Anul V. No. 43                                                 22 Noembre 1862.


    PENTRU RESPÎNDIRBA SCIINȚBLOR NATURALE ÎN ROHANIA
    Redigeat

de
Professor Dr. luliu Barasch și D. Ânanescu.
——i——i——mmw——w~——j—nn ■■■■—■!■ iiik i mm h —■ui miP■■»Ti ii i rmmiwiw
Coprindere: Observațiunl despre origina animalelor» și plantelor» ndstre domestice.—
CApridra și puii seî.— Călătorie în Orient»

OBSERV AȚRJN'I DESPRE ORIGINA ANIMALELOR

    și plantelor ndstre domestice.

   In istoria culturei dmeniloru, precum și în'sibilitaica dmenilor și a animalelor d’a se obicî-
istoria Naturale a animaleloru, esistă unu făptuinui a trăi in alte clime de călii în acelle unde
care este d’unu deosebit interesă,• asta este pos-lsunt născute. Acdstă obicnuință o nuinimu Ac-

— 338 —

climalatiune.' Prin acclimatațiune, organismul do-
bîndesce cualitățl nuoi, care facil ori ca elu se
să bolnăvească, pdte și că cu timpu va fi nimi-
cit, biruit de influințele climei, sau că aceste in-
fluințe vor schimba totă ființa vie și vor produce
unu altu soiă (rase) de dmeni sau d’animale, dif-
ferite din acelle primitive scdse și transportate
departe din patria lor. Așa s. e. vedemu că Eu-
ropenii viind în climele tropice alle Africei și
Indiei, se bolnăvescu de ficații care se appriude,
se întăresce și produce patimi lungi și seridse;
Din contra, Arapii (Negrii) viind din Africa în
climele ndstre, se bolnăvesc de peptu, dobîndesc
tuberculi în plămoni (oftică) șimulțise prăpădesc
dupo cătu-va timpu. Sunt unele semințe d’dmeni
care se acclimatdțlă mai lesne de căt cel 1 e-1-alte,
s. e. popdrele din rasa Anglo-Germană. Dupo
dmeni, vine câteva animale domestice care aă a-
semenea într’ un gradă ’naintat darulu acclima-
tațiunei; s⁻ e. cânii, pisicele și șobolanii; dar în-
tre plante găsim acest darii ]a cartofi, grîu, se-
cară și celle-l-alte feluri de cereale, precum și
planta Cochlearia și alte burueni dupo câmpu. O
mulil, întrebuințind cu înțellepciune mirificele con-
venabile, este în stare a înlesni 'acclirnatațiunea
plante or ș’ a animalelor domestice; ba ănce pu-
tem (Jice că acclimatațiunea animalelor și plan-
telor domestice este cellu mai mare triumfă care
omulu l’a dobândit asupra Natur i și deosebite-
lor ei influințe. Acestă operațiune d’acclima-
tațiune datețlă la omenii din cea mai mare an-
tichitate și se perde în întunerecul istoriei, din
care n’avem nici o cunosciință. In genere, ac-
climatațiunea plantelor este mal mărginită de cât
aceea a animalelor, căci pentru plante esistă
unu otaru pe care plantele nu pdte să’lu trecă
nici odată; acesta otaru este determinată prin
gradul căldurei vărei (linia isothere) ce domnesce
într’o țerră. Aici ayemu în geografia vegetale
unu otaru pentru crescerea curmalilor; mai că-
tre nord unu altă pentru crescerea portocaliloru
și iar un altu pentru crescerea viței, în fine un
otar nordică pentru grîu și pentru crescerea ar-
boriloru.
      Nu putem să ne întindem aici mult asupra
acestui studiu important, nici asupra emigrațiunei
plantelor în genere produse prin ventu, insecte
și apele curgătdre, în cătu cu drept cuvînt țjice

!Aime Martin că ventnrile sunt însercinate de că-
tre Providență a fi transportatori semințelor plan-
telor peste tot globulă pămentescă; ensă istoria
colonisațiunei plantelor în Europa ne arată unu
tablou destulă de interesantă despre care vomă
vorbi ceva aici. :
     Europa a priimit mai tdte plantele .selle fc-
|lositdre, din alte continente. Din Asia a priimit
grîu, secară, orză, ovesă și tdte celle-l-alte cereale,
precum și macu (Papaver Rhoeas), Neghina (Ray-
grass, Lolium) și Erysimum; laura (datura stramo-
nium) s'a respăndit in Europa <h; către țigani care
aă venit dela India prin Egipt în Europa. Plan-
ta calamus s’a important din Asia în Germania
în secolul al 16-lea și acum ercsce acolo în stare
sălbatică în tdte locurile nomoldse și băltdsc.
Totă de la Asia ne a venită inu, cănipa, cașa
(de la Tartariea) gardfa, spanace, trifoiă, luzcrnă
(de la Media), dar năstureii! (Nastiirtium) și mazerea
(pîsum) ne a venită de la Kina. Arabili ni a
tremis lintea, bobă, lupina (care in Egipt se măn-
nencă ca pâinea din tdte (Jillelc) și mazerea lată.
Din țerrile împregiul rimilor Eufratu și Tigru
în Asia mică, ne a venit castraveții, pepeni (cu-
curbjta pepo) și lubenițele¹¹ (C. Melo). Dela India
prin drumulu țerrilor Caucasice ne a venit meiu
(Milium sativum), rapița (Brassiea impus) și varza
(Brassica oleracca). Pruni ni a venit de la Tau-
rida, Migdale de la Georgia, vița, nucu și ar-
bor de unt de lemnă (Olca curopca) ne a venit
de la Asia mică; lămuiele (citrus media) ne a
venit de la Media, portocaliile celle mici (c. au-
rantium) de la Kina, gutuiulă (Cydonia) de la Fc-
nicia, cireși de la Pontu de unde Ie a adusă
Lucullrs Ia Roma; persicul ni a venit din Persia
prin Roma caisul (prunns armuniaca) din Arme-
nia și Dudul (Morus) din Kina. Chiar în seco-
lii dupo urme s’a vețlutu asemenea colonisare a
plantelor din Orient în Europa care s’a respîn-
dit aici într’un modă fdrte straordinară.
     Asa se scie că arborul castauu din India
(Aesculus hyppocastannm) care este un ornament
al tutulor grădinilor publice în Europa, l’a adus
naturalistul olandesu Clausius; liliaculă (Syringa
vulgaris) și tulipa, le a adus Auger de Buesbeek
în anul 1562 din Orient în Europa, dar liliacul
persian (Syringa persică) a venit Ia Europa în
anul 1640. Nenumăratele sălcii pletdse saă plîn-

— 339

getdre (salix pendula) din Europa, provine tdte
dintr’o ramură pe care poetul englesă Alexan-
dru Pope, a adus’o din Smyrna în Anglia. Plan-
ta muma tutulor portocalilor din Europa s’a
vețlutu ance nainte trei sute de anî în grădina
contelui St’Laurat în Lissabon. Dar In Roma se
venerează și acum un arbor mare portocaliu d’o
înălțime de 30 picidre care stă acolo într’o gră-
dină monăstirdscă pe muntele Aventino, din care

provine toți portocalii din Italia, Spania și din tă numirea de Cameliia saă Roșa din Japon;
tdtă Europa. Se Plice că Sf. Dominion (Institn- asemenea și frumdsa fldre Volcameria provine
torul renumitului ordinul al dominicanilor) l’a plan-1 din Japon, o plantă fdrte întrebuințată acum pen-

tat acolo în anul 1200 dupo Chr.— Pausanias is- tru ornamentul grădiniloră.
torisesce că lingo rîu Kefisos s’a aflat în Elada Kina a trimis Europei în anulă 1728 fru-
ună smochin venerat, din care a provenit toți ar- ₍mdsa fldre Aster chinensis (ochiu boului) care
horii smochini din Elada. încă în anulă 1802 ‘ s’a cultivat pentru ănteia dră în Paris; asemenea

s’a aflat în satul Montelimarf. în Francia tatălă
tutuloră ducilor francesi, care s’a plantat acolo
în anul 1500.
     Dar și multe plante neavenit din America:
s. e. cucuruzii (Zeu turcica), tutuim (Nicotiana ta-
bacuni) cartofi (solanum tiiberosuni), napi (topi-
nambour helianthus tubenisus), salchămu (robinia
pseudo-aecacia) fldrea sdrelui (Ilvl^anthus annuus),
bradul precios (pinus strobus). arborul vieței din
apus (thuja occidentalis) pe când arborul vieței
din reserit (thuja orientalis) ne a venit din Ja-
ponia; tot din America ne a venită plopul italie—
nescă (Populus italica), paltinii din apus (Pla-
tanus occidentalis), jcnuper americană (juniper vir-
ginionsis), arborul numit Tulipoferus etc.
     Dar în grădinile de flori alle Europei se a-

fla o mulțime de plante admirabile în frumuseța Botanică de la Madrid; acolo s’a numit „Dah-

lor, tdte aduse din streinătate.

      Așa s. e. fierea numită crdsta cocoșului (A-
maranthus crista-gali) a venită deja în anticui-
tate din Asia la Europa, asemenea și crinul albă
(liliun splendens), lencoja de vară (Mathiola an-
ntia) viorii de ndpte, Rosmarinulă, leandru (Ne-
rium oleander), Paeonia, lavențică (lavendula)
sofran (crocus), zambile [Hyacinthus] Narcisă
[Narcissus poeticus], ceapa de mare [scilla ma-
ritima), arborul cu lemnă tare (taxus baccata), ro-
șa frumdsa tremiera (Altea malva), laleoa saă
corona împeratului [Fritillaria imperialis]; Reseda
ni a venit din Egipt dar din India ne a venită
în anulă 1780 trandafiri de lună (Roșa benga-
lică) și frumosele Balsamine; fldrea Hortensia in i

a venită în anulă 17§8dîn Japonia, dar Camelia,
acesta gloria a florăriilor europene, aceste flori
care se consume în tdte ernile căte sute de mii
pentru buchetele damelor la baluri, și din care se
afla sute de specii, aceste flori, (licem,'eraă cu to-
tulu necunoscute în Europa penă la anulă 1750,
când atunci unjesuit anume Camelii [dccco că și
jesuiții sunt buni la ceva] a adus’o de la Japon
la Eropa și în onora Iui, s’a dat asestei plan-

au venit d’acolo Primula chinensis, pe când pri-
mula auricula este născută pe munții Alpi. Ca-
pulă de Buna speranțe în Africa a îmbogățită
florăriile europene c’o mulțime de flori frumdse
s. c. mal tdte felurile Ericae vină d’acolo. Dar
și continentul cellu mai nuoă abia cunoscut, (Aus-
tralia) ne a trimis deja o mulțime de plante pre-
cidse s. e. Superbulă Metrosideros, Melaleuca, Ban-
ksia si multe mimosae essotice. Dar din Nor-
♦
dulă Americei ne a venit iar multe flori d’orna-
nent s. e. Spireele, Azaleele, nuieoa d’aură (vir-
go aurea) și curidsele Rudbechii. Meksico ne
a trimis florile Cinnia elegans, tagetes și mai
cu sdmă faimdsa Dahlia saă Giorgina care a ve-
nit pentru înteia dră la Europa în anulă 1789
prin Vincente Cervantes și a înflorit în grădina

lia“, în ondrea naturalistului Suedan Dahl An-

dreas, dar mai pe urmă Alexandru de Hnmboldt
a adusă din nuoă din America semințe de acestă
fldre frumdsa și a numit’o Georgina în onorea
I naturalistului Georgi din St Petersburg; acumă
esistă în Europa sute de varietăți de Dahlia și de
Camelia, tdte eșind dintr’o singură sorginte. Ecco
effectulă mare al culturei. Acdsta o vedem și Ia
frumdsa plantă Fuchsia din care esistă acum penă
la 700 de varietăți, tdte eșind dintr’o singură,
care Prof. Fachs a adus’o viind de la sudul A-
mericei. .Dar și florile Calceolaria (fiind că sd-
mănă c’o încălțemir.te saă pantofi de dame) He-
liotropu (în limba vulgare Vanile) interesantele
flori Passiflora și Tropaeolum( călțunașî saă lu-

— 340 —

birdragi) ne a venit din Sudul Ămericei. California
ne a dat o mulțime de specii de Verbine (Ver-
bena) fdrte frumdse; dar în ^illele ndstre, America
tropicale a îmbogățit thesaurul floriloră ndstre cu
splendida Victoria regia care, cu drept cuvânt
este privită ca regina planteloru, atât pentru
mărimea estraordinare, cât și pentru frumuseța
el (frunzele acestei plante ajjungu câte o dată
la o mărime de 2—3 stănjini); totd’o dată,mun-
ții cei mai înalți din lume, adico munții Hyma-
laya din centrul Asiei ni-a trimisă specii esso-
tice și curidse a planteloru Rhododendron saă
rose de munții care joc acum ună rolă fdrte ma-
re în cultura grădiniloru de flori; adaog ensă că
și în munții noștri cei mai înalțî, (s. e. pe ver-
ful muntelui Bucegi) cresce Rhododendron care se
numesce în limba țeranultu „luminări de munte."
      Cât despre origina multoră din animalele
domestice, trebuie să (licem că domnesce aci o
mare necertitudine. Cu tbte acestea, găsimă în
biblia sacră, Zen-avesta (Biblia Perșilor) Vedas
(Biblia indieniloră) Cha-king (Biblia Kinesiloră)
și în monumentele Egipțieniloră vechi, câteva
notițe precidse, care sunt în stare a vărsa dreși
care lumină asupra acestei chestiune. Asia se
scie că patria oiloră este Asia centrale, că tdte
ge trag d o singură specie care mai esistă a-
cum în tdtă puritatea ei; ca stremoșul caprelor
este capra numită Bezoare (capra Bezoar) care
trăiesce și acum în munții Caucasieî și a Per-
siei; ca patria calului este, c’o mare probabi-
litate Deșerta Gobi în Asia. Că patria pisicei
este Egiptul și Abysinia ; că strămoșii căine-
loră sunt pe d’o parte lupulă nostru, și pe d’alta
parte Ciacalulu (vulpes aureus) din Asia și A-
frica; stremoșii boului nu snnt cunoscuțj, ei să
vede să s’a perdut și nu mai esistă; din contra
seim că porcul demesticu se trage din mistre-
țul sau porculă selbatic (sus scrofa) care este
originar în Europa; asemenea și gîsca (Anser)
rața (Anas) și lebeda (Cignus), sunt pământeni
curați din tdtă Europa, Dar porumbița (Colum-
ba) are patria ei la țermurile mărei Mediterane;
cocoșulă ne-a venit de la Asia, și mai cu seraă
de la India Orientale. Fesanul (Phasianus) e

născută împreginrul mărei negre și a Caspiei
(mai cu sdmă la Colchida). Păunuiă (Pavo)
este âră originar din India orientale; de acolo
l’a adus Alexandru cellu mare în Elada, și d’a-
colo s’a respăndit în tdtă Europa: din contra,
curcanul (Meleagris gallopavus) ni a venit din
nordul Americei, pe când bibilica saă câța (Nu-
midia Meleagris) ni-a venit din nordul Africei,
Intre insecte vedem că gândacul de mătase
(Bombyx Mori) a venit din Asia în Elada, pentru
prima oră în secolul al șdsele dupe Christu, în
timpul împăratului lustinian, și tocmai in se-
colul al 14-le și al 15-le s’a respăndit în
Italia și’n Francia, (aici în anul 1470) La noi în
i România, este probabilă că cultura găndaciloră
și plantațiunea dutjiloră datedă mai de multă;
la noi cultura mătasel nu era nic’o dată in di-
mensiuni forte mari. Dar în Kina aedstă cul-
tură datd^lă ance de 2600 de ani înainte de
Christă.
      Resultatul acestei cercetări este că Euro-
pa ndstră a împrumutat din tdte părțile hunei,
plante și animale, și le-a acclimatat la densa,
ast-felă că se găseseă aici așa de îmmulțite și
'de respăndite pare c’ar fi născute aici. A-
ceste acclimntațiuni aă începută cu istoria oa-
raeniloră, ensă mergând fdrte încet, dobândind
în mii de ani abia câteva specii și genuri de
animale și plante domectice; dar acestă acțiune
mare, a luat în (bilele ndstre proporțiunl ma- •
ri, pretutindene în tdte țerrile civilisate (Anglia.
Francia și Germania) s’aă format societăți d’acli-
matațiune, în tdte țlillele se facă acolo cercări
nuoî spre a acclimata și a domestici în Europa
animale și plante nuoi, viind din părțile streine.
Aici este sorgintea unui mare viitor pentru ge-
nul um;nu. Cu cât omul va fi încongiurat de
mai multe specii de animale domestice și de
plante folositdre, cu atăta esistența lui pe păment
va fi mal sicură, mai comodă și cu atâta, suve-
ranitatea lui pe globul pământului va fi mai ma-
nifestă. Cu cât ună domnitor este încongiurat
de mai mulțî adiutanți, cu atâta strelucesce mai
mult.                                        B.

- 341 —

CĂPRIOARA ȘI PUII SEI.

    (Cerbiis capreolus L )


     Am țlis de mai multe ori că animalele ca
și plantele sunt create nu numai pentru trebu-
ințele și plăcerile omului, dar și pentru înfru-
musețarea pământului și pentru gloria lui Dum-
nezeii.

      într’adevâr, să ne transportăm cu mintea în-
tr’o deșertă în mijlocul rdcelor uscate, unde nu
se vede nic’un fel de vegetațiune, totu se pare
(trist și monotonii; să plantăm 6nsă p’aceste locuri
'sterpe, stejari, platani, bradî și alte felurite ve-

Capriora ți puii s< i. (Cervus capreolus L.)

getale și să formede acolo ca o selba virgini, a-
tunci deșerta care părâ a fi mdrtă. ia un aspect de
viață. Să mai adăogim că trece prin ea un rîfl pro-
ducând o dulce murmură, sau că dintr’o ’nălțime
se aruncă o cascadă respîndind un sgomot ar-
moniosu, atunci selba devine poetică, și ne pla-

ce a ne preumbla, a.ne odihni într’ensa și a con-
templa aceste frumuseți naturale. Cănd ensă pe
lăngâ tote acestea se mai amestecă cântecul u-
nei privighetori care celebră amorul, Safl că ve-
dem trecând o cerbdică, safl o timidă căpridră
sărind din rocă în rocă, ori mai bine a turmă

— 342 —

mamă și puii umblă împreună, și nic’o dată nu
se vâdă assoțiindu se cu streinii, este mal con-
stantă în amoră de cât cerbul, și obicnuit fată
duoi pul, unul barbat și altul femelă Aceste
june animale nutrite împreună iau o așă de mare
affecțiune unul pentru altu, în cât nic’odată nu
se despart, și este mai mult o legătură strînsă
de cât ună amoră, căci cu tdte că sunt tot-d’au-
na împreună, nu simtă căldura împerechie-
rei de cât numai odată pe ană, și acest timp
nu ține decât 15 gliile, de la 1 penă la 15Noem-
bre. N’au oddre tare, nici furie ca cerbii, numai
în timpul acesta nu îngăduc ca faonii (puii) loră
să stea cu denșii, duno ce trece timpul impere-
chierei faonii se ’ntorcă la muma lor, mal staă
căt va cu densa, apoi o părăsesc pentru tot d’a*
una și se duc amânduoi de se aședă Ia o mică
distanție de locul nnscerel loră.
     Căpridra pdrtă cinci luni și jumătate, și fa-
tă în luna luî Aprilie, saă la începutul lui Maiă,
mai ca și capra. Ea se desparte de masculă
când voesce să fete, intră în cca mai ddsă pă-
dure ca să se ascundă de lupi, cei mai pri—
mejdioși neamici al sei. Dupo 10 saă 12 (Jillc
junii faoni aă luat destulă forțiă ca s’o urmețlc:
cănd este amenințată de vr’un pericol ’I ascunde
în vr’un' loc adăpostit, pune peptu și se luptă
pentru denșii; dar cu tdte aceste îngrijiri, d-
menii, cânii și lupii tot ’i răpesc câte unul. Ca
și cerbu schimbă cdrnele odată pe fiă-careană,
la finitul tdmnei; cât timpă capul este fâr’aslă
poddbă, animalul stă ascuns în fundul crăngu-
riloră, și eând’l cxesc altele nuoi umblă cu ma-
re precauțiune ca să nu attingă crecile arbori-
loră.
     La cerbă, ciută și căpridră, osul frontal a-
re duoe apofise saă eminențe, pe care staă cdr-
nele; aste duoe eminențe osdse încep a da de la
5-6 luni, și în pucin timpă iaă crescerea lor îr.-
trdgă; departe d’a cresce mai multă cu eta-
tea animalului sc curbdțjă și se scurtdcjă pc fiă-
care ană, astfelă în câtă redăcinele cdrneloră
unui cerbă saă căpridre bătrâne, se întăresc a-
prdpe de osul frontal, alle cărui apofise sunt prea
late și prea scurte, acesta chiar este semnul
cellu mai sigură pentru a condsce etatea înain-
tată a acestoră animale. Crescerea lor este mai
repede de cât aceea a cerbiloră, și viața mal

de oi păscând liniștite p’o cdștă, . având lângă
densa păstorul și cânele credincios, atunci scena
divine mult mal animată și spectacolul ia un ca-
racter mai interesant și mai attingetor. Eccd
cum presența vegetalului este mai interesarită de
căt a mineralului, și aceea a animalului mai mult
de căt a vegetalului. Am arătat assemenea că
printre animale sunt unele a căroră .formă ne
place mai mult de căt a altora, și că aste forme
variată dupo modul viețuire! lui lor, căci Natura
în marea ei prodigalitate a dat fia cărni animal
numai organele trebuincidse esistertței selle și ni-
mic de prisos; ea este atăt de bogată în căt cea
mai mică operă a ei este un isvor nesleibile de
studii pentru naturalistul filosofii.
      Ddc’ operile Naturei sunt așa de frumdse
și de attrăgâtdre, noi găsim o plăcere neespri-
mabile a tracta despre densele, d’aceea ne pro-
punem într’acest articol a espune lectorilor noștri
istoria naturale a căpridrei ș’a puiloru sei, care
credu că’î va interesa.
      Cerbul, ca cellfl mai nobil dintre locuitorii
selbeloră, trăesce în locurile umbrdse, pe vârfu-
rile munților acoperiți de arbori stufoși, căpridra
fiind d’o specie inferidră, se mulțiumesce d’aJ'
locui în locurile mai de jos, în desele frunte
alle crânguriloră tinere. Ddcă căpridra are maj
pucină noblețe, mal pncină forțiă și talie mai
mică, are ensă mai multă grație, mai multă vioi-
ciune, și chiar mai mult curagiu de cât cerbul;
ea este mai vesălă, mal ușure, și mai vide; forma
ei este mai rotundă, mai elegantă, și figura sa
mai plăcută; ochii sei mai cu sdmă sunt mal fru-
moși, mai strălucitori, și pare că sunt animați d’un
sentiment mai viu; membrele selle sunt mal
flecsibile, mișcările mai repezi, și sare cu atâta
forțiă și ușurință. Perul seu netedă și lustruit
este totd’auna curat, nu se tăvălesce nic’o dată
în bălegar ca cerbu; nu’i place să trăiască de
cât în locurile ’nalte și uscate, unde aerul este
curată, dar este mai șirdtă, mal îndemânatică a
se ascunde, și mai difficil a o urmări, are maț
multă finețe si instincte mai variate.
      Ea se deosebesce de cerbă și de ciută prin
naturei, prin temperament, prin morsurl și prin
mal multe obiceiuri naturale: în loc d’a se a-
duna în cete mari ca dânșii, ea remăne în fa-
milie compusă de 3, 4 eaă 5 indivizi; tatălă

343___

scurtă, nu trece nic’odată peste 10 sau cellu mult
12 ani; suat prea dedicate asupra alegere! nutri-
mentului, aă trebuință de mișcare, de mult aeră
și de mult spațiu, le trebuie o femelă și uhu
parcă de 100 pogdne, ca să trăiască mulțumite; le
putem domestici, dar nu penă să le facem suppuse,
nici chiar familiare, păstrârjă totd’auna ceva din
uaturehil loru selbaticu; elle se sperie lesne.se
aruncă pe diduri cu atăta forțiâ în cât adesse
’și frângă picbrele. Masculii sunt mai cu semă
suppușl la nisce capriciuri primejdidse, prind li-
ră pe unii oameni, se aruncă pe denșil. dau lo-
vituri cu capu atât de puternice încât putu să
restârne unu omu, căpridrele nu sbiară așa des,
nici c’un țipăt așa de puternică ca al cerbului,
puii au o voce slabă și piăngerosee: mi.... mi
prin care ei arată trebuința ce au de nutriment¹
ast sunet este lesne de imitat și muma încelată
adesse ori cade in cursa venătoriloru.

cat și cualitatea depinde de țdrra în care locu-
esce; celle brune au carnea mai fină de câtu
celle roșii; tote căpridrele mascule care au tre-
cut duol ani,. au carnea tare și făro gust, dră
femelele fiind chiar d’aceeși etate, au carnea mai
fragedă, a faoniloru când sunt prea tineri, es-
te mdle, dar este perfectă de bună când au unu
anu sau 18 luni; celle din țerrile plane și din văl
nu sunt bune; celle din țerrile umede sunt ănco
mai rele, celle ce sunt crescute în parcuri au
ceva gust mai bun: în fine nu sunt căpridre bu-
ne de cât acelle din țerrile uscate și ’nalfe, tă-
iate e colline de selbe și pămenturi arabile,
feline, unde au aeră, spaciu, nutriment și chiar
singurătatea de care au trebuință, căci aceiaca-
re au fost ad.essa superațl, cei dupo gdnă au
carnea neserată și moleșită.
      Caracterele zoologice alle căpridre! sunt
celle nrmătdrc:

     Iarna căpridrele stau bagate în crânguri; Este unu animal vertebrat din classa mam-
stufdse, unde trăiesc cu mărăcini, genista, tauri,: mifereloru, ordinul rumegătdrelor, din familia

și remășițe de flori de aluni: Primăvdra se! Elafiienilor cu copita crepată, au 8 dinți inci-

duc îu crânguri mai rari și rumegă bobocii și । sivi ta falca de jos, și nic’unu la cea de sus,
frunzele născânde, mai alle tuturor arboriloră;; dinții molari lipsesc cu totul, eră măsele au 12
ast nutriment cald ferbe în stomacul lor, și IeJ';la fiiă-care falcă, au mammele abdominale, sunt
îmbată ast-fel încât este prea lesne atunci să [mai multe varietăți de căpridre. Aceea care

Ic prindă, nu sein unde morgă, esu adessea a-, face obiectul articolului nostru, este cea comună,
fără din selbă, și câte odată se apropie de alte da care pe lăngo caracterele descrice mai susu,
animale și de locuri locuite. Vara remânu în addăogimu că în timpul verei are o culdre ro-
crângurl, pe locuri înalte, și nu esu de cât a-[șietică aurie mai vânătă pe capu, și ’naintea gă-

rare ori ca să morgă să bea Ia vr’o foutănâ cănd tului, mai albicdsă pe burta; coda este rempla-
este marc uscătură; căci decă este roă sau că sată printr’unu simplu tubercul și esistă pe bu-

foilc sunt muiate de pldiă nu mai au trebuință
de beutură. Caută nutrimentul cellu mai fin,
cile nu pasc cu lăcomie ca cerbii, nu rumegă
cu indifferență ori ce drbă. ci mănâncă delicat,
ca oamenii cultivați, nu esu de căt arare ori. la
păsciune pentru că preferă arborii mici și mă-
răcinii pe lăngo grăunțe și legumi.
      Carnea căpridrelor este escellentă de mân-



cile șezutului o vargă, care, cănd nu dispare va-
ra este d’o coldre, roșie vânetă și iarna perul
este roșu închis, și varga transversale dupo bu-
cile șezutului devine albă. Căpridra trăiesce în
Europa și’n părțile temperate alle Asiei, și este
obiectul cellei mai frumdse venâtdre din munți.
A.

CĂLETORiE ÎN ORIENT
, ART. III.

Escursiuni împregiul Athenei pe muntele
Hymette și la Pentelic.
Aflându-me ta Athena nu m’am putut opri
d’a nu visita muntele Hymette atăt de celebru

în antichitate, precum și renumita grottă de la
Pentelic.
     .Muntele Hymette. Eșind pin Athena
pe lângo palatul regal, am trecut Ilisus p’un

— 344 —

la Athena apele de Ia Pentelic; pe urmă am
întrat în întinsa câmpie numită Trico-Cambos
așie^ată între Hymette, Pentelic și lanțul colii—
neloră, care vine în prelungirea lui Lycabette,
apoi dupo 30 de minute, trecând printr’o pădu-
re de măslini, am ajjuns la Khalandria, patria
lui Perieies, unde a trebuit să’mi mai restaure^ă
forțele. Pinjr’acest sat îmi a trebuit 3 ore pe
jos ca să ajjung la basa muntelui Pentelic, am
luat apoi d’alungu unu lanță de colline acoperite
cu păduri, pe unde se află Villa ducesei de Pia-
cența, care ânce nu este sevărșită așiășlată ensă
la o posițiă fdrte pithorcscă. înaintând ceva
mai departe am ajjuns la monastirea Penteli, ulti-
ma stațiune penă unde pdte merge cineva in
trăssură, ș’apoi d’aici începe adevărata suire.
Astă monastire n’are nimic interesant de câtă o
capelă împodobită cu ceva desenuri bizantine,
dar este încongiurată de plopi frumoși și are
ună isvoră de apă bună și limpede. D’aici în
15 minute m’am aflat Ia carierile de marmoră,
care au făcut celebritatda muntelui, marmoră albă
ca zaharu din care s’aă făcut Parthenon și mal
tdte monumentele Greciei. D’aici în sus nu se
mai ved de cât precipicii acoperite cu bloce de
marmoră sfărâmată penă la carriera principale,
unde se găsesc si acum urme manifeste de es-
pldtația antică. Se vede prea bine roca tăiată
în lungime pe care a remas semnele instrumen-
telor tăietdre; monolithclc aă fost assemenea
tăiate în loc, și se observă în differite locuri,
găuri sepate în rocă, ca să bage grinzile, și să
ajjute la coborârea bloceloră în locurile difficile.
Tot muntele este compus de straturi imense de
talcshiste. și se ved prea bine cum aceste stra-
turi sunt închinate la orizon. Aprdpe de carie-
ra principale, se află o grottă cu frumdse sta-
lactite, având de la 10—15 metri de înălțime,
și 20—30 metri de adăncime, care servă de re-
fugiu păstorilor și turmeloră; la intrarea aces-
tei grotte se află și o capelă, unde arde totd’a-
una o lampă, cu care visitatorii se servă spre a
lumina, când voesc să se cobdre pe nisce trepte
sepate în rocă, care conduc la o altă grottă mi-
că pusă în Ăntru cellei mari, și unde se află
ună basin cu apă rece, încongiurat de stalactite.
Aici m’am odihnit pucin, am cules mai multe
mostre de roce de marmoră și de Talchiste, și
amă desemnat forma din afară și din ’ăntru a
grotteî, apoi m’am urcată pân’aprdpe de verfulă
muntelui de unde dieriam câmpia Marathonulni.
Vederea acesta îmi rechiema timpii trecuți, când
a vutu locă renumitul resbellă de la Marathon
și armia greciloră comandată de Milthiad.
     Vom cerca a da o repede descriere munte-
lui Pentelic în numerul viitorii. A.

podti de marmoră și am începută a urca prime-
le colline spre nord de Stadă, apoi ’mi amu diri-
giată pașii la N-E către pdlele muntelui, al că-
rui aspect me umplea de admirațiune. Trecând
aprdpe d’un pyrgos ruinat am ajjuns la o dis-
tanțiă d’o oră lăngo monastirea Ste-Syrieni așie-
țlată într’o înfundătură retrasă și adăpostită de
tdte părțile și unde o fontană antică respîndesce
o apă eccellentă./ Aici m’am odihnit pucin ca să
privesc situațiunea locurilor, să studiu pămentul
micacios (compus de Mica) pe care călcam și
plantele ce me încongiuraă, cu tdte că era în
luna lui Septembre și vegetațiunea era tristă.
      De la monastirea acâsta ’mi a trebuită o
oră și ’/₂ ca să atting vîrful principal al mun-
telui. Panorama ce se deschide aici este mai
aceia de la Pentelic, care’lă vecinesce despre
partea nordului, ■ cu deosebire că aici se vede mai
bine partea despre S. a Atticei și golful Eginei.
Vîrftil muntelui Hymette formdțjă o lungă crâstă
a cărei direcțiune generale este de la N. la S.
o mare tăitură ’lu divide în doue părți: Hymette
de la N. sau marele Hymette numit de grecii
moderni Trelo-vuui al cărui vîrfă este înalt
peste 1000 metri, și micul Hymette saă Hymette
despre S. numit și. M a v r o-v u ni, și care altă
dată purta numele de anhydros (făr’apă) n’are
înălțime de căt de 790 metri. Cdstele occi-
dentale daă nascere braciului principal al llisu-
lui ș’al lui Eridanus, care se unesc aprdpe de
vechiul Lyceă. Muntele Hymette nu are pă-
duri întinse, dar pdlele lui uscate sunt acoperi-
te cu plante aromatice și nutresce ănce albine
care’lă au făcută atât de celebru în antichitate,
mierea albineloră din muntele Hymett era re-
numită în tdtă Grecia. Aprdpe de mica rnona-
stire Kara se află nisce remășițe de cariere de
pdtră albă și cenușie, care au fostă espldtate
mai cu sâmă de Romani. Dupo cum racontă
Pliniă, muntele Hymette, posseda assemenea mi-
ne de argint despre care se credea c’a găsit ore
care urme.
      Grotta dela Pentelic se află spre
N-E, de Athena în muntele d’acellu nume ce
este în prelungirea muntelui Hymette. Dorindă
ca să studie^ă acest munte încongiurat d’atătea
frumuseți naturale sub punctul de vedere al Geo-
logiei, am ales una din acclle frumdse dille alle
orientului (dar ce să alegă, căci tdte sunt fru-
mdse), și’mi am dirigiată pașii spre Pentelic, sin-
gur, pe josu ca unîî pelerin, făr alt conductoră
de cât itinerarul, adico cartea care'mi arăta dru-
mulu. Eșind din Athena am ajjuns îndată la
micul sată Ambelos Kypos, antic Alopecie, pa-
tria lui Socrat ș’a lui Alcibiade. Aici ajjunge
marele apeduc construit de Adrian ca se ducă

Imprimeria Națională a lui bt. Rasidescu.