QQim
aiifoynuC
MALA OINFU
„...te vom purta
pretutindeni in inimă"
IUNIE 1984
SUPLIMENT EDITAT IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
SINTEZE
PROZA (ud
Dacă marile teine ale literaturii răinîn apro-
ximativ aceleași de-a lungul secolelor, mereu
alții fiind scriitorii și mereu altele modalitățile
de abordare, înseamnă că acestea din urmă (mo.
dalitățile) rămîn criterii viabile în validarea sau
nonvalidarea unui scriitor. Didactic, marile te-
me pot fi înșiruite : istoria, natura, copilăria,
iubirea, socialul, fantasticul etc., dar ele rămîn
simple linii orientative, adesea pline de echi-
voc în lipsa delimitărilor critice, cu atît mai
inult cu cît numeroși prozatori bucovineni bat
la porțile literaturii, avînd ambiția consacrării.
Fantasticul cu rădăcini în bogatul folclor bu.
covinean. exploatat de scriitorii interbelici, con-
tinuă bunele tradiții ale literaturii românești
de acest fel. Fiind o temă generoasă, pare să
tenteze foarte mulți prozatori contemporani
Aici cîteva precizări se impun chiar înaintea
înregistrării formelor pe care le ia acesta in
proza actuală. Valorile estetice ale multor scri-
eri din această categorie au demonstrat că op-
țiunea unor autori a fost determinată de o
structură sufletească afină fabulației, cu aco- ■
perire în talent, pe cită vreme opțiunea altora, I
fără acoperire in talent, a fost determinată doar
de veleități scriitoricești. Scriitorii ultimei cate-
gorii profită de așazisul „nedeterminat" al fan-
tasticului pentru a camufla sărăcia imaginației,
lipsa nervului narativ, neputința formulării u-
nor aserțiuni generale cu valoare estetică, por-
nite de la realitate, într-un cuvînt evadarea în-
tr-un ilogic sub pretextul unui „modernism" care
insă nu induce pe nimeni în eroare. Dovadă ne-
aderența Ia public, tăcerea deplină în jurul unor
astfel de cărți, venită adesea din clemența cri-
ticii.
Adevărată predispoziție pentru proza fantasti-
că manifestă George Sldorovici, fapt pentru care
poate fi considerat primul veritabil reprezen-
tant al fantasticului în literatura spațiului bu-
covinean. Povestirile din volumul Vulpile (1979)
sînt modele ale genului. Se îmbină aici sensi-
bilitatea poetică acută a autorului cu bogăția
fabulației folclorice trecută prin filtrul scrisului
lui Eminescu și al Iui Mircea Eliade. Seve de
autentică viață, emoții puternice pulsează in i-
maginile care continuă să ardă in cititor multă
vreme după terminarea lecturii. O povestire
precum Porțile (în care, într-o noapte de iarnă,
ca intr-un ritual, fetele urcate pe toate porțile
satului chemă bărbații tineri plecați la război)
poate figura alături de cele mai valoroase texte
de acest fel din literatura română.
Din același filon pare să izvorască și proză
lui Ion Filipciuc din Vămile cireșului, carte re.
reprezentativă pentru structurile de trecere de
Ia fantasticul folcloric spre cel cu finalități pa-
rabolice. Neancorarea autorului într-o anumită
modalitate trădează. în ciuda talentului evident,
un glas care abia începe să devină propriu.
Fără îndoială că acuitatea cu care scriitorii
tineri sînt conectați Ia evenimentele sociale con-
temporane au determinat deturnarea prozei fan-
tastice spre politic și social. In final astfel de
scrieri ajung de fiecare dată parabole. Norman
Manea, după fertile experiențe în analiza psi-
hologică (Captivi. 1970 ; Atrium, 1974 ; Cartea
fiului, 1976) realizează prin Octombrie, ora opt
(1981) una dintre cele mai interesante opere pa-
rabolice din ultimii ani. Individul este privit
aici din perspectiva tragismului unui destin in-
trat in impact cu mecanica absurdului existen-
ței contemporane. Reflexele parabolei cuprind
individul întregii lumi. Personajul devine isto-
rie, istoria contemporană, temă gravă de medi-
tație a scriitorului. Tot parabole ale istoriei sînt
și Solemnitățile supușilor (Ion Țugui), Scrisorile
imperiale. Diavolul de duminică, Tentația (Pla-
fon Pardău). Celei dinții, o deschidere epopeică
asupra istoriei politice și sociale a Bucovinei,
prima de acest fel dedicată acestei regiuni a
țării, i se poate reproșa doar un anume baro-
chism al stilului, nu și pendularea scriitorului
între o modalitate retorică sau alta. Scriitor cu
o extraordinară propensiune spre parabolă de
textură fantastică, autorul Scrisorilor imperiale,
al Diavolului de duminică și al Tentației stăpî-
nește vastele spații ale narațiunii, făcînd-o să
curgă sigur și purtînd în valurile ei personaje
memorabile, precum Virgi! Virgil, pasionatul
căutător de adevăr, Munteanu sau Romeo lo-
nescu — simboluri ale violenței abuzive — sau
inginerul Cicero și enigmatica Metula — iposta-
ze ale conștiinței care se autoreflectă.
în fine, aceleiași viziuni i se includ povesti-
rile lui Onu Cazan (în fața ușii și Confidență
(continuare în pag. IV)
Octavian NESTOR Q
.Portret de fată'
Virgil PARGIIEL :
. f ipătul unui nou născut este un
* I ' triumf ! Cel al primului nou năs-
I cut din Șiretul anului de grație
T 1980 adăuga semnificațiilor pere-
ne ale victoriosului prim strigăt către lu-
me una de profundă rezonanță in istoria
multisecularei urbe : pentru intiia oară,
după cîteva sute de ani, in fața cifrei in-
diclnd sporul natural al localității s-a
reașezat semnul plus. Deprimantul semn
algebric definind nimicinicia, stagnarea,
vetusta „pace" a vieții nutrite aici mai
ales de amintirea vremurilor de neostoită
forfotă ți de mărire, incapabilă de a se
opune scurgerii singelui tînăr către orizon-
turi mai promițătoare, a fost suprimat de
un țipăt. Nenumit cu nume și prenume,
dar omenesc și nemuritor. Căci viața nu
înseamnă, iată, doar venirea pe lume a
copilului Stelei și al lui Gheorghc Zamo-
steanu, pentru că totdeauna la Șiret au
venit pe lume copii. Viața înseamnă mai
ales șansa de a îmbogăți continuu aminti-
rea. De a da, de lă Un alt nivel și cu
totul alte posibilități, replică amintirii :
cetății teutonilor și celei a lui Sas — cti-
torii industriale a căror forță poate fi e-
vocată de o singură comparație : produc-
ția realizată astăzi de acestea este de peste
o mie de ori mai mare decît cea obținută
la sfirșitul anului 1965 ; trufașelor care de
negustori bogați — aproape o mie de a-
partamente; ocupației fundamentale, co-
merțul, de bunul mers al căruia a depins,,
in mod dramatic, aproape întreaga istorie
a vechii capitale moldave, — ocupațiile
pe care noul chip al cetății le-a impus ;
drumurilor care aduseseră comerțul in.
„civitas" (Șiretul devenea oraș la 9 au-
gust 1370) — o nouă cale ferată și șoseaua
europeană; furiosul riu umflat de ploi
sau zăpezi topite (iată-i imaginea, reali-
zată de scriitorul bucovinean Em. Grigo-
rovitza : „Vedeam trecind pe spumele
valurilor turbate case întregi, cu tot ce era
intr-însele, mori și ferăstraie, turme de
oi și vite, apucate așa din timp, grajduri,
șuri și stoguri de fin și paie, pînă și bu-
căți de pădure cu arbori smulși șl arun-
cați in potop pe cari le ducea apa năpras-
nică cu troscot și iuțeală amețitoare, pe
Am trăit momente de neuitat pe pămîntul României frățești.
Ziua de 1 Mai petrecută aici. Ia Suceava, face ca aceste clipe
să ne rămînă mereu în suflet. în goana mașinii, prin fermecă-
toarele peisaje ale Carpaților, parcă vedeam sclipirile săbiei
lui Ștefan cel Mare, auzeam nechezatul cailor lui Mihai, în înăl-
țimi deslușeam brațele lui Ciprian Porumbescu dirijînd un în-
treg popor care cînta impresionantul „Cîn-
tec al tricolorului", mobilizator și răscoli-
tor. Acordurile acestui cîntec ne vor rămî-
ne veșnic în suflet.
Ah, Suceava, ai făcut ca să înțelegem mai
bine gîndtirile românului, aspirațiile lui
sentimentele lui, întreg sufletul românesc.
Suceava, te vom purta pretutindeni în
inimă.
PROZATOR, SECRETAR AL SECRETARIA
TULUI UNIUNII SCRIITORILOR DIN ÎNTREA-
GA CHINA.
Mai sus de lumină
în apa cc-o bem e un cuvînt de spus,
Mai greu decît munții, mai greu decît marea ;
Să-i spunem lumină ; vedea-vom cum floarea.
Cu cîntec de pace ne ține-n picioare
Mai sus de lumină c lesne de dus
Căldura răsfrîntă în zeci de izvoare,
în brazi pun balanța pe-o creangă cu soare
Ce sună copite de cerbi, în apus.
Mai sus de lumină un timp suprapus,
Cu cîntec de pace ne ține-n picioare.
Se leagănă-n pietre un corn în mișcare :
O viață de OM dă vechimii impuls.
Liviu POPESCU
spinarea ei uriașă, in ruptul cursului, tot
cu dînsa, departe, cine știe unde...") —
Șiretul domolii de imensul baraj de la Ro-
gojești; și, mai ales, întreprinzătorilor oa-
meni ai secolelor de mijloc ale mileniului
nostru — oamenii harnici și ambițioși de
astăzi, înscriind pe emblema cetății nedo-
molita lor voință de a o lăsa, îmbogățită
ți nouă, vremurilor viitoare.
Este vorba, în fond, despre un alt fel de
faimă. Cea din secolul al XlV-lea și de
mai tîrziu depinsese aproape in exclușii
REPORTAJ
DESPRE
UN ALT FEL
DE FAIMĂ-
. *■ ' - f. r* UY
vitate de un vestit drum comercial; luau,
de aici, calea Poloniei, Lituaniei, Sileziei,
Brandemburgului sau ținuturilor tătărești
vite, vestiții cai moldovenești, oi, porci,
piei crude, blănuri de vulpe, de lup și de
veveriță, cereale ți fructe, și intrau, pe
aici, în Moldova pînză de Crasna sau de
Lituania, hars, nădragi, căciuli, pălării, cu-
țite, coase, seceri, vase, coarde de arc, fel
de fel de arme. O lume în trecere, mîndră
sau umilă, i-a locuit atunci și mai tîrziu
hanurile. O lume răbdătoare i-a locuit
dintotdeauna casele, suportînd poftele de
jaf ți pustiirile vremurilor...
Oricît de tîrzie ar fi binemeritata re-
naștere a vechii capitale a Moldovei, ea
se datorează in exclusivitate vremurilor
noastre. Pentru intiia oară, după aproape
cinci secole, din Șiret nu se mai pleacă.
Tinerii rămîn sau revin de pe unde și-au
încercat norocul. Gheorghc Zamosteanu a
părăsit Brașovul pentru întreprinderea de
covoare plușate și ca el au făcut alți cinci
colegi de muncă de la atelierul mecanic.
Aici s-a căsătorit, aici a devenit secreta-
rul unei organizații de partid, dar mai
ales aici este unul din miile de reali cti-
tori ai cetății, căci nu pe. norocul mereu
schimbător al comerțului cu produsele
realizate aiurea se întemeiază actuala fai-
mă a orașului lui, ci pe nobila calitate
de creatori de valori, de făurari de sta-
tornicie și perenitate. Oamenii nu-și mai
rostuiesc viața în febra negoțului, ci în
limpedea judecată a dis-de-dimineților
multiplicînd ecoul miilor de pași ai celor
indreptindu-se către locurile de muncă.
Cu grijile de aici, cu cele ale copiilor eva-
dind voioși în după-amiezile promise zbur-
dălniciilor sau aflați deja în toiul pregăti-
rii pentru examene, cu cele ale grădinilor
și timpului în rod sau cu cine mai știe
ce alte griji și speranțe legate de viața
de fiecare zi și de mîine a orașului. Cind
își trimite gîndul către cea de mîine, și se
intimplă foarte des aceasta, primarul Pe-
trea Fasolă socotește că nimic nu-i mai
important poate decît faptul ca lui Gheor
ghe Zamosteanu, de pildă, să nu i se
pară „de la cer la pămînt" diferența din-
tre Brașov și Șiret, „în ce privește civili-
zația", cum zice. Și spune așa pentru că
vrea să fie clar că nu-i vorba doar despre
condițiile de viață, ci și de atitudinea față
de viață, față de semeni, ceea ce, într-un
cuvînt, zice, înseamnă civilizație, adică
oraș cu adevărat modern.
In august, vechea Capitală împlinește
614 ani de la ridicarea la rangul de oraș.
Sărbătoarea sa este, în același timp, o în-
cununare și un omagiu : o etapă în încu-
nunarea secolelor de speranță în redobîn-
direa dreptului real, mereu verificabil, de
așezare urbană modernă ; un omagiu adus
anilor noștri.
Dumitru TEODORESCU
a privi	un poet—țăran
Se numește Gheorghe Sahlean. Trăiește în comuna Frasin, județul
Suceava. Este laureat la toate edițiile Festivalului național „Cintarea
României". Ceea ce este surprinzător în poezia lui nu ține de tehnica
versificației, nici de originalitatea stilului, autorul etalînd o „educație
literară" dc sorginte folclorică, construită din asimilarea acelei atitudini
specifice creatorului anonim, pentru care poezie nu e meșteșug în sine,
ci o emanație „naturală" a sensibilității colective, act de profundă par-
ticipare la alcătuirea unui model de frumusețe robustă, constructivă, în
cuprinsul cărei r dragostea de (ară, de natură, sentimentul apartenenței
la o istorie milenară sînt teme de căpătîi. Intîia datorie a poeziei, de-
clară Gheorghe Sahlean, este „Să zidească-ntr-insa dorul, / Vatra, casa,
țara, neamul".
Privită din miezul acestei încredințări, poezia devine, pentru autorul
ei, o adevărată profesiune de credință, cel mai sincer mod de expresie,
cea mai directă formulă de implicare în realitate : „Versul meu miroase-a
frunză, (/ 1A pădure și-a izvor; Mina ce le-a scris e aspră, f De
țăran, de muncitor".
Căutîndu-și mereu spațiul de frumusețe și adevăr, cuvintele devin
adesea de o materialitate devorantă, în fața .căreia efortul creator al
poetului se dezvăluie cu sinceritatea : „Cîteodată așa-mi vine / Să te
blestem, poezie, / Să te spargi în bucățele, / Cioburi, cioburi mărunțele,
j Cum ai fost mai înainte : / gînduri, slove și cuvinte".
Poezia lui Gheorghe Sahlean știe să se încredințeze cititorilor ei cu
naturalețe și căldură, cu gesturi de o rară și elegantă simplitate.
Victor RUSU
Cronică literară
Trilogia Solemnităților este In
așa fel gîndită și construită, In-
cit, după lectura celui de al doi-
lea volum, devine limpede cît
ar fi de hazardat a se emite ju-
decăți critice definitive asupra
oricăreia dintre cărțile ei înainte
de a lua cunoștință de întregul
edificiu ; și, cu atît mai mult, a
risca niște concluzii generale,
integratoare, asupra ansamblului.
Ion Țugui clădește, încă din pri-
ma pagină, la dimensiuni monu-
mentale, urmărește un plan mi-
nuțios, elaborat din capul locului
după reguli subtil inginerești, sau,
mai degrabă, după modelul ma-
rilor concerte ale lui Bach. Cel
de al doilea volum — Solemni-
tățile fericiților — pune în va-
loare și mai bine complexitatea
(pe orizontală și verticală) a pro-
iectului. Dincolo însă de relativa
independență (ca structuri nara-
tive) a fiecăreia din cele două
cărți deja editate, liniile de forță
ale romanului converg energic
către cea care nu a văzut încă
lumina tiparului, fără a permite
totuși cititorului posibilitatea să
sc lanseze în previziuni. Mai mult
decît atît, aceste linii de forță
crează un cîmp de tensiuni ale
lecturii care nu se lasă anulat
prin lansarea unor ipoteze, fie ele
oricît de generale și de abstrac-
te, asupra unor posibile evoluții
ideatice sau de substanță narati-
vă ; fapt care probează amploa-
rea deschiderii epice și originali-
tatea interpretării istoriei în i-
postazele ei de matrice și produs
al omului. Se poate vorbi, deci,
în cazul Solemnităților, despre
omogenitatea reală a trilogiei, în
sensul de unitate a scriiturii la
toate nivelele ei. Tn aceste cir-
cumstanțe, a recenza una dintre
secțiuni, în cazul nostru cea de a
doua, presupune căutarea trăsă-
turilor caracteristice care-i con-
feră unitate cu prima — Solemni-
tățile supușilor.
Pentru început, trebuie subli-
niat că adoptarea structurii tri-
partite nu este reflexul supune-
rii autorului la un tipar curent
în epica de amploare, ci decurge
din decelarea, în istoria Bucovi-
nei de după detrunchierea din
veacul ai XVIII-lea, a trei mo-
mente distincte. Mai mult, chiar,
geometria triunghiulară capătă o
motivație filozofică, ea guvernînd
la toate nivelele romanului. De
altfel, primul volum chiar începe
printr-o profesiune de credință
pentru principiul triadei : „Victor
Vicovan, împlinind optzeci și pa-
tru de ani mărturisi pentru a
cincizecea oară despre temeiurile
alcătuirii familiei și obștii în trei
mari imperii : el spuse că la o-
bîrșia tuturor lucrurilor stă o
nouă judecată după care mama,
CARTEA LUNII
Critici, voi...
„Literatura a sporit între timp enorm, numărul căitilor
s a dublat si, în unele cazuri, s-a triplat, iar posibilită-
țile de lectură ale criticului au rămas, din nefericire
aceleași. Nu mi-e rușine să recunosc că citesc încet, nu
m-am decis încă să trec la lectura în diagonală. Am în-
cercat, pe cît a fost cu putință, să cuprind integral opera
unui scriitor și, întrucît opera a trecut prin mai multe
cercuri ale istoriei, să surprind sunetul ei intim în ra-
port cu circumstanțele. Sunetul este uneori fals, decepțio-
nant, însă, trecînd alt prag, talentul își poate regăsi, dacă
arc în el forța necesară, sunetul adevărat, inconfundabil.
Criticul trebuie să aibă răbdare și să înțeleagă, acolo
unde e cazul, drama talentului copleșit do vremi".
(Eugen Simion, Scriitori
Cartea Românească, 1984).
Volumul Scriitori români de azi,
III l-aș fi salutat la Cartea lunii
din principiu, chiar dacă n-ar fi
avut valoare, pentru că ni se pa-
re domn de stimă și de compăti-
mire un critic care își ia sarcina
să scrie despre autori contempo-
rani cu el. La un nivel mai modest
fac și eu, de mulți ani, această
experiență și știu bine cît de...
crudă și nedreaptă este soarta celui
ce exprimă opinii despre crea-
ția unor semeni ai săi. De
tatăl și fiul (ș.a.) ar fi legămln-
tul primordial al bucuriei ; în
absența acestei întocmiri, Buco-
vina însăși n-ar mai face parte
din rîvnirile ce-o încunună...".
Triada nu are însă semnificația
conceptului hegelian de schemă a
dialecticii, sensul adoptat de au-
tor fiind cel de principiu ultim
al armoniei : „. . .cucerind sensuri
noi, Victor Vicovan întărise ter-
menii triadei inițiale spre a re-
zulta următoarele : pentru mine,
pentru ai mei și pentru toți cei-
lalți (ș.a.) ; ce-ar fi dacă numai
una din laturile acestei triade
s-ar mări față de celelalte două ?
Nerespectîndu-se armonia lor, oa-
re nu se strică firea oamenilor,
nu cumva neamul însuși își ajută
risipirea, dîndu-i imperiului hab-
sburgic felurite pofte rele, la îm-
plinirea cărora nu mai e nevoie
să scoată sabia ?“.
ION ȚUGUI:
9
Solemnitățile fericiților
Pe aspirația către himera ar-
moniei absolute se edifică roma-
nul și din credința mărturisită în
ea emană sensul lui tragic. După
ce au supraviețuit cataclismului
ruperii de patrie, apoi cutremură-
torului calvar al teroarei și umi-
lințelor imperiale (un funcționar
chesaro-crăiesc afirmase : „în Bu-
covina cunosc numai trei nați-
uni: germani, evrei și trădătorii"),
longobocii (bucovinenii) trăiesc
împlinirea visului „binocli.știlor"
— acei țărani din Vicuseni care,
privind prin ochiane, întrevedeau
fericirea întoarcerii între străve-
chile fruntarii ; numai că reali-
tatea se situează la antipodul vi-
sului : țăranii sînt suspectați și
persecutați pentru aceleași vir-
tuți care declanșaseră teroarea
imperială. Tragicul spectacol se-
cular al destinului longobocilor
are ca principali protagoniști trei
generații ale familiei Vicovan
care se jertfesc, fiecare în felul
său, în numele mindriei naționa-
le, al demnității și al armoniei
între oameni ; o afirmă, în fina-
lul celui de al doilea volum scri-
itorul Laurențiu Vicovan : „Con-
știința binelui și fericirea sînt
marile construcții ale existenței
umane ; prima se înalță pe res-
pingerea neînfricată a răului, iar
a doua pe dreptul sacru la liber-
tate".
în jurul acestui nucleu se con-
stituie, în cercuri concentrice
(vatra, satul, țarina, muntele-co-
români de azi, III, Editura
altfel, nici n-a apărut bine cartea
lui Eugen Simion în librării, că a
și explodat o petardă împotriva ei
în paginile României literare, lan-
sată (se pare, cu oarecare îndrep-
tățire) de Constantin Țoiu. Și â-
ceasta la puțină vreme după ce în
revista Flacăra distinsul și discre-
tul poet Cezar Baltag publicase pe
neașteptate, spre surprinderea tu.
turor, o tabletă sarcastică la a~
dresa criticii literare. De unde se
vede că povestea cu împărăteasa
dru, „ducatul" Bucovinei), nu nu-
mai un tip de umanitate țără-
nească definitiv cristalizat, ci și
un spațiu înzestrat cu virtuțile
originarului, de o remarcabilă
organicitato. Ion Țugui nu cade
în capcana patetismului liricoid,
nu se lasă sedus de dulcegării i-
dilice și nici nu frecventează
locurile comune ale pitorescului
facil datorită căruia clachează
a'.îtea bune intenții anemiate de
nostalgia paradisului pierdut al
copilăriei rurale. Numai Platon
Pardău, în Scrisorile imperiale,
dar cu alte mijloace literare, mai
reușește să confere acestui sep-
tentrion românesc semnificații
autentic matriceale. Impactul din-
tre vocația eternului a acestui
spațiu și a colectivității țărănești
cu destinul individual supus efe-
merului și catastroficului intem-
pestiv generează în romanul lui
Jon Țugui unul din câmpurile de
tensiune cele mai expresive pe
care autorul îl exploatează din
plin. Există, de asemenea, un
conflict adînc între acest spațiu
omogen și continuu și timpul is-
toric impur și fracturat. Satul
Vicuseni posedă o vatră inaliena-
bilă. el însuși fiind o vatră a „du-
catului", și orice încercare de in-
filtrare străină în acest sîmbure
al lumii țărănești și românești e-
șuează mai rapid sau mai lent.
Muntele-codru este rezervorul veș-
nic al energiilor longobocilor, dar
cine cutează a pătrunde în el nu
se mai întoarce, aspirat parcă, pe
alte orbite, mai ample, ale deve-
nirilor cosmice. Țarina, loc sacru
al pîinii și satul, leagăn al fa-
miliei în care țăranii se sfințesc
prin muncă și procreare sînt ma-
culate de cei veniți din exterior,
pribegi sau intruși, prin necon-
tenită vărsare de sînge, batjocu-
ră, jaf. Istoria aduce peste acest
spațiu originar aluviunile unui
timp nămolos care curge pulsatil
cu viituri de violență, teroare,
înstrăinare. Așezată, cum spunea
cronicarul, „sub vremi", puterea
longobocilor traversează momente
de agonie, dar își revine miracu-
los datorită unei virtuți anteice ;
ceea ce nu exclude aura tragică
a acestei lumi a suferinței asu-
mate.
Ca structură epică. Solemnită-
țile fericiților se subordonează
autorității absolute a naratorului-
care se înfurie pe oglindă și o face
țăndări nu este doar o poveste.
Stilul critic al lui Eugen Simion
se caracterizează prin descripti-
vism. printr-un vag umor și, din-
colo de toate acestea, printr-o de-
săvirșită competență în materie de
literatură. Oricum ai întoarce vo-
lumul Scriitori români de azi, III
(și II, și I), nu se poate să nu re-
cunoști că autorul este familiarizat
pe deplin, ca un expert, cu dome-
niul său. Chiar și în acest volum
în care ne prezintă puține perso-
nalități de prim-plan și mai multe
personalități nepersonalități, în
care ne oferă, deci, o imagine par-
țială (complementară față de cele-
lalte volume) a literaturii române
contemporane, tot ne sugerează o
viziune de ansamblu. Fiecare autor
se situează automat într-o serie sau,
mai exact spus, la interferența u-
nor serii, astfel incit poate fi i-
dentificat, ca pătratele de pe ta-
bla de șah, prin indicarea a (cel
puțin) două coordonate. Vorbind
despre Virgil Toodorescu, Maria
Banuș, Nina Cassian, A. E. Bacon-
sky, Petre Stoica, Cezar Baltag,
Horia Zilieru, Leonid Dimov, Mir-
cea Dinescu, George Bălăiță, Con-
autor. Acesta adoptă de la bun
început tonul protocolar și dis-
cret participativ al unui cronicar
(implicit și al unui gînditor) cui.
tivat și omniscient posesor al
perspectivei simultane a întregu-
lui, inițiat în înțelesurile genera-
le, greu accesibile, ale devenirii,
precum și în cele ascunse ale
unor evenimente aparent lipsite
de însemnătate. Acest mod de a
nara determină solemnitatea sub-
tilă a zicerii, alternările între co-
municarea lapidară, seacă, aproa-
pe jurnalistică și cea gnomică, o-
raculară, nu de puține ori pe ju-
mătate criptică. Se insinuează cî-
teodată impresia vagă că autorul
narator nici nu vrea să spună to-
tul ; nu pentru a pune la încer-
care perspicacitatea cititorului,
cum se mai întîmplă în proza
contemporană, ci pentru că nu
trebuie deconspirate pînă la ca-
pât anumite înțelesuri primej-
dioase care i s-au revelat, el ne-
avînd totuși dreptul să-și depă-
șească condiția de intermediar.
Sau pentru că se teme că înțele-
surile la care accede ar putea fi
întîmpinate cel puțin cu neîncre-
dere. în tot cazul, el nu cade în
greșeala de a explica totul (chiar
dacă știe totul) ; își asumează de-
liberat riscurile expresionismului.
Un halou de taină învăluie cotele
cele mai înalte ale înțelegerii.
La prima vedere, Solemnitățile
fericiților pare un roman compo-
zit ; în realitate, ca și celelalte
cărți de proză ale lui Ion Țugui,
aparține romanului baroc, practi-
cat nu de mulți scriitori români
contemporani, însă la un nivel va-
loric remarcabil. După primele
pagini, un cititor nefamiliarizat cu
această formulă estetică se simte
copleșit de aglomerarea aleatorie
de real, fantastic și parabolic, ori-
bil și frumos, grotesc și insolit,
bestialitate și inocență, terifiant și
lilial ; inegalitatea și lipsa de si-
metrie a secvențelor contrariază,
dacă nu chiar debusolează. Trep-
tat planurile de ansamblu își dez-
văluie armonia, nivelele, dar, mai
ales, ritmurile se limpezesc și ro-
manul își deconspiră acea „incoe-
rență coerentă", pe care Benedetto
Croce o descoperea în baroc. De-
sigur, despre soluțiile adoptate de
autor în domeniul organizării scri-
iturii s-ar mai putea discuta încă
mult. Dar ceea ce remarcam la în-
ceput — convergența liniilor de
forță aie trilogiei către ultimul vo-
lum al ei —■ funcționează și la a-
cest nivel. Acesta este motivul
pentru care o dezbatere mai am-
plă asupra acestei chestiuni o a-
minăm din considerente de probi-
tate critică, pînă după apariția
lui.
Mihail IORDACHE
stantin Țoiu, Al. Paleologu sau Li-
vius Ciocîrlie, Eugen Simion vor-
bește implicit despre toate tendin-
țele care animă literatura noastră
de dată recentă. Este o istorie a lite-
raturii resorbită în profiluri. Criticul
dovedește un înduioșător devotament
față de literatura română contem-
porană. însuși faptul că este scu-
fundat pînă peste cap în studierea
ei arată că nimic nu i se pare mai
important decît s-o cunoască și s-o
consacre în planul conștiinței cri-
tice. Delicatele maliții se topesc ca
niște fulgi în oceanul unei compre-
hensiuni atotcuprinzătoare. Uneori,
Eugen Simion devine de-a dreptul
conciliant, salvînd de la uitare
texte care de multă vreme nu mai
spun nimic. El înțelege cu larghe-
țe» chiar și tendințe de neînțeles
sau, in orice caz, le acordă cir-
cumstanțe atenuante. în aceste con-
diții, comitem o injustiție dacă îi
luăm micile răutăți drept pretext
pentru manifestarea unei iritări
mai generale împotriva criticii. O-
glinda trebuie păstrată întreagă
mai ales atunci cînd —• ca în ca-
zul criticii profesate cu dăruire de
Eugen Simion — este o oglindă ve_
nețiană.
Alex. ȘTEFĂNESCU
recenzie „Rămășițele unui război sufletesc'7*)
Et in arcadia ego!...
Nevinovat
ca un surîs al vîntului
prin înșelătoarele albii
ale acestui tărîm
am urcat
fără vîsle
și fără brigantineie aripilor
fruntariilor frumuseții
în somn
să le trec am încercat
și sub vîrste de împrumut
m-am încins
cu centura bărbaților
într-o noapte fără lună
si încă neinițiat
Et in Arcadia ego !
strigam
rătăcind printre lănciile
umbrelor
cu curo armii de îngeri
mă alergau
dintr-un vis încă nevisat...
Prag
Cărunte praguri
de atîția pași
rotunde
și mai mult idee
cum să le treci
fără să lași
un semn
pe ce ?
o epopee
e orice zbor
chiar nezburat
mărire vouă
praguri nevăzute
v-aș trece
pînă cînd
văduv de pași
am fi asemenea
semne
absolute...
Călăreț spre nord
Duios sfîșiate de vinturi
izvoarele
lacrimii lui
și clopotul unui cer inghețat
la răstimpuri
ecouri trezind
în ceea ce fiind numit
totuși nu-i
el culmea zăpezii
retează
cu umbra-i de Umbră
în alb
înflorire a florii de gheață
cuvintele lui
înțelesul luminii
aburind
cărui geam ?...
Splendoare
în uitare
In orice vocală
o lume
in orice ecou
numele
numelor ei
descalță-te suflete
de mine
și spune :
hățișuri
sînt semnele
puse anume
în grădina cu mere de aur
să nu vă întoarcă
visul
în splendoarea clipei dinții...
Debutînd relativ tîrziu în
raport cu congenerii săi, Elena
Ștefoi, are ambiția (perfect
justificată) de a recupera han-
dicapul editorial printr-o or-
golioasă delimitare de peisajul
liric al anilor '80, de „ninsori,
comedii, eclipse, lecții", căro-
ra le opune, intr-o ars poetica
sui- generis, „rămășițele unui
război sufletesc!... rămășițe
mai adevărate decît o plită în-
cinsă", adică, nu atît o altă
biografie, ci un alt fel de a se
raporta la aceasta, o altă atitu-
dine față de „trăit", de date-
le existenței. Ceea ce dă nota
cu adevărat personală a poe-
ziei Elenei Ștefoi este tocmai
echivocul acestei atitudini, de-
tașarea aproape sincronă cu
aderența la o nenumită realita-
te biografică ; confesiunea tem-
perată de voința însingurării,
o exasperare existențială („De
vrea multă viață capul tău / e
asemeni unei lungi convorbiri
telefonice cu istoria") dublata
de sentimentul deriziunii lim-
bajului („Sîngel" între două
fraze din ce în ce mai absur-
de").
Amestecul de tristețe și sar-
casm, de melancolie și ironie,
ca formă a distanțării, pig-
mentează în mod relevant poe-
zia Elenei Ștefoi, contrapu-
nind agresivității realității o
agresivitate a analizei, care-și
revendică spațiul înconjură-
tor („spațiu întîrziat"), drept
un pur obiect de disecție, o
materie primă amorfă aservi-
tă limbajului („Răsăritul și
asfințitul tăiate bucăți / pe
masa de scris"). „Molozul sar-
castic al memoriei" este privit,
fie cu îngăduință, fie cu o rece
detașare, neconstituind însă
decît un simplu pretext, unul
necesar, deși supărător, punct
de plecare pentru producerea
textului poetic, „o stare de
spirit in zdrențe".
Deși distanțat voit (o repe-
tăm) de poezia generației sale,
discursul liric al Elenei Ște-
foi i se alătură acesteia, în
consecințele ultime, ca o medi-
tație ascetică, neatrăgătoare la
prima vedere, asupra puterilor
poeziei. Este o atitudine de
care trebuie ținut cont : este
o poezie cu o promițătoare
deschidere.
Viorel DÎKJA
*) Elena Ștefoi — Linia de plu-
tire, Cartea Românească, 1984.
Răs-timpuri
Abia s-a înălțat
și cade
floarea
aripa
visul
... nisipuri
lasă-mi cuvîntui
ultimă șansă
luntre sublimă
răgazului cosmic
între răs-timpuri ...
Pagini bucovinei» - îi
uitate pe foc intr-o casă de țară,
un fierăstrău tăind cizmele unui ibovnic ..
și deodată făcindu-se seară
și-n timp ce dorm toți
Iama sunetului trecindu-ți peste git,
la rădăcină,
convingindu-te cu dragoste
să devii divin.
Inscripție
pe ora de veghe
S-a născut la Cluj, în 28 noiembrie 1938.
Absolvă Facultatea de Filologie în același oraș.
Debut : 1957, în revista Tribuna.
A publicat în : Steaua, Familia, Orizont, Cronica, Transilvania, Ateneu,
Astra, Ramuri, Luceafărul, Flacăra, Contemporanul, România literară,
Viața românească. Volume de verso
ra tineretului, Versuri de vacanță,
urmă, Editura Dacia, 1974, Scrisori
Amurgul furtunilor, Editura Dacia,
Cartea Românească.
Pagină albă
Descărnata iluzie
zăcea pe patul ei alb
draperiile grele lăsau
doar fîșii subțiri de lumină
să se strecoare în încăperi.
Explozii mici
acopereau porii aerului
miros de săruri
emulsii în pahare adinei
mina ei atirnind inertă
pe pustiul pernei.
Nici un cuvînt
în ochii întorși spre ingenua formă
care se năștea pe perete.
Primii pași ai unei Poloneze in surdină
se curmară brusc.
Gîndui frint al liniei genunchiului
pluti doar o clipă.
Despre vanitate
In oglindă
o carte despre succesiuni
șuvițe subțiri pe fața sticlei
cer interior
nici o aplicație a mișcării.
Gestul cu care mi s-au adus flori
lunecînd Dincolo
trăgîndu-mă înfiorat cu sine.
Stropi mari
Gheișe din piatră
cele de pe urmă flori de lotus
dintr-un oraș scufundat
fluturi mari
cît un brici desfăcut
tăind pîntecele aerului
saturat de miresme
oblicii ochi ai peștilor
trecind prin ferestre
către camera de ceremonie
a ceaiului.
Pe rama de aur a malului
inscripții de arbori inalți
printre care cea care spune
dimineața călătoream desculți,
blind despicau apele pămîntului.
Lirică
Vești de Ia Euterpe :
.Amiaza domoală m-a prins în brațele slujitorului
tlnăr.
A lui sînt.
Acoperită numai cu umbra măslinului, visez.
Cu sînge de rodie pare pătată lumina.
Oare zeiasca-mi făptură s-a întinat ?
Oare răgetele asinilor,
care poartă piatră de calcar
spre templu,
pot urca pînă aici ?
Iubitul meu adulmecă aerul.
Mărite Zeus, fă-mă parfumul
acestei flori de oleandru
Vedere din
lăuntrul corăbiei
Un pește cu broderii mici
în rochiță de noapte
tînjind după o plimbare
în sudul recifului ...
Colonia întreagă pregătindu-se
de odihnă,
javre bătrîne cu mustăți lungi
atingînd cu burțile coralii,
mînjindu-i,
clămpănind a lehamite,
de miliarde de ani,
sămînța lor scufundîndu-se
stearpă
în miiuriie adinei ale timpului.
ri : Pe adresa copilăriei, 1969, Editu-
Editura Ion Creangă, 1973, Cel din
către prieteni, Editura Dacia, 1978,
1983. Sub tipar : Joc dublu, Editura
înțeleptul Narcis
Umanizarea expresiei
limpezea încet opacitatea oglinzii
din grosul vorbelor un praf înecăcios
se ridica pînă-n dreptul ochilor,
ca un meninge muzica ploii
ca o apărătoare de noroi.
Apoi din nou raci mici
trăgind înapoi cu dragoste
rîul
între negrele coapse ale uitării.
Insula scufundată
împăratul roman în carlinga lecticii sale,
pe locul din spate împărăteasa.
Ea ține în mînă o rodie
și aproape îi este suflarea sclavei sale
din neamul prinților părți.
Ei vor face o vizită scurtă
unui senator bătrin,
s-or asculta sunetul harpei,
vor bea din cupe de aur
lapte de cocos și vin de Chianti.
Apoi vor obosi,
în grădini adumbrite
pe alei cu nisip lucitor
îi așteaptă răcoarea havuzelor.
Ei coboară în liniște, deci,
trec pe lîngă păuni și nereide din piatră.
Nimic nu le tulbură singurătatea.
în oracolul apei,
norii.
în ruină.
Studiu
Ei bat mereu la ușă
ea nu deschide.
Imediat se naște o relație,
o articulație nouă.
•Să fie cea dintre vînător șl pradă ?
Cea dintre bărbat și femeie ?
Ei foșgăie încă dincolo de ușă, zgîrîie !
Nu pot intra fără voia ei.
Ea nu este nevoită să deschidă.
Ea știe cine sînt.
Poate trăi mult și bine așa.
Și totuși o face.
Ei o devoră. Ea moare trist.
Crinii și noaptea.
Solsfifiu de fruct
»
Sînge de piersică pe mîinile tale
sîmburele aruncat lingă banca din parc.
Ca un schelet de mic anima! sarmatic.
Ce va crește din el ?
Pînă atunci lichidul dulce al fructului
iți umple de aromă gura,
curge lin pe bărbie.
Narcotic. Lacrimă pe obrazul irealului.
Arcadă
Noapte de Anul Nou.
Trec bande de huligani
urlînd cuvinte murdare,
pe sub fereastră.
Ce bine că nu e zăpadă.
Alba ei haină s-ar macula.
>K'	■ • . rW
Despre erori
Erorile mici,
aceste mici erori aie existenței
care nu ne amenință supraviețuirea
de pildă Ricardo lovindu-și peste obraz patronul
sau tînărul care-și schimbă chiar acum haina
ca a unui iluzionist
sau dreptul de a fi învățător într-un sat iluzoriu
sau textele grase
într-o carte nu trebuie să fie
decît un singur poem de dragoste.
Un poem scurt.
Ca o stea în șase colțuri,
in inima căreia
să se afle, rece. Oglinda.
EI va putea astfel trece
din mînă in mină
fără a fi atins de gingașele degete
ale cenușii.
Despre cuprindere
Vederea ca punct de plecare,
ca o rasă acoperind trupul umbrei,
mai trecătoare decît toate
nepîngărind,
rușine a căuta levitația,
cînd însăși cea existentă,
șoapta,
cărămidă a armoniei,
pătrunde-n făptură,
mici dumnezeii adeverind despre ca.
Ei poartă la șold
orgă și sunete
cît ochiul argintului.
Un oarecare sfîrșit
Ochiul meu pierea,
cu lumina din el,
cu memoria Iui tulburată
pe pînza lui figurile dispar
sfîrtecate,
un terci din care
nu mai poți modela nimic,
ca și cum ți s-ar scurge
pe obraz Oul Primordial,
Perfecțiunea ființei cedează
acestei pasiuni minerale.
Lecturi la echinoctiu
Lecturi la echinocțiu
Revăzuta clepsidră
dar oare cu ochiul nostru
vedem rotundul lumii ?
singura formă a timpului,
el însuși, pururea pur,
dar oare pricepem veacul
din obscura secundă ?
enorma, disperanta moară
în care curg toate
dar oare putem număra
rotirile și însăilările apei ?
cosmicul praf, malul, iarba
tu în genunchi, dueîndu-te unda
dar oare nu nemișcați rămînem
in partea noastră robită întregului ?
nici o ființă asemenea ție,
răstignitule pe calcare și rugini,
tu care vei ști oare
să nu-ți arunci sămînța
la rădăcina pietrei...
Noaptea puterii
Mergeam pe firul întins al apei,
nepăsător
spărgind nuci (cîte două !)
albind
nu-mi plăcea locul, spațiul
care se crea atunci,
legăturile mele prea intime cu el
insinuările lui
sărutările lui mieroasse
senzuala lui legănare
iarba de Ia subsioara malului
piciorul curgător al undei
ochii închiși ai cimpiei din jur
rîsul ei straniu, hohotitor
de femeie abandonată.
Ce căutam singur aici ?
De cine fugeam ?
Să te trezești deodată așa
lunecind fără țintă
sub cerul
semănind mai mult
cu fustele unei uriașe
să fie toamnă
după cum se părea
după cum arăta
calendarul milos al riului !
Și-apoi ceva se mișca pe sub păinint.
un fel de cocoașă mișcătoare,
era mereu în fața mea
ca și cum cineva care se tîra pe-acolo
n-ar fi putut-o ascunde,
oricum ceva viu
care poate mă vedea.
Toate astea Ie pricepeam dintr-odată
pășind din ce în ce mai rar
și în toate direcțiile
în aceeași clipă.
Mă golisem de timp
eram înainte de toate și după toate.
Acum știam cum este acolo
și uram pierderea lumii prin noi
și eram gata să iau totul
de Ia început.
III — Pagini bucovinene
I
MIHAI EMINESCU — rezonanțe-------------------
El lago (Lacul)
El azul lago del bosque
Rubios nenufares cargu
Al temblar en roldes blancos
El canmueve una barca.
Mămica și bomba
cu neutroni
Ultima mare partidă de-a v-ați ascunselea.
Nici un puști. Nici un om mare. Nimeni.
Pe străzi zac uitate ceasuri
cu brațară de piele sau inox, ce păstrează
forma încheieturilor dispărute,
zac verighete căzute din inelare inexistente,
cercei de turcoaz (sau alte minunății)
rămași din nevăzute acum urechi feminine,
și mănuși goale dar care strîng
între degetele lor volanele intacte ale mașinilor
fără să facă nici un accident.
Nici mama nu mai e acolo.
Rămîne chioșcul ei de ziare
Unde vîntul atomic răsfoiește edițiile
roase de mucegai ale săptămînalului
de fotbal și hochei
Mama care rar discută politică
atunci cind s-a întors din bazarul
«le pe Bulevardul Stelelor
cu un nasture smuls în învălmășeală,
mama a zis : „Doamne, ce lacomi sînt oamenii !
Pâră îndoială, de aceea s-a inventat bomba cu neutroni !“
Y al pasar por sus orillas
Yo escucho, esperando
Que clla salga de las canas
Y' a mi pccho taiga blando
AI saltar al bote angosto
Voz dc aguas oiremos
Dejare que me escapen
El timon y los dos remos.
Deslizando con encato
En la luz de la Selene,
Sople el viento en canas suave,
La undante agua suenc !
Mas no viene... Solitario,
Los suspiros me inundan,
Cerca al lago azul que abarca
Flore® rubias de nenufar.
Traducere in limba spaniolă de
Valeriu GEORGIADI
Atît de f ragedă... (Cosi soave...)
( os> soave rassomigli
II bianco fiore del cilegio,
E come un angiol fra Ic genți
Incontro alia mia vita sorgi.
Appena sfiori i tappeti.
La seta suona quando muovi,
K dalia testa fino ai piedi,
Leggera come sogno voii.
Di tra le pieghc del vestito
A mo’ di fermo niarmo spicchi,
Mi pende I’anima ai tuoi occhi
Di Jacriine c sorte riccbi.
Oh, vago sogno di amorc,
Soave sposa delle fiabe,
Piu non sorrider ! II sorriso
Mi sveia quanto tu soi dolce,
E guoi col fascino notturno
Per sempre gli occhi abbuiarmi,
Con caldi sussurri di labbra.
Con fredde barccia ad abbracciarmi.
Di colpo vince un pensiero. —
Un vclo sui tuoi occhi in fiamme :
Ce il cuposcuro abbandonno,
C’e l’ombra delle doici brame.
însemnări
Te'n vai ed io ho ben capito
Di non tener dietro al tuo passo,
l’cr me perduta in eterno,
Dclla mia anima, tu sposa 1
A me la colpa vista averti,
E mai me la perdonerh,
L’ azzurro sogno sconteră,
La destra sporta nei deserti.
E a mc risorgerui, icona
Delta per sempre Imniacolata,
Sulla tua fronte Ia corona —
Dove te’n vai? Quando verrai ?
Traducere în limba italiană de
Geo VASILE
PROZA
(urmare din pag. I)
în parcul orașului), precum și cele ale lui Nico-
lae Prelipceanu din Zece minute de nemurire.
Dimensiunii istorice îi putem subordona și ro-
manul de notație memorialistică, eseul sau roma-
nul dezbatere, sau, pur și simplu romanul „Is-
toric”. Romane „istorice" se vor Războieni (1980)
și Dumbrava roșie (1984) semnate de Fetru Re-
zuș, amîndouă amintitoare de proza lui Sadovea-
nu. Proza de început a lui Radu Mareș (Ana
sau pasărea paradisului — 1972 ; Cel iubit, 1976)
evoluează spre o largă și nuanțată comprehen-
siune în Caii sălbatici (1981), roman de notație
autobiografică, cu sugestive imagini ale unei e-
poci istorice care penetrează în conștiința unor
tineri în formare.
Fără pretenția de a fi exhaustiv, studiul nos-
tru a încercat doar o privire asupra prozei bu-
covinene din ultimii patruzeci de ani.
Și dacă ar fi doar constatarea că mulți dintre
scriitorii care s-au născut ori au trăit aici au
reușit să-și ridice propria literatură la cotele
estetice ale unor opere de referință, și tot ar fi
destul ca să credem în utilitatea demersului
întreprins.
Tabăra
Intre 1 și 10 iunie paisprezece scriitori și plasticieni au partici-
pat, la Fălticeni, la prima ediție a taberei de creație din localitate.
Organizată de Comitetul județean pentru cultură și artă socialistă
Suceava, în colaborare cu Uniunea scriitorilor și Uniunea artiștilor
plastici, tabăra reprezintă o premieră în cadrul manifestărilor de a-
cest gen : inedita reuniune a oamenilor de litere și a pictorilor. Pen-
tru prima oară în țară aceștia au avut ocazia să se documenteze și
să lucreze împreună, întîlnirea celor două arte fiindu-le prilejuită de
unul dintre cele mai bogate în tradiții culturale orașe ale țârii. A-
șezarea în care au trăit altădată între alții Creangă, Sadoveanu, E.
Lovinescu, Anton Holban, Horia Lovinescu, care adăpostește astăzi
cu justificat orgoliu impresionanta colecție Irimescu a oferit creato-
rilor prezenți prilejul să descopere, alături de locurile cărora aminti-
rea iluștrilor înaintași le conferă pregnanța semnificației istorice,
remarcabila dorință a forurilor locale de cultură, care au întîmpi-
nat cu atita solicitudine pe oaspeții lor, de a face din Fălticenii de
azi — localitate aflată, ca atîtea altele din România, în pline trans-
formări economice și sociale — și un oraș al scriitorilor și al artiș-
tilor plastici. Intîmpinați cu entuziasmul și atenția unor oameni ca
primarul Fălticenilor, Costică Arteni și directorul Casei de cultură.
Ion Nisloreasa, pentru care tradiția nu poate fi bine pusă în lumină
decît de realizările contemporane, participanții la tabără (scriitori*
Nicolae Prelipceanu, Denisa Comănescu, Constantin l’rîcop, Adi Cu-
sin. Alexandru Văduva, și artiștii plastici Aurel Aniței, Lucian Mașec,
Virgil Popa, Lctiția Oprișan, Augustin Costinescu, Constantin Andro-
nic, Teodor Bogoi, Ion Minoiu și Mircea Dăneasă) s-au apropiat de
trecutul și prezentul ținutului, de peisajele și oamenii lui. Au avut
loc întîlniri cu membri ai cenaclurilor literare, cu artiști plastici
amatori, cu alți iubitori ai artei cu care s-au purtat fructuoase dis-
cuții, au fost vizitate monumente culturale din cuprinsul județului
Suceava. „Dialogul artelor", ocazionat de tabăra de la Fălticeni, pro-
fitabil, fără îndoială, atît pentru creatori cît și pentru gazdele care
i-au întimpinat în orice împrejurare cu afecțiune se va concretiza,
în final, într-o antologie proiectată să conțină textele inedite, în ma-
nuscris, pe care le-au lăsat scriitorii și expoziții care vor reuni lu-
crările artiștilor plastici invitați (prima dintre acestea se va vernisa
în toamnă, cu prilejul decernării premiilor concursului de poezie
„Nicolae Labiș").
Cu o organizare care, sîntem convinși, va fi tot mai bine pusă la
punct cu fiecare nouă ediție, putem apune că tabăra de creație de la
Fălticeni are toate șansele să devină unul din evenimentele vieții
noastre artistice.
FELURIMI
(	■ „înainte de a adormi.
Ce groaznic — holtei, bătrîn, străduin-
du-te din greu să-ți aperi demnitatea și
cerșind invitații cînd vrei să petreci o
seară printre oameni ; să-ți cari acasă
mincarea In sufertaș, să nu mai aștepți
pe nimeni încrezător și liniștit, să nu poți
să dăruiești ceva cuiva, oricui, decît cu
efort, cu ciudă, să trebuiască să-ți iei
rămas bun de la oricine în fața casei, să
nu poți urca niciodată scara alături de
soția ta, să fii bolnav și să n-ai deoi
mîngîierea de a te uita pe fereastră, cînd
mai ești în stare să te ridici în cap
oaselor ; să ai în camera ta numai uși c
re dau în odăile altora, să ajungi să ur-
mărești înstrăinarea rudelor de care n
mai poți rămîne legat decît prin alianță,
întîi prin căsătoria părinților, și apoi cînd
asta trece, prin căsătoria lor ; să trebuiască
să admiri copiii altora și nici să nu ți
se mai permită să repeți — eu n-am co-
pii ; să n-ai familie cu care să trăiești la-
olaltă, să ai, mereu neschimbată, senza-
Traducere de Viorel DARJA
ția că îmbătrînești; să te potrivești în în-
fățișare și în comportare cu unul sau
altul din holteii pe care ți-i mai amin-
tești din tinerețe. Toate sînt adevărate,
numai că de multe ori faci greșeala c
lași viața să se desfășoare mai departe,
și-ți lași și privirea să treacă pe deasu-
pra ei, să nu se mai întoarcă, în vreme
ce, de fapt, astăzi și mai tîrziu, tu ră-
mîi aici, cu trupul și cu mintea ta adev
rată,deci cu fruntea asta peste care
să te pocnești mereu cu palma". (Franz
Kafka, „Pagini de jurnal și coresponden-
ță", Univers, 1984, p. 59—60).
■ „Cel care nu poate să scrie cu mîna
dreaptă n-are decît să scrie cu stînga ; cel
care nu poate să scrie cu mîna să scrie
cu picioarele. Chiar și cu brațul drept
paralizat și piciorul stîng din ce în ce mai
umflat poți continua să scrii. N-are im-
portanță că nu mai vezi ce scrii. N-are
importanță că nu poți înțelege. Scrie".
(Augusto Roa Bastos, „Eu Supremul", p.
533—534).
Dumitru BRADAȚAN
■--------- Consemnări
■ CIPRIAN PORUMBESCU — INEDIT. Con-
servatorul de muzică „G. Dima", din Cluj-Napoca,
a editat două caiete cu partituri din compozițiile
iui Ciprian Porumbescu ; Piese pentru pian — ine-
dite și Piese pentru vioară și pian — inedite. In
primul, Enea Borza a selectat zece lucrări din 62
manuscrise descoperite in arhiva Muzeului Ju-
dețean din Suceava. Nouă dintre ele (Ștejeriș —
horă, Zefir de toamnă — idilă. Visuri —noctur-
nă, Nu mă uita — romanță, Kîsul condamnatului
— vals, Gavotă de concert. Direct peste deal —
polcă, Din hop în hop — polcă și Galopul vinăto-
rilor) sînt reproduse după ineditele găsite, iar Ho-
ra de concert a fost modificată de pianistul Bog-
dan Georgescu „în interesul unității stilistice a
compoziției". In cel de al II-lea caiet, muzicologul
Enea Borza a inclus Rapsodia pentru vioară și
pian, „o compoziție diferită de Rapsodia cunoscu-
tă pînă acum", urmată de încă trei : Idila — pre-
lucrare de Romulus Cionca, O dimineață pc Tîm-
pa — prelucrare de Karel Kolar și Nocturna —
prelucrare de Victor Cenușe.
Caietele cu partituri se găsesc de vînzare la Mu-
zeul Județean din Suceava și la Stupea. (Paul Leu)
■ DELEGAȚIE. Aflată în vizită în țara noastră, la
invitația Uniunii Scriitorilor, delegația scriitorilor
minorităților naționale din Republica Populară
Chineză, condusă de prozatorul Mala Qintu, secretar
al Secretariatului Uniunii Scriitorilor din întrea-
ga Chină, a poposit în zilele de 1 și 2 mai a.c. pe
meleagurile sucevene. Din delegație au mai făcut
parte Xakan Woalbai, poet, Li Qiao și Yixidanzen,
prozatori, vicepreședinți ai filialelor Uniunii Scri-
itorilor din regiunile autonome reprezentate.
Oaspeții chinezi au vizitat monumente istorice
și de artă, obiective turistice și culturale precum
și Cooperativa Agricolă de Producție din comuna
Dumbrăveni. Ei au fost însoțiți, din partea Cena-
clului Suceava al Uniunii Scriitorilor, de poeții
Marcel Mureșeanu și Ion Beldeanu. (I.D.)
S EXPOZIȚIE. Personala botosâneanului Marcel
Mânastireanu, deschisă la Galeria de artă din Su-
ceava încearcă să afirme, într-un context regio-
nal mai larg, numele artistului plastic din ju-
dețul vecin, lucru realizat într-o proporție sem-
nificativă. Pictorul și graficianul coexistă nu nu-
mai prin lucrările prezentate (uleiuri, acuarele),
ci, în primul rînd, prin conceperea și execuția
acestora : construcții clare (peisaje, portrete), tușe
exacte, cromatică precisă. Toate acestea relevă un
artist aflat, încă, în căutarea propriei sale indi
vidualități, despre care (sperăm) se va mai vorbi.
Prezent, pe aceleași simeze, Virgil Parghel, im-
pus deja în constelația plastică suceveana, pro-
pune în cea de a treia sa personală un model de
definire a artei sale la nivelul unui „modus viven-
di". Etalind, fără reticiențe, peste cincizeci de
lucrări (o simbioză complementară între ulei și
pastel), realizate în decursul ultimului an, autorul,
consecvent stilului care l-a impus (difuzie croma-
tică, reliefarea atmosferei), promovează o concen-
trare a subiectului prin „absorbția" materiei.
Chiar dacă se mai observă unele vagi acorduri
ale perioadei de ucemcie, desfășurată sub aureo-
la maestrului său Corneliu Baba. expoziția lui
Virgil Parghel impune deja un artist aflat la înce-
putul maturității sale. (P.D.)
■ DECADA CULTURII CIMl’ULUNGENE. In ora-
șul de la poalele Rarăului s-a desfășurat „Decada cul-
turii cîmpulungene", amplă manifestare polltico-e-
ducativă și artistică organizată sub egida con-
siliului de educație politică și cultură socialistă
din localitate. Au avut loc, între altele, simpozionul
„Tradițiile de luptă ale clasei muncitoare din Ro-
mânia, ale unității și coeziunii poporului în ju-
rul partidului", vernisajul expoziței de desene
„Sîntem primăvara țării" și al expoziției „Cartea
de artă și filatelia românească", seri literare, ga-
le ale filmului de amatori, spectacole muzical-li-
terare etc. Cu acest prilej scriitorii Ion Beldeanu
și Ion Filipciuc s-au întîlnit cu cititorii cîmpulun-
geni si au acordat autografe pe noile lor volume.
(I. Z.)
■ DECADA MANIFESTĂRILOR DE CREAȚIE
STUDENȚEASCA. La Institutul de Invățămînt Supe-
perior din Suceava s-a desfășurat a opta ediție a De-
cadei manifestărilor de creație științifică și tehnică
studențească. Cu acest prilej a avut loc o sesiune
de comunicări și referate în cadrul căreia au fost
puse în valoare rezultatele muncii de cercetare și
creație a studenților în diverse domenii de spe-
cialitate, rezultate concretizate în peste 300 de
titluri de studii de științe sociale, limbi moderne,
mecanică aplicată, energetică, matematică, fizi-
că etc. Un alt moment marcant al manifestărilor
l-a constituit Concursul profesional-științific de me-
canică, faza națională, la care au luat parte stu-
denți din numeroase alte centre universitare.
Programul decadei a mai inclus, de asemenea,
și organizarea Salonului studențesc de caricatură
de desen satiric, reunind creații ale sucevenilor și
ale unor invitați din Cluj-Napoca. (I. B.)
REALIZATORI : Ion BELDEANU, George
DAMIAN, Viorel DARJA, Ion CARP
FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh. LUPU,
Marcel MLJREȘEANU, Ion PARA-
NICI, Mircea TINESCU, Alexandru TOMA.
Tehnoredactare : Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 48