Ianuarie 1986
Suflet
în sufletul
neamului
covinenc
EDITATE ÎN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Rămînem în istorie prin faptele noastre, prin
semnele civilizației ce le lăsăm în urmă. Este
legitimația de cea mai autentică autoritate. Ce
profund, ce tulburător ne vorbesc după milenii
vasele de Cucuteni, acele rafinate întruchipări de
lut tălmăcind o aleasă cultură ! Dar tezaurul de
la Pietroasa, ori ctitoriile Bucovinei, cu fresce-
lor lor nepereche, ce altceva semnifică peste
veacuri de existență omenească ? Acei oameni
puteau spune cu îndreptățire că n-au făcut degea-
ba umbră pămîntului. Au dăruit acestui româ-
nesc tărîm semne durabile, încrustate de harul
creației și al ctitoririi. Un filon bogat ce nu
secătuiește niciodată, pentru că oamenii acestei
țări îl îmbogățesc fără contenire.
Există timpuri cînd energiile se descătușează,
cînd forțele creatoare ale unui popor au un cîmp
fertil de afirmare. Un asemenea timp de mani-
festare fără precedent a geniului nostru creator
este epoca deschisă de Congresul al IX-Iea al
Partidului comuniștilor români, intrată în istorie
ca „EPOCA CEAUȘESCU". Un tumult creator a
cuprins de atunci întreaga țară, a cărei geogra-
fie a fost și este într-o spectaculoasă și bene-
fică prefacere. Nu există loc în rotundul de pîine
al acestei țări de la Carpați și Dunăre unde să
nu fi apărut ceva nou, care să înrîurească in
bine viața oamenilor.
Desigur, există destule ctitorii de o măreție
fără seamăn durate în această perioadă de timp,
în epoca deschisă de Congresul al IX-lea al
partidului. Dar, la fel de impresionantă este o-
pera de ansamblu, simfonica desfășurare a în-
noirii din temelii ce a cuprins practic întreag-*
Românie socialistă. Iată nu mai departe, aici,
în Bucovina. în Călimani un munte se mută
pentru a scoate la lumină bogăția de nestemat
a sulfului. La Suceava cetatea de scaun a lui
Ștefan se învecinează cu impunătoarele ctitorii
ale industriei moderne. La Fălticeni, Rădăuți,
Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc, Va-
tra Dornei, Solea, Șiret și în toate celelalte așe-
zări sucevene pulsează o viață nouă, o tine-
rețe fără bătrinețe. Datorăm aceste împliniri ale
noastre, ce pot fi pretutindeni întîlnite în Româ-
nia de astăzi, consecvenței și ardenței cu care
tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul
al partidului, președintele Republicii, a
pentru dezvoltarea armonioasă a tuturor
țării. Acest principiu-forță al politicii
emană din convingerea că fără asigurarea unei
egalități în plan economic pentru toți cetățenii
țării nu se poate vorbi cu adevărat de construirea
socialismului. Pentru materializarea acestui prin-
cipiu tovarășul Nicolae Ceaușescu și-a dăruit
și-și dăruiește fără preget energiile creatoare,
căldura sufletului său ales, înțelepciunea și clar-
viziunea revoluționară. Acesta este de altfel
unul dintre rosturile numeroaselor vizite de lu-
cru, pe care secretarul general al partidului, to-
varășul Nicolae Ceaușescu, le întreprinde în ju-
dețele țării, într-un permanent și fructuos dialog
cu poporul. Sînt minunate prilejuri de a găsi so
Iuții practice, viabile, marilor și complexelor
probleme pe care le ridică procesul revoluționar
de transformare a societății, a omului. Și noi,
sucevenii, ne-am bucurat de căldura și înțelep-
ciunea sfaturilor sale, de roadele acestei politici.
Am căutat să răspundem, așa cum ne cere, prin
fapte, printr-o muncă și mai rodnică. înfățișarea
înfloritoare de astăzi a județului Suceava, ca și
a tuturor celorlalte județe ale patriei, este dova-
da de netăgăduit a justeței acestei politici al că-
rei arhitect cutezător este tovarășul Nicolae
Ceaușescu.
în acest ianuarie sărbătoresc, îi mulțumim încă
o dată din inimă pentru marile realizări ce le
datorăm epocii deschise de Congresul al IX-lea,
clarviziunii sale de conducător încercat, dăruit
cu trup și suflet poporului său. „Sînt suflet în
sufletul neamului meu". Versurile nemuritoare
ale poetului îi definesc minunat personalitatea.
Din Bucovina înnoitoare, le urăm cu drag to-
varășului Nicolae Ceaușescu, tovarășei Elena
Ceaușescu, ani mulți, cu sănătate, pentru binele
României Socialiste!
autograf
BUCOVINEI
general
militat
zonelor
noastre
respira
Dr-sen de Ion Carp FLLIERIC1
Cinfec in Ianuarie
lon DRĂGUȘANUL
dere de ordin
A PRIVI
LOCH
DL
RECITIRE
cumpărător din anti-
citi torul
uneori
Ninsori dezlănțuite cutreieră prin, munți
și arborii respiră lumină prin ninsoare,
bărbații parcă poartă luceferii pe frunți
cînd patria iși află în fii o sărbătoare,
și parcă și cuvintul din cronică-i mai dens,
și arderea sublimă-i și demnă și-nțeleaptă
cînd noi trăim prezentul planetei mai intens
sărbătorind Cirmaciul prin zicere și faptă.
Ca un apel de pace străluminînd prin brazi,
astfel ni se înalță și mîinile și cîntul,
căci patria există prin fiii demni, prin azi,
și fiii demni îi poartă în univers cuvintul;
sînt sărbătoarea țării și gîndul lui cel drept .
și fapta lui vitează, vizionara-i faptă ;
căci Ceaușescu poartă o patrie în piept
pe care o zidește și liberă și dreaptă.
Cine n.a observat, oare, că în an-
ticariat (numit uneori și anticărie)
cumpărătorul — cititor e mai pu-
țin grăbit decît în librărie, unde
caută îndeobște o ultimă apariție
„o carte în curs de epuizare*-, sau
tocmai epuizată, sau, oricum, o car-
te relativ recent apărută. Pe cînd
cariat aduce mai degrabă cu cel de
la bibliotecă : el caută O CARTE
nerecomandată de ultimele cronici,
recenzii sau „semnale" ; el este
uneori ÎN CĂUTAREA CĂRȚII
PIERDUTE, negăsită sau necitită
altădată, sau, mai mult chiar, el
caută O CARTE despre care nu
știe nimic, dar care, într-un fel
sau altul, să-1 ademenească, SA-L
ALEAGA, să-1 facă cititor. De a-
ceea cititorul din anticariat stă-
ruie îndelung în fața cărților, răs-
foindu-le, privindu-ie, adulmecîn-
du-le,
greu
palpîndu-le, hotărîndu-se
sau
o ordine
deloc. Deși există
și o grupare a căr-
tilor în orice anticariat, el este to-
tuși UN LOC PRIVILEGIAT pen-
tru carte, unde ea se întîlnește
de-a valma, în vîrtej și vertij, cu
altele, unde cronologia aparițiilor
este încălcată, răsturnată, anula-
tă. Si poate cititorul din anticariat
se dezlipește greu din fața raftu-
rilor pentru că el caută, vrea sa
IOAN ALEXANDRU
Sunt fericit să fi fost om pe pămînt, să fi putut petrece în zile
și nopți grele de trudă, pe pagina albă, să fi putut scrie Imnele
Moldovei și Imnele Putnei cîțiva ani legat cu sufletul și luni de-a
rîndul adesea și cu trupul pe pămîntul și văzduhul dens de
sfințenie și jertfă al lumii voievozilor și pustnicilor, țăranilor și
intelectualilor Bucovinei, prezență de nedistrus a moștenirii
Voronețului, a Putnei și Dragomirnei.
Doresc tuturor poeților români să fi putut trece prin gerul
și focul, prin vămile primejdioase întru izbăvire ale spirituali-
tății Putnei, pentru că sînt înalte șî veșnice.
înainte de a fi trecut de aici dincolo, știu că o clipă grea și
îndelungă voi odihni cu lacrima în toate aceste zări și abside,
în acest prag al eternității sufletului românesc, iar dacă versu-
rile cărților mele asupra acestei lumi a Bucovinei vor ușura prin
vremi trecerea celor ce vor veni, nemuritoare fi-va-mi bucuria.
25 noiembrie 1985
/c/Ux
REPORTER
Acolo unde orașul
libertatea cimpului
Vorbele veneau dintr-o singură par-
te. Era mai bine așa. Voiam să înțe-
leg, să mă las prins în istoria unei
pasiuni. Poate în istoria unei vieți.
Atît cit înseamnă ea pînă la orizon-
tul celui de al 57-lea an ; sau al anii
Iui 30 din osteneala pe teritoriul tul-
burător al cercetării științifice. încă-
perea era invadată de cărți. Nici o
undă de paradă în așezarea lor pe bi-
rou și pe o masă alăturată. Chiar dacă
patru dintre ele purtau semnătura :
M. Cristea. Impresia de calm, de fi-
resc era, de aceea, obsedantă. Ca in-
tr-un tablou de Grigorcscu, și el
„povestind" din lumina unui perele
al biroului în geamurile căruia pri-
veau (sau poate ascultau ; un împă-
timit al geneticii ar bănui și aceas-
ta !) ramurile unui pom. întoarcerea
în timp nu putea aparține decît unui
asemenea climat :
— Totuși, cînd a „germinat" îdeea?
— Cea a colectării populațiilor loca-
le de porumb, prin 1956. Atunci sosi-
sem în stațiune...
— Și de ce tocmai porumbul ?
— Explicația, aș zice, e cu precă-
simtă URMA (UMBRA) celuilalt
CITITOR care a făcut .gestul ge-
neros sau meschin, distrat sau cal-
culat, boem sau econom, de A VIN-
DE O CARTE, de a renunța la ea.
Mai mult ca oriunde ia naștere în
acest loc un dialog între vechiul
cititor și viitorul cititor, necunos-
cuți unul altuia decît printr-o car-
te abandonată sau o carte regăsită.
Dialogul are loc mai întîi la ni-
velul lecturii, dar, mai apoi, și la
cel al scrisului și al scriitorului ;
ce va fi spunînd oare scriitorul iu-
re-și vede cărțile Ia anticariat : că
a fost citit și „vîndut". că a fost
„cumpărat" dar că, oricum, cărți-
le lui circulă.
Așa cum există scriitori necitiț:
și neînțeleși la vremea lor, există,
poate, și cititori nerealizati și ne-
înțeleși. care-și caută cu obstinație
CARTEA „la care a făcut lumea
să ajungă". El va bîntui deci locu.
rile cărții căutînd cu sete și in-
satisfacție, dar cu speranță cartea,
dar și „ipocritul cititor", „semen*
si „frate" de la care aceasta vine.
De aceea, poate, spațiul minunat
numit anticariat și mai complex și
mai seducător, mai trist și mai în-
șelător decît oricare alt loc al căr-
ții ; el este un oraș întreg transmu-
tat în acea rețea vorace de lecturi
eșuate sau reluate, neterminate sau
neîncepute, neîntrerupte, un loc
al complicității dar și al discordiei
INTRU CITIRE ȘI RECITIRE, un
loc pulsatoriu numit
TBXT.
De aceea poate, cînd
oraș îi caut cu neliniște
cunosc un
si antica
riatul, iar dacă nu-1 găsesc îi simt
lipsa, dacă e închis îi dau, bolnav_
tîrcoale dacă e deschis, ezit să
intru, dar o fac totuși în cele din
urmă, fiindcă de întîlnirea aceasta
depinde uneori gestul și savoarea
acelui oraș, sau eșecul și imposi-
bila lui cunoaștere.
Muguraș CONSTANTINESCU
afectiv. Opțiunea de a
tuncț
poate
o pot numi simplu : plăcere. Ori
dragoste. Normal. Fiindcă m-am
născut într-o zonă in care se mînca
mult porumb.
Îmi imaginam ogoarele Cucoranilor
îmbrăcînd coline odihnitoare, verdele
lor devenit obsesie pentru un tînăr de-
prins de acasă cu disciplina naturii.
Cu sentimentul că aceasta e o ființa
ce trebuie cunoscută, înțeleasă și în-
vățată să asculte de gestul omului.
De priceperea și curajul său. Ținutul
este al Botoșanilor. Rememorarea în-
ceputurilor — ca o sete. Și, iată, ma-
turitatea sună altfel, evocînd
a-
proape sever și laconic — alte locuri,
ani de cercetare, ambiție si încrede-
re : „H. D. Suceava 95“, „H. T. Sucea-
va 108“, „H. T. Suceava 99". Autor, Mi-
hai Cristea, în colaborare cu...
— Aceasta-i perioada hibrizilor de
porumb. Mai apropiată de noi și su-
perioară în privința ameliorării. Cea
anterioară a fost a soiurilor omologa-
te : „Hăngănesc de Suceava" și „Su-
ceava 1“. Era prin ’60. Sînt rezulta,
tele unor strădanii colective.
(continuare în pag. II)
Ion PAKANICI
,,Ne transformăm,
ne reconstruim
și noi“
Interviu cu ing. Ionel Luchian, directorul
Antreprizei de Construcții Industriale Suceava
R. Mai intii, vă rog să
vă prezentați :
— Sînt bucovinean din
Frătăuți, am terminat fa-
cultatea în ’56 și am reve-
nit la Suceava în ’61. Din
iulie 1962 am trecut la
Șantierul de Construcții
Industriale Suceava.
R. Ce exista la Suceava
Ia începutul deceniului
șapte ?
— Nu erau prea multe,
abia începuse construcția
C.C.H.-ului. Suceava in-
dustrială, ca multe alte o.
rașe din țară, are vîrsta
de douăzeci și cinci de
ani. O vîrstâ frumoasă,
nu !? A crescut, cum se
zice pe la noi, ca din apă
într-un ritm amețitor.
R. Unde ați construit ?
Ce ați construit ?
— în primul rînd în
municipiul Suceava și în
județ dar și în alte locuri:
Fabrica de Sticlă din Do-
rohoi, alimentarea cu apă
a Botoșaniului, Integrata
de In Pașcani. Am lucrat
la obiective de Ia Cerna-
vodă, în Severin, etc. Lun.
ga listă a celor construi-
te la Suceava cuprinde în
general, obiective noi
dar și „dezvoltări și mo-
dernizări". Pe locui unor
mici ateliere sau făbricu-
țe am înălțat obiective
moderne de mare capaci-
tate. Să enumerăm totuși:
C.C.H.,	C.P.L., I.M.U.S.,
I.U.P.S., I.F.A., Confecția,
Tricotaje, toată industria
alimentară din municipiul
Suceava ; Spirt, Prelu-
crări Mecanice, Scule din
Rădăuți, Covoare Plușate
Șiret, Filatura Humor,
Filatura Cîmpulung Mol-
dovenesc, P.A.L.. Filatu-
ra, Chimica F’ălticeni,
comolexe agrozootehnice
la Verești, Plopeni, Bur-
dujeni, Ițcani.
R. După atitea obiecti-
ve industriale construite,
puteți vorbi de o perso-
nalitate a acestui fel de
construcții ?
(continuare în pag. IV)
PAGINI BUCOVINENE
Convorbire realizată de
Mircea TINESCU
Cronica literară
Intr-un volum din 1982 Istoria lite-
rară ca pretext), Mircea Braga averti-
za, referindu-se la orientările actuale
ale esteticii și criticii literare, asupra
existenței unei „capcane a semnului".
Nu ne interesează, deocamdată, â pro-
pos de cel mai recent volum al său —
Cînd sensul acoperă semnul (Ed. Emi-
nescu, 1985) —, critica pe care o face
în respectivul studiu absolutizărilor
(canonizărilor) semioticii literare la ni-
velul sistemului și al metodei; reținem
doar că este foarte dură, autorul vi.
zînd în practicarea exclusivă a semio-
ticii un „mandarinat meta-artistic" ca-
pabil să întroneze „o cenzură a forme-
lor dezinteresate», rupte de semnifica-
ții". Reținem doar conculzia : pericolul
ca semnul să copleșească sensul, sau
să-1 ecraneze. Titlul volumlui de care
ne ocupăm acum dovedește că autorul
continuă polemica amplifieînd-o la di-
mensiunile unei cărți. Ceea ce nu în-
seamnă că, în lupta cu „imperialis-
mul" semiotic și tematist, sînt refuza-
te, de plano, toate reușitele lor la ni-
velul tehnologiei critice ; sînt folosite
discret și ponderat. De pe această po-
ziție plecînd, Mircea Braga practică
o critică preponderent hermeneutică și
estetică; opțiunile din a treia parte î
cărții stau mărturie, mai ales cînd
sînt recenzați critici, bunăoară Adrian
Marino și Ion Vlad, sau volumul unui
filosof — Constantin Noica. Sub același
semn se așează, dar, firește, cu nuanțe
impuse de obiectul demersului, cînd
abordează poezia (loan Alexandru, Mar-
cel Mureșeanu), dar mai ales proza-
Recenzia la Toxicologia lui Mircea Ho-
ria Simionescu este o grilă de lectură
a întregii tetralogii (nu fără intenții
polemice). Aplicate, riguroase si per-
sonale. adeseori subtile, dar inegale
ca valoare, recenziile din Pe pragul
criticii par nu atît un tablou a' opți-
unilor literare, cît, mai degrabă, un
mod de a demonstra justețea sau efi-
cienta convingerilor critice, mai exact,
a sistemului său de lectură. Este a-
ceasta o altă chestiune care îl obse-
dează pe Mircea Braga (exemplu : Ti-
pologia actului lecturii, tot în Isto-
ria literară ca pretext). între timp a-
dică pînă la volumul aici discutat,
punctul său de vedere s-a modificat
în adîncime și, mai ales, s-a îmbogăți*
Magistrii săi, la diferite nivele ale
demersului și. pînă la un punct, mo
delele sale, în tot cazul cei care-’,
ghidează travaliul ideatic, sînt Con-
stantin Noica, Lucia Blaga. Adrian Ma
rino si Mircea Eliade; poate am scă-
pat din vedere pe cineva. Cu preciza-
PROZA
O poveste
N-a plouat vreme de trei luni,
așa că în acea dimineață de au-
gust, cînd norii se îngrămădeau
pe cer, oamenii zîmbeau fericiți,
privindu-și livezile chinuite de
secetă.
Bucuria lor a fost scurtă, căci
norii au aruncat din ei zăpadă,
da, fulgi mari, înghețați de-adevă-
ratelea in ramificarea lor stela-
ră, deși era incă vară, cădeau pur
și simplu, speriind petuniile și
trandafirii.
Ningea dement in boarea dimi-
neții, apoi, cînd fulgii s-au rărit
și soarele s-a furișat printre
zdrențele de nori, au apărut mel-
Acolo unde orașul respiră libertatea cîmpului
(urmare din pag. I)
Anotimpuri, inele ale creșterii pe
vîrsta cercetării agricole din acest
nord de țară. Suceava, aici, la sta-
țiunea cu al cărei director discutăm,
respiră libertatea cîmpului. Cea în
care lucrează interesul pentru cunoaș
tere, încrederea oamenilor pămîntului
și ai laboratoarelor devenite acum,
cînd se ascut gerurile, spațiu in care
anul agricol este retrăit prin evaîau
rea exactă a ceea ce s-a petrecut — și
primăvara, și vara, și toamna — în
terenul experimental.
X
Se întîmplă, în perimetrul stațiunii,
și un alt fel de lucrări. înrudite cu
cele din cartierul vecin, al „Obcinilor",
cea mai tînără aripă arhitectonică a
urbei. Ele sînt concentrate pe șantie-
rul „Băncii de gene". Denumire fas-
cinantă. O construcție unicat. Aici si,
deocamdată, în țară. Curiozitatea ne
poartă în trupul rece al edificiului. îmi
stăruiaiu în minte cîteva alcătuiri
verbale, pentru mine aproape insoli-
te : „forme primitive de plante", „re-
zistență a plantelor la condițiile stre-
sante ale mediului", „plante moderne",
„viteză de pierdere a genelor"... în-
țelesurile mi s-au limpezit treptat, pă_
trunzînd în încăperi cu miros de ten
cuială proaspătă, destinate unor sec-
ții de pe acum știute, labora
torului de biochimie, oficiului de
rea că nu-1 tutelează ci-1 lansează pe
diferite traiectorii. De pildă, reține de
la Blaga sugestia unui admirabil sim-
bol: creatorul de frumos — cariatida
a bolții spirituale a umanității ; apoi
îl dezvoltă lărgindu-i aria de cuprinde-
re sau numai modifieîndu-i unghiul de
atac pentru ca, în final, să poată con.
chide justificat (argumentat) : „Cui.
tura se împlinește ca o comunicare
în spirit".
Revenind la chestiunea lecturii spe-
cializate, observăm că secțiunea medi-
ană a cărții îi fixează parametrii po-
sibili: ă(„.) lectura convoacă experien-
ța individuală pînă la realizarea unei
simbioze depline, despre «imaginile
eliberate prin mecanismul ascuns al
imposibilelor asociații etc. E un sistem
de lectură care înseamnă o derivată
interpretare a realității, și prin caden-
țele de deturnare, o restructurare a
înțelesurilor într-o altă existență (...)".
CAHIUIDA Șl SENSURILE El*)
Am dat acest amplu citat nu pentru
coeficientul lui de noutate, ci fiindcă
exprimă „in nuce" actualul mod de
a înțelege lectura critică al lui Mir-
cea Braga, mod cu repercusiuni majore
și asupra primei secțiuni a cărții în
discuție. în ceea ce privește procedeul
insolit prin care este el pus în pagină,
nu-i, prea vedem justificarea. E ade-
vărat, „dialogul", „notele", „scrisoarea
deschisă" sparg „monotonia" discursu-
lui critic și, mai ales, conferă punctu-
lui de vedere un plus de elasticitate,
și, poate, de necesară imprecizie. Dar
și ocluzionează traiectele comunicării,
declanșînd, pentru cititorul neavizat,
imprevizibile capcane și obstacole. Ori-
cum, dincolo de aceste rezerve perso-
nale, trebuie să recunoaștem că aici
mai mult decît în celelalte două sec-
vențe ale volumului este confirmată a-
serțiunea din titlul cărții. Demonstra-
ția este cu atît mai elocventă cu cît
obiectul lecturii este un tablou, o pic-
tură intrată, vrea să ne convingă au-
torul, întîmplător în cîmpul de aștepta-
re al conlocutorilor. Așezată în poziți;
mediană, conferă construcției triparti-
te o unitate reală, la nivelul structu-
rilor de adîncime.
cii.
Ei n-au căzut de nicăieri, poate
din mirare sau incredibil, dar ve-
neau cu miile, umplînd grădina,
de unde oamenii ii alungau cu
prăjini.
Gardul troznea sub apăsarea lor,
seîndurile se mișcau infipte in
coarne, iar ochii îi minau spre
terasa hotelului, pe care s-au in
tins șiruri nesfirșite după ce au
scos bolovanii din trepte și le-au
păscut umbrele.
l-am văzut cum au spart gea
murile, iar pe Gheorghe, paznicul,
care ne veghea, l-am văzut lovind
cu bîta in ei.
Strivea cu sutele, dar ei inain
tau, l-au acoperit și l-au sufocat,
iar bucătarul răcnea in delir :
calcul electronic („Fără cl — mi
se spunea mai în glumă, mai în
serios — ai imbătrîni căutind o
sămință de care ai nevoie"),
herbariumului, mașinilor de produs
frig. Sau ascultînd. în vecinătatea u-
nui teren liber, cuvinte despre ceea
ce aici va însemna în curînd o nouă
construcție, pentru celulele de con-
servare și sera de înmulțire Aflasem
cum s-a născut proiecția gîndului spre
o asemenea citadelă ce va stoca și con-
serva „experiența naturii", „cuceri-
rile" biologice ale plantelor (cîtc vor
fi ? — o întrebare la care nu se poa-
te răspunde) din vatra națională, și din
alte zone ale lumii. A fost nevoios. A-
cum însă tenacitatea aproape îndărăt-
nică se măsoară în ceea ce a devenit
ea, în expresia ei concretă. în încă-
peri, pe holuri, la treptele din fața
monumentalei clădiri constructorii —
aproape 40 — își fac meseria. Și o
fac bine. Ei nu sînt alții decît cei (din
mulții) care pînă mai ieri, poate și
acum, au cultivat și cultivă grîu, car-
tofi, legume... („Unul, Niculai, mîine
are ziua lui". Directorul stațiunii o
știa și pe aceasta). Bătălia cu porum
bul a fost și este, pentru specialiștii
instituției, o bătălie pentru precocita-
tea acestuia în condițiile zonelor reci.
Aici, în febra finisărilor băncii, bătă-
lia — de data aceasta, a constructori-
lor — e tot cu răceala. Să se cîstige
timp. In spațiile închise au fost in-
stalate sobe metalice. Se trudește de
cum înmugurește lumina și pînă în
Prima parte dovedește încă o dată
preferința autorului pentru denomină-
rile metaforice. Jurnal despre cultură
nu este un jurnal în sensul literar al
cuvîntului, și nici unul de idei. Ii lip.
sește necesara dimensiune a temporali.
tății, fie ea și iluzionistă, și nici nu
urmărește evoluția unei concepții des-
pre cultură ori procesul edificării ei ;
în fond ni se propune edificiul unitar
articulat și funcțional, paradoxal pe
alocuri, ai unui sistem de idei despre
cultură elaborat pe cont propriu, cul-
tura fiind așezată în centrul unei vas-
te rețele de relații ; un eseu, deci, des-
pre cultură. Mircea Braga se înscrie
prin el într-o tendință din ce în ce mai
subliniată a criticii noastre de a încor-
pora fenomenul artistic unei viziunii
culturale integratoare ; accentul cade
nu atît pe originalitate, cît pe funcțio-
nalitatea argumentelor și logica articu-
lațiilor lăuntrice. Totuși metafora din
titlu nu este total nejustificată; ampla
și, aparent, aleatoria derulare de idei,
fenomene, argumente, demonstrații pa-
radoxale etc., toate vizînd sfera cul-
turii, posedă acea prospețime și acea
spontaneitate, desigur aparente, care
dau jurnalului o parte din nota sa spe-
cifică. Conceput astfel, dacă nu ar fi
guvernat de principii de organizare fer-
me și consecvent aplicate, ar cădea cu
ușurință în amorfism. Nu este cazul ia
Mircea Braga; la nivelul infrastructu-
rilor el apelează, după propria exprî.
mare, la trepte și măsuri, de unde as-
pectul de succesiune de zigurate așe-
zate invers al eseului. Subliniem pre-
misele raționaliste ale acestei compli-
cate construcții care, fără o logică
strânsă, și-ar fi pierdut ușor vertica-
litatea.
întregul eseului este totuși o aven-
tură, în sensul bun al cuvîntului, o
„provocare", ar spune autorul. El își
asumă printre altele, riscul alternării
aleatorii ă punctului de perspectivă
între scepticism și optimism, la origi-
nea acestui balans stind impactul accep-
tat între cultură și civilizație. Nu este
un simplu procedeu retoric, ci un ne-
cesar și meritoriu „dubito" prin ca.-e
„Delicatețe, fraților, delicatețe".
Și Adrian, ospătarul cu chip de
fecioară, ii gonea aruncindu-i pe
geam cu lopata, de unde se întor-
ceau mai mulți și mai hotăriți.
Au distrus și căsuțele, turtindu-
le acoperișul cu greutatea zecilor
de mii, cățărindu-se unii pe alții
in tăcerea dimineții.
Erau atît de mulți, că și soarele
părea o cochilie, care se Urăște,
pe albastrul cerului, inctî te în-
fiora.
Singur chitaristul cinta retezînd
coarnele in vibrația corzilor, cinta
și plingea, iar melcii alunecau pe
lacrimi, apoi înghițind cablurile și
orga lui Vasile.
Au mincat curentul, chiar și în-
tunericul, fiindcă lumina năvălea,
cortina serii. întrebările acestor oa-
meni in privința rostului edificiului
— îmi închipui — se consumă în ființa
lor. Tăcut și cuminte. Așa cum „lucrea-
ză" genele. miraculos, în destinul
plantei.
— Pentru soarta genelor vă zbateți
acum...
Directorul stațiunii, care a devenit
și un fel de diriginte de șantier („A-
ici mă puteți găsi in multe momente
ale fiecărei zile". Cînd l-am căutat
prima oară, de aici venea), îsi reia,
concentrat, o pledoarie de care este
aproape „bolnav" :
— Planta e ca omul. Trăiește si
moare. Pierderea unei populații de po-
rumb, bunăoară. nu e recuperabilă.
Formele primitive de plante dispar.
Genele acestora — cele de calitate,
firește — avem datoria să le colectăm.
Să le evaluăm și conservăm. însușiri-
le valoroase ale plantelor trebuie să
supraviețuiască. E o resursă esenția-
lă. Nu numai pentru producțiile agri-
cole mari, ci și pentru calitatea lor.
Banca de gene, se înțelege, e o șans"
pentru toate acestea.
X
Cu patru decenii în urmă, cerceta-
rea agricolă suceveană, atîta cită era
(rar ne mai amintim de unicul spe-
cialist și micul sediul al stațiunii fon-
cele două atitudini sînt plasate la ni-
vele diferite ale istoriei culturii și in
puncte diferite ale unei anumite arii
culturale. Opțiunea ultimă este pozitivă
pentru că, zice Mircea Braga, „crezînd
în cultură credem în creație", cele do-
uă componente „alimentîndu-se reci-
proc într-un proces fatal neîntrerupt".
O a doua aventură asumată ar fi con-
vocarea, pe un spațiu relativ restrîns,
a unui conclav teribil de numeros (fi-
losofi, esteticieni, artiști, etnologi, is-
torici etc.) chemat să depună în nu-
mele, pentru sau împotriva culturii. O
asemenea desfășurare de forțe putea
fi fatală. Autorul evită senzațiile de
exces și dispersare prin gruparea opi-
niilor pe traiecte de inducție diferite
și, în același timp, comunicante. Ast-
fel conceptul de cultură este racordat,
prin numeroase circuite, la tot atîtea
domenii ale existenței sociale și spi-
rituale ale omului, demonstrînd apar-
tenența fenomenului cultural la onto-
logic. Pe aceste trasee, lucrarea nu-și
propune să elucideze, să epuizeze sau
măcar să descrie complet pe fiecare,
ei doar să definească limpede natura
și calitatea acestor relații. Dar și așa
există un coeficient periculos de risc;
autorul îl evită conferind un caracter
fundamental interogativ întregului e-
seu, plecînd de la premisa că, în a-
cest domeniu, „tulburătoare nu sînt
(...) niciodată «depozițiile», ci întotdea-
una întrebările". Și, într-adevâr, ex-
trem de numeroasele interogații pe
care le lansează textul (fiecare sec-
vență a lui cuprinde, gradual. ' mai
multe și, adesea, se încheie în acest
ton), sînt pertinente și active. Vulne-
rabile sau numai amendabile sînt, în
unele cazuri (puține), afirmațiile no.
nuanțate, unele ale autorului, altele
preluate de la alții fără suficientă de-
tașare.
Vorbeam, mai înainte, de optimismul
.jurnalului". în fond, optimismul nu
poate fi chiar calitate pentru un eseu;
cel mult, o dominantă. Esențiala lu:
valoare tine de pertinența rețelei de
idei si de adecvarea ei la starea si
condiția culturii în contemporaneitate:
toate converg spre concluzia (neapărat
optimistă ?) că pentru umanitatea zi-
lelor noastre, singura sansă reală este
cultura. Pe un mapamond bîntuit de
contraditii ultimative, nlacat de impa.
«uri amețitoare, aceasta e vocea ade-
vărată a cărturarului.
Mihail IORDACHE
x) Braga Mircea. Cînd sensul aco-
peră semnul, Ed. Eminescu", 1985.
CARMEN MKOÎE!
nu știu pe unde in valuri.
Era atîta liniște in acea distru
gere neînțeleasă, incit nimeni n-a
văzut și n-a auzit cind a venit stă
pinul lor, îndoind coroanele me
rilor din livadă.
Nu l-a auzit nici tata care stro-
pea iarba cu petrol, tăindu-le
calea.
Pășea ajutindu-se de toiag, in-
tr-o incîlceală de verde digerat.
Mirosea a nu știu ce, dar s-a dus
cu melci cu tot, luînd cu el spai-
ma mea de copil și-a dispărut, lă-
sind ca singură amintire kilometrii
de clei lunar și muzica lui Bob
Dylan întinsă pe iarba de culoa-
rea benzilor de magnetofon.
loan LAZAR
date sub geana pădurilor, la Ilișești!),
avem, am zice, vîrstă embrionară. în
timp, biografia s-a împlinit. A devenit
viguroasă, complexă. Mai ales după
mutarea instituției aici unde se află
acum, reprezentind un „tehnolog", un
avanpost al luptei pentru binele omu-
lui. Fiindcă roadele pămîntului nu pot
alcătui decît acest bine. Obiectul cer-
cetării s-a diversificat. îl însumează,
azi, trei noțiuni : programe — teme
— experiențe. De ordinul zecilor, al
sutelor. Ele privesc și porumbul, și
secara, și cartoful, și inul pentru fi
bră, și... Tot atîtea priorități ale celoi
34 de cercetători, din care 10 cu titlul
de doctor în științe. Priorități riguros
gindite, „populînd „zilele și nopții"
specialiștilor, laboratoare, casa de ve-
getație, sera de testare, biblioteca și,
cu deosebire, cele 2 400 de hectare de
teren ale instituției adevărata „casă"
a experienței și producției agricole.
„Casa cea mare a demersului științi-
fic, în care pasiunea mistuitoare se
poate întrupa în bucurie.
— Da, pasiunea, acesta"e termenul.
Cunoașterea se întemeiază pe ea. Și
fără interesul pentru cunoaștere nu
se poate săvîrși nimic. Trebuie să
vedem ce-au realizat alții ca să știm
unde ne aflăm noi. Altminteri, am
putea face ceea ce în altă parte s-a
făcut demult.
Afirmațiile, aparținînd directorului
stațiunii, dr. ing. Mihai Cristea, pu-
teau, din nou, incita dialogul.
Sînt eu ?
Simt miracolele
înflorindu-mi în ochi
și nu te cred
Sînt geană adormită
sau ceas întîrziat
la aceeași oră mereu
cu același interval
de dragoste ?
Licurici roșii
Toată lumea mă-ntreabă
de tine
și eu nu știu
ce să le spun
în drum o piatră
mare
albă
veghează
cit ai să rătăcești
neașteptîndu-mă
neștiindu-mă
vei trece prin durerea
ochilor mei
în oraș s-or aprinde
pupilele serii
Planetă
Desenează-mi inima
aici in stingă sus
fluturi
fluturi
fluturi
pe o planetă
pe care nimeni
n-a sădit flori.
Imagine
Zidește-mă
în tine
mănăstire
sărut
peste sărut
val de sînge
peste va!
lut în pahue
rămîne
De mult
între pleoape
degeaba
încerci
să mă strivești
ți-am devenit
pupilă
In noapte
Ciopleam viori din trupu meu
le-mprăștiam
îmi vorbeai despre
patria crizantemelor
vai mie, pașii
se depărtau !
Lingă
umărul tău
Te iubesc
cînd cu umărul
despici aerul
într-o parte și-n alta
șî-n palme faci cuib
obrajilor mei
îmbujorati
de vîrtejul
de lingă umărul tău
Chemare
Aș vrea
să aud
glasul tău
înălțîndu-se
din mine
pînă Ia fruntea
muntelui
care si-a uitat
numele
Cin tecul
Acum eu am să-ți cînt
tu să iei cîntecul
să-l sădești
el va scutura păsări
peste tine
și nu vei afla
cînd am plecat
din cîtecul acela
Generații
Lemn vechi de nuc
ridicare din umăr
cu umărul pînă la cer
încordare de cal
de la carul mare
și-n rest cifra unu
cifra 1
cifra 1
un fir de păpădie cu puf cu tot
un singur fiu
fiul meu
căruia-i sînt fiu ,
Vai tată e ceva foarte
departe de mine
ca un cer alb
mă izbește în umăr.
Pagini bucovinene — D
hi „Istoria Lingvisticii românești",
apărută în 1978 la Editura Științifică
și Enciclopedică, sub coordonarea aca-
demicianului lorgu Iordan, în capitolul
IV care se ocupa de lingvistică româ-
nească intre 1870 și 1918, se spune prin-
tre altele: „Perioada cuprinsă între a.
nul 1870 și primul război mondial re^
prezintă epoca de aur a filologiei na
ționale: prin cantitatea, varietatea <
calitățile lor, operele apărute în a.
ceasta perioadă n-au putut fi egalate
global nici astăzi, cu toate progresele
parțiale înregistrate". Cauzalitatea nu
mai este abordată de autori, ținînd pro-
babil de o logică elementară, dar în
contextul acestor rînduri ea interesea.
ză într-o măsură sporită. Desigur, e-
rau ani de intense frămintări politice
unitatea națională a românilor fiind
deziderat tot mai acut, ce sporea, pa-
radoxal, o dată cu intensificarea mă-
surilor de deznaționalizare a românilor
din Imperiul austro-ungar. In situația
creată, unificarea limbii, cit și afirma,
rea ei constituiau nu numai o modali-
tate de luptă națională, ci și o primă
și esențială condiție a acestei angajă-
ri. Considerentul că „studiul limbii es-
te un mijloc de a lumina istoria po-
porului" (op. cit., p. 96), îmbrățișat de
filologii români ai vremii, mai cu sea-
mă de școala ieșeană, dominată de spi-
ritul lui Maiorescu, a constituit un
mobil dătător de nebănuite energii și
a stat la baza activității titanice a
multora dintre ei. De aceea nu sur-
prinde pe nimeni faptul că lingviști și
filologi își folosesc pana pentru a scrie
articole politice că devin conducători
de ziare, sau sînt în fruntea altor ma-
nifestări pentru înfăptuirea idealului
național al poporului român.
Sextil Pușcariu, care în 1914 fu pri-
Sextil Pușcariu la „Glasul
Bucovinei44
mit ca membru activ al Academiei Ho
mâne, prilej cu care a ținut un stră
lucit discurs de recepție cu „Locui
limbii, române între limbile romani-
ce", avea să fie surprins de evenimen-
tele premergătoare Unirii ca profesor
universitar de filologie română la ca-
tedra lui I.G. Sbiera, în Cernăuți.
In 1918, la 22 octombrie, împreună
cu alți profesori universitari, sau din
învățămîntul secundar, scot primul nu.
mur din „Glasul Bucovinei", publicație
menită să fie port-drapelul voinței ro-
mânilor din acea parte a Imperiului
habsburgic, așa cum declară în artieo.
Iul program intitulat „Ce vrem ? să
rămînem români pe pămîntul strămo-
șesc și să ne ocîrmuim singuri, precum
o cer interesele noastre românești. Nu
mai vrem să cerșim de la nimeni drep-
turile ce ni se cuvin”.
Numai după cîteva numere, Sextil
Pușcariu avea să devină director al
publicației ce își exprima limpede ros.
tul său în subtitlul „Organ de propa-
gandă pentru unirea românilor de pre-
tutindeni". Articolele erau pe măsura
evenimentelor.
La manifestul împărătesc, menit să
încerce salvarea monarhiei și intitulat
„Către popoarele mele credincioase
austriece", publicat în toate organele
de presă ale imperiului. „Glasul Buco-
vinei" avea să răspundă cu un articol
sugestiv, cu titlul „Dumnezeu s-o ier-
te !“, ca la căpătîiul unui mort, căruia
nu i se pot uita, totuși, faptele aducă-
toare de suferință, deoarece : „Țăranul
nostru a fost lăsat la discreția funcțio-
narului străin și primarii noștri și as-
tăzi încă trebuie să iscălească acte
scrise într-o limbă pe care ei nu o
pricep, în sate ale căror vechi nume
românești au fost schimonosite". (An.
I, nr. 2, p. 19).
Articolul „Chemarea vremii" (An. I,
nr. 1), scris in spiritul unei adinei
responsabilități față de idealul națio-
nal este exprimarea fermă și demnă
a voinței unei națiuni care își ia des-
tinul în propriile mi ini : „Noi nu
vrem să fim pomanagii Europei, nu să
primim în dar și de pomană ce se
vor îndura alții să ne dea, ci ne sim-
țim in drept să cerem ce ni se cuvi-
ne".
Permanent intervin referiri la situa-
ția din Ardeal, la „frații noștri", care
„au refuzat să stea de vorbă cu con-
ducătorii politici ai Ungariei cu pute-
re nelimitată", deoarece „vremea tir-
guielilor politice a trecut". Desigur,
referire la intervenția lui Al. Vaida-
Voievod în parlamentul maghiar.
De multe ori și nu întîmplător sînt
rememorate cuvinte ale înaintașilor :
«.. .adese ne-am adus aminte de cu-
vintele lui loan Budai-Deleanu, (. . .)
care în 1803. vorbind despre țara noas-
tră, caracterizează astfel ocirmuirea ei:
„Bucovina pare să aibă soarta de a a-
vea în fruntea ei totul ce e incapabil,
imoral și egoist in monarhia întreagă.
Domnii aceștia înjură necontenit a-
ceasta populațiune, care a pus totuși
temelia fericirii lor pe acest pămînt..."»
(An. I, nr. 2 p. 20).
Numărul din 29 octombrie relatea-
ză pe larg despre înființarea Consti-
tuantei românești a Bocovinei La 27
octombrie, despre entuziasmul general
al populației care a inundat străzile,
purtînd drapele tricolore și intonînd
cintece patriotice, pătrunzînd în sala
adunării. Constituanta alege Consiliul
Național, din biroul căruia face parte
și Sextil Pușcariu ca vicepreședinte,
precum și alți redactori de la „Glasul
Bucovinei". Printre moțiunile propuse
și votate, la punctul II citim : „Con-
stituanta hotărăște unirea Bucovinei
integrale cu celelalte țări românești
într-un stat național independent și
va purcede spre acest scop în deplină
solidaritate cu românii din Transilva-
nia și Ungaria", iar la punctul IV, o
dată mai mult, o nouă dovadă a spi-
ritului drept și umanitarist al poporu-
lui nostru : „Constituanta respinge cu
hotârîre orice încercare care ar ținti
la știrbirea Bucovinei, dorește însă să
se înțeleagă cu popoarele conlocuitoa-
re".
Numeroasele aderențe sosite Ia re-
dacție și făcute publice, așa cum se
arată în paginile revistei, „dovedesc
că noi, cei de la -Glasul Bucovinei»
vorbim din inima tuturor românilor
din Bucovina". (An. I. nr. 4).
Congresul general al Bucovinei vo.
tează unirea cu România la 28 noiem-
brie 1918. Numărul din 29 noiem-
brie apare sărbătorește pe prima pa-
gină fiind scris cu caractere mari :
„Cea mai mare sărbătoare a Buco-
vinei. împlinirea visului de aur". Ce-
le cîteva fraze ce urmează pe prima
pagină par a fi destinate marmurei :
„/.../ O veche fărdelege, săvîrșită
față de țară și poporul ei băștinaș s-a
reparat și firul istoric ce fusese în-
trerupt cu silnicie înainte de un veac
și jumătate, s-a reluat astăzi și se va
putea continua în ticnă spre binele și
propășirea tuturora".
Atenția publicației avea să fie în-
dreptată de acum spre cursul eveni-
mentelor din Transilvania, se trimit
reporteri și se publică știri la zi. „Gla-
sul Bucovinei" a salutat cu mult en-
tuziasm desăvârșirea unității naționale
la 1 decembrie, prin adunarea de la
Alba lulia.
Ca publicist, Sextil Pușcariu a înțe-
les necesitatea de a consolida unirea
prin crearea unui circuit național de
valori, în care, presa să joace un rol
activ. In acest spirit a publicat în 1919
numeroase poezii ale lui Lucian Bla-
ga, poezii ce aveau să formeze sub-
stanța volumului „Poemele luminii",
apărut în același an și care constituie
un titlu de merit al publicației.
Perioada sa de gazetar la „Glasul
Bucovinei" a fost relativ scurtă, dar
raportată la evenimente a avut o im-
portanță deosebită. Tot în 1919 Sextil
Pușcariu este chemat la Cluj pentru
organizarea universității românești,
căreia i-a fost și primul rector. Aici
avea să desfășoare o intensă activitate
lingvistică și filologică în același spi-
rit de mare responsabilitate față de
valorile neamului românesc.
Andrei MOLDOVAN
Bîzdîgăniile neprețuitului Creangă
N-aș crede să există vreun vorbi-
tor de limbă sau cititor de literă ro-
mână care să nu cunoască din opera
neprețuitului Creangă măcar povestea
Caprei cu trei iezi și tot așa n-aș cre-
de că un asemenea cunoscător ar da
cinstea pe rușine să mărturisească ce-
va neînțeles din „țărăniile" marelui
nostru povestitor. Cu atît mai vîrtos
cu cît astăzi ne ajută la înțelegerea
operei lui Creangă o serie bogată de
exegeze semnate de Jean Boutiere. G
Călinescu, Garabet Ibrăileanu, Zoe
Dumitrescu-Bușulenga, Savin Bratu,
Al. Piru, ftihai Apostolescu, Pompi-
liu Caraion. Ovidiu Bîrlea, Petru Re-
zuș, loan Holban și cîți încă alții care
ne-au înlesnit „destilcuirea" unor tex-
te doar în suprafața lor limpezi.
S-a ajuns așadar la un „prag" al
cunoașterii operei lui Creangă ; prag
pe care ascultătorul sau cititorul po-
veștilor hîtrului humuleștean are pu-
tința să-i escaladeze pornind cu mi-
jloacele nuvelistice — căci „poveștile
lui Creangă sint rupte din viața po-
porului român. . Și chiar și ca-
pra și iezii ei nu sînt decît megieși ai
feciorului lui Ștefan al Petrei, o biată
văduvă necăjită cu trei copii. Puneți
în loc de capră — un nume femeiesc,
în loc de iezi — copii, și în loc de
lup — un țăran hain si veți avea o
nuvelă din viața țărănească". (Ibrăi-
leanu. Note și impresii) — și sfîrșind
cu instrumentele limbajului mitologic
din a cărui perspectivă „Capra cu trei
iezi e un basm eshatologic, structurat
pe tema Morții și a Transfigurării".
(Vasile Lovinescu, Poveștile lui Crean-
bgă ascund un limbaj mitic ?).
' Firește, o lectură austeră scoate în
evidență niște constante — fata moș-
neagului curăță un cuptor, cucoșul e
azvârlit într-un cuptor, fata împăra-
tului aruncă pielea porcului într-un
cuptor, Harap-Alb și tovarășii săi sînt
găzduiți peste noapte într-un cuptor !
— față de care trebuie să ne între-
băm dacă nu cumva Ion Creangă po-
vestește aceeași poveste în mai toate
poveștile sale. Astfel, n-o să ne mire
faptul că între cea mai simpla — Ca-
pra cu trei iezi — si cea mai com-
plicată — Povestea lui Harap-Alb —
dintre băsmuirile povestitorului din
Humulești diferența pare a se hotăr-
nici la amănunte.
Și, aplicînd asupra celor două tex-
te modelul „morfologic" instituit de
savantul V. I. Propp in analiza pe ca-
re a întreprins-o basmelor ruse —
inclusiv asupra fabulei Lupul si capra,
unde avem „o situație inițială (capra
și iezii), plecarea caprei, interdicția,
propunerile înșelătoare ale răufăcăto-
rului (lupul), incâlcarea interdicției,
răpirea unui membru al familiei, co-
municarea nenorocirii, căutarea, omo-
rîrca răufăcătorului... uciderea lupulu;
constituie totodată și pedeapsa lui
Urmează eliberarea celor răpiți și în-
toarcerea acasă". (Morfologia basmu-
lui, 1970, p 103) — vom descoperi la
Creangă o structură narativă identică
basmului fantastic din folclorul po-
poarelor europene.
Simplificat, modelului de mai sus
poate fi recunoscut în cele două po-
vești scrise de povestitorul român, în-
trucît :
1.	Personajul principal pleacă dintre
ai săi — a) Capra se duce în pădure
după mîncare ; b) Feciorul împăratu-
lui pornește către unchiul său, împă-
ratul Verde.
2.	Cel ce pleacă sau cei ce rămîn pri-
mesc o povață — a) Iezii să nu deschi
dă lupului ușa , b) Feciorul de împă-
rae să se ferească de omul roș... dar
mai ales de cel spin.
3.	Ispita propusă de răufăcătorul pre-
văzut în povață — a) Lupul își prefa-
ce glasul subțire1 ca al caprei; b) Spi-
nul, prefăcut, iese de trei ori înain-
tea feciorului de împărat.
4.	Fovața primită este nesocotită sau
uitată — a) Iezii cei mari dau drumul
lupului în casă ; b) Feciorul împăra-
tului isi ia slugă pe Spin.
5 Năpasta sau consecința incălcării
poveței — a) Iezii cei mari sint mîncați
de lup ; b) Feciorul Împăratului e
transformat in slugă si botezat Harap-
Alb.
6.	Tăinuirea adevărului — a) Lupe':
insinuează că ursul ar fi mîncat ..
zii caprei ; b) Spinul trimite pe Ha-
rap-Alb la moarte (după salăți din gră-
dina Ursului, după capul si pielea Cer-
bului. după fata împăratului Ros).
7.	Destăinuirea adevărului — a) Iedul
cel mic povestește cum lupul i-a min-
cat frățiorii ; bl Harap-Alb mărturi-
sește fetei împăratului Ros că el e a-
devăratu] nepot al împăratului Verde
8. Pedeapsa pentru răufăcător — ai
Lupul e ars in groapa cu jăratec . b)
Spinul e azvîrlit de calul lui Harap-
Alb in înaltul cerului.
9.	Răsplata pentru învingători — a>
Capra, iedul și celelalte animale din
pădure se veselesc la praznic ; b) Ha-
rap-Alb și fata împăratului Roș fac
nuntă cu mare veselie.
Or, asemenea structură demonstrea-
ză nu numai că in Povestea Iu; Harap-
Alb nu sînt nicidecum două povesti,
cum s-a afirmat uneori, ci dimpotrivă,
că unitatea capodoperei lui Crea gă
se întemeiază pe o schemă narativă
aplicată de povestitor încă din primele
sale texte. Și atunci în ce stă rațiunea
poveștilor neprețuitului Creangă ? Fă-
ră îndoială în imaginea literară si nu
în povestea ce rămîne a fi deslușită
abia în măsura in care știm ce sem-
nifică „bîzdîgăniile" — capră, lup, cu-
cos, cuptor, omul ros... dar mai ales
cel spin si cîte altele — din care se
alcătuiește un text.
I. FILIPCIUC
în luna mai a anului 1935, în cadrul
unui turneu de conferințe In Bucovi-
na, Liviu Rebreanu a conferențiat la
Vatra Damei. Cimpulung Moldove-
nesc. Suceava si Șiret, despre George
Coșbuc — poetul sufletului românesc"
La Suceava. Liviu Rebreanu, înso-
țit tot timpul de soția sa, a fost găz-
duit de Ștefan Pavelescu, directorul
Liceului -Ștefan el Mare", pe strada
Armenească, nr. 10.
LIVIU
REBREANU-
Mărturii
din presa
v re mii
La 19 mai. în sala Dom Polski, ti-
neretul școlar și intelectualitatea ora-
șului de la poalele Cetății de Scaun
a Moldovei au ascultat conferința scri-
itorului. A fost, desigur, un adevărat
triumf și a urmat un banchet, dat în
cinstea autorului Răscoalei, atunci în
plină glorie literară.
în casa directorului, Liviu Rebrea-
nu a găsit colecția revistei ce o condu-
sese mai înainte : „România literară",
spunîndu-j soției : -Uite, dragă Fanny,
că domnul Pavelescu arc colecția re-
vistei mele si eu, în calitate de direc-
tor. n-o am !...“.
Scriitorul a vizitat a doua zi Ceta-
tea de Scaun, fotografiindu-se. si a
fost informat despre activitatea cul-
turală a societăților culturale și a Re-
uniunii muzicale „Ciprîan Porumbes-
cu“. El a admirat bustul compozitoru-
lui din parcul orașului, operă a scuip
torului I. Cîrdei, dezvelit în 1933. „E
o operă frumoasă — a spus el —
bustul d-lui loan Cirdei si e un gest
lăudabil din partea Reuniunii că în-
țelege să-1 cinstească si în felul acesta
pe Ciprian Porumboscu".
La Cimpulung Moldovenesc, scriito-
rul a fost întimpinat la gară de un
grup de elevi, profesori și alți locui-
tori ai orașului de la poalele Rarău-
lui.
La 26 maj a vorbit ir. sala festivă
a Liceului „Dragos Vodă". Scriitorul a
fost prezentat publicului cîmpulungean
de poetul George Voevidca. care, așa
cum arăta Gazeta Bucovinenilor, „în.
tr.o scurtă dar substanțială cuvînta-
re evocă evoluția romanului româ-
nesc și vorbește despre opera lui Liviu
Rebreanu".
începindu-și conferința, scriitorul a
spus : „M-am gindit să vorbesc puțin
despre „badea George" in primul rînd
fiindcă, dintre toți poeții noștri, el e
cea mai pură si mai reprezentativă
expresie a sufletului românesc, dar și
— să mărturisesc — pentru că mie,
în special, mi-e cel mai drag,..".
La plecare, scriitorul l-a sfătuit pe
poetul George Voevidca să-și stringă
poeziile din ultima vreme în volum,
lucru pe care acesta l-a făcut, publi-
cînd în 1936 : Cîntccc pentru Lu [lu-
mină].
La Șiret, scriitorul a fost prezentat
publicului de Traian Șuhan (profesor
de limba și literatura română), care a
evocat opera de romancier a lui Li-
viu Rebreanu.
Dacă trilogia asupra pămîntului ro-
mânesc s-ar fi realizat (Ion, Răscoa-
la, ...), al treilea volum dedicat Moldo-
vei ar fi cuprins, desigur, și oameni și
locuri din Bucovina.
Grațian JUCAN
nicnoNAii xxi
48.	GRAMADA, ION (3. II. 1886, Za-
harești — Suceava — 27. VIII. 1917,
Cireșoaia — Bacău), istoric, prozator.
Fiu de țărani bucovineni, urmează
școala primară în satul natal, liceul
ia Suceava, iar studiile universitare, cu
multe întreruperi, la Cernăuți (*1906 —
1910) și Viena (1910—1912) unde, în
1913, obține titlul de doctor în litere,
încă din timpul liceului publică schițe
și nuvele la „Junimea literară" și
..Luceafărul", sub pseudonimul Nicu
Nalbă. în 1905, schița In Abbiategrasso
i-a fost premiată de revista „Juni-
mea literară". Timp de aproape un an
(15. XI. 1907 — 1. XI. 1908), în paralel
cu studiile universitare, redactează ga.
zeta pentru țărani „Deșteptarea", rea-
lizată în spiritul gazetei anterioare
purtînd același nume. în 1909 se află
în Italia, ale cărei orașe, monumente
și oameni le admiră, raportîndu-lt
mereu la civilizația țării sale. La Vie.
na face parte din societatea studen-
țească „România Jună", din însărci-
narea căreia scrie o monografie (Ro-
mânia Jună" din Viena). în 1912, difi-
cultățile materiale îl determină să ac-
cepte munca istovitoare din redacția
ziarului „Românul" din Arad. Colabo-
rează în același timp la „Tribuna". în
1913, după susținerea doctoratului, es-
te profesor de liceu la Cernăuți și
redactor la „Viața nouă". Ca gazetar,
pledează energic pentru idealurile uni-
tății și libertății naționale. La înce-
putul războiului mondial (1914) trece
în România, unde funcționează ca pro-
fesor de limba germană la liceul mi-
litar de la Mănăstirea Dealu. Deși
scutit de mobilizare, cere să fie trimis
pe front. Luptă în primele linii și cade
eroic la Cireșoaia, în 1917.
Opera literară, adunată în parte de
C. Loghin, în volumul Scrieri literare
(1924), face mărturia unu: talent pro-
mițător. Subiectele inspirate mai ales
din lumea satului (De înviere. Reîn-
toarcerea, Mihalache Trăsnea. în aju-
nul despărtiîrii. De ajun — un tip)
realizează mici tablouri idilice în ma-
nieră romantic-semănătoristă. Răzbate
din ele optimismul structural al auto-
rului. Există în aceste scrieri si finețe
a observației, și sensibilitate și chiar
un anume specific social al epocii, dar.
mai presus de toate, o scriitură a că-
rei curgere limpede o depășește pe
cea a predecesorilor. Ele nu se pot
impune însă conștiinței publice datorită
lipsei de adincire psihologică a conflic-
telor și comportamentelor. Prefigurări
ale unei tensiuni dramatice se fac sim-
țite în De ajun — un tip și Mihalache
Trăsnea. Doar arta descripției pare să
fi ajuns la deplină maturitate in pa-
saje din mai multe povestiri și, în în-
tregime, în tabloul din Grota din Adel-
sberg, citabil și astăzi pe de-a-ntregul.
Studiul Mihail Eminescu. Contribu-
ții la studiul vieții si operei sale, a-
n:5rut la Heidelberg în 1914, urmăreș-
te în special relațiile poetului cu „Ro.
mânia Jună" și trecerea acestuia pe
la Viena si Berlin. Monografia referi-
toare la societatea studenților români
din capitala Austriei este un util do.
cument de istorie și istorie literară.
Volumul Din Bucovina de alătdată.
scris în 1911, la cererea Editurii Ca.
sei Școalelor și apărut în 1926. cuprin-
de cîteva schițe istorice care amintesc
și de scrisul cronicăresc și, fatal, de
primele scrieri sadovenier.e. De remar-
cat insă talentul autorului de a da
viață tablourilor istorice.
A mai colaborat la : „Viața româ-
nească", „Convorbiri literare-, „Glasul
Bucovinei-, „Gazeta Bucovinei", „Nea-
mul românesc". „Buletinul comisiunii
monumentelor istorice". „Calendarul
Neamului Românesc". „Apărarea Na-
țională". Referințe (selectiv) : Loghin.
Constantin — Istoria literaturii din Bu-
covina, 1926, p. 245—253 ; Morariu. Vic-
tor — Amintiri despre Ion Grămadă,
crimpeie din sufletul lui, 1926 ; Mar-
meliuc, D. și Andrieșescu, I. — Eroului
de la Cireșoaia : I. Grămadă, Col. rev.
„Junimea literară", 1936.
49.	GRIGOROVITZA. EMANUIL (15.
II. 1857, Rădăuți — 6. XII. 1915, Bucu-
rești), scriitor, filolog. Urmează gim-
naziul si școala pedagogică la Cernăuți,
cursurile universitare la Cernăuți (1877
— 1878), Iași (1878), București si Ber-
lin (1898—1901). La Berna obține în
1891 (30 iulie) examenul de bacalau-
reat și titlul de doctor în filologie
(22 iulie 1893) la specialitățile : sla-
vistică, limba și literatura germană
modernă, limba și literatura franceză
modernă, cu teza Zum Vokalismus der
slavischen Sprachen. A funcționat ca
învățător în Bucovina și profesor în
Silezia austriacă. în 1879 trece în Ro-
mânia și este angajat mai întîi ca pro-
fesor (la Pașcani), apoi șef al biroului
de traduceri al Companiei căilor fe-
rate din Iași. Din 1888 lucrează ci
profesor la mai multe școli din Iași
și București. In timpul studiilor uni-
versitare s-a bucurat de aprecierile lui
A. D. Xenopol și Titu Maiorescu.
Profesor și germanist cu serioase
cunoștințe lingvistice, a fost apreciat
de contemporani, dar n-a reușit să ob-
țină o catedră universitară. S-a sinu-
cis din cauza repetatelor dezamăgiri
și a unor dificultăți financiare.
A publicat jtovestiri, nuvele și schi-
țe, studii de istorie și critică literară,
traduceri, manuale și dicționare de
limba germană, studii de literatură u.
niversală. Opera literară a fost strînsă
în mai multe volume, multe apărute
incă în timpul vieții : Chipuri și gra-
iuri din Bucovina, Berlin, 1900 (reedi-
tată la București în 1905 si 1924) ; Po-
vești răzlețe, București, 1909 ; De la
hotare. Istorii moldovenești. Bucu-
rești. 1905 ; Schitul Ccrebucului. Po-
vestiri din trecutul Moldovei. Bucu-
rești, 1908 ; Piatra muierii. Povestiri
din trecutul Bucovinei, Arad. 1911 ;
Cum a fost odată. Schițe din Bucovi-
na, bucurești, 1911 ; Din cartea vite-
jiei. Regimentul de infanterie nr. 41
din Bucovina, București, 1911 ; Amin-
tiri și schițe, București, 1912 ; Poves-
tiri din Bucovina, București, 1914 ;
Duduia Pulheria. Amintiri și schițe
din Țara Fagilor, București, 1922. Alte
nuvele și schițe în : „Junimea literară",
„Luceafărul", „Flacăra", „Vatra.
Em.G. se exprimă limpede, expresiv
dar nu ajunge la un stil propriu șl
nici la conflicte dramatice. în stare
să impună situații și personaje. Un na-
rator cult de structură folclorică. In-
teresante ca documente de epocă sînt
paginile cu caracter autobiografic, ca-
re evocă în manieră cronicărească, u-
neori cu umor natural, lumea satului
și a tîrguluj molodovenesc la sfîrșitul
unei ejooci și începutul alteia. Deși ce-
le mai multe lucrări literare nu mai
corespund exigențelor estetice actuale,
ele trebuie apreciate ca rezultat al u-
nui nobil efort de culturalizare, izvo-
rît din cele mai sincere sentimente
naționale ale autorului.
De menționat că transpunerea a 20
de poezii ale lui Eminescu în limba
germană se situează printre primele
traduceri din opera marelui poet în-
tr-o limbă străină. Tot ca acte de pio-
nierat cultural trebuie considerate stu.
diile despre Elementele românești in
limba sașilor din Transilvania (1900)
Românii în monumentele literare ger-
mane medievale (1901), precum și pri-
mele studii critice despre opera lui
Goethe în România (Faust. Studii la
geneza, dezvoltarea și analiza critică
a operei lui Goethe, București, 1905;
Suferințele tînărlllui Werthcr. Refle-
xiuni la romanul lui Goethe, Bucu.
rești, 1903).
Dicționarele (rus-român ; român-rus ;
român — rus — bulgan — german ;
german — român), presupunînd o mun-
că extrem de laborioasă, au cunoscut
mai multe ediții, iar Dicționarul geo-
grafic al Bucovinei (1908) este și as-
tăzi o lucrare interesantă.
I
Referințe : Grigorovița, Mircea —
Un bucovinean de altădată : Emanuil
Grigoroivtza, în „Anuaruj Muzeului
Județean Suceava". X, 1983 ; Loghin
Constantin — Istoria literaturii din
Bucovina, 1926.
Octavian NESTOR
ni — Pagini bucovinene
CONSEMNĂRI
RODERIK ROBERTS
(Tanzania)
Niciodată!
Dacă vreodată o mină,
cu degete tremurînde de spaimă
și răutate,
va apăsa pe butoanele
aducătoare de moarte —
un ocean de foc
ar cuprinde occidentul
și orientul
Nu !
Să nu-ngăduim niciodată
să-nceapă
această zi !
Dinții lacomi ai rachetelor
nu trebuie să se-nfigă niciodată
in trupul dulce
și-nfloritor al pămintului
Niciodată !
în românește de
Arcadie ARBORE
CADRAN
Oameni
Și
pasiuni
Pasiunile, snunea cineva, „sînt sin-
gurii oratori care conving totdeauna".
Desigur există pasiuni și pasiuni. Cele
care depășesc sferele înguste ale mul-
țumirii de sine, credem noi, rămîn și
cele mai puternice, devenind într-ade-
văr demne de toată considerația. Căci
una e să colecționezi cărți poștale ilus-
trate si alta-i să aduni, cu dăruire și
migală, de-a lungul unei vieți, mărtu-
rii despre așezarea în care te-ai năs-
cut. Corneliu Filip, un reporter ambi-
țios despre cane am mai amintit cînd-
va, a avut inspirația să scrie o carte
despre asemenea pasiuni frumoase.
Oamenii asupra cărora se oprește sînt
niște împătimiți ai unor nobile idei, în
fiecare dintre ei existînd, asa cum o
spune și autorul, „o arzătoare dorin-
ță de a face ceva util, de a se expri-
ma într-un mod aparte", cu alte cu-
vinte. de a lăsa ceva în urmă. Eșan-
tionul pe care ni-1 prezintă Corneliu
Filip reunește nu mai mult de cinci-
sprezece „cazuri", edificatoare însă
prin diversitate și cuprindere geogra-
fică spre a defini acea categorie din-
tre noi pentru care existența mai în-
seamnă și neliniște creatoare, îndrăz-
neală, spirit inventiv.
Bătrînul învățător transilvănean
Pamfil A. Albu. de pildă, și-a inves-
tit energia și liniștea cîterva zeci de
anț într-o inimoasă acțiune : fondarea
unui muzeu sătesc la Lupșa. „Umblam
cu straițe și desagi pe la gospodăriile
oamenilor, se confesează acesta. Tot
ce reușeam să strîng aduceam la școa-
lă". Instituția visată și la a cărei edi-
ficare a pus umărul ființează azi, du-
pă cum aflăm, într-o clădire impozan-
tă, ea însăși „prezentînd o valoare ar-
hitectonico-documentară". Motiv pen-
tru care septuagenarul Pamfil A. Al-
bu poate afirma : „Mulțumirea ce o
am acum este că mi-am făcut datoria
cinstit față de neam și țară, față de
moții mei, n-am rîvnit la nimic alt-
ceva.„u.
Din aceeași familie de generoși vi-
sători fac parte și bibliofilul ieșean
Dumitru Grumăzescu, posesor a peste
cinci mii de cărți rare, 1 400 dintre a-
cestea revenind operei eminesciene, și
colegul său întru pasiune, Valeriu Vai-
da din Tg. Mureș, cu o bogată biblio-
tecă de carte veche românească, vesti-
tul lutier Roman Boianciuc din Re-
ghin, profesorul Stelian Neagu, anima-
torul „celebrului" Cenaclu de anticipa-
ție „Selenarii" din Guranda-Botoșani
și mulți alții.
Despre aceștia scrie Corneliu Filip
și o face argumentat și convingător,
ocolind modalitățile publicistice prea
des uzitate, punînd mult sîrg în înte-
prinderea sa. Molipsit de felul de a
fi al interlocutorilor săi, reporterul nu
obosește căutîndu-i, tntrînd în casele
lor, insistînd, revenind asupra discu-
țiilor avute. Cu tenacitate și exacti-
tate. Rezultatul ? O carte incitantă
despre niște oameni demni de admi-
rația noastră, apărută în 1985 Ia Edi-
tura Sport-Turism sub titlul Oameni
si pasiuni.
loanid DELEANU
q Omagiu lui Nicolae Labiș
In cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unei ju-
mătăți de veac de la nașterea lui Nicolae Labiș, Filiala Făl-
ticeni a Soceității de Științe Filologice din R.S.R. a. organizat,
la Liceul „Nicu Gane", cu sprijinul Casei Județene a Persona-
lului Didactic Suceava, sesiuni de comunicări și referate ale
profesorilor si elevilor. La dezbaterea bogatei tematici înscrise
în programele acestora au participat pr zatoruj Grigore Ilisei
si criticul literar Zaharia Sângeorzan, reprezentanți ai reviste-
lor „Convorbiri literare" și „Cronica" din Iași, profesoara Cristi-
na îonescu, de la Liceul Pedagogic din București, autoare de
manuale școlare, profesorii suceveni Mioara și Gheorghe Ga-
fencu, Maria Țigănescu, Elisabeta Prelipceanu, Cecilia Latiș,
Zenovia si loan Ticalo, Constantin Blanaru și Nicolae Sturzu.
muzeografii Eugen Dimitriu, Nicolae Cârlan si Adrian Cocirță,
elevii Gabriela Hodoroabă, Claudia Luculescu și Brîndusa Frun-
ză. La ambele sesiuni, desfășurate în spațiul unei ample ex-
poziții dedicate autorului „luptei cu inerția" (cuprinzînd nu-
meroase documente inedite), a fost prezentă Margareta Labiș,
sora poetului. Totodată, elevii din Fălticeni s-au întîlnit cu
Grigore Ilisei, Zaharia Sângeorzan și Cristina îonescu, care,
alături de Margareta Labiș^ au răspuns la întrebări legate de
Nicolae Labiș și de poezia actuală. In încheiere, elevii au orna,
giat pe marele poet printr-un program muzical-literar inspirat
din „poemele entuziasmului" labișian.
g Premiu
Inginerul sucevean Taras Seghedin a obținut în anul 1985
premiul „Emanuel Teodorescu" al Academiei R.S.R pentru
lucrarea sa „Rezervații naturale din Bucovina", studiu științi-
fic de referință în acest domeniu și, în același timp, însotit de
un bogat material orientativ destinat celui mai Larg public.
iM. M-)
■ Participări
0 La prestigioasele manifestări prilejuite de Centenarul
Liviu Rebreanu, organizate de către Uniunea Scriitorilor și Co-
mitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă Bistrița, au
participat și poeții suceveni George Damian si Marcel Mu-
reșeanu.
Q Invitați la Salonul Dragoslovei, de la Focșani, de sub
egida Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă
Vrancea, poeții suceveni Ion Beldeanu si Marcel Mureseanu au

„Ne transformăm, ne reconstruim și noi”,..
(urmare din pag. 1)
— Se poate vorbi de un speci.
fie al acestora. Varietatea o-
biectivelor construite, scopul lor
final, tehnologiile ce se vor a-
pljca și care determină suprafe-
țe, volume, protecții, utilități,
dau o notă de specificitate.
R. în ce măsură își pune con-
structorul amprenta asupra a
ceea ce face ?
— In primul rînd prin calita-
tea lucrărilor. Vrem să facem și
facem lucruri foarte bune. De
altfel, timpul dovedește aceasta.
Avem obiective care împlinesc
două decenii și și-au dovedit
trăinicia, fiabilitatea. Ca reali-
zatori a proiectelor sîntem in-
teresați ca acestea să fi eficien-
te (grad mare de industrializa-
re, de prefabricare), să includă
tehnologii de excepție cu pro-
ductivitate maximă. încă din
faza de concepție colaborăm cu
proiectanții în stabilirea soluții-
lor constructive adecvate la
condițiile climatice (vînt, frig,
umiditate), la încadrarea lor în
zona naturală, la asimilarea spe-
cificului local (arhitectură, ma-
teriale folosite, finisaje). Co-
laborăm cu arhitecții și proiec-
tanții să creăm condiții de mun-
că și viață optime, să respectăm
criteriile de ergonomie (lumină,
ventilații, paletă de culori etc.),
ca toate să ducă la sensibiliza-
rea, mobilizarea celui ce va
munci în aceste spații.
R. Ce deosebește un construc-
tor de industriale de unul de
civile ?
— Pregătirea teoretică este a-
ceeași. Ambii aplică aceleași,
reguii de rezistență a materiale-
lor, lucrează, în general, cu a-
celeași materiale și execută, a.
proximativ, aceleași operațiuni,
în construcțiile industriale date-
le se schimbă de la obiectiv Ia
obiectiv în funcție de scopul lor,
volumul producției etc. Lucrezi
numai în același an la obiecti-
ve diferite ca mărime, structu-
ră, protecție anticorozivă. Acti-
vitatea este mai complexă pre-
supunînd colaborarea mai mul-
tor unități specializate în reali-
zarea industriilor respective :
construcției, monteuri de utilaj
tehnologic, instalatori instalații
electrice, tehnologice, automati-
zări, de măsură și control), izo-
latori (izolări termice, hidrofuge,
anticorozive). Sincronizarea Se
impune cu stringență în reali-
zarea calității și termenilor de
punere în funcțiune. Diversita-
tea obiectivelor exclude ruti-
na, plafonarea, inerția...
R. Cu ce sentiment părăsește
constructorul obiectivul realizat?
— Evidentă mulțumire în fața
lucrului împlinit dar activitatea
de construcții montaje nu tre-
buie privită ca un scop în sine.
Aceasta este o verigă dintr-un
lanț care se finalizează într-o
nouă condiție a economiei națio-
nale și deci a nivelului nostru
de viață. Un obiectiv industrial
dă altă calitate a vieții multor
oameni pe parcursul a zeci de
ani. Dincolo de febrilitatea care
caracterizează finalizarea unui
citit din creația lor la șezătorile literare de Ia
Năruja (M. L.j.
Focșani si
lui Eminescu
Tu oști veșnicul Tînăr
cel din Venere
din armonii de sfere
din Epigonii...
Noi sîntem clipa unei ere
și ne pierdem ca eroii
in românescul infinit
de parcă nici n.am fi trăit!
Tu ești Luceafărul din cerul
Neamului
care-și croicștc-o soartă
aici in dacicele spații,
stelară diademă ce o poartă
pe veșnică frunte
generatii după generații.
Radu FELECAN
Li viu SUHAK :
„Muzicanții”
obiectiv, apare dorința unui nou
început, a autodepâșirii, a auto-
perfecționării.
R. Faptul acesta de a pune
mereu temelii închide, mă gin.
dese, virtuți... artistice! Șantie-
rul începe cu pămint răscolit,
noroi..-
— Experiența s-a îmbogățit
de La an la an. S-au îmbunătățit
tehnicile, tehnologiile, ordinea de
atacare a lucrărilor. începem cu
organizarea de șantier asind la
dispoziție întreaga documenta-
ție de execuție. Se asigură ac-
cesele și racordurile de utilități
pe sol, definitive, rețelele ma-
gistrale. drumurile interioare
principale. Acestea asigură un
flux tehnologic normaL aspect
plăcut, civilizat al șantierului.
R Cum a evoluat constructo-
rul ?
— De la micul meșter loca,
la specialistul de înaltă califi
care. Pe lingă specialiștii venin
din altă parte sau localnicii în-
torși la vatra lor s-au formal
generații tinere într-un ritm și
un mod care dovedește vocația
noastră constructivă. Majorita
tea specialiștilor noștri sînt o
rigmari din aceste locuri. Au
muncit și în alte țări (R.F.G..
Italia ș.a.) și temeinicia lucru-
lui făcut ne-a adus laude șt sa-
tisfacții.
R. Vă întoarceți pe unde ați
lucrat ? Cu ce sentimente ?
— Putem considera aceste o-
biective ca niște copii ai noștri.
In ele este înglobată o parte din
viața noastră fizică, psihică, în-
treaga noastră putere de muncă.
In toate au existat și clipe plă.
cute și clipe grele. Fiecare are
o personalitate, o istorie, o via-
ță a sa si trebuie reîntilnit din
rfnd in cind, mai ales că se
comportă bine in timp. Nu ne
arată nimeni cu degetul pentru
ceea ce am făcut. Apoi, nostal-
gia anilor trecu ți—
R Ați citit literatură despre
constructori ? Cum ați judecat-o?
— Viața si munca noastră este
de multe ori aspră, dificilă. Ne
transformăm ne reconstruim și
noi Evantaiul larg de meserii,
de profile. de colaborări dau
complexitate activității noastre
Dinafară nu se vede chiar to-
tul. Munca. în faza inițială cel
puțin, se desfășoară în frig, ar-
șiță. vfnt. ploaie, la înălțime.
Anume trăsături ale omului do_
bindesc pregnanță. Devenim mai
energici, mai hotârîți. mai pu-
țin diplomati sau dispuși a ne
crampona de lucruri mărunte.
Uneori lucrurile sînt hiperboli-
zate fără rost, alteori romanța-
te pînă la dulcegărie. Viața
noastră permite antiteze spec-
taculoase. dar și marginalizari.
Din neînțelegere si inerție. U-
neori constructorii sînt văzuți
superficial, judecați greșit — in
viață ca și în literatură.
R Privind înapoi—
— Ceea ce am făcut a însume:
în două decenii peste 60 de mii
locuri de muncă în municipiul
și județul Suceava. Implicațiile
sociale sînt imense. Poate jude-
ca oricine.
■ Turneu
Ansamblul „Ciprian Porumbescu" din Suceava
recent un turneu artistic, cu spectacolul folcloric
a întreprins
Cîntec drag
de plai străbun, în regiunea Cernăuți din U.R.S.S. Artiștii su-
ceveni S-au bucurat de o caldă primire din partea publicului
spectator și a organizatorilor, atît în capitala regiunii, cît și
în celelalte localități unde au avut loc reprezentațiile. (M. M.)
| Expoziție
Unul dintre cei mai talentați pictori amatori din județ
Francisc Jișca, laureat al Festivalului național „Cîntarea Româ-
niei", a deschis la Galeria de Artă si la Casa de Cultură a
Sindicatelor din Suceava, expoziții de pictură în care se
găsesc, mai ales, peisajul bucovinean si inspirate portrete
oamenilor care-1 locuiesc. (M. L.)
■ Culturale
In cadrul Festivalului Național „Cîntarea României'
ale
sub
egida Comitetului de Cultură și Educație Socialistă al Jude-
țului Botoșani, s-a desfășurat Simpozionul „Botoșani — per-
manențe istorice. Județul Botoșani — străvechi pămint româ-
nesc. vatră de locuire continuă".
In diferitele secții, în care au fost prezenți oameni de ști-
ință de cultură din țară și de peste hotare, au participat. în
județul Suceava, cercetătorii :
— Mircea Ignat („Contribuții la cunoașterea circulației mo-
netare în secolele II—III e.n. în nordul Moldovei") ;
— Emil Emandi („Date de geografie istorică dintr-Un jur-
nal de călătorie inedit din sec. XVIII", în colaborare cu prof.
umv. Vasile S. Cucu, din București) ;
— Vasile Demeiuc („Cîteva considerații cu privire la acti-
vitatea lui Petru Movilă") ;
— Eugen Dimitriu, Petru Froicu („Din corespondența lui
Alf Lombard către Aurel George Stino") ;
— Corneliu Pârîti („Contribuții
domeniul restaurării-conservării ;
preta re").
la glosarul de termeni din
definire, explicații, inter
H Cărți
Trei sînt coordonatele esențiale
urmărite, explicit, de Emil
loan Emandi în lucrarea Muzeul de istorie Suceava, publicată
de Editura Sport-turism, 1985, în. colecția „Monumente și mu-
zee" : 1. publicul vizitator are la îndemină un îndreptar, siste-
matic și clar, ce-i facilitează și dirijează
și exactă, a sensurilor și semnificațiilor
incumbă vizitarea complexei expoziții de
cevean ; 2. istoricii și iubitorii de istorie
înțelegerea profundă
multiple pe care le
bază a muzeului su_
sînt în posesia unui
compendiu de istorie, sui generis, al Țării de Sus, dublat de o
istorie a mișcării muzeistice bucovinene ; 3. obștea muzeogra-
fică suceveana își vede expus acum, pentru prima dată, într-o
lucrare de specialitate, aportul la „îmbogățirea experienței mu-
zeografice din țara noastră" (S.N.C.).
Și dacă „gradul de cultură al unui popor se cunoaște după
starea muzeelor- (Grigore Antipa), cartea lui E.I.E. vine să
reliefeze, și implicit, amploarea, profunzimea și nivelul înalt
al vieții spirituale din această străveche vatră a patriei noastre,
atît de bogată în tradiții istorice, de artă și de cultură.
REALIZATORI: Ion BELDEANU, George
DAMIAN, Viorel DARJA, Ion CARP
FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh.
LUPU, Marcel MUREȘEANL, Ion PA-
RANICI, Mircea TINESCU, Alexandru
TOMA
Tehnoredactare:
Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 48
N. C.