IULIE 1987 EDITATE IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA ( Vara fierbinte patriei Âfost o vară fierbinte ca și aceasta, de acum. A fost o vară în care comuniș- tii, întregul nostru popor au deschis o nouă epocă în bimilenara noastră istorie A fost vara celui de al IX-lea Congres al partidului, moment de răscruce în drumul neabătut al oamenilor muncii din jiatria noastră pentru bunăstare și pro- gres, pentru socialism și pace. A fost ales în acele zile de înalt patri- otism și conștiință civică în fruntea parti- dului cel mai iubit fiu al națiunii noas- tre, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU. Timpul a trecut. Cincinal după cincinal, an după an, zi după zi, sub conducerea partidului, avînd drept călăuză gindirea înțeleaptă și clarvăzătoare a Președintelui .țării, patria noastră a cunoscut o dezvol- tare fără precedent, s-a transformat din .temelii. Este greu acum să redai în cuvinte în- făptuirile ultimilor 22 de ani cîți au tre- cut de la cel de al IX-lea Congres al partidului. Nu este colț de țară care să nu fi cunoscut în acești ani profunde transformări. Orașele și satele noastre Desen de Traian BRADEAN autograf ION drăgănokj PRIVIREA Nici nu e chiar atît de mult de atunci... Vara lui 1965. Proaspătul profesor de română care eram a hotărît să-și petreacă luna de miere mergind pe jos de Ia Suceava Ia Sighetul Marmației. Brașoveanului din mine, obișnuit cu formele severe ale Bisericii Negre, îi era un nedeslușit dor de căldura culorilor Voronețului și de îndrăzneala să- geților de lemn ale Maramureșului. Suceava și Ipotești; Sucevița, Solea și Gura Humorului ; Voronețul, într-o zi cu o ploaie măruntă și aburoasă ; Cimpulung și Moldovița ; Borșa, Vișeu, Sighet și Săpînța... Deși au trecut de atunci două decenii, deși m-am întors de nenu- mărate ori în acele locuri, acea primă călătorie, făcută pe jos după modelul eminescian, nu mi se poate șterge din memorie. La Gura Humorului, unde am dormit o noapte, soția mea, colec- ționară de țesături țărănești, a descoperit o bătrînică fermecătoare care și-a deschis sipetul pentru noi. In timp ce femeile desfăceau valurile de țesături, ochii mei erau fermecați de sute de ouă încon- deiate, o adevărată Duminică a gramaticii culorilor. Și deodată, de parcă pe mine m-ar fi așteptat acolo, de cine știe cită vreme, aco- perit cu un fin strat de colb, un superb cap bărbătesc pictat pe lemn, a cărui privire mă urmărește și azi. Eu sînt colecționar de întim- plări, nu de obiecte, dar chipul zugrăvit pe lemn mi l-am dorit, venea de demult spre mine, era imaginea melancoliei umane, un alt eu, care cunoscuse tristețea întregii lumi. De orice însă s-ar fi despărțit fermecătoarea bărtînică dar nu de el, cel uluitor de laic în tristețea care îl stăpinea. »Nu pot, maică, pe ăsta nu ți-1 pot da. Cînd nu plouă mergem cu el devale și îl îngropăm sub pietre și plouă". Cum poți să-i iei cuiva ploaia ? Soarele da, el poate fi luat. Dar ploaia... Am plecat încărcați de țesături și de ouă încondeiate pe care Ie mai am și azi. Mă urmărește și azi privirea aceea aducătoare de ploaie si de oricîte ori mi-e sete mă gîndesc la ea. Vasile PIHA Atinge-mi, bună țară, fruntea caldă cu iarba verde și cu codrul lin, in vint subțire sufletul mi-l scaldă, să pot mereu la pieptul tău să vin ! Cimpia Românească se aprinde de-atita galben și de maci solari, de-adînc se-ncarcă (ara cit cuprinde, cad stropi de miere legănați și rari. Din veșnicii terestre crește griul, oprindu-și timpul, mort de osteneală, ca o poveste se petrece rîul in liniștea înaltă și egală 1 sînt acum altele, mai frumoase, mai în- floritoare. S-au înălțat pretutindeni fa- brici și combinate, pămîntul a dat an de an roade mai bogate, s-au construit școli si institute de învățămînt superior. Știin- ța și cultura au devenit factori spirituali de cea mai mare importanță în formarea conștiinței omului nou, cel care cu bra- țele și cu mintea înalță edificiul patriei de azi și de mîine. Vară fierbinte. Peste cîmpiile țării soa- rele se joacă-n văzduh cu vintul. f ertilele ploi ostenesc printre nori și iată-le gă- sindu-și odihna pe obrazul aspru al pă- mîntului. Văzute de sus, Cimpia Româ- nească și colinele și dealurile domoale par părți ale unui miraculos tablou, în care se citesc culorile patriei. Ostenesc oame- nii deasupra ogoarelor, cum au învățat din strămoși, culeg rodul livezilor, cad lanurile sub ascuțișul luminii, ca fulge- rate, aur se cerne din trupul spicelor, dau în lacrimă fierbinte și strălucitoare viile. De abia presimțit, cuvîntul de răcoare al munților călătorește către șesurile dogo- rite de arșiță. S ar putea numi toate a- cestea cu un cuvînt: BUCURIE ! Văzută de sus, din înaltul cerului. Țara șe-mbracă în faldurile curcubeului, sta- tornica muncă, statornica devenire a zi- dirilor ei, furnicarul mulțimilor, nesfîr- șita împletire a drumurilor care duc că- tre MÎINE dau imaginea unui tărîm peste care timpul curge în folosul po- porului care-1 stăpînește. Dar ochiul nos- tru nu nevoia îndepărtării o simte, ci pe cea a apropierii și a îmbrățișării lucru- rilor, de aceea VEDEREA noastră pre- simte și știe că fierbintea vară româ- nească înseamnă rodul pe care-1 culegem din marea încăpere dintre munte și mare, din satele și orașele înfloritoare, din a- plecarea asupra pămîntului, a metalului, a planșetei și a paginii imaculate, din su- rîsul fără de pată al copilăriei și al vîrs- tei înțelepciunii, din mereu nesfîrșita vo- ință de mai bine, de adevăr și dreptate, de pace în lume. Trăim și creăm acest a- notimp dogoritor, în care faptele de zi cu zi sînt cea mai binefăcătoare răcoare așezată pe frunțile noastre, trăim și visăm acest anotimp lîngă care, iată, se și ivește pe zare un altul și mai primenitor. „Cred in superioritatea calitativă și in eficienfa culturală superioară a sintezei" — Spuneați odată, într-un inter- viu de care probabil nu vă mai aduceți aminte, că „noi nu tre- buie să avem nici un complex, dar nici să dăm ocazie de a ni se pune note sub valoarea noas- tră reală". Vă refereați, desigur, Ia cultura românească, Ia intelec- tualitatea noastră. Numele dumnea- voastră a depășit, în diferite îm- prejurări, granițele geografice ale țării. LTn poet francez, la Paris, Pierre Oster-Soussouev, fără in- tenția de a ne flata, vă cita nu- mele cu prilejul unei întilniri. în termeni elogioși. în compania unor celebrități... Care este opi- nia dumneavoastră cu privire la o mai bună cunoaștere a creației literare românești în contextul universal ? — Niciodată o literatură n-a fost receptată în străinătate numai din motive pur „literare". Dacă n-ar fi existat expedițiile militare franceze în Italia, în secolul al XVI-lea, renașterea italiană n-ar fi fost cunoscută și încurajată în Franța. Un exemplu din zecile, sutele posibile. Pentru media. în epoca actuală mai ales, evenimen- tul-șoc, marea surpriză, senzația enormă sînt esențiale. Avangarda, inclusiv românească, a învățat bi- ne această lecție. O literatură tre- buie să fie. în același timp, „mo- dernă", „sincronică", în conso- nanță cu nivelul, orientările si valorile mediului cultural străin căruia i se adresează. Cînd ești foarte „specific", foarte „folclo- ric" nu poți interesa decît pe etnografi. Nu trebuie să înțele- geți de aici că aș fi partizanul sincronismului mimetic, epigonis- mului, alinierii mecanice. Dimpo- trivă. consider aceste atitudini ca profund sterile. dăunătoare, la- mentabil de minore. A compila critici străini, numai pentru a fi (aparent) a la page, ce poate fi mai trist ? Dar nu-i mai puțin adevărat (pentru a mă exprima foarte simplu) că fără un element de universalitate, fără un simbo- lism viu și comunicativ, fără o polivalență deschisă, o literatură nu poate comunica, nu poate ieși în lume. In domeniul critic ceea ce poate fi transmis mai ușor sînt „ideile", universale prin struc- tura lor, și nu „impresiile", „ima- ginile" sau „judecățile" particula- re, greu comunicabile prin defi- niție. Cînd cultura română va face saltul hotărîtor de la „ima- gine" la „idee" (situație schema- tică, simbolică, bineînțeles) ea va avea mult mai multe „șanse" de- cît pînă acum. — Am auzit de multe ori că literatura sau critica noastră nu ar fi interesante pentru alte po- poare. Dumneavoastră ce credeți ? Ați putea enumera cîteva lucrări care ar fi „interesante" 2 Pentru temele, metodele și soluțiile lor. — Aproape tot ceea ce a fost efectiv „interesant" de fapt s-a și tradus. Dacă aceste realizări sînt regretabil de puține, cauza tre- buie căutată în situația evocată mai sus. Cred că ar interesa, e- fectiv, în străinătate, literatura lui Camil Petrescu, eseuri criti- co-biografice de genul Spre alt Istrati, de Mircea lorgulescu (deja implicat în studiile și edițiile li- terare internaționale ale acestui scriitor), unele eseuri ale lui C. Noica, mai ales ultimul : Scri- sori despre logica lui Hermes. Sînt primele nume și titluri ca- re-mi vin în memorie. — In sensul celor discutate pî- nă acum, cum vedeți o mai efi- cientă circulație a valorilor cul- turale : ale noastre spre univer- sal și invers ? — Intensificarea — cu o ex- presie consacrată — a „schim- burilor culturale" —, o cir mai mare frecvență a scri- itorilor și oamenilor de cul- tură români la cît mai multe reuniuni literare internaționale... Despre acestea am scris și vor- bit — eu și alții — nu o dată. O metodă ar fi și traducerea, in țară, de ediții bilingve (ceea ce se face într-o oarecare măsură), ca și a textelor tehnice, speciali- zate, a lucrărilor de erudiție și de referință românești, în limbi de circulație internațională. Dar în toate aceste împrejurări facto- rii decisivi sînt următorii doi : 1. o bună difuzare, expunere, expe- diere și vînzare de cărți ; 2. un sistem de relații de presă și inte- lectuale ; doar acești factori pu- blicistici pot asigura, practic vor- bind. o reală „recepție". — In „spațiul" acesta în caro se poate crea, sau să zicem că se creează realmente, concurența bă- nuiesc că e teribilă si competiția internațională e foarte apăsătoa- Interviu realizat de Dana PRELIPCEANU (continuare în pag. III) A PRIVI OMUL L-am cunoscut acum șap- te ani. Știam despre el din referirile unor critici, precum Petru Comarnescu, Vasile Drăguț, Ion Frunzetti, Dan Grigorescu, Virgil Mocanu. Aș cita doar din prefața unei monografii: „...operele lui Traian Brădean sînt trainice, robust colorate, grav și dis- cret melancolice, de o seni- nă tristețe, și dacă, așa cum se spune, constanta afectivă a sufletului uman este gra- vitatea și o anume tristețe, atunci, de bună seamă, aceas- tă operă este emanată dintr-o profundă omenie". (dr. Dan Cristian Popescu). A venit apoi la Suceava și l-am cu- noscut ca pe un om plin de CÂ un c/ntec modestie și delicatețe. Ne preocupa realizarea in zona industrială a Sucevei a unei lucrări de artă monumentală, mozaicul „Eroismul uman în opera de făurire a noii so- cietăți". Autori: Traian Bră- dean și lacob Lazăr. Cite n-ar trebui spuse despre en- tuziasmul și sprijinul deose- bit pe care l-am primit din partea directorului Ion Nem- țișor ; despre calmele, instruc- tivele discuții in jurul schi- țelor ; despre rezistența ne- cesară peretelui suport; des- pre smalțuri, plăcuțe, patină ; despre raportul între desenul viguros și armonia culorilor; despre perioada de „coacere" de la CESAROM; apoi des- pre dupăamezile pe care le așteptam cu nerăbdare pen- tru a vedea încă un regis- tru montat. Privit atunci, pri- vit astăzi, mozaicul nostru este pentru mine, pentru noi toți, una din cele mai fru- moase opere de artă monu- mentală din județul Suceava si, de ce nu, din întreaga țară. El dezvăluie, pe o su- prafață de aproape 400 metri pătrați, un imn de mare sen- sibilitate și frumusețe adus o- mului de aici și de pretutin- deni, sub diversele lui fațete de păstrător, continuator și făuritor de valori spirituale și materiale. Omul care a păstrat doina și rostirea ro- mânească ; femeia care a să- dit in sufletul pruncului vo- cația de ziditor; bărbatul ce poartă pe chip dîrzenia fău- ritorului care a învins toate greutățile și face astăzi lo- comotive, vapoare, avioane, calculatoare; omul ca măsu- ră a tuturor lucrurilor, ales de pe toate plaiurile româ- nești, adus în cetatea de 600 de ani a Sucevei, topit în- tr-un cîntec de culoarea au- rului dacic și aspirînd spre soarele unor atît de meritate speranțe. Ori de cite ori îmi caut bucuria de a trece prin fața acestei lucrări nu pot să nu-mi amintesc : „operele lui Traian Brădean sînt trai- nice, robust colorate, grav șl discret melancolice. i Alexandru TOMA P. B. k < Cronica literari Cînd publica în 1980 cartea Coșbuc în căutarea universului li- ric^ Lucian Valea se întreba (p. 5) cu o retorică savuroasă și o ironie travestită în fals scepticism: „ce se mai poate spune nou des- pre vechiul clasic, memorizat, cu îndărătnicie, de elevi ; citat, cu elocvență, de orice ins, care a mi- rosit măcar un dram de învăță- tură; repudiat de avangardă (...) ; supralicitat de neosemănătorisme- le, mai vechi și mai noi, cu agre- sivitate ; stors pînă la istovire, într-o paralelă devenită deliciul dascălilor de literatură — Emines- cu și Coșbuc — ; tiranizînd gus- tul și gîndirea critică prin formu- la lansată de Gherea — poetul ță- rănimii (...) ; acuzat de plagiat, într-o manieră nu numai nedreap- tă, ci și de confuzie și de igno- rare a dialecticii motivului lite- rar și realizării sale artistice ; bagatelizat, uneori trasformat în textier de romanțe care au făcut deliciul sindrofiilor autohtone; in- terpretat și îngrămădit, cu de-a sila, in teorii mediocre de ma- nuale școlare etc.“. Un prim răspuns privind pro- blematica operei, dificultățile re- constituirii biografice, atitudinea exegetului in fața memorialisticii, rolul unor personalități și medii socio-culturale in definirea per- sonalități lui George Coșbuc — toate acestea se găsesc in nuce în chiar finalul volumului mai sus amintit, veritabilă prefață sau concentrată anticipare a problema- ticii recentei cărți apărute. Pe urmele lui George Coșbuc (Editu- ra Sport-Turism, 1986). întrucît biografia oferă posibili- tăți de investigare a operei .des- chideri spre universul ideatic al acesteia, decodări ? In ce măsură biografia reconstituită de Lucian Valea e inconfundabilă, referen- țiaiă ? Principalul merit al mono- grafiei în discuție, contribuția ei reala pentru istoria literară so- cotim că rezidă în atitudinea față de sursa de informație și curajul selecției, Lucian Valea realizînd o impresionantă — prin cerbicie și persuasiune — muncă de curățire a traseului existențial al poetului, năpădit de o vegetație informa- țională care risca să deformeze chipul real al acestuia. Exegetul a trebuit să străbată o memoria- listică nu totdeauna de cea mai bună calitate, pagini de legendă (revenirile lui misterioase în Ar- deal, spre exemplu), mistificări, denigrări (vezi tevatura cu pla- giatul. Lazu &comp), a trebuit, pe bună dreptate, să renunțe la o anecdotică picantă sau la re- memorări de un pitoresc suspect (vezi, de pildă, cazul Octav Mi- nar). să se debaraseze de o în- treagă țesătură parabiografică, superfulă sau calomnioasă, parazi- tînd în jurul — paradoxal — unei personalități discrete și lipsită de tentația intrigii, sîrguincioase și pasionate în erudiție, distrate u- neori și blajine totdeauna, cum a fost omul George Coșbuc. Ei bine, cu o adevărată vocație a recon- stituirii, în care obiectivitatea și probitatea demersului nu sînt di- minuate de momentele inevitabile ale polemicii. Lucian Valea rea- lizează prima „integrală" crono- logică a vieții poetului de la Hordou. De altfel, capitolele în- seși dau sugestia criteriului și per- formanței : „în căutarea obîrșii- lor", „La gimnaziul fundațional din Năsăud", „La facultatea filo- zofică din Cluj", „Gazetar la Si- biu", „...Soarele la București ră- sare", „Slujitor al culturii'-, „Pe- regrinul transilvan", „Cei din Ur- mă ani. Moartea". Lucian Valea nu are orgoliul și ticurile descoperitorului de do- cumente inedite, mărturisește din capul locului a nu avea „ambiția întiietății", dar o cercetare de asemenea anvergură duce inevita- bil la descoperiri, chiar dacă nu din cele mai relevante, și se gră- bește să menționeze, cu aleasă gratitudine, numele unor colabo- ratori de un zel extraordinar în recuperarea unor documente din arhivele de la Cluj-Napoca, Bis- trița și Năsăud (Pompei Boca, Al. Matei, Ion Mureșan, Ina Șuteu. Grigore Găzdac). Atitudinea față de izvoarele de informație, dis- In laboratorul unei reconstituiri cernămintul în selecție, comenta- rea actului biografic pot fi pro- bate la tot pasul. Să luăm, bună- oară, mult comentata problemă a întoarcerii lui Coșbuc în Transil- vania, după stabilirea sa la Bucu- rești. Tonul lui Valea devine po- lemic și deopotrivă conciliant, pre- gătindu-și concluzia de bun-simț: „Nu cred că e nevoie să-i atri- buim poetului escapade romanti- ce cu treceri clandestine de fron- tieră, deghizat în țăran sau îm- brăcat „domnește în negru", cu prezențe de operetă Ia înmormîn- tarea părinților ori cu atitudini joviale de petrecăreț, „eternizate" pe fotografii" (p. 240). Pe de altă parte, inserînd în carte emoțio- nanta relatare a lui Goga despre Coșbuc. prezent incognito la Si- biu într-o lojă la Casina româ- nească, exegetul își manifestă sub- textual neîncrederea în autentici- tatea scenei însă previne citito- rul că secvența poate fi adevă- rată „ca atmosferă coșbuciană". Judecăți de valoare asupra o- perei se fac în treacăt dar, încă în Argumentul cărții, se aprecia- ză că opera este „unul din ele- mentele esențiale ale vieții unui scriitor (...) prin timpul, ca du- rată. investit la scrierea ei". Nu surprind și sînt pertinente cîte un puseu critic, cîte o sugestie de interpretare venind dinspre biografie spre operă, aceasta mai cu seamă în situația în care Lu- cian Valea însuși pune în cîteva rînduri problema aparentei discor- danțe dintre om și operă. Călăto- riile cu trenul, de pildă, erau punctate adesea de peripeții, de neprevăzut, căci peisajul, oame- nii, dialogul pasionat îl puteau „fura" pe poet, momeala schim- bărilor de itinerar ivindu-se atît de des, îneît Lucian Valea gă- sește în aceste peripluri „un sce- nariu ce stă, ca și idilele sale, sub semnul ludic. Un limbaj al sufletului său feminin" (p. 258). Viața lui Coșbuc s-a intersec- tat cu a multor personalități pro- eminente din cultura vremii : Titu Maiorescu, I. L. Caragiale, Al. Vla- huță, B. Șt. Delavrancea ș.a., dar dintre toate se desprinde cu pregnanță chipul lui loan Slavici, îndeosebi din perioada sibiană a celor doi (dealtminteri cea mai izbutit evocată în carte). Gene- ros pînă la sacrificiu de sine, „un mare delicat", Slavici a marcat, după cum se știe, decisiv destinul mai tînărului său prieten, pe care-1 considera „în ce privește cultura generală mai presus de toți intelectualii români" ai Si- biului de atunci. Totuși, dacă Sla- vici a fost norocul (ca să folosesc o replică notorie din Apus de soare), atunci „zestrea lui poetică și culturală (a lui Coșbuc, fireș- te — n.n.) de care nu se va ru- șina niciodată" și „experiența lui transilvană, adevărata lui univer- sitate" (p. 122) au fost tăria dru- mului său către eternitate. Cu toată acribia selecției și vi- vacitatea evocării, e de observat că traseul existențial al poetului intră uneori în zone de ambigui- tate și nedumerire, ba chiar de stupoare. Sînt cîteva momente cind viața Iui Coșbuc alunecă sub sem- ne de întrebare cărora Lucian Valea evită să le dea o dezlegare tranșantă. Nu este vorba de elu- dare sau neputință din partea au- torului; acest aparent cusur, dim- potrivă, îi particularizează demer- sul. Sînt în cîteva rînduri pagini de un epic dens, situații conflic- tuale a căror finalitate e fie a- mînată, fie lăsată în suspans, a- ceasta datorită precarității infor- mației sau absenței ei totale. Lu- cian Valea preia faptele, argu- mentele, cu un acut simț al vie- ții, cu înțelegerea înțeleaptă că orice viață conservă latențe se- mantice greu sau deloc descifra- bile, că existența nu poate fi re- ductibilă Ia o sumă de fapte omo- logabile, clișee de comportament, că, în ciuda unei opulente biblio- grafii, rămîn mereu episoade ce transced în inefabil, în insonda- bil. E un joc al viziunii de as- samblu, al dialogului subsidiar pe care-1 aștepți și-1 mtîmpini ca intr-un regim de lectură a unui text romanesc modern. Bunăoară, cu toate elucidările în timp, va fi greu să hotărăști de ce Coșbuc a avut o atitudine mereu retrac- tilă față de Slavici; va rămîne pentru totdeauna interpretabilă inapetența lui Coșbuc pentru poe- zia eminesciană sau pentru proza lui Liviu Rebreanu ; nu se va pu- tea decit aproxima influența căr- turarului Grigore Silași de la Cluj asupra viziunii mitologice a poetului in abordarea folclorului literar ; rămin — și, deci, nu-i un cusur in asta — incerte con- dițiile in care autorul Nunții Zam- firii trece Carpații și se stabileș- te în Capitală ; vor exista în con- tinuare nedumeriri privind natura relațiiilor cu părinții, cauzele u- nor „răceli" definitive etc. Nu putem încheia fără a pune în relație cele două nume — G. Coșbuc și L. Valea — atît de con- trastante temperamental și carac- terologic. Coșbuc este emblematic pentru comportamentul intelectua- lului ardelean de pe Șomeșul Ma- re : gestică moale, delicatețe in- hibată, vorbă rară, tăceri care spun mai mult decit cuvîntul, o cumințenie cumpănită, mișcare domoală, rigoare programatică, mîndrie reținută, eleganță discre- tă, efuziuni sentimentale strunite. Ei bine, ce diferen'ă in ținuta ci- vică și intelectuală a exegetului Lucian Valea — originar din a- ceeași xatră de gînd și suflet cu a poetului Coșbuc. Cînd confesiv pînă la șoaptă, cînd vindicativ pînă la tonalități leonine, gesti- culînd febril în pledoariile de o dantelărie retorică, zgomotos și incomod în sfătoasele sale „che- furi cu idei", curajos în opinii pînă la inconfort, Lucian Valea realizează p-in această carte c performanță nu ușor de atins : o sinteză biografică scrisă cu devo- țiune, probitate, rigoare și reală seducție ideatică ; o monografie fără de care cartea cea mare a vieții lui George Coșbuc nu ar putea fi scrisă. Să fie tot Lucian Valea autorul ei ? I Cornel COTUȚIU VICTOR SÂHLEANU Poem cosmologic Cînd ești departe — sau tot mai departe, nu știu de fugi, sau de m-absorb în lume si lungul drum ce astăzi ne desparte nu se mărește cu un Timp anume. i E-același Timp de Soarc și de moarte ce tot mai repede ne-azvirle ca pe stele și mă întreb de amintind de ele citesc în Viață sau citesc în Carte. E-n soarta lor s-alerge tot mai iute cu cit să le zărim ne e mai greu; și în curînd — nici semnele știute nu ne-or ajunge pașii... pasul meu... I Iar raza, ce-i mai roșie, obosește în spațiul nebulos și înghețat: e urmă de ochi cosmic plîns (firește !) — de ochiul nostru care n-a uitat. I Argheziană N-am vlagă pentru un alt înc put cu tot ce-a fost avut și-a fost durut. Să scrijelesc în fiecare zi dorința — sau porunca — de a fi puterile să mi le cerc ca-n tîrg roata norocului să o învîrt cu sîrg Să-mi port pe umeri — ca în doi desagi anii mei răi și anii ce-au fost dragi trupul să mi-1 împing ca pe-un pietroi să-mi pierd nădejdile printre nevoi să nu știu unde șade Dumnezeu (sălaș dacă mai e-n sufletul meu) să fiu împleticit de-un fulg în floare și să poftesc, flămînd, un bob de soare, i Nu am puteri... Dar cine mă întreabă? Și vocea cu care mă cert e slabă, în gînd, cu-ncheieturi de slăbănog m-agăț de mădulare și mă rog să mă-nfing în zi ca un culit să umblu fluierînd și împlinit. Să-ntind, neșovăind, mină spre măr să nu adaug răspăr după răspăr să nu mă-ncurc, păianjen prea zevzec, în firele pe care le petrec — să nu blestem cînd mă binecuvînt să știu să deosebesc cer de pămint. Dar încă-o dată : cine se întreabă ? Chiar vocea cu care mă-njur c slabă... I JUDECĂTORUL Se decise să-l cheme și să-i ardă cîteva palme. Absentase trei ore in șir la matematică, obiect de marc importanță, copiase la teza de română, se pusese in gură cu profesoara de franceză. Și, ca să pună vîrf la toate, cu fata gre- fierului Ilie a plecat în munți și, la o cabană, a băut trei alcooturi mari, o drojdie românească, o votcă rusească și un coniac fran- țuzesc, in timp ce fata a băut nu- mai lichioruri mici. Așa a rapor- tat cabanierul, care, cind l-a vă- zut pe judecător, s-a aplecat de șiră pînă Ia pămint. Toate au o limită. In consecință, a cumpărat o sticlă cu drojdie ro- mânească, o sticlă cu votcă ru- sească și o sticlă cu coniac fran- țuzesc. Coniacul l-a procurat cu greu. Să sadă cum bea diasolul. la cei optsprezece ani ai lui. adi- că dacă duce la gură, ori nu duce la gură. tl aude cum intră, cum îsi șter- ge picioarele de preș. Nu-și ridi- că ochii. Nu-și urni trupul. Ținea sticla de drojdie într-o mină. O desfăcu încet, încet... — Bei un pahar ? — Un pahar ? — Și două ?!... — Și două... Avea să-i dea de băut, să-l îm- bete, să-1 culce în bucătărie. Va fi cea mai aspră pedeapsă. Băiatul se așeză. Supse licoarea, anoi făcu un gest pe care jude- cătorul îl înțelese. Și-l acceptă. Nu era băutor, simțea cum sto- macul, răscolit, se înghesuie în cuibarul lui. ca o oasăre înghion- tită. în timp ce băiatul rămase cu paharul peste masă. ti turnă și-i spuse, fără să-1 radă. — Eu, în tinerețile mele, am plutit pe Bistrița. Tu, în tinere- țile tale, vei tăia lemne. Iți cum- păr o drujbă. — Bine... Indiferența băiatului îl scotea din sărite, ii veni să-1 pocneas- că, să-1 umple borșul. Se stăpini — Mda... Insă cu fata grefieru- lui ce-ai avut ? — Cu fata grefierului ? Momen- tan nu răspund la această între- bare. — Momentan ?!_ Te afli in fața lui tată-tu ! — Mă aflu— Judecătorul suflă in palmele u- mezite. chibzuind cu care să-1 cir- pească mai intiî. — Mă !_ Eu am plutit pe Bis- trița l Tu vei tăia l Și, deci, șah, pescuit și mul- tă vînătoare. Prefața evenimentului, un simpozion evocator re- alizat de: Costică Arteni (primarul vestit și iubit nu numai la Fălticeni, arhitect de fapte frumcase —- „fiecărui locuitor de aici îi revine un trandafir și o lalea"). C. Cicpraga (universitarul distins și erudit, veritabilă -introducere în opera..."), M. R. lacoban (vorbind despre „marile investiții de suflet făcute aici"). Teodora și Profira Sadoveanu (vivace, fiica preferată a scriitorului, redeșteptind crîmpeie de pe „ulița copilăriei"), profesoara Mioara Gafencu (din Fălticeni) și — leitmotiv ! —, Grigore Ilisei (un ie- șean din Fălticeni). Au fost de față și alți confrați (ieșeni, suceveni): Ion Tăranu, Doina Florea. V. Con- stantinescu. Marcel Mureșeanu. George Damian. Ho- ria Zilieru, Nicolae Turtureanu. Ion Beldeanu. „Postfața" momentului: o lansare de carte: cartea trebuitoare si folositoare a Doinei Florea, proaspăt ie- șită de sub teasc — „Mihail Sadoveanu sau magia rostirii". O vizită, apoi. în straniul -muzeu de ocea- nografie"; -ghid" — încintătorul savant dr. Mihai Băcescu. fiu de-al locului. Totul s-a petrecut vineri, 29 mai, intre răsărit și crepuscul. Poftiți, așadar, de urcați la -Grădina liniștii" din ulița Rădășenilor! Pentru vreun ceas de taină. Pen- tru o clipă de... LINIȘTE ! Crepuscul Satul avea solzi. Corpul lui dospise ca un nor; Umbrele formei curgeau pămintului; ploaie de fulgere. Păcatele putreziseră. Am intrat in el preț de o rugăciune, Trecători-i lăsau vorbe bune ca unei oarbe. Ca-n ape lumina se răzgîndea, Lume multă, își făcuseră grădini, case, Aveau animale cu zece picioare. Ochii lor deveniseră mici, muște de toamnă. In casa lor m-am dezbrăcat de trup și am ieșit. Ceas vechi Perdeaua grea de timp ; Dată vintului; Pornea casa pe oceane neștiute. Ouăle fostelor lumini se-mplineau în trupu-i. Serghei ucidea străzile apusului; Netemător, păzit de-o armură. Ceasul vechi călărea prin burguri cenușii. Femeile erau in piatră, Ciini dc la mii de ani lumină se auzeau, Azi; Cintecul lor slăbește planetele. Sudoarea lor cade pe umeri. Uitați Verde ; Cîmpia trăia numai prin noroc, Eu călare, Singurătate, Neînțelegerea grea lăsa privirea-mi Să lunece peste toate. Ca ochiul de vacă amuțise creierul meu. Haina mea era tăcerea. Mută, cu spaima pe piele ca lacrima, Șopîrla-nghețase Decît mine mai singură. Așteptam venitorii. Refacerea Cu teamă mai mare de Tăcere. Sînzîiana MUREȘEANU ________________________ Dumitru BR.ĂDAȚAN Scriu Scriu despre arbori despre tăcere despre cuvînt E totul imn cutezanță pe pămint Despre oameni despre destine despre-ntîmplări E totul o cosmică stare de poezie de atîrnări Scriu despre sfere despre muzica lor asurzitoare E totul ispită și chemare fără de indurare Gheorghe SILEA l---------------------------------------------------" JUDECĂTORUL — Convorbire cu Adrian MARINO — (urmare din pag. II) Iată a venit și ceasul răfuielilor, nu al unor răfuieli între un tată și un fiu, cînd tatăl își pregătește pal- mele, să-i ardă fiului, celui mojic, cîteva peste mutră. Cineva lipsea in casa lui, și lipsa devenise cum- plită. Tristețea îl prinsese in jmîc. neputința îl legase de miini și de picioare. Simțea nevoia să respire și deschise fereastra larg. Atunci băiatul a strîns sticlele, le-a încuiat în servantă și a împins cheia in buzunarul halatului, atirnat în cui. Cînd să plece dincolo, a pus o in- trebare, una singură. — Și mama ?... Vnde este mama ? ...După miezul nopții se trezi si bău un pahar cu apă. împinse ușa și îl văzu. Fără să ap-indă lumina, ajunse la natul lui. îl în- veli cu grijă... Vă rog frumos, catedra nu rezistă... îl elimină. Precis, îl elimină... îi păru rău că l-a ocărit, că l-a făcut intr-un fel foarte urît. Devenise cazul să și-1 apropie, să discute cu el, băr- bătește. Se îndepărtă in virful picioare- lor si, pentru mai multă siguran- ță, invirti cheia. La lumina pală a becului, deschise un sertar. Din maldărul de poze, trase una sin- gură. Privi, cu severitate, chipul unei femei. Și femeia tinără, de pe carton, zimbea. Așeză poza pe masă, lingă lampa de cristal. Și ea, înviată, ridea mai tare, și era in stare să-l va- dă. să-l înțeleagă, să-l mîngiic._ Decis, desfăcu un plic. Se scutură, îngrozit. El, judecă- torul, care a deschis atîtea dosa- re, urma să deschidă propriul său dosar... împins de un gind, netezi foaia. Dragă Mărie... Taie primul cuvînt. întotdeauna și-a ascuns sentimentele, întotdea- una a căutat să fie deasupra ini- mii. Mărie, întoarce-te. E vorba de băiat... închise plicul, scrise adresa și, peste puțin, ațipi. Cînd se trezi, scrisoarea dispă- ruse. (urmare din pag. I) re. Ce interesează „lumea" la ora actuală ? — -Lumea" este un concept prea general. El ar trebui precizat, lo- calizat. diferențiat. Vă voi repeta o banalitate : interesează, in pri- mul rind. în Occident, lucruri -noi". Consumul de noutate, de surpriză, de originalitate este aici enorm. De unde și rapida peri- mare. demodare literară vertigi- noasă, specifică acestor medii. In- teresează, in domeniul literaturii de masă, de consum, cărțile de succes, de aventuri mai mult sau mai puțin exotice (domeniu în care compatriotul nostru Vintilă Corbul a realizat performanțe). Interesează tot mai mult și e- seul politic, personal, critic... — In epoca actuală este de ne- conceput o critică și o evaluare exactă a literaturii moderne fără raportare la idei literare. Din a- cest punct de vedere ce ne puteți spune despre recenta dumnea- voastră lucrare apărută la Edi- tura Dacia ? — Hermeneutica ideii de lite- ratură, la care vă referiți, este o lucrare de concepție și sinteză personală, preocupată de cîteva obiective precise : să instituie, pe cît posibil, un început de tradiție hermeneutică literară românească ; să clarifice întreaga sferă a ideii de literatură, conceptul de bază al tuturor studiilor literare și, deci, să orienteze, să elimine e- rori de gîndire și de situare, să ofere, dacă vreți, un „repertoriu- lexicon" de soluții terminologice și semantice bine verificate si încadrate într-un sistem, să echi- libreze, în sfîrșit, într-un fel, eseismul și impresionismul critic predominant. Nu ne facem mari iluzii. Terenul este total nepre- gătit, dar cineva trebuie totdea- una să înceapă într-un domeniu sau altul. — Este și această carte gîndită și realizată în consonanță cu ce- lelalte lucrări ale dumneavoastră, adică dominată de ideca de sin- teză ? — Fără îndoială. Cred, de alt- fel, în superioritatea calitativă și în eficiența culturală superioară a sintezei. Știu bine că ea nu este posibilă fără analiză — zece ani de analiză pentru o oră de sinteză, ca să parafrazez o vorbă celebră — dar cred că numai prin sinteză, se pot depăși cali- tativ fragmentarismul, descusutul, pseudo-„eseul“. improvizația, lu- crări inferioare, minore, pe plan cultural și literar. Tot ce am scris sînt lucrări de sinteză, ca- re continuă și încearcă să se spri- jine unele pe altele (de pildă Hermeneutica actuală desvoltă în- tr-un fel Hermeneutica lui Mir- cea Eliade), într-o perspectivă culturală precisă, unde ar dori să introducă o serie de repere siste- matice și stabile. Rezultatul — firește — depinde foarte, foarte mult de context. în orice caz, a- cesta a fost și este „programul" personal. III - Pagini bucovinene PAUL DERMEE (Franța) Sisley Tramvaiele cîntă pe șinele lor Dimineață pe malurile rîului Pipa ta pantofii tăi cu cuie tricoul tău de lină Plimbă candoarea ta Cerul de vară vibrează ca un clopot Ani tineri care treceți cu gingășie Mierea curge prin toate rănile mele Reproșurile tale Mesteacăn de argint Lanț la pumnii mei Va modela lumea după dorințele tale. în românește de Zaharia MACOVEI Revoluția română de la 18-48 a fost înăbușită în Moldova și Mun- tenia prin intervenția forțelor re- presive ale imperiilor vecine și acțiunea păturilor retrograde din interior, dar în Transilvania lupta revoluționară pentru eliberarea națională și socială a continuat. N-au putut fi însă înăbușite și marile idealuri proclamate de re- voluție ; unitatea, independența, libertatea, dreptatea. Dacă în mai 1848, la adunarea națională de la Blaj, cei 40 000 de români scandau : „noi vrem să ne unim cu țara" ; dacă în 12 iunie revoluționarii munteni lan- sau într-un apel chemarea „uniți- vă cu noi frați de dincolo de Milcov", iar în august „Gazeta Bucovinei" susținea că unirea este „cheia bolții fără de care s-ar prăbuși tot edificiul național", la începutul anului 1849, în condi- țiile noi ale evoluției evenimen- telor, fruntașii românilor care se găseau sub stăpînirea Austriei au încercat să realizeze primul pas pe calea alcătuirii statului națio- nal unitar prin unirea tuturor ro- mânilor din Ardeal, Banat, Crișa- na, Maramureș, și Bucovina în- tr-o singură națiune indepen- dentă". O delegație de români ardeleni în frunte cu Andrei Șaguna, pe căi ocolite, prin București și Cer- năuți, s-a deplasat la Viena pen- tru a interveni pe lîngă împărat și guvern să rezolve cererile ro- mânilor. In 6 februarie, în cadrul audienței obținute la tînărul îm- părat Francisc losif, delegația a arătat că suirea lui pe tron tre- buie să aducă pentru români „nă- dejde într-un viitor înflorit și fe- ricit al tuturor popoarelor", că speră în reformarea imperiului și în acordarea de „drepturi deopo- trivă tuturor popoarelor". După audiență au alcătuit și semnat „Petițiunea națională". In 11 fe- bruarie, Ion Maiorescu i-a scris lui Eudoxiu Hurmuzachi, unul din fruntașii bucovineni : „vă rugăm să vă uniți cu noi", informîn- CADRAN Tribulații de recenzent Recenzia — despre care am mal scris la această rubrică — se menține în „apa călduță" a peri- feriei critice, lăsînd impresia, du- pă cum ne-o demonstrează și u- nele publicații cultural-literare, că se poate și așa. Spuneam și a- tunci — și o repetăm — că starea sa precară, intrată de-acum sub unghiul toleranței, trebuie căuta- tă în primul rînd în amatorismul și superficialitatea ce și-au pus amprenta asupră-i (Am zis „su- perficialitate" deoarece printre semnatari se mai întîlnesc și nu- me serioase căzute „pradă" tenta- ției „micilor compromisuri". Re- zultatul ? Deruta cititorului). Tex- tele în discuție nu fac decît să emită, în cel mai bun caz, consi- derații de rutină din care însă nu lipsesc exclamațiile sentențioa- se sau entuziaste și tocmai de-a- ceea ridicole. Cartea comentată nu poate fi, în viziunea binevoito- rului recenzent, decît „o confir- mare a vocației artistice" ce „se înscrie între reușitele promoției" cutare și care însumează, bine- înțeles, pagini sau versuri „de re- marcabua literatură", iar autorul nu-i așa ?, face pe deplin dovada du-1 că au alcătuit un memoriu în numele tuturor românilor din statele Austriei. Și Treboniu Lau- rian, după ce a ajuns la Viena, i-a trimis un bilet lui Hurmuza- chi, solicitîndu-i: „Domnia Ta să binevoiești a veni cu noi". Și-n- tr-adevăr, au semnat petiția ar- deleni (A. Saguna, A. T. Lau- rian etc.), bucovineni (E. Hurmu- zachi, M. Botnariu), români din părțile crișene (C. Pomuțu). Ion Maiorescu, în 5 martie îi solicită lui E. Hurmuzachi să plaseze în ziarele din Viena articole cu pri- „Vă rugăm să vă uniți cu noi" vire la situația românilor și ce- rerilor lor. Ziarul „Gazeta Bucovinei" nr. 3 din 9 martie 1849 informa cititorii că în ziua de 25 februarie 1849 o delegație de români, în frunte cu Andrei Șaguna a predat împă- ratului Francisc losif, la La Ol- mutz, un memoriu. în memoriu se formulează clar : „Națiunea română din Marele Principat al Ardealului, din Ba- nat, din părțile vecine ale Un- gariei și din Bucovina, care este cea mai veche între celelalte na- țiuni și cea mai numeroasă în ținuturile locuite de ea, fiindcă numără pînă la trei milioane și jumătate... fiind apăsată de cele- lalte conațiuni „pretinde" drep- turi egale pentru toate națiunile", în continuare, sînt stabilite în opt puncte cereri fundamentale : „unirea tuturor românilor din sta- tul austriac într-o singură națiu- ne independentă", „convocarea grabnică a unui congres național", „introducerea limbii române în viața politică", „reprezentarea na- țiunii române în dieta imperiului" „stăpînirii mijloacelor artistice", cititorul fiind, prin urmare, a- sigurat că va mai auzi de numi- tul scriitor, dacă nu chiar sfătuit să-i aștepte „cu încredere viitoa- rele apariții editoriale". De aici și pină la „lumea ca literatură" nu-i decît un pas. Și iată-1 pe Tudor Octavian alegîn- du-și drept personaj de proză („Balul debutanților". Luceafărul nr. 21), pe cine credeți ? tocmai pe „incriminatul" recenzent. Eroul său, cronicarul, își propune (îm- potriva convingerilor sale estetice) să salute în termeni elogioși ro- manul unui concetățean, „Cezar Bragadiru, talentatul nostru con- cetățean". Deși cartea e proastă, mai precis, „minte viața", recen- zentul odată intrat în joc minte și el : „Textul, meditează acesta, trebuie împănat generos cu re- feriri la clasici și contemporani și cu o serie consistentă de concep- te precum : idealitate, sublim, au- tentic, etern, suprem, exhaustiv, adevăr". Intr-o asemenea între- prindere, desigur sortită eșecului, prima condiție —• ne informează malițiios T. O. — este să nu dai înapoi : „Ori de cîte ori am de etc. Memoriul atrage atenția că „națiunea română nu poate să mai rămînă subordonată nici uneia dintre națiunile din stat". Știrea colaborării lui Eudoxiu Hurmuzachi și Mihai Botnariu cu delegații ardeleni a produs o ma- re bucurie în Bucovina. La cîteva zile Alecu Hurmuzachi îi scria fratelui : „Voi ați dat expresie gîndurilor intime pe care fiecare adevărat român trebuie să le nu- trească, adică ideea de unire... ai acționat ca un adevărat patriot". Fratele Gheorghe Hurmuzachi îl felicită și-i mai scrie: „Unirea, organizarea națională și concen- trarea tuturor românilor din Aus- tria într-un singur mănunchi este o idee atît de frumoasă, atît de mare, atît de grandioasă, îneît cu- rajoșii bărbați... vor trece în is- toria poporului drept cei mai mari binefăcători". împăratul a primit petiția și a promis că va „dispu- ne să fie luată în apreciere amă- nunțită". Răspunsul pozitiv n-a mai sosit. între timp, la 4 mar- tie 1849, noul împărat a dat o nouă constituție ce prevedea că Transilvania va fi guvernată du- pă principiul neatîrnării de rega- tul Ungariei și că Bucovina va fi ducat separat. Delegația română, a doua zi, a înaintat un memorandum prin ca- re a combătut propunerea sepa- rării românilor susținînd că ei își văd salvarea numai în unire, „care le-ar garanta egalitatea po- litică cu celelalte națiuni și ar exclude orice supremație străină". De aceea ei insistă pentru o pro- vincie separată, guvern separat, un parlament separat. Dar la scris recenzii favorabile la cărți stupide, procedez ca sinucigașii : nu-mi las nici o cale să mă răz- gindesc". Din aceste motive, pen- tru impresie, trebuie găsit mai întîi titlul potrivit. Ceva care să sune cam așa: „O creație com- plexă", „Ofensiva autenticului", „Faptul de viață la modul abso- lut". Urmează apoi prima frază (adevărată „probă" de încercare, precizăm noi și T. O. ne-o con- firmă : „La baza cronicii trebuie pusă o aserțiune, care să pară (subl. n.) a spune totul despre ce va urma, dar care să nu dezvă- luie nimic". De altfel, continuă T. O., „Primele și ultimele propo- zițiuni consumă cea mai mare parte din timpul unui text favo- rabil la o carte tîmpită". Și a- celași T. O., prin vocea persona- jului său, conchide : „In celelalte nouăzeci și ceva de rînduri — pe care le înșir la iuțeală — sînt li- ber să vorbesc despre orice. Sin- gura regulă ce trebuie urmată e ca vîrfurile de frază să fie su- ficient de înalte și de dese pen- tru ca nici măcar romancierul... să nu deslușească afirmația de negație". data de 10 martie referatul bi- roului ministerial asupra memo- randului românilor preciza că în- ființarea unei provincii românești ar contrazice constituția din 4 martie, că „autonomia politică și bisericească este inadmisibilă". După două zile delegația ro- mână a înaintat împăratului „Plînsoarea națiunii române" în care își exprimă dezacordul față de constituție, întrucît îngreunea- ză „unirea care e singurul mijloc de a se ridica și înainta „națiu- nea română. Andrei Șaguna, considerînd că nu primește nici un răspuns po- zitiv la petițiile înaintate, a adre- sat în 23 aprilie un „ursoiu" mi- nistrului-președinte Scwartzenberg cerîndu-i rezolvarea problemelor românilor din imperiu, iar după trei zile, împreună cu fruntașii croaților și slovacilor, înaintează o petiție colectivă în care, la punctul al doilea formulează : „poporul român din Ungaria să fie separat și împreună cu cei- lalți români din monarhia austria- că să formeze o țară de sub co- roană sub expresa declarare și numire a națiunii române". Urmează alte intervenții ale de- legației române în 18 și în 30 iu- lie. Dar Viena s-a temut că prin unirea transilvănenilor, bucovine- nilor și bănățenilor într-un sin- gur stat românesc autonom, cu organizare și conducere naționa- lă, s-ar fi deschis drumul spre dezmembrarea imperiului habsbur- gic. în 1851 a anulat pînă și con- stituția liberală din 1849. N-au putut însă împiedica idealurile de libertate și unitate. în noiembrie 1918 vechea pro- vincie românească Bucovina s-a unit cu România, iar la 1 Decem- brie întreaga Transilvanie, unirea fiind încununarea aspirațiilor po- porului nostru, rezultat al luptei duse de cele mai înaintate forțe social-politice ale vremii. Nicolae ȘTEIU Mai în glumă, mai în serios T. O. reușește să dezvăluie de fapt „mecanismul" acestor artifi- cii „de circumstanță". Numai că recenzentul în cauză nu poate și nu se poate păcăli la nesfîrșit. Credinciosul său cititor (om mo- dest ce locuiește în același bloc cu cronicarul) îl va determina să accepte „momentul adevărului" : inutilitatea acțiunii sale dusă pe parcursul a nu mai puțin de „șapte sute paisprezece cronici". Prezentîndu-i biblioteca personală, alcătuită numai din volumele re- cenzate de colocatarul său, croni- carul-narator se trezește la rea- litate Mă ridic de pe scaun și mă apropii de rafturi cu mersul ceiui ce se îndreaptă către eșa- fod... O bibliotecă de maculatu- ră. Autori de care n-a auzit ni- meni, romane care au murit chiar în clipa apariției, culegeri de e- seuri de autori despre care nu se mai vorbește de mult și nici n-o să se vorbească vreodată". Orice comentariu ar fi de pri- sos. Xoanid DELEANU ---------CONSEMNĂRI--------------------------- • TOADER HRIB Aflat la vîrsta patriarhilor, Toader Hrib din Arbore, țărm românesc de pe care timpul pri- vește în larg, ostenește, ca-n tinerețe, deasupra paginii albe, își adună din amintiri manuscri- sele, șterge praful de pe întîmplările lumii. Treptele casei sale, au cunoscut pașii celor ve- niți de pretutindeni, în lungul șir de ani, cireșii și prunii au crescut mari. Nimeni nu poate spu- ne ca el cum au trecut pe-aici peste o sută de mii de oameni ! Autorul Cronicii de la Arbore se luptă cu vremea, cu greutățile bătrîneții, cu gîndul la ce va fi după el în casa lui, în prid- vorul lui și pe cărările din apropiere. Stăm a- cum și-l privim, în vreme ce soarele încălzește pietrele, în vreme ce păsările cîntă în arbori, iar vîntul dinspre apus se liniștește. Stăm și-l privim, acum la 90 de ani, și ne gîndim cum va arăta omul acesta neînfrînt la o sută de ani. Marcel MUREȘEANU • întilnire Societatea de Științe Filologice, filiala Ră- dăuți, a organizat o interesantă întilnire cu distinșii universitari Mihai Drăgan și loan Lobiuc. Tot cu acest prilej a avut loc și lansarea cărții din colecția „Eminesciana", Intrepretări 2, autor Mihai Drăgan. Avertismentul lansat de conferențiar dr. Mi- hai Drăgan, legat de receptarea poeziei emines- ciene de către tînăra generație este, considerăm, un prea îndreptățit apel adresat dascălilor de azi de a încerca — în pofida tuturor greutăți- lor — o modelare a tinerilor, spre perceperea valorilor adevărate, spre perceperea clasicilor noștri. Ideea fertilă, destăinuită de dr. Mihai Dră- gan, de a cerceta — prin lecturi simultane — evoluția în cercuri concentrice a operei emi- nesciene, sugerează și posibilitatea asimilării liricii (și nu numai) poetului tot în cercuri con- centrice, pe măsura cristalizării la copii a pu- terii de abstractizare și receptare asumativă a valorilor, astfel îneît evoluția lor în cultură să fie legată cu cele mai sensibile simțiri de și prin Eminescu, precum inelele din tulpinile sănătoase ale marilor arbori. i Michaela-Adriana SĂLCEANU e Expoziții 132 lucrări de pictură, grafică, sculptură, ar- tă decorativă și design vestimentar, semnate de 63 de plasticieni amatori, au alcătuit expoziția județeană de artă plastică a celei de a Vl-a ediții a Festivalului național „Cîntarea Româ- niei". Cu mult deasupra palmaresului din ce- lelalte ediții ale festivalului, numărul lucrări- lor promovate la expoziția republicană se ri- dică acum la 56 și poartă semnăturile a 41 de autori. Expoziția județeană de artă populară a inclus peste 350 lucrări (țesături groase și subțiri, costume, piese de port, obiecte din lemn și os, ouă încondeiate, împletituri din nuiele, cera- mică, instrumente muzicale, lucrări de valori- ficare a creației populare în unități ale coope- rației meșteșugărești etc.), dintre care 217 au fost selectate pentru etapa republicană. (V. R.). • Șezătoare literară La secția din orașul Șiret a întreprinderii de Tricotaje „Zimbrul" Suceava a avut loc o în- tîlnire a membrilor Cenaclului Suceava al U- niunii Scriitorilor cu oameni ai muncii, iubi- tori de literatură. Au participat poeții Ion Bel- deanu, Ion Cozmei, George Damian, Eugen A- xinte și Cornelia Maria Savu. Manifestarea s-a desfășurat în cadrul „Deca- dei culturii siretene" care a mai inclus nume- roase alte acțiuni politico-educative si artistice. (I. D). • Decada culturii fălticenene Cea de-a patra ediție a decadei din acest an s-a desfășurat sub sugestivul generic „Făl- ticeni, prezență activă în cultura românească". Structurată pe zile dedicate educației politico- ideologice, educației școlare, juridice și poli- tice, artelor și literaturii, suita de manifestări a inclus o bogată și interesantă paletă de ac- țiuni specifice : simpozioane, dezbateri, expu- neri, consfătuiri, mese rotunde tematice. (I.B.) REALIZATORI: Ion BELDEANU, George DAMIAN, Viorel DÎRJA, Ion CARP ‘FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh. LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion PA- RANICI, Victor Traian RUSU, Mircea TINESCU, Alexandru TOMA Secretariat: Eugen DUMITRIU Tehnoredactare : Valentin MILICI Comitetul județean de cultură și educație socialistă Suceava Str. Mihai Viteazul nr. 48