SEPTEMBRIE
CONGRESUL
ANUL VI nr. 9 (69)
vincnc
EDITATE IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
împreună cu întregul nostru popor, oamenii
de cultură și artă, toți locuitorii din Țara de
Sus se află sub puternica impresie a lucrărilor
celui de al III-lea Congres al Educației Poli-
tice și Culturii Socialiste, a magistralei cuvin
tări rostite cu acest prilej de secretarul gene-
ral al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu.
Moment cu adinei semnificații In viața spi-
rituală a poporului nostru, Congresul a făcut
bilanțul mari'.or realizări obținute In Epoca
Ceaușescu în domeniul vieții spirituale, în efoi-
tul permanent de formare a omului nou, con-
structor conștient al socialismului și comunis-
mului pe pămîntul patriei. In acest grandio--
efort creator o contribuție de seamă au adus-o
și oamenii de cultură, artă și știință de pe
străvechile meleaguri bucovinene. Păstrătoare
ale unui bogat tezaur de valori spirituale moș-
tenite de la înaintași, aceste ținuturi s-au îm-
bogățit în anii socialismului cu noi și presti-
gioase lăcașuri de cultură în care oamenii mun-
cii din toate generațiile își manifestă plenar
talentul și măiestria în cadrul numeroaselor
formații artistice profesioniste și de amatori din
satele și orașele sucevene, în operele literare,
plastice și muzicale ale creatorilor ce trăiesc
în această parte a țării. In impresionantele rea-
lizări obținute de către locuitorii din -țara fa-
gilor", în domeniul industriei și agriculturii, în
modernizarea fiecărei așezări, oamenii de cul-
tură descoperă înaltele virtuți morale, com-
petența profesională, inteligența și spiritul re-
voluționar ce caracterizează locuitorii acestui
străvechi pămînt românesc. Rămîne în sarcina
noastră, a tuturor de a răspunde prin arta că-
reia ne-am dedicat viața exigențelor crescînde
ale contemporanilor noștri.
Așa cum afirma la Congres președintele
țării, tovarășul Nicolae Ceaușescu : „In întreaga
activitate politico-educativă și culturală de
formare a omului nou trebuie să pornim de la
dezvoltarea dragostei pentru muncă — factorul
primordial al dezvoltării omenirii și, îndeo-
sebi, al formării omului !
Trebuie să facem ca fiecare cetățean, tine-
retul patriei noastre să înțeleagă bine că fie-
care în cadrul complex al muncii creatoare,
trebuie să desfășoare o activitate permanentă
să-și aducă contribuția la dezvoltarea econo-
mico-socială, la ridicarea gradului de civilizație
a nivelului de trai material și spiritual al
patriei.
Să dezvoltăm puternic dragostea față de pa-
trie, față de popor, spiritul de abnegație și
hotărîrea de a munci acolo unde societatea
o cere, de a învinge orice greutăți, de a se
afirma și rămîne, în toate împrejurările, un
fiu credincios al poporului".
Este așadar, o datorie de onoare pentru fie-
care dintre noi de a fi promotorii noii gîn-
diri despre lume și viață, acționînd cu îndrăz-
neală și spirit revoluționar în toate domeniile
vieții spirituale. In Marele Festival național
„Cîntarea României" oamenii muncii, beneficiari
și totodată creatori ai actului de cultură, gă-
sesc cadrul cel mai prielnic de a-și manifesta
gîndirea creatoare și talentul, de a-și manifesta
plenar aptitudinile și în același timp de a-și
îmbogăți zestrea de cunoștințe, de a-și forma
o conștiință înaintată.
Conștienti de înaltele răspunderi ce revin
tuturor creatorilor de frumos, scriitorii ce tră-
iesc în acest colț de țară sînt hotărîți să-și pună
talentul și energia pentru realizarea unor opere
de tot mai înaltă valoare care să reflecte cu
măiestrie chipul nou al constructorilor socia-
lismului din patria noastră.
însuflețiți de generoasele îndemnuri ale
secretarului general al partidului adresate oa-
menilor condeiului, colaboratorii „Paginilor bu-
covinene" sînt hotărîți să-și pună întreaga lor
energie, talentul și competența pentru ca pu-
blicația noastră să devină o tribună de afirmare
a tuturor valorilor artistice născute din conști-
ința și sensibilitatea creatorilor din toate ge-
nerațiile.
P. B.
Ion MAFTEI : Doina
autograf adrian popescu
Vara eternă
în fiecare dintre noi, universul se pregătește pentru desă-
vârșire în structura noastră, oamenii de știință ar putea re-
găsi substanța fluviilor și munților planetei, deoarece noi sîn-
tem o particulă din pămîntul pe care-1 călcăm, din apa în
care ne scăldăm. Mai mult chiar, un atom indestructibil și
nemuritor, deci, din rasa umană. Un grăunte de grîu din la-
nurile care, acum, văluresc grele și galbene in bătaia vintului
puternic, căruia nimeni nu-i poruncește. Cu un gest milenar
iei în mînă spicul copt și alegi bobul tare, suflind, asemeni
vintului, să împrăștii efemerul și inutilul. Suflul gurii tale are
forța de a despărți viitoarea pîine, de ceea ce este de prisos.
Tu n-ai insă nici un merit, citadin uimit și stîngaci care treci
în mijlocul verii printr-un lan de grîu, sau ai oprit mașina și
îmboldit de dorințe necunoscute simți nevoia să contempli
unduirea aspră, departe de orice moliciune idilică și pășunism
reîntors. Meritul este al celor dinainte, sudoarea și sîngele,
lacrima și visul, biruința și jertfa. Tu simți doar că, da, acum,
în miezul vieții, în miezul verii, eternitatea pare, chiar este
posibilă. Și vezi limpede lucruri care pînă mai ieri păreau în-
tunecate, sau disparate. Și constați că nu asimilezi, ești asimi-
lat, nu te unești, ești absorbit, în marea Unitate a lumii, nu
te poți dărui, decit pierzindu-te și regăsindu-te altul și în altul.
Dacă toți alcătuim un singur Om, cred că e îndreptățit și
contrariul : un singur Om se dăruiește tuturor, particularizin-
du-se, noi, toți, îi alcătuim fața și surisul, membrele și umerii.
Ce veșmint, veți întreba, va purta un asemenea om deplin ?
Dacă el ne conține pe toți, fără îndoială unul planetar, al ste-
lelor și ținuturilor, al climelor și anotimpurilor, al popoarelor
și datinilor, scrise pe spate și pe piept.
Citeva întregiri și observații bibliografice
eminesciene (I)
Ecou în memorie
Strălucitor, cu un ecou în dinți
Rechemi sub pleoape clipa orbitală,
Cînd briza intră-n arderea totală.
Prin partea de cuprins către părinți.
Avînd în piept rostiri de aer greu
Cosașii lunii zborul și-1 alină
La țărmu-ajuns în starea cristalină
Pe partea nevăzută a unui zeu.
Cuvintele repetă iar iubiri ;
In folii de acant înfășoară
Bătaia undelor cu miez de ceară,
Urmînd emblema unei lungi priviri.
Strălucitor, cu un ecou în dinți
Rechemi sub pleoape clipa orbitală,
Cînd briza intră-n arderea totală.
Prin partea de cuprins către părinți.
Liviu POPESCU
Avînd meritul de a investi in struc-
tura ei semnificația Înregistrării ce-
lei mai ample și tensionate dintre di-
mensiunile noastre sufletești. Biblio-
grafia Mihai Eminescu, voi. I, în-
cearcă să depășească fazele de tato-
nare in problema reconsiderării bi-
bliografice integrale a operei poetu-
lui nostru „nepereche", fiind însă în
prezent, față de toate demersurile an-
terioare in acest sens, cea m^i am-
bițioasă realizare. In ideea de a su-
plini insuficiența unor instrumente
adecvate de cercetare bibliografică a
operei lui Mihai Eminescu, efortul
colectivului de autori de la Bibliote-
ca Academiei poate fi apreciat ca un
act de cultură, a cărui necesitate era
demult cerută ca o parte legitimă a
unei impunătoare Enciclopedii Emi-
nescu, propusă în repetate rinduri de
fervenți cercetători ai operei poetu-
lui român, după modelul unor reali-
zări similare existente în alte locuri.
Este, prin urmare, neeesar ca in
perspectiva efortului de „instituțio-
nalizare“ a informării, un asemenea
instrument bibliografic, mizind pe
funcțiile sale cele mai importante (in-
formare, descriere și instruire), sa
se constituie ca un document cu o
valoare de durată. Plecindu-se de la
un apreciabil suport documentar, a-
censtă lucrare bibliografică prezintă,
în cele opt secțiuni, ediții eminescie-
ne apărute în limba română și în
limbi străine, poezie și proză lite-
rară apărute în periodice, ziariști
ca, opera dramatică originală, cro-
nici dramatice, corespondență și do-
cumente despre Eminescu, aforismele
și traducerile făcute de poet, melo-
dii pe versurile sale, apărute în bro-
șuri, culegeri sau diferite periodice
ale timpului.
Observațiile pe care ni le îngăduim
sint prilejuite de faptul că pe par-
cursul lucrării se pot constata anu-
mite contradicții între intențiile a-
preciabile de organizare a materia-
lului documentar și substanța gene-
rală a volumului, ajungindu-se in
final la o oarecare eșuare intr-o în-
registrare pe alocuri insuficientă și
nu totdeauna corespunzătoare. Nu
vom discuta în mod special anumite
omisiuni minore ale lucrării (menți-
nerea fragmentară a titlurilor, neîn-
registrarea numelui vreunei edituri,
redarea aproximativă a titlurilor), de
altfel destul de rar întilnite, datorate
uneori și imposibilității de a con-
sulta direct cărțile descrise, ci vom
avea în vedere doar probleme de sem-
nificație majoră.
Dintr-un justificat motiv de exem-
plificare a ecoului stîrnit de opera
lui Eminescu în conștiința vremii,
autorii Bibliografiei, după descrierea
fiecărei ediții apărute la noi, au in-
clus și înregistrarea anumitor refe-
rințe (note, recenzii, cronici) din pu-
blicațiile vremii.
Apariția ediției „princeps" Emines-
cu este întimpinată în epocă cu en-
tuziasm, evenimentul fiind semnalat
în diferite ziare și reviste. Față de
notele și știrile descrise în acest sens,
sînt omise trei asemenea notițe, cu-
noscute deja prin transcrierea lor re-
petată în ultimele articole și studii
despre Eminescu. Este vorba, în pri-
mul rînd, despre nota informativă a-
nărută în ziarul „Românul", care, la
22 decembrie 1883, la rubrica „Știri
d-ale zilei", scria : „Au apărut în
editura Socec din București Poesiile
lui Mihai Eminescu într-un splendid
volum de 300 de pagini, care face
rea mai mare onoare artei tipogra-
fice". Surprinde absența acestei men-
ționări din moment ce G. Ibrăileanu
o amintea încă prin 1929 în studiul
său din „Viața Românească". Tot
reamintite rămîn si rîndurilc din
„România liberă" din 23 decembrie,
deci a doua zi, la rubrica „Cronica
(continuare în pag. T”)
Marin IANCU
a privi Chemarea
Intr-un for al spiritului, medi-
tația este, mai ales, o proiecție
în spațiul creației destinate înțe-
legerii și sensibilității umane. O
chemare către noi rostiri în nu-
mele datoriei de a ne risipi cu
folos, prin idee și har, în ființa
semenilor. Vocația aceasta pen-
tru a întineri necontenit verbul
ziditor de convingeri, uneltele
artei, asumarea limpede și ade-
vărată a crezului că ceea ce
spunem și facem devine valoa-
re numai atunci cînd naște va-
lori morale — iată, rezumate în
cîteva cuvinte, infinit de multe
către noi rostiri
sensuri trăite în cele două zile
în care Congresul educației poli-
tice și culturii socialiste, în con-
sonanță cu țara, a gîndit și s-a
pronunțat pentru calitatea unui
demers — complex în intimita-
tea și expresia sa — ce nu poa-
te fi judecat decît în procesul
devenirii celor care alcătuiesc
Cetatea. Decît prin fapta cu ca-
re se „legitimează" personalita-
tea, intensitatea trăirii politice
și sociale a acestora, putința lor
de a dura ceea ce istoria reține
pentru patrimoniul său.
Cultura și arta — o parte din
marea muncă și osteneală a nea-
mului, din dreptul lui la veș-
nicire —, făurarii lor și-au con-
figurat noi răspunderi în orizon-
turile cunoașterii, ale respectu-
lui pentru adevăr,' în epopeea ce
cuprinde între aripile sale gestul
inspirat al creației și unicitatea
metaforei noastre.
Reținem, dintre atîtea cuvinte
nutrite de adîncă înțelegere și
cugetare, citeva pe care-mi place
să le reiau, aici, într-o altă to-
pică, dar exprimînd cu fidelita-
te ideea ce ne-a vitalizat bătăile
inimii: cultura te ferește de ră-
tăcire.
Rostite într-un climat al de-
mocrației spiritului, aceste vor-
be — precedate de altele care
invocau personalitatea culturii,
ca realitate și aspirație, nevoia
de cinstire a întemeietorilor ei
— sînt emblematice pentru di-
tnensiunile unui fenomen a că-
rui cuprindere obligă cuvîntul,
culoarea, sunetul și nu numai a-
cestea — întrupate în „discursul"
artelor — să mărturisească des-
pre o lume în care omul st
leagă prin cultură de timpul
său, ințelegindu-i autentica che-
mare și urmindu-i mersul.
Un sens, dintre multe altele,
care poate viețui în și prin crea-
ția de artă.
Ion PARANICI
CRONICA LITERARĂ
Drum de piatră (Editura Dacia,
1986), carte (se pare, de debut lite-
rar tîrziu) a universitarului băimă-
rean Victor lancu, se integrează, la
toate nivelele, liniei transilvănene a
prozei noastre, înclinînd, cu precăde-
re, către tendința ei tradițională.
Cadrul tematic larg plasează volu-
mul (primă parte a unei compuneri
mai ample) printre romanele de sub-
stanță social-politică : destinul amar
al acestei provincii, efortul de supra-
viețuire în timp și spațiu a români-
lor dintre fruntariile ei. O atare cir-
cumscriere este însă insuficientă, în-
trucît. se știe, literatura care evoca
trecutul Transilvaniei se plasează în
punctele fierbinți ale unei istorii vi-
trege de mai bine de o jumătate de
mileniu. Romanul în discuție abor-
dează ultimul ei impas : se derulea-
ză în teritoriul ocupat de stăpini-
rea horthystă prin dictatul de la
Viena pe parcursul a patru ani cum-
pliți. Despre acest moment s-a scris
puțin, însă o proză de bună cali-
tate. Reperele cele mai importante
sînt, se pare, Labirintul lui Fran-
cisc
Păcurariu și Orașul ingerilor
al lui D. R. Popescu, cărți dense și
cu o scriitură modernă. In Drum de
piatră, se alege calea cea mai sigu-
ră și mai accesibilă, atît pentru scri-
itor, cît și pentru cititor : epicul, a-
proapc fără alte ingrediente. Strate-
gia narativă ține de selectarea di-
rijată auctorial și autoritar a unor
evenimente trăite de personajele an-
trenate în conflictele majore ale ro-
manului și integrarea acestor „flu-
xuri de memorie", cum le numește
autorul, într-o „narațiune coerentă".
Textului îi este astfel imprimat un
pronunțat caracter memorialistic (cum
și sîntem avertizați în prolog) prin
care se urmărește, în plan estetic,
sporirea efectului de veracitate. Mai
multe personaje dobîndesc statut de
voci narative, își „spun" istoria și
apoi reintră în rolul epic. Riscul
major este al fragmentării. Ceea ce
se și întîmplă, cele opt părți ale
cărții, fiecare cu titlu propriu, fie-
care împărțită în capitole, posedînd
un grad variabil, dar niciodată negli-
jabil, de independență în context.
Romanul e prevăzut însă cu cîteva
„lentile" interioare care asigură con-
vergența și claritatea imaginii glo-
bale a evenimentelor (istoriei). Zic
VICTOR IANCU
DRUM DE PIATRA
„lentile" (gîndind, de fapt, la niște
factori de coeziune a structurii lite-
rare) cu scopul de a pune în eviden-
ță faptul că romanul funcționează
după principiul microscopului : exa-
minează/descrie unitatea de bază (ce-
lula) unui întreg (organism) pentru
ca, prin extrapolare, cititorului să 1
se dezvăluie imaginea ansamblului
și funcțiile sale vitale, esențiale.
Organismul (întregul) este poporul
român, acea parte a lui despărțită
temporar de trupul patriei. Scriitorul
nu urmărește să reconstituie un com-
plex de situații istorico-politicc ates-
tate documentar, ci felul în care co-
lectivitatea națională se împotrivește
și rezistă la o uriașă presiune din
afară. Deci, felul în care structurile
de rezistență ale unei viețuiri secu-
lare asigură etniei supraviețuirea și
ieșirea din impas. De aceea „eroii"
lui V.I. sînt niște anonimi pe care
nici un act oficial nu-i înregistrează
ca prezențe exponențiale.
Celula (unitatea de bază)
tul românesc — depozit de
energii umane exemplare.
este sa-
valori și
păstrător
al unui ethos inconfundabil și inco-
ruptibil. Conturul lui de profil îl
plasează pe V.I. mai aproape de I.
Agârbiceanu și Pavel Dan decît de
Rebreanu. Sucodru, sat așezat, ca
într-o alveolă spațio-temporală, în-
tr-o „hudă" (văgăună) a munților,
„ferit de vînturile mari ale răsări-
tului și apusului", conservă nu nu-
mai ritualuri și obiceiuri arhaice, un
grai cu parfum de
numiri de locuri
zonanță pietroasă,
a gîndi lumea și
străvechime și de-
și oameni cu re-
dar și un mod de
existența datorită
căruia seismele istoriei nu i-au șu-
brezit temeliile, ci i le-a făcut mai
suple. El este o vatră, în accepția pe
care o dă Blaga cuvîntului, minus
aura de mister cu care îl investește
poetul.
în Drum de piatră, una dintre
premisele trăinicie! satului este struc-
turarea lui după tiparul arhaic al
familiei ; de unde, un anumit tip
de solidaritate neconjuncturală a oa-
menilor lui. înțeleasă ca matrice a
neamului, ea este nucleul lumii a
cărei autarhie ontologică și etică ține
de evidență ; cartea cristalizează epte
în jurul istoriei unei familii — a lui
Gligor Murună — în trecerea a trei
generații.
Satul opune agresiunii, violenței
barbare, demenței puterii, disprețului
șovin o rezistență masivă, imposibil
de anihilat, capabilă să macine sau
să neutralizeze răul. Intră în ea pu-
terile lăuntrice ale eu-lui colectiv :
demnitate, gîndire echilibrată, sim-
țul vetrei inalienabile, conștiința per-
manenței. Sfișiat de granița vremel-
nică, satul-vatră, își edifică un al
doilea centru de greutate pe pămîn-
tul patriei, un adevărat izvor de apă
vie pentru cei rămași în afara ei.
Legătura cu țara nu poate fi între-
ruptă.
Rezumată astfel, cartea poate părea
retorică ; în realitate, fondul ei epic
nu are nimic artificial sau teatra-
lizat. Unul din meritele cărții este
chiar acesta : că nu dramatizează si-
tuația dincolo do limitele verosimilu-
lui. Idealizarea lumii rurale nu lip-
sește (ea și Ia precursori) ; ea se
datorează, credem, filtrelor memoriei
r.aratorului auctorial
Horia Mu-
rună — la vremea aceea copil. Există
și un revers benefic al situației :
perspectiva datorată acestei vîrste,
menținută nealterată, reușește să con-
fere unei colectivități restrinse nu-
meric însușirile fundamentale ale u-
nei lumi de sine-stătătoare.
Ca text literar, romanul e rănit de
inconsecvențe, Cînd lasă personajelor
libertatea de a acționa și vorbi du-
pă
ză
tea
le)
firea lor, Victor lancu realizea-
pagini notabile. De pildă, poves-
„sfirnăritului" (comerț cu anima-
lul Gligor Âîurună, monologul cu
tentă de gasconadă al lui Nicodim
Murună („Calvarul") sau episodul
nunții lui Nuțu Murună ; mai sînt și
altele, multe. Dar, curioasă situație,
cînd autorul preia destinul personaje-
lor făcîndu-le să se miște și să vor-
bească după porpria-i voință, proza
devine artificială, evoluția celor pilo-
tați este stîngace. Este, desigur, con-
secința intervenției „din afară" asu-
pra fluxului autentic al memoriei.
Căci celelalte pagini au prospețimea
frustă a textului transcris de pe ban-
da de magnetofon. Cartea mai are și
alte părți vulnerabile : lipsa de na-
turalețe a dialogului, facilitatea ra-
relor demersuri analitice, tonul sen-
timental al descrierilor, mai ales al
portretelor feminine, carențe ce pot
fi evitate în următorul volum.
în ultimă instanță, Drum de pia-
tră este elogiul pe care intelectua-
lul de origine rurală îl aduce obir-
șiei sale. Aceasta este sursa atît a
calităților, cît și a scăderilor sale.
Mihail IORDACHE
PROZĂ
Bucuriile
vârstei
mature
Stau de o săptămînă in
casă ca intr-un singur șoșon.
Durerile de beregată și de
piept sînt pe punctul de a se
stinge și de-a mă uita primă-
vara asta.
Un martie parșiv, gras pe
la mijloc, murdar și putu-
ros, cu zăpezi negre e pe du-
că și el. Crizele mele de a-
tonie au devenit din ce în ce
mai rare. Mă fortific făcind
mișcări lente, spălîndu-mă zil-
nic și aruneîndu-mă în acele
piscine domestice și viu colo-
rate care sînt micile romane
pline de păruieli și de sufle-
te tenebroase.
Și totuși slăbesc, n-am un
tonus bun, cum se zice, paloa-
rea obrajilor mi se accentu-
iază, devin nervos cînd mă
aștept mai puțin și-mi de-
tectez dureri în locuri care,
pur și simplu nu au nimic
comun cu trupul meu. Pot
urmări chiar cu privirea acele
prelungiri ale brațelor mele,
ale picioarelor, ale capului
care mă depășesc în toate
părțile, îmi împiedică mișcă-
rile normale, mă continuă în-
tr-o altă formă. Mă uit la
fiica mea, Sara-Miriam, și-mi
vine s-o întreb dacă nu ob-
servă nimic. Cred că nu, fi-
indcă altfel mi-ar spune ceva,
ea nu se îmbină cu conve-
niențe, are curajul marilor
nedumeriți și acea vîrstă a
candorii căreia i se mai iartă...
Acum sînt singur acasă, am
pus fasolea la fiert în a doua
apă, fiind veche și murdară,
ce mai! Geamurile de la bu-
cătărie s-au aburit, o să mă-
tur mai tîrziu, o să spăl că-
nile în care a fost ceai, mași-
na de nuci, micul topor de
tăiat oase, toate le voi face
lună, sclipici. De-o săptămî- ;
nă nici un telefon pentru
mine, tăcere totală, doar în
prima zi discuția cu secreta-
ra, să-i spun că am certifi-
cat medical. Mi se pare a fi
ceva între uitare și consemn.
Nu mă îndoiesc o clipă de
ura pe care mi-o poartă di-
rectorul. Chiar ultima noastră
ceartă, de-acum vreo zece zi-
le, stă încă spînzurată pe
gardul grădinii mele, ca o I
cîrpă scîrboasă, mirosind a
mii de Prut, bunăoară. Atunci
am făcut și prima criză de
atonie. Azi-noapte am simțit
dureri mari în umeri și-n
creștetul capului, în degetele
de la picioare. De la o vre-
me mi s-a părut că devenisem
mai ușor, dar și că împart
aerul cu cineva. Sentimentul	j
revine chiar acum, după ce	1
am stat minute în șir să mă
gîndesc, să mă urmăresc. Am
senzația clară că sînt flancat.
Dreapta și stingă mea sînt o-
cu-pa-te 1 Apăsarea nu e atît
dureroasă, cit un izvor de
perpetuă spaimă.
N-am cui mă destăinui și
cred că nici n-aș putea. Fac,
totuși, fără voia mea. un nu-
măr de telefon. La sfîrșit îmi
dau seama că e al directoru- I
lui. Țîrîie de trei ori. Perso- ;
najul a ridicat.
— Cum e ? mormăie el.
Din gîtlejul meu, dar nu
cu vocea mea, percep rosto-
golindu-se un fel de cuvinte :
— Am ajuns. Sîntem Ungă
el' Nu ne scapă ! Închid. De
fapt scap receptorul din mi-
nă. Mă tîrăsc cu greu pînă-n
bucătărie. Simt menghina ce-
lor doi rupîndu-mi coastele,
înainte de a cădea în ge-
nunchi, mai aud un țipăt în-
depărtat de sonerie.
ION BELDEANU------------
Cămașa
de duminică
Ceea ce se petrece acum e o
Stradă necunoscută și apatică
Asemeni mie dacă pașii-mi opresc
Ii aud jilavul scincet
Peste rigole susură mireasma
Conversației provinciale
Aburul ei capătă formă
De fereastră din chenarul
Căreia mîriie dulăul
Abulic al după-amiezii
Nu mă grăbesc, uit totul
Simt cum condescendența
îmi inundă celulele, o.
genunchii tăi Înflorind între
Magnolii, înaintez prin
Tăcerea amețitoare și cînt:
Sînt singur, sînt singur
Cuvintele mi se potrivesc
Precum o cămașă de duminică.
GEORGE DAMIAN
Despre albatroși
Vorbește încet, cerul îmi curge
Pe brațe ; nu trebuie să
Trezim centaurii rezemați în
Propria lor somnolență
Cînd se vor ridica vălurile
Ei descoperi-vor inutilitatea
Clepsidrelor
Cuvintele fiind cele ce ne
Duc înainte precum
Albatroșii sfidind hula oarbă
Numai uitarea ii poate răni
îi poate chiar pierde.
Ce culoare
are plecarea
Nu știu ce culoare are plecarea
O. plecarea pe un drum
Frumos colorat — vreau să zic —
Viața adie ca o fereastră
De vară
Dacă închid ochii aud
Marșul nestăvilit al florilor
De rapiță
Din care nu se mai vede surisuî
Călărețului victorios
Nici nu e nevoie
Acolo, la capătul alb al depărtării
Așteaptă Eldora cu o jumătate
De scară, scară de cireș, ehei,
Aplccată-n paradis.
Alt nume
al așteptării
Fii fără teamă n-am să te
Mai caut, o boare rece colindă
întîmplările și pasul
Se afundă în zăpezi de cenușă
Deși drumul acela
Ca un ochi păzitor mă încearcă
Mă strigă prin somn
Nopți din care plecat-am
Sau alt nume al așteptării
Precum o sămînță
Aruncată în marele cîmp amorțit
Dar totul se vede acum
Mai departe, totul aduce a
Toamnă cu frunzele trase la mal
Din palma întinsă ciugulește o
Vrabie.
Corpuri delicte
Cineva îmi pune mina la
gură. Simt miros de medica-
mente. Gestul înseamnă că
trebuie să tac. Poate de aceea
mă întreabă domnul cu părul
alb dacă doresc cumva-ceva,
dacă am de spus vreo vor-
buliță. Nu! înțelege că n-am
nimic și nu insistă. Aduna-
rea se destramă. Sala se go-
lește de cuvinte. (Nu fac,
dom-le, nici un alineat și la-
să-mă-n pace!) Se aude val-
vîrtcjul lor, ca o limbă nouă.
Urechea mea înregistrează din
fugă: „ne mi mea sper cala
artă...“.
Apoi totul intră într-un
vuiet subțire. Oamenii ies
încet, tușind, freeîndu-se unii
de alții în fața ușii înguste.
Aerul de afară își face loc
în sală, prin orice găurică,
izbește fețele, se legitimează.
Se umple strada pentru o cli-
pă, apoi treptat furnicarul se
destramă, se împarte intre
punctele cardinale, intră chiar
între ele, la încheietura lor.
Rămîn trotuarele, străzile goa-
le, în schimb apar lumini la
ferestre. Sala e acum depar-
te, singură, ca un torace gol,
din care cineva a scos orga-
nele fără să însîngereze, ca
un cavou care-și așteaptă
morții. Și deodată se aude
acolo un huruit, zgomotul u-
nei mașinării necunoscute,
mult asemănător cu tăcerea,
dar prin ce oare ? Imensă și
galbenă, prin geamurile mari
intră luna. Cu dintele ei de
oțel sfîșie draperia de purpu-
ră, lăsînd să curgă cu sunet
puternic discuri mari de ar-
gint, pe care stau imprimate
adine gîndurile tuturor celor
care au trecut vreodată pra-
gul acestui spațiu sferic.
Marcel MUREȘEANU
Din nou despre
vînătorul de fluturi...
lui Ștefan Augustin Doinaș
în noaptea trecută un bătrîn vînător
De fluturi vezi bine porni către munți
îi spuse într-o zi un trist călător
Că-n munți unde fulgeră apele iuți
Și unde se-ascund în desișuri sihastre
De la-nceputuri toate spaimele noastre
Sosit-au din Nord poposind prin copaci
Noi stoluri de fluturi vicleni și rapaci...
II
Urca vînătorul de gînduri purtat
Trecînd pe sub brazii umbroși prin aer curat
Sperînd ca s-ajungă în loc luminat
Cu ierburi semețe, de lume uitat.
Spre piscuri de piatră de cer și de lună
Unde doar păsări ciudate vin și se-adună...
ni
Urca vînătorul cu pas cumpănit
Pe căi ascunse deloc obosit	»
Pe drum în cerc pe drum pătrat
Pe care nimenea pînă acum n-a mai umblat
Doar va afla doar s-o ivi
Din ram de codrii seculari
Vînatul cel tîrziu și rar
Fluturi pitici și fluturi mari
Haini ca niște foști tîlhari...
IV
Și s-a făcut tîrziu acolo sus
După înaltul munte soarele s-a dus
Iar fluturii cei mari și vorbitori
S-au transformat în mîndri căpriori
S-au întrupat în repezi vulpi
Ce săgetează-flăcări roșii prin desișuri
în turme de mistreți bătrîni
Ce nu s-au mai oprit din mersul lor
De șapte săptămini...
V
Trecu încă o noapte și-apoi încă o zi
Și rătăcit prin spațiul unui vers nespus
Bătrînul nostru vînător de fluturi
Cu trupul adormit în flacăra din flori
Rostea abia șoptit cu vocea-ntr-un popas
O, trup al meu de viață cum te scuturi
Mereu in căutarea altor fluturi !
Ce-a fost de fapt și unde am ajuns
Cuprins de raza ultimului ceas ?...
VIOREL DĂRJA -----------------------------------
Mai mult
ca sentimentul
Reportaj in memoriam G. Sidorovici
linia de ferestrău a munților mai întîi
despicînd inegal somnul țăranilor
dorm ei — cînd mai dorm — și visează pădurea
de dincolo
în care, în fiecare an, se aud bocitoarele
Străbunica mea avea ani nouăzeci și doi
Era oricum mai bătrînă ca veacul
A murit în noaptea Anului Nou, precizez
(Timpul era ticălos, vremea nehotărîtă
Nu tu zăpadă ci numai nordul sticlos
Și aerul rece, precum cel din biserici)
Oglinzile erau acoperite, ceața cădea
peste noi cei prinși între munți și-ntre datini
cu încăpăținare strînși încăodată și încă pentru-a
vedea și învăța
cum se trăia, cum se moare.
Străbunica mea avea carte puțină.
în vremea ei au trăit doi împărați, trei regi, o
groază de prezidenți de consiliu
I-a petrecut pe toți cu privirea unui filosof din
vechime
Și tot așa m-a-nvățat să văd munții, munții noștri
în vreme ce mîncam din mînurile ei smeură
Străbunica mea se numește Maria Popescu
Mormîntul ei se află în comuna Straja, județul
Suceava
Și, doamne, cîte păduri se văd de-acolo și cîte nume
se pot îngădui
și ce mai poate vindeca mina ce scrie
ca o arsură de sînge pe pășunile devastate
Maria / Maria / Maria...
Pagini bucovinene — II
GHEORGHE LUPU
ipostază
Mă lupt cu-nvolburate perne
La gura mărilor eterne
Din capul meu mîncat de vreme
Nisipele se-ntrcc să-mi spele
Privirile proptite-n stele.
Sparg valurile-n alb infern.
* Orb printre degete le cern
Ecoul ancestral: bing-bang
în gura mării — veșnic ștreang.
Drept
împărăția doarme
Molatic îi descoase
Stăpinul îi descoase
Debutul de mătasă.
Mătasa-n destrămare.
Ascultă gindul mare.
Stemă
Trupul fiului meu
Trupul morții mele.
Trupul visului meu
încoronat de raze veșnice.
Singele-ntors țarinii
Biruie prin cuvînt.
Ochii tăi umezi.
Gura ta fremătînd —
Hrana morții sînt
Numai cuvîntul pulsează
Peste viețile noastre —
Apoteoză.
Echo
Dezbracă-tc-n suris a suferință —
Pianul, gura și piciorul drept.
Pămîntul cu pămîntul ne-amenință.
Surîde raza-n mina dumitale,
Izvoare nalte ți se-alintă-n glas.
Fii cîntecul și raza. Eu aștept.
Mă-nchin acestor frăgezimi astrale
Cu care un dumnezeu la mine-a
tras.
TRANSPARENȚE	Q
Sînt trei sute șaizeci și cinci de
viclenii ca să ocolești spațiul strict
al oricărei zile.
In fapt, zidul în care bați des-
parte pe azi de mîine.
Reală sau dorită, o ușă s-ar des-
chide și ar volatiliza orele ce pri-
sosesc pînă la miezul nopții.
Urci fiecare stîncă dintr-un motiv
la îndemînă.
Pentru că există !
Pajiștea de macadam de ieri mi-a
îmblînzit oasele colțuroase.
Mă cațăr pe babilonul de con-
soane.
Mușcă, zgîrie, scuipă, lovesc, țipă
și așa afli de toate.
X
Bați.
După toate calculele — sofistica-
te, lungi și nesigure — și după toa-
ușă închisă
te divinațiile — lesne la pipăit —
mîine îți vei putea umple stiloul
cu vocale.
Se aud albatroși de porțelan vîn-
turînd aerul.
Teoretic, m-aș mulțumi și numai
cu un cal.
Bați și, bineînțeles, nu se des-
chide.
Două lacrimi interioare — fier
topit, peste o mie cinci sute de
grade celsius — ară, cauterizează un
ve cu explozie întârziată în laringe,
apoi călesc în stomac umflîndu-te
cu abur.
Dacă nu ești atent, te apucă sfîr-
șeala.
Iți rămîne o grenadă în gît și
o bombă în stomac.
Nu, nu se deschide, doar cîte un
înger vine, îți linge buzele grunzu-
roase și te văruiește pe partea lui.
Unu pe douăzecișipatru.
Cînd e gata costumul îl dezbraci
frumos, îl pui în sertar și abia a-
puci să vezi că nu-i nici un pere-
te între zile.
Aerul dintre cele două secunde
s-a strivit opac.
Un vameș cu ochi albi — mîi-
nile-i dure te prefac obiect, sin-
dromul maidas — mă scutură de
numele concrete iar cele cîteva ab-
stracții mi le îndeasă în gură.
Du-te, zice și se duce el unde îi
e dusul.
Cum stau așa, două vorbe — un
constrictor și o cobra — șușuie
aproape cercuri mici și curioase.
Cînd mi-ar ajunge cu capetele la
gît, să vorbesc 1
M. TINESCU
ION PARANICI ----------------
Voi înfelege?
Secolul meu și-a ruinat nervii
Și așteaptă posibila întoarcere
In surîsul subțire-al Giocondei,
Astăzi, iată, îmi vine să cred
Că orașele se vor trezi mai devreme
Să aplaude nașterea unui fir de iarbă
Pe întîia colină a frunții severe.
Veți înțelege, oare, că secolul meu
Se dezbracă de vinete răni
Să se-arunce-n seninul
Spectacol al florii ?
Trecerea mea
Cu sîngelc mărturie depun
Cinstitele gînduri, niciodată
Ucise de osteneala
Trecerii mele prin lume ;
Și nopțile albe pe care
Le-am uitat acasă
Cînd cuțitul umbrei nu le Iasă
Lingă eternitatea țarinei;
Și zilele, zilele multe
Din mersul seminței
în brazdă, să vadă, s-asculte
Cum vin primăverilc-n mine
Și pleacă omături de stele
în templu de vers să se-nchine
Și-n arderea trecerii mele...
Rîsul tău aleargă
Tăcerea muntelui-i albă.
Doar rîsul tău aleargă cu sania
VICTOR TRAIAN RUSU —
Pe luciul privirii de lup
Și-mi bate cu stele
Trecerea-n alt anotimp.
Ca o nălucă, doar inima ta
Rătăcește în crengi și mă lasă
Să tremur în ghețuri de teamă.
Îmi scutur pădurea pe ochi
Să-mi lunece-omături în singe,
S-aud in carne mai plinge
O aripă — aprinsă de zbor.
Nu vezi că în iarnă cobor
Și mă taie lumina risului tău ?
Si-acuma...
•
Pămîntul și pomii, numai ei
Și apele roase de umerii pietrei
îmi vindecă nebuna sete de dealuri.
Vedeți prin frunzarele inimii ce-i
Cînd seara mă sui
în amintirile mamei, bătrîna,
Să-ntreb de ce nu-i
Pe aproape fîntina
Si cerul ce clatină stele
Și-acuma
în lacrima-ntoarcerii mele.
Convingere
Cine n-a coborît într-o piatră
Sau măcar în sudalma unui țăran
Nu poate prinde în palme rîsul trandafirului
Și nici să suporte
Unghiul de cădere al morții
Peste culorile trecerii grave
Prin viața-ngenunchiatei secunde...
Anotimpuri
1.	Dimineață
Dimineață după dimineață,
aceeași lumină întrebătoare la geam,
același pas în întunericul
canalelor de sub casă,
aceeași veche oglindă
între chipul meu împietrit
și chipul meu ars de rușine,
același zumzet al fiorilor
în umezeala grădinii
și toate armele și podoabele
părăsite-n dulapuri,
în timp ce vestea mult-așteptată
de nicăieri nu mai vine
și orașul începe să semene cu o femeie
din visul marinarului prăbușit
sub catarg.
2.	De nu m-aș trezi
De nu m-aș trezi fără cuvinte-n mine
dacă văd fumul topind copaci și
cărări
dacă aud țipătul trenului cum străbate
ogoare pustii,
dacă n-am în cine să înfig săgeata
cînd aeru-i o haină pe un gînd
ucis,
dacă pe ape sîngerez ca pe sticlă,
dacă n-am la cine să cer pace,
la cine îndurare,
dacă n-am de cine să fug și n-am
de care oboseală să mă las înfrînt,
dacă n-am de care șarpe să tremur !
3.	Cît de ușor
Cît de ușor e acum !
încotro ai pleca este pace
și griul răsare și orizontul spintecă
un pește albastru
și-i o arenă cu muzică
între un mal și alt mal
și limba mea se tîriie în praful oboselii
în timp ce toate-s acoperite de cîntec :
și laptele curgînd pe fața adormită
a cuvîntului
și scrâșnetul din gura celui
ars cu biciul
și căprioara întoarsă pe dos de vinătorii
înalți
și scuipatul privirii lor peste lucruri.
4.	Așa cum sînt, poezie.»
Așa cum sînt, poezie, m-ai putea pedepsi
cu biciul și fierul,
CADRAN
Mircea
Cărtărescu
descoperă
„biografismul“
Continuă să se discute despre post-mo-
dernism. O anchetă inițiată de SLAST
poartă titlul provocator „Vă considerați
un scriitor post-modernist Numai că
răspunsurile celor chestionați (tineri poeți)
nu confirmă entuziasmul declarat al cri-
ticii (vezi si Caiete critice nr. 1—2/1986),
de fapt al acelei critici decise să trans-
fere niște enunțuri speculative la o rea-
litate literară ce-și urmează cursul ei
firesc. Că fenomenul nu și-a definit incă
particularitățile, s-a văzut și din alte o-
cazii. Interesant ni se pare faptul că toc-
mai generația (sau promoția), căreia i se
atribuie „încadrarea'4 în noua formulă
estetică, privește chestiunea in cauză cu
o amuzantă detașare. Pornind de la con-
siderentul că „ne aflăm pe un nisip miș-
cător44, Nicolae Băciuț, de pildă, se în-
treabă : „Se poate deja vorbi de un post-
modernism românesc cînd conceptul în-
suși ne alunecă printre degete ca argin-
tul viu?“. Intr-adevăr'. Mai concis și
cu atît mai percutant. Gabriel Chifu e
de părere că dacă „Homer, Euripide, O-
vidiu, Dante, Petrarca, Goethe, Hugo, E-
minescu. Dostoievski. Rilke, Blaoa și
Bacovia sînt postmoderniști. atunci : da",
se poate considera si el post-modernist. A.
T. Dumitrescu refuză „încadrarea" de
care aminteam, califictnd-o o tentativă
lipsită de sens și puntnd post-modemis-
mul, „propagat cu atîta ostentație", sub
semnul ridicolului. La rîndu-i, Nichita
Danilov, nedumerit („Cum adică : vă con-
siderati un poet post-modernist ?") se fo-
losește în felul său pitoresc de o veselă
alegorie din al cărei final cităm acest
dialog (dintre D^mlov — Poetul si Da-
nilov — fiul): „Mă, tu al cui ești ?“. „Al
pentru că eu am scris pe ziduri
minciunile și scîrboșeniile,
pentru că eu am luat frumusețea
din tine
și am prefăcut-o în vorbe goale,
pentru că eu am călcat
pe urmele învinșilor
și n-am folosit nimic
din moartea lor.
meu", zice. „Al tău, bravo" îi zic. „Dar
iu zi-mi, ce vrei să ju ?" „Post-modernist".
Și in vreme ce Nichita Danilov se a-
muzâ (și are motive s-o facă), Mircea Căr-
tărescu, atras repede de partea „inovato-
rilor", ne propune un fel de variantă a
post-modemismului: biograjismul (Amfi-
teatru nr. 6/1987). Ce vrea să fie „bio-
grafismul K. Pledoaria lui M. Cărtăres-
cu amintește (prin ton, cel puțini vechile
manifeste avangardiste ; „Vremea purită-
ții stilistice a trecut", declară sentențios
poetul lunedist, trăgînd prea grăbit cor-
tina peste tot ce a însemnat și înseam-
nă marea lecție a literaturii. Așadar,
crede M. C., s-a terminat cu emoția „na-
turală", cu depersonalizarea și supunerea
oarbă a autorului față de cuvînt, cu
„structurile elaborate", cu tirania textu-
lui. Degetul acuzator al semnatarului țin-
tește îndeosebi spre ceea ce el numește
a fi „poezia modernistă" (există, de alt-
fel, un joc al termenilor care face deli-
ciul tuturor teoreticienilor de genul lui
M. C.), „poezie modernistă" care, „silită
să devină din ce în ce mai închisă în
sine, avea să degenereze după cincizeci
de ani de splendoare". Trecem peste a-
ceastă curioasă afirmație pentru a afla
cu stupoare că „Nicăieri într-o poezie mo-
dernistă nu putem găsi vreo urmă de sen-
timent personal, de biografie a autoru-
lui". Cu alte cuvinte, poezia din ultimii
cincizeci de ani — ca să ne limităm la
perioada „incriminată" — nu comunica,
nu însumează nici „urmă de sentiment
personal". Asta era, deci! Prin urmare,
biografismul nu pretinde nimic altceva
decît mai mult subiectivism. Abia acum
realizăm cît de neajutorați vor fi fost
iluștri noștri înaintași neavînd habar de
imperativele biografismuluî. De unde și
îndemnul lui M. C. de a. j,ne examina
cortexul cerebral, sistemul nervos si trac-
tul digestiv”. Iată „reteta" adevăratei poe-
zii ! Numai că o asemenea înțelegere a
menirii actului de creație înseamnă — ca
să nu spunem altceva — a așeza semnul
egalizator între emoția artistică și obser-
vația clinică.
loanid DELEANU
Desen de Ion CARP FLUERICI
DICȚIONAR (LVI)
ISTRATI, NICOLAE (n. 1818, Roto-
pănești — Fălticeni m. 1.XI.1861, Făl-
ticeni), poet, prozator. Deși se tră-
gea dintr-o familie de boiernași, ta-
tăl (Gavrll) fiind paharnic, viitorul
om de litere, destul de „zgomotos" în
epocă, a fost un autodidact. Cunoș-
tințele asimilate i-au permis totuși
să ajungă judecător la Iași, spătar
(după 1848) și chiar ministru al Cul-
telor (1856) și șef al Departamentelor
Lucrărilor Publice. între 1845—1848 a
susținut, alături de tinerii „bonjuriști”
din capitala Moldovei, idealurile de-
mocratice, progresiste, participînd la
mișcarea revoluționară de la 1848.
După 1856, în acțiunile sale se ma-
nifestă un conservatorism marcant.
Ultimii ani ai vieții și-i petrece la
Rotopănești, unde desfășoară o boga-
tă activitate cultural-artistică.
Volume tipărite : Agripina (nuvelă),
Brașov, Tip. Gătz, 1847 ; Mihul (dra-
mă istorică), Iași, Tip. Buciumul
Român, 18o0 ; Babilonia românească
(farsă filologică), Iași, Tip. Albine1,
1860; ed. a 2-a, îngrijită si prefa-
țată de N. lorga, Vălenii de Munte,
Tip. Neamul Românesc, 1908 ; Ami-
cul copiilor. Iași, Tip. Albinei, 1860.
Mai importantă a fost activitatea
culturală desfășurată la Rotopănești
decît opera lui literară propriu-zisă.
A publicat poezii în Foaie pentru
minte, inimă și literatură și în di-
verse almanahuri, cu o notă socială
și patriotică distinctă, dar într-o pro-
zodie factice, declamatorie. Fabulele
sînt naiv didactice, fără relief, în
schimb satirele, încorporate ciclului
„Scene din iad”, „Scene din lume”
dovedesc prospețime lingvistică și
vervă imaginativă. „Lirica erotică,
declarativă, retorică —_ predominant
elegiacă” (Dicționarul literaturii ro-
mâne de la origini pînă la 1900). N.
Istrati a „compus” și în genul dra-
matic, evident în același registru re-
toric minor (Miul, Babilonia româ-
nească), o nuvelă mai izbutită (Agri-
pina), precum și numeroase articole
lingvistice, politice, istorice. în epo-
că l-a comentat George Barițiu. care
i-a publicat unele satire și fabule
în Foaia pentru minte, inimă și li-
teratură, Vasile Gr. Pop incluzîndu-1
în Conspectul... său din 1875. Refe-
rințe critice (selectiv) : Călinescu, G.
— în Revista de istorie și teorie li-
terară, X, 1961 ; lorga, N. — în Is-
toria literaturii românești, in veacul
al XlX-lea, voi. 2, București, Ed.
Minerva, 1908 ; Dicționarul literatu-
rii române de la origini pină la 1900,
București, Ed. Academiei R.S.R.,
1979 ; Cornea, Paul — în Studii de
literatură română modernă. București.
E.L., 1962 ; Dima, AL — în Alecu
Russo, București, ESPLA, 1957 ; Go-
rovei, Artur — în Biblioteca de la
Rotopănești a Iui Niculai Istrati,
București, 1940.
IONAȘCU, GEORGE (n. 12.11.1909,
Pătrăuți), poet. Studii secundare la
Liceul „Ștefan cel Mare” din Sucea-
va (1921—1925) șl Cernăuți (1926—
1929), superioare la Conservatorul de
Artă Dramatică din Cernăuți (1929—
1931), clasa prof. Victor Ion Popa.
Actor la diferite companii teatrale,
funcționar superior ministerial, mu-
zeograf la Opera Română din Bucu-
rești. Contribuții deosebite la înte-
meierea Muzeului Operei Române
din Capitală. Debut literar cu poezie
în Junimea literară, 1929. editorial
cu volumul ..Poeme pentru altă via-
ță”, Cernăuți, 1938. Colaborator la
junimea literară, Galsul Bucovinei,
Suceava, Orizont, Universul literar,
Revista scriitoarelor și scriitorilor
români, Revista muzeelor. România
literară, Secolul XX, Contemporanul
ș.a. Volume publicate : Poeme pentru
altă viață, Cernăuți, Ed. Mitropolitul
Silvestru, 1939 ; Chemarea Focului,
Poem, Cernăuți, Ed. Mitropolitul Sil-
vestru, 1939 ; Cîntece de piatră (poe-
me), Suceava, 1940 ; Balade și Sim-
fonii, Iași, Ed. Junimea, 1983. La
debut, Perpessicius, atent cu „mani-
festările” literare ale tinerilor, con-
semnează : „Poeme pentru altă viață
sînt mărturiile unei sensibilități ale-
se, pe care o solicită deopotrivă :
dragostea, iubirea pămîntului strămo-
șesc, fluturările enigmatice ale mis-
terelor de dincolo de viață și năzuin-
ță, statornică și neîmpăcată după
realizările nesigure ale poeziei. Poet,
d-1 George lonașcu privește poezia
ca pe un continuu urcuș spre culmi
de desăvîrșire și aceasta, de bună
seamă, e semnul cel mai sigur al
virtuților, dar și al virtualităților,
ce se închid în poemele plachetei de
față”. După o fructuoasă activitate
publicistică, de peste trei decenii,
poetul revine la uneltele sale, publi-
cind în 1983 volumul „Balade și Sim-
fonii”. George Muntean recenzează
cartea în România literară : „Surpri-
za e de a da în volumul lui Geor-
ge lonașcu peste un număr aprecia-
bil de sonete, cele mai multe de o
fluență remarcabilă. Bun metrician
si cu evidente aptitudini muzicale, el
își alternează cu pricepere piesele
volumului, îneît se realizează o ar-
monie de ansamblu, o diversitate a
priveliștii ce înlătură din monotonie.
Alături de sonet, sînt cultivate ter-
țina si distihul, se parafrazează ver-
sificația de tip popular... Tematic,
volumul cunoaște, de asemenea, o va-
rietate notabilă. Inspirația din lumea
basmului, din legenda și din mitolo-
gia greco-latină. din istoria naționa-
lă, se împletește cu cea din dome-
niul artelor, cu pastelul și erotica
domolită în înțelepciune, astfel că vo-
lumul îi conturează un profil destul
de pregnant”.
Referințe critice (selectiv) : Perpes-
sicius — în Opere, voi. 8, Mențiuni
critice, București, Ed. Minerva, 1978;
Muntean, Geoțge — în România li-
terară, nr. 50, 15 decembrie 1983;
Duță, Marcel — în Săptămîna, nr.
51, 21 decembrie 1983.
Ion PINZARU
UI - Pagini bucovkiene
CONSEMNĂRI
ROBERT ROJDESTVENSKI (U.R.S.S.)
• Simeon Florea
Marian
folclorist și etnograf
Don Quijote
Exemplul,
o știu
c arhaic
din cap pînă
in picioare
Știu
ne adăpostește un alt veac
sub pămint
dorm cavalerii.
Dorm fără
să fi cunoscut bucuria
Dorm fără
să-și fi potolit suferința
iar morile
își au și ele planul
de stat
(nu-i vreme să te războiești)
La fier vechi
paloșul ruginit.
Cîteva întregiri și
(urmare din pag. I)
zilei", prin care se semnala același
important eveniment literar : „Poe-
siile eminentului nostru poet Enunes-
cu au apărut. (...) Recomandăm cu
stăruință cetitorilor noștri volumul a-
părut astăzi în librăria d-lui Socec,
o perlă fără preț a poesiei noastre".
Rin notele reproduse în prezenta
Bibliografie s-ar putea înțelege că
revista „Convorbiri literare", condusă
de cel care se îngrijise de întîiul vo-
lum de versuri tipărit la Socec, nu
ar fi receptat evenimentul editorial
respectiv. Revista anunța însă in nu-
mărul de la 11 ianuarie 1884 tipări-
rea volumului de Poesii ale lui Enn-
nescu, menționînd că acesta a apărut
cu portretul autorului și o prefață de
Titu Maiorescu.
Dacă luăm în considerare numai
datele înregistrate de bibliografia e-
minesciană la cap. „Ediții în limbi
străine", putem ajunge la concluzia,
evident eronată, că opera marelui
nostru poet a fost editată în Ger-
mania abia în anul 1901, la Berlin
(vezi: p. 93, nr. 795). In realitate o-
pera eminesciană a fost cunoscută in
spațiul civilizației germane cu cel
puțin două decenii înainte. Ne refe-
rim la antologia întocmită de Car-
men Sylva și Mite Kremnitz. apăru-
tă la Leipzig, în editura Wilhelm
Friedrich, în anul 1881, care cuprin-
de douăzeci de poezii ale marelui
nostru poet, inclusiv Crăiasa din po-
vești, prezentată de Bibliografic drept
prima poezie tradusă în germană și
publicată ca atare intr-un periodic
(în „Bukarester Salon", în anul 1883,
vezi : p. 162, nr. 2305). Antologia din
1881, în cele 214 pagini, este, prin cro-
nologia ei, adevărată ediție princeps
a operei eminesciene, anterioară volu-
mului selectat și publicat de Maiores-
cu în decembrie 1883. De altfel, o
Notiță introductivă de 8 pagini, sem-
nată de Mite Kremnitz, prezintă, pen-
tru intîia oară intr-un volum, date
biobibliografice referitoare la Emi-
nescu. Nota este datată : „București,
15 decembrie 1880*. A doua ediție a
antologiei Rumănische Dichtungen,
omisă și aceasta din Bibliografia Mi-
hai Eminescu. catalogată, fără data
de apariție, la Biblioteca Academiei
și in alte colecții din București, a
apărut, după toate probabilitățile, in
1883 (1885 ?) la Leipzig in aceeași e-
ditură Wilhelm Friedrich și cuprin-
de in plus față de precedenta : Lu-
ceafărul, Scrisoarea III și Scrisoarea
IV. Este consemnată de Titu Maio-
rescu în articolul Mibai Eminescu,
din Conversations-Lexikon Broochaus,
Supplementband, Leipzig. 1887, p. 302.
Antologia, ediția a doua, mai apare
si la Bonn. în editura Emil Strauss.
conform fișei bibliografice a poetel
Mite Kremnitz, mult anterioară ace-
leia (menționate în Bibliografie) din
anul 1889 si aparținînd lui L. V. Fis-
cher (p. 162. nr. 23—24). Printr-o re-
gretabilă consecvență. Bibliografia E-
mincscu nu înregistrează nici cea
de-a treia ediție a antologiei, mult
amplificată, apărută în 1889, la a-
ceeași casă editoare din Bonn, deși
Perpessicius o prezentase pe larg incă
în volumul II al fundamentalei sale
ediții de Opere. Ediția a treia con-
ține, în cele 340 de pagini, 5 poezii in
plus față de edițiile anterioare.
Dacă adăugăm faptul că toate a-
ceste trei ediții ale poez ilor emines-
ciene apărute în Germania au cunos-
cut o mare circulație contemporană,
abia atunci putem realiza adevărata
dimensiune europeană, pe filieră ger-
mană, a operei genialului nostru poet
național, viziune amputată arbitrar
de Bibliografia Mihai Eminescu, in-
formațional mult prea depășită în in-
tenția sa de exhaustivitate, prin omi-
terea unor date nu numai de primă
importanță, dar și la îndemîna ori-
cărui cercetător. Concluzia firească
pe care o tragem de aici este aceea
că Mihai Eminescu a intrat demult
in universal, alături de marile spi-
rite ale lumii. Cercetări recente, care
preiau multe opinii contemporane
maioresciene, vin să confirme că ge-
niul eminescian s-ar fi întrupat edi-
torial pe meleaguri străine pentru
prima oară în limba și țara lui Go-
ethe. Există chiar dovezi că unele
creații eminesciene au fost inserate
în paginile revistei „Magazin fur die
Literatur des In-und Auslandes", care
Lancea-i crăpată
de sus pină jos
Rosinanta a răposat
Don Quijote 1
Don-don .'....
Scrîșnetul cauciucurilor de uzină
amuțește miturile
cit ai clipi
Trebuie să schimbăm viața !
Universul
trebuie să-l înțelegem !
Soarele nu ne-a ars
în zadar.
Dar din nou
zorii
sînt cenușii —
Toată lumea
are nevoie
de paladini
observații bibliografice eminesciene
apărea tot la Leipzig sub îndrumarea
editorului Wilhelm Friedrich, con-
comitent deci cu publicarea primei e-
diții a antologiei pomenite (1881).
După ce, în numărul 7 din 12 fe-
bruarie 1881, revista menționată mai
sus anunța apariția primei ediții a
acestei antologii, in care erau in-
cluse și 21 de traduceri eminesciene
realizate de Carmen Sylva și Mite
Kremnitz, la 26 februarie, prestigioa-
sa publicație germană (întemeiată în
1832) consacră un întreg număr poe-
ziei românești contemporane. La ru-
brica „Din ’ limbi străine", cu care
se deschide nr. 9 al revistei, sint pu-
blicate „Cinci poezii românești", intre
care un pastel al Iui Vasile Alecsan-
dri și patru poezii semnate de Mihai
Eminescu : Singurătate, în versiune
germană realizată de Carmen Sylva,
Melancolie, Cîntec de dragoste (Do-
rința), Pescărușul ( De cite ori iu-
bito...), toate în traducerea lui Mite
Kremnitz. Tot aici va fi semnalat, la
1 decembrie 1883. și poemul Luceafă-
rul într-o recenzie a Almanahului So-
cietății „România jună“, semnată de
Moses Gaster : „Luceafărul este titlul
și conținutul următoarei poezii de Mi-
hai Eminescu, care exprimă un minu-
nat basm românesc, reliefat psihologic
și poetic". Intre timp, în luna aprilie
1883, apăruse la Leipzig a doua edi-
ție a antologiei Rumănische... care a
cuprins. înaintea publicării sale în lim-
ba română, versiunea germană a poe-
mului eminescian Luceafărul, înche-
iată. si citită in sedințn Societății
„Junimea" de eătre Mite Kremnitz la
25 ianuarie 1883, după cum ne rela-
tează Titu Maiorescu în însemnări
zilnice, voi. 2, p. 151. A doua ediție
a antologiei poetice românești, a cu-
noscut o așa de largă și rapidă di-
fuziune în sfera germană, ca de
altfel si prima ediție. încît. numai
peste doi ani. 1885. editorul Emil
strauss. din Bonn, a mai scos un nou
tiraj al ei. Tn decembrie 1889. după
moartea lui Eminescu, va mai apare
la Bonn, în aceeași editură, și a treia
ediție a antologiei. La Biblioteca Cen-
trală Universitară din București se
păstrează chiar un exemplar al a-
cestei ediții cu autograful traducă-
toarei lui Eminescu în limba germană,
Mite Kremnitz. Ea adresează (în lim-
ba germană) cuvinte de gratitudine
către un fin cărturar român contem-
poran. I. A. Cantacuzino. care a
tradus pentru întiia oară în fran-
ceză opera marelui filozof german
Schopenhauer, pornind de la același
îndemn maiorescian : .Domnului I. A.
Cantacuzino, decembrie 1889. într-o
recunoscătoare amintire — Mite Krem-
nitz".
în general. Bibliografia Mibai Emi-
nescu oferă prin datele ei cele mai
esențiale, interesante etape de recep-
tare în soatiul poetic universal a o-
ocrei eminesciene. Cercetarea aces-
tor momente de tălmăcire în alte
limbi a creației marelui poet român
ar deveni si mai pasionantă dacă s-ar
reține că aceste încercări. în marea
lor majoritate, datează din anii foar-
tn aoropiați debutului editorial al
poeiulu:. Amintim. în acest sens, și
faptul că în anul 1885 apărea la
Veneția in mai multe volume, 11
libre del amore (Cartea dragostei)
sau Antologia poeziei de dragoste, o
culegere de poezii italiene și străine,
culese și traduse de Marco Antonio
Canini. Al doilea volum, apărut în
1887, cuprinde : Sonet, Sunt ani Ia
mijloc, iar în cel de al treilea vo-
lum (1888) sint traduse Cind însuși
glasul și Sonet, volumul al patrulea
(1890) cuprinzînd traducerea în ita-
liană a poeziei Dorința. La Hamburg
apărea în 1888 un volum antologic de
620 pagini, intitulat Cîntecele tuturor
popoarelor și timpurilor, în care a-
ceeași Carmen Sylva traducea, pe lin-
gă Crăiasa din povești, publicată în
„Bukarester Salon" (4 august 1883), și
Povestea Codrului. Mai notăm apariția
in limba maghiară, 1895, a unui vo-
lum de 40 pagini intitulat Eminescu,
în care Gzocs Geza prezenta și tra-
ducerea poeziilor Departe sunt de
dacă răul
există
pe pămint.
Și mai grabnic
sună clopotul
ca bronzul
răsună casa
Don Quijote !
Don Quijote !
Don Quijote !
Don !
Don !
Don I
Don '
In românește de
Viorel DĂRJA
tine. La steaua și Ce c amorul ? La
pag. 99, pct. 905, Bioliugrana aesene
versiunea franceză a poeziilor iui E-
minescu, aparținută lui Petre Nicu-
lescu, apărută la București, 1931. Sur-
prindem o oarecare superficialitate
in prezentarea volumului, cartea res-
pectivă pare-se că nu a fost consul-
tată direct, din moment ce se omit
multe detalii. In primul rind, nu este
menționată denumirea Tipografiei „U-
niversul", trecută pe foaia de titlu.
Nu se notează nici numele autorului
prefaței, același Petre Niculescu, pre-
cum și aite amănunte, ae oaia a-
ceasta mai importante, existente la
pag. 81 a volumului descris. Autorii
Bibliografiei menționează doar că la
pagina 73 se află capitolul „Remar-
ques", de fapt corect : „Rcmarques
sur Ies auteurs cites dans Epigones".
Nu e o simplă pedanterie menționa-
rea acestei lacune, deoarece graba de-
vine evidentă din moment ce des-
crierea cuprinsului cărții se oprește
aici, nesesizindu-se că la pagina 81
e o altă notă intitulată „Surse ale a-
cestor aprecieri", in număr de patru :
1.	N. lorga, Istoria Românilor, Note
luate de Mario Roques la cursul de
la Sorbona ;
2.	C. Adamescu, Istoria literaturii
române ;
3.	Petru Haneș. Dezvoltarea limbii
literare românești în prima jumătate
a secolului al XlX-lea, operă pre-
miată de Academia Română ;
4.	Indicarea editurilor lui C, Ada-
mescu, utilizate de Petre Niculescu
pentru traduceri. Consemnăm spre
completare, tot la cap. Ediții in limbi
străine, apariția volumului Bate vînt
din codri verzi, Poezii românești,
Leipzig, 1941, în traducerea germană
a lui Arnold Roth, Hans Diplich și
Herman Roth, volum antologic cuprin-
zînd la pag. 73—86, următoarele poe-
zii : Somnoroase păsărele, Sara pe
deal. La mijloc de codru des, Tre-
cut-au anii și Mai am un singur dor.
în descrierea volumului de traduceri
în franceză, apărut la București in
1945, realizate de S. Paves, nu se
menționează nici prefața semnată de
Mircea Periețeanu, cu atît mai puțin
numele Tipografiei „Bucovina" E.
Torouțiu (Un exemplar de la Biblio-
teca Centrală de Stat are o dedicație
autografă a autorului).
Notăm, în continuare, neconsemna-
rea apariției în ebraică, la Ierusalim,
în 1953, a unui volum de Poezii, cu
18 titluri, 132 de pagini în traducerea
lui Jehoișua Tan-Pay, cu o prefață
de Mihail Sadoveanu, nedescrisă fiind
și ediția a Il-a a aceluiași volum, din
1954. Se cunoaște că un volum de
Versuri în gruzină apare la Tbilisi
în 1956, dar traducătorul G. Abasidze
nu a mai prezentat interes pentru
autorii Bibliografiei Mihai Eminescu.
Prezintă interes să menționăm că
volumul descris la pag. 111, pct. 1075,
a apărut la Bratislava în 1956, în co-
lecția „Bibliofilia", și cuprinde ver-
suri alese „grupate în cicluri", iar vo-
lumul de traduceri în limba maghia-
ră ale poeziilor lui Eminescu, apărut
la Cluj, în 1957, este o prelucrare
după traducerile lui Franyo Zoltan.
La pag. 112, pct. 1087, este înregis-
trată traducerea a 4 poeme de Emi-
nescu, realizată de Hubert Juin, în-
tr-un volum apărut la Paris în 1958 :
„Quatre poemes presentes par Hu-
bert Juin, Paris (1958), 102 pag. In-
teresul acestui traducător față de o-
pera poetului român ar fi fost mai
relevant dacă i s-ar fi descris și voi.
Memento mori și alte poeme. Adap-
tare de Hubert Juin. Cu patru desene
de Paul Re vel; Paris, Ed. Pier Jean
Oswald, 1960, 104 pag. Ediția apare
cu dedicația ilustratorului „Pentru
Jacqueline și pentru Florica Cordes-
cu“ și cuprinde în plus, față de edi-
ția din 1958, la pag. 15—28, cap. „E-
lemente pentru o bibliografie". Tot
la pag. 112, pct. 1089, este notată e-
diția de Versuri, Moscova, 1958, re-
dactată de I. Mirimski, nemenționîn-
du-se însă că o primă ediție a aces-
tui volum apăruse tot la Moscova,
în 1950.
pe care
Două sînt obiectivele
și-a propus să le rezolve Mircea
Fotea în monografia consacrată
lui S. FI. Marian, și anume ;
1). „...să atragem atenția publi-
cului larg cititor asupra unuia
dintre cei mai valoroși valorifi-
catori ai culturii noastre popu-
lare" și 2) „...să completăm, pe
cit ne stă în putință, cunoștin-
țele specialiștilor cu noi și, spe-
răm, interesante date privind o-
pera și viața sa". (Cuvînt îna-
inte). Umplînd un gol de multă
vreme resimțit, lucrarea lui Mir-
cea Fotea, sobră și onestă, ela-
borată pe baza unui didacticism
tenace, de factură descriptivă și
explicativă, valorifică nu numai
principalele contribuții cunoscu-
te pînă acum (v. cap. In imaginea
contemporanilor și a posterită-
ții), ci și o bogăție impresio-
nantă de date și informații ine-
dite, extrase din surse de primă
importanță (și utilizate, în ge-
nere, cu scrupuloasă exactitate) :
material arhivistic și documen-
tar păstrat la Suceava, București,
Iași, Cluj Napoca, Năsăud la care
se adaugă publicațiile vremii, nu
tocmai ușor accesibile (v. cap.
Tentația literaturii și a isoriei
și subcap. Lucrări publicate pos-
tum sau rămase în manuscris
care împreună cu cap. Reconsti-
tuire biografică lasă impresia că
au fost, pentru a satisface tipo-
logia acesui gen de lucrări, adău-
gate ulterior acelei părți — teza
de doctorat din 1978 — care se
referă expres, in consens cu tit-
lul cărții, la activitatea de bază
și la opera fundamentală ale lui
S. FI. Marian, prezentate în ca-
pitolul emblematic Folclorist si
etnograf). Trebuie să notăm că.
chiar sub aspectul corectitudinii
și exactității, unde Mircea Fotea
pare inatacabil, se strecoară e-
rori și inardvertențe mai greu
de explicat și de admis pentru
o lucrare ce se bizuie aproape
exclusiv pe un demers metodolo-
gic pozitivist. Așa, spre exemplu:
a) versurile citate la p. 55, pen-
• Album memorial „Nicolae Labiș
Salutară inițiativa revistei „Se-
colul 20" de a edita acest volum
consacrat memoriei poetului „lup-
tei cu inerția". Completînd bogata
bibliografie asupra vieții și ope-
rei lui Labiș, prezentul volum
realizează o incitantă incursiune
în universul liric și, deopotrivă,
în epoca de formare și de scurtă
strălucire ale mereu tînărului
poet. Sînt reunite texte inedite,
amintiri, comentarii critice, măr-
turii, scrisori și alte documente,
originalității in-
ce fac dovada
• „Lira de
aur“
vară, municipiul
Și în această
Suceava a găzduit, ca în fiecare
an, manifestarea cui tura 1-arțisti-
că de prestigiu Concursul muzi-
cal de interpretare instrumenta-
lă pentru copii „Ciprian Porum-
bescu". Competiția, aflată la a
XVI-a ediție, a reunit peste 180
de concurenți din întreaga țară,
selecționați dintre copiii cu apti-
tudini de la școlile și liceele de
muzică și cercurile de profil ale
caselor pionierilor și șoimilor pa-
• Voronețiana
Expoziția celei de a Xll-a e-
diții a Concursului interjudețean
de pictură și grafică „Voroneția-
na", găzduită de sălile Muzeului
Județean Suceava, înregistrează
participarea unui număr de 27
graficieni din 9 județe și mu-
nicipiul București. Cele 54 de
lucrări oferă publicului sucevean
un fericit itinerar plastic.
REALIZATORI: Ion BELDEANU, George DAMIAN,
Viorel DÂRJA, Ion CARP FLUERICI, Mihail IORDACHE,
Gh. LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion PARANICI, Victor
Traian RUSU, Mircea TINESCU, Alexandru TOMA.
Secretariat: Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare: Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
,și EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
str. Mihai Viteazul nr. 48
tru „exprimai'ea ideii poetice în-
tr-o formă mai inspirată", re-
prezintă prima strofă din imnul
Arboroasei (muzica: C. Porum-
bescu, versurie: T. V. Ștefanelli!)
și nu o creație originală a lui
S. FI. Marian ; b) la p. 60 se-
menționează, fără nici un fel de
precizare, „două mape, pe coper-
țile cărora scrie Arhiva Bucovi-
nei și care cuprind 15 și respectiv
18 manuscrise" ; c) din Bibliogra-
fie lipsește tocmai ce era mai
important — Opera lui S. FI. Ma-
rian (!)...
Răspunzînd exigențelor acade-
mice — proprii colecției „Univer-
sitas" (Ed. Minerva) — prin am-
plitudinea și rigoarea documen-
tară, prin distribuirea adecvată
a materialului pe capitole etc.,
autorul ar fi avut șansa de a e-
Jabora o lucrare pe de-a-ntregul
remarcabilă, dacă ar fi acordat
atenția cuvenită și altor aspecte
fără de care rivnita performanță
râmîne în bună parte un dezide-
rat : adîncimea ideatică, diver-
sitatea metodologică (penetrația
analitică și interpretativă, de pil-
dă este ca și inexistentă), relie-
ful și suplețea expresiei, doza de
entuziasm necesară în tratarea
subiectului...
Nu putem însă conchide fără
a admite că, urmărindu-și cu
perseverență intențiile (modeste :
de popularizare și informare, a-
nunțate în deschiderea cărții, au-
torul reușește, grație îndeosebi
multitudinii și calității argumen-
telor de natură informativă și
documentară, să probeze convin-
gător că „S. FI. Marian poate fi
considerat ca o personalitate de
excepție a culturii noastre" și că
opera impunătoare pe care ne-a
lăsat-o (estimările lui Mircea Fo-
tea ridică la circa 25 de volume
numai scrierile rămase în ma-
nuscris) constituie „o mare enci-
clopedie a vieții spirituale a po-
porului român" (Concluzii).

Nicolae CIRLAN
confundabile a
N icolae Labiș.
celui care a fost
O bogată icono-
grafie întregește în chip fericit
și dă consistență celor peste 300
de pagini ale albumului. De men-
ționat că între numeroasele sem-
nături însumate publicației re-
țin atenția și cele ale suceveni-
lor A. G. Stino, Nicolae Cârlan,.
Ion Bcldeanu, Doina Cernica, Mi-
hail lordache, Viorel Dârja.
(I- D.)
triei, caselor de cultură, școlilor
populare de artă. Paralel cu pro-
bele de concurs (la pian, vioară,
instrumente de coarde și instru-
mente de suflat), micii interpreți
au susținut o serie de concerte
în județ și au vizitat Complexul
memorial
Marele
a revenit
(plan) de
„Ciprian Porumbescu".
premiu „Lira de aur"
elevei Raluca Stirbăț
la Liceul de artă „Oc-
tav Băncilă" din Iași. (I. B )
Președintele juriului : Ion
Gheorghiu. Au fost acordate ur-
mătoarele premii: Marele premiu
„Voroneț" și premiul U.A.P. r
Mircea Senic (Arad); Premiul I;
Mircea Hrișcă (Suceava); Pre-
miul II: Nicolae Suciu (Baia
Mare); Premiul HI : Mircea Dă-
neasa (Suceava).