AUGUST 1988
ANUL VII, nr. 8 (80)
vincnc
EDITATE IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
AICI Șl ACUM
„Să formăm la toți oamenii, la tineret o
concepție științifică despre viață, corespun-
zător uriașelor cuceriri ale științei, ale cu-
noașterii umane, care demonstrează justețea
concepției materialist-dialectice și istorice
despre lume, materialitatea lumii și dă o
perspectivă minunată pentru noi și noi cu-
noașteri, pentru înaintarea omului spre un
asemenea nivel de cultură și conștiință care
să-l facă cu adevărat liber, dar și stăpîn,
cu adevărat, pe destinele sale, să-i dea po-
sibilitatea să acționeze în mod conștient
pentru transformarea lumii, pentru reali-
zarea unei lumi mai bune și mai drepte",
îndemnul adresat de tovarășul Nicolae
Ceaușescu in „Expunerea cu privire la
unele probleme ale conducerii activității
economico-sociale, ale muncii ideologice si
politico-educative, precum și ale situației
internaționale", oferă, totodată, cadrul de
referință pentru o analiză intcgrativă a pro-
fundului umanism care stă la baza politicii
partidului nostru.
Progresul unei societăți construite con-
știent pleacă de la omul făuritor rațional
al propriei istorii și se întoarce la același
om, îmbogățindu-I in determinațiile sale,
dezvoltîndu-1 multilateral. Căci creația ex-
primă în cel mai înalt grad dialectica din-
tre individual și social. Omul, „agent al exis-
tenței și transformărilor sociale" apare el
insuși ca un instrument de acțiune, conști-
ent folosit de cea mai revoluționară forță ;
el însuși. Astfel, se poate afirma că perso-
nalitatea omului de tip nou al societății so-
cialiste, proprietar, producător și beneficiar,
comunistul, făuritorul prezentului și viitoru-
lui. cutezătorul vizionar al zilei de miine
trebuie să aibă și să dobîndească mereu tot
mai multe cunoștințe științifice și culturale,
trebuie să se ocupe continuu de lărgirea
orizontului său spiritual, de însușirea a tot
ce este mai înaintat în epoca sa, pentru că
numai astfel va putea dispune de capaci-
tatea permanentă de interpretare justă a fe-
nomenelor economico-sociale, va înțelege și
va promova noul, va elabora pe baza noilor
cuceriri ale științei concluzii teoretice cu n
finalitate practică pentru a participa rodnic
și plenar Ia dezvoltarea multilaterală a so-
cietății noastre socialiste.
Din aceste determinații ale profilului per-
sonalității umane rezultă si coordonatele
idealului educativ care trebuie să stea Ia
baza tuturor activităților practice, căci rea-
lizarea cu succes a sarcinilor cconomico-so-
ciale ce decurg din amplul Program al
partidului nu este posibilă fără o pțenară
participare a maselor animate de un înalt
spirit creator, de pasiune și dăruire în mun-
că, de înaltă responsabilitate și echitate so-
cialistă.
Instituționalizarea unui larg cadru demo-
cratic de participare directă a maselor la
conducerea tuturor domeniilor vieții sociale
constituie nu numai împrejurarea în care
inițiativa se manifestă din ce în ce mai
pregnant, ci constituie ea însăși un factor
stimulator de noi inițiative. Atribute ale o-
mului nou, creativitatea, spiritul novator
sînt în același timp factorii constitutivi cei
mai dinamici ai culturii.
In condițiile socialismului, omul, devenind
scop suprem și cea mai înaltă valoare în
societate, se autoeducă, cultura fiind pusă
astfel în slujba realizării lui ca personali-
tate multilaterală. Complexul social-umafn,
cu motivațiile sale de ordin general, nu se
suprapune și nu desființează cu nimic pu-
terea creatoare a individului, fără de care
aceasta nici n-ar exista și n-ar putea fi
înțeles. Omul societății socialiste participă
la o realitate dinamică, definită prin actul
revoluționar de transformare a lumii și so-
cietății în care conștiința sa se formează
pe măsură ce folosește tendințele progresis-
te ale trecutului, în experiența înaintată a
prezentului, în făurirea unui viitor mai lu-
minos.
Trebuie relevat și un alt aspect : puterea
de muncă fiind dăruită crezului umanist de
solidaritate cu toți membrii societății, re-
zultă că el, omul cu o conștiință înaintată,
nu-și reduce activitatea Ia strategii de mo-
ment. Viitorul se intersectează și descinde
în acțiunile prezentului cu tot ceea ce este
creație nmană și experiență a tuturor gene-
rațiilor. Modelul societății viitoare se fău-
rește aici și acum, în confruntarea cu reali-
tatea lumii în care trăim. îndreptînd activi-
tățile noastre spre înaltele cote cerute de
evoluția societății contemporane.
Aceste aserțiuni, delimitate de tezele pen-
tru Plenara C.C. al P.C.R., devenite pro-
gram de acțiune a întregului popor, cuprind
în ansamblul lor o nouă și elocventă do-
vadă a gîndirii teoretice a partidului, a to-
varășului Nicolae Ceaușescu. Preocuparea
continuă pentru conectarea demersului ana-
litic la realitățile concrete, pentru generali-
zarea științifică a experienței revoluționare
a edificării noii societăți își găsește în Ex-
punerea conducătorului partidului si statu-
lui nostru o nouă, și concludentă mărturie
a perenității ideologice, a spiritului nova,
ter, deschis, al concepției materialist-dia-
lectice și istorice.
Strălucit model de analiză profundă a re-
alității, un adevărat corp unitar de con-
cepte, teze, aprecieri și orientări de o ines-
timabilă valoare practică, adevărat ghid al
(continuare în pag. III)
P. B.
Desen de Ion Carp FLUERICI
IN ZI DE AU6UST
S-aud cîntînd tulpinile și ramul
îngreuiat de stele pîrguite,
și brazdele minate de-o vecie
cu freamătul seminței încolțite,
și ca pecete sîntă peste toate
prin respirări înalte se-nfioară
cortegiul uriaș de zei statornici
în dragoste frumoasă pentru țară,
căci moștenești și lași poruncă dreaptă
iubirile profunde și sublime
cînd îți pricepi cu-nflăcărare vîrsta
ca închegare demnă în mulțime,
cînd simți că-i zbor dezlănțuit, înalt,
în zi de August, mîndrul Tricolor,
cînd patria se-ntreabă și-și răspunde
cu numele adînc al tuturor.
Ion DRAGUȘANUL
Reporter
Noul destin al Șiretului
Am copilărit pe malul drept
al Șiretului, nefiindu-mi străin
nici un cotlon, începînd de la
clocoticii Luncăi pînă spre Gri-
gorești, la Cotul Deciului. Maluri
înalte, de după care, pîndind
mreana sau scobarul, nu ne ară-
tam, muți, decît frunțile, sau de
pe care ne aruncam în apă, ca
de pe trambuline, atunci cînd ne
săturam de spionat inutil plutele,
vaduri largi peste care învîrteam
undițele după clean, bulboane
adinei, grele și negre ca niște
uriașe lipitori, la care priveam
cu frica înotătorului fără voca-
ție, luncile în care mergeam cu
vitele la păscut și în umbra că-
rora s_au consumat prime și ne-
vinovate iubiri, dar mai ales a-
cea bucurie inconștientă, mira-
culoasa atracție a apei, materie
efeminată, mereu tulburînd sim-
țirea adolescentului bîntuit de
lecturi din Raymond Radiguet
(și de acnee)... Și libertatea ! Ni-
căieri ca pe malul apei nu ne
simțeam mai liberi să ne facem
de cap, cu acel curaj care se
sfîrșea uneori cu dispariția pen-
tru vreo cîteva zile, dacă nu
chiar pentru totdeauna, a vitea-
zului.
Lucru curios, memoria nu a
reținut imagini din vremea cînd
la Berești se construia actualul
baraj ; poate de aceea și impac-
tul cu imaginea acumulării de
apă de aici a fost aspru, ochiul
refuzînd să vadă realitatea, ci
reconstruind încăpățînat, peste
un părelnic perimetru de ape,
cotul acela de luncă unde era
să ne sfarme oasele proprietarul
unor setei pe care tocmai le „îm-
prumutasem" dintr-o baltă-rămă-
autograf
Prof. dr. doc. ȘTEFAN BERCEANU
Popas în Moldova de sus
Invitat de redacția revistei „Contemporanul" să particip Ia co-
locviile pe care le organizează în centrele de cultură din orașele țării
noastre, am luat parte cu mare bucurie la colocviul ținut în partea
nordică a țării — orașele Bucovinei —, începînd cu Suceava. Pentru
cel care a cunoscut de-a lungul vieții lui, ca drumeț, Bucovina, cu
apele, dealurile, pădurile și așezămintele arhitecturale medievale, pre-
cum și oamenii acestor locuri, o revenire Ia ei înseamnă într-un fel o
revenire la tine însuți. Multe din locurile pe care le cunoaștem și care
au așezat ceva solid în structura minții și sufletului nostru constituie
parte a integrității eului nostru. Așa am simțit acum în această reve-
nire in minunatele orașe Suceava și Rădăuți și așa mi-au revenit
gîndurile pe care le-am împărtășit cu sinceritate celor care m-au as-
cultat și așa au făcut și prietenii mei de la prețioasa revistă „Contem-
poranul", depozitara a aproape un secol de cultură cu probleme spe-
cifice țării noastre. Am adus fiecare ce am considerat mai prețios în
noi, oamenilor tineri sau vîrstnici din aceste locuri și cred că au avut
pătrundere cele spuse de noi. Dar mesajul nostru a luat o formă spe-
cială mai ales prin ceea ce oamenii și locurile bucovinene ne-au adus
spre noi.
Personal, ca medic și profesor de medicină, trăind în efortul de
a proteja oamenii de boli grave și de a instrui generații de medici, am
împărtășit convingerile mele despre responsabilitatea medicală în con-
textul ei general, despre responsabilitatea omului pentru om. Respon-
sabilitatea medicului, ca și a oricărei profesii, rămîne mereu deschisă
pentru cunoașterea continuă și pentru căutarea adevărului, un adevăr
util vieții oamenilor și acest adevăr păstrează comandamentul său pen-
tru medic, pentru profesorul educator, pentru inginer, pentru arhitecf,
pentru agronom și pentru toate activitățile care-și găsesc un loc de
desfășurare optimă în țara noastră și așa de bine în orașele Bucovinei.
M-au umplut de bucurie contactul deschis și sincer, de Ia conștiință
la conștiință și de Ia inimă la inimă, cu oamenii bucovineni care răs-
pund de cultură și de întregul angrenaj al vieții sociale și de sănăta-
tea oamenilor. Fără a cita nume, aduc admirația mea și un prinos de
recunoștință tovarășilor care răspund de ideologie și de cultură și care
și-au lăsat amprenta gîndului bun în bibliotecile și în cabinetele de
studiu și în Suceava și în Rădăuți. Admirație deosebită pentru îmbi-
narea, în construcția și arhitectura nouă, cu peisajul specific bucovi-
nean și cu frumusețea construcțiilor medievale mărturie a elevației re-
nașterii noastre din sec. XIV—XVII, comparabilă cu operele de artă
ale Renașterii în Europa din acea perioadă.
M-a impresionat deosebit Teatrul Municipal, care la simpla vedere
apare ca un templu al culturii prin teatru, ca mijloc superior de co-
municare descoperit de milenii de către om, pentru dezvoltarea și de-
lectarea lui proprie. Admirație și omagiu pentru cel care-1 conduce și-l
însuflețește, M.M., care se încadrează cu tact și rafinament în condu-
cerea cultural-spirituală a acelor locuri. Nu pot să uit grija de a impune
ordinea și dezvoltarea, păstrînd frumusețea locurilor unde lucrează, a
celor care trudesc în știința creșterii animalelor și a ocrotirii pajiștilor,
a căror cunoștință m-a umplut de optimism pentru ceea ce s-a făcut
și ceea ce se face în țara noastră.
închei cu un gînd de asemenea de admirație și recunoștință pentru
redacția revistei „Contemporanul", care, prin exponenții ei în a servi
frumusețea cuvintului românesc și a gîndului românesc, continuă ma-
rea tradiție, ca toate acestea să pătrundă în educația oamenilor noștri
de pretutindeni.
sită a Șiretului. Privesc Ia ingi-
nerul Lazăr Axinte și nu-1 văd,
sufocanta senzație a teribilei goa-
ne prin porumburi și răchitișuri
punînd din nou stăpînire pe
mine și iată-mă binecuvîntînd
deodată, fără voii', forță ce a fă-
cut să dispară acel loc de groa-
ză ce mi-a bîntuit multă vreme
visurile.
li povestesc inginerului întim-
plarea și omul rîde îngăduitor,
deș’ înțelege că există și un „alt-
ceva" ce ar dori să se mărturi-
sească prin aceleași cuvinte. Și
tace, ascultîndu-mă cu politețe ;
sînt convins că și el știe de cele
întîmplate sus, către Talpa, unde
un zid de apă, lansat de la ba-
raj, a răsturnat o căruță cu o
femeie care trecea prin vad. No-
rocul femeii e că a scăpat to-
tuși, noroc ce l-a ocolit însă pe
bietul și nevinovatul cal. Tăcem
o vreme amîndoi, <4 bate încet
în masă, cînd cu inelarul, cînd
cu arătătorul. Apoi se ridică și
privește prin geam la Baranca,
un pîrîu despre care am crezut
întotdeauna că a fost cîndva al-
bie a Șiretului, și începe să po-
vestească. El este botoșănean,
deși s-a căsătorit și locuiește în
Suceava. Acumularea de apă de
la Zvoriștea, pe care, împreună
cu colegii săi, o va realiza, va
asigura apă pentru... Rîde și mă
întreabă : „Știți pentru ce ? Pen-
tru Jijia. O vom pompa de aici
printr-un tunel și apoi va lua
calea Jijiei..." Mă minunez sau
poate doar fac pe uimitul și el
iarăși înțelege mai mult decît aș
vrea să spun și vine și mă bate
pe umăr cu un fel de prietenie
arțăgoasă și conchide : „Eu vin
dintr-o zonă unde apa e uneori
mai scumpă decît vinul". (Are
dreptate, gîndesc, la Șipote, lin-
gă Iași, era mai bun vinul de-
cit apa, apa era rea, sălcie...).
(continuare în pag. III)
Dumitru TEODORESCU
a privi	Modelul bucovinean
Centenarul nașterii celor doi căr-
turari bucovineni, I. E. Torouțiu
și Leca Morariu, s-a consumat în
iunie. O sesiune de comunicări si
referate a marcat evenimentul pu-
nîndu-i în evidență semnificația.
Cîteva considerații determinate de
asemenea prilej se impun totuși.
Mă voi referi în special la Leca
Morariu, fost profesor al Facultății
de litere și filosofic din Cernăuți,
important animator cultural în pe-
rioada interbelică. Nu mai puțin
memorabil e celălalt aniversat,
I. E. Torouțiu (înrudit de altfel cu
Leca Morariu), care, dacă n-ar fi
publicat decît cele treisprezece vo-
lume masive de Studii și docu-
mente literare, n-ar putea fi ig-
norat de nici un explorator al e-
pocii Junimii și al curentelor li-
terare ulterioare.
Ambii au fost în egală măsură
culturalizatori entuziaști, profund
legați de spiritualitatea zonei na-
tale, Bucovina, motiv pentru care
— nu numai pentru suceveni —
numele lor fac adesea pereche, ca
personalități complementare. A-
mindoi ilustrează, deopotrivă, ceea
ce — pentru perioada interbelică
— am numi, în ordine culturală,
modelul bucovinean. Am în vedere
acei oameni de spirit proveniți, de
cele mai multe ori, din mediul
rural, care după stagii academice
la Viena sau în alte centre euro-
pene, deci după încheierea stu-
diilor, înțeleg să se devoteze lu-
mii din care au pornit. De re-
marcat la ei o subliniată conști-
ință a valorilor regionale, iar sub
aspectul faptei aspirația de a se
face remarcați în direcții multi-
ple, coerente, pentru afirmarea
disponibilităților specifice.
Dacă într-un spațiu vecin, ccl
botoșănean în speță, își au rădă-
cinile viitoare personalități proe-
minente de anvergură națională și
universală — Eminescu, Luchian,
Encscu, N. lorga, Grigore Antipa,
Octav Oniccscu și ceilalți — ve-
chiul tărîm sucevean a dat multe
valori de grad secund („Secund"
fără nimic minimalizator), care
conferă nordului Moldovei un pres-
tigiu spiritual global, consonant au-
reolei sale istorice.
Era în tradiția amintitului mo-
del bucovinean — chiar în împre-
jurări istorice nefaste — lupta pen-
tru relevarea fondului național în
forme diverse. După primul război
mondial, în condiții schimbate, in-
telectualul provenit din pătura ță-
rănească și ajuns la catedra uni-
versitară sau la Academie (cazul
lui I. E. Torouțiu) înțelege să edi-
teze publicații pentru săteni, să
culeagă folclor sau să întemeieze
așezăminte destinate ridicării cul-
turale a maselor.
Asemenea referiri pot trimite și
la Leca Morariu. Personalitate po-
livalentă, Leca Morariu (stins în
1963) a debutat editorial cu o cu-
legere de povestiri, în mare parte
auzite, după modelul lui Simeon
Florea Marian. Alte culegeri s-au
succedat. L-au preocupat unele
manifestări de literatură veche, ca
Isopia voronețiană și Isopia bra-
șoveană. A publicat apoi lucrări
de lingvistică, dialectologie, in
special, a semnat numeroase con-
tribuții de istorie literară, în ma-
joritate despre Eminescu și Crean-
gă. Colaborator, un timp, la Ju-
nimea literară a întemeiat el în-
suși Buletinul Eminescu (1930—
1944), revista Făt-Frumos (1926—
1944). Violonist talentat, Leca Mo-
rariu a fost, de asemenea pre-
ședintele Societății muzicalo „Ar-
monia".
Dacă luat pe fiecare dimensiune
în parte, el n-a atins cote maxi-
me, opera lui Leca Morariu în to-
talitate e demnă de stimă.
Constantin CIOPRAGA
CRONICA LITERARA —
Martor (Editura „Junimea",
1988), recenta carte a lui Mircea
Radu lacoban, probează că, din-
tre „daimonii" care-i tutelează
activitatea de literat, om de cul-
tură și de artă, cel căruia nu-i
poate nicicum rezista și care se
impune ca lider al tuturor celor-
lalți, imprimindu-le un anumit
comportament, este cel al ziaris-
ticii. El l-a condus acum (aproa-
pe) treizeci de ani în lumea li-
terelor și faptul s-a dovedit a nu
fi deloc rodul întimplării; în răstim-
puri, între un roman și o piesa
de teatru, între un volum de pro-
ză scurtă și un scenariu de film,
Mircea Radu lacoban scoate o
carte de reportaj sau de jurnalis-
tică într-un sens mai larg. De-
altfel, mobilitatea lăuntrică a tex-
telor sale dramatice (manifesta-
tă uneori ca interogație febrilă),
anumite dominante ale realismu-
lui prozei pe care a scris-o con-
duc către același impuls inițial
Numai atît însă : impuls inițial,
căci Mircea Radu lacoban demon-
strează aceeași profesionalitate
fermă în toate genurile în care
a scris.
Martor nu este, totuși, o carte
de reportaj, ci o mărturisire —
profesiunea de credință a unui
scriitor și a unui om de cultură
care este de multă vreme activ
în unul din marile centre spiritu-
ale ale țării.
Trebuie să mărturisesc că vo-
lumul acesta a exercitat asupră-mi
și un impact afectiv particular.
Acum trei decenii, Mircea Radu
lacoban și cel care semnează a-
ceste rînduri intrau, pentru pri-
ma dată, în amfiteatrele Facultă-
ții de Filologie din Iași. Timpul
s-a scurs, și, iată, martorul, unul
dintre cei mai calificați și atenți
martori ai vieții culturale și
literare ieșene din acest răstimp,
simte necesitatea profesiunii de
credință. Vasăzică, s-au consu-
mat niște etape. Căci, spre deo-
sebire de poetul liric, prozatorul
(și dramaturgul) își expun op-
țiunile literare (și nu numai) nu
la începutul ^rumului, ci după ce
calea a depăș. spațiul tatonărilor,
cind și-a definitivat traiectul.
Ca structură literară, cartea are
aspectul unui puzzle : scurte sec-
vențe narative, unele cu caracter
anecdotic, opinii despre teatru (ca
literatură și spectacol), despre ar-
ta actorului, funcția regizorului,
descripții, de un lirism manifest,
ale unor priveliști românești sau
pe de alte meridiane, opțiuni scri-
itoricești, considerații asupra li-
teraturii noastre actuale, portrete
de scriitori defuncți, reflecții a-
DICȚIONAR (LXVI)
Lupu, Gheorghe (n. 24. X.
1940, comuna Solești, județul
Vaslui, poet). Studii secundare
la Vaslui și Năsăud, superi-
oare la Institutul de învăță-
mînt Superior Suceava. Pro-
fesor la Școala din comuna
Liteni, județul Suceava. De-
but cu poezia în revista la-
șul literar, iulie 1960. Cola-
borează ou poezie la Tribuna,
„...Ți-a rămas urma trupu-
lui tău tînăr întipărită pe lo-
cul pe care ai stat, așteptîn-
du-mă... și-ai strigat zile în-
tregi, după mine, dar eu mer-
geam înainte prin ploaie, prin
lacuri miniaturale, lacurile
ploii, nu auzeam strigătul tău,
gîndurile îmi zburaseră aiu-
rea, undeva, unde ?, nu mai
știu... Lăsaseși locul gol... îmi
strigai șoptit numele, inima
re] uza să răspundă și vorbe-
le-mi rămaseră sigilate în spa-
tele buzelor roase de vreme,
de patimă, de strigăte nici-
odată auzite de tine, de vorbe
murmurate, în ceasuri tirzii
de singurătate nocturnă....
Tîrziu, m-am trezit singură,
nu știam de unde să te iau,
unde să te găsesc, nu știam
de ce nu mai ești lîngă mine,
de ce nu-ți sprijini capul de
umărul meu, și ochii de ochii
mei, și sufletul de sufletul
meu, și...
Mă urmăriseși tot timpul,
]ără să-mi dau seama, intra-
seși prin băltoacele făcute de
ploaie, te stropiseși, arătat în-
grozitor și-mi spuneai încet,
la ureche, să nu audă nimeni
nimic, „Ce mult aș vrea să
fii iubita mea...", eu eram dar
tu nu realizai asta, începuse)
să cinți, dar vocea nu mai
era a ta, fugise...
Nu te mai auzeam, spu-
sele-ți erau undeva, printre
noi, nici tu nu le mai auzeai,
le dăduseși drumul, dar eu nu
le percepeam, la mine încă
nu ajunseseră și... noaptea
care se apropia tot mai mult
de zi, mai aveam o stație și...
am coborît, în sfîrșit, in zi,
amețiți de-atîta noapte, tu e-
rai de-acum îmbrăcat și gata
de plecare iar eu adormisem
din nou, mai bine așa, să te
visez, să fii iarăși al meu in
nopțile mele de dor, să-mi
supra condiției artistului sau re-
ceptorului de frumos, flascback-
uri istorice și rememorări ale
unor vechi texte românești cu un
inimitabil parfum stilistic, note de
călătorie înregistrate de un ochi
exersat și care se adaptează ra-
pid la imagini și la conotațiile lor,
confesiuni discrete colorate de o
nostalgie cenzurată, inserții pole-
mice pe teme diverse (de artă și
cultură), evocări ale vieții litera-
re ieșene : enumerarea ar putea
continua. Importante însă pentru
expresivitatea volumului sînt nu
atît cantitatea și diversitatea in-
formației, cît „morala" ei și, nu
i’i mai mică măsură, adecvarea
coroborată cu unitatea scriiturii.
Mircea Radu lacoban scrie abia
în al doilea rînd pentru un citi-
tor selectat din unghiul subțire al
piramidei receptorilor de frumos ;
Mărturie și angajare
cititorul vizat de el cu obstinație
(cu atît mai mult cu cît știe că
și-a asigurat de mult audiența lui)
este cel numit, îndeobște, „mare-
le public", cel care în fond, um-
ple și sălile teatrelor ; cititor pen-
tru care dificultatea lecturii nu
constituie o calitate a textului, în-
trucît orizontul lui de așteptare
presupune, înainte de orice, co-
municarea unui pachet de con-
vingeri șl atitudini care să-i pro-
voace lectura activă, opțiunea,
pentru care citirea unei cărți vi-
zează și o finalitate culturală mai
largă, pe lîngă cea strict esteti-
că. Așa concepînd lucrurile, care
ar fi principalele calități ale
Martorului ? Aș spune că, în pri-
mul rînd, robustețea și comunica-
bilitatea opiniilor despre fenome-
nele artistice și culturale contem-
porane. Mircea Radu lacoban
acreditează puncte de vedere
validate de propriul travaliu (în-
delungat și multilateral), de ex-
periența colectivă a edificării
unei secvențe noi a istoriei spi-
ritualității naționale și, nu în
ultimul rînd, de posibilitățile și
necesitățile de receptare ale ma-
jorității beneficiarilor actului de
cultură , de aceea programul său
Luceafărul, Cronica, Tomls,
Convorbiri literare ș.a. Volu-
me tipărite : Migrația iluziei,
poezii, Iași, Ed. Junimea, 1983;
Fior, poezii, Iași, Ed. Junimea,
1987 ; i-au apărut poezii în
antologiile „Poezia ieșeană
contemporană" și „Cerul în
apă", tipărite de editura Juni-
mea în 1968 și 1970. Gheor-
ghe Lupu și-a tipărit primul
volum de versuri tîrziu, la
vîrsta maturității, am zice
după „modelul" editorial ar-
ghezian. Ion Popescu-Siretea-
cinți din nou numele în șoap-
te, printre clipe de Răsărit și
clipe de Apus, cu fața la
Soare și părul în vînt, peste
umerii goi, dorindu-ne, do-
rindu-ne, dori..."
Eva se trezi greu. La în-
ceput nici n-a vrut să audă
să plece din casă în puterea
nopții. Luca îi spusese că o
lasă pe mina legionarilor, el
unul pleacă, mai bine un fri-
cos viu decît un leu mort și
încă în ce fel, chinuit ca Isus,
răstignit. înțelepți morți sînt
destui, iar dintre cei vii nu
VISUL
toți înțelepții sînt înțelepți,
dar nici dintre proștii lumii
nu toți proștii sînt proști. U-
neori e doar o chestiune de.
formă. Și dacă forma aceasta
înseamnă viață, adică însăși
rațiunea de a exista, el unul
preferă să fie sub această
formă, adică viu, și nu mort,
fie că este sau nu înțelept.
Oricum, dacă nu va mal ră-
mîne în viață tocmai datorită
acestei stări care îl face acum
să se scape în pantaloni și pe
care idioții o numesc frică,
atunci el, fiul lui Abraham și
al Lisettei va fi declarat în-
țelept. Dar înțelept, ori nu,
va fi viu...
In ușă se auziră bătăi pu-
ternice și, apoi, vocea lui Ce-
lente care le striga să deschi-
dă cît mai repede.
— Bine că sînteți îmbrăcați.
Haideți, repede, prin spatele
casei. In cîteva minute oame-
nii lui Nechifor vor fi aici.
poate părea tradiționalist, deși
este doar ponderat^. Experiența o-
mulpi care lucrează mai mult sau
mai’ puțin nemijlocit cu publicul
(în calitate de ziarist, dramaturg,
om de teatru), se face simțită ac-
ționînd în sensul atenuării defa-
zajului atitudinilor, al asigurării
efectului optim al unei idei in-
trate în circuitul public.
In cărți de felul acesteia, de o-
bicei, autorii se înfățișează citi-
torului fie in costum de gală, fie
în straie de o intimitate cel pu-
țin excesivă ; depinde de efectul
pe care vor să-1 producă asupra
publicului. Deși, printre altele, om
de teatru, Mircea Radu lacoban
refuză ipostazele scenice, adoptă
haina de lucru — a lucrului unui
intelectual activ, care și-a asumat
prezența in agora, cu toate riscu-
rile și asprimile ei în fața contem-
poranilor și a posterității. De a-
ceea cel care își asumă condiția
de martor (și care de departe nu
este: doar martor) nu cultivă in-
solitul ; sînt puse în valoare ace-
le trăsături care îl apropie de se-
menii săi ne-scriitori. Se porneș-
te, deci, de la premisa că, pentru
un țninuitor al cuvintului, prin-
cipalul scop rămîne comunicarea.
Este' aici și un mod de manifes-
tare , a modestiei și expresia ade-
renței, adecvării literatului la lu-
me, pe care nu toți sîntem dispuși
să-1 considerăm ca atare. E, de
fapt; calitatea unei întregi gene-
rații, cea a anilor ’60, cu care au-
torul se simte solidar. Cea care
repune în drepturi (în literatură)
adevărul politic, social, istoric. Cea
care, în materie de cultură, rea-
duce sentimentul stenic al conți-M
nuității.	,1
Spațiul scriitorului se organizea-
ză concentric. Nucleul îl consti-
tuie Bacovia — loc originar —
centrat în „edenul" unei gări și
al unui depou de locomotive ; ex-
plicație posibilă a dromofiliei, pro-
fitabile în plan literar, a autoru-
lui. Următorul cerc marchează la-
șul istoric și cultural contemporan,
înzestrat cu numeroase sinapse ca-
nu remarca însă, încă din
1968-, faptul că poetul stăpî-
nește meșteșugul poeziei, o-
colind experiențele stridente
și de multe ori primejdioase.
„Mizînd, în ultima instanță,
pe lirism, poezia lui Gheor-
ghe Lupu nu complică, ci sim-
plifică și adîncește liniile de
contur ale existenței și astfel
ele devin dramatice, mai ten-
sionate" (M. lordache). Fără
îndoială, poetul este un dis-
cret sentimental și meditativ,
cumpănit în „potrivirea" cu-
— Tocmai voiam să plecăm
la Ștefan, îi spuse Luca, căruia
sîngele îi fugise, dintr-o dată,
din obraji.
— Ce să faci la Ștefan ?
I-am spus și lui să fie atent.
N-a vrut să plece de-acasă,
dar cred că-și adună acum, în
liniște, oamenii.
— De unde știi, Celente ?
— Nu e timpul de explica-
ții. Să mergem!
Ieșiră în fugă, fără zgomote,
cu pantofii în mină și doar cu
ceea ce aveau pe ei. După ce
străbătură în liniște grădina,
Luca și Eva își dădură seama
că Celente avea în mină un
pistol și că tot timpul se uitase
înapoi. Abia reușiseră să sară
gardul cînd, în urma lor, se
auzi motorul unui automobil,
apoi strigăte, geamuri sparte,
apoi lumina din casa lor a-
prinzîndu-se, și, din nou, stic-
le izbite cu putere, descompu-
se în zeci și mii de fărime, o
împușcătură care tulbură și
mai mult liniștea nopții, cîți-
va dini treziți, lumini aprinse
pe la casele din apropiere, o
miță miorlăind, urletul de
moarte al unui om, încă o îm-
pușcătură, alte ferestre lumi-
nate, nechezatul unor cai în-
șeuați și încălecați în grabă, o
bubuitură care a scuturat po-
mii din livada vecinului, adi-
că a lui Tase a lu’ Căpățînă,
trompetist la drumuri și po-
duri, înjurătura unui vameș
trezit din somn în casa ele vi-
zavi, scîrțîitul unei porți și,
re-1 leagă de trecutul său, al Mol-
dovei, al României. Apoi, țara în-
săși privită și 'din perspectiva o-
mului de cultură, dar și din cele
ale ziaristului, pescarului și vînă-
torului (se pute? altfel ?) sau, pur
și simplu, al călătorului (nu turis-
tului). In sfîrșit, lumea, în sens
global, de la Zidul Chinezesc în
Antile, de la Moscova la Copaca-
bana. Viziunea este unitară, se con-
stituie, fără îndoială, ca o calita-
te, dar cred că nu cea mai sem-
nificativă ; mai important mi se
pare faptul că spațiul lui Mircea
Radu lacoban, dincolo de subdivi-
ziunile lui, se structurează pe li-
nii de forță convergente, este un
spațiu centripet, care focalizează
în propria grădină.
Acestea ar fi unul dintre facto-
rii de coeziune ai acestui volum,
construit din scurte secvențe, une-
ori de cîteva rînduri. Cultivînd
ca principii de strategie a scrii-
turii fragmentarismul, concizia, pro-
vocarea cititorului, libertatea op-
țiunii pentru un răspuns sau al-
tul la o întrebare implicită sau ex-
plicită, cartea cristalizează, în ul-
timă instanță, obligatoriu, în au-
toportret intelectual. Vorbeam mai
înainte de modestie. Revin asu-
pra afirmației pentru a o sublinia.
Un scriitor și om de cultură care
atrage atenția că locul oficial pe
care îl ocupă a fost ilustrat de
precursori iluștri, nu se lustruieș-
te pe sine ; demonstrează condes-
cendență, simț al valorii și al mă-
surii. Mircea Radu lacoban este
un risipitor, în sensul pozitiv pe
care i-1 dădea Marin Preda vis-â-
vis de condiția intelectualului. S-ar
părea că a așezat totdeauna, îna-
intea intereselor propriului debit
literar, actul de cultură. Despre
prezența lui la începuturile sau în
existența multor instituții de acest
fel ale lașului de azi (gazetăria
vorbită, revista săptămînală, editu-
ra, un teatru la Suceava, asocia-
ția scriitorilor) vorbește cu deta-
șare și discreție ; importantă i se
pare, cum este și firesc, partici-
parea. Are, fără îndoială, gus-
tul! ^pionieratului; timpul, cel la
! care noi nu vom mai fi martori,
va judeca valoarea demersurilor
sale cu deplină obiectivitate.
Subliniam, mai înainte, solida-
ritatea autorului cu generația ani-
lor ’60. Este și firesc ; deocamdată
ea poate fi considerată martorul
total al evoluțiilor culturii noastre
contemporane.
Mihail IORDACHE
GEORGE GAVRILEAMJ
Cuibul soarelui
a) 1. în biruința acestui poem,
b) mai înainte de toate
c) zborul spre esența istoriei —■
patria zvîcnind în noi
puternică, densă și grea ;
iubirea-murmurul curgînd —
din ochi tulburători picură glia
de se aruncă-n visul nostru ciocîrlia
' și se preface-n primul meu cuvînt :
mamă a firii și cinstirii
în contur de miez de stea.
Alint domenesc
primul cuvînt al copilului...
2. Pătrund în lucrările mîinilor tale,
sufletul tău mă umple,
îmi tulbură ființa
ureîndu-mi seva spre tulpină
echilibrând cutremurare și frăgezimi de gînd,
dovedesc că ești, că sint
frate de lumină
cu respirația caldă a boabelor.
3., Lumina-harul meu dinții
o deslușesc cu lacrima curată
și o aud cum curge toată
într-un etern poem de căpătîi.
Ea urcă-n griul nostru de contur,
izvor de vis în ochiul nostru pur,
ea este dreptul de a fi
strălucitori în mijlocul de zi,
puterea de-a gîndi ogorul
și limpezimea limbii-zborul.
Ne-am făcut din ea credință,
un temei de dor și gînd,
toți-o singură ființă
veghind visul și visînd.
vintelor, expresive liric prin
liantul care le dă o armonie
interioară distinctivă.
Referințe critice (selective):
lordache, M. — în Pagini bu-
covinene, iulie 1983 si noiem-
brie 1987 ; Holban, Ion — în
Convorbiri literare, 1984 ; Vă-
lureanu, Petru — în Tomls,
nr. 7, 1983 ; au mai scris des-
pre poeziile lui Gh. Lupu cri-
ticul Al. Dobrescu, poetul N.
Turtureanu ș.a.	I
Ion PÎNZARU i
dintr-o dată, o imensă pălă-
laie, semn că din casa Solo-
monovicilor nu va mai rămîne
decît scrum, țipetele unui copil
trezit de atita hărmălaie, chiu-
iturile sălbaticilor legionari în
fața casei transformate, în cî-
teva clipe, în rug, lumină ne-
obișnuită în noaptea friguroa-
să de-nceput de toamnă și co-
coșul din celălalt capăt al sa-
tului cîntînd cu cîteva ceasuri
mai devreme. Erau tulburate,
deci, înseși ornicele naturii,
vorbe aruncate peste garduri
protectoare prin umbrele lor,
dumnezeii mamelor lor, invo-
cați pe tonalități diferite, alți
dini, alți cai, alți dumnezei
din panoplia cu sfinți ai amă-
girilor, toate prăbușite deo-
dată cu grinzile podului în
care nu se mai găseau decît
etichetele îngălbenite ale unor
vestite podgorii, strinse aiurea
pentru aiurea, de Luca, în anii
copilăriei, alte grinzi căzute,
frunzele copacilor înfășurîn-
du-se deshidratate de foc, ici-
colo cîte o răbufnire a flăcă-
rilor, un hăuit cîinesc îndrep-
tat spre luna pornită spre as-
fințitul ei din fiecare dimi-
neață, zorii ițindu-se curioși
de peste riu și-apoi... o mare
liniște tulburată doar de boce-
tul stins, înfundat al Evei și
de sughițurile ritmice ale lui
Luca, cu pupilele dilatate și
nemișcate ca ale unui Sfinx
privind în gol spre scheletul
carbonizat al fostei sale gos-
podării. Sub un dud uscat,
năpădit, dintr-o dată, de o
transpirație nefirească, Celen-
te își aprinse prima lui țiga-
ră, ca o barieră în calea aeru-
lui infestat cu ură și arșița u-
nei cumplite dorințe inexpli-
cabilă în acele momente — de
răzbunare, (fragment de ro-
man)
Cezar HÎRJESCU
4.	Opriți-vă și ascultați izvorul
dînd semn de veșnică întinerire
acestui neam rotund ca o privire,
aripa limbii îi atinge dorul.
Opriți-vă și ascultați pămîntul
prin flaute de aer respirînd
cum umblă-n unda-i cerul, vîntul
roadele luminii mîngîind !
Priviți cum aerul desparte
mierla de trilul ei uimit,
mîinile de miezurile înstelate,
mama-cutremurată jumătate —
de copilul arzînd nesfîrșit,
fructul de floare încinsă
cu miresme Ia mijloc,
cuvîntul de gura cuprinsă
de-adevăr ca de-un foc !
5.	în mii de semințe și visuri răsfrântă
lumina e-un fagurejjreu de-nțelesuri
înfiptă cu adînci rădăcini
în plaiul divin dintre versuri —
mistuitoare vioară ce cîntă
timpul, dăruindu-ni-se total și deodată
dezleagă un puhoi de lumini ;
vom fi veșnici cît vom ști
că unduitoarea Iui lucire
va veni să ne respire...
6.	Minune născută spre adorare
perla se-ntoarce-n matca ei:
Patria.
7.	Bucuria o țes pe-o năframă de cer,
privirea pe pice-o însemn
stemă voievodală străluminînd
prinosul de pîine și aer,
tîmpla senină o reazem
cu limpezimi de imn, pe palma ta
în ceasul de taină-un gînd
ce despică orizonturi în matcă
8.	Pămîntul amețește
de-atîta rodire
și eu sînt chiar pămîntul
cu aripile-n aer uimit privind lumina
ce mistuie sămînța, ea-flacăra
ce-n sărutare deschide-n cer retina
să vadă deplinul înțeles
al timpului ce-și croiește
cale statornică spre izvoare
mișcînd planetele în univers
după soarele dragostei ce mă aprinde
ca o pasăre cuvîntătoare.
Zborul meu din aceste se desprinde...
9.	Respir din trupul tău fierbinte
aceste semne de răcoare
merinde
pe drumul spre cuvintele nemuritoare.
II — Pagini bucovinene
Aici si acum
3
(urmare din pag. I)
acțiunii revoluționare de dezvoltare
a societății noastre, Expunerea secre-
tarului general jalonează actuala noas-
| tră etapă de dezvoltare subliniind ne-
cesitatea permanentă de trecere la o
calitate nouă, superioară, pe toate
planurile și în toate sferele și dome-
niile construcției socialiste. Marea pu-
tere mobilizatoare a acestui program
constă în omniprezența factorului u-
I man în procesele sale de dezvoltare.
Toate tezele sale situează omul —
în totalitatea determinărilor sale? —
într-o poziție de centralizare, întru-
chipîndu-l ca o forță constructivă, ca
beneficiar al tuturor direcțiilor de
prefigurare a viitorului. Acest cadru
al dialecticii vieții cuprinde structu-
ra, funcțiile, dinamicîtatca și rolul
complex ale vieții spirituale, ale con-
științei noi, socialiste. Noul orizont
valoric dispune, astfel, de largi posi-
bilități obiective de afirmare ce tre-
' buiesc transformate în realități prin-
|ț tr-o vastă și continuă acțiune de pro-
I	movare a noului, de educare perma-
1	nentă a maselor în spirit revoluțio-
nar. Numai astfel viața spirituală în
componentele ei generale, ideologice
și politice, poate deveni o tot mei
puternică forță motrice a dezvoltării
generale.
Aceste idei, subsumînd în temeini-
cia lor motivații ce îmbogățesc sensul
k.....................
0 filă din istoria presei
românești din Bucovina:
„GAZETA BUCOVINEI" (1891 - 1897)
„Ziarele și revistele din trecut sînt arhivele vieții zilnice
a neamului, numai din ele putem cunoaște palpitațiunile
acestei vieți care au pregătit evenimentele trecute și starea
astăzi pregătesc evenimentele
de astăzi, după cum cele de
zilelor viitoare".
înlăturați treptat din viața publică
a Bucovinei, la sfîrșitul secolului al
XlX-lea, românilor din fosta provin-
cie habsburgică le-au rămas puține
mijloace de apărare națională. Din-
tre acestea, poate cel mai important
a fost presa, deși o perioadă înde-
lungată, le-au lipsit publicațiile da-
torită modestelor posibilități mate-
riale sau dezinteresului celor care
conduceau destinele românilor bu-
covineni. După apariția meteorică a
ziarului „Bucovina" (1848—1850), al
fraților Hurmuzachi, care a umplut
un gol în viața politică și lite-
rară de aici, mal bine de trei de-
cenii și jumătate nu a existat un
organ de presă care să-i reprezinte
cu adevărat, să le apere interesele,
să le oglindească viața de zi cu zi,
cel dornic să o cunoască fiind nevoit
să răsfoiască presa românească din
Ardeal, de la Budapesta, Viena sau
de la București și Iași, Abia în 1880,
din inițiativa iui Matei Lupu și Simion
Florea Marian, vede lumina tiparu-
lui, cu o apariție bilunară, „Revista
politică", propunîndu-si „să apere po-
ziția românilor în viața publică din
Bucovina" si să „ție viu simțămîntul
lor de solidaritate". Fără a putea să
satisfacă toate necesitățile momentu-
lui, în anul 1891 apare o nouă publi-
cație, „Gazeta Bucovinei".
Noua foaie, cu o apariție bisăptă-
mînală, își face cunoscut programul
în numărul inaugural, din 2'14 mai,
prin care îsi propune să militeze pen-
tru autonomia Bucovinei, pentru res-
pectarea drepturilor politice ale ro-
mânilor bucovineni, pentru „întrebu-
ințarea limbii poporului în toate afa-
cerile sale" și pentru „dezvoltarea cul-
turală și națională a poporului ro-
mânesc bucovinean". 1
Răsfoind numerele ziarului, consta-
tăm cu satisfacție că „Gazeta Bucovi-
nei" și-a îndeplinit programul, a abor-
dat toate aspectele vieții românilor
bucovineni, a luat o atitudine fermă
împotriva politicii de deznaționaliza-
re, duse de autoritatea habsburgică,
s-a împotrivit înlăturării limbii ro-
mâne din administrație și justiție, a
sprijinit ideea ridicării materiale a
românilor, a susținut eforturile de
organizare politică a românilor de-
venind apoi organul oficial al Parti-
dului Național Român, — „Concor-
dia", și a manifestat solidaritate cu
toți românii, indiferent de granițele
în care trăiau.
Ca ziar politic și de opinie, „Ga-
zeta Bucovinei" a avut motive deo-
sebite să aprecieze importanța cul-
1.	Către publicul român din Bucovina, „Gazeta Bucovinei"
Cernăuți I, (1891), nr. 1, 2/14 mai.
2.	Luminează-te și vei fi, „Gazeta Bucovinei", Cernăuți VI,
1896, nr. 47, 13'25 iunie.
3.	Victor Moraru, George Bogdan Duică, îndrumător literar al
Bucovinei (1893—1894), în „Făt-Frumos", Suceava, V (1930),
nr. 3, mai/iunie, pag. 85.
și rostul creației, sînt, de fapt, tra-
iectul imens al unei epoci în deve-
nire continuă, treptele drumului me-
reu ascendent înnobilat de imaginile
unei desăvîrșitc implicări. Iar creația
de valori spirituale, de bunuri artis-
tice, devine, prin însăși menirea lor,
un consonantic vibrator la aceleași
cote înalte ale transformărilor și în-
noirilor profunde ce definesc existen-
ța noastră.
„Avem nevoie — sublinia tovarășul
Nicolae Ceaușescu în Expunerea cu
privire la perfecționarea activității
organizatorice, ideologice și politico-
educative, în vederea creșterii rolu-
lui conducător al partidului în întrea-
ga viață economico-socială — și dăm
o înaltă apreciere creațiilor literare
și artistice, din toate domeniile, dai
societatea noastră are nevoie de noi
și noi opere de artă, care sâ-1 repre-
zinte pe omul de azi, realizările sale.
Avem nevoie de noi romane, de noi
poezii, de noi piese de teatru, de lu-
crări în domeniul artei plastice, de
noi lucrări muzicale. Sînt, multe, bu-
ne. Dar avem nevoie încă de unele
și mai bune în toate sectoarele. Am
convingerea — arăta secretarul gene-
ral al partidului — că oamenii de
creație din toate sectoarele vor în- 1
țelege că ne aflăm într-un asemenea
moment al dezvoltării societății româ-
nești îneît trebuie să se angajeze, cu
mai multă hotărîre, de a lucra zi și
noapte pentru a contribui, pe calea
creației lor, la ridicarea generală a
nivelului de cultură al poporului".
Xon BIANU
turii în lupta pentru emanciparea £
românilor, redactorii ei erau conști-
enti că întotdeauna „cultura este scu-
tul care singur ne poate apăra drep-
tul de vețuire ca popor" și că
„în lupta înverșunată pentru existen-
ță cultura este cea mai puternică ar-
mă ce ne dă dreptul la vețuire na- ,
țională".2 De aceea, a acordat o mare
atenție creației naționale, populare ■
sau culte, deopotrivă.
Pentru materializarea ideilor de pro- I
movare a unei literaturi legate de in- 1
teresele naționale, a fost creată, în
partea de jos a primei pagini, „FOI-
ȚA", spațiu destinat publicării unot
lucrări literare sau istorice, care a
îndeplinit rolul unei reviste literare.
Dar marele merit al ziarului constă
în aceea că a reușit să adune, în ju-
rul său, tot ce avea mai bun din
punct de vedere cultural, la acea vre-
me, Bucovina ; treptat, aici s-a for-
mat un cerc de colaboratori, care cu-
prindea prozatori, poeți, culegători de
folclor și istorici. Prin activitatea lor,
aceștia au imprimat un suflu nou vie-
ții culturale bucovinene, rldicînd-o la
un nivel nemaiîntîlnit pînă atunci.
Pentru ridicarea prestigiului gaze-
tei, în fruntea acesteia au fost aduși
din Ardeal publiciști de valoare, cu
activitate rodnică la Tribuna din Si-
biu, ca Pompiliu Pipoșiu și George j
Bogdan Duică. Acesta din urmă a
devenit un adevărat îndrumător lite-
rar al Bucovinei și a contribuit la
cultivarea si întărirea sentimentului
național, prin cartea românească, „prin
literatura frumoasă a fraților liberi"
pe care a promovat-o și a răspîndit-o
în aceste părți, prin intermediul foi-
letonului. In cadrul „FOIȚEI", prin
intermediul rubricii „LITERATURA
ROMANA", a publicat cronici literare,
recenzii și fragmente din creațiile
unor scriitori români, pe care îi reco- 9
manda publicului, făcînd o adevărată j
propagandă literaturii române, dar
mai ales ideii de unitate culturală a
tuturor românilor. In atenția lui Geor-
ge Bogdan Duică au stat: Barbu Ște-
fănescu Delavrancea, Al. Vlahuță, G.
Barițiu, Gh. Coșbuc și M. Eminescu.
„Gazeta Bucovinei" a trezit un inte-
res major în societatea românească,
fapt care l-a făcut pe Victor Moraru
să afirme mai tîrziu : așteptam „FO-
IȚA gazetei cu aceeași înfrigurare cu
care mai tîrziu așteptam „Semănăto-
rul" lui lorga 3.
Nicolae BUZDUGAN
xistă, pînă la urmă, o cale de a
armoniza interesul meu, al celui
căruia i-ar place ca Șiretul să
rămînă cum a fost sau eventual
să fie barat, dar nu la Zvoriștea
sau la Berești, oriunde, numai a-
colo nu, cu cel al celui care tîn-
jește după apă, pe valea Jijiei,
de la Dorohoi și pînă la Prut.
Și calea aceasta pare să fie nu-
mai construirea barajului, „care
— zice tînărul și sensibilul inginer,
— va domoli apele și vi le va
oferi („De ce mie ?“ mă întreb)
pentru irigații — Zvoriștea și
așa este pregătită pentru aceasta
— iar botoșănenilor le va trimite
apă potabilă și apă pentru iri-
gații’.
Inginerul este cel ce are de
partea sa dreptatea.
Mie nu-mi rămîne decît nos-
talgia după „țărmurile" dintre
lunca Zamostei („Că veni vorba,
îl întreb, ce se întîmplă cu re-
zervația din această superbă pă-
Sub flamura lui August
August popoșește-n fiece floare
Și picură-n poeme românești —
Aduce chipul său a sărbătoare
A holdelor noastre sufletești.
Revarsă peste inimi soare topit
Dragostea-n mârge le-nsîngerate ;
Din cîmpul de flăcări el ne-a-mpiinit
Dorul străbun de libertate.
Sărutul fierbinte-al miezului de vară
Ne-ntilnește-n parfum de cais —
O, prinde-mă-n inima ta, țară.
Iubire eternă, eternul meu vis.
N. MOSCALIUC
Poem de pace
Și cîntă ciocîrliile-n răscruci
de zori înalți ai ierbilor fierbinți
și se aude liniștea prin nuci
descălecînd cu veghea din părinți
sub flori de tei melancolia nu-și
înalță zborul calm în sărbătoare
prin piatra sărutată de Brâncuși
în stîlpii porții lui vindecătoare
e-atîta sărbătoare-n univers
îneît s-aude griul cum se coace,
meleag de sînge, dragoste și vers,
sub semnul tău — acest poem de pace.
Rafila RADU
Limba maternă
Fericit cel care
într-o viată de om reușește un pas
cu adevărul Limbii Materne pe umeri
Hotare fără de margini
în ceruri și-n adîncul pămîntului
au cuvintele mamei
ce putere omenească le-ar putea știrbi
dacă nici moartea nu poate
Sap în cuvinte cu sufletul
și dau de iezere
dau de cuptoare din care se scot
calde pîinile vieții
Și însetat și flămînd beau și mănînc
și aud și văd și trăiesc
viețile din care cobor
in viețile viitoare < le Limbii Materne.
George L. NIMIGEANU
Desen de Ion Carp FLUERICI
Cîntecele noastre
Cîntecele noastre de dor
Sînt păsări albe care zboară
Peste Carpați, ducind în zborul lor
Flori de lumină și de primăvară.
Cîntecele noastre de iubire
Sînt limpezi și repezi izvoare
Din vise, din suflet, din trăire
în ceas de muncă și-n ceas de visare.
Doinele noastre străbune
în fiecare ram reînfloresc
Trec ca o flacără albă prin lume,
în cel mai roditor timp românesc.
Mihaela-Iulia BOTEZATU
elevă. Suceava
Patrie
Numai aici
aproape fără de mine
mă rostesc.
Statornicie
Statornicie de timp, de loc și de gînd ;
Totul se-ntîmplă dintotdeauna.
Fapta trecută c-un sunet vibrînd
In bolta ce-atinge cu razele-i luna.
Statornicie de piatră, de codru, de rîu,
Statornicie de matcă, multiplicare de undă.
Statornicie de lanuri de griu
Și de cîntare ocrotitoare, fecundă.
Pămînt al celor înțelepți din fire,
Cu fapta grai și graiul îndurare,
Deasupra ta lumina e-o subțire
Cămașă ce-n iubirea ei ne are.
învăluite-s orele de dor și de poveste
Și de-inplinire-n visul de acum,
Cînd Cel de mîine ne-a vestit că Este —
Și-n calea Iui de mii de ani șezum.
George BODEA
Renaște-mă
Tu, țară, să mă cauți oricînd
Pierdut voi părea sub ninsoare,
Dă-mi chip, și suflare, și gînd,
Renaște-mă zvon de izvoare!
Cu umerii ține-mă minte
Și iartă-mă cu surîsul,
Cum frunza memorează norii
Și iarba duce apei plînsul.
Amintește-mi puterea de zbor.
Chiar dacă vîntul mă-nclină,
Rămîi pentru setea mea pînă mor
Oază de grai și grădină!
Mircea AANEI
Pămîntul visat
din muguri
Mulțumesc florilor de măr
Un colind
Pe care nu l-am auzit
Vreodată
Blînzilor cai
Prin sîngele meu se aud
Caii în alergare
Ducind în coamele lor
Lumina...
Cînd tropotind pe sub glii
Se întrec pînă departe,
îmi pare că niciodată
Nu vor ști de moarte...
Peisaj
Sub pleoapa-nsîngerată
Curg fluvii de lumină
Sub stîncile albastre
Păsările albe.
Copacul
Ingenunchiat cu fața
spre ramuri de tăcere,
aștept peste troiene
florile de cireș.
lordache OLTEANU
Noul destin al Șiretului
(urmare din pag. I)
Se schimbă un peisaj. Ei și ?
Vedeți, e mai ușor de schimbat
un peisaj, chiar dacă pentru a-
ceasta trebuie să se aloce peste
un miliard de lei, mai greu de
schimbat însă este gîndul acela
al dumneavoastră, al altora ca
dumneavoastră, că totul trebuie
lăsat cum a fost. Dar dacă ați a-
vea parte de niște inundații ?...“
A lovit în plin, de astea uitasem.
De Șiretul cel furios, ale cărui
ape luau podul de la Talpa sau
rupeau drumul dincolo de podul
spre Vîrfu Cîmpului, de Bahna
inundată, făcînd imposibilă călă-
toria de la Hănțe.ști la Bucecea,
de podul de pe șoseaua ce unea
aceleași două localități, pod ce
trebuia salvat în fiecare primă-
vară de ghețurile Șiretului, di-
namitate cu răbdare de oameni
special aduși pentru aceasta.
Tac și remarc în gînd că e-
dure de stejar ?“. „Supraviețu-
iește !) și podul de la Vîrfu Cîm-
pului, care vor dispărea sub un
dig de peste zece kilometri lun-
gime, după verdele luncilor stră-
puns de trupul albăstrui al apei,
doar această din urmă culoare,
eventual trecînd în albastru ma-
rin, urmînd să învingă, după bul-
boanele, vadurile, gurile de pîrîu
pline de beldiță și de porcușor,
locurile de scăldat și repezișurile
periculoase chiar și pentru îno-
tători buni, după lărgimile în
care putrezea cînepa și-i apuca
strechea pe pești, după zilele în
care, rupți de foame, fugăream va-
cile să ajungem mai repede acasă,
în fața mămăligii, după acea i-
magine vie, palpabilă, viguroasă
ce realimenta mai tîrziu motoa-
rele unui timp tot mai greu de
readus în actualitate... Pentru
alte copilării, cele ce încep acum,
viitoarea imagine a barajului și
a acumulării de apă de la Zvo-
riștea va exista ca de cînd lu-
mea, așa că pierderea nu se în-
scrie decît în soldul nostru, al
acelora care, oricum, am prăpă-
dit demult copilăria...
Pagini bucovinene — III
I
ALF WANNENBURGH (S.U.A.)
Trecerea spre paradis
Dai-Lee își numără codițele.
Douăzeci și patru pe trei rinduri.
Foarte birie. Se simțea mulțumită
pentru felul în care ii reușise
pieptănătura. Douăzeci și patru e
un număr magic, îți poartă no-
roc. Uite, ziua de pildă, are 24
de ore — jumătate lumină, jumă-
tate întuneric. Toate pe lumea
asta se împart în două părți mai
mult sau mai puțin egale și bine-
înțeles contrare : lumină-întune-
ric, bine-rău, alb-negru...
Alb-negru ! Dai-Lee își apasă
palmele trandafirii de obrazul tu-
ciuriu. Alb-negru / Ea e neagră !
„Așa a vrut Dumnezeu" — spu-
ne Mamm’.
„Dumnezeu e rasist!“ — răs-
punde Dai-Lee furioasă.
„Nu huli, tu nu înțelegi..." —
CADRAN
Proza ultimelor două decenii
înregistrează o mișcare complexă
de reevaluare a textului, cu ten-
dințe novatoare, mai mult sau
mai puțin originale, detectabile
îndeosebi la nivelul scriiturii. Ea
părăsește sau încearcă să pără-
sească monotonia relatării previzi-
bile, pulverizind cursivitatea e-
pică și, nu în ultimul rînd, ele-
mentele de reper ale acesteia. E-
xagerările au mers pînă acolo
incit povestirea a fost înlocuită cu
notația sau cu jocul deliberat al
formelor, devenite o simplă con-
venție. Iată însă că modelele pro-
puse, incitante inițial, tind să se
multiplice prin imitație sau, cu al-
te cuvinte, să intre încet sub a-
ripa blazării. Și, se pare, din nu-
mita efervescență a racordării la
„pulsul sincronizării" cea care a
pierdut ori are de pierdut este
tocmai esența, centrul de gravi-
tate al operei artistice. Nu în-
tîmplător o publicație literară
lansa recent apelul „Pentru un nou
orizont al umanului", invitînd la
o revenire la adevărurile dintot-
deauna ale literaturii. „Nu lim-
bajul și formele în care e posi-
bilă punerea eului în scriitură —
se spunea acolo — ci conținutul
uman și cultural al omului e
subiectul noii propoziții". Și mai
exact : „Literatura simte din nou
nevoia să-și pună întrebările de
dincoace și de dincolo de eve-
nimente", adică să aducă în pla-
nul apropiat al investigației sale
NOTE DE CĂLĂTORIE ————	——। n■ —
Intermezzo praghez
Plecînd la miezul nopții din
Berlin—Lichtemberg. nu mult du-
pă ora 7 dimineața, am coborît
la Praga—Holesovice ; pînă la
Hlovni Nadrazi, gara centrală a
capitalei, mai ai de parcurs trei
stații de metrou, îneît cu puțin
„noroc" poți pierde ușor expresul
de Miinchen, care pleacă o dată
pe zi, la ora 7,40. Intîrzierea de
numai cîteva minute a trenului
de la Berlin mi-a oferit prilejul
să întorc orologiul timpului cu 25
de ani în urmă, cînd, tot într-un
decembrie, mergeam spre capita-
la R.D.G. pentru a petrece acolo
revelionul ; era prima ieșire în
străinătate și prima escală în
drumul nostru de atunci a fost
la Praga. Trena lungă a nostalgi-
ei, pentru tot ceea ce mai stă-
ruie doar în amintirile noastre,
m-a comutat afectiv imediat spre
o stare plăcută, chiar euforică,
sub care abia mai simțeam obo-
seala unei nopți. In fond era o
revedere (deși nu făcea parte ini-
țial din planurile mele) cu vîrșta
cea mai frumoasă și cu cea din-
ții experiență turistică în inima
Europei. Viața, oricît de drept
ți-ar fi drumul, e plină de digre-
siuni, îneît nu rezist să fac o mi-
că incursiune în timpurile ace-
lea : la „balul națiunilor", la Ber-
lin, fiecare grup își sărbătorea A-
nul Nou după fusul orar al țării
sale, așa că explozii de veselie,
urale, aplauze și pocnetul desfa-
cerii sticlelor de șampanie izbuc-
neau ici și colo, oră de oră, pen-
tru cîteva minute, înainte și după
miezul nopții de pe meridianul
Berlinului. Amintirile au fugit în-
să repede la locul lor și cum
mă găseam din nou la Praga, am
luat-o de unul singur pe străzi
de pe care se destrăma încet cea-
ta trecutului și care, mai toate,
duc în Piața veche a orologiului
astronomic, supus în prezent unor
restaurări ce vor dura un an. Al-
tădată reveneam în fața orologiu-
lui înainte de ora 12, de oriunde
ne-am fi aflat în oraș, pentru a
urmări defilarea statuetelor din
turn într-o adevărată alegorie me-
taforică ce ilustrează de fapt via-
ța și moartea, binele și răul, cu
semnificația unui „memento mori".
Din Piața orașului vechi poți ad-
mira biserica Tyn și arcadele go-
tice ale școlii lui Tyn (sec. XIII),
silueta Turnului pulberăriei, ca și
încearcă Mamm’ s-o împace pe
Dai-Lee cu lumea, cu pielea ei
neagră și evident cu Atotputerni-
cul. Dar nu are pe cine.
„Mamm’, eu cred că Dumnezeu
a inventat apartheid-ul!“
Mamm’ e îngrozită.
„Niciodată nu s-au pomenit în-
geri negri!“ — încheie Dai-Lee
triumfătoare.
„Acolo — și arată, rotindu-și
brațul întîi spre cer, apoi spre
cartierele albilor — acolo n-a pus
piciorul nici un negru, niciodată".
E o discuție mereu reluată, ne-
incheiată.
Dai-Lee se privește în oglindă.
E frumoasă, și ca orice fată fru-
moasă are un iubit spre care se
Arta naratorului
omul ca ființă individuală.
Cele cîteva considerații intro-
ductive nu sînt fără relație cu
autorul asupra căruia ne vom o-
pri : Alex. Kudeanu. Vrem să a-
firmăm de fapt că A. R. ilus-
trează (într-un fericit mod perso-
nal, desigur) perseverența demer-
sului creator, încrederea în for-
ța modelatoare a cuvîntului. De
altfel mai puțin cultivat de criti-
că, A. R. și-a consolidat cu răb-
dare poziția sa de prozator „în-
setat de real", fără a i se putea
trece cu vederea contribuția la
definirea unui gen rămas predi-
lect : povestirea. Literatura sa se
constituie într-o pasionantă me-
ditație asupra .individului comun
aflat într-o permanentă căutare
de sine și poate tocmai de aceea
capabil de exemplaritate. Și în
acest context avem în vedere și
ultima sa carte, „Rapidul 24 spre
iubire", în care virtuțile epice,
de pildă, remarcate încă de la
debutul editorial cu „Exilul pisi-
cilor", ating aici gravitatea ma-
turității și experienței asumate.
Ceea ce ni se pare demn de re-
levat, înainte de toate, rămîne ca-
pacitatea constructivă a prozato-
rului. Cele cinci texte ale volu-
mului sînt părți componente ale
unui edificiu epic ce-și propune
sondarea aceluiași mister etern:
iubirea. Dincolo de multitudinea
de voci, orchestrate în tonalitatea
impusă de specificul temei, prim-
sediul primei universități praghe-
ze, una dintre cele mai vechi în
Europa (1368) ; unul dintre primii
rectori ai acestei universități, Jan
Hus (1369—1415), inițiatorul miș-
cării religioase și social-politice
a husitismului (1409), excomunicat
(1410) și condamnat ca eretic de
Conciliul din Constanza, a fost ars
pe rug pe locul unde astăzi, nu
de multă vreme, este construit un
impresionant monument al recu-
noștinței.
Pe aproape, la marginea pieții,
se află și catacombele, unde și-a
găsit sfîrșitul un grup de avia-
tori cehi, care „au îndrăznit" să-1
înfrunte pe Heidrich, guvernato-
rul hitlerist al Protectoratului Ce-
hiei și Boemiei. Din Piața orașu-
lui vechi, loc încărcat de istoria
devenirii unui popor, pe o „uli-
ță" scurtă, ajungi după numai
200—300 de metri pe malul rîului
Vltavei, după ce tresari văzînd pe
partea dreaptă unele imagini de
acasă, în vitrina Agenției române
de turism. Pe celălalt mal al
Vltavei ai în față dealul Petrin.
Acolo se află Galeria oglinzilor
și poți avea o altă întîlnire cu
un moment din istoria cehă, ilus-
trat de un tablou al pictorului
A. Liebscher, relatînd bătălia pra-
ghezilor, îndeosebi a studenților,
cu armata suedeză, în 1648, pe Ka-
rol most, unul din nenumăratele
poduri peste Vltava și poate cel
mai frumos și interesant prin le-
gendele legate de el. Colina este
dominată însă de Prazsky Hrad,
castelul din Praga, imagine sim-
bol a acestui vesel și elegant
oraș ce integrează armonios edi-
ficiile vechi, patinate de secole,
urbanisticii moderne, încet, încet
„cucerești" Staroe Mesto, cu clă-
diri medievale, bolți gotice și, pe
ulița aurarilor, ajunși la capătul
scărilor, aproape de intrarea cas-
telului, azi reședința președinte-
lui republicii. In a doua curte
interioară a Hrad-ului, te întim-
pină Catedrala Sf. Vit și gîndul
te duce îndată la istoria noastră
din vremea primului voievod al
unirii, Mihai Viteazul, care l-a vi-
zitat pe regele Rudolf al II-lea
la Praga. Cu două coroane, me-
rită să vizitezi „Turnul pulberă-
riei" din zidul nordic al fortăreței.
Nu departe, se află Mănăstirea
grăbește în orele albastre ale serii.
„Nici un sfînt negru în calen-
dar, nici o sfîntă sau un martir,
măcar unul...".
Martiri ! Sanko a fost împuș-
cat. Pe Tony l-au sfișiat cîinii.
Sarah a murit de foame, Cheen
de dizenterie... Ei ce sînt? Sfinți
nu, martiri nu... Sînt oameni,
nu-i așa ? Ce nevoie atunci de ca-
lendare cu sfinți ? Fiecare zi e
însemnată pe răbojul timpului
prin moartea unui om...
Dai-Lee își freacă buzele cu
carmin. Are optsprezece ani, e
sănătoasă, vrea să trăiască, vrea
să se mărite, să nască copii. Vrea
să fie fericită !
își îmbracă rochia înflorată, se
mai privește o dată in oglindă și
iese în strada plină de zgomote.
Kali o așteaptă zîmbitor, rezemat
de un palmier prăfuit.
Se plimbă. La capătul străzii,
unde praful roșu se împiedică de
cîteva fire de iarbă uscată, unde
se termină ghetto-ul și sîrma
ghimpată taie lumea in două, se
opresc. Luminile albe ale orașu-
lui cresc ca un pumn dc jăratic.
planul analizei îl ocupă narato-
rul. Am putea avansa chiar ideea
unei încercări de constituire a
spațiului narativ dintr-o suită
de fragmente, inteligent doza-
te, ce se cuplează armonios în-
tr-un mozaic romanesc de nota-
bilă originalitate. Fiecare dintre
episoadele în cauză prezintă în
aparență o altă poveste de dra-
goste, fie că ea se numește Al-
mudia, Despina, Lavinia ori Sa-
rah, numai că aceste „înfățișări
palpabile" nu fac decît să denu-
mească tot atîtea posibile ipos-
taze ale femeii adorate. „Cauți
pur și simplu locul în care-și păs-
trează fețele dragostea, și nimic
altceva", i se confesează una din-
tre iluziile sale erotice. Și sub
semnul acestei căutări trebuie puse
„peregrinările" sentimentale ale
naratorului, motiv pentru care
sînt explorate cu minuție și e-
xactitate zone de mare profunzi-
me ale sensibilității și puse în e-
vidență stările sale diafane sau
furtunoase, amăgitoare și terifi-
ante, pure ori maculate. Cuplu-
rile, al căror liant îl reprezintă
eroul-narator, traversează întîm-
plări obișnuite și neobișnuite în
găsirea împlinirii ideale. Și în
tot acest periplu se conturează și
se anulează măștile personajelor,
se ridică și se năruie monumen-
tele friabile ale existenței. A. R.
potențează valențele povestirii
cultivate anterior, asumîndu-și cu
precauție modalitățile moderne
Strahov ; aici, între multe emoții
oferite de vizitarea sălilor teo-
logică și filosofică, o vei avea și
Pe acea produsă de întilnirea cu
autografe celebre : Lady Ha-
milton, iubita amiralului Nelson,
învingătorul englez în 1805 la
Trafalgar, lîngă Cadiz, al flotei
franco-spaniole, comandate de a-
miralul Willeneuve ; tot aici des-
cifrezi ușor semnătura primului
om care a zburat în cosmos la
12 aprilie 1961, Iuri Gagarin.
Față în față cu intrarea la Hrad,
la Narodnaia Galeria, Galeria Na-
țională de pictură, am văzut, în
urmă cu 25 de ani, pentru pri-
ma dată, un tablou de Goya.
Zi scurtă de decembrie și des-
tul de friguroasă. Orașul se um-
plea treptat de lumină. Pe Ven-
ceslav Namesti, stradă principală,
agitație intensă. La nici un hotel
n-am găsit o cameră liberă și în
periplul meu pe urmele aminti-
rilor tinereții, cînd am stat cîteva
zile la Praga, mi-au ieșit în cale
vreo zece hoteluri. Perspectiva
petrecerii unei nopți în gară nu
mă incinta, dar pînă la urmă se
adeverește că de ceea ce te temi,
nu scapi. Găsind un bilet la Sme-
tanovo Divadlo, aproape de gara
principală, înainte de ora 7 sea-
ra, admiram foaierul și sala re-
novată a Teatrului național ce
poartă numele lui Bedfich Sme-
tana (1821—1884), compozitor ceh,
care, alături de Antoni n Dvorak,
a creat școala muzicală națională
cehă. Așteptînd ridicarea cortinei
și stimulat de ambianța evoca-
toare, mi-am adus aminte un e-
pisod din studenție. Eram la Iași,
prin anul III al Facultății de Me-
dicină ; un coleg de cămin și de
cameră, un bun prieten, azi ra-
diolog la Piatra Neamț, fredona
pînă la obsesie arii din „Mireasa
vîndută" de B. Smetana. Corul
institutului nostru obținuse pe a-
tunci un loc de frunte în între-
cerea națională a formațiilor ar-
tistice studențești... Admiram sa-
la cu decorațiunile luxuriante
motive florale și bahice aurite și
mă gîndeam cît de bine seamănă
interiorul de la Smetanovo Di-
vadlo cu cel al Teatrului Național
din Iași, iar exteriorul cu Teatrul
Regal din Liege, unde cu patru-
„Ce frumos e !" — spune Dai-
Lee. „Cc-ar fi să trecem dinco-
lo?".
Kali nu răspunde. In ochii lui
se răsfrîng luminițele orașului și
palpită de parc-ar fi vii.
„Vino — îl cheamă Dai-Lee, știu
un loc pe unde putem să ne
strecurăm dincolo..."
Ținîndu-se de mină, pornesc
de-a lungul gardului.
„Aici !“
Subțire și agilă ca un șarpe,
Dai-Lee se strecoară prin
deschizătura tăiată în păienjeni-
șul țepos. I se pare că respiră un
alt aer și fericită își mîngîie cele
24 de codițe.
„Vino ! — îl cheamă ea pe Kali.
Avem și noi dreptul să gustăm
din fructul interzis !" — mai spu-
ne ea rîzînd.
Lumina unul reflector spintecă
noaptea înghețînd-o și Dai-Lee
aude bubuitul acela îngrozitor.
In românește de
Magdalcna VÂIDA
ale acesteia. „Nu-i vorba să-ți
propui să visezi o întîmplare tră-
ită cîndva, ne avertizează el. As-
ta ar însemna un fel de vis în
alt vis, ceea ce se întîlnește în-
tr-o mulțime de cărți..." Iată de
ce A. R. știe să ia din arsenalul
tehnicilor narative de ultimă oră
doar pe acelea care dau un plus
de credibilitate și de autenticita-
te intenției auctoriale. Ceea ce și
explică interferențele acceptate
în fluxul confesiunii, mutațiile
labile de nume, scene, gesturi ca-
re circulă de la un text la celă-
lalt. Dar nu pentru a epata, ci
spre a întregi vitalitatea expre-
sivă. „Intr-adevăr, confirmă unde- g
va personajul-narator, convorbi- j
rile noastre au fost totdeauna ca
niște spirale, cu punctul de por-
nire în centru, și terminate inva-
riabil undeva, nicăieri...".
Cineva spunea că prozele lui
A. R. știu „să creeze mister, o
ambiguitate plină de sugestii".
Noi vom adăuga că A. R. reușeș-
te ceva mai mult: stăpînind cu
dezinvoltură teritoriile prozei de
analiză, el demonstrează, așa cum
menționam, că un autor care se
respectă nu poate abandona pro-
blematica umană de dragul expe-
rimentului, oricît de atrăgător ar
fi acesta. Pentru că A. R. e din
spița talentelor viguroase, cuceri-
tor prin ceea ce spune și cum
spune.
loanid DELEANU
--------CONSEMNĂRI --------------------
• Autenticitate și talent
Alcătuit clin 33 tinere fete, colectivul de dan-
suri și obiceiuri populare „CETINA", al Că-
minului Cultural din Straja, și-a cucerit un
binemeritat prestigiu, fapt recunoscut și recom-
pensat cu premiul I și titlul de laureat la edi-
țiile a V-a și a Vl-a ale Festivalului național
„Cîntarea României". Ani de-a rîndul, această
entuziastă formație artistică — îndrumată cu
aleasă pasiune și competență de către învăță-
torii Elisabeta și Dragoș Teleagă, s-a făcut cu-
noscută și prețuită nu numai în localitățile su-
cevene, ci și în județele megieșe — Botoșani,
Iași, Bacău, Neamț, în care a prezentat spec-
tacole.
De curînd, acest talentat colectiv artistic a
reprezentat bogăția și frumusețea artei popu-
lare bucovinene pe scena sălii de concerte a
Radioteleviziunii din București, în spectacolul
„La poarta sărutului", o adevărată cunună a
cîntecului, jocului și portului popular românesc,
alături de formații artistice de tradiție, repre-
zentînd marile zone folclorice ale țării.
Pentru autenticitatea repertoriului, pentru ți-
nuta scenică și măiestria interpretativă, artiștii
amatori din Straja au cucerit admirația și apre-
cierile unanime ale publicului bucurestean și
ale specialiștilor.
Trebuie să consemnăm, de asemenea, și fap-
tul că acompaniamentul muzical al acestui an-
samblu este asigurat de un grup instrumental
tradițional (fluier, cobză, vioară, caval, tobă),
alcătuit din familia rapsodului popular Nicolae
Bodnar —• (71 ani) — caro dimpreună cu fiii și
nepoții săi se identifică, prin cîntec, cu întreaga
formație, sub semnul autenticității. (Aurelian
CIORNEI)
cinci ani în urmă eram spectator
la Fledermans ; Opera din Viena
prezenta „Liliacul" în onoarea
particpanților la al IV-lea Con-
gres latin de reumatologie ce se
desfășura în Belgia ; scena părea
prea mică (la propriu) pentru un
ansamblu atît de numeros cum era
cel vienez.
Narodni Divadlo, cu Aneta Vo-
leskă în rolul titular din Gisellc,
de A. Ch. Adam, după libretul
lui Th. Gautier, făcea un specta-
col de mare succes, deși premiera
avusese loc în 1969. Erau în sală,
pe lîngă europeni, numeroși afri-
cani și asiatici.
După spectacol, răcoarea acelei
seri și iluminația „a giorno" m-au
făcut să renunț la ideea ce-o a-
vusesem de a merge în continu-
are la unul sau chiar la două
filme, spre a acoperi o parte din
noapte. Am umblat vreme de cî-
teva ceasuri pe străzile pline de
lume, am urcat Pe terasa Muzeu-
lui Național, de unde ai „la pi-
cioare" vatra bătrînului „oraș de
aur" și în prim plan statuia ec-
vestră și bulevardul cu același nu-
me, Venceslav, cel mai îndrăgit
loc de promenadă pentru pra-
ghezi.
Intr-un tîrziu, m-am dus, to-
tuși, la gară, ea însăși un monu-
ment de artă, o fericită coabitare
arhitectonică între gara veche,
construită sub austrieci în 1910,
și gara nouă, realizată în 1977,
compusă din săli imense, supra-
puse, oferind călătorilor toate ser-
viciile, într-o funcționalitate de-
săvîrșită. Fluxul călătorilor s-a
redus ușor după miezul nopții.
Culorile calde, curățenia desă-
vîrșită, atmosfera civilizată mă
îndemnau la comparații cu gări,
similare ca arhitectură și con-
fort, din Varșovia, Sofia...
A doua zi, la 7,40, mi-am con-
tinuat drumul spre Miinchen „vîr-
ful călătoriei mele" prin Domaz-
liche și Furth im Wald, cele două
puncte de frontieră.
loan IEȚCU
e Premiu
In cadrul Concursului interjudețean de poe-
zie patriotică „Nicolae Bălcescu" (ediția a Xl-a),
desfășurat la Rîmnicu Vîlcea, juriul (președin-
te Mircea Ivănescu) a acordat premiul I poetu-
lui sucevean Ion Drăgușanul.
•	,,Inteligența și măiestrie44
Integrată amplului Festival național „Cîn-
tarea României", expoziția școlară anuală reu-
nește, sub genericul „Inteligență și măiestrie",
cele mai semnificative creații ale elevilor și edu-
catorilor, realizate în atelierele, laboratoarele,
fermele didactice ale unităților de învățămînt,
în unitățile industriale patronatoare sau în ca-
drul cercurilor științifice, tehnico-aplicative și
artistice din școli, case ale pionierilor și șoimi-
lor patriei și grădinițe.
Ilustrînd structura școlară din județ, sînt pre-
zentate machete funcționale din domeniul chi-
miei industriale și electrotehnicii, din profilu-
rile mecanic, mine, petrol și geologie, din indus-
tria ușoară și alimentară, ale construcțiilor, agri-
culturii și silviculturii, precum și exponate ce a-
testă activitatea de creație științifică, metodico-
didactică, literară și publicistică a cadrelor didac-
tice.
Un sector aparte este destinat creației cercu-
rilor pionierești unde sînt etalate ultimele lu-
crări din domeniul electronicii, automatizărilor,
construcțiilor radio, mecanicii, modelismului re-
unite sub genericul „Start spre viitor". Creația
plastică a elevilor este, de asemenea, bogat re-
prezentată. (P. O.)
•	Studioul de poezie „Albatros44
Continuîndu-și activitatea de promovare și
popularizare a poeziei românești contemporane,
Studioul de poezie „Albatros" al Casei de Cul-
tură a Sindicatelor din Suceava a organizat o
originală ședință dezbatere în aula Liceului „Ște-
fan cel Mare" din municipiu.
Despre poezia română contemporană și des-
pre direcțiile ei de evoluție în ultima perioadă
a vorbit criticul și istoricul literar Alex. Ște-
fănescu, absolvent al liceului gazdă, care a răs-
puns și numeroaselor întrebări ale elevilor pre-
zenți la întîlnire. Publicistul Victor Isac s-a re-
ferit la fenomenul de stare poetică în literatura
română. Intîlnirea a fost împlinită de un reci-
tal poetic în lectura autorilor prezenți : Da-
niel Corbu, Ion Cozmei, Liviu Popescu, Nicolae
Sava și Constantin Severin. Din partea liceului
gazdă a participat prof. Octavian Nestor.
în aceeași zi, la Casa de Cultură a Sindica-
telor, criticul Alex. Ștefănescu a vorbit, în fața
unui numeros public, despre condiția debutului
editorial al poetului tînăr, iar Ion Cozmei a pre-
zentat cartea poetului Daniel Corbu din Tîrgu
Neamț, „Plimbarea prin flăcări", apărută re-
cent la Editura Cartea Românească. (I. C.)
REALIZATORI: Ion BELDEANU, George
DAMIAN, Viorel DÂRJA, Ion CARP
FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh.
LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion PA-
RANICI, Victor Traian RUSU, Mircea
TINESCU, Alexandru TOMA
Secretariat: Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare : Valentin MILICI
Comitetul județean de cultură
ți educație socialistă Suceava