi se chema lasnaia Poliana, iar «taină» a înlocuit europeanul mystere, a cărui
origine poate să se urce pînă la greci. Las deocamdată la o parte comentariile filo-
logice pentru a deschide iar o paranteză despre sănătatea mea. Sînt iar într-o depri-
mare sufletească. Tot cu crizele intestinale. Azi, 7 april, fiind în a opta zi de consti-
pație, am luat în zori o jumătate de Brocelax, apoi pe la 8 trei bobite de Laxen, tri-
mes de Dna Perpessicius, pentru că, cu o săptămină înainte Brocelaxul nu avusese
efect. Rezultatul: diaree cu imprecațiile Herei de aici. Pentru că, să știi, băiețele,
că viața mea domestică e un infern. Nu mai am servitoare din lipsă de hrimata. Toate
cad pe capul soției, bătrînă și ea, cu un an mai tînără ca mine, deci lipsită de putere
și de bunăvoință. Fiindcă toate cad pe ea, mă grăbesc să declar că e obligată la lu-
ruri scabroase, penibile, ea a decis că numai o dată pe săptămină se resemnează la
167
Scriitori români
în aihive străini

astea. C'cst â prendre ou ă laisser. Că în felul ăsta îmi scurtează matematic zilele, ce
bruma mai am de trăit, machi nichts, cile s^cn ftche comme de Van quarante. Așa că
vezi tu, Yanni băietele, ce roză viață duc eu.
De aceea nu mai știu nici eu ce să mai zic și ce să mai fac. Expediez asta chiar
miine. Poate, dacă n-o ține-o prea mult Anastasia, îți sosește înainte de plecarea
frățiorului. Voiam să te scutesc de amănuntele penibile și, desigur, inavuabile privi-
toare la sănătatea mea. Mă gindeam să i le spun verbal fratelui tău, dar le-am dat
drumul. Iar mă gîndesc și iar mă gîndesc și nu mai știu, zău, să mă tai. Nu mai știu
ce e de făcut. între foștii mei elevi de la Sava am multi medici. Unul chiar la Insti-
tutul de oncologie. Să’mă examineze, poate o fi tot neoplasmă, de care a murit și
mama în 1943 și apoi cele 2 surori mai mici a[le] mele.
Dar, să fac iar o digresiune filologică. Pe sora mea mai mare a botezat-o Atanasie
Vulgaris, unul din mai mul ti frați greci, toți bogați. Fiindcă pe o fată a lui o chema
Panaicta, hai să-i dea și soră-mi același nume. La ofițerul stării civile însă, funcțio-
narul, nedumerit că numele i se părea pentru bărbat, n-a pus nici Pipina, cum, de
altfel, i-am și spus eu și soră-mea cea mică. Știi cintecul grecesc: Pipina mu, afro
Plastic afazia mu glikia etc. — dar pînă la urmă i s-a înregistrat numele Pina, destul
de urît, fiindcă pare bulgăresc. Și lot fiindcă sintem în filologie, ce înseamnă Bubu-
lina, numele curtezanei din Creta? Mi-aduc aminte de o nuntă a unui grec de la noi,
a lui Eraclî Aslan. Eracli e Heracles, echivalentul grec al lui Hercules. Aslan e turc
— leu. La nunta lui, fratele lui, lancu, cînta la masa mare grecește. Spunea: Pai,pai,
pai Stobulina, pai. Și termina, punînd o palmă la ureche, cu: Kebe ehe! Așa înțe-
legeam eu, neavînd habar de limba lui Homer, limba zeilor, cum îmi spunea moș
Guliolti, profesorul meu de chimie, și fizică. Și el era macedonean din satul Avdela.
Venit apoi in București, a fost pedagog la Sf. Sava clnd ilustrul Tache lonescu era
licean. Viitorul cm de stat român l-a sprijinit apoi pe Guliotti toată viața. Și acum,
pentru încheiere și schimbare a atmosferii, să completez catrenul ce-1 vei găsi în Zile
de lazaret:
«Haide, haide ghidelim
Bizim o daia,
Den su kammo tipotes,
Ma tin Pana Ya!»
Hristos anesti, pedaki mu,
Vechiul tău
G. BANEA
P. S. Omagii respectuoase Marigulei tale.
G. B.
XIV
Bucfurești] 9 aprilie 1966
Scumpul meu Yanni,
M îine o Pastele, dar pentru mine este azi Crăciunul în persoana lui Lazăr, fratele tău,
care a sosit de dimineață, întovărășit de Traian Păun, fost elev al meu de la Brăila.
Ce să mai spun? Lazăr a venit încărcat cu de toate și cu cărți, cu fructe coloniale,
și cu cămăși, și cu altele multe și variate. Tocmai m-a nimerit într-un moment de mare
deprimare sufletească. îmi scad din ce în ce puterile fizice. Acum, dimineața, de abia
m-am sculat și spălat. Soția mea m-a lăsat ani de-a rîndul să mă descurc singur,
ea stătea și mă privea. Rezultatul: am tot căzut, m-am lovit la cap și am dat înapoi.
Acuma, după ce au ținut toate surorile un consiliu, au hotărît să mă ajute și la
îmbrăcat și la dezbrăcat. Dar anii sînt ani și infirmitatea s-a tot agravat. Fiindcă
am pornit pe calea mărturisirilor penibile, să le dau drumul la toate. Eu^sufăr^de
colită cronică, cu fenomene sfincteriene. Mai pe șleau, nu pot să țin. Deci diareea
este adevărata mea suferință. De aceea și consum mereu ciocolată, care e constipantă.
Intr-un sertar al biroului ain o adevărată farmacie. Consum atîtea medicamente,
incit mi-au produs urticarie. Medicamentul care combate asta e fenergam ori allergam
oii romergam, dar și acesta are inconvenientul că te amețește, te blegește, că de-abia
mai poli da din mîini. Ieri am luat o bobiță întreagă, urticaria mi-a trecut, dar pe
urmă a fost vai și amar. De aceea am binecuvîntat brocSlaxul, că-mi evacua dintr-odată
intestinele. Asta a fost la început. Pe urmă probabil că organismul s-a deprins cu
el și a trebuit să mai iau și alte laxative, care, cîteodată, mi-au dat diaree. Știu o
soluție și eu: disma. Dar cine și cum? Una din cumnate mi-a spus că tot ele s-au sfă-
tuit și au hotărît că, în cazul că voi fi declarat profesor emerit, cei 400 lei lunar
să fie dați de 4 ori pe lună la un infirmier pentru clismă. Nu știu cum va fi în cele
din urmă și cit oi mai putea dura și eu. Soluția ideală ar fi un om de serviciu per-
manent, dar cu ce să-l plătesc? Cu cei 200 lei lunar indemnizație pentru însoțitor,
ordonanțați separat? Viața la noi e foc de scumpă. Trebuie să fii tare chibzuit și
calculat. Eu nu beau, nu fumez, nu joc cărți, nu alerg după femei, et pour cause.
Duminică 10 april. Continui cu unu din creioanele tale. Tocmai voiam să te întreb
cu ce condei scrii tu scrisorile cînd mi-ai prevenit întrebarea, trimițîndu-mi nu unul,
ci șase și încă de toate culorile. Azi e Paștele. Hristos anesti, kalaki mu! Azi sînt mai
bine dispus și această euforie a început de ieri, după sosirea lui Moș Crăciun. Acuma
să trec la alta. Bine, pedaki mu, așa ne-a fost vorba? Mi-ai trimes atîtea lucruri și
nici un ban! Obiectîndu-i lui Lazăr și accentuîndu-i că eu sînt superstițios și că darul
mior lucruri ascuțite, plane, ca batiste, cămăși etc., aduc după sine despărțire, și cum
eu nu mă împac în ruptul capului să ne despărțim. Lazăr a scormonit într-un fel de
L’aconaș din material plastic, rămas de la medicamente și în care țin moneda meta-
lică, și-a luat cea mai mică monedă — 5 bani — a băgat-o în buzunar, declarînd că
această plată simbolică ți-o va da ție. Să sperăm că așa va fi conjurat pericolul despăr-
țirii. Scrisoarea asta i-o voi da lui Lazăr, ca să n-o mai dau prin Poștă. Voiam să-ți
spun că ar fi bine să-i scrii tu lui Bălan în legătură cu traducerea din Kazantzakis.
Eu i-am spus la telefon, i-am și scris. El a zis da, dar cum el a tras încoace și încolo
și cum e greu din prima la telefon, am să-i spun lui Lazăr de ce eu sînt de părere
că n-ar strica și o vorbă din partea ta. Adresa lui: Inginer Ștefan Bălan, București,
str. It. Negel 59, raionul Lenin. Scrisoarea asta va trece sigur și pe la Anastasia,
deci...
Acum nu știu cum și cu ce să răspund la atîta filotimie din partea ta. Cele 2 cărți
ale mele sînt gata și te așteaptă. Pe lingă ele mai vreau să pun vreo cîteva, numai să
vrea Lazăr să se încarce cu atîtea. Și bineînțeles că pe deasupra și vreo două manu-
scrise ale mele (Oreia și Episod). Cum ți-am spus, Lazăr va trece joi ori vineri să
le ia. Deocamdată, pa!
Luni 11. Ți-am mai pregătit încă vreo cîteva cărți. Pe lîngă cele 2 cărți ale mele,
mai pun încă și altele în franceză și cred că de Radu Tudoran una ori două. Te
mai rog, pedaki mu, la prima ta scrisoare adaogă o foaie pe care caligrafiază toate
literele alfabetului grec, majuscule, minuscule, de mînă și de tipar, cu echivalentul
lor în alfabetul latin.
Marți 12. M-am uitat în abecedar. într-adevăr, ingenioasă metodă de a preda
copiilor elementele învățăturii. Și cînd te gîndești că eu sînt om bătrîn, dar nu
ajuns în mintea copiilor. Ah! de-aș putea să mai trăiesc încă puțini ani,nu mulți, doar
citi va. Dar sumbru de tot îmi apare viitorul! Parcă tot aștept ceva; ceva, dar nu
bun. O fi aia cu coasa? De xevro, pulaki mu!
Hristos anesti che na zasis na procopsis.
168
G. ranea
G. BANEA
169
Scriitori români
in arhive străine
XV
Buc[fireștiJ, 13 aprilie 1966
Psihi mu lanni,
Pe lingă scrisoarea ce am introdus o în plicul mare cu manuscrise mai adaog și pe
aceasta, scrisă pe o hîrtie mică, înlr-un plic mic, după cum ai remarcat tu odată în
răspunsul tău, fiindcă eu, atunci, în lipsă de hîrtie și plic, am luat unul din cele
cu care junele Panaitescu îl pricopsise pe Perpessicius, dar pe care acesta le-a refuzat
și cu care junele m-a pricopsit și el, la rîndul lui pe mine.
Vreau să subliniez că azi sînt mai senin și limpede. Am dat cumnatului meu avizul
de sosirea laxativului. Cred însă că nu o să i le libe/eze, deoarece medicul semnatar
de la o policlinică pentru studenti și rîndul trecut numai după multe tîrguieli și
discuții i l-a dat.
Dacă refuză o să ți-1 trimeată înapoi în Grecia. Nu-i nimic, dragul meu. Eu îți
mulțumesc ca și cind l-aș fi primit.
Am tot telefonat la Păun, unde a tras Lazăr, dar degeaba. Nu erau acasă. Pleca-
seră în haiducie chiar din ziua întîi de Paști. A doua zi, adică ieri, n-a mai răs-
puns nimeni. Azi n-am telefonat deloc pînă acum. Aștept mîine pe Lazăr, ca să-i
dau ce ți-am pregătit. Am pus, pînă acum, o carte a lui Radu Tudoran, apărută în
1944, întoarcerea fiului risipitor. După mine este cea mai bună din toate c-îte le-a
scris el. Mai pun să se caute și Toate pînzele sus, capodoperă a romanului de aven-
turi. O am, dar nu știu prin ce colt e ascunsă.
Aceeași zi. Cumnatul meu a fost la oficiul medicamentelor și l-a convins pe funcțio-
narul respectiv numai menționind că eu sînt și profesor. Profesor? Dar de ce n-a
scris pe pachet și asta? Pe urmă i-a dat aprobarea. Așa că le voi avea, totuși laxa-
tivele. Epharisto ! Mi-am socotit scrisorile primite de la tine. Începînd din 4oct[om-
brie] 1965 pînă la 25 martfie] 1966, în total 8 scrisori. Le pun deoparte. Te pome-
nești că după moartea mea ajung la Muzeul de literatură, unde, actualmente, e direc-
tor Perpessicius. Am pus în plic și prima versiune a prefeței de la documentarul la
care lucrez. O să te sufoc cu atîta literatură fabricată de mine. Dar ce să-ți fac, băiete,
dacă n-ai avut de lucru și m-ai stîrnit. Cele două cărți ale mele sînt ceea ce am putut
găsi la anticari. Adaosurile sînt de mine făcute, sublinierile nu. Am mai pus și un volum
de Eminescu. Sînt îngrijat dacă mai vine Lazăr pe la mine. N-aș vrea să nu-ți trimet
nimic.
Pedaki mu, tot n-am avut eu nici un copil. Te rog acceptă să te socotesc pe tine
fiul meu. Și spune-mi cum se spune pe grecește fiu.
Joi 14. Am vorbit acum la telefon cu Lazăr. Trece și pe la mine în drum, spre Plo-
iești. Nu știu dacă o să vrea să se încarce cu atîtea cărți. Și mi-ar părea tare rău să
refuze ceva. Aș vrea să-ți dau tot ce am în bibliotecă, fiul meu de departe, dar sufle-
tește atît de aproape, parcă prezent. Ce mult aș vrea să vin și eu în Grecia, să tră-
iesc și eu într-o țară liberă.
Cu cele mai călduroase sentimente te îmbrățișez, scumpul meu băiețel.
G. BĂNEA
P. S. Omagii respectoase Doamnei Maria
G. B
(Texl îngrijii de Aurel SASU )
SCRIITORI STRĂINI ÎN ARHIVE ROMÂNEȘTI
A. UBICINI
O altă epistolă
către
A.D. XENOPOL
LA 30 OCTOMBRIE 1883, DE LA VERNON
sur Brume, nude se afla, ULicini îi scria din
nou lui Xenopol; aștepta acum să-i vina de
la Paris un număr din .Jămuc hi săniqiu^,
unde apăruse un articol despre Rcsler, la care
istoricul român se referise într-o scrisoare an-
terioară; aștepta, de asemenea, să primeas-
că un număr din „Revista română", cu un
studiu al lui Xenopol1. Intrînd în amă-
nunte de istorie veche a României, îl încu-
noștiinta pe Xenopol că îi erau cunoscute frag-
mentele din Tertulian și Justinian pe care i
le recomandase cel din urmă și, referindu-se
la însemnătatea științifică a elucidării «pro-
blemei creștinării Daciei », îl ruga pe Xenopol
să-i procure o lucrare apărută la București,
în 1878, sub titlul — în românește, reprodu-
și în originalul scrisorii — Crc; cinitmul în. Dacia
și creștinarea românilor, compusă după docu-
mente străine și naționale, apar finind lui G. Enă-
ceanu. 2
Deosebit de interesantă este însă partea
acestei scrisori în care publicistul francez, la
cererea lui Xenopol, își exprima părerea asupra
Revoluției de la 1848 — chestiune comentată,
cum am văzut, și în scrisorile adresate lui Ion
Ghica — și implicit asupra capitolului respectiv
din cartea istoricului român, pe care acesta
i-0 trimisese, Războaiele dintre Ruși și Turci
și înriurirea lor asupra țărilor române. « în ce
privește întrebarea pe care mi-ați făcut onoarea
de a mi-o adresa, privind rolul jucat de d-nii
Rosetti și Brătianu în timpul și după revoluția
de la 1848 — scrie Lbicini — eu vă voi răs-
punde fără ezitare: nu, nici unul, nici altul
Cf. Biblioteca Academiei R. g Romîni-,
Serv. Msse., Corespondență, S 60 (2WLXXXI 1T
'î,.Vez4?illul exact teslei lucrări ""'in Gho-
ntidie Enaceanu, Din istoria bisericească a
romanilor. Crescmismul șt creștinarea Românilor.
Compusa aupre documentele streine si naționale
Tipograha Curții, F. Gobl, 1878, VIII +'249 p.’
171
Scriitori străini
în arhive românești

nu erau partizani ai Rusiei...»3. Și publi-
cistul francez precizează că i-a cunoscut bine
pe fruntașii radicali, din epoca de la 1848 și a
emigrației., urmărind u-le activitatea de-a lun-
gul timpului. Fusese uneori în dezacord cu
ideile sau cu «procedeele » lor, dar niciodată
nu se îndoise de bunele lor intenții, adică de
patriotismul lor. El apreciază că sinteza reali-
zată de Xenopol asupra Revoluției de la 1848
din amintita lucrare prelua părerile nedrepte
asupra radicalilor formulate de Heliade in cunos-
cutele sale Memorii asupra revoluției. 4
Respingînd ca o «prejudecată» consideren-
tele asupra radicalilor ce veneau dinspre Heliade,
Ubicini amintea că îl cunoscuse bine și pe
autorul Memoriilor și considera că acestea din
urmă sînt mai degrabă «pamflete» decît o
reconstituire obiectivă a evenimentelor, auto-
rul lor, obsedat de pericolul țarismului — altfel
real în epoca de la 1848 —, văzînd pretutin-
deni, în cei din jur, «persecutori și trădători».
Publicistul francez îl compara pe Helie.de, sub
raportul acestei slăbiciuni, cu celebrul J. J. Rous-
seau.6
Exprimîndu-se cu rezerve și asupra scrierilor
lui Elias Regnaula0, în ce privește aprecierile
cu privire la Revoluția română de la 1848, Ubicini
îl invita pe Xenopol să-l viziteze în Franța,
prilej cu care ar fi putut să-i comunice «o
mulțime de documente foarte interesante asu-
pra oamenilor și faptelor acestei epoci». Cu
politețe și moderație, în acest context, el își
exprimă regretul de a nu fi văzut citată în
opera lui Xenopol propria sa lucrare despre
români, Istoria provinciilor române (de fapt,
corect, Provinces (Porigines roumaine}, publicată
cu aproape trei decenii în urmă și pe care, în
orice caz, i-o recomanda istoricului român,
pentru a găsi în ea, mai ales pentru epoca de
la 1848, «indicații mai sigure, în orice caz mai
sincere ».
3 Biblioteca Academiei R. S. România, Serv.
Msse, Corespondență, S 60 (2)/LXXXIII.
4 Vezi Menioires sur Vhisloire de la regenc-
ralton roumaine ou sur Ies evenements de 1848
accomphs en Valachie, Paris 1851, 408 p.
5 Reamintindu-.și de una din poreclele lui
Heliade din anii exilului, Rusu-el-iad-e, publi-
cistul recurge la un joc de cuvinte: «D-IRusso
(Rusii-Hei iade) era un discipol fervent al
maestrului (adică al lui Rousseau) ».
6 Vezi Elias Regnault, Histoire politique et
sociale des Princip aule s Danubieniies, Paris, 1855.
Desigur, dialogul Ubicini — Xenopol privind
Revoluția română din 1848 și rolul jucat în ea
de radicali capătă o anumită semnificație dacă
avem în vedere contextul în care el se desfă-
șoară și în care a apărut în anul 1880, la Iași,
lucrarea lui A. D. Xenopol, Războaiele dintre
ruși și turci și tnrîurirea lor asupra țărilor
române, al doilea volum cuprinzînd capitolul
în discuție privind Revoluția pașoptistă —
iprima din seria analizelor făcute de marele
stor ic acestui eveniment.
La o dată cînd — în urma războiului de
independență din 1877 — 1878 — se ajunsese la
o anumită tensiune în relațiile româno-ruse,
cînd actul reînstrăinării acelor trei județe de
peste Prut — în urma prevederilor tratatului
de la Berlin — întreținea o anumită stare de
spirit, nu puțini au fost publiciștii caro
suspectînd — pe nedrept, evident — intențiile,
politice ale fruntașilor radicali aflați la putere
n anii. 1876— 1878, învinovățindu-i — iar pe
nedrept — de a nu fi fost suficient de prevă-
zători în ceea ce privește scopurile expansio-
niste ale țarismului, în același timp, ei, publi-
cișîii, și-au. reamintit de tinerețea fruntașilor
radicali, de rolul jucat de ei în Revoluția de
la 1 848. Să amintim aici că M. Eminescu —
nu în cîteva, ci în numeroase articole din „Tim-
puU — cu stilul său de neîntrecut polemist în
ordine politică, își aruncă săgețile incendiare
direct asupra fruntașilor radicali, refuzîndu-le
orice merit în câștigarea independenței, aceasta
în numele cunoscutului rapt teritorial petrecut
în răstimpul guvernării lor. Și tot Eminescu
scrie, cu patimă, la data apariției lucrării lui
Xenopol, despre «bănuiala că d. C. A. Rosetti
n-a fost la ’48 decît un agent rus cari s-a ames-
tecat în revoluție pentru a o trăda».7
La rîndul său, A. D. Xenopol în Războaiele
dintre ruși și turci — prima din seri sinte-
zelor de anvergură realizate de el —, apărută
în 1880, recurgînd în primul rînd la cunoscuta
lucrare a lui Heliade, Menioires sur Vhistoire
de la regeneration roumaine, publicată la Paris
în 1851, cum am observat deja, contura o ima-
gine negativă asupra rolului jucat de fruntaș
radicali în cursul Revoluției de la 1848. Ori
în acest caz din urmă — deși Xenopol nu se,
7 Pentru amănunte, vezi articolul nostru,
Un cărturar francez, A. Ubicini, despre etno-
genezei românilor, în România literară", an XX,
nr. 9, din 26 februarie 1987, p. 21.
voia angajat. în politica curentă — legătura cu
prezentul era transparentă.
într-un fel. opera lai Heliade, Memoircs, pe
care Ubicuii pe bună dreptate o considera
subiectivă, aparlinînd prin excelentă gcmdui
polemic, răspundea pe deplin acelei anumite
stări de spirit a anilor 1878—1889 ia care ne
referim; și A. D. Xmnopol a redactat capitolul
din lucrarea sa despre 1 le vom I ia din 1848 în-
tr-un spirit ,Jiebadisl“. Oric’t am aprecia spi-
ritul pozitivist modern al licărului istorie, meri-
tele sale în direcția obiectivitătii șlimțuiec, nu
putem să nu găsim — în capă toiul său despre
1848 din voi. II al lucrării ci tute — luate, sau
aproape toate, acuzele — nedrepte -- aduse de
Heliade camarazilor săi de luptă de la ’48:
C. A. Rosei ti și I. (8 Brătianu.
Nu este locul, desigur, să ne oprim aici la
cauzele suspiciunilor ('are ai! planat asupra,
poziției politici'- a fum lașilor radicali, înccpind
mai ales de la dala apariției îiîc/noriîîcr lui
Heliade, dar paradoxul este evident ; căci pri-
mul dintre cei vizați, încriminat de a fi «agent
al Rusiei», C. A. Rosetli, nu este rdlul decit
unul dintre cei. mai virulcnți critici ai țarismului
din epoca pașoptistă, «miorul cunoscut ului slu-
diu din 1853, HuDa, publicat în nr. 2 al „Jiepu-
blicii B(jmâne“, apărut la Bruxelles — studiu-
de amplă și profundă analiză a racilelor țaris-
mului, sligmatizînd și condamnmd — cum pu-
ține lucrări din epocă au făcut-o — țelurile
expansioniste ale Rusiei țariste.
Cauzele suspiciunilor — nedrepte, adesea abe-
rante — trebuie să fie căutate nu numai în
chiar popularitatea unei cărți ca cea a lui He-
liade, ci, mai ales în împrejurările politice —
conjugale cu lupta politică internă — împreju-
rări care — așa cum subliniam mai sus, rufe-
rindu-ne la anii următori războiului do inde-
pendență — uneori impun o anumită stare de
spirit, care, la rmdul ci, reclamă jertfe cu orice
preț. Dar, încă odată, asupra acestor cauze nu
este locul, de fapt, să insistăm aici!
Eruditul francez, A. Ubicuii, în orice caz, are
dreptate cînd apără pe fruntașii radicali și re
pinge prezentarea făcut;! de Xe .opol într-ade-
văr după Heliade, confirmînd is cricului ieșeam
propriile sale îndoieli — din 188c — asupra obi-
ectivitătii științifice în analizele nlreprinse an-
terior.
Nu știm care a fost efectul imediat al păre-
rilor lui Ubicini la care ne-am referit. Sigur
ește însă că în lucrările de sinhză următoare
ale ’ui Xenopol - voi. o din 7,-lor ia Dniajalcr
în. Dada Ttdcnd publice! în 181;:', apărui la
această dată și cu.	separată, sub Uliul
7> ta da con'im.hnț onn (! } ^ccrnid rcndfn ca și
iu vel. 2 din Jiiiăde cc- .Idndca 7c d Dacie
Trajman text imumăl el mă-zm publicat
la Vm'is în RR6 -• pazcubuea loii-bu frun-
tsș'ior radienli în RcvoHi’m de la ;8Rs c«!e
vizibil nu'dgiuală, în sensul mlălm-ării rm pi-
cimiilor imlmilimm areusle și în r;.porl cu cxiin-
dm'ca ariei sui-Ror d^iufm’malie ido p-R. din
ReR. era Rk mm f(,r< <p< udența lai i.Gumrii
X. Hămeseai. intru oHme, în aceste mc vaci"
ante un se moi scriu despre ubd un R(se(U
și al BrăHuniior de «grovm aluri .> oi revoluției
în scopul mlom ontici țariste, despre rolul lor
în comploturile din 19 și 29 iunie 1848, d(spre
spiritul «aventurist » al radica'doy ele.; pe de
altă pariu, ru-ul de oxcepție al lui Huî'mde este
mult micșorai, în schimb figura lui Bălcescu
capătă o prezenta re adecvată și a’lele.
IiicmonUe lui iicliade au continuat, firește,
și după această dată, să constituie una din sur-	(
sele de .bază ale analizelor lui Xenopol, fără
însă ca ele să copleșească viziunea autorului
asupra cvenimcmlelor relatate, precum în lucra-
rea din 1 880. în general, Mcmodile lui Heliade
au constilml o operă de largă circulație în
deceniile următoare apariției lor; ele am sus-
citat de la început un interes deosebii, din anii
exilului, au stimil vii dezbateri, pe măsura
trecerii timpului, și prin calitățile literare ale
textului, continuînd să fie citite cu un oarecare
interes, să sugereze reflecții sau întrebări.
în ceea ce îi privește pe fruntașii radicali du la
1848, aici în discuție, trebuie observat că cel
puțin în zilele noastre — la capătul constituirii
unui important tezaur documentar despre ’48 —
lor li s-a făcut cuvenita dreptate, cel puțin în
privința rolului important jucat în revoluția
Scriitori străini
înaihive român ești
-5
nnsoplisW - o dreptate P» care o reclama
A. Ubicini, în 1883, în co '-sporidența lui cu
A. D. Xenopol.
Cercetătorul din zilele noastre se poale lipsi
de schema inlerpnaaUva propusă de Heliado
în opera sa o operă istorică și literara care,
oricum, răinlne mereu de edil ca vm interes,
deși plină de chin mioare ooscsii care il fă-
ceau să vadă pm tu!mdeni, cum se exprima
Ubicini, « perseci tori si trădători » în solda
dușmanilor. plină de aprecieri subiective și ade-
sea nedrepte la adresa unor tovarăși de luptă
de la ’48, aceasta nu este mai puțin opera unui
mare seriile-, Modulă a unui gmdilm' po’dic
de incontestabilă originalitate.
în octombrie urnă, la dala scrisorii la care
nram Merit, adresa A. D. Xenopol, A. Ubi-
cmi era concentrat asupra proiectelor sale de
istorie a rodi Anilor și, în orice caz, elaborarea
uacistorii a Kcvohiției remăim de la Ui48
cmmtilm;g so para, UIi p..0;ec| inHj reaiisU pe
uțn	« rm.iL sa-1 ducu O
in p,:(1 ./ l7ur n-aurloa l-a surprins curmd
iasă 1 U —I)i‘£K'*s de croație, la 27 octombrie
nîad,	SUf ^ienmL ’n urina sa răuva
^aga scrierile publicate, numeroase
manuscrise elaborale de-a lungul vieții. Ulte-
rior, cu ajutorul unui fond alocat de Adunarea
DepuLuîdcr — in urma intervenției pe lingă
C. A. 1 loselti a văduvei lui Ubicini — o parte
a acestor manuscrise, cele privind partea de
istorie veche, au fost publicate de G. Bengescu,
Li Paris, în 1886, sub titlul Lcs origines de Vhis-
loire rounialiie — una dintre primele sinteze
asupra, istoriei vechii a romanilor care înscria
contribuția lui Ubicini pe linia lucrărilor lui
B. P. llasdeu, Gr. Tocilescu, A. D. Xenopol în-
suși.
Lui A. I). Xenopol ia fost dat să continue
mir-un leî dialogul cu Ubicini, recenzînd lucra-
rea amintiij mai sus, cu aprecieri pozitive, cu
acest prilej omagiind p0 publicistul francez —
c.orcspoaiiontul său din anii anteriori — ca
«pe umd din cei mai căldurosi apărători ai
mim^elor românilor îa Apus», ca pe un « no-
nărnat», 3 C;p:id memorie urma să rămînă
«scumpă poporului românesc ». 8
A? icolae ISAU
1^37^ p ” J 01 nalLonultA din 8/20 februarie
11
•
Veriion sur Brenrie
înde et Loire
30 octob. 83
Monsieur,
J'ai fait demander ă Paris et j’attends prochainement le cahier de. la „Revue histo-
rique dans lequel a păru l exlrait relatij a Rosler dont vous me pariez dans voire lettre
du 5. Je recevrai avec plus de plaisir encore Ies no. de la „Revista" contenant le fin
de. votre travail si inleressant ct si complet.
Je connaissais deja d’apres la „Magazin istoric" le passage de Tertullien et la Novelle
de Justinien, que vous voalez bien me signaler. Cest bien pea pour ducider V importante,
question de. la Christianisation de la Dacie. Je trouve dans mes notes la mention d'un
ouvrage que serait ete publie en 1878 ă Bucarest sous ce titre: Creștinismul în Dacia
și creștinarea românilor, compusă după documente străine și naționale, par G. Ena-
ceanu. Ne le. connessez-vous point?
Je joins ici ta copie, du passage de M.Fotis dont je vous parfais dans ma precedente
lettre. L’assertion, vous le voyez est tres nelte; reste. a savoir si elle est justifice.
Pour ce qui est de. la question que vous faites rhonneur de madresser, relativement
au role joue par Mm. Rosetti et Braliano pendant et apres la revolution de 48, je vous
repondrais sans hesitcr: nori, ni Vun, ni. l’autre rietaient parlisans de la Russie, et s'ils
ont fait de fa politique russe (j'entcnds par lâ, s'il leur est arrive de servir Ies interets
de la Russie), ils l'ont fait sans le vouloir et sans le savoir. Depuis le commencemeni
de la Revolution, alors que j'etais secretaire da gouvcrnement provisoire, puis de la lieu-
tenance prindere jusqu'ă la rentree des exiles dans le pays, en 1857, alors que ma
maison ă Paris eiait comme. le quartier general de Pemigralion roumaine, je ne Ies ai
presque point perdues de vue. J’ai pu me trouver en desaccord avec eux dans plusieurs
circonstanceș et sur divers points blâmer leur attitude, leurs procedez: je n’ai pu que
rendre justice ă leurs intentions. 11 me semble, Monsieur, que celle justice ne leur a pas
ete tont â fait rendue par vous. Votre chapilre sur la Revolution de 48, pour lequel vous
voalez bien faire appel â mon jugement, me. parait porter la trace de certaines preventions
dont on retrouverait aisement la source dans Ies ouvrages que vous avez consultes et
que vous n avez pas eu le loisir ou Ies moyens de controler.
Les Menioires et Ies autres ecrits d'Heliade auxquels vous vous riferez de priferance,
ne sont que. les pamphlcts, donc l’auteur (que j’ai beaucoup connu) encourrait le blâme
le plus severe, s'il navait ete depuis longtemps atteint de la mâne maladie que Rousseau,
qui lui faissait voir par tous des persâmteurs et des traitres. Mr. Russo eiait un disciple
fervent du maitre. Quant ă Elias Regnault, introduit par Billecocq (que personne ne
prenait au serieux) dans le petit cenacle, completement elrangcr aux choses qu'il avait
entrepris, de raconter, il n'etait et ne sauvait etre qu'un echo.
Si jamais vous me faites, Monsieur, l'honneur de me visiter dans ma campagne de
Touratne, je pourrai vous communiquer une fonie de documents bien curieux sur les
hommes et les choses de celle epoque. Permetez-moi, cependant, d'exprimer le regret que
vous n'ayez pas eu sous la main l’Histoire des provinces roumaines, que j’aCpubliee,
il y a tantot trente ans, dans la colleclion de /'Univers Pittoresque de Didot. Vous y
auriez trouve, du moins pour la periode contemporaine (le reste, compose avec des mate-
riaux de seconde et de. troisieme main est tres defectaeux), des indications plus surcs
el en tout cas plus sinceres que celles que vous avez eu ă votre disposition.
Veuillez me croire, Monsieur, votre tres obeissant et devoue serviteur,
A. UBICINI
[Biblioteca Academiei Române, Serv. Mese, Corespondența] —860(2)—,
LXX XIII]
«...rolul jucat de d-nii Rosetti si Brâtianu..
175
Scriitori streini
în arhive românești
11
Vernon pe Brenne
înde și Loara
30 octombrie 83
Domnule,
Am cerut de la Paris și aștept in scurtă vreme caietul din „Revae historKiiu^ iii
care a apărut extrasul privitor ia Rosler, despre care vorbeați în scrisoarea dumnea-
voastră din 5. Aș primi cu și mai mare plăcere numerele din „Revistă'4 conținînd
sfîrșitul lucrării dumneavoastră, atit de interesantă și de completa.
Cunoșteam deja, după „Magazinul istoric', pasajul dm lertuhan și Novela lui
Justinian, pe care ați binevoit să mi le semnalați. E piea puțin pentru a elucida im-
oortanta problemă a trecerii la creștinism a Daciei. Găsesc în notele mele mențiunea
unei lucrări care ar fi fost publicată în 1878 ia București, sub următorul titlu: Cres-
cinismul în Dacia și crescinarea românilor, compusă după documente străine și națio-
nale, de către G. Enăceanu. Nu o cunoașteți?
Alătur aici copia pasajului din M. Fotis despre care va vorbeam în scrisoarea mea
precedentă. După cum vedeți, afirmația este foarte categorica: ramîne de văzut dacă
ea este justificată.
în ceea ce privește întrebarea pe care îmi faceți onoarea să mi-o adresați referitei
la rolul jucat de d-nii Rosetti și Brătianu în timpul și după revoluția din 48, voi
răspunde fără nici o ezitare: Nu, nici unul, nici celălalt nu erau partizani ai Rusiei
și, daca au făcut politică rusă (înțeleg prin aceasta dacă li s-a întîmplat sa servească
interesele Rusiei), ei au făcut-o fără să vrea și fără să știe. De la începutul revo-
luției, pe cînd eram secretarul guvernului provizoriu și apoi al locotenentei domnești,
pînă la reîntoarcerea exilaților în țară, în 1857, atunci cînd casa mea de la Paris era
ca și cartierul general al emigrației române, aproape că nu i-am pierdut din vedere.
Eu am putut să mă aflu în dezacord cu ei în mai multe împrejurări și să dezaprob
atitudinea, metodele lor, în diverse puncte; n-am putut insă decît să recunosc drep-
tatea intențiilor lor. Mi se pare, domnule, că această dreptate nu li s-a făcut de către
dumneavoastră întru totul. Capitolul dumneavoastră privind Revoluția din 48,
pentru care binevoiți să apelați la aprecierea mea, mi se pare că poartă urma anu-
mitor prejudecăți, al căror izvor poate fi regăsit cu ușurință în lucrările pe care
p-ați consultat și pe care nu ați avut răgazul sau mijloacele de a ie controla.
Memoriile și celelalte scrieri ale lui Heliade, la care vă referiți cu precădere, nu sînt
decît pamflete, deci autorul (pe care l-am cunoscut foarte bine) atrăgea asupra sa bla-
mul cel mai sever, dacă n-ar fi fost atins de multă vreme de aceeași boală ca Rou-
sseau, care-1 făcea să vadă peste tot numai persecutori și trădători. Domnul Russo
era un discipol fervent al maestrului. în ceea ce-1 privește pe Elias Regnault, intro-
dus de Billeccoq (pe care nimeni nu-1 lua în serios) în micul cenaclu, complet străin
de lucrurile pe care voia să le relateze, el nu era și nu putea să fie decît un ecou.
Dacă mi-ați face vieodată, Domnule, onoarea de a mă vizita la mine la țară în
Touraine, aș putea să vă comunic un mare număr de documente foarte interesante
asupra oamenilor și faptelor din acea epocă. Permiteți-mi totuși să-mi exprim regre-
tul că nu ați avut la dispoziție Istoria provinciilor române pe care am publicat-o în
urmă cu aproape 30 de ani în colecția Universul pitoresc de Didot. Ați fi găsit cc 1
puțin pentru perioada contemporană (restul, compus cu materiale de mina a doua
și a treia este foarte defectuos) indicații mai sigure și în orice caz mai sincere decît
cele pe care le-ați avut la dispoziția dumneavoastră.
Vă rog să credeți, domnule, că sînt slujitorul dumneavoastră foarte supus și de-
votat,
A. UBICINI
Sully PRUDHOMME-
O scrisoare către Vaslie ALECSANDRI
ÎN ANUL 1901, CÎND SULLY PRUDHOMME
(1839 -1907), cel dinții dintre scriitorii lumr;
a primit distincția pentru literatură a Funda-
ției Nobel, premiul era încă nerodat. Oscila-
țiile, diagnosticele precare care au făcut ca
mulți dintre beneficiarii augustului premiu,
ajunși pe creasta cea mai strălucitoare a gloriei
și notorietății, si treacă apoi lent, dar irevo-
cabil, în peisajul de fundal al vieții culturale,
erau numeroase.
Admirat pentru precizia stanțelor, limpezimea
și eleganța desfășurării sale lirice, Prudhomme
realizează o poezie de fine detalii arhitecturale,
intelectualistă, încadrîndu-se în parnasianismul
canonic al ultimei părți a secolului trecut.
Deși înaltele foruri intelectuale ale vremii n-au
fost deloc zgîrcite cu notarul-poct (care devine
membru al Academiei Franceze în 1881, iar
în 1901 i se decernează, așa cum spuneam, cel
dintîi Premiu Nobel pentru literatură), opera
sa — monument de virtuozi tal o formulă mai
degrabă decît depozitara unei autentice sub-
stanțe poetice — a trecut treptat într-un plan
secund al istoriei culturale.
Menționat în marile sinteze de istorie literară
ale vremii (în frunte cu cea a lui Lanson), el
este ulterior fie ignorat (Pierre de Boisdeffre),
fie taxat, poate cu prea multă asprime, drept
« conformist cuminte, un burghez limitat și
prudent» (Thibaudet).
Totuși, deși supraeslimarea de care s-a bucu-
rat în viață i-a făcut, în feud, un desirviciu
proiectîndu-1 prin!r-un firesc recul pe un palier
valoric inferior celui meritat, opera sa au este
lipsită de virtuți reale, iar prezența lui printre
«nemuritori» și în fruntea, cronologic vorbind,
contingentului de laureați Nobel, va face să
se vorbească în continuare de el.
încă de la sfîrșitul secolului, deci încă înainte
de a primi premiul, Sully Prudhomme era
cunoscut țării noastre, pentru merite pe care
primul său traducător — A. Sleuerman — le
afirmă în prefața volumului de poezii tradus:
« De o sinceritate incomparabilă „cel mai puț in
sensual și mai precis dintre poeți" (Jules Le-
maître) și „cel mai filosof dintre poeți “(Guyan)
îți lasă impresia vie a unei adînci simțiri și a
unei mmgue'oafe înțelepciuni. El întrunește în
vasta sa operă înălțimea de vultur a lui Hugo
cu IJmdețea dulce a lui Lamartine, magica
pornire a lui Shelley sau Heine cu duioasa
resemnare a lui Vechii ne: este un izvor de poe-
zie... „ou trcmllent toutes Ies douleurs“ »*.
* Sully Pr ud ham in 3 Pomii. Traduceri libere în ver-
suri, precedate de portretul autorului și o prefață de
A. Steuennan. Biblioteca de popularizare pentru litera-
ură, știință și artă, Craiova.
177
Scriitori străini
in arhive românești
Acestea stnt, desigur, motivele pentru care
tara noastră l-a decorat cu „Ordinul Regal al
Coroanei Românești", așa cum rezultă din
scrisoarea de mulțumire aflată în arhiva Muzeu-
lui Literaturii Române, epistolă adresată lui
Vasile Alecsandri, pe alunei ministru al Româ-
niei la Paris, datată « 6 decembrie 1888 ».
Măgulit de favoarea acordată de Coroana
României, poetul francez mulțumește cu căl-
dură și recunoștință și ambasadorului român,
poet și el, care va fi avut, fără îndoiala, un
rol în decernarea înaltei distincții.
Ordinul Regal al României, înființat în 1881
avea un caracter de lamă voință și se acorda,
între altele, pentru merite culturale deosebite
Dispunea de cinci grade, cel de „Comandor"
acordat, Ini Pri:dliomme, numârîndu-se printre
gradele superioare. Acordarea lui vădește o con-
tinuitate în relațiile cu țara cea mai constant
atașată, istoricește vorbind, deșt inului României,
dar și capacitatea de ao'D:pare a evoluției
unor valori în contextul epocii, sg nu în mimiul
rînd, sprijinul moral dezici unoai. pentru miș-
carea culturală europeană.
Adriana DA IA
Paris, 6 Decembre 1888
Monsieur le Ministre,
J^etais absent de chez moi hier lorsque M. Cretziano svy est presenle potir mc remeitre,
avec le brevet et Ies insignes de (bmmandear de VOrdre Bopal de la ( ouronne ae Bon-
manie, la gracieuse lellre par laquelle Voire Ercellencc mc fuit V'uonncur de ndannoncer
que sa Majeste a daigne mc conferer celle hanțe distinclion.
Je venais temoigner ă Voire Exccllence tonte la fierte que jrprou.ee de celle gr and e
marque d'estime de Sa Majeste, et combicn il ndest pariicu.1 leremcnt precieux de la re.ee-
voir des mains de Voire Eacellencc qui a le noile et rare pnvilege de poueair, cn la trans-
mettanl ajouter la consMration cVune cempeirnce magistrale d la favear si eclarree et si
flaliep.se d'un Prince protccdeur de la Pocsie.
Mă reconnaissance me conseille d'adresser des remerciements airecls ă Sa Majeste,
mais pour le faire, je serais tres heiireax dMblenir de Voire Exccllence rassurance que
cette liberte que je prendrais ne serait pas contraire aux usagcs et aux convenances que
j'ai surtout ă coeur d'observer.
Veuillez agreer, Monsieur le Ministre, Vhommage de mes sentimenis Ies plus respem
tueux et Ies plus devoues,
Sully PRUDHOMME
Paris, 0 decembrie 1833
Domnule Ministru,
Nu eram acasă ieri cînd a venit domnul Cretzianu să-mi înmîneze, împreună cu
brevetul și însemne le de Comandor al Oi dinului Regal al Coroanei României, amabila
scrisoare prin care Excelența Voastră îmi face onoatea să mă anunțe <ă Majestatea
Sa a binevoit să-mi acorde această înaltă distincție.
Vreau să mărturisesc Excelenței Voastre mîndria pe care o simt în fața acestei
mari dovezi de stimă din partea Majestălii Sale și, mai ales, cit preț arc pentru mine
să o primesc din mîinile Excelenței Voastre care, transmițîndu-mi-o, are alesul si
rarul privilegiu de a putea adăuga girul unei competențe de maestru favmii atît de
luminate și măgulitoare a unui Prinț protector al Prezici.
Recunoștința mă îndeamnă să mulțumesc Majestății Sale în mod direct, dar pen-
tru a o face, m-aș bucura să primesc de la Excelența Voastră asigurarea că, îndrăz-
nind acest lucru, nu aș contraveni uzanțelor și conveniențelor pe care țin să le respect
mai înainte de toate.
Binevoiți să primiți, Domnule Ministru, omagiul sentimentelor mele celor maires-
pectoase și mai devotate,
Sully PRUDHOMME
CURIER
Gala GALACTION
Două scrisori.,, bisericești
ÎL ȘTIAM PE GALA GALACTION, SCRII-
tor și publicist democrat.
în iunie 1946, cînd mi-a trimis scrisoarea pe
care o public acum, eram secretarul general al
Partidului Național Popular, care făcea parte
din Blocul partidelor democrate și din guver-
nul dr. Petru Groza. O grupare a preoților demo-
crati exista în Partidul Național Democrat,
care avea o oarecare influență în treburile bise-
ricești, ceea ce l-a făcut pe Gala Galaction
să-mi trimită această scrisoare.
în toamna anului 1946, cînd se alcătuiau
jistele de candidați pentru alegerile din noiem-
brie 1946, am primit un telefon care-mi su-
gera introducerea lui Gala Galaction în numă-
rul candidaților ce-i reveneau Partidului Națio-
nal Popular. Atunci, ca secretar general al
Partidului Național Popular, l-am primit pe
Gala Galaction la sediul central al partidului
din str. Lascăr Catargiu (azi Ana Ipătescu)
nr. 8 și l-am trecut pe lista candidaților din
județul Teleorman. Gala Galaction va fi ales
deputat și în 1948. (La alegerile din 1946, au
fost aleși deputați și alte personalități cultural
artistice: George Enescu, Mihail Sadoveanu,
C. I. Parhon, Traian Săvulescu ete.).
Iată o scrisoare primită de la Gala Galaction
cu puțin înaintea acelei întîlniri... electorale.
M. I. DRAGOMjpESCU
Toată literatura mea, le patruzeci de ani, de cînd scriu, gravitează în jurul Ideii
Creștine și în jurul textel >r Sfintei Scripturi. Am dorit și am cerut necontenit o tradu-
cere nouă, limpede și litera ă a Cărților Eterne.
179	.	i _	4
Curier Dumnezeu mi-a ajutat și mi-am văzut visul împlinit! Au fost cîteva împrejurări
prielnice mai tari decît multe altele, neprielnice. Dar împrejurările prielnice s-au adu-
nat, fericit, înaintea judecății superioare a suveranufui nostru.
Măria-Sa ne-a ales — pe colegul meu profesorul Pr. Vasile Radu și pe mine — să
punem un leat nou Scripiarii românești, după leatul lui Șerban Vodă Cantacuzino.
«Biblia Regele Carol II», tipărită de Editura Fundațiilor Regale “ la 250 de ani
după Biblia voievodului Șerban, va vorbi — lîngă alte opere fără de moarte — gene-
rațiilor viitoare, despre vremea și despre slava Regelui Carol II.
Gala GALGTION
Jtzv	dUt. CUnzXx
/w 4^
*	«	1 n

au -	wa.
A « P	I	’	4	l . li	A	. -	■> .
/
Scumpe [Domnu]le Dragomirescu.
Pictorul de biserici Calopăreanu este o
victimă a nedreptății bisericești și a trufiei
celor ce ar trebui să fie nevinovați ca
porumbița și înțelepți ca șarpele.
Vă rog ascultați pe acest om strivit
de nedreptate și acordați-i inimoasa
D[omniei] V[oastre] ocrotire.
28.VI.19i6
Gala GAL AC TI ON
Mircea ELIADE
Sfaturi
literare
cturn OH

CELE DOUĂ SCRISORI ALE LUI MIRCEA
Eliade, trimise lui Dumil ru Nicolaescu, datează
din primele luni ale anului I968, an în (‘are
adresantul emigrează în Statele Unite. La ple-
care, D. Nicolaescu mi-a lăsat în păstrare cîteva
din hîrtiile lui, printre care si trei scrisori de la
Mircea Eliade, din care una s-a pierdut. D. Nico
laescu (născut în anul 1930) trăiește azi la
New York cu numele schimbat de Domin ik


â r &


/V$
Nicol. După cum rezultă din	Who in
the East, ediția 1989—1990, este «seriilor și
fotograf» și a publicat în S.U.A. cîteva volume
de proză și teatru în limbile engleză și română
printre care și povestirile la care se referă Eliade
într-una din scrisori.
Ideea de a-i scrie- lui Mircea Eliade i-a venit
lui Dumitru Nicolaescu în vara anului 1967
cînd și-a petrecut concediul de odihnă la pă-
rinții săi, învățători pensionari în comuna Dău-
șești Măglași, județul Vilei
ca fotograf pe lingă serviri
lului Cantacuzino din l>u
de frumusețea și pitoresc!
cimitirul satului, iei îi trimi
Funcționa atunci
radiologie al spita-
rești. 1 m presam a t
crucilor vechi din
lui Miresei Eliade
pe adresa editurii Gailimai din Diris, un sr t
de fotografii reprezenlînd < mi vechi de lemn,
în scrisoarea din 24 im iHe 1968 Mircea
Eliade îi mulțumește pentru «admirabilele
fotografii» care sînt adevărate documente de
«artă mitică» și îl informează despre sperau _
țele sale de a fi reeditat in România.
La începutul anului 1968, Dumitru Nico
laescu caută pe la prieteni volume do Mircea
Eliade tipărite în Iară peni im a le trimite auto-
rului, lipsit în exil de propriile-i scrieri. în ceea
ce mă privește, i-am datjlin biblioteca mea, nu

i






181
urier faru slrîngere iiuuiu, Soție,uit ii, Oc'-Ui^'al^-
reintegrării, Șantier și l^ru f'nla r i uni.
blcea de a-i Irindle carii o prob • L-ii să-i ti venit
Joi {). Nicolcescu chiar de la Mierea Ishade in
scrisoarea a doua, care s-a pierdui, de exisiuida
caruia, însă, ailani cairuvil s-a păsirul plicul
cu adresa sursa de mină de expeditor. Spre
deosebire de scrisoarea in Iii și a treia, caro suit
expediate din Chicago. uue;is(a poartă antetul
l niversilății din Cahtcrnia irnivcisily ol
California- Repari nrn l of RMigions S'udies
Sania Borhaia, California, 931 Ou) și șl sin pila
poștei din Santa Barbara -- Califcrnia. cu dala
de « 28 tubruarie 19C8 ».
în ultima scrisoare, datată TI aprilie I9S8,
Mircea Elu de atestă primirea cărților și mult u-
lauscii, slaluindud să rescrie povestirile Hary
Calcanul în sensul <• elaborării dimensiunilor
onirice ». Mi se pare demn de remarcat sinceri-
tatea cu care Mircea Eliade apreciază produc-
ției literară a Unărului corespondent, care-i fă-
lise servicii remarcabile (e de presupus că
Eliade nu mai poseda la Chicago nici una —
sau foarte puține — din cărțile sale publicate
în România).
Cele două scrisori sînt redactate pe hîrtie
filigranată, pariind antetul revistei „Istoria
Beligiilor“ CJlClory of Beligions — Editors :
hl n cea Eliade / Joseph M.KUagawa / Charles H.
Lung Editorial Assistant: David M. Knipe.
An International .Journal for Comparative His-
ioî'ical Studios — Editorial Office: Swift Hali,
IA irosita of Chicago, Chicago, Illinois 60 637
- PubEnd e ': Vniversily of Chicago Press).
Constantin MATEESCU
1
24 Ianuarie 1968
Stimate Domnule Nicolaescu,
YOnni!(mnesc pentru scrisoare și pentru admirabilele fotografii din cimitirul satului
vHceăn. Cum spuneți, sînt adevărate documente de «arta mitică».
Au mai apărut și alte nuvele de-ale mele, și Editura pentru Literatură mă anunță
că vor fi retipărite și unele cărți mai vechi.
Cu cele mai bune sentimente
Al Dstr.
Mircea ELIADE
2
22 A prilie 1968
Stimate Domnule Nieolaescu,
Am primit cărțile, și vă mulțumesc încă o dată pentru acest dar neașteptat. Am
primit de asemenea schițele Dstră onirice, pe care le-am citit pe apucate, pentru că
mă aflu intr e perioadă din cele mai nepotrivnice [sic!] (examene, etc.). Citeva din
aceste schite m-au mlercmt (bunăoară, HaryY Mi se par, insă, prea sumare — și
adesea « humorul » anulează << fantasticul ». Nu cred că ar trebui publicate, cel puțin
sub forma lor actuală. Mai încercați, reluind, de pildă, Hary sau Calcanul și elabo-
rindu-le dimensiunile mm iun.
îmi pare rău că nu vă pol spune și altceva. Multumindu-vă încă o dată pentru
cărți, cu cele mai bune sentimente,
al Dstră
Mircea ELIADE
Sanda MOVILĂ
O conferință radiofonică
PRINTRE NUMEROȘII PRIETENI PE CARE
i-au avut Felix Aderca și Sanda Movilă — ală-
turi de Arghezi, Galaction, Camil Pe tr eseu,
Mihail Sebastian, Perpessicius, Ticu Archip,
Geo Bogza ș.a. — s-a numărat, desigur, și
Anton Holban, după cum mărturisește Sanda
Movilă într-un medalion dedicat lui Anton
Holban datînd din 1970, anul plecării ei defi-
nitive în — după cum scria într-un vers:
«marea călătorie». O evocare a lui Anton
Holban citită la radio de Sanda Movilă, cu
vocea ei ușor îngroșată, dar avînd inflexiuni
neașteptat de mătăsoase, de calde, și nepubli-
cată niciodată pînă azi. Ea însăși foarte sufe-
rindă, acea făptură miniaturală, «mărunțica»,
așa cum o numea Zaharia Stancu în confe-
siunile sale, împuținată de vîrstă și de boală
avea, avusese vreme să scrie cîteva pagini
despre prietenul dispărut în’mod tragic în plină
tinerețe. Avusese vreme, deși era cam cu vreo
șase luni înainte de a pleca definitiv să-și întîl-
riească « geamănul, sufletu ui» ei și pe prietenii,
pe atîția prieteni care i-o\luaseră înainte întru
eternitate... Printre aceștia și neliniștitul, fe-
brilul Anton Holban.
Dactilograma acestui text, aflată în posesia
doamnei Doina Lupu-Aderca, are unele corec-
turi cu cerneală albastră, iar pe verso-ul ultimei
pagini stă scris de mîna mtoarei: «Anton
Holban. Text citit la Radi| în Martie 1970 ».
Eugeni TUDOR-ANTON
I
ANTON HOLBAN
Anton Holban-Mirel —:
în familie pentru manieri
ales în care se exprima.
Duce de Braganza. Da, duce de Braganza, așa era tachinat
? lui de aristocrat, pentru excesiva lui politețe, pentru felul
\nton Holban, acest mare chinuit, cu privirile lui atît de
183
curier limpezi, de curate, serafice, contracarate de acel surîs sarcastic in colțul gurii atît de
frumos arcuită, Anton Holban, care nu a trișat cu conștiința lui, nu a admis compro-
misurile. Timidul Anton Holban... [n-a] știut să se ocrotească. A fost intransigent
cu dubioșii, incorecții, de care s-a scuturat ca de niște omizi. Dar Anton Holban s-a
dăruit cu generozitate cîtorva adevărați, cinstiti prieteni, printre care am fost și eu
și soțul meu, Felix Aderca.
Ne vizita cu regularitate în apartamentul pe care ii ocupam în strada Luterană
în apartamentul în care au venit adeseori Gala Galaction, Gamil Petrescu, Geo Bogza,
Mihail Sebastian, Al. Sabia și alții.
Era scump la vorbă cu străinii, dar cu noi era plin de elocință. Și conversația în
jurul literaturii era aprigă, înflăcărată, dar micile divergențe) de opinii se încheiau
într-un acord deplin încununate, cu un pahar de vin negru.
Nu sînt eu în măsură să arăt ce a însemnat Anton Holban în literatură și locul de
cinste ce i se cuvine in Istoria Literaturii Române, dar ii voi înfățișa o altă latură
mai puțin cunoscută: Anton Holban era, mai presus de orice, îndrăgostit de muzică,
marea, dezlănțuita lui pasiune: Wagner, Beethoven, dar mai ales Brahms.
Aveam o discotecă bogată și ore întregi ascultam cu religiozitate, furați cu totul
de această magie, care izbutea să ne rupă cîteva ore de cotidian. Verile le petreceam
la Balcicf Doamna Stratulat, prietenă comună, aducea cu ea din București la mare
două geamantane înțesate cu discuri și patefon. Locuiam într o căsuță la țărmul mării.
De la căsuță la țărm erau dale largi de piatră, printre care scoteau capul îndrăznețele
floricele roșii, bondoace, botezate gheață pentru rezistența lor la arșiță ca și la frig.
Pe acele dale care coborau în trepte pe plajă, se așezau seara: patefonul, discurile
în ordinea în care urinau să fie ascultate. Și acolo unde marea înscria un golf în care
valurile se auzeau imperceptibile ca un suspin, sub cerul înalt și adînc de vară, spu-
zit de stele, izbucneau acordurile disperate din Moartea lui Siegfned sau Cavalcada
Walkiriilor de Wagner.
Nicăieri ca acolo, la acel capăt de lume, n-a răsunat mai patetic și mai liturgic Bach,
ca în acea vastă catedrală a nopții. Ascultam împietriți, turnați și noi parcă din piatra
pe care stăm. La început numai doamna Stratulat, Holban, Bonciu, Vlaicu Bârna. . .
Dar încetul cu încetul se iveau necunoscuți atrași de acordurile unice, se așezau în
tăcere pe lespezi, cu mîinile împreunate în poală, cu ochii închiși.
Cine erau, de unde veneau? Nu încercam să i identificăm. Nu asta era preocuparea
noastră atunci, dar simțeam că suntem o singură ființă învăluită de vraja unică.
Tîrziu, cînd concertul lua sfirșit și ne desmeticeam din această halucinație, băgăm
de seamă că umbrele pieriseră înghițite de întunericul nopții. Atunci, Anton Holban,
aproape numai cu respirația, să nu tulbure ecourile care mai pluteau pe mare și în
văzduh, șoptea: Pe mîine seară la aceeași oră și pleca și el tăcut — o umbră mai accen-
tuată pe întunericul nopții.
îl urmăroam cu o dragoste îndurerată, căci [il] ghiceam din mersul lui singuratec
abătut, copleșit de greaua lui suferință din care căuta să se refugieze în universuf
atît de complicat al literaturii, în zonele atît de pure ale muzicii.
în vreo discuție în care cineva l-ar fi jignit, acest sensibil și mare timid avearico-
șeul prompt, caustic și surîsul ironic din colțul gurii era ucigător. Acel surîs care deve-
nea cald și acea voce care știa să rîdă nestăpînit, în cascade, cînd ceva îl amuza.
Anton Holban, exuberant în cercul prietenilor, reținut și mefient între inși cunos-
cuți întimplător, știa să savureze o glumă, o anecdotă picantă ca pe o cupă de șam-
panie.
Acesta a fost Anton Holban-Mirel — Duce de Braganza — prieten de neuitat,
ros de o suferință fizică ce nu La iertat și pe care a suportat-o fără să se plîngă vre-
odată, cu demnitate, exteriorizîndu-și numai marea lui febră pentru muzică.
Anton Holban —- « De la musique avani toate chose !»
FIȘIER BIBLIOGRAFIC
$
(octomhr ie-d ocembrie 1989)
A
ARGHEZI, Tudor
Arghezi, Mitziira -- Calendarul [tabletă din 12 ian.- 1 943' „Luceafărul", an |XXXII,
nr. 43(1433), 30 oct. 1989, p. 1.
Scurt u, Nicolae — [dedicații pentru poetul și publicist ui Grigore Melidoneanu] „Supli-
mentul literar artistic al SCuleii tinerelului, an IX, nr. 44(423), 4 nov. 1989, p. 4;
lo scrisoare către Grigore Melidoneanu din 22 iun. 1943] „Suplimentul literar artistic
al Scinteii tinerelului", an IX, nr. 49 (428), 9 dec. 1989, p. 4.
* * * __ Litanie de logodna [poem] „Luceafărul", an XXXII, nr. 42(1432), 21 oct.
1989, p. 1.
BANE A, George
Sasu, Aurel — [scrisori către Yannis"Christalopoulos] „Manuscriptum", an XX, nr. 4
(77)/1.989, pp. 192.... 201.
BLAGA, Lucian
Cenușă Min ea; Vulpe, Magdalena - [corespondență cu Sextil Pușcariu din anii 1935 —
1936] ,, Lmuscriplum", an XX, nr. 4 (77)/l 989, pp. 151 -160.
Cioculescu, Simona —.[scrisori către Domnița Gherghinescu-Vania din anul 1942]
„Manuscriptum", an XX, nr, 4(77)/l 989, pp. 85 — 99.
c
COMARNESCU, Petru
Țugui, Pavel ■ [corespondentă cu Dimitrie Guști și Ion Dragu din anii 1935 — 1936]
„Manuscriptum", an XX, nr. 4(77)/1989, pp. 100 — 110.
CONACUL Costache
Păllănea, Paul; Popa, Liliana — [documente din arhivele gălățene în legătură cu an-
cheta făcută pentru găsirea fiului său Costache Negri] „Manuscriptum", an XX,
nr. 4(77)/1989, pp. 151-160.
CREANGĂ, Ion
Rău, Aurel — [un proces verbal din registrul de inspecții de la Școala sucursală nr. 1
din. Iași datat 31 oct. 1870] „Steaua", an XL, nr. 11—12, nov. —dec. 1989, p. 13.
Sibechi, Ion — [documente despre Elena Grigoraș, soția scriitorului și despre loan
Grigoraș, socrul său] „Convorbiri literare", an XCVI, nr. 1238, nr. 10, oct. 1989,
p. 12; — [documente în legătură cu fratele mai mic al scriitorului, Vasile și despre,
f.’atinca, sora sa] „Convorbiri literare", an XCVI, nr. 1239, nr. 11, nov. 1989, p. 15,
185
Fișier bibliografic D
DEMETR1US, Vasile
Demelrius, Lucia 'scrisori de. familie] „Manuscriptum", an XX, nr. 4(77)/1989|
pp. 146 - 150.
DRAGOMIRESCU, Mihail
Cerchez, Elena ■ corespondența cu Adeiina Poenaru din anii 1893 - 1897] „Manu-
scriptum", an XX, n r. \ (77)/1989. pp. 165 • 175.
E
EFTJMIU, Victor
Negrilă, Iulian 3 deva riiiduri penlm Ionel Pilipas, redactor la revista „Timpul
Transilvaniei", .1937] .Ș)rizont". an X L, serie noua, nr. 43(11 82), 27 oct. 1989, p. 14.
ELIADE. Mircea
*	Ilandoca, ]\lircea -• 'scrisori cadre Ionel Jianu din anii 1935-1984] „Manuscriptum",
an XX, nr. y77i/i989. pp. 111.122.
$ EMINESCU, Mihai
Busuioceanii, Oxana adie versuri răzlețe] „Manuscriptum", an XX, nr. 4(77)/1989,
pp. 7	1 I.
(irel ia,^Belru - Fragment dinlr-o epopee dacica. Eu nu vorbesc de Dumnezeul de-azi
[fragmente din mss. 2286J ..Viața romanească'', an LXX XIX, nr. 10, 11, 12/1989,
pp. 14 16.
Moscaliuc/Nicolae grupaj de semnături alo poetului pe Lep tur ar iul lui Aron Pumnul
din biblioteca profesorului Emanoii Iliuț de la Liceul din Cernăuți] „Convorbiri
literare", an XCVL ni*. 1239, nr. 11, nov. 1989, p. 12.
, Vatamaniuc, Dimitrie; Gavriliu, Leonard — Cosmogonia indienilor de Martin Haug
[conferință, partea I] „Manuscriptum", an XX, nr. 4(77)/1989, pp. 11 —19.
G
GOGA, Octavian
Cenușă. Mireea Jscrisori către Vcluria din anii 1919 -1929] „Manuscriptum", an XX,
nr. 4(77)/1 989, pp. 136 145.
GUȘTI, Dimitrie
Bădescu, Jlie -. [două. scrisori către Philip E. Mosely din anii 1946—1947] „Mânu-
scriptum", an XX, nr. 4(77)/1989, pp. 180 -184.
M
MILESCU, Nieolae
Rogojanu, Ion C. -- fox libris autograf pe volumul Impresii de călătorie din Elada de
Pausanias	plinientaljitcrar arlistic^al Scînleii tineretului", an IX, nr. 48
(427), 2 dec. 1989, p. 4.
MINULESCU, Ion
Sârbul, Pătrașcu Ion - - [dedicații și cat rime] „Manuscriptum", an XX, nr. 4(77)/1989,
pp. 205— 206.
N
NICOLAESCU-PLOPȘOR, C. S.
Băileșteanu, Fanuș — [amintiri despre «brâncușii » de la Craiova și două scrisori către
V. G. Paleolog] „Manuscriptum", an XX, nr. 4(77)/1989, pp. 127 — 135.
186
NOICA, Constantin	fișier bibliografi»
Pleșu, Andrei — Jurnal de idei. „Viața românească", an LXXXIV, nr. 10, 11, 12/1989,
pp. 90 — 95.
p
PAPADAT-BENGESCU, Hortensia
Micii, Maria Elena — Rochia de mireasă [varianta definitivă a nuvelei] „Manuscriptum",
an XX, nr. 4(77)/1989, pp. 33 — 54.
Popa, Mircea — [patru scrisori către Caton Thccdorian din anii 1919 — 1925] „Convor-
biri literare", an XCVI, nr. 1239, nr. 11, nov. 1989, p. 13.
PAPILIAN, Victor
Chindriș, loan — Rușine, Rara avis, Un Nero modern, Un energumen, [nuvele] „Manu-
scriptum", an XX, nr. 4(77)/1989, pp. 55 — 74.
PETRESCU, Gamil
Popa, Mircea — [scrisori către Caton Theodorian din anul 1926] „Convorbiri literare",
an XCVI, nr. 1239, nr. 11, nov. 1989, p. 13.
PHILIPIDE, Alexandru
Negrilă, Iulian — [cîteva rînduri pentru Ionel Filipaș redactor la revista arădeană
„Timpul T ransilv antei"] „Orizont" , an XL, serie nouă, nr. 43(1182), 27 oct. 1989,
p. 14.
PILLAT, Ion
Popa, Mircea — [o scrisoare către Caton Theodorian din 17 nov. 1927] „Convorbiri
literare", an XCVI, nr. 1239, nr. 11, nov. 1989, p. 13.
POENARU, Adelina
Cerchez, Elena — [file din Memorialul de tinerele] „Manuscriptum", an XX, nr. 4(77)/
1989, pp. 176-179.
PUȘCARIU, Sextil
Cenușă, Mircea; Vulpe, Magdalena — [corespondență cu Lucian Blaga din anii 1935 —
1936], „Manuscriptum", an XX, nr. 4(77)/1989, pp. 75 — 84.
R
REBREANU, Liviu
Negrilă, Iulian — [însemnări despre orașul Arad într-un caiet aparținînd lui Ionel
Filipaș, redactor la revista „Timpul Transilvaniei"] „Orizont", an XL, serie nouă,
nr. 43(1182), 27 oct. 1989, p. 14.
llin, Stancu — [documente din Biblioteca Academiei Române] „Manuscriptum",
an XX, nr. 4(77)/1989, pp. 185-191.
s
SADOVEANU, Mihail
Negrilă, Iulian — [însemnări în caietul lui Ionel Filipaș, redactor la revista „Timpul
Transilvaniei", (1937)] „Orizont" an XL, serie nouă, nr. 43(1182), 27 oct. 1989, p. 14.
SÎRBU, Ion D.
* * * — Mărturie — [eseu] „Ramuri", nr. 10, 30 oct. 1989, p. 14.
SLAVICI, loan
Negrilă, Iulian — [corespondență comentată, o scrisoare către Septimiu Albini din
26 apr. 1989] „Orizont", an XL, serie nouă, nr. 50(1189), 15 dec. 1989, p. 5,
187
Fișier bibliografic STEINHARDT, Nicu
♦ * ♦ — Doi realiști [eseu] „Viața românească", an LXXXIV, nr. 10, 11, 12/1989,
pp. 33 — 35.
STELIAN, Constantin
Scurta, Nicolae — [o scrisoare către Viorica Pintilescu din 5 mart. 1939] „Suplimentul
literar artistic al Sctnteii tineretului", an IX, nr. 40(419), 7 oct. 1989, p. 4.
STOLNICU, Simion
Bărbuloscu, Simion — Artistul; Virtuozul; Despre arta interpretativă a lui George Enescu
„Manuscriptum", an XX, nr. 4(77)/1979, pp. 123 — 126.
TEODOREANU, Ionel
<	Negrilă, Iulian — [însemnări despre Arad într-un caiet aparținînd lui Ionel Filipaș,
redactor la revista „Timpul Transilvaniei"} „Orizont", an XL, serie nouă, nr. 43
$	(1182), 27 oct. 1989, p. 14.
TEODORESCU, Virgil
Colonaș, Florin — [un interviu realizat de Ion Biberi în 29 mai 1975] „Luceafărul",
an XXXII, nr. 42, (1432), 21 oct. 1989, p. 6.
TITULESCU, Nicolae
Negrilă, Iulian — [însemnări pe o carte de vizită pentru Ionel Filipaș, redactor la revista
„Timpul Transilvaniei"} „Orizont", an XL, serie nouă, nr. 43(1182), 27 oct. 1989
p. 14.
O felia CONDEESCU
iconografie ICONOGRAFIE
AUTOGRAFE: Vasile Alecsandri (15, 16, 17,
18, 20); Ion Barbu (86, 87, 88); Martha Bibescu
(27, 31); Lucian Blaga (105, 106, 107, 109, 111);
Petru Comarnescu (63, 65); Barbu Șt. Dela-
vrancea (21, 22, 23, 24, 25); Mircea Eliade (.112,
180); Mihai Eminescu (7); Gala Galaction (179);
Al. Macedonski (163); Al. Odobescu (41, 43, 45);
V. G. Paleolog (162); Petre Pandrea (59);
Sully Prudhomme (176); Mihai Ralea (148);
Dimitrie Stelaru (73); A. Ubicini (170, 172,
173).
FOTOGRAFII: Vasile Alecsandri (15); Ion
Barbu (89); Oscar Walter Cisck (146, 148);
Petru Comarnescu (61); Domnița Gherghi-
nescu-Vania (103); Onisifor Ghibu (47); Octa-
vian Goga (135, interioare de la Ciucea — 132,
136, 137, 139); G. Ibrăileanu (144); Al. Macedon-
ski (161); lacob Negruzzi (12); Al. Odobescu
(38); Petre Pandrea (55); Vasile Pogor (8);
Sextil Pușcariu (155); Mihail Sadoveanu (53);
Dimitrie Stelaru (70, tatăl poetului — p. 75,
certificat de divorț — p. 76, act de recrutare —
p. 82).
DESENE: Ion Barbu (caricatură de SILVAN —
p. 83); Gala Galaction (caricatură de SIL VAN
-p. 178).
ERATĂ
1.	Domnul Remus NICULESCU ne semna-
lează că legenda de la p. 105, reluată și la p. 187
din numărul 1/1990 al revistei „Manuscriptumt(
este eronată. Iată textul: «Generalul Gheorghe
Magheru, văzut de pictorul Gh. TĂTĂRESCU
în 1851. (Tablou în ulei din colecția Alexandru
MAGHERU) ». Fotografia la care trimite le-
genda reprezintă de fapt un portret al genera-
lului Christian Teii, desenat de Dumitru
RISTEA pentru coperta biografiei Christian
Teii; (1808—1884), de Anastasie lordache și
Constantin Vlăduț, apărută la editura „Scrisul
Românesc0, Craiova, 1976. Desenul semnat de
Dumitru Ristea este după o acuarelă de C. Lecca,
datată 1846 și păstrată în colecțiile Muzeului
Național de Artă, Secția de grafică, nr. inv. 8816.
Răspunderea acestei regretabile greșeli revine în
întregime redacției.
2.	în articolul Marea noastră prietenă din
același număr, fragmentul reprodus la pp. 70 — 72
face parte din recenzia volumului Izvor. Țara
sălciilor, publicat de Maria-Florica Petrescu,
și nu de M. Sadoveanu, așa cum reiese din
nota 7 din subsol. (A. P.)
• 7 he Cate of (he Enpubhlhtd Manuscripts -- (Petru C RE 7 / O) © Eminesciana
M. EMINESCU: A. Horalian Verse -■ (D. VATAMANIEC]; IACOB NEGEIZZI: Togo-
riada — heroic-comical poem in 3 songs [Andrei NES7ORESC'E\ \ A Lei Ier To Aloses
GASTER (PresenIal ion and noles by Virgiliu FLOREA\ © C^P ,;i i i,j — VASILE
ALECSANDRI: A Leilor lo Adela MORUZZI (Ion C. ROGOJANE)] Barlm ȘTE FANESCU'
DELAVRANCEA: Noles on Vasile ALECSANDRFs volume of Folk Botms — (Emilia Șl-
MILICESCE)] Marti!a BIBESCU: Pages of Diary, II (Marin BECUR) © The Document8
Revelation — Al. ODOBESCU: Gourse of Ari Hislory — (Pdru CRE7TAA © Cont emporary
Archice — Onisifor GHIBU: Two Lellers lo M. SADOVEANU-- ‘Fanus BĂlLEȘTEA NE) \
Petre PANDREA: Unfulfilled Relurn lo the Origins - - a leilor lo dr. LIEPLICH (Petru
C REȚ IA); Petru COMARNESCU: Brmcuși’s Firsl F.\hil ili< ii in Remania -- (P<ive
ȚUGUI}-. Bimitrie STELARU: Clcaranccs — au I obicgrapliiral prore (Victor CORCHEȘ); A
Few Dala About Ihe Poel’s Mililary Siluation (Gheorghe SABĂE] © De Amiciția — ION
BARBU - Lellers lo Miron NICOLESCU) (Sorin POPESC E\ © The Chioniulc and the
Song of the — 1 i.cirn LI AGA - Sofii IUȘCA1UU -■ Epislolary dialogue from
1937 — 1939 (MagdMna VELTE ard Mircea CENEȘĂE Lucian BLAGA Domnița
GHERGHINESCU-VANIA — Epislolary dialogue from 19A2 (Simona C1OCELESCU) © Labo-
ralory of Creation — Mircea ELIADE: T^ratise on the Hislory of Rdigions. The Shy, \ ■—
(Mircea RANDOCA, Manuda TĂNÂSESCC) © Epislolary — Octavian GOGA — Lellers
lo Veluria Goga from 1921 — 1923 -- (Mircea CENCȘA); Mihai RALEA — A Letler from
1933 ( Florin VLAD) © Prima Verba — Oscar Waller C1SEK — Three Poems of Youth,
trauslalions by Ștefan Aug. DOINAȘ (Ioana CTSEK); Sexlil PUȘCARIU: Ode lo His
Beloved Unde loan Popea — a letler in verses from .1895 (Vasile CORODI) © Album
Leaoes - D. ANGHEL and His Family (Mihail I. DRAGOMIREȘCE) • Teslimony -
AL MACEDONSKI — V.G. PALEOLOG — Macslro’s Evocai ion (Fanuș BÂILEȘTEANC)
© Ronianian Writens in Foreign Archiees — George BANE A — In correspondence with
Yannis CHRYSTALLOPOULOS, II (Aurel SASE) © Foreign Wrilers in Romanian Archia
es — A. UBICINI: «... the part played by Mr. Roselti and Mr. Brălianu ... » --- anolher leilor
to A.D. XENOPOL (Nicolte ISARC, S.iHy PRUDHOMME - A Leilor Lo Vasile ALEC.
SANDRI (Adriana. DAI A) © CouMer — Gala GALACTION — Two ... Religious Leller^
by Mihail I. D RAGOM l RESCIȘ Nicolae SCURTE)] Mircea Eli aL* - Lilerary Advice
Constantin MATEESCU): Sanda MOVILA: Anton Holbau - A Radio Lectore (Eugenia
TEDOR-ANTON) • Bibliographica Hndex • Iconography • Summary (in Englis h
French, German and Russian).
SUMMARY
SOMMAIRE
• Le destin des maniiscrils inedits — (Petru CPEȚ1A ) : • Eminesciana — M. EMINESCU:
Un vers d’Horaee (D. VATAMANIUC) • lacob NEGRUZZI — La Pogor iad e — poeme
heroi-comique en trois dianls (Andrei NESTORESCU) \ Une lettre adressee â Moses GAS-
T IC 1l ( U irgiliu FPOREA) © ('entenaire— Vasile ALECSANDRI: Une lettre adressee ă
Adela MORUZZI - (Ion C. ROGOJANUp Barbu ȘTEFĂNESCU-DELAVRANCEA: Anno-
tations sur le volume Poesies populaires par Vasile ALECSAXDRI — (Emilia Șt. MIPI-
CESCU}\ Martha BIBESCU: Lagos de journal, II (Marin. PICUR) © La rMlalion du
document — M. ODOBESCU: Cours de l’hisloire de l’arl (Petru CREȚI A) ® Archive
contemporaine -- Onisifor GHIBU: Deux letlres adressees â M. Sadoveanu (Fanuș RĂI-
LEȘTEANU) ; Petre PANDREA: Le relour manque aux origines- deux lei t ros adressees
au dr. A. LlEBLCIIl ( Petru C RET IA ) \ Petru COMARNESCU: La premiere exposilion de
BRÂNCUȘl en Roumanie ( Pavel ȚUGUI ) \ Dimitrie STELARU: 1)es rasserenencmenls —
prose autobiographique (Pictor COBCHEȘ}-, Documenls sur la situalion militaire de 1).
Stelaru ȚGheorghe SAPAU) © De Amiciția- - Ion BARBU ~ ecrivant a Miron XICO-
LESCU (Sorin POPESCF) La chromque el le chanl des âges © Lucian BLAGA — Sextij
PUȘCARIU . Correspondence des annees 1937 — 1939 (Magdalena VULPE et Mircea
CENUȘĂ )\ Lucian BLAGA — Domnița GHERGHINESCU-VANIA - Correspondence de
1942 (Simona CIOCULESCU )', La premiere version de L'histoire des religions. Le CieL V
— (M. II AN DOC A, M. TANĂSESCU ) ; Epistolei re — Octavian GOG A -- Correspondence d< s
annees 192 1 — 1923 avec Wduria; Mihail RALEA — une lettre de 1933 (Florin V LAD )
9 Primi verba - Osear Walter CiSEK - Trois po uns juvenils -- traduciions par Șt. Aug;
DOINAȘ (Ioana C1SEK)\ Sextil PUȘCARIU: Ode (hulire â son I res-aime onde loan Popea
-A Epître en vers de 1895 (Vasile CORODI) 9 Pages d' album -- D. ANGHEL — etsafamille
(Mihail I. DRACOMCRESCU) 9 Temoignages - Al. MACEDONSKI V.G. PALEOLOG
— L’evocation du maîlre (Fănuș RAILEȘTEANU) 9 Ecrieains roumains dans les archives
elrangeres — George BANEA — Yannis CIIRISTALLOPOULOS, II (Aurel SASE) o Ecri-
oains etrangers dans les archives roumaines - A. UBICINI — une leit re adressee ă A. D.
XENOPOL (Nicolae ISAR) - Sully PRUDHOMME - une lettre adressee â Vasile ALEC-
SANDRI (Adriana DAI A) 9 Courrier — Gala GALACTION — Deux letlres (Mihail I.
DRAGOMIRESC(L Nicolae SC'UlUrU) ; Mircea ELIADE - Conseils litleraires (Constantin
MATEESCU) \ Sanda M nilă Anton HOLBAN — un-1 conference â la radio (Eugenia
TI DOR-AN7OA ) © Ftchier bibliographique © leonographie 9 Sommaire (ea anglais,
francais, allernand, russe).
•	Uber den Schicksal der noch nicht verbffentlichten Manuskripte — (Petru CREȚI A)
• Eminesciana — M. EMINESCU: Ein Horatianischer Vers — (D. VATAMANIUC)}
lacob NEGRUZZI: Pogoriada — Komisch Heldengedicht in drei Sânge (Andrei NES-
TORESCU)', Ein Brief an Moses GASTER (Virgiliu FLOREA) • Zentenarium —
sile ALECSANDRI: Ein Brief an Adela MORUZZ1 — (Mifteilung und Ubersetzung von
Ion C. ROGOJANU \ Barbu ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA: Verzeichnungen in der Volk-
dichtungen von Vasile ALECSANDRI - (Emilia Șt. MILICESCU)} MARTHA BIBESCU:
Journal blâtte, II — (Marin BUCUR) ® Offenbarung des Dokuments — AL ODOBESCU:
Kursus von Geschichle der Kunst — (Petru CREȚI A) e Gegennărtiges Archia— Onisifor
GHIBU: Zwei Briefe an M. Sadoveanu — (Fănuș BAILEȘTEANU); Petre PANDREA: Die
unvollendigie Umkehrung an Quelle — Zwei Briefe an dr. LIEBLICH (Petru CREȚI A) \
Petru COMARNESCU: Die erste Brîncuși — Vorstellung in Rumănien — (Pavel ȚUGUI) ',
Dimitrie STELARU: Die Vcrzeichungen — autobiographische Broșa (Einleitung von Victor
CORCHEȘ) ; Einige Daten uber die militarische situation des Dichters (Gheorhge. SARĂU)
9 De amiciția — Ion BARBU — Briefe an Miron NICOLESCU (Sorin POPESCU) ® «Die
Chronik und der Gesang der Alter » — Lucian BLAGA — Sextil PUȘCARIU -- Briefwechsel
von Jajre 1937— 1939 (Magd alena VULPE, Mircea CENUȘĂ) \ Lucian BLAGA — Domnița
GHERGHINESCU VANIA - Briefwechsel von Jahr 1942 (Simona CIOCULESCU) • Labo-
ratorium con Kreation — Mircea ELIADE: Abhandlung con Geschichte der Religion, Der
Himmel, V — (Mircea HAN DOC A), Manuela TĂNĂSESCU) ® Briefsteller — Octavian
GOGA — Briefe an Veturia GOGA von der Jahre 1921 — 1923 (Mircea CENUȘĂ) ; Mihai
RALEA — Ein Brief von 1933 (Florin VLAD) © Prima Verba — Oskar Walter CISEK —
Drei Dichtungen von Jugend (Ubersetzungen von Ștefan Aug. DOINAȘ, Vor lung von
Ioana CISEK)', Sextil PUȘCARIU: Ode an seinem vielgeliebten nkel Joan Polpea —
dichterischer Brief von 1895 (Vasile CORODI) ® Albumblătter — ANGHEL und seine
Familie (Fotos Dokumente von Mihail I. DRAGOMIRESCU) • ignisse — A. MACE-
DONSKI - V. G. PALEOLOG - Das Wachrufen des Meisters (Fănuș BĂILEȘTEANU)
® Rumănische Schriftsteller in fremde Archice — George BANE A — In Briefwechsel mit
Yannis CHRYSTALLOPOULOS, II (Die Sorgfalt des Textes von Aurel SASU) ® Fremde
Schriftstellar in roumănische Archice — A. UBICINI: « ... die Rolle, die Herren Rosetti und
Brătianu gespiett haben ... » — ein anderer Brief an A. D. XENOPOL (Nicolae ISAR)\
Sully PRUDHOMME — Ein Brief an Vasile ALECSANDRI (Adriana DAI A) ® Kurier —
Gala GALACTION — Zwei kirchliche Briefe (Vorstellung von Mihail I. DRAGOMIRESCU
und Nicolae SCURTU); Mircea ELIADE — Litterarische Rate (Constantin MATEESCU);
Sanda MOVILĂ: Anton HOLBAN — Ein Funk — Vortrag (vorwort von Eugenia TU DOR-
ANTON) 9 Bibliographische Zetlelkartei e Iconographie • IN HALT (in englisch, fran-
zorisch, deutstch, russisch).
OrJIABJTEHHE
•	O cy£E63 Hen3BecTHBix pyxonuceii— (Ilempy KPEUHA) 9 3MWiecKuana— M. 3MUHECKy:
PopamieBCKnii cthx (JJ. BATAMAHIOKY, Mko6 HErpyHUH: Ilozopuada— repoHKOMH^ecKan
ncmta b 3 necHHX (Andpeu HECTOPECKy)', TIuclmo Mo3ecy FACTEPy (Bupd:ncuAuy (PJIOPfT)
• CmoAemnuu toouAeu— BacHjie AJIEKCAH/țPEL SnncTOJia A^ene MOPyiIlIPI (II oh K. PO-
rO>KAHy)^^y WTE<D3HECKy-4EJIABPAHHA: 3aMerKn Ha tomc HapoziHbie cTuxoTBopeHnM
BacnJie AJ1EKCAH4PH (EMMJTJA Cm. MUIJIHHECKyY MapraEHEECKy; CTpannubi ^HeBHwKa,
II (Maptm EYKyP) © PacKpbimue donyMeuma— Aji, OJIOEECKy: Kypc no hctophh ncxycc'rBa
(nempy KPEUHAi 9 CoepeMemibiu apxtic— Oehcm^op EMfiy: ZIfia nHCbMa M. Ca/ioBjiHy ((pjnyui
E3HJlElUtBHy)\ Ilerpe nAH4PM: HeocymecTB.qeHHoe B03Bpamenne k HananaM— ^Ba nHCbMa
jjoKTopy JIHEJ1PIX (Flempy RPEIIMÂ}-, IleTpy KOMAPHECKy: nepsan BbicTaBKa EpbiHKyina
b PyMbiHHH (narieAa Uyryit)\ TlHMHrpwe CTEJIAPy: npoMCHenim—aBTo6norpa(i)nHecKaa npoaa
(BuKmop KOPKEU1\ HecKonbKo jiaHHwe o bcChhcm nonon^eHnn noaTa (Eeopee CAPOy) 9 De
Amiciția -r- Hoh EAPfiy: nHCbMa MnpoHy HUKOJiyECICy (Copim nOEIECKy) o « XponuKa u
neciib 8O3pacmoe»—UHyHHaH SJIAFA — Cckcthji nyiIIKAPny—SnncTOJiBpHbiw AHa.nor b
1937—1939 ro^ax (Maedaieiia ByjlFlE, Mupua *1 EHy III 3)\ JIpiKan EJIATA — JIcMHEua
rEPrUHECKy-BAHH — 3nnCT0JuipHbiH ^nanor b 1942 ro,ay (CiiMona WKyjIECKy} 9 Teo-
pvecKa.fi Aauopamopun — MHpqa 3J1HA/IE: TpaKmam no ucmopuu peAueuiî. Heoo, V (Mupna
XAHJJOKA, Manyma TJHJCECKy} 9 3nucmoAnpuu—OKTaBHaw TOFA — FlncbMa BeTypjin
Fora b 1921—1923 ro,uax (Mupna LIEHyiU3\ MHxaiî PAJIM — nwcbMO 1933 ro.ua ((propun BJIAfl)
9 Prima verba — OcKap Bajibjep HHCEK — Tpn CTnxoTBopenHM, Hanwcai-iHbie b Moirojibie ro^bi
(nepeBo^ — UlmefaiH Ayz. ROÎÎHAIU, npe^cTaBrîeHne—Hoaria yUCEK); Cckcikji nyyiIIKAPHy:
—* Oda, | noccenuteHnas e?o BO3Aio6AeimoMy dnde Hoany IJonea — ariMCTona b cruxa*
HanwcaHHaa b 1895 rojny (BACHJIE KOPOJIM) ® Cmpamuibi aAbOoMa —A- AHFEJI h ero
ceMbH (OoTo^oKyMeHTbi, npe^cTaBneHHbie țMuxaiiAOM H. UPArOMlIPECEy) 9 CaudemeAbcmea
— Aji. MAHE2IOHCKH — B. T. HAJIEOJIOF — BocnoMMHaHnn o Macyepe ((pjnyui E3HJJE-
IUTBHy}9 PyMbiHCKue nucameAu 6 3apy6eotcm>ix apxueax—JIîKop^e EAHB — B nepenucxe c
^hhhcom XPUCTAJIJlOnoyjlOCOM, II (AypeAuan CACy) © HnGcmpamibie nucameAii e pyMbiHCKUx
apxuaax — A. ySHHHHFI: «... poAb Komopyio cbi3paAii eocnoba Pocemmu u Epdmuany... » —^pyroe
nncbMO A. fl. KCEHOIIOJiy (HuKOAae UCAP)’, CyjuiH nPKMOM — Hncb?40 Bacn^e AJ1EK-
CAH^PPI (Adpuana JJAB) 9 Kypbep — Tajia FAJ1AKTOOH — ^[sa... uepxoBHbix nncbMa
(MuxauA H. JjPAEOMlUPECKy, HuKOAae CKyPTy)', Mwpna 3JIWA/IE: JlHTepaTypiibic cofleTbi
(KoHcmaumuH MATEECKyp, Can/ța MOBMJ13: Ahtoh X0J1EAH — pazțHOKoH^epeHijMfl (Ey^eHna
Ty^IOP-AHTOH) 9 EuoAuoepacfiuuecKan KapmomeKa 9 HKonoepaffiuA © Codepotcanue (Ha aHninn-
CK0M, (})paHUy3CK0M, HCMeUKOM H pyCCKOM »3blKx)
ÎN A3imiREA
LUI "FLORIN VLAÎ)
~ .1935 199 J)
în seara zilei do 1 iunie 1991,
în timp ce prezentul număr se alia
sub tipar, a încetai subit din viață, la
56 de ani, colegul nostru Fla.)R L\
VLAD, timp de aproape doua decenii
secretarul de redacție al revistei noa-
stre. Și-a lacul meseria cu pricepere,
cu scrupul și cu devotament, slujind
Manuscri plum eu vădită dragoste încă
de la început urile ei. în colecția de
pînă acum, care se apropie de 80 de
volume, a publicației noastre se află
înscrisă partea cea mai bună și mai
vrednică de cinstiri' a vieiii lui. Lan
fost dragi literele romă ii ești și era cu
deosebire sensibil la poezie, pe cari' o
cultiva el însuși, scriind frumoase
versuri de formă și de inspirație
1 radiționali.d ă. A murit cu sufletul
obosit și înnegurat de greul vremu-
rilor și de grijă pentru familia lui,
pe care atît. de mult a iubit-o. Fie să
se odihnească în adîiică pace, dăi--
nuind în amintirea alor lui și a noa-
stră, colegi și prieteni, amar îndure-
rați că l-am pierdut, că nu va urni fi
printre noi niciodată.