IULIE 1989
EDITATE ÎN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DK CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Congresul al IX-lea
al P.C.R.
memorabil moment
al istoriei
contemporane
Semnificația evenimentelor care produc
schimbări în destinul unui popor este spo-
rită, întotdeauna, în timp. Momentul ho-
tărîtor al istoriei contemporane a Româ-
niei socialiste îl constituie Congresul al
IX-lea al Partidului Comunist Român, care
a delimitat o nouă epocă, fără precedent
ca amploare și intensitate a transformărilor
revoluționare și care a luat numele ctito-
rului ci. Semnificativ denumită „Epoca
Nicolae Ceausescu", perioada de aproape
un sfert de secol, avînd ca bornă de hotar
Congresul al IX-lca al Partidului Comu-
nist Român, este o perioadă ce a imprimat
un nou curs edificării socialismului în pa-
tria noastră și dezvoltării generale a so-
cietății românești. O vastă operă de pro-
funde transformări, ce caracterizează acest
timp al prefacerilor constructive, poartă
amprenta gîndirii și activității secretarului
general al partidului, tovarășul Nicolae
Ceaușescu, ales de către forumul comuniș-
tilor, în rezonantă cu întreaga nafiune,
in funefia supremă de conducător al parti-
dului. Intens marcată de personalitatea con-
ducătorului partidului și statului, opțiunea
poporului a jalonat drumul marilor înfăp-
tuiri ce delimitează pregnant spiritul epo-
cii în care trăim.
Pictură de Costin NEAMȚU
autograf șteian s. gorovei
Rădăcinile
Năzuim necontenit întru aflarea și definirea adevărurilor despre
noi înșine: ne căutăm permanent identitatea ca popor, ca persoane,
dar și ca verigi ale acelui lanț care face legătura între individualită-
țile momentului și colectivitatea eternă. Complexe raporturi, genetice
și spirituale, ne fixează, fiecăruia dintre noi, această identitate, dîn-
du-ne adevărata valoare și adevăratul preț, cam așa cum bolta în-
treagă pune în valoare fiecare din pietrele care o alcătuiesc, statorni-
cite și sprijinite de raporturi exprimabile în graiul cifrelor. Identitatea
noastră, ca fii ai patriei și ai propriilor noștri părinți, altfel de rapor-
turi ne-o statornicesc. Ea ne vine din adîncimile incomensurabile ale
Timpului, prin acea legătură, aproape de neexprimat, între oameni și
locuri. Sînt rădăcinile noastre, prin care glasul străbunilor răzbate
spre noi ; poruncile lor se descifrează în fiecare dintre noi.
Istoricul, adevărat lanus bifrons, scrutează trecutul, înspre rădă-
cini, în timp ce, alături de semenii săi și împreună cu ei, înaintează
spre viitor. întoarcerea sa spre rădăcini nu c, nu poate să fie, echiva-
lentul unei claustrări. Căutările sale pentru definirea identității — in
triada exprimată la începutul acestor rînduri — stau și ele sub sem-
nul acelorași raporturi complexe al căror rod este propria Iui perso-
nalitate. Rădăcinile lui însuși se împletesc, în adîncurile Timpului, cu
rădăcinile semenilor săi, ureînd spre a da vigurosul arbore al națiunii
întregi. Nu s-ar cuveni să pornească în această aventură a cunoașterii,
care este cercetarea istoriei, pentru definirea identității naționale,
cineva care nu-și prețuiește propria sa identitate, care nu-și cunoaște
propriile sale rădăcini. Cum altfel ar putea fi istoricul conștiință a
«etății și glas al cetății ?
Cu smerenie mă întorc, pentru a lua lumină, spre plaiurile Țării
de Sus. Mă bucur să le găsesc senine și înflorite și cu puterea nouă
mă întorc la munca mea. Și dau laudă rădăcinilor vii peste toate Vea-
curile. sărutînd pragul tocit peste care au trecut înaintașii. Identitatea
statornicită de ei, prin rădăcinile cele mai îndepărtate, îmi e temă
de recunoștință și de legămînt pentru viitor.
Partidului, inima noastră
Pe degetul țării
ca un inel
smaraldul acestui timp
nepereche
în apele lui sclipitoare
curg anii
măreț arhitect e partidul
el suflet clădește
și brațe deschise întinde
spre noi și spre lume
cinstire-i aducem
prin faptele noastre
ce nu sînt decît
amplificate ecouri ale inimii
necontenit iubitoare și tinere.
Mihai MARCIUC
„Privind retrospectiv la întreaga activi-
tate din acești ani, putem afirma cu în-
dreptățită mîndrie că a fost o epocă de
mari transformări și remarcabile realizări
in toate domeniile, care au confirmat pe
deplin justețea concepției partidului nostru
privind aplicarea legilor generale, a prin-
cipiilor socialiste Ia realitățile și condițiile
din România", sublinia secretarul general
al partidului în Expunerea de la Plenara
C.C. al P.C.R., a consiliilor și birourilor exe-
cutive ale organismelor democrației munci-
torești revoluționare și organizațiilor de
S masă și obștești.
Omagiind împlinirea a 24 de ani de Ia
evenimentul ce s-a concretizat într-o pia-
tră de hotar pentru destinul României so-
cialiste, întreaga noastră națiune își ex-
primă neabătut voința de a înfăptui e-
xcmplar, într-o deplină unitate de fapte și
de conștiință, obiectivele și sarcinile Con-
gresului al XIH-lea al Partidului Comunist
Român, îndemnurile secretarului general
al partidului exprimate în cuvîntările la
ședințele Comitetului Politic Executiv al
Comitetului Central al Partidului Comunist
Român. Indisolubil legate de numele con-
ducătorului suprem al partidului și patri-
ei, mărețele realizări ale epocii inaugurate
de Congresul al IX-lea al P.C.R., consti-
tuie, pentru întreg poporul, un prilej de
profundă mîndrie patriotică și, totodată,
puternica garanție a continuei înaintări pe
i calea progresului și a dezvoltării patriei,
întreg procesul de perfecționare a activi-
tății din toate domeniile, ale cărui direcții
de dezvoltare au fost exprimate cu clari-
tate de către cea mai autorizată voce a națiu-
nii, se înscrie într-o continuitate specifică ce
I a condus într-o profundă unanimitate de
„cuget și simțire", în planul marilor înno-
iri deschise de memorabilul eveniment al
i
— Robotul acesta, primul pe
care-1 facem aici, are patru gra-
de de libertate.
Am înțeles exact : „patru gra-
de de libertate". Cu o asemenea
inspirată formulare erau numi-
te (cu un firesc de toată ziua)
posibilitățile de mișcare ale unei
„mîini" mecanice, flexibilitatea
controlată a ei în operațiunea de
vopsire a radiatoarelor.
Ne aflăm în atelierul de scu-
lărie-matrițerie al unei mari sec-
ții de la Întreprinderea de Uti-
laje și Piese de Schimb din Su-
ceava. Secție în care cîteva ma-
șini de frezat portal dominau
lumea, metalică din jur, în con-
sonanță cu „statura" uriașă a
strungurilor carusel din secția
vecină. Bărbatul de lingă mine,
inginerul losif Bialy, de o reți-
nere ce-i stătea bine, parcă „vi-
novat" de o mulțime de lucruri
ce se petreceau lîngă robotul ce
prindea făptură, nu ar fi avut
devenirii noastre, spre culmile atinse de
poporul și patria noastră la timpul pre-
zent. Acest vast proces de perfecționare,
ș ale cărui principii și coordonate au fost
elaborate de secretarul general al partidu-
, lui, se înscrie organic în necesarul rol al
£ întăririi Partidului Comunist Român ca sin-
gurul centru vital al națiunii socialiste, care
angajează plenar conștiința tuturor spre mo-
bilizarea energiilor creatoare ale po-
porului în vederea transpunerii în
viață a planurilor și programelor de
dezvoltare multilaterală a țării. Este, as-
tăzi, o dovadă de netăgăduit că suflul no-
' vator, inaugurat de Congresul al IX-lea al
Partidului Comunist Român — eveniment
ce a deschis o epocă — este asociat cu! e-
fervescența unei activități teoretice și prac-
tice legate de numele celui care întruneș-
[ te, într-o simbolică elocvență, calitățile și
■ virtuțile unui popor demn, ce-și constru-
I* iește viața și destinul așa cum și Ie-a do-
rit. Expresie semnificativă a înaltei stime
și recunoștințe purtate întemeietorului de
eră nouă, aniversarea memorabilului eveni-
ment, înscris cu litere de aur în istoria
patriei, devine astfel un emoționant mo-
ment de referință, aflat în prim-planul cro-
nicii prezentului socialist al patriei.
1	P. B.
Lupta românilor pentru unitate național — statală
în conștiința opiniei publice internaționale
In colecția „Bibliotheca historica
romaniae", seria „Monographies",
ale Editurii Academiei R.S.R. a a-
părut, sub bunele auspicii ale A-
cademiei R.S.R. și Academiei de
Științe Sociale și Politice a R.S.R.,
în anul împlinirii a 70 de ani de
la înfăptuirea idealului de veacuri
al tuturor românilor, unirea lor
într-un stat liber, independent și
unitar, valoroasa carte „L’opînion
publique internaționale ct le pro-
bleme de l’unite naționale et po-
litique des roumains" semnată de
reputații istorici acad. Ștefan
Pascu și prof dr. C. Gh. Marinescu.
Ea se constituie într-o variantă
revizuită și îmbogățită în spiritul
exigențelor colecției, a unei lu-
crări apărute în 1980 la Editura
„Dacia" din Cluj. Pe mai bine de
200 de pagini autorii întreprind o
analiză aprofundată a celor două
idei magistrale ce au străbătut
istoria neamului nostru : dreptatea
și libertatea, independența și uni-
tatea. Și aceasta, subliniază autorii,
începînd cu „Romaniilc populare"
din perioada migrațiilor și conti-
curajul să spună că mintea sa
iscoditoare are infinit mai multe
„grade de libertate" decît robo-
tul pe care-1 priveam. în com-
pletarea afirmației de la început,
a făcut totuși o precizare :
— Noi am adus proiectului
multe îmbunătățiri. îneît, aș pu-
tea spune că atelierul de sculă-
-----— REPORTER ------------------
ȘANTIERUL DE FIECARE ZI
■J
rie e și laborator de cercetare,
de concepție și creație.
Ochii inginerului, mistuiți de
curiozitate, au fugit de la com-
ponentele robotului spre lăcătu-
șul Tudorel Giurcă, ce] care
tocmai terminase de refăcut „mi-
na mecanică", și — în intimita-
nuînd cu cnezatele și voievodatele
și mai apoi cu toți acei nemuri-
tori ai neamului nostru, „domni de
sine stătători11 ce cu arma și inte-
ligența diplomatică au luptat pînă
la jertfa de sine, cei mai mulți,
pentru libertate socială și națio-
nală, pentru independență și uni-
tate și continuîndu-se cu timpu-
rile moderne.
Cartea avută în vedere, în a-
fara materialului istoric în sine,
de o impresionantă bogăție infor-
mațională, asupra căreia vom re-
veni în altă ordine de idei, ridică
și cîteva probleme de filosof ie a
istoriei. Ele pornesc și sfîrșesc în
nuanțarea științifică, materialist-
dialectică a raportului dintre na-
țional și universal. Autorii de-
monstrează, astfel cu claritate cum
„cauza românească" în diferitele
ei momente istorice, devine și
„cauză europeană". Cu legitim te-
mei se relevă faptul că dacă în-
tr-o anume etapă în marile orașe
ale Europei Occidentale, de pildă,
se anunțau prin salve de tun ori
tea lor — spre colegul din ate-
lierul de proiectare, ing. Gheor-
ghe Constantinescu, spre alți trei
muncitori specialiști antrenati
în execuția părților mecanice și
electrice ale complexului meca-
nism. Și ar fi vrut să zică ceva
— admirativ, de bună seamă —,
dar i-am luat-o înainte :
— Performanța robotului ?
Ea nu fusese încă probată.
Dar, în cazul ing. Bialy, antici-
pările nu greșesc.
— în primul rînd, una ce ține
de umanism. îl scoate pe lucra-
tor din mediul toxic. Apoi, pro-
ductivitatea...
trageri de clopot victoriile româ-
nilor, aceasta se datora și intere-
sului politic al unei Europe ce se
știa astfel apărată ea însăși, aici,
la hotarele Carpaților și Dunării.
Mai tîrziu, „cînd idealurile de li-
bertate și independență devin co-
mune tuturor popoarelor europene,
acest „răsunet" va însemna o au-
tentică solidaritate, o armă strate-
gică deosebit de eficace a submi-
nării sigure a dominației și sal-
vgardării marilor idealuri, pentru
toate popoarele europene subju-
gate de imperii".
O altă problemă abordată de
autori este aceea privind cauzele
care au determinat amploarea a-
cestui „răsunet internațional al
luptei românilor pentru libertate
și unitate națională". Desigur, în
primul rînd, se situează faptele
oamenilor acestor locuri, exem-
plare prin eroismul lor deseori
tragic, conjugat cu simpatia pen-
tru niște idealuri comune ; mai
apoi autorii menționează activita-
tea diplomatică a unor persona-
Ar fi urmat alte precizări.
Alte detalii. Toate sugerînd ipos-
taze ale „gradului de liberta-
te" al materiei cenușii. Toate
spunînd că merită să-i cunoști
pe oamenii acestei unități stă-
pînite de febra unicatelor. In
fiecare zi, în fiecare clipă.
II
Din decembrie '87, nu mai pă-
sișem aici. Un an și jumătate
mi se părea puțin pentru întîl-
nirea unei alte imagini, cu re-
liefuri noi. Pe directorul între-
prinderii, loan Nemțișor, îl
prinsese același gînd. Cu o oa-
recare jenă, căutînd unduitor în
memorie, îl și mărturisise. Am
încercat, totuși, să trăim îm-
preună impresia — I s-o fi părut
o privire metaforică a lucruri-
lor ? — că o unitate economică,
de-acum matură, cu specialiști
(continuare în pag. IV)
Ion PARANICI
lități de frunte românești care au
reușit să sensibilizeze această o-
pinie publică internațională, fapt
deosebit de meritoriu. Lucrarea
pune în relief și aportul unor
mari personalități care au spriji-
nit cauza noastră națională înce-
pînd cu Marx și Engels și conti-
nuînd cu scriitori ca V. Hugo,
E. Zola, G. Carducci, oameni de
știință, savanți ca : Ernest Lavisse,
Roberto Fava, Emile Picot, zia-
riști, personalități politice de prim
rang, președinți de țări ori de gu-
verne ca : W. Wilson, P. Poincard,
G. Clemenceau și așa mai de-
parte. Cît despre modalitățile fo-
losite de intelectualii români în a-
tragerea opiniei publice în spriji-
nul idealurilor naționale ele au
fost la fel de variate : relații per-
sonale ori amicale sprijinite pe
respect și considerație reciprocă,
(continuare în pag. II)
Conf. dr. Dumitru TIUTIUCA
CRONICA LITERARA —
Romanul Maia al Rodicăi Bra-
ga, apărut la Editura Eminescu,
în 1988, ia numele personajului
principal a cărui poveste o con-
stituie. După primele pagini,
cartea ne-a dus cu gîndul la
titluri precum O femeie singu-
ră sau Femei singure, fiindcă ea
este tocmai povestea unei femei
singure.
Maia (numele provine din Ma-
ria și capătă pe parcurs conotații
multiple) lucrează la Poligrafie,
a divorțat de cîtva timp de ar-
hitectul Tăvi și-și crește acum
cei doi copii ; suferă de insomnie
și face un tratament de train-
ning autogen, sub controlul me-
dicului psihiatru Alexandru. A-
cesta, divorțat și singur la rîn-
dul său, o ajută să se redescope-
re și să se regăsească. Se în-
drăgostește de ea și cei doi se
vor căsători. Fostul soț, devenit
alcoolic, își părăsește a doua so-
ție și se sinucide. Cam acestea
ar fi, banalizate, faptele ce în-
cheagă centura cărții. Dar ,,car-
nea" ei este cea care dă farmec
și substanță : Maia, care este și
naratorul, trăiește intens, ampli-
ficîndu-le și reverberîndu-le, stă-
rile deosebite prin care trece ;
este de o sensibilitate maladivă,
„macabră", cum spune ironic fos-
tul ei soț. Ea percepe senzați-
ile și evenimentele cu acuitate,
cu o interminabilă sete de ana-
liză, în care recunoaște uneori
ceva distrugător. De la prima
pagină unde „prezența și tăcerea
doctorului au ceva vegetal în
ele" dînd senzația de „liniște și
răcoare", pînă la ultima, în
care „tristețea fără nume abu-
rește ca pielea proaspăt jupuită
a unui animal sacrificat", cartea
își seduce cititorul tocmai prin
această pastă de senzații și tră-
iri, care amintesc uneori de irea-
litatea imediată blecheriană.
Cum extraordinara sensibilitate
de percepție și analiză revin vo-
cii naratoarei, pare puțin vero-
(urmare din pag. I)
conferințe, articole de presă, bro-
șuri, organizarea de manifestații
politice, vizite diplomatice, orga-
nizarea de comitete de luptă co-
mună pentru promovarea unor i-
dealuri general-umane etc.
Relația dintre intern și interna-
țional are și o altă dimensiune,
în lucrarea pe care o supunem a-
tenției publicului românesc. O re-
alitate social-politică națională so-
lidă și prosperă conduce — a-
rată autorii — implicit la crește-
rea prestigiului internațional al
țării respective, la consolidarea ei
pe plan extern. „Așa s-a întîm-
plat, de exemplu, după cucerirea
independenței, cînd România a în-
ceput să joace un rol tot mai ac-
tiv în viața internațională și cînd
a sporit în consecință interesul
opiniei publice europene pentru
mișcarea politică și națională a
românilor". „Să nu uităm apoi —
se arată în lucrare — că. la rîn-
du-le, românii au sprijinit lupta
do eliberare națională și de eman-
cipare socială a altor popoare și
națiuni tinere. Așa au procedat
față de lupta italienilor, germani-
lor, albanezilor, grecilor, polone-
zilor, bulgarilor, precum și a ru-
șilor pe timpul Marii Revoluții
Socialiste din Octombrie etc. Și
nu în ultimul rînd, străinătatea,
fără nici o reticență, cunoscîn-
du-ne mai bine, se va cunoaște
și pe ca însăși în aceeași măsură,
după cum istoria unui popor
pentru a fi înțeleasă mai bine tre-
buie să se proiecteze pe fapte și
evenimente mai largi, continen-
tale și chiar mondiale. „Istoria
poporului nostru, de exemplu, nu
poate fi înțeleasă fără păgubire,
neraportată la istoria Europei de
Sud-Est și Ocidentale și, parțial,
la cea a Orientului". Istoria uni-
versală nu este o simplă însu-
mare de istorii naționale, ci o
interrelaționare sistemică a aces-
tora ce le luminează deseori ine-
dit, totdeauna însă numai astfel
adevărat- „Relația național-inter-
național — subliniază autorii —
devine astfel una din metodele
cele mai productive de interpre-
tare a istoriei și prin aceasta
deosebit de modernă".
„Răsunetul internațional", așa-
dar, al unei istorii care a însem-
nat mai mult decît în alte părți
„luptă", chiar dacă autorii o nu-
mesc în noua variantă „le
probleme". Cronologia istoriei
poporului român chiar și la
cea mai sumară perspectivă,
a fost, într-adevăr, mai mult
una a luptelor decît a mo-
mentelor de restriște. Și autorii
citați, istorici de prestigiu vali-
dați prin numeroase alte lucrări,
se opresc mai în amănunt cu a-
simil faptul că la un moment
dat și Alexandru și Tăvi fac
dovada aceluiași mod discursiv,
nelăsînd personajului titular uni-
citatea de registru. Sensibilita-
tea exacerbată are și explicații
psihanalizabile, dacă ne gindim
că în adolescență, înaintea căsă-
toriei cu Tăvi, Maia l-a iubit pe
Christian ; acesta a plecat din
țară și ea a renunțat la copilul
pe care urma să-l aibă, păstrînd
ani întregi sentimentul unei ne-
clare culpabilități. Tot de moar-
tea unui copil și tot de un sen-
timent de vină este legată schim-
barea carierei de chirurg cu a-
ccea de psihiatru a lui Alexan-
dru. Coincidențele ar putea să
pară greu de crezut (și uneori
le simțim parcă inutile) dar au-
RODICA BRAGA:
toarea știe acest lucru și îl sub-
liniază. Ea își ia astfel distanța
față de iresponsabilul clișeu
„viața e ca-n cărți, ca-n filme",
punîndu-și personajele să ob-
serve că viața e uneori „ca o
melodramă perfectă". Acest fond
de melodramă însă, pe lingă că
e recursul cinstit și curajos la
locul comun, crează și un efect
de autenticitate. (Cu toate aces-
tea sinuciderea lui Tăvi, am sim-
țit-o ca falsă, ea „aranjînd" par-
că prea bine lucrurile). Moartea
lui Tăvi prilejuiește recursul la
un alt loc comun : „nimic nu e
nou. totul se repetă". Impresia
de deja trăit e acută. Maia asis-
tase cu Tăvi la înmormîntarea
lui Christian, acum, împreună
cu Alexandru și copiii, asistă la
naliza proceselor și fenomenelor
istoriei românilor integrată în cea
universală, la cîteva dintre cele
mai semnificative fenomene și
procese : Unirea Principatelor Ro-
mâne, momentul „Memorandumu-
lui" și formarea Statului național
unitar român, subliniindu-se încă
o dată ideea că secolul al XIX-
lea a fost, într-adevăr, secolul na-
țiunilor.
Unirea Principatelor din 1859,
de exemplu, sau „Unirea cea
mică", cum inspirat i-a spus B. P.
Hașdeu, gîndindu-se evident la
„Unirea cea mare" a reprezentat
primul moment hotărîtor în rea-
lizarea statului național. „Eveni-
mentul confirmă, relevă autorii,
din plin, raportul dialectic dintre
național și internațional, conjuga-
rea fericită a factorilor interni cu
cei externi ce influențează evolu-
Lupta românilor
pentru unitate național —statală
în conștiința opiniei publice internaționale
ția fenomenelor și proceselor so-
ciale, primii avînd, așa cum de-
monstrează însăși istoria poporu-
lui român, un rol hotărîtor, deci-
siv". „L’union de 1859 fut avant
tout une necessite historique, le
resultat de l’evolution historique
et de la lutte multiseculaire me-
nee par le peuple pour sa libe-
ration sociale et naționale. Ce
sont bien Ies Roumains qui oeu-
vrerent eux-memes leur Etat na-
țional" (p. 22).
Cucerirea independenței a adus
noi puncte de sprijin întru susți-
nerea edificiului național unitar
al poporului român. Mai multe
„memoriale" (1881—1883 — al Iui
G. Barițiu — 1890 — „al studen-
ților, 1892 — „Memorandumul româ-
nilor din Transilvania Și Unga-
ria") fac cunoscute opiniei pu-
blice mondiale măsurile de opri-
mare a românilor din Imperiul
austro-ungar, lupta lor pentru e-
galitate în drepturi și pentru au-
todeterminarea politică a Transil-
vaniei și Bucovinei. „Acest proces
petiționar are o lungă istorie în
înmormîntarea lui Tăvi și are
copleșitorul sentiment că totul
se repetă. Efectul de circulari-
tate, cum spunea Serge Dubrov-
ski undeva, nu face decît să
sublinieze absurditatea și mono-
tonia vieții. Cu curaj, autoarea
își asumă și un alt loc comun
(„viața lucrează pentru noi, să
lăsăm timpul să hotărască") și
cititorul simte acest lucru cînd
află că Maia va avea un copil,
eveniment ce îi redă echilibrul
și o leagă de viitor.
Aș spune că romanul Maia e
expresia fericită a spiritului fe-
minin, prin autocontemplație,
voluptate a suferinței, dacă nu
ar avea, de fapt, un sănătos
fond moralizator : din evenimen-
tele de absurd și melodramă pe
care le trăiește. Maia învață un
lucru, vechi de cînd lumea, dar-
ia fel de trainic ca ea, că numai
fericirea te mai poate salva, că
„fericirea e însăși viața". Titlul
Mala capătă astfel sensuri vas-
te ; e opțiunea eroinei, mai în-
tîi, onomastică („numele Maia
mi l-am dat singură cînd eram
mică"), mai tîrziu, existențială.
Alexandru vede în Maya ca și
indienii, existența, lumea. Maia-
Maya, putem să subînțelegem,
este opțiunea pentru viață. Vo-
luptatea amărăciunii, obsesia
morții care deveniseră adăpost
și obișnuință a femeii singure și
descumpănite („Nici o zi nu trece
fără să-mi dau acest obol de
trăiri confuz crepusculare") vor
fi înlăturate ca distrugătoare și
Transilvania — arată autorii — ce
a început cu „Supplex Libcllus
Valachorum" (1791) și continuă cu
o suită de alte memorii și replici
ce au culminat cu Memorandu-
mul din 1892". Mișcarea aceasta
a fost susținută material și moral
de toți românii din toate provin-
ciile istorice, însemnînd un nou
și important moment al solidari-
tății interne, sprijinită fiind, tot-
odată, și de forțe progresiste e-
uropene din Franța, Italia, Bel-
gia, Anglia, Rusia, Statele Unite
ale Americii si chiar din Germa-
nia, Austria și Ungaria.
Victoriile obținute de armata ro-
mână în marea epopee națională
de la Mărăști-Mărășești și Oituz,
în vara anului 1916, în timpul răz-
boiului de eliberare și unitate na-
țională au depășit cu mult semni-
ficațiile unei victorii locale, con-
stituind o importantă contribuție
românească la înfrîngerea Puterilor
Centrale. Au fost nevoiți să apre-
cieze pozitiv evenimentele nu numai
șefi de guverne și de state ale
Antantei ci și adversarii români-
lor, precum generalul german Kurt
von Morgan. Solidaritatea și spri-
jinul opiniei publice europene și
americane au atins valențe supe-
rioare în anii războiului de eli-
berare și unitate națională dus de
poporul român, mai ales în anii
1917 și 1918.
Din multitudinea faptelor și ac-
telor de conștiință solidară și mili-
tantă a opiniei publice europene
și americane cu cauza noastră na-
țională, analizate pe larg în lucrare,
menționăm pe cea de la 5 februarie
1919, cînd la Paris a avut loc o
impresionantă manifestare filoro-
mână la care au participat peste
30 de personalități ale emigrației
românești, 40 de personalități ale
vieții politice și culturale fran-
ceze, precum și sute de cetățeni
francezi. Manifestația franco-româ-
nă a avut drept scop să influen-
țeze pozitiv Conferința de Pace
devorante. Maia se hotărăște să
pună capăt interminabilei anali-
ze maligne („Să încep prin a în-
văța să nu-mi mai numesc du-
rerile sufletești"); odată cu „ne
mai numirea (scrierea) durerilor
sufletești" romanul ia sfîrșit, el
durează tot atît cît se dezvolta
această analiză dătătoare de
sens și devine inutil, se termină,
deci, odată sensul găsit („Ferici-
rea e însăși viața").
Romanul rămîne deosebit de
valoros și interesant tocmai prin
paginile lui de analiză a unor
stări incerte sau confuze. O ast-
fel de pagină, antologică, meri-
tă citită în întregime : „Absen-
ța oricărui gînd e ea însăși o
atingere proaspătă. E cufundare
într-o materie vegetală, răco-
roasă, odihnitoare. Cu tot trupul
scufundat și în el însuși. în bă-
taia amplă, puternică a inimii.
Nu eu o aud. Cutia mea toraci-
că o aude. O clipă, scurtă ful-
gerătoare a unei priviri lăuntri-
ce mă desface din mine însămi.
Stau și mă uit la mine din
punctul acela exterior mie ca o
graniță de care nu mă tem. Mă
recunosc cu bucuria molcomă,
în căutarea propriului trup. A
fiecărui por atent la ceea ce se
petrece înăuntru. în centrul făp-
turii mele. Cred că adorm. Deși
sînt conștientă de tot ceea ce
continuă să rămînă treaz în ju-
rul meu. Un val de căldură iute,
ascuțită, mă desparte în două.
Jumătatea mea prudentă vrea
să se smulgă neantului de care-i
este frică. Dacă alunec prea a-
dînc ? Acolo unde începe să de-
vină înăbușitor. Inima desoli-
darizîndu-se de ritmul rar de
atunci. Pentru o secundă,
scăpată de sub control si bă-
tînd nebunește. Curentată de fi-
lamentul subțire, tăios al fri-
gului ce aleargă spre extremi-
tăți ca o alarmă. Jumătatea mea
abandonată recucerind teritoriile
Dorința de somn. Adorm".
Muguraș CONSTANTINESCU
DAN BODNAR
Si lumina
•
Și lumina se zbătea ca o zăludă
patimă a unei sinucigașe flori
ori era uscată strada, ori era udă
tu veneai cîteodată, nu veneai uneori
Munți de tutun am ars așteptîndu-te
veri și toamne se-ntilneau în fecioare
adolescența noastră se hîrjonea cu timpul
fără brațe ea, el fără picioare
Hainele mi le porți acum prin casă
și ie bucuri simplu de nopțile cu lună
și privești mirată strada unde
lumina se zbătea ca o nebună.
în sensul satisfacerii integrale a
revendicărilor național-teritoriale
ale poporului. Presa europeană și
americană din anii 1919—1920 s-a
ocupat frecvent de problema uni-
tății naționale a românilor. „Ro-
mânia Mare ar putea fi în lumea
dq mîine un element stabilizator",
scria la 2 februarie 1919 ,,Le
Temps". Șeful guvernului român.
I. I. C. Brătianu și alți diplomați
acordă interviuri ori scriu arti-
cole în presa pariziană pentru a
explica opiniei publice legitimita-
tea revendicărilor național-terito-
riale ale poporului român și ma-
rile sacrificii făcute în timpul răz-
boiului de eliberare și unitate na-
țională pentru cauza Aliatilor. Și
concluzionează autorii lucrării pe
care o prezentăm publicului ro-
mânesc : „L’appui moral et poli-
tique accorde aux Roumains par
I’opinion publique mondiale dans
leur long combat pour la realisation
de l’Etat unitaire et național reste
grave dans la chronique des re-
lation internationales, revelant
d’une part l’incessante ascension et
finalement I’affirmation de la con-
science naționale du peuple rou-
main et d’autre part la Progres-
sive prise de conscience de l’opi-
nion publique mondiale pour as-
surer la triomphe des forces
progressistes de l’humanite" (p. 236).
Cartea acad. Ștefan Pascu și prof.
dr. C. Gh. Marinescu nu este una
de conjunctură, ci încununează o
veche și perenă strădanie, așa cum
trădează și bogatele note de sub-
sol. O încununare și o strădanie
spuneam, pentru că se valorifică
deseori inedit, uneori din altă per-
spectivă importante documente de
arhivă de proveniență foarte di-
versă : franceză, italiană, engleză,
belgiană, rusă, americană, ger-
mană etc., menite să pună în lu-
mină adevărul istoric, faptul că
cele mai mari personalități politice
și cultural-științifice ale timpului
au recunoscut justețea idealurilor
noastre național-statale și au spri-
jinit pe căi directe și indirecte
împlinirea lor. Lucrarea reprezin-
tă o contribuție românească de
certă valoare științifică în dome-
niul istoriografiei, reușind să inte-
greze organic istoria culturală în
cea universală.
Peisaj
Așa te vreau purtînd un coș în spate
cu fragede plante de cimp și gutui
să-mi spui că-i nouă toamna, că se poate
să ne-ascundem în fructele oricui
I
să cadă noaptea — rochie de stambă
peste o ceață de lumini străină
așa te vreau devreme în cîmpie
cu brațele zvîcnind din rădăcină
de n-ar porni un vînt printre răchite
de nu ne-am pierde-ntr-un viclean șuvoi
de n-am avea cuvinte-nnebunite
de spaima unui gînd străin de noi ’
Scenariu
de primăvară
Tu cînd privești pe geam e primăvară
un cînt deșteptător în gama Re
dar primăvara-i între patru ginduri
închisă cu-n poem de Mallarme
în jur actori cu durerile-n ei
și reflectoare și lăzi și costume
pe margini se repetă înfrunzirea
și se repetă-n gînd versuri postume
un cireș înflorit repetă vîntul
dar gata, regizorul zice „motor"
tu privești pe geam — e primăvară
și fulgi bătrîni se-nghesuie-n decor
un cînt deșteptător în gama Re se-aude
între troiene pentru-a doua oară
mari oameni de zăpadă repetă înfrunzirea
tu cînd privești pe geam e primăvară.
Drum lung
in memoria naturalistei Dian Fossey
Ar trebui să ai o armă la tine
printr-atîția șerpi și melci mai cu seamă
să o-ncarci cu vorbele-mi triste, apoi
să treci dorința fără vreo teamă
Atît de departe vei fi în curînd
și-atît de sedusă de o liană grea
de-o să te prindă primăvara de coate
și aerul va înfrunzi în urma ta
E gata. Nu-î gata. Toți ar vrea. Și nu.
E bine. Nu-i bine. Mare. Pămînt.
Turbate cuvinte se zguduie-n tine
la mine ajunge un cînt.
Ziua și noaptea
Blestemată sonerie — ochi umflați — apă rece —
— tramvai — condică — miere — Sorina
peste timpul cînd era voios militar
a căzut dureroasă cortina
Au sărit din el foi scrise arzînd
ca dintr-un secret jurnal al unui munte
din sufletul său sprijinit pe cîmpii
sar și acum petale mărunte
La un pas de semințe — coji țambalul
desface otrăvite conserve de miere
țambalagiul rătăcind printre corzi
ca în metropolă prin garsoniere
Uitînd că vrăbiile măsoară timpul
cade din cer prăfuită cortina
blestemată sonerie — ochi umflați — apă rece —
— tramvai — libertate — iubire — Dorina.
• Ștefan Pascu, C. Gh. Marine-
scu, L’Opinion publique interna-
tonale et le probleme de I’unite
naționale et politique des Rouma-
nîs, Ed. Acad. Buc., 1988, 210 p-
Atunci
Cînd picoteau gîndacii plictisiți în pomi
și-ți număram pe mină vine
cînd îți dădeam să muști întiiul măr	1
cînd pentru noaptea ta eram prea mic
cînd sîngele tău nu mai era bun la nimic
și nici un șarpe nu-ți mai da tîrcoale
cînd pentru noaptea ta eram prea mic
cînd te salvau cireșii de la jale
i
Atunci doream să îți ridic
statuie cu frunziș în poale.
II — Pagini bucovinene
IMOIII fMMSEU
Reproducerile din prezentul număr sînt
fotocopii după înregistrările făcute de
Mihai Eminescu (pe timpul cînd era
bibliotecar la Iași) în trei registre recent
descoperite în arhiva Bibliotecii Centrale
Universitare Iași: Condica de Expediție
1864 - 1904 Condica de Eșire 1864 - 1895
și Condica de Intrare 1864 - 1895.
Liviu PAPUC
După o ploaie
de aprilie
După o ploaie de aprilie
Inccrcînd să vă descriu inima,
senzații noi,
Cind Întors fără umbrelă, deci fără
prejudecăți.
Am întilnit-o pe ea, floarea roșie a
nopții
Crescînd pe cîmpul unui tunel
Ce se prelungea în lună. Numai cît
o iluzie
Și apoi ascultînd ropote repezi pe
acoperișuri,
Ințclegînd că încă n-o pot culege,
rupînd, iubită am numit-o.
Doar.
Cu nopți de nesomn
Luîndu-vă martori, la saltul acrobatic,
din cer, al primăverii
Și numai o clipă simțind otrava cc-o
ascunde ea,
Am aflat pasărea fccundînd-o cu
depărtări,
Furîndu-i sămînța și răsărind-o în
cuvînt,
încălzind gîndul locuitorilor de prin
împrejurimi
Și apoi ascultînd ropote repezi pe
acoperișuri,
Inspânnintat de trecutul ci răsuflind,
iubită am numit-o.
Doar.
In acea stea cu minciuni,
Denumirea nu-mi aparține, alții și-au
îngăduit-o.
Deslușeam vagi și ciudate forme,
lumini crude.
Așa că i-am cerut voie să stau și s-o
privesc
Cum emitea stranii speranțe, lungi
și amare rădăcini.
Săream astfel fereastra visului, să
mă audă, nimeni,
Și-apoi tot ascultind ropote repezi pe
acoperișuri
M-am intilnit mai tinăr, cu inelul ei,
și-atunci
doar poezie am numit-o.
Doar
l
Alexandru-Cristian MILOȘ

B
j
B
I
u
SCRISORI INEDITE
Agatha Bârsescu
către
Virgil Tempeanu
în universul mirific al spiritualității fălticenene, numele lui Virgil
Tempeanu ocupă un loc de frunte. Fiu adoptiv al urbei în care și-a pe-
trecut 20 de ani din tinerețe (1913—1932), profesorul, scriitorul și ger-
manistul Tempeanu a desfășurat o rodnică activitate creatoare, fiind, —
alături de A. Gorovei, M. Sadoveanu, V. Ciurea, I. Dragoslav, A. G.
Stino ș.a. — unul din factorii care au impulsionat viața culturală din
micul oraș moldav.
Aici, la Fălticeni, în amfiteatrul Liceului „Nicu Gane", sau în sala
de gimnastică, s-a comemorat (în 1927) centenarul morții lui Pestalozzi ;
a fost invitat M. Sadoveanu la împlinirea vîrstei de 50 de ani (în 1930) ;
tot aici au dat primele concerte în public copiii Valentin și Ștefan Gheor-
ghiu, reputații înterpreți de mai tîrziu. La aceste frumoase manifestări
culturale aveau să se adauge și reprezentațiile — în premieră pe țară —,
date de celebra actriță Agatha Bârsescu, cu elevii clasei sale de teatru
de la Iași. Cunoscută peste hotare, ea a onorat scena vieneză la Burgthea-
ter ; a jucat la Berlin, Hamburg, la Metropolitan House în New York,
în roluri din „Medea" și „Sapho** de Grillparzer, „Antigona" ue Sofocle,
„Maria Stuart" de Fr. Schiller ș.a.
Prin 1927, Agatha Bârsescu era profesoară la Conservatorul ieșean,
în încercarea de-a depăși greutățile materiale prin care trecea, dar și
de a schimba atmosfera ternă în care era obligată sa trăiască într-un
hotel, se adresează lui Virgil Tempeanu la Fălticeni, propunîndu-i o serie
de spectacole cu „Sapho" și „Medea", apoi cu „Iphigenia în Taurida" de
Goethe, „Mireasa din Messina", de Schiller și „Fără Dumnezeu", de Hugo
Bartsch, ce vor fi traduse de talentatul germanist, la rugămintea artistei.
Prin 1980, l-am vizitat pe profesor la Buftea, unde locuia, solicitîndu-i,
pentru studiu, unele scrisori primite de la marea tragediană. Ne-a oferit
spre lectură o serie în germană și română, din care am ales pe cele
ce se refereau la relațiile culturale cu Fălticenii. Zilele petrecute în
acest oraș, în 1927 și 1928, au rămas vii în amintirea artistei. La garâ_ i
s-a făcut o primire triumfală, de către oficialități și de țîublidul venit în
număr mare s-o salute cu toată însuflețirea.
Găzduită în casa lui Virgil Tempeanu, lîngă Banca Națională, Agatha
Bârsescu a recitat pentru oaspeții iubitori de cultură fragmente din
rolurile care au făcut-o celebră, dar și versuri de Goethe. Oferindu-i-se
in dar un stilou de aur, tragediana și-a exprimat dorința ca la moartea
ei să fie îmbrăcată în costumul eroinei Sapho, iar locul de odihnă să-i
fie Fălticenii. Această ultimă dorință nu i s-a realizat. In 1939 Virgil
Tempeanu nu mai era la Fălticeni, iar vremurile deveniseră tulburi.
Umilită de Ministerul Artelor, care-i înnoia anual contractul la Con-
servatorul din Iași și n-o angaja măcar pe 3 ani —■ așa cum dorise —
ca să aibă liniștea sufletească, Agatha Bârsescu îi va dezvălui priete-
nului din Fălticeni mizeriile pe care era nevoită să le îndure. Au fost
zile cînd nu avea măcar un leu în buzunar ! în 1931, Virgil Tempeămî
ti imite primului ministru Nicolae lorga o scrisoare emoționantă,
rîndu-i ajutorul : „E vorba de Aceea, cărora la toți ne place să-i
nem „Marea
joacă, ci își
noastră tragediană", D-na A. Bârsescu. Ea însă nu
trăiește tragedia". Apelînd la lorga „ca la cel mai
ce-
spu-
mai
înalt
mo-
exponent al culturii din această țară", V. Tempeanu adaugă : „O
■	' la țară, ar scuti-o de greutățile
destă pensie
viageră, bine meritată de
în care se zbate și de umilința de a
Artelor reînnoirea contractului pe un
rui din Iași".
Memoriul l-a înduplecat pe primul
cerută.
cere, în fiecare an. Ministerului
an ca profesoară la Conservato-
ministru, care a acordat pensia
Dorința de a călători în Apus, de a revedea scenele care au făcut-o
celebră, au obligat-o pe Agatha Bârsescu să apeleze la împrumuturi
bancare în Fălticeni. Virgil Tempeanu a acceptat imediat rolul de
garant.
Prezentăm mai jos cîteva din scrisorile adresate germanistului. Ele
constituie exemplul viu al unei prietenii creatoare în epocă, și, în egală
măsură, o crudă mărturie despre condiția artistului într-o societate care-i
nega dreptul la o existență onorabilă.
Eugen DIMITKIU
Petru FROICU
28.1. 1927, Iași
Mult Stimate Domnule Tempeanu,
Poate că o să vă mirați primind
aceste rînduri dar cred că nu vă sînt
o necunoscută, nu este așa ? Și pe
urmă, eu m-am ocupat în timpul din
urmă foarte, foarte mult cu per-
soana D-voastră, am citit cu multă
plăcere și mare interes Conferințele
D-voastră') — atîtea idei înalte, fru-
moase, atîta dragoste pentru Ome-
nire ! Idei, care din nefericire se
cunosc așa de puțin în Țara. noastră,
și vă rog să mă credeți că din a-
ceastă cauză mă simt aici străină și
sufăr !
O. dar nu de mine și de starea
mea sufletească voi să vorbesc ; iată
dar. Este un an de cînd ocup la
Conservator catedra care s-a creat
pentru mine și fără să mă laud pot
spune că progresele Elevilor mei sînt
recunoscute aci de public și presă.
Am o dorință vie de a juca la Făl-
ticeni, chiar în orașul unde locuiți
D-voastră. „Efigenia de Tauris", tra-
ducerea D-voastră. cu Elevii mei ;
vă voi da o reprezentație de prima
clasă. Vă rog a-mi răspunde cit de
curînd dacă planul meu vă suride
— am putea juca în aprilie sau după
Paște, cum credeți timpul mai favo-
rabil. Aștept cu mare nerăbdare răs-
3
(Iași), 4 aprilie 1929
Mult stimate și iubite prietene,
Mulțumesc din tot sufletul pentru
cuvintele d-tale bune și tot interesul
ce pui pentru mine, niciodată nu
m-am îndoit de prietenia d-tale ade-
vărată, precum și de nobilul d-tale
caracter. Dacă nu am scris mai pe
larg afacerile și neajunsurile mele
este că nu voiam să te supăr pe
d-ta și apoi crede-mă, mult stimate
prietene, nu mai aștept nimic, dar
absolut nimic — este adevărat, țara
nu este de vină, nici publicul care
întotdeauna m-a aclamat și mi-a a-
rătat dragostea și admirația lui, cine
este de vină știi și d-ta mai bine ca
mine și de aceea sînt pe deplin dez-
gustată — chiar ieri am aflat ceea
ce Ministerul cugetă despre mine,
nu voi să mai repet aceste dobitocii,
dar sînt, cum zic, dezgustată si nu
aștept decît ziua fericită cînd voi pu-
tea lua iarăși vaporul și să mă înde-
părtez cît mai mult de țara mea iu-
bită !
Crede-mă, iubite prietene, existența
zeu să vă dea toate fericirile și să
vă răsplătească înzecit și însutit tot
binele ce mi-ați făcut!*). Polița a-
ceasta_ mult iubite prietene, să fie de
la 15 iulie la 15 octombrie 1931, adică
pe trei luni ca să am timpul să plă-
tesc cinstit ca și altă dată. D-ta poți
trimite banii pe adresa mea de (mai)
sus. Acuma să-ți spun ceva și des-
pre mine. Am plecat, se înțelege, ca
o desperată ca să pot găsi ceva de
lucru pentru viitor, și dacă aș con-
simți să rămîn aci, aș găsi, dar nu
voesc, cauzele le voi spune verbal.
Și acuma, fiindcă d-ta în marea bu-
nătate si prietenie ce ai pentru ar-
tista A.' Bâr.(sescu) ești gata a face
ceva pentru mine, atunci te rog
a-mi obține Contractul meu la Con-
servator, dacă nu pe viață, dacă nu
cel puțin pentru 3 ani, primesc chiar
si pe mai puțin, căci doresc, trebuie
să mai stau la Iași cîtva timp. Eu
voi sta aici pînă la 1 august — pe
urmă mă duc la Viena pentru puțin
timp și la 20 sept, la Iași înapoi, dacă
voi avea noul Contract5). Dacă nu,
punsul D-voastră și mă bucur
acum de splendida reușită ce
avea ! Primiți vă rog salutările
călduroase.
chiar
vom
mele
Agathe Bârsescu
Str. Sf. Sava 15, Iași
2
19 august 1928, Iași
(Mult stimate și iubite prietene),
Cu cea mai mare bucurie _ scriu a-
ceste rînduri, regret numai că nu
am darul poeziei spre a exprima a-
ceea ce inima mea simte ! în adevăr,
cum să spun, lumei cititoare și iubi-
toare de artă, bucuria ce-mi umble
sufletul? Felicit și mulțumesc D-lui
Temneanu pentru neprețuitul dar —
limba românească, Teatrul românesc
este îmbogățit cu traducerea a trei
capodopere : Iphigenia în Taurida de
Goethe, Sapho și Medea de Grillpar-
zer. Versiunea românească este per-
fectă, sublimă și eu, care am jucat
aceste capodopere în original aproa-
pe o viață întreagă, pot aprecia fru-
museții versiunii românești. Rog deci
pe Dl. Prof. V. Tempeanu a primi
mulțumirile mele călduroase, admi-
rația mea sinceră și a merge înain-
te pe această cale ; literatura germa-
nă posedă o mulțime de lucruri fru-
moase și mărețe care așteaptă numai
să fie cunoscute publicului românesc.
Eu însă sînt acum fericită avînd tra-
ducerea rolului meu favorit — Me-
dea !. Este adevărat că am jucat (...)
în englezește Medea lui Legouve, căci
nu exista traducerea lui Grillparzer
și aceasta era o dorință a mea ar-
zătoare și iată câ s-a împlinit. Ulti-
ma dată am jucat pe această Medea,
în limba germană, la
12 noiembrie 1924, a
New York, la
fost prima re-
prezentație clasică după război, suc-
cesul a fost un triumf, rolul lui Ja-
son a fost jucat de marele actor
Max Montor. Voi juca această Medee
— versiunea D-lui V. Tempeanu în
ultimul meu Turneu ce-1 voi face
luînd rămas bun de la scenă. Această
Medee a fost poate cei mai mare suc-
ces al carierei mele, va fi acum „Cîn-
tecul lebedei".
(Agathe Bârsescu)
care o duc aci
rință oriunde și
milă și pomană
Iată dar că fără
durerea mea —
o pot găsi cu ușu-
nu am nevoie de
Onor Guvern 1	—
să vreau ți-am spus
dar te rog uită tot
ei bine, Dumnezeu nu
Sînt mulțumită că am
orificiu de a veni aci,
mă va părăsi !
făcut acest sa-
si-mi amintesc
Ciulinii «I. o	v-	.	-
timpul trecut. încă o data primește,
..................... ‘e prietene, eter-
și nu cere pentru mine protecția ce-
lor mari.
Te salută cu adevărată prietenie,
A. Bârsescu
4
(Iași), 11 decembrie 1929
Mult stimate, iubite
D-le Prof. Tempeanu.
Am avut duminică 8 decembrie pro-
ducția clasei mele — a fost foarte
reușită și sala Conservatorului prea
mică pentru lumea ce venise. — a-
plauze călduroase și felicitări din toată
sala. Traducerea D-tale („Geschw-
listern"2) a plăcut enorm și adevărat
a fost bine jucată.
Mult stimate și iubite Prietene, vin
acum iarăși cu altă propunere, fiind
pe deplin convinsă că D-ta vrei
să-mi vii în ajutor în acest moment
critic al existenței mele — si iată,
dacă d-ta știi pe cineva, fie particu-
lar, fie bancă, care ar avea încrede-
re în cinstea și cuvîntul meu (cu
poliță, se înțelege) a-mi împrumuta
pe timp de șase luni plătind si do-
binda, suma de 12 000 (douăsprezece
mii) atunci aș renunța pentru a-
cuma la reprezentație știind foarte
bine că mare muncă și neplăcere v-ar
cauza la amîndoi, iubiții mei prie-
teni — și poate chiar să nu fie vreun
mare folos, cine știe! — crede-mă
câ nu te-aș supăra dacă as ști cum
■4 fac mai bine. La finele lui iunie,
îndată după închiderea școalei plec
la Viena mai întii, cu ajutorul lui
Dumnezeu și sper să părăsesc tara
pentru restul vieții mele! împrumu-
tul acesta îl fac pe termen pînă la
1 iunie 1930 ; te rog răspunde d-ta sau
iubita mea Melanle1) ce pot să aș-
tept și ce vă face D-voastră mai pu-
țină supărare.
Cu toată dragostea și adîncă
recunoștință, Agathe Bârsescu
5
22 iunie 1931
14 Rue de Montessuy (7) Paris
Mult stimate și iubite Prietene I,
Mai întîi de toate cele mai sincere,
călduroase, profunde mulțumiri pen-
tru marele ajutor — bunul Dumne-
mult stimate și iubite
na mea recunoștință.
din suflet să pot veni la toamnă pen-
tru 2 zile la Fălticeni.
Sper și doresc
Devotată, Agathe Bârsescu
6
Iași, 15.2.1934
Mult stimate, iubite prietene,
în ultima scrisoare spuneam că în-
dată ce voi avea știri de la Bucu-
rești îmi voi permite a te înștiința
— deci am primit acu 2 zile invitația
oficială din partea Dhii Dir. Gene-
ral al Teatrelor, M. Sadoveanu, câ
voi fi sărbătorită, — să scrie ceva,
vor lua parte mulți artiști cu renu-
me (...) și că serbarea, va fi prin
aprilie.
Am mulțumit, se înțelege, cît se
poate de călduros D-lui M. Sadovea-
nu, arătîndu-i recunoștința mea, dar
am rugat, dacă se poate, să se ami-
ne această serbare pentru luna oc-
tombrie deoarece se potrivește cu
planurile mele avînd în vedere Tur-
neul meu de retragere în toată țara
— afară de asta și sănătatea mea este,
în urma unei răceli grave, foarte
slăbită ; aștept acuma răspunsul D-lui
M. Sadoveanu, care sper să fie favo-
rabil (...)
Primiți, vă rog, cu toți
mele cele mai călduroase,
te din suflet și cu toată
a D-voastră
Agathe Bârsescu
salutările
vă doreș-
dragostea
’) Ale căror rezumate apăreau în
„Opinia" și „Lumea" din Iași (Notă
a lui Virgil Tempeanu, pe marginea
scrisorii).
!) de Goethe
’) Soția profesorului Virgil Tempea-
nu, soră cu pictorul Rudolf
zer-Cumpăna
Schweit-
*) Profesorul Tempeanu a mijlocit
și garantat împrumutul, de la o ban-
că fălticeneană, al cărei director îi
era prieten apropiat.
5) Acest contract a fost obținut de
Virgil Tempeanu. (Notă a profesoru-
lui, pe marginea scrisorii).
Pagini bucovinene — III
CONSEMNĂRI
LIUBOMIR FELDEK
(R. S. Cehoslovacă)
Cum se scriu poemele
Scriu un poem
ce se-nșiră-n zig-zag pe pagina albă
jucindu-se parcă de-a ascunsul cu mine
pe o costiță verde
Se cațără pe trunchiul zvelt al stiloului
ca pe un copac
dispărînd în frunzișul
din coroana minții
Eu știu aceasta
și scriu un alt poem
ce sosește-n tăcere
ca toamna
Din coroana minții cade frunzișul
Primului poem.
în românește de
Arcadie ARBORE
• Centenar Eminescu
Scriitorii Ion Beldeanu, George Da-
mian, Mihail lordache și Marcel Mu-
re.șeanu au participat, alături de oas-
peți din întreaga țară, în perioada
8—10 iunie a.c., la manifestările de-
dicate Centenarului Eminescu organi-
zate de Comitetul Județean de Cul-
tură și Educație Socialistă Botoșani
și Uniunea Scriitorilor pe meleagu-
rile natale ale marelui poet. Circum-
scrise sultei de acțiuni cultural-artis-
tice „Eminescu 100“, acestea au cu-
prins : colocviul științific „Mihai Emi-
nescu — omul deplin al culturii ro-
mânești", o întîlnire eu absolvenți ai
liceelor botoșănene, promoția 1989, o
șezătoare literară la întreprinderea
„Electrocontact", un spectacol muzi-
cal-literar „Omagiu marelui Emi-
nescu".
Emoționant a fost și pelerinajul de
la Ipotești. Cu acest prilej, scriitorii
și oamenii de cultură invitați au asis-
tat la vernisajul Expoziției de grafică
„Locuri eminesciene" semnată de pic-
torul bucureștean Spiru Vergulescu
și la inaugurarea Bibliotecii și Fon-
dului documentar „Mihai Eminescu".
De asemenea, în amfiteatrul amena-
jat în apropierea Muzeului memorial
s-a adus prin vers și cintec un cald
omagiu poetului nostru național. (I.B.).
III.	DESTINUL
1.	Unicitatea. Văzut dintr-o perspec-
tivă strict literară — de purtător al
unei sarcini lirice, sau de actant al
unui eveniment narativ — eroul emi-
nescian posedă dintru început pre-
rogativa romantică a unicității. Ea
nu presupune, obligatoriu, izolarea
de lume, ori singurătatea ca stare
fundamentală a sinelui, dar asocie-
rea acestor două trăsături, fie și nu-
mai temporară, este foarte frecventă.
Unicitatea este asigurată prin mărci
diverse, ele determinînd și o anumi-
tă diferențiere, dacă nu chiar ierar-
hizare a eroilor. Nașterea, mai exact,
identitatea părinților, este prima din
serie și funcționează în cazul perso-
najelor de sursă mitică sau pe care
poetul le-a preluat din basmul fol-
cloric, cu condiția ca unul, dacă nu
ambii, să aparțină supraumanului ;
cazul Titanului din Demonism, al lui
Hyperion, al lui Făt-Frumos din la-
crimă. Bipolaritatea originară, cu con-
secințele ei, îi detașează ab initio de
oameni sau de muritorii comuni. In-
tuiția genială a orizontului și poten-
țialului lor semnificant, ca și cultu-
ra sa de excepție au permis lui Emi-
nescu să focalizeze în ei două serii
de prerogative — ale Titanului și
ale Demonului — ți să ne ofere, prin
sarcina simbolică cu care sînt inves-
tiți, una dintre cele mai complexe
sinteze ale romantismului european în
materie de personaje. In tot cazul,
una din sarcini este tinerețea perpe-
tuă, sau, altfel zis, abstragerea de la
efectele timpului ; Făt-Frumos din la-
crimă se încheie astfel : „...iar dac-a
fi adevărat ce zice lumea, că pentru
feții-frumo.și vremea nu vremuiește,
apoi poate c-or fi trăind și astăzi" ;
ca să nu mai vorbim despre Hype-
rion sau alte personaje din serie, a
căror împietrire în vîrstă este postu-
lată genetic.
2.	Predestinarea. în fond, și naște-
rea, la Eminescu, ca și la alți roman-
tici, este predestinare. Nu lipsesc
însă nici moirele, în ipostaza româ-
nească a ursitoarelor. Rostul lor este
de a desemna destinul eroilor fără
ascendență divină dar care se înscriu
pe alte orbite decît cele ale murito-
rilor de rînd — geniile. Față de mo-
delul mitic sau folcloric, în scenariul
eminescian intervin două modificări
esențiale. Ele nu-și rostesc hotărîrea,
în afara oricărei aspirații umane, ci
la rugămintea „...ne-nțeleptei mume..."
care cere pentru prunc „Un dar ne-
spus de scump ce n-are nume / Ca
să răsar-asupra tuturor..." (Mușat și
ursitorile). Orgoliul și iubirea ma-
ternă laolaltă îi hărăzesc copilului un
destin tragic, mama jucînd oarecum
rolul de Ananke.
în poemul din care am citat sensul
destinului este eterna alergare după
Șantierul de fiecare zi
(urmare din pag. I)
care se respectă, se află în per-
manentă construcție. Sau în per-
petuă reconstrucție. „Șantierul"
acesta e o altă față, ascunsă, a
vieții citadelei industriale. In
spațiul lui se cheltuiesc pasiuni,
ideile sînt înrobitoare, profesiile
își redescoperă setea de nou.
— De aceea mi-i și ciudă. Unii
— comozi, evident — se opun
îndrăznelii. E un soi de atitu-
dine păgubitoare. In curgerea
„jocului", ei „pun talpa", cum
fac fotbaliștii fricoși.
Această afirmație a directoru-
lui, sprijinită pe un exemplu,
a fost fermentul dialogului ulte-
rior despre modernizare. Despre
programe, obiective, termene.
Despre inteligența lucrînd pentru
binele omului și rodnicia unel-
telor. Dialog pe un teren oare-
cum arid. Greu de întreținut. Nu
însă cu un împătimit al tehni
cii.
— Modernizare?
întrebarea lui loan Nemțișor
a relansat curajul abordării. Și,
tot el, conturează un punct sta-
bil de plecare :
— Astăzi, fluxul de informații
e atît de puternic, îneît nu poți
himera frumuseții — floarea albas-
tră a romanticilor: „Căci i s-a dat
să simtă-ntotdeauna / Un dor adînc
și îndărătnic foarte / De-o frumusețe
cum nu e niciuna //...// Dar ne-n-
trupat e chipu-acei iubite / Ca și
lumina ce în cer se suie / A unei
stele de demult pierite". A doua de-
rogare de la structura fixată în mit
apare mai limpede într-o variantă
eminesciană a aceluiași motiv — Po-
vestea Dochiei și ursitorile. Este vor-
ba de cuplarea amintitei teme cu cea
a tinerețe! fără bătrînețe ; în plus,
se sugerează aici și puterea cu care
este investit geniul : „Cerul, cînd o
să te scoli, / Ți-o trimite soli. Că
ți-e dat acum de soarte / Viață fără
moarte / Și ți-e dat tinereță / Fără
bătrînețe. / Un cuvînt măcar să nu
zici / E sfîrșitul unei muzici / Blînde
și aeriane / Ca sunarea din organe".
Semnele predestinării apar însă din
chiar momentul intrării copilului în
lume într-o concentrare impresionan-
tă : „Dar cînd a fost copilul să se
nască, / Opri Orion ale sale păsuri /
Ca soarta-n lume el să i-o croiască.
Despre vîrstă
eroului eminescian (ii)
// Jur împrejur se auziră glasuri /
Și s-au oprit Neptun din drumu-i
sferic / Muțit-au limba de l-a vremii
ceasuri". Motivele fuzionează superior,
într-o nouă sinteză ideatică în Miron
și frumoasa fără corp, unde cel pre-
destinat are de ales între realitate
și vis, frumusețe și desăvîrșire, etern
și efemer. Opțiunea geniului nu poate
fi decît himera perfecțiunii, întreză-
rită, dar de neatins. Aspirația și su-
ferința devin stare unică, specifică
geniului, distilată din iubirea de fru-
mos și dorința de femeie. Pentru
Miron însă, spre deosebire de alte
proiecții eminesciene ale geniului, este
posibilă dobîndirea condiției de muri-
tor, din tinerețea fără bătrînețe tre-
cîndu-se direct în neființă. Sigur, în
Miron și frumoasa fără corp, moti-
vul geniului nu este definitiv expri-
mat. Osmoza între real și imaginar,
între mimesis și simbol, caracteristică
marilor creații eminesciene, nu este
totală, tributul plătit basmului reper-
cutîndu-se în idee.
3. Geniul și ordinea cosmică. Fecio-
rul de împărat fără stea elimină se-
rezista. Nu poți sta deoparte.
Dacă stai, accepți inferioritatea.
Și cui ajută asta ?
Apoi, știind ce cunoșteam din
popasul anterior făcut aici, și-a
pus întrebări și a răspuns cu a-
firmații sigure sau cu alte în-
trebări. Și-a limpezit îndoieli și
s-a apropiat de adevăruri. A co-
borît meditativ în momente de
tăcere și a urcat spre înțelesuri
de el știute, de el simțite : „U-
neori nu ajung priceperea și bu-
năvoința. Lucrurile sînt mai
complicate, ca în educarea omu-
lui. Modernizarea e ambiție.
Chiar un robot gata făcut —
realizat de alții, vreau să zic —
trebuie pus la lucru. Aici intră
m acțiune partea noastră de su-
flet. Puterea noastră de a birui".
Gîndul — altfel nu se putea pe-
trece — a cuprins toate cele
cinci secții de producție ale în-
treprinderii. („Da, în toate se mo-
dernizează"), mi-a spus că, acum,
pe linia de emailare își fac da-
toria cinci roboți, i-a lăudat —
cu cît respect! — pe cei 800 de
muncitori cu două sau trei me-
serii și a acceptat, zîmbind cît
viața unei seîntei, o ultimă pro-
vocare, prin care voiam să-mi
chelele fidelității față de modele prin
chiar negarea modelelor : regula, în
ordinea demiurgică, fiind ca fiecare
om să aibă o stea, geniul este produsul
unui accident cosmic : „Dar în acest
cer mare ee-n mii de lumi lucește /
Tu nu ai nici un înger, tu nu ai
nici o stea, / Cînd cartea lumii mare
Dumnezeu o citește / Se-mpiedică la
cifra vieții-ți fâr’să vrea. / In pia-
nu-eternității viața-ți greșeală este, /
De zilele-ți nu este legat-o lume-a
ta". Dar creația supremă a „imperiu-
lui geniului", a „nemarginilor gîndi-
rii", a stărilor de iluminare, „cînd
pricepe scrisul stelelor de foc" este
o plăsmuire a eternei tinereți — hi-
mera erotică : „Tot ce-am gîndit mai
tînăr, tot ee-am cîntat mai dulce, /
Tot ce a fost în cîntu-mi mai pur
și mai copil / S-a-mpreunat în marea
aerului steril / Cu raze ale lunei
ce-n nori stă să se culce / Și a for-
mat un înger frumos și juvenil". La
dojana bătrînului mag că abdică de
la prerogativele divine („Nebun ești
ori lunatec... / E visul tinereții, e
setea de amor") oă un răspuns care,
acrcditind visul, exprimă opțiunea
pentru tinerețea perpetuă : „Și dac-ar
li ce-mi pasă?... / ... / Tu cugeți.
Cugetarea cu raze reci pătrunde, /
Lovește chipul dulce creat de fante-
zie / ../ Dar eu... eu nu sunt astfel...
Mie-mi place visarea". La Eminescu
credința romantică în atotputernicia
gîndirii, cristalizează în atotputernicie a
poeziei. Eroul său, un fantast fascinat
de puterea nemărginită a visului și
de metamorfozele acestuia, crează hi-
mere și se supune lor cu voluptate,
supunîndu-se, astfel, sie însuși ; e un
joc de oglinzi, desigur, neintenționat,
comandat de subconștientul creator,
în care trebuie să vedem expresia
unui narcisism funciar. „Nimic mai
important — afirmă G. Poulet — în
literatura și gîndirea romantică decît
intuiția izvorului..." ; la Eminescu,
Poetul, Titanul, îndrăgostitul chiar,
sînt tot atîtea ipostaze ale izvorului
și, prin aceasta, o sfidare a morții în
numele unei perpetue tinereți.
IV.	VOCAȚII
Trei sînt marile vocații ale eroului
eminescian : poezia, iubirea, răzvră-
verific o părere :
— Nu-i ușor, am înțeles...
— Cum ziceam. Dacă m-ar
doborî dificultățile, m-aș lăsa
bătut cu pietre.
III
Ambiții ale directorului ? Mai
ales ale lui. Dar și ale celor cu
care lucrează. Cu care se sfătu-
iește în liniștea unor birouri și
în febra dintre mașini și utila-
je. Inginerul losif Bialy a fost
dominat, de pildă, de o ambiție
care a crescut ca un arbore timp
de doi ani. Pînă a rodit. Pînă
s-au bucurat și alții — mai ales
cei de la flacăra sudurii — de
sănătatea lui. Se așteaptă acum
momentul unor ultime verificări.
O denumire cu multe noțiuni
tehnice, și poate de aceea foar-
te exactă : „Instalație centrali-
zată de stocare, amestec și dis-
tribuție a argonului și bioxidu-
lui de carbon". Realizarea — a-
dăpostită de un mic edificiu, ca
o casă țărănească în două ape.
In interior — țesături metalice,
curățenie de farmacie, azurul
cerului.
— Aici sînt înglobate mai mul-
te inovații și o invenție.
Ale Iui, firește. Insă a evitat
precizarea. Ale inginerului care,
după 10 ani de muncă la Com-
binatul Petrochimic din Borzești
(„Acolo am prins gustul pentru
tirea ; niciodată puterea, niciodată
construcția pragmatică. în afara frun-
tariilor spiritului. Fiecare din ele de-
semnează un arhetip mitic : Poetul
Orfeu-Rom. Amor-Kama-Deva Zbură-
tor, Titan-Demon ; în creație, nu nu-
mai că primesc individualități diverse
și, relativ, bine diferențiate, dar și
amalgamează prerogativele ; inutil
să mai spunem că pentru fiecare din
ele tinerețea este un postulat obliga-
toriu. Important este, nu atît că exis-
tă, cit că între ele se stabilesc ra-
porturi active, dialectice, care se situ-
ează între complementaritate, cauza-
litate și interpotențare — de unde, în
parte, coerența universului eminescian.
In Mureșanu, în Arald fuzionează, în
principal, iubirea și răzvrătirea ; in
Dionis, in Feciorul de împărat, în
Miron, iubirea și poezia ; în Toma
Nour poezia și răz\ rătirea ; Hyperion
le ridică pe toate trei la nivelul su-
prem.
In ordinea vocațiilor superioare ale
spiritului toate cele trei aspirații ale
eroului eminescian au un sens ascen-
dent, ceea ce, pentru un romantic
avînd structura sa creatoare poate
părea eu totul neobișnuit. Esențial
este însă nu sensul aspirației, ei mă-
sura în care eroii o realiezază. Ne
oprim la această chestiune nu pentru
a proba pesimismul poetului, ci ca să
înțelegem esențele ultime ce-i tute-
lează viziunea existențială. Fără ex-
cepție, revolta împotriva ordinii di-
vine se dovedește zadarnică, iar cea
socială eșuează ; destinul titanului
din Demonism, ca și cunoscutul ver-
dict „Astfel umana roadă în calea ei
înghiață /, Se pietrifică unul în sclav,
altu-împărat" o confirmă. Erosul evo-
luează, și el, sub semnul ratării sau
al neîmplinirii. Mai rămine a treia
vocație - poezia. Monologul Poetului
din textele lirice fundamentale, mono-
log în care focalizează toate luminile
geniului lui Eminescu rezolvă impasul
existențial, într-o manieră tipic roman-
tică : „Dar la ce să beau din lacul
ce dă uață nesfîrșită, / Ca să văd
istoria lumii dinainte-mi repetită, /
Cu aceleași lungi mizerii s-obosesc
sufletu-mi mut ? / Și să văd cum
nasc popoare, cum trăiesc, cum mor.
Și toate / Cu virtuți, vicii aceleași,
cu mizeri repetate... / Vrei viitorul
a-1 cunoaște, te întoarce în trecut.
//...// Și de-aceea beau paharul poe-
ziei înfocate. / Nu-mi mai chinui
cugetarea cu-ntrebări nedezlegate".
Apărarea prin „tinerețea fără bătrî-
nețe" este, în principal, consecința
fricii omenești de moarte. Salvarea
prin poezie este sfidarea pe care po-
etul o opune relativității lumii. Sub-
limate în „icoane" ele dau eroului
eminescian aura tragică.
Mihail IORDACHE
inovare") și după 16 ani de ac-
tivitate la întreprinderea suce-
veană („Aici am perioada cea
mai bună"), reface cu zgîrcenie
(și numai atunci cînd este stîr-
nit) drumul său de zi și de
noapte spre cele douăzeci de_ i-
novații și opt invenții de pînă
acum. Și are doar 55 de ani.
Acum, ca șef al atelierului de
proiectare și președinte al comi-
siei inginerilor și tehnicienilor,
își vede pasiunea pentru nou —
e felul său de a fi ? — ca un
focar ce contaminează. Care u-
cide amorțeala.
— Nu-i las deloc pe ingineri...
Mărturisirea, urmată de argu-
mente (în întreprindere sînt 150
de inventatori și inovatori; o-
cuparea, pe județ, de către aceș-
tia, a unui loc de invidiat), avea
să mă facă a înțelege că și ei,
inginerii, au nevoie de Bialy. De
intuiția lui, de încrederea lui.
De imaginația sa tînără.
IV
Primul șantier de aici — cînd
s-au născut zidurile și s-au mon-
tat utilajele — e o amintire. De
atunci însă, în fiecare an, în
fiecare zi întreprinderea vrea să
se afle în necontenită construc-
ție sau reconstrucție. Și este,
în universul ei, prin oamenii ei.
Un „șantier" în care trăiesc „gra-
dele de libertate" ale minții.
•	Talent și pasiune
S-a întîmplat de curînd să urmă-
resc, în avanpremieră, ultima punere
in scenă a actorilor amatori din Va-
tra Dornei. O piesă semnată de Va-
sile Rebreanu, purtînd un titlu inci-
tant : „Pe Ioc repaus... asasinii". Tre-
cînd peste anecdotica respectivei co-
medii, impresionau naturalețea și
deopotrivă plăcerea de a juca a in-
terpreților. Fiecare dintre ei părea
să se confunde cu viața personaju-
lui, clară răminind încercarea de a
evidenția trăirile definitorii ale a-
ccstuia. Bineînțeles, avînd ca punct
de reper recomandările regizorale.
Iar dincolo de emoția spectacolului
(încă nefinisat, nerodat) se intuiau
nenumăratele ore de muncă, de re-
luări insistente, de replici și gesturi
repetate pînă la accepția căutată.
La Vatra Dornei dragostea pentru
teatru nu-i o noutate. Se face tea-
tru de amatori de prin 1950, fapt ce
și explică decizia înființării în 1967
a Teatrului popular al orașului, in-
stituție care și-a cnorat Și-și onorează
pe deplin titulatura. Această dra-
goste s-a ivit dintr-o dorință firească
aceea de a suplini depărtarea de
marile centre cultuiale. Cei care
ș-au asumat această dificilă și nobilă
misiune au fost și sînt oameni obiș-
nuiți, cu preocupări și îndatoriri
profesionale precise, animati însă de
o mare dăruire pentru artă, pentru
scenă. Cîteva nume: Ilie Petriuc
(asistent medical), Ovidiu Nistor, Dan
Stoica Marin Felecan, Doina Coțo-
vanu (muncitori), Mioara Nistor și
Camelia Leahu (funcționare), Vierel
Pilipățeanu (tehnician).
De-a lungul a două decenii au fost
prezentate peste șaptezeci de lucrări
dramatice din repertoriul clasic și
contemporan, texte alese cu grijă spre
a răspunde și dezideratelor educațio-
nale și celor estetice. De o călduroa-
să primire din partea spectatorilor
s-au bucurat, de pildă, „Matca", de
Marin Sorescu, „Jocul vieții și al
morții în deșertul de cenușă", de Ho-
ria Lovincscu, „Nu ne naștem toți
la aceeași vîrstă", de Tudor Popescu,
„Hangița" de Carlo Goldoni sau „Ciu-
ta", de V. I. Popa. Regizori de presti-
giu s-au oferit să vină la Vatra Dor-
nei și să lucreze cu echipa de aici.
Ceea ce vorbește de la sine despre
potențialul de har și de trudă al
membrilor acesteia. Unul dintre ei,
Mihai Lungeanu, semnatarul premie-
rei de care aminteam la începutul a-
cestor rînduri, remarca îndeosebi se-
riozitatea și ambiția interpreților.
Adevărul este că slujitorii teatru-
lui dornean au reușit să-și formeze
publicul de care aveau nevoie, un
public receptiv, avizat și exigent, în
același timp. De altfel, Ia Vatra Dor-
nei teatrul popular asigură anual o
stagiune permanentă precum și, a-
tunci cînd este nevoie, o stagiune es-
tivală pentru oaspeții sosiți în sta-
țiune. Calitățile formației, experien-
ța cîștigată și-au găsit aprecierea si
în deplasările efectuate în țară sau
Ia diverse confruntări zonale și na-
ționale. (Teatrul dornean deține nu-
meroase titluri de laureat ale Festi-
valului național „Cîntarea României").
Să mai adăugăm că animatorul aces-
tor împătimiți al scenei, Vasile
Panțîru, reușește să mențină o cotă
înaltă a coeziunii colectivului și a
disciplinei necesare, fără de care suc-
cesele de pînă acum n-ar fi fost po-
sibile.
Ion BELDEANU
REALIZATORI : Ion BELDEANU,
George DAMIAN, Viorel DÂRJA,
Ion CARP FLUERICI, Mihail IOR-
DACHE, Gh. LUPU, Marcel MU-
REȘEANU, Ion PARANICI, Victor
RUSU, Mircea TIN^SCU, Alexan-
dru TOMA
Secretariat : Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare : Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURĂ SI EDUCAȚIE
SOCIALISTĂ SUCEAVA
str. Mihai Viteazul nr. 48