IANUARIE 1989
editate 1n colaborare cu COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
autograf
La Bucovina
N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în lumină,
Văile în flori,
Rîuri resăltînde printre stînce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste cîmpii-n zori.
Ale sorții mele plîngeri și surise,
îngînate-n cînturi, îngînate-n vise
Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gindu-mi, trec pe dinainte.
Strategia
progresului
PROGRAM ce așează temeinic pe
coordonatele spiritului revoluționar
activitatea întregului partid și popor,
la nivelul strategici progresului și ai
acțiunii concrete în fiecare domeniu.
Expunerea tovarășului Nicolae
Ceaușescu la marele forum democra-
tic din noiembrie își afirmă viguros
valențele mobilizatoare. Acest înce-
put de an, cu fiecare zi ce ne a-
propie de evenimente de excepționa-
lă însemnătate în viața națiunii, ofe-
ră nenumărate argumente ale anga-
jării puternice a energiilor creatoare
pe direcțiile evidențiate de impor-
tantul document. De altfel, prima lu-
nă a lui 1989, prin mobiluri afective
constituite sub aura unor luminoase
momente aniversare, dimensionează
la parametri maximi eforturile con-
structive, responsabilitatea faptei,
strădaniile subordonate perfecționării
muncii. Se reliefează, astfel, repere
și argumente ale unei etape de ac-
Pictură de Zamfir Dumitrescu
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
îmi șoptesc de dor.
Numai lingă sînu-ți geniile rele,
Care îmi deseîntă firul vieții mele
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cînt în lume,
Să-mi visez o soartă mindră de-al meu nume
Și de steaua mea.
ccntuată propășire, a cărei dinamică
este marcată în puncte de ascensiu-
ni- avintată de către măreața sărbătoare de la 23 August, cînd cin-
stim împlinirea a patru decenii și jumătate de la victoria revo-
luției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperia-
listă, precum și de către Congresul al XlV-Iea al partidului.
MODEL DE GÂNDIRE științifică, revoluționară — iată un alt
atribut definitoriu al Expunerii, ce-și manifestă plenar forța per-
suasivă, pilduitoare în această perioadă. El se împlinește revela-
tor atit pe seama orientărilor fecunde vizînd sporirea caracterului
intensiv și eficiența dezvoltării, fructificarea optimă a potențialului
material și spiritual al societății noastre, cît și în temeiul tezelor
cu înaltă valoare teoretică integrate, • ca ihcstimabil spor creator,
tezaurului de adevăruri fundamentale ale socialismului științific.
Sublinierea anumitor legități ale devenirii social-istorice și dezvălui-
rea de interdependențe în procesele acesteia, de adînciri dialectice
ale unor principii și exigențe ale edificării celei mai înaintate o-
rinduiri, o viziune esențializată. prin permanențe și legi obiective,
asupra istoriei noastre multimilenare, evidențierea și ierarhizarea
factorilor ce și-au pus amprenta sau își exercită în prezent rolul
determinant în evoluția societății românești — sînt numai cîteva
din rezultatele demersului consecvent științific, întreprins în ample
și variate orizonturi de cunoaștere. în timp — o perspectivă de
mare profunzime pînă către civilizația celor „mai viteji și mai drenti
dintre traci" și o deschidere în viitor peste hotarul dintre milenii ;
în spațiu — evaluări prospective ale unor fenomene și inspirate pro-
puneri de acțiuni cu vădită finalitate umanistă, de la nivelul inte-
reselor naționale sau zonale pînă la al celor globale, planetare ;
problematic — un imens cîmp de idei majore, pe care se configu-
rează coerent și armonios un stil al gîndirij revoluționare, con-
cepția despre om ca autor conștient și beneficiar al progresului.
CUNOAȘTEREA SI CREAȚIA se reliefează, în acest context ge-
neros, ca două laturi de bază, complementare ale activității făuri-
torilor de bunuri materiale și spirituale, ca două obiective principale
ale înfloririi personalității umane. Remarcabila pledoarie în favoa-
rea științei, a intensificării activității ideologice și strădaniilor sub-
ordonate îmbogățirii universului cultural — beneficiază în Expu-
nere de motivații deosebit de convingătoare. A ști înseamnă, după
cum se apreciază, șanse sporite de „a înțelege mai bine marile
transformări ce au loc. schimbările din societate", de a-ți sincroniza
existența cu noile condiții create prin „uriașa dezvoltare a științei,
a tehnicii" ; înseamnă a avea datele și instrumentele trebuitoare pen-
tru „analiza științifică a problemelor actuale", a nu admite spațiu
de manifestare nici unei pseudosoluții de factură mistică drept răs-
puns la marile întrebări ale omului.
La rîndul său, creația, expresie a unei adevărate sublimări a
fondului de cunoștințe și de disponibilități intelectuale, afective ori
de voință, se regăsește — impunîndu-se, în acest sens, după cmn
se arată, atingerea unui grad tot mai ridicat — în viața fiecărui
membru al societății, în calitate do producător (în cea mai largă
accepție) a acestuia și în cea de beneficiar al operelor rezultate.
Se cere, de aceea, „să dăm noi dimensiuni, activității creatoare a
Festivalului național „Cîntarea României" și se indică, totodată, ne-
cesitatca amplificării prin realizări durabile a patrimoniului ști-
inței și tehnicii, literaturii, muzicii, artei plastice, cinematografiei
românești.
VALORILE ETICE, repere esențiale în opera de formare a o-
mului nou, își află locul firesc în ansamblul conceptelor și tezelor
ce conturează, în documentul la care ne referim, programul supre-
mei ctitorii. Acumularea de cunoștințe fără un „control vigilent"
asigurat de conștiință putînd deveni sursă de primejdie așa cum s-a
dovedit uneori în această lume marcată de contradicții, cultivarea
convingerilor și atitudinilor morale înaintate reprezintă o necesitate.
..Dezvoltarea spiritului de cinste, do omenie, de apărare a avutu-
lui general trebuie să constituie unul din obiectivele permanente
ale activității politico-educative..." — accentuează tovarășul Nicolae
Ceaușescu, numind atribute etice fundamentale în formularea lor
adine semnificativă pentru fizionomia noastră spirituală. Țel al in-
fluențelor sistematice, prin mijloace multiple, cu eficiență verificată,
dar și al autoeducației, înnobilarea personalității umane sub rapor-
tul conștiinței și al conduitei vizează, așadar, întreaga societate, pe
fiecare din cei ce o alcătuiesc, tot așa cum, în ansamblul lor, preo-
cupările de dezvoltare, modernizare și 'perfecționare a „organismu-
lui" economico-social antrenează contribuții individuale și colective
și se repercutează pozitiv asupra tuturor și a fiecăruia.
In această viziune, strategia progresului se afirmă numai prin
oameni și în folosul lor și ca se prezintă și ca o perpetuă și însu-
flețitoare chemare, un mobilizator îndemn de a fi părtași cu un
aport cît mai substanțial și, în consecință, la fel de generos răsplă-
ților, la înălțarea pe trepte superioare de civilizație a României
socialiste.
Ion NEDELEA
Cînd Ceaușescu spunem
Etern ne vom slăvi Conducătorul,
cît vremi vor vremui peste Carpati,
cît în ființa noastră curge dorul
și-n leagănul Unirii sîntem frați.
Cînd Ceaușescu spunem, crește
floare
pe plaiul românesc eliberat
și doine vin spre noi, unduitoare,
cîntînd de fapta marelui
Băib&t.
Partidului în frunte, el, stegarul,
și inimilor noastre Tricolor,
iubit de oameni, prin istorii farul
străluminînd spre naltul viitor.
-----------------—
Deasupra țării ochiul său
spre pacea lumii sufletu-i
veghează,
adastă.
e România conștiință trează
și limpede, spre comunism,
fereastră.
Iubitei fiice a țării
recunoștință azi din inimă aducem,
spre gloria ființei neamului
lucrează
sufletul ei de dragoste se umple
și peste chipul nostru mina ei
ca mîngîierea florii se revarsă
de ani ferice se încarcă acum
urarea noastră coborind din cîntec.
Mihai MARCIUC
„Exista
o afinitate
culturală
care
unește
intru
eternitate
Brașovul
J
si
*
Bucovina"
A PRIVI
— După volumul de povestiri
„Mărgele roșii" (1984) și după
romanele „Doi ori doi" (1978),
„Oceanul" (1980), „Podul" (1982),
„Ursa Mică" (1985), „Tare ca
piatra" (1986), precum și „Efrac-
ții" (în curs de apariție, din
care cîteva fragmente au fost
publicate în diverse reviste),
de la ce lucrare l-a întrerupt
pe scriitorul Daniel Drăgan a-
ccst drum spre nordul țării?
— De la nici o lucrare. Pen-
tru prima oară, după zece ani,
îmi permit o mică vacanță :
scriu proze scurte,' articolașe,
poezioare, îmi fac datoria la
revistă, umblu de colo-colo prin
tcată țara, particip la zeci și
zeci de ședințe, cu alte cuvinte
mă odihnesc. Abia spre primă-
vară trag nădejdea să mă a-
puc, cu forțe noi, de lucru la
un roman.
— De curînd s-a încheiat un
an și altul a început. Care sînt
„pentru literatura română și
cultura poporului român" moti-
vele de satisfacție și proiecte-
le legate de „Astra", presti-
gioasa revistă al cărei redactor-
șef sînteți ?
Interviu cu prozatorul
DANIEL DRAGAN
— Motiv de satisfacție este că
apar „în literatura română și
cultura poporului român" pa-
gini fierbinți, apar cărți capa-
bile să ne bucure și să menți-
nă în npi încrederea că rădă-
cinile care hrănesc spiritualita-
tea română sînt viguroase. Mo-
tiv de satisfacție este că anu)
care s-a încheiat a dat „Astrei"
prilejul să afle în rîndurile
celor mai tineri iubitori ai li-
terelor cîteva condeie pe care
ne face mare plăcere să le
semnalăm și să le urmărim cu
încredere și interes. Chiar de
la 1 decembrie, în ziua aniver-
sării Marii Uniri, am decer-
nat la Brașov premiile „Astrei"
și evenimentul are semnifica-
ția unui pariu cu viitorul. Prin
concursul nostru literar, orga-
nizat, în colaborare cu Uniunea
Scriitorilor, pentru elevi și stu-
denți, precum și prin concursul
de receptare critică a poeziei
moderne, „Poemul comentat",
vrem să oferim o șansă celor
care vin, celor care constituie
ziua de mîine a literaturii
noastre. Dacă ar fi să mă re-
fer numai la Cristina Tat, o
copilă din Buzău, distinsă cu
premiul I la secțiunea gimna-
zială, sau la o tînără elevă din
Suceava, de la Liceul „Ștefan
cel Mare", al cărei nume nu-1
divulg (din motive ce mai tîr-
ziu vor fi lesne de înțeles) și
care a cîștigat admirația juriu-
lui pentru acuitatea comentari-
ilor ei critice, pentru limpezi-
mea stilului, puterea de ade-
rare și penetrare la text, deci
dacă ar fi doar la aceste două
exemple să mă rezum și tot
ar însemna că, cel puțin, una
din direcțiile de-atac ale „As-
trei" se soldează pozitiv. Aș
mai adăuga, cu măsurată satis-
facție, paginile de sinteză filo-
(continuare în pag. IV)
Dialog realizat de
Doina CERNICA
RASUL MOLDOVEI
Intr-o aceeași frază Bucovina este
numită „pămîntul cel mai înflo-
rit" și „raiul Moldovei".
Fraza se poate citi în articolul
Răpirea Bucovinei apărut în Cu-
rierul de Iași, septembrie 1877,
cînd se împlinea suta de ani de la
o „fărădelege nemaipomenită" —
ruperea unei părți din trupul Mol-
dovet de către împărăția austriacă.
Articolul e scris de Mihai Emi-
nescu.
*
Pentru Eminescu Bucovina a avut
datele pământului ales.
.S-au conjugat motive mai multe
în împlinirea acestei preeminențe.
Poate că primul dintre ele ar fi
ascendența paternă.
Gheorghe Eminovici se născuse
la Călineștii lui Cuparencu, sat
bucovinean de lingă hotarul de a-
tunci cu România și avea aici morti
știuți din mai multe generații.
Sîngele apă nu se face chiar dacă
așezarea își pierdea marca, se rute-
niza prin bunăvoința împărăției că-
reia nu-i plăceau sate de români
„pe cordon" și prin darea de mină
a proprietarilor ce-și aduceau lu-
crători ieftini pe moșii.
Umbrele Eminovicilor mai stăruie
prin aer deși s-a pierdut obiceiul
din vechime de a pune semne vi-
zibile pe unde ' umblau strămoși
deificați.
Eminescu a iubit Bucovina pen-
tru că la Cernăuți a început să se
caute pe sine.
Aici descoperă istoria, fascinat
de timpurile, de eliziunile spațiilor,
de iluzia repetiției și exemplarității.
O notă rea luată pentru că a fost
limbut trebuie să fie în strînsă le-
gătură cu revelațiile ce se cereau
comunicate. .
Semiclandestinitatea istoriei pro-
vinciei dădea mediului o anume
încrîncenare.
Exemplul istoriei este mai fe-
cund și este mai lesne acreditat în
com,unitățile aflate în stare de ve-
ghe acută.
*
Eminescu a iubit Bucovina pen-
tru că aici se află Putna.
La Putna odihnește leul neîm-
blînzit al Moldovei.
Pasiunea pusă în cruciadele lui
gazetărești îl apropie mult de Ște-
fan cel neîmpăcat.
*
Eminescu a iubit Bucovina din
multe motive și a scris deseori des-
pre ea contribuind la istoria de
după el și la cea de după noi.
M. T.
CRONICA LITERARĂ
Titlul Aporii, dat primului poem
din volumul Viziune cu porumbei
călători * al lui Marcel Mureșea-
nu, pare a ne trimite la. celebre-
le argumente împotriva realității
mișcării ale lui Zenon. Ne-am în-
doit de existența unei asemenea
intenții, căci ea ar face inoperan-
tă chiar și metafora din titlul căr-
ții : conformîndu-ne sofismului
„săgeții care zburînd stă pe loc"
al filosofului din Elea, nici porum-
beii (poemele, sau cuvintele, să
zicem), nu ar putea să-și împli-
nească menirea. De fapt, folosind
o tehnică previzibilă a ricoșeului,
autorul ne invită la conexiuni în-
tre felul în care concepe el exis-
tența și Adevăr și părere a lui
I’armenide, părintele eleaților. Nu
am recurs la această „savantă" in-
troducere din dorința de a exhi-
ba o iluzorie erudiție și nici pen-
tru a supradimensiona obiectul a-
cestei recenzii ci, ca să oferim un
posibil reper fix necesar în înțe-
legerea viziunii ontologice care gu-
vernează lirismul intelectual ce
caracterizează acest volum de poe-
zie : obiectul poeziei este existen-
ța și, în receptarea ei, numai
gîndirea poate să producă repre-
zentări adevărate. Curgerea, tre-
cerea, imaginile înșeală : „Mina
mea purtată de curent prindea ae-
rul / ea curgea de-a lungul văii
/ plutea pe apă ■ cu palma deschi-
să / pe ea o legăna apa (...)" se
afirmă în Aporii. De aceea ra-
țiunea actului poetic este de a
pătrunde în miezul existenței, iar
nu de a-i adăuga un halou amă-
gitor : „porumbeii călători" nu
sînt semne ale unor semne, ci
purtători ai unor mesaje. Cuvîn-
tul. ca receptacol al poeticului,
nu trebuie să fie vahicolul iluzi-
ei : el există numai prin miezul
de foc al existenței pe care o
cuprinde ; cam aici ar trebui cău-
tată „arta poetică" a lui Marcel
Mureșeanu, așa cum ni se dezvă-
luie în acest volum, mai exact, în
acest moment al evoluției sale :
„Și, iată, într-o noapte, / am des-
coperit cuvinte în infraroșu / ele
erau ascunse sub coaja neagră /
eu nu știam dar mi-am adus a-
minte / ucigașii de tauri, eu am
despicat acea coajă / iar semin-
țele erau treze / ele lucrau, ele
tăiau din lăuntru / ele de fapt
singure au ieșit / în mijlocul nop-
ții, neînfricate !“ De aici, desigur,
absența preocupării pentru fru-
musețea calofilă a textului ; ac-
centul în această carte cade pe
exprimarea a ce este lumea din-
colo de aparențe.
Zicem „în această carte" pen-
tru că, raportînd-o la cele ante-
rioare, în poezia lui M. M. s-au
produs decantări însemnate. Poe-
tul a renunțat (definitiv?) la li-
rismul elegiac — una din sursele
A stăpini integral subiectul,
chiar și atunci cînd elementele
sale par disparate, prin recurge-
rea la un truc narativ care to-
pește în aceeași narațiune sec-
vențele analitice ale unui epic ba-
ladesc și cele subiective ale unui
lirism impersonal, ține de arta
scriiturii unui prozator echilibrat
și armonios la nivelul ansamblu-
lui. Constantin Cubleșan are în
recentul roman, Baladă netermina-
tă! virtutea de a asigura unita-
tea construcției prin convergența
unei narațiuni confesive și aceea
a evocării.
Narațiunea are, în centrul ei
polarizant, construcția unui mare
combinat Ia Dăncuș, citadelă in-
dustrială care va da naștere vi
itoarei urbe de sub Măgura-Roșie.
Mizînd pe tehnica narațiunilor
simultane, C. Cubleșan propune,
pe de o parte, grila unui roman
al destinului colectiv, dar, și una
a destinului uman, cheia de boltă
sub care se așează actele eroilor,
pe de altă parte. Căci ridicarea
marelui combinat pe un teren ar-
gilos, primejdios, speranțele, îm-
plinirile si eșecurile, încercările'
zădărnicite de a depuși erorile
din faza de proiectare, oferă și o
re-construcție în plan uman, a-
fectiv. Pe fundalul lucrărilor care
se desfășoară greoi, dar sigur, au-
torul proiectează destine umane
care se regăsesc sub aceeași zodie
a limpezirii conștiințelor, atît la
nivelul socialului, cît și la cel al
afectivului. Eroii romanului dis-
par si reapar, căutîndu-se și regă-
sindu-se, într-un moment cînd lu-
poeziei lui de pînă acum. Memo-
ria afectivă (mult invocată de re-
cenzenți în cazul volumelor ce au
premers Viziunii cu porumbei că-
lători) și-a pierdut aproape cu
totul ponderea în cel de față ;
timpul, ca temă și dimensiune a
existenței, a trecut într-un plan
îndepărtai; ; sau, dacă, totuși, este
invocat, lipsesc idolatria, ba chiar
minimul ton protocolar cu care
sin tem obișnuiți cînd vine vorba
dc.-pre- acest motiv sacru : „Al dra-
ului să fiu dacă nu-mi par mulți
cincizeci de ani, mai ales cine
Siujești / pe simbrie ca mine, în-
tr-un han / unde caii dorm cu
stăpînii și unde toți pleacă / mai
înainte cu o clipa de a fi sugru-
mați / sau de a li se spinteca spli
na lor măslinie".
Intenția autorului pare că este
de a intra în posesia lumii în
dimensiunea ei spațială, în obiec-
tualitatea ei, cîteodată înafara in-
MIȘCAREA BROWNIANĂ
tenției de a-i conferi un sens, o
valoare conotativă : „Voracitatea
dropiilor-meduze / a acestor ba-
iene de sidef / aruneînd trombe
de aer curat de sub aripi, / pur-
tînd în rînza lor semințe / și
lăsîndu-le după o zi din văzduh /
peste cîmpia miloasă. Rostul lor
fiind de a se asemăna / cu vara
și de a fîlfîi jarului / pe care
se frig puii de prepeliță". Fireș-
te, poezia rămîne cuvînt ; însă
menirea acestuia nu este de a în-
cărca lucrurile cu energii exteri-
oare lor, ci de a le descoperi i-
dcnti.atea reală și, rostul existen-
ței kr. nu neapărat ascuns, dar
așa cum se revelă din conjuncții
care nu se supun instanțelor in-
ferioare ale simțurilor : literalita-
tea lucidității, arta de a descope-
ri conexiuni. Vom afla astfel că
obiectul Adelaida „venind de la
aprozar / își pregătește bagajele
/ pentru o călătorie mai lungă /
cu trenul de șase. Ea va pleca la
Huedin / lăsînd fata cea mică ne-
spălată. Subțiorile ei vor mirosi a
parfum", dar și că există obiec-
tul viaduct. De unde, dintr-o dată./
această casă de păianjeni și șoa-
reci, / mlaștina, puntea, mica școală,
/ debarcaderul, pădurea de ste-
jari, / aerul gras și cald, / ful-
gerul globular intrînd pe fereas-
tră, / ceasul ce se-aude de-afa-
râ" și astfel de aparent simple e-
numerări sînt multe. Rămîne în
sarcina cititorului să descopere
crările șantierului depășesc fazele
critice. Intersectarea planurilor
temporale, alternanța anticipativă
cu cea recuperatoare, întîlnirea lor
într-un focar epic dens și arbo-
rescent, asigură fluiditate discur-
sului narativ. Sacrificînd un ma-
riaj compromis prin tot felul de
complicații, renunțînd la poziția
de inspector în minister, ingine-
rul Matei Handraluca vine pe
șantier cu conștiința marii voca-
CONSTANTIN CUBLEȘAN:
BALADĂ NETERMINATĂ
(Editura Dacia. 1988)
ții, înfrînte o vreme, numai de
dragul socrului său, profesorul
Codalbu și a fiicei acestuia, pia-
nista Steliana, soția sa. Demersu-
rile de refacere a cuplului, dez-
membrat un timp prin despărți-
rea celor doi, nu fpc altceva decît
să adîncească drama. Numai că
Matei, tip sobru și o conștiința
profesională ireproșabilă, nu ce-
dează insistențelor Stelianei care-1
vizitează la Dăncuș. Astfel că, au-
torul complică liniile epice deschi\
zind și subiectul unui roman de
tensiunile din mica viață a Ade-
laidei sau interacțiunile dintre lu-
crurile ce stau în jurul viaduc-
tului. Se poate, deci, și așa : a-
creditare radicală a cuvintului în
afara intenției de trans-figurare.
In aceste circumstanțe, detașarea,
distanțarea sînt obligatorii. Se pune
întrebarea dacă, așa stînd lucru-
rile metafora mai poate funcționa,
dacă își mai află rostul ; și-1 a-
flă, firește, cu condiția să se su-
pună aceleași intenții — cea des-
pre care am vorbit mai sus. Și
se. mai pune întrebarea dacă Mar-
eei Mureșeanu îi rămîne fidel în
toate poemele ; firește că nu, și
probabil că nici nu a avut o a-
semenea ambiție care poate că ar
fi condamnat volumul. Nu poate
fi, de pildă, consecvent atunci cînd
poezia devine propriul ei obiect,
precum în textul intitulat chiar
Viziune cu porumbei călători, în
care poetul recunoaște că „Mereu
intră în cadru altcineva, / din alt
timp, din altă formulă, / mereu
strică cineva poza". Adevăril-i că
poza nu iese stricată, dacă este
să nu iasă așa, din moment ce a-
paratul este în mina poetului, nu-
mai că, legile fiind încălcate, iese
altfel de poză, cu altă încărcătu-
ra ; conexiunile se dereglează, în-
țelesurile se schimbă. Să ne închi-
puim că într-o fotografie de nuntă
ar pătrunde un tigru sau o ladă
de gunoi ; bineînțeles că toate o-
biectele din cadru și-ar pierde
semnificațiile lor reale, ele deve-
nind altceva, ceva ce, de fapt, nu
sînt, trăind, deci, prin valoarea
lor conotativă. Bunăoară, ca în a-
ceastă însemnare mică : „Atît de
obosit mă simt acum / după abia
o oră petrecută / ștergînd podeaua
paginii din față, / îneît îmi vine
să strivesc eu dinții / trupul se-
cundei pline de otravă".
Dincolo însă de tipurile de poezie
practicate în acest volum (ambele
nu nemaiîntâlnite în poezia noas-
tră de azi, și nici în celelalte vo-
lume ale lui Marcel Mureșeanu.
dar acum deplin constituite și te-
meinic diferențiate ca scriitură și
substanță), mai important rămîne
procedeul, să-i zicem, fizic care-i
generează acum textele. Consta-
tăm, mai întîi, că există intenția
de a șoca, și că însuși cuvintul
este supus unor șocuri, succesive
de multe ori ; însă nu atît sensul
selectat este frapant, cît conjunc-
familie. Tatăl Iui Matei, pe care
el îl crezuse mort de cînd avea
cinei ani, nu e altul decît Varga,
directorul șantierului. Replica pe
care acesta o dă Stelianei, invo-
cînd sentimentul general uman al
iubirii de oameni, e preluată d
însuși Matei, de pe poziția fiului
vitregit de căldura iubirii pater-
ne și a pasiunii pentru o cauză.
După investigațiile pe care le face
pe teren (apelează la mărturisirile
mamei sale), Matei ajunge la re-
velația supremă, exact cînd, în
lipsa lui, Steliana fusese îngropa-
tă de o încărcătură de ciment. în
acest punct, drama pierderii soției
nu apare atît de nimicitoare, din
moment ce eroul s-a regăsit în
persoana lui Varga. Femeia a îm-
plinit astfel un destin, acela al
construcției, — aluzie la motivul
sacrificiului din balada populară
—, Matei a rezolvat o dilemă des-
chisă insistent de Barbu, șeful de
cadre. In același timp, erorile sâ-
țiile și disjuncțiile la care este
antrenat. Este poezia Imvîntului
slobozit, lăsat liber într-un spa-
țiu finit cu contur irepetabil și
într-un mediu cu proprietăți de-
terminate. Coeficientul său de en-
tripie este mare și, de aici, can-
titatea neobișnuită de informație
estetică surprinzătoare. Este vor-
ba, în fond, de mecanismul mișcă-
rii browniene. Traiectoria sa este,
practic, imprevizibilă, în acest caz
interesînd nu atît direcția sau fi-
nalitatea ei, cît mișcarea în sine.
Efectele sale textuale au, în con-
diții date, un spectru foarte larg
ce se întinde între umoristic și
tragic. Un model de periplu co-
mic : „A fost odată un ciine ma-
re / trăia în peștera Dăbîca /
înconjurat de alte ffare. / El ie-
șea noaptea la plimbare / se scu-
tura de somn și var / era un cîi-
ne planetar / nu cum sînt alții
atîtica. / Trecea un gard cu ne-
păsare / lăsa o urmă de homar
/ nu era unul oarecare / putea fi
dus doar într-un car. Amuși-
na în întuneric / sclipea din o-
chii lui de jar / era un cîine a-
proape sferic / o stalactită de coș-
mar". Și reversul medaliei : „ora
niîniei, ora zadarnică / ora de fier
a insomniei, / / clipa iluminării
deșarte, clipa abandonării / 41 în-
toarcerii la forma dinainte / u-
nicytoate, irepetabile, inexistente
•/ în orgoliul formelor pure". In
eîteva poeme este lansat în ast-
fel de aventuri nu un cuvînt ei
un motiv cu ștate vechi în lite-
ratură ; efectui obținut nu poate
fi numit demitizare, ci altfel, poa-
te reamorsare : „Peștișorul de aur
plutea așa, in neștire / cu ochii
la cer, cînd îl înhăță careva /
ce dorești ? apucă el să întrebe /
dar omul nu auzea din născare /
vei auzi, zise peștișorul împlinind
/ prima dorință nespusă și deo-
dată / peste cel de pe țărm nă-
văli țipătul mării, asurzindu-1".
De la un volum la altul, toate
elaborate cu grijă pentru armo-
nia și organicitatea întregului, poe-
zia lui Marcel Mureșeanu s-a în-
noit continuu; a renunțat la li-
nele perspective, a deschis altele,
rămînînd însă consecvent în ati-
tudinea interogativă. In timp, în-
trebările s-au rotunjit, s-au de-
cantat, au cîștigat în deschidere
și au devenit mai percutante, s-au
eliberat de retorism. Prin aceas-
ta, ca și prin dominantele de care
am vorbit mai înainte, Viziune cu
porumbei călători este, la vîrsta
poetică a maturității, un volum
definitoriu. .
Mihail IORDACHE
* Editura Junimea, 1988
virșite un timp, prin acuzarea lui
Varga (neîntemeiată), în legătură
cu construcția unui pod, dispari-
ția lui neașteptată, motivată just
la scara socială a epocii, ca e-
roarea să nu se prelungească în
copii, îl repun și pe varga în
drepturile sale. Există însă și o
motivație de context care supraor-
donează pe celelalte, dar căreia
tatăl lui Matei nu i-a găsit cheia.
Singurătatea care a obscurizat e-
xistența nu poate acoperi gestul
împlinirii profesionale, dacă din
viața unui ins lipsește factorul u-
man, în acest caz, familia : „Un
om singur pe lumea asta nu va-
lorează doi bani. Degeaba ai lă-
sat în urma ta zeci de construcții
de care să se bucure mii de oa-
meni, dacă n-ai lăsat și un om,
care să se bucure de tine, Varga.
Iar acel om nu poate fi altul de-
cît fiul rău", (p. 182). Momentul
inaugural al combinatului este și
un moment cînd Matei își adu-
nă gîndurile și găsește un răgaz
de a poposi la mormîntul Stelia-
nei, într-un gest de resemnare de-
loc sentimentală. Căci prietenia
învăluitoare a Dorinei, economista
de pe șantier, îi dă eroului șansa
de a-și reface viața altfel, aici la
Dăncuș, ca și Varga, care inten-
ționează stabilirea prin aceste
locuri. Destinul său se justifică
în roman prin gestul opțiunii.
„Baladă neterminată" deschide și
subiectul refacerii cuplului erotic,
în formula unui roman care uneș-
te motivul baladesc cu cel fami-
lial. (continuare în pag. III)
Cornel MUNTEANU
• GEORGE BODEA •
«
Patria în ianuarie
Ianuarie —
Intrarea Poetului
In veșnicie,
Cînd se rostește
• Pe sine
întreagă o țară.
Nici o lumină
dinspre albul devastator
Al superlativelor
Redate expresiv
In compunerile școlarilor repetitori.
O picătură de sînge
Ar înălbăstri orizontul.
★
★ ★
Pedigriul speranței
Urcînd
în ideograma limbii române.
Și cită înțelepciune
A acestei ignare tăceri
Milenare.
Se-ntimplă
înțelepții uneori să vorbească
Adincind brazdele plugului,
îngenunchind lingă urmele turmelor,
Dezvelind tăcjuni din vatră —
încă arzînd
Sub spuza cuvintelor.
An A ou
De două mii de ani și de mai bine
Semințele-s vegheate de mari tăceri. Ca-n rugă
Se-aude numai zvonul de viitoare holde
Și mieii-ncearcă albul zăpezilor să-l bea.
Mai seceră calm luna, aceste vaste holde
Crescute unde plugul pornindu-se-n urare
Trăgea lingă fereastra luminii-n chip de gazdă
întiiul semn de muncă rostit în sărbătoare.
Despre
toate acestea
Despre toate acestea cuvintele sînt
întotdeauna prea multe ori mult prea puține.
Dar în puținul lor înrourate
Se deschid petalele florii.
Amintirile copilăriei devin
Și ele o interpretare a lumii.
Munții-mbrăcați în zăpezi îmi apasă •
Cutele îngemănate ale memoriei.
Dar lecția aspră de zbor va începe
De-a dreptul în miezul de piatră.
Presimțind o topire bruscă-a zăpezilor
îi scriu din nou un cîntec de dragoste
Patriei mele în ianuarie.
întemeiere
Ea pentru sine nu e nimic. Asemănare
cu-ntregul
Și-atît. Ea pentru sine nu are nume, nu are
formă.
Nu are duh, nici cuvînt, nici ispită, nici urmă.
Ea pentru sine nu e-ncercare și, deși trece,
trecere nu e.
Ea pentru sine nu e nici sine nici alta
Sau altul. Ea pentru sine nu are cîntec,
nici farmec.
Nici soare, deși învăluită de soare, învăluită
De lună, învăluită de stele, izvorîtoare din ele,
Reîntorcîndu-se-n ele. Nici pieritoare, nici
Veșnică nu e. Există cît sîntem.
Ea pentru mine e totul, necunoscînd că
însumi totul sînt pentru ea, —
între șoaptă și strigăt,
între visuri și buzele vintului.
În munți
împurpurate de amurg
Pe steiuri apele se scurg
Și ochi de fiare ne privesc
Din sihla-ntunecată
Un drum de ierbi, un schit în nor
O pasăre de sub picior
Țîșnind ...ah, n-am să mai iubesc
Ca astăzi niciodată
PROZA
Mos Bîrlaie
»
Cînd era copil. Dumitru se cățăra
pe ghizduri și se oglindea in fîntî-
uă, nu vedea nimic dar striga așa,
să-i răspundă ecoul : u-u-u-u-u! și
ecoul îi răspundea : u-u-u. Oamenii
care-1 vedeau îl fugăreau, citeodată
il mai și altoiau cu biciul fiindcă ță-
ranii pe la ei, chiar dacă nu erau cu
căruța, purtau biciul cu ei pretutin-
deni ca pe un însemn, ca pe scep-
tru, așa se simțeau ei mai siguri și
mai stăpini pe ei.
Birlaie avea cel mai frumos bici
din cîte văzuse Dumitru. Era împle-
tit în patru curele inegale, mai gros
în partea de sus lingă codiriște și
mai subțire spre vîrf, cu ciucuri ro-
șii, doi ciucuri, unul mai mare și altui
mai mic. Cînd pleznea pe lîngă boi,
fiindcă el nu-și batea niciodată vite-
le, biciul lui scotea un sunet aparte
dar nu pocnea pentru că n-avea sfîrc,
vijiia doar. își iubea boii ca nimeni
altul, cu o dragoste aproape părin-
tească. îi țesăla in fiecare zi, sta
lingă ei cînd mîncau și cînd se a-
dăpau, îi mingîia și le vorbea ca u-
nor copii : „Ia să vază taicu ce ai
tu, mă Costandine, de nu mănînci
tot fînu și nici nu rumegi ca lumea,
că nu te-o fi dăochiat carevașilea !?“
Așa îl chema, Costandin, ca pe oa-
meni, că pe boii lui nu-i chema ca
la toată lumea : Breazu, Balan, Ru-
jau... Nu ! El îi boteza ca pe oameni,
cu nume de băieți : Vasilică, Gcor-
gel, Mitrică...
înainte de a pleca în război, fi-
indcă Bîrlaie a fost și în război, a
făcut tot frontul dar s-a întors viu
și nevătămat fiindcă nici el n-a tras
cu pușca în oameni, chit că se che-
mau inamici, și-a cumpărat doi jun-
cani pe care i-a botezat după cum
ii era obiceiul cu nume de băieți :
Petrică și Mircea. Semănau în păr de
parcă ar fi fost frați și aveau amîn-
doi stea în frunte, dar coarnele nu-i
prea plăceau, erau cam șuți. „Dragă
Floare", scria ol invariabil în scri-
sorile purtînd stampila cenzurii mili-
tare, „Dragă Floare, eu sînt sănătos
sănătate care ți-o doresc și ție și Iui
Petrică și lui Mircea, să ai grijă de
ei, să-i țăsăli, să le dai apă la timp
și fîn, uruială dacă ai...!“ Scrisorile
ie scria fără îndoială vreun camarad,
scrisul era mereu altul, iar cînd a-
jungeau, după săptâmini și chiar luni
de zile, la Ociogi le citea Dumitru
pentru că Lelea Floarea nu știa carte,
n-avea copii și nici rude pe aproa-
pe, doar vecini.
Bîrlaie s-a întors moșneag din răz-
boi, dar era tot vioi și vorbăreț și
știa să se iscălească. A vrut s-o în-
vețe și pe nevastă-sa să se iscăleas-
că, nu de alta, dar vine cineva cu
ceva de la primărie, pentru dări sau
cine știe ce, și el nu e acasă, ea ce
se face ?, pune deștiu ca prostu ? !
O iarnă întreagă s-a chinuit dar n-a
reușit și a renunțat, muiere, ce să
înțelegi de Ia ea ? De milos însă era
milos, tot cum îl știa lumea dinain-
te, nici păsări nu tăia. Lelea Floarea
ieșea în drum cu puiul de găină și
custurea sub braț și ruga vreun tre-
cător să i-1 taie, Bîrlaie sta ascuns,
îi era rușine și oamenii credeau ca
e dus pe undeva. Cînd Dumitru era
acasă i-1 tăia el.
— Mă Mitrele maică !, așa îi zicea
Lelea Floarea, dă fuga de-mi taie o
găină să-i fac lu nentu Bîrlaie o za-
mă că n-a mai pus în gură de la
Paști.
Pe bărbatul ei îl chema de fapt Si-
mion, Paraschiv Simion, dar toată
lumea îl știa și nevastă-sa tot așa
îl striga. De la o vreme însă, mai
căpătase o poreclă, i se mai spunea
Iesle, fiindcă stătuse o zi întreagă as-
cuns în ieslea boilor să nu se în-
scrie la colectiv. N-avea pămînt
mult, boii erau cel mai mare și mai
de preț avut al lui, boii și carul, dar
nici așa să-i dea degeaba ! Acolo l-au
descoperit agitatorii abia spre seară,
iar tovarășul Plăcintă care aflase în-
tîmplarea de la instructorul raional,
cînd a venit la Ociogi, l-a întrebat
pe al lui Cotoc care era secretar la
O.B. :
— Da Iesle ce mai face ?
—. Care Iesle ?
— Ei, care, Birlaie tu nu știi ?
— Aaaa !
Și de-atunci așa i-a rămas nume-
le, Iesle, dar nimeni nu îndrăznea
să-i zică în față pe policra asta, pen-
tru că îl înjura de muiere. Pe cînd
Bîrlaie..., nu se supăra, toată lumea
așa îl știa,* de Bîrlaie.
— Ce mai faci, bă, Bîrlaie ?
— Bine, bă ! Da’ tu ?
Mihai GHERGU
El — Pagini bueovinene
PERMANENȚE
Ianuarie
La Roma, în apropierea gării Ter-
mini, în muzeul de antichități roma-
ne, ridicat pe ruinele termelor lui
Dioclețian, am văzut sculptura cu
față dublă a zeului lanus. Un chip
privește în față, altul în spate ; un
chip privește spre trecut, altul spre
viitor ; unul arată parcă satisfacția
lucrului făcut, altul intenția lucrului
de făcut. Poate că nicăieri și în nici
o altă împrejurare n-am înțeles mai
bine ideea de cumpănă intre ani, ca
aici în fața acestei statui care a îm-
podobit cîndva celebra grădină a lui
Salustius. Mi-am adus aminte de asta
în acest ianuarie alb, întors și el cu
fața spre ceea ce-am făcut, dar și spre
ceea ce trebuie să facem. .Și mi-am
mai amintit că, tot într-un astfel de
ianuarie alb, am intrat întîia oară în
atelierul trudei de o viață, în atelie-
rul ctitorului de chipuri care privesc
înainte sau în ele însele, artistul po-
porului Ion Irimescu. înalt, senin,
puțin adus de spate, cu un ușor zim-
bet ironic, m-a privit cu o anume
neîncredere, făcîndu-mă să înțeleg
că scepticismul înțelepciunii are în-
totdeauna un chip blajin. Am vorbit
despre timp, am vorbit despre oa-
menii de acasă, de acolo, de sus, din
Bucovina, nemaisăturîndu-mă cu
ce-mi vedeau ochii în jurul meu. Va-
riante la monumentul Brâncuși, ca-
pete de copii. Femeia-Victorie, Feme-
ia-Muzică, Femeia-Floare. • Femeia-
Mamă ; figurile unor mari persona-
lități ale spațiului spiritual românesc:
lorga, Enescu, Cazaban, Jalea, Sado-
veanu, Băncilă, Agîrbiceanu, Opres-
cu, Vancea, Arghezi, Ciolan, Rogalski;
schițe sau machete ale unor com-
poziții precum : Povara, Partizani în
Deltă, Victorie, Leda, Picta, Moise,
Făt-Frumos omorînd balaurul ; fo-
tografii sau desene ale unor mari
lucrări de artă monumentală : Dinii-
tric Cantemir, Mircea cel Bătrin, Ma-
ternitate, Lupeni 1929, Oțclar ș.a.
I-am vorbit cu patos deydorința
mai veche a sucevenilor de a reali-
za la Fălticeni o colecție de artă Ion
Irimescu, și că sînt hotărit să fac
orice pentru realizarea ei.
Același zîmbet cald, senin, priete-
nesc, ușor ironic.
Au trecut de atunci 15 ani. îmi a-
mintesc de emoția despachetării pri-
melor lucrări, realizării primelor so-
cluri, organizării primelor săli. Cum-
pătarea înțeleaptă a maestrului a
impus etape succesive, gindite și re-
gîndite an de an, vară de vară, a-
dăugite, întregite, schimbate, modifi-
cate mereu, i'reptat, atelietul din
strada Pangrati a devenit un punct
de fierbere pentru stația terminus
Fălticeni, iar apartamentul din stra-
da Zambaccian un loc dc tihnită con-
versație pe aceeași temă „Cum o fi
vremea la Fălticeni ; or fi ajuns lu-
crările trimise ; s-or fi îngri jit cei
de acolo de socluri ; oare or fi înțe-
les că la un anume chip prefer eti-
cheta „Portret din trecut" și nu „Fos-
ta-i lele cînd ai fost", cum am zis
eu în glumă4 dar primarul, o fi tur-
nat asfaltul, s-o fi apucat de fini-
sarea fațadei. de turnarea soclului
statuii Sadoveanu... ?“ .Și astfel, tri-
unghiul Pangrati, Zambaccian, Fălti-
ceni a devenit un triunghi al artei
dăruită oamenilor de acăsă și nu
numai acestora, ci tuturor oameni-
lor ce vin și vor veni să se uimrtis-
că de albastrul de Voroneț. de culo-
rile Putnei. Suceviței, Moldoviței,
Dragomirnei, de cele peste 500 lu-
crări de la Fălticeni ale maestrului.
Ion Irimescu n-a sculptat încă sta-
tuia cu două fețe a zeului lanus, dar
prin gestul făcut către semenii săi a
„sculptat" unul din cele mai durabile
monumente culturale românești, Mu-
zeul de Artă din Fălticeni, care ex-
pune lucrări realizate în ultimii 50
de ani, și care ne vorbesc deja d'
eternitatea spiritului românesc. Acest
ianuarie alb, sărbătoresc, adești oa-
meni mari, cunoscuți și iubiți în i
nuarie, ne cheamă, nr îndeamnă, ne
obligă la și mai mult.
Alexandru TOMA
Istoriografia literară cunoaște prea
puține date în legătură cu începutu-
rile celui care, pe drept cuvint, a
fost numit „un Hurmuzachi al istoriei
literare românești interbelice"1). Ne-
cesara monografie care va trebui e-
laborată in viitorul apropiat despre
viața și activitatea uneia dintre cele
mai de seamă personalități „comple-
mentare" — In accepția fericită a
profesorului C. Ciopraga — a Țării
de Sus și nu numai a acesteia, va
trebui să includă și traseul celor
dinții încercări literare din vremea
studenției, găzduite prompt și cu de-
plină înțelegere de publicațiile ro-
mânești din Transilvania.
Comprehensiunea deosebită vădită,
acum, la mijlocul deceniului prim al
veacului nostru, poate fi situată în
conexiunea unui motiv imediat, da-
torat, pe de-o parte, intenției măr-
turisite a presei literare în cauză de
a sprijini tendința de afirmare a ti-
nerelor talente, iar, pe de altă par-
te, de a se contribui astfel, indife-
rent de zona istorico-geografică, ly
dezvoltarea sentimentului patriotic,
unitatea culturală dobîndită fiind gîn-
dită ca o necesară alternativă în în-
trecerea gradată la împlinirea dezi-
deratului unității naționale depline.
Nefiind încă în posesia unor date
Ierte cu privire la relația de prie-
tenie stabilită între I. E. Torouțiu și
Alexandru Lupeanu Melin2), destina-
tarul scrisorii redate în anexă, în-
clinăm să credem într-o reciprocă
cunoaștere mediată tocmai de acel
germene de pasiune juvenilă, dublat
de curiozitatea specifică vîrstei și ca-
racteristic fazei totalei întrajutorări,
acțiunea fiind treptat și conștient ca-
nalizată pe făgașul pe care literatura
era menită să îl realizeze. Aceasta a
fost, în fapt, condiția esențială a
debutului și a aprofundării nu nu-
mai a prieteniei literare dintre cei
doi, născuți la distanță nfinimă în
timp, 1887 și 1888, proveniți din me-
diul rural (Solea și Fărău), cu stu-
dii liceale la Suceava și Blaj, cu sta-
gii academice în străinătate.
începuturile, deci, ale unui posibil
dialog, pot fi situate, după toate pro-
babilitățile, în momentul în care Al.
Lupeanu Melin devine, în 1906. un
colaborator stabil al revistei cluje-
ne „Răvașul". Creația sa literară ex-
trăgîndu-.și seva din orizontul spațial
și spiritual transilvan și fiind măr-
turisită sub forma unor inegalabile
povestiri, există în paginile mențio-
natei reviste, alături de traducerile
semnate de I. E. Torouțiu pe inter-
valul anilor 1906—1909 din autori
precum : M. Gorki, I. Turgheniev, B.
Bjornson ș.a.:l). Aceleași colaborări în
paralel pot fi evidențiate în revista
eraioveană „Hamuri" din 1908 și în
„Semănătorul" din 1910, conștiința va-
lorii regionale dezvoltate acum defi-
nind tot mai puternic caracteru’ de
„culturalizare" și menirea de „cultu-
ralizator" asumată și prelungită ul-
terior, extrem de benefic, pentru
I. L T0IWIII
IMEDIT (1910)
întreg răstimpul interbelic. Dezbătînd
relația dintre cei doi, nu putem o-
mite faptul că I. E. Torouțiu iși pu-
blică cele cîteva lucrări de debut din
perioada studenției tocmai la Cluj,
anume traducerile din Fr. Hebel
(1909), Plafon (1910), volumele de po-
vestiri „Chipuri", „A fost odată. Po-
vești și cîntece poporale" (1912), a-
jutat și sprijinit moral, dar și ma-
terial, ae către românii de aici, im-
plicit de părintele Elie Dăianu, re-
dactorul responsabil al „Răvașului"
și de mai depărtatul prieten Al. Lu-
peanu Melin, student tocmai în o-
rașul de pe Someș.
Pe acest fundal al colaborării și
cointeresării reciproce survine apelul
expediat de către I. E. Torouțiu în
legătură cu semnalarea contribuției
prietenului său blăjean la subvențio-
narea colecției de cărți poștale apă-
rute sub egida societății academice
„Junimea" și care difuzate aveau me-
nirea să ajute materialicește alum-
neul propriu, acțiunea fiind inițiată
de studentul în litere bucovinean. E-
pistola în cauză rămîne un exemplu
peremptoriu pentru relația existentă
și continuată în timp între doi lite-
rați care vor ajunge ulterior figuri
marcante ale culturii noastre inter-
belice.
Cernăuți, 25 decembrie 1/910
Dragă Frate,
Rând pe rând am primit întâiu 2
cor./oane/ cu mulțumită din partea
acelor sermani, cari se vor folosi de
alumneu, apoi azi frumoasa ta scri-
soare. Iți mulțamesc din toată inima
pentru prețioasele șire din „Unirea"1)
pe care incă n-am primit, cred însă
că mîine voiu prim»-o.
Rugându-te să nu uiți de mine și
să-mi mai scrii cînd apuci, te salut
cu dragoste românească.
Stud./ent/ I. E. Torouțiu.
/ carte poștală, cu antetul / Prof.
Ștefan Ștefureac 18-15—1893.
„Bărbați mari ai Neamului", Nr. 5.
Alumneul „Junimii".
/ Arii. Stat. Cluj, fond Al. Lupeanu
Melin, nr. 292, f. 1/
') M. Bucur, Istoriografia literară
românească. București, 1973, p. 399—
400
Vezi I. Buzași, în Buletinul So-
cietății de științe filologice. Bucu-
rești, 1987, p. 79—80.
’) In Răvașul pe anul 1907, de e-
xemplu, în numerele 27—31, 37—46.
‘) Unirea, XX, 1910, nr. 51, 17 de-
cembrie, p. 420—421 : notă despre so-
cietatea academică „Junimea" de la
Cernăuți, înființată în 1878, care, în
folosul alumneului propriu și din i-
nițiativa studentului in litere, tînăr
scriitor I. E. Torouțiu. a făcut să a-
pară o serie de cărți poștale infă-
țișînd fruntași din Bucovina, Transil-
vania și România : C. Morariu, Vasile
lanovici, Cocârlă, Ștefureac, S. FI.
Marian, George cav. de Popovici, Dim.
cav. de Costin, Eudoxiu Hurmuzachi,
Tudor cav. de Flondor, Alex. Mo-
cioni, I. Agârbiceanu, A. Bunea ș.a.
Stelian MÎNDRUȚ
Dacă-n multa noastră neodihnă...
Gînd despre Unire
Ard jaruri ninse-n vatra țării
amintitoare de istorii vechi
pe ramura de-argint a depărtării
stau zilele de sărbători, perechi.
Dinspre Muntenia trec drumuri multe
spre albia Moldovei glăsuind
dinspre Moldova mai coboară Cuza
în săniile marelui său gind.
Surori de sînge-ngemănate-n suflet
vin Țările Române, încă vin
de ceas de Ianuarie să spună
și de Unirea lor într-un destin.
Oricîte file-ntoarce viitorul
uitarea nu se-așterne în neștire
Moldova și Muntenia — poporul
le-a îndreptat în veac către Unire.
Nicolae MOSCALIUC
Dacă-n multa noastră neodihnă
Adeseori bolnavă nălucire
Trupurile ni se-apleacă și se incovoaie
Sub povara unui gind rebel
Dacă-n dimineața care-anunță vara
Spaimele se înmulțesc în dans grotesc
Spulberind din preajma noastră
Certitudinea de-a fi în „raiul pămîntesc"
Dacă ochii noștri zilnici —
Cea mai ne-nțeleasă taină ce-am
primit-o-n dar —
Poate nu-s ai noștri poate-i în zadar
Implantat în craniu acest timp impar,
Dacă unda miinii știe să alinte
Și tot ea ne poartă în adinei morminte
Dacă-auzul cerne plînsul și durerea
Firului de iarbă care-i învierea
Dacă pașii noștri-s zbor abia simțit...
De ce-am mai fost, de ce ne-am mai ivit?..
George DAMIAN
DICȚIONAR LXXI
MARIAN, SIMEON FLO-
REA (n. LIX.1847, Ilișești —
m. 11.IV.1907, Suceava). Studii
secundare la Gimnaziul din
Suceava, terminate la Beiuș,
în Transilvania, unde își ia
bacalaureatul în 1871. Studii
superioare la Facultatea de
Teologie din Cernăuți, ter-
minate in 1875. Din 1879, pro-
fesor la Șiret, apoi la Su-
ceava, la Gimnaziul gr. or.
(viitorul liceu „Ștefan cel Ma-
re"), pînă la stingerea sa din
viață. Debutează în revista
„Familia", noiembrie 1866, cu
articolul „O nuntă la Ilișești
în Bucovina". Volume tipări-
te : Poezii poporale din Bu-
covina — Balade române, Bo-
toșani, 1869 ; Poezii poporale
românești, Tom I, Balade, cîn-
tece bătrînești, Cernăuți,
1873; Tom 2, Doine și hore,
Cernăuți, 1875, Tradițiuni po-
porale române. Sibiu, 1878 ;
Cromatica poporului român
(discurs de recepție la Aca-
demie), București, 1882 ; Orni-
tologia poporană română,
Tom 1 și 2, Cernăuți, 1883 ;
Citeva inscripțiuni și docu-
mente din Bucovina, Bucu-
rești, 1885 ; Descîntece popo-
rane române, Suceava, 1886;
Nunta la români, studiu is-
torie-etnografic comparativ,
București, 1890 ; înmormânta-
rea la români, studiu etno-
grafic, București. 1892 ; Naș-
terea la români, studiu etno-
grafic, București, Lito-Tipo-
grafia Carol Gbbl, 1892 ; Vrăji,
farmece și desfaceri, Bucu-
rești, Tipografia Carol Gdbl,
1893 ; Satire ^poporane româ-
ne, București, Ed. librăriei
Socec, 1893 ; Sfîntul loan cel
Nou de la Suceava, schiță is-
torică, București, 1895 ; Tra-
dițiuni poporane române din
Bucovina, București, Impri-
meria statului, 1895 ; Răsplata,
povestiri din Bucovina, Su-
ceava, Ed. Școala Română,
1897 ; Sărbătorile la români,
voi. 1—3, București, Institu-
tul Carol Gobl, 1898—1901 ;
Poezii poporale despre Avram
lancu, Suceava, 1900 ; Inscrip-
țiuni de pe manuscripte și
cărți vechi din Bucovina, par-
tea I din districtul Câmpu-
lungului, Suceava, 1900 ; Por-
tretul lui Miron Costin, mare
logofăt și cronicar al Moldo-
vei, București, 1900 ; Vartolo-
mei Măzăreanu, Condica Mă-
năstirii Voroneț, Suceava,
1900 ; Vartolomei Măzăreanu,
Condica Mănăstirii Solea, Su-
ceava, 1902 ; Insectele în lim-
ba, credințele și obiceiurile
•Românilor, studiu folcloristic,
Edițiunea Academiei Române.
București, 1903 ; Vartolomei
Măzăreanu, Domnia lui Ște-
fan cel Mare și a lui Ștefan
Tomșa, Suceava, 1904 ; Le-
gendele Maicii Domnului, stu-
diu folcloristic, București, In
stitutul Carol Giibl, 1904 ; Pă-
sările noastre și legendele lor,
București, f.a., colecția Bi-
blioteca pentru toți, nr. 29 ,
Legendele rindunicii, Bucu-
rești, f.a., colecția Pagini ale-
se, nr. 76; Legendele ciocirliei.
București, f.a.; Păsările poporu-
lui român, Datini și legende,
ediție îngrijită de Ion Pillat,
București, Ed. Cartea Româ-
nească, 1938 ; Legendele, păsă-
rilor, ediție îngrijită de M.
Cărăușu și O. Tofan, Iași,
Ed. Junimea, 1975 ; Basme din
Țara de Sus. Ediție îngrijită
de M. Cărăușu și Paul Leu,
Iași, Ed. Junimea, 1981 ; Bas-
me populare românești, Ed.
îngrijită dc Paul Leu. Bucu-
rești, Ed. Minerva, 1986.
Deși considerat unanim
drept unul dinjre pionierii
folcloristicii românești, cule-
gător prodigios dar și cerce-
tător eminent, opera lui S. FI.
Marian a rămas totuși într-o
nedreaptă stare „muzeistică".
Exemplare din edițiile prin-
ceps se găsesc doar în marile
biblioteci din țară, studiile
lui fundamentale nefiind re-
editate pînă astăzi. încă din
1881, la primirea sa în Aca-
demia Română (avea doar 34
de ani) B. P. Hașdeu l-a de-
finit drept „singurul etnograf
român". Intr-adevăr, S. FI.
Marian a pus bazele etnogra-
fiei românești prin lucrările
de sinteză fundamentale (Cro-
matica..., Ornitologia..., Nun-
ta..., Nașterea... etc.). Culege-
rile sale folclorice „corese",
după exemplul lui Alecsan-
dri, au căpătat ulterior ceea
ce specialiștii numesc rigoare
științifică, adică au fost re-
produse întocmai, indieîndu-se
informatorii etc. S. FI. Ma-
rian a făcut și primele studii
comparatiste de folclor. Ma-
nuscrisele păstrate conțin un
bogat material folcloric și et-
nografic inedit, care-și aș-
teaptă împreună cu reeditări-
le principalelor lucrări, o me-
ritată și necesară ediție de O-
pere...
Referințe critice (selective) :
Bîrlea, Ovidiu : Istoria fol-
cloristicii . românești, Bucu-
rești, Ed. Enciclopedică, 1974,
p. 232—244 ; Chițimia, I. C. :
Folcloriști și folcloristică ro-
mânească, București, Ed. A-
cademiei R.S.R., 1968, p. 155
—191 ; Datcu, Iordan : Dicțio-
narul folcloriștilor, București,
Ed. Științifică și Enciclopedi-
Baladă neterniinată
(urmare din pag. II)
Re-valorificarea mitului din ba-
lada Monastirea Argeșului din
perspectivă modernă, aplicînd su-
biectului creației populare schema
unui rom^ de acută problemati-
că actuală, e o încercare îndrăz-
neață care-i reușește din plin lui
Constantin Cubleșan. Reprezentan-
tul puterii aici, directorul Varga,
este motivat estetic și nu are ni-
mic din fanatismul orgolios al vo-
ievodului, iar femeia vine dintr-o
pornire interesată și are o mo-
tivație minoră. Singur, inginerul
Popescu, este cel care conjugă
motivul pămîntului blestemat din
baladă cu vinovăția proiectanților
care au acceptat ideea construcției
pe versantul periculos al Măgurii-
Roșii. între orgoliu și adevăr, Po-
că, 1979, p. 271—276 ; Vlădu-
țiu. Ion : Etnografia româ-
nească, București, Ed. Știin-
țifică, 1973. p. 77—79 ; Vulcă-
nescu, Romulus, și Vrabie,
Gh. : Etnologia Folcloristică,
București, Ed. Academiei
R.S.R., 1975, p. 35—39 și 135—
137 ; Loghin, Constantin : Is-
toria literaturii române din
Bucovina 1775—1918, Cer-
năuți. Ed. Mitropolitul Silves-
tru, 1926, p. 128—134 ; lorga,
N. : „Oameni cari au fost,
voi. 1, București, 1936, p. 196
—201 ; Dicționarul literaturii
române de la origini pînă la
1900, București, Ed. Academi-
ei R.S.R., 1978 ; Pop, Gr. Va-
sile : Conspect asupra litera-
turii române și scriitorilor ei
de la început și pînă astăzi,
în ordine cronologică, partea
a Il-a, București, Tipografia
Națională, 1976 ; Știința în
Bucovina, vo. 2, Suceava, 1983,
p. 168—177 ; Fotea, Mircea :
Simion Florea Marian folclo-
rist și etnograf, București, Ed.
Minerva, 1987.
Ion PÎNZARU
pescu rămîne un tip labil, vanitos
și vulgar chiar.
în destinul construcției se topesc
psihologii de tot felul, șantierul e
cadrul care le ordonează viața și
le-o dirijează după un sens ma-
jor. Romanul Baladă neterminată
dezvoltă cultul pentru vocația
muncii în folosul obștei, e,roma-
nul unor mari realizări. Să adău-
găm la acestea, paginile de mare
poezie din pasajele descriptive ale
locurilor, unde Constantin Cubleșan
urmează traiectoria de la depărtat
la apropiat, în prezența unui pe-
regrin impersonal, un fel de mar-
tor neutru, dinafară. Autorul se
află la acest roman în oea mai
bună tradiție a prozei ardelenești
(Rebreanu, și mai ales Pavel Dan),
prin distribuția echilibrată a in-
tarsiilor lirice.
Pagini bucovinene — III
LEONIDA LARI	și fără vrun martor Ce greu	•	Diogene	singurătății secolele		
(R.S.S, Moldoveneasca) Ce zi frumoasă Ce zi frumoasă umblă pe pămînt lluminînd egal, și rău, și bine, Privindu-mă senină și pe mine Ce zi frumoasă, plină de cuvint Cind mă despart în gînd de tine Ce zi frumoasă trece printre noi De propriu-i pas înfiorată Și cum îmi vțde fața tulburată își tot întoarce capul înapoi Spre-a nu mă pierde niciodată Ce zi frumoasă e și ce potop învingător de frunză și de floare în zi ca asta nimeni nu moare Doar eu Ia pragul ei precum un snop Cad și nu cad prinsă în izvoare. PETRU KRSTIC (R.S.F. Jugoslavia) Singur	e să pășești și cît de greu ni e drumul Glumim că-așa mai ușor ne trece viețuirea Lașa ceea ce nu poți să prinzi și să ții Iasă să rămînă alături Mergem noi camarazi împreună că vom ajunge nu vom ajunge vr'odată niciodată n-are importanță împreună Ce de cuvînt sanctificat binecuvintat Etern Al meu Al nostru Dar nu-i adevăr Vai Singur Nebun		Diogene vinul și buzele tale (marea și nopțile mediteraniene) dă-mi și forța uitării de sine. Eu merg... Eu merg atitea păduri de vînt bătute atitea cimpuri de după recoltă rămase atitea țărmuri in unde înecate atitea mări de orizonturi lipsite Eu merg atitea drumuri fără de capăt și-atîtea căi fără de-ntoarcere Eu la tot merg și mă uit și uit de mine. Secole		deșertăciunii Luminile mele neaprinse c ugetele mele de mult învinse viețile mele de-a pururi respinse patimi stinse ruguri încinse drumuri întinse nebunii cuprinse eșafoduri linse anii-n șir Răsculații așteptații spînzurații deșteptați! anii-n șir Anii-n șir roiesc roiți in juru-mi capului cuibăresc și orbesc creierii-mi ce ve.ștezesc ce puterezesc ce se-nvîrtesc în virtejul lumilor Prin hohotul glumelor secolele întristării secolele depărtării secolele sîngerării întoarceți-mi seninătate vă dau napoi vanitate vă dau napoi singurătate deșertăciune lașitate Eu sclav al lașității	
Singur nebun cu testamentul	Pe-acest drum Singur Abandonat.		Secolele vanității secolele	•	secolele vanității secolele singurătății secolele deșertăciunii.	
CADRAN
Cui folosesc exagerările?
Ne exprimam cu o altă oca-
zie nedumerirea față de feno-
i menul proliferării așa-zisei li-
teraturi de jurnal. Zicem feno-
men pentru că intr-adevăr plă-
cerea confesiunii făcute public
atrage noi aderenți, chiar dacă
, astfel de exerciții artizanale tre-
zesc prea puțin interesul citito-
rului. Și ca și cum acesta ar
fi genul chemat să propulseze
valorile de care avem nevoie,
critica de intimpinarc, nu scapă
prilejul de a glosa în extaz pe
marginea noilor apariții. Un e-
xemplu de dată recentă ni-1 o-
feră „După-amiaza de simbătă",
de Valeriu Cristea, o carte în-
cheiată, după precizarea autoru-
lui, in noiembrie 1987 și publi-
cată după numai cîteva luni, în
1988. „Legănam de multă vreme
visul de a scrie un roman",
mărturisește de la bun început
Valeriu Cristea și iată-1 hotărît
să se realizeze ca prozator. Ceea
ce va rezulta nu poate fi numit
nici într-un caz roman, deși,
pe suprafețe mici, autorul face
dovada calităților sale narative.
Prima secțiune a volumului are
caracter memorialistic, Valeriu
Cristea fixîndu-se îndeosebi a-
„Există o afinitate culturală
care unește întru eternitate
Brașovul si Bucovina"
(urmare din pag. 1)
sofică „Repere ale culturii române",
dezbaterea „Inventica militans" și
stabilizarea paginii de proză univer-
sală pe valori de prim rang ale lite-
raturii universale. Antologia „Luna
în oglinda apei" (proză universală
contemporană), editată de „Astra" în
1988, s-a epuizat fără a ajunge la
Suceava (deplin mister I). Noroc că
un nou tiraj se imprimă în aceste
zile. Sperăm să i se facă, și
.Bucovinei , o parte intru totul
meritată. Proiecte ? . O nouă an-
tologie de proză universală contem-
porană din literaturile de expresie
neolatină (franceză, italiană, spanio-
lă, portugheză, romanșă, sardă, cata-
lană). Volumul se numește „Meandre"
și a intrat la tipar. Un alt proiect
major vizează critica literară, mai a->
Ies critica criticii. O anchetă dedica-
tă decalajelor (între receptarea de
către public și receptarea de către
critică, între critici și critici, între
critici și autori, între o carte și altă
carte a aceluiași autor etc.) lasă un
slobod cîmp de dezbatere polemică
a unor cazuri care se constituie în
puncte nevralgice ale vieții literare.
Paginile noastre vrem să devină cîmp
de luptă cavalerească, elegantă, chiar
„cordială" dacă se poate, citîndu-1 pe
respectabilul Octavian Paler.
supra anilor copilăriei, pentru
ca în cea de a doua parte să-și
reunească însemnările ocaziona-
le, gîndurile și rezumatele „pro-
zelor nescrise".
Desigur încercarea de „recupe-
rare" a unei vîrste (formative)
în tentativa de autorecunoaștere,
de regăsire de sine, poate avea
efect benefic pentru fiece crea-
tor. Numai că demersul acesta
rămîne o chestiune particulară.
Cu atît mai mult cu cît textul
lui Valeriu Cristea nu excelea-
ză nici prin exemplaritatea ex-
perienței de viață comunicate,
nici prin originalitatea formulei
dc prezentare. Autorul reține în-
timplări, scene, chipuri, impresii,
peisaje ,etc. (cu valoare consti-
tutivă. desigur) într-o derulare
aproximativ cronologică, pe care
le conectează la temperatura e-
moției, cu dorința vădită de 3
•le descifra sensurile, semnifica-
ția. Notațiile însă nu depășesc
nivelul consemnativ, autobiogra-
fic. Aflăm astfel că Aradul e
..orașul în care m-am născut",
că în satul cutare „am văzut
pentru prima oară miraculoasa
gînganie numită vaca domnului",
că „din clașa întîi îmi amintesc
— Toate revistele încurajează vîrsta
tînără în apropierea ei dc poezie, dc
proză. Singură, după cîte știu, „As-
tra" stimulează și aptitudinile în cri-
tica literară prin concursul „Poemul
comentat". De fapt, ce urmărește a-
cest concurs : testarea gradului de
receptivitate (accesibilitate) a poeziei
actuale sau chiar formarea unor vi-
itori critici literari ?
— Nu intenționăm ca rubrica noas-
tră concurs „Poemul comentat" să
devină un curs de calificare prin co-
respondență (și nici chiar la locul de
muncă) al criticilor literari. Sînt prea
mulți factori (unii imponderabili) care
concură la „facerea" criticilor lite-
rari, dacă nu cumva și aceștia sînt
„născuți, nu făcuți". Diploma de o-
noare ce este acordată cîștigătorului
acestui concurs nu este un atestat
profesional, ci mărturia unui succes
de stimă, a unei încrederi, este un
îndemn. Ce urmărim cu concursul ?
Să stimulăm interesul cititorilor ini-
țiați, dar și al celor care vor să se
inițieze în receptarea și asimilarea
poeziei moderne. O școală a apropie-
rii cititorului de inefabilul poeziei.
Că dintre laureații noștri, nu puțini,
s-au consacrat în critica literară, de-
venind colaboratori permanenți ai
unor reviste ca „Viața românească",
„Vatra", „Luceafărul", „România li-
terară" și altele, cu-atît mai bine ță-
rii și lor cu-atît mai bine. Aceasta
este excepția ferictă și nu putem
cum un copil îmi leagă șiretul
la pantof", că „primul film de
care îmi amintesc l-am văzut la
Galați", că „primul meci de fot-
bal adevărat l-am văzut în 1947"
sau că la Cluj „am început să
merg cu adevărat la cinema"
(indicii prețioase probabil, pen-
tru viitorii biografi ai scriitoru-
lui). La datele de interes strict
personal se mai adaugă alte a-
mănunte despre colegi, tovarăși
de joacă, rude, localități, profe-
sori, vacanțe, lecturi. Valeriu
Cristea nu uită să precizeze ,și
„alte obiecte (lucruri) prietene
care mi-au influențat copilăria :
trotineta primitivă confecționa-
tă din două scânduri negeluite"
„A rezultat, apreciază unul din-
tre recenzenții volumului, un
text specific pentru proza mo-
dernă" (? !), pentru ca un altul
și mai entuziasmat descrierea
confratelui său, să exclame :
„Valeriu Cristea nu e doar un
evocator al vieții sufletești, ci
și un interpret al ei, un psiho-
log adică, de o adîncime și de
o forță a observației cărora le
găsesc cu greu termen de com-
parație cu cei. mal de seamă ro-
mancieri actuali" (subl. n.). Exis-
tă aici o confuzie căreia semna-
tarul nu-i rezistă și care e per-
tinent sesizat de Doina Diaconu
(în SLAST). Aceasta se întrea-
bă pe bună dreptate : ..Oferă
scriitura autoreferențială garanția
autenticității, constituie această
adeziune un simptom al crizei
decît să ne bucurăm pentru ei. In
ce ne privește, -căutăm să-i ținem a-
propiați revistei, publicîndu-t cu con-
secvență și facilitînd, pe cît ne este
cu putință, pătrunderea lor și în alte
publicații. In fiecare an, laureații
noștri se adună într-un colocviu (ul-
timul, dedicat lui Mihai Eminescu)
și constelația lor capătă aspectul ți-
nui veritabil „club deschis" al criti-
cilor tineri. Niculae Alexandru Vest,
Rodica Drăghincescu Berariu, Ion
Ghilimescu, Radu Săplăcan, Zorin Dia-
conescu, Corina Cristolove.nnu, Con-
stantin Miu, Lazăr Popescu sînt nu-
mai cîțiva dintre cei care alcătuiesc
nucleul acestui club. Cîți dintre ei
sînt cu adevărat critici profesionali-
zați sau profesionalizabili este greu
de spus și nici nu ne interesează
în prea mare măsură. Important este
că prin rubrica „Poemul comentat"
poezia română de azi își apropie și
mai mult cititorul, iar cititorul înva-
ță a pătrunde în mirificul imperiu al
poeziei, mai avizat, mai în cunoștin-
ță de cauză.
— Bucuria de a vă avea oaspete
la noi, în Bucovina, poate fi înțe-
leasă și ca o prefață Ia un dialog
cu mult mai apropigt între creatorii
brașoveni și cei suceveni? Cum l-ați
vodca concretizat?
— Există o afinitate culturală care
unește întru eternitate Brașovul si
Bucovina. Pe malul Oltului, la cîți-
va pași de Brașov, în satul numit
Cuciulata, există casa lui Aron Pum-
nul. în fața Liceului „Andrei Șagu-
na“ există bustul lui Ciprian Porum-
bescu, iar sala festivă a aceluiași li-
ceu a găzduit premiera absolută a
„Craiului nou" și a consfințit actul
de naștere al teatrului liric românesc,
în muzeul din Șcheii Brașovului se
află păstrate cu sfințenie manuscrise-
le, partiturile și scrisorile lui Ciprian
Porumbescu, cel care și-a dăruit cu
o sfîntă generozitate anii săi cei mai
ficțiunii ori o modă, ca oricare
alta, supusă efemerității ?“. Ori-
cum, implicarea criticii în desti-
nele prozei actuale ăiu prin ase-
menea „pilde" se cere onorată.
In aceeași notă de veselă con-
cesie, cronicarul se lasă „frapat"
de artificiile reflexive și de „ca-
pacitatea de-a extrage semnifi-
cații din cele mai obișnuite si-
tuații ale autorului". Am reținut
și noi cîteva exemple din suita
„aforismelor" lui Valeriu Cris-
tea : „Cînd vorbim, așa, în ge-
neral, despre viață, ne închi-
puim de obicei ceva imens, ne-
mărginit" ; „Se spune că dra-
gostea e oarbă, și pOate e adevă-
rat" sau „Cît de numeroasă, de
mare este temuta oștire a Bolii
și a Morții". Pentru ca același
recenzent să conchidă : „Astfel de
magistrale (sic !) analize sînt
pretutindeni într-o carte pe care
o citești cu pasiunea cu care ci-
tești o mare operă de proză".
Comparația părăsește orice,
criteriu de evaluare obiectivă și
nu trebuie pusă decît sub sem-
nul exagerării deliberate. Cu a-
semenea abdicări de la condiția
(profesională) a practicării actu-
lui critic, chiar dacă la mijloc
se interpun motivații de ordin
colegial-afectiv, orice comentator
riscă să-și piardă creditul iubi-
torului de literatură.
loanid DELEANU
rodnici Brașovului' muzical. Dacă ar
fi numai atît (dar lista este mult mai
lungă) și încă ar fi destul pentru a
simți că de la orașul din inima ță-
rii, distanța este un spațiu spiritual,
care, departe de a separa, unește.
Cred că nici astăzi, și niciodată, nu
se poate clădi nimic decît pe o te-
melie bună, trainică, așa cum este
aceea pe care înaintașii ne-au dăruit-o.
Dacă studiem „Mersul trenurilor",
distanța dintre Suceava și Brașov este
descurajantă. Să o cercetăm însă pe
aceea din sufletele noastre și vom fi
mai bogați, mai încrezători. Am rea-
lizat la Suceava contacte ce se pot
dovedi rodnice cu importanți factori
culturali ai județului și cu reprezen-
tative personalități culturale. Plec
spre Brașov cu convingerea că există
în cetatea Sucevei importanți și pre-
țioși colaboratori potențiali ai revis-
tei „Astra". Marcel Mureșeanu, Ion
Beldeanu, Liviu Popescu, Ion Coz-
mei, George Damian, Constantin Se-
verin, Constantin Ștefuriuc, Ion Dră-
gușanul, Doru Mihai Mateiciuc sînt
» numai cîțiva dintre colaboratorii po-
tențiali ai „Astrei".
— In încheiere, doriți să formu-
lați un gind pentru cititorii noștri?
Un gînd de admirație pentru
zestrea de spirit a Bucovinei, îndem-
nul de a nu uita cît de severe și
înalte răspunderi lasă asupra noas-
tră, a celor de azi, astfel de testa-
mente morale ; îndemnul de a păstra
și spori această zestre, iubindu-și,
slujindu-și, sporindu-și instituțiile cul-
turale : teatrul, bibliotecile, școlile,
muzeele, inegalabilele monumente de
artă, revista și ■— nu în ultimul rînd
— artiștii, scriitorii, pe cei care poar-
tă pe umeri această sfîntă și impre-
schimbabilă povară.
— Vă mulțumim !
-------- CONSEMNĂRI -----------------
•	Lansări de carte
— La Casa Cărții „Milwi Emines-
cu" din Suceava a avut loc lansa-
rea volumului de poezii Viziune cu
porumbei călători (Editura Juni-
mea, 1988), al poetului Marcel Mu-
reșeanu. Au vorbit cu acest prilej
Alexandru Toma, președintele
C.J.C.E.S. Suceava, Doina Florea,.
redactor la Editura Junimea și cri-
,ticul literar Mihail lordache.
— în aceeași incintă a fost lan-
sată cartea de poezie Ora fantastică
(Editura Eminescu 1988), de Florin
Bratu, volum de debut beletristic.
Autorul a fost prezentat de Vasile
Cojocaru, directorul Centrului de
Librării Suceava și de profesorul
Octavian Nestor. (D. M.)
•	Vizită
In cadrul tradiționalelor relații
cultural-artistice dintre județul Su-
ceava și regiunea Cernăuți (U.R.S.S.),
scriitorii suceveni Mareei Mureșea-
nu, Ion Beldeanu, George Damian,
Mihail lordache și Victor Rusu au
fost oaspeții colegilor lor sovietici,
participînd, în orașele Cernăuți, Hli-
boca, Ilotin, și Noua Suliță la șe-
zători literare, schimburi de expe-
riență, vizite, precum și la manifes-
tările legate de împlinirea a 125
de ani de la nașterea prozatoarei
Olga Kobileanskaia. Ziarul cernău-
țean „Zorile Bucovinei" a publicat,
o pagină*din creația literară a poe-
ților români. (D. M.)
•	Studioul de poezii
„Albatros"
Continuîndu-și activitatea de
popularizare și dezbatere a poeziei
românești contemporane, Studioul
de poezie „Albatros" al Casei de
Cultură a Sindicatelor din Su-
ceava i-a avut ca invitați pe scri-
itorul Daniel Drăgan, redactor-șef
al revistei „Astra", (și pe criticul
literar Adrian Dinu Rachieru.
în ședintele-dezbatere dc la Li-
ceul Industrial nr. 3 și de la Casa
de cultură, oaspeții au purtat un
fertil dialog despre starea litera-
turii românești contemporane, pre-
cum, și despre modul în care re-
vista „Astra" se implică în comen-
tarea și receptarea fenomenului
poetic de către cea mai tînără ge-
nerație de critici literari.
La manifestările de la Suceava au
participat, pe lingă invitați, și scri-
itorii suceveni Ion Beldeanu, Ion
Cozmei, Marcel Mureșeanu, Liviu
Popescu și Constantin Severin. (l.C.)
•	Călincștii lui Eminescu
Sărbătoarea Centenarului Emines-
cu a debutat în județul Suceava cu
manifestarea literară de la Călinești,
satul natal al lui Gheorghe Emi-
novici, unde criticul și istoricul li-
terar George Muntean și un grup'
de redactori ai Revistei de teorie
și istorie literară au participat la o
călătorie de documentare și la o
întîlrfire cu oamenii din satul bu-
covinean. Oaspeților le-au fost pre-
zentate inițiativele Consiliului Po-
pular al comunei Calafindești, din
care face parte și satul' Călinești :
inaugurarea, în cinstea zilei de 15
Iunie 1989, a unui Ateneu popular
„Mihai Eminescu", precum și con-
stituirea, în cadrul Ateneului, a u-
nui fond documentar „Eminescu și
Bucovina". (I. C.)
•	Expoziție
La Suceava, Galeria de artă a
găzduit un grupaj important din
creațiile pictorului botoșenean Cor-
neliu Dumitriu, plastician încunu-
nat cu premii în Festivalul Natio-
nal CÎNTAREA ROMÂNIEI.
Liric, sensibil, cu predilectă apli-
cație pentru natura zonelor lacus-
tre, peisajele sale relevă o con-
stantă și particulară iubire pentru
natură, ochiul artistului stăruind
cu veghe și probitate și asupra chi-
purilor dragi, a oamenilor acestor
locuri.
In armonii cromatice de ocruri și
brunuri, fugoase, tablourile sale se
leagă pe simeze, într-o salbă de
autentice impresii, vorbind‘privito-
rului despre un creator așezat sub
semnul exigenței și bunei cuviințe
creatoare.
(I. C. F.)
REALIZATORI: Ion RELDEA-
NU. George DAMIAN, Viorel
DÂRJA, Ion CARP FLUERICI,
Mihail IORDACHE. Gh. LUPU,
Marcel MUREȘEANU, Ion PA-
RA NICI, Victor Traian RUSU,
Mircea TINESCU, Alexandru
TOMA
Secretariat: Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare:
Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA
SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 13