Supliment gratuit la „Luceafărul" nrul 8. Ca prin romane. Comedie într1 un act. După Gorlitz. — Persoanele. Gheorghe Movilă, mare negustor. Leontina, fata lui. Traian Georgescu, nepotul lui. Vasile Negreanu, un negustor tânăr. Mariţa, fată ’n casă. (Acţiunea se petrece în casa lui Movilă la bariera Bucureştilor. O sală (cu multe flori). La dreapta şi la stânga câte-o uşe. Intrarea principală prin mijloc. La dreapta, în faţă, un scriitor, la stânga, in faţă, o canapea, o masă şi scaune). Scena- 1. Leontina (singură. Intră prin mijloc cetind tare într’o carte. Cu pathos exagerat)... Şi acesta a fost sfârşitul acestui amor la ’nceput atât de frumos. El s’a dus alungat de cuvântul neîndurător al tatălui, s’a dus în lumea largă şi nu i s’a mai auzit de nume, iar Teodora se vesteji ca o floare fără soare ... Doctorii ziceau că se topeşte de boală, dar ea se topea de inimă rea! (plângător). Ah Doamne, ce grozav să mori de inimă rea! (se aşază pe canapea). Da. Aşa am să iubesc şi eu! Ah! (plânge şi-şi suflă nasul cu sgornot). Scena II. Leontina. Movilă (aleargă din dreapta). Movilă (speriat). Cine plânge aici ? Tinico, tu? Dar ce-i cu tine? Leontina (ridică capul). Ah! Teodora moare de inimă rea! Movilă. Teodora? Care Teodoră? Leontina. Fata bătrânului Colonel Pazvanti. Movilă (zăpăcit de tot). Nu cunosc nici un colonel Pazvanti! Ce prietini ai tu de cari eu nu ştiu nimic? Leontina (arată cartea). Sunt persoanele principale din roman! Movilă (supărat). Ce? eroi de romane? Şi de mila lor te vaiti asa? Asta-i curată boală! J 1 Patima romanului! Leontina (atinsă). Tot mai bine asta decât patima luxului. (Sentimentală!) Se poate oare ceva mai înălţător, decât să simţi cu artistul, să suferi si să te bucuri cu el?! Movilă (aspru). Fireşte că se poate... de pildă: să găteşti o ciorbă gustoasă, o friptură bună şi să-ţi găseşti un bărbat de ispravă; să te măriţi! > Leontina (se scoală. Cu dispreţ). Eh! aşa ceva... ceva de toate zilele... să frigi şi să coci... ba poate să mai spăl şi vasele?WWW ceva nu e pentru mine? eu sunt o fire visătoare, un suflet simţitor... In mine vibrează... Movilă. Vibrează romanele! (îşi încrucişează mânile pe foaie şi se uită la ea). Vezi astea le-ai moştenit dela mamă-ta; D-zeu s’o ierte. Bună femeie eră sărmana! Bună şi de ispravă şi ştia toată literatura romanticoasă pe derost dar de casă... de casă habar n’aveâ, săraca; şi pe tine ea te-a crescut şi te-a răsfăţat... Leontina (agasată). Tată, iar mă superi. Movilă (înduioşat). D-zeu ştie, Tinişoara mea, ce departe e gândul ăsta de mine. Tu eşti singura mea mângâiere pe lume şi eu n’as vrea alta, decât să te văd fericită. Leontina. Dar cum pot eu să fiu fericită?! Movilă. Nu ai tot ce-ţi poate dori inimioara? Cel mult un bărbat ţi-ar mai lipsi. Ai împlinit douăzeci de ani şi, numai ce e drept, e timpul să te măriţi. Leontina (cu pathos). Căsătoria fără dragoste e moarte! Tu te gândeşti desigur iar la nesuferitul negustor Negreanu, şi încă Vasile; cum poate să te chieme Vasile (visătoare). Ah cu cât sună mai... Movilă (îi taie vorba). Cum poţi să zici că Negreanu e nesuferit, când tu nici nu-I cunoşti? Leontina. Şi cum poţi tu să rni-1 recomanzi, când îl cunoşti ca si mine! Movilă. Eu ştiu că v’aţi potrivi de minune. Sunt bătrân şi vreau să las negustoria, să mă mai odihnesc, că destul am muncit. Florea samsarul mi-a recomandat pe Negreanu ca pe un cumpărător serios şi mi-a spus, totodată, că e un tânăr frumos la ’nfătisare si, întru toate, foarte de ispravă. Prin urmare, dacă s’ar putea face ceva... de... ar rămânea prăvălia, pe care eu am început-o şi în care am lucrat atâta... ar rămânea tot a copiilor mei, iar eu aş putea trăi cu voi, tot în casa asta clădită de mine. Leontina (îi taie vorba, nerăbdătoare). Ah! aşa ceva e pentru mine prea prozaic, prea negustoresc! Movilă. Cel puţin primeşte-l prietinos, când va veni azi să vadă prăvălia. Leontina. Dar n’am poftă să-l văd. Mai ales acuma dupăce mi-ai spus ce gânduri ai. Tot aşa un „Florea“ i-o fi spus şi dânsului ce partidă minunată sunt eu, (ironică) fireşte ca să încaseze procente duble dela această faimoasă negustorie; dar nu vreau, şi mă ’nfioară şi numai gândul c’aş putea da ochi tacOTomanlcafOi î 4 Negreanu. M’a copt soarele ţărilor calde, unchiule. Movilă (se scoală şi-l măsoară din nou). Aşa se vede... mai bine te-ar fi ars cu totul! Negreanu (râzând). Şi pentruce, mă rog? Movilă. îţi mărturisesc, nepoate, că n’aştept mare lucru dela tine. (Negreanu se miră). Tu ştii că orfan cum ai fost... te-am crescut în casa mea, şi cu toate necazurile ce mi-ai făcut, ţi-am ajutat mult... Negreanu (face pe indignaţii). Mă rog!... Movilă. Şi totuş ai rămas un om uşuratic, fără judecată... Negreanu (camai sus). în sfârşit... da... (în parte) Bine că aflu cine sunt. Movilă (pripit). Ştii ce, nepoate? Şi-aşa mi-ai scris iar despre nu ştiu ce poliţe, uite: îţi plătesc datoriile şi-ţi dau şi o sumă bună pe deasupra numai să pleci îndată, să te duci de unde-ai venit, căci altfel... (De după culise s’aude Leontina: Tată! Tată!) Movilă (speriat). Auz-o că vine. Trăienică dragă, te rog ca pe Dumnezeu, să nu spui că eşti tu... » Scena VIII. Cei dinainte. Leontina (din dreapta). Leontina (fără să observe îndată pe Negreanu care e în stânga). Tată dragă, a venit un jidan scârbos care vrea să-ţi vorbească. Movilă. Ce jidan? Cum îl chiamă? Leontina. Zice că-1 chiamă Moisi Ştrul şi deşi... îmi pare rău că tocmai aşa un perciunat mi-a adus ştirea — tot mă bucur. Movilă. Ce ştire? Leontina. Că Traian e în oraş şi o să-l vedem cât de curând. Movilă. Am păţit-o! Leontina. Şi mai spunea că are o afacere cu tine, tot ceva despre Traian, o poliţă. Movilă (fără să vrea se uită urît la Negreanu). Cum te-arăţi se’nfiinţează şi creditorii!! Leontina (zăreşte pe Negreanu). Ce-ai zis, tată? Domnul ăsta... Movilă (încurcat). Nimic, nimic n’am zis. E D-nul lgnate care-mi face un ofert de postavuri. (Negreanu se pleacă stângaciu). Leontina (cu pathos). Nu, nu, tată. Inima mea credincioasă n’o poţi înşelă. Ah! e o revedere întocmai cum eră descrisă în romanul de ieri. (întinde manile împreunate). Cum mă priveşte! (aleargă la el şi îi ia mâ-nile). Traiane, tu eşti! Movilă. Fireşte, ea l-a cunoscut îndată, deşi nu mai seamănă nici atât (arată vârful degetului mic). Mi-aş smulge toţi perii din cap — dac’aş mai avea. Negreanu (stângaci şi zăpăcit). Hm... da... Hm, ce bucurie! ce amintiri! (îşi şterge sudoarea de pe frunte cu batista). Leontina (iar îi ia mânile). Traiane, Traiane! Lasă-niă să te privesc. Cum te-ai schimbat şi totuşi — vezi tu ce e dragostea adevărată — totuşi eu te-am cunoscut îndată, am simtit că eşti tu. Ce frumos te-ai făcut!... Dar spune-mi şi tu, cum mă găseşti pe mine? Negreanu. O dta eşti cu mult mai frumoasă decât mi-aş fi închipuit vreodată. Leontina (desmierdată). Ce fel, îmi zici dta? înainte îmi ziceai „tu“, Trăienică, nu mai ştii? (îl netezeşte pe umăr). Negreanu (venindu-şi în fire). Ai dreptate. Să fim iar copiii de mai înainte. Leontina. Fireşte! Negreanu (ironic). Şi ce mă bucură mai presus de toate e că m’ai recunoscut îndată! Leontina (fără a pricepe ironia). O dulce presimţire ini-a cuprins inima înainte chiar de a te fi zărit. Movilă. Eu n’am avut, zău, nici o presimţire şi, dacă nu-mi spunea cine e, nu l-aş fi recunoscut cât lumea. Leontina. Şi Moisi te-aşteaptă, ştii tată? E jos în sală. Movilă. Mă duc dar, nepoate, să aflu ce afaceri sunt iar de regulat. (încet lui Negreanu). Mai pun o mie, dacă faci cumva să nu-i placi fetii, să-şi piardă părerea bună despre tine (iese prin dreapta). Scena IX. Negreanu, Leontina. Negreanu (caşicând ar răspunde lui Movilă). Nici prin gând nu-mi trece. De ce să nu-i plac ? Leontina. Iată-ne singuri, Traiane; singuri cu amintirile noastre din copilărie. Negreanu (tot mai îndrăzneţ). Da. Cu amintirile scumpe (îşi scoate mânuşile). Leontina. îti aduci aminte când şedeam t i amândoi în tufişul de liliac? Negreanu (cu luare aminte). Liliac?! Leontina. Acolo am cetit împreună pe „Paul şi Virginia", fără să luăm seama că s’apropie o furtună... Negreanu. Da, aşa e. Leontina. Şi deodată ne-am pomenit că toarnă cu găleţile. Negreanu (dă din cap). Cu găleţile! Leontina. Vezi că ştii!... Nu mai eră chip să trecem până la grădinar şi şedeam aşa tinându-ne de braţ. > > Negreanu. De braţ, da, şi turnă cu găleţile. Leontina. Mie-mi eră frică si tu mi-ai www.dacoramSfiiC&tO131 aj 11 5 Negreanu. Da şi te-am mângâiat... Leontina. Si când a trăznit... } Negreanu. Tu ai leşinat în braţele... Leontina. Da de unde? Ce, ai uitat? Am sărit în sus speriată şi-am luat-o la fugă până ’n casa grădinarului. Negreanu. Bine zici, bine zici. Par’că te văd cum fugeai. Leontina. Dar ceasul despărţirii... desigur îl ţii mai bine minte. Negreanu. O, foarte bine. Leontina. Ne-am jurat credinţă! Negreanu. Credinţă... (se iau de mână). Scena X. Cei dinainte. Movilă. Movilă (cu o hârtie în mână; prin mijloc). Asta prea e de tot. Traiane, eşti un netrebnic! (Leontina şi Negreanu se depărtează unul de altul). Leontina. Tăticule, să nu-1 cerţi. Movilă. Ştii cine eră acel Moisi Strul? t ) Leontina. Cine? Movilă. Un cămătar, care avea în mână o poliţă expirată a preacinstitului dtale verişor. Negreanu (în parte). Să-i fie de cap. Movilă. Şi-am fost destul de prost s’o plătesc şi de astădată. (îi arată poliţa). Iacă-tă-ţi faimoasa iscălitură, negru pe alb: „Traian Georgescu“! Negreanu (în parte). Aşadar Georgescu mă chiamă. Leontina. Traiane dragă, eşti tu un om uşuratic, nechibzuit? Movilă. Moisi mi-a dat a ’nţelege că vom află lucruri şi mai urîte despre d-Iui! Negreanu (în parte). Săriţi-ar perciunii, Moisi! Leontina. Ce vrea jidanul să zică cu asta? Spune, Traiane. Negreanu. Nu se poate. Leontina. Atât de mare ţi-e vina încât nu cutezi s’o spui? Altădată n’ascundeai nimic de mine. în ajunul despărţirii când mi-ai dat ineluşul ăsta... (se uită Ia mâna lui Negreanu). Dar... unde e inelul pe care ţi l-am dat eu ţie? Traiane, unde e? Movilă (aspru). Da. Unde e inelul dela Tinica ? Negreanu (încurcat, dă să vorbească şi se tot uită la mână). L-am scos din deget azidimineaţă, când m’am spălat. ■ Movilă (spre public). Doamne bine-mi pare. Leontina (geloasă şi înfuriată). Ai dat inelul meu alteia! , Negreanu. Cum poţi crede?! Leontina (tot mai aprinsă). Orice cr^wW'fl* despre D-ta, Domnule! Poliţele ţi le-aş fi iertat căci tată-meu are cu ce le plăti, dar să dai alteia inelul meu — asta mă revoltă şi stânge în inima mea cea mai mică licărire de dragoste pentru D-ta! Movilă. O stânge de tot! Leontina. Vino, tată; voi fi de-acum a celuia ce tu mi-ai ales. (Cu pathos). Aşa mi-a fost pe semne ursita, să mă mărit fără dragoste ... ursita veche ca la clasicii greci! Alungă (arată pe Negreanu) pe trădător de pe pragul casei noastre, ca Eumenidele răzbunătoare! (iese, teatral, prin dreapta). Movilă (se ’ncruntă la'Negreanu). Da, ca Omidele răzbunătoare! (lese repede după Leontina). Scena XI. Negreanu (singur). Negreanu. Adecă acuma să plec ?!! —■ Nu, nu plec! Nu vreau să plec. Acuma nu mai vreau să-mi răzbun, ci s’o cuceresc. îmi place fata şi pace! E grozav de întrecută şi înfumurată nu e vorbă, dar tocmai de aceea, vreau să fac eu dintr’ânsa o nevastă fără cusur. (Se dă Ia o parte când intră Mariţa). Nu mă duc! Scena XII. Negreanu. Mariţa, apoi Movilă (din dreapta). Mariţa. Domnule! (bate la uşa din dreapta). Movilă (iasă). Ce e larma asta? Vezi să fie linişte ’n casă. Domnişoara se simte rău. Negreanu (încet). Din pricina mea!! Mariţa. E un domn tânăr în sală si întreabă » » dacă poate intră. ' Movilă. Cine e? Mariţa. Spune că-1 aşteptaţi. Movilă. Că-1 aşteptăm ? Hm, aşteptam pe dl Negreanu dar îi scrisesem să nu mai vie. N’ai dus scrisoarea la „împăratul Romanilor" ? Mariţa. Nu. Am vrut s’o duc dar (se întoarce şi arată pe Negreanu) domnul ăsta a văzut plicul şi a zis că-1 duce d-lui. Movilă. Dacă n’a primit scrisoarea mea e negreşit Negreanu. (Cătră Negreanu). Singur ţi-ai săpat groapa, nepoate. (Cu mulţumire şi ceva răutate). Şi fiindcă eşti încă aici, poţi să vezi ce bine îl vom primi. (Mariţei). Pofteşte pe d-nul în casă; eu îi dau fetii de ştire. (Batjocoritor Iui Negreanu) la revedere, nepoate! (iese prin dreapta, Mariţa prin mijloc). Scena XIII. Negreanu (râzând). Negreanu. Ha, ha, ha! Ce situaţie minunată! Vezi ăsta roman! Aşadar acum am să » mă văd pe mine! Sunt curios ce mutră am! ?' f*xează celce intră). 6 Scena XIV. Negreanu, Traian (prin mijloc). Traian (cam jerpelit la înfăţişare, cu plete cam nepieptenate, intră cu stângăcie, prin mijloc, vorbind cu cineva de afară). Aştept eu. (Intră.) îmi pare chiar bine că am timp să-mi viu în fire. Grozav îmi bate inima. Cum mă va primi uncliiu? Negreanu (încet spre public). Hm! Tristă înfăţişare! Traian (încet). E cineva aici. Poate vre-un contabil al unchiului. (Tare, salutând). Vă ţineţi de casă, Domnule? Negreanu (scurt). Da, şi sunt în curent cu celece se petrec aici. Traian (tot sfios şi nesigur). Atunci ai putea să-mi faci un adevărat serviciu. Negreanu. Cum? Traian. Spunându-mi dacă nu cumva a fost pe-aici un oarecare Moisi Ştrul. Un om cu o înfăţişare — nu tocmai plăcută. Negreanu. Probabil din neamul celor cu... cu 50 la sută. Traian (tresare). Vai de mine. Aşadar a fost? Negreanu (mirat). Ce? D-ta să fii nepotul dini Movilă? Traian (dă jalnic din cap). Da. Traian Georgescu. (Se ’nclină.) Cam nepricopsit dar... totuşi bun băiat. Poate ai auzit de el. Negreanu. O da. Şi încă minunate poveşti! Traian. După o absenţă de câţiva ani, m’am întors, în sfârşit, în Europa şi sunt de câteva săptămâni în Bucureşti. Negreanu (uimit). Cum? Traian. Nu prea cutezam să mă ’nfăţişez unchiului meu; dar, la urma urmelor, sunt silit s’o fac. Nu mai am nici o lăscaie, nu mai am credit şi unchiul mi-e singura nădejde. Negreanu. O poliţă a plătit, dar mai mult nu va face. Traian (strâmbă din gură). Hm! Cred şi eu. L-am costat destule parale... dar m’am hotărît în sfârşit să mă fac om de omenie şi să (se scarpină după ureche) şi să regulez o afacere. Negreanu. Aşa-a-a!.. Traian. De-as sti eu numai cum să mă » i înfăţişez unchiului, fără ca el să mă cunoască şi să-i pot pipăi toanele înainte de a-i spune cine sunt?! Negreanu (repede). Poate-aş şti eu să te sfătuiesc! • Traian. Spune! Negreanu. Unchiu D-tale aşteaptă azi pe un domn Vasile Negreanu, un negustor care vrea să cumpere prăvălia şi pare-mi-se să-i ia si fata. D-nul şi d-soara Movilă iui-1 cunosc personal, aşa încât... www.dacoi Traian (a ascultat cu încordare, îi taie vorba). Minunat! Va să zică am să mă dau drept... cum ai zis ? Negreanu. Vasile Negreanu. Traian. Vasile Negreanu, care vrea să cumpere fata... ah pardon, firma şi să ia şi... adecă asta nu. De cunoscut nu mă vor cunoaşte. Sunt ars de soare şi jerpelit de traiul mizerabil pe care l-am dus. Negreanu. Nu ştiu cum vei fi fost înainte (îl măsoară), dar acuma zău eşti... eşti de. nerecunoscut. (Se uită la mâni). Ce inel ai în deget? Traian (ironic). Ah — e romanul copilăriei mele; îl am dela verişoara Leontina care erâ pe-atunci o mare amatoare de romane, o broscuţă de treisprezece ani, grozav de sentimentală. De vre-un preţ nu e însă inelul, altfel de mult zbură la muntele de pietate. Negreanu. Ar fi bine să-l scoţi din deget — să nu te trădeze. Traian. Ai dreptate (scoate inelul). Negreanu (luându-i-1). Şi spre mai mare siguranţă dă-mi-1 să ti-1 păstrez eu. Traian (dă inelul). Iţi mulţumesc. Eşti atât de prevenitor. Negreanu. De ce să nu ne ajutăm unii pe alţii! Pst! e cineva la uşă. Nu uita că te chiamă Vasile Negreanu. Eu mă duc. (Iese prin mijloc). Scena XV. Traian. Movilă şi Leontina (din dreapta). Movilă (salută). Cu cine avem onoarea? Traian (cu sfială). Onoarea este pentru mine. (Cam încurcat) numele meu e negru... e Vasile Negreanu. Movilă (îi scutură mâna). Mă bucur. Traian (plecându se în faţa Leontinei). Domnişoară ... Leontina (asemenea). Domnule... (spre public). Vai ce mutră nespălată. Doamne, urît mai e! Movilă. Agentul Florea ne-a înştiinţat de sosirea D-voastră şi vă aşteptam din zi în zi să ne înţelegem în privinţa firmei şi.... Leontina (îl strânge de braţ). Să nu zici, să nu zici... Movilă (ţipă). Au! (îşi freacă braţul). Mă bucur din toată inima că vă văd, dle Negreanu. Puteţi să vedeţi fata ... (îndreptându-se) asta — magazinul, vream să zic. Vă rog să faceţi ca şi când aţi fi la D-voastră, cereţi orice doriţi ... vă pun orice la dispoziţie. . Traian (repede). O atunci, înainte de toate, vă rog, dacă se poate... (duce mâna la inimă). mâiCăUO Mă rog, mă rog (încet Leontinii)., 7 Vrea să-ţi ceară mâna înainte de-a cumpără prăvălia. Traian (duce mâna la stomac). Dacă s’ar putea ceva de mâncare... am fost atât de... de ocupat încât n’am avut timp să iau dejunul. Movilă. Cu cea mai mare plăcere! (sună). Leontina (încet lui Movilă). în loc să vorbească cu mine, se gândeşte la mâncare! Uf!.. Movilă (încet Leontinii). Iar ca prj,n romane le vrei toate?! Omu nu poate trăi din dragoste, îi trebue carne şi legume. (Tare lui Traian care-şi freacă mânile de bucurie). Poftim, dragă Negrene, la ceva friptură şi un păhărel... Traian (foarte vesel, uitând undele). Da, da, păhărelul îmi place mie! (îşi vine ’n fire). Adecă ştii D-ta la un pahar de vin se ’ncheie mai bine afacerile. (Leontinei). Adio Domnişoară, la revedere! (ia pe Movilă de braţ şi iese cu el strigând) Trăiască păhărelu! Scena XVI. Leontina (singură. E desperată.) Leontina. în prezenţa mea se gândeşte Ia mâncare şi la beutură! Ah e oribil! în loc de inimă omul ăsta are numai stomac! Si unui astfel de netrebnic să-i fiu eu soţie? > * i Niciodată! (cu pathos). O, Traiane, cu înfăţişarea ta distinsă, cu barba ta ca mătasa gal-bină, spre tine mă chiamă toate amintirile copilăriei mele. Şi deoarece tu m’ai trădat, voi muri şi eu, ca atâtea altele, jertfă a mândriei şi a dragostei mele!.. (Se aşază pe canapea oftând). Scena XVII. Leontina. Negreanu (prin mijloc). Negreanu (se apropie încet de Leontina pe la spate). Verişoară! Leontina (speriată, strigă). Ha, Traian! (Făcând pe indignata). Domnule, cum îndrăzniţi să vă mai arătati... » > Negreanu (maimuţărind sentimentalitatea ei romantică). Viu să vă zic adio! adio pentru totdeauna!! - Leontina. Pentru totdeauna?! Negreanu. înainte de a plecă ţin însă să vă înâpoiez singurul semn.de dragoste ce... (îi întinde inelul). Leontina (veselă). Inelul meu! (Cu sentimentalitate). O Traiane! aşadar nu l-ai dat alteia? De ce nu mi-ai spus când te-am întrebat? De ce-ai tăcut? Negreanu (declamatorie). Sunt prea mândru şi socotesc ca o înjosire să mă apăr de învinuiri nedrepte. Nu pot decât să rabd şi să tac şi astfel să-mi câştig cununa de raze a martirilor! (Cu mândrie). Aşa sunt wWw.dai Leontina. Traiane, poţi tu să-mi ierţi neîncrederea? Negreanu (vesel). Aşadar mă iubeşti? (îi întinde amândouă mânile). Leontina (îi ia mânile). Tu şi numai tu; cu tine _aş fi fericită şi într’un bordeiul Negreanu. Draga mea! Leontina (speriată, îi lasă mânile). Vine cineva. Ascunde-te în odaia de colo (arată la stânga) să nu te vadă tata cu Negreanu lui! încrede-te în Leontina ta. (ÎI împinge pe uşa din stânga). Scena XVIII. Leontina. Traian (din dreapta). Traian (cam înveselit de vin, vorbind spre culise). Mă rog, ce-are-aface! Nu vă jenaţi pentru mine. Poftiţi numai eu voi aşteptă aici. Leontina (spre public). Iacă şi monstru ăla de Negreanu. Traian (înaintează fără să observe pe Leontina; plescăie cu limba). Hm! Minunată masă si admirabil vin! E bun băiat unchiu ... si o să-l întorc eu cuţnva... (zăreşte pe Leontina). Uiuiu, iacăt-o şi pe Dumneaei! Leontina (cam sfioasă). Domnule!.. Traian (se cam clatină pe picioare). Domnişoară ... Hi, hi (îşi duce mâna la inimă). Leontina (încet). A furat luleaua neamţului! (Tare). V’aţi înţeles cu tata în privinţa prăvăliei? Traian. Mai e vreme. As vrea însă să vă y spun ... ştiţi inima, ca şi stomacul, îşi cere drepturile... ■ Leontina (încet). Ce asemănare!.. Traian. N’am dreptate? Leontina. Ba da, întru câtva. (Visătoare). Eu una sunt supusă inimei şi nu-i pot porunci. Inima mea orice i-aş spune, este şi va răinâneâ credincioasă celei dintâi iubiri... pe veci! Traian. Pe veci? Hm; nu ţi se pare cam mult? Leontina. Inima mea aparţine pentru totdeauna vărului meu Traian Georgescu. Traian (speriat — încet spre public). Ei drace, cum să scap ?! (Tare). Traian Geor... parc’a plecat de mult, de mult... pe mare... Leontina. Dar eu i-am păstrat credinţă. Traian. Cine ştie ce s’a ales de capu lui, după atât amar de vreme. Am auzit că-i cam plăcea vieaţa ... veselă. Leontina. Şi mie-mi place veselia. Traian. Se zice că are datorii cu duiumul. Leontina. O să le plătească tata. Traian. Se vorbeşte c’ar fi foarte uşuratic. DrafaaniK&SD Se va schimbă. 8 Traian (încet spre public). Grozav mă iubeşte. (Tare). Domnişoară, trebue să vă mărturisesc că... am cunoscut de aproape pe vărul D-voastră. . Leontina. De când s’a ’ntors în Europa? Traian (ceva mai treaz). Da; şi... e foarte vinovat fată de ... > Leontina. Ştiu, ştiu. Ne-a mai spus-o şi Moisi Strul. ) Traian. Şi, acuma, nu ştie cum să mărturisească tot unchiului său şi să-i ceară ajutor. Leontina. Ce atâta bătaie de cap. Vorbesc eu cu tata si toate dorinţele vărului meu se vor împlini. Nu înzadar sunt unica copilă... Traian (tot mai treaz). Bunătatea D-voastră mă face să îndrăznesc mai mult. Vărul Dumneavoastră şi-a ... a întâlnit o americană... cu care ... s’a căsătorit... Leontina (dă un ţipet). Căsătorit! Traian (repede). Da. Şi a venit la Bucureşti cu nevasta să ceară sprijinul unchiului ca să deschidă o prăvălie... Leontina (desperată). Şi de aceea se lin-guşă ... O trădătorul, trădătorul. (Strigă tare). Tată, tată! Traian (cam speriat). Liniştiţi-vă, trebue să-i spunem unchiului cu binişorul, să-l facem să priceapă ... Leontina (strigă spre uşa din dreapta). Tată, tată, vino, fie-ţi milă de fata ta nenorocită! (Plânge). Scena XIX. Cei dinainte. Movilă (din dreapta). Movilă (intră repede foarte speriat). Ce strigăte sfâşietoare! Ce ţi s’a ’ntâmplat? Leontina (frângându-şi mânile). O tată, tată! închipueşte-ţi că Traian e însurat! Movilă (indignat). Ce fel ? Fără să mă ’ntrebe şi pe mine? (Ridică pumnii). Are noroc c’a plecat (Traian tresare speriat), că i-aş arătă eu lui. Să-i plătesc eu toate... Leontina. N’a plecat încă, tată. E aici şi putem să ne răzbunăm şi să-i arătăm tot dispreţul de care e vrednic! (Aleargă la uşa din stânga). Poftim încoace, Domnule! Scena XX. Cei dinainte. Negreanu (din stânga. Movilă se repede la el. Leontina se trage înapoi şi-l măsoară eu dispreţ...) Leontina (lui Negreanu) Eşti un om fără suflet! Mărturisesc că te-am iubit sau cel puţin mi se părea că te iubesc fiindcă nu te cunoşteam! (îi vine să plângă). Dar acuma, acuma văd cine eşti şi te rog să te depărtezi, să părăseşti pentru totdeauna casa noastră! (plânge). Movilă (lui Negreanu). Eşti un mizerabil! Un escroc american şi un destrăbălat european, iată cine-mi eşti. Şi vii acum cu gândul să-mi mai storci câteva mii... dar te ’nseli, netrebnicule! Traian (cu vocea pe jumătate). Ce-or fi având cu bietu contabil? Negreanu. Ce crimă am făcut ? (îi vine să râdă dar se reţine). Movilă. O nebunie ai făcut, când te-ai însurat, nefericitule! (Traian face mereu semne că nu înţelege nimic). Negreanu. Dar, mă rog, cine v’a spus că m’am însurat? Movilă (arătând la Traian care se miră). D-nu Negreanu • Leontina (asemenea). Da. Domnul acesta care ştie tot. (Plânge). Ah!.. Traian (zăpăcit). Da. Am spus că Traian Georgescu s’a însurat. Negreanu (vesel). Aşadar vărul Traian e însurat! Ce fericire! Nu mai e nici o piedecă! (Leontinii). Putem fi fericiţi — căci eu nu sunt vărul D-tale ci — Vasile Negreanu. Leontina şi Movilă (uimiţi). D-ta? Negreanu ? Negreanu Pe legea meal Movilă. Şi prăpăditul meu de nepot... Traian (sfios şi jalnic). Sunt eu, unchiule dragă, şi te rog să mă ierţi şi să-mi ajuţi să intru şi eu în rândul oamenilor de omenie. Leontina (veselă). Ajută-i tată ca să-l despăgubeşti că prea m’am purtat urît cu el! (Lui Negreanu, ruşinată). Şi (pleacă ochii şi iar îi ridică) eu care ţi-am zis „tu“... Negreanu (pe când Traian vorbeşte cu Movilă). Ce are a face. Credeai că sunt vărul... Leontina (repede). O ce bine că n’ai fost Traian! Negreanu (apropiindu-se). Dar cum rămâne cu presimţirile şi cu inima credincioasă?! Leontina (pleacă ochii ruşinată şi şopteşte). Avea dreptate tata!.. (Traian şi’Movilă se apropie. Negreanu ia mâna fetii şi vorbesc încet. Ea abia ridică ochii ici-cole’a). Movilă (întinde dreapta Iui Traian în semn de împăcare, iar cu stânga arată fericit spre tânăra pereche). Tocmai ca prin romane! (Cortina.) W. KRAFFT, SiailU. ---t.----------- www.dacoromanica.ro