www.dacoromanica.ro LUCEAFĂRUL REVISTA PENTRU LITERATURA ŞI ARTA. APARE DE DOUA ORI PE LUNA ------—<— Director: Octavian C. Tăslăuanu 7——r-. . _ —:—aco " ; : 1 - V r -v Cuprinsul No. 12 din 30 Iunie n. 1919 Em. Panaiiescv V. Voiculcscu . Aifred Moşoiu '■ Emanoil Bucata Al. Cazaban ■ . Delavrancea Noul Mag " Linişte Lumina între fluturi Faptă creştinească Em. Clomac • Gedrge Voeeidca Virgil Cioflec , s.... G. Roticâ, • . ." Mistica roză Primăvară Clănţâul jdin Cucueţi Printre primejdii Dări dc seamă : Eugen Todie. — O iubire — roman (Art. En.); Nichiior Crainic,Icoanele vremii; Al. T. Stamatiad — Mărgăritare negre. Poeme (Âl. Al.' B.). : ' Cronica : însemnări: Gogâ Ia Academie (B.); D. E. Lovinescu... impresionat de Faguet(C.); România Culturală (C,); Idda europeană (C.); Muzică : Evoluţia artei dansului (I. Nonna Otescu): Bibliografii. Ilustraţii: D. Stoica: Patrulă, Rănit. . Planşe: Th. Pnllady : Picturi; lonescuDoru : Poarta mânasfirei Căluiu (Vâlcea), Doi tovarăşi. ABONAMENT Pe un an . . . . Pe o jumătate de an Lei 60.-Lei 30. Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Strada Numa-Pompiliu. . Abonamentele se plătesc cu anticipaţie * in Bucureşti: la Administraţia „Luceafărul", str. Nunta Pompilki 5—9. in Iaşi „ Tipografia Naţională, str. V. Alexandri 11. in Ardeal „ Banca „Albina", din Sibiu str. Măcelarilor. in Basarabia „ Ia Librăria „Luceafărul" Str. Puşchin 25, Chişinău. Revista se găseşte de vânzare la toate librăriile din oraşele ţării. www.dacQromanica.ro «academiei* REPRODUCEREA OPRITĂ Delavrancea Poet, nuvelist şi autor dramatic, critic literar şi artistic, scriitor politic, ziarist şi polemist, conferenţiar, orator şi om politic. Este in toate aceste manifestări o notă dominantă, une qualile maitresse, holăriloare pentru desvoltarea talentului care trebuia să ajungă de la poetul din tinereţe la omul poli tic de pe banca ministerială A fost Delavrancea un scriitor ajuns la întâmplare, rătăcit in lumea politică, sau a fost o însuşire determin mtă a alcătuirii lui psihice care a făcut din el un element atât de activ in vieaţa noastră publică din ultimii 25 de ani Dintre loji scriitorii amestecaţi in luptele politice Delavrancea a fost singurul care sa impus, sa menţinui şi asupra căruia politicianii prietini ri'au putut să treacă uşor sau cu dispreţ, nici când erau chemaţi să guverneze. ‘ Creatorii României moderne din secolul al \I\-leaau fost în rândul iulâiu scriitorii, nu numai prin ceia ce au gândit, au scris şi au imprimat, ci şi prin munca, prin lupta lor de a împlini aceia ce propovăduiau prin scrisul lor. Cârlova, 1 Iei iade, Rălcescu, Alexan-drescu, Alexandri şi însuşi omul politic al vremii, Kogălniccanu au fost scriitorii luptători ai începuturilor României moderne. România unită şi independentă înseamnă încheierea unei perioade din istoria noastră şi înseamnă împlinirea strălucită a idealelor unei generaţii. Perioada ce-a urmat a fost o epocă de tranziţie, de frământări fără orientare . sigură, perioada bătrânilor fericiţi pentru gloria trecutului, şi a tinerilor ţâră puterea şi fără curajul unei idei nouă creatoare; şi de aceia politicianismul ruinei şi distrugerii forţelor mo- rale a devenit stăpânilor: şi o minoritate, care trebuia să conducă aproape fără control până in preajma zilelor noastre, s’a gândit înainte de orice la îmbogăţirea ei. In această perioadă singura atitudine politică a unui scriitor nu putea să fie de cât aceia a lui Eminescu ; critică severă, neindurată a tuturor turpitudinilor şi o revoltă permanentă împotriva tuturor abuzurilor şi nedreptăţilor. A fost o întâmplare că Eminescu a ajuns redactor la Timpul, insă articolele politice ale lui Eminescu nu sunt expresia ideilor unui partid. Cine ar putea să vorbească de o doctrină a partidului conservator la acea epocă Articolele lui Eminescu sunt expresia forţei de cugetare individuală, care, pe lângă critica prezentului, invoca şi elementele de la cari un om politic s’ar fi putut inspiră pentru creiarea de valori in viitor : trecutul poporului român şi ţărănimea. După Eminescu scriitorii cei dintâi a-mestecali in publicistica politică sunt Caragiale şi Delavrancea. Caragiale aducea in politică numai talentul de scriitor fără nici o concepţie, fără nici o pasiune, fără nici o atitudine. Caragiale a rămas in politică ceia ce a fost in cel mai înalt grad : un literat. Fireşte că pentru talentul specific al lui Caragiale anii de opoziţie erau anii cei mai fecunzi şi cei mai binecuvântaţi. Delavrancea a apărut pe la 1885 cu articole care nu însemnau încă o atitudine sau o pasiune, dar de la început se deosebiau prin năzuinţa de a studia mai serios şi de a pătrunde mai adânc problemele zilnice. Scurtă vreme alături de (ir. I’ăucescu şi NT. Filipescu rcdac- www.dacQFomanica.ro 254 LUCIiAFAltUL No. 12, 1919 - . tor-şef al Epocei ca să treacă in urmă, după oăderea lui I. Brătianu la 1888, la ziarele liberale şi să apară ca oratorul cel mai strălucit, cel mai pasionat şi cel mai înflăcărat pentru tinerelul şi mulţimile (lin întrunirile publice. Aflase şi problema pentru care putea să lupte şi să jertfească tot darul cu care fusese înzestrat : Chestia nalionalâ. Aceasla era formula problemei Românilor subjugaţi în monarhia Habsbur-gică, formulă consacrată mai bine de un deceniu pentru toţi contemporanii spre a fi schimbată în zilele războiului cir formula idealului naţional. De-acum talentul Iui Delavrancea şi linia de urmat in întreaga lui vieaţă s’au clarificat: oratoria şi chestia naţională. Născut orator, cu înfăţişare impunătoare, zguduitoare de pe tribună, cu o pasiune totdeauna proaspătă, cu puterea de-a impresiona, de-a mişcă, de a vrăji, de-a convinge şi chiar de-a hotărî prin cuvânt şi prin imagine, Delavrancea era destinat să ajungă un factor în vieaţa noastră publică. Lumea politică modernă ca şi cea a antichităţii greco-romane nu poate să fie înţeleasă fără cuvântul scris şi mai ales fără cuvântul vorbit. însuşirea dominantă a lui Delavrancea este oratoria ; prin oratorie pot să fie înţelese şi literatura şi vieaţa lui politică. Şi in nuvele, şi în schiţe, şi în dramele lui Delavrancea, mai ales in drame, nota dominantă a oratoriei hotărăşte. „Oh ! pădure tânără!.... Unde sunt moşii voştri? Presăraţi... la Orbie, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni... Unde .sunt părinţii voştri? La Cetatea Albă, la Cătlălnigi, la Şcheia, la Cosmin, la Lenţcşli... Unde sunt... bătrânul Manuil şi Goian, şi Şti box*, şi Gotcă, şi Mihai Spătarul, şi Ilea Iluru Comisul, şi Da jbog pârcălabul, şi Oană, şi Gherman, şi Ilara paloşului.... Boldur?... Pământ!... Şi pe oasele lor s’a aşezat şi stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriaşi!...1* Ce fragment admirabil de discurs este iicest pasaj din Apus de Soare, cu enu-meraţia, cu orânduirea, cu ritmul şi mişcarea frazei şi cu imaginea atât de impresionantă pentru o întrunire: „pe ciaselor lor s’a aşezat şi stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriaşi!“ , Pentru chestia nalionalâ a găsit imagini la cari a ţinut toată vieaţa. Austro-Ungaria, „temniţa naţionalităţilor1*, din discursul de la Academie din 1910, e în torma ei primă „vasta puşcărie de naţionalităţi care pe harta lumii se chiamă Ungaria1*, într’un discurs din 1893. A fost in partidul liberal, şi a trecut in partidul conservator, a înălţat un imn de slavă unui om politic spre a aruncă asupra aceluiaş om blestemul furiei şi a iadului şi totuşi Delavrancea trebuie să lie numărat printre puţinii oameni politici ai României după 1883 care nu pot li pătaţi cu ofensa de transfugi politici. La 19 Decembrie 1893, inlr’o întrunire publică la Ploeşti: „D-lor, acela care a înţeles grija şi întristarea României, punând autoritatea şi cuvântul său în apărarea celor de dincolo, pentru a apăra dreptul de existenţă al Românilor de pretutindeni, patriotul energic şi hotărit al neamului nostru, (Aplause prelungite)... O ! faceţi bine d-lor de’l salutaţi, căci a pipăit marea şi dureroasa rană a Românilor, cu înţelepciune şi ştiinţă, cu pietate şi minte profundă, dovedind in causa Românilor causa civilizaţiunei europene. Fiţi încredinţaţi, domnilor, că după aprobările d-voastră, vor veni binecuvântările urmaşilor d-voaslră ca dreaptă şi eternă răsplată, cuvenită unor apărători de popoare ca Dimitrie Sturza" (Aplauze prelungite). După câţi-va ani, la 27 Martie 1899 despre acelaş om : „Ce! N’auziţi, n’auziţi vuind, din adânci depărtări şi din cele patru puncte-cardinale ale neamului românesc, blestemul definitiv în contra omultii fatal? II veţi auzi mâine, căci va răsună ca trâmbiţele dela a doua înviere încremenind pe acela care se numeşte Dimitrie Sturza". (Ovaţiuni in sală). Am citat aceste pasagii tocmai spre a, întări afirmarea atitudinii neschimbate a lu Delavrancea. Pe la 1892 Dimitrie Sturza înălţase flamura de protestare împotriva monarhiei llabsburgice şi, in numele apărării Românilor subjugaţi şi întemniţaţi în Ungaria, colindase ţara şi răscolise sufletele, la Ploeşti, la Iaşi, la Craiova, la Bucureşti. Purtătorul de cuvânt in toate părţile ţării fusese Delavrancea. Ajuns preşedinte al consiliului în 1895 Dimitrie Sturza, fireşte in legătură cu o anume conjectură de politică externă a ţării şi silit de dureroase împrejurări, diplomatice, a făcut declaraţia: „nu cu- www.dacQFomanica.ro Th Pallady j PICTURI ÎOU'^N «'ittUŞf? www.dacQFomanica.ro I Ts •I • ;; -’i • . ,/ I J'- _ 1 _ 1 ■ ,T • ' . • * • ‘ /-v ■’ - zf. , ' . «i 'î-.'1 ? v. . « T.1;* ■■■■■ •. ; : r' ' . . . -^-ţlrî- 1 ' -*• ,*'fc 1 ' , . r'~ www.dacQFomanica.ro Sio. ri. îOlii 1.1‘cka nosc chestie naţională de cât între Uar-paţi, ţii Dunăre", declaraţie cu toate consecinţele ei până la chestia şcolilor din Braşov. Evident că cine se schimbase nu era Delavrancea. El se vedea înşelat in toate credinţele lui şi toată căldura, tot eutu-siasinul, toată patima sufletului său, zbuciumat, rostul însuşi al vieţii lui publice îl vedea sfărâmai. Şi cum Delavrancea nu concepea o problemă ca o înlănţuire . 12, 191!) 2 fi.? Popa, o namilă de om, cumătrul lui Ţâştoc, ştia pătărania dela începui: proptit de zid, cu Păscălia susţioară, şi cu o sticlă de lampă in buzunarul antiriului, şi care ascultase trăgându-se de barbă, se vâra printre oameni: — Ce atâta tevatură, fraţilor ? Dumneata eşti cel mai cuminte dintre toţi, neică Mitroi. Aruncaţi-i acolo un pol-doi de parale ; impliniţi-1 şi pe el, şi spargeţi gâlceava. Vă luaţi şi actele... Faceţi cum e bine... Aşa-i advocatlâcul... Judecaţi şi dumneavoastră. Nu e cine ştie ce. Niscai venituri să zici .. ia, acolea o meserioară. Altă moşie n’are : asta-i toată biserica lui. Mitroi, care avea plan bun, amarnic de rău îi pare că i l-a stricat popa. Cu greu se dădu bătut: — Dacă zice sfinţia ta... Ţâşloc al meu din curtea unde şedea, gâfâind, chitea printre uluci, cu ochiul lui ăl bun. Când zări de departe pe Mitroi, care purta cheltuelile procesului, că o cârmeşte spre ulicioara lui împreună cu popa, o fierbinţeală liniştitoare îl luă de la tălpi in sus; a înţeles clănţăni că sa dres treaba şi că a scăpat şi de data asta cu faţă curată, (ia să nu mai fie vreo bănuială că-i aşteaptă şi că Ie ese in cale — orice meserie cu ambiţia ei — Printre La stânga sub înalta stâncă Urlă genunea fioroasă — Şi’n faţă, plină de primejdii, ' O vale ’ngustâ, priporoasă... Tot mai aproape, mai sălbatec, Urlă prăpastia adâncă Şi tot mai des cabrioleta Săltă pe marginea de stâncă. Urlă prăpastia adâncă, Iar mâna ta sfioasă, mică, Eu o simţii cum se ascude Sub braţul meu lipsit de frică. Doina (Bucovina) 1910. apucă repede un bolovan de jos ; in tors cu spatele, bate, se face că drege poarta slăbită din balamale. Popa, cu pântecele înainte, călcând crăcănat, ii poartă geanta ; după el, Mi-troi, in vârful ciomagului, ţinându-1 departe, ii aduce peşcheş pălăria — făcută Ileaşcă. Zice popa, ţinându-se cu mâinele de uluci : Hai, cumetre, nu mai fiţi supăraţi. Daţi mâna şi impăcaţi-vă. Mie unul, vă spun in credinţă: mi s’a uscat gâtlejul. Să ne grăbim să punem timbrele. Cârciuma p’acolea şi ea. Din Ir’o ţuicu-liţă, dintr’o frântură de covrig, s’a încins un puiu de chef care a ţinut până în zori de zi. Ţâştoc a minunat pe toţi cu giumbuşlurile lui. Ca să puie moţ petrecerii, cu căciula lui Mitroi in cap — ca o oală’n par — şi-a atârnat ţambalul de după gât. Chiuind şi cântând, cu câinii după el, a ocolit satul. Mitroi nu se îndură de el : se ţinea ca scaiul ; din : dragul neichii, nu-1 mai scotea. Şi-a spart sticla de lampă popa, iar Păscălia a trîn-lit-o de pereţi pân’a făcut-o varză. 11)16. Virgil Cioflec primejdii Urlă tot mai sălbatec apa Mărindu-ţi groaza sub pleoape, Eu te simţiam printre primejdii Tot mai a mea, tot mai aproape. Departe ’n urmă rămăsese Pe veci prăpastie şi vale ; Din vârful unui munte luna Vrăjia pădurile în cale, Când ocfjii noştri se ’ntâlnirâ Acelaş tainic gând să-şi spue • Prea scurt' a fost temuta vale Şi alta pân' acasă nu e. G. Rotieă. www.dacQFomanica.ro m LttciiApARUL Mo. i2, i§19 Dări de seamă Eugen Todie. — O iubire — roman. • Un roman de psiehologie sentimentală într’un gen puţin obişnuit la noi. l-iste evoluţia unei iubiri tinere şi plină de idealitatea vagă a iululor începuturilor de iubire pe care o zugrăveşte D-l Eugen Todie, până’n momcntui unde acea transfigurare poetică şi nevinovată a sentimentului dispare sub imperiul legilor fizice, făcând loc la desgust şi silă pentru fiinţa iubită. Eroul, un, tânăr cast şi plin de naivitatea sentimentală a celor două zeci de ani, meditează, la o moşie boerească pe unicul fiu al proprietarului. Aci tânărul face cunoştinţă cu Theodora, iica administratorului acestei moşii care-i apare în-tr'un decor plin de poezie a naturei câmpeneşti încarnînd prin frumuseţea şi graţia ei visătoare, idealul său cast de iubire.Urmează câte-va episoade romanţioase, în cari îndrăgostiţi se cunosc mai bine şi se apropie sufleteşte. Teodora, trădează pururi pe faţa sa, o umbră de melancolie, părând a fi mistuită de un clrn arzător şi tainic. Ea caută să evite pe tânăr atunci, când acesta vrea să’i zmulgă vre un cuvânt de aprobare. Intr’o plimbare pe lac, sub insistenţele repetate ale tânărului, Teodora, „mărturiseşte că între ca şi el, se găseşte o adevărată prăpastie morală" negăsindu-se demnă de o iubire atât de curată şi sinceră. Tânără dezvâtueşte cu tristeţă misterul vieţei sale! Ea nu mai este fecioara de altădată. Sub aparenţa ei de candoare ascunde un suflet zdrobit, printr'o legătură vinovată. Mărturiseşte cum, proprietarul acelei moşii, găsindu-i familia într’o situaţiune precară, oferi tatălui ei postul de administrator, pentru a căpătă în schimb graţiile ficei. Trebuind să-şi scape familia de mizerie, dintr’un sentiment de generozitate, Teodora, primeşte povara unei situa-ţiuni ilicite, devenind metresa proprietarului, în timp ce soţia acestuia se găseâ în străinătate. Această mărturisire, aruncă un văl de doliu peste iubirea nevinovată a tânărului şi formează începutul crizei sale sentimentale. Cu toate acestea, tânărul doreşte mereu pe Teodora şi caută s’o idealizeze ca şi mai înainte. In acest interval, soseşte soţia proprietarului pentru câteva zile la moşie. Aceasta e o fiinţă cochetă şi uşurică, care caută să atragă pe tânăr în mrejele sensualităţei sale, trezind pentru prima oară în sufletul său, văpaia dorinţelor pământeşti. Tânărul rezistă, convins ră iubirea adevărată e mai presus de simţuri. Urmează o scenă puternică şi holărîtoare pentru deznodăir ântul romanului, în care naivul îndrăgostit, surprinde pe Teodora în mijlocul unei crize dc isterie, cu faţa descompusă şi înfrigurată de convulziunile unui spazni îngrozitor. l)e aci, sub influenţa realităţei brutale, care i se desvălue pe neaşteptate, visul său de iubire este cu desăvârşire nimicit. Teodora îi apare ca o fiinţă nouă şi lipsită de orice farmec. Teodora simte adânc, transformarea sufletească a tânărului şi neniai putând îndura ruşineâ şi chinul unei iubiri respinse îşi pune capăt zilelor. Cu acest din urmă episod romanul se sfârşeşte. Toată acţiunea este interioară. Avem de aface cu un roman de anto-analiză psichologică. Stil sobru, concis, desfăşurare logică, şi o mare îndemânare a autorului în adâncirea stărilor sufleteşti. Lumea din afară este caracterizată, fugar însă, cu trăsături viguroase. Guvernanta germană, Costin, soţia proprietarului, se reliefează puternic din câte-va gesturi. Am putea cită un număr nesfârşit de pasagii din care apar calităţile minunate de observator ale D-l ui Todie şi arta sa de a zugrăvi in câte-va cuvinte o situaţie sau un personaj. Romanul este presărat de rellexiuni mai întotdeauna interesante şi adevărul psiehologie este respectat cu stricteţă. Sunt şi unele defecte Aşâ bunăoară, revelaţia acestui isterizm, care stăpâneşte nervii Teodorei, apare prea brusc şi surprinde, de oarece nici într’un episod anterior, nu se trădează vre-o notă deosebită .de sensualitate la aceasta. Sfârşitul este de asemeni melodramatic şi izbeşte ca o notă căutată în vederea unui efect de sensaţie. Mai sunt pasagii pline de un romantizm puţin cam eflin şi de izbucniri lirice obişnuite tuturora, în momente . de pasiune. Dar D-l E. Todie are scuza de a fi voit să ne deâ doar, romanul unei iubiri, al iubirei aşâ cum o simte orice tânăr la începutul vieţei sale sentimentale, cu toate stângăciele, cu toate naivităţile şi sensibilcrielc inerente vârstei. Cartea aşâ cum se prezintă, prin genul ei, înseamnă un punct nou de demarcaţie în proza noastră literară şi este totodată o piatră de încercare a unui talent original şi plin de vigoare. Art. En. * www.dacQFomanica.ro Mo. 12, i9i9 LUCfeAfvAhtJL m Nichifor Crainic. — Icoanele vremii Nichifor Crainic e un poet; şi volumul de impresii pe care îl publică acum, închide tocmai proza unui poet. E proza înfiorată de mişcarea sufletească, proza emoţionată, proza vie. Din vârtejul de senzaţii şi imagini pe care viaţa de război o oferă şi din care alţii n’au isbulit să facă mai mult decât ziaristică, Crainic a surprins şi sclipirea de foc ce poate face poezia. Sunt pagini în care simţi mai mult sufletul celui ce le scrie decât icoanele ce le-u inspirat; şi prin aceasta ele fac adevăratul impresionism şi apropierea lor de poezie; căci e desigur o putere poetică aceia de a simplifică realitatea şi a birui-o cu sufletul tău. Şi sunt alături de aceste pagini de război şi paginile de caracterizare a unor figuri — ca în George Coşbuc, N. lorga, sau celelalte — în care poetul a isbulit să dea adevărate însufleţiri-Sunt scrise şi cu artă şi cu iubire. Iubirea e părtinitoare. Ea nu e întotdeauna o calitate a criticului; caracterizările lui Crainic însă nu sunt critice, ci poetice şi de aceia iubirea devine o iluminare. Ceia ce face însă mai cu seamă rezistenţa acestui volum, sunt bucăţile cari alcătuesc ciclul de inspirase biblică şi mistică — Lângă ieslea Belleemului, Evanghelia în popor, Prin tradi-(iune către fetişism, Problema biblică, Lângă pământ — în care ideia se amestecă cu emoţia. Crainic e un mistic! E un mistic şi prin cultură şi prin temperament şi poeziile sale toate sunt însufleţite de această taină care le dă o deosebită gravitate şi care aduce o noutate în poezia noastră. Ideia de înfrăţire cu natura, de legătură cu pământul creiator, ideia existenţii C r o înseninări. Goga la Academie. — Academia a primit în sânul ei ca membru activ pe d-1 Octavian Goga. Poetul atât de iubit de poporul românesc primeşte astfel şi cea mai înnaltă consacrare oficială. In Academie Goga reprezintă nu numai o figură literară ci şi una naţională. E dintre cei cari păstrează buna tradiţie a Academiei noastre de a aduce acolo, la masa inspiraţilor, şi o înaltă valoare personală, dar şi mai cu seamă lupta pentru unitatea noastră naţională şi culturală. Căci dela înfiinţarea ei şi până acuma, Academia a fost întotdeauna o cetăţue a năzuinţelor noastre naţionale. Poetului Oltului şi-al durerilor celor din Ardeal, polemistului viguros şi neîmblânzit, oratorului înaripat care noastre în existenţa divină pe care teologul a-cesla oare ca un panteism aproape păgânesc, iată ceia încă n’am avut în poezia noastră până la el. Şi bucăţile din acest volum sunt inleleclua-lizări ale acestui misticism care circulă în poeziile sale. E o ideie însă atât de fecundă şi pe care poelul o respiră alâl de adânc încât cu siguranţă că şi-ar căpătă un drept de recunoştinţă din partea literaturii noastre în ziua când va stărui mai mult mai mull asupra ei. Al. T. Stamatiad — Mărgăritare negre Poeme. Bucăţile d-lui Stamatiad nu sunt desigur ceia ce obişnuim să numim poemă. Poema înseamnă o desvollare mai mare a unui sentiment; e poezia susţinulă şi completă în care un suflet întreg ni-se'înfăţişează. Poemele d-lui Stamatiad însă rămân încă Ia atitudinile sentimentale ale poeziei de proporţii obişnuite. Nu înseamnă însă că în aceste proporţii d-1 Stamatiad, nu isbuteşte să-şi tălmăcească sufletul. E o personalitate caracteristică în poezia aceslui scriitor. E un sensualism pe care nimeni încă Ia noi — exceptând pe d-1 Macedonski — nu l-a dus până la această frenezie. D-1 Stamatiad e poetul sensaţiei şi al scnsaţici tari, brutale uneori, erotice întotdeauna; căci e un sensualism erotic. Din această pricină chiar poezia d-lui Stamatiad încă nu s’a putut ridică la inspiraţia mare. Căci inspiraţia aceasta cere adâncimea concepţiei; şi sensualisinul e suprafaţa. Cu un termen împrumutat, aş zice o poezie mai mult orizontală decât verticală. E totuşi o poezie interesantă. Al. Al. B. n i c a. de atâtea ori a stârnit furtuni în sălile de întruniri, şi fostului conducător al acestei revisle noi îi trimitem salutul cald al prieteniei, li. • D. E. Lovinescu.. impresionat de Faguet. „Hiena", svârlava revistă a d-Ior Pamfil Şeicaru şi Cesar I’etrescu, descopere, în No. 11 c. un isvor de impresii al impresionistului nostru critic d. Eugen Lovinescu. E vorba de două articole: unul „Vive Vadecard!" al lui Faguet, celalt „Procopovici sau meritul de a nu fi scris nimic" al d. Lovinescu. Vadecard erâ un ilustru necunoscut, decorat subit cu legiunea de onoare pentru meritul literar de a nu fi scris nimic-Faguet le-a făcut nemuritor, închinându-i un articol de vervă ironică. Articolul a făcut sen-saţie. Criticul român, fire impresionabilă, a fost www.dacQFomanica.ro o-, /*• Ll’CKAFARl'L S’o. 12, 1010 se vede, adânc impresionai şi când Academia Română a ales membru corespondent pe filologul A. Procopovici, impresionistul nostru, care nu-i cunoşteâ lucrările, a avut impresia că a descoperit şi el un „Vedecard" român. Şi-a scris un articol ca şi I'aguct. Gazul impresioneasă: Vadecard şi Procopovici, — două subiecte la fel de impresionante, cele două articole cu aceeaşi tonalitate ironică stîrnesc aceeaşi impresie.. ■ ...Parcă aud pe Coşbuc. râzând cu hohote de acest impresionism prea impresionat al impresionistului I.ovinescu ! Românimea Culturală, transformata iu revistă bilunară, aduce în numărul dela 1 Iulie un interesant proeci pentru crearea unui minister ol Culturii, semnat de d. Mihail Dragomirescu. Ministerul acesta ar îmbrăţişa arhitectura clădirilor publice, institutele ştiinţifice, muzeele bibliotecile, arhivele, artele plastice între care şi portul naţional, înlesnirea şi răspândirea ti-. păţiturilor ştiinţifice, literare şi artistice, cre-iarea de societăţi pentru educaţia fizică, civică morală şi religioasă, cu organizarea de jocuii olimpice, şi artele sociale cum sunt procesiunile manifestaţiile sărbătoreşti şi mai ales teatrul. Proeclul d-lui Mihail Dragomirescu merită luarea aminte a tuturor celor ce se gândesc azi la unificarea sufletească a ţării. In diferitele noa-■ stre ţinuturi există şi mentalităţi diferite. Armonizarea lor nu este o problemă tocmai uşoară. Pentru a o avea, va fi nevoie de o muncă culturală organizată, intensă şi deci şi de o instituţie centrală, numească-se ea Ministerul Culturii sau oricum altfel. C. „ldeia europeană", anul I, No. 1. Foaia săptămânală, care suplineşte deocamdată „Noua Revistă Română", îşi ia sarcina ele a fi oglinda credincioasă a mişcării intelectuale de pe continent, cu scopul de a deschide culturii noastre o îndrumare liberă în orizontul cel larg al „ideiie uropene", — cum precizează în articolul prim d. C. Rădulescu-Motru Ea naşte pe cât se parc, dintr’o reacţiune faţă de unele curente unilaterale afirmate în unele publicaţii recente, cari împingeau pasiunea politică până la negarea totală a culturii popoarelor ce poartă vina războiului şi a ororilor lui. . Noua publicaţie îşi propune obiectivitatea în faţa ideilor, ori de unde ar veni. Decât, de ce restricţiunea în cadrul „ideii europene" ? Nu există oare şi o ideie americană din care putem culege de asemenea, orientări sănătoase şi fecunde? * Cronţci scurte şi limpezi asupra mişcării in-telectualc din Germania şi Franţa, notiţe despre viaţa culturală românească şi o recenzie destul mioapă asupra poeziilor lui Lucian Hlaga. com-plectează acest prim număr. C. » Din revistele franceze, sosite la noi, remarcăm în „Mercure de France" un interesant studiu a D-luţ Etienne Fournal: Orientul bolcevist. Autorul analizează psichologia bolcevismului rusesc şi cauzele lui sociale. Face o adâncă deosebire între socialism şi bolcevism, arătând cum mişcarea revoluţiunei ruseşti de astăzi, tinde să distrugă tocmai aceste principii de libertate, de disciplină şi de egalitate în faţa legei pe care civilizaţia modernă Ie-a întronat cu atâta greutate. Bolcevismul nu însemnează egalitate socială după cum cred unii, ci supremaţia unei congregaţiuni de breslaşi asupra tuturor claselor celorlalte. Tot în acest număr din Mer-curc de France" se recenziază lucrarea D-lui D. Drăghicescu în chestiunea Basarabiei. România Transdanubiană, a D-lui Tafrali şi Problema Banatului a D-lui M. G. Mironescu. Recenzentul laudă meritele acestor lucrări politice, şi recunoaşte dreptatea cauzei noastre. In „Revue des mondes" interesante scrisori din exil ale lui Emil Olivier, în care acest bărbat de stat, apare într’o lumină nouă şi simpatică. A. En. Articolul d-lui Em. Panaitescu din acest număr, trebueâ să apară în numărul închinat lui Delavrancea. Ne sosindu-ne Ia timp, îl publicăm in numărul acesta. Muzica. Evoluţia artei dansului Trăim epoca cea mai nenorocită din evoluţia artistică — epocă de tranziţie de gen, şi încă la un gen complex, multiplu. Această epocă foarte periculoasă pentru artişti — înăbuşitoare chiar de forţe talente — «• .şi mai periculoasă pentru criticul conştient şi pătruns de responsabilitatea lui. Dar când un artist, îndrăsneşte să susţie păreri critice, pericolul e şi mai mare; căci pe când criteriul care îl călăuzeşte în producţia artistică îi e cu desăvârşire personal, e singur responsabil de el şi-l poate modifică, teoria artistică nu poate suhsisla decât în funcţiune de dogmă. Adevărul artistic e unul şi indivizibil, complex şi nedefinit, pe care câte odată îl întrezărim prin intuiţie, rare ori îl simţim prin opera de artă şi numai prin ea, şi nici odată n-l putem explica prin critică. Pe de altă parte şcoala exprinientală şi-a pus www.dacQFomanica.ro lonescu Doru: POARTA MÂNÂSJIREI C&LUIU (VSIcea) www.dacQFomanica.ro lonescu Doru: DOI TOVARŞI r ţ ■ i,,m ■7 ?ţv :.. „■ ţ.-i'r v ir i;:^ f •».- ^ ,^/...V . ,- ■.VwV^-ţţ-i. r '•$&'** -• ' ••• V . • www.dacQFomanica.ro No. 12, 1919 LUCEAFĂRUL 271 -chestiunea, dacă frumosul e un fenomen natural obiectiv al spiritului (aiilo-proecliunea), -sau dacă s’a format ulterior prin educaţia artistică. Din acest punct de vedere s'ar putea institui o critică care ar merge cu exactitatea ţ)Ană Ia rigorile ştiinţei. Nu mergem alât de departe, dar or care ar li concluziunilc extreme la care ne’ar duce aceste teorii, voin degaja metoda istorică, care serveşte primei, să arate evoluţia dogmei frumosului, celei de a doua, istoria naturală a fenomenului „frumos1-. La început era ritmul. El a ordonat viaţa, el ja născut artele. Timp îndelungat, muzica era eminamente ritmică. Deşi nu s'au păstrat monumente muzicale -suficiente pentru a se putea fixă definitiv genul muzical preistoric, totuşi din cele câte-vă rămase şi din comparaţia pe care o putem încă -.stabili prin raport la popoarele cari sunt azi primitive, — din mulţimea şi varietatea instrumentelor de permisiune rămase unele în natură altele în picturi de vase sau baso-reliefuri, .putem stabili că ritmul multă vreme constituia muzica. Şi muzică eră totdeauna dansată. Apare apoi elementul muzical: sunet—deler-aninat (timbrat), care naşte melodia, — stângace la început (melodii formale numai din două -smete diferite, — şi care cu vremea desvol-<ându-sc şi ajutată de ritm, ajunge la marea -etapă în evoluţia muzicală, în care elementele -constitutive ale muzicei erau Ritmul şi Melodia. Şi muzica era cântată şi dansată, căci ritmul 4iu ordonă numai elementul sonor. Un autor -chinez spune: „Muzica prin raport la ureche e .sunet, prin raport la ochi e atitudine". Ritmul acestor melodii era variat, multiplu, interesant şi, principal. Ne raportăm la momentele poeziei antice elene şi latine, unde elementul ritm ajunsese la o desvollare rafinată •poale încă neînţeleasă de noi, — şi muzica •uza de aceiaşi pluralitate ritmică. Şi muzica era dansată. l’ână în evul mediu, omenirea n-a cunoscut •cel de al treilea element muzical Armonia, care azi din nenorocire ne pasionează atât, şi muzica procura totuşi vrednice senzaţiuni artistice numai din ritm şi melodie.1) Cu apariţia polifoniei născătoare de armonic ■<în sens pur muzical), şi melodia suferă, şi — mai ales — ritmul. Treptat, treptat elementul armonie se des- i) Vom reveni tntr’un viitor articol asupra importanţei «uuz:cei în aceste timpuri: muzica element religios, poliiic, «i sociologic. voltă in detrimentul celorlalte, până chiar a reduce aproape cu desăvârşire ambele sau numai câte uuul. De la bara de măsură (rezultatul fiircsc al polifoniei) ritmul devine plat, formele muzicale ritmice, simpliste — monotone — patrate, şi dansurile tipice: gavole, menuete, chiar uals, polkă etc..., dansuri, ale căror caracteristice erau numărul timpilor în măsură şi rezultat, numărul măsurilor în fraza muzicală. Chiar formele pur muzicale: suite, sonate, simfonii, din epoca clasică muzicală, suferă de monotonia ritmică rezultată în mod firesc de introducerea elementului armonic. In adevăr câtă vreme muzica avea ca mijloace expresive numai ritmul şi melodia, mijloace uşor de perceput, această artă s’a des-voltat, desvoltându-şi chiar aceste elemente. Ratincria melodică era (sau ni se pare nouă> chiar excesivă în Egipt, China, Ind’a, Persia, Grecia, şi ralineria ritmică concura să ampli-fiice genul muzical. Jiilm nu distruge melodie — Melodie infrumuselcază ritm. Cum muzica e o artă de pură educaţie, forţat percepţia frumosului armonic (mai ales la început) se făcea în detrimentul melodiei sau al ritmului şi din această cauză am avut epoci în muzică armonice cu melodie, şi cu ritm nul,— şi acum suntem în perioada armoniei poate cu ritin, dar cu melodie nulă. De trei zeci de ani, asistăm la formarea genului muzical nou, şi aşa numita muzică modernă încă nu s'a stabilit. Precursorii noului gen au adus bogăţii nenumărate technice în materialul sonor şi încercările noului gen, original şi caracteristic nu au făcut până acum decât victime în lumea muzicală. Puţini sunt tinerii compozitori cari să fi ştiut la timp să se sustragă din mreaja farmecului pur armonic, la care concurează ca accesoriu numai culoarea orchestrală. De abia de câţi-vâ ani se pare că armonia îşi reia adevăratul său loc în discursul muzical,' fiind tratată ca accesoriu în slujbă melodiei şi ritmului. ]) Dansul în epoca ritmică — melodică, era interpretarea plastică, lidelă a muzicei. Fireşte mijloacele expresive ale acestei arte erau variate fiind-că variate erau şi sursele. In ceremonialul antic, dansul îşi aveâ locul de cinste biue meritat. Nenumărate sunt exemplele istorice ce se pot da, şi bizareria unora din ele nu’şi are explicaţia decât în neînţelegerea forţei la care ritmul a putut să ajungă în antichitate. i) Lipsa de spaţtii nu ue permite să comentăm în dea-juns acest adevăr, şl apoi prea ue-am depărta în detalif puţin folositoare tezei acestui articol. Asupra acestui punct, vom revent mai detailat. www.dacQromanica.ro 272 LUCEAFARPL Cu anihilarea ritmului, dansul suferă, decade şi manifestările lui devin simpliste, vulgare. Din rolul său magic şi demn, ajunge la agrement şi vane au fost slor|ările celor ce au încercat să'l ridice, căci — el e menit să urmeze soarta muzicci. Dansatorii probabil dâmlu-şi seama că interpretarea plastică a unei muzici monoritmicc nu era desţnl de inleresnnlă. îndreptară eforturile lor, spre virtuozitate, în vremea în care virtuozitatea (de tristă memorie) domnea în toate manifestările artistice. In adevăr epoca muzicală concertantă — în care di li culta tea technică era mai preţuită decât valoarea expresivă, — caracterizată prin cadenţele instrumentiştilor şi vocalizele cântăreţilor, nu putea însufleţi decât atitudini acrobatice şi dansul impropriu numit clasic îşi luă avânt. Şi a durat domnia genului dans clasic, cât a ţinut şi muzica ce'l inspira. ft Revoluţia generală artistică anunţă apariţia genului muzical nou,’) la a cărui formare asistăm. Se pare că ritmul redevine independent şi că bara de măsură nu mai are alt rol decât conducerea în asamblu. Pluralitatea ritmică începe să se impună în muzică şi (produs al educaţiei muzicale) urechea pcrccpc ritmul pclimclodic. Aici trebuea să ajungă muzica. A ajuns s'au va ajunge. _ S'a simţit insuficienţa dansului clasic, s'au pornit aprige campanii contra lui, dar încă n’a putut fi înlocuit cu nimic statornic. încercările celor ce voiau să reînvie dansul antic în ritmul muzicei lui Beelhowen au avut numai succesul format din satisfacţia de a asista la falimentul dansului clasic. Teoriile precursorilor noului dans îşi iau fiinţă din mişcarea liniilor, din armonia mişcărilor, din simetrie, chiar din anatomie. Iu- i) i) Căci muzica urmează mersul general al altelor, însă e In urmă ca timp faţă de celaltc. fenomen care tiu se poate explica decât prin comparaţia gestaţiunei organismelor superioare. No, 12, 1919 birea de clasicul antic face ca şcoala rusă să Se adrelcze desemhurilor primitive şi aduce ca rezultat fresca egipţiană, elinăreprodusă în dans. ‘ S'a ajuns chiar în căutarea originalilăţei la nou sensul reprezentativ al dansului (pură mişcare), înlr’o serie de tablouri vivante (De alt-Tel foarte artistice şi evocatoare). . Au concurat poale chiar prea multe forţe la punerea bazelor dansului nou, — decadenţii au găsit un câmp liber şi uşor de exploatai,— dar păcat că nimeni n’a căutat reunirea dansului în reînvierea ritmului. Prea puţini sunt chiar muzicanţii compozitori de balete care să fi urmat această cale. . Şi chiar dacă muzica prin excelenţă ritmică a lui Strawinsky ar fi fost argumentul necesar şi suficient la renaşterea dansului adevărat, s'a căutat preâ inuil originalitatea în Impresionism şi preâ mult s'au lăsat deoparte multe din calităţile pur technice ale dansului clasic. Concluziunile logice cari se impun deci pentru crearea dansului liou ar li: a) O muzică de dans prin excelenţă ritmică' b) O unitate de concepţie a dansului şi a muzicei din punct de vedere expresiv. c) Păstrarea calităţilor lechnice din dansul clasic ca accesoriu în slujba dansului expresiv — în mişcare — după cum muzica păstrează abilitatea armonică accesoriu melodii şi ritmului, — Căci dansul e 'menii.să urmeze soarta muzicei.. Iunie 1919 Bucureşti. I. Nonna Otescu. Bibliografie I. I'oli — Poeme Păgâne (Tip. ziarului „Vestea"). Duiliu Zamfirescn — Pe Marea Neagră — Poezii 1899—19J8 (Editura Sfclea). Duiliu Zamfirescn — Miriţa Poem epic. (Editura Sfetea). V. Dcmclrius.-r Dragoste neîmpărlăşilă-Xovele (Editura H. Stcinbcrg). Xichifor Crainic. — Icoanele vremii (Editura II. Sleinberg). P. Dul/u. — Visuri împlinite, Poezii Kdilura. „Librăria Şcoalelor" C. Sfelca. www.dacQFomanica.ro BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI SITUAŢIUNE SUMARA 1918 8 Iunie ACTI V 1919 31 Mal 7 Iunie 734 994 509 i ' 164 315 116 075 190 43 176 524 8042 656 12o7 358 090 ■ 8 919 831 11997 418 32 645 27 3 818181 6 726 337 V 1110957 1031931 440 i55 897 103 387 636 22 010 504 2 821609 243 12 000 000 48 818 598 7 039190 2 198262 767 996 659 190 856 553 363 635 476 2 821609 243 8 Iunie 1918 209 557 258 1 300 000 000 246 447 423 315154980 178575 450 6 389 241257 780 aur depozit.imonete şi lingou -{ 1756 004 681 315154 980 178 575 450 ,, (moncte) . . , ... .6544 disponibil şi trâlc consid. ea aur 480796280 Argint şi diverse mnnele . ... ... . . . . . . . . . Biletele Băncii CeneTale Române stampilate de Stal . . Efecte scontate . . . .... . ... . . . . . . ...... 23 234 980 Impr. pe efecte publice 25 330500 52839 200 ]mpr. pe efecte publice în cont curent . . 38 441toii ' 19 940 544 ■*-697 650- ujn bare nu Vau ridicat Iei: 4t 711 sili 16 729.889 împrumutul Statului de 15 milioane fără dobândă (1901) . „ în cVc‘1 pe bonuri de tez. aur aur (1914—1918) „ iu c‘crt pe bon. do tezaur fără dobândă (1919) Casele de împrumut pe gaj agricultorilor şi industriaşilor Efectele capitalului sociali. . ; . . , . . . .* ^ . . „ fondului de rezervă . . . . . . . ................ Efectele fondului amorfizărei imobilului, mobilierului şi maşinilor de imprimerie .. . . ; . . ...... Imobile . ..... .. . . . . . . , , , . ; . . Mobilier şl maşini de Imprimerie . . . . .;V . .... . Cheltueli de Administraţiune . . ... ..... . . . . Conturi curente . . . . ; •............. . . . . . V. de valori ... .............. . . . . . , . . r ■„ divefse .................... . . . . .__________ PASIV Capital . . ............ . . .. . .... . . Fond de rezervă . . . . . . . _ . . .: . . . . . . . . , . Fondul amortizărei imobilelor, mobilierului şi maşinilor de imprimerie ..... ... . •. ... . . . . Bilete de bancă în circulaţiune . . ... ... . . . . Dobânzi şi beneficii diverse . . . . . . . . . , . . . Conturi curente şi recepise ia vedere ,t. . . . . , . . . Conturi diverse . . . . . . t . . . . . , . . . . . , Efecte şi alte valori de restituit Efecte şi alte valori in păstrare . . . . . .... 7 . . J Bonuri1 de tezaur aur in gaj pentru împrumutul Statului Efecte în gaj şi in păstrare provizorie ; . . . . . . ( Scont 5°/0 - Dobânda 6°/* . Taxa: ; 964 533 254 974 533 254 188 886 189 397 ; 105166 611 117 558864 110507839 110 927 618 41594 950 42 060 389 8 042550 8 042 556 1584 484 916 1 584 454260 474 909005 331 827 184 : .'8 122 052 3386 168 ' 11997418 11997418 32 615 277 32645 277 381318! 3 813181 ti 726 337 6 726337 ■ i 1057 153 1 057 153 : 2 598460 2 608223 .316 946 769 316 515 650 19 533099 18 832720 120 396 401 112 575 629 3 813 264 164 3 874 75 1 27 - 12000000 12000000 52 491384 52 491 334 7712 574 7712 574 2 883236 376 2 895260 854 : 2 041 818 2 160 017 412 571244 460223 844 443 210768 4 ) 4 902 005 3 813264161 3 874 751278 31 Mai 1919 % Iunie 1919 196 821 562 198 961 962 3 100 000 000 3 100 000 000 239 156 941 242 645 840 3 536 278 503 3 541 60? 802 X) _ 4) Totalunle generale din această situaţiune au fost reduse ca valoarea efecle'or şi a ailor ra’ori primit* fie in garante pentru diverse împrumuturi, fie în păstrare provizorie şl cari au fost trecute separat. P www.dacQFomanica.ro „NAŢIONALA" j Societate Generală de Asigurare în Bucureşti ‘ FONDATA LA 1882 t Capital de acţiuni deplin vărsat Lei 3.000.000, - :|| Daune plătite dela fondarea Socie- Fonduri de rezervă..... 35.777.375,36 | taţii: Lei......... 136.000.000,- „NAŢIONALA" Primeşte asigurări în ramurile: , INCENDIU, GRINDINA Şl TRANSPORT ASIGURĂRI ASUPRA VIEŢII în condiţiunile cele mai avantajoase: Caz de moarte, supravieţuire, zestre, rente viagere, etc. Asigurări contra riscurilor de războiu în ramurile „VIAŢĂ Şl TRANSPORT" - ÎF.Îormaţiuni la Sediul social -. Strada Paris No. 12 (Palatul Societăţii) i/i:.-- . ... . ^ - ; şi la Reprezentanţii Generali pentru Bucureşti D-nii V. M. GOGÂLNICEANU & I. NEGREANU în Strada Paris No. 12 AO izisrxr TiV TOATA fAHA b a a a ■ a a a a a a a a a a a a a a „LUCEAFĂRUL1 SOCIETATE ANONIMĂ ROMÂNĂ PE ACŢIUNI » BUCUREŞTI NUMA POMP1LIU, 7-9 CAPITAL LEI 2.000.000 DEPLIN VĂRSAT INSTiTUT DE ARTE GRAFICE, CASA DE EDITURA EXECUTĂ TOT CE ATINGE RAMURA CONFECT1UNILOR DIN HÂRTIE SI CARTON B a LITOGRAFIE CARTONAGE TIPOGRAFIE LEGATORIE PAPETARIE REGISTRE aasvaaaaaaaaBwaâ a a a aaaaaaaa Preţul 3 lei. www.dacoramamca.ro