ipoQini c
■bucovinene
ANUL V
nr. 11 (59)
NOIEMBRIE 1986
EDITATE ÎN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Optsprezece
ani de sărbătoare
a poeziei
la Suceava
Se împlinesc optsprezece ani de cînd,
în fiecare toamnă, pe adresa Concursului
național de poezie „Nicolae Labiș" sosesc
la Suceava versuri ale tinerilor poeți din
întreaga țară. Optsprezece toamne de aur
în a căror curată lumină își dau intîlnire
mulți dintre scriitorii României.
De fiecare dată, în cerdacul casei me-
moriale, glasul lor se lasă copleșit de e-
moție și înfiorare, de parcă toți ar gîndi
intr-un singur gînd în timp ce tăcerea ca-
re se lasă de fiecare dată, pentru cîteva
clipe, înseamnă mai mult decît orice dis-
curs.
Adesea mi-1 imaginez pe Nicolae Labiș
lucrînd. Nu-i disting cu precizie chipul
nici zvîcnirea condeiului, dar mi-1 închi-
pui făcînd să crească împrejurul trupului
său pămîntul fierbinte al singurătății. Ni-
mic din portretul cunoscut, nimic din le-
genda și adevărul biografiei sale nu mi
se arată mai deslușit decît această putere
a lui Nicolae Labiș de a supune singură-
tatea din preajmă cuvintelor pe care le
are în stăpînire.
Sînt multe cărți despre viața și moar-
tea lui, făcute să limpezească ori să
tulbure o existență de douăzeci și unu de
ani ; sînt alte cărți unde stau descifrări
și descrieri, recunoașteri, ierarhizări, pre-
supuneri. Departe de toate, o singură rea-
litate nu poate fi dezlegată din ființa
poetului : efortul de a se transforma pe
sine în operă, de a deveni fără nume,
precum o cîmpie, precum un ocean care
se adună din izvoare nenumărate.
Mi-1 imaginez pe Nicoale Labiș în mij-
locul Singurătății sale, încins pînă la
flacără, arătînd lumii neputința brațului
său asupra cuvîntului închis în sine, de-
monstrind tuturor inutilitatea perfecțiunii
ochiului său asupra cuvîntului ascuns sub
înșelătoare veșminte, făcînd dovadă pe viu
despre nevolnicia voinței în fața cuvîn-
tului împietrit.
Mi-1 închipui pe Nicolae Labiș supunînd
cuvîntului măsura clipei, măsura vieții
măsura istoriei, făcînd loc, în sunete și
silabe, spațiului, timpului și mișcSrii, ară-
tînd că această muzică a poeziei nu se
naște întîmplător, de Ia sine, din joacă
și nici din ambiție sau din sete de glo-
rie ci dintr-o foarte adîncă și serioasă
nevoie. Dintr-o neîncetată nevoie a lu-
mii de a numi și cunoaște lucruri ce nu
sînt vizibile ; dintr-o dorință de a adăposti
în cuvînt spaima, speranța, încrederea;
dintr-un îndemn de a dobindi și a lua
cu sine tot ce se supune ori se sustrage
formei ; din nevoia de a se face dovedit
că este posibilă comunicarea pe firul de
argint al rostirii esențiale.
Mi-I închipui pe Nicolae Labiș lovind
în piatra cuvîntului, în granitul aceluiași
cuvînt pe care ceilalți îl așezau pe soclu.
Proclamația păcii
E mult de cînd am spus : sîntem de-aici !
Că de Carpații n-ar fi fost să fie
Din oase de părinți și de bunici
Am înălța alți munți, drept mărturie.
Așa că ei, străbunii, s-au culcat
în văile de umbră și de dealuri
Și-n trunchiuri de stejar s-au ridicat
S-au prefăcut în drum de rîu și-n maluri...
Și dorm frumos, dar cînd aicea, sus
Un vînt de pace-și poartă-n zări solia
Din răsărit și pînă în apus
Ei se trezesc să vadă România.
Un țărm de pace și de timp ales
Un țărm al muncii unduindu-și holda
Noi rodul păcii-n lume l-am cules
Cu toamna, împreună cu recolta
Și vrem să fie pace peste tot
Aceasta 'ne e vrerea și ni-i dorul
De-am înfruntat urgii pe cît socot
Ne-am înfrățit mereu cu tricolorul.
Corneliu STURZI
îl scăldau în lumină și îl ocroteau cu au-
toritate și zel. Un Labiș necunoscut,
lucrind. în văzul tuturor, asupra înțele-
surilor cunoscute și fixe, un tînăr să-
vârșind munca lui fără a pretinde admira-
ție și răsplată, un om care-și împlinește
nu o misiune de circumstanță, ci una ge-
neral-umană.
Mi-1 imaginez pe Nicolae Labiș dincolo
de perdeaua de vorbe care-I desparte de
privirile noastre, construindu-și singur,
ca orice poet al lumii, opera și viața pe
ascuțișul rece al răbdării și al efortului,
îmi îngădui să știu că nu l-au iertat în-
doielile sau eșecul sau că din afară nu
l-au cruțat invidia și obtuzitatea. El a
știut de la început însă că puterea poeziei
este cel puțin tot atît de mare ca și lu-
mina marilor adevăruri.
Poate de aceea acum, în toamna celui
de-al optsprezecelea an de sărbătoare a
poeziei la Suceava, steaua de foc cu nu-
mele Nicolae Labiș se arată mai aprinsă
ca niciodată.
Victor URSAN
Desen de Mircea V. Hrișcă
autograf constantin piuliță
Cuvînt
Din sfântă dragoste, întâmpin ziua
de mâine, de ieri și de alaltăieri cu
toată grija mea ca fabulosul nord al
Moldovei să trăiască în pace, fericire
și speranță.
14 septembrie 1986
Sub semnul lui Labiș
In zilele de 4 și 5 octombrie s-a petrecut în județul Suceava cea
de a XVIlI-a ediție a Concursului de poezie „Nicolae Labiș", ma-
nifestare semnată de Uniunea Scriitorilor din R.S.R. și Comitetul Ju-
dețean de Cultură și Educație Socialistă. Peste o sută de tineri din
întreaga țară s-au îndreptat în acest an spre noi, mărturisind că vor-
besc în numele unei generații pentru care ..primele iubiri" se află în
lăuntrul unei patrii al cărei viitor sînt ei înșiși. La Mălini, lingă efi-
gia poetului tutelar autorii premiați au susținut un recital poetic și au
ascultat cuvintele de bun venit ale primarului comunei; Gh. Popa, și
pe cele de felicitare ale criticului Laurențiu Ulici. președintele juriului.
La șezătorile literare de la Liceul pedagogic ..Emil BodnăraȘ1-, Liceul
industrial nr. 2, Liceul economic și de drept administrativ din Su-
ceava și la cele din comunele Putna și Vicov, (unde oaspeții au fost
salutați de primarii Margareta Pavel și Vasile Urma) au luat parte
scriitorii : Sergiu Adam, Andi Andrieș. Crăciun Bejan, Ion Beldeanu,
Florin Bratu, Al. Căprariu, George Damian, Lucian Dumbravă, Ion
Gheorghe, Mihail lordache, Marcel Mureșeanu, Nicolae Prelipceanu,
Nicolae Turtureanu, A. Turcuș, George Țărnea, Laurențiu Ulici, mem
bri în juriu, și Mircea Aanei, Viorel Dârja, Gh. Lupu, Constantin Se-
verin și Mircea Tinescu.
SCRISORI INEDITE
Gh. Bogdan-Duică pentru Petre Grimm ;
Aron Cotruș către I. E. Torouțiu
Din zestrea documentară a Sucevei—
a cărei bogăție și diversitate am mai sem-
nalat-o în paginile acestei reviste — ofe-
rim cititorilor — prin amabilitatea doam-
nei Octavia Lupu-Morariu, soția prof.
univ. dr. Leca Morariu —, alte scrisori
inedite : Gh. Bogdan-Duică pentru Petre
Grimm și Aron Cotruș către I. E. Toro-
uțiu.
Gh. Bogdan-Duică (1865—19.34), istoric
și critic literar, membru al Academiei
Române și profesor la Universitatea din
Cluj, a fost un neobosit cercetător, cu-
noscut și prin studiile sale asupra lui
Eminescu. Printre cărturarii prieteni din
Bucovina, se afla și Leca Morariu. Cu
acesta pune bazele valoroasei publicații
monografice „Buletinul MIHAI EMINES-
CU" (1930—1941), la care era anunțată
și contribuția profesorului ieșean Gara-
bet Ibrăileanu (1871—1936)
Din dorința de a strînge material pen-
tru revistă, Gh. Bogdan-Duică se adre-
sează la 29 iunie 1932, din Brașov, pro-
fesorului Petre Grimm (1881—1944), de
la Universitatea din Cluj, cunoscut tra-
ducător în limba engleză a creației emi-
nesciene. Titular al catedrei de engleză,
P. Grimm a făcut studii de specializare
la Viena, Londra, Paris și Freiburg. Este
autorul a numeroase traduceri din O.
Goldsmith, Byron, R. Burns, Dora de
Tennyson ș.a, Referindu-se la volumul
Poems, Cluj, 1938, Nicolae Petrescu su-
blinia în articolul Eminescu in engle-
zește (Revista Fundațiilor, VI, 1939, nr.
2, februarie, pag. 423) : ...Traducătorul
(P. Grimm) a reușit să redea ritmul, ri-
ma și, mai ales, muzicalitatea poeziei e-
minesclene".
a privi Urme
Intr-o dimineață de toamnă
aurie în care culorile Țării de
Sus coborîseră sub zidurile
Voronețului, m-am întîlnit cu
un inedit gest de ospitalitate :
chiar de la ieșire din gara
Gura Humorului și apoi un
întreg traseu, urme de pași și
frunze ruginii desenate pe as-
faltul trotuarului deveneau in-
dicator amuzant pentru toți
cei ce intrau în frumosul o-
rășel, urme care te chemau,
te îndemnau către centru, că-
tre un loc anume, către ceva
anume...
Ca un stol de păsări albe
cu aripile abia înmuiate în
aurul zilei, elegantul și inspi-
ratul sistem de popularizare
format din traverse de pînză,
pe asfalt
însemne și texte inteligent a-
lese, anunțau orașului o anu-
me sărbătoare, un îndrăgit e-
veniment...
Grăbit, cu umerii ușor a-
duși de argintul celor aproa-
pe 70 de ani, Ferdinand Mi-
chitovici — veteranul mișcă-
rii cineamatorilor din județ,
se îndreaptă spre Casa Oră-
șenească de Cultură, purtînd
sub braț ultimele două poeme
cinematografice...
Precipitat, inginerul Emil
Butnarii, ducind cu el bucu-
ria procentelor peste plan la
producția netă, obținute de
Combinatul Minier Gura Hu-
morului, nu înțelege cum de
a putut pune cu capul în jos
imaginile ultimului set de dia-
porame, terminat mai zilele
trecute...
Cu chipul înflorit, Constan-
tin Logigan, directorul casei
de cultură repetă mereu :
„Este nemaipomenit /	35 de
filme și 46 de seturi de dia-
porame. Este nemaipomenit!..."
Sînt martori la toate aces-
tea distinși oameni de cultură
veniți din București : Călin
Căliman, Radu Aneste, Bob
Călinescu, Dan Bistrițeanu,
Dana Duma, Valerian Sava,
Florin Velicu, Constantin Cră-
ciun.
Și peste tot și printre toți
și avînd grijă de toate pro-
Gh. Bogdan-Duică știa că tatăl lui P.
Grimm a cunoscut pe unii prieteni ai
poetului nostru național. In acest scop
i se adresează cu rugămintea de a adu-
ce lumină în această problemă. Pe pri-
ma pagină a scrisorii, Leca Morariu no-
tează : „Gh. Bogdan-Duică cerînd lămu-
riri lui P. Grimm (în legătură cu artico-
lul lui Bogdan-Duică : Alți prieteni ai
lui Eminescu?)".
Cea de a doua scrisoare a fost trimisă
de Aron Cotruș (1891—1961) din Madrid,
la 1 martie 1940 lui I. E. Torouțiu (1888—
1953) la București. Poetul ardelean se
adresează cărturarului bucovinean care
la acea dată era direotor al „Convorbi-
rilor literare", rugîndu-1 să-i publice ver-
surile intitulate Rapsodie valahă. In a-
ceeași lună (martie, 1940), poemul apare
în revistă (p. 199—210). Creație de pro-
porții, cu vădite accente patriotice, Rap-
sodie valahă pune în vers liber o bo-
gată încărcătură de sentimente. Aron
Cotruș realizează o largă incursiune în
trecutul de luptă al neamului, pentru păs-
trarea ființei naționale.
Membru corespondent al Academiei Ro-
mâne, autorul celebrei colecții de Studii
și documente literare (13 voi.), emines-
colog, germanist, traducător, I. E. To-
rouțiu a întreținut relații de prietenie și
colaborare cu mari personalități ale cul-
turii naționale, un exemplu fiind și le-
găturile cu Aron Cotruș.
Mulțumind și pe această cale doamnei
Octavia Lupu-Morariu, redăm în pag. III
textul celor două scrisori, cu ortografia
actuală :
(continuare în pag. III)
Petru FROICU, Eugen DIMITRIU
fesoara Aura Simina Anușca
— secretar cu propaganda, un
excelent organizator, un cald
și statornic prieten al vieții
spirituale.
Așa a început la Gura Hu-
morului a VI-a ediție a Con-
cursului interjudețean al ci-
necluburilor „Toamnă la Vo-
roneț".
In aceeași dimineață de
toamnă aurie, un om admira-
bil, inimos, fremătind de ten-
tațiile noului, entuziastul pri-
mar Vasile Pîrîu ne-a vorbit
în deschiderea manifestării
despre climatul cultural hu-
morean, despre gînduri de azi,
gînduri de mîine și, mai ales,
despre faptul că concitadinii
săi cumpără zilnic flori și
citesc din ce în ce mai multe
cărți. Cum să nu iubești așa
oameni și așa locuri ?
Alexandru TOMA
-
RAMONA FOTIADE
BUCUREȘTI
Marele premiu „NICOLAE LABIȘ“
Am fost pe-acele
locuri amîndoi
Am fost pe-accle locuri amîndoi
(și totuși mai singură ca niciodată)
zgomotul valurilor acoperea orice cuvint
— alge bureți alveole
rețea deasupra apei din care
răsuflarea unui enorm plămin obosit
proiecta ziduri de sunet compact intre noi.
despicate rapid falii din aerul drept
cădere în lanț sub greutatea
primei piese de joc
din acest domino
amenințind să ne prindă
strivind in urma noastră nisipul,
împinși de suflul unei respirații străine
urmărire pe o plajă pustie —
eu am descoperit prima CASA
(nimic ocrotitor —
ruină cu ferestrele încă spre mare
așteptind.
tu ai vrut să intrăm
adăposturi sau numai culoare de vint
în spatele fațadei principale
sentimentul unei plecări apropiate
tras la mal și pus să măsoare distanța)
am urcat treptele spre
terasa circulară
primul etaj o încăpere prăbușită in gol
pereți neatinși dar fără podea
cîteva traverse cariate pe care se poate trece
dintr-o parte intr-alta
dincolo scara in spirală suspendată
sprp. al doilea etaj.
ajunși sus ne-am rezemat de zidul uscat
în rama unei ferestre
(uimitoare rezistență a structurii fragile care ne susținea)
casa era
un loc pentru privit.
suport al vederii pe un cimp de instrucție
între adăposturi și ținte.
plimbat în lungul peretelui un fascicol de praf și lumină
suportind prezența noastră
ca pe-o amintire.
spre sfîrșit radiografia zilei in plan înclinat
zeci de fotografii cu același suris.
să aștepte acum în mijlocul imaginilor alb-negru risipite
pe covor, figuri geometrice.
locuri pustii străbătute căutind să-nțeleagă
— cealaltă privește ironic de jos
pregătește spinzurătoarea
(mai știi jocul cu un cuvint ascuns
cînd fiecare literă greșită însemna o
linie din trupul spînzuratului desenat pe hîrtie?) —
ezită să ghicească
momente dintr-un singur parcurs
un timp al întoarcerii abia cunoscut
silabisit cu-ndoială — prea curînd ?
ce formă a lucrurilor cunoscute încearcă să spună?
repetă gesturi pe care le-a mai făcut, dar cînd ?
(afară un bețiv răgușit cintă monoton sau poate vorbește
străzi ?moarte cîrciumi pustii oraș provincial
bătrîna apare la geam se uită larg înăuntru
și trece).
femeia hidropică a pictorului flamand.
să simți cum crești monstruos și umpli camera
în interiorul tău obiectele
devin organe nemișcate
care pot fi văzute descrise atinse
o boală ciudată macină totul
se întinde mereu rețeaua plăminului dilatat
respirînd între patru pereți.
își trece mina peste fotografiile așezate
de jur împrejur
(fără răspuns)
vedere, vedenie-spaimă
îl întreabă : ce anume arată schimbarea ?
tace,
un sentiment al înfringerii, nu-i așa?
mai degrabă urmarea.
orice urmare ajunge să fie un sentiment.
n-ar trebui să te sperii — îi spune — nu tu le privești
ci ele se uită
prin tine — un cadru o ramă in care-și proiectează
umbra.
dar sensul?
ce-ai vrea să-ți răspund ? : o lumină artificială în
bazinul subteran cu delfini
pereții peșterii umezi deasupra
terapie pentru vindecarea oaselor anchilozate
și a viselor recunoscute.
sub jetul colorat al reflectoarelor
apa sărată clipocind liniștit —
iată sanatoriul bătrînelor doamne,
in curind alunecarea din marginea obiectelor Înăuntru
fiecare singur prin tunelurile lui
povestind de nebun pînă cînd
traversăm la capăt imaginea (veioza sau zidul arcul sau viața
lama sau ștreangul)
să ieșim bandajați din acele galerii săpate
unul lingă altul.
un loc. o faplă. un gol.
ceva de care să-și amintească,
încearcă.
alături un teanc de scrisori —
cuvinte în șir nesfîrșit
(la fel cercul de cretă tras pe asfalt
în mijloc intenția de a desena frumos,
inchizind cu grijă ceea ce încă nu e
a fost)
„iți scriu pentru că
dezordine teribilă și n-am loc
mașina de scris
abia va fi mai clar
vești dinaintea sosirii talc aici
în rest se aude că se va opri 48 de ore și
să nu cumva să rămîi te aștept"
dar prietenia este atunci cînd
„așa și este !“ mortul îl vom îngropa amîndoi
(care mort ? — a și uitat deja).
in fața fotografiilor mai încearcă să înțeleagă
același surîs —
dacă acum, la capăHul drumului,
ai sentimentul că ai ajuns
sub un acoperămînt de geamuri albe
unde zgomotele nu ajung decît ca niște
ecouri din spitalele pline de insomnie ;
dacă drumul întîrzie zile, săptămîni
și nimeni nu-ți vorbește, iar înăuntru,
te strigă toți cu toate numele de pe lume
dacă este așa,
n-am așteptat zadarnic sub norii de cloroform
și voi rămîne rezemat de-o anume speranță.
imagine întoarsă tirziu alături dc
amintirea unei copilării depărtate,
o spune :
bucătăria cu podele de lemn în care
am adunat melci umezi pînă cînd
entuziasmul s-a transformat în greață
— dîrele străvezii ridieîndu-se de-a lungul
tencuielii crăpate
iaurtul lăsat pe masă și
senzația dc gol in stomac —
o casă a figurilor prelungi voalată prin ceață
dar casa spre care ne îndreptăm
cu vintul in spate
drumul prin nisipuri cenușii
dimineața
înaintare silită pe malul abrupt
incert
coborînd sub răsuflarea sacadată a valurilor
în rest nici un zgomot
d n urmă primitoare și putredă
marea.
decît semnul acelui loc unde
am venit să privim
prea puțin orice altă distanță.
CRONICA LITERARĂ
Ieșirea literaturii noastre de
inspirație rurală (a prozei, în
primul rind, dar nu numai a
îi) din impasul viziunii idiii-
zante s-a produs printr-un re-
curs energic la nivelul social
al condiției țăranului român.
Cîmp de investigație practic i-
nepuizabil ; de unde, numărul
impresionant al scrierilor gru-
pabile în interiorul respectivei
teme și al personajelor cu va-
loare simbolică sau exponen-
țială. Situarea scriitorilor în a-
cest unghi de perspectivă a
condus, în numeroase cazuri, la
îngustarea și simplificarea ni-
velului psihologic și al celui
ontologic al entității umane ru-
rale. Una dintre cauzele persis-
tenței în literatură a imaginii
patriarhale a satului, dar și a
reversului el este apartenența
doar temporară a scriitorilor
noștri la această umanitate ; ei
aparțin satului, de obicei, din
copilărie pînă în prima tine-
rețe, perioade în care memo-
ria fixează cu precădere par-
tea evenimențială a existenței
și o restituie, în timp, fatal-
mente deformată, spre extreme.
Chiar și la mari scriitori —
Rebreanu, Sadoveanu, Zaharia
Stancu, Marin Preda — imagi-
nile esențiale ale satului și oa-
menilor lui aparțin acestor
vîrste. O dată ruptura de me-
diu — „zborul de la cuib" -—
produsă, legăturile devin efe-
mere și parțiale, informațiile a-
vînd, prin excelență, tot un
fond epic și fiind trecute prin
vechile filtre. Mișcările de a-
dîncime ale acestei lumi, ca
ale oricăreia, de altfel, nu pot
fi insă înregistrate decît din
interior. A trebuit să apară Re-
breanu pentru a realiza, pri-
mul, acel echilibru extraordi
nar al planurilor existenței ță-
rănești ; prin el prejudecata
simplicității eu-lui rural a fost
convingător compromisă.
*
* *
In Singurătatea pămîntului
(roman. Editura Eminescu, 1985),
Rodica Braga își propune să
evite capcana idilismului pe al-
tă cale decît determinismul so-
cial total și generalizat : apro-
fundarea psihologiei țăranului
(ca individualitate irepetabilă)
si descifrarea codului ontolo-
gic, de reală complexitate și
adîncime tragică, al lumii ru-
rale. Prin ce mijloace și în ce
măsură își realizează autoarea
aceste puncte ale proiectului
său, sînt alte chestiuni la care
ne vom opri ceva mai încolo.
Deocamdată să reținem că so-
cialul nu lipsește, însă are nu-
mai funcție de fundal relativ
neutru, oricum, fără calitatea
de a guverna momentele fun-
damentale ale vieții și actele
esențiale ale protagoniștilor.
Două exemple : Saveta, mama
principalului personaj masculin
(Petre Bucur), refuză căsătoria
fiului cu o fată dintr-o fami-
lie pauperă nu atît din consi-
derente materialei, cît fiindcă
mama ei (a Dumitriței) fuse-
se, in tinerețe, iubilă de pro-
priul soț — motivație, să re-
cunoaștem. suficientă ; de ase-
menea plecarea temporară a
lui Petre în America nu este
impusă de cauze pecuniare
presante, ci de imperioase im-
pulsuri lăuntrice emise de di-
ferite module ale personalită-
ții sale. De altfel, nici satul și
nici statul (ca structuri socia-
le. economice, politice, națio-
nale etc.), nu acționează direct
și decisiv asupra destinelor per-
sonajelor ; altele sînt puterile
convocate pentru a le decide
traiectoria : natura, disponibi-
litatea afectivă, orgoliul și. nu
pe ultimul plan, soarta. Autoa-
rea se desolidarizează tacit de
RODICA BRAGA:
Singurătatea
pămîntului
cîteva dintre reperele fixe de-
venite aproape obligatorii ale
literaturii noastre de inspirație
rurală, conferind astfel eu-lui
țărănesc distincția și taina fîn-
tinilor adinei. Se justifică a-
ceastă viziune ? Credem câ da.
în măsura in care personajele
sînt convingătoare, deci în mă-
sura în care autoarea descoperă
în ele teritorii lăuntrice in care
etern-umanul cristalizează în
inflorescențe specifice. Se im-
pune, deci, a dovedi că adin-
cimea și complexitatea unei
personalități nu sînt, obligato-
riu, produsul unui anumit pro-
ces de prelucrare culturală a
individului. A duce pînă Ia
capăt această inițiativă deloc
comună, iată un demers de o
teribilă dificultate de care, în
unele momente, autoarea este,
literalmente, copleșită.
Efortul scriitoarei de a se
desprinde de modele este evi-
dent înscriem aici și sforțarea
de depășire a parametrilor
funcționali ai prozei feminine.
Puținele noastre prozatoare ca-
re au fost ispitite de lumea
rurală (Georgcta Mircea Can-
cicov, Henriette Yvonne Stahl)
se sprijină aproape în exclusi-
vitate pe personaje feminine.
Rodica Braga așază în centrul
romanului său un cuplu de în-
drăgostiți în interiorul căruia
partitura cea mai consistentă
aparține bărbatului ; de altfel
el este și principalul personaj
al Singurătății pămintului și
una din reușitele lui certe. Sub-
stanța lui este bogată : lucid
și bîntuit de neliniști, pătimaș
dar și capabil de mari acte
de voință, spirit practic insă
cu disponibilități de generozi-
tate surprinzătoare, rece și
tăios în raporturile cu cei din
jur, marcat de puseuri puter-
nice de afecțiune refulată. Din
toate acestea autoarea modelea-
ză silueta convingătoare a u-
nei personalități introvertite.
..Sălbăticia" lui se armonizează
fără ostentație cu stranietatea
luminoasă a Dumitriței. și ea
o introvertită. — făptură pă-
duratică placată de un destin
nemilos. Ei sînt la fel cu cei
din jur și totuși altfel, de un-
de singurătatea lor asumată si
fără aură romantică, frumuse-
țea firească, aproape tragică a
cuplului care, uneori Împotriva
intenției autoarei, refuză culo-
rile tari, de cromolitografie.
Dar nu Dumitrița este cel mai
realizat personaj feminin, ci
Saveta, femeie dominatoare și
rece trăind în cultul valorilor
materiale și al certitudinilor ;
despre ea prozatoarea ne lasă
să Înțelegem, în finalul roma-
nului, că își recunoaște eroa-
rea ale cărei repercusiuni asu-
pra celor din jur nu sînt de-
loc neglijabile. Este a doua iz-
bîndă a romancierei. A treia e
țesătura subtilă de relații din
interiorul familiei de țărani
(căci Singurătatea pămîntului
este și un roman al familiei)
care, în pofida caracterului lor
contradictoriu, îi unește pe cei
din aceeași stirpe pe parcursul
mai multor generații : dragoste,
repulsie, solidaritate, contesta-
re, recunoștință, ingratitudine,
culpabilitate, indiferență etc.,
toate intr-un inextricabil flux
al continuității. Cu o intuiție
specific feminină, Rodica Braga
a înțeles că o familie este o
unitate care se neagă pe sine ;
coerența romanului este asigu-
rată tocmai de complexitatea
acestor legături a căror dialec-
tică își trage energia din inpal-
pabilele torente subterane ale
eredității.
Aportul epicului (probabil in-
tenționat inconsistent și comun)
la edificarea romanului este ca
și nul : în jurul liniarei po-
vești de dragoste a celor doi
(cti deznodămînt dureros, dar
nu tragic) se adună puține eve-
nimente semnificative prin ele
însele ; fondul narativ propriu-
zis servește, aproape exclusiv,
la edificarea personajelor. Eli-
minăm total din cauză episodul
american din viața lui Petre,
povestit epistolar, care nu este
decît o inutilă și stîngace lipi-
tură. Dar nu acesta este prin-
cipalul punct vulnerabil al ro-
manului, ci excesul de litera-
turizare. Avem în vedere aglo-
merarea redundantă de tropi
(epitete dar, mai ales, compa-
rații care încarcă inutil sau
nociv textul!.' intarsiile descrip-
tive (de o frecvență, amploare
si somptuozitate nepermise) și
divagațiile prețios reflexive. Și
este de mirare că prozatoarea
se lasă sedusă de asemenea is-
pite vetuste cînd probează atît
de convingător că stăpîneste
instrumentele textuale necesare
acestui gen de roman. Nu liris-
mul, ca atare, supără, cît cău-
tarea. cu orice preț, a efecte-
lor calofile. Pentru ce acest
tribut modelelor negative de li-
teratură feminină ?
*
♦ ♦
Roman de construcție. Sin.
gurătatea pămintului este ela-
borat după o strategie, am zice,
savantă. Descoperim, mai întîi,
două planuri ale cărții cores-
punzînd la două nivele de li-
teraturizare : cel al rememoră-
rii susținut de mătușa bătrînă
și bolnavă a personajului aucto-
rial. si cel al ficțiunii pure a-
partinind luliei — autoarea im-
plicată în roman. Primul evocă
întâmplări si oameni care au
existat, al doilea, suplinind hia-
turile rememorării și marcat
în text prin caractere cursive,
aoartine exclusiv imaginarului.
Nu este un simplu artificiu, ci
un procedeu de depășire (și a-
sumare) a convenției care stă
la temelia oricărui demers ar-
tistic. Mai pot fi distinse și
două planuri temporale : cel al
trecutului si cel al prezentu-
lui. Niciunul dintre cele două
personaie angajate în recupe-
rarea-reînvierea unei lumi a-
puse nu posedă calitatea de
martor al evenimentelor nara-
te, dar gradul lor de implica-
re este diferit în raport de
distanța care le separă de acel
trecut si de circumstanțele care
le leagă de el. Motivația actu-
lui de întoarcere în trecut este,
si ea, diferențiată : mătușa ur-
mărește să-si amăgească boala
si singurătatea, nepoata să-și
regăsească rădăcinile, să se în-
tîlnească deci, cu sine. Dar mă-
tușa nu face decît să repo-
vestească ceea ce a auzit de
la martori, în ea coexistă si
se completează mai multe voci
narative, în vreme ce persona-
lul auctorial nu ascultă decît
de vocea sa din adînc. E. în
fond, o ecuație ingenioasă a
instaurării ficțiunii, un mod de
de a ne edifica asupra modului
î" care textul generează rea-
lul. Probă clară a conștiinței
treze a artistului.
Mihail IORDACHE
OVID1U BUFNILĂ
Avangarda
corosivă
Unul după altul, gîfî-
ind, legați de o funie,
cordon ombilical, tandră
legătură, bunicul rîzînd
cu gura pînă la urechi,
el viteazul, urlindu-mi în
ureche ce zici, timpul e
continuu sau dimpotrivă
așa zicea și se gîndea de
bună seamă la anii două-
zeci. la gramofon bom-
bardă. Ia vitalizare și la
dirijabil, unul după altul,
cind pe acoperiș, cînd
prin horn, tiptil străbă-
tind podul, atenție acolo
e o prăpastie, sau poate
un monstru care varsă
foc. începutul secolului
XX a însemnat ruptura
dintre social si individu-
al. ea dinami' nd indi-
vidualismul scara, scara
e o astfel de discontinui-
tate, războiul, discontinui-
tate. ce căutam bunicule,
îi strigam anroape de
ceafa asudată, ceafa a-
ceea ca un munte. Ca un
ultim vals. Că nu vei în-
țelege. Ridică luminarea.
Fii atent. Și deschide a-
nni cufărul și se răspîn-
deste în jur miros de
mare. Vei înțelege.
Pagini galbene. Din
care mai cădeau petale.
Motocicleta topindu-se /
Discret / In spațiul con-
cret / Alungă-mă ! Cu
brațele încrucișate, stă-
pinindu-mă să nu izbuc-
nesc în rîs, nu rîde,
mi-a zis, mi-a tras o pal-
mă. Să coborîm.
în timp ce fierbeam apa
pentru ceai îl cercetam
cu coada ochiului, mă
gindcam. va trăi o mie
de ani. Cu pumnul în
masă. Roșu de furie. Să
nu mai auzi, asa, dintr-
odată, sunetele acestei
lumi. îmi face semn. Mă
apropii în pași de vals.
Scoate cureaua lată. Mă
amenință. Nu aude. îmi
face semn. îi strig din
răsputeri la ureche, ce
fel de poezie e asta / a-
ceea, tu care știi să te
toci cu cuvintele te vei
teme într-o bună zi, poa-
te vei disprețul cuvin-
tele, le vei substitui o-
biectului, zic bunicule,
bea ceaiul, copile, vei
tinji după continuitate.
Să investești in cuvinte,
surîd, așa de-a valma, u-
nclo lingă altele, tensiu-
nea dintre real și imagi-
nar, să-l întreb, să-i
scriu pe o coală albă de
hîrtie. Unde-i caietul ? t
Ca o furtună, izbind uși-
le, amenințindu-mă, ru-
gindu-mă, aproape plîn-
gind, să recupereze, să-și
poată aduce aminte, da,
da, nu știi, e ca o naște-
re încercarea asta, adoar-
me. Ceașca de ceai ibri-
cul, patul, covorul, fereas-
tra basca aragazul ghetele
fotografiile legătura de
chei opaițul sifonul lin-
gurița dc argint mișca-
rea domoală a pieptului.
îl trag de mînccă. E
seară. Aburul urcă în
văzduh pe deasupra pă-
durii. Pădurea e galben-
ruginie. Zboară o pasă-
re.
ÎI trag de mînecă. își
freacă ochii. Cască. Mă
mingîie pe creștet. Som-
nul, această dulce / în-
șelătoare discontinuitate !
Ii întind caietul, îl răs-
foiește, murmură, chiar,
cintă, îl strînge la piept,
convenționalismul, rana,
alăturarea, integrarea, cu-
vintele unele după alte-
le, apoi imaginile și chiar
obiectele, să ți le aduci
aminte, bunicul rîde, să
scoți masa afară, dulapul,
scaunele, obiectele îmi
fură aerul, aerul e rugi-
niu, fața bunicului e ru-
ginie, paginile sînt rugi-
nii, funia, da, e ruginie,
privind mai atent obiec-
tele substituindu_se unele
pe altele, deschid feres-
trele și acrul / văzduh
abstrage ideea, să alerg
pe prundișul umed. să
mă urc pe motocicletă, să
cumpăr o floare, să-mi
fie teamă de ziua aceea
fără nume în care, înfri-
gurat, voi fi căutat o-
biectul unic, fofbgrafia
bunicului la douăzeci de
ani.
Pagini bucovinene — n
PREMIILE
Premiile celei de a XVIII-a ediții a Con-
cursului de poezie „NICOLAE LABIȘ" :
— Ramona Fotiade, București, Marele premiu
„Nicolae Labiș".
— Mircea A Diaconu, Odorheiu-Secuiesc, ju-
dețul Harghita, premiul Uniunii Scriitorilor
din R.S.R.
— Leonard Popa,	Bacău, premiul revistei
„România literară".
—. Carmen Jgheban, Iași, premiul revistei
„Contemporanul".
— Horia Gîrbea, București, premiul revistei
„Luceafărul".
— Irina Noela Căutiș, Rîmnicu Vîlcea. ju-
dețul Vîlcea, premiul revistei „Pagini buco-
vinene".
— Emilian Mirea, Craiova, premiul revistei
„Convorbiri literare".
— Ileana Bija, Constanța, premiul revistei
„Ateneu".
— Mona Cirloanța, Iași, premiul revistei
„Cronica".
IRINA NOELA CĂUTIȘ, studentă, Rm. Vîlcea
Premiul revistei „Pagini bucovinene"
De Nichita
A venit piatra
și mi-a spus
„hai în sus !“
A venit ploaia
și mi-a spus
„hai în sus !“
A venit luna
șî mi-a spus
„hai în sus !“
A venit îngerul
și mi-a spus
„hai !“
La fel de simplu
ca întoarcerea orei
în nisip
Poezie
Idcoa de care să te agăți
Atunci cind totul in jur
E prăbușire
Sfera pe care s-o violezi
Cu îndrăzneala unghiului
Nesomnul peșterilor
Ascultindu-și întunericul
Crescind stalagmite
Coșmarul zeului
Visîndu-se muritor
Orb pipăind cu bastonul
Silueta culorilor
Furtună care lasă
Toate ferestrele timpului deschise
Poezie.
LIVIU ȚIPLICA, ofițer, Mihail Kogălniceanu —
Constanța
Premiul Comitetului Județean Suceava al U.T.C.
Preludiu
Doar stelele știu reîntoarcerea către sfîntă vechime;
mișcarea lor ne caută sufletul.
Unde puterile ni se-arată în chipul dinții
o unduire a sferelor se întrevede,
cîntecul în unire de cercuri...
Oh, blinda lunecare a cuvintelor
blinda retragere
lăsînd în urmă
furtunoasa clătinare ce întrupează —
lumină rătăcită
chip străveziu... și miinile noastre se despart
doritoare de liniști ;
mai departe, mai departe,
ochii abia se întrevăd
gurile abia-și mai șoptesc
inimile, doar inimile ascultă licărul stelelor
forfota de cercuri cuvîntul lichefierea.
— Veronica Dana Crăciunescu, comuna Cor-
bu, județul Harghita, premiul revistei „Tribu-
nal".
— Ciprian Chirvași'J, comuna Schitu Go-
lești județul Argeș, premiul revistei „Fami-
lia".’
— loan Augustin, București, premiul revis-
tei „Orizont".
— Gheorghe Cîrstian, comuna Drăgușeni,
județul Suceava, premiul ziarului „Zori noi".
—• Liviu Țiplica, comuna M. Kogălniceanu,
județul Constanța, premiul Comitetului Ju-
dețean Suceava al U.T.C.
— Simona Mihaela Chiș, comuna Bucecea,
județul Botoșani, premiul Consiliului Județean
al Organizației Pionierilor Suceava.
— Gavril Alexa Bale, CIuj-Napoca. premiul
Comitetului Județean de Luptă pentru Pace
Suceava.
— Elena Cîmpan, comuna Drăgoești, județul
Suceava, premiul Centrului de Librării Suceava.
ELENA CÎMPAN, Suceava
Premiul Centrului de Librării
Ereditară
degetele se numeau
drept cele mai frumoase versuri
din colecția
neamului mau
ochii se pierdeau
in nămolul cercului
ca orice idee
rostită sumar
Elegie
găseam la fiecare pas cîte o pasăre moartă
le-adunam in fuioare vii, grațioase
peste noapte păzeam să nu pierd
acest vers lung și negru
semăna cu un tunel
mai singur decit cimpîa
ți mai rotund
din dimineața spartă
lumina mă-nchidea larg
ca pe-un cerc liniștit
ALEXA GAVRIL BĂLE, student Cluj-Napoca
Premiul Comitetului Județean de Luptă
pentru Pace Suceava
Vizitînd cetatea
Sucevei
Podul legănat către
porțile topite de istorie
Zidurile ca niște fluturi
obosiți
își schimbă umbra
dintr-o parte-n alta a zilei
în șanțuri mirarea turiștilor
apără cetatea de uitare
ei se duc cu istoria îndesată
în orbite
Pînă la lumină
In fiecare primăvară brazdele se visează
lanuri
peste coline nedrămuită lumina lunii
nopțile iau culoarea galbenă a rodului
pe porți ies bărbați și pluguri
se ară istoria pina la inimă.
Numai omenie și dirzenie
am jertfit de-a lungul anotimpurilor.
Doar ei — bărbații aceștia șiroind de trudă
răvășind diminețilo cu palmele lor aspre
știu să vegheze visurile brazdelor
pînă la lumină.
SCRISORI INEDITE
(urmare din pag I)
I
29 iunie 1932, Brașov
Dragă Grimme,
Nu bănuiam că poți fi izvor pentru viața lui Eminescu ! Un Simtion tînăr
mă informează că tatăl tău a cunoscut pe inginerul Simtion, amicul lui Eminescu.
Te rog, deci, să-1 supui pe tatăl tău la un interview cît mai amănunțit, pen-
tru ca într-un proxim nr. din „Mihai Eminescu" revista de la Cernăuți, să poa-
tă fi lămurit» și acest amic al lui Eminescu.
Nu uita să întrebi și despre Dionisie Miron, alt amic ; s-ar putea să-I fi cu-
noscut și pe el.
Drept care vei avea recunoștința eminescologilor.
Fidelul Duică
P.S. Ce scrii îmi lași la Universitate în cutiuța mea (păzită de Baciu) ori
îmi trimiți la Sibiu.
Str. Tribunei 25 la d. prof. Cosma
Iată și notele explicatfive ale lui P. Grimm : Alți prieteni din aceeași „clică",
note care i-au parvenit lui Gh. Bogdan-Duică.
Irimia Manole, Directorul Școalei de Meserii, cel mai bun suflet ce l-am
cunoscut.
(N) Danilescu, Directorul Școalei de Agricultură, după (P.S.) Aurelian, în-
surat cu o ardeleancă născută Popovici, din Hațeg, care se pare că mai trăiește.
(N) Făgărășanu, Inginer la Calea Ferată pe linia Ploiești—Predai, s-a si-
nucis.
Titus Dunca, seriilor, nepotul generalului Dunca.
Simtion, cel mai bun prieten al lui Eminescu. L-a adus din Galați cînd în-
nebunise și unde Eminescu avea un neam. Simtion a învățat la Zdrich. El a
făcut podurile de piatră peste Dimbovița în București.
(G.) Ocășanu, prozator.
Și Alfons Saligny era acolo foarte des.
Se adunau prin 1878—80 unde astăzi este Helvetia, într-o odaie mică in
fund, birtaș era Kosman. De multe ori și la lordache, la Covaci și la Frații Mir-
cea, unde era vin bun.
LEGAȚIA ROMÂNIEI IN SPANIA
Madrid, 11 martie 1940
BIROUL DE PRESA
Dragă domnule profesor,
îți trimit această „Rapsodie Valahă", pentru a fi publicată, concomitent, în
„Ctonvorbiri literare" și in volum.
Țiu foarte mult să apară fără greșeli de tipar și cu textul mult mai puțin
strins de cum a apărut poemul „Eminescu".
Restul îl las în grija și la aprecierea d-tale, rugindu-te doar să mă infor-
mezi, de urgență, dacă o poți publica imediat.
Profesorul Lupi este încă în așteptarea unor vești de la d-ta. Tt rog să
nu-1 neglijezi.	'*•	!
Mă folosesc de acest prilej pentru a te ruga să-mi răspunzi ce s-a ales de
nuvela „Ion Ostașul" de Virginia Daria, pe care am înminat-o eu personal d-lui
Munteanu. Dacă acea admirabilă nuvelă nu s-a publicat încă și nu ai de gind
s-o publici, te rog să mi-o trimiți aici, recomandat. Acum cîteva luni l-am în-
trebat pe d. Munteanu (secretarul revistei „C.L.", n.n.), — printr-o scrisoare,
de soarta nuvelei în chestiune, dar d-sa nu m-a învrednicit, pînă în clipa de
față, cu nici un răspuns.
Am primit două exemplare din masivul număr consacrat lui Eminescu și nu
găsesc destule cuvinte pentru a te felicita.
în așteptarea unui răspuns grabnic de la d-ta, te rog să primești asigurarea
celor mai alese sentimente de simpatie și prețuire.
Aran Cotruș
P.S. Te rog să-tni confirmi telegrafic primirea poemei.
niqioNAR xxiv
55.	IACOBAN. MIRCEA-RADU (19.11.
1940, Iași), prozator, dramaturg, re-
porter. Absolvent al Facultății de
Filologie din Iași. Redactor la stu-
dioul de radio Iași (1961—1964), secre-
tar responsabil de redacție la revista
„Cronica" (1964—1969), director al E-
diturii „Junimea" din Iași (1969—1979),
director al Teatrului Național Iași
(din 1979). Din anul 1969 este Secretar
al Asociației Scriitorilor din Iași.
Debut publicistic în 1959, în revista
„Luceafărul". Debut editorial în 1962,
cu volumul de proză scurtă, Estu-
diantina. Colaborează la majoritatea
revistelor și publicațiilor de cultură
din țară și cu Radioteleviziunea Ro-
mână.
Volume de proză : Estudîantina,
E.P.L., București, 1962 ; Nedumerit în
Atlantida, E.P.L.. București, 1968 ; O
mască în plus, E.P.L., București, 1969;
Cu microfonul in buzunar, Editura
■Sport-Turism, București, 1969 ; Lumea
într-o picătură. Editura Albatros,
București, 1971 ; Altfel despre sport,
Editura Stadion. București, 1972 ;
Din Azore în Antile, Editura Junimea,
Iași, 1973 ; Departe (roman), Editura
Junimea, Iași, 1975 ; Razna prin trei
continente, Editura Eminescu, Bucu-
rești, 1977 ; Oastea oștilor, Editura
Junimea, Iași, 1980 ; Dramaturgia :
Simbâtă la Vcritas, Editura Emines-
cu, București, 1973 ; Noaptea, colecția
„Kampa", Editura Eminescu, București,
1976 ; Reduta și șoarecii, Editura Ju-
nimea, Iași, 1977 ; înainte, Consiliul
Culturii și Educației Socialiste. Bucu-
rești, 1977 ; ...și alte piese. Editura
Junimea, Iași, 1985.
Unele dintre lucrările1 în proză (Ne-
dumerit in Atlantida, Din Azorc în
Antile, Razna prin trei continente)
sînt rodul călătoriilor lui M.K.I. peste
hotare, în calitate de crainic sportiv,
-ceste scrieri se situează la interfe-
rența reportajului cu eseul. Autorul
face nu doar o simplă notație de că-
lător, ci un veritabil periplu în is-
toria, cultura și civilizația locurilor
prin care trece. Orice informație este
trecută prin judecata de valoare a
autorului, astfel incit orice lucru poa-
te fi citit ca sens al existenței unui
popor, grup etnic sau individ. Punc-
tele asupra cărora poposește atenția
reporterului sînt în general vestigiile
de cultură care pot constitui baze de
pornire în explicarea unor fenomene
politice ori sociale, personalități ale
istoriei și culturii materiale sau spi-
rituale.
Estudîantina, expresie a începuturi-
lor literare, fixează totuși cadrele
structurii tematice ale prozei de mai
tirziu. Individul, osciiînd între sine și
lumea din jur va deschide un uni-
vers complex al problematicii umane
în proza (și în dramaturgia) lui M.R.I.
O mască in plus este dosarul unui
om (Pascu Talpă) care, rupt de lume,
începe să se îndepărteze treptat și de
sine. Personajul și lumea din jurul
lui sînt văzute de autor secvențial.
Lipsa de linearitate a subiectului și
absența oricărei pozitivități în peri-
metrul temei dau operei neliniște dra-
matică. Departe, un microromân pro-
mițător și captivant, are nervul și
farmecul prozei polițiste, deși se păs-
trează în zona problematicii grave. O
lume de la periferia moralei, selecta-
tă din rindul barmanilor și a șefi-
lor de localuri, se vrea suficientă sieși,
ignorînd orice condiționare socială și
etică, în afară de cea a puterii ba-
nului ; o lume pentru care chiar cri-
ma devine un fapt firesc. Prin exten-
siune, subiecte de acest fel, tind la
M.K.I. spre parabolă. Cu volumul
Oastea oștilor autorul descinde în le-
genda istorică, încercând să refacă
destinul dramatic al comunității agra-
re moldovenești de la începutul mari-
lor seisme anunțînd timpurile mo-
derne. Căminarul Gheorghe, personaj
fascinant prin vitalitate și inteligență
se zbuciumă inutil pentru a-și păs-
tra liniștea într-o țară în care locul
înțelepciunii l-a luat legea celui mai
tare.
Dramaturgia lui M.R.I. alternează
între piesa de actualitate (comedia,
farsa, farsa tragică) și cea de inspi-
rație istorică. In amîndouă se simte
mina sigură a dramaturgului de vo-
cație. Parabola istorică și politică
(Noaptea, Reduta și șoarecii) oferă
cititorului și spectatorului un inedit
amestec de trăiri emotive începînd
cu duioșia și compasiunea și termi-
nînd cu sarcasmul necruțător.
Piese jucate pe scenele teatrelor din
tară și (parte din ele) din străinătate;
Tango la Nisa, 1968 ; Sîmbătă la Ve-
ritas, 1972 ; Stress, 1969 ; Footbal,
1975 ; Omul din baie, 1977 ; Reduta
77 ; Fără cascadori, 1978 ; Duo a-
more, 1980 , Hardughia, 1982 ; Caba-
bana, 1984.
Referințe critice (selectiv) : Papu,
Edgar — în revista „Teatrul", septem-
brie, 1978 ; Căliman, Constantin — in
.Contemporanul" din 22 decembrie
1978 ; Cuțitaru, Virgil — în „Convorbiri
literare" din februarie, 1978 ; Berlo-
gea, Ileana — în „Contemporanul",
decembrie, 1984.
56.	IORDACHE, MIHAIL (12.VII.
1937, Râdulești — azi Malu Roșu —
Ilfov), critic și istoric literar. Școala
primară în satul Lipănescu, comuna
Scutelnici, județul Buzău. Cursuri
medii la liceele „B. P. Hasdeu" din
Buzău și „I. L. Caragiale" din Plo-
iești. După absolvirea liceului func-
ționează ca profesor suplinitor în ci-
teva sate din județul Buzău (1954—
1957). între 1957—1962 student al Fa-
cultății de Filologie de la Universita-
tea din Iași. Doctoratul în filologie la
universitatea ieșeană, sub conduce-
rea profesorului Constantin Ciopraga.
Bibliotecar-șef la Biblioteca Munici-
pală din Suceava (1962—1963), asistent
lector, conferențiar la Facultatea de
Filologie a Institutului de Invățămînt
Superior din. Suceava (1963—1986).
Debut publicistic în revista „Viața
studențească", în anul 1957 (cu epi-
grame și pamflete). Debut editorial
cu volumul Adrian Maniu, în 1979
(Editura Junimea). Colaborări la zia-
re, reviste și publicații științifice :
„Zori noi", „Flacăra lașului", „Con-
vorbiri literare", „Cronica", „Pagini
bucovinene", „Luceafărul", „Ateneu”,
analele științifice ale centrelor univite-
sitare.
Monografia Adrian Maniu este o
lucrare complexă prin care autorul
își propune restituirea unei opere și
a unuia dintre scriitorii de seamă ai
perioadei interbelice. Operă de istorie
și critică Literară, monografia sem-
nată de Mihail lordache se înscrie în
categoria lucrărilor întocmite cu
metodă și severitate universitară
Structurarea presupune compartimen-
tarea specifică unei monografii : evo-
luția biografică a scriitorului (I. Miș-
carea creației) și analiza sistematică
a operei (II. Poezia, III. Dramatur-
gia, IV. Proza epică). Complexitatea
este dată de metodologia de cercetare
care exploatează cu subtilitate cele
mal diverse metode pe care critica
și istoria literară le-au dobîndit de-a
lungul evoluției lor. Astfel, se întîl-
nesc deopotrivă modalități și instru-
mente de lucru ale structuralismului,
psihanalizei, sociologiei, statisticii,
comparativismului literar și lingvis-
tic, elemente ale logicii, poeticilor mo-
derne, retoricii și chiar intuiției. Fă-
ră să se lase dominat de personali-
tatea scriitorului pe care îl studiază
(așa cum se întîmplă cu mulți autori
de monografii), Mihail lordache se
detașează obiectiv, validînd cu preci-
zie elementele valoroase alo operei,
sancționînd cu promptitudine produ-
sele mediocre sau lipsite de valoare
artistică. Cercetătorul nu se mulțu-
mește doar cu investigația științifi-
că și cu elaborarea de judecăți cri-
tice și estetice ; el încearcă să și ex-
plice fenomenul intim care (la nive-
lul operei, al contextului social sau
cultural, pe planul biologicului) a ge-
nerat o reușită sau alta, o nereușită
sau alta.
Permanenta corelare a operei lui
Adrian Maniu cu opere ale scriitori-
lor români sau universali pune în e-
vidență, ori de cîte ori este necesar,
particularitatea și personalitatea ope-
rei, dar face și proba bogatei infor-
mații literare a criticului. O astfel
de procedură îi permite lui Mihail
lordache să emită judecăți de valoare
nu numai asupra operei autorului cer-
cetat, ci și asupra fenomenului lite-
rar în general. Astfel, poezia lui A-
drian Maniu se împlinește pe coordo-
natele mitice, exploatînd filonul foar-
te bogat al literaturii universale și
românești expresioniste, potențînd spe-
cificul gîndirii mitice autohtone. în
domeniul dramaturgiei, observă M. I-,
Adrian Maniu a dat una dintre cele
mai reușite prelucrări ale mitului de
largă circulație balcanică — Meșterul
Manole, înainte de cunoscuta opera
cu același titlu a lui Lucian Blaga.
De la înființarea publicației „Pagini
bucovinene", M. I. susține foiletonul
de critică literară al acesteia. De re-
marcat ținuta echilibrată, sobrietatea
și obiectivitatea științifică, alături de
inteligența vioaie a cronicilor.
M. I. a îngrijit și postfațat volumul
George Topirceanu — Pagini de pro-
ză (Editura Junimea, 1985). în lu-
cru : un studiu despre opera lui Za-
haria Stancu și îngrijirea unor vo-
lume din opera lui Ionel Teodoreanu
și a lui Adrian Maniu.
Octavian NESTOR 7
ni — Pagini bucovinene
UMBERTO ECO
Apostilă la „Numele
trandafirului6
(III)
Eram de-acum liber de orice tea-
mă. Atunci am început să scriu
timp de un an. M-am oprit, pen-
tru că am descoperit alt lucru, pe
care-1 știam deja (pe care toată
lumea îl știa) dar pe care l-am în-
țeles mai bine în timp ce lucram.
Am descoperit că un roman
n-are nimic de-a face, în primă in-
stanță, cu cuvintele. A scrie un
roman e o chestiune de cosmologie,
ca și povestea pe care o istorisește
Geneza. (Trebuie neapărat să-ți a-
legi niște modele, spunea Woody
Allen).
Cred că pentru a povesti, trebuie
înainte de toate să-ți construiești o
lume cît mai mobilată posibil pină
în cele mai mici detalii. (...)
Trebuie să construiești lumea, cu-
vintele vin după aceea, aproape sin-
gure tenereres, verba sequentur
(stăpînește obiectele, cuvintele vor
urma). Contrariul a ceea ce, cred
eu, se întîmplă cu poezia : verba
tenere, res sequentur (Stăpînește cu-
vintele, obiectele vor urma).
Primul an de muncă la romanul
meu a fost consacrat construirii lu-
mii : Lungi regestae ale tuturor căr-
ților care se puteau găsi într-o bi-
bliotecă medievală ; liste de nume
și fișe de stare civilă pentru nume-
roase personaje din care multe au
fost eliminate pe urmă din povestire
(fiindcă eram obligat să știu și cine
erau ceilalți călugări care nu apar
în carte ; nu era necesar ca cititorul
să-i cunoască, dar eu eram obligat
să-i știu. Cine a spus că narativi-
tatea trebuie să-i facă concurență
stării civile? Poate că trebuie să-i
facă concurentă și Ministerului Ur-
banismului. De unde lungi anche-
te arhitecturale, pe fotografii și pla-
nuri din enciclopedia arhitecturii,
pentru a stabili planul abației mele,
distanțele, pînă la numărul d
trepte ale unei scări in spirală.
Marco Ferreri îmi spunea că dia-
logurile mele sînt cinematografice
pentru că sînt temporal juste. Prin
forța lucrurilor, cînd două din
personajele mele vorbeau, mergind
de la refectoriu la chiostro eu
scriam cu planul sub ochi iar a-
tunci cînd ajungeau acolo, încetau
să mai vorbească.
Trebuie să-ți creezi constrîngeri
pentru a putea inventa în deplină
libertate. în poezie, constrîngerea
poate fi dată de piciorul metric, de
CADRAN
„O trăsătură a mediocriății e
perseverența" afirma nu de mult
cineva. Ion Văduva-Poenaru se nu-
mără printre cei care nu se abat de
la această regulă. Conform biblio-
grafiei inserate pe foia de gardă
a ultimei sale apariții editoriale („E-
legii din infinit" Editura Emines-
cu), rezultă că I.P.V. și-ar fi „feri-
cit" pînă acum cititorii cu nu mai
puțin de 14 volume. Nu știm ce
și cum „arătau" celelalte, dar acesta
din urmă, purtînd și un titlu impo-
sibil, face pe deplin dovada lipsei
de har a semnatarului, textele si
de nivelul compunerilor versificate
pe teme date trădînd nu doar pre-
caritatea mijloacelor de expresie,
ci, deopotrivă, o jenantă inconsis-
tență a capacității de comunicare.
Cu o abnegație demnă de o cauză
mai bună, autorul își propune (și
ne propune) cîteva „meditații" pe
teme fundamentale, cum sînt timpul,
moartea, copilăria, iubirea, priete-
nia, bătrînețea etc. N-am avea ni-
mic împotriva preferințelor sale li
rice, dacă substanța poetică ce le ve-
hiculează n-ar rămîne de-a lungul
zecilor de pagini oferite spre lec-
tură un fel de nucă izbită inutil
de pereții răbdării noastre. Cu cea
mai mare seriozitate I. P. V. ne in-
vită, de pildă, (în „Elegia vieții"),
„la un pahar de viață, într-o criș-
mă cosmică" (? !) unde „Să facem
și noi prizonieri, secundele / Să le
dăm numai pîine și apă", după care
„Să ne-nfieze, de merităm, dealul
galactic / Să fim și noi pentru mîi-
rimă, de ceea ce contemporanii au
numit suflul după ureche. Pentru
narativitate, constrîngerea e dată
de lumea subiacentă. Și aceasta
n-are nimic de-a face cu realismul,
chiar dacă aceasta explică totul, pînă
la realism. Poți reconstrui o lu-
me total ireală, în care măgarii
zboară și în care prințesele sînt
readuse la viață de un sărut, tre-
buie însă ca această lume, pur po-
sibilă și irealistă, să existe con-
form unor structuri definite din
plecare (trebuie să știm dacă este
o lume în care o prințesă poate
fi reînviată doar din sărutul unui
prinț sau al unei vrăjitoare sau dacă
sărutul unei prințese retransformă
în prinți doar broaștele rîioase sau
la fel de bine, să zicem, porcii ta
too).
Istoria făcea parte din cartea
mea ; iată de ce am citit și reci-
tit atîtea cronici medievale ; citin-
du-le, mi-am dat seama că într-un
roman trebuiau să intre lucruri ca-
re la început nu mă afectaseră nici
măcar în treacăt, ca luptele pentru
sărăcie sau inchiziția împotriva
„frățiorilor".
Ce vrea să zică să scrii un roman
istoric ?
Există trei feluri de a povesti des-
pre trecut. Unul este romanul (ro-
mânce, de la ciclul breton la po-
veștile lui Tolkien in care se regă-
sește și romanul gotic care n-are
nimic din roman și totul din ro-
manț. Trecutul înseamnă atunci
scenografie, pretext, construcție a
fabulei și dă liber curs imaginației,
în ceea ce-l privește, science-fiction-
ul. este adeseori un romanț pur. Ro-
manțul este istoria unui altundeva.
Apoi vine romanul de capă și
spadă, precum cel al lui Dumas.
Romanul de capă și spadă își ale-
ge un trecut „real" și recognoscibil:
ca să ajungă acolo, ii populează cu
personaje deja înregistrate de enci-
clopedii (Richelieu. Mazarin) pe ca-
re le face să îndeplinească acțiuni
pe care enciclopedia nu le înregis-
trează să o fi întilnit pe Milady,
să fi avut contacte cu un anume
Bonacieux) dar care n-o contrazic.
Firește, pentru a corobora impresia
de realitate, personajele istorice vor
face, de asemenea, ceea ce-au fă-
cut (să asedieze La Rochelle, să fi
avut relații intime cu Anna de
„De-atîtea sentimente mă prăbușesc în mine1'
ne prefață" (sic !). Dincolo de ase-
menea „elanuri cosmice", I.P.V., a-
tins de aripa interogațiilor reflexi-
ve (nici nu se putea altfel), are ob-
sesii fundamentale : „Un ou e tot
ce este pe lume și sub lume / Un
ou imens în care se ascunde alt
ou / Sub spațiul de sub coaje (sic!)
mai umblă un ecou / A fost ce-a
fost odată și n-a avut un nume",
cugetă dumnealui, pentru ca mai la
vale, prins în febra filozofării, să
constate că „Atîtea lucruri sacre
sînt de făcut pe lume / Atîtea lu-
cruri sacre au fost și nu mai sint"
sau că „Ce știm e o nimica pe lin-
gă ce nu știm" ori că „O singură
dată am fost dat cu viață / Pe
inimă, pe brațe, pe față". Și me-
reu are ce are I.P.V. cu gîndurile
care nu-i dau deloc pace: „De n-aș
avea privire și nici gînd / Un în-
tuneric vast mi-ar sta drept mumă
/ N-aș ști ce sînt, că-n mine e o
sumă / (? !) Că am fost și eu aici,
la rind" sau „Dar fac din gînduri
focuri străbune de oieri / Și-adun
toți cîinii care au stat, la stînă-n
mine / Din fiare, ei să muște, să
muște mult și bine / în suflet nu-s
ospățuri decît de primăveri". Gra-
tuitatea unor asemenea ziceri sfîr-
șește în banalități de genul : „Am
fost și eu odată, copil am fost și
eu“ sau „...prunii sărută pămîntul
/ Cu crengile lor de prune" sau
„Prietenul meu cel mare a plecat
/ De unde nimeni nu mai poate
să-l aducă-napoi". Alteori afirma-
Austria, să fi avut legături cu
Fronda). în acest „adevărat" vin să
se insereze personajele de ficțiune,
cu toate acestea, ele manifestă sen-
timente care ar putea fi atribuite
unor personaje din alte epoci. Nu
e necesar să trăiești în secolul XVII
pentru a avea psihologia lui d’Ar-
tagnan.
Dimpotrivă, în romanul istoric nu
e obligatoriu să intre în scenă per-
sonaje recognoscibile în termeni de
enciclopedie comună. In Logodnicii,
personajul cel mai cunoscut este
cardinalul Federigo pe care, înain-
tea lui Manzoni, îl cunoștea puțină
lume. Dar ceea ce fac Renzo, Lucia
sau Fra Cristoforo nu putea fi să-
vîrșit decît în Lombardia secolului
XVII. Acțiunile personajelor fac
să se înțeleagă mai bine istoria,
ceea ce s-a petrecut Și, cu toate că
sînt inventate, ele spun mai mult și
cu o limpezime fără pereche despre
Italia epocii, față de cărțile de is-
torie consacrate.
în acest sens, voiam cu siguran-
ță să scriu un roman istoric, nu
pentru că Uberino sau Michele au
existat cu adevărat și au spus mai
mult șahi mai puțin ceea ce spusese-
ră cu adevărat, ci pentru că tot
ce spuneau personaje fictive ca
Guglielmo trebuie să fi fost spus
în acea vreme.
Nu știu în ce măsură am fost fi-
del acestei afirmații. Nu cred în
vreo omisiune din parte-mi cînd
deghizam citate din autori ulteriori
(ca Wittgenstein) făcîndu-le să trea-
că drept citate din epocă. în acest
caz, știam foarte bine că nu medie-
valii mei erau moderni, ci mai de-
grabă modernii erau aceia care
gîndeau în chip medieval. Cu
toate acestea, mă întreb dacă uneori
personajelor mele fictive nu le lip-
sesc o capacitate de-a ansambla ple-
cind de la disiecta membra a unor
reflecții cu totul medievale, anumi-
te himere conceptuale pe care E-
vul Mediu nu și le-ar fi recunoscut
ca atare.
Cred însă că un roman istoric
trebuie să facă și acest lucru : să
determine în trecut cauzele a
ceea ce s-a întîmplat după aceea,
dar și să schițeze procesul prin
care aceste cauze au evoluat lent
pentru a-și produce efectele. [...]
In orice caz. e un lucru care
m-a distrat mult.
Sînt și pagini în care cititorul a
savurat ca fiind delicios medievale
atitudini pe care eu le resimțeam
ca ilegitim moderne. Aceasta deoa-
rece fiecare are propria sa idee, a-
desea coruptă, despre Evul Mediu.
Doar noi, călugării de atunci, știm
adevărul. Dar a-1 spune ne-ar duce
pe rug.
Traducerea și adaptarea de
Viorel DARJA
țiile „poetice", rezultat, chipurile, al
voitei ambiguități, stîrnesc de-a
dreptul ilaritatea : „într-o celulă
strimtă de-atita zbor și mers / A-
lerg fără-ncetare pe-o nevăzută ață";
„să fie viitorul și pentru ea trecut";
.m-am dus pe mine în larguri" ; „să
ne dăm pe ochi cu ferestre înalte
și pure" ; „pot să cad și eu / in
sus sau în jos" ; „vidul mă lovește
mai tare" ; „eu te sărut și-atim-'i
cînd nu mai ești". Nu lipsesc nici
dezacordurile („căci fiecare sîntem"),
nici cacofoniile („o frunză mică
care"), ca să nu mai vorbim de
punctuația foarte „piersonală", dar
pentru că spațiul nu ne permite să
exemplificăm in extenso, ne rezu-
măm la aceste mostre, suficiente,
credem, spre a se trage concluzia
necesară. Prizonier al formulei ale-
se și care, probabil, motivează po-
ticnirea enunțurilor la mai tot pa-
sul. I.P.V. rimează cu stîngăcie de
ccnaclist începător (nebună-minciu-
nă, far-calendar, mare-depărtare.
lume-nume, muzeu-mereu. nai-plai).
făcînd eforturi evidente („De-atitea
sentimente mă prăbușesc în mine")
spre a da limpezime și viabilitate
artistică lungilor sale monologuri
versificate. Și nu reușește și nici
nu va reuși cu „găselnițe stilisti-
ce" de felul : „fruntea gîndului",
„năvodul gîndului", „meșteră viață",
„m-am echipat cu sentimente",
„bacnote (sic !) sufletești", „senti-
mente noi-nouțe" etc., etc.
loanid DELEANL’
CONSEMNĂRI
•	,,Veșnic pădurile
cintă''
La Cîmpulung Moldovenesc a a-
vut loc concursul popular interjude-
țean „Veșnic pădurile cintă", orga-
nizat de către Comitetul Județean
de Cultură și Educație Socialistă și
Consiliul Județean al Sindicatelor,
manifestare dedicată în exclusivitate
formațiilor folclorice ale muncito-
rilor forestieri. Parada portului
popular și spectacolele de autentică
vibrație artistică prezentate de
reprezentanții județelor participan-
te Alba, Bacău, Harghita, Maramu-
reș, Mureș, Satu Mare, Suceava,
Vilcea și Vrancea) au oferit publi-
cului momente de neuitat.
Juriul, al cărui președinte a fost
compozitorul Ludovic Paceag, a a-
cordat următoarele premii ;
PREMIUL I și TROFEUL „VEȘ-
NIC PĂDURILE CÎNTA" : Ansam-
blului de cîntece și dansuri al Clu-
bului muncitoresc „Toplița”, județul
Harghita ; premiul II și trofeul
„Veșnic pădurile cîntă" : Ansamblu-
lui folcloric „Stejărelul" al U.F.E.T.
Fălticeni, județul Suceava ; premiul
III și trofeul „Veșnic pădurile cîn-
tă" : Ansamblul folcloric „Brădule-
țul" al U.F.E.T. Blaj, județul Alba;
premiul de autenticitate : Ansamblul
folcloric „Floricica" al U F.E.T. Bă-
beni, județul Vilcea ; premiul Co-
mitetului județean de Cultură si
Educație Socialistă Suceava : An-
samblul folcloric „Bistra Mureșu-
lui" al I.F.ET. Mureș, județul Mu-
reș ; premiul Consiliului Județean
al Sindicatelor Suceava : Ansamblu!
folcloric al U.F.E.T. Vișeul de Sus,
județul Maramureș ; premiul I.F.E.T.
Suceava : Formației de dansuri băr-
bătești U.F.E.T. Agăș, județul Bacău;
premiul Centrului de îndrumare a
Creației Populare și a Mișcării Ar-
tistice de Masă Suceava : Formației
de fluierași din Paltinu, U.F.E. r
Cîmpulung Moldovenesc. județul
Suceava ; prem ul de popularitate :
Ansamblul folcloric al U.F.E.T.
Bicsar, județul Satu Mare : premii
de interpretare : Cornel Gafencu,
fluier. Fălticeni ; Grigore Gafencu,
tilincă. Fălticeni ; Gh. Ciuraru, ti-
lincă. Gura Humorului ; Vasile la-
sinovschi, trompetă. Cîmpulung Mol-
dovenesc ; Ilie Davciuc, fluier,
Cîmpulung Moldovenesc ; Reta Rus,
solo voce, Blaj ; Alexandru Poma-
nă, caval. Focșani ; Florin Țiplea,
solo voce, Vișeul de Sus. Au mai
fost acordate premii speciale ale
juriului ansamblelor artistice ale
U.F.E.T. Cîmpulung Moldovenesc
și Clubului muncitoresc Frasin, pre-
cum și formației de dansuri popu-
lare a I.F.E.T. Focșani.
(M. L.)
•	,,Toamnă la
Voroneț"
în perioada 10—12 octombrie a.c.
s-a desfășurat, în orașul’ Gura Hu-
morului, cea de-a Vl-a ediție a
manifestării-concurs interj udețene
„Toamnă la Voroneț" — manifes-
tare destinată cinecluburilor și fo-
tocluburilor din întreaga țară. Din
cele 41 filme și 52 diaporame în-
scrise în concurs, juriul, format din
reprezentanți ai Consiliului Culturii
și Educației Socialiste, C. C. al
U.G.S.R., I.A.T.C. „I. L. Caragiale",
Televiziunii Române, revistelor
„Contemporanul" și „Cinema" și ai
forurilor organizatoare, a acordat
următoarele premii :
SERII SONORIZATE : Premiul II:
„Revin la toamnă" — Moser Ro-
bert, A.A.F. „Banat", Timișoara ;
premiul HI și premiul A.A.F. „Ba-
nat", „Plastica sticlei" — Balâsi Csa-
ba. Miercurea Ciuc, Harghita.
FILM : Premiul I : „H" și „Echi-
nox" — Florin Andreescu, Casa mu-
nicipală de Cultură Ploiești ; pre-
miul II : „Cronică în lut" — Fer-
dinand Michitovici și Aurelian Cior-
nei, Cineclubul Casei Orășenești de
Cultură Gura Humorului ; -Echili-
REALIZATORI: Ion BELDEANU, George DAMIAN,
Viorel DARJA, Ion CARP FLUERICL Mihail
IORDACHE, Gh LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion
PARANICI, Mircea TINESCU, Alexandru TOMA
Secretariat: Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare : Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
str. Mihai Viteazul nr. 48
bru" și „Trece iarna" — N. Negru-
țiu și E. Posteucă, Oțelul Roșu, Hu-
nedoara ; premiul HI : „înainte de
concert" — cineclubul Cooperativei
Meșteșugărești „Timișoara" ; menți-
uni : „Agripina" — Felix Smetaniuc,
Casa de Cultură a Sindicatelor din
Suceava; „Prietenul meu" — Miha-
lesa Gliyula, Casa de Cultură a Sin-
dicatelor Tg. Mureș; premiul Consi-
liului Popular al Orașului Gura Hu-
morului : „O viață în tovărășia pa-
letei" — I. Matei Agapi, Școala
Populară de Artă Iași ; premiul pu-
blicului : „O anume stare de spirit"
— A. Pîrvu și P. Gheorghe, Cîmpi-
na, județul Prahova ; premiul par-
ticipanților : „Dublu sens" — Paul
Zeida, Botoșani.
DIAPORiÂMA : Premiul I : „Mo-
nolog neterminat de dragoste" și
„Impresie, sfîrșit de secol" — Florin
Andreescu, A.A.F. Ploiești ; „Cire-
șar" și „Ca frunza, ca iarba" — E.
Butnaru și Marcela Ursache, Casa
Orășenească de Cultură Gura Humo-
rului ; premiul II : „O zi la stînă"
— P. P. Kerekes, Casa de Cultură a
Sindicatelor Tg. Mureș ; premiul
III : „Atenție la tren" — W. Co-
vlescu, A.A.F. „Banatul", Timișoa-
ra ; mențiune : „Toamnă la Voro-
neț" — Sas Maria, D. Baliban și
S. Botaș, Timișoara (producție cîș-
tigătoare, de asemenea, a premiu
Cooperativei Meșteșugărești Gura
Humorului) ; premiul publicului :
„Ca frunza, ca iarba" — E. Butna-
ru, M. Ursache, Gura Humorului ;
premiu! participantilor : „Dansul" —
Emil Grosu, Tg. Mureș ; premiul
Comitetului Orășenesc Gura Humo-
rului al U.T.C. : „Reverie" — Ovi-
diu Gran, Centrul universitar C
Napoca ; premiul U.M.T.C.F. Gura
Humorului : „Tunelul" — A. Enciu,
Clubul „Siderurgistul" Hunedoara.
(Victor Rusu).
•	Colocviu
științific
național
Desfășurată la Cîmpulung Moldo-
venesc și Bistrița, în zilele de 26—
28 septembrie 1986, cea de a IX-a
ediție a Colocviului Național de
Geografia Populației și Așezările U-
mane din R.S. România și-a propus
să abordeze tema „Satul in Carpa-
ții românești și relațiile cu zonele
circumcarpatice“- Reunind oameni
de știință și specialiști din întreaga
țară, actuala ediție și-a axat dezba-
terile teoretice (susținute prin 126
de comunicări) și aplicațiile prac-
tice în teren pe o paletă largă de
probleme vizînd continuitatea sa-
tului în Carpații românești, geode-
mografia, geografia economică și so-
cială a satului carpatic, organiza-
rea spațiului și așezărilor rurale.
Lucrările colocviului au fost în chip
fericit completate cu vernisarea ex-
poziției Civilizația montană, simbio-
ză a tradiționalului și modernului
in organizarea teritorială a spațiului
geografic, organizată de Centrul de
Proiectare Suceava și Muzeul „Arta
Lemnului" din Cîmpulung Moldo-
venesc (Nicolae Cârlan).
•	Expoziție
Pe simezele Galeriei de artă din
Suceava, pictorii Mircea Hrișcă și
Virgil Parghel au fost, în luna oc-
tombrie, autorii unei expoziții de
grafică și pictură. Alăturarea s-a
constituit într-o fericită comple-
mentare de* genuri plastice, comună
fiindu-le nu numai inspirația din
motivele naturii sau a fizionomiilor
umane, ci și utilizarea mijloacelor
specifice unui realism solid, bine
însușit. Cele peste 50 de lucrări au
relevat stadiul preocupărilor sem-
natarilor, reușitele înscrise în ex-
presivitatea plastică și în aborda-
rea realității contemporane mar-
cînd un stadiu notabil în definirea
personalității lor artistice. (I.C.F.)