t tf y *6ooooo' . v> •‘■11.15 :w'V »ooi L©< s-. fe !o REVISTA PENTRU LITERATURA^ SI* ARTA APAREDE DOUA. ORI PE 1DNA. Anul XIV. . .. Bucureşti, 1 Octombre n. 1919. No. 18 SSW» jjâ" Pre'ttl 3 lei. ■ ' •(*- ' - , www.dacQFomanica.ro LUCEAFĂRUL REVISTA PENTRU LITERATURA Şl ARTA. APARE DE DOUA ORI PE LUNA ---- - Director: Octavian C. Tăslăuanu —- --ooo- Cuorinsul No. 18 din 1 Octombre n. 1919 An/il/')/' C rdinit: V. \:oicn!th'iii . . t.iiusrscti . Incurie fr,interni l.,\ PotM't.i Paradisului Pierdut Ploii de luni N. 1. Cbirifcscu ■ . . Odiseea pietroiului de la Kili-Kodiu V. I V)iittii.'sc!: .... Sodoni.i l'. Sa vel................St. O. losif şi D. Angluil Alice 1'. -Soare ■ - . Marca1 Ihiri sitinn |. Brut Tiv : încercări u Studii; I. C. A. Iun : Odinioară I' o ern dramatic In > acte ir, versuri (Al Al. BA. C- onicti : Mişcarea Idciloi : Idee.) Lurupcnnă (O, C. 1.1; M ţuica : Simfonia a lll-a a Maestrului 1 iuts. a.' (I. Nonne-Oic-cu) ; Teatru; Pitim.) roşie. Viuicu Vodă. Oedip Rege; teatrul Regina Marii; Văpaia ,!■' Kistcmaockors (Artur Enaşeseu); Însemnări; Traian, ..(iuvâiui.i l.’Dr:!'". Propagandă ;n sirii:uniate. Un centru românesc. Literatura românească în străinătate. „înălţarea" CI'. Ci.): Bibliografie; Urată. P:o.'/şo ■ Vieaoi' Ion Popii: Biserica din Mărdşcşti, ia stal. KS- i ii i * ; I I ( I Pe un an 1 ! 1 I t i: 5 i|? m 11 H D e o jumătate de an . Lei 60.-Lei 30. Redacţia şi Administraţia, Bucuroşii, .8!rada Numa-Pompiifu. Abonamentele se plătesc cu anticipaţie ‘ in Ihinirrsh: la Administraţia „Luceafărul” str. Nunta Pornpiliu 5—9. in laşi „ Tipografia Naţională, str, V. Alexandri1 11.' in Ardea! „ Banca „Albina”, din Sibiu str. Măcelarilor. in JiaMVabut ,, ia Librăria „Luceafărul" Str. Puşchin 25, Chişinau. Revistă se gâseste de vânzare la toate ii t i» i i' IM t i t i librăriile din oraşele ţării L____ £ J li www.dacQFomanica.ro Atingerea cu o cultură străină ajută, fireşte, la definirea propriului nostru suflet. Net cunoaştem In măsura In care cunoaştem pe alfii şi comparaţia deosebitelor firi ale neamurilor înlesneşte lămurirea firii neamului nostru. O cultură străină poate înrâuri sufletul nostru naţional cu puteri de fecunditate in iînţelesul că stimulează, fie prin înrudire, fie prin contrast, însuşirile noastre creiatoare. Din momeiflul in care o reacţiune binefăcătoare e stârnită în organismul nostru sufletesc, nu poate fi vorba de a osândi contactul cu oricare comori intelectuale ale popoarelor, — presupunând că un asemenea contact ar fi intre noi şi cultura en-' gleză, scandinavă, germană, americană, cum este între noi şi cultura franceză. Noi însă sântem unilaterali. Căşunăm pe câte cineva şi, de obiceiu, căşunăm pe francezi. Peşte bulboanele vijelioase ale războiului, a plutit încă odată, biruitor şi fără pereche, miracolul francez şi dacă, volnic, admiraţia lumii întregi s’a răsucii în jurul lui, noi am înţeles să ne facem ierofanlii, cu lotul lepădaţi de sine, ai a-ceslui miracol. Nu împotriva Franţei, nici împotriva culturii sale, care poartă sâmburii morali ai umanităţii; împotriva acestei lepădări de sine, împotriva acestei nesocotite lepădări de noi înşine ne ridicăm. E o datorie să ne ridicăm. Căci, în spirit, noi slujim Franţei, nu ne slujim de Franţa. „ Un străin care ar cercetă librăriile noastre n’ar putea jură că sânt româneşti. Ar vedea rafturi încărcate simetric, ar vedea periodice desfăşurate ispititor pe tejghele, ar vedeă vitrine împodobite cu gust şi pretutindeni copertele galbene ori albastre, simple şi elegante,' ale cărţilor şi revistelor frandPze. Insinuantă şi slăpânitoare, cu mirosul ei specific şi cu o vrajă hipnotică, năpădeşte în valuri tipăritura Parisului. Mâinile se Jnl(nd nerăbdătoare cqlre ea, care se vinde 'întreit, împătrit şi uneori încincil ca mniînainte. Cât priveşte valoarea, nici o alegere: pariziană să fie şi, mai ales, ultima noutate l La câleun coif de geam, mijeşte, uneori, sfi-otisă şi strivită sub greutatea Şi luxul lomurilor nobile, câleo copertă mohorîtă de hârtie fără aspect. Intre ultimele transporturi sosite depe Sena, chipeşe şi strălucitoare, ea, înăbuşită, pare un ciob de oată naţională rătăcit intre faianţe lustruite. Cine s’o ceară şi pe ea? E cartea românească, e revista românească, e biata literatură românească. Librarii mărturisesc că dinlr’o sută de volume vândute, ~ nouăzeci sânt franţuzeşti, iar restul de zece româneşti. O revistă ca „Les Annalesu se vinde în Ir’o librărie cam 200—300 exemplare dintr’ un număr; o revistă romă- % neasc.ă săptămânală se vinde în aceeaşi librărie între 20—2S exemplare. Tipăritura www.dacQFomanica.ro :t54 franţuzească se desface, deci^ înzecii faţă de cea românească, pe un preţ de patru ori mai mare. Dacă o revistă românească nu trece peste un tiraj de cinci mii, run<\ franţuzească se desface in ţara noastră intre M—kO.OOO. Trăim, prin urmare, sub stăpânirea invaziei franceze. . Din librărie invazia trece în suflet. Creierul intelectualului nostru e ca o vitrină năpădită de imprimatul parizian. Ici, colo, de sub straturile venetice, se înfiripă abia câleun crumpeiu de gând românesc. Asupra lucrurilor ce se petrec, românul care obicinuieşte să mediteze, nu îndrăzneşte să aibă o părere originală. are Parisul grijţ^ şi de asta. Datoria intelectualului nostru e nsă fie la curent". De aci, sumedenia de citate care îmbâcsesc articolele, studiile şi discuţiile noastre. Cugetarea românească, intimidată, nu isbuleşle să se ţină pe picioare proprii. Când vrea să pună o problemă oarecare, se vede şi mai clar împrumutul nelimitat din care trăieşte; căci problemele pe care le pune nu sânt izvorilc cu necesitate din inima vieţii româneşti. Aci, ele sânt actuale, fiindcă actuale sânt in Franţa. $i căi ridicol dureros cuprinde în el doncliiholigmnl acesta grav cure le ridică, le desfăşoară şi le rezolvă întocmai cum ele sânt ridicate, desfăşurate şi rezolvate la Paris. Intr’o ţară care numără încă 70°/o analfabeţi, iar restul nici pe sfert nu poale intra in categoria culturii, unul găseşte exces de intelectualism şi se ridică năsdrăoan împotriva acestei maladii de care am fi suferind, alţii găsesc că analfabeţilor noştri trebuie să le predicăm o morală ştiinţifică, în loc să le dăm o îndrumare ştiinţifică in legătură cu nevoile vieţii. Ideile menite să aibă un răsunet politic şi social sânt născute dintr’un mediu anumit şi, inainle. de toate, aplicabile acelui mediu care le-a născut. Ele pleacă dela un anume grad de desvoltăre a unei societăţi şi cuprind putinţele ei de perfecţionare, începând dela acel grad mai departe. Transplantarea lor pe alte meleaguri cere condiţii de existenţă asemănătoare. Intr’un inediţi nou şi străin, ideile acestea veştejesc fără ca rădăcinile lor să ajungă vreodată în adâncurile societăţii în care le răsădeşti. Dece nu pricep rumegătorii de probleme străine că mediul românesc nu este mediul francez şi că excesul de intelectualism ori morala ’ştiinţifică sânt boale ori remedii ale unor organisme ceva mai rafinate decât societatea noastră, din nenorocire prea viguroasă în această privinţă ? :j< • Literatura, care. trebuie să fie eflorescenţa sufletului naţional, geme sub aceeaşi năvală înăbuşitoare. Limba românească sufere de furia neologismului. Fraza se frânge, prididită de mlădieri care nu-i sânt jireşti. Sin(ax,a ţipă de constrângeri franţuzeşti In scrisul de astăzi e o sforţai# înverşunată de a denatura spiritul limbii, al muidirii şi al simţirii, in credinţi% naivă că-l desăvârşim. Imitaţia scriitorilor francezi se practică pe toată scara, dela plagiat până la pastişă si reminiscenţă. Nu e nevoe de slrăduinţi ca să ştii curente se încrucişează in mişcarea literară a Franţei: pipernicite, dar în număr, le vei găsi la Bucureşti. Aci, fiecare poet îşi are un corespondent îndrumător la Paris. Poetul român esîe un ecou oriental al maestrului parizian. Penlra el, viaţa românească şi-m sicii subiectele, şi-a banalizai impresiile. Ea nu înfăţişează niciun interes, de vreme ce nu există în cartea maestrului. Ah, deschideţi orizonturile, aduceţi ceva cer neguros şi furtună depe, marca Belgiei, că cerul românesc e monolon şi Ponlul Euxin nu e vrednic de-un cântec; aduceţi un masiv din Alpi şi o culme din Cor-âilieri, că Bucegii enervează cu aceleaşi doine şi aceiaşi ciobani; aduceţi roze de Şiraz şi de Bengal; aduceţi apă din Riojdela Plata, că Dunărea e prea murdară; LUCEAFĂRUL No. 18, 131» www.dacoromanica.ro ,.V'~ No- 18, 1919 mduceţi absint de care-i plăcea lui Rimbaud, că ţuica vulgară numai pe Caragiale putea să-l ispitească; aduceţi capucini verzi şi pânze prerafaelite; aduceţi măgarii din Pirinei pe care, ah! i-a venerat Francis Jammes! Deschideţi orizonturile că se înăbuşă cântăreţii. In cetatea lui Bucur păstorul, ei Irăesc ca leii in cuşcă, departe de zonele exotice care au inspirat pe maeştrii din Paris. • De aceeaşi nostalgie sufere şi critica. In fraze mălăeţe, ce vor să treacă delicatp, criticii se strâmbă plictisiţi in faţa unui volum românesc: ii lipseşte sub-tilitcll ea franţuzească! Ii lipseşte savoarea şi claritatea geniului latin! * Plantele, care fac ca heliotropismul să fie mai vădit, înfăţişează unele abateri dela legile creşterii normale. Sânt plante heliomane, pătimaşe de soare. Lumina pe care o sorb cu lăcomie excesivă, înrâureşte în aşa fel substanţele vegetale încât fugerul se strâmbă şi îşi pierde svelteţa naturală. Patima de soare le diformează. Raportul dintre noi şi cultura franceză e un raport de heliotropism excesiv. El a isbuiii să ne diformeze gândirea, simţirea şi limba. In literatura curentă nu mai există un stil românesc in formele căruia să se imprime caracterele viguroase şi distinctive ale geniului naţional. Tradiţia acestui stil, pipăit şi desvultat de Emi-nescu, de Creangă, de Coşbuc, a fost părăsită. Ameţiţi de noutatea franceză, de întorsătura lesnicioasă şi plutitoare a spiritului francez, urmaşii vor să facă din ţara aceasta o imagine palidă şi orientală a Franţei. Miracolul francez ne-a sedus până la lepădarea de noi înşine. Arta noastră actuală face o curbă rătăcitoare. E vremea să ne întoarcem la matcă. Poporul acesta cu milioanele lui înmânunchiate in jurul Carpaţilor, nu trăieşte pentru a face umbră pământului şi nici pentru a se dă pradă seducţiei străine de natura lui. Avem soarele nostru, avem marea şi fluviile noastre, avem văile şi oraşele fremătătoare de viaţa noastră, avem durerile noastre, avem chiotul de hiruinlă şi marile nădejdi ale zilei de mâine. Să ne răsjrângem asupra adâncurilor noastre sufleteşti şi de acolo să smulgem şi să ridicăm in lumină cântecul vin, pătruns de geniul rasei noastre! Nichifor Crainic LUCRAFARUL Son J3a ^Poarta tyaradisuCui ^Pierdut 5?2i am trecut' s’o viul înstrăinată Qrădina'n care-o vani ne-am iu6it. . . tPodoala, ’n zdrenţe-i spânzură uscată, Jţugini a prins frunzişul răvăşit, 'Jar parcul, raiuf nostru de-a(tădată, Gu ziduri a [fii azi l-au ocolit. ! .« * In vremea asta la hanul lui Acdereli mare loptangiu grec din oraş, ai căror străbuni împrumutaseră nume turcesc de urgia foştilor stăpânitori ai ţinutului, se alimănise ca rândaş un român transilvănean, Pelrea Dropu. Neastâmpărat din fire, ăst Petrea tot hoinărea prin târg şi dăduse peste pietroi tocmai intr’un răstimp când i se dăduse răgaz de alvigii. gN Ca să-şi facă de lucru, s’apucâ să-l întoarcă de pe o parte pe alta şi cum dădu cu ochii de crestăturile dălţii, deşi nu le ^pricepu tâlcul, cu mintea lui ageră îşi dete seama că erau slove de tipar străbune pe carele cunoştea şi că acest oropsit pietroi trebuia să fi avut o obârşie mai osebită. Merse acasă, luă o coală de hârtie, se inapoie şi, cu multă trudă, izbuti să le bobicească aidoma. In mintea lui chibzuiala erâ gata : — Am să trimit coala asta lui cum-natu-meu profesorul dela ghimnaziul din Alexandria şi el are să-mi lămurească ce-i şi cum. Şi, de-o fi cum îmi dau eu cu bănat, pui mâna pe pietroi într’ascuns şi-l trec în ţară la muzău, — unde am văzut adunate sumedenie de pietroaie d’aslaa, — ca să sa pomenească şi de www.dacQromanica.ro &8 LUCEAFAHUL No. 18, 1919 Petrea Dropu. Poale că m’oi alege şi cu vr’un bacşiş dela ocârmuire. Fără multă zăbavă, tainica scrisoare porni spre Alexandria. Bietul pietroi nici habar n’aveă de ceeace se urzea pe socoteala lui. v * « H> Aşteptă Petrea o săptămână, două, nouă, câteva luni chiar, şi răspuns dela cumnat nu mai sosea. Mai scrise încă de câteva ori, ca să-i amintească. Primi câteva cărţi poştale despre sănătate; dar de pietroi nici pomeneală. Dădu pe cumnatu-so la toţi dracii: lusă, de pietroi nu se lăsă, şi când şi când făceâ câte o raită pe la geamie şi îl urmărea pe la cine mai eră în gazdă. ' * * * Profesorul de istorie nu lâncezea, cum bănuise Petrea. Descifrând inscripţia, ori cât de rău fusese copiată, îşi dădu seama că era privitoare tocmai la o faimoasă ceartă intre cei mai iscusiţii arheologi ai ţării. In adevăr, acel oropsit pietroi, care slujiâ drept tablă pentru răcit carameaua alvigiilor, nu era nici mai mult nici mai puţin decât piatra comemorativă a patru împăraţi romani morţi în luptă pe câmpiile Moesiei. Sprijiniţi pe alte urme, o tabără de arheologi, susţinuţi şi de cei streini, susţineau că aceşti împăraţi nu numai că nu ar li murit in lupte şi-ar li fost îngropaţi acolo, dar că nici nu le călcase picioarele şi nici o luptă nu fusese dată de ei in acele ţinuturi. Alţii din potrivă, cu un simţământ românesc mai statornic, ţineau morţiş, dar fără dovadă netăgăduită, la părerea ce pietroiul consacra. In fruntea acestei de a doua laberi se nimerise tocmai a li fostul profesor de Universitate al Alexandrineanului. Documentul ivit din senin, era zdrobitor. Cu orice preţ trebuiâ, deci, pusă mâna pe el. De această părere fu şi ilustrul său Magistru, căruia, cu cel dintâi tren, se repezi să-i dea de ştire. Bucuria universitarului, care din in* tâmplare eră şi Directorul Muzeului de antichităţi, fu, chiar, atât de nestăpânită în cât scăpă ceasornicul din mână tocmai când voia să cronometreze clipa acestei rare descoperiri. Fără a se mâhni peste măsură de stricăciunea acestui giuvaer, îşi luă elevul in braţe şi-l sărută de trei ori. Apoi, împreună alergară în taximetru la Ministrul Şcoalelor acasă, căruia Si aduseră fericita noutate la masă, cerân-du-i înaltul sprijin. Ministrul, om din acelaş partid politic cu savantul, făgădui, lireşte, totul. Chemă telegrafic in Capitală pe învăţătorul din Ostrov, orăşelul cel mai a-propial de Silistra, care pe atunci eră dincolo de graniţa română, şi cunoscân-du-J om destoinic, ii porunci să se facă luntre şi punte şi cu orice jertfe să aducă pietroiul la Bucureşti, chiar dacă ar trebui să-l fure. Bine înţeles că pentru ajungerea la o astfel de ţintă se cerea cea mai desăvârşită taină spre a nu prinde bulgarii de veste, căci s’ar fi putut sau să-l confişte, sau să ceară un prea mare preţ de cumpărare. Din această pricină Alexandrineanul, la care se mai amestecă şi niţel amor- propriu, făceâ pe mutnl faţă de bietul Petrea Dropu care pierea de neastâmpăr. * * * In primăvara aceea pietroiul fu închiriat lui Mehmet şi după ce simţi sdrun-cinăturile unei harabale, fu instalat între magherniţă pocâltită cu pereţi de ostreţe putrede ale cărei singure edecuri erau o masă bondoacă pe trei firide şi un bră-eaciu pe pirostree. Aci faimosul pietroi de pomenire a patru împăraţi romani continuă să facâv slujba de răciloare de acadele şi de co-coşei turceşti. Dropu il urmărise şi cu toată nedumerirea lui, călăuzit poate de un simţ tainic, www.dacQFomanica.ro fio. 18, 1919 LUCEAFĂRUL 35 !f clătină din cap, ca şi cum l-ar fi compătimit. * 4 Inlr’o după namiezi, Acdereli toptan-giul, care numai în vestă şi în papuci stă la umbră în faţa hanului, se pomeni cu învăţătorul din Ostrov. Erau cunoscuţi de multă vreme, aproape prieteni. învăţători făcuse odinioară un preţios serviciu hangiului şi acesta, lucru rar, nu-1 uitase. — l’.e-i bre, Opreo, strigă Acdereli, ri-dicându-se de pe scaunul lui şi coprin-zându-i, cu amândouă palmele, mâna. Ce mai faci, tu, mă? Ce vânt te-a adus pe la noi, in Silislra? — O să-ţi spun eu, răspunse Oprea, Aibi puţintică răbdare. Am chiar nevoe de tine. Nu care cumva cunoşti pe aci, prin oraş, pe unul Petrea Dropu, de fel din Ardeal — Petrea Dr.opu ?! Păi, cum de nu, bre ! E chiar omul nostru de casă. Da’, ce-i cu el ? — Ascultă, Acdereli.... Şi, una după alta ii povesti cum i s a dat sarcina să ducă pietroiul la Bucureşti. Apoi, sfârşi: — Tu, Acdereli, te ţii prietenul meu... Nu crâcneşti un cuvânt şi pui umărul... — Mai încape îndoială, mă Opreo! Uiţi că sunt grec şi nu-i pol suferi nici pe măgarii ăştia de turci, nici pe tâm-piţii ăştia de bulgari. — Atunci, chiamă pe Dropu. Acdereli răcni la Dropu. Şi-i vorbi: — Măi Petreo, domnu’ e profesor la Ostrov. Vrea să ştie ceva dela tine. Să-i spui drept, că este prietenul meu cel mai bun. Ai înţeles? — Ce doriţi, domnule profesor, întrebă Petrea pe Oprea, scrutându-1 de sus până jos cu o lăuntrică bănuială. — Măi Petreo, tu eşti român de-ai noştri şi trebue să ţii cu noi, nu-i aşa? — Ba, aşa-i.... — Am auzit că ar li pe aci prin Si-listra asta bulgărească un pietroi cu nişte însemnări vechi, strămoşeşti. Aş vrea să-l văz şi eu... Nu cumva ăi fi ştiind dumneata pe unde-i? întrebarea venea pe neaşteptate pentru Petrea, care nu ştia iţele urzite aiurea. Cu agerimea minţii lui mirosi ceva intrigă, dar cum să şi-o bănuiască? De altă parte simţământul firesc de a se îngâmfă cu o născocire a lui şi mai cu osebire râvna de a află, poate, ce-i cu pietroiul cela il făcu să se dea prins. — Păi, după cât îmi1 dau eu seama trebue să fie cel din ograda geamiei, care acum să îndulceşte cu zaharicalele lui Mehmet. — Nu ai putea să ne arăţi unde şade Mehmet ? — Bucuros, dacă ingădue jupanul. — Cum de nu ... Mergeţi numai decât. Şi, stai cât o pofti dumnealui.... grăi toptangiul. Iar in gândul lui: — Dacă pietroiul ar fi de aur m’aş duce şi eu ...., dar, la noi, la patridos, sunt pietre d’astea pe toate drumurile... , * -fc * In ticăita şandrama ce-i slujea drept laborator, alvigiul Mehmet lucra la co-coşei şi Ia tobiţe. ‘ Intrând pe brânci, după cuvenitele sa-lamalâcuri, învăţătorul Oprea, cercetă pietroiul, se încredinţă că este cel cu pricina şi intră deadreplul în tocmeală, spre mirarea negustorului care se aştepta la altă cumpărătoare. . — Bre, Mehmet, ţie pietroiul ăsta nu ţi-e de mare folos. Poţi găsi altul. Tu dai pentru el o oca de ulei pe lună, cam un franc. Eu îţi dau patru franci, opt, zece să mi-1 treci mie... Îmi trebue la şcoală să scot nişte hărţi pentru copii.... Iţi las şi doi poli garanţie .... Bate mâna... — Aferim, întări Mehmet şi bătîi mâna. Oprea se firitiseâ lăuntric pe sine, că izbutise aşa repede şi toate îi merseseră pe şart. Rămăsese numai să aducă poştalionul şi să-şi încarce odorul. Dar, lucrurile iau uneori întorsături ciudate tocmai când te-aştepţi mai puţin. Aşa fu cu Oprea. www.dacQFomanica.ro 360 Abia işi trăsese palma din mâna lui Mehmet şi Pot rea îl trase de surtuc, şoptindu-i: . — Vino, te rog, mai Ia o parte, am săli vorbesc. învăţătorul se supuse. — Mă rog dumitale frumos, domnule profesor, eu {i-am făgăduit sprijinul meu de hatârul jupanului.... Te-am adus aci. Te-am lăsat să faci târgul cum ai vrut cu toate că s’ar fi cuvenit să am şi eu parte ca unul ce am fost prepelicarul şi I-am iscodit: tnsă, nu pot îngădui să ridici pietroiul in fata mea, căci mă vor spânzura bulgarii de limbă când vor afla adevărul.... Dumneata pleci p’aci ’neolo, dar eu rămân cu ei să-mi ispăşesc păcatele.... Că hâr, că mâr, n’avu ’ncolro. Oprea trebui să se plece. Ştia că aşa se vor purtă bulgarii şi ii dădu dreptate. Rămase ca să vie peste câteva zile singur şi să tacă cam l-or povă{ui interesele * « * Abia se depărta poştalionul lui Oprea spre Ostrov şi Dropu veni intr'un suflet la Acdereli. După ce-i povesti toate cele petrecute, îi zise: — Acum, hai cu mine să vezi cum sunt oamenii şi cât de puţin le pasă de alţii. — Haidem. Şi o luară împreună pe drumul viilor Soarele cădea în asfinţit. Cerul îmbujorat rumenea, oglindindu-se in undele Dunării înfrigurate. Prin văile din jurul oraşului negura pitulată işi înălţa fruntea sfioasă.... In sus pe şosea, praful stârnit de poştalionul învăţătorului se prelungea ca un şioi de pâclă luminată prin geamul unei turle de biserică. Amândoui drumeţii, grăbiţi, mergeau în tăcere. Petrea rupse cel dintâi: — Crezi că se duce acasă ? — Dar unde ? — A venit până aci in vâlcea. Acum are să rotească la dreapta ps partea dintre No. 18, 1918 hotare şi se întoarce înapoi la Silistra. Dacă nu l-om găsi ia Mehmet la întoarcerea noastră, mare minune. In adevăr, nerăbdătorul Oprea, coti la dreapta şi eălcându-şi cuvântul dat, luă din nou drumul spre oraş, atras de pietroi ca de un magnet irezistibil. $ *1 * După un c^s, la magherniţa Iui Meh-mef, Petrea nflBiiat zicea lui Oprea uluit: — Rine, domnule profesor, vrei să-mi laşi copii fără tată1? Aşa ne fii vorba0 De ce le pripeşti “?. Dumitale puţin îţi pasă.... Noi, rămânem in pârjol .... Inţe-legi-mă şi pe mine, las'o pe altă zi. Pentru a doua oară învăţătorul trebui să-şi puie pofta in cui spre părerea de rău a turcului care mustră pe Dropu : — Ce amesteci la line, breghiaur.... Eu stăpân, eu dau pietroi .... Tu, sictir, la treaba la. — Mă boule, dar dacă nu-ţi mai aduce piatra^cum te mântui de hoge? ii strigă Petrea sub nas, in dăsnădejde. — Astă, bociuc, răspunse turcul dăz-meticit la pomenirea hogii. Apoi, către învăţător : — Lasă, bre, eu vorbesc la hoge.... Bietul Oprea n’avu ce să facă şi luă de a binele drumul spre casa lui, cu poştalionul gol şi cu inima stricată. Dropu ii făcuse pontul. Dar, Oprea nu eră omul care să se dea biruit cu una cu două. Când îşi punea ceva in gând trebuia să se izbândească. Altfel il râcâia pe piept. Şi-apoi juca o carte mare, unică, poate, in viaţa lui. I se încredinţase o misie de încredere. Dacă dădea greş, eră ca şi pierdut. Tot înlinzând cu droşca spre Ostrov şi vărsându-şi mânia pe cârlanii suri, frământa in crecr o a treia incercare. Eră în Ostrov un popă de pomină. L'n om deştept, indrăsneţ şi fără de lege, care de nimic nu se temea şi căruia nimic nu-i stă în potrivă, croit mai mult să fie căpitan de haiduci de cât păstor «le suflete. LUCEAFĂRUL www.dacQFomanica.ro LOCEAFARDL 361 Ne. 1», 191# Către el se duse cugetul lui Oprea, să-l iu tovarăş. Numai el putea să şterpelească pietroiul chiar in noaptea aceea. Eăci, grozav i se tăcuse frică de Petrea, de vâlvă şi de zăbavă. — Ce nu se putea întâmplă până a doua zi Ori hogea, ori Petrea, ori bulgarii i se puteau pune de-a curmezişul, sfeterisind pietroiul. Aşa judecând, învăţătorul poposi drept la casa popii. Se aveau ca (raţii. * 4 * In toiul nopţii, pe caldarâmul zgro-hnronţuros, o brişcă braşovenească cu doi drumeţi căuta la pas magherniţa lui Mehmet. . Ajunsă aci coli inlr’o ulicioară dosnică. Drumeţii eoborâră, zvârliră un braţ de fân cailor, ca să nu plece, şi se a-propiară cu paşi hotărâţi de laboratorul turcului. — Cercetează, dacă nu cumva e vreun vardist prin apropiere, şopli cel mai chipeş tovarăşului său. Până atunci cu toporul ăsta sparg putregaiul de zid. Înăuntru ştiu că nu-i nimeni. Turcul doarme aiurea, la cadâne. îşi, chiar de ar ti, il leg fedeleş şi-i vâr in gură o găluşcă de basma. Cum a grăit aşa a înfăptuit. . In vreme ce unul iscodea străzile din-prejur, cestălalt prin spărtura peretelui cuptoruşit, doboril din câteva lovituri, pătrunse înăuntru. Cli scăpărarea unui chibrit i.şi dădu socoteala unde zăcea pietroiul. Pe urmă aprinzând o ţigare, pe care o fu mă in pumn, aşteptă să-i sosească tovarăşul. Căci oricât se bizuia pe tăria lui, nu se încumetă să-l ridice singur de teâmă să nu-1 scape şi să-l starme. Când isprăvi ţigara, iscoada sosi. — Nici ţipenie de vietate pe nicăiri, părinte. — Atunci, la lucru, Opreo. Si popa împreună cu dascălul din Ostrov, — căci cine alţii puteau fi— se aşezară la muncă. _ Incet-incet, dibuind prin întuneric tâ-rîră preţiosul odor până la spărtura din părete. Dar, abia apucară să-l proptească pe muchea spărturii ca să-l treacă afară şi hop, vardislul in spatele lor. — Ce căutaţi, aci, bre, ghiaur\> De ce n’aţi intrat pe uşe '? Eu dau de veste... Fac gălăgie.... Bietul turc se lăudă cu gălăgia, căci de ţignale nici pomeneală nu putea ti la vardiştii din Silistra. Nu apucă însă a dă alarma că un pumn sdravăn al popii il prăbuşi peste pietroi şi cât le-ai şterge la ochi Iii făcut cobză şi îndopat până in beregată. De sigur, de astă dată Oprea şi-ar ti ^atins ţinta, ducă in spatele lui nu s’ar ti 1 auzit un glas. — Păi, aşa ne tii omenia, Domnule profesor.... Ştergeţi-o oblu că de unde nu, e lucrul dracului. Ne-având încotro, de frica zarvei, tovarăşii se înapoiară la brişcă şi o tuliră iu scăpărarea copitelor cailor spre barieră. tot fără pietroiu. Paza graniţei pe atuuci nu eră din cale alură straşnică, amândouă ţările vecine linul în bună pace, iar Silistrenii având viile rămase de partea românească, tot controlul se mărginea Ia un schimb de cuvinte: — Dincotro, bre'? — De la vii,., sau, la vii.. şi, basta. îndrăzneţii că leii tor i se streeurară deci, cu obrazul curat, dar cu amarul in suflet. A doua zi mare zarvă in târg. Poliţia şi toată stăpânirea, cu zapeiul in frunte se adună la faţa locului, Toţi se aşteptau 4a cine ştie ce prădăciune. Insă, dezamăgirea lor fu mare când văzură că edecurile Iui Mehmet erau neatinse. Fireşte, ţinta spargerei era învederată : pietroiul, ţii, oricât de bostangii ar fi fost la minte, zăvozii ocârmuirii îşi www.dacQFomanica.ro S62 LUCEAFĂRUL No. 18, 1919 dădură cu socoteala că de oarece se făcuse atâta tevatură şi se săvârşise chiar o spargere in inima nopţii pentru el, trebuia să fi avut vreun preţ mai osebit. Deci, zapciul porunci să fie transportat la tactul subprefecturei şi să fie aşezat chiar in odaia lui de lucru. Auzind de astea, Petrea Dropii zise cu ciudă lui Acdereli: — Vezi, jnpâne, ce face omul lacom şi nepriceput? Dacă mă lăsa pe mine in treaba mea, nu perdeam nici eu nici el bacşişul şi nici ţara noastră pietroiul. Acum, pas de-1 mai scoate din ghiarele zapciul ui. Drept Ia Sofia ajunge. Şi, in adevăr, după câteva zile dela raportul ce înaintase, zapciul primi ordin să pornească marmora spre Sofia. Dai-, cum banii de drum nu se trimise şi nimeni nu veni să-l iâ in primire, il lăsă să se mai odihnească unde il sălăşluise. * * * * ■ Dropu se lăsă de pietroi. Dar, alţii, nu. Câteva zile dela spargere, un plugar român se ţinea cu căciula iu mână după consilierul comunal Ceapricoff. — Fă-mi, jupâne, şi mie rost pela primărie. Cotigar, măturător, ce-o fi: numai să-mi capăt şi eu o fărâmiţă de pâine. Am fost totdeauna omul dumitale. Tot ce mi-a trebuit când aveam şi eu stare, din prăvălia dumitale am târguit. Acum am scăpătat, am sărăcit. Casa mi-a ars; vitele mi-au murit; seceta mi-a arş câmpul: nu mai am cu ce să mă hrănesc. Lasă, mă, lasă. Am să fac. Am să vorbesc eu cu poliţaiul să te tocmească cotigar. Dar numai cu 45 franci" pe lună. Ai auzit? — Sărut mâinile jupâne, fie şi cu 45 dă franci. Eu tot zic bogdaproste. Negustorul se ţinu de cuvânt. Vorbi poliţaiului şi căpătă făgăduiala trebuincioasă, însă pentru când se va face loc. Asia putea să dureze o lună, două, trei, şi patru şi mai mult. Amânarea asta nu-i venea lui Stan la socoteală. Ce se gândi el, purcese deadreptul la poliţai, un om lacom după bani, ca mulţi prepelicari ai stăpânirii şi grăi astfel: —Boerule, eu mor de foame. Nâpris-tam am nevoe de serviciu. Mi-a spus domnu Ceapricoff că nu-s locuri. Dar dacă ai vreâ dumneata ţi-ar stă in mână să dai afară pe altul şi să mă iei pe mine. Voi şti şi eu să cunosc binele ce îmi faci. Iaca, din leafa mea 'de 45 de franci pe lună eu mă mulţumesc şi cu 30, că sunt econom şi pot trăi şi cu un franc pe zi; iar prisosul de 15 franci pe fiecare lună să fie al dumitale, Cum auzi poliţaiul de astă dată se însenină. Nădejdea câştigului il smomi. — Bine, mă, am să-ţi fac loc. Dar să te ţii de cuvânt şi să nu spui la nimeni. — Mai e vorbă, domnule poliţai ? Nu sunt cu beregata în mâinile dumitale?. Chiar în ziua aceea poliţaiul se plângea amar primarului şi zapciului că linul dintre cotigari este leneş, nu îngrijeşte de cal, nu vine la slujbă, a fost prins cu hoţii şi câte alte născociri, până ce obţine înlocuirea lui cu Stan. Stan îşi frecă mâinile cu bucurie. Şi îndată scrise învăţătorului din Ostrov ca să-l ţie în curent cu vestea cea bună. Căci, Stan nu eră altul decât o unealtă a lui Oprea. Gospodar, cu pământ in câmp, cu casă îmbelşugată in sat, cu vite şi bani la banca Obştei, dar isteţ de nu-1 udă apele, el se lăsase ademenit de învăţător şi de popă ca să le slujească în noua lor urzeală pentru dobândirea pietroiului. Şi cu el, se împlinise Troiţa conspiratorilor. * * * Chiar din clipa intrării lui in slujbă, Stan se arătă de o hărnicie fără pereche, www.dacQFomanica.ro 363 LL’CEAFAROL No. 18, 1919 Se sculă cu noaptea in cap, îşi unse buc-celele cotigii, îşi ţesălă calul să sclipească, îşi mătură stradele ce-i erau date in primire şi, când lumea mergea la piaţă, el eră gata cu car laiul lui. Azi aşa, mâine aşa, poliţaiul băgă de seamă şi fii mulţumit de aşa chilipir de om. Dar Stan nu se opri aci. Ca să intre mai adânc in sufletul bulgarului se înfipse in curtea lui şi începu a-i curăţi şi orândui toate lucrurile. Dădii ajutor cocoanei la bucătărie, la piaţă, in târg; in sfârşit oriunde se ivea o trebşoară de făcut acolo se vâră şi el ca pătrunjelul. Aşa în cât laudele cocoanei şi ale poliţaiului nu mai conteneau. — Bravo, Stane ; halal de tine, Slane ; vrednic ciorba gin bre, Stane... Merse astfel' o lună de zile. Stan luă leafa : 30 de franci. Ceilalţi 14 franci trecură în buzunarul poliţaiului după învoială. , Stan mulţumi şi poliţaiului ii râdea buza. La a doua lună lot aşa ; la a treia aşişderea. încrederea ce căpătase Stan eră neţărmurită. Poliţaiul nu mai făcea nimic fără el. Cheile erau la poliţai care niciodată până atunci nu se despărţise de ele. Insă iscusinţa românului nu se dădu învinsă. Intr’o bună zi Stan zise stăpânului său : — Domnule poliţai, ce-ar fi dacă mi-ai da voe să grijesc o leacă şi prin cele magazii, că ai văzut ce murdărie şi neorânduială este acolo. Şi dacă pică vre-o inspecţie dăm de ruşine. La început poliţaiul, mai mult din năravul lenei de cât din fereală, se împotrivi. Apoi îi deschise. Stan se aşternu pe dichis. Rând pe rând scoase gunoiul de pretutindeni; puse la şir pompele şi sacalele, făcu stive din saci, aşeză in pâlcuri după felul lor sculele, in sfârşit făcu treaba de minunat gospodar. Când fu gata chemă pe poliţai; — Ei, ce zici acum, putem chema noi la inspecţie... se făli Stan. 1 — Bravo, mă, ceapcâne, il firitisi poliţaiul bătâridu-1 pe umăr. De aci înainte cheile magaziilor erau pe mâna lui Stan, zi şi noapte. Asta eră clipa pentru care se necăjise cu atâta apostolească răbdare pişicherul de osfrovean. Pe atunci Poliţia, Primăria şi Subpre-fectura din Silistra erau instalate in a-cceaş ogradă de clădiri. In fundul ogrăzii se aflau nişte magazii de piatră rămase dela turci. In aceste magazii se păstrau toate edecurile Primăriei: pompe, sacale, topoare, căngi, săpi, târnăcoape, cazmale, mături, cotigi, saci şi orice fel de rămăşiţe şi lucruri găsite sau in păstrare. Aci fu adus, după un timp de zadarnică aşteptare in biroul zapciului şi faimosul pietroiu al celor patru împăraţi romani. Stan, care iscodea totul, aflase asta. Şi acum il râcâiâ pe inimă cum să-şi facă mână liberă la magazii. Se împliniseră cinci luni de când Stan intrase în slujba primăriei din Silistra. Se pusese acum toamna şi trebueâ să se întoarcă omul la conacul'lui ca să-şi robotească de ale iernei. Gălbejeala frunzelor, ca şi berzelor şi rândunicilor, ii insuflă dorul de ducă. Şi apoi, popa şi dascălul il aşteptau cu plăcinta caldă. Se hotărî, deci, să taie gura pânzii. lntr’o noapte când toţi dormeau ca buştenii, vâri cotigarul lui în magazie şi cum eră o namilă de român deprins cu povara, pe târşiite încărcă pietroiul prin partea codirlei. Peste pietroiu puse tot gunoiul ce putuse aduna şi în slomni- www.dacoromanica.ro LUCEAFĂRUL SS4 tul zorilor porni Ja malul Dunării unde eră Jocul de gunoaie. Ajuns aci, zvârli întâi gunoiul ca să fie moale, apoi încetişor făcu să lunece şi pietroiul. Peste el trase alt gunoi tăcând un morman mai mare ca toatecele din prejur, drept semn. Apoi se întoarse la magazie, lăsă cotiga, deshămă calul, îl aduse la grajd, îl legă de iesle, îşi in-cărcă o dăsagă cu ce bruma de lucruri mai agonisise, o zvârli frumuşel pe spinare şi, odată cu răsăritul soarelui, eşeâ pe sub furca barieriei dela graniţă, * T. * Când boii băltii au încetat să mai o-răcăie şi apele Dunării se întind spre somn ca o foaie de scovergă, o lotcă spi-ţelată, ageră ca o lişiţă, mânată de şease opăcini, suie la deal spre Silislra şi poposeşte la mal în dreptul măi dan ului de gunoaie. Trei inşi sar sprinteni, ca nişte cerbi pe uscat. E ştiuta Troiţă din ostrov: popa, dascălul şi plugarul. Nimeni nu-i turbură. Straja Dunării horcăie cu mâinile sub căpătâi. Chiar Petrea Dropii le-a pierdut urma. Cu o hasnia dau gunoiul la oparle. Apoi, cu întreite opinteli încarcă pietroiul pe năsăliile cu care se duc morţii, îl poartă până jos la lotcă, îl aşează pe fund ca pe un morun uriaş, scot pripo-nul şi se lasă în voia apei ajutând din când în când la opăcini şi strigând in ciuda strajei pescărescul îndemn ; — Olcealivai, ol... Sus pe bolta sinelie-inchisă stelele îşi dau ghes şi râd intre ele. Râde şi troiţa jos în lotcă de păcăleala bulgarilor. Iar pietroiul celor patru împăraţi răcorit de reveneala Dunării, cu faţa spre văzduh, se lăiăiâ pe fundul lotcii, desigur fericit că la urma urmelor şi-a găsit limanul şi va odihni printre ai lui..- * * N*. 1*, 1919 Când la plecarea in piaţă, nevasta poliţaiului văzîi că nelipsitul Stan nu mai soseşte, fu îngrijorată şi trimise după el. Dar iâ pe Stan de unde nu-i. Se dădu alarma. Calul şi cotiga la locul lor. Cheile la magazie. Cercetară la gazda lui. Credeau să tie bolnav. Dar şi aci nimic. Se dădu zvon prin oraş. Poate că i se întâmplase vreo nenorocire. Nici o ştiinţă. Până n seară târziu nimic. A doua zi iar nimic. Până când îşi luă nădejdea. Păcat aşa vrednic! Si câştigam de pe urma lui..., zău imi pare rău. Când, însă, se băgă de seamă lipsa pietroiului, poliţaiul dezmetecil, ca după chef, izbucni: — Al dracului hoţ, bre!.... Apoi, lotul fu tăinuit supt polog. * * * Faimosul pietroi fii dus cu alai la Bucureşti. Se sgâiră Învăţaţii cât se sgâiră la el, apoi fu trântit în curtea muzeului, lol ca ia geamie. Aşa c soarta pietroaielor, ca a hârtiilor de familie: le scoţi la iveală numai când ai nevoie. încolo le studiează gân-gâniile, cari sunt tot un fel de învăţaţi, cum învăţaţii sunt lot un fel de gângănii... Din astă ispravă Stan biruitorul şi mc-henchiul s’alese cil cei 30 de franci dela Primărie şi cu toată recolta prăpădită; Dropu cu păcăleala, ca toţi născocitorii: Popa şi Oprea împărţiră câteva miişoare, chelluelile; Alexamlrineanul luă o avansare : profesorul universitar un Bene Merenti clasa I şi un scaun Ia Academie, bez Ylaşca şi Teleormanul, bez faima străinătăţii, bez banchet şi alte locmale; iar Acderel.i care mi-a povestit mie u-ceasta întâmplare se va bucură că 1-arn scos la lumină. Mai tâi'ziu făcându-se noui cercetări asupra acestui pietroi s’a aflat că fusese www.dacQFomanica.ro No. 18, 1919 LKCIAFAAOl adus de opt-nouâzeci de ani in curtea geamiei de un căruţaş din comuna Kile-Kadiu spre a sluji la frecalul vopselelor când s’a reparat geamia, pe atunci ne-tiind maşini pentru amestecatul uleiului cu văpseaua. Dar din ce anume punct fusese ridicat de căruţaş şi unde fusese dintru întâi ca însemnare pentru pomenirea celor patru împăraţi, nici până acum nu s’a aflat asupra pietroiului dela Kili-Kadiu. m ....in uliţa oropsită a Silistrei tot mai picotează uitată de vremuri şi smerita geamie. Muşchiul nărămziu şi buruenile ruinelor tot o mai năpădesc pe din afară iar şioaiele ploaiei şi gâzele ungherelor lot o mai oploşesc pe dinăuntru. Muezinul tot mai răcneşte in amurg din hăr-tănitul minaret, uleiul tot mai licăreşte în candele şi bărbosul hoge tot mai veghează în chiliile din fundul ogrăzii..... dar, pietroiul de marmoră nu mai cinsteşte acele paragini... M. 1. Chiriţoscu. S o d o m a . . Fugi a departe Lot, ieşit *din minţi... Ardeau în urma Iui Sodoma şi Gomora Şi miezul nopţii flacără ca aurora. Un val de vaere şi de scrâşniri de dinţi Şi urletele tuturora Se tot ţineau de el, ca un şivoi, Dar n’aveă voie să privească înnapoi. Cetăţile îndrăgostirei mele Cu foc bătute, ard pe rug: Se crapă sufletul, cad stele... Cu mâinile pe ocb'i eu fug. In urma mea iubirea blestemată, Ca o Sodomă fumegă surpată Şi toată patima şi’ntreaga rfebunie Vor fi cenuşe pănă’n temelie... Trecutul culpeş îl aud cum geme Cum pălpăe şi cearcă să mă cbeme Cu glasul tot mai înnecat de foc... ' Dar cine'ntoarce capul se preface n sloi Şi simt că de-aşi privi o eflpă înnapoi Aşi împietri de-apururea în loc!. V. Voiculescu. www.dacQFomanica.ro 366 LUCEAFĂRUL No. 18, 1919 St. O. losif, şi D. Anghel — File trunchiate dintrun caet de însemnări — Intr’o seară am făcui cunoştinţă cu poetul St. 0. losif. Eră în societatea -Semănătorului11. Primul poet pe care îl cunosc personal. Pare cam tăcut. îmbrăcat destul de modest. M au impresionai ochii lui mari, bulbucaţi, nările dilatate. Surâsul blând ii îndulciâ insă toate trăsăturile feţei cam iritată. Mă simţeam jenai şi tără să vreau învârteam intr’una intre degete o bucăţică de miez de pâine, evitând a privi direct pe vreunul. losif mă întreabă ce urmez la Universitate şi dacă in liceu se citea literatură. A rămas surprins oarecum când i-am supus că el era la ,noi unul din poeţii cetiţi şi a părut.mirat când am început a-i înşiră unele din poeziile lui care ne plăcuseră mai mult. • Ceilalţi nu dăduseră nici o atenţie scurtei noastre convorbiri, ceeace de altfel m’a bucurai grozav. * L-am întâlnit pe losif pe stradă. Abia mi-a răspuns la salut. Părea foarte distrat. A intrat repede intri©.berărie. Peste două ore, cum mă’ntorceam dela un curs, îl. întâlnesc, iarăş. Mă opreşte şi mă invită la o bere. Eram numai noi amândoi. M’a întrebat ce am mai citit şi fără să mai aştepte răspunsul meu a scos din buzunar nişte corecturi peste care a aruncat o repede ochire, apoi le-a pus la loc spuindu-şi „am timp. la noapte“. Mâncăm şniţele şi bem iute o halbă. îşi cercetează punga, face socoteala şi adaugă râzând: mai putem beâ câte una şi ne rămâne şi de-o partidă de biliard. Sinceritatea lui m’a uimit; modestia pun-gei mai puţin. Totuş, mai păstram oarecare iluzii asupra vieţii scriitorilor, cel puţin asupra acelora cari au răsbit. Lui însă această mărturisire i se părea ceva cu totul natural. Mi-a vorbit despre poezia clasică ale cărei frumuseţi ştia să le pună in evidenţă ca un poet, accentuând asupra eleganţei de exprimare şi frumuseţii de gândire, punând-o in legătură cu poezia noastră populară in care zac comori nepreţuite. Adevărata inspiraţie acolo o găseşti, spunea,,în sufletul poporului, ascunsă ca şi mărgăritarul în fundul oceanului. Ca un-scafandru trebuie să te cobori acolo şi să scoţi mărgăritarul peste care au aruncat atâta sgură. ~~ Trecând la literatura actuală, ca un vizionar şi-a exprimai credinţa in isbu-tirea curentului naţional pe care il propagă „Semănătorul* şi nu şi-a putut ascunde mila — mai mult decât dispreţul — faţă de societatea noastră care nu citeşte de loc româneşte. Fac toţi pe snobii, spunea, neştiiiul că ceeace formează un popor e tocmai literatura lui, acel contact nevăzut intre public şi scriitor. Societatea incultă ? E cosmopolită. Toţi levantinii şi-au dat întâlnire la noi şi şi-au întins aripile de parc’ar vrea să astupe soarele. Jos incultura cea mai complectă. Iată de ce datoria noastră, a voastră e să luptăm pentru îplăturarea a două rele dintr’odată. încă nu cunoşti Bucureştii, dar vei vedea mai târziu. * II întâlnesc des acuma, la Fundaţie unde e bibliotecar. Arare il văd ridicân-du-se din fotoliu şi făcând turul sălilor de cetire. Tot timpul stă la masă şi citeşte cu ochii neridicaţi depe carte. In mâna dreaptă ţine o ştampilă pe care o aplică foii ce-i întind studenţii cari părăsesc sala de lectură. Când se închide biblioteca, el continuă totuşi să citească şi mâna lui mecanic parcă, pune ştampila pe foile ce i se aşează pe birou. Uneori eşim împreună. Facem o plimbare pe Calea Victoriei pentru a intră www.dacQFomanica.ro No. 18, 1919 LUCEAFĂRUL 367 apoi in vreun local. Mi se pare ciudat că nu vorbeşte niciodată despre lucrările lui; mai bucuros stă de vorbă despre alţi. Nemulţumit de el, de societatea în care trăeşte, se reîntoarce spre anii copilăriei şi regretă că nu a rămas printre ai lui, in Ardeal... 0, mult mai bine ar fi fost ' Dc-ai fi rămas in sat la noi. Ai fi avut şi tu un rost . Şi-am fi avut pământ şi boi! ii spun râzând. Poate ar fi fost mai bine aşa, adăogă el, cu melancolie. Are o simpatie deosebită pentru lumea muncitorilor, in special pentru tipografi, pe care-i cunoaşte mai de aproape. Când vorbeşte despre aceştia are accente duioase şi multele întâmplări ce ştie a povesti din vieaîa lor, mă fac să văd o lume de mici intelectuali, cari nu-mi par de loc mici in clipele acelea. In astă seară a scos din. buzunar un teanc de manuscrise sosite laredacţia' revistei. Poezii, proză, mai ştiu eu ce. îşi aruncă ochii {te foile—unele scrise perfect caligrafic şi pare mânios că nu găseşte nimic bun de. publicat. — Le citeşti toate? îl întreb. — Versurile, da. Caut sulletul nou care abia acum se desprinde. Dela primul vers ştiu dacă am dea face cu un poet: sau cu un simplu versificator. Poetul are întotdeauna de spus ceva — ceilalţi sunt banali. Cine/ştie ce scopuri urmăresc ei! Poate publicarea numelui, vanitatea de a şi-I vedea tipărit. Să citeşti scrisorile care însoţesc poezia sau proza. Toate’s croite pe acelaş calapod, toţi exprimă aceleaşi platitudini. M’au scârbit. Fireşte, coşul le înghite pe toate. Unii devin irascibili daca nu le publici poezioara; aşteaptă două sau trei numere, pe urmă trimet o scrisoare plină de înjurături şi peste o săptămână sunt sigur că le întâlnesc poezia însoţită de fotografie şi elogii In paginile unei foi de caracudă. Cumpăr anume tot ce apare, fiindcă mă face curiozitatea să le văd mutra. Dacă n’ai nimic de spus, ce să mai baţi câmpii degeaba?.. Cei cari au talent îşi trimet poesia sau nuvela însoţită de câteva rânduri în care tremură sfiiciunea sufletului lor. Ei caută mai mult o apreciere, o încurajare şi doresc ca primele lor încercări să fie publicate anonim dacă vom găsi că sunt publicabile. Prima calitate a omului de talent e să fie modest. Cei mai nesuferiţi sunt cei cari vin cu recomandări din partea cine ştie cui.'Parcă ai nevoe de recomandare, cum ar fi cazul când ceri să fii numit în vreo slujbă! Lucrarea literară se recomandă singură, nu are nevoie de protectori. In literatură drumul ţi-1 faci singur ; nici un scriitor de talent n’a rămas necunoscut până acuma. Vine un timp care răzbună toate umilinţele, toată sărăcia, toată truda nopţilor de veghe, le răzbună dacă ai fost ignorat şi ai avut talent. Mi-aduc aminte, am întâlnit Ia Roma pe Pincio. E aproape necunoscut. Vei vedea însă că va veni şi ziua lui. Cu câtă durere nu vorbea Pincio de viaţa lui pe care o simţea pe sfârşite şi ţe regrete avea de a nu fi putut da tot ceeace ar fi dorit literaturei. "7f Mi-se pare că nu-i prea place să stea împreună cu scritorii. Se vede că discuţiile literare îl plictisesc. Nn vorbim aproape niciodată de literatură doar întâmplător când vine vorba despre cine ştie ce poet din altă ţară. Graţie lui fac cunoştinţă cu o mulţime de poeţi germani şi unguri despre cari îmi vorbeşte ceasuri întregi. Are în buzunar aproape întotdeauna, unul sau două volumaşe. Seara aceasta plecăm împreună dela Fundaţie. losif are gust de vorbă şi e bine dispus, ceeace e rar la dânsul. Calea Victoriei pare mai veselă in astăseară. Lume puţină ; încă nu s’â revărsat din teatre şi cinematografe. Mergem la Durieu. Bem vin înfundat ceeace se întâmplă mai rar. Motivul veseliei nu mi-1 spune, ceeace e un indi- www.dacoromanica.ro LUCEAFĂRUL No. 18, 191? 3W ciu pentru mine că e de ordin mai intim, îmi arată câţiva ţipi la mese cari se veselesc in tovărăşia unor femei. Stăpânii capitalei, îmi spune, nu-i cunoşti încă-Printr’o asociaţie de idei care pare eă-1 urmăreşte, îşi' distramă pânza trecutului şi evocă cu pietate figura tatălui său, azi intr’un orăşel din Muntenia. Primele versuri s’au tipărit în ziarele şi revistele din Ardeal. Nici el nu ştie cum s’a trezit inlr’o bună zi la Iaşi. E cald, câteva zile petrecute într'un hotel, pe urmă isprăvind hanii, se mută pe una din băncile Copoului, de unde îl goneşte cel dintâi vânt de toamnă şi foile veştede-Mănâncă cum poate şi ce poate, trăind din douăzeci de lei pe lună, ce-i primea dela redacţia unui ziar ieşan. Se mută la hotel Yanghele, un fel de han, închiriind un pat în odaia îngrijitoarei. Cu chipul acesta nu mai avea nevoe să cumpere lemne. Curios, continuă el, femeia aceea simplă, de ţară, care abea ştia să citeaseă, văzându-mă cum mă aşez, lângă gura sobei seara, să ci lese vreo carte, mă rugă să citesc tare s’audă şi ea. Avea im simţ de pricepere care mă uimea şi nu dar născu! de a osebi pagina frumoasă. Ku o duceam foarte bine: aveam masa deseară, de cea dela amiazi nu mă mai îngrijeam; noaplea ceteam până târziu. Ilâse, rea-mintindu-şi de această pagină din trecui şi adaogă serios :—Sunt sigur că dacă femeia aceea învăţa carte, arii fost cineva. Ştia toate poveştile şi o mulţime de poezii populare dintre care unele de o rară frumuseţe. Le spunea cântând aproape. Ce-ţi spun eu, poporul nostru e capabil să pătrundă cele mai frumoase lucruri. Dar a trecui şi vremea aceea. M’am reîntors la Bucureşti, mulându-mă din mansardă in mansardă, până ce în tine am sfârşit prin a mă stabili. Câte reviste n’am pornit, cu ceentusiasm nu plecam la drum pentru a constaţii în cele din urmă, * că ne isbim de indiferenţa publicului, datorită lipsei de cultură, de educaţie, mai ştiu eu, cărui viciu de organizaţie socială. „Semănătorul1* e o bază şi un semn, că reacţiunea s’a produs. Nimeni nu-şi dă încă seama de importanţa acestei mişcări. Vei vedea mai târziu şi abea atunci veţi şti că întotdeauna Irebue să .Jie o generaţie de sacrificiu. Poate vom uşura calea celor ce vor veni după noi, poate vom incepe şi noi a cunoaşte timpuri mai bune. • Isprăvim seara la o cafenea, la o partidă de biliard. Jucăm destul de prost amândoi; pe el îl pasionează acesl sport* deşi progrese nu prea face. * 11 inlâlnesc azi Ia Universitate, cu o studentă la braţ. Un coleg îmi spune că e viitoarea soţie a lui losif. Abea acum inţeleg de ce eră aşa de vesel ultima seară, când am fost împreună. U.e aer grav are ! * II văd rar de lot acuma. II urmăresc in revistă; publică mai des şi lucruri tot mai frumoase. Numele lui incepe prin a fi consacrat, colaborarea lui a fi căutată. Intre timp încep şi şezălorile literare sub conducerea domnului lorga. losif apare timid pe scenă; îşi recită poeziile însă cu atâta căldură comunicativă, ştie să dea un glas de duioşie, ce pare a veni de departe, din ţara durerilor şi a energiei. I • Are o fetiţă. E 11 cirlmea fericirei. 11 inlâlnesc încărcat cu pachete, ca un bun tată. Zăbovim o jumătate oră la „'Carii “. Nu vorbeşte decât de sentimentul de paternitate, pe care abea acuma-1 înţelege în toată plinătatea lui —dar tu eşti un copil, adăogă — nu poţi inţelege nimic din ţoale astea. Am început a râde. l’otuşi o umbră de suferinţă i-se lăsă pe faţă;—Cine ştie dacă copiii nu moştenesc şi bolile părinţilor, zise. U11 păcat al tinereţii, când încă nu-ţi dai seama ce este viaţa, câte 'nenorociri nu poate www.dacQFomanica.ro No. IX. 19i9 LUCEAFĂRUL 369 aduce. Cel mai grozav lucru mi sc pare să sufere din cauza ta o fiinţă nevinovata şi să suporte toate consecinţele nebăgaţilor laie de seamă. Am suferit şi eu şi acuma mă chinuesc gândurile acelea. Ori cum Irelme să fii băgător de seamă. *■ A apărui „Cântec..de leagăn1*, dedicai leliţei lui, Cori na. Hai. odor, hai păsărică, Dormi, o, dormi fără de frică, Să te-alinte Moş cuminte Şi să-ţi cânte ’ncctinel: „Mugur, mtţgur, mugurel". In (impui acesla aproape nu-1 vedeam, îşi petrecea vacanţele Ia familia soţiei, iar când venea in Bucureşti, ca unul ce renunţase la viaţa de boem, îşi petrecea timpul intre casă şi funcţia (lela Fundaţie. II vedeam cu vechii lui prieteni, de o vârstă cu dânsul şi luindu-şi bastonul şi pălăria plecă grăbit spre casă. Singur. Ciârleanu râdea de această transformare, ca unul pare işi petrecea nopţile târziu, in discuţii literare care niciodată nu mai aveau sfârşit la el. * — Cineva mă bate peste umăr. Mă ’n-torc.—Ce le-ai speriat aşa *? mă ’ntreabă Iosif râzând. Intre altele îmi spune că in curând o să avem o surpriză literară Mai mull nu a vrut a-mi spune. Nici nu insistam. Petrecem seara la un restaurant şi după masă o lungă partidă de biliard. complace acest nabab, pe care viaţa banală ce e obligat s'o ducă zilnic, il face să-şi caule un refugiu în cartelul plin în totdeauna de iluzii, al scriitorilor. Un spirit rafinai, tăios, cu replica gala oricând. Recitesc în astă seară, volumele lui In Grădină şi Fantazii şi rămân din ce in ce mai uimit de contrastul, ce mi se pare că văd între om şi operă. / ♦ — Anghel ocupă o cameră la liotei Metropol unde ii fac o vizită împreună cu Iosif. (Iei doi poeţi vorbesc de colaborare şi Anghel râde şiret, privindu-mă pe sub ochi. Surpriza literară eră deci noul poel A. Mirea. I.uăm masa împreună, Ia un restaurant, deoare.ce soţia lui Iosif eră plecată iu familie. Cei doi poeţi clădesc planuri literare. Anghel îmi pare ideia. Totuşi Iosif are un nume ; Anghel încă nu. Poate că Iosif îndulceşte ascuţişurile tăioase ale lui Anghel. Mă uimeşte inteligenţa seânteetoare a Ini Anghel, veselia iui ironică, felul lui de a privi lumea, aşa de impresionant. O energie nebănuilă pare a se fi deşteptat dintr’odată la un om a cărui faţă marchează primele urme de oboseală. Vădit lucru, amândoi sunt un contrast ; mi se pare că Anghel domină; ce va eşi din aceste două minţi, care nu vor să facă decât una, vom vedea. In societatea lor am petrecut cea mai frumoasă seară de când sunt in Bucureşti. » — A doua zi, Ia cafenea, Iosif îmi recomandă pe poetul Dinii trie Anghel. Mi-a făcut o puternică impresie şi nva uimit verva spiritului său. Mic la trup, subţirel, o frunte mare, cu surâsul ironic ca un ascuţiş de sabie. Foarte elegant îmbrăcat, ai zice mai de grabă că e un amator de literatură, un vesel tovarăş al scriitorilor în societatea cărora se — Cei doi poeţi lucrează. Revistele şi ziarele nu se ocupă decât de ei. Diferitei» publicaţii le solicită colaborarea; dela şezători literare eu neputinţă să lipsească. A apărut Legenda Funigeilor un admirabil poem dramatic şi prin contrast Caleidoscopul lui A. Mirea. Ii văd mai rar. Anghel s’a mulat dela hotel şi stă împreună cu Iosif. Lucrează ziua, luerooză până noaploo târziu, aproape www.dacQFomanica.ro t lot timpul lucrează. Toate privirile sun aţintite asupra acestor doi poeţi, al căror nume nu-1 mai pronunţă nimeni izolat. . . - * ' — Apar; Cometa, comedie in trei acte şi Carmen Saeculare, epopee istorică de o frumuseţă rară. Care e partea de colaborare a liecărui, nu ştie nimeni, losif rustic, patriarhal,' duios, Angliei un rafinat, un spirit ascuţit. Firi aşâ de deosebite, şi-au topit sufletele, ca să răsară un suflet nou. » — Anghel a ’nchiriat un apartament dela ..Societatea Scriitorilor"; losif stă în strada Virgiliu. Ai zice o separaţie. Apar: al doilea volum din Caleidoscop, Portrete, proză, Gringoire, traducere din Ban vi! le cu splendida baladă in versuri; Poesii de Ibsen, Strigoii Car-paţilor, roman, traducere din Al. Dumas tatăl şi Cireşul lui Lucullus, în care se vădiă că numele lui Iosit eră de împrumut numai. * — In ochii publicului losif a pierdut; Aughel s’a ridicat. Cei doi poeţi sunt în plină epocă de fecunditate. • * — losif e singur. E o seară de vară înăbuşitoare, cum numai Bucureştii le cunoaşte. Stăm inlr’o grădină de vară, o grădină izolată, pe care nu o frecuentează obişnuiţii dela Pariziana. losif e trist. Aruncă crâmpee de frază, se opreşte şi beii. — Tu nu cunoşti încă viaţa, îmi spune intr’una. Nu înţeleg nimic din tonul lui sibilic. Plecăm târziu. Cum ii e urât, mă ia la el acasă, să dorm. Pe drum tot timpul a tăcut. Când am ajuns la locuinţa lui, am observat că a oftat, când a scos cheia din buzunar. A deschis şi ne-am urcat in apartamentul lui, unde domnea cea No. iis, I9i‘j mai desăvârşită dezordine. Şi-a aruncat ochii asupra lucrurilor din casă, cu ciudă parcă, a isbit un scaun, ce i se părea că-i stă in cale şi s’a lăsat apoi într’un fotoliu mare, de piele. ~ Ce bine ar li să mori aşa, zise, du-cându-şi mâinile după cap. II privesc cu atenţie. Faţa îi e schimbată de o durere ce i s’a aşezat deodată ; ii tremura buza de sus. Privirile ii rătăcesc în altă lume pe care eu n’o pot prinde. — Bei un coniac, întrebă intr’un târziu şi lără să" mai aştepte răspunsul, toarnă în păhăruţe două coniacuri. El a băut vreo cinci.—Reminfscenţă din timpul colaborărei, spune cu un ton acru. . De-acum s’a isprăvit! 11 privesc mirat. Svonurilor, ce ajungeau până la mine nu dasem nici o atenţie. Se făcu deodată lumină înaintea mea. « • — Poale-i mai bine pşi\, adaog cu semnificaţie. — Cine ştie, zise încet, închizând ochii pe jumătate. • Am încercat să dorm, insă mau deşteptat gemetele lui. Eşise in balcen şi la lumina albă, ce trimetea becul cu gaz aerian din stradă, mi s’a părut o umbră transfigurată: L-am sti'igat, el insă a incepul a râde. — Nu-i deloc poetic să te arunci de pe balcon, zise cu amărăciune. Am stat până la ziuă pe balcon. Cu cele dintâi scăpărări de lumină părea că se mai linişteşte. L-a învins oboseala şi a adormit vreo două ore. — De trei săptămâni şunlem nedespărţiţi. El e mereu neliniştit şi îl abat gânduri negre. Văd bine că o durere lăuntrică îl apasă, simt că se petrece ceva grav in acest suflet sbuciumal care-şi mistue singur şuferinţele. Nici o destăinuire, nici o vorbă de ură însă împotriva niifiănui, nici 'un accent de revoltă. LUCEAl-AKUL' www.dacQFomanica.ro o Ho. 18, 1919 LUCfcAFAlUJL Hi Ce suferă şi cât suferă nu ştie decât el; nu se desvălue, e tot mai negru pe fiece zi. — Ceeace trebuia să se întâmple s’a întâmplat, spunea uneori; în viaţă ai de luptat adesea cu neprevăzutul, împotriva căruia nu găseşti la timp arme de apărare. * — Iosif s’a mutat la hotel Splendid. Divorţează, îmi spune Gârleanu. Tu n’ai ştiut?...Dau din umeri şi nu-i răs- pund nimic. îmi vine greu să intru în tainele de alcov ale cuiva. Reia viaţa de boiem şi duce o viaţă de noapte. Poate îşi neglijează şi slujba uneori. A devenit nepăsător faţă de lume. Aproape în iiecare seară ne găsim la Kiibler unde s a stabilit cenaclul literar. O legătură maf strânsă a reluat Iosif în timpul acesta cu Chendi de care se despărţise când a plecat dela .Semănătorul11 şi a întemeiat .Viaţa Literară1-. 4 — Anghel şi el singur acuma. La început evitau amândoi a se întâlni în a-celaş local. Ca şi cum ar fi fost înţeleşi, apărea fiecare la osebite ceasuri şi dacă se surprindeau, unul din ei eşeâ grăbit. Apoi, ca doi streini şi-a continuat fiecare calea lui, neîngrijindu-se unul de altul. La eele întâmplate nu face nimeni nici ceâ mai mică aluzie. Se respectă durerea unuia şi poate fericire celuilalt. * • — De două luni fac pe secretarul lui Anghel. E obişnuit, se vede, să nu mai scrie singur. Omul acesta e uimitor. Dictează cu o foarte mare uşurinţă, de aci poate acea muzicalitate şi formă rară in proza lui. Pare un inspirat. Glasul lui are nuanţări fine şi o delicateţă, o dulceaţă pe care nu i le cunoşteam. O enigmă pentru cel care-1 întâlneşte în stradă, pe omul elegant, pe obişnuitul să frecventeze cele mai alese localuri, între cei patru pereţi ai odăei lui cu gust aranjată, Anghel e un suflet care vibrează de dureri pe care nu vreâ să i le cunoască nimeni. De aci poate acea notă ironică, ca o luptă intre două suflete ce se sbat zadarnic în pieptu-i chinuit. (Va urina). V. Savel. (zNiarea. 5)esfâşuvăndu-se din vălul aţei, i Se ’ndracă mapea ’n zafe sclipitoare, jSî 'n jocuri de oglindă, orditoave, Qlăsfrănge viu, sărutul dimineţoi ! S-atât senin! Q)e-aGia adie-o doare, Q)e a6ia tresaltă ‘n val suflarea vie {ei; Se fese ’n zări triumful frumuseţei IPe-urzeala scumpă-a razelor de soare! 6 pânză, n larg de unde legănată, SUlunecă cu mlădieri de-aripă, *7/n dor de ducă te cuprinde toată I !Zjpăeşte nesfâvşitu ’n tine-o clipă, jSV-fi pare c astăzi este ntăia dată Gând sufletul din noapte se ’nfîripă! Alice V. Soare www.dacQFomanica.ro 2Î2______ _________LUCEAFĂRUL_____________^^No. 18, 1919 Dări de seamă I. Brucâr: încercări şi, studii. — Editura „Cercul Libertatea*, .1919. Un volum cuprinzând încercări de critică literară şi filosofică. In general, o sforţare cu frumoase intenţii, nu însă destul de isbutită. O bună parte din bucăţile strânse în acest volum au fost foiletoane de popularizare filosofică. Atunci când au apărut în ziare, au putut aduce multora orientări folositoare. Popularizările filosofice la noi vor li oricând bine venite. Publicul nostru; nu numai marele public, dar publicul intelectual chiar, nu e decât foarte vag orientat în filosofie. D-1 Brucăr ar fi făcut de sigur un lucru meritos dacă ar fi încercat o serie de caracterizări filosofice în genul celor pe care le-a strâns în acest volum, scrise însă cu mai multă îngrijire şi cu mai multă exactitate informate. Rezumatele sale filosofice însă nu sunt întotdeauna destul de exacte şi nici juste. Şi numesc un rezumat just, acela în care autorul isbuteşte să scoată în c-videnţă toate ideile fundamentale ale unei opere filosofice şi mai cu seamă să Ie pună in legătura lor firească. E tocmai ceeace d-1 Bru-căr nu isbuteşte în totdeauna. Rezumatele sale au astfel multe lacune. Intre cede mai bine informate şi mai juste voiu cită articolul întitulat „Intuiţionismul bergsonian*. D-1 Brucăr prezintă în volumul acesta şi încercări originale. Sunt mai mult schiţări de in-tenţiuni care dovedesc în orice caz o lăudabilă preocupare intelectuală. „Puncte de reper la o teorie a cunoştinţei* încearcă o formulare a eclectismului curent în teoria cunoştinţei, între empirism şi raţionalism. încercarea nu are însă nici meritul de a prezentă o formulă nouă. Valoarea ei nu poate fi reală decât pentru autor căruia îi poale furniza o orientare în lumea ideilor. încercarea eclectică, dl. Brucăr o manifestă şi în critica artistică. Problema estetică a esenţei artei, d-sale i se pare un compromis. Ceeace în filosofie e îmbinarea raţionalismului şi a empirismului, în artă trebue să fie îmbinarea dintre estetismul absolut (formula artei pentru artă) şi a estetismului utilitar (formula tezistă) Eclectismul e insă întotdeauna o soluţiune şi comodă şi eftină când nu e justificat îndeajuns. Şi d-1 Brucăr nu ne dă nici legătura dintre problema cunoştinţei şi cea estetică, şi nu ne dă nici motivul serios al acestui eclectism. E numai o atitudine pe care încearcă să o motiveze prin exemple. Exemplele sunt însă partîeulare şi niciodată el# nu'pot căpătă va-taaraa u «ir ar sală a adevărului ştii a ţila In sfârşit o încercare originală aduce d-1 Brucăr şi sub titlul „O nouă metodă de critică literară*. Titlul pretenţios ascunde însă o noutate inexistentă. D-1 Brucăr crede că face o aplicare a intuiţionismului bergsonian atunci când a-firmS că critica literară trebue să se bazeze pe intuiţia concepţiei fundamentale a unei opere de artă. Nu e nimic nou. Căci nu există critică literară care să pornească dela alt principiu. Intuiţia e unica metodă literară şi orice titlu i s’ar 11 dat, ea a rămas aceeaşi ori de câte ori a fost vorba de o critică serioasă. Cât priveşte chipul cum d-1 Brucăr aplică această metodă operilor literare pe care le analizează, el e de-a dreptul copilăresc, ceeace ar putea să-i dovedească experimental că în fond nu intuiţionismul e metoda literară, ci talentul critic care se poate servi în cele din urmă şi de intuiţionism. Voi mai adăogă că „încercările* d-lui Brucăr au încă un mare cusur, de altfel al tuturor ovreilor noştrii. Acelea de a nu fi scrise în limba românească corectă. E un cusur care dovedeşte fără greş inaptitudinea de asimilare a acestei rase. Totuşi un scriitor ovrei ar puteâ să ajungă a-şi corectă multe din greşelile acestea după o educaţie literară mai îndelungată. D-lui Brucăr îi lipseşte încă această educaţie şi de acera paginile sale sunt foarte supărătoare. I. C. A s 1 a n: Odinioară — Poem dramatic în 5 acte in versuri. — Edilura Alcalav, 1919. E o lucrare destul de meritoasă a unui autor tânăr. D-1 Aslan, care a mai făcut şi o frumoasă traducere a lui „L’Aiglon", a isbutit să închege In poemul acesta pagini care dovedesc talent. Poemul aduce o viziune poetică ce nu e lipsită nici de graţie şi nici de sentiment. O lume de basm şi de eroism în care se desfăşoară povestea eternei iubiri frânlă de realitate. IM Aslan a zugrăvit câteva scene pline de mişcare cărora versurile sale, aproape întotdeauna corecte, le dau şi prestigiul literar. Ceeace îţi creiază mai cu seamă simpatia pentru autor, e aerul de lirism cald pe care îl simţi din fiecare pagină. E un suflet care a isbutit să se insinueze fiecărui vers şi care ţi se comunică şi e destul pentru a face o lucrare meritoasă. Nu e însă de ajuns pentru a dâ o operă de adevărată artă. O lucrare meritoasă însă poate 11 o etapă către artă. Iată de.ce primim cu bucurie făgăduiala d-lui Aslan. Al Al. B. www.dacoromanica.ro Victor Ion Popa : LA SFAT www.dacQFomanica.ro oi'voineiiiaiooep'MMM LUCEAFĂRUL No. ÎS, -919. 37J Cronica. Mişcarea ideilor. Ideea europeană Gruparea intelectualilor dela „Noua revistă română" încetăţeneşte la noi ideea europeană, în forma unei 1‘oi săptămânale, Sn momentul când România'şi-a lăigit graniţele, când neamul din care face parte a isbutu să se închege într’un stat naţional. Coloanele foii stau sub patronajul moral al d-lui C. Răduiescu Motru, profesor la universitatea din bucureşti, prin urmare educator al tinerelor generaţii, şi colaborator politic al d-lui Al. Marghiloman pe timpul ocupaţiunei streine, care a încheiat pacea dela Bucureşti, acceptând îngustarea hotarelor vechi şi renunţând la întregirea noastră naţională. Unui educator al'ti-nerimei şi unui suflet filosof nu-i putem ierta această greşală fără să şi-o ispăşească prinlr’o mea culpă publică. Unui gânditor care urmăreşte şi înţelege opintirile neamurilor pentru a-şi căuta formele de organizaţie cele mai corespunzătoare pentru a se manifesta ca valori creatoare ale progresului, nu-i este îngăduit a se angaja in partide politice cu o atitudine făţişe înpotri.va principiului naţional, pe care partide numai nenorocirile momentului le mai pot arunca vremelnic la suprafaţă, fără să-şi coboare prestigiul intelectual şi moral. D l C. Rădulescu-Motru s’a făcut vinovat de acest păcat. Iar după înfăptuirea României Mari în articolul Intelectualii nc spune lămurit: „Viaţa Europei nu mai poale să iie sprijinită pe credinţa împeticată a civilizaţinnilor naţionale, cum s’a sprijinit până acum. Naţionalismul trebuie purificat, înnălţat" etc. In alte articole foaia pune în discuţie problema „Naţionalism sau umanitarism", parcă aceste două noţiuni s’ar exclude sau ar fi în opoziţie. Unul dintre colaboratori înşiră chiar mijloacele practice de realizare ale umanitarismului, prin adoptarea unei limbi universale, cea fran-*-ceză. prin'tr’un program şcolar unic şi prin muzică. ’ Intelectualii dela „ideea Europeană" se pare că sunt împotriva ideii de naţiune, de patrie. Probabil îşi închipue că ideea europeană sau cea umanitară este în ea însăşi un ideal pentru care merită să lupţi, trecând peste pu-trigainl principiului raţional cdre stânjeneşte sufletul să se avânte în împărăţia luminoasă a culturii umane. Noi credem în doctrina naţională, recunoscută de experienţa şi realitatea sufletească a tuturor neamurilor, şi domnii dela „Ideea Europeană" ne vor iertă dacă încercăm sâ-i abatem din drumul greşit pe care au apucat. Războiul abia încheiat dovedeşte mul răspicat ca orice alt argument, că naţiunile sunt realităţi, că ele au o voinţa hotărîtă de a trăi şi de a se manifestă ca individualităţi sociale, de a se constitui în state cu un caracter naţional şi de a se sprijini reciproc pentru realizarea maximului ae cultură şi de dreptate. Acest războiu a creat Europa naţiunilor, 'Liga naţiunilor din sângele vărsat; de fiii nea- murilor a răsărit floarea triumfătoare a ideii naţionale, a ideii de stat naţional, care însem nază începutul unei epoci nouă în istoria omenirii. Dacă este aşa, cum poate afirma d-1 Motru Că viaţa Europei nu se mai poale sprijini pe cui turile naţionale şi ce rol are propaganda pen tru ideea europeană? De ce se pune în discuţie principiul naţional, opunându-i-se umani; ţarismul, când intelectualii dela „Ideea Euro peană" ştiu că naţionalismul e un fapt real în conştiinţa neamurilor şi că umanitammul c o altă realitate socială, rezultată din colaborarea armonioasă a tuturor naţiunilor- la cultura supremă a omenirii? Ancheta internaţională este făcută de însăşi istoria universală şi atâtea fapte dovedesc că cosmopolitismul sau umanitarismul nil poale fi decât o fază a prgresului social, întemeiat pe variaţiunea şi originalitatea culturilor naţionale. Scopul nostru nu este să înşirăm toate argumentele pentru a limpezi problema pusă în discuţiune de „Ideea Europeană", fiindcă ea ne pare clarificată de mult, vrem să constatăm1 însă, faptul că un grup de intelectuali au în-clinaţiuni spre probleme care, în acest moment, nu pot contribui la munca conştientă şi voluntar impusă de a închegă noul stat naţional. Dis-cuţiunile de acest fel credem căar trebui înlocuite printr’o activitate culturală şi socială creatoare de valori noui ,prin chemareaîa viaţa acri vă a maselor poporului, care trebuiesc smulse din în-tunerec, prin o muncă sistematică din fiecare zi pentru a înzestra naţiunea noastră cu acea vigoare morală şi cu acea putere de gândire» care determină unitatea naţională, prefâcând-o înlr’o valoare utilă pentru umanitate. „Omul cult de astăzi simte nevoia de a se ţinea Ia curent, adică a fi în rândul urzitorilor realităţii de mâine, şi dacă se poate de a-şi legă numele de această realitate"—ne spune d-1 Motru. Intelectualii dela „Ideea Europeană", dacă vor să fie în rândurile „urzitorilor realităţii de mâine" au să renunţe la abstracţiuni sterpe şi să iâ parte activă la opera de construire a statului naţional şi la sporirea culturii naţionale. Să înalţe şi să purifice naţionalismul printr’o voinţă, care ştie unde tinde să ajungă şi ştie. alege mijloacele de înfăptuire ale „realităţilor de mâine". Fără o directivă voită, lăsându-ne pradă tu turor ideilor care agită creerul lumii, ne risipim inutil energii preţioase şi ne încurcăm pe noi înşine. Iar noi, în aceste vremuri, avem nevoie de disciplina voinţei şi de economia forţelor. (O. C. T.) Muzica. * II. Simfonia a III a Maestrului Enescu. II. Farlea a doua a sinfoniei, in întreg, pare să ne arăte prin forţa ei în mişcare, prin sinuozităţile liniilor melodice cari ating paroxismul sensual, prin sonorităţile ei bizare, caracteristice şi atră gătoare în acelaş timp, „ispita". www.dacQFomanica.ro 371 LUCEAFĂRUL No. 18. 1919 Prima L;inâ, insinuantă şi uşoară, ne convinge a o urmări, cu gândul *că nc-nr puteă conduce la fericire. .Şi fericirea c necunoscută, nu se arată, se lasă a li nuuiai întrezărită. Treptat, treptat, ispita îşi ţese rostul, şi frumuseţile cari ni se prezentau la început pc-a-loriiri promiţătoare, sfârşesc prin a .determina in noi, prin convingere, o sforţare de voinţa bine precizată, în apariţia temei a cărei esenţă ritmica, într’o vulgară comparaţie ar ti un marş. In această precizinne ritmică şi ordine simetrică se descopere concursul tutu lor sentimentelor intru căutarea idealului. Legile fizice nc arată că forţele îndreptate în aeelaş sens pot da un rezultai, şi ca rezultatul să tic şi mai sigur,sentimentele desordonate la început, au renunţat la independenţa lor, şi s'au supus în acest scop „ordinci" bine caracterizată prin ritmul acestei teme. Forţat chiar iu cadrul ordonat ritmic ..patima" inai impulsivă, se arată in armonie şi melodie. Cortegiul îşi continuă cursa la fericire, cu convingere. încăpăţânare chiar. Nerăbdarea se accentuează cu cât mai mult ţelul pare a li a-lins,.. dar. .. '). In locul ferieirei promise, visate, chemate, in primele acorduri fantastice ale instrumentelor de alamă, ne apare „realitatea", brutalitate obsedantă, iu care năzuinţele îngrămădite toate nu pot fi satisfăcute şi în urletul formidabil al a-eestora, se ghiceşte „egoismul". Fiecare sentiment vrea partea cea mai mare din fericire şi cu toate că aeelaş scop e urmărit de toate, nici unul nu e satisfăcut. llesordincn imensă înghite tot.. (Muzica e arta care duce contrastul la exces, chiar s’nr puică zjce că, contrastul este unul din principalele mijloace expresive ale muzi-cei. Am găsii momente în cari pauza, pusă sub anumite condiţiuui, să ne arate forţă; aci găsim exemplul contrai-: o imensă sonoritate nc dă Impresia de chaos). .... Şi ce mai poale rămâne dintr’o decepţie, de cât regrete, dcsgust şi remuşcări. • » In partea a treia asistăm la logicul rezultai obţinut in urina conferinţelor anterioare. După decepţii mari, urmează reculegere. Consolarea nc îndreaptă către spiritualitate. Acccaş temă care in partea a doua (marşul) eră simbolul efortului suprem eătre idealul lumesc aci modificată, ne apare resemnată, lipsită de artificiu, clară, senină, spirituală. Corul tratat în această sintonie ca sonoritatea cea mai potrivită în suavitate, comentează acecaş temă. Suavitatea sonorităţilor, armonia clară contrastând cu partea a doua, abilele mijloace impresioniste care ne arată reculegerea (orga, clopoţelul din serviciile divine catolice), mişcarea demnă în care se dcsvoltă o muzică divină, nc duce la „mântuire". Poezia simplă şi tilosoiia eternă desprinse din această simfonie, ne-o face apropiată sufletului. E una din puţinele opere simfonice moderne, care să se adreseze direct întregii noastre făpturi: Suflet (din care cauză au simţit-o şi c.‘ei ce n’aveau pregătirea necesară înţelcge-rei muzicci moderne), şi Inteligentă (din care 1 1) Iu partiţie momentul „ies cuivres debout". cauză technicianii muzicanţi o vor anreciâ şi mai muli după ce o vor li simţii). * ' Autorul a reuşi tsă’ndeplincnscăprin simfonia a treia menirea artei. Sulletul lui mare, exteriorizat prin cele mai simple, abile, mari şi artistice mijloace, ni-1 comunică prin opera sa, şi cu el.... toţi auditorii, simfonici lui, chiar după acordul tinal se duc cu gândul mai .departe. Finalul c logic,- aşteptat, ne dă impresia repausului, însă repausul absolut nu poale există nici in „Nirvana", şi gândul autorului continuă şi după acordul tinal şi prin punctuaţia muzicală (dacă comparaţia e admisă) reuşcşle cu cele mai simple mijloace să nc dea impresia ortogralică a semnului puncte, puncte (....). Şi sufletul lui ni l-a transmis nouă în vremea execuţiei şi Cu el continuăm divina sintonie.. I. Nonna-Otescu Teatru. Patima roşie. Vlaîcu Vodă. Oedip Rege. Printre lucrările dramatice româneşti mai noi cari se menţin cu succes pe scena teatrului-' Naţional trebuie să cităm în primul rând „Patima Roşie" a d-lui M. Sorbul. Psihologia înfrigurată a acestei piese, aeea notă izbutită de modernism pe care. o introduce în literatura noastră dramatică, caracterele înfăţişate, care eu tot exotismul lor, sunt individualizări superioare ale unor tipuri concepute de autor, însfârşit acţiunea vie şi colorată, dialogul sclipitor, toate a-ceslea conlribuc să ridice lucrarea d-hri Sorbul, deasupra unui vremelnic succes. Şbilţ, ratatul sliperior, amesteede genialitate şi grotesc ca-re-şi îneacă amărăciunea în vin, deseftrrând toată puterea geniului său in sareazme şi în tr’un cinic dispreţ faţă de Jmne, Şbilţ această creaţiune unică a literaţiirci noastre, câştigă prin anumite laturi de adâncime psihologică, firet caracter de universalitate pe care mi-1 pol naşte de cât marile plăsmuiri de artă. Tofana care sub lustrul unei inteligenţe cnltative, este femeia mânată de instinctele atavice ale familiei şi a cărei nalur^jiredcstinată la patimi şi crimă încearcă zadarnic să se ascundă în dosul aforismelor reci Rudy, tipul secătnrei simpatice, al cărui fond sufletesc a’ fost alterat de perversitatea femeilor, în sfârşit aceste personagii, din „Patima Roşie" nu se şterg uşor din minte şi odată cunoscute te obsedează cn acea putere pe care n’o dau decât caracterele individuale bine hotărâte, , Reprezentarea lui „Oedip Rege" marea tragedie a lui Sophocle a fost o adevărată impietate. Niciodată cred, destinul antic n-a planat deasupra unui ansamblu scenic mai vulgar şi mai depărtat de grandioasa concepţie a păgâ-nităţei clasice. Teatrul acesta de eroi, cari-.împrumută zeilor trăsăturile fizice şi sufleteşti, teatrul acesta plin de nobleţă olimpică in care tnâDa divinităţei se amestecă' pururi în conflictele oranneşli împletind şi desfăcând firul marilor pasiuni, a fost scoborâl micşorat, mutilat în măestria Iui şi trivializat pînăla inconştienţă de oameni, al căror suflet par cu totul străini de simţământul sublimului. Simţeai o făşie de cer albastru care se rostogolea în noroi fa fie- www.dacoromanica.ro No. 16. I9lî* LUCEaFARUL 37-5 certei libertăţi şi democraţii d-1 Graur nu are nici un cuvânt. Cuvânt liber, acţiune liberă pe toate tere-care vers inspirat al marei tragedii. Aveai impresia unei parodii de prost gust, al unui cult oficiat de maiui profane, pentru delectarea vulgului. Cu câţiva ani iu urmă, văzusem această tragedie la „Comedia Franceză" din Paris, n-vând ca interpret în rolul lui Oedip, pe marele Morniet Suly. Eră un delir în sală, unde to*tă floarea intelctualităţei franceze, ţinuse să sărbătorească pe bătrânul tragedian, în uua din cele mai puternice creaţiuni ale sale. Mouuel Solv, crâ adevărata incarnare a maicstăţci tragice. Din fiecare gest al său respira o nobleţă supraomenească. Eră cu adevărat un zeu rănit al Eladei care contura toate nuanţele de maiestate, în ritmul unui yerb de cristal. O crudă dcsamăgire a fost interpretarea dela Teatrul nostru Naţional. Teatru „Regina Muria* Văpaia de Kislemucc-l:ers. ’ r Compania dramatică de sub direcţiunea d-lui T»ni Bulnudra şi-a deschis stagiunea cu piesa lui Kislemaeckcrs, „Văpaia" „Văpaia" este una din acele lucrări ă Ihese cu care ne a obişnuit atât de mult repertoriul francez modern.' Pcrsonagiile lipsite de orice consistenţă sunt mai mult pretexte în dosul cărora. autorul să-şi poată pleda ideia sa favorită. Avem în acest gen piesele d-lui Ileury l.ave-dau eu dialoguri pline de vervă iu caro spiritul şi scânteierea observaţiunilor, acumulează o tarii liueţe psihologică. Ceea ce Ic lipeşte insa acestor lucrări de teatru, este expresinnea puternica a vieţii. într’uu cuvânt adevăratul spirit creator. Ele sunt mai mult un fel de „causerii briliante" adaptate la scenă, juraie ca acea dibăcie a omului de lume, care ştie să presare în problemele cele mai grave, graţia şi eleganţa manierelor de salon. Vervă scânteietoare şi multă ştiinţă, a tehnicci teatrale, in acestea se rezumă calităţile lor,de căpetenie. Dcji o piesa . franţuzeasca „â Ihese" „Văpaia", de Kistemaeckers, se deosebeşte de alte lucrări similare, prin. caracterul oft in de melodramă, >i prinlr’o motivaţie psihologică arbitrară. Dialogul deşi viu, u’are în el nimic din ingeniozitatea şi spiritul pe care suntem obişnuiţi să le întâlnim iu teatrul franţuzesc de azi. Acţiunea este de o complicaţiune cmemalogrplică. L’tcol.-colonelulFcll, (IJ-11*. Sltirza) la-c datorii enorme pentru ajUtlreiinea luxul soţiei sale (I)-nn l.uci.t Bulaudra) ţVc care b idolatrizează. Colonelul'este un tip autoritar care exagerează cultul forţei, păstrând şi’n viaţa conjugală ceva din rigiditatea comandantului.'Pentru acest motiv drogostea soţiei faţă de dânsul se schimbă pe neaşteptate în aversiune. In momentele aceste de criză conjugală când soţii trăesq separaţi intre . dânşii, tnlccvinc Marcel lieaucourt, un personaj abil (fost ministru) şi plin de fineţi diplomatice care, nutreşte o pasiune puternică pentru D-nn Felt. Acesta .caută să se folosească de încurcătura momentului, pentru a atrage dragostea l)-nei Felt şi infr’adcvăr reuşeşte. Colonelul ghiceşte totul. Intre colonel şi’subtilul Beaucourt, se'deschide un duel pe viaţă şi pe moarte. Adversarii se găsesc reuniţi întâmplător, ca invitaţi la castelul baronului Sţe-Uhi, alături de un oare care personaj dubios, anume Blogau, care este deţinătorul unorpoliţi de marc valoare ale colonelului Felt. Blogau, este un spion al puterilor străine, care a căutat sistematic să-l atragă pe colonel în mrejele Iui Blogau reclamă colonelului, banii pentru poliţi pe cure acesta nu are de unde să-i plătească. Ruina şi ruşinea lui este iminentă. Atunci Blo-gau îşi dă pe faţă cursa, cerând in schimbul banilor, planurile unui fort de apărare, de sub direcţia colonelului. “ Ca ’ntrun film de cinematograf colonelul plin / de indignare ucide ţie spion, apoi, âieargâ în camera soţiei sale să sc spovedească, cucerindu-i din nou dragostea prin accente puternice de pasiune, la care sc adaogă şi emoţia crimei săvârşite. Mare lovitură de teatru, lacrimi, con-' vul/.iuni sentimentale, însi'ârşit loale efectele melodramatice de care poate uza un autor la nevoc. Singur Beaucourt din tot castelul a gâ-cit pe autorul crimei. A doua zi la sosirea pagj chelului, Beaucourt văzind că dragostea D-nci Felt se întoarce către bărbatul său aliat în nenorocire, caută să se răzbune denunţându-t pe acesta justiţiei- Colonelul ca justificare a crimei sale pronunţă cuvântul de „Patrie" şi ca printr'o baghetă magică, pasiunile dispar,' adversarii îşi dau mâna şi crima este tăinuită. Iată tot conţinutul. ’ Interpretarea a fost cu mult superioară piesei Ausaibblul minunat. . . Artur Enăşescu înseninări. . ■ Traian. Cuvântarea d-lui Vasile Pârvan ţinută la Academia română, în ziua de 26 Sept. a. c., a fost un imn filosofic şi ştiinţific adus memoriei Augustului Caesar dela moartea căruia s'au împlinii 18 veacuri. învăţatul profesor 3n alesale „Parcnlalia" a evocat trecutul împlclhidu-1 de prezent cu o neobişnuită putere de imaginaţie şi de sinteză; a reînviat morţii pentru a povă-ţui şi îndruma pe cei vii. Splcudida cuvântare va apărat în întrgime iu numărul viitor al revistei noastre şi se va publica şi in volum separai, ca să slujească de îndreptar sufletesc tuturora care culli.ţă tradiţia ca un isvor de împrospătare a vieţiTin necurmata evoluţie. ' * „Cuvântul liber". Este revista săptămânală publicată de gruparea dela „Izbânda", ziarul din Slr. Sărindar botezat în valurile triumfului nosli'u naţional. Revista luptă pentru libertatea gândirii, a scrisului şi pentru democraţie, care toate sunt la modă. Redactorul revistei, d-1 Consl. Graur, o veche cunoştiinţă a noastră, atacă diferite probleme de actualitate : „Rczol-varea*chcsliei evreeşti". „Naţionalităţile in Iîo-' mânia Mare" si naţionalizarea industriei şi comerţului, recomandând soluţii umanitare, largi şi civilizate. D-sa mai constata că România a devenit un stat poli-etnic, iu care începe oficial să se vorbească, îusfârşil, şi de evrei, că naţio-nulităţile trebue să se bucure de cele mai largi drepturi şi că orice constrângere ar fi primejdioasă. Amintim d-lui Graur că pământul românesc a Tost canaanul libertăţilor politice şi inainlc dc-a deveni poli-etnic. Pe acest pământ s’a făurit libertatea naţională a Grecilor, a Bulgarilor si a Sârbilor, după cum bine^lM d-1 Graur. Şi tot aici s’au ocrotit şi evreîijjeare astăzi s6 proclamă sfidător de naţionaliTale, ţin congrese sioniste şi insulta ţara. împotriva a www.dacQFomanica.ro LUCEAFĂRUL 376 Nv. 18, 1919 nele vieţii, da, cu o singură condiţie: la temelia lor să străjuiască iubirea sinceră de patrie. Toţi străinii ne-au rămas datori cu această iubire. (T• C.) ' ^ * ' Propagandă tn străinătate. Deşi târziu, dar ne-am convins şi noi că o propagdndă în străinătate, făcute*de oameni cu depline garanţii de seriozitate, ne poate aduce cel mai mare folos. Dacă s’ar fi înlocuit misiunile sinecurisţe şi de favoriţi cu propagandişti pregătiţi, câte‘nu s’ar fi petrecut altfel în apus.' Lipsa de informaţii a străinătăţii a fost una din cauzele esenţiale ale nedreptăţilor pe care le-am indurat din partea aliaţilor. - Primim acum la redacţie următoarele volume : La qnestion roumaine en Transijluanie el en Hon-grie de Aurel C. Popovici, cuprinzând cunoscuta „Replică", cu o scurtă încheiere asupra persecuţiilor Indurate de Românii din fosta Uugarie dela 1892 încoace ; Notes sur la guerre roumaine (1916-1917); La Dobrogea, essai histo-rique, eeonomique, ethnographique etpoiitique şi La lerre roumaine a iraoers Ies âgeş—ailas historiquc, politique et ethnographique de N- P. Comnâne, ţoale lucrări de valoare care desigur nc-au adus bune servicii în apus. In vitrinele librăriilor din capitală’ inundate de cărţi franţuzeşti — de par’că nici n’am fi în România — am văzut şi alte publicaţii, dar toate de dată recentă. In cursul neutralităţii numai d-1 V. Iorga a găsit de cuviinţă să se jerlfească, din proprie iniţiativă, pentru informaţia străinătăţii. In viilor vom învăţ:) oare minte ? Să nu uităm că războiul nu s'a terminat cu pacea dela Paris. In Ardeal eră vorba să se înfiinţeze un „resort al propagandei". De ce nu s’ar înfiinţâ o secţie de propagandă pe lângă Ministerul de Tnteme, care să îmbrăţişeze întreg teritoriul românesc şi să funcţioneze permanent cu ramificaţii şi legături în toate centrele lumii culte — de ce?. (T. C.) • Un centru românesc. Promite să tic Clujul’ - cuibul magnaţilor din Ardeal. Lupta de cucerire a acestui oraş fireşte nu este uşoară şi se cer energii proaspete şi numeroase ca să-i imprime caracterul românesc. Prima cncerire e universitatea, în jurul căreia se va grupă mişcarea culturală. Rectorul universităţii e învăţatul profesor D-r Sextil Puşcariu. Corpul profesoral în parte e compus din elemente bune, dar puteâ li în întregime ireproşabil, dacă ar li lipsit protecţiile şi clicăria, aşa de repede încetăţenite în Ardealul Consiliului dirigent. A doua instituţie culturală e Teatrul Naţional, în fruntea căruia e numit poetul Zaharia Bârsan, care ştim că va încercă să organizeze un teatru la înălţime. Ziarul Patria s’a mutat la Cluj şi profesorii universitari proiectează în legătură cu'casa de editură Ardealul o serie de publicaţiuni. Pe lângă aceste aşezăminte mai sunt şi vor mai răsări şi altele, care In scurtă vreme vor preface Clujul tntr'un puternic centru românesc. (T. C.J • Literatura românească în străinătate. Se ştie cât de puţin cunoscută este literatura noastră în străinătate. Câteva traduceri bune în limba germarffjjj|unt aproape singurul capital cu care ne pulmtprnândrl faţă de străini. O ştire îmbucurătoare ne vine acum din An- glia, unde aflăm că se lucrează la o antologie a prozatorilor români în englezeşte. Traducerile vor fi făcute de D-na Lucy Byng, sora generalului Greenley şeful misiunei engleze în România. (A. E.j . • „Innălfarea". E titlul unei foi săptămânale de sub direcţia d-.lui O. Densuşianu, care vreâ să înşghebe q grupare politică in jurul d-sale. şi probabil să întemeieze şi un nou partid politic pentru a întronă: munca, cinstea şi dreptatea în vieaţa publică de stat Foaia e anemică şi didactică, prin urmare antipolitică. Nu făgăduim bunele inlenţiuni ale d-lui Densuşianu. Cultura şi inteligenţa d-sale îi dau dreptul la exercitarea drepturilor cetăţeneşti în public şi credem că uu ziar independent — Dacia de pildă — i-ar deschide cu plăcere coloanele, ca să-şi spună părerile. Dar ca să te cobori dela catedra universitară şi din înnălţmea unui şef de şcoală literară la o foiţă săptămânală cu pretenţii de reformă, ni se pare neserios, iar faptul ca un filolog şi, în orele libere, poet, să se pro. clame şef de grupare politică, ni separe ridicol. (T. C.J. . BIBLIOGRAFIE Petrea Dascălul. Din zile mari, versuri pentru talpa ţării, edit. Tipografia săteanului, Sălişte. Preţul; 65 bani. D-r I- Lupaş, Consliluţie şi autonomie. Biblioteca Şaguna N-rii 37—38. Edit. Tipografiei Săteanului, Sălişte, 1919. Z. Sandu, Măreaţa adunare dela Alba-Iulia, Edit. Librăria Săteanului, Sălişte. Preţul 2 lei. D. Ioaniţescu, Un apostol al vieţii moderne: Villiam James, o scutiă privire şi câteva pâ-gini alese. Colecţia căiţilor galbene, 1919. Const. Beldie, Glossa spiritului cărturăresc, încercare anti-inleleclualislă. Colecţia cărţilor galbene. — Ce orem. Catehism pentru sufletele neho- tărîte. Colecţia cărţilor galbene. - ERATĂ No. 17.—Contribuţii străine ia cultura românească. Pag. 326 col. II al 2. r. de jos citeşte: Iorga găsim... ' ‘ — al 5. r. 2 de sus, cit; i-a făcut. — nota 2, cit.: nu l-am putut. Pag. 3:7., col. I al. 2 r. 2 de jos cit.: Die ro-manischcn Literaturen and SpracHen. , — al. 3. r. 2 de sus, cit.: belzlen ; r. 1 de jos^ cit. : eiuzig. — al 4 r. 2 de sus, cit: zusammen gefasst. — col. II r, 3 de sus, cit: Enlenspiegel. — al. 1. r. 9 de sus cit: nota aut, în loc de u’aud!.. Pag. 328 col. I, al 3, r. 2 de jos, cit.: arătate cu alît, clc-.. . — col. II, al 5 r. 3 dc sus, cit,: Tatăl lui eră; r. 4 cit.: of Jewisand etc. r. 7 : datei,nudatinei I Pag. 329 r. 1 de sus, cit.: plot, nu plat! Celelalte greşeli sînt neînsemnate- La „Mia lui Ciiitră“ Ia început să se adaugă : „Soarele cobora creasta Şindiliului cându... La Fecioarele din Pind pag. 345 rândul ultim să se citească: Şi ’n datina sfântă de-acasă. In articolul „Dări de seamă" pag. 347 col. 1, versul: „al vostru sânge ’nfrânge trecutul mort* seva cili: „al vostru sânge’nvie trecutul mort"- www.dacoromanica.ro 1918 1124 August BANCA NAJ'ONALĂ A ROMÂNIEI SITUAŢIUNE SUMARA ACTI V 1919 . ii.'lt ' 4 MOV : -i jii i 1 li'. IHA lot UN» f iii;, i:.jdN(t 17K 57.7 1.70 L. aur depo/.i l.; mouele şi li'.igo ni! C. ţ 17S l.iU i> , < lll:i_'OU i i >...... ; t!*■>»; ii-'0 li X .. (monete) ....... . 7 1-11 ■FU 70b 2X0 T. disponiidl şi trate consid. . a :Ut 1 ' ? ' " ; ' 1 i -"f Argint şi diverse mone ie.............. .....................; Hilelelc Hihicii (boierule Fornăite stampilau- dc Mr-i ■ ■ Klecle .scontate............................................... 11 lOdX'JO I ui pr. pe efecte publice '• • v ■•uit ii:in i'n impr. pe efecte public*- in roiii curent- - . 1 ‘Ji i l'S 'lin e.-,re un s'.ii ri.linii. le. 1 r 1' ’ 1 ’ -4" '-i Im pruni u I ni Slutului de. 1.7 milioane larii dobuiid:'. tlOOli . „ in cL ci pe bonuri ele te/, aur ■ Idi I— 101X) ■ . „ inc’ c:i pe bou. ii'- ir/aur boa dobândit ţ. î •1 i; >' Casele’de iinpruimii pe gaj agriculiorilor m-bnC u şilor Kleclele cai>italului social................................... ., I'omiului t!.-' rezervă.................................. J-.ieclele ioiiduini aniorti/.aiei imobilului, ir;‘bnim n:;■ i şi maşinilor de imprimerie . . .................... Imobile.............................. ............ • ■ ■ Clicilm-ji de Ad ni ini dn i iu ■ Conluri curente.............. „ de v abil i . . . . . .. diverse............... . PASIV Capital .............. rond de. rezeri a .... 4 1 -ci in î ygs SVo 1 C Fondul umori. imol:.. mobilier, şi Filete de h:iiu-;i m circula! mm' l'rolit şi pierdere............... Dobânzi şi betielicii div ei se . . Conluri curente şi rm-epC" la v ('.mituri diverse ................. i.riu mierie Etecte şi alte valoti de restituit 11 24 Aug ]>11 S'i2 Mierle iu gaj si 2 p:',g ;7;l S'.jli Conturi de ordine Scont 5,‘, 16 August 23 August i idi, FM MM XI>7 11 ; l' ;*i >,*jT -..'ii-J ! i : . 4 «-i i f-ij le? -C'.S j i *.> ’J i ji f . 11 ţii] ;;ţ; J 'i;,C| U> 14 i - O|J 77c 1 CM 717 m ! 77 i 7 7 0 .Mii ! :î!*« 7> 1 777 ' MM! ’ ; '!1 / -j : 11 M'?;iş iil---r i 11 î . '• ■ ■ * -li ; , 1 Iic-V'!11-'-- ! ' i.jl l i ■ î ‘.J i ■ ''-1' *> ]:i ;i i;; (''»( 1 ^ ■ W r! 1 : ' .' ■ ^ : m I 1 .. ,.(.. - - , v ; . ^ - : -1 s ■-M : o., pis J -S.s'M'J 7i 7j e t • -i 71 -! im; !o! a -Oi ! ii'rT 7:i4 1 :;ni7 cm IM 7 iS (>■.' FJ8 7XI 7,17 7 7M 777 <>7.- :• 7-1 : .7 \ \ 'V^: Taxa : Dobânda 6 •, : > Tola'.urile generale din această situaţiune au fost redusa cu mloarea efectelor şi a ailor valori pi imite ■:t: ;:i garanţie pentiii diverse împrumuturi, Fie in păstrare proci rene şi car-, au fost trecute separai. www.dacQFomanica.ro „NAŢIONALA" „ Societate Generală de Asigurare în Bucureşti PONDATA LA 1882 . Capital dî eclii.nl ’i'piin vărsat Lei 3.080.680. I Daune plătite dela fondarea Socie-Fcnduii de rezervă.... 35.777.375,36 j taţii-. Lei.......136.f08.fiOT. „NAŢIONALA" Primeşte asigurări in ramurile - INCENDIU, GRINDINA Şi TRANSPORT ASIGURĂRI ASUPRA VIEŢII în condiţiunile cele mai avantajoase: Caz de moarte, supravieţuire, zestre, rente viagere, etc. Asigurări contra riscurilor de războiu în ramurile „VIAŢĂ ŞI TRANSPORT" - - Informaţiuni la Sediu! social: Strada Paris Ho Vi (Palatul Uicietăţii) şi la Reprezentanţii Generali pentru Bucureşti D-nii V. M. GOGALNICEANU & I. NEGREANU in Strada Paris No. 12 AfilCNŢII IX TO.VT.V I V 1