ipQQini (..j (bucovinene ION ROTARII De cite ori poposim la Suceava... MARTIE 1985 SUPLIMENT EDITAT 1N COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA Martie Nestrămutat în ritmurile sale, timpul, cu fiecare zi mai bogat in lumină, Înaintează în primăvară. Fiind prag dinspre zăpezi către explozii florale, MARTIE ne face, indeonște, martori la triumful miracolelor vegetale; le promite însă prin semnele atot- biruitoarei germinași, îndemnîndu-ne să ieșim, noi înșine, pre- gătiti pentru primenire, în întimpinarea noului anotimp, Pă- inîntul î.și adună puterile pentru a hrăni izbucnirea vieții în fi- rul de iarbă și a înălța „tăcutele seve in lumini". Spre el se simte ființa-ne mai tare atrasă acum, fascinată de Minele as- cunse in pîntecul ocrotitor al naturii, dornică de a le desluși și împărtăși poezia. In cuprinsurile de lume ale satelor — unde primăvara este mai generoasă în manifestări ale firii, punind deopotrivă pecete pe chipul așezării, oamenilor, îndeletnicirilor — ne lăsăm purtați de gînduri și de tentația (re)integrăni în- tr-un univers de statornică și trainică înfrățire cu pămintul. Către cîmp și gospodarii lui ne deschiaem auzul si sufletul ca să percepem freamătul muncilor agreste făptuite cu fireasca încredere a răsplătirii sîrguinței prin bogăția rodului. Inrîuri- tă de frenezia renașterii, împlinite sau ae-abia presimțite pre- tutindeni, în glie, în aer și ape, propria fervoare lăuntrică face să „încolțească" iarăși și iarăși și să sporească, mereu înzecit și însutit, precum boabele din ooabe-sermnțe, prețuirea și re u- noștința pentru cei ce poartă din veac nume înrudite cu ai țarinii și al țării ; ca și pentru toți aceia care, fără să reven- dice un asemenea titlu de noblețe (autentică prin vechimea, frumusețea și Însemnătatea gesturilor specifice), cunosc rosturile și stăpînesc temeinic secretele cultivării ogoarelor. Nu e de mirare, așadar, că, în MARTIE, cînd „pomii sint du_ reri de muguri", „gîndul ni-1 dezmărginim", incercînd să ieșim din orizontul preocupărilor cotidiene și să ne facem mai fami- liar domeniul cel mai puternic marcat de ciclurile naturii și de care cu toții ne simțim dependenți in existența fizică și nu numai fizică. S-ar cuveni poate să ne întrebăm, mai ales in luna ce amintește de un zeu reprezentind și forța brutală, care este destinul agriculturii într-o lume ce tinde să mute „războiul ste- lelor" din sfera ficțiunii în cea a unei realități capabile să am- plifice teroarea mondială. Rămînînd mai aproape de... pămint (cu speranța că totuși rațiunea va izbîndi în lucrările sale con- sacrate păcii) să ne... mărginim a constata ca marea „uzină biochimică" producătoare de materii alimentare (dar șt pen- tru alte trebuințe omenești) păstrează în funcționarea sa — în ciuda înnoirilor operate in temeiul cuceririlor științifice și tehnice și sub semnul necesității de a-i fi mărită productivitatea — elemente neschimbate ale „procesului tehnologic" practicat de milenii de muncitorii" ei : „sămînța mirabilă" se cere învăluită de căldura lutului afinat; creșterea plantei folositoare — aju- tată și ferită de „agresiuni" ; rodul — cules și adăpostit. Vor- bim uneori despre „autoaprovizionarea bioenergetică" dar sub- înțelegem aceleași binefăcătoare efecte ale luminii solare, ge- neratoare de transformări și acumulări în trupul vegetal: ace- leași „resurse gratuite" (energia trimisă de soare, bioxidul de carbon. ..) sînt valorificate, chiar dacă se caută formule de ri- dicare a „ratei fotosintezei". Mai nouă este poate — pe lîngă, așa cum aminteam, fizionomia dobindită prin modernizarea mi- jloacelor și aplicarea procedeelor propuse de știința agronomiei — conștiința acestui timp că agricultura, aspirînd să se sus- tragă de sub imperiul naturii (mai precis de sub cel al influ- ențelor negative generate de capricii ale acesteia) îi rămîne „în- datorată" ca sistem ce beneficiază permanent din partea ei de „intrări" ale unei bune părți din materiile prime și energia necesare. Determinînd nivelul și caracteristicile alimentației, a- sigurînd dimensiuni superioare „plămânului verde" al „planetei albastre", ea constituie un domeniu de activitate umană de ex- tremă importanță. Iată de ce o numim ramură de bază a eco- nomiei și socotim pămîntul avuția națională cea mai de preț a poporului ; iată de ce, în actualul cincinal, investiții în va- loare de circa 155 miliarde lei sînt alocate de stat acestui sec- tor, fiind destinate, printre altele, sporirii potențialului produc- tiv al fondului funciar ; iată, în fine, de ce demersuri vizindu-1 cuprinzător și profund — de la aspectele mecanice, chimice, biologice, pînă la cele de organizare, competență și responsa- bilitate — sînt subordonate programatic >obiectivelor noii re- voluții agrare în țara noastră. De bună seamă, MARTIE este, și dintr-o asemenea perspecti- vă, un timp al efervescenței, al căutărilor de a înfăptui mun- cile cîmpiei potrivit noilor cerințe. Mișcarea ideilor este parcă mai intensă; se afirmă mai viguros dorința de contribuție în spațiile creației; printr-o semnificativă coincidență, aceasta a fost și luna exprimării unor fundamentale opțiuni civice, în tumultul trăirii momentelor electorale de vîrf: experiența anilor trecuți, a celui care ne-a bucurat cu producții record de cereale în po- fida unor condiții climaterice nu tocmai prielnice, este impli- cată, prin strădanii anume, între temeiurile rodniciei viitoare. Univers respirînd marea armonie a „tot ce devine în patrie", cel al germinării, al faptelor care o stîmesc și-i pregătesc îm- plinirea în creșteri și încununarea în ipostaza „supremelor pu- teri" din boabe rămîne un fecund simbol îndemnînd la neliniște creatoare, la dezmorțirea încetinelilor iernatice, la stăruitoare „cultivare" a propriului ogor spiritual ; inspirînd, totodată, a- dînc respect pentru oamenii cîmpului cărora cuvine-se să le aducem aleasă laudă și să le dorim mănoasă truda. Ion NEDF.LEA Desen de Ion Carp FLUERICI Nu m-am regăsit complet in nici unul din răspunsurile date in diverse anchete și interviuri la întrebarea „Ce cărți v-au marcat copilăria și adolescența?" Cei solicitați să răspundă — scriitori și critici români con- temporani — au avut, se pare, o copilărie și o adolescentă mult diferite de ale mele. Fapt po- sibil. de vreme ce în afară de unul, fiu de țăran, toți ceilalți intervievați Iasă să se înțeleagă că au beneficiat la vîrstele res- pective de biblioteci de familie și de îndrumări competente. Dar și așa, ceea ce m-a surprins e precocitatea cu care ei au aiuns, urmind linia dreaptă, la capo- doperele literaturii pentru copii și tineret. Prin comparație, descopăr că educația mea literară a fost ne- sigură și confuză. Am citit cu patimă, fără a urma o pedago- gie și fără a face distincții de calitate, atent doar la meandre, le narațiunii și la caracterul personajelor, tot ce-mi puteau oferi, la începutul anilor ’50. o veche bibliotecă sătească, o bi- bliotecă de liceu militar proas- păt înființat și cîțiva prieteni de condiție comună cu a mea : adică literatură de colportaj scăpată indexărilor succesive din acea epocă, multă literatură rusă și sovietică, literatură ro- mână de autori secundari. în- trucît numărul exemplarelor dintr-o carte se dovedea insufi- cient în raport cu cel al soli- citărilor, termenele acordate pentru lectură erau foarte scurte. Trebuia așadar să citesc rapid, pentru a nu afecta aștep- tările altora. Abia pridideam „să înghit", necum să mai „ru- meg" cele citite. Astăzi mă mir cum au putut încăpea alături a_ tîtea volume contradictorii, ca să nu zic incompatibile : Viața lui Klim Samghin de Gorki, Po- De cite ori revenim la Suceava, noi cei care trăim în alte părți ale Țării, ne regăsim în Cetatea vegheată de măreața um- bră de bronz a lui Ștefan cel Mare, țîșnind din păduri ca o emblemă proiectată pe cer. Ne regăsim în grandioasele con- strucții ale prezentului victorios. Ne regăsim în Casa Memorială a lui Simion Florea Marian, Templu și simbolică Vatră a Fru- museții sufletului și limbii românești din Moldova de Sus. Nu in altă parte, ci numai aici, la porțile codrilor Bucovinei, în cel mai statornic punct de confluență a graiurilor, Poeziei și Cîntecu- lui național, i-a fost dat să se nască, să trăiască și să creeze acestui mare contemporan al lui Eminescu și precursor al celui- lalt strălucit moldovean, George Enescu. De cîte ori poposim la Suceava, noi cei care trăim în alte părți de Românie, ne regăsim în Cetatea lui Ștefan, în Ștefan însuși, în Simion Florea Marian, în Eminescu și Enescu, în sufletul Țării de Sus. Poetul cînd vine Poetul cînd vine în lume, vine pe un drum de lumină și cere puțin, dar în toate o zare cu un cuvînt mai senină ; cît umblă poetul prin lucruri' — neatent ?, generos ? — risipește iubiri și lucrurile toate, vrăjite, mirate, capătă alte, nebănuite luciri ; I cînd stele îl cheamă-ntre ele să vină, cuvintele-n drumu-i făclii se aprind ; lumea rămîne cu un vers mai senină iar bolta cu o lumină mai mult scînteind. Octavian NESTOR vestiri din anii grei de A. G. Vaida. Lordul cel mititel de F. H. Burnett, Tinăra gardă de A- lexandr Fadeev, Genoveva de Brabant (Măria sa. Puiul Pădu- rii) de Mihail Sadoveanu, Zba- teri de Constantin Streia, Visul lui Bimbirică de Ion Cireșu, Stâvilare de D. V. Barnoschi, Chițibuș cel drăguț de T. D. Speranția. Babbitt de Sincleir Lewis, Desculț, de Zaharia Stancu. Port Artur de A. Stepa- nov etc Emoții tari, indelebile nari, partizani, asceți, explora- tori. Mă fascinau deopotrivă Pa- vel Korceaghm, căpitanul Ne_ mo, Mikluho Maklai sau Simion Stîlpnicul. Exultam, sufeream, mă revoltam, uram pe răi, pe lași, pe oportuniști, pe zeloșii de tipul lui Pavlik Morozov, cel ca- re și-a denunțat tatăl. Resursele mele de curaj, de abnegație, de fidelitate păreau fără sfîrșit. Retrospectiv, constat că acest mod de lectură simpatetică și naivă avea meritul de a mă sen- VIATA Șl LITERATURĂ Lecturile anilor tineri mi-au procurat în acei ani Hagi Murad de Lev Tolstoi, Vie- țile sfinților (povestite de D. D. Pătrășcanu și M. Sadoveanu), Asa s-a călit oțelul și Născuți in furtună de Nicolai Ostrovski (romane care au cunoscut, aflu dintr-un recent număr al revis- tei „Lettres sovietiques" 550 de ediții, au fost trase in 26 de mi- lioane de exemplare și au fost traduse în 112 limbi), Timur si băieții lui, Strada Toboșarului, Ciuk și Ghek de Arcadi Gaidar, Cuore de Edmondo De Amicis, Cinci săptămini in balon și Douăzeci de mii de leghe sub mări de Jules Verne, — aces- tea adevărate .cărți de căpătîi". Citeam cu fervoare, absorbit, e_ moționat, adesea cu ochii u- mezi; mă identificam cu eroii, care, se deduce, erau revoluțio- sibiliza și de a mă pune pe o direcție morală, dar și defectul — cu consecințe ce s-au pre- lungit în timp, aminîndu-mi ac- cesul la o înțelegere adecvată a lucrărilor — de a-mi Înrădă- cina conv ngerea că literatura e sinonimul realității și de a-mi inspira o încredere habotnică în sensurile de suprafață ale cuvîntului tipărit. Mi-au trebuit ani îndelungați pînă să ies din universul maniheean al litera- turii făcute cu idei mari și sen- timente frumoase. N-a fost — dacă aș afirma contrariul, aș nunții — un moment de jubi- lație. In clipa în care am în- ceput să suspectez ficțiunile, să le decodez, să le ierarhizez, să interpun între mine și text teo- ria. cititorului inocent de altă- dată i s-a substituit criticul. Ca prințul din legenda despre Me- lusina, acesta poartă nefericirea indiscreției sale: odată cu sesi- zarea metamorfozelor literatu- rii, vraja, misterul diminuează sau chiar dispar, locul lor ocu. pîndu-1 nevoia de comprehensi- une și sentimentul unei datorii inepuizabile. S-a spus, nu o dată, că im- presiile din copilărie ne defi- nesc destinul pentru multă vre- me. O anamneză, prin sondarea lecturilor efectuate în anii ti- neri, îmi confirmă valabilitatea aserțiunii. Dacă, de pildă, nu am preferințe tiranice, dacă u- neori sînt atent mai mult la sensul etic decît la cel estetic, dacă — citind — vreau să simt omul care a scris, dacă mai cred în utopii și mai gust încă operele edificante, dacă mă în- torc deseori la Șeherezada, dacă nu mă dau în vînt după au- torii care — autocomentîndu-se — țin cu tot dinadinsul să ne livreze secretele „produsului lor literar", dacă ucenicia mea e mai lungă decît a altora, dacă în viața cotidiană împing ne- mulțumirea de sine pînă Ia su- ferință. una din cauze o repre- zintă negreșit eclectismul, fac- tura simplă, curenții tendențioși ai cărților citite în copilărie și adolescență. îmi făcusem iluzia că. printr-un efort de resiste- matizare intelectuală, am reușit să le șterg engramele, să le sur_ montez amintirile, dar iată, în ciuda sfintelor, enzimele lor continuă să lucreze în mine. O asemenea constatare mă melan- colizează și mă îndeamnă să susțin că există multiple și e- vidente corespondențe între lec- turile si biografii!? noastre. Sîntem, în bună parte, ceea ce am citit în tinerețe. Constantin CALIN A PRIVI Sfînd de vorbă Ei se arată dispuși să continuăm discuția. Graba a fost dată afară din casă. (Ah, ce bine-i, mă gindesc, să dai graba afară din casă !). Deși e 1 martie, la munte e frig, surid ză- pezi, pînă în prag, încă. Deși e martie, vorbim despre iar- nă. Iarna n-a fost grea, zic ei. Iarna e iarnă și vara e vară. Satul e unul de munte, din Bucovina. Casa e caldă. Lem- nele trosnesc. Parcă se dezmorțește cineva, parcă se scoală din somn o ființă tînără căreia-i trosnesc oasele. Dar nămeții au fost pînă la fereastră, îndrăznesc. Al- teori, mai demult, au fost cît casa, zic ei. larna-i ca omul, zic ei, trebuie luată în serios, trebuie să ieși in calea ei, să-i zici vino, să umbli după ea, lama-i ca o virstă, spun ei. Cei de la orașe o urăsc. Ea simte și-i străbate. Scapă numai copiii. Văd ieșind fum pe la case, deasupra satului. Soarele — ca un țipăt. Fetele fac mărțișoare. Împletesc două culori. Pare un ritual. Este. Să-ți dăm și dumitale, zice una. Dă-i mai multe, șoptește mama lor. Poate mai are pe cineva pe acolo. Soarele ca un țipăt. N-a fost iarnă grea, zîmbește bătrînul. Pune fin i- sanie, zice el fiului. Lumina cade, toată, obosită, pe țișoarele de pe masă, aprinzindu-le. Marcel Ml Kl . Cronica literară Titlul recentului volum de versuri al lui Marcel Mureșeanu posedă un coeficient ri- dicat de ambiguitate, fapt care, pentru un op de poezie, poate fi o bună carte de vizită; desigur, cu condiția ca posibilele lui valori semantice să aibă acoperire în substanța poeziilor pe care le supratitrează. Matineu sugerează, de la bun început, ideea de spectacol, sugestie pe care o confirmă cele mai multe dintre poemele părții a doua a volumului (Timpane) — adevărate scenarii concentrate, cu una-două, rareori mai mul- te, personaje, utilizînd diverse modalități ale comicului, dar depășind, de regulă, fi- nalitatea imediată a acestuia, în tot cazul rareori ancorînd în rada comodă a umoru- lui. în prima parte a volumului (Lacrima lucrurilor) întîlnim, de asemenea, cîteva astfel de poeme aparținînd așa-zisului li- rism obiectiv, construite pe o tramă narati- vă minimă : Bronz, Despre părinții repor- tajului, Studiu, în fața ferestrei. Numai că aici comicul, aproape exclusiv în formula ironică, apare rar — scintilații aparent în- timplătoare în masa unei crispări existen- țiale grave, sever strunite, deci cu atît mai dureroase. La un nivel mai general, cele două secțiuni ale volumului se cuplează în- tr-un efect intenționat de contrast. Dar termenul „matineu" mai presupune și un anumit fel de spectacol: unul la lu- mina zilei, așadar mai luminos, mai acce- sibil. chiar mai vesel decît cel de noapte, oricum lipsit de conotațiile inerente ale în- tunericului. Titlul are, și în această ipoteză, acoperire, numai că ea apare ca rezultat al unei operații de disimulare. Regula este că lumina diurnă, solară, face să pălească tai- nele, estompează tragicul existenței, face mai greu perceptibile contrastele. Și chiar aceasta pare a fi situația în stratul superfi- cial al poemelor — cel anecdotic ; dar pe ansamblu și la nivelul structurilor de adîn- cime — cele realmente poetice —, spectaco- lul lumii pe care ni-1 desvâluie Matineu (spectacol-colaj !) nu este deloc confortabil și omogen, nu este un joc accesibil și ino- fensiv în care intri cînd vrei, interpretez? partitura care îți convine si cit îți convine și ieși din combinație după propria voință. Dacă, supuse luminii unei lucidități corozi- ve, contradicțiile pălesc, sensurile grave se trag mai în adine, erorile grave devin acci- dente derizorii, atunci sensul unei poezii care refuză comodității, contrastelor de alb- negru este de a descoperi linia ib-abilă si sinuoasă, aproape ir.vizittllâ care c aparte contrariile : binele dr rău, falsul de ' devăr, tragicul de rizibil. Ln dentui t de dicteul destinului, crslul d ireal esc r. pentru că demarcația. atît d incertă, prin ea insăsi. importanta. g« r d zii. escamotind dihotomiilc lumii, r* pentru să scapă atît de ușor pr ru O ast- fel de poezie nu are. sn fond, -.im de „ma- tineu". Sub aparența ironiei, bufoneriei, gro- tescului. sau mimînd cu voluptate senină- tăți calme, detașate ori sprințare, superfi- ciale chiar, demască la rece iluziile diverse cu care oamenii îsi agrementează comodita- tea existenței (adică lașitatea sprijinită pe argumente lucrative), ocolind dilemele și restriștile dar. implicit, și certitudinile și iluminările. E o poezie edificată pe între- bări aparent simple, formulate deschis sau numai sugerate, adresate cu un iei de sfiel- nică reținere dar si cu cruzime mascată, ca- re deschide dificile căi de acces âtre un tragic destin dezvoltat cu discreție și so- brietate. Ajunși la acest punct al înțelegerii inten- țiilor autorului ne putem întreba dacă nu cumva titlul nu cuprinde și o capcană ling- vistică : căci volumul este efectiv mâtine, tragicul si comicul supunîndu-se. in cîteva PROZĂ Trandafir mincind clătite*) Nu poate suferi amiezile. „O adevărată pa- coste amiezile astea" gîndește în timp ce co- trobăie prin frigiderul Arciic căutind o cra. tiță anume si unda de răcoare din cavitatea metalică îi învăluie fața iar el întîrzie să îm- pingă ușa, sc simte minunat ; „iar stai cu frigiderul deschis", aude vocea Venerei și doar atunci se ridică nevoit să renunțe, deși Venera nu-i acolo, e la școală, abia și-o fi început programul, dar știe că chestia cu ușa frigiderului nu i-ar trece-o ea neobservată. Cel mai mult îl sîcîie amiezile de iulie. O mole.șeală caraghioasă i se lasă în picioare, începe să caște și dacă se întîmplă să-1 apu- ce pe stradă, înaintează ca un somnambul, simte cum pleoapele-i devin grele, aproape că nu c-n stare să îndruge un răspuns de sa- lut. (In cazul în care-i salutat), Isi așează clătitele în farfurie și dă dru- mul la radio. „Aici Radio-Vacanța, dragi as- cultători vă invităm la o oră cu tinerețea" anunță vocea săltăreață a crainicului, de o veselie gratuită, urmată de ritmurile afurisite ale unei melodii estivale. „Tipul e pus pe fapte mari. Vrea cu orice preț să mă învio- reze !“ Acum privește pe fereastra bucătăriei dincolo de care se înalță un plop ca o pa- văză pentru ochii prea curioși de Ia blocul vecin. „Frumoasă priveliște, nimic de zis, constată Trandafir și nu o face pentru prima oară, numai de n-ar fi automobilele parcate pe aleea dinspre parc". 11 trezesc dimineața. Cel mai mult îl sîcîie individul cu trabant albastru. Se scoală în zori și dă drumul Ia amărita aia de morișcă și morișca pocnește, tușește, răpăie ca o pușcă automată „Ia-o dom’k si du-te odată unde te-ai pornit!“ îi strigă el furios și ca să se calmeze se-arun_ că sub dus. Cînd s-a mutat aici nici nu era vorba de-asa ceva, de hărmălaia de-acum. Vine pescarul de la Scara C. Pășește greoi in cism- ! Iui înalte, încruntat, apăsat de greutatea rucsacului ponosit în care bănuieș- te că n-ada nimic. „Și-acum să vă prezen- tăm programul de discotecă din această sea- ră". îi ved pe plajă, aude valurile lipăind nisipul, ii apucă nostalgia. „Mi-ar prinde bine o săptămină la mare". Numai că nu și-a terminat încă proiectul si nu îndrăznește să-1 abordeze pe șaf. Oftează. Se vede pe plajă, d'-ci, pe malul lacului Amara. Cei doi de pe puntea unde se des- carcă nămolul cu pieile roșii pîrlite, culoare de rac fiert. Undițele pregătite, alături. N-au scos cine știe ce, să fie vreo opt bucăți, în schimb au dat gata o sticlă de rom. Grasul are mișcările greoaie, incoerente. Apucă o dintre cele mai bune poezii, unei ingenioa- se consubstanțializări, ca, de pildă, în acest Cintecel : „Boala mea se cheamă frustrare, / ea se manifestă sub formă de cratere luna- re / și vine pîș, pîș, pe-o cărare / cu trenu- rile cele mai mărfare, / murdărind și călcînd în picioare / cele eterne și trecătoa- re, / eu aștept cu disperare / s-o ucid ca Sfîntu Gheorghe pe fiare. / ea-mi fură chipul de pe altare, spada mea insă nu cunoaște-nșelare". Tragicul și comicul mai coexistă în volum în încă cel puțin două relații : de justapunere, pentru a demon- stra cît de neînsemnată este linia de demar- cație dintre ele și de contrast, în acest caz vizindu-se un efect de patetism. într-un poem din volumul anterior, Mar- cel Mureșeanu formula următoarea decizie : „Am hotărît în sufletul meu / ca de acum înainte să nu fac altfel nici un lucru de- cît grăbit depărtîndu-mă de el", „a face- vizînd aici actul poetic : hotărîrea de a se distanța de materia poeziei este respectată în Matineu cu o rigoare ce nu poate fi pre- văzută. Consecințele distanțării sînt multi- ple. în primul rînd. apare un vizibil scep- ticism (rodnic în plan artistic) asupra iubi- rii, fericirii, inocenței și armoniei, cu con- M4RCH MIM W MATINEU) secințe însemnau nu numai în pian onto- logic dar < in înțelegerea surseior frumo- sului Volumul s, deschide cu e- vocare? unui Hermes ^inventatorul lirei) că- zut in uitare și a unei Arcadii (unde el își îiiarui) zuprinsă d“ uitare ți de o fa- Udkă .iriabran’: chiar și cinPX’ii dr iubire al & . »3le — Afrodjta — i-a p -rdui pmevec : -Altarul lui Hermc-s / in pa- r g ■ . umăr doici ai ar-melor in- snrau ie-bu- dc pcinu ră-arMC printre 7 Ji -f pf . i‘în- g« Lunii xrul cu f prin nHi- peri cu haina de atM* a&ANVtf ' auw- -ind uRiuaa noapse* (Vis). Sa resimte și j Murpr.nzâtoare pentru autor) neîr'redere in v v; * ca cehi ui al poeziei ; de aici, două eorisrcln;.- : provocarea aruncată acestuia de a g a jăoacea lui semantică (la diferite . I - xtului). provocare, însă, deocam- dVpr< . cuminte. prea respectuoasă, și că- wjrrj dr surse poetic» în alte spatii ale es- teticului. Cînd optează pentru vizual (cu ca- rt prilej dovedește o bună stăpînire a va- lorilor plastice), poetul procedează similar lui Utrillo care picta după ilustrate : Stropi mari reserie si adîncește o stampă japone- ză : -Gheișe de piatră cele din urmă fler: de lotus dintr-un oraș scufundat fluturi mart cît un bri- 1 d« sfzz-ut tău.d pmts -eie ..-rulai saturat d* miresme obli ii ochi ai p-t înr / trecînd prin ferestre / către ca- mera de ceremonie / a ceaiului. / Pe rama de aur a malului / inscripții de arbori inalți / printre ele cea care spune / dimi- neața călătoream desculți / blind despicau * Marcel Mureșeanu, Matineu. Cartea Românească, 1984. roșie și cînd mușcă din ea, zeama i se pre- linge pe bărbie și lui puțin îi pasă. Mina sa caută ceva, nu găsește și mormăie în gol, soarele aruncă peste ei smoală topită. Ce- lălalt a înghițit alene ce și-a adus de-acasă iar acum stă într-o rină și fumează impa- sibil. „La ora douăzeci, dragi prieteni — nu-i tace gura ăluia, care crede că toată lumea e-n concediu — vă invităm la o întilnire cu romancierul Simion Bota, ultimul său succes de librărie fiind, după cum știți, „O fată fericită", care spre să...“. în balconul de la doi își face apariția doamna Isăilă în costum de baie. E puțin somnoroasă, puțin ciufulită, destul de plinuță și, cînd se aplea- că, sinii opulenți dau năvală peste corsajul portocaliu gata s-o ia la vale. Trandafir zîm- bește și rămîne cu furculița suspendată. „Bună dimineața, doamna Isăilă". „Vai, și as- tăzi sa fi o zi splendidă?*. Dialogul se con- sumă la plecarea lui Trandafir spre Centrul de Proiectare, cînd bucălata sa vecină se îndreaptă deobîcei spre piață, — Hai, puișor, să-ți dau și ție puțin ! face blonda spre băiețașul cu burta arcuită ca un balon. Și-și leagănă șoldurile smolite știind că ochi curioși o urmăresc cu aviditate. Co- pilul se trage îndărăt, fuge, nu vrea să fie uns cu nămol. Și nimerește între cei doi cu undițele, căzuți toropiți în poziții de aban- donare totală. Băiatul ii privește cu atenție și descoperă pe fețele lor congestionate puz- derie dc broboane de sudoare din care se formează minuscule pîrîiașe ce se preling apoi pe tîmplc, pe gît, pe piepturile păroase Pînă ce grasul ridică o pleoapă mormăind adormit : „Ia dă-ncoace cocoșelul, să-I zvîrl la pești!“ Și cum mestecă visător a treia clătită cu brinză de s'acă, iată, la etajul patru zăreș- te o pisică. Animalul scoate șiret capul în fereastră și face primii pași catifelați. „Va urma un concurs de muzică ușoară, mai bi- ne zis un concurs de interpretare. Ia care vă puteți înscrie și dumneavoastră, apoi, din nou pe ringul de dans". Porumbelul ciugu- lește nepăsător din firimiturile de piine, pre- sărate pe pervaz. Sînt cîteva zeci de aseme- nea porumbei aciuați în clopotnița catedra- lei din apropiere. Ziua se zburătăcesc prin Piața de Marmură, prin grădina publică, ate- rizînd din cînd în cînd pe Ia geamurile a- partamentelor din cartier. Pisoiul a mai înaintat puțin. Merge tupi- lat, cu coada trasă și gîtul întins, încordat. Totdeauna înainte de ora prînzului pe dru- apele pămîntul". Cînd optează pentru mu- zică, deconspirind limitele vizualului, ră- mîne la stadiul profesiunii de credință, vo- lumul acesta nedezvoltînd această virtuali- tate (Despre cuprindere) : „.. .cînd însăși cea existentă, / șoapta, / cărămidă a armo- niei, / pătrunde-n făptură, / mici dumnezei adeverind despre ea. / Ei poartă la șold / orgă și sunete / cît ochiul argintului". Insă cea mai importantă consecință a a- sumării distanțării este trecerea de la li- rismul confesiv, puternic subiectiv și, în cazul lui M.M., uneori de coloratură senti- mentală, covîrșitor in volumele anterioare, la un lirism intelectual, rezultat din efortul de impersonalizare a eu-lui creator, al cărui principal efect este lărgirea considerabilă a ariei cunoașterii poetice. Ambitusul acestui mod poetic este incomparabil mai amplu decît al poeziei „de sentiment" și, în conse- cință, posibilitățile de opțiune ale artistului care aderă la el practic nelimitate. Deocam- dată, adică in acest din urmă volum, auto- rul se sprijină, în principal, pe posibilitățile comicului, experimentînd diferite surse ale lui: ironia, parodicul, grotescul, burlescul, absurdul, tragicomicul, toate subordonate la ceea ce H. R. Jauss numea „comic de con- trast"; el rezultă din ridiculizarea modele- lor recunoscute sau ideale pînă la un nivel care-i permite cititorului să se identifice cu autorul, identificare_resimțită, în raport cu pasiunea exercitată de autoritate, ca destin- dere, ca protest sau ca solidarizare. Iată, de pildă, o parodie a poeziei însăsi declanșată de pierderea încrederii paradisiace în re- sursele acesteia : „Foarte mult îmi plac ar- gumentele tari / șl zebrele lucii, / foarte mult aburinzii măgari, / pițigoii și cucii / / Foarte mult aceste largi bulevarde / cu oa- meni celebri și triști, / foarte mult marii lumii-anticriști / și fetele din Cenade !“ (Peisaj cu gușteri). Mai apropiată de tem- peramentul său creator pare a-i fi ironia ro- mantică, sau ironia rea, asupra căreia a teoretizat Schlegel. Emanînd din contradic- ția dintre spiritul lucid și fantezia dezlănțu- ită, exprimînd sentimentul neputinței în fa- ța destinului, ea manipulează, jucîndu-se cu cruzime, propriile plăsmuiri, nu însă în afa- ra unui sentiment de profundă solidaritate cu ele. Un călugăr, exasperat de a nu putea ieși, cu nici un preț, din sine, se adresează divinității : — „Ce să mă fac, Doamne ? / zise el in treacăt, / fără nici o nădejde. / Fă-te inel, zice Dumnezeu. / și vîră-te-n de- getul meu ! / — Vrei să ajung pecete ? / strigă călugărul, / făcîndu-se negru ca stru- gurul. — Nepricopsitule, zice Preaînaltul, / itru pecete mi-am găsit altul !“ (Labi- rint). Ludică prin haina pe care o arboreaza, joc riscant și frumos de măști și cu măști (și, parcă, uneori, și pentru măști), gravă ca instrument al cunoașterii, poezia din Ma- tineu este, în ceea ce are ea mai bun o „schimbare la față" a poetului; pe alocuri, stadiul de experiment este sesizabil. Exis- tă prejudecata că o astfel de poezie nu are bătaie lungă: straiul sacerdotal ar fi mai re- zistent decît dominoul. Dar cine poate depu- ne o asemenea mărturie ? Rîsul trist al lui Villon fortifică, si azi. bufonii lui Shakes- beare sînt nemuritori, școala lui Anton Pann nu și-a închis porțile. Nu vrem să forțăm comparații disproporționate, ci doar să spu- nem că poezia nu se supune unor astfel de reguli. Alit . ă poeții care știu să rîdă sînt, numeric. în minoritate. Și apoi, revenind la autorul și la volumul în discuție, noutatea esențială nu este apariția ludicului. ci ie- șirea din perimetrul lirismului confesiv. Es- te un prag. Mihail IORDACHE mul dintre ștrand și pavilionul balnear tre- cea maseurul cu tichie roșie. Călca tirșit și-si legăna capul dintr-o parte în alta. Tran- dafir n-a înțeles niciodată de ce trebuia să mai și fluiere. Orbul înainta grăbit fluierînd o melodie de marș. Pentru ca la scurt timp să revină prins la brațul fetei aceleia fru- moase cu talie subțire și picioare înalte. Maria. Căldura sudului adunată în cele cî- teva ore caniculare ale fiecărei dimineți îl imobiliza, îi dădea o stare de ușoară beție I și niciodată n-a găsit forța necesară spre a-și duce intenția pînă la capăt. Cine-i și ce era cu Maria ? Pasărea Se oorește o clipă, oare l-a ob- servat ?, imposibil să nu fi sesizat pericolul, se dă pu(in înapoi, mai spre marginea per- vazului după care continuă să ciugulească, nu însă atît de grăbită ca la început. Mota- nul rămîne suspendat, în poziție de pîndă și privește atent, nemișcat. Urmărește cu urechile ridicate, semn de maximă atenție, comportamentul zburătoarei. Distanța din- tre el și porumbel s-a micșorat mult: un simplu salt este ceea ce i-ar trebui acum, numai că, numai că....“. Programul nostru se va încheia, dragi ascultători, cu un reci- tal de muzică tinără susținut de reputatul și îndrăgitul cîntăreț_“. Ion BELDEANU •) (Din volumul După amiaza unei amintiri, în curs de apariție la Editura Junimea). C. PILIUȚA : „Peisaj" Singurătatea poetu 1 ui Se dedică lui Nicolae Labiș Sînt trup de rouă deschis spre toate porțile lumii Cu pletele mele de cenușă uneori mai izbutesc să înving cîntecele triste ale tramvaielor „ multă lumină și totuși întuneric" Cuvintele mă ard, mă ridică, mă îngenunchiază Sînt craterul prin care păsările trec ca printr-o adiere tîrzie de toamnă și niciodată rugămințile mele nu se întorc Ia forma lor primară. Cuvintele mă ard, mă dor, mă înserează Și devin zborul tîrziu al propriilor mele arderi spre lumina colindului nesfîrșit al candorii Eu sînt poetul cu sufletul deschis spre toate porțile lumii ca printr-o renaștere cumplită a visului vă voi dărui un cer spre care se poate zbura. Prin inima poemului Pe aici au trecut păsările cîteodată revanșarde ureînd în inima nopții Pe aici au trecut pelerinii lăsînd pe trupul alb al pietrelor epitafe pentru bucuriile din urmă Pe aici trec umbrele descălțîndu-și pantofii de fum ca pe niște izolate cetăți Pe aici trec numai poeții Aurind un secol de singurătăți. Întoarcere în toamnă Lumina cîmpiei apusă în amurgul izvorului Șansa de-a apropia tîmpla de firul de iarbă Scriu cu disperarea din urmă pentru prietenul îngropat într-o floare Lumina cîmpiei sub trupul încovoiat al poetului Cîntecul furat din ochiul lucid al lacrimei Toamnă nesfîrșită a gîndului. Poem cu o amintire în buzunar La început a fost visul curat îmbătrînind ca un sigiliu sub imperiul frunzelor noastre uscate, La început a fost lanul cu maci și iniinile uitate-n buzunare ca niște comori ruginite La început au fost cuvintele întoarcerea sigură spre țărmul opus al iubirii apoi au venit iernile. Zăpezile acelea nesfîrșite ca niște chemări îngropate în praful drumurilor lungi spre inima incendiată a visului. La început a fost drumul Apoi resemnarea și singurătatea drumului Rădăcinile cutreierate de sevele sălbatice ale iubirilor Apoi singurătatea iubirii Și pelerinii care nu mai trec. Elegie într-un vis de toamnă Mai rămîne o clipă cînd Vreau să fim singuri Sărind bariera de partea opusă a visului Dincolo de cuțitul înfipt adine în poem Mai rămine o clipă cînd trupurile noastre se zidesc în clopote Dincolo de lumina vîndută într-o floare. Elegie într-o vară fierbinte Ai venit cu zăpezile tale, trecute prin fruntea fîntînilor fierbinți ale sărutului Ai venit cu tăcerea clătinată sub ierburile imperiului tău trecînd din inima mea șansa intr-o spirală de dor. Ai venit lingă zidul execuției mele Și m-ai învățat să iubesc florile apoi să pot trece prin strigătul disperat al echilibrului în neliniștea oarbă a poeziei. II — Pagini bucovinene PERMANENTE O vizită cu profunde semnificații patriotice La începutul secolului al XX-Iea mișcarea de eliberare națională a ro- mânilor bucovineni de sub dominația habsburgică dobîndește un caracter din ce în ce mai elocvent, ea deve- nind o preocupare majoră a tuturor forțelor de angajare patriotică, în rîndurile cărora se înscriu și oamenii de cultură, scriitorii, presa, organiza- țiile și personalitățile politice din a- ceastă străveche provincie româneas- că. Activitatea patriotică a tuturor a- cestora ia un avînt pe cît de viguros, tot pe atît de omogen, se întețesc ma- nifestațiile comune între vechiul Re- gat și Bucovina. O microimagine a acestor legături este ilustrată și de vizita delegației „Societății Scriitorilor Români" din București, în Bucovina, în zilele de 15, 16, 17, 18 și 19 ianuarie 1910. Din delegație făceau parte Mihail Sado- veanu, președintele societății, Cincinat Pavelescu. Caton Theodorian, Șt. O. losif, Emil Gîrleanu, D. Anghel, Ion Minulescu, Natalia losif și Dinu Ra- mură. Cu acest prilej, au fost orga- nizate șezători literare la Suceava, Cîmpulung Moldovenesc, Rădăuți, în amintirea lui Ion Creangă, de la a i cărui moarte se împliniseră 20 de ani. în organizarea acestor șezători un rol important l-au jucat scriitorii buco- vineni —■ grupați în jurul revistei „Junimea literară" — George Tofan, Ion Nistor. Liviu Marin, G. Rotică. Aceste serbări, care au căpătat o în- fățișare de evidentă manifestare a conștiinței naționale a românilor bu- covineni, au ieșit din cadrele unor serbări obișnuite. Gazeta „Patria", din 23 ianuarie 1910, care apărea în Bu- covina, scria : „Vizita pe care Socie- tatea Scriitorilor Români ne-a făcut-o nouă fraților lor, e o faptă de mare importanță culturală și cei ce s-au os- tenit merită recunoștința noastră. Deși la începutul activității lor, avind d. luptat cu toate greutățile primei în- drumări pe un drum încă neumblat, pe care fatal te lovești de fel de fel de piedici, scriitori noștri n-au uitat de datoria mare ce o au față de cul- tura națională și față de noi și la prima ocaziune potrivită s-au prezen- tat în număr mare în mijlocul nos- tru". Un moment deosebit și care e vred- nic de arătat — remarca pe bună dreptate amintita publicație — “a fost participarea țărănimii la aceste ser- bări, care au căpătat astfel un nimb deosebit, aureola unei adevărate săr- bători naționale la care a participat întregul nostru neam din țară" (Bu- înstrăinare As străbate tăcerea Munților dintre noi Vrînd să ferec scăderea Și-mpărțirea Ia doi. E o piază obscură Pe aceste poteci, Plouă rece cu zgură. Sub șiroaie te-neci. Aș găsi alinare Printre ierburi, în vii, covina — n.n.). Mulțimea țăranilor a_ dunați au urmărit cu cea mai mare ‘atenție „glasul fermecător a lui Sa- doveanu, care interpreta cu măiestrie hazliile întîmplări din copilăria lui Creangă. în care își vedeau oglindin- du-se ființa lor..., subliniind cu ho- hote îndesate pasajele caracteristice'*. Așa cum rezultă din documentele vremii, peste tot reprezentanților So- cietății Scriitorilor Români Ii s-a re- zervat o primire deosebită, entuziastă. De pildă, vestea că scriitorii români sosesc la Cimpulung Moldovenesc s-a răspinit ca un fulger în rîndul oame- nilor Locuitorii de aici și din împre- jurimi, țărani în haine de sărbătoa- re, le-au ieșit în întîmpinare. Cînd a intrat trenul în Capul Satului, peste patru mii de oameni au izbucnit în urale nesfîr.șite. Muzica a intonat „Deșteaptă-te, române" și buciumurile aruncau glasurile lor duioase peste mulțime. Era o manifestație mușcătoa- re la adresa fruntașilor scrisului ro- mânesc. Seara, sala cea mare din o- ras abia mai putea cuprinde mulți- mea, „care venise să asculte cu ev- lavie pe maeștrii literaturii noastre și, desigur. încă după ani de zile, ma- mele vor povesti copiilor despre a- ceastă zi memorabilă". Mulțumind scriitorilor pentru tru- da lor. românii bucovineni _le adu- ceau aminte că sămînța bună, arun- cată in loc mănos, are totuși nevoie de îngrijire să ini-olțească și să adu- . ă roade bune". Rememorind am;n:;r d.n visita fă ută. Mtcaîî •'-de in ar: .olul _Cu priit ni serbărilor C!" Bucovina-, publi.at in galeta .Patria", din 20 februarie 1910. remarca : „Au trecut încet — ir»-t anii. Și la noi și-n celelalte țări românești s-au pre- făcut simțitor lucrurile. Un curent cul- tural s-a statornicit între Regat. Ar- deal și Bucovia. Astăzi, cărțile, gaze- tele și revistele noastre se citesc din- colo. si cărțile, gazt-teic ți revisteie 1 ardelenilor și bucov n- nil r se citesc la noi... Toată lupta -'smulu nostru din < elelalt-? pr».,r-. : ■ ucresează pe ne cei !T - . si ne a i nsa tot mai mult, căci acum n-t n.a soli- darității mac- ea orec: s-a lămuri: în suflete. Cultura, care ijm -tazâ