MARTIE 1988
Cultură și sens
revoluționar
ANUL VII. nr. 3 (75)
vincnc
editate in colaborare cu comitetul județean
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
întotdeauna marile prefaceri petrecute în is-
toria clipei au făcut să se ivească
lația permanenței însemnate mutații.
Oricît de „rezistente", valorile unei
solidate prin îndelungată acumulare
în constc-
culturi Con-
și neclintită
viețuire a idealului, ele sînt neîncetat supuse trans-
formării, înnoirii, revoluției.
Comoară de gînd și suflet, pusă la adăpost în fie-
care moment al istoriei, îmbogățită de
ment al experienței colective, cultura
se hrănește neîncetat din prefacere și
această necesară proiecție, în care se
fiecare mo-
unui popor
ideal. Fără
intîlnesc și
se topesc necontenit inteligența și memoria, su-
ferința și încrederea, fără această flacără nestinsă,
trecerea dintr-o vîrstă în alta, dintr-un anotimp
în altul, dintr-o clipă în alta nu s-ar putea să-
vîrși. Fără această flacără, prin care ideea va-
lorii este în permanență purificată de alcătuirile
perimate, de falsele întruchipări morale, politice,
economice sau artistice, statornicia culturii ar avea
soarta nisipului.
în calea vîntului care poate mătura cetăți și
continente întregi, poate spulbera mări și pămîn-
turi, numai gîndirea dreaptă se poate așeza sta-
vilă și numai aceea care, în Ioc să distrugă pen-
tru a înlocui, îmbogățește pentru a dăinui. O
cultură care dă sens vechilor obîrșii, obiceiurilor
împămintenite, credinței în lumină, zidirilor și
cuvîntului drept, o cultură care se află mereu m
dialog cu sensul social din fiecare clipă a isto-
riei sale, cu vrerea publică și cu înțelesul trece-
rii din ziua de azi în cea de mîine, numai o ase-
menea cultură poate dobîndi sens revoluționar.
Necesitatea înțelegerii acestui sens major, ori-
entat spre cele mai înalte valori umaniste, nece-
sitatea materializării lui în toate structurile so-
cietății noastre, iată chipul valorii luînd ființă
din experiență și luptă, iată înfățișarea cviliza-
ției crescînd din oameni și pentru oameni, iată
conștiința în avangardă, generatoare de sens și
condiție umană exemplară.
Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general
al Partidului Comunist Român sublinia în Rapor-
tul la Conferința Națională a P.C.R. din decem-
brie 1987 : „Problemele complexe pe care le ri-
dică uriașele transformări care au Ioc în țara
noastră și în lumea contemporană cer un larg
orizont ideologic și politic, o înțelegere și cunoaș-
tere temeinică a legilor generale ale1 dezvoltării
sociale, a interdependenței dintre diferite feno-
mene (...) Se impune o intensă activitate de pro-
pagandă, politică, culturală pentru ridicarea con-
științei revoluționare a tuturor oamenilor muncii."
Pornind de la aceasta teză în care sînt sinteti-
zate adevăruri fundamentale privind noua strate-
gie de înfăptuire a revoluției în domeniul conști-
inței, se desprinde cu claritate necesitatea institui-
rii și consolidării unui sistem de valori în stare
să alcătuiască o civilizație românească de pro-
fundă esență umanistă ,în care spiritul să viețu-
iască firesc, întru întemeierea unității și solidari-
tății cu binele și frumosul, întru impunerea im-
portanței culturii ca latură decisivă în procesul
de formare și afirmare a omului.
Fiecare popor caută să se slujească de cultură
și slujește cultura potrivit cu idealurile sale, cu
puterea sa de a înțelege și înfăptui progresul,
dreptatea și libertatea. Civilizația socialistă, așa
cum o vedem alcătuindu-se în țara noastră, și-a
asumat cu putere o revoluție în spațiul conștiin-
ței, a făcut posibil dialogul deschis în sfera valo-
rilor și întru edificarea unei culturi de tip nou.
In acest spațiu generos se nasc acele clipe in
care dialogul dintre om și lucruri se întruchi-
pează într-un fel de tensiune luminoasă ; cînd
omul știe și vrea să ia de la materie nu numai
partea de substanță care îi servește spre viețuire,
ci și acea jumătate nevăzută a ei, care îi ser-
vește spre nemurire ; clipe, în acest sublim dia-
log, cînd omul știe precis că legea care guvernează
întregul făpturii sale se compune și din jumăta-
tea care îi dă dreptul la frumusețe și creație.
Un asemenea drept îl va face mereu pe om să
știe, să creadă, să acționeze și să-și justifice îm-
plinirea voinței, să fie treaz în universul propriei
existențe ca și în cel al existenței poporului său
să știe să Se folosească de propria fericire, pu-
nînd-o pe talerul de aur al fericirii comune.

V. T. R.
Z. ORNEA
O carte nu o elimină
pe o alta... ci o întregește
SCRISORI
&
Desen de Ion CARP FLUERlCl
^0
Martie
Nu trupul că mi-1 simt
el astăzi nu e
nici teama de peire-n necuprins
ci poate doar zăgăzuirea unui abur
de Sine purtător
să ia sfîrșit
aproape-s toate mult
de revărsare
cuvîntul iată-I iese din Cuvînt
matca din Matcă
sabia din Nord
și pentru altul
gol rămîne-n mine Locul.
Marcel MUREȘEANU
A PRIVI
Știință
și conștiință.
o relație
indestructibilă
în zilele noastre, dobîndește
o semnificație excepțională,
relația indestructibilă, organi-
că, dintre știință și conștiință,
Ia care s-a referit atît de per-
suasiv J. Bernall, în sensul
promovării științei cu deplină
conștiință, a folosirii cuceriri-
lor științei în scopul ușură-
rii vieții omului, a progre-
sului pe planetă. Dacă la
timpul său Rabelais considera
că știința fără conștiință este
moartea sufletului, astăzi pu-
tem afirma, fără a exagera că
știința fără conștință, poate
duce la ruina societății, la dis-
trugerea civilizației și a vieții
pe planeta noastră. Tocmai de
aceea asistăm la numeroase
semnale de alarmă trase de
savanți în legătură cu perico-
lul folosirii iraționale, în sco-
puri distructive a științei și
tehnicii, a marilor cuceriri da-
te la iveală de geniul creator
al omului, în condițiile tulbu
rătoarei epoci a revoluției ști-
ințifico-tehnice pe care o
parcurge omenirea.
Pe bună dreptate s-a afirmai
și relevat că „de pe altarul
științei trebuie să luăm focul
și nu cenușa", adică focul sa-
cru, seînteia mirabilă, creatoa-
re, purtătoare a progresului.
De la Albert Einstein, celebrul
savant fizician căruia îi dato-
răm marea descoperire a teo-
riei relativității și care s-a nu-
mărat printre primii umaniști
INEDITE
MIHML
SADOVEANU
CĂTRE
LECA
MORARIU
ce au semnalat pericolul unei
conflagrații termonucleare, pînă
la savanți contemporani ca Al-
bert Szent-Gyorgy. laureat al
premiului Nobel, filozofii Mar-
tin și Bertrand Russel, scriito-
rul argentinian J. L. Borges
și mulți alții, asistăm la
formularea, într-un spirit de
profundă și legitimă îngrijora-
re, a întrebării Quo vadis ho-
minc?
Asigurarea unui raport op-
tim între inteligență și
țelepciune ar constitui
tru omenirea de astăzi,
în-
pen-
con-
fruntată cu probleme atît de
complexe și grave, rezolvarea
cea mai fericită. Inteligența
este creatoare de cultură si
civilizație. înțelepciunea es*e
păstrarea acestora. Inteligența
construiește. înțelepciunea con-
servă. Dar a socoti cultura si
civilizația vinovate de impasul
actual în care se găsește ome-
nirea înseamnă a ne situa nu
numai pe o poziție naivă, ci și
periculoasă. De aceea Heideg-
ger cerea cu legitim temei „în-
stăpînirea spirituală" asupra
tehnicii, fără a nega rolul aces-
teia, ca și al științei, în conti-
nuitatea progresului societății
umane.
Partidul și statul nostru con-
sideră o datorie primordială
nu numai de a acționa pe a-
rena internațională pentru salv-
gardarea păcii, ci și de a se
preocupa de educarea maselor,
a cetățenilor țării noastre în
spiritul solidarității cu toate
mișcările antirăzboinice anti-
nucleare contemporane, cu toa-
te popoarele și forțele antirăz-
boinice pentru formarea si
dezvoltarea conștiinței necesi-
tății luptei pentru pace, destin-
dere .colaborare și încredere
reciprocă între națiuni. Aceste
demersuri românești sînt expre-
sia unei autentice conștiințe
a responsabilității față de in-
teresele naționale și în același
timp a grijii față de destinele
comunității internaționale.
Prof. univ.
C. Gh. MARINESCU
Ca istorțe literar meditez adesea la istorie, mai ales, la istorio-
grafie. Mă străduiesc de peste trei decenii să reconstitui, în monografii
sau studii de sinteză, momente sau personalități din istoria litera-
turii și a culturii noastre. Dar știu bine că aceste lucrări sînt numai
proiecții ale punctelor mele de vedere. Au deci, inevitabil, un oarecare
caracter subiectiv. Sigur, mă bizui pe documente, pe mărturii ale eroilor
pe care îi studiez, pe corespondența lor și a altora, pe migăloasa lec-
tură a presei timpului. Sînt, la acest capitol, cu deosebire scrupulos,
îneît sînt colegi care îmi reproșează că sînt prea îndatorat documen-
telor iar alții îmi elogiază ireproșabila documentare a tuturor afir-
mațiilor. Niciodată însă nu-mi pot interzice a mă gîndi cit e de relativă,
totuși, proba documentului. Pocumentul e, fatal, un instrument ambi-
guu. Poate fi citit în fel și chip, adesea — cu ajutorul lui — se poate
demonstra un adevăr dar și contrariul său, care — paradoxal — e și
el adevărat. Am muncit mult, cu o documentație care mă copleșea, la
cărțile mele despre viețile lui Gherea și Maiorescu. Dar, cu aceeași
documentație, alții pot demonstra altceva, închipuind alte fizionomii ale
acestor mari personalități. Pînă la urmă, cred că și Gherea și Maio-
rescu, așa cum i-am văzut eu. sînt — dacă se poate spune astfel —
ai mei. Și nu se poate spune același lucru despre cărțile mele închinate
unor importante curente de idei din istoria culturii noastre ? Fără
îndoială. Dar nu e valabilă această apreciere despre orice carte de isto-
rie literară ? întrebarea e retorică.
Dar cu istoriografia politică nu se petrece același lucru ? Cred că
da. în ciuda oricărei documentații, orice carte de istorie este, fatal-
mente, subiectivă. Și, atunci, mă întreb, cum poate fi reconstituită ima-
ginea veridică despre trecut și cită încredere putem avea in cărțile
de istorie ? Nu vreau să duc scepticismul pînă în pînzele albe. Putem
avea, totuși, încredere în cărțile de istorie și în istoriografie în gene-
ral. Cu condiția, necesară, de a citi și compara mai multe cărți despre
aceeași epocă, eveniment sau personalitate. Din irizările multiple, din
examen comparat putem ajunge la un punct de vedere valabil, chiar
dacă subiectiv. Dar pentru asta avem nevoie de multe cărți de istorie,
chiar despre, firește, același fenomen. O carte nu o elimină pe o alta
despre același subiect, ci o întregește. Nu există în istoriografie un
punct de vedere oficializat sau un singur punct de vedere.
Ne-a fost dat, de curînd, să trăim bucuria descoperirii unor noi
mărturii din viața culturală a Bucovinei și. mai ales, despre rela-
țiile de prietenie și colaborare între mari personalități ale vremii.
Un exemplu în acest sens îl constituie corespondența lui Mihail
Sadoveanu către prof. univ. dr. Leca Morariu.
Trimise între anii 1922'—1935, din Copou — Iași, prietenului său
din Bucovina, cele 8 scrisori dezvăluie, — în ciuda tonului tem-
perat, ritmul unei activități creatoare tumultuoase. Leca Morariu
îi cere sprijinul pentru tipărirea, la „Viața românească", a unei
noi ediții din volumul său De la noi și scriitorul stabilit în sihăstrie
de la Copou i-1 acordă cu bunăvoință.
In 1923, marele povestitor este anunțat că va reapare revista
„Junimea literară". Invitat să colaboreze, acceptă cu bucurie, mai
ales că relațiile sale cu Bucovina sînt vechi și profunde. Cere răgaz
pentru a încropi un articol, pe care nu-1 poate da la comandă, de-
oarece : „e vremea cînd nu lucrez ; e primăvară și soare ; și lenea
mea acuma e argumentată serios".
La împlinirea a 10 ani de apariție a revistei „Făt-Frumos", Sa-
doveanu, rugat să-și aducă contribuția cu vreun material, răspunde
că tocmai lucra la o carte despre Ștefan cel Mare și că, pînă n-o
termină, nu poate face altceva. Roagă să i se ia în considerație
promisiunea dată, ca o poliță valabilă, cu scadență încă nehotărâtă.
Ultima scrisoare (datată 14 martie 1935) •— cea mai întinsă, ne
oferă prețioase mărturii despre peregrinările marelui povestitor prin
Bucovina, la început de veac, în compania altor scriitori. A fost
în Țara Fagilor în 1908, apoi în 1910, la comemorarea a 20 de anj
de la moartea lui Ion Creangă. I-au ținut tovărășie, atunci, Emil
Gtrleanu, Șt. O. losif. Ion Minulescu, Caton Thcodorian, A. de Herz,
Cincinat Pavelescu, Corneliu Moldovanu. Primiți peste tot cu entu-
ziasm de bucovineni, au poposit și la Suceava, în casa folcloristului
Simion Florea Marian, fiind primiți de fiul acestuia, scriitorul Liviu
Marian.
Exemplu de prietenie și colaborare statornică, corespondența de
față aduce elemente mai puțin cunoscute din preocupările celor doi
cărturari. Prezentăm scrisorile în ortografia actuală, cu excepția
cîtorva cuvinte în .care am respectat grafia lui Sadoveanu, pentru
mai multă autenticitate.
Mulțumind doamnei Octavia Lupu-Morariu pentru bunăvoința
de-a ne fi pus la dispoziție aceste mărturii, le prezentăm in extenso,
cititorilor revistei.
Petru FROICU și Eugen DIMITRIU
23 QCtomvrie 1922
Iași
Stimate Domnule Morariu,
Stimate Domnule Morariu,
Am dat o notă la administrația
Vieții Românești ca să reguleze
chestiunea acțiunilor d-tale. Vei
primi în curînd răspuns în ches-
tiunea aceasta.
M-ai mai întrebat, într-o scri-
soare precedentă, ceva cu privi-
re la volumul d-tale De la noi,
pe care ai vrea să-l tipărești în-
tr-o ediție nouă. Trimite un e-
xemplar cu propunerea de editare
pe adresa Vieții Românești, comi-
tetul de editură. Condițiile pe
care le-ai putea pune ar fi ju-
mătate din produsul vînzării,
după ce se vor scoate cheltuieli-
le. Poți dealtminteri să pui și
alte condiții, cum vei voi, — de
pildă să ți se plătească o sițmă
fixă. Comitetul iși va face dato-
ria arătînd că cartea e bună.
Negustorii vor hotărî în chestia
bănească și afacerea se va face,
nădăjduiesc.
Mă bucură reapariția „Juni-
mii literare" și mai cu samă
faptul că d-ta vei fi la condu-
cerea ei. Am atîtea îndatoriri și
făgăduieli date, îneît nu-ți pot
răspunde imediat așa cum do-
rești d-ta. Nu cred să pot da
ceva, așa de în scurt, pentru
no. 1. Totuși am să te rog să-mi
comunici data exactă a apari-
ției, cînd asta îți va sta în pu-
tință bine înțeles; — legăturile
mele cu Bucovina sînt așa de
vechi și de serioase, îneît voi
face tot ce voi putea ca să... ur-
niți carul din loc și cu ajutorul
meu.
Cu distinsă considerație
Al d-tale Mihail Sadoveanu
3
15 april 1923. Copou — Iași
Cu salutări cordiale,
Al d-tale,
Mihail Sadoveanu
Stimate Domnule Morariu,
Am văzut, chiar în sărbători,
numărul nou al Junimei literare.
Vă urez spor și viață lungă,
pot încă să-ți răspund cum
rești d-ta : e vremea cînd nu
crez; e primăvară și soare ;
2
Nu
do-
lu-
Șt
lenea mea acum e argumentată
5 martie 1923, Copou — lași
(continuare în pag. 3)
CRONICĂ LITERARĂ-
M-am întrebat, citind volumul,
cronologic al doilea, al lui Au-
rel Dumitrașcu (Biblioteca din
Nord, Editura „Cartea româneas-
că", 1987), ce vrea să spună linia
de dialog așezată la începutul fie-
cărui poem ; și nu i-am găsit sur-
sa ori premisa teoretică decît în
celebra mărturisire a lui Rim-
baud : „Je est un autre". Semnul
marchează grafic una dintre măr-
cile tînărului poet —• capacitatea
de depersonalizare, în sens este-
tic, a eului creator. El se inte-
grează astfel în cea mai proaspă-
tă serie de poeți contemporani, nu
prin atacarea preferențială a unor
anumite teme (inițiativă care im-
plică un risc major — de a des-
coperi continente demult știute),
sau printr-o atitudine colectiv-o-
mogenă (de grup) față de real, și
nici prin focalizarea întregului de-
mers poetic asupra procesului ge-
nerării textului. Despicarea eului
în două entități — creator și exis-
tențial — capabile să se contem-
ple reciproc deschide drumul unei
poezii prin excelență contempla-
tive, dar care nu-și refuză com-
plet plăcerea lirismului primar —
cel al emoției, nu genuine, ci me-
ticulos filtrate intelectual. Dacă
depersonalizarea eului creator este
însemnul modernității într-un sens
larg al conceptului, dihotomia de
care am vorbit îi condiționează
timbrul specific. Cele două voci
își împart (nu își dispută) roluri-
le. în primul ciclu al volumului,
intitulat Intelligcnția, ele întrețin
un fel de dialog, adeseori polemic,
fie rostind întregi poeme care
comunică subtil la nivelul efor-
tului de cunoaștere, fie treeîn-
du-și una alteia partitura, pentru
a executa o arie unică, în inte-
riorul aceluiași text; al doilea,
Memorabilia, aparține, după cum
se vede și din titluri (Premiera,
Poemul, Noapte albă cu vocile
mele, Tînărul artist face mici pre-
cizări ș.a.), vocii poetului, „con-
științei conștiente" (Valery) a lui,
pentru ca, în ultimul ciclu, — Tra-
tat de eretică — să apară, în pos-
tură de mic solist, eul existențial.
Poetul optează, în fond, pentru li-
rismul intelectual, volumul, în
ansamblul lui, fiind o pledoarie
Se deschide hubloul capacului
de plumb...
Calcul Îndemânare Precizie
Sînge Rece pornește vînătoarea
Mamutului Temut.
Calculul Indeminare Precizie
Singe Rece nu sînt, nici nu pot
să fie despărțiți, coexistind in-
tr-un întreg, făcînd parte din-
tr-un corp, ca șinele unui pă-
trat de oțel.
Calcul Indeminare Precizie
Singe Rece nu pornesc, deci, ci
pornește și e singur, el fiind
unu, unu pătrat, cu capul pă-
trat, cu umerii pătrați, cu mii-
nile, cu ghetele în picioare pă-
trate, cu sufletul și trupul înca-
drate într-un pătrat de haita-l
de cîini, care adulmecă în pădu-
rile albastre mirosul cărnii Ma-
mutului Temut.
Căci, dresați, ogarii prelum
gire a simțurilor sale au luat
urma. Pe nări singerate, bătaia
colților le pare mai lungă chiar
decit bătaia puștii. Și abia în
urmă cad cei rămași cum se o-
țelesc picurii de rouă spărgînd
in cristale zgomotele amenință-
toare, și e semn !
— E-he-e-e-ii lume! E-e-e-ii,
mulțime pestriță .' N-ai văzut
cumva ? Nu v-a fost dat să ve-
deți o fiară speriată cu pasul
gigant ? Nu puteți să-mi arătați
vreo urmă grăbită a Mamutului
Temut ?
— El trecea pe aici în fiecare
zi. La fiecare răsărit El apărea
din partea celor Patru Vinturi
Mari și tot intr-acolo pleca, răs-
punde un eschimos cu glasul ho-
dorogit ca o tobă veche. Dar ză-
pezile... Zăpezile cine le-ar pu-
tea stăvili ca să nu piardă ur-
mele ?
— I-aducem ofrande... vin de
portocale și lapte de cocos și i
le vărsăm în rîu. La lumina
torțelor din seu de bivol, îi cîn-
tăm și îi dansăm seară de sea-
ră... Dar cine ar putea opri rîul
ca să nu șteargă urmele ?... Cine
ar putea pune stavilă? întreabă
un războinic ținindu-și mîna de
abanos în dreptul inimii.
— El ne-a promis că ne va
păzi vetrele și știm că totdeau-
na ne va fi prin preajmă. La a-
nul, va lăsa rodul în pîntecul
ogoarelor noastre, în pintecele
fecioarelor noastre, iar copiii
noștri, întinzindu-și mîinîle spre
fildeșii roz, se vor înălța drept
ca brazii, făcîndu-ne fericiți...
Știm că este pe aici prin
preajmă... Dar poți oare să spui
privind cum se rotește cercul...
poți oare să distingi din mers
urmele trecutului de cele ale vi-
itorului ? filozofează un bărbat
cu părul ca spicul, rostogolind
o mînecă largă pe orizontul în
in favoarea contemplării existen-
ței dintr-un unghi estetic, dar tot-
deauna păstrînd o stare de com-
pletă veghe cerebrală. „Eu / nu
vreau / să trăiesc / eu vreau /
să citesc", afirmă, nu fără o doză
de teribilism, Aurel Dumitrașcu.
într-un poem concentrat poate
dincolo de necesități. Verbul „a
citi" are aici, desigur, o valoare
gnoseologică : a decoda existența,
a-i înțelege sensurile contemplînd-o
din exterior, aceasta ar fi, în
cazul lui. negare profundă a fe-
nomenologicului. Cel care con-
templă existența afirmă într-o
poezie că vulpile albastre (simbol
cu spectru larg) „umblă tehuie pe
dealuri / prin biblioteci ori prin
candelabre". Cel care trăiește e-
STAREA POETULUI TÎNĂR
xistența refuză „absurditatea" :
„ești nebun tinere de-a dreptul
nebun". Riposta, vehementă, acu-
ză cecitatea logicii nesimbolice :
„Orbilor proștilor vulpile albastre
se găsesc peste tot / nu e zi și
nu-i noapte în care să nu umble
prin lume. / Puteți veni după-a-
miază la mine vă arăt numai /
una. Are ochii triști șl doarme-
ntr-o carte". Pentru artist, singu-
rul mod în care merită a fi citi-
tă viața este cel poetic: „Numai
provocat am trăit în fața poemu-
lui. Cind mă l orbea" ; își mărtu-
risește chiar lipsa de vocație pen-
tru folosirea celui de al doilea
cod („cel mai greu te obișnuiești
cu sentimentul că ești viu") și se
descoperă pe sine numai din mo-
mentul cînd conștientizează vocația
de a-și însuși lumea, viața prin
cuvînt: „zici: doamnă trupul meu
nu-și amintește de mine trupul /
meu e un truc într-un peisaj ca-
ntr-o carte / sau : sînt un bărbat
fericit dar cuvintele-s triste l în
fiecare zi îmi propun să fac ceva
pentru ele în fiecare / zi Ie educ.
Apoi venițl voi și vă apărați cu
înțelepciunea / poetului. Oamenii
PROZA ------------------DEBUT
Aroganta (in ochiul
ciclopului)
flăcări.
Calcul Indeminare Precizie
Sînge Rece pălește de ură. De
furie.
— Și totuși... scrîșnește din
dinții-i puternici... unde să fie ?
11 caut de ani, noapte și zi! De
ani, zile și nopți, n-am coborît
de pe cal, gonind prin păduri,
prin zăpezi, prin stepe, deser-
turi Pe fluvii și mări... Ah ! Da-
că-l prind !... Să-mi spuneți, în-
treabă el iarăși mulțimea, unde
este Mamutul Temut ? Unde este
Mamutul ? întreabă batjocoritor
ecoul, cînd vintul șuieră prin
țevile puștii... Unde este Ma-
mutul Temut ?...
Speriate fețe ating pămîntul
și se face tăcere. Mulțimea cade
smerită... Dar dinii ciulesc u-
rechile și încep să latre. Hăme-
siți, se smucesc și întind lesa,
împrăștiind balele larg ca spu-
ma mării. Turbare peste iarba
abia încolțită 1... Calcul Îndemâ-
nare Precizie Sînge Rece se
smulge în galop. Ghemuit în
pătratu-i tăios, dispare pe calu-i
nălucă.
El știe ! El rîde, căci știe ! Știe
și nu poate să stăpînească, nu
poate să ascundă rîsul celui ce
știe. El știe tot ce au simțit di-
nii. El simte și crede că știe !
Desigur, flămînzi, dinii au mi-
rosit carnea fragedă, mai roză
decît a oricărui fruct. Sîngele de
un roșu amețitor, zvîcnind prin
vinele Mamutului Temut, cum
zvîcnește turturica speriată în
cuib.
Chiar pușca licărește mai sălba-
tic. Pușca, prelungire a bicepși-
lor răsuciți ca șerpii pe sub că-
mașa de in, buciumă a moarte,
căci aplecat în șa el îi zărește ur-
ma... Ogarii își sîngerccză botu-
rile în urma proaspătă, topită în
zăpadă. Pe povîrnișurile munților
se vede aburind urma Mamutului
Temut...
Pe lingă cal, crestele șuieră ca
șerpii. In prăpăstii piatra ia foc
lovită de argintul copitelor și în
nări se simte miros de sulf, miros
de furtună. Prăpăstii și piscuri...
Zile și nopți se îngînă într-un zori
și un amurg. Zile și nopți de sulf
miros și furtună. Dar, într-un
amurg, cum trebuia să se întîm-
ple, goana slăbește. Focurile în-
cep să se stingă, căci iată-l pe
numai pe el îl cred". Cele trei
cicluri ale volumului nu reprezin-
tă momente succesive ale creației,
ci paradigma universului liric al
tînărului poet, așa cum ni se în-
fățișează el în acest moment al e-
voluției sale ca artist, »,e pare, a-
mînat, editorial, din moment ce
pe pagina de titlu apare anul 1986,
iar în caseta tipografică 1987. I- ’
postazele mai înainte amintite nu
se exclud, ci se completează, mai
mult, se presupun cu necesitate,
conferind cărții lui Aurel Dumi-
trașcu o arhitectură interioară ae-
rată, tinerească, plină de prospeți-
me. Autorul își asumă, fără com-
plexele vîrstei și în interiorul u-
nui ansamblu tematic întru totul
adecvat stării lăuntrice, și lumii
în care există, condiția poetului
tînăr de azi ; fără ursuzlîcurile u-
nei gravități trucate, fără paradă
de erudiție, evitînd cu eleganta
decență gasconadele și toate eclo-
ziunile personale, în afară de cea
a gîndirii, fără să poarte masca
în vogă, procurată de la magazi-
nul de prezentare al cooperativei
promoției : puțin desabuzată, pu-
țin cinică, levantin-ironică, supe
rior-livrescă. Hotărît să nu flanezt
pseudo-lirc, infirmînd compromisul
în, plănui artei prin evitarea spa-
țiilor în care el poate apărea, re
fuzînd acvariul confortabil al men-
talității de generație sau al con-
juncturii tematice, interogînd fără
ezitări, dacă nu direct, măcar în
subiacentul poemului, negînd cu
măsură, dar și afirmînd cu bucu-
ria descoperirii, cultivînd cu ob
stinație meditația lucidă asupra
lumii, chiar cu riscul-de a o apli-
ca unor obiecte minore. Lucid,
deci, și de o modestie neprefă-
cută și cînd glosează despre con-
diția tînărului poet : „dar ce să
spui în plus cînd încă ești tînăr
El, Mamutul Temut. Iată-l pe
El, sus, sus pe pisc !
...Și colții tăioși, colții albi-
sîngerii se împlîntă in pulpe.
Alb sfirșie, rup carnea, împrăș-
tie prin zăpezi sîngele Mamutu-
lui Temut...
Priviți-l sus, pe El, regele sfî-
șiat, cum se uită blînd la țe-
vile puștii, care-l privesc săl-
batic în achi. Se uită, se uită
drept, cum bicepșii se încordează
pe pușcă făcîndu-se una cu ea...
Iată-l privit crunt în ochi, de
doi ochi de oțel...
Deodată... cerul se spintecă.
Zăpezile cad în lavine. El se
prăvale. Mamutul Temut se pră-
bușește fără un țipăt, împungind
tăriile cu colțul. Spintecă norii
care dezlănțuie o ploaie de sîn-
ge... Puhoiul de sînge durează
șapte zile și șapte nopți.
Calcul Indeminare Precizie
Sînge Rece răcnește din pieptu-i
pătrat. Scoate un chiot de izbîn-
dă, dar ecoul tace. Depărtările
tac somnoroase, ascultind picu-
rul zăpezilor roșii.
Și, acolo pe pisc, unde a fost
ucis, Mamutul Temut este atir-
nat de un fag. De fagul cu creș-
tetul veșnic verde.
Sus, pe ramura de sus, zace
creierul uriaș, creierul Mamutu-
lui Temut. Pe ramura a doua,
ochii săi goi, privind orb spre
pămînt! Pe cea de-a treia, u-
rechile-i înfundate cu nori. Pe
ramura a patra, trompa spălată
de ploi. Pe cea de-a cincea a-
tîrnă pielea sa grea. Pe a șa-
sea, ficatul și inima ciugulită
de ciori. Pe ramura a șaptea,
pînă la ramura a șaptea ajung
cîinii flămînzi cu boturile sîn-
gerate și-i devoră carnea frage-
dă, carnea roz, carnea urmărită
de colți... Iar scheletul, muntele
alb de cretă, este împins cu dis-
preț în prăpastie, ca să umple
adîncurile. Apoi, Calcul Îndemâ-
nare Precizie Sînge Rece încarcă
fildeșii roz pe zece cămile. Cinci
pentru unul, cinci pentru celă-
lalt. Colții giganți ai Mamutului
Temut! Și... caravana e gata !...
Pornesc monoton cămilele, trec
mestecînd sub picioarele strîm-
be zăpezi, nisipuri și mări. Zdro-
besc sub copite piatră de rîu, pînă
și / mările artei sînt pline de
gropi ce să spui ? — desigur /
cerul copacii zel cu bucata eroul
de pluș / între timp tu dueîndu-ți
belicosul geniu ca pe o / pradă a-
dusă dintr-un ținut pe care deja
l-ai uitat. / Din nou poezii pe
gîtlejul însîngerat al cenușii / din
nou imunda epidermă a cuvinte-
lor triste". Pragul maturizării poe-
tice depline este pe aproape.
Biblioteca din Nord, fără a po-
seda o scriitură fără cusur, demon-
strează o impresionantă forță a
limbajului. La un prim contact,
ne-a sugerat o posibilă afinitate
cu Sărbătorile itinerante ale lui
Marin Sorescu ; impresie falsă,
cauzată de cîteva similitudini în
modul de abordare a cîtorva mo-
tive, dincolo de care nu mai în-
tîlnim nimic din badinajul sores-
cian. Dens și coerent, limbajul poe-
melor lui Aurel Dumitrașcu ra-
diază o impresionantă energie a
realului convertit în metaforă.
Modernitatea lui este evidentă.
In cele mai bune dintre textele
volumului deci în afară de acele
în care există o flagrantă cădere
de tensiune, caracteristic și, în
bună măsură original este faptul
că lirismul — intelectual, deperso-
nalizat — nu se organizează în
jurul a ceva exterior poemului
(idee, motiv etc.), ci, pur și sim-
plu, cristalizează din sine ca o
floare de mină. Frumusețea și
valoarea poemului emană din jo-
cul și hazardul aparent al articu-
lării cristalelor și din irizațiile
surprinzătoare pe care le degajă ;
în realitate, fiind consubstanțiale,
cristalele se organizează după o
lege proprie. Posedă. în afară de
semnificații comunicabile, acea
„pulchritudo vaga" invocată de
Kant, specifică, în fond, poeziei
antice; și un grad înalt de en-
tropie estetică prin care-și asi-
gură rezistența față de eroziunea
timpului.
Al doilea volum de poezie al
lui Aurel Dumitrașcu nu este, cum
se mai întîmplă, o continuare a
debutului ; prin el se rostește un
poet deplin constituit și în plină
evoluție.
Mihail IORDACHE
ajung. Caravana ajunge și
toți își șterg frunțile scoțin-
du-și turbanele. Toți răsuflă u-
șurați fluturîndu-și cușmele ne-
gre din piele de oaie. Căci iată !
Cămilele își molfăie buzele ume-
de, la ușa giuvaergiului, șiret
întredeschisă.
— Fildeș roz? se miră giuva-
ergiul, perpelindu-se în sfera lui
de grăsime. Ce se poate face din
fildeș roz ? își rostogolește par-
că din burtă cuvintele. Giuvaer-
giul !
— Să-mi faci o minune ! Să-mi
faci o surpriză! Cea mai plă-
cută și desăvîrșită lucrare din
fildeș care le-a fost oferită vreo-
dată muritorilor !
Giuvaergiul! Surîde viclean
meșterul! Cine ar putea acuza
ceea ce se ascunde în spatele
surîsului ?
Tot căutind mai apoi. face
sfere din amîndoi fildeșii. Șapte
bile roz șlefuiește din amîndoi
colții și nu se știe dacă nu și-a
păstrat restul. Giuvaergiul!
Surpriza e gata ! Și, într-o zi,
Calcul. Indeminare Precizie Sîn-
ge Rece primește, în capătul me-
sei de pluș, cadoul.
Oaspeții se înghesuiesc, își și-
fonează fracurile, se strivesc ca
să voată admira, ca să se mi-
nuneze de desăvîrșită rotunjime,
de desăvîrșită netezime, moliciu-
ne, de desăvîrstia lipsă de fan-
tezie.
Ah ! Stăpînul nu se scaldă în
apele lui, căci mai mult plic-
tisit le lovește cu bățul. Cu ca-
pătul bățului șlefuit, ne care
nu-l lasă din mină decît cînd
îl schimbă pe pușcă. Tăcere!...
Se aude cum osul lovește în os.
Plinul în plin !
Aplauze și fluierături de hăi-
tași. Rărbații în frac țin să-l
imite.
— Cum se pot lovi mai multe
bile deodată ? pronune un en-
tuziast jocul. Cineva observă că
pentru a lovi cât mai multe bile,
e nevoie tocmai de calcul, în-
demînare, precizie, sînge rece.
Se înveselește stăpînul căci jo-
cul îi place.
Una cu una... Două cu două...
Trei cu trei... Patru cu natru...
Cinci cu cinci... Nimic de spe-
riat ! Proporția se păstrează fin
timp ce mamuții dispar, numă-
rul jucătorilor în frac crește),
nu a reușit să lovească șapte
bile. Ar fi păcat ! Și totuși -ju-
cătorii înfierbîntați încearcă. În-
cearcă, încăpățînată.
Oare nimeni nu-și dă seama
că șapte bile lovite explodează
instantaneu ?...
Gheorghe ROPCIUC
MIRCEA
TINESCU
Simetrie
apoi vine încercarea zborului
și prăbușirea în mers ridicul
din monahia noastră inutilă
cu broderii tăiate de guri feline
zilele prin care am trecut
vor fîlfîi ca un steag ponosit
o ființă himerică în trecere
îmi va deschide cercurile turnului
și va sfărîma cătușa rutinei
muntele surpat în urmă
asinul mut prieten și serv
istoria murmurată în barbă
iar anii tineri migrează la fel
căutînd cel mai scurt drum
între jumătățile tale
Trecere
nu știam cît de gol e locul acesta
nu știam cît de grea e așteptarea
cum e fără întoarcere drumul adevărului
nu știam că noi — doar eu în dispersie
noi obscură metaforă in oglindă
nu ne putem atinge învelișul dinții
mă purificam prin veghe și măsurăm
cuvinte acoperite cu rouă vineție
nălțîndu-mi și ochiul și vrerea
e timpul să știu a zbura — să zbor
e timpul să știu a greși — să greșesc
să-mi împart vîrstele între metale
nici nu știam cît de ușor pot muri
cît mă poate înspăiminta ultima
singurătate
cum pot fi învins și rudimentare umbre
își lăfăie cizma pe inima mea inutilă
Noaptea
tu ești ulciorul în care
noaptea viscoasă a dizolvat
oroarea în măsurile sublime
chinul lent și otrava grăbită
desfrîu coroziv și viciu ermetic
ruină fascinată în esențe vegetale.
privește cercul somnului apatic
și strigă-ți fără temere destinul
fă semne moi întimplătoare
din incandescența delirului lichid
purtat de greața filtrului dur
treci prin coșmar un veac după altul
din tine curge fiere și venin
tu curgi din tine senzații atomizate
așa începi cercetarea misterului
sau încerci scufundarea abisală
cu ochiul bolnav întors către inimă
cu gîndul cu totul întors către miez
noapte și negură în turnul vechi
în turnul turnului ca o vrajă
bolborosesc fapte necunoscute
limpezindu-și trupurile sticloase
tu ai învățat acum cartea facerii
o lume completă de lucruri noi
tu ești un alchimist liber
zidit din spaimă și teroare
cu nopți deschise pelerinajului
vizitat cu convenții amabile
care pipăie forma ciudată
mirate de plasticitatea lumii

Epistolă
știu — tu mă îndemni spre înseninare
să mă întorc printre fapte obișnuite
între lucruri mărunte în fiecare zi
dar mie îmi place această încercare
să trăiesc într-un gînd singuratic
să-mi păstrez în preajmă greșelile
rămîn în turnul solitar și auster
îmi călesc reflexele cu deșertăciuni
o cămașă acidă pe visele ierbii
privesc în mine spectacolul lent
cum trece întîmplarea sălbăticia
se sfîșie simțuri puterea speranța
în colții lumii albe calcaroși
lumina plouă așchii mirositoare
răni injectate cu șerpi străvezii
și tot din ei prelinge veșnicia
iar pașii ne urmează după crist
printre smîrcurile unde putrezește
preanobila strădanie spre adevăr
dar teritoriile unde nu stăpînește
și întîmplări ce vegetează tropical
Pagini bucovinene — II
Traian Chelaru
și Tudor Arghezi
Sfîrșit de octombrie a anuiui
J.965. Toamna a poleit albul meste-
cenilor cu galben pal, a aruncat cu
dărnicie bronz peste bătrînii ste-
jari, De printre frunzele roșii, cior-
chini de struguri negri așteptau
mici sărbători bahice. într-un lu-
miniș așternut cu frunze, ne-am a-
șezat pentru odihnă. Bătrîna ceta-
te a Sucevei, încrustată la orizont
cu tinere clădiri, părea un tablou
lucrat de mîna unui pictor genial.
Cum admiram în tăcere priveliștea,
auzim veselia urcînd pe șosea. O
nuntă mergea spre Bosanci. Profe-
sorii Someșan și Chelaru, s-au ri-
dicat să vadă mai bine datinile
străbune, căruțele încărcate cu zes-
tre, altele cu nuntași gătiți în cos-
tume bucovinești. Alaiul s-a înde-
părtat în chiote. Cei doi, au privit
visător spre cerul fără urmă de
nor. Traian Chelaru a șoptit:
— Am coborît în ani... Așa au
venit bucovinenii mei, la nunta
mea. Stella, mireasa mea, era fiica
unui agricultor priceput, pe nume
Rădulescu. Acesta era bun prieten,
prietenie de peste 30 de ani, cu
poetul „Cuvintelor potrivite", pe
care l-am cunoscut la logodna mea,
cînd mi-a făcut bucuria și mi-a
oferit versurile lui, al 886-lea exem-
plar, și mi-a scris pe carte : „Poe-
tului Traian Chelaru, cu mare pre-
țuire și dragoste egală, un exem-
plar întîrziat". Eu aveam acest e-
xemplar luat din vară, numerotat
la 369.
— Și ? V-a fost și la nuntă ?
l-am întrebat.
— Cum să nu fi fost cel mai
bun amic al socrului meu ? în „Bi-
lete de papagal", din iulie 1937, a
scris despre „O nuntă de feți fru-
moși". Păstrez în minte, aproape
exact tot ce a scris...
Traian Chelaru parcă nu mai era
cu noi. Adînciți în seninuri înde-
părtate, ochii lui alunecau peste
frumusețea zilei. Transilvăneanul
Laurian Someșan l-a rugat să ne
spună ce a scris marele poet des-
pre confratele mai tînăr.
I-a răspuns ca un student unui
respectat profesor :
— Vă spun, domnule profesor.
Așa a început: „Colaboratorul nos-
INEDIT
Traian Chelaru
Fluxurile
Sfioși să ne oprim in cald echinocțiu,
Cumpăna zilei și nopții martie n-o poate ține.
Sub talazurile năvălitoare-ale verii
Acalmiile apelor fi-vor puține.
Vor rostogoli, elastic, amiezile uluitoare
Noianul de molecule-ale plasmei sărate
Pe sub falezele hematiilor mele bătute de soare
Căutînd rotunjimile brațelor tale bronzate.
Va fi flux viril inima-mi mult peste margini
Inima ta urmărind-o cu mase imense de singe
și-adîncuri
Impetuos de saline !
Va fi flux inima ta urmărindu-mi, în slujba
eternelor sarcini,
Inima cu-mplinitoare nețărmuriri feminine !
Vecia
în continentele trandafirii ale trupului,
Lung pe sub munți de safir
Larg lingă văl de smarald,
Cele patru goluri ale inimii
Pulsează sîngele darnic și cald.
Scaldă ostroavele gindului,
Ascunse adîncurl inundă
Sîngele calm, generos, —
Magice coarde și mirific de vaste imagini
Tresar in stihiile trupului miraculos.
Și-n fericitoare celule și-n luminate țesuturi
Cintă și joacă ielele soarelui viu, —
Cele patru goluri ale inimii pulsează spre
pure-nce puțuri
Fluviul cald purpuriu.
Și cele patru goluri ale inimii mele
Halucinate-și avîntă terestrul lor plin
Cînd, fără de veste-ți treci, pisc și vecie, prin ele
Vîrtejul senin.
tru și talentatul poet Traian Che-
laru, asistent la catedra de psicho-
logie tehnică a Universității din
Cernăuți, s-a căsătorit duminică, 4
iulie 1937, la biserica Mavrogheni
din București. Domnișoara Stella
Rădulescu, mireasa lui, fiica unui
vechi gospodar din Cernica, mare
meșter în specialitate, cane a format
cîteva generații de crescători de
albine"... Și mai departe, a spus :
„S-au asociat și înrudit dinaintea
altarului, o delicată mlădiță inte-
lectuală cu trunchiul pămîntului
fertil"... Apoi : „Răspunsurile au fost
date de un cor de bucovinence și
bucovineni, căci majoritatea publi-
cului aparținea răzeșilor din zvelta
și neaoșa românească provincie".
Apoi, a adăugat Traian Chelaru,
a vorbit despre nunul cel mare,
ne-a urat o căsnicie ca a lui „fără
umbră și copii sănătoși, deștepți și
frumoși"... De umbre am avut ceva
parte în viață, dar am doi copii
frumoși și deștepți, așa cum mi-a
urat Arghezi. Acum, spre toamna
vieții, încă nu știu dacă m-am zbu-
ciumat cu folos sau în zadar...
O aripă de vînt înfiora covorul
de frunze. Vîntul descoperi un
grup de brîndușe ale toamnei. Tra-
ian Chelaru parcă întors în toam-
nele copilăriei, adăugă : „Mergem
din nou către țările soarelui / Să
vedem toamna purpurie asfințind/
Pe povîrnișuri crescute în inexpli-
cabile liniști / Brîndușe liliachii se
aprind".
S-a săltat sprinten, a cules brîn-
dușele, i le-a oferit fiicei mele : „Pe
urmele tale / Cad frunzele toam-
nei neînduplecate / Și toate ard /
Ca de umană dogoare și vegetale
păcate". Vezi, Anda, îmi trebuie o
rimă pentru cuvîntul „ard".
A găsit-o mai tîrziu, în poezia
„Frunzele" (manuscris).
Soțul meu ne-a amintit de ple-
care. Cobora seara. înfruntam un
amurg de foc. Tn mașină, ne-am
ghemuit cinci oameni. Anda a cules
un fir de funigel, agățat de părul
castaniu al poetului Chelaru. Sin-
gurul fir alb, în scurta toamnă a
vieții lui.
lolanda FILIPESCU
Meditație
Un deget îmi arată insula Iui Robinson ;
Singura primejdie e furtuna, spun pescarii cu plase.
Ascult și învîrt la roata Lunii care
în această seară s-a deghizat cu barbă de alge.
Pe aici au trecut argonauții ;
Vîntul tare răscolește nisipul e fiul lor bun ;
Noaptea-i caută pe mare și nu-i găsește.
Singura primejdie e furtuna, spun pescarii cu plase.
Un deget îmi arată insula lui Robinson...
Lema
Iată, încă mai stăm împreună,
însă tu tragi o linie pe nisip ;
urma degetului tău strălucește,
dar nu acesta este marele preț al iubirii!
Eu sînt foarte sincer și desenez
o dreaptă paralelă cu a ta
dau corigența la geometrie
și iată-ne prizonierii aceleiași insule
împărțind două imense continente convenționale
sub acoperișul unei teoreme.
Dorin Liviu CLEMENT
DEBUT
D-espre
forța nisipului
Se deschid spații mari, lăuntrice,
muzica pătrunde în adînc. Apoi o
forță nevăzută, abia marcată. Ii
deslușesc conturul, îi întrevăd di-
mensiunile și nebănuita putere. Aș
vrea să zbor odată cu pasărea a-
ceea deasupra mării I... Un cuvînt
singur mă sperie, e nepotrivit, stin-
gher. In cădere, literele se des-
prind, se volatilizează, se pierd. In
fața mea pe perete, piramide e-
giptene. Noapte încinsă și lumi-
noasă. Nisipul e cald, mă ard tăl-
pile și-aș vrea să fug. Pustiu, pă-
șesc tot mai greu... E o noapte fier-
binte. Undeva, scrisă în piatră, o
legendă cu regi și faraoni, cu jert-
fe. Piramidele cresc, ard ca nisipul.
Totuși, aș putea să zbor. Pirami-
dele sînt mici, trei puncte într-o
imensitate galbenă.
Mihail Sadoveanu către leca Morarii!
(urmare din pag. I)
serios. Totuși făgăduiala mea ră-
mîne bună; e o poliță valabilă,
care încă n-are scadență hotărî-
tă ; mă voi îngriji să-i pun un
termen.
Cu salutări cordiale,
Al d-tale. Mihail Sadoveanu
4
14 april 1931. Copou — Iași
Stimate Domnule Morariu,
îmi scrie d. I. N. Roman de
la Constanța, cu prilejul rinduirii
unei, conferinți a mea acolo pen-
tru Eminescu, că duminica de 26
aprile ți-a fost rezervată domniei
tale, propunîndu-mi duminica ur-
mătoare. Eu n-ași avea vreme
decît la 26. N-ai accepta domnia
ta să te duci la Constanța la
2 si 3 mai ? Dacă da, comunică
d-lui Roman telegrafic această
schimbare.
Am plăcerea să-ți trimit un e-
xemplar din ultima mea carte
și să te salut cu deosebită priete-
nie.
Al domniei tale,
Mihail Sadoveanu
5
27 octomvrie 1932
Copou — Iași
Stimate Domnule Morariu,
Am înțeles că aduni material
pentru sărbătorirea lui Artur Go-
rovei. Comunică-mi, te rog, pînă
la ce dată pot trimite contribu-
ția mea.
Cu sentimente de prietenie,
al domniei tale
Mihail Sadoveanu
6
Copou — Iași
22.1. 935
Stimate Prietine,
îți recomand pe ginerele meu
d. Em. Stihi, care vine la Cer-
năuți pentru treburi universitare
și n-are absolut pe nimeni acolo
sprijin. Dacă poți să-i fii de fo-
los ca să nu i se facă nedrep-
tate, te rog să binevoiești a face
ce vei crede de cuviință.
Cu mulțumiri amicale
Al d-tale
Mihail Sadoveanu
Enunț în galben
Există o teoremă. Păcat că le-
gile ei mi-au fost interzise iar eu,
admonestată, am rămas doar cu e-
nunțul. Atîta galben... Mă dor o-
chii de atîta galben și mă surprin-
de staticul copacilor triști și goi,
singuri și dezarmați în fața iernii.
Calc pe frunzele moarte, răvășite
pe jos și frunzele foșnesc, sub pa-
șii mei timizi, scîncesc încet, mult
prea încet. Pășesc rar, adunînd
imagini din jur, înregistrînd culo-
rile șterse, dealurile învăluite în
ceață. „Și tu ?“, întreb din ochi
bătrînul măr și rămîn puțin des-
cumpănită în fața Iui, privindu-i
ramurile groase, cenușii, pe care
le escaladasem toată vara. Totuși e
ceva... închid ochii. Simt apăsarea
grea a pleoapelor, dar țin ochii
strînși. Ca niște pumni încleștați.
N-au nici o vină vara, soarele,
munții, brazii. Oare au existat cu
adevărat ? Dac-au existat ? Dau
frunzele la o parte și privesc pă-
mîntul gol și întunecat. Doar o blin-
da și oarbă supunere. Atît.
Niculina ȘTEIU
Copou — Iași
20.11. 935
Stimate Domnule Morariu,
Adevărul e că, in zece ani, am
cetit cu interes publicația d-tale
și că sînt gata să contribui și cu
la jubileul ei de zece ani. Iți a-
trag atenția că această contribuție
mi-o ceri în al zecelea an și că,
dacă ai fi stăruit mai de mult, ai
fi avut-o. Știi prea bine că am
dat Bucovinei totdeauna neprecu-
pețit părți din sufletul meu. N-ași
putea să-ți expediez cele cîteva
pagini decît după 10—15 martie.
Acuma lucrez necontenit la o
carte și nu pot să fac nimic altce-
va pînă ce n-o isprăvesc. E o is-
torisire din vremea lui Ștefan cel
Mare (1469) cu tablouri din acele
locuri care ne sînt dragi și mie
și d-tale.
Cu dragoste prietenească.
Al d-tale Mihail Sadoveanu
8
14 martie 1935
Copou — Iași
Prietene Morariu,
Mi-ai cerut ceva pentru o ani-
versară a lui „Făt-Frumos“, care
apare, în Bucovina dezrobită, de
zece ani; și îmi faci întrucîtva și
o mustrare pentru că, în atîta
vreme, nu m-am învrednicit să
înnegresc și eu cîteva pagini a-
lături de D-ta și de vrednicii d-
tale colaboratori.
Din lipsa mea la „Făt-Frumos"
n-ai să tragi concluzia că opera
Dv. nu mă interesează și că Bu-
covina mi-i străină. Poate nu nu-
mai d-ta îți mai aduci aminte de
acele vremuri eroice cînd umblam
prin tîrgurile și satele Țării-Fa-
ailor, aducînd solie din țara li-
beră.
De-atunci a trecut un sfert de
secol; în. oolinda acestui trecut
destul de îndepărtat mă văd tî-
năr; peregrinările mele, frățești
mi-au lăsat cele moi delicate a-
mintiri. Avîntul meu de pietate
pentru Bucovina, rămas stator-
nic pînă astăzi, era în legătură
mai ales cu sfintul mormînt de
la Putna. Poporul din acea pro-
vincie avea în ochii mei un pri-
vilegiu, care reclama din parte-mt
o datorie de jertfă. Cum în afară
de granițe și peste timpuri, în
afară de combinațiile imperiale
și politicalele efemere, există o
forță nebiruită a sufletului și a
inteligenței, treceam ades cordo-
Anatomia stării
cîntecul de aseară
mi-a umplut sufletul de agate.
Porțile s-au rupt,
sînt înecate, sparte agatele mele.
Acum, după această porțiune de
timp
știu să te cînt, dar te tac. E mai
sigur și mai ușor
pentru amîndoi.
Ascendența între primele două
culori ale firii.
Tristețea mă mîngîie, fericirea
mă mistuie.
chiar dacă ai să pleci,
eu aș vrea să exist lîngă mine,
iar tu nu așa cum ești mereu
în roz. Clipă în gri, un pic în
albastru.
nu mult în negru.
fără de pleoape și buze,
ca o toamnă tăcută și seacă de-orice
ploaie
și vîntul de zi.
Petre LUPU
nul austriac și mă duceam s-o
cunosc acolo, intre frații mei, co-
municînd cu dinșii intru mărirea
trecutului și visurile viitorului.
Veneam cu tovarăși scriitori; gă-
seam oameni însuflețiți pretutin-
deni ; și, adunîndu-ne laolaltă, nu
făceam decît să constatăm că u-
nirea noastră e îndeplinită.
Era îndeplinită — și se va de-
săvîrși.
Nu prin tratate, declarații și
discurusri, ci printr-un lucru lă-
sat cu totul la o parte de vedetele
politice ale timpului (la noi ca
și aiurea).
Mai ales astăzi, se mai poate
vorbi oare de prestigiul umilitei
cenușărese, care se chiamă poe-
zia ?
Cînd trenurile și automobilele
brăzdează pămîntul și vapoarele
uriașe oceanele, iar deasupra nou-
rilor săgătează paseri de fier ;
cînd comunicăm prin radio și pu-
nem la punct tunurile de mare
calibru, explozibilele și gazurile
otrăvitoare; cînd contingentarea,
intervenționismul, dictaturile, să-
sărăcia și obscurantismul sînt
zeii și fantomele zilei, — cum
putem îndrăzni să atribuim
vreun merit ori vreo putere u-
nei tagme ridicole de cîntăreți
și mîzgîlitori?
Cu toate acestea Eminescu,
Creangă și Alecsandri și, cu ei,
falanga altor poeți obscuri au
făptuit minunea bucovineană pe
care am cunoscut-o în 1908 și
anii următori dinaintea războ-
iului și unirii politice.
îndrăznesc să mai adaog că
desăvîrșirea acestei uniri intră
tot în zona acelora care lucrea-
ză subt semnul lui „Făt-Fru-
mos“.
Mărețiile științei moderne au
plumb care le țin ori le aduce
la pămînt; realitățile vieții mă-
runte stau în mocirlă; ceea ce
e al sufletului plutește deasu-
pra, se înalță cătră divinitate și
leagă generațiile.
Drumurile mele bucovinene nu
le-am părăsit. Din cînd in cînd
intru iar în acest pămînt sa-
cru ; trec încă printre prietenii
mei cu oarecare sfială. Am fost
și în toamna trecută pe Bistri-
ța superioară și am făcut popas
din nou la Putna. Am ținut
să-mi înoiesc bucuria în singu-
rătate.
Cu prietenie,
al d-tale, Mihail Sadoveanu
|H _ Pagini bucovinene
MIKLOȘ RADNOTI (Ungaria)
Întîia eglogă
(fragmente)
Păstorul: Lorca e mort. Se
poate ca nimeni încă să nu-mi
fi spus ? Cînd zgomotul războ •
iului se-mprăștie atît de repe-
de, se poate. Poeții să dispară
astfel ? Nu s-a cernit Europa
pentru el ?
Poetul : Nimic nu s-a băgat
de seamă. Este deja prea mult
dacă-n jar de rug
CLAUDE ROY (Franța)
Noaptea
A venit noaptea de dincolo de noapte
cu pași de vînt de lup de ferigă și mentă
cu brățări de parfum falsa noapte
fată cu părul de spumă ieșind din apa somnului
După ziua tăcută noaptea țesînd cîntece
căzînd într-un vis greu de aștri și meduze
cu picioarele tatuate de anotimpuri
veghind odihna unor stele obscure
Dar mîna sa alunecă blînde constelații
fabulosul nisip al lumilor solitare
pulberea Domnului și a făpturilor sale
sămința focului ce fecundează pămîntul
Vine noaptea de dincolo de moarte
cu pași de vînt de mări de foc de lupi și capcane
păstor fără turme grăunte fără spic
orb cu buze de aur inaintînd prin zăpadă
CADRAN
„Armura melancoliei6’
încercînd să creionez impresi-
ile produse de lectura cărții lui
Florin Muscalu („Viața și vre-
mea”), mi-am amintit de o in-
tîmplare. Cu ani în urmă, în-
tr-o reuniune amicală, un con-
frate încerca să motiveze dezin-
teresul criticii literare față de
anumiți autori prin simplul fapt
că prietenii noștri, comentatorii,
n-au cum „să scrie despre fie-
care și despre toți". Să admitem
că așa stau lucrurile. Dar nu
cumva de dragul unui asemenea
„principiu" cărți de reală va-
loare sînt trecute pe nedrept
sub tăcere ? O literatură, cum
se știe, nu se formează numai
din capodopere. Există scriitori
cu o evoluție mai puțin specta-
culoasă : după un debut necon-
vingător și alte cîteva apariții
modeste pot să surprindă prin-
tr-o realizare deosebită. E nor-
mal ca în asemenea cazuri să
rămînem indiferenți ? Revenim
la FI. M., al cărui destin artistic
nu intră în contradicție cu cele
menționate, vom spune că acest
ultim volum ni se pare a fi un
moment distinct în creația sa.
Bineînțeles, poetul nu și-a mo-
dificat structurile lirice în așa
măsură îneît să devină de nere-
cunoscut. Nici n-ar fi de dorit.
Poezia lui .circumscrisă discreți-
ei elegiace și serafismului ima-
gistic, a căpătat însă o pregnan-
tă maturitate, o autonomie ex-
presivă ce și-a luat în stăpîni-
re sigură teritoriile. FI. M. face
parte, cum notam și cu alt pri-
DICȚIONAR (LXI) ——■
Kirileanu, Simion T. (n. 7.III.1879,
Holda — Broșteni — m. 17.IV.1926,
Holda — Broșteni). Absolvent al
Școlii Normale „Vasile Lupu" din
Iași în 1898. învățător la Orfelina-
tul din Zorleni — Neamț (1898—
1900) și apoi, pînă la sfîrșitul vie-
ții, în satul natal Holda, comuna
Broșteni. Fondator al ziarului „Ră-
vașul poporului". Colaborează cu
mațeriale și studii folclorice la Șe-
zătoarea, Ion Creangă, Albina, Tu-
dor Pamfilie, Lamura, Revista învă-
țătorilor și învățătoarelor din Ro-
mănia, Gazeta săteanului, Floarea
darurilor ș.a. Volume (broșuri) pu-
blicate : Cuza Vodă, istorisiri pen-
tru popor, Piatra Neamț, Tipografia
și librăria L. Steinberg, 1909 (în co-
laborare) ; Cîntece voinicești și os-
tășești, București, Biblioteca „Stea-
ua", 1910, ediția a doua. 1912 (în
colaborare) ; Frămîntătură de limbă
(Păcălituri), Craiova, Biblioteca fol-
Tot socotind, găsește vîntul
versuri ciuntite ce și le înseam-
nă pentru el
Mai mult nimic din operă n-o
să ajungă curiozității viitorimii.
Păstorul : Nu s-a salvat. E
mort. Drept e, unde poate fugi
poetul ?
Și tu, tu cum trăiești ? în
vremea-aceasta, găsește vreun
ecou al tău glas ?
Poetul: Cînd tunul bubuie ?
Cînd satele-s pustii .și fumegă
ANDRE FRENAUD (Franța)
Cuvintele poemului
Atît de îngustă trapa de unde ieșea vocea,
atît de extenuant edificiul întrezărit,
atît de aproape primejdiile, teribilă armonia,
atît de departe ținta, atît de adîncă rana
și atît de fardată noaptea.
Trebuia să fie și clare și obscure,
niciodată ințîlnite, evidente, necunoscute,
ieșite din burtă, reținute, ieșite din uz,
strînse ca bucățile de pîine în gura șobolanului,
compacte, ordonate ca grăunțele unui spic,
secrete ca legea
ce face să strălucească împreună arborii paradisului,
cuvintele poemului.
lej, din spița rară a post-roman-
ticilor, care se încăpățînează să
recupereze dintr-o realitate a-
gresivă tot ceea ce înseamnă
puritate, gingășie, frumusețe. De
aici și predilecția sa pentru par-
tea inefabilă, nealterată a coti-
dianului, pentru parfumul de
vechime și mister al acestuia.
Un peisaj estival, de pildă, se
conturează din tușe pline de gra-
ție : „Un stol de fluturi plîngînd
în cîmpie / Tremură florile sub
poverile lor aurite / Fluturii-
cerbi îngălbănesc în liniștea vre-
mii / împovărînd-o cu lacrimi..."
Cu o aviditate îngăduitoare și
rafinată, poetul își încarcă re-
tina de miracolul fabulos al e-
xistenței, știind să-.și delecteze
sensibilitatea cu alese emoții.
Ceea ce și explică predilecția
pentru imaginea picturală, satu-
rată de culoare și lumină. El
surprinde „lacrima veacului sub
formă de rouă", „aurorele mătră-
gunei" cum „explodează / Pe
vechile lumi înserate", privește
„cerul lacom de stele" și se-n-
duioșează de Domnișoara Letri-
na care „are cozile de umbră-i
despicate" ori ascultă „Melanco-
lia acelei herghelii blonde / Pe
sub fagii livizi ai Șiretului". Ar-
tizan al detaliului, FI. M. ridi-
că vălul prăfuitelor relicve nu-
trindu-și apetența calofilă cu mo-
tive și simboluri specifice. Me-
tafore de genul „umbra verii pu-
trezind ușor", ..acea nesfîrșită
tristețe / suind din pămînt sub
formă de floare" sau „lumina
cloristică 1913, (în colaborare) ;
Comoara sufletului, Cîntece popora-
le, Suceava, Editura Școala Româ-
nă, 1920 ; Povestiri vitejești, Făl-
ticeni, Editura Deșteptarea săteni-
lor f.a. ; Cîntece de dragoste, Pia-
tra Neamț, Editura Librăriei V. lo-
nescu, f.a. ; Proverbe agricole,
București, Editura Cultura Națio-
nală, 1923 ; Povești morale. Voi. 1
și 2, București, Editura Casei Școa-
lelor, 1927—1928 ; Faptele și vite-
jiile lui Ștefan cel Mare și Sfînt,
București, Editura Casei Școalelor,
1943.
Simion T. Kirileanu s-a afirmat
ca un neobosit și pasionat culegă-
tor de folclor, ilustrînd în mod
strălucit alături de un Leon Mre-
jeriu, Gh. Popescu-Vînători, Rădu-
lescu-Codin, prototipul dascălului
rural aplecat cu osîrdie asupra co-
morii creației populare și dedicat
ruine ? Dar scriu. Trăiesc în
mijlocul lumii acesteia-n delir
în felul / Stejarului de-acolo care
știe că va fi doborît și care
Cu toate că deja îi spune al-
bul semn că începînd de mîine
Lovi-va acolo tăietorul — în
așteptare totuși scoate frunze
noi Aici ești fericit, totul res-
piră liniște și lupii-s rari
Căci nici stăpînul, de luni și
luni, n-a fost ca să te vadă
Fii binecuvîntat, adio ț Mă va
surprinde-n drum adînca seară
Căci întețindu-și argintul aripi-
lor, fîlfîie fluturele asfințitului.
în românește de
Viorel DÂRJA
Traduceri de Constantin SEVERIN
se devoră" dau adevărata măsu-
ră a fineței artistice atinse de
FI. M. Un pastel de toamnă în-
cepe astfel : „Această rugină a
toamnei / Coclită sub aripile
zburătoare / Se așază pe lacuri,
pe umbrele lor". Este curios to-
tuși că din acest evantai de fru-
museți risipitoare vibrația ero-
tică își găsește loc cu atita par-
cimonie. Și iată numai un sin-
gur exemplu relevant: „Ea îmi
spală ochii verzi cu îngeri / Ca
o lespede cu boabe de mercur
/ Ea-și sărută sînii cînd mă ve-
de / Ea e rouă ce nu cade îm-
prejur".
Poet al emoțiilor decantate,
FI. M. se regăsește și se auto-
definește în și prin cuvînt. Uni-
versul cărții rămîne acel refu-
giu sacru în care el își cultivă
melancoliile („port armura / Me-
lancoliei"), întrebîndu-sc din cînd
în cînd „Cum mai cresc crinii".
Poezia este și rămîne „un fel de
rană-a poeților" iar „alba coală
de hîrtie" nu-i altceva deeît
„lespedea de marmoră" sub care
„sînt trupuri de poeți". Cîteva
dintre textele sale se constituie
de altfel într-un elogiu adus
cărților și celor care le dau
viață. Dc-aceea „murind, credo
poetul, voi fi alături de împăra-
ții lumii". Oricum, convingerea
noastră e că prin acest volum
Florin Muscalu a reușit să dea
cea mai bună carte a sa de pînă
acum.
Ion BELDEANU
trup și suflet „luminării" sătenilor.
Culegerile sale folclorice sînt bine
orînduite și alcătuite cu grijă pen-
tru păstrarea filonului autentic
popular.
Referințe critice (selectiv) : lor-
ga, N. : Trei iubitori ai datinelor
— în Ramuri — Drum drept, Cra-
iova, nr. 5—6, 1926, p. 153 ; Contri-
buții la istoria învățămîntului ro-
mânesc. 125 de ani (1855—1980),
Iași, Liceul Pedagogic „Vasile Lu-
pu", 1980, p. 337—339 ; Bardieru,
Al. : Simion T. Kirileanu — în A-
teneu, nr. 7, 1968, p. 15 ; Gorovei,
Artur : Literatură populară. Ediție
îngrijită de Iordan Datcu, Bucu-
rești. Editura Minerva, 1976, p. 203
—204 ; Datcu, Iordan și Stroescu
S.C.: Dicționarul folcloriștilor, Bucu-
rești, Editura Științifică și Enciclo-
pedică, 1979, p. 255.
Ion P1NZARU
de Horia Lovinescu
La Secția Suceava a Teatrului
Național „Vasile Alecsandri" din
Iași o nouă premieră : ULTIMA
CURSA, de Horia Lovinescu.
Această opțiune repertorială își
găsește motivația în necesara, de
altfel, promovare a unui autor năs-
cut pe aceste meleaguri, corelată cu
disponibilitățile corpului actoricesc
(tînăr în majoritate). Deși nu de
„prim rang" in dramaturgia lui Ho-
ria Lovinescu, piesa „Ultima cursă"
oferă datele cerute, rezultatul mon-
tării fiind un spectacol onest, cu
și despre tineri, cu vizibile virtuți
etice și educative.
Tema piesei ar putea fi conden-
sată astfel : „Singurătatea alergăto-
rului de cursă lungă" în fața ine-
vitabilei retrageri, înaintea unui
important concurs. „Singurătate",
pentru că atletul Sergiu Costescu
își consumă interior drama, „inevi-
tabilă" pentru că omul Sergiu Cos-
tescu a fost întotdeauna „fair-play",
„retragere" pentru că este singura
cale firească în fața alternativei
de a se dopa. Cîștigul său din a-
ccastă luptă cu el și cu ceilalți es-
te promovarea fratelui său pe pis-
ta de alergări înaintea importantu-
lui concurs. Un cîștig compensato-
riu. In jurul dramei sale converg
cîteva personaje din al căror con-
flict apare și explicația retragerii :
Iui Mihai (fratele) i se oferă un
exemplu de luată sportivă cu sine
însuși, Claudiei i se acordă sansa
alegerii mirajului celebrității pe
alte meleaguri în locul unei dra-
goste sincere pe care o va descope-
ri la Cristine, în ciuda aparentei
sale superficialități.
în această paletă de trăiri su-
fletești, nu mult interiorizate, A-
drian Păduraru, în rolul campionu-
lui, conferă personajului date su-
plimentare, reușind să-l facă via-
bil, chiar dacă uneori liniaritatea
interpretării lasă impresia unei re-
semnări timpurii. Răzvan Popa cre-
ează ascensional rolul fratelui, dt
la admirația față de marele cam-
pion la înțelegerea exactă a adevă-
rului, partitura sa decurgînd fi
resc. Mioara Ifri'm își concepe per-
sonajul în aceeași notă de descope-
rire, de la frivolitate aparentă la
pătrunderea în singurătatea alergă-
torului. Rolul Georgetei Burdujan
este și el realizat pe aceeași direc-
ție, cu date exacte : în locul cele-
brității lîngă o celebritate alege ca-
lea interesului lucrativ în raport
cu dragostea. Disponibilitățile (re)
cunoscute ale lui Constantin Florea
si cele ale lui Liviu Manoliu nu
sînt fructificate la maximum din
cauza aparițiilor mai mult episo-
dice. Viziunea regizorală (semna-
tă de Dan Stoica) este mai mult o
transcriere scenică a textului, fără
o încărcătură ideatică adecvată
conferind astfel piesei un discurs
numai limpede, totul într-o sceno-
grafie esentializată corect (datorată
lui Florin Harasim).
Dincolo de acestea spectacolul
scenei sucevene se constituie totuși
într-un nas înainte pe linia pro-
fesionalizării și maturizării sale.
Petru DR’.ȘCU
•	Un prieten
al Sucevei — Vasi!e Drăguț
Generozitatea lui era desăvîrșită
Nu ostenea să facă binele și ori pe
unde trecea voia să dureze ceva,
să lase în urma lui un lucru care
să dăinuie și să bucure.
Cu firavele sale mijloace materi-
ale a construit enorm și — ocolind
cu ingeniozitate birocratismul — a
ridicat semețe schele, proteguind
astfel, și nelăsînd să se destrame
sau să se năruie, o părticică din a-
vutul cultural încredințat de stră-
moși.
REALIZATORI: Ion BELDEANU, George DAMIAN,
Viorel DÂRJA, Ion CARP FLUERICI, Mihail IORDACHE,
Gh. LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion PARANICI, Victor
Traian RUSU, Mircea TINESCU, Alexandru TOMA.
Secretariat: Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare: Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
și EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
str. Mihai Viteazul nr. 48
înființeze un fabulos muzeu de ar-
tă medievală — avînd la îndemînă
atît elementele cît și decorul nece-
sar — dar soarta nu i-a mai fost
binevoitoare și proiectul s-a năruit.
A construit — dacă se poate spu-
ne — mult și cu condeiul, scrierile
fiindu-i ca niște lespezi de piatră
bine șlefuite; și nu a fost numai
sagacele exeget al artei feudale,
dar și un izvor de îmbărbătare
pentru tinerii săi discipoli și un su-
porter pentru cei mai valoroși ar-
tiști plastici contemporani.
Gospodar și ctitor de înalt rang,
era deopotrivă o ființă de cea mai
românească omenie.
Fie-i trainică amintirea și opera !
Barbu BREZIANU
•	Expoziție
Grafician de excepție între ti-
nerii generației sale, Constantin
Catargiu, timișorean originar din
Păltinoasa de Bucovina, expune în
Galeria de artă din Suceava un ci-
clu de lucrări aflate sub semnul
meditației la cîteva dintre marile
simboluri ale existenței (arborele,
lumina și întunericul). Sensibil ob-
servator al stărilor sufletești ten-
sionale, impecabil profesionist al
desenului. Constantin Catargiu adu-
ce în actuala sa expoziție — care
se vrea sinteza unui deceniu de ac-
tivitate și ceva din aerul locu-
rilor sale de obîrșie, cutremurat de
anropierea fenomenului Voroneț.
(D. M.)
® Sesiune de comunicări
și referate
Sub egida Filialei locale a Socie-
tății de Științe Filologice în colabo-
rare cu Inspectoratul Școlar Jude-
țean Suceava, la Liceul „Nicu Ga-
ne" din Fălticeni s-a desfășurat se-
siunea de comunicări și referate pe
tema „Nicolae Gane în cultura ro-
mânească".
Au participat cadre universitare
din Iași și Suceava, cercetători, mu-
zeografi, profesori de limbă și li-
teratură română, alți invitați.
Prilejuită de împlinirea a 150 de
ani de la nașterea cunoscutului
cărturar, manifestarea a inclus, de
asemenea, organizarea unei expozi-
ții de documente și de carte privi-
toare la personalitatea și opera lui
Nicolae Gane și a unui recital de
poezie susținut de membrii ce-
naclului literar „Nicolae Labiș" al
liceului gazdă. (I. B.)
•	Cenaclu
La ședința din februarie a ce-
naclului „Nicolae Labiș", din Sucea-
va, au citit loan Negriuc, tălmăciri
din poemele sale scrise în limba u-
craineană, Mircea Motrici — re-
portaj și a debutat Petre Lupu, elev
la Liceul „Ștefan cel Mare". La
dezbaterile care au urmat au luat
cuvîntul: Octavian Nestor, Mircea
Tinescu, Ion Cozmei, Victor Ru-
su, Dorin Darie Curechianu, O. Nes-
tor : „Poeziile lui Negriuc te fac
să simți o trăire poetică inconfun-
dabilă, certă". V. Rusu : „Mircea
Motrici abordează temele dificile
ale reportajului cu o abundență de
metafore ce fac să se piardă tensi-
unea relatării, altfel slujind benefic
comandamentele timpului". M. Ti-
nescu : „Ceea ce este important la
Petre Lupu este că are substanță
poetică". (D. I. C.)