II ■ I JJ.I

 40 bani Numărul

No. 19.

I

Dumisiecă, S Imsisi 1SSO ——

Abonamentul: pe trei luni 4 lei, pe șease luni 8 lei.— Anunciurile: pe pagina 45 și 46 linia 59

Scrisorile nefrancate se reftisă.	Administrația Strada Stirbey-Vodă, 9.

SUMARUL : Nebuna din Ilerăști de Duiliu Zam&rescu. — Al treilea centenariu al lui Camoens
de Leon laworower. — Gândul, — Ispita, — Am iubit, poesiî de Carol Scrob. — O revoluțiune in
țbeatru, de Marmontel, — Balade de Henry Murger IV Cu ce era însărcinat vântul, traduceri de B.
Florescu. — Corul în tragedie de B. Florescu.

închinată doamnei A. Romanescu
rllAb-

Murind, ziua trimete, pe razele din soare,
Spre grilele Nebunei, o lungă sărutare;

Pribeag, ventul se lasă din repedele’l sbor
Și-adânc vrea să’l vorbească de-adâncul lui amor;
Iar ea, cu o mișcare molatică ’l oprește
Zicendu’l parcă; glasu’țl acum mă ostenește...

Voiti pace... voiti tăcere... — Treci ventule ușor
Și dăml iară’șl tăcerea...— Voitt pace... voia sg mor...

Și ventul tace..., trece...— Și <Jiua ’n depărtare
Murind, îl mal trimete o lungă sărutare.

II

De-ar vrea moartea vre-o dată, în glumă, să ’ngrozească
Tot neamul său sălbatic: pe corbi, pe lupi, pe vent,

!

www.digibuc.ro
290

LITERATORUL

De sigur, ar alege durerea omenească,
Acea uscată plantă ce crește pe păment.
Durerea e pe lume o plantă ce omoară
Ades într’un corp tînăr o Inimă fecioară...
Și inima când moare și corpu ’n urma el
Remâne un tăciune uscat, fără schintel.

< Nebuno, stal o dată privind cu ochi ’n gol

■	Și dând cu oarba’țl minte trecutului ocol;

<	Sub vechia ta fereastră sS întindea o vale

<	Făcută ca sS’țl primbli vedeniile tale ;

« Pe sînul el, departe, trecea Argeșiul lin,

. Spunându’țl o poveste într’un adînc suspin.

< Stil tu...? Mal ții tu minte..? Te mal gândești tu oare,

« In ceasuri de veghere, la umbra visătoare
a Ce ’n noapte venea singur sS ’ngâne la isvor
< Murindul glas al apel cu’n glas aprins de dor...?
« Știi tu? Mal ții tu minte când brațul metî te-a strîns?
a Și când fiorul dulce al valsului molatic
a A prins buzele noastre într’un sărut sălbatic...?

a Știi tu când la picioare’țl ca un copil am plîns?

a Știi tu...?

Iar glasul dulce în vals se prefăcu

Și ’ncet murind pe vale striga aștil tu...? știi tu...?»

Nebuna care ’n lume nimic nu ’nțelegea,
II înțelese glasul, căci el glasu-I vorbea,
a Ah vino... vino suflet rătăcitor de noapte
a Și cântă’ml âncă valsul cu rătăcite șdpte.
a Mal vino...— Eu atuncea mă voiu schimba în crin
a Ca să mal port pe sînu’ml adâncul tăti suspin
a Pe care ventul serei îl va lua din sbor
a Vrend florilor să spue nemărginitu’I dor.

« Mal vino... Vino âncă...»

Și tot vorbind cu ventul
Ii rătăceau pe clape și mânele și gândul.
Clavirul părea suflet că are-adesea ori
Căci notele sonore, ce ’n valuri de-armonie
Spuneau nopții tăcute o lungă poezie,
Urmau un vals frenetic, prelung, plin de fiori.
Și ea simțea că ’n noapte un braț spre ea se ’ntinde...,

www.digibuc.ro
LITERATORUL

291

Că talia ’l subțire de brațul lui se prinde...,
Că tainicul el suflet, coprins de-un lung fior,
Din pieptu’l i se duce pe-o aripă de dor...
Atunci..., uitând clavirul, cu ochii morțî sub gene,
Pe-a valsului măsură se ’mlădia a lene
Și ’n sborul el fantastic mergea fără ’ncetare
Sburând încă mal tare..., mal tare... tot mal tare...

III

Iar când corpul Nebunei din vals a încetat
Era un corp de moartă, cu sufletul sburat.

Acum departe doarme de grijile-omeneștl
Neturburată vecinie de cât de glasul dulce
Ce vântul îl înalță când merge să se culce
Pe valea din HerăștI.

Duiliu Zamfirescu.

AI treilea centenariu al lui Camoens

Popoarele cari îngrijesc de gloria și interesele lor morale nu las să scape nici
o ocasiune ca să celebreze memoria oamenilor mari ce au produs. Toți se
arată atențl să organiseze întruniri seculare și internaționale, destinate ca
să reamintească că geniul n’are verstă, nici hotare. Ast-fel Germania, ca să
nu vorbim de cât de cel din urmă ani, a invitat deputațiunl din toată Eu-
ropa ca să dea uri omagiu de recunoscință și admirațiune marelui el poet
Schiller. Ast-fel Francia, ajutată dp Italia, celebră la Avignon în anul 1874
al cincilea centenar al lui Petrarca. Ast-fel Belgia, în 1877 oferi o întru-
nire la Anvers artiștilor și învățaților din lumea întrăgă ca să serbeze pe
nemuritorul săO Rubens. Guvernul portuges însuflețit d’aceleașl simțimânte,
răspunzând spiritului cavaleresc și gustului literar al națiunel, pregăteșce sub
patronagiul august al regelui său frumoase serbări ca să celebre cu vred-
nicie al treilea centenar al poetului său național. Data e hotărîtă în primele
zile a lui Iunie.

Ziua morțel sale era penă de curând tot atât de necunoscută ca și
locul și ziua nascerei sale. Invățațit chiar erau în îndoială dacă proectata
serbare trebuea să se facă în anul trecut sau în anul acesta. Totuși astăc,1
fie.care portugez crede în esactitatea zilei alese. întunericul care îngreui
până acum fixarea acelei zile, nu trebue să ne surprindă, căci poetul car<.

www.digibuc.ro
292

LITERATORUL

ca nici unul a cântat într’un mod atât de falnic gloria patriei și regelui săti
muri sărac și copleșit de miseril, fără nici un ajutor, fără nici un prietin,
afară d’un negru care în timpul zilei ajuta pe nenorocitul, iar seara cerșea
pe ulițe pentru a putea nutri pe stăpânul său. Ast-fel muri poetul și astăzi
însă’șl Portugalia se pune în fruntea serbărel în onoarea lui Camoens.

Negreșit literatura portugaliei este mare și Camoens nu este o stea
isolată în cerul poetic al Lusitaniel dar nu e mal puțin adevărat că numele
falnic al cântătorulul Lusiadelor strălucesce mal presus de al celor-l-altor și pu-
tem (jice că i-a eclipsat pe toți. La noi din nefericire, Portugalia e prea
puțin cunoscută, în literatura sa. Nenorocirile lui Camoens ’i au câștigat
simpatiele acelor chiar cari nu l’au citit și patriotismul său ’l face amicul
tuturor inimelor. Ne având nici o traducțiune a scrielor sale, Românii nu
pot cunoaște frumusețele poemei sale, Lusiadele, această composițiune e-
pică care are drept theatru puntea vasului, drept orizont imensitatea ocea-
nului, drept espresiune o poesie caldă și strălucitoare ca și soarele tropi-
celor sub care ea fu scrisă.

Acest mare poet ca și Taso la ItalianI ca și Ovid la Romani, duse o
viață plină d’amărăciunl și dureri.

I

Luiz Camoens, dintr’o vechiă familie portugesă originală din Ispania,
se născu în Lisabona în anul 1524. hl era încă copil când perdu pe muma
sa. Părintele său, fără avere, urma cariera armelor.

La versta de trel-spre-qlece ani, junele Camoens merse la Coimbra și urmă
cu zel cursurile Universitățel, fundată de Jean III, și unde avu o aplecare
deosebită pentru istoria anticîtățel. D’aci se întoarse la Lisabona unde se
abandonă gustului său pentru poesie. Primele sale încercări dovedeau o
imaginațiune viuă și un studiu adânc al marelor modele din anticitate. De
două-(jecl de ani atuncea, el avea imagjnațiune și entusiasm : el nu putea
se scape, precum singur o spune, de cursele ce zeul Amor ’i întindea l El
nu întârziă să întâlnească p’aceia care trebuia să I răpească inima și să fie
pentru densul isvorul unor șiruri nesfârșite de nenorociri. Femeea ce iubea
era, dacă putem să ne încredem în oare-carl indicațiunl, o damă din palat,
dintr’o familie mare, d’o frumusețe încântătoare. Ea se numea Catarina de
Atayde. Părinții, temâidu-se de o legătură nefericită, obținură exilul sume-
țulul tânăr la Santarem. Aci el compuse acele vestite rimas și sonetele cari
ne descriu starea tristă a inimeî sale.

La această d’antăiă cksilusiune a tinerețelor sale, ’I veni idea să compue
o poemă in care să celebreze gloria eroilor țărel sale. Dar poesia nu ’l
mângâea îndestul și se făcu soldat, slujind în armata navală care pleca să
ajute Ceuta. In timpul acestei espedițiunl o lovitură de pușcă ’I făcu să

www.digibuc.ro
LITERATORUL

293

sară ochiul drept. întors în patria sa, el credea că va găsi o primire bună
la părinții doamnei gândirilor sale, dar speranțele sale fură încelate. Des-
nădăjduit el se îmbarcă pentru India. El nu putea lua o hotărîre mal bună
și mal potrivită pentru îndeplinirea planului ce concepuse de a compune o
poemă națională.

Pe Ocean, în India și Macao, în mijlocul esploatărilor sale merse să caute
urmele marilor săi compatrioțl. Era în anul 1553, luna Martie.

Ajuns în Goa, prin spiritul și fața sa simpatică, îșl câștigă îndată o
mulțime de amici pe cari în urmă, spiritul lui satiric nu întârziă să-I înde-
părteze. La vederea luxului și sgârceniel care creștea în acelaș timp cu
bogățiele colonielor portugeze, Camoens nu putu să-și stăpânească indigna-
rea. El o dădu pe față într’o satiră contra vice-regelul, întitulată: Dispa-
ratas da India. Poetul espiă în temniță mânia sa virtuoasă până în zioa în
care fu esilat în insula Macao. Toate nenorocirile îl cotropiră d’odată.
El află de moartea prematură a femeel gândirilor sale tocmai când trebuia
să înfrunte arșița soarelui de Ocean și să plece într’o țară de unde nu nă-
dăjduia sg se mal întoarcă. Studiul și poesia ’l oferiră acolo ca și la San-
tarem cele mal dulci mângâerl. In timpul acestui exil compuse cele d’ân-
teiu cangao a poemei sale, acele în care celebrează, mal mult prin gura lui
Vasco de Gama, faptele cele mari ale compatrioților sfii nerecunoscători.
Schimbarea guvernatorului aduse oareșl-care îndulcire a relelor sale. Numit
îngrijitor al moștenirelor la Macao, în China, putu, mulțămită acestei func-
țiuni, să combată miseria care’l împedicase neîncetat să lucreze la poema
sa, opera principală a viețel sale.

Cu toate aceste Camoens nu golise încă paharul amărăciunelor viețel:
rechemat din exil după cinci ani de zile, se întorcea în Goa , când vasul
său se sdrobi de o stâncă aproape de Camboge la gurele fluviului Me-
kong. Ast-fel Camoens perdu mica avere ce-șl agonisise. Elementele apel
pe care nici un poet nu le-a descris cu atâta măestrie se arătară recuno-
scătâre cântărețului lor și’l duseră fericit la cel-l’alt mal cu manuscriptul
poemei sale, singura avere ce ’l mal rămăsese. Gravurele ’l represintă des-
picând valurile înfuriate, ș’aridicând deasupra lor scumpele sale Luisiade.
Puțin timp în urmă o navă ’l luă împreună cu credinciosul săti Javanez Antonio și
el revede pentru a doua oară Goa. Vice-regele îl prigoni din nou și ’l întem-
niță pentru datorii. O cauțiune plătită pentru el ’l redădu iarăși libertatea
și în anul 1859 se îmbarcă din nou ca să plece la Lisabona. După șease-
spre-(}ece ani de absență, el descăleca pe pămentul Europei, purtând cu
sine singura avere, versurile sale.

Publicațiunea poemei sale ’l atrase mari laude dar nimic mal mult.
Financele publice erau sleite prin atâtea răsboae și espedițiunl depărtate.

www.digibuc.ro
294

LITERATOR t'L

Cu toate aceste regele Don Sebastiano ’l acordă o pensiune de vr’o sută
de fr. pe lună. Această mică sumă abia putu s£-I dea o bucată de pâine.
Văzend gloria lui Camoens, sărăcia sa, și strălucirea serbărel de azi, îți vine
fără voe in minte .versurile lui Beranger:

Ou Ies persecute, on Ies tue
Quitte, aprfcs un lent examen,
Ă leur dresser une statue,
Pour la gloire du gere humain.

Don Sebastiano îșl perdu coroana și viața în cea din urmă espedițiune
în io Iunie 1579- Portugalia căzu în manele crudului Philipp II. Un an în
urmă Camoens îșl dădu ultimul suspin. Ce greutate și ce însemnătate are
pentru noi cea de pe urmă oftare a poetului care aruncându-șl privire a-
supra trecutului, esclamă cu moartea în suflet: Cine ar fi putut crede, că
pe un theatru atât de mic, precum e patul unui serac, soarta nemiloasă, să
fi putut representa atâtea suferinți / Ast-fel văzu poetul cu ochii sel peirea
momentană, dar pe care el o credea eternă, a ingratei sale patrii, dar cânte-
cele lui care serbează cea mai frumoasă epocă a țârei sale trăesc încă și
vor trăi în veci.

Remășițele sale se odihniră în biserica Sfânta-Anna, în partea stângă
a ușel de intrare, fără nici un monument, fără nici un epitaf. Șease-spre-
zece ani în urmă se transportară osemintele sale într’o sepultură în apropiere
de corul bisericel; mormentul fu acoperit cu o piatră unde se citea numele,
calitatea mortului șirul nenorocirelor și ziua morțel sale. Mathieu Cardoso profe-
sorul de literatură la universitatea din Evora,’I compuse, până la alte onoruri,
un epitaf în șeapte distice latine, prin care ne face cunoscut că poema Lu-
siadele fusese tradusă în limba italiană, francesă și spaniolă. Destinul ne-
împăcat, nemulțumit că prigonise pe nenorocitul în tot timpul viețel sale,
nu ’I lăsă în pace nici remășițele: cutremurul de păment care distruse o parte
a Lisabonei în anul 1755 spulberă tdtă clădirea bisericel Santa Anna și
ast-fel mormentul săO dispăru sub grămada dărămăturelor. Oasele sale nu
se găsesc astăzi nicăirl dar gloria sa e pretutindene.

II

Acesta este în resumat viața sau mal bine zis lungul martir al lui
Carncens. Toate scrierele sale ne dovedesc o iubire pasionată pentru natură
și cunoscințl adânci în literatura clasică a anticitățel. D’aci culese el acele
descrieri strălucitoare și pitorescl ce se găsesc preserate în poema sa fără
a face însă cel mal mic abus. Când Vasco de Gama povestesce isbândele
navigațiunelor sale, când Venerea îl introduce în insula Amorurilor, nimic

www.digibuc.ro
LITERATORUL

295

nu e mal gingaș șl mal plăcut decât aceste descrieri. Mulțumită unor cunoscute
adânci și unei memorii mari el a săpat în spiritul său toate frumusețele
poeților celebri al anticitățel și cine-va simte citindu-1 că arde de dorința sfile re-
producă sau să le imiteze. Dar imitațiunea nu’l obosesce, nu-1 paraliseză.

Aceste imitațiuni	ale	anticitățel	sunt	atât de bine măestrite de simțl-

mentul reflecsiunel în	cât	ele iau un	aer de familie: „Aceștia nu sunt autori

care se copiez, ci rude care se recunosc și se regăsesc." In sfârșit dacă
Camoens a imitat pe	cel	vechi și mal cu	seamă pe Virgil, poetul său fa-
vorit, să recunoascem	că	el n’a fost	mal	puțin imitat de acel ce l’au urmat.

Din „ Venerea sa cu perul blond și cu umeru d’alabastru" Tasso a tras
principalele trăsături ale Armidel. Dacă aceasta din urmă are mal multă
grațiă și cocheteriă aceasta dovedesce mal multă putere și vioiciune. Invo-
cațiunea din al III cânt a inspirat lui J. B. Rousseau oda la Nascerea du~
celui -de Britania. Florian a tradus aproape cuvânt cu cuvânt episoda vesti-
tei Inez de Castro. Arioste a copiat după dânsul tabloul pitoresc al Italiei așa cum
desbinările civile și desfrâul în moravuri o înfățișau în acea epocă. Fănelon
’l datoresce una din amănuntele cele mal plăcute ale scrierel sale Tălămaque.

Ceea ce Camoens a iubit încă mal mult decât natura și studiu ejjatria,
sa. Ceea ce mal cu seamă a vrut să celebreze în monumentul său „nepe-
ritor ca bronzul și ca ferul" e gloria portugezilor. Aceștia pătrunși de un
amor adânc pentru mica lor patrie, pentru gloria el, se repeziră pe vase
și înălțând catartele fundară până în India colonii mărețe la care însuși Ca-
moens a pus mâna și pe care Ie a făcut nemuritoare în accentele cele mal
patriotice.

El e în fapt, singurul pe care ’l putem numi adevăratul poet al glo-
riei naționale. Virgiliu unind p’August cu Enea prin lanțul legendelor sale n’a
servit mal puțin ca Titu Liviu causa patriei sale. Dante amestecând pasiu-
nele sale politice cu misticismul religios al Divinei Comedu poartă ca să
zicem așa în sânul său sufletul Italiei în prada luptelor intestine.

Dar iubindu-șl patria amândoul au și alte preocupațiunl, Virgiliu pe
August, Dante. Religiunea, Lusiadele compuse pe theatrul isbânzilor ce ele
glorifică, nu sunt de Ioc o epopeă de fantasiă, poetul care Ie a scris pentru
gloria Portugaliei, face ca glasul patriei vox publica să fie pretutindeni au-
zită, pretutindeni el s’a arătat interpretul bucuriei sale, al recunoscințel și
orgoliului său de Portugez.

Cine mal întreabă astăzi după acel puternic lingușitor care înlătură
buna-voință a regelui pentru Camoens ? Cine nu numesce decât cu espre-
siunea milet și disprețului pe autorul miseriilor lui Camoens î Cum s’a în-
tors vântul soartel! Cum posteritatea schimbă lucrurile! Și cine n’ar pri-
imi ani de suferințe în schimbul unei glorii eterne.

www.digibuc.ro
296	LITERATORUL

Lumea este astăzi plină de gloria poetului. Ea rădică în amintirea lut
stâlpi de onoare și cel ce are o inimă și a cetit pe Camoens aleargă să
depună o coroană de recunoscință și amintire. Această serbare la care iau
parte toate națiunile civilisate e un triumf al Poesiel contra politicei. Ță-
rile pier dar operile geniului sunt neperitoare. Puterea și mărirea imperii^-
lui portuges perise într’un mod destul de deplâns dar în versurile cântărețu-
lui Lusiadelor gloria el îșî are un traiu vecinie. Vremea spulberă toate edi-
ficiile politice ale Portugaliei și resultatele câștigate țarin resbel, un moment
ștersese chiar Partugalia din numărul națiunilor, dar gloria și amintirea ră-
mân în veci neșterse în memoria ort cărui a citit Lusiadele.

Nu este oare un act de dreptate, că astăzi după trei sute de ani, pa-
tria să-și amintească de poetul său? Camoens a cântat’o, a celebrat’o cu
intusiasm și lirism, nu e de datoria ei să’l celebreze acum la rândul său,
să’l cânte cu recunoscință și milă, să’l arate națiunilor ca cel mal vrednic
din fii săi î E o datorie căreia Lisabona se supune și regele său, aprecia-
tor just al meritului literar, admirator pasionat al poeților, traducător al
operilor lui Shakspeare, nu cruță nimic pentru a onora în modul cel mal
strălucit amintirea tot odată sântă și scumpă a lui Camoens.

*

Pe când toate popoarele gintel latine ’șl vor întinde mănele cu frăție
când fie-care represintant al poporului său va depune coroana de răcunos-
cință și amintire la picioarele coloanelor de onoare, numai țeara noastră va
lipsi oare? Se poate. Fie convinși însă frații noștri portugezl că dacă lipsim
din cercul lor, suntem însă cu inima în mijlocul lor. Și dacă buzele noastre
nu pot, să esclame : Trăească Portugalia! sub cerul care a văzut nascerea lui
Camoens, eartă-ne, el! Vom aținti urechea, vom asculta suflarea ventuluî,
el ne va aduce bucuria voastră; tot el să vă spună că buzele noastre au
strigat nu odată: Trăească Portugalia, trăească regele său! Trăiască glo-
ria lui Camoens!

Leon laworower

www.digibuc.ro
LITERATORUL

297



Cât ar fi drumul de lung
Am se sbor și-am să tc-ajung!

Gândul care te gonesce

Este slab, te ostenesce,
Dar iubirea ’ml armatoare
îmi da aripi sburătoare;

Și curând seau mal târziu,
Lângă tine o se fiu!

O să’ml dai amorul teu

Și-o se vezi că nu’I un refl

De-a iubi când ești în floare;

Si în viața trecătoare,
A gusta singurul bine
Ce de lume ne mal ține!

Cât ar fi drumul de lung
Am se sbor și-am să te ajung,
Si atunci, numai mormântul
O se’ml rupă jurământul!

Carol Scrob.

—----------------------

O revoluțiune în Teatru

De mult, în ceea ce privește modul de a declama versurile tragice
eram în dispută cu D-ra Clairon. Găseam în jocul sfiu prea multă isbuc-
nire, prea multă tărie necumpătată, nu destulă îmlădiere și variațiune, — și
mal cu seamă o forță care nefiind temperată, era mal mult o transportare
decât o simțire. Iată ce cu cumpătare încercam s€ o fac să înțeleagă: — Al,
’l ziceam, toate mijloacele de a excela în arta d-tale; și cu toate că ești
o mare actriță, ți-ar fi encă mal ușor de a te ridica chiar deasupra
d-tale enșă-țt, iconomisind mat mult mijloacele pe cari le risipești.

www.digibuc.ro
LlTERAtORUt

îmi put în vedere strălucitele d-tale succese , împreună cu succesele
ce am căpătat ca autor; îmi opul opiniunea și aplauzele amicilor noștril;
îmi opul autoritatea d-lul de Voltaire, care, ensușl recită versurile sale cu
emfasă, care pretinde că versurile tragice cer, în declamațiune, aceeași
pompă ca și în stil; și eu nu am a-țl opune de cât un simțiment neînlătu-
rat, care ’ml spune că declamațiunea, ca și stilul, poate ii nobil, măreț, și
tragic cu simplicitate ; că espresiunea pentru a fi vie și pătrunzătoare, cere gra-
dațiunl, nuanțe, aventuri neprevăzute și instantanee, de care espresiunea ar fi
lipsită dacă ar fi siluită. Ea 'ml zicea câte o dată cu nerăbdare, că n’am
să o lăs în pace până când n’o fi luat tonul familiar și comic în tra-
gedie.

«El nu, d-șoară, ’l ziceam, nu ’l vel avea nici o dată; natura nu ți l’a
dat; nu ’l al nici acum când ’ml vorbești; sunetul vocel d-tale, aerul pri-
virel, pronunția, gestul, atitudinele sunt natural nobile. Indrăsnește numai,
să te încrezl acestui frumos natural; și cutez a-țl garanta că vel fi și mal
tragică.

Alte consilii au preponderat pe ale mele; ostenindu-mă de a mă face
supărător, fără de nici un folos, cedasem, când văzul că de o dată actrița de
la ea ensășl revinea la opiniunea mea. Jucase Roxana, în micul teatru din
Versailes.

Mă dusei să o văd în cabinetul săO de toaletă, și pentru prima oară,
am găsit’o îmbrăcată ca sultană, fără panier, cu brațele jumătate goale, și
în adevăratul costum oriental; i făcui complimentul meu. «Vel fi mulțumit de
mine, îmi zise ea. — Am făcut o călătorie la Bordeaux; nu am găsit de
cât o sală foarte mică; trebuia să mă mulțumesc. M’am gândit să ’ml
cumpătez jocul, și să încerc declamațiunea simplă ce’mî recomandaseși; am avut
succesul cel mal strălucit. — Voiu mal încerca și aci, pe acest mic teatru.
Mă vel asculta. Și dacă noua declamațiune va reuși, atunci adio cea
veche."

Succesul întrecu așteptarea noastră. Nu mai era actrița, era fensă-șl
Roxana care vorbea și pe care o vedeau. Spaima, iluziunea, răpirea fu la
culme. — Fie-care se întreba: Unde suntem î — Nu se mal auzise nimic
de felul ăsta. — O revăzul dupe spectacol; voiam săi vorbesc de succesul
său. «El, nu vezi, îmi zise, că acest rol mă ruinează ? — Trebue ca costu-
mele să fie observate în toate rolurile mele: veritatea declamațiunel e
unită cu aceea a costumului; întreaga mea garderobă este de acum refor-
mată; perd haine aproape de 10,000 scude. Dar în fine sacrificiul s’a făcut.
— Mă vel revedea aci peste opt zile jucând pe Electra cu acelaș natural,
cu care am jucat pe Roxana.*

Era Electra lui Crebillon. In loc de panierul ridicul, și de rochia

www.digibuc.ro
LITERATORUL

â99

largă de doliu, cu care mal jucase acest rol, apăru cu o simplă rochiă
de sclavă, cu părul în desordine și cu brațele încărcate de niște lungi lan-
țuri. — Fu admirabilă ; și cât-va timp mâl târziu fu mal sublimă în Electra
lui Voltaire. Acest rol pe care Voltaire o învățase să’l declame cu o lamen-
tațiune continuă și monotonă, zis mal natural, câștigă o frumusețe pe care
însuși el nu o cunoștea căci văzând acest rol jucat de densa pe Teatrul din
Ferney, strigă, scăldat în lacrăml și transportat de admirațiune : N’am făcut
cu aceasta, ea, numai ea; ea a creat acest rol. — Și într’adevăr prin nuan-
țele infinite ce pusese, prin expresiunea ce da pasiunilor de care e plin rolul,
în nici unul poate n’a fost mat uimitoare.

Parisul, ca și Versailles, recunoscu în aceste schimbări, adevăratul accent
tragic și noul grad de verisimilitate ce dădea acțiunel teatrale costumul
bine îngrijit. — Ast-fel, de atunci, toți actorii fură siliți să părăsească mănu-
șile lor cu ciucuri, perucile voluminoase, acele tonnelets, pălăriile cu pene,
și toate acele lucruri fantastice, care de mult timp supăra vedereatl oame-
nilor de gust. — Le Kain, el ensușî, urmă exemplul D-rel Clairon, și din
acel moment talentele lor perfecționate fură în emulațiune, și deveniră rivali
demni unul de altul.

(Din Memoriile lui Marmontel) Traducție de B. Florescu.

------------——-------------- -----------------

Sunt ceasuri de durere, în viața ©menească,
Când plânsul se opresce, când nu mal poți spera,
Când mintea nu mal poate odihna să ’șl găsească,
Când vezi că piere zioa ’nainte de-a ’nsera.

Ah! în acele ceasuri, de crudă încercare,
Adesea îți zâmbesce c’un farmec răpitor
0 lume de pecate; și nime nu ’I în stare
Să fug.ă de acest zîmbet amar, ispititor.

Si cum se se ferească când inima ’I lipsesce,
Când ochiul nu’I mal plânge, când cugetul e mut?
Durerea e limanul la care se opresce
Voința, judecata. Si omul e perdut.

Carol Scrob,

www.digibuc.ro
300

LITERATORUL

BALLADE

IV

CU CE ERA ÎNSĂRCINAT VENTUL

„Dulce adiere a vântului de seară! ziceau păsările, așezate
pe vârful cuiburilor, du cântecele noastre tinerel fecioară ce
visează colo șețlând la balconul său; zi-I că pentru dânsa noi fa-
cem concerte în arbori. — Da, z^se ciocârlia, eu o scol diminea-
ța. — Și eu o adorm seara, zise privighetoarea.

— Dulce adiere a vântului de seară! zicea clopotul, ia pe aripele
teale sunetul meu și du-1 visătoarei ce privește în câmpie. Sunetele
mele de argint ’l vor reaminti mica biserică și capela patroanei
sale, în care aducea ghirlande.

— Dulce adiere a vântului de seară! ziceau greeril ascunși
sub grâiî, ia pe aripele tale stanțele noastre și du-le tinerel fe-
cioară: i vor reaminti grânele coapte și neghinele ce lega în co-
roană.

— Dulce adiere a vântului de seară! zicea tânărul care ve-
ghiea, la lumina lampel în camera ’l solitară, — acelei care
visează colo șezând la balconul său, du-I vorbele buzelor mele și
fă-le să cânte la urechea el. Ia gândurile mele și lasă-le să cază
în inima el. Ia sărutările mele și pune-le pe fruntea el, când i-vel
măngăia părul. Ia pe aripele tale tot amorul meu, lacrimele șl
surîsele lui, temerile și speranțele lui, și du-1 întreg tinerel fe-
cioară care visează colo, șezând la balconul său.“

Si vântul sbură cu cel mal repede al său avânt și merse să
împlinească însărcinările sale.

„Vântul de seară! zise tânăra fecioară, du-te de spune pă-
sărilor să mă cheme când vor cădea în țoAnele păsărarulul: voi
merge să le scap de colivie și de plasă, și le voi reda libertatea
cerului și cuiburile lor din pădurice.

Zi clopotului ce sună că. eu nu l’am uitat; tot-d’auna
câad va suna rugăciunea de seară, voi fi în genucht înaintea i-

www.digibuc.ro
LITERATORUL

301

coanei patroanei mele, ca altă dată, când duceam ghirlande în
capela el.

„Zi greerilor din câmpuri că-mi aduc aminte de el. Când
ninsoarea va acoperi câmpiile, le voiti da un cuib în căminul
meu, și-mi vor reaminti căminul familiei mele, lângă care se a-
dunau toate torcătoarele în lungile seri de iarnă.

„Dulce adiere a vântului de seară! tânărului care veghiază a-
colo la lumina lămpel, în camera ’l solitară, du-I pe aripele
tale această bandă ce am brodat cu mânele mele. Florile cu care
e semănată au priimit rouă ochilor mei, și buzele mele i-au în-
credințat adesea secretul inimel mele.

„Dulce adiere a vântului de seară! ia amorul meu pe ari-
pele tale.“

Si vântul ’șl luă sborul, spre a îndeplini nouile sâle însărcinări.

Henry Murger.

Traducere de Bonifaciu Florescu.

Am iubit

«O văz... e moartea... iat’o... sosesce... mă cuprinde
«Ah!... du-te... nu e timpul... mă tem .. nu voiO să mor !’
Și glasul el se stinge; al morțel negru nor
Acopere azurul, sub gene se întinde,
O lacrimă lucește; Și glasul el slăbit,
Șoptesce înc’odată cuventul: «Am iubit.»

Apoi îșt duce* mâna spre inimă, să vază
Dacă mal bate încă, dar mâna’l cade jos;
Inc’un suspin!

Adio! vis dulce și frumos!
Și sufletul el liber spre ceruri se ’ndreptează,
Un înger îl primesce șoptindu’l: «Te-al grăbit!»
Iar sufletul respunde cuventul: «Am iubit!»

Carol Scrob.

www.digibuc.ro
302	LITERATORUL

CHORUL IN TRAGEDIE

(Urmare)

Poetul se cântă adesea pe el însuși.

Iată în adevăr cum Aristophane vorbea de el însu-șl în parabasa co-
mediei sale «AcharnianiL»

CHORUL

De când poetul nostru presidă la chorurile comici, nu s’a suit âncă
pe theatru pentru a vorbi de serviciurile ce vă face. Dară azi inamicii săi,
tari numai prin neconstanța Atheneî, ’l calomniază, ’l acusă de a rîde de
patria noastră și de a insulta poporul. Vrea dară, înaintea aceleiași atât de
schimbătoare Athenă, vrea, «jr, și este chiar datoria sea, — să presinte
propria sea apărare. — Declară dar că v’a făcut numeroase servicîurî, și,
spre esetnplu. dacă nu vă mai lăsațl să fiți atât de înșelați de frasele străi-
nilor, atât de seduși de lingușitori, dacă nu mal lăsațl să rză toți de voi,
ca de un popor de cască-gură, lui o datorițl. Când altă-dată deputății o-
rașelor vroeau să vă înșele, începeau prin a vă chiăma :« popor încununat cu mic-
șunele—Și abea vorba era zisă și eată că aceste «micșunele» vă făceau să vă aridi-
cațlpe vîrful c.. .lui.1) Unaltlingușitorvă numea «Grasă și strălucitoare Athenă,»
și obținea tot cu «grasă și strălucitoare,» vorbe cu care vă gătea ca pe
nisce sardele. — Este o mare bine~facere de a vă fi desch's ochit; o altă
bine facere este de a vă fi arătat cum în cele-l’alte state popoarele prac-
tică democrația. Eată pentru ce acuma când vin a ne plăti trbutele, cer a
vedea pe poet, pe voinicul poet care nu se teme de a <Șice curat adevărul
Athenianilor. Nu vedeți cum îndrăsneala sa a dus deja departe gloria sa.
Regele, într’o zi, vorbind cu trimișii Spartei, ’I întrebă ânteiti căror din
ambele popoare aparține imperiul măreț, și apoi, pe loc, căror din ambele
popoare adresează poetul satirele sale de temut.— «Ce fericit popor, zise,
cum o să înainteze în virtute! câte victorii n’o să câștige cu un asemenea
povățuitor!» Tot pentru asta Lacedemonianil vă propun pacea în schimbul
Eginel. Insula Egina ! Ce le pasă de ea ! Ce vor, este să vă răpească un
asemenea poet. Dar voi, să ve păziți; să nu ’l lăsațl, căci musa sa co-
mică va fi tot-da-una organul adevărului. Credeți’l! lecțiunele sale bine-fă-
cătoare vă vor învăța mizlocul de a fi fericiți, și aceasta fără laude, fără
cheltuell, fără misiuni, fără manopere rușinoase, fără un potop de lingușiri,
ci numai prin salutare consiliurl. — Și acuma să se pue pe lucru Cleone

1) Puriștii vor striga poate de această vorbă! Dar trebue să fie tradus Aristophane
în limba lut Aristophane. Temendu-mă, am căutat cum a tradus delicatul Fallex; și a-
cesta nu s’a sfiit de a seri în limb? franceză vorba fesses.

www.digibuc.ro
LITERATORUL

303

să țese mii de intrigi în contra mea; am pentru mine adevSrul, justiția;
nicl-o-dată nu o să mfi vedeți ca densul, trădător de patrie și mișel.»

Și în Vespele sale, același poet, eată cum face să vorbească;

CHORUL

Si acum, poporule, de ’țl place sinceritatea, fii cu atențiune, căci poe-
tul vrea acum să facă reproșuri spectatorilor. Declară că ați fost nedrepți
către densul, cu toate bine facerile sale anterioare, bine faceri ascunse, ân-
teiu când venea pe ascuns în ajutorul altor poeți, când semfinând cu pro-
fetul inspiiat de zel, Eurycles, pătrundea în sînul altuia pentru a răspândi
valurile vervel sale comice; bine-faceri manifeste mal târziu când se puse
în pericol el însu-șl, când renunțând a se ascunde subt numiri împrumutate,
luă frîul și împinse în carieră propria sa musă. Onorat, lăudat, înălțat, ca
nici unul din voi, el nu se lasă patimel de a se înălța el însu-șl, o declară :
nu se umflă de mândrie ; nu crezu că făcuse tot, și în (jiua în care păru
pentru prima oară pe teatru, poate să zică că nu atacă niște oameni, nu,
ci, armându-se de o mânie de Ercul, apucă pe monștrii pept la pept. La
prima încercare, merge drept la feară, și ce feară ! Un strigoi cu dinții as-
cuțițl, cu nisce ochi teribili în care strălucesc toate focurile Cynel, vede mii
de capete de lingușitori murdari luând și lingând care mal de care capul
seu : are vocea unul torente distrugător, și mirosul unul câine de mare.— Poetul
a văzut monstrul și n’a tremurat, și n’a căutat a-1 amăgi prin daruri : a-
tuncl ca și azi, s’a înarmat și combate pentru voi. — Dup6 acela, a apucat
în luptă dreaptă, în anul trecut, pe acel oameni palizi, cuprinși de friguri,
tremurinzî, cari sugrumau pe părinții voștri! în întuneric, care înecau pe
moșii voștri!, cari nu intrati în patul unor oameni buni de cât pentru a
grămădi în contra lor procese, citațiunl, mărturii, ast-fel în cât nu unul din
acel nenorociți, cuprinși de groază, alergau spre a găsi un asii, la polemarc.
Iată rfisbunătorul, mântuitorul ce găsiserăți și voi, în anul trecut; l’ațl pă-
răsit. Semfina în toate părțile gândirile cele mal noul, și n’ațl sciut să’l în-
țelegeți ; le-ați lăsat să se veștejească și să se pearză. Si cu toate aceste
el atestă, și libațiunele sale sunt mărturie, el jură pe numele lui Bacchus că
nicl-o-dată nu fuseseră auzite mal bune accente comice. Rușine vouă care
n’ațl sciut să recunoascețl aceasta pe loc.'

In cât despre poet, el nu este mal puțin stimat de judecătorii cel maț
luminați, căci numai întrecând rivalii sfii în carieră ’șl-a strivit opera de
barieră.

Dară pe viitor ești poeți, o iubiți! mei concetățeni, acești poeți
care au ambițiunea de a exprima, de a imagina ceva nuou, să ’I iubiți, să

www.digibuc.ro
304

LITERATORUL

’l respectați mal mult, să conservați cu grijă gândirile lor; să le închideți
în cutiile voastre cu poame mirositoard.

Să faceți așa și tot anul vestmintele voastre vor răspândi un miros
de înțelepciune.»

Deosebirea cea mare între parabasele grecești și prologurile latineșcl,
este că parabasa este un cântec al chorulul, pe când prologul este un per-
sonagiu. Ele diferă și prin locul ce ocupă în piesă, parabasa fiind pusă în
mijlocul acțiunel, iar prologul la început. De altă parte, parabasa e de or-
dinar politică și destăinuesce gândul, intențiunea, moralitatea comediei, care
are tot dauna un scop politic, filosofic, sau chiar economic, pe când come-
dia latină este un tablou moral sau o intrigă, despre care prologul ne dă
o idee preliminariă.

Dintre cele 20 piese ce ne rSmăn de la Flaut, 14 au un prolog.
Prologul, am zis, este de ordinar un personagiu; să adăogăm că avea un
costum particular: Orator cum ornatu prologi. In Amphitryon, Mercuriu ia
acest costum, și joacă acest personagiu. In Rudens, steaua Arcturus zice
prologul. Ca și în theatrul indian, precum vom vedea mal la vale, prologul
este jucat în Captivii de capul trupei de coinedianl, adică de directorul
theatrulul. In mal multe comedii, prologul e zis de un personagiu neînves-
mentat în costumul prologului. Prologul este zis de Silen în Bachidele, de
zeul Iar al lui Euclione in Aulularia; în Trinutnus, Desfrfinarea (Luxuries)
introduce pe fiica-sea, Sărăcia (Inopia). Aci apare caracterul eminamente ale-
goric al comediei antice.

In Mercator ca și în Amphitryon, prologul e zis de un personagiu al
piesei, nu de zeu, cea ce este mal conform verisimilitățil ci de un tenfirj
Charimus, care face de o dată prologul sr'SxpoSițiunea acțiunel în care are
sg joace un rol. Neverisimilitatea este /•a$^iect&£'k'

(Va urma)	Florescu.

BucurescI typ. Th odor ’chai sc 1, str. Theatrulul No. 8.

www.digibuc.ro