DACOROMANIA Fondator: SEXTIL PUŞCARIU
CONSILIUL DIRECTOR
1MATILDA CARAGIU-MARIOŢEANU l(Bucureşti), GERHARD ERNST (Regensburg), ELSA LUDER (Freiburg), MARTIN MAIDEN (Oxford),
GHEORGHE MIHĂILĂ (Bucureşti), [PAUL MIRON] (Freiburg), PETRU NEIESCU (Cluj-Napoca), ALEXANDRU NICULESCU (Udine), LORENZO RENZI (Padova), MARIUS SALA (Bucureşti), PIERRE SWIGGERS (Leuven), SABINA TEIUŞ (Cluj-Napoca), CARMEN VLAD (Cluj-Napoca)
COLEGIUL DE REDACŢIE
ION MĂRII - director, NICOLAE MOCANU- redactor-şef, EUGEN BELTECHI - redactor-şef adjunct, MIRCEA BORCILĂ, LIGIA-STELA FLOREA, DUMITRU LOŞONŢI, G. G. NEAMŢU, EUGEN PAVEL.lFELICIA ŞERB AR MIHAI M. ZDRENGHEA, MIRCEA MINICĂ {secretar ştiinţific de redacţie), VERONICA VLASIN {secretar ştiinţific de redacţie)
© EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, 2009
Redactor: MARIANA-LUCIA FOTA Tehnoredactor: MARIANA IONICĂ Coperta: CĂLIN STEGEREAN, MARIANA ŞERBĂNESCU
COLEGIUL DE REDACŢIE EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
400165 Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă, 21 050711 Bucureşti, Calea 13 Septembrie, 13
Tel.: +40 / 264 - 43 24 40, 43 37 49 Tel.: +40/21 - 318 81 46
Fax: 40 / 264 - 43 24 40 Fax: 40 / 21 - 318 24 44
E-mail: dacoromania@gmail.com E-mail: edacad@ear.ro
dacoromania.cluj@yahoo.com Adresa web: www.ear.ro
ACADEMIA ROMÂNĂ INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU"
DACOROMANIA
XIV 2009, nr. 2
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
SUMAR
FLORICA DIMITRESCU, Din semantica elementelor lexicale gastronomice de
origine italiană în româna actuală i 107 CORALIA DITVALL, învăţământul prin internet. Rolul profesorului i 129 IONUŢ POMI AN, Stilulfuncţional electronic i 139
SIMION RĂCHIŞAN, Integratorii sintagmatici supraordonatori/subordonatori i 151 VICTORIA JUMBEI, Modalităţi de construire a metaforei în naraţiunea lui Ion Creangă i 167
Indice de autori / 183 Indice de cuvinte / 187
SOMMAIRE
FLORICA DIMITRESCU, Sur la semantique des elements lexicaux gastrono-
miques d'origine italienne dans le roumain actuel i 107 CORALI A DITVALL, L 'enseignement par internet. Le role du professeur i 129 IONUŢ YOMlAN.Lestylefonctionnelelectronique i 139
SIMION RĂCHIŞAN, Les integrateurs syntagmatiques surordonnateurs/subordon-nateurs i 151
VICTORIA JUMBEI, Procedes de construction de la metaphore dans la narra-tion de Ion Creangă i 167
Index d'auteurs / 183 Index de termes / 187
CONTENTS
FLORICA DIMITRESCU, On the Semantics of Gastronomic Lexical Elements of
Italian Origin in Contemporary Romanian i 107 CORALIA DITVALL, E-learning. The Teacher's Role i 125 IONUŢ POMIAN, The Electronic Funcţional Style i 139
SIMION RACHIŞAN, Superordinate/Subordinate Syntagmatic Integrators i 151 VICTORIA JUMBEI, Ways of Constructing Metaphor in the Narrative of Ion Creangă / 167
Author Index / 183 Word Index / 187
FLORICA DIMITRESCU
DIN SEMANTICA ELEMENTELOR LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ ÎN ROMÂNA ACTUALĂ1
Pentru prietena şi colega mea de-o viaţă Valeria Guţu Romalo, „ la aniversară "
In paginile de faţă vom lua în consideraţie exclusiv o serie de elemente italieneşti de curând atestate în lexicul limbii române, în principal pe baza exemplelor excerptate din presă, care este, după cum bine se ştie, un sensibil barometru al oricăror „mişcări" din limbă. Dar, cum termenii de sorginte italiană sunt foarte numeroşi, aparţinând la diverse zone semantice (se referă, de ex., la artele frumoase, la arhitectură, la sport, la politică, la ştiinţă, la activitatea mafiotă, la comerţ etc), în mod deliberat ne vom restrânge cercetarea la un singur sector semantic, şi anume la cel gastronomic, sector destul de rar „vizat" şi „vizitat" din perspectivă lingvistică, fiind socotit, probabil, un domeniu mai puţin semnificativ, ceea ce credem că este fals. Parafrazând versul lui Terentius Homo sum: humani nihil a me alienum puto, se poate susţine că nimic din ceea ce aparţine limbii n-ar trebui să rămână nici străin şi nici indiferent lingviştilor. Precum pare normal pentru termenii culinari - legaţi organic de viaţa de zi cu zi a fiecărui om -, aceştia circulă relativ cu mare uşurinţă dintr-o regiune în alta şi, mergând mai departe, dintr-o limbă în alta, transmiţând elemente de cultură locală. Limba italiană, cunoscută şi recunoscută că a reuşit să îmbogăţească patrimoniul universal cu noi concepte - şi cu cuvintele corespunzătoare! - din arii semantice precum cele amintite, nu a rămas mai prejos nici în aria gastronomică, zonă interdisciplinară, interesantă de studiat din mai multe puncte de vedere, de ex. sociocultural, antropologic şi, neapărat, credem noi, lingvistic. De mai bine de zece ani, de când am abordat cercetarea elementelor italieneşti recente din română, am întâlnit deseori o sumedenie de cuvinte din terminologia culinară românească de această sursă, atât din a doua jumătate a
1 La începutul cercetării de faţă, vreau să-mi exprim, şi sub formă scrisă, recunoştinţa faţă de colegii şi prietenii mei Doina Derer (Bucureşti), Sabrina Gallo (Bucureşti - Roma), Laura Vanelli (Padova), Bruno Mazzoni (Pisa - Roma), Lorenzo Renzi (Padova), Roberto Scagno (Torino -Padova), Achille Tramarin (Padova), care mi-au furnizat o serie de informaţii lingvistice şi/sau practice în domeniul gastronomic.
DACOROMANIA, serie nouă, XIV, 2009, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 107-127
108
FLORICA DIMITRESCU
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ
109
secolului trecut, cât şi din primii ani ai sec. al XXI-lea. Abundenţa de „material lexical" ne-a determinat ca, în cel din urmă (Dimitrescu 2008) dintre articolele consacrate acestei problematici, să încercăm stabilirea inventarului termenilor şi sintagmelor cu caracter culinar, precum şi să întreprindem o analiză a unora dintre principalele caracteristici ale acestora. Mergând mai departe cu cercetarea, în lucrarea de faţă vom examina terminologia gastronomică din perspectivă semantică în ultima perioadă de dezvoltare a limbii române. In lucrarea prezentă, în mare, ne vom baza, ca şi în cele precedente, pe materialul lexical cuprins în DCR (1982), în DCR ediţia a Il-a (1997), dar şi în fişierul constituit după anul 1997 în vederea elaborării ediţiei a treia a DCR, care conţine un semnificativ număr de denumiri culinare de provenienţă italiană. De asemenea, vom avea în vedere unele lucrări recente consacrate lexemelor italiene din limba română în care, măcar şi tangenţial, se fac referiri la o serie de aspecte ale gastronomiei româno-italiene din epoca zilelor noastre.
înainte de a discuta concret configuraţia semantică a lexicului culinar se cuvine să fie făcute cel puţin două precizări preliminare: astfel,
1) trebuie specificat că, în mod evident, corpusul prezentat în Dimitrescu 2008 nu poate fi niciodată „complet", date fiind posibilităţile limbii în general - şi, în cazul studiat aici, al gastronomiei - de a se îmbogăţi permanent cu noi şi noi cuvinte (de ex., în ultima vreme, după ce de curând am dat la tipar articolul mai sus invocat, am întâlnit în presă o serie de cuvinte noi din sfera studiată, cum ar fi tortiglioni, minestrone, salsiccia, romana etc). In acest punct al discuţiei, ar trebui să amintim că excelentul romanist şi romanist Alf Lombard susţinea, perfect justificat, că în limbajul ştiinţific nu ar trebui puse limite, deci să nu fie folosite cuvintele „totdeauna" şi „niciodată"; prin extrapolare, considerăm, având în vedere progresele practic de necuprins ale cercetărilor ştiinţifice, că ar trebui eliminate şi alte vocabule precum „definitiv" sau „complet" şi
2) nu trebuie să ne surprindă că în listele de mai jos se întâlnesc foarte multe nume de paste făinoase, când se ştie că acestea reprezintă baza oricărei mese italiene (pentru bogata nomenclatură, în limba italiană, a tipurilor de paste (făinoase), vezi tabelul din Z 2008, p. 1600). Mulţi specialişti întru ale gospodăriei pretind că pastele, existente în Italia sub numeroase şi variate forme, sunt neîntrecute, ca savoare, de cele produse pe alte meleaguri de pe glob. Secretul pare a rezida în diversitatea şi combinaţia tipurilor de minerale conţinute în apa din Italia, deci în „chimia" acestora. Ca un aspect insolit al importanţei pastelor în viaţa de zi cu zi a italienilor se poate invoca faptul că, în vara anului 2007, s-a declanşat o grevă... culinară constând în abţinerea de a se cumpăra orice fel de paste atunci când a fost anunţată o anumită scumpire a acestora (informaţia - confirmată şi de unii prieteni italieni, care ne-au vorbit sau scris despre aceasta - a apărut în presa românească în G, 14. 09. 2007, p. 20)!
în interiorul corpusului stabilit în Dimitrescu 2008 (în care gastronomia a fost luată lato sensu şi ţinându-se cont de precizările de mai sus) se pot distinge, cu
conştiinţa caracterului aleatoriu al oricărei taxinomii, mai multe categorii semantice. Aici trebuie atrasă atenţia că unii termeni sau sintagme cu caracter culinar, în mod convenţional, au fost trecuţi într-o anumită categorie, deşi ar putea aparţine şi alteia. Astfel, am considerat că diversele tipuri de cafele, cum sunt (cajfe) corretto, doppio etc. pot fi integrate la seria „modalităţilor de preparare", deşi, la fel de bine, puteau face parte din categoria „denumirilor de băuturi", alături de caffelatte sau de cappuccino. Cu dificultăţi de clasificare s-au confruntat toate cercetările în care se fac asemenea ordonări ale materialului lingvistic. Un singur exemplu: în DAS pâinea are un capitol special, cu nr. 446, dar apare şi la grupul analogic cu nr. 203 „feluri de mâncare"; „dulciurile" şi „prăjiturile" apar în grupuri analogice separate, deşi „prăjiturile" reprezintă o categorie subordonată „dulciurilor" etc.
Cu toate precauţiile necesare, am clasificat termenii gastronomici în:
Denumirea unor preparate culinare (cu menţiunea că, în multe cazuri, aceste denumiri aparţin atât „materiei prime de lucru": „azi am cumpărat un sfert de kilogram de cannellonf\ cât şi preparatului cu aceasta, de ex. mâncărurile gătite pe baza pastelor făinoase: „azi am gătit cannellonr; pentru dezambiguizarea sensului, se au în vedere verbele specifice, ca şi întregul context):
arancina „preparat din orez umplut de obicei cu măruntaie de pasăre, prezentat sub formă de sferă, ca o portocală (it. arancid)".
bruschetta „felie de pâine integrală frecată cu usturoi peste care se pune puţin ulei de măsline".
cannelloni „rulouri de paste făinoase umplute cu carne tocată, urdă, verdeţuri etc, gătite la cuptor sau fierte în „bain mărie" (este greu să avem siguranţă în privinţa genului acestui substantiv: este masculin sau este feminin cum ar reieşi din inscipţia de pe ambalajul cu „cannelloni umplute"? Credem că, totuşi, este masculin, ca şi în italiană, de altfel).
caprese „mâncare rece, de fapt o salată alcătuită din felii de roşii cu mozzarella, capere, peste care se pune puţin ulei de măsline".
carpaccio „mâncare din felii foarte subţiri de carne crudă, de obicei de vacă, dar şi din felii de peşte, asezonate cu suc de lămâie şi ulei de măsline, sau din felii de legume".
farfalle „tip de paste în formă de fluture sau de fundiţe care, de obicei, se adaugă la supe".
fettucine „tăiţei".
fidelini „tip de paste foarte subţiri şi lungi", filetto „friptură de muşchi de vacă, de viţel".
fritto mişto „mâncare pe bază de diverse alimente (carne, peşte, legume) prăjite".
fusilli „tip de paste scurte, în formă spiralată".
gnocchi „un tip de găluşte mici, ovale sau sferice, cu aspect de scoică; se fierb în apă".
1
110
FLORICA DIMITRESCU
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ 111
gnocchetti „gnocchi foarte mici".
involtini „rulouri alcătuite din felii subţiri de carne de viţel, de mânz, de curcan, cu diverse umpluturi şi cu salvie".
lasagna 1. „foaie de paste făinoase, foarte lată"; 2. „fel de mâncare preparat cu aceste foi, gătite cu carne tocată, ciuperci etc, totul pus straturi-straturi şi peste care se toarnă un sos de roşii".
linguina „tip de paste făinoase asemănătoare cu tagliatelle-le, dar ceva mai subţiri".
mafaldina „tip de paste lungi, festonate"; în italiană se mai numesc şi reginette, termen necunoscut în limba română.
minestrone „tip de supă din legume, verdeţuri, uneori şi şorici de porc, la care se adaugă orez sau paste şi care se poate mânca şi rece".
osso buco „1. rasol; 2. fel de mâncare pe bază de carne de vită cu os şi cu măduva spinării".
pappardelle „tip de tăiţei cu ouă, laţi de cea 2 cm şi lungi, specifici regiunii Toscana".
pasta „aluat din faină şi apă care devine o masă densă dar maleabilă, uşor de lucrat".
penne „macaroane scurte, cu striaţii, tăiate oblic".
pizza „mâncare tipic italienească alcătuită dintr-un disc de pastă coaptă la cuptor împreună cu o garnitură de mozarella, şuncă, ciuperci etc." (două informaţii de actualitate: de curând s-a tipărit în Franţa teza Sylviei Sanchez intitulată sugestiv Pizza connexion. Une seduction transculturelle, Paris, CNRS, 2007, iar în Bucureşti a început să apară un documentat „serial" cu titlul Scurtă istorie a pizzei în revista Asociaţiei Italienilor din România, „Siamo", nr. 29/2007).
ravioli „tip de paste, de obicei de formă dreptunghiulară, cu diferite umpluturi de carne, brânză etc, colţunaşi".
raviolini „ravioli mici".
rigatoni „tip de paste de forma unor tuburi scurte, cu striaţii la exterior", salsiccia „tip de cârnaţi din carne de porc tocată, amestecată cu diverse mirodenii".
saltimbocca „mâncare italienească specifică pentru regiunea romană, preparată din felii subţiri de carne de viţel, şuncă, salvie, rulate şi ţinute cu o scobitoare, totul gătit la tigaie".
spaghettini „varietate de spaghete foarte subţiri".
tagliatelle „tăiţei, gen de fettucine puţin mai late".
taglitellini „tăiţei foarte mici".
tortellini „paste de forma unor covrigei, cu diferite umpluturi de carne, spanac, urdă".
tortellone „rulou mai mare decât cel al tortellini-lor, umplut cu spanac, urdă, carne".
tortiglioni „pastă pentru supe, în formă de mici cilindri".
Modalităţi de prezentare sau de preparare:
alia bolognese „preparat cu sos de roşii, după maniera bologneză"; trebuie specificat că oraşul Bologna este considerat „centrul" gastronomic al Italiei.
alia carbonara „preparat cu un sos de vin la care se adaugă ouă, ceapă călită, smântână, parmezan, şuncă afumată prăjită, probabil după tipicul carbonarilor din sec. al XlX-lea".
alia carne „preparat cu carne, de obicei tocată".
al dente „(pastă, orez) fiartă (fiert) foarte puţin, pentru a se simţi boabele separat în gură"; literal: „la dinte".
alia zingara „friptură preparată după un tipic aşa-zis ţigănesc, din felii subţiri de pulpă de viţel, ciuperci etc".
al formaggio „(mâncare) peste care se presară un tip de brânză foarte tare, de obicei parmezan"; acesta, în restaurantele italieneşti ca şi în casele particulare, se găseşte gata ras, pe mese, într-un recipient special.
(gnocchetti sardi) ai funghi „(gnocchetti sau orice tip de paste făinoase sau de alte mâncăruri) preparate cu ciuperci".
alia mozzarella „preparat cu mozzarella".
alia napoletana „preparat după maniera din regiunea oraşului Napoli". (fidelini) a nido „(fidelini) răsuciţi, prezentaţi sub formă de cuib", al parmigiano, vezi supra, al formaggio. al pomodoro „preparat cu sos de roşii".
antipasto „tot ceea ce se serveşte înainte de masa propriu-zisă, antreuri, aperitive".
arrabbiata „(preparat cu un) tip de sos picant, bine condimentat", (pizza) cartocciata „tip de pizza prezentată sub formă de cornet, cu diverse umpluturi".
(pizza) calzone „tip de pizza împăturită în două", (prosciuto) crudo „(şuncă) crudă".
(prosciuto) di Parma „(şuncă) de calitate superioară, preparată la Parma".
(caffe) corretto „tip de cafea în care se picură o anumită cantitate de alcool".
(caffe) doppio „tip de cafea servit în cantitate mai mare (de obicei dublă), în raport cu cea obişnuită, în general preparată la un aparat espresso".
(caffe) espresso „tip de cafea italienească tare, preparată rapid la un aparat espresso".
(bisteeca) florentina „o friptură specifică pentru Toscana de cea 600 de grame de muşchi de vacă sau de viţel", fritto „prăjit".
in acqua pazza „peşte fiert în suc propriu, cu vin condimentat şi bucăţele de roşii; mod de preparare specific în Campania".
(caffe) macehiato „tip de cafea espresso, la care se adaugă puţin lapte".
112 FLORICA DIMITRESCU
(latte) macchiato „lapte la care se adugă foarte puţină cafea, numai pentru a-i da o culoare ceva mai închisă, precum şi o savoare specială".
(caffe) ristretto „tip de cafea italienească foarte concentrată, băută în cantitate foarte mică".
(fusilli) tricolori „(fosilii sau un alt tip de pastă) prezentaţi în trei culori: roşu - preparat din pastă colorată cu suc de roşii, verde - preparat cu verdeţuri, de obicei cu spanac, alb-gălbui - culoarea naturală a pastei".
Denumirea unor tipuri de pâine: ciabatta „pâine plată, crocantă".
crostini „pâine prăjită, frecată cu usturoi, peste care se adaugă puţin ulei", foccacia „tip de pâine plată preparată cu ulei şi cu diverse condimente", grissino „tip de produs de panificaţie în formă de baton subţire, grisină".
Denumirea unor dulciuri2:
amaretto „tip de biscuit preparat cu migdale, oarecum asemănător cu prico-migdala".
biscotto „biscuit".
cantuccini „biscuiţi mici cu migdale şi cu alte ingrediente aromate, specific pentru Toscana".
crostata „prăjitură cu aluat farâmicios, acoperită cu un strat de marmeladă şi coaptă în forme, la cuptor".
crostatina „prăjitură mică, de tipul crostatei".
frollino „tip de biscuit preparat din pasta frolla („aluat sfarâmicios")". gelato „îngheţată".
pandoro „tip de cozonac specific veronez, în formă de trunchi de con".
panettone „cozonac tipic milanez, cu stafide, în formă de cupolă, preparat în special pentru Crăciun".
pannacotta „tip de sufleu din smântână, cu gelatină, zahăr, vanilie etc".
rondelini (choco) „tip de biscuiţi rotunzi, ca un disc (cu cremă de ciocolată între cele două părţi ale biscuiţilor)".
straciatella „tip de îngheţată de vanilie, cu bucăţele de ciocolată dată prin râzătoare".
tiramisu „prăjitură italienească pe bază de pandişpan muiat în cafea şi cu straciatella (vezi suprd), umplută cu mascarpone (vezi infra\ amestecat cu zahăr şi cu ouă. Se serveşte foarte rece, fiind ceea ce, în italiană, se numeşte un semifreddo".
torroncino „alviţă".
tortina „tort mic".
tozzetti „tip de biscuiţi foarte uscaţi, cu bucăţele de alune".
2 Pentru nomenclatura dulciurilor în italiană, vezi tabelul din Z 2008, p. 725.
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ 113
Denumirea unor legume, fructe etc. folosite în pregătirea unor produse culinare":
albicocca „caisă".
broccoli „tip de conopidă, cu bucheţele mici, de culoare verde-violacee". ciliegia „cireaşă".
frutta di mare „diverse moluşte comestibile, crustacee, scoici, arici de mare etc, fructe de mare".
funghi porcini „ciuperci uscate, tip porcini, hribi", limetta „fruct citric foarte parfumat", nocciola „alună".
pancetta „costiţă de porc sărată şi afumată", peperone „ardei (gras)", pomodoro „roşie".
romana „tip de salată cu frunzele mai lungi".
rucola „plantă aromatică septentrională care se adaugă în salate".
Denumirea unor băuturi4:
amaretto „un tip de lichior preparat din migdale", caffelatte „cafea cu lapte".
cappuccino „cafea de tip italian preparată într-un aparat special, din cafea şi lapte proaspăt bătut spumă".
caramelatte „(băutură din) zahăr caramelizat, care se foloseşte pentru diverse dulciuri, de ex. cu fructe sau pentru creme caramel".
cedrata „tip de băutură răcoritoare preparată pe bază de sirop de cedru".
espresso „tip de cafea tare, preparată rapid".
graniţa „tip de băutură răcoritoare preparată din diverse siropuri şi din gheaţă sfărâmată".
limoncello „licheur pe baza unui anumit tip de lămâi", mandorla „sirop de migdale".
Denumirea unor brânzeturi5:
formaggio „brânză".
grana Padano „brânză semigrasă, foarte dură, specifică văii Padului, asemănătoare parmezanului."
3 Pentru nomenclatura legumelor în italiană, vezi tabelul din Z 2008, p. 2 497, iar pentru nomenclatura fructelor, cel de la p. 929.
4 Pentru nomenclatura băuturilor în italiană, vezi tabelul din Z 2008, p. 276.
5 Pentru nomenclatura brânzeturilor în italiană, vezi tabelul din Z 2008, p. 904-905.
114
FLORICA DIMITRESCU
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ
115
gorgonzola „tip de brânză, la origine lombardă, cremoasă, caracterizată prin vinişoare verzui datorate unor ciuperci dezvoltate în timpul conservării pentru a ajuta maturizarea".
mascarpone „tip de brânză cremoasă preparată din smântână obţinută din lapte de vacă, fabricată iniţial în Lombardia, folosită în special la prepararea dulciurilor".
mozzarella „tip de brânză proaspătă italienească, preparată, la origine, din lapte de bivoliţă (astăzi se prepară însă, industrial, din lapte de vacă), de formă rotundă sau ovală".
pecorino „brânză sărată din lapte de oaie".
ricotta „urdă".
tallegio „tip de brânză moale italienească".
Denumirea unor ingrediente:
aceto balsamico „oţet balsamic".
filetto d'olio „un firicel de ulei (de măsline)".
gremolata „pastă alcătuită dintr-un amestec de coajă de lămâie, usturoi şi pătrunjel".
origano „tip de mirodenie foarte parfumată".
pesto „sos genovez grosuţ, alcătuit din parmezan, ulei de măsline, usturoi şi alte mirodenii.".
Denumirea unor localuri specifice:
gelateria „locul unde se fabrică sau se serveşte îngheţată".
tavola calda (calchiat: masă caldă) „tip de autoservire unde se vând preparate calde şi reci".
pizzeria „locul unde se prepară, se vinde şi se consumă pizza".
trattoria „1. local nu prea elegant, de tip rustic, unde se mănâncă cu preţuri modeste; 2. restaurant".
Denumirea personalului din domeniul gastronomic:
piccolo „tânăr angajat ca ajutor de chelner la restaurante, cafenele", pizzaiola „femeie angajată să prepare sau să vândă pizza". pizzaiolo „bărbat angajat să prepare sau să vândă pizza". pizzar, vezi pizzaiolo. pizzerist, vezi pizzaiolo.
Termenii gastronomici prezentaţi mai sus, care însă nu oglindesc nici pe departe bogăţia gastronomică italienească, pot fi recunoscuţi ca reprezentativi pentru cam toate „felurile de mâncare" servite la o masă „clasică", îmbelşugată, alcătuită, în principiu, din:
-Antreuri (în it. antipasto, termen întâlnit şi în limba română în Av. VI,
2005, p. 102, în Stăncioi; în antipasto de fapt prima parte nu este anti-, ci ante-plus pasto „mâncare", la fel ca în rom. anticameră (cuvânt provenit tot din italiană, din anticamera) în care acelaşi anti- apare în loc de ante-), precum crostini, bruschetta, prosciuto crudo, prosciuto di Parma. Acestea şi alte tipuri de „(mici) gustări" se pot lua şi ca „aperitiv", cu observaţia că aperitivul se consumă cu aproximativ o oră înainte de masa propriu-zisă.
- Primul fel, în general cald, este uneori lichid (o supă; unul dintre cele mai vechi cuvinte de origine italiană pătruns în română, vezi infra) sau minestrone, preparată, de obicei, cu paste făinoase sau cu orez; termenul este discutat în Sala
2006, voi. II, p. 213, fară exemplificări), iar alteori „uscat" {al asciutto). în acest caz, majoritatea tipurilor din acest fel de mâncare se prepară cu paste făinoase precum: macheroni alia parmigiana, penne ai funghi, pizza calzone, cannelloni ricotta e spinaci, spaghetti carbonara, fusili alia napoletana, fidelini, fidelini a nido, farfalle al pomodoro, lasagna ai funghi, pizza (de diferite, foarte numeroase tipuri), ravioli, raviolini, tagliatelle alia carbonara, tagliatelle con funghi, tortellini al prosciuto, tortellini sau fusilli tricolore, tortelloni ricotta e spinaci, spaghetti, lasagna alia bolognese, lasagna ai funghi.
- Felul al doilea este preparat din carne, precum: carpaccio (cu observaţia că poate fi pregătit şi din peşte sau din diverse legume), filetto (muşchi de vită) fiorentino, involtini, salsiccia, saltimboca, (escalop) alia zingara, sau din peşte (frutti di mare, fritto mişto (din peşte), (peşte) in acqua pazza)
- Salată, de ex. romana sau frunzele de rucola preparate cu un filetto d'olio (de măsline) şi cu aceto balsamico.
- Desertul poate fi alcătuit din brânzeturi: formaggio (termen generic, corespunde perfect lui brânză în limba română), grana Padano, gorgonzola, mascarpone, mozzarella, pecorino, ricotta, taleggio, nelipsite de la mesele din Italia (fie ca desert, fie ca ingrediente pentru umpluturi sau, pur şi simplu, ca adaus la cele mai multe feluri, în special, la „paste" dar şi la „orez"), ca şi de la cele din Franţa (de altfel, în aceste ţări există şi zicale ce proclamă importanţa brânzetu-rilor, de ex. „o masă fară brânză este ca o fată frumoasă fară un ochi") . Tot la desert se servesc şi/sau fructe -în lista noastră apar albicocca, ciliegia, nocciole -acestea din urmă însă se folosesc mai ales în perioada de Crăciun şi de Anul Nou -şi/sau dulciuri (il „dolce") ca biscotto, crostata alia ciliegia, crostatina con crema al cioccolatto, pannacotta, pandoro, tiramisu, toroncino, tortina all'albicocca, tozzeti şi/sau îngheţată: gelato, termen generic, stracciatella sau, mai de mult introdusă în română, cassata siciliana.
-Cafea: preparată în moduri diferite, precum: espresso, stretto, doppio, corretto, macchiato, apoi caffelatte, cappuccino etc. - acestea din urmă băute în special dimineaţa, spre deosebire de diferitele tipuri de caffe (cafele) care se pot consuma indiferent de oră.
116 FLORICA DIMITRESCU
- Băuturi (răcoritoare): cedrata, graniţa, mandorla, limoncello - ultima se serveşte la sfârşitul mesei, ca digestiv.
în mod normal însă, masa la italieni nu conţine toate aceste feluri; în special, partea feminină - mai ales din considerente relative la siluetă - ia numai un fel de mâncare, fie felul întâi, fie felul al doilea. De asemenea desertul este facultativ din motivul invocat imediat mai înainte. Aşa cum s-a putut vedea însă, inventarul de mai sus al termenilor de sursă italiană din domeniul gastronomic reflectă aproape toate elementele unei mese italieneşti (de observat, totuşi, că în lista de mai sus nu este deloc reprezentat orezul, preparat mai ales sub formă de rizotto, fel de mâncare - şi cuvânt! - de mult cunoscut în limba română, şi nu conţine nimic la capitolul „băuturi alcoolice", chiar dacă italienii aproape nu concep o masă fară un pahar de vin. De asemenea, din lista prezentată mai sus, capitolul salate străluceşte prin absenţă, când este ştiut că acestea, foarte variate ca formă, gust etc, sunt nelipsite de pe mesele din Italia).
Dieta zisă „mediteraneeană", în principiu bazată pe „paste", practicată de italieni, este oglindită, de multă vreme, în multe dintre mesele din ţara noastră. Este adevărat că, în special în ultimii 18 ani - câţi s-au scurs de la Revoluţia din Decembrie 1989 -, varietăţile de paste, ca şi alte elemente gastronomice de provenienţă italiană, au devenit destul de familiare populaţiei româneşti. Aici, un rol de bază l-au jucat (evident, ca pentru orice fel de alt produs străin sau fabricat în România cu licenţă din alte părţi)... magazinele alimentare. într-adevăr, acestea -sigur că departe de ceea ce se prezintă în presa scrisă şi, mai ales, în cea vorbită, mai la îndemâna maselor largi - au avut rolul important de vectori ai răspândirii nu numai a alimentelor venite din străinătate sau doar cu nume străine, dar şi vectori ai difuzării unor cuvinte străine, denumiri ale alimentelor, ingredientelor, mirodeniilor etc. respective. în ultima vreme ne întâmpină în galantarele magazinelor şi ale supermarketurilor noastre, cu un mare impact asupra întregii populaţii, tot felul de produse în ambalaje cu „instrucţiuni" în care, în cazul cercetat de noi, figurează, în italiană, numeroase nume de bază, de ex. panettone, ravioli, cappuccino sau sintagme ce conţin şi denumirea unor ingrediente sau a unor maniere de preparare: tortellini al formaggio, ravioli al parmigiano, penne ai funghi, tagliatelle alia carbonara, fusilli alia napoletana, farfalle al pomodoro, lasagna al pesto, canellonni alia carne. Magazinele alimentare au pus în vânzare, mai de curând, şi unele caserole cu mâncare gata pregătită, de tipul „instant" (de obicei cu două porţii), care nu necesită decât să fie puse câteva minute în bain mărie, la cuptorul „clasic" sau la cel cu microunde (termen recent atestat în română, din 1993, în Dimitrescu 2007, p. 219, provenit din franceză, unde a fost înregistrat din 1970 în PR 2008). în categoria aceasta intră, de ex., cannelloni, ricotta e spinaci (patru rulouri umplute cu urdă şi spanac), lasagna alia bolognese (lasagne cu carne tocată amestecată cu diverse mirodenii şi cu sos de roşii, după tipicul de preparare din Bologna) etc Listele de bucate ale pizzeriilor în special conţin asemenea termeni; de ex., iată câteva tipuri de pizza de la „Pizza Ka": „pizza prosciutto, funghi",
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ 117
alcătuită din sos de roşii, mozzarella, şuncă, ciuperci, se serveşte împreună cu o cola şi tiramisu; „pizza diavolo", conţine sos (de) roşii, mozzarella, salam, ceapă, peperoni; la „pizza casei" conţinutul este: sos de roşii, mozzarella, ceapă, ardei, porumb etc, iar la pizza denumită, după numele localului, „Ka", reţeta este „detaliată" privitor la ingredientul ardei; aceasta cuprinde: sos de roşii, mozzarella, ciuperci, măsline, ardei gras, pui; la fel la „salata asortată" etc. Este adevărat că pe unele dintre respectivele pachete, caserole etc. se menţionează, în limba română, „produs în Italia", iar la altele, „produs în UE", dar indicaţiile de pregătire a mâncărurilor, ca şi cele care prezintă ingredientele respective se dau, precum este şi firesc, în limba română, unde însă ceea ce este specific italienesc, aşa cum am amitit mai sus, rămâne scris în limba italiană. Câteva exemple: cannelloni, ricotta e spinaci apare, în română, ca denumire - „cannelloni umplute cu brânză ricotta şi spanac", iar la „ingrediente" se specifică brânză de vacă, brânză pecorino, brânză grana Padano; la tagliatelle alia carbonara, este lăsată netradusă partea finală „tăiţei cu sos carbonara", pe pungile cu gnocchetti cu ciuperci se menţionează că în compoziţia lor intră ciuperci de tip porcin (care traduce it. funghi porcini), iar la plicurile cu cappuccino classico sau cappuccino hazelnut nu este tradus subst. cappuccino, considerat, pe bună dreptate, deja bine cunoscut în română: „cappuccino clasic", „cappuccino cu aromă de alune"; la fel în raviolini alia carne se menţine raviolini, iar în frollini al cacao nu se traduce subsantivul frollino, chiar dacă despre acesta nu se poate spune aproape deloc că ar fi răspândit în română; rondelini (choco) se găseşte într-o situaţie similară; etc. De menţionat că, cu cât un anumit produs alimentar italian apare mai des în galantare, cu atât creşte mai mult şansa ca numele său să fie mai repede şi mai îndelung reţinut de consumatori şi, apoi, răspândit în cercul rudelor, al cunoştinţelor etc. în mod special, pastele, fiind un produs popular - în acelaşi timp mai ieftin şi sănătos - sunt deseori cumpărate, aşa că feluritele lor denumiri circulă mai frecvent şi din aceste motive strict economice şi sanitare.
De menţionat, ca o curiozitate, că, experimental, în unele zboruri spaţiale s-au servit celor din navele cosmice meniuri cu produse tradiţionale italieneşti, după cum reiese din următorul text: „Una dintre particularităţile acestei misiuni [spaţiale] este că vom lua cu noi hrană italiană, produse tradiţionale din regiunea Lazio, pentru a duce pe ISS „parfumul Italiei", a explicat Vittori la o conferinţă de presă de la Baikonur. în meniu se află pecorino della Sabina (brânză tradiţională din Sabina), biscotto di Sant-Anselmo, torroncino di Alvito (prăjitură cu nuga), nocciole (alune) dei Monti Cimini, tozzetti (biscuiţi uscaţi cu alune) şi miere de eucalipt, a spus Franco Bonacina, responsabilul de comunicare al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA)" (RL, 14. 03. 2002, p. 8).
în mod logic, ne putem întreba câte dintre vocabulele de mai sus, reprezentând, concret, feluri de mâncare, dulciuri, brânzeturi etc, vor rezista timpului, mai ales că ele sunt cunoscute (chiar „recunoscute") în grade foarte diferite de către populaţia românească, unde, sociologic vorbind, este - încă! - o diferenţă sensibilă între mediul
118 FLORICA DIMITRESCU
urban şi cel rural din apropiere de marile oraşe, pe de o parte, şi de cel sătesc din centrele îndepărtate sau chiar izolate, pe de altă parte. Este extrem de dificil să se facă aceste „pronosticuri", dar, în mod arbitrar, bazându-ne pe simpla intuiţie (dar şi pe unele „teste" făcute în rândul rudelor, al prietenilor, al cunoştinţelor), am putea presupune că unii termeni deja au trecut, iar alţii vor trece (relativ uşor) proba timpului, de ex. broccoli, cappucino, espresso, lazagna, ravioli, tiramisu, gorgonzola, aşa cum am încercat să arătăm în Dimitrescu 2008. Alte vocabule nu au fost asimilate de română şi atestarea lor se explică prin necesitatea de a se reproduce o anumită culoare locală sau pentru că se referă la realităţi regionale. Astfel, este clar că un tip de brânză ca tallegio (din regiunea Bergamo), o modalitate de preparare a peştelui ca aceea în acqua pazza (din Campania), sau paste precum cartocciata sau arancine (specifice Siciliei) nu vor avea o soartă prea fericită în română, dat fiind caracterul lor regional (specificat între paranteze) chiar în interiorul limbii italiene. Alţi termeni însă, deşi la origine tot dialectali (de ex. panettone - milanez, pandore - veronez, bruschetta - din Italia centrală, pappardelle - toscan, pesto - genovez), s-au răspândit şi s-au impus mai întâi în interiorul Peninsulei Italiene şi, de acolo, în alte limbi, mai mult sau mai puţin îndepărtate, aşa după cum reiese din volumul semnificativ intitulat Mots sans frontieres (Costa 1999). Aici autorul urmăreşte, de obicei numai din 1990 şi până în 1999, anul apariţiei cărţii, difuzarea unor cuvinte din anumite limbi în alte idiomuri. Dintre elementele recente italieneşti din aria culinară, figurează în mai multe limbi, de ex., carpaccio, provenit din Veneţia, prezent în franceză, engleză, portugheză (p. 657), mozzarella, originară din regiunea Campania, în engleză, portugheză (p. 677-678), la care trebuie adăugată neapărat franceza, unde mozzarella este atestată din 1960 în PR 2008, milanezul panettone este prezent în portugheză (p. 679), dar, din 1990, şi în franceză (PR 2008), pizza, născută în sudul Italiei, circulă în franceză, portugheză, engleză (p. 681), termenul tortellini, de origine bologneză, ca şi tipul de pastă făinoasă pe care-1 denumeşte, apare în engleză (p. 690), dar este atestat şi în franceză de la jumătatea sec. al XX-lea (PR 2008). Din păcate, din lucrare lipsesc cu desăvârşire referinţele la limba română, unde unele dintre aceste cuvinte au fost înregistrate fie mai de mult (mozzarella în 1977 în DCR, pizza în 1978 în DN, în DCR în 1997 cu citate), fie mai de curând (carpaccio, în 1997 în 2DCR; panettone în 1998 în fişierul pentru 3DCR, dar prezent, fară citate în 2DCR; pesto din 1998 în fişierul pentru 3DCR, tortellini înregistrat în anul 1997, în Dimitrescu 1997, p. 381, fară citate, şi, cu citate, în Dimitrescu 2008).
Termenii gastronomici din română originari din italiană pun o serie de probleme de natură semantică. Astfel, nu trebuie să fie lăsate deoparte câteva dezvoltări recente de sens prezente la unele cuvinte de provenienţă italiană. Este vorba, cum este şi firesc, de accepţii noi adăugate unor lexeme mai de mult şi bine instalate în limba română, asemănătoare în semnificaţia lor de origine, precum sunt macaroane şi spaghete (forma recomandată în 2DOOM), termeni deveniţi „internaţionali" (Topoliceanu 2007, p. 710). Trebuie precizat însă că vocabula, de mult
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ 119
prezentă în limba română, macaroană are o etimologie controversată: după unele surse, de ex. DLR, este un cuvânt de origine neogreacă, dar, după altele, de ex. DER, provine din it. maceheroni (ven. macaroni); în DER apare şi forma din neogreacă, menţionată numai cu „cf". Invers, în 2DEX (ca şi în DLR) este indicată ca etimon forma din ngr., dar şi, cu „cf", cea it. Oricum, lexemele macaroane şi spaghete au căpătat, ambele, în română, accepţia „persoană foarte slabă" (cu o nuanţă ironică, chiar negativă), pe o bază logică, pornindu-se de la calitatea de a fi „subţire" a celor două tipuri de paste: „Dacă tot nu se gândesc la femeile mai pli-nuţe când pun mâna pe foarfecă de croit, inventând doar veşminte bune de îmbrăcat macaroanele, patronii cei mari ai modei lansează, în schimb, pe piaţă imprimeurile cu desene geometrice în dimensiunile XXL" (AS 776, 2007), p. 8; „Pe vremea aia [este vorba de anii '60-70 - n.n.] prinţesele modei aveau tot măsuri de spaghetti, în fruntea lor aflându-se Twygee [sic!, de fapt Twiggy, în engl. (fig.) „subţire, ca o nuia" - n.n.], o englezoaică pur sânge, compusă sută la sută din piele şi oase" (ibidem). Substantivul spaghete are, atestat în română din primul an al secolului nostru, o conotaţie similară: „subţire, fin" (ocazie cu care se prezintă sub formă adjectivală), referitoare, de această dată, la un obiect utilizat în îmbrăcămintea feminină, şi anume la bretelele extrem de fine ale unei bluze (numite însă, în contextul respectiv, cu termenul nou, „la modă" şi „din sectorul modei" -top): „Top din mătase cu breteluşe spaghetti, purtat pe o fustă încreţită bogat" (AS 496, 2001, p. 8). Se poate uşor constata că au fost înregistrate sensurile respective numai de curând şi în acelaşi organ de presă, dar noile accepţii circulau în limba română comună încă cu mulţi ani mai înainte, cu precădere relativ la persoane feminine; de remarcat că pentru partea masculină sunt preferaţi termeni cu accepţia „subţire, slab" din alte domenii decât cel culinar, precum băţ, baston, schelet etc.
Şi alţi termeni gastronomici de sorginte italiană, de data aceasta mai de curând atestaţi în limba noastră, au căpătat sensuri inovatoare în raport cu limba de origine, ceea ce este surprinzător, pentru că, pentru a se putea dezvolta semantic, un termen ar trebui să aibă o anumită „vechime" în limbă! Şi totuşi! Un lexem precum trattoria a dezvoltat, în trecerea de la italiană - unde, aşa cum am specificat în Dimitrescu 2008, s.v. trattoria, avea un semantism „puţin pretenţios": „restaurant cu cerinţe modeste, cu un serviciu simplu" (Z 2008); în română se poate echivala cu birt sau ospătărie" - la română, unul „de prestigiu" („restaurant propriu-zis"): „Un salon cu specific vânătoresc: Trattoria cu specific italian" (RL, 31. 05. 1982, p. 4). Aici credem că, pur şi simplu, este vorba de „reputaţia" termenului numai pentru că este străin, de provenienţă italiană şi anume unul „străin" mult simpatizat de români!
Trebuie observat că unele sensuri de bază sau, în alte cazuri, adiacente din italiană ale termenilor din corpusul de mai sus nu s-au transmis limbii române.
Câteva exemple pentru primul caz, relativ la sensurile de bază: straciatella avea în limba italiană semnificaţia „supă cu ou bătut, griş şi parmezan" (ceva similar cu bine cunoscuta noastră supă ă la grec). în Z 2008 este dată această accepţie ca prima, în raport cu a doua, cea prezentă în română, „tip de îngheţată". O evoluţie
1
120 FLORICA DIMITRESCU
asemănătoare ne întâmpină şi la subst. tozzetto, trecut de la semnificaţia iniţială din italiană: „coltuc, bucăţică de pâine uscată (diminutiv de la tozzo" - Z 2008), la aceea - superioară! - de „biscuit foarte uscat cu bucăţele de alune" (vezi în RL, 14. 03. 2002, p. 8, în Dimitrescu 2008), pe care termenul a „achiziţionat-o" mai de mult chiar şi în italiană, deci româna a preluat acest termen numai cu valoarea sa particulară, adăugată, şi nu cu cea iniţială. Caprese însemna, la origine, „locuitor al insulei Capri" (sensul 1 în Z 2008), iar în română „un anumit tip de mâncare cu roşii, mozzarella, capere, totul stropit cu ulei de măsline" (în Z 2008, sensul al doilea). Primele accepţii din italiană ale vocabulelor straciatella, tozzetto sau caprese nu se regăsesc în limba română. în mod asemănător, termenul farfalla nu a fost înregistrat în română cu semnificaţia sa principală, din zoologie, „fluture", ci numai cu cea gastronomică. Calzone a fost atestat nu cu sensul de bază, „pantalon", ci cu acela derivat, de „un anumit tip de pizza"; un proces similar la ciabatta, care nu a pătruns în română cu accepţia iniţială, „gheată, papuc de casă, pantof vechi", ci numai cu cea adăugată, de „tip de pâine plată". Tot aşa, termenul mandorla nu a fost atestat decât cu semnificaţia „tip de băutură răcoritoare pe bază de migdale", şi nu cu aceea iniţială de „migdală"; pecorino a fost consemnat în română nu ca adjectiv: „provenit de la oaie", ci cu sensul derivat „un anumit tip de brânză preparat cu lapte de oaie".
Este de menţionat că unele cuvinte din italiană, atestate în română cu sensul lor primar din italiană, nu au fost înregistrate şi cu înţelesul specific din gastronomie, de ex. it. chiacchiera „palavră, vorbă goală" nu a pătruns în română decât cu această semnificaţie şi nu şi cu aceea din bucătărie, privitoare la prăjiturelele numite în română minciunele (vezi Dimitrescu 2007a, p. 115).
Iată câteva cazuri pentru cea de a doua situaţie, în care nu au fost adoptate de română sensurile adiacente, laterale din italiană: lasagna cunoaşte în italiană, pe lângă semnificaţiile de bază („foaie lată de pastă" şi „fel de mâncare din aceste foi suprapuse, între care se intercalează carne tocată, mirodenii, sos de roşii etc"), şi accepţia „cambie, poliţă" (DPN, s.v.), iar pizza înseamnă şi „persoană plictisitoare" (PN, s.v.), deci, la ambele cuvinte, conotaţii adăugate în italiană, dar necunoscute limbii noastre. La fel, maccherone a dezvoltat în italiană, pe lângă bine cunoscuta sa, în toată lumea, semnificaţie culinară, şi sensul figurat „persoană stupidă" (Z 2008, sensul 2), ignorat de română. Tiramisu, care are în română numai semnificaţia de prăjitură de un anumit tip, şi-a adăugat un înţeles nou în argoul italian (vezi DPN, unde se precizează că noul sens datează din anul 1979), şi anume „drog", sens neînregistrat - încă! - în limba română (sau, poate, numai neconsemnat în dicţionarele specifice...).
Trebuie observat că, trecând dintr-o limbă în alta, uneori „reţetele" sunt diferite, deci şi semnificaţiile cuvintelor corespunzătoare. Ne putem referi, pentru ilustrare, la termenul gastronomic, mai vechi în limba română, casată, întâlnit chiar în dicţionarele italieneşti cu diferenţe însemnate între descrierile sale. în mod excepţional ne aplecăm asupra acestui termen de provenienţă italiană, pentru că istoria sa, cel puţin în limba română, este puţin cunoscută. în Z, la o distanţă de aproape 50 de ani, definiţiile sunt diferite; astfel, în Z 1959 casata este descrisă
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ 121
astfel: „1. Torta siciliana fatta con ricotta e guarnita di frutta candite; 2. gelato di panna montata con marmellata, e simile", iar în Z 2008: „1. Torta tipica di Sicilia, fatta con ricotta e guarnita di dadini di cioccolato; 2. Gelatto di panna con frutta candita". Ajunsă în România, în anii '30 (pentru data intrării pe piaţa românească a acestui tip de îngheţată, vezi Dimitrescu 2009), prepararea casatei nu are nimic din primul sens, dar 1-a păstrat pe cel de al doilea, de „îngheţată", însă şi aici cu diferenţe notabile: cassata nu este preparată cu marmeladă, ci alcătuită din „diverse tipuri de îngheţată de fructe, de diferite culori, intercalate cu straturi subţiri de frişca, cu bucăţele de fructe glasate; este servită în poleială, de formă tringhiulară sau dreptunghiulară, pe deasupra cu un strat subţire de ciocolată", ceea ce, parţial, este mai aproape de definiţia din Z 2008 a sensului al doilea (Z 2008 datează ambele semnificaţii din 1905). De observat că în Gal 2007, p. 87-89, nu se aminteşte de pojghiţa de ciocolată pusă deasupra îngheţatei propriu-zise şi nici că, iniţial, acest tip de îngheţată, foarte apreciat la noi, purta numele originar italian casata siciliana. O situaţie similară apare şi la cuvinte mai de curând introduse în română; este, de ex., cazul vocabulei bruschetta, prezentă pe unele cutii ce conţin... o „salată" cu o compoziţie care nu are nimic comun cu reţeta foarte simplă a bruschettei din italiană. La noi are sensul „salată din somon cu legume în sos de maioneză", extrapolare semantică sui generis nejustificată cu nimic din ceea ce înseamnă în italiană: „felie de pâine frecată cu un căţel de usturoi, peste care se toarnă puţin ulei de măsline" (Z 2008, s.v. bruscchetta, 2, vezi Dimitrescu 2008). în cazul reţetei de „salată" să fie vorba de fantezia creatorului acestui tip de aperitiv de la noi, căruia probabil i-a plăcut rezonanţa cuvântului italienesc bruschetta, fară, desigur, să-i cunoască sensul real? De altfel, bruschetta (care uneori apare în română şi cu sensul 2 din italiană, de ex. în D, nr. 492/2007, p. 10, vezi Dimitrescu 2008) este un termen rar, foarte puţin cunoscut maselor de vorbitori ai limbii române, deci cu un statut care nu i-ar fi permis o dezvoltare semantică atât de (injustificat) îndepărtată.
Nu este de mirare că marea majoritate a termenilor gastronomici recenţi nu sunt înregistraţi în DEX (vezi Dimitrescu 2008). Acest dicţionar, care ar fi, credem, normal să se găsească în toate casele de români, se bucură însă de o circumstanţă atenuantă: ultima sa ediţie a apărut în anul 1997, deşi trebuie precizat că multe dintre cuvintele citate mai sus au fost atestate în scris în unele lucrări, probabil neluate în consideraţie în bibliografia acestui dicţionar, şi circulă în limba curentă înaintea acestei date! Ne-am fi aşteptat însă ca mulţi să fie cuprinşi măcar în Marele dicţionar de neologisme, ediţie „revăzută, augmentată şi actualizată", apărut în 2007. Cum însă la pomul lăudat nu trebuie să mergem cu sacul, să nu ne mirăm că „recolta" este destul de slabă: aici sunt înregistraţi, sauf erreur, numai câţiva dintre termenii de origine italiană cu sens culinar pătrunşi relativ recent în limba noastră, şi anume: antipasto, broccoli, cannelloni, cappucino, gnocchi, gorgonzola, graniţa, grisină, mascarpone, mozzarella, panettone, pizza, ravioli, tortellini (de obicei într-o transcriere românizată). Dar, uneori, definiţiile sunt curioase; de ex., tortellini „colţunaşi, găluşte umplute (cu
122 FLORICA DIMITRESCU
supă)"!!, iar alteori un termen din italiană nu apare la locul normal: astfel, la espresso sensul este „tren expres" (din limba italiană); dacă însă vom căuta la expres, găsim sensurile actuale: „tipul de cafea" şi „aparatul la care se prepară această cafea", dar, la etimon, apare... franceza. Dacă autorul MDN ar fi avut curiozitatea să consulte un dicţionar recent al limbii franceze, de ex. PR (în bibliografia din MDN apare o ediţie din Dictionnaire alphabetique et analogique de la langue franqaise de Paul Robert din anul... 1976, Micro-Robert. Dictionnaire dufranqaisprimordial, de acelaşi autor, din 1971 şi, cel mai „nou", Le Robert, 1987, în condiţiile actuale, când, în librăriile noastre mari se găsesc toate soiurile de dicţionare străine recent apărute!), ar fi constatat că în acesta, la express, se face diferenţa între sensurile legate de tren etc, care au un etimon englezesc, atestat din 1849, iar express-ul legat de cafea are un etimon italienesc, atestat din 1957. Aici însă trebuie recunoscut că autorul, rămas, aşa cum am semnalat în paranteza imediat precedentă, la ediţii foarte vechi ale diverselor dicţionare sau lucrări, nu avea cum să afle aceste „subtilităţi" etimologice... într-adevăr, Domnia Sa utilizează, pentru a mai da câteva exemple,' Zingarelli, ed. a VUI-a din 1961, G. Vaccaro din 1967. Sunt oare acestea instrumentele de lucru unde se pot întâlni „neologisme"? Şi asta, în condiţiile în care nu lipsesc ediţiile mai noi ale dicţionarelor ajunse, în unele cazuri, până în anul în curs, de ex. Zingarelli - 2008 (ediţia a 12-a), Petit Robert - 2008 şi chiar se găsesc, alături de tot soiul de dicţionare străine recente, în librăriile româneşti (de ex. PR 2008). Este greu să fie comentate astfel de „lipsuri" ale unui Mare dicţionar de neologisme! (subl. n.), ajuns la ediţia a IX-a, apărut în anul 2007 şi presupus a avea într-adevăr „noutăţi", odată ce ediţia precedentă, a VUI-a, datează din anul 2006...
Afirmam la începutul articolului de faţă că italiana este prima limbă romanică cu care româna a venit în contact şi de la care am primit întâile elemente latino-romanice încă de la începutul secolului al XV-lea. Primul cuvânt de sursă italiană a fost unul din domeniul economic, şi anume moneda de aur numită ducat, în 1421, după DIL, p. 14 şi 174, datare pe care o regăsim în Lupu 2006, p. 86; adevărul este însă că I. Bogdan (1905, j). 3) a antedatat acest termen cu 8 ani, în 1413 (vezi şi Dimitrescu 2007b, p. 77). în limba veche ne întâmpină însă şi mulţi termeni de sursă romanică cu sens culinar. Astfel, dintre relativ multele lexeme cu tentă gastronomică împrumutate de română din italiană în trecutul îndepărtat, DIL a înregistrat - precizând prima dată a apariţiei în limba română şi etimonul sau etimoanele fiecăreia - cuvinte precum: aromatico 1749 - din it., capere c 1700 -din lat., gr., it., germ.; confet (cofet), sfârşitul secolului al XVII-lea - din it., germ., ngr. (precum şi derivatul său pe teren românesc, - cofetar(iu) - 1672-1673 -, atât sub formă de nume comun, cât şi de nume propriu; credem însă că, dat fiind că numele comun este normal să preceadă pe cel propriu, exemplele din DIL, p. 136, pentru cofetar trebuiau inversate, de altfel şi conform citării lui Iorga 1901-1906, voi. VI (apărut în 1904) - după voi. V (apărut în 1903); fîgă „smochină" 1642 -din magh. (provenit, la rândul său, din dialectul veneto, din regiunea Veneţiei) (precum şi derivatul său regresiv, în interiorul limbii române, fîg - 1651-1700);
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ 123
ginepro 1749 „ienupăr"- din it.; gran 1749 „boabă" - din it.; licfida 1749 „lichid" - din it.; macaroană 1703 - din it.; pastet 1703 „pateu"- din it. (aici poate că ar fi trebuit menţionată şi forma pasztet din limba polonă); pimpinelă „pătrunjel de câmp" - din it.; rozmarin 1699 - din lat., it., magh., ngr.; salam 1690-1700 - din it., ngr.; salată 1690-1700 - din it., ngr.; sardea, sardelă 1749 -din it., ngr.; salvie 1651-1700 - din lat., magh., la care, credem noi, trebuie adăugat şi it.; sirop 1749 - din lat. med., it., ngr.; supă 1749 - din it., germ. ngr. După cum reiese din etimologiile prezente la aceste lexeme în DIL, în multe cazuri, şapte, etimonul este exclusiv italian (aromatico, ginepro, licfida, gran, pastet, pimpinelă, macaroană, dar la acesta din urmă, aşa cum am observat supra, unicitatea etimonului italian este controversată); celelalte cuvinte au etimologii multiple: la cinci dintre ele italiana apare pe primul loc (confet, pastet, salam, salată, sardea), în timp ce la ceilalţi termeni italiana apare ca etimon printre mai mulţi. Interesante pentru etimologie sunt vocabulele cofetar(iu) şi fîg, formate, prin două tipuri de derivare, în interiorul românei, ceea ce denotă (probabil) o circulaţie mai frecventă decât cea care rezultă din DIL a termenilor pe baza cărora s-au format, cofet sau figă. La lista de mai sus s-ar putea adăuga şi termenul reţetă - 1705, din it.,ngr., aici cu sensul „reţetă medicală", oricum acelaşi cuvânt cu cel utilizat în cărţile de bucate pentru „reţetă de bucătărie". După cum se poate observa, din punctul de vedere al datării, cel mai vechi termen culinar - dar şi botanic - este figă (1642). Credem însă că ar trebui să luăm în consideraţie, pentru prezenţa şi, odată cu aceasta, anterioritatea sa în limba română veche, pe gran, care apare în alcătuirea substantivului poamă grană „rodie, fruct rotund ca un măr cu (multe) seminţe înăuntru" (în it. melagrana(ta), literal: „măr cu multe seminiţe", înregistrat înainte de 1320 - Z 2008); acesta este consemnat de nu mai puţin de patru ori în anul 1582, de când datează PO (deci cu 60 de ani mai devreme decît fţgă, datat 1642 în DIL), text editat şi studiat de V. Pamfil (vezi glosarul ediţiei respective, precum şi Indicele lexical din Dimitrescu 1973, p. 204).
Oricum, limba italiană a însoţit pas cu pas drumul lung şi adesea contorsionat, al limbii noastre, împrumutându-i cuvinte din cele mai diferite câmpuri semantice. Dintre acestea, în ultimii ani, „alimentaţia" - cum am denumit-o în Dimitrescu 2008, p. 128-130, care cuprinde nume de mâncăruri - apare pe locul cu nr. 1., urmată de alte domenii, precum: 2. „ştiinţa, tehnica", 3. „activitatea mafiei", 4. „ocupaţii, habitudini" etc. Investigaţia prezentă, despre un singur sector de activitate - gastronomia, „acoperit" lingvistic cu un număr semnificativ de termeni recenţi - peste 120 -, demonstrează o dată în plus ceea ce am susţinut în mai multe lucrări, dintre care Dimitrescu 1997, 2007, 2007a, 2007c, 2008. Toate confirmă dimensiunile influenţei actuale italieneşti asupra limbii române, care, după cum am specificat încă de la începutul acestui studiu, ocupă, printre celelalte limbi romanice, locul al doilea, firesc după cel al limbii franceze. în orice caz, „densitatea" elementelor recente anglo-americane, care s-au impus, pe drept cuvânt, în domenii precum informatica, moda, finanţe, sport etc, este o mare realitate a perioadei istorice actuale. Şi totuşi, cu toată răspândirea, şi în ţara noastră, a fast-food-ului şi, foarte de curând,
124 FLORICA DIMITRESCU
deocamdată mai mult teoretic, a recentului său „urmaş", slow-food-ul (fast-food-ul fiind socotit acum nociv = junk-food, i se opune în momentul de faţă acest slow-food, un sistem american gastronomic respectuos faţă de tradiţii), acestora, probabil, le va fi (extrem de) greu să ţină piept şi, cu atât mai puţin, să întreacă varietatea, savoarea şi calitatea mâncărurilor italieneşti. Şi acestea, la fel de suculente, de tip francez, german, pentru a nu mai aminti de recenta „ofensivă" japoneză, cu felurile sale de mâncare (în special peştele crud!), de asemenea foarte apreciate. Arta culinară italiană - reprezentată printr-o extrem de bogată terminologie gastronomică - este astăzi difuzată şi preţuită în întreaga lume pe care, pur şi simplu, se pare că a cucerit-o prin simplitatea şi, în acelaşi timp, rafinamentul său.
Trebuie precizat că ar trebui făcută o distincţie majoră între gastronomia italiană şi cea românească. Nu neapărat în termeni de cantitate, deşi este mai mult ca sigur că aici îşi are rădăcinile caracteristica principală deosebitoare: în timp ce în română diferenţele culinare sunt regionale, deci oarecum mici, în italiană acestea sunt dialectale şi, măcar relativ, mari. într-adevăr, mâncărurile, modalităţile de preparare a alimentelor etc. sunt specifice câte unui spaţiu geografic mai puţin larg sau mai întins, explicabil nu numai prin despărţirea „clasică" în Italia între nord şi sud, ci datorită acelor separări dialectale care stăruie, fie şi numai pe plan lingvistic, în interiorul celor două vaste teritorii. Cantitatea mare a denumirilor gastronomice, perpetuate istoric, este, deci, determinată de diferenţele dialectale: există sinonime numeroase pentru aceeaşi noţiune culinară, dar, în linii mari, nu în limbajul unei singure regiuni geografice, deci, în fapt, nu poate fi vorba de sinonime „reale"... Pellegrini Camporesi, editorul torinez din 1974 al volumului La scienza in cucina e Varie di mangiar bene (Firenze, 1891), avea perfectă dreptate când afirma despre P. Artusi, autorul cărţii, că acesta a făcut pentru unificarea naţională mai mult decât Alessandro Manzoni cu ai săi Promessi sposi, ceea ce trebuie înţeles în sensul că „nu toţi [italienii] citesc, în timp ce absolut toţi mănâncă" (Marcato 2005, p. 334, nota 6). în ţara noastră bogăţia terminologiei culinare are explicaţii externe, prin diversele influenţe care au lărgit-o (pe lângă numele de mâncăruri moştenite din latină s-au adăugat cele slave, turceşti, greceşti, maghiare, apoi, mai de curând, germane, franceze, italiene, anglo-ame-ricane; unele dintre ele au fost discutate în Sala 2006), în timp ce bucătăria italiană, care a suferit mai puţine înrâuriri străine (din greacă, arabă, spaniolă, franceză, anglo-americană), îşi datorează multitudinea acestei terminologii, reflectare fidelă a realităţii, unor factori în special geografici, deci interni.
In concluzie, credem că ar trebui făcută o distincţie majoră între gastronomia italiană şi cea românească. Nu neapărat în termeni de cantitate, deşi este mai mult ca sigur că aici îşi are rădăcinile caracteristica principală deosebitoare: în timp ce în română diferenţele culinare sunt regionale, deci relativ mici, în italiană acestea sunt dialectale şi, măcar relativ, mari. într-adevăr, mâncărurile, modalităţile de preparare
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ 125
a alimentelor etc. sunt specifice câte unui spaţiu geografic mai mic sau mai mare, explicabil nu numai prin despărţirea „clasică" între nord şi sud, ci datorită acelor separări dialectale care stăruie, fie şi numai pe plan lingvistic, în interiorul acestora. Cantitatea mare a terminologiei gastronomice, perpetuate istoric, este, deci, determinată şi de diferenţele dialectale.
Trebuia amintită, în final, o expresie comună celor două limbi: „a-// lăsa gura apă", în română, şi „avere/sentire/farsi venire lacquolina in bocea", în italiană (vezi Z 1959, s.v. acqua; Z 1990, 2008, s.v. acquolina; expresia a fost studiată, în revista ieşeană „Arhiva" încă de acum 85 de ani, împreună cu alte expresii comune limbilor italiană şi română, de către marele nostru profesor Iorgu Iordan (1923); de aceea, nu înţelegem cum îşi mai justifică locul în DAEF, p. 151, când este unanim cunoscută de atâta vreme6.
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE
„Arhiva", revistă, înainte de 1990, Iaşi.
AS = „Formula AS", revistă, după 1990, Bucureşti.
Av. = „Avantaje", revistă, după 1990, Bucureşti.
Bogdan 1905 = I. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara
Ungurească în sec. XV şi XVI, voi. I, Bucureşti. Costa 1999 = Sergio Correa da Costa, Mots sans frontieres, Paris, Editions du Rocher. D = „Dilema", revistă, după 1990, Bucureşti.
DAEF = Anca Volceanov, George Volceanov, Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române, Bucureşti, 1998.
DAS - M. Bucă, I. Evseev, Fr. Kiraly, D. Craşoveanu, Livia Vasiluţă, Dicţionar analogic şi de
sinonime al limbii române, Bucureşti, 1978. DCR - Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, Bucureşti, 1982.
2DCR - Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, ed. a Il-a, Bucureşti, Editura Logos, 1997. DER - Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române, Bucureşti, 2001 (ediţia
originală, în limba spaniolă, a apărut în 7 fascicule, în 1954-1966). 2DEX - Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. a Il-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic,
1997.
DIL = Gheorghe Chivu, Emanuela Buză, Alexandra Roman Moraru, Dicţionarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche (1421-1760), Bucureşti, 1992.
6 Trebuie spus că aşa cum cercetarea domeniului gastronomic din perspectivă lingvistică nu a atras prea mulţi specialişti români (semnalăm aici volumul Metafora alimentară în expresiile franceze de Dana-Maria Dumitriu, Craiova, 2003, recenzat în DR, IX-X, 2004-2005, p. 323-324), nici în Italia situaţia investigaţiilor lingvistice din zona culinară nu este prea roză. Iată mărturia profesoarei Caria Marcato, de la Universitatea din Udine, care, relativ de curând, afirma următoarele (2005, p. 333): „11 lessico alimentare - owero le „parole del cibo" - in area italoromanza e caratterizzato da una straor-dinaria varietâ ed e un settore del vocabolario scarsamente studiato ed anche parzialmente documentato. Solitamente sono i dizionari delle varie pariate ad offrire materiali ma di frequente lo spazio riservato alle defmizioni dei lemmi e piuttosto limitato e le indicazioni risultano generiche ed approssimative".
126 FLORICA DIMITRESCU
Dimitrescu 1973 = Florica Dimitrescu, Contribuţii la istoria limbii române vechi, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică.
Dimitrescu 1997 = Florica Dimitrescu, Elements italiens recents en roumain, în RRL, XLII, nr. 5-6, p. 379-394.
Dimitrescu 2007 = Florica Dimitrescu, Franceza - sursă de îmbogăţire a lexicului românesc actual, în SLFR, Bucureşti.
Dimitrescu 2007a = Florica Dimitrescu, Elemente latino-romanice non-franceze în limba română, în Omagiu Sala, Bucureşti.
Dimitrescu 2007b = Florica Dimitrescu, Un câmp semantic „defrişat": numele de monedă, în SCL,
LVIII, nr. 1. Omagiu pentru Matilda Caragiu Marioţeanu, p.75-84. Dimitrescu 2007c = Florica Dimitrescu, Despre elementele lexicale latino-romanice recente ale
limbii române. Consideraţii cantitative, în Omagiu Caragiu, Bucureşti. Dimitrescu 2008 = Florica Dimitrescu, Elemente recente italiene în lexicul gastronomic românesc, în
LRD, p. 601-616.
Dimitrescu 2009 = Florica Dimitrescu, Un termen existent în română de cea 80 de ani - casata (sub tipar în) LL.
DLR = Dicţionarul limbii române, seria nouă, din 1956.
DN = Florin Marcu, C. Mâneca, Dicţionar de neologisme, ediţia IlI-a, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1978.
2DOOM - Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. Ediţia a Il-a revăzută şi
adăugită, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2005. DPN = M. Cortelazzo, U. Cardinale, Dizionario di parole nuove, 1964-1984, Torino, Loescher
editore, 1986.
DR - „Dacoromania", revistă, înainte şi după 1990, Cluj-Napoca. G = „Gândul", ziar, din 1995, Bucureşti.
Gal 2007 = Ana Măria Gal, Alimente şi preparate culinare din bucătăria românescă şi internaţională, Bucureşti.
Iordan 1923 = Iorgu Iordan, Dialectele italiene de sud şi limba română, în „Arhiva", XXX. Iorga 1901-1906 = Nicolae Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor voi. I-XIV, Bucureşti, 1901-1907.
Limba română = Limba română - Structură şi funcţionare. Coordonator: Gabriela Pană Dindelegan,
Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2005. LL - „Limbă şi literatură", Bucureşti.
LRD = Limba română. Dinamica limbii, dimnamica interpretării. Coordonator: Gabriela Pană
Dindelegan, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008. Lupu 2006 = Coman Lupu, Din istoricul numelor de monede în limba română, Bucureşti. Marcato 2005 = Caria Marcato, Parole del cibo in area piemonteze, în Studia, Timişoara. MDN - Florin Marcu, Marele dicţionar de neologisme, Bucureţti, 2007.
Omagiu Sala = Limba română, limbă romanică. Omagiu acad. Marius Sala la împlinirea a 75 de ani.
Coordonatoare: Sanda   Reinheimer Rîpeanu, Ioana Vintilă-Rădulescu, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2007. Omagiu Caragiu = Limba română. Stadiul actual al cercetării [...]. [Omagiu profesoarei Matilda
Caragiu Marioţeanu, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani]. Coordonator: Gabriela Pană
Dindelegan, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007. PN = Ottavio Lurati, 3000parole nuove. La neologia degli anni 1980-1990, Bologna, 1990. PO = Palia de la Orăştie. 1581-1582. Ediţie îngrijită de Viorica Pamfil, Bucureşti, Editura
Academiei RSR, 1968. PR 2008 - Le Petit Robert, Paris, Editions Dictionnaires Le Robert, 2007. RL - „România liberă", ziar înainte şi după 1990, Bucureşti. R.lit. = „România literară", revistă, înainte şi după 1990, Bucureşti. RRL = „Revue roumaine de linguistique", revistă, înainte şi după 1990, Bucureşti.
ELEMENTE LEXICALE GASTRONOMICE DE ORIGINE ITALIANĂ 127
Sala 2006 = Marius Sala, Aventurile unor cuvinte româneşti, voi. I, II, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 2006. SCL = „Studii şi cercetări lingvistice", revistă, înainte şi după 1990, Bucureşti. „Siamo" = „Siamo di nuovo insieme", revistă lunară a Asociaţiei Italienilor din România, serie nouă,
din 2007, Bucureşti.
SLFR - Studii de lingvistică şi filologie romanică. Hommages offerts ă Sanda Reinheimer Rîpeanu,
Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007. SLI - Studi di lessicografia italiana. A cura dell'Accademia della Crusca, XVII, Firenze, Le Lettere,
2000.
Stăncioi = Mădălina Stăncioi, Limba italiană. Subcapitol din teza de doctorat în curs de elaborare (sub conducerea mea - F. D.), Elemente lexicale recente în limba română; aspecte etimologice - în manuscris.
Studia = Studia in honorem magistri Vasile Frăţilă, Timişoara, 2005.
Th. L. = Thesaurus Larousse [...]. Sous la direction de D. Pechoin, Paris, Editions Larousse, 1991. Topoliceanu 2007 = Harieta Topoliceanu, Observaţii asupra italienismelor recente din limba
română, în Omagiu Caragiu, Bucureşti. Z 1959 - Nicola Zingarelli, Vocabolario della lingua italiana, ed. a VUI-a. A cura di Giovanni
Balducci, Bologna.
Z 1990 = Nicola Zingarelli, Vocabolario della lingua italiana, ed. a Xl-a. A cura di Miro Dogliotti e Luigi Rosiello, Milano.
Z 2008 = Nicola Zingarelli, Vocabolario della lingua italiana, ristampa 2008 della dodicesima edizione, f.l., Zanichelli.
SUR LA SEMANTIQUE DES ELEMENTS LEXICAUX GASTRONOMIQUES D'ORIGINE ITALIENNE DANS LE ROUMAIN ACTUEL (Resume)
L'auteure c'est penchee plusieurs fois sur Finfluence lexicale recente de l'italien sur le roumain, notamment sur la terminologie de la zone culinaire. Dans le present article, elle examine le langage gastronomique dans une perspective semantique tout au long des vingt dernieres annees de developpement rapide du lexique roumain. Premierement, elle repartit la terminologie culinaire dans plusieurs categories semantiques, tout en etant consciente du caractere aleatoire de toute taxinomie. On discute ensuite une serie de nouvelles acceptions qui se sont ajoutees aux lexemes gastronomiques d'origine italienne deja entres en roumain de meme que Ies significations italiennes de base ou adja-centes qui ne se sont pas transmises en roumain. L'article finit par quelques conclusions â caractere general, concernant Ies particularites du lexique culinaire en italien et en roumain.
Universitatea din Bucueşti Str. Edgar Quinet, nr. 3-5 Bucureşti, sector I
CORALIA DITVALL
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIN INTERNET. ROLUL PROFESORULUI
1. Introducere
învăţământul prin internet este, la ora actuală, adoptat destul de frecvent, ca un moment complementar celui tradiţional (din clasă), în multe discipline din sfera umanistă (de ex., istorie, geografie, biologie, ştiinţe juridice etc), dar este mult mai frecvent practicat în cadrul medicinei şi al politehnicii. în cadrul predării limbilor străine acest model pedagogic modern se află încă în fază incipientă (Ditvall 2006b, 2008).
Conceptul-pionier Limba română on-line pe care-1 propunem1 certifică posibilitatea predării unei limbi străine în totalitate prin internet, pentru întreg programul de studii, fară cursuri în clasă. Rezultatele obţinute se dovedesc pozitive nu numai din punct de vedere didactico-pedagogic, ci şi din cel financiar (Ditvall 2001, 2004).^
în acest articol vom releva câteva reflecţii referitoare la învăţământul electronic, virtual şi la rolul profesorului în cadrul acestui nou tip de învăţământ.
2. Programul universitar de Studii româneşti
2.1. Studiile tradiţionale
Interesul pentru limba română în Suedia a existat de mai mult de o jumătate de secol, începând cu romanistul şi romanistul cunoscut Alf Lombard (1902-1996), prin îndelungatele sale studii şi seminarii despre lingvistica românească.
Numai spre sfârşitul anilor '80 limba română a început să fie predată în clasă. Cursurile puteau fi urmate tot la doi, trei ani. Se putea studia numai nivelul de începători. Numărul studenţilor era foarte scăzut - 3-5 studenţi, dintre care numai 25-50% terminau cursul.
2.2. Studiile prin internet
Pe la mijlocul anilor '90, Universitatea din Lund a demarat diferite proiecte în vederea dezvoltării şi îmbunătăţirii sistemului educaţional, prin intermediul unei tehnici moderne - idee inspirată după modelul american, şi anume învăţământul prin internetl
Persoana întâi plural (exprimată sau inclusă) înseamnă, în articolul de faţă, autoarea. DACOROMANIA, serie nouă, XIV, 2009, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 129-137
130 CORALIA DITVALL
în timp foarte scurt, un număr mare de institute au început diferite proiecte de cercetare pentru a dezvolta unele momente din programul lor de predare, adoptând modelul on-line. S-a înregistrat un mare succes!
Din nefericire însă, niciun institut de limbă străină nu „şi-a deschis ochii" spre acest model - cu toate că ni se prezentau, regulat, rezultate pozitive obţinute prin acest tip de proiect. Cinci ani s-au scurs şi... nimic.
Numărul extrem de restrâns de studenţi înscrişi la secţia de Studii româneşti nu putea asigura un buget sigur - secţia era ameninţată cu desfiinţarea... Aşadar, singura secţie la o universitate din Scandinavia unde se putea studia limba română era pe cale de dispariţie (aşa cum s-a întâmplat cu alte secţii de limbi străine „cu bază slăbită", din Suedia sau din alte părţi ale Scandinaviei).
Ne-am pus atunci întrebarea dacă o modernizare a procesului de învăţământ nu ar fi un act salvator. Aşa am demarat un proiect de cercetare numit Limba română on-line, adoptând ideea inovatoare a învăţământului prin internet. Ţelul acestui proiect a fost de a salva secţia de Studii româneşti de la Universitatea din Lund de la desfiinţare. Ideea de la care am plecat a fost următoarea: predarea prin internet ar trebui să acopere o suprafaţă geografică mult mai largă şi să asigure o mai mare flexibilitate, excluzând, printre altele, factori ca timp şi loc; toate acestea ar trebui să ofere posibilitatea creşterii numărului de studenţi şi, prin urmare, a bugetului Secţiei.
în ianuarie 1999 primul nivel (i.e. cursul de începători) se preda în totalitate prin internet, incluzând întreg aparatul didactic şi cel administrativ - totul on-line.
Numărul studenţilor înscrişi s-a ridicat dintr-odată la circa 27 - studenţii erau răspândiţi în toată Suedia şi în toată Danemarca. Circa 80% dintre aceştia şi-au terminat cursul în acelaşi an, iar circa 10% urmau să-1 termine anul următor. Aceste date statistice mărturiseau o schimbare puternică - o schimbare pozitivă - poate chiar o epocă nouă.
3. învăţământul electronic vs învăţământul în clasă?
Pentru a putea înţelege mai bine în ce constă învăţarea unei limbi străine prin internet, vom compara modelul electronic cu cel tradiţional, revelând câteva dintre rezultatele obţinute în cadrul proiectului nostru - studiile româneşti on-line.
Vom prezenta viziunea ambelor părţi în procesul de învăţare: cea a profesorilor {predarea) şi cea a studenţilor {învăţarea, achiziţionarea), comparând modelul electronic cu cel tradiţional (din clasă).
Trebuie să notăm că la baza informaţiilor de mai jos se află, alături de părerea profesorilor, evaluarea cursurilor de Limbă română (la toate cele patru nivele) obţinută de la studenţi la sfârşitul fiecărui an universitar (pe un formular dat cuprinzând mai multe puncte-întrebări) - evaluare culeasă timp de 10 ani (din 1999 când am început acest proiect).
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIN INTERNET. ROLUL PROFESORULUI 131
3.1. Opinia profesorului
3.1.1. Suprafaţa geografică
în cadrul cursurilor on-line se poate oare „ajunge" la un public pe o suprafaţă geografică mai întinsă?
Desigur! Cu ajutorul informaticii, a tehnicii prin internet, acoperim, cu certitudine, o suprafaţă geografică mult mai întinsă (decât la nivel de clasă). Trebuie notat că studenţii noştri on-line nu sunt numai suedezi, ci şi danezi şi norvegieni, locuind în toată Scandinavia - incluzând şi studenţi de altă naţionalitate (de ex. olandeză, germană, italiană, română etc), cunoscători ai uneia dintre limbile scandinave - condiţie sine qua non, întrucât limba de predare este suedeza.
Cum spuneam mai sus, secţia de Studii româneşti din Lund şi cea din Copenhaga reprezentau, înainte de 1999 (anul de start al proiectului nostru Limba română on-line), o unitate foarte mică, cu un număr extrem de redus de studenţi. Numărul din ce în ce mai mic de studenţi ameninţa secţia, din ambele ţări, să fie desfiinţată.
începând însă din 1999, studenţii on-line sunt răspândiţi pe o rază geografică foarte întinsă, din Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda şi alte ţări din Europa (inclusiv România), până în SUA şi în alte părţi ale lumii2.
3.1.2. Numărul de studenţi
în cadrul cursurilor on-line se înscriu oare un număr mai mare de studenţi?
Fără îndoială ! Acest lucru este confirmat implicit de faptul că prin intermediul platformei de internet noi acoperim o rază geografică foarte întinsă. Mulţumită modelului electronic, studenţii locuiesc acasă, în diferite părţi din Scandinavia, Europa sau din lume, studiind de la domiciliu, adică nu trebuie să „se mute" la Lund sau la Copenhaga pentru a studia limba română. (Ditvall 2001).
Deja din primul an on-line, numărul studenţilor a crescut simţitor: de la circa 3 studenţi (tot la doi sau trei ani) în cadrul cursurilor în clasă, numărul s-a ridicat direct la 27 studenţi în cadrul cursurilor on-line. Din 1999 cursurile on-line au loc în fiecare an, şi numărul studenţilor este mereu în creştere.
Astăzi - mulţumită profilului on-line - secţia numără 100-130 de studenţi, în fiecare an (inclusiv cei reînscrişi pentru restanţe). Important de remarcat este faptul că secţia oferă, azi, programul universitar în formă completă, în totalitate la nivel on-line (anume toate cele 4 nivele, de la începători până la maşter) - cursurile derulându-se în paralel, şi echipa de profesori fiind formată numai dintr-un profesor plin şi, eventual, un asistent cu câteva ore pe săptămână) -, o dovadă certă de eficacitate financiară ! Secţia ajunge astfel să fie prima dintre secţiile de limbi
2 Doar câteva exemple: o studentă locuia pe insula La Reunion din Oceanul Indian, făcând, în paralel cu limba română, studii pe teren pentru lucrarea sa de Maşter în Politehnică; o altă studentă locuia în Tanzania, Africa, lucrând în cadrul Crucii Roşii; un student se afla într-o altă ţară din Africa, fiind soldat în cadrul ONU şi urmând cursul nostru, fară probleme, din the bushes (din junglă), având şi de acolo acces la internet! etc.
132 CORALIA DITVALL
străine de acest tip - modern, inovativ şi extrem de eficace din punct de vedere financiar3 - din Scandinavia (şi poate chiar din Europa de Nord).
3.1.3. Flexibilitate
Oare pentru ce se vorbeşte de o mare flexibilitate a cursurilor on-line?
Iată câteva explicaţii. Pe de o parte, nici profesorii şi nici studenţii nu depind de timp, de spaţiu sau de felul cum are loc predarea/învăţarea (Bradley 2005).
Pe de altă parte, programul de curs (inclusiv cel administrativ, i.e. formulare, scheme-orar etc.) este în totalitate on-line. Şi profesorii, şi studenţii au acces, astfel, la materialul de curs în orice moment din zi şi din noapte, de oriunde din lume.
Procesul de învăţare este „dirijat" de un orar în care trebuie respectaţi anumiţi termeni-limită, în rest totul are loc într-un cadru foarte flexibil. De pildă, printre alte aspecte, dacă studentul X doreşte să studieze modulul nr. 3, iar studentul Y preferă să studieze modulul nr. 4 - în timp ce restul clasei studiază modulul nr. 1 -, acest lucru este posibil. Studentul - odată „logged in" în curs - are acces la întreg programul de curs. Filele de text şi filele audio îl „dirijează" de-a lungul diferitelor conferinţe, iar cheile îl ajută să-şi corecteze exerciţiile. El alege ce vrea să facă !
Fiecare modul se încheie cu un examen - termenul-limită este anunţat în orar. Dar, dacă studentul pierde, eventual, acest termen-limită, el are oricând posibilitatea de a-şi da examenul în cursul semestrului (în cadrul unui orar lunar pentru restanţe); el decide când va da examen şi care examen (dacă are mai multe restanţe).
Şi procesul de comunicare se bucură de un cadru flexibil - i.e. întrebări, răspunsuri, comentarii, totul are loc în scris, independent de timp -, în cadrul unor forumuri speciale iniţiate de noi. Comunicarea în scris, în forum, prezintă avantajul de a putea oferi oricui din clasă întrebările şi răspunsurile puse în cadru unei perioade mai lungi (de ex. întreg semestrul), aşadar studentul nu pierde nicio informaţie, indiferent când ar accesa forumul !
Pe de altă parte, am creat un forum pentru interactivitate directă, live, prin webcamera - la un moment stabilit (zi şi oră fixă). în acest forum profesorul asigură studentului feed-back live (corectare-live) în exerciţiile de pronunţie, conversaţie sau dezbateri. Alţi cercetători folosesc conceptul de interactivitate student -student (mai mulţi studenţi deodată), fară supravegherea profesorului (Braconi 2005) - mod pe care-1 considerăm mai puţin eficace decât cel live.
Modelul de predare on-line îl „învaţă" pe student, pe lângă o limbă străină, să fie independent, să-şi asigure o autodisciplină şi să ia iniţiativă (Ditvall 2004).
Trebuie să remarcăm faptul că predarea on-line scuteşte Institutul şi de cheltuielile pentru săli de cursuri, săli-laboratoare, săli pentru examene, amfiteatru pentru conferinţe etc. etc. (Ditvall 2006a).
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIN INTERNET. ROLUL PROFESORULUI 133
3.2. Opinia studentului
3.2.1. Suprafaţa geografică - importantă sau nu?
Da, este foarte important de notat că programul on-line poate cuprinde o zonă geografică întinsă. 95-99% dintre studenţii noştri nu locuiesc la Lund sau la Copenhaga (şi în împrejurimi). O mare majoritate dintre studenţi călătoresc foarte mult (în cadrul serviciului sau al altor studii), ori sunt stabiliţi departe de cele două oraşe universitare şi chiar în străinătate.
Aceşti studenţi au declarat că unica posibilitate de a urma cursurile de limbă română este modelul on-line, pe care-1 apreciază nespus de mult.
3.2.2. Flexibilitate sau nu?
Fără îndoială că programul de studii on-line implică o flexibilitate largă! „Cadrul" flexibil al acestui model de învăţare este foarte apreciat de studenţi, întrucât (printre altele) face posibilă combinarea cursului de limba română cu serviciul sau cu alte studii.
Pe de altă parte, caracterul flexibil oferă posibilitatea de a studia la un nivel interdisciplinar. Majoritatea studenţilor noştri studiază, de fapt, o disciplină de bază, de ex. ştiinţe politice, ştiinţe economice, alte limbi romanice, lingvistică etc, şi aleg limba română ca disciplină secundară.
Flexibilitatea oferită în cadrul cursurilor bazate pe platforma internet influenţează în mod pozitiv motivaţia de studiu a studentului (el termină studiile anului în curs şi, mai mult decât atât, şansa este mare să continue la nivelele superioare).
Dar, în cazul cursurilor-campus (în clasă), a combina serviciul cu studiile -atunci când locuieşti departe de centrul de studii - este aproape imposibil.
3.2.3. Acces la materialul de studiu
Când studentul pierde vreo lecţie în cadrul studiilor-campus, din motive de boală, călătorii etc. -, îşi recuperează mai greu notiţele, în formă completă, de la colegii de clasă.
In cadrul cursurilor on-line, studentul nu pierde absolut nicio lecţie sau conferinţă. Aşa cum am amintit mai sus, materialul de studii este publicat - în formă completă - pe platforma cursului, şi anume conferinţele, lecţiile, exerciţiile, cheile, „pronunţia", dezbaterile/discuţiile - totul se află la locul lui, pe platformă, când studentul revine la cursl
Aşadar, studentul are acces la materialul de studii încontinuu, poate repeta continuu, şi primeşte feed-back, adică este corectat încontinuu pentru pronunţie (prin audio-file) sau la exerciţii (prin chei).
Acest tip de învăţare este foarte apreciat de studenţi şi se pare că indică chiar o îmbunătăţire a rezultatului înregistrat în achiziţia limbii.
3.2.4. Viteza de studiu
Este cunoscut că studiile on-line implică viteza de studiu de jumătate de normă (50%>). La nivel de campus studiile se pot face sau la normă întreagă (100%), sau la jumătate de normă.
134
CORALIA DITVALL
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIN INTERNET. ROLUL PROFESORULUI
135
De un an experimentăm modelul în care norma întreagă şi norma pe jumătate merg în paralel - fară a necesita un număr mai mare de profesori. Studentul însuşi alege viteza de studiu.
Rezultatul acestui experiment arată că această flexibilitate este foarte apreciată de studenţi - în jur de o treime din studenţii noştri studiază la viteza întreagă.
4. Procesul de învăţare
După cele arătate mai sus, şi profesorii şi studenţii apreciază pozitiv modelul de învăţare on-line. Totuşi întrebarea poate surveni: oare acest tip de comunicare la distanţă nu va altera întrucâtva comunicarea şi, prin urmare, achiziţionarea limbii studiate?
Experienţa noastră arată că, în cadrul studiilor on-line, comparate cu cele în campus:
- feed-back-vX este mai intens, atinge un status mai bun şi are loc cu regularitate mai mare (prin intermediul cheilor, al fişierelor audio sau prin interacţiunea directă, live, care are loc mult mai des decât la nivel de campus);
- posibilitatea de a „supraveghea" activitatea întregii clase, dar şi a fiecărui individ/ student este mai mare. Pe de altă parte, profesorul are o şansă mai mare de a obţine o imagine completă atât a procesului de învăţare a întregului grup, cât şi a fiecărui student în parte. Astfel, în cazul unei probleme, profesorul poate interveni rapid şi da soluţia. Un exemplu: dacă profesorul observă că studentul X nu a accesat un număr de lecţii, el îl contactează imediat (legătura între profesor şi student on-line fiind mult mai strânsă decât la nivel de campus); aflând motivul, profesorul rezolvă problema în timp util. De multe ori poate fi vorba de un lucru minor, care însă - alături de probleme legate de tehnică, informaţii înţelese greşit etc. - poate determina în mod negativ ritmul de studiu al studentului, câteodată până la decizia de a întrerupe studiile. Or, în cadrul studiilor în campus, acest lucru este imposibil - profesorul care observă că un student „dispare" din clasă, adică nu mai vine la lecţii, nu va telefona acelui student pentru a-1 întreba motivul acestei absenţe (în cursurile din campus nu se poate vorbi de o comunicare apropiată profesor - student, ca aceea de la nivelul on-line);
- interacţiunea între profesor şi student este mult mai frecventă şi pare a fi mai apropiată decât în campus. Iar interacţiunea în cadrul diferitelor forumuri pare a fi într-un grad mai mare.
Autocorectarea continuă (prin intermediul fişierelor audio sau al cheilor), feed-back-vX de la profesori în mod regulat, posibilitatea oferită profesorului de a supraveghea/controla mai îndeaproape procesul de învăţare, interacţiunea apropiată şi mult mai frecventă - sunt numai câţiva factori în cadrul modelului on-line, care ajută la îndreptarea eventualelor greşeli în procesul de achiziţionare a limbii. Ba mai mult, se poate vorbi chiar de o oarecare îmbunătăţire a abilităţii orale şi scrise înregistrate prin rezultatele obţinute la examene.
5. Rolul profesorului - cuvânt de încheiere
în cele de mai sus am văzut că studiul electronic implică o flexibilitate largă nu numai din punct de vedere administrativ, ci şi didactic.
Studenţii locuiesc pe o rază geografică foarte întinsă, chiar pe continente diferite. Ei pot accesa materialul de studiu indiferent de timp şi de spaţiu. Ei îşi aleg viteza de studiu, la nivel individual - pot studia la normă întreagă sau la jumătate de normă (deşi toţi sunt, de fapt, „în aceeaşi clasă").
Studenţii urmează cursurile, lecţiile etc. - fiecare în cadrul modulului ales -indiferent de „prezenţa sau nu a profesorului în clasă". Ei exersează diferite momente de pronunţie - primind feed-back prin fişierele audio, indiferent de „prezenţa sau nu a profesorului în clasă". îşi trimit temele-exerciţii în diferitele forumuri, fară a depinde de timp, de spaţiu sau de „prezenţa sau nu a profesorului în clasă la momentul trimiterii". Cheile la exerciţii oferă posibilitatea de a se autocorecta, dând studentului posibilitatea de a repeta şi de a exersa mereu, indiferent de „prezenţa sau nu a profesorului în clasă".
Studenţii aleg şi propun singuri temele (consultând link-urile de media) pentru diferitele module pentru discuţii şi dezbateri, în cadrul modulului de conversaţie. Ei aleg lecţiile sau exerciţiile (de pildă, de pronunţie sau de gramatică) la care vor să insiste cu live-feedback de la profesor. De asemenea, studenţii propun diferitele teme pentru lucrările individuale conform planului de studiu pentru fiecare modul în parte.
întrebarea ce se pune este: Care mai este atunci rolul profesorului?!.
Studiul nostru arată că profesorul nu trebuie să fie „prezent", nu trebuie să fie „în clasă" când studentul accesează cursul, când „intră în clasă". Profesorul „intervine" în procesul de învăţare, la nivel flexibil (de două-trei ori pe săptămână), pentru:
- a comenta temele-exerciţii şi pentru a răspunde la întrebările din diferitele forumuri (în scris);
- a comenta şi a îndruma studentul în alegerea temelor pentru lucrări (în scris);
- a verifica participarea studentului la diferitele module (cu comentarii în scris). Doar întrevederile live cu studenţii, prin webbcamera, pentru exerciţiile de
pronunţie şi de conversaţie au loc la o oră fixă.
în conceptul electronic, virtual, rolul profesorului pare, aşadar, a fi cel de coordonator, de îndrumător, de „verificator" - profesorul este o „resursă" la care studentul apelează când are nevoie. Rolul profesorului nu mai este acela al pedagogului care „dirijează" şi „hotărăşte" ce, cum şi când trebuie făcut!
6. Concluzii
în acest articol am arătat câteva dintre rezultatele noastre legate de un concept modern de învăţământ, anume învăţământul electronic, aşa numitul e-learning.
Studiile on-line, comparate cu cele în campus, par a crea un contact mai apropiat între student şi profesor, un feed-back continuu în formă directă şi indi-
1
136 CORALIA DITVALL
rectă, o flexibilitate mai largă, independent de timp, spaţiu şi mod, şi un control mai riguros în procesul de achiziţionare a limbii.
Studiile on-line par, de asemenea, a transforma profesorul, din „dirijor al diferitelor momente de învăţare şi al ritmului de studiu", în „verificator" şi „coordonator" de studii.
Prin învăţământul on-line, mulţumită unei tehnici moderne perfecţionate şi prin noul rol al profesorului, studentul înregistrează un nivel ridicat de creativitate, de independenţă, de iniţiativă (Sohn 2009), de responsabilitate şi de autodisciplină (Bias 2009) - obţinând un nivel de studiu înalt din punct de vedere calitativ. Acestea toate duc la creşterea motivaţiei şi interesului pentru studiu (Ditvall 2006a, 2009).
Aşa putem explica faptul că, astăzi, secţia de Studii româneşti are 100-130 de studenţi în fiecare semestru, cursurile derulându-se la toate cele patru nivele, în paralel.
Pionieră în programul on-line pentru studierea unei limbi străine, secţia noastră este unica secţie din nordul Europei care oferă cursurile în totalitate on-line (fară cursuri-campus), cu program universitar - complet - pe platformă de internet!
BIBLIOGRAFIE4
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIN INTERNET. ROLUL PROFESORULUI 137
E-LEARNING. THE TEACHER'S ROLE {Abstract)
In this paper we reveal a few items related to the teacher's role within the highly modern model of education, i.e. e-learning in language-teaching, based on our research-project The IT-based Romanian Studies Program.
After a short historical view of the Romanian Studies in Scandinavia we look upon the on-line-education versus the campus-education. Our results seem to show that the on-line-education is defînitely more efficient, flexible and fmancially more reasonable.
In this new pattern of education, by means of the informatics, the "tasks" of the teacher seem to be, at a large extent, different than in the tradiţional education. The e-teacher turns to be a coor-dinator, a verifier, a study-adviser - a resource (at hand whenever the student needs it), more than a conductor-pedagogue deciding every "step" in the student's studying. The student, on the other hand, seems to develop more initiative-taking, more creativity, more responsibility, higher rate of motivaţi on and interest - and finally better qualitative results!
Lunds Universitet Sprâk- och Litteraturcentrum Rumănska sektionen, Box 201 221 00 Lund, Sverige
Bias 2009 = R. Bias, FRIT Radio DJs: Language Students at The Ohio State University Broadcast in French and Italian, în Proceedings of Hawaii 7th Annual International Conference on Arts and Humanities, 9-12 January 2009, Honolulu, Hawaii, USA (CD).
Braconi 2005 = Eklund P. Braconi, Conversation-world in language-learning. Communicare la Symposium From vision to practice, 2005 May 11-12, University of Urnea, Sweden.
Bradley 2005 = L. Bradley, To teach and to study on the internet. Communicare la Symposium From vision to practice, 2005 May 11-12, University of Umeâ, Sweden.
Ditvall 2001 = C. Ditvall, IT-based language-teaching - the IT-based Romanian-courses. Seminar, CITU (Centre for Information-Technology in Learning), 2001 December 5, University of Lund, Sweden.
Ditvall 2004 = C. Ditvall, Internet-pedagogy in language-teaching. Seminar & workshop, 2004 February 27, University of Goteborg, Sweden.
Ditvall 2006a = C. Ditvall, IT-based language-courses - the future for language-learning? Guest-lecture, 2006 March 14, University of Sodertorn/Stockholm, Institute for Informatics and Technical Design, Sweden.
Ditvall 2006b = C. Ditvall, On-line-Romanian: a Solitaire, în „Journal of Information-Technology in Language-Learning" (University of Umeâ, Sweden), 2006, p. 179-190.
Ditvall 2008 = C. Ditvall, From 3 to 130 Students: On-line University Studies in Languages - the Case of Romanian in Scandinavia, în Acta of the International Conference of „A.Philippide" Institute of Romanian Philology, 25-27 September 2008, Iaşi, România (CD).
Ditvall 2009 = C. Ditvall, From 3 to 130 Students: On-line University Studies in Languages - the Case of Romanian in Scandinavia, în Proceedings of Hawaii 7th Annual International Conference on Arts and Humanities, 9-12 January 2009, Honolulu, Hawaii, USA (CD).
Sohn 2009 = S. Sohn, Internet, a Friend or a Foe? Interior Design Education and the Impact of Internet. Comunicare la Hawaii 7th Annual International Conference on Arts and Humanities, 9-12 January 2009, Honolulu, Hawaii, USA (CD).
4 Titlurile dintre 2001 şi 2008 sunt traduse din suedeză în engleză.
IONUŢ POMIAN
STILUL FUNCŢIONAL ELECTRONIC
9
0. Noţiuni introductive
0.1. în româna actuală, comunicarea electronică devine o formă discursivă din ce în ce mai extinsă1 şi mai complexă, care însumează caracteristici aparţinând celorlalte stiluri funcţionale, dar şi suficiente elemente specifice, încât să se poată vorbi de un nou stil funcţional: stilul conversaţiei2 electronice (simplificat: stilul electronic), care înglobează comunicarea mediată de calculator (abreviat CMC; cf. engl. 'Computer-Mediat ed Communication"), respectiv, prin extensiunea sensului, şi celelalte forme ale comunicării mediate de diverse mijloace electronice (telefonie, GPS). Prin multitudinea caracteristicilor specifice, conversaţia electronică se constituie ca variantă funcţională aparte, independentă, desprinsă din stilul publicistic. Aşadar, CMC se referă la informaţia transmisă în formate mediate de calculator (internet; camere de chat de tipul Yahoo! Messenger; hi5; mire; forum; e-mailuri; bloguri), iar celelalte mijloace electronice includ MMS-urile, SMS-urile, indicaţiile GPS.
Cum calificativul „electronic" din sintagma stil electronic se referă la mijlocul de transmitere a informaţiei (la canalul comunicării), această variantă diafazică a limbii se caracterizează prin absenţa omogenităţii sub raportul conţinutului, al finalităţii, al formelor discursive şi de limbaj pe care le exprimă. Aşadar, factorii şi funcţiile comunicării sunt relativi, diferă de la un discurs la altul. Vorbim astfel de funcţia comercială în cazul site-urilor de comerţ on-line; de funcţia informativă pe bloguri, tabloide on-line, GPS etc; de funcţia conversaţională în camerele de chat, în unele mesaje electronice.
Perspectivele actuale de abordare a comunicării electronice sunt diverse: sociopsihologică, paralingvistică, pragmatică, analiza secvenţială a organizării conversaţiei, stilistică etc. în studiul de faţă, lansăm o analiză integratoare, evidenţiind particularităţile lingvistice şi paralingvistice implicate în realizarea acestui tip de discurs. Numărul mare de caracteristici specifice la fiecare nivel al limbii (fonetic, lexical, morfologic, sintactic, stilistic), la care se adaugă implicaţiile sociopsiholo-
1 în prezent, se estimează că în România există cel puţin 5 milioane de utilizatori.
2 în unele lucrări se operează cu distincţia conversaţie vs discuţie (cf. Ionescu-Ruxăndoiu 1999, p. 29-31; DŞL, s.v. conversaţie; GALR 2005, voi. II, p. 812-813; GALR 2008, voi. II, p. 852-854).
DACOROMANIA, serie nouă, XIV, 2009, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 139-150
140 IONUŢ POMI AN
gice ale discursului electronic (impresia de „intimitate/securitate în grup" prin identitate falsă ori anonimat, dezinhibarea, interacţiunea umană sincronă///velin direct, consecinţa „izolării în grup", (cvasi)dependenţa, limitele exclusiv tehnice etc), se constituie ca argumente ale acceptării în româna actuală a stilului funcţional electronic, stil constituit începând cu sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000.
Analiza discursului electronic se impune şi din prisma faptului că studiul limbii vorbite cunoaşte un interes din ce în ce mai larg în lingvistica actuală, interes direct proporţional cu extinderea unor ştiinţe/discipline ca sociolingvistica, psiholingvistica, pragmatica, etnometodologia, analiza discursului şi a conversaţiei. In acest sens, au apărut şi în lingvistica românească corpusuri de limbă vorbită*, lucrări care cuprind ansambluri finite de enunţuri, alcătuite din texte orale şi scrise, constituind eşantioane reprezentative pentru limba supusă descrierii şi care sunt omogene ca etape istorice şi ca variante stilistice sau dialectale (DŞL, s.v. corpus).
0.2. Comunicarea electronică cunoaşte diverse clasificări. Din punctul de vedere al momentului efectiv de realizare, aceasta poate fi sincronă, participanţii la actul comunicării fiind prezenţi în acelaşi timp {on-line) ori asincronă, când nu există constrângeri de ordin temporal. Dintr-o altă perspectivă, cea a formei de interacţiune, comunicarea electronică poate fi dialogică (forma cea mai răspândită) ori monologică (blogurile, publicaţiile electronice).
0.3. Jocurile electronice, preferate de copii de vârste din ce în ce mai mici, sunt pur virtuale şi au funcţii diverse, dintre care predilecte sunt funcţia de delectare (jocurile de strategie) şi funcţia instructiv-educativă (jocurile de cultură generală, precum ConQUIZtador). Când jocurile electronice devin stimulative din punct de vedere financiar, se poate vorbi de intervenţia factorului negativ.
0.4. în articolul de faţă, analiza discursului electronic se bazează mai mult pe analiza strategiilor comunicative ocurente în camerele de chat. Procesul semiozic în camerele de chat se realizează cel mai adesea printr-un limbaj informai, iar descrierea particularităţilor stilului electronic, stil „creat" în proporţie covârşitoare de segmentul tânăr al populaţiei, are la bază metoda inductivă. De altfel, multe dintre particularităţile prezentate în articolul de faţă sunt comune stilului electronic şi stilului colocvial.
0.5. Conversaţia electronică este marcată de oralitate şi îmbină stilul scris cu cel vizual, respectiv auditiv. Codul predilect este limba română şi „romgleza", la care se adaugă animaţia (imagemele). Termenul imagem (s. n., pl. imageme) denumeşte un simbol sau o combinaţie de simboluri utililizat(e) pentru a transmite într-o manieră extrem de concisă un conţinut emoţional sau o opinie în mesajele scrise. Lansăm această noţiune lingvistică drept corespondent pentru englezescul emoti-con. Imagem este un cuvânt telescopat, numit şi cuvânt portmanteau sau cuvânt-valiză, reprezentând un tip de contaminare lingvistică, prin alăturarea unor fragmente din cuvinte, a cărui semnificaţie combină semnificaţiile termenilor din care
3 Vezi LRVMI, Dacălu Jinga 2002, IVLRA, Hoarţă Cărăuşii 2005.
STILUL FUNCŢIONAL ELECTRONIC 141
s-a format, anume: imagine" + emoţie > imagem; cf. şi engl. emoticon, cuvânt de asemenea telescopat, provenit din emotion + icon. Canalul de transmitere a informaţiei este predominant vizual (camera de chat şi/sau camera video {video chat reprezentat de webcam)) şi, opţional, auditiv (concretizat în microfon {voice chat)).
0.6. Referindu-se la formele comunicării mediate de calculator, Elena Trohin (2006, p. 35) defineşte discursul computerizat ca activitate lingvistică individuală în cadrul tuturor formelor de comunicare prin intermediul computerului, în general, şi al internetului, în special. în studiul de faţă, stilul conversaţiei electronice înglobează atât discursul computerizat, cât şi celelalte forme de comunicare mediate prin mijloace electronice (telefonie, GPS).
0.7. în camerele de chat, emiţătorul şi receptorul îşi aleg fiecare un nick-name, iar identitatea (reală sau falsă) poate fi însoţită de un avatar (de exemplu: poză personală, imagine sugestivă, o replică). Avatarul descrie o stare de spirit, o opinie. Unele softuri de chat, precum Yahoo! Messenger, încorporează diverse statusuri „prefabricate", prin status înţelegându-se locul în care fiecare utilizator poate introduce un text personal de maximum 255 de caractere. Cele mai frecvente statusuri „prefabricate" sunt: Available („disponibil"); Busy („ocupat(ă)"); Be Right Back („revin imediat"); Not at My Desk („nu sunt la birou"); On the Phone („la telefon") etc. Se poate opta şi pentru statusul Invisible („invizibil"), aceasta însemnând că utilizatorul nu apar conectat, on-line, celorlalţi utilizatori.
0.8. O particularitate proprie, frecvent întâlnită în cadrul stilului conversaţiei electronice, cu precădere în camerele de chat, constă în faptul că o conversaţie poate fi iniţiată de un emiţător, dar potenţialul receptor poate să nu răspundă fară a fi acuzat de lipsă de respect; altfel spus, tăcerea {expresia zero) devine o componentă semnificativă a interacţiunii comunicative. E. Trohin (2006, p. 101) clasifică tăcerile din perspectivă funcţională în: a. tăceri comunicative, care nu transmit un conţinut pro-poziţional, fiind legate de generarea intervenţiei în curs sau a celei imediat următoare, şi b. tăceri elocvente, purtătoare ale unor semnificaţii sau ale unei forţe ilocu-ţionare (acceptare, reproş, scuză etc), acestea fiind singurele tăceri semnificative din punct de vedere pragmatic. După noi, o terminologie mai adecvată pentru dihotomia în discuţie ar fi: a. tăceri noncomunicative sau accidentale, nu „comunicative", tocmai datorită faptului că sunt private de semnificaţii pragmatice şi au cauze (cvasi)independente de utilizator (căderea conexiunii, situaţia de a nu te afla în faţa calculatorului, situaţia de a fi implicat într-o altă conversaţie etc.) şi b. tăceri comunicative sau pragmatice, tăceri care subliminal transmit, „comunică" ceva (lipsa de interes, reproşul, supărarea etc). în comunicarea electronică, tăcerea pragmatică poate fi redată şi grafic prin puncte de suspensie. Când este conectat (on-line), dar nu intervine în conversaţii, utilizatorul este factor pasiv în procesul comunicării.
4 în structura cuvântului imagem, termenul imagine denotă atât reprezentarea vizuală, cât şi reprezentarea auditivă (cf. Pomian 2008, p. 348).
142 IONUŢ POMIAN
Alteori, conversaţia poate fi întreruptă ordinar de către emiţător sau tacit de către receptor sau dialogul electronic se poate rezuma la o conversaţie fatică. De asemenea, replicile nu au o ordine (un interlocutor poate scrie mai mult decât altul), accesul la cuvânt (engl. 'turn-taking') fiind nelimitat.
0.9. în cadrul conversaţiei electronice din camerele de chat, pot fi considerate avantaje: degajarea psihică datorată absenţei faţă în faţă a interlocutorului; posibilitatea de a sista tacit conversaţia; posibilitatea de „a urmări" pe cineva adoptând statutul de invizibil în raport cu potenţialii interlocutori; limbajul concis, concentrat; îmbinarea codului vizual cu cel auditiv.
1. Nivelul fonetic
1.1. Discursul electronic se caracterizează prin modificări lingvistice dintre cele mai diverse, unele majore, încât adeseori nivelul morfosintactic devine o consecinţă a modificărilor operate la nivelul fonetic. Se remarcă, astfel, neglijenţe în grafia cuvintelor, neglijenţe care iau forma unor accidente fonetice, iar cele mai multe dintre acestea au drept cauze principiul economiei de limbaj (derivat din principiul economiei de timp) şi punctuaţia lacunară sau, alteori, excesivă (precum scrierea cu minusculă în mod aproape exclusiv). Lipsa semnelor de punctuaţie şi, uneori, chiar a celor de ortografie nu traduc neapărat incultura, ci se constituie ca o caracteristică cvasigenerală a stilului conversaţiei electronice, în special în camerele de chat şi în SMS-uri.
Accidente fonetice frecvente sunt:
1.1.1. Lungirea unor litere (sunete): geminarea vocalica (biiine, viiiin, paaa, nuuuu, te roooog, pleeease, pfooo) şi geminarea consonantică (mmmmmmh).
1.1.2. Reduceri ale formelor lexicale în diverse poziţii:
• iniţială (afereza): (î)nainte;
• mediană {sincopă): n(im)ic, m(ăn)ânc;
• finală (apocopă): pove(stim), tre(buie).
Accidentele fonetice pot funcţiona combinat în interiorul unuia şi aceluiaşi cuvânt: pron. mine/tine > m(i)ne/t(i)ne (sincopă) > mn(e)/tn(e) (apocopă) > mn/tn; adv. bine > b(i)ne (sincopă) > bn(e) (apocopă) > bn. Ca tendinţă generală apare elidarea vocalelor, accident fonetic asociatul cu alte fenomene fonetice: knd (alterare grafică) < c(â)nd (sincopă) < când; mit < m(u)lt (sincopă) < mult; besk (alterare grafică) < (iu)besc (afereză) < [te] iubesc; byta (alterare grafică) < (iu)bita (sincopă) < iubita [mea].
1.1.3. Augmentări ale formelor lexicale în diverse poziţii:
• iniţială {proteza): mna;
• mediană {epenteză): a hărăni (epenteză vocalică sau anaptixă), sclab (epenteză consonantică);
• finală (paragoga): dap.
Considerăm justificată introducerea metasintagmei terminologice de geminare vocalică, deşi în literatura de specialitate se vorbeşte exclusiv de geminarea consonantică.
STILUL FUNCŢIONAL ELECTRONIC 143
1.2. La nivelul grafiei, o caracteristică este preferinţa pentru utilizarea apostrofului în detrimentul cratimei, după modelului englez: soră'mea în loc de soră-mea, nu's în loc de nu-s; ce'i? în loc de ce-i?, (mi-a vorbit) de'ale lui în loc de de-ale lui, în timp ce structurile lingvistice care reclamă apostroful apar tot mai frecvent nemarcate în plan ortografic: neaţa în loc de 'neaţa, domle în loc de dom'le, la/pe dracu în loc de la/pe dracu'; 99 în loc de '99; nainte în loc de 'nainte; pan la în loc de păn' la; las în loc de las'. Absenţa semnelor ortografice este una dintre cele mai grave erori de scriere specifice mediului discursiv electronic: *teai (dus) în loc de te-ai (dus), *luatil în loc de luaţi-l, *nauzi în loc de n-auzi, *nui (voie) în loc de nu-i (voie).
Scrierea cu minusculă şi absenţa semnelor de punctuaţie devin caracteristici de bază, specifice în conversaţiile din camerele de chat. în relaţie cu acestea se află cazurile de îmbinare a semnelor alfabetice cu cifre, cu semne de punctuaţie, de ortografie ori cu alte simboluri, în special în momentul alegerii/creării nick-name-ului: DiSTuRb3d 4 3v3r; Cr@zy Bluerigard Qkazu™16; \m/... ff
OzzY ff... _|_; .....::::::T@rn@iT@m@$:::::.....; _**Vlad Jiscu**_. La
avatar, mesajele personalizate pot lua aspectul unor combinaţii de minuscule şi majuscule, respectiv combinaţii între diverse fenomene lingvistice: PoZe Noi!! dA iO Nu'S.
1.3. Discursul electronic are ca inconvenient major absenţa, de cele mai multe ori, a semnelor diacritice. S-au propus unele soluţii de compromis, a căror rezistenţă se va confirma sau infirma în timp. Putem vorbi, în aceste situaţii, de alterări grafice, clasificabile în:
a) alterări grafice pozitive, când substituirea literelor însoţite de semne diacritice prin alte forme grafice are rolul dezambiguitor: sh pentru ş (cosh, shi, interj. shhh), tz pentru / (tzeapă, interj, tzutz) vezi şi: shortz pentru şorţ.
b) alterări grafice negative, când înlocuirea unor litere nu este justificată, fiind doar un act de „modă lingvistică": nimik, secsi, 2dor (versiune pentru Tudor, 2 având în engleză o citire apropiată de secvenţa fonică din română [tu]). Intră aici şi substituirile intenţionate ale unor litere prin alte litere, simboluri sau cifre, al căror scop principal este de a epata prin inedit, originalitate, grad sporit de afectivitate, sugestii subliminale: bebsi în loc de pepsi; mumos în loc de frumos; sepsi în loc de sexy; gentl3m@n în loc de gentleman etc. Se pot întâlni forme lexicale unde ş este substituit prin perechea lui sonoră j: jmecher pentru şmecher, aj (merge) pentru aş (merge).
Pentru unele litere, precum ă, â, î, nu s-au găsit corespondente în mijloacele de comunicare electronică lipsite de caractere româneşti, încât pot apărea confuzii: român vs roman, până/pană vs pana, masă/măsa (grafie adesea întâlnită pentru mă-sa) vs masa, mâţă vs matza/mata, ţâţă vs tzatza/tata. în asemenea situaţii, rolul dezambiguizator revine contextului. în absenţa diacriticelor, locutorul optează uneori pentru substituirea literei cu semn diacritic printr-o altă literă: poi în loc de păi.
1.4. Unele interjecţii sunt redate cu caractere englezeşti (de exemplu, interjecţia emotivă uau redată wow; mmm cu paragoga lui h: mmmh; onomatopeea marş
144
STILUL FUNCŢIONAL ELECTRONIC
145
sub forma marsh, explicabilă prin absenţa diacriticelor pe internet, telefoane mobile şi alte aparaturi electronice; boom în loc de bum). Snobismul lingvistic merge până la folosirea unor structuri interjecţionale în traducere engleză: oh God în loc de of, Doamne. O altă caracteristică constă în protezarea interjecţiilor: mna ca variantă pentru na, după cum apar şi adverbe cu proteza consonantică m: mda; proteza introduce o marcă afectivă suplimentară, şi anume exprimă ezitarea.
1.5. în cazul unor cuvinte foarte vechi, cu grafii cât mai apropiate de etimoa-ne, principiul ortografic tradiţional-istoric al limbii române îşi pierde uneori din consistenţă; regăsim, astfel, grafii de tipul: *ieu în loc de eu, *iel în loc de el, *iei în loc de ei şi tot mai des * ieste în loc de este, *ieram în loc de eram".
2. Nivelul lexico-semantic
2.1. Abrevierile electronice diferă atât de abrevierile unor unităţi semantice complexe cu sens unitar, de tipul formelor lingvistice compuse prin abreviere (PSD, Asirom, Romtelecom, aprozar), cât şi de abrevierile din diverse forme ale comunicării (ştiinţifice, administrative etc), unde apar din raţiuni de economie de spaţiu grafic (sg., cap., p., rom.). Prescurtările din stilul computaţional sunt permanente surse de expresivitate, asociind de multe ori semnificaţii suplimentare şi/sau inedite cuvântului abreviat; în acest sens, se mizează pe echivoc, pe jocul de cuvinte, pe caracterul inedit şi, implicit, pe originalitate. Abrevierile predilecte în discursul electronic sunt preluate din limba engleză; dintre acestea, reţinem aici câteva:
• pis pentru please („te rog");
• thx pentru thanks („mulţam");
• lol pentru Laughing out Loud („râd în hohote")//*^ of Luck („mult noroc")/ lots ofLove („multă dragoste");
• ty pentru thankyou („mulţumesc");
• u pentru you („tu/voi/dv.");
• btw pentru by the way („apropo");
• dnd pentru do not disturb („nu deranja(ţi)"), cu varianta argotică dnfd (do not fuck
disturb „nu deranja(ţi) cumva");
• mess pentru messenger („program/soft de chat, de interacţiune socială pe
internet");
• c2c/cam-to-cam pentru camera to camera communication („comunicare de la
cameră (video) la cameră"), abreviere asociată cu omofonia 2/to;
• asl pentru age/sex/location („vârsta/sexul/localitatea");
• brb pentru be right back („revin imediat");
6 în schimb, în exprimarea orală, formele pronominale eu, el, ei (mai rar, ea şi ele) şi cele verbale este, eram etc. cunosc fenomenul invers: din hipercorectitudine, vorbitorii aplică principiul fonetic, pronunţându-le cum se scriu.
• SMS pentru Short Message Service („serviciul de mesaje scurte", mai exact
„mesaj");
• MMS pentru Multimedia Messaging Service („serviciul de mesaje multimedia",
mai exact „mesaje multimedia");
• str8 pentru straight („hetero(sexual)"), abreviere asociată cu omofonia 8/-aight;
• ema pentru e-mail address („adresa de e-mail");
• wtf pentru what the fuck („ce dracu Vnaiba").
La fel de originale şi inedite sunt şi abrevierile unor forme lingvistice româneşti:
• npc pentru n-ai pentru ce;
• ms pentru mersi;
• cf pentru ce faci?;
• b pentru bine;
• 22ror pentru tuturor, abreviere asociată cu omofonia din engleză, unde 2 are o
citire apropiată de românescul [tu];
• nb pentru Noapte bună!;
• dc pentru De ce?.
Apar şi situaţii în care locul cuvintelor este luat de semnele de punctuaţie, fară a se lexicaliza nicio literă ori niciun grup de litere: ? pentru ce faci?; ! pentru a exprima mirarea.
2.2. O modă lingvistică este combinarea cuvintelor româneşti (cel mai adesea lipsite de diacritice) cu termeni din engleză, augmentând consistent fondul lexico-gramatical al romglezei. Exemplificăm: S-a lansat noul RempadDesign.com - soluţii web unice, Optimizări, Grafica and more hitp://www.rempaddesign.com; Sunt home; Mi-am luatjeepan din Japan; WoWcejeepane cool.
2.3. Preferinţa pentru anglicisme (mai mult sau mai puţin adaptate sistemului ortografic şi ortoepic al limbii române: fifty-fîfty, crazy, stand-by, a scana, a drin-kui, a ticiui, seif versus, hard) are ca avantaje modernizarea, împrospătarea lexicului, iar ca dezavantaje („riscuri") incomodarea exprimării orale, grafia greşită, generarea de pleonasme (morfologice: snacksuri, sticksurf, lexico-semantice: summit la vârf, board de conducere).
2.4. Sub influenţa limbii engleze, are loc o reactivare puternică a derivatelor cu sufixe de origine engleză: -man (tupeuman); -ing (toping); -gate („scandal": Draculagate, Bechtelgate); -er (driver, suporter, stripper); -al (managerial, atitu-dinal), respectiv a compuselor cu prefixoide de origine engleză: mega („foarte mare": megaconcert, megashow); super („foarte, peste, deasupra": superinteresant, superbestial, supersexy); hiper („foarte": hipersexual); mini („mic": minimarket, minicampionat, minispectacol);jumbo („foarte mare": jumbosandwich).
7 în DOOM, se admite forma sticksuri (cu sg. sticks), dar nu şi snacksuri, ci snackuri (cu sg. snack).
146
IONUŢ POMIAN
1**T
3. Nivelul morfosintactic
Modificările la nivel gramatical, deşi lente, sunt consecinţe ale schimbărilor de la celelalte niveluri. Prin combinarea elementelor verbale cu cele paraverbale şi nonverbale, comunicarea se constituie pe baza unei sintaxe mixte (Slama-Cazacu 1999). Gramatica conversaţiei electronice relevă fenomene dintre cele mai diverse.
3.1. Substituiri între diverse forme morfologice:
• Antiptoza (substituire bazată pe echivalenţa cazuală), asociată cu încălcarea corectitudinii gramaticale; această caracteristică apare mai ales în construcţiile care preferă utilizarea prepoziţiei la ori a afixului proclitic lui în faţa numelor feminine declinabile şi în faţa substantivelor care denumesc grade de rudenie: i-am spus la Ioana [acuzativ] vs i-am spus Ioanei [dativ] vs i-am spus lui/lu'/lu Ioana [dativ/ acuzativ8]; asemenea „mutaţii" sintactice devin tipologice: tatei/tatălui (+ atribut)/ lui tata; mamei/lui mama.
• Enalaga (substituirea între moduri şi timpuri): de ştiam, veneam şi eu [indicativ imperfect] vs de aş fi ştiut, aş fi venit şi eu [condiţional-optativ perfect].
3.2. O particularitate tot mai extinsă la nivel morfologic este cacografia unor forme substantivale şi verbale terminate în „/". Pot fi statuate două cauze: incultura şi economia de timp, ambele impardonabile în acest context. Este cazul substantivelor care, articulate hotărât, conţin realizări duble ori triple ale lui „f, de tipul: copii/copiii. Cel puţin la fel de deranjante sunt cacografiile verbelor terminate în -/ sau -ii, în funcţie de modurile şi timpurile verbale. Cele mai frecvente verbe greşit utilizate sunt: a fi (*ieste; *voi/vei/va/vom/veţi/vor fii; *aş/ai/ar/am/aţi/ar fii;*FH; *să fi bun; *Nufii!; *poate fii), a şti (*tu şti; *voi ştii; *aş ştii; *ştiiam; *să şti), a dori (*vei dorii; * aş dorii; *îţi poţi dorii).
3.3. Apocopă articolului hotărât -/ devine o caracteristică generalizată în conversaţiile electronice (marcă a oralităţii), fenomen asociat de cele mai multe ori şi cu omisiunea apostrofului: pomu \ prietenu, băiatu etc.
3.4. Tot în plan morfologic, cu precădere în camerele de chat, stârnesc interesul unele forme verbale ce funcţionează cu apocopă ca substitute ale formei verbale personale (/finite): a povesti sub forma pove (mai pove mâine; ţi-aş pove, dar n-am timp), a iubi sub forma iubi (te-am iubi ca nimeni altcineva; eu te iubi, după cum ştiu că şi tu mă iubi), a se plictisi sub forma plicti (mă plicti; nu ai să te plicti când vei începe munca; nu te-ai mai plicti de-ai fi cu noi). Absenţa morfemelor predicativităţii datorată scurtării (apocopării) apare mai ales la indicativul prezent, viitor şi perfect compus, respectiv la condiţionalul-optativ prezent.
3.5. Conversaţiile în camerele de chat abundă în interjecţii, unele recent intrate în limbă, ca: (o)ups, mersi, hello, ciao (grafiat şi ceau), ola, stop, bla-bla-bla,
8 Pentru interpretarea ca acuzativ pledează faptul că afixul proclitic lui nu impune restricţia cazuală (aici dativul), nominalul de după lui apărând cu forma nominativ-acuzativală (Ioana, nu Ioanei). Cf. şi: lui soacră-sa vs despre/a/cu soacră-sa. Pentru detalii, vezi Neamţu 2007, p. 64-65), unde afixul prolitic lui este asimilabil unei prepoziţii cu acuzativul, iar structura pe care o constituie este interpretată ca genitiv-dativ analitic.
altele mai vechi: adio, bravo, aha, hm, îhî (cu varianta fară diacritice ihi). Sunt reperabile şi combinaţii de interjecţii: (colocv.) hai pa, (reg.) (m)na pa, respectiv structuri interjecţionale de origine verbală: şatap/shatap (< eng. Shut upl „Taci! Gura!"). Stilul electronic a impus în limbă interjecţia bip, care a funcţionat iniţial ca onomatopee pentru soneria redusă la câteva (două-trei) secunde a telefoanelor mobile. Unele dintre aceste interjecţii funcţionează şi substantivizate: bip/bipuri, bla-bla-uri.
3.6. Cliticul adverbial mai prezintă ca tendinţă sintactică particularitatea de a nu mai disloca, în interiorul perfectului compus, auxiliarul de forma participială: nu mai am cântat de mult, sau formele pronominale (reflexive şi personale) de verbul conjugat: nu mai mă duc, mai îl ajut şi pe el.
4. Elemente paralingvistice şi nonlingvistice
4.1. în cadrul conversaţiei electronice, codul iconic se îmbină firesc cu codul verbal, coerenţa şi continuitatea schimburilor verbale fiind asigurate de implicaturile conversaţionale. Imagemele sunt mijloace paralingvistice (/paraverbale) şi nonlingvistice (/nonverbale) predilecte în camerele de chat, unde funcţionează sub formă de imagini, de unde s-au extins în SMS-uri, MMS-uri, în poşta electronică (e-mailuri) etc. în SMS-uri, poşta electronică, pe bloguri, în publicaţiile on-line, imagemele se pot reduce la combinaţiile de semne de punctuaţie, diacritice şi alte simboluri, combinaţii deja consacrate. Exemplificăm:
• :) pentru W (= zâmbesc); •:)) pentru ^9 (= râd);
• :( pentru w (= sunt trist);
•:- pentru ^ (= sunt bolnav);
• :-c pentru K3fJ (= sună-mă);
•:- O pentru •; (= sunt surprins);
• ;) pentru %J (= trag cu ochiul).
Există şi imageme care îmbină codul vizual cu cel auditiv, respectiv ima-geme care nu pot fi reprezentate prin combinaţii de simboluri.
Imagemele pot, aşadar, prelua rolul paraverbalului când se vizează acţiuni de tipul: zâmbeşte, râde (în hohote), plânge, strănută, tuşeşte, respectiv rolul nonver-balului când se referă la expresia feţei (trist, vesel, ruşinat), la gesturi (trasul cu ochiul, priviri expresive etc).
4.2. Scrierea cu majuscule poate fi o marcă a intonaţiei ascendente; de exemplu: bine, dragat vin ACUM; (pereche de adiacentă:) A. cu cine eşti acasă? B. SINGUR.
4.3. în cazul unor forme lexico-gramaticale, se asociază mai multe accidente fonetice şi/sau fenomene lingvistice (lexicale, morfosintactice, de punctuaţie etc), respectiv paralingvistice; exemplificăm pe baza unei conversaţii electronice:
148
IONUŢ POMIAN
STILUL FUNCŢIONAL ELECTRONIC
149
MmăââMâ................*........................................................................................................■................................
£orwersation   £c&   View   fictions HNp Cal *
ff at3xys„rock - cfrsgtg
*3 O
1 <sJ3Kys_rock: * -
\ al3Hy$_rotk: - *
| ai3*ys,rock; „
: in'-A^'h-Aln^'M&b A k i aJ3ny* „rock: -      " f
\>**\t\»h    i^'.Ju^l'     te tziic
! «!3xys_rork: .
; a!3xys_rork:
'   B   J    H    ţ> Ar.gJ I
I *&       '-^ î*"-**'*
La* message rece*ved    9/0/2008 at! :S2 AM
hm. Cettâm features may be unavadable.
în conversaţia de mai sus, redactată într-un limbaj informai, participanţii la comunicarea electronică apelează la diverse strategii lingvistice şi paralingvistice:
- apocopă: sal < salut; m w
- abreviere la iniţiale: cf? < ce faci?, combinată uneori cu punctuaţia insuficienta
prin suprimarea semnului întrebării: cf;
- sincopă şi alterare grafică în raport cu normele de scriere în limba română (mk <
nimik (sincopare) < (alterare grafică negativă) nimik < nimic);
- anglicism şi omofonie: u (în loc ăeyou);
- anglicism şi afereză: k (în loc de O.K.); k funcţionează şi ca substitut pentru rom. că;
- apocopă şi anularea flexiunii verbale: (mai) pove (în loc de (mai) povestim);
- alterare grafică pozitivă: te tzuc (în loc de te ţuc);
- animaţie (imagem): ■ ?^ ;
- geminare vocalică: paaa.
5. Alte caracteristici ale stilului conversaţiei electronice sunt:
• încălcarea, adeseori flagrantă, a uneia dintre cele mai importante calităţi generale (obligatorii) ale exprimării literare: corectitudinea;
• discursul din camerele de chat mizează pe spontaneitate şi are o încărcătură afectivă amplificată, uzându-se (uneori excesiv) de mijloace expresive (creaţii
lingvistice personale şi/sau rare, digresiuni, exclamaţii, întreruperi, formule echivoce, secvenţe recurente reparatorii (completările), corecturi, enunţuri neterminate, elemente comice, jocul de cuvinte, mijloace persuasive şi de captare a atenţiei prin utilizarea de imageme);
• lexicul este foarte variat, deschis inovaţiilor lingvistice într-o măsură care poate depăşi limbajul din stilul jurnalistic, împrumutând termeni de la toate celelalte stiluri (neologisme, elemente argotice şi de jargon, abrevieri, forme lingvistice colocviale, populare şi dialectale, secvenţe expresive inedite şi originale, rareori clişee);
• aria tematică este de o mare vastitate, de la conversaţiile fatice (evaluate ca sigure în orice situaţie de comunicare) până la probleme personale ori de interes ştiinţific;
• în camerele de chat şi nu numai, participanţii la actul comunicării (interlocutorii) au identităţi false, anonime ori vag cunoscute, estompându-se graniţele de vârstă, sex, clasă socială etc; locul de unde se transmite informaţia poate fi nesigur; însăşi credibilitatea informaţiei poate fi îndoielnică;
• diversitatea tematică şi uzul unor mijloace lingvistice variate conturează o altă caracteristică a discursului electronic: poliglosia, anume capacitatea utilizatorului acestui stil funcţional de a-şi adapta limbajul la medii socioculturale dintre cele mai diverse; de multe ori, conversaţia electronică are caracter perisabil (SMS-uri, MMS-uri, conversaţiile de pe bloguri, forum, din camerele de chat);
• naturaleţea, relaxarea, degajarea sunt calităţi particulare ale acestui stil, comune stilului electronic şi stilului colocvial (al conversaţiei uzuale);
• din punct de vedere diamezic (al canalului utilizat pentru comunicare), stilul conversaţiei electronice devine o formă de comunicare mixtă, complexă, prin îmbinarea discursului oral cu cel scris.
5. Concluzii
Sintetizând, caracteristicile stilului funcţional electronic se datorează unor fenomene diverse, precum: diversitatea tematică şi stilistică a conversaţiilor, abrevierile, lipsa punctuaţiei şi a semnelor diacritice, ortografia deficitară, elipsele, romgleza. Asemenea fenomene nu pun neapărat în pericol limba română, ci reprezintă, de fapt, o expansiune stilistică fară precedent, în acord cu dezvoltarea spectaculoasă a contextului extralingvistic. De altfel, diversificarea actuală a limbii, la toate nivelurile, este direct proporţională cu evoluţia rapidă şi în domenii variate a tehnologiei contemporane, iar stilul conversaţiei electronice se dovedeşte mai dinamic şi mai deschis schimbărilor decât însuşi stilul publicistic, marcând intenţionat sau neintenţionat conştiinţa utilizatorilor. Condiţia primară pentru existenţa stilului electronic este „conectarea la mediul electronic", conectare atât de facilă şi de comodă, încât studiile recente se focalizează pe impactul psihologic asupra omului, altfel spus pe gradul de dependenţă şi consecinţele inerente. In prezent, mediile electronice (www-u\; e-mailul; chatul; IRC-ul; GPS-u\; telefonia mobilă etc.) creează un nou tip de cultură a civilizaţiei contemporane, cultura electronică, schimbând radical formele de interacţiune socială.
150
IONUŢ POMIAN
BIBLIOGRAFIE
Dascălu Jinga 2002 = Laurenţia Dascălii Jinga, Corpus de română vorbită (CORV). Eşantioane,
Bucureşti, Editura Oscar Prinţ. Dascălu Jinga, Pop 2003 (ed.) = Laurenţia Dascălu Jinga, Liana Pop (ed.), Dialogul în româna
vorbită, Bucureşti, Editura Oscar Prinţ. DOOM = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a Il-a revăzută şi
adăugită, Bucureşti Editura Univers Enciclopedic, 2005. DŞL = Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călăraşu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaş,
Gabriela Pană Dindelegan, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Nemira, 2001. GALR = Gramatica limbii române, voi. I. Cuvântul, voi. II. Enunţul. Coordonator: Valeria Guţu
Romalo, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005 (tiraj revizuit: 2008). Hoarţă Cărăuşu 2005 = Luminiţa Hoarţă Cărăuşu, Corpus de limba română vorbită actuală, Iaşi,
Editura Tehnică, Ştiinţifică şi Didactică CERMI. Ionescu-Ruxăndoiu 1999 = Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Conversaţia. Structuri şi strategii. Sugestii
pentru o pragmatică a românei vorbite, ediţia a Il-a revizuită, Bucureşti, Editura AII
Educaţional.
IVLRA = Liliana Ionescu-Ruxăndoiu (ed.), Interacţiunea verbală în limba română actuală. Corpus
(selectiv). Schiţă de tipologie, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2002. LRVMI = Klaus Bochmann, Vasile Dumbravă (eds.), Limba română vorbită în Moldova istorică, voi.
I—II, Leipzig, Lepziger Universitătsverlag, 2000. Neamţu 2007 = G. G. Neamţu, Teoria şi practica analizei gramaticale. Distincţii şi... distincţii, ediţia
a Il-a revăzută, adăugită şi îmbunătăţită, Piteşti, Editura Paralela 45. Pomian 2008 = Ionuţ Pomian, Construcţii complexe în sintaxa limbii române, Piteşti, Editura Paralela
45 (Colecţia Universitaria). Slama-Cazacu 1999 = Tatiana Slama-Cazacu, Psiholingvistica - o ştiinţă a comunicării, Bucureşti,
Editura AII.
Trohin 2006 = Elena Trohin, Particularităţi lingvistice ale comunicării pe Internet. Teză de doctorat, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, 158 de pagini, http://www.cnaa.acad.md/ files/theses/2006/4834/elena_trohin_thesis.pdf
THE ELECTRONIC FUNCŢIONAL STYLE (Abstract)
The finality of our present article is to argue that from the diaphazical perspective in the contemporary Romanian language we could identify the existence of a new funcţional style, that is the electronic conversaţional style (shortly: the electronic style), detached from the publicistic style and including the computer-mediated communication and the other electronic means (GPS; telephony: SMS, MMS). After we subjected the electronic discourse to a conversaţional analysis, we formulated a series of specific characteristics referring to various levels of the language (phonetic, lexical, grammatical, stylistical) and to some sociopsychological implications. We mention here: the phonetic accidents, the (positive and negative) graphic alterations, the electronic abbreviations, the lack of punctuation, the preference for Anglicisms, the use of emoticons, the verbal apocope, the orality, the communicative (pragmatic) silences vs the non-communicative (accidental) silences.
Grupul Şcolar Industrial Tăşnad, jud. Satu Mare
SIMION RĂCHIŞAN
INTEGRATORII SINTAGMATICI SUPRAORDONATORI/SUBORDONATORI
1. Delimitări conceptuale
Integratorul sintagmatic1 propriu-zis este un instrument sintactic, o unitate de expresie şi conţinut, ataşat substantivului, care actualizează categoriile nominale în structura sintagmelor minimale2, precum cazul şi numărul, şi indică genul, pe care le impune cuvintelor-adjective pentru realizarea coeziunii sintagmelor nominale, asigură în calitate de convertor prepoziţional3 soliditatea sintagmelor prepoziţionale, sau indică relaţiile contractate în proces şi, în calitate de element supraordo-nator, subordonează4 categoriile gramaticale de număr şi persoană ale verbului personal, asigurând coerenţa sintagmelor subordonaţive binare5.
în inventarul integratorilor sintagmatici reţinem, pe lângă flectivele substantivale de opoziţie şi de relaţie, segmentele -(u)l, -a, -le de la pronumele nehotărât şi negativ (altul/alta, niciunul/niciuna), desinenţele pronominale de genitiv-dativ: -ui(a) pentru masculin singular (acestuia, căruia, altuia, niciunuia/acestui, cărui, fiecărui, niciunui, altui student)', -ei/-ei(a) pentru feminin singular (acesteia, căreia, alteia,
1 Prin notaţia sintagm(at)ic, sugerăm lectorului posibilitatea utilizării derivatelor sintagmic şi paradigmic, obţinute de la sintagmă, respectiv paradigmă, alături de neologismele franţuzeşti sintagmatic şi paradigmatic, primele propuse de unii specialişti în consonanţă cu modelele fonemic, lexe-mic. Noi propunem să se utilizeze complinirea sintagmatic, pe lângă elementul dinamic, generator al sintagmei (integratorul sintagmatic), iar complinirea sintagmic să fie folosită cu sensul aparţinător şi caracteristic unei sintagme.
DŞL, p. 485. Componentele unei sintagme sunt, după unii lingvişti, monemele (fat-ă, bun-a), iar după alţii constituie sintagme asocierea a două cuvinte cu sens lexical plin (fată bună).
G. G. Neamţu (2000, p. 28) numeşte convertor prepoziţional morfemul formativ prepoziţional (-a, -(u)l, -le) din structura aşa-numitelor prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale, constituite din adverbe sau locuţiuni adverbiale, după modelul substantivului: înaintea, în jurul, în spatele etc.
Dintre cele trei teorii gramaticale privind relaţia gramaticală dintre predicat şi subiect: subiectul supraordonat predicatului, subiectul subordonat predicatului şi raportul de interdependenţă (= dependenţă bilaterală), suntem de acord cu prima. (Vezi, pentru argumente, Draşoveanu 1997, passim; Neamţu 2007, p. 111 şi urm.) în GALR, II, p. 313 este susţinută teza raportului de interdependenţă dintre subiect şi predicat.
5 Toate sintagmele subordonative sunt exclusiv binare; singurul mijloc de subordonare explicită, în sintagma subordonativă „subiect + predicat" îl constituie acordul dinspre predicat spre subiect (vezi Draşoveanu 1997, p. 45 şi urm.).
DACOROMANIA, serie nouă, XIV, 2009, nr. 2, Cluj-Napoca,p. 151-165
152
SIMION RĂCHIŞAN
INTEGRATORII SINTAGMATICI StJ?^ORDONATORI/SUBORDONATORI 153
niciunuia/acestei, cărei, niciunei, altei studente); or(a) pentru ambele genuri {acestora, cărora, niciunora, altora/altor, niciunoral acestor, altor, niciunor, altor). Din structura integratorilor sintagmatici face parte elementul invariabil -a, numit, de obicei, particulă deictică.
în structura pronumelor relative, integratorii sintagmatici coincid cu desinenţa comună pentru nominativ şi acuzativ, singular şi plural, -e (car-e), şi desinenţele pentru genitiv-dativ, -ui, -ei-, or-, specifice întregii flexiuni pronominale indiferente faţă de categoria persoanei, la care se adaugă particula deictică -a. Asemenea celorlalte adjective pronominale, care nu au categoria de persoană, adjectivul relativ pierde particula deictică -a din formele de genitiv-dativ (Căror studenţi le-ai amintit de bibliografie?).
în ceea ce priveşte numeralul cardinal, integrarea sintagmatică se face prin integratorul de tip zero pentru cazurile nominativ şi acuzativ (trei băieţi, trei fete), prin prepoziţia a, la genitiv (cărţile a cinci studenţi), sau la, pentru dativ (Dau cărţi la zece studenţi).
Referitor la numeralul ordinal, integrarea sintagmatică a acestuia se realizează prin variaţia integratorului sintagmatic supraordonator (= formantul al/a, organizatorul şi structurantul sintagmei numerale) şi prin variaţia integratorului sintagmatic subordonator, ataşat celui de al doilea component (al doilea/a doua, al treilea/a treia). Numeralele invariabile sunt introduse în sintagme fie prin integratorul de tip 0 (trei copii), fie prin prepoziţii (de exemplu: a, pentru genitiv, la pentru dativ, cu, despre etc. pentru Ac).
în cadrul integratorilor sintagmatici includem finalele prepoziţiilor şi locuţiunilor prepoziţionale în genitiv: -a, -(u)l, -le (contra, înăuntrul, în spatele). Aceste prepoziţii reclamă, în structura sintagmei prepoziţionale, un substantiv (pronume) căruia îi impune genitivul.
Eterogenitatea funcţională a morfemului determinării a impus, în lucrarea de faţă, reliefarea distincţiei de conţinut dintre acest morfem şi forma gramaticală omo-nimă, integratorul sintagmatic.
Cu rol de integratori sintagmatici, deoarece nu participă la opoziţiile de determinare şi nu au rol de individualizare, -/, -a, -le sunt elemente constitutive obligatorii în structura unor pronume: dânsul, dânsa sau altul, unde fac diferenţa între atributul adjectival: un om, alt om şi alte funcţii sintactice: Altul aleargă (subiect), L-am văzut pe altul (complement direct), Vorbeşte despre altul (complement indirect). Particulele finale din structura numeralului ordinal: al doilea, a doua etc şi a prepoziţiilor: contra, asupra, împrejurul, îndărătul, în jurul, în spatele etc. îndeplinesc, de asemenea, rolul de integratori sintagmatici.
Morfemul determinării va avea funcţii semantice şi morfologice, iar integratorul sintagmatic roluri sintactice, funcţii stilistice şi pragmatice conferite în cadrul sintagmelor (sau în cadrul lanţului sintagmatic).
în elaborarea unei propoziţii vor avea un rol decisiv integratorii sintagmatici definiţi sau nedefiniţi cu forma de singular (-l/-a sau un/o) sau de plural (-i/-le sau nişte): Vecinul lucrează; Fata lucrează; Vecinii lucrează; Fetele lucrează.
Morfemul determinării aparţine morfologiei, care are ca obiect flexiunea, iar integratorul sintagmatic, sintaxei, care are ca obiect îmbinările de cuvinte.
Cele două concepte reflectă legătura dintre morfologie şi sintaxă (prima exprimă mijlocul realizării comunicării, iar a doua scopul, punctul de sosire) şi trimit la o ierarhizare a acestora: morfemul determinării aparţine flexiunii („nivelului morfologic") situat dedesubtul integratorului sintagmatic, specific îmbinărilor, raporturilor dintre cuvinte
Plurifuncţionalitatea gramaticală a integratorului sintagmatic este dată de modalităţile multiple de angajare a aceluiaşi cuvânt în diverse raporturi sintactice (de ex. maşina: Maşina este robustă (subiect); Repară maşina (complement direct) şi de posibilităţile multiple de substituire a acestuia: Băiatul aleargă = Acel băiat aleargă.
2. Valorile gramaticale şi nivelul sintagmatic
Evitând a aplica din exterior unele categorii gramaticale „de import" asupra gramaticii limbii latine, precum morfemul determinării sau integratorul sintactic, care ar defini un obscurum per obscurius6, vom face o legătură între desinenţele limbii latine şi flectivele cazuale ale limbii române, amândouă purtătoare de valori gramaticale în cadrul sintagmelor binare, conturând un clarum per clarius1. (clarum = aici, în mod concret, semnifică morfemul determinării/integrator sintagmatic; per clarius = desinenţele limbii latine).
Dacă nominativul şi vocativul, casus recti, pot să se manifeste şi sub forma unor sintagme minimale indepedente, genitivul, dativul, acuzativul sau ablativul, casus obliqui, se manifestă în structura unei sintagme subordonative constituite din doi termeni între care se stabileşte următorul raport: termenul subordonat atrage prezenţa celui regent, fenomen numit chemare antonimica*. în realizarea sintagmelor subordonative „vom distinge un contractant şi un contractat: în plan semantic, contractant este cel care nu poate exista în lanţul vorbirii fară celălalt"9.
Prezenţa celor doi termeni facilitează stabilirea distincţiei între formele omonime ale aceluiaşi substantiv din structura sintagmelor subordonative, care exprimă valori şi nuanţe gramaticale diferite: razele soarelui (genitiv posesiv), apariţia soarelui (genitiv subiectiv: soarele apare), observarea soarelui (genitiv obiectiv: observă soarele).
In plan sintactic, termenul subordonat comun soarelui este contractantul, iar termenii razele, apariţia, observarea sunt contractaţii.
Sintagma latinească consacrată: un lucru obscurprintr-un lucru mai obscur.
7 Sintagmă latinească antagonică, construită de noi pentru a reflecta mijlocul obţinerii unei clarificări gramaticale: un lucru clar, printr-un lucru şi mai clar.
8 Vezi Draşoveanu (1997, p. 76): „7> [a se citi: termenul regent] nu apare decât printr-o «chemare antonimica»: «cauza» cheamă «efect»-ul, «posesorul» cheamă «obiectul posedat»".
9 Ibidem, p.74.
154
SIMION RĂCHIŞAN
INTEGRATORII SINTAGMATICI SUPRAORDONATORI/SUBORDONATORI 155
Integratorii sintagmatici corespund segmentelor de expresie, considerate flective cazuale10, fie în exprimarea nominativului liber, fie selecţionate de flectivul de acord verbal pentru poziţia sintactică privilegiată de subiect în sintagmele subordonative, sintagme formate din subiect şi predicat şi flectivele cazurilor subordonate, fară excepţie, relaţionale (ale genitivului, dativului şi acuzativului), care angajează substantivul subordonat în exprimarea diferitelor valori gramaticale în cadrul sintagmelor subordonative.
Rezultat al principiului stratificării gramaticale, valorile gramaticale corespund nivelului sintagmatic, respectă cerinţele11 integrării în acest cadru gramatical intermediar şi cuprind trei elemente, relaţia şi ambii termeni, conţinând particularităţile morfosintactice esenţiale ale sintagmei, deoarece:
a) reflectă solidaritatea conţinut - expresie: forma flexionată, apoi valoarea gramaticală, stabilită după relaţia semantică cu regentul, şi funcţia sintactică aparţin aceluiaşi întreg semantic şi sintactic;
b) sunt posterioare realizărilor paradigmatice şi trimit spre funcţiile sintactice specifice pe care lexemele le îndeplinesc;
c) reliefeză coexistenţa dintre conceptul consacrat gramatical (morfemul determinării, existent la nivel paradigmatic) şi conceptul nou, integratorul sintagmatic (în sintagmele formate din cuvinte cu înţeles deplin);
d) economicitatea cuvintelor cu valori gramaticale este dovedită prin faptul că, de obicei, există şi o posibilitate de exprimare perifrastică, lipsită de concizie constructivă şi, implicit, analitică.
Analiza teoretică şi practică făcută în acest mod asupra valorilor gramaticale corespunde principiilor enunţate de D. D. Draşoveanu12 pentru identificarea şi instituirea nivelului sintagmatic între nivelurile limbii şi perceperea gramaticii ca disciplină a sintagmaticii cuvintelor, disciplină divizibilă, conform teoriei gramaticale a autorului clujean, într-o sintagmică flexională (cu obiect de analiză relaţia prin flective, de care ne-am ocupat în această lucrare) şi o sintagmică joncţională (relaţia prin conective). Astfel, ultimul nivel al limbii, cel sintagmatic, analizează relaţia solidară de expresie şi conţinut dintre doi termeni care definesc sintagma ca o unitate relaţională „şi minimală, şi maximală13", constituind astfel obiectul de studiu specific acestuia împreună cu toate segmentele de limbă încheiate sau neîncheiate. Nivelul sintagmatic este instituit ca o necesitate, deoarece „nu toate faptele de sintagmatică se clasifică în sintaxă, dar toate faptele de limbă aparţin sintagmaticii"14.
10 Flectivul „supraordonat" nu este relaţional, ci un element component al nominativului-subiect, care se poate dispensa de termenul subordonat, predicatul, precum în cazul nominativului independent, care constituie singur o propoziţie nominală monomembră. în concluzie, se poate afirma că subiectul şi predicatul pot avea o singură relaţie, iar în sintagmele subordonative, formate din subiect şi predicat, există o relaţie unică: acordul dinspre predicat spre subiect.
11 Draşoveanu (1997, p. 30) precizează, referitor la principiul care conduce la identificarea nivelului sintagmic: „Unitatea unui nivel se asociază la nivelul superior cu un fapt de limbă nou, acesta din urmă asigurând caracterul specific al nivelului respectiv şi constituind obiectul de studiu al disciplinei corespunzătoare (astfel autonomă)".
12 Ibidem, p. 29, 30 şi urm.
13 Ibidem.
14 Vezi Ferdinand de Saussure 1998, p. 145.
3. Clasificarea integratorilor sintagmatici
După gradul de referenţialitate, de individualizare a obiectului denumit, distingem integratorul sintagmatic definit şi integratorul sintagmatic nedefinit, primul indică un grad intens de individualizare (Fratele a venit; Omul citeşte; Calul aleargă), în raport cu al doilea, care arată o determinare mai vagă (Un frate a venit; Un om citeşte; Un cal nechează); ambele se opun formei substantivale utilizate fară integratorii sintagmatici, de exemplu: Frate, frate, dar brânza este pe bani sau Apoi om şi cal, omul înainte şi calul în urmă, de dârlogi, înaintarăm pe căi neumblate (C. Hogaş).
După raporturile în care angajează lexemele, integratorii se clasifică în integratori sintagmatici supraodonaţi, care sunt actualizaţi de numărul şi persoana verbului (întotdeauna persoana a treia), şi integratorii sintagmatici subordonaţi, care asigură coeziunea sintactică şi semantică dintre substantivalul subordonat (termenul activ) şi regentul său (termenul pasiv al sintagmei).
Integrarea sintagmatică se realizează prin: a) integratorul sintagmatic definit (Fata învaţă, Mesajul a fost transmis); b) integratorii sintagmatici nedefiniţi15 (Un cal aleargă, Este consemnată o faptă); c) toate elementele omonime din structura adjectivelor pronominale demonstrative, nehotărâte, numeralelor care nu solicită ataşarea integratorilor substantivului, substituind astfel rolul pragmatic al integratorului în alcătuirea enunţului: Această fată învaţă; Alt 0 mesaj a fost transmis; Doi cai aleargă.
O astfel de delimitare între morfemul determinării şi integratorul sintagmatic favorizează o analiză nu de la funcţii către forme, cum se procedează în bună măsură în gramaticile curente, ci de la formele morfologice către funcţiile sintactice.
Integratorul sintagmatic se deosebeşte de morfemul determinării prin următoarele aspecte:
1. Are rol epexegetic (= rol care cuprinde un adaos informativ şi explicativ al unui concept enunţat anterior), fiind purtătorul sensurilor relaţionale, aşadar este un flectiv de relaţie la nivel sintactic, superior flectivului paradigmatic. Acesta din urmă contribuie „împreună cu tema lexicală la realizarea conţinutului şi la fixarea limitelor, a mărimii sferei noţiunii, şi nu la o determinare (restrângere) ulterioară a acesteia, lucru care se realizează abia sintagmatic, pe această axă începându-şi rolul flectivul de relaţie"16.
2. înlătură posibilele confuzii de analiză datorate omonimiilor morfologice din cadrul perechilor de cazuri (N./Ac. sau G./D.), aflate pe axa paradigmatică, oferind clarificări pe axa sintagmatică (nominativ ori acuzativ; genitiv ori dativ). De exemplu, raportarea la verbul din sintagmă constituie un principiu fundamental în identificarea nominativului-subiect: I s-a furat maşina. Când verbul-predicat este intranzitivizat prin pronumele reflexiv s-, forma cazuală omonimă N./Ac. nu poate reprezenta, în sintagma nominală, decât nominativul sau acuzativul fară prepoziţie-complementul direct, când
Guţu-Romalo (1968) consideră fostul articol hotărât sau nehotărât morfem al categoriei determinării exclusiv în situaţiile în care acestea participă la opoziţiile (sau doar la una dintre opoziţiile) acestei categorii.
16 Vezi Draşoveanu 1997, p. 26.
156
SIMION RĂCHIŞAN
INTEGRATORII SINTAGMATICI SUPRAORDONATORI/SUBORDONATORI 157
pronumele reflexiv lipseşte: I-a furat maşina. Verbul-predicat, din ultimul exemplu, este tranzitiv, are un subiect subînţeles el, aşadar cazul actualizat în sintagma verbală este acuzativul cu funcţia sintactică de complement direct.
3. Reprezintă o realizare concretă la nivel sintactic, exprimând raporturi de supraordonare sau subordonare.
4. Este organizatorul sintagmei formate din două cuvinte cu sens deplin (Elevul citeşte, sau Acest elev citeşte.), spre deosebire de morfemul determinării, care aparţine exclusiv unei sintagme minimale, exprimând un raport de subordonare faţă de rădăcina la care este aglutinat.
5. Pune semnul egalităţii între doi competitori gramaticali, conectivul şi integratorul sintactic (numit de D. D. Draşoveanu flectiv de relaţie), aparţinători aceluiaşi nivel sintagmic, datorită identităţii funcţionale (vezi exemplul consacrat al lui D. D. Draşoveanu: solzii la peşti şi solzii peştilor).
6. Conferă posibilitatea subordonării adnominale sau adverbale a substantivelor în cazurile G./D., utilizate fară morfemul determinării (acestui/altui elev-0), o formă inexistentă în paradigma sintagmei minimale.
4. Circumstanţe gramaticale ale utilizării integratorulor sintagmatici
în circumstanţe gramaticale obişnuite, sintagma nominală, formată din substantiv + adjectiv/adjectiv + substantiv, are în limba română o determinare sintagmatică17: integratorul sintagmatic definit se ataşează primului constituent al grupului: prietenul bun, fulgii argintii - bunul prieten, argintiii fulgi, sau este plasat în faţa sintagmei, dacă morfemul determinării este nedefinit: un prieten bun/un bun prieten.
în circumstanţe gramaticale deosebite, când mai multe adjective sunt ante-puse substantivului regent, integratorul sintagmatic definit se alipeşte numai primului adjectiv, când acesta se referă la structură nominală, etapă pregătitoare în alcătuirea enunţului.
GALR menţionează câteva adjective incompatibile cu utilizarea integratorilor sintagmatici definiţi, de aceea în topica adjectiv + substantiv acestea transferă integratorul sintagmatic termenului al doilea al sintagmei. Astfel sunt: a) unele adjective invariabile - ditamai namila, ditai omul, coşcogeamite găliganul,
b) adjectivele pronominale de întărire:  însuşi managerul, înşişi managerii',
c) numeralele colective cu valoare adjectivală: amândoi arbitrii, tustrei copiii.
O circumstanţă gramaticală aparte o reprezintă cuvântul tot, deoarece la singular formează sintagmă cu substantivul numai la nominativ şi acuzativ şi nu acceptă integratorul sintagmatic definit, indiferent de locul ocupat în sintagmă: tot spitalul La genitiv şi dativ singular este utilizat adjectivul întreg, care se integrează regulii generale cu integratorul sintagmatic definit la primul termen al sintagmei: întregului spital/ spitalului întreg.
17 Despre conceptul determinarea sintagmatică, vezi Gruiţă 1998, p. 129.
Ataşarea morfemului determinării unui substantiv marchează: a) din punct de vedere morfologic, o tritomie1* fundamentală, exprimată cu ajutorul termenilor: nedeterminat (= determinat 0: băiat, fată), determinat definit (băiatul, fata) şi determinat nedefinit (un băiat, o fată); b) din punct de vedere sintactic, poziţii sintactice care reclamă prezenţa integratorilor sintagmatici.
In ceea ce priveşte substantivele proprii, acestea nu au categoria determinării. De aceea, determinanţii acestora nu au funcţie de integratori sintagmatici în sintagma nominală al cărei centru este un nume propriu. Determinanţii adjectivali, calificativi sau determinativi, se combină cu nume proprii de animate, în măsura în care acestea au realizat evoluţii semantice de tip metonimic sau metaforic19, comportându-se ca substantive comune: Aromatul Cotnari este apreciat de juriu. Niciun Harpagon al literaturii române nu l-a întrecut pe Hagi Tudose. Nicio Antigonă nu l-a îndemnat la ocuparea tronului pe Lăpuşneanu.
O situaţie gramaticală aparte o constituie toponimele româneşti cu structura substantiv + atribut determinativ care se supun regulii determinării definite, indiferent dacă atributul este adverbial: Vişeul de Sus, Timişul de Jos, substantival: Izvorul Crişului, Sighetul Marmaţiei sau adjectival: Ceanul Mare, Târgul Secuiesc. Aserţiunea este valabilă şi când substantivul-regent este la plural: Roşiorii de Vede, Vălenii de Munte.
Poziţia sintactică de subiect şi funcţiile sintactice de complement direct, atribut substantival genitival sau regent al unui atribut determinativ impun utilizarea integratorilor sintagmatici subordonatori: în timpul dictaturii, plăcerea mare a studenţilor o constituiau lecturile cărţilor cenzurate. Astfel, substantivul-subiect lecturile, cu integratorul definit -le, impune20 desinenţa de plural -u verbului-pre-dicat; substantivul-complementul direct plăcerea are ataşat integratorul definit -a, funcţie sintactică confirmată de pronumele-complement direct, reluat, o, iar atributele substantivale genitivale, la rândul lor, au în structură integratorii definiţi: dictaturii sau -lor: studenţilor, cărţilor. Atributele determinative mare, respectiv cenzurate, consolidează rolul de integratori sintagmatici, solicitat atât de funcţiile sintactice îndeplinite în context, cât şi de poziţia de regenţi ai atributelor respective.
Termenul tritomie este propus în spiritul normativ al întregii lucrări, deoarece lexemul neologic franţuzesc trihotomie/tricotomie, cu sensul atribuit aleatoriu „despărţire în trei", este format după dihotomie, care are în structura morfematică pe dikha „împărţit în două" (întâlnit în dihonie) şi tome „tăiere", iar trikha, utilizat prin analogie în acest compus, nu este numeral. Trihotomie are semnificaţia „tăierea părului". în concluzie, se înţelege că utilizarea lui dihotomie, când ne referim la împărţirea în trei categorii ale substantivelor (nederminat/determinat definit/determinat nedefinit), referitor la utilizarea morfemului determinării, este la fel de eronată.
19 Despre evoluţiile semantice de tip metonimic sau metaforic ale substantivelor proprii însoţite de determinanţii, vezi GALR, II (2005), p.78.
Draşoveanu (1997, p. 206) face deosebirea între două fenomene sintactice diferite: impunerea (= regimul) şi restricţia selecţionată, identificate în relaţia S - P, şi constată: „S-ul dar impune ¥-\mpers şi nr.; P-u\ nu selectează un S decât dacă - restricţie selecţională - acesta este în N. A spune că P-ul impune N ar fi tot aşa de absurd ca a spune că obiectul direct impune verbului tranzitivitate".
158
SIMION RĂCHIŞAN
INTEGRATORII SINTAGMATICI SUPRAORDONATORI/SUBORDONATORI 159
Substantivului regent, centrul sintagmei nominale, îi este, obligatoriu, ataşat integratorul definit, dacă un adjectiv posesiv-atribut adjectival este situat după acesta: colegul [ meu] bun, colega [mea] bună.
Adjectivul posesiv-atribut adjectival, poziţionat în proximitatea substantivului regent, în stânga acestuia, impune ataşarea integratorului sintagmatic, adjectivului determinativ antecedent, fiind un element important în constituirea unei părţi importante a enunţului, grupul sintactic amplu, în poziţia gramaticală de regent: Bunul meu coleg (vine mâine); Harnica mea prietenă (lucrează mult); sau în constituirea unui grup sintactic secundar: (L-a apreciat) pe bunul meu coleg; (A cunoscut-o) pe harnica mea colegă.
Aşadar, adjectivul pronominal posesiv are un rol stenic (= întăritor) în ceea ce priveşte solidaritatea sintagmei substantivale, impunând, în stânga lui, un lexem cu integratorul sintagmatic definit, indiferent dacă acesta este substantiv sau adjectiv calificativ.
Atributele de identificare21, cum este Ion Popescu, reclamă ataşarea directă sau indirectă a integratorului sintagmatic apelativului regent: oraşul Cluj-Napoca; renumitul doctor Ion Popescu; romanul Moromeţii. Apariţia substantivelor domn sau doamnă în faţa apelativului care indică gradul, funcţia, titlul, determină deplasarea integratorului sintagmatic la substantivele menţionate: domnul inginer Ion Popescu; doamna ministru Ada Georgescu.
Substantivele în cazurile genitiv şi dativ se utilizează întotdeauna cu integratorul sintagmatic subordonator (definit sau nedefinit, în funcţie de gradul de cunoaştere): Gustul ciocolatei era aromat/Gustul unei ciocolate era aromat. La substantivele precedate de determinanţi, aceştia preiau integratorul sintagmatic: La sfârşitul străzii acesteia locuiesc bunicii mei severi; La sfârşitul acestei străzi locuiesc severii mei bunici; Reversul monedei vechi era şters/Reversul vechii monede era şters).
Determinanţii sunt doar compatibili cu acest rol, pe care îl asumă în condiţii strict delimitate, constantă fiind informaţia lexicală specifică, cu care contribuie la semantica sintagmei din care fac parte.
Integratorul sintagmatic definit este concurat de determinantul demonstrativ (mai frecvent acest + 0): în condiţiile utilizării deictice, identificarea referentului evocat prin substantivul asociat cu determinantul său este, de regulă, prezentată ostentativ, în cadrul relaţiei anaforice unde identificarea presupune complicate condiţionări contextuale sau/şi exterioare enunţului, determinate de condiţia de comunicare. Astfel, Filmul a fost premiat constituie o comunicare numai cu condiţia unor informaţii suplimentare, care pot fi recuperate anaforic din context: Adrian Mungiu a regizat Patru luni, trei săptămâni şi două zile. Filmul a fost premiat, sau se poate realiza deictic prin implicarea în situaţia de comunicare a cunoştinţelor comune ale interlocutorilor: Mungiu a regizat un film de lungmetraj de curând? -Filmul a fost premiat la Cannes.
21 Pentru atributele de identificare, vezi Gruiţă 1998, p.l 11.
Elemente omonime cu integratorul sintagmatic definit sunt componentele diferitelor unităţi lexicale. Astfel, particula finală -a considerată, în gramaticile moderne, particulă deictică, face distincţie între pronumele în structura căruia se manifestă prezenţa acesteia şi adjectivele corespondente: acesteia/acestei (femei); aceleia/acelei femei.
Uneori nu există deosebiri formale între pronume şi adjectivele corespondente: acela / băiatul acela, aceştia / (copiii) aceştia, alteori diferenţele morfema-tice22 sunt evidente.
Spre exemplu:
1) particula finală -a (amplificator pronominal) în plus la unele pronume faţă de adjectivele corespondente: căruia / cărui (copil), altuia / altui (om), acesteia / acestei (femei).
2) prezenţa segmentelor -(u)l, -a, -i, -le, considerate din punct de vedere etimologic şi ca expresie morfeme ale determinării, face diferenţa între unele pronume şi adjective.
Desinenţele de genitiv-dativ se deosebesc de formele morfemului definit ale substantivului; astfel sunt identificate: ui (-a), pentru masculin singular (altuia / altui vecin); -ei (-a), pentru feminin singular (alteia / altei femei); -or (a) pentru plural la ambele genuri (altora /altor vecini, altor femei). Realizând flexiunea pronumelui identic morfemelor determinării, componentele finale se deosebesc de acestea prin faptul că nu participă la opoziţiile de determinare.
Unele unităţi de expresie se ataşează unor grupări morfologice cu desinenţe proprii, pe care le regăsim la anumite clase de substantive masculine, respectiv feminine, la care se adaugă (dânsul, dânsa, dânşii, dânsele, dânsului) sau pe care le înlocuiesc. Deşi aceste componente finale sunt identice cu morfemele determinării, contribuind la flexiunea pronumelui, nu participă la cristalizarea opoziţiilor de determinare, aşadar nu pot fi subordonate categoriei determinării.
In componenţa altor pronume, -/, particulă finală, asigură distingerea formelor pronominale de corespondentele lor adjectivale: altul de alt; unul de un; vreunul de vreun; niciunul de niciun. în structura unor prepoziţii, elementele omonime cu morfemul determinării definite au rolul de a face diferenţa dintre prepoziţia şi adverbul corespunzător (compară înaintea şi înainte, în faţa şi în faţă).
Diferenţa dintre morfemele determinării şi formele omonime face distincţia dintre unele substantive, integrate în unele gramatici în rândul prepoziţiilor, care solicită cazul genitiv, şi prepoziţiile propriu-zise, specifice acestui caz. Morfemele determinării definite, devenite integratori sintagmatici, sunt coocurente când adjunctul, în special, adjectivul demonstrativ, succedă substantivul de care este ataşat: din [cauza aceasta]/din [pricina aceasta] sau pot fi abolite când substantivul este precedat de adjectivul demonstrativ: din [această cauză]/din această pricină.
22 Despre structurile morfematice ale pronumelor şi adjectivelor pronominale, vezi Neamţu 2007, p. 81.
160
SIMION RĂCHIŞAN
INTEGRATORII SINTAGMATICI SUPRAORDONATORI/SUBORDONATORI 161
în concluzie, dacă substantivul din grupare poate fi determinat de un adjectiv demonstrativ23, acesta nu formează locuţiune cu prepoziţia, iar particulele finale, enumerate în ordinea frecvenţei utilizării lor: -a, -/ sau -le, sunt integratori sintagmatici subordonativi, în sintagmele nominale respective: din [cauza aceasta], din [pricina aceasta], cu [scopul acesta], în [cazul acesta], cu [condiţia aceasta], pe [motivul acesta] etc. Funcţia de integratori sintagmatici este preluată de determinanţi când aceştia precedă substantivul: din [această cauză]/din [aceastăpricină].
5. Realizarea enunţurilor
Integratorul sintagmatic definit şi integratorul sintagmatic nedefinit
constituie, conform argumentelor prezentate, modalitatea afixală de integrare sintagmatică, statut gramatical care îi deosebeşte de determinanţii aparţinători nivelului lexical.
Integratorii sintagmatici au rol coagulant, de unificatori ai structurilor nominale într-un întreg, întâlnit în unităţi organizate de la simplu la complex ca: a) sintagmă (copilul harnic)', b) grup de sintagme (copilul acesta harnic)', c) propoziţie: Copilul acesta harnic învaţă', d) frază: Copilul acesta harnic învaţă şi doreşte să fie premiat sau Profesorii apreciază copiii harnici care doresc să fie premiaţi)', f) enunţul: E sfârşitul anului şcolar. Copiii harnici doresc să fie premiaţi.
Integratorii sintagmatici au rol integrant, introducând într-o propoziţie sub-stantivul-subiect, cunoscut (copilul) sau mai puţin cunoscut interlocutorilor (un copil), impunând verbului desinenţa de număr şi persoană: integratorii sintagmatici definiţi: -/, -a, -le sau nedefiniţi un, o, ataşaţi substantivului-subiect, solicită utilizarea desinenţei verbale de persoana a IlI-a singular: Copilul scrie; Fata aleargă; Peretele rezistă. Integratorii sintagmatici definiţi: -/ (copiii) sau -le (cărţile) sau integratorul sintagmatic nedefinit nişte (nişte copii) impun utilizarea desinenţelor de persoana a IlI-a plural: Copiii scriu; Plăcerea lui sunt cărţile; Nişte copii citesc (-0). Sintagma nominală este o componentă importantă a enunţului în a cărui structură intră nominalul (substantivul, pronumele şi numeralul) cu rolul de centru şi elementele subordonate sintactic acestuia: copiii zglobii (sintagmă substantivală), acestea (altele) mai noi (sintagmă pronominală), doi harnici (sintagmă numeral)24. Deoarece numeralele au trăsături distincte de clasă, exprimă numărul, ordinea sau asocierea substantivelor substituite, asemenea pronumelui, şi dă informaţii cu privire la obiectele înlocuite, se pot considera termeni regenţi ai sintagmelor numeral.
Segmentând un enunţ 5 precum Podul s-a reparat repede, deoarece edilii au obţinut fondurile necesare, în relaţiile sale binare, putem afirma că enunţul este o sintagmă formată din termeni care sunt şi ei sintagme, ai căror termeni sunt tot sintagme şi aşa mai departe, până ajungem la termeni ale căror părţi
23 Ibidem, p. 146: despre mijloacele de diferenţiere dintre locuţiunile prepoziţionale cu genitivul şi grupuri formate din prepoziţie şi substantiv articulat.
24 GALR (2005), p. 73, integrează numeralul îndeosebi grupului pronominal.
25 Despre modul segmentării unui enunţ, vezi Draşoveanu 1997, p. 31.
nu au caracter de unităţi sintactice26. în urma acestui procedeu obţinem reprezentarea enunţului ca o ierarhie de sintagme:
1) Podul s-a reparat
2) s-a reparat
3) s-a reparat repede
4) s-a reparat deoarece au obţinut
5) edilii au obţinut
6) au obţinut fondurile
7) fondurile necesare.
Constatăm că în sintagmele nominale supraordonate, (1), respectiv (4), integratorul sintagmatic este selecţionat o singură dată, iar în sintagma subordonatoare (6) integratorul sintagmatic poate fi utilizat facultativ. Dacă în sintagmele cu substantive în acuzativ, integratorul sintagmatic este utilizat facultativ, în poziţia determinantului în genitiv-dativ, adjunctul-substantiv nu poate apărea decât cu un integrator sintagmatic fondurile reconstrucţiei/necesare reconstrucţiei.
Sintagmele constituite în jurul claselor-tip şi al relaţiilor sintactice existente între acestea în cadrul enunţurilor sunt: a) sintagme ierarhic superioare: substantivală, pronominală şi numerală, şi sintagme ierarhic inferioare, subordonate celor dintâi: sintagma verbală27, sintagma adjectivală, sintagma adverbială, sintagma prepoziţională şi sintagmă interjecţională.
Substantivul, termen regent al sintagmei nominale, poate intra la rândul său în componenţa altor sintagme, verbale, adjectivale, nominale sau interjecţionale, ceea ce presupune şi îndeplinirea unor funcţii sintactice. Printre acestea se numără: complementul direct (A mâncat un măr verde), complementul indirect (temă potrivită studenţilor la filologie), circumstanţialul (Merg în centrul vechi al oraşului) şi complementele secundar (O ascult pe Măria lecţia nouă) şi prepoziţional (Te gândeşti la problemele dificile ale familiei).
Integratorul sintagmatic definit conferă părţii de propoziţie, complement direct, un rol integrat într-o propoziţie, fară a impune desinenţa şi numărul: Apreciez (-0) copiii harnici.
Aşadar, pentru substantiv, hotărâtor în construcţii sintagmatice sau analize morfosintactice este integratorul sintagmatic, purtător al valorilor morfologice semnificative.
Opoziţia la nivelul regenţilor dintre atribut şi complement sau circumstanţial are şi o justificare logică: substantivul exprimă noţiuni28 ca atare (cu sferă şi conţi-
26 Staţi 1968, p. 86.
27 GALR (2005) consideră grupul verbal partea cea mai importantă a enunţului, organizată în jurul unui centru verbal, alcătuită din verbul-centru şi toţi constituenţii legaţi sintactic de acesta, iar subiectul este considerat un complement de tip special.
28 DEI (2007, p. 1 278) defineşte noţiunea ca: „Forma logică fundamentală a gândirii româneşti, care reflectă caracterele generale, esenţiale şi necesare unei clase de obiecte [subl. n. - S.R.] sau de fenomene din natură sau din societate şi care se compune din conţinut şi sferă şi se exprimă prin cuvânt".
162
SIMION RĂCHIŞAN
INTEGRATORII SINTAGMATICI SUPRAORDONATORI/SUBORDONATORI 163
nut), nonsubstantivalul, doar note29 (procesuale, calitative etc.) ale noţiunilor sau note ale notelor (adverbe). Distincţiei dintre noţiune şi notă30 îi corespunde cea dintre substantiv şi adjectiv; adjectivul nu conţine un sens noţional, ci un sens calificativ sau caracterizant. Adjectivului i se alătură din acest unghi de vedere şi verbul finit, ca unul care exprimă note, însuşiri prezentate în desfăşurare. Sensul exprimat de adjectiv, ca şi cel exprimat de verb, apare distinct de cel noţional, ca sens-notă.
Deşi sintagma adjectivală se deosebeşte de sintagma verbală prin câteva trăsături specifice: a) lipsa complementului direct; b) prezenţa mărcilor de gradare; c) imposibilitatea dublării complementului indirect, prin forme atone, totuşi asemănările sunt evidente, deoarece ambele părţi de vorbire, verbul şi adjectivul, participă la organizarea enunţurilor ca termeni dependenţi, adică se subordonează sintagmelor nominale al căror termen regent este un substantiv, pronume sau numeral.
Prin enunţ, gramaticile moderne înţeleg o secvenţă fonică limitată prin pauze, caracterizată printr-un contur intonaţional şi funcţie comunicativă. In raport cu modul de realizare lingvistică enunţurile sunt grupate de GALR în enunţuri structurate şi enunţuri nestructurate. Enunţurile nestructurate sunt reprezentate de secvenţe fonice care se identifică cu o unitate lexicală, cuvânt sau locuţiune: a) o interjecţie: Vai! Uf!, b) adverb: Jos!, c) substantive: Atenţie! Linişte!. Calitatea de enunţ este conferită printr-o anumită intonaţie, care îi aduce o referenţialitate şi autonomie lingvistică. Astfel, enunţul acoperă şi segmente din lanţul vorbirii care nu sunt structurate gramatical, numite tot propoziţii: aşa-numitele propoziţii mono-membre, neanalizabile: a) propoziţii substantivale: Duminică; Ioane!; b) propoziţii adverbiale: Da; Nu; Poate; c) propoziţii interjecţionale: Oh!; A!.
Aceste construcţii este impropriu a fi numite propoziţii, deoarece riu realizează relaţia fundamentală care stă la baza propoziţiei: subiect + predicat (nucleul propoziţional). A
Acestea sunt numite pseudopropoziţii sau propoziţii necanonice. In situaţii de excepţie, amintite mai sus, grupul nominal, cu o intonaţie deosebită, poate funcţiona ca enunţ nominal: Linişte!, Ajutor!, Frumoasă zi!, Maşina! etc. Acestea sunt considerate structuri eliptice rezultate prin omisiunea verbului.
Construcţia nominală complexă (= macrostructura) presupune existenţa unor adjuncţi, care sunt termeni regenţi ai altor sintagme. Dacă unei sintagme nominale îi poate fi subordonată o sintagmă verbală la mod nepersonal: oameni alergând prin ceaţă; raport privind activitatea; animale murind de foame; paginile conţinând bibliografia; oameni culegând mere, se poate presupune că o sintagmă nominală poate integra o sintagmă verbală la mod personal, care poate fi considerată adjunct.
Prin adjunct se poate înţelege atributul31, un determinant apersonal, care se deosebeşte de predicat, considerat un determinant personal al substantivului, con-
29 în ibidem, nota este definită ca „trăsătură specifică, element component al unei noţiuni".
30 Vezi Draşoveanu 1997, p. 21, despre distincţia dintre sensul noţional şi notă,
31 Vezi, pentru o abordare nouă a relaţiei subiect-predicat şi o prezentare recentă a tipurilor de determinanţi ai substantivului, Neamţu 2004, p. 1-2.
form acordul predicatului cu subiectul. G. G. Neamţu face precizarea că numai verbul la modurile personale se acordă în număr şi persoană cu pronumele sau substantivul-subiect. Substantivul nu cunoaşte categoria persoanei, dar, în raport cu verbul la mod personal, ocupă poziţia unui pronume apersonal, adică exclusiv la persoana a treia, singular şi plural: Copiii hazlii au inventat un joc social; Competiţia începe; Rolurile sunt repede asumate; Ierarhiile se stabilesc uşor; Atmosfera jocului îi cucereşte pe toţi; Oamenii mici îi pot imita pe oamenii mari.
In calitate de constituent facultativ al enunţului, circumstanţialul sociativ indică asocierea cu subiectul şi este exprimat printr-o sintagmă prepoziţională având drept centru prepoziţia cu: Tatăl său lucrează împreună cu copiii. în structura sintagmelor prepoziţionale pot intra adverbele de mod: împreună, laolaltă (pop.) sau o grupare cvasilocuţională cu tot: Merge la ţară cu tot cu bunicii. Rolul adverbelor e acela de intensificare, iar al prepoziţiei cu de a arăta fiinţa sau lucrul, exprimate prin substantive obligatoriu însoţite de integratorii sintagmatici, care participă, împreună cu subiectul sau cu un complement, la realizarea unei acţiuni: Antrenorul a venit împreună cu jucătorii; L-am văzut pe Bogdan împreună cu prietena lui.
Un alt component facultativ al enunţului, circumstanţialul concesiv, este exprimat cu ajutorul unei sintagme prepoziţionale construite cu prepoziţiile împotriva, contra sau contrar, cu locuţiunile prepoziţionale în ciuda, în pofida, în contra şi prepoziţia cu, succcedată de adjectivele pronominale tot, toată, toate şi un substantiv obligatoriu însoţit de integratorii sintagmatici definiţi: împotriva (contra, contrar, în ciuda) obiceiului, fuma. Cu tot efortul (cu toată strădania, cu toate încurajările), echipa a pierdut meciul Coeziunea enunţurilor este asigurată de prepoziţiile, locuţiunile care precedă substantivele obligatoriu obţinute în urma aglutinării integratorilor sintagmatici; toate aceste elemente asigură contrazicerea sau excluderea unui raport de interferenţă între două procese comunicate. Enunţurile structurate sunt diferite ca lungime şi organizare.
La sfârşit, putem trage următoarele concluzii generale:
1) Integratorul sintagmatic este un instrument sintactic, un element structu-rant al sintagmelor.
2) Inventarul integratorilor sintagmatici cuprinde: flectivele substantivale de opoziţie şi relaţie; desinenţele pronominale cu sau fară particula deictică -a; finala prepoziţiilor cu genitivul (-a, -l, -le: contra, înăuntrul, în spatele); formantul al, a la primul element al numeralului ordinal şi desinenţele -lea, -a, la al doilea element (al treilea, a treia).
3) Integrarea sintagmatică se realizează prin: a) integratorii sintagmatici definiţi; b) integratorii sintagmatici nedefiniţi; c) integratorii sintagmatici omonimi (desinenţele pronominale, finalele prepoziţiilor în genitiv) etc. Numeralele cardinale invariabile sunt introduse în sintagme fie prin integratorul de tip 0 (trei copii), fie prin prepoziţii (de exemplu: a, pentru genitiv; la, pentru dativ; cu, despre etc, pentru Ac).
4) Integratorul sintagmatic are rol cumulant, fiind purtătorul sensurilor relaţionale, aşadar este un flectiv la nivel sintactic, superior flectivului paradigmatic pe care îl subsumează.
164
SIMION RĂCHIŞAN
INTEGRATORII SINTAGMATICI SUPRAORDONATORI/SUBORDONATORI 165
5) Integratorul sintagmatic ajută la exprimarea valorilor gramaticale, forme intermediare poziţionate între nivelul morfologic şi sintactic. Aceste valori gramaticale sunt identificate exclusiv în cadrul sintagmelor.
6) Coeziunea sintagmelor, a grupurilor de sintagme, a propoziţiilor şi a enunţurilor este obţinută prin utilizarea integratorilor sintagmatici.
BIBLIOGRAFIE
Coteanu (coord.) 1967 = Ion Coteanu (coord.), Elemente de lingvistică structurală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică.
Coteanu 1982 = Ion Coteanu, Gramatica de bază a limbii române, Bucureşti, Editura Albatros. DEI = Dicţionar enciclopedic ilustrat, Chişinău, Editura Cartier, 2007.
DEXI 2007 = Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, Editura Arc & Gunivas, Bucureşti. Diaconescu 1967 = Paula Diaconescu, Evoluţia noţiunii de morfem şi stadiul actual al analizei
morfematice, în Coteanu (coord.) 1967, p. 90-112. DOOM 2005 = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ed. a Il-a revăzută şi
adăugită, Bucureşti.
Draşoveanu 1997 = D. D. Draşoveanu, Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, [Cluj-Napoca], Editura Clusium.
DŞL = Angela Bidu-Vrănceanu et alii, Dicţionar general de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1997.
GLR 1963 = Gramatica limbii române, ed. a Il-a, Bucureşti, Editura Academiei. GALR 2005 = Gramatica limbii române, voi. I. Cuvântul, voi. II. Enunţul, Bucureşti, Editura Academiei Române.
Gruiţă 1981 = G. Gruiţă, Acordul în limba română, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Gruiţă 1998 = G. Gruiţă, Gramatica normativă, Cluj-Napoca, Editura Dacia. Gruiţă 2007 = G. Gruiţă, Moda lingvistică 2007. Norma, uzul şi abuzul, Piteşti, Editura Paralela 45. Guţu Romalo 1958 = Valeria Guţu Romalo, Unele valori ale articolului în limba română, în Omagiu
lui lorgu Iordan, Bucureşti, Editura Academiei RPR, p. 361 şi urm. Guţu Romalo 1967 = Valeria Guţu Romalo, Articolul şi categoria determinării în limba română
actuală, în Coteanu (coord.) 1967, p. 225-237. Guţu-Romalol968 = Valeria Guţu-Romalo, Morfologia structurală a limbii române, Bucureşti,
Editura Academiei RSR. Guţu Romalo 2000 = Valeria Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală: limba română de azi,
Bucureşti, Editura Humanitas. L.R.C.1985 = Limba română contemporană. Ediţia a Il-a, voi. I (sub conducerea acad. Ion Coteanu),
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică. Neamţu 1981 = G. G. Neamţu, în problema articolului „nehotărât" un, o, în StUBB, Philologia,
fasc.l, p. 26-33.
Neamţu 1999 = G. G. Neamţu, Flexiuni cazuale ale pronumelor în română. Segmentări morfematice,
' în StUBB, XLIV, Philologia, fasc. 3-4, p. 75-99. Neamţu 2000 = G. G. Neamţu, Curs de morfologie, Universitatea „Babeş-Bolyai", Facultatea de
Litere, începând cu anul 2000. Neamţu 2004 = G. G. Neamţu, Probleme controversate de morfosintaxă a limbii române. Curs la
Masteratul Dinamica limbii române actuale şi analiza discursului, Universitatea „Babeş-Bolyai",
Facultatea de Litere, începând cu anul universitar 2004.
Neamţu 2004 - G. G. Neamţu, Observaţii pe marginea grupării „prepoziţie + adjectiv" în română,
în „Convieţuirea" (Egyutteles), Seghedin, nr. 1-4, p. 141-148. Neamţu 2007 = G. G. Neamţu, O clasificare categorial-raţională a atributului în limba română. Cu
adnotări, în DR, serie nouă, XI-XII, p. 111-144. Pană Dindelegan 2003 = Gabriela Pană Dindelegan, Elemente de gramatică, Bucureşti, Editura
Humanitas Educaţional.
Sala 2001 = Marius Sala (coord.), Enciclopedia limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic. Saussure 1998 = Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală. [...] Traducere şi cuvânt-
înainte de Irina Izverna Tarabac, Iaşi, Editura Polirom. Sluşanschi 1994 = Dan Sluşanschi, Sintaxa limbii latine (voi. I. Sintaxa propoziţiei, ediţia a Il-a,
revăzută şi adăugită; voi. II. Sintaxa frazei), Bucureşti, Editura Universităţii. Staţi 1968 = Sorin Staţi, Categoria determinanţilor obligatorii, în LL, XVII, p. 183-190.
LES INTEGRATEURS SYNTAGMATIQUES SURORDONNATEURS/SUBORDONNATEURS (Resume)
L'integrateur syntagmatique est un instrument syntactique, un element structuram des syn-tagmes; il a un role cumulatif, etant le porteur des sens relationnels, il est donc un instrument de flexion au niveau syntaxique.
L'integrateur syntagmatique sert â exprimer Ies valeurs grammaticales, formes intermediaires situees entre le niveau morphologique et le niveau syntaxique. Ces valeurs grammaticales sont iden-tifiees seulement dans le syntagme.
La cohesion des syntagmes, des groupes de syntagmes des propositions et dse enonces est obtenue par l'utilisation des integrateurs syntagmatiques.
Nous avons essaye de creer une image aussi coherente que possible en ce qui concerne le niveau syntagmatique, identifie, â notre avis, dans l'expression des valeurs grammaticales. Nous avons introduit, non seulement de nouveaux concepts, Ies integrateurs syntagmatiques, mais aussi une classification de ceux-ci.
En comprenant le fait que nos nouvelles interpretations sont susceptibles de discussions de principe, et de detail, nous proposons cet expose theorique comme un futur theme de travail qui, au-delâ d'une meditation sur Ies problemes controverses de la grammaire, suppose la possibilite d'une amelioration.
Liceul Teoretic „ Avram Iancu " Cluj-Napoca, str. Onisifor Ghibu, 25 simion_rachisan@yahoo. corn
VICTORIA JUMBEI
MODALITĂŢI DE CONSTRUIRE A METAFOREI ÎN NARAŢIUNEA LUI ION CREANGĂ
9
1. „Analiza lingvistică" a metaforei se divide în două mari părţi: analiza formală, care în mare parte va fi abordată în această lucrare, şi analiza semantică, un domeniu mult mai complex, care va fi atins aici doar tangenţial. La rândul său, analiza formală implică două serii de structuri: structuri metaforice simple şi structuri metaforice complexe.
în abordarea formală a metaforei, am optat pentru taxonomia lui Eugen Dorcescu, din studiul său Metafora poetică (1975).
Distincţia între structuri simple şi structuri complexe are, în primul rând, un rost metodologic, deseori funcţionând unele alături de altele, iar graniţele dintre ele fiind greu de stabilit.
1.1. Referindu-ne la structurile simple (cu specificarea că acestea sunt doar metafore substantivale1), menţionăm că sunt reprezentate de metaforele coalescente şi metaforele implicaţii.
Să precizăm deci structurile metaforice simple.
I. Metaforele coalescente „se realizează în prezenţa termenului propriu"2. Ele sunt de două tipuri: Tp = Tf sau Tp este Tf. Termenul propriu este legat de termenul figurat prin verb copulativ („sufletul tău e parc"3 - Arghezi), prin semne grafice care marchează pauza („soarele, lacrima domnului" - Blaga; „mişcarea lor - lauda somnului" - Blaga; „acest răsărit. Ce cântec nemăsurat" - Blaga; „lacrimi de văpaie: licurici" - Blaga etc.).
Termenul propriu este exprimat, de obicei, prin substantiv, foarte rar prin verb la infinitiv sau pronume însoţit sau nu de substantiv.
„Atunci când termenul propriu este un pronume, metafora este numai formal o coa-lescenţă, deoarece pronumele nu ne spune nimic despre sensul cuvântului înlocuit (exceptând cazul în care adevăratul termen propriu - substantiv - se află în text şi este reluat, doar, prin pronume)."4
1 Eugen Dorcescu, Metafora poetică, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1975. Specificarea aparţine autorului (p. 21).
2 Ibidem, p. 22.
3 Pentru a fi fideli studiului, toate exemplele citate aparţin lui E. Dorcescu.
4 E. Dorcescu, op. cit., p. 23.
DACOROMANIA, serie nouă, XIV, 2009, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 167-181
168
VICTORIA JUMBEI
METAFORA LA ION CREANGĂ
169
De regulă, metafora coalescentă presupune prezenţa în expresie a termenului propriu, dar, uneori, acesta poate să lipsească, fiind subînţeles din context.
Termenul figurat poate fi alcătuit dintr-o singură metaforă („zăpada-i scrum" -Al. Philippide), precum şi din două sau mai multe metafore („Oraşele-s bulgări şi gheme, / Ghitare adânci de blesteme" - Arghezi), alcătuind adevărate serii sinonimice. Acestea din urmă realizează primul pas spre structurile metaforice complexe.
Printre coalescente, trebuie amintite şi metaforele negative, prin intermediul cărora se denunţă o identitate „confirmată", întrerupând-o prin negaţie, cu scopul de a se afirma noi afinităţi poetice („Tâlcul frunzei nu e umbra, / tâlcul toamnelor nu-i bruma, / dar al drumului e dorul, / tâlcul zărilor e norul" - Blaga).
II. Metaforele implicaţii se realizează în absenţa termenului propriu, care este implicat în termenul figurat. La rândul său, acesta poate fi exprimat prin substantiv sau substantiv însoţit de determinanţi.
Primele metafore (cele exprimate printr-un substantiv) sunt cele mai importante pentru descifrarea profilului unui autor, fiind adesea confundate cu simbolul („Suntem făcuţi mai mult din noapte" - Philippide).
Există metafore implicaţii exprimate prin pronume nehotărât sau prin locuţiuni pronominale şi substantivale, care se nasc ca urmare a unui anumit tabu lingvistic („Cel de sus şi din veac binevoieşte / Să-şi scoboare sfintele scule" -Arghezi).
Metaforele exprimate prin substantiv însoţit de determinări sunt mult mai numeroase. Atributele se încadrează uneori metaforei, alcătuind o locuţiune substantivală metaforică („Stuparul ceresc peste ciuturi se-ndoaie" - Blaga), alteori serveşte ca un element de actualizare, de decodare a metaforei („Străvezia strună" = raza lunii - Philippide).
Atributele adjectivale au, cel mai des, menirea de a plasticiza, lăsând în seama celor genitivale şi prepoziţionale (prin apelul la care se descifrează metafora) sarcina de a actualiza metafora („Prin sat trec sănii grele de tăceri" - Blaga).
„Atracţia exercitată de coalescentă asupra implicării este permanentă. Schema fundamentală a procesului metaforic, structura coalescentă se insinuează în toate compartimentele metaforei implicaţie, cu excepţia celui reprezentat de metafora substantivală neînsoţită de determinări. De altfel, metafora implicaţie poate fi privită ca o coalescentă, prin raportare la context."5
1.2. întrepătrunderea dintre structurile simple şi cele complexe este permanentă. O structură complexă este cea în care substantivul şi verbul (adesea şi epitetul) sunt metaforizate. Aici se includ grefele şi inducţiile.
I. „Numim inducţie metaforică atracţia semantico-stilistică exercitată de substantivul metaforă asupra verbului de care este legat printr-un raport gramatical oarecare, atracţie în urma căreia verbul însuşi se metaforizează."6
„Din muguri / amari înfloresc potire grele de nectar." (Blaga)
5 Ibidem, p. 44.
6 Ibidem, p. 51.
La un studiu mai aprofundat, observăm că cercetarea fenomenului de inducţie metaforică pretinde şi o analiză semantică a exemplelor, pe lângă cea formală.
II. Termenul de grefă a fost propus pentru prima dată de Tudor Vianu7, în analiza poeziei lui T. Arghezi.
Grefa se naşte din trunchiul metaforei prime, menţinându-se în zona semantică a acesteia („De mână-aş prinde timpul ca să-i pipăi pulsul rar de clipe." - Blaga).
Grefele reprezintă, de obicei, extinderea substantivului în propria zonă semantică. Tudor Vianu, în articolul citat, include în categoria grefelor şi verbele metaforizate. E. Dorcescu este, într-o oarecare măsură, de acord cu acest fapt, dar analiza textelor cercetate i-a demonstrat că prima grefare se face dinspre substantiv, iar grefele nu sunt atrase din afară spre substantiv, ci izvorăsc, oarecum, din interiorul acestuia.
Prin intermediul grefării şi inducţiei discursul poetic se constituie, uneori, ca o metaforă cuprinzătoare. Structurile metaforice complexe sunt, în majoritatea cazurilor, ansambluri perfect închegate, care includ în propria substanţă atât metafore simple, cât şi verbe şi epitete metaforizate.
De aici conchidem că analiza metaforei trebuie să pornească de la structurile metaforice simple (metafora coalescentă şi metafora implicaţie) şi apoi, sprijinin-du-se pe cercetarea lor, se ajunge la dezvoltările ulterioare în structuri complexe.
2. Abordând această clasificare structurală a metaforelor, ca metodă primară de lucru, am încercat o tipologizare a metaforelor din Poveştile şi Povestirile lui Ion Creangă. Munca s-a dovedit a fi anevoioasă, deoarece, ca oricare tipologie, aceasta nu se încadrează perfect textului studiat. Recunoaştem imposibilitatea în unele situaţii de a stabili cu uşurinţă tipul metaforei sau oscilaţia acesteia între mai multe tipuri. Astfel lucrurile se complică, devenind difuze.
2.1. Analiza exemplelor din text8 ne-a determinat să stabilim la un prim palier, cel al structurilor metaforice simple, următoarele tipuri de metafore coalescente (i.e., în text sunt prezenţi ambii termeni):
a) - metaforă apozitivă, îndeplineşte rolul unei apoziţii pe lângă termenul propriu.
„- ... Hi!!! zmeoaicele tatei, îndemnaţi înainte! Iaca şi codrul Grumăzeştilor, grija negustorilor şi spaima ciocoilor..." (NC, p. 17)9
7 în articolul Sinonime, metafore şi grefe metaforice la Tudor Arghezi, din LR, XXII, 1963, nr. 4, p. 317-351, T. Vianu observa un fenomen extrem de important în realizarea structurilor metaforice complexe: grefarea metaforică ( fenomen pe care doar îl semnala).
Menţionăm că am ilustrat doar cu câteva exemple din opera lui Ion Creangă.
Citatele sunt extrase din Ion Creangă, Opere, voi. I—II. Ediţie îngrijită, note, glosar şi bibliografie de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş. Studiu introductiv de Iorgu Iordan, Chişinău, Editura Literatura Artistică, 1989. Am utilizat următoarele abrevieri: IR (= Moş Ion Roata), RC (= Ioan Roată şi Vodă Cuza), PD (= Popa Duhu), U (= Ursul păcălit de vulpe), NC (= Moş Nichifor Coţcariul), S (= Soacra cu trei nurori), C (= Capra cu trei iezi), P (= Punguţa cu doi bani), DP (= Dănilă Prepeleac), PP (= Povestea porcului), SP (= Povestea lui Stan Păţitul), HA (= Povestea lui Harap-Alb), FB (= Fata babei şi fata moşneagului), IT (= Ivan Turbincă). Poveştile fac parte din primul volum, iar povestirile şi povestirile didactice din cel de-al doilea.
170
VICTORIA JUMBEI
METAFORA LA ION CREANGĂ
171
„... pană acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o piatră mai mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe ume-rele noastre..." (IR, p. 33)
„Numai noi, vite de muncă, vă suntem dragi ca sarea în ochi..." (RC, p. 48) „Se sfătuiesc între dânşii, şi Scaraoschi, căpetenia dracilor™, găseşte cu cale să trimită pe unul din ei c-un burduf de bivol plin cu bani..." (DP, p. 103) „- Dragii tatei, băieţi! Ia veniţi încoace şi aduceţi cu voi şi blăstemurilepărinteşti11 \ ragila şi peptenii de peptănat câlţi!" (DP, p. 108)
„- Dar ştii că m-ai plesnit în pălărie, măi Chirică? al dracului băietl"($?, p. 131) „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână..." (HA, p. 158)
„- ... Pesemne c-aista-i Flămânzilă, foametea, sac fără fund sau cine mai ştie ce pricopseală a fi, de nu-1 mai poate sătura nici pământul." (HA, p. 177) „- ... Se vede că acesta-i vestitul Păsări-Lăţi-Lungilă, fiul săgetătorului şi nepotul arcaşului; brâul pământului şi scara ceriului; ciuma zburătoarelor şi spaima oamenilor, că altfel nu te pricepi cum să-i mai zici." (HA, p. 179)
„- ... Oare nu cumva v-aţi face şi voi, nişte feciori de ghindă, fătaţi în tindă, că sunteţi obraze subţiri." (HA, p. 183)
„- ... Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă, clătinând din cap.
- Ba încă de cei bătrâni; săgeata de noapte şi dracul cel de amiazăzi, răspunse
Ochilă..." (HA, p. 189)
„Dar în pieptul lor răsare... Ce răsare? Ia un dor; soare mândru, luminos şi în sine
arzătoriu, ce se naşte din scânteia unui ochiu farmecătoriu!" (HA, p. 194)
„Ş-apoi fost-au fost poftiţi la nuntă: Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor şi Crăiasa
zânelor, minunea minunilor din ostrovul florilor!" (HA, p. 196)
„-... să pomenească ei cât or trăi că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu" (IT, p. 208)
„Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă [...], dezmerdând iarba şi florile câmpului,
icoane ale vieţii omeneşti, pe care le uda câte c-o lacrimă [...] din ochii săi..." (PD, p. 34)
b) - metaforă predicativă, nume predicativ într-o propoziţie cu subiect termenul propriu. Termenul propriu şi cel figurat sunt uniţi prin următoarele verbe copulative:
\)afv.
„Măicuţă, de ce eşti scumpă la târâtă şi ieftină la faină!" (NC, p. 15)
„Mă mir că nu ţi-e oarecum, să-ţi fie, zise moş Nichifor posomorât; eşti un cheag
zbârcit, mai ca şi mine..." (NC, p. 22)
10 în acest exemplu, termenul propriu din structura metaforei coalescente este deja o metaforă implicaţie. Numele de Scaraoschi provine din sl. [Iuda] Iskariotisku, numele apostolului care l-a vândut pe Iisus. Vezi Ai. Ciorănescu, Dicţionarul etimologic român, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966, s.v.
11 E. Dorcescu consideră că „apoziţia metaforică sfidează regulile impuse de sintaxă". In acest caz, avem o coalescentă apozitivă cu direcţia metaforizării inversă; vezi E. Dorcescu, op. cit., p. 32.
„Dar purici mulţi nu făcea el într-un loc, Doamne fereşte, căci era duh neastâmpărat şi neîmpăcat chiar cu sine însuşi." (PD, p. 35)
„Stăpâna acestei slujnice era vespea care înălbise pe dracul..." (PP, p. 122) „Unia zic aşa, că femeia-i sac fără fund." (SP, p. 127)
„- Apoi, despre mine, fie oricine ţi-a fi nănaş, dar ştiu c-a nimerit-o bine, de ţi-a pus numele Chirică: pentru că eşti un fel de vrăbioiu închircit." (SP, p. 131) „- ... acum văd eu ce poate femeia. De-acum nu mai trăiesc nici un ceas cu dânsa-am s-o dau dracului de pomană, soiu rău ce este ea!" (SP, p. 144)
„- Bine, atâta am vrut să aflu din gura ta, puiu de viperă ce mi-ai fost, zice atunci Spânul..." (HA, p. 159)
„ - ... Şi trebuie să ştiţi că şi între oameni cea mai mare parte sunt dobitoace " (HA p. 160) "' v '
„- ... Aceştia-s curat sărăcie trimisă de la Dumnezeu pe capul meu, zise împăratul în sine, plin de amărăciune." (HA, p. 187)
2) a rămâne'.
„- ... La calic slujeşti, calic rămâi." (HA, p. 156)
„La vederea acestei minunăţii, toţi au rămas încremeniţi şi, uitându-se unii la alţii, nu ştiau ce să zică." (HA, p. 170)
„Iară baba a rămas opărită şi nu ştia ce să facă de ciudă." (FB, p. 201)
3) a se face:
„Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului, şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face Spânul pană jos praf şi pulbere." (HA, p. 196) „- Ia, să-i faci chica topor, spinarea dobă şi pântecele cobză..." (HA, p. 183) „Şi tot aşa, şi iar aşa, pană i se făcea viaţa neagră şi aici..." (PD, p. 35) „Făcându-se ziua albă..." (U, p. 62)
4) a ajunge:
„-... Când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile..." (HA, p. 167)
5) a părea:
„... elefantul ţi se părea purice pe lângă acest cucoş..." (P, p. 95) „... părându-li-se calea scurtă şi vremea şi mai scurtă." (HA, p. 195)
c) metafora predicativă suplimentară, care reia metaforic substantivul, dar rămâne legată de verb:
„Popilor de mir, pe care îi numea haldei, le cânta antifoanele următoare..." (PD, p. 38) „Nurorile atunci sar arse în picioare..." (S, p. 79)
„Apoi aşteaptă pană vin alte care, de-1 leagă dinapoia lor, şi se duce în treaba lui spre casă, lăsând pe Dănilă gură-cască tot pe loc." (DP, p. 99)
172
VICTORIA JUMBEI
METAFORA LA ION CREANGĂ
173
„Tălpoiul a venit posomorâtă, a scos pe necunoscută de acolo şi i-a zis cu ciudă să
iasă din ogradă şi să meargă unde ştie." (PP, p. 123)
„Şi cum sta baba împietrită, dracul îi şi dă în gând una." (SP, p. 144)
d) coalescente difuze, care se constituie în subtext. Legătura dintre cei doi termeni are un caracter difuz.
„- ... Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gurăl" (Povestea unui om leneş, p. 28) „După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bini... şor! sare şi ea din car..." (U,p. 62)
„- ... M-am săturat pănă-n gât de mucegaiul de babă, că hojma mă morocăneşte şi-mi scoate ochii cu cele tinere." (NC, p. 19)
„- ... De când cu păcatul cel de «ad-hoc» n-am mai avut zi bună cu megieşul cel puternic, [...] un boier aşa de mare, putred de bogat şi cu învăţătură..." (RC, p. 49) „- ...ai ascultat de sfaturile altora, de ai nenorocit şi căzăturile ieste de bătrâni, m-ai nenorocit şi pe mine şi pe tine deodată!" (PP, p. 118) „... dăduse şi el înpârpăra însuratului." (SP, p. 140)
„- ... Alăture cu casa socru-tău este o căsuţă tupilată, în care şede un tălpoiu de babă..."(S?, 142)
„Şi mai fost-au poftiţi încă: crai, crăiese şi-mpăraţi, oameni în samă băgaţi, ş-un păcat de povestariu, fară bani în buzunariu." (HA, p. 196)
e) - metafore negative, sau infirmate}1 „Infirmarea stării metaforice în favoarea stării reale.13" Uneori procedeul metaforei infirmate este eliptic. Alteori, este menţinută metafora iniţială, adâugându-i-se un plus de precizie.
„- ... Helbet, o noapte nu-i legată de gard, a trece ea cum a trece..."(NC, p. 22) „Bucuria caprei nu era proastă." (C, p. 86)
„- Ia lasă, bade Ipate, lasă, nu te mai pune şi d-ta atâta pentru te miri ce şi mai nimica, că doar n-are să fie un cap de ţară..." (SP, p. 132)
„- ... Nu ştiu, nălucă să fii, om să fii, dracul să fii, dar nici lucru curat nu eşti." (SP, p. 138)
„Harap-Alb vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din butuci..." (HA, p. 165) „- ... Ori casa asta nu-i curată, ori s-a cutremurat pământul, de mi-a sărit perna de sub cap..." (IT, p. 206)
Tot în cadrul structurilor metaforice simple se includ şi metaforele implicaţii, care sunt realizate în absenţa termenului propriu. Termenul figurat poate fi substantiv sau substantiv însoţit de determinări diverse.
12 Acestea sunt numite astfel de Monica Brătulescu în Câteva tipuri de metaforă în folclor, în Poetică şi stilistică, Bucureşti, Editura Univers, 1972, p. 81-93. Tipul respectiv de metaforă este cercetat de Lorenzo Renzi, în Stilul cântecelor bătrâneşti (în Poetică şi stilistică, Bucureşti, Editura Univers, 1972, p. 475-496) şi de Roman Jakobson, în Lingvistică şi poetică (în Probleme de stilistică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1964, p. 83-125). M. Brătulescu a identificat originea procesului în magie.
13 Fenomenul este caracterizat de către R. Jakobson în legătura cu paralelismul negativ (op. cit., p. 112).
a) Metaforele exprimate prin substantiv sunt mai puţin frecvente faţă de cele exprimate prin substantiv însoţit de determinări. Cu toate acestea, ele abundă în textul lui Creangă.
„Din ce în ce dau peste dobitoci." (Poveste, p. 8)
„- ... Dar, de cum am ajuns acasă, goană şi prigoană pe capul meu..." (RC, p. 49)
„Intră înlăuntru şi începe a-şi purta codiţa cea bârligată pe la nasul uncheşului." (DP, p. 105)
„- Ba nu! stăi, Sarsailăl tu cum ai chiuit de trei ori?" (DP, p. 106) „- ... da' ce foc mi-ai adus la casă?" (PP, p. 116)
„- ... Fii bine încredinţată că n-are să ne ştie nici pământul" (SP, p. 143)
„Harap-Alb, dacă vede reaua, i-aruncă pelea cea de urs, şi apoi fuge cât ce poate..." (HA, p. 164)
„... ş-a mai da împăratul Roş şi peste oameni; nu tot peste butuci, ca pană atunci." (HA,p. 180)
„împăratul atunci, auzind vuiet tocmai din casă, iese afară..." (HA, p. 187) „- ... Uite ce blândă mi-a ieşit pe trup." (HA, p. 189)
„- Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă, clătinând din cap." (HA, p. 189) „Şi, ducându-se el, scoate Moartea de la închisoare..." (IT, p. 212)
Există metafore exprimate prin pronume nehotărât sau prin locuţiuni pronominale şi substantivale. Acestea se nasc, în mare parte, ca urmare a unui tabu lingvistic:
„... spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă." (RC.,p. 45)
„- ... copiii şi nevasta să-i las în ştirea Celui-de-sus." (DP, p. 101) „- Acolo-s fraţii mei din ceea lume." (DP, p. 107)
„... moşneagul însă, gândind că-i Ucigă-l-crucea, s-a spăriet..." (PP, p. 113) „- ... numai Cel- de-pe-comoară a fi ştiind!" (HA, p. 173)
b) Metaforele exprimate prin substantiv însoţit de determinări sunt foarte numeroase. Atributele se încadrează uneori metaforei, dar de cele mai multe ori rămân elemente de actualizare, facilizând decodarea:
1) substantiv + atribut adjectival14:
„Harabagia, zicea el, e mai bună, că ai a face tot cu marfă vie..." (NC, p. 11)
,£>uh neastâmpărat şi cutezător în predicile sale de pe amvoanele bisericeşti, înţepa ca vespea..." (PD, p. 35)
„- ... îţi poţi închipui, măria-ta, ce urgie grozavă era pe capul meu!" (RC, p. 49)
14 Acest tip de metaforă este grupat cu cel anterior în clasificarea dată de Christine Brooke-Rose, în A Grammar of Metaphor, London, Secker&Warberg, 1958, p. 24.
174
VICTORIA JUMBEI
METAFORA LA ION CREANGĂ
175
„- Ia, răbdări prăjite, dragă cumnăţică..." (S, p. 78)
„- De-aş ajunge mai degrabă în târg, zise Prepeleac, ca să scap de râia asta." (DP, p. 100) „Băieţii încep a curge toţi, care dincotro, cu blăstemurile părinteşti în mână." (DP, p. 108) „- îţi samănă ţie, ruptă bucăţică !..." (PP., p. 111)
„-... De te-a împinge păcatul să mai vii o dată, vai de steaua ta are să fie!" (HA, p. 153) „-Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să intraţi înaintea mea unde ne-a duce omul ţapului celui roş..." (HA, p. 181)
2) substantiv + atribut genitival (substantival sau pronominal)15: „De inima căruţei atârnau păcomiţa cu feleştiocul şi posteuca..." (NC, p. 10) „- ... Hi!!! zmeoaicele tatei, îndemnaţi înainte!" (NC, p. 17)
„- ... Sai binişor pe ici, pe crucea căruţei." (NC, p. 20)
„- ... Când veţi vede uriciunea pustiirii stând la locul unde nu se cade să steie..." (PD,p.36)
„... s-apucă zdravăn cu manile de torţile ceriului..." (DP, p. 105)
„ Mânia lui Dumnezeu ce era afară!" (SP, p. 128)
„- ... şi ce cauţi pe-aici, spaima cânilor?" (SP, p. 130)
„- ... doar nu-i frate cu mama, să-1 pun în capul cinstei!" (HA, p. 171)
„-... Din gardul Oancei ţi-a da-o împăratul, dacă n-oi fi şi eu pe-acolo." (HA, p. 178)
„- ... De-acum du-te pe apa sâmbeteil" (IT, p. 217)
3) substantiv + atribut în dativ (exprimat prin pronume)16: „- Ba păzeşte-// treaba, giupâneşică..." (NC, p. 25)
4) substantiv + atribut prepoziţional (uneori, atributul se încorporează metaforei, formând împreună cu substantivul locuţiuni metaforice; alteori, atributul ajută la procesul refacerii sensului propriu):
„- Dar muieţi-s posmagii? zise atunci leneşul, cu jumătate de gură..." (Povestea unui om leneş, p. 28)
„... de unde aproape fiindu-i ţinterimul Eternitatea, şi-a luat acolo casă de veci..." (PD,p.39)
„- ... Decât un bonjurist c-o mână de învăţătură, mai bine un ţăran cu un car de mintel" (RC, p. 48)
„- Biata mămucă lasă cu limbă de moarte: că fratele cel mare să ieie locul şi casa cea despre răsărit..." (S, p. 81)
15 în unele cazuri, metaforele exprimate prin substantiv însoţit de atribut genitival se apropie mult de metaforele coalescente, şi anume de cele difuze, dar, dat fiind faptul că cei doi termeni nu se suprapun, ci între ei există un raport de apartenenţă, avem implicaţii.
16 Acest tip de metaforă se aseamănă cu o coalescentă difuză, în care termenul propriu este subînţeles.
„-... Crezi tu că vom pute noi singuri secera şi strânge atâta amar de grâu..." (SP, p. 134) „- ... poate să ne mai întâlnim la vrun capăt de lume..." (HA, p. 151) „- Iar cauţi sămânţă de vorbă, măi Buzilă?" (HA, p. 184)
5) substantiv + determinări complexe. Substantivul metaforă este însoţit de atribute de diferite tipuri şi chiar de propoziţii atributive:
„- ... Şi biata mamă nu ştie de astă mare urgie ce a venit pe capul ei\" (C, p. 86) „... dă de ştire lui Scaraoschi despre omul lui Dumnezeu, cu năravul dracului." (DP, p. 103) „- ... te-a slujit un drac [...] pentru un boţ de mămăligă [...] şi pentru unputregaiu de căpătâiu ce-mi trebuieşte sub talpa iadului." (SP, p. 146)
„Şi gândesc eu că din cinci nespălaţi câţi merg cu Harap-Alb, i-a veni el vreunul de hac..." (HA,p. 180)
Prin implicaţiile însoţite de determinări diverse, ca şi prin seriile sinonimice de diferite tipuri, structurile metaforice simple tind spre cele complexe. De multe ori, metaforele coalescente şi metaforele implicaţii sunt nuclee ale unor şiruri metaforice ample. Ele sunt unităţile minimale la care se ajunge prin eliminarea succesivă a celorlalte straturi metaforice.
Dezvoltările metaforice ample nu pot fi parcurse în afara discutării fenomenelor de inducţie şi de grefare. în cazul inducţiei metaforice, substantivul metaforă exercită asupra verbului o atracţie semantică prin care acesta însuşi se metaforizează. între cele două există un anume raport gramatical, nu obligatoriu de inerentă.
Extrăgând din text exemplele şi privindu-le cu atenţie, o primă impresie ar fi că nu avem exprimări figurate. Doar prin refacerea semnificaţiei proprii, constatăm că, de fapt, avem o secvenţă metaforică.
„- Na cinci bani, şi du-te să-ţi puie doagele ce-ţi lipsesc." (Păcală, p. 55)
„... lui moş Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală, şi de aceea nu-i erau acum mai niciodată boii acasă." (NC, p. 13)
„- ... când ar ave codrul ista gură să spuie câte a văzut..." (NC, p. 17)
„- ...Şi de la o vreme trebuie să nimereşti una blagoslovită de Dumnezeu..." (NC, p. 17)
„- ... numai pârăuaşul Milcov [...] le desparte. «Să-1 secăm, dar dintr-o sorbire.» ..." (IR, p. 30)
„... baba îşi luă cămeşa de soacră, ba încă netăiată la gură..." (S, p. 76)
„- ... un vânt rău pesemne a dat peste dânsa, sărmana!... ielele i-au luat gura şi picioarele." (S, p. 81)
„-... Nu vezi că a trecut soarele de-amezi: sunt mai mult bătrân decât tânăr." (SP, p. 133)
„- ... Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfaşiet pe om." (HA, p. 160)
„- ... Capul de-ar fi sănătos, că belelele curg gârlă." (HA, p. 165)
Cercetarea inducţiei ne duce spre unele precizări: verbul trebuie să fie logic acordat ori cu termenul figurat, ori cu cel propriu. însă, există cazuri de incom-
176
VICTORIA JUMBEI
METAFORA LA ION CREANGĂ
177
patibilitate semantică între cei doi termeni. Atunci metafora devine mai dificil, dacă nu aproape imposibil de explicat. în aceste împrejurări, metafora este o atribuire „neadecvată logic" a acţiunii exprimate prin verbul indus metaforic, şi nu o substituire. Procedeul se extinde şi asupra calităţii care e personificatoare sau depersonificatoare.
„- Da' ce te frămânţi aşa, om bun?" (Poveste, p. 8)
„... se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus..." (Povestea unui om leneş, p. 27)
„- Măsură-ti vorbele, băiete!" (Acul şi barosul, p. 59)
„- De-ar crăpa odată să crape şi harabagiul care v-au adus!" (NC, p. 12)
„Băbătia lui [...] începuse a scârţâi..." (NC, p. 13)
„-... Să mai răsuflăm iepele oleacă." (NC, p. 18)
„La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi..." (IR, p. 30)
„- ... două ţări surori, creştine şi megieşe [...] se sfâşie şi se mănâncă între dân-sele..." (IR, p. 30)
„... cuprins de foame [...], îşi lua cătinel drumul spre gazdă, unde-1 aştepta sărăcia cu masa întinsă." (PD, p. 34)
„- ... vai de cel prin care vine sminteala!" (PD, p. 39)
„Ceilalţi mai rămân oleacă sub răchită [...] să odihnească bucatele." (Cincipâni, p. 41)
„- ... dumneta, care ştii legile, mai rău mă acufunzi" (Cinci pâni, p. 42)
„Las' pe bătrâni să te descânte şi să te judece ei..." (RC, p. 47)
„- ... casa s-a mai îngreuiat cu un mâncău..." (S, p. 76)
„... despre ziuă, somnul o doborî, şi adormi şi ea între pene..." (S, p. 77)
„... crăpa de ciudă şi rodea în nurori..." (S, p. 80)
„De Var împinge păcatul să-mi deschidă uşa..." (C, p. 84)
„- Ba nu, cumătre; c-aşa mi-a ars şi mie inima după iezişorii mei!" (C, p. 90)
„- ... Ia, pe ist cu capra ştiu încaltea că bine \-am boitl" (DP, p. 100)
„- ... las', că te-oiu chiui eu!" (DP, p. 105)
„Ba, de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare..." (PP, p. 110) „- ... de ce-am auzit eu, mi s-a suit părul în vârful capului." (PP, p. 112) „- Ia, păcatele mele m-au adus, măicuţă." (PP, p. 119)
„- ... Şi când mergea pe drum, nădragii mergeau alăturea cu drumul..." (SP, p. 131) „-... să aibi tu puterea mea, ai vântura ţările şi mările, pământul Vai da de-a dura, lumea aceasta ai purta-o, uite aşa,/?e degete, şi toate ar fi după gândul tău." (HA, p. 151) „...Şi atunci, credinciosul împăratului, crezând că s-a curăţit de oaspeţi, vine cu gândul să măture scrumul afară, după rânduială." (HA, p. 184) „Credinciosul împăratului, auzind aceste, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta s-a îndrăcit de ciudă." (HA, p. 184) „Soarele şi luna din ceriu le râdea" (HA, 196)
„... Pădurea fojgăia de o mulţime de balauri..." (FB, p. 200)
„Numai atâta, că moşneagul a rămas pleşuv şi spetit de mult ce-1 netezise baba pe cap şi de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul." (FB, p. 203) „... se vâră, el ştie cum şi pe unde, în odaie la Ivan şi-i şterge o palmă prin somn, cât ce poate." (IT, p. 207)
„Dumnezeu atunci, văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan..." (IT, p. 217)
In jurul grefei metaforice s-au purtat mai multe discuţii, opiniile variind. Aceasta ia naştere prin dezvoltarea substantivului metaforic în propria sferă de înţeles17. Ca şi în cazul inducţiilor, privind textul din perspectiva grefelor, se creează impresia unei situaţii nonfigurative. Numărul exemplelor în textul lui Creangă, după cum se observă, este destul de limitat.
„- ... a ajuns oul mai cu minte decât găina." (Acul şi barosul, p. 59)
„- ... vrabia-i tot un puiu, dar numai dracul o ştie de când îi..." (SP, p. 130)
„- ... Lată - peste lată, peste lată - îmbujorată, peste îmbujorată - crăcănată, peste
crăcănată - măciulie, peste măciulie - limpezeală, peste limpezeală - gălbeneală şi
peste gălbeneală - huduleţ." (SP, p. 131)
„Lac de-ar fi, broaşte sunt destule." (HA, p. 149) „Dă-i cu cinstea, să piară ruşinea." (HA, p. 186)
2.2. Trebuie să precizăm că, în general, o metaforă nu apare singură. Lanţurile metaforice curg şiruri, începând de la coalescente şi implicaţii, până la grefe18. Structurile metaforice complexe atrag, în avalanşa textului, verbele şi atributele de diferite tipuri. Enunţurile sunt complexe, de unde şi riscul unor aprecieri tranşante. Analiza formală, inclusiv cea semantică a metaforei, pretinde înglobarea celei din urmă într-un cadru contextual mai larg. Prozatorul nostru este preocupat să definească „artistic" realităţile, preferând, astfel, coalescentă. Structurile metaforice complexe reproduc structura realităţii textuale. Descifrată prin raportare la limba comună, limba poetică a scriitorului scoate la iveală, la rându-i, straturile adânci ale limbii curente, cu uriaşele
17 E. Dorcescu, op. cit, p. 59-61. In textul de faţă, nu am urmărit în profunzime modul în care a fost tratată această problemă de către reprezentanţii „şcolii de la Bucureşti". Avem în vedere, între altele, contribuţii precum: Nicoleta Coatu, Metaforă şi discurs folcloric, Bucureşti, Editura Arvin press, 2004; Mihaela Mancaş, Semantica simbolului poetic, în SCL, XXXIV, 1983, nr. 5, p. 431^36; Mihaela Mancaş, Coerenţa textului şi figura retorică, în SCL, XXXIX, 1988, nr. 4, p. 297-305; Mariana Neţ, Aspecte ale relaţiei text - figură în discursul poetic, în SCL, XXXVI, 1985, nr. 5, p. 431-438; Mariana Neţ, Text şi figură, în SCL, XXXVIII, 1987, nr. 6, p. 479-490; Mariana Neţ, Figura -funcţie a textului poetic, în SCL, XXXIX, 1988, nr. 2, p. 125-132; Mariana Neţ, Figura - rezultat al strategiei discursive, în SCL, XXXIX, 1988, nr. 3, p. 199-212; Mariana Neţ, Figură şi univers de discurs, în SCL, XXXIX, nr. 5, 1988, p. 389-395; Mariana Neţ, Figură textuală: emblemă, motiv, simbol, în SCL, XL, 1989, nr. 2, p. 91-106; Mariana Neţ, Figură şi artă poetică, în SCL, XL, 1989, nr. 6, p. 527-533; Ecaterina Mihăilă, Textul poetic. Perspectivă teoretică şi modele generative, Bucureşti, Editura Eminescu, 1995; Rodica Zafiu, Naraţiune şi poezie, Bucureşti, Editura ALL, 2000. Vom reveni asupra acestor contribuţii într-un alt context.
178
VICTORIA JUMBEI
METAFORA LA ION CREANGĂ
179
lor depuneri succesive de metafore, astăzi uzate. în toate cazurile analizate poate fi surprins mecanismul de realizare a unui amalgam de metafore.
„Pomul care nu face roadă se taie şi în foc se aruncă." (NC, p. 17)
„Pomul" induce verbele „face" şi „se taie" şi grefează „roadă"; o altă linie inductivă este „în foc se aruncă". Astfel, fiecare structură complexă poate fi analizată în structuri metaforice minimale.
„- Valeu, cumătră, talpele mele! Mă rog, scoate-mă, că-mi arde inima-n mine!
- Ba nu, cumătre; c-aşa mi-a ars şi mie inima după iezişorii mei! Lui Dumnezeu îi plac pui de cei mai tineri; mie însă-mi plac şi de işti mai bătrâni, numai să fie bine fripţi...
- Moarte, pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură, că bine-o mai plesnişi dinioare cu cuvinte din scriptură!" (C, p. 90).
în replica lupului, expresia îmi arde inima nu are nicio conotaţie şi trebuie citită ca atare, ceea ce nu se poate susţine despre aceeaşi expresie în răspunsul dat de capră. A ars inima va induce substantivul arsură. Putem afirma că nu întâmplarea dirijează unirea dintre metafora substantivală şi expresia corespunzătoare. Printr-o refacere a sensului propriu, observăm că substantivul şi verbul alcătuiesc o secvenţă metaforică şi că logica sa este dată de acordul semantic stabilit între ele. Iată şi o grefa desprinsă din acest citat. Mai întâi, termenul propriu este iezişorii. Urmează, în fraza alăturată, metafora pui de cei mai tineri, legată de iezişori. Pui de cei mai tineri dezvoltă grefa işti mai bătrâni. într-o formulare prozaică, textul ar fi, oarecum, acesta: Lui Dumnezeu îi plac copiii (în cazul nostru iezii), mie însă îmi plac şi vârstnicii. Observăm ambiguitatea verbului a plăcea. Avem a face cu o metaforă, în primul caz, şi cu o exprimare la propriu, în al doilea caz. Părând a fi o apariţie metaforică primă, verbul imprimă, în situaţia dată, direcţia metaforizării.
Iată un alt citat, de data aceasta o poezie din folclor integrată contextului, unde grefele, inducţiile, întreaga mişcare a metaforei se susţin pe identificarea formulată în primul vers:
„Soacră, soacră, poamă acră,
De te-ai coace cât te-ai coace,
Dulce tot nu te-ai mai face;
De te-ai coace toată toamna
Eşti mai acră decât coama;
De te-ai coace-un an ş-o vară,
Tot eşti acră şi amară;
Ieşi afară ca o pară;
Intri-n casă ca o coasă;
Şezi în unghiu ca un junghiu" (S, p. 79).
Vom urmări creşterea trunchiului metaforic urmând cursul versurilor. Metafora coalescentă apozitivă Soacră, poamă acră imprimă, vers cu vers, semnificaţie figurată poeziei. Ansamblul însă, prin consecvenţa cu care fiecare metaforă nouă se
acordă celor anterioare, dă impresia de exprimare proprie (acceptându-se, evident, egalitatea din primul vers). Toată poezia se organizează potrivit perspectivei impuse de soacră = poamă acră. Astfel, în versul al doilea, întâlnim inducţia te-ai coace. Versul al treilea se deschide cu epitetul metaforic indus dulce. Urmează grefele toamna, un an ş-o vară. Pe inducţia dulce se grefează acră şi amară. Edificiul metaforic este susţinut de comparaţiile cuprinse în ultimele trei versuri, care, putem zice, ascund o identificare.
Uneori se leagă coalescent două metafore implicaţii. Dar, mai cu seamă, structurile metaforice complexe se caracterizează prin amploarea grefării şi inducţiei care angajează în realizarea ansamblului metaforic atât substantivul, cât şi verbul:
„în sfârşit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, şi Prepeleac mărită capra! Apoi înşfacă gânsacul şi pleacă tot înainte spre târg. Când ajunse în târg, gânsacul, dorit de gâşte, ţipa cât îi lua gura: «ga, ga, ga, ga!»
- N-a! c-am scăpat de dracul şi am dat peste tată-său: acesta mă asurzeşte! Las', că te însor eu şi pe tine acuş, măi buclucaşule!"(DP, p. 100).
întreaga dezvoltare de metafore se sprijină pe inducţia metaforică mărită, care grefează inducţia buclucaş - însor. Analiza depistează cu suficientă uşurinţă cuplurile metaforice, transferurile de sens in presentia sau cele implicate. Dracul şi tată-său, metafore implicaţii legate printr-o coalescentă, se referă la capră şi gânsac.
Deşi apare frecvent în poveştile lui Creangă, pizma este de o coloristică aparte în Fata babei şi fata moşneagului.
„Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vrea să-i ziceţi, se uită în coamele ei, şi ce-i spunea ea sfânt era. Din inimă bietul moşneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, şi cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-1 fi pus păcatul să se întreacă cu didiochiul; căci baba şi cu fiică-sa îl umplea de bogdaprosti" (p. 198);
„Iar moşneagul a rămas liniştit din partea babei şi avea nenumărate bogăţii: el a măritat pe fiică-sa după un om bun şi harnic. Cucoşii cântau acum la stâlpii porţilor, în prag şi în toate părţile; iar găinile nu mai cântau cucoşeşte la casa moşneagului, să mai facă a rău; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau." (p. 203)
O primă observaţie este aceea că în două citate diferite avem aproape aceleaşi construcţii metaforice, care includ în sine inducţiile găina - a cânta şi cucoşul/cucoşii - nu avea nici o trecere/cântau legate prin grefare. în cel de-al doilea citat, ne întâmpină trei metafore - stâlpii porţilor, prag, toate părţile - unite prin grefare. Urmează epitetul metaforic indus, cucoşeşte. Se fixează o condiţie: găinile nu mai cântau cucoşeşte [...], să mai facă a rău, care, odată ce va fi încălcată, generează o ameninţare: c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau.
Structurile metaforice sunt, în majoritatea cazurilor, ansambluri închegate, perfect articulate de metafore angajând în edificiul lor întregul cadru contextual. Merită semnalat faptul că termenii referitori la plugărit sunt integraţi într-un context figurat. Cităm, în acest sens, schimbul de replici între Flămânzilă şi Ochilă, din Povestea lui Harap-Alb:
180
VICTORIA JUMBEI
METAFORA LA ION CREANGĂ
181
, - Aşa gândesc şi eu, zise Flămânzilă; ş-a pus el, împăratul Roş, boii în cârd cu dracul, dar are să-i scoată fară coame.
- Ba mi se pare c-a da el şi teleagă, şi plug, şi otic, şi tot, numai să scape de noi, zise Ochilă" (p. 181).
Observăm că grefa din prima replică boii - coarne este continuată în cea de-a două replică prin teleagă, plug, otic. întrezărim aici şi o coalescentă al cărei termen propriu este tot. în sfârşit, şi o coalescentă difuză dracul - noi (adică, Harap-Alb şi prietenii săi), în care înlănţuirea exterioară a termenilor face atât de limpede structura semantică.
Cea mai interesantă „eflorescentă", „declanşare catenică de coalescente"19, o întâlnim în episodul înfiripării dragostei între Harap-Alb şi fata împăratului Roş, Creangă realizând „o pagină de poezie autentică"20.
„Dar în pieptul lor răsare... Ce răsare? Ia, un dor; soare mândru, luminos şi în sine arzătoriu, ce se naşte din scânteia unui ochiu farmăcătoriu" (p. 194).
Acestui text i se alătură în chip firesc un altul, imediat următor:
„Dar pe fata împăratului Roş mai nu-i venea s-o ducă, fiind nebun de dragostea ei. Căci era boboc de trandafir din luna lui maiu, scăldat în roua dimineţii, dezmerdat de cele întăi raze ale soarelui, legănat de adierea vântului şi neatins de ochii fluturilor. Sau, cum s-ar mai zice la noi în ţărăneşte, era frumoasă de mama focului; la soare te puteai uita, iar la dânsa ba" (p. 194).
Coalescentă apozitivă, din primul exemplu, se uneşte cu inducţia soare -răsare, dar care are loc în direcţie inversă: verbul pare a induce, de această dată, substantivul. Descrierea frumuseţii fetei de împărat se realizează prin coalescentă predicativă: imaginea obţinută este relevantă pentru arta lui Ion Creangă. Metaforele coalescente se prezintă, astfel, ca o suită de metafore, o serie sinonimică de metafore (sinonimie parţială, fiecare metaforă introducând valori semantice particulare). Prozatorul recurge la mai multe metafore, obţinând o gradaţie în planul metaforic. în fiecare exemplu se observă unele adaosuri de informaţie, menite să sporească valoarea expresivă a imaginii. Iar fraza finală - cu funcţia ei concluzivă - se formulează într-un sens „explicativ" al dominantei metaforice.
Numeroase alte citate învederează preocuparea stăruitoare a prozatorului de a crea, nuanţat şi diferenţiat, structuri metaforice complexe. Texte relativ scurte reţin atenţia prin abundenţa şi diversitatea elementelor lexico-gramaticale utilizate în acest scop.
3. In general, structurile metaforice complexe sunt ansambluri bine închegate care angajează atât substantive metaforizate, cât şi verbe şi epitete, metaforizate prin inducţie. Toate relaţiile ce se pot stabili între acestea necesită o cercetare pro-
fundă. Astfel, ies la iveală relaţiile multiple dintre substanţă, calitate şi acţiune în procesul metaforizării. Pornind de la ideea că se pot stabili corespondenţe între diferite clase de cuvinte, considerăm că aceste formaţii sunt cele mai interesante, deoarece asocierea cu un corelat adjectival sau verbal s-a făcut la un moment dat, iar acum există în limbă ca metafore convenţionale . Autorul distribuie cu ingeniozitate materia colorată a cuvintelor din care izvorăşte o beteală întreagă de efecte. Transpunerea materialului pe hârtie nu aparţine nici într-un caz purei spontaneităţi, ci este rezultatul unui travaliu continuu datorită căruia textul înaintează pas cu pas. Povestitorul ştie să răsucească semnificaţia şi substanţa verbală a proverbelor pentru nevoile sale aluzive. Ceea ce frapează este că, fixându-şi o dată intenţia, autorul nu cedează până ce nu obţine produsul finit în forma visată.
WAYS OF CONSTRUCTING METAPHOR IN THE NARRATIVE OF ION CREANGĂ (Abstract)
The purpose of the present study is to analyse the different ways of building metaphors in Ion Creanga's Stories and Tales from the point of view of the structure analysis, which involves simple metaphorical structures and complex metaphorical structures. In our approach of the structure analysis we chose E. Dorcescu's classification from his work The Poetic Metaphor (1975). The distinction between the two classes of metaphorical structures has mainly a methodological purpose, most of the times they appear together making it difficult to establish the boundaries between them. A fair number of quotes prove the author's continuous preoccupation with creating complex metaphorical structures in a different, shading manner. Fragments that are relatively short are also evidence of an abundance and diversity of lexical and grammatical elements used for this purpose. Usually, the complex metaphorical structures are well-bound phrases that consist of metaphorical nouns, as well as verbs and epithets turned metaphorical by induction. Therefore, we can observe the multiple relations between substance, quality and action in the process of metaphor building. Starting form the idea that connections can be established between different classes of words, we believe that these structures are the most interesting, because the correlation with an adjective or a verb has been done at some point, and now they exist in the language as convenţional metaphors.
Universitatea „Babeş-Bolyai"
Facultatea de Litere Cluj-Napoca, str. Horea, 31
E. Dorcescu, op. cit., p. 143. 20 Expresia îi aparţine lui G. I. Tohăneanu, Stilul artistic al lui Ion Creangă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1969, p. 146.
INDICE DE AUTORI
A
Alfieri, Gabriella 93 Alzati, Cesare 27, 29, 35 Anghel, Ioana 95-96 Anglade, Joseph 12, 23 Arghezi, Tudor 168-170 Aristotel 94
Artusi, Pellegrino 92, 124 Arvinte, Vasile 61 Augustin (Sfântul ~) 27
B
Bahneanu, Constantin 95 Baist, G. 17
Balducci, Giovanni 127 Barbu, Ion 38, 43, 50, 53 Bălteanu, Viorica 91 Bărbulescu, Ilie 34, 35 Beaugrande, Robert de 78, 88 Benveniste, Emile 94 Bias, R. 134
Bidu-Vrănceanu, Angela 150 Bîrlea, Ovidiu 62 Blaga, Lucian 168-170 Bloch, Oscar 20 Bochmann, Klaus 150 Bogdan, I. 120, 125 Bonnard, Henri 8 Bonomi, Ilaria 92 Borza, Al. 60, 62 Bourciez, E. 12, 23 Braconi, EklundP. 132, 136 Bradley, L. 132, 136 Brâncuş, Elisabeta 170 Brătianu, George 29 Brătulescu, Monica 16173 Breazul, G. 55 Brondal, Viggo 18 Brooke-Rose, Christine 170, 177 Brown, Gillian 78, 88 Bruneau, Charles 12 Brunner, J. 96 Brunot, Ferdinand 21 Bucă, M. 125 Buză, Emanuela 125
DA COROMAN1A, serie nouă, XIV, 2009, nr. 2.
C
Calvino, Italo 93
Camporesi, Pellegrini 124
Capidan, Th. 68, 70
Cappelen, Herman 88
Caragiu Marioţeanu, Matilda 126
Cardinale, U. 126
Cartojan, N. 30
Castro y Quesada, Americo 13
Catricalâ, Măria 92
Călăraşu, Cristina 150
Chatelain, Emile 26
Chierchia, Gennaro 88, 79, 80
Chivu, Gheorghe 125
Chomsky, Noam 80, 88
Cioculescu, Şerban 37
Ciorănescu, Al. 125
Chirii (Kyrillos) 30
Constantinescu, Pompiliu 37
Coresi, diaconul 26, 30, 35
Cortelazzo, Manlio 95, 126
Costa, Sergio Correa da 118, 125
Costache Găinaru-Varone, Elena 61, 62
Coşeriu, Eugen 25, 29, 31, 94
Coteanu, Ion 165
Craşoveanu, D. 125
Creangă, Ion 170, 173, 178, 180, 181
Crittenden, Charles 77, 88
Currie, Gregory 82-89
D
Dahmen, W. 24
Dardano, Maurizio 90
Dascălu Jinga, Laurenţia 150
Dauzat, Albert 22
Daveluy, Amedee 26
Davidson, Donald 88
Dănilă, Simion 55-63
Densusianu, Ovid 33-36, 57, 62, 65, 70
Densuşianu, N. 56
Diaconescu, Paula 165
Dickens, Charles 82
Diez, Friedrich 22
Dijk, Teun A. van 78, 88
Dimitrescu, Florica 27, 35, 107-127
Ditvall, Coralia 129-137
184
,DACOROMANIA", serie nouă, XIV, 2009, nr. 2
INDICI
185
Dogliotti, Miro 127
Domide, Gabriela 65-70
Dorcescu, Eugen 168, 170, 171, 178, 181, 182
Draşoveanu, D. D. 74-76, 155, 157, 165
Drăgoi, Sabin V. 55-63
Drincu, Sergiu 62
Dumbravă, Vasile 150
Dumitriu, Dana-Maria 125
Dură, Nicolae V. 24
Eco, Umberto 80-82,! Edmont, M. 13 Eliade, Mircea 81 Esch, Deborah 86, 88 Evseev, I. 125
Frege, G. 96
Frenfiu, Cristina 91
Frenţiu, Delia 91
Frosini, Giovanna 92
Fryba-Reber, Anne-Marguerite 23, 21
Gal, Ana Măria 121, 126
Galperin, P. 96
Gasmani, Roberto 96
Gauchat, Louis 22
Gămulescu, Dorin 95
Ghinescu, Florente 71, 72, 76
Gillieron, Jules 11, 13, 15, 18, 20, 23, 24
Giovanardi, Claudio 93
Giovanni Paolo II, papa 93
Giuglea, G. 68-70
Goldschmidt, Moritz 17
Grammont, Maurice 12, 14, 21, 23
Griera, Antoni 22
Gruiţă, Gligor 157, 159, 165
Gruneanţu, Ioan 57, 59, 60-62
Gualdo, Ricardo 93
Guşti, Dimitrie 55
Guţu Romalo, Valeria 75, 76, 107, 150, 156, 165
Helm, June 88 Hieronymus 26
Hoarţă Cărăuşu, Luminiţa 140, 150 Homorodean, Mircea 68-70 Huber, Joseph 22
I
Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana 139, 150 Ioniţă, Vasile 67-70
Iordan, Iorgu 23, 25, 60, 62, 67, 70, 125, 126,
165, 170 Iorga, Nicolae 29, 49, 122, 126 Istrate, Mariana 91, 92-93, 93-95 Iudakin, A. P. 93-94 Ivănescu, Gh. 95
Jakobson, Roman 173
James, Henry 83, 85, 86, 88, 89
Jumbei, Victoria 168-182
K
H
Harman, Gilbert S Hasdeu, B. P. 56
Kafka, Franz41,53 Kautsky, Karl 49 Kintsch, Walter 78, S Kiraly, Fr. 125 Kripke, Saul 79, 80, \ Kyrillos, vezi Chirii
Labov, William81, 88 Larochette, Joe 12 Lăzărel-Lăzărescu, Dimitrie 61 Leontinev, A. N. 94 Lepore, Ernie 83, 88 Levi, Attilio 15,23 Lewis, David 79, 80, 82-89 Librandi, Rita 93 Lombard, Alf 108, 129 Loux, Michael J. 88, 89 Lupu, Coman 122, 126 Lurati, Ottavio 126 Lycan, William 80, 88
M
Maccarrone, Nunzio 22, 23 Mancaş, Mihaela 150, 178 Manoliu, Măria 71,76
Manzoni, Alessandro 124 Marcato, Caria 125, 126 Marcu, Florin 126 Marian, Simeon FI. 57, 61-62 Marienescu, Atanasie M. 59-62 Martin, Robert 72, 74, 76 McConnell-Ginet, Sally 79, 80, 88 Meillet, Antoine 12, 14, 15, 20, 22, 23, 24 Meinong, Alexis 77 Menendez Pidal, Ramon 17, 23 Mesychius 27 Metodiu 30
Meyer-Ltibke, Wilhelm 22, 25, 36 Micleuşan, M. 53 Mihăescu, Haralambie 34, 35 Mihăilă, Ecaterina 178 Mihăilescu, Călin-Andrei 89 Millardet, Georges 11-24 Moeschler, Jacques 80, 88 Mohrmann, Christine 36 Mordillat, Gerald 33, 35 Morf, Heinrich 17, 22
N
Neamţu, G. G 73-76, 146, 150, 152, 160, 163,
165, 166 Neţ, Mariana 178 Niculescu, Alexandru 25-36 Niculescu-Varone, G. T. 61, 62 Noolan, Daniel P. 80, 88
O
Oltean, Ştefan 77-89 Orioles, Vincenzo 93 Orr, John 23 Osipov, B. I. 95
Pacovinus (Pacuvius), Marcus 26
Palemo, Massimo 92
Pamfil, Viorica 36, 123, 126
Pamfile, Tudor 58, 62
Pană Dindelegan, Gabriela 126, 150, 166
Pătruţ, Ioan 34, 36, 70
Pavel, Thomas G. 79-82, 88
Pechoin, D. 127
Petrovici, Emil 56, 62, 70
Philippide, Al. 71, 136, 169
Pierce, Ch. 96
Plantinga, Alvin 80, 88 Platon 96 Pogatscher, A. 17 Pomian, Ionuţ 139-151 Pop, Liana 150 Pop, Sever 11,23, 62, 70 Popescu, Ştefania 71, 76 Prieur, Jerome 33, 35 Puşcariu, Sextil 62
Quicherat, Louis 26 Quine, W. V. O. 80, 89
R
Raffaelli, Sergio 93
Răchişan, Simion 152-166
Reboul, Anne 80, 88
Reinheimer Rîpeanu, Sanda 126, 127
Renzi, Lorenzo 197, 173
Rescher, Nicholas 79-81, 89
Ricci, Laura 93
Ricoeur, Paul 78, 89
Rocucci, A. 35
Roman Moraru, Alexandra 125 Romier, Lucien 32 Ronjat, Jules 22, 24 Rosetti, Al. 32-36, 95 Rosiello, Luigi 127 Rousselot, Jean-Pierre 21 Russell, Bertrand 77, 89 Ryan, Marie-Laure 78, 81, 89
Sala, Marius 49, 115, 124, 126, 127, 166
Saramandu, Nicolae 25
Saussure, Ferdinand de 21, 23, 24, 155
Schuchardt, Hugo 17, 22, 24
Scroffa, Camillo 92
Sedillot, Charles E. 94
Serianni, Luca 92
Sîrbu, Ion D. 38, 42, 53, 54
Sitaru, Măria Purdela 62
Slama-Cazacu, Tatiana 146, 150
Sluşanschi, Dan 166
Sohn, S. 136
Sommerfelt, Alf 20, 24
Spencer, Herbert 14
Stalnaker, Robert C. 79, 89
186
„DACOROMANIA", serie nouă, XIV, 2009, nr. 2
Staţi, Sorin 162, 166 Stăncioi, Mădălina 115, 127 Straka, Georges 12 Streinu, Vladimir 37 Swiggers, Pierre 11-24
Şăineanu, Lazăr 57, 60, 62 Şerban, Felicia 37-54 Şoimaru, Tudor 37
Terenţius 22
Terracher, Adolphe 14, 15, 20, 24
Terracini, Benvenuto 95
Tertullianus, Quintus Septimius Florens 26-28
Theodorescu, Răzvan 29
Tiktin, H. 36
Titchener, E. 96
Tohăneanu, G. I. 181
Toma, Stela 30
Topliceanu, Traian 56
Topoliceanu, Harieta 118, 127
Trifone, Maurizio 93
Trifone, Pietro 92
Trohin, Elena 141, 150
Turcu, Luana 71-76
Vaccaro, G. 122 Vasiluţă, Livia 125 Vendryes, Joseph 20, 24 Vianu, Tudor 170 Vintilă-Rădulescu, Ioana 126 Volceanov, Anca 125 Volceanov, George 125 Vuia, Romulus 56 Vulpescu, Romulus 53
W
Waletzky, Joshua81, 88 Warren, Jonathan 86, 88 Willen, Gerald 86, 89 Wittgenstein, Ludwig 78, 89, 96
Yule, George 78, 88
Zafm, Rodica 52, 178 Zingarelli, Nicola 122, 127 Zolli, Paolo 95
INDICE DE CUVINTE
CEHĂ
koruna 50	karmique 48 kart 37, 40
ENGLEZĂ	karting 37
	kathakali 48
catering 38	kayak 38
emoticon 140	keffieh 49
karaite 39	kefir 38
kart 37, 40	kemaliste 49
karting 37	kephir 38
kathakali 48	keratocone 40
kayaking 38	keratoscope 40
keffieh 49	keratose 38
keloid 38	keratotomie 40
keratoconus 40	kha 44
koro 50	kilogramme 39
krugerrand 47	kilogrammetre 39
quaker 39	kilolitre 39
quality 51	kilometre 39
quickstep 51	kilostere 50
save (to ~) 94	kinescope 39
try 94	kinesi- 41 kinesiologie 41, 50
FRANCEZĂ	kinesiphobie 41 kinesique 41
avril 18	kinesitherapeute 40, 41
begey 17	kinesitherapie 41
brioulette 18	kinesthesie 41
calendes 37	kinesthesique 41
caraîte 39	kinet(o)- 41
carat 37	kinetotherapie 40
catharsis 37	le op 17 n 13 oi 21
cheloi'de 38	
coblentzien 40	
dur bec 22	quadrige 39
ei 21	quaker 39
epi 13 epine 13 essai 94 espin* 13 espink 13 etre 72 gaj 17	quart 37 quartette 38 quasi 38 quiche 51 quichua 47 quietisme 40 quinoleine 51 quittance 38
hazan 17	quolibet 39
-k 13	quotient 39
kaersutite 39	soufflet 26
kamasoutra 48	square 39
DACOROMANIA, serie nouă, XIV, 2009, nr. 2, Cluj-Navoca. v. 187-198
188
„DACOROMANIA", serie nouă, XIV, 2009, nr. 2
INDICI
GERMANA
Blasebalg 26 blasen 25, 36 Kalisapeter 48 Kalkspat 48 Kinescop 39 Kirschwasser 39, 50 Knicks 50 Rabatt 94 Seele 26, 29, 30 Versuch 94
GREACĂ
anemos 26 animus 26 christianos 36 hristianos 33-35 Kivr)Gic; 41 icupfioq] 38 kristianoii 33 phasianos 17 pnein 28, 31
pneuma 26, 28, 30,31,36 pnoe 28, 31 psyche 31
ITALIANĂ
aceto balsamico 114
acqua pazza 118
(avere) l'acquolina in bocea 125
ai funghi 111
albicocca 112
al dente 111
al formaggio 111
alia bolognese 111
alia carbonara 111
alia carne 111
alia mozzarella 111
alia napoletana 111
alia zingara 111
allo- 94
al parmigiano 111 al pomodoro 111 amaretto 112, 113 a nido 111 anni di piombo 94 antipasto 105, 116 ape 17 apolide 91
apparato di partito 94 arancina 109 arancine 118 aromatico 123 arrabbiata 111 beni culturali 94 biscotto 112 bolscevico 94 broccoli 113, 118, 122 bruschetta 109, 118, 121 bullo91 caffelatte 113 calzone 120 (pizza) calzone 111 cannelloni 109, 122 cantuccini 112 cappuccino 113, 117 caprese 109, 120 caramelatte 113 carcere minorile 91 carpaccio 109, 118, 119 cartocciata 118 (pizza) cartocciata 111 casata 121 cassata 121 cedrata 113 celibe 91 chiacehiera 120 ciabatta 112, 120 ciliegia 113 commissariare 91 compagno 94 contesa 91 (caffe) corretto 111 crpnaca giudiziaria 91 crostata 112 crostatina 112 crostini 112 (prosciuto) crudo 111 crumiro 94
culto della personalitâ 94 derubare 91 di- 94 dia- 94
(prosciuto) di Parma 111 (caffe) doppio 111 -ema 94 escalation 94 espresso 113, 118, (caffe) espresso 111
L
fallire91
farfalla 120
farfalle 109
fettucine 109
fidelini 109
filetto 109
filetto d'olio 114
(bisteeca) florentina 111
foceacia 112
formaggio 114
fritto 111
fritto mişto 109
frollino 112, 117
frutta di mare 113
funghi porcini 113, 117
fusilli 109
gelateria 114
gelato 112
giornalista 91 -glossia 94 gnocchetti 110 gnoechi 109, 122 gorgonzola 114, 118, grana Padano 114 graniţa 113 gremolata 114 grissino 122 in acqua pazza 111 introito 91 involtini 110 kefia 49
lasagna 110, 120 ledere 91 limetta 113 limoncello 113 linguina 110 maceherone 121 (caffe) macehiato 112 (latte) macehiato 112 mafaldina 110 mandorla 113, 120 mascarpone 114, 122 melagrana(ta) 123 meta 94
minestrone 108, 110, 115 morte bianca 91 mozzarella 114, 118 nocciola 113 nomade 91 nubile 91
origano 114 osso buco 110 pwio 91 pancetta 113 pandoro 112,118 panettone 112, 118, 119
pannacotta 112
pappardelle 110, 118
pasta 110
pecehia 17
pecorino 114, 120
peperone 113
penne 110
pesto 114, 118, 119
piecolo 114
pizza 110, 118, 121
pizzaiola 114
pizzaiolo 115
pizzeria 114
pomodoro 113
progressista 94
progressivo 94
quartetto 38
ravioli 110, 118, 122
raviolini 110
ricotta 114
rigatoni 110
(caffe) ristretto 112
romana 108, 113, 115
rondelini (choco) 112
salsiccia 108, 110, 115
saltimbocca 110
salvare 94
spaghetti 119
spaghettini 110 stacanovismo 94 straciatella 112, 120 tagliatelle 110 taglitellini 110 tallegio 114, 118 ta voia calda 114 tiramisu 112, 118, 121 torroncino 113 tortellini 110, 118, 118, 122 tortellone 110 tortiglioni 108, 111 tortina 113 totalitario 94 tozzetti 112 tozzetto 120
190
„DACOROMANIA", serie nouă, XIV, 2009, nr. 2
J
INDICI
tozzo 120 trappola 91 trattoria 114, 120 (fusilli) tricolori 112 vecchio 17 vieto 17
usurpazione d'identitâ 91
LATINĂ
adflavit 27 ad libitum 91 a fortiori 91 anima 25-27, 29,31 animus 25, 31 apicula 17 apis 17
a posteriori 91 apriori 91 calendae 37 catechumenes 35 christianus 33-36 cor 25,31 custodia 58 fideles 35 fiare 26 flatum 26 flatus 26-28,31 fio 26 in- 26 inflavit 27 insufflavit 27 (in)sufflare 28 insufflare 27, 28,31 (in)spiramen(tum) 26, 27 (in)spirare 28 inspirare 28, 31 mens 25, 31 pastionem 33 post factum 91 progredior 59 quasi 38 quolibet 39 quotiens, -tis 39 spicum 13 spina 13
spiraculum 26, 27 spirare 26 spiritus 26-29, 31 Spiritus Sanctus 26, 30 -st- 33, 34
-sti 33 sub-26
sufflăre 25-28, 32 *sufflîtus 25-29,31 sufflîtus 36 vetulus 17 vetus 17 vicarium 17 ustia 33
iiveg 61
MAGHIARA
POLONEZA
krakowiâk 40 pasztet 123
ROMÂNĂ SUBDIALECTUL DACOROMÂN
a 152, 163
-a 151, 152, 157-160, 163
-a- 75
adeveri 58
afrikaans 40
akân 40
al 152, 163
alămâie 56
Ardelean 61
asupra 152
aşa 61
a-şi da duhul 30 a-şi da sufletul 30 -at75 -at- 75
a-ţi lăsa gura apă 125 a avea 71
B
Baia de Arieş 67 Balta i Marte 68 barz, -ă 58 barză 58 basilica 29 başkir 40 băl 60 bălă 60
191
băluşăi 60
băluşel 60
bărdui 56
bel 60
belă 60
Belu 60
beluşei 60
bikini 40
bolândă 56
bolbotină 56
borbotine 56
boteza 29
box 49
broker 40 brokeraj 40 bronzos, -oasă 54 bui (a ~) 56 buie 56 buiede 56 buiedz 56 buier 56 buiezi 56 bun la inimă 31 bun la suflet 31 buzunar 57
c 37, 38-39, 40, 52, 54 caiac 38 caic 38
Calea de Marin 67
calende 37
capere 122
cappucino 118, 121
carat 37
cart 37, 40
carting 37, 40
cartodrom 40
casată 120
casata siciliana 121
câtering 38
catharsis 37
catiuşă 49
-că 49
călăraşi 60
călări 60
călţun 56
căra (a ~) 56
Cărarea de pe Părău 66
cărticel 58
Câlnic 61
Câlniciana 61
câşlegi 29
cel domn bun 59
Cel Domn bun 59
cer 61
cerc 61
ch41
chebap 38
chefir 38
cheloid 38
cheratină 40
cheratocon 40
cheratoconus 40
cheratoscop 40
cheratotomie 40 cheratoză 38 chietism 38 chinestezic, -ă 41 chinestezie 41 chineto- 41 chinezi- 41 chinezic, -ă 41 chinezifobie 41 chineziologie 41 chineziterapeut, -ă 41 chineziterapie 41 chioşc 38 chir 38 chitanţă 38 Cincovana 61 cinescop 39 cinescop 39
Cioroiu de la Prelucă 65 cipriot 51 ciumeleau 56 ciutele 56 cleopatră 54 Coasta de Archid 66, 69 Coasta de Lazuri 66, 69 Coasta de pe Deal 66 Coasta de Sălaş 66 Coaste de Râturi 66 cofet 122 cofetar 122 cofetar(iu) 122 colţuni 56 confet 122, 123 contra 152, 163 contrar 163
192
„DACOROMANIA", serie nouă, XIV, 2009, nr. 2
copania 56 corindă 56 coţient 39 Cracovia 40 cracoviac 40 Crăciuneasa 56 Crăciunoasa 56 crăimea 56 creştin 32-36 cu 152, 163 cumineca 29 cuoţient 39 Curtea de Argeş 67 custodâ 58 custodia 58 custodie 58 custojâ 58 custojat 58 cvartet 38 cvasi- 38 cvotient 39
D
dalbă 60 damful 57
Dâmbu de la Izvor 65
dare 61
de 65-70
despre 152, 163
de către 66
de după 66
de la 65
de pe 66
de peste 66
de sub 66
Deal de Ban 66, 69 Deal de Buciumi 66, 69 Deal de Criş 66, 69 Deal de Groapă 68 Deal de Porţ 66, 69 Deal de Sâg 66, 69 Dealu cu Ferigă 68 Dealu de Ferigă 67-69 Dealu de Fizeş 66, 69 Dealu i Duşii 68 di 68
Dictatul de la Viena 52 dihanie 31 Diktat 52 din jos de 66
din sus de 66 dincoace de 66 dobândi 56 dostoievskian 40 drom 40 drumâr 60 Drumar(u) 60
Drumu de către Zalogmezeu 66 Drumu de Cetate 66 Drumu de Crasna 66 Drumu de Marin 67 Drumu de peste Vale 66 Drumu de sub Margine 66 Drumu de sub Vii 66 duh 30-32, 36 duh de viaţă 30 duh viu 30 duhăi 31 duhni 31 duhoare 31 duhovnic 31 duhul blândeţii 31 duhul Domnului 30 Dumitru al Anei 68 Dumnezeu 29
-e 152 ea 144 ei 144
-ei 151, 152, 159 -ei(a) 151 eii 59
Ekaterina 49 el 144 ele 144 eram 144 -esc 51
espresso 113, 115, 118, 122
este 144
eşter 58
eşterel 58
a eşteri 58
eu 144
expres 122
-ez51
F
facere de bine 67 fară inimă 31
J
INDICI
193
fară suflet 26, 31 Fânaţele de Jos 66 Fânaţele de Sus 66 Fântâna de Carpăn 66 Fântâna de Ciment 66 Fântâna de după Faţă 66 Fântâna de Fetali 66 Fântâna de la Ulicioară 66 Fântâna de Mijloc 66 Fântâna de Piatră 66 fi (a ~) 72, 73, 75, 76 fig 122 figă 122
Fildu de Mijloc 66 florikultori 52 foiomfiu 60 foionfîu 60 foiumfîu 60 folk 40 folkist 40 fonfiu 60 franklin 40
gen 59 ginepro 123 gomon 57 gomoni 57 gomu 57 gongi 57
Goz de Rât 66, 69 Gozu de Zăuan 67 gran 123
graniţa 113, 116, 121 Grădina de Pomărit 66 grisină 121
H
h 143 hârghe 57 hârghie 57 Hârtoapele de Jos 66 Hârtoapele de Sus 66 hodină 57 hodini 57
I
i 52, 54
-i 146, 152, 157, 159, 160
-ian 48 iapă 59 -ic 44,51 Ictar 61 Ictăriana 61 ikebana 40 imagem 140, 141 inimă 25,29,31,32 inimă mare 31 Ion a lui Dumitru 68 irakian 40 -ist 49, 50
I
Î53, 143
îmbăiat 56
îmbârni 57
împotriva 163
împrejurul 152
încelui 57
îndărătul 152
în jurul 151, 152
(î)n perindare 61
întuneceâţă 59
întunecează 60
în spatele 151, 152, 163
(î)nvolba 61
(î)nvorba 61
j 143 jită 60 jiţ 60 jiţă 60
K
k 37, 39-41, 52-54, 154 kabil, -ă 41 kabuki 41 kaersutit 39 kaersutită 39 kafkiân, -ă 41 kaiser 48 kâiten 42 kâizer 42 kaizeriân, -ă 48 kaki 42 kalâşnikov 48 kalipatron 40
194
DACOROMANIA", serie nouă, XIV, 2009, nr. 2
INDICI
kalisalpetru 48 kalkspât 48 Kalmar 48 kalmâric, -ă 39, 48 kalmâk 40 kalogathia 42 kamasutra 48 kamikâze 42 kampuchian 40 kâpo 43 kapiit 43 karait 39 karamazov 54 karaoke 43 karâte 43 karite 43 karling 40 kârmic, -ă 48 kartodrom 40 kathakali 48 katiuşă 48 kauri 43 kautskist, -ă 49 kautsky 49 kâva 44 kayâking 38 kazoo 44 kediv 39 keffieh 49 kefia 49 kemalist, -ă 49 keniâncă 49 kenyan 49 keratoconus 40 keratoscop 40 keratotomie 40 ketering 38 ketoconazol 49 kevlâr 44 keyboard 44 kha44 khol 46 kibbutz 44 kickbox 49 kickboxing 49 kierkegaardiân, -ă 44 kieselgur 40 kievit, -ă 49 kikuyu 44 killer 45
kilo- 39 kilocalorie 45 kilogram 39, 45 kilogrâm-metru 39 kilogrâmo-metre 39 kilogrâmo-metru 39 kilolitră 39, 45 kilolitru 39, 45 kilometre 39 kilometru 39, 45 kiloster 50 kinescop 39 kineto- 50
kinetoterapeut, -ă 40, 50 kinetoterapie 40, 50 kineziologie 50 kino 45 kirghiz 40 kirschwasser 39, 50 kirşvaser 50 kiser 50 kitsch 45, 46 kittsian 40 knicks 50 knockout 46 koblenzian, -ă 40 kohol 46 Komintern 50 kominternist, -ă 50 koro 50 korună 50 krakowiâk 40 Kremlin 50,51 kremlin, -ă 50, 54 kremlinez, -ă 51 kremlinolog 40 kremlinologist 40 kronprinz 40 krugerrând 47 kung-fu 47 kurgân 47 kurkâne 47
-l 146, 152, 159, 160, 163 la 146, 152, 163 Lacea din jos de Drum 66 Lacea din sus de Drum 66 Lacu de Deal 66, 69 lamarckism 40
lamarckist 40
-le 151, 152, 157, 159, 160
-lea 163
licfida 123
lipi 57
-lor 157
lubeniţă 57
lucet 57
lui 68, 146
luncet 57
M
m-a băiat 56 macaroană 119, 123 macaroane 118, 119 mai 147 Măria Ilenei 68 marketing 40 meşter 58 meşteri 58 mikado 40 minciunele 120 minte 25, 31 Moara de Foc 66 Moara de Râturi 66, 69 Moldovan 61 moscovit 49
163
N
-n- 56 năpârcă 60 *năpârcui 60 năpârcuite 60 a negura 59 negureaţă 57, 59 negurează 59 neokantian 40 neokantianism 40 neparcuit 60 nişte 152 nomenklatura 52
O
o 152
Ogaşu de Gorun 67, 69 ogorâşte 57 ogorişte 57 ogrişteană 57 -or 159
or- 152 or(a) 152 otavă 57
pakistanez 40 paprikaş 53 parkinsonism 40 pastet 123 pasztet 123
Pădurea de pe Târsa 66 Părău de către Poiană 66 Părâu de Dealuri 66 păresimi 29 Pârâu de Peşti 67, 69 pe rând 61 perestroika 52 Peştera de după Deal 66 petiţă 57 pimpinelă 123 piroaie 56 piroane 56
pizza 110, 115, 118, 120, 121
pizzar, 114
pizzerist 114
plec- 75
a pleca 75
plecat- 75
poamă grană 123
Poiana de Măr 67, 69
polog 57
porcuşor 60
porşor 60
Poşor 60
potcă 57
pozonar 57
praf 5 8
prau 58
prav 58
prilaz 57
prinse a 57
proletkultură 52
propăşi (a ~) 59
propria (a se ~) 57
prunculeţi 57
puşkinian 40
Q
q 37, 54 Qatar 51
196
,DACOROMANIA", serie nouă, XIV, 2009, nr. 2
INDICI
qatariot, -ă 51 qi 47
qi gong 47 qigong 47 quadrigiu 39 quaker, -ă 39, 47 quâlity 51 quarc 47 quechua 47 quiche 51 quichua 48 quickstep 51 quihotic 51 quijotesc, -eâscă 51 quijotic, -ă 51 quijotiza (a se ~) 51 quijotizâre 51 quinoleină 52 quodlibet 39 quolibet 39 quotient 39
R
răsuflet 26
Râtu de sub Fânaţe 66 re-nturna (a ~) 59 reţetă 123
Roşia de Amaradia 67 Roşia de Sus 67 rozmarin 123 rucola 113, 115 rupe (a ~) 57 rupse a (grăi) 57 rusmarin 61
s33
sabinioare 59 sake 40 salam 123 salată 123 salvie 123 sardea 123 sardelă 123 sălaş 57
sărac cu duhul 31 scuar 38 serv 59 sfara 62
Sfântul Duh 30 sfâra 62
shakespearian 40
sirop 123
smerit 30
spaghete 118, 119
spirit 31
sputnik 53
-st- 33, 34, 36
stăuluţ 61
stog 57
sufla 25, 26
suflet 25-27, 29-32, 36
suflet mare 31
suflet smerit 30
supă 123
ş 143
Şesu dincoace de Ştrec 66
şiştar 61
şoim 61
-şt- 33
ştal 61
Ştaluţ61
şuştar 57
Şuştâr de botez 61
-t 75
Talianca61 Tâlva de Soc 67, 69 Târgu de Marhă 66 terapeut 50 terapie 50 Tincova 61 toată 163 toate 163 tot 163 toţi ele 59 toţi triele 62 toţieii 59 toţiele 59 tub kinescop 39 turkmen 40 tustrele 62
Ţarina de Biserică 66 Ţarina de Blagă 67
U
Ţarina de Poiană 66 ţăran 61 ţâpă 57
-u 157 udi (a ~) 57 -ui 152, 159 -ui(a) 151 uiagă 61 uiegit 61
-(u)l 151, 152, 159 un 152
Valea cu Corn 68, 69
Valea de Fânaţ 68, 69
Valea de Obârşei 66, 67
vălău 57
văzut 62
vândut 62
vederă 57
vederos 57
viersuri 62
viking 40
viorint 57
virvâri 58
viu 30
vîrfar 58
vîrvar(iu) 58
vraf 58
vrau 57
vrav 58
W
w 37, 52, 54 walkirie 40
x 37, 54
y, 37, 52, 54 yom kippur 40
(zdrobit) duh 30 zos 58
SUBDIALECTUL AROMÂN
bardzu 58 crăstinu 34 cristinu 34
SUBDIALECTUL ISTROROMÂN
Calia di hăguşti 69 Cal ia di săbăT 69 Ceşma de cuiăsa 69 Ceşma de greţi 69 Uvina de anina 68 iivina de i âco 68 MQărina de iivarjca 68 Râpa di silişti 69 Rgpa di stur 69 RMgpa di curună 69 Sopotlu di bşri 69 Traplu di troscova 68 Vadea di zmailiţă 69 Valea de bătanl 69 Valea de cupă 69 Valea di divilova 68 Valea di scavtu 69 Valea di şuşiţă 68 Valea di vuski 68 Vălia di căpreţ 69 Vălia dipitruysa 69 Vălia di vîlsînetV 69 Veău de vigniţă 69
RUSĂ
bezdusnâi 31 dobren dusa 31 dysati 31 glubinka dusa 31 EicaTepHHa 49 KajiauiHHKOB 48 KaTH 49 KaTiouia 49 KaTioma 49
Kom[yHHCTHHecKaa] HHTepH[auHOHajia] 50 krestyanin 33 velikaja dusa 31
SLAVĂ VECHE ŞI SLAVONĂ
dâhanie 31 duh 30
198
„DACOROMANIA", serie nouă, XIV, 2009, nr. 2
duhom 30
duhom smerenom 30 duhovniku 31 dusa 31 duse 30 dux 36 prahu 58
Vlaska zemlya 34 vrahu 58
ensayo 94 f 21 h21
quechua 47
SPANIOLĂ
TURCA
dychat 31 koruna 50
SLOVACA
kayik 38 kebap 38 koşk 38
„Dacoromania", serie nouă (DR, s.n.), apare sub egida INSTITUTULUI DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU" 400165 Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă, 21
Seria nouă a DR continuă publicaţiile: „Dacoromania. Buletinul Muzeului Limbii Române" (Cluj, 1920 - 1948) „Cercetări de lingvistică" (Cluj, 1956 - 1993) şi „Dacoromania - Jahrbuch fur ostliche Latinităt" (Freiburg i. Br., 1973 - 1991)
Pentru a vă asigura colecţia completă şi primirea la timp a revistei, abonaţi-vă la
„Dacoromania".
In ţară, revistele se pot procura prin poştă, pe bază de abonamente făcute la ORION PRESS IMPEX 2000 S.R.L., P.O. Box 77-19, sector 3, Bucureşti, tel./fax 4021-610 67 65, 4021-210-67 87, e-mail: office@orionpress.ro, la Colegiul de redacţie, sau, contracost, la sediul Editurii Academiei Române.
Uiumci' lilTITUTULUl Dl LllMWij
1 ufiint Ptruflw k*1^J&Î&
Manuscrisele, cărţile şi revistele pentru schimb, precum şi orice corespondenţă se vor trimite la COLEGIUL DE REDACŢIE al revistei „DACOROMANIA".
Toute commande de Fetranger (fascicules ou abonnements) sera adressee â: ORION PRESS IMPEX 2000 S.R.L., P.O. Box 77-19, sector 3, Bucureşti, tel./fax 4021-610 67 65, 4021-210-67 87; e-mail: office@orionpress.ro et au College de redaction. La revue est en vente â la Maison d'Editions de F Academie.
Les manuscrits, Ies livres et Ies revues proposes en echange, ainsi que toute correspondance seront envoyes â la redaction de la revue „DACOROMANIA".
„J
COLEGIUL DE REDACŢIE EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
400165 Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă, 21 050711 BUCUREŞTI, Calea 13 Septembrie, 1 Tel.: +40 / 264 - 43 24 40, 43 37 49 Tel.: +40 / 21 - 318 81 46
Fax: 40 / 264 - 43 24 40 Fax: 40 / 21 - 318 24 44
E-mail: dacoromania@gmail.com E-mail: edacad@ear.ro
dacoromania.cluj@yahoo.com Adresa web: www.ear.ro