ANUL t. 55 No. 7. 1 l«21 Nuukăral 2 lei 5© b. RKMCpfl SI RPWmiST*ATl": CLUJ SWK38 Ţărm ..................Al. Al Philippide Arta şi „patriotismul" D. > Ograda .... lorftl Tăcere . Se juca o umbră . . Cnfcnoil Povestea din sat . . Adrian Maniu , . . . î Cezar Petrescu ...........Vintilă Rusu-£irianu păstoresc . . George Baiculescu lărt* reviste — Cronica măruntă Desemne de Victor Popa şi Marin GeorgesCu. •D«C* CU IJ GÂNDIREA L, I T EC R A R A. A R T I S T I C Ă.t S O C I A L  Apare la 1 şi 15 ale fiecărei luni . ' Reiiacfia şl administraţia Calea Regele Ferdinand No. 38, Cu| , . ■ ■ • . . ■ ■ N ■ • ■ . - ■ «r ■ " ■ : ' ABONAMENTE: Pe hârtie velină 200 lei anual; ediţia obicinuită 1 an Iei 60; .....tt luni lei 35; 3 luni lei 20.--- Lei 2'5)0 exemplarul. Pentru instituţii un an 120 iei. INSERŢII £1 RECLAME se primesc la administraţia revistei, achizitori împuterniciţi şi toate agenţiile de publicitate. * * * * * * REDACŢIONALE. Gândirea va face minuţioase recenzii tuturor lucrărilor trimise pe adresa noastră. Domnii autorii şi casele de;; edit’ută sunt rugate a trim te câte 2 exemplare. --- Mânuscrişele trimise nu se înapoiază. Primim bucuroşi cronici asupra mişcării 'culturale, Hlerape şi , sociale din toate ţinuturile româneşti. * ♦ •* * * ♦ * + * ♦ ■ • ■ •• • BANCA * SOCIETATE ANONIM A C I- U J ■calea . RLEsorîiJO iJ'E-iEco.iivA.-rsro n>, 36—as (In casele - proprii) ’ ♦ * ♦ _ (Telefon Nr. 5--S9 şi 12—17) capital social lei 50 000,000 (Banca împuternicită cu finanţarea reformei - agrare prin Decretul-Lege Nr. 4167 din 12 Septemvrie 1.919). hxec tă tot felul de operaţiuni de bancă „ii ' ' . . v ^ | Primeşte depuneri spre fructificare l cu goi Primeşte depuneri în cont curent } ° Cumpără :şi vinde monezi străine. Finanţează întreprinderi agricole, şt industriale. Emite scrisori fondare. . ■ . " . Aeoardă împrumuturi ăipbtecare'cu anuităţi pe 10, 15, 25 ani. Aeoardă împrumuturi cambiale. . * . Aeoardă împrumuturi pe gaj de eferte (lombard). Acoardăt împrumuturi pe mărfuri (varante)r , , Excontează •■cambii, efectep cupoatiev devize. ' ; ! Secţie ;sp.eci,ală pjentru organizarea .cooperativelor, ; . . * Secţie,specială pentru maşini agricole. ' . .. t> , Secţie "specială pjşntru produse agricolei' m Viruftente directe de eoni-cui?ent cut|6ate fcţăndile mai*i dinţara şi străinătate redacţia şi flDMim-STRAŢIA : CALEA REGELE ferdinand No 33. CLUJ Lorre^^Ă - A^Ti/TicÂ^ci alsâ APARE LA 1 Şl LA 15 ALE FIECĂREI LUMI REDACTORI: CEZAR PETRESCU Şl D. I. CUCU ARTA Şî ,,PATRIOTISMUL/' Cu prilejul proiectării unui congres al tuturor artiştilor din Ro« mânia Mare, „fără deosebire de limbă şi rasă", Societatea Scriitorilor Români a declarat în scris că se abţine de la orice participare, exprimându-se astfdi părerea unanimă a comitetului. Motivele, unul de ordin politic şi altul de natură profesională, je aflăm dintrun dublu articol a! Dlui Corneliu Moldovanu, de cutând prezidentul a 180 scriitori. T ■ . . I ' - In preajma serii ţărmul sierp tresare şi stîneile pleşuve gem prelung cină mar ea-şi ftlfîie sonor spre soare părul lung. . . Şerpi vineţi ies, pe ţărm, din bariienl.,. îşi încîlceşte vîntul barba . prin spini vicleni ... ' Şi apele foşnesc domol ca iarba ■.. Dar cînd sprinceana zărilor se’ncruntâ şi noaptea peste valuri se prav ale, porneşte către ţărmuri marea cruntă, cu zornăit de. lanţuri şi de zale ... ■ S. S. R. consideră congresul artiştilor, aşa Cum a fost proiectat, o slăbiciune politică, o înlesnire oferită oficial minorităţilor „ca să se organizeze şi să se agite", şi. pentru aceste motive ea a refuzat participarea. . Opinia comitetului prezidat de dl. Corneliu Moldovanu "poate să fie justă, deşi se acuză un întreg guvern de lipsă de patriotism sau prevedere politică şi se impietează aprioric asupra gândurilor unor oameni pe cari încă nu a avut prilejui să-i cunoască în de-aproape. Ea rămâne oricum numai o părere politică ce poate sluji partidelor de guvernământ în genere, şi în cazul nostru special Siguranţei Generale a Statului, care devorează destule zeci de milioane pentru a scoate din îngrijorare o societate de paşnici şi patrioţi scriitori Dar această părere are, In explicarea dlui C. Moldovanu, şi o lăture culturală şi artistică ce nu poate fi trecută cu vederea, şi care formează probabil criteriul just al refuzului scriitorilor de sub conducerea Dsale: .. ..S. S . P, spune Dsa, np-şi poate călca ui picioare trecutul, nmiirea şi idealul, Alu >ecînd din văgăuni adinei, , ' talazurile vin vuind spre moluri, cu braţe lungi se’ntind pe după stînci şi se. topesc deavalma, în vlăguite valuri... G'emînd' acurn, sentorc în ritm zdrobit, ■ făsînd în Urmă spuma, piîns de mare, — şi ţărmul, ca un piept mereu isbit, e blestemai de valurile-amare... ‘ AL. AL. PH/UPPIDE participând la un congres în care. cultura naţională e tnvitată să încerce un respingător concubinaj cu celelalte culturi ostile românismului. Suntem scriitori români,'şi nu putem sluji unei internaţionale deghizate,• fie chiar şi în miniatură. Nu putem lucra după indi-caţiuni indirecte şi abil camuflate, de la Budapesta, Viena sau Moscova. Nu putem avea nici un fel de relaţiuni cu agitatorii „iridentei“ maghiare. Ceilalţi artişti, pictorii, , muzicanţii, sculptorii, n’au de cât să participe dacă-şi înţeleg astfel rostul lor în consolidarea patriei. Scriitorii însă nu-şi pot îngădui acest lux. Literatura şi presa nu vorbesc o limbă internaţională ca pictura, muzica sau sculptura, de sunt in funcţie de limba strămoşească şi nu pot să încline spre babilonia esperan-tistă". Patriotică argumentare şi aceasta, străină tttsă principiilor celor mai elementare ale artei. Prezidentul S. S. R. comite un act de gravă inconsecvenţă morală admiţând o apropiere între pictorii, sculptorii şi muzicanţii români cu artiştii respectivi ai minoritarilor, fiindcă ei se servesc In . arta lor de boia, piatră şi portative, în vreme ce o califică respmgător concubinaj când. e vorba de scriitori, şi numai pentru motivul că aceştia fac uz de I teri'e alfabetului, mai bine sau mai prost, într’o combinaţie etimologică sau alta. In acelaş timp dsa confundă fondul artei cu mijloacele materiale ale exprimării artistice, ceea ce constitue o regretabilă eroare pentru un prezident de scriitori, © 122 oăndirea fie şi numaj din interes profesional adunaţi sub acelaş sceptru. Cu aceste constatări ne. explicăm lesne puerilitatea hotărîrei cu pretenţii de perspectivă, ca şi cauzele cari au determinat amestecul S. S. R. în atribuţiunile Siguranţei Generale a Statului cu prilejul unui congres la care, neimpus de niciuna din clauzele tratatului de la Saint-Germain, vor participa şi scriitorii naţiunilor aciuate pe mult ospitalierul pământ românesc. Cu ceva mai puţină preocupare politică, comitetul S. S. R. şi Dl Corneliu Moldovanu al său prezident, ar fi ştiut că literatura minorităţilor ia naştere şi se desvoltă într’un mediu social covârşitor de românesc, şi că nu. se poate manifesta independent de acesta decât prin îndârjirea cu care o . vom izola de noi, silind-o a privi şi trăi sufleteşte dincolo de hotarele românismului. . fir mai fi ştiut Societatea Scriitorilor Români că nici influenţele străine nu sînt de respins, când dorinţa de perfecţiune e sinceră şi îi corespunde munca care să le prefacă după tiparele proprii naţiei . noastre. / fim rumegat fără rezerve timp de aproape o sută de ani toate .. influenţele apusului, şi nu ni-au copleşit. Din potrivă, fir fi o copilărie să ne înspăimântăm de un simplu schimb de ideologii biologic diferite, dar înrudite prin cauzele determinante — mediul social acelaş. Pentru aceasta însă ar trebui să ne gândim serios când e vorba de artă şi literatură, şi cu astfel de fleacuri comitetul, ocupat a dirija tripou! cu firma S. S, R., se pare a nu avea vreme de pierdut. . * ■ * * firticolul nostru ar fi trebuit să se termine înaintea celor trei steluţe de mai sus. Motivul de ordin profesional invocat de Dl Corneliu Moldovanu este în întregime exclus de cel politic. Totuşi trebue menţionat pentrucă el ilustrează admi-rabir valoarea patrioticelor consi-deraţiuni artistice şi culturale ale refuzului S. S. R. Dsa plânge indiferenţa autorită" ţilorfaţâ de literatură numai pentrucă prea se dă mult din banii statului pe „tabloul lui Ressu,, statuia lui Călinescu şi .,vocea“ tonoruiui italian," neglijindu-se ajutorul, ce ar trebui să se dea răspândirei pai lesne a slovei româneşti. De acord. Dar aici până a admite şi soluţia Dsale, nu. Dl Corneliu Moldovanu formulează pretenţiuni precise la Bugetul statului, cerând (o, Doamne! — nu sinecuri,) „slujbe uşoare“ îi şi bine plătite, cari să pună pe literaţi la „adăpostul grijilor zilnice". Urmează apoi un inimos apel la unirea tuturor în vederea realizării acestei monumentale soluţii pe vremurile noastre de democraţie şi vot universal. Numai că unirea aceea e aşa de greu de făcut —■ artiştii sînt aşa de dezordonaţi — încât vedem condamnată pieirei ideea atât de etică a prezidentului S. S. R Noi aP propune una mai practică şi mai expeditivă. Să cerem a se înscrie în bugetul ministerului artelor un capitol şpecial pentru Ş. S. R. care să cuprindă lefuri pentru membrii ei, cu gradaţii, după vechime, (N’ar trebui uitate creditele pentru misii şi diurne. Drumul la cafenea va trebui să se facă cu vehicolul, automat sau cu tracţiune animală, pentru demnitatea breslei), ficeastă soluţie prezintă multe avantaje faţă de cea a Dlui Cor-neliu Moldovanu. In primul rând S. S. R. ar isbuti să-şi înzecească, Cel puţin, numărul membrilor, ceea ce ar da mai multă autoritate şi prestigiu cuvântului prezidentului său. S’ar evita o încâlcire a operaţiunilor de contabilitate, şi invidia ce ar putea stârni răspândirea prin birourile ministerelor şi prefecturilor a scriitorilor cu „slujbe uşoare“ şi bine plătite, faţă de corpul sriitorilor prost plătiţi dar puşi la muncă. Pe lângă aceste toate, s’ar rezolva definitiv dureroasa problemă a rolului social al scriitorului, scu-tindu-l de a mai fi silit să facă „ceasuri întregi anticameră - miniştrilor", mai ales când aceştia sînt colegii de eri. / Împrumut ideea, fără nicio pretenţie, adunării generale a S. S. R., de. oarece e hotărît că la Congre-" sul convocat de ministerul artelor nu ne vom întâlni. D. I. CUCU. OGRflDfi. Casa noastră s’a născut, a făcut ochi, şi a crescut voinică, în poala de pământ a ogrăzii sub privegherea şi ocrotirea ei. Ograda a privit cel întâiu surâs nedumerit,al giamurilor cu gene lungi de soare, tot ea a îndurat cu bunătate mânia streşinelor, gân-gurită prin uluce, şi a iubit deopotrivă copilăria casei înfăşată în scutece de var, tinereţa ei cu obraji de măcieş, şi vrâsţnicia ei treptată. . . . Sipetul cu capac de viţă al grădiniţei, în care ograda păstrează gătelile fireşti ale florilor; pieptenul de lemn vopsit al gardului; oglinda de ploae verzue a putinei; fuiorul de hulubi al hulubăriei; ornicul cucurigător al poeţii; cutia de chibrituri a hambarului de lemne; . chimirul de piatră al fântânei; de-getarele chiupurilor; ^i candela felinarului, aprinsă la icoana nopţii suflată cu lună sau cu umbră. . , sînt darurile pe care ograda le-a primit din mânile casei, în amintirea clipelor trecute, când ograda despuindu-se, facea cuiburi streşinilor casei, învăţând-o să fie veselă şi darnică. Cânele. , In oameni, s’a întrupat însufleţită» casa; în câne, s’a întrupat însufleţită, ograda. Asemeni ogrăzii, cânele este pretutindeni, împrejmuind ocolul casei. Şi-a schimbat de muite ori porecla, ba chiar statura şi portul şi le-a schimbat, dar numele lui adevărat este Cânele, şi statornic, el unul şi acelaş. Fără preget, veghiază şi ocroteşte. Aşa i-a fost sortit: ei se supune cu dragă inimă. Mintea lui osebeşte trei soiuri de oameni: Pe ai casei, în faţa cărora se gudură: pe cei străini, pe care-i mârăe: şi pe slujbaşii poştei, pe ,care-i latră sau îi muşcă. Eu sînt dintre cei d’întâiu. Mă simte de departe şi mă întâmpină. De îndată ce mă apropii de casă, el se desprinde din ogradă, zburdalnic şi năuc asemeni vârtejului de colb; năvăleşte pe portiţă des-chizând-o, sau o sare; şi dă buluc peste mine, spart în ţândări şi hâmăiri, mânjindu-mă cu labele până pe umeri, năzuind să’mi umezească măcar capătul bărbiei cu vârful limbei lui. Ograda iubitoare se bucură, dez-miardă şi sărută cum ştie şi cum poate. ■ © BCU Cluj QANDIREA 123 In schimb, pune rtlâna uri strâirt pe clanţa dinafară a portiţei» coada cânelui se arcueşte, zvâcnind deodată, aidoma clanţei pe care străinul speriat, a scăpat-o din mână; un mârâit mocnit» de zăvor ruginit, îi hurducă fălcile; nările se umflă, scurtând buza de sus tivită cu licăriri de ger; urechile ridicate, îrttpug. Dă străinul să se strecoare în-lăuntru, el răsare în prag; aprig de temut, şi capul lui e un revolver eu cocoşul tras, intr’o mână care nu tremură. Se întâmplă că străinul să fie tocmai vreun prieten de-al meu. Atunci, dau fuga la portiţă, alung cânele, şi urez bun-venit omului. Cânele se supune, dar privirile lui apasă greu ca o descărcătură de alice, dosul prietenului meu, înto-vărăşindu-1 până ce intră în casă. Ograda înţeleaptă, mă vesteşte că bunii prieteni sînt străini desăvârşiţi, fiindcă ea ştie că între două case se ridică nu gard — de fier, de lemn, sau de verdeaţă — îndărătul căruia veghează o orgadă, şi pândeşte un câne. . Pe factorii poştali îi urăşte. Când întră vreunul pe portiţă, el îi în-7 naodă şi-i ferecă paşii, cu lanţuri de lătrături tăioase, că doar îl va îm-pied ca să răzbată pănă la cutia c i scrisori. Ograda, cu vii aduceri-aminte, ştie că hârtiile acelea atât de preţuite în casă, sînt ferestre zăbrelite de temniţă, prin care dorul celor duşi nu încape să cuprindă dorul celor rămaşi. . . Coada cânelui. Când e ţanţoş, coada lui s*ă înfiptă ca un pinten; când e abătut se lasă în jos ca o privire; când e vesel, se răsuceşte mucalit ca o musteaţă; când e mâhnit, atârnă moale ca un deget de mănuşă; când e semeţ se arcueşte ascuţit ca un crai-nou; când e blajin, adie ca o mlâdiţă în floare; când e zburdalnic, fălfâe ca o aripă; când e sleit, se blegeşte ca un fir de sparanghel fiert; când e falnic, frupul lui atârnă de ea ca de un , cuer; când e pocăit, ea îl urmează ca o văsiă; şi când e înfricaşat, o pierde sub pântec. Coada cânelui nu e podoabă de prisos: e coada inimei lui. Urechile cânelui. Când pare că moţăe, cu ochii închişi, cu trupul înodat, în urechile lui se deschid ochi tainici de umbră, străbătători ca ai cucuvaelor „ U TĂCERE Vin’ iară astăsearâ din na ştia ce ungher, Când scapă Timpul cea mai gingaşă dintre ore, Să’nchee împrejurai culcuşului stingher Hohotitoare-albastre şi mlădioase hore, Sunt stoluri amânate de întrebări mai vechi Ce se întorc de-acuma şi-mi susură’n urechi. Priviră de departe atât plutit pe Mări, Atât noroc, alături de-atâta grea năpaste, încât aleargă toate spre tâmpla cu visări Şi cred că n’au acuma de ce să mai adaste. Sunt pâlcuri amânate de întrebări de mult Ce se întorc de-acuma şi cer să ,Ie ascult. Dar eu le chem aproape şi spun râzând, plângând, De căile bătute, de-ascunsele paragini — Ah, de-aş putea în locul acelui singur gând, Ştiut azi, să le-astâmpăr ca vorbe şi imagini ? Surd cete miănate de-atâtea întrebări Ce se întorc de-acuma şi-aşteaptă deslegări. Mă tot feresc şi nu vreau să văd că, dacă tac, Cei alergaţi să afle, trişti câte unul' pleacă, Iar viaţar dinăuntru rămâne ca un lac Lipsit de râuri, care se sară’ncet şi seacă. . - EMANOIL BUCUŢA cu care vede toate stelele căzătoare rândunelele ţipeteior îşi întretae ale zvonurilor, scânteind prin noap- zborul ascuţit; un freamăt plouă, tea tăcerii. iată şi un catâr cu mersul bleg, lată, de pildă, priveliştea sune- înhămat la o saca spartă: glasul telor unei după-amieze de vară, gros al bucătăresei, şi glasul sub-privită prin urechile lui: ţire al slujnicei. Pe şesul lin ai foşnetelor, curge _ ^ ^ leneş pârâul uguirilor al hulubilor. Nările cânelui. , în al cărui fund, prundişul fârâirii Ele pândesc şi sorb. Mirosul cel greenlor, tremură, încreţind hmpe- mai vioiu trece prin ele potolit, dele apei. . . Prin iarba deasă a jzu| cej maj ciudat, străbate prin zumzetului de albine şi a bâzâitu- e]e lămurit, asemeni trenurilor, care lui de muşte, ţâşnesc vioiu lăcus- îşj încetinesc mersul şi îşi aprind tele ciripirilor. Cotcodăcitul unei luminile când trec prin tunel, găine, bate cu ciocanul ps nicovală. Răsare sprinten, aici şi acolo, plo- Ochii cânelui, pul însorit al unui cucurigu. Mai ' .*• , ’ departe orăcăitul broâştelor din iaz, Când ochii mei — trudiţi de ochii scutură un sac plin de nuci. Gă- oamenilor, în care şi-au măsurat gâitul răţuştelor, trece grăbit, ciăm- singurătatea. — caută odihnă şi pănindu-şi papucii de lemn. Fâşâi- tovărăşie, îl privesc în ochi. Pri-tul gânsacului, e o şerpuitoare şosea, virea lui îmi pyălue blând ochii, prăfuită de pufniturile curcanului.despărţindu-mă t'de oameni, ca o Trece un nor greu de tăcere, din pleoapă umedă de nduioşare. care tresare trăsnetul unui scărţiit; Ş’atunci numai sînt cu ograda, i- © . 124 Cuviinţa* Câteodată îl poftesc în casă. El nu cutează; crede Că râd de el. Eu stărui. El se codeşte. Ochii lui, atât de umil nesupuşi, îmi spun: „Stăpâne, nu se cade!“ Eu îl îndemn cu porunca, îl momesc, cu vorba, până ce îl hotărăsc să între. Atunci se opreşte neliniştit, pe pragul uşei. In frământarea lui se vâ-deşte sfiala ogrăzii, aşa cum se vădeşte stânjenirea ţăranului, în căciula pe care o suceşte în mâni, cănd intră în casa boeruluii Noaptea cânelui. Furtuna soarelui se mistue pe zare. Lumina fuge ca un vânt, spulberând lanul de trandafiri al amur-gutui, şi pe pământul ostenit pogoară umbra cerului: noaptea. O boare blândă, aprinde argintiu frunzişul moale ale umbrelor: răsare luna. Din cer, pe zare, cad grei şi calzi picuri de răşină; stelele. E clipa în care truda: culcă trupuri.- oamenilor, Ia fel cu umbiele copac nor. ■ ■ _ ' 1 _ ■ Una câte una, luminele casei se stâng, zgomotele amuţesc, pleoapele se închid: pe vadul de lene al somnului, viaţa aţipeşte moleşită. Pe când, în jurul casei, cânele .se mişcă de colo-colo, mărâe răguşit sau latră prelung: ograda, chinuită de gândul pazei, se. frământă şi vorbeşte prin somn. . Cuşca. intr'un ungher al ogrăzii, cuşca pare o scundă odăiţă de lemn, dată afară din casâ şi pusă la colt. Albinele spun despre ea, că e cel mai falnic stup pe care l’au întâlnit vreodată, şi văzându-1 gâu-nca şi scăpătat în ogradă, cred că mai dăinueşte acolo, ca o măr-, turie a vremurilor de huzur când albinele erau mari cât zarzărele coapte, şi florile nalte cât pomii. Cucernicile flori de românită, neştiutoare că au înflorit din pământ — fiindcă uită — trezindu-se în fiecare primăvară în preajma cuş-tei, o socot schitul lor, din care au eşit afară să se închine soarelui lor: floarea-soarelui. Când vreun melc, cu ghiozdanul în spate, se îndrumă înspre ea, cuşca e o şcoală primară în faţa căreia vrăbiile în recreaţie joacă de-a copiii. Rândunelele, din mansarda lor de streşină, coboară în goană, în-tortochiatele trepte de vânt care duc la cuşcă', culeg un pai luminos, şl vin îndăfăt: cuşca e hambarul asţe care s’au înapoiat acasă pentru lor. vacanta cea mare. Fireşte, hulubul şi hulubiţa, zboa- Numai motanul ocoleşte cuşca, ră din hulubărie, pe acoperişul „Nu sînt şoareci” spune el; ade- cuştei. Acolo, tainici şi nestinghe- vărul e că se teme să nu fie vreo riţi de ceilalţi hulubi, ei îşi apro capcană de motani, pie ciocurile de mărgean, yârf la Aşa e cuşca! Vârf, uguind înăbuşit, ca doi şco- Mai poţi crede despre ea: că e lari care la adăpost de ochii das- un circ ambulant, de păsări, la călului, îşi aprind ţigara, unul de’ă care e înhămat un câne; că e ha-altul. nul la care trag drumeţii veniţi Răţuştele cu picioare şubrede, tocmai dela poiată: şi iarna când fac băi de nămol în toate băltoa- e văruită de ninsoare şi. sihastrâ, cele ogrăzii. Numai cuşca le poate că e chilia unui călugăr lapon, sau fi cabină de bae! că-i o colibă dulce de zahar pe Ciorile, auzind lătrături înlâun- care o cibară e un horn strâmb trul cuştei, o iau drept clopotniţă de vanilie. şi se miră că nu văd biserica, n:ci ... Cuşca a fost conacul în care crucea. mă poftea ograda, pe-atunci când După ce şi-au ţinut iarmarocul un- eram călăreţ prea mic pentru cân?, deva în ogradă, gâştele vin în urma şi mai târziu a fost cutia cu jucării însufleţite, a copilăriei mele. ' Acum sînt mare, cuşca e mică! £i totuşi, adesori mă uit pe giamui odăii mele încăpătoare, la cânele -care întră în cutia lui de scânduri, cu invidie. Anotimpurile în Ogradă. Cu părul galben strâns în soare, şi îmbrobodit în nori; cu cerceii ciocârliilor, la unchi; cu salba sunâ-r toare a cârdurilor de păsări, în jurul gâtului; în strai fluturător de vânt, ţesut din fraged borangic de ploi şi înflorit cu fluturi şi albine; ţinând în mâni, coşurile livezilor, pline de zarzăre şi de cireşe, acoperite cu năframa florilor peste gânsacului care-şi vără capul nă- verdeaţa frunzelor; cu paşi de tâng înlăuntrui cuştei. Mai toate ghiocei, primăvara vine dela ţară, fac la fel cu el. Apoi izbucnesc în râzând. Şi pe câmpii, şi ’n crân-hohote de găgăit asurzitor, şi o Sur|. se întinde umbra ei de vio-pornesc abia ţinându-se pe labe. lete . . . N'a scârţit portiţa, cânele Coada cânelui, le arată cu dege- n’a bătut, mei nu s’aud paşi străini ! tul. Iar curcile se dau laoparte, Pe unde a intrat la noi,_ copila pe scârbite, din drumul acestor păsări care agrada nu şi-a văzut-o de-care au fost la cârciumă. atâta’vreme? A clocit şi cloşca în cuşcă. Cu- Căsuţa, cu giamurile deschise, coşul nu se îndoia că acolo e vis- respiră adânc, suflarea gurei care-a tieria din care chiabura sa tovarăşă mozolit flori şi a muşcat fructe, a scos atâţia bulgăraşi de aur. Dar ^ Iar afară, primăvara voinică şi găinele ştiiau că acolo e cuptorul înaltă că abia încape sub pragul în care gospodina lor a copt gal- certilui, se face mică, îngenun-benii cozonăcei: - chiază, şi aplecându-şi chipul umed, Curcanul, s’a umflat in pene şi cu şuviţe de soare pe tâmple, dez-în faţa cuştei. Ii şedea bine, căci niiardâ cu palmele ei de iarbă, părea un merişor, înflorit pe pragul lung şi tremurător, chipul zbârcit unei case d e păpuşi. a* ogrăzii. ■ • Uneori, la începutul primăverii, câ- Pe. ce ca£I şiroae, florile castanele poposeşte mai multă vreme în nului dela poartă ? cuşcă. Atunci, nimeni nu mai întră. Plânge ograda, de bucurie că a Când se arată iarăşi în ogradă, crescut, atât de^ frumoasă, primă-e întovărăşit de doi-trei căţeluşi vara f> ? Sau plânge primăvara, de zburdalnici* El vine cu ei din cuşcă, mâhnire, că şi-a găsit ograda atât aşa cum se întoarce un părinte, de gârbovj şi de bătrână ? dela'gară, împreună cu odraslele * 1 © BCU Cluj CiÂNbÎRtA ' . . ■ \ . Pe dâmbul vremii» urcă zile fără' număr, cu mers greoiu şi anevoios, Sînt plăvanii de aur arzător, cu lungi şi leneşe coarne de vânt, înjugaţi la carul de verdeaţă al verii. Pe lângă ei, Mmbrele lor, cul.ă legănătoare nopţi albastre .., Când. ştichiul unui trăsnet ii loveşte, mugetul lor buciumă jelania drumului lung, şi a împovărării io-tovitoare. £i când le zăreşti copita încinsă, vezi soarele pe zare, şi-l pierzi în nori de colb. Munţii, cu vulturi pe unerii lor de stânci, pe şold cu tolba codrilor de brad; dealurile, cu struguri iTi pletele lor creţe de podgorii; crângurile, cu fluerui privighetorilor pe buza lor de frunză ;, şesu-rile, dezmierdând cu mâni de sălcii, harfa râurilor de argint: răcoarea, ,cu ulciorul de rouă, pe umărul ei gol de lună plină .. . dela daltă îşi înalţă graiurile de belşug în carul verde. ' Ograda, prea umilă pentru falnicul a!ai, stă lipită de căsuţă, ascultând în ţârâiţul greeriîor, scâr-ţîitul osiilor verii care trece. £j verdeaţa castanului dela poartă, nu-i d.cât pomana făcută unei biete cerşetoare. * — Ascultă I Bate cineva, la poartă! ’ . — Nu-i nimeni: cad castanele! . . . A ven t Olteanul — cu, coşurile pline de busuioacă, de fragă, de coarnă şi de razachie — aducând crăinicia vii or. Şi am ştiut că strugurii copţi ard în vii, ca mii de pol'candre — de aur, de argint şi de aramă —, şi că podgoriile pâlpâe de ’mpurpurarea frunzelor, ca bisericile de lumini, în noaptea Învierii. --- Ascultă! Tremură cineva, la poartă! — Nii-i nimeni: frunzele castanului ! . . . A intrat pe poartă căruţa care vine dela livadă. Harbujii şi harbuzoaicele, cu P upul lor de omăt roş îmbrăcat în strai tărcat de brotac; mătăniile de noapte ale prunelor, brumate de razele lunei care le-a înşirat; aurul cucuet şi creţ al gutuelor; nucile smolite şi vrâstate ca obrazul ţi-găncelor bătrâne; ploştele grele de must ale perelor; merele cu obrajii aburiţi de bujori şi trandafiri; şi piersicele, care abia mai pot strânge în pumnul lor moa’e, 125 RĂZBOIUL SE JUCA O UMBRA Se juca o umbră de culoarea pământului -Cu urechile pe spate, şi hurta de zăpadă, In salt se rostogolea pe trista livadă înflorită cu morţii frontului. . Soldat şi Vânat ne-am întâlnit privirea, Ochii lui steloşi . cu cei subţi ăi mei. întreba duios: „Mă, ce vrei, Nu simţi pacea cu care luna arginteşte. Firea ?“ Noaptea era până în funduri tremurată, Iepurele se apropia în muşeţel Până „rhi a fost bine“ sa-l răstorn cuun glonte de oţel., f Şi tăcerea s’a lăţit spăimântată. De ce a trecut — şi i’am oprit să trăiască. Nu-l mănânc, nu am avut cu el de împărţit mâncare De ce arma din mână, a poruncit şi pândit pierzare? De ce inima din piept, nu poate să oprească? migdala dulce din sâmburul de lemn, mi-au dat de ve-.te că ’n livezi, e vicleimul toamnei. — Uite! Se încinge un foc, la poartă. — Nu-i nimic: cestsnul se. vestejeşte. Pe poartă întră scârţîind, carele cu lemne surghiunite din pământ. Spun buturugile bătrâne, venite de departe, că vânturi aspre au prăvălit din munţi spre văi, stân-ceie de lână ale turmelor; că din năvoadele vânjoase ale pădurilor, s’a scurs talazul verde —- al frunzelor, şi — acum — cu solzi de aur şi de jar — toamna foşneşte sfâşiindu-se; că nourii galbeni ca mierea şî ploioşi de spice, ai holdeor de grâu *— în care-au fulgerat coasele, şi-a râs curcubeu! brâelor cosaşilor — s’au mistuit, lăsând în urma lor pe mohorâtele ogoare, eiăile Ude ale ploilor; că bruma a căzut rănită pe câmpii, şi gâtul ei de lebădă a fluturat prelung pe ierburi, s uturerid macii, şî blândele ei aripi au fulguit aburi; , că paloşul frigului a despicat de pe grumazul pământului, capul de foc al luminei, şi că pe ochii de amurg, genele cocorilor ce pleacă, cearcănul nopţilor creşte... Cine-a plecat dela poartă oftând ? — Nimeni: s’a scuturat castanul. Pământul nins e prispa albă a unei case în care au murit copii şi bătrânii, , Sub streşina de nori nici o pasăre nu şi-a făcut" cuib, şi cocostârcul cel de aur, care străjuia casa, a zburat... Castanul dela poart*, alb ca spaima, cu braţele întinse desnă-dajdmt, vrea să oprească corbii să nu intre . . . unde? A murit eineva în căsuţa noastră ? Cealaltă ogradă. La capătul târgului, pe co.asta unui deal. se întinde ogrăzi ale cărei porţi sînt deschise tuturor, de-o potrivă. Nu-i niciun câne de pază îl" untrul ei. Doar o biserică seh ■ loadlîşi mai trage zilele acolo, ii sunarea clopotelor ei e jalnică asemeni urletelor unui câne fără de stăpân. Spun bibliile că e ogradă sfântă» ş] că e a cerului, dar nimeni n'a văzut pe Dumnezeu mergând prin ea. In largul ei cuprins, dela porţi şî până ’n fundu-i, se văd doar urmele unor paşi uriaşi, pe care mmeni nu i-a auzit: morminte. E-aşa de departe de mine, ograda cea străină, ş’aşa-i de aproape ograda noastră! Dar dacă mă gândesc cum rând pe r|nd, s’au stâps, se stâng şi se vor stânge bătrânii mei, şi dacă îmi socot risipa zvâcniturilor din piept, ascult şi văd cum om cu om, clipă ci clipă, viaţa căminului nostru — despă, ţindu-se de ogradf — se apropie şi întră de veci, în ograda cu cruci. Ionel Teodoreanu, © 126 gândirea POVESTEA DIN SAT. Şi-poate, . 1 . Au stat până’n noapte, şi nu 's’au plictisit. / ' Din nimic, circul a crescut Coperii cu. pânză şi sfori. Gâştele, defilând când au trecut ~ Au putut să vadă tricolori Şi un-steag mare ' La intrare - Pe care sta scris: — doi bani. . întâmplările astea nu sunt în ori ce uni... " SALTIMBANCII. Pe strada adormită 'în soare (Soarele era. sus pe cer) " . A căzut o floare DintTo fereastră închisă cu fier., . . Când a trecut o casă de lemn Cu un coş, ca un coi scrântit, care fumega. După casa veneau traşi de lanţ trei urşi de cafea, Pe blăni cu semn' de bici ' Şi cu cercei, la nas. . Unu era mare . , Doi erau mici. . Şi pe urmă a ”rătnast - Doar floarea căzută In strada frântă Carne crudă, smulsă din răzor Şi subCstreşini, a rămas o'colivie care cântă Iar pe ceruri trenţele de aur dintr’an nor. Circul s’a oprit în piaţa principală ■ Lângă han. f . ■ Vătaful a intrat — pe mâini se spală Bea spirt de prune. A plătit un ban Sau un ducat. . Era ţigan. — sau împărat. Şi muştele mergeau pe un şerv.t curat, Şi muştele umblau încet pe un şervet. La apus cerul se făcuse violet. • Copii se întorceau din şcoală fugind cu zmee în mână ' ' făcute dintr’o coală. Iar servitoare tinere veneau cu oala goală Şi cu braţ gol, luau apă din fântână. Dulăi lătrau Cât ursu mare şi urşii mici. îşi lingeau labele pline de drum. , Căutau purici. Sau închideau apa ochilor de fum. Calul ostenit ■ Scutura coada posac Cu botul până la urechi în sac. Copii şi servitoarea s’au oprit Era Sâmbătă sau Joi . La han în borcan erau bonboane noi, Dar toţi au privit „casa pe foaie" Se înţelege că na ori cine putea să plătească Să vadă minunile extraordinare . . Foca zisă femeia din ţinuturile boreale Numai fiindcă nu vrea, nu avea să vorbească. Dar ochi ei luminau întreaga faţă Când mânca peşte crud, sau plutea în baia verde, Plină de ghia.ăi, ■ Şi maimuţe erau. Strâmbându-se ca draci bolnavi adevăraţi Pisc au Crocodili împăiaţi.. Şi se mai spune .de o cămilă Cocoşată, şi cu cap pe gât de broască ţestoasă. Iţi făcea milă . Acest animal cu înfăţişare neomenoasă, Aşa cum am spus ■ ■ , Deşi la fel cu cel Pe care Regi au venit la naşterea lui Isus. BISERICA. Departe peste han a căzut soarele Pădurile o clipă s’au aprins Apoi porţile şi-au închis zăvoarele . Liniştea s’a întins. . , Se auzeau numai,câinii, pe urmă numai izvoarele. Luna a nins Pe piaţa principală şi pe strada unde căzuse floarea Ca un cireş înflorit scuturat a fost luna: . Pe crucea bisericii a strălucit îw. Plina. Dimineaţa. Clopotele sună, Toaca bate, Ciorile se adună. Şi biserica, întrată’n vreme, . . Adâncită în pământul din. morminte care cresc Geme, . . . . © BCU GÂNDIREA 127 Cântec îngeresc. Un măr sălbatic, înjur cit Plin de omizi Aruncă umbră ruptă pe cărămizi De neîngri'jire necăjit. ■ Intr’o latură peste zid Ogoarele întind pământ gras, - ■ Ochii în soare se închid. Dascălul cântă pe nas Şi luniea iese de la lăurghie Cu busuioc, colaci şiazimă. Bătrânii merg. singuri-îndrăgostiţii se razimă. Cobze ca un stup, cântă la o prăvălie. Ceasornicul Sforăie şi baie Vornicul unei nunţi Dă bucate . Milogilor cărunţii Subt mărul părăginH ' ' Ufy glas de pisică a miorlăit In fundul cimitirului, subt o cruce plecată Au găsit nn .copil în scutece :— o fată. Şi o floare roşie uscată. (Berze pe acolo n’aw venit). . BOTEZUL Popa avea o barbă ca „un. snop de grâu înroşit. Din cartea sfântă a., silabisit întreabă de trei ori „le lepezi d.e Satana“ Şi de toate duhurile lui . (Pfui, Pfui, Pfui) Afundând în cazanul cu apă Copila cu păr de aur şi ochi verzui. Pe urmă a fost sfat ■ Cine s-o crească. Toţi au ţipat, Asta fiind, o pornire sufletească. Dar cum copilei îi era foame ■ . Si sfatul în ceartă se aţâţă O femee, căreia îl murise prunca i-a dat ţâţă. Aşi mai putea pomenii câle s’au spus Despre circul care plecase In ziua trecută spre apus Când răsăritul suia peste case. . • Ba chiar unii an bănuit Că de saltimbanci s’ar lega povestea copilului găsit, ' MAI DEPARTE Trecură multe împrejurări de tot felul. Din gazetele citite la primărie, Afla lumea cum stă răzbelu Care mergea cum se ştie- Albastru. Inul înflorea câmpia ' Ca alt cer, subt cerul înflorii. Ciocârlia \ Din caerul unhi nor răsucit, ' Din care avea să fie toarsă, seara, ' Vorbea cu pitpalacul. ’/ Şuera maşina de treerat Urlau toţi câinii pricepuţi la lătrat Şi cât era lună, \ Se plimba. numai dracu. După nopţile frunzelor aurii scuturate Urmau nopţile căderilor argintii de stele Sî apoi, Septembrie plumbuit cu ploi. Telegraful aduna rânduitele, Pămâhlul îşi făcea covoare de foi Si foile în moarte, jucau. ' Intr’o dimineaţă, se deşteptă alb pământul Ca un cer ■ ■. Subt nevinovăţia cernută de ger. Puful norilor. îl jumulise vântul Care şa ra de când. îi răguşise glasul Ţinând ison lupilor în alunişuri. Ţurţurii luceau la coperişuri Ca la un copil care ţiu-şi îngrijeşte nasul -Cioara pucioasă trăncănea în nuci . Suna topcrul în buturugi, Erau mari oamenii făcuţi de copii -Din zăpadă se fac oamenii cei mai bine Şi. .... Cât pe câmp erau albele albine ' In casă greerul ofticos murise Furnicile îl târâseră să îl gătească. Şoarecele de câmp. refugiat. . Din cauza războiului, găsise In cămară merinde să tot trăiască De grija câintpului scăpai. . El ronţăia, când piepturile suflau liniştite Sau când basmul cerea ascultare, lângă foc. Din ăl loc. . .. Privea câle o dată, obrazul copilei adormite . Care era acum, toi mai frumoasă şi .mai marc. TREISPREZECE ANI. Am să potnănese sfârşitul de primăvară.. Treisprezece ani au trecut. ' Ar fi prea mare provară Să scriu chiar toate câte s’au făcut. In sat erau reforme electorale, . . 128 GÂNDI rjpa Cucul număra In livezi Pentru copiii şcoalei primare, , Pe drum porneau la păşune cirezi jyiânaie de un băetan călare, . . Subt frasini cu miros de şoarece şi fără foi Pe drumul care duce la zăvoi. Pe urmă in toamnă alergau brumatele / laguri, Miriştile'au urs — ca o jertfă pe ruguri. . , Copila cu păr de aur se plimbă prin pădure Şi culege brânduşe care. n’au decât floare Şi nu mai ’ac frunze. Şi dacă le smulgi * Par că nu au aval niciodată, rădăcină, ii venea să fure . toate stelele-astea— şi gândea: „Ce vină oare ui l:i ea re răsări numai ca să fii floare. — ispită", (iu cântec cât de frumos moare când e sfârşit, Bietul, cântec . Biată viaţă. Broaşte albe. pe pântec . Săreau prin verdeaţă. ' Din mâini, floarea ca o mână căzu vestejită. • ISPITA. Fata cu păr de aur stătea pe ■ gânduri. Aici ii dăduse întâlnire, in răvaş de dragoste, băiatul arendaşului, in vis o petise uti fecior de domn in multe rânduri Ş’atunci se spovedise /opii, adică unsului. Acum rămăsese tăcută. Cu ochii /ieste ogoare în .moşia bogata In care un ţ rău smucind brutul cădelniţa grâul. Pe urmă fata privea răul. . Pe care . trecea o plută ■■ Cu oameni mici, care n’au să se apropie nicio dală. „Te iubesc — dar ce-o să zică satul?" Se legănă molatic un tei Din şanţ prin mărăcini o tuli spre câmpuri Un pui de vulpe roşu, ca un ovrei. Fata de frica închise ochii Si râzând simţi sărutările Pe gât, pe mâini şi in rochii... Astfel au început pierzările CE 4 ZIS SATUL ■ • ■ * • . Unii spun că fata ar fi plecat " In spre oraşul de fabrici înconjurat. Oraş negru, oraş fără cer.' Acolo copila cu păr de aur are un palat Sau îtitr’o iasă mică cu lampă de gaz La perdeaua, roşie, de care lumea face haz — Aşteaptă pe cei necunoscut — , Satul semnul crucii a făcut ■ ' a blestemat. - ; . Adevăratul sfârşit. ■ Poetul vede un nor ie argint Şi deasupra sus pe cer — cine sade? * însăşi maica Domnului. . * De acolo păzeşte ea turma lesne căzătoarelor stele Goana soarelui ■— şi toate rătăcirile lumi. De acolo priveşte prin ochian Codrii verzi, galbeni., sau negri de timp ; Munţii şi apele . Ursii si oamenii. Şi vede coj. ila >. u pur de aur din / ovesiea salului . înecată îutr’o vână albastra de râu . Pare târPişte prin pietre Pântecul ca o legătură de drum in care a murit alt copii Maica Domnului ar putea să o schimbe in pasăre Dar v lasă să fie piatră şi iarbă, Să fie piatră şi iarba, . . Lângă sat. v • ' » - ADRIAN MANIU. * © BCU Cluj GÂNDIREA . AVENTURA. De o jumătate/ de oră privea prin geamui prăfuit, lucrătorii cari reparau afară asfaltul. Pendulul cofetăriei bătuse muzical trei, şi piaţa încropită de arşiţă de mult se golise. Domnişoara dela casă nu mai întorcea foile romani#» lui acum rezemat de o sticlă cu sirop colorat. îşi înclinase fruntea punctată cu bubuliţe roşii şi -dormita toropită. Moţăia şi .singurul chelner,"la o masă din fund, cu picioarele răschiratealungând din când în când muştele lipicioase cu o fluturare somnolenâ de şervet. Afară cazanul de smoală fumega acru, umbra se îngustase verticală lângă ziduri. Frunzele dafinilor plantaţi în cutiile de lemn de la fereastră, atârnau neclintite. Nu adia nici o suflare de vânt. în văzduh soarele tremura jocuri orbitoare de oglinzi. Şi în mijlocul pieţii, în-genunchi, lucrătorii răsturnau căldările cu asfalt topit, întindeau pasta ferbinte, răsufiau moleşiţi cu feţele vinete, asudate de arşiţa de .sus şi de dogoarea de jos. De o jumătate de oră nu se în dura să plece, şi nu-i {intuia acolo nici zăduful acestei după amiezi de iulie, nici priveliştea ce l absorbea prostit. N’avea încotro merge, cu odaia care răspundea într’p curte de spălătorie, unde zăceau vecinie întinse rufe pe frânghiile ude; nu se desprinsese încă. Prietenii ia cafenea" n’avusese când lega. Iar marea după cele dintâi două zile îl săturase cu mirosul ei sărat de peşte, ierburi putrede şi gudron. De altfel, până seara nici la Casino, nici la plajă nu se întâlnea ţipenie de om. Toţi îşi făceau siesta acasă, cu perdelele trase, sorbind băuturi răcoritoare. Urâtul îl chinuia. £i-i chinuia apoi gânduri neplăcute. Bietele iui economii se topeau înainte de sfârşitul concediului. De mai dă odată -prin sala de joc la ‘Casino, îi sboarâ sub lopata crupierului şi banii de drum. Frumoasă vilegiatură! Dacă asculta băeţii dela Birou, ar h\ plecat unde-va. ia munte; Ia aer, răcoare, brazi, şipot cristalin sub stâncă şi economie. Mai ales economie. îşi aminti de gulerul gras Şi de mânecile destrămate ale paltonului care mergea pe al patrulea an, şi o amărăciune desnâdăjduită u strânse gâtlejul... O birje goală se târî de undeva teneş, căută, o - palmă de umbră, ! 129 PUSTIU Priveliştea-i pleşuvă: Un câmp cât vezi cu ochiul, întins 'pustiu..şi sterp. Si nimenea... doar eu...' Departe, cerul frânt, Şi răzimat pe zare, Pălind de oboseală. Asudă cu lumină... In vremi de mult trecute, Desigur c’a lătrat Vreun câne pe aci : Văzduhul poartă urmă Ruptura din lătrat. Iar târna această care Nici ploi nu cunoscu, -Păstrează îndărătnic, O ’nfigere de labă... Şi vântul a trecut, Odată, peste câmp. Nici asta nu s’ar şti De n’ai putea zări, Un dâmb ca un cucui In capul câmpului De vânt înpintenat, Cum spun, c un pustiu De- ţi pare Că s’ă mutat viaţa, Aiurea de pe-aci... Pe câmpu-acesta a mai fost Cândva... Ceva, Un drum., Aceasta se cunoaşte Din urma ce-a lăsat Ştergăndu-se in iarbă... pe picioare... Am mers călcând , Cu pasul tulburat. Aşa pustietate Mă scormonise tot, Că rost aveam să cred Că sun a bute goală, Când gândul mă ciocneşte In cap ca să’l ascult. Şi spaimă îmi era Că-mi voiu vedea şi inima Pornind din mine-afară Şă.fugâ de pustiu, Ţăsăndu-mă pe-aci... , Oprii din noii gândesc : Par par’că nun nici timp-Prin locurile acestea... Ori stă încremenit... Sau poate a plecat... Sau poate a murit. Roiindu-mi ochiul împrejur, Fiori în creştet am simţit: Pe- un ciot, odată pom, .O bufniţă şaşie, Ţinea în ghiare ■ Timpul... VINTILĂ RUSS U-ŞIRIANU ocoli statuia înferbântată şi se opri brusc, lângă salcâmii anemiaţi de secetă. Birjarul, cobora cu mişcări încete de somnambul, trase coşul şi-şi făcu culcuş înlăuntru. Ce plictiseală! — oftă. De-ar fi găsit găsit măcar o cunoştinţă. Său o femee. Toţi camaraziii de birou, toamna, ia întoarcere, povesteau aventuri fantastice. Femei cari cad la cea dintâi privire; dueluri împiedecate în ultimul moment, peripeţii cari un an de zile, până la cealaltă vacanţă, reveneau în povestirile dela aperitive, de fie care dată complicate cu noui şi miraculoase amănunte. El nu întâlnise insă nimic. O singură femee, cu părul din caleafarâ oxigenat şi cu genele prea văpsîte, îl privise o clipă la restaurant cu ochi ce învitau. Apoi îl măsurase din creştet până în tălpi, îşi oprise ochii la pălăria cu paiul îngălbenit din celalalt an, şi-i întorsese desamăgită spatele. !! cântărise şi-l găsise fără îndoială prea sărăcuţ şi poate prea trecut pentru o aventură. La plajă, o fetişioară cu trupul mlădios şi crud de adolescent, îi ademenise de asemeni. Dar în jurul ei roiau tineri cu obrajii fragezi, cu hainele croite după ultimul jurnal, cu privirile impertinente. Unui rostise o ' glumă pe socoteala lui desigur, căci toţi întorseseră capetele spre dânsul şi fata isbucrtise în hohot. Plecase furios, şi numai seara se simţi răzbunat când îl zări la masa de ţ>accara, asudat şi roşu, cu pudra ştearsă, scutărându-şî buzurjâ-rile într’o „passă“ până la ultimul ban. La acestea toate gândea mâhnit Iar încruntarea dintre sprîncene nu se destinse decât când, din celalt capăt a! pieţii, dincolo de fumul turbure a! cazanelor apăru vedenia albă a unei femei Trecâtoarea traversa strada cu paşi mărunţi de pisică şi după jocul elastic al şoldurilor, înainte de a-i zări capul-ascuns până 1 la sâni sub dantela umbrelei, şi-o închipui .deîndată © BCU 130 frumoasă' şi ispititoare. Gând se îndreaptă spre cofetărie inima-i svâcni fără voie. Cine ştie? Poate e în sfârşit »aventura«. Să aibă şi el ce povesti... îşi pipăi cravata, puse picior peste picior potrivindu-şi dunga pantalonilor şi luându-şi un aer obosit, pe care şi-l găsea de-o rară, dinstincţie, aşteptă. Femeia închise umbrela, o clipă şovăi nehotărâtă apoi răcoarea dinlăuntru o ademeni. Chelnerul tresări pe scaup, iar domnişoara dela casă îşi compuse^ un vag surâs profesional. Paşii necunoscutei răsunară pe parchet vioi şi tineri. E| o privi cuceritor. Avu însă o primă des-amăgire. Femeia se îndreptă spre celait colţ şi se aşeză Ia masă cu spatele spre dânsul, ca şi când n’ar fi existat. Asta îl necăji. încerca nerăbdător să dea semne de viaţă tuşind. Odată timid; a doua oară mai tare şi răsfoind sgomotos un ziar. Apoi ceru chelnerului ţigări. Un bărbat care fumează, poate avea un aer interesant, după cum aruncă rotocalele de fum şi după cum scutură scrumul cu un gest plictisit... De ar fi mai aproape, ar întreba dacă nu o supără fumul, ar cere învoire. Doamna ar răspunde zâmbind, el ar mulţumi cu graţie, s’ar lega conversaţie, de aci prietenie, de aci..v Câte, câte nu se pot întâmpla, pornite de Ia o simplă ţigare?.. Dar necunoscuta savura îngheţată, cu spatele întors, cu figura ermetic ascunsă în umbra pălăriei... în oglinda din faţă ar vedea-o însă bine. Poata îi şi privea de acolo. Femeile sunt obicinuite numai cu vicleşuguri de astea. £i îşi potrivi scaunul pentru a o zări măcar din • reflexul sticlei. Acum o privea în oglinda înclinată, de sus până jos, gata parcă să se pravaie de pe scaun. Are s’o fixeze încăpăţînat, până ce uităturile se vor încrucişea, şi atunci are să-i surâdă... îşi netezi mustaţa ţepoasă. Dar când femeia, odată îngheţată terminată, ridică ochii; el nu-şi putu înăbuşi exclamaţia: — Nina! .. ' Femeia se răsuci pe scaun, deschise ochii întrebători, roşi puţin sau păru că roşeşte, apoi se în-eoarse la loc, nepăsâtoâre. Totuşi şraNina,. Si cât de întinerită încă; te elegantă, cu, ce privire catifelată ci cu ce buze cărnoase!., Mu-! recunoscuse? Pnvjrea ei nu spusese ' nimic, trecuse ca pe deasupra unui obiect neînsufleţit, îar. mâna GÂNDIREA. care se juca cu linguriţa argintată Pentru a prinde eorâj, aprinse altă nu tremura de nici o emoţie... ţigare. Croi un plan simplu. Îşi va Dar era ea! Se miră cum n’o ghi- face drum la casă, va cumpăra cise după mers, după legănarea ceva, (nişte pastile de mintă, tot trupului, după mişcările cu care îi spusese doctorul să rărească ţi-îşi rezemase umbrela şi-şi aruncase gările) — la întoarcere Se va face pe scaun geanta cenuşie. Aceleaşi că o recunoaşte abia atunci şi ar toate... De unde însă să se aştepte părea, surprins. Fusese nevasta lui, ia asta ? Pentru el nici nu mai . de unde atâta timiditate cu o fernee, exista. Sunt ani, Şapte sau opt de cu care doi 'ani dormise în aceiaş când nu se mai întrebase,unde e, pat? întârzie ia casă; la pachetul ce face. O ştersese definitiv din de pastile adaogă © cutie de bom-amintire. £i iat-o cu aceleaşi ges- boa ne, câte-va batoane de şocolată, turij cu aceiaşi uitătură pe care — nu ştia nici el ce va face cu ştie să şi-o facă nepăsătoare şi acestea toate. Ar fi . luat prăvălia rea. Şi cât de bogat îmbrăcată. .. întreagă numai să amâne. Când De unde?.. Mu Cumva?.. De când însă fură învelite şi şnuruite; când s'au despărţit, nu i a scris un rând, domnişoara cu bubuliţe roşii pe nu i-a cerut un ban. Cu ce trăise? frunte îi dădu .restul, desvelindu-şi O ştia în oraşul acela Moldovenesc, dinţii stricaţi într’un surâs de mui-întoarsă acasă, hotărîtă să se mul- ţumire, nu mai avu încotro. Se {urnească cu o numire modestă, întoarse pe lângă mese în faţa fe-la o şcoală oarecare. De unde meii, salută eu o înclinare exage-ajunsese aci? Se măritase? Luxul rată, decis să pară totodată famî-acela însemna' un bărbat bogat; iiar şi ironic: . ori lunecase şi făcea parte d n cele — A, bon-ju’ Nina ’ . câteva zeci de femei cari-şi ofereau . — A... . ' ,' iubirea, în fiecare seară pe terasa Femeia fu sincer surprinsă, sau Cazinoului? jucă admirabil comedia, fi întinse întrebările îl asaltară fără şir, mâna Cu miros de verveină,. şi îl îi scuturară gândurile lâncezite de privi fără curiozitate, drept şi tăios, căldură şi fu suprins de interesul Ei sărută vârful _ degetelor, tea-acesta pentru o femea-pe care ju- trai-, cu respiraţia înăbuşită de-•rase să o uite, pe care o şi uitase odată de • emoţie. Parfumul ei îi-demult, definitiv... Dar n’ar fi ameţise. Amintea dintr’odată, atâ- • oare .cavalereşte acum, când între tea! Şi ce tinereţe! Mu ştiu ce să dânşii nu mai poate fi nici o urmă spună,” ........ de duşmănie, să treacă la masa ei, . -. Straşnic zăduf..1 să o salute , ca o cunoştinţă veche, ■ : Şi rămase în picioare stângaciu să-i spună câte-va cuvinte indife- şi neh'otârît. in ochii Minei, luci o rente şi politicoase,. să pară civili- clipire maliţioasă. Oii i se păru zat? l-ar-arătă aşa, cât de puţină numai. A fost .ridicol. Se face de dreptate a avut atunci. Ar. vedea râs. Simţi sângele roşindu î faţa, şi că nu .e prost crescut, brutal, mo- învârtind sfoara pachetului pe de- jic; aşa cum îl. zugrăvise îa proces. get, căută altceva: l-ar spune chiar că nu mai are — De când pe-aci? nimic împotriva ei,, -ar. fi generos, Altă prostie. Femeia făcu cu şi şi-ar recunoaşte 'greşelile.. . , linguriţa un gest care nsemn'a „ce © BCU fiÂNPtRZA , ; ' importă?" în oglindă se văzu . -stupid, în picioare, Cu pălăria în "mână, cu gulerul cămăşii murdar nu-l schimbase dimineaţă, d;n economie; — şi gândi câ poate la spate chelnerul şi casieriţa îl privesc batjocoritor. Trase un scaun şi luându-şi curaj: . ’ —- îmi dai voie!.. Umerii femei> se _ strânseră în •semn de indiferenţă: „F’oftim dacă voeşti, mi-e perfect egai“. Câteva clipe' îşi găsi de lucru aşezând pachetul pe masă; în--dreptându-şi' dunga pantalonilor; apoi nu găsi, iarăşi nici un cu- , vânt Rosti într’o doară: - Mizerabilă îngheţata au ăştia... . Femeia surâse acum de-al bi-■nelea: — Ţbt nemulţumit? . Bucuroros că i-a smuls o vorbă, .-protestă. , -- De fel... Am fost întotdeauna luat prea uşor... Dar spune drept," îngheţată'! asta-?.., ' ' Ea însă nu-i răspunse, şi nici nu-l asculta. Cu ochi iscoditori, îi cercetă cravata ieftină ; gulerul mur-dar• hainele păstrând încă un vag miros de benzină ; dunga pantalonilor strâmbă şi ciorapii verzui, ■de aţă. Examenul acesta rece, -ÎL duru. ii am ntea femeia dela Cazino. Sărăcia îi păru mai -mizerabilă alături de’vestmiriîele scumpe, de umbrela de dantelă, de pălăria cu paiul fin şt de ciorapii ei transparenţi' de mătase. Gândi că altădată ea îi cumpăra crâvâţîîe, . îngrijea dimineaţa1 de gulerul curat, îl trimitea Ia croitor să-şi comande primăvara alt rând de strae, işf -aminti cum1 dimineaţa îi pregătea -batista stropită cu verveinâ, îi'pe-, ria pălăria, îi lega funtâ crăvăţii şi-i. cerea, singura graţie : la. întoarcere să-i aducă mănunchiul „ei“ de flori. Toată, intimitatea aceasta pe care- el o nimicise,- îi veni în minte dureros. Ii cuprinse •o dorinţă copilărească, şi acum ză- . darnică, să-şi ceară iertare, să-i explice toate neînţelegerile de atunci,. Fusese nebun. Il.târau prietenii la petrecere, pierdea lela în cărţi, ■era în vecinică goană după bani... Asta îl enerva, îl făcea să-şi piardă minţile; ea nu-i preţuise... Învârtind între degete pălăria îngălbenită din cellalt an, nu ştia cum să găsească cuvintele -îndestul de. pocăite şi pline de emoţie. Şi--apoi privirea aceasta, atât de 'indiferentă. Putuse uita . oare. pentru totdeauna fotoliul ei dela fereastră; grădiniţa cu cele două rânduri de AMURG PĂSTORESC într’o vâlcea ca ierburi mari de [munte, Păstoru-şi paşte oile din turmă; — Răsună iarba’n troscote mărunte Şi mieii sburdă răsleţiţi, în urmă. pând soarele din drumu-i se opreşte însângerând săgeţile din nevăzutul [arc — Aţarici păstoru’acetişor porneşte Spre stână, turma să şi-o ’nchidă’n . [ţarc. Şi ’ngenunchiaţi, ca pentru rugă Prind mieii toţi din ugere să sugă. GEORGE BAICULESCU rozete, năpădite acum de bălării; primul an în care fericirea lor n’a fost cu nimic turburată? Mu are nici o emoţie, nu simte ca dânsul în clipă aceasta, golul care îi tae cuvintele, şi i-a uscat ochii ? • Tăceau amândoi. . Dânsul pândind pe figura ei un tremur de pleoape, 0( strângere înăbuşită de buze. Dânsa privind prin oglingă, un punct nevăzut. Şi nu se putu opri să nu o admire. Era nespus de frumoasă aşa, nepăsătoare, tare, absentă, streină de ei. Gândi la gura arsă din cea- . şurile când o frângea în braţe, când se încleşta de dânsul, când părul desfăcut pe perne-i se îno'da între degete. 0 văzu în ascunzişurile ei intime, şi-i păru imposibil şi monstruos să se privească acum ca doi streini, să nu-şi găsească ce spune, să schimbe numai banalităţi. Nu simţea, nu gândea ea nimic? Era aşa de tare să-şi birue tremurul, ' ori n’avea ce ascunde? Iubeşte pe altul, altul îi sărută buzele strânse acum cu dispreţ, altul îşi înoadă degetele în părui ei ? Strivit; se topise pe şcaun, mizerabil, îmbătrânit, sărac, ridicol şi incapabil să scoată o vorbă. Simţi că trebue să plece. Dar af fi vrut mai înainte să găsească un cuvâpt cald, să alunge amintirile urâte, să se despartă ca doi prieteni, dintre care el, cei mai nenorocit se simţia şi cel mai generos. La ce-i folosea ei trufia aceasta, când îi vedea unilit ? Se gândi câ âr mişca-o poate, de i-ar . 131 povesti viaţa lui fără întâmplări îngrădită între casă şi birou. Gândi să-i 'spună, cât de goală e casa - când vine târziu şi istorit seara, unde nimeni nu-i aşteaptă .acum. Trandafirii sădiţi de ea s’au uscat; unui singur, acel alb care înfloreşte până când cade bruma, în Octombre, i-a rămas unica podoabă a gradinei. Macar aceasta am ntire n’ar lăsa-o poate nepăsătoare... Şi îngână şoptit: — Ştii, trandafirii... Dar nu sfrârşi. Goarna unui automobil mugi afară. O fetiţă cu paşii ageri de tânără vietate sălbatecă năvăli cu o rachetă de ten-nis în mână. Scutură pletele brune o clipă, nedreprinsă cu întunere-cul d niăuntru, îi văzu,şi se repezi sgomotoasă : — Mergem maman? Miss aşteaptă în auto.. Apoi în faţa streinului se opri ruşinată. -- Fie-mea ! Fata făcu o reverenţă, măsură cu o privire de politeţă .dispreţuitoare domnul acesta necunoscut şi sărăcăc'os, şi bătu nerăbdătoare din picioare, alintată : — E târziu maman ! Se ridicară. Femeia îi întinse degetele subţiri. II întrebă, nu în-ţeiese, în batae de joc sau cu, milă : . — Mu aveai să mi mai spui ni- mic alt, decât despre „zăbuşeaiâ" şi „îngheţată" ? , El ne găsind nici acum ce răspunde, o întovărăşi mut până la uşe. Fetiţa dresată repetă reverenţa. Apoi maşina îşi mişcă carapacea sonoră de metal, ocoli statuia încinsă de soare, şi coti după ziduri. Piaţa se goli iarăşi. Undeva pe o stradă depărtată plânse lung, în tăcerea moartă a după amiezii o caterincă .de cer-Ş't.or. „ Se aşeză la Ioc şi fără nici o voinţă, începu să privească din nou prin geamul murdar lucrătorii cari reparau asfaltul. Trăsura de sub salcâmii prăfuiţi dispăruse. Dar lucrătorii terminaseră bucata de adineauri, presărată acum cu nisip alb, şi-şi mutaseră căldările cu smoală atâturi. Pe buze simţi încă o suflare de verveinâ. Aprinse o ţigare s’âlunge. parfumul supărător; şi părea foarte îngrijorat de mersul lucrărilor de afară. Domnişoara dela cassă, răsfoi romanul. , Cezar Peirescu. © BC 132 ARHIVA PI:. TRU ŞTIINŢĂ Şl REFORMA SOCIALĂ. An. UI, No. 1. Organ al institutului Social român. Spre deosebire de cela te „A- hive" a căror menire pe lume pare a fi să zacă cu foile netăiate în rafturile bibliotecii, sau aruncate de colo, colo, pe coiful meselor până îşi decolorează coperta şi colţurile se răsucesc; — Arhiva institutului social român e smulsă din vitrină cu nerăbdare. 160 pagini de text tixite mărunt cu studii, recenzii, proecte şi buletine şi totuşi citite din scoarţă’n scoarţă; — iată .o adevărată minune 1 Ea se întâmplă totuş, spre îndoita rinste, a minţii agere şi manei harnice ce adună şi sistematizează acolo materialul ales; şi spre tot atâta cinste a lectorului, care --- dupăcum face dovada — nu e atât de superficial şi isme«, nu fac decât să învedereze mai clar superioritatea şi siguranţa viziunei clasice. în general, această revistă socialistă, care nu tratează totdeuna toate problemele, mai ales cele politice, — obiectiv, — prezintă un' material interesant .expus întrio formă foarte vioaie, viguroasă, şi pe alocurea chiar originală. DEUTSCHE RUND SOMAU, Iul. 1121. Un studiu interesant: Atitudinea Asiei de est fată dc răsturnările'din Europa centrală, de dr. Karl Haushofer din Munchen, în care se tratează despre măsurile ce trebuia să ia Germania pentru a aplica din nou planul unei politice economice active în extremul orient. TUI, o nuvelă de Paul Smidt. Diferite alte bucăţi literare şi essa-iuri politice, cu o tendinţă marcat duşmănoasă Autantei, căutând a exalta sentimentul de mândrie şi uneori chiar de revoltă al germanilor învinşi şi reduşi la prâ-tenţiurji mai modeste. Materialul de recenzii, critici şi informaţiuni literare şi politice, variat şi foarte bogat. ' I. P. © BCU gândirea 135' Asociatiunea pentru literatura română şi cultura poporului român, a cărei activitate pe terenul cultural şi naţional nu ,0 poate preţui niciun omagiu, a pornit o vie şi puternică ofensivă culturală. Era şi timpul. Intre atâtea alte dureroase urmări ale răsboiului, desinteresarea faţă de cultivarea inimei şi a gândului cel bun e poate cea mai tristă. Activitatea statului, hărţuit încă de multe nevoi sociale ce trebuiesc împlinite, e neputincioasă. Opera de regenerare trebuia să vină din afară de el, de la iniţiativa privată, mai degajată în acţiune- şi cu mai bogate rrrjloace de realizare. Şi nimeni nu era mai indicat decât această societate cu un caracter atât de original românesc, „Aso-ciaţiuneâ«. Trecutul ei de aprigă luptă în împrejurări vitrige de viaţă, orga-nizaţiUe ei multiple răspândite până , în cele mai necercetate ţinuturi româneşti ale Transilvaniei şi mai ales acea forţă morală - care este armata ei de forţe intelectuale îndelung selecţionate, ne îndreptăţeşte să vedem realizat acel măreţ program de activitate care ni a fost adus la cunoştinţă odată cu lansarea loteriei /prin care se vor strânge fondurile. . Cât despre reuşita materială a acestei întreprinderi nu stăm niciun moment în cumpănă. Am avut în atâtea rânduri prilejul să cunoaştem caliţatea morală a poporului românesc. Poporul acesta care n’a părăsit niciodată „Asociaţiunea" când opera ei trebuia să se opună tuturor opresiunilor stăpânirei ma-- ghiare, nu o va părăsi nici astăzi când ea poate porni nestânjenit la înfăptuiri pe cari nu Ie-a putut realiza în trecut, şi cari astăzi sînt o necesitate în sufletul fiecăruia simţite. Cu începere dela 1 August au „reînviat" la Vălenii de Munte instructivele cursuri de vară, născocite de spiritul atât de complex al dlui profesor îorga. Din neceseia bogăţie de cunoş- tinţe a savantului, în acea atmosferă de munte, neviciată de niciun Cozinou aţâţător de pofte josnice, trecutul prăfuit al neamului va recăpăta viaţa care să purifice sufletele intelectualilor ascultători după un an de istovitoare muncă. Cursurile dela yăleni sunt o vilegiatură aleasă, şi reluarea lor împlinirea unei lipse 1 continuu simţită, cu atât mai mult astăzi când acel ^românism integral« capătă tot mai grele lovituri, fie din cauza unor neînţelegeri trecătoare, fie din cauze străine lui. Şi într’un caz şi în altul se simte nevoia unei complectărî, caracterizată admirabil în „chemarea" dlui profesor N. Îorga. ' ' . „Cursurile de vară, spune dsa, nu pot avea drept scop; astăzi, decât să iămuriască repede, în pucte esenţiale, problemele de azi ale României, iar faţă de conlocuitorii de altă limbă, prezentarea . acestui Vechiu-Regat şi în genere a poporului român în ce are el mai generos şi mai interesant". Acel ce a luptat cu atâta originalitate şi tragere de inimă la pregătirea sufletelor în vederea unirei, nu putea să lipsească astăzi din agrenajul operii de unificare morală, şi când a venit timpul potrivit pentru aceasta s’au reluat, Cursurile dela Văleni. intrun ziar bucovinean, „Glasul 1 Bucovinei" cineva ne povesteşte cu o justă indignare, care ar fi fost şi demnă dacă nu lua caracterul uricios al polemicei politice, cum la Suceava în Biserica Miră-uţilor chipul placid între favoriţile cărunte ale lui Frantz losef e străjuit pe peretele din stânga bi-sericei de icoana Maicei Domnului şi cea a sfântului loan. E o profanare care nu a putut fi înlăturată atâta vreme cât sceptrul habsburgic stătea ca o ameninţare pe cugetul resemnat ai credincioşilor români, dar care astăzi nu are nici un cuvânt să mal dăinuiască. Şi nu e singura pe care o cunoaştem. In bătrânele mănăstiri ale Moldovei basarabene şi buco-vinene, zidite pe pioşenia boerilori şi domnilor temători de Dumnezeu; acolo unde mâna asupritoare a stăpânilor străini a izbutit să îndoaie orice împotrivire, chipurile ţărilor ruşi şi al habsburguluidâ la Viena stau nesupărate de nimeni pe zidurile bisericilor între sfinţi, contrastând hidos cu caracterul pictu- ral ăl sfintelor lăcaşuri, în timp ce ctitorii au fost alungaţi din modestele cadre ale pridvorului. Avem ocomisiunea Monumentelor istorice care oricât de puţin ar fi ajutată de stat, n’ar trebui să lase ,să se continue această dublă profanare a credinţei strămoşeşti şi artei naţionale. Intr’un număr trecut al revistei noastre am relavat enormităţi' le servite ca ştiinţă de o carte de geografie pentru şcolile medii. Unul din autorii acelei cărţi, d-1 profesor universitar V. Merutiu, ne. trimite în această chestiune următoarea. scrisoare : V. Merutiu, profesor la universitate roagă pe d-1 Cucu să binevoiască a-i înapoia (prin servitorul ce aduce acest bilet, cărţile lăsate la’ d-sa spre consultare*) . De asemeni îi stau ia dispoziţie (la Universitate) cu o întreagă literatură referitoare la, oceane-mări (între cari şi Ma-rea-Heagră). . ■ Acestea pentru a apăra, întru cât e admisibil, pe adevăratul autor, d-1 Victor Dejeu, prof. la şcoala normală din Ora-dea-Mare, unde d-sa a tipărit cârtea, fără . a-mi arăta măcar o corectură, pentru care motiv am cerut la timp să nu mai figureze numele meu (alături de a d-sale) pe ediţia Ii-a. In orice caz contribuţia mea la textui românesc, după care s’a tradus cartea nu se referă la părţile încriminate de d-v. Rămâne să apreciaţi dacă acele calificative şi zeflemele cu care m’aţi gratificat (ignorând că mai este un autor, singurul dintre doi care putea să scrie o carte în ungureşte) sînt sau nu la locul lor. ' , Cu distinsă stimă Prof. MERUŢIU De oarece din încercarea de apărare a d-lui Meruţiu în vederea reabilitării ştiinţifice a colaboratorului său am rămas tot la părerea că nu aşa se explică mareele cum se face în cartea domniilor lor, facem mea-culpa în ceace priveşte persoana d-lui prof. universitar V. Meruţiu şi recomandăm societăţii geografic dela Londra pe „adevăratul autor Victor Dejeu. d. i c. *) E vorba de. cărţile de georgrafie pentru clasa IV secundară ale d-Ior Murgoci şi B. Burcă, N. Cantuniar şi M. V. Cor-descu, din cari am constatat că nici unui din autorii citaţi nu fac afirmaţiuni de naturi celor relevate de noi, ■i © BC 136 GÂNDIREA in acelaş număr dl Victor Lazăr i a fost nedreptăţit după cum se poate vedea din scrisoarea ce publicăm mai jos, făcând cuvenita rectificare: Domnule. Mihăescu ! In No. 5 al revistei “Gândirea** năpăstuiţi pe Dl V. Lazăr. „poet târgumureşan**. pentru câ ar fi expropriat cam prea . . . radical pe Ion Neniţescu din poesia ‘„Pui de !ei“, în gazeta „Ogorul" din Tg. Mureş (No. 23 din 8 Iunie c.) Cred că vă interesează să ştiţi cum a ajuns Dl V. Lazăr poet, fără voia D-sale şi chiar fără* să bănuiască, — fiind D-sa de alt.um nu zelos profesor şi scriitor de istorie, în Cluj, şi nici odată nu a avut calitatea de a fi trubadurul Târgul-Mureşu-lui. Cred că ar îi mai surprins decât Dv. dacă s'ar vedea poet! Dar să-vă arăt faptele. Dl Lazăr publică în „Cultura Poporului" din Cluj o serie de articole din „Istoria Neamu’ui Românesc". Aşa în No. 2 din 2 Mai c. scrie un inimos articol despre „Români şi Daci" pe care îl termină cu următoarele rânduri! # „Aceasta e icoana mică a începutului neamului nostru. Pilda ' „dată de Romani: dar mai ajes ,jde Daci a fost urmată de Ro- ( „mâni până ’n zilele noastre, ’ „precum prea frumos zice poe-„tul Ioan Neniţescu în poesia iui: „Pui de lei (urmează poezia şi închee:) „Aşa va fi şi în viitor:" 'V. Lazăr. “ Uh înfocat propagandist econo-mico-social dela cooperativele „Ogorul** din Tg.-Mureş, care scrie cu foarfecă . . . necitind articolul Dlui Lazăr şi nebănuind că poezia „Pui de lei" are un tată legitim pe Ion Neniţescu, şi-a închiupuit că autorul e dl V. Lazăr, şi părându-i se potrivită a tăiat-o din „Cultura poporului** şi o reproduce întocmai în gazeta sa, plus rândul “Aşa va fi şi viitor" (care în treacăt fie spus nu e nici ritnic,- şi e tipărit cu caractere mai mari). . . şi aşa a ajuns di. V. Lazăr poet, în urma exproprierii făcută de, redactorul „Ogorului". Pentruca să vă convingeţi vă trimit şi N° respectiv din „Cultura Poporului". Aşa se face la noi gazetăria în provincie de multe ori, o singură răsfoire a for ne oferă sumedenii de năsbâtii şi trădează o ignoranţă şi mai ales o lipsă de scrupul şi de bun simţ condamnab lă ! Observaţiile Dv. în ce priveşte „Ogorul" le iscălesc cu amândouă manile, în ce priveşte însă persoana dlui Lazăr vă rog să faceţi cuvenita rectificare, dsa fiind victima foarf celo-celor dela „Ogorul". Nu ştiu dacă v-a răspuns dl Lazăr, căci după cât ştiu acuma lipseşte din Cluj, cr» d însă că rândurile mele v-au lămurit chstuinea. Primiţi de Mihăescu, rxpre-siunea stimei ce v-o port. A. P. Todor, student, funcţionar la biuroul . 1 ziarelor a! Academiei Române. De altfel in ultimul moment dl Victor Lazăr vizitându-ne pentru a ne explica încurcătura ni-a dat ocazia să-i cerem personal scuze pentru neplăcerea ce i-am cauzat independent de voioţa noastră. In această împrejuzare ne recunoaştem numai o vină: acea de a nu fi cetit şi „Cultura poporului" pe lăngă ziarul „Ogorul". A pariţia în Capitală a unei re-,/l viste studenţeşti vioaie şi inteligent alcătuită, ne aminteşte că aci în Ardeal până în pragul răsboiului a existat o excelentă revistă tinerească, „Noi11 ; la ardeleni prea curând uitată-, iar de vechiul regat şi atunci prea puţin cunoscută. In comitetul de redacţie erau studenţii din acel timp : Eugen Bianu, Constantin Stanca, Niccdim Cristea, Traian Nicoiin, astăzi cuceriţi de alte preocupări şi poate scuturaţi de generosul avânt al tinereţii. Răsfoiam mai dăunăzi paginile veline, cu frumoase ilustraţii şi cu articole câre nu se mărgineau numai la luminosul naţionalism ce străbate în fiecare şiră scrisă ; ci frământau şi probleme de filologie, de ştiinţă pe înţelesul tuturor, de propagandă culturală, de artă şi de critică literară. întorceam filă cu filă şi o caldă emoţ:e ne tremura degetele pe scoarţele prăfuite. Era anul când Ardealul pierduse în câteva săptămâni pe „Ştefan losif, llarie Chendi, Aurei Vlaicu. Tinereţea nu se mângâia de atâtea dureri. Şi alături de chenarele negre ale acestor morţi scumpi, mai negru apare .apelul făcut de revistă către scriitorii români din regatul' cel vechiu — apei rămas fără răsunet. Şi mai bravă ne pare' alături de mărturia acestei nepăsări, îndrăzneala acelui Cuvânt din No. 6, care nu se descuraja de lipsa unei universităţi româneşti în monartre, fiind ă : . «...dacă împrejurări!® nu ne permit, dacă alţii nu ni-o fac, această universitate românească ne-o putem face- noi. Iar nu una din piatră şi var eu săli şi catedre, — căci pentru aşa. ceva n’avem destulă avere, — ci una simplă şi modestă, dar cu atât mai tare, ;că pentru zidirea ei nu se cere piatră şi var, ci suflet şi conştiinţă: o universitate cu cuvântul şi cu condeiul pe care nu ne-o poate dărâma nime." * Revista aceasta din timpuri trecute o dorim mai .des cercetată de tineretul proaspăt şi de conducătorii ce au îndatorire să gândească la publicaţiile culturale, de care ţara are neapărată nevoe în fiecare treaptă a învăţământului. Azi în grelele condiţii, materiale cât şi culturale, în care se pot înjgheba asemenea rodiri de gând, azistam la tristul spectacol al cerşirii intelectuale. Desigur în procesul culturei, înainte de a se cerceta pentru ce s’au fabricat busturi foştilor primari şi miniştri, se va pune întrebarea, dece 90 la sută români, din pământurile robite cât şi din ţara liberă nu au avut libertatea şi putinţa de a învăţa carte? Ji se va pune îm trebarea, dece nu s'a susţinut scrisul românesc, atunci când merita să fie tipărit ? Întrebarea va © BCU GÂNDIREA- fi crudă pentru mulţi. Moartă "de mult, revista studenţească desve'ea un avânt curat şi rar . iar în epoca obscurantismului în care ne prăbuşim mai primejdios decât în toate bolşevismele, ne întoarcem când şi când privirile spre acel trecut, în care şi raza „Luceafărului" a fost înăbuşită. Revistele de altă dată acuză.. Ele pot fi însă un îndem pentru tineretul ce trebue > grupat, şi în sufletul căruia va naşte, nu ne îndoim, acea dragoste de muncă ce făureşte pentru , clipe grele, energii şi caractere. Astăzi tiparul e tot mai scump, — şi entuziasmul tot mai eftin. ■ In Fortnightly ■ Rev'ew, Haroid Spencer, face o amănunţită şi surprinzătoare comparaţie între America de astăzi şi cea descrisă de Tocquevilie în 1831. Istoricul francez, a avut — după cum abia în anii din urmă s’a verificat definitiv — adevărate vi; ziuni de profet. E drept, anticipaţiile lui Tocquevilie, au fost relevate încă de acum patruzeci de ani de către lordul Bryce, într’un studiu din lohn Hopkins, Univer-sity Publications Agency■ Dar lordul Bryce, se servea şi dânsul în discuţie mai mult de probabilităţi, Astăzi, după aproape o sută de ani dela apariţia „Democraţiei în America", odată forma politică şi democraţia americană definitiv cristalizată, profeţiile lui Tocque-vilfe sunt confirmate la fiecare pas de realităţi indiscutabile. Studiul din Fortnightly Review o demonstrează strălucit. După călătoriile şi vastele sale cercetări cari, nu se mărginiseră la erudiţie de bibliotecă, istoricul francez ajunsese .la concluzia că până într’un secol, Statele-Unite vor număra 40 de State şi 100 milioane de locuitori. Adică întocmai ceeace înregistrează astăzi geografia, atlasul şi statistica. Analizând mai departe sufletul poporului şi sentimentele adânc egalitare ale democraţiei americane, deduceâ că Statele-Unite nu pot avea şi nu vor avea nici odată o aristocraţie în strictul senz al cuvântului; după cum de fapt nici nu o are. „Aristocraţia- nu ese din sânul poporului, ea e fiica cuceririlor». Subliniind rolul pe care îl avea opinia publică încă în acel timp în cârmuirea şi orientarea politică a noului continent, găsea că această forţă va bara desvoltarea individualităţilor politice, fapt deplin confirmat cu o sută. de ani mai târziu în cazul Wilson. De- ar exista numai aceste anticipaţii generale în cartea lui Toc-queville, şi încă ar merita o mai stăruitoare cercetare din partea istoricilor şi sociologilor contemporani. Cu drept cuvânt, autorul studiului din revista engleză, ne sfătueşte „să descoperim pe Tocqueviiie". Bicentenarul Iui Watteau, sărbătorit în cursul acestei luni la Paris, a întors iarăşi ochii criticilor de artă ia pictura trecutului. După expoziţia maeştrilor olandezi şi a iui Fragonard, aniversarea lui Watteau a fost un nou prilej de recreare pentru retina iritată de producţiile cubiste, peoprimitiviste, futuriste, dadaiste şi altor isterisme artistice. Pictorul pastoralelor galante, al graţioaselor panouri decorative şi al „îmbarcării pentru Cytera" a fost îndestul de maltratat de către fruntaşii şcoalelor de pictură din veacul trecut. „Făcea prea frumos". Prea era idilică natura, prea somptuos decorul, prea ireale perechile amoroase, prea vaporoasă arta aceasta depărtată dela realitate... Un timp, critica uitase sau nu observase, • că era vorba de cel mai delicat poet al culorilor. Naturaliştii nu numai că îi contestau vre’o ireală valoare, dar îl învinuiau că a corupt gustul unui întreg secol, şi a împins spre manierism şi afectare o întreagă generaţie de talente. Dar opera lui Walteau a rămas neatinsă de aceste postume sfâşieri ale vremelnicilor creatori de curente. Numele lui rămâne printre cele vre’o douăzeci pe care le cruţă timpul. Stins de ftizie la 37 ani, a avut timp totuşi să cunoască din viaţă < 137 Institutului, fiul breslaşului tinichigiu din Valenciennes a dăruit omenirei câteva viziuni de o atât de fragilă graţie, încât s’ar părea astăzi că presentimentul morţii timpurii înmuiase vârful penelului în culori şi armonii deja .imateriale. £i e cu atât mai emoţionantă această operă de- o fără pereche armonie, cu cât Watteau însufleţea magia de culori în cel mai desăvârşit dispreţ al materiei, brute. Contele Caylus . a lăsat câteva însemnări, care ne iniţiază în procedeele de lucru ale lui Watteau, şi nu ne putem opri a cita surprinzătoare amănunte: - „Ei nu făcea niciodată marile şi minuţioasele pregătiri necesare. Pentru â le înlocui, avea obiceiu când reli^a un tablou, să-l frece în întregime cu.jjulei gras, şi se pieteze deasupra... Ştergea rar paleta, care rămânea adesea, câteva zile neschimbată. Vasul cu uleiu de care făcea atât de mare uzaj, era plin de murdării şi de praf, şi amestecat cu tot soiul, de rfulori cari rămâneau din peneluri' pe măsură ce Ie înmuia acolo". Cu aceste peneluri neşterse, cu aceste culori amestecate şi cu uleiul prăfuit şi îmbâcsit de murdării, Watteau a dat viaţă — paradoxal unei opere a cărei caracteristică e tocmai eleganţa, frăgezimea, cavalerii spilcuiţi şi .femeile cu graţii celeste. Goana după subiecte orginale, a purtat artişti penelului până în fundul oceanului. La galeriile Georges Petit din Paris, în cursul acestei luni, un pictor american Pritchard, a expus peisagii zugrăvite după natură, la douăzeci de metri în adâncul mării. Închis într’o cuşcă de scafandrier şi astfel co-borît în adâncuri, artistul american a notat în şedinţe de câte o jumătate de oră, peisagii submarine lângă ţărmul Scoţiei şi pe coastele Tahitiene în Pacific. Schiţele în culori dense şî pe» disolvabile, au fost aşternute pe pânză special impregnată cu ulei. Astfel, a surprins jocurile stranii de lumină pe stâncile de bazalt şi în formaţiunile madreporice; peşti stranii şi împodobiţi cu culori de- © î 38' GÂNDIREA corative, plante care seamănă cu vietăţi şi vietăţi ,cu braţe de alge. O întreagă lume fantastică în care fauna şi flora se confundă ; unde tonurile sunt îndulcite de o lumină translucidă şi unde... criticii de artă nu mai pot avea cuvânt. Expoziţia a avut. un rar succes de Curiozitate. Fără îndoială într’ un an Pritchard va avea de luptat cu concurenţa, căci preţul pânzelor a atins sume considerabile. c. p. Concomitent cu reprezentarea din nou pe Scenele pariziene a operelor lui H. ibsen, în Germania,' acest favorit al scenei din întreaga Europă nu mai găseşte public de care să fie apreciat cum se cuvine. Ştirea se pare neverosimilă, totuşi aşa este: cronicarii dramatici din această ţară ne aduc această veste, care nu poate decât să ne amjn-tească maxima scripturei: deşertăciunea deşertăciunilor. Ibsen, dramaturgul revoluţionar al secolului trecut s’a învechit. Dovadă, că lumea a evoluat îngrozitor şi că toate teoriile lui revoluţionare pentru un viitor nedesluşit atunci, au trecut acum în domeniul trecutului. Dintre piesele lui nu s’a reprezentat în acest sezon decât două-trei în Germania, . din care în Berlin una ; Peer Gynt, la sfârşitul sezonului. . E o dovadă aceasta în plus, că scriitorii, oricât de mari, nu dăi-nuesc peste epoca lor decât când ştiu să prindă în operile lor idei - nemuritoare. Se părea că ar fi cazul cu H. Ibsen. Totuşi, deşi ideia principală a operilor, sale este revoluţia şocială, adică progresul, veşnica lozincă a omenirei, totuşi ele s’au învechit: am putea afirma că toate profetizările sibi-r line din dramele lui Ibsen s’au împlinit: revoluţia socială, un nou soî de oameni după indiciile sale. etc. Ceeace se pare curios e că tocmai acum când Germania pâră-seşte pe dramaturgul scandinav, Franţa se, întoarce din nou la dânsul. Să fie aceasta un indiciu al superiorităţii în desvoltare A Germaniei ? Mai că nu ne vine să credem, după cum nu ne vine să credem că se va putea trece atât de' lesne peste colosul de Ibsen... . i. ţ. In anul acesta a luat fiinţă la Berlin o casă rusească de edi dură, cu numele „Mâsli“ (Ideea). „Kniga dlia vsieh" (Biblioteca pentru toţi) a editat până acuma peste o sută de volumaşe, cari . cuprind operile clasicilor ruşi ca Puşhin, Gogol, Cehov, Turgheneff, etc. Apoi antologii din poeziile scriitorilor ruşi cu mare renume. Găsim printre aceştia pe Merej-kovski, K. Balmont, V. Briusov, A. Blok, F. Sologub, etc. In limba românească nu s’au tradus de loc până acuma poezii din ruseşte, cu toate c% poezia rusă, ai cărui apogeu a fost atins prin Aputhin, cuprinde comori nepreţuite. Poetul Nadson, mort în vârstă de 24 de ani, e înrudit în ce priveşte temperamentul cu Eminescu şi, la fe cu acesta din urmă, îţi pătrunde în suflet ca un amurg de plumb. ■ Ţinta mişcărei pornite de numita casă de editură, înafară de popularizarea literaturei ruseşti, pare că este şi o propagandă naţională. Acest lucru îl dovedeşte volumul „Poezii din vremuri bolşevice". Nu desnădejdea apare din acest volum, nu îndurarea şi compătimirea faţă de uriaşul popor,— dimpotrivă : o nădejde puter- nică, o credinţă vie că insuportabila situaţie actuală va' trebui să ia sfârşit, şi că Rusia purificată se va trezi Ia o viaţă nouă'. Totuşi, bolşevismul a pătruns şi în literatura rusească. Ca o dovadă este versul liber, alb, care înainte de revoluţie nu se putea găsi de cât excepţional în acea literatură. v. a. g. ' LITERE-/ÎI IHU-ARTĂ Cărţi. N. Batzaria. In închisorile turceşti. Ed. Alcaiay Calafeteanu Buc. — 15 Lei. l,eca Morariu. De la noi. Ed. „Glasul Bucovinei", Cernăuţi _ diţia III. 5 Lei Virgil Cârstescu. Pe drumul des-robirii — poeme în proză ritmată — Roman. 10 lei. Constantin V. Buţureanu. Crestomaţie pedagogică. Ed.CarteaRomânească, Bucureşti, 17 lei. M. Sadoveanu — Şoimii. Roman ediţia 4-a — Ed. Cartea românească, Buc — 16 lei. Maior Virgil Cărstescu. Din vremuri grele, poezii eroice — Roman, 6 lei. I. Gr. Oprişan. 21 zilei pe căile robiei, Buc. Preţul 6 lei'. 1. Gr. Oprişan. Lanţuri Frânte, Buc. Preţul 7 lei. Ada Umbră. Sub plopi, Poezii. Ed. Ramuri, Crâiova. Preţul 10 lei. Iacob Negruzzi. Amintiri dela »/«-nimea* Ed. Viaţa Românească, Buc. Preţul 25 lei. . . Legile Noui: Colecţia M. A. Dumi-trescu No. 2. Textul legii pentru reforma agrară din vechiul regat. -- Ed. Viata Românească. Buc. 5 lei. Victor Morariu. Călăuza istorică a oraşului Suceava. — Ed. Glasul Bucovinei, Cernăuţi — 5 lei. Reviste şi ziare. „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială", Bucureşti — A. III. No. 1. „ Preţul 25 Lei._ Abonament anual 80 lei Revista teologică. A. XI. _ No. 4—5 Sibiu. _Ab. anual 50 lei. — Preţul 6 lei. Brazde adânci. A. I. No. 2 buc. Ab: anual 30, lei, exemplarul 2 lei. Ideea Europeană. A. III, No. 71. Buc, Economia naţională. A. XLII. No. 4_3 Bucureşti. - Mărăşti. A, I. No. 1, Cernăuţi. „Lupta" organul part. ţărănesc Lugoj. Foaia Poporului. A. I. No. 12, Craiova „Revista Moldovei". A. I. N 3 şi 4 Botoşani. - „Curierul ArtelorA. IV, No. 79 84. Bucureşti. „Brazde adânci“. A. I. N. 2. Bucureşti. „România Viitoare“. A. 1. N. 6. Ploeşti. „Stropi de rouă", A. !I. N. 1. Ploeşti. „Izvoraşuf. A. II. Nr. 1/—20 T. Severin. „Viaţa Nouă". A. XVI. N. 4.... Bucureşti „Lumea nouă". A, i N. 1. „Călăraşi. „Glasul Bucovinei". Cernăuţi. ’ „Galaţii noui“, Galaţi. „Rradi Hirlap", Arad. - Reviste străine. „Napkelet“. A. II. N. 14. _ Cluj, „Pasztortiiz". A. 7 No. 25.___Cluj. „Revue Bleee*. A. 59 N. 14. ... Paris. „La Bataille". A. 1. N. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi 11. _ Paris. Le Crapouillot, 1 Iulie 1920. © BCU Cit1 s? BAMCACEMTRAIA pentru Industrie şi Comerţ, Soc. Anon. — Sediul Central, Cluj. Filiale: Existente: Arad, Alba-Ialia, Haţeg, Oradea-Mare, Sibiu şi Turda. Cumpără şi vinde, exportează şi impor-tează tot felul de mărfuri atât în cont propriu cât şi în comision. Afaceri a meta. In înfiinţare: Bistriţa, Braşov, Timişoara. Secţia de Mărfuri: Secţie specială pentru cereale. Primeşte mărfuri în depozitele proprii în gaj şi în chirie. ' ■ / ' Secţia Industrială: Face comerţ cu articole technice. Crează industrii noui. Acordă credite (â întreprinderi industriale. ... .•- Secţia de Bancă: Execută A , ., +operaţiuni bancare în cele mas C!t'condiţiuni. străinătate. Cecuri, Asigffll^^0krnente, Incassări. Im- Ordine de plată telegrafice, prumuturi^^^ jj, Conturi curente, Es- Cumpără şi vinde tot felul de monede şi Execută plăţi pe toate pieţele din ţară Ş' compt de vize etc. 20-3 ri JintĂ Conturi e Cambii, Cupoane, Efecte, De- valute Primeşte : L) E PUNERI SPRE FRUCTIFICARE . pe Libele şi în Cont Curent, bonificând cele mai urcate Interese. Fabrica „ Unirea“ din Cluj SOCIETATE ANONIMĂ PE ACŢIUNI PENTRU INDUSTRIA DE BONBOANE, BISCUIŢI eci. ŞI CARTONAJE fosta ESTE PRIMA FABRICĂ DE BONBOANE din întreagă ţară; naţionalizată prin capital românesc Tot felul de bonboane, deserturi fondahte, drajeuri şi tot felul de bonboane englezeşti rivalizând cu celebrele firme Heller şi Schmidt din străinătate. IF'F Patiserii, foursecuri, vafe, întrecând produsele sinulare englezeşti. Fructe glasate şi tot felul de produse în , arta bonbonieriei. 18 anual CUTII SPECIALE IMPREGNATE pentru bonboanele englezeşti, cari înlocuesc cji deplin succes, cutiile de metal. Pentru această producţiune fabrica are un patent special, brevetat de minister. *£- * * * «-* «s- «-ORRDEA-MARE SEIM A NN şiULHMANN MAGAZIN DE FERERIE (VflSţCERESKEDtS) X *■ * >Z ** * * ^ * * * * ss PIAŢA MIMAI VITEAZUL No, 8 (Nagypicz-t6r) ' 6.4- • 4 3» ♦ -St * * * * Mare magazin de articole # de dantelărie, ■ mărun-§Ţ şişuri şi mărfuri . " de Nurinberg . Ţf 7:Sf\ ir Te 1 efon ■ 0 - 60 Telefon 10' 60 Oradea-Mare II |î| 12 Piaţa Mihai Viteazul O ikm ■-■ ,, n■ m ftMOTiammîariHMITi Prima labilii ie Hanuri pratii Martonffy Cluj, Calea Traian No. 84. Magazinul central v Calea Regele Ferdinand 35. Ce! mai mare asortiment de specialităţi de blănării, ;u asigurări in contra.stricăcunilor de molii Cea mai reuşita expoziţie de Ia Târgul de mostre din Cluj. Magazinul centrai este asortat, cu-tot felul de blănuri de astragan, lutru, top ect. Garniturile cete mai fine de vulpe alasca etc. . Fraţii Martonffy au fost decoraţi cu brevert, la marea expoxiţie de blănuri din Bruxelles Toate comenzile de blănării, sa executa in 8 zile. Desfide orice concurenţă. . 19-12 ’ ' , 1 - COFETĂRIA BONCESOJ CLUJ, CALEA VICTORIE! 5 Aranjată în cel mai elegant stil, este locul de întâlni• re pentru toată lumea di-tinsă. Cele mai bune bomboane, torturi, prăjituri şi orice alte produse, în arta bonboneriei se găsesc numai la Cofetăria Bancescu CLUJ, CALEA VICTORIEI 5 COFETĂRIA BONCESCCJ ©