Nrul 3. Budapesta, 1 August n. 1902. Anul I. Budapesta, 1 August n. 1902. Anul 1. REVISTĂ LITERARĂ APARE: In 1 şi 15 a fiecărei luni, după stil nou. Prc(ul unul esemplar 50 bani. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: VI., STRADA VOROSMARTY 60a ABONAMENTUL: Pe I an 10 cor., pe jumătate de an 5 cor Pentru străinătate 1 an 15 franci. 0 SCRISOARE. Ilustrul Domn Iosif Vulcan, membru al Academiei Române, directorul revistei „Familia", a trimis şef-re-dactorulul noastru următoarea scrisoare: Iubite Domnule şi Frate! Mi-al făcut onoarea să-mi ceri în numele colegilor Dtale părerea privitoare la întreprinderea literară, ce aţi pornit prin scoaterea revistei „Luceafărul", ca organ de publicitate al tinerime! noastre de Ia şcolile mai nalte. Cu plăcere vin a mă achita, căci aprob şi salut cu bucurie această mişcare. Ea ne pre-sintă tinerimea pe un teren, unde toţi Românii trebue să o încurageze şi să-î dea sprijinul, de oarece terenul acesta e al cultureî naţionale. Dar bucuria mea are şi un motiv personal. Mişcarea aceasta porneşte tocmai din locul acela, unde am petrecut anii cei mai frumoşi ai tinereţeî mele, de unde mi-am adus inspi-raţiunile unei vieţi întregi. Ea este pusă la cale de tineri dela universitatea, unde mi-am făcut şi eu studiile, de membrii societăţii literare Petru Maior, la al cărei leagăn am asistat, al cărei membru şi preşedinte am avut onoarea să fiu timp de mai 'mulţi ani. Este dar foarte naturală simpatia, cu care petrec această acţiune a generaţiunii urmaşe. Văzendu-o, par’că întineresc şi resimt entusia-smul generaţiunii mele, care a înfiinţat societatea Petru Maior, care a scos la lumină prima foaie beletristică românească şi care a stăruit atât de mult pentru întemeiarea catedrei de limbă şi literatură română la universitatea din Budapesta. Doresc din inimă, ca lucrarea începută de „un grup de tineri" să devină a întregei tine-rimi de protutindenî, toţi să-şi dea concursul comunicându-î inspiraţiunile lirei şi ale prosei, lucrările seninătăţii calme, discutând chestiuni, cari agită vieaţa noastră naţională-culturală, tot ce simte sufletul lor în aventul spre un ideal măreţ, — ca astfel să^avem o oglindă, care să ne reflecteze toate ideile ce frământă inima şi mintea generaţiunii noastre mai nouă. Oradeaifiare, 11 Iulie 1902. Salutări cordiale. Iosif Vulcan. www.dacQFomanica.ro LÎJCEAFERUL Nrul 3, 1902. CEVA DESPRE DRAMA. (Urmare şi fine.) Cu aceeaş dibăcie şi putere ştie însă drama să verse lumină şi în imperiul numit cultura minţii. Esperienţa de toate zilele ne arată, că deşi s’ar părea că înaintăm, totuş lumea e plină de prostie. Mai mulţi omeni prosţî sunt, decât răi. Omenii cei mai cuminţi fac adeseori câte o prostie, pe care, deşi o văd, totuş nu o înconjură. Şi însuşirea aceasta şi-a întins aripile peste întreaga omenime. Urmarea e, că fiinţele, cari au căzut în ghiarele acestui întunerec, au să supoarte toate loviturile sorţii, de cari nu să ştiu feri şi cari îi aruncă în păcate şi nefericire. Drama şi aici are leac. Numai ei îi este dată posibilitatea de a rîde de prostiile noastre, ea e oglinda noastră. Cu satira comediiloKsbi-ciueşte scăderile noastre, ne loveşte şi noi înţelegem prea bine, dar loviturile ei sunt de aşa, că nu roşim şi nu ne simţim vătămaţi, ci din contră îi rămânem mulţămitorî. Când auzim pe Conul Leonida lăudându-să cu multele sale vitejii şi în urmă îl vedem tremurând de frică, auzind larma unor beţivi de pe drum, înţelegem foarte bine, că satira e îndreptată în contra noastră, căci noi suntem lăudăroşiî şi noi tremurăm la mişcarea orcărei frunze. Efectul e, că ni să lărgeşte cercul vederii, ne desfacem creerul din cătuşile unilateralităţii şi ale mărginirii şi începem să cunoaştem căile vieţii, căile cele bune, cari ne feresc de a ajunge în posiţia, în care am văzut pe o persoană, sau alta, de pe scenă. Drama ne dă în mână cheia inimilor omeneşti. Prin aceea, că ne înfăţişază toate patimile, toate vicleniile, toate tainele caracterelor în golătatea lor, pricepem rostul tuturor relelor, în mijlocul cărora trăim; prin aceasta ne dă drama posibilitatea de a putea uşor descoperi tainele relelor şi ne învaţă să ştim trăi şi să ne învârtim în mijlocul atât al răufăcătorilor, cât şi al celor buni. Drama ne învaţă să suportăm cu tărie loviturile sorţii. Când vedem pe bătrânul Moor lovit de nemiloasa soarte îl compătimim şi blăstămăm pe acela, care l’a aruncat în nefericire. Luăm totodată şi esemplu, că deşi bătrânul Moor a avut să sufere totul dela fiul său, căruia el i-a dat vieaţă, le-a răbdat toate cu paciinţa unui martir, — să suportăm şi noi capriţiile sorţii şi valurile vremii cu tăria şi pa-ciinţa martirului. Câte planuri nu ne facem şi câte din acestea nu cad jertfă capriţiilor sorţii: — drama ni le desfăşură pe toate şi ne toarnă împleteşte din ce în ce tot mai multe espe-rienţe. Drama ne determină la o judecată dreaptă asupra celor nefericiţi. Un furt din necesitatea esistinţeî drama nu-’l judecă, precum o fac legile, sinuciderea din nefericire drama nu o consideră de crimă, precum o face aceasta bigotul. tn faţa umanismului şi legile trebue să să retragă. Când vedem pe Ataliba, mai marele templului, ce era închinat soarelui, că stă între doauă căi: una legea, care zicea, că orcare dintre fecioarele templului, care s’ar lăsa ademenită de lucruri omeneşti, cu moarte să moară şi alta legea umanismului, legea iubirii, care zicea, că natura a făcut ca bărbat şi femee să-şi lege inimile în strînsă iubire — şi vedem că cea din urmă învinge şi el strigă „nimicită este legea de acum", — glasul umanismului să trezeşte şi în sufletul nostru şi ne învaţă, să cunoaştem pe cei nefericiţi şi să-î mângăiem. Efectul dramei se oglindează şi în istorie. Când lumea gemea sub torturile inquisiţieî, drama a fugit, s’a ascuns, căci n’avea intrare în mas-sele orbite de bigotism. Când însă lumea apuseană era mai decăzută şi în deosebi preoţimea arunca umbre negre asupra bisericii, a venit şi drama ca una dintre cele mai puternice arme şi a ridicat vălul de pe pleoapele lumii,' vărsând belşug de lumină şi vieaţă noauă în vinele omenimii. Şi cât de mult a contribuit la spălarea negrelor pete, ce zăceau în evul mediu asupra bisericii şi a creştinismului! „Hoţii" lui Schiller au aprins întreagă Germania cu ideea libertăţii; Klinger cu „Sturm und Drang" a răscolit întreagă lumea literară a timpului său, „Faust“-ul lui Goethe a făcut epocă în cultura omenimii, îmbrăcând ideea nemulţă-mirii omului cu sine în colori atât de plastice şi convingătoare. Shakespeare cu dramele sale şi-a pus întreagă ţeara în mişcare şi i-a schimbat tot mersul, ba în lumea întreagă chiar s’a simţit şi să simte şi azi puterea mişcătoare a dramelor lui. Lui Schiller, Goethe, Moliere, Shakespeare, Corneille numai dramele lor le-a câştigat locul de frunte în panteonul nemuririi, fără aceste drame nici pe departe nu s’ar fi putut avânta la renumele, pe care şi azi îl au. Şi tocmai împrejurarea aceasta dovedeşte in-fluinţa dramei asupra omenimeî, care îl ridică la nemurire pe cel ce ştie să-i schimbe întregul sistem de esistinţă. Influinţa dramei creşte şi are efect cu atât mai hotărît, cu cât ştie să atingă spiritul na- în suflet curagiu, ear în reţeaua crwWWdffCOiOmAMCa tQ P°Poare'or- O dramă românească, care Nrul 3, 1902. LUCEAFERUL 35 adună tot ce are Românul individual, tot ceea-ce constitue pentru el naţionalismul, ca să pună pe scenă înaintea ochilor lui, va avea un efect uimitor. Când şi-ar vedea Românul pe un Mi-haiu, un Ştefan, un Mircea vorbind şi mişcân-du-să, ar vedea ideile mari ale poporului său desvoltându-să înaintea ochilor săi şi ar fi imposibil, ca să nu să cutremure de măreţia trecutului său, ar fi cu neputinţă, să nu să aprindă în inima lui cea mai ascunsă scântee de naţionalism. Când şi-ar vedea Românul toate păcatele cu ochii proprii şi ar fi silit să recunoască, că păcatele, cari să desfăşură pe scenă, sunt ale lui, ar fi imposibil, să nu se trezească conştiinţa cea bună în sufletul lui, care să-i şoptească în continuu : deşteaptă-te şi curăţă-ţi neamul de aceste păcate 1 Cine a răscolit în vremurile mai vechi întreagă Grecia şi a aprins în sinul poporului flacăra însufleţirii pentru neam ? Spiritul naţional al dramelor lui Euripides, So-focles şi alţii. „Drama toarnă în vinele poporului concep-ţiunî raţionale, principii sănătoase, sentimente curate; negura barbarismului, a negrului bigotism să spulberă, noaptea face loc luminei învingătoare!" (Schiller). La noi Românii tocmai această artă e mai nebăgată în seamă. Ba o parte considerabilă din publicul românesc priveşte drama şi teatrul ca o instituţiune de demoralisare şi au antipatie şi disgust faţă de ea. Incâtva e justificată această atitudine, pentru-că drama noastră în mare parte e obiect de geşeft în mânile unora, cari caută să nu cultive pe om, ci să-i deştepte şi să-i potenţeze boldurile animalice prin punerea pe scenă a lucrurilor celor mai drastice. Din acest punct de vedere au drept cei ce simt disgust pentru teatru. Dramă originală nu avem, cu atât mai puţin naţională, pentrucă doauă-trei piese dramatice bune şi originale-naţionale, câte am putea pescui, sunt disparente. Tot ceeace avem, sunt o mulţime de piese în deosebi franceze, care de care mai slabă şi mai streină de spiritul nostru, ear traducerile dramelor cu renume universal, câte le avem, pe de o parte sunt slabe, pe de alta nu pot ajunge să să prindă de rampa teatrului, pentrucă spiritul nostru nu corăspunde încă seriosită-ţiî lor. Timpul mai nou a început, ce e drept, să deştepte şi în sufletul nostru o atenţiune deosebită pentru dramă; curentul acesta, care. îşi întinde rădăcinile în pături tot mai mari, a început să recunoască însemnătatea dramei şi bărbaţii serioşi ai neamului nostru vor şi face, ca acestui focular de cultură să i-să pună şi la noi basă adevărat educătoare. Când vom ajunge, ca să ne putem emancipa şi pe terenul de activitate al acestei arte de sub influinţa spiritului uşurătăţii, când vom fi convinşi despre binefăcătoarea influinţă a dramei, când vom turna în drama română spiritul naţionalismului, când vom avea dramă naţională, cu mândrie şi cu fruntea ridicată vom păşi în faţa lumii şi lumea ne va face şi nouă loc între popoarele ei mari. s. St. MAGDALENA. www.dacQFomanica.ro 36 LUCEAFfiRUL Nrul 3, 1902. In capitală. Migia de zi... Obosit de veghere şi de palavrele „vighe-ţilor", deschid geamul cupeului, ca aerul proaspăt de dimineaţa să mă desmeticească puţin. Eternii vigheţi! Nu scapi odată de această plagă a drumului de fier. Vecinie îi întâlneşti cu şoapca lor de ;drum trasă pe .urechi, cu '* zimbetul lor'lRâe porunceală, • cu poveştile lor nesfîrşit de ^lungî. Te pune păcatele şi răspunzi la prima jor întrebare.— vecinie a-ceeăş — că adecă ^de unde şi pătrunde?" şi le-ai dat prilej şă-ţf toace două ceasuri încheiate. Că şi el af fost ipe acolo, că sunt locuri prea frumoase acelea, dă are atâtea cunoştinţe şi că dacă rru 'să JÎnşală ... Negreşit, că se înşală stimabilul, dar trebue să înţelegi, că asta nu-i decât o apucătură.* In acelaş moment să ridică zimbitor şj drăguţ: ‘ — De altcum sunt cutare. Eşti prins. Te presinţi şi tu vşi ,actim nu mal poţi scăpa, dăoare-ce în Iegătuilă-. cu numele tău, negreşit află ceva de istorisit, vre-o amintire imaginară, lungă, nesfîrşit de lungă. . Şi cum codicele penal nu prevede nici o măsură pentru astfel de atentatori ai liniştii publice, asculţi poveştile lui, dela o vreme nu mai au^i nimic şi clătini din cap, sau zimbeşti njechanic,. la întâmplare . . ......... Când m’am văzut singur la geam, mi-am făcut o cruce..„‘Schinteile dela’ 'locomotivă defilau într’un ,salt sburdalnic, stelele tremurau . palide ’n văzduch, .gata^sâ să stingă. 1 :,J Luceafărul clipea rcadănţat din genele-i argintate., ;r , .... Nu-mi mai era somn. ' Iarăş: mă luă . în stăpânire deliciul, ee. îl resimt totdeauna, când sunt la drum. îmi ptece atunci să privesc fără ţintă în gol. Sgombtul ritmic al vagoanelor acompaniează mersul gândurilor deslănţuite; am sensaţia că mă duc departe, fără să-’mî dau seama unde anume. Departe, poate afară din lume... Amintirea celor rămaşi în urmă mă împresoară. îmi reamintesc clipele despărţirii şi toţi îmi par aşa de buni şi aşa de dragi îmi www.dacor sunt — şi iubirea asta creşte „cu pătratul depărtării" ... La staţiune mă aşteptau doi prietini. Obosit de neodihna nopţii şi buimăcit de aglomeraţia dela gară, prietinii mei rîdeau de stângăcia mea de provinţial, de spaima, cu care • ' - .-Urcăm m-tramvay. ■ Capitala îşi desvălue sinul, frumoasă şi ispititoare, ca o ^sirenă. 1 Uruitul trăsurilor, circulaţia neobicînuită de pe bulevarde, aerul infect, în care negura dimineţii să amestecă cu fumul sutelor de fabrici r-r toate aceste îmi reamintesc fiorul de plăcere, ce mă cutremura decâte-orî mă reîn-torceam din vacanţe* pe vremea când eram seminarist. / ■ • > Atunci visam numai capitala; acum aveam să‘ o cunosc. Sgomotul vavilonic, goana cu care trecătorii grăbiau după afaceri, pulsarea vieţii de oraş mare mă agitau^ Eram, ca sub puterea unei sugestii, atras de'Vălmăşag, să mă amestec, să mă pierd într’însul’... Să am aceleaşi bucurii şi aceleaşi dureri1 cu mulţimea, şi să-i pot spune cu drept cuvânt; „Et in Arcadia ego!“ Să mă pierd... - Iţi place une-orî-să te ştii luat puţin în samă, că un fulg în bătaia vântului, ca un val "pribeag pâ întinsul nesfîrşit al mării. Treci nepăsător1 pe-lângă mutrele indiferente; nimenea nu îţi zimbeşte graţios, nici tu nu eşti silit să forţezi surisurî, ca în binecuvîntata vieaţă de provinţă .... - * “"'Acolo toţi sunt buni şi toţi să îhteresează dâ tjne. şi toţi ţe preţuesc şi tu stai ■ buimăcit de atâta dragoste şi - nobleţă, ‘fără să ţi-o poţi esplica. Şi pe urmă ajungi singur în vavilonul capitalei : nimeni nu te cunoaşte, nimeni nu te ştie. Zimbetele false nu te mai înconjoară, nici dulcea şi mărginită atmosferă a vieţii de provinţă. S’a deschis de-odată înaintea ta un câmp larg, unde oamenii să întrec şi să iau la goană. Departe în zare străluceşte ţinta luminoasă. . . jmamca.ro Nrul 3, 1902. luceafErul 37 Te opreşti mirat în faţa câmpului deschis, un sentiment de frică te ia în stăpânire. Şi nimeni nu îşi ridică pălăria înaintea ta, nimeni nu să dă la o parte, să-ţi facă loc. ■ Atunci pentru întâia dată înţelegi trebuinţa puterilor proprii, curentul te mână înainte peste voia ta, te reculegi, îţi aduni puterile şi porneşti singur înainte . . . Şi cu cât mergi, drumul e mai neted, orizonul mai larg: departe în zare ţinta luminoasă te chiamă cu strălucirea ei. Şi cu cât mergi, ţinta să îndepărtează, lăsând în urmă-i puzderii de lumină. Tu treci înainte, convins în sufletul tău, că drumul luminii n’are să să isprăvească nici odată. Departe în zare ţinta străluceşte luminoasă, rece şi neajunsă. Ce fertcit eram sub puterea acestui curent. îmi uitam atunci de mine însumi, de toate ale mele. Mă mulţămiam cu o pagină din Omer, ori din Sofocle, cu un cânt din Horaţ, ori din Anacreon. Şi mă întorceam dela Operă, fără să iau sama, că apa îmi ciuruie în ghetele sparte, oprindu-mă la o halbă de bere, fără să ştiu apriat dacă o să-mi rămână ceva şi pentru dejun . . . Capitala cu sgomotul ei etern, cu valurile ei de noroi şi de lumină, cerca să mă înghită! Şi când credeam că mă are în stăpânire, era de ajuns un singur glas de departe ... ca să mă desmeticesc din mreaja ei vrăjită. Atunci mă simţiam singur şi părăsit, vieaţa-’mî era pustie şi deşartă? Sgomotul capitalei mă enerva, mutrele indiferente îmi făceau rău, mi-să făcea dor de linişte, de prietini, de iubire ... Îmi reaminteam prietinii şi iubiţii îndepărtaţi şi în gândul meu le ceream iertare pentru uitarea mea. . ;• Vedeam feţe zîmbindu-mî cu dragoste,: braţe întinzendu-să să mă cuprindă de departe . Da ... ei aveau dreptate: al lâr. era’n?. Nu-inî mai aflam locul, număram cu impacienţă zilele până la vacanţă. Capitala rămânea în urmă. * * * ... Şi când trenul trecea de Oradea-mare, în zori de zi, când auziani pentru întâia dată jVorbă românească, inima îmi svîcnea cu putere, îmi , venea să îmbrăţişez pe muncitorii, cari plecau la câmp cu furci şi cu greble şi cu coase ... Sgomotul capitalei abia mi-1 reaminteam, ca o musică prinsă în surdină. Vedeam atuncia capitala în chipul unei femei frumoase zîmbin-du-mî, în conştienţa superiorităţii. Ochii ei erau strălucitori — lumini şi umbre să răsfrângeau într’înşiî — şi privindu-m£ cu liniştea unei Pallas Athene, părea a-mi zice: — Ştiu eu, că ear’ ţi-să va face dor de mine ... ' Simin. CÂNTEC. (După A. de Musset.) Când omul pierde în vr'o 'ntâmplare Speranţa ce-are Şi veselia, Leacul acelei dureri funeste Muzica este, E armonia. Căci fericire nu e mal mare, Caceea care Te-a 'nveselit, De-asculţî cântarea ce te îmbată Pe care-odată 0 al iubit! Const. S. Stoenescu. www.dacQFomanica.ro 38 LUCEAFfiRUL Nrul 3, 1902. 1 FEMEILE ÎN ISTORIE. Posiţia socială a femeii în diferite timpuri. I. Lupaş. MOTTO: Fcmeea cea mal vrednică de laudă este aceea, despre care bărbaţii nu vorbesc nimic: nici bine nici rău. . Thukydides. Sunt oameni, cari susţin, că cultura unul popor să poate judeca după măsura, în care îşi ştie cinsti femeea. O măsură aceasta, asupra exactităţii căreia planează multă îndoială şi nesiguranţă, căci e lucru prea firesc, ca în toate timpurile, pe lângă închinători şi slăvitorl în madrigale al femeii, vor fi existat şi de ceîce în basate satire, or în muşcătoare epigrame au eternisat virtuţile femeeştî ale vremii lor. Dar totuş e interesant felul concepţiei, ce şi l’au format oamenii din diferite timpuri despre virtuţile femeeştî. Din acesta să poate conchide, cam de ce stare socială să vor fi bucurat femeile din anumite timpuri. Posiţia socială a femeii în tot decursul istoriei n’a trecut prin schimbări mari, decât numai în 2 renduri: întâi la trecerea poporului din vieaţa barbară de nomad într’o vieaţă de stat şi a doaua oară la trecerea dela păgânism în era creştină. Asămănând versta poporului cu cele 3 verste din vieaţa omului, posiţia socială a femeii s’ar putea schiţa astfel: 1. In copilărie diferinţa dintre un băiat şi o fetiţă constă într’aceea, că băiatul e mal tare şi fetiţa îi duce frică. Asemenea în vechime, când forţa trupească era dătătoare de măsură — femeea a trebuit să ducă o vieaţă cu totul pendentă de voinţa şi puterea bărbatului său, şi pentrucă ea era mai slabă, trebuea să-i fie supusă întru toate. 2. Dela 15—25 ani iubirea ferbinte îşi cere partea sa. In anii aceştia tinărul vede în juna femee o fiinţă îngerească, pe care o adoară în chip şi fel — în versuri şi în prosă — şi spune, că pentru un sărut de pe buza ei ar fi în stare să-şi jertfească întreg rostul vieţii. (Dar numai spune!) Acesta e în vieaţa popoarelor veacul de mijloc, evul mediu, când cavalerimea întreagă par’că nu era făcută pe altă samă, decât numai pentru cele mai îndrăsneţe aventuri, pe cari azi numai în romane de 165 fascicole le mai poţi afla. Cavalerul evului mediu fără doar şi poate îşi jertfeşte la moment vieaţa, dacă capriţiul idealului său o cere. — 3. Urmează versta a treia, a cuminţeniei, când: Die Leidenschaft flieht Die Liebe muss bleiben. (Schiller: Glocke.) începe raţiunea a ajunge stăpânitoare preste inimă şi sentimente. Dispare din gândul bărbatului ambiţia copilărească de# a-şî arăta pu- www.dacor terea asupra femeii, să perde şi ferbinţeala tinerilor ani, care îl dispunea totdeauna spre fapte nesocotite şi în locul lor păşeşte chibzuinţă, care-1 învaţă, cum să-şi facă traiul mai bun prin ajutorul femeii şi cum să împartă ambii năcazurile vieţii, ca să le poată mai uşor suporta. In versta aceasta să află popoarele acum, în timpul mai nou. . O uniformitate perfectă însă n’a existat nici în cel mai scurt interval de timp. Totdeauna au fost 2 soiuri de femei: unele, cari au dus vieaţă lărmuitoare, cari au trăit pentru lumea mare şi cari înainte de toate au voit să placă; altele, cari au dus un traîu liniştit şi neştiut de nimeni, cari au trăit esclusiv pentru casa şi copiii lor. Despre acestea zice Thuky-dide, că sunt cele mai vrednice de laudă. — Cu aceste două tipuri de femee ne întâlnim mai preste tot locul şi în vechime ca şi în timpurile de faţă. * ' * * In vechime (înţelegem era păgână) interesele statului cereau subordinarea totală a individului.* Această subordinare nu o aflăm numai la Spartani, or la cetăţeanul din Athena şi din Roma, care negligiându-şi cu totul afacerile, să arunca cu un fel de destrăbălare în luptele politice, în sgomotul de stradă — ci în întreagă organisaţia socială a acelor timpuri, cari pretindeau în Sparta, ca femeea să nască numai soldaţi buni, în Athena: oameni deştepţi în conducerea afacerilor publice, ear în Roma: oameni harnici, chibzuiţi şi buni ostaşi. Din acest punct de vedere e de a să privi starea femeii la popoarele culte din vechime. Ce stimau pe atunci oamenii în femee? Nimic mai mult, decât pe mama copiilor săi. Chiar şi înţeleptul Plato în republica sa teoretică ficsează rolul femeii ca pe al unei unelte aplicate în serviciul statului pentru anumite foloase. In conformitate cu aceste vederi s’a croit starea femeii însă numai atunci, când popoarele erau deja organisate în stat. * La popoarele, cari duc o vieaţă nomadă, posiţia femeii e diferită şi să schimbă, după cum cer trebuinţele vieţii. Astfel să povesteşte, că la unele popoare resboinice (Schiţi), femeile * Un pregnant exemplu al acestei subordinărl aflăm în legile lui Lykurg, cari nu permiteau cetăţeanului spartan a să îngrăşa sub cuvent, că îngrăşarea denotă lipsă de interes faţă de afacerile statului. Cel-ce să îngrăşa, întâlu căpăta admoniţie, mal pe urmă îl expulsau. nanica.ro Nrul 3, 1902. LUCEAFfiRUL (39 îşî tăiau ţiţa stângă, ca să poată răzima maî bine arcul de pept, judecând, că o ţîţă le este de ajuns pentru trebuinţele de mamă. In starea primitivă vedem femeea deopotrivă, cu bărbatul călărind, puşcând, luptând şi abia aflăm în ea ceva specific mueresc. Cu privire la relaţiile dintre bărbat şi femee aflăm interesante date în cărţile'istorice ale lui Herodot, care pretutindenea să sileşte a da icoană deplină despre moravurile poporului, despre relaţia celor doauă sexurî.* Dintre toate popoarele, despre cari ne povesteşte Herodot numai Tracii îşi cinsteau femeile şi le ţineau sub controlă severă, deoare-ce le cumpărau cu bani scumpi dela părinţi. Cele* Astfel d. e. despre Auscî: Her. IV. 180. Despre poligamia Perşilor vezi Her. I. 35. Despre femeile Ba- l’T- ~ www.dacQFomanica.io 40 luceafErul Nrul 3, 1902. lalte popoare nu cunoşteau legămentul căsătoriei, care constitue deja primul pas spre civili-saţie. Cât de tristă era posiţia femeii la multe popoare schitice şi la altele din Orient, din India, că murind un bărbat, să alegea dintre femeile sale una, despre care socotiau că a fost cea mal favorită răposatului şi o îngropau de vie, cu el într’un morment. Asta era cea mai mare cinste, ce putea ajunge pe o femee. Ear cele, cari rămâneau neîngropate, erau cuprinse de cea mai mare supărare şi să bociau într’una, că n’au putut fi şi ele părtaşe de asemenea cinste . . . Tot la Herodot aflăm şi o indicaţie despre bylonienilor I. 198—199. Massagefi: I. 203. Egipteni II. 46., 48., 60., 65. Schiţî: IV. 75. Obiceiurile de nuntă la popoarele din Lybia IV. 168—199. La Dyomachizl să practiza „jus primae noctis“; Nasamonl IV. 172., Gin-danl IV. 176., Traci: V.3—8. folosirea pudrei: Femeile Schiţilor vărsau apă pe o peatră vertoasă, apoi frecau pe aceea lemn de cipru, de cedru şi de tămâie, până să făcea din acestea un aluat gros, cu care îşi ungeau tot trupul şi faţa. Acest aluat răspândea un miros foarte bun şi făcea pelea curată şi sclipitoare* Aşadar’ pudra nu e invenţia civilisaţieî, ci par’că e deodată cu natura ftemeii. Oare ce rost avea pudra la femeile Schiţilor dibace în mânuirea arcului şi a săgeţii, or la femeea elină din timpurile mai târzii, care să închidea în gynaiconul** său şi aci îşi petrecea întreagă vieaţa, fără ca cineva să-i facă frumosul ? .. . (Sfârşitul va urma). * Her. IV. 75. ** Odaia femeilor, care era aşezată în partea dinapoi a casei şi în care nici un bărbat străin nu avea voie să între. EAR CÂND VEI PURMI ■ ■. (Heine.) Ear când vei durmi tu somnul etern închisă pe veci în morment, In miezul de noapte, încet pe furiş Veni-voî la tine 'n păment. Nebun să sărut frumoasa-ţî icoană Perdută şi pală şi rece, Să tremur cu vaier prelung şi să strig Când vieaţa-mT încet se petrece. — E noapte, şi morţii din groapă tresar, In jocuri nebune se prind — Noi stăm adormiţi în dulce delir, Cu braţ încleştat te cuprind. E ziua de-apoî şi morţii sunt treji, E zi de isbavă 'ntru Domnul — Noi stăm nemişcaţi, alături pe; veci Ce dulce, ce dulce ni-e somnul. Octaviar tpasri www.dacQFomanica.ro Nrul 3, 1902. LUCEAF6RUL 41 RNTACONISNl POLITIC sau PUTEREA ELOCINTEI. — Mare tragi-comedie în 3 acte mici. — Persoanele: Dl Capră, oposiţional. Teofil, fiul lui. DI Cerbu, guvernamental. *) Florica, fica lui. Dinu, ziarist, prieten Iul Teofil. • ACTUL I. Scena I. Teofil: Ah ! Florico! • Florica: Ah! Teofil! Teofil: Toate’s zadarnice. Tatăl meu e oposiţional incarnat! Nu-mî dă voie să iau de nevastă pe fica unu! guvernamental. Florica: Şi tatăl meu e guvernamental dela roată! Zice că mă alungă dela casă de îndrăsnesc să mă gândesc la fiul unui oposiţional. Teofil: Ah! Florico! Florica: Ah! Teofil! Scena II. Teofil: Ah! Dinule, Dinule! Dinu: Bre! Teofile, lucrul naibii! Unul e oposiţional, celalalt guvernamental, e firesc că nu să împacă apa cu focul. Dar las că am să-î împac eu, nu înzădar sunt doară ziarist, cunosc eu doară tainele politicei. . . . Teofil: Numai să isbuteştî. Dinu: încrede-te numai în Dinu! ACTUL II. Scena I. Capră: Lasă-me în pace cu ideile d-tale de ordine! Sunteţi cu toţii mameluci! Auzi numai la el, să ţină cu guvernul. . . . Fireşte, râvnesc la oala cu carne. . . . Cerbu: Şi voi sunteţi răsvrătitorî, oamenii zarvei; politician! de contrabandă. . . . Capră: Şi fata unul astfel de om mal are îndrăsneala să crează, că fiul meu să gândeşte la ea? . . . Cerbu: Şi fiul unul astfel de om mal îndrăsneşte să crează, că fata mea s’ar mărita după el? . . . Capră: Eu, care numai din convingere sunt ceea ce sunt. . . . Cerbu: Şi eu, care m’am născut cu credinţa mea politică. . . . Capră: D’odată cu capul. . . . *) Sau: moderat şi uttraist; — liberal şi conservator ş. a. m. d. Cerbu: Numai dacă îţi vel schimba părerile politice. . . . Capră: Sau d-ta. . . . Scena II. Capră: De, domnule, dar ... • Dinu: Cum, dar? Ce dar? Bine, domnule, sau n’am drept? Zici că eşti oposiţional din convingere? Să lămurim o leacă treaba. Am să-ţî dovedesc, că greşeşti când crezi, că mântuirea o să ne vină prin oposiţie. (Să plimbă prin fund. După un sfert de cias revin.) Dinu: El, şi spune-mî acum, n’are drept vecinul d-tale Cerbu, el cu ideile sale de politică guvernamentală. . . .? Capră: Că n’am înţeles asta mal de vreme ! Fireşte că are drept! Dinu: învoiala atunci e dară făcută: îi dai lui Teofil voia să ia de nevastă fata lui Cerbu. Capră: Cum nu! Fata unui politician atât de profund! Scena III. • Cerbu: De, domnule, dar . . . Dinu: Dum dar ? Ce dar ? Bine, domnule, sau n’am drept? Zici, că eşti guvernamental din convingere ?! Să lămurim o leacă treaba. Am să-ţî dovedesc că greşeşti, când crezi, că mântuirea o să ne vină prin guvern. . . . (Să plimbă prin fund. După un sfert de cias revin.) Dinu: Ei, şi spune-mî acum, n’are drept vecinul d-tale Capră, el cu ideile sale de politică oposiţională. . . .? Cerbu: Că n’am înţeles asta mai de vreme! Fireşte că are drept! Dinu: învoiala atunci e dară făcută: îi dai Floriceî voie să se mărite după feciorul lui Capră. . . . Cerbu: Cum nu! După feciorul unui politician atât de profund ! Scena IV. Dinu: Teofil!! Florică! îmbrătişaţi-ve. Părinţii voştri s’au învoit. Teofil: Florică! Florica: Teofil! ACTUL III. Scena I. Capră: De ce să punem dară piedeci în calea fericirii copiilor noştri ? www.dacQFomanica.ro 42 LUCEAFERUL Nrul 3. 1902. Cerbu: Aşa-î zău! Las să fie unul al altuia, îmi pare numai rău, că atâta vreme m’am împotrivit la asta. . . . Capră: Şi cât de mult o regret eu! Mai ales, că . . . Cerbu: Da, da, mai ales că . . . Capră: . . . mai ales că până acum am profesat o credinţă politică falsă. Cerbu: Tocmai ca şi mine. Capră: Resgândindu-mă însă, studiând chestia mai adânc, am ajuns la convingerea, că adevărul e pe partea — — — Cerbu: — d-tale! Capră: Ba, pe a d-tale, căci mântuirea noastră numai dela guvern ne poate----------- Cerbu: Mă rog de iertate! Vrei să zici: numai prin oposiţie ne poate veni. Capră: Aşi! Oposiţie! Ce oposiţie ? Fleac! Opoziţionalii sunt nişte răsvrătitorî, oameni d’aî zarvei, politicanî de contrabandă! Drept ai avut d-ta! în ziua de azi fie care om cinstit trebue să fie guvernamental! Cerbu: Ba, d-ta ai avut drept! Capră: Ba d-ta. Cerbu: Lasă-mă’n pace vecine, cu politica guvernamentală! O politică de mamelucî! * Politica unor oameni, cari rîvnesc un os de ros, să ajungă lângă oala cu carne. . . . Capră: Cum, atât de iute te-aî schimbat? Cerbu: Şi d-ta? Te ţineam om mai de caracter. . . . Capră: Credeam că eşti un om, care ţine la convingerile sale. . . . Cerbu: Văd însă, că nici d-ta nu eşti decât un guvernamental-mameluc. Capră: Şi d-ta un oposiţional-gură-spartă. Cerbu: Şi după feciorul unui astfel de om să-mi dau fata? Capră: Şi fata unui astfel de om să-mi ia ficiorul? Scena II. Teofil: ) Tată! Dragă tată, ce fericiţi Florica: f suntem! Cerbu: Florico! Vino aici. Capră: Aici ţî-e locul, Teofil! Cerbu: Să nu te mai pună păcatele să stai de vorbă cu feciorul unui guvernamental fără convingeri. Capră: Să nu te mai văz, că-ţî faci de lucru cu fata unui opoziţional fără caracter... Cerbu: Te felicit, domnule, la noua d-tale politică! Capră: îţi admir, domnule, tăria convingerilor politice! Scena III. Teofil: Ah ! Florico ! Florica: Ah! Teofil! Teofil: Toate’s înzadar! Tatăl meu a devenit guvernamental dela roată! Nu^ml dă voie să iau de nevastă pe fica unui opoziţional. Florica: Şi tatăl meu a devenit opoziţional incarnat! Zice, că mă alungă dela casă de îndrăsnesc să mă gândesc la fiul unul guvernamental. Teofil: Ah ! Florico! Florica-. Ah! Teofil! (Să poate continua ad libitum.) M. Aegea. LUPTA. Îşî culcă capul preste masă, CăcT manile nu-l sprijinesc ... E greu ca plumbul , . . Toate ’n caşâ S’au pus la joc diavolesc. Să luptă I Cum ar vrea să ’nvingă I Să simte tare, sănătos. Şi ce nu ar putea şă ’nvingă Puterea braţuluî vănjoj ? ■ El ştie,- că vieata-T luptă, Şi 'n luptă să fi uriaş, 5ă nu ţe poarte frunză ruptă Prin colburT văntul pătimaş. . Cum a luptatl . . . încet adoarme; Mat luptă încă şi prin viş . . . Dar încrezut pe-a sale arme Mu vede calea-T spre abis I Ardo. www.dacQFomanica.ro Nrul 3, 1902, LUCEAFfiRUL 43 ti Betrâniî. www.dacQFomanica.ro 44 luceafErul Nrul 2, 1902. PELA CEI CE NU MAI SUNT. (Urmare.) Scrisori de-ale Iui Aron Pumnul. Eatae, fiîule! tî-am descris tot lucrul pre larg, ca sae-1 cunosc! cu de-amaeruntul. Dec! fi! cu minte, prudinte si discret, si nu descoperi nimaerui de acestea, ca nu cum-va sae-t! strici. Sae nu-ti uit! necî uae datae, cae te-aî ajutat la scoalae cu un stipendiu mennit pe’ntru un rumîn Bucovineann, si de aceea cînd veî fi oare-cînd-va în stare pe’ntru acella sae ajut! si tu pre un tînaer rumîn Bucovineann la scoalae: asâ cere dreptatea! Eu sînt paetit cu boalele: sciu multe: Dec! maîcae-ta se poate vindecă de daemlâ or! gutae numai cu Baunscheidt: aceasta este uae mâesinae ca uae hăhelae micae de forma asta ;___________ c ____ carea fiind pre’n tevea m b ac cu sîrme gâibennae sucitae se trage pela a, apoi cu capul b se pune pa lîngae osul spinaerii pe amîndoue lăturile cîte doue rînduri de sus pînae jos, si se împunge bine, apoi se unge îndatae cu ololu baeunsaidtiann, apoi se culcae în pat trei dille ferindu-se de tragere de âer si de ume-dlealae, dupae trei dille se poate sculă; ear’ dupae dece dille sae se împungae de nou, dacae nu s’a depaertat boala cu totul. Apoi tot în raestîmpurî de dece dille sae se raepetîcascae opaeraecunae, pînae ce se vindecae deplin. Astae maesinae se aflae de vîndut la Cari Baunscheidt in Endenich bei Bonn am Rhein si custae cartea, maesina si trei steclute de oloiu 12 fl. v. a. în argint sunaetorîu. Cartea se numesce: Baunscheidtismus maesina se numesce: Lebenswecker, oloiul se cîeamae: oleum Baunscheidtii, în carte este prescrisae tot felîul de curae pentru fiae-care operaecune. însae una sae-tî spuîu: mai întîiu sae se împungae numai pe spinare în sus si în jos, mai ales între spete si pe spete bine, de sese ori, si numai atunci sae înceapae a se împunge si pe pulpele picoarelor si pe pîntece. Dacae pe la voi n’are nime maesina, cartea si oloiul acella, puteţi scrie la dînsul si pînae în tjei saeptaemîni le caepetaţî. Tîmpul de curae este cell mai potrivit: lunile: Septembre, Optombre, Noembre; apoi: Martu, Aprile, Maiu. în lunile Februariu si August nu ajutae nemic astae maesinae. în cuntra reumatismului este un leac foarte simplu, bun, si nu prea scump: sae cumperi uae gaerafae (steclae) de uae ocae si juinaetate, sae torni într’însa uae ocae de spirt de cell de 36 de grade, apoi sae torni într’însul uaei jumaetate de ocae de sare pisatae maerunt ca faeina, si sae-1 scuturi în toatae diua de cîte trei patru ori în decurs de patru dille, pînae se va topi sarea cît se poate mai mult: atunci sae iai un petec de flaenell si muiîndu-1 cu spirt de acella sae te freci bine pe unde sîmtescî reumaetism în toatae sara si dimineaţa, si veî vede cae în doue luni de dille te mîn-tuescî pe deplin de ori-ce reumatism. Eu am vaedut însu-mî, cae âstfelîu de spirt saerat a faecut minuni si încae în tîmp scurt. La Doftori este cunoscut ast spirt sub numele de: Franzensbrantwein, fiind cae Doftorul Engles: Franz este iscoditorîul lui. Fii sînaetos, fiiulePăule! si, de veî merge cum-va si pela Cuculata,* sae spui fraţilor .si sororilor melle multe încinaeciuni, si cae încae mae aflu în vieatae de si foarte bblnav. AII taeu paerinte binevoitorii! Arun Pumnul. N. B. Hotaerîrea Ministeriului de'n Iasî (Paratul) despre daeruicunea caertilor rumîne pe la asedaemintele rumîne de’n provintele austriace. Cunsiliul Miniştrilor în şedinţa de’n 9 Septembre, 1861, Nro 9798, cunsiderînd, cae fiae-care Rumîn este daetoriu a da spriginul cuviincos întru cunsaerbaecunea naecunaeletaetli rumîne, a /ncîeîat între altele, ca fiae-care lite-raetoriu si librarîu rumîn de’n Moldâviea sae fiae îndemnat a trimite in dar cîte un esîmplariu cell putîn de’n operele rumînesci edaetate de ell pe’ntru bibliotecele gimnasielor rumîne de’n Cernaeuti, Suceava, Braesov, Blasu, Clusu, Sibiiu, Beiusu, Arad, Temisoara; pe’ntru Semi-narîul rumîn de’n: Oradea-mare, Blasu, Sibiiu, Cernaeuti; pe’ntru biblioteca rumînilor teologi de’n Vieanna, de’n Gerla, si de’n Lugosu si pe’ntru biblioteca prepaerîndilor de’n Arad. Aceasta încîeîare se aduce la cunoscinta publicae spreîudemnarea si regula tuturor, caeror se cuvine, sperîndu-se, cae nimenne nu va raemîne nepaetruns de folosul cell mare all acestor despusaecunî, si cae totî autorii si edaetorii se vor graebi a cuntribui pre’n asămenne lesni-coasae daeruire în folosul naecunaeletaetii. (esit dela Ministeriul Pannul) P. S. Asta ar fi bine, sae o trimetî la Braesov lui Iacob Muraeşeannul, ca sae o mai raetipaereascae uaedatae pe’ntru istoriea literae-turei si împrospaetarea, în „Foaea pe’ntru minte inimae si literaeturae.“ Aurel P. Bănuţlu. * Cuciulata (com. Făgăraşului). i www.dacQFomanica.ro Nrul 3, 1902. LUCEAffiRUL 45 SPRE IPEAL. — Conferinţă ţinută cu ocasia seratei literare a tinerimii universitare din Cluj, la 20 Noemvrie 1901. — Doamnelor şi Domnilor! E greu să glăsueştî astăzi pentru idealism, când îmbîcseala patimilor s’a ridicat deasupra şi tronează omenirea; e greu să glăsueştî astăzi pentru idealism, când interesul în toate ne cerne mintea şi ne împietreşte inima; e greu să glăsueştî astăzi pentru idealism, când în cele mai multe lucrări ale noastre ne lipseşte curajul ‘propriei noastre ambiţiuni — ne lipseşte noţiunea celui mai elementar sentiment de onoare, de demnitate. Să mă iertaţi Doamnilor şi D-lor, că vă spun adevărul aşa pe şleau, dară tocmai tema, ce mi-am propus să o desvolt astăzi, este de natură a nu cruţa pe nime, pentru că însaş esenţa idealismului să resumă în doauă cuvinte : dreptate şi adevăr. Şi voi spune de astădată adevărul cu atât mai liniştit, cu cât am fericirea să-l spun înaintea D-voastră, între cari sunt sigur, adepţi ai idealismului sunt mai mulţi. Doamnelor şi Domnilor! Nu trebue să recurg la ajutorul istoriei, pentruca să arăt însemnătatea şi puterea idealismului pentru om. Ar fi destul să vă îndrept privirea în adâncul inimii D-voastre, pentruca să fim cu toţii de acord, că idealul este în firea noastră. îl hulim, îl despreţuim de multe ori, în ultima con-sequenţă tot numai în ideal aflăm mângâiere, tot pumaî în ideal aflăm forţa îinpintenătoare pentru fapte mari, pentru alcătuiri superbe, cari să între în apreciarea tuturora. Răspund şi eu acelor realişti, cari toate adevărurile şi le derivă din esperienţă şi nu lasă nimic să trăiescă din propria lor vieaţă, cu cuvintele lui Vacherot: „La realite n’est point la verite." Şi voi trece mai departe. • Scopul meu nu este, să elupt eghemonia spiritului asupra materiei, — în acest punct cred, că suntem cu toţii de acord, — ci scopul meu este să arăt pe scurt esenţa şi istoricul direcţiei idealiste de o parte, a celei realiste de altă parte şi apoi să trec la partea practică a chestiunii, care poate să ne intereseze mai mult. Şi dacă prin cuvântul meu îmi va succede măcar pe o clipă să vă pot opri pe unul fie care la locul unde staţi, şi aceea clipă să o folosiţi pentruca îndreptându-vă privirea spre cel Atotputernic, cu conştiinţa bună a D-V. desbăraţi de interesele şi pasiunile zilei, să vă întrebaţi: „de ce treabă sunteţi ?“ — eu deja sunt mulţumit, căci de aţi apuca pe o miie de căi şi de aţi mai încunjura o miie — tot numai la acelaş adevăr aţi ajunge, pentrucă tot numai acelaş tovarăş v’ar însoţi pe toţi pe toate căile vieţii, şi anume: însufleţirea ideală, fără de care nu poate fi progres. Doamnelor şi Domnilor! în concepţiunea spirituală, care tinde la cunoaşterea şi apreciarea lucrurilor şi caută să le cadreze în sferele lor legitime, să observă o balansare puternică, care nu este altceva, decât lupta latentă dintre spirit şi materie, cari ambele caută cu egală putere, să-şi elupte deptul asupra ta, de a te conduce în cercetările tale şi a-şi apăsa pecetea pe resultatele, la cari vei ajunge. Asculţi de îndemnul spiritului, ridici laturea ideală şi urmezi metoda deductivă; cedezi îndemnurilor celeîalalte părţi şi atunci asculţi de materie şi urmezi metoda inductivă. Acesta-î imboldul originar, care a condus mintea omenească pe două căi diverse şi a dat naştere astfel la două direcţiuni, cari în termini filosofici sunt cunoscute sub numele de idealism şi realism. Cel dintâiu între filosofi, care indică opo-siţiunea dintre spirit şi materie, dintre cugetare şi esistenţă, este Descartes. . în urma lui o mulţime de filosofi caută să demarce şi să demonstreze această linie de distincţiune, cee-ce a contribuit ca în filosofie să să inaugureze două serii de desvoltărî paralele: idealismul unilateral de-o parte şi realismul unilateral de altă parte. Ambele aceste direcţiuni au aflat în scurtă vreme o mulţime de propoveduitorî fanatici, cari după cum urmau o teorie, or alta, ne desbrăcau când de spirit, când de materie. Până la acest punct ajunsese lupta, când un restaurator al filosofieî, Kant, fusionând aceste două direcţiuni într’una singură, le scapă de nimicire. Kant admite, că esperienţă este singurul cadru al cunoştinţelor noastre, dară de altă parte e idealist convins, când recunoaşte nişte factori fundamentali, nişte cunoştinţe originare, cari nu ne sunt date de esperienţă, ci cari sunt conţinute suplementar de raţiunea noastră. . în chipul acesta să face împăcarea definitivă între aceste două direcţiuni, admiţendu-să dualismul ca basă a viitoarelor cercetări filosofice, fapt, care poate fi cu atât mai îndreptăţit cu cât este mai apropiat de însaş natura lucrurilor. — Şi întru adevăr nu trebue să fi mare filosof, pentruca să observi de îndată ce-i începe a cugeta, că întâiu în fiinţa noastră, apoi în tot ce ne încunjoară, dualismul este punctul de mânecare. Ear’ dacă totuş să mai menţine şi astăzi distincţiunea filosofică de idealism şi realism într’un chip mai mult, sau mai puţin tendenţios, această distincţiune nu mai tinde să nege suposiţia contrară, ci ea să face pentru a esplica o lăture prin ceealaltă. Cu alte vorbe: lupta pentru întâietate! Aurel Ciato. (Sfârşitul va urma.) www.dacQFomanica.ro 46 LUCEAFfiRUL Nrul 3, 1902. CRONICĂ. Şedinţele secţiunilor Asociaţiunii. Cu probleme de cea mai mare importanţă culturală s'au ocupat secţiile Asociaţiunii în şedinţele plenare din 13 şi 14 Julie. —Dintre chestiunile puse la ordinea zilei în cele 3 şedinţe cea a unificării ortografiei şi a limbeî noastre literare a fost obiectul unor vii discuţiuni. în chestia ortografiei s’a decis a se adopta ortografia Academiei Române, ear modificările şi întregirile propuse de secţia literară, să se înainteze Academiei, ca după posibilitate să fie luate^ în considerare. - în chestia unificării limbei literare s’a primit următoarea propunere a dluî Virgil Opiţiu: „în foaia »Asociaţiuniî« să să deschidă o rubrică permanentă, în care atât membrii secţiunilor cât şi alţi cultivători ai limbei româneşti, să publice espresiuni streine firii limbeî româneşti, cari au întratîn limba noastră, şi să se arate totodată terminii corecţi şi — să să adreseze un chestionar cătră recunoscutele noastre capacităţi literare, ca să-şi dea părerea că în ce mod s’ar putea ajunge mai cu efect la dorita unitate a scrierii şi vorbirii corecte a limbii româneşti." . De mare însemnătate etnografică şi folcloristică sunt propunerile secţiune! istorice : 1. ca să să publice concurs pentru descrierea toponimică şi geografică a comitatelor locuite de Români, oferindu-să premiul de 500 cor. pentru cel mai bun elabotat, şi 2. ca să să edee un album etnografic colorat al portului românesc. Secţia şcolară a propus modalităţile, prin cari s’ar putea compune statistica şcoalelor române. Noutate literară. După cum ni-să comunică din Blaj, în zilele acestea va apărea acolo, în atelierul tipografiei seminariale, noul op istoric scris de Dr Augustin Bunea, savantul canonic metropolitan.Volumul acesta bogat poartă titlul: „Episcopii Petru Paul Aron şi Dionisiu Novacoviciu sau Istoria Românilor transilvăneni dela 1751 —1764“ — şi espunerea istorică singură să estinde pe 432 pagini, fără de prefaţă şi documentele numeraose, ce să publică,- pentru primadată, în „Apendice." îmbrăţişând istoria ambelor biserici româneşti dintr’o epocă agitată şi interesantă, în care cade şi deschiderea şcoalelor din Blaj, harnicul scrutător al trecutului ne dă în această carte o lectură din cele mai mişcătoare. De aceea ţinem să atragem înainte atenţiunea tuturor asupra cărţii, care constitue în adevăr un eveniment literar la noi. Academia română publică, între multe altele, concurs pentru premiul Adamachi, de 5.000 lei, care să va decerne în sesiunea gene- rală din 1905 celei mai bune lucrări scrise în limba română asupra următorului subiect: Poporul român din Ungaria şi Transilvania dela începutul secolului XVIII încoace. (Decis. 25 Martie 1900). >!it ' Scrierea va cuprinde: 1. Starea morală, juridică şi economică a poporului român dela începutul secolului XVIII încoace. Faptele, cari au avut cea mai mare înrîurire asupra desvoltării culturale a poporului român în decursul acelui secol. 2. Mişcările etnice, politice şi sociale ale Românilor din Ungaria şi Transilvania înainte şi după reformele lui Iosif II. * 3. Scopurile urmărite de Maghiari până la 1848. Normele şi tendinţele administrative imperialiste; vieaţa religioasă, intelectuală şi economică a Românilor până la 1848. 4. Epoca dela 1848 până la 1866. încercările de înţelegere între Maghiari şi Români. Luptele dintre aceste dohă popoare. Măsurile luate de guvernul absolutist. Reforme în legis-laţiune şi administraţiune. Reorganisarea bise-ricei române de cătră Şaguna pe basă nouă. Desvoltarea culturală a Românilor. 5. Înfiinţarea regimului dualist. Promisiunile făcute Românilor. Legile naţionalităţilor. Desfiinţarea autonomiei Transilvaniei. Regimul dualismului. Starea Românilor sub acest dualism. Terminul presentării manuscriptelor la concurs este până la 1 Septembrie 1904. Ar fi la loc, ca premiul acesta să-l ia unul de-aî noştri 1 BIBLIOGRAFIE. M. Eminescu, Opere Complete: I. Literatura populară. Scrieri inedite, Bucureşti 1902, 1 voi. în 8° de XXI — 216 pag. (Preţul lei 1.50). Volumul a apărut sub îngrijirea Dluî Ilarie Chendi, vrednicul nostru scriitor ardelean adăpostit în ţară, care şi cu acest prilej ne mai dă o dovadă de întinsele D-luî cunoştinţe li-terâre — şi anume în prefaţă, în care ne arată pe de-o parte legăturile sufleteşti şi cele de rasă dintre Eminescu şi poporul românesc, pe de alta legăturile poetului cu literatura universală şi îndeosebi cu cea germană, aruncând o nouă şi senină lumină asupra personalităţii marelui măiestru al poesieî româneşti. Prefeţei îi urmează poesiile (I. lirice, II. voiniceşti, balade, III. Chiuturi satirice) culese de Eminescu, cari i-au servit ca material de inspiraţie în alcătuirea poesiilor, ca „Motive din popor", 15 la număr. Volumul se sfîrşeşte cu frumoasele poveşti în proză. Vom reveni. Anuarul XXXVIII al gimnastului român din Braşov pe al 52-lca an şcolar 1901/902, www.dacQFomanica.ro Nrul 3, 1902. LUCEAFfeRUL 47 publicat de Virgil Oniţiu, director. Partea scien-tifică-literară cuprinde: 1. Formula jurandi Valacika. O formulă românească de jurăment de pela mijlocul veacului al XVIlI-lea. Notiţă foarte Interesantă de N. Sulică, profesor. 2. Discurs festiv, rostit la serbarea şcolară a Sfintei Sofii, patroana şcoalelor, cu ocasia aniversării a 50-a dela punerea petrii fundamentale a • edificiului gimnasial de N. Sulică, profesor gimn. 3. G. Chelarîu: „Curs elementar de botanică şi zoologie" pentru clasele inferioare ale şcoalelor medii. Partea II. Recensiune de D. Lupan. 4. Curs complet de aritmetică comercială pentru şcoalele comerciale de Dr I. C. Kreibig, traducere de Arseniu Vlaicu, director. Recensiune de loan Pricu. 5. Recensiunea manualului „Curs de psichologie pentru şcoalele secundare", presentat de dl Dr. I. Blaga în manuscript — de N. Sulică, şi 6. N. Bogdan: Manual de limba maghiară pentru cl. II. gimn., reală şi civilă. Recensiune de Dr. /. Bunea. întregul anuar se estinde pe 206 pag. şi cuprinde date şcolare (p. III) amănunţite şi foarte interesante. V. Grigorescu — Elvir: Opiniunea publică. (Craiova, 1902.) O broşurică de 14 pagini, în care autorul arată, că în definitiv aşa numita opiniune publică e o himeră. „La noi există o mult cântată opiniune publică — zice autorul — dar există pe un fond elastic, sau de carton. încotro bate vântul, într’acolo opiniunea publică înclină, fără ca să încerce, sau să aibă forţa unei resistenţe. în fuga condeiului autorul aplică măsura .aceasta adevărată la toate manifestările mal momentuoase: critica, literatura, presa, religia, politica. Dar relativ la politică, trebue să lăsăm de nou cuvântul autorului: „Şi aici opiniunea publică este înşelată. Mandatarul ţării! Alesul ţării 1 Voinţa naţională a poporului 1 Cuvinte mari şi frumoase; clişeurî bine executate, dar numai atât! Care naţiune ? Care ţară ? Care popor ? Care opiniune publică? Totul să reduce la un grup, la un singur grup mal mic sau mal mare, la o asociaţiune de câteva păreri individuale, la espresiunea unor acţiuni conştiente sau inconştiente, nu discutăm, dar care nu represintă voinţa unul lot, sau a unei adevărate majorităţi." E o lectură instructivă, în stil condensat, în care nota de amărăciune e deplin justificată prin însuş titlul broşurel. Ceea-ce credem noi e, că broşura d-lul Grigorescu nu e studiu critic — cum d-sa o numeşte — ci, în caşul cel mal bun, o conferenţă. Ne face impresia unor conture generale, dintr’un studiu mal aprofundat, ce autorul îl are în pregătire. Studii critice în adevăratul sens al noţiunii, avem în direcţia asta, dela Max Nordau 1 Raportul al V-lea al şcoalelor capitale ort. or. rom. de băieţi şi fetiţe din Lugoj pe anul şcolar 1901/902, precedat de articolul d-lul George Joandrea „Câteva reflexiunl la creşterea fetiţelor noastre." ILUSTRAŢIILE NOASTRE. Magdalena. Cu mânile încrucişate, cu părul risipit pe umeri, Magdalena îşi îndreaptă ochii implorătorl spre cer. Nu mal luceşte în el flacăra pătimaşe a curtezanei. Buzele el, cari ştieau să şoptească cuvinte de dragoste păcătoasă — sunt mute şi toată înfăţişarea el inspiră căinţă. Nu este căinţa fecioarei neprihănite — ci a curtezanei frumoase fără seamăn, care isbită de seninătatea învăţăturii Mântuitorului, înţelege ticăloşia, în care trăieşte. Vieaţa sgomotoasă, setea după plăceri deşarte, ce o stăpânia, să risipeşte ca prin farmec şi ea aleargă în urma blândului profet galilean, ascultând cuvintele Iul dătătoare de vieaţă într’un mut extaz. Cade la picioarele Lui, îl spală picioarele cu lacrimi şi i-le şterge apoi cu bogatele el plete blonde, fără a cuteza să-şi ridică privirea. Şi Mântuitorul o ridică blând: „lartă-ţi-să păcatele, că al iubit mult." Pictorul Guido Reni ne-o presintă în rugăciune, implorând încă şi după iertare, îndurare. La câmp. O idilă. Meluşeiî aleargă să prindă hrana din mânile mamei, în vreme ce mititica — o mieluşea şi ea — să uită cu un fel de frică la el şi zimbeşte. Bătrânii. Trebue să fi dat de ceva interesant bătrânii noştri. Moşul şi-a lăsat pipa să ÎI să stingă, ear bunica a aruncat din mână ciorapul neisprăvit. Pictorului Mossani i-a succes să ne presinte bătrâneţa ticnită şi umorul sănătos, aşa că-1 ceteşti de departe „pe faţa moşnegilor. Nu-s bogaţi, dar sunt mulţumiţi. Şirul de ani, ce le apasă umerii, i-au încărunţit, dar nu le-au conturbat liniştea casnică. Şi-au căpătuit copiii şi acum singuri îşi învelesc unul altuia clipele, ce le mal au de petrecut. Bătrânul a aflat o istorioară veselă în foaie, i-o ceteşte tovarăşei sale şi amândoi zimbesc ticniţi de umorul cuprins în ea. POSTA REDACŢIEI. Vladimir. Mă însufleţesc şi eu cu tine de viitorul neamului. Literaţi, filosofi, poeţi — răsar cu droaia. AI drept, să arată puterea de vieaţă în poporul nostru şi nu esagerezî când spui, că în veacul acesta să vor afirma Românii pe toate terenele. „Până acum a fost imposibil, abia de o jumătate de secol s’au emancipat, şi uite unde au ajuns!" — sunt de acord; ba de mi-al fi scris şirele acestea înainte cu vr’o lună şi jumătate, ţi-aş fi jurat, că suntem deja formaţi, că în câteva decenii vom fi cuceritorii — dacă nu al Europei, barem al Orientului. De când am ajuns însă în redacţia „Luceafărului", cetind tot felul de manuscrise, mi-a dispărut cel puţin l!i din însufleţirea „juvenilă" de până aci. Bine frate, conced, că suntem talentaţi dela Dzeu, dar trebue să recunoşti, că suntem înzestraţi şi cu o bună dosă de negligenţă, care nici lui Goethe nu i s’ar permite. Dacă fac literatură, n’am dreptul să disconsider până şi cele mal elementare legi gramaticale. Să-ţî scriu câteva esemple: „Isar scula părul în cap"; „apropiinrfusă la văzut"; „nai ce căuta, de (iar spune" etc. etc. Dacă vrei să’nveţl trebue să ştii ceti; la uni- www.dacoromanica.ro 48 LUCEAFfiRUL Nrul 3, 1902.- versitate nu te poţi înscrie înainte de a fi absolvat liceul, — şi-apol din lucrurile mici să cunosc de multeorl oamenii mari. Repet: sunt convins de puterile sufleteşti ale Românului, dar negligenţa nu i să poate erta, mai ales atunci, când delăturarea el nu l’ar costa nimic, pe lângă că i-ar aduce foloase. Şi încă una: vanitatea îl orbeşte rău pe-al noştri. A scris, doni’le, o nuvelă, o schiţă, sau câteva versuri — şi nu mal poţi sta de vorbă cu dânsul. De aceea zic, că am perdut mult din însufleţirea dinainte. Dar earăş mă’ntorc. Toate acestea vor fi ulterior impulsuri directe spre înălţare, căci trebue să urcăm trepte, ca să ajungem în turn şi al tău e numai ce prin propria esperienţă al câştigat. Ca să te speli frumos şi să te cureţi bine, trebue să treci mal întâlu prin norolu. Şi judecând astfel, mal de grabă cred, că ne vom afirma peste câteva decenii, căci aproape în toate părţile şi pe toate terenele înotăm prin mocirlă. — Poesil avem destule, dar. de al ceva bun, trimite-ne. D. Alfius. Bine al venit. Nu te vei supăra, dacă nu-ţl vom împlini dorinţa, şi nu vom da poesia dtale — căci poesie e şi nu versuri — sub pseudonim, ci sub numele adevărat. AI avea motiv să te superi, dacă noi am da cel dintâi „în vileag" numele dtale. Dar aşa... nu suntem indiscreţi, nici nu-ţl vătămăm modestia. „Reînvierea" e prea lungă; metrul antic nu mal are farmec astăzi. Pătruţ. Scrisoarea dtale ne-a plăcut mult. Zici adecă: „Vărog, în interesul DVoastră şi al meu, supţi»., neţi lucrările mele unei critice cât mal aspre. începătorii să roagă de regulă, să fie lumea cu indulgenţă faţă de „fragedul" lor talent — şi dta, care ne pari încă preste tinăr, înţelegi, că o prea mare indulgenţă faţă de astfel de „talente" numai princioasă nu ar fi literaturii, nici chiar talentelor din chestie. Să vedem dar: „Capăt de poveste" e bunişoară, deşi ideea e aproape identică cu cea din „ldeal“-ul lui Coşbuc. Cât pentru formă — aici nu e aşa restrînsă libertatea — dovedeşte, că ţi-al însuşit binişor limbajul lui Coşbuc, de şi pe alocurea aproape îl copiezi. Prea miroasă a proză! Apoi icl-colea scapi câte o espresiune prea „domnească" pentru versuri poporale, ca d. e. Juri, că nu-mi refuzi ce-ţl cer? Numai coconiţele refuză. Dacă Niţu Iorghil ar fi întrebat aievea pe Maria lui că „refuză-l“, ea ar fi stat nedumerită şi l’ar mal fi întrebat încă odată: „Ce zici? Ce-I aceea „refuză?" . . . „La ultimul fuştel" e o ideie destul de bună, care să pierde însă în cele 15 strofe. O puteai spune în 8, fără nici o reservă. AI însă o strofă foarte bună, care merită să o reproducem : Şi ochii lor aproape stinşi Cu zarea de-o schintee Să 'nalţă de un dor cuprinşi: Ca sufletul să-şî deie. Cele scurte sunt mal bune. Una, ni-să pare, al publicat-o deja; ceealaltă vom da-o în curând. D . . . Sibiiu. Nu publicăm lucrări apărute în alte reviste. Sonet, „Mamei mele" „La moartea Eppulul Pavel" „Inoceţiu Clain în exil" sunt încercări, cari nu spun nimic. Singur exametril din „Fantazie" par a spune ceva. Iată-I: Eros, frumosul copil, cu Bachus la mine venise: — „Haide, copile, cu noi în mândrele noastre palate 1“ — „Daţi-mî voi marilor zel, să beau din nectarul vost dulce." Bachus cu mine ciocni, ear Eros, copilul cel vesel Mândrul său arc întinzând, în inimă drept mă lovise . Greu de dureri mistuit, mă zvîrcol (1) pe patul de moarte. f Eros, făţarnicul zău la mine’ntorcându-să 'ml zise: „Bine-I, copile“-a muri în sfântul locaş al iubirii?" Al. M. aiul V. După un lung peregrinaj, scrisoarea a ajuns la destinaţie. Iţi mulţămim pentru interes şi pentru dragoste. în privinţa persoanei nu greşeşti, dar cât pentru loc, e Blaşul şi nu Bradul. Salutări 1 „Nu să poate." De acord. Şi noi zicem: nu. Nu ştiu . . . poate-aşa îmi pare Dealu încă-a mal crescut, Ceriul e mal mic făcut, Focul tot mal mare. Focul ? Care foc ? . . . Uite când eram eu fată Codru des a fost aici, Valea plină de voinici, Calea nestricată. sunt strofe bunişoare, dar prea copiate din „Pe deal." AI apoi strofe prea banale, ca Ramun’n mână ars de soare " Faţa-I veche adia Şi pe loc ea să topia Plină de sudoare. REDACŢIONAL între colaboratorii noştri anunţăm cu plăcere încă pe d-na: Maria Cioban, (Arad) pe d-nilIon Pop Reteganul, (Reteag) Dr. V. Bontescu, (Haţeg) Traian Mihaîu (Orăştie) şi Const. S. Stoenescu (Craiova). Comitetul Şef*redactor: ALEXANDRU CIURA. Me OCTAVIAN GOGA I0AN LUPflŞ IOAN MONTANI DIONISIE STOICA de redacfie. Editor şi redactor resp.: AUREL PAUL BANUTTU bri : IOAN LAPIDAT VASILE E. MOLDOVAN SEBASTIAN STANCA GEORGE ZARIA. „Tipografia Poporul Ro^W^i la Vdrosmarty Nr. GOa, Alifie cu succes sigur în contra loviturilor, crepărilor de piele, precum şi în contra, tuturor ranelor învechite se poate căpăta numai dela pregătitorul ei, Emil Geiger BUDAPESTA VII., Str. Akâczfa 47, parter 15. = 1 borcan mic 1 cor. I borcan mare 2 cor. = In provincie să trimite cu rambursă, or pe lângă trimiterea înainte a banilor. Spesele de postă 30 bani. Falsificările sunt urmărite prin lege. Patent maghiar, 23.050. Ludovic Gzirer şi fiul = legător da cărţi, = atelier de passepartous Budapesta, Y]]., i>ip~utcza J^r. 15. Esecută desemne de creion, cadre artistice pentru tablouri şi fotografii în grup; tot asemenea să angajiază la fixarea pe pânză a planurilor de construcţii precum şi la orce fel de lucru din această branşe. Modele de desemn şi preţcourante se trimit gratuit. Fotografii se împărtăşesc de preţuri avantagioase. L-udovic f artos c Carol frideric «• ceasornicar * * * Hagenauer BUDAPESTA, Erzs6bet-korut 1. Fabrică de decoraţii bise¬ ^ © v5 v; 4 riceşti. Vinde ceasuri de buzunar Atelier de gravare şi pic¬ de aur şi argint, precum şi tură pe sticlă. = lanţuri şi juvaericale. = Specialitate tn ferestriî Garanţă de 6 ani. pentru biserici. Preţurile să plătesc în rate de tot mici. Listă de preţuri să trimite în cinste. Bpesta, VIII. Vig-u. 14. t i lJz.____ s TIPOGRAFIAJ POPORUL ROMÂN 1 BUPAPESTR, STR.VOROSMARTYnr. 60» » M 1 «----------Z&-----------* Deschisă în 1 Martie n. 1902 şi asortată cu cele mai frumoase caractere şi ornamente primesce spre efeptuire tot felul de lucrări, ce cad în branşa tipografică şi le esecută prompt şi în stil modern pe lângă preturi convenabile. Avend scopul, ca să ridice arta tipografică românească pe aceeaş treaptă cu cea străină ruaga pe P. T. public românesc a să adresa cătră dehsa cu deplină încredere. De aci se poate procura cea mai bună şi cea mai eftină foaie pentru ţăranul nostru: Poporul Român, ce apare în lunile de earnă de 2 ori pe săptămână şi costă esemplarul 1 cr. Din Aprilie până’n Octombre apare odată pe săptămână în numeri dupli şi costă esemplarul 2 cr. Abonamentul pe 1 an 4 cor. pe V2 an 2 cor. Anunţuri să primesc la Administraţia „Pop. Român" (VI. Strada Vdrbsmarty 60a) şi să publică pe lângă preturi moderate. Biblioteca „Poporului Român“ ca şi foaia „Pop. Rom." are scopul să deştepte gustul de cetit al ţăranului nostru şi prin asta să-l cultive. Au. apărut până acuma nr. 1. Moş Călin, novelă de Dorin (Supliment un călindâr de părete pe 1902); nr. 2. Poesiî poporale, adunate de I. B. Pop, înv. (Supliment parlamentul cel nou); nr. 3—4. Trei istorioare morale de I. Bota, înv. (Supliment podul cel nou de preste Dunăre din Bpesta.) Un număr să estinde pe 32 pagini şi costă 10 cr. J Compietw F.Naudl aibltu MHRfflDREI