ACADEMIA ROMÂNĂ INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU" DACOROMANIA XIII 2008, nr. 2 "I ! i i i EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE SUMAR PAUL MIRON (1926-2008) / 113 CORNEL VÎLCU, Preliminarii teoretice la analiza gramaticală în proiectul SIASTRO: nivelul sintagmatic I Ml DINA VÎLCU, Conceptul de relaţie în opera gramaticală a lui D. D. Draşoveanu 1127 EMMA TAMAIANU-MORITA, Tipologia sintagmelor în modelul D. D. Draşoveanu. Posibile aplicaţii în proiectul SIASTRO / 137 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU, Modele formale de reprezentare a informaţiilor lexicale şi terminologice în Proiectul SIASTRO / 151 FELICIA ŞERB AN, Note lexicale şi etimologice I 171 RODICA MARIAN, Expresia textuală a rezolvării „crezului ambiguu" în Mortua est//177 RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI MIHAELA MUNTEANU, Semantica textului şi problema referinţei nominale, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2006, 265 p. {Felicia Şerban) I 193 RUDOLF WINDISCH, Studii de lingvistică şi filologie românească, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", 2006, 403p. (Anca Elena Danciu) I 194 OSCAR LOUREDA LAMAS, Introduccion a la tipologia textual, Madrid, Arco Libros, 2003, 94 p. (Eugenia Bojoga) I 196 MANUEL CASADO VELARDE, RAMON GONZÂLEZ RUIZ, OSCAR LOUREDA LAMAS (eds.), Estudios sobre lo metalingilistico (en espanol), Frankfurt am Main, Peter Lang, 2005, 192 p. (Eugenia Bojoga) 1198 CHRISTOPHER MOORE, Les plus jolis mots du monde, Paris, Albin Michel, 2006, 158 p. (Georgiana Giurgiu) 1201 Indice de autori / 203 Indice de cuvinte / 209 SOMMAIRE PAUL MIRON (1926-2008) /l 13 * CORNEL VÎLCU, Preliminaires theoriques ă Vanalyse grammaticale dans le projet SIASTRO: niveau syntagmatique I Ml DINA VÎLCU, Le concept de relation dans Ies travaux de grammaire de D. D. Draşoveanu 1127 EMMA TĂMÂIANU-MORITA, Typologie des syntagmes dans le modele de D. D. Draşoveanu. Possibilites dyapplication au projet SIASTRO / 137 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU, Modeles formels de representation des informations lexicales et terminologiques dans le Projet SIASTRO / 151 FELICIA ŞERB AN, Notes lexicales et etymologiques I 171 RODICA MARIAN, Expression textuelle de la solution de „ l 'ideal ambigu " dans le poeme Mortua est/ / 177 COMPTES RENDUS ET PRESENTATIONS DE LIVRES MIHAELA MUNTEANU, Semantica textului şi problema referinţei nominale, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2006, 265 p. (Felicia Şerban) 1193 RUDOLF WINDISCH, Studii de lingvistică şi filologie românească, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", 2006, 403 p. (Anca Elena Danciu) 1194 OSCAR LOUREDA LAMAS, Introduccion a la tipologia textual, Madrid, Arco Libros, 2003, 94 p. (Eugenia Bojoga) I 196 MANUEL CASADO VELARDE, RAMON GONZÂLEZ RUIZ, OSCAR LOUREDA LAMAS (eds.), Estudios sobre lo metalinguistico (en espahol), Frankfurt am Main, Peter Lang, 2005, 192 p. (Eugenia Bojoga) I 198 CHRISTOPHER MOORE, Les plus jolis mots du monde, Paris, Albin Michel, 2006, 158 p. (Georgiana Giurgiu) 1201 Index d'auteurs / 203 Index de termes / 209 CONTENTS PAUL MIRON (1926-2008) / 113 CORNEL VÎLCU, Theoretical Preliminaries to the Grammatical Analysis in SIASTROProject. SyntagmicLevelI Ml DINA VÎLCU, The Concept of Relation in D. D. Draşoveanu 's Grammar Work 1127 EMMA TĂMÂIANU-MORITA, The Typology of Syntagms in D. D. Draşoveanu s Model. Possible Applications in the SIASTRO Project / 137 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU, Formal Models for Representation of Lexical and Terminological Information in SIASTRO Project I 151 FELICIA ŞERBAN, Lexical and Etymological Notes / 171- RODICA MARIAN, The Textual Expression of Solving the „Ambiguous Creed" in Mortuaest! /177 BOOKS REVIEWS MIHAELA MUNTEANU, Semantica textului şi problema referinţei nominale, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2006, 265 p. (Felicia Şerban) I 193 RUDOLF WINDISCH, Studii de lingvistică şi filologie românească, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", 2006, 403p. (Anca Elena Danciu) I 194 OSCAR LOUREDA LAMAS, Introduccion a la tipologia textual, Madrid, Arco Libros, 2003, 94 p. (Eugenia Bojoga) I 196 MANUEL CASADO VELARDE, RAMON GONZĂLEZ RUIZ, OSCAR LOUREDA LAMAS (eds.)5 Estudios sobre lo metalinguistico (en espanol), Frankfurt am Main, Peter Lang, 2005, 192 p. (Eugenia Bojoga) 1198 CHRISTOPHER MOORE, Les plus jolis mots du monde, Paris, Albin Michel, 2006, 158 p. (Georgiana Giurgiu) 1201 Author Index / 203 Word Index / 209 COLEGIUL DE REDACŢIE PAUL MIRON (1926-2008) încă un număr al revistei noastre se aşază, din păcate, sub semnul doliului. După ce, în cursul celor zece ani scurşi de la tipărirea primului volum din seria nouă a „Dacoromaniei" (I, 1994-1995, apărut în 1998), ne-au părăsit, pe rând, Alf Lombard, D. D. Draşoveanu, Mircea Zdrenghea, Vasile Breban, Magdalena Vulpe şi Eugeniu Coşeriu, în 17 aprilie (la aproape 82 de ani) a trecut la cele veşnice Paul Miron, membru al Comitetului Director al revistei noastre de la începutul noii serii. A fost un strălucit filolog şi lingvist, un mare om de cultură şi un important scriitor român al ultimei jumătăţi de secol. A fost profesor de romanistică şi de română la Universitatea din Freiburg i. Br. şi a fost întemeietorul primului lectorat de limba română din Germania. Generaţii de studenţi s-au format sub veghea sa calmă şi atentă, generaţii de tineri oameni de cultură, germani şi nu numai, s-au iniţiat în limba şi cultura româ-nească şi, învăţându-le, le-au iubit, sub îndrumarea sa şi a celei care i-a fost mereu alături, soţie şi colaboratoare, Dna Elsa Luder, devenind apoi prieteni ai românilor şi, mulţi dintre ei, specialişti în limba şi literatura română. Casa lor, a profesorului Paul Miron şi a distinsei sale soţii, a fost mereu (fie ea la Buchenbach, fie la Freiburg, fie la Vama Veche) o prelungire a Aulei universitare, o adevărată academie în care s-au întâlnit, în armonie deplină, ştiinţa şi arta. A înfiinţat, tot în colaborare cu Elsa Luder, Societatea Culturală DACOROMANIA. serie nouă. XIII. 2008, nr. 2, Clui-Navoca, p. 113-115 114 COLEGIUL DE REDACŢIE PAUL MIRON (1926-2008) 115 „Mihai Eminescu", cu o activitate vie în cursul anilor, a iniţiat înfrăţiri şi proiecte interuniversitare între Freiburg şi Iaşi, la care a antrenat şi reprezentanţi ai mediului academic clujean şi bucureştean, în urma cărora sute de români (cei mai mulţi specialişti în lingvistică şi filologie, în istorie şi arheologie, poeţi, prozatori, filosofi, pictori, actori şi muzicieni, dar şi oameni simpli, ţărani din satele nordice ale României) au avut prilejul, aproape de neimaginat sub totalitarismul comunist, de a studia în universităţi apusene sau de a călători, pur şi simplu, şi de a putea vedea cu ochii lor diferenţa dintre propagandă şi realitate. înzestrat ca puţini alţii cu vocaţia prieteniei generoase, a fost şi a rămas, până la moarte, un român adevărat şi un apropiat al omului simplu, un patriot profund şi un apărător al virtuţilor româneşti, fară a fi însă iertător cu viciile aceluiaşi popor român pe care 1-a iubit, putem spune, cu disperarea celui pe care vitregiile istoriei l-au obligat să se exileze de tânăr, dar de care nu s-a desprins, sufleteşte şi spiritual, nicicând. Dovadă stă şi dorinţa sa de a-şi petrece veşnicia în pământul ţării, la marginea ei estică de la Vama Veche. A fost creştin ortodox practicant şi un generos şi neostenit punct de reper al vieţii spirituale româneşti din exil. Ne-a lăsat o operă închegată, cărţi de lingvistică, ediţii filologice impresionante, colaborări la enciclopedii prestigioase, tomuri de literatură (poezie, proză, teatru, memorialistică), ne-a lăsat proiecte începute şi pentru încheierea cărora mai sunt necesare câteva vieţi, ne-a lăsat, prin toate acestea, o metodă de cercetare în care tradiţia şi modernul se îmbină într-o deschidere mutuală. Şi ne-a lăsat amintirea unui om singular, în care calmul, blândeţea, bunătatea şi generozitatea se îmbinau cu tenacitatea, cu atitudinea decisă şi cu umorul şi (auto)ironia şfichiuitoare. Pentru revista „Dacoromania" însă, Paul Miron a însemnat şi mai mult. Paul Miron a fost cel care, într-o perioadă în care în ţară numele „Dacoromaniei" era pus la index, a avut curajul să ia asupră-şi sarcina perpetuării acestuia şi, în bună măsură, şi a spiritului revistei interbelice clujene: a editat o continuare a vechii „Dacoromânii", purtând subtitlul „Jahrbuch fur ostliche Latinităt", din care au apărut, între 1973 şi 1991, 8 tomuri (al nouălea, închinat mitropolitului Dosoftei, a rămas în faza de tehnoredactare). în 1993, când, la Cluj, se luase decizia ca revista Institutului nostru (continuator al Muzeului Limbii Române) să revină la numele iniţial, cel de „Dacoromania", Paul Miron şi Elsa Luder hotărăsc să „predea revista celor în drept, de la Cluj". Scrisoarea prin care ni se comunică acest lucru a fost publicată la sfârşitul unui articol („Dacoromania" în exil) apărut în primul număr al noii serii (p. 21-27; citatul la p. 26). Reluăm, în semn de pios omagiu adus ilustrului dispărut, textul acelei scrisori, iar în numere următoare ale revistei vom reveni cu prezentarea mai largă şi mai aprofundată a ceea ce a însemnat viaţa şi activitatea lui Paul Miron în lingvistica şi filologia românească. DACOROMANIA 6 iunie 1993 Domniei Sale Domnului Rector Prof. Dr. Andrei Marga Universitatea Cluj Domniei Sale Domnului Director Dr. Eugen Beltechi Institutul de Lingvistică Cluj Magnificenţă! Domnule Director! Una din realizările temeinice ale Clujului universitar dintre cele două războaie mondiale a fost revista „ Dacoromania ", condusă de Sextil Puşcariu. Prin aceasta, filologia românească a fost omologată în forul internaţional; zeci de lucrări, care nu şi-au pierdut ponderea ştiinţifică până azi, au văzut lumina tiparului aici. „Dacoromania" a fost interzisă în 1948 - după cum povestea Al Rosetti - la dorinţa expresă a Moscovei. De aceea, ni s-a spus că Emil Petrovici n-a mai îndrăznit să o reediteze, deşi a fost îndemnat deseori de multă lume. începând din 1972, în cadrul seminarului de romanistică din Freiburg, ne-am străduit să-i asigurăm apariţia. Suplineam, pe cât ne-au ţinut puterile, Clujul adevărat; duceam cu fidelitate ştafeta care nu putea fi abandonată. Ţineam ca „Dacoromania" să rămână o candelă mereu aprinsă, protest, speranţă şi îndemn. Astfel, au apărut până acum 8 volume, într-o editură ştiinţifică serioasă, apreciată în Europa şi peste Ocean. Prăbuşirea comunismului, pecetluită în 1989, a schimbat şi noima slujirii noastre. E timpul ca „Dacoromania" să se întoarcă acasă, de unde a fost surghiunită. O redăm Clujului să şi-o gospodărească în tradiţia marelui Puşcariu; reînviată acum, o redăm cetăţii dv. universitare, fară a ascunde mândria noastră că o bucată de vreme v-am ţinut locul. Cu deosebită consideraţie, Editor Paul Miron Redactor Elsa Luder Albert-Ludwigs Universităt Romamsches Seminar Freiburg i. Br., Europaplatz Germania CORNEL VÎLCU PRELIMINARII TEORETICE LA ANALIZA GRAMATICALĂ ÎN PROIECTUL SIASTRO: NIVELUL SINTAGMATIC Lucrarea de faţă, ca, de altfel, şi cele elaborate de Dina Vîlcu şi Emma Tămâianu-Morita1, are toate caracteristicile inerente stadiului de început al cercetării la care se referă. Ele discută o direcţie nouă, posibilă în cadrul unui proiect mai amplu, unul ce implică o colaborare strânsă între lingvişti şi specialişti din domeniul IT. Ca o consecinţă, secţiunile lor „definitiv decise" şi întrucâtva concluzive - cele dedicate problemelor deja rezolvate/„clasate" - nu pot fi decât sărace. în schimb, părţile cuprinzând ipoteze, tatonări şi discutarea unor principii de abordare sunt mult mai dezvoltate. în ce ne priveşte, vom încerca să deschidem, în contribuţia noastră, trei dimensiuni principale: 1. Schiţarea primară („în principiu") a acestei noi soluţii în cadrul proiectului SIASTRO2; aici voi urmări în primul rând avantajele şi simplificările de ordin practic pe care le poate aduce utilizarea unui sistem de analiză bazat pe modelul sintactic al lui D. D. Draşoveanu. 2. O dimensiune pronunţat teoretică (care reprezintă, în fapt, domeniul major şi ambiţia principală a prezentei lucrări): reluarea definirii de către eminentul profesor clujean a unui singur (şi pe deplin unitar) nivel gramatical al limbii - cel sintagmatic. 3. Explorarea sumară a unei problematici metateoretice, şi anume cea a compatibilităţii gramaticii draşoveniene cu cadrul mai larg (în fapt totalizant) al unei lingvistici integrale în sensul coşerian al termenului. 1. Proiectul SIASTRO4 fiind destinat realizării unui analizor automat capabil să recunoască şi, eventual, să identifice5 sintagmele din textele de limbă română, Vezi infra. 2 Sistem informatic pentru analiza sintagmatică a textelor în limba română. Fundamentare teoretică şi implementare - SIASTRO, grant CEEX, Modulul I, Proiecte de cercetare-dezvoltare complexe, contract nr. 86 CEEX-II-03/2006. 3 încă de la Sistem, normă şi vorbire (1952) Eugeniu Coşeriu vorbea despre „posibilitatea unei distincţii tripartite în realitatea unitară a limbajului" (s.n., C.V.; cf. Coşeriu 1952/2004, p. 9). 4 Pentru o dare de seamă ceva mai largă privitoare la proiect, vezi studiul Emmei Tămâianu-Morita, infra. 5 Să „spună" utilizatorului care este sintagma şi cărui tip îi aparţine ea. DACOROMANIA, serie nouă, XIII, 2008, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 117-126 118 CORNEL VÎLCU SIASTRO: NIVELUL SINTAGMATIC 119 calea cea mai firească de abordare ne-a părut a fi una care priveşte structura sintactică „de sus în jos", plecând de la propoziţie înspre componentele ei, în linia binecunoscută a analizei în constituenţi imediaţi, altfel spus, o procedură de sorginte generativistă. în această linie, s-ar proceda mai întâi la separarea (şi identificarea „nucleului") grupului nominal şi a celui verbal, apoi s-ar face distincţii în interiorul fiecăruia dintre acestea ş.a.m.d. Posibilitatea unei analize inverse, una bazată pe opera6 gramaticală a lui D. D. Draşoveanu, s-a profilat însă, la un moment dat, ca o posibilă soluţie alternativă (eventual de verificare sau back-up); ea presupune un cu totul alt mod de abordare decât cel mai sus schiţat, astfel încât un grup de cercetători din cadrul SIASTRO7 şi-a luat ca sarcină evaluarea primară a soluţiilor pe care dezvoltarea ei le-ar aduce. Principalele avantaje pe care, cel mai probabil, acest sistem le-ar prezenta ar fi următoarele: ■ asigurarea unei „baze de pornire" de mare claritate8 pentru analizor, dat fiind că inventarul relatemelor din limba română este finit; programul ar opera prin punerea în evidenţă a tuturor flectivelor şi conectorilor dintr-un text, identificând şi construind, plecând de la acestea, toate sintagmele (în „ierarhia" lor); ■ câteva caracteristici ale relaţiei (mai ales ale celei subordonatoare) - în primul rând topica şi regimul pe care aceasta le impune - ar uşura considerabil sarcina programului de a identifica termenii; 1_;_ 6 Am utilizat acest termen spre a sublinia coeziunea şi sistematicitatea unor contribuţii care au văzut lumina tiparului sub forma unor articole separate (ceea ce poate crea impresia că ele ar trata chestiuni disparate): fiecare dintre observaţiile şi luările de poziţie „locale" ale lui D. D. Draşoveanu se găseşte în perfectă coerenţă cu un nucleu conceptual laconic exprimat, dar în esenţa lui, revoluţionar - e vorba tocmai de teoria gramaticii ca ştiinţă a nivelului sintagmic şi a relaţiei ca fapt definitoriu pentru acest nivel. 7 Cei trei prezenţi în acest volum, cărora li se adaugă cercetătorul Mircea Minică de la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu" din Cluj. 8 Una din problemele majore ale unui analizor care lucrează „de sus în jos" este că el trebuie, după identificarea unor candidaţi pentru nucleele grupului nominal, verbal etc, să evalueze gradul de ocupare al valenţelor subordonative ale fiecărui astfel de „centru" sintagmatic. Or, numărul şi tipul valenţelor posibile, pentru multe din intrările de dicţionar, rămâne discutabil. Spre a oferi doar două exemple: a) GALR I declară (p. 336) verbul a ninge zerovalent (e adevărat că în context e vorba despre numărul de actanţi „obligatorii"); introducerea unei atare specificări, ca instrucţiune, în lexiconul analizorului ar genera dificultăţi în cazul unor texte totuşi simple, cum e notoriul Neaua-l ninge, nu-l atinge; b) invers, verbe ca a aranja, a cumpăra, a vinde sunt listate, în acelaşi volum, printre bivalente; totuşi ne sunt mai mult decît familiare situaţiile în care astfel de verbe sunt utilizate „absolut" (Lasă că aranjez eu.) sau fac parte din macrostructuri speciale (răspunsuri la întrebări: Am rezolvat.; construcţii adversative: eu cumpăr, nu vînd.); „informat" că verbul trebuie să aibă două „compliniri", analizorul va da greş în oricare dintre aceste cazuri. în schimb, scoaterea în evidenţă a flectivelor şi conectorilor reprezintă un mod de a începe care ne pune în faţa unor date palpabile: peste tot unde avem un relatem, avem o relaţie şi deci o sintagmă. ■ extensibilitatea (în cadrul aceluiaşi nivel gramatical a) analizei sintagmatice dincolo de limitele propoziţiei ar permite tratarea uniformă a oricărei structuri sintactice, de oricât de mare complexitate, pînă la marca separării frazale, punctul ortografic. Posibile neajunsuri ale acestui mod de a proceda privesc următoarele aspecte: ■ eventualele omonimii, mai ales la nivelul flectivelor (spre exemplu N/Ac, G/D), ar putea crea situaţii de indecidabilitate între funcţii; ■ relaţiile nemarcate prin conector sau flectiv (de ex., situaţiile de juxtapunere, predicatul „intonaţional"9) ar fi greu de identificat; ■ analiza ar avea o claritate mai redusă în domeniul coordonării, domeniu asociat de profesorul clujean multiplicităţii10 (deci „deschis" unor situaţii care unui analizor non-uman îi vor apărea drept ambigue); ■ în condiţiile în care distincţia între unele funcţii sintactice ale gramaticii „clasice" (ca, de ex., cea între complementul de loc şi cel de timp) e una care se face mai degrabă lexical11, probabil că inventarul categoriilor recognoscibile de către program va trebui redus (în cazul complementelor, spre exemplu, o subclasificare probabilă ar fi: direct/indirect [datival]/ prepoziţional/ circumstanţial). Avantajul de departe cel mai important pe care, însă, l-ar asigura alegerea, ca punct de plecare, a concepţiei gramaticale a lui D. D. Draşoveanu ar fi, în opinia noastră, enorma (şi pe deplin justificata, din punct de vedere faptic) simplificare teoretică pe care o aduce fuziunea diferitelor subdomenii şi „nivele", pe care eram obişnuiţi a le atribui gramaticii, într-unui singur, caracterizabil pe baza unui singur tip de unitate (minimală şi maximală12), şi anume sintagma. 2. Cum am specificat deja, prezentarea rezumativă a concepţiei draşoveniene privitoare la nivelul sintagmatic constituie principala preocupare a lucrării de faţă. în această viziune, limba (şi actualizările ei în vorbire) ar prezenta doar trei niveluri: lexem - RELAŢIE - lexem niv. III Sintagmatic lexem (= fonem + SENS) niv. II Lexical FONEM niv. I Fonetic [cf. Draşoveanu 1977a, fig. 2, p. 30] Mai mult decât atât, o observaţie a profesorului clujean menţionează abţinerea sa de la a discuta cazul special al primului nivel, cel fonematic13. Fiecare Hortativ-imperativ (ex. Na! Iată!) sau apelativ (ex. N Sanda!; V Ioane!) - cf. Draşoveanu 1997k,p.202. 10 Cf. Draşoveanu 1997f, p. 59. 11 „Cît priveşte diversitatea complementului, ea este în mare măsură extragramaticală." (Draşoveanu 1997f, p. 61, nota 3). 12 Cf. Draşoveanu 1997a, p. 34. 13 Mai exact, de la a intra într-o dezbatere privitoare la întrebarea: este acesta un nivel separat în accepţiunea proprie a cuvântului? 120 CORNEL VÎLCU SIASTRO: NIVELUL SINTAGMATIC 121 dintre celelalte două nivele (care sunt incontestabile ca atare) se caracterizează prin apariţia câte unui „fapt de limbă nou", care, pe de o parte, dă caracterul specific şi determină denominaţia planului cu pricina, pe de alta - cum e şi firesc -, justifică existenţa unei discipline lingvistice autonome, corespunzătoare. Lingvistica sincronică, sistemică14 a limbii ar consta, înţelegem, din fonetică, lexicologie şi gramatică (= sintagmică). în cazul nivelului lexical, faptul nou e chiar sensul termenilor (latura de conţinut a semnelor lingvistice); în cazul celui sintagmic sau gramatical, noutatea o reprezintă relaţia15. într-un cuvânt: întreaga gramatică16 a limbii române (şi este evident că acest sistem analitic poate fi aplicat oricărei alte limbi care operează cu conectori şi flective) este, astfel, redusă la un singur principiu, cel al relaţiei, care cunoaşte o bifurcaţie în ce priveşte modalităţile sale de realizare: avem, pe de o parte, o sintagmică flexională, pe de alta, una joncţională - după cum relaţia e „purtată" de flectiv, respectiv de conectiv17. Această concepţie - pe care cred că nu trebuie să ne sfiim a o numi revoluţionară - presupune, în desfăşurarea/argumentarea ei din volumul Draşoveanu 1997, cel puţin şapte „momente", pe care le vom enumera în ordinea lor de la teoretic la aplicat („apăsând", fireşte, asupra primelor dintre ele). 2.1. Argumentarea de principiu (aşadar, anterioară teoriei gramaticale propriu-zise) a ideii că „morfologia" şi „sintaxa" sunt, în fapt, faţetele de expresie, respectiv de conţinut ale uneia şi aceleiaşi realităţi gramaticale. Aici, profesorul clujean aduce, pe de o parte18, trei argumente „negative", arătând gravele neajunsuri ce decurg din separarea celor două domenii: a) se rupe expresia de conţinut, cele două laturi care constituie semnul lingvistic19 fiind privite drept 14 Această precizare ne pare necesară, dat fiind cadrul general-teoretic integralist în care se desfăşoară prezenta investigaţie. în viziunea coşeriană, pentru a delimita în interiorul planului idiomatic al limbajului acel domeniu care corespunde „limbii" structuraliste (saussureiene), e necesar să scoatem mai întâi din discuţie, pe rând, acele aspecte ale competenţei care ţin de cunoaşterea lucrurilor, metalimbaj, discursul repetat şi diacronia vorbitorilor (acesteia i-ar corespunde o istorie a limbii înţeleasă într-un sens special, ca istorie a competenţei); după aceste eliminări ne găsim în faţa dualităţii limbă istorică vs. limbă funcţională; primul domeniu e studiat de trei ştiinţe ale varietăţii interne a limbii, şi anume dialectologia, sociolingvistica şi stilistica, iar celălalt - în fine! - e domeniul gramaticii (într-o accepţiune mai largă, una care ar cuprinde toate cele trei nivele specificate de D. D. Draşoveanu) (cf., de ex., Coşeriu 1983, p. 36-50, sau întreg capitolul Limba funcţională din Coşeriu 1973/2000). 15 Cf. Draşoveanu 1997a, p. 30. 16 Este vorba atât de domeniul-obiect (cel pe care E. Coşeriu îl numeşte Gramatica]), cît şi de ştiinţa care îl studiază (Gramatica2, cf. Coşeriu 1978, p. 19), într-o firească adaptare a demersului investigativ şi de sistematizare la caracteristicile câmpului obiectual de referinţă. *7 Cf. Draşoveanu 1997a, p. 29-30. 18 Cf. Draşoveanu 1997a, p. 26. 19 „Semnul lingvistic este o entitate psihică cu două feţe [...]. Aceste două elemente sunt strâns legate şi se implică unul pe celălalt." (Saussure 1998, p. 86); şi: „Deşi semnificatul şi semnificantul sunt, fiecare luat în parte, pur diferenţiale şi negative, combinarea lor este un fapt pozitiv; este singura specie de fapte pe care le comportă limba, pentru că proprietatea caracteristică a instituţiei lingvistice este tocmai cea de a menţine paralelismul între aceste două ordine de diferenţe." (Saussure 1998, p. 133). entităţi aparte; b) conectivul nu mai apare deloc ca fapt morfologic, în schimb apare în sintaxă cu ambele sale laturi, expresie şi conţinut; c) se bulversează raportul între disciplinele aflate în discuţie şi obiectul lor: prin „împărţirea" domeniului de referinţă între morfologie şi sintaxă, acesteia din urmă i-ar reveni doar conectivele; or, se ştie că analiza sintactică priveşte şi funcţii realizate prin flective. Pe de altă parte, ni se oferă20 şi două justificări „pozitive" ale necesităţii de a privi cele două domenii drept „componentele aceluiaşi întreg"21: a) echivalenţa de sens relaţional22 între solzii peştilor sunt... şi solzii la peşti sunt...; b) invers proporţionalitatea volumurilor de flective relaţionale vs. de conective ce poate fi observată, spre exemplu, în compararea limbilor sintetice cu cele analitice. 2.2. Definirea propriu-zisă a nivelului sintagmatic drept nivel al flectivelor şi conectivelor, cu sensurile lor relaţionale; cele două elemente de expresie sunt numite cu termenii generici gramatem şi relatem23; odată recunoscută realitatea lingvistică astfel denumită, intrăm în chiar „inima" sistemului gramatical al lui D. D. Draşoveanu. Pentru acurateţe, voi cita această porţiune crucială: „Cu ajutorul lui [al relatemului, n.n. C.V.], definim relaţia (raportul) sintagmatică interlexematică: solidaritatea dintre un sens relaţional şi un relatem: RAPORT expresie RELATEM (flectiv sau conectiv) conţinut SENS RELAŢIONAL [...] Cu un conţinut şi o expresie deosebite de ale tuturor celorlalte fapte de limbă, raportul (R) constituie deci o entitate net distinctă, justificând instituirea între nivelurile limbii a celui sintagmatic. [...] El, raportul, constituie, în exclusivitate, obiectul de studiu al gramaticii -înţeleasă ca disciplină a sintagmaticii cuvintelor..."24 2.3, Respingerea ideii că propoziţia sau fraza ar reprezenta realităţi de ordin superior în raport cu sintagma, justificând astfel afirmarea existenţei unui nivel (sau a mai multora) supra-sintagmatic(e). Aici, profesorul clujean afirmă fară ezitare că sintagma reprezintă generalul, ale cărui particularizări sunt fraza, propoziţia şi sintagma însăşi; o propoziţie e doar o sintagmă în care relaţia e „purtată" de desinenţa unui verb finit (flectivul de acord verbal), iar o frază e sintagma în care relaţia e marcată de un conectiv cu regim personal-predicativ (conjuncţie, relativ etc.) sau de flectivul să25. Cf. Draşoveanu 1997a, p. 27. 21 Draşoveanu 1997a, p. 25. Emma Tămâianu-Morita (vezi infra) foloseşte sintagma semnificat relaţional", mai apropiată de cadrul teoretic coşerian în care se desfăşoară toate cercetările/studiile de lingvistică ale colectivului nostru. Cel de-al doilea termen este considerat cel mai potrivit pentru realitatea denumită (cf. Draşoveanu 1997a, p. 29). 24 Draşoveanu 1997a, p. 29. 25 Cf. Draşoveanu 1997a, p. 32. 122 CORNEL VÎLCU SIASTRO: NIVELUL SINTAGMATIC 123 2.4. Justificarea, pe baza caracterului linear al semnului lingvistic , a ideii că toate sintagmele sunt (ca structuri T-R-T) binare. Unidimensionalitatea lanţului de expresie face imposibilă „situarea unui al treilea T, reiat cu cei doi sau cu vreunul din ei prin acelaşi R . Binaritatea generalizată a relaţiilor gramaticale nu doar că îl va obliga pe analist la o simplificare/uniformizare a schemelor sintagmice cu care lucrează, dar va provoca şi o necesară defalcare a sintagmelor subordinative după direcţia legăturii28 : spre dreapta (cazul majorităţii flectivelor) sau spre stânga (cazul conectivelor, cu excepţia „postpoziţiei" de şi a anumitor relative)29. 2.5. Punerea în discuţie a unicităţii ca o categorie sintactică de maximă importanţă: plecând de la ideea preliminară că aceasta ar fi o caracteristică a subordonării (în contrast cu coordonarea, caracterizată prin multiplicitate), gramaticianul clujean o defineşte iniţial drept „imposibilitatea unei a doua funcţii, identică cu prima şi necoordonată cu aceasta"30. După un întreg demers analitic, ce străbate funcţiile sintactice realizate cazual, prepoziţional, prin conjuncţii subordonatoare şi prin acord (verbal, adjectival), autorul îşi nuanţează poziţia \ recurgând la distincţia unicitate a funcţiei vs unicitate a modului de realizare a acesteia şi alegând drept definitoriu cel de-al doilea dintre aceste criterii32: prin unicitate va trebui să înţelegem, în consecinţă, „imposibilitatea existenţei, în dependenţa unui termen regent, a unui al doilea termen subordonat, construit în acelaşi fel ca unul dat" (s.a.)33. Cum se poate lesne deduce, specificarea regulilor de unicitate va aduce şi ea un spor de acurateţe analizorului sintactic automat. 2.6. Specificarea unui set de 10 antinomii34 între Rs [relaţiile subordonatoare] şi Rc [relaţiile coordonatoare]35. Dintre acestea, cel mai important pentru noi (în perspectiva SIASTRO) ar fi faptul că Rs sunt aderente cu Ts, căruia îi impun regim (iar prin această dominare Rs îi stabileşte lui Ts şi o orientare36 în lanţul vorbirii - 26 „Fiind de natură auditivă, semnificantul se desfăşoară numai în timp şi are caracteristicile pe care le împrumută de la acesta: a) el reprezintă o întindere şi b) această întindere este măsurabilă într-o singură dimensiune: este o linie." (Saussure 1998, p. 88). 27 Draşoveanu 1997b, p. 36. 28 Pentru cazul conectivelor: „Cum direcţia legăturii este de la 75 [termenul subordonat] la Tr [termenul regent], rămâne ca ea să depindă de poziţia conectivului faţă de Ts: dacă conectivul precedă pe Ts (dacă se află la stânga lui), legătura este de la dreapta la stânga, iar dacă conectivul este în dreapta lui Ts, legătura este de la stânga la dreapta" (Draşoveanu 1997e, p. 56). 29 Vezi, în acest sens, Draşoveanu 1997e. Pentru analizorul SIASTRO, aceste indicaţii topice sunt, fireşte, cum nu se poate mai preţioase. 30 Draşoveanu 1997f, p. 60. 31 Principalul motiv pare a-1 reprezenta situaţia „atributului adjectival", sau, mai exact, a sintagmelor prin acord adjectival, în cazul cărora profesorul clujean admite până la 7 subordonaţi ai aceluiaşi regent: înseşi aceste interesante zece piese mici sunt toate utile, cf. Draşoveanu 1997f, p. 66. 32 Un rezultat imediat al acestei opţiuni teoretice l-ar putea reprezenta reducerea numărului categoriilor sintactice, în măsura în care „unele funcţii sunt rezultatul clasificării după un criteriu extralingvistic [...], iar în cazul unora limitele sunt labile..." (Draşoveanu 1997f, p. 67). 33 Draşoveanu 1997f, p. 67. 34 Cf. Draşoveanu 1997g, p. 73 35 Pentru o reorganizare/prezentare mai pe larg a acestora, vezi infra, D. Vîlcu 2007. 36 Cf. Draşoveanu 1997d, p. 48. lucru despre care am vorbit ceva mai sus). Astfel, Rs „creează funcţie"37: devine evident că, în viziunea draşoveniană, domeniul subordonării capătă importanţa primară, Rs formând „axa de rezistenţă" a analizei gramaticale. 2.7. In fine, realizarea unor adevărate schiţe monografice38 ale categoriilor de relaţie şi ale funcţiilor pe care acestea le realizează39. Aici ar trebui precizat, desigur, că în multe privinţe „verdictele" analitice ale lui D. D. Draşoveanu diferă serios de cele „clasice" în gramatica românească (spre a da doar câteva exemple: tratarea NP sau a EPS drept rezultante ale unor sintagme binare condiţionate40, problema distincţiei între pe morfem şi pe prepoziţie41, ideea că în sintagma predicativă verbul e subordonat nominalului42 etc. etc). De aici rezultă, pentru cei implicaţi în proiectul SIASTRO, necesitatea de a lua în discuţie fiecare dintre aceste decizii „punctuale" şi de a stabili o poziţie comună (care va fi şi interpretarea „oficială" pe care o va furniza în mod automat analizorul). 3. In ce priveşte posibilităţile de apropiere între teoria sintagmică a gramaticianului clujean şi lingvistica integrală, vom menţiona aici doar două43 dintre principiile analizei structurale - aşa cum le enunţă Eugeniu Coşeriu în ale sale Lecţii de lingvistică generală - încercând să arătăm, pe scurt, că demersul lui D. D. Draşoveanu e pe deplin compatibil cu acest cadru conceptual şi metodologic. 3.1. Ideea potrivit căreia morfologia şi sintaxa reprezintă dimensiunile de expresie, respectiv de conţinut ale aceluiaşi fenomen este pe deplin corelabilă cu principiul fundamental al analizei (şi concepţiei) structural(ist)e, principiul funcţionalităţii'. „într-o limbă sunt constitutive faptele idiomatic funcţionale ale acesteia"; „într-o limbă sunt constitutive numai acele fapte pe care ea însăşi le delimitează prin intermediul diferenţelor în cele două planuri ale semnelor sale"44. Aceasta este definită în două moduri: a) „grupul Rs + Ts"; b) „ceea ce actualizează o valenţă pasivă a unui Tr" [termen regent] (Draşoveanu 1997g, p. 75). 38 Pentru o prezentare exhaustivă a acestora, vezi infra, Tămâianu-Morita. 39 Cum sunt Draşoveanu 1997h, Draşoveanu 1997j. 40 Cf. Draşoveanu 1997b, p. 37. 41 Vezi, în acest sens, Draşoveanu 1997i. 42 Cf., de ex., Draşoveanu 1997f, p. 65. Nu vom mai discuta aici celelalte două principii structuraliste, al opoziţiei şi al neutralizării (cf. Coşeriu 1973/2000, p. 187-195, 197-211), şi aceasta, din două motive: opoziţia e văzută de Coşeriu drept „manifestare a funcţionalităţii în unităţile de limbă" (ibidem, p. 187), iar neutralizarea ca „o importantă restricţie în ce priveşte manifestarea opoziţiilor într-o limbă" (ibidem, p. 197), ceea ce înseamnă, pe de o parte, că avem de-a face cu realizarea/limitarea acţiunii principiului funcţionalităţii, pe de alta, că o discuţie serioasă despre opoziţie şi neutralizare nu se poate face în termemj*enerali, ci aplicat la fapte lingvistice particulare. 4 De asemenea: „o diferenţă materială oarecare reprezintă un 'fapt de limbă' dacă ea este funcţională în limba respectivă, adică dacă pot să-i corespundă deopotrivă diferenţe de semnificat; iar o diferenţă în conţinut reprezintă un fapt de limbă dacă în aceeaşi limbă îi corespund şi diferenţe specifice în expresia materială" şi: „Cât priveşte elementele diferenţiale ale expresiei şi conţinutului, acest principiu este valabil mai ales ca normă negativă (importantă în special pentru compararea unor limbi diferite): o diferenţă materială (chiar constantă) nu trebuie considerată fapt de limbă în sens strict, ci fapt de vorbire (de realizare a limbii) dacă nu implică niciodată diferenţe de semnificat. Iar o diferenţă semantică gândită sau intuită ca atare nu trebuie considerată ca fapt de limbă (distincţie proprie limbii sau limbilor în discuţie) dacă acesteia nu îi corespunde nici o expresie specifică. Cât 124 CORNEL VÎLCU SIASTRO: NIVELUL SINTAGMATIC 125 Orice tratare a domeniului gramatical care operează cu o separare (sau chiar ierarhizare) a morfematicului şi sintacticului îşi „trădează" obiectul, dat fiind că se abate de la această regulă primară de structurare internă a limbii . 3.2. De asemenea, insistenţa lui D. D. Draşoveanu asupra ideii unicităţii funcţiei sintactice subordonatoare, idee ce dă rezultate analitice corecte pentru mai tot câmpul sintactic al limbii române, mai puţin pentru cazul funcţiilor realizate prin acord adjectival - şi chiar când avem de-a face cu acestea din urmă, poate fi reformulată, insistând nu asupra funcţiei46, ci asupra modului ei de realizare -, trebuie, credem, apropiată de principiul sistematicităţii, pe care Coşeriu îl numeşte o „supoziţie raţională" privitoare la „economia funcţională" a limbii . Avem de-a face, altfel spus, cu o tendinţă a oricărei structurări idiomatice, cu un proces care nu se manifestă exhaustiv şi cu maximă rigurozitate, dar care poate fi totuşi descris de către lingvist ca dominant în sistem. 4. Concluzii Aşa cum am spus-o de la început, lucrarea de faţă reprezintă mai degrabă o cartare primară decât o evaluare „încheiată". Tot ceea ce se poate spune de pe acum este că sistemul de analiză sintagmatică D. D. Draşoveanu promite să asigure o excelentă bază pentru demersul lingviştilor participanţi la proiectul SIASTRO, şi aceasta pentru cel puţin trei motive: 1. sensibila simplificare practică a sarcinilor legate de construcţia analizorului; 2. marea coerenţă internă a acestei concepţii teoretice, una care unifică şi uniformizează domeniul - ce se revelează astfel a fi fost doar în aparenţă neomogen al - gramaticalului; priveşte unităţile de limbă, principiul funcţionalităţii e valabil în sens pozitiv: unităţile unei limbi există ca fapte funcţionale ale acesteia." (Coşeriu 1973/2000, p. 160). 45 Acest aspect trebuie, la rândul lui, avut de fiecare dată în vedere: este vorba despre structurarea (de formă şi conţinut) a unei anumite limbi, nu despre vreo „gramatică" supraidiomatică ale cărei categorii s-ar „îmbrăca" doar, în fiecare limbă, într-o haină formală (expresie) diferită. în acest sens, vom avea a ne întreba, spre exemplu, dacă „complementul de timp, de loc" etc. reprezintă categorii „gramaticale ale românei şi dacă, în ciuda diferenţelor de realizare (în cazul unui termen subordonat substantival, realizare desinenţială în „acuzativul timpului" vs prepoziţională), avem a le trata drept (câte) o categorie unitară. Am arătat ceva mai sus, discutând problema unicităţii, că D. D. Draşoveanu discuta tocmai necesitatea de a revizui lista „funcţiilor sintactice" (vezi, supra, nota 31). Aceasta, fiindcă „nu are importanţă faptul că anumite semnificate sunt gândite sau se cunosc datorită cunoaşterii lucrurilor desemnate: ceea ce contează este dacă limba face sau nu distincţia şi dacă în fiecare caz există sau nu limite semantice date de limba însăşi. Astfel, spaniolii, italienii etc. deosebesc, fireşte, bunica maternă de cea paternă, dar le desemnează pe ambele cu acelaşi cuvânt (abuella, nonna etc), în timp ce suedezii nu numai că le disting în realitatea extralingvistică, ci le diferenţiază şi lingvistic, numind bunica maternă mormor (mama mamei) şi pe cea paternă farmor (mama tatălui). Dacă, de exemplu, într-o carte în spaniolă se vorbeşte despre o bunică, suedezul care o traduce va trebui, prin urmare, să se întrebe dacă este vorba de bunica maternă sau de cea paternă, iar dacă textul nu o spune deloc, va trebui să se decidă pentru mormor sau farmor" (Coşeriu 1973/2000, p. 185). 46 Ceea ce, aşa cum am arătat, ne poate face să revizuim inventarul funcţiilor. 47 Vezi, în acest sens, Coşeriu 1973/2000, p. 195-197. 3. importantele şi fertilele posibilităţi de „acordare" a acestei teorii parţiale/ teritoriale48 cu cadrul general al lingvisticii integrale. BIBLIOGRAFIE Coşeriu 1952/2004 = Eugeniu Coşeriu, Sistem, normă şi vorbire, în Teoria limbajului şi lingvistica generală. Cinci studii, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p. 9-114. Coşeriu 1973/2000 = Eugeniu Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Editura Arc, 2000. Coşeriu 1976/1978 = Eugenio Coşeriu, Logica del lenguajey logica de la gramatica, în Gramatica. Semantica. Universales, Madrid, Editura Gredos, 1978, p. 15-49. Coşeriu 1988/1992 = Eugenio Coşeriu, Competencia linguistica. Elementos de la teoria del hablar, Madrid, Editura Gredos, 1992. Draşoveanu 1997 = D. D. Draşoveanu, Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Cluj-Napoca, Editura Clusium. Draşoveanu 1975 = D. D. Draşoveanu, Categoriile gramaticale de relaţie şi de opoziţie ale limbii române, în „Cercetări de lingvistică", XXIII, nr. 2, p. 177-181. Draşoveanu 1997a = D. D. Draşoveanu, „Sens relaţional" - categoria centrală a sintagmicii, în Draşoveanu 1997, p. 21 -34. Draşoveanu 1997b = D. D. Draşoveanu, De la unidimensionalitate la binaritate, în Draşoveanu, 1997, p. 35-39. Draşoveanu 1997c = D. D. Draşoveanu, Relaţia - creatorul termenilor, în Draşoveanu, 1997, p. 40-44. Draşoveanu 1997d = D. D. Draşoveanu, Relaţia - oganizatorul termenilor, în Draşoveanu, 1997, p. 45-51. Draşoveanu 1997e = D. D. Draşoveanu, Legături sintactice de la stînga la dreapta, în Draşoveanu, 1997, p. 52-58. Draşoveanu 1997f = D. D. Draşoveanu, O categorie sintactică - unicitatea, în Draşoveanu, 1997, p. 59-72. Draşoveanu 1997g = D. D. Draşoveanu, Alte antinomii în dihotomia coordonare/subordonare, în Draşoveanu, 1997, p. 73-77. Draşoveanu 1997h = D. D. Draşoveanu, Categoriile gramaticale de relaţie ale limbii române, în Draşoveanu, 1997, p. 78-93. Draşoveanu 19971 = D. D. Draşoveanu, Flectivul pe /vs/ prepoziţia pe, în Draşoveanu, 1997, p. 107-112. Draşoveanu 1997j = D. D. Draşoveanu, Nominativul şi acuzativul - schiţe sintactice cu adnotări, în Draşoveanu, 1997, p. 119-130. Draşoveanu 1997k = D. D. Draşoveanu, Predicatul. Definiţie. Clasificare - desinenţial şi intonaţional, în Draşoveanu, 1997, p. 195-208. GALR I, II = Gramatica limbii române, voi. I, Cuvântul, voi. II, Enunţul, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005. Saussure 1998 = Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală, Iaşi, Editura Polirom, 1998. Tămâianu-Morita 2008 = Emma Tămâianu-Morita, Tipologia sintagmelor în modelul D. D. Draşoveanu. Posibile aplicaţii în proiectul SIASTRO, supra, p. 137-150. D. Vîlcu 2008 = Dina Vîlcu, Conceptul de relaţie în opera gramaticală a lui D. D. Draşoveanu, supra, p. 127-135. 48 în sensul raportării ei la un subdomeniu (cel al limbii funcţionale) al uneia (cea idiomatică) dintre cele trei competenţe coşeriene. Pentru distincţia, în domeniul-obiect, între tipurile de cunoaştere intuitivă (elocuţională, idiomatică, expresivă), de conţinut (designat, semnificat, sens) şi, în domeniul-ştiinţă, între „lingvisticile" designaţională, semnificaţională şi a sensului, vezi, de ex., Coşeriu 1988/1992. 126 CORNEL VÎLCU THEORETICAL PRELIMINARIES TO THE GRAMMATICAL ANALYSIS IN SIASTRO PROJECT. SYNTAGMIC LEVEL (Abstract) This study is to be correlated with the ones (also presented in this volume) of my colleagues Emma Tămâianu-Morita and Dina Vîlcu. It outlines three important ways in which the SIASTRO project could be developed on the basis of the grammar proposed by D. D. Draşoveanu. The first dimension regards the practicai advantages brought by this system of analysis. The second one is theoretical, presenting the definition of a single (and fully unitary) grammatical level of language - the syntagmic level. Finally, a meta-theoretical problem is discussed: the compatibility between the above-mentioned grammar and Integral Linguistics. Universitatea „Babeş-Bolyai" Facultatea de Litere Cluj-Napoca, str. Horea, 31 DINA VÎLCU CONCEPTUL DE RELAŢIE ÎN OPERA GRAMATICALĂ A LUI D. D. DRAŞOVEANU Lucrarea de faţă reflectă rezultatele parţiale ale cercetării desfăşurate în cadrul proiectului SIASTRO1, al cărui scop este crearea unui sistem informatic capabil să identifice sintagmele dintr-un text. Complexitatea acestui program o depăşeşte pe aceea a unui dicţionar, nivelul sintactic fiind, în acest caz, şi el implicat. Am realizat că va fi necesară o structurare extrem de complexă a relaţiilor intra- şi interpropoziţionale, astfel încât programul să poată acoperi toate, sau cel puţin cât mai multe dintre conexiunile ce stau la baza sintagmelor. In acest scop, echipa care lucrează la proiect a evaluat teoriile gramaticale aplicate, unitar sau nu, conştient sau nu, în cazul limbii române, încercând să decidă utilizarea uneia dintre ele sau combinarea mai multora. Fără a trece aici în revistă (altfel decât ca termeni ai unor comparaţii cu alternativa propusă de noi2) toate teoriile posibil de aplicat în acest proiect, vom insista asupra celei pentru care, în cele din urmă, am optat3. Este vorba de sistemul gramatical conceput de către profesorul D. D. Draşoveanu. Premise principiale şi conceptuale 1. Profesorul D. D. Draşoveanu şi-a situat sistemul gramatical într-un cadru teoretic din care se desprinde, iniţial, ideea referitoare la nivelul limbii, nivel căruia îi aparţin flectivele şi conectivele, generatoare ale sintagmelor. E pusă în discuţie aici însăşi relaţia dintre morfologie şi sintaxă, niveluri atent diferenţiate, în general, în cadrul gramaticii4. în urma unei temeinice argumentaţii, ale cărei puncte nu e locul să fie prezentate aici5, D. D. Draşoveanu consideră morfologia şi sintaxa drept „componente ale aceluiaşi întreg"6. Consecinţele directe ale acestei restructurări sunt: 1 Sistem informatic pentru analiza sintagmatică a textelor în limba română. Fundamentare teoretică şi implementare - SIASTRO, grant CEEX, Modulul I, Proiecte de cercetare-dezvoltare complexe, contract nr. 86. Vezi infra, articolul Emmei Tămâianu-Morita. 2 Lucrarea de faţă e conectată în special cu cele ale lui Cornel Vîlcu (vezi supra) şi Emma Tămâianu-Morita (vezi infra). 3 Desigur, soluţia propusă de noi este, încă, o ipoteză de lucru. Am sesizat, pentru început, potenţialul acestei teorii, am făcut deja câteva teste practice, însă rămâne, deocamdată, de văzut, dacă va fi posibilă aplicarea ei ca atare sau va fi nevoie (foarte probabil) de ajustări şi adăugiri. 4 Vezi, de exemplu, GALR I, p. 1-3, cu precizările de rigoare - în sensul unor conexiuni care se fac, totuşi, între cele două niveluri - la nivel morfologic subliniindu-se posibilităţile combinatorii ale lexemelor; GALR II, p. 7-10; Bejan 1995, p. 5-6. 5 Vezi, spre exemplu, Draşoveanu 1997a, p. 23-25; vezi, de asemenea, prezentarea făcută de C Vîlfii în r»r<=»-7 p»r» ti ii \//~»1iir*i 128 9 DINA VÎLCU CONCEPTUL DE RELAŢIE AL LUI D. D. DRAŞOVEANU 129 a) Flectivul1 este o expresie al cărei conţinut corespunzător este sensul relaţional. Este evitată, astfel, ruperea expresiei de conţinut8, care intervine atunci când situăm nivelul morfologic dedesubtul celui sintactic. O consecinţă a revizuirii raportului dintre expresie şi conţinut în cuvintele/morfemele ce creează relaţii în interiorul sintagmelor este situarea conectivului pe acelaşi palier cu flectivul. Statutul lor este egalizat prin funcţia pe care ambele clase o au, aceea de a crea relaţii sintagmice. Divizarea morfologie vs sintaxă e contrazisă, astfel, şi de faptul că, dacă morfologia îşi arogă ca obiect de studiu flectivele, conectivele ar trebui să revină, cu expresie şi conţinut, sintaxei. Se ştie, însă, foarte bine, că nu acesta este cazul, din moment ce sintaxa are ca obiect atât ceea ce se realizează prin conective, cât şi ceea ce se realizează prin flective (subiect, complement direct, atribut genitival etc.)9. b) O altă categorie de argumente ce susţin nediferenţierea morfologiei faţă de sintaxă este de natură lexicală. Un clasic exemplu al profesorului Draşoveanu este egalitatea dintre sintagmele solzii peştilor şi solzii la peşti, în care sensul relaţional este acelaşi: posesia - exprimat prin flectiv în primul caz şi prin conectiv în al doilea. Nivelul obţinut prin unificarea domeniilor morfologic şi sintactic este numit nivel sintagmic, iar unităţile lui sunt partea de propoziţie, propoziţia şi fraza . Nu în ultimul rând, un spor de credibilitate, din punctul nostru de vedere, este dat acestui principiu de confirmarea, la nivel macroteoretic, venită din integralismul lingvistic iniţiat de către Eugeniu Coşeriu, o doctrină la care subscriem, situându-ne munca de cercetare în perspectiva sa. Astfel, E. Coşeriu afirma că o limitare a sintaxei la combinări de ordin superior (propoziţii şi fraze) nu e oportună, specificând că gramatica trebuie să fie în acelaşi timp morfologie şi sintaxă, altfel ea neputând fi nici morfologie, nici sintaxă. E. Coşeriu propune, în schimb, o împărţire a gramaticii în constituţională, funcţională şi relaţională, aceasta din urmă studiind relaţiile între paradigme distincte prin care sunt exprimate funcţii designative analoge11. Revenind la proiectul nostru, considerăm că situarea sintagmelor intra- şi interpropoziţionale la acelaşi nivel, ca şi acordarea unui statut egal, din punct de vedere fimcţional, flectivelor şi conectivelor, sunt factori ce pot ajuta programul să „înţeleagă" unitar relaţiile pe care le are de identificat şi analizat. 7 în ceea ce priveşte noile conotaţii atribuite de autor acestui termen, vezi Draşoveanu 1997a, p. 23-24. 8 Pentru precizări, dar şi excepţii, vezi Draşoveanu 1997a, p. 26-27. 9 Cf. Draşoveanu 1997a, p. 26. 10 Vezi Draşoveanu 1997a, p. 31-34. 11 Vezi Coşeriu 1971/1978, p. 131-133; vezi de asemenea, Coşeriu 1973/2000, p. 227-232. Nu e indicată o apropiere forţată a celor două teorii, perspectivele care stau la baza lor având, totuşi, Mm crriimflticale. Tocmai datorită fsi în rinHa^ 2. In raport direct cu premisa de sub punctul 1 se situează conceptul de sintagmă. Sintagma e definită drept „categorie nu inferioară propoziţiei, ci superioară acesteia, ca una, mai generală, care se manifestă şi ca propoziţie, şi ca frază, şi ca ea însăşi"12. Ea este, de fapt, produsul ce rezultă atunci când sensul relaţional (în calitate de conţinut) şi flectivul de relaţie sau conectivul (ca expresie) sunt activate în combinaţiile dintre termeni13. 3. Un ultim punct al acestei prime părţi se referă la statutul aparte pe care îl au sintagmele coordonative - o posibilă problemă pentru programul nostru. Este adevărat că Rc (relaţia coordonantă) şi Rs (relaţia subordonantă) sunt particularizări ale aceluiaşi general, R (relaţia), manifestând, deopotrivă, sensul relaţional şi împărţind structura T-R-T14; problema noastră ar putea decurge din aceea că, în timp ce ne bazăm pe faptul că un termen subordonat îşi va căuta întotdeauna regentul, va trebui să rezolvăm chestiunea orientării termenilor coordonaţi unul faţă de celălalt şi să furnizăm programului criteriile pe baza cărora relaţiile dintre ei vor putea fi identificate. Asupra acestor diferenţe voi reveni, însă, mai jos. Relaţia - conceptul central al sistemului gramatical draşovenian Statutul relaţiei, aşa cum este el prezentat în subtitlul de mai sus, poate fi uşor demonstrat, chiar şi numai prin faptul că articole întregi i-au fost dedicate de către profesorul Draşoveanu, iar titlurile acestora vorbesc de la sine: „Sens relaţional" - categoria centrală a sintagmicii, Relaţia - creatorul termenilor, Relaţia - organizatorul termenilor. Prin calităţile evidenţiate grafic mai sus, relaţia devine mobilul care antrenează o reorganizare completă a gramaticii limbii române. Vor fi prezentaţi mai jos factorii determinanţi ai acestei transformări. 1. Relaţia este văzută ca o unitate prezentă în lanţul vorbirii cu expresie (eR) şi conţinut (cR), la fel ca în cazul unităţilor lexematice. a) Expresia este „asigurată" prin ceea ce D. D. Draşoveanu numeşte relatem, acest termen acoperind atât flectivele de relaţie15, cât şi conectivele, situate pentru prima oară la acelaşi nivel. Se insistă asupra posibilităţii ca flectivele să fie şi ele diferenţiate faţă de termenul subordonat (Ts) cu care sunt combinate, în ciuda opiniei generale că în aceste cazuri este vorba de o „combinare directă". 12 Draşoveanu 1997a, p. 21, nota 1. 13 Deşi conceptul de sintagmă, ca şi acela de nivel sintagmic sunt cruciale pentru teoria lui D. D. Draşoveanu şi în strânsă legătură cu subiectul propriu-zis al prezentei lucrări, nu voi insista aici asupra lor, trimiţând, din nou, la lucrarea lui C. Vîlcu (vezi supra). 14 Cf. Draşoveanu 1997d, p. 50-51. 15 Flectivele sunt diferenţiate de rădăcină şi de afixele derivative şi inventariate după cum urmează: (1) desinenţele, (2) sufixele flexionale, (3) alternanţele, (4) accentul {cântă/cânta), (5) pe al acuzativului genului personal, (6) să al conjunctivului, (7) topica (atunci când, în absenţa flectivului ne. HenSPihfiStP îmii-ziltll/iil Hp» nruninati-iA n»-+i/-./"Jii1 /U^+X-A* --1—j-x.îa — -----1!-^-- -* 130 DINA VÎLCU CONCEPTUL DE RELAŢIE AL LUI D. D. DRAŞOVEANU 131 Astfel, în sintagma casa vecinului, flectivul -lui poate fi indicat cu uşurinţă ca entitate purtătoare a sensului relaţional de posesie. în cazul juxtapunerii însă, expresia nu există, lipsa acesteia fiind suplinită de către vorbitor prin cea mai apropiată asociere a sensurilor lexicale (cL)16. b) Conţinutul relaţiei este constituit de sensurile relaţionale, definite de către D. D. Draşoveanu ca „acele sensuri care pun în anumite antinomii (obiect posedat - posesor, acţiune - autor etc. etc.) altele două, nerelaţionale" (s.a.)17. Spre exemplu, într-o construcţie de genul A fiindcă B, „fiindcă" (cR) este cel care ne spune că necunoscuta lexicală B (cL) este „cauza" (cTs) cunoscută18. In lipsa relaţiei, cei doi termeni nu „fac sens" împreună, raportul dintre ei putând fi de aproape orice altă natură (succesiune temporală, scop, concesie, adversitate, consecinţă etc). 2. Relaţia nu este rezultatul prezenţei termenilor, ci, dimpotrivă, este ea însăşi creatorul termenilor. D.D. Draşoveanu susţine această afirmaţie printr-un lanţ demonstrativ ce presupune: identificarea lui R, desprinderea sa de un anumit T, iar apoi dovedirea faptului că, dintre cele trei sensuri gramaticale identificate: cTr, cTs, cRs, singurul care se află în solidaritate cu un segment de expresie este cRs, lui cTr şi cTs nerevenindu-le vreunul. Conţinutul termenilor nu face decât să dubleze conţinutul lexical. 3. Fiecare sintagmă are doi termeni, însă R nu poate fi decât unul, şi, de aceea numai o dată marcat. Această afirmaţie este exemplificată prin însăşi relaţia subiectului cu predicatul, în care Rs se realizează exclusiv prin flectivul de acord verbal, nu şi prin flectivul de nominativ - acesta este doar condiţia contractării în sintagmă a lexemului substantiv sau pronume ca termen regent19. 4. Relaţia este autonomă, iar această autonomie se demonstrează prin faptul că cR exclude anumite conţinuturi lexicale (cL). Se evită, astfel, incompatibilităţi şi pleonasme care pot apărea la întâlnirea dintre cR şi cL (ex. locul când..., a se preta pe..., către direcţia..., pentru scopul ...)20. Relaţii coordonante vs relaţii subordonante Oricâtă omogenitate în sistem s-ar obţine prin tratarea relaţiei aşa cum a prezentat-o D. D. Draşoveanu, diferenţele dintre relaţiile coordonante şi cele subordonante sunt evidente şi imposibil de îndepărtat. D. D. Draşoveanu face el însuşi o inventariere a lor în două dintre articolele sale. Pentru proiectul nostru, aceste diferenţe au o importanţă specială, ele putându-se constitui, uneori, în 16 Cf. Draşoveanu 1997c, p. 40-41. 17 Draşoveanu 1997a, p. 22. 18 Cf. Draşoveanu 1997c, p. 42. 19 Cf. Draşoveanu 1997c, p. 43. 20 Cf. Draşoveanu 1997c, p. 43. Consecinţele autonomizării relaţiei au o implicare cu adevărat nrwitii/S .în tvrr»i<=»r'tii1 nnctni fîinH t-k/-»oiKi1o r» froforo moi nmnffftllă a SilitaCrn-|f»lr\v ™^„/,aMn probleme pe care programul le-ar putea întâmpina în identificarea corectă a sintagmelor. Am încercat, mai jos, o sistematizare a acestor diferenţe, însoţită de unele observaţii21. Este important de specificat, înainte de a trece la listarea acestor diferenţe, că ele sunt „moduri de manifestare ale aceluiaşi factor cauză - relaţia - care se arată astfel ca organizator al termenilor. De aceea, fundamentul care uneşte cele două categorii, coordonarea şi subordonarea, criteriul după care clasificarea le are ca rezultat îl considerăm a fi modul cum relaţia organizează termenii" (s.a.)22. Nr. Rc Rs Observaţii 1. Generează bilateral omisibilitatea. Generează unilateral omisibilitatea. In timp ce, evident, pentru Rs această caracteristică nu pune nicio problemă, absenţa lui Rs implicând absenţa lui Ts şi invers, în cazul unui Rc, prezenţa lui eRc ar conduce, automat, programul la obligativitatea de a căuta două „părţi de propoziţie" (inclusiv predicate) de aceeaşi natură, rezultatul fiind identificarea unei sintagme coordonative. 2. Nu este în aderenţă cu amândoi termenii, ci se află la egală distanţă de Ta şi Tp. Se află în aderenţă cu unul dintre termeni, acela considerat Ts, fară ca prin aceasta R să piardă din autonomie. Indiferent dacă Rs este aglutinat cu Ts sau nu, adică indiferent dacă el este un flectiv sau un conectiv, la identificarea unui Rs + Ts, programul va fi obligat să caute un Tr, acesta din urmă având, deci, un rol pasiv, iar Ts fiind termenul activ. 3. Nu au regim. Au regim. Regimul implică o dominare, acest lucru însemnând că Rs îl domină pe Ts, în vreme ce Rc nu domină nici pe Ta, nici pe Tp. Rs impune categorii lui Ts, cu excepţia unor cazuri, de exemplu cel al adverbului (omul de acolo - acolo fiind adverb, nu are categoria gramaticală a cazului). La nivelul întregii sintagme, Tr domină grupul Rs-Ts, iar în interiorul grupului, Rs îl domină pe Ts. 21 Tabelul prezentat se bazează în special pe două dintre articolele lui D. D. Draşoveanu: Relaţia - organizatorul termenilor (Draşoveanu 1997d) şi Alte antinomii în dihotomia coordonare/subordonare (Draşoveanu 1997g). Chiar dacă în articolele mai sus menţionate sunt listate şapte, respectiv patru, astfel de diferenţe, am considerat că ele pot fi reduse la opt trăsături dihotomice fundamentale, în care am inclus, uneori, caracteristici pe care le-am găsit strâns relaţionate, de aceeaşi natură sau cu aceleaşi consecinţe pentru sistemul redat aici. 132 DINA VÎLCU 4. Ta şi Tp nu sunt unul altuia funcţii; Rc este doar un asociator a doi T. Grupul Rs - Ts reprezintă o funcţie (selectează un Tr); Rs este contractant al unui Tr. Cel care generează calitatea de funcţie a grupului este Rs. Reiese din nou calitatea de termen activ a lui Ts. Valenţele lui Ts sunt active, în vreme ce ale lui Tr sunt latente, iar din mai multe, una sau câte una este actualizată de către cele active. 5. Rc interpropoziţionali cunosc transmisibi-litatea din poziţia iniţială, interpropo-ziţională, într-una intrapropoziţională. Rs interpropoziţionali sunt netransmisibili, pentru că nu se pot detaşa de Ts. Transmisibilitatea Rc interpropoziţionali la nivel intrapropoziţional este un argument în plus pentru considerarea propoziţiei şi a frazei ca subspecii ale sintagmei. Această constatare nu se aplică şi relaţiilor subordonative, Rs nefiind transmisibili intrapropoziţional. Se pune întrebarea, totuşi, care e legătura între partea de propoziţie şi subordonata corespunzătoare (ex. complementul direct şi completiva directă). Dacă din punctul de vedere al teoriilor gramaticale clasice ambele (complementul direct şi completiva directă) satisfac valenţa verbului tranzitiv, cum am putea explica, adoptând punctul de vedere din care grupul Rs - Ts selectează Tr, faptul că o conjuncţie precum că şi cazul acuzativ selectează acelaşi Tr? Va trebui, pentru aceasta, să recurgem la implicarea Tr în explicaţie, utilizând definiţia funcţiei, dată de D. D. Draşoveanu ca „grupul Rs + Ts sau ceea ce actualizează o valenţă pasivă a unui Tr" (Draşoveanu 1997, p. 75; s.n.). La nivel teoretic, deci, va trebui să apelăm, pentru a explica această coincidenţă, la premisele sistemelor gramaticale clasice, care dau preeminenţă termenului regent, rămânând posibilitatea, la nivel practic, în ceea ce priveşte programul nostru, să aplicăm principiul care statuează selectarea de către grupul Rs - Ts a unui Tr. 6. Transmisibilitatea lui Rc înseamnă multiplicitate (ex. subiect multiplu). Rs se caracterizează prin unicitate, definită drept imposibilitatea existenţei, în Unicitatea este recunoscută ca o caracteristică problematică de însuşi D. D. Draşoveanu, care dedică acestei dezbateri un articol întreg, abordând-o, de asemenea, în alte scrieri ale sale. CONCEPTUL DE RELAŢIE AL LUI D. D. DRAŞOVEANU 133 Tr, a unui al doilea grup Rs - Ts, în care Rs să fie identic cu unul dat. reale, dar nu foarte clar specificate (de exemplu, ea nu se aplică în cazul adjectivelor). In ce priveşte proiectul nostru, ar fi un avantaj considerabil dacă această caracteristică s-ar putea aplica. Credem, însă, că excepţiile ar fi prea numeroase pentru a putea fi rezolvate printr-o listare a lor, de exemplu, drept pentru care ea nu va fi încadrată, probabil, în baza teoretică a programului nostru. 7. Nu stabileşte direcţie. Stabileşte direcţie. Rc propagă cei doi cT bilateral, în timp ce Rs propagă, unilateral, un singur cT şi anume spre Ts, pe care cT îl dublează, îl „încarcă". Cu foarte puţine excepţii, discutate de către D. D. Draşoveanu în articole separate, Rs joncţional îl leagă pe Ts de la dreapta la stânga, indiferent dacă topica elementelor structurii este Tr -Rs - Ts sau este Rs - Ts - Tr. Considerăm că direcţia specificată a legăturii este un element în plus de organizare şi sistematizare, pe care programul nostru l-ar putea folosi, el având de găsit, atunci când identifică un Rs, un Ts în stânga lui (cazul conectivelor) sau în dreapta lui (cazul flectivelor). 8. Permite inversarea termenilor. Nu permite inversarea termenilor. In afară de cazul în care termenii sunt în succedenţă (temporală), precum într-o sintagmă de genul s-a dus şi s-a întors, Rc nu impune o ordine a termenilor. Se poate spune: nu e soare, dar e bine, sau e bine, dar nu e soare. Chiar dacă sintagmele pot fi interpretate de către vorbitor/ascultător în moduri diferite, ele sunt perfect „egale" din punct de vedere gramatical. Rs nu permite astfel de inversări din motive de logică sau pentru că ele ar schimba sensul lui R. Există şi aici excepţii. Ele privesc inversiunea temporală (se însera când am ajuns) şi cea numită de către profesorul Draşoveanu concesivă (a încercat, numai că n-a reuşit - deşi a 134 DINA VÎLCU CONCEPTUL DE RELAŢIE AL LUI D. D. DRAŞOVEANU 135 BIBLIOGRAFIE Coşeriu 1971/1978 = Eugenio Coşeriu, Semantica y gramatica, în Gramatica. Semantica. Universales. Estudios de linguistica funcional, Madrid, Editura Gredos, 1978, p. 128-147. Coşeriu 1973/2000 = Eugeniu Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Editura Arc, 2000. Draşoveanu 1975 = D. D. Draşoveanu, Categoriile gramaticale de relaţie şi de opoziţie ale limbii române, în „Cercetări de lingvistică", XXIII, nr. 2, p. 177-181. Draşoveanu 1997 = D. D. Draşoveanu, Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Cluj-Napoca, Editura Clusium. Draşoveanu 1997a = D. D. Draşoveanu, „Sens relaţional" - categoria centrală a sintagmicii, în Draşoveanu 1997, p. 21-34. Draşoveanu 1997b - D. D. Draşoveanu, De la unidimensionalitate la binaritate, în Draşoveanu 1997, p. 35-39. Draşoveanu 1997c = D. D. Draşoveanu, Relaţia - creatorul termenilor, în Draşoveanu 1997, p. 40-44. Draşoveanu 1997d = D. D. Draşoveanu, Relaţia - oganizatorul termenilor, în Draşoveanu 1997, p. 45-51. Draşoveanu 1997e = D. D. Draşoveanu, Legături sintactice de la stînga la dreapta, în Draşoveanu 1997, p. 52-58. Draşoveanu 1997f = D. D. Draşoveanu, O categorie sintactică - unicitatea, în Draşoveanu 1997, p. 59-72. Draşoveanu 1997g = D. D. Draşoveanu, Alte antinomii în dihotomia coordonare/ subordonare, în Draşoveanu 1997, p. 73-77'. Draşoveanu 1997h = D. D. Draşoveanu, Categoriile gramaticale de relaţie ale limbii române, în Draşoveanu 1997, p. 78-93. Draşoveanu 1997i = D. D. Draşoveanu, Flectivul pe vs prepoziţia pe, în Draşoveanu 1997, p. 107-112. Draşoveanu 1997j = D. D. Draşoveanu, Nominativul şi acuzativul - schiţe sintactice cu adnotări, în Draşoveanu 1997, p. 119-130. GALR I, II = Gramatica limbii române, voi. I, Cuvântul, voi. II, Enunţul, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005. Tămâianu-Morita 2008 = Emma Tămâianu-Morita, Tipologia sintagmelor în modelul D. D. Draşoveanu. Posibile aplicaţii în proiectul SIASTRO, supra, p. 137-150. Vîlcu C. 2008 = Cornel Vîlcu, Preliminarii teoretice la analiza gramaticală în proiectul SIASTRO, supra, p. 117-126. THE CONCEPT OF RELATION IN D. D. DRAŞOVEANU'S GRAMMAR WORK (Abstract) This study is focused on the concept of relation elaborated by professor D. D. Draşoveanu as a central, essential concept, the core of his grammar system. The general considerations treating the theoretical premises and the central terms of Draşoveanu's grammar are followed by the presentation of the concept of relation, with its specific connotations as part of this grammar system. The last part of the study shows the differences between the coordonating and the subordonating relations, an aspect which is extremely relevant for the project this study is part of (SIASTRO). Universitatea „Babeş-Bolyai" Facultatea de Litere Cluj-Napoca, str. Horea, 31 T - termen Tr - termen regent Ts - termen subordonat cTr - conţinutul termenului regent cTs - conţinutul termenului subordonat Ta — termen antepus Tp — termen postpus cL — conţinut lexical R — re.la.tip. ABREVIERILOR Rc - relaţie coordonantă Rs — relaţie subordonantă cR - conţinutul relaţiei (sensul relaţional) cRc - conţinutul relaţiei coordonante cRs - conţinutul relaţiei subordonante cR - conţinutul relaţiei eR - expresia relaţiei eRc - expresia relaţiei coordonante eRs - exnresia relaţiei subordonante EMMA TĂMÂIANU-MORITA TIPOLOGIA SINTAGMELOR ÎN MODELUL D. D. DRAŞOVEANU. POSIBILE APLICAŢII ÎN PROIECTUL SIASTRO 1. Consideraţii preliminare: proiectul SIASTRO Lucrarea de faţă se înscrie în cadrul unei cercetări mai ample, şi anume proiectul Sistem informatic pentru analiza sintagmatică a textelor în limba română. Fundamentare teoretică şi implementare - SIASTRO, pe care îl conducem1. Realizat de un consorţiu format din patru parteneri (Universitatea „Babeş-Bolyai" -coordonator, S.C. Software ITC S.A. Cluj, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu"), proiectul SIASTRO are trei obiective principale2: (1) Realizarea unui sistem lexico-gramatical, format din următoarele componente: (i) un lexicon cu intrări corespunzătoare cuvintelor limbii române, care conţin o serie de informaţii necesare tratării informatice a textelor; (ii) proceduri de analiză lexico-morfologică; (iii) interfeţele grafice corespunzătoare. (2) Modelarea analizei sintactice în vederea proiectării şi implementării unui analizor sintagmatic, care identifică şi analizează sintagmele nominale, verbale, adjectivale şi adverbiale. (3) O primă aplicaţie practică a analizorului sintagmatic: proiectarea şi implementarea unui sistem de extragere a termenilor dintr-un corpus de texte aparţinând unui domeniu specializat. Acest sistem va fi compus, la rândul său, din următoarele elemente: (a) o componentă de identificare a sintagmelor care pot constitui termeni (candidaţii de termeni); (b) o bază de date terminologică în care se înscriu termenii validaţi de utilizator; 1 Proiectul este finanţat printr-un grant CEEX Modulul I, Proiecte de cercetare-dezvoltare complexe, contract nr. 86 CEEX-II-03/31.07.2006 (august 2006 - august 2008), director de proiect Conf. Dr. Emma Tămâianu-Morita. 2 Pentru o prezentare detaliată a coordonatelor principale ale proiectului, vezi Tămâianu-Morita, Cherata & Vîlcu 2006-2007. DACOROMANIA, serie nouă, XIII, 2008, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 137-150 138 EMMA TĂMÂIANU-MORITA TIPOLOGIA SINTAGMELOR ÎN MODELUL D. D. DRAŞOVEANU 139 (c) o componentă care realizează funcţia de concordanţă pentru sintagmele identificate, astfel încât, pentru fiecare candidat de termen, să poată fi stabilite contextele de apariţie, de multe ori necesare utilizatorului pentru a confirma/infirma calitatea de termen; (d) o interfaţă care să permită utilizatorului comunicarea cu sistemul. Analizorul sintagmatic este central între cele trei componente principale vizate prin proiectul SIASTRO. Pe de o parte, informaţiile conţinute în lexicon trebuie să fie cele relevante pentru realizarea analizorului, analiza lexico-morfologică a fiecărui cuvânt ocurent într-un text oferind baza analizei sintagmatice. Pe de altă parte, rezultatele analizei sintagmatice sunt preluate de componenta de extragere terminologică, iar tipurile de sintagme analizate sunt particularizate în formele care constituie structura posibililor termeni în limba română3. Pentru a verifica funcţionalitatea sistemului creat, se va alege în primă instanţă un anumit domeniu de specialitate, pentru ca un corpus textual din respectivul domeniu să facă obiectul analizei lexico-morfologice şi sintagmatice. 2. Baza analizei sintagmatice în modelul D. D. Draşoveanu: nivelul «sintagmic» Conceptele fundamentale ale modelului gramatical elaborat de regretatul profesor clujean D. D. Draşoveanu sunt trecute în revistă şi dezbătute de Cornel Vîlcu (2008) şi Dina Vîlcu (2008) în lucrările incluse în prezentul volum. Prima contribuţie (C. Vîlcu) se focalizează asupra premiselor teoretice pentru descrierea funcţională a sintagmelor limbii române, cu justificarea autonomiei şi omogenităţii funcţionale a nivelului „sintagmic". A doua contribuţie (D. Vîlcu) explorează însuşi conceptul de relaţie la D. D. Draşoveanu, urmărind în detaliu argumentarea tezei că „relaţia este creatorul termenilor", cu alte cuvinte că semnificatul relaţional este cel care generează „conţinutul calităţii de termen" şi, prin aceasta, creează şi defineşte sintagma ca atare (T - R - T). Ambele studii examinează modelul lui D. D. Draşoveanu din perspectiva relevanţei sale teoretice şi aplicative pentru cel de-al doilea obiectiv al proiectului SIASTRO, şi anume modelarea analizei sintagmatice. Consideraţiile care urmează se înscriu în continuitate faţă de demersul colegilor noştri, ca un al treilea pas pe traiectul valorizării acestei teorii sintactice, centrându-se asupra elementelor pe care tipologia sintagmelor limbii române, aşa cum rezultă ea din modelul Draşoveanu, le poate oferi în beneficiul demersului de proiectare a analizorului sintagmatic automat. Vom începe prin a rezuma tezele de importanţă directă pentru tema noastră. Nivelul de structurare idiomatică superior celui lexemic este numit de D. D. Draşoveanu, începând cu 1991, nivel sintagmic, iar anterior acestei date, pur 3 Vezi discuţia detaliată întreprinsă de Cherata & Mihăescu (2007). şi simplu, „nivel gramatical", termen menit să reflecte unitatea funcţională a unei părţi a „morfologiei" (şi anume partea care priveşte categoriile „de relaţie") cu sintaxa4. Aşa cum o demonstrează Cornel Vîlcu (2008), şi cum am susţinut şi noi în repetate rânduri, viziunea este convergentă cu modul în care domeniul sintaxei este redefinit în lingvistica idiomatică funcţionalistă coşeriană5. Se impune să precizăm că D. D. Draşoveanu şi-a construit teoria sintactică independent de sursele coşeriene6 şi cu focalizare declarată asupra limbii române, circumstanţiată prin unele paralelisme structurale şi funcţionale cu limbile latină şi franceză. Coincidenţa rezultatelor sale cu viziunea coşeriană, plasată de la bun început la palierul epistemic al gramaticii generale, nu face decât să susţină, odată în plus, validitatea şi fertilitatea cadrului conceptual avansat de Draşoveanu şi în calitate de model gramatical general7. După cum am indicat mai sus, termenul de nivel „sintagmic" apare pentru prima dată, într-un text publicat, în 1991, şi anume într-o notă la termenul „paradigmic": „Sunt necesare, alături de paradigmatic şi sintagmatic, două adjective care să derive de la paradigmă, respectiv sintagmă; aceste adjective ar putea fi paradigmic şi sintagmic. Tămâianu [1990], 3.1.1., motivând prin modelele fonemic, lexemic, îl utilizează pe sintagmic." (Draşoveanu 1991, p. 36, nota 5). Paragraful la care se face referire este cuprins într-o lucrare privind schemele configuraţionale în textul poetic, scheme pe care le-am definit ca entităţi semnificaţionale (şi nu ca entităţi designaţionale), pe baza conceptului de sintagmă din modelul Draşoveanu, privit în latura sa de conţinut (cT - cR - cT): „[...] ideea că singura unitate supralexemică aparţinând sistemului limbii este sintagma, teză demonstrată de Draşoveanu (1976, vezi mai ales p. 158-160). Sintagma constituie unitatea specifică a unicului nivel supralexemic al limbii, cel sintagmic, nivel unde găsim, codificate şi fixate în relateme, toate relaţiile posibile într-o limbă dată. Deoarece relatemul, înţeles drept solidaritate conţinut-expresie, constituie nucleul sintagmei (Draşoveanu 1977), aceasta reprezintă o unitate sintactică în sens strict, adică se particularizează şi se descrie prin realizările relatemului (ex. sintagmă prin acord adjectival, sintagmă prin flexiune cazuală)." (Tămâianu 1990, p. 194). Termenul „sintagmic" ni s-a impus în mod firesc, la momentul respectiv, drept cel mai apropiat de esenţa nivelului structurării relaţionale, răspunsul de la sine evident la căutarea de către D. D. Draşoveanu a unui termen în acord cu 4 Vezi de ex. Draşoveanu 1976, p. 158-162. Pentru distincţia conceptuală categorii de relaţie vs categorii de opoziţie şi aplicarea ei la sistemul gramatical al limbii române, vezi Draşoveanu 1975. 5 O sinteză este cuprinsă în Coşeriu 1989, în special secţiunea 3. 6 De altfel, şi din punct de vedere temporal, elaborarea celor două teorii la care ne referim se situează în concomitentă, pe un interval de câteva decenii, începând cu anii 1960. La D. D. Draşoveanu, sistematizarea finală este cuprinsă în volumul Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, publicat în 1997.' 7 Argumente faptice şi ilustrări se aduc în Tămâianu-Morita 2004 şi 2006, prin descrieri funcţionale ale sistemului limbii japoneze utilizând modelul Draşoveanu. 140 EMMA TĂMÂIANU-MORITA TIPOLOGIA SINTAGMELOR ÎN MODELUL D. D. DRAŞOVEANU 141 realitatea lingvistică pe care o definise - a unui termen mai transparent decât cel de „gramatem". Relaţia sintactică are drept conţinut specific semnificatul relaţional8, iar drept purtător „relatemul". în concordanţă cu termenul anterior, cel de nivel „gramatical", această unitate funcţională apare în studiile din anii '70 şi '80 sub forma de „gramatem", reunind, ca elemente de expresie, morfemele (flectivele) de relaţie şi conectivele (Draşoveanu 1975, p. 68; 1976, p. 158). Cele două tipuri de „gramateme" corespund procedeelor relaţionale de flexiune şi acord, pe de o parte, respectiv joncţiune, pe de altă parte. Una dintre cele mai cunoscute aplicaţii ale acestei disocieri (şi reuniri!, tocmai prin evidenţierea finalităţii unitare a celor două tipuri de entităţi lingvistice) o reprezintă clasificarea cazurilor după funcţionalitatea lor9, în: (i) caz de ordinul 1 - cazul care este el însuşi generator de funcţie; (ii) caz de ordinul 2 - cazul angajat prin acord; (iii) caz de ordinul 3 - cazul impus de prepoziţie, aşadar fară contribuţie proprie la generarea funcţiei. Centrale în modelul Draşoveanu sunt teza binarităţii tuturor sintagmelor, inclusiv a celor interpropoziţionale (Draşoveanu 1968, p. 22; 1971, p. 331; 1973, p. 274-275; 1976, p. 160-161; 1978b, p. 179-180) şi teza că sintagmele se definesc nu după identitatea lexico-morfologică a termenilor, ci după natura relaţiei care le generează (Draşoveanu 1977). Tipologia relatemelor este, aşadar, cea care fundamentează, pe cale de consecinţă, tipologia sintagmelor în modelul Draşoveanu. 3. Tipurile de relateme subordonante (Rs) intrapropoziţionale La palierul intrapropoziţional, procedeele relaţionale active sunt flexiunea, acordul, joncţiunea şi juxtapunerea. Orice sintagmă va fi construită, aşadar, printr-unul dintre aceste procedee şi va putea fi recunoscută tocmai în virtutea lor. Tipurile de relateme subordonante intrapropoziţionale au fost sistematizate de sintacticianul clujean într-un tablou general care, după câte ştim, nu apare ca atare în studiile sale publicate. El a constituit însă coloana vertebrală a cursurilor sale de sintaxă susţinute la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai". Corelând două variante succesive ale tratării acestei problematici în cursurile din perioada 1988-1994, la care am asistat, am reconstituit acest tablou, în forma prezentată mai jos (Tabelul 1). Tabloul are caracter de completitudine, el reprezentând, cu alte cuvinte, sistemul relaţiilor subordonante intrapropoziţionale în varianta exemplară a limbii române contemporane. Faptul este extrem de important din unghiul proiectării unui analizor sintagmatic automat: orice sintagmă este generată de relatemul său, iar relatemul său se va regăsi cu necesitate printre cele 25 de situaţii din sistematizarea următoare. La Draşoveanu termenul de „sens" relaţional se referă la un tip de conţinut specific structurării idiomatice. De aceea, în perspectiva lingvisticii integrale fundamentate de Eugeniu Coşeriu, pe care o asumăm drept cadru general al tuturor investigaţiilor noastre, preferăm termenul de „semnificat", pentru a-1 diferenţia de „sens" în calitate de conţinut specific planului textual. 9 „[...] felul cum se grupează cazurile în generarea funcţiilor" (Draşoveanu 1969, p. 77). Tabloul Relaţiilor Subordonante (Rs) Intrapropoziţionale ACORD VERBAL l.Pers. 2(+ Nr. 2) ADJECTIVAL Adjectiv 2. N2 3. Ac2 4. D2 + G2 Participiu-verb 5. N2 6. Ac2 7. D2 + G2 FLEXIUNE CAZUALĂ Caz 1' 8. Nr 9. Aci'+/- pe 10. Dl' 11. Gl' Cazi" 12. NI" 13. Aci" MODAL-NEPER-SONALĂ 14. Grz. 15. a + Inf. JONCŢIUNE PREPOZIŢIONALĂ Prep. + Caz 16. Prep.+Ac3 17. Prep. + G3 18. Prep. + D3 Prep. + Non-Caz 19. Prep. + Adv. 20. Adv. + Postpoz. de 21. Prep. + « + Inf. 22. Prep. + Supin 23. Prep. + Adj. Tî T VT A Pî TIVIT U T? 24. Adv. 25. Interj. Tabelul 1 (Draşoveanu 1988-1994) 4. Tipologia sintagmelor rezultată din Tabloul Rs intrapropoziţionale Manifestările Rs sunt aplicate de D. D. Draşoveanu în descrierea unitară a construcţiilor prin care se realizează funcţiile sintactice de: (i) atribut; 142 EMMA TĂMÂIANU-MORITA TIPOLOGIA SINTAGMELOR ÎN MODELUL D. D. DRAŞOVEANU 143 (ii) nume predicativ; (iii) EPS1 (format fară suprimarea unui verb a fi); (iv) EPS2 (obţinut prin suprimarea verbului a fi); (v) complement, sub forma unor „schiţe monografice" ale acestor funcţii. Prezentăm aici, cu titlu ilustrativ, inventarul construcţiilor atributului (Anexa 1) şi ale EPS1 (Anexa 2), şi ele reconstituite din sursele aferente cursurilor susţinute de D. D. Draşoveanu între anii 1988-199410. Prin faptul că aplică în mod consecvent unul şi acelaşi criteriu în descrierea şi clasificarea tuturor funcţiilor sintactice, inventarele aduc, fiecare în parte, dar mai ales luate în ansamblu, un evident spor de claritate analitică. De exemplu, până şi o simplă privire comparativă asupra construcţiilor atributului, ale numelui predicativ şi ale EPS1 evidenţiază realizările lor progresiv mai restrânse în această ordine, susţinând teza unităţii funcţionale a celor trei, i.e. înţelegerea lor de către D. D. Draşoveanu drept specii ale uneia şi aceleiaşi funcţii, realizate în contexte progresiv mai determinate. Ne referim la definirea numelui predicativ şi a EPS ca „atribute" în sintagme condiţionate - „atribut" în prezenţa verbului „copulativ", respectiv în prezenţa verbului „predicativ" (Draşoveanu 1973, p. 272-275; 1978a, p. 22). Notăm, în subsidiar, că un mare număr de gramaticieni clujeni11 au preluat şi aplicat, de-a lungul timpului, teoria sintactică a lui D. D. Draşoveanu, vizând, fiecare, o porţiune sau alta a sistemului gramatical al limbii române şi îndreptându-se cu precădere spre regândirea gramaticii tradiţionale de uz didactic. în ceea ce priveşte tipologia sintagmelor discutată aici, de pildă, D. Bejan (1995) urmează în mare modelul lui D. D. Draşoveanu. Dată fiind însă finalitatea strict didactică a lucrării, nu avem de-a face cu o aplicare sistematică sau, cu atât mai puţin, cu o punere în valoare a potenţialului teoretic al modelului, ci, mai degrabă, cu preluarea fragmentară a unor elemente ale modelului, în paralel cu omiterea ori simplificarea altora. Să explicăm. în primul rând, „modalităţile de construcţie" sunt indicate numai la atribut şi complement, nu şi la numele predicativ (p. 292-297) sau EPS (p. 349-350), astfel încât prezentarea nu lasă să transpară statutul central al relatemului pentru definirea sintagmei, ori faptul că tipurile de relateme sunt relevante pentru tipologia tuturor sintagmelor, nu numai a unora dintre ele. în al doilea rând, la atribut sunt enumerate patru „modalităţi de construcţie", în forma: „flexiune", „acord", Joncţiune", „alăturare" (Bejan 1995, p. 301-302). „Alăturarea" este însă considerată a fi modalitatea de construcţie şi la atributul 10 Pentru fiecare construcţie selectăm aici câte un singur exemplu, fară a intra în toate detaliile discuţiilor şi precizărilor suplimentare oferite de D. D. Draşoveanu. 11 Menţionăm doar câteva nume, ale celor care sunt sau au fost, la rândul lor, profesori la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai": Ştefan Hâzy, Gligor Gruiţă, G. G. Neamţu, Dumitru Bejan, Viorel Hodiş. exprimat prin verb la infinitiv şi gerunziu (ex. Are obligaţia a face zilnic de mâncare), pe când în modelul Draşoveanu construcţia cu infinitivul este încadrată la flexiunea modal-nepersonală, iar cea cu gerunziul este demonstrată a fi contragere de atributivă12. Tipologia Rs, fie ea şi în forma „adaptată" de autor, rămâne ulterior suspendată, nu este urmărită în consecinţele sale, întrucât „tipurile de atribute" sunt păstrate întocmai ca în gramatica şcolară tradiţională, unde se practică o clasificare după clasa lexico-gramaticală a cuvântului (Bejan 1995 p. 302-316). In al treilea rând, la complement „modalităţile de construcţie" sunt enumerate sub forma „flexiune", „joncţiune", „joncţiune şi flexiune" (sici), , juxtapunere" (p. 317-318). Surprinzător, exemplele vădesc că autorul consideră a fi realizate prin , joncţiune" complementele cu prepoziţii care impun cazul acuzativ, în timp ce ,joncţiune şi flexiune" acoperă complementele cu prepoziţii care cer genitivul şi dativul. Este de domeniul evidenţei că o asemenea interpretare se îndepărtează radical de concepţia lui D. D. Draşoveanu, unde prepoziţionalul, tot prepoziţionalul, nu numai cel care „se vede" prin faptul că impune caz marcat cu flective non-zero, reprezintă joncţiune pur şi simplu, tocmai fiindcă aici prepoziţia, nu cazul, este cea care îndeplineşte rolul relaţional: „Prepoziţia, legic, este urmată de un substantiv sau pronume la cazul cerut. Cazul însă, în această situaţie, nu mai este purtător de funcţie: în exemplul lupta contra duşmanului, duşmanului, deşi la genitiv, nu este atribut genitival, ci prepoziţional, tocmai pentru că relaţia este preluată - în comparaţie cu lupta duşmanului - de prepoziţie. Tot aşa, acuzativul, cerut de prepoziţie [...], sau dativul, în aceleaşi condiţii [...], încât trebuie să admitem că joncţiunea prepoziţională exclude flexiunea cazuală ca mijloc de exprimare a raporturilor." (cu precizarea, în notă de subsol: „Altfel s-ar pune problema în gramatica limbilor în care una şi aceeaşi prepoziţie se construieşte cu mai multe cazuri") (Draşoveanu 1968, p. 31). 5. Tipologia sintagmelor din modelul Draşoveanu - posibile aplicări în perspectiva proiectului SIASTRO Aplicabilitatea modelului Draşoveanu în proiectarea analizorului sintagmatic automat din cadrul proiectului SIASTRO rezultă, în opinia noastră, din următoarea constatare. Schiţele monografice ale funcţiilor sintactice pqt fi citite nu doar ca ele înseşi, ci şi, - am spune -, în secţiune transversală. Cu alte cuvinte, prin corelarea Dintre exemplele date de D. Bejan la atributul verbal exprimat prin verb la gerunziu (1995, p. 315) unele, precum „văd coşuri fumegând", sunt interpretabile, de fapt, drept contragere de atributivă (Văd coşuri care fumegă) sau de completivă indirectă (Văd coşuri cum/că fumegă). La altele, cum ar fi „aud oameni certându-se", „am văzut oameni admirându-şi propriile gafe", poziţia sintactică este în primă instanţă interpretabilă drept contragere de completivă indirectă şi, doar într-o a doua instanţă, cu mai mică probabilitate, drept contragere de atributivă. 144 EMMA TĂMÂIANU-MORITA TIPOLOGIA SINTAGMELOR ÎN MODELUL D. D. DRAŞOVEANU 145 tuturor inventarelor pe linia fiecărui tip de construcţie (i.e. a fiecărui tip/subtip de Rs), obţinem descrierea funcţional-unitară a funcţiilor sintactice posibile generate de fiecare Rs. Obţinem, adică, schiţe monografice ale relatemelor subordonante şi, în virtutea lor, schiţe monografice ale sintagmelor sub aspectul funcţionalităţii lor sintactice. Ideea este susţinută şi confirmată de perspectiva de tratare a nominativului 1 şi acuzativului 1 în Draşoveanu 1997 (p. 119-131). Să configurăm aici, spre exemplificare, câteva secţiuni ale unui asemenea tablou transversal. Construcţia 5. Part-vb N2 Funcţie sint. Realizare Exemplu Atr. + fetita premiată a venit NP — EPS1 + construcţiile au fost lăsate neterminate EPS2 + fetita vine premiată Compl. — - Construcţia 10. Dl9 Funcţie sint. Realizare Exemplu Atr. + acordarea de premii elevilor NP _ — EPS1 _ — EPS2 _ Compl. + C. Ind.: s-au acordat premii elevilor C. circ. de loc: du-te naibii Cf. Construcţia 18. Prep. + D3 Funcţie sint. Realizare Exemplu Atr. + reuşita datorită muncii NP + reuşita a fost conform aşteptărilor EPS1 — — EPS2 + vremea s-a dovedit conform buletinului meteo Compl. + a îngheţat datorită gerului Construcţia 11. Gl9 Funcţie sint. Realizare Exemplu Atr. + cartea elevului NP _ — EPS1 _ - EPS2 — — Compl. - Cf. Construcţia 17. Prep. + G3 Funcţie sint. Realizare Exemplu Atr. + lupta contra poluării NP + lupta este contra poluării EPS1 - - EPS2 + Compl. + luptăm contra poluării Construcţia 14. Grz. Funcţie sint. Realizare Exemplu Atr. - - NP - - EPS1 - - EPS2 - - Compl. + C. de mod: trece apa înotând C. instrumental: pătrunse spărgând uşa C. limitativ: să nu continuăm cercetând Cf. Construcţia 15. a + Inf. Funcţie sint. Realizare Exemplu Atr. + are aerul a spune că NP + datoria noastră este a lupta EPS1 - - EPS2 - - Compl. + a încercat a-mi spune Beneficiile care derivă din adoptarea cadrului conceptual al sintaxei de tip Draşoveanu se grupează, credem, în două mari zone. In primul rând, terminologia utilizată pentru caracterizarea sintagmelor se va afla în concordanţă cu realitatea obiectului descris şi modelat (structurarea limbii române la nivel sintactic). Se evită astfel inconsecvenţa şi, uneori, şi ambiguitatea creată în virtutea denominaţiilor de tipul „sintagmă nominală", „sintagmă adjectivală", „sintagmă verbală" etc, ce reflectă natura lexico-gramaticală a unuia dintre termenii sintagmei13 şi nimic mai mult, acoperind nediferenţiat construcţii radical diferite din punct de vedere funcţional (sintactic). De pildă, toate construcţiile de sub poziţiile 2-7 de la atribut, NP, EPS1 şi EPS2 sunt „sintagme adjectivale". Pe de altă parte, din perspectiva funcţiei sintactice pur şi simplu, toate construcţiile realizate la atribut {Anexa 1) sunt „sintagme atributive". Oricare dintre denominaţiile de acest tip indică doar statutul termenilor, nu şi relaţia însăşi. 13 Şi aici se produc adesea inconsecvenţe: uneori denumirea trimite la termenul subordonat din sintagmă, alteori la termenul regent. 146 EMMA TĂMAIANU-MORITA în al doilea rând, într-o aplicaţie de analiză sintagmatică automată, aceste tablouri funcţionale ale Rs se vor manifesta sub forma unor spectre de posibilităţi -a unor palete de valori sintactice posibile. După cum bine se ştie, analiza automată impune o anumită procedură (secvenţă de paşi) diferită de cea a analizei efectuate de un subiect uman. Aceasta din urmă poate ţine seama de contexte oricât de îndepărtate în ambele sensuri (contexte antecedente sau succedente unităţii analizate), poate ignora spontan intercalările nerelevante, poate verifica încadrarea morfologică prin probe de inserţie în contexte diagnostice şi comportamentul sintactic prin probe de acord, poate recunoaşte relatemul pe baza experienţei analitice anterioare. întrucât analiza automată nu are la îndemână asemenea proceduri, utilă într-o primă etapă a implementării credem că ar fi tocmai absenţa unor valori sintactice (nerealizarea anumitor funcţii sintactice la anumite Rs), întrucât o asemenea absenţă reduce alternativele oferite iniţial în pură virtualitate sistemică, preliminar unei analize complexe a contextului dat. Se înţelege de la sine, zonele de aplicabilitate imediată vor fi cele în care Rs poate fi identificat în mod direct prin analiza lexico-morfologică. După cum am evidenţiat în scurta discuţie din secţiunea 4., considerăm că restituirea modelului D. D. Draşoveanu în integralitatea sa şi cu acurateţe rămâne o sarcină de viitor pentru discipolii direcţi şi indirecţi ai profesorului clujean. Este vorba despre o operă cu adevărat excepţională, a cărei originalitate şi coerenţă rămân neegalate în perimetrul abordărilor nivelului gramatical al limbii funcţionale, la palierul sistemului (în accepţie coşeriană). Lucrarea de faţă, ca, de altfel, întregul demers de valorizare a modelului Draşoveanu în documentarea şi proiectarea analizei sintagmatice în cadrul proiectului SIASTRO, îşi asumă, pe lângă evidentele obiective de natură practic-aplicativă, şi o asemenea finalitate. Anexa 1: Construcţiile ATRIBUTULUI ACORD VERBAL l.Pers.2 (+Nr. 2) — ADJECTIVAL Adj. 2. N2 + vezi Nota (1) 3. Ac2 + 4. D2 + G2 + Part.-verb 5. N2 + 6. Ac2 + 7. D2 + G2 + TIPOLOGIA SINTAGMELOR ÎN MODELUL D. D. DRAŞOVEANU 147 FLEXIUNE CAZUAL Caz r 8. NI' + elevul Popescu (falsă apoziţie) 9. Aci' +/- pe + invidia pe Ion; mersul noaptea 10. Dl' + acordarea de premii elevilor 11. Gl' + cartea elevului Caz 1" 12. NI" - - 13. Aci" - - MOD. NEPERS 14. Grz. - vezi Nota (2) 15. a + Inf. + are aerul a spune că JONCŢIUNE PREP. Prep. + Caz 16. Prep. + Ac3 + carte de citire 17. Prep. + G3 + lupta contra poluării 18. Prep. + D3 + reuşita datorită muncii Prep. + Non-Caz 19. Prep. + Adv. + omul de acolo 20. Adv.+ postpoz. de + o astfel de femeie 21. Prep. + a + Inf. + arta de a povesti 22. Prep. + Supin + maşină de calculat 23. Prep. + Adj. + ? vezi Nota (3) TTTYT A 24. Adv. + mersul înainte J U Js. 1 J\-PUNERE 25. Interj. + halal băiat (Draşoveanu 1988-1994) Nota (1). Este vorba de atributul adjectival aşa cum este el definit şi recunoscut şi în gramatica tradiţională, cu toate realizările cazuale prin acord, inclusiv cele ale participiului-verb (ex. bere băută). Nota (2). Construcţia nu se realizează întrucât „gerunziul acordat" este adjectiv, încadrându-se astfel la construcţiile prin acord cazual, iar gerunziul neacordat pe poziţie sintactică de atribut (ex. scrisoare privind) este contragere de atributivă, adică se realizează la nivel inter-, nu intra-propoziţional. Nota (3). Exemplul discutat de D. D. Draşoveanu este următorul. într-o structură precum înalt de peste doi metri, constatăm existenţa sintagmei peste doi metri, unde numeralul doi se află în ipostază adjectivală, şi este atributul lui metri, apărând însă relaţionat prin intermediul prepoziţiei peste. Cu toate acestea, nici aici prezenţa prepoziţiei nu anulează fenomenul de acord adjectival (cf. veche de peste două secole). întrucât acordul este întotdeauna unul în toate categoriile comune, aici gen, număr şi caz, rămâne posibilă interpretarea sintagmei respective drept instanţiere a construcţiei 3. Credem că aceasta explică, de fapt, şi plasarea de către D. D. Draşoveanu a construcţiei Prep. + Adj. în afara perimetrului cazului 3: cazul adjectivului nu este unul impus de prepoziţie. 148 EMMA TĂMÂIANU-MORITA TIPOLOGIA SINTAGMELOR ÎN MODELUL D. D. DRAŞOVEANU 149 Anexa 2: Construcţiile EPS1 VERBAL 1. Pers. 2 (+ Nr. 2) — ACORD ADJECTIVAL Adj. 2. N2 + ele au crescut mari 3. Ac2 + părinţii le-au crescut mari 4. D2 + G2 - - Part.-verb 5. N2 construcţiile au fost lăsate neterminate 6. Ac2 + construcţiile le-au lăsat neterminate 7. D2 + G2 - - FLEXIUNE CAZUAL Cazi' 8. NI' - - 9. Aci' +/- pe - - 10. Dl' - - 11. Gl' - - Caz 1" 12. NI" + ne-a venit profesoară 13. Aci" + am avut-o profesoară MOD NEPERS. 14. Grz. - - 15. a + Inf. - - JONCŢIUNE PREP. Prep. + Caz 16. Prep.+ Ac3 - vezi Nota (4) 17. Prep. + G3 - - 18. Prep. + D3 - - Prep. + Non-Caz 19. Prep. + Adv. - - 20. Adv.+ postpoz. de — — 21. Prep. + a + Inf. - — 22. Prep. + Supin - - 23. Prep. + Adj. - - JUXTAPUNERE 24. Adv. + le-a lăsat altfel 25. Interj. - — (Draşoveanu 1988-1994) Nota (4). în structuri precum ziariştii au calificat dezbaterile drept furtunoase, l-a declarat ca premiant, inserarea unităţilor ca, de, drept nu anulează acordul (la adjectiv), respectiv secundarea cazuală (la substantiv). Aceste unităţi funcţionează aici adverbial şi nu impun caz (Draşoveanu 1978a, p. 23), astfel încât construcţia 16 nu se realizează. BIBLIOGRAFIE Bejan 1995 = Dumitru Bejan, Gramatica limbii române. Compendiu, Cluj-Napoca, Echinox. Cherata & Mihăescu 2007 = Sanda Cherata & Manuela Mihăescu, Modele formale de reprezentare a informaţiilor lexicale şi terminologice în proiectul SIASTRO, 51h International Congress on Romanian Studies, Constanţa, June 25-28. Coşeriu 1989/1994-1995 = Eugenio Coşeriu, Principes de syntaxe fonctionnelle, în „Travaux de linguistique et de philologie", XXVII, Strasbourg-Nancy, p. 5-46; traducere în limba română de E. Tămâianu: Principii de sintaxă funcţională, în „Dacoromania", serie nouă, I, nr. 1-2, p. 29-68. Draşoveanu 1968 = D. D. Draşoveanu, Observaţii asupra cuvintelor relaţionale, în CL, XIII, nr. 1, p. 19-32. Draşoveanu 1969 = D. D. Draşoveanu, O clasificare a cazurilor cu aplicare în problema posesivelor, în CL, XIV, nr. l,p. 77-81. Draşoveanu 1971 = D. D. Draşoveanu, O categorie sintactică - unicitatea, în CL, XVI, nr. 2, p. 325-335. Draşoveanu 1973 = D. D. Draşoveanu, Sintagma „ Verb + Adjectiv" - o certitudine?, în CL, XVIII, nr. 2, p. 265-277. Draşoveanu 1975 = D. D. Draşoveanu, Categoriile gramaticale de relaţie şi de opoziţie ale limbii române, în CL, XX, nr. 1, p. 67-79. Draşoveanu 1976 = D. D. Draşoveanu, Sens relaţional şi gramatem - conţinut şi expresie la nivelul gramatical al limbii, în CL, XXI, nr. 2, p. 153-163. Draşoveanu 1977 = D. D. Draşoveanu, Relaţia - dimensiunea esenţială a sintagmei, în CL, XXII, nr. 2, p. 155-158. Draşoveanu 1978a = D. D. Draşoveanu, De la morfemul pe la un sistem al determinanţilor substantivului, în O. Vinţeler (coord.), Probleme de sintaxă, Cluj-Napoca: Universitatea „Babeş-Bolyai", p. 11-32. Draşoveanu 1978b = D. D. Draşoveanu, Structuri şi linearitate, în CL, XXIII, nr. 2, p. 177-181. Draşoveanu 1988-1994 = D. D. Draşoveanu, Sintaxa limbii române. Curs universitar ţinut la Universitatea „Babeş-Bolyai", Facultatea de Litere, în perioada anilor universitari 1988-1994. Draşoveanu 1991 = D. D. Draşoveanu, Desinenţial şi intonaţional în definirea şi clasificarea predicatului, în CL, XXXVI, nr. 1-2, p. 35-45. Draşoveanu 1997 = D. D. Draşoveanu, Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Cluj-Napoca, Editura Clusium. Tămâianu 1990 = Emma Tămâianu, Procese configuraţionale textual-poetice (Cu aplicare la numele proprii), în Semiotica şi Poetica (Lucrările celui de-al V-lea Simpozion de Stilistică - Poetică - Semiotică, 16-17 nov. 1990), 5, Cluj-Napoca, 1992, p. 191-203. Tămâianu-Morita 2004 = Emma Tămâianu-Morita, Limba japoneză. Schiţe de gramatică funcţională, voi. I, Cluj-Napoca, Editura Clusium. Tămâianu-Morita 2006 = Emma Tămâianu-Morita, Limba japoneză. Schiţe de gramatică funcţională, voi. II, Cluj-Napoca, Editura Clusium. Tămâianu-Morita, Cherata, & Vîlcu 2006-2007 = Emma Tămâianu-Morita, Sanda Cherata & Cornel Vîlcu, Analiza sintagmatică a textelor româneşti prin mijloace informatice: Proiectul SIASTRO, în „Dacoromania", serie nouă, XI-XII, p. 75-84. C. Vîlcu 2008 = Cornel Vîlcu, Preliminarii teoretice la analiza gramaticală în proiectul SIASTRO: Nivelul sintagmic, supra, p. 117-126. D. Vîlcu 2008 = Dina Vîlcu, Conceptul de relaţie în opera gramaticală a lui D. D. Draşoveanu, supra, p. 127-135. r 150 EMMA TĂMÂIANU-MORITA T«HE TYPOLOGY OF SYNTAGMS IN D. D. DRAŞOVEANU'S MODEL. POSSIBLE APPLICATIONS IN THE SIASTRO PROJECT (Abstract) The core concept of D.D. Draşoveanu's syntactic model, namely the 'relaţional meaning (significatum)', as an autonomous type of idiomatic content specific to relaţional words, allows for a functionally coherent and unitary description of all the categories of syntagms in the Romanian language at its systemic level of organization. The paper focuses on intra-clausal syntagms generated by subordination, and examines the applicability and advantages of Draşoveanu's model in the process of designing and implementing a system for automatic syntagm analysis, within the SIASTRO project. Universitatea „Babeş-Bolyai" Facultatea de Litere Cluj-Napoca, str. Horea, 31 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU MODELE FORMALE DE REPREZENTARE A INFORMAŢIILOR LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 1. Introducere In momentul de faţă există o varietate largă de aplicaţii foarte complexe de tratare, cu mijloace informatice, a limbajului natural - NLP [Natural Language Processing]. Aşa cum se arată în G. Francopoulo et alii (2006a), optimizarea producerii, întreţinerii şi extinderii resurselor lexicale este unul dintre aspectele cruciale ale aplicaţiilor NLP. Un al doilea aspect implică optimizarea procesului de integrare a acestor resurse în aplicaţiile lingvistice. De-a lungul timpului s-au produs, cu eforturi mari, numeroase resurse lexicale pentru diverse limbi. Ar fi benefic (Segura Bedmar et alii, 2006) ca toate aceste resurse să poată fi integrate pentru a forma resurse globale extinse. Pe de altă parte, dezvoltarea tehnico-ştiinţifică a dus la apariţia terminologiilor specifice diverselor domenii de specialitate, iar procesul de globalizare a generat, pe lângă schimbul de produse şi tehnologii, şi schimbul de documentaţii. In acest context, aplicaţiile de gestiune terminologică au o importanţă crucială. Până în ultimul deceniu, aplicaţiile NLP şi cele terminologice au urmat un curs paralel, fiecare reprezentându-şi structurile de date de aşa manieră încât să răspundă cerinţelor formale şi condiţiilor tehnice existente în momentul respectiv. Informaţiile din lexicoanele aplicaţiilor NLP vizează în primul rând atributele gramaticale (lexicale, morfologice, sintactice şi semantice) şi, foarte puţin, atribute specifice termenilor. Aplicaţiile de gestiune terminologică (marea lor majoritate abordând orientarea conceptuală în terminologie) uzează foarte puţin de informaţia gramaticală, prezentând pe larg, în schimb, atribute ale termenilor: domeniul, sistemul conceptual, conceptul desemnat, definiţie, contexte, informaţii de utilizare, statut, autoritate normativă etc. Evoluţia tehnică şi ştiinţifică a dus la apariţia unor sisteme informatice din ce în ce mai complexe. S-a simţit nevoia ca, pe de o parte, aplicaţiile NLP să poată exploata termenii (care necesită o tratare specială, fiind, în general, expresii multi-cuvânt care funcţionează ca unităţi de sine stătătoare), iar pe de altă parte, aplicaţiile de gestiune terminologică să poată utiliza facilităţile oferite de aplicaţiile DACOROMANIA, serie nouă, XIII, 2008, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 151-169 152 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU NLP (unele dintre cele mai utile fiind recunoaşterea terminologică avansată şi extragerea termenilor). Mai mult decât atât, în prezent se caută metode de a facilita kiterschimbul de date între diverse produse informatice. S-a ajuns astfel să se caute elaborarea unor modele de reprezentare a informaţiilor lexicale care să permită exploatarea acestora de către cele mai variate aplicaţii, atât de natură terminologică, cât şi din clasa NLP. Există mai multe modele de organizare a informaţiilor care încearcă să răspundă acestor exigenţe, unele dintre ele (de exemplu LMF1) în curs de standardizare ISO. Fiecare are avantaje şi dezavantaje, iar cercetările în domeniu sunt foarte dinamice. Proiectul SIASTRO2, care are ca temă realizarea unui sistem informatic pentru analiza sintagmatică a textelor în limba română, îşi propune, ca o primă aplicaţie practică, implementarea unui extractor de termeni şi înregistrarea acestora într-o colecţie de date terminologice. Prin urmare, el se află la punctul de întâlnire a NLP cu sistemele de gestiune terminologică. S-a căutat să se abordeze un mod de structurare şi reprezentare a datelor lingvistice şi terminologice în conformitate cu modelele formale existente. Acest lucru permite extinderea şi, eventual, integrarea aplicaţiilor noastre în cele dezvoltate în acest domeniu. Am început, aşadar, demersul nostru prin analiza modelelor existente, căutând să alegem un mod de reprezentare care să fie cât mai apropiat unui model standard, să răspundă cerinţelor analizei sintagmatice pentru limba română şi, totodată, să adapteze şi să extindă atributele Dicţionarului Morfologic Român3 realizat de colectivul RoLingva4. 1.1. Standarde şi modele pentru resursele lexicale Există numeroase încercări de a standardiza procesele şi resursele lingvistice. Amintim aici câteva dintre cele mai importante proiecte care au avut drept scop crearea de modele pentru reprezentarea resurselor lingvistice: • GENELEX (1990-1994) - a fost un proiect EUREKA, unul dintre scopurile sale fiind acela de a proiecta un model global de reprezentare a oricărui tip de informaţie lexicală, într-un mod neutru, independent de aplicaţie şi neataşat unei teorii lingvistice specifice. • EAGLES5 (Expert Advisory Group on Language Engineering Standards) -o iniţiativă a Comisiei Europene în cadrul programului DG XIII Linguistic 1 Lexical Mark-up framework: http://tagmatica.fr./doc/IS024613cdRev9.pdf 2 Proiectul Sistem informatic pentru analiza sintagmatică a textelor în limba română. Fundamentare teoretică şi implementare - SIASTRO se desfăşoară în cadrul programului 86 CEEX-II 03 / 31.07.2006. Realizatorii sunt: Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (Facultatea de Litere), coordonator, Software ITC SA (prin colectivul RoLingva), Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu" din Cluj-Napoca şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (Catedra de Calculatoare). Vezi supra, Tămâianu-Morita 2008. 3 http://wvv^w.rolingva.ro/aplicatii_dictionar.php 4 http://www.rolingva.ro/ 5 http://www. ilc.cnr. it/EAGLES/home.html INFORMAŢII LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 153 Research and Engineering, a avut ca scop accelerarea producerii de standarde pentru: o resurse lingvistice la scară foarte largă; o mijloacele de tratare a unor astfel de resurse prin formalisme ale lingvisticii computaţionale şi aplicaţii informatice diverse; o mijloace de atestare şi evaluare a unor astfel de resurse, aplicaţii şi produse. • ISLE6 (International Standards for Language Engineering) - este atât numele unui proiect, cât şi numele unui întreg set de activităţi coordonate din domeniul tehnologiei limbajului uman (HLT - Human Language Technology). ISLE a funcţionat sub egida EAGLES; scopul său a fost să dezvolte standarde într-un cadru internaţional, în contextul iniţiativei EU-US International Research Cooperative. • MULTEX7 (Multilingual Text Tools and Corpora) - înglobează mai multe proiecte care vizează elaborarea de standarde pentru codificarea textelor şi a corpusurilor şi dezvoltarea aplicaţiilor şi a resurselor lingvistice; proiectul a stabilit linii directoare pentru NLP şi traducerea automată (MT - Machine Translation) bazată pe corpusuri. • PAROLE (Preparatory Action for Linguistic Resources Organisation for Language Engineering) - proiect al Uniunii Europene, a avut ca scop armonizarea resurselor lexicale şi a corpusurilor pentru limbile Uniunii Europene. • SIMPLE8 - proiect sponsorizat de Programul Cadru IV, a reprezentat prima încercare de a dezvolta lexicoane semantice pentru un număr mare de limbi, cu un model comun care codifică „tipuri semantice" structurate şi cadre semantice; dezvoltat în strânsă legătură cu PAROLE. 1.2. Standarde şi modele pentru resursele terminologice Marea diversitate a reprezentării informaţiilor terminologice a dus la apariţia unor standarde internaţionale care stabilesc principii, metode de lucru şi modele de reprezentare pentru a se putea realiza diseminarea şi interschimbul datelor terminologice. în cadrul ISO (International Organisation for Standardisation) a fost creat comitetul tehnic 37 (TC37 - Terminology and other Language Resources) care a elaborat numeroase standarde, dintre care amintim: • ISO 704:2000 Terminology work - Principles and methods; • ISO 12620:1999 Computer applications in terminology - Data categories; • ISO 1087-1:2000 Terminology work - Vocabulary - Part 1: Theory and application; 6 http://www.ilc.cnr.it/EAGLES96/isle/ISLE_Home_Page.htm 7 http://aune.lpl.univ-aix.fr/projects/multext/ 8 http://www.ub.es/gilcub/SIMPLE/simple.html 154 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU • ISO 1087-2:2000 Terminology work - Vocabulary - Part 2: Computer applications; • ISO 12616:2002 Translation-oriented terminography; • ISO 12200:1999 Computer applications in terminology - Machine-readable terminology interchange format (MARTIF) -Negotiated interchange; • ISO/FDIS 24613 Language resource management-Lexical markup framework(LMF). ww.tc37sc4.org/new_doc/ISO JTC37JNri3^ 1.3 Modele pentru integrarea resurselor lexicale şi a celor terminologice Există, de asemenea, o mulţime de iniţiative a diverselor organizaţii şi consorţii, care îşi propun să atingă acelaşi scop: reprezentarea uniformă a informaţiilor lexicale în vederea realizării interschimbului între diverse aplicaţii şi a reutilizării resurselor, precum şi integrarea informaţiilor terminologice şi a celor lexicale în aceeaşi gamă de aplicaţii. TEI9 (Text Encoding Iniţiative), lansat iniţial în 1987, este un standard internaţional şi interdisciplinar de reprezentare a informaţiilor textuale. Din 2000 s-a înfiinţat un consorţiu care-i sprijină activitatea. Standardul TEI prevede modele de reprezentare atât a informaţiilor lexicale, cât şi a celor terminologice. Consorţiul SALT10 (Standards-based Access service to multilingual Lexicons and Terminologies), format din grupuri academice, guvernamentale, comerciale şi asociaţii din Europa şi SUA a fost creat tocmai pentru aceasta şi a elaborat formatul XLT. în acelaşi scop se desfăşoară activitatea grupului OSCAR11 (Open Standards for Container/Content Allowing Re-use) din cadrul asociaţiei LISA (Localisation Industry Standards Association). OLIF12 este un consorţiu sub egida căruia s-a elaborat un standard deschis cu acelaşi nume (OLIF - Open Lexicon Interchange Format), pentru interschimbul de informaţii lexicale şi terminologice. 2. Modelele analizate în cadrul proiectului SIASTRO Dintre modelele de reprezentare a informaţiei lexicale ne-am oprit la studierea LMF (Lexical Markup Framework) şi OLIF (Open Lexicon Interchange Format), care se apropie cel mai mult atât de cerinţele formale ale gramaticii limbii române, cât şi de cele impuse de realizarea tehnică a obiectivului propus. 9 http://www.tei.-c.org/index.xml 10 http://\¥ww,ttt.org/salt/index,html 11 http://www.iisa.org/sigs/oscar/ 12 http://www.olif.net/ INFORMAŢII LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 155 2.1. LMF - Lexical Markup Framework LMF - Lexical Markup Framework este o propunere de standard ISO 24613:2006. în momentul de faţă este un document de lucru. Lexical Markup Framework este un metamodel abstract care oferă un cadru comun, standardizat, pentru construcţia lexicoanelor computerizate. LMF asigură codificarea informaţiei lingvistice într-un mod care permite reutilizarea ei în diverse aplicaţii. El oferă o reprezentare comună, care poate fi partajată între aplicaţii, a obiectelor lexicale, incluzând aspectele morfologice, sintactice şi semantice. LMF răspunde unor cerinţe de normalizare a lexicoanelor utilizate în aplicaţiile NLP (Francopoulo et alii 2006, p. 27) astfel: 1. Reprezintă cuvinte în limbi în care sunt posibile mai multe ortografii (nativă sau transliterată). 2. Reprezintă morfologia unor limbi pentru care reprezentarea tuturor formelor flexionale nu poate fi gestionată; pentru astfel de limbi, doar reprezentarea în intensiune este singura de luat în considerare. 3. Asociază uşor formele scrise cu formele rostite pentru orice limbă. 4. Reprezintă cuvinte compuse complexe. 5. Reprezintă expresii multi-cuvânt fixe, semi-fixe sau flexibile. 6. Reprezintă comportări sintactice specifice. 7. Permite corespondenţa complexă a argumentelor între descrierile sintactice şi semantice. 8. Permite organizarea semantică bazată pe SynSet-uri (ca în WordNet) sau pe predicate semantice (ca în FrameNet). 9. Reprezintă resurse lingvistice multilingve de dimensiuni mari pe baza pivoţilor inter-limbi sau pe baza legăturilor de transfer. LMF utilizează Unicode ca sistem de codificare a caracterelor. Constantele lingvistice sunt specificate în Data Category Registry (DCR), aşa cum sunt definite de ISO TC37. Specificaţia LMF este conformă principiilor de modelare ale UML (Unified Modeling Language)13. LMF este compus din următoarele componente: • Un model central (core package), care cuprinde un metamodel, adică scheletul structural al LMF; acesta descrie ierarhia informaţiilor incluse într-o intrare lexicală. Modelul central este completat cu resurse diverse care fac parte din definiţia LMF. Aceste resurse cuprind: - categorii de date specifice, utilizate de varietatea tipurilor de resurse asociate cu LMF; aceste categorii de date sunt relevante pentru metamodel şi sunt asociate cu extensii ale modelului central; 13 UML a fost elaborat în 1997 de Object Management Group (OMG) cu scopul de a oferi un limbaj de proiectare comun şi stabil, care să servească la dezvoltarea aplicaţiilor informatice. UML a devenit un limbaj de modelare standard. 156 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU INFORMAŢII LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 157 - restricţiile care guvernează relaţiile categoriilor de date cu metamodelul şi cu extensiile sale; - proceduri standard pentru exprimarea categoriilor de date în XML. • Extensiile modelului central: - extensii pentru lexicoane electronice [en: machine readable lexicons]; - extensii pentru lexicoanele NLP. 2.1.1. Metamodelul LMF Modelul LMF este format din clase UML, asocieri între clase, precum şi un set de categorii de date conforme cu ISO 12620, reprezentate ca perechi atribut-valoare. Cei care creează un lexicon trebuie să utilizeze clasele specificate în pachetul central LMF (LMF core package). Se pot utiliza clasele suplimentare definite în extensiile standardului (LMF extensions). De asemenea, cei care creează un lexicon trebuie să definească selecţia categoriilor de date. 2.1.1.1. Pachetul central LMF Pachetul central LMF este un metamodel care oferă un mijloc flexibil de a construi modele LMF şi extensii. Reprezentarea UML a pachetului central este următoarea14: Clasa DataBase este o clasă unică şi reprezintă resursa lingvistică în întregime. DataBase este container pentru unul sau mai multe lexicoane. Clasa Lexicon este container pentru toate intrările lexicale ale unei limbi în baza de date. Un Lexicon trebuie să conţină cel puţin o intrare lexicală {Lexical Entry). Clasa Lexical Information conţine informaţii administrative şi alte atribute generale. Această clasă descrie informaţiile generale referitoare la un lexicon. Clasa Lexical Entry este un container pentru reprezentarea componentelor de nivel superior ale limbii. în consecinţă, numărul de reprezentări pentru cuvintele simple, expresiile multi-cuvânt şi afixe din lexicon este egal cu numărul intrărilor lexicale din lexiconul respectiv. Lexical Entry este un container pentru tratarea claselor Form şi Sense. Prin urmare, Lexical Entry tratează relaţiile dintre forme şi semnificaţiile asociate lor. O intrare lexicală - Lexical Entry - poate avea una sau mai multe forme şi poate avea zero sau mai multe sensuri. Clasa Entry Relation este o clasă de referinţe încrucişate care poate lega două sau mai multe intrări lexicale din cadrul aceluiaşi lexicon sau din lexicoane diferite. Atributele conţinute în această clasă descriu tipul relaţiilor. Clasa Form reprezintă o variantă lexicală a formei scrise sau vorbite a intrării lexicale. O formă conţine un şir Unicode care reprezintă forma cuvântului şi categoriile de date care descriu atributele formei cuvântului. O clasă Form poate conţine mai multe variante ortografice (lema, pronunţia, despărţirea în silabe). Clasa Form are două subclase: Lemmatised Form (care poate conţine numai leme) şi Inflected Form (care poate conţine numai forme flexionate). 14 http://tagmatica.fr/doc/IS024613cdRev9.pdf 1 t Sens» Rsiatton 0..* Dacă există mai multe forme ortografice de reprezentare a cuvântului (transliteraţii, romanizări, pronunţii), clasa Form poate fi asociată cu clasa Representation Frame. Aceasta conţine o reprezentare ortografică specifică şi una sau mai multe categorii de date care descriu atributele acelei reprezentări. Clasa Sense conţine atributele care descriu semnificaţia intrării lexicale. Ea permite reprezentarea ierarhică a sensurilor: o parte a sensului poate fi în relaţie cu o altă parte a aceluiaşi sens. Clasa Sense Relation este o clasă de referinţe încrucişate care poate lega două sau mai multe sensuri pentru o singură limbă sau între mai multe lexicoane. Ea poate conţine atribute care descriu tipul relaţiilor semantice. 2.1.1.2. Extensiile LMF Toate extensiile se conformează pachetului central LMF. O extensie nu poate fi utilizată pentru a reprezenta datele lexicale independent de pachetul central. în funcţie de tipul datelor lingvistice, o extensie poate depinde de o altă extensie. Din punctul de vedere al UML, o extensie este un pachet UML. Mecanismul realizării unei extensii include: 158 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU INFORMAŢII LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 159 - crearea subclaselor pe baza principiilor de modelare UML; - adăugarea de noi clase; - restricţii asupra cardinalităţii şi tipului asocierilor; - permiterea punctelor diferite de ancorare pentru asocieri; - selecţia categoriilor de date. Extensiile NLP ale modelului LMF cuprind: - extensia NLP pentru morfologie; - extensia NLP pentru paradigma de flexiune; - extensia NLP pentru modelul multi-cuvânt (MWE - MultiWord Expression); - extensia NLP pentru sintaxă. Dependenţele între diferitele extensii sunt reprezentate în diagrama următoare15: NLP tafscâsml paradfrn ®xtemm\ MLP SemanSc extemicn NLP fcWtilingual notationsextenaon 2.1.2. LMF pentru datele terminologice Deşi LMF a fost conceput pentru reprezentarea informaţiilor lexicale, există posibilitatea ca el să poată fi folosit şi pentru reprezentarea informaţiilor terminologice, realizându-se astfel dezideratul de a avea o reprezentare uniformă a celor două tipuri de informaţii. Deşi în G. Francopoulo et alii (2006a) se foloseşte expresia LMF pentru lexicoane specializate, caracteristicile prezentate sunt cele specifice colecţiilor de date terminologice: 1. un număr mare de expresii multi-cuvânt (MWE - Multiword Expression) - termenii sunt, în general, compuşi din mai multe cuvinte; 2. un număr mare de variante ortografice, care includ abrevierile şi acronimele - standardele terminologice prezintă posibilele forme prescurtate ale termenilor: forma scurtă, forma troncată, sigla, acronimul, abrevierea; 15 http://tagmatica.fr/doc/IS024613cdRev9.pdf 3. includerea informaţiilor specifice domeniului: definiţiile terminologice, coduri specifice - standardele terminologice prevăd informaţii de descriere noţională - definiţii, contexte de utilizare etc; 4. specificarea domeniului de cunoştinţe - informaţie esenţială în terminologii. Soluţiile pe care le oferă LMF pentru tratarea caracteristicilor terminologice sunt: a) expresiile multi-cuvânt pot fi folosite, în particular, pentru a reprezenta termeni; b) diferitele forme prescurtate ale termenilor pot fi reprezentate ca variante ortografice sau cu ajutorul relaţiei de sinonimie din LMF; c) fiecare element LMF poate fi îmbogăţit cu perechi atribut-valoare care să reprezinte informaţiile de domeniu/subdomeniu, definiţie etc. 2.2. Modelul OLIF - Open Lexicon Interchange Format OLIF este un standard deschis pentru codificarea informaţiilor lexicale şi terminologice. Conceput în anii '90 ca un mijloc de a asigura interschimbul de informaţii între aplicaţiile NLP (în special traducerea automată) şi bazele de date terminologice, OLIF a evoluat într-un standard care oferă mijloace diverse pentru facilitarea reprezentării şi interschimburilor datelor lingvistice. Prototipul OLIF a fost dezvoltat în cadrul proiectului OTELO (Open Translation Environment for Localization) al Uniunii Europene (încheiat în 2000). în martie 2000 s-a constituit consorţiul OLIF16, al cărui scop este de a elabora un standard bazat pe prototipul OLIF. Versiunea a doua a OLIF a fost elaborată în cadrul iniţiativei SALT (Standards-based Access service to multilingual Lexicons and Terminologies); SALT este un consorţiu de instituţii academice, guvernamentale, comerciale din Europa şi Statele Unite, care are ca scop elaborarea de formate şi instrumente care să faciliteze interschimbul de informaţii între bazele de date terminologice şi lexicoanele utilizate de aplicaţiile NLP. Implementat ca XML Schema (OLIF v.2.1) şi ca XML DTD (OLIF v.2), prototipul OLIF oferă un set reprezentativ de trăsături lexicale şi terminologice utile în aplicaţii ca: • interschimbul de informaţii lexicale/terminologice; • managementul lexicoanelor şi terminologiilor; • extragerea termenilor [engl.: term extraction]; • limbaj controlat; • regăsirea informaţiei [engl.: information retrieval]; • dezvoltarea glosarelor; • crearea de ontologii. 16 Consorţiul OLIF este format din SAP, Microsoft, LionBridge X, Trados, Systran, IBM, DFK BASIS Technology, SLS Smart Logic Solution. 160 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU INFORMAŢII LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 161 2.2.1. Structura generală a OLIF Datele sunt organizate în trei grupe esenţiale de informaţii: 1. Antetul (header) conţine informaţii comune tuturor intrărilor lexicale/terminologice; 2. Corpul (body) conţine intrările lexicale/terminologice propriu-zise; 3. Resursele partajate (shared resources) conţin informaţii suplimentare referite de intrările lexicale/terminologice (de exemplu, sursele bibliografice). 2.2.2. Structura corpului (body) unui fişier OLIF Corpul fişierului OLIF este o listă de intrări care conţin date grupate conform caracterului lingvistic/lexical/terminologic al informaţiilor reprezentate. Deoarece scopul principal al OLIF este acela de a oferi o punte de legătură între lexicoanele utilizate în aplicaţiile de procesare a limbajului natural (NLP) şi aplicaţiile de management al terminologiilor, el a fost proiectat având în vedere atât punctul de vedere lexical, cât şi cel terminologic. Structura unei intrări (entry) OLIF reflectă, prin urmare, acest caracter hibrid, fară a fi orientată pe lemă, ca majoritatea lexicoanelor, şi fară a fi orientată pe concept, ca majoritatea bazelor de date terminologice. Pentru a reprezenta atât informaţiile necesare lexicoanelor, cât şi cele din terminologii, în OLIF se optează pentru o structură flexibilă, orientată pe semnificaţia cuvântului [engl.: word-sense orientation]. O intrare este o colecţie de informaţii monolingve asupra unei semnificaţii specifice a unui cuvânt sau a unei expresii; între intrări pot fi referinţe încrucişate, care reflectă diferite relaţii în cadrul aceleiaşi limbi; echivalenţele între intrările dintr-o limbă oarecare şi intrările corespunzătoare în altă limbă sunt date sub formă de relaţii de transfer. O intrare OLIF are următoarea componenţă de informaţii: • un grup unic de informaţii, a cărui prezenţă este obligatorie, care conţine datele corespunzătoare unei singure limbi, numit monolingual (mono); • o mulţime opţională de grupuri de informaţii - cross-reference (cross-Refer) - care reprezintă relaţiile intrării respective cu alte intrări corespunzătoare aceleiaşi limbi; fiecare grup cross-reference reprezintă o singură relaţie; pot exista mai multe grupuri cross-reference ale aceleiaşi intrări; în aceste grupuri sunt reprezentate relaţiile de sinonimie, omonimie, antonimie etc; • o mulţime opţională de grupuri de informaţii - transfer - care reprezintă relaţiile dintre intrarea respectivă şi intrările corespunzătoare din alte limbi; fiecare grup transfer reprezintă o singură relaţie de transfer, unidirecţională; în aceste grupuri sunt specificate legăturile spre echivalenţele în alte limbi corespunzătoare intrării respective; • un grup opţional de categorii de date generale - general (generalDC) care poate fi inclus în oricare din grupurile monolingual, cross-reference sau transfer. în cele ce urmează, prezentăm acele aspecte ale OLIF care ne interesează în demersul nostru de inventariere a trăsăturilor lexico-morfologice şi sintactice care să fie reprezentate în lexicon pentru realizarea analizei sintagmatice. Prin urmare, nu vom inventaria trăsăturile specifice reprezentării conceptelor şi termenilor. De asemenea, vom extrage din standardul OLIF doar partea care interesează reprezentarea monolingvă, ignorând aspectele care vizează transferul între mai multe limbi. 2.2.3. Categoriile esenţiale de date Categoriile esenţiale de date [engl.: key data categories] - keyDC -specifică semnificaţia unei intrări date într-o limbă anume şi sunt obligatorii în grupul monolingual al fiecărei intrări. Există cinci categorii esenţiale de date: • forma canonică [engl. canonical form] - canForm - şirul de caractere corespunzător intrării, reprezentat în formă canonică, conform specificaţiilor OLIF; este, în esenţă, forma lematizată a intrării; • limba [engl. language] - language - este specificarea limbii corespunzătoare intrării; • partea de vorbire [engl. part of speech] -ptOfSpeech - specifică partea de vorbire a intrării; • domeniul [engl. subject field] - subjField - specifică domeniul de cunoştinţe corespunzător intrării; • semnificaţia [engl. semantic reading] - semReading - identificatorul clasei semantice, utilizat pentru a distinge semnificaţii diferite ale intrărilor care au valori identice pentru forma canonică, limbă, parte de vorbire şi domeniu. canForm tabel language ro entry mono keyDC ptOfSpeech noun subjField general semReading 32 Exemplu1 de categorii esenţiale de date, dat sub formă de structuri de trăsături Versiunea 2.0/2.1 a modelului a fost extinsă cu scopul de a permite atât reprezentarea datelor orientată pe concept (ca în majoritatea colecţiilor de date terminologice), cât şi reprezentarea orientată pe leme (ca în colecţiile de date lexicografice). Identificatorii de lemă şi de concept sunt prezenţi la nivelul superior 17 Exemplele sunt adaptate după Susan McCormick, OLIF Consortium The Structure and Content of the Body of an OLIF v.2.0/2.1 File 162 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU INFORMAŢII LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 163 al intrării (entry). Identificatorul de concept permite organizarea intrărilor ca semnificaţii echivalente asociate aceluiaşi concept, iar identificatorul de lemă permite organizarea intrărilor cu semnificaţii diferite, care au aceeaşi lemă: entry [conceptlD] 1 lemalD mono Informaţiile relative la un singur cuvânt sau termen (care sunt, prin urmare, asociate unei singure limbi), sunt reprezentate în intrarea OLIF în grupul mono (monolingual); acest grup cuprinde datele esenţiale (keyDC), obligatorii, precum şi alte categorii de date (monoDC), grupate, la rândul lor, în funcţie de natura informaţiilor - lingvistică, lexicală sau terminologică - în date administrative (monoAdmin), morfologice (monoMorph), sintactice (monoSyn) şi semantice (monoSem). Datele esenţiale keyDC identifică în mod univoc intrarea. Pentru identificarea intrărilor şi pentru simplificarea reprezentării referinţelor încrucişate şi a transferurilor, modelul OLIF prevede mai multe posibilităţi de a specifica identificatorii numerici (care pot fi referiţi în cadrul relaţiilor), asociaţi fie grupului mono (monoUserld sau monoUniversalld), fie categoriilor esenţiale de date (keyDCUserld sau keyDCUniversalld), fie intrării (lemmaUserld). Categoriile de date Categoriile de date din OLIF referitoare la informaţiile lexicale sunt ilustrate în figura următoare; prezentarea este sub forma structurilor de trăsături (categoriile de date scrise cu aldine sunt obligatorii), astfel: [denumire valoare (explicaţie)]. Structura intrării are forma: entry lemmaUserld nb ^identificator ^ alutilizatomlui pentru Iernă monoUserld nb mono monoUniversalld nb keyDC monoDC [...] generalDC ^identificator al ^ ^utilizatorului ^identificator ^universal [...] (date esenţiale) ^alte categorii ^ ^dedate y [...] (informaţii generale) unde grupul monolingual - mono este: ^grupează datele^ irorolingve ale unei intrări j O mono monoUserld generalDC nb monoUniversalld nb keyDC monoDC [...] ^identificator al ^ v utilizatorului y ^identificator ^ V1 universal [...] (date esenţiale) ^alte categorii ^ de date [...] (informaţii generale) Categoriile esenţiale de date, keyDC au următoarea structură: keyDC keyDCUserld nb keyDCUniversalld nb canForm language ptOfSpeech subjField semReading string string (noun verb adj adv prep conj det part auxverb pron pune other string string (substantiv) (verb) (adjectiv) (adverb) (prepoziţie) (conjuncţie) (determinant) (particulă verbală) (verb auxiliar) (pronume) (semn de punctuaţie) (alta) ^identif. val utilizatorului 'identif. > v universal y (forma canonică) (limba) (partea de vorbire) (domeniu) (definiţie) O 164 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU INFORMAŢII LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 165 Categoriile de date asociate grupului mono (monoDC) sunt date suplimentare, care pot fi: informaţii administrative - monoAdmin, informaţii morfologice -mgnoMorph, informaţii sintactice şi semantice - monoSyn şi, respectiv, monoSem. Astfel, informaţiile administrative relative la datele lexicografice conţin date despre despărţirea în silabe - syllabification, despre structura şirului care formează intrarea - entryFormation (abreviere, acronim, cuvânt simplu, cuvânt compus, expresie, nespecificat), despre tipul expresiei - phraseType (expresie multi-cuvânt, expresie fixă, lexicalizată, colocaţie, idiom, nespecificată), autorul intrării -originator sau statutul intrării - adminStatus (intrare nouă, intrare verificată, implicită, exclusiv pentru MT, învechită, nespecificat). Informaţii morfologice - monoMorph sunt cele care se referă la transcrierea structurii morfologice - morphStruct, la clasa de flexiune - inflection, cele care indică centrul sintagmei - head, genul gramatical - gender, cazul - case, numărul - number, persoana - person, timpul - tense, modul - mood, aspect - aspect, gradele de comparaţie - degree sau tip de verb auxiliar - auxType (în funcţie de limbă). Informaţii sintactice - monoSyn sunt cele care descriu comportarea generală a şirului de intrare - synType, poziţionarea nemarcată a şirului de intrare, din punct de vedere sintactic - synPosition, descriu tranzitivitatea verbelor - transType, structura de constituenţi a unui şir multi-cuvânt - synStruct, valenţa şirului de intrare - synFrame etc. Informaţii semantice - monoSem se referă la definiţia - defînition, genul -natGender (masculin, feminin, nespecificat) şi la o categorie care reprezintă tipul unei intrări care respectă o anumită clasificare semantică - semType. Grupul de date generale - generalDC are forma: generalDC updater string modDate date example string usage string note string ^persoana care a^ operat modif. (data modif.) r comentariu al lexicografului/ terminologului r categorii de ^ date generale^ 3. Informaţiile lexico-morfologice şi sintactice utilizate în proiectul SIASTRO Proiectul SIASTRO continuă cercetările grupului RoLingva de la Software ITC SA asupra morfologiei. Acesta a realizat Dicţionarul Morfologic Român18, 18 http://www.rolingva.ro/aplicatii......dicţionar.php dicţionar în format electronic, care acoperă lexicul DEXşi care conţine, printre alte componente, un analizor morfologic. în ce priveşte modelele formale de reprezentare a informaţiei lexicale s-a considerat că cel mai apropiat de structura existentă a dicţionarului morfologic şi de cerinţele impuse de analiza sintagmatică a limbii române este OLIF. Intrările Dicţionarul Morfologic Român au asociate atribute lexico-morfologice şi fonologice. O parte dintre aceste atribute pot servi scopului propus; altele (de exemplu, cele fonologice) nu sunt necesare analizei sintagmatice; altele trebuie rafinate. Pentru realizarea analizei sintagmatice, fiecare clasă lexico-gramaticală trebuie îmbogăţită cu atribute sintactico-semantice care nu sunt prezente în Dicţionarul morfologic. în vederea stabilirii mărcilor specifice claselor şi subclaselor lexico-morfologice, care să facă posibilă realizarea automată a analizei sintagmatice, s-a procedat la examinarea atributelor relevante ale fiecărei clase şi a valorilor acestora. Pentru selectarea/stabilirea atributelor şi valorilor ce privesc categoriile morfologice s-a utilizat în principal GALR 2005. S-a apelat, de asemenea, şi la materialul ştiinţific oferit de D. D. Draşoveanu, G. G. Neamţu şi D. Bejan, ca şi la cadrul în sens larg şi fundamental teoretic oferit de lingvistica integrală a lui E. Coşeriu. Există cazuri în care s-a considerat că opţiunile terminologice şi/sau teoretice ale acestora sunt mai adecvate obiectivelor proiectului decât cele din GALR 2005, iar acestea sunt menţionate explicit în studiul dedicat categoriilor morfologice în cauză. Deoarece ca primă aplicaţie a analizorului sintagmatic este prevăzută realizarea unui extractor de termeni, ne-am orientat spre studierea acelor formate de reprezentare a datelor lexico-morfologice şi sintactice care să permită şi extinderea spre bazele de date terminologice. în ce priveşte terminologia, ca teorie, am adoptat concepţia noţională (orientată pe concept), care stă la baza modelelor formale analizate. Premisele elaborării tehnologiei lingvistice pentru limba română au fost create de studiile teoretice, realizate de grupul RoLingva asupra morfologiei. A fost realizat primul model formalizat al morfologiei cu reguli şi metode care pot acoperi în totalitate sistemul flexionar din limba română. în afară de informaţiile referitoare la elementele morfologice şi ortografice, modelul păstrează informaţii incipiente despre elemente fonetice, cum ar fi silabaţia fonetică, accent, împreună cu regulile de migrare a acestuia în cadrul flexiunii. Modelul morfologic respectă regulile gramaticale clasice şi a fost realizat ca un sistem deschis pentru a putea acoperi cu uşurinţă şi alte domenii ale gramaticii limbii române. El permite extinderile necesare pentru a prelua informaţiile care vor rezulta din formalizarea sintaxei limbii române. Limba română este o limbă care flexionează puternic şi permite realizarea de numeroase cuvinte noi prin sufixare şi prefixare, cuvinte care, la rândul lor, pot avea propria flexiune. Numărul formelor flexionate este mare şi, practic, se poate pierde controlul asupra acestora, dacă se va face un simplu inventar al tuturor formelor însoţite de categoria gramaticală reprezentativă. Din acest motiv, în 166 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU INFORMAŢII LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 167 tezaurul de cunoştinţe lingvistice s-a preferat obţinerea acestor forme prin metode procedurale, pe bază de reguli, plecând de la o rădăcină condensată, liste de sufixe şi prefixe, şi o clasă flexionară părinte, care pot descrie în totalitate o intrare lexicală. Combinaţiile care se pot realiza astfel sunt foarte numeroase şi pot acoperi un lexic foarte bogat. Pentru proiectul SIASTRO s-a făcut o documentare asupra atributelor existente în tezaurul de cunoştinţe lingvistice, ţinându-se cont de importanţa lor în lexiconul care se va crea. De asemenea, s-a făcut o paralelă între atributele utilizate de sistemele standardizate şi atributele care pot fi preluate din tezaurul de cunoştinţe lingvistice. S-a creat, în felul acesta, un model de reprezentare a atributelor morfo-sintactice şi s-au dezvoltat procedurile care generează lexiconul îmbogăţit cu aceste atribute. Astfel, pornind de la modelul OLIF, s-a creat o structură de intrare de forma: intrare IdentificatorLema Atribute NUMARDEIDENTIFICARE ATRIBUTECHEIE ATRIBUTEMORFOSINTACTICE INFORMAŢII ADMINISTRATIVE Structura intrării SIASTRO în care atributele cheie sunt: INDEX LEMA LEMA ATRIBUTE CHEIE PARTE VORBIRE DOMENIU GLOSA string /sbt (substantiv) / adj (adjectiv) / vrb (verb) / adv (adverb) / cnj (conjuncţie) / Prep (prepoziţie) \ num (numeral) \ pron (pronume) \ adJPr (adjectiv pronominal) \ art (articol) \ inj (interjecţie) \mrf (morfem cazual) string string Atribute-cheie SIASTRO Pentru fiecare clasă lexico-gramaticală s-au stabilit atribute şi valori specifice. Aceste atribute se împart, la rândul lor, în mai multe categorii: • atribute lexico-morfologice propriu-zise (de exemplu, TIP, TEMA pentru clasele lexico-gramaticale flexionale, GEN, pentru substantive etc); • atribute sintactice: VALENŢA, POZIŢIE (pe care o poate avea adjectivul în raport cu substantivul determinat), DETERM (reprezintă comportamentul determinării adjectivului antepus), PROXIMITATEREGENT (se aplică la adjectivele pronominale care pot fi postpuse şi reprezintă proximitatea faţă de regent) etc; • atribute care facilitează procedura de generare a lexiconului din informaţiile existente în Dicţionarul Morfologic. CONVERSIE (dacă este posibilă conversia de la o clasă lexico-gramaticală la alta, cu specificarea claselor respective), PREFIXE (dacă admite derivarea cu prefixe, iar în caz afirmativ, se specifică prefixele respective), MEMBRU ÎN LOCUŢIUNE şi STRUCTURA LOCUŢIUNII etc 4. Concluzii în vederea stabilirii structurii lexiconului SIASTRO, studiile s-au desfăşurat pe două direcţii: una de analiză a modelelor formale existente pentru descrierea datelor lexicale şi terminologice, iar a doua, de analiză aprofundată a atributelor lexicale, morfologice şi sintactice necesare realizării analizei sintagmatice pentru textele scrise în limba română. Până în prezent s-au realizat procedurile de înscriere a atributelor noi în dicţionar şi a celor de generare a lexiconului necesar analizorului sintagmatic în viitor urmează să se adauge în lexicon structurile multi-cuvânt şi informaţiile de descriere terminologică. Aşa cum este concepută acum structura lexiconului, aceste extensii se vor integra în mod natural în lexiconul existent. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ISLE Meta Data Iniţiative 2003 = Metadata Elements for Lexical Descriptions, Version 1.1c, MPI Nijmegen, http://www.mpi.nl/IMDI/documents/Proposals/IMDI_Lexicon_l. lc.pdf ISO/CD 24613:2006 Language resource management - Lexical markup framework(LMF). www.tc37sc4.org/new_doc/ISO_TC37_N130_rev9_LMF_15March2006.pdf, http://tagmatica.fr/doc/IS024613cdRev9.pdf Antoni-Lay, Marie-Helene, Gil Francopoulo, Laurence Zaysser (1994), A Generic Model For Reusable Lexicons: The Genelex Project. http://perso.orange.fr/laurence.zaysser/llc94.html Calzolari, Nicoletta, Alessandro Lenei, Francesca Bertagna, Antonio Zampolli (2002), Broadening the Scope of the EAGLES/ISLE Lexical Standardization Iniţiative, in Proceedings of the 3rd 168 SANDA CHERATA, MANUELA MIHĂESCU INFORMAŢII LEXICALE ŞI TERMINOLOGICE ÎN PROIECTUL SIASTRO 169 workshop on As ian language resources and internaţional standardization, Volume 12. http://ucrel.lancs.ac.Uk/acl/W/W02/W02-1204.pdf Francopoulo, Gil, Monte George, Nicoletta Calzolari, Monica Monachini, Nuria Bel, Mandy Pet, * Claudia Soria (2006a) LMF for Multilingual, Specialized Lexicons, in Pietre Zweigenbaum, Ştefan Schulz and Patrick Ruch (editors), LREC 2006 Workshop on Acquiring and Representing Multilingual, Specialized Lexicons: the Case of Biomedicine, Genova, Italy, 2006, ELDA. http://estime.spim.jussieu.fr/~pz/lrec2006/Francopoulo.pdf Francopoulo, Gil, Nuria Bel, Monte George, Nicoletta Calzolari, Monica Monachini, Mandy Pet, Claudia Soria (2006b) Lexical Markup Framework (Lmf) For Nlp Multilingual Resources, in Proceedings of the Workshop on Multilingual Language Resources and Interoperability, pages 1-8, Sydney, July 2006. © 2006 Association for Computaţional Linguistics Jacquemin, Christian, Evelyne Tzoukermann (1999), NLP for Term Variant Extraction: Synergy between Morphology, Lexicon, and Syntax, in T. Strzalkowski (ed), Natural Language Processing Information Retrieval, p. 25-74, Kluwer, Boston, MA, 1999 http://citeseer.ist.psu.edU/cache/papers/cs/22948/http:zSzzSzwww.limsi.frzSzIndividuzSzjacq uemizSzFTPzSzjacqtzou-NLIR97.pdf/jacquemin99nlp.pdf Lieske, Christian (2001), The Open Lexicon Interchange Format (OLIF) Comes of Age, Machine Translation Summit VIII 2001, www.olif.net/documents/olifMtSummitVIII.pdf Mc Cormik, Susan, Christian Lieske, Alexander Culum (2004), OLIF v.2: A Flexible Language Data StawdarJ http://www.^ Mc Cormik, Susan (2005), The Structure and Content of the Body of an OLIF v.2.0/2.1 File. www.olif.net Melby, Alan K. (2000), SALT: Standards-based Access service to multilingual Lexicons and Terminologies. www.ttt.org Monachini, Monica, Francesca Bertagna, Nicoletta Calzolari, Nancy Underwood, Costanza Navarretta (2003), Towards a Standard for the Creation of Lexica www.elra.info/services/standard_lexica.pdf OLIF Consortium (2005), OLIF - The Open XML Language Data Standard www.olif.net Peters, Wim (2002), Resurse Lexicale. http://phobos.cs.unibuc.ro/roric/Ro/lex_introduction.html Romary, Laurent (2001), Un modele abstrait pour la representation de terminologies multilingues informatisees: TMF - Terminological Mark-up Framework, in Cahiers GUTenberg no. 39- 40, mai 2001, http://www.gutenberg.eu.org/pub/GUTenberg/publicationPDF/39-romary.pdf Romary, Laurent, Marc Van Campenhoudt (2001), Normalisation des echanges de donnees en terminologie: le cas des relations dites «conceptuelles», in Conference TIA-2001, Nancy, 3 et 4 mai 2001, www.termisti.refer.org/tia4.pdf Romary, Laurent, Salmon-Alt S., Francopoulo G. (2004), Standards going concrete: from LMF to Morphalou, in Workshop on Electronic Dictionaries, Coling 2004, Geneva, Switzerland, http://acl.ldc.upenn.edU/coling2004/W 10/pdf/4.pdf Segura Bedmar et alii 2006 = Segura Bedmar, Isabel, Jose L. Martinez Fernândez, Paloma Martinez, Including deeper semantic Information in the Lexical Markup Framework: a proposal, in Proceedings of 5th Slovenian and Ist internaţional Language Technologies Conference, 2006 IS-LTC'06 nl.ijs.si/is-ltc06/proc/l 5_Segura.pdf Tămâianu-Morita, Emma (2008) Tipologia sintagmelor în modelul D. D. Draşoveanu. Posibile aplicaţii în proiectul SIASTRO, supra, p. 137-150 TEI Guidelines for Electronic Text Encoding and Interchange. XML-compatible edition, Edited by C. M. Sperberg-McQueen and Lou Burnard; XML conversion by Syd Bauman, Lou Burnard, Steven DeRose, and Sebastian Rahtz © 2001, 2002, 2004 by the TEI Consortium www.tei.org Wright, Sue Ellen (1999) TOII: SALTing the Alphabet Soup. TC Forum 1998-2001 - http://www.tc- forum.org - file last updated 17 Oct 1999 FORMAL MODELS FOR REPRESENTATION OF LEXICAL AND TERMINOLOGICAL INFORMATION IN SIASTRO PROJECT (Abstract) This paper outlines the research carried out within the SIASTRO project on the formal models for a uniform representation of lexical and terminological information. In this framework, we describe the structure of the lexicon that will be used in the phrase analysis of texts written in Romanian. Universitatea „Babeş-Bolyai' Facultatea de Litere Cluj-Napoca, str. Horea, 31 FELICIA ŞERBAN NOTE LEXICALE ŞI ETIMOLOGICE Observaţiile şi sugestiile de faţă vin în continuarea notelor lexicale şi etimologice precedente1, referitoare la volumele din seria nouă a Dicţionarului limbii române care vor cuprinde litera L, elaborată la Institutul „Al. Philippide" din Iaşi şi la Institutul „Sextil Puşcariu" din Cluj-Napoca (fragmentul lâgălie - lâu, precum şi partea li - luzulaf. Lăibăriiş s.n., utilizat regional cu sensul 'registru de impozite', apare în BL II, p. 553 şi este redactat în primul tom (redactat la Iaşi) cu etimologia necunoscută. Considerăm că este o variantă a substantivului neutru libăruş, utilizat în Transilvania, învechit, cu sensul 'carnet în care sunt însemnate impozitele, dările' (cf. VAIDA, REV. CRIT. III, p. 159); provine din lat. libellus şi magh. libellus (la care s din final se pronunţă ş). Lăspădâie s.f. este folosit prin sud-estul Transilvaniei, 'strat, pătură subţire' şi 'fulg mare de zăpadă', pl. lăspădăi (DR, X, p. 295); autorii părţii respective din dicţionar consideră că acest cuvânt provine din lespede, deşi acesta nu este un cuvânt cu circulaţie populară. în partea redactată de alţi autori, vom găsi acelaşi sens la lospătură (UDRESCU, GL.), care este pus în legătură cu lospă - una dintre variantele lui lodbă (< ucr.) -, la care există, pe lângă sensul de 'ţandăra' (COMAN, GL.; UDRESCU, GL.), şi cel de 'fulg' (ibidem). Leancâr s.m. (Iht.) este un nume regional pentru 'boiştean', atestat la BĂCESCU, P. 36, 72 în Pipirig, judeţul Neamţ. Ar trebui să devină variantă la linear, atestat, din aceeaşi zonă, în GLOSAR REG., întrucât acesta din urmă are mai multe atestări; în Maramureş, la Firiza, cuvântul mai înseamnă 'tipar' (ALRI, 1 745/355), având şi varianta Ungar. Leârfă, leoârbă: learfă s.f. 'persoană care vorbeşte mult; flecar', atestat în LEXIC REG. II, p. 96 din apropierea oraşului Tecuci (comuna Ţepu ), ar putea fi o variantă a lui leoârbă, cu acelaşi sens, consemnat la UDRESCU, GL., cuvânt cu o arie de circulaţie mult mai largă, cu sensul de 'gură ca organ al vorbirii'. Leoârbă este, probabil, un postverbal al lui leorbăi, variantă a verbului leorpăi 'a mânca sau 1 Note etimologice şi lexicale, în DR, serie nouă, IX-X, 2004-2005, p. 186-189. 2 Pentru unele amănunte asupra redactării materialului, vezi scurta introducere la aceleaşi note. 3 Vom utiliza siglele Dicţionarului limbii române. DACOROMANIA, serie nouă, XIII, 2008, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 171-175 172 FELICIA ŞERBAN a bea sorbind zgomotos', prin alunecarea semantică de la 'gură ca parte a aparatului digestiv' la 'gură ca organ al vorbirii'. v Leibărică (lăibărică), lăibărăş s.f., regionalisme, diminutive ale lui lâibăr, se foloseau odinioară la oraş pentru a denumi vesta scurtă de pânză, încheiată în faţă cu nasturi, purtată de fetiţe pe sub bluză şi de care erau prinse jartierele (corn. din Cluj-Napoca); în zona Munţilor Apuseni (oraşul Câmpeni), obiectul respectiv de îmbrăcăminte avea forma leibărică, prin hiperurbanism. Lencăzi, lingăii: lencăzi, verb reflexiv cu sensul 'a se plânge (3), a se văita (1)', atestat în LEXIC REG. 20 din Şomcuta Mare - Baia Mare, ar putea fi pus în legătură cu lingăii 'a plânge cu zgomot, a hohoti', consemnat în ALR II/I, h. 34/279 (Bocşa - Zalău), pentru care în DLR serie nouă se trimite la verbul lingăi. Leoâră s.f. 'vagon-platformă', atestat în satul Părhăuţi (aproape de Suceava) este scris Horă în LEXIC REG. II, p. 125; conform prevederilor din DOOM2 (p. XLVII), diftongul eoa se scrie cu e după toate consoanele, cu excepţia lui [c], [g] Şi [K], [g]. Substantivul este o variantă al lui liură, regional, 'vagonet cu care se transportă piatra extrasă din mină1 (1)', formă atestată în REV. CRIT. IV, p. 144. Cuvântul provine din germ. Lore. Leogur s.n. (pl. liogurî) 'tabără militară', scris liogur într-o comunicare din Marginea, judeţul Rădăuţi, trebuie să fie o variantă a lui lagăr (< germ Lager), la care există şi varianta loâgăr. Lichineălă s.f., regional, 'împodobire, găteală'(CONV. LIT. XLIV, 396) este variantă a lui lighineălă (CONV. LIT., XLIV, p. 396; UDRESCU, GL.) - derivat de la lighini cu suf. -eală, verb reflexiv cu circulaţie prin Muntenia 'a se spăla şi a se găti îndelung' (I. CR. VIII, p. 87; UDRESCU, GL.), iar verbul, la rândul lui, derivă de la lighean. Ligvan, -ă adj., regional, glosat „uşurel" de RĂDULESCU-CODIN, accentul nefiind notat; ar putea fi apropiat etimologic de adverbul lăgăn, cu circulaţie prin Banat, însemnând 'domol' (GĂMULESCU, E. S., p. 147; L. COSTIN, GR.BĂN., p. 127). Limâr s.m. (Bot.; prin Bucovina) 'năvalnic' (II a) (Phyllitis scolopendrium) este înregistrat la BORZA, D. p. 129. Poate fi scris greşit în loc de limbăr, care, prin Moldova, este şi nume de plantă, iimba-cucului' (Botrychium lunaria), atestat tot la BORZA, D., p. 32. Limujder s.m., cu circulaţie prin Moldova, este un termen depreciativ pentru un om scandalagiu, viclean, afurisit (cf. SCRIB AN, D.; Nichiduţă... se zbate, se cărneşte, se suceşte, nu-i chip! Se lipise limujderul de scaun şi pace! FURTUNĂ, V., p. 12. Ardă-te-ar holera, crancăule şi spănzuratule şi limujderiule, cum mi-ai spăriet tu fata şi băieţii şi cum ne-ai năruit hornu! I. CR. XIII, p. 66); are şi variantele lemujder (SCRIBAN, D.), alimojder (ibidem). Este un derivat de la lămujde + suf. -er. La rândul său, lămujde este o variantă a substantivului lămustie 'mulţime (1)' (PRALE, în DA II2, p. 90; SCRIBAN, D., p. 594; CIORĂNESCU, D. ET., 3 980, corn. din Oraviţa), cu variantele lămuste (SCRIBAN, D.; DA II2, NOTE LEXICALE ŞI ETIMOLOGICE 173 p. 196; CIORĂNESCU, D. ET., 3 980), lămoste (SCRIBAN, D.; DA II2, p. 196; CIORĂNESCU, D. ET., 3 980) şi lămujde (SCRIBAN, D.; DA II2, P. 196; CIORĂNESCU, D. ET., 3 980). Pentru etimologia acestuia, DA trimite la halamuşte 'lume, guri multe' (PAMFILE, J. II). Lindră s.f. este un termen depreciativ pentru o femeie uşuratică, înregistrat la TEAHA, C. N., p. 239 din zona Vaşcăului (satul Câmp). Ar putea fi socotit o variantă a lui lândră, cuvânt tot din Maramureş, având unul dintre sensuri identic cu al lui lindră, la care există şi o variantă leândră. Etimologic, cuvântul poate fi apropiat, fonetic şi semantic, de lendăr 'vagabond', din aceeaşi zonă (CV, 1951, nr. 3, p. 43). Lineştos, -oâsă adj., învechit, rar (înregistrat la 1701), 'liniştit, calm' (Vreamea iaste lineştoasă. FN, p. 97), derivă de la Uneşte (variantă a lui linişte) + suf. -os. Lingâre s.f., învechit, rar, 'linguşire', utilizat de BĂRAC, cf. LR, 1983, p. 172, 173 (S-au datpre lângă dânsul cu Ungari, ibidem, p. 179), nu provine de la a linge, ci este un postverbal de la a (se) Ungari care, pe lângă sensul de 'a linge', înseamnă şi 'a (se) linguşi, a încerca să câştige bunăvoinţa cuiva cu linguşiri'. Lipică s.f. denumeşte 'crusta care se formează deasupra unei răni; spec. boală de piele' (BARCIANU; JAHRESBER. VIII, P. 106; ALEXI, W.; SCRIBAN, D.) şi poate fi apropiat etimologic de verbul a lipi. Pentru lipică (Entom.) 'molie (1)' (PONTBRIANT, D.; LM; DDRF) nu se poate propune, deocamdată, o etimologie plauzibilă. în afara acestora, în unele texte populare acelaşi complex sonor este rezultatul unor creaţii analogice, pornind de la cuvântul lipici 'ceea ce atrage, ceea ce încântă la cineva; farmec personal' sau 'plăcere (1), desfătare': Avuţia îi da avuţiili, Lipica îi da lipiciu (MAT. FOLK. 1 155); Ticnica îi da ticnelile, Lipica îi da lipiciul (GR. S., VI, p. 128). Lipopexie s.f. (Med.) 'acumulare de grăsimi în ţesuturile organismului' este atestat în D. MED.; DN3; acest din urmă dicţionar recurge pentru explicarea originii cuvântului la elementele greceşti Xinoq 'grăsime' şi nvţxc; 'fixare'. Termenul provine din fr. lipopexie, germ. Lipopexie. Liptau s.n. 'brânză din lapte de oaie preparată în Transilvania şi în Ungaria' (ENC. AGR. III). Cuvântul are la origine numele propriu Liptau, cf. germ. Liptauer. Pentru acest preparat alimentar am auzit în Transilvania şi denumirea de liptauer. Lirţă s.f. 'strat de mucegai care se formează pe suprafaţa vinului' este consemnat în ALR SN I, h. 244/95 (Scărişoara, judeţul Alba); din aceeaşi zonă (oraşul Câmpeni), adăugăm sensul de 'pieliţă' (I 2): Carne cu lirţe. Lisciotcă s.f. 'cleşte de lemn pe care se înşiră perimetele de carmace' (GHELASE, U. P., p. 391) provine din rus. jieuţedKq. Lisotrih s.m., adj. este folosit într-un articol din „Contemporanul", II, p. 21, dedicat descrierii diferitelor tipuri de rasă umană şi înseamnă '(cel) cu părul lins': Parte dintre lisotrihi formează... grupa tipurilor negre. Ei sunt în general inferiori oamenilor cu părul nelânos (lisotrihi). Termenul are ca etimon fr. lissotrique. 174 FELICIA ŞERBAN NOTE LEXICALE ŞI ETIMOLOGICE 175 Listă2 s.f. 'pată albă şi îngustă la unii cai, care se întinde de la frunte la bot', omonim al lui listă1 'tabel (1)', este împrumutat din fr. liste (< germ.), care, la rândul lui, este omonim cu liste iistă' (< it.). Lişcă s.f. este, regional, numele unei păsări (H III, p. 194, 386), mai precis iişiţă' (Fulica atrd) (BĂCESCU, PĂS., p. 108) şi provine din bg. jiuckq. Liuşcă adv. 'de-o parte' (Râmnicu-Vâlcea), atestat în LEXIC REG., p. 82, ar putea fi o formă provenită, în vorbirea allegro, din las' că. Lizenă s.f. înseamnă 'ornament arhitectural în formă de fâşie': Păreţii exteriori cu lizene şi arcade turtite, poartă şi ei urmele unor zugrăveli foarte bogate (PĂCALĂ, M. R., p. 369); a fost împrumutat din germ. Lisene. Loâgher subst. este o formă a lui lagăr, care circulă prin Transilvania. Cu sensul de 'loc unde se adunau lemnele pentru a fi încărcate' a fost înregistrat în anchetele pe teren efectuate pentru Tezaurul toponimic al României4, în localitatea Creaca din judeţul Sălaj. în Năsăud, cuvântul însemna odinioară 'loc unde se făceau exerciţii militare'; mai înseamnă şi 'arie, loc pentru depozitat materiale' (informaţiile ne-au fost furnizate de colegul Ion Istrate). în forma logher, este consemnat cu sensul 'arie pe care se treieră cerealele'(COMAN, GL.; CHEST. II, 400/375). Etimonul este germ. Lager, iar sensurile la care ne referim aici au rezultat, prin extensie, de la 'tabără militară'. Loâvă s.f., prin Oltenia, 'timp, moment prielnic (pentru dezvoltarea plantelor); p. e x t. rod bogat; abundenţă (BARCIANU; ALEXI, W.): Via a avut loavă. CIAUŞANU, V., p. 176; cf. LEXIC REG., p. 42. Se foloseşte în mai multe expresii: a fi Iovă mare = a se potrivi un timp ploios la momentul prielnic unei recolte bune (BARONZI, L., p. 112): A fost Iovă mare. S-a lovit ploaia tocmai la timp (ibidem)', a găsi loava = a avea noroc în urma unui concurs de împrejurări favorabil (BOCEANU, GL.); a avea (sau nimeri) loava (la ceva) = a avea noroc în întreprinderea unei acţiuni oarecare, a da lovitura (CIAUŞANU, V. p. 176; UDRESCU, GL.); a-l lovi loava (pe cineva) = a i se întâmpla cuiva un lucru favorabil, în mod neaşteptat, a da norocul peste cineva (CIAUŞANU, V., p. 176); a (nu) îşi găsi loava (cu cineva) = a (nu) îi merge bine, a (nu) se potrivi, a (nu) se înţelege cu cineva (UDRESCU, GL.). Are şi varianta Iovă. Considerăm că este un postverbal de la a se lovi cu sensul de 'a se potrivi'. Ludri s.n., prin Transilvania cu sensul de 'sanie, săniuţă' (ALR I 1, h. 695/200, corn. din Câmpeni), cu varianta rodii (corn. din Câmpeni), provine din magh. rodii. Lufâr s.m. (pl. luferi), 'peşte răpitor marin, cu corpul alungit şi turtit lateral, de cea 30-40 cm lungime, cu dinţi pe ambele maxilare' (Pomatomus saltatrix), este atestat în dicţionare, enciclopedii şi lucrări de specialitate (SCRIBAN, D.; GHELASE, U. P. II, P. 329; LTR2; DEX), dar şi în literatura beletristică (M-am minunat de vicleşugul simplu cu care se prind lufarii durdulii, cei mai gustoşi din peştii mării. VOICULESCU, P. I, p. 17; Facem caz mai ales de luferi şi stavrizi -peşti de mare. SADOVEANU, O. X, p. 421; Ne-aduse-n talgere pe masă... Veniţi din verdea lui mătasă: Lufar, guvidii şi barbun. PILLAT, P., p. 202). Are şi varianta lufăr (pl. luferi). în dicţionarul lui August Scriban se consideră că provine din neogreacă şi turcă; după MDA, etimologia este necunoscută. Propunem ca etimon ucr. ny(pap. LEXICAL AND ETYMOLOGICAL NOTES (Abstract) The article approaches, from the lexical and etymological point of wiew, some entries în Dicţionarul limbii române (DLR). Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „ Sextil Puşcariu " Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă, 21 4 Tezaurul toponimic al României. Transilvania (TTRT). Judeţul Sălaj, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006. RODICA MARIAN EXPRESIA TEXTUALĂ A REZOLVĂRII „CREZULUI AMBIGUU" ÎN MORTUA EST! în pofida unor voci autorizate critice şi filozofice, chiar analitice, care au clasat mesajul poemului în tipica revoltă romantică şi chiar în blasfemie, textul poetic Mortua est! se pliază extrem de elocvent la demonstrarea unei aşa-numite noi spiritualităţi, de altfel veche şi perenă, dar ale cărei grile de interpretare sunt redescoperite ca o formulă de pătrundere şi explicitare a spaţiului non-existenţei; acest spaţiu se regăseşte în toate nivelele de realitate şi poate da seamă de mecanismele universale ale creaţiei, de orice fel, ştiinţifică ori artistică. în limbajul filozofico-fizic şi al noilor forme de logică, acesta ar fi terţul ascuns din transdisciplinaritatea lui Basarab Nicolescu1, ca nouă viziune asupra lumii, ca o mediere între coordonatele ştiinţei, ale artei şi ale fundamentelor lor ontologice. Terţul inclus din logica scolastică poate strălumina şi spaţiul sacrului, precum, în filozofia lui Blaga (anterioară transdisciplinarităţii), antinomiile transfigurate puteau exprima şi fundamenta dogmatic spaţiul misterului şi chiar puteau potenţa misterul, prin creaţia de lumi, atunci când erau transpuse în dizanalogia metaforei revelatoare. Observaţia pertinentă a lui Emil Cioran2, conform căreia Eminescu a trăit în invocaţia nefiinţei şi din dedesuptul vieţii, ca şi grila heideggeriană a identicului în ecuaţia devenirii3, care este moartea, ca unic orizont, eludează, ambele, o dimensiune a spiritualităţii eminesciene, anume credinţa în nemurirea sufletului, creştină, dar şi mistică în general, care-şi găseşte expresia în descrierea unui dincolo fabulos şi feeric în partea primă a textului la care mă refer de această dată, poemul eminescian de tinereţe, Mortua est!. Preeminenţa acestei părţi în poem nu este numai cea a valorii poetice, incontestabilă şi lesne demonstrabilă, ci şi o valoare provenind dintr-o opţiune ideatică şi de mentalitate, aşa precum analiza poetică semantică şi sintactică a textului o probează, de la nivelul suprafeţei textuale până la cel al adâncimii semantice. Rosa Del Conte atinge, la un moment dat al analizei poemului, problema inspirat numită a unui crez ambiguu: „sau ceva din noi durează şi existenţa se împlineşte, înfloreşte dincolo, într-un absolut în care 1 Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, Iaşi, Editura Polirom, 1999. 2 Emmanuel Cioran, Mihail Eminesco, în „Apostrof, XII, 2001, nr. 11 (138), p. 13 3 Constantin Barbu, Poezie şi nihilism, Constanţa, Editura Pontica, 1991, p. 78-79. DACOROMANIA, serie nouă, XIII, 2008, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 177-191 178 RODICA MARIAN .CREZULUI AMBIGUU" ÎN MORTUA EST! 179 speranţa nu e 'aur de spume' (v. 52), iar amorul nu ascunde ispite veninoase şi nimeni nu ia în râs dreptatea; sau nimic din noi şi din visele noastre nu continuă dincolo, iar moartea este o absolută nefiinţă, uitare desăvârşită"4. Cu toate acestea, concluziile sale privind textul antum sunt hotărât înscrise în tumultosul avânt romantic de revoltă şi de acuzare a lui Dumnezeu, în numele frumuseţii rămase intacte în faţa morţii {palida frunte), moartea fiind actul suprem de nedreptate5. Evident, aceste concluzii sunt determinate numai de analiza ultimelor două versuri din textul formei definitive a poemului. Schimbarea propusă în această analiză se bazează pe argumente textual-semantice şi sintactice, care culminează, ca un punct forte al textului, cu strofa antumă numărul 13: Şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă, / De racla ta razim eu harfa mea spartă / Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc / O rază fugită din chaos lumesc. Această strofa este strategic aşezată la mijlocul textului şi prin ea se introduce un mise en abîme, figură textuală care concentrează ideatic şi diegetic esenţa poemului. Strofa este deschisă de Şi totuşi, conjuncţia concesivă fiind subliniată, avertizând asupra unei concentrate realităţi poetice. Din punct de vedere semantic-textual, poziţia atitudinii poetice este crucială, cu atât mai mult cu cât neplângerea morţii apare în desfăşurarea textului după ce cele două axe semantice ale înţelegerii morţii au fost expuse în ecuaţia poetică desfăşurată în primele 12 strofe. Respectiv, până în acest punct se derulase feerica descriere a lumii de dincolo - în care sufletul nemuritor se înalţă la cer şi, pe de altă parte, expunerea acelei gândiri rele, cum o caracterizează poetul însuşi, care concepe moartea ca eternă şi neagră, fiindcă reduce fiinţa la materie, la condiţia ei de lut, condiţie din care reînvierea nu poate avea nici o şansă. Punctul forte al textului care începe cu strofa introdusă prin Şi totuşi exprimă atitudinea a ceea ce am numit eu profund (corespunzător alterităţii interioare ori terţului ascuns), fiind transgresarea opoziţiilor în sensul hotărât al favorizării neplângerii morţii (Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc / O rază fugită din chaos lumesc), întrucât instanţa poetică fericeşte (intens = mai) o rază = înger = dematerializare fugită (eliberată) din haosul lumii. Revenirea în final a dramatico-tragicei plângeri a morţii, augmentată cu tonurile revoltei în faţa dispariţiei trupului omenesc, a chipului zâmbitor, nu poate anihila accentul ideatic şi de profunzime al substanţei semantice, consumat în momentul transfigurării antinomiilor. Ion Negoiţescu avea dreptate să susţină ideea conform căreia schelele interogaţiilor metafizice pornite din Au e sens în lume? s-au înălţat în lirica eminesciană după ce în această fază interogaţia cade, în cele din urmă, în blasfemie, în timp ce în postuma Povestea magului călător în stele întrebările se află în zona plutonică, „în mediul vizionar, unde imaginile desfac un drum propriu 4 Rosa Del Conte, De la meditaţia în versuri Elena' (1866) la 'Mortua est!' (1871), în idem, Eminescu sau despre Absolut, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1990, p. 42. 5 Rosa Del Conte, op. cit., p. 51: „[...] acel act de acuzare, în care se anulează atât acceptarea fatalistă cât şi îndoiala sceptică: e moartea un bine sau un rău?, Eminescu mărturiseşte drama întregii sale existenţe, răzvrătita lui vocaţie titanică". spre miezul misterului"6. Chiar dacă nu avem, aparent, în textul antum al poemului Mortua est! un drum propriu de pătrundere în zona misterului, ci numai revoltă în faţa morţii trupeşti, accentele semantice proteguite de finalul negator al puterii divine nu constituie axa fundamentală de semnificaţie, ci numai sublinierea, în ton de blasfemie, desigur, a unei preponderenţe stilistice. Strofa finală nu procedează, aşadar, la o adâncire de sensuri, întrucât vine în logica poetică după accentul principal introdus în strofa 14 prin Ş-apoi.... Strofa aceasta concentrează hamletian o îndoială care susţine din adânc semantica poetică (Ş-apoi... cine ştie de este mai bine/A fi sau a nu fi...), reluând de fapt motivul dominant al îndoielii din strofa 6: Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială, / De ce-ai murit înger cu faţa ta pală?/Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă? / Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă? în prima parte a poemului, strofa 6 introduce o primă îndoială, după ce primele 5 strofe glorificau înălţarea sufletului în zone feerice, îndoială exprimată fară accente patetice, în favoarea posibilului sens al rostului superior al stingerii unei stele radioase. Din acest punct, textul poemului începe să se structureze pe axa disjuncţiei marcată de conjuncţia DAR, alternând obiecţiile şi rezervele, fiind deci un „termen revelator al tensiunii lirice"7, de o importanţă excepţională într-adevăr, după cum se poate uşor remarca şi în multe alte piese lirice eminesciene. Dorinţa profundă de absolut, structurală spiritului eminescian, dar şi compensatorie, sinonimă cu dorul de Nefiinţă, se manifestă într-o propensiune spre aneantizare, care are, cum spuneam, două semnificaţii majore, două căi de acces spre aproximarea liniştii eterne, o cale paradisiacă şi una luciferică, foarte bine aspectate în alcătuirea textului poetic antum Mortua est!. Deşi filozoful Lucian Blaga conferă numai cunoaşterii luciferice rolul determinant şi fertil în creaţie, totuşi descrierea cunoaşterii paradisiace şi a celei luciferice se va plia expresiv într-o analiză textuală a poemului Mortua est!, respectiv va putea ţine loc de concluzii (în această fază a demonstraţiei, o propun ca ipoteză) pentru caracterizarea tensiunii specifice a compoziţiei acestui text, precum şi a celei degajate de substanţa lui ideatică, în care se confruntă două arealuri de gândire a morţii. Ipotetic, aşadar, nu voi porni numai de la gândirea identicului, care ar fi la baza onticului, respectiv moartea din ecuaţia devenirii, adică nu voi absolutiza sensurile existenţial-heideggeriene, ci voi ipostazia un cuprins exegetic, în care se confruntă şi sensuri heideggeriene, dar şi sensurile teologice ale morţii. „Prin cunoaşterea paradisiacă ne simţim parcă în lumea graţiei, pe când prin cunoaşterea luciferică ne simţim părtaşi la nu ştiu ce mare tragedie"8, spune Blaga despre dualitatea cunoaşterii, care, ca proces însă, este integrată în dogma trinităţii, ca sinteză a contrariilor, oarecum posibil a fi denumită antinomie transfigurată9. Mai precis, cel de-al treilea termen, soluţia, transfigurarea este demonstrată în 6 Ion Negoiţescu, Poezia lui Eminescu, ediţia a IlI-a, Iaşi, Editura Junimea, 1980, p. 32, 7 Ştefan Cazimir, Tensiunea lirică, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971, p. 40. 8 Lucian Blaga, Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003, p. 227-228. 9 Lucia Dărămuş, Poetica terţului ascuns, în „Pro Saeculum", V, 2006, nr. 5-6, p. 70. 180 RODICA MARIAN ,CREZULUI AMBIGUU" ÎN MORTUA EST! 181 epistemologia blagiană în cadrul paradoxiei dogmatice, care - în esenţă - este diferită de unitatea dialectică a contrariilor, fiind postulată în transcendent „[...] e suma determinărilor ei posibile sub dublul unghi de vedere al abstractului şi concretului"10. Sensul ei nu este logic, dar are „un sens funcţional în cadrul gândirii umane în general" şi filozoful Blaga adaugă precizarea fundamentală: „pentru a întâmpina orice confuzie cu alte tipuri de ideaţie, formula dogmatică trebuie înţeleasă esenţialmente ca expresie a unui mister [ea] [...] vrea determinarea unui mister conservând acestuia caracterul de mister în toată intensitatea sa"11. Modernitatea şi pertinenta actualitate a acestui tip de spiritualitate configurat în gândirea filozofică a lui Blaga este simptomatic reînvestită în zilele noastre în viziunea transdisciplinarităţii, ca nouă viziune asupra lumii12. Basarab Nicolescu concepe o zonă a sacrului, numită zona de non-existenţă, care se sustrage oricărei raţionalizări, inexplicabilă prin legile fizicii, ce adastă încă în limitele cunoaşterii ştiinţifice. Antinomiile blagiene se rezolvă prin „intelectul estatic", ceea ce presupune „ivirea unei noi religiozităţi", într-o metafizică ce-o devansează pe cea a filozofului Ştefan Lupaşcu, ale cărui antagonisme presupun un tip de logică numită dinamică13. Important mi se pare de subliniat, ca şi în alte cazuri, circulara revigorare a unor fundamente de gândire, în speţă, în cazul de faţă, recunoaşterea necesarei - întru cunoaştere - noi căi de acces spre sacru. Conceptul transfigurării antinomiei se cunoaşte ca un interpus în alte logici, precum cele scolastice, numit terţ inclus sau terţ ascuns, teoretizat astfel şi de Basarab Nicolescu. După cum şi alţi analişti au observat, uneori şi nesistematic, la Eminescu şi mai apoi la Blaga, nu sunt totuşi dominante umbrele abisale ale însingurării, pentru că moartea nu este în şândirea lor sfârşitul definitiv al existenţei, aşa cum am arătat pe larg în altă parte1 . Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, Constantin Barbu conduce analiza eminesciană, prin parametrii finitudinii fiinţei heideggeriene, spre consecinţele extreme ale identităţii: „Gândirea identicului este o mare problemă a meditaţiei eminesciene. întrebările pe care şi le pune raţiunea lumii sunt două: de unde vine şi unde merge. Răspunsul este moartea care este identicul din ecuaţia devenirii. Originea lumii şi adăpostul ei este mersul şi ajungerea la moarte, acesta este adevărul fiinţei lumii"15. întrucât accentele de „dat" ontologic ale morţii, de nedepăşit, par să îndreptăţească această descriere imuabilă a devenirii spre moarte în poezia de tinereţe a lui Eminescu, intitulată reprezentativ Mortua est!, Ileana Oancea şi Liliane Tasmovski de Ryck pornesc, într-o recentă analiză a acestui text, de la Lucian Blaga, Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1943, p. 65-66. 11 Ibidem, p. 66. 12 Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, Iaşi, Editura Polirom, 1999. 13 Cf. Lucia Dărămuş, art. cit. 14 Rodica Marian, Un sens specific al morţii în universul poetic eminescian, în idem, Luna şi sunetul cornului..., Piteşti, Editura Paralela 45, 2003, p. 17-56. 15 Constantin Barbu, Poezie şi nihilism, Constanţa, Editura Pontica, 1991, p. 78-79. definiţia identicului citată mai sus. Numai că întreaga construcţie textuală, cu alcătuirea ei paradoxală, cu dualitatea ei evidentă, conduce atenta analiză stilistică, semiotică, semantică şi fonetică la motivarea poetică, creatoare a unei noi identităţi, definită şi relevată prin ceea ce au numit oximoronul de identitate, ca figură textuală. Citez unele concluzii ce-mi par repere memorabile: „Obiectul poetic este o construcţie a textului, el nu mai reproduce realul, ca în poetica mimetică, ci îl creează după «logica» paradoxală a poeziei moderne [...]. Moartea este astfel înălţarea spre o lume vrăjită, mirifică [...], o lume din care esenţa angoasantă a sfârşitul a dispărut [...]. Constatăm deci verticalitate, transcendenţă, luminozitate, armonie muzicală într-o atmosferă de întemeiere magică a universului, ca biruinţă asupra destinului şi a morţii"16. Concluziile de mai sus sunt pertinente din punctul de vedere al semanticii textului, nu numai în logica paradoxală a poeziei moderne, ci şi în reflectarea credinţei ancestrale în nemurirea sufletului, despre care un text manuscris eminescian vorbeşte expres is verbis17. Aşadar, esenţa angoasantă a sfârşitului omenesc nu a dispărut, ci, mai bine-zis, n-a apărut, de fapt nu poate exista într-un asemenea areal de gândire, cel al continuării existenţei şi dincolo de moarte. Cunoaşterea paradisiacă din filozofia blagiană mi se pare că ar corespunde cu descrierea feerică a lumii de dincolo din partea I a textului Mortua est!, reprezentându-1, de fapt, pe poetul orfic şi de substanţă a gândirii mitice. Pe când partea a Il-a, numită de cele două cercetătoare citate mai sus, axul polar reflexiv, îl reprezintă pe Eminescu - poetul gnomic, dar, s-ar putea, în credinţa mea, să fie aici, dar numai în fondul ideatic al acestei părţi, şi ceva din angoasa lui Heidegger, mai ales pe filonul tragismului, mai evident în finalul poemului. Acest ax polar reflexiv al textului, diferit de seninătatea paradisiacă, îmi pare că ar configura, într-un fel, cunoaşterea luciferică blagiană, manifestă, cu tensiunile ei dominante, în expresia textuală a acestei părţi a doua a poemului Mortua est!. Trebuie, totuşi, să observ că interogaţiile retorice se insinuează, cu valoarea lor dramatică, şi în partea întâi, începând cu strofa a şasea: „Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială / De ce-ai murit înger cu faţa cea pală? / Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă? / Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă!" (s.n.). Cele trei versuri terminate cu semnul întrebării, marcând evident zbuciumul eului poetic, îl atenuează însă în semantica ultimul vers, strecurând prin sugestia stingerii unei stele radioase, din nou, axul cu înţelesul larg al descrierii paradisiace a lumii de dincolo. Credinţa că destinul omului este legat de o stea transpare aici în conexiune cu sugestia strălucirii încorporate în persoana iubită, dar şi cu luminozitatea lumii cereşti. Pe de altă parte, conectorul „DAR" cu care începe strofa următoare, a şaptea, subliniind opoziţia cu întrebările dureroase anterioare, deşi este urmat de 16 Ileana Oancea, Liliane Tasmovski de Ryck, Mortua est! şi oximoronul de identitate ca figură textuală, în AUI, secţiunea III, e. Lingvistică, tomurile XLIX-L, 2003-2004 {Studia linguistica etphilologica in honorem D. Irimid), p. 417-418. 17 Mihai Eminescu, Nemurirea sufletului şi a formei individuale, în idem, Opera esenţială, Craiova, 1992, p. 175-176. 182 RODICA MARIAN ,CREZULUI AMBIGUU" ÎN MORTUA EST! 183 dubitativul „POATE", introduce un segment textual (strofele 7-8) ce poate fi cuprins în filonul strofelor 1-5, adică în aşa-numita parte întâi, cea a poetului orfic, de substanţă mitică. în acest poem, descrierea paradisiacă a lumii de dincolo nu-mi pare totuşi numai o pură iluzie, o ficţiune pur textuală, cum consideră Ileana Oancea şi Liliane Tasmovski, ci cred că elementele ei feerice se întemeiază pe binecunoscuta credinţă creştină despre edenul în care „nu e durere, nici întristare". Următoarele două strofe (7 şi 8) sunt edificatoare pentru consonanţa lor cu strofele 1-5: „Dar poate acolo să fie castele / Cu arcuri de aur zidite din stele, I Cu râuri de foc şi cu poduri de-argint, / Cu ţărmuri de smirnă, cu flori care cânt; II Să treci tu prin ele, o sfântă regină, / Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, / în haină albastră stropită cu aur, / Pe fruntea ta pală cunună de laur" (s.n.). Imaginea paradisiacă a lumii de dincolo (conotaţia religioasă este conţinută mai intens de epitetul de smirnă, alăturat aurului, precum şi cântarea florilor ce ar putea trimite, în subsidiar, la cea a îngerilor), descrisă într-un inconfundabil limbaj poetic eminescian, cuprinde şi imaginea semnificativă a sfintei regine. Portretul acesteia se apropie de cel al lunii, ca regină a nopţii moartă, din Melancolia de mai târziu (cuprinzând în lexicul poetic albastru, argint, arc), dar şi de portretul simbolic al Sfintei Fecioare, încoronată ca regină a cerurilor şi reprezentată, îndeobşte, într-o haină albastră stropită cu aur. în plus, părul de raze (sugerând culoarea blondă), ochii de lumină şi fruntea pală fac parte din portretul ideal al iubitei poetului, ca fiinţă vie, ceea ce angajează imaginaţia poetică spre o însufleţire a sufletului celei moarte. Extrem de elocventă, din acest unghi de vedere, este compararea strofei a 5-a cu a 8-a: „Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece; / Privesc apoi lutul rămas... alb şi rece, / Cu haina lui lungă culcat în sicriu, / Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu -// Şi-ntreb [...]/ De ce-ai murit înger cu faţa cea pală!" (s.n.). Paloarea figurii însufleţite (care trece) printre castelele din ceruri corespunde cu cea a îngerului de fată înainte de moarte şi nu cu lutul rămas, în care nu mai adastă ceva viu, decât surâsul, care este şi el un semn al morţii. Aşadar, acea sfântă regină menită să treacă printre castelele miraculoase din cer este descrierea dezvoltată a sufletului care trece prin spaţiu (reiterarea verbului a trece este elocventă: „Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece"). Descrierea trecerii de al lumii otar a copilei moarte deschide poemul sub auspiciile unei strofe cu un semantism destul de marcat de o convenţională amărăciune (vis ce îşi moaie aripa-n amar), susţinută şi de conotaţia rece a mormintelor umezi. Cu toate acestea, momentul trecerii la cer este aureolat de sunetul clopotului în orele sfinte, aşadar moartea, ca şi în destul de multe alte contexte poetice eminesciene (sfânta moarte în Povestea magului călător în stele), capătă, aici indirect, calificativul sfânt, proiectând evenimentul dincolo de tragism şi de durere: „Făclie de veghe pe umezi morminte, / Un sunet de clopot în orele sfinte, / Un vis ce îşi moaie aripa-n amar, / Astfel ai trecut de al lumii otar". Strofele următoare descriu înălţarea sufletului la cer într-un adevărat registru de poveste feerică, obişnuit consacrat idilei fericite în lirica eminesciană de mai târziu, în care tronează luna regină din strofa a 2-a şi care se armonizează cu sfânta regină din strofa a 8-a, atestând semantic faptul că segmentul textual al strofelor 7-8 poate fi cuprins în filonul strofelor 1-5, adică în aşa-numita parte întâi, cea a poetului orfic, de substanţă mitică. „Trecerea" sufletului prin spaţiu şi „trecerea" sfintei regine printre castelele stelare, ca şi corespondenţa dintre luna regină şi sfânta regină atestă, la nivelul semanticii de adâncime, nu numai realitatea textuală a lumii de dincolo, ci şi, în planul mental al creaţiei, atribuirea de consistenţă, de viaţă, sufletului ajuns dincolo de al lumii otar. Strofele 4-5: „Te văd ca o umbră de-argint strălucită, / Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, / Suind, palid suflet, a norilor schele, / Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. // O rază te-nalţă, un cântec te duce / Cu braţele albe pe piept puse cruce, / Când torsul s-aude 1-al vrăjilor caier / Argint e pe ape şi aur în aer " (s. n.) se prelungesc, din punct de vedere semantic, în strofele 7-8, chiar după dubitativa deschidere a strofei 7 („Dar, poate..."), prin urmare cu atât mai elocvent. Elementele comune sunt stelele, argintul, razele, cântecul etc. în mod paradoxal, palidul suflet suind a norilor schele, ca o umbră de-argint strălucită capătă vigoare şi însufleţire, după întrebarea crucială : „De ce-ai murit... ?". Palidul suflet devine sfânta regină ce trece printre castelele din cer, într-o semnificativă evoluţie în cadrul lumii textuale, descrisă în această primă parte a poemului. Ridicarea la ceruri a copilei moarte se reliefează faţă de restul poemului şi prin faptul că inserează „cele mai frumoase versuri ale literaturii române" (cum spune şi I. Oancea şi L. Tasmovski): „Când torsul s-aude 1-al vrăjilor caier / Argint e pe ape şi aur în aer". în interpretarea cercetătoarelor citate, aceste versuri reprezintă şi ele un oximoron de identitate, oximoron care este şi tabloul central al acestei creaţii, cel mai consistent şi de o concentrată poeticitate; forţa lui vizionară este compensată, în partea a doua, de radicalismul interogaţiilor retorice şi al consideraţiilor nihiliste. Este bine demonstrat în cercetarea citată18 - prin mijloace de analiză poetică şi fonetică - faptul că acest univers compensatoriu, creat numai de artă, după părerea autoarelor, este superior părţii revoltat-negatoare a poemului, ca o nouă şi concentrată artă poetică. Mi se pare deosebit de semnificativă recunoaşterea acestei superiorităţi, în care, desigur, se reflectă, prefigurator, şi modul de gândire al afirmării credinţei în viaţa de dincolo. Această realitate semantic-textuală este de luat în seamă cu atât mai mult cu cât poetul însuşi valorizează drept bune gândirile expuse înainte de expunerea poetică a îndoielilor. Din perspectiva demersului meu se impune precizarea că lumea de dincolo nu este numai o ficţiune, cu existenţă pur textuală, deci o pură iluzie, deoarece descrierea poetică a acestui tărâm încorporează un mod de gândire, despre care nu putem avea certitudinea că este real ori nu; de altfel, în analiza unui text nici nu contează decât realitatea textuală, adică lumea semantică instituită în text. Numai Ileana Oancea, Liliane Tasmovski de Ryck, art. cit., p. 417-418. 184 RODICA MARIAN ateismul poate refuza categoric credinţei veracitatea şi poate anula orice posibil | aflat dincolo de moarte, dar acest fel de a gândi - negator al oricărei religii, prezent I în finalul poemului, priveşte numai gândirile rele, după cum poetul însuşi le 1 valorizează. Esenţa confruntării (Au e sens în lume?) şi accentul stilistic al j versurilor de la sfârşitul textului („De e sens într-asta, e-ntors şi ateu, / Pe palida-ţi I frunte nu-i scris Dumnezeu") nu pot anihila mise en abîme-u\ din strofa 13, 1 deschisă de acel revelator Şi totuşi...Cu atât mai mult cu cât finalul textului nu face 1 decât să repete strofa a 12-a, în care apărea deja gândirea rea, marcată evident în J versul „Atunci acest înger n-a fost decât lut". J Dramatismul îndoielilor începe cu strofa 10-a, corespunzând filonului | cunoaşterii luciferice, acea incertitudine ce va fi augmentată până la vehementa \ negare, caracterizată la început drept gândiri rele. Opoziţia acestora faţă de i gândirile bune este estompată de probabilitatea presupusă semantic în întregul vers 1 prim al strofei: „Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, / Gândirile-mi rele j sugrum' cele bune". Motivaţia apariţiei gândirilor rele, puse sub semnul j incertitudinii, este subliniată, în avans, de exclamaţia o! capu-mi pustiu cu furtune. \ De fapt, din perspectivă semantică, există în acest vers o justificare a schimbării ') gândurilor, în care cele două determinări vin să accentueze starea de abandon a I certitudinii afirmate anterior: capul, cu sensul de „minte" este pustiu, iar zbuciumul j interior este elocvent sugerat prin metafora cu furtune. De altfel, îmi pare important 1 de observat cum, textual şi semantic, din nou, construcţia oximoronică apare şi aici j cu evidenţă, furtuna fiind înţelesul poetic dat tulburării certitudinilor, dar, totodată, ) şi sensul poetic sugerat al luptei dintre antinomiile reprezentate de cele două ! gândiri. | Strofa a 9 („O, moartea-i un haos, o mare de stele, / Când viaţa-i o baltă de \ vise rebele; / O, moartea-i un secol cu sori înflorit I Când viaţa-i un basmu pustiu \ şi urât") este, ideatic şi compoziţional, concluzia părţii de descriere a lumii feerice * de dincolo, urmată semnificativ de începutul: Dar poate din strofa a 10-a: ,JDar \ poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, / Gândirile-m/ rele zugrum'cele bune... / \ Când sorii se sting şi când stelele pică, / îmi vine a crede că toate-s nimica". Urmează celebra strofa (a 11-a) în care apare descrierea naturii categoriale a nimicului, conceput ca „neant", în dimensiunile onticului, dar nu în înţelesul pe ! care termenul îl va câştiga în opera matură eminesciană, impregnată de filozofiile \ orientale (precum în variantele Luceafărului^, unde neantul şi nefiinţa condensează şi \ principiul creator omnipotent). în Mortua est!, neantul este o moarte eternă, în ■! mod cert, însă ceva din principiul renăscător pornit din moarte străbate deja în ideatica eminesciană, deşi nu accentuată în prim plan semantic. Totuşi, cerul negru 19 Vezi definiţia s.v. nefiinţă, în Rodica Marian, Felicia Şerban, Dicţionarul Luceafărului eminescian, ediţie definitivă, Bucureşti, Editura Ideea Europeană, 2007, p. 170. Noaptea largă a nimicului şi lumile cernute de moartea eternă din Mortua est! se aseamănă cu cotexte ale nefiinţei din variantele poemului Luceafărul, precum: E-al nefiinţei adăpost / Unde uitarea soarbe / Tot ce va fi, şi tot ce-a fost / Sub genele ei oarbe. .CREZULUI AMBIGUU" ÎN MORTUA EST! 185 ce-şi cerne lumile ca prăzi trecătoare ale morţii eterne sugerează, prin înţelesul determinantului atributiv trecătoare, tocmai faptul că prăzile morţii au o anume ciclicitate. Aşadar, moartea este eternă, dar entităţile ce-i cad victime sunt trecătoare prin moartea eternă şi nu se integrează acesteia în mod definitiv. Următoarea strofa, a 12-a, este semnificativă pentru regretul încorporat în lipsa unui dincolo, o eternitate a morţii, în care tronează nimicul cu noaptea lui largă şi din care nu se mai poate concepe revenirea la viaţă: „Şi-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie / Suflarea ta caldă ea n-o să învie, / Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut... / Atunci acest înger n-a fost decât lut". Gândirea rea antrenează, astfel, o dezamăgitoare imagine, coborâtă din necredinţa în dincolo (într-un fel strict ateist, deşi intuiţia trecătoarei treceri prin moarte era textualizată anterior), imagine la fel de derizorie ca şi existenţa, fiinţarea în lume, condamnată în strofa 15, după hamletiana întrebare din strofa 14 (a fi sau a nu fi): „A fi? Nebunie şi tristă şi goală; / Urechea te minte şi ochiul te-nşală; / Ce-un secol ne zice, ceilalţi o dezic. / Decât un vis sarbăd, mai bine nimic După confruntarea celor două gândiri, bună şi rea, cea rea începe în sintaxa poetică cu un „Dar poate...", dubitativ, ceea ce înseamnă tocmai faptul că gândirea bună era mai certă în mintea poetului, urmată de ceea ce eu consider că este revelatoriu, respectiv conţinutul conclusiv şi rezumativ al strofei 13: Şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă, /De racla ta razim eu harfa mea spartă /Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc / O rază fugită din chaos lumesc. „Şi totuşF, crucială funcţie semantică concesivă, referind la cele două axe deja puse în contrast, şi care este expresia eului profund, este recunoaşterea simultană în ecuaţia şi ... şi din dogma triadică a acelui terţ inclus, terţ ascuns. Totodată, întreaga strofa este funcţional textualizată, precum un mise en abîme; din perspectivă sintactic-poetică, TOTUŞI se corelează necesar cu segmentul de text anterior, iar conjuncţia şi anterioară lui totuşi este semn de legătură. Şi din versul 3 pare a fi conclusiv, marcând semantic urmarea întreruperii cântecului poetic (harfa mea spartă), însă relaţia sintactic-poetică este tot una concesivă, propagându-1 pe Şi totuşi din primul vers al strofei. Aşadar, versurile trebuie citite: De racla ta razim eu harfa mea spartă/ Şi [totuşi] moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc... în variante, această strofa cu valoare de mise en abîme este şi mai elocventă: Dar totuşi ţărână tăcută şi sântă /Eu nu mân durerea-mi pe lira mea blândă /Nu plâng a ta moarte ci mai fericesc / O rază trecută din caos lumesc. Pentru textul antum (ca şi pentru variante), de remarcat insistenţa pe mai, adverb subliniat în text de poetul însuşi, cu semnificaţia durativă, într-o construcţie negativă, de încetare a unei acţiuni şi de înlocuire a unei stări („plângerea") cu opusul ei. Cu atât mai mult cu cât mai este precedat de ci, conjuncţie adversativă ce contrapune limpede cele două acţiuni, a plânge şi a ferici. Avem aici, ca achiziţie poetic-semantică, teza materială a naturii umane: ţărână frumoasă şi moartă, ca identitate, iar ca alteritate, în cadrul non opoziţiei simultane şi ... şi, avem raza fugită din chaos lumesc, ceea ce ştim din descrierea feerică a tărâmului de dincolo că este imaginea 186 RODICA MARIAN .CREZULUI AMBIGUU" ÎN MORTUA EST! 187 majestuoasă a sfintei regine ce trece printre stele, sori, flori etc. Prin urmare, raza este partea imaterială, sufletul nemuritor, îngerul. Aşadar, nu avem o sciziune între elementele unei unităţi, trup/suflet, ci - în echilibru - trupul şi sufletul, care, ca transgresare, ca transfigurare a antinomiei, se rezolvă prin atitudinea ferm exprimată de poet: „moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc / O rază fugită din chaos lumesc". Dar totuşi ţărână tăcută şi sântă /Eu nu mân durerea-mi pe lira mea blândă / Nu plâng a ta moarte ci mai fericesc / O rază trecută din caos lumesc20. Ca variantă a strofei antume cu numărul 13, în versiunea primă a poemului, această atitudine concluzivă, introdusă mai ferm cu adverbul adversativ dar, este explicitată pe încă 6 strofe, una cu 6 versuri, în total 26 versuri care descriu motivaţia opţiunii de a prefera bucuros ori fericit trecerea în cealaltă lume, fiindcă acolo tot ce este aici calp ori falsificat se ridică la cotele valorilor absolute. Justificările pornesc de la ultimul vers al strofei citate, arătând, în esenţă, condiţia razei, anume aceea a întoarcerii la soare, ca etern izvor. Când zboară la soare o rază de soare / Când zboară pe nouri un angel ce moare / Eu nu plâng că raza c-un zâmbet d-amor / O trase la sine eternu-i izvor // Eu nu plâng pe-un angel ce n-avea în lume /Afară de zile neci aur neci nume / Că astăzi d-un cântec în ceruri răpit / La nunţile lumii e binevenit. Strofele următoare inserează condiţia nefericită de pe pământ, de martiră, a fiinţei care s-a dus în ceruri: Tu eşti o martiră dar nu plâng de tine / Căci nu voi să-ntunec zâmbirile-ţi line / Căci nu voi să-ntunec a tale zâmbiri / Plângăndu-ţi cununa acea de martir. Urmează o strofa semnificativă pentru felul în care Eminescu, cel tânăr, vedea frumuseţea şi bunătatea din cer, în evident contrast cu nimicnicia vieţii sociale, cu valorile ei pervertite: De e înc-o viaţă, de e înc-o lume / Acolo speranţa nu-i aur de spume / Acolo amorul nu este vis / N-ascunde otravă dolosu-i surâs //Acolo copilă n-o fi calomnie / Ce fruntea pătează şi inimi sfâşie / Maimuţa de ură nu-ţi strâmbă ea grima / Pe luciul legei nu hohotă crima / Acolo-mprejuru-ţi de larve un laţ / Nu saltă rânjinde grotescul lor danţ. Verva sarcastică din ultima strofa citată adaugă note grave şi dispreţ neiertător ce vizează viaţa socială. Pe când, în prima strofa referitoare la cealaltă viaţă, valorile pure şi absolute priveau generic sufletul omenesc, acestea fiind mai întâi speranţa, şi apoi iubirea. Apoi, intervine - dubitativ - o strofa cu un conţinut ce implică comentarii: De e chiar şi altfel, [totuşi] devii liniştită / Când mintea ţi-e seacă, gândirea finită / Când bulgării negri căzând pe sicriu / Resgem un discântec lugubru pustiu. Aşadar, încetarea gândirii în alternativa că n-ar fi încă o viaţă produce efectul, deloc paradoxal, de liniştire, de împăcare. A nu mai gândi, ca o consecinţă a morţii, nu este, în fond, un fapt conotat cu disperare, cu toată gama de sugestii mortuare din versurile 3-4 ale aceleiaşi strofe. în varianta citată, urmează un element sintactic lămuritor, strofa următoare începe cu căci. Explicaţia se desfăşoară pe încă 6 strofe, în varianta datată octombrie 1866; în textul antum au rămas numai 20 M. Eminescu, Opere, I. Poezii tipărite în timpul vieţii. Ediţie critică îngrijită de Perpessicius, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II", 1939, p. 300. 4 strofe, începând cu strofa 14, înlocuind pe căci cu ş-apoi. Căci era necesar discursului poetic din variantă, fiindcă hamletiana dilemă este o altă exprimare a liniştii presupuse de poet odată cu sfârşitul gândirii şi al vieţii: „Căci nu ştim de este în lume mai bine I A fi sau a nu fi, dar ştie oricine / Că-un ce care nu e nu simte dureri / Şi multe dureri-s, puţine plăceri". După rezolvarea tensiunii cruciale din strofa 13, sintaxa poetică a textului antum introduce un element explicativ suplimentar: Ş-apoi, cu care începe strofa a 14-a şi care introduce un segment de text ce nu va mai aduce decât argumente în plus pentru descrierea stării de nefiinţă în confruntarea ei cu fiinţarea cea tristă şi goală: „Ş-apoi... cine ştie de este mai bine / A fi sau a nu fi... dar ştie oricine / Că ceea ce nu e, nu simte dureri / Şi multe dureri-s, puţine plăceri". Sublinierea făcută de poet a lexemului multe are aceeaşi importanţă stilistico-semantică ca şi în cazul altor sublinieri din acest text poetic (toate-s nimica, trecătoare, eterne, mai, multe, Decât un vis sarbăd, mai bine nimic, totul, sens), accentuând sensul poetic. Ceea ce nu e, „a nu fi" apare superior nebuniei de-a fi, pentru că nu simte dureri, multele dureri: „A fi? Nebunie şi tristă şi goală; / Urechea te minte şi ochiul te-nşală; / Ce-un secol ne zice, ceilalţi o dezic. / Decât un vis sarbăd, mai bine nimic". Trebuie să remarc aici intruziunea străvechii concepţii a existenţei ca iluzie, demonstrabilă ca sursă în variantele Luceafărului (respectiv de sorginte brahmanică). Apetenţa lui Eminescu pentru concepţiile filozofiei extrem-orientale, care consideră eul ca entitate falsă şi realitatea empirică ca o simplă iluzie (maya), ar putea fi o înclinaţie ce vine din lecturile de tinereţe (atestate şi deci demonstrate), dar şi din configuraţia fondului sufletesc românesc, cu ancestrala sa detaşare faţă de afirmarea pozitivistă a existenţei şi a personalităţii. Oricum, neîncrederea tânărului Eminescu în veracitatea simţurilor şi în consistenţa existenţei este în aceste versuri evidentă, marcată sub aspectul semanticii poetice. Versul subliniat Decât un vis sarbăd, mai bine nimic afirmă răspicat structurala dorinţă de absolut a lui Eminescu, conexată de repulsia pentru adevărurile schimbătoare, pe care le condamnă din perspectiva de esenţă a gândirii neperisabile. Opţiunea implicită, din punct de vedere ideatic, pentru a nu fi, continuă în strofa a 16-a, de această dată augmentând sentimentul zădărniciei şi colorându-1 puternic cu efemeritatea existenţei omeneşti: „Văd vise-ntrupate gonind după vise, / Pân' dau în morminte ce-aşteaptă deschise, / Şi nu ştiu gândirea-mi în ce să o stâng: / Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?" Starea de revoltă faţă de inconsistenţa vieţii apare limpede ca o consecinţă a unei gândiri ce nu se consolează cu o aparenţă anostă, lipsită de sens, cu un vis sarbăd. Aşadar, gândirea ardentă a absolutului are posibile şanse de salvare de sine, fie în râsul nebunilor, fie în invocarea urgiei divine, fie în compătimire. Alegerea, selecţia operată de poetul însuşi imediat după acest vers, respectiv în strofa finală, este opţiunea „nebuniei" („Oare totul nu e nebunie?"), lexemul poetic nebunie are sensul „nonsens, absurditate", acelaşi sens care era investit în ocurenţa cuvântului din contextul „A fi? Nebunie şi tristă şi goală". RODICA MARIAN întrebarea obstinat repetată în strofa de la sfârşitul poemului („Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor, / Trăit-ai anume ca astfel să mori? / De e sens într-asta, e-ntors şi ateu, / Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu") priveşte chiar lipsa de sens, absurdul faptului de a fi, adică de a fiinţa în limita vieţii şi a morţii, de fapt exprimând o nemulţumire generică, mult mai mult decât plângerea dispariţiei premature a unui „chip zâmbitor". Folosirea adjectivală a lexemului ateu (sens ateu) este şi ea un argument semantic orientat în aceeaşi coordonată care îmbrăţişează condiţia umană însăşi; fiinţarea ca nebunie şi tristă şi goală are un plus de atribute revelatorii, aceste determinări dezvăluind şi ele, involuntar, faptul gândirii concentrate asupra destinului uman în general. Ceea ce pare blasfemie în ultimul vers este, de fapt, din perspectiva semantică a conexiunilor intra-textuale relevate astfel, o constatare firească şi nu o cutremurătoare revoltă ori un îndurerat reproş adresat providenţei. Chiar sensul ateu este totodată întors, ceea ce avertizează întoarcerea, în conştiinţa poetului, la gândirile bune, cele ale credinţei în viaţa de dincolo. Glosarea din DE21 a adjectivului întors drept figurat cu sensul „sucit, ciudat" derivă din interpretarea clasică a poemului, cea având accentul principal pus pe plângerea revoltată a dispariţiei copilei iubite, aşa încât corelaţiile semantice cu restul coordonatelor de conţinut ale gândirii încorporate în text nu apar în această receptare. însă, după opinia mea, un anume suport semantic al lexemului întors, în sensul lui originar, adică sensul întors ca „nonsens", trebuie luată în seamă. Cu atât mai mult cu cât lipsa de sens a lui „a fi" ca nebunie, este glosată, în acelaşi DE, ca „nonsens". Dincolo de regretul oarecum patetic conţinut în semantica de suprafaţă a ultimei strofe a poemului, în semantica profundă şi în corelaţiile semantice ale acesteia cu restul poemului, se poate detecta coexistenţa celor două axe semantice, ca şi raportarea celei de-a doua la prima axă, adică a concepţiei ateiste, cea fară Dumnezeu, la credinţa într-un absolut dincolo. Constatarea „De e sens într-asta, e-ntors şi ateu,/ Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu" nu este o diatribă ce vituperează împotriva alcătuirii universului şi a lumii, ci doar recunoaşterea faptului că Atunci acest înger n-a fost decât lut, gând exprimat încă la sfârşitul strofei a 12-a. Şi este încă mai semnificativ, din perspectivă semantică, faptul că imediat apare în text strofa a 13-a, care începe cu şi totuşi. Din punctul de vedere al fondului ideatic încorporat, viziunea extatică a lumii de dincolo este apoi (după strofa a 13-a) eliminată din textul poemului, ca nivel semantic textual, dar desfăşurarea ei anterioară nu o elimină din fondul ideatic al întregului, doar că în liniaritatea textului gândirile rele au sugrumat pe cele bune. Textul poemului nu mai revine la această tentativă posibilă de transgresare a adevărului imuabil al morţii eterne, ci este dominat de moartea eternă, în înţelesul ateu, fară Dumnezeu, optând pentru starea exclusivă a materiei, în care nu e posibilă învierea (nu se mai aminteşte nemurirea sufletului), ci numai starea de lut a îngerului. Sensul întors mi se pare că ar fi semnalul semantic ce 21 Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968. „CREZULUI AMBIGUU" IN MORTUA EST! 189 conduce spre o reluare circulară a lecturii, cu cele două axe repuse în ecuaţie, chiar dacă finalul pare să insiste numai asupra necredinţei. Glosarea lui „întors" din DE ca „sucit, ciudat" este, pe altă parte, destul de departe de atributul specific al sensului din variantele poemului. Respectiv, prima variantă, intitulată semnificativ Elena (meditaţiune) are versurile finale: „De e scop într-asta, e palid ş-ateu / Pe vânăta-ţi fată nu e Dumnezeu"22, iar a doua variantă păstrează acelaşi adjectiv „e palid, ateu"13. Oricum am interpreta sensul poetic al adjectivului palid, nu-1 putem asocia cu noţiunea unei ciudăţenii, ci numai cu atributul idealului frumuseţii romantice, fiindcă în text palid suflet apărea încă în strofa 3-a şi apoi în înger cu faţa cea pală din strofa a 6-a. în legătură cu epitetul palid Rosa Del Conte consideră revelatorie înlocuirea lui vânătă din variante cu palid din textul definitiv, în sensul că „ajută la pătrunderea în intimul atitudinii spirituale a poetului, [...] [şi] surprinde efortul prin care îşi impune să adere la un ideal estetic mai perfect"24. Desigur, în ordinea de idei a idealului estetic este consecvenţă în această schimbare, dar în ordinea conţinutului semantic din sensul întors şi ateu „nemiloasa consecvenţă" i se pare autoarei că ar consta, în finalul poemului, chiar în repudierea nimicului, adică a nefiinţei, din moment ce argumentează: „Dacă e adevărat că nimicul e mai bun decât visul steril, mai bun decât dezamăgitoarea iluzie, cu toate acestea nimicul nu poate justifica nici viaţa şi nici moartea şi nici nu poate deveni o valoare în sine"25. Din punctul meu de vedere, a nu avea sens şi a fi ateu se referă la viaţă şi moarte, adică la existenţă în genere, exprimată textual poetic prin în lume („Au e sens în lume?") şi nu la viziunea unui dincolo, avansată în prima parte a poemului. „Ispitirile gândului", adică ceea ce poetul numea gândirile rele vor dărâma viziunea uranică, născută, zice Rosa Del Conte, dintr-o „mişcare de natură fantastică şi emotivă", fiindcă „acea înflorire stelară" nu rezistă fară „sprijinul unui Principiu absolut transcendent, e o 'întâmplare', figură a unei materii, în fluxul căreia conştiinţa nu va ajunge niciodată să se ancoreze"26. Argumentul meu textual nu vrea să reitereze aici un Principiu absolut transcendent, ci textul îmi impune să insist asupra incertitudinii, indeciziei, îndoielii exprimate de poetul însuşi, exprimându-se despre supremul nimic, la scară cosmică, în peiorativul nimica: „Când sorii se sting şi când stelele pică / îmi vine a crede că toate-s nimica'. Sublinierea toate-s nimica este a poetului, îmi vine a crede este elementul textual pe care vreau să-1 accentuez, acordând credit îndoielii, intens poetice, a gândului eminescian. De altfel, moartea eternă = nefiinţă are prăzi trecătoare, în mod egal, din perspectivă categorială, şi pentru nimicul cosmic, şi pentru cel uman. îmi vine a crede nu anulează cu totul anterioara viziune a gândirilor bune, aşa încât conştiinţa 22 M. Eminescu, Opere, ed. cit., p. 302. 23 Ibidem, p. 308. 24 Rosa Del Conte, op. cit., p. 50. 25 Ibidem, p. 39. 26 Ibidem, p. 38. ii 190 RODICA MARIAN reflectată a poetului se poate totuşi întoarce la ea, chiar dacă este numai un suport de opoziţie pentru melancolica sentinţă din finalul poemului. Argumentul textual al faptului că versurile finale ale poemului nu sunt generate de o răzvrătire, ci de un sentiment melancolic - mai analitic decât un act de acuzare - stă în primul în forma afirmativă şi nu exclamativă a versurilor, ca şi în toată construcţia ideatică şi semantică a primei variante, cu titlul Elena, subintitulată meditaţiune. Caracterul acestei specii lirice care conţine reflecţii despre condiţia umană îşi pune amprenta asupra textului formei definitive, şi din această structură de gen rămân importante relicte în textul definitiv publicat de poet. Pe deasupra, crezul ambiguu cum îl numea Rosa Del Conte, adică confruntarea credinţei cu necredinţa cum am încercat eu să argumentez, imprimă poemului o tensiune specifică şi nu prevalează, nici măcar în versurile de la sfârşit, o unică perspectivă, doar sugerează prin mise en abîme, că poate exista o reconciliere, în favoarea neplângerii morţii. La întrebarea e bună moartea ori rea?, sesizată cu acuitate de Rosa Del Conte, răspunsul ar fi pozitiv după conţinutul semantic al mise en abîme-vXm, dar negativ, după conţinutul semantic al celor două versuri finale. întoarcerea lecturii spre începutul poemului cred că se impune astfel chiar prin antrenarea contrastivă a negării lui Dumnezeu, subînţelegând şi rezolvarea conflictului în ceea ce am detectat a fi, din punctul de vedere al semanticii referenţiale, un mise en abîme. în alcătuirea sensului global al poemului se pot astfel detecta, precum s-a făcut într-o analiză subtilă a celebrei Ode (în metru antic), mărcile semantice ale unui existenţialism profund creştin şi profund original27, în care s-ar cuprinde şi sensuri heideggeriene, dar şi sensuri teologice. în ceea ce priveşte Mortua est!, sensurile teologice se pot desprinde (şi atesta, după cum am văzut) din viziunea extatică a trecerii în moarte, şi ele nu sunt cu totul obnubilate din ansamblul semantic şi sintactic al textului, fiindcă aceste sensuri teologice subzistă atât în mise en abîme-ul textului definitiv, cât şi în cel din varianta genuină: „Eu nu plâng pe-un angel ce n-avea în lume / Afară de zile neci aur neci nume / Că astăzi d-un cântec în ceruri răpit / La nunţile lumii e bine-venit"28. „CREZULUI AMBIGUU" ÎN MORTUA EST! 191 concentrated poetical reality. From the semantic-textual point of view, the position of the poet's attitude is crucial, underlining the fact that he does not weep the death, and it appears in the unfolding text after the first two semantic axes of understanding death have been exposed in the poetical equation in the first 12 stanzas. The enchanting description of the beyond world has unfolded to this point - the point in which the immortal soul raises to heavens and, on the other hand, it has showed the bad thinking, as the poet himself names it, that considers the death as eternal and black because it reduces the being to matter, to its earthly condition that does not have any chance of resurrection. The forte point of the poem expresses the attitude of what we called the deep seif (corresponding to the interior alterity or to the hidden third party) transgressing the oppositions and favoring the un-weeping death state, as the poetical instance makes happy (more = intensely) a beam = angel = dematerialization run-away (freed) from the chaos of the world. The returning of the dramatic-tragic weep of death at the end of the poem, augmented by the tones of revolt when confronting the disappearance of the human body, of the smiley face, cannot annihilate the ideatic and profound accent of the semantic substance, consumed in the moment of transfigurating the antonymies. Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „ Sextil Puşcariu " Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă, 21 THE TEXTUAL EXPRESSION OF SOLVING THE „AMBIGUOUS CREED" IN MORTUA EST! (Abstract) The change we proposed in this analysis is based on the textual-semantic and syntactic arguments, which culminate, as a forte point of the text, with number 13 stanza, published during the author's life. This stanza is strategically placed at the middle of the text, introducing a mise en abyme, a textual figure that ideatically and diegetically concentrates the essence of the poem. The stanza is opened by Şi totuşi (And yet), the concessive conjunction being underlined and announcing a Lucia Cifor, Poezie şi gnoză, Timişoara, Editura Augusta, 2000, p. 91. M. Eminescu, Opere, I, ed. cit., p. 301. RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI MIHAELA MUNTEANU, Semantica textului şi problema referinţei nominale, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2006, 265 p.' Lucrarea tratează o temă deosebit de interesantă, dificilă, în legătură cu care există prea puţină literatură românească. Sunt puse la contribuţie scrieri fundamentale în domeniu, unele foarte noi, care sunt date abia acum circulaţiei în literatura noastră de specialitate. Tema comportă şi o latură filosofică (raporturile dintre limbaj, gândire şi lume), care este dezvoltată atât cât este necesar. în mod firesc, a fost adâncită în lucrare latura lingvistico-pragmatică: obiectivul îl reprezintă o descriere sistematică a referinţei ca fenomen discursiv, lărgind aria spre transfrastic şi transenunţial. Cercetarea se concentrează pe referinţa grupului nominal, care oferă un câmp suficient de vast. încadrând actul referenţial în teoria actelor de limbaj, autoarea face o clasificare a referenţilor (în lumea intratextuală şi în lumea extratextuală), definind foarte clar conceptele cu care se operează, cât şi accepţia lor adoptată în lucrare. Prima parte a tezei se referă la autonomia referenţială (constituenţi autonomi şi expresii fară autonomie referenţială), un spaţiu mai larg fiind acordat anaforei. Partea a doua a lucrării se focalizează asupra funcţiilor discursive ale expresiilor referenţiale: nume proprii, demonstrative, posesive, expresii fară autonomie referenţială (pro-forme). Autoarea pătrunde în mecanismul subtil al constituirii textuale a referentului şi defineşte rolul expresiei lui verbale în coeziunea şi coerenţa textului. Un spaţiu generos este acordat numelor proprii, şi anume antroponimelor: „La nivel discursiv, numele propriu poate funcţiona cu diferite valori ce ţin, pe de o parte, de calitatea sa denominativă, iar pe de alta, de intenţia locutorului, de orizontul său, de modul în care aceasta vrea să prezinte referentul" (p. 95). Cercetarea putea fi extinsă în lucrare şi asupra altor categorii de nume proprii, pentru care situaţia se prezintă în chip similar. La subcapitolul consacrat numelor proprii cu determinanţi, se afirmă mai întâi: „Ocurenţa articolului nehotărât întăreşte ideea că numele proprii în aceste contexte îşi pierd valoarea referenţială care le-ar permite identificarea referentului" (p. 101); dar imediat autoarea sesizează şi o altă valoare a determinării nehotărâte a numelui propriu, ceea ce unii exegeţi numeau „fracţionarea" numelui, situaţie definită în DLR (s.v. unu, una) prin relevarea în context a unei caracteristici, a unei calităţi într-un anumit moment, într-un anumit raport etc. a referenţilor, de tipul: Leonida a visat un Mizil mare, un Mizil cel puţin capitală de district (Caragiale), exemplu în care numele propriu este un toponim, sau Profeţia unei Ieremiade (Eminescu), unde numele propriu este un titlu de operă (cf. DLR, litera U, s.v. unu, una). Următorul subcapitol al cărţii, Nume proprii ilustre (cu sau fără determinanţi) ce conduc la ruperea legăturii denominative, Mihaela Munteanu se ocupă de cazul utilizării „exemplare, metaforice sau metonimice" a numelor proprii (p. 105): numele serveşte ca exemplu pentru o calitate sau ca termen de comparaţie; adăugăm la exemplele din carte câteva extrase tot din DLR (loc. cit.), decelând câteva situaţii speciale: Un Horia uriaş al gândului (Aron Cotruş); pentru relevarea unei calităţi se pot asocia mai multe nume proprii: Mi se părea că văd un Platon, un Aristotel (Costache Negruzzi); E un Don Juan, un Casanova (Ion Vinea); determinat de un numeral ordinal, de adjectivul pronominal „alt", de adjectivul „nou" etc, numele propriu exprimă o asemănare accentuată: Un al doilea Nimrod, vânătorul biblic (Odobescu), O nouă Ofelia (Eminescu), Un alt Eminescu nu se va mai găsi poate (Bacalbaşa). Mai adăugăm aici că numele proprii multiple accentuează calitatea şi/sau caracterul exemplar al numelui. Un capitol deosebit de interesant al lucrării este, fară îndoială, cel consacrat reţelelor sau lanţurilor referenţiale în text-discurs, cu atenţie specială pentru referentul evolutiv. Tipologia referenţilor evolutivi aduce o serie de exemple selectate din literatura de specialitate, dar şi (preponderent) extrase de autoare din texte româneşti şi străine de facturi diferite (în special DACOROMANIA, serie nouă, XIII, 2008, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 193-202 194 RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI 195 ficţionale, precum şi jocuri de copii, reţete culinare, articole de presă, anunţuri de mica publicitate, reclame televizate - în care imaginea se combină cu textul scris/vorbit etc), toate comentate prin prisma subiectului abordat. Alegerea celor mai adecvate exemple pentru ilustrarea acestor procedee es$e de asemenea un merit al lucrării. Constatăm astfel că strategia auctorială recurge la forme foarte variate de figuri textuale în care este pusă la contribuţie categoria referentului: prin intermediul acestora, autorul comunică într-un fel anume, captivează cititorul, îl surprinde, fapt care merită o subliniere în plus. O problemă fundamentală abordată este aceea a referentului discursiv în articularea sensului, şi anume în ce măsură devin relevante anumite reţele şi lanţuri de valori textuale omogene: reţeaua actanţială, cea tematică, izotopică, polifonică, intertextuală. Ultimul capitol este consacrat referentului discursiv în articularea reţelelor. Poate mai multă atenţie ar fi meritat cercetarea procesului evolutiv în lucrările ştiinţifice, chiar dacă rezultatele nu ar fi fost atât de spectaculoase. Pe măsură ce demersul avansează, exemplele devin din ce în ce mai complexe (alese nu numai din literatura română), ca şi comentariul care le însoţeşte, precum Florin scrie un roman de Mircea Cărtărescu, O problemă de istorie şi Crimă rusească de Alphonse Allais, Un alt Manole către altă Ană de Nichita Stănescu şi altele. Complexitatea abordării decurge şi din varietatea tipurilor de texte selectate ca exemplificare, examinate cu descifrarea tuturor resurselor acestora, fară însă a depăşi limitele impuse de subiect. în tot cursul expunerii, trecerea de la punctul de vedere al unui autor la al altuia din vasta bibliografie pusă la contribuţie se face îmbinând cu abilitate elementele uneori contradictorii, autoarea inserându-şi de asemenea propriile păreri, şi rezultă astfel o construcţie armonioasă, echilibrată. Solid fundamentată din punct de vedere teoretic şi cu o bogată informaţie, cartea Mihaelei Munteanu este o substanţială şi bine-venită contribuţie ştiinţifică într-un domeniu foarte puţin abordat în lingvistica românească. FELICIA ŞERBAN Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară ,, Sextil Puşcariu Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă, 21 RUDOLF WINDISCH, Studii de lingvistică şi filologie românească, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", 2006, 403p. Nume cunoscut în lingvistica europeană, cu precădere în cea germană şi în cea românească, Rudolf Windisch face parte din prima generaţie a şcolii lingvistice de la Ttibingen, întemeiată de Eugeniu Coşeriu. Spirit deschis spre toate orizonturile lingvisticii, Rudolf Windisch este preocupat de lingvistica limbii române şi de filologia românească, de filologia romanică şi de romanistica balcanică. Acestea toate sunt îmbinate armonios în cartea de faţă, care reprezintă materializarea cercetărilor autorului privitoare în special la lingvistica românească. O investigaţie minuţioasă, în care informaţia istorică şi cea culturală este profund şi atent folosită, într-o carte care nu se adresează numai cercetătorilor români, ci tuturor romaniştilor şi care face cunoscute specificul limbii române şi problematica acesteia în raport cu alte episteme. Rudolf Windisch adună, în cele peste 400 de pagini ale cărţii sale, cercetări de istoria limbii şi literaturii române, despre care, dacă nu am şti cine este autorul, am putea afirma că aparţin unuia născut pe teren românesc, într-atât de bine stăpâneşte aceste domenii. Impresionează volumul documentării şi, totodată, abordarea originală a aspectelor limbii române. Obiectivitatea, seriozitatea şi rigoarea sunt caracteristici evidente în toate cele cinci capitole ale culegerii sale. Primul dintre acestea, Istoria limbii române, reprezintă o sinteză pertinentă a cercetărilor despre „cele mai vechi menţionări ale românilor şi ale strămoşilor lor în izvoare antice, bizantine, medievale şi renascentiste". Sursele veridice care ilustrează geneza românilor la nord de Dunăre sunt prezentate diacronic, începând cu anul 43 î. C. (când poetul latin Publius Ovidius Naso şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la Tomis şi, învăţând geto-daca, a scris poezii în această limbă), continuând cu generalul Flaccus (şi cu legătura care s-a făcut între numele său şi etnonimul valachî), căruia autorul îi atribuie un spaţiu destul de amplu, cu alte izvoare antice, cu cele bizantine, cele din cronicile ruseşti şi maghiare etc Demne de semnalat sunt paginile dedicate învăţaţilor Miron Costin şi Grigore Ureche, contribuţiilor lor la istoria limbii române, cele dedicate lui Pius al II lea, precum şi benefica insistenţă asupra falsităţii tezei lui Robert Roesler, despre care Windisch afirmă că, în adolescenţă, era un „personaj malefic", ca mai apoi să devină un „enfant terrible" al istoriei românilor. R. Windisch nu este patetic în contestarea lui R. Roesler, admiţând, chiar, argumentul care priveşte „lipsa de toponimie românească de origine latină", dar subliniind adevărul că poporul şi limba română s-au format la nordul şi la sudul Dunării, într-un proces complex şi continuu în primul mileniu creştin. Capitolul următor, Limba română. Descriere, tipologie, varietăţi, dezbate problema repartiţiei teritoriale şi pe cea a cauzelor apariţiei dialectelor româneşti. Se realizează, în prima parte, o amplă analiză fonetico-fonologică, pentru o înţelegere mai clară a graniţelor dialectale şi se încearcă explicarea diferenţelor datorate substratului, adstratului sau împrumuturilor din celelalte limbi romanice. Partea a doua a acestui capitol abordează tema normării limbii române, într-un excurs istoric şi analitic, de la primele texte scrise în limba română şi până la Dicţionarul şi Gramatica limbii române elaborate sub auspiciile Academiei Române. în capitolul al treilea, Istoria filologiei româneşti, sunt aduse în discuţie, tot diacronic, contribuţiile lingviştilor autohtoni la istoria limbii, pe de o parte, iar pe de alta, continuă istoricul cercetărilor etimologice şi semantice româneşti, începând cu Bogdan Petriceicu Hasdeu şi al său Etymologicum Magnum Românie şi continuând cu Lazăr Şăineanu şi studiul încercare asupra semiologiei limbii române, cu Timotei Cipariu şi Sextil Puşcariu. R. Windisch îi acordă importanţa cuvenită lui Hasdeu, dar îi aduce şi un reproş bine fondat: Hasdeu nu s-a preocupat îndelung de importanţa fiecărui cuvânt în lexicul limbii române, iar Lazăr Şăineanu este înscris în seria „pionierilor semanticii", alături de M. Breal şi A. Darmesteter, subliniindu-i valoarea atât pe plan naţional, cât şi pe plan european. în fine, capitolul se încheie printr-o analiză a traducerii Bibliei, tălmăcire căreia R. Windisch îi atribuie calificativul de „aproape perfectă". Istoria literaturii române, capitolul al patrulea, conturează, în principal, biografia unor lingvişti străini preocupaţi de limba şi lingvistica românească. Autorul 1-a ales ca reprezentant de frunte pe italianul Gino Lupi, autorul unei ample lucrări ştiinţifice, România Antica e Moderna, dezvăluind „interesul pluridisciplinar faţă de întreaga istorie culturală a românilor" al acestuia. Alte subiecte abordate aici de R. Windisch sunt teatrul evreiesc „în limba idiş" şi impactul indiscutabil pe care 1-a avut acesta asupra culturii româneşti, în profida caracterului minoritar pe care îl presupune; traducerile în română ale lui Faust, realizate de către Lucian Blaga şi Şt. Augustin Doinaş; traducerile în germană ale poemelor blagiene de către Wolf Aichelburg şi rolul covârşitor pe care Miron Costin 1-a avut în istoria culturii româneşti. Secţiunea finală a cărţii cuprinde o serie de Note şi recenzii, în care sunt consemnate lucrări ale cercetătorilor germani axate pe limba română: Arthur Beyrer, Klaus Bochmann, Siegfried Bronsert, Giinter Holtus, Edgar Radtke, un omagiu adus lui Ion I. Rusu, căruia îi trasează biografia ştiinţifică, marcând contribuţia substanţială a acestuia în istoria limbii, precum şi interviul Eugen Coşeriu a aprins în noi flacăra cunoaşterii, realizat şi publicat în revista „Contrafort" de către Eugenia Bojoga. Cel care se întreba, atunci când a auzit prima dată de România, „ce ţară o fi şi asta?!" dezvăluie că primul impuls în apropierea de limba română i-a fost dat de Eugeniu Coşeriu; astăzi, iată, a devenit un specialist de primă mărime şi autorul unui volum impresionant de cercetări asupra limbii şi culturii româneşti. Cartea sa Studii de lingvistică şi filologie românească se înscrie, indiscutabil, între cărţile de excepţie dedicate limbii române. ANCA ELENA DANCIU Universitatea „Babeş-Bolyai" Facultatea de Litere, Cluj-Napoca, str. Horea, 31 196 RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI OSCAR LOUREDA LAMAS, Introduccion a la tipologia textual, Madrid, Arco Libros, 2003, 94 p. „ Apărut în prestigioasa colecţie Cuadernos de lengua espahola, destinată în special învăţământului universitar, volumul de faţă urmăreşte să ofere o introducere teoretică în lingvistica textului şi o clasificare a tipurilor de texte. Dat fiind că această disciplină a cunoscut în ultimele decenii o ascensiune extraordinară, textul fiind abordat din diverse perspective teoretice, familiarizarea studenţilor cu fundamentele lingvisticii textului nu constituie o sarcină tocmai uşoară. Autorul însă ştie să sintetizeze orientările din acest domeniu, să selecteze cele mai sugestive definiţii ale textului propuse de diverşi autori de-a lungul timpului şi să-şi prezinte propria concepţie asupra tipologiei textuale. în cap. I, Limbajul ca activitate, O. L. Lamas prezintă cadrul general şi fundamentele teoretice ale discuţiei. Astfel, pornind de la trihotomia planurilor limbajului din concepţia lui Eugeniu Coşeriu, autorul se focalizează asupra competenţei lingvistice, caracterizând fiecare plan al limbajului din punctul de vedere al activităţii, al tehnicii de realizare, al tipului de conţinut etc. în toate aceste cazuri, menţionează autorul, este important să explicăm ce cunoştinţe conţine fiecare plan şi în ce mod acestea contribuie la configurarea actelor de vorbire sau a textelor. Competenţa elocuţională conţine norme cu privire la vorbire în general, adică reguli care transcend nivelul limbilor şi se referă la limbaj ca atare; este vorba de principiile comune vorbirii în orice limbă. Prin urmare, sunt norme universale în două sensuri: în extensiunea lor, deoarece sunt valabile în toate comunităţile şi în sfera lor de utilizare, ca aplicându-se fiecărui nivel. Se bazează pe două categorii de cunoştinţe: principiile generale ale gândirii şi experienţa pe care o are vorbitorul cu privire la realitate. Competenţa idiomatică corespunde cunoaşterii posibilităţilor lexicale şi gramaticale ale unei limbi. Extensiunea sa se limitează, de fiecare dată, la o comunitate lingvistică, iar sfera sa de aplicare se reduce la vorbirea într-o limbă. Acest tip de competenţă este cel mai complex, întrucât conţine o cunoaştere referitoare la varietăţile interne ale limbii. Se ştie că vorbitorii unei limbi cunosc varietatea sincronică şi adesea folosesc expresii din alte sincronii, însă ei manifestă şi o competenţă referitoare la varietăţile dialectale, la nivelurile şi stilurile de limbă. Totodată, competenţa idiomatică conţine cunoştinţe referitoare la tehnica discursului şi discursul repetat, dat fiind că limbile sunt tehnici istorice ale discursului, adică procedee ale fiecărei comunităţi pentru construirea vorbirii. In plus, după E. Coşeriu, există o competenţă referitoare la distincţiile lexicale pe care le oferă o limbă, atât în vocabularul general, cel care fixează nuanţe în mod intuitiv, cât şi în cel terminologic, în care se includ termenii disciplinelor tehnice sau ale ştiinţei, pentru a stabili şi descrie respectivele obiecte de studiu. Referitor la schemele gramaticale, se constată, pe de o parte, o competenţă pentru elaborarea propoziţiilor (pasive, active etc.) şi, pe de altă parte, o competenţă referitoare la uzul unor scheme şi unităţi pentru structurarea anumitor texte. Dar limbajul mai este şi „a vorbi cu cineva" într-o anumită circumstanţă; la rigoare, a vorbi într-o anumită situaţie, plecând de la cunoaşterea referitoare la lucruri, de la normele gândirii în general, dar şi de la posibilităţile pe care le oferă o limbă. Prin urmare, limbajul se prezintă în realizări individuale concrete. Or, acestui nivel îi corespunde un anumit tip de competenţă, cea expresivă sau textuală, altfel spus, capacitatea de a construi şi înţelege orice acte de vorbire. Sfera de aplicare a acestui tip de competenţă poate fi amplă sau limitată: este amplă sau generală atunci când normele sunt valabile pentru orice act de vorbire în orice circumstanţă; este limitată sau specifică când se referă doar la anumite texte. O. Loureda precizează că, în ce priveşte extensiunea sa, competenţa expresivă poate aparţine unor domenii foarte variate. Astfel, competenţa de a construi o naraţiune, un ordin sau o întrebare se manifestă în orice comunitate. însă sonetul, ca text literar, deşi este cunoscut în diferite comunităţi lingvistice, totuşi normele ce ţin de construirea sa sunt cunoscute doar de vorbitorii culţi ai fiecărei comunităţi. Tot astfel, competenţa referitoare la alcătuirea ştirilor, reportajelor, interviurilor, editorialelor sau articolelor se dezvoltă în comunităţile în care există şi se cunosc mijloacele mass media, însă într-un domeniu îngust, cel al jurnalismului. în alt sens, dat fiind că vorbirea în contexte concrete este complexă, competenţa expresivă care o face posibilă prezintă multiple puncte de referinţă. Elementele ce intervin în mod necesar în actul individual de vorbire (actul lingvistic) sunt, în viziunea lui E. Coşeriu, vorbitorul, ascultătorul, RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI 197 discursul însuşi (ansamblul cuvintelor spuse, cu conţinutul şi forma lor) şi circumstanţele sau contextele. De asemenea, un rol important au finalitatea şi mijloacele de comunicare care trebuie considerate ca dimensiuni ultime ale discursurilor. Dar textul sau discursul prezintă şi o dimensiune tradiţională. Prin urmare, competenţa expresivă conţine şi o componentă referitoare la aspectele tradiţionale ale discursului. în fiecare comunitate există texte fixate prin tradiţie - formule de salut, expresii pentru a răspunde la o prezentare, formule de imprecaţie etc. - care nu depind de competenţa idiomatică, ci de tradiţia discursivă respectivă. în aceste cazuri, competenţa expresivă echivalează cu capacitatea de a construi texte noi, de acord cu această tradiţie. în cap. al II-lea - Textul şi complexitatea sa - O. Loureda Lamas se focalizează asupra textului ca produs al activităţii de vorbire la nivel individual, precizând că textul a devenit obiect al lingvisticii doar în ultimele decenii. Până atunci textul a fost studiat de retorică, stilistică şi teoria literară, însă nu ca act de vorbire, adică nu din punct de vedere lingvistic. Or, textul, ca treapta cea mai concretă a limbajului, are un caracter poliedric: există diverse elemente care îl condiţionează, de aici şi abordările sale multiple. Dacă E. Bernârdez examina, în Introduccion a la lingiiistica del texto (1982), 50 de definiţii ale textului, de atunci aproape fiecare studiu de lingvistică a textului propune o altă definiţie sau revizuieşte aspecte ale altora. Cu toate acestea, în majoritatea definiţiilor, sunt remarcate trei dimensiuni esenţiale ale textului: dimensiunea comunicativă, cea pragmatică şi cea structurală. Ca emblematice sunt reţinute câteva definiţii: „Textul este unitatea lingvistică comunicativă fundamentală, produs al activităţii verbale umane care are caracter social; se caracterizează prin specificul său semantic şi comunicativ, precum şi prin coerenţa sa profundă şi de suprafaţă, datorită intenţiei comunicative a vorbitorului de a crea un text integral şi structurării sale printr-un ansamblu de reguli, proprii nivelului textual şi sistemului limbii" (E. Bernârdez). „Prin text înţelegem produsul unui act lingvistic sau ale mai multor acte lingvistice conexe ale unei anumite persoane într-o situaţie concretă. Vom folosi termenul text pentru a ne referi la orice fragment scris sau vorbit, de orice extensiune, care constitie o entitate unitară" (M. Casado Velarde). In continuare, autorul precizează diferenţele terminologice între text, enunţ şi discurs, asumându-şi interpretarea lui E. Coşeriu: text şi discurs sunt concepte complementare, discursul referindu-se la procesul de emitere a cuvintelor într-o situaţie comunicativă, iar textul - la produsul sau rezultatul acestei activităţi. El afirmă că va folosi termenul text „pentru a denumi produsul unui act de vorbire"; textul constituind astfel „o unitate de vorbire, deşi parţial se supune normelor gramaticale ale unei limbi". Prin urmare, termenul text desemnează orice act de vorbire, fie simplu, fie complex. Cap. al III-lea - Tipurile de texte - se referă la importanţa teoretică a diversităţii textelor, autorul făcând distincţia între dimensiunea universală a textelor şi cea tradiţională. Chiar dacă textele sunt fapte individuale, ele nu sunt absolut singulare, deoarece prezintă o dimensiune universală: se manifestă sub formă scrisă sau verbală, sunt emise de un vorbitor, există un ascultător sau un destinatar, se construiesc cu ajutorul unei limbi şi se pronunţă în anumite circumstanţe. Dimensiunile universale, prezente de fiecare dată în vorbire, sunt vorbitorul, ascultătorul, mijlocul de comunicare, discursul, contextul şi finalitatea sau funcţia care le guvernează. Cât priveşte dimensiunea tradiţională, textele prezintă trăsături de gen de complexitate diferită, acestea nefiind altceva decât proiecţia şi concretizarea trăsăturilor universale ale vorbirii. Or, competenţa noastră lingvistică conţine şi capacitatea de a construi şi interpreta tipuri de texte: „Tipul de text este o bază reală şi autonomă a vorbirii: corespunde unei tradiţii a nivelului individual al limbajului". Tipurile de texte reprezintă tradiţii culturale care soluţionează necesităţile expresive şi comunicative ale vorbitorilor, funcţionează ca fapte pragmatice în sfera vorbitorului şi a ascultătorului. Ele manifestă trăsături esenţiale care indică ce este un anumit gen (de ex., ce este o poveste, o ameninţare, o minciună, o invitaţie, o descriere etc.) şi trăsături care permit identificarea, prin diferenţe funcţionale, a opoziţiilor paradigmatice între genuri. Bunăoară, care este diferenţa între un ordin şi un sfat, între o explicaţie şi o justificare, între o conversaţie şi o discuţie, între un răspUns şi o replică etc. Acestea sunt, în definitiv, trăsături prin care vorbitorii recunosc imediat şi intuitiv genurile în propriile lor acte de vorbire şi în ale altora. De aceea, „a explica ce este un tip de text înseamnă a oferi definiţia sa universală şi modul său de-a fi ideal: condiţiile minime pe care vorbitorii le reclamă pentru a le recunoaşte. Ei percep aceste genuri ca pe nişte modele ideale, intuitive, paradigmatice ale caracteristicilor necesare tuturor textelor de aceeaşi natură". 198 RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI 199 Dar textul, ca produs al activităţii unui vorbitor în circumstanţe concrete, manifestă şi o dimensiune individuală, fiind unitate a vorbirii singulare, unice şi irepetabile. în concluzie, textele sunt acte de vorbire care se realizează pe baza unor trăsături universale, mereu necesare (exigenţe intrinseci noţiunii de a vorbi într-un anumit context); sunt acte de vorbire realizate în funcţie de posibilităţile pe care le oferă o limbă sau mai multe dacă e vorba de texte plurilingve; sunt acte de vorbire apărute în baza intuiţiei a ceea ce este un anumit tip de text; sunt acte de vorbire care, de obicei, se bazează pe convenţii ale acestor genuri. „în consecinţă, actele noastre lingvistice fac parte dintr-o istorie verbală, ele nu sunt ambalate în neant, ci continuă o tradiţie şi, la rândul lor, constituie modele pentru acte analoage viitoare. Fără să existe însă vreo contradicţie, textele sunt ceva mai mult, sunt depăşirea acestor limite acceptate în mod liber; sunt, în definitiv, creaţii în sensul strict al cuvântului. Libertatea creatoare este una din proprietăţile esenţiale ale limbajului şi dacă actul de vorbire e realitatea palpabilă a limbajului, atunci creativitatea se manifestă la acest nivel cu toată forţa sa". în cap. al IV-lea - Clasificarea tipurilor de texte - O. Loureda Lamas insistă asupra importanţei metodologice a tipologiei textuale, meţionând că studierea tipurilor de discursuri este foarte importantă: descrierea, clasificarea şi analiza genurilor de discurs reprezintă calea cea mai directă pentru a ajunge la cunoaşterea în profunzime a aşa-numitei „activităţi comunicative". Cât priveşte tentativele de clasificare, de a propune o tipologie a textelor, acestea sunt multiple şi foarte diferite. Rezumând eforturile din acest domeniu, autorul stabileşte trei direcţii: cele care pornesc de la caracteristicile interne sau de la proprietăţile verbale ale textelor (cum ar fi tipologiile lui Weinrich, Biber şi Posner); cele care pornesc de la caracteristicile externe sau de la factorii comunicativo-pragmatici (clasificarea lui Sandig, a lui Werlich şi cea a lui Grosse şi Adam, unele tipologii textuale constituite pe baze pragmatice) şi o a treia categorie care le combină pe cele două. în final, Oscar Loureda afirmă că orice tipologie ar trebui să demonstreze 'comportamentul' real şi funcţional al discursurilor, integrând astfel gradual toate dimensiunile textelelor. în acelaşi timp, trebuie să fie omogenă, exhaustivă şi distinctivă: omogenitatea implică faptul ca toate genurile ce se includ în tipologie să fie definite prin aceleaşi criterii; exhaustivitatea înseamnă că această clasificare ar trebui să se aplice oricărui tip de discurs; distinctivitatea reclamă ca rezultatul sistematizării tipurilor de discurs să demonstreze particularităţile fiecărui tip şi să servească la prefigurarea unor texte, la comprehensiunea tuturor claselor de texte. O clasificare reală şi funcţională a discursurilor trebuie să răspundă la două întrebări: Ce este un tip de text? Cum se prezintă un tip de text? în definitiv, tipologia textuală trebuie să transfere în planul cunoaşterii justificate ştiinţific ceea ce vorbitorii cunosc (ştiu) deja intuitiv despre fiecare gen de discurs. Structurat riguros, volumul mai conţine un compartiment de exerciţii, destinat studenţilor care doresc să-şi aprofundeze cunoştinţele în domeniul lingvisticii textului, şi un alt capitol cu soluţiile acestor exerciţii, precum şi bibliografia esenţială în acest domeniu. EUGENIA BOJOGA Universitatea „ Babeş-Bolyai" Facultatea de Litere Cluj-Napoca, str. Horea, 31 MANUEL CASADO VELARDE, RAMON GONZÂLEZ RUIZ, OSCAR LOUREDA LAMAS (eds.), Estudios sobre lo metalinguistico (en espahol), Frankfiirt am Main, Peter Lang,2005, 192 p. Volumul 23 al seriei Studien zur romanischen Sprachwissenschaft und interkulturellen Kommunikation, editată de celebra editură Peter Lang, poartă titlul Estudios sobre lo metalinguistico (en espanol). Este vorba de o antologie de texte despre metalimbajul limbii spaniole, care aparţin unor lingvişti spanioli, francezi şi germani. Introducerea constă din Prezentarea volumului de către editori şi din studiul lui Josette Rey-Debove, Le metalangage en perspective. Editorii precizează că, deşi interesul faţă de aspectele reflexive ale limbajului a început odată cu Sf. Augustin, datând astfel de foarte multă vreme, totuşi studiile propriu-zise de metalimbaj au început să apară abia în a doua jumătate a sec. XX. Mai bine zis, de când R. Jakobson a văzut, acum jumătate de secol, în metalimbaj „o problemă lingvistică", iar ulterior E. Coşeriu a introdus distincţia metodologică fundamentală între limbaj primar şi metalimbaj. De atunci bibliografia pe această temă a sporit substanţial, iar astăzi prin metalimbaj sunt desemnate fenomene diverse: uzul unităţilor de limbă în limbaj-obiect şi în limbajul primar (de ex.: Hombre es un sustantivo masculino); unităţile lingvistice care fac referire la vorbire şi la multiplele sale aspecte, unele dintre acestea aparţinând deja lexicului terminologic al lingvisticii (cum ar fi sintagmă, fonem, lexem, alofon, sinonimie etc), lexicul structurat al limbilor particulare (în sp. informe, anuncio discurso, dialogo, preguntă), câmpul lexical 'ceea ce se spune' (bunăoară, verbele decir, mentirjurar din câmpul lexical al vorbirii), expresii şi maxime care fixează perceperea de către vorbitori a faptelor lingvistice (cum ar fi hablar para el cuello de la camisa, hablar por hablarjurar en arameo, echar la lengua a paseo, cântar (a alguien) las cuarenta, El hablante agudo hace al enemigo mudo sau A buen entendedor, pocas palabras bastan), fragmente de discurs în stilul direct şi în stilul indirect (în general, citatele şi intertextualitatea), precum şi o importantă gamă de procese reflexive pragmatice şi, în final, lingvistica, în calitate de limbaj descriptiv formalizat. J. Rey-Debove a publicat în 1978 un volum cu titlul sugestiv Le metalangage, care a constituit prima descriere sistematică a metalimbajului natural şi, implicit, înscrierea sa în perimetrul teoretic al tradiţiei filosofiei limbajului. De data aceasta, autoarea revine la reflecţiile sale iniţiale, completându-le cu rezultatele înregistrate în acest răstimp, insistând în mod special asupra abordării din perspectivă semiotică şi semantică a metalimbajului. In continuare, volumul este structurat în patru secţiuni tematice. Astfel, prima secţiune -Metalimbajul în planul discursiv - conţine patru studii care se referă la proprietăţile discursive ale anumitor unităţi ale limbii spaniole. Jose Portoles Lâzaro, în Marcadores del discurso y metarepresentacion, pleacă de la conceptul de reprezentare din teoria cognitivistă, recuperat recent de teoria pertinenţei (Sperber şi Wilson). Reprezentările deja existente, publice sau mentale, se pot converti în conţinut al altei reprezentări. Or, în acest caz, se poate vorbi de o metareprezentare. Ceea ce distinge fiinţele umane ca specie este tocmai faptul că acestea realizează în mod constant metareprezentări. în acest context, autorul analizează consecinţele apariţiei mărcilor de discurs în metareprezentările introduse printr-un verb ca operator metareprezentaţional. Mărcile de discurs ghidează, în funcţie de proprietăţile lor morfosintactice, semantice şi pragmatice, inferenţele care se realizează în comunicare. Măria Pilar Garces Gomez, în Reformulacion y marcadores de reformulacion, îşi focalizează cercetarea asupra a două aspecte: a) delimitarea conceptului de reformulare, dat fiind că acesta a fost caracterizat în diferite moduri, în funcţie de perspectiva teoretică asumată, şi b) stabilirea unei tipologii a mărcilor de reformulare, deoarece aceste unităţi îndeplinesc un rol esenţial în stabilirea operaţiilor discursive. Măria Matilde Camacho Adarve (La repeticion como procedimiento reformulador en el discurso oral) porneşte de la faptul că în discursul oral, indiferent de macrogenul literar, repetiţia constituie un fenomen care a fost ignorat sistematic în studiile de lingvistică până la sfârşitul anilor '80. Cauza era următoarea: faptul de a repeta era considerat ca o deficienţă a competenţei lingvistice, care atenta împotriva normativităţii stilistice. Pentru autoare însă, repetiţia este un procedeu care, în cadrul discursului, organizează şi conotează, comunică, în definitiv. Dat fiind că discursul este text şi este interacţiune umană, socială între vorbitori, va trebui să se pornească de la două perspective de analiză: perspectiva textuală şi perspectiva interactivă. în acest context, funcţiile textuale ale repetiţiei se prezintă ca funcţii interactive. Elvira Manero Richard, în Un caso especial de fenomeno polifonico de la lengua: el refrăn, se referă la unitatea paremiologică numită proverb care a fost studiată din diferite pespective, dar mai ales din perspectiva stilisticii. Printre direcţiile care s-au ocupat de proverb în cadrul pragmaticii se remarcă acelea care semnalează coincidenţa acestei unităţi cu citatul sau cu statutul său de citat, pledând pentru interpretarea sa din perspectiva teoriei plofoniei. în secţiunea a doua - Metalimbajul şi frazeologia - se menţionează că investigaţia în acest domeniu al metalimbajului fiecărei limbi suscită un interes dublu: pe de o parte, pentru că unele expresii funcţionează ca mărci metadiscursive, pe de altă parte, pentru că proverbele metalingvistice 200 RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI şi „piesele" lexicului metalingvistic demonstrează o lingvistică (intuitivă, nu reflexivă) implicită. Cristina Fernândez Bernârdez (Fraseologia metalingiiistica con decir. Anălisis de algunas unidades que expresan acuerdo intensificado) oferă o clasificare a aspectelor limbajului la care fac referinţă expresiile frazeologice ale limbii spaniole în al căror conţinut intră verbul decir. Autoarea urmăreşte „comportamentul" discursiv al unor formule fixe destinate să intensifice cele spuse sau modul de a spune, cum ar fi: di que si, y que lo digas, lo mismo digo, eso digo yo, y te dire y ya te digo. Isabel Gonzâlez Aguiar (El metalenguaje en las unidades fraseologicas: el plano fonico) investighează comportamentul metalingvistic al unităţilor frazeologice ale limbii spaniole, care fac referinţă la activitatea de vorbire, mai exact, acele expresii metalingvistice care demonstrează modul în care vorbitorul percepe şi categorizează limba. Astfel, bazându-se pe ideea fundamentală că în limbi se prezintă un mod de a vedea şi înţelege lucrurile, autoarea explorează cum este conceptualizat aspectul fonic al limbii spaniole în anumite unităţi frazeologice. Monica Aznârez Mauleon, El metalenguaje en la norma: colocaciones metalingilisticas del tipo vbo + adv. en -mente, se concentrază asupra studiului unor comutări metalingvistice. Dat fiind că unul din subdomeniile aşa-numitului metalimbaj curent al spaniolei o reprezintă frazeologia, foarte multe expresii conţin cele două verbe arhilexematice ale câmpului semantic al vorbirii: decir şi hablar. Acest domeniu idiomatic al spaniolei cuprinde atât locuţiuni - unităţi ale sistemului - cât şi colocaţii - unităţi fixate în ceea ce Coşeriu denumeşte norma limbii. Lucrarea de faţă se concentrează asupra structurilor mai uzuale: colocaţia verb + adverb cu terminaţia în -mente. Secţiunea a treia - Metalimbajul în lexic - reuneşte lucrări care au ca obiect de investigaţie vocabularul limbii spaniole. Oscar Loureda Lamas, în La estructura del campo lexico 'lo que se dice' en espanol actual, se focalizează asupra lexicului metalingvistic. Or, în spaniolă există cuvinte uzuale, neterminologice, pentru a distinge anumite moduri de a vorbi (verbe ca mentir, acusar, susurrar, declarar, decir, conversar), moduri de a realiza actele de vorbire (adverbe şi locuţiuni ca francamente, lisa y llanamente, sinceramente), anumite particularităţi ale vorbitorilor (badulaque, bienhablado, dicharachero, locuaz, mordaz) sau ale discursurilor ca atare (conciso, escueto, lapidario, obvio, redundante). în plus, spaniola dispune de mulţi termeni pentru a identifica tipurile de texte: apunte, aviso, carta, chiarla, comentario, conversacion, dialogo, discusion, explicacionjustificacion, noticia, observacion, parafrasis, poema, receta, rumor, traduccion etc. Autorul se ocupă tocmai de aceste lexeme neterminologice care fac parte din câmpul lexical „ceea ce se spune în limba spaniolă", care e foarte vast, fiind constituit din patru secţiuni la nivel superior. Carlos Arrizabalaga Lizarraga -Linguistica implicita en algunos terminos del Diccionario del espanol de America de Marcos A. Morinigo - este preocupat de lexicul metalingvistic al acestui dicţionar care, la vremea publicării sale, a fost o primă încercare de a oferi o viziune variaţionistă asupra metalimbajului în ţările hispano-americane. Autorul urmăreşte termenii care conţin, în semnificatul lor, o oarecare valoare metalingvistică, altfel spus, termeni care denumesc tipuri de discurs, moduri ale discursului, caracteristici ale diferitelor elemente ale comunicării lingvistice. Or, aceşti termeni ţin de metalimbajul limbii, de lexicul metalingvistic de uz comun care reflectă conştiinţa metalingvistică neştiinţifică a vorbitorilor hispano-americani. Ramon Gonzâlez Ruiz şi Monica Aznârez Mauleon (Aproximacion desde el metalenguaje semantico natural a la semantica y la pragmatica de algunas expresiones de sinceridad del espanol actual) analizează valorile limbii şi uzul discursiv al expresiilor adverbiale de tipul francamente, honestamente sau sinceramente. Prin urmare, este vorba de trei adverbe de sinceritate care, atunci când sunt folosite extrapredicativ, ca „comentarii propoziţionale", prezintă conţinuturi cu caracter metacomunicativ. Autorii demonstrează că proprietăţi metalingvistice ale expresiilor referitoare la sinceritate se constată în diverse fapte lingvistice. Pe de o parte, sinceritatea implică un „act de a zice (spune)", prin urmare, o calitate a indivizilor ca vorbitori; pe de alta, ocurenţele expresiilor de sinceritate constituie „comentarii" de natură metacomunicativă prin intermediul cărora vorbitorul dirijează interpretrea intervenţiilor sale, manifestând în special tonul relaţiei interpersonale în actul de comunicare. Gerda Hassler (Las particulas: una denominacion metalingiiistica y su contenido) se ocupă de particulă, ca parte de vorbire, deoarece asupra acesteia nu există o părere general acceptată. De la încadrarea în adverbe, prepoziţii, interjecţii sau conjuncţii, particula a cunoscut o abordare diferită care a contribuit la sensul său actual vag şi imprecis. înţelegând că este vorba de unităţi F RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI 201 sintactice care nu pot fi determinate, autorii unor gramatici au evitat să folosească termenul particulă, susbstituindu-1 prin denumiri mai precise. Secţiunea a patra conţine doar o singură contribuţie: cea a lui Carmen Castillo Pena, Gramatica de las unidades autonimas del espanol. Obiectul acestei cercetări îl constituie analiza unor proprietăţi gramaticale ale secvenţelor autonime, numite şi unităţi autorferenţiale. Autonimele sunt o componentă esenţială a discursului metalingvistic, a cărui particularitate discriminantă sunt semne. Acestea, la rândul lor, reprezintă un semnificat pentru un alt semn, sau sunt „obiecte desemnate", în raport cu alte fenomene discursive. în concluzie, contribuţiile cuprinse în volumul Estudios sobre lo metalinguistico (en espanol) abordează aspecte metalingvistice importante ale limbii spaniole, atât din perspectivă teoretică generală cât şi din perspectivă discursivă sau pragmatică. EUGENIA BOJOGA Universitatea „Babeş-Bolyai" Facultatea de Litere Cluj-Napoca, str. Horea, 31 CHRISTOPHER MOORE, Les plus jolis mots du monde, Paris, Albin Michel, 2006, 158 p. Les plus jolis mots du monde poate fi încadrată în seria lucrărilor care susţin sau pornesc de la ideea că fiecare limbă este o oglindă a particularităţilor culturale ale poporului care o vorbeşte. Cartea se prezintă sub forma unei colecţii de cuvinte, expresii sau locuţiuni intraductibile (sau greu de tradus), deosebit de expresive, proverbe din aproximativ treizeci şi cinci de limbi şi dialecte ale lumii. Cele nouă capitole mari reprezintă cele nouă grupe de limbi asupra cărora s-a oprit autorul: limbile Europei Occidentale; limbile Europei de Est; limbile nordice; limbile Orientului Mijlociu; limbile Africii; limbile asiatice; limbile clasice şi vechi; dialectele şi limbile rare; creola şi pidigin. Fiecare capitol începe cu o prezentare de ansamblu a grupului respectiv de limbi. Cititorul va putea, astfel, găsi, în această parte a capitolului, aspecte generale legate de trecutul, mentalitatea, cultura popoarelor din al căror tezaur lingvistic urmează să extragă cele mai originale cuvinte. Dar în funcţie de ce criterii face autorul selecţia acestor cuvinte, deoarece, în mod evident, unui asemenea subiect i s-ar cuveni un spaţiu mult mai extins decât 150 de pagini? Răspunsul ni-1 oferă autorul în partea finală a cărţii: „Termenii şi expresiile intraductibile reunite aici [...] nu au fost selectate după o anumită logică şi nu am încercat în nici un caz să scriu o lucrare exhaustivă. Termenii selectaţi reprezintă concepte, expresii, proverbe care la un moment dat mi-au stârnit curiozitatea." (p. 151). Pe de o parte, regretăm că limba română nu a trezit interesul autorului, aceasta nefiind inclusă în niciun capitol, pe nicio listă cu „nestemate" lingvistice. Pe de altă parte, apreciem faptul că lucrarea are un caracter personal. în acest sens, se cuvine să adăugăm că, deşi cartea nu are un caracter riguros ştiinţific (adresându-se mai ales cititorului de rând), totuşi proiectul de a prezenta expresii specifice din mai bine de treizeci şi cinci de limbi, de a explica contextul socio-cultural care le-a generat şi în care acestea funcţionează ni se pare plin de interes şi absolut profitabil pentru orice tip de cititor. Acesta poate descoperi, de asemenea, pornind chiar de la limba-sursă, sensul originar al unor cuvinte comune precum ketchup, yoga, nirvana etc. Les plus jolis mots du monde desemnează în principal elemente de spiritualitate, diverse stări emoţionale, principii de filosofie şi morală populară, dar şi realităţi socio-politice sau specificităţi culinare. In toată această activitate de strângere a expresiilor, e de la sine înţeles că autorul a apelat la un număr considerabil de colaboratori, specialişti în cele 35 de limbi şi culturi pe care le-a avut în vizor. Vom menţiona doar câteva nume: Tom Kirk (pentru germană), Joumana Medlej (pentru arabă), Tang Si Xian (pentru chineză) ş.a.m.d. 202 RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI Pentru a introduce cititorul în atmosfera cărţii, vom prezenta, selectiv, câteva expresii. Am reţinut din limba germană cuvântul Schadenfreude (Schaden - pagubă; Freude - bucurie) care înseamnă „a te bucura de răul celuilalt". Iată şi un termen puternic ancorat în cultura italiană, care poate fi tradus numai recurgându-se la explicaţii suplimentare: ristreîto = ceaşcă minusculă de cafea neagră însoţită de o ceaşcă de apă, pe care italienii o sorb în picioare la tejghea în drum spre lucru. Verbul din olandeză, uitwaaien, înseamnă „a savura o plimbare pe vreme de vânt" şi poate fi pus în legătură cu tablourile peisagiştilor flamanzi din secolul al XVIII-lea. Vom afla, puţin mai încolo, ca o curiozitate, faptul că limba maghiară dispune de aproximativ două sute de termeni pentru a defini rasa şi culoarea unui cal. Iar dacă ar fi să caracterizeze poporul suedez printr-un singur cuvânt, autorul ar alege lagom, greu de transpus într-o altă limbă, care conţine ideea de „stare nedefinită situată la mijloc între două extreme: nici prea mult, nici prea puţin, numai cât trebuie". Cu limbile arabă, turcă, persană e absolut evident că ne îndreptăm spre cu totul alte tărâmuri culturale şi lingvistice. Helal se foloseşte în limba turcă atunci când cineva dă ceva unei persoane şi ar putea fi parafrazat prin „acesta e de acum înainte în mod legitim al tău, îl meriţi şi nu îmi datorezi nimic în schimb". Este un fel de compliment la adresa beneficiarului, un fel de a-i spune că este drept şi onest. Din limba persană am reţinut un proverb extrem de imaginativ: „Nul autre que mon doigt ne me grattera le dos", care ne îndeamnă să ne sprijinim pe propriile forţe pentru a reuşi ceva în viaţă. Substantivul ilunga aparţine unui dialect african numit tshiluba şi a ocupat locul întâi la un clasament al celor mai intraductibile cuvinte din lume; ilunga desemnează o persoană care e dispusă să ierte o greşeală o dată, să o tolereze a doua oară, dar niciodată a treia oară. După ce ni se aminteşte de clivajul cultural imens existent între lumea occidentală şi cea asiatică, de faptul că în limba chineză nu există trecut, prezent şi viitor, deci că nu există noţiunea de temporalitate lineară pe care o cunosc limbile occidentale, vom avea ocazia, de exemplu, să descoperim noţiunile de yin şi yang în sensul lor original bogat. Shibui ar exprima însuşi conceptul de simplitate clasică al japonezilor. O altă noţiune: aware exprimă conştiinţa şi înţelegerea naturii efemere a splendorii lumii şi tristeţea vieţii, un sentiment dulce-amar... în greaca modernă, meraki este un substantiv care trimite la dăruirea de sine într-o activitate, la faptul de a pune fantezie, suflet, dragoste într-o anumită activitate, de a se dărui, de a se implica total. în latină, accidia reprezintă o stare de prăbuşire spirituală, de tristeţe care îţi taie orice elan de a acţiona. Irlandezii desemnează printr-un singur cuvânt: craic toate ingredientele care fac dintr-un moment petrecut în compania cuiva unul reuşit: râsul, conversaţia plăcută, muzica şi compania bună. Ne vom opri aici cu selecţia aleatorie din cadrul celor mai originale cuvinte din lume, asigurând cititorul de plăcerea de a călători în jurul lumii însoţit de cei mai ciudaţi, de cei mai poetici şi mai intraductibili termeni. GEORGIANA GIURGIU Universitatea „Babeş-Bolyai" Facultatea de Litere Cluj-Napoca, str. Horea, 31 INDICE DE AUTORI Adam, J. M. 198 Afloroaie, Ştefan 86 Alb, Ilie 55 Aichelburg, Wolf 195 Alecsandri, Vasile 16 Alexi, T. 173, 174 Alighieri, Dante 20 Allais, Alphonse 194 Alzati, Cesare 30 Andreotti, Giulio 97 Antoni-Lay, Marie-Helene 167 Apollinaire, Guillaume 11, 83, 85 Arduini, Sandro 96 Arghezi, Tudor 83, 85 Aristotel 89 Armbruster, Adolf 27 Arrizabalaga Lizarraga, Carlos 200 Attombri, Mărio 96 Augustin, Sfântul 96, 199 Austin, J. L. 99 Aznârez Mauleon, Monica 200 B Bacalbaşa, Anton 193 Bachelard, Gaston 86, 93 Balaci, Al. 18 Balzac, H. de 100 Bărbieri, Alvaro 25 Barbu, Constantin 177, 180 Barbu, Daniel 24 Barcianu, S. P. 173, 174 Baronzi, G. 174 Bartoli, Matteo 31, 32 Bauman, Sydl68 Băcescu, Mihai C. 171, 174 Bălaj, Barbara 55 Bălăcescu, C. 13 Băltăceanu, Francisca 30 Bărac, 1.173 Bedmar, Segura 151, 168 Bejan, Dumitru 127, 142, 143, 149, 165 Bel, Nuria 168 Bellemin-Noel, J. 15 Beltechi, Eugen 115 Bergson, Henri 101 Bernârdez, E. 197 Bersan Istvân 101 Bertagna, Francesca 167, 168 Beyrer, Arthur 195 Bianu, Ioan 35-37, 50, 51, 54 Biber, D. 198 Blaga, L. 177, 179, 180, 195 Boc, Oana 83-85 Boceanu, I. 174 Bochmann, Klaus 195 Bocşan, Nicolae 54 Bodea, Cornelia 35, 40-43, 45, 46, 54 Boitor, Ilie 54, 55 Bojincă, Damaschin 39, 43, 54 Bojoga, Eugenia 93-101, 196-201 Bolovan, Ioan 21 Borcilă,M. 51,84, 85 Borgomeo, Pasquale 97 Borza, Al. 78, 172 Brătianu, Gh. 23 Brâncuş, Gr. 44 Breal,M. 195 Breban, Vasile 113 Bronsert, Siegfried 195 Buber, Martin 96 Buda, Gligor 54 Buonaccorsi Callimaco, Filippo 27 Burnard, Lou 168 Buză, Emanuela 19 Byck,J. 11-13,21 Calzolari, Nicoletta 167, 168 Camacho Adarve, Măria Matilde 199 Candrea, I.-A. 14 Cantacuzino, Şerban 30 Cantemir, Dimitrie 19,26 Capidan, Th.41,53, 77 Caragiale, I. L. 193 Casado Velarde, M. 198-201 Cassian, Ioan 89 Cassirer, Ernst 86 Castillo, Jose Romei o 101 Castillo Pena, Carmen 201 ini ins> 204 .DACOROMANIA", serie nouă, XIII, 2008, nr. 2 INDICI 205 Cazacii, Boris 12, 18 Cazimir, Ştefan 179 Călinescu, G. 12 Călinescu, Matei 86 Cărtărescu, Mircea 194 Chatman, Seymour 15 Cherata, Sanda 137, 138, 149,151-169 Chiappini, Gaetano 95 Chivu,Gh. 19 Ciauşanu, Gh. 174 Cicali, Carlo Alberto 97 Cifor, Lucia 86-93, 190 Cioran, Emil 26, 177 Ciorănescu, AL 172, 173 Cipariu, Timotei 195 Coatu, Nicoleta 101 Codoban, Aurel 86 Cohen, L. 96 Colimberti, Antonello 96 Coman,P. 171, 174 Constantinescu, I. 54 Constantinescu, N. 58 Coresi, diaconul 12, 23, 42 Cornea, Paul 86 Costin, Miron 18, 26, 172, 195 Coşeriu (Coseriu), E. 14, 16,19, 83, 84, 86, 90, 92, 94, 95,97, 98, 113, 117, 120,123-125, 128, 134, 139, 140, 149, 165, 194-197, 199, 200 Coteanu, Ion 33 Cotruş, Aron 193 Craciunovici, Theodor 55 Crăstan, Vasile 54 Creţu, Gr. 42 Croce, Benedetto 32 Culianu, Ioan Petru 86 Culum, Alexander 168 D Danciu, Anca Elena 194-195 D'Andrea, Margherita 96 Darmesteter, A. 195 Dauzat, Albert 12 Dărămuş, Lucia 179, 180 Delavrancea, Barbu 13, 15 Del Conte, Rosa 177, 178, 189, 190 Delogu, Alfonso 97 Densusianu, O. 14 De Rose, Steven 168 Despot Vodă, vezi Heraklid, Ioan Iacob Diez, Fr. 26 Dilthey, Wilhelm 87, 89 Dimitrescu, Florica 11-13, 22, 23, 32 Dlugos, Jan 27 Doinaş, Şt. Augustin 195 Domide, Gabriela 75-78 Donadio, Francesco 95 Dostoievski, F. M. 86 Draşoveanu, D. D. 78, 81, 83, 113, 117-150, 165 Dumas, Felicia 101 Dumistrăcel, St. 52, 53 Durând, Gilbert 86, 93 Dutu, Alexandru 24 E Eckhart, M. 96 Eco, Umberto 86, 89 Eliade, Mircea 26, 86 Eliade, Pompiliu 16,24 Eminescu, M. 12, 15, 177-181, 186-190, 193 Enache-Toma, Stela 13 Engels,Fr. 12 Faca,C. 13 Faur, Diana 86-93 Fernândez Bernărdez, Cristina 200 Folena, G. 17,22,32 Francopoulo, G. 151, 155, 158, 167, 168 Frăţilă, V. 53 Fugariu, F. 45, 46, 54 Furtună, D. 172 Gadamer, Hans-Georg 86, 90, 91 Gamillscheg, Ernst 28 Garces Gomez, Măria Pilar 199 Gămulescu, Dorin 172 Gennaro, Giuseppe de 93-98 Gervasio, A. 96 Gervasio, Roberto 95 Gervaso, Aldo 95 Gherman, Alin Mihai 57-74 Gheţie, I. 37, 38, 43, 45-47, 49, 53 Giurgiu, Georgiana 201-202 Golescu, Iordache 13 Gonzâlez Aguiar, Isabel 200 Gonzâlez Ruiz, Ramon 198-201 Gori, Nicola 96 Gossen, C. Th. 17, 18, 32 Graur, Al. 11, 13,21 Graziani, Antonio Măria 24 Grosse, R. 198 Grossmann, Măria 93 Gruiţă, Gligor 142 Guţu Romalo, Valeria 22, 82 H Hasdeu, B. P. 21, 195 Hassler, Gerda 200 Hâzy, Ştefan 142 Hegel, G. W. F. 96 Heraklid, Ioan Iacob (Despot Vodă) 27 Heidegger, Martin 86, 90, 91, 181 Hicovici, Hica 55 Hodiş, Viorel 142 Holtus, Gunter 195 Hufnagel, Erwin 86 Humboldt, Wilhelm von 87, 90 I Iakovlevici Marr, Nikolai 11 Idei, Moshe 86 Iisus 30 Iliescu, Măria 12, 17 Ingarden, Roman 86, 91 Iordan, Iorgu 11,13, 14, 16-18, 21, 22, 32 Iorga, Nicolae 34-43, 45-54 Iorgovici, Paul 34, 38-41, 54 Iser, Wolfgang 86 Istrate, C. 54 Istrate, Gavril 54 Istrate, Ion 174 Ivănescu, Gh. 33, 37, 52, 53 Jacquemin, Christian 168 Jakobson, Roman 14, 15, 199 Jauss, Hans-Robert 86 K Kant, Immanuel 90 Kapitel, I. 90 Kelemen Bella 53 Kirk, Tom 201 Kogălniceanu, M. 13 Kovacec, A. 43 Lang, Peter 198 Lenei, Alessandro 167 Llera, Luis de 95 Lombard, Alf 17, 25, 28, 42 Lombardi Vallauri, Luigi 95, 96 Loşonţi, D. 77 Loureda Lamas, Oscar 196-201, 200 Luca, evanghelistul 30 Luder, Elsa 113-115 Ludescu, Stoica 28 Lupaş, Ion 30 Lupi, Gino 195 Luter, Martin 96 M Maior, P. 47, 54 Manero Richard, Elvira 199 Mann, Thomas 86 Manuilovici, protopopul 54 Mareş, Al. 46, 53 Marian, Rodica 100, 177-189, 184 Marino, Adrian 86 Martinez Fernândez, Jose L. 168 Martinez, Paloma 168 Martini, Carlo Măria 96, 97 Mastrangelo Latini, Giulia 95 Matei, evanghelistul 30 Mazilu, Dan Horia 28 Mării, I. 23, 53 McCormik, Susan 161, 168 Medlej, Joumana 201 Melby, AlanK. 168 Melli, Ellio 20 Micu-Clain, Samuel 26 Mihăescu, Manuela 138, 149,151-169 Mihordeă, V. 54 Millo, C. 13 Miron, Paul 113-117 Mocanu, N. 26 Molho, Maurice 19, 32 Molinari, Giuseppe 94 Monachini, Monica 168 206 „DACOROMANIA", serie nouă, XIII, 2008, nr. 2 INDICI 207 Monte, George 168 Moore, Christopher 201-202 Morreale, Margherita 96 Morris, Ch. 99 Muşlea, I. 54 Munteanu, Mihaela 193-194 N Naso, Publius Ovidius 195 Navarretta, Costanza 168 Neagoe, Manole 54 Neamţu, G. G. 78-83, 142, 165 Neculuţă, D. Th. 1.2 Negoiţescu, Ion 178, 179 Negruzzi, Costache 193 Neţ, Mariana 99 Nicolescu, Basarab 177, 180 Niculescu, Alexandru 11-32 Nietzsche, Fr. 86 O Oancea, Ileana 100, 180-183 Odobescu, Al. 193 Olahus, Nicolaus 27 Olschki, L. 26 Oniţa, Vasile 55 Opreanu, Coriolan Horaţiu 21 Origene din Alexandria 89 Ottolini, Davide 96 P Pacciolla, Aureliano 97 Pamfîl, Viorica 55 Pamfile, T. 173 Pann, Anton 16 Pante, Gheorghie 55 Papacostea, Ş. 54 Papola, Sabatino 97 Pascu, G. 78 Pasca, Şt. 78 Pauleti, N. 46, 47, 50, 52-54 Pavel, Eugen 75-78 Pavel, Toma 86 Pătruţ, I. 42, 53 Pânzaru, Ioan 100 Peirce, Ch. 99 Pellegrini, G. B. 17 Perpessicius 186 Pet, Mandy 168 Petho Agnes 100 Petrescu, Camil 15 Petrovici, Emil 29, 33, 42, 52-54, 115 Philippide, Al. 33, 53 Picot, E. 34, 36-43, 45, 54 Pillat, I. 175 Piru, Al. 12 Pittau, Giuseppe 97 Pius al II lea 195 Platon 96 Plotin 96 Pontbriant, Raoul de 173 Pop, Augustin 75 Pop, Gavril 55 Pop, Ion Aurel 21 Pop, Liana 99 Popa, Onuţu 55 Popa-Liseanu, Doina 99, 101 Popovici, Ianoş 55 Popovici, Ioan 54 Pop-Popovici, Teodor 55 Portoles Lâzaro, Jose 199 Posner, Rebecca 198 Prale, 1.172 Puşcariu, S. 13, 14, 24, 28, 31, 32, 36, 42, 43, 47, 52, 53, 115, 195 R Racoviţă, C. 14 Radtke, Edgar 195 Rahtz, Sebastian 168 Răchişan, Simion 81-83 Renzi, Lorenzo 20, 22, 32 Rey-Debove, Josette 198, 199 Ricoeur, Paul 86, 89, 93 Riedel, Manfred 86 Roceric, Alexandra 15 Roesler, Robert 195 Roman Moraru, Alexandra 19 Romary, Laurent 168 Romier, Lucien 25 Ronci, Antonio 97 Rosenzweig, Franz 96 Rosetti,Al. 11-15, 17, 25,29, 32, 115 Rosi, Stefano 96 Roşianu, Ion 75-78 Roşu, T. L. 45, 55 Rus, Ioan 55 Rusu, Gr. 41,42 Rusu, Ion I. 195 S Sadoveanu, M. 175 Sala, Marius 33, 42 Sales, Francesco di 96 Salmann, Elmar 95 Salmon-Alt, S. 168 Salvaţi, Martina 95 Sandfeld, Kristian 28 Saramandu, N. 44 Saussure, Ferdinand de 100, 120, 122, 125 Scalia, Giovanna 95 Schleiermacher, F. D. E. 87 Scott, Walter 100 Scriban, August 172, 173, 175 Searle, John 99 Seidel, E. 14 Servais, Jacques 97 Sista, Măria 97 SiXian, Tang201 Sommer, Johannes 24 Soreanu, Şerban-Dimitrie 100 Soria, Claudia 168 Spadaro, Antonio 95 Sperber,Dan 199 Sperberg-McQueen, C. M. 168 Spitzer, Leo 15 Squilloni, Dario 97 Stalin, I. V. 12, 13 Stan, I. 33, 39, 52, 67, 68 Stănciulescu, Traian D. 101 Stănescu, Nichita 194 Stejerean, Nicu 78-81 Stoica, Luana 28, 100 Strzalkowski, T. 168 Suciu, Coriolan 75 Szejak Vel Zeak, Halina 96 Ş Şandru, D. 55 Şerban, Felicia 171-175, 184,193,194 Şincai, Gheorghe 26, 45 Spidlik, Thomâs 96 Ştefănescu Măria 83-85 Şăineanu, Lazăr 195 T Tagliavini, Carlo 17, 32 Tasmovski de Ryck, Liliane 14, 180-183 Tămâianu-Morita, Emma 84, 85, 117, 121, 123, 125-127, 134, 137-150, 152 Teaha, T. 173 Tenaglia, Alessandro 95 Tirinato, Antonio 97 Todoran, R. 40, 41, 51, 53, 55 Todorov, Tzvetan 86 Tudoraş, Eugenia Laura 101 Turculeţ, A. 41, 54 Tzoukermann, Evelyne 168 Ţ Ţâra, Bogdan 25 Ţichindeal, Dimitrie 34, 55 Ţigu, V.41,43 U Udrescu, D. 171, 172, 174 Ungaretti, Giuseppe 30 Ureche, Grigore 26, 195 Uriţescu, D. 33-56 Uriţescu, Gr. 55 V Vaida,V. 171 Van Campenhoudt, Marc 168 Vasiliu, Emanuel 33, 54 Vasiliu, Gabriel 75-78 Vateroni, Sergio 11 Văcărescu, Iancu 16 Veglioni, Simone 96 Vianu, Tudor 13, 15 Vico, Giambattista 90 Vinea, Ion 193 Vitner, Ion 12 Vîlcu, Cornel 117-126, 127, 129, 134, 138, 139, 149 Vîlcu, Dina 117, 125, 126,127-135, 138, 149 Vlad, Carmen 99, 100 Voiculescu, V. 175 208 „DACOROMANIA", serie nouă, XIII, 2008, nr. 2 Vulcan, Samuil 37, 47, 55 Vulpe, Magdalena 113 W Weigand, Gustav 28 Weinreich, U. 18 Weinrich, H. 198 Wilson,M. 199 Windisch, Rudolf 194-195 Wittgenstein, L. 96 Wright, Sue Ellen 168 Z Zagaevschi Cornelius, Lolita 85 Zampolli, Antonio 167 Zaysser, Laurence 167 Zdrenghea, Mircea 113 Zelinskij, Vladimir 97 Zimmermann, Harald 57 Zolli, Paolo 20 BULGARĂ jiucKa 172 CHINEZĂ yang 200 yin 200 FRANCEZĂ lipopexie 171 lissotrique 171 liste 172 on mange bien 16 GERMANĂ dolmatsch 11 Freude 200 Lager 170, 172 Lipopexie 171 Liptauer 171 Lisene 172 Lore 170 rabysch 65 Thorzburg 71 walachisch 21 Schaden 200 Schadenfreude 200 GREACĂ astaphidis 68 kutzo-vlahi 26 Xiizoq 171 meraki 200 *r£fc 171 IRLANDEZĂ craic 200 ITALIANĂ francesi 22 inglesi 22 popolo minuto 12 INDICE DE CUVINTE ristretto 200 mangia bene 16 voz 17 JAPONEZĂ aware 200 s/?z7jwz 200 LATINĂ /b/44 accidia 200 dominus 19, 22 extrematura 69 iile 17, 19, 21 imperator 19, 22 /ta/z/s 66 /z73e//ws 169 Ptfter TVos-ter 23 pelles rubrea 59 /?er 14 polonus 66 rex 19 romanus 66 sebum 61 super 14 unus-super-decem 14 MAGHIARĂ /3z/ca 77 Bikahely 11 hely 11 libellus 169 morgou hat 78 o/a/z 26 pornep 12 172 talmăcs 71 OLANDEZĂ uitwaaien 200 DACOROMANIA, serie nouă, XIII, 2008, nr. 2, Cluj-Napoca, p. 209-216 210 ,DACOROMANIA", serie nouă, XIII, 2008, nr. 2 INDICI ROMANA [a] 35, 39, 40, 43, 44, 46, 48, 49, 51, 52 a/80 (h)aia ţară 17 al 80 a/e 80 alea bune 21 alergau 78 alimojder 170 a/or 80 ^4/?a a7/ nercurea 11 arină 11 aseară 21 [ă] 34-36, 39-41, 43-46, 48-52 [-ă]40, 50,51 a/ Z?wft 21 ăl lup 21 -ău 78 50 H/51 [b]52 Bălţa 11 Balta i Marte 76, 77 batsch 62 bavnă 11 băga 78 băgau 78 Băgau 78 *băiug 78 berbecar 62 Bercu de Sus 16 Bercu lui Chiş 16 Bicateiu 11 boacter 11 Bobiştea 11 bortucă 11 bun 12 /c/41 /c/48 [c] 43, 44, 52 /c7 170 Calea de Marin 16 Calea din Jos 16 Calea Galbenă 16 Calea Viilor 16 casa aceasta 21 căocie 11 căţân 11 câţiva 22 cea 80 cei 80 Ceişora 45 cc/80 ce/e 80 cer/cei 22 Chertiu de Jos 16 Chertiu de Sus 16 Ciocârlău 11 ciuran 11 Coasta de Archi 16 Coasta de Archid 16 Coasta de Lazuri 16 Coasta de Sălaş 16 Coaste de Râturi 16 cotitău 11 cred/crez 22 cubic 11 custos 62 D [dj 36, 39,41,42, 44-46, 56 /i/741,45 /a 169 logher 172 logofăt 11 Lopăţica 78 -/or 76 /os/?a 169 lospătură 169 lu 16 Ludri 172 Zw/ar 172 /w/or 173 /mi 76, 77 -/z/z 76 lui Bamfi 11 M /w/38, 42, 43, 52, 56 macru 58 Wtf/er 58 w<3/58 wtftfcz 58 măgură 58 mănăstire 59 mâncău 78 mândru 59 mânz/mânji 22 mare 58 margine 58 mauro-vlahi 26 mărgărit 59 medelnicer 59 mejdie 11 merce 59 mi- 56 mic 59 mişel 59 Moara de Râturi 16 Moară Hăi 16 mohor 59 morun 59 moş 59 moţ 59 muc 59 muntean 59 *murgău 78 Murgău 78 muşat 60 muscel 60 N /«/48, 52 M 39, 41, 44 /zz/48, 52 //t/52 /^-7 51 «etfg 60 z?e<2w 60 fteam /3w« 12 «e<7zw /Jrosz112 neamţ 60 *negorază 78 rcegrw 60 negură 60 nemaipomenit de 80 Zwzzz creştini 23 ningău 78 m'scaz 22 /?z£te 22 «oro/ 77 ftwc# 60 O /o/41, 43-46, 48-50, 52 /o/51 /a/ 57, 52 /bq/ 56 zW 45 obraz/obraji 22 observator 11 obşte 29 occidentalizare 13 ocwa? 60 olăcar 60 oltean 60 o/?rz 61 opi/e 29 orăşte 61 orăştean 61 -os 171 osânză 61 //?/50 /r/52 paharnic 61 /?az 61 Ptf/ra Zburătorului 78 paraî 61 pastor 61 păcală 61 Păcălici 61 pădure 61 /?araw 77 Paraw 78 părăuani 11, 78 Părăuânii 11 214 „DACOROMANIA", serie nouă, XIII, 2008, nr. 2 INDICI Pârău Boianului 76 Pârâu de Dealuri 76 Pârău Hârtopilor 76 Părău li Blăjan 76 * Părău li Deniş 76 păstaie 78 păs tăiat 78 păs tăiata 78 Păs tăiata 78 păstăiete 78 păstor 61 pânză 62 pârcălab 62 pârv 62 piatră 62 piele 62 pitar 62, 11 piti 62 plânşi/plânsei 22 plătică 63 pleş 63 />/op 63 ploua 63 poo1 63 Po du 11 Podu i Cicheră 16 pogoani51 poiană 63 Poiana i Mării 16 *poieş 78 pojar 63 poligon 11 polog 11 Poniţa i Mierceoaie 16 Poniţa i Parască 16 ponor 63 popă 63 porc 64 porkolab 62 portar 64, 71 postelnic 64 poteră 64 /?(r> 14 /?re 17, 21, 40 pribeag 64 /?ros/12 protopop 63 protovol 64 /?rw« 64 /w/a 64 punte 64 purcăreaţă 64 puşcar 65 pută 65 puzderie 65 R A7 35, 40, 47 /"-r-7 51 ra6o/* 65 răşină 65 râmnic 65 rânuriş 65 Râpa Pietroasă 16 rege 19 relatinizare 13 repaus 11 reromanizare 13 rezervă 11 rob 66 rodii 172 român 61, 66 roşu 66 rus 66 Rusul 12 rută 66 S /s/48, 49, 52 A7 35, 44, -5'3-sac 66 sad 66 sălaş 66 sălişte 61 sărat 61 sărbătoare 61 sâmbătă 61 sârb 61 Sârbul 12 scai 61 schelar 61 schelă 61 scoabă 61 scump 61 se 16 seara 17 se mănâncă bine 16 seu 61 sfadă 68 sfeclă 68 sită 68 slad 68 slănic 68 slatină 68 5*0/70/ 68 spătar 68 spre 14 spun/spui 22 st 40, 44, 53, 56 [st] 40,44, 53,56 stafidă 68 stawa 68 s/er;? 68 strajă 69 Strămătura 69 strămătură 69 striga 69 sucală 69 sus 69 Ş /ş/4%, 49, 52 [ş] 35, 44, 46, 47, 49, 53 [ş'J. 44, 46, 41 /s/52 /s/44, 52 [s] 43, 44 A/43 [s] 33, 39, 40, 44, 45 şalău 69 şarpe 69 şchiop 69 şeptilici 69 şerb 69 şetrar 70 şofran 70 şogor 70 şpan 70 şt 53, 56 [şt] 53 sft'ro 70 sw6a 70 şucheat 70 T A/41,42, 44, 45 [t]45 //748 A745 A741 ta/ta 70 /acea 71 tălmaci 11 7aw cu Arini 16 tâmp 11 târg 11 7argw de Marhă 16 Târşor 11 teiş 71 teleagă 11 telemea 11 tewe// 71 tilişca 71 traistă 71 trântor 12 trifll tu 17 tare 72 Turcul 12 T ///48, 49, 52 A/35, 44 Ţarina de Biserică 16 Ţarina de Blagă 11 Ţarina de Poiană 16 ţăruş 12 ţeapă 12 ţigan 12 ţin/ţiu 22 ţintă 12 *ţipleu 78 U /u/51 A/743 [-u]39 [~U-]5\ uliţă 12 unii 22 unsprezece 14 urdă 12 -uri 29 urla 12 urs 12 uşer 73 uşor 73 V /v/49 valachice 68 vale 73 Valea de Obârşei 16 vameş 73 216 DACOROMANIA", serie nouă, XIII, 2008, nr. 2 Vavilon 73 vătafii veneţie 73 viclean 73 vistier 71, 73 vistiernic 73 viteaz 74 vlădic 74 voievodici 74 voinic IA vornic 74 vrac/ 74 /z/48, 49, 52 /z/52 z/z 22 z/zz 22 zăbală 74 Zănoaga de pe Corni 16 morlaci 26 na 14 obsce 29 SLAVĂ SLAVONA MUJiTfjddatpu 42 ctMdfa 42 chMcpue 42 SPANIOLA a 14 amo a Espana 14 RUSA jieuţedKa 171 lagom 200 /zc/a/ 200 jnycpap 173 SUEDEZA TURCA UCRAINEANA „Dacoromania", serie nouă (DR, s.n.), apare sub egida INSTITUTULUI DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU" 400165 Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă, 21 Seria nouă a DR continuă publicaţiile: „Dacoromania. Buletinul Muzeului Limbii Române" (Cluj, 1920 - 1948) „Cercetări de lingvistică" (Cluj, 1956 - 1993) şi „Dacoromania - Jahrbuch fur ostliche Latinităt" (Freiburg i. Br., 1973 - 1991) Pentru a vă asigura colecţia completă şi primirea la timp a revistei, abonaţi-vă la „Dacoromania". In ţară, revistele se pot procura prin poştă, numai pe bază de abonamente făcute la Editura Academiei Române şi la Colegiul de redacţie. Manuscrisele, cărţile şi revistele pentru schimb, precum şi orice corespondenţă se vor trimite la COLEGIUL DE REDACŢIE al revistei „DACOROMANIA". Toute commande de l'etranger (fascicules ou abonnements) sera adressee â la Maison d'Editions de l'Academie Roumaine et au College de redaction. En Roumanie, vous pouvez vous abonner par Ies bureaux de poşte. Les manuscrits, Ies livres et Ies revues proposes en echange, ainsi que toute correspondance seront envoyes â la redaction de la revue „DACOROMANIA". COLEGIUL DE REDACŢIE 400165 Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă, 21 Tel.: +40 / 264 - 43 24 40, 43 37 49 Fax: 40 / 264 - 43 24 40 E-mail: dacoromania@gmail.com dacoromania@yahoo.com EDITURA ACADEMIEI ROMANE 050711 BUCUREŞTI, Calea 13 Septembrie, 13 Tel:+40/21-318 81 46 Fax: 40/21-318 24 44 E-mail: edacad@ear.ro Adresa web: www.ear.ro