40 bani Numerul ANUL I. No. 12. Duminecă, O Aprilie 1SSO —— Abonamentul: pe tnm luni 4 lei, pe șease luni 8 lei.— Anunciurile: pe pagina 15 și 16 linia 3gb- Scrisorile nefraiicate se rofusă. Administrația la Tip. Th. Mielrtiescn. SUMARUL : — Harpista de Duiliu Zamfirescu. — Despre aquarele, — Tirnon — Povețe cAtre scriitorii tineri de B. Elorescu, — Tipuri dispărute: VI Cănăiila — Arta versurilor de A. A. illace- donski, — Bibliografie. i Merg/nd să se întinză sub cerul cel senin, Beți unii de câștiguri, iar alții beți de vin. In umeda tavernă abia mai rămăsese Câți-va bețivi de frunte ce dormitau pe mese, Trei lampe fumegânde, trei calfe de cismart Și Paola harpista cu oichiî săi cei mari. Cum Paolă, sermană, vii tu din Miramare Unde-ai căutat î'n duo cu întristata mare Suspinul unui val, Vii astă-zi să ’țî duci harpa prin or și ce tavernă, Iți pleci frumoasa frunte pe ort și care pernă, La ort și care bal?... Din lampa fumegândă scăpând o lungă rază Pe bucle catalane ușor se ’mprăștiază Nopțile Romane vor urma in numărul viitor, manuscriptul sosindu-ne prea târziu pentru tipograf- www.digibuc.ro 178 LITERATORUL Din harpa încântată zburând accente vil Spun razei tot mysternl cereștel armonii...; Din ochit el, mart laerăml, din suflet, trist suspin Spun notelor murinde oroorîtoru’t chin. Ș-atuncea.. tot mat tare la sîn harpa și-o strânge Și plâng coardele mute și însn'șt glasu’I plânge: „Spre tine, ah! spre tine, țărm vectuic înverzit, „E dusă-a mea gândire de-un dor nemărginit.. „La tine, golf poetic, cu apele senine, „Speranța mea visează.., la tine, tot la tine! „Adio cer albastru, ca sufletul, senin, „Adio vânt de mare, ca cugetul de lin, „Alerg roeren prin lume, dar gândul mi-e ’napoî.. „Cu vot e fericirea, cu vot..., numat cu vot... Și glasul el se stinge încet... îneetinel. Rembrandt, dacă vre-o dată celebrul teu penel Ar fi voit să puc, în umbră delicată, Dot ocht plutind albaștrii în lacrimă ’nfocată; Orplnu, decă pe tine, smintitul tău amor, Te-ar fi făcut să cauți un lung cântec de dor...; Orpheu, îți găseai dorul cântat Intr’o tavernă Și tu, Rembrandt, modelul p’.ângend pc-o neagră pernă. Cânta... — De la o masă, o calfă de cisrnar Sculându-se, la dânsa veni cu un pahar: „Destul! De două ceasuri ne duci într’un suspin. „Mat bine bea... Ineacă’țt suspinul tău în vin. „In vin! Ce fericire!... Bea Paola și cântă „Ce stal cu ochi-’n lacrăml spăsită ca o sfântă? „Sărutî-mă mal bine; îți dau doul gologani... — Doi bani pe-o sărutare!.. Doi bani! Pentru doi bani! Și’n fața mamei sale va mai veni ea mâim ? Doi bani!... — O șoptă’I spune: doi bani azi sunt o pâine, Primește! Trist atuncea ea capul și'l întinde Iar el, cizmarul vesel, în brațe-o și coprinde. Cum Paolă, sărmane, vii tu din Miramare Unde-al cântat in duo cu întristata mare Suspinul unul val, Vil astă-zl să ’țî duci harpa prin or și ce tavernă, Iți pleci frumoasa frunte pe oii și care peruă, La ori și care bal?... 0... da, căci sunt pe lume miseril omenești Ascunse, fără milă, în piepturi femeiești. www.digibuc.ro LITERATORUL 179 ^unt sufl'te pe care miseria le perde Cum perde vântul toamnei un dafin âncă verde. O lacrimăe-o lume de tainice dureri Ce sunt și ’n corp și ’n suflet și nu sunt nicăerl; Un zimbet printre lacrăml e raza cea din soare Ce vesel se răsfrânge pe-un lung câmp de ninsoare. Și când gândesc că ’n lume sunt suflete menite In veci da blânda rază a nu fi încălzite, Când văd că sunt ființe ce port pe frunte scris Eterni suferință și ’n traift și ’n somn și ’n vis, Mă ’ntreb de nu’I mal bine a’șl duce fie-caro Adânca sa durere pe șesurl sau pe mare, Spre groapă, safi spre bal? De nu e drept să moră talente prin taverne Și ochii mari să plângă, p^rduțl pe negre perne, In nopți de carnaval...? Cu ochii stinși de vițiu, cn sufletul de rele, Cu gându ’n cercetare cătând cum să se’nșele, Ișl dau sudoarea frunțel pe cărțile murdare Ș’ apoi câștigătorul o da pc-o sărutare. Călin iubit de soartă și iubitor de vin. Venise lângă dânsa să vadă-un alt Călin Ce ’n ochii el cu lacrăml, ușor se oglindea...; Ș-atuucea îl vrea ochii; el ochii eî îl vrea! „Ascultă-mă, fetițo, — stal, cântă ’ncetinel: „AI ochi limpezi ca vinul și ’mbătătorl ca el „Vin vechiu.. Asta să știe... — Dă-ml ochii săi sărut; „Iți dau trei bani.. Sau cere cât vrei. — Cât al cerut? Ea tace. Gându-o duce, în repedele’I zbor, Spre casi mamei sale în care vede-un nor. Din norul de lumină o mână stă întinsă Poruncitoare, crudă, spre candela cea stinsă. „Primesc — ea zice iute — primesc trei gologani... „De ce nu pot a ’țl viude și zilele'ml pe bani! ni Și când se duce-acasă, cu ziua di'mpreună, De candela madonei atîmă o cunună, Apoi ușor se pleacă pe-a mamei față mută Și buclele el albe cu drag i le sărută. Bătrâna, cum o simte, de sînul el o strânge Și plânge, ș-o sărută, și-o ’ntreabă și iar plânge: www.digibuc.ro 180 LITERATORUL „Cum Paolă, sSrmano, vil tu din Mimnare „Unde-al cântat în duo cu întristata mare „Suspinul, unul val, „Vil astă-zl s6 ’țl duci harpa prin ori și ce tavernă, „Iți pleci frumoasa frunte pe ori și care pernă, „La ori și care bal? Iar ea, abia'I respunde, cu vocea el cea stinsă: „Dormi, mamă, dormi în pace, ai candela aprinsă! Duiliu Zamfirescu. Despre Aquarele „Literatorul" a publicat până acum patru bucăți intitulate A- quarele. Aceste bucăți sunt „Lângă Vatră. — Dațî seracilor. — Con- trast. — Copilul* Unele (jliare ne-a făcut onoarea de a ]e repro- duce, der am văzut cu mirare că s’a luat drept o aquarelă bucata noastră, „Plimbare funebră." Aceasta ne face să credem că n’ar fi nenemerit de a esplica acest gen li'.erar, pe care noi l-am introdus în proza romană. O aquarelă este o situațiuneprise sur le vif; este depingerea pozițiuniî în care se găsesc unele persoane la un mo- ment dat și a simțimentelor ce le animă, este un tablou, ofotogra-» fie morală. Diferă de un peyzagiu în aceasta că ne arată simți- mentele oamenilor, nu acele ce noi înși-ne le punem în natură. „Lângă Vatră" este un. tip de aquarelă; autorul a găsit în ade- văr mijlocul de a ne depinge o situațiune prise sur le vif, grație supozițiunil că se uită un călător prin crăpătura ușii, și reflecțin- unea călătorului ne dă simțimântul moral. “Plimbarea funebră" este o succesiune de tablouri; nu este der o aquarelă, și n’am dat’o ca aquarelă, căci ne am abținut de a o numerota. „DațI să- racilor" nu este iară-șl o aquarelă perfectă, fiind-că necesitatea su- biectului ne-a silit să punem în mijloc o frază abstractă, care în- trerupe tabloul. „Copilul" are și el defectul de a fi mal mult o convorbire de cât depingerea unei situațiunl. Bucata, de și gin- gașă, păcăluește ca aquarelă. Sunt rnulțl care se cred scriitori, fiind-că îndrugă câte-va fraze. Ei nici nu bănuesc că a seri în proză este mult mal greii de cât de a seri în versuri. El cred că ori ce sboară se și mănâncă, și că ori ce verb însoțit de un subiect și urmat de câte-va re- gime, constituește un titlu literar. El nu știi! prin ce muncă s3- www.digibuc.ro LITERATORUL 181 cretă, prin ce artă savantă (nu le-o vom destăinui astăzi) se do- bândește acea armonie care caracterizează începutul atât de cur- gător și de armonios din „Etiam contra Omnes.“ Cel care aș- teaptă fie-care număr din „Literatorul" cu nerăbdarea pizmei, ca să găsească ceva se sfâșie, că dor vor prinde în vr’un mic păcăt pe d. Florescu ori pe d. Macedonski, criticii cari nu știu de cât să se acațe de o vorbă, cari nu pricep nici ce este un plan, nici ce este deosebirea genurilor literare, vor striga că mă laud. ’I voiu lăsa se strige, și voiu zice numai: Literatura română nu a pose- dat de cât pe un singur prozator mare, pe Nicolae Bălcescu, al cărui stil istoric, nutrit de cali'ățl și de simțimânt, este inimita- bil. După densul, ca prozator perfect, vine D. Odobescu. Cel- l-îilțl aă câte o pagină care poate poate trece de frumoasă seu care este chiar frumoasă : au pagini frumoase, loan Ghica în Convorbiri Economice, une ori PantazI Ghica, Cogălniceanu, Boliac, O. A. JRoseti. Der acești duol, au făcut ziaristică politică. Macedon- ski face în Tipuri Dispărute unpastiche reconstituind cu multa mă- estrie, stilul cel vechiu. Mal putem nota, doue, trei nume, care ânsă nu trebue căutate în Convorbiri Literare. Pentru mine, din tot ce-am scris nu sunt în adevăr mulțumit pe deplin de cât de acest început de care am vorbit, și care se poate intitula „Apusul Soarelui la Bel- levue.“ Sper că această probă de modestie va dezarma pe acel pizmași, pentru care e un adevăr nediscutat că eu nu.scriu româ- nește, și voiă împinge buna voință pene a le spune că pentru a face o aquarelă de câte va linii, trebue ca d-lor se posede anteiiî multă inimă, pentru a putea exprima un simțimânt delicat, apoi, preciz'iune și imagină în stil, alegerea apropriată a vorbelor, sim- țimântul artei, desemnul și coloarea, căci cel ce face o aquarelă se servă de vorbe ca și pictorul de penelul său: amândoi fac un tablou. In afară de această, trebue ca nici o vorbă să nu fie o um- plutură, ca nici o vorbă să nu fie pusă fără a produce un efect. Nimic nu e mal greu de cât a face un lucru ușor și mic. Toată lumea a admirat această concisă idee, concis exprimată în Paris- Murcie. Au secours! — Ton nom? — La Souffrance. — J’accours. — Ton nom â toi ? — Li France. Nimic mal concis, nu-i așa? Și cu toate astea, vorbele „a toi“ sunt o adevărată umplutură. Fără a nega că un stil simplu și naiv ’șl are farmecul său, și această calitate ne-a sedus în debutul d- lul Drăgulinescu „Prietenul meu,“ totuși suntem siguri că nu va exista proza română până când nu s’o face multă proză lucrată www.digibuc.ro 182 LITERATORUL și prelucrată, ca aquarelele noastre sau ca „O suvenire din resboiul Franco-Prusian* și notați că am darul de a seri cu mare înlesnire, au courant de la phime, și cu toate astea, stau s6 lucrez și se pre- lucrez o frază, eu omul cel mal impațient din lume. Acum tre- buie ca cititorii se înțeleagă că ceea-ce unii au luat în „Litera- torul" drept îngâmfare și amor propriu nu este de cât rîvna de a destăinui în atât secretele artei, în cât chiar d-lor s6 poată s6 ne întreacă,—cu timpul și multă muncă,—nu este de cât amorul patri- otic al literilor române, și dorința de a vedea o-dată existând li- teratura română, care nu poate exista de cât prin executarea li- terară a d-lor criticaștri și autorașl. Nu este o vorbă în stilul atât de prelucrat și cu toate astea atât de lesnicios din „O suvenire din rSsboiul franco-prusian, „care să nu îndeplineescă efectul do- rit. Vom da astă-^I o nouă probă de modestie, — dăr de modes- tie adevărată — făcând înșl-ne noi, ceea ce critici de pe la noi nu vor putea face nici o dată, critica aquarelel intitulată „Contrasta." Mărturisim că n’am dat de cât prima lucrare, rezervând pen- tru această critică lucrarea cea definitivă. Eată aquarela noastră : Natura in acea zi strălucea plină de grația primăverel născânde. Aerul era îmbălsămat de mirosurile florilor pe jumătate deschise. Pe marginea cuiburilor lor. ascunse in frunziș, păsările cântau. Toată firea tresărea de fericirea de a trăi. Pe o potecă plină de umbră și myster înaintează, însoțit de plânsurile și țipetele mumii, alaiul unei fete. In aceia-jl potecă, primise nu de mult, confuză și plină de roșață, destăinuirea unul fraged amor. Un tânăr privește alaiul; ochii nu-I plâng, dar jalea e în inima lu*. Tristul alaiti trece; el, șezând pe o piatră, stă nomișcat și-1 urmăreșce cu ochii. Eată acum critica. Nimic de schimbat în cele douS fia se de la început. In a treia : trebue tot d‘a-nna să se ferească un scriitor de lor venind după un genetiv plural-,— n11 se știe la ce vorbă se raponrtă ascunse, la cuiburi ori la pasări. — Teiminațiunea rea de trei ori repetată (firea trăsărea do fericirea) e rea da tot. In trei linii și jumătate vine de trei ori vorba alaiti. Plin de roșață vino dupe frumoasa expresie: plină de umbră, âns6 fiind mal sus și plină d? grație. Eată dar cum trebue coreasă această aqnarelă: Natura în aceea di strălucea plină do grația primă-verel născânde. Aerul era îmbălsă- mat de mirosurile florilor pe jumătate deschise. Pe marginea cuiburilor ascunse în frunziș, păsările cântau. Fericită de a trăi, firea întreaga trăsărea. Pe o potecă pliuă de nmbră și myster înaintează, însoțit de plânsurile și țipetele mumii, alaiul unei fote. In aceeași po- tecă, priimise nu d' mult, confuză și roșind, d'Stăinuirea unul fraged amor. Un tânfr pri- vește : ochii nu-I plâng; der jal«a e în inima lui. Tristul alaiă trece: el, șezând pe o pia- tră, stă nemișcat și ’1 urmărește cu ochii. Prin aceste mici schimbări, stilul câștigă su'ă la sută. Aș vrea www.digibuc.ro LITERATORUL 183 să învețe importanța unor asemenea critici, acești criticaștri care nu știu a se ocupa de planul, nici de ca.acterul general, al unei opere și care nu știu nici a judeca o operă după regulile genu- lui său literar, dar care, totuși, afectează de a nu se ocupa de a- ceste mici nimicuri, în care rezidă ânsă secretul unul styl de ef- fect, căci el nu cunosc valoarea unei vorbe pusă la locul său, „d’un mot mis a se place." Pentru aceea, el umplu coloanele de vorbe care au pretențiunea de a judeca, dăr care, ori care le-ar fi pretențiu- nea, numai critică nu se poate numi. Vom spune într’un articol deja anunțat „Despre adevărata critică" care sunt qualitățile unul bun critic, și cum au ajuns a fi nemuritori prin articolele lor un Villemain, un Saint Marc Girardin, și mal ales un Sainte-Beuve. In special — pe cel care vor să critice pe un poet —îl trimitem — fără modestie — să învețe metoda în critica noastră despre Gri- gore Alesandrescu și în cea a lui Macedonski despre poezia lui Duiliu Zamfîrescu. B. Florescu. P’atuncea le jjunea petec roșu l2’ Ori cât de bogate ar fi fost, li ’l cusea frumușel pe rochii de la cinstita Isprăvnicie, ș’apol le dedea drumu p’aci ’ncolo............... I cususe petec și Cănărițeî, dăr fiind-că D-țleu, ’I dedese păli ca săT treacă de brîu în jos, ea și-l ascundea să nu se vacjă ce- mal mic colțuleț. D6r ce o supăra mal mult nu era tocmai peter cui, arde-l-ar focu, ci dragostea ce prinsese de feciorul unul boe, mare. Și ’I era necaz, fiind-că jurase să nu iubească pe nimeni s’o iubească toți, și se sărăcească pe câți or iubi-o. Că se ținuse de vorbă până în (jiua de ’l văzuse, așa ’ml cam dau cu socoteala, pentru că avea casă mare în podul Calițil,” pe unde apuci la Antim, Butcă și ArnăuțI. D6r giuvaerurile câte le avea!.......... Că te puteai uita cu ochii la 1) Âeest nume nu e fictiv precum nici persoana ce l’a purtat nu e o ficțiune ; de CAnArița 'șl-aduc de hună seamă aminte mulțl dintre bCtrânt. î) Ori cAt