ALEX. RUDEANU autograf Ca pe un necunoscut mâ descopăr ultimii ani, în răsfrîn- Scriitorilor Mihail Sa- constat mereu că arăt ca Ia omul din lună. ne este mărturisirea. CA PE UN NECUNOSCUT mă descopăr, în gerea impozantelor oglinzi venețiene din Casa doveanu de pe Calea Victoriei, 115 — unde derutat, și cel din oglindă se uită la| mine OCTOMBRIE 1989 Măreață perspectivă Desen de Ion Carp FLUERICI Scrisoare REPORTER tînărului Orașul lucrează dascăl i EDITATE ÎN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA UN PRIETEN cu sufletul aurit cu spiritualitatea bucovinenilor, neobosit corăbier printre luceferii poeziei, mi-a amintit, de curînd, cum alergasem noi, odată, prin ploaie, pe culmea Mestecănișului, în căutarea urmei unei copite de cal, în al cărei luciu să ne privim, ca-ntr-o oglindă de buzunar, chipul tremurat-aburit din acea incredi- bilă tinerețe. Revăd ca prin vis intîmplarea, asemenea multor altora, de pe vremea primelor noastre cărți tipărite și a unor iubiri cețoase, cînd ne mai credeam veșnic tineri la fiecare nou răsărit de soare peste o Bucovină nouă, plină de atîtea pietre de temelie zămislite parcă din însăși substanța făgăduinței ! Oare cînd au trecut acești douăzeci de ani ? Ce-a reușit să lase în urmă generația noastră ? Nevoia de justificare in fața conștiinței, a confraților de condei și a propriilor urmași (pentru că, „între timp", copiii ne-au crescut mari și la rîndul lor aduc pe lume copii, iar aceștia ne pun la punct cu apelativul „Bunicule"!), dar și orgoliul cît se poate de omenesc își caută răspuns într-o aritmetică aparent consumatoare : „Iată că nu ne ajung degetele ambelor mîini să ne numărăm cărțile publicate (ehe, dar cîte nescrise purtăm în noi !)“, ne răspundem, de parcă numărul cărților noastre ar însemna ceva... Recunoaștem, apoi, că iubirile acelea de altădată ni se topesc în ceața uitării, convingerea în tinerețea-fără-de-bătrînețe o citim prin ochelarii înțelepciunii, ve- dem și acum Bucovina înnoindu-se cu fiecare răsărit nou, dar alta a întregul popor, strîns unit în jurul partidu- lui, al secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, dezbate, într-o atmosferă de înalt patriotism, în aceste zile premergă- toare marelui forum al comuniștilor, tezele pentru Congresul ai XlV-Iea al Partidului Co- munist Român și proiectul Programului-Direc- tivă, documente de Însemnătate istorică pen- tru viitorul patriei, argumente pentru mersul nostru mereu mai ascendent spre viitorul co- munist. Prefigurînd, cu o clarviziune proprie gindirii revoluționare, traseul societății româ- nești, documentele propun un program clar de acțiune pentru întreg poporul, atît prin li- nia generală strategică de dezvoltare a Româ- niei, pînă în anii 2000—2010 cît și prin evi- dențierea rolului conducător al partidului, cen- trul vital al națiunii. Afirmarea acestui rol, recunoașterea lui unanimă de către întreg po- porul sînt rezultatul unui proces istoric obiec- tiv, Partidul Comunist Român dovedindu-și în toate ocaziile, calitățile revoluționare de for- ță transformatoare. încă de la înființare, P.C.R. s-a afirmat ca un partid al clasei muncitoare, a militat pentru împlinirea aspirațiilor istorice ale acesteia, pentru libertate și dreptate socială, pentru fău- rirea idealurilor supreme ale națiunii. Crește- rea continuă a rolului conducător al partidului în construirea cu succes a socialismului și co- munismului este o necesitate obiectivă strîns legată de exercitarea funcțiilor privind studie- rea aprofundată și cunoașterea cerințelor legi- lor vieții sociale, fundamentarea obiectivelor dezvoltării și organizării activității pentru în- deplinirea lor, mobilizarea și unirea eforturi- lor întregului popor și stimularea noului, a e- nergiilor creatoare, descoperirea și rezolvarea contradicțiilor, implicarea revoluționară în elucidarea tuturor problemelor pe care le ri- dică viața, desfășurarea amplului proces de perfecționare a tuturor domeniilor. Construirea socialismului cu poporul și pen- tru popor, teză proprie partidului nostru, ge- nerată de întreg contextul dezvoltării societă- ții noastre contemporane, sintetizează și valo- rifică experiența dobîndită în procesul aplică- rii creatoare a legităților generale obiective Ia condițiile țării noastre, exprimînd, totodată, locul pe care-1 ocupă partidul în ansamblul vieții sociale, cît și conținutul și modalitățile de exercitare a conducerii politice în toate sferele de activitate. Ampla dezbatere de către toți comuniștii, toți oamenii muncii, de către întregul popor, a pro- iectului Programului-Directivă și a Tezelor pen- tru Congresul a] XlV-Iea al Partidului Comu- nist Român a determinat și determină un nou avînt dinamizator al întregii vieți politice, econo- mice și sociale a patriei, constituind, în același timp, o vibrantă manifestare a unității poporului în jurul partidului, a secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Evidențiind fap- tul că în calitate de proprietari colectivi ai mijloacelor de producție, de producători și be- neficiari, oamenii muncii sînt hotărîți să în- tărească și să dezvolte proprietatea socialistă, să sporească avuția națională, dezbaterea do- cumentelor programatice constituie un elocvent exemplu al înaltului democratism care defineș- te societatea noastră socialistă. Nivelul ridicat de dezvoltare economică și socială asigurat de socialism, cu pregnanța evi- denței, în special în cei 24 de ani ce au tre- Dacă ai simțit cu adevărat că a venit vremea primului arbore, nu te împotrivi ! Lasă-1 să crească din tine și fă din el o pădure ! Fie ca ea să te poarte, departe, să te cuprindă, inima să-ți bată, ore astrale sufletul să se scufunde cu frunza deodată scrie cu litere mari gîndul dinții culcă-te ierbii, așează-te florii iar de toamna din tine nu fugi speriat, nu fugi ah, teama alung-o și-napoi îți aruncă inelul prin care acum va trece doar tulpina unei roze solemne. Silvia SFARGHIE cut de Ia Congresul rat în istoria patriei numele ctitorului al IX-lea, care a inaugu- o epocă ce a împrumutat său, „Epoca Nicolae Ceaușescu", s-a răsfrînt într-un nivel de viață și civilizație care conferă patriei noi spații de desfășurare și mărețe perspective, confirmîn- du-se faptul că socialismul este și va fi opera întregului popor pentru popor. „Putem afirma cu toată tăria — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu, sintetizînd convingerea întregii na- țiuni — câ numai și numai în condițiile socia- lismului au fost posibile marile realizări, câ numai și numai socialismul a lichidat înapo- ierea din trecut și a asigurat ridicarea, într-o perioadă scurtă, a României la un înalt nivel de dezvoltare economică și socială". Această realitate, racordată la unisonul faptelor revo- luționare, imprimă, la ora tumultuosului pre- zent, în climatul efervescent al dezbaterilor documentelor Congresului al XlV-Iea al Parti- dului Comunist Român, o unanimitate de gîn- dire privind realegerea celui mai iubit fiu al poporului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, în su- prema funcție de secretar general, chezășie si- gură a mersului mereu ascendent al patriei noastre spre înaltele culmi ale comunismului. a privi File de jurnal ți I. Seară petrecută la Obser- vatorul Astronomic din S. Lume multă în încăperea aproape ovală. Sfîrșit de au- gust sau început de septem- brie. Oră incertă. Aproape toți cei de aici ne cunoaștem. Oricum, am răspuns acele- iași chemări : a conferenția- rului dr. Elvira Botez, de la Institutul de Învățământ Su- perior (din S.). Recitesc ce am scris mai sus țumit că reîncep acest nume. Purtătoarea lui un sfert de veac și sînt mul- să reînvăț străbate de orașul de sub Cetate. Și lumea. E fi- zician și a venit de la Cluj. Oriunde m-aș duce, oriunde m-aș trezi, dimineața, în popasurile de documentare din țară, ploaia de amintiri bucovinene nu contenește, și cerul memoriei nu se răzbună, iar lumea din jur nu s-ar recu- noaște dacă ar vedea cum arată în oglinzile mele de buzunar... N-am învățat nimic din pledoariile înfocate ale unor confrați din sud (sau din zîmbetele lor pline de îngăduință), după care singurul loc al scriitorului pe acest pămînt s-ar afla numai și numai acolo : înră- mat în cristalul încăpător, și înșelător, și atît de suferitor al oglin- zilor din Casa Scriitorilor. Egoist, am păstrat pentru mine, ca pe o „rețetă de fabricație", meșteșugul de a bate în cuie chipul cuiva in... argintul oglinzii. DACA N-AȘ FI ÎMPLINIT, anul acesta, cincizeci, poate că nici nu m-aș fi întîlnit cu acel prieten cu sufletul aurit cu spiritualitatea bucovinenilor, și nici iluminarea n-aș fi avut-o, care să-mi aducă pe buze mărturisirea : Bucovina, și spiritul ei, și codrii, și așezările reînoite mereu de bucovinenii despre care am scris, scriu încă și voi mai scrie, au rămas pentru mine cu adevărat „bătute în cuie" în ochiul acela de apă din urma copitei de cal de pe culmea Mestecă- nișului — cea mai fidelă oglindă din cîte au înrămat lumea tuturor eroilor mei literari, chiar dacă, paradoxal!, uriașele oglinzi din Calea Victoriei, 115, se prefac, citeodată, a nu-i cunoaște. între livezile rumenindu-și fructe- le pentru cules, pentru degetele vi- sînd arome cuminți, Fălticeniului ii sta bine. Ca unei păsări albe într-un pom niciodată amețit de invazia cu- lorilor. Orașul, asemenea naturii, lu- crează fără emfază. In fiecare zi — pe cît poate — își primenește hai- na, își înmulțește valorile, imaginile noi. „Strada Sucevei" coboară, a- cum, în șantier, rupînd cea de a doua serpentină prin care se intră în urbe. Iar „Strada Republicii" lu- necă spre platforma .industrială, prin blocurile aflate în construcție apro- piind zona tînără a orașului de ce- ea ce arhitecții au gindit că poate înlocui o înlănțuire de case făcute anapoda, după principii negustorești, alcătuiri pe care le-a șubrezit timpul. Prefacerile de azi îți reînvie itine- rare de ieri și cheamă amintiri tot de atunci. Pentru a măsura dru- mul limpede al intenției spre faptă... Reținusem din finalul discuției primarul orașului o afirmație care — fiindcă venea de la un cu respect față de cuvinte — notat-o cu exactitate, fără nici fel de șovăire : „Avem un gînd cu pe om am un bun cu Casa lui Sadoveanu". Nu urca- sem atunci pe strada încărcată de bătrîne amintiri, spre „Grădina liniș- tii". De data aceasta, ca de atîtea ori în ultimul timp, cercînd, împreună cu fesor al așezării, a iecte de odinioară, am făcut-o, în- un reputat pro- rememora pro- preocupări, lu- cruri temeinic făcute. Iar dorința de a i le prezenta s-a stins prin scurt dialog : lui Costică Arteni consumarea acestui II Era în luna din miezul primăve- rii, cu mai bine de trei ani în urmă. Cu un tren care sosește di- mineața, tăind munții în două părți inegale. Nu se poate! ziceam acum cîteva zile, cînd am primit invitația. Elvira Botez să se pensioneze ? ! E mai credibi- lă o vară caldă în S. decît vestea asta! Dar iată că... Cine sînteți, Elvira Botez ? Un dascăl. Un dascăl de ex- cepție, umblă vorba 1 Ei, și dumneata! toți dascălii sînt de excepție. Ați predat și în străinătate ? Da, ani în șir! Aveți lucrări științifice multe și nu mărunte. Vezi ceva rău în asta ? Vă întîlniți tot timpul cu foștii studenți, mer- — Astăzi, cînd am rugat va să-mi vorbească despre Sadoveanu, a început — Cine-i ?, a venit, întrebarea primarului, se știe făcut pentru acestea nu-i priesc. pe cine- Casa lui să vă laude... oarecum rece, Semn că nu laude sau că A și schimbat repede vorba, pentru a ajunge la mulțumirile lui adevărate : (continuare în pag. III) Ion PARANICI geți pe la școlile lor... Aci n-ai nimerit-o prea bine, pen- tru că mulți dintre ei ingineri. Auzeam că vă geți la Cluj. La Cluj poți retrage, numai din V-a plăcut întotdeauna sînt retra- nu te Cluj... să vă povestiți — e un fel de-a spu- ne — călătoriile cit mai mul- tor oameni; și să vorbiți des- pre astre. Despre pre noi, fericiți pentru că sînt un la cursuri de abia astre, des- pămînteni, dascăl care se-ncălzeș- te și simt nevoia să mă răco- resc ieșind în agora ! E a- devărat că in această seară ?... Nu-i adevărat nimic ; v-am chemat doar să vă spun că voi lipsi puțin și că mă voi gîndi la voi și la cum îți pla- ce să-i spui — orașul de sub Cetate... P.S. Acest dialog n-a avut loc, dar există. Țin min- te doar că Elvira Botez era înconjurată de prea mulți in- vitați, incit să fi putut ajunge și eu la ea. Și oare de ce se aflau acolo atîtea flori... de vară, de toamnă ? ! II. Nu-mi imaginam cum e să dai buzna în cabinetul ți- nui medic atunci întors din- tr-un Orient foarte îndepăr- (continuare în pag. IV) Marcel MUREȘEANU CRONICA LITERARĂ — O frumoasă longevitate scriitori- cească oferă „cazul" lui Mircea Șerbănescu; exercițiile sale lite- rare (clătind încă din perioada in- terbelica !) poartă și acum pecetea tinereții spiritului. Prozatorul nu a „secat"; el e credincios unor ob- sesii tematice, făcînd din motivul căutării, al „descoperirii de sine" coborînd spre rădăcinile personali- tății, o ternă predilectă. Investi- gind actualitatea fierbinte, son- dînd mediul industrial (să amin- tim doar romanul din 1985, Fîn- tîna cu apă vie), Mircea Șerbănes- cu e interesat — și apetitul pro- blematizant e slujit de irizările poematice ale textului — de trau- mele și dislocările provocate de impactul istoriei. Tematica eman- cipării (pe care prozatorul o frec-' ventează) se desfășoară pe funda- lul unor lumi, în devenire, alun- gind schematismul conflictual. Cu mină sigură, experimentată el dez- leagă ipostazele feminității, propu- ne portrete aburoase, vădește o largă disponibilitate (inclusiv pen- tru proza S.F.). „Simbolica trenu- lui" ar condensa, parcă acest im- puls al căutării, purtînd trena tu- turor idealurilor. Fata din tren, roman rezistent prin deschiderea parabolică pătrunde în meandrele ■adolescenței, impunînd prin fine- țea detaliului în explorarea sine- lui. Client al barului, prefațîndu-și parcă eșecul, Zeno descoperă în timpul unei călătorii o fată ca „topos misteriologic" (C. Crisan). De aici, romancierul trage firele epicului pregătind o nouă deco- lare existențială protagonistului. Pătrundem în cotidianul nefardat, în lumea ostilă a orașului, Zeno avînd de gînd „să trăiască", să fa- că „pasul esențial". Față de rea- lismul îmbujorat mimînd romane- le primilor ani postbelici, față de triumfalismul clamat (încleștările propunînd soluții previzibile), ul- timele cărți ale lui Mircea Șerbă- nescu cîștigă în complexitate ; ele lac loc rătăcirilor, umbrelor, în- doielilor, zbuciumului, amestecînd literatura și viața; lecțiile vieții corectează livrescul, rețeta, prefa- bricatul epic. Mai mult, luarea în stăpînire a lumii noi deschide poarta interogațiilor, insinuează grija împlinirii sinelui : „ne zorim Femeia se-ntoarse curînd, ținînd un buchet uriaș de crini. Mireas- ma lor inundă încăperea, le în- vălui pe amîndouă, se insinuă în obiecte, în epiderme, în priviri... — Și a venit ? — Nu, încă nu... dar îl aștept... poate oricînd să vină ! Privi undeva visătoare, prin gea- mul aburit de zbaterea indecisă a fulgilor, căutînd cu privirea... — Ultima dată mi-a adus o cu- tie cu bomboane de șocolată, pe care era desenat un crin, crinul era însă roșu ca sîngele și el mi-a întins cutia, m-a privit în ochi și mi-a zis : inima mea e ca un crin și ca bomboanele astea de parfu- mată și dulce. Mănîncă-le sănă- toasă ! Ce ? am întrebat, și, nu te mint, mi se făcuse puțin frică privin- du-1, așa cum intrase, plin de ză- padă, cu mantaua pe el, mirosind a frig și a parfum... Bomboanele ! — mi-a zis, după care a început să rîdâ și a deschis ușa, nici nu știu cînd, pentru că n-am auzit-o deschizîndu-se și nici frig nu mi-a fost după aceea' — îmi era chiar cald, foarte cald — și-a plecat !... Corina întoarse ceașca, răsturnă zațul umed și așteptă ca femeia să facă același lucru... Aceasta însă părea că uitase de ceașcă, privind gînditoare pe geam, la fulgii care continuau să coboare. Corina văzu și ea cum iarna se încheagă nefiresc, în orele acelea, cum înainte de a atinge pămîntul roiurile subțiri se împrăștiau în zigzaguri mari, fluorescente, peste toată întinderea pădurii...' începea să se însereze. Din colț, lumina gălbuie a becului avea să deseneze curînd mari cercuri pe cărăruie, și-n bătaia ei fulgii aveau să pară negri. — Ți-a scris că vine ? — Nu, el nu scrie nimic nicio- dată, vreau să spun... scrisori, in fine, nici n-are cui, de altfel, așa mi-a spus, și-apoi, după acciden- tul acela nenorocit —■ se apropie de urechea Corinei, șoptindu-i, privind iute în jur, îngrijorată — știi, nu are... nu mai are dege- te. Și-apoi serviciul, înțelegi?... Atîtea răspunderi, atîtea probleme. Nu, nu-i ușor, n-o fi ușor să fii... general !... — Chiar general zici că e ? Femeia rîse, destinsă, înviorată. — Păi ăsta e primul lucru pe care l-am știut... ! mie de mică îmi plăceau generalii, vreau să zic... uniformele lor, firele de aur... chipurile grave, bărbătești... în fine, cum crezi că nu l-aș fi putut recunoaște, mi se arătase și-n vis, și-n cafea... Și dintr-o mie... — Dar spune-mi, cine-1 mai cu- noaște, în afară de tine ? îi scăpă Corinei, privind-o tot mai lung, parfumul florilor o amețea, înce- puse s-o doară capul... Femeia îi aruncă, la rîndul ei, o căutătură bănuitoare. — A, nu are altă... iubită, de asta sînt sigură!... Și-apoi el e... un singuratic, ca și mine... Ce crezi tu, ce crezi, că generalii ăștia se găsesc așa., pe toate drumuri- le?... Lui nu-i plac, de altfel, oamenii, așa mi-a spus... nu-i plac decît cei perfect aliniați, în pozi- ție de drepți, umăr la umăr... de- testă... asta... haosul, vînzoleala și mai ales... transpirația mulțimii... vezi lui tocmai asta i-a plăcut la — va glăsui un erou — fără să ținem seama de noi". O ardere totală trebuie raportat Ia acest context al scrisului lui Mircea Șerbănescu. Măruntul ofițer Colojoară, stîngaci, „pe dos", ră- tăcește în „fumul oglinzii"; el practică visătoria („fumegarea") dar se și bate pentru împlinirea ei trăind în viitor. Rusalin Colo- joară nu răscolește doar vîrtejul amintirilor sigilat de un destin „negativ" ; el pleacă în căutarea unui adevăr — cel al patriei ca- re „nu era încă". Apărut la Editu- ra Militară, O ardere totală este, firește, o carte de război. Doar că ecourile frontului se estom- pează, protagonistul fiind spitali- zat ; în replică, se intensifică com- Un „Hamlet banatic“*) bustia sa în numele sfintelor ide- aluri pe care le apără, năzuind a le vedea întrupate. Trebuie să spunem că, înrolat în armata chezaro-crăiască, bănățeanul Colo- joară visează în secret la Unirea cu Țara. Sîntem deci în anii pri- mei conflagrații mondiale, unirea fiind „un capăt de destin". Se zvonea primăvara, era nevoie de noul anotimp regenerînd speran- țele unui neam, existînd prin „curcubeul nădejdilor". La această temperatură, febril și la propriu (datorită bolii) — e o subtilă „co- respondență" aici — trăiește Ru- salin (Linu). In ochii aroganți ai medicului- maior, ofițerul rezervist era un „bolnav dubios" ; el trebuie însă tratat pentru a fi redat frontului, acelui război întins bezmetic — un „colos orb". Considerat agita- tor, „despovărat" de trese, Colo- joară acuză „strîmba judecată" ; ar vrea să-și strige crezul întreg, respingînd supunerea și fatalita- tea. E invadat de amintiri, e asal- tat de roiul întrebărilor. Dar „ca- mine, această... zice el, această mică sălbăticie... Femeia roși, își strînse visătoare umărul și se întoarse, apucînd ceașca din care se așternu iute pe șervețel un fel de stea, un fel de floare... — Uite și-un fluture, nu-i așa că e un fluture ?... Ce-o fi în- semnînd ? — N-are importanță, hai, poves- tește-mi, îi zise Corina ridicîn- du-se și luîndu-i în grabă șerve- țelul pe care, zări și se miră in treacăt, apăruse, de unde oare, un fluture mare, cafeniu... — Păi ce să-ți mai spun ? Ți-am spus totul. Ți-am spus și tot spus, deși... parcă-mi place și mie să povestesc, știi... așa trece timpul mai repede... uluitor ce repede trece timpul... Uite, de pildă, cînd l-am cunoscut, dar văd că ți-e se- te, să-ți dau puțină apă ? Nu? Bi- ne !.,. Cînd l-am cunoscut, zic, țin minte că de cîte ori îl pri- veam mă prindea amețeala!... Era el, cel pe care îl visam, omul vi- surilor mele, înțelegi, era acolo, lîngă mine... De unde apăruse?... Din vis, desigur, — și femeia rîse subțire, șăgalnic... Corina își clătină visătoare și ea ----------- PROZĂ ----------- GENERALUL ceașca în care zațul negru înce- puse să se-adune, desenînd... — A apărut deodată pe terasa aceea unde ieșisem să respir. înă- untru nu se putea. Eram la o pe- trecere, mă invitase o prietenă, ca să zic așa, în fine... avea o gră- dină superbă, plină de flori... un miracol... Cînd, îți spun, el a apă- rut așa, lîngă mine... Mă aștepți de mult? m-a întrebat... Dintot- deauna, îmi venea să-i strig, știi, dar n-am putut, îl priveam nu- mai și mă simțeam mică, mică, tot mai mică... un simplu soldat, acolo, la ordinele lui... Cred că asta i-a plăcut cel mai mult... Se grăbea, nu pot rămîne, sînt foarte grăbit, mi-a spus, și-a și plecat, spre o alee, unde-1 aștepta mași- na, și din drum mi-a strigat vrei să fii a mea ?... Am rămas uimită, nici nu reaușeam să-mi revin, el și dispăruse... Da, îi strigase însă inima mea, da, din toată ființa, și pentru totdeauna... da 1 Femeia rămase un timp cu mîna întinsă spre geam, în vreme ce Corina, privind-o, începu să sim- tă cum o căldură plăcută, mieroa- să, o învăluie ca un parfum... In fața casei chiar se mai aprin- se o lumină. Fulgii roiau, se în- desau, scoteau un zgomot gingaș, un zgomot abia perceptibil, ca de noapte ce se întinde peste pă- duri... — N-ai ceva pentru dureri ?... Vreau să spun... o pastilă, ceva... Femeia însă n-o auzi. Se opri- se în fața vazei cu crini, le aran- ja încet, cu blîndețe tulpinile de- licate... pătul de panglică cu tricolor" îi străjuiește drumul. Colojoară a ales și „omul revoltat" își urmea- ză credința acceptată ca destin. Va evada (cam neverosimil), va rătăci „către țintă" tăind pădurea, căutînd drumurile ferite ; era „tot numai o flacără". Fugit „din iad" va ajunge la stîna lui Andrei Pie- sa și avîndu-1 călăuză pe Pătruț trece dincolo. Bolnav, se va în- trema într-un spital severinean, îngrijit de doctorul Iulian Moră- rescu. E vizitat de gîndul întoar- cerii, prinde „esența momentului" și visează încorporarea. Avîndu-1 ghid pe binevoitorul doctor se va familiariza cu orașul, îl va vizita acasă cunoscîndu-i familia etc. A- juns în București, printr-un me- moriu, va obține vestea cea mare; plicul sigilat care îi aduce ști- rea încorporării îl aruncă în ha- lucinație: „realitatea nu mai a- vea contur". Cartea a treia a romanului lui Mircea Șerbănescu produce o schimbare de unghi dar nu și una de registru narativ ; aici ne întîm- pină notațiile proaspătului loco- tenent Colojoară prins în colcăia- la refugiului și în „capcana" ier- nii. Caietul său („început pentru sine") adună notații care să per- mită retrăirea evenimentelor. în căutare de sine, fără a coborî din propria-i conștiință, traversînd no- ianul încercărilor, Colojoară (își) promite să fie „sincer cu totul". Nebănuind destinația acestor în- semnări, el transferă în text în- vălmășeala tragică a unei epoci, propria-i traiectorie (neștiind da- că aceasta e a unui om sau a u- nui destin). Soluția jurnalului (testată roma- nesc, în vremea din urmă, cu bu- ne rezultate de Gabriela /Xdames- teanu, Bedros Horasangian, Tudor Vlad ș.a.) pierde aici parfumul de — Din clipa aceea așa a și fost... Intrasem în viața lui, înțelegi, sau mai degrabă el... Ne vedeam rar și mai ales iarna, pe cîte-o ninsoa- re ca asta... Corina tresări, își aminti că ce- ruse ceva, vru să se ridice, să caute... Femeia se apropie însă iute, o prinse de mîini cu blînde- țea cu care aranjase florile, o opri, și continuă, privind-o intens, amintirile o întineriseră parcă, fa- ța ei de femeie trecută se netezi- se, căpătase strălucire, iradia o căldură plăcută, parfumată... — Știa tot despre mine, înțe- legi ? Tot ! La fiecare întîlnire îmi povestea, punct cu punct, ce făcu- sem, cu cine și ce anume vor- bisem... Cum mă îmbrăcam, cum mă mișcăm, pînă și ce gîndeam... II ascultam fascinată și, știi, pe măsură ce-mi vorbea, mă simțeam tot mai clar un soldat... un biet soldat amărît, orbit de strălucirea lui... așa mă și alintă, de altfel, soldățoiule, îmi spune, știi, cu un glas., o să te fac un soldat per- fect... un soldat... ideal, înțelegi, ca să... ca să mă poți iubi... îmi spunea mereu, și eu mă înfioram ascultîndu-i vocea cu care... de pretutindeni... A, nu te speria, aici nu ne poate auzi, am observat că numai acasă la mine... știi, cîteo- dată mi-e teamă și atunci plec... dar tot mă găsește și vine... ca să-mi povestească... aproape că nu mai trăiesc, de fapt, decît ceea ce-mi povestește el... Atît!... Dar astăzi... astăzi... știi, ești prima care află... cabana asta pustie și- mă plictiseam să aștept... Corina, care-o ascultase ca-n somn, făcu o mișcare să se des- prindă din mîinile reci ale femeii, o strîngeau, o strîngeau ca-n cleș- te. Mișcarea ei o trezi și pe fe- meie, care-o privi din nou, cu fa- ța vestejită dintr-odată, cu chipul răvășit de tristețe... — Vrei poate... o bomboană?! Chiar, cum de nu m-am gîndit mai din timp ! Mai am doar... mai am... cîteva... și-apoi ne ghicim! O bomboană de șocolată ! — Nu, mulțumesc, se neliniști Corina, nu te deranja, de altfel eu... trebuie să mă întorc în ca- mera mea... O fi venit și Sandu, s-o fi întors... Și Sandu, care nu se mai în- toarce, gîndi cu ciudă, m-a lăsat în vila asta nenorocită și-a ple- cat... nici nu știu dacă mai e ci- neva pe-aici... parcă mai era un bărbat cu o femeie... da... cu el a plecat doar... Halal concediu... Te pomenești că o fi fost chemat la unitate. Asta ar fi culmea, să ple- ce și să mă lase aici, fără măcar să m-anunțe !... Parcă-1 aud: știi... datoria... și iar datoria... nu-mi spune el mereu că-i convins că o să ajungă într-o zi... Dumnezeu- le!... General?!... epocă; obiecțiile noastre privesc și nerespectarea ortografiei de al- tădată ; asistăm la un fel de con- temporaneizare forțată a limbaju- lui, Colojoară alunecînd într-un prezent perpetuu. Prefigurînd viitorul („casa nea- mului"), visele acestui Hamlet ba- natic, „aiurit", inhibat trăiesc con- trapunctic. Mircea Șerbănescu re- gizează cu abilitate secvențele de contrast : întîlnirea cu doamna Coca Vernescu (scena bucureșteană fiind trasă în tușe tari), regăsirea ieșeană (prea ca-n romane, totuși) cu imprevizibila, temperamentala Mirela, sora ei, maturizată brusc, devenită „soră de caritate". Mir- cea Șerbănescu are o bună priză la limbajul zonal și pigmentul re- gionalist. Notațiile din jurnalul lui Colojoară („destinate unei teme majore") suferă însă de retorism excesiv, culegînd fraze sforăitoa- re ; comprimînd zvîcnirile Erosu- lui : timpul nu îngăduia reveriile, aburul iubirii se destramă sub presiunea istoriei. Finalul ne propune un Rusalin „pe timp de pace", trăind războiul ca amintire; obosit, epuizat, chel- tuindu-și energiile sufletești, el va poposi la Mărășești constatînd că peste tot înmugurea „viața cea nouă". Poate că Mirela (acum stu- dentă) îl va reactiva; el își consu- mase destinul, se simțea „un pumn de cenușă". Această bine gindită incertitudine stăruia precum efec- tul unui „ecou controlat", des- chizînd parcă romanul, prelun- gindu-1 mental, insinuînd alte pis- te interpretative. Oricum, O arde- re totală este un titlu de succes al unui romancier experimentat, avînd în spate o bogată prezență editorială. Iar Editura Militară confirmă deschiderea pentru crea- tori aparținînd tuturor generații- lor (aici au publicat în ultimii ani și Ion Lăncrănjan, dar și Mifcea Nedelciu, Constantin Stan, Alexan- dru Vlad ș.a.), înregistrînd prin această permeabilitate-permisivita- te și un notabil salt valoric. Adrian Dinu RACIIIERU x) Mircea Șerbănescu : O ardere totală, Editura Militară, 1988. Amuți, cuvîntul i se topea în gură, proaspăt, dulceag, ca o bom- boană de ciocolată. Tîmplele prin- seră să-i zvîcnească, o dogoare in- tensă le încingea, o fierbințeală prin care auzi fulgii zdrobindu- se de geam ca niște insecte gre- oaie și vîntul pornind să înfășoa- re cabana în falduri groase de ză- padă... Simți că se înăbușă, mirosul flo- rilor prindea contururi diafane de voal strîngîndu-i-se ușor, ca-n vis, tot mai tare, în jurul gîtului... După o perdea de ceață femeia mîngîia ușor, cu candoare petalele îngreuiate de parfum... Se repezi cu o ultimă sforțare să deschidă fereastra, ca să res- pire. în minte toate i se încețoșau, pînă și glasul femeii, tînguitor, subțire, încercînd s-o ajungă: — Nu deschide! Nu deschide fe- reastra ! Nu deschide fereastra, femeie ! Trase cu putere aerul învolbu- rat de zăpadă în piept, închise o- chii și așteptă, încordată, să-și a- dune gîndurile, uitînd de toate și amintindu-și apoi, fericită că nu se mai aud trupurile moi ale fulgilor zdrobindu-se de geam... Se făcuse liniște... O liniște de vis, abia înspicată de rafalele vîntu- lui obosit acum, aproape încreme- nit și el, răsucit într-o secundă cosmică, înghețată... Auzi, limpede, din fereastra des- cinsă, clacsonatul unei mașini. Un sunet prelung, hîrîit, un sunet gros, poruncitor, de mașină din alte timpuri... Parcă-i amintea ceva sunetul ăsta... Ii amintea... ciudat, cum Sandu îi dăruise, în ziua logodnei lor, o cutie cu bomboane de cio- colată și un buchet... de crini... Un buchet uriaș, un buchet proaspăt, splendind... Ii era dor, dor, cum nu-i mai fusese demult de San- du... Cînd îl cunoscuse... el... — El este, el este, a venit! stri- gă, în spatele ei, femeia, apoi o auzi alergînd val-vîrtej către ușă, răsturnînd în calea ei ceva care se spărgea cu încetineală, într-o mie de sunete risipite. Se întoarse chiar cînd femeia închidea ușa trîntind-o cu putere... — Unde pleci așa, e iarnă, e frig, o să răcești! mai strigă, în ușa închisă, spre pașii rostogoliți de acum pe scări. Strînse umerii... în definitiv... treaba ei, dar... s-o lase așa, sin- gură, bolnavă... în cabana aceea... abia dacă-i trecuse puțin durerea de cap... Liniștea țiuia, începea să astupe și vîntul... își aminti că mai trebuie să fie, în cabană, o femeie... sigur... O s-o cheme, să-i țină de urît. O să-i povestească atîtea ! își vor face o cafea, și timpul va trece... va trece foarte repede... Privi în jur, măsurînd cu pri- virea obiectele, verificîndu-le sta- rea ca înaintea unei vizite. Obser- vă atunci, lîngă perete, vaza cu crini răsturnată. Florile se împrăș- tiaseră pe covor, petalele umpleau locul, risipite. Se grăbi să îndrep- te totul la Ioc. De unde crini în decembrie ? se întrebă în treacăt, ridică din u- meri și privindu-i mulțumită de prospețimea lor (parcă nici nu că- zuseră) se aplecă să le soarbă mireasma... Dina HRENCIUC SIMON - PETRU OPREA Ademenirea sirenei Acum cînd toate cuvintele mele sint la cheremul petalelor migdalului înflorit acum cînd inima mea apune la orizontul albastru al sîngelui neștiutelor seminții acum cînd sufletul meu toga virilă a mării și-o prinde pe umăr cu fi bula lunii e timpul Iubito să vii... în lumînare Te-am aflat în sfîrșit în prea-aproapele sinelui care nu-i nimic altceva decit departele gîndului ești atît de departe atît de departe îneît cuvinte nu mai am să te ajung și mîini să te mîngîie Te-am aflat la sfîrșit în uitarea de sine în lumină ești acum atît de aproape atît de aproape îneît cuvintele nu ți-o mai pot spune buzele să te sărute și adierea mîinilor să te mîngîie toate au rămas dincolo Dincolo au rămas acum toate... Tao In memoriam Nichita stăncscu Iată ascunsa cale și pregătirea ceaiului de piersici după uitatul ritual descris pe evantaiul de Înțelepciune al vîntului de Miazăzi Se ia un piersic tînăr cu tot cu rădăcini ales din livada de Ia poalele muntelui cosmic se poartă ca pe o rană pe aripile unui cocor sălbatic pînă in anotimpul de umbră al pavilionului de ceai se dau deoparte păsările frunzele ramurile pînă devine vizibilă numai lumina fructei se laie în două părți aroma pielița carnea pulpei cu o privire de hierofant pînă la sîmbure se citește prezentul în circumvoluțiunile lui și se sparge osul frunții lui dezvăluind sămînța se îngenunchiază și orbit de lumina înțelesului se sărută ca pe o idee sau cum la mistica nuntă mireasa Iată calea ascunsă... și cu gustul încă viu pe buze se bea apa limpede din izvorul livezii în tine privind cum privirea ta urcă desculță muntele cosmic... Iarnă Aici unde privirea măsoară transparența amintirii și norii sînt ei înșiși o amintire a diluviului de păsări purtînd de-a valma spre sud istoriile imperiale a trei dinastii de anotimpuri aici unde auzul ii este amintirii o stelă și nu cioplită ci în continuă materializare ca un vis de corali împlinindu-se din ecourile neauzitei missa solemnis a sîngelui innobilînd trei generații de anotimpuri aici ființa mea devine amintire ea însăși și lumina e singura mare ale cărei hărți îmi sînt desenate pe inimă de hieratica transparență a unicului alb anotimp... Natură vie Odinioară ca acest tînăr și subțire copac eram prețuit de fermecatele păsări nevăzute oficiind curgerea fără veste a anilor... Atunci cîntecul lor lin mă acoperea cu plete de femei sunîndu-și talanții orelor și iubirea cea repede în neasemuirea ei trecătoare. Acum iată clipa decît soarele mai rotundă spre asfințit și răsfățată de noapte mai mare deasupra acestui tînăr si subțire copac crescut în amintirea cuvintului o d i n i o a r ă... 11 - Pagini bucovinene Orașul lucrează (urmare din pag. I) — In sufletul meu sînt împăcat că s-a făcut Casa lui Sadoveanu. Puneam această împăcare în rela- ție cu aprecieri aparținînd lui Vasile Nistoreasa, care pare a le cunoaș- te pe toate cele ce privesc casa ma- estrului din fosta „Uliță a Rădășe- nilor" și împrejurimile ei : „A știut să discute cu oamenii locului, cu in- telectualii. Construcția, așa cum ara- tă ea acum, este, de aceea, aș zice, rezultatul stăruinței primarului, al unei anumite înțelegeri din partea obștii...". Am vorbit apoi despre cei zece tei — ca niște coloane trainice sprijinind cerul ce smălțuiește „Dum- brava minuată" din preajmă —, ve- nind spre noi din decenii al căror număr depășește pe cel al casei ce adăpostește cărți, manuscrise, foto- grafii... Mai mult din acestea, pen- tru a înțelege un destin ilustru, pen- tru a pune în \ aloare creația, ope- ra. Și, cu deosebire în două încă- peri — pentru a intui un tempera- ment complex, pasiuni de o viață. Mi-1 închipui pe profesorul Nisto- reasa într-un necontenit „dialog" cu ceea ce a trăit și și-a imaginat — pentru a ne fascina — marele vră- jitor al limbii noastre, pe care știut s-o treacă în sens, metaforă și unică muzicalitate. Dar mai ales mi-1 închipui în dialogul diurn, totdea- una pasionant, lămuritor sau ră- mas uneori în folositoare suspensie, cu cei care pășesc în tăcere pra- gul Casei Sadoveanu. — în luna în care ne aflăm am avut 800 de vizitatori. — Ce vrea să spună această pre- cizare ? — Foarte mult. Intrucît majorita- tea lor au constituit-o vizitatorii in- dividuali. E o mare bucurie cînd e așa. Pentru mine îndeosebi. Fiindcă — vă dați seama — fiecare din ei a dorit să vină aici și a venit. O vizită înțeleasă, deci, ca o lec- tură de unul singur. în tihnă, după voia inimii. Cu cel mai mare cîș- tig. întemeiată pe chemări intime, născînd meditații ce limpezesc între- bări și convingeri. — Dialogul cu aceștia pare firesc... — Da, discuția cu oamenii mă fa- ce să-l înțeleg mai bine pe Sado- veanu. Și pe dînșii, de bună seamă, îi ajută. III Știam că la întreprinderea Chimi- că —• „de un an și ceva", cum ni s-a precizat — se află un alt director. Inginerul Emil lacob, un bonom cu vorba cumpănită, în care se simte experiența și grija pentru adevăr. Arderea pentru o mulțime de tre- buri. Intrasem în biroul său urmă- rit de înțelesurile schimbului de pă- reri cu Vasile Nistoreasa. Noul dia- log însemna însă cu totul altceva. Trebuia să-1 continue pe unul mai vechi, despre rosturile instalării aici a calculatorului de proces. Deci, din lumea sensibilității umane, în cea a preciziei tehnice. Directorul, consi- derînd întreprinderea încă tînără și operatorii oi chimiști, în bună par- te — la fel, nu ne surprinde afir- mînd că... „ne-am propus valori". In primul rînd în materie de discipli- nă. Cum se cere într-o asemenea întreprindere. — Calculatorul de proces e util tot disciplinei. Celei tehnologice, se înțe- lege. El ne iurnizează date referi- toare la diverși parametri. Nu va trece mult timp și ne va fi indis- pensabil in conducerea întregului proces de producție. Interlocutorul, după aceste mențio- nări, și-a invitat în birou trei co- laboratori. Priviri bănuitoare, cer- titudini ascunse. Pentru început. Ul- terior, argumentele — bine știute — s-au înșirat fără pauze. Veneau, mai ales, din partea subinginerului Va- sile Cozma, șeful secției polimetacri- lat de metil, o construcție ce pare neterminată. Fără acoperiș. Alcătui- re metalică austeră, din stîlpi, țevi, rezervoare, cabluri... Toate sub ce- rul liber, în bătaia vîntului și ploi- lor. Pentru a se evita riscul orică- rei acumulări de substanțe chimice gazoase. în vecinătate — camera de comandă a instalației sinteză meta- crilat de metil. Lingă ea, într-o în- căpere destinată parcă „stocării" li- niștii —, calculatorul de proces, apa- ratură specifică închisă ermetic, un terminal în care se pun mari nă- dejdi. — Pe ecranul lui, ca și în camera de comandă, ni se pot „comunica" niveluri, valoarea parametrilor la presiuni, temperaturi și debite — vi- ne precizarea lui Vasile Cozma, du- pă ce un coleg de-al său, Marian Cu- lapov, amintise și de posibilitatea „anticipării unor stări tehnologice". Calculatorul. deocamdată, nu se supune pe deplin comenzilor. Pen- tru că în lumea aceasta fascinantă, a exactităților desăvîrșite, mai lu- crează oameni, în încăperea mică se desăvîrșesc încă proiecte, se um- blă în intimitatea circuitelor elec- tronice. Gîndul devine cîteodată fla- mă ambițioasă. uneori mirare, dar totdeauna crede în reușită. IV La fel — gîndul lui Costică Ar- teni. Ambiția acestui bărbat — din 1960 locuitor al Fălticeniului — ca- re se destăinuie fără echivoc : — Timpul mi-1 prețuiesc în func- ție de ceea ce am făcut. Insă, luat cu treburile, nici nu mai iau in sea- mă anii. Și mă bucur că oamenii au fost de partea mea. Ce să-1 mai întreb ? Știam doar unde a dus acel „gînd bun" privind Casa lui Sadoveanu. Totuși, l-am ru- gat, cu o oarecare ezitare, să-mi spu- nă cum vede orașul ca primar. După ce a invocat unele atitudini scepti- ce („Au avut însă viață scurtă"), inițiative ce au prins („Dialogul cu populația a fost decisiv") și treburi gospodărești făcute cu luarea în cal- cul a perspectivei, Costică Arteni mi-a trecut așteptarea răspunsului în deceniul următor : — în anul 2000 Fălticeniul va fi unul dintre cele mai frumoase ora- șe ale țării. îmi venea să-i spun că de data aceasta greșește. Fiindcă orașul, „pa- sărea albă" dintre livezi, nici acum, în anotimpul Congresului al XlV-Iea al partidului, nu este altfel. Eminescu s-a bucurat întot- deauna de o deosebită admira- ție și dragoste din partea buco- vinenilor, cel puțin din două motive : a fost și a rămas cel mai mare scriitor al nostru, iar prin originea sa, prin epoca pri- mei sale școlarități și prin ati- tudinea sa a fost strîns legat de Bucovina. încă din timpul vieții poetului, periodicele bucovinene au publicat știri despre acesta, i-au reprodus poezii. Iar apoi au început să apară amintiri și studii. In Revista politică (1886—1891) au apărut poezii, informații des- pre poet, precum și un impre- sionant necrolog. (Leca Morariu a arătat că autorul acestuia este T. V. Stefanelli.). Și în Gazeta Bucovinei (1891—1897) s-au re- produs poezii eminesciene. în continuare, toate revistele, zia- rele și calendarele importante din Bucovina au publicate în paginile lor contribuții des- pre viața și opera marelui bard național. Cele mai impor- tante reviste bucovinene și cu o apariție mai îndelungată au fost Junimea literară (1904—1914, 1923—1939; atît în perioada austriacă, cît și după unire, re- vista a avut o mare importanță în publicistica noastră) și Făt- frumos (1926—1944). Iar ca re- vistă de specialitate menționăm Buletinul Mihai Eminescu (1930— 1944). în Junimea literară, în- ființată de Ion I. Nistor, Gh. Tofan și Victor Morariu, au apă- rut înainte de primul război mondial o parte din foarte im- portantele amintiri ale lui T. V. Stefanelli despre Eminescu, im- presii de Liviu Marian, o recen- zie la Amintirile despre Eminescu de Radu Sbiera, note despre edi- țiile lucrărilor lui Eminescu (Scrieri literare politice, Bogdan Dragoș etc.) NT. 7—8-1909 i-a fost închinat. S-a reprodus poe- zia La Bucovina, au semnat ar- ticole : T. V. Stefanelli, Sextil Cetate străveche Nu imi șopti numele ascuns al cetății Lasă liniștile mării să-i cadă Nufărul ca un chip al eternității Va deschide acolo ochii grei de zăpadă. Lasă semn pe mîna de nopți a pădurii Vor veni cîmpiile să-1 vadă Cai de abur trec în șei iar furii Ies sub stele, după pradă. Ca o nesfîrșită lacrimă, ușor Umbra cerbilor blînd muritoare Crește lucii poduri spre un nor Călăreții de neguri să-i ascundă-n soare Cum din spuma apelor în zbor Vin sirene luna s-o ucidă-n mare. Departe După chipul și asemănarea stelelor Fă-mi, doamne, tăcerea senină Pacea florii sălbatece recenzie G. Călinescu: LA VIE D’LMWLSCO în mai multe rînduri — în Patria, nr. 124/1922, Cuvîntul, nr. 299/1925, Drumul Nou, nr. 13/1931 — Lucian Blaga a pledat cu drept cuvînt pentru traducerea marilor valori ale literelor românești în limbi străine. De-atunci încoace nu puțin s-a fă- cut în această privință. Totuși, nu demult, un mare cărturar contem- poran deplîngea, cu tot atîta drep- tate, absența scrierilor lui Călinescu dintre traducerile în limbi de cir- culație internațională (vezi V. Man- gu, De vorbă cu lorgu Iordan, 1982, p.49-50). Iată însă că Centenarul comemo- rativ eminescian a prilejuit o par- țială remediere a neajunsului ; chiar în acest an omagial, la Editura Uni- vers a apărut, cu o densă prefață de George Munteanu, o elegantă ver- l’ușcariu, căpitanul Matei Emi- nescu. S-a reprodus o poez Veronica Micle și s-au pr 4 scrisori inedite ale lui Emi- nescu (cu comentarii de Sexul l’ușcariu), o poezie de Cincinat I’avelescu și un imn francez lui Eminescu după Lucien Bazin, tradus de St. O. losif. George Codreanu (Gh. Tofan) relatează despre comemorarea lui Emines- cu in Bucovina și în România Eminescu A in periodicele bucovinene liberă. Din perioada interbelică menționăm semnăturile lui Gri- gore Nandriș, Leca Morariu (ar- ticole și multe note), Victor Mo- rariu (Hblderlin și Eminescu), Vasile Gherasim (mai multe ar- ticole), N. Tcaciuc-Albu, Traian Chelariu (care în 19.33 îndeamnă „înapoi la Eminescu", vorbind despre „eterna actualitate a lui Eminescu"). în 1939, în „Bu- covina și semicentenarul mor- ții lui Eminescu" ne sînt în- fățișate legăturile acestuia cu Țara Fagilor. Dacă Eminescu ar fi ținut la Bucovina, „Bucovina La zeificat". Aici semicentenarul morții poetului a fost evenimen- tul cel mai de seamă din acel an, în viața culturală a provin- ciei. Se subliniază influențele bu- covinene în opera lui Eminescu. în Bucovina s-au dezvelit plăci Prin anotimpuri Dă-mi-o deplină. Și nu mă duce departe acolo In ispita fîntînilor amăgitoare Așterne-mi adîncul din suflet Stelele să-1 calce-n picioare Ca și cum aș fi frunza Unui zîmbet de vară Aburi de mări depărtate să fugă ușor Zborul de pasăre cînd mă-nfioară Pierîndu-mi pe față un nor Și mai dă-mi. Fiindcă tu poți să-mi dai Inima nufăr a iazului verde Luna cu chipul bălai Cînd pe sălcii se pierde. I Antoaneta APOSTOL Prelungire de taină... Prelungire tainică ochiul prin toate se vede numai pe sine înapoi de înapoi de privire va să mă înghită pe mine Vinovată stare de a vedea de sine însăși geloasă, bolnavă siune franceză a biografiei consa- crate de marele istoric literar poe- tului național : La vie d’Eminescu. Traducerea este semnată de Claude Dignoire, doctor în filologie, profe- sor la catedra de limba franceză a Universității din București. Textul, într-o limbă pe cît de aleasă, pe atît de modernă, cuprinde și cunos- cute fragmente de poezie emines- ciană, în reușite versiuni franceze ale traducătorului cărții, originalele românești fiind reproduse în note de subsol, unde li se alătură cînd și cînd glose și explicații pe mar- ginea textului călinescian. Punerea în pagină asigură o lectură fluentă și — desigur — agreabilă cititorului străin, în primul rînd francez. In interiorul cărții — un foarte suges- tiv grupaj iconografic. Este, în totul, comemorative, care amintesc de actului în această par- ia. i. în 1324 a isU pro- t<’s' împotriva ncinipi de van- dalism cultural, reprezentat prin dărîmarea casei copilăriei lui Eminescu, la Ipotești. Revista Făt-frumos poartă clar amprenta directorului ei, Leca Morariu. în studii, articole, note etc. este studiată viața și opera lui Eminescu, de către Ti- beriu Crudu, Teofil Lupu, N. N. Răutu, Mihai! Sadoveanu (Emi- nescu la Vatra Moldoviței. Im- presii), Virgil Tempeanu, I. E. Torouțiu, Gh. Cardaș, D. Mură- rașu (Eminescu și clasicismul greco-latln), Victor Morariu (Alec- sandri și Eminescu). în paginile revistei au apărut traduceri de poezii în limba germană, de Ol- vian Sorocean, Laurențiu Tomo- iagă ; în limba italiană, de Gui- do del Barone, în limba cehă, de Bojena M. Sesan. I. E. To- rouțiu critică studiul lui Ion Sîn-Georgiu : Eminescu und der deutsche Geist. S-au publicat și documente, note etc. Nr. 4-1929 cuprinde mai multe articole des- pre poet, de Alexandru leșan, Victor Morariu, Artur Gorovei, iar de Leca Morariu multe note. Nr. 5—6-1939 e închinat lui Emi- nescu, cu articole de Leca Mo- rariu, Ghe. Bogdan-Duică, Au- gustin Z. N. Bop, Petru Iroaie, sînt reproduse poezii de Emine- scu și traduceri în limba ger- mană de Arthur Bosch și Georg Drosdowsky. Cea mai importan- tă contribuție în direcția care ne interesează a fost, fără îndo- ială, Buletinul Mihai Eminescu. Lămuriri pentru viața șl opera lui Eminescu, datorat muncii pline de abnegație a directorului revistei, eminescologului Leca Morariu, fiind singura publicație (continuare în pag. IV) Mircea GRIGORIVIȚA în serbarea risipei ascuns în a înțelesului lavă Din alte valuri privirea cu degete arse o zmulg pînă-n ninsoare, pină-n ninsoare se ninge în sine fiece fulg. I Cristian BALAȘ Un fel de cădere în jocul de-a moartea cineva era biruitor legănînd stelele de cîte ori visele și culorile înnoptau mă aruncam într-o dragoste din care se trăgea asupra florilor și apelor i și cu pana pictam rime care nu încăpeau într-o singură filă. loan Eugen HANȚCO o autentică reușită, care sperăm că va contribui la mai buna cunoaș- tere peste hotare a celui mai de seamă poet al românilor, a vieții sale înainte de toate, căci pentru facilitarea cunoașterii operei sale poetice, cu toate realizările lăuda- bile de pînă acum, mai este încă mult de făcut. Cu riscul de a ne atrage acuza de pretențiozitate excesivă, vom spune că frumosul început consemnat mai sus este totuși modest în raport cu autentica lui adresă prezumabilă : biografia călinesciană a poetului na- țional s-ar cuveni să fie tradusă cît mai curînd posibil și în alte limbi, cel puțin în engleză, germană și rusă. Constantin DOMINTE )ICȚȘONAR MUREȘEANU, MARCEL (n. 28 XI 1938, Cluj) poet. Studii secundare la Huedin și universitare la Cluj — Facultatea de Filologie (licența în 1960). Cadru didactic, ziarist, vice- președinte al Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă Suceava, director adjunct al Teatru- lui Național „Vasile Alecsandri" din Iași, din 1987, Secretar al Cenaclului Suceava al Uniunii Scriitorilor din RSR. Debut cu poezie în Tribuna, decembrie 1957 și editorial în 1969 cu volumul de poezii „Pe adresa copilăriei". Colaborează la România literară. Luceafărul. Tribuna, Stea- ua, Ateneu, Familia, Cronica, Viața românească ș.a. Volume tipărite : Pe adresa copilăriei (versuri), București 1969 ; Versuri de vacanță. București, Editura Ion Creangă, 1973 ; Cel din urmă (versuri), Cluj-Napoca, Editu- ra Dacia, 1974 ; Scrisori către prie- teni (versuri), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1978 ; Amurgul furtunilor (versuri), Cluj-Napoca, Editura Da- cia, 1983 ; Matineu (versuri). Bucu- rești, Editura Cartea românească, 1984 ; Viziune cu porumbei călători (versuri), Iași, Editura Junimea, 1988- „Transilvănean stabilit de tînăr în Bucovina, Marcel Mureșeanu are nostalgia locurilor natale, cu peisa- jul, figurile și întîmplările lor, dar nu e propriu-zis un dezrădăcinat, întrucît la el, spre deosebire de alți poeți ardeleni răspîndiți in cele pa- tru vînturi, plăcerea evocării, a scormonirii în jurul memoriei afec- tive e mai mare decît dorul de reîn- toarcere. Marcel Mureșeanu e în această etapă relativ nouă a creației sale, în ciuda cotiturii tematice și de manieră, tot sensibilul călător prin memoria afectivă din cărțile anterioare, doar că merge pe un alt, mai modern, fir al expresivi- tății poetice" (Laurențiu Ulici). „Adevărata obsesie din poezia lui Marcel Mureșeanu este timpul sau, mai exact, memoria în fața timpu- lui. împlinirea afectivă vizează un timp care nu supune ci se supune memoriei" (Mircea Braga). „Ludică prin haina pe care o arborează, joc riscant și frumos de măști și cu măști (și, parcă, uneori și pentru măști), gravă ca instrument al cu- noașterii, poezia din Matineu este, în ceea ce are ea mai bun, o „schim- bare la față" a poetului ; pe alocuri stadiul de experiment este sesiza- bil... Insă cea mai importantă conse- cință a asumării distanțării este trecerea de la lirismul confensiv, puternic subiectiv și, în cazul lui M.M., uneori de coloratură senti- mentală, covîrșitor în volumele an- terioare, la un lirism intelectual, rezultat din efortul de impersonali- zare a eului creator, al cărui prin- cipal efect este lărgirea considera- bilă a ariei cunoașterii poetice. Am- bitusul acestui mod poetic este in- comparabil mai amplu decît al poe- ziei „de sentiment" și, în consecință, posibilitățile de opțiune ale artistu- lui care aderă la el practic nelimi- tate" (M. lordache). Referințe critice (selective) : Popes- cu, Dumitru Radu — în Tribuna, nr. 47,20 XI 1969 ; Muntean, George în Steaua, nr. 1, 1970 ; Mareș, Radu în Ateneu, nr. 2, 1970 ; Vaida, Mir- cea — în Tribuna, 11 iulie 1974 ; Braga, Mircea — în Transilvania, nr. 10, 1979 ; Săplăcan, Radu — în Tribuna, nr. 4, 1979 ; Cistelecan, Al. — în Familia, 1979 ; Drumeanu, Carmen, în Convorbiri literare, nr. 1, 1979 ; lordache, Mihail — în Pagini bucovinene, ianuarie 1984 și martie 1985 ; Ulici, Laurențiu — în România literară, nr. 38, septembrie 1985 ; Sângeorzan, Zaharia — în Cronica, din 2 aprilie, 1989 și Lu- ceafărul, din 7 ianuarie, 1989. Ion P1NZARU Pagini bucovinene — III ■CONSEMNĂRI REINER KLINZE (R.D.G.) Vorbind cu mierla i Bat la ușa mierlei. Ea tresare. Tu ești ? Zic : e liniște. Copacii laudă cîntecele omizilor, zice. Eu : ... ale omizilor ? Omizile nu pot cînta. I II Pleacă, zice mierla într-o zi parcul cadran Textul și modelarea umană A lua în stăpînire textul : iată o ambiție, dacă nu și o obsesie, a postmoderni.știlor, ce-.și găsește expresie în „de- blocarea" clișeelor și stereo- tipiilor, în extrapolarea expe- rimentului și, implicit, în dez- morțirea mecanismelor de re- ceptare a enunțului. „Cred că există două moduri de luare in stăpînire (parțială) a tex- tului" este de părere Vasile Andru. Și anume: „automo- delarea omului-autor" și „lu- crul cu enunțul". Ce motivea- ză această atitudine ? înainte de toate, convingerea că lite- ratura, și în special proza, reprezintă o virtuală „acțiune de clădire sufletească" sau, altfel zis, „o putere redutabi- lă" de modelare a cunoștințe- lor, de transformare a indivi- dului. Devine explicabilă în acest context preocuparea scriitorilor de a ști „cît de adînc pătrunde cuvîntul" in sufletul și mintea cititorilor săi și în ce măsură respecti- vul cuvînt își exercită forța sa de influențare. Am numit doar esența de- mersului propus de recenta carte a lui Vasile Andru, „Viață și semn", o incitantă colecție de meditații și „re verii", cum le definește chiar semnatarul, despre cunoaștere și despre optimizarea umană. De altfel, Vasile Andru se numără printre prozatorii Eminescu în periodicele bucovinene (urmare din pag. III) de acest gen din țara noastră în perioada interbelică. (Indice- le bibliografic al Buletinului a fost întocmit în 1971 de Lidia Gavrilescu.) Pentru a sublinia importanța acestui buletin nu-i voi cita decît pe George Căli- nescu, (care în 1932 nota în „Viața lui Mihai Eminescu" (pag. 465) : „De un interes capital este publicația : Mihai Eminescu. Lă- muriri pentru viața și opera lui Mihai Eminescu." ) și pe Zoe Du- mitrescu-Bușulenga, care preci- zează că monografia ei „Mihai Eminescu" (1963) a consultat și fișat întreaga serie a Buletinului Mihai Eminescu. (pag. 288). Re- vista a fost consacrată exclusiv studiului vieții și operei poetului, studiu temeinic bazat pe docu- mente. Articole și studii au sem- nat Gh. Bogdan-Duică, Leca Morariu, Victor Morariu, Ale- xandru leșan, George Băicules- cu, Lucian Predescu, Dumitru Murărașu, N. Laslo, Teodor Bă- lan, Filimon Taniac, Aurel V. Mureșeanu, Laszlo Găldi, Leon Popa, Reinhold Scheibler, Gh. T. Kirileanu, Petru Iroaie, Frances- co Politi, Irina Balmoș, Ernest Kallos, Augustin Z. N. Pop, I. D. Marin, Milan P. Șesan, Corneliu Gheorghian, Al. Epure, Vasile Alexandrescu, Th. Simenschy, Aurel Vasiliu, Liviu Marian, Artur Gorovei, Sofia Stefanovici, C. Manolache. S-au publicat poe- zii de Vasile Bumbac, scrisori ale lui Slavici, St. Ștefureac, Cara- giale, Eminescu, V. Micle, Chi- bici-Rîvneanu. Foarte important este studiul recenzie de Ilie C. Torouțiu, privind Opera lui Emi- nescu, de George Călinescu. Tra- duceri reușite din poeziile lui Eminescu semnează : Olvian Sorocean, Erich Kipper, Georg Drosdowky și Arthur Bosch, iar în limba italiană Francesco Po- liti. Și în ziarul Glasul Bucovinei (1918—-1940) există prezențe e- minesciene. Astfel nr. 5648/1939 din 18 iunie este închinat Iui Eminescu. La fel și în calenda- rele Glasul Bucovinei. (în 1940 un articol de Leca Morariu și o poezie de George Voevidca). File de jurnal (urmare din pag. I) tat... Și tocmai asta mi-a venit în ajutor. Pentru că am bătut în ușă, am așteptat secundele de cuviință și am intrat. Deci era a- tît de ușor! Și iată-l pe dr. loan lețcu (doctor în medicină) arătînd ca toți oamenii, renunțînd la ori- ce stare de introspecție, gata să recunoască public că ne cunoaș- tem de mulți ani, ceea ce este adevărul adevărat. Cum a fost ? Bine. îmi spunea cineva că te-a văzut, de pe Lună pe Zidul Chinezesc! Numai acolo ? Și prin cîteva capitale europene !... vizitam mu- zee și spitale. Prietenii tăi din S. te-au așteptat cu nerăbdare! Va căuta vinovați. Ar putea să te fi văzut bătînd la ușa mierlei. Zic : atunci parcul va ști că eu am fost cel care a bătut Ia ușa cîntecelor sale. Mierla zîmbește doar în rănile mele. în românește de Alexandru ȚENCHEA preocupați de fenomenele scriiturii moderne, de moda- lități practice ale perfecțio- nării tehnicilor narative, in- tervențiile sale atrăgînd de fiecare dată atenția. Vasile Andru pornește de la premiza că prin text, prin potența sa penetrantă, energiile umane pot fi reordonate, echilibrate. Literatura devine astfel un sti- mul reconfortant de reglare a relațiilor sociale, de „îmblînzi- re a moravurilor" și, nu în ul- timul rînd. de perfecționare a individului. Omul zilele noas- tre, se știe, trăiește un timp al solicitărilor maxime. Ex- plozia informațională și uni- versul hipertehnicizat creează asupra sa o presiune continuă ce-1 poate distanța de pro- pria-i stare afectivă. Există, așadar, o permanentă distor- siune care își pune amprenta asupra capacităților sale vo- liționale și sentimentale. „Tul- burarea psihică numărul unu a acestui secol pare să fie ina- daptarea emoțională". Ieșirea din impas se află la îndemîna fiecărui ins, o «rimă cale fiind cultura, conectarea la „pomul cunoașterii". „Cultura este le- gătura între a ști a acționa". O perseverentă alimentare 'a repertoriul valorilor culturale înseamnă elevare spirituală, rupere din monotonie și co- moditate. „Orice cîștig cultu- ral lărgește la baza producerii Preferam să treceți voi pe la mi- ne ! Știi ce m-am gindit 7 ii zic „dintr-o sorbire". Ce 7 Să-ți iau un interviu. Nu se poate, am lipsit mult și mă așteaptă bolnavii, iar deseară conferențiez despre China și măcar unele din tai- nele ei filosofice și medicale. Iar faci săli pline 7 Ele mă țin tînăr... Și călătoriile profesiona- le. Și ! Cum ziceai că se chea- mă satul tău din Bucovina 7 Pîr- teștii de Jos, cel mai frumos din memoria mea. Sînt un ingrat, am uitat și cînd ți-ai dat docto- ratul ! Asta se întîmpla prin 1977, la București, la profesorul Ion Opreanu, cu o lucrare grea, dar care venea după mai bine de cincisprezece ani de practi- că medicală, „Recuperarea prin metode Kinetobalneofizicale a mîinii traumatizate". Ce ti-e și cu asociațiile astea medicale... internaționale 7 ! La care te re- emisiilor cerebrale alfa" (un- dele alfa fiind cotate de V.A. drept undele „bunătății, ale echilibrului"), conlucrind la „șlefuirea" condiției umane. Lărgindu-și investigația, Vasi- le Andru acumulează (prin minuțioase accederi la meto- dele actuale de cercetare ale științelor optimizării) noi re- pere întru descifrarea echili- brului psihosomatic. Sînt puși în circulație termeni de reală noutate (sofrologie, cer noetic, energie psihoni- că, psihologie abisală, efect holistic sau isihatic etc.) care dau contur căutări- lor autorului și evidențiază o dată mai mult seriozitatea și pertinența întreprinderii asu- mate. Optimizarea umană con- stituie deci un proces complex care nu pierde din vedere nici practicile tradiționale, nici sondarea subconștientului, nici însușirea „artei de a trăi", nici travaliul iluminării, nici dislocarea conștiinței și „cu- mulul de soartă bună", nici solicitarea și suprasolicitarea imaginației, voinței, gîndirii. întreg acest arsenal „curativ" determină în final atingerea parametrilor scontați : echili- bru psihic, recuperare soma- tică, „activarea unor instanțe integratoare", ceea ce înseam- nă în fapt eliberarea de ruti- nă, de prejudecăți, de excese și vicii de comportament. Pentru că V.A. are ferma con- Revista Bucovinei (1942—1945), care a aparținut Societății pen- tru cultura și literatura română în Bucovina a adus numeroase contribuții eminesciene. Au a- părut aici articole de Aurel Va- siliu (cele mai multe), Augustin Z. N. Pop, Traian Cantemir, O- rest Gherasim. Sînt publicate traduceri în limba germană de Adrian Forgaci (1878—1905), Ra- du Bâcu, N. Tcaciuc-Albu. în revistă au apărut numeroase in- formații de interes eminescian, recenzii etc. Nr. 5/1942 a fost un număr special, închinat lui Aron Pumnul și lui Mihai Emi- nescu. Aici apar studii de Con- stantin Loghin, pe atunci pre- ședintele Societății Scriitorilor Bucovinei și vicepreședinte al Societății pentru cultura și lite- ratura română în Bucovina, Leca Morariu. Augustin Z. N. Pop, Traian Cantemir, N. Tcaciuc-Al- bu, poezii închinate poetului, de G. Voevidca și Adelina Cârdei. Eminescu este tradus în limba germană de L. Tomoiagă. Cu concursul inițial al Societă- feri 7 La cele al căror membru ești și tu! Ți le-am mai spus cîndva ; deci: Uniunea Medicală Balcanică, Asociația Internațio- nală de Medicină de Reabilitare (I.R.M.A.) din Statele Unite — aici sînt și vicepreședinte al secției de reumatologie —, Socie- tatea Portugheză de Reumatolo- gie, Liga Internațională de Lup- tă Antireumatismală cu sediul la Paris, Societatea de Medici- nă Naturistă (Medicina alterna- tivă) din Shri-Lanka... Ți se par multe cele vreo optzeci lucrări științifice ale tale, acum cînd, iată, (vrind-nevrînd !) ai făcut un pas peste pragul celor cinci- zeci de ani 7 Acum nu, dar cînd aveam mai puține mi se păreau multe. De cînd lucrezi in spita- lul din Suceava 7 Anul viitor se vor împlini douăzeci de ani. Văd că încep să-ți placă cifrele mari, deci ar merita să te întreb cîte vingere că „noi cei de azi îl conținem pe omul de mîine". Evident, o trimitere la mo- delul „perfecțiunii totale" nu- trit de disciplinele optimizării umane. Totuși, acest drum si- nuos spre care tinde omenirea nu-i o utopie. Individul în- suși poate interveni în pro pria-i modelare, omul fiind dotat, ne asigură V.A., „cu o funcție anticipativă". De unde nevoia permanentă de autocunoaștere, de informare, de desprindere din inerție. („A întreține trează o mare ca- pacitate de simțire... A nu lă- sa spiritul să amorțească, să adoarmă"). Și, bineînțeles, o nevoie permanentă de apelare la text: „Literatura este ro- dul neliniștii. E vocea conți- nuturilor informate din lume (nedreptate, suferință) și din om (pulsiuni, glasuri genetice, silnicii și măreții ereditare). Oglindă^ mărturie, reflectare, autoteflectare : foc abisal". Cartea se încheie cu această revenire la punctul de plecare V.A. insistînd asupra funcției formative a textului. O de- monstrație convingătoare, uti- lă, provocatoare (în sensul bun al cuvîntului). „Viața și semn" dă astfel măsura unei vocații eseistice remarcabile, cu atît mai interesante cu cît ea vine în prelungirea celei de crea- tor de literatură a autorului. loanid DELEANU 9 Un cărturar bucovinean S-au împlinit o sută de ani de la nașterea căr- turarului Alexandru Bocăneț, fost profesor uni- versitar, doctor în filosofic, care și-a adus o serioasă contribuție la studierea istoriei și cultu- rii din Bucovina. Născut la Stupea, Al. B. i.și face cursurile liceale la Suceava, apoi urinează Facultatea de Litere și Filosofic din Cernăuți (unde își va susține în 1924 și doctoratul. în anii primului război mondial, animat de înălțătoare sentimente patriotice și încrezător in cauza lup- tei pentru libertatea și unitatea românilor, se în- scrie voluntar și pleacă pe front. Devenit membru activ al Institutului de Isto- rie și Limbă al Universității din Cernăuți, Al. B., desfășoară, alături de Teodor Bălan, Leca Mora- riu, îoan Nistor și alți intelectuali de primă mărime ai vieții științifice bucovinene, o inten- să activitate didactică și de cercetare. In 1933 este numit profesor la catedra de istorie sud-est eu- ropeană a noii facultăți de filosofie din Cer- năuți, catedră ce acorda o deosebită importanță prezentării istoriei românilor. în această postură, Al. B. realizează numeroase și interesante stu- dii, monografii, articole de sinteză. Astfel, re- vista „Junimea literară", precum și Buletinul In- stitutului de Istorie și Limbă vor face loc în coloanele lor unora dintre acestea, între care studiilor monografice „Terminologia agrară în limba română" și „Istoria orașului Cernăuți". De asemenea, Al. B. abordează aspecte ale istorio- grafiei românești și ale relațiilor româno-cehe, româno-polone, româno-ruse, româno-bulgare, că- lăuzit fiind în permanență de respectul pentru adevărul istoric. Contribuțiile istorice ale lui Alexandru Bocă- neț rămîn și azi demne de interes. (Constantin Logigan) ții Scriitorilor Bucovineni a apă- rut între 1942 și 1944 revista Bucovina literară, a cărei acti- vitate a fost elogiată de Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu și Ionel Teodoreanu. Și aici s-au publicat numeroase contribuții eminesciene avînd ca autor pe Aurel Vasiliu, Constantin Loghin, Augustin Z. N. Pop etc. în re- cenzii se subliniază valoarea lu- crării lui Aurel Vasiliu Bucovina în viața și opera lui Eminescu, precum și a volumului colectiv : ..Eminescu și Bucovina" (T. V. Stefanelli, Vasile Gherasim, Con- stantin Loghin, Leca Morariu, Aurel Vasiliu, Eugen Păunei). Alte recenzii utile completează spectrul eminescolOgic. în Anuarul Muzeului Bucovi- nei (1943—1944) s-a publicat un studiu de Aurel Vasiliu. iar în Anuarul liceului Aron Pumnul (1942—1943) un studiu de N. Tca- ciuc-Albu. în Bucovina s-a depus o mun- că eminescologică susținută, atît prin publicarea de cărți și bro- șuri. cît și prin numeroase pe- riodice și prin conferințe etc. Această rodnică activitate ar merita osteneala unei monografii aprofundate. confernițe pentru marele public — cum se spune — ai ținut 7 Socotește în ultimul sfert de veac cel puțin cîte una pe lună, îți place să te întâlnești cu ti- nerii... Intreabă-i pe ei! De fapt nu era o întrebare, afirmam doar; voiam să te mai întreb dacă e necesar ca un medic să știe o limbă străină. Numai u- na 7 e absolut necesar, cred. Ce te preocupă în mod deosebit a- cum 7 Sînt coautor la recentul Tratat de medicină naturistă și am în șantier o carte despre me- dicina populară, bazată pe Bo- tanica poporană română a lui S. FI. Marian. Unde ți-ar plăcea să fii mîine, dacă este o zi însori- tă 7 In satul meu. Așadar, te-aș putea căuta zilele ce vin, pentru un scurt interviu. O. da, mai a- les dacă-mi mai aduci o carte de literatură. 9 Măiestrie, pasiune, talent Sub auspiciile generoase ale Festivalului Națio- nal „Cîntarea României", în întreaga țară au loc numeroase reuniuni și competiții cultural-artis- tice interjudețene, organizate în întîmpinarea ce- lui de al XlV-lea Congres al Partidului Comunist Român. Astfel, orașul Caracal, județul Olt, a găzduit cea de a XX-a ediție a Concursului interjude- țean de folclor „Călușul românesc", Ia care au participat 44 formații de căluș, călușer și de căiuți (trei dansuri străvechi) din întreaga țară. Etalînd un repertoriu original, care a scos în evidență autenticitatea, entuziasmul și măiestria interpre- tativă, membrii ansamblului de căiuți, pe gene- rații, din comuna Zvoriștea au fost distinși cu premiul I și diploma de onoare a juriului. Intr-un minunat cadru natural, la Strunga, ju- dețul Iași, a avut loc cea de a XXIII-a ediție a sărbătorii folclorice interjudețene „Trandafir cje Ia Moldova", la care s-au întrecut în cîntec și joc 41 de colective artistice de tradiție din ma- rile zone etnofolclorice ale țării. Mesagerii artei populare bucovinene, ansamblul de instrumente populare din comuna Horodniceni și ansamblul de cîntece și dansuri din comuna Rîșca, întrunind sufragiile unanime ale publicului și ale membri- lor juriului, au obținut premiul I si premiul al II-lea. La cea de a VUI-a ediție a Festivalului-concurs al cîntecului, dansului și portului popular „Cînte- cele munților", desfășurat la Sibiu, în luna sep- tembrie, la care și-au dat întîlnire 34 de for- mații, reprezcntînd 18 județe ale țării, ansamblul folcloric „Bistrița Aurie", al clubului minerilor , din lacobeni, cu spectacolul „La izvor de joc și cînt“, a fost distins cu premiul special al Cen- trului de îndrumare a Creației Populare Sibiu , și cu trofeul festivalului pentru acuratețea și va- lorificarea scenică a repertoriului tradițional. Să consemnăm, totodată, merituoasele evoluții ale ansamblului folcloric „Datina", din Todirești, Ia Reuniunea dansului românesc de femei „E- couri meseșene", de la Zalău, județul Sălaj, cele ale formației de dansuri populare din satul Băi- șești, comuna Cornul Luncii, la Parada portului, cîntecului și dansului popular românesc de la Oteloaia, juțeul Satu Mare, ca și aceea a ansam- blului de cîntece și dansuri din Capu Cîmpului, comuna Valea Moldovei, la Festivalul focloric „Holda de aur" de la Baisa, județul Botoșani, vibrante acte de cultură și educație patriotică. (Aurclian Ciornei) • Tîrgul olarilor Orașul Rădăuți a găzduit și în acest an presti- gioasa întîlnire a meșteșugarilor olari din întreaga țară, aflată la a Vil-a ediție și pusă — în acest an — sub genericul Ochiul de păun. Dintre ves- titele centre de ceramică și-au trimis reprezen- tanții cele din Horezu (Vîlcea), Corund (Harghi- ta), Irești (Vrancea), Rădăuți, Marginea (Sucea- va) și alte cîteva. Se cuvine să adresăm și de data aceasta felici- tări instituției care a ctitorit și organizat mani- festarea, Muzeul Tehnicilor Populare Bucovine- ne, din Ră4ăuți. Redăm mai jos lista premiilor: Marele premiu „Constantin Colibaba" : Florin și Nicolae Colibaba (Rădăuți); Premiul I: Ilieș Mihaly (Corund—Harghita), Gh. lorga (Horezu— Vîlcea) ; Dumitru și Ioana Mischiu (Horezu) ; Premiul II : Duță și Ioana Crăciun (Irești—Vran- Icea), Mihai Trușcă (Româna—Olt) ; Maria și Mi- hai Bîscu (Horezu ; Premiul III : Maria și Ion Magopăț (Marginea—Suceava), Toader Pașcaniuc (Marginea) ; Premiul Comitetului Orășenesc al U.T.C. : Mihaela și Ion Paloș. (Horezu) ; Premiul Consiliului Orășenesc al Sindicatelor : Ion Bîscu (Horezu) ; Premiul Cooperativei de Artă Populară și Artizanat „Sucevița" : secției de ceramică din Marginea; Premiul O.J.T.: Dumitru Pașniciuc (Marginea) ; Premiul secției Suceava a Societății i Numismatice Române : Agaston Tofalvi (Corund); Premiul Comitetului Orășenesc al Femeilor : Ar- temizia Pașniciuc (Marginea) ; Premii de partici- pare : losef Tudor, lozma Gyorgy, Toth Francisc, Molnos Marton și Margareta (Corund), Ilie Năs- tase (Mînzălești—Buzău). (D. M.) REALIZATORI : Ion BELDEANU, George DA MIAN, Viorel DÂRJA, Ion CARP FLUERIC Mihail IORDACHE, Gh. LUPU, Marcel MU REȘEANU, Ion PARANICI, Victor RUȘI Mircea TINESCU, Alexandru TOMA Secretariat : Eugen DIMITRIU Tehnoredactare : Valentin MILICI COMITATUL JUDEȚEAN DE CULTURĂ Șl EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA str. Mihai Viteazul nr. 48