Imagine compusă din portretul de tinerețe al lui Dimitrie Cantemir,
semnalat de Nicolae lorga — replică In ulei aflată In colecțiile M. L. R. —,
gravură reprezentlnd pe Cantemir luptător fi cărturar, imaginea marelui
erudit ca voievod al Moldovei fi chipul « exilatului» din ultimii ani de
viață.
Coperta și prezentarea grafică:
VICTOR MAȘEK
«.Dacă mi s-ar cere să caracterizez în chip
fabulos figura lui Dimitrie Cantemir, n-aș
alege ca simbol nici îngerul din alte tărîmuri,
nici leul, nici vulturul din lumea noastră,
ci o ființă pe jumătate reală, pe jumătate
de poveste: Inorogul.»
Lucian BLAGA
Sumarul numărului 1/1976 al revistei „MANUSCRIP-
TUM“ propune cititorilor săi o temă de mare actualitate,
care urmărește, în diferitele sale ipostaze, raportul dintre
istorie și literatură. Fragmentele jurnalistice, iscălite Mihai
Eminescu și Nicolae lorga, precum și mărturiile activității
de gazetar a lui Mihail Sadoveanu în timpul primului război
mondial, sînt tot atîtea dovezi ale activei participări a scrii-
torului român la evenimentele timpului său, ale atitudinii
sale militante.
Istoria ca sursă de inspirație pentru literatură, consti-
tuindu-se astfel într-o adevărată epopee națională, o găsim
prezentă în interesantul „ciclul mușatin", care se deschide
cu versurile lui Dosoftei, celebrînd domnii Țării Moldovei,
continuă apoi cu un alt început al poemului Aprodul Purice,
de Costache Negruzzi, cu Ștefan cel Mare — scenariu cine-
matografic de Camil Petrescu — și se încheie cu Ochiul, piesa
de teatru a lui Radu Stanca, dramă a responsabilității omului
în fața istoriei, a cărei subiect gravitează în jurul perso-
nalității lui Bogdan, fiul lui Ștefan.
Grupajul se completează în chip fericit cu nuvela istorică
a lui Ion Marin Sadoveanu, care reînvie atmosfera revolu-
ționară a anilor 1848, și mai ales figura exemplară a lui
Nicolae Bălcescu — deputatul țărănimii,
Dragoș VRÂNCEANU
mom
1/1076 * (22) ANUL VII
REVISTĂ TRIMESTRIALĂ EDITATĂ DE
MUZEUL
f- F LITERATURII 1 f
. Ac ROMANE
DIRECTOR FONDATOR:
D. PANAITESCU-PERPESSICIUS
$
DIRECTOR
Al. Oprea ■
■ ■ f ,
REDACȚIA	<.	O FM .
DIANA CRISTEV, NICOLAE FLORESTu,
RUXANDRA MIHĂILĂ, DANA POPESCU, MANUELA TĂNĂSESCU
SECRETARIAT
EUGEN MIHAICIUC
Documentele comunicate, însoțite, fără excepție,
de original sau de fotocopie, se primesc pe adresa redacției,
str. Fundației nr. 4, sectorul I, București, telefon: 50 20 96
*
Cititorii din străinătate se pot abona prin ILEXIM —serviciul export-import
presă —Calea Griviței nr 64-66, P. O. B. 2001, telex 011226 —București
©AII rights reserved
Toate drepturile rezervate
Tiparul — întreprinderea Poligrafică „13 DECEMBRIE 1918“
Clișeele zincografice — Combinatul Poligrafic „CASA SCÎNTEII“
SUMAR
5	Răsfoind paginile glorioasei noastre epopei naționale (Tabletă de
Eugen BARBU)
6—12	Fidelitatea către geniul național (Editorial de Al. OPREA)
Documente regăsite
Dimitric CANTEMIR
13—16 O altă predoslovie la Hronic (Dan SLUȘANSCH1)
17—27 Historia Moldo-Vlahica — prccuvîntarc
Eminesciana
Mihai EMINESCU
28 — 30 «Mișcind din codri rîuri de popoare... » (Monolog dacic prezentat de
Marin BUCUR)
31	Eminescu om politic (Prefață de Ștefan PASCU)
32 — 36	Reflecții ziaristice pe marginea istoriei contemporane (Texte tran-
scrise de PERPESSICIUS și adnotate de Dumitru
D. PANAITESCU)
Epopeea națională
DOSOFTEI
37—39	Un rapsod al istoriei Moldovei (Prefață de Ion Radu MIRCEA)
40 — 46	Domnii Țării Mcldcvei — poem
Costache NEGRUZZI
47	Un alt început pentru Aprodul Purice (Preambul de Liviu LEONIE)
48—49 Aprodul Purice — fragment
Camil PETRESCU
50 — 53	între mit și realitate istorică (Documentar de Al. BOJIN)
53—72 Ștefan cel Mare — scenariu literar (cu o postfață de Elorica ICHIM)
SUMAR
Radu STANCA
72—74	Un episod clin istoria Mușatinilor (Mihai NADIN )
75—	103	Ochiul — fantasmă tragică în trei acte
103—	105	Contribuții la o bio-bibliografie (Constantin CUBLEȘAN )
Ion Marin SADOVEANU
106—112	Note și proiecte pentru o tetralogie istorică (I. OPRIȘAH )
112—114 Deputatul țărănimii — scene din zilele lui 1848
Dosar
Nicolae I0RGA
115	«Așa e rostul lumii... » —versuri
116 — 121	« Legați prin firele nevăzute ale ținui ideal comun...» (Texte comen-
tate de Nicclae LIU)
Mihail SADOVEANU
122—	126	Redactor șef al revistei „România'' (Nicclae CIACHIR)
123—126 Raportul nr. 1. din 2 ianuarie 1917, către Marele Cartier General
Ipoteze
127 — 138	Să fie Blajul vatra străbunilor lui Eminescu ? (D. VA TAMANIUC)
Jurnal
Mateiu I. CARAGIALE
139—	148 Agenda, Acta, Memoranda (III) (Echivalente românești de Ruxandra
MIHĂILĂ
Document în replică
Tudor ARGHEZI
149 156	Recuis la biografia aigheziana (Noi documente comentate de
Constantin POPESCU-CADEM)
151	Postscriptum la o dezbatere (Mitzura ARGHEZI)
SUMAR
Scriitori români în arhive străine
A. M. SPERBER
158—161	Scrisori new-yorkeze (Prefață de loan I. POPA)
161 — 165	în dialog cu Peter Neagoc
Scriitori străini în arhive românești
B.	BJ0RNSON
166—168	Corespondențe românești (Comentariu de Nicclac LIU)
Idei, oameni, fapte
Tudor VIANU
169—170	Microprefață la o virtuală antologie Coșbuc (lulius TUNDRPA )
17* -172 Un mare meșter al versului — G. Coșbuc, conferință radiofonică
Cronica edițiilor
Octavian GOGA
173—	178	Portret de grup cu un poet tînăr (Mircea ZACIU)
Ancheta „Manuscriptum“
179—	183	Acesta este Eminescu! (Expertiză antropologică la cel de al
cincilea portret, de dr. Cant emir RIȘCUȚIA ; notă
introductivă de Adriana DA LA)
184—187 Fișier bibliografic • Creșterea colecțiilor • Iconografie
Dragoș Vrânceanu a citit pentru dumneavoastră
188—191 Sumar comentat (engleză, franceză, germană, rusă)
Evocarea unor pagini scrise de marii
noștri cărturari—și nu numai de
ei, pentru că niciodată cele ce s-au
spus despre istoria noastră
de-a lungul vremurilor nu trebuiesc
uitate, —nu mi se pare inutilă nici
astăzi. Cum spunea marele istoric
Nicolae lorga, locuitorii de același neam
din cele trei ținuturi principale
ale României aveau conștiința unității
lor naționale încă înainte ca
actul fizic al Unirii să se fi produs,
să zicem, sub Mihai Viteazul.
Unitatea spirituală a români Ier de
pretutindeni, comunitatea obiceiurilor, a
portului, similitudinile arhitecturale, ce
nu pot fi în nici un chip
întîmplătoare, dovezile arheologice atît
de numeroase, care atestă din cele mai
vechi timpuri prezența noastră pe
aceste meleaguri, dar mai ales
unitatea limbii, a limbii române,
sînt mărturiile de necontestat
ale permanenței acestui
neam în spațiul carpato-dunărean.
Răsfoind paginile glorioasei noastre
epopei naționale, ne revin în minte
cuvintele lui Miron Costin:
«Eu voi da samă de ale mele cîte scriu»,
cuvinte profetice care, peste timp,
capătă o semnificație dintre cele mai
mari.
FIDELITATEA CĂTRE GENIUL
ERORILE UNOR ENCICLOPEDII STRĂINE CARE NE CONFUNDAU
geograficește și istoricește, ca și dizertațiile unor conferențiari de peste hotare voit
plate pentru a se afla, chipurile, la nivelul auditoriului românesc îi smulgeau lui
G. Călinescu, în capitolul concluziv al monumentalei sale Istorie a literaturii..., aceste
reflecții gravate interior de spiritul unei neșovăitoare mîndrii patriotice: «Ne va trebui
multă stăruință spre a modifica noțiunile geografice străine, datele istorice fanteziste,
de a dovedi Occidentului că [...] intelectualul român privește cu un zimbet de îngăduință
sforțările conferențiarului străin neintuitiv de a fi plat, că noi stăm pe o tradiție culturală
neîntreruptă, că prin Cantemir noi simbolizăm nivelul vechiului cărturar român, că
toată problema la noi este de a formula personalitatea noastră și de a spori pe drumuri
sigure creația de valori » L
Creația românească — să nu uităm: prin rădăcinile-i folclorice hrănindu-se din
substanța poetică originară aunei civilizații milenare —dispune, într-adevăr, de un vast
și continuu spațiu spiritual în cadrul căruia valorile se constituie și se sublimează în
legătură nemijlocită cu istoria socială și națională a poporului.
Sînt adevăruri încrustate ferm în paginile Programului Partidului Comunist
Român : «De-a lungul existenței sale, poporul român a creat o artă care exprimă
pregnant modul său de viață și de muncă, gîndirea și sensibilitatea sa, setea de libertate,
voința de a-și făuri un trai mai bun, optimismul, încredereaîn forțele proprii, în viitor »2.
Crearea unei culturi noi cată a ține seama « de specificul istoric, social și național al
poporului nostru »3.
Acestor probleme nu li s-au acordat totdeauna înțelesurile grave și complexe pe
care le pretindeau. N-avem dreptul să omitem că specificitatea națională a constituit
una din noțiunile cele mai aprig disputate din istoria gîndirii noastre.
Pentru cei care depreciau determinantele sociale și istorice, specificitatea româneasca
se reducea la factorul pur biologic sau, planînd în sferele limbajului metafizic, devenea
expresia unui mister irațional, transcendent. Atunci cînd tradițiile nu erau violent
răstălmăcite și reduse la aspecte retrograde, obscurantiste, se ajungea la exerciții	<
retoric-idealizatoare, o adevărată inflație imagistică în jurul unor elemente convențio-
nale de decor, ca troiță, ițari, opinci etc. Este de prisos să facem trimiterile istorico-
litereare de rigoare.
Totodată, e necesar să ținem seama că, în istoria culturii noastre, s-a manifestat și
o orientare de tip opus și la fel de eronată, constînd în actul de depreciere a însăși ideii
de tradiție. Cu precădere, apologeții cercurilor avangardiste, în numele « europenizării »,
depuneau eforturi fastidioase în a demonstra că orice tangență cu particularitățile
locale sau istorice ale realității naționale reprezenta un fenomen de «întîrziere » sau
de « anacronism ».
Întrucît asemenea rătăciri, de un fel sau altul, au fost discutate în publicistica noastră,
ne mulțumim să reproducem aici un fragment dintr-un articol scris de G. Ibrăileanu
1 Istoria literaturii române de la origini pînă in prezent, Editura Fundațiilor Regale, 1941, pag. 886.
2 Congresul al Xl-lea al Partidului Comunist Român, Editura politică, București, 1975, pag. 713,
3 Idem, pag. 709.
ONAL
«Este necesar să fie cunoscute în
mod aprofundat trecutul îndepăr-
tat, de milenii, al poporului nos-
tru, eroismul cu care el a știut să
înfrunte vicisitudinile istoriei,
greutățile și adversitățile de tot
felul și să-și păstreze ființa națio-
nală, să-și apere dreptul la liber-
tate și neatîrnare.»
Nicolae CEAUȘESCU
în 1905 4, cu atît mai mult cu cît, ori de cîte ori articolul a fost inclus în volum, pasajele
cu pricina n-au fost reproduse, probabil criticul dorind să atenueze caracterul polemic
al însemnărilor (el intervenind în discuțiile suscitate de opera lui Mihail Sadoveanu):
« Suntem împotriva domnului lor ga pentru care trecutul e bun și frumos pentru că e
trecut, și împotriva domnului Sanielevici dacă pentru domnia-sa trecutul e rău pentru
că e trecut. Credem că cine cîntă trecutul fără discernămînt, cîntînd și idealizînd și pe acel
de jaf și nepatriotism al boierilor, nu are nici spiritul științific, nici sentimentalitatea
curată, și face act de nepatriotism și în literatură — de inestetică. Și cine neagă — dacă
neagă — pe de altă parte importanța cunoașterii trecutului și a iubirii trecutului neamului
și limbii românești nu are spiritul științific și sentimentalitatea complectă. împotriva
reacționarismului și inconștienței celor dinții ca și împotriva îngustimii și impietății
celor de al doilea, cităm atitudinea sănătoasă și larg văzătoare a școlii critici moldovenești
de la 1850, a unui Kogălniceanu, a unui A. Russo ».
Trebuie spus că amintirea și ecourile negative ale respectivelor puncte de vedere
extremiste au făcut ca, în perioadele ce-au urmat, să se manifeste anumite reticențe
în atitudinea adoptată față de rolul și importanța tradițiilor naționale — referirile
4 „Curentul Nou", anul I, nr. 2, 1905,
«Slujească-să dară cu ostănințele noastre niamul [...] să-și aducă
amente că precum odată așea și acum tot aciia bărbați
sînt, carii cu multul mai cu fericire au ținut cinsteși
a muri, decît cu chip de cinste și de bărbăția
lor, nevrednic a trăi.»
Dimitrie CANTEMIR
mai patetice la virtuțile neamului fiind, uneori, identificate, ipso facto, recidivelor
sămănătoristo-poporaniste sau chiar gîndiriste.
Astăzi ne putem explica foarte bine eroarea care se comitea, nerealizîndu-se, din
punct de vedere gnoseologic, unitatea dialectică a elementelor componente, reclamate
de conceptul de specific național. Particularitățile naționale sînt, nici vorbă, expresia
unui proces istoric: fizionomia spirituală a poporului nu rămîne fixată la cîteva ipostaze,
pietrificate, ci se modifică, evoluează în strînsă legătură cu evoluția istorică a societății.
Dar asta nu înseamnă că procesul are loc pe un teren gol, fără a se prelua și dezvolta
ceea ce există dintru începuturi, inclusiv acele caractere moștenite din obîrșia îndepăr-
tată daco-romană. De altfel, dacă nu acceptăm existența unor caracteristici de durată
— perpetuate și îmbogățite — contestăm însăși ideea de specific național.
Este meritul anilor noștri — în special după Congresul al IX-lea al Partidului Co-
munist Român — de a fi instaurat adevărurile în totalitatea semnificațiilor lor, unind
atitudinea lucidă, selectivă, cu dragostea față de tot ceea ce e înălțător în moștenirea
trecutului sau, pentru a ne folosi de expresia lui Ibrăileanu, de a armoniza « spiritul
științific » cu « sentimentalitatea completă » a unui profund și adevărat patriotism.
De pe această platformă ne apare altfel — infinit mai îmbogățit în nuanțe — pano-
ramicul literaturii noastre, ne simțim îndemnați la o nouă lectură a acelor texte care
au fost receptate pentru totdeauna în columbariile scrisului românesc. Să ne amintim
de slova cronicarilor. Cine îi citește atent, înțelege ușor că pledoaria lor pentru obîrșia
noastră latină nu are numai un scop, ca să ne exprimăm astfel, științific, ci capătă
noblețea unei aspirații patriotice, exprimînd practic hotărîrea de a dovedi și apăra
dreptul poporului român de a ocupa un loc sub soare. Ne vine în minte filipica lui
Miron Costin la adresa defăimătorilor neamului românesc care-i marcată de astfel
de accente justițiare: «De aceste basne să dea ei seama și de această ocară. Nici ieste
șagă a scrie ocară veșnică neam ».
Iubirea de neam este acMa care însuflețește activitatea predecesorilor noștri, punîn-
du-și pecetea indelebilă alSpra creației românești în cele mai diferite forme și dintru
începuturi.
,,Manuscriptum“ publică în acest număr, cu adaosuri inedite, poemul lui Dosoftei
Domnii Țării Moldovei. Oricine sesizează implicațiile unei concepții teologice — cauza
tuturor relelor este dată pe seama slăbirii credinței în D-zeu —, dar numai o minte
opacă poate rămîne la acest aspect și să nu se simtă mișcat de combustiunea sufletească
a rapsodului, identificat într-o asemenea măsură cu soarta tristă a țării sale, încît
psalmodiază în versuri despre care putem repeta cele spuse de Victor Hugo pe marginea
cîntecelor poetului popular Joseph Landragin: « nu sînt versuri: sînt lacrimi ».
«Dară vinovat cine-i? domnulu au-i țara?
Cîndu-i astădzi Moldova di-atita ocară,
.lăcuită, prădată, stricată și arsă;
Unde-i caut, te-umple jialia, cu inema arsă. »
Ca și cum haina versurilor i-ar fi stînjenit, pînă la urmă, tumultul gîndurilor și
simțămintelor, Dosoftei o aruncă și se exprimă direct în proză, în fața spectacolului
«în Dachia veche, s-a prăsit toți românii cîți sînt [...] munteni,
moldoveni, mărgiteni, mocani, frătuți, ci oricum s-au numit
s-au se numesc acum, tot de o viță și porodiță sînt,
adecă români de sînge, precum firea și virtutea
îi mărturisește...»
Gh. ȘINCAI
acelei Moldove împilate și sfîșiate de osmanlîi, căutînd să găsească un sprijin în evo-
carea «rădăcinii cea bătrînă», a forței românilor răspîndiți pe tot teritoriul vechii
Dacii și chiar în sudul Dunării.
Alt document ne strămută într-o Moldovă a unui alt moment istoric tragic, anii
« de bejenie » ai primului război mondial, cînd trei sferturi din trupul țării, inclusiv
capitala, fuseseră cotropite, și cînd un scriitor cunoscut prin firea-i blajin-romantică
— l-am numit pe Mihail Sadoveanu — devine inițiatorul și realizatorul ziarului „Roma-
nia“, chemat să însuflețească prin articole, dar și prin schițe și poezii, spiritul
combativ al soldaților și al întregului popor, întru realizarea visului de veacuri al uni-
tății naționale.
De la Dosoftei la Sadoveanu se schițează un strălucitor arc de boltă care unește pe
cei mai buni exponenți ai scrisului românesc, contopiți trup și suflet cu nevoile nea-
mului lor — ca un lanț de flăcări aprinse pe culmi, vestind primejdia și însuflețind
speranțele în viitor...
Căci, expresie a vieții unui popor care a avut de suportat, de-a lungul secolelor,
grele încercări, ce-i amenințau, nu o dată, însăși ființa națională, literatura română
a avut de împlinit un rol de primă importanță, dezvoltînd la reprezentanții ei de
seamă o sensibilitate trează în fața poruncilor unei cunoștiințe militante.
Va trebui cîndva să medităm mai mult asupra acestei vocații publicistice a literaturii
noastre care nu se reduce la faptul că marii noștri scriitori au conceput gazetăria ca
o componentă esențială a activității lor — exemplul suprem rămînînd Eminescu —,
ci implică o angajare sufletească lucidă în fața istoriei, lirismul unei comuniuni depline
cu preocupările obștei...
Consecințele sînt multiple, ne mulțumim să menționăm, pentru uzul discuției de față,
faptul că problematica istoriei naționale nu stimulează la noi ambiții ale unei reconsti-
tuiri pur muzeistice, și cu atît mai mult nu devine pretext frivol pentru exhibiții cu deta-
lii pitorești menite să satisfacă sensibilitățile blazate, ci capătă un sens subadiacent grav,
este infuzată de seva actualității, fiind implicată în clarificarea semnificațiilor prezentului.
Este semnificativ că tocmai în epoca revoluției de la 1848 — care reprezintă o etapă
crucială în impulsionarea conștiinței de sine a poporului român — interesul pentru
studierea trecutului glorios ocupă un loc atît de important. Să ne gîndim la «legen-
dele naționale », de la Asachi la Alecsandri și Bolintineanu, la meditațiile lui Grigore
Alexandrescu, la nuvela clasică a lui Negruzzi etc. Pînă și unul dintre primele romane
afișează tot o temă istorică: moartea lui Radu al VH-lea. Regretatul Miron Constan-
tinescu, schițînd portretul lui Nicolae Bălcescu, atrăgea atenția că, pentru generațiile
pașoptiste din țara noastră, istoriografia a avut funcția militantă deținută în țările
apusene, în epoca respectivă, de filozofie.
Ce să mai spunem de interesul menifestat de Mihai Eminescu, marele poet, revenind
asupra trecutului cu o pasiune cu atît mai chinuitoare cu cît încerca să afle cheia unor
dileme din acea epocă apăsătoare de după înfrîngerea revoluțiilor din 1848 și de dinain-
tea apariției unui nou val revoluționar!
Cercetarea trecutului național, ca o întoarcere spre izvoare, spre rădăcina cea
bătrînă, cu scopul de a ne înțelege mai bine pe noi înșine și a ne putea croi, cu deplină
luciditate, noi drumuri în viitor: iată miza de căpetenie a scriitorului român.
«Inimea mi se bate cînd aud rostind numele Iui Alexandru cel Bun,
lui Ștefan cel Mare, Iui Mihai Viteazul... Și nu mă rușinez a
vă zice că acești bărbați pentru mine sunt mai mult decît
Alexandru cel Mare, decît Anibal decît Cesar; aceștia
sunt eroii lumei, în Ioc ca cei dîntîi sunt eroii patriei mele.
Pentru mine bătălia de Ia Războieni are mai mare
interes decît lupta de Ia Termopile, și izbînzile de
la Racova și de la Călugăreni îmi par mai strălucite
decît acele de la Maraton și Salamina, pentru
că sunt cîștigate de către români!»
Mihail KOGĂLNICEANU
Este de înțeles de ce o astfel de investigație o găsim inclusă în cadrul preocupărilor
de creație dominante în epoca noastră. ,,Manuscriptum“ își face un titlu de cinste în a
îmbogăți piesele de dosar cunoscute, scoțînd la iveală, în acest număr, și în cele ce vor
urma, importante documente care atestă cu cîtă stăruință și pe ce arie largă acționează
ideea fascinatorie a epopeii naționale. Prin acest termen nu avem în vedere genul sau
specia ca atare care, cum se știe, nu mai poate fi resuscitată, în condițiile epocii noastre,
ci eposul, dimensiunile epopeice ale evocării trecutului național — orizonturi spirituale
ce pot lumina, ca un soare interior, opera scriitorilor de cele mai diferite structuri
temperamentale sau stilistice.
Un scriitor esențialmente modern cum e Camil Petrescu, atunci cînd se gîndește să
scrie pentru cinematografia italiană un scenariu, abordează tema istorică: privirile
îi sînt atrase de figura pe cît de poetică — stilizată în culori fastuoase, de odăjdii
sacerdotale —, pe atît de complex-umană a lui Ștefan cel Mare. Cercetările de arhivă
dovedesc însă că viitorul autor al romanului epopeic dedicat lui Nicolae Bălcescu
mai adunase material pentru o dramă — Constantin Brîncoveanu, după cum, tot sub
seducția demonului cinematografiei, pusese la cale o colaborare cu Mihail Sadoveanu
în vederea unei transpuneri cinematografice a Mioriței,
în acest număr sînt scoase din umbra anonimatului și eforturile întreprinse pentru
reînvierea trecutului istoric de către un scriitor prea puțin comentat de critici: Ion
Marin Sadoveanu. Capitolul realizat din nuvela Deputatul țărănimii arată cît de diversă
este gama modalităților artistice incitate de memorabilele evenimente revoluționare
de la 1848. Tot investigațiile de arhivă ne semnalează elaborarea evocării Tudor Vladi-
mirescusau O viață în slujba poporului, proiectul unei piese despre 1907, ca și începerea
unei tetralogii intitulată cînd Haini la înalta Poartă, cînd în umbra pajurii, o creație
monumentală, inspirată de complicata și tragica epocă Cantacuzino-Brîncoveanu.
Oprim aici exemplificarea. Dacă ne gîndim ce-a însemnat evocarea istoriei naționale
și pentru alți scriitori din epocă — cităm doar numele lui Mihail Sadoveanu și Panait
Istrati — înțelegem că o asemenea problematică depășește simplul cadru al unei
teme, identificîndu-se, în fond, unui ideal poetic și uman.
Indiferent de maniera artistică agreată sau de preferințele tematice profesate, studiul
trecutului îi oferă unui creator posibilități generoase în ceea ce privește înțelegerea
feței de totdeauna a poporului.
Mă grăbesc să precizez că nu se are, nicicum, în vedere idealizarea, adoptarea unei
viziuni encomionice; dragostea față de tradițiile naționale se contopește cu dragostea
pentru adevărul istoric. Este cazul să amintim cele ce spunea Dimitrie Cantemir în
Descriptio Moldaviae (cu atît mai mult cu cît din acest număr începem un impresionant
« Unitatea națională fu visarea iubită a voievozilor noștri cei viteji,
a tutulor bărbaților noștri cei mari, care întrupară în sine indivi-
dualitatea și cugetarea poporului, spre a o manifesta lumei.
Pentru dînsa ei trăiră, munciră, suferiră și muriră. Pentru
dînsa Mircea cel Bătrîn și Ștefan cel Mare se luptară
toată viața lor îndelungată și traseră asupră-le năvă-
lirea îngrozitoare a turcilor, pentru dînsa Mihai
cel Viteaz cade ucis în Cîmpul Turda, pentru
dînsa Șerban Cantacuzino bea otravă, pentru
dînsa Horia moarte cumplită pe roată sufere.»
Nicolae BĂLCESCU
serial cu pagini inedite din manuscrisele sale ignorate pînă în prezent, în varianta
lor originară): « Cei care vrem să descriem moravurile moldovenilor, lucru de altfel necunos-
cut sau cunoscut de puțini străini, iubirea de patrie insistă și poruncește să încărcăm cu
laude acel popor în carene-am născut, și să recomandăm pe locuitorii unei țări, care ne-a
dat viață. Se opune însă spiritul de adevăr și ne oprește să afirmăm cele ce dreapta judecată
ne sfătuiește că sunt de reprobat»5.
Spiritul de adevăr ca un corolar al iubirii de patrie — iată ceea ce putem considera
drept un legat testamentar al culturii noastre.
Aspirația spre eposul național nu suportă rămînerea la aspectele decorative, de
suprafață, planarea în descriptivism, ci pătrunderea spre esențe, problematizarea
istoriei, dezvăluirea dinamicii dialectice, cu tot jocul de umbre și lumini, de căderi
rși de înălțări.
Ga un răspuns parcă la legămîntul lui Dimitrie Cantemir, G. Călinescu formula, ca
o condiție sine qua non, developarea imaginilor unei epoci «in toate situațiile posibile,
la umbră și la lumină, spre ai se studia umanitatea ».
Cine apelează la istorie găsește mai ușor calea spre adevăr, avînd posibilitatea veri-
ficării caracterelor, compromițîndu-se aparențele înșelătoare, separîndu-se ceea ce e
accidental de ceea ce e fundamental etc... Valoarea înfăptuirilor o dau eforturile,
uneori sacrificiile, și totdeauna luptele aspre care le preced. Este, de altfel, în genul
eposului curajul neînfricat al adevărului, mîndria bărbătească a înfruntării dificultăți-
lor, tensiunea atingerii unor mari țeluri, cugetarea amplă, generoasă.
O filozofie și o etică a istoriei infuzează structura spirituală a creațiilor noastre
reprezentative. Teatrul dacic al lui M. Eminescu — din reconstituirea căruia Marin
Bucur ne oferă acum încă un fragment — nu constituie o simplă versificare a unor
fapte istorice, ci o sublimare a lor în sfera ideilor, opoziția dintre romani și daci repre-
zentînd o confruntare între două lumi cu viziunea lor specifică, după cum de la aceste
două popoare meditațiile poetului urcă la contemplarea destinului speței umane...
Este foarte nimerit să amintim aici adevărul cunoscut că fidelitatea față de geniul
național nu înseamnă închiderea într-un cadru îngust local, ci tocmai posibilitatea
5 Citat în tîlmăcirea lui Lucian Blaga: Isvoade, Editura Minerva, 1972. Dăm în con-
tinuare versiunea literală a lui Petre Pandrea din Descrierea Moldovei, E. S. P. L. A., 1956:
«în vreme ce încercăm să descriem năravurile moldovenilor (lucru despre care nimeni sau numai
puțini străini au o imagine adevărată), dragostea ce avem pentru patria noastră ne îndeamnă pe de
o parte să lăudăm neamul din care ne-am născut și să înfățișăm pe locuitorii țării din care ne tra-
gem, iar pe de altă parte, dragostea de adevăr ne împiedică, într-aceeași măsură, să lăudăm ceea ce
ar fi, după dreptate, de osîndit».
amplă și fecundă a intrării în relație cu întreaga umanitate. Singurul mod de a atinge
universalitatea îl oferă reacția specifică a creatorului inspirat, care cată ca la întrebările
dilematice ale omenirii să aducă răspunsuri originale, izvorîte din experiența istorică
a propriului popor.
Cu aceasta am ajuns la ultima problemă pe care dorim s-o menționăm în cadrul
articolului: raportul dintre etnic și estetic — o problemă care, cum se știe, a agitat
mult spiritualitatea română. Titu Maiorescu are meritul de a fi luptat împotriva con-
fuziei criteriilor, decretînd ferm că naționalitatea unui subiect nu poate fi un alibi
pentru imperfecțiunile de ordin artistic. ( « Pentru noi patriotismul nu putea fi identifi-
cat cu imperfecțiunea și o lucrare slabă nu era justificată prin aceea că era românească. » 6
va afirma el.) Cerințe pe deplin legitime. Altceva reprezintă însă faptul că disocie ea
factorului estetic de cel etnic a fost împinsă pînă la o viziune absolutizantă, puristă,
tinzîndu-se la expurgarea esteticului de interacțiunea legitimă cu preocupările eterono-
mice ale vieții sociale. Este adevărat că o operă nu poate fi evaluată după intențiile
autorului sau după materialul de viață luat ca obiect de zugrăvire poetică, ci după
valoarea realizării artistice, dar asta nu înseamnă însă că o înstrăinare de realitățile
naționale nu poate avea urmări păgubitoare chiar și în ceea ce privește finalizarea
potențelor pur artistice. Dacă un autor rămîne prizonierul unor probleme limitate de
atelier sau își fixează punctul de vedere în miezul marilor probleme ale vieții, faptul
se reflectă în structura lăuntrică a creației, afectînd însuși elanul ei vital. Mihai Ralea
avea dreptate ca, în eseul Etnic și estetic, să observe: «Artistul pur se consumă iute
fiindcă nu mai e In contact cu viața. Șuvița secătuită din care își extrage puterile nu se
mai împrospătează și se usucă. Talentul său moare încet de inaniție. De altfel arta pură
presupune aproape totdeauna o împuținare a vieții».
Oricine va fi de acord că autorul care, fără a subaprecia cu nimic preocupările de
atelier și le dezvoltă pe măsură ce le situează într-un context mai larg al problematicii
vieții naționale, are șanse sporite în a asigura sănătatea, vitalitatea scrisului său. Acesta
ni se pare a fi sensul parabolei lui Emerson: un dulgher bun nu cioplește grinda ținînd-o
sus în aer, ci punînd-o sub picioare, astfel încît eforturile sale fizice să beneficieze și
de concursul forței gravitaționale a pămîntului. Tot astfel creatorul care comunică in-
tim și profund cu geniul național pune în evidență nu numai talentul individual, dar
își asociază și talentul și forța de creație a poporului său.
Aceste adevăruri îl făceau pe Tudor Vianu, ținînd seama de cadrul social nou al
literaturii contemporane, să afirme cu limpezime și sugestivitate aforistică: «fideli-
tatea către geniul național în revoluție este marca distinctivă a operelor care se ivesc sub
ochii noștri, progresul și onoarea lor ».
Al. OPREA
^.Convorbiri literarei, anul ITT, pag. 209.
DOCUMENTE REGĂSITE
DIMITRIE CANTEMIR
sub auspiciile Academiei R. S. R.,
nu este concepută ca. o simplă reedi-
tare îmbunătățită a ediției inițiale,
întreprinse de căre Academia Română
intre anii 1872 și 1901. în mod fi-
resc, ediția îngrijită de profesorul
Virgil Cândea. va cuprinde și tex-
tele, nu puține, rămase pînă as-
tăzi inedite, fie acestea variante ini-
țiale ale unor forme publicate pînă
astăzi (de obicei in traducere), fie
ele lucrări care nu au văzut de loc
lumina tiparului 1.
între textele inedite in curs de pu-
blicare se află și Historia Moldo-Vla-
chica, al cărei manuscris fusese iden-
tificat — cu prilejul călătoriei sale
de studiu în Rusia (1877—1878)—
de către delegatul Academiei Ro-
mâne, Gr. G. Tocilescu. Din păcate,
luptind cu bogăția materialelor aflate
in bibliotecile de la Moscova și
Petersburg, Tocilescu nu a putut face
față copierii tuturor manuscriselor
O
ALTĂ
PREDOSLOVIE
LA
HRONICUL
VECHIMII
ROMÂNO-
MOLDO-
VLAHILOR
găsite acolo, astfel că s-a văzut silit să plătească
un copist pentru a obține cite un apograf după
acele texte, care, in mod aparent, i s-au părut
a sta pe planul al doilea', după spusele sale, el a
încredințat spre copiere, cu contract, Curanus
1 Vezi prefața generală a ediției (Dimitrie
Cantemir, Opere complete, voi. I,..., București,
Editura Academici, 1974, p. 14).
tul latin inițial al Hronicului ve-
chimii Romano-Moldo-Vlahilor) 2.
Iu fapt insă, Tocilescu ii ceruse
copistului să transcrie înainte de
toate Compendiolum universae lo-
gices institutionis (Micul compen-
diu al întregului sistem al logicii),
așa. cum ne-o atestă grafia copiei
manuscrise aflate in cartoanele Bi-
bliotecii Academiei R.S.R. (sub
cota Ms. lat. 76) 3; încheind această
primă operație, copistul (al cărui
nume nu ne este cunoscut) a
înfruntat eroic transcrierea — de
loc ușoară — a primelor foi din Cu-
ranus. Dar, dificultatea mult mai
mare a acestui manuscris (in esență
o ciornă de lucru), apoi și lipsa
de timp—căci Tocilescu nu a gă-
sit cu cale să facă totul pentru a ză-
bovi pînă la copierea tuturor ma-
nuscriselor aflate în Rusia — toate
acestea l-au făcut pe scribul merce-
nar să predea numai reproducerea
2 Cf. Primul raport al lui Tocilescu (Analele
Societății Academice Române, tom XI, 1878—
1879, p. 48) și apoi Raportul general (ibid., p. 57);
el repetă afirmația în Precuvintarea la volumul
al VHI-lea (în care a editat Hronicul} din seria
Operelor lui Cantemir publicate de Academie
(București, 1901, p. VII).
3 Tocilescu a ascuns acest lucru, susținînd
mereu că a copiat el însusi Micul compendiu
(1878, p. 48 și 56; 1901, p. VIII).
primelor treizeci de file din Curanus, oprindu-se
abrupt la De Araf 4.
Se înțelege de la sine că, în aceste condiții,
Historia Moldo-Vlachica a rămas necopiată5.
In fața acestei stări de lucruri, Tocilescu a decis —
pentru a se feri cît de cît de blamul compatrio-
ților6 — să copieze măcar tabla de materii a
acestui manuscris, pentru a o putea compara cu
textul, cunoscut deja, al Hronicului. Așa se face
că, prezentînd pe scurt manuscrisul latin ca, pe
un in folio de 96 de file, scris de mîna lui Can-
temir 7, el a publicat numai acest cuprins în
preambulul volumului în care a editat Hronicul,
dînd totodată și un tablou comparativ al corespon-
dențelor probabile dintre conținutul formei latine
și cel al redacției românești 8. Scăpările de trans-
criere trădate de copia sa arată graba în care a
întocmit-o Tocilescu, probabil sub presiunea
timpului9.
în lipsa unor date asupra originalului latin
mai amănunțite decît cele furnizate de Tocilescu,
precizarea locului și a rolului Istoriei Moldo-
Vlahice a rămas în mod fatal în cercetările sub-
secvente doar la nivelul generalităților sau la
acela al unor deducții teoretice 10.
în urma demersurilor întreprinse de Academia
li. S. R. pe lîngă autoritățile sovietice, au fost
primite în cursul anilor 1956—1961 — prin bună-
voința bibliotecilor din Moscova și Leningrad —
4	Vezi manuscrisul citat din colecția Biblio-
tecii Academiei.
5	Tocilescu spune pe șleau acest lucru numai în
Raportul general (loc, cit,), depunînd bilanțul
concret al activității sale în Rusia; el propunea,
ca o scuză, împrumutarea ulterioară a manuscri-
sului, spre copierea lui la București (ibid.).
6	Aceștia nu au întîrziat să-l acuze după
publicarea, fără nici o confruntare cu textul
ciornei latine, a Hronicului (cf. N. lorga, O nouă
ediție critică a Hronicului lui Dimitrie Cantemir,
in „Convorbiri literare1', XXXV, 1901, p. 149—151).
7	Vezi nota 2.
8	Ediția din 1901, p. XXII—XXV si n. 1 la
p. XXV—XXVI.
9	Tocilescu ajunge chiar să noteze cu [sic!]
unele cuvinte scrise corect de Cantemir și citite
neglijent de către el însuși.
10	Cf. N. lorga, Istoria literaturii românești
în secolul al XVIII-lea (1688—1821), Bucu-
rești1, 1901, I, p. 286—287 [= 1969 2, I, p. 233];
textul a fost reprodus și în Istoria literaturii
românești, 1926, II, p. 325; I. Minea, Despre
Dimitrie Cantemir omul, scriitorul, domnitorul,
București, 1926, p. 84, n. 1; p. 143; p. 149,
n. 36; P. P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir,
Viața și opera, București, 1958, p. 227—229;
cf. si C. Măciucă, Dimitrie Cantemir, București,
[1962], p. 271 și 1972, p. 291.
14
copiile fotografice ale celor mai multe dintre ma- Dimitrie Cantemir
nuscrisele autografe ale lui Cantemir. între
acestea, a parvenit la Ribliotcca Academiei (în
anul 1960) și microfilmul conținînd, după titlul
din cartotecă, Historia Moldo-Vlachica (înre-
gistrat azi sub cota Mm. 83).
Pornind de curînd la cercetarea acestui micro-
film în vederea editării textului latin, inedit încă,
al Istoriei Moldo-Vlahice am avut o veritabilă
surpriză: microfilmul conținea în fapt — cu
excepția tăierii primului număr, a cărui identitate
nu o cunoaștem 11 — celelalte materiale grupate în
portofoliul « Miller » (= G. F. Muller), și anume,
după manuscrisul nr. 2, care cuprinde în primul
rînd Historia Moldo-Vlachica, următoarele
texte:
Nr. 3. Autograful înștiințării către cititor,
menită să prezinte Hronicul (o pagină în chi-
rilice, de mîna lui Cantemir, facsimilată cîndva de
Tocilescu).
Nr. 4. Jurnalul zilnic al lui Ivan llinski
(67 de foi in secundo, majoritatea în rusește, dar
cu pagini intercalate de exerciții arabe și latinești).
Nr. 5. Copia manifestului adresat in iunie
1711 de către Cantemir către toată țara Moldovei
«de la vlădică la opincă» (2 pagini in folio în
latinește).
Nr. 6. Foile de probă ale lui T. S. Bayer in
vederea tipăririi textului latin al Istoriei creșterii
și descreșterii Imperiului otoman (foaia de titlu,
două file in folio și o a treia cuprinzind doar 6
rinduri scrise).
Se înțelege că menționarea tuturor acestor ma-
teriale în bibliografia Dimitrie Cantemir se impune
de la sine.
Surpriza cea mare a constituit-o însă conținutul
manuscrisului redactat de mîna lui Cantemir 12
și înregistrat, se vede, sub numărul 2 în porto-
foliul amintit. Acesta cuprinde pe 193 de pagini
in folio:
11 Putem spune doar că acesta se întindea
pe 128 foi (= 256 p. de format necunoscut),
dacă judecăm după numerotarea arhivarului care
a dat la legat portofoliul în volum.
12 După cum o atestă și notița următoare
adăugată lîngă titlu de-a lungul albiturii primei
pagini: Knnra cin nncamiaH pyKoh MoimaBCKoro
Kh(h)3h /țMUTpHH KaHTeMnpa noaapeua mhoio Bb
Mockobckoîî Apxhbb rocyaapbc(TBe)HHOîî Kojijic-
rnn IdHOCTpaHHbix flejn» cero 1780 ro^a. Hazi(so-
PHbin) Cob(cthkk) HHKOJiaîî BanTbiui-KaMeHCKHH
(= „Această carte scrisă de mîna Domnului mol-
dovean Dimitrie Cantemir a fost dăruită de mine
către Arhiva din Moscova a Colegiului de stat
pentru afacerile externe în acest an 1780. Consi-
lier Aulic Nicolai Bantîș-Kamenskii“).
15
Historia
Moldo-Vlah ica
— Mai Italia Hisloria Moldo-Vlachica, cu 146
de pagini de text, numerotate de Cantemir de la.
1 la 143 13, cu o prefața fără titlu propriu 14 și
trei cărți a cile 14, 20 și, respectiv, 15 capitole 15.
Fiecare pagină cuprinde între 47 și 57 de rînduri,
care acoperă cam două treimi din latul filei.
N umeroasele ștersături, adaosuri intra- și inter-
liniare, bogatele adăugiri marginale, în fine,
scrisul însuși mărunt și neglijent, ne determină
să vedem in acest manuscris o ciornă de lucru,
pe care o putem considera drept forma inițială a.
Hronicului. Asupra tuturor implicațiilor genetice
și cronologice pe care le trădează forma acestui
text și conținutul său vom reveni cu prilejul
publicării lui în tomul ce-i este dedicat în cadrul
ediției de Opere complete.
— După o foaie albă (adăugită, poale, cu
prilejul legăturii întregului portofoliu) apare
un text de 47 de pagini in folio, cu aceeași scriitură
și cu numerotarea, lui Cantemir pe file, dar în
continuare; de la f. 144 r. la f. 167 r. Titlul
acestuia, De antiquis et hodiernis Moldaviae
nominibus Ca(put) L, a fost o revelație: el este
identic cu cel al primului capitol din Descriptio
Moldaviae și aproape la fel cu cel al capi-
tolului al 12-lea (bis) din Hisloria Moldo-
Vlachica 10. Textul este însă — după cite
am putut vedea dintr-un sondaj preliminar —
radical diferit de acela al ambelor capitole men-
ționate, astfel că cercetarea sa, pe care o vom
întreprinde în vederea publicării, va trebui să
străbată un număr considerabil de etape pregă-
titoare (de reproducere și de comparare filologică),
înainte de definirea corectă a locului acestuia între
scrierile lui Cantemir. O «lansare» lipsită de
acribie a unui asemenea text ar fi de neiertat,
avînd în vedere faptul că el reprezintă o verigă esen-
țială în complexul proces de redactare a Hronicului.
Sperăm să dăm cît de curînd — în paginile revistei
„Manuscriptum" — textul stabilit și comentat al
13 Ductusul cifrelor certifică autenticitatea
acestei numerotări, care a fost anulată apoi cu
o bară de arhivar, în scopul renumerotării pe foi,
la rînd cu întregul portofoliu. Diferența de cifre
se explică prin repetarea din neatenție a nume-
relor de pagini 70, 71 și 128.
14 Tocii eseu a menționat-o notînd Praefatio
înaintea tablei de materii reproduse în precuvîn-
tarea la Hronic (1901, p. XVII).
15 Cantemir a numerotat capitolele de la
1 la 13, reluînd, probabil din neatenție, cifrele
capitolelor 8 și 12.
16 Inițial titlul era același, dar Cantemir a
adăugat peste rînd, după Moldaviae, et Montaniae.
acestei lucrări uitate a lui Dimitrie Cantemir,
în forma pe care aceasta o merită cu adevărat.
în cele ce urmează, publicăm deci pentru prima
dată, ca o premieră mai modestă, dar mai realistă,
prefața la Hisloria Moldo-Vlachica, așezînd în
contrapagină traducerea românească dată de
Cantemir în Hronic, fie, aceasta din urmă, trans-
punerea unei forme latine mai ample, sau
o dezvoltare nemijlocită a textului latin ini-
țial.
Reproducerea textului acestui manuscris ridică
în fața editorului numeroase dificulăți materiale,
ca,re decurg din caracterul « de cabinet » al formei
sale: In mod evident, Cantemir « izvodea » la
început un text de lucru pe foi libere in folio,
pentru a-l transcrie apoi pentru tipar pe format
in quarto, cu scris îngrijit și corecturi relativ
puține 17. Editarea pornind de la ciornă, cu des-
cifrarea scrisului ei mărunt și grăbit, cu sondarea
ștersăturilor și a etapelor de completare prin adău-
gări succesive, nu intra în vederile autorului și nu-l
ferește pe editor de șovăieli și de incertitudini.
In plus, pe lingă dificultatea textului în sine, la
legarea manuscrisului marginea interioară a foilor
a fost ușor prinsă în legătură, astfel că adesea trei
pînă la cinci litere sînt pierdute în copia noastră
fotografică, făcînd necesar un adevărat asediu al
fiecărui rînd, cu tot sprijinul traducerii românești,
ținute mereu alături. Așadar, cititorii vor înțelege
necesitatea de a întrebuința — spre o cît mai mare
fidelitate — un aparat critic sever și o tehnică de
editare complexă; siglele folosite de noi reprezintă
o extindere necesară a listei curente în editarea
textelor latine, și anume:
(	)	— completarea unei prescurtări a lui
Cantemir;
<	>	— adăugirea de către editor a unei
(unor) litere scăpate de autor;
[	]	— eliminarea de către editor a unei
(unor) litere greșit adăugate de
autor;
[[ U —eliminarea de către Cantemir (prin
ștersătură) a unor litere, cuvinte
sau pasaje, fie ele înlocuite sau nu
prin altceva;
{	}	— inserarea de către Cantemir a unor
cuvinte între sau in cadrul rîndurilor
17 Aceasta este forma în care apar manuscri-
sele sale considerate de el însuși drept publicabile
(Compendiolum universae logices institutionis,
Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, Loca
obscura in Catechisi etc.).
{{ }}	—adăugirea in margine, tot de către
Cantemir, a umor cuvinte sau
pasaje noi;
— litere ilizibile (numărul punctelor
corespunde celui al literelor pre-
zumtive );
vere — Uter e (cuvinte) descifrate cu proba-
” ’ ‘	bilitate sau deduse din marginea
ciuntită a textului legal;
enimf?) —litere (cuvinte) descifrate îndo-
ielnic.
De asemenea, am deosebit prin caractere italice
literele modificate de către noi, ca o corectură nece-
sară, subliniind prin (sic) doar acele greșeli ale
lui Cantemir a căror semnificație aparte nu trebuie
scăpată din vedere. în cazul în care autorul a
supra- sau adsens unele variante fără eliminarea
din text a formei inițiale, am transcris-o în pagină
pe aceasta, menționînd apariția variantelor în
aparatul critic. Paginația este, firește, ceea a
originalii, ni.
în textul — așezat pe contrapagină — al tra-
ducerii românești (după forma ei din Hronic) 18
expresiile care corespund nemijlocit formei latine
apar în caractere normale, cele care presupun o
modificare stilistică simplă sînt redate în italice,
iar cele care reprezintă adaosuri ulterioare redac-
țiunii inițiale sînt imprimate în aldine. Față de
forma latină, numeroase cuvinte, fraze, pasaje
își găsesc un nou loc în redacțiunea românească',
neputînd ilustra grafic acest tip de modificări,
lăsăm cititorului plăcerea de a identifica felul —
tipic lui Cantemir — de a se înnoi și depăși pe
sine.
în încheiere, ținem să subliniem că precuvîn-
tarea Hronicului conține aproape două pagini
în plus față de cea a ciornei latine, iar noile spuse
ale autorului cuprind tocmai elementele pe care se
întemeia pînă acum cronologia redactării ultimelor
sale opere. Ne mulțumim să prezentăm numai,
deocamdată, cititorilor această deosebire plină
de consecințe, spre a căuta cu un alt prilej să
tragem din ea învățămintele cuvenite.
Dan SLUȘANSCHI
18 Textul românesc este acela al ediției
Tocilescu (1901), modernizat ca reguli ortografice
și confruntat, prin deosebita amabilitate a co-
legei noastre Stela Toma, cu colaționarea re-
centă întocmită de domnia-sa în vederea repu-
blicării revăzute a Hronicului în cadrul edi-
ției de Opere complete; și în cazul acestei
forme paginația este cea a manuscrisului ori-
ginal.

HISTORIA
MOLDO-
VLAHICA
*
• 1 • R<$um humanarum vicissitudinem, sive tu[i]-
tius loquendo Supremae Mentis {imis} împernoscibile
{illud} reginien, atque modeiamen, in humanis
cudendo, pro stătută veluti saecula orbem viventiuni
novas metamorphoses, inexpectatas {rerum} trans-
mutationes, et posteritatis maximo cum stupore
admirandos, et fere quotidianos Prometheos pro-
duxisse, atque indies producere, producturumque,
neminem existimo inficias iturum, qui vel, ut dicunt,
{a primo limine} sacras, prophanasque salutaverit
pagi nas. Mutat {{enim dextra illa Altissimi}}
[enim] regna de gente in gentem; humiles exaltat,
altos humiliat (et uno verbo sua immobilitate,
atque sempiterna existentia docet mortales quam
mobiles, quam corruptibilcs sint, et praeterea
non nisi coenum, {et} pulv{er}es alîquando calore
{solidum} aliquando humiditate fluidum, alîquando
turbine ventorum exaltatum, aliquando denique
sereno coelo, et tranquillo aere ad ima praecipitatum
etc.) barbaras nationes nobilitat, nobiles plus quam
barbara re<d>dit,celeber(r>imas {{acsuperbissimas}}
subvertit urbes, ignobiles, et obscurissimas erigit,
ditat, atque {amplificat}, etc. Ita {siquidem} Aegyp-
tum {{olim}} contra ipsam primam maiestatem
1 {imis}: [[inortalibus]] /[[quod]] in / humanis:
{imis} / saecula: {tempora} / inexpectatas: {impro-
visas}: {{subitaneas}} / ut dicunt, { a primo limine}:
[[primis]]: ut, dicunt, [[labiis]] prius G numeris ea
înde mutans / paginas salutaverit primo C / pul-
v {er }es: pulvis primo G / {solidum}: [[siccum]] /barba-
ras [[gen]] resumserat G / {amplificat}: [[clarificat]]/
PRECUVINTARE
SAU
PREDOSLOVIE
ÎN HRONICUL
VECHIMII
ROMÂNO-
MOLDO-VLAHILOR1
• 149 • A lucrurilor omenești strămutătură, sau (pentru
ca adeverința lucrului mai fără grijă să mărturisesc),
acea dintr-u[n] nalturi 2, în toate și preste toate Minte,
cu a sa ocîrmuire, și de Minte celor de supt lună neatinsă
și neagiunsă socoteală; într-un chip oarecarile de gioc,
și de batgioc, cîte și cîte feliuri de schimonosituri și din dzi
în dzi, altele și altele, una după alta, schimbări și mutări
în faptele și lucrurile omenești, pînă acmu să fie adus
și în cîte de acmu înnaintc iaste să aducă, pare-mi-să
că cineva, carile macar cît de puțin citiala sfintelor și a
profanilor {{păgânești} } scrisori, va fi amirosit, (precum
să dzicc cuvîntul) macar denafară de prag, cît de departe
cătră istorii capul de-și va fi închinat, tăgăduitoriu
să fie a să afla nu poate. Că într-adevăr, puternică
dreapta celui Preaputernic, clătește și mută împărățiile,
dintr-un niam într-altul; și pre înnălțați plecînd, pre
plecați de năprasnă, cu mare mierarea celor mai pre
urmă viitori, îi înnalță și în stepenele cele mai de sus
îi rădică. în scurt: cu a sa vecinică neclătită și nemu-
tată ființă pre muritori depururea învață, și a înțelege
îi face cît de putregăios lucru și putregiunii suppus să
fie omul și cît de proaste, slabe și neputincioasă să fie
lucrurile lui, carile ca lutul de pre lîngă drumuri, une-
ori de ploaie să întoarce în tină, alteori de căldura
soarelui să usucă în bulgări, alteori acelaș mult stropșit
și călcat fărămîndu-să, și în prav, și pulbere zdrumi-
• 150 • cîndu-să, cu vîntu/rilc să holburește și cu mare
răzsipă pănă la nuări învîrtit rădieîndu-să, preste alte
dealuri și preste alte văi în izbeliște să liapădă. Putere-ași
dară zice, că tocma într-acesta chip cereasca orînduială
pre la une însămnate și mai denainte orînduite vremi
1 Titlul prefeței va fi sunat, poate, în latinește Praefatio, sive
prooemium in Chrcnicon Antiquitatis Pomano-Mcldcvlachiae.
2 Furat de condei, Cantemir a făcut legătura cuvintelor după
pronunție, adăugind un n suprascris la margine de rînd.
pre cele varvare neamuri cinstește și le evghenisește,
iară pre cele vestite, și de lăudat singe (sic), în varvare le
preface, și slava în ocară, și mîndriia în rîsul altora o
întoarce.
Așe dară, odînăoară veche putere Eghyptului (carea
încă și asupra măririi Dumnădzăești, arme a rădica
nu s-au îndoit), pre faraon, cu undele Mării Roșii
acoperind și cu alte nesuferite pedepse certînd pe
neamul Izrailtenilor din rob Domn, și înpărat a cîte-va
putincioase niamuri, l-au făcut și iarăși pre același
pentru nemulțămita, și mare necredința, și nedumnăd-
zăirea, în limbi l-au împrăștiiat, și pre la marginele
lumii aruncîndu-1, batgiocurii muritorilor l-au suppus,
precum de atîția veci, și pănă astădzi, plata nemul-
țămirii, și răsplata fărălegii lor, în toate dzilele și în
toate lucrurile a lua videm. Ce pentru ca voroava să
scurtăm: așe deciia, mîndriia Assirilor Midilor, a Midilor
Perșilor, a Perșilor Grecilor, a Grecilor Romanilor,
și pînă mai pre urmă a Romanilor înpărăție, carea de
la apus la răzsărit sărisă, și de la amiadzidzi la miadză-
noapte să întinsese, și cu măminos trupul puterii arme-
lor, puțin de nu toată fața pămîntului lăcuit căptușisă,
Dachilor, Gotthilor, Vandalilor, Unnilor, Slovenilor,
Bulgarilor, Sirbilor, Franțozilor, Ghermanilor, și altor
•151# nenumărate neamuri în pradă/ și călcare au
dat-o, și în cea mai de apoi, Turcului stăpînire Asiei,
Africăi și a Evropii, în carea și înpărăteasa cetăților (dzic
orașul lui Constantin Marele) stă, cu mare jele, și
durere inimii, și prăpădenia înpregiurașilor, a o suppune
au învoit cel ce pre muritori în une greșiți, într-altele,
a-i pedepsi va.
însă nici cu atîta a lucrurilor omenești mascara
deplin zugrăvită a fi poate, pentru carea experienția,
și dovada din toate dzilele ne învață. Căci după alalte
a strămutărilor giocuri, încă mai mult rîsul tuturor
clătește cea de tot uitare și din pomenire ștergere a lucru-
rilor o dată de la oamenii veacurilor vechi lucrate;
și cîndailea înpreună cu făcătorii și faptele tot într-un
mormînt s-ar fi îngropat, de n-ar fi fost urmat îndată
scrîșnetul3 condeielor, după tunetul, și trăsnetul armelor.
De unde orice și cît noi astădzi avem și știm, mai
mult de la scriitorii lucrurilor, decît de la făcătorii
lor trebuie să le cunoaștem. Precum și Alexandru
Marele Machedon pe Ahilevs fericiia, pentru căci i
s-au tîmplat scriitoriu ca Omir să-i istorisască vitejiile;
ce încă nici așa lucrurilor cel deplin săvîrșit să poată da,
de vreme ce cînd slaba a omului socoteală cu tot dea-
dinsul să pune, pentru ca cea adevărată istorie, din
basne, ca grîul din neghină să aliagă, tocma ca cum
ar cădea în amestecarea limbilor la Turnul Vavilonului,
aș6 să uluiaște, și care pentru adevăr, sau carea pentru
minciună ar ținea, amurțită rămîne. Și mai vîrtos
3 S-ar putea să fie scris scîrșnctul, y fiind suprascris peste î.
arma ferre non dubitantem, {{graviter}} ... num
plagis intolerabilibus deminuit, et Israeliticum
populum, {{undis suffocato Pharaonita, et}} quin-
que potentissimis obversis regnis, ex {veterc}
captivo {novum} principem facit, {{et eundem
ob perfidiam, {et ingratitudinem} in gentes per totum
orbem terrarum habitantes {disjspargit}}. Assyrio-
rum superbiam Medis, Medorum Persis, Persarum
Graecis, Graecorum Romanis, Romanorum {Turcis,
et} Germanis, {{Gotthis, Vandalis, Hunnis, Bulga-
ris,}} aliisque hodie florentibus in Europa, Asia,
et Africa gentibus conculcandam, pessundandamque
substravit. At nondum bis rerum mortalium depingi
larvam experientissime docet magnarum, ut quon-
dam, ac ad miraculum usque celebratarum ridicula
actionum authorumque oblivio, quorum facinora
{eius }dem {forte} sepulturae cum authoribus
sic pârtiei {pantia} fuissent, nisi tonantia arma
subsecuti fuissent stridentes calami. Unde res... id quod
habemus, et scimus scriptoribus {{potius}}, quam
patratoribus debere tenemur, {{prout et Alexander
M(agnus) Macedo felicem praedicabat Acliiliem,
quia Homerum sortitus fuerit rerum a se gestarum
scriptorcm}}. At neque ita factis extrema ponitur
manus. Nam ubi inter îabulas, et veras liistorias
mens distinguere conatur, nisi Babylonicam lin-
guarum obstupescit confusionem, et primo obtutu
non occurrunt nisi illa tain trita proverbia, inculta
barbaries {{omnis Graecus non barbarus, etc.}},
dolosa Graecia {{et qui<c>quid Graecia mendax
audet in historia}}, monstrosa Africa, etc./ $
• 2a Itaque dum liistoriarum scriem (quibus noș
monumenta {{sive laude, sive vituperio digna}}
ob oculos poni credimus), [ut] sylvam {{veluti}}
opacissimam ingredimur, dum historiographos, ut
itineris incerti ductores sequimur, varia, et diversa
de iisde<m> rebus tradentibus, mox iunior seniorem
obversis: {extirpatis} / habitantes ex habitandi C/
Post facit. [[Chaldcos Assyriis]] prius seri p turn deleoit
C/in Europa[[atque]] Asia/substravit:[[voluit effe-
citque]] / [[cir]] curvam / {eius}dem: [[eae]]dem /
{forte} sepulturae: sepulturae [[forte]] / occurrunt
sane scribendum: occurrit G / illa lam (?) Irita
proverbia: illud tam (?) tritum proverbium primo
G // 2 [[seriem]] seriem / ut [[duces, et]] prins G /
sequimur ex sequimus correctum / mox [[et]] / seni-
orem [[insei]] I
19
Ilistoria
Moldo-Vlahica
si insolențius mendacii, si verecundius inscitiae,
atque ignorantiae arguit.
Excipio liic Sacram Historiam, cuius authorem
non lipminom, sed Dei spiritum morito est creditam,
quamvis {{per diversa saecnla}} {mundi} sapientes
hanc quoque in dubium revocare non erubuere. Imo
{genuin^m Moysae historiam olim periisse} blate-
rantes, Ezdram volunt {huius} excogitatorem;
librum No^e fictum, et in fabulae formam elabora-
tum; Proplietas {{uonnullos} Hypocriphos, {ac si
dicas} legendos, non autem credendos essc. Nec
defuere tales blasphemi, qui Novi quoqne Testa-
menti historiam dilacerave impudcntissime sunt
ansi, Sacram Apocalipsim, Epistolam Pauli ad
Hebraeos, Jacobi 2. dam ad Hypocriphas relegare
moliti. Nos enim, ne sacra prophauis misceamus,
ad gentilium historiaa. {oculos} vertamus.
Quoad igitur antiquitatum scriptores, historicos,
et gcographos attinet, vere (?) quispiam dicet
{cos} {{lites ponentes mutuas}} omnia sibi, non
sua vendicarc voluisse, {diversos diversimode crimi-
nantes, ac inculcantes}. Graeds primum in historiis
mentiendi libertatem, illos înde artem recentioribus
contribuunt. Homerum {{nequc cnim reccnsenda
est reliqua poetarum caterva, quorum scripta de
theologiis, thcogoniis, mundi opificio, mortalium
animaliumque fi[n]ctionc dudum iam in îabulam
transivere}} îabulosum, et pro certa rerum gestarum
narratîone Hellinismum, et metri artificium vendi-
tasse {aiunt}, et non solum commune {illud} omnium
Graecorum tam diuturnum et atrox bcllum, sed et
ipsam Troiam quondam in rerum natura cxtitisse
negasscnt, nisi ruderum bcneficio locus urbisque
amplitudo liodie quoqne indicaretur. Herodotum
{mundi}: [[saeculi]] / Post erubuere. [[Imo Moysem]]
sechcsU C / Imo [[veram Mosaycam nuperrime (?)]] /
{oculos}: [[sermonem (?)Ț| / artem recenlioribus:
{[recenliores]] / liodie [Lmdi]] /
întăiași dată în privala ochiului, și în sunetul urechii,
altă nu iase, fără numai purtate cuvintele acelea,
• 152 • neînvă/țată iaste prostimea. Tot acela ce nu-i
Elin, iaste Varvar. Băsnuitoare Greția: și Quicquid
Graecia mendax audet in historia, 4 orice minciunoasă
Greția îndrăsnește în istoric. Monstrosa Africa, ciudată,
sau de lucruri ciudate scoțîtoare Africa, și alalte aces-
tora asemenea nenumărate.
Pentru care lucru, cînd de rîndul istoriilor apucîndu-nc,
lucrurile trecute înaintea ochilor a pune silim, nu
într-alt chip, ce ca cum într-un codru prea des, și
nerăzbătut, a intra ne-am nevoi. Cînd istoricilor urmăm,
credzînd și nedejduindu-ne drepte, și a drumului știu-
toare povațe a fi, ei între dînșii netocmindu-să, de
aceleași lucruri în multe și în deosăbite feliuri poves-
tesc, și cei mai proaspeți pe cei5 mai vechi deminciunoși
îi probozăsc, iară de vor vrea mai cinsteș să-i doje-
nească, cu neștiința și cu necunoștința îi vinuesc.
Aice eu, într-o parte las sfînta a Bibliilor Istorie, a
căriia izvoditoriu nu omul, ce Dumnădzău să fie fost,
cum să cade s-au crezut, și să crede. Macar că înțe-
lepții lumii aceștiia prin tîmplările unor vremi, și pre
aceasta în prepus a o băga nu s-au rușinat, nici s-au
siit a buigui, precum cea chiară și adevărată dinceput
a lui Moysei istorie, cu prăzile și pustiirile Ierusalimu-
lui și a toată înpărăția Iudeilor, să să fie răsărit; iară
aceasta, pre carea astădzi în mînă o avem, lezdra din
capul și pomenirea minții sale de iznoavă să o fie izvodit.
Cartea lui Noe în chipul fabulii silesc să o întoarcă.
Pre cîțiva din Proroci, în izvodul Apocrifilor 6 îi scriu,
ca cum ar vrea să dzică, că numai de cetit, iară nu
și de crezut să fie. Nici au lipsit spurcații hulitori, carii
• 153 • și asupra Noului Testament, mînu/le cele pline
de singile (sic) sufletelor nevinovate a-și arunca și din
urzitura sa a o destrăma cu cînească nerușinare au
îndrăznit, bizuindu-să precum sfînta a lui loan Apo-
calipsis, epistola Sfîntului Pavel către Evrei și epistola
Sfîntului lacov a doua între cele Apocrife 6 scrisori
le vor putea așeza. însă noi pentru ca să nu amestecăm
sfintele spurcatelor, de acestea mai mult a lungi pără-
sindu-ne, ochii spre istoria limbilor să ne aruncăm.
Pre cît dară aduc cuvîntul cătră scriitorii istorici,
și gheografi, într-adevăr că ar putea cineva fără siială
să dzică, că ei în de ei din cuvinte ca din praștii împroș-
cîndu-să, nu de ale sale, precum să cade, au silit să-și
caute, ce cum pre a altora sau ale sale, sau a nemărui
să le facă, s-au nevoit, așe pre mulți în multe feliuri
au clevetit și au vinuit. Și așeși, întăiași dată Ellinilor
4 Aici și mai departe, Cantemir înserează în textul românesc și
forma originală a dictoanelor citate în textul latin.
5 Cantemir scrisese în grabă cii.
6 în textul românesc corect Apccrifilcr și A peciile, față de Hy-
pocriphcs și Hy pecii plia s din ciorna latină, unde apare o ciudată
confuzie a prefixului: hypo — față de apo — din formula canonică
izvoditura minciunilor dînd, pre alții mai de curund
lor în meșterșugul a minți următori, vor să-i facă,
dzicînd precum Omir tot băsnuitoriu fiind, în locul
ce ar fi fost istoriia adevărată a lucrurilor făcute să
povestească, adîncimea limbii ellinești și a poeticăi
meșterșug să fie vîndut. Și nu numai acel de obște a
tuturor Grecilor atîta de lung și vrăjmaș războiu,
carile la Troada au făcut, ca așeși și pre însăși Troada
dintre lucrurile lumii ar îndrăzni să o rădice, de nu
ne-ar arăta sfărmăturile ei și pănă astădzi, unde au
stătut, și cită de mare, cită de lată și de largă au fost.
Nici mai mult vom pomeni pentru alaltă a mulțimei
poeticilor ciată, a cărora scrisori pentru theologhiia,
pentru facerea lumii, și pentru plăzmuirea oamenilor
și a altor în lume trăitoare, și ne trăitoare lucruri,
• 154 • 7 încă/ de demult în locul basnelor au trecut.
Pentru istorici ce dzic dară? Să videm. Pre Irodot
(carile între toți scriitori ellinești mai vechiu se numără)
îl fac părinte istoriii, adecă ca cum din capul său ar fi
fătat acelea ce au scris, și nu că ar fi istorisit lucrurile
adevărat făcute, ce numai pentru ca în praznicul
Olimpiilor stîbla biruinții să apuce, o poveaste ca aceia,
în chip de istorie să fie alcătuit. De Tuchi^id 8 zic pre-
cum slavii lui Irodot râvnind, minciuni cu voroava
frumoasă ascunse, și cu numele adevărului căptușite,
în slava neamului ellinesc să fie scris. De Xenofon
dzic, precum nu cele ce au fost în Chyros, ce cele ce
ar fi trebuit să fie în unul ca Chyros, cu voroavă înpo-
dobită să fie tocmit. Pre Plutarh, îl fac răvărsat în
sine și pișcătoriu de ale altora. Pre Ellanic, pre Aghi-
silau, pre Efor, pre Timeu, pre Antioh, pre Filist, pre
Chilia 9 și pre alți scriitori vechi ca aceștea, îi osindește
losif Iudeul, pre carele mai apoi îl probozește și în
greșeale îl îndreptiadză Eghesip.
Așijderea pre cei bătrîni gheografi cești mai tineri
precum în cuvintele sale nestătători îi vinuesc, pre
Aristovul, și pre Onisicrit (carii intăi de lucrurile Indiii
au scris) îi rîd, precum să fie cutreierat lume ca{ {calicii,
și apoi cu minciunile lor lumea să fie}} înplut. Pre
Ștefan, pre Arian, pre Dionysie și pre alalțimai aproape
după aceștea, în Gheografiile sale purtători de cuvinte
deșerte îi numesc. Pre Ptolemei vestitul în Gheografie,
în rîs luînd, în cele mai multe să fie greșit îl arată
și ales în șiruirea ostrovului Thule (pre carile Ptolemei
în c£le mai departe, a lumii ostroave îl pune) ca cum
nici s-ar afla întru lucrurile firii zic. De Plinie vor să
• 155 • zică, precum de părțile evropești/ necunoscătoriu,
și a neamurilor, și a țărilor amestecătoriu să fie fost.
Cătră aceasta aduc pre Țițeron înpotriva lui Diodor,
7 Colontitlul paginii 154 este Cuvîntave în loc de Precuvîniare.
8 Cantemir a scris , din fuga penei, Thuchitid.
9 In forma românească apare, în mod straniu Chcllie : noi am co-
rectat după ce latină în Callia.
patrem, hoc est fictorem, historiae omnes fere
accusant, ncque cum veram re rum actarum naturam
(’O scripsisse, sed in ludis Olympicis ad victoriam
brabiumque {abripiendum} libros suos composuisse.
Thucydidem {{tanquam faliacem,}} obstrusum et
scrupulosum, Herodoti potius aemulum, quam vcrita-
tis sequacem perhibent. Xenophontem noii quod
in Cyro esset, sed quae esse deberent exornata ora-
tione prosecutum {asserunt}. Omit(t)imus hic
Plutarchum profusum, exprobratorem (?) quibus
intitulatul* epithesis, {{Hellanicum, Agesilaum,
Ephorum, Timaeum, Antiochum, Philistum, Calliam,
in quos acriter invehitur Josephus, quem dein-
ceps acute corrigit Egesip<p>us.}}
Inconstantiae vitio laborare subsequentes
nota<n>tur geographi. Mendicos xenodochia frequen-
tantes faciunt Onesicritum, et Aristobulum, qui de
rebus Indicis scripsere. Stephanum, Ar<r>ianum,
Dionysium aliosque his propinquiores geographiae
falsitatis nuncupant. Ptolcmaeum celeberrimum,
nomine et re Thulae, mundi insuiarum ultimae,
{ut nullibî} subsannat (?), innumerosque alios
{in eojnotant errores. Plinium partiumEuropaearum
imperitum, et gentiuni regionumque conîusorem
volunt, {{necnon Ciceronem de Diodoro, et Theo-
pompo tonantem introducunt, innumerabiles esse
apud illos îabulas, et plenos mendacii asscrcn-
tem}}.
Nec dissimiles his {in} chronographos proferunt
sententias Q. Curtium, Ar<r>ianum, Plutarchum
(qui post aliquot saecula dc Alexandri M(agni)
expeditione scripserunt authores esse ad scienduiii
potius nos(?) quid illi scripserint, quam quid
Alexander fecit; his subiungunt Titum Lyvium
(sic) cum caeteris antiquioribus Romanorum script-
toribus, quos omnes in summa collectos, eos multa
quidem narrasse, sed non omilia probasse, imo
probasse haudquaquam probanda {{crimina<n>tur}}.
Et haec quidem quae de antiquioribus et propria
[[vie]] ad victoriam / {abripiendum} : [[parandum'J] /
scrupulosum: [[obscurum]] / nota<n>tur subse-
quentes geographiprimo scribens, novam ordinem nu-
meris indicavă G / Mendicos {[[cum]]} / [[Thullae]]
Thulae / errores notant, numeris invicem mulata / im-
peritum [[volunt]] / {in}: [[pro]] / quos ex qu[[ib]] /
authoritate demta (?) apud {sejmetipsos successive
nuumurantur.
De recentioribus vero qualis quantaque cuique/
• 3 • {nan }ciscenda, sive investiganda rerum verita-
te, dubitandi, imo difîidend ansa ipraebeatur, praeter
authorum grandia vohunina, sola quoque experien-
tia[m] nos {satis} {demonent}. Cum enim, {{inqui-
unt}}, legimus apud Graecos^historiographos, quî
post conditam Nova<m> Roma<m> nomine insigni-
tam Constantinopolim, Byzantinam {stylo} prosecuti
sunt historiam, gesta nimirum Romanorum, {et}
bella cum {Seythis}, Persis, Seracenis, Gotthis,
Vandalis, Hunnis, Bulgaris, Servis, Rutenis, ceteris-
que Sclavicae gentis nationibus, {observare licet
eos} nîsi unquam, et eamque obscuram, scrupulo-
samque ^rbaris conced {ere} victoriam, terribiles,
semperque victores depin^{ere} Roman os, cum
reapsa {fatendum} praefatas gentes totam Europam
neenon Africae eam, quae ad Romanos spectabat,
partem subegisse {{maximaque per loca, atque
saecula in iis stabilisse iinperia, neque impune quis
tales censores, {ut} extra rationis metam {positos}
reiicere poterit. Quandoquidem}} exorto Othmani-
darum revera terribili, et orbi Christiano exitium
mi{ni}tante imperiu, Graeco-Romanos quidem
saepissime, Othmanidas vero rarissime victores
legimus, cum nos hodie {de} rei veritate ipsum
Imperii Orientalis {fatale exitium} certiores sciat.
Ungarorum annalibus (si bellum Varnense, et leviora
nonnulla excipias) Turcam semper quasi et ubique
fugatum audimus, cum et hoc, ni fallor, aeternum
ita creditum fuisset, nisi totum Ungariae regnum
sub Suleimano sceptra, et coronam Turcae tradidisse
{ipsummet} testif icaretur.
cuique [[cuiquam dubitandi]] //3 Verba [[investiga
sive sive nan]] ante {nan }ciscenda expuncta /
{sola quoque}: [[sola]] / {satis} {demonent} post
tres emendationes addituni: [[{docent}]], prius [[do-
cere possent]] primoque [[docere potest]]/nimirum
[[bella]] / Hunnis, [[Sclavis]] / Sclavicae [[gen]] [[na-
țio]] gentis / conced {ere}: conced[[unt]] / terribiles,
[[victoresque]] / doping {ere}: deping[[unt]] / totam
[[fere]] Europam / neenon ex nam non mutatum /
Africae ex Africam / subegisse [[... eri sit dubium]]/
mi ni} tante ex minante / veritate[[m]] / {fatale
exitium}: [[extremum exitium]] / annalibus ex an-
nales / excipias) ex excipiatur) / Ungariae regnum4
[[usque ad Viennae portas]]
și a lui Theopomp tunînd precum fără sfîrșit să fie
la aceștea basnile, și ei plini de minciuni.
Acestora asemenea sentenții dau, pentru hrono-
grafi. De Cvmtus10 Curțius, de Arianos, de Plutarh
(carii după cîteva sute de ani de biruințele lui Ale-
xandru Marele au scris) vinuiesc precum mai mult
să fie silit, pentru ca să știm noi cești mai de pre urmă
ce au scris ei, decît ce au lucrat Alexandru. Cătră
aceștea alătură pre Tit Livie cu toată ciata istorici-
lor, carii de faptele Romanilor au scris, și pre toți
într-o sumă strîngîndu-i, îi clevetesc precum multe
să fie scris, iară puține să fie dovedit, și încă să fie
dovedit carele nici o dovadă a avea pot. Acestea dară
în scurt, pentru celea ce între dînșii de cei mai vechi
scriitori să poartă fie dzis așe. Iară pentru cești mai
proaspeți și mai pre la vacurile de mijloc pentru ca
să poată cineva de la dînșii a cîștiga, sau a dosluși
a lucrurilor adeverință, cîte și cîte locuri și chipuri
de îndoință, și așeși să zic de necredință înnainte ne
pun. Că deosăbi de mari izvoadele izvoditorilor, mai
cu de-adins dzic că ne poate a învăța cea din toate
dzilele dovadă, de care lucru socotește. Cînd ne apucăm
(dzic ei) a citi istoriile scriitorilor Greci, carii după
mutarea scaunului înpărățiii de la Roma la cetatea
marelui Constantin istoria ce-i zic Vyzintina cu con-
deiul a o urdzi și a o țese au început, adică după a Țari-
gradului zidire, lucrurile Romanilor și războaiele carile
necurmat cu Gotthii, Vandalii, Schythii, Unnii,
O 156 • Bolgarii, Sirbii, Rusii, Moscalii și/ cu alte ale
fundurilor Crivățului niamuri au avut și de amănuntul
a le însămna au stătut, de vom căuta rîndul poveștii
pre alesul, de-abiia undeva și cîndva biruința v ar v arilor
cu condeiul dăruesc, pre care 11 ei cu armele mai tot-
deauna dobîndind-o, de peste pustiile apei Volgăi și a
Mării Balticăi și a Caspiii năbușind, și ca piatra rătundă
din vîrvul dealului, unii după alții, spre părțile Evropii
pohîrnindu-să, în Evropa ce a mai suppune și pre cine
a mai birui, neavînd: pănă la Africa cu fierul, și cu
focul au pătruns și prin tîmplările vremilor, prin multe
locuri scaunul și piciorul înfingîndu-și și pre une crăii
din pămînt dezrădăcinând, pre altele așijderea din
nemică au rădicat și li-au întărit. Deci, această a lor
socoteală nu așea pre lesne poate să o dea cineva în
laturi, sau {de} tot greșită să o socotească; Că cile
mai vechi a Serachenilor, cu înpărăția răsăritului
înpreună și cu a apusului, în ceastă dată pentru scur-
tarea cuvîntului cu pomenirea trecînd, la vremile pre
la carile cu cel dintâi a Turcilor Osman înpărat, la
Asia s-au ijdărît, să vinim. A căror {putere} precum ce
de demult, așe castă de astăzi, nu numai înpărăției
răzsăritului groaznică și stîngătoare au fost, ce încă
10 Cantemir a scris Cvistus, atras ele prescurtarea următoare.
11 Cantemir scrisese pre. care, prin atracție.
precum cumpănă stăpînilor mai a toată lumea, să fie
adus aiavea iaste. Săvîrșitul lucrurilor și tot adevărul
ase fiind, însă istoricii vremilor sale, pre Greci foarte
adese, iară pre Turci foarte rar biruitori pomenesc.
Deci în scrisori biruința Grecilor asupra Turcilor citind,
în lucru răsturnarea șt prăpădemia a atîte și atîtea
înpărății, craii și domnii jelim și ne mierăm. Așe la
• 157 o Hronicile Ungurilor de ne/ vom uita, alegînd
războiul lui Vladislav cu sultan Baiezid, carile s-au
făcut supt Varna, și altul de la Nicopolis și cîte-va
mai [i]ușoare12 bătăi, cu Huniad vestit hatmanul
Ungurilor, într-altele în toate pre Unguri biruitori,
iară pre Turci biruiți și cu rușine fugiți îi auzim. înpo-
trivă, adeverința lucrului în gura mare strigînd precum
toată Crăiia Unguriască, încă de pre vremile lui Sultan
Suleiman, ce-1 număsc canonic, schiptrul și corona
Turcilor să-și fi dat, sunetul fiearălor și a obedzilor
jelnic glasul robiei olicăesc, de care lucru poate că
pănă în veci condeielor scriitorilor s-ar fi credzut,
de n-ar fi prin atîta vreme armele Turcilor într-nsa
tunînd, în cerbicea lăcuitorilor cel tirănesc giug și-ar
fi aruncat, pre carile de-abiia și cu mare pieire în vre-
mile noastre norocul lui Leopold și a doi ficiori a lui,
a Ch^sarilor nemțești, l-au rădicat, și acea slăvită și
odată în vremile sale puternică Crăie de supt robia
vărvăriască au izbăvit.
Să tăcem a pomeni pentru Hronicile a stăpînirilor
carele de noi sînt mai depărtate și a cărora lucruri
noaă sau puțîn, sau nici cum sînt știute, și să vinim
a ne miera de ale vecinilor, și înpregiurașilor noștri!
întăiași dată înnainte ne ies Hronicile Leșești, în carile
mari, multe și vrăjmașe războaie cu vecinii săi Tătarii,
Rusii, Prusii, Șfezii, Ungurii, și mai pre urmă și cu
Turcii auzim, rari biruințe a nepriati<n>ilor, dese
a sale pomenesc; iară sfîrșitul, prin dovada ochilor arată
precum Tătarii Crîmului și a Bugiacului cu robii leșești
și rusești toate țările păgânești pănă la Eghypet, pănă
<la> Africa, și pănă la Indiia înplu. Prusii, Sfe^ii,
• 158 $ Danezii, Moscalii cîte-va domnii ca/ Crăiile de
late și de lungi, de la biruitorii Leși să fie apucat videm.
Așe de la Unguri, precum macar o palmă de loc Leșii
să nu fie apucat cele dintâi și vechi hotarăle țărîi,
carile despre acea parte sînt și din locurile sale nemutate
stau, fără prepus mărturisesc.
Pentru Moldova noastră, ce aș avea să dzic, nu
îndrăznesc: fără cît pre la mai toți istoricii leșești citim,
(alegînd pre unul Piasenschie carile mai mult adevărului
slujește) precum, cu condeiul de o mie de ori crăiii sale
mai pre lesne {o} suppun, dedt cu mult într-alt {chip}
22
lUmitrie Cantemir
12 Atras ele mai, ('autemir a începi t mai departe cu iii- în loc
de u-.
13 La ordinea formei Sfeiii pe care a scris-o Cantemir trebuie să
fie din m u influența pronunțării sin ultane cu scrierea.
Sileamus remotorum {nobis} regnorum princi-
patuumque annales annaliumque scriptores', qui
nobis aut parum, aut nihil enotescunt;sed admiremur
vicinos, {apud quos legimus quod} Poloni
{{Pruthenos, Suecos}}, Tartaros semper debellas-
sent, Moscos ubique prostia {ssent}, Ungaros non
rarius profligassent, nam {{magistra indicante
experientia}}, Polonos quotidie fere a Crimensibus,
Budziakiensibusque liordis depopulatos, a Prutenis,
Suecis, Moschis tot regnis spoliatos, illos vero ab
Ungaris neque palmum loci unquam occupasse
immobiles regnorum limites {firmum} praebent
testimonium.
De Moldavia nostra misereor qui <c> quam dicere,
{etenim } (?) seriptores {Poloni eam} calamo
(excepto Piasenskio, homine veritatis cultore)
<et> atramento {facilius et} milltes subegerunt, quam
armis {{ionge}} aliter {eius arma} experti. Nostro
saeculo {{audimusțet} profecto}} scimus, quibus-
dain {enim} in actionibus etiam interfuimus,
Germanos multis cladibus affccisse Turcam, regnum
Ungaricum ex {eius} manibus extorsisse, duce
Eugenio, auspiciis Leopoldi, et Caroli, Temesvarino,
et Beligrada, {cum} dimidia Valachiae, et m{a}gna
Bulgariae parte, occupatis, limites R(omani) Imperii
/ qui [[si iusto perpendantur oculo, non ... bus
a veteribus {eos} haud absimili ab veterum vitio
laborare comperiemus]] nobis aut parum / {{Pru-
thenos, Suecos}}: ordo numeris, pro {Suecos, Ru-
thenos}} indicatur / debellassent ex debella[[runl |
prostra {ssent} ex prostra[[runt]] / profligassent ex
profliga[[runt]] / {{indicante experientia}} sic nume-
ris invicem mutata / [[Tartaris Poloniae]], [[sem-
per Poloniam depopu]] Polonos / {fere}: [[quasi]] /
illos ex illis / praebent testimonium sic numeris
disposita I {etenim} (dubielectum) : [[quam]] / <el>
atramento addidi, in margine aliquid talere rati s /
armis ex arm[[a]] / experti ex expert[[a]] / Nostro
ex Nostr[[is]]/ saeculo [[pro certo]] / {eius}: [[Tyran-
ni]]/ Temesvarino et Beligrada ex Temesvarin[[um]]
et Beligrada[[m]] / {cum}: [[cum]] /
Mormîntul lui Dimitrie Cantemir din biserica Trei Ierarhi — Iași.
Olotmn et {Dravam} fluvios posuisse; Chillos aliquo-
ties prî^ipalibus proeliis vicisse; Hispanos teirestri
et navMi proelio profligasse, etc.
Ita Petnim Alexiadem Polonos nomine saltem,
et praesentia mitigasse; Suc vum, alias invictum
aliis, et tremendum cunctis fere isto (?) Marte ad
Lesnoi, et Poltavam, {{his vîctoriis orbi clarissima,
$ 4 9 antea ignobilissima loca}} et campo, /et armis
superasse, et usque ad ... in Turciam pavidum profu-
gasse. Quia vero eloquens scriptorum Stylus [ {liberaque
dicendi facultas}}- do hisce ii(s>demque rebus,
quilibet {nimirum} pro sua gente atque proprio
ingenio scriptis relicturus sit, videbit posteritas.
Ubi enim historicus retorem agit, ibi principem
locum facile obtinet, illud quod Archidamus (authore
Eunapio) de Perlele sephista ait. Archidamus enim
interrogatus, num esset Perlele potentior, respondit:
„Etsi Pericles in beilo a mo vietus sit, ea tamen
praeditus est dicendi facundia, ut, cum de iis ratio-
cinatur, non vietus, sed victor appareat“.
Ita pelliciente sui (sic) {gentis} amore {{et e
contra alterius odium, ac invidia, quae profecto
{Dravam }: [['sex septemve lilleraruni nomen fluvii legere
nequeo\\/[[Siciliam recuperasse]] etc. / Polonos[[mi]]/
saltem scripsi: saltiin C / invictum aliis sic numeris
/nuZata/tremendum cunctis fere, numeris primo ordine
reliefa, sunt / Marte [[prodi]] // 4 Post ad verbum
tres qualuorve literarum in margine latere suspicor
in Turciam [[profugase]] ii<s> demque sane seri-
bendum, si aliud quid in margine latens invertiri non
possit / relicturus: {comm ... atus} / [[facultate]] fa-
cundia / amore [[principumque favorem venandi
libidine factura est vere]] /
adevărul să fie armele au arătat. Ase de pre cele trecute,
într-un chip și acelor după noi viitoare icoană cu mintea
a zugrăvi putem. Iată în 14 vremile noastre cîteva
mari și {nenede}/duite 15 mutări, a videa ni s-au tîm-
plat. Adecă patima Turcilor supt Viena și prin vremea
deciia a cîțiva ani cu cîteva nărocite războaie Nemții toată
țara Ungurească (precum am și mai pomenit) împreună
cu vestite cetățile Timișvarul și Beligradul, din mînule
Turcilor au zmult: cătră carile, ca cum și camăta ar fi
adaos, parte<a>Țărîi Muntenești despre țara Ungu-
riască, pănă în Olt, și cîtăva parte din țara Sirbască,
pănă în Drava, cătră înpărățiia Chesariului au adaos.
Aceiași nemțască oaste cu voevodziia Domnului Evghe-
nie, cu trii groznice războaie cîteva dzeci de mii de
Franțoji prăpădind, în veci neșterse de biruință laude
ș-au agonisit.
Așe Petăr Alexievici Marele înpărat rusesc, pre Leși
întulburîndu-să, numai nu numele și cu singure sune-
tele armelor în cîteva rînduri i-au domolit. Pre Craiul
Saxonesc din Crăiia Leșească, groaza Șfedului, și ne
• 159 $ stătătoa/re firea Leșilor, izgonindu-1, cu agiutoriul
oștilor sale, căduta-i coronă, iarăși în cap i-au rădicat.
Pre Carlus Craiul Șfedzesc, după cătăva a furtunii
giocuri, întăi la locul ce să chiamă Lesnoe, apoi la
tîrgul Ocrainii Căzăcești Poltava, cum l-au biruit și
cum l-au cu armele asuprit și cum cu puțini fuga
agiutorindu-i, în unbra sultănească, cîtva peste trii ani
s-au răcorit: Atîta iaste lumii de știut, pre cît cu toții
Șfedul nebiruit a fi îl credea! Așijdere cum același
Craiu Carlus, izbeliștea furtunii, și pildă altora, carii
în cal și în car numai puterile îș cred, mîna ceia, ce
lucrurile muritorilor, după cum vă mută și strămută,
puindu-1: în Norveghiia de puțini Danezi, supt o cetățuie
așe de năprasnă au pierit, cît mai mult socotesc să
să fie trăgănat sunetul pușcii carile l-au lovit, decît
sufletul lui în trup după lovală. Acestea și altele multe
ca acestea în veacul nostru precum am dzis, tîmplîndu-să
chiar și fără prepus, cum și în ce chip s-au lucrat putem
zice că le știm. Iară voia cea slobodă a scriitorilor, și
bogată voroava retoricilor, cineși pentru niamul său,
precum mintea și inima îl va împinge ce va scrie 16
și ce sînt să laude, sau să huliască, vîrsta viitoare va
videa și mai ales că unde istoricul mai mult cu ritorica,
decît cu ființa lucrului, să slujește, pre lesne poate
audzi frumos cuvîntul lui Arhidam, carile pentru
Periclis sofistul zicea că întrebînd oarecine pre Arhidam:
«El iaste mai puternic, au Periclis?», au răspuns:
«Eu, dzice, macar că pe Periclis în războiu, și cu
puterea l-am biruit, însă el fiind bogat în voroavă,
14 în original în este repetat clin neatenție la sfîrșitul nuni rînd
și la începutul următorului.
15 Corect îndu-se interliniar, Cantemir n-a ajuns la o formă mai
bună decît {nenede} deduite.
16 N-ar fi oare de scris ce va <.să> scrie?
cînd stă a povesti de acea tîmplare, să pare el biruitoriu,
• 160 • iară nu biruit a fi.»/
Mai iaste și altă boală, cu carea dzic precum a lucru-
rilor scriitori să fie pătimind, adecă, dragostea slavii
neamului său, și din potrivă, zavistiia cinstii altuia,
carile adevărat, nu puțin, calea adevărului, spre rătă-
cirea minciunii a abate pot. însă pre cît părerii noastre
să arată, mult ar trebui și giudeca acelor carii pre alții
giudecă la cumpănă a să trage. La carii putem aiavea
însămna, precum neputînd la alții afla ceva, celor li-ar
plăcea și după voie li-ar vini. Pentru care lucru, cu
celea carile mai sus am pomenit chipuri de giudecăți,
cești mai tineri scriitori pre cei mai bătrîni 18, de nu în
toate, iară în celea mai multe greșiți socotindu-i, a-i
îndrepta îndrăznesc. Așe orice unii scris ni-au lăsat,
pentru lucrurile, de la stăpînitorii mai denainte purtate,
pentru niamurile celea vechi, de numerile și de lăcuirile
lor. Așijderea pentru a lumii părți, mări, ostroave, ape,
păduri, munți, cîmpii și pentru altele, carile supt linia
gheografilor și slova istoricilor cad, cevaș neatins și
neclătit să lasă nu să pot răbda. Care lucru, precum
ni să pare, au stătut pricină pentru ce noi, cești mai
de pre urmă, mai nici o știință fără prepus putem avea.
Cine adecă iaste adevărat Schyth? Cine Ghet? Cine
Dac? Cine Unn? Cine Gherman? Cine Sarmat? Cine
Slovan? Și încă, lucru carile toată mierare covîrșește,
cine Grec, cine Roman să fie? Că dintr-acest fdliu de
amestecături, a scriitorilor și a giudecătorilor auzim
precum odînăoară jidovii de la ludea, pentru plăcerea
Grecilor să făcea rudă, și de un singe (sic) cu Spartanii.
Mai marii niamului franțuzesc se lăuda precum din
• 161 • Troadeni să fie fost născuți, pre carii singur/
Petavie, om născut, crescut în Franța, rău îi probo-
zește. Vitichmd19 cu următorii săi, silește să dovedescă
precum Sacsonii cei vechi a Ghermaniii lăcuitori, din
vița Machedonilor, să să fie trăgînd, și din rămășițele
nărodului lui Alexandru Marile într-acelea părți să să
fie răzlețit. Orihovie Leahul pre Leșii săi, macar că
de neam Sloveni îi numește, însă de rudă Ellini, și
limba leșească, din cea atticească să fie izvorît singur
de sine se bucură. Orbin Raguzeul cu înpotrivnică
lui Orihovie socoteală Machedonii Greci să fie orb
tăgăduiaște, iară Sloveni să fie a-i arăta tare năvălește.
Și așe deciia tot neamul Bulgăresc, Sirbăsc, Boemăsc,
Rusesc, Leșesc amîndoaă Sarmațiile și mai toată
Schithia (sic) (mai pre lesne decît Ovidie Metamor-
fosele sale) tînăr poate fi socotind neamul Ellinesc, în
Iudei îi mută și pănă în Ruvin, ficiorul lui lacov,
17 Gîndind românește, Cantemir scrisese în latinește sui gentis ( —
neamitlui său) pentru suae gentis !
18 împărțirea în veteres, media aetas și ultima aetas, prezentă în
textul latin, lipsește din forma românească.
19 Am corectat după forma latină, socotind că Vitichild din cea
românească se datorește unei confuzii între adaosurile supraliniare
l și n.
haud parum veritatis viam in mendacii errorem
traducere possunt}}; sed hoc quoque adiicere non
praeter rom esse putabitur etiam, criticorum nimia,
immodicaque censura, ut quidquid {a} veteribus
historicis, geographis de rebus {regum} gestis,
{de} gentibus, {de} {{nationibus}}, deque
earum antiquis sedibus {{atque nominibus}}, de
maribus, {insulis}, fluviis, sylvis, montibus, campis,
al<i>is que cunctis, quae sub geographorum ca-
dunt {linea}, traditum est, media aetas, si non in
{singulis}, in plurimis {tamen} corrigere non dubi-
tarunt. Ita ultima aetas {{non solum a mediae}}
correctione, sed etiam ab investigatione (?) {me-
diae aetatis} vix sibi moderări potest; ex quibus
quis verus Scytha, quis Gothus (sic), quis Geta,
quis Dacus, {{quis Hunnus, quis Germanus, quis
Sarmata, quis Sclavus,}} et quod omne(m> videtur
superare admirati {onem}, quis Romanus, atque
Graecus vix {ut mea îert opinio, secerni potest}.
{Sic} enim Hebraei, Graecis adulantes, se Sparta-
norum consanguineos esse mentiebant<ur>. Gallo-
rum antiquiores se Troade oriundos iactabant,
quos increpat Petavius ipse Gallus. Vitikindus
{{cum suis sequacibus}} Saxones Germaniae pri-
inores incolas, Macedonum sobolem esse, et ab
super [[principumque]] [[{aut}]] atque [[{et exaltan-
tem}]] leguntur / {a}: [[apud]] / veteribus historicis
scripsi: veterebus historicis minus intente ex vetere[[s]]
historic[[os]]correxit C/[[media aetas]] de rebus/{{na-
tionibus, }},[[{{de}} regionibus, ac sedibus earum]] /
[[ {{tionibus}}]], antiquis / sedibus [[ {ac}]] / {linea}:
[[calamo]]/ {singulis}: [[omnibus]] / ultima [[usque ac
uimi]] / {{non solum a mediae}} quarta correctio «
videtur, nam primo [[mediae non solum a]] deletum,
deinde [{non solum a}] versui suprascriptum ibique
oblitum, ac tandem [[{non solum}}]] in margine
(ut post correctione insereretur) additum expunctum-
que est / investigatione legendumne, an aliud quid
in margine lateat oalde dubito) admirati {onem}:
admira[[ri]] / {ut mea fert opinio, secerni potest}:
[[discerni posset]] / Post {...potest} [[sic nimirum,
quasi motu perpetuo, antiquiores corrigentes, in-
terpretau tes, explanantes, abbreviantes]] seclusit
C/ {Sic}: [[alii]] / Post {Sic} enim [[Hebraeos
antiquitatem affectantes gentem suam ad Rubin
Patriarcham, prout]], ac dein [[Hebraei se Spartanis
consanguineos esse Graecis adulabantur]] expunxit
G / [[Sic]] Gallorum / De lectione mentiebant<ur>
valde dubito, sed nullam potiorem in promptu habeo /
[[Sic]] Vitikindus / increpat scripsi Dacoromanicam
ad translationem respiciens („îi probozește^): incre-
bat C; num tamen incre<pa>bat scribendum? /
Alexandri Magni roiiquiis derivări ait. Oricliovîus
Polonus gentem Polonam natione quidem esse
Sclavam, genere vero, ac dialecto Graecam, imo
Atticam probasse sibi congratulatur. Orbinus {Ra-
• 5 • guseus} inverso Orichovii ordine,/ Macedones ne-
gans {esse} Graecos, Sclavos vero {esse} {{constanti-
ssime}} [esse] afîirinat, et totum deinceps Bulgaricum,
Bohemicum, Rutenum, Servicum, Polonum genus
et cum et in his {utramque} Sarmatiam, vastissi-
mamque Scythiam, efficacius quam Ovidius {{su-
as}} Metamorphoses in Graecos transformat; quos
idem a Rubin Patriarclia originem ducere in eodem
historiae suae libro îirmis, ut {putat}, probavit
rationibus. Hos multis parasangis {superare} videtur
Praetorii* Gotthicus {{praeclarus iile}} orbis, ubi
aut nullas^aut paucas videre est gentes, quae
primordia sua Gotthis non debeant, et vicissîni
{Gotthicam gentem} in omnes {propemodum alias},
miro artiîicio, et citatorum in invicem pugnantium,
atque repugnantium autorum opinionibus, resolvi
facile probasse {{autumat}}, mutanda nimirum
transmutando, clarius exponendo, planius declaran-
do, et gentium, {regionum,} locorum, {montium,}
marium, insularum, promontoriorum, sinuum, laco-
rum (sic), paludum, fliiviorum, etc. antiqua, media,
ultima nomina {ad lubitum interpretando}, in
nominibus vero literas, alicubi etiam syllabas ex-
pungendo, {addendo}, corrigendo, et nihil non
movendo, {donec} suo conatui satisfecisse videatur,
nec{non} haesitat romphaeam, et spatham {et}
esse nomina linguae {{Gotthicae}}, et arma genți
ei{dem} antiquitus usitata.
[[Sic]] Orichovius / [[se]] probasse / [[Sic]] Orbinus
// 5 Macedones negans {esse} Graecos numeris
ordinată: Macedones Graecos [[esse] nega[[t]] /
Alterum esse erpunxi, cum {esse} {{constantissi-
me}} adiciens illud delere oblitus esset C / totum...
Bulgaricum, Bohemicum, Rutenum, Servicum,
Polonum: tot[[a]]m... Bulgaric[[a]]m, Bohemic[[a]]m
Ruten[[a]]m, Servic[[a]]m, Polon[[a]]m/ {utramque}:
[[totam]] / [[plus]] efficacius / [[transformat]] in Grae-
cos / {putat secunda correctio est, post [[rebatur]]
ex [[retur]] / probavit: probav[[erit]] / {superare}:
[fextollere]] / Gotthicam gentem: [[nullam propemo-
tum inveni]] / {propemodum alias}: [[veteres]] / et
[[interpretando]] gentium / etc. [[nomina]] antiqua /
[[et]] et nihil [[fere]] / {donec}: [[quousque]] / genți
ei {dem} (sic) : genti[[s]] ei[[usdem]] /
stepenele semințiii le întinde, carea în cartea istorii
sale de vechimea și ghenealoghia Slovenilor, cu multe
argumenturi a dovedi să căznește. Pre acesta cu
multe păpriște, întrece a lui Pretorie Lumea Gotthi-
cescă, în carea sau prea puține, sau mai nici un niam,
a afla vei putea, carile coreniia sa din Gotthi să nu
fie trăgînd. Și dinpotriva aceșteiași a lui păreri, tot
neamul Gotthesc precum iarăși dintr-alte neamuri
înprăștiiat și răzlețit să fie, însuși mărturisește, și cu
un iscusit meșterșug înpotrivnice socotelile sale,
mai deșchis arătîndu-le, mai pre larg deșchidzindu-le;
a semențiilor, a domniilor, a țărîlor, a locuitorilor,
a mărilor, a pădurilor, a apelor, a bălților, a limanurilor
și a marginilor ceale mai vechi, mai mijlocie, și mai
de curînd numere după voia lui tîlcuind și la unile
• 162 • slovele, iară la altele syllevele/ schimbind, sco-
bind, răzînd, adăogînd și nemică neclătit, și din hiriș
locul său nemutat să scape lăsînd; nevoinții sale deplin
voia să fie făcut să veselește, nici să îndoiaște a zice
precum Romfea și Spatha hireșe cuvinte gotthești
să fie și arme vechi de vechiul său neam scornite,
și purtate să fie fost silește să dovedească.
Deci unile ca aceste, la giudecători, pentru scrisorile
altora, noi citind și de dînsele ca de niște fulgere în-
proșeîndu-să socotindu-le, în credință mărturisim precum
ascunsul inimii tare înspăimîndu-să, cu a altora patimă,
oarecum cu dînșii înpreună certării ne suppunem;
atîta cît, tremurînd mîna și scăpînd condeiul, cevași
pentru a neamului nostru vechime, naștere și viță
fără sială, a zice, și a însămna nu putem. De care lucru
precum alalți ai noștri scriitori pănă aemu nu fără
socoteală, ce încă foarte cu cumpăt (alegînd pre unii
carii mai ferice ar fi fost de dînșii așeși de nici ș-ar
fi mai scris ceva) cîte oarece, pre cît adecă știința li-au
agiutorit în Hronicele sale însămnat ni-au lăsat. într-a-
cesta chip și noi firi-am lăsat pragmatia {{lucrarea}}
aceasta supt mai lungă tăcere însă înpinși, și poftiți
fiind de la uni<i> priatini streini, și mai cu de-adins
de la însoțirea noastră care iaste Academia științelor
de Berolin (sic) nu numai o dată sau de două ori,
ce de multe ori îndemnați și rugați fiind pentru ca de
începătura, neamul și vechimea Moldovenilor, pre cît
adevărul poftește, macar cît de pre scurt să-i înștiințăm.
Așijderea de lucrurile carile în vremile stăpînitorilor,
din descălecatul țării Moldovei cel vechiu pînă la vre-
• 163 • mile noastre/ s-or fi tîmplat, de stare și pusul
locului ei, de așezământul aerului, bi<v>șugul pămîn-
tului, ocolitul hotarălor, și de altele carile spre folosul
vieții omenești caută, și încă și obiceiele, legea, țeră-
moniile politicești și besericești, și de alte carile spre
orînduiala și cinsteșiia omenească stăruesc, pre cît
în putința slabei noastre știință va fi, să-i adeverim.
Cu a pomeniților dară priiatini îndemnare, și cu a
Academiii în învățături luminate, dzic, a Berolinului
poftire, căutatu-ni-am a plini pravila, și învățătura lui
Platou, carea poronce'ște: Non solum nobis, sed et
Patriae et amicis vivendum 20. Adecă «nu numai pentru
folosul nostru, ce și pentru a Patriii ceva să slujim,
și pofta priiatinilor gios a lăsa să nu ne arătăm».
Socotit-am ca între giudecători, și între scriitori, cea
din mijloc cale și mai fără grijă să apucăm; adecă
pentru noi mai mult altora decît noaă credzind, și
mai mult adeverinții lor, decît poftii noastre urmînd,
ca cum singuri pre noi, de la noi ni-am despărți și
departe, ca niște streini privitori, orice scriitori streini,
pentră niamul Moldovenilor, în cărțile sale însămnat
ni-au lăsat, veri de lăudat ar fi acelea, veri de hulit,
cu bună inimă să le audzim, și cu curată consțienție
({ascunsul inimii}} altora să le povestim așe, ca din
dzece categorii a lui Aristotel una numai carea iaste
pătimirea, afară scoțind, alalte toate precum în sine
sînt, în toate și pretutinderea nebetejite ferindu-le, în
niamul nostru Moldovenesc să le arătăm.21
Cu doi ani mai denainte, toată hotărîrea țărîi Moldovii,
• 164 • cu tablă gheografică, cu cîtă osîrdie și/ trudă s-au
putut, deplin, precum ni să pare, s-au șiruit. Așijderea
în anul de curînd trecut, Hronicul vechimei neamului
Moldovenesc (în carile și tot numele Vlahilor să cuprinde)
de la vremile lui Avgust Chesari, și mai pre urmă de
la Traian pănă la înturnarea lui Dragoș Vod(ă) din
Ardial la locul și la moșiia sa, pre cît mîna și vremea
ni-au dat, desăvîrșit l-am istorisit. Iară într-acest an,
puind nedejde în dumn(ă)zăiasca agiutorință, cules-am
Hronicul Moldovii de la pomenitul Dragoș Vod(ă)
până la domniia lui Ștefăniță Vod(ă), ficiorul lui Vasilie
Vod(ă). Care hronic întăi iaste scris de Ureche Vornicul
până la Aron Vod(ă), cel ce-i zic Cumplit. Iară de la
Aron Vod(ă) pînă la Ștefăniță Vod(ă) iaste alcătuit
de Miron Costin Log(o)fătul: însă într-amîndoi acești
scriitori, multe și de triabă a să ști lucruri, carele la
istoricii streini însămnate să află ei (cu ce pricină nu
putem ști) cu condeiul trecîndu-le, noi la trupul și la
locul său a le aduce ni-am nevoit. Cătră acestea oricîte
la această istoriografie trebuitoare a fi am socotit,
iară de alții sau de tot nepomenite, sau într-alt chip
de cum adevărul poftește abătute, sau și nu deplin,
sau așeși de tot necunoscute au rămas, cu curată inimă
giuruim (aducînd față și mărturiile de unde ne-am
împrumutat), precum li-am aflat, așe fără adaos și
fără scădere în privala, și giudecata, nu numai alor
noștri, ce și a streinilor să le scoatem, fără giudețul
în mîna și socotiala cititoriului lăsind, orice sentenție
ar da, cu un suflet și cu o voia a o primii și a o sufferi
20 Cf. nota 4.
21 Textul latin se oprește aici, numai aluzia la judecata citito-
rului fiind rupta din corpul lui și inserata mai jos în adaosul ul-
terior.
{Falsa igitur dum} apud criticos de aliorum
scriptis legimus, et manifesta? experientiae castiga-
tione commonefimus, pavescit {profecto} conscien-
tia, vacillatque calamus de nostrae gentis antiqui-
tate, {{ortu, atque nobilitate}} qui<c>quam (etsi
tutissimum, et pura conscientia examinatum videa-
tur) exarandum aggredi. Quoniam vero a nonuullis,
exteris quidem loco, sed intimis affectu {amicis,}
et praecipue a nostra Beroliniensi scientiarum socie-
tate {{haud}} semel sollicitati, ut de nostrorum
Moldavorum origine, gente, rebus antiquius novius-
que gestis ab illis, loci situatione, aeris temperie,
aliisque ad humanum victum concurrentibus, neenon
de moribus, religione, ritibus, politicis, et reliquis/
• 6 • cultum humanum pertinentibus certiorem illam
facia{mu}s. Din {itaque} examinatis prins gravio-
rum authorum traditionibus, et alienis {periculis}
{cautior}, ut opinor, {faeta} propria conscientia,
decrevi {tandem} Platonicum illud praeceptum
ad praxim deducere, ex debito esse, quod ab {{illo
sapiente}} iubemur, non solum nobis, sed et patriae,
et amicis vivendum. Itaque quatenus patriae fidelită-
ți}, et amicorum petitioni satisfecisse videamur,
mediam, et tutiorem viam {tenendam} constitui-
mus; nos videlicet de nostris rebus plus aliis, quam
nobis credendum, et illorum veritati, {potius} quam
nostrae affectioni {studendum}, ac veluti extra
nos ipsos longe sepositi extraneos quicquid sive in
laudem, sive in vituperium nostrae gentis dixerint,
quam libenter audiamus, quam sincere proîeramus.
Si quae vero {ad} historiographiae continuationem
{Falsaigitur dum}: [[Haec du]] / legimus in legamus
mutatii ilerumque refecit C / commonefimus, per com-
monefi {a}mus correctum, tandem reslitutumest / gentis
[[atque dominii]] / {{ortu, atque nobilitate}}: [[atque
descendentia]] / (etsi ex (eti — profecto etiam scriptu-
rus-mutavit C / tutissimum [[videatur)-tur]] / [[soci]]
scientiarum origine, [[fami]] [[genere]] / [[ab illis]]
gestis /[[deque moribus]] loci / moribus, [[ritibus]] //
6 facia{mu}s: facia[[mj] / {itaque}: [[tandem]]/
{periculis}: [[castigationibus]] / {cautior}: [[casti-
gata]] / {tandem}: [[illud]] / videamur ex videa-
mu[[s]] re fee luni / et [[qua]] tutiorem / {tenendam}:
[[aggredi]] / veritati ... nostrae affectioni: verita-
t[[em]]... nostra[[m]] affection[[em]] / {studendum}:
[[inserendum]] sepositi ex seposit[[os]] mutatum /
quicquid [[illi dixerint]] / historiographiae ex his-
toriographia[[m]] /
pprtinentia ab illis vel omissa, vel {levius quam
essent} audita, vel etiam minus, aut {plane} incogni-
ta {{illis}} fuerint, sineero promittimus pectore
{{in tis}} onriM decern Aristotelis categorias
(excepta passione) diligentissime observaturos. Tus-
tum iudicium vero penes Lectorem mansurum opta-
mus, quamlibet sententiam aequo animo ferendam
obli ga mur {et scimus}.
{levius quam essent}: [[illis incognita]] / auditaex
[[in]]audita muiaiuml minus [[ac secius aut]] {plane}:
[[prorsus]] / [[semper]] penes / optamus [[feremus]] /
animo [[feremus]] / Imae sexiae paginae finis nolulae
ad seplimam paginam perdnentis adscriptus est//
gata sin tem. însă acestea toate fiind de noi în limba
e 165 o lătiniască scrise/ și alcătuite, socotit-am că cu
strîmbătate, încă și cu păcat va fi, de lucrurile noastre,
deciia înnainte, mai mult streinii, decît ai noștri să știe.
De care lucru acmu de iznoavă ostenită luînd, din
limba lătiniască iarăși pre cea a noastră româniască
le prefacem. Slujească-să dară cu ostenințăle noastre
niamul moldovenesc și ca-ntr-o oglindă curată chipul
și statul, bătrănețele, și cinstea neamului său privindu-și,
îl sfătuesc ca nu în trudele, și singele (sic) moșilor stră-
moșilor săi, să să mîndriască, ce în ce au scăzut din
calea vredniciii chiar înțelegînd, urma și bărbăția lor
râvnind, lipsele să-și pliniască și să-și aducă amente
că precum odată, așe acmu, tot aciia bărbați sint carii
cu multul mai cu fericire au ținut cinsteși a muri, decît
cu chip de cinstea și de bărbăția lor nevrednic a trăi./
Mihai EMINESCU: «Mișeii*
Mss. 2260, f. 6S r0.]
1	Titlul aparține
editorului.
2	își, șters în mss,
lecțiune aproxima-
tivă.
Da singur... totdeuna singur... o parte
Din Asia-n Roma, de la Roma-n Asia
Ca o lumină trece glasul meu
Popoarele se apleacă — marea tace
Lumina soarelui doar nu m-ascultă
Da nu m-ascultă spre-a mă-ncorona !
O suflet obosit — sermane suflet
Pustiul Africei în vânt ș-alungă 2
A te urni popol secat de suflete
Lungi caravane... Asia-mb[a]tată
De visuri vechi, d-icoane de impresii...
în fiece copil îmi naște un dușman
Și marea strigă, Norodul m-amenință
Mișcînd din codri rîuri de popoare
Și-n acest vuet, în astă turbare
A vechiului pământ... cînd regii mor
Cînd ceru apune a lui gânduri
Cînd se-nverzește cerul de-nserare
MONOLOG
DINTR-O
PROIECTATĂ
DRAMĂ
DACICĂ
DUPĂ VARIANTE LA SCRISOAREA III, PA-
gini lăsate în alb, improvizații lirice în limba ger-
mană, exerciții verbale și de rimă, pamflete anticon-
vorbiriste și contra inamicilor săi (V. A. Ureche),
poezie licențioasă în stil folcloric, poezii postume
precum Cine ești, probabil din epoca 1877, în manu-
scrisul 2260, ff. 68—70 se află, izolat, acest fragment
dramatic dintr-un monolog conceput de Eminescu
în economia proiectului său de dramă dacică.
Scris cu cerneala neagră caracteristică anilor din
perioada ieșană, acest text oscilant între o cursivi-
tate a inspirației și o lecțiune de multe ori impo-
sibilă și aproximativă, integrat automat în acest
manuscris de către legătorul de la Biblioteca Aca-
demiei Române, este indiscutabil rătăcit de restul
proiectelor și bruioanelor brodate pe marginea pla-
nului său dacic. Perpessicius nu l-a raportat și coaso-
ciat nici unui text poetic din antume și din postume,
din codri rîuri de popoare...»
IL O'J r\]
3 Lecpune aproxi-
mativă.
Cînd ziua mani car cedează nopții
Cînd timpul nevăzut e în cutremur
Cînd am pierdut ide a-eternității
Eu singur stau s-o represint aici.
Și cine-ar și pute? Cine să simtă
Destul Istoria și îndestul asemeni
Ca să resimtă-n inima sa proprie
Acele lungi vibrări sfâșietoare
Acele doruri făr’ de margini
Ce sub o minte bat, care oglindă
în sine3 într-un fel ciudat
Istoria în toată măreția
Și în tot fatalismul său.
Lumea îmi vede purpura și oastea
Ea vede scena veselă, ușoară
Ea aude glasuri ale lui lazig
Dar cînd sunt singur cu-al meu suflet numai...
E fericit granitul, nu-nsă eu.
socotindu-l, și el, propriu unui alt domeniu. în
manuscris nu se află nici o indicație auxiliară care
să ajute la stabilirea cu precizie a locului pentru care
fusese conceput acest fragment dramatic. Indiscu-
tabil, însă, avem de-a face cu un text postum, în
fază bruionară, din complexul de fragmente polari-
zate în jurul ideii unei piese de teatru de inspirație
dacică. Este vorba de un recitativ dramatic, de o des-
fășurare de meditație filozofică pe tema deșertăciunii,
a uneia dintre căpeteniile atinse de gîndul și de sen-
timentul vanității și neputinței de a îndrepta ordi-
nea de sine. Am arătat cu altă ocazie1 că teatrul
dacic al lui Eminescu, în concepția sa, trebuia să
fie o panoramă a deșertăciunii, într-o viziune dra-
matică asupra istoriei. Poetul nu versifica teme de
1 Variațiuni pe « tema deșertăciunii » în teatrul
eminescian. în Caietele Mihai Eminescu, II, 1974,
pp. 74—95.
istoric națională în cuplete dramatice. Și acest mono-
log se înscrie în rîndul meditațiilor grave asupra
istoriei, un Memento Mori trecut în teatru.
Raportat la textele deja cunoscute și identificate
în patrimoniul dramatic al temei dacice, fragmentul
dramatic pe care îl publicăm aici poate fi cu aproxi-
mație atribuit unuia dintre personajele istorice «spe-
cializate » într-o asemenea filosofic. Dar care dintre
ele? Celsus, Boris? Nu se va putea niciodată da
un răspuns sigur, și nu acest fapt e cel mai impor-
tant, în ultimă instanță. După referințele geografice,
personajul este unul dintre căpeteniile Romei. Im-
periul este amenințat din toate punctele cardinale, —
și Cezarul, domnind și stăpînind totul, trăiește cu
conștiința efemerității. Puterea supremă în istorie,
l-a sustras de la contemplația asupra istoriei. S-a
pierdut ideea eternității căzîndu-se în eternitatea
fragilă a domniei și a stăpînirii. Gîndul, conștiința,
spiritul au rămas singure în fața spectacolului
elementelor și fenomenelor. Cine simte istoria, cine
Nu știu, că sufletu-mi este-o legendă
Legenda gloriei astei-veche Rome
Ce s-o 4 sferși va orișicare glorie
Ca orișicare din legende’, trist.
O împărați ai ludeei, regi d’Egipet,
Voi regi ai Asiei care vă numiați
Asemenea cu unul Dumnezeu
Și tu ce-ai fost mărire întropată
Cum zidirile babilone-asire
Pustii murinde, monumente-uriase
Se gramădiau-n-a ta gândire gravă
Cu infinitul tot al vremii lor...
[î. 70 v°.]
4 s-ar, îndreptat
de poet în mss.
6 în mss. acest
vers a fost anulat
de poet, scriind cu
creionul deasupra :
« Și numai un om ».
Nefiind terminat
versul, am păstrat
forma abandonată,
ce exprimă mai bine
ideea textului.
Tu Alexandre ! Spuneți voi cu toții
S-a zis: ce-am zis e zis, ce este, este,
îmi pare că sunt Atlas, că pămîntul
îl port pe umeri... ah, de aș fi...
De-aș fi un demon sau de-aș fi un zeu...
Dar nu sunt de cît un singur om\
în glob [sic!] a lui Euclid — tu măr în spațiu
Nero de-ași fi, eu li-aș da cu piciorul.
îi aș zice: Sunt Roman și te desprețui
Te-aș pune-n for... te-aș pierde... Dar nu sunt
în glasul teu eu ca o frunză tremur
Durerea ta o simt întreagă-n mine.
gîndește istoria, cine și-o reprezintă «în toată mă-
reția/ Și în tot fatalismul său »? Cezarul este un
Marc Aureliu, rezemat pe gînd ca pe cel mai pu-
ternic sceptru al măririi și puterii. Gloria istoriei —
Roma — este joc al timpului. Măririle sînt gropnițe
ale vremii. Se invocă gloriile, împărații, ca și pustiu-
rile și deșerturile. Orice este o aparență a jocului
neputinței și orgoliului. Condiția umană este una de
gînditor. Puterea lui se află în tăria de a trece actul
vieții în stare a conștiinței și a lucidității. Perso-
najul istoric al dramei eminesciene este filozoful
istoriei. Nesigur atît pe puterea sa, cît și pe a adver-
sarului său, se întreabă și îl întreabă asupra unui
sens mare în durată. Tremurînd ca o frunză la vor-
bele ce i le adresează partenerul lui, — și simțindu-i
durerea, poate de învins, el însuși se înalță din tronul
măririi efemere în spațiul meditației, deci al unu*
absolut al spiritului uman.
Marin BUCUR
pasiuni
Erorile
EMINESCU
OM POLITIC
S-a demonstrat atît de convingător,
încît a devenit un adevăr axiomatic
geniul lui Eminescu — poet și cugetă-
tor, scriitor și patriot, îndrăzneț om de
acțiune, atașat sincer celor mulți și
oropsiți. Activitatea sa ca poet și gân-
ditor, scriitor neîntrecut prin limbă și
stil, a generat o adevărată disciplină:
eminescologia. N-a fost ignorată nici
activitatea — pasionată de multe ori —
de publicist politic. Dar această acti-
vitate, și mai ales aceasta, a fost în-
fățișată și interpretată de multe ori,
de cele mai multe ori, unilateral și
de aceea deformat.
Nu se cuvin nici ignorate și nici as-
cunse unele exagerări datorate tempe-
ramentului său, de multe ori impetuos;
li care s-a antrenat în viața politică,
e judecată, cînd și cîte există în
Jitie al lui Eminescu, de aici derivă.
Activitatea unui om, și mai ales a unui om de
măsura, de valoarea și genialitatea lui Eminescu,
se cuvine judecată în întregimea sa, chiar și
atunci cînd aceasta cuprinde doar unele aspecte*
Și se mai cuvine raportată la condițiile concrete
ale vremii.
Respcctînd asemenea principii, singurele știin-
țifice, publicistica eminesciană se înfățișează,
în general, la înălțimea omului și gânditorului.
Este greu să optezi pentru una sau alta dintre
caracteristicile publicisticii eminesciene, fie că
este la începuturile sale, în 1870, în „Fedcra-
țiunea", la 20 de ani numai, fie că a alimentat
coloanele modestei foi „Curierul de lași", fie,
și mai ales, că a făcut din „Timpul" unul din
cele mai citite și mai temute ziare din România,
între 1877—1883.
Nu e deloc ușor a stabili o ordine priori-
tară a calităților lui Eminescu în activitatea
publicistică. Nu e ușor să alegi, din multitudinea
acestora, calitățile care stârnesc mai mare
admirație: cunoașterea remarcabilă în toate
domeniile de creație umană, din antichitatea
clasică și pînă în contemporaneitate; cunoaște-
rea profundă a istoriei zbuciumate, dar eroice,
a poporului român, și ca urmare, patriotismul
său cald și sincer; îndrăzneala în idei și în
opinii, chiar atunci cînd acestea erau supără-
toare pentru puternicii zilei; limba sa frumoasă
și aleasă; ascuțimea condeiului; reprobarea
politicianismului, a corupției, a venalității, a
demagogiei, calda pledoarie pentru o viață ome-
neasca pentru cei mulți și oropsiți; convingă-
toarea demonstrație cu privire la necesitatea
industrializării țării; veștejirea superficialității
pretențioase și a împrumuturilor la modă.
Fiecare din asemenea cugetări și atitudini
s-ar cuveni analizată și judecată, pentru a for-
mula o imagine integrală și veridică a publicis-
tului Eminescu, cu toate sclipirile sale de geniu,
cu pasiunile sale, cu ideile și atitudinile sale,
cu limitele și căutările sale în găsirea unei
idei, care să limpezească toate capetele și să ne
împreuna pe toți la lucru, cum o dorea și cum
cerea singur într-unul din primele sale articole.
Respectuos față de tradițiile de valoare, Emi-
nescu a fost umil din cei mai convingători
publiciști pentru cinstirea lor, socotindu-le rădă-
cina spornică a viitorului. Pasul spre pledoaria
caldă, convingătoare, pentru națiune, pentru
unitate națională, pentru stat național, se petrece
firesc, de la sine.
Națiunea în acele vremuri se sprijinea în
cea mai mare măsură pe țărănime. De aceea,
pentru a asigura dezvoltarea națiunii, se cuvenea
apărată țărănimea de espoliatori, schimbate
nedreptele tocmeli agricole, înbunătățite con-
dițiile ei de trai. Căci altfel, chiar existența
națională a României e amenințată.
Minte cuprinzătoare, gândire clarvăzătoare,
Eminescu era pe cît de conștient, pe atît de con-
vins, împreună cu gînditorii cei mai luminați
ai vremii, de neapărata trebuință a industriali-
zării României; deoarece, prin atîrnarea noastră
economică, am ajuns ca toate guvernele să
atîrne mai mult, ori mai puțin, de înrîuriri
străine. Salvarea — să devenim și noi o nație
industrială măcar pentru trebuințele noastre.
Condiția sine qua non — munca. Munca cu
știință și conștiință. Munca — legea lumii mo-
derne, care nu cere loc pentru leneși. Nici ziare
nici legi, nici Academii, nu sunt în stare a înlocui
munca. Toți, mici sau mari, daloresc un echiva-
lent de muncă societății în care trăiesc. Fru-
moase concepții, curat patriotism, înaltă etică.
Mare personalitate și în publicistica politică
a fost Mihai Eminescu.
Ștefan PASCU
Superior curgerii vremilor și legilor spațiului»
ea e istoriapaXu^ Ved?a ° găsi.m Petrecînd ^turor statelor,
Liberalii, cînd-i întrebi delfc r ^ m î° P £ r liberale pe de alta-
Hristos pînă azi Predă în qrnJ- a8pund‘ * Morj a n’a facut ”1C1 un Pas înainte de la
Ea e de prisos »’ F înt ” Ș? ’ C1teva axiome de morala și lasă biserica la o parte,
încoace - e adevărft tă	teoretlcâ n'a făcut progrese de la Bra[h]mani
sigure decît hiXS * n etafizica Llosohlor n-a fost în stare a o-ntemeia pe baze mai
g cit biserica. Dar oare forma în care biserica o predă să fie indiferentă ? Tocmai
* Continuăm publicarea materialelor strînse de
Perpessicius pentru volumele de proză politică emi-
nesciană (XI—XV) cu cîteva texte disparate, gru-
pate de editor sub titlul generic « Ziaristică ».
Fișele descriptive, întocmite de autor, sînt la
fel de detaliate și de utile oricărui cercetător. Prima
dintre ele poartă nr. 311 și este intitulată: Adminis-
trație, iar pentru pagina 422 a mss. 2264 desci-
frăm, în comentariul pcrpessician, următoarele rîn-
duri: «422 — Revista juridică pe f[oaia] de titlu
a cărții lui I. Al. Sturdza dfespre] responsabilita-
tea] ministerială, foaia izolată, bună.» în con
tinuare se încearcă precizarea epocii: «cerneală
violetă, scris tranziție, Iași - București ?» și se
reproduce titlul exact al cărții: « Elemente de studiu
pentru facerea legii de responsabilitate ministe-
rială culese de loan Alexandru Sturdza, București,
tipfografia] Curții Walter Gobl, Pas[ajul] Român».
Fișa textului următor poartă nr. 300 și este in-
titulată Probi [eme] de actualitate. Pentru pagina
261 a aceluiași manuscris, Perpessicius nota:
«pagfină] izolată. Religia, morala—pag[ină] f[oarte]
bună; definiția religiei tradiționale ».
Textul care urmează corespunde fișei nr. 316
verso, care poartă titlul: Liberalii. Pentru paginile
243—248, care sînt reproduse, comentariul perpe-
ssician sună astfel: «numerotate 1 5 (PD — b
file,deEminescu. F[ără] titlu. Vizează un anume caz.
33
Reflecții ziaristice
» universal? sau
universului? (mînjit
de cerneală, sfîrșitul
cuvîntului [n.<ed.].
în transcrierea
noastră, anv op^t
pentru prima va-
riantă [n. r.].
b șters. Dintre
acestea cităm: quer-
cus (cerrus, rom.
cer) bulg. cer, furca
(alb. furca) [n. ed.].
forma aceasta tradițională, combinată cu legenda, dogma și cu artele frumoase 1
să nu fie cea mai potrivită pentru a administra unui popor adevăruri morale abstracte,
atît de abstracte, incit nu s-a aflat om cugetător, care să le afle rațiunea suficientă
altundeva decît tot acolo, unde-1 [sic /] pune și biserica, în Cineva pururea neînțeles
ființei omenești, superior curgerii vremilor și legilor spațiului ? Se zice că o mamă care
privește icoane frumoase, va naște un copil [...]
«...după o viață strălucită de ostași...»
Rasa traco-ilirică 2 s-a distins în decursul tuturor secolelor printr-o energie extra-
ordinară, printr-un neastîmpărat dor de război[;] dar totdeauna în serviciu străin,
mai mult spre folosul unor vecini slăbănogi decît pentru întărirea propriei puteri. Sub
flamurile lui Alexandru cel Mare locuitorii Tracoilirici ai munților au cucerit Asia
și Africa pentru — Greci.
în timpul Romanilor mulți Iliri, după o viață strălucită de ostași, s-au suit pe
tronul împăraților Romani, lucrînd pentru... Romani.
Și-n timpul cel mai nou Pașii și soldații din poporul Albanezilor, urmașii acelor
oștiri ibrice și epirote, în fruntea cărora Alexandru a cucerit Persia, cu care regele
Pyrros contestă și Romanilor și Cartaginezilor posesiunea Italiei (urmașii acelorași
soldați cari-și făceau drum la tronul imperiului univer[sal]a [...]
Traci și -Iliri erau popoare înrudite. Descendenții Iliriîor sunt Albanezii actuali;
în Tracia s-au născut Românii. Miklosich ne-a comunicat vreo 50 de cuvinte, cari
parte sunt comune Albanezilor și Românilor, parte au în amîndouă limbile o formă
și un sens deosebit3. Un număr însemnat de cuvinte latine au trecut de la Români
nu numai în limba bulgară, ci în toate limbile peninsulei b .
1 Vezi și Religia, „Timpul", martie 1880 [n. r.].
2 Preocupările lui Eminescu pentru studiul etnologic al popoarelor din Peninsula Balcanică sînt
permanente, iar unitatea de origine a românilor din stînga și din dreapta Dunării îi slujește de
multe, ori, în publicistică, drept argument pentru mențierea unor relații culturale (Românii
Peninsulei Balcanice, „Timpul", 26 septembrie 1878^.
în fragmentele de față, adresa evidentă a polemicii este politica de dezbinare națională dusă de
marile puteri în Balcani, în special cea a Austro-Ungariei (vezi Politica Habsburgilor, „Timpul",
1878) [n. r.].
3 Vezi Franz Miklosich, Albanischc Forschungen, Wien, 1870—1871, voi. II. Die Romanischen
Elemente im Albanischen— lucrare pe care Eminescu o putuse cunoaște la Viena [n. r.].
Care? — cf. 2254,183—192, tradfucere] Timon;
aefeeași] hîrtie » și reluînd primele rînduri: «D. Bră-
tianu, confirmind însuși știrea despre o radicală
schimbare a cabinetului său...», adaugă: «conser-
vatori dizidenți » Timon din Atena — «fenomeno-
logia unui suflet bîntuit de patimă, nr. de Em. —
6 f[ile] cu 2 versuri — cf. Murărașu ». Iar în final
o apropiere binevenită: « N. B. fenomenologia la
Em[inescu] firesc. în 1935, la generația teribilă —
cu-mpăunare extremă ». Ultima fișă corespunzînd
ultimului dintre textele reproduse este numerotată
303, iar pentru paginile 306—308, Perpessicius nota:
«apropiere între Romfâni] —Albanezi — Miklosich »
și reproduce paragraful final al textului.
Așa cum releva și editorul său cel mai avizat,
fragmentele de față, evident începuturi de articole
și de studii politice, dezvăluie aceeași vervă polemică
și strălucire a pamfletului eminescian. Atacînd de
pe poziții conservatoare — nu trebuie uitat faptul
că în perioada cînd au fost concepute aceste pagini
Eminescu era redactor la „Timpul0 — idei, oameni
fapte ale contemporaneității sale, poetul ni se dez-
văluie și în aceste notații succinte în toată com-
plexitatea personalității lui. Paginile care urmează
depășesc efemerul specific gazetăriei și se înscriu
în fondul excepțional al prozei sale politice.
D. D. PANAITESCE
34
Mihai Eminescu
Și oare regimentele cele mai bune ale Austriei nu sunt române ? Și oare luptătorii
independenței Greciei de la 1821, n-au fost albanezi? Și oare eroii lui Osman la Plevna
nu erau Albanezi ?
Astfel vulturii cu două capete și politicienii cu două fețe ne pun să împușcăm noi
în noi înșine, pe Moldovan în Albanez, pe Ardelean în Dalmatin, pe frate în frate4.
(2264, 422)
Revistă juridică
Domnul loan Alexandru Sturza, căruia-i mai datorim un studiu interesant asupra
dării mobiliare 5, publică într-o mică broșură 6 textele articolelor asupra responsabili-
tății ministeriale din legile respective ale Olandei, Austriei, Belgiei ș[i] a[ltele].
Cu tot motto-ul: « Exempla docent » și « exemplele trebuiesc luate din timpuri nor-
male, iar nu din acelea, în care tirania de sus, a fost înlocuită prin tirania stradelor » [,]
am fi dorit, ca autorul să proceadă în mod genetic, adică să arate « occasio legis »,
faptele, cari au dat naștere la votarea unor asemenea legi, al doilea însă să arate, în
ce măsură se pot aplica legi de responsabilitate într-o țară, în care se vor găsi directori
de ministere și înnalți funcționari c-o cultură mai mult decît minimă și care stau pe
picior de război cu gramatica românească, necum cu c infinitul de legi nouă care s-au
introdus la noi cu derădicata 7. Căci în legi nu există nici cel mai mic sîmbure de adevăr
absolut4 . Legile sunt consfințirea unor stări de memorie date și se creează în momentul,
în care acea starec [nu-i con]testată de cineva. A-l face pe un ministru [răspunză]torf
pentru gestiunea unor funcționari [...]
c legile (șters)
[n.ed.]
d)	Toate (șters)
[n. ed.]
e)	lacună supli-
nită [n.ed.]
0 într-o țară în
care (șters) [n. ed.]
(2264, 243-248)
«...fenomenologia unui suflet bîntuit de patimă...»
D.[omnul] Brătianu, confirmînd însuși știrea despre o radicală schimbarea cabinetu-
lui său, noi fără a prejudeca lucrul și fără a ști personajele politice cari vor servi a
umplea golurile, create de Saturn care-și mănîncă copiii, cată să ne așteptăm că d.[orn-
nul] prezident al Consiliului să cerce poate sprijin și în șirurile acelor conservatori,
pe cari i-am putea numi disidență 8. Ei sunt în adevăr puțini la număr și fiind oameni
4 «Principiul politicii Habsburgilor, „Divide et impera“ », pentru a ține popoarele «vecinie
lipite și vecinie în discordie », sugerase altădată lui Eminescu un tablou apocaliptic, în care « popor
pe popor caută să-l înghită și om pe om să nimicească» (România și Auslro-U ngaria, „Curierul de
Iași"", 18767 [n. r.].
5 Observațiuni critice asupra impositului personal și mobiliar propus de guvern in sesiunea
extraordinară din iunie, 1876, București 1876. [n. r.].
6 Elemente de studiu pentru facerea legii de responsabilitate ministerială, București, nedatată. Frag-
mentul lui Eminescu poate fi aproximativ datat 1878—1879. [n. r.].
7 «Civilizația adevărată a unui popor consistă, nu în adoptarea cu derădicata de legi, forme,
instituții, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri,
a propriilor facultăți ale sale» (Semibarbaria, „Timpul1", 28 octombrie 1881J.
Ideile despre caracterul istoric și cel « natural » sau « organic » al legilor se încadrează în « teoria
statului natural» (vezi Liberalii și conservatorii față cu interesele țării, „Timpul"" 1878, Teoria sta-
tului și reacțiunea, 1879, Teoria statului natural și a celui artificial, 1880, ș. a.) [n. r.].
8 Existau antecedente în această privință: în perioada imediat posterioară războiului de inde-
pendență, cînd ministerul Brătianu, aflat într-un moment de criză politică, «e cuprins de friguri
perpetue » și « face deja apel la membrii tuturor nuanțelor politice », dispus fiind la orice « compro-
mis » (Hinc illae lacrimae, „Timpul"", 25 noiembrie 1878), sau spre sfîrșitul anului 1880, cînd o serie
de așa-numiți «liberali independenți», membri ai unui partid «puțin numeros, compus din cîțiva
avocați și profesori tineri», care « s-au deslipit unii de partidul conservator alții de fracțiune », intră
în cabinetul Brătianu (Răsturnarea noțiunilor, „Timpul"", 21 noiembrie 1880^. Momentul politic
la care se referă aici Eminescu e însă de fixat după 14 martie 1881, întrucît polemistul pomenește
spre finalul fragmentului de față de «spiritul de progres al regatului» (de altfel, liberalii făcuseră
apel și cu ocazia proclamării regatului la sprijinul conservatorilor, pentru a forma un cabinet
mixt—propunere respinsă de aceștia din urmă; vezi Titu Maiorescu, Istoria contemporană a
României, Editura Librăriei Socec, București 1925, pp. 181—182) [n. r.].
35
Reflecții ziaristice cu totul independenti în privirea averii, culturii și poziției lor sociale, mobilul schim-
bărilor lor politice nu poate fi căutat în goană după funcții, după directorate de bancă
ori de drum de fier, ci sau în vederi politice, greșite după noi, sau în ambiție.
Dar, ori una ori alta fie, oricine înțelege că pentru a deveni cineva enamu che enasu9
cu Cariagdi, Carada, Giani 10 etc. [,] sufletul unui om bine născut cată să treacă prin
peripeții aproape tragice, asemenea lui Timon din Atena, eroul unei drame de Shakes-
peare 1X. în adevăr pentru ca un om atît de prietenos, primitor, generos cum e Timon
în actul I să se prefacă într-un sălbatec misantrop, un pustnic cum e Timon în actul
al IV-lea, sufletul cată să fi trecut prin o sumă de peripeții ce l-au aruncat dintr-un
extrem într-altul, l-au prefăcut din alb în negru, din floare de crin în mătrăgună. Seria
acelor peripeții luată la un loc și designată c-o singură vorbă, am numi-o fenomeno-
logia unui suflet bântuit de patimă.
Se știe că pe sfîrșitul secolului al paisprezecelea Alexandru cel Bun purta în
g herbul [n. ed.] marcag Moldovei crinii casei de Valois 12. Marca era împărțită în două: de o parte
bourul între trei luceferi, de alta crinii. Cauza nu se știe exact. Fost-a vasalitate,
* fost-a înrudirea lui de aproape cu Casa regală a Poloniei, de vreme ce Doamna era
sora regelui? Dar nu asta ne importă, ci cu totul altceva. Sunt de exȚemplu] oameni
la noi la țară, cari pretind că — neam după neam, vorbind și începînd cu cel dintîi
* a rasei —,au văzut bourul din steagul lui Bogdan Dragoș, precum au văzut înflorind
crinii casei de Valois în herbul lui Alexandru Vodă. Ca un asemenea crin alb să se
prefacă în ardei roșu, de proveniență fanarioto-bulgară, iată un problem psihologic,
ce merită atenție și a cărui fenomenologie, a cărui serie de evoluțiuni, o vom împărți
în următoarele stadii13:
Stadiul întîi. Starea nervoasă de superexcitare a instinctelor conservatoare, c-o
nuanță de feudalism. Confundare lesne de înțeles, deși eronată, a binehrăniților
Pătărlăgeni cu marii criminali ai tragediilor lui Shakespeare, cu Machbeth, sau cel
puțin cu Ilodel, Nobiling și Rusacov. Partidul roșu și Vellianca sunt încă sinonime.
DȚomnul] Brătianu, un fin cunoscător de oameni, deduce din această superexcitare
că conservatorul nostru are multă stofă de om de stat, dar nu i-o spune singur, căci nu
se poate abține de la ironia de a pune pe onorabilul Costinescu să-i facă această decla-
rație de dragoste. E întîiul moment de umilință în viața unui conservator adevărat,
cînd suportă a fi lăudat de onor.[abilul] Costinescu. Un amic răutăcios-1 întreabă dac-ar
primi un portofoliu de la roșii. El răspunde încă cu idignare «jamais!».
în stadiul al [doilea] picătura de « stofă de om de stat » au început să înăcrească,
să fermenteze în sufletul pur ca laptele a conservatorului. Pare dacă, ferească Dumnezeu,
țara ar avea perspectiva unui război, nu e de datoria stofei de-a intra în cabinet?
Atunci: jos micile împărechieri de partid, sus țara! Amicul cel răutăcios îi observă
cu oarecare sfială că-n asemenea caz rămîne liber să susție guvernul ca deputat, pre-
cum o face asta orice partid cumsecade cînd sunt atît de grave interese la mijloc, chiar
9 Al meu si al tău (gr. mod.) — expresie cu sensul aproximativ «a se bate pe burtă cu cineva»
[n. r.].
10 Alături de «binehrănitii Patarlăgeni», Costinescu, Serurie etc., lormeaza galeria «fanario-
ților nqvissimi», adresă permanentă a polemicii eminesciene [n. r.].
11 « începuse să traducă Timon din Alena... » (G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, voi. II,
p. 73). Text publicat în „Manuscriplum", an VI, nr. 1, (18) 1975. Eminescu face apel la Shakespeare
și într-un articol publicat în ianuarie 1879, în care citează din Troilus si Cresida (Inegalitatea natu-
rală, „Timpul" ) [n. r.].
12 Preocupări pentru heraldica veche a țărilor române avea Eminescu și în 1883, cînd transcria,
după Miron Costin, legenda legată de stema Țării Românești (vezi „Timpii'', 15 iunie 1883) [n. r.].
13 Pamfletul «fenomenologic» apăruse într-o formă incipientă cu ocazia polemicii cu „Steaua
României" (organul de presă al «liberalilor independenți» din Iași, care, ca și „Presa" din București,
trecuse de partea guvernului): «Iată dar seria fenomenologică a spiritului omenesc. întîiu: opoziție
crîncenă contra guvernului. Apoi: China, Afganistan, Sir-Ali, Abubekir. în fine, portofoliu, prie-
tenul Serurie, reacțiune deznădăjduită. Astfel vedem că filozoficul număr trei se repetă și aici, spre
edificarea celor ce cred în Trinitatea a toată existența din Univers» (Polemica cu „Steaua Româ-
niei", „Timpul", 13 iulie 1880,) [ii. r.].
36
Mihai Eminescu
dacă ministru de finanțe ar fi Simeon Alilialescu, la instrucție învățatul Costinescu,
iar la justiție Arion, care a mai fost odată, dar de-atunci s-a mai perfecționat intru
ale justiției în academia de la Văcărești.
Stadiul al treilea e, ca și-n tragedii, culminația. Dar dacă tinărul om de stat ar
putea dicta în cabinetul Brătianu? Dacă pentru el s-ar dizolva parlamentul și în cel
nou ar veni alte elemente, viguroase, dacă pe ruinele partidelor din trecut ar răsări
formațiuni nouă, mai compatibile cu spiritul de progres al regatului ? Dacă l-ar aproba
partidul conservator, tînărul cu stofă n-ar fi indispus a primi un portofoliu.
Stadiul al patrulea începe prin scene de cochetărie între tînărul om h cu stofă și
iluminatul partidului, d.fomnul] Sihleanu. Stranele ocupate de sfinții Serurie, Carada
și Fundescu zîmbesc cu satisfacțiune Ia această reprezentație. Dacă l-ar aproba, în
partidul conservator, dar amicii săi ar fi mai mai gata să primească un portofoliu.
Stadiul al cincilea și cel din urmă — tînărul cu stofa a lunecat și intră, fără să-l
mai aprobe amicii, dar sperînd a-i atrage după el. Peste noapte apare decretul. « D. X
numit ministru al Nostru secretar de stat la departamentul cutare. Semnat: Carol
îngăduitorul » 14.
Tînărul își face intrarea pe banca ministerială. Glasul său, deși cam ascuțit, e tremu-
rător de emoțiune.
Ce minuni! Menajeria om rînjește... dimpotrivă
Ea la glasul lui subțire se arată milostivă.
Apoteoza dramei a^și-nceput cu mult foc bengal și cu prapuri pe uliță, iar din partea
binehrăniților Pătărlăgeni cu sugere ă la kilometru. în orice caz mare efuziune de sen-
timente patriotice și de vin profir.
h de stat (șters)
[n. ed.]
m Expresia «Carol îngăduitorul» fusese creată de Eminescu, după cum afirmă Ti tu Maiorescu
în op. cit., pag. 419 [n.r.].	1
epopeea națională
DOSOFTEI
w r^5°°
w
ÎNCERCARE/! MITROPOLITULUI DOSOFTEI
de a grăbi introducerea în slujba bisericească a
limbii române, în locul tradiționalei slavone, suc-
cesul său literar prin traducerea în versuri a Psal-
tirei și a altor opere profane 1 au umbrit încercările
sale istoriografice, care, ce-i drept, au fost puse în
lumină în ultimii ani de noi descoperiri2.
Preocupările epocii pentru istoria poporului
mân și pentru literatura istorică în general, l-a
îndrumat spre traducerea Cronografului lui Matei
ro-
Al. Elian, Dosoftei, poet laic, în Contembora
md", nr. 21 (1071), din 26 mai 1967 ^°nteml>0,a-
2 AL Elian, opera citată.; N. Grigoras, Originea
jormaha și preocupările istorice ale
Dosoftei, în „Revista de istorie"
1974, nr. 10, pp. 1485—1499; Ion
Mitropolitul Dosoftei, istoric al
„Magazinul istoric", an IX, nr. 8
1975, pp. 46—47.
mitropolitului
tom XXVII,
Radu Mircea,
românilor, în
(101), august
Cigala 3, traducere completată cu interpolări privind
istoria Moldovei 4 și spre adnotări marginale la Cro-
nica lui Nauclerus 5. Hrănite prin lecturi și consul-
tări de documente și inscripții, preocupările acestea
au rodit o nouă operă poetică, poemul Domnii
Țării Moldovei. Prin acest letopiseț versificat, isto-
riografia românească părăsește zidurile închise ale
erudiției, pentru cercurile largi de cititori și ascultă-
tori. Lucrarea de 136 versuri s-a răspîndit prin tipar
și prin sutele de exemplare ale Molitvănicului pre în-
3 Biblioteca Academiei Republicii Socialiste Ro-
mânia, ms. rom. 3456 (vezi Al. Elian, o.c.Y
4 Descălecatul lui Dragoș Vodă la 1359 (p. 310),
textul grecesc al acrului din 1428 (p. 314) anii
« de cînd tin turcii [Moldova], 236 de ai, sînt aemu
7197 (= 1.689)» (p. 323.)
° Vezi Corneliu Dima Dragau, Biblioteca unu,
umanist roman, Constantin Cantacuzino stolnicuh
București, 1967, p. 121; N. Grigoraș, o. c. p. 1492.
38
Dosoftei
țeles, în 1681, reeditată în Paremiile de preste an,
în 1683, cu îmbunătățiri calitative și amplificări, care
exprimă grija de perfecționare a autorului.
Existența unei a treia versiuni este menționată de
Al. Elian și de Dan Simonescu în 1967 6. Este, desi-
gur, vorba dc copia din jurul anilor 1830 făcută de
Sebastian Gherghiescu, la mînăstirea Putna, care
se păstrează la Secția de manuscrise a Bibliotecii
Academiei.
Cercetînd manuscrisele și vechile tipărituri de la
Putna, am avut fericirea să găsesc un exemplar al
Bibliei din 1688, carea aparținut lui Dosoftei 7. Pe
pagina de titlu se poate citi dedicația autografă:
« Dăruitu-s-au această sfîntă Biblie dc măriia
sa loan Constandin al doilea B[asara]b voevod,
domnul și oblăduitorul Țărîi Munt[enești], sfinții
sale, părintelui chyr Dosoftei, mitropoli[t] țărîi
Moldovei».
Apărută la doi ani după plecarea lui în exil la Stryi
în Ucraina (1686), Biblia, un monument de însemnă-
tate capitală pentru cultura tuturor românilor, este
trimisă mitropolitului pribeag de noul domn din
Țara Românească. Este o emoționantă dovadă a
unității naționale, a legăturilor strînse dintre căr-
turarii români la acest sfîrșit de veac.
La fol. 783, Biblia poartă semnătura lui « Dosof-
tei mitropolit ».
Valoarea acestui exemplar însă este cu mult mai
mare. La sfîrșitul Predosloviei se păstrează cel mai
lung autograf al mitropolitului; cea de a treia ver-
siune a poemului istoric, terminată la 1690 « Ghe-
n[arie] 1°», și a unei ample note istorice despre
originea poporului român, a unității sale de neam,
a continuității și răspîndirii sale geografice. în fine,
sub textul tipărit, o figură de voevod moldovean
într-un desen în creion, însoțită de însemnarea tîr-
zie, cu cerneală roșie a flAe^dHd MtA s8h.
Toate aceste texte și desenul sînt lipite pe fila ul-
timă a Predosloviei și pe o filă adăugată după ea.
în total sînt cinci fragmente, lipite pe aceste două file.
1.	Fragmentul I cuprinde începutul poemului
Domnii Țării Moldovei, și anume, primele 80 ver-
suri dintre care 8 necunoscute pînă acum, cu bogate
adnotări istorice inedite pe partea dreaptă (muti-
late la legat) și pe partea stîngă. între versurile
6 Al. Elian, loc. cit-, Dan Simonescu, Cronici și
povestiri romanești versificate {sec. XVII—XVIII),
Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1967, pp. 50—53.
7 Nr. vechi de inventar 483.
8 Versurile și notița istorică despre loan Vodă
cel Viteaz (versurile 77—84) și textul fragmentu-
16 V le-am citat în articolul nostru menționat
m.J ms.
20—21 este o notiță de trei rînduri cu un citat
slavon. Fragmentul a fost lipit pe recto, în așa fel
că nu se poate citi ce era scris pe spatele său.
2.	Fragmentul II este miniatura menționată.
3.	Fragmentul III, versurile 81—140, cu 15 ver-
suri inedite. între versurile 84—85, este o notiță de
4 rînduri și pe partea dreaptă cîteva date.
4.	Fragmentul IV, versurile 141—204, cu 52 ver-
suri inedite. Aceste două fragmente sînt lipite de fila
adăugată pe recto și verso.
5.	Fragmentul V, 26 rînduri scrise cu o literă mai
mare. Este o lucrare de sine stătătoare, de asemenea,
necunoscută, lipită alături de fragmentul III8.
întreaga înfățișare a miniaturii (figura, poziția,
costumația) ne conduce spre portretele votive din
secolele XV—XVI, în orice caz nu spre secolul al
XVII-lea, cînd costumul domnilor este altul. Dar
ferecătura cărții de tip baroc, pe care o oferă cu
mîna stîngă, obișnuită secolelor XVIII—XIX, suge-
rează ideea că este copia, destul de reușită, a unui
artist din această vreme, după unul dintre portretele
murale ale lui Ștefan cel Mare sau Petru Rareș.
O cruciuliță cu cerneală în dreptul miniaturii și al
versului 63 ar putea indica reprezentarea celui de
al doilea.
Autenticitatea fragmentelor scrise, deși ele nu
poartă semnătura lui Dosoftei, nu poate fi pusă la
îndoială. Comparația grafiei cu aceea a adnotărilor
lui pe copia manuscrisă a Psaltirii în versuri de la
Biblioteca Academiei9 și corecturile pe unul din
exemplarele din 1673 10 confirmă, opinia noastră,
că fragmentele au fost scrise chiar de autorul
textului.
Ca și versiunea a doua, care aduce îmbunătățiri
și amplificări celei dintîi, versiunea a treia din 1690
9 BAR ms. rom. 446, copie de la sfîrșitul seco-
lului al XVII-lea; adnotări de mîna lui Dosoftei
la fol. 16 vo, 20 vo, 21, 29 vo, 34, 44 vo, 45,
45 vo, 46, 49 vo, 51, 51 vo, 58, 67, 77, 81 vo, 84,
92, 1.06 vo, 111 vo.
10 BAR. Cartea românească veche, I, 65, dublet 1,
fol. 49 vo reprodus în noua ediție: Dosoftei. Psal-
tireaîn versuri, 1673. Ediție critică de N. A. Ursu, cu
un cuvînt introductiv de I. P. S. Justin Moisescu,
arhiepiscop al lașilor și mitropolit al Moldovei și
Sucevei, Iași, 1974, pag. XXXVIII.
țvxrrWA &ÂX&w*.4*4(
este o dezvoltare a celor mai vechi: numărul versu-
rilor crește la 152, dintre care 75 inedite, multe din
cele vechi sînt schimbate, altele suprimate11. Textul
este îmbogățit, mai ales în prima lui parte, cu expli-
cații asupra lui Roman I, Alexandru cel Bun, Bog-
dan, fiul lui Ștefan și decapitarea lui, domnia lui
Ștefan cel Mare, domnia și supliciul lui loan Vodă
cel Viteaz. Alte însemnări marginale sînt dezvoltate
ei în text. Valoroasă este reconsiderarea domniei lui
Toan Vodă, care în primele versuri era menționată
jn slavonă no hca\ Iwh Bo^MnAh (după el, loan Vodă cel
Rău), sau a lui lancul Sasul: no h«a\ MhkSa amkabu
(după el, lancul vicleanul).
Datele folosite sau documentele citate (mai ales
cele care au aparținut mînăstirii Pobrata) sînt sur-
prinzător de corecte. Nu ar fi exclusă posibilitatea ca
Dosoftei să fi avut la îndemînă o redacție restrînsă
ori a Letopisețului anonim, ori a celui de la Putna 12
sau un‘ pomelnic dezvoltat, păstrat în arhiva veche
a mitropoliei din Suceava. în acest fel s-ar putea ex-
plica și unele lacune din șirul domniilor, mai ales
a celor scurte.
Dosoftei face loc, alături de domni, și « țarii»
mai ales cînd vorbește de nenorocirile războaielor cu
turcii și tătarii. « Peri țara de-au stătut pustie mult »
spune după căderea lui loan Vodă; sau sub Petru
Șchiopul și fiul său Ștefan « era țara stînsă de diase
războe». Aceeași grijă de «lăcuitori », de «ticăloasa
țară » în primii douăzeci de ani ai secolului al XVII-lea.
Aceste nenorociri abătute mai ales în vremea sa
asupra Moldovei, atribuite exploatării nemiloase oto-
mane, îi inspiră noile versuri de la sfîrșitul poemului.
Pretențiile « ismailitenilor » sînt comparate cu
« iadul fără sațiu ». Starea țării «jăcuită, prădată,
străcată și arsă » îi umple inima de jale. Și disperată
țîșnește întrebarea: «Dară cine-i vinovat, cine-i ?
11 Față de varianta a II-a din Parenrii, lipsesc
versurile 105—106 și 124.
12 Vezi Cronici slavo-române din sec. XV—XVI
publicate de Ion Bogdan. Ediția revăzută și com-
pletată de P. P. Panaitescu. Editura Academici
Republicii Populare Române, București, 1953.
Domnul au îi țara ? » Desigur, în concepția sa teo-
logică, decăderea morală este cauza principală,
apoi persecuția fiscală și justiția nedreaptă.
Fragmentul istoric, în proză, se compune dintr-o
serie de observații privind poporul român, de in-
formații culese din operele istorice ale vremii*
( «Aflat-am citind...») și din tradiție, precum și dintr-o
încercare de etimologie a numelui Ceahlău-Pion13. Se
strevăd printre rînduri ideile conducătoare ce-i poartă
condeiul: ideea unității de neam a tuturor românilor,
inclusiv cei de la sudul Dunării; ideea continuității
nu numai pe teritoriul Daciei. Dar în realizarea
demonstrației Dosoftei, la nivelul cunoștințelor de
atunci, nu îndrăznește să combată afirmațiile
superficiale ale unora dintre istoricii străini pe
care-i cunoscuse în vremea sa. « Basna » pustiirii
periodice, a «colonizării» vine în contradicție cu
însuși fondul general al poemului și ea este,
bineînțeles, infirmată de adevărul istoriei.
Realizarea artistică a poemului istoric nu se ridică
la nivelul Psaltirii în versuri. Obligația de a lăuda
domnii într-un cadru rigid conduce la o sărăcire a ex-
presiei, care se repetă în metafore și într-un vocabular
redus. Rima este săracă (vodă-rodă, războe-nevoe,
țară-hotară etc.). Cînd însă părăsește cadrul fix,
în partea de la sfîrșit, Dosoftei se poate înălța la
adevărata poezie.
încă o dată, prin acest poem istoric, Dosoftei se
impune culturii românești nu numai ca poet, dar și ca
istoriograf și om politic al vremii, cu largă viziune
spre zilele noastre.
Ion Radu MIRCEA
13 Vezi, articolul nostru clin „Magazin istoric",
august 1975.
Notă de ediție :
Transcrierea: k, și * sînt redate interpretativ
cînd ă, cînd î\ uneori k redă pe i scurt. Pentru a
putea sugera cititorului particularitățile ortogra-
fice ale textului, am păstrat pe o nediftongat, mai
ales că însuși Dosoftei îl folosește astfel în capul
rimei. Cînd h final este mut, l-am reprodus prin
u scurt pe 1 cu ea, pe * cu ia. în paranteze drep-
te [ ] am înscris intervenția noastră în text.
I. R. M
DOMNI ÎARII MOLDOIUEI]
D[o]mnii Ț[ă]rîi M[ol]dovei pus-au nevoință
de-au îmvățatu-și țara diriaptă-n credință.
Pravoslavnica liage ferind necorcită
și-n ceriu H[risto]s le cruță viață fericită.
Descălecat-au țara d[om]n[u]lu Dragoș vodă 68 [67 = 1959]
fericită buiacă cu tot fial de rodă,
Cîndu au adus într-însă româniasca limbă,
de bun neam și ferită de la calia strîmbă.
Să trage de pre sînge rudă-mpărătiască,
D[umne]dzău l-au sporitu-lu nainte să criască.
Si fiii săi Sas vodă si cu Bogdan vodă
Sas 4 ai	’	’	°
Bogdan 6 ai	Cu d[oa]m[n]a lui Mariia lăsînd bună rodă,
Fedor 8 ai	Pre Fedoru Bogdanovici, Lațco să numiaște, cu d[oam]na-sa, cu Anna, de să pomeniaște. Pătru-vodă pre urmă-i purceasă pre viță
Petru Mușatinu 12 ai	carele-i dzic Mușatinu în bună priință.
Roman vod[a]
Stătut-au dup-acesta luminată rodă
țărîi stăpînu Moldovei domnul Roman vodă 1
Acest Roman să scrie-ntr-a țărîi urice
«mare samodîrjaveț » și-n bună ferice.
Era atunci văliatul șiase mii șii noă sute tocma — 6 900 — iaste uricul lui Roman vodă în Pobrata
KeAHKÎH CdMOAPT^K^EHKlH POCnOA»»! Id ••• K0EKM4 WR/UA^I|l8- AUI 3EAMAEK> AIoAAdRCKOlO WT nAdHHHH MKVpd\2.
în uricul lui
Alexandru-i
6907. D[om]nit-au
nainte-i Ștefan, fratele-ș
mai mare, era 6906.
C-au stăpînitu-ș țara din plaiu pînă-n mare
ș-au lăsatu-ș în scaun fiiu-și ca mai mare
ce ș-au născut +din d[om]na3 din Anastasiia,
Pre cel bun Alexandru-n trai cu fericiia.
1 « Roman v » scris peste text ras.
2 « marele domn de sine stăpînitor (autocrat) Io... voevod, domnind peste Țara Moldovei din munte pînă în mare » (tr.)
3 Cuvintele «din d[oam]na » scrise în margine, cu o cruciuliță.
41
Domnii
Țării Moldovei
C-au înpod[o]bit țara cu besiarifci] late,
nu mînăstiri vestite-n 4 frămseți, luminate:
Bistrița, Rădăuții și cu Moldovița
și-alte multe bătrîne ce-ș da cuviința.
Adus-au și pre s[vî]nt[u]lu loanu în țară
de ș-au vestitu-ș cinstia și preste ghotară.
Naintea lui mai fost-au Ștefan și cu luga
Era 6906	și D [u]m [ne]dzău cu bine li-au ascultat ruga,
6937
6959
^)[o[m[nu]lu muntenescu
veni ^și tăe în Răusiani,
nestry^ndu-i nemică, i-au
venit asupra. Dară apoi Ștefan^
vod[ă] i-au dat paharul, că
I-au prins pre ucigașul și
i-au tăiat capul.
Bătut-au Ștefan vodă
dinpregiur pre toț[i] vrăjmașii
săi și pre turci și tătari și
unguri, muntiani și liași.
Luat d[oam]nă, fata lui
Radulu vodă, avut-au d[o]mnă
și pre Evdochiia, sestra
Semena, ț[a]ria oț Chieva;
iară turcii tremu[r]d de bătăi
ce-i bătia Ștefan vodă.
Iară dup-Alexandru, fii-său Ilie
și Ștefan a lui frate-n scurtă bucurie.
Diacia Bogdan vodă domni mică vriame
și și-au mutat odihna, unde nu să tiame.
Pentr-a țărîi Moldovei răhnita dulciațăi
de-aproape să prăvască pre H[ristoJs în față,
Și-au lăsa tu-ș pre urmă rodă bună-n țară,
de i să nalță slavă și preste ghotară.
Pentru Ștefan acel bunu, ce-au bătut războe
de-au făcutu-ș de toate inemii pre voe.
Prin ținuturi, prin toate, să văd a lui siamne
mînăstiri și besiaricfi], ce-au faptu fără liane.
Că nu numai prin sate și pre la orașe,
ce și prin munți și-n codri lui H[risto]s sălașe,
Ce-au făcut zugrăvite de dau strălucore,
să-i trăiască-n bun nume pomana supt sore.
Era 6907 [...]
făcut ae[r...Mi]
tropol[i... Alexan]-
dru[...]
rin[...]
mit[tropolitul]
Ma[carie...]
iară [...]
lui [...]
vod[a] e[...]
și t-.J
și cu d[oam]na
Afnasta...]
fe[cior...]
Bo[gdan vodă ta]
ta lui [Ștefan]
vodă ce[l mare...]
ce[...]
fo[.,.]
na[...]
po[...]
6965
Mitrofpolit...]
Theoct[ist...]
47 de ai[...]
mai bine [...]
domnit St[efan]
7012[=1504]
Prin fiiu-său, pre Bogdan, și-au lăsat să-i șadză
în scaunu să-ș d[o]mnească, țara să-să- ncriadză,
Că ș-a lui nevoință n-au fost cu nemică
de-a lui al său părinte să-i fie mai mică.
S[vî]nta mitropolie cea novă-n Suceavă
de dînsul îi făcută cu multă zăbavă.
C-avia destulă luptă și triabă de oste
cînd îs bătia pizmașii, lovindu-i prî coste.
De-a lui destoinicie scrie și-n cronice
că ș-au apărat țara cu bună ferice.
Și pre frat[e ...]
Ion și-l av[ea]
mănia c[...]
frați [... ]
cu ni[...]
plic[...]
4 ^Vestite » scris peste «festite ».
Pre fiiu-său, pre Ștefan tînăr după sine
ș-au lăsatu-și în scaun d[om]nu bunu cum să vi[n]e.
Dup-acesta stătut-au Rareș Pătru Vodă
de tote bunătăți plin de cerească rodă.
I-i Pobrata sălașulu, unde odihniaște 5,
cu d[om]na sa Elena de să pomeniaște.
C-au fapt besiarici multe d-intreg și-nnoite
la țară și la munte mari mînăstiri s[fi]nte.
Pre urma loru d[om]nit-au a loru bună rodă,
Ilie și celu tinăfr] Ștefăniță vodă.
Nemică n-au stricatu-i vrăjmășasca morte,
că-i iaste-n ceriu cu s[fi]nții depreună-n sorte.
Și soru-sa Roxanda, să nu stingă niamulu,
luă pre Alexandru ce-i dzic Lăpușneanulu.
Dfomjni ș-acesta bine și-n Slatină-ș face
mînăstire frumosă, pre tote le-ntriace
De pre feți[i] n-au rămasu-i, iară de pre fiice
sînt a țărîi a lui rodă boiari cu ferice.
Stătut-au în Moldova d[om]n[u]lu lonu vodă
cu dfom]nă-sa Mariia, nelăsîndu-și rodă.
Bătut-au cu izbîndă concenind vrăjmășii
dară priiatenul viclian i-au sminftit] moșiia.
Dînd coste cu păgînii, făcîndu-i sminteală,
lui osîndă și țărîi lăsînd osteneală.
De-acumu de-ar sta Moldova tot c[e]asul pre rîcă,
n-a mai putia să scape turcilor din brîncă.
Era Ghenricu crai liașilor pre-atunce, 1574 era văleatulu, Iwonia hospodar6 scrie în cronica
leșască, vitejasca lui nevoință forte lăudînd. Și peri săraculu de mina păgîniloru, cu vicleșugul
a priiatin viclianu. Și peri țara de-au stătut pustie mult.
Pre urma acestuia, fiiulu Mihnii vodă,
din țara munteniască s[u]fl[e]tească rodă.
Pătru-1 chiamă pre nume și n-are prihană.
Lăsatu-ș-au în țară slăvită pomană,
7082 [ = 1754]
5 La sfîrșitul rîndului, o cruciuliță, poate de trimitere la desenul alăturat.
6 «Iwonia hospo » scris cu litere latine.
43
Țării MoidTveî	Mînăstiria ce iaste în dealu la Galata,
că iaste pentru ospeț tot cu masa gata.
Stăpînit-au Moldova d[om]n[u]lu ce-i dzic lanculu. 7888 [=i58oj
Și cu nemulțămire i să spune veaculu.

*ȚȚ* 4 4	? KU' n y:	10< ^,7
~~nr	t «JTv»*\	, y^nn .
pi nirri^f
nrrnKțCxf tii^fpiHii^
»Ț* •nyeA l\*f^ ț	f
«MMVnWV^ emir^G^yu^^rrrM
fâ? <4^<
M	J 1 -	f "V.
K **1 *î*»«v l'l'l'OniK'
14,'ț^.?f'><’
Jiynn.3-/»M w«-Hr
W* k r 4 n	<€ f •Ufâc
'■« «t»* t 4u«nA0,	2h4 n
uv Ctoiț^riAt HȚ^Ht mfp9pfhM~lc .
1 V	<n '/IV	fi
„.: * ^tzz ’1 * ■' *? A* <	01S&
^•_Aa v
<*4 rxjll* W»
*ru Kf
vț^r^re^l
....“’fK*^**-	>5^
»** *<* rrHĂ^w’A «y	V^fc
• ’\M	'Jf •
c^ffv (tf»T*’4>fA •	.—
** >♦ rVrn*«<^«*'î* ‘‘J’jțf‘4/**£<# ,




Ștefanii vodă din Pătru, care mai sus scrie,
tinerelu au d[o]mnitu-ș, mică bucurie,
^ă era ța a stinsă de diase războe
și nu putia stăpîn ei d[o]mni-n bună voe.
Stătu d[om]nu Aron vodă, lăsat-au pomană
s[vî]nta sa minăstire și n-are prihană.
Deac-au făcut[u]-ș bine, lăsîndu-ș d[o]mniia,
după dînsul stătut-au d[om]n[u]lu Eremiia.
Acesta despre rudă i-i nume Movila,
că D[umne]dzău ș-au tinsu-și și preste dins-mila.
După dinsul d[o]mnit-au și Simeon vodă.	7115 [= 1607]
Lăsat-au și pre-acesta D[umne'|dzău cu rodă,
Că-i să știu cuconii s[u]fl[e]tească viță,
de-i făcură cu D[om]n[u]lu în ceriu cunoștință.
După dinșii și Ștefan Tomșia c[e]-au faptu Solea,
dfomjnu destoinic și-n dzilc-ș au potolit gholca.
Că-n dzilele acialia prin diase războe	7120 [= 1612]
lăcuitorii țărîi trăia cu nevoc.
Fost-au Gașpar și fost-au Radul d[om]nîî pre pace,
cu bună-nțălepciunc tuturor cum place.
Ș-Alexandru Iliiași dintr-a țărîi viiță
au d[o]mnitu-ș în țară negăsînd priință,
Cînd păgînii aceia ce sînt dintr-Agara 7	7100 [sic!]
conceniia-n tot fialuil ticălosa țara.
Barnovschi Miron vodă are îndrăznire
la D[umne]dzău cu s[vi]nții fără de-ndoire.
Moysi voevoda-n cereasca Movilă	7i39[=i63i]
cu frații săi trăiaște-ntr-a lui H[risto]s [milă].8
Și Vasile vodă cu d[om]nii în rîndulu	7142	1634]
i-au dat H[risto]s odihnă precum i-au fost gîndul,
7 Aceste două versuri lipsesc la P. M.
8 Scris peste alt text.
C d[om]nă-sa Tudosca prăvind cu dulceață
cu-ale ei odrasle pre Hfristojs în față.
Gheorghi Ștefan vodă elu încă nu-și piiarde
nediajdia de la D[om]n[u]lu ce totu-ș să-ncriade.
Și pentru Ghica vodă laudă să dzice
că de-a rîndulîi cu s[vi]nții trăiaște ferice.
Lui Ștefăniță vodă, D[umne]dzău să-i facă
odihneală cu d[om]nii, de viață să-i placă.
Cu a sa bună maiică, cu Ecaterina,
la giu [deț] D[om]n[u]lu9 din direapta să-i fie odihna.
Eustratie Dabija scris iaste la viață
să trăiască cu s[vi]nții în rînd fără griață
Cu iubita sa hiică, cu d[om]na Mariia
să nu li să mai stîngă în viacp] bucuriia.
Și d[om]nă-sa Dahina încă să să vadză
la D[umne]dzău în casă cu dînși să să-ncriadză.
Și Duca voevoda D[umne]dzău să-i caute
s[u]fl[e]t[u]lu cu odihnă-ntr-a sa bunăta[t]e 10.
44
Dosoftei
7162 [= 1654]
7166 O 1658]
7168	1660]
7170 [ = 1662]
Iliiași Alexandru, din d[om]nii de țară
prin săraci ce da milă ș-au tinsu spre ceri scară.
Și Petriciaico Ștefan vodă ș-are parte
în ceriu cu d[om]nii țărîi și-ntra vieții carte.
Cu luminat’cinstită d[om]nă-sa Mariia
în ceriu să le gătiadze H[risto]s bucuriia.
Lui Dumitrașco vodă bine să să dzică
că certă pre viclianii de le diade frică.
D[o]mnit-au după dînsul Antonie Rusetu
s-aibă cu d[o]mnii parte și-a lui cinstit s[u]fl[e]tu.
Ce-au lăsatu-ș pomană cît au putut face,
diai-i D[u]m[ne]dzău cu s[fi]nții trai în ceriu cu pace11.
După Antoni vodă d[om]ni iarăș Duca
dc la vlășesculu scaun venind cu porunca
De la-mpărat să-ș șază d[om]nu bun preste țară
să giudece săracii într-a ei hotară.
9	Cuvîntul « Domnul » a fost introdus dc Dosoftei, în textul de față, poate pentru a înlocui cuvîntul «giudețu ».
10	De aici lipsesc patru versuri din P.M.
11	In textele tipărite urmează un text de laudă în proză pentru Duca vodă și familia sa.
45
Domnii
Țării Moldovei

Dară Ismailitianii a sa lăcomie
nu vor mai părăsi a-o într-a lor vecie.
Dăjdi și biruri, "prumute, bărbi, zaharialc,
și cu alte dări multe cu destule riale.
Pustiit-au Moldova, ținuturi prin tote
ca iadul fără sațiu să să-mple un pole.
Dar vinovat cine-i ? d[om]n[u]lu au-i țara ?
cîndu-i astădzi Moldova di-atîta ocară,
Jăcuită, prădată, stricată și arsă;
Unde-i cauț, te-mple jialia, cu inema arsă.
Cini-i vinovat ? nime! Pentru răutate,
ce pățim, pentr-a nostre păcate,
Că la noi ș-au făcutu-ș păcatul cuibare
de gwrămînturi strîmbe-n giudețu necăutare
Biruiaște cu măzdă cela ce-i cu vină
și strică direptatia celui fără vină.
Avem și pentru preuți osîndă destulă
că-i asuprim de-i scotem din casă sătulă.
Făcîndu-le pedeapsă și gria supărare
de numai au în țară popii aședzare.
Că lor le iaste ciuca de tot să le-agiungă
treaba lor să le fie totă vriamia-n rugă.
Alta nemică să n-aibă să le dodeiască
lui D[umne]dzău tot ceasul să știa să slujască.
Avem și pentru farmeci la D[umne]dzău ură
ș-ace omul să schimbă dintr-a sa făptură.
Cu ghidușuri, cu turcă, cu ciă și cu gamale
tras în vale și-alalte din păghiani tocmiale.
Și-au perit biata țară de păgînătate
Dfumnejdzău o va-mvie-nir-a sa bunătate.
Și să-ntoarcă și s[vî]nt[u]lu 12 la a sa moșie
la odihnă bătrînă, la mitropolie.
Craiului Poloniei fără de zăbavă,
Lui Io an al treia să-i rămîe slavă.
12 Aluzie la sfîntul loan cel Nou dc la Suceava.
46
Ș-a lui m[i]l[os]tivire să să pomenească
prin țăr[i], prin iotă lumia-n viac să să cinstească.
Și lui Constantin vodă D[umne]dzău i-a face
locul în rînd cu s[vi]nți[i], precum i să place.
Iubitele odrasle pre urmă să-i șadză
în scaun și pre pace țara să să-ncriadză.
Și cu boiarii țărîi gînd de bine s-aibă
să poată trăi țara cu buna oslabă.
S-aibă dece le dzîce: mulți ai să trăiască
și D[umne]dzău în țară să să proslăvască !
Dă-le Dfumne]dzău s[vi]nte, sfvî]nt[]lu să le vie
în țară în Moldova, și cu bucurie
Ca-n dzilele bătrîne și fără zabavă
’n s[fî]nta m[i]tropolie ce iaste-n Suceavă.
A min, 7198[ =1690] ghenf arie] 1.
Țara Moldovei și Ardealul și Țara Muntenească,/ acest loc de pămînt să chiamă Misiia pînă
în Dunăre./ Aflat-am citind cum fiiul lui Constantin înpărat, Costa[ntin|,/ au purcesu asupra Vla-
hilor, adecă rumânilor celor/ de pe Dunăre să-i bată căce să rocoșise pre îm/părăție. Și i-au po-
tolit. Ditr-aciaia să viade că și/ mai de demult au lăcuit rumâni într-aciaste țară./ Dară pentru
bișugul pă[m]întului, zburdînd omenii/ în păcate, s-au pustiit, precum ș-aemu pat acia/ste părți.
Dară cîtu-i Ceahlăul muntele, și spre/săcui, să chiamă Pconiia, pote hi și pcntru/bujorul, că
forte-i mult, pînă dincoce de Ceahlău ;/și așia să chiamă bujorul « pivoniia » și «rcaionia »/, « paco-
nia »13. Fac sasii în Brașev vin-ars roșu cu bujor.
Dară între Prut ș-intre Nistru lăcuia Taifalii/ pri-atunce, dc n-or hi fost ș-aceia rumâni, că
pri-acele vremi/ și rumânii era războinici cu rușii, cu schithii, că era tot/ păgîni.
Iară între Bolgariia și-ntre Machedoniia sînt/ rumâni din rădăcina cea bătrînă din caria s-au lățit
alalt/ rumâni, de s-au răzlețit unii și pînă în Italiia, la Rîm;/ și pentru nasclnicțij ce era, era tot
prin închisori. Și/scoțîndu-i chesariul Rîmului la o treabă, slujiră bine și/ li-au dat un loc pustii
ce să chiamă acmu Maramurăși./Dintr-acei rumâni a Maramurășului s-au descălecat țara/ Moldovei,
uitată de demult pustie, precum pînă nu demult/ purta cerc în cap Moldovianii, cevluițți] ca și
Maramurișanii.
13 Cu litere latine.
*

%
:W^’
' Zi^z
Wot<
W^^/w«*^^MW’^
, ■	f Z < A '?$	>-A^..
4	'	'
&&#*£*'*%?*
J'	7	w^-^www-^
'<X	f
AtA	y tw4«, si j
\ '^.,

y	w"fa/.' i '\	N f ,„	$ *
■'*$ ?V> 'S	,	. /"% *?*' &N	,	. t	j^a,s;i
x wW	$ M&AU '
'$W&*t*^ 4^».	W%# &&#$&''	' a > *Atf
, W*ț- /f	fțf^^ & #£	&*/&





^wwhw^^>w

$>■%&*

P
/r*«
4 * / ♦ « » ^ 4*3
9\
<1#^	A «Hi
-^	' */$/*# £ma$

A	*' -
>
^w <^Z
%
UN ALT ÎNCEPUT PENTRU
APRODUL PURICE
LA ARHIVELE STATULUI DIN IAȘI
se află, in pachetul 896, doc. 41, un manuscris
autografa! lui Negruzzi datină, foarte probabil, din
1836. Este vorba de o foaie cuprinzind începutul
poemului Aprodul Purice. Poemul este precedat
de o invocație în stil clasic, la care Negruzzi a
renunțat in variantele pregătite pentru tipar.
Publicăm acum acest text, menționind marginal
formele la care scriitorul a renunțat, inlocuindu-le
cu altele considerate mai potrivite și din rațiuni
prozodice.
Publicăm, de asemenea, începutul poemului cu
variante față de volumul apărut un an mai tîrziu
în tipografia „Albinei^. Rezultă, sperăm, atenția
acordată de acest scriitor extrem de scrupulos în
perfectarea din punct de vedere literar și artistic
a textelor sale.
Liviu LEONTE
APRODUL PURICE
[1486]
Ștefan cel Mare —
broderie dc epocă.
Cetatea Neamțului.
Muză, ce ne-ncetat îmbie din loc în loc lăinicind
Și cu nectarul poetica toată lumea îndulcind;
Tu ce șăzi mai cu d-adinsul pe a Senii vesele maluri b
Sau p-a neguroasei Temze într-ale mult posomoritele valuric
Spune-mi, ai uitat cu totul pe a românilor fii
Și p-a Bahluiului maluri n-ai gînd vrodată să vii ?1
Tu odată cu mărire fruntea îți împodobeai
Cu cununi de frunză verde ce de la noi culegeai e
Pentru ce prin țara noastră nu vrei mai mult a venif
De ce nicăiure oare nu te putem întîlni?^
Seau vrednic să te slăvească nici p-un român nu găsești?
Ah! aceasta deși este, tot tu vinovată ești;
Pentru că d-atîta vremi ne-ai părăsit în uitareh
Încît1 ș-a tale altare pustiite le-am uitat
Rogu-te 1, las astă dată iubitul tău Elicon
Galia-ți ce favorită, nourosul Albion
Și vino de-mi dă puteri să poci prin a mea cîntarek
Ciocîrlia cea voioasă Un văzduh se legăna
Ș-întoarcirea primăverii prin dulci ciripiri sărba;
Plugariul cu hărnicie s-apucasă de arat
Pămîntulm ce era încă d-al său sîng-înundat11
Uitas-acum moldovanul trecutele lui nevoi
Și cu fluierul la gură, păstorașul lîngă oi
Cînta dragostile sale; Vai mie! nu putea ști
Că dușmanu-ntr-a lui țară este gat-a năvăli.
Hroiot, cornandirul mîndru a dîrjilor ungureni
Nu putea 0 înghiți ciuda ce avea pe moldoveni
îl ...poeticesc nectar...
b ...mal înflorit
c Sau te scalzi p-a Temzii neguroasî prundișul po-
somorit
$ Tu, ce-fi împodobeai fruntea cu cununi de frunze
verzi
e Ce, nu-i frunză în Moldova de acum nu te mai vezi?
î îns-acum, însă nicăiure, nu voiești a. te arăta
» De ce do la noi astfel îți înturnezi fața ta?
b ‘••ne-ai părăsit, ne-ai lăsat...
* ...sfintele tale altare...
J Eu te rog...
k ...să poci în versuri cînta
Ale strămoșilor noștri nemurite biruiuți;
Să arăt c-odinioară bătrînii noștri ora
Patrioți buni, oameni vrednici și în războaie vestiți.
1 ...vioaie...
1,1 Un pămînt...
11 ...înrourat
0 Neputînd...
1 în manuscris, semn de trimitere în josul paginii, unde se află versurile 7 8 9 si 10
Care Pin rnai multe rînduri hojma i-au fost arătat
Că if^me de veteaz mare pe nedrept ș-au cîștigat.
Și auzind cum că Ștefan Domnul lorr atunci s-afla
în ținuturi depărtate, avînd cu el oastea sas
Socoti că-i bun prilejul de el a să folosi
Ca de moldoveni și Ștefan ? odată a-ș răsplăti
Să poată c-o lovitură1 ace rușine spăla
Care armile române săpasă pe fruntea sa.
Deci adunînd noaptea-n taină pe toți ofițerii t săi,
Le spus-a lui socotință și le zisău: frații mei!
Știți c-acești români sălbatici, vrăjmași aprigi, nempăcați,
Uciseră multă gloată dintr-a noștri bravi soldați, v
Știți că îmbătați de sînge în țara noastr-au intrat
Și că foc și pustiire pe urmă-le au lăsat,
Iar noi carii bărbătește n-am lipsit a ne luptaw
Viața numai prin fugă puturăm a ne scăpa x;2,
Ș-atîte cununi de dafne ce-n războaie am adunat
Moldovanul cel obraznic în picioare le au călcat.
Au doar aceștii necinste, batjocorire și rău
N-o să-i vie răsplătire de la dreptul Dumnezeu ?y
N-o să mai sosască vreme să ne răzbunăm și noi
S-arătăm că ș-în noi curge sînge de viteji eroi?
Vremea este îndemînă, prilejul favoritor;
Oastea le este departe și cu ea-i și Domnul lorz;3.
P Acei...
r ...cel neînvins
s Cu a sa cea mai multă oaste în Țara do
Jos îi dus
? Do moldoveni și de Ștefan...
Și c-o lovire să poată...
t ...căpitanii...
u Socotința sa Io spusă; Io spuseră al său
scopos...
v ...din bravii noștri...
w ...a no lupta n-am lipsit
x Am scăpat numai prin fugă și viața
ne-am mîntuit
y ...macar de la Dumnezeu?
z Acum oastea le-i departe, cu ca îi și Dom-
nul lor.
2 în manuscris, semn de trimitere în josul paginii, unde se află următoarele două versuri.
3 în manuscris, ultimele două versuri sînt inversate, ordinea lor fiind indicată de Negruzzi, prin a și b.
CAMIL PETRESCU
ÎNTRE MIT ȘI REALITATE
ISTORICĂ
ASUPRA LUI CAMIL PETRESCU ISTORIA A
exercitat mereu o atracție irezistibilă. Danton și
Un om între oameni sînt operele sale de mari dimen-
siuni în care documentarea uriașă se echilibrează
cu o mare putere de a intui conflictul de idei și
drama personalității de excepție. Proiectele sale
scenice s-au oprit însă și asupra altor marcante
figuri ale istoriei noastre, autorul fiind atras în
același timp de dramatismul unor existențe exem-
plare și de monumentalitatea prezenței lor atît
în timpul concret asupra căruia au reușit să-și
pună pecetea, cît și în literatură, ca eroi legendari
și modele perpetue.
Metoda de lucru a lui Camil Petrescu, felul în
care înțelegea el evocarea istorică, implicau însă
un volum de muncă uriaș și, nu numai atît, o
interpretare personală a limbajului teatral, fapt
pentru care elaborarea unei piese presupunea un
foarte mare interval de timp. Iată ce mărturisea
scriitorul în Addenda la Fals tratat pentru uzul au-
torilor dramaticix: «De altfel în decursul anilor, am
vrut să realizez scenetic drama lui Constantin Brîn-
coveanu, pentru care am adunat sertare întregi
de material. Firește, o piesă istorică, după conven-
ția curentă, aș fi putut scrie oricînd, dar eu doream
o lucrare concret istorică și asta nu era cu putință
nicidecum, folosind un limbaj convențional. Aș fi
putut să scriu un alt Constantin Brîncoveanu decît
cel știut, de libertate creatoare și în vocabular, dar
atunci mă întrebam de ce mai e nevoie să aleg un
anume personaj real istoric... Lasă că nu știu dacă
sensibilitatea românească ar îngădui un domn de
1 Camil Petrescu: Teatru III, Ediție definitivă,
Ed. „Fundația Regală pentru literatură si artă“,
1947, pp. 491-492.
fantezie istorică asemeni eroilor de operetă din
regatele balcanice imaginare».
Pregătirea dramei Constantin Rrîncoveanu se
face după tehnica obișnuită a autorului. Camil Pe-
trescu strînge un imens material documentar, cla-
sat și f ișat apoi cu rigurozitate. Dar piesa n-a mai
fost scrisă, totul rămînînd în stadiul de proiect.
Au contribuit la abandonarea ei probabil și eșecu-
rile pe care autorul le-a suferit în receptarea tea-
trului său și care l-au demoralizat într-o oarecare
măsură. în același timp, comentînd în Addenda...,
procesul de creație al piesei Act venețian, Camil Pe-
trescu informează că prin ianuarie 1919, cînd aș-
tepta premiera Jocului ielelor, a scris un act de
teatru de sine stătător și pe care a încercat mai întîi
să-1 situeze în trecutul românesc. El va deveni mai
tîrziu actul II din Act venețian. Interesante sînt
aici două precizări: mai întîi, autorul era preocupat
încă de atunci de evocarea istoriei românești, apoi,
i se părea în acea vreme insolubilă problema limbii,
căci «nu puteam folosi un lexicon arhaic nepo-
trivit cu subiectul ». Acestea ar fi împrejurările care
au determinat oprirea dramei la stadiul de proiect.
Din dosarul pe a cărui fila de început stă scris
de mîna scriitorului Brincoveanu. Materiale. Proiect
de piesă., ne dăm seama că documentarea s-a inten-
sificat mai ales după anul 1933, cînd publică Patul
lui Procust. într-o fișa intitulată Brincoveanu,
Gamil Petrescu notează:
«Familiile boierești care se sting la 1785 ele.
privesc cu oarecare dispreț la „ariviștii^ cei noi,
hotărîți, energici, fără scrupule...
— O să-și îrîngă gîtul... cine o ia razna așa...
— Cei noi sunt cărturari moderni, ceilalți sunt
în stilul Neagoe Vodă și cum îi crede lorga.
— Preocupați de gospodării, dc bibliotecă etc.
— Un musafir c un jurnal care vine la o lună o
dată... Se adună toți. Află oamenii ce a mai fost
în lume.
— Duca Vodă al lui Sadoveanu ».
în altă fișă: « Se va pune la Brincoveanu episodul
în care bărbatul otrăvește pe nepotul bănuit amant
al nevestei».
într-o pagină alăturată notează: « în Brînco-
veanu — Analiza jucătorului dc cărți, exasperarea
în neșansă din absurditatea și modurile mîrșave și
inofensive dc a trișa.
Scria neagră care-și face jocul automat; seria
bună, neprevăzută, niciodată explicabilă. Gustul
riscului.
Soarta neschimbată din literele mici care apar
la pilaf. Palatul însuși cu gradarea lui ».
Pentru ca, mai tîrziu, Gamil Petrescu să-și
precizeze o eventuală releetură:
« Brincoveanu
și
celălalt roman
Cadrele „cu cadine"
Vezi Kira Kiraihm ».
Trimiterea la Ki:a Ku alina a lui Panait Istrati
dovedește că aria du investigare a scriitorului nu se
rezuma numai la izvoare istorice, că el apela și la
literatură, care-1 punea în contact cu modalități
diferite de a aborda evocarea istorică.
în același dosar, figurează articole decupate din
ziarele vremii referitoare la epoca lui Brincoveanu,
invitații la expoziții consacrate marelui domnitor.
Se află, bunăoară, un exemplar din „Gazeta JMliiil-
cipală”, din 21 noiembrie 1937 (anul VI, nr. 300).
Pe prima pagină este publicat cu litere mari arti-
colul Un englez la Curtea lui Constantin Brînco-
veanu, continuat și in pagina a doua, sub semnătura
lui A. Pomescu. Articolul conține o foarte intere-
santă descriere a întîinirii lui Constantin Brînco-
veanu cu o delegație de diplomați englezi sosiți
în București în drumul lor dc la Constantinopol
spre Anglia. Dc asemenea, un articol decupat
dintr-un ziar al timpului, intitulat De la Banar
citire, semnat de Victor Eftimiu, l-a interesat pe
Camil Petrescu pentru considerațiile sugestive fă-
cute de un alt scriitor cu privire la atmosfera epocii
fanariote din Muntenia, imediat după decapitarea
lui Brincoveanu la Istambul. Ga dovadă, însemna-
rea lui Camil Petrescu peste rubricile ziarului —
Brâncoveanu —, cu creion roșu. Toate sînt o
ilustrare a faptului că scriitorul strîngca material
informativ, documente dc epocă referitoare la
personalitatea lui Brincoveanu. Din păcate, ele nu
au ajuns niciodată să fie structurate într-o construc-
ție închegată, rămînînd doar simple mărturii ale
laboratorului dc creație al marelui dramaturg.
Există însă alte încercări dc evocare istorică
ajunse la definitivare artistică. într-un fel însă au
rămas și ele doar simple proiecte, realizarea lor în
totalitate ncmaidepinzînd, de data asta, de voința
scriitorului. într-un articol intitulat Camil Pe-
tresca — inedit, apărut în „Contemporanul" nr. 7
(905), 10 aprilie, 1964, p. 3, am prezentat în urma
unui studiu minuțios al manuscriselor, patru sce-
narii cinematografice scrise dc Gamil Petrescu. în
afară dc Bălccscu, menționam atunci O fată într-o
iarnă și O aventură in tren, cu subtitlul Divorțul
doamnei Dudu. Dar ce mi-a reținut atenția a fost
scenariul Dacă Domnul ar fi voit să nu iubim femeia,
o evocare istorică, în centrul căreia se afla perso-
nalitatea lui Ștefan cel Mare. Este vorba, se pare,
de o comandă a cinematografiei italiene. Camil Pe-
trescu a realizat acest scenariu înainte de anul 1940,
52
Camil Petrescu
iar după unele informații el a fost depus, împreună
cu alte lucrări, de către scriitor, la Vatican. Sce-
nariul a fost tradus de altcineva în limba italiană,
formă sub care l-am cunoscut și eu și căreia am
încercat să-i dau o versiune românească, socotind
originalul pierdut. Peste cîtcva luni am făcut o
amplă prezentare a acestui scenariu în revista „Ra-
muri", nr. 5 din 30 decembrie 1964, p. 20, cu
care prilej am publicat scenele 1, 14, 30, 31 și 58.
Manuscrisul integral merită să fie pus la îndcmîna
cititorilor atît pentru valorile sale artistice indiscu-
tabile — figura lui Ștefan ridieîndu-se impresionantă,
dominatoare — cît și pentru o demonstrare a însu-
șirilor remarcabile de scenarist ale lui Camil Pe-
trescu, evidente din indicațiile de regie și din
modul cum încheagă acțiunea.
Munca de documentare depusă de Camil Petrescu
pentru elaborarea romanului Un om intre oameni
a devenit aproape legendară. A fost o vastă și
veritabilă activitate de cercetare științifică. Pe
baza manuscriselor existente, a caietelor de note
(dintre care o parte sînt în posesia noastră), unde
se află însemnate izvoarele de informare, am putut
reconstitui lista de titluri consultate (incredibil de
mare), atît din domeniul istoriei, cît și din acela
al literaturii și al gazetăriei. A urmat apoi trierea și
gruparea materialului faptic — pe ani, zile și uneori
pe ore.
în posesia noastră a intrat și un dosar cu
copii după scrisorile trimise de Rosenthal lui
C. A. Rosetti, începînd din 30 aprilie 1846 pînă la
5 iulie 1851. Pe Camil Petrescu l-au interesat prin
mulțimea informațiilor pe care le cuprind, prin
dramatismul lor; le-a tradus în românește, înso-
țindu-le de comentarii, schițînd, pe puncte, ideile,
relevînd atitudini, momente, făcind reflec ții asupra
evenimentelor prezentate.
Dar o documentare excesivă, ca urmare a impu-
nerii criteriului autenticității, nu l-a dus pe Camil
Petrescu niciodată la concurența fotografiei. Toc-
mai urmărind procesul de elaborare al acestui vast
roman ne dăm seama de imensul salt calitativ de
la document la opera finită.
Bineînțeles, figura lui Bălcescu a reținut îndelung
atenția scriitorului. Manuscrisele, caietele de crea-
ție conțin multe file cu însemnări consacrate mare-
lui pașoptist. Aceste nole au constituit, încă din
epoca investigațiilor întreprinse de romancier, nu-
cleele viitoarelor capitole sau episoade ale romanu-
lui, demonstrînd, astfel cum, documentul provoca
intuiția scriitorului și lămurea în același timp ati-
tudini, stări sufletești ale eroului său, care vor
constitui apoi pietre de susținere pentru viitoarea
operă.
Iată cîtcva exemple:
« Bălcescu s-a pătruns îii toată ființa lui de gîndul
că nu mai are decît cîțiva ani de trăit, dar apropierea
morții în loc să-1 abată, să-1 facă să se prăbușească
în el însuși, strîngea în el o fierbere, o sete de
realizare grabnică, dorința arzătoare de a folosi
la maximum acești ani (rămași?) în realizări care să
compenseze calitativ puținătatea materială. Dorința
să stoarcă acestor ani tot ce se poate, dar nu plăceri,
ci într-o cauză mare, în folosul țării, nației, poporului
său, care să-i facă numele nepieritor, ci numai acelea
puse în slujba poporului său, a omenirii întregi, a
adevărului mai presus de toate. Era în el o îndîrjire,
o grabă, o concentrare (opintire?) la maximum a
puterilor lui creatoare, o exasperată dorință de a
nu se pierde în fleacuri și de a realiza esențialul,
biruind orice piedici, în afară de aceea pe care o
știa de nebiruit, a morții... Avea sentimentul ge-
niului său arzător, luciditatea destinului său, creat
prin propria lui voință... Dar problema posibilității
rămînea o rană, care nu se putea închide și putea
îi ușor zgîndărită ca acum. El simțea că realitatea
este infinită și nu poate fi epuizată...
BĂLCESCU
Acest abuz cu numele lui îl înfuria. 1 se părea de
neiertat ca ei să-i pună semnătura pe actele lor,
abuzind de legămîntul Frăției, chiar atunci cînd,
trimis în delegație de ci înșiși, nu putea fi de față,
necum să participe la discuție. Numai gîndul că un
istoric neexperimentat ar putea citi iscălitura lui pe
actele oficiale ale guvernului de atunci — totdeauna,
fără discernămîntul intuiției — îl degrada, că ar
putea folosi asta drept document îl întărită.
53
Ștefan cel Mare
Amănuntul singuratec nu dovedește nimic. Ce
dovedește orice cuvînt, cuvîntul poate strica dacă
nu-1 pui într-o propoziție. Ce dovedește faptul că
ei e iscălit pe actele guvernului chiar cînd în ședință
Ie-a dezaprobat, sau cînd a fost de-a dreptul absent |.,.|
Asta-i dragostea.
Dragostea — ceea ce o face atît de cutremurătoare
este că dă dreptul oricărui muritor să caute pe cineva
de sex opus care să fie în stare să creadă că el,
acest muritor, este un om unic în felul lui pe lume.
Cînd doi, în sfirșit, s-au întîlnit, și s-au adoptat
unul pe altul,,atunci bărbatul gîndește că nimeni nu
se poate compara cu el, iar femeia că ea, nu e ca
toate celelalte ».
Deasupra ultimului fragment, în colțul din stingă,
Camil Petrescu a notat mare Turnavitu. Confrun-
tînd aceste rînduri cu capitolul Turnavitu și dra-
gostea lui din romanul Un om intre oameni, voi. II,
pag. 67 — 78, se constată că reflecțiile de mai sus
stau la baza întîmplărilor din acest capitol, consti-
tuie ideea de bază a relațiilor dintre Scarlat Tur-
navitu și Tincuța. Autorul stabilea inițial sîmbu-
rele ideatic și apoi din el se dezvolta scena dorită.
Toate însemnările de mai sus fac parte din caietul
intitulat Februarie 1955, din perioada cînd Ca-
mil Petrescu lucra la volumul II din romanul
Un om între oameni.
Tot în Addenda... Camil Petrescu spune: «pri-
virea autorului dramatic trebuie să fie mult mai
amplă, ca să surprindem dinamica dialectică a vieții
măcar, inteligența lui trebuie să fie în stare să
rezolve ecuațiile mai complicate ale istoriei, nu să
rămîie la sclipiri astmatice, sau la discursuri, fie
și epatante, de vervă lirică, dar lipsite de pap
între ele »2. Autorul, privind dincolo de materia-
litatea faptului concret, urmărea să sporească in-
tensitatea dramei prin descoperiri succesive de noi
orizonturi în conștiința personajelor, și exclusiv
prin această alimentare interioară, nu prin pito-
resc sau amănunt nesemnificativ. Astfel, Camil Pe-
trescu tindea să mențină evocarea istorică în zone
în același timp concrete și esențiale, într-un tot
armonios închegat.
	Al. FOJIX
2 Camil Petrescu, op. cit., pp. 496.
SCENARIU LITERAR

o

d
o
n
2
3
d
B
3
’d
B
d
B
’d
d
43
B
d
N
3
3
d
03
B
B
d
•’d
3
d
,3
73-
o
d
3
’d
3
s
d
’d
’d
73
d
d
3
d
2
3
Q
d
bn
£
Tn
2
d
3
d
3
2
d
O
2
d
>d
bn
3
5
’d
’d
N
d
3
>d
2
d
d
3
s
B ’S
5
•2
Q
6
2
<
kq
O
d
.2
d
73
d
o
d
Q
7)
3
43
2
d
’d
d
o
B
o
d
d
'2
d
d
O
3
3
2
’d
’d
P
p
O
Q
d
43
3
43
a
43
73
d
3
O
’d
M
b"
43
N
43
3
2
3
3
>d
d
3
3
d
43
3
d
d
§=
M
3*
’d
73
>d
’d
3
3
73
d
M
d
£
B
73
d
d
O
&
’d
d
3
3
3
73
d
’d
to
d
’d
3
d
43
s
o
Q
B
,5
’c?
3
5*
n.
’d
73- ’d
43 O
3
B
<u
P
’d
d
d
’d1
2
d
bn
B
’d
’d
d
3 £
o 2
3
B
d
d
d
d
O
3
O
2
P
o
c?
>d
’d
2
2
’d
2
‘2
d
d
’d
2
2
w
%
p
o
Q
P
H'
W
ti
xj
P
><]
d
<v
d
O
’d
N
3
3
73
d
.2
>d
3
d
3
’d
Q
bn
<2
43
TJ
d
3
d
3
z
O
d
73-
2
3
3
d
2
3
3
2
o
bn
3
3
d
43
£
w
%
ti
o
fi
O
o
3
43
3
’d
2

3
d
bn
o
W
3
’d
d
Q
^d
’d
73
O
d
B
3
’d
73
d
43
3
3
3
‘2
43
2
2
d
3
2
3
O
<
3
P
B
P C
P d
W
ti
><
P
0>
’d
d
3
o
<
B
w
£
p
o
Q
’d
bn
&
&
><
3
’d
’d
O
d
o
2
<
’d
nj
’d
w
'A
p
o
p
d
2
B
p
p
H’
P
P
)<
d
o
bn
’d
2
43
.2
’d
3
>d
d
»d
73
d
43
’d
bn
’d
3
3
>d
’d
fi
3
O
>d
Q
2
’d
O
’d
73
d
43
’d
bn
4)
3
>d
73
§
73
73-
’d
>
3
o
Ui
'5
3
43
2
d
O
43
'd
’d
cn
8
d
3
d
’d
>
’d
<Z)
d
d
O
>d
bn
3
’d
d
bn
W
£
P
O
A
3
2
>d
’d
►
’d
o
d
d
Q
d
N
d
43
’d
d
U(
d
43
73
3
3
3
>d
73
d
43
jd
2
3
3
»d
3
d
o
O
Ui
d
O
>d
2
d
d
»d
S
d
S
3
d
43
’d
»d
>
’d
73
O
3
5
d
2
3
3
P
P
&
’d
73
d
^3
’c?
d
>
3
43
N
43
3
2
o
s
’d
O
Ti
S
2
d
73
3
O
B
S
73
43
3
d
S
O
O
3
B
’d
43
3
’C
O
3
8
d
73
£
3
cn-
3
O
o
<D
ied
£
&
£
w
rt
d

NICĂ (furios, dă s-o prindă în	brațe, ea îi scapă): Nu ți-e frică	de	nimeni	întiegi... Ciapi mari pe grătar... Lăutari. Cupe de	vin. Răreșoaia,	femeie
pe lumea asta. Mărie ?	frumoasă ca de 35 de ani, se scoală	de la	stînga lui Ștefan chemată prin
GRIGORE: Afurisită femeie. Poți să-i bei toată crama, să rămîi fără lețcaie	semne de una din femei,
în chimir, dar mai mult decît	mîna, pe brațul ei, nu izbutești.	ȘTEFAN (gustînd mulțumit): Ăsta	nu-i	Cotnar,	Mare Vornice!
3
’d
ef

d
d
’d
d
o
’d

d
d
w
ti
O
W
w
fi
3
o
fi
<D
’d
d
d
fi
o
<D
’d
d
d
d
>d
d
d
<D
cn
d

d
Vi
d
d
fi
’d
Vi
ti
o
d
'A
w
>
ș
CC
£
fi
d
N
d
d
d
d
d
d
o
o
fi
N
>d
>
fi
fi
’d
Vi
>d
d
d
d
ti
d
’d
d
d
’d
’d
d
d
bn
ti
d
v~
d
ti
S5
z
ti
o
w

d
d
’B
d
Vi
’d
d
ti
d
’d
fi
B
s
o
o
d
d
>d
’d
fi
d
d
o
d
’d
kt
d
<D
’d
Vi
d
o
d
d
o
’d
ti
.d
O
V)
»d
ti
N
’d
cz-
o
Ut
tuo
ti
d
d
fi
fi
d
H- S
7 <

p
d
d
’d
Vi
d
Pi
ti
P O
‘co-
’d
bc
fi
d
O
d
co-
>d
d
>
d
’d
co-
’d
>d
’d
cn
O
ti
fi
fi
d
fi
d
’d
d
<D
ti
<d
d
Vi
fi
bn
O
ti
’d
bn
o
d
d
d
d
’d
tuo
d
Vi
d
fi
CO
d
d
O
o
</i

fi
ti
’d
Vi
>d
’d
o
o
Vi
d
d
fi
B
d
o
"d
fi
"d
ti
d
d
d
d
d
’d
co-
’d
ti
’d
’d
’d
4)
fi
fi
d
ti
co
d
’d
vi
d
O
fi
ti
O
>
d
ti
>d
d
d
’d
d
’d
bn
fi
d
cc
ti
O
M
a
>d
’d
d
B
a
ti
fi
Vi-
w
%
d
CO-
<s
‘bn
d
’d
»d
O
d
bD
,d
o
w
H
<

W
xr^
d
? w
CC-P^i
’d
fi
cn«
d
fi
d
S
»d
ti
6
d
fi
’d
fi
’d
fi
d
d
ti
d
fi
d
fi
,d
d
V)-
fi
’d
fi
’d
’d
fi
d
’d
fi
d
’d
ti
d
fi
d
fi
o
,d
O
Vi
d
d

fi
d
55
o
d
’d
ti
8
d
co-
ti
’d
fi
d
fi
d
fi
’d
d
CC*

»d
o
co
d
’d
Vi
ti
d
>
d
d
d
fi
d
Vi
.2
'ti
O
O
d
’d
d
fi
>d
’d
O
d
fi
Vi
d
’d
fi
v-
d
ti
4>
d
bn
O
fi
B
d
fi
d
ti
’d
»d
o
ti
o
d
CO
ti
O
bo
CD
ti
fi
’d
d
fi
o
’d
d
O
d
d
<u
V)
’d
d
ti
CC
d
bn
fi
’d
v
d
d
d
O
fi
fi
d
Vi
ti
Ut
O
d
d
ti

d
Vi
ti
fi

o
ti
d
cc
d
Vi
ti

g
H
ti
fi
d
d
fi
d
o
3
ti
fi
o
Vi
O
d
CO-
fi
d
Vi
ti
fi

d
’d
o
d
>d
o
d
’d
O
6 M
d
£
d
O
ti
d
d
d
d
fi
d
fi
ti
M
’d
d
’d
d
3
d
V)
ti
‘bn
»d
fi
co-
d
<v
ti
ti
CC
>d
3
o
a
0)
>d
d
d
B
O

g
H
s
’d
d

o
ti
d
fi
d
ti
d
o
fi
d
d
d
d
co-
W
o
<	§
r 'i	?
£
>d
CO
cc
’d
tuo
ti
fi
d
cc
fi
O
o
W
li
W
CC-
fi
fi
o
d
d
ti
Vi
fi
’d
O
>
’d
N
d
Q
£
O
ti
d
d
8
s
fi

ti
’d
’d
3
»d
Vi
d
o
d
’d
V)
d
>d
d
ti
3
d
s
o
fi
d
£
d
d
d
W

H
CC
s
d
d
d
5
<D
bn
fi
8
CD
’d
fi
o
d
ti
O
bn
d
’d
cn
<D
d
Vi-
fi
fi
d
d
ti
d
CC
d
d
V)
’d
fi
fi
d
ti
d
d
Ut
d
(D aj
d
d
Vi
O
’d
O
O
d
d
ti
>d
’d
d
ti
’d
>d
bn
co
cn«
’d
fi
d
d
CC’
’d
58
V)
’d
ti
ti
co
’d
£
d
ti
ti
fa
W
CC-
H
d
co-
bn
.A ‘7*
’d
d cd
,g
d
3
d
ti
’d
d
d
d
d
’d
v>
d
O
co
’d
Vi
<D
>
co-
>
cn-
<D
fi
fi
d
o
d
d
’d
fi
o
Vi
O
d
o
Vi
O
’d
fi
’d
Vi
O
bn
’d
bn
’d
Vi
d
d
d
d
<v Vi
d ’d
£


d
Vi
fi
’d
O
ti
ti
4 e
’d
g
d
O
<D
d
fi
fi
o
>
’d
d
Vi
<D
o
bn
d
fi
d
’d
o
’d
pu d
® g I
fi
co
d
’d
d
’d
’d
fi
6
O
co
d

W
CC'
d u
bn ’d
fi a
O
ti
ti
co
d
Vi
<D
kt
»d
ti
3
Q
d
d
cc
d
fi
fi
d
d
d
ti
ti
>d
ti
d
ti
d
fi
ti
fi
d
fi
fi
bn
d
fi
Vi
d
d
co-
d
d
fi
>d
’d
’d
bn
ti
d
fi
fi
d
d
fi
d
d
fi
ut
’d
Vi
fi
d
d
d
N
d
ti
‘So
s
>d
O
’d
’d
co-
bn
.o
d
fi
d
’d
d
s
ti
fi
’d
Vi
fi
o
d
ti
d
6
d
Q
d
d
Q
d
d

bn
fi
d
’d
Vi
>d
fi
d
d
’d
O


d
d
’d
ti
Vi
’d
fi
ti
d
d
O
Vi-
o
fi
m d
7^ tu
d
O
’d
Ph
’d
ti
N
6
’d
ti
fi
’d
d
cc
d
d
fi
<u
s
fi
d
ti
8
’d
d
fi
O
’d
w
d
d
’d
d
Q
ti
O
M
W
Vi-
’d
>
O
co-
CO
co
d
’d
’d
d
d
CC
>d ti
r* ai
fi
fi
’d
Vi
’d
bn
fi
bn

ti
o
W
M
d
B
’B
’d
d
’d
Vi
O
d
fi
55
>d
d
d
d
’d
co-
ti
ti
’d
cc
co
d
fi
ti
d

o cc
O
ro
q
Tj
g
>ai
CC
"d
0
cn
3
>cd
A
>ai
>n3
q
ai
ai
O
O
>aî
3


bD
<S
tn
a
3
1OÎ
2
p
Ti
>ai
A
s
3
’>
3
ai
<n
>aj
3
bo
3
a
ai
a
ai
8
o
O
.3
to
3
O

a
3
cn
C/5-
>d
bJO
ci


’d
ci
d
4)
d
N
d
O
â
o
3	fi
O	3
3
g
d
o
Q
’d
d
o
a
'55-
O
4)
o
bJO
3
,3
’d*
’d
o

CA-
V
&
4)
3
’d
"ca
d
o
a
d
tLO
cS
g
’d
3
-—<
’d
ti
E
4)
ti
ti
&
W
’d
g
s
’d
d
o
43
’d
CA
h-1
£
3
04
O
>
d
Q
a
d
4)
>
>d
>h
a
3
73
3
3
3.
(A
g
d
0-i
P4
W
K
w
Q
i-l
§
8
<Z)
£
0
W
5
O
’d
d
d
a>
3
jd
’d
d
4)
CA
4)
-g
g
’d
3
tuo
§
d*
’d
CA
O
g
3

£
£
04
O
>
o
£
<3
în explorare, se apropie. Se zăresc înapoia chervanului cămăși femeiești astă seară.
puse la uscat.	NEGUSTORUL (mai rău speriat): Nu mai vreau! Rămîn aici!
PODOABĂ (cuceritor): Ei, frumoaso... frumoaso. Ia vino să te vedem, Schimbul s-a făcut. Vătaful face semn. Poștalionul pleacă nebunește,
fetițo.	Aparatul urmărește de aproape nenorocirile negustorului de piper.
§
o
CO
X
o
co
O
CONDUCĂTORUL (îl dezleagă și-l pune pe picioare): Jupîne, am ajuns la VOICU: E adevărat. Dar Sfînta Sofia a fost transformată în moscheie.
Suceava.	tocmai pentru că în furia luptei sultanul Mohamed al II-lea jurase aceasta.
NEGUSTORUL (se trezește brusc, se înviorează): Cutia? Unde e cutia?	Celelalte biserici au rămas ca înainte și Prea Sfinția Sa Patriarhul nu e
stingherit de nimeni. Oricine se poate ruga în propria-i limbă. Prea Sfîntul ARBORE: Măria Ta, ai primit de la înaintașul Măriei Tale o Moldovă
Episcop vă poate confirma cinstea și îngăduința poporului turc.	care o sută de ani a luptat cu ungurii, cu tătarii și cu polonezii pentru
MARELE LOGOFĂT: Mai este cineva care are de pus întrebări ? Nu ? libertatea și neștirbirea granițelor sale. Măria Ta, care ești acu în fruntea
d

O
3
o
<D
TJ
d
P
8
s
d
d
d
d
d
a
.2
’<Z
s
d
>d
>d
N
d
>d
s
o
O
’C
6
v
Ui
>
d
■&
□
»d
"d
o
>d
w
d
W)
»d
’S
w
&

5
w
H
</2'

Sf. Mărie toată oastea postește. Iar de ziua Sfintei Marii, oastea se împăr-	SCENELE XLVI, XLVII, XLVIII, XLIX, L
tășește și-și pregătește sufletul de moarte. Sîntem 5 000 și ei sînt 150.000.
Diverse încăierări pe cîmpul de luptă, de la Podul înalt. E o vale mlăș-
’cd
fi
ai
o
3
fi
O
ai
3
’Ol
3
g
>cd
3
W
’cd
3
bD
a
cd
’cd
CD
ai
O
3
a
fi :fi
ai
>
ai
g
N
ai
3-
o
cd-
fi
ai
8
cd
’cd
8
cd
fi
ai
co-
>cd
cn
Pi
ai
cn
te
te
>cd
tai
.fi
fi
’fi
’cd
O
fi
O
cd
cd
fi
cd
O
ai
CD
) ai
xd
<D
N
CD
g
>ai
’cd
fi
3
fi
o
>cd
"cd
fi
ai
m
O
>cd
cd
’cd
fi
fi
>cd
cd
al
cd
fi
tai
fi
PI
6
a
fi
ai
a
ai
cd
pi
fi
cd
o
8
>cd
3
ai
Pi
’cd
te
fi
cd>
o
%
W
ai
<D
bn
fi
a
fi
O
S
O
Cd
fi
ai
ai
ai
Kd_
fi
CD"
3
fi
cd
O
fi
3
cd
3
fi
’cd
2
3
o
cd
>aT
3
fi
fi
a?
fi
’cd
CD
fi
<D
N
<D
fi
g
fi
Q
fi
Ui
fi
cd
3
ai
<1
te
fi
CD
fi
ai
ai
a
cd
’cd
cn«
cd
cd
8
>ai
3
ai
ai
a
g
o
3
bD
fi
ai
P.
ai
a
pi
jcd
d
pi
3
fi
ai
o
cd
ai
O
fi
cn
cd
8
’cd
cd
8
cd
<D

cn«
O
CD
fi
fi
ai
cd
O
cd
bD
>cd
bD
ai
o
cd
fi
ai
fi
cd
CC-
fi
fi
cd
<D
fi
bfi
>cd
£
fi
3
3
te
O
>
cd
v
CD
cd
fi
g
cd
fi
fi
cd
o
te
fi
bD
’cd
3
3
fi
fi
cd
o
fi
bjo
’cd
5

<D
zi
fi
’cd
N
cd
CD
cd
g
C/3
pi
o
cd
pi
ai
ai
3*
fi
>cd
>cd
fi
3
CZ)
fi
o
O
cd
a>
3
ai
u
’cd
’cd
o
CD
cd
g
cd
<D
ai
ai
O
fi
fi
fi
’cd
fi
fi
'6
ai
bo
fi
ai
5
3
fi
<z>
o
’cd
a
fi
— ’cd
fi w
ad țj
<D
xd
5
a
o
O
fi
Vi-
’cd
CD'
fi
□
>cd
fi
cd
3
g
p
o
<D
fi
fi
3
3
’cd
tel
fi
<D
cd
ai
cd-
cd
ai
o
ai
>ai
"cd
fi
o
fi
s
3
fi
ai
’cd
K
fi
’cd
fi
N
»cd
o
cd
<D
ai
>cd
<z>
cd
<D
fi
fi
fi
•3
cd
O
’cd
N
cd
<D
g
te
fi
Ti
ai
CC
ai
s
>cd
fi
cd
<D

fi
fi
PI
O
’ai
o
ai
3
3" W
CD
cd
fi
£
3
ai
fi
g
O
g
o
fi
g
’cd
te
’cd
CD
fi
’O
’cd
bD
fi
fi
z
O
’cd
3
g
<D
co
<D
>cd
fi
cd
w
cd
O
g
a
»cd
fi
fi
3
cd
a
O
O
ai
CD
fi
al
O
$
o
43
N
’Cd
ai
>cd
cd
Q
fi
cd
cd
cd
g
<D
H
’cd*
fi'
3
O
cd
’cd
CD
O
fi
fi
cd
g
o
bC
cd
Q
o
fi
al
ai
te
fi
g
3
3
Pi
P.
Pi
3
CD
cd
’cd
tuO
ai
fi
w
fi
fi
ai
’cd
g
’cd
3
fi
fi
fi
>cd
fi
M
3
£
cd
Q
3
3
cd
’o
>cd
3
3
fi
>cd
O
g
cd
fi
W
j’
P
o
3
fi
ai

O
O
O
fi
z
’cd
3
fi
o
fi
fi
3
<2
’cd
te
fi
N
<2
CD
g
’cd
.fi
bjo
O
cn
fi
pi
o
>
fi
ai
ai
w
H
CD
O
M
Q
3

cd
g
cd
O
8
<D
fi
fi
ai
cd
’cd
»cd
fi
fi
Q
>g
3
fi
’cd
fi
fi
• O
’cd
fi.
fi
cd
3
£
ai
’cd
pi
CD
Cd
o
’cd
fi
o
fi
>cd
cd
Pi


3
’cd
te
5
T5
fi
3
ai
’cd
cd
<D
"cd
>
’cd
Pi

’cd
o
’rt
cr>
fi
<D
N
g
fi
Q
g
cd
fi
ai
>ai
fi
fi
§
PI
ai
2
fi
O
cd
ai
ai
fi
fi
>cd
&
fi
Q
cd
’Cd
o
cd
►
>cd
cd
cd
CD»
O
fi
fi
fi
fi
o
&
cd
O
bo
’ai
cd-
<D
g
cd
<fi
aT ,g
ai
a
ai
ai
fi
3
fi
cd
g
o
tUO
cd
te0
g
al
g
ai
ed
£
ai
<o
ai
a
’cd
CD
3
g
fi
fi
’cd
te
’cd
>cd
3
O
cd
fi
g
>cd
fi.
CD
fi
bD
cd
<D
pq
O
ai
O
ai
g
ai
o
fi
’fi
te fi
2
g
Sb
’cd
g
fi
o
cd
O
s
cd
fi
fi
cd
cd
CD-
><
g
>cd
o
ai
cd-
3
6
3
O
3
cd
fi
2
o
fi
cd
cd
3
O
cd
Q
PP
O
Q
O
Ph
g
>cd
3
fi
3
o
a
O
fi
>cd
CD
fi
o
o
Ui
3
"O
•ce

ce
•d
ce
©
c
3
d
fi
3
d
ca
ce
fi
d
ce
>
c
ce
3
»d
CA
ce
•d
g
ce
ce
o
in

w
o
w
in
co
ce
ce
c
P
fu g
ce
P
g
s
3
ce
3
N
©
fi
g
3
Q
•ce
Ui
ce
fi
3
A
CA
o
3
ce
ce
fi
fi
O
3
o
o
ce
ce
CA
ce
o
O
g
ce
3
O
fi
3
d’
d
.5
’c?
ce
•ce
CA
ce ©
ce
•ce
o
3
»d
•ce
CA
ce
fi
3
0)
CA
•ce
CA
3
CA
ce
3
O
fi
fi
fi
d‘
u .ce
3
»d
c
5 £
Q
g
ce
o
ce
CA'
<3
o
d .§
»d
g
ce
x
o
s
ig
Te
s s* ©
» 3 -te
■fi Vi- ’u
-S cL
fi
r!
>ce
ce
5
CA
ce
o
fi
fi
5
o
•ce
d
X3
o
CA
fi
3
&
CA
•ce
fi
•ce
»d
fi
CA
fi
3
fi
3
T3
O
N
3
ce
•ce
3
5
3
CA
g
ce
N
•ce
•ce
CA
3
•ce
g
Ui
3
e
o
3
fi
CA
3
fi
•ce
E
©
CA
ce
•ce
CA
ce
o
fi
CA
ce
o
l/i
c > M
d u *
d .E p
___5 Ia-
•d ’d
d
ce
ce
d
(3
o
•ce
E
3
fi
g
3
CA
O
fi
>
O
c
ce
S-
c
<D
s
d
O
<D
6
ce
ce
•d
<V
d CA
S •§
3 W
i fi
fi «r
d
3 .2
c
©
«g
%
•ce
o
Ui
3
3
CA'
fi
3
ce
g
o
3
CA
fi
3
A
CA
•ce
ce
•a
fi

ce
3
•ce
N
ce
©
fi
g
’x
ce
S
x
d *2 <>M
5 g
fi
3
3 * g
’E £
•ce
ce
<D
fi
O
ce
>
^4

ce
S
ce
E
ce
‘6
•ce
ce
d
«e
•d
ce
<D
E
<D
3
Z
>d
O
cn
ce
cn
P
w
in
o
3
fi
3
<D
o
>d
fi
fi
ce
<v
CA
ce
ce
*00
<D
fi
O
H
Cortul lui Mohamed. Vin mereu pași care raportează mersul atacului. Din fața cortului, de pe deal, Mohamed vede cum cei trei și-au făcut drum.
Moldovenii sunt decimați de artileria celebră a cuceritorului Constantine-	Vede cum cavalerii turci se regrupează și vor să se arunce după cei trei,
polului. E preferabil să se dea în limba turcă aceste scurte relatări (cu tra-	Face semn să se oprească urmărirea și apoi spune cu admirație:
ducerea lor apoi pe ecran).	MOHAMED AL II-LEA: Ferice de tatăl care a zămislit asemenea fiu.


rf
a
,o
o

3
3
Q
5
a

O
£
«J
£
a?
u
d
cn
d
g
<D
bn
<6
>oj
TJ
a
2
o
3
rt
GO
<v
T3
a
2
o
GQ
W
>-4
W
W
U
CG
bn
POSTFAȚA
« l ot ceea ce constituie substanța culturii e datorit
năzuinții și încercării... De obicei „încercările"
sînt făcute de trupe de sacrificiu, de elemente
îndrăznețe care caută regiuni noi, din spirit de
bravură și aventură intelectuală... » așa sună
motto-ul lui Camil Petrescu la un studio experi-
mental de teatru (înființat și condus de el), de
fapt, formulă definitorie pentru întreaga sa exis-
tență și experiență intelectuală, in permanentă
căutare de autentic și de absolut, de nou ; un nou
capabil, însă, să se constituie drept « o verificare
continuă de semnificații». In tulburătoarea sa
existență intelectuală (a, cărei întindere rămîne
abia, cu timpul, și prin serioase cercetări de arhivă,
să se stabilească), apropierea de film și cinemato-
graf, în vremi de pionierat, ni se arată ca o «ane-
xare de noi regiuni semnificative».
Statornic năzuia spre perfecțiune. Cind s-a
apropiat de film a făcut-o cu aceeași seriozitate
și rigoare din totdeauna, cu aceeași repulsie
față de diletantism, decis ca experiența sa cinemato-
grafică să devină cu adevărat experiență de creație.
Biblioteca sa cuprindea nenumărate cărți de
specialitate (Arnheim, Eisenstein, Moussinac,
Pudovkin sint doar cîteva nume de autori), pe
care le-a parcurs și acoperit de însemnări și
păreri referitoare atît la scenariu, regie, mijloace
specifice de expresie, cît și la mișcările propriu-
zise de aparat, unghiuri de filmare și alte detalii
tehnice. Înarmat cu cunoștințe de specialitate,
asiduu spectator de film (cu gust sigur reținea
din anii de înflorire a marelui mut Roata lui
Abel Gance, Varietees de Dupont,—pe care îl
văzuse în întregime de 4 ori și de nenumărate
ori fragmentar, — Cabinetul doctorului Caligari
de Wiene și Nibelungii lui Eritz Lung) se lan-
sează, în anii *30, cu admirabilă obstinație,
în lupta pentru impunerea acestei arte încă foarte
tinere.
70
Camil Petrescu
«Necesitatea unei industrii cinematografice
românești o socotim în afară de orice discuție.
E mai întîi o nevoie sufletească a publicului.
Cinematograful este o artă eminamente populară.
Ei bine, la noi nu e decît o pătură foarte restrînsă
care știe englezește, franțuzește și nemțește, deci
numai o pătură restrînsă poate gusta în întregime
un film străin [în anii la care se referă autorul,
filmele erau difuzate fără titluri românești, n. n.].
Marile mase trebuie să se mulțumească doar cu
ceea ce se poate ghici din text... Din punct de
vedere industrial, necesitatea unui film românesc
e și mai simțită. Azi, după datele oficiale, ies din
țară anual mai multe sute de milioane lei. Dacă
s-ar putea opri în țară numai a zecea parte și
tot ar fi o sumă importantă ce ar putea fi desti-
nată cinematografiei românești. » — scria Camil
Petrescu într-un memoriu adresat ministrului
artelor în 1935, memoriu pe care îl va repeta și
în 1937 și mai tîrziu, cu argumente noi și neobo-
site. Intre manuscrisele rămase de la scriitor se
găsesc nenumărate ciorne de memorii ce cuprind
apeluri adresate oficialităților vremii, proiecte
de studiouri, de scenarii, de distribuții etc. în
1942, relua:	«Evocarea trecutului românesc,
cultul limbii românești, progresul nostru artistic,
filmul strict cultural, nevoia utilizării elemente-
lor românești, fac necesară o serioasă politică a
filmului». Concursul statului la construirea și
înființarea unui studio era o necesitate dictată
și de rațiuni financiare, dar mai ales de posi-
bilitatea acestuia de a impune un control artistic
care să înlăture orice idee de comercializare,
orice slăbiciune de calitate.
Dar apelurile sale sînt, în general, primite
cu indiferență. Și atunci Camil Petrescu preconi-
zează ideea unei colaborări
pentru coproducții sau penti
fituri egale în cadrul unei
In 1938—39 începe schiml
case producătoare din Ungă
începerea războiului a în
unui film în regia lui Vittc
scenariu al scriitorului ro
Raimu, Marcel Pagnol sînt
care a încercat să stabilească
■ societăți străine
investiții și pro-
societăți comune,
'i de scrisori cu
i, Franța, Italia,
iedicat realizarea
o de Sica pe un
în. Jean Gabin,
'.țiva dintre cei cu
colaborări pentru
realizarea unor filme, colaborări sortite și ele
eșecului datorită războiului și lipsei interne de
sprijin. în toți acești ani îl întilnim în calitate
de director artistic în fruntea unor societăți cine-
matografice românești (Carpatia-film, Cine-
romit), din nefericire condamnate la scurtă
existență din lipsă de mijloace materiale. Au
rămas, în schimb, comentariile consilierului lor
artistic pe marginea scenariilor ce i-au fost supuse
spre lectură și aprobare, comentarii din care des-
prindem parte din opiniile sale asupra elemen-
telor caracteristice ale artei filmului.
Scriitorul cere acelora care fac film, ca și crea-
torilor din teatru, artă de asemeni colectivă, o
conlucrare, o concentrare de tendințe, cum nu-
mește mai exact «o voință de artă,». Dar în
această comună aspirație spre artă, autorul scena-
riului este cel chemat să asigure elementul esen-
țial, primatul scenariului fiind pentru Camil
Petrescu în afară de îndoială. « Primatul textului
nu poate fi pus în discuție nici în regia teatrală,
nici în regia cinematografică. Textul este cel care
reprezintă creația propriu-zis: caractere, probleme
și conflict intens. Chiar atunci cînd e vorba de
un scenariu oral. Ne gîndim adică la unii regizori
mari care au lucrat de-a dreptul, fără scenariu,
regizorul creînd scenariul pe măsura turnării
filmului. » 1 Dar ce calități trebuie să aibă un
scenariu pentru a asigura valoarea viitorului
film? Acesta trebuie să fie, după opinia scriito-
rului, un tot organic de secvențe vii, să fie format
din incidente cinematografice sintetice, avînd
o rădăcină de acțiune viguroasă pe care să se
prindă toate acțiunile secundare.
Cum, în concepția lui Camil Petrescu, teatrul
și filmul au aceeași esență artistică, exprimată
prin tehnici diferite, amîndouă, ca forme spectacu-
lare, vor avea ca esență — ritmul. Regizorul este
chemat să desprindă în munca sa de creație
două necesități determinante: accentul de semni-
ficație și ritmul structural, căci operele superioare
cuprind adevărate simbioze de accente și ritmuri.
Există un capitol, în creația filmică colectivă,
de care răspunde integral regizorul: jocul acto-
rilor. « Toți marii regizori au fost, fără excepție,
creatori de mari actori... în teatru și în film,
acesta este semnul, steaua în frunte, după care
1 Camil Petrescu, Despre unele probleme,
„Teatrul", nr. G/1956, pag. 9.
71
Ștefan cel Mare
îi poți identifica... » Regizorul nu poale invoca
scuza că nu are interpreți, « el e dator să-i detec-
teze, să-i încerce, să-i recruteze, să-i schimbe,
să-i stimuleze, să-i îndrumeze, să-i galvanizeze...
De cîle ori citiți într-o dare de seamă că, un actor
a, fost „prosU în rol, trebuie să adăugați numai-
decît exclamația: „prost regizor^ » 2.
Un sumar al scrierilor lui Camil Pelrescu
nu se poate face fără a include creația scenaris-
tică, contemporană în viziune, modernă în mij-
loace de expresie, sigură în mînuirea carac-
terelor, acțiunilor, ritmului. Scenariile Ștefan
cel Mare si Bălcescu depun mărturie pentru
preocuparea sa permanentă de a exalta spiritul
național, de a evidenția marile personalități
din trecutul țării în reprezentarea unității lor
dialectice cu mișcarea maselor populare și cu
istoria. O aventură în tren și O fată într-o iarnă
sînt titlurile a două scenarii, cu vădit tribul
plătii gustului epocii pentru melodramă, dar
in care înlîlnim parte din trăsăturile definitorii
pentru liUreaga creație a scriitorului.
Miorița — in transpunere cinematografică,
veche dorință a scriitorului — a rămas numai sub
formă de sinopsis, scenariul urmind a fi realizat
împreună cu Mihail Sadoveanu, pe baza nenumă-
ratelor variante ale baladei. Din Trenul desti-
nului și Moreni nu au rămas decît fragmente
de sinopsis.
Ziarul „Rampa“ din 8 noiembrie 1942 relata:
^Plecat pentru două săplămini ca să ia contact
cu cercurile teatrale și cinematografice din Roma,
d. Camil Pelrescu a fost reținut la Roma mai
mult de o lună. Cauza acestei întârzieri este că
d. Camil Pelrescu a fost solicitat la Roma să
scrie cîteva scenarii. Cel dintîi dintre aceste
scenarii al cărui personaj principal este Ștefan
cel Mare a, produs o extraordinară impresie,
nu numai în cercurile intelectualilor români de la
Roma, dar chiar în lumea cinematografică itali-
ană. [La acea dată scenariul era deja, tradus în
limba, italiană — n. n.] Sunt în curs de tratative
pentru discernerea acestui film, menit să repre-
zinte străinătății o imagine de neuitat a lui
Ștefan cel Mare în condiții maxime de artă...
Dl. Liviu Rebreanu a subliniat îndeosebi meritul
acestui film istoric, care spune d-sa, aduce pentru
prima oară în scenă și altceva decît veșnicile
conspirații ale boierilor împotriva voievodului
ca în aproape toate piesele istorice de pînă acum ».
Scenariul căpătase formă finită cu doi ani în
2 Camil Pelrescu: Funcția primordială a rigizoru-
luiînteatru (ca și în film) — „Teatru", nr. 1/1957.
urmă, dar scriitorul, deși făcuse cîleva încercări
de transpunere cinematografică în țară, nu reu-
șise să depășească etapa de proiect, cum s-a
întâmplat de altfel și cu colaborarea rornâno-
italiană.
Cum totdeauna a respins din cîmpul creației
și valorii aria lipsită de incidente de cunoaștere,
cînd se adresează izvorului istoric, selecția ce o face
reține lot ceea ce poate descoperi pentru privi-
torul contemporan semnificațiile momentului în-
depărtat. Acțiunea cu mare libertate de mișcare,
împărțita în scene scurte, ce condensează dalele
unui aspect istoric sau elementele definitorii
pentru o personalitate — se organizează spre
luminarea a cît mai multe unghiuri capabile să
dea amploare eroului central. Surprins de scriitor
în plină maturitate și desfășurare a forței sale,
domnitorul se reliefează în peisajul tumultuos
al epocii, dar și în galeria umană a timpului.
Încercat strateg, înțelept conducător politic, dibaci
diplomat, consecvent crezului său de nealîrnare,
Ștefan apare sub chipul unui epicureu a cărui
sete neostoită de viață rimează constant cu aspi-
rația. Inlîlnim la personajul central aceeași
luciditate veșnic trează, aceeași capacitate «de
a vedea prin lucruri», de a desprinde dimen-
siunea exactă a evenimentului în timp, pe care
o întâlnim la toți eroii ce traversează literatura
și teatrul lui Camil Pelrescu. La scriitor, culoarea
locurilor și fixarea, prin mica întâmplare cu
rezonanță în timpul acțiunii, nu ajung să fie
primejduite de banala tentație a pitorescului de
epocă, tentație aproape «obligatorie» în genul
peliculei istorice. Autorul a socotit necesară
familiarizarea spectatorului cu timpul îndepărtat
al acțiunii (date din situația, internă și externă
a, principatului, moldav, mijloace de transport,
formule dc luptă, situația diplomatică etc.) și
cu obiceiurile locurilor; dar totul este făcut cu
măsură și ades prin anecdotă, capabilă să dea
solemnității generale a scenariului mereu o nouă
respirație, în creștere.
Scria în 1956 Camil Petrescu: «O cauză
oricît de dreaptă poate fi compromisă printr-o
înfățișare și printr-o argumentare săracă, insufi-
cientă, dar și prin stingăcii formale, prin exces
afirmativ, printr-un inutil supliment demon-
strativ cu orice preț, in sfirșit, prin orice poate
trezi suspiciunea celora ce iți propui să le faci
educația. în asemenea împrejurări, cine vrea să
dovedească prea mult nu dovedește adesea nimic ».
Cu aproape două decenii in urmă, își impunea
aceeași sobrietate in demonstrație și în actul de
convingere. Caldul său elan patriotic, admi-
rația pentru domnitor sînt implicate. Nici un
moment nu păcătuiește prin frază fără acoperire,
prin emfază fără suport. Bătrinul Arbore și
Ștefan, intr-o scenă doveditoare pentru inteli-
genta oratorie, ce întîlnim ades în opera scriito-
rului, transformă un scurt moment de înfruntare
cu solul turc in statuară atitudine de mîndrie
națională, in solemn cînt închinat vitejiei de
veacuri a unui popor mereu vitregit de poziția
sa geografică și de apetitul de spații al vecinilor.
Spectacolul se desfășoară însă mai mult în afară.
Autorul n-a găsit încă mijloacele, așa cum se va
întîmpla în scenariul Bălcescu, pentru a transcrie
respirația interioară, neliniștea și interogațiile
ce bîntuie sufletul eroului. Fascinat de lumea pe
care vroia s-o compună, o lume de imagini,
lasă deoparte o bună parte din interesul său
obișnuit pentru convulsiile interioare, pentru
stările de conștiință. Se preocupă în schimb de
universul de sentimente al eroului. în dragostea
domnitorului pentru tînăra eroină este mai mult
o aspirație matură către puritate, către un izvor
înnoitor de energii, reflex al unei sensibilități
febrile, decît o întirziată toană sentimentală sau
revenirea tardivă la un vis juvenil. E contopirea
cu o nouă esență, esență necesară. Ștefan este un
personaj împlinit în dimensiunile active. Apari-
țiilor sale le-a conferit permanent un fond de
tensiune. Scriitorul cerea subiectului filmic o
mare cantitate de « neprevăzut », și intriga scena-
riului va fi mereu înviorată de întîmplări surprin-
zătoare, concepute filmic. De altfel, întreg scena-
riul are o desfășurare cinematografică, ritmată,
plină de suspans, cu momente descrise in indi-
cații pentru a căpăta o anumită viziune plastică
(intervențiile călăreților îmbrăcați in alb pe
cîmpul încleștării armate).
Scenariile lui Camil Petrescu, și acest Ștefan
cel Mare, rămîn mai mult decît o încercare secun-
dară a unui scriitor dotat în alte domenii. Ele
ne îngăduie să surprindem esența unei dimen-
siuni creatoare fără de care nu putem constitui
o imagine integrală a, operei marelui intelectual.
Florica 1CH1M
Radu STAN
TEATRUL LUJ RADU STANCA, DEȘI
parțial interpretat, nu este încă deplin cunoscut,
cu toate că timpul a lărgit perspectiva din care
îl privim pe acest atît de complex poet, drama-
turg, teoretician și regizor. Pentru a da o imagine
a distanței dintre ceea ce a devenit obiect al inte-
resului public și ceea ce a lăsat, în dramaturgie,
Radu Stanca, este suficient să constatăm că nici
măcar piesele incluse în volum sau publicate
în reviste nu au urcat toate pe scenă. Sigur, deca-
lajul e și mai mare în raport cu proiectele sale.
Ele apar înscrise la un moment dat într-un ciclu
de 6 volume de teatru (a cîte 3 piese fiecare), o
altă listă menționînd 19 titluri, iar în diferite în-
semnări au mai fost cel puțin un număr dublu
de proiecte. Am ajuns astfel la concluzia că, într-o
exegeză consacrată lui Radu Stanca, nu se va putea
vorbi numai despre piesele încheiate, bogăția de
idei care l-au atras obligînd la reconstituirea acelor
fragmente, mici descrieri, de situații și conflicte
care însoțeau fiecare titlu posibil.
Viața lui Radu Stanca, încheiată atît de timpuriu,
a fost una a trecerii proiectelor în realitatea
scrisului, sau în realitatea spectacolelor. Evident,
o pagină precum aceea pe care a înscris Proiecte
îndepărtate, în ciuda promisiunilor ce le cuprinde,
trezește regretul nostru că acel care a caligrafiat-o
nu a mai putut să o realizeze. Iată aici un titlu,
lophon, cu trimitere la Brockhaus și precizarea:
« fiul lui Sophocle ». Nu se poate nici măcar bă-
nui ce ar fi fost. Dar lîngă Bonjuriști apare genul
«frescă dramatică» și apoi o succesiune: « 1. în
casa lui E. Quinet; II. în prăvălia lui Rosetti;
III. în casa lui Rosetti (izbucnirea Revoluției);
IV. Evadarea de la Ifenița; V. în Italia (moartea
lui Bălcescu) ». Desenul acțiunii e limpede. în
alte ocazii au fost scrise chiar acte întregi, de pildă,
la piesa Doja pe care o amintea într-o succintă
Biografie literară: «Am în manuscris: un volum
de versuri și 7 piese de teatru. în prezent lucrez,
la o piesă Gheorghe Doja». (Biografia, nedatată,
pare din anul 1948).
Propunem însă aici una din piesele deplin încheiate
ale lui Radu Stanca, fantasma tragică, în 3 acte,
Ochiul (1945), din care unele fragmente au fost pu-
blicate în „Tribuna", nr. 50 (567), anul XI, 14 dec.
1967. în lista celor 6 volume, Ochiul urma să apară
alături de Rege preot și profet și Dona Juana — piesă,
care i-a adus, în 1947, la recomandarea lui Camil
Petrescu, premiul Sburătorul al cenaclului Lovinescu
A: Un episod din istoria Mușatinilor
(in juriu: Șei ban Cioculescu, V. Stieinu, Camil
Petrescu, Perpessicius, Felix Aderca).
De la bun început precizăm că Ochiul nu c o piesă
istorică obișnuită, în genul acelora care exaltă
faptele unor domnitori și adăpostesc în tirade
un patetism al sărbătorescului. Nu c nici istorie
romanțată, în sensul trilogiei lui Delavrancea,
și nici reconstituire a unui moment bine precizat
în timp. Istoria devine aici pretext pentru în-
truchiparea unor caractere — deși, între manu-
scrisele dramaturgului, multe trimiteri presupun
o documentare riguroasă. Ne aflăm după domnia
strălucită a lui Ștefan cel Mare; și de la înălțimea
apogeului puterii militare și politice a Moldovei,
răspunderea generațiilor următoare pentru nca-
tîrnarea ei creștea nemăsurat. E spectacolul unor
umbre proiectate imens ca permanențe, ca mar-
tori ai unui trecut glorios. Se aude ceva din replica
finală a acelui Ștefan din Apus de soare a lui Dela-
vrancea, căinînd Moldova la despărțirea pentru
totdeauna de ea. El se întruchipează, el și neamul
glorios al Mușatinilor, în «Ochiul sfînt», unsoide
conștiință sui-generis a strămoșilor, în apele căreia
poporul poate citi adevărul. Solemnitatea anuală
a ’ înfățișării Domnului de Rusalii ca să-i vadă
norodul « Ochiul », fixează un moment cu totul
deosebit în relațiile dintre scaunul domnesc și
popor. Metafora radiază, polivalent, semnificații
tulburătoare; «Ochiul» devine, astfel, o expresie
a conștiinței naționale.
Bogdan, în viziunea lui Radu Stanca, este ima-
ginea lipsei de măsură, a orgoliului ieftin, care
pierde o dată cu bătălia din Codrii Cosminului
(unii dintre istorici o leagă de ambiția de a o lua
dc nevasta pe Elisabeta, sora regelui Alexandru
al Poloniei) însemnul «Ochiului»: «Ochiul nu
mai e la locul lui, ochiul lui Alexandru cel Bun
și al lui Ștefan, ochiul moștenit din domn în domn.
L-am pierdut. Acum îmi ascund cu năframa
asta neagră locul gol » se căinează Bogdan căpi-
tanului său Pîrvu. Cu ajutorul lui «alegea drep-
tateti de nedreptate, adevărul dc minciună, binele
de rău». O negură stăpînește pe domnitor și
ea este urmarea sacrificării, în acțiuni necugetate,
a limpezimii pe care c datoare să o aibe privirea
conducătorului. Lipsit dc «Ochi», dar afirmînd
că l-a acoperit ca doliu după lupta pierdută,
Bogdan rămîne din ce în ce mai singur. O ambiție
îi mai rămîne: căsătoria cu Ruxanda venită
ia curtea sa «ispitită de ochiul Mușatei», « in
care se poate citi totul ». Dar aceasta se opune acum
avînd intuiția dezastrului, ca simte că Bogdan,
lipsit de «Ochiul» său, e o «înțelepciune gău-
noasă ca nucile mîncatc, [...] o frumusețe știrbită
ca o scăfîrlie dezgropată de plug, [...] o putere
zdrențoasă ca iia sperietorilor din holde ».
Sub povara unor răspunderi ce nu le poate duce,
deși nu ambițiile îi lipsesc, Bogdan, însuși, desco-
perind că nu urmează pilda strămoșilor, exclamă:
«Moldovă, Moldovă, cine mi te-a pus pe umeri?
Am să înebunesc dacă te mai port mult ».
Sfătuit prost, el însuși predispus la violență și
necugetare, Bogdan perseverează în proiectul că-
sătoriei deși fusese refuzat. între oaspeți, cavalerul
care îl învinsese în luptă, Stanislas, poartă ochiu-
său, găsit pe cîmpul de bătaie. Dragostea Ruxan,
dei se îndreaptă spre el. Bogdan îl închide și apoi
la stăruințele domniței, îl eliberează cerîndu-i
să plece. Pus la cale, omorul cavalerului (și recu-
perarea «Ochiului»), se înfăptuiește, dar cu pre-
țul vieții Ruxandei. în momentul sortit cununiei
Bogdan dezleagă «Ochiul»; însă, expresie a con-
științei neiertătoare a neamului față de tot ceea ce
înseamnă abatere de la legea străbună a libertății
și dreptății politice și sociale, pe limpezimile sale se
vede crima. Căinînd-o pe Ruxanda, Bogdan într-un
acces de mustrare a cugetului plînge Moldova
pe care el a adus-o în impas: « Cine e fecioara aceea
îndoliată care se înalță dintre neguri și mă privește
cu inima sîngerîndă? Tu ești, tu Moldova! O,
nu te mai uita la mine astfel. Nu-mi arăta mus-
trătoare rana de sub sîn [...] Moldovă, Moldovă,
ești plină de sînge... », în vreme ce Stavăr, întru-
chipare a glasului mulțimii, reia parcă aceeași
replică finală din Apus de soare. Ochiul este,
așadar, drama neputinței de a face față imperati-
velor istoriei, a ruperii de aspirațiile maselor,
a ignorării moralei strămoșești.
Libertățile poetice asumate de autor în tratarea
subiectului nu sînt totuși arbitrarii, acte de invenție
istorică în sine. Bogdan este acela zis « Chiorul »
(și chiar orb, în cronica lui Neculce), războiul
pierdut de el, și prima dovadă a caracterului
său găunos e acela care umilește Moldova în pacea
din 1510 încheiată cu Sigismund. Iar după că-
sătoria sa cu Nastasici (moartă după doi ani,
adică în 1512) Bogdan o cere pe Ruxanda, fiică
a lui Mihnea cel Rău și a doamnei Smaranda,
rămasă apoi ca fiică (vitregă, desigur) a doamnei
Voica despre care vorbește piesa. Pețitul se face
la aceasta din urmă, iar nunta e onorată de prezența
unui cavaler, Stanislas de Chodez, căpitan de Liov,
oaspete cum am spus, neagreat însă* de Bogdan
și înlocuit de Krupsky, castelanul din Belz.
Improvizația lui Radu Stanca nu arc loc deci
decît în sensul metaforei de care vorbeam, cele-
lalte date istorice confirmîndu-se cu uimitoare
precizie. Confruntarea este atît de captivantă
îneît ea însăși este suficientă ca să ne convingem,
o dată în plus, că nu libertatea fortuită față de
amănuntul istoric suflă în aripile genului susți-
nîndu-i zborul, ci libertatea transfigurării artistice.
Ca în cele mai multe dintre piesele lui Radu
Stanca, sentimentele eroilor se exprimă cu o ar-
doare ce lasă foarte departe așa-zisul limbaj ana-
litic al dramaturgiei de aplicație psihologică.
E o «fierbere lăuntrică» (aceea pc care autorul
o descoperea în teatrul lui Kirițescu, de exemplu)
care lasă și aici, în primul moment, impresia
grandilocvenței teatrale. Dar, fie că e vorba de
personajele din Ostatecul, Oedip salvat, sau Ochiul,
nevoia de grandios emană din structura persona-
jelor, dimensionate pe măsura unui flux ca acela
al teatrului neoclasic. Peste tot « teatralul » c
stîrnit, senzualul e afișat. Acestea sînt dimensi-
unile spiritului său, meșteșugul nefiiud operă
de temperare, ci dezlănțuire, nu rareori pletorică,
a temelor. între Florența lui Thomas Mann și,
eventual, Dona Juana nu găsesc o altă deosebire
decît de timbru, oricum, ca valoare nu cred că
una stă mai prejos celeilalte. Conflictele se dez-
bat pe un plan conceptual rafinat, personajele
fiind simboluri. Cu totul altă consistență are,
de pildă, drama versificată a lui Victor Eftimiu
(atît Don Juan-vă cît și Poveste spaniolă), unde abi-
litatea conflictului susține, cel puțin formal, o
tensiune sporită față de aceea din Radu Stanca,
dar semnificațiile sînt simțitor mai înguste. Au
fost necesare și aceste din urmă comentarii, pentru
că piesele de care am vorbit merită să devină
cît mai des « spectacole ». E îmbucurător că s-au
tipărit unele dintre ele, dar acesta nu e decît
un act do reparație morală parțială. Radu Stanca
le-a gîndit și 1-ea văzut pc seîndura scenei.
Vom mai aminti aici că se păstrează în pagini
de manuscris și alte piese de factură sau substanță
istorică. în afară de Doja se mai află Os de domn
(Ștefan Tom.șa) și Tinerețea lui Canlcniir, de ase-
menea Meșterul Manolc — deosebit de interesantă
prin felul în care reia motivul, cvitîi)d ecourile
din piesa profesorului său Lucian Blaga. Dacă nu
s-a putut bucura în timpul prea scurtei vieți de
volumele pe care le pregătise (în aceeași Autobio-
grafie spune: « întreaga mea activitate literară
este deocamdată nestrînsă în volum, ci există nu-
mai sub formă de manuscris »), atunci cel puțin i se
cuvine grija noastră deosebită pentru fiecare rînd
publicat postum.
Mihai NAD1N
Z
S
M
bO
O
A
>d
’d
O
tuo
d
3
E
A
A
H
3
<V
s
d
to-
d
3
w
3
3
tuo
3
t3
.2
’3
g
co
3 |
* 2
Q >
£ £
O (i—i
A A
.3
(g
&
<
A
e
o
w
d
Q
<
A
O
O
A
3
A
<B
's
CI
3
%
3
t
S
Bizanțului, alungind necredincioșii din altarul Sfintei Sofii, punînd zăbală BOGDAN: în mine însumi nu mai văd nimic. Totul e acoperit de negura
poftelor leșești, iar pe fruntea mea vedeam strălucind coroana de împărat blestemată.1 Mă-nvîrtesc în mine ca într-o bulboană a Bistriței, cînd
a Comnenilor și cea de dezrobitor al Sfîntului Mormînt. Aceasta vedeam. vine mare. 2
d
.2
o
£
N
d
O
g
d
d
d
a
o
O
d
3
>d
"d
pl
3
d
0
o —•
d
ii £
a
ci

o
d
g
P!
d
L >d d
H *
g d r
g
d
cn
d

>d
>
>
<Z)
2
3
p!
d
d
g
d
Pl
O
>d
>
>d
)d S
Ti »h
o
“e
pi
jd
cn
>d
a
d
CD
>
d
5
>d
d
>d
d
g
d
d
”5
O
>
Pi
P!
d
g
PI
>d
d
>d
d
>d


>d
g
d
’S
g
d
d
cn
P
Pi
5
CD
CD --
Pn'g
. rH Pi
a
O
d
X
Pi
O
g
<D
’g
O
>d
73 d
•2? <D
>d d
>d d
q
d
0
d
d
O
d
a
2
d
O
Q
a
£
>
Q. d
N
2
£
O)
d
3
d
’n
a
>d
P!
£

3 aJ
<U £-!>
3
d
O
O
P!
d
d
<D
ochiul Moldovei. Deci izbutește s-o hotărăști pe jupînița Ruxanda
la grăbirea nunții. S-o facem cît mai curînd. Norodul e nerăbdător, mai ales
acum, după înfrîngcrea de la Cosmin, să se cuminece din vederea ochiului,
cu nouă bărbăție și cu proaspătă dragoste de țară. Să-i grăbim cuminecarea.
Și-aceasta n-o poate face decît nunta.
w-
o
©
©
cd
03
N
cu
Vi-
C/)
ti
o
g
©
>©
g
>©
Vi
©
©
g
©
g
©
o
A
©
©
Vi
>rt
Vi
©
>©
73
o
©
w-
g
>©
©
©

©
g
rt
©

o
o
hA
și hotărîrile nesăbuite. Nu mai e vreme de pierdut. Ochiul cel bun trebu[i]e	ScBHd III
scos cît mai curînd la lumină. Ascunzîndu-1, Vodă nu face lucru înțelept.
Să-1 silim, așa dar, să-1 scoată. 1 Și nu-1 putem sili decît cu nunta. ’	Hrizescu—Ruxanda
HRIZESCU: Stolnice Stavăr, am să-ți dau o mîna de ajutor. Am să le
cg
>
©
g
©
g
cd
ci
a
0)
Vi
cd
©
g
©
8
<u
Vi
o
©
©
g
©
©
Vi-
©
g
©
Ci
cd
©
N
A
vi-
ei
<d
cd
©
©
cd
cd
w-
>cd
>cd
©
03-
o
>
>©
g
>©
"©
©
>©
g
©
A
©
<u
©
<D
g
©
g
A
A
CO
A
A
>©
Vi
cd
’©
>©
ci
Vi
>©
Vi
©
©
3
©
rt
<v
g
©
8
©
A
©
.g"
o
>©
g
©
©
>cd
cd
A
©
©
©
©
A
©
g
©
o
A
©
g
©
©
00
Ci
©
©
cd
cd
©
>©
A
©
A
©
g
©
A
A
A
X
A
U)
A
N
A
A

A
A
co
A
N
A
A
A
X
X
A
A
©
cd
Om c
vi £
ci
3
>©
Vi
ci
<D
Vi
O
Vi
>©
Vi
O
Vi
©
©
zi

g
©
©
g
ti
GO
>©
©
©
©
o
©
'©
bo
©
©
Vi
cd
©
A
>©
©
>©
Ci
g
vi-
>cd
>©
Vi
a
cd
cd
O
©
>©
cd
©

>©
&
©
O
UI
A

©
o
g
N
O
vi-
g
’©
g
©
©
O
Vi
3
<D
N
<D
©
g
©
A
>©
©
g
©
©
g
©
vi-
ei
vi-
>cd
g
©
©
©
©
©
cd
g
©
©
>cd
©

>©
A
©
<u
A

cn
A
N
A
A
©
V
ci
cd
©
cd
©
©
cd
g
©
©
o
©
cd
a
3
cd
cd
o
cd
>a
^©
©
©
Vi-
A
cd
cd
a
GO
A
Ai
£
A
A
UI
A
N
A
A
A
£
ti
o
Vi
©
©
Vi
©
<d
cd
o
cd
>
3
cd
ci
tua
O
©
.©
©
©
©
IZ>
©
ci
3
cd
cd
A
zi
>cd
©
©
©
cd
cd
cd
©
Vi
>©
cd
©
ci
o
o
’©
©
A
ci
cd
©
©
g
a
g
o
A
Q
©
©
>©
v
ei
Vi
©
g
>©
©
a
©
'g
g
©
3
>03
ca
cd
cd
6
ei
tn-
VI
Vi

©
o
8
g
rt
©
cd
O
A
©
(©
Vi
©
©
cd

cd
©
Vi
>©
bJO
©
cd
O
,©
cd
o
©
cd
£
cn
A
A
A
©
©
©
A
cd
3
Vi
<D
N
ci
©
©
cd
a
cd
cd
g
©
>cd
g
A
A
a
CD
CI
A
A
X
A
A
A
A
X
ti
cd
©
cd
bJQ
CQ
>cd
>©
g
©
cd
tuO
©
o
cd
©
a
cd
ei
Zi
rt
rt
rO
a)
©
©
cd
cd
>©
>©
A
>©
Vi
©
©
cd
©
©'
Zi
a
>©
"©
©
©
©
O
©
©
©
<y
©
©
©
0)
>rt
Vi
ci
£
>cd
©
©
A •.£
«a
o g
A
>©
©
3
>cd
©
©
o
g
©
©
©
©
cd
©
,© ’©
©
g
g
©
©
>cd
>© >©
©' ©‘
cn
A
N
A
A
A
cd ><^
<Z)
ui
A
N
A
A
A
A
go
A
©
O
©
cd
cd
cn
A
Vl-
$5
Vi
<v
Vi
>©
tUO
©
<D
►
g
Vi

©
Cfi
’8
©
o s
W W
ci
Vi
X

A
A
K
>
cd
A
©
g
X
A
A
3
©
Vi
g
UI
A
N
A
A
>©
7d
A
A
©
a
©
A
>©
Vi
g
Vi-
X
A
A
cd
c:
co £
A <
Ph !□ <
M W
>©
©
©
©
©
Vi
©
g
©
Vi
ci
cd
cd
o
>cd
O cd
cd
©
g
Vi
cd
cd
3
ci
a;
©
zi
ci
©
©
©
73
©
g
cd
cd
tuo
©
6
ei
ci
cd
cu
©
Vi
<D .►>
>©
<D
©
>©
©
O
©
o
ei
©
g
©
cd
cd
vi-
>cd
©
O
vi
<D
©
3
bjQ >
©
rt
©
©
bo
;; A
N
>©
©
©
cd
>cd
cd
cd
Vi
cd
a
cj
ci
©
©
>cd
g
>cd
g
©
ț/î-
©
<D
N
CD
©
g
3
A
©
cd
a
g
©
73
g
ci
cd
cd
0
©
©
>©
Vi
rt
v-
o
g
>©
J©
©
O
©
©
Vi
©
©
©
Vi
©
cd
o
o
cd
cd
©
©
>cd
g
©
>cd
>©
©
»©
co
A
cn
A
ti
A
g
>cd
A
>
>©
©
A
©
Vi
rt
g
>©
73
©
A
©
g
A
><
CG
>©
cn-
©
>©
©
cd
©
>©
bo
ci
©
©
g
©
©
©
©
Vi
©
©
©
g
o
<D
©
<2
<D
>©
cd
©
<D
Vi-
o
©
©
g
©
bO q
©
g
cd
a
Vi
O
©
©
©
©
>©
©
©
©
8
Vi
O
cd
ei
bo
©
ci
d
ci
£
g
©
Vi
a
a
©
©
CD
©
o
"©
©
'o
O
©
©
V)-
©
xd
a
cd
A
>©
©
©
O
©
>
©
o
Vi-
©
‘©
©
<D
>cd
i—<	.	©
© >© O
© © w
o > >©
cd
O
>©
©
<D
© © O
N -Z
>©
'©
O zi
cd
s
>cd
r* >©
cd
O A
s6
©
vi-
cd
O
Vi © >©
CD 2
ci zi
a
Zi •-<
g >©
- ©
©
©
'vi- cd
oQw-

>©
©
U)
io
d
d
V
’d
a
d
3
g
»d
d
d
</>
d
»d
o
,d
»d
v
d
3
d
d
d
<Z)
V'
’d
Vi
d
d
ac
O
d
’d
d
N
d
O
’d
d
d
d
d
,d
o
d
’d
d
d
d
d
cx
v
’d
u
oc
d
g
o
V
d
d
’d
’d
d
d
d
£
3
d
d
>
d
d
XJ
ac
O
0
cs
fi
d
d
d
d
d
d
d
d
d
’d
d
Q
rg
g
’d
d
Q
d
g
’d
d
>d
g
d
d
d
O
u
d
d
d
9
W
,N
£
o
0
d
’d
d
d
3
V)
d
3
d
tuo
g
d
d
d_
3
’E
o
d
.o
o
d
4)
d
d
d
5 2
g
d
d o
Q
V
d
d
d
d
d
v>
4)
o
A
d
’d

d
v
d
4)
Q
o’
X5
d
d
X
d
d
V
g
3
d
d
c/)
V
O
3
ac
d
d
6
Vi-
d
o
C/>
C/>
d
d
x)
ac
O
0
o
o
d
d
d
d
d
3
d
d
A
d
o
&
’d
Ui
’d
>d
g
d
,p
g
d
P
O
CD
w
Q o
7 CD
w
d
d
Q
X
cn
W
A
P
O
CD
w
A
p
K P

ti

P

P
O
CD
w
N
2
’d
CZ)
d
N
o
d
Q o
*7 CD

<
X
P
cd
W
N
£


d
’d
g
d
d
d
d
d
v~
d
d
d
d
I >«
E
P
P
O
CD
w
N
2
p
d
>d
d
d
3
d
d
d
»d
g
d
A

»d
d
g
o
A
^d
3
d
d
&
P
o
cn
W
N
2
d
o
d
d
»d
Q
X
&
s
d
d
g
d
o
Q
3
g
d
d
V)
3
d
d
d
U
’d
o
d
d
g
g
d
’d
d
<d
d
g
»d
g
d
g
d
g
d
’d
&
d
d
V)
d
a
g
d
>d
g
d
d
>
M
ci
d
w>
d
d
d
tio
d
d
w
d
3
d
o
d
d
P
c:
d
o
2
o
g
3
3
d
g
o
A
d
3
d
d
u
d
’d
3
o
»d
d
g
d
V
’g
d
V
d
d
d
d
d
A
<v
d

a
’d
g
d
u
d
d
d
’d
g
>d
o
d
»d
d
d
V-
g
4)
‘2
d
g
d
g
d
d
g
»d
d
d
d
o
3
’d
g
£
d
d
d
£
d
d
ac
o
0
□
d
d
d
d
d
U
cn
d
o
Ui
d
o
cx
d
d
3
d
g
d
d
V)
d
’d
V)
d
g
d
d
<v
g
d
v
d
o
o
g
4)
d
d
d
d
cuo
o
0
J5
g
d
»d
g
3
»d
N
d
W3
s
o
o
d
d
ci
0
d
g
d
8 ochiul atotputernic
8 iubirea ta se va trezi la viață odată cu desprinderea năframei. Va țîșni
dorințele tale, legi.	în lumină, cum țîșnesc ugerele răspline în șiștar. Nu zădărnici mîntuirea
Să fie adevărat ce spui ?	Moldovei, căci îți zădărnicești visul. Nu e cuminte ceea ce vrei tu. De-ndată
în care am ajuns,	ce vei privi ochiul, ai să înveți și iubirea.
o
TJ
ci
&
cd
co
cd
cd
cu
ti
cd
8
ti
cd
o
’ti
CO
ti
O
8
3
co
’ti
ba
8
’cd
co
ti
o
cu
ti
N
co-
’cd
8
3
ti
s
o
ti
ti
co
ti
ti
cd
8
3
o
’ti
3
ti
cd
cd
’ti
Q
X
0
0
ti
cd
cd
o
O
cd
co-
0
0
%
X
0
0
8
’ti
"cd
ti"
ti
co-

cd
N
ti
8
’ti
<d
&
0
0
O
0
cd
cu
8
co
cd
’cd
>
CD
n3
cd
ti
ti
8
cd
8
4)
’ti
8
3
na
ti
co-
’cd
co
8
ti
co-
’"ti
ti
%
0
0
O
pq
ti
ti
ti
8
’ti
ti
3
’ti
8
3
’cd
’ti
3
ti
’cd
ti
ti
ti
(73
ti
ti
ti
N
ti
cd

8
’ti
0
0
X
X
0
Pi
ti
'ti
ti
cd
8
N
cd
8
cd


a
cd
’ti
cd
cd
X
5
ti
o
o
2
CD
cd bn
ti
3
ti
ti

cd 0,-^ S
Ș 3 g, 5
bo CU
•d 4) 4->
•3 3 ^9
ti
ti
8
cd
o
0
3
’cd
Q
’cd
8
cd
cu
ti
0
X
X!
Pi
co-
’cd
o
X
0
0
O
PQ
co
ti
ti
<d
cd
8
co-
bn
8
cd
ti
ti
co
cd
cd
8
cd
8
ti
co-
ti
>
’cd
4)
’ti
ti
cd
>
0
%
X
0
0
ti
ti
cd
X
ti
0
’cd
co
cd
O
8
ti
ti
ti
co-
ti
8
3
cd
>
4)
cu
ti
8
3
ti
ti
ti
ti
’ti
CO
8
cu
>
0

0
0
O
pq
’cd
co
cd
ti
’ti
ti
8
3
3
’ti
co
co-
cd
ti
ti
ti
ti
o g
’ti
’ti
co
ti
o
8
3
’cd
co
ti
cd
cd
’ti
8
’ti
0
cd
0
ti
"cd
CU
ti
’ti
8
’ti
co
ti
CO-
4)
ti
N
’cd
ti
N
ti
ba
3
8
ti
ti
cd
a;
co-
ti
ti
on
ti
ti
ti
’cd
co
ti
’co-
8
ti
ti
3
co
ti
cd
<1 X
0 <
0 X
O 0
0 0
’cd
ba
ti
3
ti
3
8
>ti
"co
’ti
co
ti
cd
w
8
O
’ti
O
co
8 °
<v
>
cd
ti
ti
X
A X
5 <
3 a
X 0
0 o
0 0
X
0
0
O
0
0
X
X
0
0
!zi
0
0
O
0
’ti
8
cd
4)
co
’ti
ba
0
»cd
a
’ti
’cd
ti
ti
’ti
i §
8
cd
8
<u
ti
ti
N
’ti
X
0
Pi
ti
8
cd
tUO
8
’ti
co
’cd
8
’cd
co
ti
0
X
X
0
0
’ti 3
’ti
o
ti
O
’ti
ti
nD
’ti
ti
’ti
na
ti
o
X
0
0
O
0
’cd
8
’ti
co
ti
N
co-
ti
3
X
ti
cd
X
3
0
’ti
cd
4J
co
ti
’ti
ti
0
ti
o
co
cd
4)
8
’cd
co
3
cd
ti
8
cd
ti
ti
’cd
co
o
O
ti
cd
ti
co
8
’cd
8
ti
3
"cd
4)
cd jcd
co
3
’ti
ti
4)
ti
’ti
ti
cd
ti
’cd
co
cd
0)
O
co-
bO d
>8 CD
4)
ba
o
ti
ti
o
cd
cd
O
3
’ti
w
cd
o
’cd
co
ti
4) fA
3 ’ti
8
ti
3
£
0
4)
cd
3
o CO o
CU O O
0 yl'i
8
cd
.ti
<D
ti
’cd
o
N
ti
2
£
0
0
O
0
’cd
tuO
ti
’ti
N
cd
4)
co-
O
ti
ti
8
cd
8
co-
.w
»cd
8
cd
ti
>cd
"cd
ti
na
ti

ti
8
ti
ti
X
3 Zii
•3
Ja ti
ti
cd
ti
3
ti
3
.a
cd
ti
ti
ti
>ti
ti co-
cd
8
3
ti
cd
8
3
ti
3
ti
IO
ti
cu
8
3
ti
ti
X
cd
0
X
X
0
0
3
cd
’ti
ti
8
cd
4)
CO
ti
<u
<Z)-
cd
ti
8
w- .2
cd
co-
3
ti
cd
»ti
ti
8
ti
ti
ti
8
0
X
<!
X
0
0
>cd
"ti
na
O
’cd
ti
3
3
»cd
ti
cd
co
ti
cu
’ti
ti
X
’cd
’cd
co
8
cd
cd
ti
jcd

3
’ti
’cd
co
CD
ba
ti
3
’ti
8
o
ti
ti
cd
%
0
0
O
0
ta
0
X
o
0
>3
CO
ti
ti
ti
ti
co
cd
cd
cd
ti bJO O
ti
’cd —•
cd ’g
« 8
cd
ti
3
X
0
0
O
0
0
X

4
ti
cd
0
cd
0
cd
•• 0
ti
<D
cr-
X
0
Pi
0
0
O
0
0
X
X
0
0

0
0
O
0
0
X
X
0
0
cd
8
cd
co
cd
cd
8
ti
8
’ti
<U
co-
-8
’ti
ti
<u
ti
ti
ti
M 4)
3 fln
a ••
cd
8
cd
8
cd
cd
co-
cd
cd
4)
8
cd
co
3
X
0
0
O
0
0
X
X
§
cd
3 <§
>x g
s - §
ti
cd
cd
co 3
ti	r3	‘zr*	8^o
•8	cu q	$	8	cu	°
ti	o	8
<8	d	<	0	-3	3	ti
H ’ti CU

0
•3 £ ’d
’d 1 <8
co co
ti 4)
4)
co
’ti
CD
ti
<D
cd
co
cd
ti
co^-g
’ti O ti
ti
ti
o
xd
cd
ti
’ti
8
’ti
co
’ti
8
’ti
co
cd
4)
’cd
8
ti
4)
ti
cd
X A
< 5
0 <
0 X ti
co
cd
ti
cd
ti
cd
8
>ti
co
pq Pi
■1“
o
ti
cd
§
X
0
0
O
0
ti
8
’ti
ti
O
^d
cd
s
cd
8
cd
O
1 ?
’ti
’S ’d
u co
73
0 co O
<D
ti
8
O
%
Q
0
X
3 o
X 0
>
>cd
co
cd
ti
ti
o
ti
ti
cd
4)
cd
ti
<D
ti
ti
ti
<D
cd
ti
ba
<D
ti
<D
o
ti
’cd
co
3
ti
ti
’ti
<D
N
4) Xd
> o
X g
0 0 0
co
ti -’S
Cu
’ti 3
’ti
co-
co
3 co ti
ti <D

ti
<D
ti
ti
ti
4>
^d
O
ti
4) ’ti
4-> co
ti
3 <rH
X 3
..0
'O o
M N o
S O 0
co

’cd Q
ti
o
o
g %
O O
0 0 0
BOGDAN: Nu-ncerca! înfruntă oricît vrei patima mea, dar nu te împotrivi	mine cel adevărat nu mă dorește nimeni. Nici sfetnicii, nici mireasa, nici
mîniei mele! Aș fi în stare să trec pentru tine toată Țara Românească,	oștenii. Numai ochiul. Sunt sătul de el. N-am să-1 mai descopăr în veci,
prin sabie!	Să stea acolo, sub năframă, în întuneric. Acolo să zacă, pînă va putrezi.
d
o
d
d
d
d
8
V
J-l
d
d
’d"
d
d
w
<u
2
d
3
2
’d
*d
Q
X
0
ti
o
<v
Cfl-
<y
£
’d
.d
’bn
o
d
CD
<d
7h-
.>
’d
<D
’d
2
d
d
N
’d
2
d
d
’d
d
d
a
d
2
td
‘o
d
N
d
d
d
<D
2
d
o
d
<D
d
g
d
’d
’d
A
2
ai
’d
w
d
W)
’d
d
d
d
d
N
<D
O
d
d
’d
2
2
3
d
* s
g
d
w
’d
d
d<
W ZII
’d
’d
&
a/ >rt
w w
d
I
2 °
..
..
Q
< 5
A 3
0 X
O 0
0 ti
d
’d
S-l
’d
’d
d
5
0
0
O
ti
d
’d
’d
d
’d
o
Ei
>2
’u
<D
£
8 *
3 A
X 0
8 °
ti m
bn
<2 Q
3<
*d JxJ
8 B
5-
W’
d .
CD d
PU >
<D

>rt
ca

M
01
3

N
’d
fi
d
3
d
d
fi
d
Vi
Vi
d
o
fi
d
•8
’d
cn
A
H-t
z
ui
3
Ui
’d
d
fi
3
fi
fi
&
Vi
’d
Vi
u
d
o
’d
N
’d.
3*
3
fi
fi
’d
Vi
d
o>.
>3'
>d
fi
8
Vi-
3
fi
fi
fi
0)
8
3
d
’d
3
fi
3
3-
Vi
d
fi
8
01
Vi
fi
d
d
3
d
’d
d
8 .2
a
d
oi
A
o
>d
3
Vi
oi
Vi
fi
d
8
S.
3
3
8

d
8
d
o
fi
Vi
oi
A
3b
fi

’d
Vi
01
8
’d
V)
d
d
tuo
fi
3
</î
Z
fi
<8
8
01
3
3
Vi
8
3
oi
d
o
fi
d
3 -a
0 ’d
O °
A
3 -fi
fi
3
d
Vi-
’d
8
d
tuo
d
fi
8
d
o
oi
3
8
01
3
Vi
d
fi
o
A
3- 4i
S 8
fi
8 6
s
tuo
fi
3
Vi
d
A
d
d
8
3
d
3
d
8
fi
d
01

>d
3
•8
’d
tUO
fi
fi

<Z)
CC
(f)
Z
ui
d
d
Vi
d
d
Ui
d
fi
01
fi
8
o
u
d
fi
d
o
’d
euo
d
’d
d
Vi
fi
d
3
i-i
d
fi
3
Vi
w
d
Vi
oi
u
d
3
fi
3
d
Ui
,3
d
6
fi
fi
A
01
Vi
O
A
d
>ol
v>
d
3
z
8
3
Z
A
0
O
A
»d_
fi'
d
oi
d
8
d
’d
Vi
’d
A 3
01 ’d
o
£ s
3 d
* 8
8
3
Vi
fi
fi
d
N
fi
fi
a
S» 3
01 fi
’O 3
Vi
fi
fi
fi
fi
d
3
3
z
oi
oi
Vi
d
fi
3
Vi
d
Ut
3
d
d
Vi
d
’d
fi
8
d
<ZJ
fi
N
d
d
□
fi
’d
8
d
oi
Vi
>d
tio
d
ol
fi
fi
fi
fi
fi
Vi
a
fi
3
N
fi
©
fi
Vi-
3
N
’d
fi
3
3
s
01
3
01
A
>d
tn
fi
d
fi
Vi
fi
fi
îS.
3‘
3
fi
fi

>d
3
Ut
3
’d
fi
ui
fi
3
oi
A
ol
fi
fi
o
d
.8
’d

•8
’d
Vi
O
3
fi
fi
3
C/î
A
>d
N
fi
d

fi
3
s
e
’d
3
’d
fi
fi
d
Ui
fi
4J
fi
3
N
’d
P
£
&
CC
Z
ui
A
Z
A
0
O
CC
CZ)
Z
H
cc
,d
’d
Vi
oi
fi
* E
d
8
d
O
3
K
>d
fi
oi
fi
Vi-
w
A
0
O
a
w>

’d
A
fi
fi
fi
Vi
fi
cn
Z
CC
Z
A
0
O
A
P
>
A
A
£
<
A
0
O
A
3
CZ)
d
tî
d
’d
Vi
8
d
oi
3
P
>
A
A
d
fi
fi
’O
d
fi
d
Vi
d
fi
fi
fi
fi
fi
fi
d
Vi
fi
d
d
0)
fi
Vi
01
3
o
N
01
fi
8
3
A
8
>d
vi-
to
d
d
d
oi
d
8
’d
o
v>
d
oi
Vi
3
oi
N
01
fi
8
3
A
d
oi
8
d
3' 3
>d
d
fi
o
d
o
fi
fi
fi
>d
’d
d
c3
£
3
tfi

M
d
o
.fi
3
d
3
Ui
3
d
d
0)
Vi
>d
Vi
d
Vi
d
•8
>d
3
Vi
3
3
d
p
>
a
A
&
A
0
O
A
3
<Zî
P
>
A
A
d
8
3
d
o
A
Vi
fi
Z
A
0
O
A
’d
Vi
>d
Ui
d
fi
d
Vi
d
01
d
8
3
fi
3-
3
3
’d
tuo
d
d
3
’d
o
’d
8
d
X)
d
N
8
3
z
3
»d
oi
A 3
0 3
O
a
d
Vi
d
8 S
d
a p
s >
A
>01
d
3
fi
’d
C/2
fi
fi
fi
d
d
8
fi
fi
W)
’d
fi
d
fi
fi
fi
d
fi
fi
d
d
8
fi
Z
d
A
Z
<
A
0
O
A
d
cz>-
d
d
tuo
3
d
d
o
’d
Vi
.8
3
fi
’d
fi
fi
>d
Ui
fi
8
fi
8
d
8
>d
fi
3
fi
d
O
3
3
d
oi
3
o
fi
d
fi
d
M
fi
A
’d
3
’O
8
>d
o
’d
Vi
fi
d
8
3
fi
fi
Z
P
>
A
A
Vi
3
fi
>d
(Z)
Z
A
0
O
A
O
Vi
d
’d
fi


Vi
8
d
’o*
Vi
d
o
Vi
o
Vi
8
d
Ut
d
A
d
d
d
>d
fi
3
8
3-
’d
3
8
d
8
fi
d
>d
fi
d
8
d
fi
P
A
A
3
z
p
£
fi
fi
(Z)
z
<
A
0
O
A
d
8
fi
d
8
3
z
d
oi
VI-
3
Vî-
d
d
d
fi
d
X
3
A
3
>d
3
C/>
Z
A
Vi
oi
3
3
8
Vi
’d
tUO
d
>d
Ui
3
oi
3
A
a
a
W
P
>
A
A
3
A
>d
fi
d
oi
d
8
fi
o
>
3
d
Vi
<8
•8
8
3
3
z
P
fi
O <P
A A
8
8
3
’C?
’O
’d
fi
8
3
d
’d
fi
fi
3'
fi
d
d
3
a
3
d
8
3
fi
8
3
o
d
oi
A
fi
a
’d
fi
’d d
8 3
-2
fi
3
fi
3
fi
d
oi
d
&
3
fi
Pi
O
fi
z
z
A
0
O
A
3
’C?
’O
’d
fi
’d
»d
Ui
3
u
3
A
z
P
>
A
A
>d
Vi
oi
fi
fi
W)
N
Vi
d
3
fi
d
3
fi
d
>d
5!


>d
v>
oi
Vi
oi
>
cn-
’d
fi
cc
A
A
A
A
O
Z
P

fi
fi
d
fi
d
>d
fi
fi
3
d
fi
d
oi
fi
A
Z
A
0
O
A
8
’cA
d
d
3
d
d
d
d
d
d
ca
o
ca
d
d
d
d
ci
d
3
3
’d
d
d
d
o
d
3'
d
d
3
8
0
d
d
d
3
3
8
8
d
d
p
’d
CA
<v
S
d
2
o
O
CA
d
8
’d
CA
d
* CA-
CA
d
d
o
3
’d
&
d
d
ed
c?
a
zi
ci
d
d
8
d
d
bJO
PJ
ci
d
d
cx
d
8
d
d
ci
d
3
8
8
>d
d
ci
a
0
O
d
d
CA 0
£ O
<D
3 28
d
d
d
’d
CA
d
.d
3
d
d
’d
d
o
-d
d
d
d
d
N
d
d
8
d
d
’d
CA
’d
s
d
’d
d
O
N
O
d
d
d
0
8
d
o
<1
d
d
ca-
d
0
0
£
0
0
0
0
O
pq

0
>
0
0
0
C
0
0
O
0

d
d
o
d
w
o
3
Ci
d
d
d
0
<
’d
’d
d
d
3
d
d
’d
d
zi
>d
’d
CA
>d
CA
d
d
fi
<D
d
»d
W
ca
>d
d
0
d
3
d
H
d
0
>
0
0
bâ
K
d
ci
d
d
3
O
o
d
8
d
N
p
d
8
0
0
O
pq
d
d
’d
d
N
d
d
d
&
3
3
3
8
3
d
.CA-
d
d
d
d
d
d
o
o
ca
’d
’d
N
d
O
’n
d
d
o
CA
d
ca
ci
d
0
<0
0
0
0
0
O
0
d
0
0
0
0
0
0
0
O
0
ca
ca
O
’d
3
’d
co
d
Q
0
0
0
o
d
cx
GD
o
d
cx
c/o
%
0
0
O
pq
3
d
: r>î
0
0
0
0
’d
d
Ci
’d
CA
d
CA
d
d
’ca-
<v
<v
d
d
’d
d
<v
»d
cx
d
d
3
0
’d
m
3
d
d
’d
?*(
<Z)
3
&
pi
an
d
cu
0
8
d
d
E
d
0
Zi
a
o
d
o
o
’d
d
d
N
d
d
d
3
>3
d
CA
d
o
0
CA
d
d
’d
’d
’d
’d
ci
d
>d
d
o
d
d
d
d
d
O
d
3
cu
<u
6
d
3
d

ci
8
p
ă
d
d
ca
o
0
0
d
N
’d
>
td
d
3
d
’d
3*
a>
,2
3
8
o
d
d
8
d
0
4>
8
o
d
d
3
’d
’d
8
d
’d
3
CA
d
’d
’o
d
’d
0 £
d
d
3
d
ci
’d
d
’d
3)
d
d
’d
d
d
0
d
d
<D
0
a
d
0
>
<0
0
d
8
d
<y
CA
0
0
0
O
0
o
>
d
d
0
0
>
&
0
d
3
8
o
0
3
o
’d
d
<y
’d
CA
d
Q
’d
8
d
ca
3
3d
d
0
4>
d
Q
0
0
0
O
pq
O
CA
’d
d
d
fi Pi
.8 O
’d^ 8
3
3
zi
s
d
ci
ca
d
d
d
cn
d d
d
’d
3
d
d
’d
d
d
X
d
0
’d
ca
d
ca
u>
d
d
$ 3
ca
d
(d
’d
d
o
d
d
O
CA
’d
8
d
’d
d
d
N
’d
d
d
Pi
Pi
d
w
d
’d
CA
ci
W
o
d
d
d
d
d
d
d
_d
a?
ca
8
CA
pi
d
d
d
CZ)
d
d
’d
3
3
’d
d
<D
Pi
’d
3
4>
8
3
’d
>
’d
d
d
GA
d
3-
d
d
<u
0
CA-
’d
CA
’d
’d
d
d
d
*
£ 0
sg
0
d
d
o
d
d
8
d1
d
d
d
d
>d
3
’d
o
0
ca-
pi
8
o
3
d
d
d
’d
d
ca
cx
8
d
ca
’d
do
o
<D
P!
8
4)
CA
0
‘K
d
3
8
d
ca
’d
’d
.o
3
d
<y
d
d
3
4>
8
3
»d
o
CA-
4)
4)
E
CU
d
d
d
d
ci
’d
8
d
ci
d
8
3
CA

O
s
ci
CU
d w
8 d
>-<
d
pi
0
d
a
d
3
d
d
d
d
d*
d
d
’d
3
’d
3
d
’d
’d
o
d
d
<v
0

Pi
d
’d
.o
3
3
d
’d
&
£Î
'2
.Zi
>
O
S w*
o
a
d
8
d
d
<z>
d

0
8
O
pq
d
8
’d
3
d
’d
o
d
d
»d
’d
>
8
3
CA
8
d
Q
d
ca
d
3
pi
d
o
>
ci
zi
’d
CA
d
CD
d
N
’d
’d
’d
4)
o
d
d
d
d
d
d
d £
’d ►—<
<Z)
<D H
CA-.d
3 ;
§ ’
— ’<
d ’d
d
d
ci
o
CA
d
8
d
3-
d
d
3
o
d
d
’d
cn
d
pi
d
d
ci
B °
d
ci
ci
3 8
3 o
d
ca
d
d
d
d
d
.2
d
’d 3
d
ci
d
d
d
4)
3
P>
4)
8
d -
d
fi d’ ’Cd
0.§
d
d
<D
o
Ph pq p< pq & pq Oh pq
rt
ti
d
’d
ti
rt
ce-
d

O
ti
g
o
A
ti
ti
ti
d
ti
ti
g
ti
CC
<Z)
’d
ce
d
d
Ce-
g
ti
rt
6
d
’ti
ce
ti
’ti
K
ti
.s
K
ti
ti
ti
’ti
g
ti
ti
’ti
g
’ti
d
’ti
g
ce-
ti
V)
d
ti
d
ti
d nj
ti
<2
’ti
ce
O
>d
’d
ti
ti
ti
‘ce-
ti
3
tuO
3
ti
Ui
’ti
o
<2
ti
d
A
ti
.2
w
ti
ti
ti
ti
ti
A
3
ce
o
3
«
>ti
3
’d
d
O
d
g
g
’ti
ti
d
£ ti
ti
ti
ti
u
ti
ti
ti
d
ti
’d
’d
g
>d
3
ti
ti
ti
CC
d
tuo
2
3
>d
3
ti
ce
d
ti
bo
ti
’d
ti
g
O
’ti
3
o
* 3
A
A
O
£
ti
ti
ti
’ti
ti
’ti
ce
ti
A
o
ui
A
ti
ti
%
A
ti
X
A
X
X
A
A
g
ce-
<
ti
A
A
O
Ui
W
N
2
A
O
ti
’d
g
ti
’d
ce-
ti
ti"
ti
E
’d
ti
’d
d
ti
o
ce
ti
ti
ti
N
K
oi
O
£
o
ce
«
ce
ti
ti
g
ce
<v
’ti
ce
ti
O
X
A
O
O
A
A
A
A
’-g-
3'
ti
ti
ti
A
o
Ui
W
N
2
A
o
’d
E
ti
d
ti
O
ti
O
ti
d
ti
’d
<E
2
ti
-o
<2
5
ce-
d
ti
d
A
X
A
A
N
Ui
W
ti
0 ti
O 4?
A A
A
X
A
O
Ui
W
ti
O
d
O
E
ti
d
ti
ti
ti
ti
ce-
’ti
’d" $
d
2
d
ti
ti
d
ti
ti
A
ti
3
ti
ti
ce-
>
Q
ce
ti
ti
X
a
A
A
K
ti
O
ti
i—< 73
X
bo
d
ti
’rt
Ui
’rt
’rt
>
’rt
ti
d
ti
ti
g
ce
*&
Ui
ti
ti
ti
42
N
’ti
ti
o
ce
ce
ti
g
rt
A
’d
ti
ti
O
ce-
rt
rt
= O
ti
ti
X
A
ti
ti
ti
ti
o
ti
ti
ti
d
ti
ti
ti
o
ti
ti
ce
ti
g
ce-
rt
ti
A
ti
d
ti
ti
o
3
ti
’ti
3
d
d
rt
g
d
ti
ti
ti
ti
O £
O ’N
A
a
A
X
<
A
O
O
A
ti
X
O
X
ti
ti
A
A
A
A
8*
n pq
rt_
3'
3
rt
g
3
’rt
’rt
’rt
ti
3
Ui
O
d
ce
’rt
u
’rt
ti
ti
3
d
d
N
>d
ti
ti
’d
’d
ti
O
d
ti
ce-
ti
d
d
ti
d
’d
ti
d
N
ti
ti
d
d
ti
’d
ce
£ ti
d
d
O
N
ti
ti «
a a 3
Ui O >
ti <2 *3
3
ti
ti
ti
ti
ti
ti
Ui-
3 2 A
S — x
ce- <
Ui a
rt .2 o
A
ti
ti
’rt
g
3
X
rt
»rt
g
3
ti

3
ti
ti
ti
d
3 S
ti
’ti
3
’ti
O
ti
d
ti
A
ti
ti
ce
ti
.d
ce
’rt
Ui
’rt
d
ti
ti
«
I
ti
•ti
ti
ti
x
ti
A
ti
Q
ti
3
ti
d
ce
ti
ti
A
>rt
3
g
-2
*:Le
A
ti
X
>rt
g
’rt
ce
rt
X
ti
X
X
A
O
O
A
ti
g
ti
ti
<v
ti
xj
ti
ti
X
ti
A
ce
’ti
Ut
’ti
ti
ti

d
ti
ce-
ti
ti
A
A
A
’rt
g
3
X
ti
Ui
’rt
ti
ti
X
X
A
O
O
W
tuo
ti
tti
«P
O
00
O
d
O
ti
’ce-
A
A
A
g
ti
A
O
ui
A
N
2
A
A
O
X
A
A
o
ui
W
N
A
A
o
,ce
ce
>
o
Q
OD
P
(f)
%
H
cn
g
fi
3
o>
g
g
ce
’rt
g
Â
p
o
cn
Q
X
K
<
X
P
P
O
cn
W
N
2
K
<
Q
X
<
X
P
ti
P
o
W
P
N
2
fi
,d
o

<
Q
X
<
X
P
P
P
o
cn
W
N
2
X
A
X
<
X
p
P
o
cn
P
N
2
K
<
Q
X
<
X
p
p
o
tn
w
N
2
K
A
X
P
g
ce
0)
ce
ce
fi
3
"3!
I
£
I
>0?	ce		
*fi g o Q "rt fi »ce w s ce V H fi s ce >ce >ce >rt l-t »-i ce o o		6 N ce s "tn »ce a îS o >ce ’2	O a o k s < »ce Uî ce o S fi 'rt g ce Te fi U V) O fi fi u g
ce S	N .W		ce
>ce Ui	O a.	>ce o	Ui ce
<	ce <2	ce Q	a
00	o		00
p	’-S-	Q	P
cn	’rt	X	(/)
X <	V) ce	< X	X <
H cn	(J	P	H cn
>rt
fi
fi
fi
fi
6
ti
3
<D
fi
3
X
Q
X
<
X
p
>d
N
’d
’d
w
00
’d
tuo
d
Q
d
’d
S
3
d
o
3
6
cd
3
>d
d
3
’d
d
”3
N
’d
’d
d
d
Q
s
d
3
3
Q
<
X
£
ti
d
Crt
O
Cfi-
d
.ă
’d
d
»d
d
O
3
O
>
3
55
d
s
d
’d
o
3
3
3
d
tuo
o
ca
*3
d
O
3
d
*3
’d
d
d
3
>d
tuo
3
3
>d
’d
<V
tuo
N
o
3
t3
>d
w
d
Q
^3
*d
3
3
3
>d
&
’d
’d
s
d
O
s
Q
o
3
cn
2 3 '
d 3 !
cn
5
H
cn
’d
&
’d
3
2 I
5 ’d
3
< ’d
Q S
!5 o
< «->
X
O
ti

mă simt încît nutresc1 visuri uriașe. Mă visez în fruntea oștilor2 elibermd de adunat. Apoi, așteaptă-mă aici. Am să vin să te iau, cînd totul va fi
Sfînta Sofia, apoi Sfîntul Mormînt. Mă visez scăpînd coroana Comnenilor pregătit.1
de sub jugul necredincioșilor3. De unde-mi vin4 aceste visuri ? Ce putere	RUXANDA: Voi fi gata, înainte ca tu să fii gata. Te voi aștepta aici.
o
d

£
00

tuo
o
fi
’d
o
4)
fi
3
d
d
Ui
fi
tuo
fi
fi
d
>d
w
fi
d
’d
O
fi
fi
Q
fi
%
<
fi
0
O
fi
fi
cd
g
fi
fi
fi
%
A
fi
fi
ti
fi
fi
d
’d
fi
d
o
>
d’
<D
g
CD
g
d
cn-
d
fi
d
o

’d
g
fi
g
<71
O
fi
d
w
fi
d
03
d <D
° c
’d d
.5
d
fi
’d
d
g
fi”
d
b/3
bn o
5
a
o
o
fi
A
%
N
4)
g
fi
’d
g
’d
fi
71
d
"w
71-
d
d
fi
g
o
fi
fi
d
<D
.g
’d
fi
o
g
fi
d
3
ti-
fi
fi
fi
O
d
d
fi
o
fi
’d
tuo
fi
fi
O
fi
fi
fi
o
d
o
>
d
fi
fi
d
A
d
<u
d
CD
CD
rn-
O
d
d
&
fi
8
8
tfi
g
IO
<g
w
fi
fi
’c?
d
’d
’d
’’d
>
O
71-
’d
’d
A
fi
fi
fi
ti
’d
71-
’d
cx
’d
fi
>d
g
4)
’d
cn
UI
2
UI
71
CD
g
fi
’fi
g
4)
fi
g
d
O
A
’d
fi
g
fi
O
>d
’fi
o
cx,
o
fi
d
<D
fi
fi
g
’d
g
d
fi
fi
d
o
fi
ti
fi
d
U3-
fi
’d
4)
fi
fi
fi
fi
<D
tuO
fi
fi
d
’fi
’fi
fi
’d
.fi
’So
4)
fi
»d
’d
Cfl»
c
d
fi
d
’d
A
3
fi
fi
’fi
g
d
fi
fi
’d
fi
’d
b£
d
73
CD
’cd
g
3
4)
d
>
d
o
8
d
ts
d
d
O
g
a
*71
’d
g
d
d
g
fi
d

’d
d
d
al
d
ti
d
d
fi
4)
g
O
1J CI
zi ■-*
fi
d
'w-
73-
8
fi
d
71
PD d
d
g
d
73
fi
fi
*71-
O
d
d
fi
K
’d
fi
>d
’fi
g
o
A
o”
fi
>
fi
8
»d
g
fi
fi
’d
73
d
o
fi
g
fi
’d
fi
fi
fi
s S s
>d
V)
O
’fi Q
o
4)
’fi 0
ti
fi
'o
fi
fi
4)
g
fi
d
ti-
d
fi”
’d
73
d
’d
fi
’d
.3
g
fi
fi ’d
fi
o
71 ’O
4) d
fi
fi
fi
’d
fi
Cfi-
fi
g
o
td
w
d
71-
d
fi”
g
’d
fi
’d
o
fi
’d
73
d
71-
fi
w-
C/>
t> cn ..
’fi
tn
fi
£2 fi
fi <
H 5
cn
tn
o
U)
’d d
71 >—1
d ’d
o tuo
« d
o
’d
r! t_i
S GJ
2 §
d
8
3 >d
g
"fi ’fi
fi 71
’d
t>JO
d
fi
fi
0
O
fi
g
d
CD

8
fi
fi
fi
Ș
fi
fi
%
A
0
O
A
fi
A
fi
fi
W
5
fi
O
o
A
d
fi
fi
fi 0
< fi
fi fi
fi
fi
fi
8 «
:s 8
>rt fi rt
a
rt
N
a ~
M,rt
ti V)
•2 =
0
>


ti
Z ti
rt
s
rt
ti
rt
ti
ti
’rt
2 s
#’ă
ti rt

£


I
PQ
#G
ti
’rt
fi
3
z
rt
rt
rt

rt
s s
£ < g-
X 0 3
P O H
rtpq
>rt
ti
rt
o
fi
o A
o P
ti
rt
to
rt
rt
O
pq
3
rt*
3"
ti
<r4
Si
Q
rt
O
pq
A
<
X
P
’rt
v>
ti
rt
rt
’S
>
ti*
ti
o
A
A
rt
o
ti
<9
’rt
ti
d
d
N
d
d
d
’d
0
0
d
d
>d
’d
d
‘d
fi
d
E
d
£
’d
Vi
d
o
d
d
fi
d
fi
d
d
d
’d
d
E
d
<u
V)
d
Z
Q
0
O
M
’d ’d
o U
d
>
£ ~
0
a
E
d
d
d
Ut
d
’d
E
d
d
d
Vi
d
’d
a
N
d
c
d
d
a
3
a
d
vi-
ei
d
fi
d
fi
fi
O
d
0
Pi
0
d
E
d
d
N
’d
>d
Pi
Z
<
0
0
O
pq
d
’d
d
d
X
d
d.
£
‘Si
d
d
o
bn
bn
d
ai
fi
d
’d
d
d
6

z
pq
0
o
pq
d
d
ei
E
d
Z
d
ai
Vi-
»d
Ui
’d
o
w
d
d
’d
bn
d
d
d
d
d
N
d
d
d
’d
d
V)
d
d
0
0
d
tn
d
E
d
d
<u
d
aj
d
d
d
s
d
z
£
d
d
ci
d
d
’d
d
o
d
d
d
bn
o
PQ
<v
d
d
’d
S5
pq
0
>
<£
d
d
d
o
d
CJ
d
o
’d
d
fi
V-
d
’d
d
d
d
’d
bn
bn

d
d
ci
d
Vi
d
’d
fi
’d
Vi
fi
d
Z

d
Vi-
d
’d
d
d
d
Z
’d
bn
fi
d
’d
d
g
d
d
d
z>
Si
d
Vi
ei
E
d
d
>d
d
3
a
bn
d
’d
Vi
3
d
Tj
d
d
’d
d
fi
d
£
’d
’d
£
bn
d
d
d
d
u
£
»d
V)
d
’d
vi
’d
cn
Q
d
O
o
d
d
o
d
d
£
’d
V)
d
d
bn
d
0
.d
d
0
d
d
X
d
£
’âî
d
d
’d
d
d
’S
fi
d
’d
o
d
d
d
E
d
d
>d
d
d
d
d
d
d
4->
d
<u
d
>d
35
»d.
£
d
d
d
d
d
d
d
d
»d
d
d
’d1
s
d
d
E
d
o
al
d
in
<v
C/)
W
d
d
’d
N
d
d
a
ci
d
d
oi
d
d
d
’d
d
d
<v
E
d
Q
0
O
pq
0
Z
Q
0
O
pq
0
0
Z
pq
0
o
Q
0
0
z
Q
0
O
pq
d
W
0
0
N
bn
E
d
d
’d
-d
>d
E
d
d
d
a
(4)
Z
<
0
0
O
pq
d
g
d
>d
0
d
d
</i
d
d
d
»d
O
’d
N
’d
’d
Vi
d
d
bn
d
N
o
d
Z
0
0
O
pq
d
o
d
o
E
d
o
d
d
d
’d
vi
Q
d
o
d
E fi
Vi
’d
’d^
d
d
0
0
Vi
d
’d
v>
d
o
’d
o
0
O
pq
d
d '
o :
Vi
VI
d
d
£
3 d
d
C1
>d
d
d
Vi
Vi
ai
’d
fi
fi !
d
d
d
v>- *d
’d
•I
d
’d
fi
>d
Vi
fi
d
fi
d
c/>
d
d
d
d
d
d
d
d
’d
Vi
Vi
d
.d
'a?
fi
d
d
o
d
d
d
u
<v
d
d
’d
vi-
ei
d
d
d
d
d
d
d
U
d
d
o
d
o
o
<z
d
Q
Z
0
0
O
PQ
’d
Vi
d
o
d
d
V)
d
d
0)
E
d
d
Ui
d
’d.
d
E
d
d
d
d
Vi
E
d
vi-
ei
d
d
d
d
d
o
&
fi
d
d
d
d
d
o
E
d
d
d
d
d
d
S
d
K
d
>d
d
O
£
’d
o
d
Z
d
d
d
d
5
’d
o
d
d
Vi
d
d
d
bn
d
d
d
>d
o
d
0)
d
d
0
2
0
Vi-
d
Z
Q
0
O
pq
d
Z
E
d
0
Z
pq
0
o
pq
d
E
d
Z
d
-d
d
d
X
d
Pi
’d
E
Ui
d
£
’d
d
d
C/)
d
V)
i)
V-
’d
bn
d
d
d
o
N
Vi
’d
Vi
C/i-
’d
d
d
d
>
d
Z
bn
d
0
0
Z
0
0
O
pq
d
d
Vi
’d
d
d
N
N
V
d
d
d
d
X
d
d.
’d
E
o
Q
d
d
d
îd
d
o
d
»d
bn
£
d
d
a
d
»d
d
d
d
o
d
d
N
’d
bn
’d
fi
0
0
d
Z ..
< i
A >
° 2
O <0
pq 0
0
0
O
pq
£
3
C/)
0
0
d
o
d
E
o
d
cn
<u
>
©
%
pq
0
o
pq
d
Z
d
Z
d
d
d
d
»d
W
d
E
d
<u
Vi
d
d
o
p
2
0
Z
Q
0
o
w
0
0
z
0
0
O
pq
’d
Vi
d
Vi
>d
d
Z
p
2
0
>d
Q
<
O
0
O
pq
d
0
>
0
0
d
d
o
d
d
E
d
d
d
d
d
d
Vi
z z
o £
o <2
ffl cu
d
d
o
o
d
E
d
<v
Vi
ei
»d
« Vi
a
► o
d
° d
4)
Vi
Sxi
<v
fi d
%
0
0
O
pq
0
0
0
Z
pq
0
o
pq
d
Z
0
Z
z
<2 o
P4 M
rt
cn
>
’rt
rt
rt
rt
<z>
rt
rt
’rt
’rt
rt
w
rt
A
xfj
<
H
cn
>rt
a

rt
>3
Q
OQ
M
rt
’rt
in
rt
’rt
rt
’rt
cn
A
I
(fi
3
3
’rt
’rt
rt
cn q
*
n. 3
vi H
âd .2
’rt
rd 03
g
3
w
rt
’rt
3.
3
cn-
rt
A
A
O
O
a
rt
rt
(Z-
rt
rt
rt
3
rt
rt
rt
g
3
O
6
><
Ui
A
A
0
O
PQ
rt
>
o
’rt ’3
3
►
g
rt
"cn
rt
’rt
bn
rt
’>
rt
rt
rt
rt
g
3
jrt
o
w
rt
rt'
rt
rt
cn
’rt
rt

g
rt
rt
’rt
rt
‘ti
’rt
rt
ÎS
A
H
(fi
rt
rt
rt
rt
w- «
Q rt
r ’ *3
rt
g
rt
N
o
rt
3
rt

rt
rt
rt
rt
g
rt
g
O
rt
<u
3
rt
3
<u
rt
A
rt
rt
w
’rt
,3
3
rt
’rt,
’rt
8
<v
rt
3
rt
’rt
rt
3
g
,w
£
’rt
rt
<U
’rt
co-
rt
g
3
rt
ca
8
rt
rt
rt
’rt,
rt
g
rt
rt
rt
rt
rt
’rt
rt
rt
rt
rt
o
N
rt
rt
3
rt
g
rt
O
rt
N
O
rt
o
rt
rt
‘£b
’rt
o
N
»rt
rt
rt
rt
rt
’rt
rt
<g
‘5b
g
rt
£
A
0
O
A
rt
>rt
rt
rt
rt
N
rt
co-
A
!>
(fi
%
A
0
O
A
<g
rt
3
li
A
H
(fi
rt
3
a
(Z»
’rt
rt
A
%
<
s
w
rt
2 g
bn o
3
p1 )<
« >
A
H
cn
3
rt
rt
rt
rt
rt
rt
’rt
CU
’rt
rt
•S
rt
cu
.g
’y).
3
’rt
rt
rt
rt
o
Pi
’rt
’rt

rt
bn
O
’rt
bn
’rt
rt
o
in-
’rt
rt
A
,3
rt
<3
rt
A
rt
v 0
ns O
A
rt
A
>:
H
(fi
’rt
rt
%
A
0
O
A
rt
A
A
rt
<u
rt
o
g
<u
z
rt
O
’rt
s
rt
rt
rt
rt
0)
>
rt
cn
cn
£
<1
A
0
O
A
&
H
cn
%
A
0
O
A
rt
A
A
><
H
(/)
rt
rt
8
A
0
O
A
C
’ti
a
o
3
cn
ti
2
cd
cd
o
’ti
O
g
3
O
a
g
ti
o
cd
g
3
cd
’cd
ti
CD
cd
O
cn-
’ti
ti
ti
ce
cd
cd
ti
e I
ti
3
fi
ti
g
a
o
ti
£
3
3
’cd
g
cd
ti
g
<D
cd
ti
ti
cd
ti
ti
ti
ti
3
3
cn
ti
g
cd
ti
ti
ti
ti
cn
cn
g
3
’cd
tuo
a
cd
ti
ti
cd
g
ti
BOGDAN: Eu mă sprijin pe mine. Pe ochiul... meu!	Scena II
STAVĂR: Aici e răul.1
BOGDAN: Mă faci să rîd, bătrînule.	Bogdan — Ruxanda
3
O
cn
cd
’cd
’Cd
cn
’cd
cd
’cd
g
8
cd
<D
ti
cd
ti
A
’cd
ti
8
ti
<D
3
’cd
w
cd
A
X
A
0
O
pq
0)
3
ti
’cd
ti
ti
ti
ti
cd
»cd
ti
g
ti
»cd
A
cd
cd
’cd
tLO
ti
’cd
cn
.cd
’cd
A
H
cn
o
cd
>
g
3
3
ti
’cd
CD
cd
A
3
N
cd
cd
ti
3
’cd
g
ti
CD
g
ti
ti
ti
cd
o
cd
ti
>cd
tuo
ti
’cd
cn
cd
cn
ti
ti
ti
g
’cd
cn-
cd
ti
g
ti
g
ti
ti
X
£
A
0
O
pq
ti
ti
ti
cn
cd
cd
cd
cd
al
8
cd
g
<D
»cd
ao
cd
ti
cd
cd
ti
ti
X
3
3
ti
cd
’cd
ti
g
ti
’cd
A
A
H
cn
’cd
g
ti
ti
ti
3
cn
>cd
N
’cd
ti
o
ti
ti
ti
cn-
ti
cd
cd
g
ti
X
cd
cn
g
<
g
3
cd
’cd
ti
cd
<D
8
ti
cn
cd
O
ti
ti
’cd
g
’cd
cn
N
3
cd
.3
’cd
cd
cd
8
<D
N
cd
O
ti
ti
g
cd
cd
g
ti
ti
cd
ti
tuo
ti
cd
cd
K g
fi .M
cd w-
8
ti
O)
cn
O
’ti
ti
cn
w
&
A
0
O
pq
ti
ti
>cd
g
ti
cd .2
ti
cd
cd

’cd
ti
cn
cd
’bh
<D
’cd
ti
cd
’cd
cd
o
’cd
g
3
ti
cd
ti
ti

ti
ti
’cd
ti
cn
cd
g
cd
ti
ti
cd
m-
cn
cd
cn
ti
3
cn
cd
’cd
3
cn
w

’cd
ti
’cd
ti
g
H
cn
A
0
O
pq
ti
»cd
tUO
/d
cn
’cd
.cn
g
cd
X
ti
cn-
ti
’cd
ti
O
ti
ti
cd
ti
cd
.2
3
cd
’cd
8
cd
’cd
&
’cd
cn
g
’cd
cd
cd
g
’cd
Td cd
cn
o
m
cd
cn-
cd
cd
O
ti
cd
b.o
’cd
’cd
g
’cd
cn
cd
’cd
cn-
CD
.ti
’cd
cn
cd
’cd
cd
ti
ti
’cd
cn
’cd
’cd
cd
ti
’cd
’cd
g
cd
’cd
ti
ti
ti
ti
cd
3
ti
ti
’cd
cn
O
ti
cd
rU
cd
ti *C)
ti
o
3
ti
ti cd
cd
ti
ti
o
g
g
ti
’cd
’<d
g
cd
ti
cn
o
cd
TJ
ti
cd
X
ti
A.
’cd
cd
cd
ti
cd
g
’cd
g
>cd
s
cd
g
’cd cd
uJ 2
cd
ti
O
cn
>cd
cn
’cd
cn
ti
ti
»cd
A
A
X
X
A'
A
ied
"cd
O
ti «
° 3
o
ti .rM
5 S
ti cd
o >
£
’cd
cd
g
ti
ti
ti
cn
ti
ti
CD
’ti
O
8
ti
3
3
ti -
<D
’ti >
c«
ti
cd
cn
<D
cd
H
cd
’cd
£
ti
’g-g
cd
A
cd
Pi
>
C/J rj
ti
cd
ti
ti
ti
ti
ti
cn —1
ti ,_।
<D 3
w .3
g
ti
cd
P-i
cd
X
A
0
O
A
g
cd
<D
cn
ti
ti
ti
CD
A
A
X
X
A
A
jcd
8
cd
<D
tuo
cd
’cd
’cd
ti
CD
cn
’cd
cn
g
ti
ti
W
3
tuo
<D
ti
cd
’cd
ti
cd
g
ti
<D
%
A
0
O
A
ti
8
’ti
cd
A
O
ti
ti
ti
cd
CD
8
ai
A
cd
O
cd
cd
cd
ti
g
ti
’cd
o
’cd
’cd
ti
g
g
x
A
X
X
A
A
cn
^3
cn
’cd
cn
O
“ s
w- (D
ti
’cd
cd
g

O
g
CD
cd
ti
’ti
’cd
ti
cd
ti
ti

%
A
0
O
A
£
cd
cd
O
cn
cn
cd
g
’cd
cn
cd
cn-
<D
ti
N
’cd
ti
ti
g
o
ti
ti
ti
ti
A
ti
ti
’g
ti
g X
X <
A O
A A
■;
cn
ti -ti
7n
ti
'cn- ti
, ’cd
’Cd m
o
ti
<D
<D cd
ti
cn
ti
CD
cd <D
ti
£
cn
<D
ti
rg
’cd
A
X
A
A

o
cd
cd
o
<D
ied <D
PhTJ
ti
A
3
’ti
cd
cn
ti
%
A
0
O
A
%
X
A
0
o
A
A

<D
cn
ti
ti
cn
<D
ti
cn
g
ti
ti
ti
o
’cd
cn
ti
’cd
ti
CD
N
<D
ti
g
ti
>cd
cn
’cd
A
cd
’cd
’ti
g
CD
cd
ti
’cd
cd
ti
o
cdA
ti 'n
« ’ti
rti
’ti ,
cn cd
ti
cn
O
g
cd
ti
ti
■s
ti
g
ti
cn-
<D cd
cd
g
cd
O E
cn 3
cd
O
A
N
CD
O
’cd
cd
cn
r*
cd
cd
ti
bo
ti
8
ti
’cd
cn
cd
O
£
ti
8
’cd
CD-h
2 5
A E
i—i cd
’d ti 3
tn-
8
cd
8
’g o
8 cm.
xd .<
cn i
ti J

ti
H ti pj
ti cn
■q-j O ’Cd
c ’j cn
ti
•a ?
ti
cd
ti
cd
cd
ti
bD
cd
g
X
£
Q
0
O
A
ti
ti
cd
„ ti rg,
Ph ti pi
cd
<D
O
g
cd
ti
cn
ti
ti
cd
>
cd
cd
cd
>
ti
o L w
M CI
■£ 8 “
Pi E
cn
’ti g
A
’cd ti
« O1"
3° 8
cd ti <
<D
cn
<5 ’cd
O
cd
ti
ti
cd
ti
’cd
cn
’d
>
O
0 S" §
A
’cd
g
3
ti
3
X
A
X
X
A
A
cd
ti
O
cn
ti
ti
cd
A
ied
"cd
cn
’ti
g
cn
ti
>


’cd
<D
cd
’ti $3
ti
cn»
ti
8
cd >
8 -p
cn ti
O 5
8'
’cd
w-.r-c ’r!
- s 8
O
cn
4^ -2
cn
o
s
ti
cd
’cd
b^TJ ’n
ti ’ti
ti
cd
cd
6
<u g .
cn £ xd
’i> cn
ti
ti
E 8
cd ti
ti
g ti
cd cn 'o
-4-> O CD
5 ti
g ti
cd
8
>cd
cd
CD
ti
cd
8
ti
ti
ti
ti
ti
ti
o
?cd
‘8
ti
A
’cd
cn
’cd
ti
cd
ti
cn»
g
ti
<D ’cd ti
TJ cn Q
cd g
•ti ’-E cd ti
Ph ’Cd 4->
ti
’cd
ti
cd
’cd
cd
ti
cn»
ti
’cd
ti
cd
cd
cd
8 u
Țj cd
>cd
>
cn
ti
’cd
ti
g
ti
A
’cd
ti
cd
cd
cd
cd
’cd
8 ■;
’cd

RUXANDA: Cît timp mă vei căuta te vei împiedica.	BOGDAN: Ce?
BOGDAN: Ești nebună. îți spun: vei fi a mea fără doar și poate.	RUXANDA: Să-i desfaci lanțurile x. Să-1 lași să se urce în șa 2 și să apuce
RUXANDA: Vezi inelul acesta1 nou 2 ? Am înlocuit cu el pe cel dăruit de liber pe drumul Liowului. Asta să faci!
»rt
,3
’d
g
’d
"d
rt
>rt
’rt
rt
’rt
3
O
co-
3
3
3
>d
’d
rt
>d
’d
co-
rt
3
’d
’rt
co
rt
g
3
co
3
rt
rt
3
3
3
3
3
g
rt
«
3
CD
g
’rt
rt
3
3
rt
’d
co
d
g
ut-
rt
o
§ S
C0-
rt
rt
rt
rt
d
g
Q
g
3
£
>d
3
3
3
ut-
3
3
3
rt
g
rt
co
3
3
rt
>rt
’rt
’rt
N
o
5. s
5 £
co
rt
rt
rt
co-
rt
3
rt
X
3
P
3
3
rt
rt
rt
rt
g
rt
co-
»rt
rt
<v
N
rt
’rt
3
g
’d
o
3
3
rt
rt
’rt
co
rt
rt
N
3
3
3
g
’d
~d
3
fi
o
co
rt
N
3
3
*3
rt
'CO <D
rt
rt
co-
rt
rt
’rt
co-
rt
rt
A
rt
rt
3
Ui
O
rt
’rt
’rt
£
3
rt
rt
rt
Ut
rt
,co-
’g
rt
o
rt
3
3
co
rt
’rt
’d
g
co-
co-
rt
co
3
rt
3
3
A
rt
’d
3
’d
d
3
’d
d
rt
g
3
rt
co
fi
CO
O
rt
rt
<D
3
3 <D
’d b£>
t; 5
’3 ,
3 J3
’d 3
bD+5
<D co
s
rt
’d rt
3
C g
rt
’cd 3
rt
rt
3
P
rt
co-
rt
fi
<g ’d
3
'co
rt
rt
rt
3
3
g
rt
>rt
W
rt
co
CD
rt
g
rt
o
3
<D
fi
3
3
o o
co co
3 --
6
<D
co
Ut
rt
fi
’rt
Ut
Ut
co
O
g
s-fi
tUO
t)JO CD
3
g
<D
o
3
3
co
3
3
'g'
rt
N
A
rt
3
rt
^3
3
3
rt
’rt
co
rt
3
rt
O
’rt
3
3
3
3
rt
g
rt
>rt
co
’rt
rt
O
3
3
’d
g
rt
rt
ut-
rt
3
3
g
rt
’rt
’rt
’rt
3
rt
ut-
rt
co
3
3
rt
3
Pi
rt
A
o
rt
’rt
rt
A
P

’d
A
3
P
Pi
P
A
0
O
pq
P
rt
P
P
A
0
O
A
,rt
’rt
co
’rt
Ui
’rt
3
rt
rt
3
3
’rt
3
rt
<v
fi
rt
rt
rt
3
’rt
3
’rt
g
3
3
g
rt
P
3
3
’rt
’rt
>
3
rt
O
3
3
^3
3
3
rt
rt
’rt
O
3
g
3
3
3
rt
3
3
3
rt
3
rt

’rt
co
rt
’rt
co
bO
g
3
w
co-
’d
’d
O
A
A
0
O
A
g
d
P
3
3
’d
rt
A
P
rt
P
rt
rt
’rt
g
^3
*3
3
rt
’d
g
rt
A
3
3
’rt
3
3
g
CO
rt
’d
rt
d
g
3
3
g
3
P
rt
co-
rt
3
rt
rt
O
rt
rt
’rt
g
3
rt
co
3
Ut
3
P
A
0
O
A
rt
A
P

’d
rt
rt

P
A
0
O
A
CI
<D P
P
rt
3
rt
A
P
A
0
O
P
P
rt
P
V)
g
rt
rt
co
3
3
3
3
3
3
3
rt
3
3
co-
rt
d o
co
d ’d
g 5
o
3 £
<D §
nj 3
rt
o
3
co
3
rt
’rt
tuO
ut
rt
3
o
3
rt
GO-
co-
w
4-
3 a
’d
rt
ut
rt
rt
rt
rt
rt

Ut
rt
3
P
’d
co
rt
:g J
3 3
rt
3
rt

'fi
W 9
’d
3
3
<D
g
A
0
O
A
ti
P
3
o
’rt
’rt
co
P
A
0
O
3
cg
A
P
rt
P
ti
P
A
0
O
A
N
3
3
3
g
O
N
3
rt
o
3
<D
g
’rt
3
3
3
rt
co
d
co
rt
3
3
fi
3
<D
P
’rt
’rt
<D
tuO
rt
O
g
co
tuO
c
bo’co-
rt
3
3 >
►5 3
’d
g
3
d
3
fie
p g
bo g
3 P
P co
P
rt 3 .g «
Q
0
O
A
rt
’d
3
g
rt
3
3
3
3
3
O
’rt
3
3
rt
cd


O
’d 3
N <rH
d
CO-
3
co
3
3
c?
g
3
3
g
3
o
3
’rt
rt
3
(/>
’rt
rt
rt
3
rt
55
rt
3
3
3
3
3
co
<D
ut
CD
’rt
rt
3
P
rt
o-. ’3
u £
’d
3
co
’d
►
’d
co
g
d
3
3
rt
’rt
o
rt
rt
g
ut
rt
co-
O
3
3
rt
g
O
g
N
O
O
3
3
3
3
A
ti
p
P4
rt
rt
A
3
3
co-
rt
rt
A
%
A
0
O
A
g
3
rt
g
3
3
3
3
rt
’rt
bO

co
3
3
3
co
3_
3’
rt
trt
3
<d
N
3
rt
X
3
A
3
rt
X
3
A
3
<D
g
’rt
P
3
g
3
o
rt
rt
’rt
’rt
A
p
X
P
P
’rt
rt
A
rt
rt
’d
O
3
g
3
A
3
<D
N
<U
3
g
3
A

’rt
3
3
’rt
co-
rt
fi
o
3
g
’d
co
co-
co-
rt
O
3
3
co-
rt
fi
rt
3
g
co
O
3
"rt
rt
N
<u
O
O
3
A
rt
3
rt
3
rt
’6 3
3
rt
.3
rt
3
%
A
0
O
A
rt
co
3
3
3
3
g
O
A
rt
3
rt
co-
cd

’rt
O
d
’rt
rt
g
<d
3
rt
’rt
3
co
3
-g
rt
3
N
3
rt
.rt
’rt
co
rt
of
3
3
3
g
3
’rt
rt
o
3
rt
o
’rt
uu Zi
g ~
’rt •
’rt
co
rt
3
3
’rt
N
3
rt
’rt
<
A
Pi
£

P
A
0
O
A
g

co-

P
P
A
0
O
A
O
co-
p

> 8
«o
P
pq
3
O
co
rt
3
’rt
P
P
co-
w
P
<
A
0
O
A
rt
3
3
co
’rt
co
rt

3
CO
’d
3
3
rt
3
P
>
P
P
A
0
O
A
P
P
P
co
rt
g
rt
3
<D
A
3
3
rt
N g
rt
P <u
<-< na
< 3
A 3
0 o)
PQ
rt
3
3
’rt
<D
co
3
rt
3
’rt
g
co-
9
’rt
3
3
co
s 8
• rt

P £
d
co O
O
O
»d
<0
fi
d
’g
’rt
’d
3
3
PÎRVU: Ucide-1 fără știrea Ruxande-i. Da! Asta s-o faci! Ucide-1 fără ca BOGDAN: Nu sunt un ucigaș, Pîrvule.
ea să știe. Cum de nu mi-a trecut prin minte mai devreme gîndul acesta? PIRVU: Eu sunt.
Minunat gînd.	BOGDAN: în ziua nunții să-mi umplu mîinile cu sînge...
cn
aî
o
5 -sg .2a
§ x:
o L S a
o d
d
3
3
d
3
3
d
O
d
o
3
3
3
cn
©
3
3
’d
3
3
cc
3.
3
d
3
O
CC
d
d
3
(5
N
3
3
d
’d
g
3
d_
3'
3
’d
3
3
O
3
’d
3
g
O
Q
3
g
d
N
3
©
bZ)
3
ZI
3
3’
»d
3
3
£
O
d
g
3
3
d
’d
cn
3
g
3
d
3
3
g
3
d
d
g
3
3
cn-
Q
’d
3
d
’O
M
3
N
’d
3
CU
d
3
3
’o
’d
g
’d
E
d
©
3
3
O
’d
’d
X
A
X
Ai
><
d
A
X
A
Ai
d
o

d
cn
d
Pi
cn
ti
d
d
©
3
d
3
g
d
©
Q
d
’d
3
cn
©
3
g
’d
cn-
d
3
’d
©
’d
cn
’d
d
O
d
3
3
d d
2 g
3
3
d
g
3
3
O
3
5
X
d
N
•2
*3
©
’d
©
3
3
g
O
3
3
3
3
3
’d
g
3
3
’3
d
’d
CC
3
’d
3
d
3
3
d
3
3
3
g
3
d
3
©
3
3
>d
3
N
d
O
cc
■z;
h cn
o
3
3
cc
d
o
3
3
g
O
3
co
d
’d
N
’d
©
3
o
d
3
©
d
g
©
3
3
V)
g
3
bp
d
d
3
3
d
g
O
’d
g
3
3
’d
#3
’d
©
’d
g
d
g
d
’d
cn
g
.d
’o
d
’d
3
3
d
3
cn
d
’d
©
d
©
3
o
g
g
’d
cc
>d
3
3
3
x)
3
3
’d
cn
b.o
o
’d
g
d
d
d
’d
A
a
•-J' 3 JZ}
cn- d X
d
3
d
d
g
3
cn
3
3
X
g
3
’d
cn
3
d
g
’d
CC
d
bn
o
CP
X
vi
g
V)
©
O
3
cn
3
CC
d
g
d
>
g
3
3
g
x
3
d
3
3
o
3 g
cn-
g
3
3
d
bo
©
CP
cn-
©
E
s
3
d
O
cn-
©
cc
d
0
3
6
d
d
cn-
3
g
’d
b.0
d
d
d
d
3
g
’d
3
’d
g
3
3
g
d
d
3
d
3
d
3
cn
3
Cu
g
3
d
bO
©
w
3
3
3
O
d
cn
d
cn-
d
d
3
’d
3
©
’d
d
3"
d
3
d
VI-
bJO
’d
3
’d
d
d
3
’d
d
O
3 d
-3 Xi
’d d
bJO .E
3
g
’d
d
d
d
Q
3
>d
d
g
d

cc
O
’d
d
3
cc
d
3
3
3
zi
3
3
a
cc
d
’d
o
cn
3
’d
CC
3
3
cn-
d
3
(3
d
d
O
3
3
3
o
d
3
3
o’
3
g
d
g
’d
3
3
cn
3
d
E
cn-
3
©
g
3
3
bjQ
•g
cn
3
3
d
O
d
©
cn-
’d
3
g
3
n©
N
d
g
d
’d
d
O
O
g
’d
o
d
g
3
3
’d
d
3
’d
g
’d
d
43
3’
’d
• 3

cn
O
V)
N
cn
3
d
g
3
N
bO >
’d
d
3
d
g
3
X
OT-
d
d
’d
3
’d
3
3
N
’d
O
3
’d
©
d
3
3_
’d
d
g
’c?
3
(Z)-
d
d
’d
3
3
A
A
Pi
3
X>
N

»d
cn
d
d
d
Q
’d
3 <
C»
A
g
3
d
Cn-
d
d
g
w
Pi
3
3
3
3
3
3
g
d
©
d
’d
cn
d
g
d
’d
3
^d
cn
A
AÎ
cn
A
3
g
3
3
£
©
3
’d
3
’d
3
d
3
3
O-I’d
© 3
o q
n. 9?
a
3
cn
’d
V)
3
d
3
X
A
ti
H
cn
’d
x)
3
£
d
d
3
©
g
’g
3
’d
cn
d
g
3
X
’d
vi-
d
g
d
d
g
3
3
N
’d
3
3
’d
cn
d
g
3
A
.d
o
3
cc
d
g
d
g
A
d
K
d
s
d
K
O
3
V)

<4
ca

g
3
©
d
©
Q
d
cc
d
bp
3
^3
3
3
g
3
d
d
cn
d
3
3

3
cc
’d
’d
g
©
d
o
3
g
3
Q
d
3
>d
’d
cu
g
cn
’d
cn
3
g
3
g
3
d
d
’d
3
3
3
’d
d
d
3
tuo cn
cn-
3
d
3
Ui
3
bo
3
3
3
>d
CC
d
d
O
d
g
3
g
O
d’
2
d
d
’d
d
Q
cn-
d
bjo
d
3
,d
g
3
3
3
5
3
’d
cn
3
O
3
3
Cn-
3
d
>
3
©
’d
3
O
d
d
d
’d
CC
3
P
d
•2
’d
d
d
’d
><
’d
3
g
3
©
CP
cn-
3
3
O
3
cn
3
’d
cn
3
3
>
’d
3
N
g
d
3
3
g
d
E
>«i
3
3
©
Cu
d
©
3
d
d
3
’d
cn
’d
g
’d
d
’d
g
’d
d
d
d
’d
’d
o
O
’d
cn
O
’cn-
’d
cc
3
©
3
3
©
VI-
O
3
3
3
A
X
3
3
3
d
3
>d
d
o
3
3
3
3
d
d
o
cn
cn
3
3
d
Q
d
3
3
3
d
d
’d
3
bJO
.3
"cn
g
d
O
>
><!
>
’d
’d
3
d
d
d
UI
o
cn-
>
’d
’d
3
3
a
3
cn
’d
3
}"’d o
d
3
g
cn
S 5
d d
d
cn-
O
3
d
d
N
3
3
>d
O
3
'©
3
o
>d
w TJ ’d
d bjo.ti
o ° c
© m r1
a
X
g
3
3
>
A
’d
cn
3
£
3
cn
d
3d
d
d
3
tuo
3
3
3
3
d
3
<3
bb
3
3
g
d
g
3
3
3
©
3

d
©
d
W
d
’d
>
’d
cn-
’d
d
d
2 ,g
E *d
-M- <2
5 «i
>d
cn •:
d 3
O cn
cn
Q
X
<!
X
X
X

Ai
V 3
’d 3
d
3
d
K U □
.^ © E 2
"cn- b£)U O
•7
’d ©
cn

cn
d
N
fi
<u
fi
4>
’d
(A
d
'3
zl
fi
4)
ri
g
fi
O
fi
O
V)-
fi
d
tuo
o
PQ
>d
’d
s
’d
CC
O
fi
z>
fi
d
d
’d
d
>
ce
fi
ce
d
d
d
Zl
N
ZI
fi
’d
CC
’d
ce
fi
4)
CC
£
zi
g
o
0
d*
’d
’d
Pi
CO
CC
d
o
o
fi
d
g
fi
d
’d
K
d
4>
CC-
d
’d
£
fi
’d
CC
d
ce
d
o
’d
< g
fi
fi
ai
fi
CC
d
ce-
d
d
ce-
ri
3
0
g
ri
o
d
Ph
fi
fi
d
’d
g
’d
ce
d
>d
’g
>
’d
0
’d
d
ce
d
fi
3
s
4)
O
o
d
d
d
o
d
fi
g
’d
d
o
d
fi
fi
3
d
ce
o
d
’d
CC
o
fi
fi
d
d
•g
’d
w-
’d
fi
fi
ZI
fi
g
’d
.5
Zi
fi
fi
’d
d
d
CC
d
ce
p
fi
fi
fi
4)
V)
A
d
g
fi
fi
fi
fi
£
3
<Z)
fi
’d
N
g
fi
,d
0
0
0
0
d
N
O
fi
d
d
N
o
fi
N
’d
0
H
co
’d
cc
O
fi
d
tuo
O
PQ
fi
N
fi
’d
CC
g
fi
d
’d
fi
d
fi
g
O
d
tuo
fi
d
’d
fi
CC
d
fi
fi
d >
tuo
pq
d
d
fi
fi
fi
ce
cc-
d
d
g
4)
d
d
O
0
0
0
g
d
d
d
’d
cc
O
CC
.O
fi
cc
>
fi
fi
d
d
’d
g
fi
fi
Pi
’d
X-(
d
’d
cc
CO
d
d
fi
fi
fi
fi
g
d
g
fi
d

g
g
d
<u
d
fi
d
d
d
4)
g
g
d
g
fi
<g
3
fi
d
’d
g
fi
d
.g
’d
fi
g
O
fi
g
o
>d
’d
fi
o
fi
ZI
g
’d
fi
’d

d
ZI
fi
<
fi
CC
’d
ce
’d
d
d
fi
O
'fi ’fi
B. >3
3 &
S
>d
d
d
’d
d
fi
fi
g
fi
fi
d
tuo
’d
d
fi
zi
fi
o
zi
o
O
g
•g
’d
£
d
cc-
d
0
0
O
g
d
<u
fi
0
0
0
0<
<£
fi
u
0
0
O
0
g
d
g
fi
d
CC-
H
co
fi
0
3
£
0
O
pq
£ ’ce-
4)
.fi
fi
fi
fi
fi
d
fi
CC
fi
CC
ce-
fi
CC
w
d
O
O
’d
d
d
d
o
fi
O
cn
d
O
fi
’d
d
cc-
d
zi
g
3
d d
ce-
ri 4)
fi
fi
fi
fi
fi
fi
CC
’d
fi
’d
d
g
fi
d
d
a
tUD
fi
d
fi
d
ce
d
’d
d
fi
o
d
’d
CC
o
g
N
d
fi
g
Ș Ș
fi
d
fi
fi
3
fi
’d
N
d
g
d
d
O
CC
fi
CC
fi
CC
N
N
d
d
’d
CC
’d
O
fi
d
CC-
’d
’d
fi
fi
fi
o
fi
fi
d
’d
o
>
’d
fi
fi
’d
d
O
0 fi
d
w
d
d
zu
0
0
P4
fi
£
o
><
H
co
fi
’d
d
3
CC
d
g
fi
d
’d
pq
0
0
fi
CC-
£
’d
3
fi
d
3«
d
Pi
fi
&
fi
3
•fi
fi
nd
N
’d
ZI
4)
fi
0
’d*
ZI
’d
’d
g
N
fi
PQ
o
’d
fi
d
fi
’d
u
d
ce-
d
g
’d
Zi
fi
ZI
g
U)
’d
d
o
g
fi
<u
K
o

d
fi
w-
Q
O
o
fi
d
o
fi
fi
d
>d
3"
3
’d
’d
do
’d
0
’d
3"
3
d
’d
do
’d
o
3
o
’d
fi
3
4)
co
’d
ce
’d
N
d
4>
g
fi
d
4)
fi
fi
z>
do
’d
0 4)
0 3
O «
pq
H
co
5
0
0
O
PQ
0
0
0
O
pq
d
d
4»
g
z\
o
<
fi
3'
>d
fi
fi
O
g
fi
î-l
>aJ
d
’d
d
fi
3
g
fi
d
<v
<g
’d1

co
V)
4)
3
d
£
’d
fi
fi
’d
tuo
d
£
d
<z>-
d
cc-
d
d
g
g
d
g
fi
fi
d
0
0
0
O
pq
00
fi

rt
rt
rt
rt
rt
rt
rt
CA
rt
rt
©
8
3
3
’rt
a
w-
ca-
8
’rt
rt
o
rt
3
rt
N
P
3
dO
©
3
rt
8
©
rt
3
3
<8
*CA
’rt
8
5
8
©
’rt
rt
rt
8
3
a
O
rt
3
CA
©
rt
8
©
CA-
rt
©<
3
CA
rt
©
8
rt
rt
rt
3
ca
©
rt
o
s
rt
rt
rt
W)
3
rt
rt
©
’rt
>rt
3
rt
CONTRIBUȚII
LA O
BIO-BIBLIOGRAFIE
RADU STANCA
rt
>d —'
o >
rt 3
3
o
rt
©
8
3
3-
o
>d
rt
3- rt
rt
rt
o
3
’rt
CA
3
8
’d
CA
rt
>rt
»rt
3
CA
rt
’d
3
8
rt
’rt
rt
Cfl-
’rt
>
o
>rt
3
3
8
4)
rt
g
rt
ca-
CA
>d
ca
8
rt
rt
CA-
rt
rt
rt
rt
rt
rt
rt
©
rt
rt
rt
rt
3
’rt
rt
rt
rt
rt
o
§
’rt
rt
3
O
rt
rt
’rt
CA
rt
CA
>rt
rt
8
rt
rt
rt
rt
rt
rt
8
CA'
rt
>
£
3
o
rt
rt
rt
P
rt
rt ”
P d
rt
rt
©
rt
rt
.©
rt
rt
©
>rt
§
O
rt
rt
rt
’rt
’rt
rt
P
rt
rt
rt
rt
’rt
rt
3
O
CA
3
’rt
N
rt
>rt
8
3
rt
o
rt
rt
rt
’rt
’rt
2
P
P
Q
0
O
P
rt
rt
rt
©
rt
rt
rt
rt
g
P
3
3
o
rt
rt
3
3
3
rt
3
N
’rt
rt
3
rt
O
rt
3
rt
’rt
rt
’rt
>3
rt
rt
3
8
>rt
’rt
</î
rt
’rt
.6 g
CA I
•2 S
,©
<V
rt
.8
g rt
s
’rt
o
£
’d
o
>rt
’d
©
CA
i
rt
P
P
0
O
P
ca
>rt
>rt
’rt
rt
rt
©
8
£
CA- ’3
£ 8
3
©
’rt
©
£
O
2
rt
rt
’rt --
g 3
8
rt
P
P
ti
(f)
rt
^3
'CA
rt
©
rt
rt
O
rt
rt
rt
rt
rt
rt
rt
’rt
U5
’rt
.2
rt
©
3
rt
rt
rt
rt
rt
rt
©
8
rt
>rt
<75
*> 3
3
rt
’3
rt
rt
rt
rt
’rt
8
»rt
rt
bJO
1
’rt
CA
cn-
©
CA-
3
rt
o
rt
©
§
CA
8
3
rt
rt
Ia
rt
rt
8
rt
Jw
3
8
’rt
CA
’rt
rt
rt
O
o
©
3
©
rt
rt
3
3
’d
3
©
rt
3
8
8
o
’rt
o
’rt
do
3
3
’rt
rt
o
3
’rt
rt
2
3
&
o
rt
rt
8
rt
8
8
rt
rt
CA
’rt
rt
3
rt
rt
rt
P
UI
... 3
3 »
z
Q §
o *
o S
p rt
rt
rt
’rt
8
3
’ă
p. g
© 5
’rt
CA
rt
’rt
©
rt!
rt
d
O
co
2 .2
rt P
^3
’rt
rt
’rt
o
rt
ca
oâ © >
3
rt
rt
o
O
’rt
rt
S
3
P
£
P
0
O
P
rt
’rt
c/3
P
H
(f)
rt
rt
O
rt
,rt
p
o
3 3
3 3
3 .2
> ©<
rt ,-h
rt
’rt
’rt
rt
8
ca
rt
O
’rt
O
’c?

3 i P
3"?0
> <S o
P
N
©
>rt
CA
§
3
’rt
6
rt
rt
CA-
rt
’rt
8
3
z
3
3
3
6
’rt
rt
a =
PE RADU STANCA L-AM CUNOSCUT CU
puțin înaintea marelui său drum. Venea pe la
redacția revistei „Tribuna", între colaboratorii
căreia s-a numărat, să-si întîlnească vechi si
statornici prieteni, colegi de generație, oameni
cu care ii plăcea să discute despre tot ce însemna
nou în lumea teatrului și a. literelor.
Avea o figură distinsă, pe care se întipărise
Insă însemnul unei adinei tristeți, adlncită mereu
de boală. Vorbea cu însuflețire, deși vocea abia-l
mai slujea — slabă, cumva siflată —, iar gestu-
rile, puține, trădau o oboseală cumplită. Și
totuși nu avea decît patruzeci de ani. Plămânii
lui, aprinși de un pojar fără întoarcere, nu mai
slujeau de mult romanticei excursii exuberante
în lumea aceluia care era Radu Stanca.
într-o zi, așezîndu-se pe scaun, istovit de efortul
depus pentru urcarea scărilor pînă la mezaninul
imobilului din strada Universității nr. 1, unde
își are sediul revista, privind jos în intersecția
străzilor albite de frigul iernii, cercetînd peisajul
ce se deschide în perspectivă ca o imagine de burg
adormit ziua-n amiaza mare, ne-a spus cu o
sflrșeală. incredibilă: « Cred că n-am să mai urc
niciodată ». Nimeni dintre noi n-a înțeles atunci
ce voia să însemne acel niciodată, sau, poate,
niciunul dintre noi nu voia să se gîndească la
acel niciodată pe care singur poetul îl presimțea.
Iar el a venit neiertător în noaptea de colinde
și de brazi încărcați cu beteală argintată, care
s-a numit pentru veșnicie 26 decembrie 1962 al
lui Radu Stanca.
*
Radu Stanca, provenea dintr-o familie în care
dragostea pentru literatură devenise o adevărată
tradiție. Tatăl său, preotul Sebastian Stanca
(1878—1917), a scris piese de teatru (Bucătă-
reasa, 1909, Lacul zînelor, 1928; Lege nouă,
1988 etc.), nuvele și povestiri (Lazăr Diacul,
1928; Greva, 1926), scenarii originale pentru
operetă (Vine furtuna, 1986), a tradus, pe lingă
libretele mai multor opere clasice, din Karl
Schdnherr, Bruno Brehm etc., desfășurind o
susținută activitate publicistică în paginile unor
prestigioase reviste transilvănene („Poporul ro-
mân“, „Telegraful român“, „Glasul Ardea-
lului“ etc.), numărîndu-se printre membrii secției
de istorie a As trei. Mama, Maria Munteanu
(1881—1967), se trăgea la rindul său dintr-o
familie de intelectuali; mama ei, Maria Henteș,
fiind rudă apropiată cu Titu Maiorescu.
Badu Stanca s-a născut la 5 martie 1920 în
orășelul de provincie Sebeș-Alba, pe care însă
familia îl părăsește curînd (1922), tatăl trans-
ferîndu-se la Cluj în funcția de consilier eparhial.
De aici, din Cluj, viitorul poet va păstra puternice
amintiri, legîndu-se sufletește de orașul acesta,
după care va tînji mai tîrziu în toți anii șederii
sale la Sibiu, și se va reîntoarce la el ca la o mare
iubire, riseîndu-și viața, căci — știa prea bine—,
pentru boala sa de plămîni, clima umedă de aici
ii era fatală.
In 1927 intră în clasa l-a primară la Școala
de aplicație de pe lingă Școala. Normală de învăță-
tori din Cluj, pentru ca trei ani mai tîrziu (1980)
să se înscrie la Liceul G. Barițiu, unde îl are
director pe prozatorul Al. Ciura, iar profesor de
limba română pe criticul Ion Chinezu. Ajuns
în clasa a V-a, împreună cu un bun prieten,
coleg al său, Vladimir Zlătaru, editează revista
școlară „Mîine“ (primul număr în ianuarie
1985), unde își publică și prima poezie, intitu-
lată Mi-e dor, după ce își făcuse, de altfel, debu-
tul cu trei ani mai înainte, semnînd in „Uni-
versul copiilor^ (nr. 1511982) Legenda pești-
lor, prelucrare pe un motiv
cursurile Facultății de litere
versității clujene unde, în 1944
membrii Cercului dramatic
litere, condus de profesorul,
montează și joacă (înregistr.
de public) O scrisoare pierdt
pe scenă în rolul lui Farfurie
Odată cu cedarea Ardeah
folcloric. Urmează
filozofie a Uni-
ie numără printre
1 studenților în
dviu Busu, care
l un real succes
i, poetul debutînd
i de Nord, ca
urmare a Dictatului de la V^na, Universitatea
din Cluj se mută la Sibiu. Aici Radu Stanca
va începe cea mai fertilă perioadă a activității
sale, dăruindu-se total studiului și creației lite-
rare. în 1941 este redactor responsabil al revistei
„Curțile dorului“ (nr. 1, ianuarie, și 2—4
februarie — martie — aprilie), revistă de litera-
104
Radu Stane?
tură a studenților în litere și filozofie, fiind și
președintele Cercului literar studențesc Octavian
Goga, în jurul căruia se vor aduna și se vor
grupa principalii animatori ai Cercului literar
de mai tîrziu (1948—1945). La terminarea
studiilor își susține licența (1942) cu o dizer-
tație despre Problema cititului, publicată, într-o
formă prescurtată, în 1948, în „Transilvania44,
și este numit suplinitor de asistent la Catedra
de filozofia culturii, condusă de Lucian Blaga.
Atras de publicistică, Radu Stanca se anga-
jează în 1944 ca secretar de redacție al săptămâna-
lului sibian „Națiunea română“ (serie nouă),
funcție pe care o îndeplinește pînă la 1945, cînd
părăsește postul rămînînd să susțină în conti-
nuare doar cronica dramatică în paginile publi-
cației. Este perioada cînd se simte tot mai atras
de teatru. Din 1945 și pînă în 1949 va preda ca
AĂiiJ. //.
Aduî^	• profesor la Conservatorul popular
'	din Sibiu, cursul de introducere in
estetica teatrului; in 1947 primise premiul Sbu-
rătorul pentru piesa Dona Juana. Tot acum,
intr-un colecția de artiști amatori, interpretează,
roluri principale din piesele Intrigă și iubire de
Fr. Schiller, Steaua fără nume de Mihail Sebas-
tian, Inspectorul de poliție de J. B. Priestley.
In anii de după Eliberare, Sibiul cunoaște
un adevărat reviriment artistic: iau naștere in
cîțiva ani mai multe formațiuni artistice de ama-
tori, chiar ansambluri mai mari, intre care cel
mai important este Teatrul popular, înființat
la 1 octombrie 1946, sub conducerea lui Mircea
Alexiu, și care în 1947 devine Teatrul munci-
toresc Sibiu. în aceste formațiuni activează Radu
Stanca, avînd însuflețirea și inteligența unui
veritabil animator, astfel incit în 1948, la 1
decembrie, cînd ia ființă Teatrul de Stat Sibiu,
prin fuzionarea majorității acestor trupe locale,
el este încadrat ca asistent de regie, în care cali-
tate montează primul său spectacol profesionist
(1949) cu Căsuța din cîmpie de S. Marșak.
în același an este avansat regizor, funcție în care
va activa pînă la plecarea sa din Sibiu (1962).
Este astfel ultimul care părăsește Sibiul dintre
membrii Cercului literar, grupați în jurul „Revistei
Cercului Literar" (apărută în 1945 și care ii
avea ca principali colaboratori pe II. Jaquier,
V. lancu, L. Blaga, Umberto Cianciolo,
I. Negoițescu, Radu Stanca, Șt. Aug. Doinaș,
Eugen Todoran, C. Regman, Deliu Petroiu,
I. Gltcanu, I. D. Sirbu, I. Oana, I. Bolea,
Nicolae Balotă, Radu Enescu, Toma Ralet,
Const. Tonegaru, Ioana Postelnicu, Al. T. Tion,
O. Sabin, Ovidiu Drimba și a marcat un punct
de reviriment în literatura noastră tinără).
în 1952 lui Radu Stanca i se conferă Premiul
de Stat pentru spectacolul cu Hagi Tudose de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea, încununînd o ac-
tivitate pasionantă pusă în slujba artei scenice
romanești. în octombrie 1961, vine la Cluj în
calitate de prim regizor al scenei Teatrului Națio-
nal din localitate. Aici însă nu mai apucă să-și
materializeze planurile de reorganizare a trupei,
de împrospătare a repertoriului etc.; montează
doar două spectacole cu De-ale carnavalului de
I. L. Caragiale și Unchiul Vania de A. P. Cehov,
excelent primite de către critica de specialitate și
de către public. Boala i se agravează intr-un
ritm accelerat și, neiertător, îi întrerupe activi-
tatea la numai 42 de ani.,
în toți acești ani, Radu Stanca lucrează enorm.
Publică însă foarte puțin dintr-un exces de mo-
destie și din teama, dc a- nu fi refuzat ca poet,
tonalitatea versurilor sale fiind mai puțin entu-
ziastă, caracterul agitatoric lipsindu-i cu desăvîr-
șire, ori, acest lucru, în epocă, putea fi amendat
in termeni dintre cei mai gravi cu putință. Lasă
așadar, în urma sa, nepublicate, cîteva sute de
poezii, circa douăzeci de piese de teatru, nume-
roase traduceri din dramaturgia universală,
proză. Doar eseuri pe teme literare și teatrale sem-
nează cu oarecare regularitate în paginile revis-
telor „Tribuna", „Contemporanul" și „Teatrul".
Postum îi vor apare un volum de versuri, o mono-
grafie Ștefan Braborescu, un volum de publicis-
tică, un altul de teatru, i se vor juca pe scenele
numeroaselor teatre din țară piese (Hora Domni-
țelor, Ostatecul, Dona Juana, Povestea dul-
gherului, Gîlceava zeilor etc.}, dar adevărata
dimensiune a operei sale este încă și azi insufi-
cient evaluată de critica și istoria noastră literară,
fondul de manuscrise rămas de pe urma scriito-
rului oferindu-ne încă numeroase surprize, cum
este acea neașteptată nuvelă fantastică, Puntea
neagră, sau drama istorică Ochiul, găzduite,
amîndouă, de paginile revistei „Manuscriptum".
Constantin CUBLEȘAN
Ion Marin SADOVEANU
NOTE Șl PROIECTE
PENTRU O
TETRALOGIE
ISTORICĂ
POET CU O APRINSĂ IMAGINAȚIE FABULA-
loric și cu un ascuțit simț al istoriei, Ion Marin Sa-
doveanu a nutrit de timpuriu o vie pasiune față
de faptele și peisajul uman al altor epoci.
Direct sau în forme disimulat artistice, el și-a
mărturisit în repetate rînduri această înclinație,
« intensificată pînă la dor, ca la orice romantic
și transformată cu timpul într-o îndrăgită modali-
tate de evadare din prezent.
Iwidcnt, preocupările de istoric al fenomenului
dramatic și teatral universal ale scriitorului au
contribuit, nu în mică măsură, la augmentarea
predispozițiilor sale față de trecut și la apropierea
afectivă de anume momente din istoria umanității
(zorii civilizației helenice, evul mediu, secolele
17 —18 ale Europei occidentale etc.). Cei care i-au
ascultat conferințele experimentale vor mai fi reți-
nînd, probabil, caldele și competentele excursii ale
vorbitorului în istoria propriu-zisă, spre a 'extrage
de acolo concluzii asupra apariției și dezvoltării
fenomenului dramatic, teatral sau literar analizat.
Trecutul ajunsese să aibă pentru 1. M. Sadoveanu,
în anii lui de maturitate, valoarea unei «a doua
realități », după cum critica îndeplinea la el func-
ția unei literaturi « de gradul doi » — cum îi plăcea
să se exprime despre Hugo von Hofmannstahl.
în împrejurările date, nu-i de mirare că evocarea
nostalgică a trecutului răzbate din mai toate mani-
festările sale și cu atît mai mult din c^ația literară.
Poema Pentru descălecatul Țării Mo wei, sonetul
Ctitorii, reconstituirile: O zi a unui o. din Antichi-
tate, O zi a unui om din Evul Mediu,
naștere, Constanța. Pe urme de pie
de oameni, drama ne terminată Savor
Taurul mării, povestirea Viața înai.
loan Botezătorul (doar parțial j
Jeisaj de Re-
si amintiri
ola, romanul
-mergătorului
jlicată) dez-
văluie prin chiar titlu infiltrarea trecutului istoric
în cadrul operei lui I. M. Sadoveanu. Alte scrieri,
precum: Vinătoare (sonet), Akho și Tao (O poveste
din vremea ghețarilor înalti), Cînd Dîmbovița se
revarsă (povestire) își trag copios substanța din
«poezia timpurilor moarte». în sfîrșit, romanul
Ion Sînlu își propune deliberat să înfățișeze for-
marea unei personalități pe fundalul zbuciumat
al istoriei naționale dintre 1892 — 1916.
in pofida numărului relativ mare de titluri citate,
avem totuși convingerea că cercetătorul nu-și
poate forma o justă impresie asupra rolului istorici
| și în special al istoriei românești în viața și creația
* lui I. M. Sadoveanu fără a recurge la notele și
* manuscrisele sale. Parcurgerea acestora este re-
I velatorie.
I în afara numeroaselor considerații despre istoric,
| despre intercondiționârile dintre marea istorie și
I personalitățile artistico-culturale de geniu, despre
I influența epocilor istorice asupra stilurilor, curcn-
I telor și școlilor artistice, cercetătorul are bucuria
| să descopere proiectele, bruioanele și chiar frag-
| mente redactate ale unor creații cu subiecte
| împrumutate din trecutul istoric, ce puteau deveni
I opere de scamă ale culturii române. El are totodată
’ satisfacția să întrevadă în cadrul acestora sensul
unei mutații fundamentale a preferințelor și a
concepției despre istorie ale lui 1. M. Sadoveanu
de-a lungul existenței sale.
Căci după o perioadă dc irezistibilă atracție a
scriitorului către figurile și evenimentele istoriei
universale — din care vreme ne-au rămas proiectele
unui roman despre invazia doriană în Creta mi-
noică (sec. 16 î. e. n.) și a monografiilor dedicate
Sfîntului Francisc din Assisi și lui Martin Luthcr —
I. M. Sadoveanu se apropie tot mai stăruitor de
istoria națională. Punctul dc hotar și probabil cau-
za acestei deplasări de atitudine trebuie căutat în
redactarea romanului SfirsiL de veac în București,
ce trezește în autor o dragoste împinsă pînă la
localism față dc orașul dc pc Dîmbovița. Nu în-
tîmplător romanul amintit urma să se numească
la un moment dat Orașul Sfinlului Dumitru.
Ca urmare a descoperirii interesului pentru fră-
mîutata istoric românească, I. M. Sadoveanu își
modifică întrucâtva aspirațiile artistice. în noua
etapă a creației sale el se vrea mi atît un cerce-
tător al psihologiei personajelor — modelate după
figuri celebre — cît un cronicar, care să consemneze
cu luciditate evenimentele. Ne gîndim, înainte de
toate, la proiectul realizării — pornind dc la Sfir-
șil de veac in București ca prim volum — al unei
«cronici românești », Lume, în trei tomuri, care
avea să urmărească viața lui Urmatccu și a dcscen-
denților săi pînă în pragul celui dc al doilea război
mondiall.
Evenimentele dc după 23 August 1944 accen-
tuează preocupările autorului față de trecutul
nostru istoric. La sărbătorirea centenarului revo-
luției de la 1848, I. M. Sadoveanu proiectează
scrierea nuvelei Deputatul țărănimii, din care se
păstrează chiar un capitol redactat (pc care îl
reproducem în numărul de față) 2. în același an,
pornind de la sugestia lui Petru Comarnescu, au-
torul își propune să realizeze o piesă de teatru, a
cărei acțiune s-ar li desfășurat în timpul răscoa-
lelor țărănești din 1907. (Notație din Jurnalul,
datată. 1 octombrie] 1947):
« Plec cu Comarnescu. Pe drum îmi sugerează
ideca unei piese 1907. Bună. O organizez in oarecare
măsură ».
Notație pe o foaie răzleață: «Proiecte. Teatru:
1907 (legat cu revoluționarul de pe Polcmkin » .
în 1951, scriitorul elaborează evocarea Tu-
dor Vladimirescu sau O viață în slujba poporului. în
1961 sfîrșeștc romanul Taurul mării, dedicat pre-
zentării luptelor pentru democrație din cetatea
Histria (sec. V î. e. n.) și se gîndește să treacă la
redactarea efectivă a tetralogiei romanești Haini
la înalta Poartă, contractată cu Editura Tineretu-
lui încă din 1954.
După cum ușor se poate constata, I. M. Sado-
veanu sc orientează în ultima parte a vieții sale cu
1 A se vedea în acest sens studiul nostru: Geneza
trilogiei lui Ion Marin Sadoveanu, în voi.: Studii
de istorie a literaturii române. De la C. A. Rosetti
la G. Călinescu, Editura Academiei, București,
1968, pp. 445 — 460.
2 Biblioteca Academiei, Arhiva I. M. Sadoveanu,
maja III, ms 51 și mapa XI, varia 12.
predilecție către momentele revoluționare ale is-
toriei naționale. Personajul fanatic — tip Savona-
rola — sau personalitatea singuratică hotărînd
soarta istoriei — tip Luther — sînt abandonate.
O concepție realistă asupra trecutului, aproape
concordantă vederilor noastre actuale, emană din
scrierile sale de pe urmă.
Faptul acesta se străvede cu atit mai mult din
proiectele scriitorului — pe care ne luăm îngăduința
să le prezentăm in cele ce urmează -- cu cît ideile
menite a sta la baza scrierilor respective nu au
ajuns să îmbrace încă o formă artistică.
în mod curios, despre nuvela Deputatul țărăni-
mii, subintitulată « Scene din zilele lui 1848 », nu
ni s-a păstrat, ca material auxiliar din timpul
redactării, decît o singură însemnare in Jurnalul
scriitorului: « Citesc broșura ’48 și țăranii in vederea
unor schițe » (16 iunie 1948). Consultînd însă bro-
șura (intitulată în realitate: 1848. Problema agrară
discutată de țărani și proprietari. Documente, Bucu-
rești, 1946) și articolul /{evoluția de la 1848 și
oamenii ci, publicat de I. M. Sadoveanu cîteva zile
mai tîrziu („i\ațiunca“, an III, nr. 668, 21 iunie
1948, p. 2), aflăm numeroase date despre cadrul
prezumtiv al nuvelei și mai ales despre protagonist.
Descoperim, astfel, că personajul central, preotul
Neagu, transfigurează artistic figura preotului
Neagu Vcncscu, din satul Domnița, județul
Rîmnicu-Sărat, unul dintre cei mai aprigi apărători
ai drepturilor țărănimii în cadrul Comisiei dc îm-
proprietărire (al cărei secretar pentru ședința din
14 august 1848 fusese ales). Fermitatea democra-
tică a punctului său dc vedere amintește pe aceea
a lui Nicolae Bălcescu.
Un destin nefavorabil a făcut ca cea de a doua
scriere ocazională a lui I. M. Sadoveanu, amintită
mai sus, Tudor Vladimirescu sau O viață in slujba
poporului (elaborată cu prilejul împlinirii a 130 de
ani de la mișcările revoluționare de la 1821) să nu
ajungă pînă la noi. în arhiva scriitorului dc la
Biblioteca Academiei se păstrează doar rezumatul
tematic al evocării și un referat de respingere a
lucrării, încredințată tiparului. Din «rezumatul
tematic », datat 21 august 1951 (mapa III, ms. 67),
desprindem partea finală cu referință directă ia
modul de realizare artistică al povestirii:
«Pe aceste baze [istorico-teoretice] compoziția
propriu-zisă se va construi în felul următor:
Se va începe cartea cu memorabila zi de sîmbătă
22 ianurie 1821 cînd, pornit la mișcarea revoluțio-
nară, Tudor se închide în mînăstirea Tismana din
Gorj, întărind-o. De aci, pînă în mai 1821—scurtă
vreme — e acțiunea revoluționară propriu-zisă. Ei
i sc vor închina pe primul plan descrierea de fapte
directe și, mai ales, sc va sublinia creșterea neîn-
cetată a revoluției prin toate adeziunile ce vin
neîncetat înspre mișcarea lui Tudor. Ceea ce o înainte
de 22 ianuarie 1821, zi decisivă, poate Ii considerat
ca epocă de formație a eroului nostru, în cadrul
datelor istorice, sociale și economice în care a trăit.
Toată această parte anterioară (care va fi folosită
pentru împlinirea și înțelegerea 3 părții a 11-a direct
revoluționară) se va evoca în scene și tablouri lite-
rare scurte. Astfel cititorul va avea icoana întreagă
a stărilor care a[u] provocat revoluția. Firește că în
această țesătură se va împleti portretul fizic, moral
și Irămîntările sufletești ale lui Tudor Vladimirescu.
în cele din urmă greșelile iui Tudor și înfrîngerea
mișcării sale se va explica prin condițiile istorice
de la 1821 ia Țara Românească și prin lipsa unei
concepții politice clare, atît ia păturile care au luat
parte la revoluție, cît și la Tudor Vladimirescu.
Adevărații vrăjmași erau boierii cei mari, ciuntii
exploatatori, cari se rezemau în sistemul feudal,
la adăpostul căruia jefuiau țărănimea, pe Imperiul
Otoman. Pactizarea lui Tudor cu acești boieri a fost
greșala lui fundamentală. Lipsa lui de unitate în
gîndire și acțiune a dus la înfrîngere. Figura lui
Tudor totuși trebuie să rămînă luminoasă, figură
de mare înainte-mergător.
Cartea se va încheia cu un tablou din 1848, în
care Nicolae Bălcescu evocă și prețuiește mișcarea
lui Tudor. Se subliniază în acest fel continuitatea
revoluționară dintre cele două mișcări ».
Desigur, expunerea succintă de mai sus nu ne
lasă decît o vagă idee despre felul concret în care
a fost elaborată evocarea și cu atît mai puțin despre
valoarea ei literară. Ceea ce surprinde însă, e faptul
că I. M. Sadoveanu vorbește în două rînduri de rea-
lizarea unei cărți, în timp ce referentul face ob-
servații asupra unei lucrări care nu depășește, după
toate probabilitățile, spațiul a 22 — 25 de pagini
dactilografiate.
Mai mult ca sigur, între 21 august 1951 și data
realizării artistice a evocării, a intervenit un factor
limitativ al planurilor scriitorului, ceea ce va fi
contribuit radical la schematizarea prezentării lui
Tudor Vladimirescu și a mișcării revoluționare pe
care el a condus-o, la care se face aluzie în refe-
ratul de respingere pomenit.
Spre deosebire de Deputatul țărănimii și de Tu-
dor Vladimirescu sau O viață in slujba poporului —
scrieri ocazionale, tributare unor anume momente
istorice, care le-au inspirat — romanul Haini la
înalta Poartă a stat în atenția autorului mai bine
de un deceniu și a constituit ultima sa mare preocu-
3 în manuscris: înțelegerii.
5 l\^hvtul suman PK^TRa
B I B l I O T S C A ,
Bon de lecturi pentru cititori '
Loc Nr,.....
Autor pt
Titlu .țjj
Loc.
Le</îtîma(ia
Semnat
Cititor , s.....
7............
PreM
Restituit
L^AlSA^L^.

Cartea 'far
Volum
Cititor
Loc. Nr
BlbBot^car
Data
64»
parc. în pragul senectuții, I. M. Sadoveanu visa
cu un entuziasm tineresc la reînnoirea romanului
istoric românesc, pe linia formulei romanești prac-
ticate de Thomas Mann, din opera căruia tocmai
traducea Der Zauberberg. «Editura Tineretului
— mărturisea el într-un interviu — m-a ispitit
să scriu un roman științifico-fantastic, dar nu în
înțelesul modern, cu proiectări în viitor, ci reversi-
bil, pe trecut. Mi-am luat foarte greaua sarcină
de a încerca un asemenea roman în cadrul istoriei
noastre românești, și anume în cadrul unui roman
din epoca Cantacuzino-Brîncoveanu. Secolele 16 — 18
constituie o epocă așa de mișcată, așa de plină
de figuri și din Occident, și din Orient, și din reli-
gie, și din escrocherie, incit îți dă posibilitatea să
faci un roman mare de aventuri. Iată-1 pe Con-
stantin Brîncoveanu. Tipul era un cititor de alma-
nahuri italienești tipărite la Veneția, era un per-
sonaj foarte important. Ercmia Cacavela, care a
învățat carte pe un băiat al lui Brîncoveanu, este
amestecat și în viața lui Cantemir. Vreau să fie o
operă de imaginație, cu puncte de sprijin în istoria
reală a epocii aceleia. Ar fi o formulă de reînnoire
a romanului»4.
Propunîndu-și inițial să construiască din acest
material istoric un roman de «600 pagini »5, scrii-
torul ajunge pe parcursul documentării la gîndul
unei tetralogii romanești reunită sub titlul Haini
la înalta Poarta și defalcată astfel pe volume:
«voi. I: Tigrul valah, voi. II: Altîn Bey sau Prin-
țul de aur, voi. III: Sfirșitul Umbrei, voi. IV:
Aventurierii» (mapa XI, varia 6). Cheia denumiri-
lor metaforice date volumelor ne este explicitată
4 Petru Vintilă, De vorbă cu Ion Marin Sado-
veanu, în „Luceafărul", VI, nr. 13, 22 iunie 1963, p. 3.
după cum urmează: « Tigrul valah = Șerban Can-
tacuzino; Allin Beij = Constantin Brîncoveanu;
Sflsilul umbrei (Umbra) = Stolnicul C-tin Gantacu-
zino; Aventurieri i = fiii lui Ștefan și ai doamnei
Păuna, în special Răducu (Rodolphe) Cantacuzino »
(mapa XI, varia 6).
Vastul material epic destinat celor 4 volume
urma să fie subordonat unei idei centrale, pe care
scriitorul a apucat s-o expună pe larg, la 2 mar-
tie 1956, într-un caiet special dedicat notelor și
lecturilor pentru tetralogie:
«Ideea unitară a romanului: Haini la înalta
Poartă nu sini numai Cantacuzinii și Brîncovenii
(oameni și boieri), ci și poporul lomânese. El e cel
mai hainit. El stă alături de boieri și domni în ura
turcilor (minați de simplu fanatism religios și inte-
rese de viziri, fără idee națională), el e cel mai
exploatat, primejduit și chinuit. Aceasta e încadra-
rea cea marc și permanentă a romanului. Toate
celelalte idei și analize se subordonează ei — chiar
pînă a merge la folosirea unor părți simbolice și lirice
în sublinierea acestei încadrări. Personalități izolate:
Șerban Cantacuzino, Stolnicul, Brîncoveanu, pot fi
tratate și trebuie în culorile lor. De asemeni, idei mai
abstracte care să domine grupe întregi, cum ar fi,
de pildă, soarta tragică, aproape de veche tragedie
a Cantacuzinilor, pot fi făcute sensibile în grozăvia
lor, dar permanent subordonate încadrării acesteia,
prezenței poporului.
Domnii, spițele, boierii — și în descrierea lor
tot realismul epocii și al istoriei — pot atinge culmi:
de curaj, Șerban; de administrație, Brîncoveanu
(și cu ideea și emfaza religioasă); de intelectualitate
superioară, Stolnicul — toate puse în apărarea de
turci și lupta cu Poarta, căci de aceea sînt „haini“.
Dar toii decad. Firimițirea neamului, irosirea pu-
5 Notele scriitorului din Jurnal ne dezvăluie că
pe 30 octombrie 1954 a fost încheiat contractul
romanului, între Editură și autor, stabilindu-se
tirajul la 15 000 exemplare și dimensiunile la 30 coli
(în loc de 50, cît va fi propus I.M. Sadoveanu);
cifră pe care acesta și-o însușește: « Haini la înalta
Poartă, volum de 600 pagini, nu mai mult (300 ma-
nuscris) » (sfîrșitul anului 1956). Romanul trebuia
să fie predat Editurii pînă la l.V. 1957. Ulterior
predarea este amînată pentru 31. XII. 1960. Din
cauza prea marii întîrzieri, Editura a reziliat con-
tractul, ceea ce-1 determină pe autor să facă, la
17.XII.1962, «o nouă prezentare și propunere
pentru Haini... », de data aceasta « sub titlul
în umbra pajurei ». Termen de predare: 3 l.XII. 1963.
Dar și noul termen este încălcat. Se propune altul:
31. XII. 1965. Titlul romanului apare acum: Sub
umbra pajurei (sfîrșitul anului 1963). Părerea
noastră e însă că noul titlu propus Editurii este
pur formal, constituind o soluție de moment, spre
a nu repeta titulatura romanului reziliat.
terii în generații palide, Ștefan Cantacuzino, sau
nevrednice: fiii lui: Răducu și Constantin (aventu-
rierii), care ajung pînă Ia Viena lui Stranitzky.
Și Antim (în strălucirea lui și lupta antiotomană)
e un „hain“.
Dar cel mai mare „hain“, care nu numai că-i
susține pe ceilalți, dar singur rămîne în picioare, e
poporul. El e „hahmlu cel mare, care nu poate de-
genera ea spițele boierești, ba dimpotrivă, se reîn-
muește neîncetat din forțele, adîncurile sale, ducînd
viața țării în supremă „hainie“ pînă ia eliberare.
Romanul este și o carte a mei formei feudale,
ori turcești, împotriva oricărei raze de devenire din
străvechile obicinuințe dc libertate românească.
Poporul nu pleacă în surghiun. Nu se exilează.
Stă pe loc și se regenerează. Aceasta este legătura
cea mare și permanentă a romanului. Și în special
un rol important în această construcție Ie revine
Bucureștilor » (mapa XIII, varia 1).
Ulterior I. M. Sadoveanu dezvoltă, într-o «com-
pletare », ideea destinului tragic de care sînt urmă-
riți Cantacuzinii, lăsîndu-ne să bănuim că teoreti-
cianul de prestigiu al fenomenului dramatic și
teatral, care se arătase sceptic în legătură cu încer-
carea lui O’Neill de a reînvia tragedia greacă,
nutrea el însuși aflarea unei soluții în această pri-
vință, folosindu-se însă de roman — pe care-1 con-
sidera mai adecvat timpurilor moderne, decît
tragedia 6.
« Spița grecească a Cantacuzinilor, care vine de
la Bizanț — notează el — are un dușman vechi în
condiționarea aceasta otomană din așezarea de sub
noi și de peste noi: pe turci.
Destinul tragic, de atrizi, Ie vine tot pe spița
elină, mai de departe, dar e prezent.
Altoirea pînă la identificarea eu neamul românesc
nu-i poate însă scăpa de destinul lor de a fi nimiciți
de otomani, sau de a se irosi în condițiile create de ei.
Istoria lor crește piuă la un destin tragic al ele-
nismului, care a căutat să se confunde cu acela al
unui neam, dar n-a izbutit.
Toate fenomenele analoage [de] Cantacuzinism
românesc sînt prezente (în prezentarea mea). Credin-
cioși au fost ca el (Românismul) = Brincoveanu,
Sceptic ca el = Stolnicul. Vijelios ca el = Serbau.
Păgîn ca el = toți mulați în vechi tradiții sau în îm-
prumuturi cărturărești, Stolnicul — alchimism — as-
trologie. Șarlatanism de tot felii: venețian, vienez
(Megerle) și altele.
6 Nu întîmplător Haini la Înalta Poartă urma să
aibă, la uri moment dat, doar trei volume.
Singurul dintre haini care rezistă acestui element
de dizolvare, care nu l-a supus niciodată, și nici nu
l-a putut dezagrega a fost neamul românesc.
Deosebirea profundă între o familie, oricît ar fi
ea de strălucită și neamul așezat pe toate temeliile
lui. Pe personalități: Serbau, Stolnicul, Brîneo-
veami pozitivi (ciad e cazul). Pe spiță, în ge-
neral r-: în negativ ». (mapa XIII, varia 1).
în afara ideilor fundamentale relevate mai sus —
ce trebuiau să domine ampla construcție epică a
tetralogiei românești — I. M. Sadoveanu a mai
notat, spre a le avea în vedere în timpul redactării,
și alte idei-cheie de mai restrînsă însemnătate.
Așa, de pildă, scriitorul ar fi dorit să înfățișeze
Bucureștii — în contrast cu o anume tradiție lite-
rară românească și în primul rînd cu opera lui
T. L. Caragiale — ca o oglindă a românismului în tot
ce are el mai Imn pe latura rezistenței naționale:
« Singurul hain care învinge Poarta — consemnează
el — e poporul românesc, văzut mai ales în oglinda
lui puternică: Bucureștii» (mapa XI, varia 6).
Altundeva I. M. Sadoveanu sublinia «acțiunea
progresistă, precapitalistă a lui Brincoveanu », care
construise «fabrici de sticlă, postav etc. » și avusese
chiar un conflict «cu meseriașii bucureșteni»
(mapa XI, varia 6).
în sfîrșit, Haini la înalta. Poartă trebuia să
implice ideea importanței sporite a Stolnicului
față de Dimitrie Cantemir pentru cultura ro-
mână :
«Comparația Stolnicului] cu Dim[itrie] Can-
temir. Dim[itrie] Cantțemir] —mare curiozitate in-
telectuală. Evoluează dc-a lungul carierei sale de
scriitor. Dar — tinerețe de ostatec. Tînăr la curtea
Moldovei, lîngă tatăl său, Constantin Vodă, un igno-
rant. Apoi în străini. Un frămîntat cu viața țării.
La Stambul: turcește, arabă, persană. Legături
multe: turci, levantini, europeni.
Cantacuzino condus de mama sa, fata lui Radu Ser-
bau. Crescută în Occident, Ia Viena. Radu Șerban
mort acolo. îngropat întîi la Stephansdom, apoi hiat
de acolo și adus la Comana. Postelnicul creează bi-
blioteca dc la Mărgineni.
Cantemir: înșiră ca un oriental. Nu construiește
ca un apusean, logic. Mai tîrziu, dc la 1711, de cînd
se refugiază în Rusia, n-are cărți, n-are mediu
intelectual. (Tablou sumbru, după lorga, al Rusiei
și al Iui Petru I.) Pata lui, Maria — iubita Țaru-
lui. [...]
Reconstrucție sufletească a Stolnicului. Contem-
poranii nu l-au înțeles fiind mult superior » (mapa
XI, varia 6).
După
și alia
încearcă
ă afirme.
cum am mai observai
dată, I. M. Sadoveanu
prin această comparație
în fond, superioritatea

culturii Occidentale, în duhul căreia
se formase el însuși, față de cultura
Orientului. Or, Cantemir, prin vastele-i
cunoștințe umaniste și prin relațiile avute,
depășește cadrul restrîns al unei culturi
zonale.
Notele și însemnările pregătitoare în vederea
elaborărfi tetralogiei ne fac cunoscute, de asemenea,
și unele scene și acțiuni de largă amploare, ce
urmau să alcătuiască substanța epică a diverselor
volume. Spicuim cîteva dintre ele:
«L Constantinopol, 24 april 1680, trei evenimente:
1) Găsirea la poarta Egrikapu, pe maidan, a unui
diamant de 84 carate (pierdut poate de pe vremea
Bizanțului). 2) Lapidarea unei adultere, soția unui
cizmar eîrpaci, care l-a înșelat cu un evreu. Acesta
pentru că a trecut la mahomedanism, a fost deca-
pitat— ca ușurare; ea a fost îngropată sub pietre.
3) Un echilibrist pe sîrmă, persian, a trecut pe
sîrmă peste portul Constantinopolului. Dc la de-
barcaderul Arsenalului pînă în față, la Poarta Fa-
narului, s-au pus șapte corăbii una lîngă alta și prin
vîrful catargelor s-a tras sîrmă și eehilibristul a
trecut. A asistat și Sultanul, care a fost îneîntat și
l-a răsplătit (mapa XL varia G); II. Pelerinajul
doamnei Elencu la 1682 la Sinai cu fiul său Mihai
(Sinaia) și fiica sa Stanca (mama lui Brîncoveanu).
Turcii au îngăduit un alai de 200 soldați. Adevărată
expediție (mapa XI, varia 6); III. 1703 — dată cul-
minantă în domnia lui Brîncoveanu. Vine de la
Adrianopol cu hati-șerif de domnie pe viață (mapa
XI, varia 6); IV. La 24 iunie 1711 Petru cel Mare la
Iași. Cantemir în tabăra feldmareșalului rus Șcre-
metov. Vine în grabă la Iași. Poftește pe Brînco-
veami să ia parte Ia război. Acesta ar fi fost impor-
hmt: bogat, aprovizionare, legătura cu sîrbii. Brîn-
coveanu slă în tabăra de la Urlați și așteaptă să
vadă cine e mai tare. Trimete la Petru pe Ghcor-
ghe Gas trio Iul să medieze o pace inițiată de Hrisant,
patriarhul Ierusalimului,
în același timp însă, fără știrea și peste capul lui
Brîncoveanu, Cantaeuzinii — în special Mihai și
Stolnicul — trimet la Țar pe Toma Cantacuzino
întovărășit de Toma Corbea din Brașov, diplomat
și scriitor, fratele lui David Corbea. Toma îl declară
pe Brîncoveanu trădător. Acesta ar împiedica ridi-
carea împotriva turcilor și stă piedică în calea sîr-
bilor. Serie Neculce: „Și i-au zis împăratul Tomii:
că de nu s-a închina Brîncoveaniil, pre dinsul îl va
face domn, iar de se va închina Brîncoveaniil, pre
dînsul îl va face gheneral, de nu va asculta, nici
să va teme de Brîncoveaniil vodă“. Apoi Petru, insti-
gat de Cantemir și Toma, trimete un puternic deta-
șament împotriva Brăilei în frunte cu generalul
Rbnne. Brăila ocupată la 13/24 iulie 1711. Brînco-
veanu e chemat să se prezinte la cartierul lui Rbnne.
Scapă însă prin pacea de la Prut » (mapa XI, varia 6).
După cronologia «episoadelor » și după specta-
culozitatea lor, s-ar putea presupune — dacă nu
ar exista o specificare expresă a autorului în această
privință (după opinia noastră aparținînd însă
unei epoci mai vechi)7 — că scriitorul intenționa
să-și deschidă tetralogia romanească cu cele trei
întîmplări ieșite din comun petrecute la Constan-
tinopol pe data de 24 april 1680.
Evident, cele mai multe din consemnările scrii-
torului se referă la viitoarele personaje ale tetra-
logiei. Cercetătorul găsește aici numeroase date
despre ascendenții, descendenții, rudele laterale și
soțiile Cantacuzinilor și ale lui Brîncoveanu, despre
figurile românești care au umplut epoca 1680 —
1715; despre hanii tătarilor din Crimeea, marii
viziri și sultanii care au condus destinele Imperiu-
lui Otoman între 1642 — 1698; despre fîntînarii, le-
gătorii de cărți și tipografii bucureșteni etc. O
importanță deosebită între aceștia urmau să o
aibă trei figuri exotice, de legătură între Orient
și Occident, și anume: leremia Cacavelas, Ilie Mi-
niat și Ulrich Megerle. Iată notațiile lui I. M. Sa-
doveanu asupra acestora:
« leremia Cacavelas, preot grec, de origină din
Creta. A studiat la Lipsea și la Viena. Influență
misticizantă asupra lui Cantemir (Dimitrie) în tine-
rețe. în Țara Românească favoritul lui Șerban Can-
tacuzino pentru darurile sale de ghicitor. Vestit prin
tîlcuirca semnelor = iepurele eu două capete Ia cuhnia
7 Ne referim la însemnarea: «O scenă de des-
chidere a romanului între Șerban Cantacuzino și
Cacavelas » (mapa XI, varia 6), făcută la sfîrșitul
prezentării liniilor definitorii ale personalității lui
leremia Cacavelas.
domnească din Muntenia = lupta dintre Brîneo-
veanu și Cantaeuzini. Orație funebră la înmormîn-
tarea Smaragdei, fata lui Șerban Cantaeuziuo. Lup-
tător pentru eliberarea grecilor de sub turei (Vezi
P. I*. Panaitescu: Di mi trie Cantemir. pag. 355—39);
Miniat (Ilie) 1GG5—1710(11) din Corfu. Predica-
torul coloniei grecești din Veneția. Venețienii îl
întrebuințează cu importante însărcinări ia Constan-
tinopol, pe lingă Poartă, deși e ortodox. Duca vodă,
ginerele lui Brîneoveanu, îi dă misiuni importante
pe lingă Curtea de la Viena. în cele din urmă epi-
scop. Citat cu laudă de Cantemir în Istoria Imperiu-
lui Otoman (ediția germană); Abraham a Santa
Clara (= Liricii Megerle), 1644—1709). Predicato-
rul Curții sub Leopold I. în anul ciumei 1679 fai-
mosul său Merk’s Wicn. Pitoresc! Suficient și infor-
mat în Paul Wiegler, Geschichte der dcutschcn
Literatur. voi. I, pag. 210 — 212. Stranitzky tot
112
aci. Important. Corelație între Megerle și Stra- Ion Marin Sadoveanu
nitzky! (vezi)».
în sfîrșit, autorul își alcătuiește o bibliografie
referitoare la istoria și cultura secolelor 17 — 18;
extrage date despre relațiile lui Brîncoveanu cu
Transilvania; despre monezile, cu circulație în
Principate în epoca respectivă; despre meșteșugu-
rile în Valahia; despre ceremonialul învestirii dom-
nilor etc.
Toată această muncă — care e de presupus că a
fost completată de numeroase alte lecturi și de dis-
cuțiile cu diverși specialiști în istorie — lasă, cre-
dem, îndeajuns impresia că existau preinize sufi-
ciente ca Haini la înalta Poartă să marcheze o
reușită artistică a lui I. M. Sadoveanu și, implicit,
a prozei românești.
I. OPRIȘAN
DEPUTATUL ȚĂRĂNIMII
Scene din zilele lui 1848
I
Era în zorii zilei de 8 august 1848, cînd popa Neagu din satul Domnita a ajuns la
București. Venea de la el, din Rîmnicul-SăratfJ împuternicit ca deputat al țărănimii, să
ia parte la lucrările comisiei pentru împroprietărire. Ajunsese pînă la Ploiești cu un
chervan greu și încet, pe care-1 schimbase cu o brișcă mai ușoară, nu cumva să întîr-
zie. Tot calabalîcul Sfinției[-]sale era un coș cu merinde și o boccea vărgată, legată
țărănește, pe care o ținea pe genunchi. Pe Podul Mogoșoaiei, în dreptul bisericii Ta-
bacilor, flăcăul care mîna caii l-a întrebat pe preot:
— Unde tragem, părinte ? La metocul Episcopiei sau la Mitropolie ?
— Ba să mă ferească Dumnezeu, fiule, să mă bag printre călugări, răspunse preotul.
Tu mînă și om vedea noi...
Și popa Neagu vioi, cu toți cei cincizeci și ceva de ani ai lui, cu o barbă rotundă
și căruntă ca a sfîntului Nicolae, cu potcapul dat pe ceafă, mărunt, plinuț și frămîntat,
era numai ochi, privind cu lăcomie, în dreapta și în stînga, orașul pe care nu-1 mai
văzuse de cînd ieșise din seminar.
— Atunci să încercăm pe la hanuri, rosti după un timp flăcăul care vrea să-1 vadă
pe popă ajuns. S-o iau înspre Manuc?
— Ia-o și-nsprc Manuc, îi răspunse preotul, cu gîndul în altă parte.
Orașul se trezea, în zi de vară, și lumea începea să umble forfota pe străzi. Treceau
pe lîngă ei sacalele cu huruială și clipocit de apă, negustorii începeau să-și strige marfa,
iar prin inima tîrgului se amestecau antireile încete și largi, cu fracurile strînse pe trup
ale junilor.
La hanul lui Manuc era zarvă mare. Mai ardeau încă în curte, pe lîngă căruțele
de Hereasca, focurile de cu noaptea, iar pe scări, de la un cat la altul duduiau robii,
dînd să se spele la un singur jghiab cc trecea pe lîngă pălimar, călătorilor grăbiți.
Cînd popa Neagu a sărit sprinten din brișcă și a întrebat de o odaie, vătaful liniștit
și cu mustăți lungi, arnăuțești, i-a răspuns cu puțină poftă de vorbă.
— Nu mai avem nici un pat[,J părinte, da’mite o odaie! Lume multă că-s zile jnari,
și numai fețe luminate! și-i întoarse spatele și se depărtă. Popa Ncagu rămase
cîteva clipe pe gînduri. Apoi sărind la loc spuse:
— Ia-o înspre Spirea Veche, băiete, că am eu acolo un fin!
Și pe malul gîrlii o cotiiă la dreapta.
Cînd au ajuns însă în dreptul casei marelui Ban Mihail Chica, la o răspîntie, multă
lume adunată. Cineva citea ceva, după o foaie lipită pc zid, iar ceilalți ascultau și de-
seori nu se înțelegeau. Preotului Neagu i s-a ascuțit plivii ea și nu i s-a mai dezlipit
de ceea cc vedea. Cu mîna a făcut semn flăcăului să epicască. Apoi dîndu-se jos și
uitînd că nu și-a găsit casă, s-a amestecat și el în mulțime și a citit:
<< Dreptate, Frăție
în numele poporului român
Locotenenta domnească
Domnului Ministru al afacerilor Interne,
Comisia înființată pentru dezbaterea drepturilor de proprietate fiind gata a-și în-
cepe lucrările, Locotenența numește președinte al acestei comisii pe d. Alecu Raco-
viță, iar vice-președinte pe d. Ion lonescu... D[umnea]voastră îi veți invita a se înțelege
cu deputății trimiși din partea proprietarilor și țăranilor pentru alcătuirea acestei
comisii și a începe lucrările... »
Și semnau la sfîrșit membrii Locotenenții: I. Eliade, N. Golescu și Cristian Teii,
în lumea strînsă unii murmurau, spre mirarea preotului care nu înțelegea de ce.
Lui i se părea și acum, după cum i se păruse și la el în sat, cînd aflase vestea și se bucu-
rase că e treabă bună comisia asta, că dacă guvernul libertății o statornicește, dreaptă
trebuie să fie, și că în sfîrșit din întîlnirea asta a boierilor cu țăranii, dintre care ieșea
și el, va fi numai bine pentru popor. Dc aceea sta nedumerit, privind la frămîntările
din jurul lui cum cresc. Un tinerel mai ales, subțire să-1 frîngi, într-un frac verde,
ca frunza de nuc, își ținea țilindrul în mîna dreaptă ridicată, atrăgînd luarea aminte
înspre el. Se pregătea să spună ceva, privind împrejur și bătînd din cînd în cînd cu
degetele celeilalte mîini pe scrisul dc pc zid. Și cînd i s-a părut că lumea îl ascultă,
a strigat:
— I-au pus botniță revoluției! Rușine! D-aia s-a vărsat acum o lună sîngele nevi-
novat ?
Și foarte mulți îi răspundeau: „Așa e". Poporul sc îngroșa din ce în ce și vorba
se ducea din om în om. Deodată se apropie de zid o damă bine îmbrăcată. Din pri-
virile ei s-a văzut că se cunoștea cu tinerelul care vorbise. Și strîngîndu-și umbreluța,
numai horbote și funde, cu vîrful ci ascuțit a dat să rupă publicația, înccpînd cu numele
lui Eliad.
— Atunci la Izlaz Eliad a mințit, spuse ea cu un glas plin și sc întoarse spre popor.
Zulufii negri îi cădeau de sub pălăria invoaltă, așezată pe creștetul capului, și o dungă
de mînie i se tăiase între sprincenele drepte. Ochii întunecați îi seînteiau.
— Asta e vorbă grea și n-o primesc, rosti un domn înalt. Tîmplele îi erau cărunte
sub marginile țilidrului, fracul îi era frumos și bine tăiat și ținea la subțioară un baston
de abanos cu măciuca de aur. A grăit cu un glas limpede și vorbă răspicată. Apoi
a rămas liniștit, privind peste oameni.
— Și totuși Eliade a trădat dacă a chemat pe proprietari să se înțeleagă cu ei,
adăugă dama și mai aprinsă. Și-apoi către domnul cu tîmplele cărunte:
— Dumneata, musiu Aristia, ai cuvintele dumitale să-i fii recunoscător. Noi însă
nu, că noi doar l-am scăpat acum o lună! Dar acum e trădător!
Popa Neagu intra în viitoarea zilelor astea ca un om care cunoaște un tîrg din de-
părtare, dar nu-i știe toate ulițele. De aceea dibuia mai mult din auzite, și unde nu
știa bine, bănuia. Aflase el de o femeie care în dîrdora revoluției sărise cu pistoalele
să scape guvernul, printre care sc afla și Eliad, acum o lună, din mîinile militarilor.
Să fie tot ea? Se prea poate. N-a spus ea că l-a scăpat acum o lună? Și atunci să fie
chiar adevărat ce spune ? Să fi trădat Eliade ? Și popa Neagu, care l-a iubit întotdeauna
si l-a citit în gazetă și l-a urmărit în munca lui de cărturar, simți cum i se strînge ini-
ma. Dar n-a avut vreme nici să se trezească, nici să se limpezească. Dinspre fîntîna
din dreapta mulțimea a început să se împingă și să se vînzolească. Cîțiva dorobanți
călări o risipea cu strigăte și amenințări. Și un călăreț își făcu drum pînă lîngă zid,
îndreptîndu-se către cucoana care a vorbit. Aceasta ridicîndu-și umbreluța să se apere
și-a frînt-o în oblîncul șeii. Atunci sări tinerelul cu fracul verde și voi să-i vină în aju-
tor:
— Lasă Cătină, lasă să o ducă la Agie pe Ana Ipătescu, dacă aici am ajuns sub dom-
nia lui Eliade! strigă femeia privind la dorobanț în sus. Rămăseseră numai ea și călă-
rețul lîngă zid. Mulțimea se risipise, iar musiu Aristia se făcuse nevăzut.
Neliniștit și tulburat, popa Neagu s-a urcat iar în brișcă. Și cînd, într-o odaie ră-
coroasă și curată în vipia verii, în casele finului din Spirea Veche pe care l-a găsit
pînă la sfîrșit, s-a dat să se odihnească puțin, preotul n-a putut să adoarmă de uimire,
de grijă și de părere de rău.
II
114
Ion Marin Sadoveanu
Nici a treia zi, cînd a pășit în sala în care se țineau ședințele comisiei, preotului
Neagu nu i se risipise frămîntarea din suflet. Întîmplarea la care a stat martor, fără
voie, de cum a intrat în București, în fața casei marelui Ban, îi lăsase în suflet amă-
răciuni și bănuieli. Și apoi mai era ceva. Trecuse în ajun pe la locul viitoarei Adu-
nări. Acolo se întîlnise cu cîțiva țărani, deputați și ei, care au aflat că boierii
se lasă greu, și că au de gînd nici să nu vină la Adunare. Era, va să zică, un
fel al lor de a arăta că nu le pasă de ce se va hotărî. Și dacă astfel se
purtau, asta se chema că erau de mai înainte înțeleși cu cineva mai
mare. Și iarăși numele lui Eliad îi trecu prin minte preotului Neagu,
dar de data asta și din ce în ce, mai clătinat din vechea lui
strălucire, mai întunecat. Drum mai iute decît el, într-o astfel
de tălmăcire făcuse un țăran, deputat, anume Stroe.
DOSAR: NICOLAE ORGA
Așa c rostul lumii: cc-ai făcut
Să-Ii facă fiul dc la începui...
Să aibă vatra lui și prunci în casă,
Apoi, cînd greu pe țara lui sc lasă,
S-alerge spre a fi dc ajutor,
în apărarea lui și-a tuturor.
Pe unde mergi, am fost și cu odată
Și nu m-a plîns sărmanul bălrîn lată,
Căci nu se plîng ostașii cînd pornesc
Să apere pămîntul românesc,
Averea noastră din strămoși lăsată,
Și numele cel bun de altă dată. *
* B. A. R. Corespondență primită de N. lorga, voi. CCLIpl915, p, 326.
«LEGATI PRIN
FIRELE
NEVĂZUTE
ALE UNUI
IDEAL
COMUN...»
Marile merite ale lui Nicolae lorga în lupta pentru
desăvîrșirea unității naționale a fost incontesta-
bil acelea de generator de energii. Ca o forță
telurică nestăpînită, el răspîndește în primele
decenii ale veacului nostru, prin articolul de ziar,
dar și prin creația literară sau* prin studiul de
competență științifică, prin conferințe^ ținuteTîn
toate unghiurile țării sau la cursurile de tot felul,
pentru toate categoriile de conaționali, de la
Carpați și Dunăre pînă în Statele LUnite ale
Americii, cuvintele de foc ale unui vis de veacuri,
chemate să rodească în suflete.
în acest context se înscrie și pagina inedită
din 1909 pe care o publicăm mai departe. Ea tre-
buia să răspundă unui moment de impact politic
în viața românilor din Austro-Ungaria, provocat
pe de o parte de călcîiul de fier al oprimării națio-
nale, pe de alta de iluzia statului federativ al marii
Austrii (Die Vereinigten Staates von Gross Oster-
reich) popularizată de Aurel C. Popovici, în care
românilor li s-ar fi acordat un presupus rol egal
în «temnița popoarelor ». Nici permanenta lamen-
tare, nici îndurarea Curții de la Viena, ci prăbușirea
imperiului hibrid al Habsburgilor, printr-o lovitură
temeinic pregătită, dată la momentul oportun,
este singura cale ce poate duce la libertate națio-
nală și socială —sublinia marele istoric. Stilul
metaforic, tonul sentențios, fără replică, este în
directă descendență din mesianismul pașoptist:
Două rînduri
de chibzuială
Un popor care trăiește, din vina lui sau din a vremurilor 2, în împrejurări nenorocite,
poate alege mai multe căi3, dacă nu-i place să zacă în umilința sa și supt desprețul
altor neamuri cari au știut trăi, — adecă munci, lupta și învinge.
Ori îi trage sute și mii de ani o doină de jale. Atunci, cît ține cîntecul, sufletul e
slobod, dar trupul tot în lanțuri rămîne.
Ori își pune rogojină aprinsă în cap și merge să se jăluiască oricui și atunci puțini
îl vor asculta în lumea aceasta unde toți, oameni și popoare, au așa de mult de lucru
cu ei înșii și cu ale lor.
Ori se ține blăstămînd după stăpînul cel rău, care din cînd în cînd se întoarce ca
să-i mai dea peste gură un pumn de care sîngeră.
1	Inițial: îndrumare
2	Inițial: împrejurărilor
3	Autorul elimină cuvîntul : « afară ».
Ori umblă după prieteni și ocrotitori cari să descuie lacătul lanțurilor, să mute
povara lor la o parte, să-i ducă în loc deschis, pentru ca în schimb robul liberat să se
îndatorească a robi pe viață binefăcătorului său.
Ori își întărește trupul și sufletul, își înzecește puterile prin credință și entuziasm
și dintr-o lovitură dată în clipa potrivită, care nu te trage niciodată de mînecă, dar
pe care înțelegătorii o văd de departe cînd vine 4, și-și plătește suferința, și-și ia
libertatea.
Doiniță, fraților, să cîntați, să blestemați, să umblați după sfinte moaște făcătoare
de minuni, să vă tocmiti aiurea ? Pînă acum asa ati făcut»5.
Scris pentru „Calendarul poporului'' din Sibiu,
articolul nu a putut apare din motive lesne de în-
țeles. N. lorga a continuat însă munca de propa-
gandă în serviciul idealului național și al elibe-
rării românilor aflați sub stăpînire străină, prin
presă („Neamul românesc" trece în Transilvania
sub coperte false), prin corespondență și alte legă-
turi personale cu intelectuali și fruntași politici
români de dincolo de hotare, prin cărți sau cursuri
de istorie etc. Universitatea populară de la Vălenii
de Munte a fost creată în bună măsură pentru strîn-
gerea legăturilor dintre toți românii pe plan cultu-
ral. Aceluiași scop îi servește și activitatea lui
N. lorga, desfășurată în cadrul și în fruntea Ligii
pentru unitatea culturală. « Ideea unității naționale,
mărturisea istoricul mai tîrziu, m-a preocupat toată
viața, pe un timp cînd ea era socotită de oportuniștii
care triumfă astăzi ca o nebunie». Și tot atunci
amintea cum « în iulie 1914 am fost cel dintîi
care, printr-un articol tipărit în „Universul",
am strigat: Nu cu Austro-Ungaria » 6.
Anii neutralității (1914—1916), după izbucnirea
primului război mondial, au constituit o epocă
deosebit de fertilă pentru lupta istoricului Nicolae
lorga în serviciul idealului de libertate și unitate na-
țională. Ea s-a împletit ca și pînă atunci cu acțiu-
nile pentru asanarea morală și socială a țării
libere, urmărită cu consecvență încă din anii
1906—1907.
De altfel, fostul «instigator», amenințat cu
moartea din partea proprietarilor și arendașilor
în timpul răscoalelor țărănești, va aduce o contri-
buție deloc neglijabilă la hotărîrea reformei agrare
de după război.
« Am trăit —• scria Nicolae lorga într-o corespondență inedită — o viață întreagă
de luptă contra României putrede a politicienilor.
Azi ea e împărțită în două:
a)	Unii cari, din cauza guvernării de cincizeci de ani a tuturora, nu pot ceia ce
trebuie să facă și
b)	Alții cari, complici în aceeași guvernare de cincizeci de ani, acuză pe cei dintîi.
în afară de ei sunt:
c)	Cîțiva intelectuali săraci și izolați, cari n-au măcar un ziar zilnic, cari nu formează
un grup politic serios și
d)	Milioanele de oameni de treabă, cari n-au avut și n-au glas.
Aceasta este România din 1915 >>. 7
4 Autorul suprimă cuvintele: «trînteste la pă-
mînt, își ia libertatea».
5 B. A. R. Corespondență primită de N. lorga,
voi. CXLIV, 1909, f. 136. Autograf cu o apostilă
a soției istoricului din 20 august 1909. Re verso,
diverse note pentru Geschichte des Osmanischen
Reiches.
6	N. lorga, Memorii, voi. I, București, f. a., p. 7.
7	B. A. R., Corespondentă primită de N. lorga,
voi. CCLIIT, 1915, f. 214.’
Urmărind schimbarea nesănătoasei stări de lu-
cruri, glasul lui N. lorga se asociase cu ani înainte
celor ce sc pronunțau în favoarea sufragiului uni-
versal, încercînd chiar o alianță politică cu socialiștii.
în același scop, marele cărturar promovase
antrenarea tineretului studios și a intelectualității
satelor în viața politică, intreprinzînd personal
o amplă operă de educație morală și patriotică,
atît în țară cît și peste hotare. « E frumos din par-
tea unor tineri români pe care granița îi desparte
de noi — răspundea el la 7 decembrie 1911 unei
telegrame de felicitare •— să se gîndească la un
profesor și scriitor de care sînt legați numai prin
firele nevăzute ale unui ideal comun. Nu li pot
mulțămi îndeajuns...» 8 O dată cu izbucnirea
războiului, urmînd cuvîntului său, tineri români
din Transilvania, Banat sau Bucovina luau drumul
pribegiei refugiindu-se în România, nerăbdători
să se înregimenteze luptei de eliberare viitoare.
« Eu am sosit de cîteva săptămîni în țară » — îi
scria unul dintre refugiații ardeleni la 17 iulie
1915, deci tîrziu, după ce atmosfera de acasă i-a
devenit mai insuportabilă. « Cunoașteți stările de
acolo. Un singur fapt poate nu știți. Că fiecare
intelectual ori țăran mai luminat care a mai rămas
acolo se întreabă: Ce face lorga?» 9
Poziția istoricului, clamînd în repetate rînduq
intervenția în favoarea românilor din Austro-
Ungaria, era clară. Echivocă a rămas, pînă în au-
gust 1916, atitudinea regelui Ferdinand și a primu-
lui ministru Ionel Brătianu. Trebuia așteptat
numai momentul optim și pînă atunci pregătită
starea de spirit în țară și în rîndurile viitorilor
aliați. Nu întîmplător cursul ținut la Universitatea
din București în 1914 apărea în ansi următori sub
titlul Istoria Românilor din Ardeal și Ungaria,
în două volume care cunosc și dcuă ediții franceze
și care s-au bucurat — între altele — de recenzia
elogioasă a lui Louis Brehier. Iar în anul 1915
cursul lui N. lorga la aceeași universitate se
intitula Dezvoltarea ideii unității politice a ro-
mânilor. După cum nu întîmplător savantul și omul
politic român era denumit în presa germană Der
Fiihrer der Rumănischen Interventionistcn Par-
tci (Conducătorul Partidului intervenționist ro-
mân) 10. «Pe drept cuvînt — arăta A. D. Xeno-
8 Vezi scrisoarea lui N. lorga către dr. I. Olariu,
reprodusă de Al. Matei în „Tribuna", Cluj, XV,
1971, nr. 23, iunie 10, p. 5.
9 Vezi scrisoarea adresată lui N. lorga de dr.
Bucșan din Agapia. B. A. R., corespondență pri-
mită de N. lorga, voi. CCLII, 1915, pp. 73 — 74.
10 Cf. „Weser Zcitung", Bremen, din 26 iunie
1916, „Das klcine Journal " — Berlin, de la aceeași
dată, „Zcitung", Leignitz, din 27 iunie 1917 etc.
pol într-o scrisoare adresată filozofului francez
Emile Beutroux, membru al Institutului Franței,
căruia îi trimitea cele două volume din Histoire
des Roumains de Transylvanie et de Ilongrie,
că în lupta care are loc între voința poporului
român de a-și elibera frații și neutralismul guver-
nului, Nicolae lorga s-a dovedit — un om adorat
de întregul popor, istoricul prezentului și al vii-
torului. El este cel care temperează și mișcă inimile
tuturor românilor în aceste momente dificile» n.
în aceste împrejurări, violentul articol la adresa
României publicat în vara anului 1915 în gazeta
și sub semnătura unei personalități politice fran-
ceze, ca Georges Clemenceau, iritat de poziția
ambiguă a guvernului român, a produs consternare.
Cu atît mai mult cu cît textul fusese reluat în ro-
mânește de o parte a presei din țară.
« în „Dimineața" cu data 13 iulie — scria
Gh. T. Kirileanu, viitorul editor al lui Ion Creangă,
pe atunci bibliotecar al Palatului— este un articol
îngrozitor al lui Clemenceau împotriva României».
Și își exprima convingerea, interpretînd neîndo-
ielnic și un punct de vedere mai înalt, că numai
N. lorga i-ar putea « răspunde după cuviință» 12.
Cîteva zile mai tîrziu, „Neamul românesc" publica
răspunsul solicitat, în care se arăta că o eventuală
alianță cu Franța nu trebuie înțeleasă ca o înfeu-
dare. «„Drumul României" va fi cel al intereselor
poporului român, iar ceasul hotărîtor stabilit de
acesta»13.
Explicit înd acest drum în lumina istoriei și idealului
de unitate și libertate națională, N. lorga elaborează
textul informativ pe care îl reproducem pentru
valoarea sa documentară. Redactat pentru agențiile
telegrafice de presă, el trebuia să informeze ofici-
alitățile și opinia publică din Franța și alte țări ale
11 B. A. R. corespondență primită de N. lorga
voi. CCLXI, 1916, pp. 478 — 479. Reprodusă în
original și traducere de 1. E. Torouțiu în Studii
și documente literare, voi. VII, București, 1936,
pp. 48 — 53.
12 B. A. R., corespondentă primită de N. lorga,
voi. CCLII, 1915, f. 52’.
13 N. lorga, Articolul d-lui Clemenceau, în „Nea-
mul românesc", X, 1915, nr. 29, iulie 19, pp. 1—2.
119
Legați prin firele
nevăzute
ale unui ideal
comun
Antantei asupra punctului de vedere al României,
încercînd să pună de acord poziția guvernului
român cu revendicările populare în chestiunea
națională într-un moment în care se pregătea
intrarea în război. Nu întîmplător sublinia
A. D. Xenopol — în scrisoarea din 1916 pe care am
citat-o — că « în această luptă imensă între popor și
guvern un mare om a slujit ca trăsătură de unire.
Acest om e Nicolae lorga ».
Textul informativ mai sus amintit s-a păstrat
în două variante: una autografă, în creion și cer-
neală neagră, cealaltă dactilografiată cu unele
modificări, într-un limbaj eliptic, telegrafic. O
reproducem fragmentar pe cea dintîi:
*
ef
«La Roumanie est un etat național. Elle a ete fondee par la reunion en 1859 des
principautefs] de Moldavie et de Valachie, ayant toutes Ies deux le meme caractere
roumain. Elle a une population de 7 500 000 au caractere național presque absolu.
Mais au cours du temps, des provinces ont ete detache[e]s de Fancien territoire roumain-
L'Autriche annexa en 1718 Ies 5 districts de l'Oltenie, qu'elle garda jusqu'en 1739-
En 1775 la Bucovine fut arrachee sans guerre, ă la Moldavie par Ie meme Etat autri-
chien. En 1812 la region entre le Pruth et le Dniester, soit la moitie de l'ancienne
Moldavie, fut annexee par la Russie. II faut ajouter qu'ă cette epoque Ies Principautes
etaient vassales de FEmpire Ottoman, qui se croyait le droit de disposer de ces ter-
ritoires confies sculement â sa defense.
Mais Ies Roumains habitaient aussi en grande majorite toutes Ies regions sises au-
delă des Carpathes jusqu'ă la riviere de la Theiss. Ils descendaient des aborigenes Daces
melanges aux elements colonises par Ies Romains. Ces regions comprenant la Transyl-
vanie et Ies provinces voisines furent occupees par Ies Magyars vers Fan miile. Les
chefs politiques roumains perdirent leur autorite, les paysans furent reduits lente-
ment ă Fetat de serfs; des Allemands furent amenes pour former des villes ; une aristo-
crație etrangere, magyare, eut la part principale dans la vie politique. Le Voevode
de Transylvanie devint un simple dignitaire du royaume de Hongrie.
Apres la destruction de ce royaume par les Turcs en 1526, la Transylvanie, avec
la bande de territoire jusqu'ă la Theiss se maintient comme principaute vassale du
Sultan, maitenant sa classe dominante magyare, qui donna les princes eux-memes.
Des persecutions furent diriges par cette classe qui avait embrasse le calvinisme,
contre les Roumains orthodoxes organises dans leur propre Eglise, en relations etroi-
tes avec celle de la Valachie voisine.
En 1599, [...] MiclieUe Brave, prince Valaque, conquit le pays, en respectant ne-
aumoins son ancienne organisation. II n'ose pas liberer les serfs de sa race et se borne
ă fortifier Forganisation religieuse des siens et en rendre plus intimes les liens avec
F Eglise de Valachie. Maître de la Moldavie aussi, il peut etre considere comme chef
politique de tous les Roumains. Une attaque des Polonais, la revolte de Faristocratie
magyare, la trahison des Imperiaux amenerent, en 1 600 deja, sa chute. II arriva
ă regagner la Transylvanie, mais cote ă cote avec les soldats de FAutriche dont
le general le fit massacrer (1601).
Sa memoire est restee sacree aux Roumains qui ne se sont jamais departis de cet
ideal. La communaute religieuse et culturelle avec leurs freres d'outre-monts fut
sans cesse maintenue. Elle dura jusqu'en 1692 lorsque la Maison de Habsburg en-
leva aux Turcs la Transylvanie. Aussitot ils imposerent une nouvelle forme confes-
sionelle â une pârtie des habitants roumains: l'union avec Feglise catholique. Les
liens avec la Valachie, avec les Roumains autonomes furent rompus. Et cependent
leur etat social empira encore. II y eut une grande revolte en 1785. Les chefs furent
executes, bien qu'ilfs] invocassent le nom de Joseph II ».14
14 România e un stat național. Ea a fost înte-
meiată prin unirea în 1859 a principatelor Mol-
dovei și Valahiei, avînd amîndouă același caracter
românesc. Are o populație de 7 500 000 locuitori
cu caracter național aproape absolut.
Dar în cursul vremii unele provincii au fost
desprinse de vechiul teritoriu românesc. Austria
anexă în 1718 cele 5 județe ale Olteniei, pe care le
păstră pînă în 1739. în 1775 Bucovina fu smulsă
Moldovei fără război de același stat austriac.
în continuare, N. lorga insistă asupra atitudinii
duplicitare a împăratului de la Viena față de re-
voluționarii români de la 1848 din Transilvania
cînd « 40 000 de țărani pieriră din această cauză.
Ei speraseră din partea guvernului de la Viena
libertatea națională. Fură înșelați fără rușine.
Cu greu putură obține egalitatea bisericilor lor:
cea unită cu Roma și cea ortodoxă ».
« în 1867 luă ființă dualismul austro-ungar ».
Rezultatul, subliniat de istorie, a fost activizarea
politicii de deznaționalizare forțată, exercitată asu-
pra popoarelor înrobite.
120
Nicolae lorga
« Tous Ies moyens de la falsification et de la violence furent employes. Les Roumains
resisterent, appuyes sur leurs Eglises. Mais ils perdirent la moitie de leurs ecoles et
une pârtie des privileges gagnes au prix de sang. Des proces monstres furent mis en
scene pour les intimider. Cest le traitement de 4 000 000 de citoyens habitant en masse
compacte leur teritoire ancestral, race douce et soumise, autant que loyale et brave.
La Roumanie unie s'etait constituee en 1859 par l'appui de la France et contre
TAutriche qui craignait pours son avenir. Elle ne reste pas insensible aux souffrances
de ses freres. [...]
En 1877 la Roumanie soutint les Russes dans leur guerre contre TEmpire Ottoman.
Elle les sauva ă Plevna ». 15
Rezumînd cei 50 de ani care s-au scurs pînă la
intrarea României în primul război mondial, N. lorga
se oprește mai mult asupra dezacordului crescînd
dintre guvern și masele populare în problema
alianțelor și asupra raportării la idealul desăvîrșirii
unității naționale. Pentru a conchide:
« On proclama donc la neutralite ă Sinaia, en Aout 1914. L'opinion interpreta
cette neutralite dans le seul sens possible: seulement pas ă cote de rAutriche-Hongrie.
Des manifestations repetees affirmerent ce point de vue.
în 1812, regiunea dintre Prut și Nistru, cam jumă-
tate din vechea Moldovă, fu anexată de către
Rusia. Trebuie să adăugăm că în această epocă
Principatele erau vasale Imperiului Otoman,
care considera că are dreptul să dispună după voie
de aceste teritorii, încredințate numai apărării
sale.
Dar românii locuiau de asemenea în mare majo-
ritate toate regiunile de dincolo de Carpați, pînă
la Tisa. Ei se trăgeau din aborigenii daci ameste-
cați cu elemente coloni;ate de către romani.
Aceste regiuni cuprinzînd Transilvania și provin-
ciile vecine, au fost ocupate de unguri către anul
o mie. Conducătorii politici români își pierdură
autoritatea, țăranii fură reduși pe încetul la starea
de serbie; au fost aduși germani ca să formeze
orașe; o aristocrație străină, maghiară, avu rolul
principal în viața politică. Voievodul Transilvaniei
deveni un simplu demnitar al regatului Ungariei.
După distrugerea acestui regat de către turci
în 1526, Transilvania, cu fîșia de teritoriu pînă la
Tisa, fu menținută ca principat vasal al sultanului,
păstrîndu-și clasa dominantă maghiară, din care
se recrutau principii înșiși. Această clasă, care îm-
brățișase calvinismul, dezlănțui persecuții împo-
triva românilor ortodocși organizați în propria
lor biserică în strînse legături cu aceea a Țării
Românești vecine.
în 1599, Mihai Viteazul, domnul muntean, cuceri
țara Ardealului respectînd totuși vechea ei organi-
zare. El nu îndrăzni să elibereze pe șerbii de neamul
său și se mărgini să întărească organizarea reli-
gioasă a alcr săi și să strîngă legăturile lor cu bi-
serica din Țara Românească. Stăpîn de asemeni
al Moldovei, el poate fi considerat drept conducă-
torul politic al tuturor românilor. Un atac al polo-
nezilor, răscoala aristocrației maghiare, trădarea
imperialilor, i-au adus căderea chiar în 1600.
El ajunse să recîștige Transilvania, dar cot la cot
cu soldații Austriei, al căror general a dispus să
fie ucis (1601).
Amintirea sa a rămas sfîntă pentru români,
care nu s-au depărtat niciodată de acest ideal.
Comuniunea religioasă și culturală cu frații lor
de peste munți fu neîncetat menținută. Ea dură
pînă în 1692, cînd Casa de Habsburg luă Transil-
vania de la turci. Numaidecît impuseră unei părți
dintre locuitorii români o nouă formă confesională:
unirea cu biserica catolică. Legăturile cu Țara
Românească, cu românii autonomi fură rupte.
Și în același timp starea lor socială se înrăutățea
mai mult. O mare răscoală a avut loc în 1785.
Conducătorii ei fură executați, cu toate că ei in-
vocaseră numele lui losif al II-lea.
15 Au fost întrebuințate toate mijloacele de
falsificare și violență. Românii rezistară sprijiniți
pe bisericile lor. Pierdură jumătate din școlile
lor și o parte din privilegiile cîștigate cu prețul
sîngelui. Procese monstruoase li se înscenară
pentru a-i intimida. Acesta este tratamentul
celor 4 000 000 de cetățeni locuind în masă com-
pactă teritoriul lor ancestral, neam blînd și supus,
pe cît de loial și viteaz.
România unită se constituise în 1859 cu sprijinul
Franței și contra Austriei căreia îi era teamă
de viitorul său. Ea n-a rămas insensibilă la sufe-
rințele fraților ei.
în 1877 România sprijini pe ruși în războiul
lor contra Imperiului Otoman. Ea i-a salvat la
Plevna.
121
Legați prin firele
nevăzute
ale unui ideal
comun
La Roumanie veut, ainsi qu'elle en a le droit dans une liquidation generale dc
l'ancienne Europe, la possession du territoire ethnique roumain englobe dans la
Monarchie des Habsburg, entre Ies Carpathes et la Theiss. Une experience doulou-
reuse lui imposc ccpendent de prendre des garanties. justice sera faite enfin â
une des races Ies plus nobles et Ies plus malhercuses de FEurope. L'Italie croit avoir
trouve son heure, qu'elle n'a entendu partager avec personnc; la Roumanie attend
encore la sienne et elle ne tardera pas ă Favoir » 1C).
în aprilie 1916 întreaga presă franceză reproduce
opiniile lui Nicolae lorga cu privire la eroismul
fără constrîngere, teatralism sau cupiditate al
luptătorilor francezi de la Verdun, prin extrase
din interesantul articol apărut în „Neamul românesc"
din 28 februarie același an17. Cîteva luni mai tîr-
ziu, după intrarea României în război la 14/27
august 1916, filoromânii francezi sau englezi nu-și
ascundeau bucuria la aflarea «marei vești»:
«C'est pour nous une grande joie de marcher
cote â câte avec notre soeur d’ Orient — scria
Emile Boutroux într-o corespondență din 28
august 1916. Honneur et gloire ă la Roumanie,
fidele ă son passe, jalouse de ses nobles dcstin^es18».
Iar istoricul englez R. W. Seton-Watson îl anunța
pe Nicolae lorga, la 27 octombrie 1916, despre pro-
iectul unui seminar de limbă română la Universi-
tatea din Londra și îl invita să colaboreze la revista
sa săptămînală „The New Europe" din care dorea
să facă expresia idealului de «reconstrucție a
Europei după principiul naționalităților, ca garan-
ție a unei păci durabile » și în paginile căreia
16 Se proclamă deci neutralitatea la Sinaia,
în august 1914. Opinia publică interpretă această
neutralitate în singurul sens posibil. Numai nu
alături de Austro-Ungaria. Manifestații repetate
afirmă acest punct de vedere.
România vrea, așa cum are dreptul în cazul
unei lichidări generale a vechii Europe, pose-
siunea teritoriului etnic românesc dintre Carpați
și Tisa, înglobat în Monarhia Habsburgilor. O
experiență dureroasă îi impune totuși să-și ia
garanții. Se va face în sfîrșit dreptate unuia
dintre neamurile cele mai nobile și cele mai neno-
rocite ale Europei. Italia crede a fi aflat ceasul
împlinirii, pe care nu înțelege să-1 împartă cu nimeni;
România așteaptă încă pe al său și nu va întîrzia
să-1 aibă.
17 Vezi „L’ Evencment", Paris, „Le Gaulois",
Paris, „Le Journal", Paris, din 14 aprilie, „Le
Progres*' și „Le Salut public", Lyon, „Memorial
de la Loire", Saint Etienne, din 16 aprilie, „Nord
Maritime", Dunkerque, din 18 aprilie 1916, etc.
18 « Este pentru noi o mare bucurie să mergem
umăr la umăr cu sora noastră din Orient. Toată
onoarea și gloria pentru România fidelă trecutu-
lui său, mîndră de destinele sale nobile.» B.A.R.
corespondență primită de N. lorga, voi. CCLXUf,
1916— 1922, f. 217. Scrisoarea e adresată de fapt
lui A. D. Xenopol.
dorea mult ca «România să fie bine reprezen-
tată» 19.
Dar drumul spre împlinirea «idealului național »
al unuia dintre popoarele « cele mai nobile și nefericite
ale Europei », drumul spre «triumful final »
al dreptății istorice n-a fost deloc ușor. Evenimentele
«războiului național » au luat, prin ocupația
străină, prin retragerea și rezistența eroică în Mol-
dova, prin jertfa nenumărată a celor mulți, propor-
țiile unei tragedii naționale. Atunci «cînd s-au
umplut de sînge a codrilor poiene/ Și zdrențele
de steaguri rămas-au prin stejari » — ca să folosim
o imagine din una dintre creațiile dramatice ale
lui Nicolae lorga — glasul înalt al istoricului
și dramaturgului a continuat să răsune ca un clo-
pot de înviere. « Vom face război cu nedreptatea/
Pîn-la sfîrșit» — promitea Mihai Viteazul, bi-
ruitor în Transilvania, țăranilor de un sînge cu
dînsul, într-un poem dramatic schițat de
N. lorga în 1915 și reprezentat pentru prima oară
în timpul retragerii în Moldova. Pentru împlinirea
acestui legămînt social și național exprimat prin
imaginea primului domn al Unirii, N. lorga n-a
cruțat nici o jertfă personală, nici un efort. « Nu
am fi vrednici de tot ce s-a făcut pentru noi —
afirma el în răspunsul la mesaj rostit la Iași în
ședința Camerei de miercuri 14 decembrie 1916 —
dacă mîne chiar nu am primi pe soldații noștri,
după biruința operei de dreptate, după eliberarea
teritoriului nostru, după întregirea teritoriului...,
nu numai cu florile culese în acest pămînt, ci cu
darul însuși al pămîntului hrănitor pe care ei îl
muncesc», și încheia cu cuvintele lui Petru Rareș
«Vom fi iarăși ce am fost, și mai mult decît
atîta» 20.
Nicolae LTU
19 13. A. R., corespondență primită de N. lorga,
voi. CCLX11I, 1916- 1922, f. 239.
20 Cf. N. lorga, Războiul nostru in note zilnice,
voi. II, 1916— 1917, Craiova, pp. 204 — 213, extrase
din acest discurs care a fost afișat în orașe și răs-
pîndit pe front, au fost publicate pe larg și în pre-
sa străină.
DOSAR: Mihail SADOVEANU
din vremuri de război
NĂZ U IN ȚELE PROF UNDE ALE DO POR UL UI
român spre desăvîrșirea unității statale an luat am-
ploare după 1877, adică după proclamarea indepen-
dentei de stal și mai ales în timpul primului război
mondial. Sub presiunea celor două tabere care se
formaseră în Europa, guvernul român decide, după
cum era și firesc, intrarea în război alături de Antantă
(Anglia, Franța, Rusia) care-i asigurase unirea
Transilvaniei cu Românie. La un miting ținut
în acea perioadă, Nicolae Titulescu declara: «Ro-
mânia nu poate fi întreagă fără Ardeal; Ardealul
e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a
făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața »
1	V. Haneș, Antologia oratorilor români, București,
1941, p. 173; vezi și Arh. Ist. Ccntr., fond Casa
regală, dos. 86 (1919), f. 4 și următoarele, referiri
la Transilvania.
In august 1916, atacînd vijelios pe toată lungimea
frontului cu Auslro-Ungaria, din nord și pînă la
Dunăre, trupele române au eliberat numai în cîteva
zile o parte din Transilvania. însă Puterile Centrale
(Germania, Austro-Ungar ia) au adus de pe alte
fronturi divizii puternic înarmate și care aveau doi
ani de experiență a războiului. Atacați acuma de un
inamic superior ca număr și ca dotare, atacați și
din sud, nevoiți să apere un front de o lungime imensă
(1100 km) pentru posibilitățile țării, armata română
a fost nevoită să se retragă, inamicul reușind să ocupe
vremelnic două treimi din teritoriul stalului, împreună
cu Buciireșliul. Se crease o situație deosebit de grea
pentru însăși existența României. La începutul anului
1917, armata română se afla concentrată în Moldova
și avea o sarcină deosebit de grea; apărînd teritoriul
din Moldova, apăra însăși existența stalului, deoarece,
în caz de înfrîngere, România era sort Hă să dispară
123
Din vremuri
de război
2 ianuarie 1917
Raport nr. 1
Locotenent M. Sadoveanu către MCG *
Conform înțelegerii m-am dus la Iași și am convocat pe scriitori care au iscălit
memoriul în chestiune, în chestiunea apariției unei gazete zilnice supt auspiciile
Marelui Cartier General.
într-o primă ședință s-au discutat chestiunile programului și chestiunile de ordin
tehnic.
1)	în ceea ce privește programul s-a avut în vedere, fără îndoială, că o asemenea
publicație trebuie să tindă a ridica moralul soldaților și al populației civile, cătînd
a risipi infiltrațiile veninoase ale spionilor și colportorilor de știri false. în felurite
rubrici ale gazetei ar urma deci să se trateze între alte chestiuni incidentale cam
acestea:
a) ideia biruinței noastre
*	b) combaterea propagandei germane
.	c) cruzimile nemțești, ungurești și bulgărești
d)	raporturile cu aliații noștri, strîngerea legăturilor dintre ei și noi
e)-credința către dinastie
f)	solidaritatea națională, în legătură cu participarea întregului popor, prin toate
mijloacele, la acest război
g)	lupta împotriva dușmanilor interni
h)	țăranul soldat și binefacerile acestui răzoi cu privire la dobîndirea dreptului
definitiv, potrivit cuvîntului regesc
i)	educația urci împotriva inamicului cotropitor


. MJrmui K UizUj U17
ca stal de pe harta Europei. în plus armata trebuia
reorganizată, înzestrată cu armament corespunzător,
adaptată la ultimele cerințe al luptelor care se purtau,
iar în Moldova se aflau refugiați de pe lot cuprinsul
tării, lipsă acută de alimente, furaje, medicamente,
criză de combustibil, transporturi dezorganizate,
boli contagioase etc., adică condiții deosebit de
grele.
Refer indu-se la această situație, deosebit de grea,
Mihail Sadoveanu va scrie cu 2 ani mai tîrziu:
«Era alîta înfrigurare și atîla nevoie de îmbărbătare,
îneît literatura de luptă, de îndemn la rezistență,
se confunda cu tunul și cu tranșeele » 2. în aceste
condiții deosebit de grele, lui Mihail Sadoveanu,
deși destul de tinăr, i-a revenit greaua sarcină de-a
conduce în anii 1917—1918, ziarul „România",
organ al apărării naționale.
în articolul de față, vreau să prezint un dosar
inedit din fondul Casa regală, piesa cea mai impor-
tantă a acestui dosar fiind raportul locotenentului
Mihail Sadoveanu către Marele Cartier General,
raport pe care-l dăm integral, și unde aflăm amănunte
despre programul ziarului, felul cum a apărut,
greutățile care trebuiau biruite și în special rolul
scriitorului la această acțiune 3.
Locotenentul Mihail Sadoveanu raportează pe
data de 2 ianuarie 1917, că s-a dus la Iași, a convocat
pe scriitori, cu care a discutat și împreună au iscălit
memoriul privind apariția unei gazele zilnice sub
auspiciile Marelui Cartier General 4.
* Marele Cartier General.
2 însemnări literare, br. 24(1919): Icoanele vremii.
3 Arh. Ist. Centr., dos. 122 (1918), f. 4.
4 ibidem
j)	situația militară pe frontul nostru și al aliaților
k)	un foileton-cronică cu subiectul de preferință militar, impresii și povestiri
de pe front etc.
Pe lîngă aceste rubrici, gazeta ar mai cuprinde părțile obicinuite ale tuturor ga-
zetelor zilnice: știri amănunțite ale zilei, informații, comunicatele, telegramele,
extractele interesante din presa străină.
în sfîrșit, o ilustrație în armonie cu propaganda și tendințele ce urmărim. Ca o
ilustrare a acestor rubrici, membrii redacției au scris după dorințele din această
ședință cîte un articol. Alăturez aici aceste articole. în unul din ele, al lui Oc-
tavian Goga, ce cuprinde cuvîntul introductiv al publicației.
S-a propus ca titlu al gazetei „România”—organ al apărării naționale.
2)	Cu privire la chestiunile de ordin tehnic, membrii redacției roagă să se ia
în considerație următoarele puncte indispensabile pentru împlinirea scopului ce ur-
mărim:
a)	chestiunea rechizițiilor: local de redacție, tipografie și mașini, zincograf,
hîrtie
b)	cerneală și stereotip, care trebuiesc aduse de la Odesa
c)	un vechi contabil (pentru expediție)
124
Mihail Sadoveanu
Ziarul urma să fie denumit „România" — organ
al apărării naționale — și să fie un organ de
publicitate care să ajungă în prima linie a frontu-
lui, de asemenea, la trupele care sint în refacere în
spatele frontului — numai trupele să primească
15 000 — 20 000 de exemplare zilnic — și să-și înceapă
apariția la 1 februarie 1917. Referitor la programul
ziarului, Sadoveanu raportează că s-a avut în vedere
«...că o asemenea publicație trebuie să tindă a
ridica moralul soldaților și al populației civile, călind
a risipi infiltrațiile veninoase ale spionilor și col-
portorilor de știri false »5. Ziarul, arăta Sadoveanu,
va trata o serie de probleme majore, ca ideea biruinței
noastre, combaterea propagandei germane, raportu-
rile cu aliații și mai ales unirea tuturor forțelor
poporului român pentru rezistență, victorie și uni-
tate națională6.
Sadoveanu arăta că se va insista asupra situației
țăranului soldat, asupra faptului că va primi drepturi
și pămînt, așa cum i s-a făgăduit. De asemenea, se
va scrie cît mai des « ...cîte un foileton-cronică cu
subiectul de preferință militar, impresii și povestiri
de pe front etc... în sfîrșit, o ilustrație în armonie
cu propaganda și tendințele ce urmărim »7. Octavian
Goga și redactase cuvîntul introductiv al publicației,
iar pentru cronica militară urma ca Marele Cartier
General să desemneze drept colaborator pe un ofițer
de stat major.
Referitor la problemele tehnice și administrative,
localul de redacție, tipografia și mașinile, hîrtia,
5 Arh. Inst. Centr., dos. 122. .1918), f 4.
6 ibidem.
7 ibidem.
cerneala ele., urmau să primească sprijinul armatei,
Mihail Sadoveanu, cerea, de asemenea, să se dea
ordin ca cenzura militară să dea cu precădere tele-
gramele aliaților și să se înlesnească primirea publi-
cațiilor străine, ca ziarul să fie cît mai bine și mai
rapid informat. Pentru desene, socotește că cel mai
potrivit, ar fi pictorul Manta, atunci mobilizat la
arsenal, iar instalația zincografică și zincograful
Marvan să fie luați de la institutul geografic. în
privința fondurilor, scriitorii primesc un control din
partea armatei 8.
Un căpitan, Petrescu, face un referat la raportul
lui Mihail Sadoveanu, arătînd că delegatul scriito-
rilor, M. Sadoveanu, a stabilit programul și activi-
tatea ziarului. La 31 ianuarie 1917, generalul Prezan
punea următoarea rezoluție: «Aprob cu totul pro-
iectul de față. Mi se va face un raport detailat de
modul cum fondatorii înțeleg să organizeze jur-
nalul » 9.
în dosarul de arhivă la care ne referim, se păstrează
o ofertă din 12 ianuarie 1917 a lui Alfred Hefler,
proprietar și conducător cd tipografiei Versuri și proză
din Iași, situată pe strada Ștefan cel Mare nr. 20,
către locotenentul Mihail Sadoveanu, delegatul Ma-
relui Cartier General, însărcinat cu apariția ziarului
„România". Ilefter se oferă să tipărească ziarul în
tirajul necesar; el va fi conducătorul tehnic al ziarului,
care va apare în format de 1/2 nr. 12, avînd 4
pagini, și cere 240 lei pe zi pentru tipărirea unui
tiraj de 20.000 exemplare l0.
8 ibidem.
9 ibidem.
10 idem, f. 7-8.
d)	telefon: punerea la dispoziția gazetei a mate-
rialului de fapte și fotografii
f)	să se dea ordin să se puie la dispoziția gaze-
tei de către cenzura militară, cu precădere
telegramele aliaților
g)	să se înlesnească procurarea publicațiilor străine
h) în cazul evacuării Moldovei, ziarul să fie tran-
sportat cu întreg materialul tipografic și să
fie menținut pentru a apare mai departe.
Așa el va fi un cheag pentru armată și pribegi, un
document și o legătură necontenită cu aliații.
3)	Scriitorii s-au mai rugat să se precizeze situația
lor față de Cartier și să se ia în considerație chestia
rcchiziției cîtă vreme va apare sub auspiciile MCG.
De asemenea vă roagă să luați act că proprietatea
ziarului le aparține și îndată ce MCG se va desființa
ei sunt liberi a o scoate pe cont propriu.
$
Primul număr al ziarului iese Joi 2 februarie 1917,
în 2 pagini din cauza lipsei de hlrtie. Redacția zia-
rului era la Iași pe strada Lăpușneanu 83; numărul
se vindea cu 10 bani, iar militarii îl plăteau cu 4
bani, după cum reiese dinir-un raport al armatei.
Editorialul primului număr, după cum am mai
arătat, era semnat de Oclavian Goga și era intitulat
Spre biruință. Goga scria următoarele: « Pe ctmpul
întins, unde se prind în mănunchi puterile de apărare
ale unui neam, venim astăzi și noi, o seamă de oameni
ai condeiului, să vorbim cu soldatul și cu civilul și
să ne facem de-a lungul satelor și orașelor vestitorii
ctntecului de biruință care se urzește ceas de ceas » n.
în numărul 2 al ziarului, apărut vineri 3 februarie
1917, articolul de fond este iscălit de Mihail Sadoveanu,
unde vorbește de faptul că poporul român este pașnic,
chiar in război se poartă civilizat, căci «...ura
aceasta nu-i omenească; noi nu cunoaștem asemenea
ură »12.
Sadoveanu, în cuvinte calde, emoționante, a descris
in coloanele ziarului luptele de la Mărășli, Mărășeșli,
Oiluz ele., a scos în evidență victoriile noastre și a
îmbărbătat populația țării.
Din materialele dosarului, reiese că ziarul își
încetează apariția la 23 martie 1918. Este drept că
același ziar apare, din ianuarie 1919, la București,
adică cu același titlu și tot organ al apărării națio-
nale. Pe baza materialelor pe care le folosim, putem
trage concluzia că angajamentul luat de Sadoveanu
în 1917 a fost îndeplinit față de Marele Cartier
General al Armatei, el nemaiavînd un rol de conducere
la reapariția ziarului.
Deoarece ziarul „România" a fost calomniat în
presă la începutul anului 1918, conducerea armatei
a dat ordin să se facă o anchetă minuțioasă, deoarece
indirect era calomniat și Marele Cartier General,
care a finanțat și a patronat ziarul. La 7 aprilie
1918, intendentul colonel lonescu Marin, înaintează
raportul nr. 45 către Serviciul Intendenței al Marelui
Cartier General, despre ancheta făcută. El arăta:
11 „România", joi 2 februarie, 1918.
12 „România", 3 februarie 1917.
Pentru cronica militară ar urma ca MCG să desemneze colaborator pe un ofițer Mihail Satlovcaim
de stat major.
Desenatorul cel mai potrivit pentru gazetă ar li pictorul Mantii, actualmente
mobilizat la Arsenal.
Instalația zincografică, materialul și zincograful (Maidan), sunt la Institutul geo-
grafic.
în ceea ce privește cheltuielile, lucrătorii și alte amănunte, sc poate consulta
iarăși devizul aproximativ al Domnului P. Locusteanu, înaintat odată cu memoriul.
Pentru a garanta însă MCG că nu sc vor face cheltuieli exagerate pe care el
ar trebui să le suporte, scriitorii primesc un control militar și se obligă în același
timp să consemneze ori unde sumele ce ar rezulta ca excedent și care ar alcătui
un fond de rezistență al personalului cu obligațiunea însă de a restitui fondatorilor
la data cînd MCG nu va mai avea nevoie dc serviciile ziarului.
Lct. M. Sadoveanu
(Arh. Ist. Ccntr., Arh. St. Buc., fond Casa Regală, dos, 122(1918), f. 4—5)
« Pentru apariția unui organ de publicitate, care
să se poată trimite și trupelor pe front sau în refa-
cere cu scop ca să le ridice moralul și să le alunge
atmosfera greoaie care apăsa la sfîrșitul anului 1916,
Marele Cartier General a hotărît și a însărcinat
pe locotenentul Sadoveanu cu apariția unui ase-
menea organ »13. Raportul arată în continuare
felul ireproșabil în care s-a achitat Sadoveanu de
această sarcină; in plus aflăm o serie dc amănunte
privind partea tehnică. Astfel, pentru buna apariție
a ziarului, s-a rechiziționai in plus, de la tipografia
Progresul din strada Ștefan cel Mare nr. 6, o mașină
tipografică formal 12, marca Brenkenlhal, iar ingi-
nerul V. Serghi din direcția Geniului, a rechiziționat
din Galați, dc la tipografiile Buciumul roman,
Dunărea și Cultura, 358 kilograme de litere. Diidr-o
chitanță aflăm că inginerul V. Serghi a predat
551,500 kilograme de litere ncă la 23 ianuarie
1917^. Raportul mai arată vu trupele primeau pe
front cu regularitate, zilnic, cile 15 000 — 20 000 de
exemplare, iar hirlia se procura, de la Lelea 15.
Dosarul ne pune la dispoziție o serie de amănunte:
salariul lucrătorilor, mecanicilor cît ulei, benzină,
cerneală etc. se consumau, și cu administrația, in
afară de ziarul „România", a sec s paralel și revista
„Greierul" în tiraj de 16 000 exemplare săplăminal ,6.
La dosar mai există o piesă, raportul confidențial
din 10 aprilie 1918 al generalului dc divizie intendent
13 Arh. Ist. Ccntr., fond Casa regală, dos. 122
(1918), f. 9.
14 ibidem.
15 ibidem.
16 idem, f. 10-11.
Zaharia către generalul de corp de armată Brezau,
in care se arată: «Administrația ziarului a fost
condusă cu perfectă cinste, cheltuielile niciodată
nu au trecut peste bugetele aprobate de noi; acestui
fapt precum și dispoziții ce am luat de a permite
vînzarea ziarului pe piață datorim avantajul ce
au avut dc a nu plăti foaia mai scump ca 4 bani,
preț cu care la noi în tară nici în timp normal nu
s-a vîndut vreun ziar »17.
Deci concluziile anchetei sini deosebit dc clare
dc felul cum Mihail Sadoveanu a condus acest ziar
și cum a grupat in jurul său toate talentele timpului.
Prin paginile ziarului toate forțele poporului român
au fost mobilizate pentru a infringe pc inamic și a
lupta pentru desăvîrșirea unității naționale.
Nicolae CIACII 1R
17 idem, f. 11.
IPOTEZE:
SĂ FIE BLAJUL
VATRA STRĂBUNILOR
LUI EMINESCU?
CERCETĂRILE ÎN LEGĂTURĂ CU ASCENDENȚII
lui Eminescu sînt orientate într-o direcție nerodnică
și ipotezele emise în cursul a mai bine de-o jumătate
de veac de la moartea poetului continuă să rămînă
fără acoperire documentară. Originea familiei sale
este căutată cînd printre nobilii polonezi, cînd printre
negustorii turci și armeni, cînd printre ostașii lui
Carol al XII-lea, pribegi în Moldova. Asemenea
opinii pune în circulație, încă în 1892, N. Petrașcu
susținînd că Eminescu s-ar trage dintr-un « strămoș
oriental, Emin Efendi, negustor turc » l, venit în
Moldova în chestiuni de afaceri și căsătorit aici cu o
româncă. Biograful lui Eminescu înregistrează și
cealaltă versiune, poate pentru ineditul ei, potrivit
1 N. Petrașcu, Mihail Eminescu, Studiu critic,
„Convorbiri literare”, XXV, nr. 11—12, 1 martie
1892, p. 1041.
căreia poetul ar coborî dintr-un « strămoș militar
suedez », rămas în țară după plecarea armatei lui
Carol al XII-lea de pe pămîntul românesc. Come-
morarea în 1909 a zece ani de la moartea lui Emi-
nescu readuce în discuție problema ascendenților
familiei sale și este solicitat să dea lămuriri și Matei
Eminescu, fratele mai mic al poetului. într-o scri-
soare către Corneliu Botez, din 29 aprilie 1909,
Matei Eminescu arată că tatăl său se considera
coborîtor dintr-un ofițer de cavalerie din armata
lui Carol al XII-lea, scăpat din catastrofa de la
Poltava2. Mama poetului susținea, în schimb, că
Iminoviciierau « oameni de jos », fapt caic ar explica,
3 Augustin Z. N. Pop, Cmilvibitfii documentare
la biografia lui Eminescu, .București, 1962, p. 28 L
Sc publică, și celelalte scrisori ale lui Matei limi-
iicscu către Corneliu Botez.
după spusele lui Matei Eminescu, atitudinea rezervată
a tatălui său, ridicat în rang boieresc, față de rudele
sale, țărani în satele tucovinene. Ipoteza cu privire
la originea suedeză a familiei poetului este părăsită
și locul ei îl ia cea a ascendenței poloneze. Imino-
vicii din Bucovina sînt puși în legătură cu Emi-
nowicz-ii din Polonia și omonimiile onomastice sînt
invocate ca argumente hotărîtoare. Originea polo-
neză a familiei poetului părea să capete o confirmare
documentară încă în 1922, cînd Leca Morariu des-
coperă într-un Schcmatismus des Kdnigreiches
Galizien und Lodomerien, tipărit Ia Lemberg în
1819, un Michael von Eminowicz, « Kriminal-
Akzeissist» la Tribunalul din Vijnița3. Grigore
Nandriș intră, un an mai tîrziu, în legătură cu un
Vichenty Eminowicz, consilier comunal din Cra-
covia, care îi pune la dispoziție și un arbore genea-
logic al familiei sale. Este inclus aici și poetul
român4. Genealogistul polonez dispune de docu-
mente numai pentru ascendenții de pe pămîntul
țării sale. Cînd trece să facă legătura cu familia
poetului român, lucrează cu ipoteze, care nu au depă-
șit acest stadiu nici după trecerea a mai bine de o
jumătate de secol 5.
Omonimiile onomastice sînt invocate și atunci
cînd se caută să se demonstreze originea armeană
a familiei poetului. Petru Tomaschek, autor al
unei monografii în germană, Mihail Eminescu der
Dichterkonig Rumăniens, tipărită în 1914fi, se
impune, fără îndoială, ca unul din cei mai buni
cunoscători ai operei poetului român. Profesorul
din Șiret stăruie, în studiile sale publicate după
1920, pentru atribuirea originii armene Iminovicilor
de pe pămîntul Bucovinei 7. Tomaschek invocă
în sprijinul ipotezei sale prezența în această pro-
vincie a armenilor încă din vremea lui Alexandru
3 Leca Morariu, Ghcorghe Eminovici tatăl lui
Eminescu (In tirmărirea obîrșici lui Eminescu),
„Glasul Bucovinei", V, nr. 1156, 28 dec. 1922,
pp. 2 — 3; nr. 1157,29dec. 1922, pp. 2 —3.
4 Grigore Nandriș, Aspecte din Polonia contem-
porană, „Adevărul literar și artistic", III, nr. 121,
18 martie 1923, p. 4; Familia Eminowicz în Polonia,
„Junimea literară", XII, nr. 4 — 5, aprilie —mai
1923, pp. 86-90.
5 Un articol din 1931, Contribuții la originea lui
Mihai Eminescu („îndreptarea", nr. 77, 28 aprilie,
pp. 1—2) reia discuția cu privire la originea polo-
neză a poetului, fără să aducă informații noi.
6 Peter Tomaschek, Mihail Eminescu der Dichter-
honig. Ein Bild scines Lebens und seiner Zeit,
Cernăuți, 1914.
7 Peter Tomaschek, Die Abstarumung Eminescus,
„Czernowitzer Morgenblatt", VI, nr. 1449, 8 mai
1923, pp. 2 — 3; Cercetări noui rejeritoare la originea
lui Mihail Eminescu, Șiret, 1925.
128
cel Bun, ocupația de administrator de moșie a tatălui Mihai Eminescu
poetului, ocupație practicată și de armeni, precum
și etimologia patronimicului familiei, cu acel emin,
pe care îl interpretează: om de încredere, demn de
încredere, cinstit. Nici existența armenilor în Buco-
vina din timpuri străvechi și nici ocupația lor de
administratori de moșie nu demonstrează asceniența
armeană a familiei poetului. După Petru Tomaschek
susțin ascendența armeană a Iminovicilor din
Bucovina A. Acterian 8 și H. Dj. Siruni9. «Armenii,
negustori de vite,— scrie N. lorga în prefața cărții
celui din urmă —, care veneau în Moldova în secolul
al XVIII-lea nu-și căutau sălașurile în sate. Originea
rurală a familiei Eminescu ne îndreaptă prin urmare
pe alt drum.»
Concomitent cu cele două direcții privind originea
familiei poetului — poloneză sau armeană — se inau-
gurează, prin studiile lui Vasile Gherasim și o altă
orientare. Profesorul cernăuțean părăsește terenul
speculațiilor în jurul omonimiei onomastice și de
altă natură și face investigații în arhiva parohiei
din Călineștii lui Cuparencu, vatra Iminovicilor
cu rezultate surprinzătoare. V. Gherasim poate
întocmi, pe baza cercetării registrelor de stare civilă,
prima schiță genealogică a familiei poetului, care ne
duce pînă la jumătatea secolului al XVIII-lea10,
Se desprinde din documente că forma mai veche a
numelui familiei este Iminovici și nu Eminovici
și că ascendenții poetului sînt de origine țărănească
și românească 11. G. Călinescu preia rezultatele cer-
8 Arșavir Acterian, Despre originea lui Mihai
Eminescii, „Ideea românească", I, nr. 5—10, sep-
tembrie 1935—februarie 1936, pp. 217—224.
9 H. Dj. Siruni, Opera lui Eminescu (cu o scri-
soare a lui N. lorga și o dare de seamă a lui Gr. M.
Avakian), București, 1941.
10 Vasile Gherasim, în satul Eminovicicnilor
(Cîteva lămuriri cu privire la originea lui Emi-
nescu ), „Convorbiri literare", LIV, nr. 11, noiembrie
1922, pp. 834 — 845.
11 Leca Morariu, eminescolog cu merite incon-
testabile, însă intolerant, polemizează cu V. Ghe-
rasim într-o serie de articole: Obîrșia lui Eminescu
(„Glasul Bucovinei", nr. 1227, 29 martie 1923,
pp. 2 — 3, nr. 1228, 30 martie 1923, p. 2); Iarăși
obîrșia Eminovicenilor („Glasul Bucovinei", nr.
1252, 1 mai 1923, pp. 2 — 3); Nici cîmp de bătaie,
dar — nici bătaie de cîmp ! ... („Glasul Bucovinei",
nr. 1254, 4 mai 1923, pp. 2 — 3). V. Gherasim își
apără punctul său de vedere și-i răspunde lui
L. Morariu în mai multe articole: Familia Eminovici
(Cîteva precizări cu privire la originea lui M. Emi-
nescu), „Poporul", IV, nr. 34, 21 ianuarie 1923, p. 1,
reprodus în „Convorbiri literare" (nr. 2, februarie
1923, pp. 185 — 188) ; Iarăși originea lui M. Emi-
nescu, „Revista Moldovei", III, nr. 5, septembrie
1923, pp. 1—11, și Eminescu — cîmp de bătaie
(Metode și concepții), „Poporul", IV, nr. 44, 8 apri-
129
Ipoteze
tfr*
&
cetărilor lui V. Gherasim ironizînd încercările de a
atribui ascendenților poetului o origine fabuloasă
sau străină 12.
Cercetările din ultimele decenii reiau ipotezele
puse în circulație în 1922 și mai înainte și invocă
noi argumente în sprijinul originii străine a ascen-
denților poetului. Augustin Z. N. Pop, într-un stu-
diu Iminovici, Eminovici, Emineanu, Eminescu 13,
insistă asupra ipotezei lui Petru Tomaschek privind
originea armeană a Iminovicilor și-i consideră și el
orientali, însă turci. Patronimicul Iminovici este
echivalat cu meseriaș, producător de iminei. Imino-
vicii sînt însă țărani și nu se vede din documente
pe întinderea a mai bine de un secol că vreun membru
al familiei ar fi practicat meserii și cu atît mai puțin
cea de papucari. Este reluată și discuția cu privire
la originea poloneză a Iminovicilor. George Sanda
procură în monografia sa consacrată acestei pro-
bleme un bogat material informativ în legătură cu
familia poeților Jan, Roman și Ludwic Eminowicz 14.
Documentele sînt interesante pentru cunoașterea
culturii poloneze, însă nu dovedesc înrudirea Emi-
nowicz-ilor cu Iminovicii de pe pămîntul Bucovinei.
Am fi așteptat ca măcar în monografia închinată
de George Munteanu vieții lui Eminescu să găsim
informații noi privind ascendenții poetului15. Dar
și aici se spune ceea ce se știe de multă vreme.
Cercetările orientate în direcția afilierii Imino-
vicilor la unele familii străine se întemeiază pe omo-
nimii onomastice. Aria de răspîndire a onomasticii
este însă mult mai largă și s-ar fi cuvenit ca investi-
gațiile să fie extinse și la alte zone geografice. Omo-
nimia onomastică nu este, pe de altă parte, perfectă
și pentru a omologa patronimicul Iminovici cu
Eminovicz se cer explicații suplimentare, care întîr-
zie să vină. George Sanda caută să le eludeze prin
introducerea unui fals în demonstrația științifică.
Deși documentele arată că forma mai veche a numelui
familiei este Iminovici, susține că aceasta ar fi
« denaturarea inversă a numelui (nu Iminovici în
Eminovici, ci Eminovici în Iminovici) ». Afirmațiile
lie 1923, p. 4. Acum îi trimite lui Leca Morariu
și Matei Eminescu scrisoarea sa {„ Junimea literară",
nr. 1—2, ianuarie—februarie 1924, pp. 4 — 8), cu
« amintiri » privind originea familiei sale.
12 G. Călinescu, Viața hii Eminescu, Ediția a treia
revăzută, București, 1938, p. 8.
13 Augustin Z. N. Pop, Noi contribuții documen-
tare la biografia lui Mihai Eminescu, București,
1969, pp. 19-28.
14 George Sanda, Onomastică și genealogie. Emin-
Eminovici, „Argeș", nr. 4—5, aprilie —mai 1971,
pp. 36 — 38. Fragment din monografie, cu bogat ma-
terial ilustrativ privind Eminowicz-ii din Polonia.
15 George Munteanu, Hyper ion I. Viața lui Emi-
nescu, București, 1973, p. 21.
merg împotriva realităților din documentele româ-
nești și sînt, pe cît de categorice, pe atît de lipsite
de bază științifică. Semnificativ este și faptul că
cercetările orientate în această direcție nu au putut
produce, pînă acum, nici un document prin care să
se facă racordarea Iminovicilor la familiile străine.
Sînt motive suficiente să căutăm, cum cerea N. lorga,
acum trei decenii — alte drumuri.
Călineștii lui Cuparencu, satul de origine al fami-
liei lui Eminescu, se numea inițial Călineștii de Sus
și-și ia numele de la călină (Viburnum opulus,
Rainweide), arbustul cu fructe roșii. Satul este
situat într-o zonă și astăzi împădurită și-1 întîlnim
menționat în documente încă în domnia lui Alexan-
dru cel Bun. leremia Movilă, domnul Moldovei,
întărește, în 1597, unui slujbaș al său, în baza privi-
legiilor din domniile anterioare, stăpînirea asupra
satului Călinești, «partea de sus și cu loc de mori
pe Horaiță »16. Se întemeiază în vecinătate satul
Călineștii de Jos și un al treilea Călinești, care pri-
mesc numele Călineștii lui lenachi și, respectiv.
Călineștii lui Vasilachi. Călineștii de Sus intră în
stăpînirea familiei Cuparencu probabil la începutul
secolului al XVIII-lea. Figura mai reprezentativă
a acestei familii este, fără îndoială, Mihail Cupa-
rencu, care face din Călineștii de Sus centrul celor
trei sate. Mihalache Cuparencu, cum figurează în
documente, înalță, înainte de 1806, biserica din sat
și la ea servește, ca dascăl, Vasile Iminovici, bunicul
poetului.
Conscripția generală Beschrcibung der Bukowina,
întocmită în 1776 de generalul Gavril baron Spleny
de Mihăldy, primul guvernator al Bucovinei, la
numai un an de la ocuparea provinciei de aus-
trieci, înregistrează 14 992 familii țărănești, 22 boie-
rești, 175 de mazili, 149 de răzeși și 501 fețe biseri-
cești (preoți, călugări, călugărițe) 17. Conscripția
înregistrează și 58 familii de armeni, 526 familii
de evrei și 294 familii de țigani. Armenii și evreii
trăiau în cele trei orașe: Cernăuți, Suceava și Șiret,
iar țiganii erau, în mare parte, nomazi. Atît con-
scripția lui Spleny, cît și conscripțiile întocmite de
Carol Enzenberg, succesorul său, nu consemnează
prezența pe pămîntul Bucovinei și a altor naționa-
lități. Conscripția lui Spleny înregistrează în Căli-
neștii lui Cuparencu, în 1776, 2 mazili, un preot și
29 de familii țărănești. Stăpînirea austriacă îi gă-
sește pe Iminovici cu gospodărie în vatra satului,
16 Documente privind istoria României. Veacul
al XVI-lea. A. Moldova, voi. IV (1591-1600).
București, 1952, p. 161.
17 General Spleny's Beschreibung der Bukowina.
Herausgegeben von Dr. Johann Polek, Czcrno-
witz, 1893, p. 166.
130
Mihai Eminescu
la numărul 27, gospodărie întemeiată, după părerea
noastră, de Petre Iminovici, străbunicul poetului,
trecută moștenire lui Vasile Iminovici, fiul său.
Aici se naște și Gheorghe Iminovici, tatăl poetului.
Conscripțiile austriece consemnează în Călineștii
lui Cuparencu și prezența emigranților transilvăneni
fără însă să specifice cînd s-au stabilit aici. « Hier
siedelten sich — se arată în aceste documente —
sicbenburgische Emigranten an»18. Nu s-a putut
produce în cursul unui secol, cum am arătat, nici
o mărturie documentară care să ateste legătura
dintre Iminovicii din Călineștii lui Cuparencu, țărani
cu gospodărie în vatra satului și ofițerii sau soldații
răzlețiți, din armata lui Carol al XII-lea, între aceiași
Iminovici, plugari din tată în fiu și dregătorii turci
cu misiuni în Moldova, negustorii armeni de vite,
ori nobilii polonezi. Mărturii documentare, ca cele
din Conscripții, vin însă să ateste existența unor legă-
turistrînse între Bucovina și Transilvania. Sînt docu-
mente de primă însemnătate pentru orientarea cercetă-
rilor cu privire la ascendenții poetului pe un drum nou.
Conscripțiile austriece dintre anii 1776 și 1786
consemnează stări de lucruri petrecute într-un timp
nu prea îndepărtat. Se explică de ce se face mențiune
cu privire la prezența în Călineștii lui Cuparencu
a emigranților transilvăneni. Emigrările din Transil-
vania sporesc considerabil după 1746, cînd Constan-
tin Mavrocordat desființează șerbia în Moldova și
apoi și din Muntenia, cea dintîi reformă de acest fel
în Europa 19. Prin această reformă se fixează țăra-
nilor să presteze pentru stăpîn 24 de zile de lucru
anual în Moldova și 12 zile de lucru în Muntenia.
Domnii din Moldova și Muntenia manifestau, pe
de altă parte, cea mai largă înțelegere față de emi-
granții transilvăneni. Constantin Racoviță, domnul
Moldovei, poruncește dregătorilor săi, în 1756, ca
fiecare băjenar să primească găzduire «nesupă-
rîndu-se oricît de puțin șase luni și după aceea să
intre în așezare»20. Se va vedea mai departe ce
însemna « să intre în așezare ». Obligațiile iobăgești
ale țărănimii din Transilvania se ridicau la 4—5 zile
de lucru săptămînal și cum « domnii de pămînt »
reprezentau și administrația de stat, iobagii puteau
fi scoși la lucru toată săptămîna și de primăvara
pînă iarna. «Noi cari suntem iobagii M[ăriei]-Sale
d[omu]lui losif Telechi — declară țăranii din Recea
(Făgăraș) la o anchetă întreprinsă în iulie 1726
18 Daniel Wcrenka, Topographie der Bukowina
zur Zeit ihrer Erwerbung durch Oesterreich (1774 —
1775), Czernowitz, 1895, p. 43.
19 Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transil-
vania în secolele XIII —XX (cercetări de demografie
istorică), București, 1971, p. 139.
20 Idem, p. 140.
cu privire la cauzele emigrărilor — ne ruinăm și
sărăcim din cauza slujbei peste măsură fiindcă
iarna abia ne lasă 1—2 zile pe săptămînă ca să
lucrăm pe seama noastră, iar vara dc loc nu ne lasă
o zi, ci îndată ce primăvara sosește timpul lucrului
ne ține de luni dimineața pînă sîmbătă și aceasta,
pînă la jumătatea iernii »21. Din ancheta întreprinsă
în 1726 în 33 comune din Țara Făgărașului se vede
că în numai cîțiva ani își părăsiră așezările din cauza
obligațiilor iobăgești, a abuzurilor administrației de
stat și a angaralelor pentru armată aproape 400 de
familii. Emigrările sînt determinate și de politica
de catolicizare dusă de Austria prin mijlocirea căreia
spera să realizeze unitatea imperiului, peste indivi-
dualitatea națională a popoarelor de sub stăpînirea
sa. Masele țărănești din Transilvania se alătură
bisericii ortodoxe, persecutată de stăpînirea austriacă
și sate întregi părăsesc unirea și revin la orto-
doxism22. Călugărul Sofronie se pune în fruntea
acestei mișcări populare și în vara anului 1759 răs-
coala cuprinde comitatele din sudul Transilvaniei
— Hunedoara, Orăștie, Alba, Sebeș, Sibiu, Făgăraș—
și tinde să se extindă și în părțile nordice ale provin-
ciei. Curtea din Viena, înspăimîntată de amploarea
mișcărilor țărănești dă în 21 martie 1760 o Procla-
mație prin care lasă « neuniților » în districtele din
sudul Transilvaniei 158 de comune23. Se lasă «ne-
uniților » cel mai mare număr de comune în dis-
trictul Făgărașului și între ele figurează și Recea,
Ohaba, Drăguș, Sinea și Vadul. Proclamația avea
menirea să oprească extinderea mișcărilor țărănești
și să dea răgaz Curții din Viena să concentreze for-
țele militare în Transilvania. Curtea din Viena nu-
mește guvernator al Transilvaniei pe generalul
Adolf N. Buccow, care trece, cu corpul său de oaste,
la reprimarea satelor revenite la ortodoxie. Sînt
ridicate spînzurători în piața Făgărașului, consi-
derat centrul răscoalei, se dărîmă mînăstirile «ne-

Harta comunei Călim
lui Cuparenco din sec<
trecut.
21 Ștefan Meteș, Situația economică a românilor
din Țara F ăgărașului, I, Cluj, 1935, p. 344.
22 Istoria României, III, București, 1964, p. 423
și urm.
23 Augustin Bunea, Episcopii Petru Paul Aron
și Dionisie Novacovici sau istoria românilor transil-
văneni de la 1751 pînă la 1764, Blaj, 1902, p. 177.
unitilor» și se aplică pedepse drastice împotriva
«instigatorilor » la răscoală și a celor care nu accep-
tau să revină Ia unire. Măsurile represive împotriva
răsculatilor au ca urmare trecerea în Muntenia
și Moldova a unui număr tot mai mare de români,
ca în 1767 exodul emigranților să se cifreze la 24 000
de familii24. De pe pămîntul Făgărașului fugiră, se
arată într-un document din mai 1766, «numailuna
aceasta 4000 » de persoane, iar marea emigrare din
1767 face « un mare gol în fondul contribuțiilor » 25.
Aici stă și explicația pentru măsurile severe luate
de stăpînirea austriacă împotriva emigrărilor. Con-
24 N. lorga, Acte și fragmente cu privire la istoria
românilor, II, București, 1896, p. 189.
25 Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transil-
vaniaîn secolele XIII —XX > București, 197 1, p. 137.
132
voaiele băjenarilor sînt oprite din drum și în 1763
se produc la granița dintre Transilvania și Bucovina
ciocniri violente între emigranți și posturile de pază,
care se soldează cu morți și zeci de răniți26. în exodul
românilor transilvăneni din acești ani trec în Buco-
vina și aceia dintre Iminovici, care nu acceptă să-și
părăsească legea străbună.
Există în Transilvania cîteva centre în care Imi-
novicii apar în documente încă la jumătatea seco-
lului al XVIII-lea. Unul din aceste centre este Blajul,
unde găsim pe la 1755—1767 cel puțin patru familii
cu numele Iminovici. O conscripție școlară din 1755,
Calculus scholasticorum, privind elevii din Blaj,
se deschide cu Georgius Imminovits, elev în grupa
ultimă de studii (majores), iar în grupa mijlocie
(mediocres) vedem alți doi elevi cu același nume:
loseph Iminovics și loanes Iminovits. în însemnarea
Gramaticilor ai școalei românești din Blaj, care cum
îl cheamă și din ce sat și varmeghie este, în ce an
și lună au venit, cît au șezut și ce au învățat din
19 februarie 1757, întîlnim în grupa inferioară
(minimi) și un al patrulea elev cu acest nume,
Basilius Iminovits. Acum se specifică și cînd a venit
la școală și ce învăța: « au venit în 1757 febr[uarie] 2
și s-au apucat de la buchi »27. Vasile Iminovici figu-
rează și într-o altă conscripție școlară, Eorum scho-
lasticorum qui et quo ordine ex proximo excrcitio
annuali scilicet tcntamine legi mercntur nomina
in suprema gramatices classe din 20 aprilie 1763.
Școlarii blajeni vin din familii diferite. La rubrica
Genus et conditio se specifică: Libertinus civilis
(George Iminovici), ingenuus popae filius (losif
Iminovici), liber (loan Iminovici). Nu se fac ase-
menea mențiuni și pentru Vasile Iminovici. Școlarii
blăjeni sînt apropiați ca vîrstă — George Iminovici
se naște prin 1741, losif Iminovici în 1745, loan
Iminovici în 1748, iar Vasile Iminovici în 1747,
putînd fi frate cu unul din aceștia. Deși publicate
de multă vreme, conscripțiile școlarilor din Blaj
nu au stai în atenția cercetătorilor. Numai G. Bog-
dan-Duică sc oprește la ele într-o notă ironică.
« Pentru cei ce caută-n Eminescu turcisme și polo-
nisme — scrie savantul clujean — iată că între elevii
școalei române din Blaj se afla la 1757 un elev
Vasile Iminovici (din Blaj), iar în 1763, un losif
Iminovics. Tot turci și poloni din Ardeal »28.
Mihai Eminescu
Investigațiile întreprinse la Blaj ne-au condus
la descoperirea altor familii Iminovici care ne aduc
mai aproape de zilele noastre 29. Cei dintîi Iminovici
la care ne oprim fac parte din generația școlarilor
întîlniți în conscripțiile din anii 1757—1767. Georgie
Iminovici se naște în 1737 și moare în 10 iulie
1789 30, al doilea, Petru Iminovici, se naște în 1741
și moare în 22 decembrie 1811, iar al treilea, loan
Iminovici, se naște în 1742 și moare în 13 ianuarie
1812. Nu este cu putință să stabilim pe baza docu-
mentelor de care dispunem, gradul de rudenie cu	*
școlarii din conscripții. Ținînd însă seama că și
acești Iminovici sînt din Blaj, putem presupune
că aparțin acelorași familii. La începutul secolului
al XlX-lea, alți patru Iminovici întemeiază familii,
fără însă ca ele să se ramifice în linie bărbătească.
Silivestru Iminovici, născut în 1768 se căsătorește
cu o Catrină, cu care are mai mulți copii. losif,
26 E. Hurmuzaki,Fragmente din istoria românilor,
II, București, 1900, p. 229.
27 Z. Pâclișanu, Documente p
școalelor din Blaj, „Revista arhiv
nr. 5, [1930], p. 416; Studiul se p
Conscripțiile se păstrează la Ari
Cluj, Fond Blaj, doc. nr. 200, !
28 G. Bogdan-Duică, Iminow
nescu", III, nr. 9, 1932, p. 171
itoare la istoria
Fj 1928-1929,
lică și în volum,
ele Statului din
5 și 400.
„Mihai Emi-
29	Informațiile cu privire la Iminovicii din Blaj
le-am extras din registrele de stare civilă ale paro-
hiei greco-catolice din Blaj. Registrele țin evidența
populației începînd cu anul 1789 și se păstrează la
Arhiveie Statului din Alba lulia (Depozitul Blaj.
Fond Parohia greco-catolică Blaj).
30	Protocoalele mortilor consemnează numai vîrsta,
nu și anul nașterii. Stabilirea anului nașterii o facem
prin deducții, fiind consemnate data mor ții cu
lună, zi și an și vîrsta la care a decedat.
133
ipoteze unul dînfre băieții lor, se naște în august 1789, iar
altul, Georgie, în 25 august 1798. Silivestru Imi-
novici era om cu trecere și-1 vedem cununînd în
cele mai de seamă familii blăjene. Moare în 6 oc-
tombrie 1818. Petru Iminovici se naște în 1790 și
se căsătorește cu Ana (Anica) Marga, dintr-o familie
întîlnită și în alte părți ale Transilvaniei. Petru
Iminovici moare în 7 februarie 1845. Un alt Imino-
vici, Nicolae, născut în 1795, se căsătorește tot cu
o Ană. Moare în 7 februarie 1845, în vîrstă de
50 de ani, iar Ana, soția sa, în 18 ianuarie 1853.
Georgie Iminovici, întemeietorul celei de a patra
familii, se naște în 1800 și se căsătorește, în 20 mai
1836, cu Ana Crăciun. Un alt Iminovici, Nicolae,
născut în 1817, nu se căsătorește. Moare în 7 martie
1866. Un destin tragic apasă asupra Iminovicilor
din Blaj și moartea le seceră copiii înainte de a
ieși din această vîrstă. Aceia care rămîn în viață
sînt secerați și ei de boli. Georgie Iminovici (1853—
22 mai 1877) moare de «aprindere de pulmoni »,
loan IminQvici (1834—28 februarie 1870) și Ana
Iminovici (1847—14 iunie 1866) de «oftică ». Pro-
tocoalele reflectă această stare tristă de lucruri și,
după 1878, numele familiei se întîlnește tot mai rar
în documente.
Eminescu sosește la Blaj în primăvara anului
1866, cînd salută din dealul Hulei, dacă ar fi să-i
credem pe biografii săi, « Roma-mică » și rămîne
aici toată vara31 . Nu este de închipuit că poetul nu
ia ‘cunoștință de existența Iminovicilor blăjeni și
că nu a stat în gazdă, dacă nu la ei, cel puțin la rude
ale lor. « Amintirile » contemporanilor ne îndrumă
în altă parte, însă multe din aceste întîmplări, puse
pe seama lui Eminescu, aparțin unor epoci mult mai
tîrzii. Eminescu și-ar fi amintit cu plăcere din
trecerea prin Blaj numai de sacagiul seminarului,
care știa să spună povești32. Biografii poetului
— chiar și cel mai recent 33 — susțin că Eminescu
a ascultat poveștile lui Nicolae Mihu, mare povestitor
și sacagiu, în adevăr, însă după 1871. «Măgărariul
seminarului » era, în 1866, Ioane Popu, cum se vede
din protocoale 34 și rămîne să se cerceteze dacă avea
talent la povestit, asemeni succesorului său. loan
Pop nu avea familie și moare în 4 iunie 1871, în
31	E. Dăianu, Eminescu si Blajtil, „Familia",
XXXVIII, nr. 26, 30 iunie/13 iulie 1902, pp. 301 —
302.
32	Ștefan Cacoveanu, Eminescu în Blaj, „Lucea-
fărul", III, nr. 3, 1 februarie 1904, pp. 71 — 74.
33	George Munteanu, op. cit., p. 41.
34	Protocolul morților. Arhivele Statului Alba-
lulia. Depozitul Blaj. Fond parohia greco-catolică.
Moartea lui I. Pop este înregistrată la poziția 23
din 4 iunie 1871, cu specificarea: «măgărariul
seminariului».
vîrstă de 55 de ani. Nu putea fi, la data cînd îl
cunoaște Eminescu, un bătrîn povestaș.
E'xistă și alte localități în Transilvania unde întîl-
nim familii Iminovici, înaintea atestării lor docu-
mentare și în Bucovina. Ne oprim acum numai la
Iminovicii din Vad în ținutul Făgărașului, unde au
avut loc, cum știm, mari mișcări țărănești împotriva
«unației». Găsim și aici, ca și la Blaj, mai multe
familii Iminovici, cu gospodării în vatra satului,
bine întemeiate. Georgie Iminovici, cel mai bătrîn
om pe care îl găsim în Protocoalele Vadului 35, se
naște pe la 1762. Nu putem ști, pe baza documentelor
de care dispunem, cine sînt părinții săi și ce atitu-
dine au avut în timpul mișcărilor țărănești de la
1760, conduse de Sofronie. între Georgie Iminovici,
care moare în 4 iulie 1857, în vîrstă de 95 de ani,
și Iminovicii de la începutul secolului al XlX-lea
se interpun alți Iminovici, despre care avem, de
asemenea, informații parțiale. Protocoalele cuprind
însă suficiente date ca să putem urmări trei din
ramurile familiei, începînd de la 1800 și pînă în
zilele noastre. întemeietorii celor trei ramuri sînt
Ion Iminovici ( ? 1801—14. I. 1864), Nicolae Imino-
vici (?1805—?) și Georgie Iminovici (?1817—1.
XI. 1892). Din Ion Iminovici descinde, prin
lacob Iminovici (24. IX. 1843 — 13. X. 1902),
Ion Iminovici (18. XI. 1868— ?) și Emil Iminovici,
(14. IX. 1901— ?) familia lui Vaier Iminovici,
de azi, din Vad. Din Nicolae Iminovici descinde,
prin Georgie Iminovici (5. III. 1832 — 22.VI. 1893),
Ion Iminovici (26. VIII. 1860— ? ), și Ion a Ion
Iminovici (? 1901—? ), familia lui Ion Imino-
vici, tractorist în Vad. Din Georgie Iminovici des-
cinde, prin Georgie Iminovici (4. XII. 1840—
19. V. 1872) și Nicolae Iminovici (16. IV. 1843—
9. II. 1919) familia lui Nicolae Iminovici din Cisnădie
și a lui Samuil Iminovici din Rășinari, satul lui
Octavian Goga. Samuil moare în 12 aprilie 1916,
probabil împușcat, și parohul din Rășinari îl înștiin-
țează pe cel din Vad, în 12 mai 1916, că Samuil
Eminoviciu nu se mai afla printre cei vii și că fusese
îngropat într-o pădure 36. Se desprinde de aici — și
am putea invoca mărturii asemănătoare și din pro-
tocoalele de la Blaj — că numele familiei poetului
circulă sub forma Eminovici, formă mai recentă
nu numai în Bucovina, ci și în Transilvania.
Din cele trei ramuri principale ale Iminovicilor
din Vad se desprind, în cursul a aproape două secole,
35 Registrele de stare civilă ale comunei Vad,
de unde luăm informațiile, se păstrează la primăria
din Șercaia. Vadul are registre de stare civilă înce-
pînd din 1820.
36 Scrisoarea se păstrează în arhiva parohiei din
Vad.
și multe laterale, cu răspîndire în afara satului.
Unele familii sînt foarte numeroase și au cîte zece
și chiar doisprezece copii. Moartea seceră însă cea
mai mare parte a lor, ca și în familiile Iminovicilor
din Blaj și Bucovina. Viața grea sub stăpînirea
austro-ungară determină cel puțin patru Iminovici
din Vad să emigreze în America. Sînt prea numeroși
Iminovicii din Blaj și din Vad — îi întîlnim însă
și în alte locuri — să nu admitem că s-au desprins
din mijlocul lor și cu un veac mai înainte unele
familii sau și numai persoane, și au plecat în pri-
begie din cauza condițiilor grele de viață și a perse-
cuțiilor religioase. Atît Iminovicii din Blaj cît și cei
din Vad acceptă unirea. Acelora dintre ei care se
ridicară împotriva « domnilor de pămînt », a admi-
nistrației de stat și a politicii de catolicizare nu le
rămînea decît să-și părăsească vetrele străbune și
să plece în pribegie spre alte ținuturi ale păinîntului
românesc.
Conscripțiile privind emigranții transilvăneni din
Bucovina, întocmite în 1778 dc Carol Enzenberg,
guvernatorul provinciei, Consignațiunea emigran-
ților transilvăneni care s-au așezat în districtul
bucovinean, cum au fost constatați în baza ordi-
nului Comandamentului General din Liov din 27 ia-
nuarie 1778 de către domnii ofițeri însărcinați
anume cu aceasta, terminată în noiembrie 1778 și
Consignațiunea localităților ce urmează în care se
găsesc colonizați transmigranți, terminată în decem-
brie 177 8 37 , înregistrează numele lor, localitatea și
numele proprietarului pe moșia căruia s-au stabilit,
precum și cauzele care i-au determinat să părăsească
ținutul natal. Comisiile militare instituite de Enzen-
berg se deplasează din sat în sat și cer emigranților
să indice și locul pe unde au trecut în Bucovina.
Cei mai mulți dintre ei indică pasul Rodna, unde
exista pază grănicerească, lăsînd să se înțeleagă
că trecuseră Carpații cu permisiunea autorităților.
Unii dintre emigranți dau răspunsuri evazive pentru
motive lesne de înțeles: «prin codru, deal și vale ».
Emigranții declară că și-au părăsit ținutul natal
« din cauza schimbării credinței », « din cauza iobă-
giei », «din cauza recrutării », iar cei mai mulți:
«fără motiv». Sună ca o ironie să declari că-ți
37 Ion I. Nistor, Bejenarii ardeleni în Bucovina,
„Codrul Cosminului(t, II—III, 1927, pp. 445 —533.
Dăm titlul german al conscripțiilor: Consignation
Dcren in dem Buccoviner District sich aufhaltenden
Siebenb. Emigrantcn wie solche vermog hoher, General-
Commdo-Verordnung d.d. Lemberg 27 t Januar von
denen hiezu eigends ausgeschickten H .Officiersbefun-
den worden (3 noiembrie 1778), Consignation uber
nachstehende Ortschaften, in die welchen die ange-
siedelten Transmigranten sich befindem (^decem-
brie 1778).
134
părăsești satul și rudele «fără motiv ». Se ocoleau Mihai Eminescu
însă, printr-un asemenea răspuns, explicațiile pri-
vind raporturile lor cu foștii stăpîni.
Din Călineștii lui Cuparencu se prezintă în fața
comisiei militare numai Lupu Ungureanu, plugar
emigrat din Rodna în 1758, înaintea marilor mișcări
țărănești, conduse de Sofronie. Mihalachi Cuparencu,
pe moșia căruia se stabilise, depune mărturie că era
« de folos comunei ». Nu se vede de nicăieri că s-ar
fi prezentat și Iminovicii în fața comisiei militare*
Locuitorii satelor bucovinene evită să fie înregistrați
în conscripții de teama contractării de obligații
materiale față de noua stăpînire și a luării în armată.
Emigranții transilvăneni aveau și motive aparte
să nu se prezinte în fața comisiilor militare. Curtea
din Viena dispune, în urma marilor emigrări din
1763, ca juzii și jurații satelor transilvănene, unde
aveau loc emigrări, să fie supuși la pedepse exem-
plare, iar sătenii să plătească impozitele în locul
celor pribegiți, precum și taxele de mutare, cîte
40 de florini de fiecare fugar 38. Curtea din Viena
hotărăște, pe de altă parte, ca măcar un număr de
emigranți, destul de mare, să fie readuși pe moșiile
de unde plecaseră, și întreprinde în acest sens acțiuni
diplomatice prin emisarii săi din Constantinopol 39.
Comisiile militare găsesc satele aproape pustii.
Locuitorii se refugiază în păduri, iar cei din satele
de pe graniță, cum era și Călineștii lui Cuparencu»
trec în Moldova, ca să revină la casele lor numai
după ce comisiile militare își terminară lucrările.
Se explică de ce conscripțiile din anii 1776—1778
înregistrează în Călinești între 31 și 35 de familii,
ca în 1783, la numai cîțiva ani după încheierea lor,
să numărăm 79 de familii 40.
Emigranții transilvăneni stabiliți în Călineștii de
Sus pare să fi beneficiat de o lege în vigoare în Buco-
vina înainte de ocuparea provinciei de Austria și
potrivit căreia sătenii deveneau proprietari, cu drept
de moștenire, pe terenurile ce le defrișau ca să ridice
case și să-și facă ogoare pentru hrana lor și a vitelor.
Harta comunei Călinești, întocmită în secolul trecut,
38	E. Hurmuzaki,Fragmente din istoria românilor,
II, București, 1900, p. 229.
39	N. lorga, Documente privitoare la istoria româ-
nilor. Rapoarte consulare prusiene din Iași și Bucu-
rești (1763— 1844), București, 1897, pp. 7 — 8;
Acte și fragmente cu privire la istoria românilor, II,
București, 1896, pp. 189—191.
40	Țăranii din Călinești trec în Moldova, înainte
și după ocuparea Bucovinei, și pentru muncile agrare
și rămîn aici de primăvara pînă toamna. « Ein
grosser Theil der Leute — se spune într-o mono-
grafie a Bucovinei despre acest exod al populației
din Călinești — verlăsst im Sommer das Dorf und
begiebt sich nach Rumănien auf Arbeit» (Die
Bukowina, Cernăuți, 1899, p. 218).
135
Ipoteze

arată că Iminovicii și-au întemeiat gospodăria în
partea satului ce se învecinează cu zona împădu-
rită. în apropiere, se află și Poiana lui Hordugan,
un imaș rezultat, desigur, tot din defrișări și pe care
Cuparencii îl revendică ulterior. Sătenii îi trimit
în judecată și Iminovicii vor fi în fruntea acestei
acțiuni.
Există puține mărturii documentare în legătură
cu Petrea Iminovici, străbunicul poetului, întîiul
cu acest nume, întîlnit în scriptele din Călineștii de
Sus. Se naște pe la 1732 și se însoară, nu știm cînd
și unde, cu o Agafie, născută în 1736 și moartă
în 7 aprilie 1818. Străbunicii poetului aparțin gene
rației Iminovicilor din conscripțiile școlare de la
Blaj și a acelora pe care i-am întîlnit în registrele
de stare civilă din Blaj și Vad. Nu se vede de nicăieri
că ar exista vreo legătură între primii Iminovici,
atestați documentar pe pămîntul Bucovinei, și Emi-
nowicz-ii din Polonia și cu atît mai puțin între
ei și negustorii armeni, demnitarii turci ori ofițerii
din armata lui Carol al XII-lea. Numele familiei
apare în documente sub forma Iminovici, atît din-
coace, cît și dincolo de Carpați, identică pînă și în
aspectele grafice (Iminovici, Iminovics, Iminovits,
Iminoviciu). Atît în Bucovina cît și în Transilvania
forma Eminovici este de dată mai recentă și rămîne
în sarcina lingviștilor să explice această « evoluție ».
Polonezii sînt catolici și nu vedem ce i-ar fi putut
îndemna să treacă la ortodoxism. Și pe deasupra
să-și boteze și copiii: Petrea și Agafia!
Vasile Iminovici se naște în 1780, cîțiva ani după
ocuparea Bucovinei de către Austria și la începutul
secolului trecut se însoară cu o Ioană, dintr-o
familie, nu știm, din Călinești sau transilvăneană,
stabilită în Bucovina. Vasile Iminovici împarte cu
preotul din sat cinstea de « cărturar » și este nu numai
dascăl la biserică, ci și învățător. Un Tabelarnic
protocol, pe anii 1815—1851, înregistrează căsătoria
a cinci dintre copiii săi și face mențiune și despre
ocupația sa41. Vasile Iminovici îndeplinește, cum
41 Documentele se păstrează la Arhivele Statului
din Suceava. Vasile Gherasim le-a cercetat în 1922
în arhiva parohiei din Călinești, unde le-am consultat
și noi în mai multe rînduri.
se vede din Protocolul veniturilor parohiei din
Călinești și funcția de epitrop bisericesc. în Tabe-
larnic protocol, cel mai vechi registru de stare civilă
al comunei Călinești care se păstrează, numele
bunicului poetului apare sub forma Iminovici,
lamenovici, leminovici. Nu se întîlnește, nici la
această dată, destul de tîrzie, forma Eminovici.
Documentele infirmă ipotezele privind ascendența
străină a familiei poetului și puteau fi părăsite
de multă vreme.
Există și mărturii documentare care arată că
Iminovicii trec în fruntea sătenilor în conflictele
cu proprietarii de moșii din raza comunei. Petrea
Iminovici are, neîndoios, un rol important în 1782—
1783, cînd se face în Călinești delimitarea proprie-
tăților sătești de cele moșierești 42. Acum se trece un
imaș în folosința sătenilor, probabil pentru faptul
că ei defrișaseră mai înainte pădurea de aici. Sătenii
transformă imașul, desigur, în baza aceluiași drept,
în pămînt cultivabil, ca să primească, după multe
insistențe, Poiana lui Hordugan43. Cuparencii se
consideră proprietari ai acestui imaș, fac mari greu-
tăți sătenilor, care se văd siliți să pornească proces
împotriva moșierilor. Procesul se judecă la Suceava,
în 1837, și Vasile Iminovici dă răspunsurile, în numele
celor 23 de țărani, care îi cheamă pe moșieri în
judecată. Judecătoria din Suceava își declină com-
petența, fiind vorba de interese ale marii proprietăți
și trimite dosarul la Cernăuți. Forum Nobilium, in-
stanța superioară, judecă procesul în decembrie
1838 și Vasile Iminovici apără cauza sătenilor, cu
multă pricepere. Sentința se pronunță în favoarea
sătenilor și este înmînată lui Vasile Iminovici.
Țărani cu gospodărie pe pămîntul lor, înaintașii
poetului conduc acțiunile sătenilor în conflictele cu
moșierii. Vasile Iminovici era scutit prin slujba sa
de dascăl de obligații iobăgești. Se găseau în această
situație preoții, pălimarii, vornicii și, în unele sate,
și jurații44. Ascendenții poetului sînt țărani liberi
și se bucură de privilegiile mazililor și răzeșilor cu
patru decenii înainte de desființarea iobăgiei. Avea
dreptate Eminescu să scrie că familia sa era « nu,
numai română, ci și nobilă neam de neamul ei ».
Vasile Iminovici și Ioana, bunicii poetului, sînt
întemeietorii celor șase ramuri ale familiei — cinci
42 Eminescu transcrie întrebările Bucovinei către
Divanul Moldovei, din 1782, privind drepturile
de propietate în Bucovina și alte probeme. Do-
cumentele se păstrează în manuscrisele poetului
și le vom publica într-un număr viitor al re-
vistei.
43 T. Bălan, Atitudini de protest social la înain-
tașii familiei Eminescu, „lașul literar", X, nr. 11,
noiembrie 1959, pp. 93 — 94.
44 Nicolai Grămadă, Sătenii și stăpîniiîn Bucovina
între 1775—1848, Cernăuți, 1934, pp. 50, 58.
136
Mihai Eminescu
în Bucovina și una în Moldova. Un al șaptelea copil
al lor. Ștefan, născut în 24 ianuarie 1819, este luat
la Dumbrăveni de tatăl poetului și moare aici de
holeră, poate în 1844, cînd sînt secerați de molimă
și bunicii poetului. Dintre cele cinci ramuri din
Bucovina patru sînt în linie femeiască: Maria
(1808 — 3. I. 1875), Elena (1809—10. II. 1886),
Ana (1820—24. I. 1907), Ecaterina (16. X. 1824—
5. XI. 1897) și nu duc numele familiei mai departe.
Iminovicii din Bucovina se continuă în linie bărbă-
tească, cum am arătat 45, numai prin loan Iminovici
(14. III. 1816—21. II. 1877), unchiul poetului,
Vornic (primar) între 1841 și 1846 în Călinești
și epitrop bisericesc, este scutit de obligațiile iobă-
gești, asemeni lui Vasile Iminovici, și duce lupta
acestuia împotriva extinderii proprietăților moșie-
rești. Familia se stinge cu Georgie Eminovici (26.
VI. 1845 — 20. II. 1904), fiul său. Eminovicii de
astăzi din Bucovina descind din Zoița Cozmei
(27. VI. 1858—23. VIII. 1894), a doua soție a lui
Georgie și sînt copii nelegitimi, născuți în casa
lui Georgie Ungureanu, cum se vede și din registrele
de stare civilă și conscripția parohiei din Călinești 46.
Destinul Iminovicilor din Bucovina se aseamănă cu
45 Un alt arbore genealogic, „Manuscriptum", VI,
nr. 1, 1975, p. 39 — 43. Tabelarnicul protocol înre-
gistrează familiile începînd din 1815, iar conscripția
parohiei din Șerbăuți din 1800. Documentele oferă
date importante pe baza cărora putem face unele
schimbări în schița genealogică anterioară. Maria
trece în fruntea listei, fiind urmată de Ileana,
Gheorghe, tatăl poetului, loan, Ștefan, Ana și
Ecaterina. Din Tabelarnic protocol sînt de considerat
ca date absolute cele înscrise cu privire la ziua,
luna și anul căsătoriei, nu și « vîrsta vieții» mirilor,
unde se pot produce, după împrejurări, «îmbă-
trîniri » și «întineriri». în situația din urmă se
găsește Ileana, evident mai în vîrstă decît soțul
ei, însă care se declară mai tînără, pentru ca, în
conscripția parohiei Șerbăuți, să i se modifice,
ulterior, anul nașterii. Datele înscrise în conscripția
parohiei din Șerbăuți sînt orientative, ca și cele din
conscripția parohiei Călinești, pînă la descoperirea
registrelor de stare civilă dinainte de 1840. Se pare
însă că în această privință sînt puține speranțe.
46 Conscripția parohiei din Călinești înregistrează
copiii Zoiței Cozmei atît la partitura lui Georgie
Eminovici, cît și la cea a lui Georgie Ungureanu.
La partitura lui Georgie Ungureanu, acești copii
sînt încadrați și în prevederile legilor de atunci.
Ștefan Seleschi, parohul comunei, consemnează,
inițial, la partitura celui din urmă: « Aici au născut
Zoița Eminovici un copil afară de cununie ». Parohul
se referă la Tecla (27 februarie 1882 — 13 noiem-
brie 1883). După primul copil se nasc tot în casa
lui G. Ungureanu ceilalți șapte: Eudochia (1883),
Ileana (1885), Vasile (1887), Maria (1888), Matroana
(1890), Ga vrii (1891) și Irina (1893). Parohul I.
Ștefaniuc, succesorul lui Șt. Seleschi, face o însem-
nare foarte importantă, prin care justifică pentru
ce copiii Zoiței Cozmei poartă numele Eminovici:
cel al Iminovicilor din Blaj, întîlniți și ei tot mai rar
în protocoale pe măsură ce ne apropiem de sfîrșitul
secolului trecut.
Din ramura întemeiată în Moldova de Gheorghe
Eminovici, feciorul mai mare al lui Vasile Imino-
vici, descind, prin Matei Eminescu, urmașii de astăzi
ai familiei. Din ramura moldoveană a Iminovicilor,
porniți din Transilvania, în urmă cu două secole
și așezați pe pămîntul Bucovinei, descinde și poetul,
prin geniul căruia, cum spune G. Călinescu, uitarea
nu va șterge « numele de pe crucile tuturor ».
Emigrarea Iminovicilor din Transilvania în secolul
al XVIII-lea și așezarea lor în Bucovina se încadrează
într-un context social-politic și ea nu mai apare,
ca în ipotezele emise în cursul anilor, un caz izolat,
fără legătură cu societatea vremii lor. Stăpînirea
austriacă găsește în Călinești, în 1775, la ocuparea
Bucovinei și alți «transmigranți », în afara ascen-
denților familiei poetului. Lupu Ungureanu este
înregistrat în una din conscripțiile militare și înte-
meiază familia Ungurenilor, cu descendenți pînă în
zilele noastre. De origine transilvăneană sînt însă
și familiile Florea și Șandru, cu care Iminovicii
se înrudesc, prin alianțe, în cursul anilor. Un Teodor
Florea, din părțile Năsăudului, de unde vine și Lupu
Ungureanu, trece în Bucovina în 1761, în timpul
răscoalei lui Sofronie 47 și ar putea fi străbunicul
lui loan Florea din Călinești, vărul poetului prin
alianță. Familii Florea figurează însă în documente
și în părțile Blajului și în Țara Făgărașului, unde
îi întîlnim și pe Iminovici înainte de 1761, cînd au
« După decretul de curte din 24 iunie 1801 și după
legea generală civilă § 158 și § 159 sînt acești
copii toți legitimi, deoarece căsătoria lui Georgie
Eminovici cu Zoița, născută Cozmei, nu e încă
despărțită prin sentința judec[ătorească] ». Sentința
de desfacere a căsătoriei nu se pronunță și Zoița
este înregistrată și în 1894, la moartea sa, « soția
lui Georgie Eminovici». Vasile Gherasim observa,
încă în 1922, că acești copii poartă, pe nedrept,
numele familiei poetului. Augustin Z. N. Pop
pierde din vedere acest lucru și prezintă copiii
Zoiței Cozmei, descendenți ai familiei poetului.
47	I. Marțian, Bejenari din Ardeal, „Anuarul
Institutului de istorie națională", IV, [Cluj], 1929,
p. 172.
137
ipoteze ]oc marile mișcări țărănești din Transilvania. Întîl-
nim în această zonă geografică și multe familii
Șandru și nu ne mirăm că le găsim și în Bucovina.
Documentele oficiale înregistrează numele familiei
sub diferite forme și unele dintre ele, chiar mai aparte,
ca Șcnclruc, se întîlnesc atît în protocoalele din
Bucovina cît și în conscripțiile din Țara Făgăra-
șului 48. Nu este o surpriză faptul că Iminovicii din
Călinești se înrudesc, prin alianță, cu familii Șandru,
*T4EȘA^FHHK : 111
fie ele și din alte comune. Ecaterina Iminovici,
una din mătușile poetului, se mărită în Șerbăuți,
cu Dumitru Șandru, și întemeiază cea mai nume-
roasă ramură a familiei din Bucovina. Dacă în linie
bărbătească familia Iminovicilor se stinge în Buco-
vina, ea se continuă în linie femeiască, cu ramificații
și dincolo de hotarele satului. Se desprinde și din
aceste implicații, pe linia înrudirilor, că familia
Iminovicilor nu poate fi privită în afara spațiului
nostru geografic și în afara determinărilor istorice.
Există atîtea mărturii privind legăturile lui Emi-
nescu cu Transilvania, încît explicațiile ce se dau
pentru « afecțiunea sa față de ardeleni » 49 sînt nemul-
țumitoare. Se invocă studiile la Cernăuți, cu Aron
Pumnul, călătoriile prin Transilvania cu trupele de
teatru și cu alte prilejuri, prietenia exemplară cu
Slavici, frecventarea, toată viața, a societăților for-
mate din transilvăneni. Noi privim aceste manifes-
tări ca exteriorizări ale fondului sufletesc moștenit
«părinți din părinți ». Căci legăturile lui Eminescu
cu Transilvania sînt mult mai vechi și vin de departe,
peste veacuri, prin ascendenții săi de pe pămîntul
românesc.
Să recapitulăm:
1.	Ipotezele privind originea străină a ascenden-
ților poetului (suedeză, turcă, armeană, poloneză
etc.), emise de la 1890 încoace, continuă să rămînă
fără acoperire documentară și se mărginesc la spe-
culații în jurul onomasticii.
2.	Conscripțiile austriece întocmite între anii
1775—1784, îndată după ocuparea Bucovinei, nu
înregistrează în Călinești populație de altă origine,
decît românească; se arată, în schimb, că în Căli-
nești se găseau emigranți transilvăneni.
3.	Familii cu numele Iminovici se întîlnesc în
Transilvania, la Blaj, Vad în Făgăraș și în alte
localități, înainte ca ascendenții poetului să apară
în documentele bucovinene.
48 Ștefan Meteș, Contribuții la studiul 'populației
din Transilvania în trecut. Boierii ostași din Țara
Oltului în veacul al XVIII-lea. După conscripția
din 1744, București, 1942, p. 23.
49 AugustinZ. N. Pop, Contrilmții documentare...,
p. 286. Scrisoarea lui Matei Eminescu către Corneliu
Botez, din mai 1909.
4.	Iminovicii din Transilvania sînt greco-catolici;
acceptînd unirea au acces la școlile din Blaj.
5.	Iminovicii din Bucovina sînt ortodocși și se
desprind din ramurile transilvănene ale familiei
din pricina asupririi iobăgești, recrutării și persecu-
țiilor religioase, îndreptate împotriva ortodocșilor
după 1760.
6.	Eminowicz-ii din Polonia sînt catolici și susți-
nătorii ipotezei cu privire la originea poloneză a
ascendenților poetului omit să arate împrejurările
în care a fost posibilă trecerea lor la ortodoxism.
7.	Omologarea formei Iminovici cu Eminowicz
este fără bază științifică, fiind infirmată de docu-
mente.
8.	Forma mai veche a numelui familiei este Imi-
novici, atît în Bucovina cît și în Transilvania,
identică, pînă și în grafie; forma Eminovici o întîl-
nim în documente atît dincoace cît și dincolo de
Carpați abia de la jumătatea secolului al XlX-lea.
138
9.	Vatra Iminovicilor în Călinești este situată Mihai Eminescu
în partea satului dinspre pădure, în vecinătatea
altor emigranți transilvăneni, pe un teren obținut
desigur prin defrișară pădurii, fiind proprietari asu-
pra lui cu drept de moștenire.
10.	Vasile Iminovici, bunicul poetului, se bucură
prin slujba de dascăl de privilegiile mazililor și răze-
șilor, fiind scutit de obligații iobăgești; este scutit
de asemenea obligații și loan, fiul său, vornic
(primar) în sat.
11.	Iminovicii, țărani liberi, cu patru decenii
înainte de desființarea iobăgiei, gospodari cu trecere
în sat, conduc acțiunile țăranilor din Călinești
împotriva extinderii proprietății moșierești.
12.	Emigrarea Iminovicilor din Transilvania și
așezarea lor în Bucovina nu este un caz izolat, ci
se încadrează în contextul social-politic al mișcărilor
țărănești de peste munți din a doua jumătate a seco-
lului al XVIil-lea.
1). VATAMANIUC
JURNAL
CONTINUARE DIN Nr.4/1975
MATHIEU J. CARAGIALE - AGENDA, ACTA,
MEMORANDA
1932

9 ianuarie
7 Am încredințat în mîinile lui P. Zarifopol
un manuscris și două
lui I. L. Caragiale. (vezi 9 VIII 1935)
A XLVII-a aniversare a zilei mele de naștere.
25 martie
138 Dimineața pisica și-a rănit botul și labele
27 aprilie
28 „
30	„
6	mai
7	„
10	„
31 „
2	iunie
3
5
10-11 „
15
7	iulie
8	„
25	„
10	august
11	„
1 sept[embrie]
26
4 oct[ombrie]
—5 octfombrie]
15
16
17
20
8 no[i]embr[ie]
Consigne mains P. Zarifol 1 manuscrit
et 2 factumes imprimes de I. L. Caragiale.
(v[oir] 9.VIIL[19]35)
XLVII annivfersaire] de ma naissance. 137
Aera Nova
Asasinatul Sofiei Aslan.
Morgă,
înmormântarea „	„
Atentat c[ontra} Paul Doumer.
Moartea	„	„
Albert Lebrun prezindent.
Demisia Cabinet lorga.
Vine Titulescu.
Tribulații p[entru\ jorm\area] cabinetului.
Eșec Titulescu—Vaida.
Călărași—Silistra și-napoi București,
înflorește catalpa.
Află că L. B. a pierdut Craii, îi lasă
exemplar.
Își dă demisia din S. S. R.
La chatte blessee matin menton et pattes138.
Demisia Cab[inetului] Vaida.
Form[area\ Cabinetului]
Explozie dep[ozit\ muniții Rudeni Chiajna.
22,23 Cutremur de pămînt, tare, oscilații
circulare.
Lucr[eaza\ S[ub] p[ecetea] tainei.
Invazia musculițelor galbene.
Sionu.
„	Culesul porumbîihii. Demisia Vaida.
Cabinet Maniu — dijmă...
București.
16 [noiembrie]
1 decfembrie]
20
21
23
24
Sf. Matei. Aera nova. Renforcement du
sy steme.139
Opera. Năpasta
Coupe — Ongles 14°.
Al. Rosetti prin Răcăciuni cere «roman»
[indescifrabil']
Sionu
Lui Lebrun o gîscă.
130 Sfintui Matei. Aera Nova Consolidarea
sistemului.
110 Foarfece unghii.
1933
1 ianuarie
12
14
30
1 februarie]
3
4
9
15
18
20
21
28 februarie
2 martie
3
6—12 „
12
16
18
20
25
27
30	„
7 aprilie
cave, age, tace
Demission cabinet Maniu 14J.
Cabinet V aida.
Cabinet Hitler în Germania.
Audiție As[ociația] Mit zic ala la Sabina
Cantacuzino.
Parlamentul votează legea stării dc asediu
pe zone în Rom[ânia].
Anibal Theohari se sinucide.
Comitetul A s[ociației] muzicale, la el acasă.
Un denunț anonim îi indică: lucrurile
furate la Radu, Nisiparu și fiică-sa, dusă,
la. «Mașina de pîine».
Obține percheziția] parchetfului] Ilfov.
Găsește «nappe bleu damassec »142 și 2
ștergare.
R[adu] N[isiparu~] declară, că l-a. ctmpărat
de la Vasilica Eug. lonescu (ștergarul).
Lucr[ează] Sub pecet[ea] tainei.
Da „Gânditei" copie S[ub] p[ecetea] tainei.
Lucr[ează] S[ub] pfecetea] t[ainei] (înfie-
care zi).
Caracostea vizită. Acceptă, con] er[ința] se-
minar litere p[entru] 30.111.
L.B. invită p[entru] seară muzică engleză.
A udiție- asoc[iația] muz[icală] la Irina Pro-
copiu.
Academia de comerț. Audiție muzică en-
gleză.
Dejun și ceai la soră-sa.
XLVIII annivfersairej dc ma naissancc.
Evasion, emancipation, eclipse, cxclusi-
visme. Repli, retrăite, refoulemcnt, rup-
ture. Snobisme. Les ajfaires sontlcs afjai-
res.
Inspiration benie.
Je m’esquive fairc conf[erence] faculte
lettrcs.
L. B. Saisis occasion lui avouer avoir ete
epris d'elle 143.
141 Cave, ago, lace.
Demisia cabinetului Maniu.
112 față de masă bleu de damasc.

143 A XLVIII-a aniversare a zilei mele de naș-
tere.
Evadare, emancipare, eclipsă, exclusivism.
Reculegere, retragere, reprimare, ruptură.
Snobism. Afacerile sînt afaceri.
Inspirație binecuvîntată.
Mă sustrag de la a ține conferință la Facul-
tatea de litere.
L. B. Găsesc prilejul să-i mărturisesc că am
fost îndrăgostit de ea.
m Nerăbdătoare să-I întîlm'ască pe BaHolo al
ci, L. trece repede pe lîngă mine, cu de ase-
menea.
I-am trimis lui L. B., cu țoale urările dc Veri-
circ, 20 de maci do grădină roșu închis, splen-
dizi. Reforma vieții mele a fost aplicată cu
strictele și a dat rezultate bune. Să niă apăr
consolidînd-o. Să-mi desăvîrsesc purificarea.
Să acționez cu maximă prudență în afaceri.
De asemenea în aceea care îmi complică
existența în ultima vreme. Dacă aș putea,
să-mi păstrez superioritatea, acceptînd să
fac numai anumite sacrificii materiale,
atunci oricare ar fi rezultatul, pozitiv sau
negativ, el n-ar reprezenta nici un pericol
pentru mine. în caz contrar, ar fi un dezas-
tru. Totul depinde de metodă. De a privi
totul cu răceală de gheață, dar fără iudife-
ferență.
14 [aprilie]
21
22
24
Apare „Gândirea" cu Sub pecetea tainei.
Pressee de rejoindre son Bartolo, L.
passe vite â cote de moi, qui fait de
meme. Fais deposer chez L. B. avec
souhaits bonheur 20 splcndides oeillettes
rougefonce.
La reforme de ma vie a ete strictcmcnt
appliquee et a. donne de bons resultats.
Perseverer en renjorgant. A chever le deca-
naillement, Agir avec une prudcncc
extreme en affaires. De meme dans celle
dont mon cxistence s'cst compliquec
dernierement. Si je pcux garder la supe-
riorite, cn consentant quc certains sacrifi-
ccs materiels le resultat qucl qu'il serait,
positif ou negatif, ne presenterait pour moi
aucun danger. Si non, ce sera un desastre.
Tout depend de la methede. De la
froideur glaciale, mais sans indifference.
1. 4 ans depuis la saisie de lei 180.000
dans Ies mains de G. Enesco Fundulea
par Gogu lonesco, 4 ans de gene, de
tracas, de soucis grâce ă Cutalianidis.
3 mai
4 „
5 „
6 „
10 mai
14 „
15 „
2. Constante avec satisfaction rafraîchis-
sement dans affaire L.B. auquel ont
contribue preuves de son degoutant col-
lage. Deșir de 1a voir amoindri. Me tente
forte envie de me moquer cruellement,
ferocement, d’elle, mais en raffine. Ne
peux preciser si le 21 L. a ete impolie
(je marchais moi-meme tres vite). Mais
il me semble que j’ai agi avec trop de
zele. Elle ne doit pas etre habituee ă cela.144
Cunoștința prin Aljred Juvara cu d[octd]rul
Juvara.
Moartea d\octo]rului Juvara.
Eu chance ne plus rencontrer L. Dois me-
me eviter que cela n'arrive, tant pour ne
pas attarder le raffraîchissement que pour
des raisons d’economie. A quoi bon etre
pris? Mon intention est de faire
marche en arriere, en me repliant pru-
demment. Cest ă elle de faire le premier
mouvement. Le 15.V. elle chante chez
Mano, c’est lă que j'aurai ă faire mes
preuves de grand raffine.
15jours de reflexion ont reduit L.B. aux
proportions d'une femme â faire et ma
passion â un elementaire deșir de posses-
sion. Encore une fois benie la circon-
stance, voulue peut-etre de sa part, de
ne pas nous rencontrer. Au lieu de m'allu-
mer, cela m'a rcfroidi. Et ses defauts
ont pris leur relief normal: cmpâtement,
pauvrete, inelegance, defauts exclusifs
chez tout autre, l'inelegance sourtout.
M’engager ă y remedier serait de ma
part la pire folie; je ne veux pas meme
y pcnser. Si je puis la faire marcher
avec certains sacrifices legers, je marche-
rais aussi. Mais si je lâchais tout carre-
ment la pârtie, ne ferais-je pas mieux?
Si tout pouvait se parfaire si aisement que
mon decanaillement, Taffaire de la con-
testation, surtout! Si les moyens mate-
riels me permettent, outrer froideur gla-
ciale. Je dois etre encore plus cir conspect
enajjaires et plus dur. Les ap pair es soni
les ajjaires.
Demain, ă Laudition, m'arranger ne pas
etre ă la portee d'un contact avec L.B.
en lui faisant cependant remarquer ma
presence.
Audition Association musicale chez C.
Mano. Agi selon disposition prise. Echange
de saluts, froid de ma part, contraint de
la sienne.
1.	4 ani de cînd Gogii lonescu a pus seches-
tru pe cei 180.000 Iei aflați în mîinile Iui
G. Enescu — Fundulea, 4 ani de strîm-
toare, de necazuri, de griji din cauza Iui
Cutalianidis.
2.	Am constatat cu satisfacție că L. B. mă
lasă rece, lucru la care au contribuit dovezi
ale legăturii ei dezgustătoare. Dorința de
a o vedea a diminuat. Mă tentează o poftă
nebună de a-mi bate cumplit joc de ea, dar
cu abilitate. Nu pot să precizez dacă, în
ziua de 21, L. a fost nepoliticoasă (eu însumi
mergeam foarte repede). Dar mi se pare
că m-am pripit. Probabil că nu este obiș-
nuită cu așa ceva.
146 Noroc că n-am întîlnit-o pe L. Chiar trebuie
să evit acest lucru, atît pentru a nu întîrzia
răcirea, cît și din motive de economie. La
ce bun să mă las prins? Intenția mea e să
dau înapoi, retrăgîndu-mă cu prudență.
Acum ea e cea care trebuie să facă prima
mutare. în 15. V. cîntă la Mano, acolo
e prilejul să mă arăt un mare rafinat.
15 zile de meditație au redus-o pe L. B.
la proporțiile unei femei accesibile, iar
pasiunea mea la rangul unei simple dorințe de
posesiune. Binecuvîntată fie încă o dată
împrejurarea, voită poate chiar de ea, de
a nu ne întîlni. în loc să mă aprindă, asta
m-a răcit. Și defectele ei au dobîndit relieful
normal: îngrășare, sărăcie, ineleganță, de-
fecte care ar descalifica pe oricare alta,
ineleganta mai ales. Să mă apuc să le îndrept
ar fi din partea mea cea mai nesăbuită
nebunie; nici nu vreau să mă gîndesc. Dacă
aș putea să obțin ce vreau de la ea în schimbul
unor sacrificii ușoare, aș intra în joc. Dar
dacă aș lăsa totul baltă, n-aș proceda oare
mai bine?
Dacă totul s-ar putea realiza atît de ușor
ca purificarea mea, afacerea cu contestația
mai ales! Dacă mijloacele materiale îmi
permit, să împing la maximum răceala mea.
de gheată. Trebuie să fiu încă mai circum-
spect în afaceri și mai dur. Afacerile sînt
afaceri. Mîhîo la audiție, să iac în așa fel
îneît să nu dau nas în nas cu L. B., făcîn-
du-I totuși remarcată prezența mea.
Audiție Asociația muzicală la C. Mano.
Am acționat după planul stabilii. Schimb
de saluturi, al meu rece, al ei stînjenit.
Sînt pe punctul dc a mă dcsăvîrși, ulingînd
perfecțiunea. Niciodată n-am fost atît de
lucid. în sfîrșit inaugurez vechile melc
metode, pe care a trebuit să le abandonez,
timp dc aproximativ 30 de ani, metode
radicale.
Cave, age, tace.
Politica realităților. Afacerile sînt afaceri ...
Popescu (Bărcănești-Bihor) nu face nici o
tranzacție, sezonul eșuînd. Afacerea cu
L. B. o privesc sub un alt unghi și o amîn
pentru mai tîrziu, fiind lefter.
Am completat fișa lui L. B. Lipsește data
exactă de naștere.
La 3. V. avea 52 de ani.
L. B. nu-mi răspunde la salut.
A înflorit catalpa.
21 [mai]
26 „
1 iunie
29	„
11 iulie
22 iulie
13 august
17
14,i Dcspresiune nervoasă puternică.
Suprimarea ceaiului.
Am oprit-o pe bulevard, în jurul orei 11,25
pc L. B.; îmi declară că nu este supărată pc
mine.
I-am dus lui L. B. o cutie cu bomboane.
I-am dus lui L. B. 100 dc maci de grădină roșii.
Aflu că a suferit un accident, a căzut pe scară.
I-am dus o cutie cu bomboane.
14 scpt[embrie]
16
20
21
22
28
Notarul îl urmărește dc aproape pe potlo-
garul de C. Enescu [care] se sustrage de la
a completa procedura în afacerea cu con-
testația.
Suprimarea cafelei. Reducerea dozei dc vin.
I-am dus lui L. B. 125 do maci de grădină,
aproape toți roșii.
Slăbiciunea pentru L. B. mă cuprinde iarăși.
[Indescifrabil] și cu intermitență. E sigur că
suprimarea cafelei și reducerea simțitoare
a dozei de vin au contribuit din plin. Totuși
trupește acum o doresc cel mai mult. Totul
se va aranja pe bază de interes. Mi-am redo-
bîndit întreaga superioritate. Depresiunile,
ca și pasiunea bolnăvicioasă pentru L., se
datorau consumului de cafea și abuzului do
vin. Un om simplu mi-a spus aseară; paha-
rul îl nenorocește pe om.
21 oct[ombric]
Suiș sur point me realiser touchant ă la
perjection. N’ ai jamais ele si lucide. Innau-
gure enfin mes anciennes methodes que
j’ai du mettre au rancart pendant environ
30 ans, methodes rădic ales.
Cave, age, tace.
Politique de realites. Les affaires sont
les affaires... Popescu (Barcanești—Bihor)
et ne point faire de transaction, la saison
etant manquee... L’affaire L. B. vue sous
un autre angle et remise ă plus tard,
faute d'argent.
Completer fiche L. B.—manque date exacte
naissance. Le 3. V. elle avait 52 ans.
L. B. ne repond pas ă men salut.
Floraison Catalpa 145 (m[ai] înainte: lili-
acul, castanii ).
Pierdut în auto, după miezul nopții, 94 lei.
Forte depression nerveuse.
Suppression the.
Aborde sur le boulevard (vers 11.25)
L. B.; mc declare ne pas etre fâchee
contre moi.
Depose chez L. B. 1 boite bonbons.
„	„	„	100 oeillcttes rouges.
Y appris qu'clle a cu un accident, est
tombec sur Fcscalier.
[Depeșe chez L.B.] 1 boite bonbons.146
Sionu și-napoi. Le notaire files de peu
le filou C. Enescu se derobe â completer
la procedure dans affaire contestation.
Suppression cafe.
Reduction ration vin.
Depose chez L. B. 125 oeillettcs, en pres-
que totalite rouges.
Rechute faiblaisse L. B. \indescijrabir\ et
intermittente. II est certain que supres-
sion cafe et reduction sensible dese vin
ont contribue de beaucoup. Cest mainte-
nant toutefois que charnellement je
la deșire le plus. Tout sera regie par
la question interet. J'ai regagne toute
ma superiorite. Mcs depressions, ainsi que
la forme morbide de ma passion de
L. etaient dues ă la consommation du
cafe et ă Tabus du vin. Un homme du
pcuple m'a dit hier soir! «Le vetre f aii le
le malheîtr de Vhomme.» (voir 5 V.)
Rien qu'apres un mois de regime sobre
et sourtout de reduction dose vin, recou-
vre mes grandes qualites, ma puissance
de volonte, determination et travail, ma
raison, ma sagacite et mon veritable ca-
ractere inaltere, fond de froideur et de
22 [octombrie]
23
26
27
28
reserve. Recouvre ma patience ct mon
energie. Mes nerfs se sont retablis et je
ne sens plus d’alourdisscment. La luci-
dite de mon esprit avait toujours rcsiste,
mais mon energie active s'cn etait ressen-
tie mais pas incurablemcnt. Subiata causa,
tollitur effectus.
Je rentre aurant147 indescifrabil
(vremea ...)
Me suis fortement brule dans affaire L.B.
Porte mon choix sur femme du mcnde
ni chair ni poisscn, de quatre ans plus
âgee que moi, avec collage degoutant,
pauvre, inelegante et «diva » â la
manque, cabotine. Cest vilainement con-
duite envers moi, m'a evite, a fait sem-
blant de ne pas me voir, une fois etant
avec sa soeur ccin boulevaid chausse
Bonaparte n'a pas voulu se retcurner et
Ie meme soir a passe tout pics de moi,
.•■ans me regarder, ne m'a jamais fait
j arvenir le plus leger remerciement de
mes attenticns repetees. Ne pas me re-
tirer serait de ma part manquer de dig-
nite et de caractere. Comme je faisais
tout mon possible pour la voir, je le
ferai pour le con trăire, (voir 5 V.)
Une fois eliminee la pârtie sentimentale
dans Faffaire L. B. le reste ne presente
plus de danger, puisque je ne regardc
pas aux sacrifices materiels qui ont ete
bien legers et resteraient toujours dans
les limites de mes moyens ordinaires. Y
renoncer totalement serait plutot preuve
de faiblesse que de force. Je ne dois
pas me laissser oublier par elle, qui sait,
peut-etre, le coup est plus facile ă faire
qu'il ne me semble. II faut que je joue
serre et surtout nulle illusion de coeur.
Le romantisme ne doit etre qu'apparent,
si je me laisse prendre â mon propre
jeu, je perds la pârtie. II faut que je
l’aie â bon marche, ă discretion et que
je me refroidisse le premier et de bonne
hcure. Cependant, V instinct me commande
de renoncer ă m'interesser â cette femme,
de la fuir et de Voublier. (voir 5. V.)
Ma derniere apparition dans un local
public de consommation (autre quun res-
taurant ) en viile, (voir 7. XII)
Aube de ma renaissance.
Magnifique journee. Splendide crepus-
cule. Delicieusement passe seul buf Jet
chaussee.
Nimic mai mult decît o lună, de regim sever,
și mai ales de reducere a dozei de vin, au
făcut să-mi recapăt, marile calități, tăria
de voință, de hotărîre și muncă, rațiunea,
agerimea, și adevăratul meu caracter neal-
terat, chintesență, de impasibilitate și de
rezervă. Mi-am redobîndit răbdarea și ener-
gia. Nervii s-au relaxat și nu mă mai simt
obosit. Luciditatea mea rămăsese intactă,
dar energia- mea activă se resimțise, dar nu
incurabil ce-i drept. Subiata causa, tollitur
eh'ectus. Mă întorc avînd [indescifrabil].
15 M-ain prăjit zdravăn în afacerea cu L.B
Alegerea mea a căzut asupra unei femei
de lume nici laie, nici bălaie, cu patru ani
mai în vîrstă decît mine, cu o legătură
dezgustătoare, săracă, lipsită de eleganță, și
«divă» păguboasă, cabotină. S-a purtat
grosolan cu mine, m-a evitat, s-a făcut că nu
mă vede, odată fiind cu soră-sa pe bulevard
colț cu șoseaua Bonaparte, n-a vrut să se
întoarcă și, în aceeași" seară, a trecut foarte
aproape de mine, fără să mă privează,
niciodată n-a schițat cel mai mic gest do
mulțumire pentru atențiile mele repetate.
Să nu mă retrag ar însemna să fiu lipsit
de demnitate și caracter. Cum făceam tot
posibilul să o văd, așa voi face contrariul.
Odată eliminată latura sentimentală din
afacerea L.B. restul nu mai prezintă nici
un pericol, de vreme ce nu țin seama de
sacrificiile materiale, care au fost neînsemnate
și ar rămîne mereu în limitele mijloacelor
mele obișnuite. Să renunț complet ar fi o
dovadă mai degrabă de slăbiciune decît de
forță. Nu trebuie s-o las să mă uite, cine știe,
poate lovitura asta este mai ușor do dat decît
îmi închipui. Trebuie să joc sirius și mai
ales nici o amăgire.
Komantismul nu trebuie să fie decît aparent,
dacă mă las pradă propriului meu joc, pierd
partida. Trebuie s-o dobîndesc ieftin, cu dis-
creție și să mă domolesc primul și cît mai
curînd. Totuși, instinctul îmi spune să nu-mi
mai pese de această femeie, să o evit și să
o uit. IJltima mea apariție într-un local public
de consum (altul decît un restaurant) în
oraș, (vezi 7.XII)
Zorii renașterii mele. Zi magnifică. Crepus-
cul splendid. Am petrecut foarte plăcut
de unul singur la bufetul de la $osca. Una
din cele mai minunate orc dc solitudine din
viața mea.
149 T. Pisani. îi încredințez două Fotografii.
Ultima consumație oferită în oraș.
29 [octombrie]
1 1 no[i]cm[brie]
12
14
15
3 decembrie]
19—30 ”
20,21,23
27
29
Une des meilleurs heures solitaires de ma
vie.1^
— 10 no[i]embr[brie] — Sionu — Culesul
porumbului.
București.
Demisia Vaida
Sionu — Cabinet Duca.
București.
T. Pisani. Lui confie 2 photos.
Dcrniere consommation offerte en viile. 149
Lucrează} S[ub] p[ecetea] tainei.
Corespondență] Rosetti—Balanescu.
Vizită.	„	„
21,55. Asasinarea- lui Duca.
Cabinet Dr. A ngelescu.
1934
î	iamb'ir[ic]	Cave, age, tace
2	„	S[ub] p[ecetea] tainei.
3	„	Cabinet Tătar eseu.
4	„ (6,7,8,21,
23,24,31)	S[ub] p[ecetea] tainei (lucrează).
17	„	Scris^oare} Rosetti p\entru\ contract și acont.
19	„	Contract „Fundații": 3 000 exemplare]
S[ub] p[ecetea] tainei și acont.
24	„	Biotijică retragerea din Asociația muzicală.
2 februarie (3,
24,28)	S[«6] p[ecciea] tainei.
1 mart[ie] —8(10,
16,19,20,26,27)
25 [martie]
150 A XLIX-a aniversaro a zilei mele de naștere.
Cave, age, tace.
Muncă
Evadare, emancipare
eclipsă, exclusivism
— Snobism—
Afacerile sînt afaceri.
Chiverniseală, economie
Energie, morgă
An do răscruce și pregătitor
Reforma definitivă a vieții mole.
Cutremur de pămînt foarte puternic. 22.09 J/2
A înflorit liliacul.
A înflorit castanul.
Cinci ani de la confiscarea do către Gogu
lonescu a celor 180.000 lei din mîinile Iul
C. Enescu Fundulea. Cinci ani de strîmtorare,
do frămîntări, do griji și, do la ultima lege
de conversiune, de spaime datorită lui Cuta-
lianidis.
29
22 april [ie]
24
26
181 Masacru în Germania.
14 mai—4 iunie
30 iunie
n	>)	>>
XLIX ann[ivcrsaire] de ma naissance.
Cave, age, tace
Labeur
Evasion, emancipa tion
eclipse, exclusivismc —
— Snobisme •—
Lcs affaires sont Ies affaircs —
Economie, epargne
Energie, morgue
Annee climaterique et preparatoire
Reforme definitive de ma vie.
Tres fort tremblement de terre 22.09—
2
Floraison lilas.
„ marronier.
Cinq ans depuis la saisie de lei 180. 000
dans Ies mains de C. Enescu Fundulea
par Gogu lonescu. 5 ans de gene, de
tracas, de soucis et depuis la derniere
loi de conversion de transes grâce â
Cutalianidis. 150
Sionu — 4 iunie București.
Massacre en Allemagne 151.
28 iunie —
146
Mateiu I. Caragiale
21 iulie	Sionu.
26 iulie
1	august	„
2	aug[ust]	Deces Hindenburg — Hitler Cancelar.
7	„ — 20 augfust] Sionu
29	„	Commande chez Herscovitz boutons man-
chettes de For des vieux boutons
de Victor lonescu.
2 septfembrie]
22—27 „
1 octfombrie]
2
15
Revu et corrige texte păru dans „Gân-
direa" de pecetea} tainei. 152
Sionu (lucr[eaza\ la S[ub] p[ecetea] tainei,
21—23).
Depart des hirondelles163.
Demisia Tatarescu (după a lui Titulescu).
Cabinet „
Asasinat Marsilia Reg[ele} Alex\andru\
și Barthou.
152 Am comandat Ia Herscovitz bufoni pentru
manșete, din aurul vechilor butoni ai lui
Victor lonescu.
Am revizuit și corectat textul din Sub pecetea
tainei, apărut în „Gândirea'.
153 Plecarea rînd(inelelor.
(—26 noiembrie) Sionu. Supprcssion halte auberge Fundulea.
Suppression bicrc ordinaire. Derniere con-
sommation ojjerte ă la cavipagne.
16 noiembrie] (Sf. Matei)
Cave, age, tace
Achever le decanaillement
Snobisme
Rupture en fait, reserve
Gravite, tenue, retenue
froideur glaciale
fermete
Correction, elegance
Avarice
Les affaires sont les affaires
Morgue.154
10 dec[embrie] S[W] p\_ecetea} tainei.
(11,...)
1935
154 Suprimarea, popasului la Hanul Fundulea.
Suprimarea berii ordinare. Ultima consu-
mație, oferită la tară.
Cave, age, tace.
Să-mi desăvîrșesc purificarea
Snobism
Kuptură în fapt, rezervă
Gravitate. ținută, reținere
răceală de gheață
fermitate
Corectitudine, eleganță
Avariție
Afacerile sînt afaceri
Morgă.
1 ianuar[ie]
7
21
3 febrfuarie]
(6, 12,...)
16
Cave, age, tace.
Incendie maison de Tuschki Caragiale 1
p[_ecetea\ tainei.
155 Incendiul casei lui Tuschki Caragiale.
s
17
18
19
28
Je commence ă songer serieusement ă
la realisation de la monographie (en
frangais) du comte de Hoditz.
Je commence travail monographie du
comte Hoditz. Je reunis les donnees re-
cueillis jusqu'ă present et la table biblio-
graphique et sources possibles.
Elabore plan du Hoditz.
Amplifie plan du Hoditz.
Apres la reforme de ma vie, L'aera nova
que j'avais projetee depuis tres long-
147
Juru 1
*
încep să^mă «îndese serios la realiza rea
(în frand^ă) a monografiei contelui Iloditz.
încep sâ lucrez la monografia contelui Iloditz.
Asamblez datele culese pînă* în prezent,
tabelul bibliografic .și sursele posibile.
Ani elaborat planul lui Iloditz.
Ani lărgit planul lui Iloditz.
După reforma vieții mele, L’aera nova, pe
care o proiectasem de foarte multă vreme,
dar pe care n-am început s-o pun în aplicare
decît în ultimul trimestru din 33, (vezi 28.IX—
28.X.33), doar parcurgînd cartea lui Zulig
asupra tămăduirii spiritului am avut (13.11.35)
revelația faptului că superioritatea mea inte-
lectuală, intuiția și puterea de reflexie ca și
forțele latente, pe care le simt în străfundul
ființei mele, reclamă, pentru a se pune în
valoare, o terapeutică a moralului și a voinței
mele caro trebuie să 'înceapă prin reacția
împotriva obsesiei trecutului și prin înăbu-
șirea obsesiilor erotice.
Aniversarea nașterii mele
Cave, age, tace.
Afacerile sînt afaceri
Evadare, emancipare, eclipsă
exclusivism
Morgă, snobism
Gravitate, ținută, reținere
Corectitudine, eleganță
Avariție.
Energie, fermitate.
Calm, răceală de gheață
Sînge rece
Stil.
Un an de solitudine și de izolare, care a fost
de asemenea un an hotărîtor, mi-a permis
să mă dedic unor introspecții susținute și
profunde în sufletul meu și retrospecții în
trecutul meu, să judec ultimii treizeci de ani
din existența mea. Cu excepția răstimpului
scurt cînd am fost șef de cabinet al unui
ministru, viața mea nu a fost decît o înlăn-
țuire de provizorate, de „în cazul cel mai rău“,
de „loc pentru mai bine,“ de strîmtorări și
de suferințe, de care m-aș fi putut cruța,
dacă nu mi s-ar fi menținut neclintită ideea
cu caro intrasem în arenă, de a mă îmbogăți
dintr-o singură lovitură. în toamna lui 1910
am ratat ocazia incredibil do miraculoasă de
a pune mîna pe 80.000 lei aur, fără nici
un efort, fără nici un risc sau pericol și
de atunci norocul pe care l-am disprețuit
mi-a întors spatele fără încetare. Astfel,
cristalizarea mea a fost stăvilită, începutul
ei datează de la revelația din ziua de
28.X. 1933 și cred că o pe calo să so
desăvîrșească. Dezintoxicarea mea morală
este completă, sînt în sfîrșit recuperat
25 mart [ie]
25 mart[ie]
temps et que je n'ai commence â appli-
liquer que courant dernier trimestre 33
(voir 28 IX, 28.X.33), c’est en par-
courant le livre de Zulig sur la guerisen
par Fesprit, que j'ai eu (13.11.35) la
revelation que ma superiorite intellcc-
tuelle, mon intuition et ma puissance
de reflexion ainsi que Ies forces latentes
— que je sens au fend de mon etre,
exigent pour se mettre en valuer une
therapeutique de mon moral et de ma
volonte qui doit commencer par la reac-
tion contre Fobsession du passe et par
le refoulement des hantises erotiques.
L'anniversaire de ma naissance.
Cave, age, tace
Les affaires sont Ies affaires
Evasion, emancipation, eclipse,
exclusivisme.
Morguc, snobisme
Gravite, tenue, retenue.
Corrcction, elegance.
Avarice.
Energie, fermete
Calme, froideur glaciale.
Sang froid
Style.
{pagina albastră}: Une annee dc solitude
et d'isolement qui a ete aussi climaterique
m'a permis de me livrer ă de patientes
et profondes introspections dans mon âme
et retrospections dans mon passe, de
juger les trente dernieres annecs de mon
existence. Â part le bref intermezzo lorsque
j'ai ete chef de cabinet d'un ministre,
ma vie n'a ete qu'un enchaînement de
provisoire, de pis-ailer, de faute-de-mieux,
de contraintes et de detresses que j'au-
rais pu m’epargner si Fidee de m'enrichir
par le coup avec lequelle j’etais entre
en lice avait garde sa fixite. J’aimanqueen
automne 1916 Foccasion le plus incrcya-
blement miraculeuse de m'emparer de
80.000 lei or, sans nul effort, sans nul
risque et perii et depuis la chance que
j'ai meprisee m'a bonde sans disconti-
nuer. Aussi ma cristallisation a ete en-
rayee, son commencement date de la
revelation de 28.X.33. et je la crois en
train de s’achever. Ma detoxication mo-
rale est complete, je me suis enfin re-
couvre et n’importe ce que les circon-
stances pourraient me reserver encore
Fintervalle qui separe desormais ma vie de
la mort, je veux le vivre ă mon gre et ă
ma guise. Longtemps je me suis laisse
aller ă la derive, dernierement je me suis
replie, j'ai fait le plongeon et, ă present,
deleste et desentrave je nage contre le
courant en fendant Fcau. 157
2	mai — 13 mai Sionu
16	august—
1	septembrie] „
14 sept[embrie] —
18
10 oct[ombrie] Jardin botanique. Pris graines rue (Ruta
macrophylla. Montana et Corsica) 142.
15	„ [Jardin botanique. Pris graines rue (Ruta
macrophylla. Montana et Corsica)].158
21	„	—4 noi[embrie] Sionu — culesul porumbului.
12 noi[embrie]
13	„ Grădina botanică: Graines Ruta graveolens.
18 „ sqq:	Pantoveria imperialis (numeroase capsule;
Ruta pat ar ins ).
31 dcc[embrie] Reveillon la Tuschky.
și indiferent de ceea ce ar putea să-mi rezerve
în continuare împrejurările, intervalul care
separă de acum înainte viața mea de moarte,
vreau să-l trăiesc după pofta și placul inimii
mele. Multă vreme m-am lăsat în voia curen-
tului, în timpul din urmă m-am recules,
am plonjat și în prezent, despovărat șl fără
nici o piedică, înot contra curentului, des-
picînd valurile.
58 Grădina botanică. Am luat semințe de vlnarț.
1936
l ian[uarie]
25 martie
Cave, age, tace
Buna vestire:
LI annivers[airc] de ma naissance
— Cave, age, tace —
Les affaires sont les affaires
Evasion, emancipation
eclipse, exclusivismc
Morgue, snobisme.
Gravite, tenue, retenue.
Energie, fermete
Avarice
Calme, froideur glaciale
Reflexion, deliberatien
Correction, elegancc
Style. 159
datele ordinelor și aniversărilor
XIII anniv[crsaire] de mon mariage civil
et religieux 16°.
18 iunie
189 A Ll-a aniversare a nașterii mele.
— Cave, age, tace —
Afacerile sînt afaceri
Evadare, emancipare
eclipsă, exclusivism
Morgă, snobism
Gravitate, ținută, reținere
Energie, fermitate
Avariție
Calm, răceală de gheață
Reflexie, deliberare
Corectitudine, eleganță
Stil.
1<i0 A XlII-a aniversare a căsătoriei mele civile
și religioase.
Traducere de
Ruxandva MIHĂILĂ
DOCUMENT IN REPLICA
BUCUREȘTEANUL ARGHEZI!
Noi argumente
POLEMICILE STÎRNITE ÎN JURUL MATERIA-
lelor de arhivă, privind ascendența lui Tudor Ar-
ghezi, pe care le-am publicat în numerele 2(19)
și 3(20) din 1975 ale revistei „Manuscriptum",
s-au dovedit în mare măsură gratuite. Este clar
pentru orice om de bună credință că teza potrivit
căreia poetul ar fi fost fiul Anastasiei (Zoe) Petre
— așa cum susținea cu ardoare și I. D. Lăudat în
articolul său din „Cronica" 1 — contrazice logica
cea mai elementară. Născută în București la 12
iunie 1866 (conform actului de naștere nr. 803
din 1866 — culoarea albastră), Anastasia avea
la nașterea lui Tudor Arghezi (1880) nici 14 ani
și ar fi trebuit deci să se fi căsătorit cu Nae Theo-
dorescu la 11—12 ani. E foarte puțin probabil
că Ghiță Petre (Petrescu), cîrciumar în mahalaua
Cărămidari, Calea Văcărești numerele 53 și 65,
și-ar fi măritat fata la vîrsta copilăriei.
Iată, așadar, că punctul nostru de vedere, sus-
ținut de acte, negate cu vehemență de cei care
doresc să-1 recărbuneștizeze cu orice preț pe Tudor
Arghezi, rămîne deocamdată în picioare, fiind
singurul plauzibil din seria de ipoteze, unele de-a
dreptul fanteziste, lansate pînă-n prezent. Ceea
ce mai trebuie însă de demonstrat, pentru a împrăș-
tia orice dubiu, este faptul că sergentul major de
jandarmi, Nae Theodorescu, este una și aceeași
persoană cu omonimul său, « comersantul », lo-
cuind la aceeași adresă, în strada Țăranilor 46,
unde s-a născut Arghezi 2. O altă întrebare firească,
la care trebuia să se răspundă, se referea la peri-
oada de timp cuprinsă între mai 1880, cînd Nae
1 Nr. 39 (504), 26-IX- 1975, p. 5.
2 Vezi actul de naștere reprodus de noi în „Ma-
nuscrițium", nr. 2(19) 1955.
Theodorescu își declară fiul, și 1896, anul în care
îl găsim arendaș în comuna Martalogi Argeș3.
Sîntem astăzi în măsură să furnizăm datele necesare.
Cercetînd situația familiei lui Niță Iliescu Bir-
jaru, zis și Piperu, domiciliată în strada Țăranilor,
am avut surpriza să descoperim că în anul 1889,
iunie 8, Maria Nae Theodorescu, născută Iliescu,
3 Anuarul de eoni er cian ți..., Fitesci, 1896.
în acel moment divorțată, se căsătorea a doua oară
cu un oarecare Petre Constantinescu, văduv prin
deces, de meserie « constructor», locuind tot în stra-
da Țăranilor la numărul 24. în dosarul de căsă-
torie 4 se găsește și copia după sentința de divorț
dată în procesul intentat de Nae Theodorescu
soției sale. Pe baza acesteia putem reconstitui
evenimentele care au marcat prima copilărie a
lui Tudor Arghezi.
La numai trei ani de la nașterea poetului, din
cauze încă necunoscute, părinții legali se despăr-
țeau, Nae Theodorescu plecînd la Tulcea, tot ca
militar 5. în 1883 deci, tatăl poetului nu-și schim-
base încă profesia de bază, cea de « comersant »,
pe care o precizează în actul de naștere al lui Ar-
ghezi fiind, desigur, doar una temporară: ginerele
fusese luat părtaș la afacerile de negoț ale socrului
său. Sentința de divorț cu nr. 50, ce datează din
«Copie Jurnal No. 512
Sentința No. 50
150
12—II—1883, pronunțată de tribunalul de ocol Tudor Arghezi
Tulcea, se bazează pe o serie de argumente lipsite
de un suport real. Astfel, este greu de crezut că
Maria Theodorescu și-ar fi părăsit soțul încă din
perioada 1877—78, cînd acesta era plecat în răz-
boi, actele dovedind că reclamantul nu a făcut sus-
menționata campanie. Anuarul armatei pe anii
1877—1880 precizează că cele două « escadrone»
de jandarmi (unul în capitală și celălalt la Iași)
au rămas pe loc, asigurînd paza. Apoi, în dreptul
tuturor celorlalte arme este indicat tabelul morți-
lor de pe front, în afară de jandarmerie, unde efec-
tivul este mereu același, după cum aceiași sînt
și comandanții. Presupunem, însă, că între cele
două părți exista o înțelegere prealabilă în sensul
divorțului, de vreme ce Maria Theodorescu nu se pre-
zintă să-și apere cauza. Reproducem mai jos textul
sentinței pronunțate în procesul soților Theodorescu:
Tribunalul de ocol Tulcea
Sentința de la 12 februarie 1883
Președenția d[omnu]lui A. Angelescu Președinte
Prezintă d[omn]ul E. L. Aslan Membru Supleant
D[omn]ul Nicolae Theodorescu de profesiune militar, domiciliat în orașul Tulcea,
cu petițiunea înregistrată la Nr. 3054 din 24 iulie a.c. a intentat proces soției sale
Maria Theodorescu, născută Iliescu cu domiciliul necunoscut, pentru divorț.
în consecință îndeplinindu-se procedura prevăzută de codicele civil de la art. 219—
239 relativă la cererile de despărțenie.
S-a fixat termenul de astăzi pentru judecarea definitivă a procesului. La apelul
nominal s-a prezentat în audiență leclamantul în peisoană, lipsind pîrîta, a
căreia citațiune s-a publicat prin Monitorul Oficial 250/83 6. După lectura dată peti-
țiunei de intrare a procesului încheiată preparatorii! din audiențele precedente și
raportului a jude-raportor format conform art. 239 c. c. Reclamantul luînd cuvîntul
a susținut că, în anul 1877—1878, plecînd în campania Resbelului cu Turcii, conform
datoriei sale de militar, soția sa s-a făcut nevăzută, îneît nu mai știe nici astăzi de
urma ei; că această lipsă de la domiciliul conjugal constituind pentru el o insultă,
cere ca Tribunalul să pronunțe desfacerea căsătoriei existente între ei,
Tribunalul
Avînd în vedere acțiunea introdusă de Nicolae Theodorescu care cere desfacerea
căsătoriei dintre el și soția sa Maria Theodorescu născută Iliescu.
Avînd în vedere că reclamantul face această cerere pentru motivul că pîrîta sa soție
ar fi părăsit domiciliul conjugal.
Avînd în vedere depunerea martorului Minculescu Vasile invocat de reclamant în
probarea acestui fapt.
4 Arh.St. Buc., Fond st. civ., dos. nr. 567/8 VI 1889.
5 Putem oare bănui o sancțiune disciplinară?
6 «Tribunalul ocolului Tulcea, — D[oam]na
Maria Theodorescu, cu domiciliu necunoscut,
este citată a se prezenta la acest tribunal, în ziua
de 12 februarie a.c., orele 11 a. m., spre a fi față
ca pîrîtă la cercetarea procesului intentat contra-i
de soțul său N. Theodorescu, pentru divorț; cu-
noscînd că la neurmare, procesul se va rezolva
în lipsă. No 447 1883, ianuarie 22 ». Monitorul
oficial, anul 1883, nr. 250, duminică 6/18 februarie,
p. 3948, col. a 3-a.
Considerînd că din atare depunere se constată că pirita Mana Iheodorescu încă din
anul 1877—78 a părăsit domiciliul conjugal al reclamantului, neștnnd unde se a a
Considerînd că părăsirea domiciliului conjugal de către unul dintre soți constituie
o insultă gravă pentru celălalt soț, făcîndu-i conviețuirea imposibila.
Considerînd că, după dispozițiile art. 212 cod civil, cășătoriții pot fiecare in parte
cere desfacerea căsătoriei pentru excese, cruzimi sau insulte grave ce-și va fi făcut
unul altuia.
Că așa fiind, cererea reclamantului cată a se admite
Pentru aceste motive
în numele Legii
Hotărăște:
Admite cererea reclamantului Nicolae Theodorescu și
Declară desfăcută căsătoria dintre el și soția sa, pîrîta Maria Theodorescu.
Sentința se pronunță în ședință publică astăzi 12 februarie 1883 (s.s.) (s.s.) A. Ange-
lescu, Ev. Leonida Aslan
grefier Mucilescu
România
Grefa Tribunalului de ocol Tulcea. Copia prezentă fiind în totul conformă cu originalul
ci se atestă de Noi. Notîndu-se că această copie s-au scos pe hîrtie liberă deoarece
procesul este intentat cu acte de pauperitate.
No. 82 1883 mai 13.	Grefier Petro viei
Noi Grefier Tribunalului de ocol Tulcea atestăm că prezenta sentință s-a investit
cu formula executorie No. 82 astăzi 13 mai 1883, eliberînd[-]se d[omnu]lui Nicolae
Theodorescu.
grefier Petrovici »
întreprinzător și inventiv ca totdeauna, Nae Theodo-
rescu obține divorțul fără cheltuieli, prezentînd o
dovadă de pauperitate. Despre fiul său loan, pe care
chiar el îl declarase în 1880, nu pomenește nimic,
pentru a nu îngreuna desfășurarea procesului.
Arghezi nu era însă singurul copil al lui Nae
Theodorescu din căsătoria lui ca Maria Iliescu.
Am avut surpriza de a constata, investigînd fon-
durile documentare ale Stării civile pe perioada
1875—1900, că poetul avea la nașterea sa doi frați
mai mari. în 1876 vine pe lume Maria. Actul
de naștere pe care îl reproducem, în continuare,
se află la Arhivele Statului București, în regis-
trul nr. 391/1876, născuți, culoarea galben.
152
Tudor Arghezi
REGISTRUL STĂRII CIVILE PENTRU NĂSCUȚI
«orth:
No. 770
Maria
Nae
Theodorescu
legitim
Soțul persoanei
înscrisă aci,
Dumitru Niculescu
a încetat din viață la
15/2/1953, în comuna
București sect I Galben,
actul de moarte no. 306 din
16/2/1935 1935 februarie
16 ofițer al Stării Civile
prin delegațiune M. Milea
1.	Din anul una mie opt sute șaptezeci și șase luna
august, ziua nouăsprezece, la ora trei după-amiază.
2.	Act de nașterea copilei Maria, de sex feminin,
născută alaltăieri la ora cinci dimineața în orașul
București.
3.	La casa părinților săi din strada Țărani 22.
4.	Fiică ad[omnu]lui Nae Theodorescu, de ani douăzeci
și șase, sergent major în armată și [a] d[oamn]ei Maria
N. Theodorescu, de ani șaptesprezece.
5.	După declarația făcută de dumneaflui] Niță Iliescu,
de ani patruzeci și opt, Birjar, din suburbia Icoanei,
strada Țăranilor 22, Bunul născutului, care ne-a
prezentat copila în lipsa tatălui.
6.	Întîiul martor, d[omn]ul Costache Georgcscu, de
ani cincizeci și cinci, din suburbia Icoanei, strada
Țărani No. 22, și al doilea martor, dțumneajlui Cos-
tache Mincu, de ani douăzeci și șapte, Birjar, din subur-
bia și strada aceeași No. 33, cari au subscris acest
act după ce li s-au citit împreună cu Noi Alexandru
Sarandi, ofițerul Stării Civile din București Circum-
scripția Il-a.
Declarant + Niță Iliescu
. f G. Georgescu
ar ori j ^os|acjie Mincu
ofițer A. Sarandi»
Peste trei ani, deci în perioada în care după de-
clarația lui Nae Theodorescu soția « s-a făcut ne-
văzută », în ziua de 29 ianuarie 1879, la orele 10,
(act nr. 104), se naște, în strada Țăranilor la nr. 28,
copilul de sex bărbătesc Gheorghe, așadar în alt
corp de case, ale socrului sergentului7.
Cele două acte confirmă afirmațiile noastre an-
terioare, și anume că profesia tatălui poetului era
cea de sergent major și că era născut în anul 1850
(la căsătorie, în 1875, avea 25 de ani, la nașterea
Măriei — 26 de ani, la nașterea poetului, în 1880,
30 spre 31), că la începutul căsătoriei a locuit
împreună cu socrii pe strada Țărani la nr. 22 și 28,
mai apoi s-a mutat în imobilul său de la nr. 42—
44 și 46 — unde s-a născut Tudor Arghezi—, că
Maria Theodorescu avea la nașterea copilei vîrsta
de 17 ani, iar la cea a lui Gheorghe 21 de ani, ceea
ce concordă cu actul ei de naștere din 1858 (copiii
sînt declarați de bunicul lor, Niță Iliescu, care știa
sigur cîți ani are fiica sa; astfel se adeverește supozi-
ția noastră că inadvertența privind vîrsta mamei
din actul de naștere al poetului se datorează erorii
declarantului, Nae Theodorescu).
După divorț, un timp, urma lui Nae Theodorescu
se pierde. Nu știm cîtă vreme a mai rămas la Tul-
cea purtînd uniformă de militar profesionist. îl
reîntîlnim, în anii 1888—89, funcționar copist
în cadrul biroului de servicii al orașului Slatina,
cu un salariu lunar de 75 de lei. De aici se trans-
feră la Regia Monopolurilor Statului din București8
7 Gheorghe ajunge tîmplar și moare in 1931.
în actul lui de deces scrie că avea meseria de cis-
mar. E posibil să le fi practicat pe amîndouă.
8 Arh. Stat. Dir. Gen. Minist. Interne, dosar
542/1888, Numirile funcționarilor birourilor de
scriitori.
Mă uit în cer, mă uit în pămînt.
M-am întrebat cine sînt...
:	Locuința lui Arghezi, în cartierul zis Mărțișor, a fost ade-
seori descrisă de reporteri ocazionali sau profesioniști. O su-
prafață de circa douăzeci de mii de metri pătrați, pe care po-
etul o primise neîngrădită, după ce a curățat-o de bălării, a îm-
prejmuit-o cu gard de lemn, i-a trasat alei, a sădit pomi, a pus flori
și zarzavaturi și și-a ridicat o pereche de case. într-un cuvînt, s-a gos-
podărit.
Gospodăria s-a înjghebat și a constituit un punct de atracție pentru pri-
etenii și cunoscuții marelui poet, ahotnici să-1 vadă în ipostază de pro-
ducător și „precupeț“ oltean pe acela care ridicase în versurile sale co-
bilița la rangul de simbol al inițiativei.
Șerban CIOCULESCU
Cu o	satisfacție pe	care nu o da literatura, am bătut	cîteva	mii de
lemne	cap în cap și	spinare peste spinare, ca să ajung	sâ pui	pe pi-
cioare	o clădire de	gospodărie, ajunsă la vîrf. ("u doi	oameni	ai mei
măsor, cioplesc, înnădesc și curm. A ieșit o magazie Ia	unghi drept. Și
peste cîteva zile ne schimbăm meseria de dulgheri cu zidăria.
T, ARGHrAl
...Și în odaia goală din nou mi-a fost urît...
Ciobanul din Gorjul nostru zicea despre carte :/Cîmpu-i alb, oile
negre,/Cin-Ie vede nu le crede,/Cin-le paște/ Le cunoaște...
Odaie de „intelectual" : scenă simplă, i
esențial...
Cristal rotund, pe-o umbră de velur,
Cu inima de-a pururea senină...
A înfrunta nepregătit hîrtia e un păcat care se răzbună...
Păpușile, poveștile, cum au trecut
De n-am știut și nu am priceput?
si cîhtă..>
Vino de vezi Ia fereastră, cum trec marșurile universului între ceruri
și pămînt...
Odaia da în stradă, peste petecul de pămînt cu pomi în desfă-
șurare...
nobilier
Lumina mea se uită la voi și nu vă vede... Dă-mi, te rog,
o țigare...
Păretele de var, de lîngă pat,
Cu zugrăveli și semne s-a-mbrăcat...
Zoologia misterioasă a grădinilor de abia trebuie învățată. Îmbătrînim, Grivei..
153
Document în replică
cu aceeași funcție. în 1892, cînd fiica lui Maria
se căsătorește cu Dumitru Niculescu, muncitor
(cizmar) 9, aceasta îl declară pe tatăl său « func-
ționar», și îi indică domiciliul pe strada Țărani,
la nr. 42, adresă la care figurează în același act
și Maria Constantinescu. Nae Theodorescu nu putea
însă să locuiască acolo de vreme ce în 1889 fosta
lui soție se recăsătorise 10. Dacă se afla în Bucu-
rești la acea dată, ar fi trebuit să stea la nr. 46,
unde s-a născut Tudor Arghezi și unde era pro-
prietar prin actul de zestre nr. 189/1875, case pe
care le lăsă fiicei sale Maria.
Din Capitală pleacă în 1891, sau 1892, devenind
arendaș pe moșia statului, Bistrița, Mitocul Mă-
năielești (județul Vîlcea). Treburile, probabil,
mergeau rău la început, fiindcă într-un Tabel
de arendași ai moșiilor statului care nu au achitat
restanțele (cîștigurile) 11, centralizat pe ani, îl gă-
sim din 1893 pînă după 1895 printre datornici.
Lucrurile se îndreaptă în Argeș, unde se stabilește
9 Arh. Stat. Buc., fond St. Civilă, act nr. 410/
1892, fila 24. Dumitru Niculescu, cumnatul poe-
tului (Tudor Arghezi avea la căsătoiia surorii
sale vîrsta de 12 ani și era elev în clasa I gimnazia-
lă), era originar din Ploiești, mahalaua sf. Gheorghe
vechi, și se născuse la 21 mai 1866 ca fiu al lui
Nicolae Ion, grădinar, mort în 1870, 4 decembrie,
de tifos, și al Anei Nicolae (născută Dumitru).
Actul lui de deces (Cons. Popular sect. I, Stare
Civilă, culoare galben, Registrul morți, voi. I,
1935, art. nr. 306) este foarte important, pentru
că el constituie încă un document esențial în do-
sarul ascendenței lui Tudor Arghezi. Dumitru
Niculescu se stinge din viață la locuința soției
sale Maria, din strada Aurel Vlaicu (strada Ță-
rani devine Aurel Vlaicu, sect. I galben, după
primul război mondial) la nr. 46. Deci Maria
Nae Theodorescu, sora poetului, locuia chiar în
casa în care a venit pe lume Tudor Arghezi. Așa-
dar, bunicul poetului, Niță Iliescu, zis Birjarii, era
posesorul unui teren imens, pe care clădise mai
multe imobile locuite de membrii familiei sale.
10 La căsătoria cu Petre Constantinescu, Maria
Iliescu avea vîrsta de 31 de ani și domicilia în
strada Țăranilor la nr. 42. Petre Constantinescu
(fiul lui Ștefan Constantin, meseriaș dulgher,
și al Leancăi Constantin), văduv prin deces, de
meserie dulgher «constructor», locuise mai îna-
inte pe aceeași stradă, Țărani, la nr. 16, împreună
cu prima soție, Marița Niță Călin (moartă în
etate de douăzeci de ani, la 9 decembrie 1882) ;
e de presupus deci că era unul din angajații lui
Niță Iliescu. Petre Constantinescu avea, în 1889,
35 de ani, fiind născut în București. La căsătorie,
Maria Iliescu îi constituie o însemnată dotă prin
contract, omologat de Tribunalul Ilfov, secția
notariat la nr. 3318/98. (Spre deosebire de tatăl
său, Niță Iliescu, neștiutor de carte, mama poetului
semnează « mânu propria » actele.)
11 Arh. Stat. Dir. Gen. Minist. Agriculturii,
Serviciul arendași, dosar 2912/1895,
la Martalogi. în 1898,1a înființarea Băncii Populare
Pitești, este printre membrii fondatori, rămînînd în
consiliul de conducere (al patrulea ca importanță
după directorul Gr. T. Coandă) pînă lasfîrșitul vieții,
fiind înregistrat ca rentier 12.
Schimbarea condiției sociale e de presupus că
a fost cauza încercării tenace a lui Nae Theodorescu
de a șterge toate urmele trecutului și mai ales ale
primei sale căsătorii. O dovadă o constituie și fap-
tul că ultimul său fiu, colonelul în rezervă Nicolae
N. Theodorescu, nu cunoștea decît două căsătorii
ale tatălui său, cea cu Anastasia (Zoe) Petre și
cea cu Vasilichia, propria lui mamă. Existența lui
Nae Theodorescu fusese însă mult mai complicată
decît credea ultimul său fiu.
Pe celălalt Nae Theodorescu, cu mama sa Bălașa,
ale cărui acte de stare civilă — după presupunerea
noastră — și le-a însușit tatăl poetului, îl descope-
rim mereu, între 1883 și 1905, în București, cu
meseria de cofetar, locuind în « Șoseaua Kiseleff »13.
Maria Iliescu moare la 26 iulie 1895, trei ani
după cel de al doilea soț al ei, Petre Constantinescu 14.
Din cauza destrămării familiei sale, copilăria lui
Tudor Arghezi a fost probabil umbrită de multe
neajunsuri. Părăsit de părinți, el a fost lăsat în
grija altcuiva, a unui tutore, așa cum reiese din
actele lui de școlaritate.
A fost Tudor Arghezi elev al liceului Sf. Sava?
Toți istoricii literari (nu cunoaștem vreo excepție)»
abordînd biografia scriitorului, au scris și au vor-
bit despre amiciția literară și despre colegialitatea
ce l-au legat pe poet de Gala Galaction și N. D. Co-
cea de pe băncile liceului Sf. Sava. S-a pomenit
chiar despre existența unui cenaclu, despre o gru-
pare literară a elevilor, în fruntea căreia se situau
cei trei colegi de liceu. Lovinescu însuși evocă
(în „Memoriile" sale, 1930, voi. I, p. 298) faima
«literatorilor de la Sfîntul Sava ». Au contribuit
la impunerea acestei versiuni și cei trei scriitori. Ei,
însă, ar fi putut vorbi cel mult despre întîlnirile
din str. Semicercului, unde locuia Galaction.
Dacă ar fi fost juxtapuse și observate cronologic
declarațiile lui Tudor Arghezi și ale lui Gala Galac-
tion s-ar fi putut constata lesne că între ele există
apreciabile diferențe. Poetul a făcut cîteva referiri
la anii școlarității lui. Școala primară a făcut-o
12 Anuarul orașului Pitești, 1925, p. 37.
13 Anuarul Bucure șeilor, Carte de adrese a Bu-
curcscilor, anii 1883— 1906, capitolele: Cofetari
și Adrese particulare (Adresses particulieres).
14 Amîndoi au fost înhumați la cimitirul Sf. Vi-
neri din Capitală, fig. 5, loc. 92. Tot aici au fost
depuse și rămășițele lui Gheorghe și ale Măriei, ul-
tima stinsă din viață la 26 martie 1945:
la Petrache Poenaru. «Pe lîngă liceul Sf. Sava
— liceu de stat — funcționau tot felul de școli
[...] școala noastră, din care făceam parte și eu,
fiind deabia un fir început [...]» 15 . Trebuie să re-
marcăm că Arghezi nu afirmă niciodată categoric că
ar fi învățat la Sf. Sava. Cercetînd arhiva liceului
respectiv, am constatat că nu există nici un elev
din T(h)codoreștii înscriși aici care să aibă acele
date de stare civilă capabile să-1 identifice pe Tudor
Arghezi. Ba, mai mult, din cei cinci T(he)odo-
rescu Ion (dintre care trei chiar Theodorescu N.
Ion) nici unul, în afara coincidentelor onomastice,
nu prezintă însemnele biografice ale poetului ln.
Gala Galaction (Grigore Pișculescu) devine, după
strania sa repetenție, coleg de clasă cu un Theodo-
rescu, dar prenumele acestuia este Sebastian17.
Am investigat cu rîvnă toate anuarele școlilor,
cîte se mai păstrează, din secolul trecut, perioada
1890—1898, reținînd ca puncte de referință măr-
turisirile poetului făcute lui Horia Oprescu din in-
terviul publicat în „Tînărul scriitor" nr. 11, 1956:
«Primul meu „maestru", cum spuneți dumnea-
voastră, a fost părintele Abramescu de la biserica
Brezoianu18 [...] El m-a învățat abecedarul [...]
15 „Argeș“, nr. 4 (II), aprilie 1967, p. 11.
16 I. Theodorescu N. Ion, n. 1881, 11 februarie,
Urlați, Prahova, plasa Cricov, anii școlari 1896 — 97,
Reg. matricol nr. 68.
II. Teodorescu N. Ion, n. 1883, 30 decembrie,
Alexandria, Teleorman, părinții Nicolae și Rahila,
cl. a V-a, 1898 — 99, Reg. 71.
III. Teodorescu N. Ion, n. 1878, 25 decembrie,
Vidra Transilvania, tatăl Teodor Nicolae dogar
la «Cernavodă», cl. I, 1893—94.
IV. Teodorescu Ion, n. Vida Cîrtojan, Vlașca,
1869, 16 martie, cl. Vl-a, 1889 — 90, Reg. 57.
V. Teodorescu V. Ion, n. iunie 1886, com. Dom-
nița, Rm. Sărat, cl. I, 1897 — 98, Reg. 68.
17 Născut în 1879, 20 martie, la Prescaca Olt,
elev strălucit (Reg. 59).
încă un argument în plus că Arghezi nu a fost
coleg cu Galaction și Cocea la Liceul „Sf. Sava"
îl constituie și declarația pe care poetul o face
în tableta Liceul, citată mai sus: « Pe vremea aceea
personalități strălucite ale liceului Sf. Sava cran
dintre elevi Gala Galaction și N. D. Cocea». Rea-
litatea este însă că Galaction învățase bine în
cursul inferior, dar în clasa a Vl-a a rămas repe-
tent prin neprezentare toamna la corijența de Șt.
Naturii; în ceea ce-1 privește pe Cocea, acesta a fost
înscris de două ori la Sf. Sava: prima dată în clasa
a IlI-a venind de la Liceul Național din Iași, ră-
mînînd repetent la patru obiecte, după ce frecven-
tează tot anul școlar, a doua oară în clasa a 7-a,
cînd, după înscriere, sosind corijent de la Ploiești,
dispare după ce trece examenele de corijență.
18 Preotul Abramescu era paroh la biserica
Brezoianu. în anii 1887—1891, cînd Arghezi este
elevul scolii Petrache Poenaru, școala avea



fa
«O
<<r



■ fa Ana/

ÎA SC&/UA
	''V l	'Z',- j			' , ' î 5
«SJRCU MUU	A V £	<	&" 1		, / * ' > *
				
	6 6	r .r		
		7*	4 j r f	/ fa
			'■ Z7 4	
	■ 'Jj		7.7	
	\ /y	' zz	.. Zz r.	
	- 7.//			
	x:Z/			
	:.. :J.J			
	.. Z/Z		' 74'4	
	■ < W	~ /z		
	v 64	■'	' z.w	
				
	• H' !'		'! -	7? J
■A







fatu ',




Dacă mi-aș recunoaște un părinte adoptiv — în
cele gîndite și mîzgîlite, l-aș numi pe profesorul
meu G. O. Gîrbea, care a scris și el [...] Aveam
un coleg care se distingea printr-o repetenție conti-
nuă și care scria poezii [...] Barzon! Purta, desigur,
lavalieră de mătase... Locuia pe strada Neptunși era
oarecum vecin cu mine care locuiam pe strada Sculp-
turii [...] l-am găsit, în 1913, vameș la Predeal [...]».
nr. 6 și funcționa atunci pe strada Știrbei Vodă,
culoarea de roșu, în enoria acestei biserici.
155
pocumcnt în replică Aveam două puncte de reper « sigure »: profe-
sorul G. O. Gîrbea și colegul Barzon. în Anuarul
Bucurescilor, Cartea ele adrese, la capitolul
gimnazii și licee, îl descoperim pe profesorul de
limba română19 la gimnaziul Cantemir-Vodă,
și nu la Sava, unde erau vestiții profesori Ion
Bianu și I. Suchianu. Consultînd singurul exemplar
al Situației școlare a gimnaziului clasic Cantemir-
Vodă20, strada Primăverii, nr. 21, îl descoperim în
clasa a IH-a, 1894—95,poz. 87, p. 13, pe elevul Theo-
dorescu N. Ion. Printre colegi, la nr. 7 (p. 11),
elevul Barzon Nicolae2l. Documentele identificate
atestă și ele că elevul Theodorescu N. Ion, născut
în București, la 23 mai 1880, «tatăl comersant »,
este cursant al gimnaziului Cantemir-Vodă.
El este înscris pentru clasa l-a, în anul școlar
1891—1892, în baza certificatului nr. 73 din 10
*	iulie 1891, de absolvire a școlii primare Petrache
Poenaru. Adresa copilului este dată la un anume
Dumitru Vîlsan, «tutore» și «corespondent»,
ce locuia pe Calea Victoriei, la nr. 172 22. Situația
școlară a poetului reflectă vicisitudinile familiale:
Tudor Arghezi nu numai că nu strălucește la învă-
țătură, dar abia reușește să promoveze clasa de la
un an la altul. Notele de 3, 4 și 5 abundă, cu toată
frecvența regulată a elevului. în prima clasă gim-
nazială (Reg. matricol nr. 22, voi. I, 1891— 92,
p. 72) trece clasa cu media generală 5,53, ultimul:
« al 20 între 20 ». în clasa a Il-a, anul școlar 1892
19 G. O. Gîrbea a fost profesorul Gimnaziului
clasic Cantemir-Vodă multă vreme. Locuia, cum
zice și poetul, pe strada Romană, dar din 1895
la nr. 64, cu chirie la un proprietar de imobile,
Căplescu-Pocnaru. Adresa acestuia din urmă este
dată de Monitorul Comunal D ucuresci, nr. 17,
1891, p. 195, numerotație nouă.
20 Bibi. Acad. R.S.R. cota P I 6 ! 16, 1894-95,
1896—97.
21 Barzon Nicolae era născut: în București, la
2 1 noiembrie 1877 și venea în clasa a 11-a dc la
Gimnaziul Mihai Biavul (Arh. Stat, fondlic.
I). Cantemir, dos. nr. 25 1892 —93, p. 297) cu cer-
tificatul nr. 8 din 3 iulie 1892. Locuia (adresa
este consemnată și în matricola școlară) pe strada
Neptun (cum declară și poetul), la nr. 2 bis.
A fost cu adevărat vameș. în for.ia lui matricolă
(nr. 345, p. 5, dosar nr. 29, 1893 — 94) direcțiunea
școlii menționează eliberarea unui certificat (de
clasele făcute), nr. 578, 31 mai 1929, certificat
trimis 6 Vămii din Constanța ». Va să zică vame-
șul de la Predeal, care cinstește cu poetul țuică
în amintirea anilor dc școală, se transferase la
vama portului ma.ritim.
22 Arh. Stat. Buc., fond liceul Dimitric Can-
temir, dosar nr. 22, f. 72, clasa I, an școlar 189 1 —
92. Poetul arată, în interviul citat, că era vecin
de stradă cu Barzon și că locuia pe strada Sculp-
turii; înseamnă că îi fusese schimbată gazda.
—9 3 23, e corigent la geografie (prof. N. Băscînescu),
la matematică (prof. C. Stefănescu-Priboi) și la
gimnastică (N. Velescu). în toamnă (în septembrie)
promovează, obținînd la toate trei obiectele nota
6. în clasa a IlI-a24 rămîne repetent. Corigent
în vară la matematică (același Stefănescu-Priboi)
la examenul din toamnă primește nota 3. La ce-
lelalte obiecte, limba latină, elină și franceză avea
note de 3, 4, 5 și se salvase la examenul de fine de
an. Repetînd clasa a HI-a23, promovează cu media
6,52, al XV-lea (cf. situației publicate în Anuarul
din acel an), dar de data aceasta notele de 7 și 8 își
fac apariția; un singur 9 la desen. în clasa a IV-a 26
are din nou necazuri: este corigent la limba elină
(prof. T. P. Matei) și la muzica vocală (prof.
J. Vasilescu), obstacole pe care le depășește în toamnă
cu 6 (la elină) și 7 (la muzică); media generală
este de 6,40. Așadar, în toamna anului 1896, poetul
absolvea gimnaziul Cantemir Vodă (de patru clase)
după cinci ani de studii.
Asidui cercetări de arhivă care urmau să elu-
cideze măcar în parte perioada destul de tulbure
a anilor de școală, ne-au dus la descoperirea ro-
lului pe care l-a avut în acest timp^Rozalia Arghesi,
socotită, eronat, mama poetului. în anul 1889 ea
este înregistrată în foaia matricolă a Institutului de
Maternitate cu adresa Sculpturii 18, acolo unde, după
cum am văzut, însuși poetul declarase c-a locuit.
Din documentele descoperite, putem contura
sumar o biografie. Rozalia s-a născut în anul
1861, într-o localitate de lîngă Brașov (Secheli-
dban) «de naționalitate germană, de religiune ca-
tolică », părinții fiindu-i Arghesi Ion (mort în
1890) și Sofia27. în București a fost tot timpul
«menajeră» și a locuit, între 1885—1930, în zona
centrală, de nord-vest, culoarea de galben a ora-
șului, pe străzile: Sculpturei, nr. 18, Calea Victoriei
nr. 172, Vissarion, nr. 9, Liniștii, nr. 51 și Ion Mi-
hăescu, nr. 27, adrese la care a domiciliat «comer-
santul >> Manole I. Pîrvulescu și pe care Rozalia
nu l-a părăsit niciodată.
Pdanole I. Pîrvulescu s-a născut în București,
în anul 1852, și a murit la 30 iulie 1918, «necăsă-
torit», pe strada Ion Mihăescu, nr. 27, unde era
proprietar28. în perioada anilor 1886—1903 a fost
patronul băcăniei Steaua Dunării.
23 Arh. Stat. Buc., dosar nr. 25, f. 373.
24 Arh. Stat. Buc., dosar nr. 29, f. 74, 1893 — 94,
nr. matr. 415.
23 Arh. Stat. Buc., dosar nr. 30, f. 45, 1894 — 95.
2(5 Arh. Stat. Buc., dosar nr. 34, f. 84, 1895 — 96.
27 Arh. Stat. Buc., Fond Institutul de Maternitate,
dosar nr. 29, 1889, f. 844 și nr. 35, 1891, fila 10.
28 Fond. St. civ. sect. I, act. dec. nr. 7055,
voi. 17, 1918.
Rozalia Arghesi știa bine să scrie, după cum
arată iscăliturile ei, și deși nu a fost niciodată le-
gal căsătorită, se declară în ultimele acte Rozalia
Pîrvulescu. Din fișele de observație medicală29 reiese
că din cei trei copii născuți vii a rămas în viață
doar Alexandru Rozalia Ion Arghesi, născut în
1891 30 și recunoscut de N. I. Pîrvulescu în 1901 3L.
Ultima adresă a Rozaliei Arghesi a fost pe strada
Alunișului, nr. 69. Ea s-a stins în Spitalul de cro-
nici mintali din comuna Bălăceanca 32, uitată și
părăsită de toți, în 3 iulie 1944.
Din actele cercetate pînă acum este clar pentru
oricine că Rozalia Arghesi nu poate fi una și ace-
eași persoană cu mama poetului, așa cum acre-
dita Dinu Pillat. Ea a fost doar femeia în grija
căreia a fost lăsat Tudor Arghezi și de care copilul,
lipsit de căldura părintească, s-a atașat inevitabil.
Dacă Rozalia ar fi fost mama poetului, ar fi fost
firesc ca acesta să fie declarat copil nelegitim,
de religie catolică, cu numele efectiv Arghezi. Apoi,
ar trebui să ne întrebăm ce mamă ar accepta ca
fiul ei să fie declarat pe numele altei femei; mai
mult chiar, cum s-ar împăca ea ca propriul copil
s-o declare «moartă», ca în numeroase acte, cînd
29 în special din dos. nr. 29/1889 și nr. 35/1891.
30 Arh. Stat. Buc. Fond St. civilă, act. nast. nr.
1890/1891 f. 48.
31 Fond St. civilă, sect. I, reg. 15, act nr. 5679,
decizia nr. 10/1901, Curtea de Apel.
32 St. civilă reg. M.com. Bălăceanca, jud. Ilfov,
act. dec. nr. 57/1944.
*
ea mai era încă în viață? Din contactul cu Ro-
zalia, Arghezi poetul a avut de cîștigat — presu-
punem ca și Dinu Pillat, de altfel — doar pseudo-
nimul său literar.
în încheiere se impun cîteva concluzii:
1)	Tatăl poetului e una și aceeași persoană cu
sergentul de jandarmi, cu arendașul, comerciantul,
fabricantul și bancherul Nae Theodorescu, născut
în București în 1850, locuind în Capitală pe strada
Colței și apoi pe strada Țăranilor la nr. 46 șî la
Pitești (ultimul domiciliu strada Egalității nr. 33).
2)	Din prima căsătorie, cu Maria Niță Iliescu,
are trei copii: pe Maria (1876), pe Gheorghe (1879)
și pe Ion (1880).
3)	Cu a doua soție, Anastasia (Zoe) Petre (sau
Petrescu) Nae Theodorescu nu a avut copii.
4)	Cu a treia soție, Vasilichia Delibacali, are un
singur copil.
5)	Este absolut clar acum că între numerele 22
și 46 (unde se naște poetul) ale străzii Țărani este
o inextricabilă legătură, ele indicînd proprietăți
imobiliare ale aceleiași familii.
6)	T. Arghezi urmează școala primară la Petrache
Poenaru între anii 1887—1891 și termină studiile
la gimnaziul Cantemir-Vodă în 1896.
7)	Rozalia Arghezi ocupă în viața poetului un
rol important, fiind cea care-i poartă de grijă în
anii copilăriei și adolescenței.
8)	Poetul este, așadar, bucureștean pe ambele
laturi ale stirpei sale — paternă și maternă.
C, PO PESCU-CA DEM
156
Tudor Arghezi
URMĂRESC CU INTERES DESFĂȘURAREA DIA-
logului deschis de revista „Manuscriptum" în ce
privește obîrșia tatălui meu.
Am citit ce s-a scris în paginile acestei publicații,
precum și articolele din „Gazeta Gorjului" și din
„Tribuna".
La invitația „Manuscriptum"-ului de a participa
la limpezirea unor neclarități, voi căuta, pe calea
documentelor, și mai puțin pe cea a aducerilor
aminte, să precizez și să lămuresc, pe cît este posibil,
unele lucruri legate de venirea pe lume a lui Tu-
dor Arghezi.
Trebuie să mărturisesc că o fac cu oarecare reți-
nere, deoarece știu că tata evita să pomenească de
perioada copilăriei și a adolescenței, perioadă tristă
din existența lui.
După actul de naștere, tata s-a născut la 23 mai
1880, la orele 0 antemeridian, în București, în casa
părinților «sin strada Țărani nr. 46, fiind fiul lui
Nae Theodorescu și al Măriei.
Cu toate că a fost declarat că s-a născut la
23 mai, tata și-a sărbătorit ziua dc naștere la 21 mai,
cxplicîmlu-mi că, dintr-o scăpare din vedere, tatăl
Sui îi declarase cu două zile mai tîrziu. Așadar,
controversa ar începe chiar de Ia ziua dc naștere.
îndepărtat dc acasă dc a doua soție a tatălui Iui,
Anastasia, crescut în gazdă, în București, dc la vîrsta
de trei ani, și-a cîștigat existenta dc mic, din școală.
Pe la 12 ani învăța algebră, ca să poată medita un
sergent major care trecea în clasele superioare de
liceu.
Unele mărturisiri ale Iui Ion Trestie, eroul roma-
nului Lina, sînt chiar ale autorului.
Tatăl lui moare în anul 1928 și mama de timpu-
riu. în Livretul de Completași, din august If 16,
mama figurează «decedată».
Tata și-a reluat oareeari relații cu familia Iui
Nae Theodorescu abia după ce s-a întors din Elve-
ția —- decembrie 1910.
El s-a socotit întotdeauna a ti de spiță oltenească
și a fost legat de olteni și de Oltenia prin tot cc a
scris și a simțit și cred că acesta este lucrul cel mai
important și nu că a avut « un moș » din Cărbunești,
de care pomenea uneori, dc meserie căciular.
Cei care scotocesc în documente și hîrtii s-ar
putea supăra și vor contesta. Dar cu nu pot să
gîndese altfel.
Tot tata mi-a spus, că atunci cînd s-a apucat să
scrie și-a căutat un nume care să «zbîrnîic ».
Theodorescu era un nume des întîlnit și banal.
La început semna, cu Gala Gaiaction, sub pseudo-
mmul Maici Corbora, cronică plastică; mai tîrziu,
Gabricl, Ion Thco etc. Se tot gîndca la Argeș și
«tot învîrlindu-1, a ieșit Arghezi », care a « zbîr-
nîit» într-adevăr și « zbirnih » mereu.
L’n lucru este sigur, că Tudor Arghezi este roman
și dacă este mai dc încolo sau mai dc încoace, nu
are prea mare importanță.
Latura vieții particulare a unui om i-a displăcut
tatii întotdeauna, lucru ce l-a făcut să nu-și serie
memoriile.
Pentru tatăl meu era important ce scrie un scriitor
și ce rămîne după el.
în interviurile pe care le-a dat de-a lungul
anilor, a fost zgîrcit cu amintirile și răspunsurile lui
erau în tangentă. A fost discret cu viața lui și eu
voi căuta, pe cît posibil, să-i respect dorința.
Pun la dispoziția redacției, tocmai în scopul elu-
cidării datelor controversate: Livretul de Comple-
tași ( «soldat auxiliar ») și extractul de naștere al
Iui Arghezi.
Milzma ARGHEZI
SCRIITORI ROMÂNI ÎN ARHIVE STRĂINE
A. M. SPERBER
Scrisori newyorkeze către Peter NEAGOE
PETER NEAGOE (1SSI—1960), SCRIITOR
american dc origine româna, a fost prin opera sa
un mesager declarai al plaiurilor și spirituali-
tății românești pe care s-a străduit să le îmbrace
In slovă aleasă engleză. Tradus In mai multe
ltmbi continentale la numai cițiva ani de la tirziul
său debut literar (1928), el a rămas însă aproape
necunoscut cititorilor români, iar interesul viu
stirnit de vizita pe care a intreprins-o in România
in primăvara si vara anului 1937 s-a stins treptat
in viitoarea neprietenoasă a războiului.
Alfred Margul Sperber este primul om de
litere din România care, ajuns in contact cu
creația lui Neagoe, o tălmăcește și o încredin-
țează unei prestigioase reviste in limba germană,
„Kling’sor”, care apărea la. Brașov.
în peregrinările sale de după primul război
mondial, Sperber, ajuns la iNew York în 1921
159
Scriitori români
în arhive străine
și bun, cunoscător al limbii engleze, cunoaște
personalități literare, editori, vine în contact
nemijlocit cu literatura engleză și americană.
Aceste legături nu se pierd după ce se reîntoarce
în țară în 1926, ceea ce ii dă p ibilitatea de a fi
la curent cu realitățile literare a vremii. Astfel
ajunge Sperber la volumul Storm controversata
culegere de povestiri a lui Peter Ne:;, oe, publicată
la Paris în 1932: «Mult stimate D[omnu]le
peter neagob
STORM
>1 OF
Whh a»	Lene*
by JQLAS
PARIS
5932
Neagoe ! Cedez primului impuls care mă stăpi-
neșlc după ce abia am terminat de citit cartea
Dumneavoastră: un impuls care mă îndeamnă
să vă mulțumesc Dumneavoastră și donatorului
necunoscut — căruia i-a venit în minte să-mi
trimită această carte—pentru descoperirea, ade-
vărată și vie a artei, creatoare care a. însem-
nat-o pentru mine [volumul] Storm» (6 mar-
tie 1932).
Acesta este începutul unui schimb epistolar
între cei doi scriitori, care însumează șase scrisori
ale lui Sperber către Neagoe în cursul anului
1932. Am descoperit aceste scrisori la Syracuse
University Library, Syracuse, New York, cu
ocazia cercetării amănunțite a Fondului Peter
Neagoe — donat universității de Doamna Anna
Neagoe — în vederea întocmirii tezei de doctorat.
Scrisorile de față le publicăm cu încuviințarea
expresă a Doamnei Neagoe și cu știrea Bibliotecii
Universității din Syracuse.
Deosebit de activ în timpul șederii sale în
Franța, apreciat de majoritatea scriitorilor ameri-
cani care au cunoscut efervescența creatoare
a Parisului anilor *20 și au contribuit la antologia
Americans Abroad („The Servire Press^, The
Hague, 1932), Peter Neagoe a întreținut o vastă
corespondență literară 1. In ansamblul acesteia,
legăturile epistolare cu România sînt dc dată
mai tir zic și legale în bună măsură de amintita
vizită a lui Neagoe in România. Schimbul dc
scrisori cu Alfrcd Murgul Sperber constituie
insă o excepție fericită.
Tonul inițial al scrisorilor lui Sperber este
jormal, influențat probabil și de stilul epistolar
german, dar pe parcurs devine mai familiar, cei
doi scriitori arătind un interes reciproc sincer
pentru creația lor literară 2.
Scrisorile sînt edificatoare pentru cel puțin
trei aspecte ale activității lui Sperber: cea de
traducător, dc fin comentator al creației literare,
precum si strădania sa de a fi la curent cu scena
literară conteniporană.
Sperber este un traducător scrupulos și plin
de dăruire, care nu se sfiește să ceară sfatul auto-
rului atunci cirul nu este sigur că instinctul său
l-a, călăuzit pe calea, cea mai corectă : « Pot să
vă cer o lămurire in legătură cu unele chestiuni
de limbă din Caleidoscop, de care nu sini, sigur,
pentru a, mă. convinge dacă nu am fost înșelat
de instinctul care mă, ajută in asemenea cazuri...
» ă voi rămine îndatorat pentru a,ceste răspunsuri »
(6 mai 1932). Rezultatul, versiunea In limba
germană a Caleidoscopului, a fost o realizare de
mare acurateța și înaltă, ținută artistică, care i-a
atras elogiile cititorilor și autorului.
1 Vezi: loan A. Popa, Antologia Americans
Abroad, în „STUDIA Universilalis Babcș-
Bolyai", Series Philologia, Fasciculus 2, 1973,
Cluj, articol care a folosit în mare măsură
corespondența- amintită.
2 în această ordine de idei, vezi și Peter Neagoe
către Alfrcd Margul Sperber, „Manuscriptum^,
nr. 1/ 1971, pp. 172—179.
160
Scriitori români
în arhive străine
în scrisorile către Neagoe, Sperber se dove-
dește a fi un comentator avizat, capabil de a sur-
prinde în cîteva rînduri esența și calitățile crea-
ției literare, cum o face de altfel în cazul lai Karl
Kraus: «Dic IcUten Tage der Mcnschheit
este probabil o băutură prea tare, cu un gust
infernal de amărăciune, nebunie, durere și acea
indignare feroce care, dacă l-am crede pe Juvenal,
plămădește versul. Dar dintr-un salt ești luat în
viitoarea unei acțiuni dintre cele mai viguroase,
și nu mai ai cale de întoarcere, nu-ți mai rămîne
nimic decît să te lași în voia ei. In final, această
descătușare tragică de forțe elementare devine pur
și simplu un uragan al celor mai dureroase și
groaznice viziuni» (11 iunie 1932).
Cunoscător al realităților românești, Sperber
intuiește valoarea romanească a povestirilor lui
Neagoe și pe drept cuvint consideră că ele aparțin
peisajului literar al țării noastre: « ...mi-am
pus întrebarea dacă... nu poți face dumneata
însuți această traducere, în maniera cea mai
adecvată și concisă, pentru a păstra în întregime
savoarea specifică a originalului, sau mai degrabă
să îl redai gliei căreia îi aparține și în care s-ar
fi cuvenit să fie scris de la bun început » (7 iu-
lie 1932). Cîțiva ani mai tîrziu, Neagoe însuși
va recunoaște acest lucru exprimîndu-și convin-
gerea că întreaga sa literatură — Sperber se
referea doar la proza scurtă — se încadrează
prin spiritul ei in literatura română.
Corespondența de față reprezintă în același
timp și o indicație a legăturilor largi pe care Sper-
ber-scriitorul le întreținea cu lumea literară euro-
peană. Era prieten și admirator al lui Karl
Kraus, la a cărui creație încearcă să-l conver-
tească și pe Neagoe, apropiat lui Hermann Hesse
I
Storojineț, Mărcii 6 th ’32
My dearest Mr. Neagoe!
1	am yielding to the fir st impulse afIer just finis hing your book : an impulse that prompts
me to thank you and the unknown donor — in whose mind it came to send me that book —
for the real and true revelation of great creative art wich Storm has meant to me. It is a
queer thing that, both of us being Roumanians, I should not be able to tender you my
thanks in your mother tongue: for mine is German and I know Roumanian «foarte
prost».
Dorit let me teii therefore how much I have enjoyed reading the ten stories which consti-
tuie the very living parts of your book. Storm is, no doubt, a very forceful piece of crafts-
manship; in the Village saint the beginning, especially the «night of nights » reminds
me somehow of the young Hamsun of the Pan — perhaps you know also: the 3 iron
nights in it — this story is in its further development and in the conclusion unsentimental
in its grim humorousness and crud enough to make good for the slightly sweetish romanti-
cism of the Nutza-episode. It is a pitty that just this part should have been chosen to appeal
to the bookbuyers attention in the prospectus: the U.S.A. book trade, as it seems, cannot
do without such appeals to the coarser instincis, luring the reader by thriller, sweet pota-
toes or sex. (I omitted psychoanalysis which the greatest and most unknown of European
writers, Karl Kraus, has justly defined as compound of psyche and anus). But earnestly
spoken : any other piece, as f[or] e[x ample] John Bancius wooing for Lina, the conclusion
part of Storm any other part except the Nutza episode would have been by far more
representative for what your art really means.
Now I shall willingly and with a great and real pleasure do my best in conveying my
very strong and favorable impression of your work to the German speaking readers in
this country and — if possible — even in Germany. First of all I want to publish an
161
Scriitori români
în arhive străine
RV^AN1SCH£ VOLKSDICHTUNGEN
J



sau loan Goli, căruia li pierduse la un moment
dat urma, cu relații serioase printre editorii
vienezi.
Folosind o limbă engleză curată și exactă, cu
vagi reminiscențe de topică germană, Sperber
își exprima regretul de a nu putea scrie în româ-
nește. Dincolo de modestia exagerată și aparentul
dezinteres față de lumea literară românească,
trebuie însă să vedem voluptatea cu care Sperber
savurează posibilitatea de a-și folosi cunoștințele
de limbă engleză și dorința de a stabili o punte
între activitatea sa prezentă și amintirile anilor
petrecuți în America.
Corespondența dintre Alfred Margul Sperber
și Peter Neagoe vine să întregească o secvență
revelatoare din viața celor doi scriitori, pe care
revista „Manuscriptum" a realizat-o prin iniția-
tiva de a o publica in paginile sale.
loan A. POPA
1	Originalul poartă
însemnarea lui Peter
Neagoe:	«Ans[wer]
March 27/32 », adică
«Răspuns 27 martie
1932 ».
2	Referire la volumul
de povestiri Storm
(Viscol), A" Book of
Short Slories With an
Introductory Letter by
Eugene Jolas, Paris:
New Review Publi-
cations, 1932, p. 180.
3	Knut Hamsun
(1859—1952), scriitor
norvegian, laureat al
Premiului Nobel pentru
literatură 1920, autor
al nuvelei Pan (1894).
I
Storojineț, 6 martie ’321
Mult stimate Domnule Neagoe!
Cedez primului impuls care mă stăpînește după ce abia am terminat de citit cartea
Dumneavoastră: un impuls care mă îndeamnă să vă mulțumesc Dumneavoastră și
donatorului necunoscut — căruia i-a venit în minte să-mi trimită această carte — pen-
tru descoperirea adevărată și vie a artei creatoare care a însemnat-o pentru mine
[volumul] SUrm Este destul de ciudat ca, amîndoi fiind români, să nu fiu în stare să
vă adresez mulțumirile mele în limba maternă: pentru că a mea este germana și știu
românește « foarte prost ».
Nici nu mai vreau să spun ce plăcere mi-a făcut citirea celor zece povestiri, fiecare
din ele materie vie a cărții Dumneavoastră. Viscol este, fără îndoială, o piesă solidă
de măiestrie artistică; în Sfîntul Satului, începutul, mai ales «noaptea nopților »,
îmi amintește oarecum de tînărul Hamsun în Pan3 — probabil că știți și Dumnea-
voastră: e vorba de cele trei nopți de — fier; această povestire este în continuare, și
așa cum se sfîrșește, nesentimentală în umorul ei lipsit de echivoc, și destul de crudă
pentru a contrabalansa romantismul ușor dulceag al episodului cu Nuța. E păcat că
tocmai acest fragment a fost ales în prospect drept ilustrativ pentru cititori: comerțul
de carte din S. U. A., cel puțin așa se pare, nu poate supraviețui fără asemenea atracții
spre instinctele mai rudimentare, ademenindu-1 pe cititor cu senzații tari, cartofi
dulci sau sex. (Am omis psihanaliza pe care cel mai mare și mai recunoscut dintre
scriitorii europeni, Karl Kraus, a definit-o ca fiind compusă din psyche și anus). Dar
serios vorbind : orice alt fragment, ca de exemplu curtea pe care Ion Banciu i-o face
Linei, partea finală din Viscol, tablourile rustice din Caleidoscop, chiar și în Sfîntul
Satului, orice alt episod cu excepția celui menționat ar fi fost de departe mai reprezen-
tativ pentru ceea ce arta Dumneavoastră este cu adevărat.
în ceea ce mă privește, îmi voi da cu bună voie și mare plăcere toată strădania pentru
a transmite cititorilor germani din această țară, iar dacă e posibil chiar și celor din
Germania, impresia puternică și deosebit de favorabilă pe care opera Dumneavoastră
162
essay wich is to appear simultaneously in the German monthly „Klingsor“ (Brașov)
and the „Gzernovitzer Morgenblatt“ daily, of which I am the literary editor. I would
like to publish at the same time some representative part of your book — either the Village
Saint (in spițe of what I have said about the Nutza episode) or Kaleidoscope, Pattern
and even the Shepherd of the Lord which I consider the greatest and in its entirety most
perfect of your stories. I shall also try to get into one of the German reviews in Germany
— I think of the „Europâische Revue“ — and you will therefore oblige me greatly by
granting me the necessary publishing rights for translations of your stories to appear
in periodicals — the book rights, of course, are not concerned by such permission. May I
also ask you to send me some biographical data which I need for my essay?
And now I am at a lossJhow to conclude my letter better than by the famous words:
I greet you at the beginning of a great career /
Most cordially yours
Alfred SPERBER
Storojineț,, Roumania
P.S.: May I bother you finally with 2 private questions:
1)	Have you any idea what has become ofDonal[d] M[d]ckenzie, editor ofMorada” and of
this his quarterly? Has, especially, the Nr. 6 of it appeared?
2)	Have you ever, among American aquaintances, come across of fellows by name of
Hermann Gershon Shapiro and Ben Protter?
II
Storojineț, May Stil, 1932
Dear Mr. Neagoe:
I have to ask your forgiveness for my belated answer. I had been absent to Bucharest
for more than a month, during which time your letter reached my address here: and when
coming back a few days ago I found it, I first had to get in toiich with the editor of
„Klingsor“ in order to obtain definitive results. Now, at least I may write.
Your Kaleidoscope will appear in the June or July issue of „Klingsor“ prefaced by
a little introductory essay in which I have tried to give to the reader in a concise form the
most elementary notions about Mr. Neagoe and his work. In one of the following num-
bers the publication of Shepherd of God will be started which probably will run through
severul issues (2 or 3). Besides that I will have published a more exhaustive essay, on
which I am at present working, in the „Gzernowitzer Morgenblatt“. So much for the time
being.
Voucher copies of everything published of your work or on you will duly be mailed
to you on publication.
May I now ask your advice about some dubious points in Kaleidoskope in order to
as certain whether I have not been misled by my instinct that aids me in such matters:
l[ine] 1, p. 63: Grimaud................town in Southern France?
„ ,,	buzz-punctured..............black punctulated, as by buzz-flics?
„ 21, p. 66: silken twirled thread........zigzaging: That image is not quite
plain to me
4	Titlul original A
Paliern. Sava este titlul
sub care a apărut
povestirea în volumul
Peter Neagoe, Poves-
tiri, publicat de
„Editura Dacia“, 1972
(traducere și studiu
introductiv loan
A. Popa).
5	în original: «I
grcet you at the begin-
ning of a great career »,
faimosul mesaj pe
care R. W. Emerson
i l-a adresat lui
Walt Whitman la
cîteva săptămîni de
la publicarea volumu-
lui Leaves of Grass.
1 No la Iui Neagoe:
Răspuns 15. mai 1932.
Este notată, de către
Neagoe, și adresa lui
Ben Protter, 92 Ave.
de Champs Elysee,
Paris, cerută de Sper-
ber în scrisoarea
anterioară și pe care
Neagoe o va include
în răspunsul său
din 15 mai 1932.
a produs-o asupra mea. în primul rînd doresc să public un eseu care să apară simultan
în revista lunară germană “ Klingsor'\ (Brașov) și în cotidianul „Czernowitzer Morgen-
blatt“, al cărui redactor literar sînt. în același timp aș dori să public o bucată repre-
zentativă a cărții Dumneavoastră — fie Sfintul Satului (indiferent de ceea ce am spus
despre episodul’cu Nuța), fie Caleidoscop, Savu 4 sau chiar Păstorul Domnului pe care
o consider cea mai valoroasă și, în întregimea ei, cea mai realizată dintre povestirile
Dumneavoastră. Voi încerca, de asemenea, să public și într-una din revistele din
Germania — mă gindesc la „Europaische Revue“ — și vă voi rămîne îndatorat dacă
îmi veți acorda drepturile necesare de publicare în reviste a traducerilor povestirilor
Dumneavoastră — aceasta, desigur, nu privește drepturile de traducere ale întregului
volum. Pot totodată să vă rog să-mi trimiteți cîteva date biografice de care am nevoie
în eseul meu?
Iar acum nu știu cum să închei mai bine scrisoarea mea decît prin faimoasele cuvinte:
Vă salut la începutul unei cariere strălucite!5
Cu cordialitate, al Dumneavoastră
Alfred SPERBER
iStorojineț, România
str. Eminescu
P. S. Mai* vă pot deranja în final cu două întrebări particulare:
1.	Aveți idee ce s-a mai întîmplat cu Donal[d] Mckenzie, editor al revistei „Morada^,
și cu revista lui? Mai cu seamă, a apărut nr. 6 al acestei reviste?
2.	Ați întîlnit vreodată din întîmplare, printre americanii pe care îi cunoașteți,
niște persoane care se numesc Hermann Gershon Shapiro și Ben Protter?
II
Storojineț, 8 mai 19321
Stimate Domnule Neagoe,
Trebuie să vă cer iertare pentru întîrziere. Am fost plecat la București pentru mai
bine de o lună, iar scrisoarea Dumneavoastră a sosit în această perioadă: cînd am găsit-o
la întoarcere, acum cîteva zile, a trebuit mai întîi să iau legătura cu redactorul de la
„Klingsor" pentru a obține rezultatul definitiv. Acum cel puțin vă pot scrie.
Caleidoscop va apare în numărul din iunie sau iulie al revistei, precedat de un scurt
eseu introductiv în care am încercat să dau cititorului într-o formă concisă cele mai
elementare noțiuni despre Domnul Neagoe și opera sa. Intr-unui din numerele viitoare
va începe publicarea serială a povestirii Păstorul Domnului, probabil în două sau trei
numere. în afară de aceasta voi publica un eseu mai cuprinzător, la care lucrez în
prezent, în „Czernowitzer MorgenblattC Cam atît pînă în prezent.
Exemplarele cuvenite cu tot ce se va publica din opera Dumneavoastră sau despre
Dumneavoastră vă vor fi trimise la publicare.
Pot acum să vă cer o lămurire în legătură cu unele chestiuni de limbă din Caleido-
scop, de care nu sînt sigur, pentru a mă convinge dacă nu am fost înșelat de instinctul
care mă ajută în asemenea cazuri:
r. 1, p. 63: Grimaud................oraș în sudul Franței?
buzz-punctured.......punctat cu negru, ca de insecte.
r. 21, p. 66: silken twirled thread......în zigzag? Imaginea aceasta nu îmi este
destul de clară.
164
„ P, p. 69: gushing fountain and falls..............What is «falls»? Noun or verb? îSncrarh^
I took it for a verb and referred it to « fir tree »
„	3, p. 65: cutting ivind..........................lâcher un p... /
Your prompt answers to these questions will oblige me greally. P.T.O.
Now please accept my heartiest thanks for your kind informations regarding Mr. Ben
Protter. Would you be able to trace his Paris address and to communicate me same?
And have you been able in themeantime tofindoutanythingaboutDonalfd] Mfajckenzie
and his „Morada“ ?
Now to your questions: I have not the slightest idea about how the literary world is
faring in Roumania. There seems to be much development now and they are praising
such names as Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Emanoil Bucuța,
Nichifor Crainic, Ion Pillat, Lucian Blaga, Ion Marin Sadoveanu, Adrian Maniu and
others: but I am very little posted about what is really going on there.
The works of Karl Kraus are published by „Verlag der Fackel“, Wien III, IIintere
Zollamtsstrasse 3, Austria: a translation of his selected poems done by Albert Bloch
has appeared in the U.S.A. at the Four Seas Company (Bruce Humphries, Inc., Boston).
If I should have induced you to make acquaintance of this greatest and most unknown
European author, especially of his formidable drama Letzen Tage der Menschheit
and his essay books Chinesische Mauer, Untergang der Menschheit durch schwarze
Magie, Sittlichkeit und Kriminalitât, Literatur unei Liige, Weltgericht, his 9 volumes
of poems Worte in Versen and his aphorismes — no doubt you willbe thankfullo me for
your lifetime. Surely you will feel «kind of regenerated» after approaching this most
powerful and dynamic author of our age and dreadful critic and satirist, the only one
who, possessing a Swiftian vein heightened by the noblest purpose, has had the courage
to defy this newspaper ridden time.
With my kindest and most affectionate greetings
Ben Portter	Very sincerely yours
92 Ave[nue] de Champs Elysee Paris	Alfred SPERBER
165
Scriitori români
în arhive străine
2	Ultimele zile ale
omenirii.
3	Zidul chinezesc.
4	Prăbușirea omeni-
rii prin magie neagră.
6	Morală și crimina-
litate.	*
6	Literatură și min-
ciună. - s-
7	Judecata lunu$.
8	Cuvinte în versuri.
r. 9, p. 69: gushing fountain and falls...............Ce este « falls »?
Substantiv sau verb ? L-am considerat verb și l-am legat de «fir tree ».
r. 3, p. 65:cutting wind.......lâcher un p.......?
Vă voi rămîne profund îndatorat pentru aceste răspunsuri.
Acum vă rog să acceptați mulțumirile mele sincere pentru informațiile privitoare
la Ben Protter. Veți putea să-i aflați adresa de la Paris și să mi-o comunicați și mie?
între timp ați putut oare afla ceva despre Donald Mackenzie și revista lui „Morada“ ?
Acum, în legătură cu întrebările Dumneavoastră: nu am nici cea mai vagă idee
despre cum este lumea literară din România. Se pare că se întîmplă multe lucruri și
sînt lăudate nume ca Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Emanoil
Bucuța, Nichifor Crainic, Ion Pillat, Lucian Blaga, Ion Marin Sadoveanu, Adrian
Maniu și alții; dar sînt foarte puțin la curent cu ceea ce se întîmplă cu adevărat.
Operele lui Karl Kraus sînt publicate de „Verlag der FackeT, Wien III, Hintere
Hollamtsstrasse 3, Austria; o culegere de poezii alese traduse de Albert Bloch a apărut
în S. U. A. la Four Seas Company (Bruce Humphries, Inc., Boston). Dacă v-aș fi con-
vins să faceți cunoștință cu acest autor european — cel mai mare și mai necunoscut,
mai ales cu formidabila sa dramă Letzten Tage der Menschheit2 și cu cărțile sale de
eseuri — Chinesische Mauer2, Untergang der Menschheit durch schwarze Magie \ Sit-
tlichkeit und Kriminalităt, 5 Literatur und Luge\ Weltgericht7, cu cele nouă volume de
poezii ale, sale Worte in Versen8 — fără îndoială că mi-ați fi recunoscător pentru toată
viața. Vă veți simți « oarecum regenerat » după ce-1 veți fi cunoscut pe acest autor
robust și dinamic al epocii noastre, mînuitor de satiră și critic înspăimîntător, singurul
care, posesor al unui filon swiftian, ridicat pe o treaptă superioară de intențiile cele
mai nobile, a avut curajul să înfrunte aceste vremuri copleșite de jurnalism.
Cu salutările mele cele mai bune și pline de afecțiune
Al Dumneavoastră, cu stimă,
Alfred SPERBER
SCRIITORI STRĂINI IN ARHIVE ROMANEȘTI
bjornson
corespondențe românești
PRINTRE SCRIITORII NORDICI CU
largă audiență în viața spirituală românească, la
sfîrșitul veacului trecut și începutul veacului nostru,
numele lui Bjdrnstjerne Bjornson (1832—1910)
se detașează singular.
Poet, prozator și dramaturg național de circu-
lație europeană și extraeuropeană, evoluînd de la
romantism la realismul critic, el a fost « semănă-
torul cel mare al Norvegiei »— cum îl numise
Georg Brandes în 1881. Nu numai prin valoarea
artistică a operei sale sau prin apropierea demersu-
lui liric din cîntecul popular. Activitatea scriito-
rului s-a împletit strîns cu aceea a gazetarului,
animatorului cultural sau omului politic și
tribunului popular. « Bjdrnstjerne Bjornson
— arăta mai departe Brandes — are în urma și
împrejurul său poporul, așa cum poate numai
Victor Hugo l-a avut dintre poeții moderni.
Cînd se rostește numele lui, parcă s-ar desfășura
drapelul Norvegiei 1». Ctitor c vieții culturale
în limba națională, promotor , l vieții de stat
independente a patriei sale în lupta împotriva
stăpînirii străine, pentru vindecarea rănilor
organismului social-politic și ridicarea morală
și materială a țărănimii, Bjornson a purtat
renumele țării sale în marile centre din apusul
Europei, îmbrățișînd totodată cauza dreaptă a
altor națiuni asuprite și a păcii intre popoare,
prin scris sau prin viu grai.
La noi, Mihai Eminescu atrăgea atenția încă
din 1870 asupra dramaturgiei scriitorului nor-
vegian, citînd-o ca model pentru crearea unui
repertoriu național, alături de aceea a lui Shakes-
1 Cf. Georg Brandes, Moderne Geistes, Frank-
furt, 1881, p. 100.
peare, sau a dramaturgilor spanioli. Ei au reușit
«manopera minunată», de a crea în spiritul
națiunii lor, ridicînd «prin și cu acest spirit
pe public la înălțimea nivelului lor propriu »2.
Articolul era trimis revistei „Familia" de la
Viena, ilustrînd popularitatea de care se bucura
scriitorul norvegian în rîndurile tineretului univer-
sitar din capitala imperiului Austro-Ungar.
2 M. Eminescu, Bepertoriul nostru teatral,
în „Familia", VI, 1870 nr. 3, ianuarie 18/30,
pp. 25—28.
167
Scriitori străini
în arhive românești
în aceeași revistă au văzut lumina tiparului
de-a lungul vremii, pînă la încetarea apariției
sale în 1906, numeroase traduceri sau comentarii
privind opera șipersonaliatea scriitorului norvegian.
Alături de revista orădeană, alte publicații româ-
nești din Sibiu, Arad, Budapesta etc. au contribuit
activ la informarea lectorilor români din Transil-
vania, cu privire la activitatea literară și politică a
marelui nordic 3.
Anul XII.
Hiconca icrei începe al ac simți pe
>Cono< lumea umple trotuarele, triaunle
te unsori in șiruri neîntrerupte ți In ora
ictMlx cânii crepusculul pune oo cerul
uur purcele nuanțe viorii, Romi un
Nprct dc feeric. Dar scopul meu este silul,
nu aduirror.n privclițtelor ce dl Roma: Kni
bc kx prin mulțime si Intru In gangul pt-
Uulu: in care sil Upirnson.
La sgoaiulul soneriei, acceaf'bltmdl nOT
rtgianl uni des.hide, surizânjg-pi Cu OCâU
cci albastru dar.
- C. ilgnor 8jC'.'niOK
Intru in raionul ce pftcedț bhaCObl ‘pM’l
tutu' Mobilele lipsesc, fotoliurilc stau llf mij-
locul camere, covoarele mi SC tnil'Vârf: O.
ad in mvUrr. O oglindi trwe. iCopâlaâil
o jumilite de perete, refkctHItS Ufltsțl,
acestei camere In dezordine
— t: <<o /	.
Tresar. Norvegiana Icni ridici portiera ți
Ui bal sl trec in biurou.
Prima impresie. Inlr'o atrllulgerare de
<M. Inii este durerosul' biroul, ca ți sa-
lonul este despoiat de tablouri ți mobile,
ipacfe ceva I» lipsește mult chiar, dar
k*lU nniera. dlapare; pe canapeaua ce
U lot la locul ei. poetul atl întina.
— 'MaitUrO. buon giorno.
— liuon giorno. buon giorno.
Și d-n poziția In care aii, cu un jurnal
ntr'o tcâril, cu biletul meu de vlziU In-
flit, Iti. rnsnn se ridici drept In picioare
Arad, Mercuri, I4p7 Maiu 1908	Nr. 107.
A cincea convorbire cu Bjbrnson.
UjArnson pleacâ din Rom», la Paria. — Șl acolo fțI va continua activitatea de apirilor al celor oprlm»(l —
Despre prigonirea românilor.
Aceaatl atențiune a marelui poet, m'a
mițeat: el însuți, marele Bjornaon, bltrlnul
filoaot ți cugetător, tml dl scaunul.
Plec mine la Paris Știi poate, câ h
Paria am o fatl a mea, care conduce un
jurnal •La jttullt aeorltiJqnt.. ți înainte
dc a ajunge In Norvegia, vreau al o vid.
Veți sta mult la Paris?
— Nu; voi sta numai 14 zile, apoi voi
pleca In Copenhaga țl deacolo mal oeparte.
O, ce cilitorie lungi, ți obositoare ți cos-
tuitoare. Pentru mine, nu mi tem, dar pen-
tru nevasta mea ml tem. Eu sunt Inel vi-
guros.	,
> Și bitrlnul râde, mulțumit de Unitate ți
vigoarea ce ți-o simte circulând In vine.
— Plecați tomsi acum din Roma, câni
vremea este ața de frumoasl.
Șt cu un gest, li arat cerul de un alba-
stru catllelat ce se vede prin cele doui fe-
restre largi.	_	‘ v'
— O, da, timpul este foarte Irumcs. oW
pentru mine este prea cald; Câtltroi
nu poate lucra In aierul acesta.
— Lucrați, măiestre, lot la «haHUnadCt
privesc pe cei asupriți ?	1
— Da, țl la acelea țl la O lutfjrt 100.
personala.
— Literaturi ?	t
— Da; dar nu pot si țl spui «ipN te.
lucrez.	.	-
Se lace pauzl. Poictul ml Wn*
zând. ți In ochii Iul ți In surlaul scerâ blând
ac cdcțtc atâta bunivoințl, atHi dltcHțl,
desbate apoi curând In Arad preceaul de-
puiuților Oncu ți Inel alți trei. Impro&suați
pentru organizarea partidului lomln.
— Cum II chiaml pe redactor?
Sever Bocu... Redactorul slu reepon
aabil. este chemat al râipundi la trei în-
vinuiri de procese ce Ifa intentat
— Bietul om, bieții românii Și sigur câ
vor li țondamnați, clei știu cu prea bine,
cum ae face justiția In Ungarii, mai ales
In ceeace privește aceste lucruri Oh. ju-
stiția, justiția, aceastl vorbi. In numele câ
reia se comit atâtea grețeh, In Ungaria nu
exislâ Clei cum poate li num t* justiție
ceeace fac uoguril, când tnlr'o fard datai
na nit pentru to{l aUțtnU? Nu mai sunt
vremurile antice romane, când cetățenii erau
pentru stil .
Poetul vorbește rar ți respicaL Cuvintele
Iul cad cu greutatea adtvârului, spus de
omul acesta care țile, care gândețtie, care
vorbește ca o sentința evangebcA .
... S'au ficut țl se fac mereu, prover-
blrt In lumea civilizau. Și dacâ ceva ce
■e lâțețte tot mai mult In jurul lor nu •
ajuM Inel la culme, te aaigur cl nu vțj
traci prea mult ți va ajunge. Austria ța
dta ce glndețte de el ? Șbl d ta ce gân-
desc cel d|t jurul Iul •OroaaOeaterreicn» ?
Numai bffie nu gândesc ți nu asteaptl de
cit momentul oportun, ca aâ apule In guri
mare cine sunt ungurii ți a linie de cav-
duitâ trebue sâ (le tncontra lor. Și țtlI d-ta.
câ de aceeași pârere cu »Oro*a Oeaterreicti»
Un moment deosebit pentru această apropiere
l-a constituit campania desfășurată, cu vigoare
caracteristică de Bjornstjerne Bjornson în favoa-
rea naționalităților asuprite și împotriva încer-
cărilor de deznaționalizare întreprinse în Impe-
riul Habsburgilor. Campania a început în toamna
anului 1907, continuînd și în anul următor.
Ea a slîrnit polemicile înverșunate ale oficiali-
3 Gazetei „Tribuna11 din Sibiu, de sub condu-
cerea lui I. Slavici, se datorau și editarea
în 1886 a primelor 2 volume de traduceri.
tății, dar și adeziunile entuziaste ale oamenilor
de bună-credință de pretutindeni.
Declanșarea acestei campanii a fost determi-
nată de lupta înverșunată și inegală pe care tre-
buiau să o poarte naționalitățile subjugate din
Austro-Ungaria împotriva noii legi a învăță-
mîntului, votată de parlamentul de la Budapesta
la inițiativa contelui Apponyi, ministrul de
resort. Legea urmărea grăbirea procesului de
deznaționalizare forțată a românilor, slovacilor,
germanilor, croaților, sîrbilor etc. Băspunzînd
invitației de a participa la Congresul Păcii de la
MiLnchen, Bjornson arăta că declină această
onoare, deoarece ar fi nevoit să ceară îndepărtarea
de la lucrări a unor falși apostoli ai păcii, ca
ministrul Albert Apponyi și în general ar trebui
să demaște pe toți cei «care acolo se interpun
pentru pace, dar acasă maltratează popoare sub-
jugate, sau, fără de a protesta, privesc cum se
maltratează. Dacă nu va fi combătută din toate
puterile morala războiului, va fi zadarnic, ba
fățărnicie, de a combate războiul... » 4.
Răspunzînd, la 17septembrie, încercării întreprin-
se de publicația budapestană „A Hir“ de a-i schimba
opinia, Bjornson sublinia că urăște șovinismul și
nedreptatea. în încheiere trimitea pe redactor la arti-
colele sale în problema naționalităților asuprite din
revistele „Marz" și „Courrier âurop^en" 5.
Presa românească din Austro-Ungaria, și în
special ziarele „Tribuna" și „Gazeta Transil-
vaniei", continuă să reproducă cu regularitate,
pînă la sfîrșitul anului 1907, precum și în anul
următor, articole, scrisori deschise, interviuri ale
marelui scriitor norvegian în favoarea popoarelor
subjugate din monarhia Habsburgilor, precum
și comentarii la acestea. E subliniată adeziunea
pe care poziția intransigentă a lui Bjornson o
primea din partea lui Lev Tolstoi, cu prilejul
masacrului comis de autorități în satul slovac
Cernova, la sfințirea unei biserici. Sînt publicate
ample note informative despre scrisorile și adresele
de mulțumire primite de scriitorul norvegian din
partea cehilor, slovacilor, croaților și se reproduce
scrisoarea de mulțumire a acestuia ca răspuns
la telegrama omagială primită din partea socie-
tății „Carpații^ a românilor transilvăneni din
București. Relatîndu-se mersul lucrărilor Congre-
sului Ligii pentru unitatea culturală a românilor
se preciza că acesta a ales pe marele scriitor
4 în „Gazeta Transilvaniei”, Brașov, LXX,
1907, nr. 194, sept. 2/15, p. 1.
6 în „Tribuna”, Arad, XI, 1907, nr. 202,
sept. 13/26, p. 6.
norvegian ca membru de onoare în ședința, din
2 iunie 1908. în sfîrșit, între 27 decembrie 1907
și 27 mai 1908 ziarul „Tribuna" din Arad repro-
ducea pe prima pagina cinci convorbiri cu Bjorn-
stjerne Bjdrnson în care acesta își exprima în
mod direct adeziunea la lupta dreaptă a româ-
nilor din Transilvania. Cu prilejul aceleiași
campanii politice au apărut și numeroase tra-
duceri din opera sa literară, în „Luceafărul",
„Tribuna", „Gazeta Transilvaniei" etc. sau
ample prezentări biografice.
«Numele acestui uriaș de la miazănoapte —
scria O. Tăslăuanu, coredactor al revistei „Lucea-
fărul" din Sibiu — cucerește tot mai mult ini-
mile în văile Carpaților. Cetele celor năcăjiți
își îndreaptă, cu tremurai nădejdii în suflet,
privirile spre lumina acestui soare norvegian,
care biciuiește fără cruțare nedreptatea. »
în aceste împrejurări se înscrie și corespon-
dența pe care o reproducem. Scrisoarea era tri-
misă din Borna, acolo unde fuseseră luate și
cele cinci interviuri de către corespondentul
ziarului „Tribuna" din Arad și era adresată
tînărului scriitor, publicist și om de teatru Horia
Petra Petrescu, aflat pentru studii la Leipzig.
Ea constituie mărturia directă a sentimentelor
marelui norvegian față de lupta pentru libertate
națională a românilor din Transilvania. Doi
ani mai tîrziu, presa românească deplîngea
moartea lui Bjornstjerne Bjdrnson care,—așa
cum arăta N. lorga — «a înțeles că apărarea
dreptății e unul din drepturile cele mai netăgă-
duite ale marelui scriitor»6.
Nicolae LIU
168
Scriitori străini
m ai^U'e românești
Roma, Gorso Umberto 397
27/2 (1908)
Meine junge Pretinde,
So lange ich kann, will ich Ihnen bei
Seite stehen in dem Kampf fur die Freiheit
und Selbstăndigkeit der Rumănen gege-
nilnber den Magyaren.
Es ist nur beklagen, das'ich so entfernt
lebe und mit niemanden sprechen kann.
Ich lese ja und ich bekamme Zuschriften,
aber das lebendige Auge und Work wăre
was anders !
Ihr ganz ergebener
Bjornstljeme] BJ0RNSON
Roma, Corso Umberto 397
27/2 (1908)
Tînărul meu prieten,
Vreau să fiu, cît de mult pot, de partea
dumneavoastră în lupta pentru liber-
tatea și neatîrnarea românilor din Austro-
Ungaria.
De deplîns e numai că trăiesc atît
de departe și nu pot să vorbesc cu ni-
meni. Citesc foarte mult și primesc
scrisori, dar altceva ar fi ochiul și cuvîn-
tul viu.
Al dumitale devotat
Bjornstjerne BJdRNSON
G N. lorga, Bjornstjerne Bjdrnson, „Neamul Bo-
rnânesc'', V, 1910, nr. 49, aprilie 19, pp. 769—770.
IDEI, OAMENI, FAPTE
George COȘBUC
MICROPREFAȚĂ
LA O VIRTUALĂ
ANTOLOGIE COȘBUC
Am evocat cu emoție și cu un sentiment de pro-
fundă gratitudine, în paginile acestei reviste, la îm-
plinirea a 75 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu,
bogata activitate pe tărîmul radio-ului a ilustrului
cărturar.
Conferențiar de înalt prestigiu intelectual, Tudor
Vianu a dat strălucire emisiunilor și manifestărilor
radiofonice la care a fost prezent timp de peste trei
decenii, contribuind, alături de alți oameni de cul-
tură ai vremii, la afirmarea și impunerea radio-ului
în rîndul mijloacelor autentice de creație și de răs-
pîndire a valorilor spirituale.
De numele său sînt legate cicluri și emisiuni deve-
nite momente de referință în istoria culturală a
radiodifuziunii din țara noastră, după cum el este
asociat celor dintîi recitaluri publice de poezie
ale acestei instituții. Se împlinesc, la 12 martie a. c,
15 ani de cînd, în sala de concerte din strada Nuferi-
lor, Tudor Vianu rostea admirabilul cuvînt intro-
ductiv la recitalul Eminescu, relevînd valoarea
națională și universală a operei poetului nostru
național și adresînd un cald îndemn tineretului de
a-și face din cărțile de poezie prieteni apropiați:
« Iubiți ascultători tineri, nu vă mulțumiți nicio-
dată să străbateți numai cu ochii rîndurile egale
sau neegale ale poeziei. Citiți versurile cu glas tare,
așa cum se cuvine. Faceți să răsune din pieptul
vostru și să vă țîșnească deadreptul din inimă
versurile poeților. Numai așa veți ajunge la adevă-
rata lor înțelegere ».
Doi ani mai tîrziu, la 17 iunie 1963, Tudor Vianu
se afla în aceeași ipostază de conferențiar, la o altă
manifestare publică a radio-ului: recitalul George
Coșbuc.
în memoria celor aproape o mie de spectatori1
— cei mai mulți tineri de diferite profesiuni — care au
umplut pînă la refuz sala amintită, s-a întipărit
puternic emoția cu care l-au urmărit pe Tudor
Vianu vorbind despre acest « mare meșter al versu-
lui românesc», cum l-a numit poetul pornit din
Hordoul Năsăudului. Punînd în lumină noutatea
versului coșbucian în poezia timpului, filonul popu-
lar și național al operei celui care se autodefinea
drept «suflet în sufletul neamului» său, carcterul
social și patriotic al creației lui Coșbuc, Tudor Vianu
s-a oprit, totodată, la mijloacele artistice ale scriito-
rului, conchizînd că « fără a se ține seama de contri-
buția Iui, ar fi cu neputință să se scrie istoria artei
poetice la români».
Pe drept cuvînt, conferențiarul vedea perenitatea
operei lui Coșbuc, sau, după propriile-i cuvinte,
« asigurarea unei tovărășii îndelungi cu oamenii po-
porului și cu grăitorii limbii lui», în « vigoarea și să-
nătatea» acestei opere, în « măiestria aceluia care a
clădit-o dintr-un granit tare, cu unelte perfecte ».
Cuvîntul despre opera și personalitatea lui George
Coșbuc ținut la recitalul din 1963 ilustrează, alături
de nenumărate alte manifestări de acest fel, arta
desăvîrșită de conferențiar a lui Tudor Vianu. Redi-
fuzarea, în mai multe rînduri, a acestui text, în
emisiunea Fonoteca de aur, răspunde interesului
permanent al ascultătorilor, deopotrivă față de
opera lui George Coșbuc și față de conferințele
radiofonice ale lui Tudor Vianu. Includerea lui în
numărul de față al revistei „Manuscriptum“ va
readuce, și pe această cale, în atenția cititorilor,
o pagină valoroasă de exegeză a creației coșbu-
ciene.
lulius TUND REA
1 Prezent la această manifestare poetică, Tu-
dor Arghezi nota în tableta publicată, după
trei zile:
« în seara de luni s-a petrecut în București un
festival Coșbuc. Sală plină, emoție plină. De unde
a venit atîta lume? Era lumea cu care ne întîlnim
toată ziua, lumea de pe stradă, muncitoare și
anonimă. Venise la poezie.
N-aș fi crezut că asemenea adunări, fără specta-
col, fără teatru, pot cunoaște atîta interes, atîta
pasiune — într-adevăr — atîta succes ». ( „Gazeta
literară", nr. 25/19637-
Tudor VIANU: Un
Stimați ascultători,
Prin ședințe ca acestea de față, poezia
se întoarce la unul din rosturile ei.
Ne-am obișnuit prea mult să citim
singuri poezia și să ne-o spunem în gînd,
uitînd că ea a fost născocită pentru a fi
zisă cu glas tare, unui cerc mai mult
sau mai puțin întins de ascultători.
N-aș vrea cu toate acestea să exprim
vreo condamnare pentru obișnuința de
a citi poezia în singurătate și de a o face
să murmure numai pentru tine însuți.
Poezia, mai ales poezia lirică, este spo-
vedanie a poetului și a celui care ia
cunoștință de opera sa. Citindu-1 pe
poet, iubitorul de poezie regăsește în
simțirile exprimate de acesta pe ale sale
proprii și primind mărturisirea alcătuito-
rului de versuri armonioase, cititorul
acestora se simte încurajat de a se măr-
turisi el însuși. Poezia, cel puțin într-unul
din felurile ei, pune deci în contact
două suflete și ceea ce rezultă din această
atingere este revărsarea unui preaplin
și un legămînt de prietenie. Pentru această
menire a poeziei nu este nepotrivită
parcurgerea ei între patru ziduri și șop-
tirea ei fără martori. La drept vorbind,
nu mi-ar plăcea de loc să mi se spună
de altcineva, cu un timbru prea bogat
și cu mari insistențe ale vocii versurile
cunoscute ale lui Eminescu: «Pe aceeași
ulicioară / Bate luna în ferești, / Numai
tu de după gratii / Vecinie nu te mai
ivești! / Și aceiași pomi în floare / Crengi
întind peste zaplaz / Numai zilele trecute /
/ Nu le fac să fie azi. / Altul este al tău
suflet, / Alții ochii tăi acum, / Numai
eu, rămas același, / Bat mereu același
drum ».
Epoca îngîna astfel de poezii simțind
contagiunea unui mare farmec despre
care au mărturisit cîțiva din acei care
au trăit momentul și de care-și amintesc
și acei dintre noi, destul de bătrîni pentru
mare meșter al versului—G. COȘBUC
a mai fi simțit ultimele valuri ale răscolirii de simțiri produsă de Eminescu. în toate
orașele țării, pe alei solitare, în cămăruțe de studenți, cîte un tînăr deschidea cartea
poetului pentru a afla în ea o melodie care consuna atît de fericit cu aceea care zăcea,
încă netrezită, în sufletele tuturor. Atunci s-a auzit un alt glas. A vorbit un alt poet.
Eminescu a continuat să se adreseze tuturor românilor care în fiecare generație de
atunci, și, desigur, în toate cele următoare, pînă în punctele cele mai adînci ale viito-
rului, vor găsi tot alte și alte răsunete ale cîntecului său. Eminescianismul a fost depă-
șit prin Coșbuc. Tînărul ardelean format la școlile locurilor lui natale, după începutul la
^Tribuna'1 din Sibiu, vine în București, urmînd unei chemări menită să dea atîtea roade.
Cariera lui Coșbuc n-a fost dintre cele mai lungi, fiindcă s-a istovit mai înainte ca po-
etul să fi împlinit 52 de ani. A făcut parte din acea generație de scriitori români care
rareori atingeau sau depășeau 60 de ani, de cele mai multe ori se despărțeau de viață
cu inima frîntă, înainte ca punctul cel mai înalt al urcușului lor să fi fost atins. A făcut
parte din generația lui Ștefan Petică, a lui Emil Gîrleanu, a lui Ștefan O. losif, a lui
Dimitrie Anghel, a lui Ilarie Chendi, a atîtor altora pentru care florile primăverii
nu sînt îndestulătoare spre a le împodobi mausoleul.
Opera lui Coșbuc n-a rămas totuși un fragment, s-a desfășurat bogată în făptuiri
și s-a rotunjit deplin pentru a ne aduce expresia fără lacune a unuia din temperamen-
tele cele mai originale ale literaturii române. înzestrarea lui prelungea un filon al
poeziei populare, al aceleia care privește lumea cu ochi treji, o reproduce, cu claritate
în închipuire și o recompune în povestire. Această înzestrare a întîlnit o direcție de
dezvoltare a literaturii europene, care se manifestase încă de la sfîrșitul secolului al
XVIII-lea, cînd popoarele, deșteptate la o nouă conștiință de ele însele, încep să-și
culeagă baladele lor populare și răspîndesc prototipul unei forme literare pe care o
vor cultiva de aci înainte mulți poeți povestitori în toate literaturile lumii. Coșbuc
este unul dintre aceștia. însă el rămîne al poporului său prin multiplele imagini culese
din viața acestui popor și pe care el i le restituie în formele idilei grațioase și ale cum-
pănirii clasice. S-a zis cu referire la această direcție a lucrării lui literare, că George
Coșbuc a fost un poet obiectiv. Obiectiv? Cuvîntul acesta trebuie bine cîntărit. De-
sigur, poetul avea facultatea să iasă din sine însuși, să intre în sufletul unor ființe
foarte deosebite de el, evocate uneori din trecutul îndepărtat al altor neamuri, dar mai
ales din cercul oamenilor din sfera lui, pricepuți de el în modurile personale ale vi-
brației lor și în felul lor de a vorbi. Nu o dată poetul a vorbit de sub o mască sau a
intrat într-un rol, dar făcîndu-ne să ascultăm pe unul din oamenii observați de el,
a fetii de țară, sau a luptătorului de pe cîmpiile războiului independenței, a exprimat
în acompaniament propria lui tandrețe sau participarea lui îndurerată la încercările
unui destin popular. Obiectiv... Un poet adevărat scaldă în atmosfera lui personală
chiar evocarea unui chip străin, a unei întîmplări eterogene. Și-n împletirea de voci
care ia naștere atunci, în timp ce viorile povestesc, în timp ce suspină flautul și cornii
își trimit chemările lor către toate punctele lumii, bașii neosteniți aduc nota lor gravă
și susțin armonia întregului. Această voce s-a eliberat din cînd în cînd pentru a ne face
să-l ascultăm pe poet rostindu-se în numele său. S-a auzit atunci glasul unei mari
seninătăți, a unei simțiri atît de viguroase prin adînca ei înrădăcinare în viața între-
gului univers, cum cititorul român nu auzise mai înainte: «Priveam fără de țintă-n
sus / într-o sălbatică splendoare / Vedeam Ceahlăul la apus, / Departe-n zări albastre
dus / Un uriaș cu fruntea-n soare, / De pază țării noastre pus. / Și ca o taină călătoare/
Un nor cu muntele vecin / Plutea-ntr-acest imens senin / Și n-avea aripi să mai zboare!/
/ Și tot văzduhul era plin / De cîntece ciripitoare ». Alteori, glasul acesta se făcea
ca al tunetului în zare, sau ca al furtunii care biciuiește munții și văile inundate. Este
glasul aspru, cu răsunete răscolitoare care s-a făcut auzit ori de cîte ori poetul a expri-
mat durerile și luptele pentru libertate ale poporului său. « Voi lași dătători de porunci,/
Mai rîdeți! Nevolnică turmă, / Mai rîdeți, că-i rîsul din urmă! / S-apropie ziua!
Și-atunci / Vedea-veți, sălbatici barbari / Cîmpiile voastre-necate / De vuietul multor
armate, / Ca vuietul apelor mari / Veni-vom ca-n ziua de-apoi; / Va plînge cu hohote
zarea / De cară, de cai, de strigarea / Mulțimii pornite spre voi». Astfel de accente
nu sînt de loc rare în opera lui Coșbuc și prin ele inspirația lui a dat o contribuție
atît de însemnată poeziei sociale, cu efecte în mulțime atît de hotărîtoare, încît se poate
spune că un poem ca Noi vrem pămînt t scris cu mulți ani înainte de izbucnirea răscoa-
lelor țărănești din 1907, a contribuit, ca puține altele, la potențarea conștiinței unei
clase întregi și la mobilizarea ei pentru marea acțiune revendicativă prin care orîndu-
irea vremii a primit o puternică lovitură în temelii.
Obiectiv cu adevărat este poetul poate numai prin felul compunerii sale, foarte
îndepărtat de acel al poeților de cîntece, la care creația este oarecum contemporană
cu sentimentul care le inspiră și care se exprimă prin ele. Un cîntec este o înflorire
spontană de cuvinte, o roză care a îmbobocit și s-a desfăcut îndată ce sevele au ajuns
în punctul cel mai înalt al tulpinii ei. Omul sensibil și cîntărețul simțirii sale sînt nu
numai una și aceeași ființă, dar aceeași ființă în același moment al manifestării ei.
La Coșbuc există întotdeauna o depărtare între momentul simțirii și acela al com-
punerii. Asemănîndu-se din acest punct de vedere cu poeții clasici, Coșbuc a fost
un poet de teme, un stihuitor îndemînatic, ale cărui cristale perfecte au fost obținute
nu atît prin grația naturii, cît prin mînuirea răbdătoare și pricepută a uneltelor lui.
Deși poetul a recurs adeseori la mijloacele stilului vorbit, transcriind forme și mo-
duri ale zicerii lui de-acasă, nu este mai puțin izbitoare în poezia lui aplecarea ar-
tistului asupra materiei dată lui spre a fi fasonată, gradul superior, de maleabili-
tate sintactică al construcțiilor lui. Poetul este în același timp popular și doct. Stă-
pîn pe mijloacele lui savant mînuite, Coșbuc a dotat poezia noastră cu ritmuri noi,
într-o înclinare statornică de a combina noi jocuri sonore, noi figuri prozodice. A fost
un meșter, un mare meșter al versului românesc și multe din procedeele și îndemînă-
rile lui au trecut în folosința urmașilor. Fără a ține seamă de contribuția lui, ar fi
cu neputință să se scrie istoria artei poetice la români. Dar oricît de savant a fost
meșteșugul lui, Coșbuc a fost și intonatorul unui cîntec al său, expresie directă a unui
suflet luptător și viril. Din adînca vechime încă, iambii suitori au răsunat pe lira
poeților pentru a le spune ostenelile, indignările și mîniile. îi ascultăm acum din
nou pe lira lui Coșbuc, înstrunată pentru a ne face să vibrăm de gravele ei accente
explozive. Felul lucrării poetice a lui Coșbuc explică și o altă latură a operei lui, care
trebuie neapărat amintită: opera lui de traducător. înclinat să introducă o distanță
între simțire și expresie și să lucreze pe teme, el le-a cules uneori pe acestea din lar-
gul literaturii universale, ba chiar a recunoscut o parte a menirii lui în aducerea în
limba noastră a unor opere renumite scrise în alte limbi, pe care el le studiase cu
migală și le stăpînea cu știința unui filolog. A fost un traducător de seamă, poate cel
dintîi traducător artist al literaturii noastre. [...] Unii din noi l-au mai văzut, l-au
mai auzit. Mi-a fost dat și mie să-1 mai văd, să-1 mai aud în împrejurări pe care
le-am povestit altă dată, evocînd pe omul taciturn, cu figura slăbită, sub a cărui
mască mîhnită se frămînta lumea lui de gînduri. în 45 de ani opera unui poet
poate îmbătrîni grozav, sau poate cuceri asigurarea unei tovărășii îndelungi cu
oamenii poporului și cu grăitorii limbii lui. Este ceea ce s-a întîmplat cu opera lui
Coșbuc, rezistentă prin sănătatea și vigoarea ei, prin măiestria aceluia care a clădit-o
dintr-un granit tare, cu unelte perfecte. Artiștii care se vor perinda astăzi pe
această scenă ne vor face să ascultăm încă o dată sunetul ei.
172
(Jn mare meșter
al versului —
G. Coșbuc
CRONICA EDIȚIILOR
PORTRET DE GRUP
CU UN POET TÎNĂR*
« TU EȘTI FLACĂRA MARE PE CARE
vuiturile o întețesc. Păstrează-te întreg și uită-te
înainte !îi scria Vlahuță lui Goga în 1912
într-un moment de tensiuni istorice, cînd visul
de unire al românilor — pentru care poetul
milita cu toată ființa sa — nu era departe
de realizare. Colecția de scrisori trimise și
primite de O. Goga, recent editate de Daniela
Poenaru în seria de «Documente literare»
a Editurii „Minerva“, trasează acest drum incen-
diar. Sînt epistole ale poetului, de la diferite
vîrăte, către familie (părinți, surori, frate,
prima soție), precum și un lot mai consistent
de corespondență adresată sau primită, însu-
mînd protagoniști și simpli figuranți în drama-
tica biografie a scriitorului: colegi de studii,
prieteni și tovarăși ai luptelor culturale, poli-
tice, artistice, simpli solicitanți ori admiratori
quasi-anonimi. Interesul lecturii e multiplu,
documentar, sociologic, psihologic, capabil să
ne reconstituie faze ale biografiei, momente-cheie
în evoluția poetului și luptătorului, ba chiar
să ne transpună în atmosfera generală a unei
epoci frămîntată de căutări, direcții, eveni-
mente capitale; epocă a „Luceafărului", a
culiselor „Astrei", a crizei Partidului Național,
a obiectivelor „Țării noastre", a proceselor de
presă, a coliziunilor, conflictelor despărțirilor
și pactizărilor, a pregătirii marelui act al Unirii
din 1918, precum și a Conferinței de pace de la
Paris, secvență a convulsiilor primei conflagrații
mondiale. Materie pentru un adevărat roman
al formării tînărului Goga, de la dibuirile adoles-
* Octavian Goga In corespondență, Ediție îngri-
jită de Daniela Poenaru, Prefață de V. Netea,
Editura „Minerva“, București, 1975, 396 p.
centului ajuns la Brașov, apoi la Buda-Pesta,
torturat de obsesia bolii, a poeziei, a crosului
și misiunii politice, pînă la afirmarea plenară
a personalității celui ajuns pe culmile gloriei
artistice și civice. Deși secțiunea corespon-
denței trimise de Goga e relativ mai săracă decît
cealaltă, primită (pp. 25—82; 135—367), por-
tretul scriitorului se desprinde în linii definitorii,
uneori prin ricoșeu, din caracterizările ori din
modul cum prezența sa fascinantă se reflectă
în conștiința celor mai apropiați: rude, prieteni,
acoliți, admiratori, dar și adversari. Avem așadar
un adevărat « Gruppenbild », un portret colectiv
de epocă, tulburător prin confesiunea directă
a emoțiilor celor mai intime, a dramelor perso-
nale ori colective, a proiectelor, năzuințelor,
legate mai toate de ființa națională a româ-
nilor ardeleni. Deși puține, scrisorile părinților
și surorilor conțin în germene viitoarea materie
a destinului familiei Herdelea, confirmînd veraci-
tatea viziunii marelui romancier, esențial iden-
tică prin profilul moral, orizont al preocupărilor,
limbaj etc. în familia învățătorului Rebreanu
din Prislop și în cea a preotului losif Goga din
Rășinari. în special portretul preotesei, mama
poetului, se desprinde în linii robuste, din
țesătura prolixă a necazurilor cotidiene, înfrun-
tate bărbătește, din mărunțișurile, mizeriile,
bolile, drumurile, hărțuielile nesfîrșitc: culesul
cucuruzelor, vremea rea, soarta fetelor, micile
cancanuri ale vieții notabilităților din sat,
spaima în fața perspectivei morții soțului,
continua neliniște pentru existența depărtată,
printre străini, a fiului. Narative sînt și scrisorile
părintelui, evocînd fricțiuni, întîlniri, comen-
tarii, ecouri ale poeziilor fiului ajunse în lumea
lui de acasă, nemulțumiri legate de școlaritatea
celuilalt băiat, Geni, care e « pilim» la învăță-
tură, dar tonul e mai sentențios, impregnat de
griji financiare, de «cvartirul» ales, de banii
de «posunariu», cu sfaturi de cruțare și mustrări
indirecte asupra drumului ales: «Tu te vaieri
mai de una mai de alta, pe cari eu toate ți le-am
profețit.» Portretele nu sînt hieratice, ca în
poezia lui Goga, ci conțin acel realism minor,
de « Heimatkunst», regăsibil în proza vremii,
a lui Agârbiceanu și, mai tîrziu, a lui Liviu
llebreanu însuși. Ca și fetele Herdelea, suro-
rile poetului sînt volubile, duioase, «drăgă-
lașe », cu percepția laturii poetice a cotidianului
mărunt, nu fără reale calități în oralitatea
stilului: « Te-ai pipăit la buzunare, pălăria pe
cap și sănătate bună ! Nu mai zici nimic, nu ne
mai încălzești cu cîte o vorbă — mai a>,a. Eu
acuma îți scriu, că e o seară și lună și la plimbare
na m-am dus, și de tine mi dor. Apoi tu, feciorule
a lui losif preotul, tu dormi! Nu dormi, frate,
că le mustră conștiința! Auzi? Și pricepi? Azi
am făcut compot de piersici și mai ieri am fiert
pătlăgelele și lictar în grădină. Am stat pînă
la miezul nopții—și ce? Nimic. Acum ca „gen-
tilă" mai părăsită mă plictisesc și strănut. Gazul
miroase a toamnă, frunza de viță sălbatecă s-a
înroșit. Nu știu de ce. Prunele le-am cules și
am făcut șase felderi de fulcei și am făcut și
prune îndesate. M-am făcut bună gospodină?»
Claudia în special are acest dar al locvacității
grațioase, amestecînd reproșuri, badinaj, emoții
candide, izbucniri pasionale, autoironie, paro-
diere a stilului «inteliglienții» sau pastișă a
celui ceremonios din poezia vremii: « Plouă
ca prin sila cea mai deasă, garoafele înfloresc
a doua oară și busuiocul cu cucernică smerenie
te salută și te poftește [...] căci cu umedă și de
toamnă dragoste te așteaptă... » Pînă la un punct
poetul adolescent se încadrează acestui climat
provincial, el e încă un posibil Ti tu Herdelea,
prizonier al relațiilor familiale, al condiției
modeste de acasă. Cedînd presiunilor paterne
se gîndește să se «înfunde» la teologie (1900),
dar de pe acum proiectul nu e străin de ideea
unui apostolat, primind și riposta sarcastică
a bunului său prieten Lupaș, care intuește în
trăsături repezi, ironice, incompatibilitatea:
« Tu și popă ! Nu simți răzvrătindu-se întreagă
firea ta împotriva tuturor minciunilor, împotriva
a tot ce e fals, fățărit, smerit ? Și cum gîndești
că din line vor putea croi cei din Sibiiu vreo
marionetă, care să-și încovoaie spatele la orice
semn de sus ! Oricum te-ar mulțumi pe tine rolul
174
dc apostol, căruia nu ii este iertat să cuvinleze Cronica edițiilor
adevărul, ori acela de dascăl, care nu poate în-
drepta poporul pe unde crede și știe el că e bine
a se îndrepta? Cu astfel de stări tu nu ai putea
fi mulțumit niciodată. Las-că îți lipsește lucrul
cel mai de căpetenie, pentru a te putea dedica
acestei cariere: credința. Tu, care ai cercai de
atita vreme a pătrunde în tainele firii, ai alunecat
de la sublimitatea naivă a credinții în jos, pe
povîrnișul îndoielii. Tu nu mai poți crede în
basme ca in niște lucruri reale și în poezia religiei
ca în niște adevăruri eterne. Firea ta e făcută
să poarte in mină un bici, cu care să plesnească
tot, să ridă de lot, și nicidecum nu s-ar putea
împăca cu postulatul celor dc sus, care cere ca
celui așezat deasupra la prin rangul său să i le
închini necondiționat, fire-ar el măcar un dărab
de lemn!» (p. 237). Acest portret al poetului
tînăr— cu descoperirea fibrei de răzvrătire —
va culmina în confesiunile din 1917 ale celui ce
avea să scrie: « Toată viața îmi va părea rău
că n-am putut să asist și eu la splendida revoluție
rusească»; n mișcarea de acolo ne bucură fiindcă
tendințele cl generoase sunt admirabile»; sau
« Prind lot mai multă dragoste de steagul roșu. »
Punct maxim al unei evoluții sentimentale și
ideologice, trecută prin experiența militantis-
mului național din preajma războiului, cu
o certă convertire a intențiilor unui «apostolat »
fără religie, în apostolatul social practicat prin
actul politic și prin poezie. Căci de la stadiul
unui posibil Titu Herdelea, refuzat cu oroare
lucidă în perioadei sibiană de funcționar depen-
dent de potentații ruginiți ai „Astrei“ și ai
Partidului Național, cum numeroase accente
ale scrisorilor o atestă, Goga se emancipează
curînd. Emancipare materială întîi, prin căsă-
toria cu Hortensia Cosma, fiica bogatului
fruntaș ardelean, Partenie Cosma, ceea ce-1
saltă în primele rînduri ale «inteliglienții»,
unde se decideau firele de acțiune politică ale
românilor din Imperiu. Emancipare de con-
cepție apoi, prin contactul, în Capitală, cu
variatele curente de idei sociale și politice ce
subminau hibridul stat austro-ungar. Eman-
cipare publică, prin tribuna deschisă a presei
( „Lucea fărul“, „Tara noastră^), a instituțiilor
cultural-politice (,,Astra“), participare directă
la viața de partid și, după trecerea în țara
liberă, la marile campanii în vederea Unirii.
Cît de sinuos a fost acest proces de clarificare a
unei noi concepții, a unei noi tactici, a țelurilor
ce trebuiau atinse în condiții extrem de difi-
cile, în luptă nu numai cu ostilitatea autori-
175
edițiilor
Cronica
tătilor de stat, dar și cu inerțiile și practicile,
mentalitatea, ideile învechite ale conaționalilor
chiar, corespondența lui Goga ne-o demon-
strează cu prisosință. Entuziasmul tînărului
poet, dorința înnoirilor necesare aveau dc înfrun-
tat nu odată neînțelegerea, opacitatea, rutina
altei generații, omnipotența unor cercuri cu o
mai largă influență etc. Scrisorile către Ion
Bianu, Ilarie Chendi, Ti tu Maiorescu, Vasile
Moldovan, luliu Maniu, loan Lupaș ș. a. se
constituie astfel într-un «jurnal» virtual din
perioadei 1900—1920, cu semnificative docu-
mente de ordin istoric, sociologic, psihologic,
moral. Cel ce semna unele epistole cu auto-
ironie «Beamterul», o făcea tocmai fiindcă
avea o repulsie organică față de spiritul funcțio-
năresc, filistin mic-burghez, de acceptare con-
formistă a realităților din Imperiu. «în zădar
mă înlănțuie de hirtie pădurea de litere a procese-
lor-verbale », îi scria scîrbit Hortensiei. Instalat
la „Astra“, simte povara unei moșteniri descura-
jante, conștient că trebuie s-o dinamiteze:
<( De cînd am venit aici, îi scrie lui 1. Bianu în
1907, mi-am dat silința să aduc pe alte cărări
chemarea acestei societăți. Mă poticnesc în cele
mai multe rînduri de un spirit îngust, de tendința
de a așeza în fruntea societății celebrități locale,
care n-au nici un simț pentru problemele noastre
culturale, și socot că menirea noastră aici c mai
mult să administrăm fondurile, lipsește orice
spirit de inițiere, orice îndemn pentru îndrumări
nouă. » Inhămîndu-se la redactarea „TransiG
vanici^, organul Societății, c bucuros să aibă
un mijloc «dc-a sta de vorbă cu țărănimea ».
Divergențele nu vor întîrzia să apară, obli-
gîndu-1 să scoată o publicație proprie, „Țara
noastră". Contactul său cu fruntașii Partidului
Național are același efect dezabuzat-sarcastic.
După o ședință a «areopagului», impresiile
comunicate lui Chendi sînt pline dc otravă:
« Ciudată adunare / Cei mai mulți, aproape
toți, oamenii din generația mai veche, cinstiți,
greoi, cu judecățile politice culese din lectura
„Gazetei4' și a „Tribunci“ vechi, alții din școala
retorismului lui Lucaciu, lăți în vorbe, aruncă-
tori de « pronunciamente » care au ciupit binișor
din cașcavalul popularității... Și cei mai tineri,
băieți buni, dar foarte dezorientați și care ar
rămîne dezarmați dacă n-ar fi ziarele ungurești
din care își fac educația politică... Bătrinii, cei
mai bătrini, ca badea Gheorghe și U ngureanu,
niște moșnegi cu judecăți de cantori boierești,
oameni cumsecade, cam autoritari și înzestrați
cu toate greșurile simpatice și caraghioase ale
fruntașilor noștri provinciali. [...] Nu există o
idee conducătoare, un spirit care să ordoneze
potopul de vorbe, o minte clară care să croiască
drumul discuției. Oamenii ăștia, înzestrați cu
toată vorbăria lungă a țăranului nostru, nu văd
pădurea, de arbori, se pierd in detailări ridi-
cole... Aruncă vorbe mari că „nu mai merge", că
„a sunat ceasul", „să ne deșteptăm" și așa îna-
inte... dar în schimb sint fricoși și mici cind vine
vorba de pedepse, de temniță... „Avem copii !“...
și „mai bine nu iscălim“... și-i vezi cum se trag
la o parte și se codesc» (p. 101—102). Opiniile
lui Goga (și exemplele se pot înmulți) sînt
tăioase, necomplezente, «subversive » în dublu
sens, atît față de autoritatea monarhică asupri-
toare, cît și față de stătu quo-ul politic al con-
ducătorilor națiunii române din Transilvania.
Cum observația sa va rămîne la fel de lucidă
și în fața spectacolului politicianismului din
țara veche, în momente critice chiar, ca în
faimoasele scrisori adresate din Paris lui
Al. Vaida-Voevod (p. 130—132) și luliu Maniu
(p. 116—119). Autoportetul n-ar fi însă complet
fără dimensiunea melancolică, intimă, fibră
lirică transmisă poeziei și răzbătînd în unele
scrisori către Tani, «jurnal » al însinguratului,
pradă dezgustului, visului, crosului:
« Toate tac. Tace pianul și dacă-l ating țipă
parcă. Florile au murit demult. împrăștiate,
florile galbene se zgribulesc pe masă și cînd vine
un curent de la fereastra deschisă, le alungă pe
jos... în tăcerea asta numai tic-tacul ceasorni-
cului se aude sfios, muiat, înfricat parcă de
atîta singurătate. »
*
« Abia aștept ceasul să mă pol smulge de-aici...
Oamenii, lucrurile toate, hîrtiile, cărțile, tramva-
iul..., toate cad pe nervii mei săturați de toate...
Și în zgomotul ăsta, în tulburarea asta greoaie
română-nemțită, de-atîlea ori mă robește gîndul
meu vechi și predilect... Cum aș vrea să mă furi-
șez pe nesimțite din acest furnicar de patimi
mici, din toată lumea asta de tîrg vulgar, din
toată țara asta fără noroc, și să plec, să fug într-o
noapte cu line... »
« Dacă visul de a fugi în lume nu se poale
împlini, dacă trebuie să rămînem țintuiți de glia
asta, vom ști înfrunta valurile ! Nu e o plăcere
mai mare decît ridieîndu-te deasupra, să strivești
cu călcîiul pe nevoiașii răi, cari furnică în țarină.
Și vom ști și aici, în această lume mică, rea și
îngustă la suflet, să arătăm și cinstea și bărbăția
noastră ! »
Accente similare în unele scrisori către bunul
său prieten Ilarie Chendi:
« ...aici, în Sibiiul ăsta de consislorialiști și
funcționari e o plictiseală grozavă. Mă simt
în el ca un greier închis într-o cutie de pălării...
Zilele vin și trec goale, fără mulțumiri, fără iz-
bînzi... Pe urma lor te alegi cu sufletul biruit... »
176
Sau rare momente de beatitudine, singur, la Cronica edițiilor
țărmul «mării multicolore», lungit pe nisip
— « mi-am topit sufletul în albastru, am ascultat
răsuflarea calmă a mării, m-am întins în cîteva
rînduri pe undele moi ca un delfin leneș și am
visat în aceste zile mai mult ca Antoniu la sînul
Cleopatrei... »
Asemenea stări antagonice generează «idei
poetice », pe care Goga le «plimbă» prin minte
«ca pe o turmă de cerbi.» Flacără întețită
de vînturi contrare, așa cum observa Vlahuță,
conștiința poetului și a omului politic se mode-
lează din noncomformism, răzvrătire, patos al
luptei asumate în cele din urmă, ridieîndu-se
peste contemporanii săi ca o mare figură a
anilor de pînă la Unire. Lectura epistolarului său
adaugă astfel un plus de înțelegere a semnifi-
cațiilor operei însăși.
Dincolo de acest aspect, interlocutorii poe-
tului sînt tot atîtea «voci» care dau tabloului
o coloratură aparte, austeră ori pitorească,
stridentă sau eroică, convențională ori ardentă,
Portretele sînt admirabile, bogata lor croma-
tică lingvistică reconstituie și pe această lăture
o lume apusă, pasionată, dramatică, trivială,
duios-ridicolă sau gravă, de la tonul înalt
moral și solicitudinea mișcătoare a lui Titu
Maiorescu la umorul involuntar al scrisorii lui
Cassius Maniu, cerînd imperios «tipărirea
gustoasă » a unui « op » propriu pentru a face
«o surprindere bunului bătrîn Bjdrnson» (care
desigur avea alte griji decît pe aceea de a se
delecta cu lectura neînzestratului ardelean),
pînă la savuroasele epistole ale lui Aurel Vlaicu,
atingătoare de realități nevralgice sub aparența
unui limbaj verde, de o truculență amar țără-
nească. Lume hărțuită de nevoi, riseîndu-și
adesea libertatea pentru idealul superior căruia
îi închină existența, fără a-și pierde totuși
umorul și tonusul foarte ridicat al vitalității.
O caldă bonomie îi leagă pe toți, un «aer de
familie » exprimat în mulțimea poreclelor ce-și
dau unii altora, mareînd fie afecțiunea, fie mali-
ția. Goga însuși e pentru ai lui cînd Tăvi, cînd
Othmar (după pseudonimul începuturilor), cînd
Bregu, Dudi, Budacu, Vișcu (pentru Tani
— care, la rîndul ei, e Vișculița, Vișculeasa,
Teno sau Cușniță). Medicul satului e pentru
preoteasa din Rășinari Bulfi’, un alt notabil,
Căliman, devine Călimîrciu iar, consăteanul
Nicolae, ajuns hotelier la București și făcînd
rabat familiei parohului, spre uimirea acestora,
e Ni-ni-colae. Astuțiosul luliu Maniu ( «șovăi-
torul », cum îl caracteriza Chendi) e Gyuluca
177
Cronica edițiilor
(diminutiv de la forma maghiarizată a lui
’luliu’ = ’Gyula’); A. G. Popovici e cînd Beam-
tărul (designînd generic filistinismul), cînd
(ironie la adresa «surselor» lui teoretice),
Belimbroke ori « nebunul Chamberlaine »; Vlaicu
e Blerință (contaminare, probabil, de la Bleriot
și numele satului său de obîrșie, Binținți).
Viitoarea soție a poetului e « cîntăreața»;
Goga însuși o numește înlr-un loc, cu subtext,
Vidra. Scriitorii îndeosebi sînt dezmierdați ori
săgetați cu deformarea numelor: V. Eftimiu e
Eftimiță, Eftimică, Duliu Zamfirescu — Zamfi-
rache, Duilă (apelativ lansat de Caragiale),
însuși Goldoni primește o nuanță balcanizată
ad-hoc, fiind la București «nea Goldonea, de! »
Revista „Cosînzeana" e în argotica parodică a
scrisorilor Sinziana, iar „Luceafărul" — Luci-
fendru și chiar Ciulifendru, estropierea fiind
uneori un mijloc de a « cifra » textele, de teama
cenzurii. Alteori demonia lingvistică e un simplu
joc afectiv de invenție verbală («dragă țili
țuoconinenle», îi scrie Goga Hortensiei), de
citare ironică a unor expresii latiniste a gene-
rației precedente, ridiculizată («înainte, pasă
înainte, băiete»), de accent familiar, prin simu-
larea vulgarității: « trenul face hîrti-hirta »,
rîndurile unei scrisori sînt deci «zdruhăite»,
«te băgară la zdupă» (= închisoare) etc., etc.
Chendi și Vlaicu excelează în aceste artificii,
mergînd de la simularea pelticiei ( «Flea ori
nu flea ? » la porecla trivială ( « ani fost la limbri-
cul, adică la Murgoci»), la jocul de cuvinte
( « care este cel mai cuminte dintre cei care n-au
minte»), la sugestia scabroasă ( «Bibesc l-a
dat în p...cnsie ») ori scamatoriccască («Gim-
belen... Gombolen... Gimbolen... Gombolen»). In
altă privință, scrisorile sînt o mină bogată
pentru filologul dornic să urmărească evoluția
limbii vorbite de epistolieri (în majoritatea lor
ardeleni), de la un stadiu la altul, în măsura în
care lupta pentru unitatea națională semnifica
și efortul unei integrări lingvistice salutare,
pentru cei mai receptivi. Goga însuși poartă
în scrisorile de la început amprenta formelor
familiare veacului anterior, deloc diferită — mai
ales în dialogul cu ai săi — de stilul părinților.
El scrie încă sum (pentru «sînt»), diligință
(= sîrguință) «vă zic anticipative», «am să
scriu în detail», îngrijită- (= preocupată), județ
(—judecător; «publicul, acest mare județ»)
etc., pentru a se emancipa treptat, pînă la
expresia clasică, curățată de orice zgură lati-
nistă ori provincială, în altă epocă, mai apro-
piată.
Din ediția Danielei Poenaru semnalăm însă,
și o serie de lecțiuni greșite, care dăunează pe
alocuri înțelegerii corecte a textelor: «serii»
pentru ferii (= vacanțe), p. 5; « Jorendo»
pentru maghiarul Jbvendo (= viitor, cel ce
urmează), p. 45; lexiconul Pallas «Tizenhat
kotetben» nu putea fi deci în «18 volume»
(p. 46); « Tagebucher » pentru Tagebuher (p. 69);
« Merausgegeben » pentru Herausgegeben (p. 69);
«Die Zukunst» pentru Zukunft (p. 79), « Bea-
uitorul» pentru Beamterul (p. 98); « arti spu-
manti» pentru Asti spumanti (p. 101);«bondur»
pentru bondar (p. 105) ; » Vdrosmartyn » pentru
«V ordsmarty u. »(u. = prescurtare de Ia ’utca’ =
stradă, magh., p. 109), «Sf. Gelleșt» pentru
«Gellert» (235); « Kecskenel » pentru Kecskemet
(p. 359) etc. — unele putînd fi și erori tipografice.
Unde însă nu poate fi vorba de scăpări ale cule-
gătorului e în tehnica ici-colo neglijentă a tran-
scrierii. Întîi, scrisoarea lui Ady Endre (p. 135)
reprodusă în românește să fie reproducerea unui
original, ori o traducere? După cum știm, Ady nu
coresponda în română, ci în maghiară, dar nu se
face nicio mențiune dacă textul aflat în depozitul
B.A. R. e original ori o copie tradusă. La fel, în
cazul lui G. R. Bernhaud, prima scrisoare, redată
în franceză, e urmată de altele în românește, fără
să știm dacă e vorba de un original ori de traduceri
(p. 139). Gomparînd rîndurile lui Goga către
G. Gorneliu Moldovan (p. 120) cu originalul scriso-
rii vedem că datarea se face astfel: ediție « Ciucea,
4 ianuarie 1928 »; original: «4 ian. 28 ». întregirile
nu sînt marcate, ca și cînd ar aparține autorului.
Finalul aceleiași scrisori e « Mulțumiri. Gu drag »,
ediția transcrie însă forma «Mulțumiri, cu
drag» (p. 120); de asemenea, aliniatele textului
nu există în forma originală, ele aparțin edi-
toarei. Frapante sînt deosebirile de transcriere
ale acelorași scrisori din două ediții diferite: cele
adresate către I. Bianu (pp. 85—95 ed. D. Poe-
naru și pp. 569—580 ed. Groicu, Scrisori către
loan Bianu, « Minerva, 1974); datarea unor
scrisori — se menționează în ed. Groicu — apar-
ține lui Bianu și, în mod firesc, e culeasă între
178
Cronica edițiilor
paranteze drepte; în ed. Poenaru aceste mențiuni
lipsind, cititorul atribuie datarea lui Goga;
într-o ediție citim « duminică », « ceriul », în
alta « duminecă », « cerul» ș. a. m. d.
Este de altfel singurul caz cînd ediția Danielei
Poenaru cuprinde și texte aflătoare într-o altă
ediție de corespondență. Sîntem avertizați că
acest volum a fost alcătuit în 1966—1967 și
s-a predat editurii în 1968 (p. XXI), fără să
știm de ce apariția sa a întîrziat atît. Oricum,
în răstimpul 1968—1975, multe scrisori emise
ori primite de Goga, aflate în felurite depozite,
en fost editate, reproduse, comentate. Altele se
cunoșteau înainte, multe figurează și în alte
colecții similare.
Propunîndu-și să dea în vileag numai un
lot al acestui tezaur epistolar — anume, cores-
pondența aflată la Biblioteca Centrală de
Stat și la Biblioteca Academiei R. S. România
— colecția Danielei Poenaru ridică o problemă
mai spinoasă, și mai generală, a stilului nostru
de muncă. Ea ne oferă adică un nou prilej de a
medita asupra unui stadiu, încă precar, al edi-
tării documentelor literare. Ideea unei « cores-
pondențe generale », ordonată cronologic, însu-
mînd pe cît se poate totalitatea scrisorilor aflate
în diverse arhive, fonduri publice și colecții
particulare, ar trebui să ne preocupe mai siste-
matic. Muncă migăloasă, «nerentabilă», de
durată, presupunînd existența unei categorii
de cercetători — mult prea rari, din păcate —
înarmați cu răbdare și conștiința (poate chiar
orgoliul) unui oficiu pe cît de necesar pe atît
de ingrat răsplătit. în 1975 a apărut la Paris
(Privat/Didier) al XVII-lea tom al seriei Corres-
pondance generale a lui Sainte Beuve, atingînd
anul 1868. Completările acestuia și ultimul lot
de scrisori (din 1869) vor încheia un moment
editorial pentru care a fost nevoie de mai bine
de patru decenii de eforturi transmise din tată-n
fiu; începută de Jean Bonnerot, opera a fost
preluată de fiul său Alain, care e pe cale s-o
desăvîrșească. Un asemenea exemplu poate
descuraja ori poate stimula. Oricum, el vine
să umilească graba și improvizația. în lipsa
catalogării prealabile și unitare a fondului epis-
tolar a unui scriitor, bază de pornire pentru
ediția exhaustivă, avem mici ediții-sondaj
(eufemistic vorbind) alcătuite din pachete dis-
parate, ajunse într-un fond ori în altul prin
capriciul istoriei. Cazul lui Goga nu e unul
izolat, nici accidental. Pentru a avea imaginea
firelor corespondenței oricărui mare clasic,
cercetătorul (ca și cititorul de rînd) e nevoit să
apeleze la volume disparate, la colecții de reviste,
să se piardă chiar în fondurile manuscrise, unele
neinventariate încă. Sigur, asemenea ediții
parțiale au avantajul că nu ne fac să așteptăm
40 de ani pînă la încheierea unui «corpus»
complet, dar și dezavantajul că nu ne dau
răspunsuri la toate întrebările ridicate de o
biografie sau de o operă. Ba uneori ne pot
induce în eroare sau — în cel mai bun caz — ne
furnizează «soluții» provizorii, menținîndu-ne
nu o dată în termenii paradoxului. Un exemplu
între multele posibile: într-o scrisoare către
Ti tu Maiorescu din 5 martie 1908 (ed. D. Poenaru,
p. 115—116) Goga dezavuează categoric poziția
colegului său Oct. G. Tăslăuanu din articolul
Doua culturi („Luceafărul11, 1908, nr. 4, februa-
rie 15^ dezaprobînd «cu toată hotărîrea»
ideile emise acolo, « care nu au nimic comun
cu sufletele colaboratorilor » și, firește, cu con-
cepția poetului însuși, decis să se retragă de la
revistă. Declarația e însă contrazisă de atitu-
dinea aceluiași Goga în relațiile epistolare cu
Tăslăuanu, astfel că dezavuarea pare conjunc-
turală. A fost ea sinceră în acel moment? Des-
părțirea de „Luceafărul", rostită și public, era
tactică ori dictată de impulsuri temperamentale?
Adevăratele mobiluri ale acestor atitudini para-
doxale nu pot fi descifrate decît prin cunoaște-
rea integrală a corespondenței, altfel riscăm să
luăm drept reale afirmațiile unui singur moment,
către unul dintre interlocutori doar. De fapt,
edițiile noastre de corespondență lasă impresia
continuă a pionieratului; fiecare editor por-
nește de la zero, clădind cîte o imagine frag-
mentară, cînd firesc ar fi să absoarbă întîi toate
documentele publicate anterior, cărora să le
adauge pe cele nou descoperite, astfel ca — într-o
zi — să ne apropiem de un indeal « corpus ».
în realitate, lucrurile se prezintă tocmai pe dos:
sondăm paralel, cînd într-o arhivă cînd în alta,
edităm — uneori paralel (vezi cazul scrisorilor
Goga-Bianu) — și nu vrem să știm unii de alții,
supărați cînd ne întîlnim.
Mircea ZAC IU
ANCHETA MANUSCRIPTUM
ACESTA ESTE EMINESCU!
[expertiză antropologică]
SUB TITLUL O IMAGINE A LUI EMINESCU ?
revista „Manuscriptum" (An VI, nr. 1 (18) / 1975,
pp. 5 și 80 — 81) supunea atenției specialiștilor o
fotografie presupusă a-1 reprezenta pe Mihai
Eminescu, comunicată de documentarista Maria
Polojințev de la Biblioteca Centrală de Stat, din
București.
Discuțiile pe care le-a stîrnit această posibilă
ipostază necunoscută a Luceafărului poeziei româ-
nești în presa noastră literară, continuînd dezba-
terea contradictorie începută chiar în paginile
publicației de față, au întărit impresia că ne găsim
în fața unui portret autentic al poetului. Sînt de
reținut în acest sens argumentele serioase, de ordin
istoricp-literar, aduse de către Nicolae Manolescu
(„România liberă" din 18 februarie 1975) și Dan
Zamfirescu („Lucefărul" din 3 aprilie 1975). De un
interes deosebit pentru stabilirea identității poetu-
lui ne apar confesiunile Elenei Văcărescu, dintr-o
conferință ținută la Paris în anul 1914, reproduse
fragmentar în „România liberă" din 3 martie 1975
și reluate de dr. Ion Nica în intervenția sa din
„Cronica", nr. 11, 15 martie a.c. Intr-adevăr,
aceste mărturii — document reprezintă o dovadă
indubitabilă asupra faptului că Eminescu se putea
fotografia într-o asemenea ținută vestimentară,
care a șocat pe mulți dintre eminescologi. Obișnuiți
cu cele patru imagini tradiționale, ne-a venit
mai greu să recunoaștem chipul poetului fixat
de clișeul fotografic într-o postură ușor conven-
țională.
Pentru a înlătura dubiile și seninele de întrebare
ivite firesc într-o astfel de operație de identificare
a originalului, am recurs la o expertiză antropologică,
capabilă să elucideze cu argumente științifice
autenticitatea documentului în discuție. Problema
care se ridica era aceea de a găsi elemente comune
de structură anatomică între cele patru fotografii
cunoscute și portretul presupus a-1 reprezenta pe
Eminescu.
Considerăm că este necesar să reamintim unele
date de istorie literară privitoare la suita celor
patru imagini eminesciene, care în demonstra-
ția antropologică au fost notate cu cifre ro-
mane (I—IV).
I.	Fotografie tip cabinet, înfățișîndu-1 pe Eminescu
Ia 19 ani (1869—1870), executată de J. Tomas, la
Praga (conform originalului păstrat la Biblioteca
Academiei R. S. R.), publicată pentru prima oară
în volumul: Henriette și Mihail Eminescu Scrisori
către Cornelia Emilian... , Iași, „Șaraga“, f. a.
(cf. I. Scurtu, Portretele lui Eminescu, Tipografia
„Minerva", 1903, p. 11).
II.	Fotografie tip cabinet, reprezentîndu-1 pe
poet între 1879—1880, executată în atelierul lui
F. Duschek din București (conform exemplarului
păstrat la B. C. S.; donație lacob Negruzzi). Inclusă
în medalionul „Junimii" pentru care a și fost făcută,
a apărut în miniatură în volumul M. Eminescu
Poezii, ediția de lux „Socec" (cf. I. Scurtu, op. cit.).
III.	Fotografie tip cabinet, datînd din anii
1884—1885, atelierul N. Heck din Iași (conform
exemplarului păstrat la B. C. S.; donație Odette E.
Pangrati.) Apărută pentru prima dată în fruntea
volumului de scrisori ale Henriettei către Cornelia
Emilian, cu greșita indicație: «fotografia cea din
urmă», (cf. I. Scurtu, op. cit.).
IV.	Fotografie tip cabinet, datînd din anii
1887—1888, executată de Jean Bielig din Botoșani
(conform exemplarului aflat la arhiva B. C. S.).
Portretul a fost publicat în prima ediție de Poezii
M. Eminescu, editura „Șaraga", și multiplicat
într-o serie de cărți poștale ale aceleiași edituri.
V.	Fotografia în discuție, tip cabinet, se situează
ca datare între penultima și ultima fotografie
cunoscută; ea a fost executată cu aproximație în
1881, în atelierele F. Duschck din București.
Adriana DAI A
EXPERTIZA ANTROPOLOGICĂ
A UNUI PORTRET FOTOGRAFIC
NECUNOSCUT, ATRI3UIT LUI
MIHAI EMINESCU
în vedeta unei posibile identificări a portretului fotografic
necunoscut, atribuit poetului Mihai Eminescu, s-a procedat la
analiza antropologică comparativă a acestui document portretistic,
cu patru fotografii ce reprezentau în mod sigur pe marele poet.
Examenul antropologic a urmărit trei direcții:
1)	0 confruntare a configurației dimensionale a capetelor reprezen-
tate în cele cinci fotografii, cu ajutorul unor indici de proporționali-
tate.
2)	O comparare a unor minuții morfologice, din domeniul formei
capului și feței, al medului de inserție al sprîncenelor și părului,
al localizării unor detalii fiziomice etc.
3)	Un studiu dc expresie al celor cinci fotografii, pentru funda-
mentarea impresiilor sensorial-subiective produse de cele cinci
portrete.
7)	Comparația configurației dimensionale,
pe baza unor indici de proporționalitate
(vezi tabela 1.)
Indicii de proporționalitate din tabela nr. 1 au fost calculați
pe baza măsurătorilor efectuate pe copiile mărite ale celor cinci fo-
tografii.
Dat fiind că mărirea clișeelor nu a putut fi efectuată la scara
reală, datele metrice nu au fost utilizate la valoarea lor absolută,
ci sub forma celor 7 indici din tabela 1. Indicii au fost calculați
pe baza dimensiunilor cefalometrice verticale, și nu transversale,
deoarece portretele din cele cinci fotografii (notate de la I—V) prezin-
tă rotații în jurul axului vertex-sol, rotații a căror valoare angulară
nu poate fi reconstituită cu precizie.
Măsurătorile au fost efectuate în funcție de condițiile particulare
ale fiecărei fotografii: orientare, acoperire capilară a urechii,
expunere fotografică etc. Datele metrice ar fi putut fi expuse unor
erori posibile ca: 1) modificări în funcție de vîrstă ale țesidurilor
moi, 2) localizare dificilă a punctelor cefalometrice pe fotografia
cu valoare bidimensională, 3) dificultate de stabilire a poziției
acestor puncte din cauza defectelor de expunere și copiere fotogra-
fică, erori de care a trebuit să ținem seama.
TABELA 1
Indici antropometrici aplicați sau imaginați pentru
analiza proporțiilor din fotografiile Eminescu
A _ (linia interpupilară — subnasale) X 100
linia interpupilară — gnathion
181
Ancheta „Manu-
scriptum* *
(glabella— subnasale) X 100
glabella — gnathion
(linia interpupilară — stomion) X 100
linia interpupilară — gnathion
(linia interpupilară — subnasale) X 100
linia interpupilară — stomion
$ _ (glabella—subnasale) X 100
glabella — stomion
P	(superaurale ■— subaurale) X 100
linia interpupilară — stomion
p (subnasale — gnathion) X 100
subaurale — gnathion
sn = subnasale
g = glabella (frunte, între sprîncene)
gn = gnathion (bărbie)
sto = stomion (între buze)
sa = superaurale (deasupra urechii)
sba = subaurale (capătul lobului urechii)
t = tragion (la ureche)
în acest scop am ales numai acele puncte antropometrice (clasice
sau ad-hoc) ce puteau prezenta în raport cu susmenționatele surse
de eroare, o localizare mai riguroasă: mijlocul nivelului interpupilar
(ca un reper pentru planul median-sagital), subnasale, stomion,
gnathion, orbitale, tragion, sub și supraanurale etc.
Discuția rezultatelor
Rezultatele înscrise pe diagramele tabelei 2 ne arată următoarele:
1)	Emprăștierea valorilor foarte mică pentru indicele C și relativ
redusă pentru indicii A, B, D și E.
2)	Indicii fotografiei necunoscutului (V) prezintă o poziție oare-
cum aparte: Pentru doi din cei 7 indici comparați, valorile diagra-
mei V se situează în afara limitelor de împrăștiere ale valorilor
calculate pentru fotografiile I, II, III și IV. îndeosebi pentru
indicii F și G, valorile calculate pe portretul necunoscut se abat
în med pronunțat din intervalul de împrăștiere al valorilor proprii
celorlalte portrete. Dacă la indicii F și G valorile calculate îa por-
tretul necunoscut sînt cu mult mai mari decît la diagramele I,
II,III și IV, în schimb pentru indicii A și B ele se situează deasupra
— și dedesubtul respectivelor intervale de împrăștiere, ceea ce
face ca diagrama V să încrucișeze pe acest traseu celelalte diagrame.
Concluzie:
Diagrama indicilor portretului V ne confirmă asemănarea neîn-
doiasă dintre acesta și celelalte patru portrete, în raport cu inerenta
împrăștiere a valorilor indicilor celor 4 portrete, indicii portretului
V prezintă o diagramă cu un traseu oarecum deviat și cu localizări
ale indicilor în 2 cazuri mai în afara intervalului de împărștiere, al
indicilor portretelor I, II, III și IV.
Această situație scade într-o oarecare măsură asemănarea,
dar nu infirmă posibilitatea ca erorile de localizare pe fotografie
a punctelor să fie răspunzătoare de diferențele dintre traseele
diagramelor și nu anulează concordanțele existente între cele
cinci diagrame și care arată că ele au în mare un traseu ase-
mănător.
182
Ancheta „Manu-
scriptum"
2} Examenul comparativ
al minuțiilor morfologice
a stabilit următoarele constatări:
a)	Portretele I și II aparțin aceleeași persoane datorită asemă-
nărilor de detaliu în ce privește inserția sprîncenelor și părului
(punctele 1—16, vezi clișeele), conturul pavilionului urechii (lob
helix, rularea helixului),/o/w& buzei inferioare, convexitatea mediană
a spatelui nazal (notată în clișee cu roșu), forma plicelor oculare,
a nărilor, a bărbiei.
b)	Portretele III și IV aparțin de asemenea unei singure per-
soane pentru asemănări în inserția părului și sprîncenelor, forma
nasului, a obrajilor, zgurii, a bărbiei, a pavilionului urechii (helix,
lob, tubercul Darwin, concha, scapha) și structura părților moi ale
ochilor (minus coborîrea globului ocular la portretul III datorită
unei atonii de origină patologică).
c)	Portretul V, fotografiat din dreapta ca și portretele III și IV,
se aseamănă cu acestea la forma nasului, a gurii, a bărbiei, a pavi-
lionului urechii (rularea helixului).
d)	Pare a diferi de portretele I, II, III și IV ca formă a capu-
lui și feței în sensul că pare a fi un cap cu fruntea mai ver-
ticală.
e)	Distanța dintre colțul lateral al ochiului și inserția părului
la tîmple pare a fi mai mare decît la toate celelalte fotografii: I, II,
III și IV.
Inserția părului la tîmple, la portretul V, pare puțin mai sinuoasă
decît la celelalte portrete, de asemenea inserția frontală ^părului
mai dreaptă la V decît la I, II, III și IV, efect favorizat și de faptul
că fruntea portretului V pare mai cilindrică și mai puțin bombată
decît la portretele I, II, III și IV. Aceste diferențe pot proveni,
si credem că asa este, de la răsucirea spre profil a capului din portre-
tul V.
f)	Distanța dintre sprîncene și pleoapa superioară pare mai mică
la portretul V decît la celelalte patru portrete, ceea ce ar sugera
o orbită joasă, cu un glob ocular cu poziție mai profundă. Nu
excludem posibilitatea ca această observație să rezulte dintr-un
efect de umbre, datorit expunerii și măririi clișeului V.
g)	Portretul V s-ar apropia morfologic de portretul IV (din tim-
pul bolii poetului) mai ales în ce privește inserția părului frontal
și mustața, diferă însă mult poziția globilor oculari și expresia
ochilor.
h)	Nu avem temeiuri să contestăm apartenența portretelor
I — II și III—IV aceleiași persoane.
183
Ancheta “Mânu-
scriptum'1
Concluzia studiului minuțiilor morfologice
Asemănările predomină numeric asupra deosebirilor de factură
morfologică și de minuții. Deosebirile s-ar putea atribui și efectelor
de orientare a portretelor. Asemănările sînt prea numeroase și prea
substanțiale însă, pentru a putea fi întîmplătoare.
3)	Comparația portretelor
pe bază de expresie
Fără îndoială — după cum se poate vedea și din fotografiile I,
II, III, IV, V — expresia aceluiași om suferă inerente modificări,
influențate de vîrstă, circumstanțele momentului, starea psiholo-
gică a subiectului sau stări patologice.
Fotografia V pare a avea o expresie mai fermă, dar nu ne putem
da seama dacă această expresie nu este în ultimă instanță dato-
rită unor efecte de umbră.
Concluzia generală.
Clișeul V prezintă în majoritatea trăsăturilor morfologice (con-
strucția țesuturilor moi ale feței, detalii de inserție a părului și sprîn-
cenelor, proporții ale elementelor anatomice ale feței, configurația
în spațiu al întregului ce falo-facial) concordanțe remarcabile cu
clișeele I, II, III, IV. Discordanțele constatate, cu mult mai puțin
numeroase, s-ar putea datora unor efecte de orientare a capului
în respectivele fotografii sau unor efecte de iluminare sau mărire
și copiere.
Din cele expuse mai sus, putem afirma că portretul necunos-
cut a putut aparține cu multă probabilitate poetului Mihai Emi-
nescu.
O diagnoză de certitudine ar fi necesitat descoperirea unor amă-
nunte,, mor f ologice strict individuale (ce ne sînt necunoscute în cazul
lui Eminescu) sau posesia unui material de comparație cu mult mai
bogat în informație.
Dr. Cantemir RIȘCUȚIA
antropolog
Institutul V. Babeș
București
în miezul acestui februarie geros, una dintre cele mai fierbinți inimi
ale presei românești a încetat să mai bată. Mircea Grigorescu ne-a părăsit.
îi resimțim astăzi absența, cu "atît mai mult cu cît tînărul nostru
colectiv a avut bucuria și cinstea să-i asculte sfatul competent, inițiindu-ne
în tainele editoriale, ca secretar de redacție — din păcate pentru puțină
vreme — și al acestei publicații. Așadar, de la „Adevărul" la „Manu-
scriptum", un arc de boltă plin de semnificații și poezie, care închide
în el o existență dedicată presei.
Memoriei sale, îi aducem prin aceste rînduri, un ultim omagiu.
MANUSCRIPTUM
FIȘIER BIBLIOGRAFIC
(1 iulie — 30 septembrie 1975)
A
ARGHEZI (Tudor)
Popescu-Cadem (Constantin) — Din nou despre tatăl lui Tudor Arghezi. [Precizări docu-
mentare.] „Manuscriptum", anul VI, nr. 3(20), 1975, pp. 148—150.
B
BĂRNUȚIU (Simion)
Comșa (loan) — Declarația de independență a coloniilor engleze din America de Nord,
[tradusă de S. Bărnuțiu.] „România literară", anul VIII, nr. 27, joi 3 iulie 1975, p. 19,
BLAGA (Lucian)
Curticeanu (Mircea) — Lucian Blaga inedit. Scrisori către Ion Breazu. „Echinox", anul VII
nr. 7—8, iulie-august 1975, p. 22.
BREAZU (Ion) vezi: Blaga, Lucian (Curticeanu, Mircea)
c
CAMILAR (Eusebiu)
Florea-Rariște (D.) — Din ineditele lui Eusebiu Camilar [poezia Bucurie, datată 23.VII.1937,
Udești]. „Cronica" nr. 35, vineri 29 august, p. 6.
CARAGIALE (Mateiu I.)
Panaitescu (D. D.) — însemnări zilnice (Agenda, acta, memoranda). „Manuscriptum",
anul VI, nr. 3(20), 1975, pp. 121—139.
Popescu-Cadem (Constantin)—Legendă și adevăr în biografia lui Mateiu I. Caragiale —
acte de stare civilă. „Manuscriptum", anul VI, nr. 3(20) 1975, pp. 140—146.
CĂLINESCU (George)
Ștefănescu (Cornelia) — Dosar: G. Călinescu, Scrinul negru [fișe de lucru și note].
„Manuscriptum", anul VI, nr. 3(20) 1975, pp. 90—97.
CIOCÎRDIA (Dimitrie-Matila)
Rusu (M. N.) — Societatea Filarmonică. [Proiectul piesei istorice Curtea de Argeș.}
„România literară", anul VIII, nr. 30, joi 24 iulie 1975, pp. 12—13.
CÎMPINEANU (loan)
Rusu (M. N.) — Societatea Filarmonică. [Scrisoare către Dimitrie Ciocîrdia Matila,]
„România literară", anul VIII, nr. 30, joi 24 iulie 1975, pp. 12—13.
185
Fișier bibliografic COȘBUC (George)
Cucerzan (Eugen S.) și Stegăroiu (Dan) — G. Coșbuc: o scrisoare inedită către generalul
Cotruț. „Tribuna", anul XIX, nr. 39, 25 septembrie 1975, p. 7.
D
DAN (Pavel)
Papadima (Ovidiu)— Scriitorii și înțelesurile vieții. Lecția lui Pavel Dan [fragmente
dintr-un jurnal intim]. „Manuscriptum", anul VI, nr. 3(20), 1975, pp. 29—32.
DONICI (Alecu)
Ursu (N. A.) — O scrisoare inedită a lui Alecu Donici către Vasile Alecsandri. „Cronica",
anul X, nr. 30, vineri 25 iulie, p. 8.
DOSOFTEI
Bacâru (Livia) — Trei stihuri pentru Psaltirea în versuri. „Manuscriptum", anul VI,
nr. 3(20)/1975, pp. 33—35.
EMINESCU (Mihai)
Bucur (Marin) — Semnificația unui manuscris eminescian. [Economia națională, studiu
de economie politică din perioada berlineză.] „Manuscriptum", anul VI, nr. 3 (20),
1975, pp. 8—25.
Bucur (Marin) — Poezie și limbaj științific la Eminescu. Principiul conservațiunii muncii.
„Revista de istorie și teorie literară", tom 24, nr. 2, 1975, pp. 173—182.
Ungureanu (Gh.) — Documente privitoare la biografia lui Eminescu (I, II). „Convorbiri
literare", nr. 9, septembrie 1975, p. 13 și nr. 10, octombrie 1975, p. 11.
I
IOSIF (Șt. O.)
Stoica (Ion) — Date noi despre Șt. O. losif. [Cereri de concediu și demisia — înaintate
de poet directorului Bibliotecii Fundației Universitare.] „Tomis", anul X, nr. 3,
august 1975, p. 7.
ISTRATI (Panait)
Talex (Alexandru) — Din ultimele manuscrise. [Frații săraci, început de roman, scris în
1918, la Geneva.] „Manuscriptum", anul VI, nr. 3(20), 1975, pp. 59—74.
k
KOGĂLNICEANU (Mihail)
Cornea (Paul) — Epistolar. 5 scrisori către Catinca. „Manuscriptum", anul VI, nr. 3(20),
1975, pp. 153—165.
M
MAIORESCU (Titu)
George (Alexandru) — Titu Maiorescu adnotînd „Convorbirile". „Convorbiri literare",
nr. 7, iulie 1975, p. 7.
MIHĂESCU (Gib)
Cristev (Diana) — Pe marginea unui fragment dintr-un proiectat roman de război.
[Doua file albe, schiță manuscris.] „Manuscriptum", anul VI, nr. 3(20), 1975,
pp. 75—81.
MOXA (Mihail)
Deletant (Dennis) — Un manuscris al lui Mihail Moxa din Muzeul Britanic [descriere
și sumar], „Revista de istorie și teorie literară", tom 24, nr. 2, 1975, pp. 255—262.
R
REBREANU (Liviu)
Liu (Nicolae) — Primul roman al lui Liviu Rebreanu: [Cazarma]. „Manuscriptum",
anul VI, nr. 3(20), 1975, pp. 40—58.
Rusu (M.N.) — Liviu Rebreanu inedit [2 acte din comedia Mica publicitate, datată 6—7
aprilie 1916], „Amfiteatru", anul X, nr. 7 (115), iulie 1975, pp. 179—180.
s
SADOVEANU (Mihail)
Scurtu (Nicolae) — M. Sadoveanu, referendar la Casa Școalelor. „Orizont", anul XXVI,
nr. 27, 4 iulie 1975, p. 3.
SCURTU (Ion)
Scurtu (Nicolae) — Ion Scurtu despre Eminescu. „Revista de istorie și teorie literară",
tom 24, nr. 2, 1975, pp. 221—223.
SION (Constantin)
Cioculescu (Șerban) — Testamentul stolnicului Constantin Sion [final și semnătură auto-
grafă], „România literară", anul VIII, nr. 38, joi 18 septembrie, p. 7.
STANCA (Radu)
*	* * — Radu Stanca și I. Negoițescu în scrisori. „Viața Românească", anul XXVIII,
nr. 7, iulie 1975, pp. 44—50 și nr. 8, august 1975, pp. 37—43.
TEODOREANU (Ionel)
Serghie (Em.) — «Aș putea asemui pe actori [„.] cu instrumentele muzicale. » Note
calificative pentru actorii Teatrului Național din Iași. „Manuscriptum", anul VI,
nr. 3(20), 1975, pp. 114—120.
u
URMUZ
Muntean (George) — Per aspera ad astra. [Variante autografe ale schițelor După furtună
și Gayk.] „Manuscriptum", anul VI, nr. 3 (20), 1975, pp. 82—89.
V
VOICULESCU (Vasile)
*	* * — v, Voiculescu inedit. Un caracter. După Teofrast. „Luceafărul", anul XVIII,
nr. 39, sîmbătă 27 septembrie 1975, p. 6.
z
ZAMFIRESCU (G. M.)
*	* * — Epistolă la Bratislava [scrisoare trimisă romanistei Jindra Huăkova, în 1935]*
„Manuscriptum", anul VI, nr. 3(20), 1975, p. 173.
186
Fișier bibliografic
Dana POPESCU
Creșterea colecțiilor
(1 iulie — 30 septembrie 1975)
MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Manuscrise:
REBREĂNU, Li viu — Sorocul (traducere).
CARAGIALE, Matei I. — Jurnal (în transcriera lui
D. D. Panaitescu).
CONSTANTINESCU, Pompiliu — Glose de estetică,
Articole critice.
Corespondență:
Personalități politice și culturale iraniene, către
George Dan; Șt. O. losif; G. Demetru — Pan,
M.R. Paraschivescu; I. Peltz; Perpessicius,
Dimitrie Stelarii.
Fotografii:
Medalion «Junimea» (1874).
Camil Baltazar, Ury Benador, George Dan.
Octaviana MIHĂILESCU
MUZEUL DE LITERATURĂ AL MOLDOVEI
(IAȘI)
Manuscrise :
Tetraevaghel pe pergament, în limba greacă,
din secolele X —XII.
HronograJ de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea.
Bl RLE A, I. — Balade istorice și voinicești.
Tipărituri:
Biblia de la București ( 1688) ;
Psaltire, Buzău (1703);
DOSOFTEI — Psaltire slavo-romană, Iași (1682);
MAIOR, Petru — Istoria pentru începutul romani-
lor în Dacia, Buda (1812) ;
Lexiconul de la Buda, 1825.
D. VACARIU
Iconografie
AUTOGRAFE: Constantin Basarab (37) ; Bjornson
(168); Dimitrie Cantemir (16, 27); Dosoftei (39,
43);Mihai Eminescu (30, 36); Nicolae lorga (115,
118); Peter Neagoe (164); Costache Negruzzi
(47); Camil Petrescu (56, 57); Ion Marin Sa-
doveanu (109, 113); Mihail Sadoveanu (125);
A. M. Sperber (161, 165); Radu Stanca (78,
104, 105).
FOTOGRAFII: Tudor Arghezi (149), acte și docu-
mente (151, 154, 155, 157); Simion Bărnuțiu —
statuie de R. Ladea (108); Bjornson (166); Di-
mitrie Cantemir — mormîntul de la Trei Ierarhi,
Iași (23); George Coșbuc (169); „Curierul de
Iași“—frontispiciu (32); Mihai Eminescu — sta-
tuie (30, 31), acte privind strămoșii poetului
(127, 131, 132, 137), Expertiză antropologică
(180, 181, 188, 183); „Federațiunea" — frontis-
piciu (32); Octavian Goga — Octavian Goga în
corespondență, copertă ;Nicolae lorga (116); Peter
Neagoe (158), Storm — copertă (159) ; Camil Pe-
trescu (63); fon Marin Sadoveanu (106, 107);
Mihail Sadoveanu (122, 125, 126); Gh. Sion (141);
A. M. Sperber (158); Radu Stanca (81, 87, 96,
102); Octav Șuluțiu (31); „Timpul" — frontis-
piciu (32); „Tribuna" — frontispiciu (167).
DESENE: Marcel lancu — Mateiu I. Caragiale
(45); Petru Rareș — desen pe Biblia din 1688
(139);Neagu Rădulescu — Camil Petrescu (51).
The summary of no. 1/1976
issue of the review „Manuscrip-
tum“ proposes its readers a
very topical theme which folio ws,
in its different hypostasis the
relationship between history and
literature. Eoidence of the wri-
ter's presence in contemporary
life — an always lively and active
conscience — are the excerpts
from the journalistic activity of
Mihai Eminescu and Nicolae
lorga.
History, as a source of inspi-
rat ion for literature is present
in an interesting «Mușatin
cycle » which opens with another
beginning of the poem Aprodul
Purice which Costache Negruzzi
took out of the final form, con-
tinues with a film script by
Camil Petrescu devoted to the
monumental personality of
Prince Stephen the Great, and ends
with the play The Eye by Radu
Stanca, about the responsability
of the individual towards history,
centered round the personality
of Bogdan the Blind, Stephens'
son.
The Deputy of the Peasantry
is the title of Ion Marin Sado-
La table des mati^res du nu-
mero 1/1976 de la revue „Manu-
scriptumP propose ă ses lecturs
un theme de grande actualite,
par lequel on etudie, dans ses
differentes hypostases, le rapport
entre l’histoire et la litterature.
Les fragments journalistiques
provenus de Mihai Eminescu
et de Nicolae lorga sont des
temoignages sur la presence de
l’ecrivain — conscience toujours
eveillee et active — dans l’actu-
alite.
L’histoire en tant que source
d’inspiration pour la litterature
y est presente par un intâressant
«cycle des Mușats », qui ouvre
avec un autre debut du po^me
VEcuyer Purice (Aprodul Purice)
elimine par Costache Negruzzi
dans la forme definitive du
poeme en question, continue
avec un scenario de Camil
Petrescu, dedie â la figure
monumentale du prince Etienne
le Grand et finit avec la piece
l'Oeil de Radu Stanca, un
drame de la responsabilite de
l’individu devant l’histoire, qui
gravite autour de la person-
nalite de Bogdan l’Aveugle,
fils d’Etienne.
Le Depute de la paysannerie
est le titre de la nouvelle de
Ion Marin Sadoveanu, designant
ainsi Nicolae Bălcescu, et res-
suscitant l’atmosfhere des annees
1848.
Nr. 1)1976 der Zeitschrift
„Manuscriptum44 bietei seine n
Lesern eine hochst akluell
Thematik, wobei das Verhâltnis
zwischen Geschichle und Literatur
in seinen verschiedenen Formen
untersucht wird. Ein Beweis
der zeilverbundenen und
bewup ten Hallung des Schrift-
stellers sind die Zeitungsartikel
Mihai Eniinescus und Nicolae
lorgas.
Die Geschichle als Inspira-
tionsquelle der Literatur ers-
cheint in einem der Mușatini-
Dynaslie gewidtnelen Zyklus:
zuerst ein anderer Anfang des
Poems Aprodul Purice, der von
Coslache Negruzzi in der letzten
Fassung nicht beibehalten wurde ;
dann ein Filmszenarium Camil
Petrescus uber die ilberragende
Geslalt (Das Auge) von Radu
Stanca, ein Drama der histo-
rischen Verantwortung des In-
dividuums, in dessen Millel-
punkt die Personlichkeit Bogdans
des Blinden, des Sohnes von
Ștefan dem GroBen, steht.
Deputatul țărănimii (Der
Abgeordnete der Bauernschaft)
ist der Titel einer Novelle von
Ion Marin Sadoveanu uber Nico-
Co/țepacamie xcypHana „Manu-
scriptum" (HOMep 1 3a 1975 r.)
npeAJiaraeT cbokm HHTaTejuiM tc-
MarwKy BejiHKoiî aKTyajibnocTM,
KOTopou npecjieziyeT, b pa3Hbix
CBOHX Hapy)KHOCTHX, OTHOUieHUe
MexcAy ncTopneîî u jiuTepaTypoît
CBHAeTejiBCTBOM npwcyTCTBua nn-
caTejm b coBpeMeHHocTH — 6ec-
npepbiBHO Tpe3Ba n AeaTejibHa
C03HaTenbH0CTb — abjuhotca »yp-
HajiMCTCKue oTpbiBKn Muxafl 3mk-
Hecxy n HMKOJiaa Hoprm
HeTOpHfl, KaK I1CT04HHK BAOXHO-
bchhh JiMTepaTypbi, npeACTaB-
jieua MHTepecubiM «MymaTHHCKMM
UMKJIOM», KOTOpbliî OTKpblBaeTCH
.apyroM b bo^hom nacrbio noaMbi
«Anpo/xyji nypnne», HCKJUoHeHHoiî
KocraKeM Herpyun H3 ee okoh-
naTejibHoâ (JîopMbi; jțajiee npo-
jjoJDKaeTca KHHeMaTorpa^nnecKUM
djenapneM, nocsameuRbiM Mony-
MeHTaJibHoîî ^nrype IHTe^ana
BejiMKoro m OKaHHnBaeTCH nbecoii
«Oko» nHcaTejia Pa^y CjanKa.
Ilbeca HBJifleTca ApaMoiî otbct-
ctbchhocth HHAHBHjța nepe/ț HCTO“
pneiî n cocpeAOTOHHBaeTca na
jihhhocth Sor^aHa Cjienoro, Cbma
IIlTe^aHa.
Henymam Kpecmbxncmea HBna-
erca 3arjiaB«eM noBecm HoHa
veanu's short story, who thus
calls Nicolae Balcescu, recalling
the atmosphere of the years 1848.
The no. 111976 issue of the
review „Manuscriptum“ leaves a
Iar ger number of pages to debates,
publishing the new genealogicul trec
of Mihai Eminescu proposed by
D. Vatamaniuc, as throngh as the
results of an anthropological exa-
mination made on the photograph
of the great poet, published by
the same review about a year
ago, which caused long debates
in the press, and continuing the
research made by C. Popescu-
Cadem on the biography of Tudor
Arghezi.
The two usal cuolumns Ro-
manian Writers in Foreign Ar-
chives and Foreign Writers in
Romanian Archives end this issue
with a New Nork correspondence
of Alfred Margul Sperber with
Peter Neagoe and a letter of
B. Bjdrnson, the great Norwe-
gian poet.
Dragoș VRÂNCEANU
Writer, Visiting Professor at
the University of Urbino (Italy)
Le numero 1/1976 de la
revue „Manuscriptum^ accorde
plus d’espace aux debats, par
la publication du nouvel arbre
genealogique de Mihai Emi-
nescu, que propose D. Vata-
maniuc, et les resultats de
Texpertise anthropologique en-
treprise sur la photographie
du grand poete parue dans la
meme revue, il y a un an, et
qui a suscite de longs debats
dans la presse, et par la conti-
nuation des recherches que
C. Popescu-Cadem fait sur la
biographie de Tudor Arghezi.
Les deux rubriques tradition-
nelles, Ecrivains roumains dans
des archives etrangeres et
Ecrivains etrangers dans des
archives roumaines ferment le
present numero par une corres-
pondance de New York entre
Alfred Margul Sperber et Peter
Neagoe et par une lettre de
B. Bjdrnson, le grand poete
norvegien.
DRAGOȘ VRÂNCEANU
Ecrivain, charge de cours de
Vuniversite d'Urbino (Italie)
lae Bălcescu und die Atmosphăre
der Revolution von 1848. Die
Nr. 1/1976 der Zeitschrift
„Manuscriptum“ răumt den Au-
seinandersetzungen einen gro-
Beren Platz ein ; D. Vatamaniuc
veroffentlicht einen neuen Stam-
mbaum Mihai Eminescus, und
Ergebnis der anthropologischer
Expertise uber die in unserer
Zeitschrift vor einem Jahr verof-
fentlichte Photographie des
gropen Dichters, die zu langan-
haltenden Auseinandersetzungen
in der Presse gefiihrt hat;
C. Popescu-Cadem setzt seine
Untersuchungen zur Biographie
Tudor Arghezis fort.
Die beiden traditionellen Rub-
riken — Rumânische Schriftstel-
ler in auslăndisschen Archiven
und Auslândische Schriftsteller
in rumânischen Archiven bes-
chliepen die vorliegende Nummer
mit einer New Yorker Korres-
pondenz Alfred Margul-Sperber
mit Peter Neagoe un einem
Brief B. Bjornsons, des groPen
norwegischen Dichlers.
Dragoș VRÂNCEANU
Schriftsteller, Gast professor an
derUniversitătzuUrbino (Italien)
Mapuna Ca^oBBHy, b KOTopoîî
nncaTejib TaK na3biBaeT HnKOJiaa
SajiaecKy m OAHOBpeMeHHO ojkh-
BJiaeT ziyx 1848 ro/țOB.
nepBbiiî HOMep )KypHaJia „Ma-
nuscriptum" 3a 1976 r. nocsama-
ex GoJiee înnpoKoe mccto CTpanim
aM o6cy»^eHnM, na kotopmx
BaTaManioK nyGjiHKyeT HOBoe
reHeaJiornnecKoe ^epeso MnxaH
□MHHecKy, a Taxace pe3yjibTaT
anTpono JiomnecROM 3KcnepTH3bi
(j)OTorpa(i)Hn BejiHKoro nncaTejia,
noaBHBinenca b 3tom ace «ypnajie
b nponuioM ro/iy n Bbi3BaBineiicfl
/uiMTejibHbie cnopbi b npecce.
K. IlonecKy-Ka,aeM npojjoJDKaeT
MCCJiexiOBaHnH 6norpa<i)HH Ty/țopa
Apre3H.
TpaAMUHOHHblMH pyGpHKaMM
PyMbincKue nucamejiu 6 unocmpan-
Hbix apxueax h Mnocmpanubie nu-
came.™ e pyMbmcKux apxueax OKan-
HKBaeTca HOMep, onyâiiHKOBaB ko-
pecnoHAeHUHK) Ajibcjjpe^a Map-
ryjia Cnepdepa H3 Hbio Mopica c
IleTepoM Haroe n nncbMO bcjih-
Koro HopBe>KCKoro nncaTejia E.
EbepncoHa.
Rpaeoui BPblHHEHY
Ilucainejib, npueanwbiu doițeum Yp-
6uhcko2o yHueepcumema (Hma/tuă}
In curînd o nouă apariție
în
BIBLIOTECA
„MANUSCRIPTUM'
a
MUZEULUI
LITERATURII
ROMÂNE
13 existente
în
52
de mărturii <
•	Slavici, Macedonski, lorga în momentele cruciale ale existenței lo
•	Cenaclul „Sburătorul“ își revendică eroii: E. Lovinescu, Ion Barb
Camil Petrescu.
•	De la caișii lui Ionel Teodoreanu... la „Mărțișorul44 lui Tudor Arghez
•	G. Călinescu — spectacolul lumii și bufonada înțeleptului.
o înțelesurile vieții la: B. Fundoianu, M. R. Paraschivescu, T. Vian
•	O vis comica a literaturii noastre: Tudor Mușatescu.
Foto reproduceri: Magdalena BUZĂ
Retuș foto: Florica PRICIU
«îl mourut pour le peuple, et Iu» reconnai-
ssant,
eleve pour toujours au temple de la gloire
l’etemelle Memoire
d’un heros glorieux, et mourant innocent.»
Alecu RUSSO
«...scriitorul, ca și orice artist adevărat
în general, este, cu sau fără voia lui, edu-
catorul sufletului poporului său.»
Liviu REBREANU
Fragmentele din versurile lui Alecu Russo,
și din conferința lui Liviu Rebreanu
semnalează cîteva din materialele cuprinse
în sumarul numărului 2/1976, din care mai
spicuim:
•	Mihai EMINESCU—Fragmentarium;
•	Mihail SADOVEANU—Alte scrisori din Praga;
•	Anton HOLBAN—Parada dascălilor în prototipuri;
•	MIHAIL SEBASTIAN —Jurnal;
•	0. CĂLINESCU—în dezbatere
ISTORIA LITERATURII ROMÂNE.
TAXELE POȘTALE ACHITATE CONFORM
APROBĂRII D. G. P. Tc. nr. 137/527/1974.
Lei 10