ARTUR SILVESTRI \NUL VII, nr. 2 (74) Din vremea lui Petru Rareș aduse la cunoștința lumii romanești eeranizea- intnnpla unei lun- carte intitulată rară moldavă și cel dinții care ■Gri, conjurația confraților, necesi- tatea politică etc. în Spania. un verpabil succes de critică și libră- rie l-a avut scriitorul catalan Pere SUCEAVA-GOII neatirnării, a libertății neamului in vatra strămoșească, și sporindu-i virtuțile realitatea românesc, iile istoriei. uneori cor - comitent, din toate cele patru unghiuri demonstrează, nou su Transilvaniei, BUCOVINENI IN ZĂRILE LUMII Interviu cu scriitorul TRA’AN FILIP tyrictatc în Germania Spania De acord : norocul. momentul propice nei si lumea în a trăit. Dr altfel, un văr de-al său. scriitorul (continuare in pag. IV) l ii sentiment A PRIVI in in ale lumii. Scrutind ■teologia < aceea fie — Unde l-ați cunoscut pe Gregor von Rezzori ? la nivelul li- pot distinge influențe de- ci i feriți pro- luăni in scrise !), se dove- îndclun- ei fiind cînd, i:i primelor de televiziune, filme care ză opere literare etc.). — Mai e și norocul. Gregar fțișeze intr-un petrece mănesc pirației ro- as- istoria medievală cu mijloace americană și cea sutlcstcuropeana. Se vorbea despre vigeare și prospe- considerație numai probele ii Sucevei ni se dezvăluie Gimferrer a cese literare e"hival-nte unor, s; zicem, .Generalul armatei moarte", a albanezului Ismail Kadare sau •Jocul cu moartea", a Iui Zaharia necontenite a acestui neam cului cu pămintul străbun, dește a fi (si) la Suceava rată și durabilă, trăinicia deja validată în nvmentul Est de Carpați, organizarea sub t- ate raporturile teraturilor clasice. Se unele tangente, unele liberat scontate între care se trăgea dintr-o veche fami- lie domnească. Ultimii ani ai vie- ții și i-a consacrat unei trilogii des- pre Cantacuzini. Se bucura de n - devenirii așezării întregului spațiu in adîncul timpului, spre coeziune etnică și unitate, na- țională. Mari simboluri, vitale pen- tru dăinuirea noastră prin vrenu, s-au integrat la rîndu-Ie, potențind-o țime. în sensul descoperirii unui „continent literar". Ca să fim obioct, ați în î'ni , in Europa, von Rezzori. avea să-l în- sub chinul unui personaj, roman a cărui acțiune se în Bucovina. FEBRUARIE Cunoscută .și recunoscută in deta- liu, pe măsură ce investigațiile ști- ințifice (cu deosebire cele arheolo- gice), sondind în tainițele trecutului, pun in lumină noi și noi informații și urme de viață materială și spiri- tuală, existența de șase veiț^uri (dacă din ce in ce mai pregnant, ca o sem- nificativă și profundă osmoză intre realitate și simbol. Căci realitatea is- torică a Sucevei, indiferent de deter- minările politice, social-economice, culturale etc., a cunoscut o perpe- tuă incorporare, prin ascensiune și sublimare, in eternitatea acelor sim- boluri majore, menite să întrețină mereu vie flacăra incandescentă a demnității și dîrzeniei întru apărarea e vorba de momente aureolate de o glorioasă izbîndă asupra năvălitorilor (precum cele din timpul lui Ștefan cel Mare), sau de pașnică înflorire materială și spirituală, fie, mai ales, cînd vicisitudinile și restriștea își în- tindeau necruțător tentaculele așup a urbei, punindu-i în pericol existența propriu-zisă și, ipso facto, valențele de veritabilă coloană de rezistentă românească în fața stihiilor dezlănțui- sp' c’fice și argumente palpabile, că plaiurile Sucevei au reprezentat o permanentă vatră de viețuire umana, începînd de dinainte de zorile isto- riei. Urmărindu-i traiectul, se oo- servă că aceasta a străbătut toate e- pocile istorice, lăsîndu-ne, între alte- le, mărturii elocvente și despre cei mai îndepărtați străbuni ai noștri geto-dacii ca și din perioadele ulte- rioare : a dacilor liberi, a extinderii romanității, a etnogenezei românilor, a statorniciei lor aici, chiar cînd pes- te ei au năvălit puhoaiele migratori- lor scăpați din zăgazurile asiatice. Tradiția continuității și statorniciei, a legăturii indisolubile a oamenilor lo- formațiuni statale românești se în- făptuia în virtutea conștiinței de s/ne a unui popor decis să-și joace pim Ia capăt rolul istoric, în pofida ori- căror opreliști și imixtiuni. Este indubitabil astăzi că forma- rea statului feudal românesc Mol- dova s-a realizat concomitent cu transformarea .Sucevei în tîrg cu a- tribuții economice și strategice, pla- sat la confluența unor importante c^' comerciale din Europa răsăriteană, iar stabilirea capitalei statului a?ci (după succesivele reședințe de la Baia si Șiret) învedera o genială opțiune, bazată pe particularități strategice, care avea să facă epocă în istoria poporului nostru și chiar a întregii Europe. Primul act de cancelarie (păs- trat) emis în urmă cu 600 do ani (10 februarie 1.388) de cel dinții vo ievod rezident la Suceava, Petru » Mușat. are, dincolo de funcționalii^ tea lui practică imediată, sensuri mult mai semnificative, atestind. peste veacuri, existența unui stat feudal românesc deplin cristalizat, puterni si înfloritor. De acum înainte, vre- me de aproape două secole, Snccvo ii revine misiunea de inimă fierbin- te și creier lucid al Moldovei feuda- le. Are o semnificație cu totul apa- te faptul că Moldova medievală a înregistrat apogeul înălțării sale sub toate aspectele, impunindu-se în fata lumii ca o stavilă de neclintit în calea celei mai puternice forțe mi- litare a timpului (Imperiul Otoman), citid, după stabilitatea din vremea lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, prețuind și continuind politica de consolidare internă a bunicului său, își urzea aici, la Suceava, planurile (politice, diplomatice, strategice, eco- nomico. cultura’e) si tot do a'ci nor- nca spre a le dir consistență de fapte durabile, destinate să străbată peste veacuri și să devină simboluri ne- pieritoare pentru destinul neamului românesc. Și nu este, oare, la fel de semnificativ faptul că Cetatea de Scaun, supusă la atîtea asedii covir- sitoarc, nu si-a deschis niciodată (prin luptă) porțile în fata inamicului ? ! (continuare în pag. II) P. B. ■ 10600 EDITATE IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA într-o margine de sat moldav, Ia Rîșca, mai jos de Fălticeni, pe unde toamna își întinde, peste dealuri, culorile arămii și Iasă, în vir- tejuri, frunzele de bronz să se împrăștie, se află de mai bine de cinci veacuri o așezare de cărturari, închisă, ca și altele, de fortificații înalte, căci vremurile vitrege obligau pe români să se păstreze in puritatea lor de popor demn și cu simțul universului la adăpost de istoria ade- sea incendiată. Pe aci, prin Țara de Sus, oamenii care se gospodăresc după legile străvechi aproape ritualnice, vorbesc românește cu o into- nație cîntată și molcomă, și vocabularul lor se arată a fi pur, aratind vechime și o noblețe fundamentală de stirpe cu înălțime a gindului și a sentimentelor. Acești sadovenieni, a căror poezie a graiului este spontană ca și natura și deopotrivă rămasă din straturi de civilizație fără prea multe documente scrise însă cu document oral, nu s-au exer- citat doar în astfel de neteziri de cuvint clasicist, ci au fost. în ordi- nea artelor, zugravi, zidari, sculptori și xiiogravori. E o cultură corn nlctă aceasta, cuprinzînd toate artele și făcînd legătura lumii popu- lare cu aceea cultă, de unde, mai apoi, se va ordona, ca într-o sinteză cu aparență de miracol, o creație a cărei tradiție e, prin componenta țărănească, străveche și riguroasă. Cînd, pe la 1524. la Rișca se opri, pentru citeva zile. Petru al Răreșoaiei, fiu al lui Ștefan și voievod al Moldovei, zidurile înălțate aci (din vremuri care se zice că fuseseră ale fui Bogdan, cel dinții domnitor) se năruiseră și Vodă hotărî să s» înalțe acestea la ioc și sa se pună altă piatră de temelie peste ceea ce fusese odată fundație pentru un loc de popas domnesc. Rîșca deveni astfel o ctitorie a unui voievod care dădu numele repeziciunea cu care aceste vodul pusese în aceasta și lumină. Orișicum ar fi. aci. Iui Rareș, anume Macarie, pe la jumătatea secolului : lui unei epoci in istoria culturii române, și zidiri se înălțară ne arată că, poate, voie- i alt gînd decit cel pe care îl scosese la , Ia Rișca, se retrăgeau cîteodată cronicarul știutor de istorie bizantină și acela care, al XVI-lea fusese începător de școală lite- Elena GRECI LESEI ; „Bucovineancă IR IHlincH SllCCdVd Nu-i bate în țărmuri talazul de mare — Ei bine, ea nu are țărmuri ' Nu-i urcă nici holdele pină pe creasta încercănată a munților. Numai păstorii, alăturea codrul, Deasupra lor cerul Și-n toate o liniște-n veac risipindu-se. Nu are nici avîntatele turnuri De prin ținuturi cu gotice nume. Zidirile ei sint parcă finețe Nepăsătoare de umbra întipărită Pe tencuiala albastră In care locuiesc solitar In neadormite virtejuri. George RODEA ia ați revenit dintr-o lungă călătorie : ce se știe despre Buco- vina în lumea mare ? Printre oa- menii cu care ați avut contactă cul- turale ați întîlnit și bucovineni ? Desigur. L-am cunoscut cu ani în urmă pe Istoricul Alexandru Randa, profesor universitar, doctor henoris, causa la Universitatea din Salananca, autor a unor valoroase lucrări despre lumea tracă, despre a ținut prelegeri si conferințe la mai multe universități ; a alcătuit o istorie universală în cinci volume, o contribuție de mare valoare, care va rămîne în analele culturii. In- tr-o croazieră ce-am făcut-o îm- preună prin arhipelagul Balearelor, evoca adesea meleagurile Bucovi- Unii au crezut că ar fi loare. Atît de uriașă era rea ei, aproape ca aceea nui. vapor frumos, plin de o cu- pluti- a u- șam- panie. și de aur, indepărtindu-se de un țărm și apropiindu-se de alt țărm. Atît de ascuns era luptătorul în spatele steagului alb și atît de zadarnică povara armelor sale de lemn, atît rece sămința de aur, incit colțeau flori de sare in de în- urma — Cu prilejul lansării cărții salo Memoriile unui nechibzuit, la Mi- lano. Atunci am stabilit să ne re- vedem acasă la dîn.sul, la Doninni, lingă Florența. Uam vizitat într-o zi de toamnă >-i i-am luat un am- nlu interviu pe care l-am tipărit in volumul Corăbii dincolo de ori- zont. Tatăl lui Gregcr von Rezzori a lucrat în domeniul pa*.rim"niului național și s-a îngrijit de monumen- tele de artă feudală din Bucovi- na, cunoscîndu-1 pe lorga, cu care a avut o confruntare. Marele isto- ric era împotriva arbitrarelor in- tervenții și restaurări practicate p? vremea imperiului austro-ungar, căițe denaturau aspectul original al rn’T capodopere de arhitectură ro- mânească. — în discuțiile literare pe plan m-ndia1, la un momen* dat s-a fă- cut o apropiere între literatura sud- femeilor și peste, vorbire se trîn- teau obloane, ca și peste uimire. Unii au crezut că ar fi o mi- reasă. Atît de încet se deschi- dea pumnul Uslnd-o să zboare. Și mai era herul acelei încăperi unde întrebarea se lungea moa- le în scaun, de. nici o boală a- tinsă, de nici un verb cuprinsă, de nici un adevăr învinsă, timp ce în palma ferestrei oglindea mai. departe balul, in in pccatea unui Bizanț încă viu. Cine posedă atît de rara putere de a închipui vremi defuncte și de a resuscita cu gîndul timpuri vechi, îl poate imagina pe Macarie pășind pe sub portaluri și apoi așezîndu-se intr-un cerdac de lemn, ascuțindu-și pana și înmuind-o în călimară, însemnind pe hîrtie de pergament și uscind literele cu cenușă, spre a se lăsa, în fine, in voia visării, privind imensele fresce exterioare pe care zidurile de Ia Rîșca le primiseră, în acei ani, ca o cronică pictată a unei istorii unde românii știuseră să introducă și parabola vieții lor. Vremurile acelea s-au dus însă pictura, alcătuită cu știință a zu- grăvirii și în colori de combinație trainică, s-au păstiat, trecind prin citeva restaurări nestricătoare și azi, cînd evocăm documentele care afirmă vitalitatea unei culturi, ne oprim și aci, Ia o margini de sat moldav, unde se conservă ceva din adincimea unui gînd depus in culoare ca să treacă peste clipă. Cei care s-au oprit aci, spre a des- cifra acest mesaj cu vechime, nu sint mulți, însă vor fi mai mulți atunci cînd Rișca, astăzi înconjurată de schele și aflată intr-un vast proces de restaurare, va căpăta o față noua și își va regăsi, poate, armonia inițială. Această formă, care se poate acum de-abia bănui, nu este ipoteză, ci este o certitudin- întemeiată pe cercetări de amănunt și pe studii' minuțioase, undo arheologia și istoria artelor și-au dat, încă o dată, mina, și poate, peste cîțiva ani, cînd vor fi 550 de ani de la cea dinții mențiune documentară a ctitoriei de la Rișca, încă un monument al lui Petru Rareș va fi renăscut pentru sufletul nos- tru însetat de legendă. zatori români și Marquez, a cărui notorietate se datorește în bună mă- sură faptului că. format în Euro- pa, și-a însușit tehnici moderne de c"eare a unor universuri pentru noi < xotice. Nu cunosc literatura alba- .neză ca să-mi pot da seama de im- portanța cărții lui Ismail Kadare, tot tisa cum nu pot să-mi dau sea- ma dacă Zaharia Stanei ar fi pu- tut. în condiții favorabile, lansat re o piață de carte străină, să sta- bilească performanțe deosebite. Suc- cesul literar nu depinde de impor- tanța autorilor și de originalitatea lor, ci de interesele industriei căr- ții (publicitate, concursuri și pre- m'i conflicte spectaculoase, seriale Stnncu, amjcl? tradusa în multe limbi ? — Apropierile ce se fac între li- teraturile latine sunt mai adesea prilejuri de reliefare a contrastelor decit a asemuirilor. Literatura ro- mână, ca tematică, structură, pro- funzime este o literatură evoluată * i rafinată. Ea nu se poate confun- da cu literaturile „balcanice" și este Interviu consemnat de Alcx. RUDEANU timp ce roțile dansului, arunca i mai departe amantii prin gări, în timp ce numărul, de toți, pă- răsit ieșea mai. departe cîștigă- tor. Unii au crezut că ar fi o du- rere, cerînd să li se vindece, ru- gind să li se ia. Cei de curind veniți, deopotrivă cu cei din- totdeauna priveau la st (vezi Trakl) : „Plutire în sunet ? Abis? Nostalgie a unui paradis pierdut / Înainte de a fi fost întilnit ? / / Clipa se dilată neverosimil. Ar- borii ingenunchiază, / în marile singurătăți / Se înfiripă un zim- bet. Cad? o lacrimă, / Ceva se pierde iremediabil. / Ceva se a- daogă" (Ascultînd privighetoarea). Sensibilitatea poetului instaurează în peisaj o armonie melancolică, o comunicare neagresivă între în- tuneric și lumină, anotimpuri contrastante, om și natură, o in- fuzare reciprocă între melancolie și jubilație, memorie și uitare, secundă si veac : „Pe ramuri o- bosite / Toamna aprinde mere de aur, / Mere de purpură '. Stins, tot mai stins /, Trece un clopot peste păduri de mărgean. / înse- rarea șterge memoria zilei / ' De- parte. printre coline picturale — / Case tăcute de lemn, / Statornicie, har, pu"itate / Și acele vestiri / De pe țărmul altui timp Lumi- nînd / Ca pietrele albe în soa- re". Firește. în asemenea „pri- veliști" interioare culoarea și. mai ales, lumina sini hotăritoare : „Era o lumină vegetală / Verde in văi / Roșie pe coline O tan- dră lumină reașezind in spațiu / Sunete, forme Culori" (Era o lu- mină) . Canavaua poeziei lui Sergiu A- dam este timpul ; secunda și e- ternitatea se susțin reciproc, ca urzeala și bătaia aceleiași pinze. Trecutul și prezentul se deosebesc doar prin culoarea pe care le-o dă memoria și afectul. Substanța și esența lor sînt identice. „Ce nu s-a intimplat / n-o să mai fie", zice poetul, căci „Clipa și du- rata în aceeași vibrație/A frun- zei, a gîndului..." coexistă. Con- secința logică, in plan poetic, es- te că și reversul medaliei este cu putință" ceea ce s-a întimplat se va mai petrece, sau, cum se spune intr-o poezie din volum „nou e doar ceea ce am uitat". Aceasta este sursa ideatică de e- misie a unor poeme subtil para- bolice, unele cu un abia sesiza- bil suport baladesc, esențializat la maximum : efemerul este pro- iectat in eternitate, și invers, pre- zentul în trecut,, posibilă fiind și cealaltă față a medaliei, drame- le personale capătă caracter de generalitate, absolutul se oglin- dește in efemer. Un poem care dă și titlul volumului narează povestea prințesei medievale ca- re-și așteaptă prințul ucis în răz- boi. Dubla cheie a sinteticei ba- lade e oferită în ultimele versuri „Nu știu de ce se intimplă așa / Anne-Rose / Nu știu de ce caste- lul acela e în Bavaria Tu știi, A.nne-Rose... ?“ (Peisaj cu prințesă). Dar poate 'cel mai frumos text din această serie este cel care filtrează în parabolă durerea in- timă a pustirii Edenului familial : pentru discreția trăirii și fragi- litatea expresivă a sugestiei și a construcției, merită citat : „Pești luminoși lunecînd ca în vis / în adine de închis paradis / . Aș- teptînd un pescar vagabond Pas ușor, ochi agili, părul blond / Brațul viu va-mplini un destin Un cîrlig va-nțepa cu venin / / La un ceas de soroc, într-un capăt de zi / Tainița apei pustie va fi / întristatul adî.nc va visa cînd și cînd Pești luminoși, lunecînd, lunecînd...".’ (Elegia cu pești). Plasate la distanțe variabile în- tre meditație și melancolie pen- dulind imprevizibil între contem- plare și participare, textele aces- tui volum remarcabil, al anului editorial 1987, aduc un spor sub- stanțial poeziei lui Sergiu Adam. Mihail IORDACHE ION DRAGUSANUL I Poem la vîrsta cetății i In argint ferecat, cintă codrul străbun, tropotește ninsoarea peste stele sticloase mușc din ele-nsetat, ca o pasăre vîrsta se aude vîslind din aripă prin case și pe zare aleargă o pădure de cruci dintr-o filă din cronici încrustată in piatră ; și iu singele meu stă un neam de țărani năzuind pentru țară* cutezind pentru vatră : șase veacuri de munți și de rîu izvorind și de zid fermecat cu lumină și slavă, fără veste aud ora asta cîntînd despre numele tău mioritic, Suceavă, și se fac o legendă munții tăi încleștați și pădurile tale ca un abur prin care cu aramă topită sună lung voievozii la vînare de zimbri, lingă noi — la izvoare : șase veacuri de griu și de mere domnești în cenușa căruntă mîna lor se preface iscodind prin cămările noastre de cîntec sub luceferii noștri numai cîntec și pace, iată nașterea ei cea sublimă și sfîntă : de la niatră zidită spre lumina vibrind se aude pășind peste veacuri Suceava năzuind întru țară, întru ea cutezind. II t ind munții mari se sprijină pe griu și povestesc în graiul de acasă. Măria Sa pe calul alb s-arată în platoșă de grîne mătăsoasă și trece uriaș peste luceferi în necuprins neîndoios de țară întimpinat cu fructe pîrguite și cu fînlîni ce-i poposesc la scară. ^2^ Legenda Roșcanilor La un capăt al Bucovinei dat mai bine s-ar spun". ca să fie întru adevăr „La poarta Buco- vinei", acolo unde se întîlnesr riurile Suceava și Șiretul. in triunghiul lor, între prund -i si lunci, sc află un sat cu numele Roșcani. Nu vă grăbiți a-l crede satul luptei lui Ion Vodă. dar nu ii îndepărtați de el. fiind ă arc o istorie tot atît de mar . L-a întemeiat Ștefan cel Mare în urma unei bi-uinți asupra hoardelor tătare ce ne jecmă- neau țara. Istoria spune despre o luptă de la Jolde-ti. dar nouă ni s-a vorbit din moși-strămoși de bă- tălia de la Vercicani si loca1 do- vedește cu urmele rămase în o- cest pămînt. Morminte, cioburi de oale, pentru ofrandă si aprinderea tă- mîiei la căpătîi. gropi comune cu oasele bietelor dobitoace că- zute în luptă, resturi de arme sînt mărturia vremurilor de a- tunci. c'.t și fîntîna zidită după ' biruință. Iată ce spune legenda : Syctdva — 600 (urmare din pag. I) Ce emoții și cită mindrie patrio- tică ne încearcă atunci cînd n" reamintim că Suceava l-a întim- pinat pe Mihal Viteazul, pr mul unificator al Țărilor Române sub un singur sceptru, cu entuziasm, Cetatea de Scaun primindu-1 cu alaiul cuvenit voievodului care o integra politicește, fie și pentru o clipă, sistemului do apărare a în- tregului pămînt românesc ! Prin aceste realități (ca si prin aîtea altele!. Suceava rămîne unul din- tre cele mai strălucitoare simbo- luri ale capacității unui popor de a-și manifesta plenar năzuințele și disponibilitățile creatoare spre p-opăsirea sa și a întregii lum1, i'lentificîndu-se cu înseși idealuri- le și destinul întregului neam ro- mânesc. Tătari cită frunză și iarbă cu- treierau biata Moldovă, j’fuin- d-o și treeînd-o prin foc și sa- bie. Aici, în șesul larg al Șiretului, Podișul, cum îi spun localnicii. Ștefan cel Mare cu oștenii lui. puțini la număr ca în toate bă- tăliile, din hățișul luncilor s-a aruncat asupră-le și i-a bătut de i-a zmintit din minți, luindu-lc prăzile și robii. După luptă, că așa era în fi- rea lu>, a mulțumit cerului și i-a omenit pe viteji. Pentru cer a zidit în citeva ceasuri o fîntîna, ca el să se o- glindească în ea peste veacuri, cu soarele, luna și stelele. Căpitanului Roșea i-a dat mo- șie în malul sting al Șiretului, acolo unde s-a dat lupta, pentru destoinicie. S-a așezat acolo cu neamtd lui, dar a trebuit să-și retragă bor- deiul în ascunzișul hățișurilor, tot din cauza dușmanilor, și a^a, între ape, s-ar fi întemeiat așe- zarea Roșcanilor. Oamenii au găsit zidit si pod de piatră peste apa Șiretului, După mutarea capitalei Ia las’, in a doua jumătate a secolului al XVI-lea. pentru Suceava începe o lungă perioadă de sonmo’ență si decădere, orașul, cu Cetatea de Scaun și Curtea Domnească, ma- n festind doar in timpul lui Va- s:le Lupu, la mijlocul secolului al XVlI-lea, o revigorare de S'aftă durată, chiar dacă unii domnitori iși vor mai manifesta preferința de a se stabili aici. în vremea stăpînirii habsburgi- ce. în pofida unor paliative (in- teresate. de altfel), procesul de decădere se adîncește vizibil, de un progres real al localității, cît de cît în consens cu fluxul și ni- velul specifice etapei pe care o parcurgea atunci lumea capitalis- tă. neputindu-se vorbi nici măcar Ia figurat. Cît despre Cetatea de Scaun — incendiată de Alexandru T.ăpușneanu la porunca turcilor, distrusă cu exploziv de un t*im's a! po-ții (1675), apoi de cu*r mu- rul din vremea lui Duca Vodă, tot făcut de Ștefan și acolo la un capăt și-ar fi lăsat sabia în semn de izbîndă. Din resturile podului, mai bine zis din piatra lui, s-au zidit mai toate fîntînile Roșcanilor. rintîna de. la Vercicani. cum i se mai zice, se vede și astăzi bătrînă și singură. Ca un pahar cu apă răcoritoa- re pe cîmpul întins ca o masă. Prin aceste locuri a?- fi fost și drumul cel mai scurt al Domnu- lui de Ia Suceava la Hîrlău. La alergătură de o oră, oprea calul la popas, la fîntîna de la Vercicani Apoi peste pădurile Tudorei. cobora în Deleni, si în- dată se arăta turla bisericii din Hîrlău. Tudora, o femeie frumoasă, ce stăpinea un ratoș, potrivit de domn în cale. O Tudoră si o Răreșoaie, cu un vin de. Cotnar. întotdeauna i-au fost pe plac Domnului, dar de ce să-l judecăm noi, c-a avut grijă să-și răsplătească păcatele cu danii și lăcașuri de închină- ciune și pe femei cu feciori fru- moși, voinici și aprigi în luptă. Pentru că și-a răsplătit femei- le cu feciori frumoși, voinici si aprigi în luptă, pentru că a dă- ruit pe să'aci, pentru că a zidit lăcașuri, fîntîni și poduri, pen- tru că mai bine de patruzeci de minată de nepăsarea premeditată a autorităților imperiale, ea a ră- mas o relicvă sfîntă in care des- c:frăm măreția și gloria de odi- rioară. Cu toate acestea, in con- știința tuturor românilor. Suceava a continuat să-și mențină, prin e- roismul ci din trecut, ca și prin vestigiile păstrate peste timp, a- ceeași strălucire, reprezentînd nu numai imaginea unor idealuri sa- cre, dar și un imbold de a le da viață la vremea potrivită. Revenită la patria mamă, prin actul Marii Uniri din 1918, Sucea- va se integrează, în perioada in- terbelică, în ritmurile vie\ii capi- taliste românești, fără însă a cu- noaște revirimentul scontat. A revenit anilor luminoși ai so- cialismului, în spec’al epoc i Nicola" Ceaușcscu, misiunea isto- rică de a înscrie și orașul Su- ceava, asemenea întregii noastre patrii, pe traiectul unei vieți c- conom’ce, sociale și culturale de ani a păzit Moldova cea mare și i-a înspăimîntat pe vrăjmași, lehi, unguri, tătari sau turci, de aceea nouă roșcănenilor ne este drag să spunem ai cui urmași sintem. Aici la noi se întîlneau și dru- murile cele mari și vechi; dru- mul Sucevei către Hîrlău și Iași, drumul de la Raia care venea de peste munte, trecea prin Botișăni și de acolo peste Prut. Venea și unul dinspre lehi și trecea în jos spre porturile Dunărene. Dar să nu uităm că pe atunci se dormea cu capul pe tolba de săgeți, spada se ținea mult mai mult în mîini deeît plugul, sapa sau coasa. Carul avea două proțapuri, și mai mult se trăia la poala co- drului. Bîntuia ciuma și holera și o dată cu ele foamea, dar cu toate amarurile, dușmanii n-au putut să ne răpună, să ne ia țara. Și să nu uităm că în acea vre- me dușmanul de dinafară știai că îți era dușman, dar rău era și cel din lăuntru — boierul. Puțini, din ei, să-i numeri pe degete, erau drepți și iubitori de țară. De aceea Ștefan avea grijă să-și lase cîte o sabie din Ioc în loc. Eugenia Răileanu IACOB im dinamism și o dezvoltare mul- tilaterală in măsură nu numai să-i consolideze tradițiile istorice, dar și să o propulseze pe orbita unei modernizări de largă si g<'- ncroasă deschidere spre zările de aur alo com'in’sm jl i. Actul politic de acum 20 de ani al noii împărțiri administrativ-tc- ritoriale a potențat și impulsionat dezvoltarea mai armonioasă și a acestor legendare meleaguri românești. Realitățile de astăzi alo Sucevei. înfăptuite de gîn- i’ul cutezător și brațele har- nice ale fiilor ei, sub conducerea înțeleaptă și clarvăzătoare a Parti- dulm Comunist Român, sc con- stituie în noi simboluri, care, a- dăugate celor din trecut, fac din orașul carc-și sărbătorește acum 6 '0 de ani de la atestarea docu- mentară, un astru în constelația pe care lumea întreagă o priveș- te cu admirație — Republica So- cialistă România. el sună lung din cornul cu inele de-a curmezișul toamnelor tîrzii și sunetul de corn se răsucește ca un nectar prin strugurii din vii, ca un ecou stă muntele aproape in liniștea superbă și moldavă cuprindere de apă care cearcă să-i ostoiască setea de Suceava, Măria Sa pășește fără nume prin țara lui de lacrimă și dor și țara lui îl strigă-nfiorată cu numele adine al tuturor ; neostenind în dragoste de țară, la pirguirea fructelor domnești, Măria Sa pe calul alb s-arată în cîntecele noastre strămoșești. III Ce-a investit istoria în noi, ce moșteniri încap în fiecare, vor judeca-o șiruri de urmași din clipa lor la fel cutezătoare, acum trăiți prezentul cu nesaț și-n epopeea lui urieșească măreț impuneți numele Sucevei, picior de plai pe glia românească ; voi știți cinsti istoria cu azi și o cinstiți cu azi și chiar cu mîine, stau mărturie marile izbînzi ce mărturii în veacuri vor rămine, letopiseț de ev contemporan. Suceava fie-n veci nemuritoare prin neodihna voastră legendară cu neodihnă patriei datoare. I\ Și vinători de zimbri mai tropotesc prin brazi cu tălpile desculțe desferecînd lumina, în lemnul de sub obcini un corn de vinătoare măsoară anotimpul tîrziu în Bucovina, și eu îmi pun pe masă un verb cu nări flămînde ca să cuprindă spațiul din jur și să-l frăminte cînd zidurile mele cu vinători de zimbri din file colbuite se pregătesc să cînte ; ' și vinători de zimbri mai poposesc în mine doar fluierînd frunzișul sălbatec printre brazi cînd pregătesc poemul cu palmele și dalta cioplindu-1 în substanța prezentului, în azi și cînd, ca o sămînță, îmi mai descopăr vîrsta în spunere firească. în poezie gravă, cînd știu că o să junghii zăpezile cu pleoapa ca să-mi găsesc odihna în palma ta, Suceavă, cînd știu că sînt un cîntec dezlănțuit cînd știu că o să vindec veacul cu ierburi de acasă, doar voi nu știți, prieteni, că-n fiecare noapte eu mai invit legende și basmele Ia masă, doar voi nu știți, prieteni, prin carnea mea cum trec năprasnice galopuri de cai și de lumină. eu sînt contemporanul din voi și vă aștept în mărul meu de aur — superba Bucovină. Pagini bucovinene — II PERMANENȚE E greu să vorbești despre o car- te care ți-a marcat copilăria, e a- proape dureros să desprinzi, să extragi dintr-o magmă de impre- sii și senzații vagi, dar profunde, pe cea definitorie, să o faci pal- pabilă și, deci, formulabilă. Dar atunci cînd textul, țesătura, plasa fascinantă și insidioasă apare și reapare, se țese și se destramă sub pulsiunile unei noi lecturi, e la fel de greu să rămîi doar în spa- țiul lecturii, fiindcă frontiera scri- sului este aproape și fiindcă „de la dorință la alta", „a citi", „a scrie" — cum spunea Barthes - „merge toată literatura". „E greu, deci, să scrii despre o carte dra- gă, dar. la fel de greu este să n-o iaci". O astfel de carte apărută cu vreo treizeci de ani in urmă este Prin- tre gene, de Mihail Sadoveanu, vo- lum antum, presupunînd, prin ur- mare, o selecție a autorului ; a- legerea acestuia a ezitat mult, de vreme ee treisprezece volume au trebuit să dea fiecare ce era mai potrivit, pentru a se constitui a- ceastă carte de „povești și povestiri pentru copii". Titlul trimite fără îndoială la amintire, memorie, evocare, istori- sire a unor lucruri petrecute de- mult. Adevăratele paradisuri sini cele pe care le-ai pierdut, spunea Proust. Paradisul spre care se în- toarce aici memoria, întrezărindu-1 „printre gene", este cel de atîtea ori evocat și invocat de literatu- ră : copilăria. Cum este și firesc, protagonistul va fi, în aceste pagini, copilul ; dar cel mai frecvent, copilul al- cătuiește un cuplu : fie cu buni- cul, fie cu bunica, fie. cu Moș Cos- taclie, fie cu o vietate (cățelul Pa- trocle, măgărușul lanoș sau, pur și simplu, niște gîște). Cuplul ce- lebru al volumului și, poate al li- teraturii noastre pentru copii, ră- mîne desigur „o fetiță fantastică și un cățel ciudat", Lizuca și Pa- trocle, care reiau, refac aventura Scufiței-Roșii, a lui Hlinsel și Grettel de traversare a pădurii, într-o experiență fericită. Copilăria și domeniul ei privi- legiat presupun cu necesitate „ra- iul" neîndoielnic, solid, ușor reeog- noscibil al operei sadoveniene, și anume, natura, scena și sursă de întîmplări fericite și fermecătoare (Dumbrava minunată), sau sursă de consolare în împrejurări triste (Un om năcăjit, Povestea cu privighe- toarea) și, mai ales, sursă uriașă de senzații, percepții din cele mai delicate și mai persistente în ace- lași timp. Raiul sadoveman, așa cum ne rămine el dintr-o carte de căpătîi a copilăriei, nu comporta numai natura în splendoarea și desăvîr.șirea ei, ci și povestea, co- ordonată esențială a copilăriei. Ușoara * somnie fericită Se povestește mult în cărțile lui Sadoveanu ; se povestește cu plă- cere, cu vocație, cu abandon, cu haz, cu deliciu, se povestește cu sentimentul esențialului și al pri- mordialului, al misterului. Se po- vestește mult și în Printre gene. Nici o poveste prezentă în volum nu cunoaște însă incipitul clasic „A fost odată ca niciodată", deoa- rece povestea lui Sadoveanu nu ignoră ceremonialul spunerii, ist®- risirii (mai rar al citirii) ei, ci, dimpotrivă, îl prilejuiește și îl pri- vilegiază în așa fel îneît cum se povestește este mai important de- cît ce se povestește : „Fără să fi înțeles ceva am rămas fericit și înfricoșat ca sub semnul unui ri- tual magic" (Părul din ograda bu- nicilor p. 53). Sau : ,;... eu însă nu-mi amintesc nimic. Știu numai c-o ascultam (povestea n.n.) cu uimire și înfricoșare" (Moș Cră- ciun p. 20). Povestitorii cunosc în această carte ipostaze clasice, dar și ne- așteptate (bunicul, bunica, Moș Costache, Domnu’ Trandafir, nara- torul, un tovarăș de vînătoare, co- piii povestindu-și unii altora sau, mai puțin obișnuit, un copil po- vestind u-i naratorului), fiind de vîrste și condiții diferite, alcătuind un cuplu fericit cu ascultătorii lor. Momentul povestirii, al istorisirii, al citirii este aproape nelipsit în volum. El atrage cu sine o stare rară, de grație am putea spune, la a cărei înfiripare contribuie u- neori „foșnet", „șopot", „freamăt", „șoptit", „mireazma pipărată de busuioc", „cîntatul", „mîngîiatul ma- mei", „înfățișarea serioasă, atentă, tainică a femeilor", un „debit mis- terios al povestitoarei", gustul pe- relor și promisiunea mustului lor, multitudine de senzații și percep- ții care fac aproape inutilă poves- tirea ca fabulă, fiind substitutul ei preaplin ; pentru narator tot ce a rămas din povestea auzită, în copilărie, sub Părul din ograda bu- nicilor, „cu toate ciocănirile în sub- conștient", nu sînt fapte și figuri, ci acest regal senzitiv proustian, provocator do fericire și înfrico- șare. Starea aceasta rară e numită u- neori fericire, fiindcă, oricît ar pă- rea de neașteptat, există în amin- tirile adultului despre copilărie, cu tot ce cuprinde ea, o căutare, o retrăire a fericirii ; se vorbește undeva de „cel dinții ceas fericit de care-mi pot aduce aminte", alt- undeva de „cel mai mare și mai fericit eveniment al vieții". Tex- tul pare a se țese în așa fel îneît cuvîntul „fericit" sau absența lui, golul pe care aceasta o lasă (în Un om năcăjit, Povestea cu privighe- toarea, Printre gene) să devină sîmburele, miezul în jurul căruia se rotesc învelindu-1 și descope- rindu-1 celelalte cuvinte. Dar starea aceasta rară e alte- ori mai complicată, mai bogată dc- cît fericirea. Ea este, așa cum o formulează naratorul, „o ușoară somnie fericită", stare ce pare em- blematică pentru această carte din copilărie, despre copilărie, încăr- cîndu-se cu un amalgam de senza- ții, cu o binefăcătoare confuzie în- tre vis și realitate, cotidian și fan- tastic, copilărie și memorie, poves- tit și poveste. Muguraș CONSTANTINESCU TRANSPARENȚE [întoarcerea simbolului Să lăsăm la o parte faptul că acea lume este inventată numai pentru folosire privată și respec- tă rigoarea tuturor legilor de Ia fizica sistemului solar încoace. O copie miniată și o dovadă concretă de orgoliu excesiv. Totul încape și trebuie aici (cu excepția sinonimiei sau confuziei care ar naște un fel de implozie ? gaură neagră ?) pentru a sublinia starea de agregare inițială. Simbolul a dobîndit sangvini- tate prin simpatie. într-o ipotetică desfășurare, vi- ne întîi ariciul prieten trist pe- trecînd parcă un hiatus al forței demiurgice. Rămine încă nebuloasă scena primei lui participări la actul fun- damental și motivarea investi- turii. Ne scapă jumătate din înțeles. O legătură afectivă cu deter- minații obscure i-a subliniat pri- ma întîlnire cu mine. După aceea ne-am chemat în- totdeauna eliberați de balastul unor complezențe, iar dialogul nostru este poem și noi am re- petat în metafore ritul esențial al oricărei întemeieri. Incertitudini indfincticc 1. Dans de lilieci la o nuntă ac lămpi din ceasornicele morților tineri sunetele rupindu-se-n noduri de trestie ; intr-o biruință a ploii mi s-a oxidat armura, auzi cum troznesc vocabulele amiezii cind începi să-ți acoperi cu ochiu-mi toate cele o mie de puncte cardinale ! 2. (cu care tăceri mă vor răscumpăra cintărețelor morții ?) o, cină in care ne mîncăm cîntecele I... intr-un mormînt de sticlă punindu-mă îți va fi pururi aproape surîsu-mi (e-atît de frig in mine, nu mă mai pot locui...) Explicație. Dacă avem fiecare puterea (tu mi-ai dat-o ?) de a crea lumea și pe tine odată cu ea și așa se naș- te sensul echilibrului, trebuie să despart binele de rău. Prin urmare și eu o să te apăr. Din nou sensurile se vor ames- teca. Nu trebuie căutată prăpastia, dar mă vei chema la marginea ei să dezlegăm metafora întinde- rii pămintului sub picioare. A dou i treaptă fantastică este veghea mea de arici asupra som- nului și a visului tău de om. A treia vine mai tîrziu și încă nu știm nimic despre ea. * Uneori ziua se repede Ia tine opresivă și abisală. înainte de somn gindul trebuie să spulbere granițele interioare și sistemul concenhaționar al pro- pozițiilor impuse prăbușește sub lovituri meritate. Animalele nu plîng ca să cu- r'țăm cerul și pămintul indife- rent de originea lor mitică. Repaosjl se împarte între po- vestea terminată și cea care în- cepe. Cum îmi reiau disciplinat po- ziția fetală, ariciul mi se strecoa- ră la mijloc și oftează. Se simte cum îl dor țepii. Modelul c unic și ziua culisea- ză lent spre locaș. La despărțire vom ști din nou că important e să credem cu tă- rie definitivă unul în existența celuilalt. M. TINESCU DICȚIONAR (LX) Labiș, Nicolaei (n. 2. XII. 1935, Po- iana Mărului — Mălini — m. 22. XII. 1956 București), poet. Studii secunda- re la Liceul „Nicu Gane" din Făl- ticeni și la Iași (194/—1951). Absol- vent al Școlii de Literatură „Mihai Eminescu" din București (1954). Re- dactor la „Contemporanul" și „Ga- zeta literară" (1954—1956). Debutează cu poezia „școlărească" „Fii dirz și lupta, Nicolae", în revista „lașul nou", decembrie 1950. Debut editorial cu volumul de poezii „Primele iubiri", 1956 Volumele publicate (reeditări) : Pri- mele iubiri, versuri, București, E- ditura Tineretului, 1956 : Puia/ de cerb. Poem pentru copii. București. Editura Tineretului, 1956 : Lupta cu inerția. versuri, prefață de Geo Bog- za. București. Editura Tineretului, 1958 : Primele iubiri, versuri, Bucu- rești. E.P.L.. 1962 : Păcălici și Tin- 1 dăleț, versuri pentru copii. Bucu- rești, Editura Tineretului, 1963 — e- diția a Il-a, București, Editura Ion Creangă, 1977 ; Anotimpurile (ver- suri), București, Editura Tineretului, 1964 ; Moartea căprioarei, versuri, prefață de Gh. Tomozei. București. E.P.L.. 1964 : Versuri, cuvînt înain- te de Zo? Dumitrescu-Bușulenga, București, Editura Tineretului. 1961 (Cele mai frumoase poezii) ; Alba- trosul ucis, versuri, ediție îngrijită, cu postfața de Gh. Tomozei. București, E.P.L-, 1966 ; Scufița roșie. Poveste despre prietenie, poem. București, E- ditura Tineretului. 1967 ; Poezii, București, Editura Tineretului, 1968 : Moartea căprioarei. București, Editu- tura Tineretului. 1969 (Biblioteca șco- larului); Scrisoare mamei, versuri pentru copii. București. Editura Ti- neretului, 1969 ; Poezii, studiu intro- ductiv de Virgil Cuțitaru. Iași Editu- ra Junimea. 1971 ; Sint spiritul a- dîncurilor, ediție comentată de Gh. Tomozei, București, Editura Alb i- tros, 1971 ; Virsta de br nz, poezii, ediție îngrijită și prefațati de Gh. Tomozei, București. Editura Milita- ră. 1971; Primele iubiri — Premieres amours (Ediție bilingvă), traducere din limba română de A. G. Baeș- toanu. cuvînt introductiv de Tudor Vianu, București, Editura Eminescu, 1974 ; Poezii, antologie, postfață și bibliografie de Voicu Bagariu, Bucu- rești, Editura Minerva. 1976 : Des- crierea chipurilor, antologie și pre- față de Virgil Cuțitaru, Iași, Editura Junimea 1982 ; Poezii, cu o precuvîn- tare de George Călinescu, București, Editura Cartea Românească. 1984 : Poezii, Ediție îngrijită de Antoaneta Tănăsescu, București, Editura Alba- tros, 1935. Dispărut, tragic la primele înmu- guriri ale unui talent liric deosebit, „Labiș a grăbit reîntîlnirea poeziei noastre de după război cu căile de acces la tradițiile clasice" (Gh. To- mozei). Eugen Simion și-a intitulat medalionul dedicat poetului în Scrii- tori români de azi. metaforic și su- gestiv : Buzduganul unei generații (al generației '60 n.n.). La moartea poetului, G. Călinescu a scris în Con- temporanul o emoționantă și „profe- tică" tabletă, remareînd, între alte- le : „E o poezie juvenilă aceasta, dar nu de începător, căci mai multă stăpînire a mijloacelor de expresie, o mai deplină virtuozitate nici nu se pot închipui fără spaima unui arti- ficiu care să atenueze farmecul spon- taneității. Timpul va da. probabil, acestui meteor o sclipire și mai pro- fundă" Lui Labiș și poeziei sale i-au fost consacrate numeroase volume și studii, opera sa fiind „clasicizată" în manualele școlare, în lucrările de is- torie a literaturii contemporane. „Ceea ce-1 situează pe Labiș în frun- tea generației sale nu este nici co- munitatea tematică, nici expresia u- nei conștiințe care caută semnifica- țiile dincolo de aparențe și care fa- ce din sinceritate marea lege a poe- ziei. ci descoperirea, mai bine zis redescoperirea practică, uluitor de simplă, a primatului liricului asupra epicului" (Literatura română con- temporană, I. Poezia). Referințe critice (selectiv) : Nicolae Labiș, album memorial editat de Se- colul 21). București. 1987 ; Tomozei, Gh. : Urmele poetului Labiș (biogra- fi»), București, Editura Sport-Turism, 1985 ; Bălu, Ion : Nicolae Labiș. mo- nografie. București, Editura Albatros, 1982 ; Tomozei. Gh. : Moartea u- uui poet (Nicolae Labiș)-, București, Editura Cartea Romanească, 1972 ; Bițan, Ștefan : Labiș — albatrosul u- cis, Cluj, Editura Dacia, 1970 ; A- lexiu. Lucian : Ideografii lirice con- temporane. Timișoara, Editura Facla, 1977, p. 24—26 ; Bărbulescu, Simion: Comentarii critice, București, E.P.L., 1960. p. 110—118 ; Dumitrescu-Bușu- lenga, Zoe : Valori și echivalențe umaniste. București, Editura Emi- nescu, 1973, p. 144—150 ; Grigurcu. Gh. : Poeți români de azi, București, Editura Cartea Românească, 1979, p. 108—113 ; Literatura română contem- porană I. Poezia, București, Editura Academiei R.S.R., 19.10. p. 278—235; Literatura română, Dicționar crono- logic. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979, p. 330, 489, 495. 533 ; Martin, Aurel : Poeți con- temporani. I, București, E.P.L., 1967, n. 188—194 ; Martin, Mirez i : Iden- tificări, București, Editura Cartea Românească, 1977, p. 192—193 : Micu, Dumitru : Periplu. Bucu-ești, Editura Cartea Românească, 1974. p. 237 — 291 ; Oarcășu, Ion : Prezențe poetice. București, E.P.L , 1968, p. 151 — 157; Oprea. Al. : Incidențe critice, Bucu- rești, Editura Eminescu, 1975, p. 103 — 110; Piru, Al. : Poezia românească contemporană, 1950—1975, voi. 2, București, Editura Eminescu, 1975, p. 64—68 ; Regman, Cornel: Cărți, autori, tendințe, București, E.P.L., 1968, p. 117—181 ; Simion Eu- gen : Scriitori români de azi, voi. I, București. Editura Cartea Româ- nească, 1974, p. 112—118 ; Ștefănescu, Alex. : Preludiu, București, Editura Cartea Românească. 1977, p. 63—69 ; Tohăneanu, G. I. Dincolo de cuvînt, studii de stilistică și versificație, București, Editura Științifică și En- ciclopedică, 1976, p. 196—200 ; Tomuș, Mircea : Istorie literară și poezie, Timișoara, Editura Facla, 1974, p. 210 — 214 ; Lazu. Grigore N. (n. 1845, Cernăuți — m. 19. IV. 1898). poet, traducător. Studii secundare la Cernăuți și Bo- toșani. Funcționar la Tribunalul din Botoșani (practicant, împreună cu Mihai Eminescu) și la Iași. Avocat și judecător in județul Neamț. Volumele publicate : Adevărul asu- pra poeziilor d-lui Gh. Coșbuc. Răs- puns „Românului literar", Iași, Tip. Popovici, 1893 : 151 traduceri libere și imitațiuni de poezii antice și moderne din Orient și Occident, voi. 1 și 2, prefață de Ă. D. Xenopol. Iași, Edi- tura Șaraga, 1894 : Ultim? raze (poe- zii), București, 1897. Un oarecare ecou în epocă l-au avut „traducerile și imitațiunile" de poe- zii străine, realizate cu destulă apli- cație lingvistică și har artistic. Poe- ziile originale din volumul Ultime raze sînt fără valoare artistică. Is- toriile literare îl rețin pe Grigore N. Lazu și pentru acuzațiile nedrepte de plagiat aduse lui G. Coșbuc. A desfășurat și o fructuoasă activitate culturală în cadrul Societății pentru cultura și literatura română în Bu- covina. Referințe critice (selectiv) : Bănă- țeanu, Tancred : „Erlkonig" in fol- clorul românesc ? — in Revista Fun- dațiilor, XI. 1944, p. 4 : Ciopraga, Constantin : Calistrat Hogaș, Bucu- rești, E.S.P.L.A., 1960, p. 55—56 ; E- volceanu. D. : „Evolceanida" d-lui Grigore N. Lazu — in Convorbiri li- terare, XXVII, 1894, p. 12. ; Grim, P.: Traduceri și imitațiuni românești după literatura engleză — în Dacoro- mania, Cluj, III. 1922—1923 ; Kiri- leanu, G: '1'. : Corespondență, Bucu- rești, Editura Minerva, 1977. p. .500 — 501 ; Dicționarul literaturii române de la origini piuă la 1900 ; Bucu- rești. Editura Academiei R.SR.. 1979, p. 491 ; Ungureanu, Gh. : Istoricul avocaturei in Moldova. I, Iași, Tip. Țerek, 1933, p. 215. Ion PÎNZARU ----------------- ~ l- 3. cu pietrele voastre Iovindu-1 să-l scoateți din cetate, anahoreții vor pieri în ultima iluminare, (revelația nu se poate transmite !) — să repare mașinăria de făcut vid știe numai poetul... 4. marginea acestei nopți ochiul meu mărturie mută pe o fierbinte trădare, înfășurat in spaima soliilor, in somnul de lemn al fintînii pe sine se mistuie căptușind noaptea cu fulger verde, — soldat tîrîndu-se printre rănite litere (in trupul scrisorii talc aud scripeții focului, dangăte mov : pleoapele tale, in iriși, furtună de fluturi...) 5. trimite-ne să curgem împreună (nu-i nimic dacă în palmă stăruie afurisitul semn)... cărunt urlă lupii cu flăcări pe coamă șchiopătează tirziul pe prispe cupele-s sparte i'n miinile acelor ce mă vor ascunde-n lemn... cu răbdarea în brațe aștept, pe fereastra ta ning spaime, (i se face urit rănii în cui) rugina urcă-n signale ; cu hymere-mi spăl miinile ; dintr-un jilț de cerneală-ți trimit acest împăturit strigăt : scrisoare către mireasa nimănui... 6. ...și acum, epifania mea de fum, îți încredințez păcatul : eu cel zămislit din flori (știe acum tot satul) mamă-mi este anathema, tată — iulian apostatul... 7. tu mă acoperi cu cuvinte eu te descopăr cu tăceri niciodată rîvnind marginile... pentru o licitație de răni ne primenim drumurile, din fiecare respirație se năruie o aminată poveste nici un cuvînt nu mă primește, la poarta cetății stau trist asemeni tuturor pietrelor... tsînt aici, dezbrăcindu-mi memoria de frig lingă acest trandafir vestind dimineața din toate venele sale deschise...) 8. ...în tempo de vals mi s» ascut cuțitele, gresia curge în oglinda subțire cu răbdarea ierbii ieșită din osul ceasornicului 4înăr... (tu mă acoperi cu ape / cu pleoape, cu lespezi năruite-n inscripții, umbra părului tău îmbracă-n eclipsă jumătate din mirabila europă (...) P.S. hamali somnoroși din ochiul meu în marfare aruncă idolatre icoane... 9. tu ești crinul din mîna arhanghelului căptușind cu miresme bunevestirilc. 10. cu — un strung făi'rind puncte de abur după o frază neîncepută... Constantin HKEIIOK II! — Pagini bucovinene CONSEMNĂRI SILVIA KAPULIKIAN (R.S.S. Armeana) Memoriei lui Garcia Lorca POEȚII Lăsați poeții să cuvinte ! Nu aruncați cu piatra-n ei Aceasta doar sămînța istovește Și nu devine rod. Izvoru-nvins de pietre, cu mîhnire Se-ntoarce, iarăși, în pămînt. Lăsați poeții să cuvinte ! Ei doar apar, arar, la cîte-un veac Și-adună-n ei înțelepciunea tuturor celor Ce-au viețuit pînă Ia dinșii Și a celor ce-ar veni După ce-ar trece ei. Cuvîntul lor e o sinteză. Substanța densă-a ceea ce, prin ani. Vorbiră oamenii sau tăcură ; Și-i datoria lor de a filtra acestea CADRAN Prin tainițe adinei, de suflet, în numele atitor mii și mii de semeni. Lăsați poeții să cuvinte ! Căci la răspîntie de veacuri, La fel cu-antenele, primesc, transmit. Semnale, vești Dinspre trecut spre viitor. Ca un mesaj în stare să preschimbe timpul ! Lăsați poeții să cuvinte '. Prin ei, din veac in veac, de veșnicii. Trec genele durerilor umane : Precum scrumitele aripi ale lui Icar Spre stele poartă cosmonauții. Și vremii nu-i răpiți cîntccul, visul, nebunia — Lăsați poeții să cuvinte î ion Muigeanu: „Turnul Onoarei Există în creația fiecărui au- tor care se ia în serios o per- manentă căutare de înnoire a demersului artistic, de depășire a etapelor mai mult ori mai pu- țin rezonabile. Această preocu- pare se regăsește și în cazul lui Ion Murgeanu, recenta sa apa- riții? editorială făcînd proba tre- cerii pragului de maturizare a poeziei și deopotrivă a poetului. Discursul liric, efect al acumu- lărilor produse între timp, a că- pătat siguranța și claritatea reu- șitei, cu notabile inserții de mo- dernitate. Ceea ce îi și permite lui I. M. să declare fără emfa- za : „Această carte / e bine pu- să-n zale / cunoaște singură deznodămîntul poveștii sale simple". Bine structurat și fără conce- sii de rutină, volumul poate fi considerat, în esența sa, o elegie a elanurilor temperate : „sunt rîul care oglindindu-mă mă pier- de în miile de chipuri". Vrem să spunem că introspecția, cău- tarea sinelui se consumă sub faldurile unui lamento orgolios, bine temperat și nedepășind pra- gul acordurilor gratuite. Bineîn- țeles o asemenea tentație nu e scutită de nostalgii și sentimen- talisme, uneori ușor ironice : „Mă tem că n-am sfîrșit ceva pe care să nu-1 fi început". To- tul se realizează însă cu o de- tașare candidă, semn al accep- tării stării de fapt, dacă nu «,i al înțelepciunii consolatoare. Pînă și iubirea, motiv efemer, de alt- fel, în economia cărții, își es- tompează ardentele dezlănțuiri, potolindu-se ca o apă trasă spre margini : „Brațele dulci ale cli- pei furtunile nimănui / greieri feerici păscînd în iarba lunii cai roșii ronțăind semințe dulci.. “ Tinerețea, ne sfătuiește poetul, trebuie trăită la marea sa tem- peratură, altfel renunțările ,i regretele de mai lîrziu n-au nici un efect. Deși nedesprinsă încă de plă- cqrea desfășurărilor debordante, poezia lui Murgeanu își reordo- nează de data aceasta structu- rile, frazarea e urmărită cu par- cimonie și bineînțeles în conso- nanță cu intenția ideatică pro- pusă. Solilocviile poetului (moar- tea, singurătatea, nimicnicia, a- devărul, mîndria etc.) au o pu- tornică penetrație emotivă : ..Bio- grafia mea compune la acest pian sub stele / nici un cuvînt nu uită să cheme martori // ... nici un izvor n-am tulburat dar vina mea / e mai adîncă mai persistentă e mărturisitoare..." Confesiunett se încarcă de solem- nitate. Sub scutul său salvator se derulează marile și micile spaime ale poetului, așa cum se întîmplă în aceste sensibile versuri : „Să Prin graiul lor, Neînțeles de simplu, uneori, Pămintu mbătrînit va-ntineri De versurile lor. Ca de suflarea unor arbori, împrospăta-se-va, de-ozon, văzduhul. Și de-avalanșa minioaselor poeme Se va sloboade cerul pe pămînt. Lăsați această nuntă să se-ntîmple — Lăsați poeții să cuvinte ! Neterminata casă O s-o sfîrșească ei, poeții. Chiar de ar fi cu-ntîrziere. Și necinstite socoteli vor îndrepta Chiar de ar fi în pagubă să fie. Căci singur doar cuvîntul refuzat Nu va renaște niciodată. Cuvîntul ncrostit, ucisul. Se pierde pe vecie. Și să ucizi cuvîntul e la fel Cum ai ucide pruncul într-o mamă. Lăsați poeții să cuvinte. Să cuvinte lăsați-i ! în românește de Arcadie ARBORE vină ploaia nu pot să mai aș- tept toți nervii ca o iarbă mi-au răsărit pe piept / sunt in- vadat și singur într-un ținut ab- stract". Și totuși I.M. găsește su- ficiente resurse spre a depăși stările deprimante, chiar ■ dacă „moartea sapă galerii în noi", și a se elibera de capcanele soli- tudinii. î’rin meditație, prin cre- ație : „C-un dicționar alături învăț mitologia / zei tirani și e- roi nimic mai simplu / sperînd că qr să-mi fie de folos / să-mi scriu biografia pe care / de alt- fel nimeni nu mi-o cere". Cu acest volum unitar Ion Murgeanu demonstrează și își demonstrează opțiunea (probabil definitivă) pentru poezia care cultivă interogația drept punct de reper și ele constant echili- bru. I. B. • Anuala 87' Expozițiile anuale ale Cenaclului Suceava al U.A.P., înscrise prin prestigiu și tradiție intri' evenimentele de marcă ale vieții artistice, se constituie, de fiecare dată, în reprezentative mo- dele de afirmare a potențialului plastic existent Manifestarea bilanțieră a anului trecut depă- șește, într-un fel, pronosticurile optimiste ale vizitatorilor avizați, simezele galeriei de artă j din municipiu etalînd o reprezentativă ilustrare ! a disponibilităților creatoare ale artiștilor suce- veni. Elocventă — prin modele de afirmare pro- prie —, congruentă — prin vizibila devenire specifică a fiecăruia —, expoziția, unitară în diversitatea proprie, devine, la o analiză aten- tă, un element de referință pentru aparițiile ul- terioare, referință consonantică cu nivelul gene- ral (superior) al unor astfel de manifestări. A- cestor atribute li se pot adăuga și cele de (în sfîrșit) găsire a unor puncte de „interes" și de „echilibru" — datorită panotării —, precum și acela de „condensare" a producției (sînt prezenți 22 de expozanți cu aproape 50 de lucrări, au- toselecția intervenind, de data asta, la un ni- vel superior). Centrele de interes ale expoziției se înscriu — nu numai din punctul de vedere al genuri- lor — în lucrările semnate de Ion Carp-Fluerici („Arlechinul" prezentat inaugurând o nouă eta- pă, mult mai profundă în evoluția autorului), Mircea Hrișcă, (atenuare pînă la limita „exactu- lui", a limbajului coloristic), Virgil Parghel (pe un traiect nou, semn-simboi), in pictură, Mircea Dăneasă (lîngă o „cunoscută" „Victoria" un șir de elemente noi ce subliniază eleganta malea- bilitate a sticlei) și Lucia Pușcașu (cu trecerea necesară spre tapiseria de largă respirație ; sti- lizare proprie), in artele decorative, precum și Mărioara Pruteanu-Corduban (alegorii adine „perfecționate") în grafică. De la acest:' „focare", la mici distanțe, dar calitativ superioare față de aparițiile anterioare, diverg Tiberiu Moruz (dia- fane peisaje), Traian Postolache- (un fel de hi- perrealism semnificant), Eugenia Goraș (restrin- gere elaborată a paletei), Dumitru Rusu (se -re- simte „amintirea" acuarelei), Pușa Pîslaru (ex- presionism deosebit), Angela Pitaru-Bolnavu (redescoperirea clarității), Elena Bardă (riguro- zitate componistică și cromatică), Marcela La- rionescu (repetiție, însă in meșteșugul autohton al tapiseriei). Ceilalți semnatari, Gabrie! Baban, Dan Bartoș, Anton Costîn, Petre Căpraru, Daniela Gaftea, Georgeta Gheorghiu propun lucrări în limita profesionalismului exact. Jalon comparativ, „Anuala ’87“ demonstrează, din nou, potențialul existent, oferind punctul de plecare spre noi creații ce ar putea conferi un nou statlĂ artelor plastice în această zom Ma- terializarea plenară a promisiunilor are, astfel, un suport stabil. Petru DRIȘCl Ihovinciii in zările lumii (urmare din pag. I) Fortuny am tradus-o în limba română și ur- mează să apară Ia Editura Univers, la în- ceputul anului 1988. Editat succesiv în mai multe ediții, acest roman consacrat Vene- ției n-a depășit totuși treizeci și cinci de mii de exemplare, în țara de baștină a autoru- lui. La noi, un singur tiraj clin această carte va depăși numeric toate edițiile anterioare în limbile' catalană și castellană. în Româ- * nia se citește mult și cultura prinde și în suprafață și în adîncime. — în ce stadiu se află ciclul dumnea- ’ voastră de romane inspirate din viața unor mari orașe, început, dacă nu greșim, cu „Subconștientul Veneției" ? - Nu mai știu în ce stadiu se află dife- rite cărți la care lucrez. Am sperat să pot termina anul acesta un roman a cărui ac- țiune se petrece în Spania. De fiecare data cînd ajung aproape de sfîrșit, intervin dife- rite obligații și întîmplări (ca astăzi, de pi'- dă I). care mă determină să amin încheierea romanului. Scriu pe fragmente, conturez treptat personajele, acumulez impresii și re- flecții și abia apoi definesc intriga, acțiu- nea și interacțiunea personajelor, cronologia. Nu pot să spun, de pildă, că aș mai avea de făcut cîteva capitole sau cîteva părți, materialul se derulează în fiecare etapă de la început pînă la sfîrșit, și ultimul și cel mai greu lucru este fixarea structurilor de ansamblu. Abundența detaliilor impune con- centrare, așa cum lipsa lor duce, pe par- curs, la schematism și transparență. Prea multe personaje într-un roman complică lu- crurile și atunci se ivește necesitatea restruc- turării lor. Adesea un personaj prea dezvol- tat modifică raporturile și semnificațiile și mă văd nevoit să-1 redimensionez, trecîndu-1 uneori în categoria figuranților. Ați in- tuit bine faptul că Subconștientul Veneției deschide un ciclu sau, mai exact, o suită de romane. — Vă încearcă nostalgii după vremurila cînd erați ziarist la Suceava ? Dacă ar fi s-o luați de la capăt, ați mai scrie romane ca melancolicul „Calypso" sau ca programaticul „Crivățul bate năpraznic" ? — Mă gîndesc nu o dată la acea perioa- dă importantă pentru propria mea existență. Dacă aș scrie despre ea acum desigur că aș scrie altfel. La Suceava mi-am format con- vingerea că voi deveni scriitor, după ce, la Brăila, făcusem primele încercări de proză și poezie (desigur, la un nivel lamentabil) Tînjeam atît de mult după Suceava, după valea șipotului și după cetate, îneît am pă- răsit Brăila fără bilet, călătorind o parte din drum pe botul unei locomotive Pacific, prins de două ori de „echipele fulger" si sancționat pentru călătorie frauduloasă. La Suceava existau un cenaclu și cîțiva tineri deosebit de înzestrați care ulterior s-au rea- lizat și au devenit cunoscuți. Am găsit la ei înțelegere, sprijin dezinteresat și dispo- ziție critică. Este vorba de Vicol, Sidorovic: (uneori, apărea și Camilar), Solcan, ultimul dotat cu un extraordinar spirit critic. El ci- tea tot ce scriam, chiar și corespondența, și examina textele mele fără menajamente, li datorez mult, poate, chiar înclinația de mai tîrziu pentru analiza de texte, pentru isto- ria .contemporană și calofilie. Rar am întîl- nit în viața mea oameni capabili să cerce- Desen de Ion Carp FLUERICI teze cu atîta pasiune și talent biografiile scriitorilor și ale oamenilor politici, influ- ența lor asupra societății tradiționale. Aș- tept un moment prielnic pentru a-i citi ro- manele care, desigur, se bucură de succe de vreme ce nu se găsesc în librării. Azi, Bucovina numără mai mulți scriitori decît a avut într-un secol, și fiecare în felul lui aduce o notă originală. Dacă aș fi tînăr as începe totul de la capăt, aș găsi condiții mult mai favorabile studiului și afirmării lite- rare decît în anii ’50, cînd într-un fel scri- ai pentru ziar. într-alt fel scriai pentru edi- turi și în chip cu totul diferit cînd voiai să cucerești o soprană din corul „Ciprian Po- rumbescu". Atunci voiam să fac o călătorie în China și-l admiram pe profesorul de fran- ceză, Petroaie. care vizitase în tinerețe Pa- risul. Călătoria era pe atunci un apanaj al aristocrației, și el reușise să ajungă pe malul Senei, deși abia își scuturase colbul de pe opinci... în ultimele decenii am văzut multe țări și orașe renumite, dar nicăieri n-am găsit țărani mai frumoși și mai înțelepți, munți și păduri mai fermecătoare decît în Bucovina. octombrie 1987, București. ® 0 carte despre Fălticeni*) Trebuie s-o mărturisim : despre „Florența moldavă" a ultimului veac al mileniului nostru s-a scris (și s-a vorbit) prea puțin. Nimic nu justifica acest fals complex, chir el există și (din păcate) mai există încă sub apăsarea pre- judecăților culturale, prejudecăți caro consideră că existența valorilor unei așezări trebuie obli- gatoriu omologate de metropola culturală. Me- ritul lui Grigore [lisei și al lui Ștefan S. Goro- vei este de a demola aceste false idiosincrasii la o realitate culturală, care contrazice, cu toată bogăția ei de date, o falsă ierarhie a valorilor. Fălticenii de azi, de ieri și mai ales de mîi- ne, în urma lecturii acestui ghid, aparent turis- tic, ni se relevă ca o cetate (în sensul grecesc), capabilă de a-și construi prezentul și viitorul, de a-și reconstitui trecutul. Meritul celor doi autori este de a fixa această așezare ca un ax al lumii („Aici a fost sîmburele dinții al Țării Mol- dovei"), ca un nucleu de spiritualitate de la care abdicarea este imposibilă. Un oraș cu o cultura- litate străveche, care părea mul'ă vreme morti- ficat de un respect și o religiozitate tradiționa- listă, ne apare în urma lecturii acestei cărți drept o citadelă vie a muncii și a culturii în deplin consens cu secolul („Locuri ale «mirabilei semințe»", „Amintirile unei străzi", „Zăcăminte spirituale", „Drumuri ale victoriei"). Cartea lui Grigore Uisei și a lui Ștefan S. Gorovei ne res- tituie, in același timp. Fălticenii treculi și vii- tori, adică eterni Iată încă un motiv pentru a le mulțumi. Dan DAM1AN *) Gr. Ilisei și Ștefan S. Gorovei: „Fălticeni", Mic îndreptar turistic, Editura Sport-Turism, 1987. » Schimb de experiență Cenaclurile din Suceava și Botoșani, ale U- niunii Scriitorilor au avut recent obi'nuitul schimb de experiență anual, de data aceas'a în județul Boto'ani. Șezătorile literare organizate în comuna Pomîrla și în ora>ul Dorchoi. în fața unui numeros public, vizitele în instituții 1 de cultură, precum și dezbaterea privind viitoa- rea colaborare a celor două cenacluri au consti- tuit substanța întîlnirii dintre s-riitorii suce- veni și botoșăneni. La manifestări au luat parte Lazăr Băciucu, secretar al Comi'etvlui Ju le- țean Botoșani al Partidului Comunist Român, Alexandru Toma, Gheorghe Jancă, președinți al comitetelor județene de cultură si educație so- cialistă Suceava și Botoșani, Marcel Mureșean ti. Dumitru Tiganiuc, secre'ari ai cenaclurilor d:n Suceava și Boto.ani și un grup de poeți, p-oza- ( tori și critici literari din ambele județe. (D.M.) REALIZATORI : Ion BELDEANU, George DAMIAN, Viorel DARJA, Ion CARP FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh. LTTU, Marcel MUREȘEANU, Ion PA- RANICI, Victor Traian RUSU, Mircea TINESCU, Alexandru TOMA Secretariat : Eugen DIMITRIU Tehnoredactare : Valentin MILICI Comitetul județean de cultură și educație socialistă Suceava Str. Mihai’Viteazul nr. 48