autograf nicolae labiș
I»
OCTOMBRIE 1988
ANUL VII, nr. 10, (82)
Inedit
vnene
EDITATE IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
SPIRITUL
REVOLUȚIONAR
Conștiința socialistă s-a constituit și se consti-
tuie, tot mai mult într-o pîrghie hotărîtoare a
procesului de edificare și dezvoltare multilaterală
a întregii societăți românești. Consecvent princi-
piului că „socialismul se construiește cu poporul
și pentru popor", Partidul Comunist Român a
condus și conduce un amplu proces revoluționar
evidențiind cu claritate unele dintre atributele
definitorii ale personalității națiunii noastre : for-
ța de creație, vigoarea, angajarea profundă și
permanentă.
Eveniment definitoriu, cu adîncă rezonanță,
piatră de hotar în istoria neamului, Congresul al
IX-lea al P.C.R. — ctitorit de gîndul și fapta
tovarășului Nicolae Ceaușescu —, a deschis o
nouă epocă ce a canalizat capacitățile creatoare
ale întregului popor pentru o adevărată renaș-
tere socială. Formulîndu-și limpede și cu clar-
viziune obiectivele, centrul vital al națiunii —
denumire ce înglobează cu rigoare științifică ema-
nația creatoare a maselor — a propus și adoptat
ca program mobilizator de acțiune planuri pe
măsura unui timp în care creația ocupă locul
primordial. In acest context în care devenirea ță-
rii este legată indisolubil de activitatea superi-
oară, sub aspect calitativ, pe toate planurile, a
întregului popor, spiritul revoluționar, în semnifi-
cațiile lui profunde, se constituie ca o determi-
nantă a ansamblului social.
Profilul spiritual ai omului de astăzi, construc-
tor al socialismului, are accentuată, în trăsăturile
sale determinante, conexiunea intereselor și valo-
rilor economice, sociale și morale. Formulate cu
exactitatea științei și cu certe trimiteri predic-
tive. Tezele din aprilie se constituie pentru între-
gul popor într-un document ce reașează spiritul
revoluționar în gîndire și în muncă, drept ax cen-
tral al noii stări de spirit. In această accentuată
participare la acțiunea de edificare conștientă a
societății, cultura, în toate expresiile sale com-
plexe, își desemnează profundul său sens patrio-
tic, transmițînd, prin căi specifice, norme și va-
lori perene ce întregesc chipul nou al societății.
Necesitatea unei intense vieți spirituale, existentă
la nivel de masă, ca urmare a aplicării consec-
vente a politicii culturale a partidului nostru,
atrage noi activități formative, din cele mai di-
verse tipuri, cuprinzînd largi sfere de influență,
cu o atotcuprinzătoare arie tematică. Această mul-
tilatcralizare a profilului spiritual al omului de
tip nou, prin conștientizarea lui crcscîndă, con-
duce direct spre transformarea lui în element
activ al amplului proces creator, cultura deve-
nind, în același timp, o forță motrice a socie-
tății iar spiritul revoluționar pe care-I definește
și-I dezvoltă se relevă ca nucleu al devenirii
viitoare.
In această strategic profund umanistă a dez-
voltării, întemeiată pe știință, călăuzită de o gîn-
dire filosofică dialectică și materialistă, folosind
criteriile etice de valorizare, partidul, poporul,
strîns unit în jurul secretarului general al parti-
dului, își construiește, în deplină libertate, o so-
cietate în care valorizarea optimă a resurselor
materiale și umane se ridică la rangul de politică
definitorie.
Spiritul revoluționar angajat se realizează ast-
fel prin clara opțiune ideologică, conștientă de
marile idealuri și obiective strategice ale parti-
dului, prin înfăptuirea imperativelor sociale și
morale ale timpului nostru, prin unitate dintre
gîndire și acțiune, prin adecvarea ideilor Ia dina-
mica realităților, prin atitudinea constructivă.
Noul umanism revoluționar, definitoriu pentru
concepția partidului nostru, a tovarășului Nicolae
Ceaușescu, presupune nu numai o înțelegere mai
complexă a omului în societate, ci reclamă un
etos al responsabilității, angajînd plenar conști-
ința morală și afirmînd personalitatea umană.
Dinamismul societății noastre, reliefat cu for-
ța evidenței incontestabile, își trage seva din pre-
zența catalizatoare de energii a spiritului înnoi-
tor, revoluționar, iar cultura fundamentează pro-
filul multilateral al omului. In felul acesta este
înțeles de către toți oamenii muncii, de toți crea-
torii, îndemnul adresat de secretarul general al
partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu: „Avem
convingerea că oamenii de creație din toate sec-
toarele vor înțelege că ne aflăm într-un aseme-
nea moment al dezvoltării societății românești în-
eît trebuie să se angajeze, cu mai multă hotărîre,
de a lucra zi și noapte pentru a contribui prin
creația lor la ridicarea generală a nivelului de
cultură al poporului".
,P. B.
Octombrie
Era atîta pulbere sub noi
incit un pas îmbolnăvea lumina
iar doi puneau povară grea pe suflet
și-atunci deschis-am ochii
și-am cuprins vederii
tot ce se putea cuprinde
dar năzuita lacrimă stătea
închisă in sidefurile nopții
pînă cind brumele ii potoliră
căldura, focul
ea a dat un țipăt de vietate
și sc născu, se-aprinse.
Marcel MUREȘEANU
Desen de Ion Carp FLUERICI
,,Cu sufletul
ca spada
de curat..."
(FRAGMENT)
Arc sunător de ape și de munți.
Priviri învîrtejite ce palpită,
Pămint cu grine, minereu și viermi
Cupola cerului neliniștită ;
Furtuna ce le-a bintuit, acum
S-a împărțit în fierberi unitare
Alcătuind cu surde încordări
Cristalele de vreme viitoare
Atotputernic, nevăzut de toți,
Vîsle.ște-un duh magnetic peste țară
Îndreaptă către poli pe toți acei
Ce în furtună se amestecară.
Statornicește drumuri de destin
Puterea decantării sociale,
Ne-ncîntă ori ne mișcă ne-ncetat
Cu-adîncul revelațiilor sale
Eu văd un fel de cîmp de bătălie
în largul arc de ape și Carpați ;
Se zbuciumă-o mulțime mijlocie.
Se nasc eroi și mor eroi secați.
Dar printre toți, închis în strai modest,
E cel mai bun : se vede de departe
Cu sufletul ca spada de curat
Necunoscut de osteneli, nici moarte
1^0. 6-1 "7
I
A PRIVI
DESTINE EMBLEMATICE
Și Mihai Eminescu șl Ciprian Porumbescu au trăit în a-
ceiași mediu din nordul Moldovei, unde și-au petrecut co-
pilăria și unde li s-a sedimentat în suflet comoara nesecată
a tezaurului popular. Amîndoi s-au format ca artiști în
climatul intelectual al Vienei șl s-au stins în floarea vieții,
în plină putere creatoare.
Amîndoi au pus la temelia creației lor artistice patrimo-
niul popular, pe care l-au considerat materialul cel mai
rezistent pentru opera de artă. Din opera amîndurora res-
piră aceeași dragoste de patrie și popor, izvor inepuizabil
de inspirație.
Un moment impresionant al cunoștinței lor l-a constituit
Serbarea de la Putna (1871), unde Mihai Eminescu a pre-
gătit și animat congresul studențesc, iar Ciprian Porum-
bescu a cîntat în finalul horei desfășurate Ia Putna, după
care s-a îndreptat către tatăl său și, îmbrățlșîndu-1, i-a
spus : „Tată, am cîntat Daciei întregi !“.
Din această atmosferă entuziastă a Serbării de la Putna
s-a inspirat compozitorul în Imnul Iul Ștefan cel Mare și-n
alte cîntcce, pentru care va fi numit „cîntăreț al neamului41,
imnul Unirii, creat de el, imn al Societății studențești
„România Jună44 din Vlena, devenit mai apoi Pe-al nostru
steag, a însuflețit intelectualii și masele populare românești,
aflate sub dominație și împilare străină, mobilizîndu-i la
lupta pentru libertate și unitate națională.
Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu au surprins în
poezie și cîntec seînteile social-politice ale momentului
Putnei, pe care le-au trăit cu intensitate, căci în creațiile
lor trecutul răsună în ecouri, ca un îndemn pentru pre-
zent și viitor. Nu scrisese poetul : „La trecutu-ți maro,
mare viitor !“ ?
Tn timpul redactoratulul de la Curierul de Iași (1877) Mi-
hai Eminescu publică Un apel către studenții români,
semnat de C. Golembiovschi [ c. Porumbescu), președin-
te, Constantin Morariu, secretarlu — Societatea „Arboroasa44,
dovadă că poetul urmărea cu interes activitatea acestei so-
cietăți.
Printre manuscrisele rămase de la Ciprian Porumbescu se
găsește ciorna de început a compoziției înger de pază
după poezia Iui Mihai Eminescu. al cărui autograf e lo-
calizat șl datat de compozitor : „Stupea, 1881“, cu indicația
(Convorbiri literare an VI. (1873)“, la care iraclie Porum-
bescu — tatăl — era abonat. Se elucidează astfel rapor-
turile spirituale dintre ei.
Operele amîndurora, prin specificul lor național, prin
i popularitatea lor, au pătruns adînc în inima poporului
nostru, îndeplinind astfel condițiile universalității.
Grațian JUCAN
A juns azi la vîrsta de 81 de ani,
profesorul dr. Traian Cantemir
s-a afirmat ca intelectual bu-
covinean reprezentativ în urmă cu a-
pi-oape șase decenii. A fost secretar
al Societății studențești „Junimea",
cea care a editat revista Junimea
literară. Om de o formulă sufleteas-
că sobră, comprehensiv și generos, a
evoluat decent prin timp, remareîn-
du-se — atît în calitatea de profe-
sor, cît și în aceea de cercetător —
prin aplicație și seriozitate. Mai pu-
țin cunoscut decît i-ar da dreptul
studiile și activitatea sa publicistică
in domeniile lingvistei!, folcloristicii
și istoriei literare, el e astăzi unul
din martorii cei mai importanți —
și, din păcate, tot mai rari — ai ri-
nei perioade semnificative din cul-
tura Bucovinei. Discuția noastră în-
cearcă să lumineze cîteva din aspec-
tele ei mai puțin clare și, deci, in-
suficient cunoscute.
— Cînd și împreună cu cine (nu-
me mai cunoscute) ați pornit în via-
ța intelectuală ?
— Am pornit Ia drum cu Traian
Chelariu și cu Emanoil Haivas. Tra-
ian Chelariu mi-a fost coleg de cla-
să. într-a doua, la liceul „Aron Pum-
nul" din Cernăuți. Transferîndu-mă,
în clasa a IH-a, la
liceul „Ștefan cel
Mare" din Suceava,
nu l-am revăzut
decît tîrziu, la fa-
cultate. El se în-
scrisese la Filozo-
fie, eu la Litere.
Ulterior, după e-
xamenul de diplo-
mă. am rămas am-
bii în capitala Bu-
covinei interbelice.
El. ca redactor al
revistei Junimea
literară, eu ca
profesor la un li-
ceu și asistent la
catedra de litera-
tură modernă și
folclor.
Datorită evenimentelor istorice din
1940, ne-am despărțit din nou. El s-a
stabilit în București, eu am ocupat
o catedră de limba și literatura ro-
mână la liceul de băi°ti din Rîmni-
cu Vîlcea. După ani, în timp ce eu
funcționam în calitate de conferen-
țiar la Institutul Pedagogic din Ba-
cău, el a fost numit lector la In-
stitutul similar din Suceava, unde a
murit de cord, în 1966.
Al doilea tînăr de care m-am a-
tașat la începuturile mele de muncă
literară a fost Emanoil Haivas. E mai
puțin cunoscut în viața noastră cul-
turală, pentru că a trăit mai mult în
străinătate. A fost un timp profe-
sor Ia liceul românesc din Salonic —
Grecia, după care a trecut la Mila-
no, ca secretar de redacție la Noi
tracii, revista lui losif Constantin
Drăgan, publicație care dăinuie și
azi.
— Care a fost în continuare itine-
rarul dv. științific ? Ce v-a atras
spre istroromână, dialect în care sîn-
teți azi unul dintre puținii, dacă nu
cumva singurul nostru specialist? Ați
fost tentat și de alte „discipline" ?
— în facultate, ceea ce m-a inte-
resat în mod deosebit a fost istoria
literaturii și cea a limbii. Ca să-mi
dau seama de diferențele dialectale
si regionale existente, am încercat
să-mi cunosc țara pe toate „meridia-
nele" ei. Așa am ajuns în cele din
urmă și la istroromâni. Intîmplarea
a vrut ca nu peste mult timp să ob-
țin o bursă la Roma, de unde am
întreprins două călătorii de studii în
cumplit de arida peninsulă Istria.
M-am întors de acolo cu material
etnografic și dialectal bogat, pe care,
în parte, l-am făcut cunoscut public.
PRIMIRE
BUCOVIO
Interviu cu prof. dr.
TRAIAN CANTEMIR
Studiul de sinteză pe care l-am ela-
borat și căruia i-am spus Particulari-
tăți ale dialectului istroromân, aș-
teaptă și azi editorul. Pe cine-1 inte-
resează istroromâna ?
— Ați evocat de curînd (la sesiu-
nea din 10—11 mai 1988 a Facultății
de Filologie din Iași) cîteva momen-
te din viața Accademiei di România
din Roma, important centru de cul-
tură românească. De data aceasta,
ținînd seama de publicația care ne
găzduiește interviul, v-aș ruga să
rememorați din comunicarea dv. doar
episoadele în care menționați prezen-
ța în celebra instituție și a altor bu-
covineni.
— Apariția Accademiei di Romania
este — cum se știe — rezultatul u-
nor îndelungate strădanii ale lui Va-
sile Pârvan. Considerînd-o instituție
de o deosebită importanță pentru
dezvoltarea științelor istorice națio-
nale, savantul a izbutit să-i dea ființă
ridicînd la Roma, în spatele Muzeu-
lui Etrusc și în imediata vecinătate
a Galeriei de Arte, o clădire care
să adăpostească pe viitor cercetători
ni trecutului nostru milenar. Posibili-
tățile materiale i le-a oferit guverna-
torul Băncii Naționale cu care între-
ținea relații de prietenie.
Pînă să se înal-
țe însă „il palazze-
to“, cum îi spu-
neau italienii, a
închiriat parterul
unei clădiri monu-
mentale din	via
Emilio	del	Ca-
valiere. instalînd
instituția noas-
tră în interi-
oarele lui. Bursie-
rii, absolvenți ai
celor patru univer-
sități din țară, au
găsit aici tot con-
fortul așteptat. E-
rau zece la nu-
măr, doi din ei
provenind de la
Institutul de Arhitectură din Bucu-
rești. Stagiul pe care-1 efectuau
bursierii la Roma era de doi ani.
In perioada aceasta își pregăteau
lucrările de doctorat. Cei căsă-
toriți puteau veni cu soțiile. Tutu-
ror li se punea la dispoziție un
mic apartament echipat cu toate
cele necesare. Pînă în 1933, bur-
sieri au fost numai bărbați. La
data menționată, Claudia Saghin
rupe tradiția, prezentîndu-se la
Roma ca trimisă a Universității
din Bucovina. Emil Panaitescu,
directorul Accademiei din perioa-
da respectivă, o primește cu re-
zerve. Avea impresia că prezența
tinerei absolvente a Facultății de
Litere și Filozofie va genera pro-
bleme dificile și complicații ino-
portune. Nu s-a întîmplat însă
nimic ieșit din comun, pentru că
noua bursieră și-a văzut conști-
incios de muncă. Nu s-a arătat în-
să dispusă să facă nici istorie și
nici arheologie, cum cerea pro-
filul instituției, ci canto.
Anunțîndu-și intențiile, Emil Pa-
naitescu n-a rămas deloc îneîn-
tat de mutațiile care se profilau
în programul Accademiei di Ro-
mania pe care o conducea. A în-
cercat să convertească fata spre
istorie și arheologie, sugerîndu-i
și cîteva titluri pentru eventualele
lucrări. Argumentele lui au eșuat
însă toate. Claudia Saghin nici n-a
vroit să audă de ele. După aceste
mici confruntări, apele s-au li-
niștit si tînăra și-a urmat voca-
ția fără alte opreliști. Mai tîrziu,
(continuare în pag. II)
Interviu realizat de
Constantin CALIN
CRONICA literara
La moartea savantului Petru
Caraman, „unul din cei mai bine
pregătiți folcloriști", la 10 ia-
nuarie 1980, rămînea o moșteni-
re impresionantă (peste 4 000 de
pagini) constituită din peste
treizeci de lucrări scrise în anii
lung; de muncă izolată.
Născut la 14 decembrie 1898,
fiul țăranilor răzeși Elena și Ne-
culai Caraman, face școala pri-
mară în comuna natală — Vîr-
lezi, județul Galați. Urmează
liceul și facultatea la Iași cu
profesori care sînt nume sonore
în cultura română. La Liceul
Internat „Costache Negruzzi",
unde este bursier între 1909—
1917, îi sînt profesor] Vasile
Bogrea, Calistrat Hogaș, August
Scriban, iar Ilie Bărbulescu,
Traian Bratu, Dimitrie Guști,
Garabet Ibrăileanu (acesta din
urmă a intenționat să-1 rețină
ca asistent), Al. I. Philippide, O.
Tafrali la Facultatea de Litere
și Filosofic a Universității ie-
șene.
In 1921 ia licența în filologie
modernă, specialitatea limba și
literatura română, calificativ
Magna cum laude, apoi absolvă
Seminarul Pedagogic Universi-
tar din Iași. La București, în
1923. dă examen de capacitate
la limba latină în ianuarie și
limba română în iunie.
Obținerea bursei oferite de
Polonia în 1925 înseamnă și în-
ceputul periplului prin biblio-
teci europene. Studiază la Var-
șovia, Lwow, Cracovia, unde au-
diază cursuri ale etnografilor și
etnologilor Bystron, Frankowski,
Moszynski, Poniatowski. D”pă
obținerea celor două doctorate
la universitatea din Cracovia, în
slavistică și în filosofic, zestrea
cercetătorului român se va îm-
bogăți prin excursii de studii în-
treprinse de-a lungul anilor la
Viena și Praga, Belgrad și Za-
greb. Atena, Sofia.
Tipărești' prima carte. în po-
lonă, la Cracovia în 1933.
în vălmășagul refugiului, omul
acesta, avînd familie cu trei co-
pii, ce i-ar fi putut monopoliza
întreg interesul, a dus un tren
de cărți ale Universității din
Iași în Ardeal, le-a încărcat,
descărcat, transbordat și a pier-
dut o singură ladă la Alba lu-
lia — cea care conținea propri-
ile manuscrise, fișe, însemnări.
Cu o tărie de caracter pc care
puțini o au, Petru Caraman a
găsit în el puterea de a reface
aproape totul de Ia început, apoi
de a birui vicisitudinile și de
a munci mai departe. Afară de
teza de doctorat ridicată la di-
mensiuni masive (600 pag.) și
studiile sau recenziile din peri-
odice, Ia moartea sa, savantul
Integrarea unei opere
avea publicată o singură carte
de 110 pag. în limba română ;
„Datinile românești în limba
franceză. Contribuție critică a-
supra folclorului român în străi-
nătate" — București 1934.
Deschidera din anii șaizeci I-a
readus pe savant la întîlnirile
specialiștilor, în paginile perio-
dicelor.
c
I
Acum, prin strădania perechii
de cercetători Viorica Săvulescu
și Iordan Datcu, valorificată de
editura Minerva', opera lui Pe-
tru Caraman începe să intre în
circuitul public.
Cele patru studii ale primului
volum au ca obiect al cercetării
balade populare și, de aceea,
probabil, s-a optat pentru gru-
parea lor. Trei dintre ele au
mai apărut în publicații, dar a-
ccstea erau greu accesibile ci-
titorilor.
Contribuție la cronologizarea
și geneza baladei populare la
români s-a mai tipărit în Anua-
rul Arhivei de folclor Cluj, în
1932 și este mai cunoscut prin
interesul stîrnit și replica lui
D. Caracostea. Studiul este pil-
duitor prin tehnica folosită de
cercetător în acoperirea subiec-
telor alese. După stabilirea riscu-
rilor și prudențelor necesare,
fiecare fațetă este luată în lu-
mină și cititorul se află mar-
torul unui demers ce tinde spre
exhaustiv.
P. Caraman știe și avertizea-
ză că folosirea produselor folc-
lorice pentru cronologizarea unor
evenimente este riscantă și ține
de copilăria folcloristicii ; in
producțiile populare timpul joa-
că un rol neînsemnat, iar po-
porul are tendința de a actua-
liza întîmplări vechi și de a
arhaiza întîmplări recente, dar
încheie cu următoarea frază:
„Credem că studiul monografic
al diferitelor balade, analizate
atît din punct de vedere al fon-
dului realist ce se poate afla în
ele, cît și din punct de vedere
genetic, e foarte necesar ca să
putem păși pc un teren mai si-
gur la clasificarea în cicluri și
la cronologizarea cîntecelor noas-
tre bătrânești".
Considerații critice asupra ge-
nezei și răspîndirii baladei Meș-
terului Manole în Balcani a fost
gindit ca replică la studiul dr.
Petar Skok din Buletinul Socie-
tății Științifice din Skoplje (1929)
care susținea nașterea legendei cu
motivul zidirii într-un mediu
de zidari și crearea și răspîndi-
rea baladei de către românii
macedoneni. Savantul uzează de
mijloace conjugate : „Căutînd să
punem în lumină cîteva aspecte
speciale ale subiectului — insu-
ficient sau greșit cercetate —,
am crezut că cea mai bună cale
spre a ajunge la aceasta c în-
trebuințarea procedeelor folclo-
rice secundate de metoda filolo-
gică. Scopul urmărit, însă, este
pur folcloric oricît rezultatele
pot fi utile și filologului, îndeo-
sebi cele din domeniul antropo-
nomasticei balcanice" pentru a
argumenta originea greacă a ba-
ladei și difuzarea ei de către
românii macedoneni.
în Cîntecul nunului. Din per-
spectiva originii, genezei și a
funcției sale — contribuție com-
paratistă la studiul epicii popu-
lare în versuri —, se opinează
pentru varianta sîrbă ca tip
primar și încă „Avem a face
aici cu un răsunet al tradițiilor
cavalerești, specifice cu deosebi-
re evului mediu. Ne gîndim fi-
rește, la o influență italo-dalma-
tină" (p. 246).
în sfîrșit, al patrulea studiu
din volum, Asupra originii și
genezei unor balade populare
sud-est europene, avînd ca su-
biect fapte extraordinare, pro-
pune o despărțire a baladelor cu
astfel de subiecte în (a) pur
fantastice și (b) fantastico-rea-
liste sau mixte. Soarele și luna
este exemplu tipic, la români,
de baladă pur fantastică și este
considerată cea mai veche crea-
ție epică în versuri a folclorului
nostru.
în toate cazurile, nu printre
lucrurile special urmărite în or-
dinea demonstrațiilor, observa-
ție complementară, și Petru Ca-
raman numai enunță, fără a-
păsare, în contextul lor tematic
est-european baladele românești
luate în studiu au clasă estetică
și-șț depășesc net coresponden-
tele. Savant de formație enci-
clopedică, Petru Caraman este
preocupat de aproape toate as-
pectele culturii populare. Eru-
diția aplicată, talentul de com-
paratist. bogăția argumentelor si
rigoarea clasică a demonstrați-
ilor sînt doar cîteva trăsături
ale scrisului său. Opera lui Pe-
tru Caraman este de multe ori
exemplară și tipărirea ei este un
fapt de cultură remarcabil.
T. MIRCEA
Vibrație de toamnă
toamna cuvîntul lumină se deformează
și fumegă
în manuscrise galactice orașe
cu mulțimi afazice
— tangaj în luciul unui măr —
prăjitorul de vinete cristalizează un abur
cu mii de învelișuri
ovoidale
prin care mîini străine-și lichefiază
țesutul originar
pe balustrada cuvîntului toamnă
trupul tău în cadrul ferestrei din bucătărie
vibrează cum pelicula nocturnă
de febră
a nevăzutului
toamna armonia morții e vie
* P. CARAMAN — Studii de
folclor I, Ed. Minerva. 1987.
Dansul
dansa cineva în haloul
luminiscent
ce ideograme cinetice întruchipau mîinile și
coapsele cristalizînd o muțenie șiroind de voci
muzica tocea muchiile
dintre corpuri și cuvinte
ochii din creierul extraplat al umbrei
în care cădeam îmbrățișați în savuroasă
dispariție
dansa cineva în haloul de octave
mișcările-i fluide ca hîrtia de biblie
extrăgeau din somnul comun
un peisaj cu urme de globule albe și roșii
albe și roșii
Printre bucovineni
(urmare din pag. I)
după cîțiva ani, întîmplarea a fă-
cut ca Emil Panaitescu s-o vadă
pe Claudia Saghin pe scena Sca-
lei din Milano și s-o aplaude fre-
netic. A revăzut-o apoi la Bucu-
rești unde se stabilise ca titulară
la Opera Română.
Claudia Saghin n-a fost singura
care s-a abătut de la drumul tra-
sat de directivele Accademiei di
Roma. I-a urmat curînd Haralam-
bie Mihăescu de la Universitatea
din Iași. Acesta s-a dedicat ling-
visticii și nu istoriei. La Roma a
frecventat des Academia Engleză
situată peste drum de cea a Ro-
mâniei, reușind să-și facă prie-
teni acolo cu ajutorul cărora și-a
perfecționat posibilitățile de co-
municare în engleză. La vecini
intra fără rețineri pentru că uni-
tatea lor culturală ținea întotdea-
una ușile larg deschise. Era adă-
postită într-un vechi pavilion al
unei expoziții britanice de pe
vremi. N-avea nici pe departe e-
loganța și suplțea clădirii româ-
nești.
Pe lingă Claudia Saghin și Ha-
ralambie Mihăescu, și eu am fost
unul din aceia care au dezertat
de la programul tradițional al
Accademiei. Dacă am aceptat să
vin la Roma, în loc să plec la
Paris, cum mi se propusese, am
făcut-o pentru a mă aventura pî-
nă în peninsula Istria, la românii
de acolo. Mă interesau atît etno-
grafic. cît și dialectal. Cele două
călătorii de studiu întreprinse la
intervale scurte în solitudinea i-
nospitalieră a peninsulei de la
subsuoara Italiei mi-au oferit —
cum v-am spus — un material
bogat.
— Ce au însemnat pentru dv.
„anii romani" 1931—1933? Ce pro-
fesori ați avut Ia facultatea din
capitala Italiei ? Care era în acea
perioadă atmosfera universitară
de-acolo ?
— Timpul pe care l-am petre-
cut în capitala Italiei a fost, atît
pentru mine, cît și pentru colegii
mei. o epocă de aur. Acolo mi-am
deschis noi orizonturi, am început
să văd lumea de la altitudinea u-
nei sporite înțelegeri, am dispus
de termeni de comparație între
popoare și am învățat o limbă cu
sonorități vocale. Cum Roma e
un muzeu în aer liber, am trecut,
„pe viu", prin întreaga ei evoluție
milenară. începînd din epoca e-
truscă și ajungînd pînă în con-
temporaneitate. Concluzia la care
am ajuns e că italienii slnt un
popor plin de calități, deschis la
suflet și binevoitor. Ceea ce m-a
surprins la ei a fost interesul ce-1
au pentru arte, muzică și, în ge-
nere, pentru frumos. Nu o dată
am văzut băieți de prăvălie că-
lători pe biciclete, ducînd tava cu
plăcinte pe cap și cintind arii din
Rossini.
Cît privește profesorii pe care
i-am audiat, voluntar, la facul-
tate, aceștia au fost : V. Rossi,
Giovani Gentile și Giulio Bertoni.
L-am preferat pe acesta din ur-
mă, pentru minunatele sale cursuri
de istoria literaturii italiene, pe
care le prezenta cu prestanță, co-
lorat și atractiv. La prelegerile
lui nu asistau numai studenții i-
talieni și străini, ci și lume veni-
tă din oraș. Ele aveau caracterul
unor conferințe de înaltă ținută
academică. Dacă nu veneai cu o
oră înainte, nu mai găseai loc în
bănci. Profesorul era solemn și
punctual. Cînd majordomul facul-
tății îi anunța venirea, publicul
se scula în picioare și aștepta
să-și facă apariția cu toată condes-
cendența.
La Facultatea de Filologie din
Roma se preda și româna. O pre-
da Claudiu Isopescu, originar din
părțile Rădăuțiului bucovinean.
Fac această remarcă, pentru că
mai există un Rădăuți pe malul
Prutului. Studenți avea puțini, ca
și ceilalți profesori care predau
limbi străine de mai mică circu-
lație.
După moartea lui Claudiu Iso-
pescu. catedra sa a fost ocupată
de o italiancă.
— Ați fost colaborator apropiat
al lui Lcca Morariu. Situația lui
de după 1940 s-a răsfrînt și asu-
pra dv. ?
— Da, am avut și eu de suferit
de pe urma interdicțiilor de pu-
blicare de după acea dată. Dova-
dă că semnătura mea n-a mai a-
părut decît în 1959, anul în care
am revenit în publicistică. Atunci
mi-au apărut și Textele istroromâ-
ne în Editura Academiei. Leca
Morariu însă, din 1940 și pînă Ia
moarte, n-a mai publicat nimic.
Se închistase și nu mai vroia să
țină pasul cu vremea, deși G. Că-
linescu, într-un articol din Națiu-
nea, intitulat Epurarea epuraților,
îl citase printre cei ce trebuiau
absolviți de interdicție.
— Pentru noi, cei care n-am
trăit în epoca respectivă, ostili-
tatea lui G. Călinescu față de
Lcca Morariu și față de alți bu-
covineni — vizibilă nu o dată în
scrierile sale — e destul de greu
de înțeles. Care sînt de fapt cau-
zele ei ?
— Disensiunile dintre cei doi
istorici literari au pornit de la
biografia lui Eminescu. Leca Mo-
rariu o proiectase în stil mare și-și
adunase, în acest scop, o biblio-
grafie bogată. Cînd a început să
elaboreze lucrarea, G. Călinescu
l-a surprins cu cunoscuta sa Via-
ța lut Mihai Eminescu. Leca Mo-
rariu a abandonat atunci proiecta-
ta monografie și s-a dedicat vie-
ții lui Ciprian Porumbescu. Și-a
intitulat manuscrisul Iraclie și
Ciprian Porumbescu. Din cele 1 200
de pagini dactilografiate, șase sute
constituie conținutul primului vo-
lum, apărut în 1986. A fost publi-
cat sub îngrijirea lui Vasile D.
Nicolescu, muzicologul. Cît pri-
vește ostilitatea lui G. Călinescu
față de alți bucovineni, mi-o ex-
plic prin faptul că literatura din
nordul țării era, în cea mai mare
parte, reprezentată de tineri care
fuseseră, de asemenea, studenții
lui Leca Morariu.
— După ce „Istoria și-a spus
cuvîntul", a mai existat o solida-
ritate intelectuală bucovineană ?
Care a fost destinul celor cu care
ați alcătuit Buletinul „M. Emines-
cu ?“ Cînd v-ați reafirmat ca bu-
covinean ?
— După dispariția, în 1940, a bu-
letinului Mihai Eminescu, colabo-
ratorii lui s-au dispersat. însă so-
lidaritatea noastră intelectuală a
trebuit să dăinuiască. M-am rea-
firmat ca bucovinean cu ocazia
sesiunilor științifice ținute în ul-
timele două decenii la Suceava și
la Bacău, în cadrul cărora am
abordat probleme bucovinene. Am
continuat apoi s-o fac, colaborînd
la anuarul Suceava și în volume-
le editate de Biblioteca Județeană
din localitate. De dată mai re-
centă, la 22 aprilie 1988, fiind in-
vitat de Academia Română _ să
particip la sesiunea de comunicări
de la București am vorbit tot des-
pre Bucovina.
— Totuși, în mod surprinzător,
în cartea dv. Studii de literatură
(Editura Junimea, 1978), nu ați
inclus nici un studiu despre scri-
itorii bucovineni. Care din ei au,
după părerea dv. cele mai mari
șanse de a fi reconsiderați crițc
și reintegrați în circuitul valori-
lor contemporane ?
— în Studii de literatură n-am
inclus nici un scriitor bucovinean
din două motive. Mi s-a cerut să
nu vorbesc despre ei, întrucît sînt
O seară trecătoare
(urmare din pag. IV)
ne că nu-I vede nimeni și se
descheie la palton. „Vezi, de-aia
o bine să nu se pripească o-
mul". Doctorița îl speriase de-
geaba cu hepatita ei. Vecinul
pe carc-I trăsese de limbă îi
spusese că în cazuri de astea
tc simți foarte rău. Ori simp.
tomele pe care le înșirase nu-1
„puțin importanți" și „nu vor in-
teresa". Al doilea motiv e că pre-
gătesc un volum Scriitori buco-
vineni. încercînd să răspund la
întrebarea dv., am să citez doar
un nume : Mircea Streinul. După
mine, el este un mare nedreptățit.
I se reproșează c-a avut o atitu-
dine politică greșită. N-a făcut
politică și n-a fost de dreapta,
cum susțin unii, pentru că fapte-
le infirmă asemenea afirmație. Tră-
ia strîmtorat. din pensia mamei.
La mine a venit de mai multe ori
să-mi ceară să-i fac rost de cîte-
va lecții particulare. Cum predam
și la Liceul nr. 3, l-am recoman-
dat unor elevi cu părinți bine si-
tuați. A fost mulțumit. Pe urmă,
datorită unor intervenții pe care
nu le cunosc, a fost chemat la
București, unde i s-a oferit un
post la cenzura militară de atunci.
— Urmăriți realizările de azi
ale scriitorilor bucovineni ? Apar
în ele toate firele continuității ?
— Firește, le urmăresc cu inte-
res, notîndu-mi particularitățile
care-i caracterizează pentru a ela-
bora sinteza literaturii din Nordul
Moldovei. Regret că unele din
tinerele talente de aici, imediat ce
capătă aripi și se ridică la alti-
tudini artistice, își iau zborul spre
București. Iarăși un singur exem-
plu : Vasile Andru(covici).
— Ce este „spiritul bucovinean"?
Cum s-a exprimat acest spirit în
literatură ?
Datorită vicisitudinilor prin care
au trecut, sentimentul lor patrio-
tic e mai accentuat, istoria lor
mai dramatică. Au trăit și sub
împăratul Austriei. Revedeți-i !
Sînt harnici, pricepuți și iuți la
mînie. Țin la tradiție, la familie,
la prieteni. Cinstea și omenia sînt
unele din caracteristicile lor prin-
cipale. Literatura lui Ion Grăma-
dă, a lui Mircea Streinul, a lui
Traian Chelariu, a lui Eusebiu Ca-
milar conține aceste note defini-
torii.
încercaseră pînă acum. Sigur,
nu avea nimic. De ce să se
teamă ? Trase aer adînc în
piept și-și continuă plimbarea.
După o oră intră în casă și
închise ușa. Se descălță alene,
se dezbrăcă și intră în sufra-
gerie. Ochii îi căzură pe calen-
darul înfipt într-un cui nou,
strălucitor, altul decît cel pe
care-1 folosise el cu un ceas
înainte.
jocul pălăriilor
Lui Constantin Noica
plouă peste parbrizul anti-șoc
pe acoperișuri statistice
și-n scuipăturile pentru sînge ale imaginației
plouă cu o rafală de pierderi
către mine
pleoapele roșii mi se desfac
în oarbe-ntîmplări ce nu au căderea
de-a fi
plouă peste pistele cu certitudini interșanjabile
și-n poemul cu centură de siguranță
asfixiat de cerneala maternă
— memoria se pliază pe ea însăși —
alerg sub narcoza unui vers mișcat
de modulațiile fătului alungit
în nebuloasa ființei
plouă și nu am căderea
și nu am căderea
de-a fi
Salamand ra
era corpul unei priviri
un idiom al nemișcării
o pată de gravitație
In literele răcoroase ale zidului
o virgulă cimentată în lumina
verde — olive
eram trecătorul cu mers negru
urmărit de acea imagine sub narcoză
emanație a absenței
ce se cere împlinită
ca un perete
unde nervii imaginează
înspăimîntătorul disegno interno
dintre eu și tu
Terminal
bătrînul își bea cafeaua la automatul bibliotecii
lăsind apoi să-.! spintece din propria-i depărtare
intimitatea cuantică a filelor
împrăștie scrumul țigării intr-o propoziție
siderală
e un mesaj ce va fi fost să fie
ori nefiindu-1 este
cum să-i desprinzi vocalele centrifuge
din filigranul informateriei
— mașina de scris și umbra
mototolită a vocii
sumbra inocență din curbura cuvîntului viață
într-un amurg evoluînd în putrede fructe —
mîinile cu pielea rulată pe ecranul sfîrșitului
îi înserează radioactiv în evenimente
singure ca larva imaginii în spațiul negru
singur cu respirația-i de predicat morbid
veni-ne-va trupul dintr-o limbă moartă
o miliardime de literă
! poate întoarce visul în descompunere
pe partea cealaltă
miine de altădată
II — Pagini bucovinene
PERMANENȚE
Mari oameni despre Marea Unire
Făurirea statului național unitar ro-
mân, proces desăvîrșit la 1 Decem-
brie 1918, „a fost, după cum se sub-
liniază în Programul partidului, rodul
luptei maselor largi populare, muncito-
rimii, țărănimii, intelectualității, a cercu-
rilor înaintate ale burgheziei, a princi-
palelor clase și pături sociale ale so-
cietății, opera întregului popor, a între-
gii națiuni1'. La realizarea acestei opere
•o contribuție de seamă și-au adus-o căr-
turarii și marii gînditori ai neamului ro-
mânesc de pretutindeni, ce nu au prege-
tat să facă istorie, dar și să o scrie.
Paginile de jurnalistică, memorialisti-
că, discursurile rostite în acele clipe ho-
tărîtoarc ar putea constitui o antologie
de rară frumusețe etică, cu incontestabi-
le valențe educative pentru toate gene-
rațiile. Gîndurile așternute pe hîrtie, iz-
vorîte din atîtea dorințe acum izbăvite
sînt de o adîncă sinceritate și încărcate
de luciditate. Ele erau, după cum decla-
ra un mare om politic, expresia unei
„clipe de fericire atît de mari, îneît răs-
cumpără veacuri întregi de suferințe".
Niciodată „n-a încăput atîta fericire
între hotarele țării ce s-a chemat cîndva
Dacia Felix", ca atunci la 1 decembrie
1918. Continuînd rîndurile lui Al. Vlahu-
ță scrise cu emoțiile și bucuriile clipelor
trăite, cităm și cîteva pasaje din articolul
său publicat în revista „Dacia". „Mai îna-
inte, cînd din răzluitele ținuturi veneau
aici în țara cea liberă, frații noștri... zi
ceau, cu lacrimi în glas : „Am venit la
voi". Și tot așa ziceam și noi cei de aici,
cînd ne duceam să-i vedem la ei acasă,
în țara cea robită, pe pămîntul sfînt al
sfintelor ior îndurări, lată că, în sfîrșit,
a sosit și ziua cea mult așteptată .și cu
multă durere plătită, cînd ori unde ne-am
afla, în București, în Alba lulia... să
putem zice cu toți : „Sîntem la noi".
Dar pentru a ajunge la această clipă a
„strălucitei biruinți"... au stat legiunile
de mucenici, toată oastea nevăzută a tre-
cutului nostru a stat mereu sub arme la
Jiu și la Mărășești, căci pentru orice iz-
bîndă mare, morții unui neam se scoa-
lă și luptă umăr la umăr cu cei vii...
Jertfele neamului sînt florile care se a-
runcă în calea dreptății. între cele pe
care le aruncăm noi azi în calea dreptății
noastre, sînt și florile culese pe Cîmpia
Turzii", încheie poetul.
Conștiința unității naționale, izvorîtă
din simțămintele maselor populare, lup-
tele pentru independență și unitate na-
țională purtate de-a lungul secolelor au
pregătit pas cu pas, cu perseverență, a-
nul 1918, cînd toate provinciile românești
s-au reunit într-un stat național unitar
și independent. La acest proces legic au
contribuit și generații întregi de cărtu-
rari, de la vechii cronicari care, vorbind
de locuitorii Moldovei, Munteniei și Tran-
silvaniei, subliniau, cu veacuri în urmă,
că „toți de un neam sînt" și „dintr-o fîn-
tînă au izvorît și cură". Pentru a ajunge
însă la Marea Unire, de la spusa bă-
trînilor cronicari au trebuit să treacă se-
cole. în această luptă statornică s-au
înălțat columnele istoriei noastre într-o
continuă spirală în care eroul luptei este
întregul popor român. O subliniază și o
recunosc toți cei care au participat la
momentul Unirii din 1918.
Animate de vibrante discursuri, între
care nu lipsesc înflăcăratele cuvinte ale
lui N. lorga sau Barbu Ștefănescu Dela-
vrancea, masele populare au reprezentat
forța ce a îndeplinit cerințele acelui mo-
ment istoric. între cuvîntările de atunci
evocăm aici numai un fragment din dis-
cursul profetic al istoricului bucovinean
I. Nistor, rostit în vara anului 1917 :
„Mergeți, mergeți batalioane românești de
împlîntați steagul neamului pe ruinele
din Suceava, mergeți și vă închinați la
Putna, mergeți și înfingeți pajura ro-
mânească la Alba lulia." Și într-adevăr,
nu peste mult timp, la Alba lulia s-a
înfăptuit mărețul act al dreptății.
Contemporanii, cei care au făcut is-
toria și au scris-o încă în acele clipe
fierbinți ale luptei pentru realizarea vi-
sului secular, au remarcat — prin glasul
lui Vasile Goldiș — că : „România Mare
nu este creația partidelor politice sau a
armatei, ci a evoluției istorice, ce nu
poate fi oprită de nici o forță umană".
Dacă aceasta era convingerea unui om
politic, care a avut un rol deosebit în
înfăptuirea unirii, convingerea sa nu este
singulară. „Autorul marii fapte rămine
totalitatea unui popor, autorul adevărat
va rămîne mereu anonim, fiind însuși po-
porul român în totalitatea lui, cu energiile
iui din trecut, cu toți semănătorii de
prin veacuri, cu toți dascălii și apostolii
de ieri, cu întreaga jertfa a unei din ge-
nerațiile sale". Sînt gîndurile lui I. A-
gîrbiceanu, participant la actul Unirii și
fidel observator al realităților vremii sale.
întreaga intelectualitate românească,
cum era si firesc, s-a pus, alături de
ceilalți, în slujba îndeplinirii idealului
de unitate statală a tuturor românilor,
subliniindu-se mereu că realizarea aces-
teia a fost opera întregului neam. „Uni-
rea. afirma tovarășul Nicolae Ceaușescu,
secretarul general al partidului, a fost
încununarea victorioasă a luptei seculare
duse de cele mai înaintate forțe ale po-
porului român din Moldova, Muntenia șl
Transilvania, de cărturarii și marii gîn-
ditori ai neamului, a activității desfășu-
rate de elementele revoluționare, de tni-
litanții socialiști, a aspirațiilor și voinței
întregului popor român".
Ion SUCEVEANU
Ion Luca și aspirația spre
universalitate
Sînt. în ampla creație dramaturgica a lui Ion Luca, trei piese de teatru
cărora le-a surîs, la un moment dat. șansa unei cariere internaționale, dra-
maturgul încercînd, pe cont propriu, să le asigure condițiile unei anume
circulații și notorietăți peste hotare. Debutînd pe prima scenă a țării, în
anul 1933 (nu fără succes, din moment ce în anul următor i-a fost decer-
nat Marele Premiu al Teatrului Național), cu drama Iuda din Cariot, Ion
Luca si-a văzut, pînă In anul 1947, tipărite vreo zece piese de teatru, unele
reprezentate, la vremea lor, pe scenele din București, Iași, Cluj, Bacău.
Concomitent, autorul, aspirînd la accesul în universalitate s-a preocupat și
de traducerea unora dintre producțiile sale dramaturgice în limbi de largă
circulație sau cu tradiții culturale incontestabile pe mapamond. Cele mai
multe traduceri — în limbile franceză, engleză, germană, greacă, italiană
— i-au fost rezervate dramei Femeia cezarului, inspirată din istoria Bi-
zanțului. Pentru alte două — Femeia, fiica bărbatului și Morișca — avem
la dispoziție cîte o singură traducere : în limba franceză și, respectiv,
germană. Acesta fiind bilanțul demersurilor întreprinse de Ion Luca spre
a-și vedea piesele favorite ajunse și pe alte meridiane culturale ale lumii,
rămîne de constatat care au fost urmările unor atari tentative. Informa-
țiile ne provin, în această privință, deocamdată, doar dintr-o singură sursă
publică : interviul acordat de dramaturg, în anul 1944, săptămînalului „Bis",
de unde excerptăm următoarea secvență : „...Ion Luca numără, printre
certificatele sale cele mai valoroase, cîteva aprecieri ale diverselor perso-
nalități culturale străine. Astfel, teatrul losefstadt din Viena, condus de
Max Reinhardt, referă în 1937 despre piesa Femeia, fiica bărbatului, tra-
dusă în limba germană, spunînd că lucrarea prezintă un talent dramatic
neîndoielnic și un dialog interesant. Iar directorul cultural Mansion al
Casei de editură londonează Harray, ana dintre cele ma mari din lume,
afirma, în 1938, despre Femeia cezarului : „Este alcătuită din scene de
înaltă factură dramatică, ceea ce mă face să-mi reamintesc de Athalia» ’)
(de Racinc). O altă sursă, pînă acum necunoscută, o constituie un set de
scrisori din arhiva scriitorului (păstrată la Muzeul Județean Suceava) ce
atestă, peste ani, interesul a doi dintre traducătorii piesei Femeia ceza-
rului (Anton Mystakide și Alice V. Wise) pentru destinul public al acestei
drame și, implicit, pentru autorul ei.
Semnificativ rămîne faptul, susținut de conținutul scrisorilor, că o
anumită preocupare a continuat să se mențină un timp, în Grecia și în
Anglia, pentru piesele lui Ion Luca.
In Precuvîntare la ediția a doua a poemului dramatic de factură mi-
tico-filosofică Amon-Ra, Ion Luca afirma : „Vremea este prețuitoare fără
greș a lucrurilor și înălțătoarea trudelor dîrze și cinstite", pentru că „nu-
mai în tovărășia ei oamenii sînt răsplătiți". Avem motive să credem că
astfel de aserțiuni stau și sub semnul premoniției și poate că scrisorile
pe care le reproducem în continuare vor constitui, în felul lor, un impuls
de bun augur în valorificarea corespunzătoare a operei lui Ion Luca.
Nicolae CARLAN
Prea stimate Domnule Luca,
Vă scriu aceste cîteva rînduri cu
o explicabilă emoție. De opt ani de
zile, războiul și împrejurările neo-
menești ne-au despărțit. Eu am trăit
tot timpul în Grecia și numai în
1918 (sic !) am izbutit să calc, pen-
tru cîteva sâptămîni, pămîntul car-
patic. Deseori m-am gîndit la D-voas-
tră, la teatrul dv., la traducerea
Evdochici (care din 1945 se află de-
pusă la teatrul Regal din Atena) și
la sindrofiile noastre boeme ori de
cîte ori dați prin București. Ultima
dată ne-am despărțit prin cartierul
Rahovei. Iar acum cîteva zile, tri-
mițindu-mi ai mei cîteva reviste din
București, am citit cîteva păreri de
ale lui Tudor Arghezi despre noul
dv. succes scenic. Dacă nu mă înșel :
Salba reginei ? sau altceva ? Bucuria
mea de a regăsi numele Dv. e mare.
Și deci nu .știu dacă aceste rînduri
tor ajunge în mîinile Dv., deoarece
nu-mi mai aduc aminte de adresa
Dv.. dau acestei regăsiri înțelesul fe-
ricit de reîntîlnire, — dacă s-ar pu-
tea, poate tot în cartierul Rahovei !
Prin urmare, aștept semnul confir-
mativ, fără să-mi ascund speranța
că în curînd vom citi Salba reginei
sau ultimul succes pe care de pe a-
cum mă pregătesc să-1 îmbrac in hla-
midă elenă. Funcționează la Atena
un Teatru de Atelier, foarte serios,
în care am speranțe de reușită. Cine
știe ? Teatrul Regal, unde sărmana
Evdochia își pierde zilele așteptînd,
e înlănțuit de duhuri și armuri po-
litice. de la care zadarnic așteptăm
simpatie.
Aceasta pentru început. Vă urez
multă sănătate, spor la muncă și o
cît mai frumoasă reîntîlnire cu cel
care nu vă uită,
Anton Mystakide
Str. Yperidu 18 a Athenes 1, Grece
Pe plic, în manșetă :
Pentru Dl. Factor Poștal.
In caz că Dl Ion Luca nu se află
la Bacău, rog călduros a se adresa
prezenta la redacția „Revistei Funda-
țiilor Regale", Bd. Lasc/ăr/Catargiu,
39, București, cu rugămintea de a fi
anunțat. Cu mulțumiri,
A. Mystakide
27 iulie/19'58
Mult stimate Domnule Luca,
Cel care semnează aceste rînduri
este un prieten al domnișoarei Alice
V. Vise, traducătoarea în limba en-
gleză a piesei dvs. Evdochia, și vă
scrie din însărcinarea ei.
Miss Wise, care se află în prezent
în Anglia, locuiește la Londra, (LAN-
GLAND GARDENS, 10, LONDON,
N. W. 3) dorește să încerce să valo-
rifice traducerea Evdochici.
Zilele trecute mi-a cerut să vă
caut pentru a vă ruga să binevoiți a-i
trimite o scrisoare prin care s-o autori-
zați să trateze în numele dvs. reprezen-
tarea, adaptarea radiofonică etc. a tra-
ducerii piesei dvs. Evdochia în An-
glia, confirmîndu-i totodată că cinci-
zeci la sută din drepturile respective
ce s-ar realiza îi revin ei în calita-
te de traducătoare. Miss Wise vă roa-
gă să-i trimiteți această scrisoare de
urgență. Fie că îi veți scrie direct,
fie că veți dori să-i transmit eu
scrisoarea, vă rog să-mi dați și mie
de știre.
La nevoie, cred că dacă aveți ne-
lămuriri aș putea și aș dori să vă fiu
la îndemînă. Cu deosebită conside-
rație,
loan Comșa
București, str. Mîntuleasa, 12,
telefon 36570 ; 62498
ION LUCA
Vatra Dornei
Strada Parcului, 37
3 septembrie 1958
Stimată Dnă Wise,
Am fost profund mișcat să aud că
nu m-ați uitat, atît pe mine cît șl
eforturile noastre comune privind
traducerea /piesei de teatru/ Evdo-
chia, de-acum cîți ani în urmă.
îmi amintesc că încă din 1940 v-am
dat o autorizare scrisă să negociati
în numele meu cu orice producător,
editor etc. punerea în scenă, publi-
carea, difuzarea /la radio/ etc. a Ev-
dochiei în traducerea Dv., reținîn-
du-vă cincizeci la sută din drepturile
cuvenite. Natural, această înțelegere
se menține și sînteți autorizată să
mergeți pînă la capăt cu negocierile.
Doresc să vă atrag atenția asupra
faptului că în ceea ce privește re-
prezentarea piesei — numai reprezen-
tarea — uzanțele internaționale și le-
gea prevăd ca autorul piesei să pri-
mească un beneficiu garantat de cinci-
zeci la sută din rețetă. Aceeași /lege/
prevede că traducătorul poate obține
o cotă mai mare din încasări decit
autorul. Mi-ar plăcea foarte mult să
aud că, lansînd piesa mea, v-ați a-
sigurat, pentru Dv., o sumă substan-
țială. Dv. mi-ați face un serviciu :
— dacă, găsind un producător sau
orice altă soluție, m-ați ajuta să a-
flu aceasta imediat și mi-ați trimi-
te un exemplar din contractul sem-
nat cu el pentru ca să-l pot prezenta
la Fondul Literar al Uniunii Scri-
itorilor din R.P.R., care va pregăti
contractul final în formă uzuală ;
— cred că ar trebui să vă reamin-
tesc că edițiile a Il-a și a III-a din
Evdochia diferă puțin de ediția pe
care ați tradus-o. Doriți să vă tri-
mit un exemplar revizuit ?
Așteptînd de la Dv. vești bune șl
dorindu-vă tot binele rămîn al Dv.
In mod sincer,
/Ion Luca/
București, 15 iulie 1969
Iubite prietene,
Iarna trecută am fost la Londra și |
bineînțeles la Paris. La Londra am
văzut pe Miss Wise, care mi-a vorbit
de d-ta și m-a rugat să mă interesez
ce ai devenit. Ștu că ai mai fost prin
București, dar nu te-am întîlnit și J
nici d-ta n-ai știut de adresa mea.
Cum eu voi fi în cursul lunei sep-
tembrie din nou la Londra, mă în-
sărcinez să-i transmit din partea
d-tale nu numai știri dar și ultimele
d-tale lucrări.
Dacă vii prin București, adresa
mea este : M. Bibiri Sturia, str. Con-
ductei, 25, bl. 60, ap. 3 - cu tram-
vaiele 13 și 25, autobuzele 36 și 72,
stația Valea Cerbului. Sînt în Bucu-
rești pînă la 25 iulie iar apoi la
Constanța și la Vulcan Dîmbovița
pînă la 15 august, după care plec în
străinătate unde voi rămîne pînă la
15 octombrie c'urent/.
Cu cele mai frumoase amintiri.
Marcel Bibiri Sturia
D-lui Ion Luca, strada Parcului, 37,
Vatra Doornei,
Rumania
Mulțumesc pentru frumoasa carte
poștală care mi-a făcut plăcere. Nu
înțeleg despre revederii (sic !) aici,
în Anglia. Cînd ? Grăbiți-vă că am
împlinit 88 de ani ! !
Intre timp vă transmit cele mai
bune urări pentru 1970.
Alice Wise
Xmas 1969
Sander : A. V. W'ise, 45, Mowbray
Rd., London — N. W. 6, England
’) De vorbă cu Ion Luca — un au-
tor dramatic autohton mai prețuit în
străinătate decît acasă la cl, în „Bis,
artă — teatru — cinema — muzică",
anul II, nr. 87, 5 noiembrie, 1944, p. 3.
Morariu—corespondență
Publicăm mal jos, scrisoarea elogioasă, inedită după cît credem, pe
care i-a trimis-o, lui Leca Morariu de la Londra, dr. M. Gaster, la pri-
mirea (prin intermediul filoromânului A. R. Wright) lucrării Războiul
Troadei. Datată 6 mai 1924, scrisoarea se păstrează, în copie dactilogra-
fiată, în colecțiile bibliotecii de la University College din Londra și se
constituie într-o discuție de specialitate asupra vechii literaturi scrise ro-
mânești (origine, circulație, copiști etc.), Istoria Troadei în cazul de față,
de care însuși Gaster se ocupase anterior. De altfel, chiar M. Gaster a
fost, alături de B. P. Hasdeu, creatorul, la noi, al acestei discipline, prin
a sa Literatura populară română (1883), a cărei reeditare (sugerată și în
scrisoarea de față) a pregătit-o vreme îndelungată, fără însă a-și putea
duce planul pînă la capăt.
Tot în ideea acestei reeditări, Gaster îi cere lui Leca Morariu și alte
lucrări ale sale din domeniul literaturii populare scrise, trimițîndu-i, în
schimb, „volumul basmelor române" pe care acest mare învățat originar
din România le-a tradus și publicat în englezește, însoțite de măiestrele
ilustrații ale unui „zugrav englez".
193, Maida Vale,
London, W. 9.,
6th May 1924
Stimate D-le Morariu,
Mă grăbesc a-ți mulțumi călduros
pentru bună-voința ce ai avut a-mi
trimete frumoasa d-tale publicație
Războiul Troadei ’). îndată după pri-
mirea cărții, D/l/ Wrigh2) mi-a în-
mînat-o și am citit-o cu multă plă-
cere. îmi pare bine că s-a descope-
rit încă un text al povestei și că s-a
publicat îndată și într-un mod asa
de satisfăcător cum l-ai făcut d-ta3).
Problema izvodului, ridicată de mi-
ne, nu se va desluși pînă cînd nu
vom avea tot Hronograful publicat,
pe care eu l-am atribuit unui P. Da-
novici, care l-a alcătuit pe la anul
1650 (v. Chrestomatia mea, voi. I, p.
145) și despre care am vorbit în Is-
Virgiliu FLOREA
toria literaturii române, în Gruber’s
Grundriss *). Numai după un studiu
amănunțit al izvoarelor acelui Hro-
nograf, ne vom putea da seamă și
despre obîrșia adevărată a povestei
de față. în tot chipul, foarte bine ai
făcut de a publica acel text. Deose-
birile între Ms. Popovici și celelalte
se explică ușor prin faptul de obște
recunoscut, de mine și de alții, cum
că copiștii textelor poporane nu se
sfiau de a manipula textul cum le
plăcea mai bine, cînd adăugind, cînd
scăzînd, căci scriau numai pentru
plăcerea lor și nu pentru a da în vi-
leag ceea ce scriau.
Pe coperta cărții d-tale, eu văz
că ai dat la lumină și alte texte im-
portante5). Dacă ai putea să mi le
trimiteți, m-ai îndatora foarte mult.
Eu, de cînd am publicat a mea Lite-
ratura populară, am tot adăugat la
volumul meu tot materialul, atît ro-
mânesc, cît și străin, care se lega
de acea literatură. Am trecut, în e-
xemplarul meu, tot ce am aflat, și
acuma voi trece și publicația d-tale
a războiului, precum și informația
despre „Kir împărat", care, din fe-
ricire, s-a păstrat de asemenea în
m/anuscri/s/ul popei Popovici. Pă-
cat că lipsește începutul, dar tot e
mai bogat decît crîmpeiul m/anuscri/s
pe care l-am cunoscut eu. Și cu toate
că Santipa se află tipărit, totuși un
m/anuscri/s e de valoare pentru cer-
cetarea istoriei și răspîndirei unui
text popular1’).
Cu aceeași poștă, îți trimet volu-
mul basmelor române traduse de mi-
ne în englezește și ilustrate cu mă-
iestrie de un zugrav englez’), care a
lucrat cu inspirația românească ce
i-am dat’).
Primește, încă o dată, mulțumirile
mele cele mai călduroase și expre-
siunea nădejdei că vei urma cu spor
drumul ce l-ai apucat și că vei în-
datora încă mult pe acei care au dor
și dragoste de vechea literatură ro-
mânească.
Devotat,
/Dr. M. Gaster/
D-lui L. Morariu,
„Junimea literară",
Strada Tomașciuc, no. 2,
Cernăuți
NOTE
’) Cf. Leca Morariu, Războiul Troadei după codicele Const. Popovici
(1796). Cu 7 clișee. Reproducere din „Glasul Bucovinei", VI (1923), Cernăuți,
Institutul de Arte Grafice și Editură „Glasul Bucovinei", 1924.
2)	Arthur Robinson Wright, director la „Pattent Office" din Londra, e-
ditor, multă vreme (1912—1931), al revistei „Folklore", vicepreședinte și apoi
președinte (1927—1928) al Societății englezești de folclor, care-i scria Iui
Gaster, la 3 mai 1924, că îi trimite „o revistă primită, pentru Dumnea-
voastră, din Cernăuți".
3)	Aluzie, probabil, la faptul că Leca Morariu a completat textul din
manuscrisul copiat de Constantin Popovici, cu fragmente din textul pu-
blicat de Gaster în limba germană, sub titlul Dic rumănische Vcrsion dor
trojanischen Sage, în „Byzantinische Zeitschrift", III (1894), p. 528—552.
‘)	Cf, M. Gaster. Geschichtc der rumanischen Literatul, în Gustav
Grbber, Grundriss der romanischen Philologie, voi. II, partea a III-a,
Strassburg, 1901, p. 380—382.
5)	Era vorba de voi. De la noi. Povești bucovinene... cu prefață de N.
lorga, Ed. a III-a, Cernăuți, 1920, operă premiată de Academia Română
în sesiunea din 1921 ; Un nou manuscris vechi : Isopia voronețiana, Cer-
năuți, 1922 ; Codicele pătrăuțean și asasinarea lui Grigore Ghica, Boto-
șani, 1922 ; Ce-a fost odată. (Din trecutul Bucovinei), Cernăuți, 1922 ; Fră-
ținii Eminescu, Cernăuți, 1923.
’) Deși s-a ocupat de mai multe ori de Istoria Sandipii filosoful din
manuscrsul lui Constantin Popovici (cf. Mihai Moraru, Cătălina Velculescu,
Bibliografia analitică a cărților populare laice, parte a Il-a, București, E-
ditura Academiei R. S. România, 1978, p. 435). Leca Morariu n-a publicat
decît fragmentar acest roman popular, în a sa Din Sandipa filosoful al co-
dicelui C. Popovici, în „Bibliotecile noastre", III (1926), nr. 1, p. 1—2, în
care „reproduce — spun autorii de mai sus — pilda a doua a celui de-al
doilea filosof".
’) Cf, Children’s Stories from Rumanian Legends and Fairy Tales. By
M. Gaster, Ph. D. Late President of the English Folk-Lore Society etc.
Illustrated by C. E. Brock, R. I., London, Raphael Tuck & Sons, Ltd.,
/1922/.
’) Era vorba, între altele, de albumul La Roumanie en Image, oferit
lui Gaster de Legația României de la Londra, ca și, se pare, de obiec-
tele de artă populară românească din colecția personală a marelui învățat.
Pagini bucovinene — III
POEȚI DIN R.S.S. MOLDOVENEASCA
Heralzii
lui Mihai Eminescu
Se lasă înserarea
și ne apar la porți
heralzii fără nume,
fără de neam și soartă
și surlele lor strîmbe înalță către bolți
lung mugetul pustiei gonind spre-o mare
moartă.
Vin din neant,
din silve,
din tenebre
Cu platoșă de zgură și sufletul amar
să soarbă neuitarca și sufletul din vorbe,
la pod și la răscruce să ceară vamă iar.
Se lasă înserarea
și vinturile reci
adună-n val nisipul — tot dune,
dune,
dune
acoperă trudite vechi urme pe poteci
și de se poate plînge
nu se mai poate spune
La mesele tăcerii
făclia nu s-a stins —
alăturea de pită — cartea Măriei Sale
adună șl copiii și cei cu părul nins
cînd „Sara pe deal buciumul sună cu jale"
Stau toți în așteptare,
plătindu-și viețuirea
cu lacrimi și sudoare,
cu cîntece și dor
și uneori aud adînc zvîcnirea
inimii Lui bătînd în pieptul lor.
Iar cind uitarea ține să învingă
colindele cu „Mări Leru-i ler“

cadran Literatură
și „literatură"
Tema jurnalului (ca litera-
tură) continuă să se mențină
în actualitate. Abundența ar-
gumentelor puse în circulație
în ultima vreme (vezi și „Ca-
iete critice") vrea să dea cîș-
tig de cauză zeloșilor săi sus-
ținători. De altfel respectiva
specie (jurnalul) înflorește ca
un cîmp de rapiță prin ro-
manele noastre, de cîțiva ani
încoace. Există autori care
s-au „specializat" în romane-
jurnal. grăbindu-se să-și...
valorifice „în chip superior"
pînă și caietele de însemnări
juvenile. Și uite-așa, nu des-
chizi bine o carte și te po-
menești înotînd prin banali-
tăți de existență particulară
pigmentate pe ici, pe colo cu
mici picanterii, care oricum
nu pot și nici n-au ce salva.
în acest context atrage a-
tenția recenta intervenție a
lui Eugen Uricaru (Ateneu
nr. 8). Cunoscutul prozator se
arată mai degrabă mîhnit
decît iritat față de fenomenul
în cauză. Și pe bună drep-
tate. Pentru că înainte de
DICȚIONAR (LXVIII)--------
LEU, PAUL (n. 26.VI.1927, co-
muna Cîrja-Murgeni, județul Vas-
lui, istoric și critic literar. Studii
secundare la Liceul „Mihail Ko-
gălniceanu" din Vaslui, „B. P.
Hasdeu" din Chișinău și „Vasile
Lupu" din Iași. Studii superioare
la Facultatea de Filologie a Uni-
versității „Al. I. Cuza", Iași, ab-
solvite în 1954. Profesor la școli-
le elementare din Cîrja-Vaslui și
Arbore-Suceava, Liceul Militar
„Ștefan cel Mare" din Cîmpulung
Moldovenesc (1956—1965), șef al
secției de învățămînt Suceava
(1965—1967), lector la Facultatea
de Filologie a Institutului Peda-
gogic din Suceava (1965—1976),
profesor la Liceul de matemati-
câ-fizică „Ștefan cel Mare", Su-
ceava. Debutează în Convorbiri
PROZA
De două zile bătrînul era su-
părat. Primise o veste care-1
scosese din pepeni. O nimica
toată ; era suspect de hepatită.
Bineînțeles că noutatea l-ar fi
lăsat cu totul rece, dacă n-ar
fi primit-o cu două zile îna-
inte de Anul Nou. El nu mai
era omul care să-și petreacă
revelionul în nu știu care lo-
cal jucînd perinița cu capul
plin de paiete și în costum de
ginere, dar avea, ca în toți a-
nii, planurile lui. De cînd ră-
măsese singur. 1 Mai și mai
ales sfîrșitul anului erau pen-
tru el sărbători neobișnuite.
In supragerie, în fața unei sti-
cle de șampanie și a unui pahar
cu picior, își ura „la mulți
ani" Ia miezul nopții. Radioul
și televizorul, deschise, își tri-
miteau în camerele goale cele
douăsprezece semnale sonore.
Întotdeauna în aceste clipe se
ridica în picioare și fiori reci
îi treceau de-a lungul spinării.
doar inima aceasta sîngerîndă
ne mai deschide-o poartă către cer.
Se lasă inserarea
și ne apar la porți
heralzii fără nume,
fără de neam și soartă
și surlele lor strîmbe
înalță către bolți
lung mugetul pustiei
gonind spre-o mare moartă.
Cît inima Lui bate în piepturile
noastre.
își caută izbînda și
locul,
heralzii fără nume,
fără de neam și
cu platoșă de zgură
și suflet amar
soartă
în zadar.
Valeriu MATEI
Elegia
trandafirului
urbanizat
Trandafir cu guturai,
Trandafir transfigurat,
Ai miros scăzut și, vai,
Te-ai in-dus-tri-a-li-zat !
Azi mai mult proprietar
De parfumuri,traficant,
Mai visezi în nopți de jar
Floarea-cea-de-diamant ?
Cînd în vîntul de april
Te-mbătai de ideal
Și erai cel mai fragil
In tot regnul vegetal ;
Și visai să fii, să fii
Numai cosmos, numai duh,
Să-ți înalți, în reverii,
Carnea toată în văzduh !
Erai Prințul-din-candori,
Cam romantic» și naiv.
Că și iarna uneori
înfloreai demonstrativ.
Oh, pe-atunci te destrâmai
In mici flăcări de mister,
Te purta în seri de mai
Poezia la rever...
Azi, in sfere vindecat.
Stai într-un peisaj de var
Arcadie SUCEVEANU
Sînt solul
Sînt solul iubirii ce vine
Acum, să aducă scăpare.
Din ghearele urii barbare,
A celor ce-o află prin mine
Așa, cum au toate un capăt.
Și numai iubirea nu-l are,
Eu vreau să o știți fiecare,
Căci numai prin voi o recapăt
Cînd stau nouri negri s-atace
Un suflet ce n-are hotare
Că același e-n toți și mă doare
Ne apără norul de pace.
Sînt solul iubirii curate,
Un strop din esența ei pură,
Departe de pizmă și ură
De rău și minciună departe.
Nina JOSU
orice „această trupă de fron-
tieră", cum îi numește E. U.
pe impricinații condeieri, a
pătruns cu trufie în arena
literară lăsînd impresia că
„Troia literelor este îngenun-
cheată și la îndemîna" oricui.
Ce poate fi mai comod decît
să utilizezi consemnarea nu-
dă după formula „totul e de
privit, pipăit, adulmecat" si
să umpli astfel zeci și sute
de pagini ? Și E. U. își ex-
primă neliniștea că o aseme-
nea „molimă" începe să se
răspîndească și printre scri-
itorii de talent, „poetul își clo-
roformizează poezia și scoate
în arenă caii orgoliului, pro-
zatorul își încîlcește bine
fraza șj face să se audă șe-
nila blindată a tonurilor sale,
criticul devine crud, feroce,
nemilos...". Sporind numărul
veleitarilor, această acțiune
concertată nu reprezintă alt-
ceva decît „o lovitură de
pumn" dată literaturii, ade-
văratei literaturi. Se va ri-
posta desigur că jurnalul, re-
fuzând ficțiunea, reține auto-
Se îndrepta de șale și golea
paharul pînă la fund. Mergea
in bucătărie și, după ce rupea
ultima filă a calendarului, a-
găța ceremonios în cuiul rugi-
nit de deasupra aragazului pe
cel al noului an. Toate le fă-
cea cu o încetineală solemnă,
prelungindu-Ie cît mai mult. Se
îndrepta puțin și-și privea „o-
pera", după care-și turna ca-
feaua dinainte pregătită într-o
căniță de porțelan scump, spe-
cial cumpărată pentru acest
prilej. O așeza cu mare bă-
gare de seamă pe o tavă de
inox lîngă un șervețel împătu-
rit în trei. Lua totul cu a-
mindouă mîinile și cu ochii în
oglinda cafelei se îndrepta spre
sufragerie. Punea totul pe ma-
să și-și freca mulțumit palme-
matismele cotidianului în sta-
rea lor frustă, de unde si
senzația de plonjare în con-
tingent și intimitate. Foarte
bine, numai că, păcatul pri-
mordial al acestei așa-zise
literaturi rămîne simularea.
Ea convinge sau va convinge
doar pe snobi și pe amatorii
de delicii biografice. Și pen-
tru că tot vorbim de „lite-
ratura de frontieră" (terme-
nul aparține lui E. U ), ne
permitem să „contrapropu-
nem" o carte cu adevărat
„mustind" de viață : „Pro-
prietarul de iluzii", de Cornel
Nistorescu. O carte trăită in
sensul exact al cuvîntului și
care pune în fața cititorului
felii de existență de cea mai
indubitabilă verosimilitate.
Nu vom intra în detalii și
nici nu ne propunem o ana-
liză a volumului menționat,
vrem doar să-i subliniem
particularitatea și originali-
tatea. C. N. vine să demon-
streze că într-adevăr se poate
naște literatură din imediata
realitate, cu condiția să știi
să „stăpînești" această reali-
tate. Textele sale sînt și nu
sînt reportaje. Sînt reportaje
pentru că însumează referin-
literare, mai 1970, editorial în
1972 cu monografia Ciprian Po-
rumbescu. A colaborat, cu peste
170 studii, articole, recenzii, texte
și documente inedite, la : Ateneu,
Apărarea Patriei, Buletinul Socie-
tății de Științe Filologice din R.S.
România, Cercetări istorice, Coloc-
vii, Convorbiri literare, Cronica,
Gazeta învățămîntului, Limbă și
literatură română, Muzica, Pagini
bucovinene. Revista noastră, Stu-
dium, Tribuna Rom;niei, Tribuna
școlii ș.a. Volume tipărite : Ciprian
Porumbescu — documente și măr-
turii, Suceava, Muzeul Județean.
1971 ; Ciprian Porumbescu — mo-
nografie, prefațată de George Pas-
cu. Suceava, Muzeul Județean,
1972, ediția a Il-a revăzută și a-
dăugită, Editura Muzicală, Bucu-
rești, 1978 ; a îngrijit edițiile S. FI.
Marian : Basme din Țara de Sus,
Iași, Editura Junimea, 1975, Le-
gende istorice din Bucovina, Iași,
Editura Junimea, 1981 și Basme
populare românești. București, E-
ditura Minerva, 1986.
Paul Leu s-a dedicat cu pasiu-
ne studierii vieții și operei a două
personalități bucovinene marcan-
te : Ciprian Porumbescu și Sime-
on Florea Marian, abordînd însă
și alte teme de istorie și critică
literară sau de modernizare a
predării literaturii.
Referințe critice (selective) :
Cantemir, Traian — în Cronica nr.
28, 9 iunie 1976, p. 3 și Tribuna
României, nr. 145, 15 noiembrie
1978, p. 13, nr. 223, 15 februa-
rie 1982, p. 4 și nr. 326, 15 oc-
tombrie 1986, p. 4; Borza, Enea
— în Muzica, nr. 5, mai 1974, p.
36—37 ; Dobre, Alexandru în Lu-
ceafărul, nr. 24, 13 iunie 1987,
p. 2; București, Editura Minerva,
1987 ; Muntean, George, în Româ-
nia literară, nr. 38, 17 septembrie
1987, p. 19; Muntean, George —
în Hiperion I. Viața lui Eminescu,
București, Ed. Minerva, 1973, p.
75—76 ; 388 ; Monteoru, Alexandri-
na — în Viața românească, nr. 5,
mai 1987, p. 94—95; Neagu, Vera
— în Romanian news, nr. 33, 14
august 1981 ; p. 9 ; Negreanu, Con-
stantin — în Limbă și literatură,
voi. I. București, 1987, p. 133—
134 ; Pătrașcu C. — în Convorbiri
literare, nr. 1, ianuarie 1979, p. 12..
Ion PÎNZARU
le. Cu o lumină nouă în ochi
deschidea scrinul greoi scoțînd
o cutie de trabucuri englezești;
dar de la răposata nevastă-sa
O punea cu evlavie pe șerve-
țel și se așeza Ia masă. Cu o-
chii Ia televizor rîdea cu poftă
de toate poantele, bune-rele.
debut O seară trecătoare
Cînd trăgea din trabuc își a
mintea întotdeauna de soția lui
care-i apărea pe nesimțite în
față. El îi povestea ce i se în-
tîmplasc peste an și ca ascul-
ta. Ii amintea întotdeauna pe
vremea asta de cofetăria din
Căciulata de unde-i cumpărase
un tort cît toate zilele să-i fa-
că o surpriză. Draga de ea, ro-
șie de emoție în fața unei așa
capodopere culinare, calcase
greșit și frișca umpluse dalele
localului. „Ce supărată fusese
țe controlabile și relevante,
numai că autorul refuză cu-
mințenia comunicării și nu
suferă de viciul înregistrării
blazate a datelor și faptelor
spre a le farda mai apoi în
culorile conformismului. Sec-
țiunile realizate în destinele
unor indivizi sau comunități
umane, în mecanismele sub-
tile ale relațiilor sociale și de
grup au precizia și viabili-
tatea autenticității. Forța și
maturitatea naratorului (aflat
la a doua sa experiență ae
acest gen) decurg din capa-
citatea de a surprinde esen-
țialul, de a nu ocoli adevă-
rul, oricît de dureros ar fi
acesta, precum și dintr-o ex-
cepțională stăpînire a mijloa-
celor de expresie. Investigînd
cu frenezie cazurile și eve-
nimentele de excepție luate
sub „observație", Cornel Nis-
torescu reușește performanța
une, cărți palpitante și con-
vingătoare.
Și oricind, între apaticele
însemnări de uz personal și
„tăieturile nemiloase" în de-
rularea istoriei la zi, opțiu-
nea noastră va fi de partea
acestora din urmă.
I
loanid DELEANU
atunci consoarta mea", sfîrșea
el istoria într-un hohot de rîs
îndesat.
Niciodată nu apuca să vadă
sfîrșitul programului de Ia te-
levizor. Ațipea, și ea îi punea
binișor sub cap un puișor de
pernă. învelindu-1 duios cu o
pătură.
*
Anul ăsta, după ora două-
sprezece, nu izbuti să-și găseas-
că locul si nu mai simțea
bucuria ritualului sărbătoresc
pe care-1 repetase în atîtca
rînduri. Mai mult, cînd agăță
noul calendar, se rupse cuiul.
Furios. își luă suba. căciula,
fularul și ieși lăsînd lumina a-
prinsă.
Afară era bine și ningea.
Plimbarea de unul singur pe
strada pustie îl calma. Dacă
i-ar fi spus cineva că de Anul
Nou se va plimba sub ninsoa-
re, n-ar fi crezut. Ii părea bi-
(continuare în pag. II)
Luminița ANDRICIUC
----------- CONSEMNĂRI------------------------------
•	Manifestări politico-educative
Specialiștii Muzeului Județean Suceava au des-
fășurat în perioada estivală o bogată paletă de ac-
țiuni menite să contribuie la educația politică,
patriotică, estetică a colectivelor de oameni ai
muncii de la orașe și sate.
Cele peste 50 de conferințe și simpozioane au
marcat evenimentul central al perioadei — a 44-a
aniversare a Revoluției de eliberare socială și na-
țională, antifascistă și antiimperialistă, prin dez-
baterea unor teme precum : „23 August — moment
cu adînci semnificații în istoria României", „Ctito-
riile Epocii Nicolae Ceaușescu", „Suceava pe co-
ordonatele dezvoltării economico-sociale în anii
Epocii Nicolae Ceaușescu", „Suceava — trecut si
prezent glorios".
Bilanțul estival este doar parțial prezentat, spe-
cialiștii muzeului fiind implicați din ce în ce mai
mult în activitatea de educație a maselor din
județul nostru și prin alte acțiuni, ca de pildă ex-
poziții urmărind valorificarea patrimoniului cul-
tural, mese rotunde ete.
•	Premii
•	La festivalul folcloric interjudețean „Cîntecele
munților", ediția a Vil-a, organizat de Muzeul Sa-
tului și al Tehnicii Populare din municipiul Si-
biu, competiție la care au participat 44 de formații,
reprezentlnd 32 de județe ale țării, mesagerii ar-
tiștilor amatori din județul nostru, de această dată
Ansamblul de cîntece și dansuri „Balada" al Cen-
trului de Cultură și Creație „Cîntarea României"
din orașul Fălticeni, întrunind aprecierile unanime
ale juriului și publicului (peste 11 000 spectatori),
a obținut premiul special al Asociației Folcloriș-
tilor și Etnografilor din Sibiu, premiul Opiniei
Publice, diploma de onoare și placheta festivalu-
lui pentru autenticitate și măiestrie interpreta-
tivă. Realizatorii spectacolului (obiceiuri la nuntă) :
Răzvan Vrabie, Mircea Moisa, Mircea Stolerii.
•	Evoluînd pe scena sărbătorii folclorice inter-
județene „Trandafir de la Moldova", ediția a
XXII-a, de la Strunga — județul Iași, la care au
participat formații din 17 județe, artiștii amatori
de la Centrul de Cultură și Creație „Cîntarea
României" din satul Comănești, comuna Botosana,
au fost distinși cu premiul I și trofeul festivalu-
lui — pentru formațiile de dansuri bărbătești și
mixte (instructor : Filip Constantinescu) și cu pre-
miul special al juriului pentru surorile Iftimia s!
Salomeea Leșan, interprete de muzică populară
(Aurelian Ciornei)
• In memoriam
Nu de mult s-au împlinit 100 de ani de la naș
terea prof. univ. dr. Virgil Tempeanu, scriitor șl
reputat germanist. Născut în Focșani, va urma
școala primară și Liceul „Nicolae Bălceseu” din
Pitești, unde se mutase familia, tatăl său fiind
funcționar la C.F.R. Aici este apreciat ca un elev
de excepție, iar în clasa a VIII-a liceală, datorită
și înclinațiilor sale literare, i se încredințează con-
ducerea revistei școlare „Junimea” •.
înscris la Facultatea de Litere și Filosofic din
București, o absolvă cu rezultate excepționale. A
fost studentul lui Titu Maiorescu, iar în timpul
studiilor — ales primul președinte al „Societății
Studenților Germaniști"2. In 1913 este numit ca
profesor la Gimnaziul „Alecu Donici" din Fălti-
ceni, dar va preda și la școli secundare din loca-
litate. In 1918/19, este numit directorul Școlii Pre-
gătitoare de învățători, care a funcționat la
Baia în locul Școlii Normale temporar desfi-
ințate. Mulți ani a fost directorul și sufletul a-
cestei școli (reînființată), pe care a menținut-o,
împotriva vicisitudinilor vremii, pînă în 1930,
cînd s-a desființat definitiv.
La Liceul „Nicu Gane" din Fălticeni a avut
ca elevi pe viitori oameni de seamă : acad. Petru
Jitaru, artiștii poporului Gr. Vasiliu-Birlic, Jules
Cazaban și Ion Irimescu ; pe Horia si Vasile Lo-
vinescu, Anton Holban, Aurel George Stino s.a.
In 1936, devine membru al Societății Scriitori-
lor Români, al cărei președinte era Liviu Re-
breanu. La această dată Virgil Tempeanu era un
recunoscut publicist pe tărîmul literelor romă- ।
nești. Eruditul profesor s-a remarcat și prin nu-
meroase traduceri din limba germană : Cîntecul
Nibelungilor, Gudrona, Medeea și Sapho (jucată
în premieră pe țară la Fălticeni, cu Agatha Bîr-
sescu și clasa ei, de teatru de la Iași), Ifigenia în
Taurida, dc Gocthe ș.a. Nicolae lorga l-a socotit
cel mai bun traducător, la acea vreme.
Timp de două decenii (1913—1934), Virgil Tem-
peanu a impulsionat și activitatea culturală din
orașul Fălticeni și din cuprinsul fostului județ.
In 1934 este transferat la București, unde-și sus-
ține teza de doctorat : Cîntecele de cruciată ale
lui VValtcr von der Vogelweide, cu „magna cum
laude", avînd ca îndrumător pe Simion Mindrescii,
care la ieșirea sa la pensie, îl va desemna locțiitor
la catedră.
O perioadă (1935—1937) este lector de limba
română la Universitatea din Miinchen, după care,
revenit în țară, va ocupa rînd pe rînd funcția de
lector la Academia Comercială din București, con-
ferențiar la Școala Politehnică, profesor la Uni-
versitatea din Iași și, în fine, la Facultatea de
Litere și Filosofie din Capitală.
In anii din urmă, Virgil Tempeanu își continuă
activitatea de publicist, fiind membru titular al
Uniunii Scriitorilor din R. S. România. Dă Ia
lumină traduceri din literatura țărilor de limbă
germană, apreciate de critica de specialitate (Zoe
Dumitrescu-Bușulenga, semnează prefața la Cîn-
tecul Nibelungilor, București, 1964, EPLU).
După pensionare, scriitorul se retrage la Buftea,
,într-o casă particulară, înconjurat de bogăția căr-
ților din biblioateca sa și de tablourile renumitu-
lui pictor Rudolf Schweitzer-Cumpăna, cumnatul
său, vizitat de numeroși cărturari prieteni și foști
elevi.
La 11 mai 1985, trece în lumea umbrelor, lă-
sînd în urma sa o operă vastă, ce-și așteaptă încă
cercetătorii.
* Vlad Nicolae și T. Popescu, Monografia Liceu-
lui „N. Bălceseu", Pitești, 1966, p. 38—39.
2 Scriitorul Virgil Tempeanu, omagiu la 50 de
ani, Fălticeni, Tip. Bendit, 1933.
Constantin ILIOAIA
REALIZATORI: Ion BELDEANU, George
DAMIAN, Viorel DARJA, Ion CARP
FLUERICT, Mihail IORDACHE, Gh.
LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion PA-
RANICI, Victor Traian RUSU, Mircea
TINESCU, Alexandru TOMA
Secretariat: Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare : Valentin MILICI
Comitetul județean de cultură
și educație socialistă Suceava