autograf
ILIE DAN
AUGUST 1986
ANUL V nr. 8 (56)
Laudă limbii române
Intiiul mare poem al unui popor — cum o numea Lucian Blaga
— limba română rămine mereu marea carte a sufletului și gîndului
românesc. In ea se oglindește drumul destinului unui popor de la
începuturi spre eternitate.
A fost părtașă, prin comunicarea interumană, la zămislirea noas-
tră, în vremi de îndelungi încleștări și de mult dorită pace, cînd
iarba și oamenii, florile și stelele, îmbrăcămintea, hrana și uneltele,
dar mai ales gîndurile și simțămintele se cereau numite, „poreclite"
și însemnate, după trebuință, formă, culoare sau altă impresie ome-
nească.
Cu timpul, ea devenea cetatea noastră, în care zideam cugetarea
și rostirea, felul deosebit de a vedea și înțelege tot ceea ce. ne
înconjoară. Gînduri și nădejdi, tristeți și cumplite doruri, _v*sări și
strigăte de deznădejde, săgețile urii și alintul matern, toate îmbrăcau
straiul potrivit al cuvintelor, care, prin rostire în singurătate și apoi
în fața semenilor, se transformau în bocet și baladă, cîntec de leagăn
si doină de jale, în blestem sau chiot de joc, devenind, peste surparea
timpului, versul Mioriței și al altor nepieritoare mărturii de grai șl
suflet românesc.
In acest fel, limba română rămînea nu numai răsunătoarea cate-
drală a istoriei românești, ci și cartea dreptății noastre. Marele ci
simbol încrusta originea daco-romană a românilor și marile repere
ale istoriei mai vechi și mai noi.
Urgii și nedreptăți, jafuri și neamuri haine și prea lacome la
locul nostru sub soare s-au pierdut sub potcoava timpului in praful
uitării.
Limba română a rămas și ne-a statornicit, prin cuvinte, prin înțe-
lesuri și prin țesături de vocabule, definitiv in timpul și spațiul de
la Dunăre, Mare și Carpați.
Ea ne-a dat conștiința romanității, demnitatea unui popor care a
năzuit statornic spre pace și libertate, semnificația unității etnice,
fiind limba ținuturilor românești și instrumentul cultural al națiunii
române.	.	_
„Comoară" si lumină de timp, devenire istorică Și măreție sufle-
tească, limba noastră e monumentul măreț al timpului românesc...
wiene
EDITATE IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
August
în țara
de sus
Desen <le Ion Carp Fluenci
Eroii rămîn tineri
Clement ANTONOVICI
Reporter
— Eu sînt, răspunde prompt un om înalt.
Despre destoinicie
chiar
sau despre noi înșine
anii
bucovinenilor și-a gă-
Semnăm cu poemele noastre
A PRIVI
din
literaturii și artei
iată, acești tineri răvășesc li-
sămînța va-
ION PARANICI
P. B.
acum, începind cu
oamenii plaiurilor
împătimit în credința că șansa
le aparține. Au citit mai mult,
getat mai adine. Și, poate, au
mai puțin sub chemările teilor,
marilor amfiteatre le prindeau
După legile așteptărilor noas-
de toată ziua și a toată veșni-
socialismuluî transfor-
în viața și activitatea
indiferent vine în loc de răs-
care inginerul Botezau adaugă :
tocmai cu mine ? Ce, nu mai
oameni destoinici aici la noi, la
reușitei
au cu-
rătăcit
Orele
sufletul
noi din ramurile chimiei,
mașini. Orașele și satele
zestrea edilitară cu noi
noi cartiere de locuințe,
care să nu fi cunoscut în
aflat
clipe
timp
prim
vag,
nerăbdătoa-
care o sem-
Lumea stă și rodește pe oasele lor.
Ei sînt tineri mereu, niciodată nu mor.
Ei nu sînt biruiți de un timp ce-i îngust !
Ei trăiesc peste vremi ca-nsoritul August!
Nu e cer să ne-aștepte cu ochi veșnic senin
Ci eroii de-a pururi doar tineri rămîn.
ca Ciprian
Lovinescu,
pleiadă de
se înscrie
Se topesc multe slăvi pe întinsuri lumești ;
Ei rămîn ca vitejii eroi din povești.
Au trecut anii mulți, parcă-au fost săptămini ;
Noi, copiii de-atunci, sîntem astăzi bătrini —
Și, cîndva.-ndurerați, vom, intra în pămînt...
însă ei vor trăi în eroicul cînt.
Peste ei s-a întins roditor negrul lut —
Și din lut o aripă de bronz a crescut.
Holde-nalte-au crescut și se-ntind înspre zări,
Deschizînd pe vecii ale lumii cărări.
devreme,
tre. Cele
cia.
Acum,
Flumbi fierbinți au curmat milioane de vieți,
Nouri grei au curmat, au ucis dimineți.
O cîntare de dor dintr-o dată s-a frînt
Cînd trudiții soldați au intrat în pămînt.
Porumbescu, Simion Florea Marian,
Nicolae Labiș se mîndresc astăzi
creatori tineri și vîrstnici a căror
firesc în vasta operă de propășire
puns, după
— De ce
sînt destui
mări cu adinei repercursiuni
fiecărui locuitor.
Dragostea pentru frumos a
într-un freamăt ascuns. Intr-o sete um-
blînd după apa fintînilor.
A fost ca vara să rodească, prin ei, mai
ace]
bu-
rală a patriei, de înflorire a
România socialistă.
Iar tot ce s-a realizat pînă
August 1944 sînt garanția că
Eugen
cu o
operă
cultu-
(continuare în pag. II)
Mircea MOTRICT
niștea bucuriilor în care ne-am închis
pentru a înțelege cum ne petreceam anii
prin viața lor. Li-s pașii mai siguri și
pe care scrie „Comitetul
cîțiva oameni discută. In-
Horia Botezan.
...Intri' pe ușa
de partid". Aici
treb de inginerul
în picioare, care intrase cu cîteva
înainte în birou. Nici nu avusese
să se dezbrace. Mă prezint și-mi ex-
dorința de a discuta cu el. Un surîs
metalurgiei, construcției de
sucevene și-au îmbogățit
edificii social-culturale, cu
Practic nu este localitate
JK nscrisă în calendar cu litere roșii, ziua de 23
I August, marea noastră sărbătoare națională,
constituie pentru cetățenii patriei române nu
numai un moment al rememorării marilor bă-
tălii purtate de popor în frunte cu comuniștii
pentru libertate, independență și o viață mai bună
dar și un prilej de a gîndj viitorul pe care il pre-
gătim cu brațele și inteligența noastră, a tuturor.
Revoluția de eliberare națională, antifascistă și
antiimperialistă de la 23 August 1944 a reprezentat
un moment hotărîtor și pentru locuitorii Țării de
Sus. Venind din istorie, plini de amintirile luptei
strămoșilor noștri pentru libertate națională și o viață
mai bună, oamenii Bucovinei au înțeles încă din
acele zile pline de foc și sînge că destinul Româ-
niei stă și în puterea și voința lor de a veghea la
fruntariile patriei de a schimba „orinduiala cea cru-
dă și nedreaptă", de a întemeia și în „țara fagilor"
o viață liberă și demnă, tot mai bogată și mai
prosperă.
Cei patruzeci și doi de ani cîți au trecut de la
acel August fierbinte au reprezentat tot atîtea trepte
spre propășire și bunăstare pentru toți oamenii aces-
tui binecuvîntat pămînt românesc. Ca în întreaga
țară, sub conducerea partidului nostru comunist, me-
leagurile Bucovinei au cunoscut profunde transfor-
mări înnoitoare.
îndeosebi, după cel de al IX-lea Congres al P.C.R.,
pe meleagurile sucevene s-au petrecut profunde trans-
formări înnoitoare, înscrise în marele efort al țării
pentru edificarea unei vieți noi, libere și prospere.
In EPOCA CEAUȘESCU. tradiționalele profesii
ale locuitorilor acestui ținut au cunoscut înnoiri fără
precedent. Agricultura, industria de prelucrare a
lemnului, mineritul s-au modernizat devenind ramuri
de bază în economia județului. Alături de fabricile
și combinatele de profil a te apărut fabrici și uzine
sit expresia în înflorirea fără precedent a culturii
și artei. Frescelor de la Voroneț Ie răspund astăzi
saloanele de artă plastică, muzeele și bibliotecile de
la Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Cîmpulung-Moldove-
nesc, Vatra Dornei și din multe alte localități ale
județului. în cadrul Festivalului Național „Cîntarea
României" s-au afirmat cu plenitudine sute de ar-
tiști amatori, celebri astăzi în țară și peste hotare :
cîntăreți, dansatori, ceramiști, sculptori în lemn și
în piatră. Tărîmurîle care au dat patriei personalități
covinene vor ști să răspundă cu entuziasm și dăruire
patriotică operei de înfăptuire a directivelor celui
de al XlII-lea Congres al partidului, a îndrumărilor
și indicațiilor conducătorului iubit al partidului și
statului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, ilustrul cîrmaci
ai poporului nostru pe calea făuririi civilizației co-
muniste pe strămoșescul pămînt al patriei române.
unul deosebit, pentru că omul avea un păs
și cerea un sprijin : Tovarășe Botezan. am
și eu mîine o audiența la Consiliul Popu-
lar. Mă puteți învoi măcar o oră ?
— Da, veni răspunsul ce-1 înveseli ime-
diat pe om. Dar inginerul nu se mulțumi
numai să^i dea aprobarea, ci îl învăța
cum să-și prezinte și necazurile acolo.
întreprinderea de Mașini-Unelte Suceava ?
Vă recomand eu cîțiva imediat. Buni, foar-
te buni meseriași ! Vă dau și cîțiva care
lucrează chiar de la începutul unității.
înainte de a-mi da o întreagă listă pe
care sînt sigur că o avea bine întipărită
în memorie îl întrerup brusc. Insist :
— Nu, vreau cu dumneavoastră, pentru
că știu că oamenii vă iubesc si au încre-
dere în Horia Botezan, secretarul comite-
tului de partid.
— Bine, Să mergem atunci în secția de
mașini-unelte grele. Nu am nimic împo-
trivă și mergem împreună pînă la locul
propus. în acest interval își cere scuze,
fiindcă muncitorii îl opresc cu diverse pro-
bleme. Din dialogurile purtate am reținut
...Intrăm într-o hală imensă cu miros de
proaspăt vopsit. în jurul utilajelor aflate
în faza de montare, grupuri de tineri. Da,
numai tineri. Inginerul Botezan strigă pen-
tru a acoperi zgomotul :
— Șorodoc, vino pînă la mine !
Din buzunar scoase un aparat de măsură
și-1 întinde celui chemat.
— Ia montează-1 pe ăsta și să-mi spui
dacă-i bun. Ne continuăm drumul prin sec-
ție, pînă la un birou aflat în inima halei.
Urcăm cîteva trepte. Și încăperea miroase-
a proaspăt vopsit, a zugrăveală nouă. înă-
untru, nimeni. Pe o masă, proiecte, planșe,,
registre. Așteptăm. Degeaba. Biroul rămîne
pe mai departe gol. Horia Botezan o ia îna-
inte. Așa ajungem la Dumitru Rusu, un
om binecunoscut în cadrul acestui colectiv.
E maistru. De munca lui a depins în bună
măsură lansarea în fabricație a noilor pro-
duse realizarea unicatelor și, nu de puține
ori, chiar executarea unor mașini și agre-
gate pentru autodotare. Dumitru Rusu este
prețuit de cei din jur. Pentru mulți dintre
tineri, descoperirea muncii de uzină și
chiar a vieții de oraș se confundă cu des-
coperirea acestui om care este neobositul
lor prieten. El s-a ocupat uneori și ăe ca-
zarea lor, s-a zbătut pentru procurarea ma-
terialelor necesare desfășurării activității, a
intervenit cu autoritate atunci cînd unii
tineri aveau nevoie de înțelegere mai mul-
tă. Și se spune : „Cine a lucrat în echi-
pele meșterului Rusu a crescut repede".
Adevărul e de fapt acesta. Meșterul se
explică :
— In 1965, cînd am venit aici, chiar pe
locul ăsta unde ne aflăm acum erau bălți
pline de stufăriș. Puțini oameni intrau în
zona asta, iar atunci cînd am început mun-
ca nu am avut de unde primi ajutor. Net
Absolvenții de liceu aparțin verii. Spa-
țiilor de flacără, in care natura și oame-
nii lucrează pentru ca rodul să prindă
făptură. Pentru ca rosturile devenirii să
alcătuiască bucuria. Inefabila bucurie în
care ne risipim ființa și gîndul. Așa a
fost și este la fel. Totul îmi pare un
spectacol tulburător, ce ne proiectează e-
moția și visul în trupul limpede a ceea
ce va fi peste vreme. Dincolo de cuvin-
tele de acum.
Priveam în iunie. Orașul era o aripă
tînără, deschisă pentru fascinația zboru-
lui. Absolvenții ne luminau fața și în-
trebările. Cred că ne culegeau privirile,
să alerge în irizările lor. Sau poate să le
sădească în însemnele ce eternizau piep-
tul unei virste.
I-am văzut aproape două săptămini.
Lunecînd ca o sărbătoare prin viața stră-
zii. Cît au vrut ei să se știe cuprinși de
aura unică a ultimelor zile de liceu. A-
poi exuberanța a trecut în stăpînirea me-
ditației. Orașul a rămas însă la fel de
bogat în speranțe. La fel de tînăr. Fiind-
că fruntea aplecată pe paginile cărții sau
visind la uneltele muncii e un semn al
ieșirii în lume. Al uceniciei la școala
maturității și încrederii. Bacalaureatul i-a
harul mai limpede, purtînd
lorii și a duratei peste timp.
Memoria orașului adună
rea vîrsta într-o cronică pe
năm cu poemele noastre.
Cu partea noastră de cer.
Cronica literară
Plachetele debutanților Editurii
Junimea au ca emblemă, pe co-
pertă, o ambarcație optimistă,
vrem să spunem cu pinzele și fa-
nionul din vîrful catargului pline
de vint. Ea poate evoca, însă, nu
fără îndreptățire, și cunoscutul
poem postum eminescian. Anul a-
cesta, pe puntea aceleeași corăbii,
sînt îmbarcați cinci temerari ; ce-
ea ce, trebuie să recunoaștem,
este cam mult, mai ales dacă ți-
nem seamă de dimensiunile ei :
optzeci și patru de pagini. Să
fim bine înțeleși-, nu tăcem nici
un reproș juriului și, cu atît mai
puțin , editurii, dar este riscantă
ieșirea „in larg" cu o asemenea
încărcătură, fiecărui membru al
echipajului revenindu-i un număr
mediu de două zeci de piese li-
rice. Pe de altă parte, oricît de
imparțial s-ar dori un cititor („spe-
cializat" sau nu), vecinătatea, con-
textul poetic, deci, influențează
receptarea unuia sau altuia dintre
autori ; inducție care poate fi, de
la caz la caz, prielnică sau deza-
vantajoasă. Oricum, primul impuls
la o astfel de lectură impusă este
compararea și clasificarea.
Pe de altă parte, introducerea
a cinci nume între aceleași co-
perți (fiecare marcat însf de cîte
o pagină de titlu proprie) a con-
dus la epuizarea aproape instan-
tanee a tirajului. în ceea ce ne
privește, aici, Ia Suceava, ne-am
străduit mai bine de o lună să
găsim cele (după spusele unora)
trei plachete ale anului, dar nu
am reușit să „prindem" decît una
și aceea numai pentru că ne-a fost
oferită de către Ion Cozmei, de-
butantul localnic cuprins în res-
pectivul op, pe coperta căruia
scrie, ca titlu generic, „Incantații",
iar pe muchie — „5 poeți". Ordi-
nea autorilor în interiorul lui nu
este cea alfabetică (Cozmei este
așezat înainte de Cațighera), care
este plasată a doua din cinci ;
trebuie să existe alt criteriu, unul
care ne scapă. Dar asta este, la
urma urmei, o chestiune cu totul
secundară.
Ceea ce interesează este valoa-
rea celor debutați. Credem însă
că în condițiile unui concurs de
acest fel și în circumstanțele e-
PROZA'
BIRLAIE
Cînd era copil. Dumitru se că-
țăra pe ghizduri și se oglindea
în fintînă, nu vedea nimic doar
striga așa, să-i răspundă ecoul
u-u-u-u-u ! și ecoul îi răspundea
U-U-U. Oamenii care 1 vedeau îl
fugăreau, citeodată îl mai și alto-
iatl cu biciul, fiindcă țăranii pe
Ia ei, chiar dacă nu erau cu că-
ruța, purtau biciul cu ei pretu-
tindeni, așa se simțeau ei mai si-
guri și mai stăpîni pe ei.
Birlaie avea cel mai frumos bici
din cite văzuse Dumitru. Era îm-
pletit în patru curele inegale, mai
gros în partea de sus lingă co-
diriște și mai subțire spre vîrf,
cu ciucuri, doi ciucuri roșii, unul
mai mare și altul mai mic. Cînd
pleznea pe lingă boi, fiindcă el
nu-si batea niciodată vitele, bi-
ciul lui scotea un sunet aparte,
dar nu pocnea, pentru că n-avea
sfîrc, vîjîia doar. își iubea boii
ca nimeni altul, cu o dragoste
părintească. Ii țesăla în fiecare
zi, sta lingă ei cînd mîncau și
Despre destoinicie
sau despre noi înșine
(urmare din pag. I)
eram începutul și, ca la orice început, pu-
țini sînt cei care îți pot sări în ajutor.
Ne-am format singuri ca meseriași, ca lo-
cuitori ai Sucevei înnoite. După ce am ter-
minat liceul, școala de maiștri, mi-am gă-
sit și eu timp să mă ocup de pregătirea
tinerilor, de integrarea lor în muncă și în
viață. Mi-au trecut „prin mînă" : Gheorghe
Nițan, Gheorghe Girigan, Nicolae Aifto-
doaie, Traian Ursan, Ilarion Diaconescu,
loan Costau și mulți alții, în prezent oa-
meni bine pregătiți, lăcătuși, sudori, matri-
teri, SDV-iști. Mă întîlnesc deseori cu ei
și simt că mi se aduc tainice mulțumiri.
Dar eu am făcut toate acestea nu pentru
a primi mulțumiri, ci pentru că iubesc, pur
și simplu, tinerii și-mi place să sar în
ajutorul lor, atunci cînd o merită. Putem
spune cu mîndrie că prin forța minții și
brațelor noastre am creat o întreprindere
ditoriale date, cuvîntul „valoare",
in parametrii săi absoluți, nu este
cel mai adecvat ; un debut în
volum (sau în sub-volum) este o
provocare și un pariu în care se
angajează, cu riscuri diferențiate,
autorul, juriul și, în ultimă in-
stanță, casa de editură. El poate
să afirme o virtualitate, mai mult
sau mai puțin răspicat, iar, în
cele mai nedorite situații, să nu
afirme nimic. Care este, din aceas-
tă perspectivă, situația plachetei
în discuție ? Destul de echivocă.
Dan Moisii (Pămînt de poezie)
a ajuns la nivelul unei sîrguin-
cioase poezii cenacliere ; compune
Catargele debutului*)
pe teme date, stăpînind bine re-
pertoriul uzual de epitete și me-
tafore : „pe cîmpuri mărginite de
stele și cerbi / sufletul cu frun-
zele citeodată mai zburdă / cîm-
pia arde de-atita pămînt dezvelit
/ anotimpurile păsărilor vor să
se-ascundă". Uneori, cîte o meta-
foră luminează „altfel- o bucată
de vers, un ungher de strofă.
Ion Dumbravă (Natură vie cu
autoportret) se integrează fără e-
fort in ultima „promoție" lirică,
preluîndu-î prospețimile incontes-
tabile, dar și ticurile pretimpurii
și, bineînțeles, inducția dinspre
suprarealismul matur (Ilarie Vo-
ronca). Realul este aspirat cu a-
bia disimulată voluptate și r.sti-
tuit fără complexul gravității (ca-
re îi paște pe debutanți) într-o
poezie a cotidianului. în același
timp, de atmosferă și de confe-
siune. Discursul, deși, am zice, in-
suficient detașat în- contextul ge-
nerației, este ferm, cu articulații
suple și irrfpune un nivel propriu
ai comunicării. Faptul că textele
nu aparțin aceleiași virste lirice
nu deranjează. Debutul lui Ion
Dumbravă oferă reperele unui vir-
tual poet.
cînd se adăpau, ii mingiia și le
vorbea ca unor copii : „Ia să vază
taicu ce ai tu mă Costandine de
nu măninci tot finu și nici nu
rumegi ca lumea, că nu te-o fi
deochiat carevașilea !?“. Așa îl
chema, Constandin, ca pe oameni
că pe boii lui nu-i chema ca la
toată lumea : Rreazu, Bălan... Nu !
El ii boteza ca pe oameni, cu nu-
me de băieți : Vasilică, Georgel,
Mitrică...
înainte de a pleca in război,
fiindcă Birlaie a fost si în război,
a făcut tot frontul, dar s-a întors
viu și nevătămat, și-a cumpărat
doi juncani pe care i-a botezat
după cum îi era obiceiul cu nume
de băieți. Semănau în păr de par-
că ar fi fost frați și aveau amin-
doi stea în frunte dar coarnele
nu-i prea plăceau, erau cam suți.
„Dragă Floare, scria el invariabil
in scrisorile purtînd stampila cen-
zurii militare, eu sînt sănătos să-
nătate care ți-o doresc și ție și
lui Petrică și lui Mircea să ai
grijă de ei să-i tăsăli să le dai
apă la timp si fin uruială dacă
ai... !“. Scrisorile le scria fără în-
doială vreun camarad, scrisul era
mereu altul, iar cînd ajungeau,
după săptămini și chiar luni de
reprezentativă a construcțiilor de mașini
din țara noastră, ce realizează utilaje de o
înaltă tehnicitate, pentru prelucrarea meta-
lelor, competitive atît pe piața internă cit
și pe cea externă.
...Nu întîmplător ajungem la un om cu o
lungă tinerețe. Și veți vedea de ce. Din
cei cincizeci și patru de ani cîți are acum,
treizeci și șapte i-a închinat muncii. Teh-
nicianul proiectant Gheorghe Isopencu, căci
de el e vorba, este autorul a opt invenții
și treizeci de inovații. Economii de mili-
oane a adus unităților în care a lucrat. In
prezent lucrează aici, unde cei împătimiți
de nou au un cimp larg de manifestare.
— E un domeniu în care, de la o zi la
alta, se schimbă tehnologiile de lucru, ne
spune Gheorghe Isopenou, producția se di-
versifică într-un ritm foarte rapid și e ne-
voie de un spirit inovator fertil.
Vrînd, nevrînd, oamenii își acordă pasul
și ritmul gîndirii cu exigențele producției
curente. Așa a făcut de cînd se știe și el.
La început a fost strungar, a urmat apoi
școala de maiștri, pentru ca în ultimii ani
să fie tehnician proiectant mecanic. Ideile
sale „de milioane" sînt rodul unor frumoa-
se neliniști pe care și le întreține mereu.
El nu este omul cu halatul verde imacu-
lat. Mereu stă în halele de producție, in
preajma utilajelor, montează sau demon-
tează ceva, măsoară, verifică, discută cu
oamenii, nu de puține ori în contradicto-
riu. Iar din această confruntare pașnică și
laborioasă ies invențiile și inovațiile sale.
— Așa mă știu de cînd sînt, se definește
meșterul Isopencu. Mi-a vorbit cu pasiune
de începuturi, apoi de drumul parcurs în
ani pe linia materializării ideilor, a pro-
punerilor sale. L-am crezut pentru că ce-
ea ce mi-a spus seamănă a fi o adevărată
profesiune de credință.
I-am urat tinerețe lungă.
...Acum, în acest august fierbinte, în a-
ceastă lună aflată în inima fiecăruia din-
tre noi ca o fereastră deschisă spre viitor,
aș fi dorit să vă vorbesc și despre alți oa-
meni de la întreprinderea de Mașini-Unel-
te Suceava care, zi de zi, adaugă noi ca-
rate frumoasei tradiții muncitorești născute
aici pe platforma industrială din Lunca
Sucevei, aceea de constructori de mașini.
Dar parcă intuind intenția și neliniștea
mea, secretarul de partid Botezan îmi pro-
pune să revin în fabrică, să mă străduiesc
să nu mai am nevoie de însoțitor.
Cotropit și clocotind de meta-
fore (unele cu ambitus amplu, al-
tele rebarbative), traversate de in-
fluențe incă neasimilate destul,
teribilist și ahtiat după efecte
„shocking", confundînd adeseori
meditația cu declarația, Ion Ena-
che semnează un grupaj (Dumi-
nica singelui) tripartit care poa-
te fi folosit ca monument al di-
vergenței. Și totuși, este în el o
forță — anarhică, uneori, prea
mare față de lucrul pe care tre-
buie să-1 săvîrșească, alteori —
care promite.
Ion Cozmei, cu care se deschi-
de placheta, beneficiază de cel
mai „amplu" grupaj : douăzeci și
cinci de texte. Sub un titlu care
ne amenință cu epicul — Subiect
pentru o nuvelă — sînt așezate
poezii, prin excelență, de senti-
ment, poetul mizînd pe lirismul
direct, cu priză imediată la un
public foarte larg. Dintre toți cinci,
Ion Cozmei este singurul care o-
feră un spațiu și un timp poetic
unitare : spațiul rural și timpul
primei memorii — a copilăriei.
Mi crouniversul natal — satul —.
conturat precis, pînă la amănunte
topografice chiar, cristalizind în
jurul citorva repere eterne : casa,
nașterea, crugul anotimpurilor,
mama, tatăl, munca țăranului, săr-
bătoarea și alte cîteva, izolat de
restul lumii, ca în timpul para-
disiac al primei vîrste. In ase-
menea circumstanțe idilismul este
aproape inevitabil ; ceea ce se și
întîmplă în majoritatea poeziilor.
Rostind cuvîntul idilism nu vrem,
neapărat, să formulăm un reproș ;
cînd nu este minat de clamori
convenționale si sentimentaloide,
cînd nu contraface, idilicul poate
fi o viziune sublimată a unei ar-
monii pierdute a lumii și. oină la
un punct, armura imaginară și ilu-
zile in sat, le citea Dumitru, pcn.
tril că Lelea Floarea nu știa car-
te, n-avea copii și nici rude pe
aproape, doar vecini, cu noi se
avea cel mai bine.
Birlaie s-a întors moșneag din
război, dar era tot vioi și vor-
băreț și știa să se iscălească. A
vrut s-o invețe și pe nevastă-sa
să se iscălească, nu de alta, dar
vine cineva cu ceva de la pri
mărie, pentru dări sau cine știe
ce, si el nu e acasă, ea ce se
face ?!, pune deștiu ca prostu ?
O iarnă întreagă s-a chinuit, dai
n-a reușit si a renunțat, muiere,
ce să ințelegi de la ea ? De milos
insă era milos, tot cum îl știa
lumea dinainte, nici păsări nu
tăia. Lelea Floarea ieșea in drum
cu puiul de găină și custurea sub
braț si ruga vreun trecător să i-I
taie, Birlaie sta ascuns, îi era ru-
șine și oamenii credeau că e dus
pe undeva. Cînd Dumitru era a-
casă, i-I tăia el.
— Mă • Mitrele maică !, așa îi
zicea Lelea Floarea, dă fuga de-mi
taie o găină să-i fac Iu nentu
Birlaie o zamă că n-a mai pus
în gură de la Paști ! Glumea, vezi
bine, ori poate...
Pe bărbatul ei ii chema de fapt
zorie a unui eu vulnerabil. Igno-
rind modele, mai ales micul ci-
nism, Ion Cozmei face profesiune
de credință pentru un sat al me-
moriei : „Ca un sfînt se destăinuie
satul, / Pe la porți se îngeamă-
nă lemnul, / în armură roman-
tică rouă / își trimite prin pa-
jiște semnul. 7 / Pentru ochiul
ce-n taină așteaptă / Revărsarea
de iarbă și ploi / Se mai leagă-
nă luna pe dealuri / Și se spîn~
zură-n strunga de oi. / / Și se
tulbură iarba în noapte / Ca o la-
crima tristă, subțire, / Peste u-
meri îmi curge tot satul / Ca o
altă cămașă de mire". Cînd sen-
timentul este dominat, poezia fi-
ind și cuvînt și taină, rezultatele
sini notabile : „în sufletul femei-
lor / patima ploii / transformă
iaiba / în șuvoaie de strigăt". Ce
șanse are o asemenea poezie, nu
neapărat cea a lui Ion Cozmei,
acum, la noi ? Greu de spus, du-
pă părerea noastră nu prea în-
semnate. Sensibilitatea cititorului,
a marelui cititor, de azi căruia
se adresează, nu s-a saturat su-
ficient de ceea ce, pentru el, în.
seamnă feeria de volume și cu-
lori, miresme și muzică a citadi-
nului. El e încă un neofilit al as-
faltului și al grădinii din balcon.
Ar greși, deci, autorul, dacă ar
miza pe aderența sentimentală a
acestui cititor.
Pentru Ion Cozmei .poezia din
acest ciclu este negarea acestei
condiții, este o tentativă de rege-
nerare. prin întoarcere în timp :
„în fiecare vară / la marginea
satului / îmi trag peste suflet /
cămara de lacrimă a bobului de
griu". Dar smtem înclinați să cre-
dem că reprezintă și un mod de
a se elibera, prin mărturisire, de
complexul ruperii de lume care
l-a modelat ; o permanentă no-
stalgie a matricei, un efort de
regăsire a comunității cu elemen-
tele : nostalgia paradisului picr-
out. C't de rar este un asemenea
demers in poezia noastră de azi,
socotească fiecare.
Mihail IORDACHE
*) Incantații, Ed. Junimea. 1985.
Simion, Paraschiv Simion, dar
toată lumea așa îl știa și nevastă-
sa tot așa îl striga. De la o vre-
me insă mai căpătase o poreclă,
i se mai spunea Iesle fiindcă stă-
tuse o zi întreaga ascuns în ieslea
boilor să nu se înscrie la colec-
tiv. N-avea pămint mult, boii e-
rau cel mai marc și mai de preț
avut al lui, boii și carul, dar nici
asa să-i dea degeaba ! Acolo l-a
descoperit comisia, abia spre sea-
ră, iar tovarășul Plăcintă, care
aflase întimplarea de la instruc-
torul raional, cînd a venit pe-aici,
după mulți ani, l-a întrebat pe
al lui Cotoc, care era secretar la
O.B. :
— Da* Iesle ce mai face ?
— Care Iesle ?
— Fi care ? Birlaie, tu nu știi ?
■— Aaaa ! Păi să știți că e din-
tre cei mai fruntași acu
...Și de-atunci îi rămăsese nu-
mele Iesle, dar nimeni nu îndrăz-
nea să-i zică în față pe porecla
asta, pentru că îl înjura, de mu-
iere îl înjura, și se supăra. Pe
cînd Birlaie... nu se sunăra, toată
lumea asa il știa, de Birlaie.
— Ce mai faci, bă, Birlaie?
— Bine, bă ! Da’ tu ?
Mihai GHERGU
COZMEI
Suflare de rod
Suflarea de rod a Patriei
îmi binecuvîntă poemul
Scriu răscolit de patima
cu care buza arsă a cuvîntului
așteaptă ploile torențiale
ale germinației
O, cum luminează
ochiul dragostei
peste craterul de libertate
al sufletului
Cîtă iubire, cîtă putere, cîtă statornicie
în testamentul străbunilor mei
Lingă templul verii
sentimentul colinei
îmi subțiază lacrima
Brațele mele sprijină
orizontul de aur
din cetatea griului
Patrie-șoaptă, Patrie-leagăn
Suflare de rod.
La vreme de-ntoarcere
Cuvintele mă cheamă ireale
La poarta școlii ochiu-mi se preschimbă
Și retrăiesc pădurea de vocale
într-o îndepărtată caldă limbă
i
Cuprindeți fagii albi cu lună nouă
în nopțile cu pajiști de mătasă
Și stingeți focul stelelor cu rouă
De mîine se-ntorc berzele acasă
Lecție de botanică
Despre salcîmii stinși de pe islaz
Profesorul evită să vorbească
Lipește cartea veche de obraz
Și lecția devine nefirească
I
Se-apropie de ochii noștri blînd
își caută ruleta-n buzunare
O floare ii răsare-atunci în gînd
Și tîmpla-i se preschimbă-n așteptare
La întrebări răspunsul curge rar
Pe streașină pădurii dinspre-amiază
O lacrimă se sparge în ierbar
Pierzîndu-se prin clasă ca o rază
Fereastra se deschide într-un vis
Cum vin salcimii noaptea să ne-nvețe
în fața catalogului deschis
îngălbenit de vreme și tristețe
Luceafărul de vară
Prin noapte el trece cu plugul de lemn
La porți de odihnă aprinde tăciunii
Pe drumul întoarcerii lasă un semn
Si-ajunge cu caii pe pajiștea lunii
r
Pășește în somn uriaș șî tăcut
Pe umeri ii curge veșmîntul pădurii
Se-ntoarce tîrziu șf adoarme-abătut
în finul zidit lîngă streașină șurii
Pastel cu miei
La cumpăna serii cu ciutura n cer
Prin curți liniștit se strecoară cîmpia
Salcimii își piaptănă frunza stingher
Cind satul își leagănă blînd veșnicia
I
Pe marginea rîului picură miei
Cu abur de lapte respiră pădurea
Amurgul împrăștie-n tindă seîntei
Și-n muguri de rouă îmbracă securea
i
Se tulbură visul de singe-n măceș
Fîntîna prin iarbă trimite poruncă
Doar mama așteaptă cu flori de cireș
întoarcerea berzelor noastre din luncă
Drumul mistreților
•
Glas pentru veghe străfulgeră noaptea
focul din vatră se-ntoarce în vis
iarba-nroșind pe spinarea pădurii
pasul mistreților trece deschis
Curtea respiră prin cîntec de frunză
pasărea somnului cade-n genunchi
pînă la noi se aude porumbul
cum i se tulbură seva în trunchi
i
Tainică veghe la cumpăna nopții
drumul mistreților urcă prin fagi
satul își scutură datina sacră
ca-ntr-o poveste reală cu magi
Pagini bucovinene — II
Mihail Sadoveanu și Cimpulungul Moldovenesc
în Cimpulungul Moldovenesc au po-
posit, în cursul vremii, mulți oameni
de seamă. Dintre personalitățile pro-
eminente ale culturii noastre, care
au descins în acest pitoresc colț al
pămîntului românesc, ne oprim o cli-
pă la Mihail Sadoveanu.
La vîrsta de 20 de ani, Mihail Sa-
doveanu, împreună cu un prieten, a
fost la Vatra-Moldoviței, bătind dru-
mul pe jos : „îndrăznirăm într-o zi
să trecem hotarul, pe jos, în Bu-
covina... și mi-au rămas și astăzi in
minte icoanele senine ale munților
albaștri, ale codrilor de brad, ale cu-
ratelor mănăstiri bucovinene...
Din cînd in cînd ne opream la o
fîntînă cu cumpănă ori la un șipul
și ne astimpăram setea. Schimbam
vorbe cu o fată înfășurată in catrin-
ță și strînsă tare în bîrnețe, și care
ne privea cu ochi plini de lumină și
de rîs, și iar porneam înainte, imbă-
tați de tinerețea noastră și de lumi-
na cerului".
Mai tirziu, în iarna anului 1910,
Mihail Sadoveanu, împreună cu alți
prieteni scriitori, a venit în Cîmpti-
lungul Moldovenesc. Desprind vechi
însemnări dintr-o cronică cîmpulun-
geană : „Anul 1910. In 3 16 ianuarie
avu poporăciunea română din loc ra-
ra ocaziune de a primi pe teritoriul
orașului pre scriitorii români... Mi-
hail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu,
Dinu Ramură ( = A. de Herz) și Ca-
ton Theodorian, care în numele So-
cietății Scriitorilor Români din Bucu-
rești veniră și încoace spre a săr-
bători memoria lui Ion Creangă du-
pă 20 de ani de la trecerea sa din
viață".
Crainicii cîmpulungenilor au fost
Vasile Țimpău (viceprimar) și poetul
cîmpulungean Gavril Rotică. „Li s-a
făcut — adaugă cronica — o gran-
dioasă primire la stația căii ferate
din Capul-Satului și fură conduși cu
alai de peste mai multe mii de oa-
meni, atît în trăsuri, călări și pe jos,
pînă în centrul orașului".
Intîlnlrea a fost emoționantă ! în
gară era „o mare de capete", care
au cîntat : Deșteaptă-te române ! Scri-
itorii au fost primiți de Gheorghe
Hutu — primarul de atunci al Cimpu-
lungului Moldovenesc — care a vor-
bit în numele celor „opt mii de ro-
mâni". Din partea scriitorilor a mul-
țumit „Sadoveanu, mișcat și dînsul
de atita avînt, de atîta dragoste".
„Curatele și albele mănăstiri din
Țara Fagilor, — scria Mihail Sado-
veanu — vadurile poetice ale Mol-
dovei și Sucevei, satele gospodărești
în văi bogate, munții Bistriței cu
draperii de codri și poporul în straie
albe, îmi frămintau sufletul cu îndo-
ieli și nădejdi..."
In însemnările sale Mihail Sado-
veanu își amintește cu dragoste cit
de puternic i-au rămas întipărite in
minte, lui și prietenilor lui, impre-
siile din Țara Fagilor, mai ales a-
celea de la Cimpulungul Moldove-
nesc. „N-au uitat — scria el — nici
drumurile pitorești de munte, nici
gospodăriile cuprinse, care se perin-
dau ca niște grădini fără sfîrșit in
fuga trenului ; n-au uitat mai ales
caracterul curat românesc al ținutu-
lui cîmpulungean, și vor fi păstrat
ca pe cea mai frumoasă amintire a
vieții primirea pe care le-au făcut-o
muntenii acelor locuri", descriind
primirea pe care le-au făcut-o cîmpu-
lungenii : „Trenul — continuă el —
s-a oprit la o gară minusculă, la doi
chilometri înainte de gara Cîmpu-
lungului și un murmur adînc de mul-
țime ne-a intimpinat. Cînd, sunînd în
tampoane și scirțiind, trenul rămase
neclintit și ne-a îngăduit să scoatem
capetele pe ferestre, (...) se făcu o
tăcere marc, și c-o negrăită uimire
observarăm în jur, pretutindeni, cît
puteam cuprinde cu ochiul, o mul-
țime nesfîrșită de țărani în straie
albe de sărbătoare. Uralele și strigă-
tele de bună venire izbucniră, apoi
iar se făcu tăcere și rosti către oas-
peți cîteva cuvinte frățești Romul R<-
uț, deputatul țărănimii cîmpulungc-
ne. Atunci am cunoscut și pe prima-
rul orașului Cimpulung. pe domnul
Gheorghe Huty, gospodar țăran, un
om mărunt, deștept și vioi ; și pe
domnul Vasile Țimpău. ajutor de pri-
mar, alt fruntaș al țărănimii, plăieș
voinic și spătos. Domnul Gheorghe
Hutu ne-a urat și el, cu vorbe sim-
ple și calde, bun-sosit din partea lui.
si-a tuturora... Și c-un gest a arătat
spre capetele expresive, care de pre-
tutindeni, din jur, sute și mii ne
priveau cu însuflețire, și fără îndo-
ială cu o înțelegere deplină a fap-
tului și a momentului. Fără îndoia-
lă manifestarea nu era pentru noi,
ci pentru unitatea culturală româ-
nească, ai cărei umili reprezentanți
eram. (...)
Și fierberea și mișcarea mulțimii
începînd ne luă ca un val și ne pur-
tă încet către șoseaua largă, unde aș-
teptau multe căruțe țărănești, împo-
dobite cu lăvicere vîrstate. (...)
In sfîrșit se alcătui un convoi lung
și pornirăm in pas spre oraș. In ur-
mă „era greu pămîntul de lume",
cum spunea domnul primar : căci
mulțimea în straie albe venea îmbul-
zită pe o lungime de doi chilometri.
Pe munții care stăpinesc orașul în-
cepură a suna buciume, ca-n vremu-
rile cele vechi și bune ; din ogrăzile
bisericilor băteau săcălușuri, și unii
flăcăi se suiseră pe culmi, chiuiau si
slobozeau focuri din puști...
Această liberă manifestare a po-
porului a fost alt fapt care ne-a im-
presionat..."
în centrul orașului au ajuns in să-
nii trase de cai, după cum mărturi-
sește fotografia îngălbenită de vre-
me. în fața săniilor deschideau aia-
iul patru călăreți, ca niște vechi ste-
gari.
După această strălucită primire —
scria Caton Theodorian — „afară se
leagă hora și saltă jocurile. Nu ză-
bovim să ne ducem și noi între cei
ce frămintă zăpada cu picioarele voi-
nice și tremura iarna de glasurile
cîntecului. Mai la vale flăcăi cu ple-
te, fete zglobii, neveste sprintene si
bâtrîni frumoși ca uncheșii din bas-
me se prind în jocul Arcanului și
trag Bătuta..."
în seara zilei, la șezătoarea literară
ținută în sala primăriei (azi sala ci-
nematografului „Luceafărul"), dedi-
cată lui Ion Creangă, Mihail Sado-
veanu, ca președinte/ al Societății
Scriitorilor Români, a deschis șe-
zătoarea și a spus, printre altele, că.
în ceea ce privește lupți pentru păs-
trarea limbii noastre românești în a-
oest colț de țară, s-a încredințat de-
plin „venind in acest Cimpulung ro-
mânesc, unde am văzut atita suflare
românească strinsă la un loc... Cîn-
tecele buciumelor mi-au amintit în-
tr-o icoană fugară de falnicul nostru
trecut ; și faptele pe care le-am aflat
că le-ați împlinit in vremea din ur-
mă, pe deplin m-au încredințat că
o vreme mai senină se apropie și un
soare mai luminos va luci peste țara
fagilor !“
Despre această șezătoare s-a scris
mult. însuși Mihail Sadoveanu con-
semnează : „Mulțimea de români pe
care am văzut-o în tirgul... Cimpu-
lungului Moldovenesc... m-a impre-
sionat adine. Veneau să vadă pe frați
de-ai lor, veneau să asculte despre
povestitorul lor cel mare Ion Crean-
gă. Și era o mulțime nesfîrșită. Au
cuprins orașul ca o armie de cuceri-
tori, au pornit hori în piețele publi-
ce. Era ceva simbolic și m-am simțit
mișcat".
Mihail Sadoveanu a scris despre
Cimpulungul Moldovenesc, ca despre
unul „dintre cele mai însemnate și
vechi tirguri bucovinene", despre
lupta intelectualilor de aici, pentru
apărarea limbii, portului, unității și
demnității românești în treburile ob-
ștești :
„Atunci la Cimpulung, între frații
mei țărani, în sunetele chimvalelor
și buciumelor, am înțeles — subli-
nia el — că intelectualii neamului
au alte datorii, decît combinațiile de
club și că, în mare parte, de dînșii
atirnă eliberările viitoare".
Din gara Hatna (azi Dărmănești),
grupul de scriitori ce au fost in
Cimpulungul Moldovenesc au trimis
cimpulungenilor (primarului Gheorghe
Hutu) o carte poștală ilustrată cu
chipul lui Cincinat Pavelescu în care
scriau : „O salutare prietenească din
gara Hatna și toate mulțumirile noas-
tre cele mai călduroase pentru pri-
mirea entuziastă ce ne-ați făcut"
(Semnați : Cincinat Pavelescu, Dinu
Ramură. Mihail Sadoveanu, Caton
Theodorian).
Pretutindeni — dar mai ales la
Cimpulung și la Rădăuți — scria
Junimea literară — „scriitorii bucu-
resteni, uniți cu cei bucovineni, sint
primiți sărbătorește, de mii de oa-
meni. călări, pe jos, cu buciume, cu
drapele tricolore".
După primul război mondial, Mihail
Sadoveanu a mai venit in Cimpu-
lungul Moldovenesc, petrecîijd la vi-
nătoare ori sorbind apa vie a sufle-
tului popular. El se interesa înde-
aproape de felul de viață și trai al
localnicilor, de cultura și limba ro-
mânească. L-a ineîntat peisajul natu-
rii și sindrofiile populare, iar in pe-
regrinările-i cinegetice s-a suit cu
pușca in singurătățile Rarăului (Țara
de dincolo de negură) la vînătoare
de cocoși sălbatici. O dată l-a înso-
țit Gheorghe Piticari de pe Valea
Seacă și alții la vînătoare prin păr-
țile Rarăului și Giumalăului.
Ecoul acestor fapte a străbătut și
în opera sa. Urcușul pe Rarău se
bucură din partea autorului de o mă-
iastră descriere :
„Mireasma nouă a pămîntului și a
brazilor îmi umplea pieptul. Și-n cî-
teva locuri m-am oprit și-am descă-
lecat, ca să culeg flori albastre de
liliac de munte. îmbătat de începu-
tul de primăvară, am suit pe Rarău...
Simțeam în juru-mi imensitatea mun-
telui și a codrilor sub cer și sub
stele — și-nchideam pe jumătate o-
chii fericit ca de ceva ce era numai
al meu..."
Eroul Constantin Moțoc din Județ
al sărmanilor (Hanu-Ancuței) își are
sălașul pe Rarău, iar în Baltagul se
amintește iar de Rarău și „Pietrele
Doamnei".
în 1937. Mihail Sadoveanu scria
despre datim.e țărănești cimpulunge-
ne :
„Văd din gazete că o echipă de
țărani din Cimpulungul Bucovinii
(Fundu Moldovei), sub conducerea
d-lui Brăiloiu, are mare succes la
Londra, Ia un concurs internațional,
cu jocurile noastre populare și cu da-
tinile de Anul Nou : plugușorul, ca-
pra și ursul. Știu asta : frumusețea
unor asemenea manifestări mă mișcă
necontenit de cînd umblu și trăiesc
în mijlocul țărănimii noastre. Necon-
tenit constat noutatea și originalita-
tea unor asemenea manifestări".
După aproape patru decenii de Ia
prima vizită în Cimpulungul Moldo-
venesc, într-o frumoasă evocare, Mi-
hail Sadoveanu sublinia din nou :
„Intr-un rind, la Cimpulung, tre-
nul cu „oaspeți" s-a oprit într-o îm-
bulzeală enormă. Tot poporul era la
gară în straie de sărbătoare. Pe dea-
lurile dimprejur sunau buciume și
săcălușuri : la biserici băteau clopo-
tele", afirmînd încă o dată că lo-
calnicii au primit pe scriitori „cu
prietenie și vorbe bune".
Iar despre simpat.a și dragostea sa
pentru oamenii și plaiurile românești
din nordul țării, mărturisește singur :
„Am fost nu numai o dată la Cernă-
uți și Suceava, Ia Cimpulung, Gura
Humorului și Vatra Dornei. N-a pa-
tronat nimeni osirdia mea, nimeni
n-a subvenționat-o. A fost fapta ini-
mei mele pentru frații mei".
Grațian JLCAN
Bîidigăniile neprețuitului Creangă (1111)
Cernind printr-o sită — de mătase — mitologică un text precum
Povestea lui Harap-Alb — din care cernere întrezărim ușor
ă zicerile și umorul și țărăniile hîtrului humuîeștean au mai
degrabă menirea de a ornamenta ascunzînd și ocrotind in chip
măiestrit grăunțele de aur ale basmului românesc — descoperim că
rostul fiecărei bîzdîgănii nu este al unei simple figuri imaginative,
ei de a conține și transmite gîndiri și cunoașteri mitologice străvechi.
Dintr-o asemenea perspectivă, oricît de sfătos ar tăifăsui cu Sf.
Duminecă ori cu „răpciugă de cal", feciorul craiului nu mai poate
fi revendicat drept (doar ?) imaginea nuvelistică a unui fecior din
Humulestii Neamțului — pornit să se însoare — fie și ca reprezentant
al binelui care, neostoit, învinge răul precum lumina întunericul.
Ne obligă să trecem dincolo de pragul acestei semnificații — pre-
.udecate ? — cel puțin patru imagini narative din povestea lui
Creangă :
1.	numele lui Harap-Alb ;
2.	drumul și probele parcurse de Harap-Alb ;.
3.	cel mai frecvent și important ajutor dat eroului de către Sf.
Duminecă ;
4.	cel mai prețios și semnificativ obiect — paloșul — dobîndit și
redobîndit de feciorul craiului în întreaga poveste.
Astfel, despre numele lui Harap-Alb știm că implică evidenta
sugestie la puterea întunericului asupra luminii într-un anume mo-
ment cosmic al soarelui (în concepția geocentrică), intrucît feciorul
craiului Alb (iarna) devine sluga Spinului (negru-toamna) și faptul
că această schimbare de roluri se petrece la o fîntînă. Or, fîntînă
din poveștile noastre pare să reprezinte constelația Cygnus-Lebăda.
numită de către români Fîntînă (din răscruci) sau Fata cu cobilița,
frecvent intîlnită în bocete și colinde ca punct de trecere a sufle-
tului celui mort sau a celui ales a intra in lumea veșnică prin poarta
cerească de la solstițiul de iarnă (constelația Capricornului), poarta
de Ja solstițiul de vară (constelația Cancerului) fiind hărăzită trecerii
divinităților.
Nu-i așadar o întîmplare că Harap-Alb este botezi la o fintină,
că fata babei și fata moșneagului au de curățat o fintină, că fata
împăratului din Povestea porcului trebuie să aștepte la o fîntînă sau
că năzdrăvanul cocoș din Punguța cu doi bani e aruncat într-o
lintină.
Problema rămîne în ce măsură și celelalte puncte de stație din
drumul lui Harap-Alb răspund la numitorul comun — cosmic —
dintr-o asemenea lectură, întrucît încercările sau muncile prin care
trece feciorul de crai îl desemnează drept mirele unei ființe fan-
tastice (pasăre, farmazoană cumplită, drac de ameazăzi, fata împăra-
tului Roș) pentru care se fac jertfe și curge singe omenesc — adică
mirele dintr-un ceremonial hierogamic.
Să observăm că drumul parcurs de protagonistul poveștii este mar-
cat de niște imagini, care (dacă pielea de urs îmbrăcată de tatăl
feciorului reprezintă Ursa Mică ; dacă fîntînă în care e botezat fecio-
rul craiului reprezintă constelația Lebăda (Fîntînă din răscruci) ; dacă
Ursul din Grădina cu sălăți reprezintă constelația Ursa Mare ; dacă
pielea și capul Cerbului bătute cu pietre scumpe reprezintă conste-
lația Săgetătorului ; dacă 'împăratul Roș reprezintă figura mitologică
românească a zeului Marte, consacrat constelației Berbecului — „țapul
cei roș" ; dacă fata de suflet, alăturată fetei împăratului Roș, este
zîna consacrată constelației Libra-Cumpăna și dacă fata împăratului
Ros întruchipează zîna consacrată constelației Virgo-Fecioara) ne pro-
pun să-l citim ca pe un drum cosmic al unei ființe umane — ce
moare și învie — jertfite rătăcitoarei Planete Soare. Aș privi cu re-
zervă probitatea acestui cifru cosmologic asupra bîzdîgăniilor lui
Creangă — și-l îndemn pe cititor spre o astfel de atitudine — dar
mă stînjenește faptul că dintre toți cei care îl ajută pe Harap-Alb în
muncile la care e supus de „omul spin și de omul roș", doar Sf.
Duminecă își repetă de trei ori ajutorul : întîi cu sfatul de a cere
de la crai armele, hainele și calul cu care a fost el mire în tinerețe ;
apoi cu băutura adormitoare pentru tranchilizarea Ursului din Gră-
dina cu sălăți si a treia oară dăruindu-i lui Harap-Alb obrăzarui și
sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot spre a reteza capul cerbului și a se
apăra de privirea ucigătoare a fiarei cu stea în frunte. Or, acest triplu
ajutor vine din partea bătrînei zine consacrate Soarelui — Sfîntă
Duminecă miluită de feciorul cel mic al craiului cu un ban tocmai
la trecerea unui pod.
Să mai adăugăm la toate acestea că paloșul — descoperit de fe-
ciorul craiului în podul casei părintești, purtat în chip fraudulos de
către Spîn și dat iarăși în stăpînirea lui Harap-Alb de către fata
împăratului Ros — este simbolul luminii ?
Ion FILIPCIUC
Entuziasm
Mă spulberă lumina
Uimirii de mai sînt.
Dar eu port toată vina
Durerii pe pămînt.
Mi-s palmele sfințite
De cuie; fruntea arsă.
Cuvinlul se deschide
Și-n trupul său mă
varsă.
îndestulare sfîntă
A lacrimii la rod.
Eu sînt. Minunea cîntă
Cu cerul meu cu tot.
Lege
Zidirii razei tale
Cetății tale-ntregi
Numesc această vale
Cu meri în chip de regi
Galopului din sînge
Se zbate visu-n vis
Țărîna blînd mă stringe
Cuvîntului deschis.
Celulă cîntătoare
Și timp oprit pe viu
Stau lumii la picioare
Mînînd un bidiviu.
Zidirii razei tale
Zidirii razei mele
Acolo într-o vale
Acolo între stele.
Cumpăna
Legenda e chiar acum
scoasă din fîntînă,
chipul tău mai tremură deasupra apei,
rare cuvinte se mai întorc în străfunduri
fringindu-L Deodată lumina
aprinde inima cumpenei
cenuși doar în văzduh,
care vor mai arde o dată.
Cetate
Cetate să fie sufletul meu ?
Atunci de ce de pe naltele ziduri
arcașii aruncă în tine cu flori ?
Auzi oare puntea coborînd
peste întinderea tremurătoare a apei ?
O, nu, tu pari mai mult
pîlpiitorul mac
de Ia capătul privirii mele,
petala de singe
lingă care se ofilește timpul.
Marină
Doi pescăruși de pe umerii tăi
sînt gata să zboare spre mine.
De n-ar fi neclintita-ți privire,
gheața în care-i încătușezi,
ei chiar ar măsura văzduhul,
ei chiar mi-ar aduce ramuri de mac
șî de oleandru.
Peste această priveliște
marea aruncă ape oranj
tocmai cînd privirea obositelor păsări
cade răpusă-n sulițele amurgului.
Vis
Privirea ta mă năruie
iubito
întocmai văile cu rouă
sfîntă
Cum floarea vie-n vis
ai zămislit-o
De încă se mai
zbuciumă și cîntă.
Te-am ocrotit cu
animale tandre
Și melci duioși cu suflet
de fecioară
De ți se aud și azi
printre oleandri
Oscioarele aburind din
călimară.
Gh. LUPU
___________________â
III — Pagini bucovinene
--- CONSEMNĂRI
CADRAN
0 altă virstă a poeziei
O tinără publicație (SLAST)
ne propune de citva timp o vi-
ziune nouă asupra a ceea ce tre-
buie să fie azi poezia cu tema-
tică majoră. Rubrica in cauză
se intitulează programatic „O
nouă virstă a poeziei patriotice"
(susținută și teoretic, in una
dintre intervențiile sale critice,
de C. Sorescu, după opinia că-
ruia aceasta se ambiționează „să
redea poeziei patriotice autenti-
citatea, adică statutul de impe-
rativ lăuntric..."). Vom spune de
la bun început că inițiativa (ar-
gumentată „faptic" prin cîteva
grupaje de substanță) vine in-
tr-un moment în care prolifera-
rea improvizației și a imposturii
tinde să capete proporții îngri-
jorătoare. Condeieri obscuri ri-
mează cu osîrdie și fără har
despre patrie și istorie mimind
sau mai degrabă vulgarizînd un
nobil sentiment. Pentru că ver-
sificărilor respective le lipsește
Semnificațiile unei permanențe
Epuizind mijloacele de a îngră-
di și suprima mișcarea de elibera-
re națională a românilor din Bu-
covina, autoritățile habsburgice au
recurs, mai ales în perioada 1898—
1904, la un nou mijloc care să
frîneze radicalizarea luptei aces-
tora pentru unitate și emancipare
națională : chestiunea tricolorului.
Evident, în această etapă, cînd se
intensifică lupta românilor îm-
potriva dominației străine, sen-
timentele naționale fiind tot mai
mult exteriorizate, apare între al-
tele, și conflictul cu administrația
habsburgică pentru purtarea tri-
colorului românesc. Fiecare ro-
mân de aici ținea să poarte în-
semnul tricolorului : intelectualii
la butonieră, fetele — panglici tri-
colore prinse în piept sau împle-
tite in păr, iar flăcăii de la sate
— brîie tricolore. In același timp,
la toate serbările organizate de
românii bucovineni era arborat
steagul tricolor.
Declanșînd o întreagă campanie
împotriva tricolorului românesc,
autoritățile habsburgice au provo-
cat mari și legitime nemulțumiri.
S-au ivit conflicte cu autoritățile
administrative, au avut loc arestări,
procese, urmăriri și învinuiri ne-
drepte, intervenții parlamentare,
în ciuda acestor persecuții și în-
grădiri, în rîndurile populației ro
mânești era afirmată cu putere
ideea că „de tricolor ne leagă su-
venirile istorice și tradiția, de tri-
color să ne ținem ca de odorul
cel mai scump ce ni l-au dat
soarta și vitrigele vremi".
Se cuvine a fi subliniat că in
Bucovina tricolorul românesc cu-
noaște o puternică afirmare ia
începutul deceniului al VIT-lea din
secolul trecut. Trupa de artiști
dramatici care a venit în Bucovi
na, sub conducerea actriței Fanny
Tardini, prima dată în martie 1861
a doua oară în noiembrie 1864
pînă în martie 1865, apoi trupa lui
Mihail Pascali, în iulie 1869, și
iar trupa actriței Fanny Tardini
revenită în 1870, și in fine Matei
Millo, celebrul artist care a dat
mai multe spectacole în Bucovina
în anul 1871 — toți s-au folosit in
prezentarea pieselor naționale de
tricolor, înlesnind astfel, în mare
măsură, afirmarea acestui simbol
național. Turneele acestor forma-
ții teatrale au avut rezonanțe largi
în viața culturală a provinciei. Să-
lile de spectacole erau arhipline,
entuziasmul de ncdescris, mai ales
printre tineretul școlar. T. V. Ște-
fanelli, care atunci, împreună cu
Mihai Eminescu, frecventa Liceul
din Cernăuți, mărturisește : „Venea
publicul din toate unghiurile Bu-
covinei să asiste la reprezentații,
iar studenții nu lipseau niciodată
de la dînsele". Elevii savurau
limba românească de pe scenă, se
încălzeau de ideile patriotice din
piesă, căutau cărțile autorilor ro-
tocmai esența : capacitatea de a
emoționa. Dincolo de intenția
onorabilă a semnatarilor, „pro-
ducțiunile" în speță nu fac de-
cît să vehiculeze noțiuni scum-
pe nouă, tuturor, pulverizin-
du-le în ziceri ce nu au de fapt
nimic comun cu literatura. Din
păcate, tentației jocului facil de
vorbe mari nu-i rezistă nici po-
eți cu serioase „cărți de vizită".
lată de ce • vrem să salutăm
o asemenea acțiune (entuziastă
și responsabilă) prin care expo-
nenți ai tinerei generații se im-
plică in ceea ce am putea numi
realitatea lirismului de expresie
civică, angajantă. Intr-un inci-
tant poem intitulat „Patria mea,
România", A.T. Dumitrescu măr-
turisește categoric: „Să ne în-
țelegem : nu îi suport pe cei ca-
mâni și încercau să compună poe-
zii sau chiar piese de teatru in
limba română.
In deceniul al VUI-lea al vea-
cului trecut, tricolorul romanesc a
pătruns în toate localitățile din
Bucovina, un rol important ju-
cindu-l in acest sens societățile a-
cademice Studențești „Arboroasa"
și -Junimea". In statutele acestor
societăți era prevăzută purtarea
tricolorului de către studenții ro-
mâni sub formă de eșarfă la piept.
Astfel, in scurt timp, tricolorul a
devenit in Bucovina „stindardul
falnic al reînvierii virtuții ro-
mâne".
In aceste condiții politico-socia-
le, studentul Ciprian Porumbescu
compune versurile si muzica pen-
tru „Cintecul tricolorului", născut
ca ecou al luptei pentru indepen-
dența de la 1877. Acesta a avut
și are o profundă rezonanță in
conștiința și viața poporului ro-
mân. fiind indisolubil legat de
sacrificiul milenar pentru liber-
tate, unitate, demnitate si neatîr-
nare si. din această cauză, melo-
dia a fost ridicată la rangul de
Imn de Stat al Republicii Socia-
liste România.
Aspirațiile de unire ale români-
lor bucovineni se exprimau și prin
purtarea tricolorului, care nu a
vea alt înțeles pentru ei decît ca
însemn al conștiinței și culturii na-
ționale. de subliniere a caracteru-
lui „naționalității noastre din toate
țările locuite de români". Bucovi-
nenii legau in mod firesc de trico-
lor aspirațiile lor de unitate, de
eliberare națională și socială, ce-
ea ce demonstrează că steagul ță-
rii noastre a reprezentat chiar de
la început simbolul luptei revolu-
ționare a maselor largi populare
din toate provinciile istorice ro-
mânești.
In acest context, incepînd din
1898, a fost dezlănțuită faimoasa
prigoană împotriva tricolorului, in
scopul etichetării românilor bu-
covineni ca „iredentiști". Autorită-
țile austriece l-au coborit din
virful clădirilor, l-au rupt din
pieptul tinerilor, l-au smuls din
părul fetelor. Persecuția s-a în-
dreptat și împotriva ziarului „Pa-
tria" care se făcea ecoul celor pri-
goniți. In mai multe rînduri ziarul
a fost confiscat și suspendat, iar
redactorul responsabil, Valeriu
Braniște, a fost expulzat din Bu-
covina, din ordinul baronului Bo-
urguignon, care și-a îndreptat toa-
tă furia sa împotriva românilor
bucovineni și a tricolorului nos-
tru. Acesta deținea atunci funcția
de guvernator al Bucovinei.
In același timp au fost confis-
cate și unele numere ale ziarului
„Volksprcsse", organul mișcării so-
cialiste din Bucovina. Mișcarea so-
cialistă din această provincie are
însă meritul de a fi militat ferm
pentru apărarea tricolorului și în
anii care au urmat, demonstrind.
re te cîntă de ocazie / (am
văzut într-o zi un poet cu leafă
de la o revistă / de cultură
care a venit cu o poezie care'
avea drept titlu numele tău
frumos ca un porumbel orb și
a rugat pe cineva să o publi-
ce pentru că nu are bani de
benzină)". Observați franchețea
comunicării și plăcerea de a po-
lemiza cu nenumiții cîntăreți de
ocazie ai Patriei. O prejudecată
a „vechii virste" fiind și aceea
că poezia patriotică (in solem-
nitatea rostirii sale) nu admite,
doamne ferește, experimentul,
inovația. Noua poezie patriotică
restabilește vibrația de sinceră
emanație și conferă enunțurilor
acea necesară mișcare interioa-
ră spre suflet și gînd. Pentru
Gabriela Negreanu, de pildă, pa-
tria reprezintă o lucidă revelație
a eternei ecuații „Om—cosmos",
„om—ideal" : „Bucură-te că ești
ființă în patria pentru care ei
(eroii n.n.) și-au dat viața In
vlaga ta este vlaga lor / în su-
fletul tău este sufletul lor
/ care n-a putut fi în-
vins / prin trădare". O ast-
fel de poezie conștientă de sine
și de menirea asumată refuză ti-
rada găunoasă, „metaforita" de
gust îndoielnic. Dialogul cu Is-
toria (prin ce are ea memora-
pe bună dreptate, că tricolorul
este steagul suprem al tuturor ro-
mânilor, el fiind „al națiunii în-
tregi și de el au parte toți ro-
mânii, fără deosebire de partid,
căci tricolorul este s mnul nostru
de neam și nu de partid politic".
Odată cu prigoana împotriva pre-
sei române și socialiste, în toate
școlile s-a interzis, prin ordin,
purtarea tricolorului, țăranii au
fost amenințați cu bătaie și arest
dacă vor mai purta tricolorul, iar
fetele au fost insultate și moles-
tate. In comuna Stupea, de exem-
plu, cu prilejul unei serbări popu-
lare, jandarmii au amenințat si
aplicat pedepse corporale flăcăi-
lor care purtau tricolorul, iar co-
laboratorul ziarului „Patria", E-
rast Levescu, care a criticat or-
ganele jandarmeriei, a fost dat in
judecată. In același timp, mai mulți
locuitori din Cîmpulung-Moldove-
nesc s-au adresat deputaților din
parlamentul de la Viena pentru
motivul că elevii școlilor erau
împiedicați de către jandarmi să
poarte brîie tricolore. Cu această
ocazie, ei au atras atenția că fie-
care „nație are un semn caracte-
ristic prin care se deosebește de
celelalte nații și așa avem și noi
românii briul tricolor care nu se
poate despărți de cămașa naționa-
lă (...). Ca români — arătau aceștia
în continuare — ne vom păstra
în orice împrejurări limba, portul
și datinile. Aceste trei lucruri sînt
pentru noi și pentru nație sfinte
și nimeni să nu se atingă de ele".
„Toate aceste acte de prigonire
— consemna ziarul „Patria" — nu
trebuie privite ca un caz izolat
sau ca o intîmplare trecătoare ;
acestea sînt numai o parte mică
dintr-un sistem mare de asuprire
îndreptat împotriva intregii națio-
nalități române".
In ciuda prigoanei furibunde
împotriva tricolorului, tineretul
român din Bucovina purta ,.a-
proape de-a rîndul cu fală și fără
teamă tricolorul național". O no-
tă aparte au avut in această pe-
rioadă fetele românce care au
continuat să poarte insemnul tri-
colorului in pălărie, altele sub for-
mă de cravată la gît. în cosițe etc.
„Sîntem mindri — sublinia ziarul
Patria referindu-se la atitudinea
fetelor din Bucovina — că putem
înregistra faptul acesta atît de
înălțător ; mindri sîntem că avem
astfel de domnișoare în acest timp
de persecuție și urgie nemaipo-
menită". Impresionați de această
poz-,ie combativă a fetelor, care
le-a atras stima și admirația tu-
turor, tinerii români care studiau
la Viena au adresat următoarea
telegramă în Bucovina ; „Expri-
m .m entuziastelor apărătoare ale
demnității naționale, veșnic con-
știente de chemarea lor, sentimen-
tele de admirație și iubire fră-
țească".
Flamura tricoloră, desfășurată în
bil și fundamental) se realizează
în termeni de pertinentă onesti-
tate. Aceasta înseamnă să ai „cu-
rajul ori ispita 1 de a fi tu în-
suți de a te ridica / pe o glo-
rie / care a cunoscut și / otrava
și roata și despicarea în pa-
tru / a trupului" (Laurențiu
Cârstean). Un alt tînăr poet,
Constantin Barbu, adoptă „for-
mula aforistică", poemele sale
invitînd la meditație, mergînd
spre permanențele spiritualității
naționale. Spațiul nu ne permi-
te să ne oprim și asupra altor
exemple relevante. Vom adăuga
însă că acest „suflu înnoitor" e
de bun augur. El arată, dacă mai
era nevoie, că poezia patriotică
exclude veleitarismul, exclude
siluirea limbii române și gongo-
rismul gîngav. Înălțătoarele des-
chideri spre temele grave ale
contemporaneității cer o artă pe
măsură, și nu o poezie șablo-
nardă (și tocmai de aceea inca-
pabilă de a convinge), ci o po-
ezie ce știe să valorifice deo-
potrivă marea tradiție a poeziei
românești și achizițiile moderne
ale discursului liric. Și reușitele
de la SLAST dovedesc că o a-
semenea poezie este posibilă și
necesară.
loanid DELEANU
revoluția din 1848—1849, călăuză a
urcușului intens și greu din de-
ceniul următor, ridicată pe înălți-
mile primului stat național de la
1859, simboliza pentru bucovineni
care erau rămași in afara lui : vo-
ința, încrederea, chemarea.
Vigoarea deosebită în păstrarea
ființei neamului, dirzenia și tenaci-
tatea cu care poporul român a știut
să învingă în momentele de răscruce
sînt caracteristice și mișcării dc
eliberare națională din Bucovina.
Relevînd aceste trăsături, ziarul
„Patria" sublinia la începutul se-
colului al XX-lea : „Una sută
douăzeci și cinci de ani s-au stre-
curat în noianul timpului de cînd
noi românii bucovineni aparținem
monarhiei austro-ungare. De a-
runcăm o privire retrospectivă a-
supra trecutului și de-I comparăm
cu prezentul va trebi să recu-
noaștem că dacă pe aceste binc-
cuvîntate plaiuri ale strămoșilor
noștri neamul românesc sc mai
susține în viață meritul acesta
nu-i fructul unei guvernări priel-
nice nouă, ci roada vitalității în-
născute poporului nostru. Cristali-
zarea idealului nostru cultural-na-
țional însă, departe de a fi primit
încurajarea din partea guvernelor
ce s-au succedat e rezervată abia
timpurilor ce vin, spiritelor no-
bile ale secolului în care intrăm".
Semnificativ este faptul că la
începutul secolului al XX-lea ti-
neretul din Suceava și din alte lo-
calități, îndeosebi elevii de liceu,
aveau societăți secrete în care se
țineau discursuri patriotice și erau
cintate eîntece naționale. In ședin-
țe tainice ținute sub zidurile Ce-
tății Iui Ștefan cel Mare și prin
văile de la Zamca din Suceava,
ei jurau pe tricolor a rămîne cre-
dincioși visului lor : sfărîmarea
Austro-Ungariei și unirea la țara
de la care au fost detrunchiați.
Intr-adevăr, cu toate piedicile
și greutățile intimpinate, lupta
românilor pentru eliberare națio-
nală, desfășurindu-se in concor-
danță cu cerințele progresului is-
toric, a triumfat în deceniul al
doilea al veacului al XX-lea. Con-
siderînd unitatea națională ca pe
o necesitate obiectivă inexorabilă,
reclamată de înseși legile dezvol-
tării sociale, tovarășul Nicolae
Ceaușescu a demonstrat că „ana-
liza, pe baza materialismului dia-
lectic și istoric, a evoluției isto-
riei atestă, fără putință de tăga-
dă. că sentimentele naționale și
dorința de formare a națiunilor
s-au păstrat și s-au dezvoltat cu
putere, în ciuda asupririi și domi-
nației străine. Nici chiar perpe-
tuarea jugului străin timp de sute
și sute de ani — și exemple de
acest fel oferă și istoria popoare-
lor din Balcani, unde dominația
Imperiului Otoman a durat mai
mult de 500 de ani — nu a schim-
bat caracteristicile naționale ale
unui popor, nu a putut împiedi-
ca accentuarea procesului de for-
mare a statelor naționale, afirma-
rea de sine stătătoare a națiu-
nilor".
Petru RUSȘINDILAK
• Premii
Se înscriu pe lista succeselor înregistrate
de artiștii amatori din județul Suceava în răs-
timpul care a trecut din anul 1986 : premiul I
obținut de Ansamblul folcloric „Firicelul" al
întreprinderii de Covoare Plușate Șiret la Con-
cursul interjudețean „Holda de aur", ediția a
XIH-a, Botoșani ; două premii speciale ale ju-
riului (Constantin Magopăț — rapsod și Leonte
Cristian — trompetă) la același concurs ; un
trofeu obținut de grupul satiric „Parodia" al
întreprinderii Integrata de Lînă din Suceava
la Festivalul interjudețean de umor „Tudoi
Mușatescu", Cîmpulung Muscel, premiul I și
premiul revistei „Ramuri" obținut de aceeași
formație la Concursul „De la o glumă la alta",
Băilești — Olt; trofeul concursului „Tudor
Mușatescu" pentru grupul satiric ai întreprin-
derii de Tricotaje „Zimbrul" din Suceava ; pre-
miul II — formația de teatru a I.P.E.G. Cîm-
pulung Moldovenesc, două premii speciale pen
tru interpretare (Viorel Parascliiv și Constan-
tin Papuc), premiul II și premiul revistei „Cîn
tarea României", pentru textul „Zodia albastră"
de Constantin Cojocam — toate la Concursul
interjudețean a! teatrului de autor de la Slă-
nic Moldova ; premii ale tinereții (Iftimia și
Salomeea Leșean) la Festivalul interjudețean
de folclor de la Corabia — Olt ; premiul I și
trofeul concursului acordate grupului vocal-
inst-umental folcloric al Căminului Cultural
Straja la Festivalul interjudețean de folclor de
la Năruja — Vrancea ; două premii (Carmen
Macovei — poezie și Sebastian Comânici —
proză) la Concursul interjudețean de literatură
„Interferențe" — Ialomița ; premiul I obținut
de grupul voeal-folcloric al Cooperativei Mește-
șugărești „Unirea" la Concursul inter-
județean „Satule, mîndră grădină" de la Bu-
cecea — Botoșani ; premiul III și placheta fes-
tivalului obținute de corul mixt al Căminului
Cultura] Dolhasca ; o mențiune pentru solista
Doina Lavric la Festivalul cîntecului popular
„Maria Tănase" — Craiova. (V. R.).
• Decadă a culturii
Cea de a treia ediție a „Decadei culturii
fâlticenene" (iunie — iulie) s-a desfășurat în a-
ceastă vară sub genericul „Fălticeni — pre-
zență activă în cultura românească".
inaugurată prin Ziua educației politico-ideo-
logice, manifestarea a cuprins cicluri de acțiuni
specifice dedicate educației politice, educației
materialisLștiințifice, Anului Internațional al
Păcii, literaturii, muzicii, artelor plastice. Intre
acestea : medalionul „Capodopere ale cinema-
tografiei românești", vernisajul expoziției de
pictură și acuarele Dumitru Rusu, concursul
„Oameni de seamă ai Fălticenilor", seara mu-
zeală „Limba noastră-i o comoară". (I. B).
• Sesiune jubiliară
Stațiunea de Cercetări Agricole din Sucea-
va a împlinit (în iulie a.c.) patruzeci de ani
de activitate. Cu acest prilej a avut loc o se-
siune de comunicări și referate științifice des-
fășurate sub egida Academiei de Științe Agri-
cole și Silvice și la care au luat parte specia-
liști de la unitățile de profil din țară, alți
invitați.
Dr. ing. Mihai Cristea, directorul Stațiunii,
a trecut în revistă realizările colectivului pe
care-1 conduce, între acestea numărîndu-se și
cîteva noi soiuri de grîu, porumb, secară, car-
tof aflate azi în cultură și apreciate pentru re-
marcabilele lor calități. De asemenea. în in-
cinta instituției sărbătorite a fost deschisă o cu-
prinzătoare expoziție aniversară. (I. B.).
• Ziua minerului
Cu prilejul' Zilei minerului, în centrele mi-
niere : Gura Humorului, Vatra Dornei, Fundu
Moldovei, Ostra, Crucea ș.a. au avut loc ample
manifestări cultural-educative, frumoase ser-
bări în aer liber, la care au luat parte mii de
oameni ai muncii, sărbătorind bucuria muncii
împlinite, prin cîntec, joc și vers înaripat, fă-
găduindu-și a se afla mereu, ca și pînă acum,
în eșalonul de fruntași ai acestui minunat de-
tașament muncitoresc. (L. M.).
• ERATĂ
Fragmente din JURNALUL
lui Che Guevara
Bolivia, 7 noiembrie 1966—7
octombrie 1967
12 noiembrie
Zi fără nici o noutate. Am fă-
cut o scurtă explorare pentru a
pregăti terenul destinat taberei,
cînd vor sosi cei șase din cel
de-al doilea grup. Zona aleasă
este la vreo sută de metri de
buza rîpei după un muncel și,
în apropiere, se găsește o ză-
noagă în care se pot face gropi
pentru a păstra mîncarea și al-
te obiecte. La aceste înălțimi
trebuie să fi sosit primul din
cele trei grupuri de cîte doi în
care se împarte echipa. La sfir-
șitul săptămînii care a început,
trebuie să ajungă la fermă.
Părul mi-a crescut, deși e mult
mai rar iar firele redevin roș-
cate și încep să cadă ; îmi creș-
te barba...
13 noiembrie
Duminică. Cîțiva vînători au
trecut pe la locuința noastră, ță-
rani din Arganzaras. Sînt mun-
teni .tineri și holtei ; ideal pen-
tru a fi recrutați și care nutresc
o ură puternică față de patro-
nul lor. Ne-au informat că la
8 leghe de-a lungul rîului sînt
case și cîteva pîraie cu apă. Nu
există altă noutate.
15 noiembrie
Continuăm truda la tunel ; di-
mineața Pombo și Pochungo,
după-amiază Tumaini și eu. La
6, cînd încetăm lucrul, am rea-
lizat deja cei doi metri de tu-
nel în afund.
Cred că mîine o să-l termi-
năm și o să punem în el toate
lucrurile compromițătoare. Noap-
tea o ploaie m-a silit să fug din
hamacul meu care s-a udat, și
apoi nylonul e fragil. N-a fost
altă noutate.
7 octombrie 1967
■Se împlinesc cele 11 luni de
la începutul luptei noastre de
guerilla fără complicații, bucoli-
că, pînă la orele 12,30 cînd o
bătrînă care-și păștea caprele a
intrat în canionul în care ne
făcuserăm tabăra Și a trebuit
s-o capturăm. Femeia nu ne-a
dat nici o știre demnă de cre-
zare despre soldați, răspunzînd
la toate că nu știe, că de mul-
tă vreme n-a fost pe-aici.
Armata a dat o informație
ciudată despre prezența a 250
de oameni în Serano, pentru a
împiedica trecerea celor 37 de
baraje.
Zona refugiului nostru între
rîurile Acero și (el Oro.) Știrea
pare diversionistă.
Traducere de Viorel DARJA
In „Autograful" lui Al. Căprarii! din nu-
mărul trecut al „Paginilor bucovinene", pag. 1.
rîndul 7 do sus, se va citi „din neodihnita cro-
nică a geniului românesc".
REALIZATORI: Ion BELDEANU, George
DAMIAN, Viorel DÂRJA, Ion CARP
FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh.
LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion PA-
RANICI, Mircea TINESCU, Alexandru
TOMA
Secretariat : Eugen DIMITRIU
Tehnoredactare: Valentin MILICI
Comitetul județean de cultură
și educație socialistă Suceava
Str. Mihai Viteazul nr. 48