ocini
ANUL III nr. 11 (35)
MIRCEA BRAGA
ucovnenc
NOIEMBRIE 1984
SUPLIMENT EDITAT ÎN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA Șl EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Coordonatele
devenirii
noastre
TRAIAN GIRBA
PRIM SECRETAR AL COMITETULUI JUDEȚEAN SUCEAVA
AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN

Trăim în aceste zile de noiembrie momente de înălțător entu-
ziasm, de puternică efervescență politică și legitimă mindrie pa-
triotică : marele Forum al comuniștilor, spre care se îndreaptă
vibrația inimilor și gindurilor noastre, va deschide noi și gran-
dioase perspective de Înflorire a patriei, de înaintare fermă, neabă-
tută a României spre piscurile luminoase ale socialismului și co-
munismului. Directivele de dezvoltare economico-socială ce ur-
mează a fi aprobate, după larga și democratica lor dezbatere in
forma de Proiect, de către toți comuniștii, de masele largi de
oameni ai muncii, conturează cu deplină claritate imaginea Romă
niei socialiste de la sfirșitul acestui deceniu, prefigurind dimen-
siunile sale înnoitoare pină în anul 2 000. Cutezătoarele orientări
de însemnătate istorică sint emanația gîndirii revoluționare a to-
varășului Nicolae Ceaușescu, marele strateg al României moderne,
care prin analiza profundă a posibilităților și cerințelor concrete
ale mersului nostru înainte, a legităților obiective ale dezvoltării
societății noastre socialiste, constituie o expresie elocventă a ca-
racterului științific realist al politicii partidului, a modului crea-
tor in care sint aplicate principiile generale ale socialismului ști-
ințific la condițiile specifice ale țării noastre. Noua etapă deschisă
de apropiatul Congres vine să se adauge armonios treptelor de-
venirii noastre de pînă acum, strălucitelor izbînzi înregistrate de
națiunea română în cele patru decenii de viață liberă și cu deo-
sebire în perioada inaugurată de cel de al IX-lea Congres al
partidului, perioada cea mai fertilă din istoria patriei, denumită
cu nețărmurită mindrie „Epoca Ceaușescu**. în impresionantul ta-
blou al împlinirilor socialiste, pe care ] oferă astăzi chipul Româ-
niei, se înscriu și prefacerile structurale petrecute pe meleagurile
sucevene.
Concludentă mărturie a acestei realități de netăgăduit este in
primul rînd aprecierea pe care secretarul general al Partidului
a făcut-o la marea adunare populară din municipiu] Suceava cu
prilejul vizitei sale de lucru din iulie 1982 : „Suceava a devenit
un puternic centru industrial, are o agricultură dezvoltată ;
ea a devenit, de asemenea, un centru al invățămintului, al ști-
inței și culturii". într-adevăr, străvechile plaiuri ale Țării de Sus
sint astăzi de nerecunoscut. Urmare a alocării unor importante
fonduri de investiții, aici au fost ridicate puternice platforme in-
dustriale, adevărate citadele ale muncii și energiei creatoare, care
pun în valoare cu precădere resursele materiale din zonă. Alături
de îndeletnicirile tradiționale, cum sînt mineritul și exploatarea
lemnului, și acestea, Ia rîndul lor conectate fluxului înnoitor, s-au
creat noi ramuri industriale, între care chimia și construcțiile de
mașini și au cunoscut o impresionantă modernizare industria ușoa-
ră și cea alimentară. Asemenea acumulări cantitative și calitative
au amplificat potențialul industriei sucevene care realizează astăzi
o producție de aproape 50 de ori mai mare comparativ cu anui
1945. Modificări radicale s-au petrecut în agricultură, in modul în
care se lucrează pămintul, în înfățișarea satelor și orașelor, in
felul de a trăi și de a munci al oamenilor. De o deosebită înflorire
se bucură arta și cultura, nordul Moldovei fiind, după cum se
știe, depozitar al unor inestimabile valori și tradiții spirituale,
terenul fertil pentru creație și pentru afirmarea acesteia. Dovadă
stau in acest sens manifestările complexe organizate an de an
in județ și care și-au cîștigat un binemeritat prestigiu pe plan na-
țional : Festivalul de poezie patriotică „Nicolae Labis", Concursul
național de pictură și grafică „Voronețiana", Salonul umorului,
Concursul republican de interpretare instrumentală „Lira de aur",
Reuniunea corală „Ciprian Porumbescu", Tabăra de literatură și
artă plastică „Nada Florilor" de la Fălticeni, Festivalul cineclubu-
rilor „Toamnă Ia Voroneț" de la Gura Humorului. Desfășurarea
acestor notabile acțiuni reunește de fiecare dată numeroși crea-
tori și interpreți m domenile poeziei, muzicii, artelor plastice, gra-
ficii satirice, filmului etc. de pe tot cuprinsul țării. Caracterul
divers și dinamic al vieții culturale sucevene însumează în același
timp o paletă largă de manifestări periodice și permanente des-
tinate tuturor categoriilor de iubitori de frumos : concursuri, fes-
tivaluri, decade și săptămîni ale educației politice și culturii so-
cialiste. O deosebită atenție se acordă conservării valorilor cultu-
rale, asigurării condițiilor optime de creștere a eficienței actului
cultural-educativ. în ultimii ani, spre exemplu, au fost inaugurate
două „case ale cărții", la Suceava și Fălticeni, și Complexul As-
tronomic Popular din Suceava, s-au deschis Colecția de artă „Ion
Irimescu" și secția de științele naturii a Muzeului din Fălticeni,
au fost instalate și integrate în peisajul urbanistic al județului un
număr de 27 de lucrări monumentale semnate de reputați artiști
ca Ion Jalea, Ion Irimescu, Iflimie Bîrleanu, Traian Brădean, Paul
Vasilescu sau Marius Butunoiu, au fost organizate fondurile me-
(continuare în pag. IV)
CU TOATĂ
INIMA MEA
Scriu despre partid așa precum tatăl meu
aplecat pe uneltele cimpului
se risipea din primăveri și pînă-n toamnele
tirzii
rugind pămintul și cerul să rodească.
Scriu despre partid cu toată iubirea
așa precum mama uitindu-și tinerețea
ne-a ocrotit pe toți și ne-a deprins
cu trecerea neîntinată prin lumină.
Scriu despre partid și simplu și cu demnitate
știindu-mă un fir de iarbă umblătoare
un bob de griu rodind in limba românească
trup pătimaș cu suflet de răcoare.
Scriu despre țară împătimit de frumusețea ei
de oamenii ce-i împlinesc destinul
plătind cu nopți de neodihnă și iubire
pentru ca ea să dăinuiască-n nemurire.
Scriu despre partid și țară cu toată inima.
George DAMIAN
„Bucovina este istorie
coborită in spiritualitate'1
Bucovina a reprezentat întotdeauna pentru mine un spațiu
de legendă, ceea ce vrea să însemne istorie coborită (sau urca-
tă !) în spiritualitate. Mai înseamnă aceasta că „racordarea" la
acest spațiu românesc, firească, „naturală**, se poate petrece —
atașînd tensiuni afective — sub orizontul culturii, al gîndului
și simțirii provocate prin desfășurare în structurile zămislite de
alt gînd și simțire. Numele de localități (unele chiar pot ieși de
sub rigori administrative) aproape nu mai au importanță Ori-
cum, mai intîi aici ne întoarce vestea marilor ctitorii artistice
domnești, durate în piatră și mai ales în culoare, căulînd pragul
fragil al acelui visat albastru de Voroneț. Și tot aici revenim,
la început, constrînși de posibilul și imposibilul prinse sub zo-
dia cunoscutei Balade. Aici ne gîndim că artisticul concentrea-
ză, în mișcare adîncă, energiile aparent neutre ale povestitorului
din Humulești. Cum tot aici se adună semnificații de substrat
la lectura, ritmată de consecvente impămînteniri, a magului ve-
nit cu Creanga noastră de aur. Și sigur — am putea continua,
dar va trebui să se întoarcem pentru a începe, tot de aici, cu
povestea celui pe care Constantin Noica, dintr-un Păltiniș care
vrea să însemne ascensiune în absolut, îl vede — cu marea vo-
cație oraculară a filozofului — ca om deplin al culturii româ-
nești.
Am depășit granițele Sucevei ? Dar am spus de la început
că Bucovina este istorie coborîntă în spiritualitate. Deci cul-
tură. . . Deci fără limite. . .
Desene de ION CARP FLUERICI
A privi DtSIIN CREATOR
Sămintă de lumină rodește spornic în orizon-
tul patriei, întrupindu-se în facerile minții si
brațelor, iradiind din nestematele împlinite in
conștiința fiilor ei. înfrățite într-o tulburătoare
imagine, zidiri de gindire și faptă comunistă,
întemeieri monumentale în spațiul mereu în-
noitei și întinerite! țări, edificii înălțate în și
pentru spirit dau seamă despre puterea muncii
libere și frumusețea vieții trăite în demnitate.
Îndrăznește ochiul-gind îmbrățișarea nease-
muitei priveliști, cît cuprinsul românesc de
largă, și cutezanța i se răsplătește cu prețul
mîndriei și al bucuriei. Dar acest ceas hotărî-
tor de destin — cînd timpul (privilegiat) intră
direct in istorie încununat cu numele înaltu.
lui forum al comuniștilor — îndeamnă privirea
să scruteze și dincolo de zările prezentului. O
îndrumă spre viitor ideile-reper din propoziții-
le rodnice ce alcătuiesc directivele devenirii
noastre. Prin lucrarea lui a prevedea, desfășu-
rată sub semnul iscusirii științifice și al res-
ponsabilității, evoluția realității dinamice a
fost „supusă" și se află cuprinsă într-o reve-
latoare plăsmuire conștientă ; iar a vedea prin
anii ce vin, pînă către prag de nou mileniu,
devine o facultate proprie fiecăruia. Întrezărim,
astfel, treptele cuceririi temerare a noii altitu-
dini ale progresului ; anticipăm, asumindu-ne
hotărîrea strădaniilor trebuitoare, chipul noii
etape a afirmării destinului creator al națiunii;
cugetul se mlădiază în descifrarea căilor de
transformare a proiectelor în izbînzi concrete.
Și sîntem mai bogați prin cîștigul „privirii",
prin înțelegere și implicare.
Ion NEDELEA
Reporter
Așteptind
ziua
1300
Șantierul te copleșește cu „datele" lui.
Cu legile lui. Nu numai cu desfășurarea
sa pe cițiva kilometri. Mai ales cînd di-
rectorul, volubil — cum nu pare la pri-
ma vedere — te împovărează cu înțele-
suri sugerînd neodihnă, efort, zbatere, cău.
țări. Și cind acesta — inginerul Gheorghe
Prepeliuc — te surprinde nepregătit pentru
acceptarea afirmației :
— Am aplicat, într-un moment mai di-
ficil, o strategie — ca să-i zic așa — a ris-
cului... In materie de aprovizionare.
— Cind aveați certitudinea reușitei...
.— Numai într-o asemenea alternativă.
Au urmat argumentele. Logice. Acea
inimă energetică a Sucevei, întreprinde-
rea electrocentralei, se va constitui din pes-
te 50 mii tone de utilaje tehnologice și e-
chipamente.
— Furnizorii lor, de ordinul zecilor, se
află în multe, în foarte multe zone ale ță-
rii. Sîntem în necontenită legătură cu ei.
-----------— Stabilirea datelor de livrare e o operă nu
dintre cele mai simple. Devansul — aici e
riscul, el putîndu-se numi stocare — 11 corelăm atent cu pu-
tința de a le monta. Și putința e de partea noastră. Aici lu-
crează două mii ,de constructori și montări, ținînd de patru
ministere.
Alte cifre, alte precizări. De care nu am putut și nu am
vrut să scap. Exacte și, aparent, reci. Laolaltă sugerînd un
travaliu constructiv impresionant. El începea in februarie
1983. Incit, ieșirea in spațiul viu al șantierului ni se părea
o chemare către înțelegere. Către ziua de muncă a oameni-
lor.
Era luni.
-— Acum îmi pun problemele pe orbită. Pentru o săptă-
mînă. Cel puțin. Fără perspectivă limpede nu poți trăi. Și
nu știi pentru ce trăiești.
Afirmația aceluiași director mă însoțea în burnița ce
ne umezea obrajii. Eram cu inginerul Dan State, diriginte
de șantier-montaj la obiectivul „Cazan 420 tone abur pe oră".
Pămintul pe care călcam îmi părea sfînt ca aluatul frămîn-
tat de mina femeii. Așa gîndeam. Poate așa gîndea și tînă-
rul inginer. Și un altul, tot diriginte, pe care-l cunoscusem
ulterior, cînd stropii de apă deveniseră rostirea umbroasă a
toamnei peste construcțiile din metal și beton. („Vedeți, șan-
tierul are doi dușmani : ploaia și soarele. Primul te ține în
noroi, al doilea în praf. Totu-i să te înveți cu ei, să-i ac-
cepți. Altfel nu e posibil, nu ești constructor. După aceea vin
adevăratele satisfacții. Cînd vezi ce s-a făcut, ce s-a înălțat.
E ca o biruință..."). Dar pînă să ajungi aici ?
încercam să „prindem" o imagine de ansamblu. De jos,
de la sol, par a domina dealurile de dincolo de Suceava, pe
care stau, în liniște, cu pomi lingă geamuri, casele din Li-
saura și Tișăuți. De sus însă, de la aproape 56 metri înălțime
cît va avea fiecare din cele trei cazane reprezentînd inima în-
treprinderii, ce va pulsa abur tehnologic și apă fierbinte spre
cele două zone industriale ale municipiului, vatra șantieru-
lui te cucerește. Mai întîi, țesătura metalică din preajmă. A-
poi.. golul pregătit cu febrilitate. In el va viețui cazanul nr.
1 — o complicată țesătură de oțel, care numai la sistemul
fierbător va încorpora 280 tone de țeavă. Și alte construcții.
Se numesc t „Estacada de descărcare", „Turnuri de întoar-
(continuare în pag. IV)
Ion PARANICI
_______________
Cronica literară
Cînd ating o anumită vârstă a
maturității, vulnerată de amintiri,
dar mai puțin vulnerabilă la indis-
crețiile lumești, poeții și chiar
prozatorii tipăresc, uneori, pe
frontispiciile volumelor dedicații :
mamei, soției, fiicei, in general fi-
ințelor apropiate de gen feminin.
Ei exprimă, de obicei, în aceste
scurte precizări, mai mult biogra-
fice, gratitudine, admirație, iubi-
re etc. Astfel persoanele dragi in-
tră grațios în istoria literaturii, iar
cititorii și cititoarele privesc aceste
gesturi compensatorii cu simpatie,
admirație și chiar cu inocentă in-
vidie. Volumul de debut, de al
doilea debut, al lui Victor Rusu
(primul, consumat cu ani în urmă
in cunoscuta casetă a Editurii Ju-
nimea, a fost prea firav cantita-
tiv pentru a putea susține niște
judecăți de valoare) nu mai are
nevoie de dedicație ; iubirea —
dragostea, zice poetul — este co-
loana vertebrală care ii asigură
verticalitatea și ea are o singură
adresă, nenominalizată dar perma-
nent sesizabilă nu atit din date
portretistice, cît din stările de su-
flet pe care le declanșează. Spre
deosebire de majoritatea confrați-
lor de generație (sau, mai nou,
promoție, ceea ce vrea să însem-
ne că schimbările în poezie au de-
venit mai rapide iar solidaritatea
mai restrînsă). Victor Rusu nu re-
fuză lirismul ca substanță a poe-
ziei și cu atît mai puțin este dis-
pus să-l măcelărească sau să-l în-
groape cu diferite unelte și instru-
mente artistice. în consecință, De
dragoste este liric prin excelență
și, uneori, chiar sentimental, fără
a prezenta simptome de desuetudi-
ne, și asta pentru că emoțiile pe
care le comunică aparțin unui om
al timpului nostru care posedă tă-
ria de a nu-și refuza, cu cinism
(adeseori trucat) sau cu stinghe-
reală, gena sentimentelor, care nu
consideră condiția insului modern
incompatibilă cu trăirile afective
tensionate și sincere. (Ar fi ridi-
col să acuzăm de vetustețe sau
inaderență la lumea noastră pe un
Saint-John Perse pe un Odysseas
Elytis !).
Spunem că tema centrală a vo-
PROZĂ	—1
Mergea prudent și nu era în-
grijorat decît la gîndul că o să-l
certe taică-su pentru să lipsește
atît de-acasă. Deși era aproape
de țintă, o idee i se înfipse
pe neașteptate în cap : nu cumva
totul era doar o înscenare abilă,
ca să poată pune mîna pe dînsul ?
Inima își accelerase ritmul și-i
auzea izbiturile-n tîmple. In fond,
ce știa el despre acest „nea Toa-
der“, care-i dăduse plicul și-i
transmisese parola ? Nici nu-1
văzuse ca lumea în întunericul
din parc. Observase doar un ochi
sub sprinceana întunecată și o
dungă pronunțată de-a curmezi-
șul obrazului drept. Desigur, o
cicatrice, fiindcă se distingeau
parcă și urmele copcilor. In rest,
fața-i era ascunsă sub gulerul
înalt al pardesiului ud și uzat.
Se știa destul de nedibaci și se
temea că, încolțit de copoi, va
scăpa o vorbă anapoda, de pe ur-
ma căreia aveau să sufere alții,
avea să sufere organizația. De
fapt, ce știa el despre organiza-
ție ? Nimic sau aproape nimic. 11
cunoștea pe Tiron, pedagogul de
Ia profesională, care aducea mai
degrabă a fiu de burghez, decît
a utecist, prin aerul său de in-
telectual pedant. E drept că Ti-
ron îi vorbise și despre vreo trei-
zeci de tineri ca el, cărora se es-
chivase să le pronunțe numele.
La ei, la toți acești necunoscuți
se gîndea Mihai acum, oprit sub
castanul cu coroana neagră —
ultimul punct de reper ce-i fuse-
se indicat înainte de cișmeaua cu
rozeta de aluminiu cu zimți.
își simți degetele tremurîndu-i
încet și se rușină. E absurd, ce
dracu ! își zise. Nu mai sînt un
copil. Tata o să... O luă la dreap-
ta după gardul de fier forjat. A-
juns la cișmea, pipăi rozeta și se
făcu că bea apă, deși îl apăsa
stăruitor un nod în stomac. Simți
zimții în vîrful degetelor și avu
certitudinea că se află la locul
indicat. Nu se auzea nici o miș-
care. Doar foșnetul încărcat de
taine al frunzelor. Un bec stin-
gher se bălăbănea la vreo cinci-
zeci de pași, ca o limbă incan-
descentă de clopot, provocînd un
joc fantastic de umbre și lumini.
După un timp, tuși, așa cum i se
stabilise să-și facă simțită pre-
zența. Asta era o „preparolă".
Numai că tușise puțin cam prea
tare și oarecum ostentativ. Auzi
un pîrîit ușor, ca de hîrtie lovi-
tă cu piciorul și rămase cu pri-
virea pironită în inima întuneri-
cului de dincolo de stradă. Nu
cunoștea locul, nu mai umblase
pe-aici, deși se stabilise în tîr-
gușorul acesta de mai bine de-o
lună. Casele erau rare și, la ora
aceea (probabil că trecuse chiar
de unu după miezul nopții), nu
era nici țipenie. Deodată tresări
speriat. Auzise un zgomot surd,
lumului este iubirea iar nu dra-
gostea, pentru a introduce o dife-
rență de nuanță : centrul de emi-
siune al lirismului nu este în ex-
clusivitate erosul, în sensul mai
restrîns al cuvîntului, iubirea aco-
perind o arie mult mai largă și,
de ce nu, cu mai multe altitudini
ale relațiilor poetului cu lumea.
In centrul lumii sale este femeia
sa și de la cuplul astfel se consti-
tuie unghiul de perspectivă asupra
existenței din care este privită via-
ța. Astfel poezia lui Victor Rusu
este intimistă, nu însă ca o con-
secință a reacției retractile a poe-
tului in fața violențelor existenței,
nici ca reflex al vulnerabilității
sau fricii ; cuplul este o sursă de
energie și un punct de sprijin. Mu-
tatis-mutandis el are virtuțile celui
din Cărticica de seară a lui Tudor
Arghezi. In interiorul lui nu se
instaurează, ca la marele poet, pa-
siunea incandescentă a factorului
masculin, ci o stare de tensiune
benefică și, în cea mai mare mă-
sură, pură : „Intr-un fel de apă
adîncă / Mă trage inima mea.
Tu ai să vii, / Ai să vii. în odaie
numai muzica va suna. / O culoare
albă / De ziduri te va cuprinde /
în dans. Și pe un fel de apă vei
aluneca, / Luneca" (Dansul). Sen-
zualitatea este prezentă cu o dis-
creție maximă, aproape pudibondă,
și într-o expresie grațioasă, ca un
dans ritual : „La flacără se preface
ea / în metale. / Numai la flacără
ea / Se poate preface. Z Și numai
o zi. / Altminteri e albă ' Cum
n-am cunoscut" (Altminteri). Cu-
vîntul, ca expresie a iubirii, trece
în planul al doilea, comunicarea
producîndu-se undeva mai în adine
după un cod care cititorului nu îi
este accesibil. Combustiile sînt pu-
ternice, dar au loc în zone pro-
urmat de o apariție stranie,
umbră care se tîra pe pămînt
spre dînsul. In prima clipă în-
lemni, dar descoperi imediat că
erau două mițe care se fugăreau,
își reveni cu greu din emoție,
întîi a auzit niște pași, apoi a
observat statura unui om. Umbra
înaltă se apropia iute. Abia la
mijlocul străzii a înțeles că-i o
femeie. De ce nu mi s-a precizat
asta ? se miră el contrariat.
— Aveți un foc ? Mi s-au udat
chibriturile și-
Era exact ce trebuia, dar nesi-
guranța stăruia în capul lui.
— Am o brichetă, dar... e cam
greoaie.
— Vino după mine, auzi el apoi
porunca și se supuse.
Nu-i putea distinge chipul, dar,
ciudat lucru, glasul ei i se părea
foarte cunoscut. Numai o anu-
mită fermitate, care lui i se im-
punea, părea să o deosebească de
ceea ce... Traversau probabil niș-
te grădini părăginite, cu buruie-
nile încîlcite, care le îngreunau
înaintarea.
ONU CAZAN
SURPRIZA
— Dă-mi-1 ! zise femeia, întor-
cîndu-se spre dînsul.
îi simți degetele apucîndu-1 de
antebraț. își scoase cu gesturi
automate șapca, descusu iute căp-
tușala într-un colț știut și îi în-
tinse plicul minuscul, ușor foș-
nitor. Dar mîna nu-i apucă ime-
diat hîrtia împăturită și băiatul
se uită atent la fața omului de
legătură. Obișnuindu-se cu în-
tunericul, putea distinge bine...
— Tu ?! auzi glasul ei mirat.
Nu-i fu greu s-o recunoască.
— Fira ! rosti, la rîndul lui, su-
grumat de surpriză. Apoi, după
o clipă, adăugă : Tu ești omul
de legătură ?!
— După cum vezi ! Numai că
nu-nțeleg ce-i cu tine... cînd ai
intrat în mișcare ?
— De-o lună. N-am prea făcut
însă mare lucru pîn-acum. Dar
tu ? Tc știam la Mănăstireni. E-
ram îngrijorat că te-ai îmbolnă-
vit.
— Am fost, într-adevăr, bolna-
vă, dar mi-am revenit.
Rîseră amîndoi, stingheriți de
o atît de neașteptată întilnire
și-și împreunară mîinile. Fata vîrî
repede hîrtia-n sîn. Se priviră
apoi lung și Mihai avu senzația
că între ei a intervenit ceva nou,
care le-a tulburat relațiile de
prietenie. El o socotise pe Fira
slabă, fără personalitate. Se sim-
țea bine ca „bărbat", cînd încer-
ca s-o încurajeze ; etalîndu-și
superioaritatea experienței sale
de viață. Acum se vedea pe
funde din care răzbat la supra-
față numai semne care se țes în-
tr-o rețea fragilă și transparentă :
„Cum stai tu / In inima păsării ? /
Cînd zboară pasărea, Tu nu ești
oare / Ghemuită de spaimă ? / Și
cînd pasărea nu se mai aude / Și
cînd pasărea nu se mai vede / Și
cînd pasărea nu mai e, / Tu ce
ești ?“ (Cînd pasărea nu mai e).
Starea primară a iubirii este ui-
mirea, după cum se vede și din
citatul de mai înainte, și din a-
ceastă stare glisează într-o idola-
trie care nu are nimic din agresi-
vitatea posesivă a zelatorilor pen-
tru că nu cere nimic decît ceea ce
poate primi : „Cînd nimeni nu te
vede, știu, / Tu nu gândești la ni-
mic. / Doar ochii tăi sînt mari /
în liniștea casei" (Cînd nimeni nu
I
Virtuțile poetice
ale șoaptei
te vede). Uneori iubirea declină
în puseuri miniaturale de superio-
ritate ; iubita este prețuită pen-
tru fragilitate sau, tot ca la Tudor
Arghezi, pentru exisența în afara
„otravei gîndirii", intr-un dulce
semn edenic al conștiinței în sine :
„Mai am o bucată de vreme. /
Pînă atunci am să-ți cînt. Șezi /
Și ascultă : / Adesea ești ca o frun-
ză. / Adesea te uit" (Pînă atunci).
Chiar și blestemul (de dragoste)
este lipsit de agresivitate virilă,
sensul către care conduce el nefi-
ind o posibilă trădare a femeii, ci
aneantizarea iubirii prin dis-
pariția bărbatului :	...Să plîngi
încet. Zăpada să cadă. / Atleții
să treacă zburînd în defi-
lare. I în carnea de sticlă /
Să simți înfiorarea muzicală / A
plecării mele. / ' Și să rămină doar
printre perdele / Foșnirea zilei ca
o amânare" (La urmă). Mereu șop-
tită, poezia de dragoste a lui Vic-
tor Rusu posedă o sinceritate deloc
retorică și are transparența răco-
o sine micșorat și i se parea că nu
mai reprezintă nimic pentru fată.
— Parcă ești alta ! spuse din-
tr-o dată.
— Nici tu nu mai ești același,
spuse și dînsa, după care rîse.
Am avut mereu impresia că te
umfi-n pene și te-am lăsat în a-
pele tale, pentru că vedeam că
te simți bine așa.
De data asta îi veni lui rândul
să rîdă. Dar se întrerupse brusc.
Fira dispăruse fulgerător din
fața lui, de parcă nici n-ar fi
fost. Auzise un cuvînt scurt, mai
mult un șuierat, caro putea în-
semna „Hai !“ sau „Fugi Sim-
ți o izbitură după ceafă și o fla-
cără uriașă îi izbucni sub pleoa-
pe. Apoi nu mai știu nimic.
*
— Copăcel, puișorule ! auzi un
glas ca de departe.
în fața lui, cîteva chipuri di-
fuze se străduiau să-și capete
contururi certe. Dar totul plutea
într-o ceață și se legăna, ca ima-
ginile reflectate în oglinda unei
ape. Cineva rîdea.
— N-ai auzit întrebarea ? Cum
te cheamă ?
în clipa aceea îi răsună în me-
morie șuieratul acela scurt care
însemnase „Hai !“ sau „Fugi !“,
își aminti de izbitura neașteptată
și se-,dumeri complet. Toate în-
doielile i se risipiră și chipurile
bărbaților îi apărură cu toată
claritatea. își frecă fața cu pal-
mele, privi în jur, se cercetă pe
sine și nu se mai miră de nimic,
— Sînt Mihai Lăcătușu, spuse
simplu, încheindu-și un năsturaș
la gulerul cămășii. Am și bule-
tin, pot să vi-1...
— Lasă buletinul ! Spune care
ți-e numele adevărat ?
— Nu-nțeleg ! Se poate ca un
om să aibă două nume, unul nea-
devărat și altul...
Pumnul primit în plex îl făcu
să icnească și-l apucă un sughiț
spasmodic.
— Ce făceai singur în grădi-
nă ? Pe cine așteptai la ora a-
ceasta înaintată din noapte ?
Auzise bine, omul pronunțase
cuvîntul „singur". Așadar, pe ea
n-au văzut-o, e liberă ! Iar plicu-
lețul din căptușeala șepcii a a-
juns unde trebuia. Din clipa a-
ceea cu el s-a petrecut un feno-
men curios : n-a mai auzit nici
unul din cuvintele ce i se adre-
sau. Le studia oamenilor trăsă-
turile, le vedea mișcarea buzelor,
pupilele injectate de ură. Peste
aceste chipuri grotești se supra-
roasă a apei abia ieșite din stîncă.
Aceleași virtuți le au și poemele
care ies din sfera dragostei, păs-
trînd însă iubirea ca atitudine e-
sențială față de lume. Pledoaria
pentru pace se traduce în evoca-
rea unui peisaj rustic cu rezonan-
țe din Teocrit. (Cum să vorbim
despre pace). Patria senina traver-
sată de un fior blagian este o gră-
dină pătrunsă de o limpede stare
de grație. Chiar și neliniștea în
fața morții (încă nematurizată),
sau sentimentul golului existen-
țial se surdinizează pînă cristali-
zează în stări muzicale (în loc să
nc privim în tăcere. In acea di-
mineață, Din tot ce cunosc).
Cel mai realizat poem al volu-
mului, și care pare a anunța des-
chiderea și potențialul liric al vi-
itoarei producții a poetului, este
Umbra lui Icar. Se simte aici in-
fluența benefică a lui Odysseas
Elytis, în sensul capacității de a
conferi arhitectură clasică unor
stări de suflet și unor reflecții e-
vanescente, posedînd limpezime în-
șelătoare, dar nu și rugozitățile
masculin-caline ale marelui grec.
Ultima secțiune a volumului —
Cîntec de despărțire — este, de
fapt, o invitație discretă la viitoa-
re întîlniri cu poezia. Se pot dis-
cerne aici (pe alocuri și în cele-
lalte două părți ale volumului) li-
nia pe care va evolua poetul și,
îndeosebi, cîteva din posibilele te-
me și motive în care va ancora.
Bunăoară, un patetic apel pentru
menținerea stării de puritate pro-
mite o posibilă dramă a inerentei
maculări a eu-lui liric, după cum
Te-aș iubi este, sperăm, promisiu-
nea unor probabile seisme în stra-
turile, deocamdată aparent atît de
calme, ale trăirilor erotice. O per-
sonală definire simbolic-oximoro-
nică a poeziei ca și furtunile anun-
țate (emfatic !) în ultimul poem al
cărții ne permit, de asemenea, să
mizăm pe acest debut pe care-1
consdierăm cel mai propițător din-
tre cele pe care le-a girat, in poe-
zie, anul acesta, Editura Junimea.
Mihail IORDACHE
Murele premiu „Nicolae Labiș"
io» MANQLt
(Suceava)
Elegie despre
pasărea albă
zburînd din
aripa poetului
Din inima soldatului a crescut
un fir de iarbă
iar eu am scris un poem despre
firul de iarbă
crescut din inima soldatului
Din piatra riului
s-a născut o umbră
iar eu, poetul acestei democrații
am scris un poem despre umbra
fulgerată a pietrei
Din trupul iubitei, neașteptat
s-a înălțat un templu
iar eu am scris un poem
despre ruina templului crescut peste
trupul iubitei ca o ființă
Din inima poetului a zburat o pasăre albă
iar eu, neașteptatul,
am scris un poem despre
pasărea albă
desculț, desculț, desculț,
în iarbă.
Columna
patriei
punea încet dar ferm, din ce în
ce mai clar conturată, fața senină
a Firei, cu ochii ei mari, albaștri,
ca de copil. Iar cînd o izbitură
neașteptată îi întunecă privirea,
Mihai întinse amîndouă mîinile
spre prietena Iui, care nu se
clintise, ci doar clipise scurt, în
momentul în care...
•
— Stai liniști, nu te mai fră-
minta, n-ai voie...
Era o zi învăpăiată și totul în
jur era scăldat într-o baie de lu-
mină. Se afla într-un pat îngust,
intr-o cămăruță strimtă și ea și
foarte modest mobilată, cu o fe-
reastră larg deschisă, încadrată
de faldurile unei perdele vapo-
roase, ce se infoia la adierile moi
ale zefirului. Erau doar ei doi.
— Unde sîntem ? întrebă el
neîncrezător.
— Acasă la mine. Te simți mai
bine ?
îmbrăcată într-un capot viși-
niu, Fira avea aerul unei adevă-
rate gospodine și el o privi uluit,
fiindcă nu și-o imaginase nici-
odată în această postură. Ușa
scîrțîi și în cadrul ei apăru si-
lueta înaltă a unui bărbat, cu
sprîncenele groase, care-i zîmbi
reținut.
— E tatăl meu, nu tc neliniș-
ti, spuse fata.
Atmosfera aceasta casnică îl
intimidă de-a binelea. Nu izbuti
să scoată nici un cuvînt. Privi
lung la omul care se apropie de
patul lui parcă măsurînd supra-
fața odăii și cînd acesta îi întin-
se brațul cu palma aspră, desluși
pe obrazul părintelui Firei o
cicatrice foarte pronunțată.
— Ai fost tare, tinere ! vorbi
bărbatul și Mihai recunoscu gla-
sul celui ce-i transmisese parola
și-i înmînase plicul. Nici nu-ți
dai seama ce servicii ai adus, în
felul acesta, partidului...
— Vreau... vreau..., se bîlbîi
de cîteva ori, sugrumat de lacri-
mile care i se adunau în gîtlej,
după care, nereușind să încheie
fraza, întoarse neputincios fața-n-
tr-o parte.
— Ce vrei să spui ? îl incurajă
omul, așezîndu-se ușor pe pat a-
lături de dînsul.
— Aș vrea să... să... să-i spu-
neți și tatii ce mi-ați spus mie
acum. Ca să nu mă certe c-am
lipsit atît fără știrea lui de-acasă.
— Tatăl tău știe tot, zise „nea
Toader" zîmbind și încheindu-i
năsturașul de la gulerul cămășii.
Doar el te-a recomandat în or-
ganizația U.T.C.
— Cum și tata este... ?
— Nu știai ?
O pală de vînt izbi fereastra
și un ochi de geam se sparse cu
zgomot, provocînd în cameră o
adevărată explozie de seîntei.
Dar nimeni nu luă în seamă în-
tâmplarea.
De la infinit la adevăr,
de Ia prunc și pină la țărină,
de la poartă pină lingă cer
graiul nostru dulce se ingină.
Patria din graiul nostru sfint
calm se primenește în lumină
și-nveșmintă-n lacrimă de-argint
arcuirea noastră carpatină.
Tainic limpezindu-se sub cer
ochiul nostru lacrima despică,
Voroneț de dor și de mister
la fîntîni de suflet se ridică.
*
* *
Aurindu-și frunzele preablind
ca-ntr-o necuprinsă catedrală
toamna libertății din cuvînt
peste obcini lunecă domoalâ.
Sărbătoarea naște-un anotimp,
cugetul și fapta dau în floare.
Omul tinăr urcă demn prin timp,
ochiu-i se preschimbă în izvoare.
Brațele-nfrățite-n arc de dor
mingîie semințele și lemnul,
pașii înflorind spre viitor
la hotar de ev își lasă semnul.
Clipa dalbă a florilor de măr
în această trecere fierbinte,
visul se transformă-n adevăr,
adevărul bîntuie-n cuvinte.
Luminind prin sînge și prin gind,
versul toamnei cu miros de faguri
curge cu ninsoare de colind
primenind aceste vechi meleaguri.
*
împlinind legende și dorinți
sieși și stăpînul și profetul,
fericit pămînt dintru părinți,
încă multpreafericit poetul !
Prin columna Patriei vibrînd
înflorind ca ramul pe tulpină,
ești acum mai mîndră ca oricînd,
dulce și frumoasă Bucovină !
Slavă libertății din cuvînt,
toamnei rotunjjndu-și rodul — slavă !
I.asă-mă cu fagii să te cînt,
strînge-mă Ia sinul tău, Suceavă !
*
* *
Din părinți întruna izvorînd
neclintită, liberă credință
înflorește patria din gind
în aceeași unică ființă.
Patrie de suflet și de dor,
cinge-ți fruntea 'naltă cu izvoare
și-nveșmîntă-n cînt de tricolor
fiul tău viteaz și bun și mare !
Omul care dîrz și neînfricat
sub seninul cerului de-amiază
întru slava graiului curat
la lumina Patriei veghează !
______ ______________ ____ lonCOZMEI
II - Pagini bucovinene
PERMANENTE
La Începutul anului 1943 — e-
ram elev la Suceava — citeam în
presă că Tudor Arghezi ține o con-
ferință la București, la Ateneu, des-
pre Eminescu. Conferința stîrnise
vîlvă. Cel mai mare poet român du-
pă Eminescu vorbea despre Lucea-
fărul poeziei românești. Succesul
conferinței a fost atît de mare, incit
la cererea publicului, ea a trebuit,
peste o săptămînă să fie repetată.
In vară, conferința a apărut, sub
forma unei cărticele de 60 de pagini.
Am cumpărat-o, am citit-o și-am re-
citit-o... „Eminescu e sfîntul prea
curat al ghiersului românesc", spu-
nea conferențiarul. „Eminescu a
fost ceea ce se cheamă un caracter,
într-altfel, nici nu se putea să fie
ce a fost și ce este... Eminescu e, se
poate spune, primul scriitor de pro-
fesie român... Eminescu iubea stră-
dania de ajungere la formă, dar o
dată atinsă, din punctul visat o frac-
țiune, cred că era, ca și în dragoste,
decepționat..." Cuvinte profunde și,
spuse de Arghezi, răscolitoare pen-
tru liceanul de atunci care le citea.
După aproape două decenii, asis-
tam la sărbătorirea poetului octoge-
nar, în aceeași sală, a Ateneului Ro-
mân. Vorbeau Călinescu, Vianu, Ef-
timiu, Philippide, Bogza... Poetul se
afla în față, înconjurat de familie,
in prima lojă din stingă sălii. „Da-
că ar trăi Eminescu", își încheia vor-
birea Geo Bogza, „și, ca să-i pot să-
ruta mina, ar trebui să mă duc pî-
nă la capătul lumii, n-aș ezita nici
o clipă s-o fac. Acum, cînd un alt
Eminescu se află chiar intre
noi, vă rog să-mi îngăduiți să mă
înclin, în același fel, in fața geniului
său..." Și, cu statura sa înaltă, Bogza
s-a îndreptat, în ovațiile sălii, spre
loja lui Arghezi, în fața căruia s-a
plecat, voind să-i sărute mina, ceea
ce maestru n-a îngăduit.
★
întîlnire la Facultatea de Filolo-
gie din București. Amfiteatrul Odo-
bescu neîncăpător pentru studenții
și profesorii veniți în mare număr
să-i vadă pe poet. S-au pus multe
întrebări, la care Arghezi a răspuns.
au fost discuții și, la plecare, poetul
a trebuit să treacă, pînă la decanat,
situat în altă aripă a clădirii, printr-
un lung coridor viu de tineri entu-
ziaști care-1 aplaudau. In cabinetul
decanului, poetul era vădit emoțio-
nat. Pe coridor, se mai auzea frea-
mătul studenților care nu se-ndurau
să plece, așteptîndu-1 pe maestru.
Decanul facultății i-a oferit poe-
tului fotoliul său, din spatele biro-
ului. Arghezi a refuzat, spunînd, cu
ironia-i subțire, că... nu-i pentru el.
★
Un an mai tîrziu, în 1964, mă
aflam la Sorbona, cînd am aflat că
Arghezi vine la Paris, cu prilejul a-
pariției, la Editura Seghers, a unei
culegeri, în franceză, din poeziile sa-
TUDOR
ARGHEZI
le. Invitat la o întîlnire cu studenții
secției de română ai universității pa-
risiene, poetul a acceptat cu plăce-
re. în ziua hotărîtă. a venit înso-
țit de Mițura. Sala Institutului Ro-
mân al Sorbonei era plină. între
studenții care frecventau cursurile
de română se aflau și unii mai în
vîrstă : un fermier din Bretagne, de
pildă, de 38 de ani, o doamnă din
Paris, traducătoare, de 52 de ani...
însoțindu-1 spre sala unde urma să
aibă loc întîlnirea, l-am prevenit pe
Arghezi :
— Maestre, în sală o să vedeți și
oameni mai în vîrstă. Să știți că și
ei sînt studenți.
— Dar ce, m-a întrebat, privin-
du-mă cu ochii săi jucăuși, au ră-
mas repetenți ?
— Nu, maestre, i-am spus, sînt oa-
meni interesați de limba și de cul-
tura română.
La intrarea în sală, studenții s-au
ridicat în picioare, aplaudînd minu-
te în șr. Profesorul Guillermou l-a
prezentat elogios ca pe unul din ma-
rii poeți europeni, apoi studenții au
comentat pe text poezii de Arghezi.
Au urmat întrebări puse poetului și
răspunsurile acestuia. Una din în-
trebări se referea la poezia Duhov-
nicească.
— E o poezie revoluționară, a ținut
să precizeze poetul.
La sfîrșit, Mițura a recitat poezia
ce-i fusese dedicată de tatăl ei, Cîn-
tec de adormit Mițura cînd era mică.
După care Arghezi a oferit autogra-
fe, pe volumul apărut la Seghers și
pe o fotografie înfățișîndu-l pe poet
între pomii înfloriți de la Mărțișor,
într-o tabletă trimisă de la Paris
și publicată atunci în Gazeta litera-
ră, el a evocat acest moment sorbo-
nard.
*
Recepție la ambasada noastră din
Paris, în cinstea poetului. Lume
multă : diplomați, scriitori și ziariști,
oameni de cultură. Cineva îi pre-
zintă lui Arghezi un bărbat tînăr,
brunet:
— Atașatul militar al ambasadei
române...
— Cum, dumneata ești militar ? îl
întrebă poetul.
— Da, maestre, sînt colonel.
— Și de ce nu ești în uniformă ?
Uite, fă-mi, te rog, o plăcere. Im-
bracă-ți uniforma de colonel și vino
asa la recepție. Vreau să văd un o-
fițer român la Paris.
Ofițerul a plecat și, cum locuia a-
proape, s-a întors îndată, în unifor-
mă militară de gală. Poetul l-a pri-
vit emoționat și l-a îmbrățișat în-
delung.
*
Trei ani mai tîrziu, pe la mijlocul
lui iulie, Arghezi se stingea la Bucu-
rești. Cu puțin înainte, îi murise
soția, Paraschiva și, sub impresia
marei dureri încercate atunci, poetul
a scris o emoționantă baladă des-
pre Paraschiva din Buneștii Bu-
covinei.
Dim PACURARIU
„Aceeași melodie,
fierbinte și deplină"
E toamnă iarăși și sîntem iarăși
ia Mălini „Ca în preajma unei mari
iubiri", într-una din casele mari ale
sufletului nostru. Sub roiurile de
frunzare ce se cern necurmat ca o
metaforă a mereu tînărului Poet se
instaurează pentru o clipă eternă
capitala poeziei tinere din România.
Și nu atît laurii simbolici merită a
fi amintiți — deși, într-o ordine ve-
getală a lucrurilor, s-ar cuveni să
vorbim despre cununi de cetină Și
brîndușe de toamnă — cît întîlnirea
intru spirit a generațiilor literare,
care se pot revendica cu aceeași în-
dreptățire de la spiritul „luptei cu
inerția" — întîlnire care face din a-
cest loc al extremului nord moldav
un topos privilegiat al poeziei. Ce-
ea ce se petrece toamnă de toam-
nă la Mălini, la Suceava și în alte
locuri ale acestui pămînt binecuvîn-
tat, este mai mult decît o întîmpla-
re culturală ; este un fenomen be-
nefic, avîndu-și adică o fermă legi-
tate și legimitate. Este legitatea con-
tinuității, a succesiunii firești a ge-
nerațiilor care se traduce prin co-
230 de autori, din 31 de județe și municipiul București, peste 1 000 de
poezii — cifre care traduc bilanțul participării tinerilor poeți la cea
de-a XVI-a ediție a Concursului național de poezie „Nicolae Labiș",
Suceava, 1984. Un juriu exigent, din care au făcut parte Anghel Dum-
brăveanu (președinte), Sergiu Adam, Andi Andrieș, Ion Beldeanu, Cră-
ciun Bejan, George Damian, Ion Gheorghe, Ion Horea, Mihail lordache,
Marcel Mureșeanu, Ion Paranici, Nicolae Prelipceanu, Constantin Pri-
cop, Laurențiu Ulîci, a acordat următoarele premii : Marele premiu
„Nicolae Labiș" : Ion Manole din Suceava ; Premiul Uniunii Scriitori-
lor : Nistor Tănăsescu (Florica — Buzău) ; Premiul revistei „România
literară" : Liliana Petruș (Orăștie — Hunedoara); Premiul revistei „Lu-
ceafărul" : Mihai Gălățanu (Galați); Premiul revistei „Contemporanul":
luliana Paloda (București) ; Premiul revistei „Convorbiri literare" : Lu-
minița Potîrniche (Galați) ; Premiul revistei „Cronica" : Liliana Ciornei
(Cîmpulung Moldovenesc); Premiul Editurii „Junimea" : Radu Florescu
(Borca — Neamț) ; Premiul revistei „Ateneu" : Dan Bodnar (Suceava) ;
Premiul revistei „Tribuna" : loan Băducu (București); Premiul revistei
„Familia" : Virgiliu Vera (Hunedoara) ; Premiul revistei „Orizont" : Ion
Botezatu (Oituz — Bacău) ; Premiul ziarului „Zorii noi" : Mariela Ro-
taru (București) ; Premiul Centrului de Librării Suceava : Georgeta Pă-
trașcu (Brăila) ; Premiul Comitetului Județean Suceava al Uniunii Tine-
retului Comunist : Sorin Davițoiu (Cîmpulung Muscel); Premiul Comite-
tului Județean Suceava de Luptă pentru Pace : Camelia Corlățeanu (Su-
ceava).
Calendarul manifestărilor prilejuite de încheierea concursului a în-
scris, alături de festivitatea de premiere, care s-a desfășurat la Mălini,
în fața Casei memoriale „Nicolae Labiș", șezători literare la : Liceul Pe-
dagogic „Emil Bodnăraș", Liceul Economic și de Drept Administrativ,
Liceul Nr. 2 din Suceava, căminele culturale Băișești—Cornu Luncii și
Sadova, unde au participat, alături de membrii juriului, poeții: Clement
Antonovici, George Bodea, Denisa Comănescu, Ion Cozmei, Viorel Dârja,
Gh. Lupu, Victor Rusu, Horațiu Stamatîn, Elena Ștefoi și Mircea Tines-
cu. (V. R.).
nectarea la marile ritmuri ale evu-
lui contemporan.
„Acest timbru de limpezi cristale",
care înseamnă convergența tinere-
lor voci ale liricii românești sub
umbra protectoare a castanilor și
merilor de la Mălini, este și o me-
taforă a emulației creatoare. Pre-
zidează, la aceasta prestigioase voci
lirice și critice ale literaturii con-
temporane, prezența unor nume de
relief ale culturii noastre în juriul
concursului Labiș, ceea ce înseam-
nă un plus de greutate al acoladei
care poartă în filigran silueta em-
blematică a „puiului de cerb". Ar
fi excesiv să credem că destinul
poeziei românești se împlinește nu-
mai sub semnul toamnei de la Mă-
lini, dar sîntem convinși că acest
destin se poate realiza asociindu-și-o
și protejînd-o. Mai mult, sau altfel
spus, asumîndu-și semnul îndrăzneț
al unei poezii pe măsura acestui
timp : „sobră-armonie pururea vie /
Nezdruncinată putere-n tărie".
!
Viorel DARJA
Pămîntul a fost sculptat
cu foarte mulți ani în urmă :
pentru că artistul a murit
prea devreme
ne-a lăsat doar în manuscris :
universul.
Pămîntul este cea mai mică parte a
întregului.
Pămîntul are un pămînt al său
pe dinăuntru și pe dinafară.
Pămîntul pămîntului
are și el părinți
care sînt
pămînt.
Pămîntul este format din
mai multe pămînturi :
pămîntul vetrei
pămîntul focului
pămîntul cenușii ;
iar în toate :
pămîntul dragostei
pămîntul de dragoste
pămîntul din dragoste.
Pămîntul este o rădăcină
cu foarte miiIte rădăcini
ce se prind cu un capăt
de Univers și cu altul
de casa părintească,
în lume există numai rădăcini
nimeni nu este frunză
nici frunza nu este frunză,
nimeni nu este fruct
nici mărul nu este fruct,
și celelalte
toate sînt rădăcini
și oamenii.
Pămîntul a fost sculptat
cu foarte mulți ani în urmă ;
de-atunci a urmat să fie
pictat,
scris,
cîntat
neterminal...
La Bucovina
Și artistul moare mereu devreme
nu de-atunci
dintotdeauna moare prea devreme
astfel că noi trebuie să
continuăm să
durăm ...
Elena CÎMPAN
Se cerne, tomnatec, lumina
Ca-n veacuri de mult, de-nceput,
Aici unde scriu Bucovina ...
Și fluiere vechi se aud
Departe-aproape-s și cerbii,
Ciudatele nunți iar pornind.
Pălește și sulița ierbii,
Povești prin păduri presimțind
Ca peste, de umbre, chemare.
Sub soare tîrziu mă aplec ...
Mi-e inima în sărbătoare.
La masă cu vinuri petrec.
Aici sînt acasă, știu bine,
Poemele curg mai ușor,
Mi-e sufletul între lumine ...
Cînd spun Bucovina, spun dor !
Arcadie ARBORE
Deplina împlinire
Dulcele rod al cîmpiei se-arată necuprins
la temelia universului unde,
cu nemurire, patria vrea să ne inunde.
Poetul ne locuiește, din toate descins !
El este fiul patriei, mirele îndeplinind
lucrare grea cînd clipa se toarnă-n veșnicie.
Flacăra laptelui plutește în prunci și în glie
se-aud corăbii zburătoare oprind.
Pentru numele tău nu cunoaște popas,
in el exiști definitiv încoronată regină.
Dulcele rod al cîmpiei se face lumină,
timp de slavă că izvorul coboară în ceas
deslușind tuturor împlinire deplină.
George GAVRILEANU
Patria
Pe-un picior de plai flutură
steag de purpură ;
pe-o gură de rai, timp egal
ca o rodie-aburindă ; val de val
ce liniște înaltă mă sărută blînd,
ca un fluture florile de cîmp
și iarăși cîntecul ei
undă de undă ierbii, cîmpiei;
limpede îmi este gîndul și se poate,
iată, visa cu ușile deschise și ferestrele toate ;
ca o floare-n fața lumii cu petalele roșii
casa aceasta — patria — cu moșii-strămoșii.
Vasile GRAMATICU
Cîntec
Pasăre albă, rotitoare, ca obcinile Bucovinei
Izvorul îți cunoaște setea întrebărilor,
Cîntecul serii te poartă prin vii
Cu arome, livadă de aștri
Acoperă cărările acestei patrii,
Stejarii cu dragoste învelesc pămîntul
Să nu i se audă fremătarea,
Chemarea lui e obsesie.
Mă pierd adine în graiul tău, pasăre albă.
Viorica PETROVICI
Amintiri
despre tară
Se-ntimplă uneori să întîlnesc pădurea
ca o pasăre albastră cu aripi de răcoare,
se-ntîmplă uneori să prind în palme
fluturii de aur ai griului și ai veșniciei,
uneori se-ntîmplă să ard
la hotare de răscruce
de-atîtea ori se-ntîmplă țara s-o întimpin
la poarta prin care intră cocorii.
Vlad POGOREVIC’
Drum
Ne vom întoarce
sub povara zăpezilor înalte
să sărutăm țărina cărării
celei dinții dimineți.
Albă (lumină răspîndi-vor
stelele peste numele nostru
și teii
de-atîta soare băut
părintește se vor apleca
asupra ihimilor, deasupra-ne
se va-nălța cîntecul
peste pădurea
memoriei.
Ne vom întoarce,
prin timp,
cu toții ne vom întoarce ...
Nicolae CARUNTU
Destin
Dă-mi și mama-mi dădea auzul —
Dă-mi și mama-mi dădea cuvîntul.
Dă-mi și muzica mișcă planetele.
Amurgul zeilor, nașterea creierului.
Firul ierbii străbate tîmplele.
Florile-mi întărită sîngele
Liniștea lutului care voi fi.
Asemeni luminii bate inima
Pe cuvîntul încă umed.
De ziua mea se-ntorc oierii
Și parcă-mi intră munții-n casă
Trudim în zodia tăcerii.
Unde gindirea-i mai mănoasă.
Gutuia coaptă urcă miere
Dulci luminări respiră plopii
Cuvintele-s o adiere
Care-mblînZe.ște văi cu dropii.
Fără sfîrșit s-a strîns în poame
Lumina. Sufletul e viu
De-aceasta toamna-mi este foame,
Născut din rodul ei mă știu.
De sămînța cîntătoare
Se umple carnea mea vie.
Ființa de taină adie.
Creierul își începe lucrarea.
Inima tînără — cal nărăvaș
Nechezul tău de sub pămînt
Dezgroapă izvoarele
Năvălind fără milă.
Un echilibru nesfîrșit foșnește.
Octombrie-mi ia pulsul.
In sinii calzi vuiește laptele
Veșniciei materne,
mi mut auzul de pe-o stea pe alta
Multiplicat nemuritor rodirii.
Pune-un strop de vin pe rană
Ochi în ochi lumina arde
Raza izvorînd din cană
Duce vinul mai departe.
Șade vremea unsă-n miere,
Iar eu spun ce se cuvine :
Maică țărnă, dă-mi putere
Să mă culc senin în tine.
Gheorghe LUPU
III - Pagini bucovinene
— Vasile Andrii, mai întîi o întrebare
„de latitudine" : Cum se simte un „nor-
dic" în Capitală ?
— Capitala este locul unde provinciile
nil încetează niciodată. Eu știu că nici
Bucovina nu încetează în București.
Poate de aceea eu n-am strigat niciodată :
„de ce m-ați dus de-acasă I" Iată o si-
tuație : cind am fost în Siracuza, mă
simțeam acolo în largul meu, de parcă
eram în Rădăuți... Reiese de aici că Ră-
dâuțiul rămîne un etalon lăuntric ; dar
mai reiese că „nordicul de mine" este
foarte adaptabil geografic. Oricum, Bu-
covina îmi este o referință heraldică. în
cîteva proze ale mele se vede asta.
— De la lutlanda posibilă cu care de-
butai în 1970, după care au urmat două
volume de povestiri și două romane, proza
ta a cunoscut o evoluție. Acum, în volu-
mul O zi spre sfîrșitul secolului, se ob-
servă o reevaluare a mijloacelor de ex-
primare...
— O reevaluare a mijloacelor de ex-
primare încercam încă de la prima mea
carte. Unele proze din volumele mele
anterioare au aceeași dinamică internă ca
și cele pe care le scriu azi. Vezi, spre
exemplu, Colindul dificil, un text din
1967 ; sau H de la hîrtie, scris în 1971
și publicat doi ani mai tîrziu. Desigur,
proza mea a cîștigat, progresiv, în ex-
pansiune și trăire. în recentul volum mi
se pare că am găsit tonul și forma care
mă exprimă cel mai bine.
— Marele cîștig al ultimului tău vo-
lum constă, cred, în libertatea pe care o
lași cititorului de a reclădi, de a re-face
edificiul-cadrul propus de tine.
— Da, în proza aceasta se desființează
scena. Ca atare, textul încetează să fie
„înscenare". Sau altfel zis : scena tinde
să fie lărgită pînă la scara lumii.
-— Cele 14 proze, rod al acumulărilor
livrești și al împletirii acestor acumu-
lări cu știința scriiturii, devin, în ma-
joritate, „careuri enigmatice" care, o dată
cu dezlegarea lor, produc cititorului avi-
zat satisfacții dintre cele mai mari.
— Voi spune că aceste 14 proze din O
zi spre sfîrșitul secolului nu sînt deloc
rod al acumulărilor livrești. Ele sînt
CADRAN
UN POET AL SATULUI
E desigur o bucurie a sufletului
să-l citești pe Ion Burnar scriind des-
pre sat. Și nu pentru că n-ar exista
suficientă poezie despre viața la țară,
ci pentru că multe asemenea versuri
nu exprimă altceva, vorba lui Marin
Sorescu (Vatra nr. 9 a.c.), decît „do-
rința (autorului, evident n.n.) de-a
epata", dorință care de cele mai mul-
te ori „trece înaintea ambiției de-a
spune realmente ceva". Golită de emo-
ție, mimînd sau vulgarizînd faptul de
viață, o astfel de poezie (practicată
cu sîrg de unii condeieri tineri) nu-și
poate găsi drum spre inima cititoru-
lui. In cel mai bun caz, poate amu-
za. Cunoașterea „după ureche" a rea-
lității n-a făcut niciodată casă bună
cu literatura. Ion Burnar suferă do o
mare sinceritate (condiție esențială.
marcate vizibil de o revoltă anti-livrescă ;
ele sînt rod al unei re-ascultări genuine
a înțelepciunii trupului. Am făcut o
asemenea scuturare de livresc și cînd
scriam Mirele. Dar cu recentul volum,
am dus încercarea și mai departe, spre
non-artificiu, spre firesc. Careuri enig-
mistice, ai zis ? O singură proză, în a-
cest volum, ar fi mai dificilă, mai „her-
metică". Este vorba de Explozie de genă.
„...în proza
aceasta se
desființează
scena’"
Interviu cu prozatorul
VASILE ANDRU
Dar și acest text e accesibil, mai ales
citit fără crispare și fără obsesia simbo-
listicii, adică rămînînd la perceperea sen-
sului propriu. Despre Explozie de genă,
un critic a scris că este o proză ratată.
Iar Mircea Horia Simionescu mi-a zis
că aceasta e una din prozele cele mai
reușite din sumarul cărții. Aștept o ă
treia opinie, dacă se va putea, de la citi-
torul anului 2001. Cît despre restul tex-
telor, nu cred că pun dificultăți de re-
ceptare: Nimic enigmistic : e doar o în-
cercare de a cuprinde timpul nostru prin
cîteva „eșantioane" de secol 20.
— Ce crezi despre „Pagini bucovinene"?
dealtfel; a actului creator). El vede
satul cu ochiul proaspăt al celui care-i
străbate zilnic ulițele și-i percepe rit-
murile din interior, direct și fără me-
najamente. Aceasta îi și permite, să
declare : „Stimați poeți și critici lite-
rari / eu Ion burnar din dragomirești /
cronicar al satului crescut / cu spinoza
și cu sfaturile tatălui meu vă spun
că la noi tractorul ară pe tarla /
și pîinea-i mai albă într-adevăr că
nu se moare de fericire totuși / inima
noastră crește sau scade / doar în
funcție de grîu de prunci și de pace".
Caracteristica esențială a versuri-
lor lui Ion Burnar rămîne franchețea
zicerii. Poetul ridică vălul falselor
nostalgii și reverii edulcorate spre a
ne descoperi o lume autentică, pal-
pabilă și, tocami de-aceea, impresio-
Coordonatele devenirii noastre
(urmare din pag. I)
mortale „Nicolae Labiș'*, la Mălini, și „Eusebiu Camilar", la Udești
și o expoziție permanentă de etnografie Ia Vatra Dornei. Scrii-
torii care activează în această zonă a țării beneficiază de un Ce-
naclu al Uniunii Scritorilor și de o publicație lunară „Pagini buco-
vinene", iar artiștii plastici de un cenaclu, o galerie de artă și de
7 ateliere de creație. Dealtfel. Festivalul național „Cintarea Româ-
niei" oferă tuturor artiștilor profesioniști și amatori, tuturor celor
pasionați de artă, cadrul generos de afirmare a talentului și mă-
iestriei lor creatoare, de propulsare a valorilor tradiționale și ac-
tuale ale culturii și artei sucevene.
O nouă etapă de mari transformări revoluționare pe multiple
planuri se deschide odată cu cel de al XHI-lea1 Congres al parti-
dului. Hotărîrile și orientările care vor fi adoptate se vor consti-
tui într-un amplu program de muncă al întregului popor pentru
consolidarea cuceririlor și crearea condițiilor necesare tre-
cerii, în perioada următoare, la realizarea fazei superioare a
societății socialiste, la construirea comunismului în Româ-
nia. Succesele de pînă acum constituie temeiul încrederii
ferme că făuritorii de bunuri materiale și spirituale de pe aceste
frumoase ținuturi românești, toți sucevenii își vor consacra și în
continuare devotamentul, priceperea și elanul lor materializării
istoricelor documente, îndeplinirii grandioaselor obiective de ri-
dicare a patriei scumpe pe noi culmi de civilizație și progres.
ziua
1300
(urmare din pag. I)
cere", „Stafia de concasare", „Depozitul ele cărbune", „Cen-
trala termică de pornire", „Stația electrică", „Stația de tra-
tare chimică a apei"... Unele cu înfățișări definitive, altele
in alcătuiri cărora fiecare zi le împlinește trupul. Toate în-
tr-un spațiu în care hărnicesc gîndirea și forța. In care lu-
crează priceperea. Pentru ca proiectele să devină amintire.
Stare de nostalgie Da. o astfel de stare, fiindcă profesioniștii
șantierelor trăiesc nostalgia despărțirii de proiecte, de locul
unde au construit. Unde și-au lăsat, „puse în operă", dimi-
nețile și înserările, zilele lor nici una la fel cu alta. Și con-
vingerile, și inteligența lor. Inginerul State nu va fi, cred,
încercat de o asemenea nostalgie. Intrucît nu e constructor.
Deși, ca reprezentant al beneficiarului, gîndește și se zbate
împreună cu cei care — asemeni unor arhitecți — pregă-
tesc, metodic și artizanal, „ființa" cazanului nr. 1.
— Lucrez aici de cînd terenul nu era al nostru. E o ex-
। periență unică pentru mine. In facultate, pe care am absol-
— Scriitorii suceveni fac un grup cu
o fizionomie proprie, iar „Pagini bucovi-
nene", o dovedesc din plin. Mă întreb
despre posibilitatea ca ele să apară detașat
de „Convorbiri". Am citit în aceste „Pagini"
poezie bună semnată de Marcel Mureșea-
nu, George Damian, Constantin Ștefuriuc
(poet cu existență discretă), Cornelia Ma-
na Savu, Ion Beldeanu, Mircea Tinescu,
Viorel Dârja, Victor Rusu, George Bodea,
Horațiu Stamatin. Cronica Itierară este
la înălțime prin Mihail lordache,- un cri-
tic care și-a arătat iscusința încă de a-
cum 15 ani, cînd scria despre proza lui
Ivasiuc. Remarc și critica lui Octavian
Nestor ; și a lui Dumitru Brădățan, spi-
rit sprinten, și deschis la inovație. Citesc
proză de Ion Filipciuc, autor al cărui
volum Vămile cireșului se înscrie printre
reușitele promoției ’80. Mai pot cita pro-
zatori suceveni interesanți : Onu Cazan,
Constantin Badersca, Didina Hrenciuc.
La fel, Constantin Blănaru care se ne-
voiește să arate, de cîțiva ani, că este
cel mai grozav inspector din sud-estul
Europei ; dar eu știu că el este un pro-
zator care îngroapă în el cealaltă jumă-
tate, tenebroasă, a romanului său La lu-
mina zilei.
— Cum apreciezi faptul că unii dintre
scriitorii bucovineni aflați acum în Bucu-
rești ori în alte centre ale țării (te-am
numit aici și pe tine), păstrează o tăcere
ciudată, deși au fost adeseori solicitați.
Chiar nu-ți este dor de Bucovina ?
— Eu zic că scriitorul bucovinean se
bucură cînd este solicitat. Iar dacă nu
se bucură, și dacă păstrează tăcere, a-
tunci cu siguranță că el (absentul) este
în pierdere, nu Suceava. Căci Suceava
nu este niciodată în pierdere. E unul
din locurile care nu pot pierde. In ciuda
a toate. In ciuda a multe. Ce să-ți mai
zic ? Am în buzunar o foaie C.F.R. cla-
sa I, luată de la Uniune, am vizat-o pen-
tru rapidul 55, cu destinația Vicșani —
Mușenița. Știi unde este Vicșani. O gară
reper. Voi face o întrerupere la Sucea-
va. Așadar, pe săptămîna viitoare.
Convorbire realizată de
George DAMIAN
nantă prin simplitatea ei necăutată.
Plăcerea de a polemiza nu-i lipsește
și-i dreptul său s-o facă, atît timp cit
implicarea și talentul îi conferă cre-
ditul necesar : „Ce să vă fac domnilor
istorici / dacă satul vă-ncurcă toate
socotelile / și ml moare după cum
ați prezis". Pentru că maramureșanul
Ion Burnar vine „de prin lume cu o
carte sub braț" și cu bucuria năvalnică
do a spune ceva. Și o spune frumos
și convingător. Iată de ce credem că
apariția volumului său do versuri
„Viața la țară fără Tănase Scatiu"
(din care Suplimentul literar-artistic
al Scînteii tinertului publică un con-
sistent grupaj, care a făcut și obiectul
prezentelor consemnări) va stîrni fără
îndoială interes.
loanid DELEANU
felurimi LOGOSFERA
„Prima carte pe care se cuvine s-o publice
trebuie să fie cea de-a doua pe care o scrie"
Guillen).
„Marx îl știa pe de rost pe Shakespeare".
un poet
(Nicolas
(Ernesto
Săbato).
„Am murit pentru frumos". (Emily Dickinson).
Elvire Murail, 25 de ani, cîștigînd premiul primului
roman : „Vreau să fiu celebră și atrăgătoare ca să
distrug mai bine".
Literatul ? .....acel tip care căzînd de pe acoperiș
observă o greșeală de ortografie pe o firmă". (Nabo-
kov)
Valoarea marilor scrieri literare „stă nu în aceea că
ne distrează sau ne distrag de la griji și nici în aceea
că ne lărgesc cunoștințele despre oameni și locuri,
ci în faptul că ne ajută să știm ce credem, întări ndu-ne
însușirile cele mai nobile pe care Ie avem și făcîndu-ne
să fim nemulțumiți de eșecurile și limitele noastre".
(John Gardner).
„Sînt cărți care ocupă in viața noastră același loc
cu părinții, cu cei dragi și experiențele mari". (R. E-
inerson)
l	Dumitru BRADAȚAN
vit-o acum patru ani, nu m-am pregătit pentru viața de șan-
tier...
— Înțeleg că v-a fost și greu...
— Esențial este că am depășit asemenea momente.
— Nimic însă din ceea ce a rămas de făcut nu-i ușor.
Golul acela trebuie să devină cazanul nr. 1, care, deocam-
dată, pe o platformă de preasamblare, fragmentat, cunoaș-
te încă, temperaturile sudurii, controlul razelor gamma.
— De luna aceasta începem să-i montăm pereții me
brană.
Și golul din imensa construcție metalică va depăși gra-
nițele visului, ale aspirației. La capătul a 1 300 de zile de în-
dîrjită bătălie cu anotimpurile, cu capriciile lor, cu lipsa
de experiență, prima capacitate de producție se va afla în
„dialog" cu cetățile industriale ale Sucevei.
Mai aproape de ceea ce va fi una din cele două esta-
cade din preajma viitoarelor cazane (benzile rulante din ele
vor transporta, zilnic, cărbunele din 8 trenuri a 50 de va-
goane fiecare) pare o sugestie. Urcă în aer, solemn, asemă-
nător unor trepte pe care o flacără olimpică se înalță în nu-
mele simbolului.
In numele energiei tinere.
 CONSEMNĂRI —-------
î
• Consfătuire
internațională
In cei trei ani care au trecut de la darea în folosința a
Observatorului Astronomic din Suceava, acesta a devenit
deja o instituție cultural-științifică cunoscută în întreaga ța
ră, dar mai ales în județul Suceava.
Alături de activitățile curente cu marele public : progra-
me de planetariu, observații astronomice, seri de întrebări
și răspunsuri, la care anual participă peste 50 000 de persoa-
ne, aici se organizează cercuri și cursuri de astronomie, se-
siuni de referate și comunicări științifice. Recent s-a des-
fășurat cea de a opta consfătuire a Comisiei de probleme de
fizică și evoluția stelelor, organizată în cadrul colaborării
multilaterale dintre academiile de științe din țări socialiste.
La lucrări au luat parte delegați din R. P. Bulgară, R. S.
Cehoslovacă, R. D. Germană, R. P. Polonă, R. P. Unga-
ră, U.R.S.S. și Republica Socialistă România.
Consfătuirea a discutat și definitivat planul de cerce-
tări în comun privind fizica și evoluția stelară pe perioada
1986—1990, precum și programul manifestărilor științifice ce
vor fi realizate, în colaborare, de instituțiile participante.
Dezbaterile s-ait axat, de asemenea, pe modalități de uti-
lizare a energiilor neconvenționale și de dezvoltare a tehni-
cilor moderne pentru valorificarea acestora. Cu acest prilej,
a avut loc o sesiune de comunicări pe teme de astrofizica,
Dimitrie CLINICI
•	Sesiune științifică
• *
La Institutul de subingineri Suceava s-au desfășurat lu-
crările sesiunii științifice dedicate Congresului al XlII-lea al
Partidului Comunist Român. La lucrările Sesiunii au parti-
cipat cadre didactice și cercetători de la București, Iași, Ti-
mișoara, Oradea, Craiova, Ploiești, Baia Mare, Brașov, Su-
ceava. Cele 122 de comunicări au fost prezehtate in cadrul
a șapte secțiuni (științe sociale, istorie, lingvistică, litera-
tura română și universală, matematică, fizică. Chimie). Des-
fășurate Ia puțin timp după încheierea unei alte manifeș-
tări științifice de prestigiu, cea de-a treia conferință națio-:
nală de variatoare elastodinamîce — lucrările sesiunii au do-
vedit existența unui real potențial de cercetare la Suceava.
(V. D.)
•	Toamnă la Voronet
9
în perioada 4—7 octombrie a.c. s-a desfășurat la Gura
Humorului a patra ediție a Festivalului interjudețean „Toam
nă la Voroneț", destinat foto și cineămatorilor care practică
genul poemului cinematografic. Au participat în concurs 32
filme și 19 diaporame. Președintele juriului a fost criticul de
film Eva Sîrbu. Amintim rezultatele sucevenilor : Marele
premiul și premiul A.C.I.N. : Cineclubul Casei de Cultură
din Gura Humorului ; Premiul al H-Ia : Cineclubul „Meta-
fora" din Cîmpulung Moldovenesc : Premiul A.C.I.N. pentru
debut : Cineclubul Casei de Cultură a Sindicatelor din Su-
ceava (pentru film) ; realizatorii larema Oneșciuc din Gura
Humorului (premiul al III-lea), Felix Smetaniuc din Su-
ceava (mențiune) și Dumitru Ulian și Vasile Griul din Gura
Humorului (premiul Consiliului Popular al Orașului Gura
Humorului) (pentru diaporame) ; și Mențiunea specială a
juriului pentru comentariu de film : Constantin Cojocaru ,
din Gura Humorului. (P. D ).
e Expoziție
Cinci pictori din Gura Humorului expun la Galeria de
artă din Suceava : Irina Tincu, Corneliu Tincu, Viorel Gri-
goraș. George Gavrileanu și Radu Bercea. Expoziția anto-
loghează cele mai bune lucrări, din ultimul timp, ale ar-
tiștilor. Peisaje aparținînd unui spațiu recognoscibil prin
frumusețea lui aparte, portrete, naturi statice, într-o „pro-
nunție" clară, lucidă, cu o cromatică reținută, iată ce ne
propune acest distinct și distins grup. (M. L.).
•	Decadă
în cadrul unei Decade a Culturii botoșenene a avut loc
și cea de a VlII-a ediție a manifestării „Scriitorii pe me-
leagurile natale". Din partea Cenaclului Suceava al Uniunii
Scriitorilor au participat poeții Ion Beldeanu, George Da-
mian și Marcel Mureșeanu. Șezătorile literare, dezbaterile
privind condiția tînărului scriitor, de la Botoșani, Dorohoi
și Pomîrla, s-au înscris ca momente de referință în viața
culturală a județului. (L. M ).
REALIZATORI : Ion BELDEANU, George
DAMIAN, Viorel DARJA, Ion CARP
FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh. LUPU,
Marcel MUREȘEANU, Ion PA R A NICI,
Mircea TINESCU, Alexandru TOMA
Tehnoredactare : Valentin MILICJ
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 48