MAI 1988
Repere ale gindirii
ANUL VII, nr. 5 (77)
autograf
VAL CONDURACHE
Bucovina ca amintire
wnene
In copilărie, Vatra-Dornei mi se părea așezată foarte departe de
Iași, mai departe chiar decît Sighișoara, Asta pentru că o -prietenă,
care-și făcea vacanțele la o mătușă la Sighișoara, locuia la etajul de
sus al casei în care locuiam, în vreme ce Vatra-Dornei, Șaru-Dornei
erau pentru mine numele unor localități în care se petrecuseră lucruri
îndepărtate în timp, mai înainte de-a mă naște eu.
Mama și tata se fotografiascră, prin 1940, lîngă un pavilion intr-o
grădină de vară, la Vatra-Dornei. Știam de la ci că-n parcul stațiunii
sînt veverițe, care-ți mănîncă nuci și alune din palmă. Am ciocnit
două nuci, in parc, la Vatra-Dornei. Nu a venit nici o veveriță. Nici
in brazii din parc nu am văzut nici o veveriță. O singură dată am
văzut o veveriță : la Iași, într-un stejar.
La Cimpulung Moldovenesc am petrecut mai multe vacanțe, prin
anii '60. Țin minte că un copil s-a înecat, într-o vară, în fîntîna din
curtea cabanei Deia. L-au îngropat în cimitirul din Cimpulung Mol-
dovenesc. La înmormîntare, pe străzi, ieșiseră mai toți locuitorii ora-
șuiui. Exista acolo și o casă eu filosofi, despre care lumea vorbea pe
ocolite, în șoaptă. Și în Iași, pe Copou, în cartierul copilăriei mele,
exista o casă cu două intrări, în care locuia un filosof. Lumea vorbea
cu admirație, dar în șoaptă, despre el. în mintea mea de copil, filo-
sof ia s-a asociat cu tăcerea, cu șoapta.
Bucovina, ca amintire, a însemnat și Fabrica de lapte praf, despre
care citisem în școală, în reportajul lui Bogza. Am și trecut pe lîngă
ca, ureînd spre Rarău. Țin minte că i-am spus fratelui meu : „Nu sea-
mănă cu fabrica din carte. Cred că trebuie privită de sus, de pe-un uliu".
IN MAI
N. MOSCALIC
Surîde timpu-n fiecare floare
în mai cînd toate rozele răsar
e-atîta bucurie și culoare
și bat secundele încet și rar.
înalt e cerul, ramuri se apleacă
tulpina rîului străbate lin
prin trupul primăverii ce-o să treacă
prin trupul primăverilor ce vin.
cestea
de Ion CARP FLUERICI
Desen
ale căror ziduri s-a făurit,
bună parte din istoria lor
mijlocirea cărora s-au făcut
te și altor neamuri, vecine
îndepărtate. Cetăți care au
editate 1n colaborare cu comitetul județean
DE CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTĂ SUCEAVA
și forței revoluționare
In contextul vieții noastre politice de o re-
marcabilă bogăție și intensitate, integrarea în
patrimoniul teoriei și practicii edificării socia-
liste a conceptelor și orientărilor de excepțio-
nală însemnătate pe care le cuprinde Expune-
rea tovarășului Nicolae Ceaușescu la ședința
din 29 aprilie a.c. a Comitetului. Politic Execu-
tiv al C.C. al P.C.R. reprezintă un eveniment
de natură a-și pune
societății românești
sale.
Adîncime analitică
Prin țară curg poemele de pace
vin sărbătorile la țărmul ei
crez comunist aripile-șl desface
și fiecare pas e cu temei.
amprenta asupra evoluției
în toate compartimentele
din perspectivă dialectică;
apreciere științific fundamentată a realităților
interne și internaționale; lucidă evaluare pro-
spectivă a opțiunilor determinante pentru vi-
torul omenirii; abordare amplă, creatoare, în
complexitatea conexiunilor lor, a problemelor
de a căror soluționare depinde înaintarea noas-
tră în orizontul progresului; raportare auten-
tică umanistă a tuturor exigențelor perfecțio-
nării necontenite a organismului economico-so-
cial la trebuințele materiale și spirituale ale
omului ; configurare a unor strategii eficiente
ale afirmării tot mai accentuate a rolului parti-
dului de centru vital al națiunii, a democrației
muncitorești-revoluționare, a științei, a muncii
politico-educative... Iată doar cîteva din ele-
mentele ce definesc acest document, conferin-
du-i valoarea de mobilizator program de acțiu-
ne a întregului popor pentru înflorirea multi-
laterală a patriei. In imposibilitatea cuprinde-
rii în aceste rînduri a tuturor ideilor și nici
chiar a tuturor trăsăturilor de genul celor
menționate mai sus ale Expunerii tovarășului
Nicolae Ceaușescu cu privire la unele probleme
ale conducerii activității economico-sociale, ale
muncii ideologice și politico-educative, precum
și ale situației internaționale, se cuvine să re-
ținem, din cuprinsul acesteia, cel puțin trei
noțiuni capabile să circumscrie, în majorita-
tea lor, sensurile magistralului document:
fecționare, calitate, implicare.
Perfecționarea ca imperativ esențial,
zează într-o armonioasă viziune globală
per-
vi-
fic-
care sferă de activitate, fiecare latură a aces-
teia: de la cea de conducere, organizare și pla-
nificare, la nivelul marilor sectoare economice,
al ministerelor, centralelor și întreprinderilor,
la cea individuală, care presupune competen-
ță și responsabilitate sporite. In acest sens, va-
lorificarea judicioasă, deopotrivă, a capacității
aparatului central și a celei a organelor de-
mocratice din unități de soluționare a proble-
melor, îmbinarea rolului planului național u-
nic de dezvoltare economico-socială cu creș-
terea răspunderii și atribuțiilor centralelor șt
întreprinderilor în înfăptuirea politicii parti-
dului și statului nostru, aplicarea fermă a
principiilor noului mecanism -economico-finan-
ciar bazat pe autoconducerc și autogestiune,
îmbunătățirea sistemului de desfășurare a în-
trecerii socialiste, ridicarea nivelului politico-
ideologic al maselor printr-o activitate educa-
tivă optimizată sînt direcții principale ale unui
proces revoluționar ce asigură înscrierea socie-
tății românești în stadiile
luției sale prefigurate de
Calitatea, efect firesc al
ne, în lumina tezelor din
superioare ale evo-
Programul P.C.R.
perfecționării, devi-
expunere — și, așa
cum se subliniază, se impune să devină în rea-
litate. —, dimensiunea dominantă a muncii și a
rezultatelor ei. Ea se regăsește în cerințele dez-
voltării economice intensive, ale pregătirii și
promovării cadrelor, în criteriile ce trebuie să
guverneze producția, în noua „fizionomie" a
așezărilor sistematizate, în viața locuitorilor
acestora. Ea presupune, totodată, trăsături noi,
superioare, ale claselor și categoriilor sociale,
un orizont profesional și cultural mai bogat
al. fiecărui om.
Implicare. Asumarea conștientă de către pro-
ducătorii, proprietarii și beneficiarii avuției
naționale a obiectivelor propășirii țării este o
expresie a sistemului cuprinzător și original
al democrației noastre muncitorești-revoluțio-
nare. Implicarea este, în același timp, — o e-
vidențiază pregnant expunerea — un imperativ
căruia trebuie să-i răspundă știința și invăță-
mîntul în procesul edificării progresului, orga-
nizațiilor de partid, de masă și obștești — în
mobilizarea colectivelor de muncă la înfăptui-
rea sarcinilor de producție, creația artistică —
în ansamblul mijloacelor cultural-educative —
în promovarea concepției revoluționare, a valo-
rilor umaniste autentice...
...Să mai consemnăm, în final, că toate con-
ceptele, orientările și indicațiile din expunere
au implicații deosebit de largi, constituind re-
pere ale devenirii noastre sub semnul gindirii
și faptei revoluționare.

Mărturiile cetății
Există în istoria popoarelor cetăți
a căror soartă se identifică cu însăși
soarta acestora sau, cel puțin, deli-
mitează un segment, mai mare sau
mai mic, din viața lor. Cetăți, între
centrală, cel
nu numai un
recunoscut, la
care l-a semnat fiind
ctitor de țară, ei și un
vremea sa, om politic
deci, o
și prin
cunoscu-
sau mai
simboli-
zat aspirațiile de libertate ale celor
ce le-au dat forma materială și au
legat pietrele zidurilor lor cu liantul
indestructibil al speranțelor de mai
bine. Un liant care a constituit, toto-
dată, și veriga care a legat între ele
generație după generație iar pe a-
generațiile altor făuritori
de Cetăți, formind un lanț neîntre-
rupt, in timp și spațiu, aurit de fap-
tele de glorie materială și spirituală
ori înroșit, din loc in loc, de sîngele
milioanelor de anonimi ce au intrat
în conștiința colectivă a urmașilor
lor, deci in nemurire, ca jertfe ale
luptei pentru apărarea trăinicie! și con-
tinuității acelui lanț. Cetăți în fața
zidurilor cărora se înclină cu recu-
noștință, mîndrie și respect frunțile
legatarilor testamentari, de astăzi, ai
celor care le-au zidit. Or, între aces-
tea se numără și Cetatea Sucevei.
Hărăzită de destinul istoric să sim-
bolizeze o țară făurită la răscruce
de vinturi, „actul de naștere" al Ce-
tății Sucevei poartă și pecetea virtu-
ților sale de important centru al re-
lațiilor interstatale din Europa est-
„Cinematograful, ca artă
eomplexă, trebuie să răspundă
scopului pentru care a fost creat“
Interviu cu actorul DOREL VIȘAN
— Vă propun să începem dialo-
gul nostru cu cîteva referiri la
filmul Jacob", intrat pe.
care a fi fost salutat de
termeni elogioși. Dv. ce
te încercați ?
— O părere definitivă
ecrane și
critică în
sentimen-
n-aș pu-
tea să formulez. Pot insă afirma
cu certitudine că este o realizare
remarcabilă. Nu pentru că eu
dețin aici cel mai important rol
din cîte am interpretat pînă acum,
dar munca la această peliculă mi-a
permis să redescopăr cinematogra-
ful. Vreau să spun de fapt că ci-
nematograful, ca artă complexă,
trebuie să răspundă scopului pen-
tru care a fost creat. Și „lacob",
din acest punct de vedere, e o
reușită pilduitoare. în ceea ce mă
A PRIVI
Călineștii lui
intr-o zi
nostru un
Este, acest
un
a intrat în biroul
inginer agronom,
inginer agronom,
om înalt, spătos, cu o fa-
ță cioplită în trăsături drep-
te, cu ochi adînci, mirați cum
de noi, cei care ne ocupăm cu
literatură, artă, cultură, îl o-
bligăm pe el să-și lase impor-
tantele lui treburi spre a
veni să ne adreseze întreba-
rea : — De ce nu iubiți Că-
lineștii lui Cuparencu ? Mi-am
amintit de această zi și de
această întrebare în 15 ianua-
rie a acestui an, cînd mă a-
flam la Ipotești, acasă la Mi-
hai Eminescu, ținînd în mină
și diplomat. Pentru că cele 3 000 de
ruble de argint frîncești pe care Pe-
tru I, voievodul de atunci al Moldo-
vei. căci despre el este vorba, le îm-
prumutase craiului Poloniei, Vladis-
lav Jagcllo, aveau și valoarea reală a
participării Moldovei la complexul de
relații internaționale din această par-
te a bătrînului continent. Iar cartea,
care consemna valoarea nominală a
împrumutului, anunța lumii, la 10 fe-
bruarie 1388, că exista o Cetate, cea
a Sucevei, de unde se putea aștepta
și primi ajutor, la nevoie, dar și de
care trebuia să se țină seama,
viitor, in toate calculele politice
crăiilor învecinate.
Și, intr-adevăr, la numai doi
în
ale
ani
de la aefa memorabilă dată. Cetatea
Sucevei e a martora unui important
act politico-juridic internațional, cu
profunde semnificații și implicații și
pe planul relațiilor interromânești.
La 17 martie 1390, delegațiile polonă
și munteană, întrunite la Suceava, au
definitivat textul tratatului de alian-
ță defensivă încheiat în anul pre-
cedent de domnul Țării Românești,
Mircea cel Bătrîn, cu regele Poloniei,
Vladislav Jagello. Or, tratatul fusese
mediat nemijlocit de domnul Petru I
(continuare în pag. IV)
privește, filmul în cauză mi-a o-
ferit șansa unui rol deosebit : un
personaj intr-o situație limită.
— Detasindu-vă sau inccrcînd
să vă detașați, ați putea să defi-
niți meritele acestei pelicule în
contextul filmografiei românești ?
— Meritul esențial, după opinia
mea, ar fi acela că filmul conceput
de Mircea Daneliuc este conectat
puternic la adevărul vieții, ceea
ce din păcate cam lipsești' filme-
lor noastre. Viața își are legile c!
firești, uneori destul de dure, or
escamotarea acestora duce, mal n-
les în artă, la falsuri. De aseme-
nea, filmul „lacob" demonstrează
că marii regizori — și Daneliuc
este o asemenea personalitate —
pot crea mari opere, ba mal mult,
pot stimula valențe nebănuite în
cei cu care colaborează.
— Cc relație vedeți dv. intre o-
pera literară și transpunerea sa
Eminescu
copia manuscrisului nr. 2 7SD
dăruit de custodele muzeului
după ce ne-a spus emoționanta
poveste în care Gheorghe
Jaucă, președintele C.J.C.E.S.
Botoșani, povățuit de Con-
stantin Noica, a adus la Ipo-
tești imagini concludente ale
fondului de manuscrise Emi-
nescu.
M-am dus apoi cu această
întrebare în suflet, în satul
răsfirat de o parte și alta a
drumului ce pleacă din Dăr-
mănești spre Calafindești.
Mi-am trimis gîndul cu a-
proape 200 de ani înapoi și
am imaginat o gospodărie
trainică, cu felurile acareturi,
de unde a plecat la Suceava
să deprindă legile și regulile
administrației, Gheorghe E-
minovici. Va deveni el însuși
funcționar, administrator, pro-
prietar și căminar. Va avea
el însuși moșie, gospodărie
cu multe
acareturi și mai
mulți copii. Intre aceștia, Lu-
ceafărul gindirii și simțirii
românești.
Am umblat mult pe ulițele
satului ,am privit cu dragos-
te fața luminoasă a caselor
bucovinene din Călinești, că-
Veniamin C1OBANU
cinematografică 2
— Calitatea narațiunii cinemato-
grafice depinde implicit și de va-
loarea operei de la care s-a ple-
cat. și, în situația la care ne re-
ferim, scrierile lui Bogza se pre-
tează Ia asemenea echivalențe.
Numai că, spre deosebire de acei
realizatori care se străduiesc să
respecte întocmai litera cărții, Mir-
cea Daneliuc „trădează" textul
respeetindu-1. Așadar orice ecra-
nizare trebuie înțeleasă și elabo-
rată in termenii proprii artei cine-
matografului.
— Ați interpretat numeroase ro-
luri de film, ați colaborat cu di-
verși regizori. In cc măsură reu-
(continuare în pag. IV)
Dialog realizat de
Ion BELDEANU
utînd răspuns la întrebărt-
le-reproș adresate de ingine-
rul agronom. De ce acest sat
nu se cheamă Călineștii lui
Eminescu ? De cc în acest sat
nu avem statuile lui Petrea,
Gheorghe, Raluca Eminovici ?
M-am hotărit atunci, în casa
de la Ipotești, să-l caut pe
prietenul
gronom și
meni nu
din limba
EMINESCU!
meu inginerul a-
să-l asigur că nl-
poate „dezafecta"
română cuvîntul
Alexandru TOMA
Ion NEDELEA
CRONICA LITERARA
Cărțile prime ale unor prozatori
închid in embrion (precum ghinda
„istoria" oricărui stejar) desfășurări-
le lor epice viitoare. Citit invers, de
la Progresia Diana spre izvoare, Va-
sile Andru e de nerccunoscut. S-a a-
firmat că încă de la debut, prozatorul
aducea în peisajul nostru literar un
sunet nou ; febrilitatea, hiperinteli-
gența, setea de cunoaștere absorbind
realitatea secvențială, debordantă, riv-
nlnd o proză „tokua" (atît în sensul
cuprinderii gamei omenescului, a
„trăitului" cerebralizat, transferat in-
tr-o suită de notații cît și a asi-
milării tehnicilor narative), toate a-
vestea deci configurau o poetică per-
sonală — cum observa Marin Min-
cu —. zdruneinind prin șocul formu-
lei tabieturile lectorului comod. Par
țial adevărat. Abia O zi spre sfârșitul
secolului (1983) și, mai apăsat, Tur-
nul (1985), marchează un viraj epic,
o corecție de orbită, o despărțire ho-
tărită de vechea formulă, convocînd
tehnicile proiectate. Dacă ..scrisul e
un jaf pe seama trăitului", la Vasile
Andru — teoretician al propriului
demers epic — trăitul nu e transfe
rat pur și simplu in text ci transfor-
mat, trans-pus în literatură ; codifi-
carea realului, preocuparea „textului
zilei" in spațiul trăirii, înaintarea
„sub ochii cititorului" fac din autor
centrul textului și din adevărul in-
dividului — scopul demonstrației epi-
ce. E drept, cititorul e provocat, in-
vitat să participe in numele „efectu-
lui de identificare". Individul absoar-
be lumea, lumea devine text, relația
biografică se nuanțează supraveghea-
tă de ochiul vigilent al prozatorului.
In noua sa etapă, Vasile Andru a-
runcă în aer convenții ale genului ro-
mânesc. vrea — programatic — să
pulverizeze logica lineară, să obțină
un maximum de real social prin pro-
gresie psihică, să treacă așadar pr i-
gul metafizic intrind in realul psi-
hologic ; „lecția" sa conduce la o
„dezvățare de convențional" deși —
am putea observa fără efort — sub-
minarea romanului, proza deconstruc-
tivă sfirșesc prin a propune o înlo-
cuire de convenții. O inginerie setre-
tă, novatoare, cu efecte calculate pre-
zidează scrisul său „computerizat",
dens, sincopat, cinetic, năvalnic, cres-
când pe o premisă științifică. Inten-
ția de a înghesui in acest virtej idea-
tic, in Cartea sa toată Istoria de la
„marele tunel" (clipa zero) pînă la
rostogolirea in noosferă, pe drumul
„tămăduirii sofronice" (transgresînd
epic nivele de conștiință în numele
Integralismului) vrea să surprindă
tocmai progresia in dinamica menta-
lă. Vasile Andru propune un drum ;
scriitorul nu este doar un partizan
al noii proze ci chiar un pionier al
ei teoretizând inspirat și oferind un
exemplu contagios. „încerc să apăr
proza scriind proză" — spunea Va-
sile Andru, cîndva. Fragmentarismul,
notația telegrafică despicând fulge-
re mentale pe cerul epicii, scurtcir-
cuitind rețelele informaționale, mon-
tajul cinetic, holismul converg în a
favoriza depășirea limitelor, decondi-
ționîndu-ne.
„Mintea liberă"' poate primi sem-
nele universului, terapia prin spirit
(slujind optimizarea umană) sparge
cercul vicios al violenței. Cugetul
Legende

Capu’ lui
Ștefan cel Mare
*
de pe Rarău
Ștefan cel Mare multe războaie
a purtat și elfi au venit cu gînd
rău in țara asta i-a bătut și i-a
scos pînă dincolo de hotare, că
nu le-a mai trebuit să dea ochii
cu el a doua oară.
Odată, într-un război cu un-
gurii a ajuns și prin munții a-
ceștia. Și așa de rău mi i-a bă-
tut pe unguri că n-au mai ră-
mas deeît puțini din ei. Iar cîți
au scăpat cu zile, Ștefan i-a fu-
gărit și i-a împrăștiat prin toate
văile Cîmpulungului și prin
munți, iar unii au apucat-o spre
Rarău ca să-și afle adăpost in
locuri sălbatice și neumblate.
Cum fugeau n îngroziți că nu
mai nimereau drumul, ci o ți-
neau de-a dreptul prin pădure,
iacă dau deodată intr-o răritură
pe culme. Atunci unul dintre
unguri a văzut peste brădet un
colț de stincă cc semăna cu
Satul meu
este zarea ispititoare dintr-un gînd
albită de ninsorile timpului,
sîngele memoriei vuind însetat
pe o vale pustiită de dor,
lumina blîndă a mamei
căzînd peste creștetul, copilăriei,
ochiul aninîndu-și lacrima căutării
de brazi și păltinași,
timpla asudînd în privegherea
locurilor dinții ale vieții.
treaz, câmpul psi, rețeaua noetică,
însumarea emanațiilor mentale în-
seamnă un „cumul de; soartă bună",
grăbind procesul hominizării, prote-
jînd o stenică filosofic planetară. Ast-
fel de texte autonome sînt pașii unei
progresii deși cazul Histriei (ea să
decupăm doar un exemplu dintre cele
manevrate în roman de Vasile Andru,
avertizează asupra scenariului repe-
titiv al istoriei.
Vasile Andru este un exponent a!
promoției 70 (așa-numita generație
„sandvici"), aducînd în cimpul lite-
raturii noastre un spor de conștiință
artistică ; o promoție, se recunoaște
unanim, cu un ridicat indice cultu-
ral, despletindu-și drumurile chiar
din start, fără grijii de a-și flutura
solidar revendicările. Dar prin ofen-
sivul program afișat și, bineînțeles,
prin reușitele lui, prozatorul pare
mai aproape de crezul optzeciștilor,
experimentind realul, transformîndu-l
Progresia Andru*)
în text, facilitând trăirea nu „spu-
nerea". Acel „enunț în primă instan-
ță" înseamnă, după Al. Piru, ex-pu-
nerea existenței ; cum omul-care-scrie
condensează problemele existenția-
le, nudismul epic, dezinteresîndu-se
de podoabele stilistice, scurtează dis-
tanța autor-cititor (acesta, prin sub-
stituire, „rescriind" textual).
Progresia Diana, ultima carte sem-
nată de Vasile Andru are o desfășu-
rare secvențială (pași), sumarul des-
foliind analitic acest „roman" diva-
gant, ezoteric, împănat cu citate, pur-
tind masca jurnalului, un „documen-
tar" cum îl vrea însuși autorul. Acel
Andrucovici (devenit Andru), pornind
in lumea dintr-un sat netipic, totuși
„rezumativ" este un globe-trottcr că-
lătorind spre sine ; privind în șinele
adine. Culegînd „anecdote reale"
Progresia Diana poate părea un ro-
man fără ficțiune. Eroul-narator (au-
torul propunîndu-se ca protagonist,
„un releu al materiei" își dezvăluie /
analizează cifrul sufletesc dar și ma-
rele mental colectiv (coplanetari) ști-
ind că scrisul schimbă viața omului.
Mistica vieții, efortul de înțelegere
a existenței, scenariul inițiatic chea-
mă în sprijin sonda erotică. Incit,
Progresia Diana este, de fapt, un fer-
mecător roman de dragoste. Acest
miez romanesc bîntuit de „vifornițe
afective", crize de necredință, zile
haotice în viața cuplului plutește în-
tr-un halou mitic ; sîntem într-o „eter-
nitate experimentală", Diana — în-
zestrată cu puteri paranormale, deș-
teptînd ochiul lăuntric, sublimîndu-se,
devenind Dhyana, întreținînd un
„zbucium mistic", înlănțuind „mistre-
țul lăuntric".
Cei doi, un epitoin al cuplului stră-
vechi se caută (sc aude aici un ecou
rebrenian), își oferă ani isihastici ;
„ucenici ai speranței", rîvnind opti-
mizarea, întărirea omului, străpun-
gerea limitelor, urcușul spre „vîrful
capul lui Ștefan cel Mare și i
s-a părut că voievodul le-a ieșit
înainte să-i ia din nou la bălaie.
El de frică a strigat către ai săi :
— Uite-l pe Ștefan-Vodă !
Da’ ceilalți l-au întrebat :
—- Unde-l vezi ? Că doar e de-
parte.
— Uite capu lui cum apare de
peste deal! a zis ungurul, ară-
tînd cu mina stinca din fața lor,
care se vedea tot mai aproape.
După această intîmplare un-
gurii s-au dus de unde-au ve-
nit, da’ stinca a rămas pe. Ra-
rău. Și de atunci poartă nu-
mele de Capu lui Ștefan cel
Mare pînă astăzi.
Remezău
Se zice că Ștefan cel Mare a
îndrăgit mult locurile frumoase
de pe valea Sucevei, cu sate a-
șezate din vechime, unde sub
poalele munților și-a zidit și mă-
năstire de pomenire la Putna.
Ori de cîte ori se ivea cîte un
prilej bun între atîtea războaie
și treburi domnești, se ducea
cu puțini însoțitori la Putna să-și
afle un ceas de liniște și hodină
in singurătate.
Drumul lui de. la curtea din
Suceava pînă la mănăstire tre-
SATUL
Este pămîntul din mine mirabil
ce stă sub semnul fertilității,
cîmpul străbătut cu plugul inimii
și udat cu ploile aducerilor aminte,
în care cresc și se rotunjesc în rod,
înfruntînd vremurile și, vremuirile :
cîntece de leagăn, dorul de părinți,
iubiri definitive, cuvinte-pîine,
flori dalbe de măr, precum și altele
ce fac sațiul
și tăria conștiinței de( sine.
Omega", naratorul (dedat experien-
țelor karmice) și Diana (translatoare,
pictînd diagrame cosmice) sint per-
sonaje eliadești, țintind cunoașterea
Profundă> îndepărtînd coaja fenome-
nalului, atingind înțelepciunea (so-
phrosyne). Dorințele celor doi Andru
(autorul și naratorul) coincid : distru-
gerea automatismelor, despuierea de
însușiri, captînd marele stimul men-
tal, eliberînd „focul sufletesc". Un
prag de moarte poate fi o iluminare,
pregătind saltul noesic, știind că per-
manența e în adine.
Prins în hățișurile muncii redac-
ționale, pornit în căutarea „clarității
mentale", protagonistul romanului (un
antropolog, am zice) vrea schimbarea ;
este deci un domn „progresist" care
practică Înțelepciunea simțind ame
nințarea iraționalului, dorind a afla
cifrul energetic personal ; culegînd
înțelepciunea lumii, admiră omul mu-
tant nu cel stagnant (dormitind in
„armura opacității") ; în fine, iubește
progresia respingind asfixia mentală,
sufocarea psihică (cazul orașului Ra-
habal) „Sălbatica Diana" — o posesie
fictivă — reprezintă în* acest câmp
problematic ceva statornic, umpliad
singurătatea ; ochiul pineal al „potri-
vitei" iubite (descâlcind ițele unei
afaceri cu o mină de aur — himera
unchiului Pompei), puterea psi fac din
ființa „slabă" o „ființă vie" într-o
iunie1 tinără, mișcindu-se sub cupola
fluidurilor cerebrale.
In emisie continuă, în priza fre-
neziei cerebrale, Vasile Andru desfă-
șoară în acest roman comprimat un
evantai problematic : „pactul cu rep-
tila", spațiul zen, autocontrolul, dia-
logul cu rinencefalul, vizita Ia Djuna
ș.a., oferindu-și prilejul unei infuzii
masive de hazard. Cu mina sigură,
cu un admirabil economism al mijloa-
celor, el portretizează în fugă : Lara
și stressul de ineficiență, doctorul
Sorin Gupta cu al său curs de auto-
modelare, Moxa — un „expert" în
dinamica pieței etc. Vasile Andru
este un declarat adept al fragmenta-
rismului ; citim în Progresia Diana
(p. 31) : „numai fragmentul salvează
ceva din întregul care explodează
mereu". Dacă „universul povestit nu
este universul adevărat" (cum se ex-
primă autorul), atunci — credincios
devizei — Vasile Andru, spiritualizat,
evoluează înspre extrema livrescă a
vieții, spre genericul om. Dar, din
fericire, romancierul știe foarte bine
că viața la extreme nu este cea ade-
vărată ; îneît, profitabil pentru pro-
zator, eseistul — sedus de experiența
contemplativă — va teoretiza distru-
gerea extremelor, turnînd substanța
epică în ramă romanescă, depopulîn-
d-o de abstracțiuni, vehicole fantoma-
tice ale Ideii.
Mustind de concret pe alocuri . (sînt
„părțile" sclipitoare ale montajului),
înecat — cîtcodată — în ceața unui
cea totdeauna prin satul Vicovu
de Jos, unde oamenii cum au-
zeau că vine iar Vodă, îl în-
tîmpinau pe domnul țării cu dra-
goste, ba îl mai și pofteau să
le fie oaspete la nunți și cume-
trii. Că Ștefan iubea poporul
său și nu se da în lături să fie
cu el la vreme de petrecere,
cum și oamenii nu stăteau pe
gînduri atunci cînd trebuia să
sară în apărarea țării.
Așa odată, pe cînd Ștefan-Vo-
dă trecea iar spre mănăstirea
Putna, l-a întimpinat în margi-
nea satului Vicov o nuntă. Și
mful din gospodari l-a rugat pe
Vodă :
— Rămîi, doamne, cu nai ! Ră-
mii, zău !
Nu se știe dacă Ștefan a ră-
mas atunci cu sătenii la acea
nuntă, dar de la cuvintele vi-
covanului „rămîi zău" își trage
numele pînă astăzi partea satu-
lui ce-i zice Remezău.
Stejarul lui
Ștefan cel Mare
Se spune din bătrîni, că după
lupta de la Codrul Cosminului,
cînd Ștefan cel Mare s-a întors
Este zarea ispititoare dintr-un gînd
spre care șinele se întoarce bucuros
ori de cîte ori pleacă,
locul de pe pămînt^ cel mai de seamă
el mereu ființei mele vamă.
vălmășag ideatic, risipind ipoteze, ro-
manul se vrea „scurt și scăpărător".
Așa și este, așa gindește Vasile An-
dru proza viitorului. Propozițiile sale
alcătuiesc un program, închipuie un
edificiu ; romancierul este un vector
al epicii noastre intr-o clipă fastă a
prozei. Carte despre fervoare și în-
țelepciune, despre misterul individu-
lui și al istoriei, despre cros și „cal-
varul căutării", dezlegînd textul o-
inului, „resturile sale mezocefale",
discutînd despre imposibilitatea fixă-
rii cîștigurilor spirituale în „cuie ge-
netice", Progresia Diana este de fapt
o interogație continuă ; fiind „roman
fără centru" (cum observa Cornel
Ungureanu), el se dezvoltă — apa-
rent — haotic, atingind un reperto-
riu problematic extensiv.
Spirit fin, practicând incizii ironice,
Vasile Andru pare atras de latura
isihastă a existenței, refuzînd carna-
valescul ; totuși știind că literatura
trebuie „să alunge răul", el nu va
respinge povestirea. Literatura sa nu
este o „casă fără povești". Dar o va
face sincronizat epocii. în numele in-
gineriei psihosomatice, febril, fugind
parcă de propria-i ideație in clocot,
devenind protagonistul unui scenariu
romanesc sincopat, învîrtindu-se în-
tr-o constelație de nume, practicînd
intertextualitatea. Credincios unui
program care s-a limpezit din mers,
refractar la imobilism, persiflînd ti-
rania clișeului. Vasile Andru a trecut
de la o proză „constatativă", oarecum
neutră, trenantă (dialogurile curgînd
paralel, brodind ipoteze ; de unde și
variantele propuse de protagoniștii
din lutlanda posibilă, de pildă, do-
rind a descifra adevărul, animați de
misii recuperatoare) la cea frisonată
de neliniști existențiale, tensionată de
interogație, de un fragmentarism bine
ritmat. Deslușim un sunet origin ii,
motive obsesive, ciudățenia unghiu-
lui („ferestrei") prin care scriitorul
cercetează lumea. Rămân însă la pă-
rerea că genul scurt — abordat acum
într-o altă „croială" — îl avantajează.
Oricum, Vasile Andru intrigă și con
vinge ; acel „alt fel de a gindi proza"
(Valentin F. Mihăeseu) nu înseamnă
doar o sincronizare la ritmurile vea-
cului. Elaborat, tinzind a reflecta în-
tregul prin „bucățelele" lumii, roma-
nul lui Vasile Andru — un soi de
satyricon, cum s-a zis — face din
cercetarea propriei ființe un prilej
de a investiga toată partitura speței ,
omul, „un releu trecător" merită a-
ceastă zăbavă. Drumul spre sine este
însă anevoios, iar Vasile Andru, un
voluptos al analizei, deșirîndu-ne „po-
vestea" cuplului ridică în calea citi-
torului o mulțime de baraje (unele,
să recunoaștem, inutile).
Trăgînd linie, voi zice că promiță-
toarea „progresie Andru", anunțînd
seisme în tabloul prozei noastre, ex-
primă nu doar o „voință de stil", o
aventură a scriiturii (Radu Săplăcan) ;
ultimele cărți ale lui Vasile Andru
sînt „probele" unui spirit efervescent,
fixînjd în pagină febrilitatea ideii,
gîndul fosforescent.
Adrian Dinu RACHIERU
* Vasile Andru : Progresia Diana,
(F.d. Albatros 1987)
biruitor împotriva polonilor, a
ajuns cu ostile sale pe dealurile
păduroase din apropierea curții
hatmanului Luca de la Arbore.
Și, undeva la răsărit de sat,
cale de un ceas, a nimerit în-
tr-o poiană, la o stînă de păstori
cu oile din aceste locuri. Cum
era obosit din luptă și după
drum lung, Ștefan a descălecat
la umbra unui stejar din poia-
nă. Atunci au venit la el baciul
stînii și ciobanii și i-au adus un
caș mare, pe care văzindu-l, vo-
ievodul a zis cu mirare :
— Ce caș avan !
Și a ospătat din el cu vitejii
săi acolo sub stejar. De atunci
au trecut multe sute de ani, iar
satului, care a luat ființă aici,
i s-a zis de la cuvintele lui Ște-
fan, Cașvana.
Și stejarul unde Vodă a po-
posit cu oștenii săi este pînă as-
tăzi acolo, cît s-a făcut mare
de nu pot să-l cuprindă patru
oameni la tulpină. Spun unii că
s-ar fi găsit mai demult și o
sabie înfiptă în pămînt sub ste-
jar, rămasă de la vreun viteaz
de-al lui Ștefan, dar mai mult
nu se știe. Iar bătrînului stejar
îi zice Stejarul lui Ștefan cel
Mare, amintind că prin aceste
locuri a trecut domnul cel mai
viteaz al țării.
Nicolae COJOCARU
Nicolae MORARIU
Poemul ca o feciorie
Tu crezi că se pot defrișa
cu sintagme de aur
feudele fără contur
ale melancoliei
și treci prin hățișuri
minate prudent cu iluzii
ca printr-o
iubire cu toate perdelele
trase —
(Privirile tale subțiri
înrămează polenuri
pe cîmpul armonic) —
Tu ronțăi realul cu dinții mei cruzi
și-ți închipui
poemul ca o
feciorie
Dar flacăra eu o înconjur, eu mușc
șerpii aprigi ai umbrei
iar.cîinele alfa
pe mine mă latră.
Mărturisire
Poemul acesta
este un furt scandalos
din literatura
tuturor timpurilor.
Doar ghilimelele
aparțin autorului :
El este
uneori cu
însă tu
totdeauna.
Noi
numai din
intîmplare
locuim o singură inimă
in care curg lacrimi
iar nu
trandafiri.
Oglinda
Priviri
ochii aproape identici
ai fratelui său,
deși
ochii săi
îi privise.
I-a-nchis.
Hotărî
să îi lase acolo
în raclele reci.
Dar și înăuntru,
cu înverșunare,
ei înrămau
o ninsoare, o-ntindere
nestăvilită.
Pe urmă
oglinda s-a spart :
Jumătate o zi,
jumătate o noapte.
Fisura
A vrut să: pătrundă în munte
dar muntele nu
l-a primit.
A văzut o fisură
în roca așa străvezie
și s-a agățat cu o mînă acolo
apoi cu cealaltă.
încet
a urcat pînă sus
pînă-n piscul
mai de deasupra, cu gînd
ca să îl
umilească :
Dar
muntele
nu mai era deeît doar
umilință
Fereastră
cît ochiul furnicii
sub cerul imens.
Fulg tremurat
In limba ninsorii
scriu astăzi
poemul acesta :
Cîmp alb în somn alb
într-o albă osmoză
cu stelele albe :
Cum numai
plutirea și
zborul.
t
Așa-i că în suflet acum
vi s-a stins o durere ?
Așa-i că acumț murmurînd
o silabă celestă
pe buze un fulg tremurat
își învăluie rugul ?
II — Pagini bucovinene
BAN D. PACURtARlU
Arce stilistice sau despre
I
stiluri si dinamica lor
Dacă e să plasăm sub o emble-
mă definitorie eseul, cu titlul de
mai sus. prin care Dan D. Păcu-
rariu investighează, din perspec-
tiva teoreticianului și istoricului
de artă, dinamica morfologiei ar-
telor, complexitatea relațiilor spe-
cifice dintre acestea și factorii ge-
netici sau mediul receptor, credem
eâ cel mai nimerit ar fi să ape-
lăm la cunoscuta formulă „Multum
in parvo". Pe parcursul a mai
puțin de două sute de pagini, au-
torul izbutește un adevărat „tur,
de forță", concentrind o bogăție
de idei și informații, puțin obiș-
nuită, într-o manieră sistematica,
densă șl sobră, în tentativa (reu-
șită. după opinia noastră) de a
explora, prin intermediul unei vi-
,ziuni personale, evoluția fenome-
nului artistic universal, abordat,
pe coordonatele sale spațiale și
temporale, atît la nivel global eît
și pe domenii de manifestare, de-
concertante prin proteica lor di-
versitate. Ipso facto, autorul a-
mendează și unele inadvertențe
prezente în exegetica de speciali-
tate, îndeosebi în legătură cu di-
mensiunile și ipostazele barocului.
In lucrare sint descrise și anali-
zate un număr impresionant de
capodopere (din domeniile arhitec-
turii, artelor vizuale, muzicii si
literaturii), semnate de mari ma-
eștri, selectate cu pertinență din
uriașul arsenal de sensibilitate spi-
rituală al omenirii (patrimoniul ar-
tistic românesc — cu deosebire cel
din nordul Moldovei — fiind co-
respunzător reprezentat, cu parti-
cularitățile-i specifice si caracte-
risticile-i integratoare în univer-
salitate).
Plasîndu-și demersul exegetic
sub auspiciile unui algoritm ope-
rațional, elaborat deductiv pe baza
unei multitudini de analize (com-
paratiste), autorul ajunge la un
concept estetiq inedit, suplu și
funcțional, de amplă cuprindere
sintetizatoare — arcul stilistic —
ce-i permite să reliefeze structu-
rile dinamice proprii orientărilor
și curentelor artistice reprezenta-
tive din arta universală, începind
cu antichitatea greco-romană și
mergînd pînă în contemporanei-
tate. Definit ca „o întreagă desfă-
șurare dc forme (se înțelege, ar-
tistice — n.n.) de la faza incipien-
tă (sau „primitivă") pînă Ia cea
decadentă" (finală), conceptul de
arc stilistic O"*’ aplicat în carac-
terizarea diferențiată a diverselor
curente și mișcări artistice, în
funcție de modalitățile prin care
acestea se subsumează, integral
sau parțial, algoritmului mențio-
nat. In consecință, artele au în-
registrat o evoluție în consens cu
următoarele arce stilistice interco-
nexe, degajabile din însuși pro-
cesul lor ( al artelor) evolutiv :
1. arce stilistice incomplete (a.
antic grecesc și b. antic roman) ;
2. arce stilistice complete (a. me-
dieval și b. renascentist) ; 3. arcul
stilistic difuz (cuprinzînd stilurile
„neo-", de la neoclasicism la „Art
Nouveau"). Intr-un capitol sepa-
rat, din partea a doua a lucră-
rii, autorul se ocupă de spațiile
culturale ce nu cunosc, în dina-
mica artelor, fenomenul tip „arc
stilistic" (sînt vizate artele bizan-
tină, islamică, cea din Extremul
Orient și cea din America Preco-
lumbiană).
Preluînd și aplicînd la propriul
demers concepte din domeniul
psihologiei artelor (afect și co-
afect), combinate cu cel de reduc-
ție, diferențiat în ; a. reducție o-
biectivă (1. formală și 2. croma-
tică) și b. reducție subiectivă (1.
programatică, 2. evocatoare și 3.
sinestezică). Dan D. Păcurariu
dezbate și elucidează relațiile ge-
neral-specifice dintre opera de ar-
tă și mediul de receptare al aces-
teia, stabilind repere adecvate
pentru o sociologie a artelor de
pe poziții estetice, adică intrinseci
domeniului.
Citeva capitole complementare
(despre reprezentarea arhitecturii
în pictură, despre impactul arhi-
tecturii cu noua tehnologie, des-
pre aspectele scenografice ale unor
opere arhitecturale și despre dina-
mica arhitecturii românești în ul-
timele două secole) validează rele-
vanța și viabilitatea conceptului
generalizator de arc stilistic, chiar
și prin unele „excepții ce confir-
mă regula".
Pe scurt, eseul lui Dan D. Păcu-
rariu este o interesantă lucrare de
estetică aplicată, scrisă limpede și
economicos, contribuind la îmbo-
gățirea domeniului cu un concept
revelator și constituind, în ace-
lași timp, un sui generis fir al
Ariadnei necesar în orientarea
prin labirintul tot mai complex și
mai deconcertant pe care-1 repre-
zintă evoluția artelor în timp și
spațiu.
Nicolae CÎRLAN
DEBUT
In Rarăii
Printre fagi mi-a fost dat să răsar.
In ținut sumețit către stele
Curge hăt pînă peste hotar
Umbra moale-a pădurilor mele.
Răsărind dinspre mit și mister
Unde-i doar veșnicia stăpînă.
Rezemată cu duhul de cer
Fumega a bunicului stînă.
Lîngă vatră la noi în sobor
Magi senini scormoneau în uitare,
l-ascultam de pe-atunci visător
Și-i urmam prin baladă călare.
în Rarău zeii poartă baltag
Ca-n Olimp dorm legende cărunte,
Gîndul meu melancolic, pribeag
Poposește mereu să le-asculte...
Tucu MOROSANU
DICȚIONAR LXIII
Lovinescu, Eugen (n. 31.X.1881,
Fălticeni — m. 16.VII. 1943, Bucu-
rești). Studii secundare la Fălticeni
și Liceul Internat din Iași (1896—
1898). Studii superioare la Univer-
sitatea din București, Facultatea de
Litere și Filozofie — secția limbi
clasice (1898—1903), licențiat cu o
lucrare despre sintaxa latină. Pro-
fesor de limbile greacă și latină în
învățămîntul secundar la Ploiești
(1904—1906) și București (Liceul
„Mihai Viteazul", din 1906 pînă la
pensionare, in 1938). Intre anii
1904—1906 a făcut stagii de studii
„libere" la Sorbona. In 1919 înfi-
ințează la București cenaclul „Sbu-
rătorul", una dintre cele mai pres-
tigioase „pepiniere" scriitoricești
din perioada interbelică. Intre
1918—1920 editează magazinul ilus-
trat „Lectura pentru toți” și revista
„Sburătorul" (1919—1922) — seria
nouă (1926—1927). Debutează în su-
plimentul literar al ziarului „Ade-
vărul" (1904). în 1909 și-a susținut
la Sorbona teza de doctorat cu su-
biectul „Jean-Jacques Weiss et son
oeuvre litteraire". A fost însă îm-
piedicat, datorită unor adversități
obtuze, să fie integrat în învăță-
mîntul universitar, la fel de ne-
dreaptă fiind și nealegerea sa in
rîndul membrilor Academiei Ro-
mâne. A colaborat la Convorbiri
literare. Viața Românească, Convor-
biri critice. Viața literară, Flacăra,
Noua revistă română, Rampa ș.a.
Volume tipărite (reeditate) : De
peste prag. Dramă în trei acte, Plo-
iești, Ed. Progresul, 1906, 63 p. ;
Pași pe nisip... (critică literară) voi.
1—2, Fălticeni. București, Ed. Li-
brăria Națională. 1906, voi. 1—2 ;
Portrete literare. Caragiale, Duiliu
Zamfirescu, Mihail Sadoveanu, Bucu-
rești, Ed. Alcalay, 1906 ; Nuvele,
București, Ed. Socec, 1907 ; Jean-
Jacques Weiss et son oeuvre litte-
raire. Avec une prep, dc Emile
Faguet, Paris, Typ. Philippe Re-
nouard, 1908 ; Les voyageurs fran-
țais en Grece au XIX-c siecle
(1800—1900) Paris, Libr. ancienne
Honore Champion, 1909 ; Critice.
Voi. 1, București, Ed. Socec, 1900,
Ed. a 2-a, București, Alcalay, 1920.
Ed. definitivă cu titlul Istoria miș-
cării Sămănătorului, București, Ed.
Ancora, 1925 ; Critica și istoria li-
terară, București, Inst. Carol GObl.,
1910 ; Critice. Voi. 2, București, Ed.
Socec, 1910. Ed. a 2-a, București,
Ed. Alcalay, 1920. Ed. definitivă cu
titlul Metoda impresionistă. Bucu-
rești, Ed. Ancora, 1926 ; Viața și o-
pera Iui Grigore Alexandrescu,
București, Ed. Minerva, 1910. Ed.
a 3-a cu titlul Viața și opera lui
Grigore Alexandrescu și corespon-
dența lui cu Ion Ghica, București,
Ed. Casei Școalelor, 1928 ; Scenete
și fantezii (Proză), București, Ed.
Flacăra, 1911 ; Crinul (Nuvele),
București, Ed. Libr. Nouă, 1912 ;
Aripa morții. Roman, București,
Ed. Flacăra, 1913; Cine era? Co-
medie într-un act. Cu un veac în-
dărăt... Iași, Ed. Libr. Socec, 1913 ;
Costache Negruzzi. Viața și opera
lui, București, Ed. Minerva, 1913 ;
Ed. a 3-a, București, Casa Școalelor,
1940 ; Critice, Voi. 3, București, Inst.
Flacăra. 1945, Ed. a 2-a, București,
Alcalay. 1920. Ed. definitivă, cu tit-
lul Critică impresionistă. București,
Ed. Ancora, 1928 ; Critice, Voi. 4,
București. Tip. II. Steinberg, 1916,
Ed. a 2-a, București, Ed. Alcalay,
1920, Ed. definitiv, București, Ed.
Ancora, 1928 ; Pagini de război.
București, Universala Leon Alca-
lay, 1918 ; Epiloguri literare. 1. (Cri-
tică), București, Libr. Ed. Al. Stăn-
ciulescu, 1919 ; în cumpăna vremii
(Note de război), București, Libr.
Socec, 1919 ; Comedia dragostei.
Roman. București, Ed. Libr. Alca-
lay, 1920 ; Lulu. Roman. București,
Ed. Libr. Alcalay, 1920 ; Antologie
critică, București, Ed. Casei Școale-
lor, 1921 ; Critice. Voi. 5, București,
Ed. Alcalay, 1921. Ed. a 2-a, defi-
nitivă, Figurine, București, Ed. An-
cora, 1928 ; Critice, Voi. 6, Bucu-
rești, Ed. Ancora, 1921, Ed. a 2-a,
definitiva, București, Ed. Ancora,
1928 ; Gheorghe Asachi. Viața și
opera lui. București, Casa Școalelor,
1921. Ed. definitivă, București, Ed.
Casa Școalelor, 1927 ; Critice, Voi. 7,
Ed. Ancora, 1922. Ed. a 2-a, defini-
tivă, Literatura nouă, București, Ed.
Ancora, 1929 ; Critice, Voi. 8, Bucu-
rești, Ed. Ancora, Alcalay, 1923 ;
Critice, Voi. 9. Poezia nouă, Bucu-
rești, Ed. Ancora, Alcalay, 1923 ;
Istoria civilizației române. Voi.
1—3, București, Ed. Ancora, 1924—
1925. (Voi. 1 1924, voi. 2 și 3 1925).
Ediție nouă, de Z. Ornea, Bucu-
rești, Ed. Științifică, 1972 ; Figuri
Ardelene, Arad, Libr. Diecezană,
1925 ; Istoria literaturii române
contemporane, voi. 1—4, 6, Bucu-
rești, Ed. Ancora, 1926—1928. Voi. 1,
1926, voi. 2, 1926, voi. 3, 1927, voi. 4,
1928, voi. 6, 1929 ; Viața dublă. Ro-
man, București, Ed. Ancora, 1927.
Ed. definitivă, București, Libr. Al-
calay, 1936 ; Memorii, Voi. 1—4,
București, Craiova, Ed. Cugetarea —
Scrisul Românesc, 1930. Voi. 1,
București. Cugetarea, 1930, voi. 2,
Craiova, Scrisul Românesc, 19.32.
Voi. 3, București. Adevărul, 1937,
Voi. 4, București, Ed. Contempora-
nă, 1941 ; Bizu. Roman. București,
Ed. Națională, S. Ciornei, 1932. Ed.
îngrijită dc Maria Papahagi, Cluj,
Ed. Dacia, 1974 ; Firu-n patru. Ro-
man. București, Naționala Ciornei
1932 ; Mite. Roman. București, Ed.
Adevărul, 1934, București, Ed. Emi-
nescu, 1971 ; Bălăuca. Roman, Bucu-
rești, Ed, Adevărul, 1935, București,
Ed. Eminescu, 1971 ; Diana, Roman,
București, Ed. Libr. Socec, 1936 ;
Mili. Roman, București, Ed. Adevă-
rul, 1937 ; Istoria literaturii române
contemporane — 1900—1937. Bucu-
rești, Fundația pentru Literatură
și Artă, 1940. Ediție îngrijită de
Maria Simionescu, cuvînt înainte
de Al. George, București, Minerva,
1972 ; P. P. Carp, critic literar și
literat. București, Ed. Libr. Socec,
1942 ; T. Maiorescu și contempora-
nii lui, Voi. 1—2, București, Ed.
Casa Școalelor, 1943—1944. Voi. 1,
1943, Voi. 2, 1944. Ediție îngrijită
de Z. Ornea și Maria Simionescu,
București, Ed. Minerva, 1974 ; T. Ma-
iorescu și posteritatea lui critică.
București, Ed. Casa Școalelor, 1943;
Texte critice, București, Ed. Tine-
retului, 1968 ; Scrieri, Voi. 1—8, E-
diție de Eugen Simion, București.
Ed. Minerva, 1969—1980. (Voi. ’ 1,
1969, Voi. 2, 1970, Voi. 3, 1970, Voi. 4,
5, 1973, Voi. 6, 1975, Voi. 7, 1978,
Voi. 8, 1980) ; Acord final. Roman,
Ediție de Aurel Sasu, Cluj-Napoca,
Ed. Dacia, 1974 ; Eugen Lovinescu,
Corespondență cu Mihail Dragomi-
rescu și Elena Farago. Ediție de
C. D. Papastate, Craiova, Scrisul
Românesc, 1976. Memorii. Texte a-
lese. București, Ed. Minerva, 1976 ;
Critice, Voi. 1—2. Ediție îngrijită
și prefațată de Eugen Simion,
București, Ed. Minerva, 1979 ; Isto-
ria literaturii române contempora-
ne. Voi. 1—3, București, Ed. Mi-
nerva, 1981 ; Critice. Voi. 1—3, E-
diție de Eugen Simion, București,
Ed. Minerva, 1982 ; Opere. Voi. 1,
Ediție îngrijită de Maria Simionescu
și Alexandru George, București,
Ed. Minerva, 1982. (Voi. 2, 1983,
Voi. 3, 1984) ; Scrieri. Voi. 9. Ma-
iorescu și contemporanii lui. Ediție
îngrijită de E. Simion, București,
Ed. Minerva, 1982.
Personalitate proeminentă a li-
teraturii române. Eugen Lovinescu
s-a impus definitiv în constelația
marilor valori critice postum (du-
pă 1965). G. Călinescu a deschis ca-
pitolul Moderniștii din cunoscuta
Istorie... eu un substanțial medalion
dedicat lui Eugen Lovinescu, a că-
rui operă, exceptînd unele „umori"
tipic călinesciene, este analizată cu
toate atributele talentului său ine-
galabil : „Acest om care este o
personalitate n-a avut din partea
opiniei publice satisfacțiile pe care
le merită. Deși pregătit pentru ca-
riera universitară unde ar fi avut
o altă posibilitate de lucru și un
contact rodnic cu tinerimea, el n-a
fost chemat. Și cu toate acestea o-
pera lui întrecea pe a tuturor ce-
lor din specialitatea lui laolaltă".
„Creator al stilului critic contem-
poran, personalitate eminentă, gaz-
dă literară incomparabilă, prin
scrisul ca și prin prezența sa în
mișcarea literară a timpului, la
răscrucea de vînturi dintre semă-
nătorism și modernism, arbitru de
mai multe decenii al vieții noastre
literare". (Șerban Cioculescu). Con-
stantin Ciopraga vede „Un Lovi-
nescu de o claritate latină, frecven-
tator al capodoperelor vechi și cu-
noscător al inovațiilor europene
contemporane, își regîndește, ca
mediator, funcția de critic, pornind
de la elemente de limbaj ; pentru
a ajunge la imagini sintetice, tota-
lizante, îl preocupă conceptul, sen-
surile și semnificațiile, instrumen-
tația verbală de maximă precizie —
postură în care, dincolo de volutele
sugestiv-liricc, cultivate pînă la
sfîr.șitul carierei, apare maestrul
formulărilor nete, memorabile". „Pu-
țini au avut de la început și în-
tr-o măsură atît de hotărîtoare, ca
E. Lovinescu, conștiința vocației
critice. E. Lovinescu se confundă
la meridianul nostru spiritual cu
însăși ființa Criticului, cu omul,
altfel zis, ce dă de nouă pînă la
nouăzeci și nouă de ori roată unei
opere pentru care ar găsi o poartă
ce duce spre lumea ei secretă"
(Eugen Simion).
REFERINȚE CRITICE (selective)
Aderca, Felix. Mărturia unei ge-
nerații. București, Ed. S. Ciornei,
1929, p. 161—176 ; Baltazar, Camil.
Scriitor și om. București, Ed. Casei
Școalelor, 1946, p. 99—105 ; Bogdan-
Duică, G. Studii și articole. Bucu-
rești, Ed. Minerva, 1975, p. 221—223;
Bucur, Marin, Istoriografia literară
românească. București, Ed. Minerva,
1973, p. 494—514 ; Călinescu, G.
Istoria literaturii române de Ia o-
rigini pînă în prezent. București,
Ed. ERLA, 1941 ; Caracostea, Dumi-
tru. Un mare critic român moder-
nist, Domnul Eugeniu Lovinescu,
București, Ed. Cartea Românească,
1927, p. 63 ; Chinezu, Ion. Pagini
de critică. București, EPL, 1969,
p. 122—124 ; Cioculescu, Șerban.
Aspecte contemporane. București,
Ed. Minerva, 1972, p. 563—574,
698—700, 704—705, 721—723 ; Cio-
culescu, Șerban. Amintiri, Bucu-
rești, Ed. Eminescu, 1975, p. 216—•
226 ; Constantinescu, Pompiliu,
Scrieri, voi. 3, București, EPL, 1968,
p. 305—462 ; Crohmălniceanu, Ovid.
S. Literatura română între cele
două războaie mondiale. București,
Ed. Minerva, 1975, p. 119—159 ; Di-
misianu, G. Valori actuale. Bucu-
rești, Ed. Eminescu, 1974, p. 9—13;
/Dragomirescu, Mihail. Critică, voi. 1,
București, Ed. Casa Școalelor, 1927,
p. 219—238 ; Felea, Victor. Reflexii
critice. București, EPL, 1968, p.
195—201 ; Mihăilescu, Florin. E. Lo-
vinescu și antinomiile criticii. Bucu-
rești, Ed. Minerva, 1972, p. 464 ;
Nițescu, M. Repere critice. Bucu-
rești, Ed. Cartea Românească, 1974,
(continuare în pag. IV)
Ion PÎNZARU
„Cinematograful, ca artă complexă,
trebuie să răspundă scopului pentru
care a fost creat“
(urmare din pag. I)
șita unei creații cinematografice
depinde do prestația actorului
(actorilor) ?
— Trebuie să precizăm mai întîi
că sistemul de lucru al actorului
nostru de film nu ține de un...
sistem. Ce vreau să spun ? Că un
rol nu se realizează între două
trenuri sau între două turnee. Si-
gur, calitatea filmului depinde și
de clasa actorului, de cît patos
pune acesta în rolul primit. Se
poate ca regizorul să ofere foarte
mult însă interpretul să rețină
prea puțin. Oricum o corelație In-
tre intențiile regizorului și jocul
actorului trebuie să existe. In ceea
ce mă privește, consider că reu-
șita mea în filmul „lacob" se ex-
plică și datorită faptului că timp
de trei luni, zi de zl, n-am făcut
altceva decît să filmez. Asta mi-a
dat posibilitatea să mă identific
cu personajul Interpretat, cu ges-
turile și viața lui, cu universul
său sufletesc.
— Prin ce se deosebește, dacă se
deosebește, munca actorului do
teatru de cea de pe platourile de
filmare ?
— O vreme am împărtășit și eu
părerea că sînt două îndeletniciri
diferite. Dar după o practică mai
îndelungată am ajuns la conclu-
zia că nu-i nici o deosebire. Da-
că actorul de film se diferenția-
ză totuși de cel de teatru, el se
diferențiază prin altceva : prin sin-
ceritatea expresiei. Orice lipsă de
sinceritate șl de adevăr e supra-
dimensionată de aparatul de filmat.
Și spectatorul o sesizează imediat.
— Trebuie să fiți de acord că
vă numărați printre actorii noștri
cunoscuți și apreciați de public.
Este celebritatea un stimulent sau
odată cucerită ea asigură succesul
de Ia sine ?
— Celebritatea este o mare po-
vară, din orice unghi ai privi-o.
Pentru un artist care se respectă
șl-și respectă publicul însă, orice
nouă reușită devine și un stimul.
Pe de altă parte, popularitatea a-
sigură o „poziție" în așa-zisele cla-
samente ale criticilor. Numai că
nu totdeauna popularitatea este e-
gală cu valoarea. Sînt artiști foar-
te populari care nu au valoarea
altora mai puțin populari. Mai
ales în cinematografie, unde va-
lorile suferă o oarecare modifi-
care. In creșterea „cotei de ce-
lebritate" o contribuție o are și
critica de specialitate care uneori
acordă cu prea mare generozitate
note maxime, egallzînd valorile.
Așa se și explică utilizarea frec-
ventă a formulei „printre cei mai
buni", fără a fi numit vreodată
„cel mai bun".
— Faceți deopotrivă și teatru și
film. Credeți că fără cinematogra-
fie ați fi fost un artist implinit,
împăcat cu aplauzele Ia scenă des-
chisă ?
— Categoric nu. Și asta pentru
că, din păcate, un actor nu poato
ieși „în lume" dacă nu face film
Filmul și televiziunea crează popu-
laritate, cîteodată chiar și pentru
cei care „produc" lucruri de ca-
litate îndoielnică. Esențial rămîne
ca fiecare să-i cunoască limitele.
— Dintre rolurile interpretate la
care țineți mai mult ?
— Cred că lacob, din filmul la
care ne-am referit, reprezintă cel
mai complex rol de pînă acum,
îmi amintesc cu plăcere însă șf
de roluri ca maiorul din „O la-
crimă de fată", primul secretar din
„Probleme personale", vameșul
din „Semnul șarpelui" sau Bălosu
din „Moromeții". In aceeași mă-
sură roluri de mal mică întindere
mi-au adus reale satisfacții șl au
constituit tot atîtea utile expe-
riențe.
— Și pentru că dialogul nostru
aro loc la Suceava, v-aș solicita o
părere despre tinărul nostru tea-
tru și, de ce nu, o recomandare.
— Am văzut teatrul, am rămas
îneîntat de condițiile de care a-
cesta dispune și, după cîte cunosc,
aici se desfășoară și o activitate
artistică fructuoasă. Ce-aș putea
să le recomand mal tinerilor mei
colegi, decît să dea întreaga mă-
sură a talentului lor scenei pe
care o slujesc.
Pagini bucovinene — III
JANA KANTAROVA (R. S. Cehoslovacă)
Memento
In plină zi
avionul a scuipat
un meteor strălucitor
fascinînd mii de oameni,
priviri arzind! de dorul de-a trăi,
ale căror pleoape însă s-au închis
de-ndată
voind să fugă dc lumină
ADOLFO SUAREZ RODRIGUEZ (Cuba)
Meseria de a trăi
Nu pentru a vorbi despre mine
mă ocup dc cuvînt.
Dacă speri ca acum să-ți destăinui
cum această inevitabilă
meserie de ai, trăi
și-a pus amprenta pe degetele mele,
nu mai fă nici un pas :
vei fi înșelat.
în românește de
Narciso SOTOLONGO
și Daniel PIȘCU
CADRAN
„Vocile*
textului
După experiențele lui Mircea
Nedelciu, alți combatanți de ge-
nerație atacă frontal romanul,
părăsind, se pare, proza scurtă,
cea
Nici
me
face
rile
care îi propulsase, de altfel,
nu-i de mirare, atîta vre-
cît tentația numitului gen
victime pînă și in rîndu-
poeților serioși, dacă nu
chiar și printre meticuloșii is-
torici literari. Trei sînt cărțile
care au atras imediat atenția
recenzenților: „Sala de aștep-
tare", de Bedros Horasangian,
„Compunere cu paralele inega-
le", de Gh. Crăciun și „Dus-în-
tors" de Nicolae Iliescu. A atra-
ge atenția e doar un fel de a
spune, pentru că mobilul „acți-
unii" în sine trădează de cele
mai multe ori motivații ce nu
se corelează cu adevărata va-
loare. Spre a se conforma „jo-
cului", Eugen Simion simulează
chiar plăcerea acceptării situa-
ției de fapt: „Ca să fiu în nota
acestui curios roman („Dus-în-
tors", n.n.), ar trebui să încep
prin a transcrie jurnalul meu
de lectură, începînd, eventual
cu momentul în care am zărit
prima oară cartea în librărie"
(„România literară" nr. 13). în
Dicționar (LXIII)
(urmare din pag. III)
p. 47—53 ; Ornea, Z. Studii și cer-
cetări, București, Ed. Eminescu, 1972,
p. 44—113 ; Papahagi, Marian. E-
Și-n aceeași clipă, poate,
pe-o altă planetă
un poet
glorifica frumusețea Terrei
în versuri inspirate
de, orbitoarea lumină
a Hiroshimei.
în românește de
Arcadie ARBORE
același ton ironic-concesiv, cri-
ticul ne invită la lectura res-
pectivului opus, construit și mai
ales scris ca și celelalte după
scheme devenite pură manieră
sau, cum se exprimă E.S., care
au luat „forme dogmatice".
Așadar, criticul deschide car-
tea și „pe prima pagină văd
scris introducere (o introducere
la un roman ? Curios I) dar, cum
știu că romanul poate fi în zi-
lele noastre orice (sublinierea n.)
și se poate destructura oricît, nu
mă formalizez prea mult". Și
din ciudata introducere el află,
de pildă, „că naratorul scrie
versuri (deși nu se pricepe), are
opinii despre proza românească
de azi (deși, iarăși, nu se pri-
cepe), e căsătorit, are un copil
și este personajul propriului ro-
man pe care, înainte de a-1 scrie,
îl trăiește...'1.
de a face cu
roman în care
se dizlocă, se
Bineînțeles, avem
un soi de meta-
cursivitatea epică
pulverizează în
favoarea fragmențarismului bine
„dozat" și care, spre nefericirea
cititorului, suportă orice. Auto-
rul, devenit personaj-narator,
își va permite să pedaleze pe
micile și marile clișee textua-
xercițil de lectură, Cluj-Napoca,
Ed. Dacia, 1976, p. 147—152 ; 153—
177 ; Pascadi, Ion. Esteticieni ro-
mâni. București, Ed. Academiei
R.S.R., 1969, p. 17—56 ; Păcurariu,
Dimitrie, Clasicismul românesc.
București, Ed. Minerva, 1971, p.
191—196 ; Perpessicius. Opere. Voi. 2.
București, EPL, 1967, p. 420—440 ;
Piru, Alexandru, Panorama dece-
niului literar românesc. 1940—1950.
București, EPL, 1968, p. 481—486; Si-
mion Eugen, Eugen Lovinescu, Scep-
ticul mîntuit. București, Ed. Car-
tea Românească, 1971, p. 717 ;
Streinu Vladimir, Pagini de cri-
tică literară. Voi. 1, București,
EPL, 1968, p. 136 — 140 ; Un-
gheanu, M. Pădurea de simboluri.
București, Ed. Cartea Românească,
1973, p. 171—184 ; Vianu, Tudor.
Arta prozatorilor români. București,
Ed. Contemporană, 1941, p. 301—
305 ; Vianu, Tudor. Trei critici li-
terari, București, Ed. BPT, 1944 ;
Vrancea, Ileana. E. Lovinescu critic
literar. București, EPL, 1965, p. 394;
Vrancea, Ileana. E. Lovinescu. Ar-
tistul, București, EPL, 1969, p. 207.
Mărturiile Cetății
(urmare din pag. I)
și trebuia să pună la adăpost nu nu-
mai cele două țări contractante, ci
și Moldova, de pericolul unei agre-
siuni din partea Ungariei angevine.
Am insistat în mod deliberat asu-
pra acestui moment, din bunul motiv
liste din care nu lipsesc, ca în
cazul de față, extrasele de jur-
nal, scrisori, citate din presă,
„perle" din extemporalele elevi-
lor, opinii despre nu știu ce te-
mă etc. Și totul pigmentat cu
felii din realitatea imediată ex-
primată în limbajul suculent al
oralității, care realitate nu i se
pare nici lui Nicolae Manolescu
„atractivă ca materie de viață",
ci doar interesantă „prin tra-
tare". Rezultatul fiind de fapt
un colaj căruia i se mai poate
spune — odată convenția accep-
tată — și roman.
De aceleași „calități" suferă
și romanele lui Gehorghe Cră-
ciun sau, mai puțin, Bedros Ho-
rasangian. Punctul dc atractivi-
tate al unor asemenea scrieri îl
eonstituiajn primele sale ma-
nifestări, amuzamentul. Autorul,
același personaj „travestit" care
își propunea să scrie un roman,
avea cel puțin simțul umorului,
invitîndu-ne să-i urmărim mean-
drele demersului asumat, lată
însă că de la o vreme proas-
peții romancieri „se lasă ten-
tați dc o seriozitate falsă și cam
greoaie, care
forma o carte
pedantă" (N.
opinia lui N.
poate lesne trans-
spirituală într-una
Manolescu). După
Manolescu în ast-
fel de romane „scriitorul-narator
este complet necreditabil. Per-
sonajele sînt în primul rînd per-
că el a deschis ncsfîrșitul șir de dor-
vezi ale adevărului că poporul ro-
mân constituie, în pofida granițelor
politice artificiale, un organism unic
ce avea aceleași nevoi și aceleași nă-
zuințe. Iar Suceava a fost, tot dc atî-
tea ori, martora întruchipării lui,
chiar dacă a trebuit, adesea, să-1 as-
cundă în umbra zidurilor sale, pen-
tru a nu-1 expune, înainte de vreme,
invidiei vecinilor, pe cît de mari, pe
atît de hrăpăreți.
Așa a putut Alexandru cel Bun să
o împodobească cu toate atributele
unei Cetăți. Dar fiii și urmașii săi
imediați nu s-au ridicat la înălțimea
misiunii ce le-o încredințase el, în
numele Cetății. Temeliile acesteia e-
rau însă bine înfipte în pămîntul ță-
rii și în conștiința celor ce-i înțele-
geau simbolul, așa că nu au putut
fi atinse nici de valurile intereselor
rivale ale vecinilor săi, care s-au
spart, în cele din urmă, neputincioa-
se, de zidurile ei.
Din această frămîntare s-a plămă-
dit o nouă epocă de glorii, cea a lui
Ștefan cel Mare. Timp de aproape
cinci decenii Cetatea Sucevei s-a a-
flat în centrul atenției crăiilor și îm-
părățiilor Europei. Timp de aproape
cinci decenii pragurile ei au fost tre-
cute de solii prietenilor, veniți să-i
aducă domnului ei prinosul lor de re-
cunoștință și să-i ceară alte dovezi
ale bunăvoinței sale, ca și de cei ai
dușmanilor, a căror cutezanță, nu o
dată oarbă, s-a frînt de tăria zidurilor
Cetății, adică de voința de neclintit
a unui popor pe cît de mic, ca nu-
măr, pe atît de mare în fapte, atunci
cînd era vorba să apere ce era al lui.
Așa a lăsat-o Marele Ștefan ur-
mașilor săi, cu faima inexpugnabili-
tății sale purtată în lume și de valu-
rile învolburate ale oștirilor păgîne
sau creștine care nu au putut-o în-
ghiți. Așa a preluat-o și Petru Rareș
care nu a reușit, totuși, să o apere
de mîhnirea de a vedea între zidu-
rile ei stindardele Semilunei, chiar
dacă au pătruns acolo nu prin tăria
lor. Dar, tot în timpul domniei sale,
soane gramaticale și abia apoi
eroi în carne și oase", iar „su-
biectul nu c pur și simplu in-
coerent, ci aleatoriu". Pentru a
conchide : „totul este text ; in
interiorul ca și în afara textului
sînt alte texte ; ce nu este text
este colaj de texte ; demiurgul
a murit, trăiască scribul". (A se
vedea și Roland Barthes).
Oricun;, proliferarea unor a-
semenea produse epice poate
crea o falsă idee despre însuși
actul creației. Ușurința aglome-
rării celor mai diverse și incrc-
dibile texte nu
lase cale liberă
și veleitarismului.
tervențiile critice
face decit să
amatorismului
Numai că in-
de pînă acum
se limitează la a fi constata-
tiv-tolerante. Nu lipsesc nici
imprudentele jocuri de artificii.
Un critic, spre exemplu, încer-
cînd să salveze aparențele,
sește în romanul „Sala de
teptare" (totuși, altfel gîndit
cît cele două susmenționate)
gă-
aș-
de-
nu
mai puțin de patru „etaje na-
rative", deși, cum constată apoi,
„calea de acces de la un etaj
la altul" e suprimată. Respec-
tind însă un adevăr de-acum
bine cunoscut, criticul nu se
poate nici într-un fel substitui
cititorului.
loanid DELEANU
între zidurile Cetății a mijit, poate
pentru prima dată, ideea refacerii u-
nității teritorial-politice a românilor.
O idee ce avea să prindă contururi
tot mai clare în deceniile următoare,
pînă a căpătat silueta Regatului da-
cic. Or, la întruchiparea ei, realizată
de un alt pisc al istoriei românești,
Mihai Viteazul, a fost martoră și Ce-
tatea Sucevei. De aici pornea, la 7
iulie 1600, unul din apelurile lansate
de Udrea, hatmanul și pîrcălabul de
Suceava al viteazului voevod, către
vecinii din nord, polonezii, de resta-
bilire a bunei înțelegeri. Se încheie,
astfel, un prim ciclu al unui proces
istoric imuabil și de durată, început,
într-un anume fel, la Suceava, în lu-
na martie a anului 1390, ale cărui
linii de forță trec și prin „cartea"
din 10 februarie 1388, scrisă „în Ce-
tatea Sucevei", sub pecetea lui Petru
I. Mușat.
Grafică de C. Hrehor
t------- CONSEMNĂRI -------------v
•	Expoziții
• O expoziție elocventă de pic-
tură,. la Galeriile de artă din Su-
■ceava — o adevărată retrospecti-
vă — însumînd peste șaizeci de
lucrări, semnează George L. Ostafi,
un stăruitor artist, neatins de gra-
ba obișnuită, tenace în gravitatea
cu care-și alege și dezvoltă subiec-
tele, colorist cu multă aplicație,
ale cărui peisaje și naturi statice ,
sînt mai întotdeauna tonifiante
discursuri despre un spațiu al e-
chilibrului și lumini/
9 In holul Teatrului din Sucea-
va a expus pictorul amator Simion
luga, unul dintre cei mai dotati
graficieni suceveni din tînăra ge-
nerație. Motivul, aproape obsesiv,
al caselor țărănești devine liantul
întregii suite de tablouri, acesta
fiind „întrerupt" din cînd în cînd
dc expresive portrete. (D. M.)
@ Prin excelență pictor al ier-
nii, Tiberiu Moruz a propus, și îr,
acest an, pe simezele galeriei din
municipiu, o bogată suită de pei-
saje dovedind aceeași transparentă
cromatică, condensată într-o deli-
cată și exactă paletă de alb-gri,
Tmbogățindu-și discursul plastic
prin elemente viabile, artistul pro-
movează, cu discreție un lirism
sincer și cald, cu o sentimentali-
tate bine temperată. Expresive, ma-
rinele, dar și naturile statice și por-
tretele întregesc expoziția, reafir-
mînd același cunoscut creator de
atmosferă, (P. D.)
© Premii
0 La ediția din acest an a con-
cursului de poezie „Nichita Stă-
nescu", organizat de Uniunea Scri-
itorilor din R.S.R. și C.J.C.E.S. Pra-
hova, la Ploiești, tînărul poet su-
cevean Ion Manole a obținut pre-
miul al II-lea.
Președintele juriului : Constantin
Chiriță, vicepreședinte al U.S.
© Participarea la concursul in-
terjudețean de satiră și umor (edi-
ția 1988) „Mărul de aur", de la Bis-
trița, a adus interpreților și creato-
rilor suceveni premii de prestigiu :
— Grupul satiric al întreprinde-
rii de Proiectări și Explorări Geo-
logice, Cîmpulung Moldovenesc, pre-
miul I ;
— Grupul satiric al O.J.T. Su-
ceava, filiala Cîmpulung Moldove-
nesc, premiul II ;
— Grupul de pantomimă al Fa-
bricii Integrata de Lînă Cardată
Suceava mențiune;
— Liviu Șuhani, Cîmpulung Mol-
dovenesc, premiul III pentru gra-
fică satirică ;
— Constantin Mihai Papuc, Su-
ceava, mențiune pentru grafică sa-
tirică ;
— Constantin Cojocaru, Cîmpu-
Jung Moldovenesc, mențiune pentru
proză satirică.
•	„Primăvara
culturală suceveana4*
în vederea stimulării mișcării ar-
tistice de masă și a activității po-
litico-ideologice, cultural-educative,
C.J.C.E.S. Suceava a inițiat, înce-
pînd cu luna martie, o amplă ma-
nifestare : „Primăvara culturală su-
ceveană". Ea se desfășoară sub for-
mă de concurs, pe scenele cămine-
lor culturale, reunind formații ar-
tistice din localitățile ce constituie
consiliile unice agroindustriale de
stat și cooperatiste respective. (P. D.)
REALIZATORI: Ion BELDEA-
NU, George DAMIAN, Viorel
DARJA, Ion CARP FLUERICI,
Mihail IORDACHE, Gh. LUPU,
Marcel MUREȘEANU, Ion PA-
RANICI, Victor Traian RUSU,
Mircea TINESCU, Alexandru
TOMA
Secretariat: Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare:
Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA
SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 48