Supliment la £SPOCA Bir. 290
PETITU CiTRE HAJESTÂTEA SA REGELE
vernul, el, care ar trebui să fie streajă şi garanţie a libertăţilor şi drepturilor noastre, producem! prin uneltele sale plastografii ca să încarce pe nedrept pe un osîndit şi executat.
Nu este de mirare, Sire, dacă în mijlocul acestor ne mal aurite şi ne mal pomenite fără de legi, neliniştea noastră a mers tot crescând, şi ne am hotărît, după mai multă vreme de aşteptare în care nădăjduiam că făptuitorii vor îndrepta singuri cele ce făptuise, să ne adresăm M.-Voastre.
Publicăm aci petiţiunea către M. S. Regele, care a fost acla-* mată în întrunirea de erl şi care va fi înmânată Majestăţeî Sale după ce va fi iscălită în toată tara.
<Stze,
Biserica Română, cea mai veche şi mai puternică temelie a Statului, aceea în care s’a adăpostit şi păstrat veacuri d’a rîndul conştiinţa naţională, a fost în lunele din urmă lovită într’un chip atât de dureros, în cât vor trebui să treacă multe zeci de ani până ce să-şî poată recăpăta fala şi cinstea ce i se cuvine.
Capul Bisericel Române, Mitropolitul Primat al Ţereî, a fost scos cu silnicie din scaunul unde îl pusese voinţa Ţereî şi a Majestăţeî Voastre. Cu ameninţări, momeli şi stârnire de patimi, făptuitorii au isbutit să înduplece Sinodul ca să acopere cu o închipuire de judecată, ceea ce în realitate a fost o adevărată sugrumare.
In ţara noastră, ferită până acum de frămîntările religioase, s’a iscodit o cestiune religioasă şi s’a creat ast-fel un nou isvor de vrajbă între cetăţeni.
Prestigiul celor mai înalte autorităţi ale Bisericel, s’a întunecat în ochii drept-credincioşilor, şi cu scăderea luî s’au zdruncinat însăşi sentimentele religioase ale poporului, care cu greu poate să deosebească între sfinţenia şi măreţia Bisericel şi netrebnicia slujitorilor ei cei maî sus puşi.
In durerea noastră obştească, în turburarea conştienţilor drept-credincioşilor cari se văd îngustaţi din cea d’întăia dintre libertăţi, aceea d’a putea să închine Ziditorului în linişte rugele lor creştineşti, în revolta sufletească în contra nedreptăţeî, ne întoarcem, Sire, glasurile către Majestatea Voastră, sub a căruia glorioasă Domnie, Biserica naţională mersese într’o continuă propăşire.
La Majestatea Voastră, sub domnia căruia s’a recunoscut autocefalia Bisericel Române, s’a aşezat Sântul Sinod pe baze canonice, s’a îmbunătăţit soarta slujitorilor Bisericel şi s’au reînalţat falnice monumentele pe cari le am primit moştenire de la evlavioşii noştri strămoşi, se îndreptează plângerile noastre şi ale Ţereî.
(St'ze,
Priveliştea la care Ţara a asistat cu o adâncă mirare şi o neţărmurită jale, este ne mai pomenită şi în istoria noastră, şi în aceea a Bisericelor surori.
In trei zile Mitropolitul Primat al Ţărei, a fost acusat, citat, judecat, osîndit, ridicat din scaunul lui şi surghiunit într’o monăstire. Aşa de repede s’au petrecut lucrurile, în cât noi toţi supuşii M.-Voastre nu am putut să ne dăm seama despre învinuirile ce se aduceaţi Mitropolitului Primat de cât după ce poreclita hotărîre fusese deja adusă la îndeplinire.
Atunci am văzut cu groază pentru ziua de azi şi cu temere pentru ziua de mâine, că Capul Bisericel fusese osîndit pentru lucruri pe cari unul dintre cei cari au iscălit sentinţa le-a botezat nimicuri, că pentru mantiile şi mitrele unor arhierei se sguduise în ţara aceasta cel mai puternic al ei aşezământ.
Cu aceeaşi groază am mai văzut că de şi Mitropolitul Ţărei fusese osîndit şi pentru vine pe cari le pedepseşte condica penală, hotărîrea nu cuprindea nici o probă, nici o ascultare de martori, nu avea nici măcar acea spuză de dovedire pe care sentinţele cele mai nedrepte, din cartea istoriei, tot au ţinut să le îngâne.
Şi când mirarea, nedumirirea şi jalea cuprinsese întreaga naţiune, am văzut căutându-se dovezile după osîndire, adică atunci când învinuitul nu se maî putea apăra, şi am mai văzut şi ceea-ce nu s’a maî văzut : Gu-
&ire,
Hotărîrea Sinodului nici nu putea fi executată de guvern şi nici până astă-Ţî, nu a fost legal şi constituţional executată.
Hotărîrea Sinodului, Sire, nu putea fi executată de către autorităţile Statului, fiind-că ea s’a dat cu nerespectarea acelor principii pe cari legile Ţereî şi canoanele la cari trimite art. 12 din legea sinodală le-au privit şi le privesc drept garanţie de bună şi nepărtinătoare judecată, şi fără de inspectarea cărora hotărîrile Sinodului, ca ale orî-căror alte autorităţi duhovniceşti sau pământeşti, sunt simple abusurî de putere, iar nu hotărîri.
Cei cari au acusat pe Mitropolitul Primat au luat parte şi ca judecători la judecată. Aşa s’au nesocotit principiile cari stau la basa orî-cârei societăţi omeneşti şi cari nu îngăduesc ca acelaş să fie şi parte şi judecător, şi s’au violat şi regule netăgăduite ale canoanelor cari spun: ((episcopul «să nu judece judecata sa» şi «aceiaşi să nu fie şi părâşl şi judecători.»
* Chemat pentru ântâia oră dinaintea Sinodului la 17 Maiu, I. P. S. Sa a fost chemat pentru a doua oară la 18 Maiu şi pentru a treia tot la 18 Maiu, adică în curs de 48 de ceasuri a fost chemat de trei ori şi în temeiul acestor chemări judecat în lipsă. Cu această volnicie nu numai că s’au îngrozit minţile şi inimile ori-căruî creştin în care n’a apus încă simţul dreptăţeî, dar s’au nesocotit dispoziţiile hotărîte şi limpezi ale legeî sinodale, care în art. 16 spune că episcopii nu pot fi judecaţi în lipsă până ce nu li se vor face chemările prevăcjute Je canonul 74 apostolic, canon care prevede să se facă trei chemări şi pe care îl complineşte canonul 27 al Sinodului din Cartagena, în care se spune lămurit că trebue să treacă măcar o lună între ântăia şi a doua chemare. Nici măcar să fie vremelni-ceşte oprit de la Sânta grijanie episcopul dat în judecată, nu îngădue acest canon, dacă nu a trecut o lună de zile de la ântîia chemare.
Dacă n’ar fi de cât atât, şi ar fi destul ca orî-cine să vada că aşa zisa sentinţă a Sîntulul Sinod nu este o sentinţă, că dată fără indeplinirea celei d’ântîiu dintre garanţii, aceea d’a fi chemat din vreme si în regulă ca să poată omul să întâmpine, cum zic canoanele, ea nu putea şi nu poate să fie executată de autorităţile Statului, fără a se face şi dânsul părtaş la 6 fără de lege.
Nenumărate sunt întocmirile canoanelor cari iarăşi au fost violate.
Vom mai da încă o pildă.
Legea sinodală ca şi canoanele cer ca la judecata episcopului să ia parte cel puţin 12 arhierei. La aşa zisa judecată a Mitropolitului Primat n’au fost 12 arhierei, căci cei trei acusatori nu se pot număra printre cei cari aveau dreptul să judece.
Dar nu numai atît. Dintre cei cari au dat osînda, unul şi-a retras semnătura mărturisind că i se făcuse siluire, ear semnătura pe care a pus-o un altul care nu fusese de faţă la judecată, poate să fie o pată mai mult pe această judecată, dar nu o iscălitură de judecător.
qSuc,
Legea noastră sinodală însufleţită de ideia dreptăţii care este şi cea maî frumoasă podoabă a creştinului, nu a voit să lase pe episcop la judecata semenilor luî în ce priveşte vinele de drept comun. S’a temut de
www.dacoromanica.ro
t
SUPLIMENT LA «EPOCA»
2
patime şi de ure, s’a temut şi de nedestoinieie, şi a trimes pe înalţii prelaţi dinaintea celor mai înalte instanţe judecătoreşti din ţară, dinaintea Curţeî de Casaţie. Aşa glăsueşte articolul 16 din legea sinodală.
Neapărat, Sire, că şi Sântul Sinod este îndrituit ca la rundul luî să dea pedepse disciplinare episcopului vinovat pentru vine de drept comun, care i-ar Ii scă4ut demnitatea şi prestigiul, dar ceea ce nu poate Sântul Sinod fără a turbura ordinea în Stat şi a încălca peste căderile altora, este să osândească el pe un Episcop pentru vine de drept comun, înainte ca Curtea de Casaţie să fi cercetat şi constatat acele vine.
Şi acest înalt principiu de Stat, pus în legea Sinodală, în acea lege de la care Sântul Sinod îşi trage fiinţa lui legală, şi în afară de disposi-ţiile căreia el nu arc şi nu poate avea nici o atribuţie judiciară, a fost nesocotit. Lăcomia pătimaşă d’a înegri pe Capul Bisericei, a făcut ca aşa zisa hotărire a autorităţeî spirituale să se sprijinească pe patru învinuiri de drept comun, din cari nu lipseşte nici cea mai odioasă: relaţii cu un asasin.
Este vădit, Sire, că Statul nu poate executa o ast-fel de hotărâre, că el nu poate pune forţa publică la porunca unei hotărâri care îi nesocoteşte legile luî fundamentale şi care calcă peste atribuţiile unui alt înalt aşezământ al Statului.
q)uc,
Dată fără cădere şi cu călcarea tuturor renduelilor canonice şi civile, aşa 4>sa sentinţă a S-tului Sinod nici nu a fost legal şi constituţional adusă la îndeplinire.
Constituţia Ţăreî, Sire, nu cunoaşte altă putere esecutivă în Stat de cât pe Majestatea Voastră. După articolul 35 Majestăţei Voastre este încredinţată puterea esecutivă, singur M. V. puteţi dispune de forţa publică, singur o puteţi pune în mişcare. Miniştrii nu sunt de cât consilierii respun-zătorî aî M. V. eî însă nu sunt şi nu pot fi stăpâni pe puterea executivă. Chiar sentinţele curţilor şi tribunalelor cari se esecută fără o intervenite specială a M. V. totuşi nu se execută de cât în numele M. V.
Sentinţa Sinodului, Sire, nu putea fi adusă la îndeplinire de către puterea Statului de cât printr’un decret al M. V. Printr’un decret al M. V. fusese aşezat în scaun Mitropolitul Ţăreî, printr’un decret al M. V. putea numai Mitropolitul Primat să fie scos din scaun. Neapărat că un asemenea decret se putea întemeia pe sentinţa Sinodului, dar numai dacă acea sentinţă cercetată de către M. V. Capul putereî executive, se găsea că fusese dată cu toate formele legale, cu toate garanţiile de dreaptă judecată, prevăzute de legi şi canoane şi cari îi dau caracterul unei adevărate judecăţi, iar nu a unui simplu act de violenţă. Sîntul Sinod neavând prin nici o lege forţa publică la disposiţia sa şi trebuind să ceară ajutorul putereî seculare, este evident că aceasta este în dreptul ei să cumpănească şi să vadă dacă există sau nu o sentinţă dată în limitele şi în competinţa legilor ţăreî şi ale canoanelor la cari trimet legile ţăreî.
S’a încercat, Sire, să se pretindă că graţie articolului 15 din legea sinodală, sentinţele Sîntului Sinod se pot executa d’a dreptul de către Sîntul Sinod.
Da, există acest articol, dar altul este înţelesul luî. Când legea vorbeşte de sentinţe cari se execută d’a dreptul de către Sântul Sinod, ea nu poate să se gândească de cât la acele cari se pot executa d’a dreptul de către Sântul Sinod, cum ar fi o oprire de la slujbă sau de la sânta grijanie.
Din potrivă legea sinodală, destul de lămurit spune, într’o altă parte a aceluiaş articol, că nu se execută aceste sentinţe de cât «pe câtă vreme pedepsele cuprinse într’ensele vor fi disciplinare fi de un ordin curat religios».
Sentinţa Sîntului Sinod care s’a adus la îndeplinire nu este de un ordin curat religios. Ea pronunţă «depărtarea Mitropolitului din scaunul de Mitropolit», şi demnitatea de Mitropolit nu este o însuşire curat religioasă, ci o demnitate cu un caracter mixt, religios şi politic. Istoria Apusului stă martoră a luptelor uriaşe şi îndelungi dintre Stat şi Biserică tocmai din pricina caracterului mixt al episcopatului şi pentru hotărnicirea căderilor fie-căruia.
In Biserica Răsăritului cestiunea este şi mai limpede. Nici o dată în imperiul de resărit, şi nici în biserica română nu s’a recunoscut autorităţilor eclesiastice singure, dreptul d’a scoate din scaun pe mitropoliţi şi episcop!. Cu atât mai mult cu cât ele singure nici nu-î pot sui pe acele scaune.
Majestatea Voastră cunoaşte judecăţile sinodale în contra Sînţilor Ata-nasie şi Ion Gură de Aur, şi ştie cum numai graţie intervenirei Împăratului, acele judecăţi nedrepte, pătimaşe şi tâlhăreşti, au fost desfiinţate şi Biserica creştină scăpata de tina d’a fi lovit pe doî din cei mai mari şi mai sfinţi aî ei dascăli.
In Biserica Română drepturile Statului au fost şi mai puternice. Cantemir Vodă ne spune că în Biserica Română Domnul singur, adică Statul de pe atunci, numeşte şi depune pe episcopî, el singur îi judecă şi îi osândeşte.
Nici o dată Statul în Biserica de Resărit n’a abdicat la dreptul şi datoria lui d’a nu îngădui fărădelegile, şi nici o dată nu s’a înjosit la rolul de simplu gendarm al orî-căreî decisie sinodale, ori-cât ar fi dînsa rodul violărei legilor, nerespectărei Canoanelor şi al încălcărei de atribuţiunî.
Aşa până la un loc a înţeles şi guvernul dreptul şi datoria sa. Intr’adevăr Ministrul Cultelor a făcut un referat prin care a afirmat că sentinţa a fost dată în condiţiile legeî şi că ast-fel puterea Statului o poate esecuta, însă în loc de a adresa acel referat Capului Statului, l’a adresat Consiliului de miniştri.
Ast-fel Sire, s’a creat în Statul nostru o autoritate neconstituţională, căci numai în absenţa Majestăţei Voastre constituţia delegă consiliului de miniştri puterea executivă, şi încă sub reserva unei ulterioare aprobări.
Această încălcare şi turburarc a drepturilor respective ale Coroanei şi ale miniştrilor, este, Sire, în mijlocul atâtor greşeli şi fără de legi, cea mai de căpetenie, fiind că sdruncină însăşi Pactul nostru fundamental.
Lucrul este cu atât mai uimitor cu cât pentru suspendarea I. P. S. S. se urmase după adevărata orânduială constituţională şi nu se făcuse de cât în temeiul unui decret al Majestăţei Voastre.
Acest decret a mers chiar cu afirmarea prerogativelor putereî executive până la ultimele eî limite, căci tot actul putereî executive a suspendat pe I. P. S. S. nu numai din mitropolie dar şi din arhierie.
Şi când a fost vorba de un ce mult mai grav, de desfiinţarea votului Parlamentului care alesese pe I. P. S. S. şi a decretului Majestăţei Voastre care îl numise, atunci s’a substituit Consiliul de miniştri Capului Statului, şi s’au împuţinat cu una prerogativele Majestăţei Voastre.
In zadar, Sire, s’a căutat să se ocolească această călcare a legeî fundamentale, sub pretextul că fiind vorba de o perdere a calităţei spirituale a I. P. S. S. printr’o sentinţă eclesiastică, demnitatea de Mitropolit este implicit perdută.
Lucrurile nu s’au petrecut aşa. Sinodul nu a osendit pe I. P. S. S. să-şi peardă numai calitatea sa de arhiereu, ci categoric l’a osândit şi la isgonirea din scaunul de Mitropolit.
A recunoaşte acest drept Sinodului ar fi a răsturna ordinea în Stat. Ceea ce s’a făcut de către autorităţile Statului, el nu mai poate desface.
v§ite,
Nu este cu putinţă ca Biserica Română să rămâe în starea în care se află, cu autoritatea păstorilor eî veştejită, şi cu capul ei, victimă a unui act de ură şi de siluire, nici măcar acoperit de o făţarnică respectare a formelor.
Cu inimile cernite rugăm pe Majestatea Voastră să facă dreptate.
Fără dreptate, Sire, nu se pot împăca cugetele noastre, şi nu se poate readuce printre noi pacea şi liniştea. Din potrivă, dacă această nedreptate se va urma până în capăt, este de temut ca conştiinţele asupra cărora nimeni nu este stăpîn, să ajungă într’o ast-fel de turburare, în cât viaţa noastră creştinească să se împartă în schisme necunoscute până acum la noi, şi cari nu pot de cât să micşoreze vaza Bisericei Ortodoxe Române şi să o pună in neputinţa de a-şî îndeplini înalta ei chemare de diriguitoare a sufletelor, de mângăetoare a suferinţelor, de propovăduitoare a adevărului, a virtuţei şi a nădejdei.
De aceea, Sire, rugăm pe M. V. să facă dreptate.
Dacă Capul Bisericei noastre este vinovat, să fie judecat şi osândit, dar judecat omeneşte şi creştineşte, iar nu sugrumat, cum nu se sugrumă nici făcătorii de rele.
Dacă este nevinovat, să se ridice după el învinuirile şi hula.
Suntem, Sire, ai Majestăţei Voastre prea supuşi şi prea plecaţi servitori.

	
www.dacoromanica.ro