AUGUST 1987
FORUM
ANUL VI nr. 8 (68)
autograf
MIRCEA VAIDA
URIAȘA CETATE
nene
EDITATE IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Din cînd în cînd cornul amintirii sună după bouri. Pădu-
rile Țării de Sus adăpostesc pe sub cetini umbrele bourilor
ieșite noaptea în poienile înrourate.
Bourul Moldovei a rămas să vegheze istoria acestui neam
din peceți și steme voievodale.
Am văzut o piatră smulsă din zidurile uriașe ale Cetății
Ciceului, o piatră ruptă din inima Transilvaniei — pe care
mîna meșterului din vechime cioplește semnul bourului sub
soare și sub lună.
îmi plec fruntea, din cînd în cînd, acestei pietre.
întotdeauna in preajma marilor evenimente
are loc o revigorare a spiritului acțiunii poli-
tice și sociale, se declanșează întreceri, crește
interesul pentru calitatea manifestărilor, pen-
tru lucrul bine făcut. Este tocmai atmosfera
pe care organele și organizațiile de partid, con-
siliile de conducere ale instituțiilor și așeză-
mintelor culturale, factorii cu răspunderi edu-
caționale din județul nostru o stimulează in
întimpinarea celui de al III-lea Congres al
Educației Politice și Culturii Socialiste. Inițiat
de către secretarul general al partidului, tova-
rășul Nicolae Ceaușescu, ca o manifestare con-
cretă, de lucru a democratismului real ce dom-
nește în societatea noastră socialistă, acest
Forum' al spiritualității românești va da sens
unei noi etape de muncă, va formula noi exi-
gențe pentru efortul de formare și modelare
a conștiinței socialiste a oamenilor muncii, a
întregului nostru popor.
Racordată cu entuziasm, cu pasiune și dăruire
acestui climat emulativ, viața culturală suce-
veana a cunoscut noi împliniri, își propune noi
aspirații. In cele peste 530 instituții și așeză-
minte culturale au avut loc numai în acest an
peste 15 000 acțiuni politico-educative, specta-
cole, concursuri și întreceri, expoziții ; au fost
vizionate aproape 3 000 de filme, s-au citit peste
100 000 de cărți, am avut peste 150 000 vizio-
nări în muzee. Marea competiție a muncii,
creației și interpretării artistice. Festivalul na-
țional „Cîntarea României", a însemnat pentru
județul Suceava, pentru oamenii muncii, pen-
tru factorii educaționali antrenați, drumul u-
nei munci rodnice încununată de reale satis-
facții. De la 1 500 formații artistice și 30 000
artiști amatori la prima ediție. Ia peste 5 300
formații și peste 100 000 participanți în pre-
zent ; de la 83 premii republicane Ia întiia
confruntare, la peste 1 150 posibilități în edi-
ția a Vl-a. iată rodul efortului depus, iată uria-
șa forță a talentului, creativității, dăruirii ar-
tistice și măiestriei sucevenilor. S-au ilustrat
cu convingere și mare forță de penetrație edu-
cativă genurile militante ale culturii noastre
socialiste : mișcarea corală, formațiile de tea-
tru, montajul literar și recitalul de poezie,
creația tehnico-științifică, literară, muzicală si
plastică ; au fost scoase la lumină și valorifi-
cate scenic sau expozițional nebănuite comori
ale tezaurului coregrafic, muzical și de artă
populară păstrate, create și dezvoltate de lo-
cuitorii minunatelor meleaguri sucevene.
Au căpătat consistență și continuitate o serie
de manifestări care polarizează întreaga forța
educativă și cultural-artistică în cadrul deca-
delor și săptămînilor educației politice și cul-
turii socialiste generalizate în toate cele 98 u-
nități administrative ale județului și eșalonate
pe parcursul întregului an ; s-au impus în geo-
grafia spirituală a patriei marile acțiuni inter-
județene organizate în domeniile muzicii instru-
mentale și corale, picturii, poeziei patriotice,
filmului de amatori, creației și interpretării
artistice populare. în peisajul urbanistic al ju-
dețului au fost amplasate peste 30 de lucrări
de artă monumentală, au fost înființate 11 insti-
tuții culturale noi ; scriitorii activează în cadrul
Cenaclului Uniunii Scriitorilor si au publicația
lor, suplimentul „Pagini Bucovinene" : pictorii
sînt organizați într-un cenaclu al Uniunii Ar-
tiștilor Plastici, dispun de 7 ateliere de creație
și o Galerie de Artă; s-a impus în viața
culturală a municipiului Secția Suceava a Tea-
trului Național „Vasile Alecsandri".
Dar dincolo de toate aceste înfăptuiri si re-
zultate la baza cărora stă snrijinul permanent,
atent și stăruitor al organelor județene, muni-
cipale. orășenești comunale de partid si de
stat, se află oamenii, minunății oameni ai Ta-
rii de Sus, harnici, competent!, talentati, ani-
mati do pasiune si dăruire, dornici «4» afir-
mare și cu vocație de Ctitori, de ziditori de
ivii frumuseți pe meleagul străbun al patriei.
Ei sînt autorii dezvoltării impetuoase econo-
mico-sociale a județului Suceava ; ei sînt cei
care prin munca lor situează Bucovina an de
an printre județele fruntașe ale țării ; ei sînt
cei care au obținut în 1986 locul I în indus-
trie, locul II în întrecerea dintre consiliile
populare județene și locul III în agricultură.
De aceea lor le închinăm tot ce s-a făcut pî-
nă acum în viața spirituală, lor Ie datorăm tot
ceea ce încă nu am făcut. Cu gîndul la ei,
cu gîndul la Forumul din augustul nostru ani-
versar, activul cultural al județului Suceava
își propune să facă mai mult, mai bine, mai
frumos, convins fiind că totul rămîne oame-
nilor și că totul trebuie făcut pentru ei.
7W
Desen de Traian BRADEAN
Patria e toate acestea. Pa-
tria in August e toate acestea
PARTIDULUI, ÎN VARA FIERBINTE
Atinge-mă in August c-o lumină,
ridică-mi fruntea, să slăvesc o țară,
in stema ei o dragoste deplină
să regăsec, precum întiia oară!
Atinge-mi fruntea c-un cuvînt al tău.
Partid cutezător, speranță vie,
ascultă-mi cîntecul de pe Rarău
ce te iubește și se-apleacă Ție !
Cald undui-vor holde românești
in visul nostru care-i viitorul
oglinda lor din înălțimi cerești
istoria-s, partidul și poporul !
Alexandru TOMA
președinte al Comitetului Județean de Cultură
și Educație Socialistă Suceava
N. MOSCALIUC
în lumina
rii.
Oștirile
străbătute
desăvîrșită a
de porumb
de freamătul
ve-
sînt
abia
sesizabil, dar profund, de di-
naintea marilor victorii. De
douăzeci de ani pe schele,
Silvia Scheu crește acum pe
varul curat al Căminului Cul-
tural din Cîrlibaba. în mate-
rii fără moarte, toate florile
acestui pămînt. Și tot aici,
lîngă monumentul descălecă-
rii, Gheorghe Tomoioagă, pri-
marul, închide ochii și citește
cu inima porunca de demult :
..liberă și înfloritoare Țara
Moldovei" ! La Cacica, un
șantier nou zămislește tulpini
și trunchiuri noi urcușului să-
rii din adînc spre bucatele
de pe masa noastră. La ivi-
rea zorilor, pădurarul Ștefan
Fădor, din Brodina, e întot-
deauna. fără greș, în pepinie-
ra de molid, ca un învățător
în mijlocul copiilor. Apoi ia
calea munților, pentru întîl-
nirea de fiecare zi cu ouie-
ții puși în primăvară, să va-
dă, să simtă dacă s-au obiș-
nuit cu înălțimea, cum au
înfruntat furtunile de peste
noapte, cu cît au mai înain-
tat spre arcul zării. La Boto-
șana, cu degetele profesorului
Vasile Boca, viața adaugă
rînd după rînd în cartea nea-
murilor așezării. In Cașvana,
asemeni părinților lor, copiii
coboară împreună cu stejarul
lor secular în istoria și in
legenda acestui popor. Și a-
semeni urmașilor lor, azi nu-
mai cu telescopul, mîine, cine
știe ?, se plimbă printre ste-
le și se răsfață cu popasuri
înțelepte pe Soare și pe Lună.
Mireasma pîinii tinere ne
deschide năvalnic ușa să ne
spună în graiul ei răsplăti-
tor „Bună dimineața" !, în
sau stă de vorbă cu fiii ei,
Andrei și Adrian, evident des-
pre tata, care, la Mestecăniș,
sfredelește tunele în măduva
munților. Trecînd puntea dia-
fană a celei mai lungi zile
a anului, cînd soarele stă
drept pe cer, Toader Hrib,
cronicarul de la Arbore, de
la altitudinea celor nouă de-
cenii ale sale, lasă gîndul
să-i stăruie pe creștetul spe-
ranțelor noastre cu tulbură-
măiestrie în serile lungi ale
verii, ca și în zilele scurte
ale iernii. In biblioteca semi-
centenară din Cîmpulung
Moldovenesc, volumele scrise
de localnici au început asal-
tul unui raft nou. Nonia, Mi-
lia, Sera și Serena sînt nu-
mele scrisorilor țesute
fir de in de filatoarele
din
din
4
A PRIVI
„INCA,
O viață •—
cit și cînd a
putut —, Toader Hrib, cobo-
rîtor dintr-o familie, cum zice
el, de „oameni curioși", a
umblat „pe urmele cele vechi",
în casele oamenilor, în taine-
le pămîntului, în așezări din
multe orizonturi.
îi citeam fața luminată de
o bucurie cuminte. Cu cîteva
zile în urmă, nouă decenii
încheiaseră un nou inel în
acest înțelept arbore de la
Arbore. Și fusese „mare ser-
bare" în ograda Cronicarului...
Toader Hrib retrăiește cli-
pele acelea. Florile de iaso-
mie, și cele de grădină, și
cele de cîmp, aduse de săteni
și rămase în preajma sa, îl
urmăreau mișcarea — aproa-
pe aceeași, de cînd o știu —
prin fața obiectelor ce se nu-
Patria în August
vreme ce la Cornu Luncii o-
rizontul începe cu statuile
vegetale ale cînepii puse ia
rumenit în cuptorul cîmpiei.
La Holdița, Neagra și Căboa-
ia, în frunte cu trei comitete
de inițiativă, gospodarii ac-
ționează pentru încheierea
construcției a două magazine
sătești și pentru prelungirea
conductei de apă potabilă. La
dispensarul din Serbăuți, me-
dicul pediatru Oltița Mandiți
notează vești bune, natalita-
tea —■ 19,6 la mie, mortalita-
tea infantilă -— zero, în cli-
pele libere se plimbă cu o
carte în mînă pe sub teii a
căror floare e de-acum miere
toarea întrebare : „Spune, dra-
gă tinere, ce ai făcut tu pen-
tru alții, ce ai făcut tu pen-
tru părinții tăi, pentru satul
tău și pentru neamul roma-
nesc?" în sfîrșit, zăpada a
zburat ușoară, ca o pasăre a
amintirii, și de pe Giumalău,
iar în grădina cu peste 100
de specii a unui om foarte
bogat („Eu am copii mulți și
Fălticeni și trimise spre toate
colțurile lumii ca să mărtu-
risească în graiul unei arte
milenare nevoia de pace gea-
mănă cu însuși miracolul ma-
ternității. în nopțile străvezii,
cine-și lipește urechea de pă-
mînt poate auzi decantarea
sevelor în bulgării de zăpadă
ai cartofilor. Dinspre ținutul
florii soarelui, albinele torc
fir de miere spre Calafin-
dești, Salcea, Pătrăuți și-n
fiecare dimineață descopăi-
schele noi în „Obcinile1* mu-
nicipiului. Tot astfel, timpa-
nul sufletului simte vibrația
pregătirii marilor sfaturi ale
țării, deschiderea de noi șan-
tiere spiritualității noastre.
cărți multe !")
drumarul
muncii noastre.
Toate acestea
Patria în August
cestea în lumina
sînt Patria,
e toate a-
desăvîrșită
INCA...“
mese istorie, cunoaștere, drep-
tul la neinoarte.
11 urmăreau și în momen-
tele cînd îl găsisem povestind
despre cele din muzeul său
unui arborean de 82 de ani,
din cealaltă parte a satului.
— A venit la mine, iată,
un om tare bătrîn...
Ne-a întîmpinat cu aceste
vorbe, parcă lăsînd să credem
că el, de 90 de ani, e mai
tînăr. I-am și spus, de aceea :
— Vă simțiți bine? Sănă-
tos ?
— încă, încă...
A urmat — cum necontenit
se petrece în această casă —
întoarcerea în timp. într-o
viață trăită în neodihnă, pe
care bărbatul acesta „a pus-o,
toată, pe hîrtie"- pentru a
se ști, pentru a o înțelege în
loan Grosu din Cîrlibaba —
a venit rîndul florilor lui au-
gust, în potirele cărora și mi-
reasma și culoarea ating apo-
geul intensității lor. La Bilca,
Filița Cuciurean coase și dan-
sează cu aceeași inegalabilă
a verii, care urcă înlăuntrul
faptelor și oamenilor și ni-i
arată, mai limpede ca ori-
cînd, zidindu-se, scriindu-se,
vesnicindu-se, fiind și necon-
tenit devenind Istorie.
Doina CERNICA
trecerea ei prin întîmplărlle
unui veac. Ca și istoria unor
sate, școli și a încă treispre-
zece familii. Scrisul său a a-
coperit mii de pagini. O parte
a trecut in destinul unei
cărți. Să dureze peste vremi,
să domnească peste cele cîte
au fost și vor fi la Arbore.
— Zilnic, notez. Evenimente
mai de seamă din muzeu, din
țară, din lume...
Privirile sale cuprind apoi
ograda — și ea un muzeu ie-
șit în întimpinarea oameni-
lor —, trec peste scrisori și
articole de ziar, peste ima-
gini. Nu-mi par obosite —
cred că deslușesc totul, din-
colo și dincoace de lucruri și
culori —, dar în suflet mă
înnegurează mărturisirea ros-
tită în treacăt, de parcă ni-
mic nu s-ar fi întîmplat, pe
cînd spunea ce i-a plăcut mal
mult să facă: „Silesc o
mătate de ochi și scriu
nic“. Pagina albă ii reține
vintul curat ca fintînile
tului pe care le-a vrut
ju-
zil-
cu-
sa-
tot-
deauna în preajma setei, pen-
tru ca apa să limpezească
trupul omului.
Toader Hrib aparține, pen-
tru vecie, muzeului său. Fi-
ința lui, ca o flacără albă, în-
văluie unelte de piatră, măr-
turii dacice și romane, cera-
mică, tablouri și cărți vechi,
multe altele care i-au părut
a spune, adevărat, ceva des-
pre viața și lucrarea celor
din glia strămoșească.
îi ascultam gîndul înțelept,
dus pînă la capăt, cu vorbe
reînviind bătrîne cronici, do-
rindu-i, la cei nouăzeci de
ani, „încă, încă..."
Ion PARANICI
Cronica literară wmm
O cursă presărată cu obstacole
și pariuri (cu sine) pare cariera
scriitoricească a lui Platon Par-
dău, un romancier vinos și ambi-
țios, neputindu-și infrîna produc-
tivismul; de la efortul transcrie-
rii (pe canalul romanului realist-
documentar) la imaginarul prolife-
rant, cultivînd infiltrațiile nevero-
similului, aburul fantastic, bro-
dind pe muchia conflictului dintre
ficțiune și realitate, prozatorul a-
tip.ge prin Portretul o nouă cotă
valorică a drumului său scriitori-
cesc. Combustibilul ziaristic, tura-
ția imageriei, acumulările de altă-
dată cernute prin lecția „realismu-
lui magic“ debordează; plăcerea
de a scrie, ușurința redactării, sti-
lul familiar, alert, vervos, cu pig-
ment ironic, acroșînd lectorul îi
permit un invidiabil ritm edito-
rial și priză la public. După uri
început liric, Platon Pardău a
devenit un prolific prozator, a
cărui emblemă definitorie ar putea
fi tocmai metamorfoza. De la o
carte la alta, ex-bucovineanul se
„schimbă la față" ; mereu un alt
Platon Pardău, împins pe panta
imprevizibilului, experimentind
din mers, crescînd valoric, ne sur-
prinde și ne bucură.
Tripticul consacrat superingine-
rului Cicero (vz. Tentația 1, 2, Ul-
tima tentație), un bărbat din fi-
bră tare, stăpîn pe desfășurarea
evenimentelor, tehnocratul vibrînd
— in cușca succeselor sale — doar
la argument (fiind un „mecanism
programat", cu pasiunea rece a
perfecției in vine), anunța și pro-
ducea o fisură : aiuritul inginer
își descoperea — la vîrsta critică
— vulnerabilitatea. Pe canavaua
bizareriilor, o dragoste tomnatică
pentru vaporoasa, enigmatica Me-
tula il fixează în reverie ; boi-
cotind credibilul, locvacele narator
(agresh -provocator) împinge epica
înspre dramatic. Va fi vorba, din-
colo de pitorescul seratelor de joi
de la vila superspecialistului, reu-
nind „caseta". spărgînd glazura
cosmopolită, de victoria afectului,
de pierderea previzibilității. de ra-
tare și culoabilizare.
Am făcut această trimitere de-
oarece în Portretul revine — e
drept, — doar episodic — acest
Cicero însoțit de o fiică Pedimon-
te (Metula). perechea refugiată în-
tr-o casă oblonită căutînd „im-
posibila tinerețe". Romanele lui
Platon Pardău devin — apăsat —
romanele crizei interioare, captînd
reverberațiile afective ale unei
v’rste măcinate de nostalp-i dar si
ale impasului creator, răsfrîntlarg
— existențial.
Fiorul dimineții a îost scurt și
peste cimpie căldura începu să se
lase in straturi dense. Soarele
trecuse întreg deasupra orizontu-
lui, dar era încă mare și roșu.
Printre razele sale biziia in de-
părtare un tractor. Unul singur.
Cimpia, soarele, tractorul. Era,
desigur, și un om ; iar omul, fi-
ință atentă și iscoditoare, mai ve-
dea, mai simțea cîte ceva : dea-
supra, începuseră să colinde la
porțile înaltului ciocîrliile ; jos,
uneori, două căprioare săreau pes-
te brazde și peste ciulini. Alteori,
cit de atent ar fi privit, nu le ză-
rea nicăieri. La munte, își zise,
animalele se ascund in văgăuni ;
la cimpie, ele se ascund în întin-
derea nesfîrșită...
De cu seară șeful îi spusese :
„Vezi că este o rămășiță de arat
Ia Baltă ; te duci tu. Să-ți iei tot
ce-ți trebuie, căci e departe și ești
singur". El a înțeles : a alimentat
la capacitatea maximă a rezervo-
rului, a controlat motorul, și-a
pus mîncare si două sticle cu
apă, a cerut femeii să-l scoale
pe la trei. Răsăritul soarelui l-a
găsit cu multe brazde proaspete
în urmă.
„Baltă" — era un fel de a spu-
ne ; o văîoagă, ca o farfurie întin-
să, în care bătrinii țineau minte
că va fi fost cîndva apă. Rămă-
sese doar numele, căci numele se
schimbă uneori mai greu ca locu-
rile. La „Baltă" nu se găsea, pe
o mare întindere, nici un strop
de apă. Satul era departe, rîul
— la aproape douăzeci de kilo-
metri.
Lucră cu spor pină pe la nouă,
cînd simți deodată căldura toro-
pindu-1. Opri, bău dintr-o sticlă
mai mult de trei sferturi, apoi se
dezbrăcă și luă numai bluza de
salopetă peste pielea goală. Urcă
Ia volan înviorat. Tractorul stîr-
nea un nor de praf tot mai gros.
Trase basca pe ochi, încheie blu-
JUNIMIȘTI FĂITICTNENI
„Junimea" a reprezentat o epo-
că de autentică vibrație și de no-
bil entuziasm, o etapă solidă ce
se constituie și ca armătură și ca
blazon al spiritualității românești.
Este „direcția nouă", izvorînd din
cea mai pură tradiție pe care o
continuă dialectic ridicînd pe culmi
neatinse sfîrșitul de secol al
XlX-lea. „Cariatidele" templului
național au ființat și s-au nemu-
rit prin fierberea la înalta tempe-
ratură de suflet și de minte a
„Junimii", Capitalul intelectual-ar-
tistic adunat în ședințele societă-
ții, în revista „Convorbiri litera-
re", prin debuturi și în ediții de
scriitor permite manifestarea pu-
ternicului val al clasicismului ro-
mânesc, plenitudinea potențelor
artistice ale „duhului național”
peste barierile teritoriale impuse
de vreme, afirmind o literatură
viguroasă pe care o propune cu
mindrie, dar și cu exigențe străi-
nătății.
Junimea a înviorat viața litera-
ră a Moldovei, rămasă, prin Iași,
capitala spirituală a țării.
Prezența colaboratorilor din spa-
țiul geografic fălticenean se con-
stituie ca o pagină de istorie cul-
turală îndeobște. Ne permitem,
deci, post-factum. aprecierea lim-
pezimii de minte și a ardorii de
suflet a unor consecvenți juni-
miști. Respectînd principiul „in-
tră cine vrea, rămîne cine poate",
amintim prezențele locale la Ju-
nimea :
— Vasile Tasu născut la Baia în
1845. frecventînd cenaclul din
1872 și
— Alexandru Lambrior născut
la Fălticeni in 1845 (vezi Constan-
tin Turcu : Alexandru Lambrior
— noi contribuții biografice. Iași
1948), frecventînd Junimea din a-
celasi an. Filolog și folclorist, a
publicat în „Convorbiri literare"
studii docte (Limba cronicarilor
și limba de astăzi la români.
Jocurile copiilor, Cuvinte de re-
verență la români s.a.).
— Gheorghe Virnav Liteanu.
născut la Liteni în 1840, partici-
pînd la Junimea din 1870, dove-
dind spirit critic și observație per-
tinentă în discutarea creațiilor li-
terare ;
— Nicolai Beldiceanu, născut la
Critici de felurite calibre au
căzut de acord că Portretul ar fi
cea mai bună carte (de pînă a-
cum !) a infatigabilului Platon
Pardău. Nu-i voi contrazice, rea-
litatea textului romanesc conducînd
dealtminteri — fără concesii —
spre această fermă concluzie. Re-
găsim aceeași poftă a povestirii,
voita ambiguizare învălmășind re-
perele cronologice, aglomerarea
unor bizarerii, aerul fantastic îm-
bălsămînd un topos cu deschide-
re spre realul verificabil : mira-
culoasa Dorună, un univers „bine
articulat". Iarăși tentanta fantas-
magorie își taie partea leului ;
iarăși „jocul aiurit al memoriei",
descifrînd „codul" localnicilor pe-
netrează în cutele narațiunii, rea-
litatea fiind admisă — avertiza
cîndva Platon Pardău — doar
transformată în fantezie.
Portretul este romanul unui
pictor care nu pictează I In Do-
runa. orășelul lipit de riu, unde
viața curge egală cu sine, unde
„istoria răbdării" ar putea nutri
romanul. Octavian Belung slujea
METAMORFOZE*)
un zeu mediocru; împotmolit în
milul prostului gust, măruntul pic-
tor traversa în „orașul mort" —
„un veac de buruieni fericite". Era
„de nicăieri", trăia „ca un străin",
claustrat benevol, amintindu-si tot
mai rar de visele din studenție,
împins către pictură de predica-
tori itineranți : un talent „cam
neguros" așadar, retras in casă,
spre mihnirea consoartei, încă
sperind că nenorocul va fi „spart",
că aceste scurgeri de voință se
vor bloca. „Mărețul pictor flori-
col" era un ratat, ducea o viață
de „orbete", pictînd „zarzavaturi",
acceptînd comenzi umilitoare.
Chemat de urgență la Domnul
Alexander. responsabilul cu artele
din oraș. Belung intră într-o zo-
die nouă : a fost ales pentru a e-
xecuta un portret de importanță
capitală pentru Doruna. Comanda
îi va aduce nu doar un „purcoi
de bancnote" ci și o altă cotă în
urbe. Devine un om important ;
de la florile in găletușe și peisa-
jele cu cerbi lopătari, Octavian
Belung trece la această „operă
fundamentală", schița în cărbune
a „omului cu chelie și mustață"
— urmind a fi portretizat — pre-
za pină sus, dar știa că în curind
praful îi va intra în toate cotloa-
nele corpului : pe piele, în urechi,
in jurul ochilor, și chiar îi va
scrișni printre dinți.
Bău rămășița din prima sticlă,
pe care o aruncă in brazdă. La
a doua va trebui să fac econo-
mie, gindi. Jumătate după masă,
jumătate pînă seara. la plecare.
Dar simțea de pe acum setea in-
cepînd să-1 stăpînească. Văzu ia-
răși căprioarele. Oare ele de unde
beau apă? Se duc la pîrîu? Se
duc. alta ce au de făcut ? Atunci
de ce mai umblă pe aici ?
PROZA
Apa de sub brazdă
Era de-acum aproape unsprezece,
soarele ardea în dușmănie, înciu-
dat parcă de singurătatea lui în
imensa văgăună a boitei. Ba nu.
ciocîrliile... Ele or fi suferind de
sete ? Pe cită apă le trebuie lor...
Singur, omul trebuie să se gin-
dească la ceva. Intr-o discuție
poți spune vorbe obișnuite, de for-
mă, care nu trebuie gîndite. Dar
singur...
Opri deodată si se așeză să mă-
nince. Fără nici un plan, fără
să simtă o foame deosebită, în-
cepu să mestece pe apucate. Cu-
rind își zîmbi lui insuși. înțele-
gind : minca doar pentru a bea
porția de apă, pe care altfel nu
și-o putea îngădui. Duse sticla la
gură si. cînd o lăsă, văzu că tre-
cuse mult de jumătate. Și era
caldă, si abia acum simți ce sete
grozavă îl mistuie.
Lăsă sticla in dosul unui bul-
gătindu-i triumful. Pe un scena-
riu aproape brebanian, în Octavian
Belung se deșteaptă stăpînul ; prin
văzduhul vieții sale fără zvîcniri
mocnesc ambițiile, anunțînd dez-
ghețul. In realitate acest nou
Belung („Totul era el" — și slu-
gă și stăpîn) intră într-o nevin-
decabilă „criză de talent". Reve-
nind la punctul zero, după lungi
excursii în atelier adulmecînd tre-
cutul. retrăindu-1, aducînd la su-
prafață întîmplări îngropate, pic-
torul — conștientizîndu-și nepu
tința — își oferă lungi plimbări,
se alcoolizează, se desparte de
familie. „Comanda" și acel miste-
rios domn Alexander îi întorc
„viața pe dos" ; plutim într-o at-
mosferă kafkianizată, intr-un sfîr-
șit de ev romantic austriac (dar
cu orchestre punk !), cu întîlniri
misterioase și ieșiri secrete, în
care „faptele de faimă" din arhi-
vele Dorunei anunță metamorfo-
za omului insignifiant, cu un
„neajuns de identitate". Poate și
Mușii ar trebui convocat aici, spre
a fixa mediul care germinează.
anunțind mari prefaceri, o re-
naștere ; Belung era (devenise) un
nemulțumit, chemînd acum pri-
mejdia. incapabil însă de a forța
destinul într-o regăsire tîrzie. Pro-
vocată de acea schiță în cărbune
(care, se zice, i-ar fi aparținut),
criza pictorului e mascată de tri-
umful în care se instalează apa-
rent : carele alegorice îi pregătesc
o falsă victorie deși cucerirea in-
feriorității, ieșirea din vegetativ,
din somnolență, saltul la condiția
de creator (trezind zeii conștiinței
si declanșînd criza) pot însemna
o victorie plătită cu prețul eșe-
cului.
Tot în metamorfoză este și fra
tele lui Octavian Belung, Liviu,
devenit confident ; regăsirea frați-
lor, „aerele de pastor" ale fos-
tului excavatorist (plin de frea-
măt și umor, respirînd un aer de
siguranță simplă și temeinică, in-
stituindu-se apoi ca serv și pro-
tector, apărînd drumul ferm al
pictorului spre portretul care nu
se mai naște) aduc în pagină un
tandem straniu.
„Hartistul", vînător de iluzii e
urmărit îndeaproape, păzit de un
găre mare și se urcă iar la vo-
lan, hotărit să nu se mai gîndeas-
că la apă. Praful formase pe pie-
lea lui o crustă groasă, ciocane
de foc îl trăsneau în creștet. Cîm-
pia, soarele, tractorul. Omul cu
gindurilc lui, căprioarele și cio-
cîrliile...
Trecuse puțin de amiază cînd
coborî să bea și ultimul rest.
După aceea, la multe alte întoar-
ceri, sticla părăsită pe brazdă
sclipea in soare, amintindu-i me-
reu că e goală. Și treaba era a-
bia la jumătate.
Cîteva minute ? o oră ? mai
multe ? Fu liniștit și parcă nu
simțea nici o dorință. Muncea a-
parent calm, in fond mecanic și
fără ginduri. Pe urmă începu să
sadă inainte aerul cum se mișcă
în valuri albastre, ca niște ape
revărsate. Deschise gura si sorbi
cu poftă. Gitul și pieptul i se a-
prinseră, iar pe limbă îi rămase
parcă un pachet de vată pe care
în zadar încerca să-l umezească
ori să-I dea afară. Și căprioarele,
iată-le, trec liniștite peste arie...
Se pomeni jos. alergind pe rînd
la cele două sticle. A doua era
complet uscată. Prima avea un
strop pe fund : îl sorbi si răma-
se cu ele în mină. „Nu se poate,
îsi zise, in orice caz nu rezist
jumătate de zi fără apă în iadul
ăsta". Se urcă la volan, puse sti-
clele Ia spatele scaunului si se
uită împrejur : „încotro s-o iau ?
In sat ? La riu ? La sediu ? Unde
Liviu convertit, presat de „sca-
dența supărătoare" ; cîndva în
pielea clasei muncitoare, „pictînd"
mtare, muțind munții, Liviu re-
prezenta pentru pictor exteriorul,
lumea cealaltă, o formulă de e-
xistență spălată de neliniști, chio-
tul vitalist.
Sondind „atmosfera"	Dorunei,
Platon Pardău nu ratează ocazia
unor tușe	sarcastice:	procesul
„floricolului" cu Puzdea, patronul
Opiniei, „tartorul interesat de eve-
nimente", cercul de pictură „Gru-
parea nouă" al lui Beiaosta, abun-
dența figurilor pitorești, izul e
xotic, profețiile apocaliptice, spi-
ritele în fierbere, hărmălaia, acea
agitație care nu înseamnă — nea-
părat — activitate procură o lec-
tură delicioasă. Peste toate însă,
stilul fluent, ușor digresi., niței
metaforizat, agreabil. Platon Par-
dău nu uită că scrie, totuși, pen-
tru marele public, chestiune care
scapă unor autori „superesteți",
producînd romane ilizibile.
Pentru a trage linie, aș zice că
productivul Platon Pardău își
continuă drumul ascendent. Ofe-
rind — pină acum —■ atîtea sur-
prize, el ne poate rezerva — de
ce nu ? — și altele. Angajat în
aventura scrisului, în acea călăto-
rie „spre nu se știe unde", (cum
recunoștea el însuși) romancierul
are mină și s-ar cuveni să me-
diteze asupra ritmului. Inundînd
piața literară, Platon Pardău a
cucerit — deocamdată — doar cir-
cumspecția unor critici, in po-
fida marelui succes de public.
Portretul ar fi un exemplu de
lungă gestație, prima frază fiind
așternută cu ani în urmă. Mai
mult chiar, cîteva mii de pa-
gini, cîțiva memorabili croi ne
despart de individul pipernicit ce
aștepta în holul de marmură, a-
bandonat apoi de scriitor, „prins"
de alte proiecte. Deși Portretul, un
incitant roman al impasului crea-
torului, este punctul de sus al e-
picii sale (pînă în această clipă),
aș încheia spunînd că Platon Par-
dău. își amînă marele roman. Dar
presimt că el va fi scris negreșit,
fiind cerut de înzestrarea și ver-
va celui care — vorba poetului
Platon Pardău — o începuse „al
dracului de bine". Să așteptăm
convinși că și Platon Pardău va
avea tăria să aștepte, lăsînd ma-
nuscrisele să dospească, eliberîn-
du-se de obsesia cantitativului.
Adrian Dinu RACHIERU
*) Platon Pardău : Portretul, Ed.
Cartea Românească, 1986.
aș putea întîlni mai curînd pe ci-
neva cu apă ?“ Porni în viteză,
săltînd peste brazde. Din radia-
tor săreau stropi care sfîrîiau pe
tabla tractorului. „Și apa din ra-
diator e clocotită. Apa ? Ia stai...".
Opri, și în liniștea fierbinte, pri-
vind în gol printre valurile de
praf și de căldură, încercă să gîn-
dească lucid. „Va să zică am apă,
aici, cu mine. Insă e fierbinte,
cum s-o beau? Dar trebuie să
termin aratul ca să nu mai vin și
mîine.
Stătea cu miinile pe volan, ne-
mișcat. Calupul de vată din gură
se extinsese în piept și în tot
corpul. Cimpia, soarele, tractorul,
setea, căprioarele, ciocîrliile, se-
tea. valurile de căldură, cerul al-
bastru ondulat, setea ; și braz-
dele din urmă, șerpi negri și reci.
Reci ? Nevenindu-i să-și creadă
gindului. sări jos și strecură mîi-
nilc printre bulgări. Luă sticlele
si se aplecă sub tractor ; desfăcu
micul robinet de sub radiator și
apa clocotită începu să curgă :
clătină nițel sticla, de teamă să
nu crape, dar și ea era fierbinte.
Umplu una, o puse jos alături ;
o umplu și pe a doua, căută do-
purile in buzunar, le îndesă bine.
Alese locul potrivit, trase un rînd
de brazde, cit putu de adine ;
intr-unui din șanțurile astfel fă-
cute, așeză sticlele ; iară cu plu-
gul, cu precauție maximă, răstur-
nă pămint rece peste comoara sa
fierbinte ; înfipse în locul respec-
tiv un levier la capătul căruia
înnodă o cirpă. Din nou la volan.
Peste o oră va avea apă rece.
Simți o adiere ? Sau poate mer-
sul tractorului... Zări un norișor
pe albastrul cerului ? Cimpia era
aceeași, unică, întinsă. Doar soa-
rele, coborît puțin, începuse să
hmgească umbra tractorului și a
omului de pe el.
Gh. MOROȘANU
Preoțești în 1844, la Junimea din
1879 ;
— Gheorghe Bejan, născut la
Tolești în 1847, cunoscut La Juni-
mea ca „baioneta inteligentă" ;
— Gheorghe Radu, născut la
Fălticeni în 1852, activînd la Ju-
nimea din 1873 ;
— Vasile lonescu, născut în 1858,
frecventînd Junimea între anii
1876 și 1881. A scris o gramati-
că. Stilp al Junimii, și în ace-
lași timp ales suflet fălticenean a
fost însă Nicu Gane. Născut în
1856, în familia Postelnicului Ma-
tei Gane, viitorul scriitor și-a
legat copilăria și avîntul nă-
valnic al tinereții de urbea nata-
(continuare în pag. IV)
Mioara GAFENCU
Obelisc
Un om a alunecat și a căzut
in altă lume. Pină să înțeleagă
au trecut treizeci și șase de ani.
Acum privește în jur
și fiecare lucru îl vede intiia oară
fiecare gest pe care-1 face e primul.
Acolo absența lui n-a fost remarcată
sărbătorindu-se tocmai nașterea unei galaxii.
Aici prezența-i nu tulbură cu nimic
ordinea firească a lumii
el nu epucă nu rmngîie el numește numai.
De altfel el își petrece timpul
ca și cum ar fi insuși timpul,
într-o zi își ia inima in mînă
si numind-o soare
se rotește in jurul ei pînă cînd
trupul lui pas cu pas se prelinge în mers
si nu mai rămine decît o mînă
ca un obelisc sprijinind fierul unei inimi,
în altă zi se îngrijește de soarta
unui fir de iarbă
crescindu-1 ca pe un boabab pină cînd
inundat de păsări migratoare
îl retează cu dinții îmbătîndu-se
cu aerul pur din cupa caselor.
Noaptea de obicei desenează
cu privirea pe cer
constelații necunoscute numai privind
pină la incendiere un punct
apoi altul și altul pină adoarme.
într-un tîrziu
Totul a fost spus...
(
au fost mărturisite toate
păcatele, bucuriile
și tristețile fără seamăn
visele
in cărțile cu coperțile vintului
au fost descrise toate
anotimpurile mării
și ale sinelui
pe paginile de nisip stelele
harta tărîmurilor
la care nu vom accede
nicicind
cu ecoul scoicii senestre am desenat-o
totul totul a fost spus a fost spus...
Vivaldi
Iată iți aduc această creangă
de cais în floare și miresmele
primăvara și păsările sînt
cuprinse toate în ea
dragostea mea
I
iată îți aduc această înrourare
pe-un fir de iarbă și greierii
licuriciul și comorile sînt
cuprinse toate în ea
dragostea mea
I
iată iți aduc această frunză
de toamnă tîrzie și vînturile
tristețea și zborul cocorilor sînt
cuprinse toate în ea
dragostea mea
iată iți aduc această grădină
a ferestrei înflorite și ninsorile
noaptea nopților și stelele lupilor sînt
cuprinse toate în ea
dragostea mea...
...Si visa
9
Era singur. înconjurat
pe dinăuntru cu ziduri de umbre
ale cailor albi și roșii în cerc nechezînd.
Număra firele de iarbă
din vulnerabilul călcîi al zidurilor :
unul inimii tale unul inimii mele !
Și visa....
Era singur. înconjurat
pe dinăuntru cu un șanț de apărare
în care cu flăcări albastre un rîu roșu ardea.
Număra firele de cenușă
după nuntirea pe rug cu fiecare primăvară :
unul inimii melc unul inimii tale !
Și visa....
i
Era singur. înconjurat
pe dinăuntru cu oglinzile oarbe
ale unei clepsidre albastre și sparte.
Număra firele de nisip
după adierea fiecărui gînd :
unul inimii tale unul inimii mele !
Și visa...»
Pagini bucovinene — II
1.	Vasile Andru, ați tipărit șapte
cărți. Și, sigur, n-o să vă opriți
aici. Aș ruga să-mi îngăduiți a
vă întreba, rememonnd, sinteți
bucuros ori necăjit de asta'! !
— Vad că mă împingi spre un
bilanț oe etapă. Vrei sa știi dacă
eu sînt mulțumit de puținul rea-
lizat sau dacă, dimpotrivă, sînt
mihnit pentru cîte mai sînt de
făcut. Am moralul întărit al o-
mului care a putut lucra ce-i
piace. Acesta e un punct ciștigat.
.r'irește, mă apasă și proiectele
‘nefăptuite, datoriile nepiătite, u-
topiile nepărăsite... Noroc că in-
tegrez destut de repede adversită-
țile sorții. Mai ales dimineața, în
zori, sînt salvat de orice deznă-
dejde : dimineața am un capital
de viitor mereu întreg, neștirbit,
și un capital de visare, care ma
face stăpîn și răbdător. Dar am
și zile — vai, prea multe — cînd
mă simt împotmolit în propriul
meu entuziasm. Am zile de dezas-
tru afectiv total, zile pierdute pînă
la durere, bucuriile ar fi ca din
zile dramatic pierdute, să fac o
viață nepierdută.
2.	Săbato spune undeva că nici-
odată pagina unui scriitor ori par-
titura unui muzician nu țin de foa-
me, de sete... Dvs. de ce credeți
că (ne) „ține" literatura ?
— Intr-un basm bucovinean se
zice că „la casa cu povești, nu in-
tră Necuratul". La asta servește
literatura : să alunge răul. Biolo-
gia ne învață că ființele rudi-
mentare sînt mai vulnerabile decît
ființele subnutrite. Literatura ar
trebui să ne apere de rudimen-
tar și de alienare.
Ernesto Săbato a fost o vreme
președintele unei comisii care
cerceta cazurile persoanelor dis-
părute. Asta l-a ținut într-un con-
tact permanent cu nenorocirea. Pe
lingă asta, el este disperat, pro-
babil. că atîtea secole de cultură
n-au reglat instinctele noastre și
r-au ameliorat sistemele sociale
si că omul este. în atîtea locuri
pe glob, pîndit de precaritate. Dar
Săbato însumi, fără nevoința tex-
tului, n-ar fi ajuns să-și dezvolte
în asemenea grad simțul solidari-
tății tragice.
După un eșec personal, sau
după un eșec al civilizației ac-
tuale, scriitorul se întreabă : ce
rost mai are cartea pe care o
cizelez, sau reveria justițiară pe
care o propag ? Ce rost ? Și to-
I tuși, cunosc cărți care au ajutat
r oameni în suferință. Cunosc cărți
care, prin efecte însumate. au
stimulat ultimele energii ale su-
praviețuirii. Să le mai numesc'!
Hanania Ben Teradion, condamnat
la ardere pe rug pentru că nu
voia să renege Cartea, știa bine
că ceea ce scapă de la focul pri-
goanei este tocmai litera, spiritul.
Cartea poate fi slabă în ime-
diat, dar puternică în timp lung,
prin însumarea efectelor sale. Voi
demonstra odată că imperiul ro-
man. după prăbușire, și-a reîn-
-cropit conturul grație unei cărți...
Uneori cartea este puternică și în
imediat. Mai ales la națiile ma-
ture. Francezii se lăudau într-o
vreme că la ei literatura este a
patra putere în stat ! Se poate.
Eu mă întorc la îndemnul basmu-
lui bucovinean : nu lăsați casa
fără povesti, că intră Necura-
tul !
„La asta servește
literatura: să alunge răul
— Un interviu cu scriitorul VASILE ANDRU —
3.	Densitatea enunțului, informa-
ția consistentă, asociațiile îmbel-
șugate, temerare desfășurări ale
imaginarului, aderente la real,
spargere de dogme, lucrul sever...
Ce credeți că mai încape in pro-
za pe care o slujiți ?
— In proza aceasta mai încape
un plus de uimire. Uimirea este
un proiect de a comunica inco-
municabilul.
4.	Ați scris de cîteva ori despre
proza nouă. Care este statutul
ei? Cum o apărați?
— încerc să apăr proza scriind
proză. Este singurul mod de a a-
păra eficient ceva: practica. Cît
despre teorie, este și ea de folos.
Eseurile mele despre proza noua
au o valoare euristică.
5.	Cînd ați plins pentru prima
dată pentru o pricină literară ?
Cînd v-ați bucurat ?
— Prin întrebarea asta, mă
plonjezi in copilăria cea mai fra-
gedă. Copil fiind, am plîns pen-
tru prima dată din pricină de
carte cind părinții mi-au citit is-
toria lui Daniel cel aruncat în
cuptorul încins de către Nabuco-
donosor, și apoi același Daniel a-
runcat în groapa cu lei de către
Darius... Aveam vreo 9 ani. Ei
îmi citeau seara, cînd se adunau
de la muncă ; eu stăteam în pat
și îmi ascundeam capul în așter-
nut, ca să nu mă vadă că plîng.
Eram răscolit de tot ce-mi citeau
ei. Astăzi spun că atunci se pro-
ducea trecerea de la acel mini-
mum de emoție (care este egois-
mul) la maximum de emoție (care
este participația. prin cuvînt și i-
maginație, la viața și jalea al-
tora).
îmi mai amintesc de o mîhnire
de altădată. M-am întristat foarte
tare cînd am auzit că a murit
poetul Nicolae Labiș. Nu țin min-
te dacă am plîns sau nu (înain
tind în vîrstă, omul începe să plîn-
gă lăuntric), dar știu că multe
zile am fost apăsat. Eram pe a-
tunci elev la Liceul din Șiret,
era în decembrie 1956. Colindele
mele au fost triste în anul acela
Bucurii din pricină literară ?
M-am bucurat cînd am citit în
ziar că s-a desființat cenzura
Asta a fost în decembrie 1977.
S-a dat un comunicat în presa
noastră. Mi-am zis : iată o hotă-
rîre bună !
6.	Care vedeți a fi însușirea cea
mai de seamă a scriitorului ?
— Scriitorul este un specialist
în reciclarea defectelor sale. Alt-
fel zis, în convertirea defectelor
în calități. Sînt tot felul de tră-
sături „accentuate" de caracter,
suceli și complexe psihice, care se
convertesc în energii estetice. Au-
torii de teatru absurd sînt mari
adunînd laolaltă toate defectele
comunicării citadine. Cunosc un
confrate care a evoluat binișor
dinamizat de megalomanie și de
un incorijibil complex de infe-
rioritate. S-a vădit că defectele
umane sînt mina de uraniu a pro-
zei, nu doar a virtuții. „Trebuie
să fii cel puțin canibal ca să de-
vii celebru în Occident", ne spu-
nea Baconsky, exprimînd în cu-
vinte amare neadaptarea sa și a
noastră, a candizilor.
Această însușire a scriitorului
se poate exprima și-n alți ter-
meni, mai urbani : darul de a u-
maniza imensa noastră zestre de
sălbăticie. A umaniza partea noas-
tră inumană.
Și dacă defectele sînt mina de
uraniu a prozei, atunci sophrosyne,
înțelepciunea și atracția misterioa-
să a desăvîrșirii, sînt mina ei de
aur. Păcat că aurul pălește în
fața uraniului...
In finalul răspunsului, voi spune
că însușirea cea mai de seama
este să te despoî de însușiri. Cînd
ajunge aici, un scriitor este deja
mai mult decît un scriitor : este
un om. Așadar, pe alte căi, am
ajuns la o concluzie pascaliană...
Dar ce înseamnă să te despoi de
însușiri ?tnseamnă a distruge au-
tomatisme mentale, a înlătura
condiționări și inerții de simțire,
a arunca prejudecăți, a goli min-
tea de bruiaje parazitare. în acest
stadiu, devii o mare putere în
materie de reflectare, înțelegere,
claritate.
7.	O întrebare despre ieșirea în
lume. Sinteți un autor de succes ?
Ce șanse de ponularitatc arc pro-
za pe care o scrieți ?
— Eu sînt un autor popular,
din cîte văd. Am o presă indi-
ferent-favorabilă. Apatic-favora-
bilă. Cel mai prețios aliat al u-
nui autor (întru publicitate) este
falanga snoabă a criticii, or eu
n-am reușit să o cîștig... înaintez,
încet, fără contestări și fără a-
plauze furtunoase. Romanul meu
cel mai bine primit, pînă acum,
a fost Noaptea împăratului. Rela-
tivul său succes se datorează mai
mult lui Traian, împăratul, decît
strădaniilor mele. Se caută genul
istoric, ce să-i faci. Cînd dai ro-
man istoric, ești iertat chiar șl
pentru unele performanțe estetice.
Romanul Tumul s-a epuizat re-
pede, dar încă nu pot aprecia e-
coul lui real, penetrația lui. Cu
mici excepții, critica a fost sau
prudentă, sau distrată. Cît despre
public (cei aprox. 30 000 cititori)
nu am de unde să-i cunosc reac-
țiile. Turnul are o latură carna-
valescă si alta isihastă ; ambele
sînt spații de manifestare (și de
sondare) ale umanului. Poate că
panta isihastă merge mai adine
spre enigma umană. Eu îmi închi-
pui că am un cititor pregătit să
recepteze și acest aspect.
Așa stau lucrurile cu ieșirea în
lumea carpatică. Cit despre ieși-
rea pre jinioi strame, suit aoia ia
Kilometrul unu. Adică primii mei
traducători au fost bulgarii și,
nind ei primii, au fost și cei mai
inspirați, adica mi-au tradus ceva
proză scurta, din futlanda posibi-
la și din arheologia dorințelor.
Romanul Noaptea împăratului,
tradus in patru limbi, la noi,
nu-mi fac iluzii că mi-a adus
mulți cititori străini. Este un tel
de sticlă aruncată în mare : nu
știu dacă a ajuns la vreun țărm,
acum aflu ca Mirele se traduce
la Kiev, iar Turnul la Moscova.
Proza scurtă se propagă și mai
încet... In lume, trebuie să iz-
bucnești cu o carte. Nu cu șapte :
cu una singură, dar foarte cerută.
Literatura română actuală, nu se
pare, încă nu reușește asta : sa
izbucnească în lume printr-o carte.
8.	Care vedeți a fi bătaia prozei
in veacul iminent ? Cu ce forțe
intîmpinăm secolul următor?
— Romanul scurt și scăpărător
va cîștiga teren. Raportul roma-
nului viitor față de romanul rea-
list tradițional va fi de 1 :8. Adică
tot ce spunea Balzac în 1000 de
pagini, autorul secolului viitor va
spune în 125 de pagini, cu aceleași
speranțe de obiectivitate și de
realism. Pe lingă autorul romanu-
lui de 125 de pagini, desigur, vor
trăi și atavicii grafomani, care
vor popula (nu zic „polua") lite-
ratura, cu succes și beneficii ma-
teriale. Dar structura de rezis-
tență a prozei va fi cartea scurtă
și scăpărătoare.
Sper că tot mai mulți autori
vor conveni că scrisul este o
practică însemnată a spiritului și
vor avea o atitudine în consecin-
ță. Asta va apropia cumva proza
de ingineria psiho-somatică, dar
fără riscul de a-i distruge speci-
ficul. Mărturisesc, că, aici, am
făcut nu atît o previziune, cît o
descriere a unor obsesii persona-
le. Poate asta m-ar interesa pe
mine in prag de secol 21, poate
asta aștept eu de la proza mea.
9.	Cum vă închipuiți că arată
scriitorul care se respectă ?
— Iată, mai întîi, ce zicea Karl
Krauss : „De ce scrie un om. Pen-
tru că nu are destul caracter ca
să se abțină". Karl Krauss se re-
ferea la scriitorul din timpul său :
timp paradoxal, de nepăsare și a-
pocalipsă, de anxietate și aștep-
tare, de asprime si labilitate. Vre-
murile de acel soi deformează
actul scrisului. îl împing spre
compromis sau spre infantilism.
In asemenea timpuri, păstrătorii
„Focului sacru" al artei se ex-
primă în felurile chipuri, inclu-
siv prin tăcere. Dar în ce con-
diții tăcerea devine un cod artis-
tic ? Iată o temă pe care o lă-
săm deocamdată deschisă.
Exigența cu sine este un alt
semn al scriitorului care se res-
pectă. Marea frămîntare, marea
mărturie, marele stimul mental :
doar pentru astea merită să rupi
actul tăcerii, frumusețea tăcerii,
eficienta lucrare a tăcerii. Adică
numai pentru ceea ce face „să
sporească sufletul", cum ziceau
bătrînii noștri fascinați că în om
există un suflet.
Discuție consemnată de
Dumitru BRADAȚAN
TRANSPARENȚE
August
Metalul luminii curge arabescuri verzi pe timpane.
Se aude tot sistemul solar.
Galaxia mai rămine un mit virtualizat prin
negație.
Se aud vibrații trecute și viitoare despărțite
de numai o clipă.
Luna august e femeie și stă la răscrucea cerului,
a unor brazi inconștienți si fînețelor cosite.
E acolo un măcel parfumat pînă la disperare.
Ea e făcută din marmură și ține palmele cuib
către tine.
Din cariera asta se dezgropau pe vremuri lei,
vulturi, grifoni...
Muți și nemuritori.
Soarele o lasă albă, dar amîndoi ne întîrziem
geana către sini.
Acolo a fost uitat un halou tremurat.
Va fi fost scară.
Cum să treci mai departe dacă ea tace și privește
in palme ?
Cuib pentru o pasăre ce a fost sau va veni...
Sau apă de-o singură sete...
Se pot tipări în ele lingouri din toate orele zilei.
Pe cer zuruie grîu sporit cu aramă și secară
de smaragd.
Pur și simplu, ne vom mumifica în această
lavă roșcovană.
In orbite două pietre ale strălucirii cit oul
de porumbel.
Pasărea-săgeată se rotește tot mai tare
și ne cuprinde amețeala.
Cosmonauți de catifea intr-o centrifugă
imaginară,
îmi fac aripi din solzi de plumb și țigle.
Plonjez la picioarele zînei pină duc în creștet
nisipul din fundul unei fintîni.
De astăzi luna august arc oglindă.
Ea știe graiul si încă alte minuni.
M. TINESCU
Si rodu-i mai dulce
Cu fructe rotunde, cu spice ureînd
pe mesele noastre de taină și cină
pămîntul de-acasă în August înalță
un cîntec de proaspătă, vie lumină,
și-auzi rădăcina sub brazdele aspre
cum urcă spre cer respirările noastre,
și-auzi prin ferestre o pasărc-n zbor
spre spații de suflet albastre,
în August visăm într-o pace deplină
cîmpii somnoroase și munții din piatră
sub miinile noastre cu forme cîntînd
iubirile noastre de neam și de vatră,
în August și fapta-i mai demnă, mai dreaptă,
și rodu-i mai dulce sub cîntec și slavă,
și-odată cu glia din munte la mare
fă-te cîntec de țară, fă-te cîntec, Suceavă !
Ion DRĂGUȘANUL
Cîntec
l’ămintul mă urcă-ntre stele
Dîndu-mi dreptul să ard printre ele.
Mai am de cărat finul și-l car
Ca o furnică și ca o albină
Eir cu fir, nectar cu nectar,
In stoguri cu multă lumină.
Mă-mpurpură toamna din toate părțile.
Explozii solarc-n struguri și-n mere,
îmi pun deoparte toate cărțile
Care dețin suprema putere.
Le vor reciti între otrăvuri și coasă
Cind mierla-i soră c-o privighetoare
In zorii zorilor, la masă de mătasă,
Lingă rouă frunții cu mireasmă ocrotitoare.
Gheorghe LUPU
Despre starea
de patrie
Pai ria-aripă de stea
deasupra inimii arcuindu-se pînă
ce înșine noi devenim
cintătoare fîntînă...
De jur-împrejur Ea se află
ca ploaia, ca umbra, ca soarele...
Fără de ea cum s-ar mai înstela,
neliniștite, izvoarele ?
Să nu-i căutăm definiții !
Mai presus de iubire există ! Cum oare
am putea învăța să doinească
o privighetoare ?
Ca-ntr-o poveste de dragoste,
mestecenii Ei au sfiala aleasă a mirilor.
Intre veșnic și efemer se numește întîi
suma iubirilor.
Nimic nu-i incert cînd c vorba de Ea.
Respiră. Cîntă. Iubește. Și nu are moarte.
Viața Ei este cea cît i-o dăm
fiecare în parte.
.Se află doar in prea-plinul iubirii
încolțind ca boabele griului. Grele.
Ce poate arde mai pur decît macii-nflorind
tricolore drapele?
loan IACOB
Cuvintele Ei sînt purtătoare de cîntec.
Nu căutați ce nu s-a mai spus !
Există un cuvînt mai cuprinzător decît Patria
Și mai presus ?
Să nu-i rănim cu vorba, imaculate, zăpezile !
Despre starea de patrie nu se vorbește.
«fină la lacrimi strigător și sublim, e ceva
* doar se trăiește !
Victor IONESCU
Ochiul codrilor
Ochiul codrilor din scară
Se deschide-n lupi albaștri
Cit sîntem în Bucovina
Mai sorbim din ploi de aștri
Cît sîntem în Bucovina
Devenim un cîntec pur
Deschizînd în noi albastrul
Cu o pasăre-n azur
III — Pagini bucovinene
Vasile ZETU
Ochiul codrilor ne știe
Căci își rupe-n noi lumina
Izvarînd din Eminescu
Mai sintim în Bucovina
Neam poetic care-și cîntă
Doina dorurilor sale
Ce pămînt străvechi ne soarbe
Intre rime și-ntre zale
Ochiul codrilor ne tace
Mult mai mult ca zvon, măiastru
Mai sîntem în Bucovina
Deschizînd in noi albastru.
Bucovina
Tu faci parte din mine,
niciodată nu rămîn prea mult
într-un loc străin,
mi-e dor de Bucovina,
insulă nostalgică
atirnînd strălucitor
înaintea amintirilor mele,
ești spiritul meu
popr.lind pupilele ochilor
vechile tale pavaje
traversează bulevardele sufletului meu,
ea o compactă singurătate
sau ca niște oglinzi
care se reflectă una intr-alta.
Cristian Pașcanu BUCOVIAN
Silueta unei
miresme
Pentru că sînt fericit,
cetitorule, iată,
acum urmăresc pe-ndelete —
o, pină cind către margine
ochii
desferecă rouă,
și iaiăși —
acum urmăresc, vreau să spun,
silueta strălimpedc a
întreitei miresme
pe pajiștea
proaspăt cosită :
Niciunde,
nicicind o metaforă nu
poate fi mai duios
înrămată —
albastru
nestăvilit este în august
văzduhul
în satul meu somptuos,
ancestral — Bucovina —
inconfundabilă,
indestructibilă stare de suflet,
de unde îți scriu, cetitorule,
iată,
bucoavna aceasta bucolică, sacră
petală de vis
dintr-o stea
meliferă.
PREMIUL PAGINILOR BUCOVINENE LA CONCURSUL DE POEZIE
„PORNI LUCEAFĂRUL", ORGANIZAT DE COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA BOTOȘANI, EDIȚIA 1987
Un poem citit într-un ritm
civil de sentință
nu-mi alege locul în care să mă-ngrop
așteaptă-mă sus pe dîmb și privește
întîi orizontul și vezi dacă mă cuprinde
plumbul de execuție cu rana in privire
ca o torță aprinsă inima copiilor
murmură-n pieptul patriei
întiia dimensiune e strigătul
la hotarele privirii zăpada cade cu ochi deschiși
peste osemintele înghesuite marșul triumfal al poemului
încolțește la umbra statuilor învățătoarea satului
își face stagiatura în ore deschise citește țăranilor
ultimele dorințe intr-un ritm civil de sentință
Aurel POP
Cîntec de piatră
Noi locului am stat cu piatra,
așa cum e în zidiri așezată,
sau cum e sub cenușă vatra
pe care-arsura nu e alinată.
Ne-am înălțat în trupul de zidire
și temelie-am fost la noua casă.
Ni-i piatra arcuită-n os subțire
de timplă, ca o boltă calcaroasă.
E-un miez pietros a noastră ființare
pe-acest pămînt. Nu suntem frunze-n vînt.
Noi ne-am durat de mii de ani altare,
topite cu străbunii în pămînt.
Urcușu-i deci de piatră, iar în lut
ne coborim la cei de dinainte.
Din noi tot crește marele trecut,
ca versul veșnic din fierbinți cuvinte.
Petru BEZUȘ
CONSEMNĂRI
PERMANENȚE
SERGHEI ALEXEEVICI BARUZDIK (U.R.S.S.)
E. Ar. Zaharia (Zaharia Macovei)
cuvintele Sale
dintre
Criticii între ei
CADRAN
(premiul I)
revistele
(cu Aurel Putnearru,
din
• Premii
Ion PRELIPCEAN
ai
fără
vrut
istorie"
corespondența), antici-
Fălticeni
•nte de epocă cu ven a de
ca d
loanid DELEANU
me nolitice
Alecsandri, de
prezent la Junimea
fap-
revista „Convorbiri litera-
țional'
Gane aparține
de veac, fiind
întiia oară, de nu greșesc, pu-
tini (sic!) romancieri s-au fo-
Paris (cu Charles
M. Carre, Mario
Le Gentil, Marcel
V. Tieghem) și di-
ibrări
unele
neam
iunge
perei
întru
tînără
(Eugen Lovinescu). Apropierile de alți
prozatori, Ion Slavici, I. L. Caragiale,
același tip-*,
central este
din Jocurile
încredințat
cializare la
Bruneau, J.
Roques, G.
Bataillon, P.
Suceava și Doroho:,
Iași. De Iași a râ-
de orașul copilăriei.
foarte prolific în ti-
scris în 11 ani (1933
de cărți, tipărind 18
primele
obligații
nale, ea
gini de
Crișana,
Forum,
să despice firul în patru. Cu
alte cuvinte, forțăm compara-
ția sau răstumăm ordinea fi-
rească a proporției si dintr-o-
dată
după
mi-e
dacă
de o săptămînă. o bogată suită de
acțiuni specifice : expuneri pe te-
altele care sint
încărcate de a-
în care patosul
trecutului lumi-
dus pe rînd la
la Focșani și la
mas legat, ca și
Fălticeni.
Din 1865 este
Orion
apoi cu
H Tînărul poet Ion Manole,
la cenaclul „Nicolae Labiș” din
de-
Su-
si, negreșit, dacă în 1863 s-ar fi a-
flat la Iași, ar fi fost printre fonda-
tori. A abordat ..drapelul nostru na-
corecturi.
nuvela ta
frumoase**
lerie).
care-1 certifică drept creator autentic
în coloanele „Convorbirilor literare** ;
roadele sporesc, poetului și prozato-
Cum ziua bună se cunoaște
de dimineață, așa și cronica de
complezență se trădează de la
Ion Creangă, Vasile
asemenea se susțin.
Afirmăm că Nicu
literaturii începutului
Scriitor
nerețe. a
—1943) 23
„do-
pre-
ș.a., dar se face
în Junimea lite-
ci si de procedură, fără a a-
însă la valoarea artistică a o-
înaintașului, dar încercindu-se
aceasta ; opera sa este astfel
— „un liman de seninătate'*
pera
flote
du-și
cresc
losit de el mai
hai Zamfir- (o
calitate) și, în
altceva nici nu
economice, simpo-
brăileanu), nuvelele lui fiind
vezi sigure ale unui povestitor
destinat” (Ilie Dan).
Merită, de asemenea, amintit
vorba comentatorului,
cu „Poveste de iarnă"
așa. ierarhiile capătă
rească restructurare.
ringere. ci autorul n-a
poeți maturizați",
„evocări istorice
dînci semnificații,
descoperirii gloriei
rinduri. „Motivată” de
amicale ori redacțio-
curge domol prin pa-
reviste asemeni unui
caldul vostru îndemn, nici o
ele: Trandafirii negri,
.Președinte al celor nouă**, Nicu
că un „persona.i
telefonul care —
Daniei, unde i s-a
acest rol pentru
si firească încălzită cu mici
sentimentale”, propunîndu-i
® „Baia—-file de
sa. Rădăcinile operei sînt în-
în specificul românesc, găsin-
„sujeturi” originale ; ramurile
venetic în contactul cu Junimea
întoarcerea borzelor noastre
luncă”. (D.M.)
care semnează un
cinstirii trecu-
marilor înfăp-
poporului nos-
inclus. timp
rului adăugindu-i-se memorialistul și
traducătorul din opera Homerului i-
talian. Iată cum Nicu Gane este
liantul dintre înaintași și urmași —
„firul unei tradiții neîntrerupte (I-
așijderea
? Și uite
o p:t -
Dar să
Pusă sub semnul
tului și omagierii
tuiri socialiste ale
tru, manifestarea a
dimensiunile se modifică
propria-ne dorință. Ce
„Adela" lui Ibrăileanu,
nu tot „un roman in doi".
„Cu aceste patru rezerve,
este una din cele mai
(Fond documentar — Ga-
bine decit Mi-
fi si aceasta o
fine, probabil
există, că ro-
ră (Sibiu), Colocviu,
Familia, Filobiblon,
JUNIMIȘTI FUIICE^M
(urmare din pag. II)
lă. Aici și-a trăit frumoșii ani
Zaharia Macovei s-a născut
la 24 ianuarie 1911 în localita-
tea Horodnic de Sus, județul
Suceava. A făcut liceul la
Cosmeni, iar facultatea la Cer-
năuți, urmînd cursuri de spe-
ferite alte cursuri (Paul Va-
lery, Paul Hazard, E. Brehier,
Jean Boutiere —) pînă în iulie
1941.
A fost profesor Ia licee din
țară (Dorohoi, Fălticeni ș.a.),
iar ultima dată a funcționat
la Institutul de Invățămînt Su-
perior din Oradea (1964—1973).
Consătenilor I. G. Sbiera, Va-
sile Tigănescu, Iulian Vesper,
Ie urmează E. Ar. Zaharia
(Zaharia Macovei), al patrulea
scriitor (în ordine cronologică)
pe care îl dă Horodnicul cul-
turii române.
Este membru în diferite so-
cietăți științifice, culturale, ce-
nacluri ; a publicat cărți (poe-
zie, romane), studii, cercetări,
comunicări, articole, note, re-
cenzii, cronici, eseuri, a scos
ediții de scriitori.
A debutat cu versuri, ca e-
lev, semnind cu pseudonimele
Firu Măgdălin, Radu Voichiță,
Mălin Bucur
remarcat abia
rară (1931).
A redactat
Em. Gorescu, apărută la Ră-
dăuți și București, 1933, 1935),
Argonaut (cu Mircea Streinul,
1934) ; Fișier (1934), Nord (1938).
A fost redactor la Glasul Bu-
covinei.
A colaborat la peste 100 de
reviste în perioada interbelică
și la alte 20 de reviste în anii
'50—'80. Printre acestea din
urmă amintim doar : Cercetări
de limbă și literatură (Oradea),
Cercetări de limbă și literatu-
Gaudeamus, Limbă și literatu-
ră, Lucrări științifice, Nebă-
nuitele trepte, Orizont, Revista
de pedagogie. Revista învâță-
mintului superior, Țara Crișu-
rilor.
școlarității, mărturisind in 1912, la a
70-a aniversare a școlii domnești :
„nicăirea nu-mi e mai îndemînă ca
aici, nicăirea nu-mi par locurile mai
frumoase". Aici a simțit primele tre-
săriri ale dragostei, aici a ucenicii
în breasla vînătorească în decorul
de vis al Brădățelului, de aici a par-
ticipat la adunările unioniste de la
Slatina, aici a trăit memorabila noap
te a Unirii, îndrăzneală ce-a atras
destituirea din postul de .tinăr jude-
cător. De aici legătura de suflet:
„fiecare colț de zid îmi spune o po
veste”. Memorialistica din „Zile trăi-
te” și „Păcate mărturisite", in dul-
cele grai al vremurilor, evocă „A
mintiri din copilărie* dar și „Anii de
ucenicie”. Contemporan și prieten cu
Ion Creangă (vezi Fondul documen-
tar, Galeria oamenilor de seamă din
pînd, prin plăcerea cinegetică și iu
birea pentru natură, pe Mihail Sa-
doveanu. Nicu Gane este un produs
al acestor meleaguri. în descrierea
peisajului mirific al „împărăției ape-
lor”, Sadoveanu are un înaintaș pre-
țios : „aburi deși acopereau fața apei
ca un înveliș de noapte prin care nu
străbatea nici una din ochioasele
stele spre a se oglindi : iar apa dor-
mea adine” („în vacanță"). însuși Sa-
doveanu, în necrologul din 1916, îl
numește „maestrul meu”.
Viața și obligațiile profesiunii l-au
re“. pe care a slujit-o cu credință.
Nicu Gane este al Junimii încă prin
debut : aducînd prima nuvelă, „Flu-
ierul lui Ștefan”, spre citire, se sim-
țea „un vinovat care ascundea în
buzunar corpul delictului” (Cum am
început a scrie). în emoția debutului
nu și-a putut citi textul. A făcut-o
Titu Maiorescu, exclamînd la sfirșit:
„voila une nouvelle!“.
Mentorul junimist l-a inclus în
„direcția nouă” și l-a supus adeseori
unei judecăți obiective. Iată, în scri-
soarea din 6—18 decembrie 1876 că-
tre Nicu Gane, Titu Maiorescu afir-
mă : „Cinele bălan a plăcut tuturor
cărora le-am citit și cred că este
cea mai bună scriere a ta pînă a-
cum”. apreciind „limba cea limpede
1933; Afania, 1933, Apoteoz,
1933, Trestia Barcan, 1934,
Stihuri, metafore și imagini
românești, 1935, Marathon, 1936,
Insurgențe, 1938, Artur Goro-
vei. Brașov, 1938, Nord, Făl-
ticeni, 1938, Revista Nouă, Ră-
dăuți, 1938, Acteon, 1940, Nerv,
1940, Beatitudini 1943, Opinii
europene despre dor, 1943, An
tologie rădăuțeană, 1943, unele
cărți le-a scris în franceza
Portrait de ia Bucovina, 1939.
Essai de bibliographie pour
l’etude du „dor” roumain, 1943,
iar altele i-au rămas în ma-
nuscris 1 D. Anghel și poezia
spaniolă. Eugenio d’Ors sau
grandoarea rațiunii, G. Bogdan-
Duică, Mim (roman), Tranda-
firi spanioli, cărți semnate cu
pseudonimul E. Ar. Zaharia.
După război a semnat cu nu-
mele său adevărat Zaharia Ma-
covei. cele peste 40 de studii
științifice, în diferite publica-
ții, sau în volume colective :
Trecut, prezent si viitor în
Bihor (1969), Bihorul (1971).
Monografia Liceului „Emanuil
Gojdu” (1971), Culegere de tex-
Traian
, loan
1969,
baca-
facul-
Mihai
1973.
te pentru dictări (cu
Blajovici, Valeria Botiș,
Comănescu), București.
Analize literare pentru
laureat și admiterea la
tate (cu Paul Magheru,
Vînturache), București,
Pentru tipar are pregătite :
Flori alese din poezia Bihoru-
lui (cu Lucian Brimba, Valen-
tin Chifor, Paul Magheru, A-
neta Micle) ; loan Slavici, o
pagină uitată. Dicționar de ti-
puri umane (1000 p.) ș.a.
A scos ediții de scriitori :
Ion Roșea : Semne’n Scuturi,
București, 1937 ; loan Slavici :
Atitudini și mărturisiri, Facla,
Timișoara, 1975 ; Horia Bottea :
Game și pendulări, Ed. Da-
cia, 1983, (cu Ilie Radu-Nan-
dra) ; a tradus volumul Ade-
lei Popescu, între noi timpul,
1986, în limba franceză.
A tradus din poezia france-
ză, spaniolă, portugheză, en-
gleză, rusă.
Gane a avut mulțumirea de a-și pu-
blica in 1880 „Novele” în două vo-
lume, cu o dedicație grăitoare pen-
tru traiectoria destinului său literar :
„Amicilor mei din Junimea vouă vă
dedic această carte... căci fără voi,
linie poate n-ar fi ieșit din pana
mea". Legătura de suflet cu Junimea
a rămas constantă cu toate că opini-
ile politice l-au condus pe alte dru-
muri. în discursul din 22 decembrie
1899 arăta că „cele mai plăcute și
mai senine oare ce am petrecut în
viața mea, au fost acele de la în-
trunirile noastre literare... unde dom-
nea numai voia bună și spiritul cel
mai intim de colegialitate, unde fie-
care își citea scrierile în mijlocul
unui auditor cu judecată liberă și
unde simțea un adevărat repaus su-
fletesc într-o atmosferă limpede ne-
atinsă de veninul patimilor lumești".
Relatările memorialistice despre
Muzica Ia Junimea sînt deosebit de
interesante (O baladă a lui Nicu
Gane — Domnița și robul — a fost
transpusă muzical de compozitorul
Gheorghe Schelleti). Relatările despre
pictură (atelierul din strada Săulescu
unde lucrau N.cu Gane. Verussi. Bu-
iucliu si Vasile Pogor) se constituie
■ ronicar martor al „Zilelor trăite”.
Opera sa a cunoscut o vie ,-ircu-
’ație. Doi junimiști — lacob Negruzzi
si Ion Luca Caragiale — au scris un
inspirat libret de operă pe muzica
lai E. Caudella. după nuvela „Hatma-
nul Baltag".
Se vorbea chiar de „un plagiat la
Junimea” (vezi Caietele A. G. Stino
în Fondul documentar al Galeriei),
pornind de Ia scrisoarea lui Benges-
cu-Dabija către Nicu Gane. în care
învinuitul se scuza câ nu folosise în
textul pentru opera comică „Olteanca”
nuvela Iui Nicu Gane „Două nebu-
nii". Nu se produsese vilvă. pentru
ră nici unul din texte nu-și putuse
imnune primatul valoric.
Opera Iui Nicu Gane s-a bucurat
de recunoaștere nat'onală și a cir-
culat în traducere germană, franceză,
cehă, bulgară, suedeză.
Tn miezul incandescent al eveni-
mentelor timpului sâu. la răscruce
de veac (An nou, veac nou 1901), Nicu
Gane vine din atemporalul cronică-
resc avînd sfătoșenia celui ce măr-
turisea „au fost scrise în inima sa”.
în același timp Nicu Gane este o
prezență vie a secolului al XlX-lea
cu „Păcatele tinerețelor" devenite
„Păcate mărturisite", cu „Amintiri din
junețe" mergind spre „Zile trăite" ;
de la „Cum am învățat românește"
Ia „Cum am început a scrie". Des-
cendența negruzziană nu e doar de
In lume sint tot felul de cuvinte
nu seamănă nici unul cu celălalt
cînd îți vorbesc ca un suris cuminte,
cînd te uimesc ca fulgerul înalt,
cînd îndrăznețe, cînd suave, calme
de neclintit, oricît ar bate-un vînt,
dar toate iau și netezesc în palme
făptura vie-a faptei din cuvînt!
Cuvinte multe năvălesc în lume
cum sînt și fapte în al lumii spic,
căci dacă fapte nu pot fi anume,
se stinge și cuvîntul, nu-i nimic,
se pierde ca prigoria în spațiu
și nu-l mai poți aduce pe pămint,
căci omul ce nu soarbe din faptă cu nesațiu
nu-i decit omul fără de cuvînt!
în românește de
Dumitru BALAN și Ion POTOPIN
piriiaș pitulat printre sălcii
incapabil să deranjeze cu su-
surul său auzul trecătorului
preocupat de chestiuni mai se-
rioase. Să zicem, ca în cazul
de față, că e vorba de romanul
unui critic („Poveste de iar-
nă”, de Mihai Zamfir). Cum în-
drăzneala unei asemenea ten-
tative nu-i nici nouă și nu tre-
buie nici descurajată, cronica-
rul „chemat" să-și spună păre-
rea (România literară nr. 26)
închide din ochi și se apuca
de treabă.
Mai întîi, pentru că trebuie
găsit un punct de plecare, res-
pectivul va emite cîteva con-
siderații de ordin teoretic, nici
nu se poate altfel, liniștindu-și
cititorii cum că n-au de ce să
se mire : nu e primul critic a-
tras de farmecele narării... Și,
spre edificare, se fac trimiteri
Ia nume care nu mai au nevoie
de „susținere”. Ba mai mult
se găsesc și filiații cu opere
redutabile, dacă nu chiar și
merite suplimentare pentru opul
recenzat : „Poveste de iarnă
este, cel puțin în două puncte,
mai aproape de romanele lui
Camil Petrescu decît de acelea
ale lui Holban. Mai întîi nu
este atit de masochist-analitic
ca Jocurile Daniei, cu • care
are totuși (subl. n.), multe a-
semănări ; nu despică firul in
patru (s.n.), făcînd destul loc
observației lumii înconjurătoa-
re". Stratagema a devenit de
altfel monedă bătută i nu tex-
tul e lipsit de forță de con-
urmărim mai departe opiniile
criticului-recenzent despre car-
tea critic ului-romancier. Deo-
camdată el ne invită să aflăm
subiectul volumului pe care-1
recomandă cu atita convingere:
un precursor al scrisului sadovenian,
o dovadă concludentă a „afinităților
elective” ale celor doi copii trăitori
la iazul Somuzului. Limba curat ro-
mânească a lui Nicu Gane adeverește
spusa lui Sadoveanu : „Proza lui ne-
silită se desfășoară firesc și lin- ca o
priveliște a blindei noastre Moldo-
ve”.
Bucurindu-se de recunoaștere ofi-
cială — membru corespondent al A-
cademiei Române, din 1882, membru
activ din 1908, președinte al Secției
literare a Academiei din 1912 — Nicu
Gane intră în plin veac al XX-Iea
cu o bogăție de proiecte și planuri
literare concretizate în colaborarea
la tînăra revistă ieșeană „Viața ro-
mânească” (în primul număr din
1 martie 1906 i se publică articolul
„Cum am tradus Infernul lui Dante”).
Receptiv la mișcarea de idei a tim-
pului, prezent în viața artistică, Nicu
Gane ne apare ca un păstrător al
tradiției ; pe un triptic se ridică o-
„Subiectul e mor de relatat și
poate fi relatat fără a știrbi
din interesul romanului". Noi
credeam că din interesul citito-
rului, dar, în sfirșit, neintrînd
in detalii vom preciza doar câ
formula cu „subiectul" nu-i
nici ea străină de schema par-
tizanatului critic de care a-
minteam. Și astfel, mai aco-
perim o coloană și jumătate,
tăifăsuind despre „un bărbat
între două virste” care „tele-
fonează de mai multe ori pe
zi” unei tinere „ineîntătoare”.
Cum însă fata „se află in urma
unei dezamăgiri", îl cam ține
la distanță pe timidul și tom-
natecul amorez și-1 tot ține pină
se termină romanul (nu îna-
inte de a dispărea „din viața
lui Stere tot așa cum intra-
se"). Odată subiectul deconspi-
rat. ce se mai poate adăuga ?
Bineînțeles cîteva concluzii ro-
ze (în „coadă de păun”) care
să-1 îneînte pe semnatar și
să-1 împace, eventual, pe citi-
tor. Cu aceeași perspicacitate
a evitării fondului problemei,
cronicarul ce descoperă, de
fapt ? Că proaspătul prozator
„este un citadin prin excelen-
ță cu simțul străzii aglomerate
și al pitorescului civilizației de
mânui extrem de simplu, la o
privire superficială, este con-
struit, „cu grijă și eficacitate".
Cam puține considerații, cum
se vede, pentru o carte căreia
i se face onoarea de a fr re-
marcată la rubrica „Actuali-
tatea literară" (a prestigioasei
reviste). Și pentru că orice cro-
nică de complezență nu poate
fi încheiată fără o frază cel
puțin măgulitoare, nici cronica
de fată nu se abate de la re-
gulă Ea sună așa : „In conclu-
zie. Poveste de iarnă este un
roman inteligent, agreabil, bine
conceput și scris de un critic
literar care-și dovedește, cu a-
ceastă ocazie, vocația de pro-
zator”. Cit de generoși pot fi
citeodată criticii între ei și cu
ei...
tul că spre redacția „Convorbirilor
literare”, sub imboldul lui Nicu Gane,
au pornit multe încercări scriitori-
cești de pe aceste meleaguri. Scîn-
teietoare prin spirit sînt ^Amintirile"
lui lacob Negruzzi despre unele con-
consecvente trimiteri de proze de că-
tre Vasile Forescu și Dimitrie Mo-
țun (ambii sînt consemnați în Dic-
ționarul literaturii române de la o-
rigini pînă la 1900, Editura Academi-
ei. 1979).
Nicu Gane. „al patrulea ca vechi-
me și ierarhie” la Junimea cum îl
considera Gheorghe Panu. reprezintă
substanțiala contribuție fălticeneana
la mișcarea cultural-artistică a epo-
cii.
Junimea și Convorbiri literare au
făcut epocă iar colaborările făltice-
nene nu întotdeauna de domeniul
artei autentice, au fost însă dintre
cele ce au dat sarea pămîntului, ex-
nresie a vitalității creatoare. Pregă-
tind drumul lui Sadoveanu prin re-
vista „Viața românească”, al lui E.
Lovinescu prin revista „Sburătorul”.
• Culegere
Sub egida Consiliului Culturii și
Educației Socialiste și a Consiliului
Central al Uniunii Sindicatelor din
România, a apărut recent o cule-
gere de poezie din cercurile și ce-
naclurile literare premiate la cea
de-a V-a ediție a Festivalului na-
țional „Cîntarea României", alcă-
tuită și îngrijită de poetul Ion
Mcițoiu. Voindu-se o sinteză repre-
zentativă a mișcării cenacliere din
iară, placheta cuprinde peste două
sute de autori, din aproape toate
județele patriei, premiați în festi-
val, care semnează aproape trei
sute de texte. După cum se evi-
dențiază în prefața volumului, „s-au
ales, din multitudinea poeziilor dis-
tinse în ediția menționată... un
prim ciclu"... al acelora care glori-
fică patria, „care ne va pune suo
privire creațiile poetice ale unor
nează cadranul împlinirilor prezen-
te”, precum și poeme a căror stare
este cea „de încredere în actul
creației poetice, exaltarea lucidă a
muncii poetului", „a cultului pă-
cii”. între laureații antologați se a-
flă și poetul sucevean Ion Cozmei
„Diptic”, din care extragem „Caste-
lul cu miei” : „La cumpăna serii
cu ciutura-n cer / Prin porți li-
niștit se strecoară cîmpia / Salci-
mii își piaptănă frunza stingher /
Cînd satul își leagănă blînd veș-
nicia // Pe marginea rîului picură
miei / Cu abur de lapte respiră
pădurea / Amurgul împrăștie-n tin-
dă seîntei / Și-n muguri de rouă
îmbracă securea // Se tulbură vi-
sul de sînge-n măceș / Fîntîna
prin iarbă trimite poruncă / Doar
mama așteaptă cu flori de cireș /
ceava, a obținut marele premiu al
concursului „Tudor Arghezi” de la
Tîrgu Jiu. Același prestigios pre-
miu, de data aceasta la concursul
de poezie „Lucian Blaga”, de la
Sebeș Alba, l-a obținut Simon Pe-
tru Oprea, de la cenaclul literar al
Casei de Cultură din Rădăuți.
■ La ediția a Vl-a a Festivalu-
lui „Comorile Vrancei”, de la Nă-
ruja, dedicat rapsozilor populari,
profesoara Doina Lavric (Căminul
cultural Dornești) a obținut pre-
miul I. Remarcabilă a fost și evo-
luția Dafinei Florea (Căminul cul-
tural Ilișești) și a Aglaiei Cotruț
(Căminul cultural Sadova), interpre-
te de balade, cărora li s-au confe-
rit. de asemenea, premiul I.
■ Ansamblul vocal-folcloric din
satul Costișa, comuna Todirești, for-
mația de jocuri bătrînești și rap-
sodul popular Ștefan Huțan (comu-
na Frătăuth Noi) au obținut tro-
feul concursului interjudețean de
folclor „Holda de aur”, de la Baisa,
Botoșani. (D.M.)
Ca în fiecare vară, comuna Baia,
de lîngă Fălticeni, fostă capitală
voievodală a Moldovei, a găzduit si
în acest an manifestarea cultural-
educativă devenită tradițională
„Baia — file de istorie”.
zioane. expoziții de artă populară,
schimburi de experiență, gale ale
filmului artistic și documentar etc.
La spectacolul muzical-Iiterar or-
ganizat în încheiere și-au dat con-
cursul formații de amatori din lo-
calitate și din alte comune înve-
cinate. (I.D.)
REALIZATORI: Ion BELDEA-
NU, George DAMIAN, VioreT
DARJA, Ion CARP FLUERICIr
Mihail IORDACHE, Gh. LUPU,
Marcel MUREȘEANU, Ion PA-
RANICI, Victor Traian RUSU,
Mircea TINESCU, Alexandru
TOMA
Secretariat: Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare:
Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA
SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 48