ANUL III nr 9 (33)
ucovmene
CORNELII! STURZI!
SEPTEMBRIE 1984
SUPLIMENT EDITAT IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
AUGUSTELE
Profesiune de credință
Literatura romană a fost, încă de la primele sale manifestări, o expresie
a conștiinței ue sine a poporului nostru. Ea a înregistrat, în cele cîteva
secole ue tunțarc, asemeni unui seismograf fidel, complexul fenomen al
devenirii istorice a națiunii romane. De la primul cronicar aplecat, nu fără
oarecare teama, peste slovele destinate eternității și pînă la marii poeți
descinzind in adîncimile de aur ale istoriei, de la geniul eminescian pînă
la autorul „luptei cu inerția" și de la acesta pînă la debutantul de azi, sen-
timentul responsabilității, derivînd din identificarea fiecărui scriitor cu
destinele poporului său, este o constantă de netăgăduit.
in viziunea Luceafărului poeziei romanești limba națională reflectă
„chiar caracterul unui popor" : „In limba sa numai i se lipesc (poporului)
«e suflet preceptele băirinești, istoria părinților săi, bucuriile și durerile
semenilor săi". Profesiune de credință și pledoarie pentru frumusețea sufle-
tului românesc. Iar dacă limba poate defini un popor, literatura nu este
altceva decît edificiul de spiritualitate al acestuia. Din punctul de vedere
al actului scriitoricesc, literatura este identificare cu epoca, cu semenii,
mai mult chiar, ea înseamnă dăruire totală : „A exprima inexprimabilul, a
da o formă lucrurilor informe, a-ți pierde timpul cu alternarea monotonă
a cadențelor, a trezi prin ritm sensibilități adormite, a face din cuvinte un
leagăn cu care să adormi durerile altora, a desena un suns pe o gură ce-a
uitat poate de mult să ridă, printr-o fericită corespondență ac imagini sau
de sunete, și din toate acestea să faci să renască frumosul, pe care să-l
dăruiești contemporanilor tăi, poate fi ceva mai sublim ?“. Kindurile de mai
sus, aparțimnd iui uimitrie Angbel, ni se par semnificative, cu atît mai
muit cu cit, puse alături de alte mărturisiri, aparțimnd celor mai de seamă
scriitori romani, asemănările de conținut sînt surprinzătoare. Uitate în a-
cest sens pot 11 selectate din oricare epocă de evoluție a literaturii romane.
Literatura ultimilor 40 de ani marenează asumarea conștientă a respon-
sabilității civice fără egal. A exprima m forme artistice realități sociale și
istorice, politice și tlozotice ; a ti în avangarda luptelor pentru dreptate și
tinerime sînt permanențe ale literaturii romane. Dar a da contururi sensi-
bile, precise, viabile unei ere și unei societăți nemaiîntîlnite în istorie, iată,
pragul de încercare a acestei literaturi, cum l-a trecut ea ’l Cum au reușit
scriitorii să răspundă acestor deziderate T lată întrebări la care se strădu-
iesc sa răspundă, nu fără rezultate meritorii, istorici și critici literari, este-
ticieni, sociologi și filozofi, intr-un efort de sintetizare a acestei epoci.
Froza primilor ani de după revoluția de eliberare națională și socială,
antifascistă și antiimperialistă, deși sub semnul căutărilor, înregistrează și
reflecta cu mai multă sau mai puțină elasticitate transformările din societate,
banana btancu, Titus Fopovici, Marin Preda sau Eugen Barbu sint numai
cîteva nume prin care romanul perioadei de tranziție atinge puncte de viri.
Uu Marin Preda se face și trecerea spre sfera politicului și tot cu ei proza
politica se maturizează.
Cel de-al lA-lea congres al Partidului Comunist Român a însemnat insă
pentru literatura romana un moment de lansare spre nebănuite orizonturi
■ alorice. Realizările celor aproape două decenii care au urmat istoricului
congres, in proză, dramaturgie, poezie, critică și istorie literară sint com-
paraoile iar pe alocuri depășesc pe cele ale perioadei interbelice. Fenome-
nele politice naționale dar și universale, interesînd pe omul contemporan
in cei mai înalt grad, datorită râsfrîngerii lor directe asupra societății, gă-
sesc exprimări valoroase în operele prozatorilor contemporani. Alexandru
Ivasiuc, Fănuș Neagu, Dumitru Radu Popescu, Ion Țugui, Constantin Țoiu,
plafon Pardău, Augustin Buzura sau Sorin Titel, exprimă, în ordinea în
;are au fost citați, nu o scară valorică, ci complexitatea romanului românesc
.'ontemporan.
Dramaturgia, supunîndu-se și ea politicului, își adecvează mijloacele do
sxpresie acestei tematici majore a literaturii în general. In fond, dintre
scriitorii mai sus citați, majoritatea sint și autori dramatici, sau, multe din
îperele acestora au fost dramatizate. Or, virtuțile dramatice ale unui seri-
lor probează comprehensiunea lui socială, iar cele ale prozei subliniază
iutenticul, viabilul operei respective.
Poezia contemporană, extrem de bogată cantitativ, dar și ca diversitate
le stiluri, trebuie abordată în primul rind prin prisma înaltului său uma-
dsm. Poate sensibilității sporite a poetului se cuvine să-i atribuim o mai
apidă adecvare a conținutului și mijloacelor de expresie ale fenomenului
lolitic și social. Purtătorul de drapel al romantismului revoluționar rămine
âiă îndoială Nicolae Labiș, poet prin care spațiul bucovinean impune lite-
aturii naționale o școală de poezie. Arzînd total pe rugul dăruirii de sine,
>oetul de la Mălini deschide poeziei românești una dintre cele mai fertile
spoci din istoria literaturii române, magnetizind, asemeni Luceafărului de
a Ipotești, conștiințele poetice ale veacului care-i urmează : „Trăim în
uiezul unui ev aprins / Și-i dăm a-nsuflețirii noastre vamă, / Cei ce nu ard
lezlănțuiți ca noi, / In flăcările noastre se destramă". Sub semnul iui Labiș
or călători prin țara muzelor Adrian Păunescu — năvalnic torent de inspi-
ație și energii; dulce și amară legănare de lirism („Nu-ți poate pune nimeni
ătușe peste timple, / Și chiar de ți le-ar pune ți s-ar preface-n laur, / Ai
ost adus pe lume, să scoți din mizgă aur, / Fii fericit de drama ce stă să
i se-ntîmple.“), Ion Gheorghe — mitizînd granitice eresuri („Cremenea cînd
e bate / De cremene, / Măsoară o calitate / Cu altele gemene."). Ileana Mă-
ăncioiu — grav absorbită de tandrele-i ritualuri erotice, loan Alexandru —
ducind pe buzele poeziei românești izul pămîntului amestecat cu singele
i lumina străbunilor.
Acelorași eforturi zămislitoare de frumuseți spirituale se aliniază și li-
ica poeților nordici. Marcel Mureșeanu, Ion Beldeanu, George Damian,
onstantin Severin sau Gheorghe Lupu. Primul are vocația eternizării gestu-
ilor ritualice, realizind o viziune fabulos-mitică a repetabilei istorii uma-
c : „Munte pe munte, apă pe apă, / iar numele nostru / ca o piatră albă
e curăță / și se ridică la streașină casei / în fiecare veac, așa cum vin pă-
ările, / așa cum răsare pe lume soarele". Ion Beldeanu cultivă fără osten-
îție un lirism chtonic, adesea mai fertil sub aspectul originalității decît în-
ercările voit ermetizautc. Ceilalți poeți suceveni citați, alături dc mulți
Iții pe care spațiul articolului nostru nu-i poate cuprinde acum constituie,
rin opera lor, expresia adecvării sensibilității poetice la specificul litera-
urii actuale.
O privire cit de succintă asupra fenomenului literar românesc din ulti-
lele decenii nu poate face abstracție de critica și de istoria literară care au
firmat existența unui spirit critic sensibil și exigent în receptarea noului,
u nimic mai prejos de spiritele lui Maiorescu, Ibrăileanu, Lovinescu, Geor-
e Călinescu. Nicolae Manolescu și Eugen Simion, critici cu temeinice in-
ormații culturale, cu intuiții valorice subordonate unor exigențe metodice
ecunoscute, nu numai că înregistrează evoluția fenomenului literar contem-
oran, dar sînt în același timp factori de educare estetică a marelui public.
Repunerea în circuitul marilor valori a operelor scriitorilor români din
late timpurile prin reeditări masive, prin ediții critice sau in tiraje de
iasă, contribuie la cunoașterea de către cercuri din ce în ce mai largi de
ameni ai muncii, a valorilor din patrimoniul culturii naționale. Astfel, nu-
lai in ultimii ani reeditarea a cel puțin două monumente de spiritualitate
- Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent a Iui George Căli-
escu și Getica lui Vasile Pârvan — vorbește despre larga deschidere către
imină a epocii numită pe drept cuvînt Epoca Ceaușescu.
Cel de-al XHI-Iea Congres, spre care se îndreaptă acum inimile și con-
iințele tuturor cetățenilor României socialiste, cu extraordinarele-i pro-
ensiuni spre viitor, deschide literaturii române, tuturor scriitorilor din
atria noastră, porți largi de lumină. Lumina marilor împliniri ale unui po-
or care pășește cu demnitate pe calea desăvîrșirii unui destin demn, uman,
ber ; destin la al cărui profil trebuie să cioplească fără preget, cu aceeași
ărulre de pină acum și slujitorii artei.
Octavian NESTOR
Solstițiul se estompează
și fructele s-au copt in vară,
din ireal și nopți de august
surprind căutările vii
și tu le știi întregul sens.
Se apropie timpii luceferilor.
Spațiile se succed,
în unde peștii strălucesc
nesocotind cerul de noapte.
Lumină, tu, de zi, în tine cred !
devenirii
întotdeauna cînd mă gîndesc la Țara de sus mă năpădesc
amintirile. O lume a copilăriei mele în care se perindau printre
gene peisajele mirifice ale locurilor, sărăcia și demnitatea oame-
nilor pămîntului, încrederea lor în vremuri mai bune, înțelese,
pe atunci, din cuvintele lor spuse așezat și cu multă cumpătare.
Mai tîrziu, după ani, cu magnetofonul reporterului, am stră-
bătut oraș cu oraș și sat cu sat, de sus de la Bobeicuța și pînă jos,
la Liteni și Dolhasca. Și mai apoi...
Desigur astăzi Țara de sus nu este numai tărîmul mirific al
ctitoriilor voievodale, leagănul unde au copilărit genii ale culturii
naționale dar și un spațiu al devenirii noastre spirituale.
Martor al ctitoririi civilizației acestui sfîrșit de secol în această
vatră de țară, mă simt un privilegiat. Un privilegiat fiindcă pot
să-mi spun bucuria și oftatul, dorul și speranța oamenilor din
Bucovina, acestor oameni dîrji și mîndri, molcomi la vorbă dar
profunzi în simțire care te primesc cu prietenie statornică.
Un spațiu și o lume care devine tot mai mult „o gură de rai..."
Vlad POGOREVIC1
Ilie BOC A : ÎNSEMNARE (Marele premiu „Voroneț" Ia Festivalul-concurs „Voronețiana", ediția a VUI-a)
PERMANENTE
București, 14 martie 1960
București, 17 noiembrie 1960
Scumpe domnule profesor,
Scumpe domnule Jucan,
Am primit studiul d-tale despre Eminescu și patrimoniul
popular, in noua lui formă și mi-a părut bine că n-apucasem
să-l dau în textul lui dinții, cum convenisem cu Corneliu
Bărbulescu, editorul lui Nicolae Milescu, pentru Revista de
Folclor.
in momentul de față, studiul d-tale e în mîinile lui și-mi
place să cred că redacția revistei, căreia urmează să-l pre-
dea îl va agrea, ca pe un lucru
bine gîndit și frumos expus.
Dacă ții să iei contact cu el, -------------------
o poți face scriindu-i pe adre-
sa : Corneliu Bărbulescu, cer-
cetător științific la Institutul
de folclor, str. Nicos Beloianis,
nr. 25, raion Stalin, București.
El te va ține în curent cu
soarta manuscrisului.
Pe celălalt text al d-tale,
„Știri eminesciene", mărturi-
sesc că n-am avut, din pruden-
ță, curajul să-l încredințez ni-
mănui. El s-ar cuveni publicat
în întregime, cu ilustrația toa-
tă și cu toată bogăția lui de
informare și mi-a fost teamă
să nu cazi victima vreunui act
de piraterie, ce, din nefericire,
se practică și pe uscat. De a-
ceea îl țin la dispoziția d-tale.
Cînd hotărăști să ți-l re-expe-
diez, mă voiu executa.
tn legătură cu recenzia Hințescu, am cetit și textul din
Convorbiri și referința G. Dem. Teodorescu și dacă nu se
poate cu certitudine spune că este a [l] lui Eminescu, con-
(continuare în pag. II)
Poate că întîrzierea cu care răspund scrisorii d-tale din
20/IX 1960 să nu fi fost cu totul rău venită, tn felul acesta,
am avut norocul să-l întîlnesc, deunăzi, prin curtea biblio-
tecii Academiei și pe Corneliu Bărbulescu. El susține că v-ar
fi răspuns cu o c.p., pe care se pare că n-ați primit-o. Ce vă
comunica nu am idee — dar
PtBPJSSICIUS - ---------------
CORISPONDENIĂ
Intre anii 1958—1960 am apelat Ia acad. Per-
pessicius pentru publicarea unor articole și stu-
dii despre Mihai Eminescu, cit și pentru lămu-
rirea unor chestiuni privindu-I pe poetul nostru
național.
D-sa mi-a răspuns prin șase scrisori, care, pe
lingă lămurirea chestiunilor ce mă interesau,
dezvăluie și alte fapte, atestînd și arta lui de
mare epistolier. Publicăm două din ele acum, cu
gîndul că vor interesa pe viitorii cercetători ai
vieții și operei sale.
Grațian JUCAN
din ceea ce mi-a spus — ar fi
vorba de anume rezerve ale
colegiului redacțional al „Re-
vistei de folclor" — s-ar putea
bănui.
Mi-ar părea bine să izbutiți
la editura didactică și mai bi-
ne dacă ați da drumul „știri-
lor eminesciene" dimpreună
cu ilustrația inclusă într-o pu-
blicație regională, unde mo-
ravurile vor fi fiind altele de-
cît în Capitală. Cînd nu e vor-
ba de o mică societate pe ac-
țiuni, cu profiturile garanta-
te, atunci mai e cenzura de
diferite grade sau vămi. Mie
mi-au trebuit nu mai puțin de
5 articole respinse, la „Lucea-
fărul", ca să înțeleg că trebuie
să plec. Se înțelege că vina e
numai a mea: am înțeles prea
tîrziu că sînt indezirabil. Dar
de curînd pății una și mai bu-
nă. După ce fac corectura în
pagină la „Călăuza bibliotecarului", unui articol pentru Sa-
| doveanu, aflu, mai de-a dreptul, mai pe ocolite, că totuși
articolul nu se va tipări fără rezecții radicale. Ceea ce, evi-
(continuare în pag. II)
A PRIVI
SENIN ECHILIBRU
Privind coacerea; știind, sim-“
țind că în rodul ce se oferă privirii
s-a întîmplat mereu uimitoarea în-
trupare abia bănuită, cu speranța
visată în primăvara semănatului...
Și privirea nu cercetează cum s-a
întîmplat, prin ce miracol crudul
s-a petrecut în parfum ,și-n căldu-
ra formelor, și-n îmbiere, și-n pace ;
ea-și primește răsplata desfătîndu-
se. Și nici de ce s-a întîmplat nu
cercetează privirea, pentru că i se
pare în firea lucrurilor ca semănatu-
lui să-i urmeze culesul. Privirea
constată.
Noi știm însă că petrecerea cru-
dului în rotund și împlinit este o
alchimie topind atîtea esențe, atîta
savantă dozare a lor, atîta veghe ca
fiecare atom să țeasă cu răbdare
perfecțiunea, atîta voință ca ea,
perfecțiunea, să nu se risipească în
pura bucurie de sine, ci în bucuria
risipită în fiecare din noi, îneît a-
cum, cînd a sosit vremea culesului,
se cade să gîndim la menirea rodu-
lui de a se (și de a ne) perpetua.
Căci cu adevărat bogat nu este cel
ce și-a pus bogăția în pod, ci acela
care, reintegrînd-o sevelor pămîn-
tului, o transmite către cei ce-1 ur-
mează. Este o datorie despre a cărei
noblețe vorbesc toți părinții lumii,
de la cei ai celei mai neînsemnate
insecte, pînă la cei care ne-au ză-
mislit și ne-au dăruit vieții întregi
și apți s-o luăm mereu de la capăt.
Ne aflăm în încordarea dintre un
bilanț și integrarea lui într-un nou
pas către viitor. Oferindu-ne noi În-
șine privirii acum, am genera —
probabil — constatarea că, iată, spe-
ranțele ni s-au pîrguit. Dar ar tre-
bui, totodată, să se simtă că sub a-
cest senin echilibru lucrează deja
forțele care au datoria de a reîn-
cepe semănatul. Și-l vom și începe,
lăsînd toamnei bucuria nu numai de
a încheia un ciclu, ci și de a-1 și
lansa pe următorul.
Dumitru TEODORESCU
Cronica literară
Portretul artistului la tinerețe. Maturitate
și senectute. Lucian Valea a parcurs,' iată,
binișor peste patru decenii de literatură, a
scos un număr de volume și a împlinit 60 de
ani. Opul de față *) este o bună carte de i-
dentitate. Poetul privește (și se uimește) re-
trospectiv și ceea ce vede (imaginativ-afectiv)
dar, mai cu seamă, ceea ce simte (afectivul-
imaginativ al lui Dămaso Alonso) se schi-
țează parcimonios (linii vii, culori calde) în-
tr-un fidel „autoportret în timp". Cu acest
volum „recapitulativ (o repede aruncătură
de ochi peste cele cîteva decenii) autorul
lasă impresia visătorului trubadur școlit în-
deaproape de filosofia ciobanului mioritic (de
sorginte ardelenească, cel din „tulburătoarea
Vale a Rodnelor"). Temele liricii sale sînt
acum : străbunii, femeia și dragostea (aproape
toate poemele au ca liant erosul, unul de
„carne y hueso", care înviorează căldura că-
minului conjugal), viața postumă a cărților,
moartea etc. Lucian Valea este scriitor de
„balade și idile" (vă mai amintiți exegeza
despre Coșbuc ?), de arte poetice (Stanțe, Ci-
negetică, Motiv, Voievod), de „suspine șl
plînsuri" (Despărțire, Gol, Și e...) și mici „al-
bume de familie" (Stanțe, Precizări, ciclul
„Scrisorile”, Șî totuși. Veste, Dragoste, De la
o vreme. Compoziție, Idilă, Vînătoarea...), de
poeme (vii, calde) ale erosului dramatic (A
trebuit, Cînd ai plecat, Aripi .Tîrziu, Rochia),
„Apoi, pe neobservate, îi apăruse salvator înainte posibilitatea de a se
îmbolnăvi : ți-o dorea din toată inima, ca pe nevoia ei cea mai stringentă ; o
boală scurtă, rapidă, nu pentru a avea pretext să nu mai meargă o vreme la
slujbă, să se simtă în siguranță, pe care o dădea spitalul, ci dintr-un motiv
mult mai profund ; nu făcea față acestor relații degradate, era convinsă că
nu mai poate vorbi cu nimeni, în spatele unui gest banal trebuia automat să
presupună un altul, nefăcut, un cuvînt nerostit, o intenție ascunsă, iar apoi
o stăpînea, tot mai insistent, o oboseală crescîndă, o lehamite de a suporta
zilele teribil de egale. Uneori se întrebase dacă suspiciunea și neliniștea ei
' nu sînt prea exagerate, dacă o criză trecătoare de nervi nu a schimbat cu-
lorile faptelor și dorințelor, și atunci cerceta cu atenție exagerată zilele, în-
tîmplările, fizionomiile celor din jur, și tot ce observa nu făcea decît să-i
sporească certitudinile : nu se înșelase, era obligată să se cenzureze mereu,
să-și reducă dorințele, pretențiile, să se acomodeze unei vîrste de care însă
era departe, unei mentalități detestate, primitive, să nu se depărteze de la
un scenariu rudimentar acceptat de toți, un scenariu ce excludea orice ne-
prevăzut. nevoile vîrstei, inclusiv cea mai dureroasă dintre ele, de afecțiune.
(Augustin Buzura, Refugii — primul roman din ciclul Zidul morții, Editura
Cartea Românească, 1984).
Marea surpriză pe care ne-o face Augustin
Buzura în recentul roman Refugii constă in-
tr-o înțelegere cuprinzătoare și nuanțată a
psihicului feminin. în literatura noastră exis-
tă tradiția ca femeia să fie reprezentată din-
tr-o perspectivă pur bărbătească, să apară,
adică, asemenea unui „vînat" în legătură cu
care „vînătorii" fac diferite supoziții, destăi-
nuindu-și eventual unul altuia metode de
„prindere". Așa se explică de ce Nadina lui
Liviu Rebreanu cade in extaz în timp ce
este violată de un țăran neras (poveste vînă-
torească I), de ce îndrăgostiți! lui Gib Mihă-
escu își urmăresc ca niște detectivi iubitele,
de ce există o „enigmă" a Otiliei lui G. Că-
linescu, de ce multe dintre eroinele lui Mi-
hail Sadoveanu nu au viață sufletească, ci se
constituie într-un fel de Meccă erotică. Chiar
la Marin Preda, marele nostru specialist în
sufletul omenesc, femeia ni se înfățișează tot
înconjurată de mister, ca o ființă venită de
pe altă planetă (nu suferă Victor Petrini
cumplit pentru că Matilda rămîne mereu im-
penetrabilă, stind tolănită în pat cu spatele
la el ?).
Augustin Buzura depășește această atitu-
dine de adolescent în fața femeii și o pri-
(urmare din pag. 1)
firmarea documentară lipsind, prezumția, sînt îndeajuns și
poate că ai dreptate.
Despre volumul VI nu se poate încă augura un termen. Ac-
cidentele survenite de aproape doi ani n-au fost pînă azi lim-
pezite și-ți închipui ce înseamnă o sincopă de doi ani. In
anumite Cazuri, se și moare. Dacă promisiunile de 1 Aprilie
nu vor fi o simplă farsă — și voi putea relua lucrul, n-ar
fi exclus să vă pot da o veste și o dată mai precisă.
Cu cele mai bune salutări, al d-tale, cordial,
Seninătăți
în Tîrgul Frumos,
în Tîrgul Frumos
există o fată
de abanos.
Ea face uleiuri
și ceaiuri campestre
și nici nu mai prinde de veste
cum trece viața,
' ah, cît de frumos
din Tîrgul de Sus
spre Tîrgul de Jos.
de meditații (Numai în dragoste, încărunțim,
Distanțe ,E nevoie...) ...Cînd condeiul mușcă
cu virilitate din miezul materiei poetul scrie
cu inspirație (Semnul, Umbre, Rod), vizavi
de ipostaze labile (Și totuși, Veste, întrebări
și răspunsuri), delicioase „povestioare" (N.
Stănescu) copilăroase. Invers decît figurile
Hronicul și cîntecul
virstelor
ascuțite și descărnate ale lui El Greco, bună-
oară, poeziile lui Lucian Valea par să aibă
mai degrabă „carne" decît spirit. Metafizica
e timidă. Concretul tare, abstractul rarefiat.
Fiecare poem ocrotește un grăunte de gînd,
un miez înveșmîntat în afecte. Poetul scrie
din inimă. Uneori ai impresia poetului popu-
lar. Repudiind „curenții" estetici (tot mai a-
gresivi și ademenitori) poetul scrie într-un
registru simplu, cu onestitate. Referințele li-
vrești sînt infime (Blaga ori Doinaș în Um-
bre ,Preludiu, Presentiment de toamnă ; Ba-
tartca lunii
Femeia
ca
personaj
de	—
roman
vește ca pe o ființă omenească. îi înțelege și
îi evidențiază specificul feminin, dar nu mut
de uimire, ci înfrigurat de compasiune. Ioana
Olaru, personajul central al romanului, este
(urmare din pag. 1)
dent, am refuzat. In fond, nimeni nu scrie ca să facă plăcere
unui agramat oarecare, cu mai multe sau mai puține pre-
tenții. Mai scriem și pentru plăcerea noastră. De aceea, și
pentru că „Știrile eminesciene" — pe care le voiu expedia
zilele acestea — vor apărea, poate că ar fi bine să retușați
in două locuri : la pag. 2, unde vorbiți de Victor Eminescu,
pe care l-am întîlnit odată f. de mult în Brăila, pe vremea
liceului din copilărie și mai tîrziu, cu puțin înainte de
moarte, la București, încălțat cu niște șoșoni enormi într-un
anotimp nepotrivit. A lăsat o soție și două fete, pare că, des-
pre cari v-ar putea informa Uniunea Scriitorilor sau Fon-
dul Literar, la a cărui asistență mi se pare că au apelat. A
doua retușa e ceva mai delicată. La pag. 10 versurile
I-auzi departe strigă slabii
Și asupriții cătră noi
pe care Mihail Sadoveanu povestește să le fi cetit în copilă-
rie, într-un ceaslov de la Vatra Moldoviței scrise și subscrise
de mina lui Eminescu sînt, cum bine știi, din „La Arme".
Nimic nu se opune ca ele să fi fost încrustate, cu artă de
ebenist, ca și celelalte stihuri din amintita evocare. Iar dacă
totuși le-a scris, lucrul s-a întîmplat după 1877. Ei, dar jocul
ipotezelor e plin de riscuri. De-aceea spuneam că retușa a
doua e cu mult mai delicată.
La Ipotești am cunoscut un tinăr, care pare să vă fi fost
elev și căruia i-am împărtășit salutările mele, ca și regretul
că nu v-am putut întîlni.
Mi-ar face plăcere să-mi confirmați primirea manuscrisu-
lui dvs., dimpreună cu buna știre despre sănătatea dvs.
cele mai bune salutări
Perpessicius
Incidente
în războiul care ne periclitase existența
Dunărea înghețase ca un porțelan de Maenzza.
într-o noapte un turc o traversase
prin dreptul cristalului teizecișișase
trimis chiar de pașa Mahmud
după ciorbă de burtă și vin de Aiud !
Lovindu-1 cu leuca, un țăran din Fetești
l-a dat într-o copcă, la pești !
Și astfel defensiva română
n-a scăpat nimica din mină !
Marcel MUREȘEANC
covia în Anotimp ; Esenin și Goga, în ziua...).
în forme, Lucian Valea probează voluptatea
artistului migălos trebăluind la legile rigi-
dei prozodii, descoperind ades ademenitoare
sonorități mătăsoase. Versul e, mai totdeau-
na, îmbrobodit în haina tradiției, figurile de
stil (lipsite de performanță ori spectaculos)
sînt, de regulă, obișnuite, purtate („viețile a-
dînci ca niște fîntîni", „Că-n viața fiecăruia
e-o Spanie,'/ Și-o luptă pentru a o cuceri"
etc.).
Puținătatea conotațiilor și miza eminamen-
te denotativă fac ca lirica sa să înregistreze,
prin unele poeme, aspecte valorice obișnuite.
Pasteluri inspirate dintr-o bogată natură
lăuntrică, poemele acestui volum sînt fu
calzi ningînd în, din și prin sufletul poetu-
lui. Cel mai mare cîștig al volumului mi se
pare voluptatea evidentă cu care a fost scris.
Nota de curățire morală și bogăția sufleteas-
că inspiratoare. Ai impresia, în totul, că Va-
lea își adoră poemele ca o femeie care și-a
pus în ladă straiele de sărbătoare. Cele mai
multe poezii n-au nimic spectaculos, zgomo-
tos. Rulează potolit, molcom. Ca un rîu care
nu face zgomot dar poartă profunzime.
Dumitru BRADAȚAN
* Lucian VALEA, Autoportret în timp, edi-
tura Junimea
o femeie frumoasă și demnă, care însă, d.
cauza unei anumite rețineri în manifestarea
sentimentelor, provoacă celor din jur, inclu-
siv primului ei soț, o ciudată aversiune. Ciu-
dată pentru că este amestecată cu dorința
de-a o poseda. Această trenă de simpatii ne-
dorite și antipatii nemotivate pe care o po„
tă eroina agravează necomunicarea cu 1
mea. Cu toată ținuta ei statuară, enervantă
pentru toți cei ce înțeleg dragostea ca o con-
viețuire promiscuă, Ioana Olaru are un su-
flet fragil, în care se petrec drame. Dominan-
tă rămîne „nevoia de afecțiune" („unde drc
gostea nu e, nimic nu e" — spunea și Marin
Preda), imposibil de satisfăcut într-un mediu
cu o activitate afectivă simplificată la max.
mum și ornamentată, în compensație, cu
kitsch-ul unei retorici erotice la modă. Dar
nu este vorba numai de erotism, ci și de o
aspirație mai generală a eroinei spre o exis-
tență spiritualizată. Ca și pe eroii lui Camil
Petrescu, pe ea o înspăimîntă inautenticitatea.
Este mai înțeleaptă ca ei și nu pretinde chiar
absolutul, dar tot are motive să simtă o dez-
iluzie profundă. Așa apare dorința găsiri,
unor „refugii" care sînt, însă, de negăsit (de
aici, și nuanța ironică a titlului romanului).
Pentru o femeie, mai mult decît pentru u
bărbat, o viață trăită fără „adăpost" consti-
tuie o sursă de copleșitoare nefericire pentru
că de multe mii de ani femeia și-a legat int n
modul de-a fi de un spațiu ocrotit, cu valori
sigure, de un rost în lume. Tocmai această
nefericire specifică o analizează Augustin
Buzura cu o siguranță de maestru și o com-
prehensiune de duhovnic, scoțîndu-ne din
calmul nostru englezesc de cititori rafinați
și făcîndu-ne să ne simțim zguduiți, ca pe
vremea cînd citeam ingenuu, identificîndu-ne
cu personajele cărților.
Romanul lui Augustin Buzura reprezintă,
pentru literatura noastră, un progres consi-
derabil în descrierea sufletului feminin. Nu
va trece mult timp și vom avea și noi Anna
Karenina noastră.
Alex. ȘTEFANESCU
Desene de
Ion CARP
FLUERICI
Paznici
de riduri
Am putea supraveghea fiecare rid :
— ridul bolii (sau)
— ridul albastru al firii
(sau)
— linia subțire a ochilor după care
se ascunde încurcată
tabla-nmulțirii
Am putea supraveghea fiecare rid
să rostim liturghii despre contracția plăcerii
să deosebim ridurile mutilaților
de cele normale
ale iernii și verii
Lumea s-ar mira cît de metodic lucrăm
cit de metodic îi simțim gestul, reacția
sau cît de inteligibile ni se par
— apusul, speranța —
care-i compun respirația
Nu-ți bea cafeaua, pînă la ușă
te vei prăbuși precum coastele unui vapor
ostenit
numai NOI vom ști însă că în loc de galoane
porți bulgări de rouă și antracit.
N-ai nici un motiv, simulacrul s-a încheiat
în ultima jumătate de zi
teologul te va îmbrăca
în mecanismul lui de bandaje ude
bandaje cu miros de scorțișoară
și stea
La sfîrșit va veni înțelesul
(ca un șarpe calomnios) și va spune :
— paznici de riduri, sînteți netezi
ca tegumentul apei, DA, DA,
iar noi vom rîde de monstrul acela
vom rîde,
vom rîde și-l vom împușca.
Renunțare
Nici cubul nu mai are dimensiunile sale reale
pasărea și-a întors respirația-n ceară
lumina se desface în măruntaie egale
și condamnații refuză să piară
Rău-Făcătorui cu ochii roșii fumează
și fumul i se retrage speriat în țigară
timpul trece prin zile amar —
ca fantoma —
unui păianjen prin gară
Ce încărcătură de piatră poartă faleza aceea
in care marea se insinuează încet, încet
faleza robustă, ca un cal ce-a murit în picioare
ca un ca! ce s-a născut
dintr-o dată schelet?
Și între noi distanța devine iar renunțare
gunoi abandonat oriunde
fără vreo scuză
și apoi plînsul, vai plînsul cum seamănă
cu o zi cleioasă
transformată ușor
în meduză.
Divorț
Lumină uscată trista mea lumină
atingerile noastre miros a floare de seră
nu vezi, nu vezi că morții
între ei se digeră ?
Nici nu ai putea de fapt
nici nu-ți trebuie această putere
paharele singure se sparg și adorm
și pînă și moartea plînge
și piere
Uite la ei, la mîinile lor vineții
o, triste flori mutilate, triste
îmbătrînite ca niște biblioteci învelite
în ude batiste
Vom împărți întîi obiectele mari
apoi cele mici fără valoare
cerceii, fereastra dinspre stradă
și strada cu plămînii ei de răcoare
Vom împărți apoi timpul, minut cu minut
reziduurile lui (acum atît de albastre)
și canapeaua cu ridurile pline
de rătăcirile noastre
Am obosit, acesta-i principalul motiv
o culoare ciudată de vinilin,
un dezgust...
ne-a cuprins respirarea cu mirosul ei
gălbui și vetust
Liftierul va privi trist după noi
după oboseala rînduită-n sînge
an de an
iar noi vom dispare fiecare purtînd
o planetă încremenită
în geamantan.
II - Pagini bucovinene
Debut editorial: Caiet de
poezie, Ed. Eminescu, 1973..
Volume publicate: Destine
din Nord, reportaj (în colabo-
rare cu Alex. Rudeanu), Ed.
Junimea, 1974 ; Mirele Plinii,
poezii, Ed. Cartea Româneas-
că, 1976 ; Albastru de Bucovi-
na, reportaj, Ed. Albatros,
1979 ; Bună seara, frumoasă
poveste, poezii, Ed. Junimea,
1981 ; Armura solară, poezii,
Ed. Eminescu, 1983.
Colaborări la : Ateneu, Con-
vorbiri literare, Cronica, Fa-
milia , Luceafărul, România
literară. Tribuna, Viața româ-
nească.
ION BELDEANU
REFERINȚE CRITICE (listă selectivă) -----------------------------------
Al. Piru : Luceafărul, nr. 15, din 19 aprilie 1977, p. 2
Constantin Cubleșan : Tribuna, nr. 14, dm 7 aprilie 1977, p. 4
Constantin Călin : Ateneu, nr. 129 (martie 1977). p. 15
Laurențiu Ulici : România literară, nr. 17 din 28 aprilie 1977, p. 11
C. Ungureanu : Orizont, nr. 17 din 28 aprilie 1977, p. 2
Liviu Leonte : Cronica, nr. 5 din 4 februarie 1977, p. 2
Dumitru Radu Popa : Tribuna României, anul X nr. 212 (februarie
1981), p. 13
Al. Cistelecan : Familia, nr. 5 (201), mai 1982, p. 2
Alex. Ștefănescu : Presa noastră, nr. 6 (iunie), 1982, p. 38—39
Valentin Ta.șcu : Steaua, nr. 8 (august), 1982, p. 56
Constantin Pricop : Convorbiri literare, nr. 5 (mai), 1984, p. 7
Mihail lordache : Pagini bucovinene, nr. 4 (aprilie), 1984, p. 2
„Versurile sale merită să fie citite cu atenție pentru că dincolo de
aparența de seninătate și firesc, există în ele o tensiune lirică auten-
tică, generată de sentimentul trecerii ireversibile a timpului. Cînd ride
sau cînd privește cerul, cînd își așteaptă iubita sau cînd o contemplă
dormind, poetul nu uită nici o clipă că nisipul se scurge fără încetare
în clepsidră, că totul poate deveni pînă la urmă o amintire. Poate toc-
mai de aceea gîndul său se întoarce adeseori în trecut, ca o încercare
disperată de a se smulge din succesiunea implacabilă a orelor".
„Există în toată poezia de pînă acum a lui Ion Beldeanu o tentație
spre nostalgia barocă a unui pseudoexotism livresc care îl conduce
spre o caligrafie a versului elegantă, elevată, de rafinate distilări sen-
timentale. Motivul poetic iese aici din măsura cotidianului, haloul li-
vresc proiectîndu-l insinuant pe coarda meditației grave asupra desti-
nului".
Constantin CUBLEȘAN
„Cu "Armura solară»- Ion Beldeanu se include ferm în categoria
poeților ce abolesc iluzia lirică necercetat de nici un complex, strident
la unii confrați de generație, de a ajunge din urmă ultimele inovații
poetice. Opțiunea sa, evidentă și în volumele anterioare, dar acum to-
tală și programatică, ține de integrarea in marea și inepuizabila familie
a neoromanticilor, care face breșe și în utima generație".
încercarea
El deschise ochii și văzu
O pasăre de aer, am să
Lansez o pasăre de vînt, zise
Și prinse a căuta
Rădăcinile apelor nedeslușite
Spre dimineață auzi
Fîlfîind zorii și-n aceeași
Clipă umerii lui erau
Loviți de stele cădeau
Stele mici colorate
Cling cling pe cînd
Picioarele lui se-afundau
Mai adine tot mai adine.
simetria frigului
Nu privi înapoi te poate încerca
Umilința animalul acesta
Superb îți aparține talpa
Ta-i stăpinește grumazul
Chiar dacă ochii aceia goi
Alunecă-n pînze pustii
învăluindu-te surizător
Fii cît mai surizător
Și nu lua în seamă
Culoarea sîngelui mai
Ales culoarea aceeași
Desigur dintotdeauna.
sfîrșitul verii
astronomice
O vară încărcată de gesturi
Umbra unui dine sprijină amiaza
Ar trebui să alerg să
Trec printre oglinzile toropite
Prin aerul moale alunecă
Silueta Eldorei
O ce pradă ușoară pentru
Roțile melancoliei
Cineva deschide fereastra
Și strigă nimeni nu știe
Nimic această pagină docilă
Pare un mic animal de pradă
Scăpat din captivitate.
stare
Ploile lungi cînd suspină
Pădurea o pasărea Ibis
Doarme într-o floare
De tei află că mai exist
Legănat între
Odăile umbrite
Deși sub pragul casei
Se scutură epistole
E greu nespus de greu
Să te pomenești
într-o caleașcă trasă
De furnici
în timp ce seara
Mestecă nostalgic
Frunze de dud.
Alex. ȘTEFĂNESCU
Mihail IORDACHE
dans
pentru
o chitară
Trecătorul de seară ; o
Ipostază a cerului vînăt
Cîteva uimiri
Tinerețea depărtîndu-se
Iată urme de lumină
Tirite de-a lungul
Asfaltului mort
Absență
Ferestrele zdrențuite
Flutură la porțile
Orașului din oglindă
Mă privește o roată
Speriată
De propria-i fugă.
O
imagine
Dealul din marginea orașului
Pe care pendulează de fiecare
Dată o umbră : singura
Imagine ce mi se oferă
în această dimineață
Cind amintirile devin
Atît de vulnerabile
Incit aud cum din palme
îmi crește un copac
Poate fi cal poate fi
Om umbra aceea sau
Chiar o femeie din care
Sar fluturi multicolori
O posibilă preumblare
De duminică agățat
De trena melancoliei.
in
toate
există
O
măsură
Mărturisesc: sînt înduioșat
De aparenta revenire a
Velocipedului
Din spatele oglinzii ochiul
Iluziei — o temă la
îndemîna poetului de luni
Cind fostele iubiri nimeresc
în azilul numit Agafton
Da recunosc în fața
Voastră nu știu nimic
Despre moarte pe catafalcul
Prietenului meu
Croșetează madame bovary
Dovadă că-n toate
Există o măsură.
călărețul
ce
despică
mărul
Ce frumos cădea mărul din măr
Lumina se făcea roșie
Și dulce se făcea lumina
Rostogolindu-se spre tîmpla iubitei
Ivită acolo din simplă așteptare
Atunci călărețul trase sabia
O sabie cu minerul bătut în agathe
Iarba i se urcase pe glezne
Ding dang își legăna ceasul
Țeasta ca orice lucru cumsecade
Izbind călărețul despică mărul
Atunci iarba prinse să lunece pal
O ce frig doamne mai zise
Și-acelea au fost ultimele-i cuvinte.
același
hidalgo
Trebuia să mă trezesc
Această inconsecvență nu duce la
Nimic seva nocturnă a
Intimplărilor se adună
Și dă putere captivului
Același hidalgo rătăcește
Prin iluziile mele nemărturisite
Scări albe umbrite castele
Și-o funie trasă pe
Cumpăna zilei apoi
Foșnetul flăcării făcînd
Ordine-n cotloanele ereziei
E o dimineață devorată de
îndoieli îmi puteți spune
Cine cintă pe puntea
Nedesprinsă de țărm 7
acompaniament
O serile de altădată exclamă
Bătrîna domnișoară și-n glasul
Ei se aud chermezele roze
Frisonînd vechea grădină
De vară îmi vine să rid
Fără multă rigoare atît
Cît si nu mi se observe
Găurile care îmi ciuruiesc
Nonșalanța o serile
De altădată hehei mă
Aud și vocea mea
Aduce cu o pisică
Rotindu-se după propria-i coadă.
exercițiu
Rezemat de acest copac adormit
Care nu va înflori probabil
Decît în decembrie (spre
A-și uimi trecătorii)
Mă pot gîndi la orice
în afară de fericire
Mi se poate citi în
Priviri identitatea
Sînt tunelul prin care
Galopează acceleratele
Cu geamuri trase
în urma lor o voce de
Orb însîngerează zidurile.
nume
O piersică pe plaja pustie
Va să fie întîmplarea acestei
Dimineți înlănțuită de gîtul meu
încă tînăr frumoaso am
Amețit căutîndu-te
Privește cerul e o rană deschisă
Prin care se vîntură
lepile oarbe
Trupul tău se acoperă in
Purpură acum te voi
Gîndi spunîndu-ți mi-e sete
Să pășim peste aceste ape
Triumfătoare egale cu
Respirația noastră foșnet
De șoapte incendiate
Iată flacăra lor
înconjurîndu-ne taci
Sau ascunde-te in sîngele
Meu dimineața spre care lunecăm
Va purta un nume.
biografie
Despre tristețea mea nu se vor
Emite ipoteze confortabile
Trăiesc în apropierea
Unui cimitir de elefanți
Și în fiecare dimineață
Mi se oferă șansa
Aceluiași spectacol
Veți snune că e vorba
De singurătatea care-și
Primește cu exactitate
Glontele salvator
Nicidecum
O fată in albastru
Dansează devorată de
Privirile generalilor
Sclerozați pînă cînd
Vine ploaia și vizibilitatea
Se reduce într-atît
îneît nu-mi mai recunosc
Strigătul în ciuda
Semnelor sale disperate
Dincolo de ferestrele acestui
Poem.
priveliște
Vă ofer această priveliște
Trasă la ultima rotativă
Sentimentală pe care vă
Puteți nota și numărul
De telefon
Curînd se vor deschide
Ferestrele prin care se
Văd plajele de Havai
E o dimineață perfectă
Nu aruncați cu pietre
in pelicanii roz
S-ar întimpla să nimeriți
Intr-un cimp de rapiță
Plouă peste întimplările
Eldorei peste grădinile
Microprocesoarelor petale
De metal ramuri de carbon
Pașii mei se dizolvă
Mișcarea devine tăcere.
transparența
necesara
Duminică fadă pendulare
De frunze și clipa de trezire
A armei cu repetiție
Doar amintirea ochilor tăi
Doar respirația sîngelui
îmbătător ceva care se
Cheamă și așteptare și
Neliniște și dor
O muntele acela suspendat
în noapte precum o cupolă
Și noi doi călătorind
înfășurați în alba
Iluzie a nemuririi
îngăduie-mi să învăț
Această lecție ca pe
O lapidară definiție de
Larousse surîsul tău
O floare de cireș
Pe masca veștedei duminici.
o alergare
Tunetele acestei primăveri
împovărătoare ispite nevroze
Și motanul tolănit
Pe canapelele paradisului
O pradă pentru starea
Inițială a magnoliei
Cînd ți se spune : în
Marginea orașului
Flutură capul inert al
Confuziei o cum dispari sub
Leneșele ieroglife
Strada noastră are aerul
Marțial de contabil
In vacanță
Știi ce-ți lipsește acum ?
O alergare
Prin ierburile ude.
II — Pagini bucovinene
 CONSEMNĂRI --------
VASILI FOLIVAROCINll (U.R.S.S.)
L I L I€ r y z
Moda
lată-ne în muzeu.
Sub strălucitoarea sticlă,
o pufoaică verde !
E un model din timpul
Marelui război pentru apărarea patriei!
E o formidabilă pufoaică,
pe talie,
pentru Nataliocika,
fata de șaptesprezece ani!
E o pufoaică tivită în roșu
de rafalele mitralierelor-
Alături, într-o fotografie,
o fată, lingă casa ei, părintească,
Nataliocika, fata-soldat,
c-o tristețe adincă în ochi.
Picioarele ei mici,
parcă de copil, gingașe,
in saboți grei,
care au parcurs
mii de kilometri,
piuă s-au împiedicat
de moarte.
Alături, în altă sală,
o rochie scurtă,
tot soldățească,
a Ninei, cea de șaisprezece ani, doar,
rochie arsă
de schijele minelor
CADRAM II PHiEltNIf
/--------- HEMPIARĂ
Mircea Handoca dă la iveală (Cronica, 17 iulie a.c.), cîteva
fragmente dintr-o corespondență puțin cunoscută : cea dintre
Mircea Eliade si Constantin Noica. (Cîteva referiri le descoperisem
și în „Jurnalul'de la Păltiniș", al lui Gabriel Liiceanu). Interven-
ția, prilejuită de împlinirea vîrstei de 75 de ani a cunoscutului
filosof român, dată aniversară consemnată de mai toate publi-
cațiile noastre literare, atrage atenția asupra unui fapt remar-
cabil : statornicia prieteniei dintre cei doi cărturari. Sîntem infor-
mați, astfel, că Mircea Eliade îl cunoaște pe Constantin Noica „în-
că de la Liceul Spiru Haret". Așadar, o prietenie întreținută pe
parcursul unei îndelungi perioade de timp și care, iată, alimen-
tată la temperatura stimei și considerației reciproce, devine într-
adevăr pilduitoare. Intr-un secol grăbit, nervos, în care genul
epistolar pare să fi intrat în desuetudine, doi oameni de aleasă
spiritualitate își scriu de o viață, își comunică gîndurile și impre-
siile, reușitele și nereușitele, emit idei și opinii de înaltă ținută
intelectuală, menținînd, cu alte cuvinte, acea punte de legătură
sufletească atît de necesară, atît de frumoasă și, de ce nu, atît
de utilă.
„Numeroase impresii de lectură și judecăți de valoare găsim
în scrisorile lui M. Eliade către C. Noica din ultimii 16 ani", no-
tează M. H, De altfel, Mircea Eliade urmărise cu interes evoluția
creatoare a mai tînărului său prieten încă de la primele scrieri
ale acestuia. O caracterizare făcută în 1935 devine edificatoare :
„Erudit fără să fie pedant, pătrunzător fără să fie liric — Con-
stantin Noica se distinge în tînăra pleiadă de gînditori și prin
limba literară în care scrie. Mînulește tot atît de sigur demon-
strația logică, pe cit de discret precizează nuanțele pasiunilor".
Impresionantă rămine revederea celor doi prieteni după o des-
părțire de aproape trei decenii. La 5 iunie 1972, cu puțin înainte
de momentul mult așteptat, M. Eliade consemnează cu emoție în
Jurnalul său : „Va fi una dintre marile bucurii pe care mi le dă-
ruiește viața". Prețuirea pe care i-o acordă M. Eliade se regă-
sește desigur și în scrisorile de dată mai recentă. Din aceeași con-
secventă admirație față de opera fostului său coleg de liceu, el
ii spune : „Lasă-mă să încerc editarea în limba franceză a cărții
tale filozofice preferate**.
Spicuirile oferite de M. H. din numeroasele scrisori adresate
lui Constantin Noica au darul de a delecta și deopotrivă de a
produce admirație. Dincolo de întîmplări și împrejurări, timpul
n-a alterat cu nimic farmecul nostalgic al amiciției sincere și de-
votate. „Tu ești un om extraordinar", j se adresează Mircea Elia-
de la un moment dat. Cită măreție și noblețe în aceste simple
cuvinte, care-1 onorează nu doar pe „destinatar", ci și pe „emi-
tent". Și nu putem încheia rîndurile de față fără a nutri gîndul
(și speranța) că o asemenea exemplară corespondență își cere
dreptul de a fi adunată între coperțile unei cărți, spre folosul
generațiilor tinere și nu numai.
loanid DELEANU
DICȚIONAR (XIII)
32.	DAN DlMlTRlE (8.X.1856, Suceava — 25.V.1927, Cer-
năuți), istoric, folclorist. Școala primară și gimnaziul la
Suceava, studii superioare la Cernăuți (1876—1880). Preot cu
deosebite înclinații și preocupări culturale. Publică nume-
roase și interesante materiale de istorie, istorie literară,
lingvistică, folclor, în revistele vremii („Aurora română",
[„Junimea literară", „Deșteptarea", „Patria", „Șezătoarea",
„Timpul") și în broșuri. Din 1870, membru al Societății pen-
tru cultura și literatura română în Bucovina, iar din 1904,
membru corespondent al Academiei Române.
Lucrările de istorie se referă la monumentele istorice, per-
sonalități ale vieții spirituale, originea și evoluția unor fa-
milii românești. Ele sînt astăzi deopotrivă interesante, atît
pentru istorici, cît și pentru etnografi și lingviști. Astfel,
lucrări cu caracter monografic precum Dosoftei, mitropo-
litul Moldovei, Ctitoria hatmanului Luca Arbore, Mînăsti-
rea Sucevița, Minăstirea și comuna Putna se constituie în
documente de referință, prin bogăția materialului informativ
și prin ținuta lor științifică.
La fel de interesante sînt studiile de etnografie și folclor,
precum și culegerile și consemnările unor obiceiuri tradi-
ționale și producțiuni folclorice. Comuna Straja și locuitorii
ei este o exemplară monografie etno-folclorică, care, în 1897,
cînd apărea, era una dintre primele lucrări de acest fel la
noi. Sînt menționate aici obiceiurile la naștere, nuntă, în-
mormîntare, alături de textele implicate, precum și un bogat
Fulgerător
se schimbă moda !
Luxos mai e îmbrăcat
tineretul din ziua de azi.
Adolescenți primăvăratici,
in pantaloni evazați,
fete cu mini-fustă,
în jachete noi,
indiferent la ce vă gîndiți,
țineți-le minte
pe Nina cea de șaisprezece ani,
cu scurta ei rochie soldățească,
colorată în verde-ars
de schijele minelor,
țineți minte
pufoaica pe talie,
tivită în roșu
de rafalele mitralierelor
pe care o poartă frumoasa Nataliocika.
Traducere de lanoș HORVATH
și Marcel MUREȘEANU
. ---- K
, us -n________i
FELURIMI
• De gustibus et coloribus...
„Eu concep poezia ca pe o femeie nudă,
naturală, model uman al naturii“.
Poezia „tip cîmat" : „se face introducînd
cu pîlnia carne tocată într-un intestin,
și despre care de obicei se spune că este
densă pentru că este mai literară ; și că
literele, mai mult decît cuvintele, o fac
să fie greoaie... Eu vă spun, vouă celor
care mumificați niște vorbe de umplutură,
că în loc de un poem cartof-gutuie-dalie,
prefer un poem piersică-garoafă-buze-de
femeie". (Juan Ramon Jimănez, „Eseiști
spanioli", p. 437, 438).
„Dacă nu există leac omenesc împotriva
deficiențelor noastre artistice, e preferabil
să fim în mod alternativ geniali și proști,
mai degrabă, decît să fim în mod con-
stant corecți și mediocri". (Angel Gani-
vet, „Eseiști spanioli", p. 132).
• Crede și nu cerceta!
„Un erudit din secolul al Il-lea al erei
noastre, Flegon din Tralles, în lucrarea sa
despre „Minunății", a povestit întîmpla-
rea nefericită a unui soldat roman din le-
giunile din Germania, care, sub consulatul
lui Cornelius Scipio, a dat naștere unui
copii. Fără a ne duce spre un trecut atît
de îndepărtat, am putea citi în revistele
științifice mai puțin suspecte de frivoli-
tate, că, în 1934, la Capilla-del-Senor, un
tîrgușor din Argentina, un muncitor agri-
col, căsătorit de cinsprezece ani, și a că-
rui fericire conjugală nu era de nimic
umbrită, se văzu într-o zi obligat să se
adreseze medicului, deoarece abdomenul
său lua proporții îngrijorătoare. Tot ceea
ce medicul putu face fu să recunoască
toate semnele unei sarcini deja avansate.
Nașterea se produse la timp și muncitorul
agricol deveni mama unui vlăstar perfect
constituit". Nebănuite sînt căile omului.
(Marcel Sendrail, „înțelepciunea forme-
lor", p. 106—107).
D. B.
material de folclor literar. Alte lucrări se referă la tradițiile
păstoritului în Bucovina (Stîna Ia românii din Bucovina),
sau la obiceiurile altor naționalități (Rutenii din Bucovina
— 1913 ; Obiceiuri armene la naștere, nuntă și înmormîntare
— 1904). Fără îndoială că aceste preocupări ale lui Dimitrie
Dan trebuie puse în legătură cu personalitatea lui Simeon
Florea Marian, cu care era prieten și care i-a insuflat pasiu-
nea cercetării folclorice și i-a sugerat probabil și concepția
de lucru.
Două Schițe și Descrieri de călătorie nu atestă calități de
prozator.
33.	DEȘTEPTAREA, „gazetă pentru popor", apărută la 1
ianuarie 1893 sub redacția lui Constantin Morariu. A fost
una dintre cele mai importante publicații cu program ii ..
minist din Bucovina. Prin tematică și accesibilitatea limba-
jului era dedicată în întregime țăranilor bucovineni. Vie-
țuind cu intermitențe (1 ianuarie 1893 — 7 noiembrie 1904 și
15 noiembrie 1907 — 1 noiembrie 1908), gazeta a cunoscut
și o perioadă de declin, între 1900 și 1904, cînd s-a transfor-
mat în ziar politic. Totuși, exceptînd perioada politică, D
teptarea a militat constant pentru păstrarea limbii românești:
„căci limba română este un drept dumnezeesc și împărătesc ;
de aceea păziți-o, apărați-o și cinstiți-o, căci numai așa și
voi veți fi păziți, păstrați, apărați și cinstiți...“.
Octavian NESTOR
OMAGIU
Dedicată marilor evenimente ale acestui an, aniversarea a
patru decenii de viață liberă și demnă, încununate de perspecti-
vele luminoase ale Congresului al XHI-lea al partidului, expoziția
omagială a artiștilor plastici suceveni a constituit un elogiu adus
muncii rodnice a oamenilor acestui timp, pentru cinstirea patriei
socialiste. Realizată sub genericul „Trepte de lumină", manifes-
tarea Cenaclului Uniunii Artiștilor* Plastici Suceava reprezintă o
expresie concludentă a forței creativității angajante de pe aceste
meleaguri. (P. D.).
Concurs
O nouă ediție — cea de-a XlII-a, dedicată marilor evenimente
politice ale anului — a concursului muzical de interpretare in-
strumentală ..Ciprian Porumbescu" a avut loc la Suceava. A-
proape 200 de tineri și foarte tineri slujitori ai Euterpei și-au dis-
putat timp de o săptămînă rîvnitul trofeu „Lira de aur", cel care,
de-a lungul anilor, a consacrat cîteva „nume" în muzica instru-
mentală românească, și este suficient a-1 evoca doar pe cel al
Mihaelei Martin, pentru a ne justifica afirmația. Cîștigătorul din
acest an al „Lirei de aur" este tînărul violonist de 14 ani de la
Liceul de artă „George Enescu" din București, Bilciurescu Dinu,
„un adevărat concertist", după părerea președintelui juriului,
prof. dr. loan Șerfezi, opinie cu care, se pare, a fost de acord și
publicul sucevean, ce l-a aplaudat cu deosebită căldură pe laureat
în concertul de gală. De altfel, cei mai mulți dintre concurenți
au dovedit un înalt nivel interpretativ, juriul acordînd nu mai
puțin de 83 de premii și mențiuni. (D. T.).
Premii
■ La bienala de caricatură, poezie și teatru organizată în
orașul italian Lecce, în perioada 1—3 iunie 1984, caricaturistul
sucevean George Ostafi-OST a fost distins cu premiul întîi —
Pentagonul de argint. Concursul, organizat de comitetul comu
nai de inițiativă culturală din Lecce, împreună cu primăria ora-
șului Lecce și Universitatea din localitate, s-a bucurat de partici-
parea a peste 300 de caricaturișt din întreaga lume, tema sa fiind
anul acesta — „G pietricică în gheată".
■ în localitatea Velden (Austria) a avut loc cea de a XlII-a
ediție a Festivalului națiunilor al filmului de amatori, organizat
sub egida U.N.E.S.C.O. și Federației internaționale a filmului ne-
profesional, care a reunit 96 de țări, cu 331 de filme. La această
competiție a luat parte și Ferdinand Michitovici, de la cineclubul
„Rarăul" din Cîmpulung Moldovenesc, (cu peliculele Salutări din
Bucovina, în memoria meșterului Colibaba, Comori pe coajă de
ou și Culori pentru patru strune) care a fost recompensat cu Me-
dalia de argint : Globul de cristal (cea mai valoroasă selecție pre.
zentată de o țară) și Diploma de onoare a orașului Klagenfurt.
■ După ce a fost distins, la Festivalul „Gib Mihăescu" de la
Rîmnicu Vîlcea, cu premiul revistei Orizont, pentru proză scurtă,
și la Festivalul „Tudor Arghezi" din Tîrgu Jiu — Cărbunești, cu
premiul al III-lea, profesorul Ion lacob din Suceava a obținut, la
o altă manifestare artistică de prestigiu, concursul „Vasile Alec-
sandri", de la Mircești, marele premiu acordat de Asociația Scri-
itorilor din Iași (M. L.).
Tirgul olarilor
O „Săptămînă a muzeului rădăuțean" a inclus, în acest an,
cu semnificații deosebite pentru instituția de cultură rădăuțeană
(ea a împlinit 50 de ani de la înființare), și cea de-a doua ediție
a „Tîrgului olarilor". Manifestarea s-a bucurat de un deosebit
succes datorită, în primul rînd, prezenței unor olari renumiți
din nu mai puțin renumite centre ale ceramicii românești (Ioana
Mischiu și Victor Ogrezeanu de la Horezu, Ion Răducanu de la
Oboga, Minerva și Aurel Golea de la Hălmăgel, Mihail Ilieș de
la Corund și, bineînțeles, Marcel și Florin Colibaba, reprezentanți
ai centrului-gazdă a manifestării etc.), care au prezentat ceramică
de indiscutabilă valoare artistică. Numerosul public prezent la
expoziția organizată în noua piață agroalimentară a orașului
(inaugurată cu acest prilej) a „certificat" reușita deplină a celei
de a doua ediții a „Tîrgului olarilor".
Juriul, în fruntea căruia s-a aflat prof. dr. Ion Vlăduțiu, a
acordat un mare număr de premii, cel mai important dintre ele
revenind Ioanei Mischiu (Horezu). (D. T.).
Expoziții
■ Festivalul-concurs „Voronețiana", organizat de U.A.P, și
C.J.C.E.S. Suceava, dedicat marii sărbători a eliberării, de la 23
August, s-a bucurat, și de data aceasta, la a VIII-a ediție, de o
largă participare : 41 de pictori, din 12 județe și din Capitală, cu
74 de lucrări. Sălile de artă ale muzeului sucevean găzduiesc, prin
urmare, o expoziție reprezentativă, ale cărei generoase imagini
din realitatea contemporană românească au în ele ceva de cîntec
tineresc.
Juriul concursului (președinte Ion Gheorghiu, din București)
a făcut următoarea selecție : Marele premiu „Voroneț" — Ilie
Boca, din Bacău ; premiul U.A.P. — Ion Carp-Fluerici, din Su-
ceava ; premiul I — Virgil Parghel, din Suceava ; premiul II —
Vasile Crăiță Mîndra, din Bacău ; premiul III — Radu Cotișel,
din Botoșani și Mircea Dăneasa, din Suceava ; premiul Redacției
Publicațiilor pentru Străinătate — Constantin Doroftei din Boto-
șani. Premiul opiniei publice i-a revenit lui Gheorghe Mocanu,
din municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej. (M. L).
■ In sălile Muzeului „Arta lemnului" din Cîmpulung Mol-
dovenesc, pictorul Vespasian Ursu a deschis o expoziție de 40 de
tablouri în acuarelă, reprezentînd peisaje din împrejurimile ora-
șului de la poalele Rarăului.
Sînt reprezentate toate anotimpurile în cadrul unor peisaje
caracteristice nordului țării, care respiră, în limpezimea unei cro-
matici potolite și specifice, întregul suflet al locului. (Grațian Ju-
can).
REALIZATORI : Ion BELDEANU, George
DAMIAN, Viorel DARJA, Ion CARP
FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh. LUPU,
Marcel MUREȘEANU, Ion PA RANICI,
Mircea TINESCU, Alexandru TOMA.
Tehnoredactare : Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 48