MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI P A R T E A I Anul III — Nr. 243 LEGI, DECRETE, HOTĂRÎRI ȘI ALTE ACTE Vineri, 29 noiembrie 1991 PARLAMENTUL ROMÂNIEI ADUNAREA DEPUTAȚILOR SENATUL DECLARAȚIA Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina, din 1 decembrie 1991 1. Parlamentul României a luat cunoștință de ho- tărîrea autorităților de la Kiev de a organiza la 1 de- cembrie 1991 un referendum asupra independenței Republicii Ucraina. Profund atașat principiilor fundamentale ale'respec- tării drepturilor și libertăților fundamentale ale omu- lui și ale popoarelor de a-și hotărî soarta, Parlamentul României salută hotărîrea autorităților ucrainene de la Kiev de a organiza un referendum privitor la in- dependența Republicii Ucraina. Avînd în vedere că acest referendum ar urma să se desfășoare și pe teritoriile românești — Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și ju- dețele din sudul Basarabiei —, Parlamentul României declară solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul țării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost de- clarat nul și neavenit, ab imtio, de U.R.S.S. la 24 de- cembrie 1989 și de Parlamentul României la 24 iunie 1991. Desigur, este dreptul Ucrainei să organizeze un re- ferendum pentru independența sa, dar acest referen- dum nu poate avea valabilitate în privința terito- riilor românești anexate abuziv de fosta U.R.S.S., te- ritorii care nu au aparținut niciodată Ucrainei și sînt de drept ale României. 2. Parlamentul României reiterează atașamentul față de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. 3. Parlamentul României declară solemn că refe- rendumul organizat de autoritățile de la Kiev în te- ritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S. — respectiv în Bucovina de Nord, Ți- nutul Herța, Ținutul Hotin, precum și în județele din sudul Basarabiei — este nul și neavenit, precum și consecințele acestuia. 4. Parlamentul României cere parlamentelor și gu- vernelor tuturor statelor care vor recunoaște indepen- dența Ucrainei să declare expres că această recunoaș- tere nu , se extinde asupra teritoriilor românești men- ționate. 5. Parlamentul României se pronunță pentru înce- perea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în ve- derea examinării, împreună, a problemelor stabilirii unor relații de bună vecinătate și colaborare între Ro- mânia și Ucraina și invită, în acest scop, o delegație parlamentară ucraineană să efectueze o vizită la Bucu- rești, cît mai curînd posibil. 6. Parlamentul României solicită Guvernului țării să înceapă de urgență negocieri cu autoritățile de la Kiev în problema teritoriilor românești anexate cu forța de U.R.S.S. Această declarație a fost adoptată de Parlamentul României în ședința din 28 noiembrie 1991, cu una- nimitate de voturi, PREȘEDINTELE SENATULUI PREȘEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAȚILOR academician ALEXANDRU BÎRLADEANU MARȚIAN DAN București, 28 noiembrie 1991. 1N ATENȚIA CITITORILOR! Prin Hptărîrea Guvernului nr. 358/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nh 137 din 1 iulie 1991, a fost înființată Regia autonomă „Monitorul Oficial", st\b autoritatea Adunării Depu- taților, care are dreptul, conform prevederilor hotărîrii menționate, la prima publicare a tuturor actelor normative. Pentru a cunoaște legislația ce a fost adoptată după Revoluția din Decembrie 1989, pentru a fi in- formați cu privire-la dezbaterile parlamentare, pentru, a putea, contacta .partenerul de afaceri pe care îl doriți, pentru efectuarea formalităților de publicitate prevăzute de lege (citații, concursuri, pierderi de acte, schim- bări de nume, anunțuri ale agenților economici, cereri de dobîndire sau de renunțare la cetățenia română etc.), Regia autonomă ^Monitorul Oficial", prin Serviciul relații cu publicul și agenți economici, București, invită societățile comerciale, întreprinzătorii particulari, din țară și din străinătate, precum și pe toți cei interesați, să se adreseze, în acest scop,.zilnic între orele 8—15, iar vinerea între orele 8—13, la telefon 11.77.02 sau direct la sediul acestuia din str. Blanduziei nr. 1, sector 2. Aducem, pe această cale, la cunoștință că începînd cu data de 1 octombrie 1991, pentru trimestrul IV a.c., prețurile practicate de regie pentru publicațiile sale, la care puteți face abonamente la oficiile poș- tale, sînt următoarele : © MONITORUL OFICIAL, partea I, română 1.625 lei ® MONITORUL OFICIAL, partea I, maghiară (ROMÂNIA HFVATALOS KOZLONYE) 560 lei © MONITORUL OFICIAL, partea a H-a 3.750 lei • MONITORUL OFICIAL, partea a III-a 440 lei • MONITORUL OFICIAL, partea a IV-a 810 Iei © MONITORUL OFICIAL, supliment A — prețuri 125 lei • COLECȚIA DE LEGI ȘI DECRETE 350 lei © COLECȚIA DE HOTĂRÎRI ALE GUVERNULUI ȘI ALTE ACTE NORMATIVE 520 Iei Tarifele aplicate pentru publicațiile < prevăzute de lege a fi inserate în Monitorul Oficial, de la data de 1 octombrie 1991, sînt următoarele : 1. MONITORUL OFICIAL — partea a III-a — pierderi de acte, de sigilii, schimbări de nume, citații emise de instanțele judecătorești și notariatele de stat per anunț 500 Iei --- acte procedurale ale instanțelor judecătorești a căror publi- care este prevăzută de lege per anunț 700 Iei --- extras-cerere pentru dobîndirea sau renunțarea la cetățenia română per anunț 1200 lei --- anunț pentru licitație în vederea acordării unei concesiuni aprobate de guvern per anunț 1800 lei --- concursuri de ocupare de posturi didactice în învățămîntul superior per cuvînt 10 lei MONITORUL OFICIAL --- partea a IV-a --- bilanțuri contabile și alte publicații cu prezentare tabelară per rînd coloană 150 lei --- publicarea sentinței judecătorești privind înființarea socie- tăților comerciale per anunț 5500 lei --- alte publicații ale agenților economici sub formă de text, a căror publicare este prevăzută de lege per cuvînt 10 lei Plata publicațiilor cuprinse în partea a III-a și a IV-a se va face prin mandat poștal pe adresa : Regia autonomă „Monitorul Oficial", str. 13 Septembrie —• Casa Republicii, sector 5 — București, cont decontare 30.98.12.301 B.C.R.-S.M.B. sau cu dispoziție de plată. EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — ADUNAREA DEPUTATILOR Regia autonomă „Monitorul Oficial", București, str. 13 Septembrie - Casa Republicii, sector 3» cpnt 30.98.12.301 B.C.R. - S.M.B. Adresa pentru publicitate : Serviciul relații cu publicul și agenți economici, București, str. Blanduziei nr. 1, sector 2, telefon 11.77.02. Tiparul : Tipografia „Monitorul Oficial", București, str. Jiului nr. 163, sector 1, telefon 68.55.58. Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243/1991, conține 2 pagini. Prețul 2,50 lei | 40 816 |