MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Anul 178 (XXII) —Nr. 486 PARTEA I LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI Șl ALTE ACTE Joi, 15 iulie 2010 Nr. SUMAR Pagina LEGI Șl DECRETE 135. —Lege privind Codul de procedură penală........ 1-144 774. — Decret pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură penală..................................... 144 LEGI SI DECRETE PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL LEGE privind Codul de procedură penală Parlamentul României adoptă prezenta lege. Normele de procedură penală și scopul acestora Legalitatea procesului penal Separarea funcțiilor judiciare PARTEA GENERALĂ TITLUL I Principiile și limitele aplicării legii procesuale penale Art. 1. — (1) Normele de procedură penală reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală. (2) Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuțiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și a celorlalți pârtieipanți în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituției, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum și ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Art. 2. — Procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. Art. 3. — (1) în procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: a) funcția de urmărire penală; b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată; d) funcția de judecată. 2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 (2) Funcțiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel. (3) în desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cil exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. b), care este compatibilă cu funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată. (4) în exercitarea funcției de urmărire penală, procurorul și organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. (5) Asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. (6) Asupra legalității actului de trimitere în judecată și probelor pe care se bazează acesta, precum și a legalității soluțiilor de netrimitere în judecată se pronunță judecătorul de cameră preliminară, în condițiile legii. (7) Judecata se realizează de către instanță, în complete legal constituite. Prezumția de nevinovăție Art. 4. --- (1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. (2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. Aflarea adevărului Art. 5. --- (1) Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. (2) Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod. Ne bis in idem Art. 6. --- Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică. Obligativitatea punerii în mișcare Art. 7. --- (1) Procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea și a exercitării acțiunii penale penală din oficiu atunci când există probe din care rezulta săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) și (3). (2) în cazurile și în condițiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunța la exercitarea acțiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia. (3) în cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mișcare și exercită acțiunea penală după introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obținerea autorizării ori sesizării organului competent sau după îndeplinirea unei alte condiții prevăzută de lege. Caracterul echitabil și termenul Art. 8. --- Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și rezonabil al procesului penal judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil. Dreptul la libertate și siguranță Art. 9. --- (1) în cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate și siguranță. (2) Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepțional și doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. (3) Orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp și într-o limbă pe care o înțelege asupra motivelor arestării sale și are dreptul de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii. (4) Atunci când se constată că o măsură privativă sau restrictivă de libertate a fost dispusă în mod nelegal, organele judiciare competente au obligația de a dispune revocarea măsurii și, după caz, punerea în libertate a celui reținut sau arestat. (5) Orice persoană față de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege. Dreptul la apărare Art. 10. --- (1) Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înșiși sau de a fi asistați de avocat. (2) Părțile, subiecții procesuali principali și avocatul au dreptul să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării. (3) Suspectul are dreptul de a fi informat, înainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui și încadrarea juridică a acesteia. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 3 (4) înainte de a fi ascultați, suspectului și inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declarație. (5) Organele judiciare au obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare de către părți și subiecții procesuali principali în tot cursul procesului penal. (6) Dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credință, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege. Respectarea demnității umane Art. 11. --- (1) Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de și a vieții private judecată trebuie tratată cu respectarea demnității umane. (2) Respectarea vieții private, a inviolabilității domiciliului și a secretului corespondenței sunt garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este admisă decât în condițiile legii și dacă aceasta este necesară într-o societate democratică. Limba oficială și dreptul la interpret Art. 12. --- (1) Limba oficială în procesul penal este limba română. (2) Cetățenii români aparținând minorităților naționale au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instanțelor de judecată, actele procedurale întocmindu-se în limba română. (3) Părților și subiecților procesuali care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoștință de piesele dosarului, de a vorbi, precum și de a pune concluzii în instanță, prin interpret. (4) în cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreți autorizați, potrivit legii. Sunt incluși în categoria interpreților și traducătorii autorizați, potrivit legii. Aplicarea legii procesuale penale Art. 13. --- (1) Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor în timp și spațiu efectuate și măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare și până în momentul ieșirii din vigoare, cu excepția situațiilor prevăzute în dispozițiile tranzitorii. (2) Legea procesuală penală română se aplică actelor efectuate și măsurilor dispuse pe teritoriul României, cu excepțiile prevăzute de lege. TITLUL II Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal CAPITOLUL I Acțiunea penală Art. 14. --- (1) Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a Obiectul și exercitarea acțiunii penale persoanelor care au săvârșit infracțiuni. (2) Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege. (3) Acțiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, în condițiile legii. Art. 15. ---Acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită când există probe din Condițiile de punere în mișcare care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu sau de exercitare a acțiunii penale există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia. Cazurile care împiedică punerea în Art. 16. --- (1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare și exercitarea acțiunii penale mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; 4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. (2) în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) și j), acțiunea penală poate fi pusă în mișcare ulterior, în condițiile prevăzute de lege. Stingerea acțiunii penale Art. 17. --- (1) în cursul urmăririi penale acțiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunțare la urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege. (2) în cursul judecății acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești. Continuarea procesului penal Art. 18. --- în caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de la cererea suspectului sau inculpatului existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. CAPITOLUL II Acțiunea civilă Obiectul si exercitarea acțiunii civile Art. 19. --- (1) Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect repararea prejudiciului material sau moral produs prin săvârșirea infracțiunii. (2) Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente. (3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civilă se exercită în numele acesteia de procuror, în condițiile art. 20 alin. (1) și (2). Reprezentantul legal al persoanei vătămate lipsite de capacitate de exercițiu are dreptul de a exercita acțiunea civilă în numele acesteia. (4) Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului. (5) Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile. Constituirea ca parte civilă Art. 20. --- (1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept. (2) Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază. (3) în cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele judiciare au obligația de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, după caz, în încheiere. (4) în cazul nerespectării vreuneia dintre condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acțiunea la instanța civilă. (5) Până la terminarea cercetării judecătorești, partea civilă poate: a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă; b) mări sau micșora întinderea pretențiilor; c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri bănești, dacă repararea în natură nu mai este posibilă. (6) în cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. în cazul în care părțile civile nu și-au desemnat un reprezentant, pentru buna desfășurare a procesului penal, desemnarea poate fi dispusă din oficiu de către organul judiciar. (7) Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acțiunea civilă se disjunge. (8) Acțiunea civilă care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și părții responsabile civilmente, exercitată la instanța penală sau la instanța civilă, este scutită de taxă de timbru. Introducerea în procesul penal a părții Art. 21. --- (1) Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate responsabile civilmente avea loc, la cererea părții civile sau a inculpatului, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1). (2) Atunci când exercită acțiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, în condițiile alin. (1). MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 5 (3) Partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la începerea dezbaterilor la prima instanță de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenției. (4) Partea responsabilă civilmente are, în ceea ce privește acțiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat. Renunțarea la pretențiile civile Art. 22. --- (1) Partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la pretențiile civile formulate, până la terminarea dezbaterilor îh apel. (2) Renunțarea se poate face fie prin cerere scrisă, fie oral în ședința de judecată. (3) Partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții. Tranzacția, medierea și recunoașterea Art. 23. --- (1) în cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, pretențiilor civile partea civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit legii. (2) Inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile. (3) în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunbscute pot fi administrate probe. Exercitarea acțiunii civile de către Art. 24. --- (1) Acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de sau față de succesori deces, reorganizare,’desființare sau dizolvare a părții civile, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult doua luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării ori dizolvării. (2) în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acestora, în termen de’ cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă. (3) în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), dacă se depășește durata rezonabilă a procesului, instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și trimiterea acțiunii la instanța civilă competentă. Rezolvarea acțiunii civile în procesul Art. 25. --- (1) în caz de condamnare, instanța se pronunță prin aceeași hotărâre penal și asupra acțiunii civile. (2) Când acțiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanța dispune ca lucrul să fie restituit părții civile. (3) Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. (4) Când prin desființarea înscrisului sau prin restabilirea situației anterioare pot fi afectate drepturile terților, instanța disjunge acțiunea și o trimite la instanța civilă. (5) în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) și j), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. Disjungerea acțiunii civile Art. 26. --- (1) Instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și trimiterea ei la instanța competentă potrivit legii civile, când soluționarea acțiunii civile în procesul penal determină depășirea termenului rezonabil al procesului penal. (2) Disjungerea se dispune de către instanță din oficiu ori la cererea procurorului sau a părților. (3) Probele administrate în fața instanței penale până la disjungere pot fi folosite în fața instanței civile, în afară de cazul când instanța civilă apreciază că este necesară refacerea lor. (4) Instanța dispune disjungerea acțiunii civile și trimiterea ei la instanța competentă potrivit legii civile și în cazul admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției în condițiile art. 486. (5) încheierea prin care se disjunge acțiunea civilă este definitivă. Cazurile de soluționare Art. 27. --- (1) Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana a acțiunii civile lâ instanța civilă vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. (2) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluțiohată acțiunea civilă. 6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI I.2010 (3) Persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul penal pot să introducă acțiune în fața instanței civile dacă procesul penal a fost suspendat. în caz de reluare a procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă în condițiile prevăzute la alin. (7). (4) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care au pornit acțiunea în fața instanței civile, pot să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală, judecătorului ori instanței, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre, chiar nedefinitivă. (5) în cazul în care acțiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanței penale, diferența poate fi cerută pe calea unei acțiuni la instanța civilă. (6) Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. (7) în cazul prevăzut la alin. (1), precum și în cazul acțiunii civile disjunse, judecata în fața instanței civile se suspendă după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale, dar nu mai mult de un an. Autoritatea hotărârii penale în procesul Art. 28. --- (1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat civil și efectele hotărârii civile în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a în procesul penal persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. (2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. TITLUL III Participanții în procesul penal CAPITOLUL I Dispoziții generale Participanții în procesul penal Art. 29. --- Participanții în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alți subiecți procesuali. Organele judiciare Art. 30. --- Organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară sunt: a) organele de cercetare penală; b) procurorul; c) judecătorul de drepturi și libertăți; d) judecătorul de cameră preliminară; e) instanțele judecătorești. Avocatul Art. 31. ---Avocatul asistă sau reprezintă părțile ori subiecții procesuali principali, în condițiile legii. Cu încuviințarea organului judiciar, avocatul poate asista și alți subiecți procesuali. Părțile Art. 32. --- (1) Părțile sunt subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară. (2) Părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Subiecții procesuali principali Art. 33. --- (1) Subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată. (2) Subiecții procesuali principali au aceleași drepturi și obligații ca și părțile, cu excepția celor pe care legea le acordă numai acestora. Alți subiecți procesuali Art. 34. ---în afara participanților prevăzuți la art. 33, sunt subiecți procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 7 CAPITOLUL II Competența organelor judiciare SECȚIUNEA 1 Competența funcțională, după materie și după calitatea persoanei a instanțelor judecătorești Competența judecătoriei Art. 35. --- (1) Judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. (2) Judecătoria soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege. Competența tribunalului Art. 36. --- (1) Tribunalul judecă în primă instanță: a) infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 188, 189, 210, 211,254, 263, 282, 289---294, 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 și 360---367; b) infracțiunile săvârșite cu intenție, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei; c) infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție, dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare; d) alte infracțiuni date prin lege în competența sa. (2) Tribunalul soluționează conflictele de competență ivite între judecătoriile din circumscripția sa, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în cazurile prevăzute de lege. (3) Tribunalul soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege. Competența tribunalului militar Art. 37. --- (1) Tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. (2) Tribunalul militar soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege. Competența curții de apel Art. 38. --- (1) Curtea de apel judecă în primă instanță: a) infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 394---397, 399---412 și 438---445; b) infracțiunile privind securitatea națională a României, prevăzute în legi speciale; c) infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe; d) infracțiunile săvârșite în legătură cu atribuțiile de serviciu de avocați, notari publici, executori judecătorești, precum și auditori publici externi. (2) Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii și de tribunale. (3) Curtea de apel soluționează conflictele de competență ivite între instanțele din circumscripția sa, altele decât cele prevăzute la art. 36 alin. (2), precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în cazurile prevăzute de lege. (4) Curtea de apel soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege. Competența curții militare de apel Art. 39. --- (1) Curtea militară de apel judecă în primă instanță: a) infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 394---397, 399---412 și 438---445, săvârșite de militari; b) infracțiunile privind securitatea națională a României, prevăzute în legi speciale, săvârșite de militari; c) infracțiunile săvârșite de judecătorii tribunalelor militare și de procurorii militari de la parchetele militare’ care funcționează pe lângă aceste instanțe. (2) Curtea militară de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de tribunalele militare. (3) Curtea militară de apel soluționează conflictele de competență ivite între tribunalele militare din circumscripția sa, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de acestea în cazurile prevăzute de lege. (4) Curtea militară de apel soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege. Competența înaltei Curți de Casație Art. 40. --- (1) înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță si Justiție infracțiunile săvârșite de Președintele României, senatori și deputați, de membrii » 1 Guvernului ori de persoanele asimilate acestora, de judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor internaționale, de europarlamentari, de’judecătorii și magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, de judecătorii și magistrații-asisten’ți 8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 de la înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și curtea militară de apel, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, de mareșali, amirali, generali, precum și de persoanele care au gradul profesional asimilat generalilor și mareșalilor. (2) înalta Curte de Casație și Justiție judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanța de curțile de apel, de curțile militare de apel și de Secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție. (3) înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile în casație împotriva hotărârilor penale definitive, precum și recursurile în interesul legii. (4) înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență în cazurile în care este instanța’superioară comună instanțelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiției este întrerupt, cererile de strămutare, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în cazurile prevăzute de lege. (5) înalta Curte de Casație și Justiție soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege. SECȚIUNEA a 2-a Competența teritorială a instanțelor judecătorești Competența pentru infracțiunile Art. 41. --- (1) Competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: săvârșite pe teritoriul României a) locul săvârșirii infracțiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta; d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate. (2) Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia. (3) în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece. (4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâi sesizate. (5) Ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanțe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini. (6) Infracțiunea săvârșită pe o navă sub pavilion românesc este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. (7) Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă înmatriculată în România este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul român. (8) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, iar competența nu se poate determina potrivit alin. (1), competența este cea prevăzută la alin. (4). Competența pentru infracțiunile Art. 42. — (1) Infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României se judecă de săvârșite în afara teritoriului României către instanțele în a căror circumscripție se află locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică. (2) Dacă inculpatul nu locuiește sau, după caz, nu are sediul în România, iar infracțiunea este de competența judecătoriei, aceasta se judecă de Judecătoria Sectorului 2 București, iar în celelalte cazuri, de instanța competentă după materie ori după calitatea persoanei din municipiul București, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel. (3) Infracțiunea săvârșită pe o navă este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. (4) Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul român. (5) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competența este cea prevăzută la alin. (1) și (2), în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 9 SECȚIUNEA a 3-a Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești Reunirea cauzelor Art. 43. --- (1) Instanța dispune reunirea cauzelor în cazul infracțiunii continuate, al concursului formal de infracțiuni sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune. (2) Instanța poate dispune reunirea cauzelor, dacă prin aceasta nu se întârzie judecata, în următoarele situații: a) când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană; b) când la săvârșirea unei infracțiuni au participat două sau mai multe persoane; c) când între două sau mai multe infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiției. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și în cazurile în care în fața aceluiași organ judiciar sunt mai multe cauze cu același obiect. Competența în caz de reunire a cauzelor Art. 44. — (1) în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți făptuitorii revine instanței mai întâi sesizate, iar dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competența aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad. (2) Competența judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența unei anumite instanțe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea. (3) Tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competența după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad. (4) Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară, competența revine instanței civile. (5) Dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad competente potrivit art. 41 și 42. Art. 45. --- (1) Reunirea cauzelor se poate dispune la cererea procurorului sau a părților și din oficiu de către instanța competentă. (2) Cauzele se pot reuni dacă ele se află în fața primei instanțe, chiar după Procedura de reunire a cauzelor desființarea sau casarea hotărârii, sau în fața instanței de apel. Disjungerea cauzelor (3) Instanța se pronunță prin încheiere care poate fi atacată numai odată cu fondul. Art. 46. --- (1) Pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății, instanța poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni. (2) Disjungerea cauzei se dispune de instanță, prin încheiere, din oficiu sau la cererea procurorului ori a părților. Excepțiile de necompetență Art. 47. --- (1) Excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot cursul judecății,’ până la pronunțarea hotărârii definitive. (2) Excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței superioare celei competente potrivit legii poate fi invocată până la începerea cercetării judecătorești. (3) Excepția de necompetență teritorială poate fi invocată în condițiile alin. (2). (4) Excepțiile de necompetență pot fi invocate din oficiu, de către procuror, de către persoana vătămată sau de către părți. Art. 48. --- (1) Când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă sa judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate. Competența în caz de schimbare (2) Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea a calității inculpatului competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1). Competența în caz de schimbare Art. 49. --- (1) Instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă a încadrării juridice sau a calificării a o judeca, chiar dacă^ după schimbarea încadrării juridice, infracțiunea este de faptei competența instanței inferioare. (2) Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage necompetență instanței, în afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel. 10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Declinarea de competență Art. 50. --- (1) Instanța care își declină competența trimite, de îndată, dosarul instanței de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare. (2) Dacă declinarea a fost determinată de competența materială sau după calitatea persoanei, instanța căreia i s-a trimis cauza poate menține, motivat, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse de instanța care și-a declinat competența. (3) în cazul declinării pentru necompetență teritorială, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse se mențin. (4) Hotărârea de declinare a competenței nu este supusă căilor de atac. Conflictul de competență Art. 51. --- (1) Când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța’ierarhic superioară comună. (2) Instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența. (3) Sesizarea instanței ierarhic superioare comune se poate face și de procuror sau de părți. (4) Până la soluționarea conflictului pozitiv de competență, judecata se suspendă. (5) Instanța care și-a declinat competența ori care s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile și efectuează actele ce reclamă urgență. (6) Instanța ierarhic superioară comună se pronunță asupra conflictului de competență, de urgență, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. (7) Când instanța sesizată cu soluționarea conflictului de competență constată că acea cauză este de competența altei instanțe decât cele între care a intervenit conflictul și față de care nu este instanță superioară comună, trimite dosarul instanței superioare comune. (8) Instanța căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenței nu se mai poate’declara necompetentă, cu excepția situațiilor în care apar elemente noi care atrag competența altor instanțe. (9) Instanța căreia i s-a trimis cauza aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3). Chestiunile prealabile Art. 52. --- (1) Instanța penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluționării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe, cu excepția situațiilor în care competența de soluționare nu aparține organelor judiciare. (2) Chestiunea prealabilă se judecă de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune. (3) Hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii. SECȚIUNEA a 4-a Competența judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară Competența judecătorului de drepturi Art. 53. --- Judecătorul de drepturi și libertăți este judecătorul care, în cadrul și libertăți instanței, potrivit competenței acesteia, soluționează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurătorii; c) măsurile de siguranță cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; e) încuviințarea perchezițiilor, a folosirii tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; f) administrarea anticipată a probelor; g) alte situații expres prevăzute de lege. Competența judecătorului de cameră Art. 54. --- Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul preliminară instanței, potrivit competenței acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; c) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; d) soluționează alte situații expres prevăzute de lege. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 11 SECȚIUNEA a 5-a Organele de urmărire penală și competența acestora Organele de urmărire penală Art. 55. — (1) Organele de urmărire penală sunt: a) procurorul; b) organele de cercetare penală ale poliției judiciare; c) organele de cercetare penală speciale. (2) Procurorii sunt constituiți în parchete care funcționează pe lângă instanțele judecătorești și își exercită atribuțiile în cadrul Ministerului Public. (3) în cadrul procesului penal procurorul are următoarele atribuții: a) supraveghează sau efectuează urmărirea penală; b) sesizează judecătorul de drepturi și libertăți și instanța de judecată; c) exercită acțiunea penală; d) exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege: e) încheie acordul de recunoaștere a vinovăției, în condițiile legii; f) formulează și exercită contestațiile și căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătorești; g) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege. (4) Atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens. (5) Atribuțiile organelor de cercetare penală speciale sunt îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. (6) Organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului. Competența procurorului Art. 56. — (1) Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a altor organe de cercetare speciale și supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. (2) Procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce și le supraveghează. (3) Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror: a) în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel; b) în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 188—191 din Codul penal; c) în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare moartea unei persoane; d) în alte cazuri prevăzute de lege. (4) Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează de procurorul militar și de organele de cercetare penală speciale, sub supravegherea acestuia. (5) Procurorii militari din cadrul secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44. Competența organelor de cercetare Art. 57. — (1) Organele de cercetare penală ale poliției judiciare efectuează penală urmărirea penală pentru orice infracțiune care nu este dată, prin lege, în competența organelor de cercetare penală speciale sau procurorului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. (2) Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală numai în condițiile art. 55 alin. (5) și (6), corespunzător specializării structurii din care fac parte, în cazul săvârșirii infracțiunilor de către militari sau în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție și de serviciu prevăzute de Codul penal săvârșite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța navei sau navigației ori a personalului. 12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Verificarea competenței Art. 58. --- (1) Organul de urmărire penală este dator să își verifice competența imediat după sesizare. (2) Dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, dispune de îndată, prin ordonanță, declinarea de competență și trimite cauza procurorului competent. (3) Dacă organul de cercetare penală constată că nu este competent să efectueze cercetarea penală, trimite de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent. Extinderea competenței teritoriale Art. 59. --- (1) Când anumite acte de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmărirea, procurorul sau, după caz, organul de cercetare penală poate să le efectueze el însuși ori procurorul poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare. (2) în cuprinsul aceleiași localități, procurorul sau organul de cercetare penală, după caz, efectuează toate actele de urmărire, chiar dacă unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei sale teritoriale. Cazurile urgente Art. 60. --- Procurorul sau organul de cercetare penală, după caz, este obligat să efectueze actele de urmărire penală care nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența acestuia. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, procurorului competent. Actele încheiate de unele organe de Art. 61. --- (1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea constatare unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: a) organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, precum și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; b) organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor; c) organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. (2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligația să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. în cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. (3) Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecții ori precizări sau au de dat explicații cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligația de a le consemna în procesul-verbal. (4) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală. (5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Actele încheiate de comandanții Art. 62. --- (1) Comandanții de nave și aeronave sunt competenți să facă percheziții de nave și aeronave corporale sau ale vehiculelor și să verifice lucrurile pe care făptuitorii le au cu sine sau le folosesc, pe timpul cât navele și aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor și pentru infracțiunile săvârșite pe aceste nave sau aeronave, având totodată și obligațiile și drepturile prevăzute la art. 61. (2) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează organelor de urmărire penală, de îndată ce nava sau aeronava ajunge în primul port sau aeroport românesc. (3) în cazul infracțiunilor flagrante, comandanții de nave și aeronave au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta organelor de urmărire penală. (4) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 13 Dispoziții comune Art. 63. --- (1) Dispozițiile prevăzute la art. 41---46 și 48 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale. (2) Prevederile art. 44 alin. (2) nu se aplică în faza de urmărire penală. (3) Urmărirea penală a infracțiunilor săvârșite în condițiile prevăzute la art. 41 se efectuează de către organul de cercetare penală din circumscripția instanței competente să judece cauza, dacă legea nu dispune altfel. (4) Conflictul de competență dintre 2 sau mai mulți procurori se rezolvă de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se ivește între două sau mai multe organe de cercetare penală, competența se stabilește de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penală a acestor organe. în cazul în care procurorul nu exercită supravegherea activității tuturor organelor de cercetare penală între care s-a ivit conflictul, competența se stabilește de către prim-procurorul parchetului în circumscripția căruia se află organele de cercetare penală. Incompatibilitatea judecătorului Art. 64. --- (1) Judecătorul este incompatibil dacă: a) a fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză; b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părți, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; c) a fost expert sau martor, în cauză; d) este tutore sau curator al unei părți sau al unui subiect procesual principal; e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei instanțe de judecată; f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată. (2) Nu pot face parte din același complet de judecată judecătorii care sunt soți, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal. (3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii. (4) Judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară nu pot participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. Incompatibilitatea procurorului, Art. 65. --- (1) Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)---d) și f) se aplică procurorului și a organului de cercetare penală, organului de cercetare penală. a magistratului-asistent și a grefierului (2) Dispozițiile art. 64 alin. (1) se aplică magistratului-asistent și grefierului. (3) Dispozițiile art. 64 alin. (2) se aplică procurorului și magistratului-asistent sau, după caz, grefierului, când cauza de incompatibilitate există între ei sau între vreunul dintre ei și judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau unul dintre membrii completului de judecată. (4) Procurorul care a participat ca judecător de drepturi și libertăți sau ca judecător de cameră preliminară nu poate, în aceeași cauză, să supravegheze urmărirea penală sau să efectueze acte de urmărire penală și nici să pună concluzii la judecarea acelei cauze în primă instanță și în căile de atac. Procurorul care a participat ca judecător la judecarea cauzei în primă instanță nu poate pune concluzii la judecarea ei în căile de atac. Abținerea Art. 66. --- (1) Persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, președintelui instanței, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior că se abține de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate și a temeiurilor de fapt care constituie motivul abținerii. (2) Declarația de abținere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoștință de existența cazului de incompatibilitate. Recuzarea Art. 67. --- (1) în cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declarație de abținere, părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existența cazului de incompatibilitate. (2) Cererea de recuzare se formulează doar împotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penală, a procurorului sau a judecătorului care efectuează 14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 activități judiciare în cauză. Este inadmisibilă recuzarea judecătorului sau a procurorului chemat să decidă asupra recuzării. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul recuzării magistratului-asistent și grefierului. (4) Cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte, a cazului de incompatibilitate invocat, a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Cererea de recuzare formulată oral se consemnează într-un proces-verbal sau, după caz, în încheierea de ședință. (5) Nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (2)---(4) sau formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate cu aceleași temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare. (6) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunță asupra măsurilor preventive. Procedura de soluționare a abținerii Art. 68. --- (1) Abținerea sau recuzarea judecătorului de drepturi și libertăți și a sau recuzării judecătorului de cameră preliminară se soluționează de un judecător de la aceeași instanță. (2) Abținerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluționează de un alt complet de judecată. (3) Abținerea sau recuzarea magistratului-asistent se soluționează de completul de judecată. (4) Abținerea sau recuzarea grefierului se soluționează de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de completul de judecată. (5) Soluționarea abținerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluționarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită. (6) în caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin. (7) încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac. (8) Când pentru soluționarea abținerii sau a recuzării nu poate fi desemnat un judecător din cadrul aceleiași instanțe, cererea se soluționează de un judecător de la instanța ierarhic superioară. (9) în cazul în care se admite abținerea sau recuzarea și nu se poate desemna un judecător de la instanța competentă pentru soluționarea cauzei, judecătorul de la instanța ierarhic superioară desemnează o altă instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate. (10) Dispozițiile alin. (8) și (9) se aplică în mod corespunzător și în cazul soluționării abținerii sau recuzării judecătorului care face parte din completul de judecată. Procedura de soluționare a abținerii Art. 69. --- (1) Asupra abținerii sau recuzării persoanei care efectuează urmărirea sau recuzării persoanei penală se pronunță procurorul care supraveghează urmărirea penală. care efectuează urmărirea penală (2) Cererea de recuzare se adresează fie persoanei recuzate, fie procurorului. în cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează urmărirea penală, aceasta este obligată să o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul cercetării penale. (3) Procurorul soluționează abținerea sau recuzarea în cel mult 48 de ore, prin ordonanță care nu este supusă niciunei căi de atac. (4) în caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin. Procedura de soluționare a abținerii sau Art. 70. — (1) în tot cursul procesului penal, asupra abținerii sau recuzării recuzării procurorului procurorului se pronunță procurorul ierarhic superior. (2) Declarația de abținere sau cererea de recuzare se adresează, sub sancțiunea inadmisibilității, procurorului ierarhic superior. Inadmisibilitatea se constată de procurorul, judecătorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 15 (3) Procurorul ierarhic superior soluționează cererea în 48 de ore. (4) Procurorul ierarhic superior se pronunță prin ordonanță care nu este supusă niciunei căi de atac. (5) Procurorul recuzat poate participa la soluționarea cererii privitoare la măsura preventivă și poate efectua acte sau dispune orice măsuri care justifică urgența. (6) în caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin. Temeiul strămutării Art. 71. --- înalta Curte de Casație și Justiție poate strămuta judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Cererea de strămutare și efectele Art. 72. --- (1) Strămutarea poate fi cerută de părți sau de procuror. acesteia (2) Cererea se depune la instanța de unde se solicită strămutarea și trebuie să cuprindă indicarea temeiului de strămutare, precum și motivarea în fapt și în drept. (3) La cerere se anexează înscrisurile pe care aceasta se întemeiază. (4) în cerere se face mențiune dacă inculpatul este supus unei măsuri preventive. (5) Cererea se înaintează de îndată înaltei Curți de Casație și Justiție împreună cu înscrisurile anexate. (6) înalta Curte de Casație și Justiție poate solicita informații de la președintele instanței de unde se solicită strămutarea sau de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i, totodată, termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare. Când înalta Curte de Casație și Justiție este instanța ierarhic superioară, informațiile se cer președintelui curții de apel la care se află cauza a cărei strămutare se cere. (7) în cazul respingerii cererii de strămutare, în aceeași cauză nu mai poate fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive. (8) Introducerea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea cauzei. Procedura de soluționare a cererii Art. 73. --- (1) Soluționarea cererii de strămutare se face în ședință publică, cu de strămutare participarea procurorului, în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii. (2) Președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru încunoștințarea părților despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluționarea acesteia, cu mențiunea că părțile pot trimite memorii și se pot prezenta la termenul fixat pentru soluționarea cererii. (3) în informațiile trimise înaltei Curți de Casație și Justiție se face mențiune expresă despre efectuarea încunoștințărilor, atașându-se și dovezile de comunicare a acestora. (4) Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea cererii. în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, înalta Curte de Casație și Justiție poate dispune aducerea acestuia la judecarea strămutării, în cazul în care apreciază că prezența sa este necesară pentru soluționarea cererii. (5) înalta Curte de Casație și Justiție acordă cuvântul părții care a formulat cererea de strămutare, celorlalte părți prezente, precum și procurorului. Dacă procurorul a formulat cererea, acestuia i se acordă primul cuvântul. Soluționarea cererii Art. 74. --- (1) înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea de strămutare prin sentință. (2) în cazul în care găsește cererea întemeiată, înalta Curte de Casație și Justiție dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanțele din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate acesteia. Strămutarea judecării cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curțile de apel dintr-o circumscripție învecinată. (3) înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște în ce măsură se mențin actele îndeplinite în fața instanței, precum și cele îndeplinite de judecătorul de cameră preliminară de la care s-a strămutat cauza. (4) Instanța de la care a fost strămutată cauza, precum și instanța la care s-a strămutat cauza vor fi înștiințate de îndată despre admiterea cererii de strămutare. (5) Dacă instanța de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunțată este desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare. (6) Sentința prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac. Alte dispoziții Art. 75. --- (1) După strămutarea cauzei, contestațiile și celelalte căi de atac se judecă de instanțele corespunzătoare din circumscripția instanței la care s-a strămutat cauza. (2) Dispozițiile art. 71---74 se aplică în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară. 16 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 (3) în cazul în care se dispune strămutarea în cursul procedurii de cameră preliminară, judecarea cauzei se efectuează de către instanța la care s-a strămutat cauza. (4) în cazul în care se dispune strămutarea judecării căii de atac a apelului, rejudecarea cauzei, în caz de desființare cu trimitere spre rejudecare, se va efectua de către instanța inferioară în grad din circumscripția celei la care s-a strămutat cauza. Desemnarea altei instanțe Art. 76. --- (1) Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală pentru judecarea cauzei poate cere înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul. (2) înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile. (3) înalta Curte de Casație și Justiție dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii și desemnarea unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul. (4) încheierea prin care înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea nu este supusă niciunei căi de atac. (5) în cazul respingerii cererii de desemnare a altei instanțe pentru judecarea cauzei formulate, în aceeași cauză nu mai poate fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive. CAPITOLUL III Subiecții procesuali principali și drepturile acestora Suspectul Art. 77. --- Persoana cu privire la care, din datele și probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se numește suspect. Drepturile suspectului Art. 78. --- Suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel. Persoana vătămată Art. 79. --- Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numește persoană vătămată. Desemnarea unui reprezentant al Art. 80. --- (1) în cazul în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr persoanelor vătămate foarte mare de persoane, iar asigurarea individuală a respectării drepturilor acestora ar prelungi considerabil durata procesului penal, persoanele respective își desemnează sau procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța poate dispune ca persoanele vătămate să își desemneze un reprezentant, în scopul exercitării drepturilor lor. Dacă persoanele vătămate nu și-au desemnat un reprezentant în termenul care le-a fost acordat, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța poate desemna un avocat din oficiu care să le reprezinte. (2) Reprezentantul persoanelor vătămate exercită toate drepturile recunoscute de lege acestora. Drepturile persoanei vătămate Art. 81. --- în cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi: a) dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale; b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii; c) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei; d) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informații să îi fie comunicate; e) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; f) dreptul de a fi ascultată; g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților; h) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată; i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; j) alte drepturi prevăzute de lege. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 CAPITOLUL IV Inculpatul și drepturile acestuia 17 Inculpatul Art. 82. --- Persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală devine parte în procesul penal și se numește inculpat. Drepturile inculpatului Art. 83. ---în cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi: a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa; b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei; f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; h) alte drepturi prevăzute de lege. CAPITOLUL V Partea civilă și drepturile acesteia Partea civilă Art. 84. --- (1) Persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal și se numește parte civilă. (2) Au calitatea de parte civilă și succesorii persoanei prejudiciate, dacă exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal. Drepturile părții civile Art. 85. --- (1) în cursul procesului penal, partea civilă are drepturile prevăzute la art. 81. (2) Drepturile părții civile se exercită în scopul și în limitele necesare soluționării acțiunii civile. (3) Dispozițiile art. 80 se aplică în mod corespunzător în cazul în care există un număr foarte mare de părți civile. CAPITOLUL VI Partea responsabilă civilmente și drepturile acesteia Partea responsabilă civilmente Art. 86. --- Persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente. Drepturile părții responsabile Art. 87. --- (1) în cursul procesului penal, partea responsabilă civilmente are civilmente drepturile prevăzute la art. 81. (2) Drepturile părții responsabile civilmente se exercită în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile. CAPITOLUL VII Avocatul. Asistența juridică și reprezentarea Avocatul Art. 88. --- (1) Avocatul asistă sau reprezintă, în procesul penal, părțile ori subiecții procesuali principali, în condițiile legii. (2) Nu poate fi avocat al unei părți sau al unui subiect procesual principal: a) soțul ori ruda până la gradul al IV-lea cu procurorul sau cu judecătorul; b) martorul citat în cauză; c) cel care a participat în aceeași cauză în calitate de judecător sau de procuror; d) o altă parte sau un alt subiect procesual. (3) Avocatul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistența juridică a părților ori a subiecților procesuali principali. Pentru nerespectarea acestei obligații, 18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI 1.2010 organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocați spre a se lua măsuri disciplinare. (4) Părțile sau subiecții principali cu interese contrare nu pot fi asistați sau reprezentați de același avocat. Asistența juridică a suspectului Art. 89. — (1) Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai sau a inculpatului mulți avocați în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoștință acest drept. Asistența juridică este asigurată atunci când cel puțin unul dintre avocați este prezent. (2) Persoana reținută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidențialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază și securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obținute cu încălcarea prezentului alineat se exclud. Asistența juridică obligatorie a Art. 90. — Asistența juridică este obligatorie: suspectului sau a inculpatului ₐj cgₙc| SUSpₑcțᵤ| ₛₐᵤ inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege; b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea; c) în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Avocatul din oficiu Art. 91. — (1) în cazurile prevăzute în art. 90, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. (2) în tot cursul procesului penal, când asistența juridică este obligatorie, dacă avocatul ales lipsește nejustificat, nu asigură substituirea și refuză să efectueze apărarea, deși a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască, acordându-i acestuia un termen rezonabil și înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări efective, făcându-se mențiune despre aceasta într-un proces-verbal sau, după caz, în încheierea de ședință. în cursul judecății, după începerea dezbaterilor, când asistența juridică este obligatorie, dacă avocatul ales lipsește nejustificat la termenul de judecată, nu asigură substituirea și refuză să efectueze apărarea, deși a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanța ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască, acordâ’ndu-i un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării. (3) Avocatul din oficiu se consideră desemnat până la desemnarea, dacă este cazul, de către organul judiciar a unui nou avocat din oficiu. Avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă și efectivă în cauză. (4) Delegația apărătorului din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales. (5) Dacă la judecarea cauzei avocatul lipsește și nu poate fi înlocuit în condițiile alin. (2), cauza se amână. Drepturile avocatului Art. 92. — (1) în cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepția tehnicilor speciale de supraveghere ori cercetare, a percheziției informatice și a percheziției corporale sau a vehiculelor în cazul infracțiunilor flagrante, precum și cu excepția situației în care prin prezența avocatului s-ar aduce atingere dreptului’ la apărare al celorlalte părți ori subiecți procesuali principali, caz în care întrebările acestuia pot fi formulate de către organul de urmărire penală. (2) Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita să fie încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți. încunoștințarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, î’ncheindu-se în acest sens un proces-verbal. (3) Lipsa avocatului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală sau a audierii, dacă există dovada că acesta a fost încunoștințat în condițiile alin. (2). (4) Avocatul suspectului sau inculpatului are de asemenea dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți, să formuleze plângeri, cereri și memorii. (5) în cazul efectuării percheziției domiciliare, încunoștințarea prevăzută la alin. (2) se poate face și după prezentarea’organului de urmărire penală la domiciliul persoanei ce urmează sa fie percheziționată. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 19 (6) în cazul în care avocatul suspectului sau al inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face mențiune despre aceasta, iar actul este semnat și de avocat. (7) în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul judecății, avocatul are dreptul să consulte actele dosarului, să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri și memorii. (8) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pentru pregătirea și realizarea unei apărări efective. Asistența juridică a persoanei Art. 93. --- (1) Avocatul persoanei vătămate, al părții civile sau al părții responsabile vătămate, a părții civile și a părții civilmente are dreptul să fie încunoștințat în condițiile art. 92 alin. (2), să asiste la responsabile civilmente’ efectuarea oricărui act de urmărire penală în condițiile art. 92, dreptul de a consulta actele dosarului și de a formula cereri și a depune memorii. Dispozițiile art. 89 alin. (1) se aplică în mod’corespunzător. (2) Avocatul persoanei vătămate, al părții civile sau al părții responsabile civilmente are dreptul prevăzut la art. 92 alin. (8). (3) în cursul judecății, avocatul persoanei vătămate, al părții civile sau al părții responsabile civilmente exercită drepturile persoanei asistate, cu excepția celor pe care aceasta le exercită personal, și dreptul de a consulta actele dosarului. (4) Asistența juridică este obligatorie când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă. (5) Când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu și-ar putea face singură apărarea, dispune luarea măsurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Consultarea dosarului Art. 94. --- (1) Avocatul are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv. (2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala clientului. (3) în cursul urmăririi penale, procurorul stabilește data și durata consultării într-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat organului de urmărire penală. (4) în cursul urmăririi penale, procurorul poate restricționa motivat consultarea dosarului de către suspect, inculpat sau avocat, pe o perioadă de cel mult 15 zile, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale. (5) în cursul urmăririi penale, avocatul are obligația de a păstra confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care a luat cunoștința cu ocazia consultării dosarului. (6) în toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricționat dreptul de a consulta declarațiile părții sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă. (7) în vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă. Dreptul de a formula plângere Art. 95. --- (1) Avocatul are dreptul de a formula plângere, potrivit art. 336---339. (2) în situațiile prevăzute la art. 89 alin. (2), art. 92 alin. (2) și art. 94, procurorul ierarhic superior este obligat să rezolve plângerea și să comunice soluția, precum și motivarea acesteia, în cel mult 48 de ore. Reprezentarea Art. 96. ---în cursul procesului penal, suspectul, inculpatul, celelalte părți, precum și persoana vătămată pot fi reprezentați, cu excepția cazurilor în care’prezența acestora este obligatorie sau este apreciată ca fiind necesară de procuror, judecător sau instanța de judecată, după caz. TITLUL IV Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii CAPITOLUL I Reguli generale Art. 97. --- (1) Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea Proba și mijloacele de probă existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei’ care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. (2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului; 20 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 b) declarațiile persoanei vătămate; c) declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente; d) declarațiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Obiectul probațiunii Art. 98. --- Constituie obiect al probei: a) existența infracțiunii și săvârșirea ei de către inculpat; b) faptele privitoare la răspunderea civilă, atunci când există parte civilă; c) faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii; d) orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei. Sarcina probei Art. 99. --- (1) în acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, iar în acțiunea civilă, părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. (2) Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, și are dreptul de a nu contribui’la propria acuzare. (3) în procesul penal, persoana vătămată, suspectul și părțile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe. Administrarea probelor Art. 100. --- (1) în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. (2) în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale. (3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății de către persoanele îndreptățite se admite ori se respinge motivat de către organele judiciare. (4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; d) proba este imposibil de obținut; e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită; f) administrarea probei este contrară legii. Principiul loialității administrării Art. 101. --- (1) Este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de probelor constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri in scopul de a se obține probe. (2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei, interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare. (3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe. Excluderea probelor obținute Art. 102. --- (1) Probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din în mod nelegal acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal. (2) Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. (3) în mod excepțional, dispozițiile alin. (2) nu se aplică dacă mijlocul de probă prezintă imperfecțiuni de formă sau există alte neregularități procedurale care nu produc o vătămare pentru înlăturarea căreia este necesară excluderea acestuia. (4) Probele derivate se exclud dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod nelegal și nu puteau fi obținute în alt mod. (5) Probele derivate din probele prevăzute la alin. (2) nu se exclud dacă probele obținute în mod nelegal sunt folosite în condițiile alin. (3). MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 21 Aprecierea probelor Art. 103. --- (1) Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. (2) în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. (3) Hotărârea instanței nu se poate întemeia, în măsură determinantă, pe mărturia investigatorului sub acoperire sau pe declarațiile martorilor protejați. CAPITOLUL II Audierea persoanelor SECȚIUNEA 1 Reguli generale în materia audierii persoanelor Persoanele audiate în cursul Art. 104. --- în cursul procesului penal, în condițiile prevăzute de lege, pot fi audiate procesului penal următoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii și experții. Audierea prin interpret Art. 105. --- (1) Ori de câte ori persoana audiată nu înțelege, nu vorbește sau nu se exprimă bine în limba română, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare sau ales de părți ori persoana vătămată, dintre interpreții autorizați, potrivit legii. (2) în mod excepțional, în situația în care se impune luarea urgentă a unei măsuri procesuale sau daca nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc în prezența oricărei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însă obligația de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibilă. (3) Dacă persoana audiată este surdă, mută sau surdo-mută, audierea se face cu participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special, în această situație comunicarea se poate face și în scris. (4) în cazuri excepționale, dacă nu este prezentă o persoană autorizată care poate comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea persoanelor prevăzute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricărei persoane care are aptitudini de comunicare. Protecția sănătății persoanelor Art. 106. --- Dacă în timpul audierii unei persoane aceasta acuză oboseală ascultate excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și ia măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic. SECȚIUNEA a 2-a Audierea suspectului sau a inculpatului întrebările privind persoana Art. 107. --- (1) La începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări suspectului sau a inculpatului suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, codul numeric personal, numele și prenumele părinților, cetățenia’ starea civilă, situația militară, studiile, profesia ori ocupația, locul de muncă, domiciliul și adresa unde’ locuiește efectiv și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfășoară un alt proces penal, precum și cu privire la orice alte date pentru stabilirea situației sale personale. (2) întrebările prevăzute la alin. (1) se repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar consideră necesar. Comunicarea drepturilor și a Art. 108. --- (1) Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în obligațiilor care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru săvârșirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia. (2) Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoștință drepturile prevăzute la art. 83, precum și următoarele obligații: a) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă; b) obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la primă adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință. (3) în cursul urmăririi penale, înainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute la alin. (2) și i se 22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 înmânează, sub semnătură, un formular scris care cuprinde aceste drepturi, iar în cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal. Modul de ascultare Art. 109. --- (1) După îndeplinirea dispozițiilor art. 107 și 108, suspectul sau inculpatul este lăsat să declare tot ceea ce dorește referitor’la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după care i’se pot pune întrebări. (2) Suspectul sau inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte, cât și în cursul audierii, iar organul judiciar, când consideră necesar, poate permite acestuia să utilizeze însemnări și notițe proprii. (3) Dacă în cursul audierii suspectul sau inculpatul își exercită dreptul de a nu da nicio declarație, ascultarea nu va mai continua, încheindu-se un proces-verbal. Consemnarea declarațiilor Art. 110. --- (1) Declarațiile suspectului sau inculpatului se consemnează în scris, în fiecare declarație se consemnează totodată ora începerii și ora încheierii ascultării suspectului sau inculpatului. (2) Dacă este de acord cu conținutul declarației scrise, suspectul sau inculpatul o semnează. Dacă suspectul sau inculpatul are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declarației, fiind urmate de semnătura suspectului sau a inculpatului. (3) Când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest lucru în declarația scrisă. (4) Declarația scrisă este semnată și de organul de urmărire penală care a procedat la audierea suspectului, inculpatului’, de judecătorul de drepturi și libertăți ori de președintele completului de judecată și de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente, dacă aceștia au fost prezenți, precum și de interpret când declarația a fost luată printr-un interpret. (5) în cursul urmăririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declarația suspectului sau inculpatului, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă. SECȚIUNEA a 3-a Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente Modul de audiere a persoanei Art. 111. --- (1) La începutul primei audieri, organul judiciar adresează persoanei vătămate vătămate întrebările prevăzute la art. 107, care se aplică în mod corespunzător. (2) Persoanei vătămate i se aduc la cunoștință următoarele drepturi și obligații: a) dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege; c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, în condițiile prevăzute de lege; d) dreptul de a fi încunoștințată cu privire la desfășurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabila, precum și dreptul de a se constitui parte civilă; e) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare; f) obligația de a comunica orice schimbare de adresă; g) obligația de a spune adevărul. (3) Dispozițiile art. 109 alin. (1) și (2) și ale art. 110 se aplică în mod corespunzător. (4) în cursul urmăririi penale, audierea persoanei vătămate se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmărire penală consideră necesar sau atunci când persoana vătămată a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilă. (5) Persoanei vătămate i se aduce la cunoștință cu ocazia primei audieri faptul că, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta poate să fie informată cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod. Modul de audiere a părții civile și a Art. 112. --- (1) Audierea părții civile și a părții responsabile civilmente se face potrivit părții responsabile civilmente dispozițiilor art. 111 alin. (1), (3) și (4), care se aplică în mod corespunzător. (2) Părții civile, precum și părții responsabile civilmente li se aduc la cunoștință următoarele drepturi: a) dreptul de a fi asistate de avocat, iar în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu; b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege; c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii în legătură cu soluționarea laturii civile a cauzei, în condițiile prevăzute de lege. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 23 Protecția persoanei vătămate și a Art. 113. ---Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege referitoare la părții civile statutul de martor amenințat sau vulnerabil ori pentru protecția vieții private sau a demnității, organul de urmărire penală poate dispune față de persoana vătămată ori față de partea civilă măsurile de protecție prevăzute la art. 125---130, care se aplică în mod corespunzător. SECȚIUNEA a 4-a Audierea martorilor Persoanele audiate ca martor Art. 114. --- (1) Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. (2) Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligații: a) de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație; b) de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței; c) de a spune adevărul. (3) Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părți sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate. (4) Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese- verbale în temeiul art. 61 și 62. Capacitatea de a fi martor Art. 115. --- (1) Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali. (2) Persoanele care se află într-o situație ce pune la îndoială, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea. (3) Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege. Obiectul și limitele declarației Art. 116. --- (1) Martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurări de fapt care martorului constituie obiectul probațiunii în cauza în care a fost citat. (2) Audierea martorului poate fi extinsă asupra tuturor împrejurărilor necesare pentru verificarea credibilității sale. (3) Nu pot face obiectul declarației martorului acele fapte sau împrejurări al căror secret sau confidențialitate poate fi’opus prin lege organelor judiciare. (4) Faptele sau împrejurările prevăzute la alin. (3) pot face obiectul declarației martorului atunci când autoritatea competentă sau persoana îndreptățită își exprimă acordul în acest sens sau atunci când există o altă cauză legală de înlăturare a obligației de a păstra secretul sau confidențialitatea. (5) Declarația dată în condițiile alin. (4) nu constituie infracțiune. Persoanele care au dreptul de a refuza Art. 117. --- (1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor să dea declarații în calitate de martor următoarele persoane: a) soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului; b) persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului. (2) După comunicarea drepturilor și obligațiilor potrivit art. 120, organele judiciare comunică persoanelor prevăzute la alin. (’1) dreptul de a nu da declarații în calitate de martor. (3) Dacă persoanele prevăzute la alin. (1) sunt de acord să dea declarații, în privința acestora sunt aplicabile dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile martorilor. (4) în cauzele reunite, persoana care îndeplinește una dintre calitățile prevăzute la alin. (1) în raport cu unul dintre suspecți sau inculpați este scutită de obligația de a depune mărturie și împotriva celorlalți suspecți sau inculpați, în cazul în care declarația sa nu poate fi limitată doar la aceștia din urmă. Dreptul martorului de a nu se acuza Art. 118. --- Declarația martorului nu poate fi folosită în cursul unui proces penal desfășurat împotriva sa. întrebările privind persoana martorului Art. 119. --- (1) Dispozițiile art. 107 se aplică în mod corespunzător în cazul audierii martorului. (2) Martorului i se comunică obiectul cauzei și apoi este întrebat dacă este membru de familie sau fost soț al suspectului, inculpatului, persoanei vătămate ori al celorlalte părți din procesul penal, dacă se află în relații de prietenie sau de dușmănie cu aceste persoane, precum și dacă a suferit vreo pagubă în urma săvârșirii infracțiunii. 24 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 (3) Martorului nu i se adresează întrebările privind persoana sa atunci când față de acesta s-a dispus o măsură de protecție a datelor de identitate. Comunicarea drepturilor și obligațiilor Art. 120. --- (1) Organul judiciar comunică martorului calitatea în care este audiat și faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor. (2) Martorului i se aduc apoi la cunoștință următoarele drepturi și obligații: a) dreptul de a fi supus măsurilor de protecție și de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fața organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege; b) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa; c) obligația de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate dispune împotriva sa sancțiunea prevăzută de art. 283 alin. (1); d) obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă. Jurământul și declarația solemnă a Art. 121. --- (1) în cursul urmăririi penale și judecății, după îndeplinirea dispozițiilor martorului art. 119 și 120, organul de urmărire penală și președintele completului solicită martorului depunerea jurământului sau a declarației solemne. (2) Organul de urmărire penală și președintele completului îl întreabă pe martor dacă dorește să depună jurământ religios’sau declarație solemnă. (3) Textul jurământului este următorul: „Jur că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeul”. Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba în funcție de credința religioasă a martorului. (4) în timpul depunerii jurământului, cu excepțiile impuse de credința religioasă, martorul ține mâna dreaptă pe cruce sau pe Biblie. (5) în cazul în care martorul alege să facă o declarație solemnă, textul acesteia este următorul: „Mă oblig că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. ” (6) Dispozițiile alin. (1)---(5) se aplică în mod corespunzător în procedura administrării anticipate a probelor, în fața judecătorului de drepturi și libertăți. Modul de audiere a martorului Art. 122. --- (1) Fiecare martor este audiat separat și fără prezența altor martori. (2) Martorul este lăsat să declare tot ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebări. (3) Martorului nu i se pot adresa întrebări privind opțiunile politice, ideologice sau religioase ori alte circumstanțe personale și de familie, cu excepția cazului în care acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevărului în cauză sau’pentru verificarea credibilității martorului. Consemnarea declarațiilor Art. 123. --- (1) Consemnarea declarațiilor se face potrivit dispozițiilor art. 110, care se aplică în mod corespunzător. (2) în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta și înregistrarea este posibilă. Cazurile speciale de audiere a Art. 124. --- (1) Audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani are loc în martorului prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituției căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare. (2) Dacă persoanele arătate la alin. (1) nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influența declarația minorului, audierea acestuia are loc în prezența unui reprezentant al autorității tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exercițiu, stabilite de organul judiciar. (3) Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmărire penală sau instanța dispune ca la audierea martorului minor să asiste un psiholog. (4) Audierea martorului minor trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia. (5) Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunică obligațiile prevăzute la art. 120 alin. (2) lit. d), dar i se atrage atenția să spună adevărul. ’ (6) Persoanele care au avut calitatea de suspect sau inculpat în aceeași cauză și cu privire la aceeași faptă ori cu privire la fapte diferite aflate în strânsă legătură, daca ulterior s-a dispus disjungerea cauzelor, pot fi audiate în calitate de martor, iar declarația nu poate fi folosită în cursul unui proces penal desfășurat împotriva lor. Organele judiciare au obligația consemnării calității lor procesuale anterioare. (7) Dispozițiile alin. (6) se aplică în mod corespunzător și persoanelor care au calitatea de suspect sau inculpat în cauze diferite, cu privire la care nu a fost dispusă reunirea. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 25 SECȚIUNEA a 5-a Protecția martorilor § 1. Protecția martorilor amenințați Martorul amenințat Art. 125. — în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenințat și dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute la art. 126 sau 127, după caz. Măsurile de protecție dispuse în cursul Art. 126. — (1) în cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor urmăririi penale amenințat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: a) supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; b) însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa; d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente. (2) Procurorul dispune aplicarea unei măsuri de protecție din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părți sau a unui subiect procesual principal. (3) în cazul aplicării măsurilor de protecție prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), declarația martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța, în condiții de confidențialitate. (4) Procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție prin ordonanță motivată, care se păstrează în condiții de confidențialitate. (5) Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora. (6) Măsurile prevăzute la alin. (1) se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat. (7) Dacă starea de pericol a apărut în cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu sau la sesizarea procurorului, dispune măsurile de protecție prevăzute la art. 127. Dispozițiile art. 128 se aplică în mod corespunzător. (8) Măsurile de protecție prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se comunică autorității desemnate cu punerea în executare a măsurii. Măsurile de protecție dispuse în cursul Art. 127. —în cursul judecății, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, judecății instanța dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: a) supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; b) însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; c) nepublicitatea ședinței de judecată pe durata ascultării martorului; d) ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente; e) protecția datelor de identitate ale martorului și acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie. 26 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Dispunerea măsurii protecției Art. 128. --- (1) Instanța dispune aplicarea unei măsuri de protecție din oficiu, la martorului în cursul judecății cererea procurorului, a martorului, a părților sau a persoanei vătămate. (2) Propunerea formulată de procuror cuprinde: a) numele martorului care urmează a fi ascultat în faza de judecată și față de care se dorește dispunerea măsurii de protecție; b) motivarea concretă a gravității pericolului și a necesității măsurii. (3) Atunci când cererea este formulată de celelalte persoane prevăzute la alin. (1), instanța poate dispune ca procurorul să efectueze de urgență verificări cu privire la temeinicia cererii de protecție. (4) Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără participarea persoanei care a formulat cererea. (5) Participarea procurorului este obligatorie. (6) Instanța se pronunță prin încheiere motivată, care nu este supusă căilor de atac. (7) încheierea prin care se dispune măsura de protecție se păstrează în condiții de confidențialitate. Dacă protecția martorului este necesară și după rămânerea definitivă a hotărârii, sunt aplicabile dispozițiile legii speciale. (8) Măsurile de protecție prevăzute la art. 127 lit. a) și b) se comunică autorității desemnate de lege cu punerea în executare a măsurilor. Audierea martorului protejat Art. 129. --- (1) în situația prevăzută la art. 126 alin. (1) lit. d) și art. 127 lit. d), procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz, instanța de judecată procedează la audierea martorului fără ca acesta să fie prezent fizic la locul unde se află procurorul ori în sala în care se desfășoară ședința de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo. (2) La solicitarea organului judiciar sau a martorului audiat în condițiile alin. (1), la luarea declarației poate participa un consilier de probațiune, care are obligația de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoștință în timpul audierii. Organul judiciar are obligația să aducă la cunoștința martorului dreptul de a solicita audierea în prezența unui psiholog. (3) Subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului audiat în condițiile alin. (1) și (2). Organul judiciar respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului. (4) Declarația martorului protejat se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se redă integral în formă scrisă. (5) în cursul urmăririi penale declarația se semnează de organul de urmărire penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți și de procurorul care a fost prezent la audierea martorului și se depune la dosarul cauzei. Declarația martorului, transcrisă, va fi semnată și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în condiții de confidențialitate. (6) în cursul judecății, declarația martorului se semnează de președintele completului de judecată. (7) Suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstrează în condiții de confidențialitate. Suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și este păstrat în aceleași condiții privind confidențialitatea. § 2. Protecția martorilor vulnerabili Martorul vulnerabil Art. 130. --- (1) Procurorul sau, după caz, instanța poate decide acordarea statutului de martor vulnerabil următoarelor categorii de persoane: a) martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârșirii infracțiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului; b) martorului minor. (2) Odată cu acordarea statutului de martor vulnerabil, procurorul și instanța pot dispune măsurile de protecție prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. b) și d) sau, după caz, art. 127 lit. b)---e), care se aplică în mod corespunzător. Distorsionarea vocii și a imaginii nu este obligatorie. (3) Dispozițiile art. 126 și 128 se aplică în mod corespunzător. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 27 SECȚIUNEA a 6-a Confruntarea Confruntarea Art. 131. --- (1) Când se constată că există contraziceri între declarațiile persoanelor audiate în aceeași cauză, se procedează la confruntarea lor dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei. (2) Persoanele confruntate sunt audiate cu privire la faptele și împrejurările în privința cărora declarațiile date anterior se contrazic. (3) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate încuviința ca persoanele confruntate să își pună reciproc întrebări. (4) Declarațiile date de persoanele confruntate se consemnează într-un proces- verbal. CAPITOLUL III Identificarea persoanelor și a obiectelor Scopul și obiectul măsurii Art. 132. --- (1) Identificarea persoanelor sau obiectelor se poate dispune dacă este necesară în scopul clarificării împrejurărilor cauzei. (2) Identificarea persoanelor sau obiectelor poate fi dispusă de procuror ori de organele de cercetare penală, în cursul urmăririi penale, sau de instanță, în cursul judecății. Audierea prealabilă a persoanei care Art. 133. --- (1) După dispunerea măsurii și înainte ca identificarea să fie realizată, face identificarea persoana care face identificarea trebuie audiată cu privire la persoana sau obiectul pe care urmează să îl identifice. (2) Audierea constă în descrierea tuturor caracteristicilor persoanei sau ale obiectului, precum și împrejurările în care a fost văzut. Persoana care face identificarea este întrebată dacă a mai participat anterior la o altă procedură de identificare privind aceeași persoană sau același obiect ori dacă persoana sau obiectul de identificat i-au fost indicate ori descrise anterior. Identificarea persoanelor Art. 134. --- (1) Persoana care urmează să fie identificată este prezentată împreună cu alte 4---6 persoane necunoscute, cu trăsături asemănătoare celor descrise de persoana care face identificarea. (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător și în situația identificării persoanelor după fotografii. (3) Identificarea se desfășoară astfel încât persoanele care urmează să fie identificate să nu o vadă pe cea care le identifică. (4) Desfășurarea activității de identificare a persoanelor, precum și declarațiile persoanei care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal. (5) Procesul-verbal trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 135 alin. (2), numele, prenumele și adresa persoanelor care au fost introduse în grupul de identificare sau ale căror fotografii au fost prezentate persoanei care face identificarea, numele și prenumele persoanei identificate, precum și ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus efectuarea identificării de persoane. (6) în cursul urmăririi penale, în situația în care organul de urmărire penală consideră necesar, activitatea de identificare este înregistrată audiovideo. înregistrarea identificării este anexată procesului-verbal ca parte integrantă a acestuia și poate fi folosită ca mijloc de probă. Identificarea obiectelor Art. 135. --- (1) Obiectele despre care se presupune că pot contribui la aflarea adevărului în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni sunt prezentate în vederea identificării, după ce persoana care face identificarea le-a descris în prealabil. Dacă aceste obiecte nu pot fi aduse pentru a fi prezentate, persoana care face identificarea poate fi condusă la locul unde se află obiectele. (2) Desfășurarea activității de identificare a obiectelor, precum și declarațiile persoanei care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal ce trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la: ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus măsura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început și ora la care s-a terminat activitatea, cu menționarea oricărui moment de întrerupere, numele, prenumele persoanelor prezente și calitatea în care acestea participă, numele și prenumele persoanei care face identificarea, descrierea amănunțită a obiectelor identificate. (3) în cursul urmăririi penale, în situația în care organul de urmărire consideră necesar, activitatea de identificare și declarația persoanei care face identificarea sunt înregistrate audiovideo. înregistrarea identificării este anexată procesului-verbal ca parte integrantă a acestuia și poate fi folosită ca mijloc de probă. 28 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Alte identificări Art. 136. --- Identificarea vocilor, sunetelor sau a altor elemente ce fac obiectul percepției senzoriale se dispune si se efectuează cu respectarea procedurii prevăzute la art. 134. Pluralitatea de identificări Art. 137. --- (1) în cazul în care mai multe persoane sunt chemate să identifice aceeași persoană sau același obiect, organele judiciare competente iau măsuri prin care să fie evitată comunicarea între cei care au făcut identificarea și cei care urmează să o efectueze. (2) Dacă aceeași persoană urmează să participe la mai multe proceduri de identificare a unor persoane sau a unor obiecte, organele judiciare competente iau măsuri ca persoana supusă identificării să fie situată între persoane diferite de cele ce au participat la procedurile anterioare, respectiv obiectul supus identificării să fie plasat printre obiecte diferite de cele utilizate anterior. CAPITOLUL IV Tehnici speciale de supraveghere sau cercetare Dispoziții generale Art. 138. --- (1) Constituie tehnici speciale de supraveghere sau cercetare următoarele: a) interceptarea convorbirilor și comunicărilor; b) accesul la un sistem informatic; c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere; d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice; e) obținerea listei convorbirilor telefonice; f) reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale; g) solicitarea și obținerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacțiile financiare, precum și a datelor financiare ale unei persoane; h) utilizarea investigatorilor sub acoperire; i) constatarea unei infracțiuni de corupție sau a încheierii unei convenții; j) livrarea supravegheată; k) identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații sau a unui punct de acces la un computer. (2) Prin interceptarea convorbirilor sau comunicărilor se înțelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare, precum și înregistrarea datelor de trafic ce indică sursa, destinația, data, ora, dimensiunea, durata ori tipul comunicării efectuate prin telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare. (3) Prin acces la un sistem informatic se înțelege pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanță, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei rețele, în scopul de a identifica probe. (4) Prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic. (5) Prin date informatice se înțelege orice reprezentare de fapte, informații sau concepte sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil să determine executarea unei funcții de către un sistem informatic. (6) Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale acestora. (7) Prin localizare sau urmărire prin mijloace tehnice se înțelege folosirea unor dispozitive care determină locul unde se află persoana sau obiectul la care sunt atașate. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 29 (8) Prin percheziționarea trimiterilor poștale se înțelege verificarea, prin mijloace fizice sau tehnice, a scrisorilor, a altor trimiteri poștale sau a obiectelor transmise prin orice alt mijloc. (9) Prin solicitarea și obținerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacțiile financiare, precum și a datelor financiare ale unei persoane se înțelege operațiunile prin care se asigură cunoașterea conținutului tranzacțiilor financiare efectuate prin intermediul unei bănci sau al altei instituții competente ori obținerea de la o bancă sau de la altă instituție financiară de înscrisuri ori informații aflate în posesia acesteia referitoare la conturile sau tranzacțiile unei persoane. (10) Constatarea unei infracțiuni de corupție se poate realiza și prin acțiunea sau inacțiunea ce este similară unei infracțiuni de corupție, îndeplinită în scopul strângerii de probe în cadrul procesului penal. (11) Constatarea încheierii unei convenții se poate realiza și prin cumpărarea sau orice altă operațiune privind un obiect ce poate constitui mijloc de probă de la o persoană suspectată de comiterea unei infracțiuni, prestarea unui serviciu pentru persoana suspectată de comiterea unei infracțiuni ori cumpărarea sau orice altă operațiune privind o persoană care se bănuiește că ar fi dispărută, că este victima traficului de persoane sau a unei răpiri. (12) Prin livrare supravegheată se înțelege tehnica de supraveghere și cercetare prin care se permite intrarea, tranzitarea sau ieșirea de pe teritoriul țării a unor bunuri în privința cărora există o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al deținerii sau obținerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autorităților competente, în scopul investigării unei infracțiuni sau al identificării persoanelor implicate în săvârșirea acesteia. (13) Prin supraveghere tehnică se înțelege utilizarea uneia dintre tehnicile prevăzute la alin. (1) lit. a)---d) și g). Supravegherea tehnică Art. 139. --- (1) Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. (2); b) măsura să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii; c) probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. (2) Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracțiunilor contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificarea de instrumente de plată electronică, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție, infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracțiunilor care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică ori în cazul unor alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare. (3) înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege. (4) Raportul dintre avocat și partea pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, decât dată există date că avocatul săvârșește sau pregătește săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activitățile de supraveghere tehnică au vizat și raporturile dintre avocat și suspectul sau inculpatul pe care acesta îl apără, probele obținute nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, urmând a fi șterse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. 30 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Procedura de emitere a mandatului de Art. 140. — (1) Supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, supraveghere tehnică Pe ° durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea. (2) Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă: indicarea măsurilor de supraveghere tehnică care se solicită a fi dispuse, numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva căreia se dispune măsura, dacă sunt cunoscute, indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni pentru care se poate dispune măsura, indicarea faptei și a încadrării juridice, iar, în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă se solicită și încuviințarea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, motivarea caracterului proporțional și subsidiar al măsurii. Procurorul trebuie să înainteze dosarul judecătorului de drepturi și libertăți. (3) Cererea prin care se solicită încuviințarea supravegherii tehnice se soluționează în aceeași zi, în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie. (4) în cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți dispune, prin încheiere, admiterea cererii procurorului și emite de îndată mandatul de supraveghere tehnică. întocmirea minutei este obligatorie. (5) încheierea judecătorului de drepturi și libertăți și mandatul trebuie să cuprindă: a) denumirea instanței; b) data, ora și locul emiterii; c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a dat încheierea și a emis mandatul; d) indicarea măsurii concrete încuviințate; e) perioada și scopul pentru care s-a autorizat măsura; f) numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de identificare ale acesteia, dacă sunt cunoscute; g) indicarea, în cazul în care este necesar față de natura măsurii încuviințate, a elementelor de identificare a fiecărui telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a oricăror date cunoscute pentru identificarea căii de comunicare sau a numărului de cont; h) în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spații private, mențiunea privind încuviințarea solicitării ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice; i) semnătura judecătorului și ștampila instanței. (6) în cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 și prevederile alin. (1) din prezentul articol, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de încuviințare a măsurii supravegherii tehnice. (7) încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac. (8) O nouă cerere de încuviințare a aceleiași măsuri poate fi formulată numai dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării cererii anterioare de către judecătorul de drepturi și libertăți. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 31 Autorizarea unor măsuri de Art. 141. --- (1) Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, supraveghere tehnică de către măsurile de supraveghere tehnică atunci când: procuror a) există urgență, iar obținerea mandatului de supraveghere tehnică în condițiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; și b) sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 alin. (1) și (2). (2) Ordonanța procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 140 alin. (5). (3) Procurorul are obligația de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanța, în vederea confirmării măsurii, înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităților de supraveghere tehnică efectuate și dosarul cauzei. (4) în cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), confirmă în termen de 24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunțată în camera de consiliu, fără citarea părților. (5) Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanță: a) realizarea și conservarea unei copii a acestor date informatice; b) suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic. Copiile se realizează cu mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea. (6) în cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu au fost respectate condițiile prevăzute la alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror și dispune distrugerea probelor obținute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obținute și întocmește un proces-verbal în acest sens. (7) Odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de drepturi si libertăți luarea măsurii supravegherii tehnice în condițiile art. 140. ’ ’ (8) încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor dispuse de procuror nu este supusă căilor de atac. Punerea în executare a mandatului de Art. 142. --- (1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate supraveghere tehnică dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului. (2) Furnizorii de servicii de telecomunicații, informatice sau financiare sunt obligați să colaboreze cu organele de urmărire penală, cu autoritățile prevăzute la alin. (1), în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică. (3) Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere au obligația să păstreze secretul operațiunii efectuate, sub sancțiunea legii penale. (4) Procurorul are obligația de a înceta imediat supravegherea tehnică înainte de expirarea duratei mandatului dacă nu mai există temeiurile care au justificat măsura, informând de îndată despre aceasta judecătorul care a emis mandatul. (5) Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2). (6) Datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității. Din oficiu sau la solicitarea părților, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuși o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. După un an de la soluționarea definitivă a cauzei, acestea sunt distruse de către procuror, care întocmește un proces-verbal în acest sens. 32 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 Consemnarea activităților de Art. 143. --- (1) Procurorul sau organul de cercetare penală întocmește un proces- supraveghere tehnică verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele activităților efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică, numele persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum și, după caz, data și ora la care a început activitatea de supraveghere și data și ora la care s-a încheiat. (2) La procesul-verbal se atașează, în plic sigilat, o copie a suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică. Suportul sau o copie certificată a acestuia se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanței, copia suportului care conține activitățile de supraveghere tehnică și copii de pe procesele- verbale se păstrează la grefa instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziția exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluționarea cauzei. (3) Convorbirile, comunicările sau conversațiile purtate într-o altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret, care are obligația de a păstra confidențialitatea. (4) Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal în care se menționează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice sau ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror. (5) După încetarea măsurii de supraveghere, procurorul informează judecătorul de drepturi și libertăți despre activitățile efectuate. Prelungirea mandatului de Art. 144. --- (1) Mandatul de supraveghere tehnică poate fi prelungit, pentru motive supraveghere tehnică temeinic justificate, de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, la cererea motivată a procurorului, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. (2) Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere care nu este supusă căilor de atac. întocmirea minutei este obligatorie. (3) Durata totală a măsurii de supraveghere tehnică, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși un an, cu excepția măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spații private, care nu poate depăși 120 de zile. Informarea persoanei supravegheate Art. 145. --- (1) După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privința sa. (2) După momentul informării, persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoștință, la cerere, de conținutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitățile de supraveghere tehnică efectuate. De asemenea, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică. (3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicării informării scrise prevăzute la alin. (1). (4) Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activitățile de supraveghere tehnică ori a proceselor- verbale de redare, dacă aceasta ar putea conduce la: a) perturbarea sau periclitarea bunei desfășurări a urmăririi penale în cauză; b) punerea în pericol a siguranței victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora; c) dificultăți în supravegherea tehnică asupra altor persoane implicate în cauză. (5) Amânarea prevăzută la alin. (4) se poate dispune cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 33 Conservarea materialelor rezultate din Art. 146. --- (1) Dacă în cauză s-a dispus o soluție de clasare, împotriva căreia nu supravegherea tehnică a fost formulată plângere în termenul legal prevăzut la art. 340 sau plângerea a fost respinsă, procurorul înștiințează de îndată despre aceasta pe judecătorul de drepturi și libertăți. (2) Judecătorul de drepturi și libertăți dispune conservarea suportului material sau a copiei certificate a acestuia, prin arhivare la sediul instanței în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității. (3) Dacă în cauză instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul material sau copia acestuia se conservă prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanței, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității. Reținerea, predarea și percheziționarea Art. 147. --- (1) Reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale se poate trimiterilor poștale dispune de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la scrisorile, trimiterile poștale sau obiectele trimise ori primite de făptuitor, suspect, inculpat sau de orice persoană care este bănuită că primește ori trimite prin orice mijloc aceste bunuri de la făptuitor, suspect sau inculpat ori bunuri destinate acestuia, dacă: a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni; b) măsura este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii; c) probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. (2) Este interzisă reținerea, predarea și percheziționarea corespondenței sau a trimiterilor poștale trimise ori primite în raporturile dintre avocat și suspectul, inculpatul sau orice altă persoană pe care acesta o apără, cu excepția situațiilor în care există date că avocatul săvârșește sau pregătește săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2). (3) Dispozițiile art. 140 se aplică în mod corespunzător. (4) în cazurile în care există urgență, iar obținerea mandatului de reținere, predare și percheziționare a trimiterilor poștale în condițiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța victimei sau a altor persoane și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), procurorul poate dispune, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile prevăzute la alin. (1). Dispozițiile art. 141 alin. (2)---(8) se aplică în mod corespunzător. (5) Unitățile poștale sau de transport și orice alte persoane fizice sau juridice care efectuează activități de transport sau transfer de informații sunt obligate să rețină și să predea procurorului scrisorile, trimiterile poștale ori obiectele la care se face referire în mandatul dispus de judecător sau în autorizația emisă de procuror. (6) Corespondența, trimiterile poștale sau obiectele ridicate și percheziționate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului. (7) După efectuarea activităților autorizate, procurorul îl informează, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura ce a fost luată în privința sa. După momentul informării, persoana ale cărei corespondență, trimiteri poștale sau obiecte au fost ridicate și percheziționate are dreptul de a lua cunoștință de activitățile efectuate. (8) Dispozițiile art. 145 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător. (9) Măsura poate fi prelungită în condițiile art. 144. 34 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 Utilizarea investigatorilor Art. 148. --- (1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune sub acoperire de procuror, pe o perioadă de maximum 60 de zile, dacă: a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificare de instrumente de plată electronică, șantaj, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție, al infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracțiunilor care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică ori în cazul unor alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activități infracționale ce au legătură cu infracțiunile enumerate mai sus; b) măsura este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii; c) probele sau localizarea și identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. (2) Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2): a) indicarea activităților pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le desfășoare; b) perioada pentru care s-a autorizat măsura; c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire. (3) în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispozițiile art. 141 se aplică în mod corespunzător. (4) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi în cadrul poliției judiciare, în cazul investigării infracțiunilor contra securității naționale și infracțiunilor de terorism. Pot fi folosiți ca investigatori sub acoperire și lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfășoară, potrivit legii, activități de informații în vederea asigurării securității naționale. (5) Investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza ordonanței emise potrivit alin. (1)---(3), pe care le pune, în totalitate, la dispoziția procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, întocmind un proces-verbal. (6) Activitățile pentru care investigatorul sub acoperire este autorizat nu constituie contravenții sau infracțiuni. (7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziția investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfășurarea activității autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispoziție sau folosește înscrisurile ori obiectele nu constituie infracțiune. (8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiați ca martori în cadrul procesului penal în aceleași condiții ca și martorii amenințați. (9) Durata măsurii poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile. Durata totală a măsurii, în aceeași cauză și cu privire la aceeași persoană, nu poate depăși un an, cu excepția infracțiunilor contra vieții, securității naționale, infracțiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, precum și infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Măsurile de protecție a investigatorilor Art. 149. --- (1) Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi sub acoperire dezvăluită. (2) Procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța de judecată are dreptul de a cunoaște adevărata identitate a investigatorului sub acoperire, cu respectarea secretului profesional. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 35 Constatarea unei infracțiuni Art. 150. --- (1) Constatarea unei infracțiuni de corupție sau a încheierii unei de corupție sau a încheierii convenții în condițiile art. 138 alin. (10) și (11) se poate dispune de judecătorul de unei convenții drepturi și libertăți la solicitarea procurorului care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile, dacă: a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție sau în cazul unor alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori dacă există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activități infracționale care au legătură cu infracțiunile enumerate mai sus; b) măsura este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii; c) probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. (2) Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă: date cu privire la persoana ce va pune în executare măsura, încadrarea juridică și descrierea infracțiunii, scopul și perioada în care se va executa măsura. (3) Activitatea persoanei care participă la constatarea unei infracțiuni de corupție sau de încheiere a unei convenții nu constituie provocare, contravenție sau infracțiune. (4) Persoana care pune în executare aceste măsuri întocmește un proces-verbal care conține: datele la care măsura a început și s-a încheiat, date cu privire la persoana care a pus în aplicare măsura, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de către judecătorul de drepturi și libertăți folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, numărul și identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusă în aplicare măsura. (5) Persoana care pune în executare măsura constatării unei infracțiuni de corupție sau încheierii unei convenții poate fi audiată ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozițiilor privind audierea martorilor amenințați, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară. (6) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziția persoanei care pune în executare măsura constatării unei infracțiuni de corupție sau încheierii unei convenții orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfășurarea activității autorizate. Persoana care pune la dispoziție sau folosește înscrisurile sau obiectele nu va comite o infracțiune prin desfășurarea acestor activități, în cazul în care acestea constituie infracțiuni. (7) Ordonanța procurorului poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile. (8) Durata totală a măsurii, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși un an. Livrarea supravegheată Art. 151. --- (1) Livrarea supravegheată poate fi autorizată, prin ordonanță, de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, la solicitarea instituțiilor sau organelor competente. (2) Livrarea supravegheată poate fi autorizată numai în următoarele cazuri: a) dacă descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri, arme, obiecte furate, materiale explozive, nucleare, alte materiale radioactive, sume de bani și alte obiecte care rezultă din activități ilicite ori obiecte utilizate în scopul comiterii de infracțiuni nu ar putea fi făcută în alt mod sau ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare; b) dacă descoperirea ori dovedirea infracțiunilor săvârșite în legătură cu livrarea de transporturi ilegale sau suspecte ar fi imposibilă ori foarte dificilă în alt mod. 36 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații ori a unui punct de acces la un sistem informatic Obținerea listei convorbirilor telefonice (3) Livrarea supravegheată poate fi realizată în condițiile în care procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală ia măsuri și se asigură ca autoritățile statelor tranzitate: a) să fie de acord cu intrarea pe teritoriul acestora a transportului ilegal sau suspect și cu ieșirea acestuia de pe teritoriul statului; b) să garanteze faptul că transportul ilegal sau suspect este supravegheat permanent de către autoritățile competente; c) să garanteze faptul că procurorul, organele de poliție sau alte autorități de stat competente sunt înștiințate în ceea ce privește rezultatul urmăririi penale împotriva persoanelor acuzate de infracțiuni care au constituit obiectul tehnicii speciale de cercetare la care se face referire la alin. (1). (4) Dispozițiile alin. (3) nu se aplică în cazul în care un tratat internațional la care România este parte are dispoziții contrare. (5) Ordonanța procurorului trebuie să cuprindă: numele suspectului sau inculpatului, dacă sunt cunoscute, dovezile din care rezultă caracterul ilicit al bunurilor ce urmează să intre, să tranziteze sau să iasă de pe teritoriul țării, modalitățile în care va fi efectuată supravegherea. Procurorul trebuie să emită câte o ordonanță pentru fiecare livrare supravegheată dispusă. (6) Livrarea supravegheată este pusă în aplicare de către poliție sau de altă autoritate competentă. Procurorul stabilește, coordonează și controlează modul de punere în aplicare a livrării supravegheate. (7) Punerea în aplicare a livrării supravegheate nu constituie infracțiune. (8) Organele prevăzute la alin. (5) au obligația de a întocmi, la finalizarea livrării supravegheate pe teritoriul României, un proces-verbal cu privire la activitățile desfășurate, pe care îl înaintează procurorului. Art. 152. — (1) Procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, cu aprobarea judecătorului de drepturi și libertăți, poate solicita unui furnizor de servicii identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații, unui mijloc de telecomunicații ori a unui punct de acces la un sistem informatic sau comunicarea dacă un anumit mijloc de comunicații sau punct de acces la un sistem informatic este folosit sau activ ori a fost folosit sau activ la o anumită dată, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. (2) Măsura se dispune de procuror, cu aprobarea judecătorului de drepturi și libertăți, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă: persoana sau furnizorul de servicii care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, atunci când sunt cunoscute, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), menționarea obligației persoanei sau furnizorului de servicii de a comunica imediat, în condiții de confidențialitate, datele solicitate. (3) Furnizorii de servicii sunt obligați, sub sancțiunea legii penale, să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru executarea ordonanței procurorului și să pună de îndată la dispoziția acestora datele solicitate. (4) Persoanele care sunt chemate să colaboreze cu organele de urmărire penală au obligația, sub sancțiunea legii penale, de a păstra secretul operațiunii efectuate. Art. 153. — (1) Procurorul, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, poate solicita unui furnizor de servicii de telecomunicații comunicarea listei apelurilor telefonice efectuate și primite de la un anumit post telefonic, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. (2) Măsura se dispune de procuror, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă: furnizorul de servicii care este în posesia ori care are sub’ control datele, numele suspectului sau inculpatului, atunci când sunt cunoscute, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), menționarea obligației persoanei sau furnizorului de servicii de a comunica imediat, în condiții de confidențialitate, datele solicitate. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți acordă încuviințarea prin mențiune scrisă pe solicitarea procurorului. (4) Dispozițiile art. 152 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 37 CAPITOLUL V Conservarea datelor informatice sau provenite din sisteme de telecomunicații Conservarea datelor informatice și a Art. 154. --- (1) Dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau datelor privind traficul informațional săvârșirea unei infracțiuni, în scopul strângerii de probe ori identificării făptuitorului, suspectului sau a inculpatului, procurorul poate dispune, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul informațional, în cazul în care există pericolul pierderii sau modificării acestora. (2) Conservarea se dispune de procuror, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, pe o durată de maximum 90 de zile, prin ordonanță care trebuie să cuprindă: persoana sau furnizorul de servicii în posesia căruia se află datele informatice ori care le are sub control, numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), durata pentru care a fost emisă, menționarea obligației persoanei sau furnizorului de servicii de a conserva imediat datele informatice și de a le menține integritatea, în condiții de confidențialitate. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți acordă încuviințarea prin mențiune scrisă pe ordonanța procurorului. (4) Măsura conservării poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, de procuror o singură dată, pe o durată de maximum 90 de zile. (5) Ordonanța procurorului se transmite, de îndată, oricărui furnizor de servicii sau oricărei persoane în posesia căreia se află datele prevăzute la alin. (1) ori care le are sub control, aceasta fiind obligată să le conserve imediat, în condiții de confidențialitate. (6) în cazul în care datele referitoare la traficul informațional se află în posesia mai multor furnizori de servicii, furnizorul de servicii în posesia sau sub controlul căruia se află datele informatice are obligația de a pune, de îndată, la dispoziția organului de urmărire penală informațiile necesare identificării celorlalți furnizori de servicii, în vederea cunoașterii tuturor elementelor din lanțul de comunicare folosit. (7) în termenul prevăzut la alin. (2) și (4), procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală dispune ridicarea datelor conservate de la persoana sau furnizorul de servicii care le deține ori dispune ridicarea acestei măsuri. Dispozițiile art. 170 alin. (4) și (5) ori art. 171 se aplică în mod corespunzător. (8) Până la terminarea urmăririi penale, procurorul este obligat să încunoștințeze, în scris, persoanele față de care se efectuează urmărirea penală și ale căror date au fost conservate. Conservarea datelor provenite din Art. 155. --- Dispozițiile art. 154 se aplică în mod corespunzător și în cazul în care sisteme de telecomunicații conservarea se referă la datele ce privesc traficul din sistemele de telecomunicații. CAPITOLUL VI Percheziția Dispoziții comune Art. 156. --- (1) Percheziția poate fi domiciliară, corporală, informatică sau a unui vehicul. (2) Percheziția se efectuează cu respectarea demnității, fără a constitui ingerință disproporțională în viața privată. SECȚIUNEA 1 Percheziția domiciliară Cazurile și condițiile în care se poate Art. 157. --- (1) Percheziția domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispune percheziția domiciliară dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce fac obiectul unei infracțiuni și se presupune că percheziția poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului. (2) Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu ce aparține sau este folosit de o persoană fizică sau juridică. 38 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 Procedura de emitere a mandatului de percheziție domiciliară Art. 158. — (1) Percheziția domiciliară poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în cursul judecății, percheziția se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului, de către instanța învestită cu judecarea cauzei. (2) Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă: a) descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția, iar dacă sunt suspiciuni rezonabile privind existența sau posibilitatea transferării probelor, datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri; b) indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sau a obiectelor ori înscrisurilor ce fac obiectul infracțiunii; c) indicarea infracțiunii, a probelor sau a datelor din care rezultă că în locul în care se solicită efectuarea percheziției se află suspectul ori inculpatul sau pot fi descoperite probe cu privire la săvârșirea infracțiunii ori urme ale săvârșirii infracțiunii; d) numele, prenumele și, dacă este necesar, descrierea suspectului sau inculpatului care se bănuiește că se află în locul unde se efectuează percheziția, precum și indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii ori a altor obiecte care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziționat. (3) în cazul în care, în timpul efectuării percheziției, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziție este valabil, în condițiile legii, și pentru aceste locuri. Continuarea efectuării percheziției în această situație se încuviințează de către procuror. (4) Procurorul înaintează cererea împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi și libertăți. (5) Cererea prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției domiciliare se soluționează, în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie. (6) Judecătorul dispune, prin încheiere, admiterea cererii, atunci când este întemeiată, și încuviințarea efectuării percheziției și emite de îndată mandatul de percheziție. întocmirea minutei este obligatorie. (7) încheierea instanței și mandatul de percheziție trebuie să cuprindă: a) denumirea instanței; b) data, ora și locul emiterii; c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de percheziție; d) perioada pentru care s-a emis mandatul, care nu poate depăși 15 zile; e) scopul pentru care a fost emis; f) descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția sau, dacă este cazul, și a locurilor învecinate acestuia; g) numele sau denumirea persoanei la domiciliul, reședința ori sediul căreia se efectuează percheziția, dacă este cunoscută; h) numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut; i) descrierea făptuitorului, suspectului sau inculpatului care se bănuiește că se află în locul unde se efectuează percheziția, indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau a altor obiecte despre care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziționat; j) mențiunea că mandatul de percheziție poate fi folosit o singură dată; k) semnătura judecătorului și ștampila instanței. (8) în cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 157, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de efectuare a unei percheziții domiciliare. (9) încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra cererii de încuviințare a efectuării percheziției domiciliare nu este supusă căilor de atac. (10) O nouă cerere de efectuare a unei percheziții domiciliare în același loc poate fi formulată dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării cererii anterioare de către judecător. (11) în cursul judecății, din oficiu sau la cererea procurorului, instanța de judecată poate dispune efectuarea unei percheziții în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă a inculpatului, precum și în cazul în care există suspiciuni rezonabile că în locul unde se solicită efectuarea percheziției există mijloace materiale de probă ce au legătură cu infracțiunea ce face obiectul cauzei. Dispozițiile alin. (2)—(8) și ale art. 157 se aplică în mod corespunzător. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 39 Efectuarea percheziției domiciliare Art. 159. — (1) Mandatul de percheziție se comunică procurorului, care ia măsuri pentru executarea acestuia. (2) Percheziția se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz, de lucrători operativi. (3) Percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după ora 20,00, cu excepția infracțiunii flagrante sau când percheziția urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră. (4) în cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea de mișcare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectuează percheziția, pe durata efectuării acesteia. (5) înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va efectua percheziția, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la care se va efectua percheziția și, dacă este cazul, custodelui. (6) în cazul percheziției efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de percheziție se înmânează reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care se află în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective. (7) în cazul în care efectuarea percheziției este extinsă în locuințele învecinate în condițiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spații vor fi înștiințate cu privire la extinderea efectuării percheziției. (8) Persoanelor prevăzute la alin. (5) și (6) li se solicită, înainte de începerea percheziției, predarea de bunăvoie a persoanelor sau a obiectelor căutate. Percheziția nu se mai efectuează dacă persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate. (9) Persoanelor prevăzute la alin. (5) și (6) li se aduce la cunoștință că au dreptul ca la efectuarea percheziției să participe un avocat. Dacă se solicită prezența unui avocat, începerea percheziției este amânată până la sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se măsuri de conservare a locului ce urmează a fi percheziționat. în cazuri excepționale, ce impun efectuarea percheziției de urgență, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, percheziția poate începe și înainte de expirarea termenului de două ore. (10) De asemenea, persoanei percheziționate i se va permite să fie asistată ori reprezentată de o persoană de încredere, dispozițiile alin. (8) aplicându-se în mod corespunzător. (11) Când persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție. în cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori martor asistent. (12) Organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul să deschidă, prin folosirea forței, încăperile, spațiile, mobilierul și alte obiecte în care s-ar putea găsi obiectele, înscrisurile, urmele infracțiunii sau persoanele căutate, în cazul în care posesorul acestora nu este prezent sau nu dorește să le deschidă de bunăvoie. La deschiderea acestora, organele judiciare ce efectuează percheziția trebuie să evite daunele nejustificate. (13) Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală. Obiectele sau înscrisurile a căror circulație ori deținere este interzisă sau în privința cărora există suspiciunea că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu se ridică întotdeauna. (14) în mod excepțional, percheziția poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziție, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum și fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenței unui avocat ori a unei persoane de încredere, în următoarele cazuri: a) când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanță pentru cauză; b) dacă există suspiciunea că în spațiul în care urmează a se efectua percheziția se află o persoană a cărei viață sau integritate fizică este pusă în pericol; c) în spațiul unde urmează a fi efectuată percheziția nu se află nicio persoană. (15) în cazul în care în spațiul unde urmează a fi efectuată percheziția nu se află nicio persoană, aceasta se efectuează în prezența unui martor asistent. 40 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 (16) în cazurile prevăzute la alin. (14) și (15), copia mandatului de percheziție se înmânează de îndată ce este posibil. (17) Organele judiciare care efectuează percheziția pot folosi forța, în mod adecvat și proporțional, pentru a pătrunde într-un domiciliu: a) dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistență armată sau alte tipuri de violență ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor; b) în cazul unui refuz sau dacă nu a fost primit niciun răspuns la solicitările organelor judiciare de a pătrunde în domiciliu. (18) Este interzisă efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în aceeași cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziția să participe la efectuarea acesteia, cu excepția situației în care se desfășoară, în aceeași cauză, simultan mai multe percheziții. (19) Locul în care se desfășoară percheziția, precum și persoanele sau obiectele găsite pe parcursul percheziționării pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo. (20) înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului-verbal de percheziție și fac parte integrantă din acesta. Identificarea și păstrarea obiectelor Art. 160. --- (1) După identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate și persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează și se sigilează. (2) Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii se împachetează sau se închid, pe cât posibil împreună, după care se aplică sigilii. (3) Obiectele care nu pot fi ridicate se lasă în păstrarea celui la care se află sau a unui custode. Persoanei căreia i se lasă spre păstrare obiectele i se pune în vedere că are obligația de a le păstra și conserva, precum și de a le pune la dispoziția organelor de urmărire penală, la cererea acestora, sub sancțiunea prevăzută la art. 275 din Codul penal. (4) Probele pentru analiză se iau cel puțin în dublu și se sigilează. Una dintre probe se lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia, uneia dintre persoanele prevăzute la art. 159 alin. (11). Procesul-verbal de percheziție Art. 161. --- (1) Activitățile desfășurate cu ocazia efectuării percheziției sunt consemnate într-un proces-verbal. (2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă: a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie; b) numărul și data mandatului de percheziție; c) locul unde este încheiat; d) data și ora la care a început și ora la care s-a terminat efectuarea percheziției, cu menționarea oricărei întreruperi intervenite; e) numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor ce au fost prezente la efectuarea percheziției, cu menționarea calității acestora; f) efectuarea informării persoanei la care se va efectua percheziția cu privire la dreptul de a contacta un avocat care să participe la percheziție; g) descrierea amănunțită a locului și condițiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infracțiunii au fost descoperite și ridicate, enumerarea și descrierea lor amănunțită, pentru a putea fi recunoscute; mențiuni cu privire la locul și condițiile în care suspectul sau inculpatul a fost prins; h) obiecțiile și explicațiile persoanelor care au participat la efectuarea percheziției, precum și mențiunile referitoare la înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate; i) mențiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost lăsate în păstrare; j) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale. (3) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie, de persoana la care s-a făcut percheziția, de avocatul acesteia, dacă a fost prezent, precum și de persoanele arătate la alin. (2) lit. e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna. (4) O copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziția sau de la care s-au ridicat obiectele și înscrisurile ori uneia dintre persoanele prevăzute la art. 159 alin. (5) sau (6) care au participat la percheziție. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 41 Măsurile privind obiectele ori Art. 162. --- (1) Obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă înscrisurile ridicate sunt atașate la dosar sau păstrate în alt mod, iar urmele săvârșirii infracțiunii se ridică și sunt conservate. (2) Obiectele, înscrisurile și urmele ridicate, care nu sunt atașate la dosar, pot fi fotografiate. Fotografiile se vizează de organul de urmărire penală și se atașează la dosar. (3) Mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată la care se găsește dosarul, până la soluționarea definitivă a cauzei. (4) Obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin, cu excepția celor care sunt supuse confiscării. (5) Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, pot fi restituite chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului persoanei căreia îi aparțin, în afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele că este obligată să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei. Conservarea sau valorificarea Art. 163. --- Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă sunt dintre acelea obiectelor ridicate prevăzute la art. 252 alin. (2) și dacă nu sunt restituite, se conservă sau se valorifică potrivit prevederilor art. 252. Dispoziții speciale privind perchezițiile Art. 164. --- Percheziția la o autoritate publică, instituție publică sau la alte efectuate la o autoritate publică, persoane juridice de drept public se efectuează potrivit prevederilor prezentei secțiuni, instituție publică sau la alte persoane după cum urmează: juridice de drept public a) organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului de percheziție reprezentantului autorității, instituției sau persoanei juridice de drept public; b) percheziția se efectuează în prezența reprezentantului autorității, instituției sau persoanei juridice de drept public ori a altei persoane cu capacitate deplină de exercițiu; c) o copie de pe procesul-verbal de percheziție se lasă reprezentantului autorității, instituției sau persoanei juridice de drept public.’ SECȚIUNEA a 2-a Alte forme de percheziție Cazurile și condițiile în care se Art. 165. --- (1) Percheziția corporală presupune examinarea corporală externă a efectuează percheziția corporală unei persoane, a cavității bucale, a nasului, a urechilor, a părului, a îmbrăcămintei, a obiectelor pe care o persoană le are asupra sa sau sub controlul său, la momentul efectuării percheziției. (2) în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziții corporale vor fi descoperite urme ale infracțiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, organele judiciare sau orice autoritate cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice procedează la efectuarea acesteia. Efectuarea percheziției corporale Art. 166. --- (1) Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca percheziția să fie efectuată cu respectarea demnității umane. (2) Percheziția se efectuează de o persoană de același sex cu persoana percheziționată. (3) înainte de începerea percheziției, persoanei percheziționate i se solicită predarea de bunăvoie a obiectelor căutate. Dacă obiectele căutate sunt predate, nu se mai efectuează percheziția, cu excepția cazului când se consideră util să se procedeze la aceasta, pentru căutarea altor obiecte sau urme. (4) Procesul-verbal de percheziție trebuie să cuprindă: a) numele și prenumele persoanei percheziționate; b) numele, prenumele și calitatea persoanei care a efectuat percheziția; c) enumerarea obiectelor găsite cu ocazia percheziției; d) locul unde este încheiat; e) data și ora la care a început și ora la care s-a terminat efectuarea percheziției, cu menționarea oricărei întreruperi intervenite; f) descrierea amănunțită a locului și condițiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infracțiunii au fost descoperite și ridicate, enumerarea și descrierea lor amănunțită, pentru a putea fi recunoscute; mențiuni cu privire la locul și condițiile în care suspectul sau inculpatul a fost găsit. (5) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie și de persoana percheziționată. Dacă persoana percheziționată nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna. (6) O copie a procesului-verbal se lasă persoanei percheziționate. (7) Dispozițiile art. 162 se aplică în mod corespunzător. 42 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 Percheziția unui vehicul Percheziția informatică si accesul într-un sistem informatic » Art. 167. — (1) Percheziția unui vehicul constă în examinarea exteriorului ori interiorului unui vehicul sau a altui mijloc de transport ori a componentelor acestora. (2) Percheziția unui vehicul se efectuează în condițiile prevăzute la art. 165 alin. (2). (3) Prevederile art. 162, 165 și 166 se aplică în mod corespunzător. Art. 168. — (1) Prin percheziție în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se înțelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare și strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea. (2) Judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune efectuarea unei percheziții informatice, la cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea și strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice. (3) Procurorul înaintează cererea prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției informatice împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi și libertăți. (4) Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie. (5) Judecătorul dispune prin încheiere admiterea cererii, atunci când aceasta este întemeiată, încuviințarea efectuării percheziției informatice și emite de îndată mandatul de percheziție. (6) încheierea instanței trebuie să cuprindă: a) denumirea instanței; b) data, ora și locul emiterii; c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul; d) perioada pentru care s-a emis mandatul și în cadrul căreia trebuie efectuată activitatea dispusă; e) scopul pentru care a fost emis; f) numele suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut; g) semnătura judecătorului și ștampila instanței. (7) încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra cererii de încuviințare a efectuării percheziției informatice nu este supusă căilor de atac. (8) în cazul în care, cu ocazia efectuării percheziției unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor informatice și sunt accesibile din sistemul sau suportul inițial, procurorul dispune de îndată conservarea, copierea datelor informatice identificate și va solicita de urgență completarea autorizației inițiale. (9) în vederea executării percheziției dispuse, pentru asigurarea integrității datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii. (10) Dacă ridicarea obiectelor care conțin datele informatice prevăzute la alin. (1) ar afecta grav desfășurarea activității persoanelor care dețin aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probă. Copiile se realizează cu mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea. (11) Percheziția în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează în prezența suspectului ori a inculpatului, dacă este posibil, a unui reprezentant al acestuia sau a unui martor. Suspectul sau inculpatul poate solicita ca percheziția în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice să se efectueze și în lipsa acestora, prezența unui martor în acest caz fiind obligatorie. (12) Percheziția în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează de către organul de urmărire penală indicat de procuror în cererea înaintată instanței. (13) Procesul-verbal de percheziție informatică trebuie să cuprindă: a) numele persoanei de la care a fost ridicat sistemul informatic sau suporturile de stocare a datelor informatice ori numele persoanei al cărei sistem informatic a fost accesat conform alin. (2); b) numele persoanei care a efectuat percheziția; c) numele persoanelor prezente la efectuarea percheziției; d) descrierea și enumerarea sistemelor informatice ori suporturilor de stocare a datelor informatice față de care s-a dispus percheziția; MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 43 e) descrierea și enumerarea activităților desfășurate; f) descrierea și enumerarea datelor informatice descoperite cu ocazia percheziției; g) semnătura sau ștampila persoanei care a efectuat percheziția; h) semnătura persoanelor prezente la efectuarea percheziției. (14) Organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri ca percheziția informatică să fie efectuată fără ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția să devină, în mod nejustificat, publice. (15) Datele informatice identificate cu caracter secret se păstrează în condițiile legii. Ridicarea de obiecte și înscrisuri Art. 169. --- Organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. Predarea obiectelor, înscrisurilor sau a Art. 170. --- (1) în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la datelor informatice pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organele de urmărire penală, cu aprobarea judecătorului de drepturi și libertăți, sau instanța de judecată pot dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă. (2) De asemenea, în condițiile alin. (1), organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune ca: a) orice persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României să comunice datele informatice, aflate în posesia sau sub controlul său, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare informatic; b) orice furnizor de servicii care prestează pe teritoriul României să comunice datele aflate în posesia sau controlul său referitoare la abonați, utilizatori și la astfel de servicii. (3) Prin noțiunea de date referitoare la abonați sau utilizatori se înțelege orice informație, sub formă de date informatice sau sub orice altă formă, deținută de un furnizor de servicii, referitoare la abonații sau utilizatorii acestor servicii, altele decât datele referitoare la trafic sau conținut, și care permite stabilirea: a) tipului de serviciu de comunicații utilizat, dispozițiilor tehnice luate în această privință și perioadei serviciului; b) identității, adresei poștale sau geografice, numărului de telefon al abonatului sau utilizatorului și oricărui alt număr de contact, precum și a datelor referitoare la facturare și plată, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii; c) oricărei alte informații referitoare la locul în care se găsesc echipamentele de comunicație, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii. (4) Ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței trebuie să cuprindă: numele și semnătura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligată să predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum și data și locul unde trebuie să fie predate. (5) Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată apreciază că și o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de probă, reține numai copia. (6) Dacă obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidențial, prezentarea sau predarea se face în condiții care să asigure păstrarea secretului ori a confidențialității. Ridicarea silită de obiecte și înscrisuri Art. 171. --- (1) Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală, prin ordonanță, sau instanța de judecată, prin încheiere, dispune ridicarea silită. în cursul judecății dispoziția de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penală. (2) împotriva măsurii dispuse potrivit alin. (1) sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face plângere de către orice persoană interesată. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător. 44 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 CAPITOLUL VII Expertiza Dispunerea efectuării expertizei Art. 172. — (1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert. (2) Expertiza se dispune, în condițiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală, prin ordonanță motivată, iar în cursul judecății se dispune de către instanță, prin încheiere motivată. (3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulată în scris, cu indicarea faptelor și împrejurărilor supuse evaluării și a obiectivelor care trebuie lămurite de expert. (4) Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii. Specialiștii care funcționează în cadrul organelor judiciare sunt asimilați experților oficiali. (5) Expertiza medico-legală se efectuează în cadrul instituțiilor medico-legale. La efectuarea expertizei pot participa experți independenți autorizați, numiți la solicitarea părților sau subiecților procesuali principali. (6) Ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței prin care se dispune efectuarea expertizei trebuie să indice faptele sau împrejurările pe care expertul trebuie să le constate, clarifice și evalueze, obiectivele la care trebuie să răspundă, termenul în care trebuie efectuată expertiza, precum și instituția ori experții desemnați. (7) în domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, instanța sau organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști. Dispozițiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător. Numirea expertului Art. 173. — (1) Expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței. (2) Organul de urmărire penală sau instanța desemnează, de regulă, un singur expert, cu excepția situațiilor în care, ca urmare a complexității expertizei, sunt necesare cunoștințe specializate din discipline distincte, situație în care desemnează 2 sau mai mulți experți. (3) Când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico-legală, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experți se face de către acea instituție, potrivit legii. (4) Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea. în cazul în care expertiza este dispusă de instanță, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei. (5) Expertul, instituția medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiștilor de la alte instituții sau avizul acestora. (6) Instituția medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate comunică organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele experților desemnați. Incompatibilitatea expertului Art. 174. — (1) Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă. (2) Nu poate fi desemnată ca expert persoana care a avut această calitate în aceeași cauză, cu excepția situației în care aceasta este recomandată de părți sau de procuror. (3) Nu poate fi desemnată ca expert recomandat de părți în aceeași cauză o persoană care funcționează în cadrul aceleiași instituții medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea instituției respective la solicitarea organului judiciar. (4) Dispozițiile art. 66—68 se aplică în mod corespunzător. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 45 Drepturile și obligațiile expertului Art. 175. --- (1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleași motive pentru care martorul poate refuza depunerea mărturiei. (2) Expertul are dreptul să ia cunoștință de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. (3) Expertul poate cere lămuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei ce trebuie evaluate. (4) Expertul poate cere lămuriri părților și subiecților procesuali principali, cu încuviințarea și în condițiile stabilite de organele judiciare. (5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusă în vederea efectuării expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui să le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de către organele judiciare în funcție de natura și complexitatea cauzei și de cheltuielile suportate sau care urmează a fi suportate de către expert. Dacă expertiza este efectuată de instituția medico-legală ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit în condițiile prevăzute de legea specială. (6) Expertul poate beneficia si de măsuri de protecție, în condițiile prevăzute la art. 125. (7) Expertul are obligația de a se prezenta în fața organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat și de a-și întocmi raportul de expertiză cu respectarea termenului-limită stabilit în ordonanța organului de urmărire penală sau în încheierea instanței. Termenul-limită din ordonanță sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive întemeiate, fără ca prelungirea totală acordată să fie mai mare de 6 luni. (8) întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi judiciare, precum și răspunderea civilă a expertului sau a instituției desemnate să o efectueze pentru prejudiciile cauzate. înlocuirea expertului Art. 176. --- (1) Expertul poate fi înlocuit dacă refuză sau, în mod nejustificat, nu finalizează raportul de expertiză până la termenul fixat. (2) înlocuirea se dispune prin ordonanță de către organul de urmărire penală sau prin încheiere de către instanță, după citarea expertului, și se comunică asociației sau corpului profesional de care aparține acesta. (3) Expertul este, de asemenea, înlocuit când este admisă declarația sa de abținere sau cererea de recuzare ori în cazul în care se află în imposibilitate obiectivă de a efectua sau finaliza expertiza. (4) Expertul înlocuit trebuie, sub sancțiunea prevăzută la art. 283 alin. (4), să pună de îndată la dispoziția organului judiciar toate actele sau obiectele încredințate, precum și observațiile cu privire la activitățile desfășurate până la momentul înlocuirii sale. Procedura efectuării expertizei Art. 177. --- (1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părțile, subiecții procesuali principali, precum și expertul, dacă acesta a fost desemnat. (2) La termenul fixat se aduce la cunoștința procurorului, a părților, a subiecților procesuali principali și a expertului obiectul expertizei și întrebările la care expertul trebuie să răspundă și li se pune în vedere că au dreptul să facă observații cu privire la aceste întrebări și că pot cere modificarea sau completarea lor. De asemenea, după caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmează să le analizeze. (3) Expertul este înștiințat cu privire la faptul că are obligația de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observație sau constatare și de a expune o opinie imparțială cu privire la faptele sau împrejurările evaluate, în conformitate cu regulile științei și expertizei profesionale. (4) Părțile și subiecții procesuali principali sunt încunoștințați că au dreptul să ceară numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei. (5) După examinarea obiecțiilor și cererilor făcute de părți, de subiecții procesuali principali și expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoștințându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părțile sau subiecții procesuali principali. (6) Atunci când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico-legală, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozițiile art. 173 alin. (3), nefiind necesară prezența expertului în fața organului judiciar. 46 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 Raportul de expertiză Art. 178. --- (1) După efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările și opinia expertului sunt consemnate într-un raport. (2) Când sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză. Opiniile separate se motivează în același raport. (3) Raportul de expertiză se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei. (4) Raportul de expertiză cuprinde: a) partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele și prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmează să răspundă, data la care a fost efectuată, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată, dovada încunoștințării părților, dacă au participat la aceasta și au dat explicații în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză; b) partea expozitivă, prin care sunt descrise operațiile de efectuare a expertizei, a metodele, programele și echipamentele utilizate; c) concluziile, prin care se răspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum și orice alte precizări și constatări rezultate din efectuarea expertizei, în legătură cu obiectivele expertizei. (5) în situația în care expertiza a fost efectuată în lipsa părților ori a subiecților procesuali principali, aceștia sau avocatul lor sunt încunoștințați cu privire la întocmirea raportului de expertiză și cu privire la dreptul la studierea raportului. Audierea expertului Art. 179. --- (1) în cursul urmăririi penale sau al judecății, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanță, la cererea procurorului, a părților, a subiecților procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului. (2) Dacă expertiza a fost efectuată de o instituție medico-legală, institut sau laborator de specialitate, instituția va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmează a fi audiat de către organul de urmărire penală sau de instanță. (3) Audierea expertului se efectuează potrivit dispozițiilor privitoare la audierea martorilor. Suplimentul de expertiză Art. 180. --- (1) Când organul de urmărire penală sau instanța constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, iar această deficiență nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către același expert. Când nu este posibilă desemnarea aceluiași expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de către un alt expert. (2) Când expertiza a fost efectuată în cadrul instituției medico-legale, unui institut sau laborator de specialitate, organul de urmărire penală sau instanța se adresează instituției respective în vederea efectuării suplimentului de expertiză. Efectuarea unei noi expertize Art. 181. --- (1) Organul de urmărire penală sau instanța dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului. (2) Când organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune efectuarea unei noi expertize de către o instituție medico-legală, aceasta este efectuată de o comisie, în condițiile legii. Lămuririle cerute la institutul de Art. 182. --- în cazurile privitoare la infracțiunea de falsificare de monedă ori de emisiune alte valori, organul de urmărire penală sau instanța poate cere lămuriri institutului de emisiune. Prezentarea scriptelor de comparație Art. 183. --- (1) în cauzele privind infracțiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune să fie prezentate scripte de comparație. (2) Dacă scriptele se găsesc în depozite publice, autoritățile în drept sunt obligate a le elibera. (3) Dacă scriptele se găsesc la o persoană, organul de urmărire penală sau instanța îi pune în vedere să le prezinte. (4) Scriptele se introduc într-un plic sigilat care se vizează de organul de urmărire penală sau de președintele completului de judecată și se semnează de acela care le prezintă. (5) Organul de urmărire penală ori instanța poate solicita suspectului sau inculpatului să prezinte o piesă scrisă cu mâna sa ori să scrie după dictare. (6) Dacă suspectul sau inculpatul refuză, se face mențiune în procesul-verbal. Refuzul de a se conforma solicitării organului de urmărire penală sau instanței nu poate fi interpretat în defavoarea suspectului sau inculpatului. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 47 Expertiza medico-legală psihiatrică Art. 184. — (1) în cazul infracțiunilor comise de minorii cu vârsta între 14—16 ani, în cazul uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acuzației, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se, totodată, termenul de prezentare în vederea examinării. (2) Expertiza se efectuează în cadrul instituției medico-legale de către o comisie, constituită potrivit legii. (3) Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează după obținerea consimțământului scris al persoanei ce urmează a fi supusă expertizei, exprimat, în prezența unui avocat ales sau din oficiu, în fața organului judiciar, iar în cazul minorului, și în prezența reprezentantului legal. (4) în cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, organul de cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentării la comisia medico-legală psihiatrică. Dispozițiile art. 265 alin. (4)—(9) se aplică în mod corespunzător. (5) în cazul în care consideră că este necesară o examinare complexă, ce necesită internarea medicală a suspectului sau a inculpatului într-o instituție sanitară de specialitate, iar acesta refuză internarea, comisia medico-legală sesizează organul de urmărire penală sau instanța cu privire la necesitatea luării măsurii internării nevoluntare. (6) în cursul urmăririi penale, procurorul, dacă apreciază că solicitarea comisiei medico-legale este întemeiată, poate cere judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea măsurii internării nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuării expertizei psihiatrice. (7) Propunerea procurorului de luare a măsurii internării nevoluntare trebuie să cuprindă, după caz, mențiuni cu privire la: fapta pentru care se efectuează cercetarea penală, încadrarea juridică, denumirea infracțiunii; faptele și împrejurările din care rezultă îndoiala asupra discernământului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesității luării măsurii internării și a proporționalității acesteia cu scopul urmărit. Propunerea împreună cu dosarul cauzei se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți. (8) Judecătorul de drepturi și libertăți fixează ziua și ora de soluționare a propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizării, având obligația de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunică procurorului, precum și avocatului suspectului sau inculpatului, căruia i se acordă, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei și propunerea formulată de procuror. (9) Soluționarea propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare se face numai în prezența suspectului sau inculpatului, în afară de cazul când acesta este dispărut, se sustrage sau când din cauza stării sănătății sau din cauză de forță majoră ori stare de necesitate nu se poate prezenta. (10) Participarea procurorului și a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie. (11) în cazul admiterii propunerii de internare nevoluntară, încheierea judecătorului trebuie să cuprindă: a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului; b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridică și denumirea infracțiunii; c) faptele și împrejurările din care rezultă îndoială asupra stării psihice a suspectului sau inculpatului; d) motivarea necesității luării măsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice și a proporționalității acesteia cu scopul urmărit; e) durata măsurii internării. (12) După luarea măsurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele internării, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. (13) După dispunerea internării, dacă suspectul sau inculpatul se află în stare de deținere, judecătorul de drepturi și libertăți informează administrația locului de deținere despre măsura internării și dispune transferul arestatului într-o secție de psihiatrie a unui penitenciar-spital. 48 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 (14) împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară de către suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la comunicare. (15) Contestația formulată de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntară se soluționează în termen de 3 zile de la data înregistrării acesteia și nu este suspensivă de executare. (16) în vederea soluționării contestației, judecătorul de la instanța ierarhic superioară dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea procurorului la soluționarea contestației este obligatorie. (17) în vederea soluționării contestației formulate de suspect sau de inculpat, judecătorul de la instanța ierarhic superioară comunică acestuia și procurorului data stabilită pentru judecarea contestației și le acordă posibilitatea de a depune observații scrise până la acea dată, în afară de cazul când apreciază că prezența suspectului sau inculpatului, participarea procurorului și formularea de concluzii orale de către aceștia sunt necesare pentru justa soluționare a contestației. (18) în cazul admiterii contestației formulate de suspect sau inculpat, judecătorul de la instanța ierarhic superioară dispune respingerea propunerii de internare și externarea, dacă este cazul, de îndată, a suspectului sau inculpatului, dacă acesta nu este deținut sau arestat chiar și în altă cauză. (19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea contestației. Dacă încheierea judecătorului de drepturi și libertăți nu este atacată cu contestație, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestație. (20) în cursul judecății, dacă inculpatul refuză efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în condițiile art. 265. (21) Măsura internării nevoluntare poate fi luată de instanță în cursul judecății la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozițiile alin. (6)—(19) se aplică în mod corespunzător. (22) Imediat după luarea măsurii internării nevoluntare sau în cazul schimbării ulterioare a locului de internare, judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz, președintele completului de judecată care a dispus măsura încunoștințează despre aceasta și despre locul internării un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta, precum și instituția medico-legală care efectuează expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Instituția de specialitate are obligația de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internării. (23) Hotărârea prin care dispune internarea nevoluntară se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de poliție. (24) în cazul în care suspectul sau inculpatul se află în stare de deținere, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța ce a dispus măsura internării’într-o instituție de specialitate în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice informează, de îndată, administrația locului de deținere sau arestare despre măsura dispusă. (25) Măsura internării medicale în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungită o singură dată, pe o durată de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sesizează procurorul sau, după caz, instanța asupra necesității prelungirii măsurii internării cu cel puțin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie să conțină descrierea activităților efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizată pe parcursul internării, examinările ce urmează a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesară prelungirea. Dispozițiile alin. (6)—(24) se aplică în mod corespunzător. (26) în cazul în care înainte de expirarea duratei internării nevoluntare se constată că aceasta nu mai este necesară, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sau persoana internată sesizează de îndată organul care a dispus măsura, în vederea revocării acesteia. Sesizarea se soluționează de urgență, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, după audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanță nu este supusă niciunei căi de atac. (27) Dacă în cursul efectuării expertizei medico-legale psihiatrice se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 247, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sesizează organele judiciare în vederea luării măsurii de siguranță a internării medicale provizorii. (28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituție de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în condițiile art. 72 din Codul penal. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 49 Autopsia medico-legală Art. 185. --- (1) Autopsia medico-legală se dispune de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată, în caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sau când nu se cunoaște cauza morții ori există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infracțiune ori în legătură cu comiterea unei infracțiuni. în cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusă exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie. (2) Procurorul dispune de îndată efectuarea unei autopsii medico-legale dacă decesul s-a produs în perioada în care persoana se află în custodia poliției, a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în timpul internării medicale nevoluntare sau în cazul oricărui deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării torturii sau a oricărui tratament inuman. (3) Pentru a constata dacă există motive pentru a efectua autopsia medico-legală, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate solicita opinia medicului legist. (4) Autopsia se efectuează în cadrul instituției medico-legale, potrivit legii speciale. (5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptați și specialiști din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu excepția medicului care a tratat persoana decedată. (6) Cu ocazia efectuării autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identității, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar. (7) Organul de urmărire penală trebuie să încunoștințeze un membru de familie despre data autopsiei și despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care să asiste la efectuarea autopsiei. (8) Medicul legist care a efectuat autopsia întocmește un raport de expertiză, care cuprinde constatările și concluziile sale cu privire la: a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, dacă identitatea nu este cunoscută; b) felul morții; c) cauza medicală a morții; d) existența leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant și legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice și deces; e) rezultatele investigațiilor de laborator efectuate pe probele biologice prelevate de la cadavru și substanțele suspecte descoperite; f) urmele biologice găsite pe corpul persoanei decedate; g) data probabilă a morții; h) orice alte elemente care pot contribui la lămurirea împrejurărilor producerii morții. Exhumarea Art. 186. --- (1) Exhumarea poate fi dispusă de către procuror sau de către instanța de judecată în vederea stabilirii felului și cauzei morții, a identificării cadavrului sau pentru stabilirea oricăror elemente necesare soluționării cauzei. (2) Exhumarea se face în prezența organului de urmărire penală. (3) Dispozițiile art. 185 alin. (4)---(8) se aplică în mod corespunzător. Autopsia medico-legală a fetusului sau Art. 187. --- (1) Autopsia medico-legală a unui fetus se dispune pentru a se stabili a nou-născutului vârsta intrauterină, capacitatea de supraviețuire extrauterină, felul și cauza morții, precum și pentru stabilirea filiației, când este cazul. (2) Autopsia medico-legală a unui nou-născut se dispune pentru a se stabili dacă copilul a fost născut viu, viabilitatea, durata supraviețuirii extrauterine, felul și cauza medicală a morții, data morții, dacă i s-au acordat îngrijiri medicale după naștere, precum și pentru stabilirea filiației, când este cazul. Expertiza toxicologică Art. 188. --- (1) în cazul în care există o suspiciune cu privire la intoxicația unei persoane, se dispune efectuarea unei expertize toxicologice. (2) Produsele considerate suspecte că ar fi determinat intoxicația sunt trimise pentru confirmare instituției medico-legale sau unei alte instituții specializate. (3) Concluziile expertizei toxicologice cuprind constatări de specialitate cu privire la tipul substanței toxice, cantitatea, calea de administrare, precum și consecințele posibile ale substanței descoperite, cât și alte elemente care să ajute la stabilirea adevărului. 50 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Examinarea medico-legală a persoanei Art. 189. — (1) Examinarea medico-legală a persoanei în vederea constatării urmelor și a consecințelor unei infracțiuni se efectuează conform legii speciale. (2) Medicul legist care a efectuat examinarea medico-legală întocmește un certificat medico-legal sau, după caz, un raport de expertiză. (3) Constatarea leziunilor traumatice este efectuată, de regulă, printr-o examinare fizică a persoanei vătămate. în cazul în care nu este posibilă sau necesară examinarea fizică, expertiza este efectuată în baza documentației medicale puse la dispoziția expertului. (4) Raportul de expertiză sau certificatul medico-legal trebuie să cuprindă: descrierea leziunilor traumatice, precum și opinia expertului cu privire la natura și gravitatea leziunilor, mecanismul și data producerii acestora, urmările pe care acestea le-au produs. Examinarea fizică Art. 190. — (1) Examinarea fizică a unei persoane presupune examinarea externă și internă a corpului acesteia, precum și prelevarea de mostre biologice. Organul de urmărire penală trebuie să solicite, în prealabil, consimțământul scris al persoanei care urmează a fi examinată. în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu, consimțământul la examinarea fizică este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsă de exercițiu, consimțământul scris al acestora trebuie exprimat în prezența ocrotitorilor legali. (2) în lipsa consimțământului scris al persoanei care urmează a fi examinată, al reprezentantului legal ori a încuviințării din partea ocrotitorului legal, judecătorul de drepturi și libertăți dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului, examinarea fizică a persoanei, dacă această măsură este necesară pentru stabilirea unor fapte sau împrejurări care să asigure buna desfășurare a urmăririi penale ori pentru a se determina dacă o anumită urmă sau consecință a infracțiunii poate fi găsită pe corpul sau în interiorul corpului acesteia. (3) Cererea organului de urmărire penală trebuie să cuprindă: numele persoanei a cărei examinare fizică este cerută, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2), modalitatea în care examinarea fizică urmează a fi efectuată, infracțiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul. (4) Judecătorul de drepturi și libertăți soluționează cererea de efectuare a examinării fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusă niciunei căi de atac. (5) în cazul în care persoana examinată își exprimă în scris consimțământul sau în cazul în care există un risc iminent ca probele să fie alterate sau distruse în lipsa efectuării examinării fizice de îndată și înainte de obținerea autorizării judecătorului, organul de urmărire penală poate dispune, prin ordonanță, efectuarea examinării fizice. Ordonanța organului de urmărire penală, precum și procesul-verbal în care sunt consemnate activitățile desfășurate cu ocazia examinării fizice sunt înaintate de îndată judecătorului de drepturi și libertăți. în cazul în care judecătorul constată că au fost respectate condițiile prevăzute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivată, validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală. încălcarea de către organele de urmărire penală a condițiilor prevăzute la alin. (2) atrage excluderea probelor obținute prin examinarea fizică. (6) Validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală se efectuează potrivit alin. (4). (7) Examinarea fizică internă a corpului unei persoane sau prelevarea de mostre biologice trebuie efectuată de un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, cu respectarea vieții private și a demnității umane. (8) în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, prelevarea de mostre biologice se efectuează din dispoziția organelor de constatare și cu consimțământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituție medicală, în condițiile stabilite de legile speciale. (9) Activitățile efectuate cu ocazia examinării fizice sunt consemnate de organele de urmărire penală într-un proces-verbal ce trebuie să cuprindă: numele și prenumele organului de urmărire penală care îl încheie, ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus măsura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început și ora la care s-a terminat activitatea, numele și prenumele persoanei examinate, natura examinării fizice, descrierea activităților desfășurate, lista mostrelor prelevate în urma examinării fizice. (10) Rezultatele obținute din analiza probelor biologice pot fi utilizate în procesul penal în cadrul căruia au fost prelevate sau în alt proces penal aflat în curs de desfășurare. (11) Probele biologice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt conservate și păstrate în instituția unde au fost prelucrate, pe o perioadă de cel puțin 10 ani de la epuizarea căilor ordinare de atac ale hotărârii judecătorești. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Expertiza genetică judiciară Art. 191. --- (1) Expertiza genetică judiciară se poate dispune, cu aprobarea judecătorului de drepturi și libertăți, de către organul de urmărire penală, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, sau de instanță, prin încheiere, în cursul judecății, cu privire la probele biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost găsite ori ridicate. (2) Expertiza genetică judiciară se efectuează în cadrul instituțiilor medico-legale, al unei instituții ori unui laborator de specialitate sau al oricărei alte instituții de specialitate certificate și acreditate în acest tip de analize. (3) Materialul biologic prelevat cu ocazia examinării corporale poate fi folosit numai la identificarea profilului genetic judiciar. (4) Profilul genetic judiciar obținut în condițiile alin. (3) poate fi folosit și în cadrul altui proces penal în curs de desfășurare în care persoana de la care au fost prelevate are calitatea de suspect sau inculpat. (5) Datele obținute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date personale și sunt protejate conform legii. CAPITOLUL VIII Cercetarea locului faptei și reconstituirea Cercetarea locului faptei Art. 192. --- (1) Cercetarea locului faptei se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane. (2) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate interzice persoanelor care se află ori care vin la locul unde se efectuează cercetarea să comunice între ele sau cu alte persoane. Reconstituirea Art. 193. --- (1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru soluționarea cauzei, poate să procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care s-a comis fapta. (2) Organele judiciare procedează la reconstituirea activităților sau a situațiilor, având în vedere împrejurările în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate, în cazul în care declarațiile martorilor sau ale părților cu privire la activitățile sau situațiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuată separat pentru fiecare variantă a desfășurării faptei descrise de aceștia. (3) Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să participe la reconstituire, aceasta se efectuează cu participarea altei persoane. (4) Reconstituirea trebuie să fie efectuată astfel încât să nu fie încălcată legea sau ordinea publică, să nu fie adusă atingere moralei publice și să nu fie pusă în pericol viața sau sănătatea persoanelor. Cercetarea locului faptei sau Art. 194. --- Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune reconstituirea prezența medicului legist sau a oricăror persoane a căror prezență o consideră necesară. Procesul-verbal de cercetare a locului Art. 195. — (1) Despre efectuarea cercetării locului faptei sau a reconstituirii se faptei sau de reconstituire încheie un proces-verbal, care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 199, următoarele: a) indicarea ordonanței sau a încheierii prin care s-a dispus măsura; b) numele, prenumele persoanelor prezente și calitatea în care acestea participă; c) numele și prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul; d) descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective. în cazul reconstituirii se consemnează amănunțit și desfășurarea reconstituirii. (2) în toate cazurile se pot face schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări, care se anexează la procesul-verbal. (3) Activitatea desfășurată și constatările expertului se consemnează în procesul- verbal. (4) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de către cel care îl încheie și de către persoanele care au participat la cercetare sau reconstituire. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze procesul-verbal, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna. 52 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 CAPITOLUL IX Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane Fotografierea și luarea amprentelor Art. 196. --- (1) Organele de urmărire penală pot dispune fotografierea și luarea suspectului, inculpatului sau ale altor amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane cu privire la care există persoane o suspiciune că au legătură cu fapta comisă sau că au fost prezente la locul faptei, chiar și în lipsa consimțământului acestora. (2) Organul de urmărire penală poate autoriza să se dea publicității fotografia unei persoane, când această măsură este necesară pentru stabilirea identității persoanei sau în alte cazuri în care publicarea fotografiei prezintă importanță pentru buna desfășurare a urmăririi penale. (3) Dacă este necesară identificarea amprentelor ce au fost găsite pe anumite obiecte sau a persoanelor care pot fi puse în legătură cu fapta ori locul comiterii faptei, organele de urmărire penală pot dispune luarea amprentelor persoanelor care se presupune că au intrat în contact cu acele obiecte, respectiv fotografierea acelora despre care se presupune că au avut legătură cu fapta comisă sau au fost prezente la locul faptei. CAPITOLUL X Mijloace materiale de probă Obiectele ca mijloace de probă Art. 197. --- (1) Obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, precum și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului sunt mijloace materiale de probă. (2) Sunt corpuri delicte mijloacele materiale de probă care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni, precum și obiectele care sunt produsul infracțiunii. CAPITOLUL XI înscrisurile Mijloacele de probă scrise Art. 198. --- (1) înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă din conținutul lor rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului. (2) Procesul-verbal ce cuprinde constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată este mijloc de probă. Cuprinsul și forma procesului-verbal Art. 199. --- (1) Procesul-verbal cuprinde: a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie; b) locul unde este încheiat; c) data la care s-a încheiat procesul-verbal; d) data și ora la care a început și s-a sfârșit activitatea consemnată în procesul- verbal; e) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu menționarea calității acestora; f) descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate; g) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora; h) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale. (2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie, precum și de persoanele arătate la lit. e) și g). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității ori refuzului de a semna. Comisia rogatorie Art. 200. --- (1) Când un organ de urmărire penală sau instanța de judecată nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la fața locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanțe, care are posibilitatea să le efectueze. (2) Punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviințarea de probatorii, precum și dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii. (3) Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanțe egale în grad. (4) Ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conțină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta și întrebările ce trebuie să i se pună. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 53 (5) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune și alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării. (6) Când comisia rogatorie s-a dispus de instanța de judecată, părțile pot formula în fața acesteia întrebări, care vor fi transmise instanței ce urmează a efectua comisia rogatorie. (7) Totodată, oricare dintre părți poate cere să fie citată la efectuarea comisiei rogatorii. (8) Când inculpatul este arestat, instanța care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui avocat din oficiu, care îl va reprezenta, în absența avocatului ales. Delegarea Art. 201. — (1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune, în condițiile arătate la art. 200 alin. (1) și (2), efectuarea unui act de procedură și prin delegare. Delegarea poate fi dată numai unui organ sau unei instanțe de judecată ierarhic inferioare. (2) Dispozițiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător și în caz de delegare. TITLUL V Măsurile preventive și alte măsuri procesuale CAPITOLUL I Măsurile preventive SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale Scopul, condițiile generale de aplicare Art. 202. — (1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii și categoriile măsurilor preventive temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. (2) Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. (3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. (4) Măsurile preventive sunt: a) reținerea; b) controlul judiciar; c) controlul judiciar pe cauțiune; d) arestul la domiciliu; e) arestarea preventivă. Organul judiciar competent și actul prin Art. 203. — (1) Măsura preventivă prevăzută la 202 alin. (4) lit. a) poate fi luată față care se dispune asupra măsurilor de suspect sau inculpat de către organul de cercetare penală sau de către procuror, preventive numai în cursul urmăririi penale. (2) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) și c) pot fi luate față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății, de către instanța de judecată. (3) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. d) și e) pot fi luate față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi și libertăți, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății, de către instanța de judecată. (4) Organul de cercetare penală și procurorul dispun asupra măsurilor preventive prin ordonanță motivată. (5) în cursul urmăririi penale și al procedurii de cameră preliminară, judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra cererilor, propunerilor, plângerilor și contestațiilor privitoare la măsurile preventive în camera de consiliu, prin încheiere motivată. (6) în cursul judecății, instanța de judecată se pronunță asupra măsurilor preventive prin încheiere motivată. (7) încheierile pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată se comunică inculpatului și procurorului care au lipsit de la pronunțare. 54 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare Art. 204. — (1) împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, în termen de 48 de ore de la înregistrare. (2) încheierile prin care judecătorul de drepturi și libertăți de la înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra măsurilor preventive pot fi contestate la judecătorul de drepturi și libertăți de la înalta Curte de Casație și Justiție. (3) Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare. (4) Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. (5) Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. (6) în vederea soluționării contestației, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară îl citează pe inculpat. (7) Soluționarea contestației se face în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului. (8) în toate cazurile, este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu. (9) Participarea procurorului este obligatorie. (10) în cazul admiterii contestației formulate de procuror și dispunerii arestării preventive a inculpatului, dispozițiile art. 226 se aplică în mod corespunzător. în cazul admiterii contestației formulate de procuror și dispunerii prelungirii arestării preventive a inculpatului, dispozițiile art. 236 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător. (11) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)—d) sau majorarea cuantumului cauțiunii. (12) în cazul admiterii contestației formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară dispune, în condițiile prevăzute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai ușoară și, după caz, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. (13) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației. (14) Dacă încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță nu este atacată cu contestație, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestație. Art. 205. — (1) împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare. (2) încheierile prin care judecătorul de cameră preliminară de la înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la înalta Curte de Casație și Justiție. (3) Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare. (4) Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. (5) Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 55 (6) în vederea soluționării contestației, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară îl citează pe inculpat. (7) Soluționarea contestației se face în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului. (8) în toate cazurile, este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu. (9) Participarea procurorului este obligatorie. (10) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)---d) sau majorarea cuantumului cauțiunii. Calea de atac împotriva încheierilor prin Art. 206. --- (1) împotriva încheierilor prin care instanța dispune asupra măsurilor care se dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de preventive în cursul judecății la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare. (2) încheierile prin care înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la înalta Curte de Casație și Justiție. (3) Contestația se soluționează în ședință publică, cu participarea procurorului și cu citarea inculpatului. (4) Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare. (5) Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. (6) Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. (7) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, instanța ierarhic superioară poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)---d) sau majorarea cuantumului cauțiunii. Verificarea măsurilor preventive în Art. 207. --- (1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față procedura de cameră preliminară de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. (2) în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. (3) Dispozițiile art. 235 alin. (4)---(6) se aplică în mod corespunzător. (4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat. (5) Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. (6) în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu. Dispozițiile alin. (2)---(5) se aplică în mod corespunzător. Verificarea măsurilor preventive în Art. 208. --- (1) Judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanței de cursul judecății judecată cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive. (2) Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. (3) Dispozițiile art. 207 alin. (3)---(5) se aplică în mod corespunzător. (4) în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat. 56 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Reținerea SECȚIUNEA a 2-a Reținerea Art. 209. — (1) Organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reținerea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 202. (2) Persoanei reținute i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și motivele reținerii. (3) Reținerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. în durata reținerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform legii. (4) Dacă suspectul sau inculpatul a fost adus în fața organului de cercetare penală și procurorului pentru a fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prevăzut la alin. (3) nu se include perioada cât inculpatul s-a aflat sub puterea acelui mandat. (5) Măsura reținerii poate fi luată numai după audierea suspectului sau inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu. (6) înainte de audiere, organul de cercetare penală ori procurorul este obligat să aducă la cunoștința suspectului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu și dreptul de a nu face nicio declarație, cu excepția furnizării de informații referitoare la identitatea sa, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. (7) Suspectul sau inculpatul reținut are dreptul de a-și încunoștința personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penală ori procurorului să îl încunoștințeze pe acesta. Modul de realizare a încunoștințării se consemnează într-un proces-verbal. Persoanei reținute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoștințarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal. (8) Avocatul ales are obligația de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult două ore de la încunoștințare. în caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penală sau procurorul numește un avocat din oficiu. (9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea. (10) Reținerea se dispune de organul de cercetare penală sau de procuror prin ordonanță, care va cuprinde motivele care au determinat luarea măsurii, ziua și ora la care reținerea începe, precum și ziua și ora la care reținerea se sfârșește. (11) Suspectului sau inculpatului reținut i se înmânează un exemplar al ordonanței prevăzute la alin. (10). (12) Pe perioada reținerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penală sau procurorul care a dispus măsura are dreptul de a proceda la fotografierea și luarea amprentelor acestuia. (13) Dacă reținerea a fost dispusă de organul de cercetare penală, acesta are obligația de a-l informa pe procuror cu privire la luarea măsurii preventive, de îndată și prin orice mijloace. (14) împotriva ordonanței organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura reținerii suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supraveghează urmărirea penală, înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunță de îndată, prin ordonanță. în cazul când constată că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a măsurii reținerii, procurorul dispune revocarea ei și punerea de îndată în libertate a celui reținut. (15) împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura reținerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunță de îndată, prin ordonanță. în cazul când constată că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a măsurii reținerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei și punerea de îndată în libertate a inculpatului. (16) Procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 57 încunoștințarea despre reținere Art. 210. --- (1) Imediat după reținere, persoana reținută are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus măsura să încunoștințeze un membru al familiei sale ori o altă persoană desemnată de aceasta despre luarea măsurii reținerii și despre locul unde este reținută. (2) Dacă persoana reținută nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul schimbării ulterioare a locului de reținere. (4) Organul judiciar care a dispus măsura reținerii are obligația de a aduce la cunoștința celui reținut, în scris și în limba pe care o înțelege, dispozițiile alin. (1)---(3) și de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunoștințarea. (5) Persoanei reținute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoștințarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul- verbal. (6) în mod excepțional, pentru motive temeinice ce vor fi prevăzute în procesul- verbal întocmit potrivit alin. (4), încunoștințarea poate fi întârziată cel mult 4 ore, dacă această întârziere este determinată de nevoile excepționale ale urmăririi penale în cauza respectivă, ce vor fi prevăzute în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (4). SECȚIUNEA a 3-a Controlul judiciar Condiții generale Art. 211. --- (1) în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). (2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1). Luarea măsurii controlului judiciar de Art. 212. --- (1) în mod excepțional, ținând seama de nevoile urgente ale urmăririi către procuror penale, procurorul poate dispune în mod provizoriu, prin ordonanță, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, pentru cel mult 5 zile. (2) Cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1), procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul, în vederea confirmării măsurii dispuse, înaintând judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin. (2) fixează termen de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului. (4) Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să dispună asupra măsurii luate de procuror. (5) Judecătorul de drepturi și libertăți îl ascultă pe inculpat atunci când acesta este prezent. (6) Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii. (7) Judecătorul de drepturi și libertăți dispune, prin încheiere, mai înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1), asupra legalității și temeiniciei ordonanței procurorului. (8) Judecătorul de drepturi și libertăți poate confirma măsura luată de procuror sau poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a acesteia. (9) în cazul în care măsura este confirmată, judecătorul de drepturi și libertăți dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat și poate menține sau modifica obligațiile impuse acestuia. (10) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii. 58 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Luarea măsurii controlului judiciar de Art. 213. --- (1) Judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni către judecătorul de drepturi și libertăți competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, la propunerea motivată a procurorului, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat. (2) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți propunerea prevăzută la alin. (1) împreună cu dosarul cauzei. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin. (1) soluționează propunerea în camera de consiliu în termen de 48 de ore de la înregistrare, cu citarea inculpatului. (4) Dispozițiile art. 212 alin. (4)---(6) se aplică în mod corespunzător. (5) Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului, prin încheiere motivată. (6) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației. (7) Judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune, prin aceeași încheiere, luarea măsurii controlului judiciar, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege în cazul în care respinge propunerea de arestare preventivă, de arest la domiciliu sau de luare a măsurii controlului judiciar pe cauțiune a inculpatului. Luarea măsurii controlului judiciar de Art. 214. — (1) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața către judecătorul de cameră preliminară căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii controlului judiciar sau instanța de judecată față de inculpat, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu. (2) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată sesizat potrivit alin. (1) dispune citarea inculpatului. Ascultarea inculpatului este obligatorie dacă acesta se prezintă la termenul fixat. (3) Prezența avocatului inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii. Conținutul controlului judiciar Art. 215. --- (1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. (2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia; b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta; c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; d) să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale; e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta; f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență; g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării; h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar; j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme; k) să nu emită cecuri. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 59 (3) în cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata acestuia și i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. (4) Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către instituția, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus măsura, în condițiile legii. (5) Dacă, în cadrul obligației prevăzute la alin. (2) lit. a), s-a impus inculpatului interdicția de a părăsi țara sau o anumită localitate, câte o copie de pe ordonanța procurorului ori, după caz, a încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată se comunică, în ziua emiterii ordonanței sau a pronunțării încheierii, inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește și are interdicția de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligației care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei. (6) Instituția, organul sau autoritatea prevăzute la alin. (4) verifică periodic respectarea obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății. (7) în cazul în care pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile art. 212 alin. (3)—(6) se aplică în mod corespunzător. (8) Procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanță, impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta. (9) Dispozițiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății, când judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu. (10) în cazul prevăzut la alin. (8), judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen de soluționare în camera de consiliu în termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii sau a cererii, comunicând procurorului și inculpatului termenul fixat. (11) Procurorul înaintează dosarul cauzei judecătorului de drepturi și libertăți în termen de cel mult 24 de ore de la solicitarea acestuia. (12) Propunerea procurorului se comunică inculpatului, iar cererea inculpatului se comunică procurorului. (13) Judecătorul de drepturi și libertăți soluționează propunerea sau cererea în lipsa inculpatului și a procurorului. Inculpatul și procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecătorului de drepturi și libertăți cu cel puțin 24 de ore înainte de expirarea termenului stabilit pentru soluționarea propunerii sau a cererii. (14) Dacă, în cursul urmăririi penale, s-a impus inculpatului obligația prevăzută la alin. (2) lit. a), judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura verifică din oficiu, prin încheiere, la fiecare 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat stabilirea acestei obligații, dispunând, după caz, înlocuirea ori încetarea ei. (15) în cazul prevăzut în alin. (14), judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță în camera de consiliu, prin încheiere, în lipsa inculpatului și a procurorului. Inculpatul și procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecătorului de drepturi și libertăți cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea termenului de verificare stabilit și comunicat de acesta. 60 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 SECȚIUNEA a 4-a Controlul judiciar pe cauțiune Condiții generale Art. 216. --- (1) în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 223 alin. (1) și (2), luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauțiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar. (2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1). (3) Dispozițiile art. 212---215 se aplică în mod corespunzător. Conținutul cauțiunii Art. 217. --- (1) Consemnarea cauțiunii se face pe numele inculpatului, prin 9 9 depunerea unei sume de bani determinate, la dispoziția organului judiciar, ori prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiași organ judiciar. (2) Valoarea cauțiunii este de cel puțin 1.000 lei și se determină în raport cu gravitatea acuzației aduse inculpatului, situația materială și obligațiile legale ale acestuia. (3) Pe perioada măsurii, inculpatul trebuie să respecte obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2). Dispozițiile art. 215 alin. (3)---(13) se aplică în mod corespunzător. (4) Cauțiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal și respectarea de către acesta a obligațiilor prevăzute la alin. (3). (5) Instanța de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cauțiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, pentru motivele prevăzute la alin. (12). (6) în celelalte cazuri, instanța de judecată, prin hotărâre, dispune restituirea cauțiunii. (7) Dispozițiile alin. (5) și (6) se aplică în măsura în care nu s-a dispus plata din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii. (8) Cauțiunea se restituie sau se confiscă, după caz, la sesizarea procurorului ori la cererea inculpatului, de către judecătorul de drepturi și libertăți, dacă procurorul pronunță o soluție de netrimitere în judecată. Dispozițiile alin. (5)---(7) se aplică în mod corespunzător. (9) Soluționarea cererii sau a sesizării se face în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului. (10) împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți inculpatul și procurorul pot formula contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța superioară, în termen de 48 de ore de la comunicare. (11) Contestația se soluționează în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului, cărora li se comunică data stabilită pentru soluționarea contestației, precum și dreptul de a depune concluzii scrise până la acea dată. (12) în cazul în care pe durata măsurii controlului judiciar pe cauțiune inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea motivată a procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 61 Condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de drepturi și libertăți Luarea măsurii arestului la domiciliu de SECȚIUNEA a 5-a Arestul la domiciliu Art. 218. — (1) Arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1). (2) Aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se face ținându-se seama de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura. (3) Măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie și cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracțiunea de evadare. Art. 219. — (1) Judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, la propunerea motivată a procurorului, arestul la domiciliu al inculpatului. (2) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți propunerea prevăzută la alin. (1) împreună cu dosarul cauzei. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat conform alin. (1), fixează termen de soluționare în camera de consiliu în termen de 24 de ore de la înregistrarea propunerii și dispune citarea inculpatului. (4) Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să soluționeze propunerea înaintată de procuror. (5) Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe inculpat atunci când acesta este prezent. (6) Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii. (7) Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată. (8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației. (9) Judecătorul de drepturi și libertăți care respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului poate dispune, prin aceeași încheiere, luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) și c), dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Art. 220. — (1) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața către judecătorul de cameră preliminară căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, sau instanța de judecată Conținutul măsurii arestului la domiciliu la cererea motivată a procurorului sau din oficiu. (2) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, sesizați conform alin. (1), dispune citarea inculpatului. Audierea inculpatului este obligatorie dacă acesta se prezintă la termenul fixat. (3) Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii. Art. 221. — (1) Măsura arestului la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta. (2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii ori experții, precum și cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obișnuit împreună cu el sau nu se află în îngrijirea sa. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere. (4) în cuprinsul încheierii prin care se dispune măsura sunt prevăzute în mod expres obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte și i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. 62 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI I.2010 Durata arestului la domiciliu (5) Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul prevăzut la alin. (1) pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora. (6) La cererea scrisă și motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. (7) în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, informând imediat despre aceasta instituția, organul sau autoritatea desemnate cu supravegherea sa și organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în fața căruia se află cauza. (8) Copia încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată prin care s-a luat măsura arestului la domiciliu se comunică, de îndată, inculpatului și instituției, organului sau autorității desemnate cu supravegherea sa, organului de poliție în a cărei circumscripție locuiește acesta, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră. (9) Instituția, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății. (10) Pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligațiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de poliție poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta. (11) în cazul în care inculpatul încalcă cu rea-credință măsura arestului la domiciliu sau obligațiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Art. 222. — (1) în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile. (2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile. (3) în cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. (4) Judecătorul de drepturi și libertăți este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoțită de dosarul cauzei, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. (5) Judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluționare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu și dispune citarea inculpatului. (6) Participarea procurorului este obligatorie. (7) Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată. (8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației. (9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile. (10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 63 Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale Soluționarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale SECȚIUNEA a 6-a Arestarea preventivă Art. 223. — (1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta; d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. (2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Art. 224. — (1) Procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept. (2) Propunerea prevăzută la alin. (1), împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Art. 225. — (1) Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform art. 224 alin. (2) stabilește termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă, fixând data și ora la care soluționarea va avea loc. (2) în cazul inculpatului aflat în stare de reținere, termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă trebuie fixat înainte de expirarea duratei reținerii. Ziua și ora se comunică procurorului, care are obligația de a asigura prezența inculpatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți. De asemenea, ziua și ora se aduc la cunoștința avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziție dosarul cauzei pentru studiu. (3) Inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul fixat. Termenul se aduce la cunoștința procurorului și avocatului inculpatului, acestuia din urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. (4) Soluționarea propunerii de arestare preventivă se face numai în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului. (5) în toate cazurile, este obligatorie asistența juridică a inculpatului de către un avocat, ales sau numit din oficiu. (6) Participarea procurorului este obligatorie. (7) Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe inculpatul prezent despre fapta de care este acuzat și despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror. (8) înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți îi aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. 64 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 Admiterea propunerii de arestare Art. 226. --- (1) Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că sunt întrunite preventivă în cursul urmăririi penale condițiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului și dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată. (2) Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă pentru cel mult 30 de zile. Durata reținerii nu se deduce din durata arestării preventive. (3) După luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă. Respingerea propunerii de arestare Art. 227. --- (1) Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că nu sunt preventivă în cursul urmăririi penale întrunite condițiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reținut. (2) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)---d). încunoștințarea despre arestarea Art. 228. --- (1) Imediat după luarea măsurii arestării preventive, judecătorul de preventivă și locul de deținere a drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a inculpatului arestat preventiv dispus măsura, încunoștințează despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta. Dispozițiile art. 210 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Efectuarea încunoștințării se consemnează într-un proces-verbal. (2) îndată după introducerea sa într-un loc de deținere, inculpatul are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita administrației locului respectiv să încunoștințeze persoanele prevăzute la alin. (1) despre locul unde este deținut. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul schimbării ulterioare a locului de deținere, imediat după producerea schimbării. (4) Administrația locului de deținere are obligația de a aduce la cunoștința inculpatului arestat preventiv dispozițiile alin. (2) și (3), precum și de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunoștințarea. (5) Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoștințarea decât pentru motive temeinice, care se consemnează în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (4). Luarea măsurilor de ocrotire în caz de Art. 229. --- (1) Când măsura arestării preventive a fost luată față de un inculpat arestare preventivă în cursul urmăririi în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia penale i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea competentă este încunoștințată, de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă. (2) Obligația de încunoștințare revine judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a luat măsura arestării preventive, modul de îndeplinire a acestei obligații fiind consemnat într-un proces- verbal. Mandatul de arestare preventivă Art. 230. --- (1) în baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau, după caz, de la instanța ierarhic superioară emite’de îndată mandatul de arestare preventivă. (2) Dacă, prin aceeași încheiere, s-a dispus arestarea preventivă a mai multor inculpați, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei. (3) în mandatul de arestare preventivă se arată: a) instanța din care face parte judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării preventive; b) data emiterii mandatului; c) numele, prenumele și calitatea judecătorului de drepturi și libertăți care a emis mandatul; d) datele de identitate ale inculpatului; e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menționarea datei la care încetează; f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei și locului comiterii acesteia, încadrarea juridică, infracțiunea și pedeapsa prevăzută de lege; g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă; h) ordinul de a fi arestat inculpatul; i) indicarea locului unde va fi deținut inculpatul arestat preventiv; j) semnătura judecătorului de drepturi și libertăți; k) semnătura inculpatului prezent. în cazul în care acesta refuză să semneze, se va face mențiune corespunzătoare în mandat. (4) Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate și organului de poliție. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 65 Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului Negăsirea persoanei prevăzute în mandatul de arestare preventivă Durata arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale Prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale (5) Dacă persoana vătămată a solicitat înștiințarea sa cu privire la eliberarea în orice mod a persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul consemnează aceasta într-un proces-verbal, pe care îl predă organului de poliție. (6) Organul de poliție predă exemplarul original al mandatului de arestare preventivă și procesul-verbal prevăzut la alin. (5) administrației locului de deținere. Art. 231. — (1) Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliție, în vederea executării. (2) Organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al acestuia, după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori completul la care se află spre soluționare dosarul cauzei. (3) în vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința respectivă. (4) în cazul în care arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în lipsă din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura ori, după caz, judecătorului de cameră preliminară sau completului la care se află spre soluționare dosarul cauzei. (5) Judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) și (8), în prezența avocatului acestuia, și, evaluând declarația inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, dispune prin încheiere, după audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestării preventive și a executării mandatului ori, după caz, în condițiile prevăzute de lege, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)—d) și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Art. 232. — Când persoana menționată în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsită, organul de poliție însărcinat cu executarea mandatului încheie un proces- verbal prin care constată aceasta și înștiințează judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive, precum și organele competente pentru darea în urmărire și în consemn la punctele de trecere a frontierei. Art. 233. — (1) în cursul urmăririi penale, durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăși 30 de zile, în afară de cazul când este prelungită în condițiile legii. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data punerii în executare a măsurii față de inculpatul arestat preventiv. (3) Când o cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul, arestarea preventivă dispusă sau prelungită anterior rămâne valabilă. Durata arestării preventive se calculează potrivit dispozițiilor alin. (1) și (2). Art. 234. — (1) Arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii. (2) Prelungirea arestării preventive se poate dispune numai la propunerea motivată a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. (3) în cazul prevăzut la alin. (1), prelungirea arestării preventive poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. (4) Dacă arestarea preventivă a fost dispusă inițial de către un judecător de drepturi și libertăți de la o instanță inferioară celei căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, prelungirea acestei măsuri se poate dispune numai de un judecător de drepturi și libertăți de la instanța competentă în momentul soluționării propunerii de prelungire sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. (5) Când, în aceeași cauză, se găsesc mai mulți inculpați arestați pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de prelungire a arestării preventive pentru toți inculpații. 66 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Procedura prelungirii Art. 235. --- (1) Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu arestării preventive dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte în cursul urmăririi penale de expirarea duratei arestării preventive. (2) Judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea măsurii. Ziua și ora stabilite se comunică procurorului, care are obligația de a asigura prezența în fața judecătorului de drepturi și libertăți a inculpatului arestat preventiv. Avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. (3) Inculpatul este ascultat de judecătorul de drepturi și libertăți asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. (4) în cazul în care inculpatul arestat preventiv se află internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau când, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. (5) Participarea procurorului este obligatorie. (6) Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia. Admiterea propunerii de prelungire Art. 236. — (1) Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că sunt întrunite a arestării preventive în cursul urmăririi condițiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului și dispune prelungirea penale arestării preventive a inculpatului, prin încheiere motivată. (2) Prelungirea arestării preventive a inculpatului se poate dispune pentru o durată de cel mult 30 de zile. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți poate acorda în cursul urmăririi penale și alte prelungiri, fiecare neputând depăși 30 de zile. Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător. (4) Durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de 180 de zile. Respingerea propunerii de prelungire Art. 237. — (1) Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că nu sunt a arestării preventive în cursul urmăririi întrunite condițiile prevăzute de lege pentru prelungirea arestării preventive a penale inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului la expirarea duratei acesteia, dacă nu este arestat în altă cauză. (2) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune înlocuirea arestării preventive cu una dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)---d). Arestarea preventivă a inculpatului Art. 238. --- (1) Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în procedura în procedura de cameră preliminară de cameră preliminară și în cursul judecății, de către judecătorul de cameră și în cursul judecății preliminară sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, din oficiu ori la propunerea motivată a procurorului, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, pentru aceleași temeiuri și în aceleași condiții ca și arestarea preventivă dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale. Dispozițiile art. 225, 226 și 228---232 se aplică în mod corespunzător. (2) în cursul judecății, măsura prevăzută la alin. (1) se poate dispune de către instanța de judecată, în compunerea prevăzută de lege. (3) Față de inculpatul care a mai fost anterior arestat preventiv în aceeași cauză, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, se poate dispune din nou această măsură numai dacă au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate. Durata maximă a arestării preventive Art. 239. --- (1) în cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării a inculpatului în cursul judecății preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare în primă instanță de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani. (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul când inculpatul se află în stare de arest preventiv, sau de la data punerii în executare a măsurii după sesizarea instanței de judecată, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară, în cursul judecății sau în lipsă. (3) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), instanța de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condițiile legii. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 67 Tratamentul medical sub pază Art. 240. — (1) în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel permanentă arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanței de judecată, în cursul judecății. (2) Timpul în care inculpatul este internat sub pază permanentă, conform alin. (1), intră în durata arestării preventive. SECȚIUNEA a 7-a încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor preventive încetarea de drept a măsurilor Art. 241. — (1) Măsurile preventive încetează de drept: preventive a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare; b) în cazurile în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată ori instanța de judecată pronunță o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, chiar nedefinitivă; c) la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului; d) când s-a împlinit durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale, potrivit art. 236 alin. (4), sau al judecății în primă instanță, potrivit art. 239 alin. (1); e) când au expirat termenele prevăzute de lege, fără ca judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată să fi dispus menținerea arestării preventive în acest termen; f) în apel, dacă s-a împlinit durata pedepsei pronunțate în hotărârea de condamnare; g) în alte cazuri anume prevăzute de lege. (2) Organul judiciar care a dispus această măsură sau, după caz, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată în fața căreia se află cauza constată, prin ordonanță sau încheiere, din oficiu, la cerere sau la sesizarea administrației locului de deținere, încetarea de drept a măsurii preventive, dispunând, în cazul celui reținut sau arestat preventiv, punerea de îndată în libertate, dacă nu este reținut ori arestat în altă cauză. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată se pronunță, prin încheiere motivată, asupra încetării de drept a măsurii preventive chiar și în lipsa inculpatului. Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii. (4) Persoanei față de care s-a dispus măsura preventivă, precum și tuturor instituțiilor cu atribuții în executarea măsurii li se comunică de îndată câte o copie de pe ordonanța sau încheierea prin care organul judiciar constată încetarea de drept a măsurii preventive. Revocarea măsurilor preventive și Art. 242. — (1) Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în înlocuirea unei măsuri preventive cu o care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care altă măsură preventivă rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. (2) Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). (3) Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). (4) în cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți, organul de cercetare penală are obligația să îl informeze de îndată, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea măsurii preventive. Dacă apreciază că informațiile comunicate justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, după caz, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura, în termen de 24 de ore de la primirea informării. Procurorul este obligat să sesizeze și din oficiu judecătorul de drepturi și libertăți, când constată el însuși existența vreunei împrejurări care justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive luate de acesta. 68 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 (5) Cererea de revocare sau înlocuire a măsurii preventive formulată de inculpat se adresează, în scris, în cursul urmăririi penale, judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară, iar în cursul judecății, instanței de judecată și se soluționează în termen de 3 zile de la data înregistrării acesteia. (6) în cursul urmăririi penale, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificată de grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la solicitarea acestuia de către judecător. (7) în vederea soluționării cererii de înlocuire a măsurii preventive, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată fixează data de soluționare a acesteia și dispune citarea inculpatului. (8) Când inculpatul este prezent, soluționarea cererii de înlocuire a măsurii preventive se face numai după ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se soluționează și în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși a fost legal citat, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. (9) Participarea procurorului este obligatorie. (10) Dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, dacă găsește cererea întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea și stabilește valoarea cauțiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei. (11) Dacă se depune cauțiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, admite cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, stabilește obligațiile ce vor reveni inculpatului pe durata măsurii și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. (12) Dacă nu se depune cauțiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, în lipsa inculpatului și a procurorului, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat. (13) Termenul prevăzut la alin. (10) curge de la data rămânerii definitive a încheierii prin care se stabilește valoarea cauțiunii. SECȚIUNEA a 8-a Dispoziții speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor Condiții speciale de aplicare față de Art. 243. — (1) Față de suspectul și inculpatul minor se pot dispune măsuri minori a măsurilor preventive preventive potrivit dispozițiilor prevăzute în secțiunile 1—7 din prezentul capitol, cu derogările și completările prevăzute în prezentul articol. (2) Reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse și față de un inculpat minor, în mod excepțional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. (3) La stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri. (4) Când s-a dispus reținerea sau arestarea preventivă a unui minor, încunoștințarea prevăzută la art. 210 și 228 se face, în mod obligatoriu, și către reprezentantul legal al acestuia sau, după caz, către persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul. în cazul luării măsurii arestării preventive, despre aceasta și despre locul de deținere a minorului este încunoștințat și serviciul de probațiune de pe lângă instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Condiții speciale de executare a reținerii Art. 244. — Regimul special de detenție al minorilor, în raport cu particularitățile și arestării preventive dispuse față de vârstei, astfel încât măsurile preventive luate față de aceștia să nu prejudicieze minori dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală, va fi stabilit prin legea privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 69 CAPITOLUL II Aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical SECȚIUNEA 1 Obligarea provizorie la tratament medical Condițiile de aplicare și conținutul Art. 245. --- (1) Judecătorul de drepturi și libertăți, pe durata urmăririi penale, măsurii judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, sau instanța, în cursul judecății, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, dacă se află în situația prevăzută de art. 109 alin. (1) din Codul penal. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) constă în obligarea suspectului sau inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. (3) Judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra măsurii prevăzute la alin. (1) în camera de consiliu, prin încheiere motivată. Instanța se pronunță asupra măsurii prin încheiere motivată. Procedura de aplicare și de ridicare a Art. 246. --- (1) în cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, măsurii dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical. (2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de expertiza medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament medical. (3) Judecătorul sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluționare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrării acesteia și dispune citarea suspectului sau inculpatului. (4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, soluționarea propunerii se face numai după audierea acestuia, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se soluționează și în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși a fost legal citat, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. (5) Participarea procurorului este obligatorie. (6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluționarea propunerii de luare a măsurii obligării provizorii la tratament medical să fie asistat și de către un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecătorului de drepturi și libertăți. Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta și la alcătuirea planului terapeutic. (7) Judecătorul se pronunță asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestată în 5 zile de la pronunțare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță. (8) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului și efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusă potrivit alin. (2). (9) în cazul când după dispunerea măsurii s-a produs însănătoșirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol pentru siguranța publică, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea măsurii luate. Dispozițiile alin. (2)---(7) se aplică în mod corespunzător. (10) Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza. (11) în cursul judecății în primă instanță și în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, care solicită acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozițiile alin. (4)---(9) se aplică în mod corespunzător. (12) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credință măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța care a luat măsura ori în fața căreia se află cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, în condițiile prevăzute la art. 247. 70 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 SECȚIUNEA a 2-a Internarea medicală provizorie Condițiile de aplicare și conținutul Art. 247. — (1) Judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, măsurii ’ ’ judecătorul de cameră preliminară, pe durata procedurii de cameră preliminară, sau instanța, în cursul judecății, poate dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substanțe psihoactive, dacă luarea măsurii este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret și actual pentru siguranța publică. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) constă în internarea medicală nevoluntară a suspectului sau inculpatului într-o unitate specializată de asistență medicală, până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. (3) Dispozițiile art. 245 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Procedura de aplicare și de ridicare a Art. 248. — (1) în cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, măsurii ’ dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de suspect sau inculpat a măsurii internării medicale provizorii. (2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legală psihiatrică. (3) Judecătorul sesizat conform alin. (1) fixează de îndată termen de soluționare a propunerii și dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului. (4) Soluționarea propunerii se face numai după audierea suspectului sau inculpatului, dacă starea sa de sănătate o permite, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se află deja internat într-o unitate de asistență medicală și deplasarea sa nu este posibilă, judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea acestuia, în prezența avocatului, în locul unde se află. (5) Când propunerea prevăzută la alin. (1) nu este însoțită de expertiza medico- legală psihiatrică, instanța sesizată dispune efectuarea acesteia, luând, dacă este cazul, și măsura internării necesare pentru efectuarea expertizei. (6) Participarea procurorului este obligatorie. (7) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluționarea propunerii de luare a măsurii internării medicale ori la alcătuirea concretă a planului terapeutic să fie asistat și de către un medic desemnat de acesta, ale cărui concluzii sunt înaintate judecătorului de drepturi și libertăți. (8) Judecătorul se pronunță de îndată asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestată în 5 zile de la pronunțare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță. (9) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului și ia măsuri pentru efectuarea unei expertize medico- legale psihiatrice, dacă aceasta nu a fost făcută potrivit alin. (2). (10) Dacă judecătorul dispune internarea medicală provizorie, se iau și măsurile prevăzute la art. 229. (11) Dacă după dispunerea măsurii s-a produs însănătoșirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea ridicării măsurii aplicate. (12) Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (11), se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza. (13) în cursul judecății în primă instanță și în apel, față de inculpat se poate dispune internarea medicală provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de către instanța în fața căreia se află cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispozițiile alin. (4)—(11) se aplică în mod corespunzător. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 71 CAPITOLUL III Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii Condițiile generale de luare a măsurilor Art. 249. — (1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră asigurătorii preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la existența unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora. (3) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale și pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. (4) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. (5) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (4) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile. (6) Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori în alte cazuri expres prevăzute de lege. (7) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public, precum nici exceptate de lege. Contestarea măsurilor asigurătorii Art. 250. --- (1) împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. (2) Contestația nu este suspensivă de executare. (3) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta. (4) Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie. (5) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației. (6) împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii. (7) Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie. (8) După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii. (9) întocmirea minutei este obligatorie. Organele care aduc la îndeplinire Art. 251. --- Ordonanța de luare a măsurii asigurătorii se aduce la îndeplinire de măsurile asigurătorii către organele de cercetare penală. 72 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Procedura sechestrului Art. 252. --- (1) Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge, dacă este cazul, la evaluatori sau experți. (2) Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre prețioase, mijloacele de plată străine, titlurile de valoare interne, obiectele de artă și de muzeu, colecțiile de valoare, precum și sumele de bani care fac obiectul sechestrului vor fi ridicate în mod obligatoriu. (3) Bunurile perisabile se predau autorităților competente, potrivit profilului de activitate, care sunt obligate să le primească și să le valorifice de îndată. (4) Metalele sau pietrele prețioase ori obiectele confecționate cu acestea și mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituție bancară. (5) Titlurile de valoare interne, obiectele de artă sau de muzeu și colecțiile de valoare se predau spre păstrare instituțiilor de specialitate. (6) Obiectele prevăzute la alin. (4) și (5) se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacă obiectele sunt strict necesare urmăririi penale, procedurii de cameră preliminară sau judecății, depunerea se face ulterior, dar nu mai târziu de 48 de ore de la pronunțarea în cauză a unei soluții definitive. (7) Obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului. (8) Sumele de bani rezultate din valorificarea făcută potrivit alin. (3), precum și sumele de bani ridicate potrivit alin. (2) se consemnează, după caz, pe numele suspectului sau inculpatului ori al persoanei responsabile civilmente, la dispoziția organului judiciar care a dispus instituirea sechestrului, căruia i se predă recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult 3 zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor. (9) Celelalte bunuri mobile sechestrate sunt puse sub sigiliu sau ridicate, putându-se numi un custode. Procesul-verbal de sechestru și Art. 253. --- (1) Organul care aplică sechestrul încheie un proces-verbal despre inscripția ipotecară toate actele efectuate potrivit art. 252, descriind în amănunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. în procesul-verbal se arată și bunurile exceptate de lege de la urmărire, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (7), găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemnează obiecțiile suspectului sau inculpatului ori ale părții responsabile civilmente, precum și cele ale altor persoane interesate. (2) Un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (1) se lasă persoanei asupra bunurilor căreia s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa acesteia, celor cu care locuiește, administratorului, portarului sau celui care în mod obișnuit îl înlocuiește ori unui vecin, în cazul când o parte din bunuri sau totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înaintează și organului judiciar care a dispus luarea măsurii asigurătorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal. (3) Pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru. Poprirea Art. 254. --- (1) Sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părții responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit sunt poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii ordonanței sau încheierii prin care se înființează sechestrul. (2) Sumele de bani prevăzute la alin. (1) vor fi consemnate de către debitori, după caz, la dispoziția organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanței de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare. Restituirea lucrurilor Art. 255. --- (1) Dacă procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător. (2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu sunt îngreunate stabilirea situației de fapt și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la pronunțarea unei soluții definitive în procesul penal. Restabilirea situației anterioare Art. 256. --- Instanța de judecată, în cursul judecății, poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 73 TITLUL VI Acte procesuale și procedurale comune CAPITOLUL I Citarea, comunicarea actelor procedurale și mandatul de aducere Modul de citare Art. 257. --- (1) Chemarea unei persoane în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată se face prin citație scrisă. Citarea se poate face și prin notă telefonică sau telegrafică, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. (2) Comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin intermediul poliției comunitare ori prin serviciul poștal sau de curierat. (3) Persoanele prevăzute la alin. (2) sunt obligate să îndeplinească procedura de citare și să comunice dovezile de îndeplinire a acesteia înainte de termenul de citare stabilit de organul judiciar. (4) în cazul prevăzut la art. 80, persoanele vătămate și părțile civile pot fi citate prin reprezentantul legal sau printr-o publicație de circulație națională. (5) Citarea se poate realiza și prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, în cazul în care organul judiciar are mijloacele tehnice pentru a dovedi că citația a fost primită. (6) Minorul cu o vârstă mai mică de 16 ani va fi citat, în plic închis, prin intermediul părinților sau al tutorelui, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil. (7) Organul judiciar poate comunica și oral persoanei prezente termenul următor, aducându-i la cunoștință consecințele neprezentării. în cursul urmăririi penale, aducerea la cunoștință a termenului se menționează într-un proces-verbal, care se semnează de către persoana astfel citată. Conținutul citației Art. 258. --- (1) Citația este individuală și trebuie sa cuprindă următoarele: a) denumirea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată care emite citația, sediul său, data emiterii și numărul dosarului; b) numele și prenumele celui citat, calitatea în care este citat și indicarea obiectului cauzei; c) adresa celui citat; d) ora, ziua, luna și anul, locul de înfățișare, precum și invitarea celui citat să se prezinte la data și locul indicate; e) mențiunea că partea citată are dreptul la un avocat cu care să se prezinte la termenul fixat; f) dacă este cazul, mențiunea că, potrivit art. 90 sau art. 93 alin. (4), apărarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu își alege un avocat, care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un avocat din oficiu; g) mențiunea că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să consulte dosarul aflat la arhiva instanței sau a parchetului; h) consecințele neprezentării în fața organului judiciar. (2) Citația transmisă suspectului sau inculpatului trebuie să cuprindă încadrarea juridică și denumirea infracțiunii de care este acuzat, atenționarea că, în caz de neprezentare, poate fi adus cu mandat de aducere. (3) Citația se semnează de cel care o emite. Locul de citare Art. 259. --- (1) Suspectul, inculpatul, părțile în proces, precum și alte persoane se citează la adresa unde locuiesc, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului lor de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează. (2) Suspectul sau inculpatul are obligația de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuiește. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la această obligație în cadrul audierii și cu privire la consecințele nerespectării obligației. (3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declarație dată în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat. (4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, dacă nu s-a prezentat după prima citare legal îndeplinită. 74 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 (5) Dacă nu se cunosc adresa unde locuiește suspectul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul organului judiciar care a emis-o. (6) Bolnavii sau persoanele aflate, după caz, în spitale, așezăminte medicale ori de asistență socială se citează prin administrația acestora. (7) Persoanele private de libertate se citează la locul de deținere, prin administrația acestuia. (8) Pentru persoanele care alcătuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursă, citarea se face la căpitănia portului unde este înregistrată nava. (9) Dacă suspectul sau inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, în condițiile legii. în absența unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internațional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. în acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ține loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecată, suspectul sau inculpatul va fi înștiințat prin citație că are obligația de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. în cazul în care nu se conformează, comunicările i se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poșta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menționate actele care se expediază, ținând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii. (10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare și cetățenii români trimiși să lucreze în cadrul organizațiilor internaționale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se află în străinătate, precum și cetățenii români aflați în străinătate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, se citează prin intermediul unităților care i-au trimis în străinătate. (11) La stabilirea termenului pentru înfățișarea suspectului sau inculpatului aflat în străinătate se ține seama de normele internaționale aplicabile în relația cu statul pe teritoriul căruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citația în vederea înfățișării să fie primită cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfățișare. (12) Instituțiile, autoritățile publice și alte persoane juridice se citează la sediul acestora, iar în cazul neidentificării sediului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile alin. (5). înmânarea citației Art. 260. --- (1) Citația se înmânează, oriunde este găsit, personal celui citat, care va semna dovada de primire. (2) Dacă persoana citată refuză să primească citația sau, primind-o, refuză sau nu poate să semneze dovada de primire, persoana însărcinată să comunice citația o lasă celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afișează pe ușa locuinței acestuia, încheind despre aceasta proces-verbal. (3) în cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un suspect sau inculpat care locuiește în străinătate nu poate fi înmânată, precum și în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poștă, citația se va afișa la sediul parchetului sau al instanței, după caz. (4) Citarea se poate realiza și prin intermediul autorităților competente ale statului străin dacă: a) adresa celui citat este necunoscută sau inexactă; b) nu a fost posibilă trimiterea citației prin intermediul poștei; c) dacă citarea prin poștă a fost ineficientă sau necorespunzătoare. (5) Când citarea se face potrivit art. 259 alin. (6)---(8), unitățile acolo arătate sunt obligate a înmâna de îndată citația persoanei citate sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obține semnătura acesteia. Dovada este predată agentului procedural, iar acesta o înaintează organului de urmărire penală sau instanței de judecată care a emis citația. (6) Citația destinată unei instituții sau autorități publice ori altei persoane juridice se predă la registratură sau funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 75 înmânarea citației altor persoane Art. 261. --- (1) Dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citația soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu ea ori care în mod obișnuit îi primește corespondența. Citația nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de discernământ. (2) Dacă persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor arătate la alin. (1), citația se predă administratorului, portarului ori celui care în mod obișnuit îl înlocuiește. (3) Persoana care primește citația semnează dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea și semnătura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta refuză sau nu poate semna dovada de primire, agentul afișează citația pe ușa locuinței, încheind proces-verbal. (4) în lipsa persoanelor arătate la alin. (1) și (2), agentul este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citația. Când nici pe această cale nu se poate ajunge la înmânare, agentul afișează citația pe ușa locuinței persoanei citate, încheind proces-verbal. (5) în cazul când persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citație nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuiește, agentul este obligat să facă investigații pentru a afla aceasta. Dacă investigațiile au rămas fără rezultat, agentul afișează citația pe ușa principală a clădirii, încheind proces-verbal și făcând mențiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea citației. (6) Când comunicarea citației nu se poate face, deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuințat ori destinatarul actului nu mai locuiește în imobilul respectiv, agentul întocmește un proces-verbal care menționează situațiile constatate, pe care îl trimite organului judiciar care a dispus citarea. Dovada de primire și procesul-verbal de Art. 262. — (1) Dovada de primire a citației trebuie să cuprindă numărul dosarului, predare a citației denumirea organului de urmărire penală sau a instanței care a emis citația, numele, prenumele și calitatea persoanei citate, precum și data pentru care este citată. De asemenea, trebuie să cuprindă data înmânării citației, numele, prenumele, calitatea și semnătura celui care înmânează citația, certificarea de către acesta a identității și semnăturii persoanei căreia i s-a înmânat citația, precum și arătarea calității acesteia. (2) Ori de câte ori cu prilejul predării sau afișării unei citații se încheie un proces- verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător și mențiunile arătate la alin. (1). Incidente privind citarea Art. 263. --- (1) Orice neregularitate cu privire la citare nu este luată în considerare în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată. (2) în lipsa părții nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată de către procuror, de către părți ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs. Comunicarea altor acte procedurale Art. 264. --- (1) Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol. (2) în cazul persoanelor private de libertate, comunicarea celorlalte acte de procedură se face prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare electronică disponibil la locul de detenție. Mandatul de aducere Art. 265. --- (1)0 persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citației și împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citației. (2) Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei. (3) în cursul urmăririi penale mandatul de aducere se emite de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanță. (4) în cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesară pătrunderea fără consimțământ într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penale mandatul de aducere poate fi dispus, la cererea motivată a procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul. (5) Cererea formulată de procuror, în cursul urmăririi penale, trebuie să cuprindă: a) motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2); 76 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 Executarea mandatului de aducere b) indicarea infracțiunii care constituie obiectul urmăririi penale și numele suspectului sau al inculpatului; c) indicarea adresei unde se află persoana pentru care se solicită emiterea mandatului de aducere. (6) Cererea prin care se solicită, în cursul urmăririi penale, emiterea unui mandat de aducere se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților. (7) în cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți dispune motivat, prin încheiere definitivă, admiterea solicitării parchetului și încuviințarea aducerii persoanei solicitate, emițând de îndată mandatul de aducere’. (8) Mandatul de aducere emis de judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să cuprindă: a) denumirea instanței; b) data, ora și locul emiterii; c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere; d) scopul pentru care a fost emis; e) numele persoanei care urmează a fi adusă cu mandat și adresa unde locuiește, în cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie să menționeze infracțiunea care constituie obiectul urmăririi penale; f) indicarea temeiului și motivarea necesității emiterii mandatului de aducere; g) mențiunea că mandatul de aducere poate fi folosit o singură dată; h) semnătura judecătorului și ștampila instanței. (9) în cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt satisfăcute condițiile prevăzute la alin. (1), (2) și (4),’ dispunei prin încheiere definitivă, respingerea cererii, ca neîntemeiată. (10) Mandatul de aducere emis de organul de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, sau de instanță, în cursul judecății, trebuie să cuprindă, în mod corespunzător, mențiunile prevăzute la alin. (8). (11) Organul judiciar ascultă, de îndată, persoana adusă cu mandat de aducere sau, după caz, efectuează de îndată actul care a necesitat prezența acesteia. (12) Persoanele aduse cu mandat rămân la dispoziția organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezența lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul când s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă a acestora. Art. 266. — (1) Mandatul de aducere se execută prin organele de ordine publică și siguranță națională. Persoana căreia i se încredințează executarea mandatului transmite mandatul persoanei pentru care acesta a’ fost emis și îi solicită să o însoțească. în cazul în care persoana indicată în mandat refuză să însoțească persoana care execută mandatul sau încearcă să fugă, aceasta va fi adusă prin constrângere. (2) în vederea executării mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanța de judecată, organele prevăzute la alin. (1) pot pătrunde în locuința sau sediul oricărei persoane, în care există indicii că se află cel căutat, în cazul în care acesta refuză să coopereze, împiedică executarea mandatului sau pentru orice alt motiv temeinic justificat și proporțional cu scopul urmărit. (3) Dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boală, cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta într-un proces- verbal, care se înaintează de îndată organului de urmărire penală sau, după caz, instanței de judecată. (4) Dacă cel însărcinat cu executarea mandatului de aducere nu găsește persoana prevăzută în mandat la adresa indicată, face cercetări și, dacă acestea au rămas fără rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde mențiuni despre cercetările făcute. Procesul-verbal se înaintează, de îndată, organului de urmărire penală sau, după caz, instanței de judecată. (5) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unității militare sau prin poliția militară. (6) Activitățile desfășurate cu ocazia executării mandatului de aducere sunt consemnate într-un proces-verbal, care trebuie să cuprindă: a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie; b) locul unde este încheiat; c) mențiuni despre activitățile desfășurate. Art. 267 — (1) în vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfășurarea procedurilor, procurorul sau instanța au drept de acces direct la bazele electronice de date deținute de organele administrației de stat. (2) Organele administrației de stat care dețin baze electronice de date sunt obligate să colaboreze cu procurorul sau cu instanța de judecată în vederea asigurării accesului direct al acestora la informațiile existente în bazele electronice de date, în condițiile legii. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 CAPITOLUL II Termenele 77 Consecințele nerespectării termenului Art. 268. --- (1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. (2) Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii. (3) Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozițiile privitoare la nulități. Calculul termenelor procedurale Art. 269. --- (1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. (3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârșitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârșitul zilei și lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni. (4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează. Acte considerate ca făcute în termen Art. 270. --- (1) Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administrația locului de deținere ori la unitatea militară sau la oficiul poștal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. înregistrarea sau atestarea făcută de către administrația locului de deținere pe actul depus, recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului. (2) Dacă un act care trebuia făcut într-un anumit termen a fost comunicat sau transmis, din necunoaștere ori dintr-o greșeală vădită a expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ judiciar care nu are competență, se consideră că a fost depus în termen, chiar dacă actul ajunge la organul judiciar competent după expirarea termenului fixat. (3) Cu excepția căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieșire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului. Calculul termenelor în cazul măsurilor Art. 271. ---în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri privative sau restrictive de drepturi restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia. CAPITOLUL III Cheltuielile judiciare Acoperirea cheltuielilor judiciare Art. 272. --- (1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți. (2) Cheltuielile judiciare prevăzute la alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, al Ministerului Public, precum și al altor ministere de resort. Sumele cuvenite martorului, expertului Art. 273. --- (1) Martorul, expertul și interpretul chemați de organul de urmărire și interpretului penală ori de instanță au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor. (2) Martorul, expertul și interpretul care sunt salariați au dreptul la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea la organul de urmărire penală sau la instanță. (3) Martorul care nu este salariat, dar are venit din muncă, este îndreptățit să primească o compensare. (4) Expertul și interpretul au dreptul la o retribuție pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile și în condițiile prevăzute prin dispoziții legale. (5) Sumele acordate potrivit alin. (1), (3) și (4) se plătesc pe baza dispozițiilor luate de organul care a dispus chemarea și în fața căruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. 78 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 Plata cheltuielilor avansate de stat în Art. 274. --- (1) în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânare a caz de renunțare la urmărirea penală, aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata condamnare, amânarea aplicării cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din pedepsei sau renunțarea la aplicarea oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului. pedepsei (2) Când sunt mai mulți inculpați, procurorul sau, după caz, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părți se ține seama, pentru fiecare dintre inculpați, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare. (3) Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Plata cheltuielilor avansate de stat în Art. 275. --- (1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum celelalte cazuri urmează: 1. în caz de achitare, de către: a) persoana vătămată, în măsura în care i se reține o culpă procesuală; b) partea civilă căreia i s-au respins în totul pretențiile civile, în măsura în care i se reține o culpă procesuală; c) inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului; 2. în caz de încetare a procesului penal, de către: a) inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire; b) persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă; c) partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală; 3. dacă inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de către: a) persoana vătămată, atunci când aceasta și-a retras plângerea prealabilă ori s-a dispus clasarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a)---c) sau achitarea inculpatului; b) inculpat, atunci când se dispune clasarea pentru alte situații decât cele prevăzute în dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a)---c) ori încetarea procesului penal; 4. în caz de restituire a cauzei la parchet în procedura camerei preliminare, cheltuielile judiciare sunt suportate de către stat. (2) în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea. (3) în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. (4) în cazul când mai multe părți sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. (5) Dispozițiile alin. (1) pct. 1 și 2 și ale alin. (2)---(4) se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluții de clasare și în situația respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală. (6) Cheltuielile pentru plata interpreților desemnați de organele judiciare, potrivit legii, rămân în sarcina statului. Plata cheltuielilor judiciare făcute de Art. 276. --- (1) în caz de condamnare, inculpatul este obligat să plătească părți persoanei vătămate, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea. (2) Când acțiunea civilă este admisă numai în parte, instanța îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parțială a cheltuielilor judiciare. (3) în caz de renunțare la pretențiile civile, precum și în caz de tranzacție ori recunoaștere a pretențiilor civile, instanța se pronunță asupra cheltuielilor la cererea părților. (4) în situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), când sunt mai mulți inculpați ori dacă există și parte responsabilă civilmente, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 274 alin. (2) și (3). (5) în caz de achitare, persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului și, după caz, părții responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceștia, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă. (6) în celelalte cazuri instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 79 CAPITOLUL IV Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale și înlăturarea unor omisiuni vădite Modificări în acte procedurale Art. 277. --- (1) Orice adăugare, corectură ori suprimare făcută în cuprinsul unui act procedural este luată în considerare numai dacă aceste modificări sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfârșitul actului, de către cei care l-au semnat. (2) Modificările neconfirmate, dar care nu schimbă înțelesul frazei, rămân valabile. (3) Locurile nescrise în cuprinsul unei declarații trebuie barate, astfel încât să nu se poată face adăugări. îndreptarea erorilor materiale Art. 278. --- (1) Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară ori de instanța care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu. (2) în vederea îndreptării erorii, părțile pot fi chemate spre a da lămuriri. (3) Despre îndreptarea efectuată organul judiciar întocmește, după caz, un proces- verbal sau o încheiere, făcându-se mențiune și la sfârșitul actului corectat. înlăturarea unor omisiuni vădite Art. 279. --- Dispozițiile art. 278 se aplică și în cazul când organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, avocați, potrivit art. 272 și 273, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii. CAPITOLUL V Nulitățile Efectele nulității Art. 280. --- (1) încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute expres de prezentul cod. (2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul. (3) Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar și dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozițiilor legale. Nulitățile absolute Art. 281. --- (1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: a) compunerea completului de judecată; b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; c) publicitatea ședinței de judecată; d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; e) prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie. (2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere. (3) încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)---d) poate fi invocată în orice stare a procesului. (4) încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății; c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției. 80 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 Nulitățile relative Art. 282. --- (1) încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. (2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate. (3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4). (4) încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției; c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății. (5) Nulitatea relativă se acoperă atunci când: a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege; b) persoana interesată a renunțat în mod expres la invocarea nulității. CAPITOLUL VI Amenda judiciară Abateri judiciare Art. 283. --- (1) Următoarele abateri săvârșite în cursul procesului penal se sancționează cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei: a) neîndeplinirea în mod nejustificat sau îndeplinirea greșită ori cu întârziere a lucrărilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum și a oricăror alte lucrări, dacă prin aceasta s-au provocat întârzieri în desfășurarea procesului penal; b) neîndeplinirea ori îndeplinirea greșită a îndatoririlor de înmânare a citațiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum și neexecutarea mandatelor de aducere. (2) Lipsa nejustificată a martorului, precum și a persoanei vătămate, părții civile sau părții civilmente responsabile, chemate să dea declarații, sau părăsirea, fără permisiune ori fără un motiv întemeiat, a locului unde urmează a fi audiate se sancționează cu amendă judiciară de la 250 lei la 5.000 lei. (3) Lipsa nejustificată a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fără a asigura substituirea, în condițiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apărarea, în condițiile în care s-a asigurat exercitarea deplină a tuturor drepturilor procesuale, se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocați este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului. (4) Următoarele abateri săvârșite în cursul procesului penal se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei: a) împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuțiilor care revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, experților desemnați de organul judiciar în condițiile legii, agenților procedurali, precum și altor salariați ai instanțelor și parchetelor; b) lipsa nejustificată a expertului sau interpretului legal citat; c) tergiversarea de către expert sau interpret a îndeplinirii însărcinărilor primite; d) neîndeplinirea de către orice persoană a obligației de prezentare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum și neîndeplinirea aceleiași obligații de către reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligații; e) nerespectarea obligației de păstrare, prevăzută la art. 160 alin. (3); f) neluarea de către reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum și împiedicarea de către orice persoană a efectuării expertizei în condițiile legii; MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 81 g) nerespectarea de către părți, avocații acestora, martori, experți, interpreți sau orice alte persoane a măsurilor luate de către președintele completului de judecată potrivit art. 359; h) nerespectarea de către avocații părților a măsurilor luate de către președintele completului de judecată potrivit art. 359, cu excepția situațiilor când aceștia susțin cereri, excepții, concluzii pe fondul cauzei, precum și atunci când procedează la audierea părților, martorilor și experților; i) manifestările ireverențioase ale părților, martorilor, experților, interprețilorsau ale oricăror alte persoane față de judecător sau procuror; j) manifestările ireverențioase ale avocaților față de judecător sau procuror, după avertizarea în acest sens, cu excepția situațiilor când aceștia susțin cereri, excepții, concluzii pe fondul cauzei, precum și atunci când procedează la audierea părților, martorilor și experților; k) nerespectarea de către suspect sau inculpat a obligației de a încunoștința în scris, în termen de cel mult 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal; I) neîndeplinirea de către martor a obligației de a încunoștința organele judiciare, în termen de cel mult 5 zile, despre schimbarea locuinței pe parcursul procesului penal, potrivit art. 120 alin. (2) lit. c); m) neîndeplinirea în mod nejustificat de către organul de cercetare penală a dispozițiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta; n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și procedurale de către părți, reprezentanții legali ai acestora ori consilierii juridici; o) neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 142 alin. (2) sau a obligației prevăzute la art. 152 alin. (3) de către furnizorii de servicii de telecomunicații, informatice sau financiare; p) neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 147 alin. (5) de către unitățile poștale ori de transport sau orice alte persoane fizice ori juridice care efectuează activități de transport sau transfer de informații; q) neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 153 alin. (4) de către furnizorul de servicii sau de persoana în posesia căreia sunt sau care are sub control datele prevăzute la art. 153 alin. (1). (5) Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzându-se distinct în bugetul Ministerului Public sau al Ministerului Administrației și Internelor, al Ministerului Justiției, după caz, potrivit legii. (6) Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie infracțiune. Procedura privitoare la amenda Art. 284. --- (1) Amenda se aplică de organul de urmărire penală prin ordonanță, judiciară iar de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară și de instanța de judecată, prin încheiere. (2) Persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței ori a încheierii de amendare. (3) Dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligația sa, organul de urmărire penală sau instanța de judecată, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii. (4) Cererea de scutire sau de reducere a amenzii aplicate prin ordonanță va fi soluționată de un alt procuror, prin ordonanță motivată. (5) Cererea de scutire sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi soluționată de un alt complet de judecată, prin încheiere. 82 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 PARTEA SPECIALĂ TITLUL I Urmărirea penală CAPITOLUL I Dispoziții generale Obiectul urmăririi penale Art. 285. — (1) Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. (2) Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică. Actele organelor de urmărire penală Art. 286. — (1) Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel. (2) Ordonanța trebuie să cuprindă: a) denumirea parchetului și data emiterii; b) numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește; c) fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora; e) date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi; f) alte mențiuni prevăzute de lege; g) semnătura celui care a întocmit-o. (3) Procurorul confirmă un act sau o măsură procesuală prin înscrierea acestei mențiuni și a temeiului de drept pe actul în cauză. (4) Organele de cercetare penală dispun, prin ordonanță, asupra măsurilor procesuale numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. în cursul urmăririi penale formulează propuneri prin referat. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Păstrarea unor acte de urmărire penală Art. 287. — (1) Când legea prevede că un act sau o măsură procesuală trebuie să fie încuviințată, autorizată sau confirmată, un exemplar al actului rămâne la procuror. (2) în cazurile în care procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori alte autorități prevăzute de lege, în vederea soluționării propunerilor ori cererilor formulate în cursul urmăririi penale, va înainta copii numerotate și certificate de grefa parchetului de pe actele dosarului ori numai de pe cele care au legătură cu cererea sau propunerea formulată. Organul de urmărire penală păstrează originalul actelor, în vederea continuării urmăririi penale. CAPITOLUL II Sesizarea organelor de urmărire penală SECȚIUNEA 1 Reglementări generale Modurile de sesizare Art. 288. — (1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. (2) Când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege, la cererea de urmărire penală a autorității competente ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora. Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în lipsa acestora. (3) în cazul infracțiunilor săvârșite de militari, sesizarea comandantului este necesară numai în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 413—417 din Codul penal. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 83 Plângerea Art. 289. --- (1) Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. (2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute. (3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată plângerii. (4) Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar. (5) Plângerea în formă electronică îndeplinește condițiile de formă numai dacă este certificată prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale. (6) Plângerea formulată oral se consemnează într-un proces-verbal de către organul care o primește. (7) Plângerea se poate face și de către unul dintre soți pentru celălalt soț sau de către copilul major pentru părinți. Persoana vătămată poate să declare că nu își însușește plângerea. (8) Pentru persoana lipsită de capacitatea de exercițiu, plângerea se face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă. în cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau încuviințează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu. (9) Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent. (10) în cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român, străin sau persoană fără cetățenie, și prin aceasta se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită organului competent din țara pe teritoriul căreia a fost comisă infracțiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător. Denunțul Art. 290. --- (1) Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni. (2) Denunțul se poate face numai personal, dispozițiile art. 289 alin. (2), (4)---(6) și (8)---(10) aplicându-se în mod corespunzător. Sesizările făcute de persoane cu funcții Art. 291. --- Orice persoană cu funcție de conducere într-o unitate publică sau cu de conducere și de alte persoane atribuții de control, care a luat cunoștință de săvârșirea în acea unitate a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri să nu dispară urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă. Sesizarea din oficiu Art. 292. --- Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289---291 și încheie un proces-verbal în acest sens. Constatarea infracțiunii flagrante Art. 293. --- (1) Este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire. (2) Este de asemenea considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță națională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune. (3) în cazul infracțiunii flagrante organele de ordine publică și siguranță națională întocmesc un proces-verbal, în care consemnează toate aspectele constatate și activitățile desfășurate, pe care îl înaintează de îndată procurorului. (4) Plângerile și cererile prezentate în scris, corpul delict, precum și obiectele și înscrisurile ridicate cu ocazia constatării infracțiunii sunt puse la dispoziția procurorului. Examinarea sesizării Art. 294 --- (1) La primirea sesizării organul de urmărire penală procedează la verificarea competenței sale, iar în cazul prevăzut la art. 48 alin. (2) înaintează procurorului cauza împreună cu propunerea de trimitere a sesizării organului competent. 84 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 (2) în situația în care actul de sesizare nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei în actul de sesizare este incompletă sau neclară, organele de urmărire penală îl cheamă pe autorul sesizării și îi solicită să completeze actul de sesizare. (3) Dacă sesizarea nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, nu a fost completată potrivit alin. (2) sau dacă din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de cercetare penală înaintează procurorului actele împreună cu propunerea de clasare. (4) în cazul în care procurorul apreciază propunerea întemeiată, dispune, prin ordonanță, clasarea. SECȚIUNEA a 2-a Plângerea prealabilă Plângerea prealabilă Art. 295. --- (1) Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere. (2) Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii. (3) Dispozițiile art. 289 alin. (1)---(6) și (8) se aplică în mod corespunzător. Termenul de introducere a plângerii Art. 296. --- (1) Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din prealabile ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei. (2) Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când persoana îndreptățită a reclama a aflat despre săvârșirea faptei. (3) în cazul în care plângerea prealabilă este formulată împotriva reprezentantului legal al acestora, termenul menționat curge de la data numirii unui alt reprezentant legal. (4) Plângerea prealabilă greșit îndreptată se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul judiciar necompetent. (5) Plângerea prealabilă greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent. Obligațiile organului de urmărire penală Art. 297. — (1) La primirea plângerii prealabile, organul de urmărire penală verifică în procedura plângerii prealabile dacă aceasta îndeplinește condițiile de formă și dacă a fost depusă în termenul prevăzut de lege. în cazul în care constată că este tardivă, organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate împreună cu propunerea de clasare. (2) Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere. în caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea. în caz contrar, înaintează procurorului actele încheiate și propunerea de clasare. Procedura în cazul infracțiunii flagrante Art. 298. — (1) în caz de infracțiune flagrantă, organul de cercetare penală este obligat să constate săvârșirea acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile. (2) După constatarea infracțiunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată și, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, continuă urmărirea penală. în caz contrar, organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate și propunerea de clasare. CAPITOLUL III Conducerea și supravegherea activității organelor de cercetare penală de către procuror Obiectul supravegherii Art. 299. --- (1) Procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel ca orice infracțiune să fie descoperită și orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie trasă la răspundere penală. (2) De asemenea, procurorul exercită supravegherea activității organelor de cercetare penală astfel ca niciun suspect sau inculpat să nu fie reținut decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Modalitățile de exercitare a Art. 300. --- (1) Procurorul, în exercitarea atribuției de a conduce și supraveghea supravegherii activitatea organelor de cercetare penală, veghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. (2) Organele de cercetare penală sunt obligate după sesizare să îl informeze pe procuror despre activitățile pe care le efectuează sau urmează să le efectueze. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 85 (3) în exercitarea atribuției de a conduce activitatea de urmărire penală, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziții organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri. Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal. (4) în exercitarea atribuției de supraveghere a activității de urmărire penală, procurorul poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat să îl trimită de îndată, cu toate actele, materialele și datele privitoare la fapta care formează obiectul cercetării. Procurorul poate reține orice cauză în vederea efectuării urmăririi penale. Trimiterea la organul competent Art. 301. --- (1) Când procurorul constată că urmărirea penală nu se efectuează de organul de cercetare penală prevăzut de lege, ia măsuri ca urmărirea să fie făcută de organul competent, procedând potrivit art. 63. (2) în cazul prevăzut la alin. (1), actele sau măsurile procesuale legal efectuate rămân valabile. (3) Când procurorul constată că există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 43, dispune reunirea cauzelor, trimițând ulterior cauza organului competent. Trecerea cauzei de la un organ de Art. 302. --- (1) Procurorul poate să dispună, după necesitate, ca într-o cauză cercetare penală la altul urmărirea penală să fie efectuată de un alt organ de cercetare decât cel sesizat. (2) Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea urmăririi penale în acea cauză, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza. Dispozițiile date de procuror Art. 303. --- (1) Procurorul poate să dispună cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală de organele de cercetare penală ale poliției judiciare sau de organele de cercetare penală speciale, după caz. (2) Dispozițiile date de procuror în legătură cu efectuarea actelor de cercetare penală sunt obligatorii și prioritare pentru organul de cercetare, precum și pentru alte organe ce au atribuții prevăzute de lege în constatarea infracțiunilor. Organele ierarhic superioare ale poliției judiciare sau ale organelor de cercetare penală speciale nu pot da îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală. (3) în cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii în mod defectuos de către organul de cercetare penală a dispozițiilor date de procuror, acesta poate sesiza conducătorul organului de cercetare penală, care are obligația ca în termen de 3 zile de la sesizare să comunice procurorului măsurile dispuse, ori poate aplica sancțiunea amenzii judiciare pentru abaterile judiciare prevăzute la art. 283 alin. (1) lit. a) sau, după caz, alin. (4) lit. m) ori poate solicita retragerea avizului prevăzut la art. 55 alin. (4) și (5). Infirmarea actelor procesuale sau Art. 304. --- (1) Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a procedurale organului de cercetare penală nu este dată cu respectarea dispozițiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul verificării efectuate de către procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior. CAPITOLUL IV Efectuarea urmăririi penale SECȚIUNEA 1 Desfășurarea urmăririi penale începerea urmăririi penale Art. 305. --- (1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. (2) începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)---c) și g). (3) Ordonanța de începere a urmăririi penale emisă de organul de cercetare penală este supusă confirmării prin efectuarea unei mențiuni pe aceasta de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 5 zile de la data începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte totodată și dosarul cauzei. 86 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI I.2010 Obligațiile organelor de urmărire penală Art. 306. — (1) Pentru realizarea obiectului urmăririi penale organele de cercetare penală au obligația ca, după sesizare, să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunii și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acestora, să obțină și să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 și 101. (2) Organele de cercetare penală au obligația de a efectua actele de cercetare care nu suferă amânare, chiar dacă privesc o cauză pentru care nu au competența de a efectua urmărirea penală. (3) După începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng și administrează probele, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului ori inculpatului. (4) Organul de urmărire penală se pronunță, prin ordonanță motivată, în condițiile art. 100 alin. (3) și (4), asupra cererilor de administrare a probelor, în limita competenței sale. (5) Când organul de cercetare penală apreciază că este necesară administrarea unor mijloace de probă sau folosirea unor tehnici speciale de investigare, care pot fi autorizate ori dispuse, în faza de urmărire penală, numai de procuror sau, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți, formulează propuneri motivate, care trebuie să cuprindă datele și informațiile care sunt obligatorii în cadrul acelei proceduri. Referatul este trimis procurorului împreună cu dosarul cauzei. Aducerea la cunoștință a calității Art. 307. --- Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoștință, de suspect înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Procedura administrării anticipate Art. 308. --- (1) Atunci când există riscul ca unele probe să nu mai poată fi a probatoriului administrate în fața instanței, procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi și libertăți în vederea administrării anticipate a probatoriului. (2) Judecătorul de drepturi și libertăți stabilește de îndată data și locul administrării probei ori probelor, dispunându-se citarea părților și subiecților procesuali principali. (3) Participarea procurorului este obligatorie. (4) Dacă intervin împrejurări sau temeiuri noi, poate fi făcută o nouă cerere pentru administrarea anticipată a probatoriului, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor alin. (1)---(3). Punerea în mișcare a acțiunii penale Art. 309. --- (1) Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul cercetării penale, de îndată ce se constată că există probe din care rezultă motive întemeiate de a crede că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1). (2) Punerea în mișcare a acțiunii penale este comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia. Dispozițiile art. 108 se aplică în mod corespunzător, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. (3) La cerere, inculpatului i se eliberează o copie a ordonanței prin care a fost dispusă măsura. (4) Atunci când consideră necesar, procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului și la comunicarea prevăzute la alin. (2). (5) Organul de urmărire penală continuă urmărirea și fără a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipsește nejustificat, se sustrage sau este dispărut. Dispoziții privind luarea unor măsuri Art. 310. --- (1) în cazul infracțiunii flagrante, orice persoană are dreptul să îl prindă față de făptuitor pe făptuitor. (2) Dacă făptuitorul a fost prins în condițiile alin. (1), persoana care l-a reținut trebuie să îl predea de îndată, împreună cu corpurile delicte, precum și cu obiectele și înscrisurile ridicate, organelor de urmărire penală, care întocmesc un proces-verbal. Extinderea urmăririi penale sau Art. 311. --- (1) în cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de schimbarea încadrării juridice urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări, care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice. (2) Organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 87 (3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. (4) în cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmărire penală are obligația să procedeze față de aceste persoane potrivit art. 307. (5) Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmăririi penale sau din oficiu cu privire la ipotezele prevăzute la alin. (1) poate dispune extinderea acțiunii penale cu privire la aspectele noi. SECȚIUNEA a 2-a Suspendarea urmăririi penale Cazurile de suspendare Art. 312. --- (1) în cazul când se constată printr-o expertiză medico-legală că suspectul sau inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la procesul penal, organul de cercetare penală înaintează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmăririi penale. (2) Suspendarea urmăririi penale se dispune și în situația în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană. (3) Suspendarea urmăririi penale se dispune și pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii. Sarcina organului de urmărire pe timpul Art. 313. — (1) După suspendarea urmăririi penale, procurorul restituie dosarul suspendării cauzei organului de cercetare penală ori poate dispune preluarea sa. (2) Ordonanța de suspendare a urmăririi penale se comunică părților și subiecților procesuali principali. (3) în timpul cât urmărirea este suspendată, organele de cercetare penală continuă să efectueze toate actele a căror îndeplinire nu este împiedicată de situația suspectului sau inculpatului, cu respectarea dreptului la apărare al părților sau subiecților procesuali. La reluarea urmăririi penale, actele efectuate în timpul suspendării pot fi refăcute, dacă este posibil, la cererea suspectului sau inculpatului. (4) Organul de cercetare penală este obligat să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni de la data dispunerii suspendării, dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale. SECȚIUNEA a 3-a Clasarea și renunțarea la urmărirea penală Soluțiile de neurmărire și netrimitere Art. 314. — (1) După examinarea sesizării, când constată că au fost strânse în judecată probele necesare potrivit dispozițiilor art. 285, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, soluționează cauza prin ordonanță, dispunând: a) clasarea, când nu exercită acțiunea penală ori, după caz, stinge acțiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1); b) renunțarea la urmărirea penală, când nu există interes public în urmărirea penală a inculpatului. (2) Procurorul întocmește o singură ordonanță chiar dacă lucrările dosarului privesc mai multe fapte ori mai mulți suspecți sau inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite conform alin. (1). Clasarea Art. 315. --- (1) Clasarea se dispune când: a) nu se poate începe urmărirea penală întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și formă esențiale ale sesizării ori există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1); b) nu se poate pune în mișcare acțiunea penală sau aceasta nu mai poate fi exercitată întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1). (2) Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum și dispoziții privind: a) ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii; b) confiscarea sau restituirea bunurilor ridicate; 88 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 c) sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris; d) cheltuielile judiciare; e) sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea confiscării sau restituirii cauțiunii, după caz. (3) Dacă în cursul urmăririi penale s-a luat una dintre măsurile de siguranță prevăzute de lege, se va face mențiune despre aceasta. (4) în ordonanță se va face mențiune și cu privire la încetarea de drept a măsurii preventive dispuse în cauză. înștiințarea despre clasare Art. 316. --- (1) Ordonanța de clasare se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau persoanelor interesate, care au solicitat comunicarea soluției. (2) în cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul înștiințează prin adresă administrația locului de deținere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului. Restituirea dosarului organului de Art. 317. --- Procurorul sesizat cu propunerea de clasare de către organul de cercetare penală cercetare penală, atunci când constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a dispune clasarea sau când dispune clasarea parțial și disjunge cauza conform art. 46, restituie dosarul organului de cercetare penală. Renunțarea la urmărirea penală Art. 318. --- (1) în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de conținutul faptei, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de împrejurările concrete de săvârșire, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, de eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acestuia. (2) Renunțarea la urmărirea penală poate avea loc numai după punerea în mișcare a acțiunii penale și înainte de sesizarea camerei preliminare. (3) Procurorul dispune ca inculpatul să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; b) să ceară public scuze persoanei vătămate; c) să își îndeplinească obligațiile de întreținere scadente; d) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă; e) să frecventeze un program de consiliere derulat sau monitorizat de serviciul de probațiune. (4) în cazul în care procurorul dispune ca inculpatul să îndeplinească obligațiile prevăzute la alin. (3), prin ordonanță stabilește termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni. (5) Ordonanța de renunțare la urmărire cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum’și dispoziții privind măsurile dispuse conform alin. (3) din prezentul articol și art. 315 alin. (2)---(4), termenul până la care trebuie îndeplinite obligațiile prevăzute la alin. (3) din prezentul articol și sancțiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum și cheltuielile judiciare. (6) Dacă inculpatul nu dovedește îndeplinirea obligațiilor în termen de 6 luni de la comunicarea ordonanței, procurorul revocă ordonanța. 6 nouă renunțare la urmărirea penală nu mai este posibilă în aceeași cauză. (7) Inculpatului și celorlalte persoane interesate, care au solicitat comunicarea soluției, li se comunică o copie a ordonanței prin care procurorul a dispus renunțarea la urmărirea penală. Continuarea urmăririi penale la cererea Art. 319. --- (1) în caz de clasare ca urmare a constatării că a intervenit amnistia, suspectului sau a inculpatului prescripția, retragerea plângerii prealabile sau a existenței unei cauze de nepedepsire, precum și în cazul renunțării procurorului la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanța de soluționare a cauzei, continuarea urmăririi penale. (2) Dacă după introducerea cererii în termenul legal se constată un alt caz de netrimitere în judecată decât cele prevăzute la alin. (1), procurorul va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 89 (3) Dacă nu se constată situația prevăzută la alin. (2), se va adopta prima soluție de netrimitere în judecată. Modul de sesizare a procurorului Art. 320. --- Organul de cercetare penală care constată incidența unuia dintre pentru soluționarea cauzei cazurile care determină clasarea cauzei sau renunțarea la urmărire penală trimite dosarul la procuror cu propunere corespunzătoare. SECȚIUNEA a 4-a Terminarea urmăririi penale înaintarea dosarului privind pe inculpat Art. 321. --- (1) De îndată ce urmărirea penală este terminată, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului, însoțit de un referat. (2) Referatul trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (4), precum și date suplimentare privitoare la mijloacele materiale de probă și măsurile luate cu privire la ele în cursul cercetării penale, precum și locul unde se află. (3) Când urmărirea penală privește mai multe fapte sau mai mulți inculpați, referatul trebuie să cuprindă mențiunile arătate la alin. (2) cu privire la toate faptele și la toți inculpații și, dacă este cazul, trebuie să se arate pentru care fapte ori făptuitori se propune clasarea sau renunțarea la urmărire. Verificarea lucrărilor urmăririi penale Art. 322. --- (1) în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală potrivit art. 320 și art. 321 alin. (1), procurorul procedează la verificarea lucrărilor urmăririi penale și se pronunță asupra acestora. (2) Rezolvarea cauzelor în care sunt arestați se face de urgență și cu precădere. Restituirea cauzei sau trimiterea Art. 323. --- (1) în situația în care procurorul constată că urmărirea penală nu este la alt organ de urmărire penală completă sau că nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale, restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală în vederea completării sau refacerii urmăririi penale sau trimite cauza la alt organ de cercetare penală potrivit dispozițiilor art. 302. (2) Atunci când completarea sau refacerea urmăririi penale este necesară numai cu privire la unele fapte sau la unii inculpați, iar disjungerea nu este posibilă, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze la organul de cercetare penală. (3) Ordonanța de restituire sau de trimitere cuprinde, pe lângă mențiunile arătate la art. 286 alin. (2), indicarea actelor de urmărire penală ce trebuie efectuate ori refăcute, a faptelor sau împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă ce urmează a fi administrate. SECȚIUNEA a 5-a Dispoziții privind efectuarea urmăririi penale de către procuror Efectuarea urmăririi penale de Art. 324. --- (1) Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către către procuror procuror în cazurile prevăzute de lege. (2) Procurorul poate dispune preluarea oricărei cauze în care exercită supravegherea, indiferent de stadiul acesteia, pentru a efectua urmărirea penală. (3) în cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală. (4) Punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi și libertăți, încuviințarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul delegării prevăzute la alin. (3). Preluarea cauzelor de la alte parchete Art. 325. --- (1) Procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și când legea prevede o altă subordonare ierarhică. Trimiterea cauzei la un alt parchet Art. 326. --- Când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calității părților ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părților, a unui subiect procesual principal sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad, dispozițiile art. 73 și 74 fiind aplicabile în mod corespunzător. 90 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 CAPITOLUL V Rezolvarea cauzelor și sesizarea instanței Rezolvarea cauzelor Art. 327. ---Atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, procurorul: a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal; b) emite ordonanță prin care clasează sau renunță la urmărire, potrivit dispozițiilor legale. Cuprinsul rechizitoriului Art. 328. --- (1) Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331, dispoziția de trimitere în judecată. (2) în rechizitoriu se arată numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces, și locul unde urmează a fi citate. (3) Procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulți suspecți și inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 327. Actul de sesizare a instanței Art. 329. --- (1) Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată. (2) Rechizitoriul însoțit de dosarul cauzei și de un număr necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpaților, se trimit instanței competente să judece cauza în fond. (3) în situația în care inculpatul nu cunoaște limba română, se vor lua măsuri pentru traducerea autorizată a rechizitoriului, care va fi atașată actelor menționate la alin. (2). Când nu există traducători autorizați, traducerea rechizitoriului se face de o persoană care poate comunica cu inculpatul. (4) Inculpatul, cetățean român aparținând unei minorități naționale, poate solicita să îi fie comunicată o traducere a rechizitoriului în limba maternă. Dispozițiile privitoare la măsurile Art. 330. --- Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului, preventive sau asigurătorii rechizitoriul poate să cuprindă și propunerea de luare, menținere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive ori a unei măsuri asigurătorii. Dispozițiile privitoare la măsurile Art. 331. --- Dacă apreciază că față de inculpat este necesară luarea unei măsuri de siguranță de siguranță cu caracter medical, procurorul, prin rechizitoriu, propune luarea acelei măsuri. CAPITOLUL VI Reluarea urmăririi penale Cazurile de reluare a urmăririi penale Art. 332. --- (1) Urmărirea penală este reluată în caz de: a) încetare a cauzei de suspendare; b) restituire a cauzei de către judecătorul de cameră preliminară; c) redeschidere a urmăririi penale. (2) Reluarea urmăririi penale nu poate avea loc dacă a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal. Reluarea urmăririi penale după Art. 333. --- Reluarea urmăririi penale după suspendare are loc când se constată suspendare de procuror ori de organul de cercetare penală, după caz, că a încetat cauza care a determinat suspendarea. Organul de cercetare penală care constată că a încetat cauza de suspendare înaintează dosarul procurorului pentru a dispune asupra reluării. Reluarea urmăririi penale în caz Art. 334. --- (1) Urmărirea penală este reluată atunci când judecătorul de cameră de restituire preliminară a dispus restituirea cauzei la parchet în temeiul art. 346 alin. (3) lit. b). (2) în cazul în care hotărârea se întemeiază pe dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. a), reluarea se dispune de către conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior prevăzut de lege, numai atunci când constată că pentru completarea omisiunilor este necesară efectuarea unor acte de urmărire penală. Prin ordonanța de reluare a urmăririi penale se vor menționa și actele ce urmează a fi efectuate. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 91 (3) în cazurile de restituire prevăzute la alin. (1) și (2) procurorul efectuează urmărirea penală ori, după caz, trimite cauza la organul de cercetare, dispunând prin ordonanță actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate. Reluarea în caz de redeschidere a Art. 335. --- (1) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția urmăririi penale constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispozițiile art. 317 se aplică în mod corespunzător. (2) în cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, procurorul infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale. (3) Ordonanța dispusă conform alin. (1) este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea inculpatului și a procurorului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței procurorului de infirmare a clasării. încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă. (4) în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, reluarea urmăririi penale are loc atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluției și a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale. Dispozițiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală. CAPITOLUL VII Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală Dreptul de a face plângere Art. 336. --- (1) Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. (2) Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală și se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală. (3) Introducerea plângerii nu suspendă aducerea la îndeplinire a măsurii sau a actului care formează obiectul plângerii. Obligația de înaintare a plângerii Art. 337. --- Când plângerea a fost depusă la organul de cercetare penală, acesta este obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei să o înainteze procurorului împreună cu explicațiile sale, atunci când acestea sunt necesare. Termenul de rezolvare Art. 338. --- Procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea un exemplar al ordonanței. Plângerea împotriva actelor Art. 339. --- (1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procurorului procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim- procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului. (2) în cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului șef de secție al parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială. (4) în cazul soluțiilor de clasare ori de renunțare la urmărire, când acestea au fost dispuse prin rechizitoriu, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția. (5) Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior și se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate. (6) Dispozițiile art. 336---338 se aplică în mod corespunzător, dacă legea nu dispune altfel. 92 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 Plângerea împotriva soluțiilor Art. 340. --- (1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau de neurmărire sau netrimitere renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă în judecată conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. (2) Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare. Soluționarea plângerii de către Art. 341. --- (1) După înregistrarea plângerii la instanța competentă, aceasta se judecătorul de cameră preliminară trimite în aceeași zi judecătorului de cameră preliminară. (2) Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare, care este comunicat petentului, procurorului și părților, care pot depune note scrise, împreună cu un exemplar al plângerii. (3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei. (4) în situația în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta împreună cu dosarul cauzei instanței competente. (5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților, putând dispune una dintre următoarele soluții: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă, ori, după caz, ca nefondată, menținând soluția atacată; b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe ori, după caz, a completa urmărirea penală; c) admite plângerea, desființează soluția atacată și dispune începerea judecății, când probele existente la dosar sunt suficiente și legal administrate; d) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate. (6) încheierea prin care a fost soluționată plângerea este definitivă. (7) Plângerea greșit îndreptată se trimite organului competent. TITLUL II Camera preliminară Obiectul procedurii în camera Art. 342. --- Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea preliminară legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Durata procedurii în camera preliminară Art. 343. — Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 30 de zile de Măsurile premergătoare la data înregistrării cauzei la instanță, dar nu poate fi mai mică de 15 zile de la aceeași dată. Art. 344. --- (1) După înregistrarea dosarului la instanța competentă, acesta se trimite în aceeași zi judecătorului de cameră preliminară. (2) Judecătorul de cameră preliminară stabilește, în funcție de complexitatea cauzei, data la care va soluționa cauza. (3) Copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică de îndată părților și persoanei vătămate, în plic sigilat, la locul de deținere sau prin agentul procedural al instanței sesizate, al instanței în circumscripția căreia locuiesc sau al instanței locului indicat de acestea pentru a fi citate. (4) Inculpatului i se aduce la cunoștință prin adresa de trimitere a rechizitoriului că până la data stabilită potrivit alin. (2) poate formula cereri și ridica excepții și că își poate angaja un avocat pentru a depune note scrise. în cazul în care inculpatul își angajează un avocat, acesta poate depune notele scrise judecătorului de cameră preliminară cu cel puțin 10 zile înainte de data prevăzută la alin. (2). în cazul în care asistența juridică este obligatorie, judecătorul de cameră preliminară desemnează în cauză un avocat din oficiu, care poate depune note scrise cu cel puțin 3 zile înainte de data prevăzută la alin. (2). (5) Cererile și excepțiile se comunică parchetului, care poate răspunde în scris până la termenul de soluționare stabilit de judecătorul de cameră preliminară. (6) Dacă rechizitoriului îi lipsește vreuna dintre mențiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate condițiile prevăzute la art. 329, judecătorul de cameră preliminară dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis rechizitoriul. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 93 Procedura de judecată în camera Art. 345. --- (1) Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere preliminară motivată, în camera de consiliu, fără participarea inculpatului și a procurorului. (2) La termenul stabilit potrivit art. 344 alin. (2) judecătorul de cameră preliminară verifică competența instanței sesizate și se pronunță asupra cererilor formulate și excepțiilor ridicate. (3) Dacă apreciază că instanța sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 și 51, care se aplică în mod corespunzător. (4) Probele administrate cu încălcarea prevederilor legale sunt excluse în condițiile art. 102. (5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. Soluțiile Art. 346. --- (1) în cazul în care constată că în cursul urmăririi penale probele au fost administrate în mod legal și sesizarea instanței este legală, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere începerea judecății. (2) După începerea judecății, legalitatea sesizării poate fi contestată doar pentru motive noi, care nu au putut fi invocate în procedura camerei preliminare. (3) Judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet, prin încheiere, dacă: a) în urma sesizării conducătorului parchetului care a emis rechizitoriul, în condițiile art. 344 alin. (6), nu s-au luat măsuri pentru acoperirea omisiunilor; b) toate probele din cursul urmăririi penale au fost administrate cu încălcarea prevederilor legale; c) sesizarea instanței este nelegală. (4) în cazul în care rechizitoriul privește mai multe fapte sau persoane, dispoziția de începere a judecății se limitează numai la faptele și persoanele pentru care judecătorul de cameră preliminară a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1). (5) în cazul în care judecătorul de cameră preliminară exclude una sau mai multe probe administrate cu încălcarea dispozițiilor legale, dispune informarea conducătorului parchetului care a emis rechizitoriul. în termen de 24 de ore de ia informare, conducătorul parchetului comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată. (6) în cazul în care conducătorul parchetului menține cererea de începere a judecății, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere începerea judecății. (7) în cazul în care conducătorul parchetului nu răspunde în termenul prevăzut la alin. (5) ori arată că nu menține cererea de începere a judecății, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere restituirea cauzei la parchet. (8) întocmirea minutei este obligatorie. Contestația Art. 347. --- (1) împotriva încheierii pronunțate în temeiul art. 346 procurorul și inculpatul pot face contestație în termen de 3 zile de la comunicare. (2) Contestația se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate. Când instanța sesizată este înalta Curte de Casație și Justiție, contestația se judecă de către completul competent, potrivit legii. (3) Dispozițiile art. 343---345 se aplică în mod corespunzător. Măsurile preventive în procedura Art. 348. --- (1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la cerere sau din de cameră preliminară oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive. (2) în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207. 94 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 TITLUL III Judecata CAPITOLUL I Dispoziții generale Rolul instanței de judecată Art. 349. --- Instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii. Locul unde se desfășoară judecata Art. 350. --- (1) Judecata se desfășoară la sediul instanței. (2) Pentru motive temeinice, instanța poate dispune ca judecata să se desfășoare în alt loc. Oralitatea, nemijlocirea Art. 351. --- (1) Judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și și contradictorialitatea se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu. (2) Instanța este obligată să pună în discuție cererile procurorului, ale părților sau ale subiecților procesuali și excepțiile ridicate de acestea sau din oficiu și să se pronunțe asupra lor prin încheiere motivată. (3) Instanța se pronunță prin încheiere motivată și asupra tuturor măsurilor luate în cursul judecății. Publicitatea ședinței de judecată Art. 352. --- (1) Ședința de judecată este publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Ședința desfășurată în camera de consiliu nu este publică. (2) Nu pot asista la ședința de judecată minorii sub 18 ani, cu excepția situației în care aceștia au calitatea de părți sau martori, precum și persoanele înarmate, cu excepția personalului care asigură paza și ordinea. (3) Dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiției, instanța, la cererea procurorului, a părților ori din oficiu, poate declara ședință nepublică pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei. (4) Instanța poate de asemenea să declare ședință nepublică la cererea unui martor, dacă prin audierea sa în ședință publică s-ar aduce atingere siguranței ori demnității sau vieții intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidențialitatea unor informații. (5) Declararea ședinței nepublice se face în ședință publică, după ascultarea părților prezente, a persoanei vătămate și a procurorului. Dispoziția instanței este executorie. (6) în timpul cât ședința este nepublică, nu sunt admise în sala de ședință decât părțile, persoana vătămată, reprezentanții acestora, avocații și celelalte persoane a căror prezență este autorizată de instanță. (7) în tot timpul cât judecata se desfășoară în ședință nepublică, dosarul cauzei nu este public. Părțile, persoana vătămată, reprezentanții acestora, avocații și experții desemnați în cauză au dreptul de a lua cunoștință de actele dosarului. (8) Președintele completului are îndatorirea de a aduce la cunoștința persoanelor ce participă la judecata desfășurată în ședință nepublică obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor obținute pe parcursul procesului. încălcarea acestei obligații poate fi sancționată cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 10.000 lei, cu excepția situațiilor în care această divulgare nu constituie infracțiune. (9) Pe durata judecății, instanța poate interzice publicarea și difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părții civile, a părții responsabile civilmente sau a martorilor, în condițiile prevăzute la alin. (3) sau (4). (10) Toate actele dosarului, cu excepția celor clasificate, potrivit legii, sunt publice, cu respectarea protecției datelor cu caracter personal și a vieții private a subiecților procesuali. (11) în cazul în care informațiile clasificate cuprinse în dosar sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța solicită, de urgență, după caz, declasificarea totală, declasificarea parțială sau trecerea într-un alt grad de clasificare și permiterea accesului la acestea de către apărătorul inculpatului. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 95 (12) Dacă autoritatea emitentă nu declasifică total sau parțial ori nu permite accesul la informațiile clasificate apărătorului inculpatului, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Citarea părților la judecată Art. 353. --- (1) Judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată și părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora, precum și interpreții se citează din oficiu de către instanță. (2) Partea prezentă personal, prin reprezentant sau prin apărător ales la un termen, precum și partea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat în mod legal citația pentru un termen de judecată nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, cu excepția situațiilor în care prezența acestora este obligatorie. (3) Pentru primul termen de judecată, persoana vătămată se citează cu mențiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești. (4) Neprezentarea persoanei vătămate și a părților citate nu împiedică judecarea cauzei. Când instanța consideră că este necesară prezența uneia dintre părțile lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata. (5) Persoana vătămată și partea prezentă la un termen nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene. Militarii și deținuții sunt citați din oficiu la fiecare termen. (6) Pe tot parcursul judecății, persoana vătămată și părțile pot solicita, oral sau în scris, ca judecata să se desfășoare în lipsă, în acest caz nemaifiind citate pentru termenele următoare. (7) Când judecata se amână, părțile și celelalte persoane care participă la proces iau cunoștință de noul termen de judecată. Părțile și celelalte persoane care au solicitat ca judecata să se desfășoare în lipsă, precum și părțile care au primit personal citația și au lipsit de la judecată în mod nejustificat nu se mai citează pentru termenele următoare. (8) La cererea persoanelor care iau termenul în cunoștință, instanța le înmânează citații, spre a le servi drept justificare la locul de muncă, în vederea prezentării la noul termen. (9) Participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie. Compunerea instanței Art. 354. --- (1) Instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege. (2) Completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor. (3) După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor. Judecata de urgență în cauzele Art. 355. --- (1) Dacă în cauză sunt inculpați arestați preventiv sau aflați în arest la cu arestați preventiv sau aflați în arest domiciliu, judecata se face de urgență și cu precădere, termenele de judecată fiind, la domiciliu de regulă, de 7 zile. (2) Pentru motive temeinic justificate, instanța poate acorda termene mai scurte sau mai lungi. Asigurarea apărării Art. 356. --- (1) Persoana vătămată, inculpatul, celelalte părți și avocații acestora au dreptul să ia cunoștință de actele dosarului în tot cursul judecății. (2) Când persoana vătămată sau una dintre părți se află în stare de deținere, președintele completului ia măsuri ca aceasta să își poată exercita dreptul prevăzut la alin. (1) și să poată lua contact cu avocatul său. (3) în cursul judecății, persoana vătămată și părțile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat și pentru pregătirea apărării. (4) în mod excepțional, în situația în care persoana vătămată sau una dintre părți arată că înțelege să renunțe la asistența juridică acordată de avocatul său ales, instanța va acorda un alt termen pentru angajarea unui alt avocat și pregătirea apărării. (5) în situațiile prevăzute la alin. (1)---(4), acordarea înlesnirilor necesare pregătirii apărării efective trebuie să fie conformă respectării termenului rezonabil al procesului penal. 96 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Atribuțiile președintelui completului Art. 357. --- (1) Președintele completului conduce ședința, îndeplinind toate îndatoririle prevăzute de lege, și decide asupra cererilor formulate de procuror, persoana vătămată și de părți, dacă rezolvarea acestora nu este dată în căderea completului. (2) în cursul judecății, președintele, după consultarea celorlalți membri ai completului, poate respinge întrebările formulate de părți, persoana vătămată și de procuror, dacă acestea nu sunt concludente și utile soluționării cauzei. (3) Dispozițiile președintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele prezente în sala de ședință. Strigarea cauzei și apelul celor citați Art. 358. --- (1) Președintele completului anunță, potrivit ordinii de pe lista de ședință, cauza a cărei judecare este la rând, dispune a se face apelul părților și al celorlalte persoane citate și constată care dintre ele s-au prezentat. In cazul participanților care lipsesc verifică dacă le-a fost înmânată citația în condițiile art. 260 și dacă și-au justificat în vreun fel absența. (2) Părțile și persoana vătămată se pot prezenta și participa la judecată chiar dacă nu au fost citate sau nu au primit citația, președintele având îndatorirea să stabilească identitatea acestora. Asigurarea ordinii și solemnității Art. 359. --- (1) Președintele veghează asupra menținerii ordinii și solemnității ședinței ședinței, putând lua măsurile necesare în acest scop. (2) Președintele poate limita accesul publicului la ședința de judecată, ținând seama de mărimea sălii de ședință. (3) Părțile și persoanele care asistă sau participă la ședința de judecată sunt obligate să păstreze disciplina ședinței. (4) Când o parte sau oricare altă persoană tulbură ședința ori nesocotește măsurile luate, președintele îi atrage atenția să respecte disciplina, iar în caz de repetare ori de abateri grave, dispune îndepărtarea ei din sală. (5) Partea sau persoana îndepărtată este chemată în sală înainte de începerea dezbaterilor. Președintele îi aduce la cunoștință actele esențiale efectuate în lipsă și îi citește declarațiile celor audiați. Dacă partea sau persoana continuă să tulbure ședința, președintele poate dispune din nou îndepărtarea ei din sală, dezbaterile urmând a avea loc în lipsa acesteia. (6) Dacă partea continuă să tulbure ședința și cu ocazia pronunțării hotărârii, președintele completului poate dispune îndepărtarea ei din sală, în acest caz hotărârea urmând a-i fi comunicată. Constatarea infracțiunilor de audiență Art. 360. --- (1) Dacă în cursul ședinței se săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, președintele completului de judecată constată acea faptă și îl identifică pe făptuitor. încheierea de ședință se trimite procurorului competent. (2) Procurorul care participă la judecată poate declara că pune în mișcare acțiunea penală și îl poate reține pe inculpat. Pregătirea ședinței de judecată Art. 361. --- (1) în vederea repartizării pe complete și a stabilirii primului termen de judecată, după rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în camera preliminară, dosarele nou-formate vor fi transmise, după înregistrare în registratura instanței, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor. (2) Președintele completului de judecată are îndatorirea să ia din timp toate măsurile necesare pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu sufere amânare. (3) în acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de președintele completului, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecății, astfel încât să se asigure soluționarea cu celeritate a cauzei. (4) In cazurile în care asistența juridică este obligatorie, președintele completului va lua măsuri pentru desemnarea avocatului din oficiu. (5) în situația în care în aceeași cauză au calitatea de inculpat atât persoana juridică, cât și reprezentanții legali ai acesteia, președintele verifică dacă inculpatul persoană juridică și-a desemnat un reprezentant, iar în caz contrar, procedează la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolvență. (6) De asemenea, președintele verifică îndeplinirea dispozițiilor privind citarea și, după caz, procedează la completarea ori refacerea acestora. (7) Președintele completului se îngrijește ca lista cauzelor fixate pentru judecată să fie întocmită și afișată la instanță, cu 24 de ore înaintea termenului de judecată. (8) La întocmirea listei se ține seama de data intrării cauzelor la instanță, dându-se întâietate cauzelor în care sunt deținuți sau arestați la domiciliu și celor cu privire la care legea prevede că judecata se face de urgență. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 97 Măsurile preventive în cursul judecății Art. 362. --- (1) Instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive. (2) în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208. Participarea procurorului la judecată Art. 363. --- (1) Participarea procurorului la judecată este obligatorie. (2) în cursul judecății, procurorul exercită rol activ, în vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale. (3) în cursul judecății, procurorul formulează cereri, ridică excepții și pune concluzii. Cererile și concluziile procurorului trebuie să fie motivate. (4) Când în cursul judecății constată că a intervenit vreuna dintre cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal. Participarea inculpatului la judecată Art. 364. --- (1) Judecata cauzei are loc în prezența inculpatului. Aducerea și drepturile acestuia inculpatului aflat în stare de deținere la judecată este obligatorie. (2) Judecata poate avea loc în lipsa inculpatului dacă acesta este dispărut, se sustrage de la judecată ori și-a schimbat adresa fără a o aduce la cunoștința organelor judiciare și, în urma verificărilor efectuate, nu i se cunoaște noua adresă. (3) Judecata poate de asemenea avea loc în lipsa inculpatului dacă, deși legal citat, acesta lipsește în mod nejustificat de la judecarea cauzei. (4) Pe tot parcursul judecății, inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu. (5) Dacă apreciază necesară prezența inculpatului, instanța poate dispune aducerea acestuia cu mandat de aducere. Participarea celorlalte părți la judecată Art. 365. --- (1) Partea civilă și partea responsabilă civilmente pot fi reprezentate și drepturile acestora de avocat. (2) Partea civilă și partea responsabilă civilmente pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii. Participarea persoanei vătămate Art. 366. --- (1) Persoana vătămată poate fi reprezentată de avocat. la judecată și drepturile acesteia (2) Persoana vătămată poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii pe latura penală a cauzei. Suspendarea judecății Art. 367. --- (1) Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanța dispune, prin încheiere, suspendarea judecății până când starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecată. (2) Dacă sunt mai mulți inculpați, iar temeiul suspendării privește numai pe unul dintre ei și disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze. (3) Suspendarea judecății se dispune și pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii. (4) încheierea dată în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru procuror, părțile și persoana vătămată prezente, și de la comunicare, pentru părțile sau persoana vătămată care lipsesc. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare. (5) Contestația nu suspendă executarea și se judecă în termen de 3 zile de la primirea dosarului. (6) Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată sau la încheierea procedurii de mediere, potrivit legii. (7) Instanța de judecată este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni, dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea judecății. (8) Dacă inculpatul se află în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 208. (9) Ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei. 98 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Suspendarea judecății în caz Art. 368. --- (1) în cazul în care, potrivit legii, se cere extrădarea unei persoane în de extrădare activă vederea judecării într-o cauză penală, instanța pe rolul căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecății până la data la care statul solicitat va comunica hotărârea sa asupra cererii de extrădare. încheierea instanței este supusă contestației în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă, la instanța ierarhic superioară. Contestația se judecă în termen de 5 zile de la primirea dosarului, fără participarea procurorului și a părților. Participarea procurorului la judecarea contestației este obligatorie. (2) încheierea dată în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea judecății poate fi atacată separat cu contestație de procuror, persoana vătămată și părți, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. (3) Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare. (4) Contestația nu suspendă executarea și se judecă în ședință publică, cu participarea procurorului și cu citarea persoanei vătămate și a părților. Notele privind desfășurarea ședinței Art. 369. --- (1) Desfășurarea ședinței de judecată se înregistrează cu mijloace de judecată tehnice audio. (2) în cursul ședinței de judecată grefierul ia note cu privire la desfășurarea procesului. Procurorul și părțile pot cere citirea notelor și vizarea lor de către președinte. (3) După terminarea ședinței de judecată, participanții la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului. (4) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor. (5) în caz de contestare de către participanții la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate și, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din ședința de judecată. Felul hotărârilor Art. 370. --- (1) Hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. Instanța se pronunță prin sentință și în alte situații prevăzute de lege. (2) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație, recursului în interesul legii se numește decizie. Instanța se pronunță prin decizie și în alte situații prevăzute de lege. (3) Toate celelalte hotărâri pronunțate de instanțe în cursul judecății se numesc încheieri. (4) Desfășurarea procesului în ședința de judecată se consemnează într-o încheiere care cuprinde: a) ziua, luna, anul și denumirea instanței; b) mențiunea dacă ședința a fost sau nu publică; c) numele și prenumele judecătorilor, procurorului și grefierului; d) numele și prenumele părților, avocațilorși ale celorlalte persoane care participă în proces și care au fost prezente la judecată, precum și ale celor care au lipsit, cu arătarea calității lor procesuale și cu mențiunea privitoare la îndeplinirea procedurii; e) încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și textele de lege în care a fost încadrată fapta; f) mijloacele de probă care au fost supuse dezbaterii contradictorii; g) cererile de orice natură formulate de procuror, de persoana vătămată, de părți și de ceilalți participanți la proces; h) concluziile procurorului, ale persoanei vătămate și ale părților; i) măsurile luate în cursul ședinței. (5) încheierea se întocmește de grefier în termen de cel mult 72 de ore de la terminarea ședinței și se semnează de președintele completului de judecată și de grefier. (6) Când hotărârea se pronunță în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmește încheierea. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 CAPITOLUL II Judecata în primă instanță 99 SECȚIUNEA 1 Desfășurarea judecării cauzelor Obiectul judecății Art. 371. --- Judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței. Verificările privitoare la inculpat Art. 372. --- (1) La termenul de judecată, după strigarea cauzei și apelul părților, președintele verifică identitatea inculpatului. (2) în cazul inculpatului persoană juridică, președintele face verificări cu privire la denumire, sediul social și sediile secundare, codul unic de identificare, identitatea și calitatea persoanelor abilitate să îl reprezinte. Măsurile premergătoare Art. 373. --- (1) După apelul martorilor, experților și interpreților, președintele cere privind martorii, experții și interpreții martorilor prezenți să părăsească sala de ședință și le pune în vedere să nu se îndepărteze fără încuviințarea sa. (2) Experții rămân în sala de ședință, în afară de cazul în care instanța dispune altfel. (3) Martorii, experții și interpreții prezenți pot fi ascultați, chiar dacă nu au fost citați sau nu au primit citație, însă numai după ce s-a stabilit identitatea lor, ținându-se seama de dispozițiile art. 122. Judecata în cazul recunoașterii Art. 374. --- (1) Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, vinovăției personal sau prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. (2) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe. (3) La termenul de judecată, când cauza se află în stare de judecată, instanța îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și acordă cuvântul procurorului, celorlalte părți și persoanei vătămate asupra cererii formulate. (4) Instanța de judecată admite cererea atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse și procedează la audierea inculpatului, potrivit art. 378. (5) în caz de admitere a cererii, președintele explică persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă și întreabă partea civilă și partea responsabilă civilmente dacă propun administrarea de probe. Instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile, potrivit art. 26, dacă pentru soluționarea acesteia este necesară administrarea de probe, prin care s-ar prelungi în mod nejustificat soluționarea acțiunii penale. (6) în caz de admitere a cererii, dispozițiile art. 386 și 391---395 se aplică în mod corespunzător. (7) Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. (1)---(6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detenție pe viață. (8) în caz de respingere a cererii, instanța procedează potrivit art. 376---407. Lămuririle și cererile Art. 375. --- (1) Dacă inculpatul nu solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală sau dacă cererea sa a fost respinsă, președintele pune în vedere persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești. (2) Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe. (3) Probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților și sunt avute în vedere de instanță la deliberare. (4) Probele prevăzute la alin. (3) pot fi administrate din oficiu de instanță, dacă se consideră necesar, pentru justa soluționare a cauzei. 100 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 (5) în cazul când se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, iar în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. (6) Procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești. (7) Instanța poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Ordinea cercetării judecătorești Art. 376. --- (1) Instanța începe efectuarea cercetării judecătorești când cauza se află în stare de judecată. (2) Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este cea prevăzută în dispozițiile cuprinse în prezenta secțiune. (3) După audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviințate. (4) Administrarea de probe din oficiu poate fi făcută oricând pe parcursul cercetării judecătorești. (5) Instanța poate dispune schimbarea ordinii, când aceasta este necesară. începerea cercetării judecătorești Art. 377. --- Președintele dispune ca procurorul să dea citire sau să facă o prezentare succintă a actului de sesizare a instanței, după care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce. Totodată, îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar. Audierea inculpatului Art. 378. --- (1) Inculpatul este lăsat să arate tot ce știe despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări în mod nemijlocit de către procuror, de persoana vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalți inculpați și de avocatul inculpatului a cărui audiere se face. Președintele și ceilalți membri ai completului pot de asemenea pune întrebări, dacă apreciază necesar, pentru justa soluționare a cauzei. (2) Instanța poate respinge întrebările care nu sunt concludente și utile cauzei, întrebările respinse se consemnează în încheierea de ședință. (3) în situațiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul să fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, procurorul îl întreabă dacă își manifestă acordul în acest sens, în cazul în care va fi găsit vinovat. (4) Când inculpatul nu își mai amintește anumite fapte sau împrejurări sau când există contraziceri între declarațiile făcute de inculpat în instanță și cele date anterior, la cerere, președintele cere acestuia explicații și poate da citire, în întregime sau în parte, declarațiilor anterioare date în prezența avocatului său. (5) Când inculpatul refuză să dea declarații, instanța dispune citirea declarațiilor pe care acesta le-a dat anterior, în prezența avocatului său. (6) Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar. Audierea coinculpaților Art. 379. --- (1) Dacă sunt mai mulți inculpați, audierea fiecăruia dintre ei se face în prezența celorlalți inculpați. (2) Când interesul aflării adevărului o cere, instanța poate dispune audierea vreunuia dintre inculpați fără ca ceilalți să fie de față. (3) Declarațiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalți inculpați, după audierea lor. (4) Inculpatul poate fi din nou audiat în prezența celorlalți inculpați sau a unora dintre ei. Audierea persoanei vătămate, Art. 380. --- (1) Instanța procedează la audierea persoanei vătămate, a părții civile a părții civile și a părții responsabile și a părții responsabile civilmente potrivit dispozițiilor art. 111 și 112, după ascultarea civilmente inculpatului și, după caz, a coinculpaților. (2) Persoanele menționate sunt lăsate să arate tot ce știu despre fapta care face obiectul judecății, apoi li se pot pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, avocatul inculpatului, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente și avocații acestora. Președintele și ceilalți membri ai completului pot de asemenea pune întrebări, dacă apreciază necesar, pentru justa soluționare a cauzei. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 101 (3) Instanța poate respinge întrebările care nu sunt concludente și utile cauzei, întrebările respinse se consemnează în încheierea de ședință. (4) Persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot fi reascultate ori de câte ori este necesar. Audierea martorului și a expertului Art. 381. --- (1) Audierea martorului se face potrivit dispozițiilor art. 119---124, care se aplică în mod corespunzător. (2) Dacă martorul a fost propus de către procuror, acestuia i se pot pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente. Dacă martorul sau expertul a fost propus de către una dintre părți, i se pot pune întrebări de către aceasta, de către procuror, persoana vătămată și de către celelalte părți. (3) Președintele și ceilalți membri ai completului pot adresa întrebări martorului sau expertului ori de câte ori consideră necesar, pentru justa soluționare a cauzei. (4) Instanța poate respinge întrebările care nu sunt concludente și utile cauzei, întrebările respinse se consemnează în încheierea de ședință. (5) Martorul care posedă un înscris în legătură cu depoziția făcută poate să îl citească în instanță. Procurorul și părțile au dreptul să examineze înscrisul, iar instanța poate dispune reținerea înscrisului la dosar, în original sau în copie. (6) Când martorul nu își mai amintește anumite fapte sau împrejurări sau când există contraziceri între declarațiile făcute în instanță și cele date anterior, la cerere, președintele poate da citire, în întregime sau în parte, declarațiilor anterioare, după ce a fost lăsat să declare tot ceea ce știe. (7) Dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, iar în faza de urmărire penală acesta a dat declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de către judecătorul de drepturi și libertăți în condițiile art. 308, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și ține seama de ea la judecarea cauzei. (8) Dacă unul sau mai mulți martori lipsesc, instanța poate dispune motivat fie continuarea judecății, fie amânarea cauzei. Martorul a cărui lipsă nu este justificată poate fi adus silit cu mandat de aducere. (9) Martorii audiați rămân în sală, la dispoziția instanței, până la terminarea actelor de cercetare judecătorească care se efectuează în ședința respectivă. Dacă instanța găsește necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei din sala de ședință, în vederea reaudierii ori a confruntării lor. (10) Instanța, după audierea concluziilor procurorului, persoanei vătămate și ale părților, poate încuviința plecarea martorilor, după audierea lor. (11) Dispozițiile alin. (1)---(10) se aplică în mod corespunzător și în caz de audiere a expertului sau interpretului. (12) Dispozițiile art. 130---134 se aplică în mod corespunzător, atunci când este cazul. Consemnarea declarațiilor Art. 382. --- Declarațiile și răspunsurile inculpaților, ale martorilor ori ale altor persoane audiate în cauză se consemnează întocmai în condițiile prevăzute la art. 110 alin. (1)---(4), întrebările respinse urmând a fi consemnate în încheierea de ședință potrivit art. 378---380. Renunțarea la probe și imposibilitatea Art. 383. --- (1) Procurorul, persoana vătămată și părțile pot renunța la probele pe administrării probelor care le-au propus. (2) După punerea în discuție a renunțării, instanța poate dispune ca proba să nu mai fie administrată, dacă apreciază că nu mai este necesar. (3) Dacă în cursul cercetării judecătorești administrarea unei probe anterior admise apare ca inutilă sau nu mai este posibilă, instanța, după ce ascultă procurorul, persoana vătămată și părțile, poate dispune ca acea probă să nu mai fie administrată. (4) Dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță, aceasta este pusă în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului și se ține seama de ea la judecarea cauzei. Prezentarea mijloacelor materiale de Art. 384. --- Când în cauza supusă judecății există mijloace materiale de probă, probă instanța, la cerere sau din oficiu, dispune aducerea și prezentarea acestora, dacă este posibil. Amânarea pentru probe noi Art. 385. --- Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor. 102 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 Schimbarea încadrării juridice Art. 386. --- (1) Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. (2) Dacă noua încadrare juridică vizează o infracțiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanța de judecată cheamă persoana vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere prealabilă. în situația în care persoana vătămată formulează plângere prealabilă, instanța continuă cercetarea judecătorească, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal. Terminarea cercetării judecătorești Art. 387. --- (1) înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, președintele întreabă procurorul, persoana vătămată și părțile dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești. (2) Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse ori dacă s-au efectuat completările cerute, președintele declară terminată cercetarea judecătorească. Dezbaterile și ordinea în care se dă Art. 388. --- (1) După terminarea cercetării judecătorești se trece la dezbateri, cuvântul dându-se cuvântul în următoarea ordine: procurorului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului. (2) Președintele poate da cuvântul și în replică. (3) Durata concluziilor procurorului, ale părților, ale persoanei vătămate și ale avocaților acestora poate fi limitată. Președintele completului poate hotărî că acestea trebuie să aibă o durată similară. (4) Președintele are dreptul să îi întrerupă pe cei care au cuvântul, dacă în susținerile lor depășesc limitele cauzei ce se judecă. (5) Când vreuna dintre părți are mai mulți avocați, doar unul dintre aceștia, la alegerea părții, are dreptul de a pune concluzii. (6) Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi întrerupte. întreruperea nu poate fi mai mare de 3 zile. Ultimul cuvânt al inculpatului Art. 389. --- (1) înainte de a încheia dezbaterile, președintele dă ultimul cuvânt inculpatului personal. (2) în timpul în care inculpatul are ultimul cuvânt nu i se pot pune întrebări. Dacă inculpatul relevă fapte sau împrejurări noi, esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța dispune reluarea cercetării judecătorești. Concluziile scrise Art. 390. --- (1) Instanța poate cere părților, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise. (2) Procurorul, persoana vătămată și părțile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanță. SECȚIUNEA a 2-a Deliberarea și hotărârea instanței Soluționarea cauzei Art. 391. --- (1) Deliberarea și pronunțarea hotărârii se fac în ședința în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor. (2) în situații excepționale, când, raportat la complexitatea cauzei, deliberarea și pronunțarea nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin. (1), instanța poate amâna pronunțarea o singură dată pentru cel mult 15 zile. (3) Președintele completului informează părțile prezente asupra datei la care se va pronunța hotărârea. Deliberarea Art. 392. --- (1) La deliberare iau parte numai membrii completului în fața căruia a avut loc dezbaterea. (2) Completul de judecată deliberează în secret. Obiectul deliberării Art. 393. --- (1) Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept. (2) Deliberarea poartă asupra existenței faptei și vinovăției inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori măsurii de siguranță, dacă este cazul să fie luată, precum și asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate și a internării medicale. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 103 (3) Completul de judecată deliberează și asupra reparării pagubei produse prin infracțiune, asupra măsurilor preventive și asigurătorii, a mijloacelor materiale de probă, a cheltuielilor judiciare, precum și asupra oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei. (4) Toți membrii completului de judecată au îndatorirea să își spună părerea asupra fiecărei chestiuni. (5) Președintele își spune părerea cel din urmă. Luarea hotărârii Art. 394. --- (1) Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluțiilor date chestiunilor supuse deliberării. (2) Când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate. (3) Dacă din deliberare rezultă mai mult decât două păreri, judecătorul care opinează pentru soluția cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa. (4) Motivarea opiniei separate este obligatorie. (5) în situația în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergență. Reluarea cercetării judecătorești sau a Art. 395. --- Dacă în cursul deliberării instanța apreciază că o anumită împrejurare dezbaterilor trebuie lămurită și este necesară reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol. Prevederile privind citarea se aplică în mod corespunzător. Rezolvarea acțiunii penale Art. 396. --- (1) Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. (2) Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. (3) Renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță în condițiile art. 80---82 din Codul penal. (4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunță în condițiile art. 83---90 din Codul penal. (5) Achitarea inculpatului se pronunță în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)---d). (6) încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit- e)---j). (7) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)---d), instanța de judecată pronunță achitarea. (8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 lit. a)---c), instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal. (9) în cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, față de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune și inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanța dispune plata acesteia din cauțiune, potrivit dispozițiilor art. 217. Rezolvarea acțiunii civile Art. 397. --- (1) Instanța se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile. (2) în cazul când admite acțiunea civilă, instanța examinează, potrivit art. 249---254, necesitatea luării măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior. (3) De asemenea, instanța se pronunță prin hotărâre și asupra restituirii lucrurilor și restabilirii situației anterioare, potrivit dispozițiilor art. 255 și 256. (4) Dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii și restituirea lucrurilor sunt executorii. (5) în cazul în care, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. (6) în cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, față de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune și este admisă acțiunea civilă, instanța dispune plata din cauțiune a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, potrivit dispozițiilor art. 217. 104 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 Cheltuielile judiciare Art. 398. --- Instanța se pronunță prin hotărâre și asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispozițiilor art. 272---276. Dispozițiile cu privire la măsurile Art. 399. --- (1) Instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra preventive menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat. (2) în caz de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv. (3) De asemenea, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunță: a) o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reținerii și arestării preventive; b) o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere; c) o pedeapsă cu amendă, care nu însoțește pedeapsa închisorii; d) o măsură educativă. (4) Hotărârea pronunțată în condițiile alin. (1) și (2) cu privire la măsurile preventive este executorie. (5) Când, potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (1)---(3), inculpatul este pus în libertate, instanța comunică aceasta administrației locului de deținere. (6) Inculpatul condamnat de prima instanță și aflat în stare de arest preventiv este liberat de îndată ce durata reținerii și cea a arestării devin egale cu durata pedepsei pronunțate, deși hotărârea nu este definitivă. Liberarea se dispune de administrația locului de deținere, căreia i se comunică, îndată după pronunțarea hotărârii, o copie de pe dispozitiv sau extras. (7) în caz de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății față de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, instanța va dispune restituirea sumei depuse drept cauțiune, dacă nu s-a dispus plata din aceasta a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor și dacă nu s-a dispus plata din cauțiune prevăzută la art. 217 alin. (7). (8) Instanța dispune confiscarea cauțiunii dacă măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, pentru motivele arătate la art. 217 alin. (12), și nu s-a dispus plata din cauțiune a sumelor prevăzute la art. 217. (9) Durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea a 3 zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă. Minuta Art. 400. --- (1) Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Minuta se semnează de membrii completului de judecată. (2) întocmirea minutei este obligatorie în cazurile în care judecătorul sau instanța dispune asupra măsurilor preventive și în alte cazuri expres prevăzute de lege. (3) Minuta se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanței. Cuprinsul hotărârii Art. 401. --- Hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul. Conținutul părții introductive Art. 402. --- (1) Partea introductivă cuprinde mențiunile prevăzute la art. 370 alin. (4). (2) Când s-a redactat o încheiere de ședință, potrivit dispozițiilor art. 370, partea introductivă se limitează numai la următoarele mențiuni: denumirea instanței care a judecat cauza, data pronunțării hotărârii, locul unde a fost judecată cauza, precum și numele și prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului și ale grefierului, făcându-se mențiune că celelalte date au fost trecute în încheierea de ședință. (3) în hotărârile instanțelor militare trebuie să se indice și gradul militar al membrilor completului de judecată și al procurorului. Când inculpatul este militar, se menționează și gradul acestuia. Conținutul expunerii Art. 403. --- (1) Expunerea trebuie să cuprindă: a) datele privind identitatea părților; b) descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare; MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 105 c) motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate, și motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză; d) arătarea temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză. (2) în caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta, respectiv fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele din care rezultă perioada ce urmează a fi dedusă. (3) Dacă instanța reține în sarcina inculpatului numai o parte dintre faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea și pentru care, încetarea procesului penal sau achitarea. Conținutul dispozitivului Art. 404. --- (1) Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, soluția dată de instanță cu privire la infracțiune, indicându-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiază potrivit art. 16, precum și soluția dată cu privire la soluționarea acțiunii civile. (2) Când instanța dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, în dispozitiv se face mențiune despre aplicarea avertismentului, potrivit art. 81 din Codul penal. (3) Când instanța dispune amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în dispozitiv se menționează măsurile de supraveghere și obligațiile, prevăzute la art. 85 alin. (1) și (2) din Codul penal, respectiv la art. 93 alin. (1)---(3) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte inculpatul. (4) Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanță cu privire la: a) deducerea duratei măsurii preventive privative de libertate și a internării medicale, indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod; b) măsurile preventive; c) măsurile asigurătorii; d) măsurile de siguranță; e) cheltuielile judiciare; f) restituirea lucrurilor; g) restabilirea situației anterioare; h) cauțiune; i) rezolvarea oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei. (5) Când instanța pronunță pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face mențiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile sau, după caz, unele dintre drepturile prevăzute la art. 65 din Codul penal, pe durata prevăzută în același articol. (6) Când instanța a pronunțat pedeapsa închisorii, iar persoana vătămată a solicitat înștiințarea cu privire la eliberarea în orice mod a condamnatului, instanța face o mențiune în acest sens în dispozitivul hotărârii. (7) Dispozitivul trebuie să cuprindă totdeauna mențiunea că hotărârea este supusă unei căi ordinare de atac, cu arătarea termenului în care poate fi exercitată și menționarea datei când hotărârea a fost pronunțată, și că pronunțarea s-a făcut în ședință publică. Pronunțarea hotărârii Art. 405. --- (1) Hotărârea se pronunță în ședință publică de către președintele completului de judecată, asistat de grefier. (2) La pronunțarea hotărârii părțile nu se citează. (3) Președintele completului pronunță minuta hotărârii. Redactarea și semnarea hotărârii Art. 406. --- (1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunțare. (2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunțare, și se semnează de toți membrii completului și de grefier. (3) Dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta. 106 MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI1.2010 (4) în caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de președintele completului. Dacă și președintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de președintele instanței. Când împiedicarea îl privește pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-șef. în toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea. Comunicarea hotărârii Art. 407. --- (1) După pronunțare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și, în cazul în care inculpatul este arestat, administrației locului de deținere, în vederea exercitării căii de atac. După redactarea hotărârii, acestora li se comunică hotărârea în întregul său. (2) în cazul în care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea se comunică serviciului de probațiune. CAPITOLUL III Apelul Hotărârile supuse apelului Art. 408. --- (1) Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. (3) Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor. Persoanele care pot face apel Art. 409. --- (1) Pot face apel: a) procurorul, referitor la latura penală și latura civilă; b) inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; c) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă; d) persoana vătămată, în ceea ce privește latura penală; e) martorul, expertul, interpretul și avocatul, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate; f) orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat asemenea vătămare. (2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b)---f), apelul poate fi declarat și de către reprezentantul legal ori de către avocat, iar pentru inculpat, și de către soțul acestuia. Termenul de declarare a apelului Art. 410. --- (1) Pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei. (2) în cazul prevăzut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndată după pronunțarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizațiilor și amenzilor judiciare și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza. (3) Pentru persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) lit. f), termenul de apel este de 10 zile și curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea. Repunerea în termen Art. 411. --- (1) Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia. (2) Hotărârea este definitivă până la momentul în care instanța de apel admite cererea de repunere în termen. (3) Până la soluționarea repunerii în termen, instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate. (4) Dispozițiile alin. (1) și (3) nu se aplică în situația redeschiderii procesului penal cerute de persoana condamnată în lipsă. Forma și conținutul apelului Art. 412. --- (1) Apelul se declară prin cerere scrisă, care trebuie să conțină următoarele: a) numărul dosarului, data și numărul sentinței sau încheierii atacate; b) denumirea instanței care a pronunțat hotărârea atacată; c) semnătura persoanei care declară apelul. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 107 (2) Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestată de un grefier de la instanța a cărei hotărâre se atacă sau de avocat. (3) Cererea poate fi atestată și de primarul sau secretarul consiliului local ori de funcționarul desemnat de acesta din localitatea unde domiciliază apelantul. (4) Motivele de apel, consemnate în scris, vor cuprinde, pe lângă mențiunile prevăzute la alin. (1), și: a) motivele de nelegalitate sau de netemeinicie invocate; b) un scurt rezumat al cauzei; c) faptele și împrejurările care nu au fost elucidate și probele pe care se întemeiază criticile hotărârii apelate și care urmează a fi prezentate ori solicitate instanței de control la primul termen fixat pentru judecarea apelului; d) formularea exactă a cererilor pentru îndreptarea pretinselor nelegalități ori netemeinicii ale hotărârii atacate și reparația solicitată. (5) Motivele de apel se depun la instanța de apel până cel mai târziu cu 3 zile înainte de primul termen de judecată, dar nu mai devreme de 5 zile de la comunicarea hotărârii. (6) Cererea de apel nesemnată ori neatestată poate fi confirmată în instanță de parte ori de reprezentantul ei la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită. Instanța la care se depune apelul Art. 413. --- (1) Cererea de apel întocmită în condițiile prevăzute la art. 412 se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă. (2) Persoana care se află în stare de deținere poate depune cererea de apel și la administrația locului de deținere. (3) Cererea de apel înregistrată sau atestată în condițiile alin. (2) ori procesul-verbal întocmit de administrația locului de deținere se înaintează de îndată instanței a cărei hotărâre este atacată. Renunțarea la apel Art. 414. --- (1) După pronunțarea hotărârii și până la expirarea termenului de declarare a apelului, părțile și persoana vătămată pot renunța în mod expres la această cale de atac. (2) Asupra renunțării, cu excepția apelului care privește latura civilă a cauzei, se poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea apelului. (3) Renunțarea sau revenirea asupra renunțării poate să fie făcută personal sau prin mandatar special. Retragerea apelului Art. 415. --- (1) Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel. (2) Reprezentanții legali pot retrage apelul, cu respectarea, în ceea ce privește latura civilă, a condițiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul său legal. (3) Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior. (4) Apelul declarat de procuror și retras poate fi însușit de partea în favoarea căreia a fost declarat. Efectul suspensiv al apelului Art. 416. ---Apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă, în afară de cazul când legea dispune altfel. Efectul devolutiv al apelului și limitele Art. 417. --- (1) Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat sale și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. (2) în cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Neagravarea situației în propriul apel Art. 418. --- (1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel. (2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia. Efectul extensiv al apelului Art. 419. --- Instanța de apel examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea. 108 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Judecarea apelului Art. 420. --- (1) Judecarea apelului se face cu citarea părților și a persoanei vătămate. (2) Judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere. (3) Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie. (4) Instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond. (5) Instanța de apel poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100. (6) Când apelul este în stare de judecată, președintele completului dă cuvântul apelantului, apoi intimatului și pe urmă procurorului. Dacă între apelurile declarate se află și apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta. (7) Procurorul și părțile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatului i se acordă ultimul cuvânt. (8) Instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel. (9) în vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor. (10) Instanța se pronunță asupra tuturor motivelor de apel invocate. (11) La judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care în prezentul titlu nu există dispoziții contrare. (12) Apelul împotriva încheierilor care, potrivit legii, pot fi atacate separat se judecă în camera de consiliu fără prezența părților, care pot depune concluzii scrise, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel ori atunci când instanța apreciază că este necesară judecata în ședință publică. Soluțiile la judecata în apel Art. 421. --- Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: 1. respinge apelul, menținând hotărârea atacată: a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil; b) dacă apelul este nefondat; 2. admite apelul și: a) desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond; b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă. Chestiunile complementare Art. 422. --- Instanța, deliberând asupra apelului, face, atunci când este cazul, aplicarea dispozițiilor privitoare la reluarea dezbaterilor și a celor privind rezolvarea acțiunii civile, măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare și orice alte aspecte de care depinde soluționarea completă a apelului. De asemenea, instanța de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanță a dispozițiilor privitoare la deducerea duratei reținerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale și adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunțarea hotărârii atacate cu apel. Desființarea hotărârii Art. 423. --- (1) în caz de admitere a apelului, hotărârea atacată se desființează, în limitele dispozițiilor privind efectul devolutiv și extensiv al apelului. (2) Hotărârea poate fi desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ceea ce privește latura penală sau civilă, dacă aceasta nu împiedică justa soluționare a cauzei. (3) în caz de desființare a hotărârii, instanța de apel poate menține măsura arestării preventive. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 109 Conținutul deciziei instanței de apel și Art. 424. --- (1) Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în partea introductivă comunicarea acesteia mențiunile prevăzute la art. 402, iar în expunere temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluțiile prevăzute la art. 421. Dispozitivul cuprinde soluția dată de instanța de apel, data pronunțării deciziei și mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică. (2) Instanța de apel se pronunță asupra măsurilor preventive potrivit dispozițiilor referitoare la conținutul sentinței. (3) în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv sau de arest la domiciliu, în expunere și dispozitiv se arată timpul care se deduce din pedeapsă. (4) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să își reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desființate de drept. (5) Decizia instanței de apel se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și administrației locului de deținere. Limitele rejudecării Art. 425. --- (1) Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului. (2) Dacă hotărârea a fost desființată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului sau în apelul persoanei vătămate, instanța care rejudecă poate agrava soluția dată de prima instanță. (3) Când hotărârea este desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ceea ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost desființată. CAPITOLUL IV Contestația în anulare Cazurile de contestație în anulare Art. 426. --- împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Cererea de contestație în anulare Art. 427. --- (1) Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de către procuror. (2) în cererea de contestație în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora. Termenul de introducere a contestației Art. 428. --- (1) Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 poate în anulare fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere. (2) Contestația în anulare pentru cazul prevăzut la art. 426 lit. b) poate fi introdusă oricând. Instanța competentă Art. 429. --- (1) Contestația în anulare se introduce la instanța de apel care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. (2) Contestația în anulare pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Suspendarea executării Art. 430. --- Până la soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere. Admiterea în principiu Art. 431. --- (1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților. (2) Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Procedura de judecare Art. 432. --- (1) La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. 110 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 (2) în cazul în care prin contestația în anulare se invocă autoritatea de lucru judecat, judecarea contestației se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre. Instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau, după caz, prin sentință ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat. (3) Judecarea contestației în anulare nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere. (4) Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. CAPITOLUL V Căile extraordinare de atac SECȚIUNEA 1 Recursul în casație Scopul recursului în casație și instanța Art. 433. --- Recursul în casație urmărește să supună înaltei Curți de Casație și competentă Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Hotărârile supuse recursului în casație Art. 434. --- (1) Pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. (2) Nu pot fi atacate cu recurs în casație: a) sentințele în privința cărora persoanele prevăzute la art. 409 nu au folosit calea de atac a apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute la art. 409 pot declara recurs în casație împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare; b) deciziile pronunțate în apel de înalta Curte de Casație și Justiție; c) încheierile pronunțate în materia măsurilor preventive și a altor măsuri procesuale; d) hotărârile definitive pronunțate în materia plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, când plângerea a fost respinsă, cele privind cererile de revizuire sau de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, respinse, precum și cele în materia executării pedepselor sau a reabilitării. (3) Recursul în casație exercitat de procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului nu poate avea ca scop obținerea condamnării acestuia de către instanța de recurs în casație. Termenul de declarare a recursului Art. 435. --- Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în în casație termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel. Declararea recursului în casație Art. 436. --- (1) Pot formula cerere de recurs în casație: a) procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; b) inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea sa sau încetarea procesului penal; c) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă. (2) Inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casație numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în fața înaltei Curți de Casație și Justiție. (3) Până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 111 (4) Reprezentanții legali pot retrage recursul în casație cu respectarea, în ceea ce privește latura civilă, a condițiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage recursul în casație declarat personal sau de reprezentantul său legal. (5) Recursul în casație declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior. (6) Decizia instanței de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casație de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras. Motivarea recursului în casație Art. 437. --- (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte; b) indicarea hotărârii care se atacă; c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora; d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului. (2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia. Cazurile în care se poate face recurs Art. 438. --- (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: în casație 1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei; 2. hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; 3. instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; 4. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; 5. judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; 6. ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal; 9. hotărârea cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii; 10. instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; 11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; 13. instanța și-a întemeiat hotărârea pe probe pentru care a fost aplicată sancțiunea excluderii sau în mod greșit s-a aplicat sancțiunea excluderii cu privire la probe legal administrate; 14. instanța nu s-a pronunțat asupra unuia sau mai multor motive de apel. (2 ) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. (3 ) în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat. Procedura de comunicare Art. 439. --- (1) Cererea de recurs în casație împreună cu înscrisurile anexate se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă. (2) Președintele instanței a cărei hotărâre se atacă ori judecătorul delegat de către acesta va comunica procurorului și părților copii de pe cererea de recurs în casație și celelalte înscrisuri doveditoare, cu mențiunea că se pot depune concluziile scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicărilor, la aceeași instanță. (3) Nedepunerea de către părți și procuror de concluzii scrise nu împiedică judecarea recursului în casație. 112 MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI1.2010 (4) în termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora, președintele instanței sau judecătorul delegat de către acesta va înainta înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul cauzei, cererea de recurs în casație, înscrisurile anexate, dovezile de comunicare efectuate, precum și, după caz, concluziile scrise. (5) în cazul în care nu este îndeplinită procedura de comunicare prevăzută la alin. (2) și (4) ori dacă aceasta nu este completă, magistratul-asistent de la înalta Curte de Casație și Justiție, desemnat cu verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare și de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casație, va îndeplini sau va completa, după caz, procedura. Admiterea în principiu Art. 440. --- (1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, 437 și 438 ori dacă cererea este vădit nefondată, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. (3) Dacă cererea de recurs în casație a fost retrasă, instanța ia act de retragere, prin încheiere. (4) în cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434---438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație. Suspendarea executării Art. 441. --- (1) Instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2). (2) în cazul în care persoana condamnată nu respectă obligațiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casație, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei. (3) Aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărârii și supravegherea respectării obligațiilor impuse se fac prin instanța de executare. Efectul devolutiv și limitele sale Art. 442. --- (1) Instanța judecă recursul în casație numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de recurs în casație și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces. (2) Instanța de recurs în casație examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casație. Efectul extensiv și limitele sale Art. 443. --- (1) Instanța examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat recurs în casație sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea. (2) Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs în casație, poate cere extinderea recursului în casație declarat de el în termen și față de alte persoane decât acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o situație mai grea. Neagravarea situației în propriul recurs Art. 444. --- (1) Instanța, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea în casație pentru cel care a declarat recursul în casație. (2) în recursul în casație declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de recurs în casație nu poate agrava situația acesteia. Prezența părților și a procurorului Art. 445. --- (1) Judecarea recursului în casație admis în principiu se face cu citarea părților. Dispozițiile art. 90 și art. 93 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. (2) Participarea procurorului la judecarea recursului în casație este obligatorie. Judecarea recursului în casație Art. 446. --- (1) Președintele completului dă cuvântul recurentului, apoi intimatului și procurorului. Dacă între recursurile în casație declarate se află și recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta. (2) Procurorul și părțile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Verificarea legalității hotărârii Art. 447. --- Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 113 Soluțiile la judecata recursului Art. 448. --- (1) Instanța, judecând recursul în casație, pronunță una dintre în casație următoarele soluții: 1. respinge recursul în casație, menținând hotărârea atacată, dacă recursul în casație este nefondat; 2. admite recursul în casație, casând hotărârea atacată, și: a) îl achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlătură greșita aplicare a legii; b) dispune rejudecarea de către instanța de apel ori de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la art. 438. (2) Dacă recursul în casație vizează greșita soluționare a laturii civile, instanța, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constatată sau dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în condițiile alin. (1) pct. 2 lit. b). (3) în cazul prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. a) instanța de recurs în casație desființează și hotărârea primei instanțe, dacă se constată aceleași încălcări de lege ca în decizia recurată. (4) în cazul în care condamnatul se găsește în cursul executării pedepsei, instanța, admițând recursul în casație și pronunțând casarea cu trimitere, dispune asupra stării de libertate a acestuia, putând lua o măsură preventivă. Desființarea hotărârii si conținutul Art. 449. --- (1) în caz de admitere a recursului în casație, hotărârea atacată se deciziei casează în limitele prevăzute la art. 442 și 443. (2) Hotărârea poate fi desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ceea ce privește latura penală sau civilă, dacă aceasta nu împiedică justa soluționare a cauzei. (3) Decizia instanței de recurs în casație trebuie să cuprindă, în partea introductivă, mențiunile prevăzute la art. 402, iar în expunere, temeiurile de drept care au dus la respingerea sau admiterea recursului în casație. Dispozitivul trebuie să cuprindă soluția pronunțată de instanța de recurs în casație, data pronunțării deciziei și mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică. (4) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să își reia cursul. Limitele judecării Art. 450. --- (1) Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs în casație, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la admiterea recursului în casație. (2) Când hotărârea este desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane, instanța se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată. Procedura de rejudecare Art. 451. --- Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfășoară potrivit dispozițiilor cap. II sau III din titlul III al părții speciale, care se aplică în mod corespunzător. SECȚIUNEA a 2-a Revizuirea Hotărârile supuse revizuirii Art. 452. --- (1) Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. (2) Când o hotărâre privește mai multe infracțiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori. Cazurile de revizuire Art. 453. --- (1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; 114 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. (2) Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă. (3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate. (4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)---d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. (5) în cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii. Dovedirea unor cazuri de revizuire Art. 454. --- (1) Situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)---d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei constatând existența falsului sau existența faptelor și săvârșirea lor de respectivele persoane. (2) în cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1) datorită existenței unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)---d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă. Persoanele care pot cere revizuirea Art. 455. --- (1) Pot cere revizuirea: a) părțile din proces, în limitele calității lor procesuale; b) un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului. (2) Procurorul poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii. Cererea de revizuire Art. 456. --- (1) Cererea de revizuire se adresează instanței care a judecat cauza în prima instanță. (2) Cererea se formulează în scris și trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia. (3) La cerere se vor alătura copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de un traducător autorizat. (4) în cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), instanța pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze, într-un termen stabilit de instanță, sub sancțiunea prevăzută la art. 459 alin. (5). Termenul de introducere a cererii Art. 457. --- (1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepția cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2 ) Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni, care curge: a) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)---d), când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data când aceasta a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora; b) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)---d), dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale; c) în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. e), de la data când hotărârile ce nu se conciliază au fost cunoscute de persoana care face cererea. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 115 (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică și în cazul când procurorul se sesizează din oficiu. (4) Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal. Instanța competentă Art. 458. --- Competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în prima instanță. Când temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, competența se determină potrivit dispozițiilor art. 44. Admiterea în principiu Art. 459. --- (1) La primirea cererii de revizuire, președintele instanței fixează termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, dispunând atașarea dosarului cauzei. (2) Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților. (3) Instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4). (4) în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire. (5) în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. (6) Când cererea de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin excepție de la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f), procedura de revizuire își va urma cursul, iar în cazul rejudecării cauzei, după admiterea în principiu, instanța va hotărî potrivit dispozițiilor art. 16, care se aplică în mod corespunzător. (7) încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire este definitivă. Sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea. Măsurile care pot fi luate odată Art. 460. --- (1) Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior cu sau ulterior admiterii în principiu acesteia, instanța poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii și poate dispune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2). (2) împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea hotărârii supuse revizuirii, prevăzută la alin. (1), procurorul sau persoana interesată poate formula contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare. Dispozițiile art. 597 alin. (2)---(5) se aplică în mod corespunzător. (3) în cazul în care persoana condamnată nu respectă obligațiile stabilite prin încheiere, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei. (4) în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunțate se reunesc în vederea rejudecării. Rejudecarea Art. 461. --- (1) Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță. (2) Instanța, dacă găsește necesar, administrează din nou probele din cursul primei judecăți. (3) în cazul în care instanța constată că situația de fapt nu poate fi stabilită în mod nemijlocit sau aceasta nu s-ar putea face decât cu mare întârziere, dispune efectuarea cercetărilor necesare de către procurorul de la parchetul de pe lângă această instanță, într-un interval ce nu poate depăși 3 luni. 116 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Soluțiile după rejudecare (4) După efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material instanței competente. (5) Persoanele prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) și d) nu pot fi audiate ca martori în cauza supusă revizuirii, dacă dovada acestor cazuri de revizuire s-a făcut prin hotărâre judecătorească. Art. 462. --- (1) Dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor art. 395---399, care se aplică în mod corespunzător. (2) Instanța rejudecă cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au formulat cerere de revizuire, putând hotărî și în privința lor, fără să le poată crea acestora o situație mai grea. (3) Instanța ia măsuri pentru restabilirea situației anterioare, dispunând, dacă este cazul, restituirea amenzii plătite și a bunurilor confiscate, a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea căruia s-a admis revizuirea nu era ținut să le suporte sau alte asemenea măsuri. (4) Dacă instanța constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge și dispune obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum și reluarea executării pedepsei, în cazul în care aceasta a fost suspendată. Calea de atac Art. 463. --- Sentința prin care instanța se pronunță asupra cererii de revizuire, după rejudecarea cauzei, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea. Efectele respingerii cererii de revizuire Art. 464. --- în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive. Revizuirea în cazul hotărârilor Art. 465. --- (1) Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Curții Europene a Drepturilor Omului Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. (2) Pot cere revizuirea: a) persoana al cărei drept a fost încălcat; b) membrii de familie ai condamnatului, chiar și după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului; c) procurorul. (3) Cererea de revizuire se introduce la înalta Curte de Casație și Justiție, care judecă cererea în complet de 9 judecători. (4) Cererea de revizuire se poate face cel mai târziu în termen de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii definitive pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. (5) După sesizare, instanța poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea părții, suspendarea executării hotărârii atacate. Dispozițiile art. 460 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător. (6) Participarea procurorului este obligatorie. (7) La judecarea cererii de revizuire, părțile se citează. Partea aflată în stare de deținere este adusă la judecată. (8) Atunci când părțile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, instanța ascultă și concluziile acestora. (9) Instanța examinează cererea în baza actelor dosarului și se pronunță prin decizie. (10) Instanța respinge cererea în cazul în care constată că este tardivă, inadmisibilă sau nefondată. (11) Atunci când instanța constată că cererea este fondată: a) desființează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat și, rejudecând cauza, cu aplicarea dispozițiilor secțiunii 1 a cap. V din titlul III al părții speciale, înlătură consecințele încălcării dreptului; MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI I.2010 117 b) desființează hotărârea și, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului, aplicându-se dispozițiile secțiunii 1 a cap. V din titlul III al părții speciale. (12) Decizia pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție nu este supusă niciunei căi de atac. SECȚIUNEA a 3-a Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate Redeschiderea procesului penal Art. 466. --- (1) Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate în cazul judecării în lipsa persoanei solicita redeschiderea procesului penal în termen de 6 luni din ziua în care a luat condamnate cunoștință că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa. (2) Este considerat persoană judecată în lipsă inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. (3) Procesul penal în care o persoană judecată în lipsă a fost condamnată se poate redeschide și în cazul în care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea condamnatului în baza mandatului european de arestare și condamnatul a formulat cerere de redeschidere a procesului în termen de 6 luni de la predarea sa către autoritățile române. (4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsă. Cererea de redeschidere a procesului Art. 467. --- (1) Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulată de penal către persoana judecată în lipsă și se adresează instanței care a judecat cauza în lipsă, fie în primă instanță, fie în apel. (2) Când persoana judecată în lipsă este privată de libertate, cererea poate fi depusă la administrația locului de deținere, care o va trimite de îndată instanței competente. (3) Cererea se formulează în scris și trebuie motivată cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 466. (4) Cererea poate fi însoțită de copii de pe înscrisurile de care persoana judecată în lipsă înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele vor fi însoțite de traducere. (5) în cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (3) și (4), instanța pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze până la primul termen de judecată sau, după caz, într-un termen scurt, stabilit de instanță. Măsurile premergătoare Art. 468. --- (1) La primirea cererii de redeschidere a procesului penal, președintele instanței fixează un termen pentru examinarea admisibilității în principiu, dispunând atașarea dosarului cauzei, precum și citarea părților interesate. (2) Când persoana care a solicitat redeschiderea procesului penal este privată de libertate, chiar într-o altă cauză, președintele dispune încunoștințarea acesteia despre termen și ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. (3) Persoana privată de libertate este adusă la judecată. Admiterea în principiu Art. 469. --- (1) Instanța, ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 466; b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal; c) motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv. (2) De asemenea, instanța supune dezbaterii necesitatea luării față de persoana care a formulat cererea de redeschidere a vreuneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)---e), în cazul admiterii în principiu a cererii. (3) Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal. (4) Dacă instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 466, dispune prin sentință respingerea cererii de redeschidere a procesului penal. 118 MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI1.2010 (5) încheierea prin care este admisă în principiu cererea de redeschidere a procesului penal poate fi atacată odată cu fondul. (6) Hotărârea prin care este respinsă cererea de redeschidere a procesului penal este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea pronunțată în lipsa persoanei condamnate. (7) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal atrage desființarea de drept a hotărârii pronunțate în lipsa persoanei condamnate. (8) Instanța redeschide procesul penal prin extindere și cu privire la părțile care nu au formulat cerere, putând hotărî și în privința lor, fără să le poată crea acestora o situație mai grea. (9) Odată cu admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune luarea față de inculpat a uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)---e). Dispozițiile titlului V al părții generale se aplică în mod corespunzător. Rejudecarea cauzei Art. 470. --- Rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedură aplicabile etapei procesuale pentru care s-a dispus redeschiderea procesului penal. CAPITOLUL VI Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare Cererea de recurs în interesul legii SECȚIUNEA 1 Recursul în interesul legii Art. 471. --- (1) Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție sau colegiile de conducere ale curților de apel au îndatorirea să ceară înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești. (2) Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii. (3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești. Art. 472. --- Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod Condițiile de admisibilitate diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează la cerere. Judecarea recursului în interesul legii Art. 473. --- (1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, președinții de secții din cadrul acesteia, un număr de 14 judecători din secția în a cărei competență intră chestiunea de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, precum și câte 2 judecători din cadrul celorlalte secții. Președintele completului este președintele înaltei Curți de Casație și Justiție. (2) în cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secții, președintele înaltei Curți de Casație și Justiție stabilește secțiile din care provin cei 20 de judecători. (3) După sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele acesteia va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor din cadrul secției în a cărei competență intră chestiunea de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, precum și a judecătorilor din celelalte secții ce intră în alcătuirea completului prevăzut la alin. (1). (4) La primirea cererii, președintele completului va desemna un judecător din cadrul secției în a cărei competență intră chestiunea de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. în cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secții, președintele completului va desemna 3 judecători din cadrul acestor secții pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 119 (5) în vederea întocmirii raportului, președintele completului poate solicita unor specialiști recunoscuți opinia scrisă asupra chestiunilor de drept soluționate diferit. (6) Raportul va cuprinde soluțiile diferite date problemei de drept și argumentele pe care se fundamentează, jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, a înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și opinia specialiștilor consultați, dacă este cazul, precum și doctrina în materie. Totodată, judecătorul sau, după caz, judecătorii raportori vor întocmi și vor motiva proiectul soluției ce se propune a fi dată recursului în interesul legii. (7) Ședința completului se convoacă de președintele acestuia, cu cel puțin 20 de zile înainte de desfășurarea acesteia. Odată cu convocarea, fiecare judecător va primi o copie a raportului și a soluției propuse. (8) La ședință participă toți judecătorii completului. Dacă există motive obiective, aceștia vor fi înlocuiți, cu respectarea regulilor prevăzute la alin. (3). (9) Recursul în interesul legii se susține în fața completului, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv al curții de apel. (10) Recursul în interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data sesizării instanței, iar soluția se adoptă cu cel puțin două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abțineri de la vot. Conținutul hotărârii si efectele ei Art. 474. --- (1) Asupra cererii de recurs în interesul legii completul înaltei Curți de i 1 Casație și Justiție se pronunță prin decizie. (2) Decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. (3) Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare și se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. SECȚIUNEA a 2-a Sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept Obiectul sesizării Art. 475. --- Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constată că o problemă de drept de care depinde soluționarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instanțelor, va putea solicita Secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prealabilă prin care să dea rezolvare problemei de drept cu care a fost sesizată. Procedura de judecată Art. 476. --- (1) Sesizarea Secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție se face, din oficiu sau la cererea părților, după dezbateri contradictorii și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 475, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac. Cererea părților trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de prezentarea dezlegărilor diferite în practica instanțelor ale problemei de drept sesizate. (2) Prin aceeași încheiere se poate suspenda judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea problemei de drept. în cazul în care inculpatul se află în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 208 pe toată durata suspendării. (3) La primirea sesizării, președintele secției va desemna un judecător pentru a întocmi un raport asupra problemei de drept supuse judecății. Dispozițiile art. 473 alin. (5)---(8) se aplică în mod corespunzător. (4) Raportul va fi comunicat părților, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat, concluzii privind problema de drept supusă judecății. (5) Sesizarea se judecă fără citarea părților în cel mult 3 luni de la data învestirii secției, iar soluția se adoptă cu jumătate plus unu din numărul judecătorilor prezenți. Nu se admit abțineri de la vot. 120 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Conținutul si efectele hotărârii Art. 477. --- (1) Asupra sesizării secția se pronunță prin decizie, numai cu privire la problema de drept supusă dezlegării. (2) Dispozițiile art. 474 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (3) Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe, inclusiv în cauza în legătură cu care s-a ridicat problema de drept, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. TITLUL IV Proceduri speciale CAPITOLUL I Acordul de recunoaștere a vinovăției 9 9 Titularii acordului de recunoaștere Art. 478. --- (1) în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii a vinovăției si limitele acestuia penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii 9 5 vinovăției de către inculpat. (2) Efectele acordului de recunoaștere a vinovăției sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior. (3) Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat. (4) Limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior. (5) Dacă acțiunea penală s-a pus în mișcare față de mai mulți inculpați, se poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției distinct cu fiecare dintre aceștia, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care nu s-a încheiat acord. (6) Inculpații minori nu pot încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției. Obiectul acordului de recunoaștere Art. 479. ---Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea a vinovăției comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia. Condițiile încheierii acordului Art. 480. --- (1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu de recunoaștere a vinovăției privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de » 9 cel mult 7 ani. (2) Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie. (3) Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Forma acordului de recunoaștere Art. 481. --- (1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie în formă scrisă. a vinovăției (2) în situația în care se încheie acord de recunoaștere a vinovăției, procurorul nu mai întocmește rechizitoriu cu privire la inculpații cu care a încheiat acord. Conținutul acordului de recunoaștere Art. 482. ---Acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde: a vinovăției a) data și locul încheierii; b) numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie; c) date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1); d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului; e) încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege; f) probele și mijloacele de probă; g) declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală; h) cererile procurorului; i) semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 121 Sesizarea instanței cu acordul Art. 483. --- (1) După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul de recunoaștere a vinovăției sesizează instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond și trimite acesteia acordul de recunoaștere a vinovăției, însoțit de dosarul de urmărire penală. (2) în situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se face separat. Procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției. (3) în cazul în care sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (1), procurorul înaintează instanței acordul de recunoaștere a vinovăției însoțit de tranzacție sau de acordul de mediere. Procedura în fața instanței Art. 484. --- (1) Dacă acordului de recunoaștere a vinovăției îi lipsește vreuna dintre mențiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate condițiile prevăzute la art. 482 și 483, instanța dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul. (2) Instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentință, în urma unei proceduri necontradictorii, în ședință publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și a părții civile, dacă este prezentă. Soluțiile instanței Art. 485. --- (1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții: a) admite acordul de recunoaștere a vinovăției și dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă ale cărei limite au fost reduse conform art. 480 alin. (3), dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480---482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; b) respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480---482. (2) Instanța poate admite acordul de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unii dintre inculpați. (3) în situația prevăzută la alin. (1) lit. b), instanța se pronunță din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaților. (4) Dispozițiile art. 396 alin. (9), art. 398 și art. 399 se aplică în mod corespunzător. Soluționarea acțiunii civile Art. 486. --- (1) în cazul în care între părți s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța ia act de aceasta prin sentință. (2) în celelalte cazuri instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și trimiterea ei la instanța competentă potrivit legii civile, când soluționarea laturii civile ar întârzia soluționarea procesului penal. Cuprinsul sentinței Art. 487. --- Sentința cuprinde în mod obligatoriu: a) mențiunile prevăzute la art. 370 alin. (4), art. 403 și 404; b) fapta pentru care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției și încadrarea juridică a acesteia. Calea de atac Art. 488. --- (1) Sentința pronunțată potrivit art. 485 poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. (2) Dispozițiile art. 480 alin. (3) sunt aplicabile și în calea de atac a apelului. CAPITOLUL II Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice Dispoziții generale Art. 489. --- (1) în cazul infracțiunilor săvârșite de persoanele juridice prevăzute la art. 135 alin. (1) din Codul penal în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dispozițiile prezentului cod se aplică în mod corespunzător, cu derogările și completările prevăzute în prezentul capitol. (2) Sunt aplicabile în procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice și dispozițiile procedurii de cameră preliminară, care se aplică în mod corespunzător. Obiectul acțiunii penale Art. 490. --- Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspunderea penală a persoanelor juridice care au săvârșit infracțiuni. Reprezentarea persoanei juridice Art. 491. --- (1) Persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale și procedurale de reprezentantul său legal la momentul procesului. 122 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 (2) Dacă pentru aceeași faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mișcare acțiunea penală și împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, acesta își numește un mandatar pentru a o reprezenta. (3) în cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana juridică nu și-a numit un mandatar, acesta este desemnat de judecătorul de drepturi și libertăți din rândul practicienilor în insolvență, autorizați potrivit legii. Practicienilor în insolvență astfel desemnați li se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 273 alin. (1), (2), (4) și (5). Locul de citare a persoanei juridice Art. 492. --- Persoana juridică se citează la sediul acesteia. Dacă sediul este fictiv ori persoana juridică nu mai funcționează la sediul declarat, iar noul sediu nu este cunoscut, citația se afișează la sediul organului judiciar, potrivit fazei procesuale în care se află cauza. Măsurile preventive Art. 493. --- (1) Judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și numai pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri: a) suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale; b) suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale; c) interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvență persoanei juridice; d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar; e) interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea. (2) în vederea asigurării respectării măsurilor prevăzute la alin. (1), judecătorul de drepturi și libertăți poate obliga persoana juridică la depunerea unei cauțiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauțiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pronunțate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum și în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice. (3) Cauțiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurii sau măsurilor preventive luate, făcându-se venit la bugetul statului la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză. (4) Măsurile preventive prevăzute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile. (5) Măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi și libertăți prin încheiere motivată dată în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice. (6) Participarea procurorului este obligatorie. (7) împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară de către persoana juridică și procuror, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru persoana juridică lipsă. (8) Persoana juridică poate face contestație numai împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți a dispus luarea uneia sau a mai multor măsuri preventive. Procurorul poate face contestație numai împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea de luare a uneia sau a mai multor măsuri preventive. (9) Măsurile preventive se revocă la cererea procurorului sau persoanei juridice, numai când se constată că nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menținerea acestora. Dispozițiile alin. (5)---(7) se aplică în mod corespunzător. (10) împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate măsurile prevăzute la art. 265 și art. 283 alin. (2), iar față de practicianul în insolvență, măsura prevăzută la art. 283 alin. (2). (11) Luarea măsurilor preventive nu împiedică luarea măsurilor asigurătorii conform art. 249---256. Măsurile asigurătorii Art. 494. --- Față de persoana juridică se pot lua, la cererea procurorului, măsuri asigurătorii în vederea confiscării speciale, reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 123 Procedura de informare Art. 495. --- (1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, comunică organului care a autorizat înființarea persoanei juridice și organului care a înregistrat persoana juridică punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a persoanei juridice, la data dispunerii acestor măsuri, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare. (2) în cazul instituțiilor care nu sunt supuse condiției înregistrării sau autorizării pentru a dobândi personalitate juridică, informarea prevăzută la alin. (1) se face către organul care a înființat acea instituție. (3) Organele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt obligate să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore de la data înregistrării, în copie certificată, orice mențiune înregistrată de acestea cu privire la persoana juridică. (4) Persoana juridică este obligată să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore, intenția de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social. (5) Dispozițiile alin. (1)---(3) se aplică în mod corespunzător și în cazul luării măsurilor preventive față de persoana juridică. (6) După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, instanța de executare comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii organului care a autorizat înființarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înființat instituția nesupusă autorizării sau înregistrării, precum și organelor cu atribuții de control și supraveghere a persoanei juridice, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare. (7) Neîndeplinirea, de îndată sau până la împlinirea termenelor prevăzute, a obligațiilor prevăzute la alin. (3)---(5) constituie abatere judiciară și se sancționează cu amenda judiciară prevăzută la art. 283 alin. (4). Interzicerea fuziunii, a divizării, a Art. 496. --- După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a persoanei reducerii capitalului social, a dizolvării juridice și până la executarea pedepselor aplicate, nu se poate iniția fuziunea, sau lichidării divizarea, dizolvarea, lichidarea sau reducerea capitalului social al acesteia. Punerea în executare a pedepsei Art. 497. --- (1) Persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii este obligată amenzii să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. (2) Când persoana juridică condamnată se găsește în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța de executare, la cererea persoanei juridice, poate dispune eșalonarea plății amenzii pe cel mult un an, în rate lunare. (3) în cazul neîndeplinirii obligației de plată a amenzii în termenul arătat la alin. (1) sau de neplată a unei rate potrivit eșalonării, instanța de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care privește aplicarea sau eșalonarea amenzii organelor competente, în vederea executării acesteia potrivit procedurii de executare silită a creanțelor fiscale. Punerea în executare a pedepsei Art. 498. --- (1)0 copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a complementare a dizolvării persoanei aplicat pedeapsa dizolvării persoanei juridice se comunică, la data rămânerii definitive, juridice instanței civile competente, care deschide procedura de lichidare și desemnează lichidatorul din rândul practicienilor în insolvență autorizați potrivit legii. Remunerarea lichidatorului se face din patrimoniul persoanei juridice sau, în cazul lipsei acestuia, din fondul de lichidare constituit potrivit legii. (2) Copia dispozitivului hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înființarea persoanei juridice și organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare. Punerea în executare a pedepsei Art. 499. --- O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat complementare a suspendării activității pedeapsa suspendării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice se persoanei juridice comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înființarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înființat instituția nesupusă autorizării sau înregistrării, precum și organelor cu atribuții de control și supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare. 124 MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI1.2010 Punerea în executare a pedepsei Art. 500. --- O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat complementare a închiderii persoanei juridice pedeapsa închiderii unor puncte de lucru se comunică, la data unor puncte de lucru ale persoanei rămânerii definitive, organului care a autorizat înființarea persoanei juridice și juridice organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înființat instituția nesupusă autorizării sau înregistrării, precum și organelor cu atribuții de control și supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare. Punerea în executare a pedepsei Art. 501. --- (1)0 copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat persoanei complementare a interzicerii persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice se juridice de a participa la procedurile comunică, la data rămânerii definitive: de achiziții publice a) oficiului registrului comerțului, în vederea efectuării formalităților de publicitate în registrul comerțului; b) Ministerului Justiției, în vederea efectuării formalităților de publicitate în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial; c) oricărei autorități care ține evidența persoanelor juridice, în vederea efectuării formalităților de publicitate. (2) O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înființarea persoanei juridice și organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare. Punerea în executare a pedepsei Art. 502. --- (1) Un extras al hotărârii de condamnare care privește aplicarea complementare a afișării sau publicării pedepsei complementare se comunică, la data rămânerii definitive, persoanei juridice hotărârii de condamnare condamnate, pentru a-l afișa în forma, locul și pentru perioada stabilite de instanța de judecată. (2) Un extras al hotărârii de condamnare care privește aplicarea pedepsei complementare se comunică, la data rămânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a publica hotărârea în forma stabilită de instanță, pe cheltuială proprie, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuale, desemnate de instanță. (3) Persoana juridică condamnată înaintează instanței de executare dovada începerii executării afișării sau, după caz, dovada executării publicării hotărârii de condamnare, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării ori, după caz, de la executarea pedepsei principale. (4) O copie de pe hotărârea de condamnare, în întregime sau în extras al acesteia, se comunică la data rămânerii definitive organului care a autorizat înființarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înființat instituția nesupusă autorizării sau înregistrării, precum și organelor cu atribuții de control și supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare. Supravegherea executării pedepselor Art. 503. --- (1) în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepselor complementare complementare aplicate persoanelor aplicate persoanei juridice, instanța de executare aplică dispozițiile art. 139 alin. (2) juridice sau, după caz, art. 140 alin. (2) ori (3) din Codul penal. (2) Sesizarea instanței se face din oficiu de către judecătorul delegat al instanței de executare ori de către organele cărora li s-a comunicat hotărârea definitivă de condamnare a persoanei juridice, potrivit art. 499---502. (3) Persoana juridică este citată la judecată. (4) Participarea procurorului este obligatorie. (5) După concluziile procurorului și ascultarea persoanei juridice condamnate, instanța se pronunță prin sentință. CAPITOLUL III Procedura în cauzele cu infractori minori Dispoziții generale Art. 504. --- Urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceștia se fac potrivit procedurii obișnuite, cu completările și derogările prevăzute în prezentul capitol și în secțiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părții generale. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 125 Persoanele chemate la organul de Art. 505. --- (1) Când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit urmărire penală 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmărire penală citează părinții acestuia ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum și direcția generală de asistență socială și protecție a copilului din localitatea unde se desfășoară audierea. (2) Când suspectul sau inculpatul este un minor care a împlinit 16 ani, citarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se dispune numai dacă organul de urmărire penală consideră necesar. (3) Neprezentarea persoanelor legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului nu împiedică efectuarea acestor acte. Referatul de evaluare a minorului Art. 506. --- (1) în cauzele cu inculpați minori, organele de urmărire penală pot să solicite, atunci când consideră necesar, efectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție teritorială își are locuința minorul, potrivit legii. (2) în cauzele cu inculpați minori, instanța de judecată are obligația să dispună efectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție își are locuința minorul, potrivit legii. în situația în care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul urmăririi penale, potrivit dispozițiilor alin. (1), dispunerea referatului de către instanță este facultativă. (3) Referatul de evaluare are rolul de a furniza organului judiciar date privind persoana minorului din perspectivă psihocomportamentală. (4) Referatul de evaluare se realizează în conformitate cu structura și conținutul prevăzute de legislația specială ce reglementează activitatea serviciilor de probațiune. (5) Prin referatul de evaluare, serviciul de probațiune solicitat poate face propuneri motivate cu privire la măsurile educative ce pot fi luate față de minor. Compunerea instanței Art. 507. --- (1) Cauzele în care inculpatul este minor se judecă potrivit regulilor de competență obișnuite de către judecători anume desemnați potrivit legii. (2) Instanța compusă potrivit dispozițiilor alin. (1) rămâne competentă să judece potrivit dispozițiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani. (3) Inculpatul care a săvârșit infracțiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori minori, dacă la data sesizării instanței nu a împlinit 18 ani. Persoanele chemate la judecarea Art. 508. --- (1) La judecarea cauzei se citează serviciul de probațiune, părinții minorilor minorului sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul. (2) Persoanele arătate la alin. (1) au dreptul și îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri și să prezinte propuneri în privința măsurilor ce ar urma să fie luate. (3) Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică judecarea cauzei. Desfășurarea judecății Art. 509. --- (1) Cauzele cu inculpați minori se judecă de urgență și cu precădere. (2) Ședința de judecată este nepublică. Cu încuviințarea instanței, la desfășurarea judecății pot asista, în afară de persoanele arătate la art. 508, și alte persoane. (3) Când inculpatul este minor cu vârsta mai mică de 16 ani, instanța, dacă apreciază că administrarea anumitor probe poate avea o influență negativă asupra sa, poate dispune îndepărtarea lui din ședință. în aceleași condiții pot fi îndepărtate temporar din sala de judecată și părinții sau persoanele cu drept de reprezentare. (4) La rechemarea în sală a persoanelor prevăzute la alin. (3) președintele completului le aduce la cunoștință actele esențiale efectuate în lipsa lor. (5) Ascultarea minorului va avea loc o singură dată, iar reascultarea sa va fi admisă de judecător doar în cazuri temeinic justificate. Inculpații minori cu majori Art. 510. --- (1) Când în aceeași cauză sunt mai mulți inculpați, dintre care unii minori și alții majori, și nu este posibilă disjungerea, judecata are loc potrivit dispozițiilor art. 507 alin. (1) și după procedura obișnuită. (2) Cu privire la inculpații minori din aceste cauze se aplică dispozițiile referitoare la procedura în cauzele cu infractori minori. 126 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Punerea în executare a măsurilor Art. 511. ---în cazul în care s-a luat față de minor vreuna dintre măsurile educative educative neprivative de libertate neprivative de libertate, după rămânerea definitivă a hotărârii se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului și chemarea reprezentantului serviciului de probațiune pentru punerea în executare a măsurii luate. Punerea în executare a pedepsei Art. 512. --- (1) Mandatarul judiciar și atribuțiile acestuia privind supravegherea complementare a plasării sub activității persoanei juridice sunt cuprinse în dispozitivul hotărârii de condamnare prin supraveghere judiciară care s-a aplicat pedeapsa plasării sub supraveghere judiciară. (2) Instanța desemnează un administrator judiciar atunci când apreciază că se impune implementarea unui plan de măsuri speciale pentru a preveni comiterea de noi infracțiuni. în acest caz, administratorul judiciar, desemnat prin hotărârea de condamnare, asistă persoana juridică în elaborarea planului de măsuri, ce va fi supus aprobării judecătorului delegat cu executarea, și va supraveghea respectarea acestuia de către persoana juridică. (3) Hotărârea de condamnare prevăzută la alin. (1) și (2) este comunicată, la data rămânerii definitive, administratorului judiciar sau mandatarului judiciar. (4) Mandatarul judiciar sau administratorul judiciar nu se poate substitui organelor statutare în gestionarea activităților persoanei juridice. Prelungirea sau înlocuirea măsurilor Art. 513. --- (1) Prelungirea măsurii educative neprivative de libertate în cazul în educative neprivative de libertate care minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare și obligațiile impuse se dispune de instanța care a pronunțat această măsură. (2) înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă ori înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate pentru vreuna dintre cauzele prevăzute la art. 123 din Codul penal se dispune de instanța care a pronunțat această măsură. Punerea în executare a internării într-un Art. 514. — (1) în cazul în care s-a luat față de minor măsura educativă a internării centru educativ într-un centru educativ, punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliție de la locul unde se află minorul, după rămânerea definitivă a hotărârii. (2) Organul de poliție ia măsuri pentru internarea minorului. (3) Cu ocazia punerii în executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința unei persoane fără învoirea acesteia, precum și în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia. (4) Dacă minorul față de care s-a luat măsura educativă a internării într-un centru educativ nu este găsit, organul de poliție constată aceasta printr-un proces-verbal și sesizează de îndată organele competente pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se înaintează centrului educativ în care se va face internarea. (5) Copia de pe hotărâre se predă cu ocazia executării măsurii centrului educativ în care minorul este internat. (6) Conducătorul centrului educativ comunică de îndată instanței care a dispus măsura despre efectuarea internării. Punerea în executare a internării într-un Art. 515. — (1) Măsura educativă a internării minorului într-un centru de detenție centru de detenție se pune în executare prin trimiterea unei copii a hotărârii definitive prin care s-a luat această măsură organului de poliție de la locul unde se află minorul, când acesta este liber, ori comandantului locului de deținere, când acesta este arestat preventiv. (2) Odată cu punerea în executare a măsurii educative a internării minorului într-un centru de detenție, judecătorul delegat va emite și ordinul prin care interzice minorului să părăsească țara. Dispozițiile privind întocmirea și conținutul ordinului în cazul punerii în executare a pedepsei închisorii se aplică în mod corespunzător. (3) Dacă executarea măsurii revine organului de poliție, dispozițiile art. 514 alin. (2)---(4) se aplică în mod corespunzător. (4) Copia de pe hotărâre se predă cu ocazia executării măsurii centrului de detenție în care minorul este internat. (5) Conducătorul centrului de detenție comunică de îndată instanței care a dispus măsura despre efectuarea internării. Schimbările privind măsura educativă a Art. 516. — (1) Menținerea măsurii internării minorului într-un centru educativ, internării într-un centru educativ prelungirea ori înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru de detenție în cazurile prevăzute la art. 125 alin. (3) din Codul penal se dispune de instanța căreia îi revine competența să judece noua infracțiune sau infracțiunea concurentă săvârșită anterior. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 127 (2) înlocuirea internării minorului cu măsura educativă a asistării zilnice, liberarea din centrul educativ la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către instanța în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberării, în cazul în care acesta nu respectă cu rea-credință condițiile de executare a măsurii educative ori obligațiile impuse, se dispun, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probațiune, de instanța care a judecat cauza în primă instanță. (3) în cazul prevăzut la art. 125 alin. (7) din Codul penal, revenirea asupra înlocuirii se dispune de instanța căreia îi revine competența să judece noua infracțiune săvârșită de minor. Schimbările privind măsura educativă Art. 517. --- (1) Prelungirea măsurii internării minorului în centrul de detenție în a internării într-un centru de detenție cazurile prevăzute la art. 125 alin. (3) din Codul penal se dispune de instanța căreia îi revine competența să judece noua infracțiune sau infracțiunea concurentă săvârșită anterior. (2) înlocuirea internării minorului cu măsura educativă a asistării zilnice, liberarea din centrul de detenție la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de instanța în a cărei circumscripție teritorială se află centrul de detenție, corespunzătoare în grad instanței de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberării, în cazul în care acesta nu respectă cu rea-credință condițiile de executare a măsurii educative ori obligațiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probațiune, de instanța care a judecat în primă instanță pe minor. (3) în cazul prevăzut la art. 125 alin. (7) din Codul penal, revenirea asupra înlocuirii și prelungirea duratei internării se dispun de instanța căreia îi revine competența să judece noua infracțiune săvârșită de minor. Schimbarea regimului de executare Art. 518. ---în cazurile prevăzute la art. 126 din Codul penal, continuarea executării măsurii educative privative de libertate într-un penitenciar de către persoana internată care a împlinit vârsta de 18 ani se poate dispune potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor de instanța în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ sau centrul de detenție, corespunzătoare în grad instanței de executare. Amânarea sau întreruperea executării Art. 519. --- Executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ sau măsurilor privative de libertate a măsurii educative a internării într-un centru de detenție poate fi amânată sau întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Dispoziții privind apelul Art. 520. --- Dispozițiile referitoare la judecata în primă instanță în cauzele privitoare la infracțiuni săvârșite de minori se aplică în mod corespunzător și la judecata în apel. CAPITOLUL IV Procedura dării în urmărire Darea în urmărire Art. 521. --- (1) Darea în urmărire se solicită și se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea și prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în fața organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotărâri judecătorești. (2) Darea în urmărire se solicită și se dispune în următoarele cazuri: a) nu s-a putut executa un mandat de arestare preventivă, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, o măsură educativă privativă de libertate, măsura internării medicale sau măsura expulzării, întrucât persoana față de care s-a luat una dintre aceste măsuri nu a fost găsită; b) persoana a evadat din starea legală de reținere sau deținere ori a fugit dintr-un centru educativ, centru de detenție sau din unitatea în care executa măsura internării medicale; c) în vederea depistării unei persoane urmărite internațional despre care există date că se află în România. (3) Darea în urmărire se solicită de: a) organul de poliție care a constatat imposibilitatea executării măsurii prevăzute la alin. (2) lit. a); b) administrația locului de deținere, centrul educativ sau unitatea medicală prevăzută la alin. (2) lit. b); c) organul judiciar competent potrivit legii speciale, în cazul prevăzut la alin. (2) lit. c); 128 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 (4) Darea în urmărire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Poliției Române. (5) Ordinul de dare în urmărire se comunică în cel mai scurt timp organelor competente să elibereze pașaportul, care au obligația să refuze eliberarea pașaportului sau, după caz, să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii, precum și organelor de frontieră pentru darea în consemn. (6) De asemenea, ordinul de dare în urmărire se comunică în copie: a) celui în fața căruia urmează să fie adusă persoana urmărită în momentul prinderii; b) organului judiciar competent care supraveghează activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire. Urmărirea Art. 522. --- (1) Ordinul de dare în urmărire se pune în executare de îndată de către structurile competente ale Ministerului Administrației și Internelor care vor desfășura, la nivel național, activități de identificare, căutare, localizare și prindere a persoanei urmărite. (2) Instituțiile publice sunt obligate să sprijine, în condițiile legii și conform competențelor legale, organele de poliție care efectuează urmărirea unei persoane date în urmărire. (3) Activitatea de urmărire a unei persoane arestate preventiv, desfășurată de organele de poliție, este supravegheată de procurori anume desemnați din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție se află sediul instanței competente care a soluționat în fond propunerea de arestare preventivă. Când mandatul de arestare preventivă a fost emis într-o cauză de competența Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, supravegherea activității de urmărire revine procurorului care efectuează sau a efectuat urmărirea penală în cauză. (4) în celelalte cazuri, activitatea de urmărire a persoanelor date în urmărire este supravegheată de procurori anume desemnați din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție se află sediul instanței de executare ori al altei instanțe competente potrivit legii speciale. Activitățile ce pot fi efectuate Art. 523. --- (1) în vederea identificării, căutării, localizării și prinderii persoanelor în procedura urmăririi date în urmărire pot fi efectuate, în condițiile prevăzute de lege, următoarele activități: a) supravegherea tehnică; b) reținerea, predarea și percheziționarea corespondenței și a obiectelor; c) percheziția; d) ridicarea de obiecte sau înscrisuri; e) monitorizarea tranzacțiilor financiare și dezvăluirea datelor financiare. (2) Activitățile prevăzute la alin. (1) lit. a)---c) și e) pot fi efectuate numai: a) în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță sau de la instanța de executare și cu respectarea procedurii prevăzute la art. 139, respectiv art. 147; b) numai în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă potrivit legii speciale, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 157---160, în cazurile prevăzute la art. 521 alin. (2) lit. c). (3) Activitățile prevăzute la alin. (1) lit. d) pot fi efectuate numai cu autorizarea procurorului care supraveghează activitatea organelor de poliție care efectuează urmărirea persoanei date în urmărire. Supravegherea tehnică în procedura Art. 524. --- (1) Supravegherea tehnică poate fi dispusă pe o durată de cel mult dării în urmărire 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, dacă acesta apreciază că identificarea, căutarea, localizarea și prinderea persoanelor date în urmărire nu pot fi făcute prin alte mijloace ori ar fi mult întârziate. (2) Dispozițiile art. 139---143 se aplică în mod corespunzător. (3) Prelungirea mandatului de supraveghere tehnică în procedura dării în urmărire se face potrivit dispozițiilor art. 144, care se aplică în mod corespunzător. Monitorizarea tranzacțiilor financiare Art. 525. --- (1) Monitorizarea tranzacțiilor financiare și dezvăluirea datelor și dezvăluirea datelor financiare financiare, în vederea identificării, căutării, localizării și prinderii persoanelor date în urmărire, pot fi dispuse pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă. (2) Dispozițiile art. 139 se aplică în mod corespunzător. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 129 (3) Măsura poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleași condiții, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata totală a monitorizării, cu privire la aceeași persoană, pentru prinderea unei persoane urmărite nu poate depăși 120 de zile în aceeași cauză. (4) Procurorul solicită judecătorului de drepturi și libertăți încetarea imediată a activității de supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora, dacă nu mai există motivele care au justificat-o. Revocarea urmăririi Art. 526. --- (1) Urmărirea se revocă în momentul prinderii persoanei urmărite sau atunci când au dispărut temeiurile care au justificat darea în urmărire. (2) Revocarea se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Poliției Române, care se transmite în copie, de îndată: a) parchetului competent care supraveghează activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire; b) organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră. (3) Procurorul care supraveghează activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire solicită de îndată judecătorului de drepturi și libertăți încetarea activităților de supraveghere luate conform art. 524 și 525. CAPITOLUL V Procedura reabilitării Reabilitarea Art. 527. --- Reabilitarea are loc fie de drept, în cazurile prevăzute la art. 150 sau 165 din Codul penal, fie la cerere, acordată de instanța de judecată, în condițiile prevăzute în prezentul capitol. Reabilitarea de drept Art. 528. --- (1) La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârșit o altă infracțiune, autoritatea care ține evidența cazierului judiciar va șterge din oficiu mențiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului. (2) La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 150 din Codul penal, organul care a autorizat înființarea persoanei juridice și organul care a înregistrat persoana juridică va șterge din oficiu mențiunile privind pedeapsa aplicată persoanei juridice. Reabilitarea judecătorească Art. 529. --- Competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate. Cererea de reabilitare Art. 530. --- (1) Cererea de reabilitare judecătorească se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soț sau de rudele apropiate. Soțul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului. (2) Reabilitarea judecătorească se dispune în cazurile și condițiile prevăzute la art. 166 și 168 din Codul penal. (3) în cerere trebuie să se menționeze: a) adresa condamnatului, iar când cererea este făcută de altă persoană, adresa acesteia; b) condamnarea pentru care se cere reabilitarea și fapta pentru care a fost pronunțată acea condamnare; c) localitățile unde condamnatul a locuit și locurile de muncă din tot intervalul de timp de la executarea pedepsei și până la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisă, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la introducerea cererii; d) temeiurile cererii; e) indicații utile pentru identificarea dosarului și orice alte date pentru soluționarea cererii. (4) La cerere se anexează actele din care reiese că sunt îndeplinite condițiile reabilitării. 130 MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI1.2010 Măsurile premergătoare Art. 531. --- După fixarea termenului de soluționare a cererii de reabilitare se dispune citarea persoanei care a solicitat reabilitarea și a persoanelor a căror ascultare instanța o consideră necesară, se iau măsuri pentru aducerea dosarului în care s-a pronunțat condamnarea și se solicită copia fișei cazierului judiciar al condamnatului. Respingerea cererii pentru Art. 532. --- (1) Cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea condițiilor neîndeplinirea condițiilor de formă de formă și fond în următoarele cazuri: și fond a) a fost introdusă înainte de termenul legal; b) lipsește mențiunea prevăzută la art. 530 alin. (3) lit. a) și petiționarul nu s-a prezentat la termenul de înfățișare; c) lipsește vreuna dintre mențiunile prevăzute la art. 530 alin. (3) lit. b)---e) și petiționarul’nu a completat cererea la termenul de înfățișare și nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completării. (2) în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), cererea poate fi repetată după împlinirea termenului legal, iar în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), oricând. (3) în cazul prescripției executării pedepsei, nu poate depune cerere de reabilitare persoana prevăzută lâ art. 530 alin. (1), dacă lipsa executării este imputabilă persoanei condamnate. Soluționarea cererii Art. 533. --- (1) La termenul fixat, în ședință nepublică, instanța ascultă persoanele citate prezente, concluziile procurorului și ale petiționarului și verifică dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ’admiterea’reabilitării.’ (2) Dacă înainte de soluționarea cererii de reabilitare față de condamnat a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru altă infracțiune, examinarea cererii se suspendă până la soluționarea definitivă a acelei cauze. Situațiile privind despăgubirile civile Art. 534. --- (1) Când condamnatul sau persoana care a făcut cererea de reabilitare dovedește că nu i-a fost cu putință să achite despăgubirile civile și cheltuielile judiciare, instanța, apreciind împrejurările, poate dispune reabilitarea sau poate să acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) nu poate depăși 6 luni. (3) în caz de obligație solidară, instanța fixează suma ce trebuie achitată, în vederea reabilitării, de condamnat sau de urmașii săi. (4) Drepturile acordate părții civile prin hotărârea de condamnare nu se modifică prin hotărârea dată asupra reabilitării. Contestația Art. 535. --- Sentința prin care instanța rezolvă cererea de reabilitare este supusă contestației în termen de 10 zile de la comunicare, care se soluționează de instanța ierarhic superioară. Judecarea contestației la hotărârea primei’ instanțe se face în ședință nepublică, cu citarea petentului. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă. Anularea reabilitării Art. 536. --- (1) în cazul prevăzut la art. 171 din Codul penal, instanța prevăzută la art. 529 dispune anularea reabilitării, din oficiu sau la cererea procurorului. (2) Dispozițiile art. 533 se aplică în mod corespunzător. Mențiunile despre reabilitare Art. 537. --- După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare sau de anulare a acesteia, instanța dispune să se facă mențiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea. CAPITOLUL VI Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri Dreptul la repararea pagubei în caz de Art. 538. --- (1) Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă eroare judiciară pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. ’ (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. (3) Persoana prevăzută la alin. (1) și persoana prevăzută la alin. (2) nu vor fi îndreptățite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel. (4) Nu este îndreptățită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 131 Dreptul la repararea pagubei în cazul Art. 539. — (1) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul privării nelegale de libertate procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. (2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei. Felul și întinderea reparației Art. 540. — (1) La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării nelegale de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situația prevăzută la art. 538. (2) Reparația constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca, pe cheltuiala statului, cel reținut sau arestat nelegal să fie încredințat unui institut de asistență socială și medicală. (3) La alegerea felului reparației și la întinderea acesteia se va ține seama de situația celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse. (4) Persoanelor îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare a unei pedepse ori măsuri educative privative de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, și timpul cât au fost private de libertate. (5) Reparația este în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice. Acțiunea pentru repararea pagubei Art. 541. — (1) Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 538 și 539, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa la data decesului. (2) Acțiunea poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, precum și a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate. (3) Pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice. (4) Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru. Acțiunea în regres Art. 542. — (1) în cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541, precum și în situația în care statul român a fost condamnat de către o instanță internațională pentru vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 538 și 539, acțiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credință sau din culpă gravă, a provocat situația generatoare de daune sau împotriva instituției la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exercițiul profesiunii. (2) Statul trebuie să dovedească în cadrul acțiunii în regres, prin ordonanța procurorului sau hotărâre penală definitivă, că cel asigurat în condițiile alin. (1) a produs cu rea-credință sau din culpă gravă profesională eroarea judiciară sau privarea nelegală de libertate cauzatoare de prejudicii. CAPITOLUL VII Procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare Constatarea dispariției dosarului sau Art. 543. — (1) în cazul dispariției unui dosar judiciar sau a unui înscris care înscrisului aparține unui astfel de dosar, organul de urmărire penală sau președintele instanței la care se găsea dosarul ori înscrisul întocmește un proces-verbal prin care constată dispariția și arată măsurile care s-au luat pentru găsirea lui. (2) în baza procesului-verbal, se procedează potrivit dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol. Obiectul procedurii speciale Art. 544. — (1) Când dosarul sau înscrisul dispărut este reclamat de un interes justificat și nu poate fi refăcut potrivit procedurii obișnuite, procurorul prin ordonanță ori instanța de judecată prin încheiere dispune, după caz, înlocuirea sau reconstituirea dosarului sau înscrisului cu privire la care s-a constatat dispariția. (2) Instanța se pronunță prin încheiere, fără citarea părților, în afară de cazul când instanța consideră necesară chemarea acestora. (3) încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. 132 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 Competența în cazul înlocuirii sau Art. 545. --- (1) înlocuirea sau reconstituirea se efectuează de organul de urmărire reconstituirii penală ori de instanța de judecată înaintea căreia cauza se găsește pendinte, iar în cauzele definitiv soluționate, de instanța la care dosarul se găsește în conservare. (2) Când constatarea dispariției s-a făcut de un organ de urmărire penală sau de o instanță de judecată, altele decât cele arătate la alin. (1), organul de urmărire penală ori instanța de judecată care a constatat dispariția trimite organului de urmărire penală sau instanței de judecată competente toate materialele necesare efectuării înlocuirii ori reconstituirii înscrisului dispărut. (3) în cazul dispariției unui dosar judiciar în cursul procedurii de cameră preliminară, înlocuirea sau reconstituirea se efectuează de instanța în cadrul căreia funcționează camera preliminară. înlocuirea înscrisului Art. 546. --- (1) înlocuirea înscrisului dispărut are loc atunci când există copii oficiale de pe acel înscris. Organul de urmărire penală sau instanța de judecată ia măsuri pentru obținerea copiei. (2) Copia obținută ține locul înscrisului original până la găsirea acestuia. (3) Persoanei sau autorității care a predat copia oficială i se eliberează o copie certificată de pe aceasta. Reconstituirea înscrisului sau dosarului Art. 547. — (1) Când nu există o copie oficială de pe înscrisul dispărut, se procedează la reconstituirea acestuia. (2) Reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le conținea. (3) în vederea reconstituirii pot fi folosite orice mijloace de probă prevăzute de lege. (4) Rezultatul reconstituirii se constată, după caz, prin ordonanța procurorului sau prin hotărârea instanței dată cu citarea părților, după ascultarea acestora și a procurorului. (5) Neprezentarea părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei. (6) Hotărârea de reconstituire este supusă apelului. (7) împotriva ordonanței procurorului privind rezultatul reconstituirii orice persoană care justifică un interes legitim poate face plângere, dispozițiile art. 336---339 aplicându-se în mod corespunzător. CAPITOLUL VIII Procedura privind cooperarea judiciară internațională și punerea în aplicare a tratatelor internaționale în materie penală SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale Art. 548. --- (1) Cooperarea judiciară internațională va fi solicitată sau acordată în conformitate cu dispozițiile tratatelor internaționale interesând cooperarea judiciară Dispoziții privind asistența judiciară internațională în materie penală la care România este parte, precum și cu dispozițiile internațională cuprinse în legea specială și în prezentul capitol, dacă în tratatele internaționale nu se prevede altfel. (2) Actele membrilor străini detașați ai unei echipe comune de anchetă efectuate în baza și conform acordului încheiat și dispozițiilor conducătorului echipei au o valoare similară actelor efectuate de către organele de urmărire penală române. SECȚIUNEA a 2-a Recunoașterea unor acte judiciare străine Executarea dispozițiilor civile dintr-o Art. 549. --- Executarea dispozițiilor civile dintr-o hotărâre judecătorească penală hotărâre judecătorească penală străină străină se face potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărârilor civile străine. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 133 TITLUL V Executarea hotărârilor penale CAPITOLUL 1 Dispoziții generale Hotărârile executorii Art. 550. --- (1) Hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. (2) Hotărârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta. Rămânerea definitivă a hotărârii Art. 551. --- Hotărârile primei instanțe rămân definitive: primei instanțe 1. la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului; 2. la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației: a) când nu s-a declarat apel sau contestație în termen; b) când apelul sau, după caz, contestația declarată a fost retrasă înăuntrul termenului; 3. la data retragerii apelului sau, după caz, a contestației, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel sau de introducere a contestației; 4. la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestația. Rămânerea definitivă a hotărârii Art. 552. --- (1) Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării instanței de apel și a hotărârii acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de pronunțate în calea de atac apel. a contestației (2) Hotărârea pronunțată în calea de atac a contestației rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când contestația a fost admisă și procesul a luat sfârșit în fața instanței care o judecă. Instanța de executare Art. 553. --- (1) Hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare de către prima instanță de judecată. (2) Hotărârile pronunțate în primă instanță de către înalta Curte de Casație și Justiție se pun în executare, după caz, de Tribunalul București sau de tribunalul militar. (3) Când hotărârea rămâne definitivă în fața instanței de apel sau în fața instanței ierarhic superioare, aceasta trimite instanței de executare un extras din acea hotărâre, cu datele necesare punerii în executare, în ziua pronunțării hotărârii de către instanța de apel sau, după caz, de către instanța ierarhic superioară. (4) Dispozițiile alin. (1)---(3) sunt aplicabile și în cazul hotărârilor nedefinitive, dar executorii, cu excepția celor privind măsurile de siguranță, măsurile asigurătorii și măsurile preventive, care se pun în executare, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau de instanța care le-a dispus. (5) Când hotărârea instanței de apel a fost modificată prin hotărârea înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în casație, înalta Curte de Casație și Justiție procedează potrivit alin. (3). Judecătorul delegat cu executarea Art. 554. --- (1) Instanța de executare deleagă unul sau mai mulți dintre judecătorii săi pentru efectuarea punerii în executare. (2) Dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării se ivește vreo nelămurire sau împiedicare la executare, judecătorul delegat cu executarea poate sesiza instanța de executare, care va proceda potrivit dispozițiilor art. 595 și 596. CAPITOLUL II Punerea în executare a hotărârilor SECȚIUNEA 1 Punerea în executare a pedepselor principale Punerea în executare a pedepsei Art. 555. --- (1) Pedeapsa închisorii și pedeapsa detențiunii pe viață se pun în închisorii sau a detențiunii pe viață executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de și a pedepsei accesorii judecătorul delegat cu executarea în ziua rămânerii definitive a hotărârii la instanța de fond sau, după caz, în ziua primirii extrasului prevăzut la art. 553 alin. (3), se întocmește în 3 exemplare și cuprinde: denumirea instanței de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, numărul și data hotărârii care se 134 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 Trimiterea spre executare a mandatului Executarea mandatului de executare a pedepsei și a ordinului de interzicere a părăsirii țarii încunoștințarea despre arestare în vederea executării mandatului Punerea în executare a amenzii penale execută și denumirea instanței care a pronunțat-o, pedeapsa pronunțată și textul de lege aplicat, pedeapsa accesorie aplicată, timpul reținerii și arestării preventive ori al arestului la domiciliu sau al internării medicale, care s-a dedus din durata pedepsei, mențiunea dacă cel condamnat este recidivist, precum și, după caz, mențiunea prevăzută la art. 404 alin. (7), ordinul de arestare și de deținere, semnătura judecătorului delegat, precum și ștampila instanței de executare. (2) în cazul în care cel condamnat se află în stare de libertate, odată cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a pedepsei detențiunii pe viață, judecătorul delegat cu executarea emite și un ordin prin care interzice condamnatului să părăsească țara. Ordinul se întocmește în 3 exemplare și cuprinde: denumirea instanței de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, pedeapsa pronunțată împotriva acestuia, numărul și data hotărârii de condamnare, denumirea instanței care a pronunțat-o, numărul mandatului de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului, dispoziția de interzicere a părăsirii țării, semnătura judecătorului delegat, precum și ștampila instanței de executare. Art. 556. — (1) Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare se trimit două exemplare organului de poliție, când condamnatul este liber, sau, după caz, comandantului locului de deținere, când condamnatul este arestat. (2) Pentru aducerea la îndeplinire a ordinului de interzicere a părăsirii țării se trimite de îndată câte un exemplar organului competent să elibereze pașaportul și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. (3) în cazul în care cel condamnat se află în stare de libertate, organele de executare prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația de a lua măsurile prevăzute de lege în vederea punerii în executare’a mandatului de executare a pedepsei și a ordinului de interzicere a părăsirii țării, în ziua primirii acestora. Art. 557. — (1) Pe baza mandatului de executare, organul de poliție procedează la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmânează un exemplar al mandatului și este dus la locul de deținere cel mai apropiat, unde organul de poliție predă celălalt exemplar al mandatului de executare. (2) în vederea punerii în executare a mandatului emis în executarea unei hotărâri definitive de condamnare, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința unei persoane fără învoirea acesteia, precum și în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia. (3) Dispozițiile art. 229 privind luarea măsurilor de ocrotire sunt aplicabile în mod corespunzător, obligația de încunoștințare revenind organului de poliție. (4) Dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul nu este găsită, organul de poliție constată aceasta printr-un proces-verbal și ia măsuri pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de pe procesul-verbal împreună cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instanței care a emis mandatul. (5) Dacă persoana condamnată refuză să se supună mandatului sau încearcă să fugă, va fi constrânsă la aceasta. (6) Când condamnatul se află în stare de deținere, un exemplar al mandatului de executare i se înmânează de către comandantul locului de deținere. (7) Comandantul locului de deținere consemnează într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei. (8) O copie de pe procesul-verbal se trimite de îndată instanței de executare. (9) Pe baza ordinului de interzicere a părăsirii țării, organele în drept refuză celui condamnat eliberarea pașaportului sau, după caz, procedează la ridicarea acestuia și iau măsuri pentru darea condamnatului în consemn la punctele de trecere a frontierei. Art. 558. — (1) Imediat după arestarea în vederea executării mandatului, condamnatul are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita administrației locului de deținere să încunoștințeze un membru al familiei sale ori o altă persoană desemnată de acesta despre arestare și despre locul unde este deținut. (2) Dacă persoana condamnată nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații. Art. 559. — (1) Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. (2) Când cel condamnat se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța de executare, la cererea condamnatului, poate dispune eșalonarea plății amenzii pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 135 (3) în caz de neîndeplinire a obligației în termenul arătat la alin. (1), instanța de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care privește aplicarea amenzii organelor competente, în vederea executării amenzii potrivit dispozițiilor legale privind executarea silită a creanțelor fiscale și cu procedura prevăzută de aceste dispoziții. înlocuirea pedepsei amenzii cu Art. 560. --- (1) Instanța competentă să dispună înlocuirea obligației de plată a prestarea unei munci neremunerate în amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul folosul comunității comunității, potrivit art. 64 alin. (1) din Codul penal, este instanța de executare. (2) Sesizarea instanței se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii, execută amenda ori de către persoana condamnată. (3) Obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității se pune în executare prin trimiterea unei copii de pe hotărâre serviciului de probațiune. înlocuirea muncii neremunerate Art. 561. --- (1) Instanța competentă să dispună, potrivit art. 64 alin. (5) lit. a) din în folosul comunității cu închisoarea Codul penal, înlocuirea muncii în folosul comunității cu închisoarea este instanța de executare, iar în cazul prevăzut la art. 64 alin. (5) lit. b) din Codul penal, instanța care judecă în primă instanță infracțiunea săvârșită înainte de executarea integrală a muncii în folosul comunității. (2) Sesizarea instanței se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii, execută amenda ori la sesizarea serviciului de probațiune. (3) Punerea în executare a hotărârii se face potrivit art. 555---557. SECȚIUNEA a 2-a Punerea în executare a pedepselor complementare Interzicerea exercițiului unor drepturi Art. 562. --- Pedeapsa interzicerii exercițiului unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către instanța de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii consiliului local în a cărui circumscripție își are domiciliul condamnatul, precum și organului care supraveghează exercitarea acestor drepturi. Interzicerea străinului de a se afla Art. 563. --- (1) Când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a pe teritoriul României aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, se face mențiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberării condamnatul să fie predat organului de poliție, care va proceda la îndepărtarea sa de pe teritoriul României. (2) Dacă pedeapsa complementară nu însoțește pedeapsa închisorii, comunicarea se face organului de poliție, imediat ce hotărârea a rămas definitivă. (3) în vederea punerii în executare a pedepsei interzicerii străinului de a se afla pe teritoriul României, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința unei persoane fără învoirea acesteia, precum și în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia. (4) Dacă persoana față de care s-a luat pedeapsa complementară a interzicerii de a se afla pe teritoriul României nu este găsită, organul de poliție constată aceasta printr-un proces-verbal și ia măsuri pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instanței de executare. Degradarea militară Art. 564. --- Pedeapsa degradării militare se pune în executare prin trimiterea de către instanța de executare a unei copii de pe hotărâre comandantului unității militare din care a făcut parte persoana condamnată. Publicarea hotărârii de condamnare Art. 565. --- Pedeapsa publicării hotărârii de condamnare se pune în executare prin trimiterea extrasului, în forma stabilită de instanță, unui cotidian local ce apare în circumscripția instanței care a pronunțat hotărârea de condamnare sau unui cotidian național, în vederea publicării, pe cheltuiala persoanei condamnate. SECȚIUNEA a 3-a Punerea în executare a măsurilor de siguranță Obligarea la tratament medical Art. 566. --- (1) Măsura de siguranță a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a copiei de pe raportul de expertiză medico-legală autorității de sănătate publică din județul pe teritoriul căruia locuiește persoana față de care s-a luat această măsură. Autoritatea de sănătate publică va comunica de îndată persoanei față de care s-a luat măsura obligării la tratament medical unitatea sanitară la care urmează să efectueze tratamentul. 136 MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI1.2010 (2) Instanța de executare comunică persoanei față de care s-a luat măsura obligării la tratament medical că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se efectueze tratamentul, atrăgându-i-se atenția că în caz de nerespectare a măsurii luate se va dispune internarea medicală. (3) în cazul în care obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii ori a detențiunii pe viață sau privește o persoană aflată în stare de deținere, comunicarea prevăzută la alin. (1) se face administrației locului de deținere. Obligațiile în legătură cu tratamentul Art. 567. --- (1) Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru medical efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanței: a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; b) dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare; c) dacă, din cauza înrăutățirii stării de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, este necesară internarea medicală; d) dacă, datorită ameliorării stării de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune. (2) în cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripția instanței care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la alin. (1) lit. b)---d) se face judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară. (3) Dispozițiile alin. (1) lit. b)---d) și ale alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul prevăzut la art. 566 alin. (3). înlocuirea sau încetarea obligării Art. 568. --- (1) Primind comunicarea, instanța de executare sau instanța prevăzută la tratament medical la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicală, în situațiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. a) și b), iar în situațiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. c) și d) efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei față de care este luată măsura de siguranță. (2) în cazurile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. c) și d), persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie examinată și de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanței prevăzute la alin. (1). (3) Dacă persoana obligată la tratament medical refuză să se prezinte la examinare în vederea efectuării expertizei, se vor aplica dispozițiile art. 184 alin. (4). (4) După primirea raportului de expertiză medico-legală și a concluziilor medicului de specialitate prevăzut la alin. (2), instanța, în ședință publică, ascultă concluziile procurorului, ale persoanei față de care este luată măsura de siguranță și ale avocatului acesteia, precum și ale expertului și medicului desemnat de aceasta, atunci când consideră necesar, și dispune fie încetarea măsurii obligării la tratament medical, fie internarea medicală. (5) Dacă persoana față de care s-a luat măsura de siguranță nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu. (6) O copie de pe hotărârea definitivă a instanței prevăzute la art. 567 alin. (2) se comunică instanței de executare. Internarea medicală Art. 569. --- (1) Măsura de siguranță a internării medicale luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a unei copii de pe raportul de expertiză medico-legală autorității de sănătate publică din județul pe teritoriul căruia locuiește persoana față de care s-a luat această măsură. (2) Judecătorul delegat cu executarea care funcționează la instanța de executare comunică judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară la care s-a făcut internarea data la care aceasta s-a efectuat, în vederea luării în supraveghere. (3) După primirea comunicării, judecătorul delegat cu executarea de la judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. în acest scop, judecătorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura internării medicale și, după primirea acesteia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară pentru a dispune asupra menținerii, înlocuirii sau încetării măsurii. Obligațiile în legătură cu internarea Art. 570. --- (1) Autoritatea de sănătate publică este obligată să asigure internarea, medicală încunoștințând despre aceasta instanța de executare. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 ^7 (2) în cazul în care persoana față de care s-a luat măsura internării medicale refuză să se supună internării, executarea acestei măsuri se va face cu sprijinul organelor de poliție. în vederea executării măsurii internării medicale, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința unei persoane fără învoirea acesteia, precum și în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia. (3) Dacă persoana față de care s-a luat măsura internării medicale nu este găsită, autoritatea de sănătate publică sesizează organele de poliție pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al sesizării adresate organelor de poliție se trimite instanței de executare. (4) Unitatea sanitară la care s-a făcut internarea are obligația, în cazul în care consideră că internarea nu mai este necesară, să încunoștințeze judecătoria în a cărei Menținerea, înlocuirea sau încetarea circumscripție se găsește unitatea sanitară. măsurii internării medicale Art. 571. --- (1) Judecătoria, după primirea încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale. (2) Instanța se pronunță asupra sesizării prevăzute la art. 569 alin. (3) sau a încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), după ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei față de care este luată măsura internării, atunci când aducerea acesteia în fața instanței este posibilă, ale avocatului său, precum și ale expertului care a întocmit expertiza medico-legală, atunci când consideră necesar, și dispune, după caz, menținerea internării medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu măsura obligării la tratament medical. (3) încetarea sau înlocuirea măsurii internării poate fi cerută și de persoana internată sau de procuror. în acest caz, judecătoria dispune efectuarea expertizei medico-legale. Dispozițiile art. 568 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. (4) Dacă persoana internată nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu. (5) O copie de pe hotărârea definitivă prin care s-a dispus menținerea, înlocuirea sau încetarea internării medicale se comunică instanței de executare. Măsurile de siguranță provizorii Art. 572. --- (1) în cazul în care măsura obligării la tratament medical sau a internării medicale a fost luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau al judecății, punerea în executare se face de către judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanța de judecată care a luat această măsură. Interzicerea exercitării dreptului (2) Dispozițiile prevăzute la art. 566---571 se aplică în mod corespunzător. de a ocupa o funcție sau de a exercita Art. 573. --- (1) Măsura de siguranță a interzicerii unei funcții, profesii sau activități o profesie ori o altă activitate se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organului în drept să aducă la îndeplinire aceste măsuri și să supravegheze respectarea lor. (2) Acest organ are îndatorirea să asigure executarea măsurii luate și să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executarea măsurii de siguranță. (3) Persoana cu privire la care s-a luat măsura prevăzută la art. 111 alin. (1) din Codul penal poate cere instanței de executare revocarea măsurii, în condițiile art. 111 alin. (2) din Codul penal. Executarea confiscării speciale (4) Soluționarea cererii se face cu citarea persoanei față de care este luată măsura, după ascultarea concluziilor avocatului acesteia și ale procurorului. Art. 574. --- Măsura de siguranță a confiscării speciale luată prin hotărârea instanței de judecată se execută după cum urmează: a) dacă lucrurile confiscate se află în păstrarea organelor de poliție sau a altor instituții, instanța de executare trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organului la care se află. După primirea copiei de pe dispozitiv, lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozițiilor legii; b) atunci când confiscarea privește sume de bani ce nu au fost consemnate la unități bancare, instanța de executare trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispozițiilor privind creanțele bugetare; c) când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezența judecătorului delegat cu executarea, întocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei. 138 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 SECȚIUNEA a 4-a Punerea în executare a altor dispoziții Avertismentul Art. 575. --- (1) Executarea avertismentului are loc de îndată, în ședința în care s-a pronunțat hotărârea. (2) Dacă avertismentul nu poate fi executat îndată după pronunțare, punerea în executare a acestuia se face la rămânerea definitivă a hotărârii, prin comunicarea unei copii de pe aceasta persoanei căreia i se aplică. Măsurile și obligațiile impuse de Art. 576. — (1) Punerea în executare a măsurilor și obligațiilor prevăzute la art. 85 instanță alin. (1) și (2) din Codul penal, a dispozițiilor art. 87, 93, 95, art. 101 alin. (1) și (2) și ale art. 103 din Codul penal se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre serviciului de probațiune competent. (2) în cazul obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. g)---j) și la art. 101 alin. (2) lit. d)---g) din Codul penal, un extras de pe dispozitivul hotărârii se trimite organului sau autorității competente să verifice respectarea acestora. SECȚIUNEA a 5-a Punerea în executare a amenzii judiciare și a cheltuielilor judiciare avansate de stat Amenzile judiciare Art. 577. — (1) Amenda judiciară se pune în executare de către organul judiciar care a aplicat-o. (2) Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care privește aplicarea amenzii judiciare organului care, potrivit legii, execută amenda penală. (3) Executarea amenzilor judiciare se face de organul arătat la alin. (2). Cheltuielile judiciare avansate de stat Art. 578. — (1) Dispoziția din hotărârea penală sau din ordonanța procurorului privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care privește aplicarea cheltuielilor judiciare organului care, potrivit legii, execută amenda penală. (2) în situația în care persoana obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat nu depune recipisa de plată integrală a acestora la instanța de executare sau la unitatea de parchet, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii sau a ordonanței procurorului, executarea cheltuielilor judiciare se face de organul arătat la alin. (1). SECȚIUNEA a 6-a Punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâre Restituirea lucrurilor și valorificarea Art. 579. — (1) Când prin hotărârea penală s-a dispus restituirea unor lucruri care celor neridicate ’ se află în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, restituirea se face de către judecătorul delegat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri persoanelor în drept. în acest scop, suntîncunoștințate persoanele cărora urmează să li se restituie lucrurile. (2) Dacă în termen de 6 luni de la primirea încunoștințării persoanele chemate nu se prezintă pentru a le primi, lucrurile trec în proprietatea statului. Judecătorul delegat cu executarea constată aceasta prin încheiere și dispune predarea lucrurilor organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozițiilor legii. (3) Dacă restituirea lucrurilor nu s-a putut efectua, deoarece nu se cunosc persoanele cărora ar trebui să le fie restituite și nimeni nu le-a reclamat în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile alin. (2). (4) Când restituirea lucrurilor a fost dispusă de către procuror sau de către organul de cercetare penală, acesta procedează potrivit prevederilor alin. (1)—(3). (5) Când prin hotărârea penală s-a dispus restituirea unor lucruri care se află în păstrarea organelor de cercetare penală, restituirea se face de către acestea, după primirea extrasului de pe hotărârea penală prin care s-a dispus restituirea lucrurilor, procedând potrivit alin. (1). (6) Dacă în termen de 6 luni de la primirea încunoștințării persoanele chemate nu se prezintă pentru a le primi, lucrurile trec în proprietatea statului. Organul de cercetare constată aceasta prin proces-verbal și procedează potrivit alin. (2). Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI 1.2010 139 înscrisurile declarate false Art. 580. --- (1) Dispoziția hotărârii penale care declară un înscris ca fiind fals în totul sau în parte se execută sau se pune în executare de către judecătorul delegat cu executarea. (2) Când înscrisul declarat fals a fost anulat în totalitatea lui, se face mențiune despre aceasta pe fiecare pagină, iar în caz de anulare parțială, numai pe paginile care conțin falsul. (3) înscrisul declarat fals rămâne la dosarul cauzei. (4) în cazul în care este necesar ca despre înscrisul declarat fals să se facă mențiune în scriptele unei instituții publice, i se trimite acesteia o copie de pe hotărâre. (5) în situația în care, din orice motive, înscrisul falsificat nu se află, în original, la dosar, instanța va trimite o copie de pe hotărâre instituțiilor publice care dețin o copie a acestuia sau care dețin înregistrarea unor mențiuni cu privire la acesta. (6) Instanța poate dispune, când constată existența unui interes legitim, eliberarea unei copii, cu mențiunile arătate la alin. (2), de pe înscrisul sub semnătură privată falsificat. în aceleași condiții, instanța poate dispune restituirea înscrisului oficial parțial falsificat. Despăgubirile civile și cheltuielile Art. 581. --- Dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la judiciare cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile. CAPITOLUL III Alte dispoziții privind executarea SECȚIUNEA 1 Schimbări în executarea unor hotărâri Revocarea sau anularea amânării Art. 582. — (1) Asupra revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei prevăzute aplicării pedepsei la art. 88 ori 89 din Codul penal se pronunță, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. (2) Dacă până la expirarea termenului prevăzut la art. 86 alin. (4) lit. c) din Codul penal persoana cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu a respectat obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probațiune competent sesizează instanța care a pronunțat în primă instanță amânarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută și de procuror sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere. Revocarea sau anularea suspendării Art. 583. — (1) Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub executării pedepsei supraveghere prevăzute la art. 96 ori 97 din Codul penal se pronunță, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. (2) Dacă până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din Codul penal condamnatul nu a respectat obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probațiune competent sesizează instanța care a pronunțat în primă instanță suspendarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută și de procuror sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere. înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață Art. 584. --- (1) înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii se dispune, la cererea procurorului ori a persoanei condamnate, de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în stare de deținere, de către instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere. (2) Hotărârea de înlocuire, rămasă definitivă, se pune în executare potrivit dispozițiilor art. 555---557. Alte modificări de pedepse Art. 585. --- (1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni. (2) Instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere. 140 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 486/15.VI1.2010 (3) Sesizarea instanței se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat. (4) La primirea cererii, președintele completului de judecată dispune atașarea la dosar a înscrisurilor și luarea tuturor măsurilor necesare soluționării cauzei. înlocuirea pedepsei amenzii cu Art. 586. --- (1) înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul pedeapsa închisorii prevăzut la art. 63 din Codul penal, se dispune de instanța de executare. (2) Sesizarea instanței se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii, execută amenda. (3) Condamnatul este citat la judecarea sesizării, iar dacă nu are avocat instanța numește unul din oficiu. (4) Condamnatul privat de libertate va fi adus la judecată. (5) Hotărârea de înlocuire, rămasă definitivă, se pune în executare potrivit dispozițiilor art. 555---557. în situația în care amenda a însoțit pedeapsa închisorii, se va emite un nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultată potrivit art. 63 alin. (2) din Codul penal. (6) Dacă persoana condamnată achită amenda pe parcursul soluționării cauzei, sesizarea va fi respinsă ca neîntemeiată. Liberarea condiționată Art. 587. --- (1) Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere. (2) Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. (3) Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare. (4) O copie de pe hotărârea rămasă definitivă se comunică serviciului de probațiune competent, precum și poliției de proximitate. Anularea și revocarea liberării Art. 588. --- (1) Asupra anulării liberării condiționate prevăzute la art. 105 alin. (1) condiționate din Codul penal se pronunță, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea care atrage anularea. (2) Instanța prevăzută la alin. (1) se pronunță și asupra revocării liberării condiționate, în situația prevăzută la art. 104 alin. (2) din Codul penal. (3) Instanța prevăzută la art. 587 alin. (1) se pronunță și asupra revocării liberării condiționate, în situația prevăzută la art. 104 alin. (1) din Codul penal, precum și în cazul când instanța care l-a judecat pe condamnat pentru o altă infracțiune nu s-a pronunțat în această privință. (4) Instanța în fața căreia hotărârea a rămas definitivă este obligată să comunice locului de deținere o copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberării condiționate. SECȚIUNEA a 2-a Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață Cazurile de amânare Art. 589. --- (1) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri: a) când se constată pe baza unei expertize medico-legale că persoana condamnată suferă de o boală ce nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și face imposibilă executarea imediată a pedepsei, iar instanța constată, pe baza probelor, că specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. în această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată; b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. în aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea. MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VI1.2010 141 (2) în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), amânarea executării pedepsei nu poate fi dispusă dacă cel condamnat și-a provocat singur starea de boală, prin refuzul tratamentului medical, al intervenției chirurgicale, prin acțiuni de autoagresiune sau prin alte acțiuni vătămătoare, sau în situația în care se sustrage efectuării expertizei medico-legale. (3) Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi făcută de procuror și de condamnat. (4) Cererea poate fi retrasă de persoana care a formulat-o. (5) Hotărârile prin care se dispune amânarea executării pedepsei sunt executorii de la data pronunțării. (6) în cazul în care în timpul amânării executării pedepsei pe numele condamnatului este emis un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta nu poate fi executat până la expirarea termenului de amânare stabilit de instanță sau, după caz, până la încetarea cauzei care a determinat amânarea. (7) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de amânare a executării pedepsei poate fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. Obligațiile condamnatului în cazul Art. 590. --- (1) Pe durata amânării executării pedepsei, condamnatul trebuie să amânării executării respecte următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanță; b) să ia legătura, în termenul stabilit de instanță, cu organul de poliție desemnat de aceasta în cuprinsul hotărârii de amânare a executării pedepsei închisorii pentru a fi luat în evidență și a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum și să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără informarea prealabilă a instanței care a dispus amânarea; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e) pentru cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul, iar pentru cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. b), să îngrijească copilul mai mic de un an. (2) Pe durata amânării executării pedepsei, instanța poate impune condamnatului să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; b) să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea; c) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite. (3) Obligațiile prevăzute la alin. (2) pot fi impuse în măsura în care au fost aplicate în conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Instanța competentă Art. 591. --- (1) Instanța competentă să se pronunțe asupra acordării amânării executării pedepsei este instanța de executare. (2) în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), cererea de amânare a executării pedepsei se depune la judecătorul delegat cu executarea, însoțită de înscrisuri medicale. Judecătorul delegat cu executarea verifică competența instanței și dispune, după caz, prin încheiere, declinarea competenței de soluționare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. După primirea raportului de expertiză medico- legală cauza se soluționează de instanța de executare, potrivit dispozițiilor prezentului capitol. (3) Instanța de executare comunică hotărârea prin care s-a dispus amânarea executării pedepsei, în ziua pronunțării, organului de poliție desemnat în cuprinsul hotărârii de amânare a executării pedepsei închisorii pentru a lua în evidență persoana, jandarmeriei, poliției de proximitate, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, precum și altor instituții, în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse. Organele în drept refuză eliberarea pașaportului sau, după caz, ridică provizoriu pașaportul pe durata amânării. 142 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII .2010 (4) în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite potrivit art. 590, instanța de executare revocă amânarea și dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. Organul de poliție desemnat de instanță în cuprinsul hotărârii cu supravegherea celui față de care s-a dispus amânarea executării pedepsei verifică periodic respectarea obligațiilor de către condamnat și întocmește lunar un raport în acest sens către instanța de executare. (5) în cazul în care constată încălcări ale obligațiilor stabilite potrivit art. 590, organul de poliție sesizează, de îndată, instanța de executare. (6) Instanța de executare ține evidența amânărilor acordate și, la expirarea termenului, ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare, iar dacă mandatul a fost emis, ia măsuri pentru aducerea lui la îndeplinire. Dacă nu s-a stabilit un termen de amânare, judecătorul delegat cu executarea al instanței de executare este obligat să sesizeze instanța de executare în vederea verificării subzistenței temeiurilor amânării, iar când se constată că acestea au încetat, să ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare ori pentru aducerea lui la îndeplinire. SECȚIUNEA a 3-a întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață Cazurile de întrerupere Art. 592. --- (1) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiași articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), și de către administrația penitenciarului. (2) Dispozițiile art. 590 și art. 591 alin. (2)---(5) se aplică în mod corespunzător. (3) Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare. Instanța competentă Art. 593. --- (1) Instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare. (2) Cererea de prelungire a întreruperii anterior acordate se soluționează de instanța care a dispus întreruperea executării pedepsei. (3) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei poate fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. Evidența întreruperii executării Art. 594. --- (1) Instanța care a dispus întreruperea executării pedepsei comunică de pedepsei îndată această măsură instanței de executare, locului de deținere și organului de poliție. (2) Instanța de executare și administrația locului de deținere țin evidența întreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de întrerupere persoana condamnată la pedeapsa închisorii nu se prezintă la locul de deținere, administrația trimite de îndată o copie de pe mandatul de executare organului de poliție, în vederea executării. Pe copia mandatului de executare se menționează și cât a mai rămas de executat din durata pedepsei. (3) Administrația locului de deținere comunică instanței de executare data la care a reînceput executarea pedepsei. (4) Timpul cât executarea a fost întreruptă nu se socotește în executarea pedepsei. (5) Pedeapsa accesorie se execută și pe durata întreruperii executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață. SECȚIUNEA a 4-a înlăturarea sau modificarea pedepsei Intervenirea unei legi penale noi Art. 595. --- (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal. (2) Aplicarea dispozițiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15.VII.2010 143 instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție. Amnistia și grațierea Art. 596. --- (1) Aplicarea amnistiei și a grațierii, atunci când intervin după rămânerea definitivă a hotărârii, se face de către judecătorul delegat cu executarea de la instanța de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către judecătorul delegat cu executarea de la instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere. (2) Judecătorul se pronunță prin încheiere executorie, dată în camera de consiliu, cu participarea procurorului. (3) împotriva încheierii pronunțate potrivit alin. (2) se poate declara contestație de către procuror, în termen de 3 zile de la pronunțare. Contestația este suspensivă de executare. CAPITOLUL IV Dispoziții comune Procedura la instanța de executare Art. 597. --- (1) Când rezolvarea situațiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței de executare, președintele completului de judecată dispune citarea părților interesate și, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață se citează și administrația penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul. (2) Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. (3) Participarea procurorului este obligatorie. (4) După ascultarea concluziilor procurorului și a părților, instanța se pronunță prin sentință. (5) Dispozițiile cuprinse în titlul III al părții speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător. (6) Dispozițiile alin. (1)---(5) se aplică și în cazul în care rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. în acest caz, soluția se comunică instanței de executare. (7) Hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. (8) Judecarea contestației la hotărârea primei instanțe se face în ședință publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător. Contestația la executare Art. 598. --- (1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. (2) în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau înaltei Curți de Casație și Justiție. Rezolvarea contestației la executare Art. 599. --- (1) Procedura de rezolvare a contestației la executare este cea prevăzută la art. 597. (2) în cazul arătat la art. 598 alin. (1) lit. d), dacă din hotărârea pusă în executare nu rezultă datele și situațiile de existența cărora depinde soluționarea contestației, constatarea acestora se face de către instanța competentă să judece contestația. (3) Cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta. 144 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEAI, Nr. 486/15. VI1.2010 (4) După pronunțarea soluției definitive ca urmare a admiterii contestației la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu. Contestația privind executarea Art. 600. --- (1) Contestația privind executarea dispozițiilor civile ale hotărârii se face, în dispozițiilor civile cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a) și b), la instanța de executare prevăzută la art. 597, iar în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dispozițiile art. 598 alin. (2) teza a ll-a se aplică în mod corespunzător. (2) Dispozițiile art. 597 alin. (1)---(5) se aplică în mod corespunzător. (3) Contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile. Contestația privitoare la amenzile Art. 601. --- (1) Contestația împotriva executării amenzilor judiciare se soluționează judiciare de către instanța care le-a pus în executare. (2) Dispozițiile art. 597 alin. (1)---(5) se aplică în mod corespunzător. TITLUL VI Dispoziții finale Termenii explicați în Codul penal Art. 602. --- Termenii sau expresiile al căror înțeles este anume explicat în Codul penal au același înțeles și în Codul de procedură penală. Intrarea în vigoare Art. 603. --- (1) Prezentul cod intră în vigoare la data care va fi stabilită prin legea de punere în aplicare a acestuia. (2) în termen de 12 luni de la data publicării prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR PREȘEDINTELE SENATULUI ROBERTAALMAANASTASE MIRCEA-DAN GEOANĂ București, 1 iulie 2010. Nr. 135.’ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DECRET pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură penală în temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) și ale art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, Președintele României decretează: Articol unic. — Se promulgă Legea privind Codul de procedură penală și se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREȘEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU București, 30 iunie 2010. Nr. 774.’ Cristina-Gabriela F. Popescu Motivul: Format electronic AUTENTIC, conform Legii nr. 202/1998, republicata. Locatia:Bucuresti EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR MONITORUL OFICIAL „Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea" București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A. 5 948368 444720 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486/15.VII.2010 conține 144 de pagini. Prețul: 28,80 lei ISSN 1453—4495