Supliment gratuit la ziarul EPOCA
i
U R
ROSTIT LA IMIORIHÎNTARKA
luliii CHETE de d. THEODOR VĂCÂRESCU
întristată adunare,
Prea des, de eîtă-va vreme, ne întruneşte jalea şi inîhnirea în jurul sicriului, sad al vre-unul însemnat fiu al ţerel, saQ al vre-unel fiinţe scum pe şi iubite, cari de veci ne părăsesc.
Şi iarăşi ne adună astâ-zl aci îngerul straşnic şi neînduplecat al inorţel care, cu sabia’l de foc, a tăiat firul unei vieţi pe care nici sabia, nici glonţul vrăjmaşului nu o putuseră curma în bătălii. Generalul Creţeanu Victor, după lunga şi nemi loasâ boală, a reposat întru Domnul.
Fie-ml îngăduit mie, legat prin întreite legături de rudenie, de prie teşug şi de vechia frăţie de arme cu reposatul, să rostesc cîte-va cuvinte pentru a arfita ce simţitoare şi dureroasă e perderea lui nu numai pentru familie şi prieteni, dar şi pentru armată şi pentru ţară.
Născut la 1832, Victor Creţeanu, la vîrsta de abia 19 ani, se înrolează în oştirea noastră, mica şi smerită p’atuncl, dar care, în împrejurări cit de stăvilite şi de strîmto-rate eraQ ele, dedea însă dovezi ca acele din 13 Septembre 1848, in lupta pompierilor de la Dealu-Spi-rel, şi din 1854 la asediul Silistrel, dovezi fâcînd să se presimtă ce avea să fie într’o zi, la Plevna, acea oştire sporită în număr, întărită în amintiri strămoşescl.
In acea şcoală de severă şi rigidă disciplină, împrumutată de incepâ-toarea noastră armată de la armatele ruseşti, se forma Victor Creţeanu împreuna cu întreaga pleiadă de camarazi al lui, cari ca dînsul aveau sa ocupe mal tîrziu gradele cele mal înalte ale ierarchiel noastre militare. Pe lângă învăţăturile de răbdătoare supunere, de necîrtit devotament ce primeau acolo tinerii noştri oşteni, el mal aveaQ să dobindească în curînd şi noţiuni mal întinse de ştiinţă militară pe cari le răspîndea, la început ca profesor la şcoala militară din Bucureşti, şi apoi ca vred-nicşi prevăzător ministru de răsboiO, generalul loan Em. Florescu.
Şi pe Victor Creţeanu îl trimise ca locotent, in 1860, ministrul de râsboiQ Florescu în Francia sa urmeze cursurile şcoalel de cavalerie de la Saumur. De acolo el se întoarse întărit nu numai în teoria şi practica meseriei lui, dar şi în fi-rescele sale însuşiri oslâseştl, in energie, îndrăzneală, autoritate şi putere de înriurire morală, trebuitoare, mal ales, omului chemat a
porunci şi a conduce gloate de oameni în primejdie şi la moarte.
Despre aceste însuşiri, netăgăduite dovezi a dat Creţeanu în ras-boiul din 1877, care ’l găsi colonel şi comandant al brigadel de roşiori. In ziua de 20 August Colonelul Cre ţeanu trece Dunărea cu brigada lui şi înaintează în Bulgaria.
Patru zile mal tîrziQ, căpetenia supremă a armatei, Măria Sa Domnitorul îl încredinţează comandamentul diviziunel independente de cavalerie romină compusă din brigada de roşiori, o brigadă de câlă lăraşl şi o baterie călăreată: si ia î’ăşi peste patru zile, la 28 August călărimea lui Creţeanu lupta, alături de călărimea rusească a lui Lasca-ref şi primeşte cu glorie şi onor la Etropol botezul focului pe care, în zilele precedente, strălucit îl primiseră în faţa redutelor Plevnel, pe-destrimea şi tunarii romîneştl.
De atunci şi in tot timpul campaniei, pînă la terminarea el prin luarea Vidinulul, colonelul Creţeanu conduce trupa încredinţată lui cu izbîndă şi cu cinste : la Malialeta, unde călăreţii romînl pun pe fugă călărimea turcească şi ’l cucereşte un steag, la Semeret-Trestenik, unde călăraşii noştril, împreună cu brigada de cazaci Tutolmin, atacă o coloană de 8000 de turci şi prind două convoiurl; la Dolny şi Gorny Dubnik şi la Teliş, unde divisia de cavalerie Creţeanu şi brigada de infanterie Cantili lupta alături de garda imperială rusească sub generalul Gurko in sîngeroasa bătălie din 12 Octombre. Insfîrşit, la 7 Noembre, la Baliova, unde cavaleria şi infanteria pusă sub ordinile directe ale lui Creţeanu, ian o parte decisivă la acea victorie specială a oştirel romîneştl.
Şi, ca să nu fim bănuiţi de prea lesne lăudătorl al alor noştril, să lăsăm pentru moment să grăiască străinii, generalii şi căpeteniile ruseşti cari aQ luptat alături cu Creţeanu şi cu soldaţii lui.
Iată ordinul de zi al locotenen-tulul-general Kryloff, comandat al întregului corp de cavalerie ruso romîn de la Vestul Plevnel.
«Luptele de Ia Teliş, Gorny-Dub-nik, Semeret-Trestenic, precum şi «diferite expediţiunl încredinţate de «mine cavaleriei române, aQ dove-«dit in chip strălucit bravura, ţi-4 nu ta perfecta şi exactitudinea In «serviciu a brigadelor de roşiori şi «călăraşi, precum şi a bateriei câ-«lăreţe romîne. Aceste mari calităţi «sunt datorite mal cu osebire co-
«mandantulul lor, colonelul Cre «ţeanu, şi perfectei dinstincţiunl a «întregului corp oficeresc.»
Şi în raportul de la 18 Octombre al generalului rus Arnoldi către M. S. Domnul Romînilor, cap al armatei aliate înaintea Plevnel, stan următoarele;
«lini permit a aduce la cunoş «linţa Alteţei Voastre că în cele «şeapte zile de acţiune a trupelor «detaşamentului meQ înaintea Dub-«nikului,toate părţile de armată ro-«mînă, infanterie, cavalerie şi arti «lerie, ’şl-att împlinit datoria cu «conştiinţă şi multă abnegaţiune, şi «an fost de mare folos. Infanteria «a trebuit să stea patru zile de-a «rîndul sub focul cel mal crîncen «al vrăşmaşului; cavaleria a înde-«plinit toate misiunile ce i s’att în-«credinţa! cu precisiune şi minunat «avînt; toate recunoaşterile, mal a-«les, aQ fost făcute fără cea mal mică «greşeală; artileria a stat sub focul a «trei redute şi a pricinuit mult rău «vrăşmaşului prin tragerea el si-«gură şi necurmată. IaQ îndrăsneala «să atrag generoasa bună-voinţă a «A. V. asupra activităţel colonelului Creţeanu, a cărui brigadă s’a «distins printr’un serviciu exemplar, «ceea-ce dovedeşte că cavaleria sa «a fost pregătită în timp de pace «prin exerciţii bine îndrepta'e.»
Şi în sfirşit, după bătălia de la Rahova din ziua de 7 Noembre 1877, adevărata zi de glorie în cariera militară a lui Victor Creţeanu, care comanda atunci trupele din cîte Irele armele formînd stingă a-taculul, iată ce raportează M. Sale Domnitorului, generalul Meyendorf, care a dirigeat detaşamentul rusesc operind împreună cu trupele noastre: «Colonelul Creţeanu a dovedit «prezenţa de spirit, linişte şi ener-«gie vrednice de cele mal mari «laude. In ziua de 7 a îndreptat foarte iscusit operaţiunea flancului «sfîng: lui se datoreşte retragerea «din foc în ordine perfecta a com-«paniilor de dorobanţi după ce co-«mandantul lor Maiorul Mateescu, «greii rănit de două gloanţe, fu pus «afară din luptă, precum şi perde-«rile relativ puţine ce an întîmpi-«pinat atunci acele companii, dacă «se ţine seamă de avîntul cu care «trupa înaintase şi de marea apro-«piere a vrăjmaşului. Colonelul Cre-«ţeanu a ştiut, in noaptea de 8 «spre 9, să ia măsurile potrivite cu «împrejurările, şi a probat in toate ocasi unile un merit eminent.»
Pentru aceasta şi înalta căpetenie a armatei române, M. S. Domnul
Carol. ca un cunoscător înţelept in ale răsboiulul, şi ca un darnic răs-platitor de slujbe către ţară, îndreptă lu Creţeanu următoarea scrisoare , document preţios nu numai pentru archiva familiei acestuia, dar şi frumoasă pagină în analele noastre militare :
«Scumpul men colonel Creţeanu, «regimentele Mele de roşiori, întru-«nite în brigadă sub comandamen «tul d-tale, s’aQ deosebit în felul «cel mal onorabil în toate aface-«rile la cari aQ luat parte de la «începutul acestui răsboin, şi prin «disciplina, valoare şi chip inteli-«gent şi devotat cu cari şi-an im-«plinit datoria, ele au cîşligat stima «aliaţilor noştri şi domneasca Mea «mulţumire. Vitejia ce ele an des-«făşurat, şi serviciile ce afi făcut «cu ocasiunea luărel Rahovel, aQ «adăogit şi mal mult la această «stimă şi mulţumire. Te însărcinez, «dar, a mulţumi brigadel de roşiori «în numele Ţârei şi în numele MeQ, «şi a ’l anunţa că, drept răsplată «a bravurel şi devotamentului el, «M. S. împăratul Rusiei a destinat «14 cruci de S-tul George spre a «se împărţi gradelor inferioare, cîte «2 de escadron, şi En, din parte-mi, «confer 56 medalii pentru Virtute «militară spre a le distribui aces-«tor grade, cîte 8 de escadron. Aştept raportul d-tale pentru resplă-«tirile ce au meritat gradele ofiţereşti în zilele de 7, 8, şi 9 No-«erabrie.
«Iar in ceia ce te priveşte, pen-«tru energia şi meritul cu cari al «condus trupa a cărei comanda ’ţl-«am încredinţat, Îmi fac o plăcere «a ’ţl acorda dreptul de a purta domneasca Mea ţifră cu eguiletele «Sfatului MeQ major, ca o distinc-«ţiune pentru brigada ce comanzi, «şi o dovada, pentru d-ta perso-«nal, a înaltei Mele mulţumiri. Dum-«nezeQ să crească şi sa immul-«ţească izbînzile oastel romîneştl!»
cAnofj
Iată, mîhnită adunare, cine a fost omul a cărui moarte o plîngem astăzi. Am ţinut să puin, mal ales, în lumină cum ’şl-a slujit Creţeanu ţara în împrejurările cele mal solemne pentru ostaş, in răsboin; nu voiQ prelungi mal mult aceste întristate momente şi nu mă voiil întinde şi asupra serviciilor sale în timp de pace. Destul să amintesc ca, după campania în care atît, de mult se distinsese, el înainta la gradele cele mal înalte ale erarchiel noastre militare: general-adjutant,
şef al casei militare regale, inspector general al cavaleriei, decorat cu înalte ordine naţionale şi străine, pînă cînd o crudă şi nemiloasă boală îl sili să’sl ia retragerea din armată.
Cînd se întîmplâ că paşii noştril să ne mîne prin codrii de păduri dese, şi uitate de vremi, şi cînd ochii noştril înfilnesc acolo, prăbuşit şi culcat la pămînt, cîte un trunchin de fălos şi puternic şte-jar, noi ne întrebam atunci cu întristată nedumirire pentru ce oare vârsta şi boala să poată doborî un asemenea uriaş?
Dar desişul de odrasle şi de vlăstare tinere şi vioae resărite din bătrîna tulpină, ne arătă că alt frunzâriş noQ se va înălţa falnic către cer şi va face iarfişl podoaba pădurel, şi, astfel, ni se desluşesc noufi, cu nădejde de înviere şi de viaţă vecinică, nepătrunsele urzirl ale aceluia care a pus hotar omului, şi firel neclintite legi, pentru ca din viaţă moarte, şi din moarte iarăşi viaţa să se nască.
Stejar fost-a şi omul acesta care, prăbuşit de boală şi biruit de moarte, zace acum înaintea noastră; stejar în verdea şi însufleţită pădure de apărare şi de adăpost a ţârei: în oştirea el.
Să nu’l plîngem însă pe el, fiind că în obida şi întristarea noastră a rudelor, prietenilor şi foştilor lui fraţi de arme, noi avem şi o duioasa mîngîere: avem credinţa că din viaţa lui, viaţă, din faptele lui, pildă va naşte pentru vîrtoasele lăstare, pentru mîndril feciori de oaste şi tineretul oficeresc cari ne urmează în carieră nouă, veteranilor, şi cari vor creşte în cinste şi vor spori în slavă moştenirea militară ce o primesc de la noi.
Dormi dar In pace, Generale Cre- ' ţene, ostaş viteaz şi de credinţă; şi duhul tăQ, azi soţ de vecie cu acele ale cetaşilor lui Ştefan şi Mi-hain, duhul tăQ, împreună cu al lor, poate privi cu încredere asupra armatei Romîniel, căci şti-va ea de apururea să lupte şi să moară pentru Patrie.
Şi, în ultimul salut ce după os-tăşască datină, îţi vom da la mor-mîntul tăQ, iubit al nostru soţ de oaste, în bubuitul tunurilor pe cari u le îndreptai şi le făceai să tune asupra duşmanului, glasul nostru va striga către line :
«Fin inimos al Ţârei, eterna să Ţi fie memoria!»
www.dacoromanica.ro