ANUL I.

40 bani Numărul

Abonamentul: petrei lunii lei, pe șease luni S lei.— Anunciurile: pe patjina IU și 11> linia .>9

Scrisorile nefraucate se refusă.	Administrația Strada Stirbey-Vodă, !).

SUMARUL: Mfingâieiea Desmoșleniriî. — Curs de analyză critică: despre Logica Poesiei de Al.
A. Maoedouski. — Observațiiint asupra criticei de P.uitazi Ghika. — Djali de Duiliu Zaiiilirescu, — lliss-
frengerea, — Foaia de trandafir, — Aota de U. Flornseu, — DouC dureri de Franțois Coppe1*, traducere
de T. M. Stoenescu.

rYi
■ ’ J

Dedicațiune Domnișoarei Mariu, Duport

I

in averea strămoșească astăzi nu mai am
Jefuit de cămătarul cel sfruntat și fără milă.—
Nu’i rostesc mârșavul nume;— se’l rostesc îmi este silă;
Nici nu scriu aceste versuri ca se’l bat ori se’l urzic ,
Că’și-a’ntius Dumnezeu dreapta <le acum a’l apăsa; —
Și de-’mi smulg aceste versuri dintr’a inimei durere
Nu regret c’am perdut Ast-fel o zadarnică avere:
Desnodarea soartei mele este tot în mâna sa !

ACADEMIE'

nimic \

II

Regret albia’ț.i frumoasă Amaradia iubită,
Regret piscurile tale coperite de păduri,
Dulcele murmur din moara ce umbla neostenită,
Văile misterioase adâncite și obscuri ;

www.digibuc.ro
386

literatorul

Casa de pe muchia verde cu obloane colorate,
Pomii cel sădiți de tata și iubitele lui flori,
Cărțile ce’I erau scumpe, armele ’l cele-adorate
Și portretul seu pe care eu am plâns de-atâtea ori!

III

N’am putut nici chiar portretu’țl, umbră scumpă, se’l ridic;
Am plecat cu mâna goală fără ’u urmă a privi !„.

Soarele de dimineață când pe ceruri se ivi,
A vezut călcându-ml pragul, ca stăpân, un venetic !

Mi s’a spus c’au plâns moșnegii cel in slujba noastră-albițl,...
Dumnezeii se le dea bine, și atunci când vor muri,
Flori și frunze se le facă pe mormânt a ’nmuguri,
Și in urmă se le plângă fii din strănepoți iubiți!

IV

A! de câte ori d’atuncea, timpul cel de altă dată,
Nu l’am rechiemat în minte se ’ml reved copilăria,
Când juca la umbră hora, veselă și cadențată,
Care prăfuia ’ntr’o clipă, de prin curte, bălăria;
Hora cea cu sălbl de aur și zevelcl, muiate ’n fluturi,
Hora fetelor frumoase ș’a frumoaselor neveste,
Hora ’u care, p’icî pe ctdo, se primeau se dau seruturi
In a frunzelor șoptire, în a dragostil poveste !

Paștele cu oue roșii subt același scump cămiu
Ne strângea pe toți copil din ori câtă depărtare
Ne-aștepta cu masa ’ntinsă, tata-moșu, mama-mare,
Și țeranil înainte ne ieșeau cu ploștl de vin !
Tata ce ne ducea ’n brațe, mama ce ne râsgâia,
Ne ’nclina pe a lor mâuă, — mâna lor serutam dulce,
Când venea la urmă seara, ne duceau ca se ne culce,
Dar cu per d’argint, bătrânii, și în somn ne mângâia !

VI

Mi-a remas adânc în minte, noaptea Paștelor cea sfântă;

In bisericuța văii me reved și par’c’aud

Vocea prâotulul care, leturgiile le cântă

In memoria acelui ce-a ’ndurat martyr mal crud !

www.digjbuc.ro
LITERATORUL

387

Lumea ’n cerc îngenuchiată, stă ș’acultă în tăcere,
Sute de lumînărele se aprind ânse dreptat,
Iar coconit de o dată vestesc ora de ’nviere
Și biserica resună de: „Christos a înviat!*

VII

Val! S’a scurs de-atunct o vreme !—Multe Paște au trecut:
Pragul sfintelor biserici n’am călcat de nu țiu minte !

In blestemul tinereții am rîs chiar de cele sfinte,
Iar cu zilele repuse, chiar pe tata l’am pierdut;
Am pierdut chiar amintirea inocen ii de-alta-data,
Dar de câte ori sosește învierea lui Christos
Ca ’ntr’acea bisericuță me simt iar religios
Și îmi sufer a vieții sarcină împovorată !

vin

Tot ce-așiil vrea ca mângâiere într’a mea desmoștenire
E se mi se țiă ’n seamă că am plâns ș’ am suferit:
Bun că am născut în lume și că lumea m’a ’nrăit!
Urgisit de cer și oameni, le-am respuns prin urgisire !
Am fost pâria ’n mijlocul țeril mele. — M’am luptat
Corp la corp cu traiul zilnic și cu soarta ne ’mpăcată
Subt a căreia sandală inima-mi însângerată

Chiar .și aStă-zt e strivită, fără ’nvins a me fi dat!

Al. A. Macedonski
---------o----------------

Curs de Analiză Critică

ii.

JDESZPZRE LOG-ICA POEZIEI

(Urmare)

Nu avem pretențiunea de a crede că am zis tot ceea ce se poate zice
asupra acestui subiect atât de important și pentru al cărui studiu deplin
ne-ar trebui spațiul unul in-folio. Am voit numai să întredeschidem Criti-
cei, adevăratul orizont în care trebue să graviteze când voesce să să ocu-
pe și să judece în mod serios și imparțial de valoarea unei opere politice.
Ca să film mal lămuriți, vom spune dar, că, Critica, ori de câte ori să a-
flă pe un asemenea tărîm trebue să facă abstracțiune de faptul că ea să

www.digibuc.ro
388

LITERATORUL

exprimă în proză și să țieă ast-fel socoteala că, cea. ce nu poate trece ca
logic în proză, este prilmit în poesie. Critica prin urmare, nu trebuie să
aservească, între tâmplele strîmpte ale logicei după care să conduce proza,
divinul sbor al poeziei. In același timp, am voit să stabilim și pentru po-
eți,— că poezia este în ceartă perpetuă cu logica prozei, — și că, poetul,
trebue să să ferească întocmai ca de foc de a merge de acord cu ea.
Poetul care nu’șl deosibește logica sa de aceea a prozei poate deveni un
Moliere,— ale cărui versuri sunt, ânsă ’șl pentru acest cuvânt, curată pro-
ză rimată,— poate deveni un Voltaire chiar, — care cade ca poet tocmai
pentru același motiv,— dar nu va deveni nici o dată, descatenatul Schac-
kespeare, furtunosul Byron, divinul Daute, sau necomparabilul Musset.

Să hă în consecință bine stabilit că orl-ce săritură, ori cât de nerațio-
nală ar fi, este permisă adevăratei Poezii.. Ceea ce nu i se iartă, este toc-
mai prozaizmul,— adică: Logica.

ȘcițI pentru ce o poeziă nu vă impressionează și vă pare mediocră ?..
Versurile el sunt frumoase, imaginele logice, înlănțuirea ideilor, logică; în-
tr’un cuvent, ea n’are nici un defect. El bine, cauza care o face să fie me-
diocră, este, că dacă i s'ar rupe ritmul și î s’ar scoate rimele, ea n’ar mal
rămâne de cât o simplă bucată de proză.

Poezia este cu totul altfel. Poezia, sboară. aleargă, fuge despletită
aci în nori, aci pe păment și puțin îl pasă el, de compasatele reguli carii
constituesc logica prozei.

Un nou exemplu ce vine în ajutorul adevărului pe care îl emitem, îl
găsim în prima poeziă de care ne vom aminti :

Ast-fel: ce este oare mal nelogic și mal sublim de cât aceste câte-va
versuri:

„M’am suit la munte ’n zori
„Ș’am prins fulgerul din nori,
„Și de sus din înălțime
„L’am ibzit in Ungurime! “

— Cum, Domnule? va zice prozatorul, sastisit; Ce bazaconii mal sunt
și astea? Nu vezi că al căzut în absurdul absurdului, de oare-ce, dumnea-
ta, om, puteai în adever se te urci, -la munte în zori, dar nu puteai se prinzi
fulgerul din nori, necum de sus din înălțime, se izbești în Ungurime cu el!

Aceste le va zice de sigur logicul prozator și logicul prozator va a-
vea de sigur dreptate, dar el va rămâne cu toată logica lui, jos pe pă-
ment, pe când, poetul, cu toată nelogica lui, va sbura în ceruri iar cânte-
cul său absurd și nelogic, va răsuna din veac în veac, repetat de Româ-
nime :

„M’am suit la munte ’n zori
„Ș’am prins fulgerul din nori,

www.digibuc.ro
Literatorul	389

„Și de sin din înălțime
„L’am izbit în Ungnrime!“

Prevăd însă, că sunt mulțț carii vor voi să lupte cu argumentele me-
le, corp la corp, și că prirt urmare, mulțl îmi vor cere să le dau pe scurt
și cu conciziune, definițiunea logicei poeziei.

Ii voiO satisface. lat’o:

Logica Poeziei este ne-logica față cu proza, și tot ce nu e logic, fiind
absurd, logica Poeziei este prin urmare ânsă’ș* absurdul.

Firește că cel carii nu ’șT-au dat osteneala sâ studieze subiectul, vor
rămâne uimiți în prezența unei atât de cutezătoare definițiunl; luăm ânsă
asuprărne, a convinge pe cel mal incarnat logician, fără a ne depărta cât
de puțin de la regulile ,unel logice stricte, că eroarea nu este de partea
noastră, ci că ea, este din contra, de partea criticilor sau poeților care n’au
putut âncă, să ajungă a înțelege acest mare adevăr.

Pentru ca să ne atingem dar, resultatul propus, fie-ne permis a ne
pune câte-va întrebări, la careK luăm angajamentul a răspunde cu raționa-
mente ne-contestate:

— Ce este Dumnezeirea ?

Dumnezeirea, va zice de exemplu, amicul meu Bonifaciu Florescu, e-
ste pentru un catolic un împărat al Universului care residă în raiO și are
de portar pe Sfântu Petru, iar de Ministru de Războiti pe Sfântu Ilie; pen-
tru un Ortodocs, Dumnezeu este aproape același lucru, cu diferința că n’a
deslegat âncă să să mănânce ouă și lapte Vinerea și Miercurea; pentru un
Turc, este un Sultan care ’șl are de Ministru președinte al Consiliului pe
Mahomet. Dumnezeirea poartă în cap clalma, rezidă tot în raid și are un
întreg harem de hurii pe care nu le-a avut âncă nici un Padișah pămân-
tesc; pentru un Indian, Dumnezeirea este Vischnu, o altă spețiă de satrap
care s’a; făcut peșce și mal sciu eu ce; pentru peile roșii, ea este Soarele
sau chiar pur și simplu focul; pentru un Paputl este cea d’ânteiO buturugă
de copacîtl sau chiar sea d’ânteiO piatră a drumului și așa mal încolo.
Trecând la cel vechi, găsim că lâ Romani și Ia Greci, Dumnezeirea era
Jupiter sau Joe cel căsătorit cu Junona. ceea ce nu’l împedeca ensă nici de
cum a se transforma câte o dată în ploaie de aur, spre a veni ca un pi-
șichier, să tenteze pe Danae ; la EgypțienI, o găsim subt diferite forme,
când Isis, când Usiris și așa mal departe; la Ovrei o vedem reprezintată
prin bătrânul lâhova , având de Ministru președinte pe perciunatul Moise
până a venit Christos să ’l răstoarne și se ’I Ia portofoliul, în fața unei
mari părți a omenirel.

Așa este .' dar în fine:

— Ce este Dumnezeirea?

www.digibuc.ro
390

LITERATORUL

Ce este Dumnezeirea! Aceasta este Universală întrebare, vecînicul
that ist the question al lui Schachespeare, adânca cercetare a lui Socrat, și
a tutulor filosofilor vechi și nuol, cât și a tutulor oamenilor mici seu mari,
învățațî seu proști!

Și învățațil cel mal mari, după ce s’au urcat mal sus de venturile tur-
bate, după ce au regulat toate lucrurile din haos și au botezat toate mate-
riile, tocmai când au crezut că au pus mâna pe ea, au văzuf că Dumne-
zeirea e Ne-sfîrșitul, și fiind că tot ce nu să sfîrșesce nu poate nici să în-
ceapă, au văzut că Dumnezeirea este Neînțelesul și că nu să poate judeca
de oameni carii au și început și sfîrșit și carii nu sunt de cât o imfimă
părticică dintr’ensa.

Prin urmare, și după cel cu carte, și după cel fără carte, Dumnezei-
rea este :

— Neînțelesul.

întrebat într’o discuțiune asupra acestui subiect așiO fi răspuns și eu
tot ast-fel, dar am mers și mal departe și m’am întrebat:

— Ce este neînțelesul ?

Și fiind-că un lucru neînțeles, după toate regulile logice din lume, să
numeșce absurd, de oare-ce, tot ce nu poate fi înțeles cade subt această
denominațiune, mi-am zis că, Neînțelesul este Absurdul, și prin urmare,
Dumnezeirea fiind Neînțelesul și Neînțelesul Absurdul, am răspuns la între-
bare că Dumnezeirea este o absurditate sublimă.

Să vedem acuma:

— Ce este și Poezia?

— Poezia, va răspunde de exemplu spiritualul meu amic, D. Pantazi
Ghica, este o umbră, două capete ce să împreună, două mâini ce să strîng
sgomotnl unor ușoare șoapte care seamănă cu freamătul frunzelor adiate
de vent, și armonia unei sărutări îndelungă și păsionată.

Răspunsul este foarte poetic, dar el nu ne dă, cu toate astea, defini-
țiunea Poeziei.

Unii au zis că, Poezia este muzica sufletului, alții, au zis alta, dar ni-
meni nu a putut s’o definească âncă într’altfel de cât că, ea, este o schin-
teiă divină.

Poezia, prin urmare, este o schinteiă a Divinității.

El bine, acuma când știm că Divinitatea este Neînțelesul și că Neîn-
țelesul este Absurdul, ce alt voițl să fiă logica el, de cât aceea ce este
ensășl Divinitatea și poezia ensășl ?

In asemenea condițiunl ensă, partea grea de explicat este cum poezia
poate să convingă cu logica el ne-logicâ, mult mal bine, mal deciziv și
mal repede de cât proza.

www.digibuc.ro
LITERATORUL

391

Asupri acestui punct avem foarte puține de zis: Poezia convinge,
pentru că , tot ce este frumos s? impune fără ca niminl să ’șl poată da
seama în ce mod și pentru ce.

Ridici ochii către spațiurile cerescl și iără sg poți concepe posibilita-
tea Infinitului, îl simți sublimul și rfimâl convins, de existința unei puteri
superioare , eternă și imutabilă, care rezidă în tot și din care ensășl faci
parte ca o imfimă atomă.

Culoarea roșiă îți înveseleșce privirile fără sg șeii pentru ce și seni-
nătatea albastră a cerului să rfisfrânge în inima ceă mal turburată, vorbin-
du’l în modul cel mal elocuent de fericirea de a fi, de a vedea, de a
simți.

Un cer înnorat și întunecos îți schimbă din contra? dispozițiunile sufle-
tului, și în această privință de asemenea, nu'țt poți da seama de cauzele
care dau nascere unei atât de puternice influențe.

Poezia are aceiași putere suverană, tainică și neschimbată, convingând
prin ânsășl esența el divină, domnind în toți timpii și peste toate inimile,
fără ca cine-va sâ’șî poată da seama de.modul el de înrîurire. Accentele
el, să impun inimel și rațiune!, fără a pleda și omu cel mal împetrit să
îmmoaie în fața lor. Ea suscită lacrimile, mângâiă saO reprobă, dă nascere
zîmbetulul de bucuriă sau încrețeșce buzele ptin ironia sa. și când voeșcl
să te opreșcl și să ’țl dai seama de cauze, printr’o strictă analyză, rămâi
uimit, în fața golului aproape total, pe care, ea ți ’l dă ca rezultant.

Al. A. Macedonski.

ii-----------------

Observațiuni asupra criticei

Amicul meu A. Macedonski, care este un scriitor învățat și
uu om de spirit, ’ml a inspirat cu analisa sa critică assupra lo-
gicei poesiei, idea de a face și eu oare care reflecțiunl, sati mal
bine $is, oare care observațiuni assupra criticei.

La noi, critica serioasă, critica aceia care consistă în a stu-
dia o materiă, a o analisa după regulile artei, a constata părțile
el cele bube, și acele șovăinde, slabe defectuoase; a stabili o compa-
rațiune între cugetările filosofice eesprimate, a scruta intențiunea,
și a arăta utilitatea, saă răul ce poate produce uă operă, la noi acea
critică o vedem atât de rar, în cât putem (Jice că nu ecsistă.

Toți critici noștri au adoptat generul Aristofanesc; mal tutor
ânsă le lipsesce talentul, și mal cu seamă sciânța Iul Aristofane.

Boileau a ucis în Francia acea critică ușoară, cu alusiunl perso-

www.digibuc.ro
392	LITERATORUL

nale, insultantă, spunând acelor batjocoritori, că critica e facilă dar
arta este dificilă.

Spirite glumețe să găsesc ori unde, ceia ce este dificil, este
spiritul serios sub aparența glumei, este scipnța, sub causticitatea
ușoară a epigramei.

Jules Janin «plicea: „voesc ântâiu să arăt că sciu și pot să
„fac ceva, ș’apol să m’apuc de critică.*

Amicul meu A. Macedonski, ne spune că repausatul Laeiții,
era un critic bun, dar superficial.

UuiI oameni fac bine să moară, pentru că și chiar defectele lor
să transformă în qualitățl. Este o veche tradițiune religioasă la
noi, că repausațllor să le ertăm toate erorile, și să nu le atribuim
decât virtuți și fapte bune. Sărmanul răposatul Laerțiâ. era un om
care avea bună voință în adevăr, dar care numai carte nu scia,
era un om de spirit, dar cărui lipsea rațiunea, era un om cu ini-
mă, ânsă ’l lipsea indulgența.

Și sunt trei condițiunl esențiale criticului spre a fi bun. II Tre-
buesce mal ântâii. de toate și neapărat să sciâ carte, să albă o ju-
dicată sănătoasă, și să fie dotat c’un spirit indulgent.

O ecspresiune eronată, un lapsus calami, nu poate da Ioc la
critică.

Criticile d-lul Laerții să acățau de un termen ne’nemerit, de
o eroare ortografică, și porneați de acolo ca să facă un curs de
gramatică elementară.

Laerțiâ. lua mal adese în criticile sale nu opera omului, ci
chiar pe om; lua defectele personale ale autorului, șah viața lui
privată, lăsa opera la o-parte, și critica pe însuși autor.

Nu vorbesc de. d. Majorescu, și de cel-lalțl critici al noștri,
asupra căror sunt fearte multe de zis, pentru că nu voesc să caz
în păcatul personalităților, vom lua ânsă în o zi o critică de ale
’d-lul Majorescu, și o vom analisa pușin, ca să probăm că lipsesce
cu desăvârșire de condițiunile unei critici serioase.

O critică nu a însemnat până acum în litelatură a defăima,
a ataca, a insulta; a însemnat un studii, o analisă, o dare de sea-
mă cu observațiunl sciânțifîce și literare, a unei operl.

Ne-apărat că a zice în poesiă

„Era o noapte nebună!

Nu este nici o imagine rea, nici o ideă ne-logică, o noapte în ca-
re este vijeliă mare, fulgere, tunete, în care vântul șuerând sfă-
râmă crăcile arborilor, rupe florile, ridică acoperișurile caselor, poa-

www.digibuc.ro
LITERATORUL

393

te fi foarte logic numită o noapte nebună, precum o zi în aceste con-
dițiunî, poate fi cualifîcată de o zi nebună.

Un poet care are în sufletul său furoarea, desperarea, dure-
rea, poate zice ca imagine poetică, de o noapte senină, că este
nebună acea noapte de a surîde naturei, când în inima lui este
ceață și furtună.

Aceste sunt imagini poetici permise și primite.

Ne întrebăm ânsă: De ce nu ar fi asemenea imagini permise
și primite și’n proză? și în ce ar fi ele ne-logice în proză ?

Toate imaginile sunt permise, numai mintea omului să le poa-
tă da o semnificațiune.

Numai acele imagini, acele idei imposibile, care nu pot avea
un sens, fiâ în poesiă, fiâ în proză, sunt respinse de rațiune, și
pasibile de biciurile criticei.

Un publicist, — a murit, — intitulase ziarul săO „Aripele
furtunoase.* Eram câțl-va (JiariștI în acea epocă, ca Bolintineanu,
d-nul O. A. Rosetti, d-nul A. Petrescu, d-nul V. Boețescu, d-nul
Cesar Bolliac, efi, și necl unul din noi nu puteam înțelege: Cu
ce ideă, cu ce scop, acel redactor alesese titulul acesta, și ori când
ne întâlneam uni cu alți, ne întrebam; — Pentru ce a numit
(jliarul său Aripele furtunoase ?

Aceasta se petrecea pe la 1859—1860, și’ml amintesc că
toate ziarele atunci, dorind reușită și suces acestui ziar, a cărui
anunțau eșirea, întrebau:

—Dar ce semnifică acest titlu?

Iată o idee imposibilă cu fr-ate aceste, Laerțiu nu mal trăeș-
ce, dar d-1 Maiorescu va fi în stare poate a ne explica după 20
ani, astăzi, ce însemna acel titlu?

Este încă o idee foarte ciudată, adoptată în scrierile noastre,
din limba Francesă fără să ne esplicăm imponssibilitatea de a’I da
un sens logic și raționabil. Mania de a zice: «ATare ținută* „Ținută
mare este de rigoare" „Era. în „mare ținută.»

Ași ruga pe ort cine va avea această bună voiuță, să’ml ex-
plice ce însemnează oare acest termen, care mie’ml pare fără sens,
mare ținută^

Neaparat în poezie țnal cu seamă sunt imagini primite, și asupra
căror critica nu poate ecsercita censura el; dar’ml aș permite a
’ntreba pe d-nil poeți, care întrebuințează asemenea descrieri!
Ce efect’ar face vederel d-lor, dacă ar exista în natură, o femee
care ar avea în realitate, „buze de flăcări, ochi de peruzele, per de aur

www.digibuc.ro


LITERATORUL

față de argint, dinți de mărguritare, și cu toate aceste o inimă sânge-
rândă adică o inimă din care s’ar vedea curgând picături de sân-
ge? Ar fi un monstru minunat, poate de o frumumusețe rară, și
presupunem chiar perfectă, dar ar fî un monstru, care nu esistă
în natura omenească.

Școala realistă, a avut această parte bună că supune imagi-
națiunea rațiunel, și că aceia ce numeșce amicul meu A. Macedon-
ski nelogica in mod sublim, nu să mal admite; ast-fel: Sunetul strălucitor
și lumina răgușită sunt imagini ertate în favoarea geniurilor mari
care le au creat, iar nu ca o poetică describțiune căci lumina răgușită
mal cu seamă este ceva cu totul imposibil de admis în natura
lucrurilor.

Aceasta însă nu semnifică cum că amicul meu A. Macedonski
nu are dreptate, în in cursul său de analiză critică; din contră are și
dreptate, și cuvânt; dar voiam numai să demunstrăm că penă a-
cum, lumina nu este încă cu desăvâșire bine formată—fără răgușeală,
asupra imaginilor admisibile, sau primite, fie în poezie fie în proză.

Si mal voiam să demumstrăm că singura cugetare, singurul
scop al criticei, trebue să fie a vindeca răul ce esistă, fie
în sciânță, fie în literatură, și a nu se rătăci în mici detaliurl de
fraseologie, or de alegeri de termeni

Pantazi Ghika.

WW

Acolo unde rîul plângând murea în mare
Djali ’șt găsise luntrea.

O dulce legănare
De vânt, încet o duse pe luciul canal.

Treceau întinse umbre de nori pe sumbrul val,
Furând razele lunel, și ’n sborul lor cel mare
Scriind pe fața apel poveste marinare.

"Văzduhul amuțise. Se’ntuneca. Furtuna
Se ’mlădia pe mare. Tuna. Pierise luna.
Din când în câud un sgomot străin, din altă lume,
Țipa: geniul mărit striga totul pe nume;
Nori, vânt, curente, glasuri se deșteptau.

Djali
Desprinse de la barcă lopata și-o svârli.

www.digibuc.ro
LITERATORUL

395

Apoi vorbi:

„Ce’ml pasă de tinerețea mea
„Când port fără de voe în pieptu’ml o ruină
„De dor, de suferință, de-amărăciune plină?
„Când nu pot nici se sufer așea precum aș vrea?
„Ce’ml trebue lopata când ved că fie-care
„Născânduse ’șl îcepe un cântec de’ngropare,
„Când știfl că’I dat să fie viața pe pământ
„Al fericirel noastre cel mal adânc mormânt,
„Când și pe poarta vieții ca și pe-a morțil poartă
„S’a scris cu slove negre aceia’șl vorbă moarta:
'Durerea ?

„— Deci furtuna și vânturile sale
„Se’ml ducă suferința pe-a valurilor cale,
„Și piară tinerețea’ml într’un ocean spumos
„Cum piere ’n dimineață un vis, cel mal frumos!

O.,., Dante! de pe ușea infernului s’a șters
Și-acum pe ușea viețel s’a scris celebru’țl vers!

Ea se ’necă.

— Se spune c’adesea ori, când tună,
Pe mare se ivește, ca genitt de furtună,
O tânără femee.

Și iară s’a ’ntîmplat,
Când valurile mărit o duc către uscat,
S’o vadă lopătaril pierind ca ’ntr’un momânt
In valuri

Fuge vecinie departe de pământ.

Duiliu Zamfirescu

RESFRĂNGEREA

Intre maluri vezi, curgea un rîușor cu apă transparentă de te-al fi
putut oglindi într’ânsa. Din întâmplare un copilaș, (mintea nu-i era coaptă,
nu suferise încă de boala vieții, neavând de cât cinci ani), fără a cunoaște
pericolul, se juca lângă rîu. AI fi surîs de plăcere văzând cu ce seriositate
aduna nisip și înălța până la o palmă '(mare greutate) cea ce numea el un
turn. Dar firea neamului său fiind ne sățioasă, copilul mal vrea să-și înalțe
opera âncă de un deget, și totul cade, înșelându-I speranța și trudele sale»

www.digibuc.ro
396

LITERATORUL

Nu plânge, copile, căci vel mal înălța și alte turnuri, dar șl ele vor cădea,
și vel fi atât de des înșelat în speranțele tale în cât într’o zi nu vel mal
găsi lacrimi de dat operilor tale zadarnice, adevărate opere de copil. Copil
suntem toți: tu, cel puțin n’al griji Urmează-ți jocurile. Uite colo petre albe
și roșii. Aceste numiri te vel deprinde mal târziii sg le dai la alte
pietre. Adună pe aceste, veselește-te de coloarea lor,—destul te va întrista
când vel fi bărbat. Dar unde te duce mintea ta nebunatică? Fereștete, copile:
unda te chiamă cu o voce dulce, dar spre a ta peire. Tu însă nu al învățat
ânsă sâ resiștl plăcerii ademenitoare: murmurul molatic te încîntă, te atrage.
Eată copilul că-mi pune mâna pe o ramură pe care vântul a deslipit’o de
trunchiu. Fără să știe nici el pentru ce, dă cu mica sa tărie o lovire bună
în apă, mal dă încă, mal dă, și-I turbură limpiditatea. Acum se liniștește,
se mulțumește de a b^ga încet bastonul în apă ; dar privindu-1, copilul vede
că bățul i se pare frânt în apă sau îndoit. Lucrul i nou pentru băeatul nostru;
el nu știe nimica încă; tot ce vede, tot ce aude, el le crede adevărate. Rg-
mâne uimit și ar jura că apa i-a frânt bățul. întristat, îl retrage pe loc: bă"
țul e drept, și de îndoitură nici o urmă. Se miră întăl copilul, apoi se mâ-
nie; înfierbântat, furios, el întinde spre apă mititelul său pumn, strigând:
«Rîule mincinos, al apă strălucitoare, dar ești viclean, al vrut să mă înșeli;
nu te mat iubesc, na!" A bea vorbi și o voce subțire și dulce ca glasul ma-
mil, se înălță din fundul apel: «Nu, copile, nu sunt mincinoasă; nu am vrut
să te înșel printr’o viclenie. Tu insu-țl țt-al creat a ta eroare; te au înșelat
ochit tâl neștiutori ânță; tu nu cunoști încă minimele noastre, secretele
naturel ș’ale oamenilor. Cea ce ți s’a întâmplat acuma ca copil să-ți serve
de lecțiune toată viață: învață-te a nu te încrede nici o dată ochilor tăi.»

■B. Fior eseu.

Foaia de trandafir

Pe foița unul boboc de trandafir trăește o gloată care de și strigă nu poate
ânsâ să rupă tăcerea cu al său murmur: acest neam e atât de mic la trup încât nu p6te
fi zărit de cât prin acele instrumente de sticlă â căror lege este de a mări lucru-
rile. Bernardin de Saint-Pierre, plăcutul și fragedul autorfrances care, discipol al
Iul Rousseau se ridică contra filosofilor din școala Enciclopediei, în contra unul
d’Holbach, unul Helvețtu, luând credința în Dumnezeu șiamorul naturel care a-
nima pe Jean-Jaques, ne a lăsat o pagină neperit6redespre aceste animalcule ephe-
meride. Scriind lângă fereastră, zări pe o foae de trandafir nenumeroase cete de
bestiole, al căror nici nume nu’l cunoaștem în de obște. Aceiași oră un secol pentru
dânsele, vede și nașterea și moartea lor: in acest timp așa de scurt, se grăbesede a
gusta plăcerea de trăi, fără a’șl mal perde o viață ce trece așa de repede; acum se
nasc,acum resimt turmentele amorului și-și continue neamul prin generație, acum
moartea le copleșește. In corpul lor ștât de mic, membrele sunt perfecte, și lucesc

www.digibuc.ro
LITERATORUL

397

prin mit da culori la ochii autorului. Răpit de acest spectacol, el căntă na-
tura: <In lucrurile cele mici, ea ne pare mal mare, și tot dauna aceașl
în veci variată în uniformitatea sa; ea dă naștere și la fearele imense, spăi-
m&ntătoare, și la aceste animalcule, căror abea le-a dat viața și le-o și ră-
pește. Ele trec, dar nn sunt scutite de griji și de durere. Cât aș vrea să pot
sfi înțeleg al lor murmur. Im! închipuesc că adunărel ce o înconjoară, vr’o moș-
neagă dintr’ele, care va li ajuns poate la o adâncă bâtrinețe de douS ore,
le vorbește astfel: «O îndelungată esperiență a vieții mi-a dat mie o minte
sănătoasă. Copil, lumea nu stă tot’dauna în același equilibru, și sg știți că
va veni de sigur z’ua prescrisă în care toate vor peri. Vedeți voi globul cela
rotund, care umple pementul de calda sa lumină și cu razele-i de aur culo-
rează arborii ? El nu stă fix în ceruri, nici nn păstrează totdauna același loc.
îmi aduc amiute că’n timpul când eram în prima mea junețe, el nu se afla
ca acum tocmai nu pe cer, Nimic nu’l sigur în lume, copil, nimic nu-I stator-
nic. Scurtă e viața această care vi se pare lungă, vouS: am perdut odrasla mea
iubită; am perdut pe amicii mei cel scumpi, jam perdqt tot ce-mi făcea
viața plăcută. Bătrânețea tristă, supărăcioasă, îm face pasul mal greoi, mă
vestește că se apropie de mine moartea cea nesuferită, și c’a sosit pentru
mine timpuf odihnei celei veclnice».

■ ■ ■ -

FRANQOIS COPPEE

DOUE DU RERI

Dramă într'un act în versuri

Un cabinet de lucru forte bogat și artistic. — Cărți, hârtii respândite pe mobile și pe covor. —
Pretutindenea o desordine confuză de cărți, de armo, de statul și de objeote de artă.—Se face noapte.
0 lampă arde pe o masă.

SCENA I

Berta, Dominic

La ridicarea cortinei, Berta, în -costum de călătorie, in doliu, șeade pe un divan.—La picioarele el
o geantă. Domiuic, vechia servilor cu înfățișare țărănească, stă îu picioare Înaintea el, ?i-I vorbește
cu o familiaritate respectuoasă.

Dominic

Singur l’am vezut, stăpână, cum viața ’l delăsa;

Singur, dupe trei lungi zile, plâng aci în urma sa ;

Și fiind că de la mine, vreți a ști cu de-amăuuntul,
Cum pieri ființa scumpă, părăsind îngrab’ pământul,
Ve voiu spune, Domnișoară.—Ve rog dar să m’ascnltațl.
Știți prea bine: publicase cartea sa... nu ve mirați...

www.digitNic.ro
398

LITERATORUL

Cea diu urmă, cea mal bună; toată lumea azi o. știe.
Căci avu o strălucire și o faim’așa dc vie,
Că sunt sigur că la țară ați citit’o, negreșit!

A! Me credeți, nici o dată un surîs n’a licărit
(Arătând jurnalele pe masă)
Pe-a lui buze, din ’naintea ăstui teanc strălucitor.
Le privia zicSud continuii: „Tot e ’n lume trecător*
Câte-odată îndoința îl mal părăsia, or cum,
Și șezând pe-acelașl scaun, unde voi ședețl acum,
Privia flacărea din sobă, ca o tristă presimțire,
Și cercând ca să adoarmă, sta lung timp în amorțire,
într’o zi îmi zise : — Suferi ?!... Pare că te ved plângând
Dominic ? — Inii strânse mâna și îmi zise-abia ’ngânând.
— Scump betrân, reiațl curagiul... mâine poți să plângi mal bine.,.
A! — Pieri ’n aceiași noapte din a corpului ruine !

Astă-zi este mort!... Și iată dureroasa-mi povestire.

El trecu doi ani aproape intr’această lângezire.

Medicii venind să'l vază, câod ’și-ail dat a lor părere;
Aii zis: „Moartea lui provine dintr’a inimel durere.*
Eli am zis, că-I nedreptate ca din primul seu avent,
Omul să ’șl încline fruntea, pentru-a merge în moment!
Iată totul Domnișoară!

Berta
Moartea fost’a creștinească ?

Dominic

La Paris, aste obiceiuri, rari să le îndepliniască.
Aci toți au multe-afacerl, spre-a gândi la Dumnezeu.
Când vezul pe fruntea-I scumpă moartea ce rînjia mere ti,
’l-am vorbit: Stăpâne, cată dupe creștineasca lege,
Să v’aduc un prâot: ânsă el păru că nu ’nțelege.

Berta

Bine ! — Vvezî de nu’ml ascunde : toți acel cari veneati,
Ca să’l vază ’n suferință, cari poate îl iubeu,
II vorbeau de fericire, de o viață mal ușoară,
H erau numai prieteni?.,.

Dominic

Da, prieteni Domnișoară!

Berta

Cred. — Dar in necunoștință sper că nu me vel lăsa ;
Spune-mi totul: altă dată am fost fidanțata sa,
Și fiind aproape rude, trebuia să fim odată
Soți.— Dar când ambițiosul me lăsă încatenată,

www.digibuc.ro
Literatorul

399

Ca să vie ’ntr’acest haos pentru glorii și averi;
Efl eram într’al lui cuget un tezaur de plăceri.
Mie, care multă vreme am trecut în așteptare,
’Mi-a scris totul ce făcuse... tot... Întreaga-I cugetare.
Suvenirea-ml arzătoare mereu inima-I săpa,
Ș’astăzI D-ta știi singur gândul cel preocupa.
Bănuesc.... vre o femee, sau că trebuia să fie
Dupe-atâta suferință, vr’un abces de nebunie,
Ca să nu se mat gândească la scăparea ce căta,
Ast poet creștin... și sigur în credința ce purtă;
Ș’apol se me dea uitarel ea pe o sd.’eanță lepădată,
Gentilomul de neam mare și eu fruntea nepătată.
01 Dar nu... nu pot a crede!... Poate vre o pasiune
Nebunatică fu cauza... vre-o femee... alde... spune!...

Doniinic

Respectatam tot d’auna al stăpânului secret.

Bortii (aparte)

Ăst betrân are dreptate !... Sufer!... Faptu-ml indiscret
Me ’njosește! — Dar îmi pare că sunt âncă tot geloasă,
Când el doarme, fără viață, într’o groapă ’ntuneeoasă.
Seacă ’ml fuse liniștirea, când crezul că m’a iubit;
Zece ani de rugăciune la nimic n’att folosit,
pare)
Află dar, acuma scopul pentru care sunt venită.

Viața lui intr’aste locuri îmi fusese tăinuită;
Și eu singură, departe, suferiam în așteptare,
Când îmi scrise astă vorbă, plină de fiori: „Ertare!“
O paloare me cuprinse, când adresa am citit,
Și deja eram pe cale, pentru a merge negreșit
La Paris, să aflu totul... se-1 vorbesc... să ’1 vcd în fine,
Când biletul lui în negru, înecându-me ’n suspine
Din zadarnica speranța ne-aruncâ ’n eternă jale.
Dar alerg cu toate acestea, ca ’n locașurile sale,
Pe un pat scăldat în lacrăml, rece și nesimțitor,
Să depun a mea Iertare și să ’ngrop al meu amor!...
Am venit târziu, ved bine. — De și cad de oboseală
Mâine vom vedea ’mpreună locuința Iul fatală!
Dute-acum de te-odibnește... lasă pieptul meu sdrobit,
Să-se roage înc’o dată pentru-acela ce-a iubit.

Voiu să ’ndrept a mea gândire, noaptea ’ntreagă, către dânsul;
Mâine la mormânt vom merge, și voiu ști să ’mlînnec plânsul.

(Dominic se 'adină ți ese)
(Va urma)	T. M. Stoenescu

www.digibuc.ro
400

LITERATORUL

NOTA

Ni se pare că, dacă scrim ceva, ’l scrim tot dauna iu mod toarte clar,
așa ca se priceapă ori cine.

Articolul nostru .Noutăți din Paris* ne-a aretat eiică o dată că nu toți pot
pricepe.

D. Manolescu studiază la Paris tragedia, iată faptul. Noi am zis că a în-
cântat mult vocea D-sale, precum și gesturile d-sale.

Oare nu eram liber de a adăoga și opiniunea noastră ?

Opiniunea noastră asupra d-lul Manolescu nu ne aparține numai noue.

Am spus cum s’a înșelat d. Dam6 despre d-na Romanescu. Dreptatea cere
să spunem că înaintea aparițiunel .Literatorului," d. Dame a aretat cât d. Ma--
nolescu este slab în dramă.

D-nul Manolescu nu ne-a probat că e bun (și bun de tot), decât în comedii
bouffe și grimme. D-sea studiază tragedia?—Slobod.

Să fio bun, și D-sa să fie sigur că vom fi cel d’ânt&I Încântați, și vom zice
că mult a câștigat la Paris, — dar să fie.

Căci ne întrebăm dacă lecțiile celui mal minunat comedian, Delaunay, vor fi
în stare să-I schimbe defectele sale.

II vor putea oare pune căldură în inimă ?

Lșl poate oare cine-va imagina pe puternicul orator Daniel Rochat sub tră-
surile d-lul Manolescu ? Hernani e plin de patimi ? Oare jocul d-lul Manolescu
este destul de perfect încât d-sea să ne poată înfățișa această magnifică creațiune
a lui Victor Hugo ?

D-l Manolescu are un mijloc foarte bun de a face din noi enthusiasțil d-sale.
Accest mijloc este să ne dea o desmințire jucând aceste roluri, și pe cât ’l ata-
căm, pe atât ’l vom susține. Dar pâne atunci, să ne permită a perservera în a crede
că însă-șl comedia serioasă de la tlieatrul frances nu e pentru D-lul.

Sper că am aretat că nu voi lăsa nici o dată
— A bon entendeur, salut.

e influințată critica mea.

. Florestu.

ACADEMIEI

Poșta Redacțunu—Nuvela .Lache Buturii
el se va întârzia, din causa grămădiril materielor.

tă, dar publicațiunea



Typographia Thcordor Michaiescu, strada Theatrulul No. 8

www.digibuc.ro