X
OCTOMBRIE
iimc
ANUL VI nr. 10 (70)
autograf
VLADIMIR
Mmdria de
bucovinean
Recitind cu aceeași plăcere
terviuri intitulată „Sub semnul
că la
GAITAN
data apariției culegerea de în-
întrebării", semnată de Adrian Pău-
nescu. am descoperit cu reală mindrie afirmația distinsului critic lite—
■OFTATE IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
rar, care este Mircea Martin — născut pe frumoasele
șițene — în care domnia sa își exprima regretul de a
cut în Bucovina...
meleaguri re-
nu se fi năs-
Dimensiuni
sociale
Dimitrie LOGHIN :
Se întregește cîntul
Congresul educației politice și culturii so-
cialiste, amplu cadru democratic de afir-
mare a potențialității creatoare a culturii și
artei socialiste, a reiterat comandamentele
majore sociale, etice și morale ale dezvol-
tării noastre spirituale, în consens cu di-
namica dezvoltării forțelor de producție, cu
obiectivele strategice ale ascensiunii spre
comunism, stabilite dc. Congresul al XIII-
lea al Partidului Comunist Român.
Secretarul general al partidului, tovară-
șul Nicolae Ceaușescu. în memorabila cu-
vîntarc rostită la deschiderea congresului,
document de fertilă emulație creatoare, a
subliniat propensiunea socială a actului
creator și iradiator dc cultură : „Oamenii
de artă, de cultură:, din toate domeniile,
trebuie să se angajeze ferm și să creeze
cu poporul și pentru popor, să se inspire
din izvorul veșnic viu al națiunii noastre,
din creația și din felul de a fi al poporu-
lui nostru. Numai o asemenea cultură, o a-
semenea activitate literar-artistică, de toate
genurile, inspirată din munca și viața
poporului va avea, intr-adevăr, o contribu-
ție uriașă la întreaga operă de transfor-
mare a societății, de formare a omului nou,
cu un înalt spirit revoluționar, construc-
tor conștient al socialismului și comunis-
mului în Romania". Idei de o generoasă
cuprindere a umanului ca pivot central ii
actului creator pus în slujba dezvoltării
armonioase a omului și cetățeanului unei
societăți care tinde spre o edificare spiri-
tuală de o aleasă ținută etică și estetică.
Arta ca esență a existenței sociale capă-
tă dimensiuni de masă cînd reflectă viața
ca pe un summum de aspirații materiale
și spirituale, operînd cu criterii valorice
ferme, inconfundabile. Valoarea este certi-
ficatul ei de garanție pentru o difuziune
plenară in rîndul „consumatorilor", oameni
ai muncii de la orașe și sate.
Festivalul național „Cîntarea României"
dimensionează global comandamentele so-
ciale ale artei în societatea socialistă mul
tilateral dezvoltată. „Avem marea obligație
— arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu — să
dezvoltăm larg și să perfecționăm continuu
activitatea Festivalului național „Cîntarea
României", să asigurăm, în toate unitățile
economico-socialo, în toate orașele și car-
tierele orașelor, în toate comunele, dez-
voltarea tot mai puternică a formațiilor cul-
tural-artistice, a acțiunii de creație în toate
domeniile, care prin întreaga lor activita-
te să aibă un rol tot mai important în
formarea omului nou, cu o înaltă conștiin-
ță revoluționară, al societății socialiste ro-
mânești".
Forța emulativă a acestei vaste „compe-
tiții" care valorifică sensibilitatea, gusturi-
le, pasiunile și aptitudinile artistice ale oa-
menilor este probată elocvent, prin cifre și
fapte. Fundamentul trainic al artei cu ex-
tensie de masă îl constituie comoara nepie-
ritoare a creației populare românești, „iz-
vor nesecat și pururea nemuritor".
Arta populară românească de o aleasă ex-
presie artistică se cere însă a fi valorifica-
tă la aceleași cote valorice, altfel apar cu
ostentație fenomenele festivismului, kitsch-
ului. Profundul fond patriotic social al ar-
tei populare românești a fost evidențiat de-
mult de cercetătorii autohtoni și străini.
„Cultura și limba poporului nostru — re-
marca tovarășul Nicolae Ceaușescu — s-au
dezvoltat în strînsă legătură cu luptele
pentru
social,
popor,
menii
independență și progres economico-
sînt o creație a întregului nostru
în rîndurile căruia au acționat oa-
înaintați. Doinele, baladele, roman-
țele, poveștile ne înfățișează pe eroii care
luptă pentru libertate și dreptate, spiritul
de hărnicie al poporului nostru reprezintă
cel mai prețios tezaur cultural. Din toate
acestea s-au inspirat cei mai buni oameni
de cultură și artă". Izvorîtă din aspirațiile
și idealurile sociale și estetice ale maselor,
arta în România socialistă este ancorată de-
plin în amplul front politico-educativ de
dezvoltare multilaterală a personalității u-
mane. Străbătută de un profund umanism,
creația artistică este chemată să înfățișeze
omul în plenitudinea forțelor sale creatoa-
re, să surprindă dialectic și comprehensiv
elementele continui și discontinui ale uni-
versului său spiritual. Creația literară, prin
marea ei putere de penetrare a conștiințe-
lor, dovadă proliferarea fără precedent a
lecturii, are nobila misiune de a cuprinde
opere care să transfigureze artistic aspec-
tele esențiale ale transformării revoluționa-
re a patriei noastre, a eroilor muncii li-
bere, creatoare.
P. B.


Peisaj
-— Și de ce, mă rog dumitale, ai fi
întreba A. Păunescu.
..— Pentru că Bucovina reprezintă
cepe al doilea descălecat al nostru,
vrut să te naști
în Bucovina ?'
pentru mine locul de unde în-
acela spiritual. Descălecătorul
acesta întru spirit este Eminescu. Acolo sunt mănăstirile, acolo e
Ștefan. Așadar Bucovina nu înseamnă pentru mine „o floare din gră-
dină" ci un aer încărcat de poezie și de istorie".
Și atunci mă întreb :
Cum să nu fii mindru. Vladimir Găitan, că te-ai născut într-o
frumoasă căsuță sub poalele cetății lui Ștefan, că, poate, în grădina
casei părintești, copitele cailor Iui Ștefan scăpărau în lumina lunii și
poate in fîntîna din care in anii copilăriei udai pămîntul uscat de-
zăduful verii, calul lui Ștefan întors din istorie își ostoia setea ?...
Cum să nu fii mindru...?
Și pentru a mă reîntoarce la profesia
cercat atunci cînd am aflat vestea că la
tru, in sfîrșit un teatru !
mea, aceeași mîndrie m-a-n-
Suceava s-a deschis un tea-
întors pentru cîteva
ției de a vedea măcar
cevean. fiind convins că
zile de vacanță
acasă, nu am rezistat tenta-
pe dinafară noua înfățișare a teatrului su-
in torida zi de duminică trupa teatrului este
intr-o binemeritată vacanță...
Nu mi-am imaginat că, apăsind pe clanță, ușa
in sală tinerii mei colegi se vor afla la datorie.
Turnul Eîffel", pe scenă, iar in celelalte săli de
Iui Dumitru Solomon și -Doi pe un balansoar".
Erau acolo actorii : Georgeta Burdujan, Adrian
Ifrim, Uarie Curechianu, Constantin Florea, Liviu
se va deschide ș»
repetind -Nu sînt
repetiție,
Păduraru,
Manoliu,
schițele
Ciorcilă, colaboratorul întru scenografie Mihai Pînzaru (Pim),
torul teatrului, întregul corp tehnic — toți ca o familie
a sărbători ziua de duminică.
Și iarăși am fost mîndru, de data asta de
mei colegi...
...că la fel ca în marile uzine, unde focul
— și în teatrul sucevean, tinerii mei colegi
profesia
trebuie
întrețin
Mioara
Carmen
adunată
mea, de
al artei și al spiritualității, pe frumoasele plaiuri ale Bucovinei
Le mulțumesc !
direc-
pentru
tinerii
să fie continuu
focul continuu
E-un dans cu fructe roșii peste glie
și peste cerul stelelor zemoase,
1 din fiecare car cuprins de roade
se întregește cîntul peste case
și peste fila cu măiestre verbe,
peste fîntîna clătinînd lumini
căci toți urcăm semeți eternitatea
ca pămînteni și comuniști români,
e-un dans cu flăcări pururi roditoare
în toamnele pămîntului natal
prin care trec spre munte voievozii
și merii ard sub tropotit de cal
se întregește cîntul cu cetatea
și cu pămîntul ce ne-o ști stăpîni
cît vom urca semeți eternitatea
ca pămînteni și comuniști români.
Ion DRAGUȘANUI
Descoperim apariția în 1894,
la Paris, a unui volum de 343
de pagini, intitulat Șapte poves-
tiri românești, printre care fi-
gurează și Făt-Frumos din la-
crimă, în traducerea lui Jules
Brun, precum și publicarea la
Bruxelles în 1960 a antologiei
Traditore, subintitulată încerca-
rea de a pune în versuri fran-
ceze poeme italiene, spaniole,
românești, poloneze și rusești
din diferite epoci, fiind incluse
și 6 poezii de Eminescu, tradu-
se de Robert Vivier.
Culegerea Lira Iul Orfeu, Din
lirica popoarelor în versiunea
germană, de Felix Braun, apă-
rută la Viena în 1963, cuprinde
Ce te legeni și Mortua est.
La cap. Poezii de Mihai
minescu apărute în periodice
notează că S-a dus amorul
apărut pentru întîia oară
„Convorbiri literare", nr. 11,
E-
se
a
în
1
februarie 1884 (vezi pct. 1249,
pag. 134), deși în multe izvoare,
precum și în Mihai Eminescu,
Opere (voi. III, p. 241) se indică
A PRIVI
Sub
Printre anotimpurile care curg
prin noi, toamna este de o sin-
ceritate brutală, golindu-ne de
iluzii. Față de arderile primăverii,
pregătind minunea reînvierii, față
de erupția de vitalitate a ființei,
toamna — cu presimțirea sfîrșitu-
lui — are o frumusețe somptuoa-
să, tristă parcă, spectacolul au-
tumnal fiind o sărbătoare gravă.
Acum, singuri cu noi înșine, hoi-
nărind prin tenebrele toamnei gă-
sim timp pentru a cugeta, rele-
vindu-ni-se, iarăși, conștiința fra-
gilității și scurtimii trecerii noas-
tre prin lume. Toamna împlinește
delirul senzual al primăverii, sub
întristarea-i disimulată se vor a-
gita tainic alte procese seminale,
moartea naturii fiind de fapt o
I
revista Familia, nr. 17, 24 apri-
lie 1883.
Reținem dintr-o recentă sur-
să ’) că La steaua a apărut pri-
ma oară în ziarul „România li-
beră", 25 octombrie 1886, la ru-
brica „Mai nou", nu în „Convor-
biri literare", nr. 9, 1 decembrie
1889, cum este notat în Biblio-
grafie (pct. 1275, pag. 134), ple-
cîndu-se de la opiniile lui D.
Murărașu.
Reiese din Bibliografie că poe-
zia Nu mă-nțelegi este postumă,
prima dată de apariție fiind
1902, în nr. 16, 4 aprilie, din
„Fîntîna Blanduziei" (pct. 1504,
pag. 140). G. Ibrăileanu
tîrziu, Perpessicius au
problema acestei poezii.
tipărit, i
1886 în .
cietății
..Unirea"
de fapt, la 15
și, mai
lămurit
care s-a
martie
.Albumul literar al So-
studenților universitari
— Galați". Se mai știe
la ora actuală că poezia Scri-
soarea a V-a, înainte de a apă-
rea integral în „Convorbiri li-
terare" din 1 februarie 1890, „a
fost publicată fragmentar în
timpul vieții poetului (55 ver-
zodia toamnei
altă regenerare. Mergem în cîmp
și ne citim sufletul ; pentru un
citadin înrăit, crescut în spațiile
astenizante de beton și sticlă, de-
parte de flăcările adevărate ale
toamnei, întîmplarea toamnei în-
săși, cu păsări ce curg bătătorind
văzduhul, cu tăcerea umilă a cîm-
piilor imense și mute, vărsîndu-se
în cîmpul cel marc al cerului, cu
iarba topită, migratoare și fluturi
decolorați, orbiți de pîlpiirile verii
— înseamnă o întemeiere.
Sub zodia toamnei perdeluțe de
ploi, deșteptînd melancoliile cîm-
purilor mirate, obrazul pămîntului
e plin de evenimente ; se desface
cerul ud dar în adîncurilc țărî-
nii lucrează viața, plasma lumii
fermentează pregătind roada. Cu-
Cîteva întregiri și observații bibliografice
eminesciene (II)
suri) în ziarul „Epoca Ilustrată"
din 1 ianuarie 1886, de Delavran-
cea" (Al. Piru), iar mai apoi,
în „Fîntîna Blanduziei" din 3—
10 decembrie 1889.
La cap. Poezii traduse în
limbi străine completăm lista
poeziilor traduse în anul 1884
cu încă două titluri : Și dacă...
în traducere germană din Das
Litterarische Rumănien și Vene-
ția, apărută în „Bukarester Sa-
lon". De fapt, se poate adăuga
și traducerea în proză a poeziei
Și dacă... din 1892, realizată de
Romeo Lovera în a sa Gramati-
că română, apărută la Milano,
iar mai tîrziu (1906) urmînd să
fie tradusă tot în italiană, de
Pier Emilio Boși, alături de Ve-
nere și Madonă. La pagina 166,
pct. 2472 din Bibliografie sînt
descrise traducerile în suedeză
ale lui Gbran Bjorkman, publi-
cate în „Nva Argus" din 1921
fără să se menționeze publicarea
traducerilor poeziilor Epigonii și
Melancolie în revista „Far Tid"
(1920). Nu este înregistrată nici
traducerea în fragment a poe-
mului Luceafărul în japoneză,
publicată în revista „Floarea"-
din Tokio, în. 1920, tălmăcirea
semnată de Ubusakari. Nu este
amintită nici traducerea acelu-
iași poem de Gh. Băgulescu, pu-
blicată în
Naționale",
.Revista Academiei
1936. Același
menționat în
că în limba
Tokio, 5 ianuarie
Gh. Băgulescu ne-
Bibliografie, publi-
japoneză, în facsi-
mii, în revista „Convorbiri lite-
rare", nr. 6—9, 72, iunie—sep-
tembrie 1939, pag. 1321, poezia
Peste vîrfuri. Omisă este și tra-
ducerea lui Anton Mistakide a
poeziei Veneția în neo-elenă, pu-
blicată în „Convorbiri literare",
3, nr. 6, iunie—septembrie 1939,
p. 583, după cum nu se înre-
gistrează nici traducerea poeziei
Împărat și proletar în limba o-
ficială bahsa, apărută la Dja-
karta, în 1960, în publicația „Ha-
rian Rakjat" ’). Amintind de pă-
trunderea poeziei marelui nostru
(continuare în pag. III)
Marin IANCU
rios e că toamna pare un ano-
timp scufundat în nemișcare ; îm-
bătrînesc culorile, ne înfrigură vi-
novăția ploilor cu vînt morțiu și
acel urît al spațiaiității deșarte,
golit de verde, îmbolnăvind aerul.
Tălpile desculțe nu mai pot ascul-
ta înțelepciunile lutului ; în cea-
surile toamnei zvîcnesc frunze le-
pădate, închipuind lingă botul u-
med al dimineților colbuite de
brumă suspinul verii ce a tre-
cut. Cerul dărăpănat cade în mar-
ginea cîmpiei, pomii scheletici, în
elan vertical, ținînd cerul se frîng
în cețuri despletite, peste velințele
dealurilor urcă un soare tocit. Și
totuși pe rugul toamnei ard spe-
cătoarc a trudei, reluată cu ace-
lași încordat ritm sau puterile
germenilor care în adîncul de
noapte al pămîntului răzbesc spre
alte vîrste.
Pentru mine, nicăieri însă, sub
povara toamnelor de ceară cînd,
dezbrăcate, cîmpiile vin spre noi
si vremea desfrunzirii ne deșteap-
tă anxietatea, aceeași
de necesară a toamnei
deznădej-
și același
implacabil determinism cosmic nu
devin — ciudat — mai
între obcinile Bucovinei
stenice ca
o toam-
ranțele
vindecă
liniștea
roadele
tini de
mirilor,
noastre. Totuși, toamna ne
dc nerăbdare. Ne dorim
cîmpului care și-a dat
izvodind belșuguri în fîn-
pîine, intrînd în casele
ne dorim odihna binefă-
nă bucovineană inefabilă, respi-
rînd mireasma fructelor mustoase,
bucurîndu-ne cu incendiul gutui-
lor grele și veselia zgomotoasă a
culesului, a muncilor sorocite roa-
delor ne împacă tristețea acum
cînd încă o toamnă intră în
moarte și coama pădurilor arde.
Adrian Dinu RACHIERU
CRONICA LITERARĂ
De vorbă cu Poesis — al trei-
lea volum al lui Adrian Voica în
ultimii opt ani (debut — în 1980)
probează că autorul nu se inte-
grează și se pare că nici măcar
nu este solidar cu orientările no-
vatoare din poezia ultimelor de-
cenii. Temperament liric prin ex-
celență romantic, el păstrează o
distanță netă și, în subsidiar, o
rezervă declarată față de acestea.
Unicul factor de convergență cu
ele ar putea fi, eventual, conside-
rat aplecarea obstinată asupra te-
mei genezei lirismului, mai exact,
concentrarea demersului său asu-
pra actului producerii lui. Ar pu-
tea fi un semn de aderență în-
toarcerea poeziei asupra ei însăși
■dacă ar recepta sau măcar ac-
cepta punctul de vedere al poeti-
cilor și retoricilor mai recente,
căutînd, deci, să fixeze dinamica
lăuntrică a instituirii textului, nu
momentul preliminar, sursele și
premisele lui. Și, mai ales, dacă
nu s-ar ocupa cu fervoare, cu o
Voluptate amară și narcisiacă în
același timp, de condiția unică a
poetului angajat în efortul crea-
ției, fotografiat în poze teatrale
emfatice ; ne sînt înfățișate ast-
fel, nu atît pulsația irepetabilă a
eului poetic, cît gimnastica lui
■exterioară, vizibilă și agreabilă
pînă la un punct, ca spectacol,
dar numai pentru ochiul mai pu-
țin experimentat, mai neavizat.
; Poeziile din De vorbă cu Poe-
sis pliate pe numita temă, și ele
Reprezintă marea majoritate, nu
oferă atitudini și afirmații lirice
'noi și nici într-o zicere persona-
lă din cale-afară, dar nici idei
definitiv clasate, ieșite din cir-
cuit, transcrise epigonic ; mai de-
grabă, axiome ale lirismului din-
totdeauna, întrebări pe care și
îp-au cam pus, la diferite vîrste
iale creației, cu voce tare sau a-
ibia rostit, poeții tuturor vremilor.
Iar instrumentele poetice și ma-
terialul de care se servește A-
drian Voica sînt atît de verificate
■în timp încît, de la un anumit
nivel combinatoriu în sus, texte-
le în discuție se impun, în afara
junor pretenții excesive de origi-
jnalitate, ța poezie ; o poezie nu
sitît desințronizată, cît atempora-
lă stilistic, trăsătură ce stă în
icontrast puternic cu monologul e-
igotic al poetului.
i Teoretic, Adrian Voica face pro-
i
Cronica teatrală —
în aproape două decenii parcurse de la prima
ti reprezentație — timp în care nu și-a pierdut
hi mic din prospețimea inițială — piesa Nu sînt
turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu, a făcut, în-
țr-un fel, turul instituțiilor artistice de profil
ilin țară. Faptul că a ajuns și pe cea mai tînără
fccenâ a țării (secția suceveană a „Naționalului**
ieșean) aproape în același timp cu prezentarea
ei de către studenții (viitori actori) Institutului
din Tîrgu Mureș, la Festivalul de la Costinești,
prată atît actualitatea ei, cît și apetența reper-
torială a trupelor tinere. Iar colectivul secției se
înscrie (încă) pe această coordonată, a căută-
rilor inerente începutului.
, Plecînd de la aceste puncte : text bine cunos-
tut de public ; factori de comparație cu alte
montări, posibilitățile (re) cunoscute ale trupei
^mai exact ale unui „grup** al acesteia), noua
punere în scenă încearcă — într-un fel — a fi
și o tentativă de „individualizare*4. Și, într-o ma-
Țe măsură, reușește.
i Viziunea regizorală (datorată Georgotei Burdu-
ian — ce debutează într-o dublă ipostază pe
scena suceveană, ca actriță și ca regizoare) a
Urmărit nu numai o condensare explicativă a
intrigii prin reliefarea fiecărui tablou (a „flash-
back“-urilor textului), ci și sublinierea clară a
pxului central al piesei : „cuplul", interacțiunea
„ea—el“. Numai plecînd de aici, se explică și
introducerile în temă „din off“, „singularizarea"
tandemului Tanți-Manți. Pe aceeași direcție se
CRONICA PLASTICĂ	11
fesiune de credință pentru meta-
foră care este pentru el esența
ultimă a frumosului : „Cuvîntul
devine poezie / abia cînd începi;
să scînteieze / ca un rubin la
inelul metafore?*. Ea, zice poetul,
este o „superbă adolescență" care
„Cînd mă privește, — are ceia
din ochii dimineții / pe o crean-
gă de curcubeu, / veghind zăpada
tristeții / ce cade / în sufletul
meu" ; însă o recunoaște ca ata-
re numai în decorul de sală de
bal al memoriei, dar nu și cînd
îi apare îmbrăcată în blugi. Și
poate tocmai pentru că îi atribuie
o vîrstă atît de fragedă, o tră-
Venisem să-i spun / că sacul e
gol / și apele-s tulburi...". (Veni-
sem sâ-i spun). Trecînd peste fap-
tul că motivul are o vechime ne-
controlabilă și avataruri literare
strălucite nu poate satisface și
pentru că este reluat cu mijloa-
cele alegoricului ; acesta îl pau-
perizează, îi interzice zborul, îi
conferă masca rigidă a fabulei.
In unele texte, procedeul coboară
sub nivelul, să zicem, acceptabil,
pasabil ; bunăoară : „— Unde-i as-
cuns, / Poesis. / ghemul cu mi-
turi ? // — Găsești un fir gal-
ben / după Steaua Bunei Speran-
țe. / Dar fii atent : / e dintr-o
ADRIAN VOICA :
DE VORBĂ CU POESIS
(Editura JUNIMEA, 1987)
dează frecvent pentru matura
comparație, ceea ce, desigur, e
inevitabil. Din păcate, se lasă se-
dus și de venerabila alegorie.
Numeroase texte din acest volum
(mai multe decît în cel anterior
— DavinciAna) sînt mici cons-
trucții cu o structură narativă
minimă, adică exact atît cît să
susțină încărcătura de conotații a
alegoriilor ale căror personaje
sînt, cel mai frecvent, Poetul și
intruvabila Poesis. Dar alegoria1
este o figură cu potențial liric
fatalmente redus și ieșită aproape
complet din instrumentarul poe-
ților contemporani ; cel puțin, în
formula în care o practică A-
drian Voica. Dar iată o astfel de
piesă pe care o reproducem cu
ezitări și numai pentru a ilustra
sensul univoc al unei astfel de
lucrări : „In fața ușii albe / apăs
pe butonul / în formă de Floa-
rea Speranței... îmi arunc pri-
virea pe stradă. / acolo unde trec
— din cînd în cînd — / poeții
cetății ducînd / saci grei cu nes-
tematele vremii. // E de ajuns
o clipă oarbă / pentru ca ușa
rîvnită / să-și schimbe unghiul, /
dar cînd mă întorc, / umbra ca-
de la fel. // Știu din legendă : /
în spatele ei stă ascunsă / fru-
moasa Poesis cu genele false... /
lînă / care se rupe ușod...“. (Ghe-
mul cu mituri).
Calea cea mai frecvent folosi-
tă de A. V. pentru a-și comuni-
ca ideile poetice este cea a con-
cretizării abstractului chiar și a-
tunci cînd nu face fabule. Unele
poezii din această categorie ar
cîștiga mult, ar urca poate pînă
la nivelul simbolului, dacă auto-
rul nu le-ar reduce sfera de sem-
nificații prin tropi cu un coefici-
ent redus de fluiditate, cu valoa-
re preponderent plasticizantă : „Cu
ideea înghețată / sub braț, / mă
întorc de pe Muntele Alb, / pe
o potecă de fum“ (s.n. — M.I.).
Este evident pericolul de a confe-
ri poeziei o poziție ancilară în
raport cu lumea sensibilă ; și e
cumplit de hazardat să te apleci
asupra marilor întrebări ale poe-
ziei folosind o poetică a echiva-
lențelor. Autorul manifestă o pru-
dență didactică atunci cînd are
de ales între logica formală si cea
a frumosului. Cînd reușește să se
elibereze de prejudecăți, produ-
ce complexe de imagini notabile
sau declanșează tensiuni poetice
sensibile : „'Tăcerea, ca- un mal
surpat,. / îngropase sub ea / se-
mințele prezentului..." ; „De paloș
se attrnase, parcă, vecia... / Cînd
l-a ucis. / țipătul nopții se auzi
îndelung...". Am extras aceste
aouâ cuate din Caulaiorul sau
Tristețea cercului de piatră, cel
mai amplu și cel mai bun poem
al volumului. Folosind cu destulă
degajare o tramă de basm (se pa-
re că, în principal, a recurs la
Tinerețe fără bătrinețe...), poetul
încheagă o parabolă suficient de
coerentă și, în același timp, spa-
țiată, plurivocă — dramă, nu atit
a goanei după himeră, cît a inca-
pacității de asumare a ei pînă la
ultimele consecințe ; participarea
personală intimă a autorului se
simte din faptul că zicerea retori-
că, intilnită în aproape toate pa-
ginile volumului, se/colorează, pe
alocuri, de o emoție spontană, ne-
filtrată și tocmai de aceea mai
proaspătă și mai convingătoare.
Iată și o altă zicere din acest
poem, în care conciziunea amin-
tește de hai-ku : „cînd în mintea
mea răsare / curcubeul înțelep-
ciunii, / ploaia cuvintelor trece...".
Deci se poate și așa ! Căci nu e
singura poezie de nivel valoric
cert.
Și tocmai asta nemulțumește :
învecinarea unor texte cel puțin
onorabile, bunăoară o strofă ca
aceasta : „Se face dimineață în
suspine / Cînd simt alături zidul
ca un voal / Căruia mîna mea,
plutind spre tine, / îi mîngîie tă-
cerea de opal", care, Ia urma ur-
mei se poate si memora, sau o
caligramă precum „Și eu căutînd /
pata de lumină / dintre cuvinte"
cu o astfel de compunere de o
platitudine amatoristică : „Fiecare
carte este un mormînt / în caro
își dorm veșnicia / gînduri de
sînge și de iubire, / gînduri de
cremene și de lut...".
Ai impresia, citind volumul, că
toate reperele poetului — este-
tice, valorice, ontologice etc. —
sînt într-o continuă fluctuație și
schimbare ; eul său liric e labil,
nu proteic. Astfel se pot explica
inconsecvențele flagrante ale vo-
lumului. La constituirea Iui, ceva
nu a funcționat bine : poate pu-
terea de selecție a autorului, poa-
te buna cumpănă a valorii. In
tot cazul, graba intrării în cir-
cuitul editorial se simte. căci
DavinciAna nu conține asemenea
denivelări. Do vorbă cu Poesis
este o carte de atelier, crochiu
al unei deveniri posibile.
Mihail IORDACHE
O nouă premieră
a scenei sucevene
situează și scenografia (semnată de Dorin Ilarie
Curechianu), care, plecînd ingenios de la filonul
oferit de „culorile curcubeului" se amplifică cu
elemente (nu întotdeauna necesare) de recuzită
(vezi auxiliarele obiecte ale „Iudens“-ului infan-
til-balansoar, tobogan — căutînd să ne explice
că „viața în familie nu-1 (chiar) un joc copilă-
resc"). Dincolo de acestea, rămîne clară liniari-
tatea discursului dramatic susținută exact de
partiturile celor cinci actori.
Cuplul este interpretat de Georgeta Burdujan
și Adrian Păduraru, ambii cu vizibile aderente
la structurile rolurilor. Depășește .uneori, în „ba-
lansul" interpretativ, actrița ce-și dozează mai
mult disponibilitățile, fiind, cînd este necesar,
și spectaculoasă, și directă, și energică, dar si —
aparent — „pe planul doi". Cu acest rol (de
debut ca actriță suceveană) Georgeta Burdujan
își certifică din plin calitățile. In rolul „iui",
Adrian Păduraru își execută partitura cursiv, e-
vidențiindu-și calitățile știute, deși cîteodată tră-
irile personajului sînt aplatizate de clișee re
cognoscibile.
In cele trei (patru ?) roluri în care apare.
Mioara Ifrim dovedește, încă o dată, că posedă
resurse co-i oferă posibilități multiple de expri-
mare. Registrul aparițiilor bogat nuanțat stilis-
tic (cînd epatantă, cînd sinceră si modestă) con-
cretizează personalitatea ei artistică. După cum
și Constantin Florea, prin naturalețea expresivă
în atitudini, prin umorul substanțial își demon-
strează din nou disponibilitățile interpretative,
arătînd (dacă mai era necesar) că șl un rol
„episodic" poate fi realizat la cote înalte de
profesionalism, colaborarea cu Ilarie Curechianu
(Tatăl) se dovedește benefică. Creîndu-și rolul
cu exactitatea impusă de context, identifieîndu-se
structural cu el, actorul aduce cu sine și ceva
din îndelungata sa experiență.
O mențiune aparte trebuie făcută muzicii com-
puse de Anca Parghel. Dublînd cu subtilitate si
sensibilitate „stările" personajelor (sau tablou-
rilor) banda sonoră intră cu consistență în re-
zonanță cu „sistemul" conceptual al montării.
Același lucru s-ar putea spune și despre costu-
me (gîndite de Mariana Dragomirescu), dacă
stilul amalgamat nu și-ar dezvălui artificiali-
tatea.
In ansamblu, un spectacol valid și viabil, be-
neficiind de toate datele pentru a se împlini la
nivelul care să-1 înscrie pe traiectoria spectaco-
lelor cu succes la public.
Paul DRAGOMIR
Singular în intenție și realiza-
re, Festivalul-concurs de pictură
și grafică „Voronețiana", orga-
nizat anual la Suceava, și-a pro-
pus, de la început, afirmarea, în-
tr-un context de nivel național, a
noilor creații ale artiștilor plas-
tici profesioniști (membri ai Uni-
unii Artiștilor Plastici sau absol-
venți ai institutelor artistice de
profil). Ediția din acest an, a
Xll-a, destinată graficii, aduce, și
datorită unor cauze obiective, o
imagine ce nu se înscrie, compa-
rativ cu edițiile anterioare, la ni-
velul așteptărilor. O explicație ar
consta în pierderea spiritului de
competitivitate. Astfel nu s-ar pu-
tea explica diviziunea vizibilă a
expoziției, deschisă în sălile sec-
ției de artă a muzeului județean,
între cei ce apar „din complezen-
ță" (poate și pentru faptul că
țiu există o preselecție) și cei ea-
pe „emit pretenții la un loc pe
podium". Din fericire al doilea
„pluton" a fost mai compact.
Experiența acumulată ar trebui
să conducă pe organizatori fie
spre noi prevederi regulamentare,
fie spre organizarea — în paralel
a unei/unor expoziții „hors-con-
miul al III-lea : Mircea Dâneasa
(Suceava).
Traseul expoziționai reliefează o
binecunoscută proporție tematică
(peisaj — compoziție — natură
statică) egală, ceea ce nu se poa-
te spune însă și despre tehnicile
„VORONEȚIANA**
curs", ale unor maeștri ai genului,
ceea ce ar înnobila spațiul dis-
ponibil și ar fi un „barometru"
necesar competiției (fie și ca ni-
vel de comparație), ar depăși ca-
dru] ce tinde să devină regional.
Palmaresul se prezintă astfel :
premiul U.A.P. : Mircea Senic (A-
rad) ; premiul I : Mircea Hrișcă
(Suceava) ; premiul al II-lea :
Nicolae Suciu (Baia Mare) ; pre-
(atît de diverse) ale graficii ; aflu-
ență a acuarelei, insignifianta re-
prezentare a modelelor tradițio-
nale.
în acest context merită doar a
fi semnalate lucrările ce s-au a-
propiat de „baremul" intrării în
palmares, semnate, într-o ordine
ce nu' se vrea și valorizatoare,
de către Costin Ncanițu (Bucu-
rești) — cu miză pe rezolvarea
. ■ m prețuit întotdeauna încer-
' A cările mamei melc de aa-
r nunța evenimente viitoare.
Ultima dată cînd am stat cu ca
de vorbă la telefon nc-am împăr-
tășit unele temeri în legătură cu
viața noastră dc femei singure.
Oricît m-am străduit însă n-am
reușit să aflu de la ea cum avea
să decurgă petrecerea Ia care mă
invitase un fost coleg de liceu.
Mama a ocolit subiectul cu abili-
tate și am bănuit că își pierduse
interesul pentru astfel de lucruri.
La sfîrșit m-a rugat să petrec
scara de sîmbătă împreună cu ca.
își pusese ochelarii cu ramă au-
rie, aranjase masa din sufrage-
rie și-mi pregătise o baie fier-
binte.
Ne-am uitat la televizor, am
băut cafea, ne-am distrat răsfoind
albumul de familie.
proză SEARA DE AUGUST
OVIDIU BUFNILĂ
Muma era liniștită și fericită.
Dimineață mau trezit chicote-
lile ei. Era îmbrăcată cu rochia
mea mov și se învîrtea în fața o-
glinzii. Rochia sc rupsese de-a
binelca dar mama nu se sinchi-
sea de acest lucru. Era o mani-
festare spontană a dragostei ei
pentru mine.
In timp ce și-a turnat ceai s-a
plins de migrene, apoi mi-a spus
că scrisese cite ceva despre po-
sibile evenimente viitoare : căsăto-
ria mea, un coup de foudre aran-
jat pentru ea.
Textele ei nu mi-au stîrnit in-
teresul, dar am căutat să ascu
cît mai bine lucrul acesta.
Mama mi-a povestit ceva fără
sens. A pierdut fraza, a revenit,
a rămas cu ochii pierduți pe fe-
reastră.
I-am zîmbit șters și cred că a
durut-o. A răsturnat ceașca de
ceai. A împrăștiat cuburile de za-
hăr pe jos. S-a închis în baie. S-a
machiat mult timp. A oftat.
M-a condus pînă în stradă ș>
mi-a urat petrecere plăcută cu
un glas tremurat.
Intrarea mea a prilejuit o mică
ceremonie. Au fost admirate cî-
teva lucruri : zîmbetul meu, pălă-
ria mea, taiorul mamei.
cromatică —, Vespasian Lungu
(Brăila) — portrete omagiu (Eu-
gen Schileru, Perpessicius), Ileana
Ploscaru (Bacău) — cu finețea e-
xecuției —, Dan Perjovschi (Ora-
dea) — restructurarea „semnului",
de sucevenii Mărioara Pruteanu-
Corduban, Veronica Gridinoc (ace-
leași recunoscute acuarele), Lucia
Pușcașu — cu exacte „puncte"
pentru desfășurarea pe spații
mai mari. Virgil Parghel — de-
sene de bună calitate —, Dumi-
tru Rusu — bogată paletă croma-
tică —. Costel Butoi — incifrante
labirinturi cromatice —, Anton
Costin — gravuri ce certifică po-
sibilitățile acestei tehnici.
Integrată în contextul altor ma-
nifestări cultural-educative exis •
tente în aceeași perioadă la Su-
ceava. „Voronețiana" și-a menținut,
totuși, personalitatea artistică.
Petru DKIȘCU
Colegul meu de liceu mi-a să-
rutat mîna vădit încurcat.
Privind-o pe rivala mea făcînd
piruete pe ringul dc dans m-am
surprins gîndindu-mă la mama.
Mama pierduse acea legătură inti-
mă cu propriile sale gînduri. Nu
sesiza schimbările dar acțiunile
sale erau pe mai departe pline de
rafinament.
Rochia mov n-o prindea pe ri-
vala mea făcînd un deserviciu
șoldurilor și picioarelor pe care
le bănuiam frumoase. Dar cole-
gul meu dc liceu era deja cu-
cerit de nemaipomenita ei exube-
ranță.
Mi-am alungat gîndurile și am
savurat șampania.
Intr-un tîrziu, pc stradă, reze-
mîndn-mă de un grilaj să-mi scot
pantofii, taiorul s-a umplut de
rugină.
B
MIHAI
MARCIUC
B
Scrisoare
A plins aseară iarba lunecoasă,
i se făcea în vis a nemurire,
a farmece, a nechezat de coasă,
a plîns din frunza ci cu nerv subțire.
în universul ei ierbos și-amar
pleiadele aromelor o cheamă,
cu-atîta cer în ea, de-abia tresar
tulpinele în verdele de-aramă.
Trandafirii albi
Albi trandafiri mă urmăresc mereu
ca niște umbre lungi de primăvară,
în frunza lor sau în argintul meu
se face de tăcere și de seară?
Trec sărbători pe rîul încercat,
ca peștii morți de cînepă uitării,
oglinzi de ceară și oglinzi de lut
aprind veșmîntul cerului și-al mării.
Al umbrelor joc
Redă-mă jocului umbrelor tale
ca să mă pierd, ca să mă scutur
de verde, de polen, de petale,
de starea mea veche de flutur.
Rădăcini preacurate vor trece
din țărm în țărm spre adine,
acolo unde și lacriina-i rece,
acolo unde frunzele plîng.
Lui Eminescu
Ploile nopții, triluri de-argint
ochiul tău roșu...
de hiacint ?
e vărsătorul tăcerii din lună...
cine din cine răsună?
Pîlpîie-o vorbă din germenii florii
gheață pe fața candorii,
marea orbită a timpului mută-i,
drum al luminii, tîmplele-nop(ii —
sărUtă-i.
Rememorări
Femeia aceasta cu chip de cristal
e o arătare din altă memorie,
ea e galopul de cal
printr-un război fără glorie.
|
Ea se resfiră prin nori,
ea se admiră-n clepsidre,
ea duce-n ispită vestiți vinători
și-o văd înotind printre vidre.
- I .
Tiparul ei de nimeni știut
s-a topit ca o galbenă ceară,
ca un ochi pe un pește căzut
din orbită-n afară.
De noapte
Somnul, orbul călărețul
știe spaimei mele prețul
dalele pe care calcă
de putere se descarcă,
mîna ce sub el mi-o prinde
se usucă și se-ntinde,
degetul cu care-arată
e de pajură de piatră,
doar arare, ca lunatec,
pare minz de cal sălbatic,
spărgînd stele-ntre măsele,
prăvăli-s-ar printre ele.
Spațiul de închidere
sorbiți-mă
ca pe o fîșie de nisip între ape
naufragii temporare
îmi vor fi învăluit închipuirile
în reflux
aceleași nove pe deasupra
același vin văratec
pe o terasă înmărmurită
în așteptare
Poem pustiu
încă mai trăiesc chinul
unui nufăr încolțit
în coasta vreunei clipe
pripa devine inutilă
doar tabloul singur coboară
în stil simplu și ludic
răvășind ace de platina
sonore ca niște brazi
în neuitare
mă străbate apoi un murmur
nedeslușit
și încep să mă evapor
de-a lungul pereților albi
ca-ntr-o pustie de sare
Horea GILORTEANU
Pagini bucovinene — II
Intîlnire frumoasă
Mi-amintesc de vernisajul expoziției pictorului transilvănean Con-
stantin Dipșe, care a avut loc la muzeul sucevean. După încheierea
festivității, cum se întîmplă mai totdeauna în astfel de ocazii, Con-
stantin Dipșe a continuat sărbătorirea evenimentului la un restau-
rant, doar cu cîțiva oameni de cultură și artă, printre invitați fiind
și poetul Traian Chelariu. între pictorul C. Dipșe și filozoful poet,
Traian Chelariu, s-a născut o simpatie reciprocă și, după masă, Tra-
ian Chelariu a dorit să rămînă în continuare cu unii din cei ce erau
invitați ai Sucevei, poftind la el pe pictorii Constantin Dipșe, Ion Mu-
rariu, și pe poetul Lucian Valea. în modestul apartament s-a deschis
un adevănat cenaclu literar. Afinitățile sufletești au înstelat ochii
acestui cjuartet cultural. Stela Chelariu, soția poetului, înzestrată cu
deosebite calități, a fost la înălțime, alăturîndu-se cu tot ce a fost
posibil, acestei spontane uniri. Vinul chihlimbariu fusese adus în casă
de soțul ei. Și cum acest rod al pămintului deschide sufletele, înflo-
rește visul și prieteniile, Traian Chelariu prinse a depăna din fru-
moasele lui amintiri, care-1 purtau înapoi, cu mulți ani, prin Paris
și Roma. Ochii lui, mereu învăluriți în melancolii, erau umezi. Din
cînd în cînd, strecura cîte un vers, legat de cele ce se discutau :
„Noi sintem numai suc și săruri ce sporesc, / tezaurul ascuns în fibre
vegetale. / Copacul gustă lut și fagure ceresc, / prin proaspăta cădere
a ploilor vernaie". Sever cu el însuși, parcă plutind între adinei
întrebări și incertitudini, cizela și recizela tot ce sufletul lui vămuit
de viață punea pe hîrtie. Vorbea aceeași limbă cu Lucian Valea cînd
a spus că, ar trebui primit, „...cu pietre și cu bice / tot cel ce scrie și
nimic nu zice". O frîntură din versurile din „Strofe răzlețe", la care
Valea i-a răspuns cu un vers din „Aur vechi", dovedindu-i lui Tra-
ian Chelariu că-i cunoaște trudnicia : „Canonul artei pure ne feri /
de vidul formei șubrede, perverse, / dar sufletul, prea șubred, suferi, /
întreg urîtul paginei neșterse".
Iubitor de patrie, Traian Chelariu. om al Țării de Sus, șopti o
strofă scrisă în tinerețe : „Patrie, toți te știam, dacă erai scrisă pe
buze numai răbdare / Cînd lua vreunul iezerele din grai / peste
clare măguri ni te limpezeai".
Cei patru oameni, înfrățiți în nobile preocupări și idealuri, s-au
întins pentru odihnă. S-au trezit cînd soarele se urcase binișor pe cer.
Privindu-i pe rînd. Traian Chelariu le-a spus : „A fost una dintre
cele mai frumoase întîlniri din viața mea...".
Era lumină în aer.
lolanda FILIPESCU
INEDIT
TRAIAN CHELARIU
Un cînfec caut
Un cîntec caut,
Fără cuvinte,
Suav, de flaut
Și-aduceri aminte.
Pe viersul lui ;
Adine aplecată.
Taina să nu-i '
Dezlegi niciodată.
Cîteva întregiri și observații bibliografice eminesciene (II)
în seri tîrzii
De dor să-ți spună
Sunat sub vii
Stele și lună.
Cind, umbre, Vin
Norii pe țară, !
Ca un suspin
Lumina-i să-ți -pară
Tanagra
Lumina cleștar e
Și marmura neagră,
Superbă ți-apare
Solara tanagră.
Ești arc și ți-i lesne
Să fii balerină.
Din creștet la glezne
Din tălpi la narină
Dansezi luna rece
Și munții vulcanici, —
Doar sufletu-mi trece
Prin marile-i panici !
Tu ești dansatoarea
Și totuși noi trecem prin anotimpuri
Ca
La
Tu
Tu
printr-o irealitate caducă,
tine însă totdeauna e vară,
n-ai anotimpuri.
locuiești, ca o prelucă,
Lingă lumina sprințară.
Rindunelele-agile ți-au împodobit pe sub
streșini pridvoarele
Incovoind cuiburi cit sinii tăi mici, —
Cuiburi zidite din albăstrel! transparente
Și din chirpici
Lingă care se vindecă luna și soarele
De febrele lor recurente.
Tu nu vei cunoaște moarte, nici bătrînețe.
Tu vei fi dansatoarea pe undele apelor clare.
Sau chiar poezia.
Ritmul pururea tînăr și fantezia
Te ntruchipează-n netrecătoare tipare.
Umbra
Versul meu azi vrea să-ți fie
Puf de sămînță de plop
Sau păpădie
Așternîndu-ți pînă-n livadă
Covor de zăpadă
Mută și moale,
Să-1 calci cu picioarele goale.
Va fi primăvară și tu vei crede că-i iarnă,
Atit de multe au să se-aștearnă
Cuvintele versului meu menite cu miile
Să-ți mîngîie gleznele trandafirii și călcîiele.
Tu vei sosi și vei trece și ele-au să-și curme
Fericitele clipe sub liliachiile tale capricii și urme
Rămase ca niște pufoase amprente
în amintirea ființei lor transparente.
Pînă și umbra ta le va fi dragă povară
Adiind ca o noapte de vară —
Și, lingă ea voi fi eu, ca-ntotdeauna
Âdmirîndu-i cerul fără de nouri, stelele, luna.
-	------ Anotimpuri —
Mi-ar fi plăcut să mă nasc primăvara !
Poate seva ar fi fost mai puternică,
poate nervurile mai elastice,
poate culorile mai vii...
Dar s-a făcut că m-am născut toamna,
iar în acest octombrie pentru prima oară a nins !
Silvia SFARGHIE
(urmare din pag. I)
poet intr-o zonă a culturii univer-
sale mai puțin familiară, reținem
și traducerea în limba cnineză a
poeziilor Ce te legeni. De ce nu-mi
vii, Pe aceeași ulicioară, Somno-
roase păsărele, Și dacă, traduse de
Pao-Cioan, publicate în revista
„Traduceri", din Beijing, în 1955,
neînregistrate, de asemenea, in Bi-
bliografie.
Receptarea lui Eminescu în limba
spaniolă devine tot mai amplă și
mai diversificată. De la traduceri-
le și exegezele realizate în perioa-
da postbelică, în principal ale lui
Maria Teresa Leon și Rafael Al-
berti, precum și cele datorate lui
Maria Gabriela Corcuera, pînă la
recentele traduceri, putem remarca
încercări interesante de transpune-
re în limba lui Cervantes a liri-
cii celui „mai mare romantic ro-
mân", ca să folosim aprecierea da-
tă lui Mihai Eminescu în exege-
zele ce însoțesc aceste traduceri.
Ca o completare la ceea ce se no-
tează în Bibliografie, amintim că
prima transpunere a lui Eminescu
in limba spaniolă ar data din 1941,
cînd în revista „Escorial", nr. 13,
nov. 1941. apărută la Madrid, in-
tr-un „capitol de lirică românească*
sînt tălmăcite în limba spaniolă
trei poeme eminesciene. -Sobre las
cimas" (Peste virfuri), La plegaria
de un daci (Rugăciunea unui dac)
și A la estrella (La steaua), toate
traduse de Cayetano Aparicio.
In limba portugheză sînt cunos-
cute mai puține încercări de tra-
ducere a lui Eminescu. In afară de
vechiul volum alcătuit de Victor
Buescu și Carlos Queiros. Poesia —
Poezii, ediție bilingvă, romăno-por-
tugheză (Editorial Femandez. Lisa-
bona, 1950, p. 19) mai sint cunos-
cute și cele douăzeci de poezii in-
cluse în Antologia de poezie româ-
nă a lui Nelson Veiner. din 1966.
Notelor apărute în presa noastră
și în cea străină, cu ocazia tradu-
cerilor din Eminescu. le mai adău-
găm un articol semnat de G. Wei-
gand. publicat în „Balkan Archiv",
IV, p. 227, cu prilejul primei tradu-
ceri a lui Eminescu în italiană,
realizată în 1927 de Ramiro Ortiz.
La prezentările traducerilor lui
Eminescu în limba rusă sînt omi-
se două articole din „Convorbiri
literare". Cel dinții, semnat de Va-
leria Costăchel. apare în nr. 6—-9,
iunie-septembrie 1939, p. 1291—1298,
al doilea este publicat de Bezviconi
în nr. 10—12 al „Convorbirilor"
(octombrie—decembrie 1939, p. 1967
—1968).
Cu privire la o traducere a lui
Eminescu în germană, semnalăm un
articol al lui I. A. Pogoneanu-Ră-
dulescu : O traducere germană a
sonetului Veneția (apărută în Miin-
chener Nachrichten", 18 iulie 1902),
publicat în „Convorbiri literare", 36,
nr. 12, 1 decembrie 1902, p. 1148—
1149, semnat I.A.R.
Cel mai mult suferă această lu-
crare bibliografică la cap. Ziaris-
tica, atit din punctul de vedere al
capacității de cuprindere, cît și din
acela al științei de notare. De e-
xemplu, este înregistrată recenzia
făcută de Eminescu la cartea lui
Julius Jung, începuturile români-
lor (vezi pct. 3347). Se impune poa-
te precizarea că în acest articol E-
minescu manifestă un mare interes
față de problema continuității po-
porului român, revenind în acest
sens și în alte articole, ca de e-
xemplu în Mindria de a fi român,
din „Timpul", 16 aprilie 1878, ori
în articolul din numărul din 15
iulie 1883 din același ziar. Simpla
consemnare a omisiunilor în acest
capitol ar necesita multe pagini.
Din materialele descoperite vom se-
lecta doar lacunele cele mai im-
portante. In „Convorbiri literare"
din 1 august 1887. p. 197—199, la
rubrica „Bibliografie", Eminescu
publică o recenzie la cartea Po-
măritul, întocmită cu deosebită pri-
vire la grădina școlară, de D. Com-
șa, carte apărută la Sibiu în 1877,
prilej cu care poetul aduce inte-
resante și judicioase idei asupra
necesității folosirii corecte a limbii
române în scrierile ce apar în Ar-
deal. Preocupat de toate tipărituri-
le românești, Eminescu publică o
notiță despre manualul Noțiuni de
aritmetică, de I. P. Eliade în „Cu-
rierul de Iași", nr. 115, 20 octom-
brie 1876, p. 3. Tot în „Curier", nr.
58, 1876, la „Noutăți", sub titlul
Carte pedagogică, Eminescu publică
o notă referitoare la Povățuitorul
la citire prin scriere după sistema
fonetică, de Gh. Inăchescu și Ion
Creangă, văzînd în apariția acestui
manual „începutul unei reforme a-
dinci în instrucția elementară". Do-
vedind interes față de tot ce apă-
rea în cultura română, Eminescu
publică în „Timpul", 252. 6 no-
iembrie 1877, articolul „Probleme de
stil", criticînd textele apărute în
ziarul „Românul*.
Slabul caracter ilustrativ al Bi-
bliograliei este dovedit în conti-
nuare prin felul in care sînt men-
ționate alte articole publicate de
Mihai Eminescu. Citim, de exem-
plu, la pct. 2469, pag. 202 din Bi-
bliografie : „D. Dr. Zotu publică...
Observații critice", aceasta însem-
nind, prin procedeul adoptat de au-
tori in a nota articolele, primele
cuvinte ale articolului publicat de
poet în „Curierul de Iași", nr 87, 12
august 1877, p. 2—3. De fapt, este
vorba de un articol prilejuit de
publicarea în „Columna lui Traian*
a recenziei făcute de dr. Zotu la
Logica lui Maiorescu. In acest arti-
col, Mihai Eminescu, polemizînd cu
recenzentul amintit, afirma despre
Titu Maiorescu că _e un spirit care
in fiecare șir e de transparența
cristalului*. In treacăt fie spus, în
fața criticii lui Zotu, Titu Maiores-
cu a mai fost apărat și de I. Sla-
vici printr-un articol publicat în
„Timpul", din 23 septembrie 1877.
Problema debutului ziaristic al
lui Eminescu la „Timpul" a ridicat
de-a lungul vremii îndelungi dis-
cuții. Din Bibliografia Mihai Emi-
nescu deducem că întiia colabora-
re a poetului la acest ziar s-ar pro-
duce în nr. 265, din 24 noiembrie,
cu un articol care începe cu „Pes-
te două trei zile". Consultînd un
volum antologic de articole, identi-
ficăm articolul Bălcescu și urmașii
lui, menționat de criticii literari,
Gh. Bulgăr și Al. Melian ca „un
articol magistral, cu pasaje memo-
rabile despre dezvoltarea limbii
noastre, scrise de un adînc cunos-
cător al textelor vechi și noi"3). A-
cest articol a fost retioărit de D.
Murărașu. cu ample observații. în
„Buletinul Mihai Eminescu", Cer-
năuți. nr. 5 1931, pag. 45—19, lucru
ce ar fi meritat o cît de succintă
menționare în Bibliografie..., și ca-
re, pînă să fie reprodus de I. Cre-
țu. în voi. II, Opere, din 1941, a
mai apărut într-un volum de Scri-
eri politice ale lui Eminescu, Cra-
iova f.a. p., 92—96.	Mai amintim
că în articolul notat la pct. 3483,
apărut tot în „Timpul", nr. 29, 8
februarie, p. 1, este vorba de Titu
Maiorescu, despre meritele acestuia
în lupta pentru păstrarea unei
limbi frumoase, pentru adevăr. Cre-
dem că articolul publicat în „Cu-
rierul de Iași", 1877, nr. 99, sep-
tembrie 14, p. 1—2, nu ar fi decît
proza Sf. Gheorghe, republicată de
Șaraga în voi. Nuvele, Iași, 189.3,
și de 1. Scurtu în Povești și nuvele,
București. 1907. Articol nedescris
în Bibliografie, edificator pentru
profilul moral al marelui poet, este
și interesantul necrolog închinat ri-
valului său D. Petrino (Necrolog —■
D. Petrino). Tot un necrolog, ne-
menționat de colectivul de autori
de la Biblioteca Academiei, e pu-
blicat de Eminescu în nr, din 11
august 1879, tot în „Timpul", închi-
nat lui Ștefan Micle, nesemnat de
autor, retipărit de Gh. Bogdan-
Duică în „Buletinul Mihai Emines-
cu", Cernăuți — Piatra Neamț, fas-
cicola 19, 1941. La rubrica Noti-
țe bibliografice, din „Timpul", 27
august 1878, Eminescu publică re-
cenzii la 4 cărți cu subiecte din
cele mai diverse : două cuprind
probleme de limbă și literatură,
celelalte, cu referiri la geografia
țării noastre. Despre preocupările
economice ale marelui poet ne ofe-
ră o imagine edificatoare și artico-
lul — nemenționat — Pomelnicul
păcatelor, publicat în „Timpul". 19
noiembrie 1879, în care se critică
falsitatea conținutului bugetului ță-
rii. și articolul Ficțiunea parlamen-
tară din același ziar. 19 august
1880 *). Mai reținem, nedescrise și
ele.următoarele articole :
— articolul publicat în „Timpul",
6 mai 1880, în care se atrage aten-
ția asupra unui oarecare oericol de
stîlcire a limbii prin notele po-
litice ale gazetarilor vremii :
— necrologul publicat în „Timpul",
nr. 45. 1881, la moartea lui August
Treboniu Laurian și a lui Cezar
Bolliac :
— articolul despre Pilde și ghi-
citori. adunate de P. Ispirescu. pu-
blicat tot în „Timpul". 17 septem-
brie 1878, în care, preocuoat de
problemele limbii literare, Emines-
cu scrie despre dialectica limbii
române și despre necesitatea al-
cătuirii unei gramatici istorice a
limbii noastre.
— Lipsește din Bibliografie un
frumos articol publicat tot în
„Timpul", 21 noiembrie 1881, pri-
lejuit de ridicarea statuii lui He-
liade, care și-a consacrat toată
viața pentru regenerarea poporului
român prin cultura limbei și a li-
teraturii noastre.
Nemenționat rămîne articolul din
„Timpul", 28 martie 1882, în care
se vorbește despre Nuvele din po-
por, de I. Slavici, și în care co-
mentează și climatul literar impus
de revista „Literatorul". Articolul
este retipărit și în „Buletinul Mi-
hai Eminescu", Cernăuți, fascicola
15, p. 10—13, de către Gh. T. Kiri-
leanu.
La pag. 220, pct. 3927 din Biblio-
grafie, se arată că N. Barbu sta-
bilește paternitatea lui Eminescu
asupra articolului Ruy-Blas, fără a
se menționa sursa : articolul Ca-
ragiale — om de teatru, din „la-
șul Nou", IV, nr. 1, martie 1952,
p. 142—156. în care sînt lămurite
aceste probleme de istorie literară.
Atragem atenția și asupra faptului
că I. E. Boieriu stabilește că Emi-
nescu mai este autorul și al altei
cronici teatrale, apărute tot în
„Timpul", 6 martie 1879, fapt sta-
bilit prin articolul Contribuții la
cunoașterea activității de cronicar
dramatic a lui Eminescu, publicat
în „lașul literar", nr. 2, februarie
1963, p. 80—81. Insuficient ilustrat
este și articolul din Albina, nr. 3,
7/19 ianuarie, 1870, p. 2—3, acesta
de fapt fiind o recenzie la o broșu-
ră a lui D. Petrino, apărută la Cer-
năuți, în 1869. După Gh. Bulgăr,
acesta ar fi primul articol polemic
al poetului Mihai Eminescu, în ca-
re, cu „o admirabilă independență
de spirit și o temeinică înțelegere a
trecutului nostru cultural și istoric",
poetul ia apărarea lui Aron Pum-
nul, a școlii acestuia și a Școlii
ardelene. Nu se consemnează nici
faptul că articolul este republicat
în întregime de I. Scurtu în „Mi-
hai Eminescu", Scrieri politice și li-
terare, 1905, și în „Mihai Emines-
cu", Articole și traduceri, voi. I,
Editura Minerva, 1974. La prezenta-
rea articolelor lui Eminescu, publi-
cate în „Curierul de Iași" în anul
1876, ediția de Scrieri politice și
literare din 1905 a lui I. Scurtu este
foarte des citată și constatăm to-
tuși că este omis un articol al poe-
tului apărut în acest ziar la 17
iulie 1876, în care se analizează
profunde procese istorice contempo-
rane, articol consemnat de edito-
rul Scrierilor politice... la p. 136—
138. Mai deducem din aceeași sur-
să că primul articol publicat la
„Curierul de Iași" nu s-ar fi pro-
dus, conform Bibliografiei, la 9 iu-
nie, în nr. 64, ci la 13 aprilie 1876,
printr-un articol în care Eminescu
se arată interesat de pregătirile
diplomatice ale românilor pentru
războiul din 1877. (Vezi Scurtu,
Scrieri politice..., p. 178). Din ace-
eași utilă antologie mai reținem că
în numărul din 6 iunie 1877 al
„Curierului de Iași", Eminescu își
publică articolul Meseriile, retipă-
rit de editor sub titlul Înstrăinarea
independenței românești. Tot în
„Curierul de Iași", Eminescu publi-
că un emoționant articol, poate una
din cele mai vibrante intervenții
jurnalistice, intitulat „Răpirea Bu-
covinei", apărut în numărul din 30
septembrie 1877, a „foii" ieșene. Ar-
ticolul este publicat de I. Scurtu,
cu o amplă notă, în ediția citată,
p. 206, precum și, mai tîrziu, de
Gh. Bulgăr și Al. Malian în „Icoa-
ne vechi...", p. 93—97, omis însă
surprinzător de autorii Bibliogra-
fiei.
Cît despre colaborarea poetului la
revista „Convorbiri literare", notăm
că aceasta nu începe prin 1874,
cum deducem din Bibliografie, ci cu
cîțiva ani mai devreme. In numă-
rul din 15 septembrie 1870, Emi-
nescu publică un articol, semnat
doar Eminescu, în care pledează
pentru necesitatea omagierii la
Putna a lui Ștefan cel Mare, con-
tribuțiile poetului patriot la glori-
ficarea marelui voievod al Moldo-
vei fiind cunoscute și din cîteva
pagini ale Amintirilor lui I. Sla-
vici.
1.	Cf. Al. Piru, Eminescu și cultura franceză, în „Luceafărul", 15 ia-
nuarie 1977, p. 3.
2.	Vezi și D. Capillin, Eminescu in 35 de limbi, în „Secolul 20", 1,
1970, p. 187.
3.	Vezi Mihai Eminescu, Icoane vechi și icoane nouă. Pagini de ziar.
Antologie, studiu introductiv, note și glosar de Gh. Bulgăr și Al.
Melian, Editura „Eminescu", 1974, pag. 104.
4.	Vezi „Viața economică", nr. 3, 1976, p. 16.
III — Pagini bucovinene
r DENNISE HASKELL (Australia)
Bun rămas la Quebec
Pe cînd bateam străzile Quebecului pe ploaie,
cu cocoașa calabalîcului între umeri,
vintul șuiera subțire ;
indicatoarele construcțiilor
pilpîiau gălbui continuu, cu luminile
arcuite pe deasupra, transpirînd ca muncitorii,
dar asta n-a fost niciodată patria noastră
și n-a trădat nici o pîlpîire a gîndului acela
transpirat în mine ca amorul propriu :
un vid pe care nu ni l-am dorit.
Cînd autobuzul s-a urnit
figura ți-a dispărut
într-o parodie de ocheade
de parc-aș fi zdrobit o imagine reflectată
bătută de vînt și rîzătoare, pe care distanțarea
o agăța de ochii mei ca pe-o mină fluturîndă.
După trei ore am plecat și eu.
Frunzele îmbătrîneau
la fel de iute ca și simțămintele-mi,
șoseaua bîntuind prin mine
ca memoria. In tot Quebecul
cerul era negru și arbuștii stacojii.
Traducere de Liviu PAPUC
TRANSPARENTE
Peisaj
Cele două anotimpuri sînt moșiile ce stau despărțite dc albia
uscată a echinocțiului sufocîndu-se sub propria măcinare de maluri.
Au o geografie concretă ca să le înțelegem durata.
Apele firave ale memoriei vor duce rupturi egale cu lumina
întunericul cum au înțepenit la fel de goale talerele balanței,
jupoaie și de pe aceste zodii cortul ciuruit de astre.
Peste ele ar trece imposibilul drum străbătîndu-le anapoda, de
vărsare spre izvor.
Și ai ști sigur locul celor douăsprezece vămi.
Și
Se
la
înecate în oceanul moale de lumină, simțurile și-au dezghiocat
acuitatea odată cu celălalt lest al corăbiei.
Străbați porumbiștile. toamnă fără capăt, toamnă deschisă.
Și numai umbra păsării în migrație ară prin ele un vaer lung,
dureros.
Abia greutatea știuleților ține în frîu fragilitatea foșnitoare.
Se va mai vedea în ei neliniște cum vor alcătui cîte un popoca-
tepetl miniatural pe oricare ogor.
Fiecare cartof pare o stîncă sub care începe drumul secret al
Persephonei.
Vom curăța zgura formelor de pe bulbi și toată ziua aceste lune
pline ne-o vor rememora.
O mulțime de domni sobri alcătuiesc pădurea de fag mai încolo.
Minciuna, speriată și urechiată, ne repede privirea curmeziș.
Tristețea e a nemîngîiatei Demeter.
Noi avem bucuria. închidem hubloul și intrăm în submersie.
M. TINESCU
CADRAN
Am fost la Miorcani și scri-
ind acum încerc să realizez
dacă nu farmecul, cel puțin
încîntarea acelei întîlniri cu
satul lui Ion Pillat.
Mai întîi, senzația de des-
prindere din timp, de pleca-
re și legănare pe o aripă
de zare, de retrăire la flacă-
ra nostalgiei a clipei noas-
tre de veșnicie numită acasă.
Priviți harta și veți observa
că Miorcanii stau ca o mică
floare de cireș prinsă tocmai
în capătul de sus al pămîn-
tului românesc.
Probabil la Miorcani tre-
buie să vii într-o după-amia-
ză aurie de toamnă pentru
a descoperi plăcerea descin-
derii în atmosfera pastelului
pillatian : „Frunză galbenă și
coaptă ca un rod cules de
vînt / Toamnă, care legi prin
moarte cerurile de pămînt11.
S-a întîmplat să fie însă o
înserare fumurie prelungită
pe dealurile calme, cînd dru-
murile se trag cuminte sub
umbrele caselor și depărta-
rea rămîne o ispită amînată.
Peisajului îi lipseau deta-
liile peste care altădată îmi
legănasem privirea : cîmpiile
arămii clipocind în razele
grele ale amurgului, sclipirea
fugară a Prutului ivit dintre
pilcurile de răchită ori norul
de praf răscolit de o șfichiu-
ire de vânt. Le știam și mi-a
fost de-ajuns să le rechem
îngînînd :	-Toamnă-amară,
toamnă dulce pentru cine
te-nțelege / Pentru cine știe
gîndul ce-a sortit să se dez-
lege11.
Dar nu despre pitorescul
acestui capăt nordic de țară
vreau să vorbesc, chiar dacă
la Miorcani fiecare pas șl
fiecare gest par clătinate de
boarea reveriei.
cu mîna în aer un ritm ima-
ginar11.
O masă ovală, un scrin cu
lemnul înnegrit de vreme, o
vitrină. Și cîteva imagini din
care ne scrutează ochii mari
ai amfitrionului. Deocamdată
atît s-a reușit, dar acest în-
ceput marchează reîntoarcerea
lui Ion Pillat printre cei de
care a știut să fie atît de a-
proape. Reîntoarcere e un fel
de a spune, pentru că pre-
zența spiritului său tutelar
OESEN AUTUMNAL
Mai întîi, oamenii, chipu-
rile lor curate și așteptarea
care îi adusese acolo. Am
intrat pe aleile vechiului parc
amestecîndu-mă printre ei.
Apoi casa și cele două încă-
peri amintind de trecerea poe-
tului. „11 văd în holul lumi-
nos din Miorcani — nota
prietenul său. Horia Furtună
— pe o canapea-divan. Șe-
dea ore întregi ghemuit, scri-
ind cu creionul versuri pe
caiet. Din cînd în cînd bătea
aici n-a fost pusă nici o cli-
pă sub semnul îndoielii. („In
drumul vieții mele Miorcanii
m-au oprit11).
Cineva dintre cei sosiți a-
tunci a dat la iveală un set
de fotografii, altcineva a pro-
mis textul unei scrisori ine-
dite. Și, desigur, odată cu-
noscută existența acestei mo-
deste expoziții memoriale se
vor adăuga noi gesturi întru
sporirea începutului.
în sala căminului cultural
s-au rostit cuvinte de aleasă
simțire la adresa omului și
scriitorului Ion Pillat.
Cunoșteam din asemenea
prilejuri că proba de încer-
care a manifestării propriu-
zise o constituie participarea,
audiența celor chemați. Orga-
nizatorii apelează de obicei la
soluția salvatoare a claselor
de elevi. Ceea ce se petrecea
de astă dată nu aducea cu
întîmplările obișnuite.
Sătenii umplură efectiv
spațiul pînă în prag, mulți
rămînînd în picioare, tăcuți
și solemni, asemeni unor pi-
loni ai statorniciei. Pe măsu-
ra momentului emoționant
pe care-1 trăiau.
Incheindu-și cartea dedica-
tă meleagurilor sale de adop-
țiune. Ion Pillat scria : „Nu
sînt al lui dar satul e în
mine / Trăiește-n sufletu-mi
cu toți ai săi / Simt cum
mustesc în sîngele din vine : '
Copaci și case, oameni buni
și răi / Amestec fără sea-
măn ; cer și glie / Iubiri, du-
reri și chiot și blestem / Tot
universul strîns într-o moșie11.
O dragoste căreia i s-a răs-
puns și i se răspunde cu
dragoste. La Miorcani am
fost martorul unei lecții de
sensibilitate ce nu se uită
ușor.
loanid DELEANU
-----------CONSEMNĂRI ---------------->
Dragoș Luchian:
Un sat de pe Valea
Sucevei :
Frătăuții vechi
Dragoș Luchian. aflat acum la cea de-a treia sa
carte, (a mai publicat două monografii : Rădăuți,
vatră românească de tradiții și înfăptuiri socia-
liste și Banca mondială în serviciul economic ,i
social al țărilor in curs de dezvoltare) ne prezin-
tă, într-o frumoasă ținută grafică, o voluminoa-
să monografie a satului său natal, lucrare care
a văzut lumina tiparului la Editura Litera.
Consemnăm acest eveniment editorial, remar-
cînd, la început, impresionantul volum de infor-
mații din varii sfere ale activității umane de-a
lungul unei întinse perioade de timp. După o
pertinentă incursiune în istorie, autorul mono-
grafiei iși orchestrează lucrarea pe patru sec-
țiuni distincte și anume : Condițiile naturale, ca-
sele și portul în Frătăuții Vechi : Populația și
fenomenele demografice din Frătăuți, evoluții rit-
muri și tendințe ; Cadrul instituțional al satului,
viața economică a satului Frătăuții Vechi și Fiii
satului.
Gîndite și elaborate după o îndelungată muncă
de documentare (au fost consultate nu mai pu-
țin de 62 de lucrări publicate la noi in țară pre-
cum și un impresionant volum de documente de
arhivă și 21 de publicații statistice), capitolele
lucrării reușesc, într-o scriitură specifică unei astte)
de cărți, să ne prezinte imaginea de ieri și de as-
tăzi a acestei așezări din Bucovina. Cartea se
parcurge cu ușurință și interes, fiind utilă atit
pentru cititorul obișnuit, cît, mai ales, pentru
specialistul care poate găsi în paginile ei date si
informații, adeseori inedite, despre această vatră
românească.
Dragoș Luchian se înscrie cu această lucrare a
sa în galeria acelor cărturari din Bucovina care,
■u modestie, cu pricepere și patriotism ne-au dă-
ruit cărți de referință în domeniu. (G. D.)
Intîlniip
Membri ai cenaclului „Confluențe*1 și colabora-
tori ai Suplimentului literar-artistic al Scinteii
tineretului s-au întîlnit cu membri ai Cenaclului
sSuceava al Uniunii Scriitorilor.
Cu acest prilej oaspeții, după o călătorie de do-
cumentare pe meleagurile Bucovinei, și-au împăr-
tășit bogatele impresii culese, evidențiind inciden-
ța armonioasă a istoriei cu prezentul.
Dialogul a permis trecerea în revistă a acti-
vității celor două cenacluri și a schițat perspec-
tiva unor colaborări viitoare. (M. T.)
O pildei de onestitate
și hărnicie
La începutul acestei veri fierbinți, ne-a părăsit,
prea devreme și parcă neverosimil de discret,
așa cum a trăit, de altfel, o viață întreagă, cei
care a fost, în Suceava, profesor în învățămîn-
tul liceal și superior, iar mai apoi, mulți ani, di-
rector al muzeului — GRIGORE FO-T, cărturar
distins și om cu alese calități morale și intelec-
tuale. Legat de Bucovina prin firele durabile
ale obirșiei (s-a născut în satul Plăv—ari, comuna
Udești, la 14 noiembrie 1917), cît și, îndeosebi,
prin formație (a urmat Liceul „Ștefan cel Mare1*
și a test licențiat în litere si filosofie al Univer-
sității din Cernăuți, specialitatea limbi clasice
și istorie veche) și printr-o activitate constant și
exclusiv desfășurată în această zonă a țării, Gri-
gore Foit s-a remarcat ca un cercetător avizat al
istoriei acestor locuri străvechi, în special ca ar-
heolog, numismat și istoric al culturii, lăsînd, in
domeniile amintite, importante lucrări. (N. C.)
DICȚIONAR
ignatescu. constan-
tin (n. 16.V.1887, comuna
Dumbrăveni — m. 26.VI.1968,
București), prozator.
Studii secundare la Liceul
„A. T. Laurian11 din Botoșani.
Urmează cursurile Școlii Su-
perioare de Stat din Bucu-
rești. Funcționar poștal la
Suceava, Cernăuți, București
(inspector general în cadrul
Poștei Române). Debutează
cu versuri în revista „Pagini
sociale11. Colaborează la nume-
roase reviste literare ale e-
pocii interbelice, înființează
două reviste, „Pagini sociale11
și „Arhiva C.F.R.", lucrează
ca redactor la gazeta „Drep-
tate11. Bogata sa activitate
publicistică are un pronun-
țat caracter progresist, demo-
cratic.
Volume publicate: Izvoade
(versuri). București, Imprime-
ria C.F.R., 1943; Mărgele de
plumb, (roman), București,
Ed. Tineretului, 1951; Moșia
oamenilor slobozi (roman),
1951; Niculai Călărașul, (ro-
man), București, Ed. Tinere-
tului, 1953; Mițruț al Joldii,
voi. 1 și 2, București, Ed. Ti-
neretului, 1953—1954; Vijelîe-n
sus pe Jii, (roman), București,
ESPLA, 1954; Zile învolburate,
(roman), București ESPLA,
1954; Marșul miresei (roman),
București, Ed. Tineretului,
1955; Brigada mixtă. Bucu-
rești, ESPLA, 1955; Romanțe
de dragoste (roman), Bucu-
rești, Ed. Tineretului, 1957;
Măria sa Țara. Din vremea
lui Vlad Țepes (roman), Bucu-
rești, Ed. Tineretului, 1960;
.Agurida (povestire eroică),
București. Ed. Tineretului,
1962; Dosarul lui Ion Mârun-
tu, (roman). București, Ed.
Tineretului,- 1964-
în epocă, unele romane de
coloratură istorică (îndeosebi
Mitruț al Joldii) au avut oa-
recare ecou în rîndul citito-
rilor. Talentul real de poves-
titor, în filiera moldoveneas-
că, i-au făcut agreabile la
lectură chiar și romanele de
„actualitate11, marcate total
sau parțial de schemele și
poncifele specifice literaturii
unei anumite epoci. Romanța-
te și cu caracter de popu-
larizare, romanele și poves-
tirile sale istorice au struc-
turi epice lineare, asemeni
stilului narativ popular, per-
sonajele fiind concepute în
manieră baladescă, prin re-
ducția lor la un număr de
note caracterologice fizice si
morale. Mitruț al Joldii pune
oarecum în valoare capaci-
tățile narative ale autorului,
evocarea „străjerilor11 din sec.
XV fiind realizată cu o pa-
letă lingvistică colorată în to-
nuri „mitice11, fabulos-roman-
tice. O reeditare ar oferi ti-
nerilor cititori de azi aceeași
lectură plăcută si instructivă.
IOSIPESCU, CLAUDIU (n.
5/18.IV.1894, Frătăuții Vechi),
critic și istoric literar. Stu-
dii secundare la Suceava, u-
niversitare la Cernăuți și
București (licența în litere,
1920). Profesor în învățămîn-
tul secundar la București (li-
ceele „Matei Basarab11 și
„Șincai11, unde a fost suplinit
din 1923 de G. Călinescu). A
urmat cursuri de specializare,
din 1923, la Școala Română
din Roma, unde s-a stabilit
definitiv. Din 1936 pînă la
pensionare a fost profesor ti-
tular la Universitatea din
Roma. A obținut doctoratul
în litere la Universitatea din
Napoli, in 1931. Colaborează
intens în tinerețe la Codrul
Cosminului, apoi la Anuarul
Școlii Române din Roma și
la alte reviste de cultură ro-
mânești și italiene.
Volume publicate: II viag-
giatore transilvano Ion Co-
dru Drăgușanu e l’Italia, Ro-
ma, Anonima Romana Edi-
toriale, 1930; La Stampa pe-
riodica romeno-italiana in
Remania e in Italia, Roma,
Istituto per l’Europa Orienta-
le, 1937; II viaggiatore Dinicu
Golescu in Italia, Roma, Insti-
tute l’Europa Orientale, 1933.
II Vescova Amphilofie Hoti-
niul e l’Italia, Roma, Insti-
tute l’Europa Orientale, 1933.
Claudiu Isopescu este unul
dintre cei mai neobosiți și
mai prestigioși cercetători ai
relațiilor culturale româno-
italiene. A publicat studii de
larg ecou în lumea științifică
privind interferențele litera-
re româno-italiene, îndeosebi
în volumele cuprinzînd actele
unor reuniuni academice și
universitare italiene (Congres-
so nazionale di Studi Roma-
ni). N. lorga, entuziasmat de
activitatea lui C. I. la Roma,
notează în „O viață de om...“:
„Invitat pentru întîia oară la
Roma... pe un timp cînd în-
cepuse a lucra neobositul și
priceputul bucovinean d.
Isopescu, căruia eu îi datorez
mult, dar și mai mult ța-
ra...11. A publicat sute de ar-
ticole despre România în zia-
re și reviste italiene. Publi-
cistul italian P. Ferro îl nu-
mește „ambasador al culturii
românești11, într-un articol din
Mezzogiorno. A fost apreciat
și citat de G. Călinescu în
Isteria literaturii române de
la origini pînă în prezent.
Referințe critice (selective):
Călinescu, G. — în Istoria
literaturii române de la ori-
gini pînă în prezent, Bucu-
rești, Ed. Fundațiilor, 1941;
lorga, N. — în O viață de
om, așa cum a fost. București,
Ed. Minerva, 1976; Rebreanu,
Puia Florica — în Zilele care
au plecat. București, EL,
1969; Predescu, L. — în En-
ciclopedia, Cugetarea, Bucu-
rești, Ed. Cugetarea, 1940;
Băjenaru, Grigore — în Mici
povestiri despre oameni mari
București, 1981.
Ion PÎNZARU
L n incorigibil optimist
Pentru cei care l-au cunoscut (dar cine nu l-a
cunoscut pe acest incorigibil optimist ?!) dispa-
riția lui Dumitru Filip, înseamnă, indubitabil, o
absență irecuperabilă. Eram cu totii obișnuiți cu
el, și, cînd întîrzia să se arate, ceva parcă nu
era în ordine, căci „deranjul11 pe care ți-1 pro-
ducea era totdeauna tonifiant. Numai ce-1 auzeai :
„Ai noștri ca brazii !“ Tuturor ne va lipsi, de
acum înainte, un „vajnic bucovinean11, un ini-
mos, un om al „tuturor posibilităților" (chiar si al
celor utopice) cînd era vorba de inițiative me-
nite să valorifice tradiția culturală bucovineană
Din tinerețe se manifestase ca un neobosit ani-
mator cultural și „patima" aceasta nu l-a pă-
răsit pînă în ultimele clipe ale vieții. Condusese
o vreme (între anii 1945—1948) Reuniunea mu-
zical-dramatică „Ciprian Porumbescu" din Suceava
și își făcea un (binemeritat, de altfel) titlu de glo-
rie din organizarea atîtor activități cultural-ar-
tistice. (N. C.)
Documentar muzical
La Observatorul Astronomic a avut loc un
documentar muzical : Creația muzicală din epoca
independenței. Prezentarea, cu exemplificări la
pian și Pe bandă de magnetofon, a fost realizată
de conf. univ. Enea Borza — muzicolog din Cluj-
Napoca. De menționat prezența în program a
pieselor lui Ciprian Porumbescu : „Hora", „Peneș
Curcanul", polca „Plevna" pentru pian si „Inimă
de român", pentru fanfară. (D. M.)
REALIZATORI: Ion BELDEANU, George
DAMIAN, Viorel DÎRJA, Ion CARP
FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh.
LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion PA-
RANICI, Victor Traian RUSU, Mircea
TINESCU, Alexandru TOMA
Secretariat: Eugen DUMITRIU
Tehnoredactare: Valentin MILICI
Comitetul județean de cultură
și educație socialistă Suceava
Str. Mihai Viteazul nr. 48