MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Anul III — Nr. 25 PARTEA I LEGI, DECRETE, HOTÂRÎRI ȘI ALTE ACTE Joi, 31 ianuarie 1991 Nr. Pagina LEGI 12. — Lege privind impozitul pe profit .... 1—7 LEGI PARLAMENTUL ROMÂNIEI ADUNAREA DEPUTAȚILOR SENATUL LEGE privind impozitul pe profit S U M A R Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. 1. — Regiile autonome, societățile comerciale, organizațiile cooperatiste, instituțiile financiare și de credit, alți agenți economici organizați ca persoane ju- ridice, inclusiv cele cu capital străin, precum și uni- tățile economice ale altor persoane juridice, române sau străine, care realizează profituri din activitatea desfășurată, denumite în prezenta lege unități plăti- toare de impozit, au obliga pa de a plăti, potrivit legii, la bugetul administrației centrale de stat sau la buge- tele locale, impozit pe profit. Art. 2. — Impozitul pe profit se calculează cu cote progresive, diferențiate în funcție de mărimea profi- tului unității plătitoare de impozit. Cotele de impozit sînt cele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege și se aplică asupra profitului impo- zabil. Profitul impozabil se determină ca diferență între veniturile încasate și cheltuielile prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege. Art. 3. — Impozitul pe profit se calculează și se regularizează lunar, în funcție de profitul realizat, cu- mulat de la începutul anului. In acest scop, vărsămin- tele din impozitul pe profit se efectuează lunar, se recalculează și se regularizează cu bugetul adminis- trației centrale de stat sau cu bugetele locale, după caz, cumulat de la începutul anului, pe baza soldului creditor din contul „profit și pierderi“, pînă la 15 ale lunii următoare pentru perioada expirată în cursul anului și pînă la 25 ianuarie, pe baza bilanțului anual, în cazul în care ziua de plată este nelucrătoare, vărsă- mîntul se efectuează în ziua lucrătoare imediat urmă- toare acesteia. Sumele vărsate în plus la bugetul administrației centrale de stat sau bugetele locale față de cele efec- tiv datorate se compensează cu sumele datorate pen- tru perioada următoare sau se restituie unităților plă- titoare în termen de 5 zile de la cererea acestora. Art. 4. — în cazuri bine justificate, Ministerul Fi- nanțelor poate acorda amînări și eșalonări de la plată, precum și stabilirea altor termene de plată a impozi- tului pe profit în cursul anului. Art. 5. — Unitățile plătitoare de impozit, înființate începînd cu data aplicării prezentei legi, precum și cele înființate anterior, dar care realizează profit im- pozabil după data aplicării prezentei legi, sînt scutite de impozitul pe profit, astfel : a) unitățile din industrie, agricultură și construcții, pentru o perioadă de- 5 ani de la data înființării; 2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, partea i, Nr. 25 b) unitățile din domeniul exploatării și explorării resurselor naturale* al comunicațiilor și transporturilor, pentru &perioadă de 3 ani de la data înființării ț c) ' unitățile prestatoare de servicii, pentru o perioa-» dă de un an de la data înființării ; d) unitățile cu profil comercial, pentru o perioadă de șase luni de la data înființării. Prevederile de la lit. a), b), c) și d) din prezentul articol nu se aplică regiilor autonome și, societăților comerciale, cu capital integral de stat. ? Art. 6. — Unitățile plătitoare de impozit, cu capi- tal străin, înființate pînă la' data aplicării prezentei legi, se impozitează în condițiile legislației în vigoare Ia 31 decembriel990. Art. 7. — In cazul în care unitățile plătitoare de impozit prevăzute la art. 5 din prezenta lege își înce- tează activitatea într-un interval de timp mai mic de- cît cel pentru care sînt scutite de "plata impozitului- de la data expirării perioadei pentru care se aplică scu- tirea de impozit, acestea au obligația de a vifa la bu- getul administrației centrale de stat sau la bugetele locale, după caz, impozitul pe profit calculat pentru întreaga perioadă de scutire. Impozitul pe profit aferent perioadei de scutire se calculează și se comunică anual de organele fiscale unității plătitoare de impozit pentru luare la cunoș- tință/ Art. 8. — Organizațiile de nevăzători și de invalizi, asociațiile persoanelor handicapate și unitățile econo- mice ale acestora, precum și asociațiile de binefacere, se scutesc de plata impozitului pe 'profit. Unitățile plătitoare de impozit, altele decît cele menționate la alineatul precedent, care angajează per- soane ce potrivit legii sînt considerate handicapate^ beneficiază de reducerea impozitului pe*profit, propor- țional cu ponderea persoanelor- respective în totalul salariaților. Art. 9. — La unitățile plătitoare de impozit, impo- zitul aferent profitului utilizat pentru'lărgirea și mo- dernizarea bazei tehnico-materiale, a tehnologiilor de fabricație sau extinderea activității în scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru investiții destinate protejării mediului înconjurător, se reduce cu 50 la sută, urmînd ca sumele echivalente reduce- rii să fie folosite cu aceeași destinație. , Calculul și regularizarea cu bugetul administrației centrale de stat sau bugetele locale a sumelor aferente reducerii impozitului se fac pînă la data de 25 ianua- rie a anului următor și se reflectă în bilanțul anului xde baza. .. Aii. 10. — Profitul cuvenit părții străine din socie- tatea comercială, cu capital parțial sau integral străin, după plata impozitului, se /impozitează cu o cotă de 10#la sută în cazul în care se transferă în străinătate. Ari. 11. — Sumele plătite ca dividende de societă- țile comerciale pentru partea de capital reprezentînd participarea statului se varsă integral la bugetul ad- ministrației centrale de ștat sau la bugetele locale, după caz, în termen de 10 zile de la data aprobării bilanțului contabil de către adunarea generală, dar nu mai tîrziu de 1 martie al anului următor. Termenele prevăzute la alin. 1 din prezentul articol se aplieă și pentru vărsarea profitului net rezultat din activitatea regiilor autonom^ stabilit potrivit legii. Art. 12. — Unitățile plătitoare de impozit.au obli- gația de' a depune la direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, pînă la data de 15 mai a fiecărui an, declarația de impunere pentru anul următor.' Unitățile plătitoare de impozit nou înființate au obligația de a depune declarația de impunere în ter- men de 30 de zile de la data dobîndirii personalității juridice. Art. 13. — Obligația calculării și răspunderea pen- tru efectuarea plății în termen a impozitului pe profit, precum și a sumelor datorate conform art. 10 și 11 din prezenta lege,,revin unităților plătitoare. Neplata sumelor cuvenite bugetului administrației centrale de stat sau bugetelor locale, la termenele le- gale, atrage după sine plata unei majorări de 0,05 la sută asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întîr- ziere. In cazuri justificate, Ministerul Finanțelor poate aproba reducerea sau scutirea¹ de plată a majorărilor de întîrziere. Art. 14; —. Verificarea modului în care sînt respec- tate prevederile prezentei legi se face de către orga- nele fiscale*. Art. 15. — Constituie contravenții următoarele fap- te, dacă potrivit legii penale nu sînt considerate in- fracțiuni : a) refuzul de a pune la dispoziția organelor de con- trol documentele privind calculul și vărsarea la buge- tul administrației centrale de stat sau bugetele locale a impozitului pe profit; b)ₜ majorarea unor categorii- de cheltuieli sau întoc- mirea unor evidențe z eronate, în scopul vădit de a re- duce impozitul datorat asupra profitului. Contravenția de la lit. a) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, iar contravenția de la lit. b) cu amenda de la 30.000 lei la 100.000 lei. Sancțiunea se aplică unităților plătitoare de impozit. Contestarea procesului-verbal de constatare a con- travenției se face conform legii. Art. 16. — în măsura în care prezenta lege nu dis- pune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 15 li se aplică dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind Stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția art. 25 și 26. Art. 17. — în situația diminuării impozitului pe profit ca urmare a faptelor prevăzute laart. 15 lit. b), unitățile plătitoare vor vărsa la bugetul administra- ției centrale de stat sau la bugetele locale o suxnă egală Cu valoarea impozitului sustras, care se va plăti îm- preună cu impozitul'datorat. Art. 18. — Constatarea abaterilor și contravențiilor, precum și aplicarea sancțiunilor, potrivit art. 13, 15 șilj, se fac de către organele-de-specialitate din Mi- nisterul Finanțelor și din unitățile sale teritoriale. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, partea I. Nr. 25 3 Art. 19. — Contestațiile privind stabilirea, încasa- rea, urmărirea impozitului pe profit, a majorărilor de întîrziere, precum și a altor sume datorate bugetului administrației centrale de stat sau bugetelor locale, potrivit prevederilor prezentei legi, se depun în ter- men de 30 de zile de la data înștiințării unității plă- titoare și se rezolvă de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului Bucu- rești, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregis- trare. împotriva deciziei date se poate face contestație la Ministerul Finanțelor, care în cel mult 40 de zile de la înregistrare este obligat să o soluționeze. Soluția dată este definitivă. Depunerea contestației nu suspendă obligația plă- titorului cu privire la virarea la bugetul administra- ției centrale de stat sau la bugetele locale a sumelor datorate potrivit prezentei legi. Art. 20. — Contestațiile cu privire la stabilirea im- pozitului pe profit, a majorărilor de întîrziere, precum și a altor sume datorate 'bugetului administrației cen- trale de stat sau bugetelor locale, potrivit prezentei legi, sînt supuse unei taxe de timbru de 2 la sută cal- culată la suma contestată. Această taxă nu poate fi mai mică de 100 lei. Taxa de timbru se datorează indiferent dacă o altă contestație, cu același obiect, înregistrată și rezolvată anterior a fost taxată. în vederea calculării taxei de timbru, unitățile plă- titoare de impozit pe profit sînt obligate să specifice în scris cuantumul sumei contestate. In situația admiterii integrale sau parțiale a con- testației, taxa de timbru se restituie integral sau pro- porțional cu reducerea sumei contestate. Art. 21. — Ministerul Finanțelor va propune anual, în proiectul legii bugetare, în funcție de starea eco- nomiei și de execuția bugetară, nivelul maxim al chel- tuielilor pentru satisfacerea unor necesități sdcial- culturale și sportive la regiile autonome și la societă- țile comerciale cu capital integral de stat. De asemenea, pînă la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Finanțelor va elabora instrucțiuni privind tehnica de calcul al impozitului și formularistica co- respunzătoare, care se vor publica în Monitorul Oficial. Art. 22. — Prevederile prezentei legi se aplică de la 1 ianuarie 1991. Pe aceeași dată se abrogă : — art. 11 lit. h), 12 lit. e), 16—18 și 22 din Legea nr. 29 din 22 decembrie 1978 privind formarea, plani- ficarea, destinația și vărsarea beneficiilor ; — Decretul nr. 179 din 15 martie 1962 privind im- pozitul pe veniturile cooperativelor și ale celorlalte organizații cooperatiste, de consum și meșteșugărești, precum și ale întreprinderilor și organizațiilor econo- mice ale organizațiilor obștești, republicat ; — art. 1—10 și 21 din Legea nr. 2 din 30 iunie 1977 privind impozitul agricol ; — Hotărîrea Guvernului nr. 741 din 3 iulie 1990 pri- vind impozitul pe beneficiu la unitățile economice de stat ; — tabelul cotelor de impozit pentru impunerea be- neficiilor întreprinderilor mici și a asociațiilor cu scop lucrativ, din anexa nr. M la Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 3 martie 1990 pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-lege nr. 54/1990 privind orga- nizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative ; — orice alte prevederi contrare. Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 28 ianuarie 1991, PREȘEDINTELE ADUNÂRII DEPUTAȚILOR MARȚIAN DAN Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 28 ianuarie 1991, PREȘEDINTELE SENATULUI academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU în temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președin- telui României, promulgăm Legea privind impozitul pe profit și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României. PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU București, 30 ianuarie 1991. Nr. 12. 4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, partea l, Nr. 25 ANEXA nr. 1 COTELE de impozit pe profit Profitul anual Cota medie de impozit % Modul de calcul al impozitului pentru profitul situat între limite pînă lă 25.000 lei scutit pentru partea 25.001--- 50.000 lei 2,50 0+ 5% care depășește 25.000 lei pentru partea 50.001--- 75.000 lei 2,50--- 5,66 1.2504-12% care depășește 50.000 lei pentru partea 75.001--- 100.000 lei 5,66--- 7,50 4.2504-13% care depășește 75.000 lei pentru partea 100.001--- 125.000 lei 7,50--- 8,80 7.5004-14%. care depășește 100.000 lei pentru partea 125.001--- 150.000 lei 8,80--- 9,83 11.0004-15% care depășește 125.000 lei pentru partea 150.001--- 175.000 lei 9,83---10,71 14.7504-16% care depășește 150.000 lei pentru partea 175.001--- 200.000 lei 10,71---11,50 18.7504-17% care depășește 175.000 lei pentru partea 200.001--- 225.000 lei 11,50---12,22 23.000-1-18% care depășește 200.000 lei pentru partea 225.001--- 250.000 lei 12,22---12,90 27.5004-19% care depășește 225.Q00 lei pentru partea 250.001--- 275.000 lei 12,90---13,54 32.2504-20% care depășește 250.000 lei pentru partea 275.001--- 300.000 lei 13,54---14,16 37.2504-21% care depășește 275.000 lei pentru partea 300.001--- 325.000 lei 14,16---14,77 42.5004-22%- care depășește 300.000 lei pentru partea 325.001---, 350.000 lei 14,77---15,36 48^0004-23% care depășește 325.000 lei pentru partea 350.001--- 375.000 lei 15.36---15,93 53.7504-24% care depășește 350.000 lei pentru partea 375.001--- 400.000 lei 15,93---16,50 59.7504-25% care depășește 375.000 lei pentru partea 400.001--- 425.000 lei 16,50---17,06 66.0004-26% care depășește 400.000 lei pentru partea 425.001--- 450.000 lei 17,06---17,61 72.5004-27% care depășește 425.000 lei pentru partea 450.001--- 475.000 lei 17,61---18,16 79.2504-28% care depășește 450.000 lei pentru partea 475.001--- 500.000 lei 18,16---18,70 86.2504-29% care depășește 475.000 lei pentru partea 500.001--- 1.000.000 lei 18,70---24,35 93.5004-30% care depășește 500.000 lei pentru partea 1.000.001--- 1.500.000 lei 24,35---26,57 243.5004-31% care depășește 1.000.000 lei pentru partea 1.500.001--- 2.000.000 lei 26,57---27,92 > 398.5004-32% care depășește 1.500.000 lei MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, partea I, Nr. 25 5 Profitul anual Cota medie de impozit % Modul de calcul al impozitului pentru profitul situat între limite pentru partea 2.000.001--- 2.500.000 lei 27,92---28,94 558.5004-33% care depășește 2.000.000 lei pentru partea 2.500.001--- 3.000.000 lei 28,94---29,78 723.5004-34% care depășește 2.500.000 lei pentru partea 3.000.001--- 3.500.000 lei 29,78---30,53 893.5004-35% care depășește 3.000.000 lei pentru partea 3.500.001--- 4.000.000 lei 30,53---31.21 1.068.5004-36% care depășește 3.500.000 lei pentru partea 4.000.001--- 4.500.000 lei 31,21---31,85 1.248.5004-37% care depășește 4.000.000 lei pentru partea 4.500.001--- 5.000.000 lei 31,85---32,47 1.433.5004-38% care depășește 4.500.000 lei pentru partea 5.000.001--- 30.000.000 lei 32,47---37,91 1.623.5004-39% care depășește 5.000.000 lei pentru partea 30.000.001--- 55.000.000 lei 37,91---38,86 11.373.500-|-40% care depășește 30.000.000 lei pentru partea 55.000.001--- 80.000.000 lei 38,86---39,53 21.373.5004-41% care depășește 55.000.000 lei pentru partea 80.000.001---105.000.000 lei 39,53---40,11 31.623.5004-42% care depășește 80.000.000 lei pentru partea 105.000.001---130.000.000 lei 40,11---40,67 42.123.500-1-43% care depășește 105.000.000 lei pentru partea 130.000.001---155.000.000 lei 40,67---41,20 52.873.5004-44% care depășește 130.000.000 lei pentru partea 155.000.001---180.000.000 lei 41,20---41,74 63.873.5004-45% care depășește 155.000.000 lei pentru partea 180.000.001---205.000.000 lei 41,74---42,25 75.123.5004-46% care depășește 180.000.000 lei pentru partea 205.000.001---230.000.000 lei 42,25---42,77 86.623.5004-47% care depășește 205.000.000 lei pentru partea 230.000.001---255.000.000 lei 42,77---43,28 98.373.5004-48% care depășește 230.000.000 lei 255.000.001---280.000.000 lei 43,28---43,79 110.373.5004-49% pentru partea 255.000.000 lei care depășește pentru partea 280.000.001---305.000.000 lei 43,79---44,30 122.623.5004-50% care depășește 280.000.000 lei pentru partea 305.000.001---330.000.000 lei 44,30---44,81 135.123.500-|-51% care depășește 305.000.000 lei pentru partea 330.000.001---355.009.000 lei 44,81---45,31 147.873.5004-52% care depășește 330.000.000 lei pentru partea 355.000.001---380.000.000 lei 45,31---45,82 160.873.5004-53% care depășește 355.000.000 Ici, pentru partea 380.000.001---405.000.000 lei 45,82---46,32 174.123.5004-54% care depășește 380.000.000 lei pentru partea 405.000.001---430.000.000 lei 46,32---46,83 187.623.5004-55% care depășește 405.000.000 lei 6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, partea i Nr. 25 Profitul anual Cota medie de Modul de calcul al impozitului pentru profitul impozit % situat între limite pentru partea 430 000 001---455 000 000 lei 46,83---47,33 201.373.5004-56% care depășește 430.000.000 lei pentru partea 455.000 001---480.000.000 lei 47,33---47,83 215.373.500457% care depășește 455.000.000 lei pentru partea 480.000 001---505.000.000 lei 47,83---48,34 229.623.500453% care depășește 480.000.000 lei pentru partea 505 000.001---530.000.000 lei 48,34---48,84 244.123.500459% care depășește 505.000.000 lei pentru partea 530.000.001---555.000.000 lei 48,84---49,34 258.873.500460% care depășește 530.000.000 lei pentru partea 555 000.001---580.000.000 lei. 49,34---49,85 273.873.500431% care depășește 555.000.000 lei pentru partea 580 000 001---605.000.000 lei 49,85---50,35 289.123.500462% care depășește 580.000.000 lei pentru partea 605.000 001---630.000.000 lei 50,35---50,85 304.623.500433% care depășește 605.000.000 lei . pentru ^partea 630 000.001---655.000.000 lei 50,85---51,35 320.373.500 4 64% care depășește 630.000.000 lei pentru partea 655.000 001---680.0p0.000 lei 51,35---51,85 336.373.500435% care depășește 655.000.000 lei pentru partea 680 000 001---705.000.000 lei 51,85---52,35 352.623.500436% care depășește 680.000.00(î lei pentru partea 705.000 001---730.000.000 lei 52,35---52,85 369.123.500437% care depășește 705.000.000 lei pentru partea 730.000.001---755.000.000 lei 52,85---53,36 385.873.500438% care depășeștet 730.000.000 lei pentru partea 755 000.001---780.000.000 lei 53,36---53,86 402'873.500439% care depășește 755.000.000 lei pentru partea 780 000 001---805.000.000 lei 53,86---54,36 420.123^500470% care depășește 780.000.000 lei pentru partea 805 000.001---830.000.000 lei 54,36---54,86 437.623.500471% care depășește 805.000.000 lei pentru partea 830 000 001---855.000.000 lei 54,86---55,36 455.373.500472% care depășește 830.000.000 lei pentru partea 855.000 0Q1---880.000.000 lei 55,36---55,86 473.373.500473% care depășește 855.000.000 lei pentru partea 880.000 001---905.000.000 Iei 55,86---56,37 491.623.500474% care depășește 880.000.000 lei pentru partea 905 000 001---930.000.000 Iei 56,37---56,86 510.123,500475% care depășește 905.000.000 lei pentru partea 930.000.001---955 000.000 Iei 56,86---57,37 528.873.5004^3% care depășește .930.000.000 lei pentru partea peste 955.000.000 lei 57,37 547.873.500477% care depășește 955.000.000 lei MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 25 7 ANEXA Nr. 2 CHELTUIELI care se scad din veniturile încasate în vederea determinării profitului impozabil 1. Cheltuielile aferente activității desfășurate, cores- punzătoare veniturilor încasate, care potrivit regle- mentărilor legale se evidențiază în costurile agenților economici. 2. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat. 3. Cheltuielile cu pregătirea profesională și practica în producție. 4. Sumele plătite pentru contractele de cercetare ce au ca obiect programele prioritare de interes național, fundamentarea strategiilor de dezvoltare, creșterea ca- lității produselor și serviciilor și elaborarea de produse noi, competitive, neincluse în costurile de producție sau cheltuielile de circulație, după caz, ale agenților economici. 5. Comisioanele plătite agenților economici cu acti- vitate de comerț exterior. 6. Cheltuielile de protocol, reclamă și publicitate, în limitele stabilite de Ministerul Finanțelor. 7. Alocația pentru copii plătită de agenții economici la care aceste sume nu se evidențiază în costuri. 8. Sumele utilizate pentru cumpărarea de acțiuni pentru care se încasează dividende. 9. Prelevările la fondul de rezervă și la alte fonduri speciale, constituite potrivit reglementărilor legale. 10. Pierderile din anii precedenți, în măsura în care acestea nu au putut fi recuperate pînă la data deter- minării profitului impozabil. 11. Prelevările și donațiile făcute în scopuri uma- nitare, precum și pentru sprijinirea activităților so- ciale, culturale, științifice și sportive, conform legii bugetare anuale. 12. Alte cheltuieli prevăzute de normele legale în vigoare. EDITOR : PARLAMENTUL ROMÂNIEI — ADUNAREA DEPUTAȚILOR Adresa pentru publicitate : Combinatul poligrafic București - Biroul de publicitate și difuzare pentru Monitorul Oficial, BUcurești, str. Blanduziei nr. 1, sectorul 2, telefon 11.77.02. Tiparul : Combinatul poligrafic București - Atelierul „Monitorul Oficial*, -București, str. Jiului nr. 163, telefon 68.55.58. Prețul 4 lei | 40.816 | Monitorul Oficial al României, Pailea 1/ nr. 25/1991, conține 8 pagini.