autograf : ION ARIESANU
Tezaur
nume poate fi înnobilat. Și Eminescu, și Creangă, și Cara-
Orice
giale, și
înnobilat
AUGUST 1989
23 AUGUST
HOTAR
DE ERA NOUA
Ion Carp FLUERICI
Patria in pace'
ORA SOLEMNA
Statuia pentru o te
EDITATE ÎN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA

*
Privită în contextul larg al istoriei noastre mul-
timilenare, revoluția de eliberare socială și națio-
nală, antifascistă și antiimperialistă din August
1944, inițiată, organizată și condusă de Partidul
Comunist Român, ne apare ca un emblematic arc
de boltă al devenirii noastre, înmănunchind într-o
sinteză istorică de profunde semnificații mesa-
jul de dreptate socială și națională al tuturor ge-
nerațiilor care au contribuit la edificarea Româ-
niei moderne. Astfel, se dezvăluie în întreaga
sa complexitate măreția actului istoric de vo-
ință și demnitate națională, uriașa ridicare la
luptă a întregului popor român, în August 1944,
prin care s-au pus temelii trainice României so-
cialiste de azi — țară prosperă, liberă, indepen-
dentă și suverană între națiunile lumii.
Evenimentele din August 1944 au confirmat re-
alismul strategici și tacticii Partidului Comunist
Român, modul creator în care a aplicat în con-
dițiile specifice țării noastre teoria revoluționară
a socialismului științific despre rolul clasei mun-
citoare și necesitatea unității ei de acțiune, des-
pre alianțele cu alte clase și grupuri sociale,
despre corelația dintre factorii obiectivi și su-
biectivi, interni și externi, ai revoluției. Prin
acțiunea sa revoluționară, la baza căreia au stat
o concepție și un program clare — claritate ob-
ținută în împrejurările unor profunde și multi-
ple confruntări politice și ideologice — partidul
nostru și-a adus o contribuție specifică, originală,
creatoare la teoria revoluționară mondială, la
strategia și tactica revoluțiilor de eliberare so-
cială și națională.
In împrejurările deosebit de grave pentru exis-
tența și viitorul poporului român, adus în pragul
unei catastrofe naționale, Partidul Comunist Ro-
mân și-a intensificat eforturile pentru demasca-
rea dictaturii militaro-fascistc antonesciene și a
alianței cu Germania hitleristă, fiind primul partid
politic care a pus de la început, din 1941, în fața
națiunii un program perfect articulat de rezis-
tență antifascistă, care cuprindea asemenea idei-
forță precum : răsturnarea regimului de dicta-
tură militaro-fascistă, formarea unui guvern al
independenței naționale, compus din reprezen-
tanții tuturor forțelor patriotice, ieșirea Româ-
niei din războiul antisovietic si alăturarea ei
coaliției Națiunilor Unite, (Partidul Comunist Ro-
mân fiind, de asemenea, primul partid politic din
România care a preconizat alianța cu Națiunile
Unite), alungarea trupelor germane din țară și
eliberarea părții de nord-vest a țării de sub o-
cupația horthystă, respectarea libertăților cetățe-
nești și democratice.
Urmărind, în primul rînd, realizarea obiective-
lor naționale majore — eliberarea țării de sub
dominația Germaniei naziste și răsturnarea gu-
vernului de dictatură militaro-fascistă —, parti-
dul comuniștilor s-a declarat de Ia început gata
să colaboreze cu toate partidele, grupările, per-
sonalitățile politice, cu toți patrioții români pen-
tru înfăptuirea oricărui deziderat din program,
preconizînd ca singur criteriu al colaborării ati-
tudinea față de ocupanții naziști, față de spriji-
nitorii lor din țară și față de războiul hitlerist.
Roadele eforturilor depuse de Partidul Comu-
nist Român în direcția coalizării tuturor forțe-
lor democratice naționale n-au întîrziat să se a-
rate, s-a sudat verigă cu verigă, moment cu
moment. In toamna anului 1943 s-a constituit

Frontul
acestor
tice a
urmare
mân si
Patriotic Antihitlerist. O încununare a
acțiuni de polarizare a forțelor patrio-
constituit-o făurirea, în aprilie 1944, ca
a acordului dintre Partidul Comunist Ro
Partidul Social-Democrat. a Frontului U-
nic Muncitoresc, care a întărit unitatea de acți-
une a clasei muncitoare, în strînsă alianță cu ță-
rănimea muncitoare, cu intelectualitatea, pentru
salvgardarea independenței României.
Consolidîndu-și rolul de principal factor de u-
nire a partidelor și formațiunilor patriotice ostile
dictaturii antonescicne și hitlerismului, Partidul
Comunist Român și-a continuat cu dîrzenic acti-
vitatea în direcția deplinei unități a forțelor an-
tifasciste. La 20 iulie 1944 a luat ființă Blocul
Național Democrat, în cadrul căruia, alături de
partidul comunist, au intrat partidele social-dc-
mocrat, național-țărănesc și național-liberal, la
baza acestei coaliții fiind pusă platforma propusă
de partidul comunist. Asttel, niciodată în istoria
românilor, nu se mai realizase o atît de puternică
uniune națională ca în perioada premergătoare
marelui act patriotic de la 23 August 1944, al
cărui stegar era Partidul Comunist Român.
Partidul Comunist Român, cadrele sale, de bază,
în rîndul cărora s-a afirmat puternic personali-
tatea eroică a tovarășului Nicolae Ceaușescu, au
organizat și condus cu strălucire poportil român
la victoria revoluției din August 1944 _ — piatră
de hotr în istoria patriei — ce a deschis poporu-
lui nostru calea libertății naționale, a înfăptuir :
înaltelor sale idealuri de libertate și dreptate so-
cială, a trecerii la construirea orînduirii socia-
liste.
în cele patru decenii de construcție socialistă.
România s-a transformat dintr-o țara slab dezvol-
tată, predominant agrară, într-o țară industrial-a-
grară, cu un înalt nivel de civilizație. In acest
an, producția industrială va fi de circa 135 de
ori mai mare decît în 1945, o creștere de 120
de ori fiind realizată după Congresul al IX-lea.
Producția agricolă a crescut de circa J0 ori față
de 1945, din care de peste 6 ori după 1965. Ve-
Ion PARANICI
(continuare în pag. IV)
Ion BELDEANU
(continuare în pag. IV)
Dr. Petru RUSSINDILAR



Floare la reverul istoriei — August
floare de sînge
peste patria de atunci
încă se adunau nourii
în memoria noastră,
peste patria de azi
sălășluiește pacea
și coloana solară
REPORTER
Drumuri în Tara de Sus
Două
mi-am
murite
au fost evenimentele zilei în
început documentarea despre
Țării de Sus ; primul, de
productiv — sosirea autobasculei cu
care
dru-
ordin
benă
încălzită pentru transportul mixturii as-
faltice, și ai doilea, puțin amuzant dar ne-
lipsit de semnificație — meciul de fotbal
din campionatul sui-generis al unității de
profil (Direcția Județeană de Drumuri și
Poduri). Pentru că a scrie despre drumuri
înseamnă a accepta, a înțelege specificul
activității celor aproape șapte sute de mun-
citori și specialiști implicați în menținerea
și asigurarea viabilității acestora, înseamnă
a realiza amănuntul că într-o zonă de ma-
re trafic economic și turistic, cum este cea
din nordul Moldovei, zonă de echilibrată
diversitate geografică și configurație struc-
turală. arterele rutiere devin vital nece-
sare. Un fel de a patra dimensiune a exis-
tenței. Cum s-ar realiza altfel pulsul coti-
dian al muncii, fluxul iminent dintre o a-
șezare și alta, dintre o comunitate și cele-
lalte ? Desigur, de starea drumurilor de-
pinde funcționarea acestui vast mecanism
și, nu în ultimă instanță, plăcerea însăși
a călătoriei. Să precizăm .înainte de toate,
că direcția de resort din Suceava patro-
nează o rețea de drumuri ce însumează
peste 1 800 de kilometri; unele asfaltate,
altele împietruite, pavate sau acoperite cu
beton, ponderea deținînd-o cele prevăzute
cu îmbrăcăminți asfaltice ușoare. Și aceste
căi de comunicație, pornind din valea Și-
retului și ureînd munții pînă la Pasul
Prislopului, cu păienjenișul lor de ramifi-
cații, impun o permanentă supraveghere
activă. Activă pentru că aceasta nu în-
seamnă constatare, ci acțiune. Acolo unde
șoseaua se deteriorează într-un grad mai
mic sau mai accentuat, se cer remedieri
prompte ori fără multă întîrziere. Și ele
se fac de formațiunile specializate (asfalta-
tori, betoniști, fierari, mecanici, contonieri,
șoferi etc.) din cele șase secții care practic
acoperă întregul perimetru al teritoriului :
Fălticeni, Rădăuți, Pojorîta, Gura Humoru-
lui, Suceava.
„Pentru lucrările pe care le efectuăm
dispunem de stații de asfalt, stații de be-
toane și de sortare, balastiere precum și
de utilajele specifice activității noastre, in-
clusiv cele folosite pe timp de iarnă". Răs-
punsul aparține directorului Radu Pricop,
cunoștință veche a reporterului, aflat de
puțină vreme la conducerea întreprinderii,
Rebreanu, și Arghezi, înnobilîndu-și-le prin arta lor, au
_________ și locul nașterii, făcînd din Ipotești, Humulești, Haimanale,
Năsăud, Cărbunești, puncte de referință. Pentru a-și păstra demnita-
tea numelui și a locului, sfințit de o naștere, artistul merită să jert-
lească totul. Și marii creatori ai spiritualității române au adus o ase-
menea jertfă. Ei au însemnat fiecare, în curgerea timpului istoric,
borne de hotar, axe ale lumii lor, prin care locurile și împrejurările.
unde ei s-au născut, au creat sau s-au stins, au primit o sacră stră-
lucire. Exemplul artei și vieții lor trimite la ideea că nu există crea-
tor și operă în afara unui loc anume, că nu se poate înălța un edi-
ficiu creator fără a fi pornit dintr-o magmă vie, pămînteană. Căci unica
rațiune a existenței lor umane și artistice a fost doar arderea întru
demnitatea și strălucirea artei române și unicul lor rost, pasager pe
pămint, a constat în a semăna, în pantheonul valorilor universale,
propria valoare, de artă și spirit, specifice lor și națiunii lor. Căci,
așa cum nota Timotei Cipariu, peste cruzimea timpurilor, peste po-
litica infernală a tiraniilor trecute, poporul nostru a știut păstra un
tezaur născut din ființa noastră, dulce ca sărutarea mamei, mai scump
ca viața, care, de l-am pierde, atunci mai bine nc-ar înghiți pămîntul
de vii, tezaur fără de care n-am mai fi demni de-a ne numi fiii Pă-
rinților noștri și ai acestui pămînt, tezaur numit: expresie și spiri-
tualitate românească.
Ei bine, înfipt intr-un pămînt al său, care poate fi și un oraș în
care i s-a scurs tinerețea, sau maturitatea i S-a cristalizat la tîmplele
ingindurate, scriitorul, aristul contemporan, păstrător rădăcinilor unei
tradiții și continuatorul lor, nu poate, fiind fiul unui oraș,. al unei
țări, care sînt de fapt „axis mundi" pentru el, nu poate, zic, să nu
înțeleagă scopul unic, în slujba căruia s-a băgat salahor pe viață :
arta românească și creșterea frumuseții ei într-un inestimabil tezaui,
adunat cu osîrdie, din vechime, cu fiecare creator în parte, pînă Ia
comoara de limbă, artă, cultură și spirit de care, mîndri, ne folosim
noi azi. înțelegînd acest rost unic, scriitorul, artistul înțelege și rostul
social al muncii sale, își înțelege și contemporanii și patria în leagănul
căreia s-a născut și căreia îi dedică lucrarea sa.
A PRIVI
stă pe creștetul munților ei
gura de aur a copilului
spune cartea zilei de mîine
ne descoperim Lumii
credința de a ne afla
în lăuntrul numelui
nostru.
Vasile l’UHA
dar care a adus cit sine un suflu nou.
ti-
Meditativi și solemni. Parcă avînd
ceva din lumea interioară a omu-
lui. Totdeauna privind spre înălți-
mile din preajmă, pentru a le cu-
lege văzduhul de pe umeri. Mai
ales de pe dealul de unde marele
Ștefan a trimis săgeata pentru ale-
gerea locului de nemurire. Așa îmi
par — sau poate așa sini — arborii
care însoțesc drumul ce duce pînă
la rădăcinile de piatră ale
nului zid. Pînă acolo unde
nu mai poate îi. nu se mai
numi așezare, ci stare de
bătrî-
Putna
poate
spirit.
neresc, îndrăzneț. (Chiar și competiția de
care aminteam i se datorează, scopul vi-
zat nefiind nicidecum performanța sportivă!'
ci reconfortarea, sudarea colectivului, crc.ș-
terea
ților
scurt
cute :
moral, afectiv al componen-
împreună pornim într-un
unul dintre traseele cunos-
— Dolhasca — Fălticeni. A-
tonusului
acestuia,
raid pe
Suceava
cum explicațiile furnizate la sediu încep să
se clarifice: ce este și cum se realizează
o plombare, cum se face o consolidare în-
tr-un strat sau în două, ori cum se exe-
cută tratamentele de întreținere. Șoseaua
se prezintă mulțumitor, se observă interven-
țiile întreprinse de-a lungul lunilor care au
trecut și cele aflate în curs de execuție.
Altfel zis, au dispărut breșele și porțiu-
nile degradate, mașina rulează lin și fără
pericol. Oprim la Liteni, la stația de mix-
tură, unde în ciuda instalațiilor uzate pro-
ducția nu are de suferit, apoi la Dolhasca
la moderna stație de betoane. „Un impor-
tant volum de muncă îl ocupă tratamen-
tele îmi spune inginerul Pricop. Asta pen-
tru că parte din carosabil și-a depășit du-
rata de serviciu și spre a-1 menține în sta-
re practicabilă unitatea noastră și-a extins
de la an la an tratamentele bituminoase.
In 1939 de plidă avem de efectuat aseme-
nea lucrări pe circa 80 de kilometri. In
acest scop folosim emulsia bituminoasă pro-
dusă într-o stație proprie, la Praxia". „Cu
tratamentele e clar. Ce înseamnă însă o
consolidare ?“. „Dacă am practica o sec-
țiune într-un drum amenajat, acesta ar
prezenta un strat de uzură sau de rezis-
tență, un strat de legătură și un al treilea
strat de bază. în funcție de gradul de de-
teriorare se fac și consolidările cerute.
Trebuie să vă spun însă că în prezent ca-
pătă tot mai mult teren abordarea îmbră-
căminților rutiere rigide, mai ales pe a-
cele sectoare de drum care nu mai rezistă
solicitărilor crescînde ale traficului". Furat
de curiozitate receptez noi și noi detalii
care definesc de altfel, acest univers ne-
cunoscut, un domeniu considerat în apa-
rență banal, neinteresant. Din obișnuințe,
din’ acea senzație firească a faptului co-
mun. Pornești pe o șosea peste care toc-
Pînă acolo unde fruntea coboară în
aura tăcerii, să deprindă înțelep-
ciunea veche a strămoșilor și age-
rimea Voievodului făurar de eter-
nitate
La capătul drumului, pasul vrea
să citească, să asculte pămîntul. Să
se roage pietrei, adînculuî ei. Cînd
urcă treptele de lemn ce suie în
„Turnul porții", ecouri sfinte de
gravă pădure și foșnet de veacuri,
trecute învăluie totul. Și om, și
emoție și credința că aparținem tim-
purilor de dincolo și de dincoace
de noi. Clipei în care Luceafărul
a încremenit deasupra marmurei
ce a refuzat anul stingerii viteazu-
lui Domnitor și celei în care ne
vor chema urmașii — cu lucrarea
noastră
spre fapta lor. Apoi,
privirile trec peste filele cărții în
care, cînd scriu, cărturari și oame-
ni de har ce poposesc la Putna vor
să rămînă aici măcar atîta din ai
cît pot cuprinde și mărturisi cu-
vintele.
Era în 2 iulie 1989. Deasupra cî-
torva semănături — venind parcă
din vibrarea „Imnelor Putnei —,
literele prindeau a viețui într-o
mărturisire căreia i se poate ridica
statuie: „Ne plecăm cu inimile și
sufletele aici pentru totdeauna...".
Două iulie din anul în care conti-
nuăm să trăim.
Două iulie, ziua în care, cu 485 de
ani în termă, Ștefan Voievod, mer-
gînd spre Putna, avea să-i facă a
înțelege pe însoțitorii săi de atunci
— o, și cîți erau! — și pe toți cei
din veacurile următoare că pe acest
pămint strămoșesc nu se poate muri.
Cred că și la aceasta gîndesc, In
zilele și nopțile cu oameni veniți de~
pretutindeni, arborii ce cresc Ungă
rădăcinile de piatră ale bătrînului
zid. Acolo unde Putna nu mai este
așezare, ci stare de spirit.
CRONICA LIBERARĂ
Situată la liziera dintre un ro-
man-anchetă, cu o acțiune sedimen-
tată din episoade decupate ad-hoc,
și un roman factură fabulos-fan-
tastică, cartea lui Tudor Dumitru
Savu, Fortul, convoacă deopotrivă
un regizor al cărui vizionarism scapă
voit unui control de adîncime, și un
spectator activ, care încearcă să
re-unifice straturile narațiunii în
puncte nodale, de trecere de la real
la insolit. Romanul lui Tudor Dumi-
tru Savu are
structurat care
un scenariu bine
distribuie rolurile
între secvențele firului evenimen-
țial, contactînd o realitate palpa-
bilă, verificabilă în datele logicii
formale, și reflexele acestei reali-
tăți, detectabile în planul scrisului,
al înregistrării evenimentelor, din
perspectiva convergenței soluțiilor
realului și imaginarului. Altfel
spus, romanul Fortul își asigură
fluiditatea discursului din conlu-
crarea fericită a ipotezei cu demon-
strația, prima cu funcție de anti-
cipare a cadrului logic, a doua, cu
funcție de reluare a ipotezei, în
formula unei argumentații plauzi-
bile oferite de demersurile primei.
Tranșarea ostentativă a acestor do-
uă deschideri ale romanului nu
fracture;iză dispunerea episodică li-
niară, deloc subjugată nici unui
traiect impus, din contră, sudează
unitatea întregului și circumscrie
zentă prin inserția paginilor din
Raportul către Statul Major al
Ținutului (raport care alimentează
și stratul derulării evenimentului,
un fel de însemnări venite dinlăun-
trul faptului), dar este și instanța
participativă, reflectarea, care nu
face altceva decît să-și confirme
niște suspiciuni ale lui, ca erou în
schema, altfel economicoasă, a căr-
ții. Repartizat după încheierea
cursurilor, la Fortul Cardon, deși
maiorul Adam Tauss l-ar fi reținut
ca asistent la Catedra Colegiului,
sublocotenent Dierna continuă de
fapt să scrie cartea începută, în-
că din perioada școlarității. Un
drum anevoios, încărcat de surprize
mat de teoriile sale strategice,
— Fortul Cardon —, discipolul său
trebuie să contureze, să concreti-
zeze, măcar în realitatea credulă a
cărții, existența Fortului. Astfel că
spațiul capătă contur, se dimensio-
nează la confluența realului dat cu
pararealul sugerat. Jurnalul său are
acest rol de a-i ușura contactul cu
noua realitate care se naște din
parabola primei și, inerent, a-i păs-
tra libertatea de imaginație. Perso-
najele, evenimentele, întîmplările
ciudate care au loc la Fort, răspund
de fapt aplecării eroului spre inso-
lit. Drumul de la Lespezi la Bui-
val, însoțit de plutonierul major Ion
Galaon, scena copiilor care prind
TUDOR DUMITRU SAVU
FORTUL
(Editura MILITARĂ, 1989)
trama epică unui discurs
care se
așterne surprinzător, fără doza de
rigoare și schematism.
Tînărul sublocotenent
Dienna,
proaspăt absolvent al Colegiului
Militar, specialist în tactica și stra-
tegia apărării, are pe lîngă calită-
țile militare, și vocația însemnărilor
zilnice într-un soi de jurnal intim,
care înregistrează datele realității
trăite sau invocate, personaje, fap-
te, unele ieșite din comun, altele
de divertisment cotidian. Multe din
ele există numai fiindcă Dierna le
dă girul autorității de a re-ordona
realul cunoscut. Ele oferă, astfel,
șansa de a supraordona o altă rea-
litate, la fel de logică și concretă
ca și modelul original. Dierna este
în roman instanța narativă, pre-
(potrivite cu plăcerea speculației
imagistice, posibile vămi ale intrării
în planul fantastic), apoi contactul
cu spațiul bizar al Fortului (o con-
strucție tactică militară care îmbră-
țișează marea și uscatul într-o izo-
lare absolută) îi încurajează per-
spectivele eroului, de altfel anti-
cipate de maiorul Tauss, cel care
și recomandase ca Dierna să ocupe
acest post. Numai că intrarea în
acest spațiu aparent securizant îi
destabileazează lui Dierna, pe mo-
ment, logica lucrurilor. Firele epice
deschid în roman nucelee de litera-
tură fantastică și încarcă pe erou
cu o misiune specială, să le desci-
freze taina sau să le dea un sens.
Căci ceea ce pentru maior, maestul
său, fusese un vis, un proiect recla-
șerpi cu un șiretlic (oglinda), viziu-
nea florilor galbene care devin ne-
gre, apoi înregistrarea unui cutre-
mur, culminînd cu dispariția inopi-
nată a însoțitorului, sînt semnele
unei derogări de la real. Ele nu
întîrzie să apară și în activitatea
lui Dierna la Fortul Cardon. Toate
personajele care intră în contact cu
Dierna au ceva asemănător cu maio-
rul Tauss. Din paginile care redau
implicarea în faptul cotidian (tra-
gerea de noapte cînd scot de la o
țintă un înecat, pe maiorul Tauss, apa-
riția unui cerb într-un nimb de flă-
cări pe mare, — excelent crochiu
parabolic al mitosului popular —,
apariție contestată ulterior de cei-
lați ofițeri, izbitoare asemănare a
lui Otto Kazak, cel care venise să
schimbe oglinzile farului, cu același
maior, dispariția surprinzătoare a
Fortului, după o noapte de veghe
așteptînd aprinderea noului far)
răzbat inserțiile fantastice, pe care
încearcă să le descifreze jurnalul
lui Dierna. Raportul pe care el îl
înaintează superiorilor, după întoar-
cerea la Colegiu, și răspunsul care
i se dă, soldat cu anularea propriei
identități, sînt motivele care-1 deter-
mină pe Dierna să se verifice întoc-
mind Raportul. El nu este altceva
decît imaginea răsturnată pe care
această oglindă i-o oferă. In fond,
notițele din caietul lui Dierna oferă
eroului șansa unei libertăți depline,
prin care poate reorganiza existen-
tul, fără intervenția neașteptată a
cuiva care ar putea tulbura albia,
luciul oglinzii care reflectă o posi-
bilă realitate. „Notele mele zilnice
erau singurul lucru care-mi dădeau
senzația că mai pot ține totuși con-
tact cu realitatea. Obiceiul acesta
/.../ îmi dădea încredere și mă ținea
parcă în legătură cu propriul meu
trecut, cu propria mea viață. Almin-
teri, mi se părea că trăiesc în pielea
altuia" (p.144).
Proiecția stărilor vizionare pe re-
lieful undelor marine, demonstrația
colonelului Otto privind forța magi-
că a oglinzilor, care pot schimba nu
numai destinul unui om, dar chiar
și cuvintele, nu sînt altceva decît
trucurile prin care însuși romanul
pune sub semnul ipotezei o anume
„tactică a scrierii", aceea care „nu
se supune unor reguli fixe". Iată
de ce romanul lui T.D.Savu are un
final deschis, suspendat și ambiguu,
cînd eroul reface itinerariul spre
Fortul Cardon, ca o ofrandă adusă
himerei zămislite din actul fecund
al creației, și cînd imaginea capătă
contur, răsplătind astfel efortul
creatorului. O dată cu această în-
toarcere reiterativă, Raportul înche-
iat și predat de Dierna închide și
o carte al cărei topos și-a închegat
contururile prin dislocarea limitelor
realulu.i
Cornel MUNTEANU
PROZA
Aseară am adormit ascultînd Sim-
fonia Fantastică. Nu știu de ce mi-
am pus tocmai acest disc; cred că
l-am luat la întîmplare, dar, vai
mie! am ațipit la începutul dru-
mului spre eșafod. M-am trezit la
clinchetul întrerupătorului și n-am
mai putut închide ochii pînă dimi-
neață ; înseamnă că -am visat cinci-
sprezece minute, timp cît muzi-
ca s-a derulat în noaptea sabatului.
Abia în zori mi-am adus aminte
ce am visat în acest răstimp. Ceva
petrecut aievea la începutul războ-
iului: răniții dintr-un spital, ban-
dajați, în cîrje, cu ochii arzind de
temperatură și de speranța că vor
trăi. Apoi Poetul, cu o mină în
ghips, ce-mi dăruiește de fiecare
dată o carte pe care a scris dedica-
ția: „Dacă o vei citi, te vei regăsi..."
Am pierdut-o în peregrinările
mele, dar în vis o strîng mereu la
piept, o știu pe de rost; în realitate,
recunosc, spre rușinea mea, n-am
citit-o... Mereu sper că într-un_ alt
vis să citesc măcar o poezie însă
de fiecare dată mă trezesc fără să-i
îi deschis coperțile.
Zorile încep să-mi albească per-
delele, făcîndu-le să capete din ce
în ce mai mult o consistență trans-
lucidă, ca un ecran al aducerilor
aminte, al regretelor și al copilă-
riei. încep să simt o imensă părere
de rău, parcă am pierdut ceva apro-
piat, drag, ceva ce nu se va mai
întoarce nicioată. Visez cu ochii
deschiși. Vară, cald, soare, rîndu-
nele ce săgetează în zbor aerul
transparent. O adiere de vînt abia
mișcă frunzele bătrînului nuc din
spatele casei.
La cîteva zile după spectacolul
dat de școala noastră la spital, unde
am recitat și eu o poezie, ședeam
în cerdac privind la joaca celor trei
cîteva minute m-am liniștit; loco-
motiva, cu focarul arzind, cu mane-
tele ei strălucitoare, fumul negru și
mirosul de cărbune mă fascinează.
La Țigănași n-am avut timp să
citesc nici un vers din cartea mea.
Zilele calde, transparente, Dunărea
ce curgea calmă între cele
maluri, nepăsătoare,
însăși de mii de ani,
fierbinte, caii, dragii
pășteau iarba deasă
două
egală cu ea
nisipul auriu,
mei cai, ce
pe deal, mă
tăceau să uit de toate. Mă chinui-
sem destul cu învățatul, să recupe-
rez timpul pierdut. Chimia plină
de substanțe
colorate, gaze
ce ieșeau din
se de sticlă
miraculoase, lichide
puternic mirositoare
eprubete, retorte, va-
cii ciocuri curbate,
amesteeîndu-se, combinîndu-se me-
reu unele cu altele; fizica rece, cu
acțiuni și reacțiuni, atingeri și res-
pingeri, forțe misterioase care se
compun și se descompun, raze de
lumină subțiri ca lama de brici, ce
înfloresc în spectre solare, calde,
tindu-mă, alungind spaimele și în-
coronîndu-mi buzele cu un z'imbet
senin. Apoi zilele treceau una după
alta, fără griji, iar eu pluteam oda-
tă cu ele, printre ele, fără să-mi simt
greutatea, fără să le simt greutatea ;
pînă cînd au apărut păsările ar-
gintii de oțel acoperind soarele și
umplînd văzduhul cu un zgomot
înfiorător. Pentru prima oară mă
întîlneam cu războiul; știam că
există, auzisem, dar numai atît.
Îmi închipuiam oamenii îngroziți,
bombe căzînd, explozii, case dărî-
mate, adăposturi în care ființe
speriate se înghesuie unele în alte-
le, plînsete de copii...
Cu exactitate matematică, la ora
zece dimineața, dinspre dealurile
sîrbești, se întindea, deasupra Du-
nării, covorul strălucitor al avioa-
nelor, după care se auzea ecoul
bombardamentelor. Era din ce în
ce tot mai periculos să mergi la
Turnu Severin. Totuși am fost
într-o zi cu mama în oraș, să facem
un tur pe la puzderia de cunoștințe,
mai cîțiva nori, albi, rotunzi ca niș-
te bile de puț, se mișcau încet, alu-
necînd pe un curent de aer. Nimic,
nici o urmă, nici o rană pe albas-
trul pur. Strada devenise pustie;
numai eu și mama, ținindu-ne de
mină, două statui vii, și moșul ală-
turi, bolborosind în continuare ru-
găciunea.
Ne-am mișcat încet, cu grijă, și
am pășit pe puntea vasului. Apoi
cerul a început să se dezghețe, oa-
menii să circule, Dunărea să curgă.
Vaporul s-a desprins ușor de chei,
plecînd odată cu apele tulburi.
Perdelele au devenit albe, stră-
lucitoare, reflectînd lumina dimine-
ții, umflîndu-se ușor sub adierea
vîntului, ca pînzele unei corăbii ga-
ta de plecare.
Dnrră aceleași perdele unduiau
și la ferestrele doamnei Maria, soția
Poetului,
gust de
plare. O
priciu al
ce fusese atins la 24 au-
un glonte tras la întîm-
cunoscusem printr-un ca-
hazardului, cum se întim-
ION HURJUI
La Bucovina
„dulce Bucovină
ție redă-mă !“
vreau să mă ierți
pentru că am rămas singur —
m-ai făcut să plîng
să-mi tai degetele
mînii care nu-ți scrie
să mă apropii de tine
vrea să-mi iau
curajul martor
să-ți înțeleg firea
dar cît să mai fie
pînă atunci ?
încăperea în care citesc
știrea zborului pc lună
strică total amăgirea mea
de poet călător acolo.
acoperit astfel
de cărțile vremii —
o ladă de campanie
originală sigilată
cu smoala nopților
un detaliu alb
iubirea un tors
anticul suflet
imaginat de contemporanul
Hurjui / un sacrilegiu !
n-aveam arc
n-aveam săgeată
circulam astfel.
a cita oară
începutul unui poem
atirnat la streașină casei
construită din lut
vara după ploaie !
colinde de vară —
ies aburii calzi
din salbele verzi
ale lucernei răpuse
„dulce Bucovină
ție redă-mă !“
salba munților blînzi
sufletul nostru
nu mă apropii
decît prin mine —
ținutul
ca orga indescifrabilă
indicibilă dorință
rămășag pentru viața
cît mai este !
și umbra domnitorului
la Putna iarna
Bivolâria la săniuș
calm insondabil
sub zăpada anilor —
așteptarea dezghețului
la Hurjuieni...
„dulce Bucovină
ție redă-mă !"
Cartea din vis
pisoi ai mei, cît pumnul
Țineam în mină Cartea,
voiam s-o citesc.
Brusc, din depărtare se
de mari.
pe care
auzi un
zgomot surd, apoi încă unul. Mi se
părea că tună și mi-am ridicat pri-
virea spre cer, să văd norii îngră-
mădindu-se la orizont, dar nu era
nimic. Un om cu o boccea în spi-
nare trecea grăbit prin fundul gră-
dinii. „Ce mai stați?... Toți au ple-
cat! Nu știu dacă se mai poate
prinde vreun tren... Lăsați tot și
fugiți!" striga el, dispărînd printre
copaci. A urmat o mică furtună:
calul scos repede din grajd și înhă-
mat la șareta galbenă; mama înlă-
crimată, cu două valize în mîini;
tata dînd bice calului. In gară, o
singură locomotivă, ultima, pufăind
a plecare. Din cînd în cînd se aud
bubuituri de tun. Tresar, cuprins
de o spaimă necunoscută pînă
atunci. Strîng Cartea la piept și
simt că am prins puțin curaj. După
înveselind negrele săgeți ale forțelor
rămase în paginile întoarse, date la
spate, părînd o fata morgana, zîna
veșnic neliniștitelor molecule ce se
ciocnesc bezmetice una de alta;
geometria, cu liniile ei severe, col-
țuroase chiar dacă înscriu sau cir-
cumscriu cercuri fără început și
sfîrșit; algebra, cu miiV ei de ter-
mite, semne cabalistice ce se adună
și se scad cu sute de minusuri și
plusuri făcătoare de minuni, din
cîteva hieroglife născînd un alai de
urmași ce se întind unul după altul
ca o caravană în pustiul foilor albe
de caiet, sau invers, dintr-o junglă
de x-uri și y-uri rămînînd pînă la
urmă numai un biet semn orfan,
mirat parcă de propria lui nimic-
nicie, iar peste toate tronînd marele
vrăjitor: Infinitul! se căzniseră să
ajungă în bietul meu creier, încon-
jurindu-mă ca un roi de albine fu-
rioase, de care mă apăram cum pu-
team, dar degeaba. Noaptea visam
galaxii de formule, cifre, figuri, iar
eu, ca un suflet fără chip, înaintam
încet pe valurile lor, voind să ajung
la un liman. Spre dimineață visam
iar Poetul ce-mi dăruia Cartea liniș-
refugiate ca și noi pe malurile flu-
viului cenușiu. Luasem Cartea cu
mine, gîndindu-mă să citesc, în timp
ce doamnele vor sporovăi vrute și
nevrute. In port ne-a surprins un
val de avioane. Nu mi-era teamă.
nu aveam timp să-mi ție
Mama rămăsese îngrozită
cui străzii, strîngîndu-mă
In jurul nostru, mulțimea i
frică fugea; oamenii se
- teamă,
în mijlo-
de mină,
orbită de
ciocneau
unii de alții, căutînd să intre cît mai
repede în adăposturi. Un bătrîn cu
mustăți mari, albe, se așezase în
genunchi la marginea trotuarului și
se ruga. începuseră să șuiere bom-
bele, să se audă explozii, iar văz-
duhul s-a umplut dintr-odată de
praf, moloz și sticlă sfărîmată. Mi-
rosea a fum și a moarte. In spatele
vaporului „Mircea cel Bătrîn", acos-
tat la debarcader, izbucni o jerbă
de apă, o coloană lichidă, cuprin-
zînd cheiul, stropindu-mă și zmul-
gindu-mi Cartea din mîini, arun-
cînd-o în Dunăre. Am închis o cli-
pă ochii, gîndindu-mă că astfel o
să dispară infernul ce mă încon-
jura. Cînd i-am deschis, cerul se
plă uneori în viață, la o întîlnire a
veteranilor de război. Acum ședea
în fotoliu, ținînd în mină o ceașcă
de cafea. Vocea ei, firavă dar clară,
povestea: „Vîrtejul războiului ne-a
adus, în cele din urmă, la Bucu-
rești. Trebuia să am grijă de el, ști-
ți, mîna dreaptă îi era aproape pa-
ralizată în urma rănii primite pe
front nu se mai putea folosi de ea...
A învățat cu greu să scrie cu mîna
stingă, dar nu-i plăcea, îl enerva.
De cele mai multe ori dicta și eu
scriam. Ultima lui carte, scrisă
înaintea războiului, a apărut după
ce plecase pe front. Era dedicată
copiilor. I-am adus un exemplar la
spital. N-am să uit niciodată cum
mîngîia coperta cu vîrfurile degete-
lor ieșind de sub bandajul gros ce-i
încorseta brațul. După aceea, acasă,
mi-a povestit de multe ori... era ob-
sedat de băiatul cu ochii mari, stră-
lucitori, căruia i-a dăruit-o..."
S-a ridicat încet, a pășit spre bi-
bliotecă și a scos dintr-un raft Car-
tea cu coperți lucitoare, subțire și
mi-a întins-o în palmele deschise,
ca un lucru de preț ce era. „E sin-
gura pe care o am, dar v-o dăruiesc
cu dragă inimă... Așa ar fi făcut și
el!"
Mi se părea că visez iar, sau poa-
te chiar visam. Deschid coperta:
prima pagină, prima poezie. Uit
unde mă aflu și încep să citesc lite-
rele, cuvintele, versurile, ce tremură
într-o ceață argintie.

ca o luntre lumina
acolo pe totdeauna !
așa începe dimineața
(la tine diminețile toate)
acum uite am scris
întru iertarea tăcerii !
nopțile nu-s vis
zilele-s drumuri în.-Bucovina.
Obîrsia
Limba irosind lumină
nu îngînă, nu se-nchină
altor graiuri venetice,
în lucrare simplă-și zice
zborul ei de la-nceput
cînd dădea frunza pe ram
și copacul era neam
la răscruce, ca un scut,
întrupată-n vechi tipare
surpă-n lume frumuseți,
umple cerul cu poeți,
bolta gurii cu răcoare.
Ne zidim în ea de vii
îmbrăcați în nemuriri
rezemați unii de alții,
uimire dintre uimiri.
Trec cohorte de oștiri
picurîndu-le-n potire
mierea asprelor rostiri,
clipa grea de agrăire.
întocmită-i fără moarte,
aluat de pîine care
este șiră de spinare
neamului ce nu-1 desparte
nici-un vicleșug străin,
nici-o patimă haină.
O coroană de lumină
de din aurul latin !
George GAVRILEANU
limpezise, era din nou senin. Nu-
Liviu HAREC
II — Pagini bucovinene
PERMANENȚE
Revista Bucovinei (1916)
La 1 aprilie 1916 a apărut la Bucu-
rești, la Tipografia Bucovina, al că-
rei proprietar era Ilie E. Torouțiu,
primul număr al „Revistei Bucovinei)
(cu subtitlul Cultură — Politică —
Economică — Literară), care a în-
semnat o realizare memorabilă a u-
nui grup de intelectuali bucovineni.
Grupul a activiat pe multiple pla-
nuri la înfăptuirea unirii tuturor
provinciilor istorice românești, iar re-
vista a apărut bilunar sub îngrijirea
unui comitet pînă la 1 agust, ziua in-
trării României în război. Programul
revistei, „Rostul nostru“ (1/1916), un
articol excelent, impresionant, sem-
nat de lorgu G. Toma, pune în dis-
cuție toate problemele stringente ale
refugiaților.
Revista a avut un caracter mili-
tant, patriotic, simpatiile mergînd că-
tre puterile Antantei, vehement cri-
ticate fiind puterile Centrale. Re-
vista a avut și următoarele rubrici :
De la noi de acasă. Cronica literară.
Cronica științifică. Spicuiri din presa
germană. Bibliografic, Cărți primite
la redacție.
Autorii cei mai activi au fost lorgu
G. Toma (iscălind și Corduneam:),
Ilie E. Torouțiu, Emilian Slușanscni
(decedat în 1916), Aurel Morariu (și
cu pseudonimul A. C. Condrea), Di-
mitrie Marmcliuc, Vasile Grccu, O-
vid Țopa, Apostol D. Lulea. Poezii
au publicat Vasile Huțan, G. Rot>că,
lorgu G. Toma, I. Dragoslav, Ion O-
jog, M. Oltescu, M. Baciu, Maria
Dragu. Poeziile sînt fie poezii origi-
nale, cu caracter de actualitate, fie
traduceri și prelucrări.
Cei mai mulți dintre autorii citați
au avut apoi un rol important în
viața culturală a României interbe-
lice, ca profesori universitari, profe-
sori de liceu, juriști, activiști cultu-
rali etc. Ion I. Nistor, care se afla
în acel timp la București, nu a pu-
blicat nici un articol în revistă, dar
lucrările sale istorice, apărute tocmai
atunci, au fost recenzate cu respect
de către colaboratorii revistei. De a-
semenea s-au făcut referiri la primi-
rea istoricului bucovinean ca mem-
bru al Academiei Române, la 21 mai
1916 și la răspunsul lui Nicolae lorga.
Din 1914 Bucovina devenise teatru
de luptă, cea mai mare parte a teri-
toriului ei schimbînșu-și de mai multe
ori stăpînul. Rubrica „De Ia noi de
acasă" a cuprins știri alarmante din
cauza terorii instaurate aici de co-
lonelul Ficher, din cauza mizeriei
umane provocate de transformarea
Bucovinei în teatru de luptă. S-au
citat și numele elevilor români, câ-
zuți pe cîmpul de luptă ca soldați
austrieci- Revista și-a manifestat
marea îngrijorare față de tot ce se
petrecea pe meleagurile atît de în-
cercate ale Țării Fagilor și 'chiar
și față de viitorul ei. Bucovinenii
aflați în capitala României doreau,
de fapt, eliberarea Bucovinei de
către trupele române. Articole valo-
roase s-au ocupat de soarta Bucovi-
nei, de trecutul ei și ale unor orașe
bucovinene, de importanța turneelor
lui Petre Liciu în Bucovina. Se sta-
bilesc paralele între emigranții de
la 1848—1849 și cei din 1914—1916.
Bucovinenii aspirau la realizarea Ro-
mâniei Mari și doreau să lupte în
rîndurile armatei române, monifes-
tînd o oarecare nerăbdare provocată
de întîrzierea intrării României în
război. Menționăm aici că în paginile
revistei nu s-a manifestat nici un
fel de șovinism, ci numai antipatia
împotriva celor care urmăreau des-
naționalizarea românilor. Falsificarea
datelor statistice era o obișnuință
în Bucovina austriacă. In acest con-
text a fost criticat și profesorul Rai-
mund Friedrich Kaindl de la Uni-
versitatea din Cerănuți, apoi la cea
din Graz, care s-a dovedit a fi cu
totul incorect în aprevierea situi-
ției etnografice din Bucovina, susți-
nînd date statistice falsificate în de-
favoarea românilor și executînd, îm-
preună cu profesorul universitar I’aul
Langhaus, și o hartă etnografică ne-
corectă 3 Bucovinei. Se menționează
apoi „Harta etnografică a pămîntu-
lui românesc" de Val. Popa și N.
Istrate, care restabilește adevărul
falsificat de Kaindl și Langhaus.
Emoționante sînt articolele-necrolog
despre unii bucovineni, decedați în
1916 ca Temistocle Bocancea, Emi-
lian Slușanschi, Minodora Ștcfanelli,
ca și omagiul adus moldoveanului
Nicolae Gane de către Ilie E. Toro-
uțiu.
Revista a organizat și o colectă
publică pentru stringerea fondurilor
destinate construirii unui orfelinat.
Cronici literare s-au scris, între al-
tele, despre Poezii populare de pe
cîmpul de luptă, adunate de la sol-
dați! români șl publicate de Simion
Ivanovici și Victor Morariu, despre
Octavian Goga, Mihai Sorbul și Va-
sile Huțan, s-a conturat personalita-
tea noilor academicieni : George Coș-
buc și Ion Lupaș. Se fac referiri la
Mihai Eminescu în legătură cu N.
Gane, G. Co.șbuc și la traducerile din
Eminescu în limbi străine.
Foarte interesante sînt spicuirile
din periodicele de limbă germană,
care ne informează despre situația
politică și militară din Europa, pre-
cum și despre atitudinea diferitelor
state față de România.
In viața muzicală a Bucureștilor un
moment culminant l-a marcat excep-
ționala audiție muzicală a „Damna-
țiunii lui Faust" de Berlioz la Ate-
neul Român, cu Costopol, Rabega și
Folescu, cu corul Carmen (condus
ds Kiriac). Dirijorul a fost George
Enescu.
In rîndurile noastre n-am putut să
scoatem in evidență decît foarte pu-
țin din densa bogăție de informații,
gînduri și sentimente dir» cele 224 de
pagini de cartei (format I) ale celor
9 numere ale revistei, scrise și cu
mintea și cu sufletul. Ele trebuie deci
decorate și pe plan intelectual și
sentimental, fiind o sursă extrem de
valoroasă pentru descifrarea atmos-
ferei în anii de dramatism, care au
precedat intrarea României în război
Mircea GRIGOROVIȚA
Referințe pentru poetul
Traian Chelariu
Nu știu cum îi povesteam bunului
prieten Traian Chilariu despre lo-
cul copilăriei mele, dar, după ce am
fost împreună acolo unde poetul a
văzut lumina zilei, chiar acolo, în
curtea casei din Dărmăneștii Suce-
vei, el și-a exprimat dorința de a
ne însoți la Dorohoi, la casa mea
părintească.
Intr-o duminică dimineață am
pornit spre Dorohoi. Discret, o a-
nunțasem pe mama că vom veni cu
musafiri. Ce l-a impresionat pe a-
cest om sensibil au fost tablourile
pictate de fratele meu, Ion Mura-
riu, în anii liceului și-n cei ai stu-
denției, oprindu-se la tabloul de
diplomă. „Odihna", trecînd apoi la
cele puține rămase din anii de pro-
fesorat.
Livada i-a mers la inimă, mai
ales cînd îi șopteam povestea nu-
cului de la poartă, a impunătorului
cireș alb din colțul de răsărit al
casei, a părului din fața coridoru-
lui, altoit de tata, înainte cu puțin
timp de a pleca de sub razele ste-
lelor...
In locul numit de noi „între zar-
zări", era o masă cu băncuțe în ju-
rul ei. Ne-am așezat fericiți. Mama
a fost o gazdă primitoare. Avea bă-
trînica un vin chilimbariu, produs
din struguri din grădina noastră. S.
ea, și noi, și livada, și florile, și
casa, tot ce se putea atinge cu mîna,
ochii și inima, i-au plăcut lui Traian
Chelarîu, înlăcrimîndu-i ochii, mereu
plini de-o curioasă melancolie. Ne-am
spus multe, de alaltăieri, de ieri, de
azi... Și triste și vesele. Ce m-a im-
presionat însă a fost clipa în care
musafirul nostru ne-a arătat un plic
cu niște foi ce conțineau copii după
referințele cu privire la reintrarea
sa în Uniunea Scriitorilor. Mi-a
permis să copiez din ele, spunîndu-ne
că totul a pornit din îndemnul lui
Tudor Arghczi.
Recomandarca Iui Tudor Arghczi,
din 25 aprilie 1958 :
„Pentru Traian Chelariu. Solicit re-
înscrierea în „Uniunea Scriitorilor"
din care a fost înlăturat, socot, din
cauza uneia sau mai multor erori de
opinii și de interpretare, colegul Tra-
ian Chelariu are calificări superioare
pentru a face parte din confrăția
scriitorilor, pe care o cinstește sub
variate aspecte. Mare cărturar, de o
erudiție remarcabilă și cunoscător in-
tim al mai multor limbi, atît isto-
rice cît și actuale, dimpreună cu li-
teraturile lor, fostul și probabil vi-
itorul profesor universitar și-a fă-
cut din- catedră un piedestal înalt.
Cît privește panai lui de scriitor, ea
s-a dovedit a fi a unui talent ade-
vărat. Traian Chelariu are toate ap-
titudinile să reprezinte intelectual
calitatea artistică și culturală în orice
parte a lumii civilizate, cu atît mai
mult la noi acasă. A mai lipsi din-
tre confrați ar fi pentru el o ne-
dreptate concretă".
Recomandarea lui Al. Philippidc,
din 23 aprilie 1958 :
„Cunosc de multă vreme pe Traian
Chelariu și-1 prețuiesc ca poet. E
foarte talentat, are o frumoasă cul-
tură literară și e autorul mai mul-
tor volume de poezii și proză. Pe
temeiul acestor considerații, reco-
mand „Comitetului Uniunii Scriito-
rilor din R.P.R." pe Traian Chelariu
pentru a fi ales membru al Uniunii".
Recomandarea acad. D. Panaitcscu
Perpessicius, din 12 aprilie 1958 :
„Tovarășul Traian Chelariu, a că
rui activitate literară am urmărit-o
în timp, este unul din cei mai valo-
roși exponenți ai lirismului bucovi-
nean, din epoca celor două războaie.
Originalitatea poeziilor sale pe deo-
parte a lucrărilor sale filozofice, pe
de alta, lunga sa activitate didactică
și publicistică, dimpreună cu alesele
sale sentimente patriotice, precum și
atitudinea sa profund democratică și
progresistă, îl recomandă îndeajuns,
să fie reîncorporat în Uniunea Scri-
itorilor din R.P-R., căreia are încă
multe servicii de prestat".
Recomandarea acad. Tudor Vianu,
din 13 aprilie 1958 :
„Cunosc de la Începuturile activită-
ții sare pi tovarășul Traian Chelariu,
doctor in litere și filozofic, distins
scriitor, fost membru al Uniunii Scri-
itorilor. Traian Chelariu a publicat
numeroase opere în versuri și pro-
ză, prin care a introdus în litera-
tura noastră teme, particularități de
limbă, o viziune provenind din Mol-
dova nordică, locul său de baștină.
Este un scriitor care s-a inspirat
întotdeauna din viața populară și
a adus la o expresie literară, plină
de armonie, tendințele oamenilor
din mijlocul cărora a pornit. Cunosc
de asemenea pe Traian Chelariu ca
pe un om execclent în viața soci-
ală și cu tendințe democratice ma-
nifestate în multe împrejurări. Ac-
tualmente Chelariu este profesor în
învățămîntul mediu. Cred că este ne-
cesară reprimirea sa în Uniunea Scri-
itorilor din R.P.R. și în acest sens
îmi permit să susțin cererea sa".
Referința lui Alfred Margul Sper-
ber, din 10 aprilie 1958 :
„Susțin călduros primirea tovară-
șului Traian Chelariu in „Uniunea
Scriitorilor din R.P.R."- 11 cunosc de
25 de ani. Tovarășul Traian Chelariu
este un poet de mare valoare și un
om cinstit, curat, loial și devotat re-
gimului nostru de democrație popu-
lară. Dar mai presus de toate este un
om de omenie adevărată și în anii de
prigoană mulți de-ai mei s-au bucu-
rat de îndemnul și sprijinul său mo-
ral și material".
lolanda FILIPESCU
NUCLEE Șl EXPLOZII LEXICALE
Nu poate fi nici o îndoială că la-
tina dunăreană s-a folosit secole de-a
rîndul de cuvinte din limba traco-
dacilor. Pe o treaptă evoluată a bi-
lingvismului traco-daco-roman, după
ce latina s-a acomodat la baza de ar-
ticulație autohtonă, lexicul traco-dac
a început a ceda în fața celui latin,
scăzînd tot mai mult din punct de ve-
dere numeric. In același timp însă
s-au păstrat și s-au impus o seamă
de baze lexicale autohtone puternice,
viguroase și în limba traco-dacilor,
care au contribuit în foarte mare
măsură la completarea necesarului
de cuvinte pentru comunicarea de
fiecare zi. Aceste baze lexicale ge-
nerative sau nuclee lexicale nu tre-
buie confundate cu cuvinte din listele
întocmite de diferiți cercetători, în-
tre care I. I. Rusu în primul rînd.
Cunoașterea lor cere aplicarea unor
metode și procedee adecvate, spre a
se reduce coeficientul de probabili-
tate. Intre acestea, metoda compara-
tivă-istorică își păstrează locul cel
mai important.
Este de presupus că aceste nuclee
aveau o poziție privilegiată în lim-
ba traco-dacă, fiind elemente lexicale
fundamentale. Româna, moștenind ast-
fel de baze lexicale generative, a
moștenit, totodată, și o seamă de
derivate din traco-dacă. Aceste de-
rivate gravitează la mică distanță
în jurul fiecărui nucleu, constituind
adevărate micro-sisteme lexicale,
încă necunoscute, greu de identifi-
cat din cauză că lipsesc deocam-
dată criteriile de a le diferenția de
derivatele din româna comună.
Din perspectiva limbii române,
nucleele moștenite trebuie numite
nuclee primare și ele țin de struc-
tura intimă a limbii.
In viața acestor nuclee au fost și
sînt active două principii, unul al
conservării și altul al diversificării.
Principiul conservării își exercită
forța mai ales prin capacitatea de
păstrare a sensurilor, iar cel al di-
versificării mai ales prin îndepărta-
rea fonetică treptată a corpului so-
nor. Sensul fundamental se păstrează
milenii de-a rîndul, cu neînsemnate
modificări, fiind cel mai puternic
element al coeziunii în cadrul mi-
cro-sistemului.
Există o dinamică a schimburilor
fonetice și a schimbărilor semantice,
legată strîns de evoluția vieții soci-
ale și de nevoile de exprimare a re-
alității. Această dinamică se pune în
evidență mai bine în unele etape is-
torice, iar în altele se estompează
pînă la a deveni inactivă. Altfel spus,
în viața acestor nuclee nu se constată
evoluții în linie dreaptă, ci unele
curbe, urcușuri și scăderi, periodic
și succesiv nucleele lexicale puțind
fi active și inactive.
Nu știm nimic precis despre nucle-
ele lexicale din limba autohtonilor,
dar putem reface în parte lexicul
limbii române comune și putem con-
stata în ce chip au evoluat unele
dintre nuclee.
Cercetările ne-au dus la concluzia
că sînt în limba română nuclee le-
xicale necunoscute, acoperite de
schimbări fonetice și, uneori, de sen-
suri derivate. Ele formează țesături
greu de pătruns, din care cauză ni-
meni însă nu le-a observat și, prin
urmare, nu s-a putut vorbi de exis-
tența și rolul lor. Am constatat că,
în unele cazuri, cuvintele cu origine
necunoscută sau cu etimologie nesi
gură se țin lanț și se grupează în
jurul unor nuclee, mai aproape sau
mai departe de acestea.
Se confirmă părerea că nucleele le
xicale au o rezistență deosebit de
mare, dar nici ele nu sînt constituite
odată pentru totodeauna, deoarece su-
feră modificări, mai ales fonetice
Schimbarea aspectului fonetic poate
duce la întunecarea înrudirilor dintre
variante, dintre un nucleu primar ș
unul secundar sau la întunecarea în-
rudirilor dintre derivate.
Ca în toate cazurile, principale
schimbări fonetice care duc la apa-
riția variantelor sînt metateza, asi-
milația și disimilația, epenteza și a-
fereza. Unele dintre acestea, cum ar
fi metateza și afereza, sînt puțin cu-
noscute și, prin urmare, nu li se a-
cordă importanța pe care o au în
limbă. Ele duc la nașterea unor va-
riante teritoriale care, cu timpul, se
diferențiază și mai mult, sursa de a-
pariție a cuvintelor cu origine necu-
noscută fiind permanent activă. De
aceea, restabilirea înrudirilor trebuie
să se facă din amîndouă direcțiile a-
dică dinspre origini și spre origini,
avîndu-se în vedere normele fonetice
proprii graiurilor din diferite arii.
De Ia nucleele primare sînt create
derivatele primare, iar de la nucle-
ele secundare sînt create derivatele
secundare, ele putînd fi denumite și
derivate de gradul întîi, respectiv
derivate de gradul al doilea, așa că
derivarea se realizează în trepte, cu
observația că aceste trepte sînt ine-
gale în timp și în spațiu, în funcție
de perioada de activitate sau de in-
activitate a unui anume nucleu. De-
rivatele gravitează, mai ales prin
sens, dar și prin formă, în jurul nu-
cleului căruia îi sînt subordonate,
care le-a generat. Acesta poate f;
activ ori inactiv în ansamblul limbii
sau în anumitei graiuri, avînd prefe-
rința pentru anumite elemente deri-
vative. De aceea, cercetarea actuală
trebuie să țină seamă și de „atmos-
fera" în care s-a petrecut evoluția u-
nui cuvînt. Studiul cuvintelor luate
ca unități izolate duce de obicei la
rezultate eronate, cum este cazul u-
nora dintre cuvintele considerate au-
tohtone, ca să nu mai vorbim de u-
nele așa-zise maghiarisme sau săsime !
Dacă forma uneori devine de ne-
recunoscut, sensul fundamental se
păstrează, dar trebuie să ținem sea-
ma de faptul că în viața cuvintelor
apar modificări semnatice care țin
de augmentarea, diminuarea sau me-
taforizarea sensurilor.
Spuneam cu alt prilej (în cartea
Limbă și cultură populară, p. 6—7)
că limba română a cunoscut, în di-
ferite etape ale istoriei sale, unele
explozii lexicale. Precizăm acum că
prin acest termen înțelegem capaci-
tatea unor nuclee lexicale de a se di-
versifica la un moment dat, în a-
numite condiții, atît din punct de
vedere fonetic, cît și semantic. Ele
sînt, așadar, niște diversificări fone-
tice și semantice de mari proporții,
prin, care se ajunge la îmbogățirea
unui micro-sistem lexical. Ideea de
explozie lexicală trebuie înțeleasă
ca o concretizare a unui mare efort
al limbii, într-o etapă din evoluția
acesteia, de a-și crea instrumentele
necesare comunicării. Astfel de explo-
zii se petrec, teoretic, la nivelul fi-
ecărui micro-sistem lexical. Ele re-
prezintă proba vitalității limbii și
reprezintă, în același timp, linia as-
cendentă a curbelor de evoluție în
limbă. Problema exploziilor este în
strînsă legătură cu aceea a circu-
lației nucleelor noi pe orbite în
jurul unui nucleu, în cazul nostru
în jurul nucleelor moștenite din
fondul autohton.
Cită vreme cuvîntul este subordo-
nat, semantic și fonetic, unui nu-
cleu, acesta nu-i îngăduie să iasă
din sfera sa. In felul acesta, nu-
cleul este și un element de ordine.
După pierderea legăturilor cu baza,
invenția este nelimitată și necoordo-
nată, cuvintele noi îmbrăcînd uneori
aspecte de obscur, de străin, cum
este cazul lui șold, despre care s-r
spus că ar fi un săsim ; alteori, cu-
vîntul nou se oprește în preajma u-
nor elemente lexicale apropiate fone-
tic sau chiar semantic, dar neînru-
dite, părînd că fac parte din fami-
lia acestora. în acest fel, crește ne-
măsurat numărul de cuvinte conside-
rate drept împrumuturi, întrucît este
posibil ca un cuvînt românesc să se
apropie de un cuvînt dintr-o limbă
străină, înrudită sau nu cu româna.
Aici precizăm că cele mai vechi
diferențe în fonetica și gramatica lim-
bii noastre sînt generate de substrat
în primul rînd, în cadrul limbii tra-
co-dacilor fiind însemnate deosebiri de
la o arie lingvistică (tribală) Ia alta.
Latina a avut rolul de unificator,
prin ea atenuîndu-se diferențierile
pe care le păstrează, în parte, și as-
tăzi, graiurile noastre din diferite
regiuni.
In primele secole ale existenței lim-
bii noastre, îmbogățirea lexicului s-a
făcut în sfera ei, fără participarea,
directă sau indirectă, a altor limbi,
cu excepția latinei care ne-a furni-
zat, în continuare, o seamă de ter-
meni pentru a denumi aspecte ale
vieții religioase. De aceea, conside-
răm că româna comună a fost epoca
unor mari explozii lexicale, impune
de mari nevoi ale comunicării, în
funcție de ocupații și de zonele geo-
grafice. Pentru a înțelege amploarea
acestor explozii, trebuie să avem în
vedere condițiile în care s-a consti-
tuit și a evoluat limba română, să-
răcia lexicală moștenită în raport cu
necesitățile impuse de fiecare nouă
etapă istorică, lipsa surselor de îm-
prumut, puternicele baze lexicale
moștenite, diferențele zonale de ar-
ticulație, preferințele zonale pentru
anumite elemente derivative. în pe-
rioada de constituire a limbii ro-
mâne ca unitate distinctă, bazt de
articulație autohtonă a fost nu doar
păstrată, ci impusă cuvintelor de o-
rigine latină, pătrunse în lumea tra-
co-dacă în diferite etape istorice.
Dacă este adevărat că româna este
o limbă latină prin structura ei gra-
maticală, este tot atît de adevărat
că prin baza ei de articulație este o
limbă traco-dacă.
încheiem această sumară prezen-
tare a problemei nucleelor și explo-
ziilor lexicale, insistînd asupra ideii
că multe dintre cuvintele considerate
ca moștenite din fondul autohton
(vezi, mai ales I. I- Russu, Et-
nogeneza românilor, București, 1981)
aparțin, ca derivate, unor nuclee
primare, ele putînd fi sau moștenite
sau derivate în româna comună.
Din limba traco-dacilor am moș-
tenit nu numai nuclee primare, cu
variante, ci și derivate ale acestora,
la care se adaugă unele mijloace de-
rivative, nume proprii de locuri și
de persoane, aparținînd acestor nu-
clee.
Afirmațiile noastre trebuie întărite
cu exemple, de aceea ne propunem
ca în cîteva articole viitoare să vor-
bim despre astfel de nudele lexicale,
între care mold și bold, considerate
de noi ca fiind moșteniri autohtone.
i
Ion POPESCU-SIRETEANU
Pagini bucovinene — III
Adolfo Suarez Rodriguez
(Cuba)
Plaja
Călătorește soarele împreună
cu moartea'!
Aerul ondulează cerul.
Pe stînci, lumină.
Ca o bijuterie strălucesc apele
in timp.
Iată aici spațiul
unde nu locuiesc flori :
marea dă înapoi ce înghite,
își deschide scoicile pe nisip,
decapitează albastrul
și îl metamorfozează în mătăsur
de aur.
Dar nu este altă floare
decît trupurile moarte pe care
le arată,
bogata naștere, surprizele
pe care le oferă spuma :
vieți în voiaj,
mor(i în înfrîngerc.
Liniște, intre manglieri
apele sună.
Pescărușii fug in depărtări.
Este timpul o crăpătură în lumi
în românește de
Narciso SOTOLONGO
și Daniel PIȘCU
omsifor Ghibu și Cel dintîi Congres al învățătorilor români
din Bucovina (1914)
Intr-un complex istorico-politic cu
o Europă în pragul dezmembrării
marilor imperii asupritoare de na-
ționalități, a avut loc la Sucea-
va, în vara anului 1914, un congres
al învățătorilor români, la a cărui
pregătire și desfășurare și-a adus
o contribuție de seamă și Onisifor
Ghibu.
Onisifor Ghibu, distins cărturar,
pedagog și scriitor, a fost în primul
rînd un militant pentru cauza ro-
mânilor, pentru menținerea conști-
inței vii, a unității de limbă, de
cultură și tradiții, de trecut și as-
pirații, ale românilor, peste grani-
țele vremelnice, pentru unirea în-
tr-un singur stat național. Bucovi-
nenii, încă din anul 1910, i-au cu-
noscut și îmbrățișat ideile. în teza sa
de doctorat „Ultracvismul mo-
dern..." susținută la Jena — centru
al pedagogiei europene din acea
vreme — aduce argumente de or-
din pedagogic, psihologic, etnic și
logic împotriva introducerii limbii
maghiare în școlile românești din
Transilvania, susținînd că sînt neso-
cotite considerentele naturale și is-
torice ale românilor. Scopul aces-
tei noi forme de ultracvism era
după opinia sa „încorporarea în
stat a naționalităților... deci este pur
politic". Gibu a demonstrat că după
celebra, prin reacționarismul ei,
lege Apponyi (1907), ultracvismul
care se practica, era contraindicat,
el dăuna limbii și culturii române.
Referindu-se Ia Bucovina, atrăgea
atenția că „.în vechea grădină mol-
dovenească de odinioară" spiritul
hibrid austriac pătrunsese foarte
adînc, grație limbii germane. Por-
nind de la acest avertisment, pro-
25 August — hotar
de eră nouă
(urmare din pag. I)
nitul național va fi, în acest an.
de 40 dc ori mai mare decît în 1945
— din care o creștere de 33 ori s-a
realizat după Congresul al IX-Iea.
S-a generalizat învățămîntul dc 10
ani, iar în 1990 va fi generalizat în-
vățămîntul de 12 ani.
In cursul lunii martie, a acestui
an, țara noastră a înregistrat un
succes istoric — rambursarea în în-
tregime a datoriei externe. Pentru
prima dată în îndelungata sa isto-
rie, România nu mai plătește tribut
nimănui, devenind cu adevărat in-
dependentă economic și politic.
Drumuri în Tara de Sus
(urmare din pag. I)
mai s-a aplicat criblură, să zicem, și
nu te preocupă decît gîndul de a
depăși cît mai repede sectorul în
cauză, fără să realizezi că piatra a-
ceea măruntă are menirea de a rege-
nera asfaltul și de a-i conferi o ri-
gurozitate benefică aderenței cau-
ciucurilor. Nu trebuie uitate apoi
podurile, știut fiind că zona de nord
a Sucevei e traversată de patru
cursuri de apă (Bistrița, Moldova,
Șiret, Suceava) și de numeroșii
lor afluenți. O cifră doar : podurile
și podețele ce asigură fluența circu-
lației însumează o suprafață de 24 109
metri liniari. O suprafață suspendată
prevăzută cu parapeți, cu piloni, cu
alte elemente constructive ce nece-
sită noi intervenții. Și ele cad în
sarcina aceluiași colectiv. Și pentru
ce toate acestea, dacă nu pentru si-
guranța și normalitatea circulației,
pentru ca fiecare vehicul și autove-
hicul să ajungă acolgi unde are de
ajuns. Și tot în grija acelorași oa-
DICȚIONAR
MOROȘANU, GEORGE (n. 22. VII.
1911, Cîmpulung Moldovenesc — m.
6.XI.1988, Ploiești). Poet, prozator.
Studii secundare la Liceul „Dragoș
Vodă11 din Cîmpulung Moldovenesc.
Studii universitare Ia Facultatea de
Litere și Filozofie a Universității din
Iași. Profesor în învățămîntul secun-
dar, director de liceu, inspector șco-
lar, profesor de română și franceză
la Ploiești. Fondator al revistei ie-
șene „Alfa" 1932—1933 (cu Ghedeon
Coca și Victor Măgură) și „Mani-
fest", 1934 (cu Al. Voitin, Petre Pa-
șcani, Victor Măgură ș.a.). Colabo-
rator la Vremea, Luceafărul, (Sibiu),
Cuget clar. Junimea literară, Grai
Moldovenesc, Orion, Ramuri, Fapta,
Astra, Ateneu, Cronica, Tribuna ș.a.
...Poezia lui George Moroșanu este
în esența ei un exercițiu diurn, cu
variații, aproape pe aceeași temă. Cu
sonorități de lied silvestru sau cu
solare inversiuni greste, versurile
sale cuminți, de o docilitate incanta-
tivă trăiesc sub semnul elegiei..."
(Emil Mânu). „...Primul poet al re-
vistei Manifest va fi Serghei Ese-
nin, în traducerea lui George Lesnea,
apoi va urma George Moroșanu cu o
fesorul V. Greiciuc, într-un. articol
din revista bucovineană „Școala",
nr. 7—8 din 1911 a susținut că „ultra-
cvismul impus unui popor întreg
prin împrejurări externe... trebuie
condamnat și combătut". O. Ghibu
constata cu tristețe că „într-o țară
curat moldovenească populația au-
tohtonă nu dispune decît de un li-
ceu zis românesc la Cîmpulung, în
care numai două materii se pre-
dau în românește, iar șase în nem-
țește", celelalte, de la Rădăuți, Su-
ceava și Cernăuți fiind ultracviste.
Constatînd că prin această poli-
tică școlară se urmărește desnațio-
nalizarea românilor, Ghibu a publi-
cat în revista „Școala", nr. 1—2 din
1913, articolul „O scrisoare", în care
cere ca intelectualii români să-s'
intensifice lupta împotriva celui mai
mare rău de care suferă cultura
românească în monarhia auslro-un-
gară, înlocuirea limbii materne cu
o limba străină ființei noastre.
După opinia lui Ghibu, trebuiau a-
trași toți învățătorii și profesorii
împotriva politicii de deznaționali-
zare dusă prin școală, care de
fapt se conjugă perfect cu tot an-
samblul politicii duse de Austro-
Ungaria.
Dascălii bucovinei îi cer sfa-
turi lui Ghibu pentru pregătirea
unui congres al învățătorilor, iar
acesta vede în congres „începutul
unei acțiuni de proporții mari a
întregului corp didactic român de
toate gradele, deocamdată din mo-
narhia austro-ungară, cu tendința
de a deveni, cu timpul, o miș-
care generală a corpului didactic
românesc de pretutindeni". în spi-
ritul acestui țel „nimic nu poate
Toate acestea ilustrează pregnant
forța transformatoare a socialismului,
capacitatea lui d<; a soluționa într-un
mod superior problemele dezvoltării.
„Trebuie — arăta tovarășul Nicolae
Ccaușescu — sa subliniem cu întreaga
forță că numai și numai socialismul
asigură popoarelor condiții pentru li-
chidarea înapoierii, sărăciei, pentru
adevărata independență economico-so-
cială, pentru bunăstare și fericire,
pentru o pace trainică, pentru cola-
borare între toate popoarele lumii".
După cum se cunoaște, Plenara C.C.
al P.C.R. din 27—28 iunie a.c. a a-
doptat hotărîrea ca în perioada 20—
25 noiembrie 1989 să aibă loc Congre-
meni se află deopotrivă protecția
semnalizării rutiere, ca și estetica
arterelor asfaltate (arborii și pomii
plantați de-a lungul aliniamentelor
certifică aceasta). Vorbeam de o nouă
mentalitate care tinde să, cîștige tot
mai mult teren în rîndul drumarilor
pe care-i coordonează Radu Pricop.
E suficient să adăugăm că în anii
din urmă oamenii săi au pus în o-
peră cîteva obiective deosebite : au-
tostrada de intrare în Gura Humo-
rului, consolidările de versanți de pe
strada Sucevei din Fălticeni sau a-
menajarea pîrîului Toplița din Ră-
dăuți. Obiective care relevă capaci-
tatea constructivă a acestora. Dar
preocuparea esențială rămîne aceea
de fiecare zi. Și ei își cunosc dato-
ria, datoriile. Există însă o ambiție
frumoasă de a depăși posibilitățile
existente, de a modifica și înnoi do
țările costisitoare sau slab pro-
ductive, de a extinde experiențele e-
ficiente. Ceea ce nu-i deloc puțin.
poezie a dramei în profunzime a
satului..." (Marin Bucur). „George
Moroșanu face parte din genera-
ția acelora care s-au format în i-
mediata apropiere a lui Ibrăileanu
și Philippide — spirite protectoare
și tutelare ale culturii ieșene și ro-
mânești, — și vorbește despre dască-
lii săi cu nemărginit respect...
George Moroșanu prin aproape tot
ce a inclus în Putna peste ani, se
încadrează în categoria memorialiș-
tilor literari, pana sa trasind doar
linii de portret-.." (Ion Popcscu-Si-
reteanu).
Membru al Uniunii Scriitorilor
din R.S.R.
Volume tipărite : Dezacord, Poe-
me. Cernăuți, 1934, 24 p. ; întoarceri
în biografia mea. Poeme. Prefață oe
Octav Botez. Iași, Editura Manifest,
1935, 88 p. ; Iarba stelelor. Poeme.
București. Editura pentru Literatură,
1968, 134 p. ; Vîrsta neuitării (Proză
lirică), București, Editura Ion Crean-
gă, 1973, 294 p. ; Momentele marmo-
rei. Poeme. București., Editura Car-
tea Românească, 1976, 77 p. ; Punte
peste ani (Amintiri), Iași, Editura
„Junimea", 1984, 109 p.
împiedica dăscălimca română din
monarhie să se întîlnească". Intîl-
nirea trebuia să aibă loc în ce-
tatea de scaun a lui Ștefan cel
Mare care a fost ctitor de lăcașe
nu numai în Moldova ci și „în
Ardealul nostru, la Cetatea de Bal-
tă, la Vad și la Feleac".
Congresul s-a întrunit și a dez-
bătut ideea națională care trebuia
să stea la temelia culturii poporu-
lui romîn. în spiritul acestei idei,
au ținut expuneri : Sextil Pușcariu,
Ion Nistor, Vasile Greiciuc, loan
Cosmiuc și Onisifor Ghibu. Acesta
din urmă a prezentat comunicarea
„Școala primară și viața de la țară".
In ea susține cîteva idei de sea-
mă : școala „trebuie să fie a noas-
tră", ea „trebuie să se nască din în-
seși trebuințele poporului", ea să se
acomodeze cu fiii poporului, să se
debaraseze de influiențe străine, co-
piii țăranilor să fie învățați cu o
economie cît mai practica (să li se
dea cunoștințe despre sol, ocupații,
flora și fauna satului).
Atrage atenția că nu-i destul să
dai copiilor numai cunoștințe, ci
„cultura inimii, dezvoltarea caracte-
rului e capul unghiular al orică-
rei școli". îndeamnă învățătorii să
pună mult mai mare accent pe u-
dlizarea corectă a limbii român,.,
fără latinizări și grecizări, să por-
nească de la graiul popular", acest
adevărat fagure de miere din care
ne nutrim cu toții". Analizînd as-
pecte legate de predarea și însuși-
rea istoriei se întreabă : „Care
școală face cunoscută copilului is-
toria satului propriu ?" De aceea
îndrumă învățătorii ca istoria „să
înceapă cu satul, ținutul mai de a-
sul al XlV-lca al P.C.R. care se va
înscrie în istorie drept congresul ma-
rilor victorii socialiste, al triumfului
principiilor socialismului științific în
transformarea revoluționară a socie-
tății românești, al adevăratei suve-
ranități și al independenței depline,
economice și politice, a României,
deschizînd minunate perspective spre
înaltele culmi ale societății fără clase,
spre culmile comunismului. In acest
scop, Programul-Directivă și Tezele
pentru Congresul al XlV-lea al P.C.R.
stabilesc orientările de bază privind
dezvoltarea patriei noastre în noua e-
tapă, pînă în anii 2000—2010.
Un profund ecou arc în rindurilc
comuniștilor, ale întregului popor
Hotărîrea adoptată în unanimitate dc
Plenara Comitetului Central cu privire
la realegerea tovarășului Nicolae
Liviu SUIIAR :
„Sărbătoare"
Refcrinfe critice (selective) : Amin-
tiri despre Ibrăileanu. Antologie și
bibliografie de Ion Popescu-Siretea-
nu, Iași, „Junimea", 1974, p. 172—177 ;
Andrei, Gheorghe : Timpul sînziene-
lor. Reportaje. București „Albatros",
1984, p. 114—115 ; Bucur, Marin : Re-
viste progresiste românești interbe-
lice, București, „Minerva", 1972, p.
345, 346, 350 ; Voitin, AI- : însemnă-
rile unui ucenic politic de odinioară.
București, „Albatros", 1975, p. 20—21,
63—64 ; In memoriam. Constantin S.
Balmușf Iași, 1984, p. 83—87 ; Lite-
ratura română contemporană I, Coord.
Marin Bucur, Poezia, București, Ed.
Academiei R.S.R., 1980, p. 497—504,
505 ; Popescu Sireteanu, Ion : George
Moroșanu : Iarba stelelor în Vremea
nouă, 1969, p. 2 și Ateneu, nr. 8,
1969, p. 6—7 ; Reviste și curente în e.
voluția literaturii române. București,
Editura Didactică și Pedagogică, 1978,
p. 225 ; Reviste progresiste româ-
nești interbelice, Coord. Marin Bucur,
București, „Minerva", 1972, p. 345—
351 ; Popescu Sireteanu, Ion In me-
moriam — în Convorbiri literare, nr.
3, martie, 1989.
Ion PÎNZARU
proape și mai depărtat și numai Ia
urmă, cu țara întreagă...", deci, de
la apropiat la îndepărtat, de la
conuret la abstract.
Dascălul, după opinia lui Ghibu,
trebuie să fie adevărat luminator
al satului, prin ceea ce spune, prin
ceea ce face, și prin felul cum se
comportă să nu cadă în una din
cele două mari greșeli : „ori devine
domnișor și se înstrăinează de po-
porul pe care trebuit? să-1 educe
mai cu seamă cu pilda lui vie, ori
trece în cealaltă extremă, fapt pe
atît de primejdios, se țărănește a-
dică, în interesul rău al cuvîntu-
lui".
Analizînd aspecte ale evoluției pe-
dagogiei, atrăgea atenția că era ne-
voie de o pedagogie națională, care
să izvorască din specificul și tre-
buințele poporului român și să ser-
vească idealurile și nevoile sale.
Prin ideile și irgumentele aduse,
expunerea lui Ghibu a fost decla-
rată „Crez al dăscălimii române de
pretutindeni", iar congresul de la
Suceava vroia să fie un preambul
al întîlnirii bucovinenilor și arde-
lenilor la Sibiu, la sesiunea ge-
nerală a secției științifico-literare
a societății „Astra".
A intervenit războiul mondial,
dar și dezmembrarea imperiilor,
iar prin lupta poporului român s-a
împlinit și visul de unire a între-
gului popor, creindu-se condițiile
pentru realizarea obiectivelor congre.
sului de la Suceava.
Nicolae ȘTEIU
Ccaușescu în funcția de secretar ge-
neral al Partidului Comunist Român.
Aceasta constituie chezășia unității de
nezdruncinat a națiunii noastre socia-
liste, a întregului partid și popor,
este garanția înfăptuirii neabătute a
luminoaselor prevederi ale Programu-
lui partidului, a programelor de dez-
voltare multilaterală a patriei, a bună-
stării și fericirii poporului.
De Ia înălțimea la care s-a ajuns,
întregul popor privește tot ce s-a re-
alizat cu îndreptățită mîndrie și cu
hotărîrea fermă de a acționa pentru
perfecționarea continuă a întregii ac-
tivități, pentru îndeplinirea cu suc-
ces a obiectivelor strategice ce vor
fi adoptate de cel de-al XlV-lca Con-
gres al P.C.R., în vederea făuririi
societății socialiste multilateral dez-
voltate și a înaintării României spre
comunism-
DEBUT
Ipostază
Bătrînul e frumos
viața sa nu e terminată
deasupra iui un cocor desenează
un număr sacru
ia glezna casei
greul pămîntului
Mihai PITIC
CONSEMNĂRI
© Contiib utie
Plasticiana suceveana Ioana Nis-
tor a realizat, cu piilejul centenw-
; ului Eminescu, două pnesiigioase
lucrări intitulate „Luceafărul’’. Cea
dinții, o cortina de 65 m2, pentru
Teatrul „ Mihai Eminescu” din. Bo-
toșani, a fost predată acestei insti-
tuții în luna iunie, bucurmduf.se do
aprecierile unanime ale specialiști-
lor. Cea de-a doua este o tapiserie
din lină, de 14 m2, care va trece în
patrimoniul Asociației Scriitorilor
din lași, constituind o lucrare de
excepție a genului, execuția proiec-
tului aparținînd unor talentate
muncitoare ale cooperativei mește-
șugărești din Rădăuți, localitate cu
îndelungată tradiție in domeniu.
® Omagiu
Primim de la Casa de copii din
Beclean, județul Bistrița Năsăud.
un impresionant volum dedicat cen-
tenarului Eminescu. Cele 130 de pa-
gini xerografiate (coordonator prof.
George Gavriluțiu) cuprind titluri
ilicitante despre marele poet, urmâ-
rindu-se, mai ales, relațiile sale cu
Transilvania (Al. Husar: Eminescu
și Ardealul; Nicolae Trifoiu: Emi-
nescu și Transilvania. Date noi.;
Octavian Ruleanu, Veronica Micle,
nume de legendă; Cornel Cotruțiu,
„Carpatinul" Eminescu; loan Pop,
Eminescu și istoria; George Gavri-
luțiu, Meridiane eminesciene), poe-
zii omagiale, traduceri, rubricile
Eminescu văzut de elevi, Cu „Priete-
nii naturii" pe urmele Luceafărului,
folclor literar din zonă, precum si
o interesantă — și la subiect — icono-
grafie. Cu un cuvînt, ne face plă-
cere și ne simțim datori să consem-
năm această apariție, cu atît mai
mult cu cît e vorba de o instituție
școlară (director Mihai Litinschi)
pentru ai cărei dascăli nu a fost
deloc ușor să alcătuiască o adevă-
rată Carte.
® Șezătoare
literar-muzicală
în comuna Patrăuți, în cadrul
unei săptămini a culturii si educa-
ției socialiste, poeții Ion Beldeanu.
Marcel Mureșeanu, prozatorul Alexei
Rudeanu, actorul Orodel Olaru si
interpretul și compozitorul Sever
Dumitrache, au susținut o atractivă
.șezătoare literar-muzicală, cuprin-
zînd versuri originale, recitări din
autori ai literaturii noastre contem-
porane și clasice, considerații asu-
pra spațiului literar bucovinean,
precum și cîntece pe versurile unor
autori suceveni
•	Expoziție
în holul Teatrului din Suceava
plasticianul timișorean Ovidiu Gri-
vu expune un extrem de interesant
grupaj de grafică. Pornind de la
ideea de-a pune față în față cele
două „cetăți", autorul semnează
imagini elocvente ale „timpului"
trecător — netrecător, ale oamenilor
și locurilor față în față cu care dis-
tanța devine cel mai puternic liant.
D. N.
REALIZATORI : Ion BELDEANU,
George DAMIAN, Viorel DÂRJA,
Ion CARP FLUERICI, Mihai! IOR-
DACHE, Gh. LUPU, Marcel MU-
RESEANU, Ion PARANICI, Victor
RUSU, Mircea TiNESCU, Alexan-
dru TOMA
Secretariat : Eugen DIMiTRIU
Tehnoredactare : Valentin MILIC!
COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURĂ SI EDUCAȚIE
SOCIALISTĂ SUCEAVA
str. Mihai Viteazul nr. 48