MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI PARTEAI Anul 178 (XXII) — Nr. 547 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI Șl ALTE ACTE Miercuri, 4 august 2010 SUMAR Nr. Pagina HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI 748. — Hotărâre privind aprobarea ajutoarelor de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru anul 2010 și a sumei totale alocate acestor ajutoare de stat......... 2 774. — Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor, precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.442/2009 privind înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a acestuia................................... 3-6 ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE 101. — Ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor privind abrogarea unor acte normative din domeniul sanitar- veterinar și pentru siguranța alimentelor referitoare la metodele’de prelevare și analiză pentru controlul oficial al furajelor..................................... 7-8 177. — Ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale pentru modificarea Procedurilor specifice de implementare și control, precum și a formularisticii necesare privind Nr. Pagina acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 126/2010 ............... 9 1. 082.— Ordin al ministrului sănătății privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică din spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății ................... 9-13 ACTE ALE BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI Șl ALE COMISIEI NAȚIONALE A VALORILOR MOBILIARE 8/48. — Ordin pentru aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 9/13/2010 privind modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 24/29/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții pentru riscul operațional............... 14-15 2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind aprobarea ajutoarelor de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru anul 2010 și a sumei totale alocate acestor ajutoare de stat în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 6 și art. 11 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Art. 1. — Se aprobă ajutoarele de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru anul 2010 și suma totală alocată acestor ajutoare de stat, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. — Valoarea totală a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 1 este de 425.047 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anii 2010 și 2011. Art. 3. — Modul de plată a ajutoarelor de stat care se acordă beneficiarilor cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinație se stabilește astfel: a) semestrial, pentru categoriile de ajutoare de stat prevăzute la nr. crt. 1 și 4 din anexă; b) trimestrial, pentru categoriile de ajutoare de stat prevăzute la nr. crt. 2 și 3 din anexă. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Mihail Dumitru Șeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 21 iulie 2010. Nr. 748.’ ANEXĂ AJUTOARELE DE STAT care se acordă producătorilor agricoli pentru anul 2010 și suma totală alocată acestor ajutoare de stat Nr. Suma totală Din care: crt. Specificare Denumirea ajutorului de stat alocată 2010 2011 --- mii lei --- Activități de dezvoltare rurală --- realizarea angajamentelor Realizarea angajamentelor referitoare la agromediu și bunăstarea animalelor asumate în favoarea 62.485 0 62.485 [art. 4 lit. s) pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 bunăstării păsărilor 1. privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor Realizarea angajamentelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu asumate în favoarea 62.474 0 62.474 anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin bunăstării și protecției Legea nr. 74/2010] porcinelor Ajutoare pentru sectorul creșterii animalelor [art. 10 lit. g) din în sectorul creșterii 2. Ordonanța Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări și animalelor, pentru 2.668 1.334 1.334 completări prin Legea nr. 74/2010] colectarea cadavrelor de animale Aplicarea Directivei 2003/96/CE a Consiliului Ajutor de stat pentru 3. din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului motorina utilizată în 275.420 60.420 215.000 comunitar de impozitare a produselor energetice agricultură și a electricității sub formă de rambursare Plata primelor de asigurare [art. 10 lit. d) din Ordonanța 4. Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări și completări Plata primelor de asigurare 22.000 0 22.000 prin Legea nr. 74/2010] TOTAL: 425.047 61.754 363.293 3 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor, precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.442/2009 privind înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a acestuia în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 11 lit. a) și r), al art. 34 și al art. 40 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Art. I. — Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea î, nr. 22 din 12 ianuarie 2010, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 10, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: „(2) Numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Mediului și Pădurilor este de 747, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului.” 2. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12¹, cu următorul cuprins: „Art. 12¹. — (1) în structura Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita numărului de posturi aprobat, funcționează Autoritatea pentru Inundații și Managementul Apelor, unitate fără personalitate juridică, care are în componență Direcția managementul riscului la inundații, Direcția amenajarea bazinelor hidrografice și Direcția managementul resurselor de apă. (2 ) Autoritatea pentru Inundații și Managementul Apelor este condusă de un director general, care este numit prin ordin al ministrului mediului și pădurilor, conform prevederilor legale în vigoare. (3 ) Atribuțiile principale ale Autorității pentru Inundații și Managementul Apelor sunt: a) coordonarea elaborării și implementării Strategiei naționale pe termen mediu și lung privind managementul riscului la inundații; b) întocmirea proiectelor de acte normative în vederea transpunerii directivelor europene în domeniul apei și coordonarea implementării acestora; c) coordonarea elaborării planurilor bazinale de prevenire, protecție și diminuare a efectelor inundațiilor, incluzând și acțiunile și măsurile pentru înlăturarea efectelor distructive apărute în albiile cursurilor de apă în zonele critice — poduri, podețe, îngustări de albii; d) participarea la implementarea de noi sisteme informaționale de colectare a datelor și de avertizare-alarmare pentru cazuri de inundații; e) participarea la introducerea unor sisteme de alarmare- avertizare a autorităților și populației pentru cazuri de incidente și accidente la baraje aflate în administrarea Administrației Naționale «Apele Române»; ’f) controlul și reglementarea utilizării albiilor și a malurilor cursurilor de apă; g) coordonarea elaborării hărților de hazard și a hărților de risc la inundații la nivelul bazinelor sau grupurilor de bazine hidrografice.” 3. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. II. — Hotărârea Guvernului nr. 1.442/2009 privind înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 23 decembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins: „(2) Numărul maxim de posturi pentru Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului și pentru subunitățile sale este de 314.” 2. La articolul 6, alineatul (1¹) se abrogă. 3. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 4. în anexa nr. 2, la articolul 11 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins: ,,c) stabilește structura organizatorică și numărul maxim de posturi pentru institutul național și subunitățile sale cu personalitate juridică, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat potrivit art. 5 alin. (2) din hotărâre;”. Art. III. — încadrarea în numărul maxim de posturi, pentru fiecare instituție reorganizată conform prezentei hotărâri, se va face cu respectarea termenelor și procedurilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal din care face parte și a celorlalte prevederi legale în vigoare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul mediului și pădurilor, Lăszlo Borbely Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Mihai Constantin Șeitan Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Andras Zsolt Szakal Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 28 iulie 2010. Nr. 774.’ 4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 547/4.VIII.2010 ¹) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 5 ANEXA Nr. 2 lAnexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009) 1. Unităti care funcționează în subordinea Ministerului Mediului si Pădurilor » » f Nr. Denumirea unității crt. I. Instituții publice cu personalitate juridică finanțate integral din bugetul de stat 1. Agenția Națională pentru Protecția Mediului 2. Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” 3. Garda Națională de Mediu 4. Inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare II. Unități cu finanțare externă și de la bugetul de stat Unități de management al proiectului (UMP) Unități de implementare a proiectului (UIP) NOTĂ: Numărul maxim de posturi finanțate de la bugetul de stat pentru instituțiile prevăzute la cap. I este de 3.761, din care: — Garda Națională de Mediu — 953 de posturi; — Agenția Națională pentru Protecția Mediului — 2.178 de posturi, din care 1.953 de posturi pentru instituțiile publice din subordine; — Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării”— 173 de posturi; — inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare — 457 de posturi. 2. Unităti care funcționează sub autoritatea Ministerului Mediului si Pădurilor , » f Nr. Denumirea unității crt. 1. Administrația Națională de Meteorologie 2. Regia Națională a Pădurilor--- Romsilva 3. Unităti care funcționează în coordonarea Ministerului Mediului si Pădurilor » » 5 Nr. Denumirea unității crt. I. Unități finanțate din venituri proprii 1. Administrația Fondului pentru Mediu 2. Administrația Națională „Apele Române” II. Unități finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului 6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 547/4.VIII.2010 ANEXA Nr. 3*) (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.442/2009) *) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil. MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VIII.2010 ⁷ ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE 9 AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ Șl PENTRU SIGURANȚAALIMENTELOR ORDIN privind abrogarea unor acte normative din domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor referitoare la metodele de prelevare și analiză pentru controlul oficial al furajelor Văzând Referatul de aprobare nr. 229 din 6 iulie 2010, întocmit de Direcția de relații internaționale și programe comunitare din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, luând în considerare prevederile Regulamentului (CE) nr. 152/2009 al Comisiei din 27 ianuarie 2009 de stabilire a metodelor de eșantionare și analiză pentru controlul oficial al furajelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 54 din 26 februarie 2009, având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar- veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin. (3) și al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările ulterioare, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin: Art. 1. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă următoarele acte normative din domeniul sanitar- veterinar și pentru siguranța alimentelor referitoare la metodele de prelevare și analiză pentru controlul oficial al furajelor: a) Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 40/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește metode pentru controlul oficial al furajelor cu privire la conținutul de acid cianhidric, calciu, carbonați, cenușă brută, cenușă insolubilă în HCL, clor din cloruri, lactoză, potasiu, sodiu, zaharuri și uree și estimarea activității ureazice a produselor derivate din soia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 8 martie 2007, ce transpune în legislația națională Prima Directivă a Comisiei din 15 iunie 1971 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor (71/250/CEE); b) Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 39/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește metode de analiză pentru controlul oficial al furajelor privind umiditatea, bazele azotate volatile, fosforul total, uleiurile și grăsimile brute, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 martie 2007, ce transpune în legislația națională A doua Directivă a Comisiei din 18 noiembrie 1971 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor (71/393/CEE); c) Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 22/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește metode de analiză pentru controlul oficial al furajelor privind nivelurile amidonului, proteinei brute, proteinei brute care poate fi dizolvată de pepsină și acid clorhidric, gosipolului liber și total și cu referire la activitatea pepsinei, precum și determinarea nivelurilor de tilozină și virginiamicină din furaje, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 27 februarie 2007, ce transpune în legislația națională A treia Directivă 72/199/CEE a Comisiei din 27 aprilie 1972 de stabilire a unor metode comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor; d) Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 26/2004 pentru aprobarea Normei veterinare privind metodele de analiză pentru controlul oficial al furajelor cu referire la determinarea umidității, a grăsimilor și uleiurilor vegetale, a magneziului și conținutului în fibre, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, ce transpune în legislația națională A patra Directivă a Comisiei din 5 decembrie 1972 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor (73/46/CEE); e) Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 26/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește metode de prelevare de probe pentru controlul oficial al furajelor cu privire la determinarea constituenților, aditivilor, substanțelor și produselor nedorite, cu excepția reziduurilor de pesticide și microorganisme, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 21 februarie 2007, ce transpune în legislația națională Prima Directivă a Comisiei din 1 martie 1976 de stabilire a modalităților comunitare de prelevare de probe pentru controlul oficial al furajelor (76/371/CEE); f) Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 46/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare care stabilește metode de analiză pentru controlul oficial al furajelor cu privire la conținutul de aflatoxină publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, ce transpune în legislația națională A șaptea Directivă a Comisiei din 1 martie 1976 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor (76/372/CEE); g) Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 16/2004 pentru aprobarea Normei veterinare ce stabilește metode naționale de analiză pentru controlul oficial al furajelor cu referire la conținutul în zinc- bacitracină, flavofosfolipol, fier, cupru, mangan și zinc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, ce transpune în legislația națională A opta Directivă a Comisiei 8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 din 15 iunie 1978 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor (78/633/CEE); h) Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 19/2004 pentru aprobarea Normei veterinare ce stabilește metode naționale de analiză pentru controlul oficial al furajelor cu referire la conținutul în avoparcină și monenzin de sodiu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, cu completările ulterioare, ce transpune în legislația națională A noua Directivă a Comisiei din 31 iulie 1981 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor (81/715/CEE); i) Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 22/2004 pentru aprobarea Normei veterinare ce stabilește metode naționale de analiză pentru controlul oficial al furajelor cu referire la conținutul în spiramicină, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, cu completările ulterioare, ce transpune în legislația națională A zecea Directivă a Comisiei din 25 iulie 1984 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor (84/425/CEE); j) Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 17/2004 pentru aprobarea Normei veterinare ce stabilește metoda de calcul pentru valoarea energetică a furajelor combinate pentru păsări, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, cu completările ulterioare, ce transpune în legislația națională Directiva Comisiei din 9 aprilie 1986 de stabilire a metodelor de calculare a valorii energetice a furajelor combinate pentru păsările de curte (86/174/CEE); k) Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 20/2004 pentru aprobarea Normei veterinare ce stabilește metode naționale de analiză pentru determinarea aminoacizilor, uleiurilor și grăsimilor brute și a olaquindoxului din furaje, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, cu completările ulterioare, ce transpune în legislația națională Directiva 98/64/CE a Comisiei din 3 septembrie 1998 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru determinarea aminoacizilor, uleiurilor și grăsimilor brute și a olaquindoxului din furaje și de modificare a Directivei 71/393/CEE; I) Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 21/2004 pentru aprobarea Normei veterinare ce stabilește metode naționale de analiză pentru controlul oficial al furajelor în scopul identificării conținutului în halofuginonă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, cu completările ulterioare, ce transpune în legislația națională A unsprezecea Directivă 93/70/CEE a Comisiei din 28 iulie 1993 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor; m) Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 23/2004 pentru aprobarea Normei veterinare ce stabilește metode naționale de analiză pentru controlul oficial al furajelor în scopul identificării conținutului în robenidină (E 750) și metil benzoat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, cu completările ulterioare, ce transpune în legislația națională A douăsprezecea Directivă 93/117/CE a Comisiei din 17 decembrie 1993 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor; n) Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 24/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește metode de analiză pentru determinarea produselor amprolium, diclazuril și carbadox din furaje, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 26 februarie 2007, ce transpune în legislația națională Directiva 1999/27/CE a Comisiei din 20 aprilie 1999 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru dozarea de amproliu, diclazuril și carbadox în furaje, de modificare a Directivelor 71/250/CEE, 73/46/CEE și de abrogare a Directivei 74/203/CEE; o) Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 24/2004 pentru aprobarea Normei veterinare ce stabilește o metodă națională de analiză pentru determinarea lasalocidului de sodiu din furaje, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, cu completările ulterioare, ce transpune în legislația națională Directiva 1999/76/CE a Comisiei din 23 iulie 1999 de stabilire a unei metode comunitare pentru dozarea de lasalocid-sodiu în furaje; p) Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 20/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește metode comunitare de analiză pentru determinarea vitaminei A, a vitaminei E și a triptofanului din furaje, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 28 februarie 2007, ce transpune în legislația națională Directiva 2000/45/CE a Comisiei din 6 iulie 2000 de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru determinarea vitaminei A, a vitaminei E și a triptofanului din furaje; q) Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 198/2006 privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește cerințele pentru determinarea în furaje a nivelurilor de dioxină și a compușilor policlordifenili (PCBs) asemănători dioxinei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 30 august 2006, ce transpune în legislația națională Directiva 2002/70/CE a Comisiei din 26 iulie 2002 de stabilire a cerințelor pentru determinarea nivelurilor de dioxine și de PCB de tipul dioxinelor din furaje; r) Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 93/2005 privind aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor care stabilește metoda analitică de determinare a constituenților de origine animală pentru controlul oficial al furajelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 29 septembrie 2005, ce transpune în legislația națională Directiva 2003/126/CE a Comisiei din 23 decembrie 2003 privind metoda analitică de determinare a componentelor de origine animală pentru controlul oficial al furajelor. Art. 2. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Corneliu Ceică București, 29 iulie 2010. Nr. 101.’ MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 9 MINISTERUL AGRICULTURII Șl DEZVOLTĂRII RURALE ORDIN pentru modificarea Procedurilor specifice de implementare și control, precum și a formularisticii necesare privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 126/2010 Având în vedere Referatul de aprobare nr. 73.722 din 27 iulie 2010 al Direcției generale politici agricole, în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin: Art. I. — Procedurile specifice de implementare și control, precum și formularistica necesară privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 126/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 28 mai 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: — La articolul 6, alineatul 2 va avea următorul cuprins: „(2) Cererea de acord prealabil pentru finanțare prin rambursare se depune pentru anul următor în luna decembrie a anului în curs; prin excepție, pentru anul 2010 cererea se depune o singură dată, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 408/2010 sau în intervalul 9 august 2010—10 septembrie 2010 inclusiv.” Art. II. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Rădulescu, secretar de stat București, 3 august 2010. Nr. 177. MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ORDIN privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică din spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății Văzând Referatul Direcției generale resurse umane și certificare nr. Cs.A. 8.234 din 30 iulie 2010, în temeiul art. 179 alin. (1) și al art. 186 alin. (9) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările si completările ulterioare, ministrul sănătății emite următorul ordin: Art. 1. — Se aprobă Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică din spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății, prevăzut în anexa nr. 1. Art. 2. — Se aprobă Fișa interviului de selecție, prevăzută în anexa nr. 2. Art. 3. —Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. Art. 4. — Pentru spitalele al căror management a fost transferat către autoritățile administrației publice locale, precum și pentru celelalte ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, regulamentul prevăzut la art. 1 reprezintă un regulament-cadru, care poate fi modificat și completat de către autoritatea administrativ-teritorială, respectiv de către conducerea celorlalte ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, urmând a fi aprobat prin act administrativ emis de acestea. Art. 5. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății publice nr. 493/2008 privind aprobarea Normelor de organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea funcției de manager, persoană fizică, din spitalele publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 7 aprilie 2008. Art. 6. — Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și spitalele publice din rețeaua Ministerului Sănătății vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin. Art. 7. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătății, Cseke Attila București, 30 iulie 2010. Nr. 1.082. 10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 ANEXA Nr. 1 REGULAMENT de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică din spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății CAPITOLUL I Dispoziții generale Art. 1. — (1) Ocuparea funcției de manager din spitalele publice aflate în rețeaua proprie a Ministerului Sănătății se face prin concurs, la care au acces persoane fizice care întrunesc cumulativ condițiile: a) sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalentă; b) sunt absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii; c) pentru spitalele clinice în care se desfășoară și activitate de învățământ și cercetare științifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar și să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății; d) au cel puțin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii; e) nu sunt condamnați penal sau în curs de urmărire penală; f) sunt apți din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic); g) nu au vârsta de pensionare, conform legii. (2 ) Concursul pentru ocuparea funcției de manager din cadrul spitalelor publice se organizează de către consiliul de administrație al spitalului public respectiv și se desfășoară la nivelul acestuia, cu respectarea prezentului regulament. Art. 2. — Consiliul de administrație al spitalului public numește, prin hotărâre, o comisie de concurs, cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii concursului. Art. 3. — (1) Concursul se desfășoară în două etape, după cum urmează: 1. etapa de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor stabilite în publicația de concurs, etapă eliminatorie; 2. etapa de susținere a probelor de evaluare și cuprinde: a) proba scrisă, un test-grilă de verificare a cunoștințelor; b) proba de susținere a proiectului de management, completată, după caz, de un interviu de selecție. (2) Nota minimă de promovare a fiecărei probe de evaluare este 7,00. (3) După finalizarea etapelor de concurs se întocmește clasificarea candidaților care au promovat toate probele de evaluare și au obținut media finală de cel puțin 8,00. (4) Se declară admis candidatul care s-a clasat pe primul loc în urma susținerii concursului pentru ocuparea funcției de manager al spitalului public pentru care a concurat. Art. 4. — (1) Numirea în funcția de manager al spitalului public se face prin ordin al ministrului sănătății, în baza prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. (2) Managerul încadrat în condițiile alin. (1) încheie contract de management cu Ministerul Sănătății pe o perioadă de maximum 3 ani, în baza prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare. Contractul de management poate înceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanță stabilite prin ordin al ministrului sănătății sau în urma evaluării ca necorespunzătoare a activității managerului, ori de câte ori este nevoie a fi făcută o astfel de evaluare. Art. 5. — (1) Consiliul de administrație al spitalului public publică în săptămânalul „Viața medicală”, precum și pe site-ul spitalului sau al direcției de sănătate publică pe teritoriul căreia se află anunțul de concurs, cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii acestuia. (2) Anunțul de concurs cuprinde: a) denumirea funcției scoase la concurs; b) locul și perioada de desfășurare a concursului; c) criteriile de selecție; d) locul și perioada de înscriere; e) conținutul dosarului de înscriere; f) cuantumul taxei de participare la concurs. (3) Temele-cadru pentru proiectul de management, precum și bibliografia pentru concurs sunt stabilite de comisia de concurs. Acestea se publică, odată cu anunțul de concurs, pe site-ul spitalului sau al direcției de sănătate publică pe teritoriul căreia se află spitalul public respectiv și se afișează la sediul acestuia. (4) Cuantumul taxei de participare la concurs se stabilește prin ordin al ministrului sănătății. CAPITOLUL II Organizarea concursului pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică din spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății Art. 6. — (1) Comisia de concurs este formată din președinte, 2—3 membri și un secretar, numiți conform prevederilor art. 2, din cadrul membrilor consiliului de administrație. (2) Comisia de soluționare a contestațiilor este numită de organul ierarhic superior spitalului. Componența comisiei va respecta aceeași proporție de reprezentare cu componența reprezentării la constituirea consiliului de administrație al spitalului. (3) Nu pot face parte din comisia de concurs și din comisia de soluționare a contestațiilor cei care au rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv în rândul candidaților. Art. 7. — (1) Consiliul de administrație al spitalului public pune la dispoziția comisiei de concurs mijloacele birotice necesare desfășurării concursului și ia măsurile necesare asigurării securității informațiilor pe toată perioada acestuia. (2) Președintele comisiei de concurs poartă întreaga răspundere pentru asigurarea legalității în ceea ce privește evaluarea candidaților, asigurarea șanselor egale pentru aceștia, securitatea conținutului probelor de evaluare și a documentelor elaborate de comisie. (3) Președintele comisiei de concurs stabilește atribuțiile membrilor acesteia, astfel încât să se asigure răspunderea personală a fiecăruia. Art. 8. — Comisia de concurs are următoarele atribuții: a) stabilirea temelor pentru proiectul de management și a bibliografiei pentru concurs, precum și publicarea și afișarea acestora cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (3); b) elaborarea întrebărilor pentru testul-grilă de verificare a cunoștințelor; c) studierea dosarelor de înscriere ale candidaților; d) întocmirea listei candidaților admiși la concurs; MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 11 e) instruirea candidaților înainte de începerea probelor de evaluare privind regulile desfășurării concursului; f) organizarea și desfășurarea probelor de evaluare; g) elaborarea documentelor necesare pentru derularea operativă a probelor de evaluare și pentru finalizarea concursului; h) evaluarea candidaților; i) înregistrarea contestațiilor candidaților și predarea acestora, pe bază de proces-verbal, comisiei desemnate pentru soluționare; j) stabilirea clasificării candidaților; k) punerea la dispoziția comisiei de soluționare a contestațiilor a tuturor documentelor necesare analizării și soluționării acestora. Art. 9. — (1) Comisia de soluționare a contestațiilor rezolvă contestațiile cu privire la respingerea dosarelor, la rezultatul testului-grilă și la rezultatul final al concursului. (2) Deciziile comisiei de soluționare a contestațiilor sunt definitive și sunt aduse la cunoștința contestatarului prin afișare la sediul spitalului public. CAPITOLUL III înscrierea candidaților Art. 10. — înscrierea candidaților se face la sediul spitalului public care organizează concursul, într-un interval care se încheie cu 7 zile înaintea datei stabilite pentru susținerea concursului. Art. 11. — Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente: a) cererea de înscriere; b) copia actului de identitate; c) copia legalizată a diplomei de licență sau echivalente; d) copia legalizată a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare în management sau management sanitar prevăzute la art. 1 alin (1) lit. b) ori copia legalizată a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii; e) documente care să ateste calitatea de cadru didactic sau copie legalizată a certificatului de medic primar, în cazul concursului organizat pentru ocuparea postului de manager din cadrul spitalelor clinice în care se desfășoară și activitate de învățământ și cercetare științifică medicală; f) curriculum vitae; g) copii ale diplomelor de studii și alte acte ce atestă efectuarea unor specializări, competențe/atestate etc. în domeniul managementului sanitar; h) adeverința care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie de pe carnetul de muncă, certificată „în conformitate cu originalul” de către conducerea unității; i) cazierul judiciar; j) adeverința din care rezultă că este apt medical, fizic și neuropsihic; k) declarația pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989; I) declarația pe propria răspundere că nu este urmărit penal și nu are cunoștință că a fost începută urmărirea penală asupra sa; m) copie legalizată a actelor (certificat de căsătorie etc.) prin care și-a schimbat numele, după caz; n) proiectul de management realizat de candidat; o) chitanța de plată a taxei de participare la concurs. Art. 12. — (1) în termen de 3 zile de la data finalizării înscrierilor, comisia de concurs verifică/studiază dosarele depuse și stabilește pentru fiecare candidat rezultatul, prin înscrierea mențiunii „Admis” sau „Respins”. (2) Rezultatul verificării/studierii dosarelor de înscriere se afișează la sediul spitalului public care organizează concursul de ocupare a funcției de manager. (3) Candidații pot să conteste acest rezultat în termen de 24 de ore de la data afișării rezultatelor. Contestațiile se soluționează de comisia de soluționare a contestațiilor, în termen de 48 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora. (4) Concursul este continuat numai de candidații declarați „Admis”. (5) Candidaților declarați „Respins” li se returnează 75% din suma de participare la concurs, în termen de 60 de zile de la data afișării acestui rezultat. CAPITOLUL IV Desfășurarea concursului Art. 13. — (1) Comisia de concurs elaborează întrebările pentru testul-grilă de verificare a cunoștințelor cu cel mult 12 ore înaintea susținerii probei. Această activitate se desfășoară în condițiile prevăzute la art. 7 alin. (1), asigurate de consiliul de administrație al spitalului public care organizează concursul. (2) Testul-grilă are caracter eliminatoriu și se desfășoară pe durata a două ore. (3) Testul-grilă conține 50 de întrebări, din care 40% din domeniul legislației specifice activității spitalului public și 60% din domeniul managementului sanitar. (4) Fiecare întrebare are 4 variante de răspuns (a, b, c, d), astfel: a) 40% din totalul întrebărilor au un singur răspuns corect din 4 și se notează fiecare răspuns corect cu 0,2 puncte; b) 60% din totalul întrebărilor au două răspunsuri corecte din 4 și se notează fiecare răspuns corect cu 0,1 puncte. Art. 14. — (1) Testul-grilă elaborat se multiplică în prezența președintelui comisiei de concurs, într-un număr de exemplare dublu față de numărul candidaților înscriși în concurs. După multiplicare testele-grilă se introduc într-un plic care se sigilează, în cazul în care numărul candidaților înscriși impune desfășurarea probei de concurs în mai multe săli, pentru fiecare sală se întocmește un plic sigilat, care va conține numărul de teste-grilă și o rezervă egală cu numărul candidaților repartizați în sala respectivă. (2) Persoanele care au participat la multiplicarea și sigilarea plicurilor cu testele-grilă nu pot să părăsească spațiile în care s-au desfășurat aceste activități până la începerea probei. Art. 15. — întrebările se elaborează astfel încât: a) conținutul să fie clar exprimat; b) formularea să fie în strictă concordanță cu bibliografia stabilită pentru concurs; c) să acopere o arie cât mai extinsă a bibliografiei pentru concurs; d) să poată fi rezolvate în timpul stabilit. Art. 16. — (1) Personalul care supraveghează desfășurarea probei testului-grilă, responsabilul de sală și supraveghetorii sunt numiți cu cel mult 12 ore înainte de începerea probei de consiliul de administrație al spitalului public, la solicitarea președintelui comisiei de concurs. (2) Președintele comisiei de concurs stabilește atribuțiile și responsabilitățile personalului de supraveghere. Art. 17. — Pentru rezolvarea testului-grilă candidații folosesc numai pastă de culoare albastră. Orice altă culoare decât cea albastră este interzisă, fiind considerată semn distinctiv. Art. 18. — Notarea testului-grilă se face cu respectarea baremului de corectare elaborat de membrii comisiei de concurs 12 MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VIII.2010 și aprobat de președintele acesteia. Punctajul maxim este de 10 puncte, corespunzător notei 10. în situația în care există diferențe mai mari de un punct între punctajele acordate de membrii comisiei de concurs, președintele reverifică și stabilește punctajul definitiv. Art. 19. — (1) Rezultatul testului-grilă se afișează la sediul spitalului public care organizează concursul de ocupare a funcției de manager, în termen de 24 de ore de la finalizarea probei. (2) Candidații care au obținut la testul-grilă de verificare a cunoștințelor o notă mai mică de 7,00 sunt declarați respinși și nu pot continua concursul. (3) Candidații au dreptul să conteste rezultatul testului-grilă în termen de 24 de ore de la afișare. Contestațiile se soluționează de comisia de soluționare a contestațiilor, în termen de 24 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora. Art. 20. — (1) Proiectul de management reflectă modul în care candidatul analizează și propune soluții de rezolvare a temei date. (2) Tema aleasă de candidat pentru proiectul de management vizează spitalul public pentru care candidează. Informațiile necesare pentru realizarea proiectului trebuie să fie libere la publicare și obținute în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (3) La cererea candidaților, spitalul public care organizează concursul de ocupare a funcției de manager are obligația să pună la dispoziția acestora, în maximum 3 zile de la data solicitării, copii ale bugetului de venituri și cheltuieli aprobat, structura organizatorică aprobată și structura de personal ale unității sanitare, aflate în vigoare la data solicitării. Art. 21. — (1) Tema proiectului de management este la alegerea candidatului, se realizează individual de către acesta și se dezvoltă într-un volum de maximum 8—10 pagini, tehnoredactate pe calculator, cu font de 14. (2) Proiectele sunt evaluate de comisia de concurs înainte de data stabilită pentru susținerea acestei probe. (3) Fiecare proiect este notat conform grilei de punctare stabilite de către comisia de concurs. Nota finală, cu două zecimale, este media notelor acordate de fiecare evaluator. (4) în cazul în care există diferențe mai mari de un punct între notele acordate de membrii comisiei de concurs, președintele reverifică și stabilește punctajul proiectului de management. (5) Grila de punctare a proiectului de management este elaborată de comisia de concurs, se publică pe site-ul spitalului public sau al direcției de sănătate publică pe teritoriul căreia se află spitalul public care organizează concursul de ocupare a funcției de manager și se afișează la sediul acestuia, după încheierea perioadei de înscriere a candidaților. Art. 22. — (1) Susținerea proiectului de management se face în plenul comisiei de concurs, pe durata a maximum 15 minute. Această durată poate fi suplimentată de președintele comisiei de concurs în cazul în care se pun întrebări suplimentare. (2) în urma susținerii proiectului de management, membrii comisiei de concurs stabilesc nota definitivă pentru această probă de evaluare și o comunică candidatului. Art. 23. — (1) Comisia de concurs poate solicita suplimentar candidatului un interviu de selecție, în scopul aprecierii abilităților candidatului de îndeplinire a atribuțiilor funcției de manager. (2) Fiecare membru al comisiei de concurs, după finalizarea interviului, întocmește Fișa interviului de selecție (conform anexei nr. 2 la ordin). (3) Nota finală este media notelor acordate de fiecare membru al comisiei de concurs în fișă. Art. 24. — (1) Interviul de selecție se desfășoară pe durata a maximum 15 minute, în plenul comisiei de concurs. (2) în cadrul interviului de selecție se pot adresa candidatului următoarele categorii de întrebări: a) întrebări deschise — cu scopul de a atrage mai multe informații de la candidat, dezvoltând datele furnizate prin curriculum vitae (de exemplu: Ce puteți să spuneți despre......?); b) întrebări închise — cu scopul de a clarifica unele fapte, evenimente sau situații (de exemplu: Ați condus un colectiv de muncă/echipă vreodată?); c) întrebări ipotetice — cu scopul de a evalua răspunsurile candidatului asupra unor anumite situații sau evenimente ipotetice (de exemplu: în cazul în care sunteți angajat, cum ați proceda în administrarea cheltuielilor legate de personal?); d) întrebări de probă — cu scopul de a clarifica unele aspecte prezentate de candidat prin revenirea la subiectul anterior (de exemplu: Am dori să revenim la subiectul anterior. Spuneați că ). (3) Nu se adresează candidatului întrebări referitoare la opiniile sale politice, activitatea sindicală, religie, etnie, sex, stare materială și origine socială. CAPITOLUL V Dispoziții finale Art. 25. — Nu pot candida la concursul de ocupare a funcției de manager membrii consiliului de administrație al spitalului public care organizează concursul. Art. 26. — (1) Media finală a fiecărui candidat este media aritmetică a notelor obținute la testul-grilă, proiectul de management și, după caz, la interviul de selecție, calculată cu două zecimale. (2) în baza mediilor finale se întocmește, în ordine descrescătoare, clasamentul candidaților la concurs. (3) La medii egale, departajarea candidaților se face după media obținută la testul-grilă, iar la menținerea egalității, după nota obținută la proiectul de management. Art. 27. — (1) Comunicarea rezultatelor finale se face în termen de 24 de ore de la finalizarea concursului, prin publicare pe site-ul spitalului sau al direcției de sănătate publică pe teritoriul căreia se află spitalul public care a organizat concursul și afișare la sediul acestora. (2) Candidații au dreptul să conteste rezultatul final al concursului, cu excepția interviului de selecție, în termen de 24 de ore de la data afișării. Contestațiile vor fi soluționate în termen de 48 de ore de la data expirării termenului de depunere, de către Comisia de soluționare a contestațiilor. Rezultatul contestațiilor se afișează la sediul spitalului public care a organizat concursul. Art. 28. — (1) în termen de 48 de ore de la finalizarea concursului și rezolvarea contestațiilor, președintele comisiei de concurs înaintează consiliului de administrație al spitalului public care a publicat funcția de manager la concurs procesul-verbal cu rezultatele concursului, semnat pe fiecare pagină. (2) Consiliului de administrație al spitalului public care a publicat funcția la concurs validează rezultatele concursului și solicită ministrului sănătății emiterea ordinului de numire pentru persoana validată. (3) Dosarele de înscriere, lucrările scrise ale candidaților, precum și toate documentele întocmite pentru organizarea și desfășurarea concursului se păstrează de către spitalul public care a organizat concursul. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 13 ANEXA Nr. 2 MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Unitatea sanitară................ FIȘA INTERVIULUI DE SELECȚIE Candidat: nume, prenume................................................................................................ Calificare (profesie, grad profesional, titlu academic)................................................................ Data interviului....................................................................................................... 1. Aptitudini de comunicare: — Excelente (10—9,50) — Foarte bune (9,49—9,00) — Acceptabile (8,99—7,00) — Minime (6,99—5,00) — Insuficiente (4,99—1,00) 2. Aptitudini și cunoștințe manageriale: — Excelente, capabil să își asume atribuțiile funcției de manager fără o pregătire prealabilă (10—9,50) — Foarte bune, este necesară puțină pregătire (9,49—9,00) — Bune, are cunoștințe elementare, dar este capabil să învețe (8,99—7,00) — Necesită multă pregătire (6,99—5,00) — Nu are aptitudini manageriale (4,99—1,00) 3. Ambiții profesionale: — Fixează obiective foarte ambițioase (10—9,50) — Scopuri de nivel înalt (9,49—9,00) — Obiective de nivel mediu (8,99—7,00) — Obiective limitate, nu este foarte ambițios (6,99—5,00) — Se bazează pe alții prea des, obiective minime (4,99—1,00) 4. Motivare: — Motivare excelentă, dorință puternică de a munci (10—9,50) — Foarte interesat de ocuparea funcției; pune multe întrebări (9,49—9,00) — Dorință de a munci (8,99—7,00) — Puțin interesat de ocuparea funcției (6,99—5,00) — Nu este interesat de ocuparea funcției, impasibil (4,99—1,00) 5. Corespunzător pentru ocuparea funcției de manager de spital public: — Excelent pentru această funcție (10—9,50) — Foarte bun pentru această funcție (9,49—9,00) — Satisfăcător pentru această funcție (8,99—7,00) — Incert pentru această funcție (6,99—5,00) — Nesatisfăcător pentru această funcție (4,99—1,00) 6. Autocontrol: — Are o excelentă abilitate de a se controla (10—9,50) — Siguranță de sine, încredere în capacitatea sa de a rezolva problemele (9,49—9,00) — Autocontrol mediu (8,99—7,00) — Pare suprasolicitat, nervos (6,99—5,00) — Greoi, pare preocupat, îngrijorat (4,99—1,00) 7. Impresie generală: — Excelentă (10—9,50) — Foarte bună (9,49—9,00) — Bună (8,99—7,00) — Satisfăcătoare (6,99—5,00) — Nesatisfăcătoare (4,99—1,00) Nota obținută*):............................— candidatul este**):..................... Evaluator (membrul Comisiei de concurs), Semnătura................................ Data..................................... *) Se trece nota interviului de selecție, calculată, cu două zecimale, ca medie aritmetică a notelor acordate la fiecare dintre cei 7 indicatori evaluați. **) Aprecierea candidatului în funcție de nota obținută: — FOARTE POTRIVIT (10—9,50) — POTRIVIT (9,49—9,00) — DESTUL DE POTRIVIT (8,99—7,00) — NEPOTRIVIT (6,99—1,00) 14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 ACTE ALE BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI 7 SI ALE COMISIEI NAȚIONALE A VALORILOR MOBILIARE 7 9 BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI Nr. 8 din 7 iulie 2010 COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE Nr. 48 din 13 iulie 2010 ORDIN pentru aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 9/13/2010 privind modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României si al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 24/29/2006 9 9 9 privind determinarea cerințelor minime de capital ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții pentru riscul operațional Având în vedere dispozițiile art. 126, 138, 139, 278, 384 și 385 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 lit. d) din Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 10/107/2006, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și ale art. 1,2 și ale art. 7 alin. (1), (3), (10) și (15) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României si Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin: i 9 9 Art. 1. — Se aprobă Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 9/13/2010 privind modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 24/29/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții pentru riscul operațional, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Art. 2. — Prezentul ordin și regulamentul menționat la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 3. — Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu Art. 4. — Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 24/29/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții pentru riscul operațional, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 21/118/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 și 1.035 bis din 28 decembrie 2006, cu modificările și completările aduse prin Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 9/13/2010, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Gabriela Anghelache MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 547/4.VI II .2010 15 ANEXA BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE Nr. 9 din 7 iulie 2010 Nr. 13 din 13 iulie 2010 REGULAMENT privind modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 24/29/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții pentru riscul operațional Articol unic. — Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 24/29/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții pentru riscul operațional, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 21/118/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 și 1.035 bis din 28 decembrie 2006, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Titlul regulamentului se modifică și va avea următorul cuprins: „REGULAMENTUL Nr. 24/29/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru riscul operațional ale instituțiilor de credit si ale firmelor de investitii” » » 2. La articolul 21, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins: „(11) Evenimentele de pierdere care afectează întreaga instituție pot fi alocate unei linii de activitate suplimentare «elemente corporatiste» din cauza unor circumstanțe excepționale.” 3. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins: ,Art. 33. — Până la data de 31 decembrie 2012, societățile de servicii de investiții financiare autorizate să desfășoare activități de tranzacționare cu instrumente financiare în cont propriu și subscriere de instrumente financiare și/sau plasamentul de instrumente financiare în baza unui angajament ferm al căror indicator relevant pentru linia de activitate «Tranzacționare și vânzări» reprezintă cel puțin 50% din totalul indicatorilor relevanți pentru toate liniile de activitate, calculați în conformitate cu prevederile art. 11 din Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 19/116/2006 și ale secțiunii a 2-a din cap. II al prezentului regulament, pot aplica în cazul liniei de activitate «Tranzacționare și vânzări» o cotă redusă de risc de 15%.” 4. După articolul 38 se introduce un nou articol, articolul 39, cu următorul cuprins: „Art. 39. — Art. 21 alin. (11) intră în vigoare de la 31 decembrie 2010.” 5. Ultimul enunț al regulamentului se modifică și va avea următorul cuprins: „Prezentul regulament transpune prevederile art. 4 paragraful 22, art. 102—105, art. 157 paragraful 3 și ale anexei X la Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177 din 30 iunie 2006, prevederile art. 44 din Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiții și al instituțiilor de credit (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177 din 30 iunie 2006 și ale art. 1 paragrafele 11 și 12 din Directiva 2009/83/CE a Comisiei din 27 iulie 2009 de modificare a unor anexe la Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește normele tehnice referitoare la administrarea riscurilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 196 din 28 iulie 2009.” 6. La anexa nr. 2 punctul 3, litera e) se modifică și va avea următorul cuprins: ,,e) Organele cu funcție de conducere, sub supravegherea organelor cu funcție de supraveghere, poartă răspunderea pentru politica de încadrare a activităților pe linii. Această politică este supusă aprobării structurii de conducere a instituției de credit;”. 7. La anexa nr. 3 coloana 1, rândul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: „întreruperea activității și funcționarea neadecvată a sistemelor”. ABONAMENTE LA PUBLICAȚIILE OFICIALE PE SUPORT FIZIC — Prețuri pentru anul 2010 — Nr. Număr Valoare crt. Denumirea publicației de apariții (TVA 9% inclus) ---lei anuale 12 luni 3 luni 1 lună 1. Monitorul Oficial, Partea I 900 1.200 330 120 2. Monitorul Oficial, Partea I, limba maghiară 100 1.500 140 3. Monitorul Oficial, Partea a ll-a 200 2.250 200 4. Monitorul Oficial, Partea a lll-a 500 430 40 5. Monitorul Oficial, Partea a IV-a 6.000 1.720 160 6. Monitorul Oficial, Partea a Vl-a 240 1.600 150 7. Monitorul Oficial, Partea a Vll-a 48 540 50 8. Colecția Legislația României 4 450 120 9. Colecția Hotărâri ale Guvernului României 12 750 70 NOTĂ: Monitorul Oficial, Partea I bis, se multiplică și se achiziționează pe bază de comandă. ABONAMENTE LA PRODUSELE ÎN FORMAT ELECTRONIC — Prețuri pentru anul 2010 — Abonamentul FLEXIBIL (Monitorul Oficial, Partea 1 + alte 3 părți ale Monitorului Oficial, la alegere) Produs Lunar Anual Online/ Rețea Rețea Rețea Rețea Online/ Rețea Rețea Rețea Rețea Monopost 5 25 100 300 Monopost 5 25 100 300 AutenticMO 40 100 250 600 1.320 400 1.000 2.500 6.000 13.200 ExpertMO 90 230 580 1.390 3.060 900 2.250 5.630 13.510 29.720 Abonamentul COMPLET (Monitorul Oficial, Partea I + toate celelalte părți ale Monitorului Oficial) Produs Lunar Anual Online/ Rețea Rețea Rețea Rețea Online/ Rețea Rețea Rețea Rețea Monopost 5 25 100 300 Monopost 5 25 100 300 AutenticMO 50 130 330 790 1.740 500 1.250 3.130 7.510 16.520 ExpertMO 110 280 700 1.680 3.700 1.100 2.750 6.880 16.510 36.320 Prețurile sunt exprimate în lei și conțin TVA. Mai multe informații puteți găsi pe site-ul www.expert-monitor.ro, unde puteți aplica on-line comanda. Gabriel S. Popa MONITORUL OFICIAL Motivul: Format electronic AUTENTIC, conform Legii nr. 202/1998, republicata. Locatia:Bucuresti EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR „Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română —S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru reiatii cu publicul, București, sos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00’.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A. 5 948368 445338 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547/4.VIII.2010 conține 16 pagini. Prețul: 3,20 lei ISSN 1453—4495