wimnwmnwm^wwiiMiM un ।

Acad. Ai. GRAUR
Unitatea limbii
MAI 1984
SUPLIMENT EDITAT IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTĂ SUCEAVA
cînd Ia noi se întrebuințau clemente împrumutate din
dificultate să ți-o însușești. Peste nu foarte mult timp
înțelege între ei, chiar dacă nu vor aparține aceleiași
nu va fi nici o
oamenii se vor
țări.
Pe vremuri,
SINTEZE
Proza (in
I
Turism Suceava —
Matei Hulu-
județean de
Interviu cu tovarășul
bei — șeful Oficiului
Poema
vîrstei



li
Considerind mitul spațial drept una dintre principalele Coordo-
nate ale narațiunii, cîteva nuanțări se impun in chiar interiorul aces-
tei dimensiuni. Astfel. întoarcerea spre spațiul matrice este condi-
ționată atît de evoluția fiecărui scriitor în parte, cît și de evoluția
literaturii române in general. In perioada la care ne referim, scrii-
torii bucovineni au învățat lecția obiectivării, a detașării de modele,
vocația artistică preexistînd la cei mai mulți dintre ei. Cotele valorice
ale scrierilor o dovedesc, dincolo de atitudini mai mult sau mai puțin
subiective, atît în sensul supraestimării de circumstanță, cit și in
cel al subestimării.
Am sugerat anterior faptul că revenirea spre spațiul generativ
s-ar putea explica prin necesitatea validării estetice a acestui spa-
țiu în literatură. Considerăm că o primă treaptă a revenirii ar putea
fi numită etapa idilizantă. Ne referim la faptul că întoarcerea spre
un mit — existent în mod obiectiv — se face in această fază dintr-un
impuls exterior, extraestetic și, prin urmare, extraliterar. foarte a-
desea. Scriitorii bucovineni, în general răzlețiți sau rupți de locul
obîrsiei, revin înfrumusețînd spațiul geografic, oamenii, evenimen-
tele. Transfigurare, se va spune. Poate, dar nu de fiecare dată, ar-
tistică, atîta timp cît lipsesc veritabilele conflicte umane și sociale
ori sînt rezolvate convențional atunci cînd se întrezăresc. Idilizarea
aparține unei viziuni reportericești căreia i-au plătit tribut Eusebiu
Camilar (Nopți udeștene), Dragoș Vicol (Satul cu oameni frumoși),
George Sidorovici (Pădurea de dincolo), Ion Țugui (Voivodcasa), Ion
Beldeanu, Alex. Rudeanu (Destine din Nord).
Următoarea treaptă a revenirii spre mit, implicînd maturizarea
mijloacelor de expresie și detașarea necesară dobînairii unei identi-
tăți inconfundabile este cea a obiectivării viziunii mitice asupra spa-
țiului, a relevării dimensiunii sale existențiale. Acum scriitorii, abor-
dînd sau raportîndu-se la același spațiu o fac din perspective mult
deosebite. Șabloanele și modelele preexistente sînt abandonate în fa-
voarea căutărilor proprii. Bucovina nu mai este spațiul generativ al
tuturor legendelor clasice, ci un teritoriu în care existența individu-
lui stă adesea sub semnul tragicului. Spațiul geografic, cu zestrea-i
naturală, istorică și etnografică devine univers rezonator al dramelor
interioare, ceea ce înseamnă în ultimă instanță realism istoric și so-
cial. In fond, îndepărtarea de viziunile alegorizante)F si transfocarea
spre interioritate a personajului marchează o mai limpede ilustrare
a dramelor sociale cu caracter general, întrucît personajul, în unici-
tatea sa, devine exponențial. Nu este surprinzător faptul că aceiași
scriitori care au consumat prima etapă se vor ridica, alături de mai
1 merii care au folosit experiența celor dinainte, spre această vizi-
une. Zbaterea Lilei din „La doi pași de inimă" (Pasărea Phocnix —
Dragoș Vicol), mareînd drama dezrădăcinării, «este amplificată de spa-
țiul rezonator al munților Bucovinei și de durerea cenzurată a unei
Ic.milii tracasate de evenimente sociale necruțătoare. în Cartea dc
piatră, restituire postumă a lui Eusebiu Camilar, aceeași vatră din
Nopțî udeștene nu mai are nimic idilic. Lapidarele notații ale scrii-
torului într-un jurnal personal marchează treptata îndepărtare de mi-
tul frumuseții și armoniei milenare a „satului folcloric". Ciocnirea cu
realitățile dure ale unui sat în care indivizii nu sint dispuși în orice
moment la nesfîrșite ore de povești, legende și cîntece, ci se află gu-
vernați de legile luptei pentru existență, dovedește faptul că aura
mitică în care se învăluia spațiul bucovinean aparținea nu atît reali-
tății, cît culturii și unei viziuni preconcepute a scriitorului. Nu nu-
mai a lui Eusebiu Camilar, ci și a celorlalți scriitori. Cazul
ni se pare simptomatic.
Intr-o a treia etapă modalitățile de transfigurare artistică se di-
versifică în funcție de personalitatea fiecărui scriitor, spațiul originar
devenind semn. Autorii, în marea lor majoritate, nu mai demonstrea-
ză ostentativ, ci sugerează, prin acest semn, acordînd credit citito-
rului care este solicitat să coopereze activ la receptarea operei. In-
teresantă ni se pare, din acest punct de vedere, atitudinea autorului I
din Vămile cireșului (Ion Filipciuc), carte în care cititorul este pur I
și simplu provocat la un „dialog" — in autentic sens socratic — des. g
pre cultura mitică, sensul devenirii culturii contemporane, individ, I
real și imaginar. La Alex. Rudeanu (Rușinea familiei) personajul I
poartă spațiul in zestrea ereditară, semn reperabil și în proza lui Ion I
Țugui (Exerciții de existență, în parte și în Solemnitățile supușilor).
La poli opuși par să se situeze Constantin Blânaru (La lumina zilei)
si Platon Fardau (Scrisorile imperiale). La primul observăm totala I
abolire a mitului spațial (și a imaginarului) în favoarea disecării, în
sens sartrian, a sinuozităților conștiinței de sine, în timp ce la al I
doilea asistăm la un permanent proces de îmbogățire a sensurilor
semnului (spațiul) prin imaginarul de tip fantastic. Alternarea rapidă
între real și fantastic marchează, în ultimă instanță, ritmul îmbo-
gățirii semnului cu sensuri noi.
Nu tematica prozei în sine interesează acum (la ea ne vom referi
mai tîrziu), ci modalitatea de trans-figurare a spațiului. In fond, cu
Scrisorile imperiale, ne aflăm în punctul consacrării estetice a spa- H
țiului bucovinean în literatura română. Va fi fost în intenția auto.
rului acest lucru ? Se pare că da, din moment ce aproape toate ro- I
manele lui Platon Pardău revin sau își extrag personajele ori sursa
unor conflicte din acest spațiu. Revenirea nu înseamnă repetare, ci
îmbogățire. In fond ce este Doruna ? Un spațiu al munților nordici în
care viețuiește o umanitate ale cărei cutume scapă oricărei definiri și
încercări de cunoaștere din afară. Timpul se relativează în funcție de 9
specificitatea spațiului, iar personajele, deși aparent supuse micilor I
patimi sau marilor pasiuni — trăsături care umanizează —, privesc 9
spre exterior, spre lume, cu seninătatea și înțelegerea specifice ele- £
montului vegetal — trăsături care eternizează. O umanitate care se 1
definește prin misterul unor mituri ancestrale, printr-un spațiu supus ■
în permanență tribulațiilor istoriei dar și trăirilor eterne ale Omului.
Tainic poema vîrstei
Renaște în sămînță
Bîntuie atîta înfrunzite
In respirația mea de dragoste
O, anotimpul cireșului
Mă urmărește pretutindeni
Și umerii mei dau în floare
Prin coloanele nopții
O, amintirea subțire
A satului
Ca o ninsoare electrică
îmi acoperă ochii
Ci iată
Poema vîrstei sparge lacrima de argint
Cicatrizînd neliniștea
Pădurii dinspre-amiază
La poarta dimineții
Tainic poema vîrstei
Descoperind continentul libertății
Și aducînd Patriei nepieritoare laudă.
Ion COZMEI
Desen de Ion Carp Fluierici
A PRIVI
FLORI DE

Octavian NESTOR
MU
în apusul Europei, doi oameni din două regiuni diferite ale aceleiași
țări nu se înțeleg între ei, dacă fiecare vorbește graiul său local ; sînt si-
liți să facă apel la limba literară, învățată la școală. La noi, nu e această
situație : chiar dacă un cuvînt nu e cunoscut de ascultător, el poate cere
lămuriri vorbitorului, iar acesta îi dă explicațiile necesare in limba co-
mună.
Aceasta se explică în primul rînd prin faptul că Ia noi țăranii nu au
fost legați de un teritoriu limitat; cine avea interes să călătorească o putea
face, astfel că exista mijlocul de a se cunoaște felul în care vorbeau cei
din alte regiuni. în al doilea rînd, numeroasele năvăliri ale cotropitorilor
obligau pe oameni să se refugieze în munți, unde aveau ocazia să întîl-
ncască pe unii veniți, pentru același motiv, din alte părți aie țării. Fie
că unii adoptau termenii folosiți de ceilalți, fie pur și simplu că se de-
prindeau cu vorbele, chiar dacă personal nu le întrebuințau.
în vremea noastră, se merge și mai departe : desființarea analfabe-
tismului, răspîndirea presei, radioul și televiziunea ajută la eliminarea di-
ferențelor de limbaj. Dacă acum cîteva decenii era desiul să asculți pe
cineva pronunțînd o frază, ca să știi din ce regiune este, în momentul de
față oamenii instruiți vorbesc toți la fel, indiferent din ce parte a țării
provin.
Dar se mai întîmplă și altceva. Mai demult, se împrumutau cuvinte
din limbile vecine. Acum, cel mai des, se introduc termeni tehnici, formați
din elemente latinești sau vechi grecești, acestea din urmă fiind trecuse
prin latină, sau tratate așa cum le-ar fi aranjat românii dacă le-ar fi fo-
losit. Acești termeni sînt identici în cele mai multe limbi, chiar în cele
care în trecut nu acceptau cuvinte de împrumut. Astfel, televiziune, atom,
scenariu etc. se folosesc mai peste tot. în felul acesta, vocabularul se
unifică pe tot globul. Gramatica se simplifică mereu, așa că în viitor
limbile orientale, un apusean care venea în România nu putea înțelege ce
i vor să spună firmele ca birt, han. Acum, știe numaidecît ce înseamnă
restaurant, hotel. Un francez sau un englez poate ușor citi o carte ro-
J mânească din specialitatea sa.
Nu va trece mult timp și oamenii vor putea călători peste tot pe
glob și nu vor avea nici un fel de complicații din punctul de vedere al
comunicărilor : se vor putea înțelege vorbind fiecare graiul său natal.
Suceava,
dimensiuni
turistice
R. Județul Suceava este, fără în-
doială, o zonă de mare atracție
turistică. Vă rugăm să aduceți cîte-
va argumente care să îndreptățească
această afirmație, stimate tovarășe
Matei Hulubei!
MAI
în mai,
in Bucovina, florile sint mai fru.
moașe ca oricînd, mai luminoase,
mai strălucitoare.
Și cerul e mai albastru, e mai de
Voroneț ca-n altă parte.
în mai, Bucovina, pădurile de
fag, de brad și de molid și de mes-
teacăn, șoptesc, cînd abia înfiorat,
cînd năvalnic nemuritoarea baladă
a lui Ciprian Porumbescu.
La Rădăuți și Vatra Dornei, la
Humor și Fălticeni, sau lîngă Dalba
Cetate de Scaun se înalță, an de
an, noi flori ale muncii și luminii.
La Rădășeni, la Preutești, la Dum-
brăveni ninge, în mai, cu flori de
măr.
Și obcinile toate sînt semănate cu
miei, în mai, în Bucovina.
Și peste tot, printre toate acestea
strălucesc florile-chip, florile-mîini,
florile-gînd ale oamenilor din Țara
de Sus.
Ei sînt aceia care adaugă noi peta-
le în faptele-flori ale țării, ei sînt
aceia care aduc aici, la noi, în Buco-
vina, înalte însemne de prețuire și
îndemn, așa cum, firesc, s-a întim-
plat și acum :
Ordinul Muncii clasa a Il-a orga-
nizației de partid a județului Sucea-
va pentru locul II în industrie, con-
strucții, transporturi și circulația
mărfurilor și Diploma de Onoare
pentru locul IV în agricultură ;
Ordinul Muncii clasa a IH-a Con-
siliului Popular al Județului;
Ordinul Muncii clasa a Il-a Com-
binatului de Celuloză și Hîrtie ;
Ordinul Muncii clasa a IlI-a Între-
prinderii de prospecțiuni și explorări
geologice ;
Ordinul Muncii clasa a IlI-a în-
treprinderii de confecții;
Ordinul Muncii clasa a Il-a între-
prinderii pentru producerea și in-
dustrializarea legumelor și fructelor;
Ordinul „Meritul Agricol" clasa a
Il-a Asociației economice intercoo-
peratiste pomicole Rădășeni.
Sint și acestea flori, flori de mai,
care în clipa de față, par mai fru-
moase ca oricînd, mai luminoase,
mai strălucitoare.
M. H. Multiplele frumuseți natu-
rale, zetrea de cultură materială și
spirituală a acestor locuri, o diver-
sitate rar întîlnită și de o exempla-
ră valoare a mărturiilor timpului, la
care se alătură împlinirile viguroase
ale prezentului. Cetatea de Scaun a
Sucevei, salba de ctitorii de la Put-
na, Voroneț, Moldovița, Mănăstirea
Humorului, Dragomirna, Arbore,
Probota, Muzeul de Istorie din Su-
ceava. Muzeul Tehnicilor Populare
din Rădăuți, Muzeul Lemnului din
Cîmpulung Moldovenesc, colecția de
artă „Ion Irimescu" din Fălticeni,
iată cîteva puncte de reper care vor-
besc de la sine despre bogăția de
frumusețe a Țării de Sus...
R. ...Și care, ele singure, ar putea
descrie un itinerar plin de semnifi-
cații. Vă rugăm să numiți și cîteva
din coordonatele „de lucru*’ ale tu-
rismului sucevean pentru acest an.
M. H. Turismului sucevean îi sînt
deschise, în acest colț de țară, cele
mai largi posibilități de dezvoltare,
precum și suficiente condiții privind
evoluția și modernizarea. Aș vrea
să
ce
cu
subliniez că dimensiunile turisti-
ale județului nu pot fi descrise
adevărat fără a aminti de exis-
(continuare în pag. IV)
Alexandru TOMA
Discuție consemnată de
V. RUSU



*
Cronica literară
Titlul ultimului volum al lui Constantin
Ștefuriuc nu ni se pare a fi o simplă coche-
tărie de poet încă tinâr ; parafraza după de-
numirea epopeei lui Sola Rustaveli (pe care
am întîlnit-o și intr-un poem de Mircea Di.
nescu) vrea să spună că principala valoare
a tinereții este frumusețea, intr-un sens foar-
te larg, vremea vitejiei, a cavalerismului
pierzîndu-sc în negura timpului, iar singurul
apanaj — înțelepciunea și jocul ei, cum spu-
nea Blaga — este iubirea. O astfel de premi-
să generează poeme de dragoste elegiace și.
în același timp, încărcate de o senzualitate
dogoritoare, sincere pînă la naivitate și in-
timitate, în sensul bun al cuvîntului. nutrite
din stări de suflet accesibile și, in general,
frecventate de bărbații aflați la o anumită
vlrstă ; căci, trebuie spus, Constantin Ștefu-
riuc face poezie de sentiment, pentru el cu-
vîntul, imaginea, avînd doar funcția de ve-
hicul al emoției.
Poeziile din Frumosul în piele dc tigru
sînt confesiunea-bilanț a ieșirii din tinerețe,
semnul sigur al trecerii eu-lui empiric (nu
și al celui poetic) într-o altă vîrstă ; dar cum
empiria lui pare a fi aproape exclusiv ero-
tică, volumul este planare în volute mai largi
sau mai strînse în jurul profesiunii de cre-
dință că singurul sens al existenței e iubirea.
(„Dragostea este forma mea de curaj"). Nu
știu să fi citit în ultimii ani un alt volum
de versuri făcut din cincizeci de destăinuiri
de dragoste cărora li se adaugă un poem în-
chinat mamei ; situația prezintă, totuși, ja ni-
velul discursului poetic, un avantaj incontes-
tabil : convergența și consecvența metafo.
relor, simbolurilor, motivelor. Nu prea nu-
meroase — luna, apa, sîngele, trupul, mes-
teacănul. șarpele, fluturele, Voronețul si poa-
te alte cîteva mai puțin pregnante — ele trec
dintr-un poem în altul fără modificări în-
semnate de substanță, ceea ce conferă confe-
siunii lirice coerență și putere de convin,
gere. Mai mult, simbolurile comunică între
ele și se susțin reciproc Ia nivelul sensurilor
mitice ; trebuie spus că aici intuiția lui Con-
stantin Ștefuriuc a funcționat cu remarca-
După parcurgerea primelor capitole ale
Mesei de biliard, cititorul care cunoaște și
celelalte volume ale lui Grigore Uisei încear-
că un fel de nostalgie după povestirile sprin-
tene din Năvod pentru scrumbii albastre
(1972) și, nu mai puțin, după_ tăioasele proze
scurte din Reîntoarcerea verii (1975). Roma-
nul pare a se închega cu dificultate, lăsînd
impresia că episoadele — în cazul lui, nara-
țiuni de mici dimensiuni cu un coeficient
mare de independență în context — domină
întregul, îl fac să piardă dinamismul și ne-
cesara convergență epică. Insă pe măsură ce
lectura înaintează, senzația de mișcare cen.
trifugă a secvențelor dispare, intențiile idea-
tice se conturează și capătă forță, ansamblul
îsi dezvăluie identitatea și astfel devine lim-
pede că autorul are o strategie romanescă
bine pusă la punct, ambițioasă cu discreție,
curajoasă fără bravadă, modernă cu o mă-
sură care demonstrează maturitate.
Culoarea modernă i-o conferă, mai ales,
faptul că se organizează și omogenizează
treptat, din lăuntru, pe măsură ce tensiunile
interioare ale personajului principal se dez-
voltă pînă ating masa critică, iar dilemele
sale capătă, prin acumularea de probe, sufi-
cientă pregnanță pentru ca el însuși să le
poată formula răspicat și să le inoculeze pu-
tere de generalizare. Narațiunea este. în
aceste condiții, doar un adjuvant al procese,
lor intime ale eu-lui personajului, procese
care se declanșează și se consumă odată cu
derularea lecturii, pe o traiectorie sinuoasă,
într-un ritm neregulat, aleatoriu.
De aici, caracterul voit mozaicat al cărții,
atît sub aspectul coordonatelor spațio-tempo.
rale, al peisajului epic, al funcțiilor și rolu-
rilor narative, al ponderei personajelor, cît
si sub cel al jocului întrebărilor, care țîș.
nesc surprinzător, ca niște fîntîni arteziene
ascunse.
Povestitor de autentic talent, fapt dovedit
de volumele anterioare, dar la nivelul epi-
soadelor. și de cel în discuție. Grigore Uisei
pare a se teme de această vocație care ar pu.
tea să-i estompeze sau să-i înece în substanță
epică intențiile fundamentale ale romanului
— expunerea unui caz de conștiință și, prin
PROZA
bilă precizie, căci este greu de crezut că
poate fi vorba de o intenție programatică.
Un narcisism neascuns străbate aproape
toate poemele ; ființa bărbatului tînăr și a
poetului tînăr se răsfrînge în ele cu nedisi-
mulat orgoliu : „Credeam eu pe atunci că sînt
o pasăre înaltă — / Trup transparent, singe
de taur, iute, miere și foc / Știam încă de la
mama că meseria de poet înseamnă / Să fii
CONSTANTIN ȘTEFURIUC:
F rumosul
în piele
de tigru
aidoma păsărilor / Să ai priviri umede / și
suferințe-n vîrtej. /...! Un mesteacăn răstig-
nit pe cer sînt / Chinuit frumos și lunatic".
Dragostea este oglinda în care se privește fă-
ră să obosească, ncdisimulat admirativ și cu
un fel de nădejde că timpul nu l-a schim-
bat deloc, că starea de mesteacăn se perpe-
tuează : „Fîntîna este inima casei / în patria
dragostei mele / Noaptea cînd trupul fru.
acesta, degajarea unor întrebări esențiale
pentru forul interior al unuia dintre cei mai
activi si importanți factori ai vieții social-po-
litice a României contemporane — activistul
de partid. Prin aceasta el se așează alături de
cîțiva scriitori consacrați romanului politic
de actualitate (Marin Preda, D. R. Popescu,
Platon Pardău. Eugen Uricaru), marca șa
constînd în unghiul de abordare și, implicit, în
noutatea nivelului la care se plasează în-
trebările. Curajul cărțiț constă. în primul
rînd, în caracterul acut și polemic (în sen-
sul bun al cuvîntului). al problemei ei cen-
trale : în ce măsură activistul de partid se
GRIGORE UISEI:
Masa
de biliard
Argument
Eugenia Răileanu la-
cob se apropie de optzeci
de ani. Acolo, in satul
Roșcani, unde se întîl-
nesc, întru curgerea mai
departe, două ape. Su-
ceava și Șiretul, ea mă-
soară, de-acum singură,
casa și grădina, mulți
dintre cei cu care a ve-
nit pe lume deodată fi-
ind plecați pe drum fă-
ră întoarcere. Ochii ei au
străbătut de-o viață ce-
rul, ca să vadă ce se va
revărsa deasupra cîmpi-
ei... și cimpia, ca să va-
dă ce va răsări sub cer.
Dar mai ales serile au
străbătut alba pagină pe
care scrisul ei mărunt,
ca de dascăl, a mărturi-
sit despre cîte-n lună
și-n soare. Nenumăra-
tele sale caiete, presăra-
te de-a lungul veacului,
sînt cărți netipărite ale
unui scriitor adevărat.
Marcel MUREȘEANU
implică activ și generos în munca sa, depă-
șește condiția de simplu executant aplicînd
creator și responsabil generoasele idei poli-
tice ale comunismului. în ultimă instanță în
ce măsură s-a simțit și se simte răspunzător
de felul în care se produc procesele sociale
caracteristice României contemporane. Cel
care își pune aceste întrebări (care nu epui-
zează problematica romanului) este un fost
activist, revenit la profesiunea lui inițială,
Tirgul era așezat la poalele dealului, iar satul
resfirat pe povârnișurile lui pînă sub pădurile
Boinicului și a Poienii Ursului.
Un conac măreț și l-au așezat neamul boieri-
lor Vîmari, pe mijlocul pantei și al satului, la
cea mai frumoasă priveliște. Acest vechi conac se
vede de la mari depărtări și din alte sate. Avea
grădină frumoasă, cu livezi mari pe coasta îm-
prejmuită cu ziduri înalte.
In grădină boierul avea păuni în număr mare.
Aceștia aveau simțul lor, cînd vremea avea să
se schimbe scoteau țipete ascuțite cari se auzeau
departe. Satul nostru fiind pe vale îi auzeai bine
ș-atunci își spunea fie-
care : „Să ne silim cu
treaba cît mai în grabă,
că țipă păunii la curte,
de-amu se schimbă vre-
mea".
Fiindcă așezarea Lite-
nilor se găsește aproape
la aceeași distanță de orașele Suceava, Fălticeni,
Pașcani și Botoșani, trebuia așezat aicea un iar-
maroc, in care să se facă schimb cu toate roadele
și viețuitoarele pămîntului din preajmă-i.
Iarmarocul Litenilor s-a stabilit lunia și ni-
menea n-a putut să-i schimbe ziua. S-a încercat,
dar fără sorți. Rostul lui a fost întotdeauna, după
cele întîmplate în lume — mai bogat — mai să-
rac. mai ieftin sau mai scump. Dar oricum ar
fi fost, aici se găsea tot ce-ți dorea sufletul.
Iarmarocul era mare și socotit de toată lumea
cel mai bun. Se adunau în iarmarocul Litenilor
și oameni din părțile Bucovinei. Spun asta, că
pînă în anul 1918 granița noastră dinspre Austro-
Ungaria era la miază noapte de satul Știrbăț.
Pe marginea satului erau un păriuaș și un șir de
movilițe, care se mai văd și astăzi. Hotarul mer-
IARMAROC IA mm
moașei / E o lacrimă plină de stele". Este
aici ceva din spaima de bătrânețe a lui Endy-
mion, frumoasa pradă a nesățioasei Selene,
îndrăgostit de propria înfățișare precum Nar-
cis, si, tot ca el, victimă a iubirii. Numai
că poetul își poartă și își afișează cu min-
drie rana (sau rănile) dragostei, văzută a.
proape exclusiv ca explozie sau ritual al sen-
zualității : „Mă sfîșie o ploaie cu unghii de
iubită. / Sînt baierine-n aer cu sini de dina-
mită" sau „Doctorii au găsit în mine / Re.
ziduurile radioactive ale unei mari iubiri. /
Tînăr, trup în febră, îmbrăcat în lumină ... /
Frumos ca un crin destinat exportului".
Zeitatea tutelară a etern-îndrăgostitului
este Luna — peste tot cu majusculă —
(„Cînd venea noaptea mesteacănul se aprin-
dea de la Lună") care concentrează, în ul-
timă instanță, toate sensurile simbolurilor
cu care se vehiculează în acest volum. Ea
este Artemis — zeitate selenară, dar frecven-
ta apariție în poeme a apei (rouă, lacrimă
fîntînă, val etc.), conduce și la cunoscutul
izomorfism apă-lună ; pe de altă parte, ob-
sesia trecerii într-o altă vîrstă, a pierderii
tinereții trebuie pusă în relație tot cu sim.
bolica lunii — marea epifanie dramatică a
timpului ; ea, luna, este indisolubil legată r
feminitate și de moarte și, prin asta, de me-
diul acvatic, însă și de șarpe, animal lunar
care se împerechează cu femeile. Unul din
tre poemele volumului (Tik) focalizează a-
preape toate aceste semnificații : „Mestecenii
îsi duc iubitele în nori / Frumosul trup se
umple de petale / Luna visează adolescenți
șerpuitori Să-i culce într-un strigăt de ne_
îumească vale. U Sîngele-i laș, dc Lună nu
mă scapă / Cînd vine noaptea mă aurind
Mestecenii frămintă-o apă / Și somnul e un
lux pe care nu îl prind".
Fără a aduce ceva nou fată de volumele
anterioare ale lui Constantin Ștefuriuc, Fru-
mosul in piele de tigru întărește linia de con-
tur a unei individualități lirice care nu se
hotărăște încă să treacă pragul maturității
poetice, fiind încă ispitită de frageda epider-
mă a existenței.
dar care, deși în mod fortuit scos din această
muncă, se simte, în continuare, solidar cu
foștii săi tovarăși de muncă și responsabil
de destinele lumii noastre. Abulia lui, inca_
pacitatea de a reveni la vechea matcă se
explică nu printr-un complex al demnității
lezate, deși fusese acuzat pe nedrept, ci prin
obsesia culpei de neimplicare : „Vezi, eu mă
tot duc pe urma celor întîmplate... încerc
să.mi aduc aminte cît mai bine, să mă lămu-
resc, să judec fără părtinire. S-au adunat în
sufletul meu destule, dar nu pot să nu-mi
dau seama că și eu. dar și alții la fel ca
mine, am rămas la fel de puțin curajos în
fapte. Mai puțin curajoși în fața noastră, a
conștiinței noastre, dar și în fața altora și
mai ales în fața vieții, a istoriei, dacă vrei
și dacă nu-i prea mult spus, dacă nu-i un
cuvînt prea mare și cred că nu-i. Uite, eu
am tot întors și pe față, și pe dos evenimen-
tele la care am fost martor și am desprins
cu ușurință fuga noastră de răspundere".
Dar dezbaterea în jurul temei principale se
realizează nu numai prin aprofundarea pro-
ceselor de conștiință ale lui loachim Strat,
cl și prin analiza aplicată altor cîteva per-
sonaje, constituite într-o galerie de cazuri —
limită — Toader Amnaru, Tinel Vasiliu, Ion
Albescu, Marin Potopea, Alexandru Modor.
cea — repartizate cam prea simetric între
polii plus și minus ai tabloului de valori.
Dar. cum am mai spus, romanul nu inten-
ționează desfășurări epice, deci nici crearea
unei tipologii, ci. mai degrabă, dezvoltarea
unei meditații asupra felului în care omul
investit cu putere poate răspunde la sn'iri-
tările istoriei : parabola jocului de biliard
din finalul cărții ar putea fi socotită nu doar
o confirmare a acestei ipoteze, ci și o rezol-
vare ingenioasă a temei. Rezolvare care l-a
salvat de unele locuri comune ale acestui tip
de roman, dar nu și de alte capcane printre
care cea mai frecventă este alunecarea ana-
lizei în confesiune lirică.
In tot cazul. Masa de biliard confirmă un
prozator matur și. totodată, un romancier
deplin constituit.
Mihail IORDACHE
gea pe marginea satelor Merești, Racova, Știrbăț
pînă la apa Sucevei, care făcea hotarul în sus
spre Burdujeni. Burdujenii rămîneau la noi, iar
Ițcanii dincolo. Trecerea prin vamă era foarte
anevoioasă. La Burdujeni era punctul principal
de vamă. Cu toate greutățile, bucovinenii veneau
la iarmarocul nostru. Fie că treceau apa Suce-
vei, fie prin vamă, dar nu lipseau de la iarma-
roc. Noi le ziceam corduneni, pentru că partea
care cuprindea satele Chilișeni, Udești, Reuseni,
Bosanci se numea Cordun. Ei veneau mai mult
pentru cumpăratul porcilor. Erau oameni înalți,
voinici, foarte curați, îmbrăcați cu cămăși de
bumbac, ițari, cheptare,
încinși cu chimire de
piele, în care purtau ba-
nii, mai mult purtau su-
mane scurte, și cu pă-
lării ele pîslă. Se cunoș-
teau de pe port că sunt
de dincolo. Femeile lor
nu prea veneau, că era greu de trecut granița.
Iar după ce s-au ridicat granița, veneau mereu
cu toții.
Din părțile Neamțului veneau muntenii, ve-
neau cu cheptănuși și spete de tot felul, cu o-
chinci, gata lucrate, ni le-aduceau nouă și ple-
cau înapoi cu ceriale.
Din partea Fălticenilor veneau oamenii tot
după ceriale. Vite nu cumpărau, că aveau des-
tule. Veneau și din partea Botîșănilor, pînă a-
proape de Prut, după cai, oi și vaci.
Din Ploiești soseau negustorii numiți ploiește-
nii. Aceștia cumpărau numai boi bine împere-
cheați. Dacă erau bine potriviți se luau pe ei bani
frumoși. Din Lespezi veneau cei mai mulți ne-
(continuare în pag. III)
Eugenia RAILEANU-IACOB
Sentimentul
sinelui îmblînzit
niciodată soarele nu fusese atît de alb
era despuiat de frunze precum
degetele sau trupul meu iarna
și apusul ca o femeie în noaptea nunții era
mi se părea un regat acest ai doilea trup al meu
era icoana mea
cînd flăcările ajungeau la fereasta noastră
și un copil la poartă țipa
niciodată liniștea nu fusese mai dureroasă
liniștea sau altceva
— brațele erau acoperite cu noapte apoi iar cu aur
iarna cobora din copaci sau din coapsele femeilor
singure
și pașii mei inocenți sau triști
făceau coroană in jurul fîntînii
— sentimentul sinelui domnilor
nimic altceva decît groaza cu care te împărți
umbrei tale
cineva striga înspăimîntat
poate era chiar vocea mea
voi sunteți nu alții
sentimentul sinelui domnilor
și ce nevoie aveam de dragoste cînd eu îmi ajungeam
ca o cămașă de cauciuc mie însumi
in patul meu ciorchini se tolăneau aproape vii
și chipul meu îmblînzea numele unui zeu
ce nevoie aveam eu de dragoste
și iarna
iarna te simți mai vinovat
toate umbrele sînt oglinzi și copacii sînt mai
monstruos!
de altfel noi eram nu alții
umbrele noastre alunecau peste văi și
niciodată n» fusesem atît de albi
alții erau moi și se scufundau în apă
dar noi despuiam soarele de frunze și ne răsturnam
prin lut
nu că te-aș fi vrut
dar semănăm atît de mult unul cu celălalt
semănăm atît de mult.
Tăcere sau nehofărîre
ochiul aluneca pe lingă blocuri și copii
umerii săi erau albi și nu știau
dacă ceea ce-i îmblînzea era iarba
oricum există acolo
ceva ce nu coboară brațele noastre
ceva care se naște și moare și
totdeauna te orbește cu aerul care-i
acoperă ceafa
nici spre zimbetul nostru
ceva ce fără să se ascundă trăiește
totuși departe
iatâ-ți degetele ale tale nu sînt
cearșaful sau ce altceva
acoperea strada fereastra pereții
erai singur
și știind toate acestea tăceai ?
numele meu devenise pentru tine un parc
te acopereai fără să te ascunzi
— tu erai deci
— cine altcineva se ascundea
cine era cel cu trup nevăzut
și indiferența nu sau nu ca dragostea
— ce frumoși erau ochii tăi prin iarbă
prin lemn atingeam scoarța aspră
și abia-mi răsfirai trupu-ți prin păr
la trei ani nisipul aluneca prin degetele mele
și coboram nesiăpînit în
casa ta
milioane de corbi îți șopteau
de deasupra ta dar ce altceva
puteau ei ce altceva
chipu-mi era mai frumos decît
ți-ai putea închipui
sătenii treceau triști pe lingă mine
zimbetul li se părea sincer și cald
dar ce altceva puteau ei
ce altceva
și abia șoptit îmi spuneau
frate-tău a murit nu-i așa
și Ie spuneam ați vedea că a plecat
doar a plecat la altcineva
— cum alergai tu goală prin iarbă
și prin zăpadă
— tristețea care ar veni din ploi
nu din sînge
dar iu îți întinzi peste imperii de trandafiri
imensa coborîre din serbare
iubirea ta care
dezbracă leii
de-aș mai putea o vară să cobor
in rîul care este tot timpul braț întins
tu ai veni cu animalele pădurii
păianjenii mi-ar strecura
sub piele
freamăt nou
ceva care lipsește pretutindeni și e tot
timpul o amenințare —
cum pe un vas de lut
un vierme lucios escaladînd cu grijă
— alo unde sînt cine ești tu —
iar dimineața vecinii mei
cu mare grijă strîngeau cioburile
cele mai mici și le-ascundeau
pe drumul către vale
soarele era deja cu pieptul în apă
și nu se mira
Pagini bucovinon© - n
A Intre noi
Povara din chipuri
CARTEA LUNII
Ecce homo!
„Să fi avut Nichita Stănescu, în 1964, intuiția faptului, incontestabil
și fascinant, că literatura e, prin vechimea ei milenară, atit de uimitor de
diversă, incit, oricum ai scrie, oricît de puține disponibilități lirice ai poseda
ca poet’, pusă sub semnul actului creator și intr-o poziție intelectivă inde-
cisă, orice expansiune verbală va genera, intr-un fel, o tensiune in raport
cu un sistem dc așteptări, și va oferi criticii, spre decupare, zone cu infle-
xiuni ezoterice, puncte de pornire pentru interpretări neobosite?
Mai curir.d am fi înclinați să considerăm că, pentru început, nu a fost
decît hotărirea (disperată) a poetului de a-și paraliza, intrucitva. funcțiile
de supraveghere, de a sc lăsa cuprins de acea amețeală a spiritului, sub
cupola căreia te poți dezlega de rigorile inteligenței responsabile, vigilente
la solicitările de moment ale consumatorului, pentru a fi ceea ce ești". (Eugen
Negriei în : Nichita Stănescu interpretat de.... prefață, notă asupra ediției,
antologie, cronologic și bibliografic de Sanda Anghelescu, Ed. Eminescu,
193.3, colecția „Biblioteca critică").
Cind trăia Nichita Stănescu, opera
lui și comentariile asupra ei se aflau
într-o stare de proliferare explozivă,
astfel incit nu-ți venea să crezi că vor
puiea ti inventariate vreodată. Acum
perspectiva s-a schimbat. Versurile,
parcă împuținate, încap în citeva vo-
lume de „opere", după cum, probabil,
se va vedea în curînd ; între coperțile
ca niște lespezi se vor rmdui cuminți,
numerotate din cinci în cinci, iar in-
tr-un ultim compartiment vor figura
și fabuloasele inedite, cu indicații pre-
cise privind identitatea posesorilor.
Și textele critice se contabilizează
relativ ușor, Au și fost cuprinse în-
tr-o carte, prin reproducere integrală,
sub formă de extrase sau menționate
la bibliografie... Sa alungăm însă no-
rul de melancolie care ne cuprinde și
să vede m despre ce este vorba.
Cartea, realizată de Sanda Anghe-
lescu, a apărut în cunoscuta și folosi-
toarea colecție „Biblioteca critică" a
Editurii Eminescu. Nicolae Manolescu,
adept recent al pedanteriei profesorale
după ce timp de două decenii și-a în-
vățat studenții să repudieze orice for-
mă de pedanterie, dezaprobă modul de
organizare a sumarului, declarind că-1
enervează tendința unor autori de a-și
pune în scenă materialul documentar,
în loc de a-1 prezenta fără nici o in-
tervenție. Dar există antologie fără
intervenție ? Ducind raționamentul
pînă la capăt ar însemnă că Sanda
Anghelescu ar fi procedat în mod
ideal numai nealcătuind volumul și
lăsînd ca rolul de antologie să fie
îndeplinit, pur și simplu, de totalita-
tea comentariilor critice risipite în
periodice și volume („Că vinovat e tot
făcutul, / Și sfînt, doar nunta, înce-
putul"...).
In ceea ce mă privește consider că
Editura Eminescu se dovedește bine
orientată încurajînd inventivitatea au-
torilor dc antologii (cum să respecți
aceeași schemă de alcătuire și la Mi-
hai Eminescu, despre care s-a scris
o bibliotecă întreagă, si la Dimitrie
Anghel, a cărui exegeză nu depășește
citeva sute de pagini ?). Totodată, mi
se pare că apariția volumului sem-
nat de Sanda Anghelescu merită sa-
lutată, ca o întreprindere intelectuală
serioasă. Autoarea are o concepție des.
pre poezia lui Nichita Stănescu ca
metaliteratură, despre existența a pa-
tru etape de creație și. in funcție de
aceste convingeri, riguros argumenta-
te în prefață, și-a gîndit și antologia.
Lectura cărții ne confirmă compe-
tența unor critici de notorietate în
discutarea poeziei moderne, dar ne
oferă și cîteva surprize. Astfel, consta-
tăm că interpretările cele mai intere-
sante, unele senzaționale, ale creației
lui Nichita Stănescu aparțin nu pro-
tagoniștilor criticii noastre literare, ci
unor comentatori de planul doi (în
ierarhia vieții literare) : M, Nițescu,
Eugen Negriei, Constantin Pricop,
Paula Diaconescu. Pe de altă parte,
aflăm cu stupefacție că autori cu o
prezență energică în breasla critică-
rească — de exemplu, Mihai Unghea-
nu — nu au scris aproape niciodată
despre Nichita Stănescu.
Dar cea mai mare surpriză este alta :
foarte puțini dintre comentatori au în-
țeles cu adevărat poezia propusă de
autorul Necuvintelor. îmi lipsește
spațiul pentru a demonstra (o voi face
cu alt prilej) că în majoritatea lor
exegetii rămin alături de ceea ce are
unic .inconfundabil marele poet.
Și totuși, în pofida acestei neînțe-
legeri, Nichita Stănescu a fost recu-
noscut de aproape toată lumea. Chiar
și cei care au dovedit o totală opaci-
tate față de poezia sa au exclamat,
înfiorați, „Ecce homo !“ Identific, aici,
o trăsătură de mare noblețe a româ-
nilor și anume un înăscut sentiment
al valorii. In fața valorii firea noas-
tră ne îndeamnă să ne depășim con.
trarietatea, să renunțăm la orgoliu și,
cu un eroism voios, simpatic iui Cara-
giale, să spunem : „Jos pălăria !“.
Alex. ȘTEFĂNESCU
Și m-acoperă zăpezile și acoperă
Citatele nopți cînd cu mina culegeam
Stelele unui cer fără întoarcere,
Ce bogat e sufletul înaintînd,
între noi ne zărim tot mai greu.
De dragoste șoapte sînt aceste petale,
In tăceri trupul meu vămuit de nesomn,
Mina ta ca o salcie albă chemînd,
Gîndul tău, pasăre, înspre zi rătăcind.
Viorica PETROVICI
Și ori de ci te ori
S-a făcut mai mare ziua ;
mi-e frică să nu-mi îndrăgesc ființa
netezîndu-i cu degetele, ușor, albia adîncă
și istovită de spațiu ; mi-e teamă,
peste umerii mei se poate pătrunde
Și iată cad păsările arse
ca dintr-un cuib al nimănui,
peste-acoperișuri și-n oglinzi se face noapte.
Vasile GRAMATICU
Singur cu noaptea
Singur cu noaptea.
Pînă și tăcerea îngheață.
Solide ecouri curg sloi in rîul întunecat.
Pînă și cărțile au amuțit
— ghețari rătăciți la polul tăcerii —
Gînduri nepereche se prăbușesc la marginea
orelor.
Aura PANICO
DEBUT
Ca umbra
ții minte cum alergam
întruchipare de vînt
e tîrziu
m-am jucat și cu umbra de cîmp
puteai fi iarbă care
și-a schimbat clorofila cu sînge
dar mai puteai fi tu însuți
cel cu care
mă învelesc între flori
Fără să ne mirăm ne-am uitat unul în altul
și din această încrucișare fugară de priviri
vom descoperi un glas intonînd adevărul :
„Ești purtătorul spaimei desăvîrșite
statornicită în obișnuință, cotrobăindu-ți prin suflet,
datorită ei drumul tău întortocheat de-a pururi
te poartă printre prieteni și femei,
te trezești în fiecare noapte strălucind de transpirație
pe-un maidan plin de funingine, praf și gunoaie,
imaginîndu-ți aceeași poveste
despre modul absolut sublim
cum se poate muri de singurătate
în apa limpede a văzduhului
sorbindu-te, ca o bulboană, cîte puțin
pînă rămînc, deasupra ei, gestul din care-nțeleg
că mă chemi și pe mine în adîncul înfricoșător
pe care l-am zărit bolborosind în tine".
Fără să ne mirăm ne-om uita unul la altul...
George GAVRILEANU
Desen de Constantin LEFTER
apropii de pămînt rochia cu vînt
înstelat
ca învîrtirea clorofilei în frunză
silueta unui rîu
cu pești împletiți în iarbă
ridică ziua și noaptea
să le atingă
de taina dealului arat cu nori
Tania LEONTE
De noapte
petrece visul
la masa neliniștii
dintre aerul rădăcinilor
Și
aerul păsărilor
ca la noapte visul să viseze
flori cu aripi
și
păsări cu rădăcini,
pe cind
visul doarme
Și
somnul visează
Elena ClMPAN
DICȚIONAR (XII)
30.	DAMIAN, GEORGE (24. III. 1927
— satul Zlătunoaia, județul Botoșani),
poet. Studiile secundare ia Liceul Co-
mercial din. Botoșani (1940 — 1947),
studiile superioare la Facultatea de
Drept din București (1949—1933) : a
lucrat ca judecător, consilier juridic,
ziarist. In prezent reporter al Radio-
televiziunii. Debutul in periodice este
legat de „lașul nou" (nr. 3—4, 1950),
primul volum de versuri, Din nord,
fiind editat la Editura Junimea in 11'72.
A colaborat la „România literară",
„Luceafărul", „Convorbiri literare",
„Cronica", „Ateneu", „Steaua", „Tri-
buna", „Familia-, „Contemporanul",
„Pagini bucovinene", la alte ziare și
reviste. Alte volume publicate: Vreți
s-aveți și voi un zmeu ? (1973), Pădu-
rea românească, (1976), Acțiunea păs-
trăvul de argint ț!976), proză, Tirziu,
în decembrie (1981), Noapte de grație
(1982).
Evoluția poetică a lui George Da-
mian ar putea fi sugerată printr-o
traiectorie care să se suprapună ace-
leia urmărind evoluția liricii dc la vi-
ziunea tradiționalistă la cea deschisă
către registrul liric modern.
Volumele Din Nord și Pădurea ro-
mânească sînt definitorii pentru peri-
oada viziunii tradiționaliste asupra
poeziei. Răzbate din versurile acestor
volume sentimentul de echilibru al u_
nei naturi cu care trăirile poetului se
sincronizează perfect. O simfonie de
sonuri și lumini generatoare de calm
și optimism dirijată cu mină sigură de
ia pupitrul prozodiei clasice.
Cu Tîrziu, în decembrie și mai ales
cu Noapte dc grație, George Damian
se apropie mai mult de sine însuși.
Tonul uneori retoric de mai înainte
devine reflexiv. Poetul nu mai evocă,
se confesează. Simbolurile devin mai
frecvente.
31.	DAN, ILIE (11. IX. 1938, Pîrteștii
de Jos, județul Suceava), filolog, poet.
Născut în familia unor țărani cu zece
copii, a urmat cursurile școlii genera-
le în comuna natală, pe cele medii la
Liceul „Ștefan cel Mare" din Suceava,
iar studiile suoerioare la Facultatea
de Filologie din Iași, pe care a ab-
solvit-o in 1961, ca șef de promoție.
Din 1961, pină în prezent, cadru di-
dactic (asistent pină in 1970, lector
după această dată), la aceeași facul-
tate. în 1976 obține titlul de doctor în
filologie cu Toponimia Văii Solonețu.
Iui. Intre 1975—1978, a susținut un curs
de civilizație românească la Universi-
tatea Aix-en-Provence (Franța). A de-
butat în publicistică în decembrie 1972.
Debutează editorial cu volumul Con-
tribuții (Editura Eminescu, 1978) iar
Cumpăna gindului (Editura Eminescu,
1981) este prima sa carte de poezie.
A colaborat, cu numeroase studii și
articole, la reviste de literatură sau
cu specific filologic din tară și străi-
nătate. Alte volume : Confluențe (1980),
Toponimie și continuitate in Moldova
de Nord (19801, I. I. Mironescu (1982)
Contribuții la istoria limbii române
(1983). A prefațat și îngriiit ediții cri-
tice din operele lui I. I. Mironescu,
Mihai Codreanu, Nicu Gane, Calistrat
Hogaș, Alexandru Cazaban, Sextil
Pușcariu, precum și volumele de stu-
dii despre operele lui Creangă si .Sa-
doveanu, apărute în 1973, respectiv
în 1977.
Avînd o formație filologică temeini-
că Ilie Dan se impune de la început
ca personalitate didactică distinctă, a.
nuntind un cercetător de primă mină
în domeniul căruia i s-a consacrat.
Studiile publicate în periodice au con-
firmat așteptările, iar Toponimia Văii
Solonețului a impus. Lucrarea, con-
cepută ca monografie toponimică a
Văii Solonețului din județul Suceava,
este considerată dren*: una dintre pn.
finele de acest fel din literatura dn
specialitate și prima lucrare toponi-
mică desore o zonă a Bucovinei.
Cu studiile adunate în Contribuții.
Ilie Dan pășește cu aceeași dorință de
originalitate pc teritoriul istoriei și al
criticii literare.
Interesantă completare a personali-
tății. poate chiar hotărîtoare pentru
definirea-i comnletă, este poezia. Du-
ioasă în tonalitate, ea este celebrarea
mc’ancol'că a durerii și bucuriei, no-
tație scurtă, temătoare de prozaic,
niciodată disimulata.
O. N.
(urmare din pag. II)
gustări, cu căruțele cu mărfuri. A-
duceau teancuri și suluri de bum-
bac, casinci, pălării și tot felul de
stămburi și de șiacuri.
Aceștia erau foarte cunoscuți pe
la noi și nu lipseau niciodată. Erau
ca niște moștenitori ai iarmarocului,
din tată in fiu, și oamenii aveau în-
credere in ei.
De la Burdujeni venea unul Aron.
El era croitor vestit de cațaveici
pentru femei. Lucra și pe la case
mai mult cu blănitu. Dar mai mult
ii vedeai lunia la iarmaroc. Era bă-
trin, puțin șchiop, alb tot, purta
barbă și perciuni lungi, îmbrăcat cu
o giubea cu blană lungă pînă la
ciobote, încins cu o curea, cu un băț
in mină lustruit de vreme.
Acela era cotul lui, măsura cu
care lucra, pe atunci se măsura cu
cotul orice fel de materie, fir, su-
mani, pînză și multe altele. Nu se
vorbea de metru, cotul avea 65 cen-
timetri.
Aron avea un fiu, pe Avrum, ves-
tit negustor de căruți. Acela venea
la iarmaroc, lua arvună de la oa-
meni pentru căruți. El le aducea de
la un mare atelier din Burdujeni,
după comanda omului, mai mari sau
mai mici, legate frumos. Avrum era
negustor și de păsări și ouă. El ve-
nea cu alții cu căruțele cu lăzi și
cumpăra păsări și ouă de la iarma-
roc.
Veneau cordunenii din Teșăuți și
Prelipca, cu panerașe, coșulețe de
nuiele, foarte frumos împletite, în-
florite și colorate, pe care le cumpă-
rau femeile de la noi.
Orice femeie, cind pleca la tîrg,
trebuia să aibă coșuleț în mină. In
el punea ce avea de vîndut, ouă,
pui, semințuri și legume. Iar cînd
venea acasă puneau ce-a cumpărat
Din părțile Botișănilor, de pe la
Zăicești, veneau cară încărcate cu
coșuri de papură și mături, veneau
și de la iazul Dracșanilor, din păr-
țile Suliței cu rogojini și coșuri de
papură.
De la Tudora coborau carăle cu
oale și hlădunețe pentru lapte. Toate
erau smălțuite și inchestrite.
In Tudora, pe un părîu, era o fă-
bricuță de oale, a lui Toader Sofa.
Din Dolhești poposeau în iarmaroc
iarăși cară cu fel de fel de căni în-
chestrite. Apoi țigani cu covățele,
linguri, fuse, căușe. Aceia erau lin-
gurarii, se adunau cu droaia, din
Gulia, Arghira, Dealul Runcului și
Vămeni-Podișor.
Din Dolhasca veneau țiganii meș-
teri, cari aduceau chepteni de chep-
tănat cînepă, letci, virteje, foarfece
de tuns oile, cuțite, seceri, chepteni
de lăut și multe alte mărunțișuri.
Se așezau in iarmaroc, la o parte,
numai ei, și strigau toți de te zăpă-
ceau, lăudîndu-și mărfurile.
Din părțile muntelui ajungeau cu
o zi mai devreme cară cu ciubere
mari de spălat, ciubărașe mici, pu-
iarmaroc ia hm
tine pentru murături și brinză, de
toate mărimile, cofe și donițe pen-
tru lapte, burdace de ales unt, căcițe
frumos inchiestrite.
Aceștia veneau din Baia, Bogata,
Mălini, din toate satele de sub mun-
te.
Carăle cu oale smălțuite și înflo-
rite, străchini și sahane veneau din
toate părțile ; de la Tudora, cum am
mai spus, Sulița, Mihăileni, Rădăuți
și din alte sate cu olari.
Toate acestea au venit și mai vin
și astăzi in iarmarocul nostru de la
Liteni. Litenii pe acele vremuri era
un tirgușor înțesat de dughene. in
dughene găseai tot ce-ți poftea ini-
ma, numai că stăpînii lor strașnic
îl mai șmechereau pe țăran.
Iarmarocul Litenilor era așezat la
una dintre cele dintâi căi ferate care
s-au construit in țara noastră.
îmi amintesc Litenii de cînd eram
mică. N-aveam încă șapte ani. Mă
luau bunicii mei la iarmaroc la
Liteni. Ei mergeau cu căruța cu le-
gume ; cu ceapă, usturoi, mac, castra-
veți, varză și altele.
Parcă acum văd, după ce așezau
bine rinduite toate în căruță, bunicul
se schimba in cămăși albe de fuior
de cînepă, se încingea cu șitoare a-
leasă, punea punga cu baiere după
gît, apoi o prindea în brîu. Se îm-
brăca cu caftan de șiac negru, cu
pălărie și cu botine, cu ochind nu-
mai în țarină mergea.
Bunica se îmbrăca și ea curat, cu
fustă neagră, botine cu gumă, cu
jachetă maro de șiac și se îmbrobo-
dea cu bariz negru.
Punea scaunul pe căruță, iar pe
spătar un macat ales în multe cu-
lori. Acela era anume pentru scau-
nul căruței.
Pe mine mă lua între ei pe scaun.
Pe atunci nu era șoseaua de astăzi,
cu podul pe Suceava. Mergeau pe un
drumușor de pe lingă casa noastră.
Acela era drumul principal, cum
spuneau ei „Drumul la vadul Suce-
vei" sau „După Grădini". Ajungeam
la vad, treceam apa, care era numai
pînă la coșul căruței, și de celălalt
mal eram în Liteni.
Nu mult mergeam pe drumușorul
de pe miriște și intram în Liteni.
Primele case erau în dreapta, un
cojocari, Herșcu. Peste drum boian-
gii vestiți. Apoi mai era o gospodă-
rie a lui Pascaru și alta a unei fe-
mei Magdalena, tot pe dreapta. Ca-
sele erau mici și foarte rare.
Pe stingă, cum cotește drumul,
un om năcăjit tare avea un bordei,
oamenii îi ziceau Țoncu. Apoi, de la
el pînă la calea ferată, era o bulga-
rie mare și frumoasă, lucrată de o
familie de bulgari. Un șanț mare
care da în apa Sucevei, cu o roată
mare cu cape, vărsa apa pe răzoa-
rele bulgăriei. Pe dreapta nu mai
erau alte case pînă la rampă.
Peste linia ferată era o clădire
mare cu două etaje și la o parte
grajduri lungi ca niște magazii. A-
colo sub dealul Litenilor a fost vel-
nița boierească, fabrica de spirt, pe
timpul lui Vîrnav Liteanu. Acum
cînd i-am cunoscut eu, era moară
boierească iar grajdurile erau pline
cu mașini vechi adunate acolo. Oa-
menii ziceau la moara „la velniță".
Pe partea stingă nu era nimic nu-
mai o grădină mare boierească. Mai
sus pe deal era un han mare, spre
care urca șoseaua, avînd pe partea
stingă dughene.
III — Pagini bucovinene
Isai TOBOLSKI (U R-S S.)
Fericire
Liniște multă, aer, soare,
Așa e fericirea-n cîmp ...
Femeia pruncul și-a întors,
în scutec nou să-1 înfășoare.
Și cînd dădu de sînul dulce,
Din plîns el se opri, pe Ioc ;
Curgea lumina albă-n juru-i,
Ca într-un bun și simplu joc.
Și-atîta liniște era,
Incit femeia, mulțumită,
Plecîndu-și ochii-ncetișor,
Și murmurînd un cînt de dor.
Căzu pe brazdă, toropită.
Mama și fiul respirau,
Intr-o suflare unică,
Domoalâ —
De se părea că-ntreg pămîntul.
Și nu doar lanul de secară.
S-a așezat de ei alături.
Și dacă stau să mă gîndesc.
Și dacă iau mai bine seama,
l’e-acest pămînt vor sta mereu
Alături, fiul, piinea, mama.
în românește de Arcadie ARBORE
Kingsiey AMIS
O problemă de logică
Dragostea înseamnă cunoaștere :
Pașii noștri pînă-n dormitor
(Sorbindu-ne din priviri, îmbrățișați)
Sus un prag de marmură
Sau mai modest o scuidură tocită,
Ceea ce facem
în uitarea noastră
Tot atît de mult ne arată
Cine sîntem și ce sîntem
Și mai ales ce este viața.
Âșa că stinge lumina,
Ascunde-te în mansarda goală
Printre hîrdaie ruginite
Și-năcrite trupuri ;
Lasă ușa larg deschisă
Și năpustește-te peste tot,
Zdrențe, zdrențe ;
Apoi stai numai o clipă.
Singur cu tine,
Și nu-ți aminti nici un nume.
A. ALVAREZ
Pierdut
Somnul meu șovăie, binele visează :
Cerul strălucește verde, tu sosești
Printr-un clopot de aer. Mă frămint.
Aceleași riduri îmi brăzdează obrajii ;
Le mingii cu degetele. Același cap se zbuciumă
Pe pieptul meu. Brațele mele cuprind același
mijloc
Șî simt alte brațe paralizate cum tresaltă.
Mîinile mele în același păr mort.
Aceiași rărunchi, coapse anchilozate se desfac.
Visul vibrează, taie. Zilele clipesc, se tulbură.
Ale ei. Nu ale tale, iubito. Ale ei.
Traducere de Horațiu STAMATIN
FELURIMI
Memento
Harold Lloyd : „Niciodată să nu te mulțumești să
fii al doilea. Un imitator este un secund. întotdeauna
să țintești locul de frunte chiar dacă nu-1 vei atinge
niciodată. Fiindcă chiar dacă nu-1 atingi niciodată
ciștigi un plus de experiență. Numai cel ce se mul-
țumește să rămînă pe loc rămîne pe loc sau face pași
înapoi". (Lazăr Cassvan, „A fost odată... un cinema",
P. 52>-	,
Bette Davis : „O atitudine rezervata, cumpatata, te
poate duce fie la o carieră, fie la o căsătorie feri-
cită. Trebuie să-ți cheltuiești cu grijă timpul ca să
poți învăța, să-ți îmbunătățești cunoștințele, să ci-
tești. Pur și simplu nu-ți poți permite luxul de a risipi
minute prețioase cu frivolitățile sociale care nu te duc
nicăieri" (Ibidem, p. 90).
James Stewart : „bărbaților nu le plac femeile care
vorbesc, vorbesc, vorbesc..." (ib., p. 119).
Didcroi;
Diderot : „Duminică a avut loc închiderea stagiunii,
așa că ne-am dus la teatru. Cel care a făcut prezen-
tarea, știindu-mă în sală, m-a blagoslovit în public
cu niște aprecieri destul de bine întoarse din condei.
Mă cunoașteți, deci vă puteți da seama ce jenat m-am
simțit; m-am tot făcut mic, mic, mic în lojă ; de rușine
eram gata să mă ascund sub fustele cucoanelor". (Scri-
sori către Sophie Volland, p. 217).
Topologii;
a)	„«napagalii» (cei care se dau în vînt, de ți se
face greață, după tot ce e străin : de la discuri la
boarfe), «vrăbiuțe cenușii» (cei care ciripesc cu mo-
destie, înfundați în bălegarul autohton), «ciocănitori»
(cei care nu sînt în stare să buchisească) și «curcani»
(cei care de tineri încep să se înfoaie pe plan obștesc)".
(Evgheni Evtușenko, „Dulce ținut al poamelor", p. 220).
b)	„Oamenii se împart în trei categorii : cei care au
citit Frații Karamazov, cei care n-au citit încă și cei
care nu vor citi niciodată", (ibidem, p. 67).
Dumitru BRADATAN
CADRAN
„Rumegușuri
de
suspine^
Mult prea concesivă, cu unele din
„producțiunile" literare ale colabo-
ratorilor săi, revista Amfiteatru ne
reține iar atenția cu o mostră de ver-
sificare grosieră pe o temă fudulă.
„Opera" în cauză poartă un titlu
năstrușnic, ca să nu-i spunem altfel
(„Dealul de Gînduri") și ocupă su-
prafața unei întregi pagini (din res-
pectiva publicație), fapt pentru care
parcurgerea sa pînă la capăt ne-a
pus la grea încercare. Un poem stu-
fos, confuz și bolborositor suferind
de toate păcatele veleitarismului.
Mizînd pe cîteva simboluri la înde-
mînă, autorul (Augustin Iza) imagi-
nează o colectivitate arhaică, din
„străvechi orînduiri", pornită să cu-
cerească un așa-zis Deal de Gînduri.
(Schema epică amintește evident de
„celebrii" mineri ai lui Dan Deșliu
care se sforțau și ei odinioară să ur-
ce pe munte un compresor). Luîn-
du-și în serios misiunea, penița lui
A. I. „colorează" atmosfera cu „de-
sagi de-nfrigurări și doruri" (? !),
„murmure de goluri", „nări de roze",
„ceruri-mume", „basmele de-nnop-
tări", „cămeși albe de-nzoriri" și al-
te asemenea perle stilistice. Dar pre-
dilecte rămîn „metaforele" de inspi-
rație... forestieră ca de pildă : „aș-
chii de neliniști", „bîrne de lumini",
„șindrilite vieți", „rumegușuri de sus-
pine", „grinzile neliniștii", „tîmple
înstîncite" (sic !), „șindrila visării".
Și cum orice poem care se res-
pectă trebuie să aibă și un erou mo-
del, iată că în mijlocul mulțimii ne-
putincioase A. I. face să se ivească
herculeanul Mitu Valahu (de profe-
sie țapinar, după cum aflăm mai la
vale). Ei, și Mitu Valahu se apucă
(puterea exemplului, desigur), să-și
clădească o casă chiar pe coama rîv-
nitului Deal : „Sufla opintit sub
stînci... / Clătinînd întreaga lume,
precum oceanul o barcă / Cu explo-
zii de răsuflet văzduhul tremurînd
1 Și el se încorda cu uriașa-i forță /
Precum întreg abisul s-ar transforma
în torță". Și uite așa, omul nostru
studiind. învînjoșindu-se și strigînd
„titanic peste codru" își duce (spre
satisfacția cititorului) pînă la capăt
treaba, în ciuda faptului că „Bezna-i
zgîria cu ghearele aleanul". Ceea ce
urmează nu-i decît un fleac : din-
tr-o trăsătură de condei Dealul de
Gînduri este rapid cucerit și împîn-
zit de „case albe și albastre". Odată
dezvăluit și „misterul" încrîncenate-
lor asalturi colective și individuale,
numitul Deal „se înfășoară în cercuri
galaxine" și „oamenii vibrau înlăun-
tru violoncele și viori", iar de atîta
bucurie și voie bună „Metrouri de
speranțe îi duceau departe" (pe ci
adică, pe cei ajunși pe dîmbul cu
pricina). Consumat fiind și deznodă-
mîntul epuizantei acțiuni (acțiune
dusă cale de aproape trei sute de
versuri mălăiețe), autorul face ulti-
mul efort de a ne înștiința cu seni-
nătate : „Și cercurile se roteau rîn_
duri, rînduri 7 Invîrtcjind printre
ele gînduri, fulgere de gînduri".
loanid DELEANU
— Suceava, --------
dimensiuni turistice
(urmare din pagina I)
tența unei bogate baze materiale ca-
re stă, an de an, la dispoziția a sute
de mii de turiști (din care zeci de
mii din alte țări). Particularizînd,
înregistrăm la această oră existența
a peste 3 000 de locuri de cazare în
hoteluri, cabane, căsuțe și a peste
6 000 de locuri în unitățile de ali-
mentație publică. Adăugăm la a-
cestea bazele de agrement care stau
la dispoziția turiștilor, activitățile
cultural-sportive organizate în per-
manență, spațiile de cură balneară
și, nu în ultimul rînd, competența
lucrătorilor noștri, care, animați de
indicațiile date în diverse ocazii de
conducerea superioară de partid și
de stat, au reținut și aplică în viața
de zi cu zi spiritul participativ, de
dăruire, adoptînd cele mai bune so-
luții care să confere o calitate supe-
rioară muncii lor. Aș dori să preci-
zez că ceea ce ne preocupă în pri-
mul rînd este asigurarea în perma-
nență a unui specific bucovinean tu-
turor activităților noastre.
R. Actualul sezon turistic oferă,
desigur, și cîteva „premiere"...
MII. In stațiunea balneo-climate-
rică Vatra Dornei s-a dat în folosin-
ță un nou complex „Bradul", cu 300
de locuri de cazare, 500 de locuri de
alimentație publică, bar de zi și te-
rasă. Tot aici s-a dat în folosință și
un telescaun. S-au făcut o serie de
modernizări la cabanele „Mestecă-
niș", „Runc", „Zugreni", „Deia” (un-
de s-a construit o terasă cu 150 de
locuri). Lucrări de modernizare s-au
executat și la complexul turistic de
la Putna (a cărui capacitate a cres-
cut cu 100 de locuri), la Șiret, (unde
se va amenaja o terasă acoperită, a
cărei capacitate va crește cu 150 de
locuri), la Rădăuți (terasă cu 200 de
locuri) și aș adăuga că în curînd vor
începe lucrările de modernizare la
complexul „Suceava" din municipiu.
R. Vă rugăm să vă referiți și la
cîteva din serviciile și programele
de agrement de care pot beneficia
turiștii în județul Suceava.
M. H. Aș dori să se rețină faptul
că pentru județul nostru întregul
an este sezon turistic, iar asigura-
rea serviciilor și diversificarea pro-
gramelor de agrement stau în per-
manență în atenția noastră. Cîteva
exemple: programul de divertis-
ment înscris sub genericul „Cină
bucovineană", la hotelul „Călimani"
din Vatra Dornei, concursul de po-
pice de la Deia. deplasările la coliba
pastorală din apropierea Muzeului
Lemnului din Cîmpulung Moldove-
nesc, organizarea de excursii călare
și de spectacole de echitație la ves-
titele herghelii de la Rădăuți și Lu-
cina, audițiile muzicale din casa
memorială Ciprian Porumbescu (un-
de se fac și degustări de dulcețuri
de fructe de pădure) etc.. . .
R. Ce oferă turiștilor anul 1984 în
materie culinară ?
M. H. Pentru anul 1984 vom cău-
ta ca în toate unitățile noastre să se
servească preparate cu specific bu-
covinean (balmoș. sărmăluțe cu ciu-
perci sau urdă, dovlecei cu smîntî-
nă, preparate din pește etc.). Pentru
sezonul cald vom oferi și alte pre-
parate, cum ar fi : budincă din legu-
me, tocinei, ghiveci rădăuțean, plă-
cinte „poale-n brîu", colțunași cu
povidlă, pui la ceaun și altele. Di-
versificarea sortimentelor culinare
ne preocupă, de asemenea, și, în a-
cest sens, organizăm periodic între-
ceri între bucătari, expoziții, iar pen-
tru o mai bună aprovizionare a u-
nităților de alimentație publică am
extins activitatea gospodăriilor ane-
xe, în care se cresc la ora actuală
500 de porci, 1 000 de păsări, pește,
se cultivă rădăcinoase, plante ce-
realiere și legumicole, pe 25 de hec-
tare de teren.
R. Ințelegînd din toate acestea că
județul Suceava s-a pregătit să de-
vină o bună gazdă, ce ați dori să
transmiteți viitorilor oaspeți ?
M. H. O călduroasă invitație pen-
tru cei care doresc să cunoască oa-
menii și înfăptuirile Tării de Sus, a.
vînd convingerea că tot ceea ce-i
așteaptă aici îi va face să revină an
de an, așa cum „Mărul de aur", de-
cernat în 1975 turismului sucevean,
continuă și astăzi să înflorească și
să dea roade.
Consemnări
Concursuri republicane
In perioada 8—14 aprilie a.c. Suceava a fost
gazda Concursului național de limba și literatura
română „Mihai Eminescu" și a concursurilor m-
terjudețene de limba și literatura maglumă și
limba și literatura materna germană, manifestări
de prestigiu organizate sub egida Ministerului
Educației și Invățămintului, Comitetului Central
al Uniunii Tineretului Comunist și a Societății
de științe filologice.
Competițiile, considerate drept momente de
referință în nobila acțiune a școlii românești
pentru cultivarea limbii literare în rîndul tinerei
generații și menite să pună în valoare cunoștin-
țele și aptitudinile creatoare ale acesteia, au
reunit peste 400 de elevi de liceu din întreaga
țară, cîștigători ai etapelor premergătoare de
selecție. Au luat parte, ca invitați, numeroși
profesori de specialitate, cadre universitare, in-
spectori școlari, oameni de cultură și artă.
Pe lîngă probele de concurs, programul a cu-
prins și o bogată sună de acțiuni cultural-edu-
cative : vizite și excursii documentare, specta-
cole artistice, seri cultural-distractive, dezba-
teri, șezători literare. Premiul „Paginilor Buco-
vinene" a fost acordat elevei Mihacla Herciu, de
la Liceul „Petru Rareș" din Suceava. (I.B ).
Expoziții
•	„10 + 1“ ar putea fi titulatura expoziției mem-
brilor Cenaclului Suceava al Uniunii Artiștilor"
Plastici, deschisă la Galeria de artă din Sucea-
va și apoi la Școala interjudețeană de partid din
Iași. 10 pictori și 1 sculptor și-au dat întîlnire
în această expoziție colectivă concepută ca un e-
șantion reprezentativ al lucrărilor existente în
atelierele artiștilor plastici. Fără un program
deliberat, decît propria autoselecțic și aprecie-
re a fiecărui expozant, manifestarea din aceas-
tă primăvară completează imaginea artei plas-
tice sucevene, conturînd-o și afirmînd-o. Au ex-
pus : Adrian Bocancea, Constantin Butoi, Ion.
Carp-Fluerici, Veronica Gridinoc, Mircea Hrișcă,
Tiberiu și Viorica Moruz, Virgil Parghel, Angela.
Pitaru-Bolnavu, Pușa Pîslaru (pictură și grafică)
și Mircea Dăneasa (sticlă). (P.D.)
•	Cu prilejul Zilei Sănătății a fost vernisată la
Spitalul Județean Suceava, expoziția de pictură
pe sticlă a medicului sucevean Tudor Marin.
Dovedind reale aptitudini de colorist și o bună
cunoaștere a tradiției, autorul se situează cu»
cele douăzeci de lucrări expuse în apropierea,
unor teme sugerate de propria-i profesiune..
(M.L.)
șezători literare
Cenaclul din Suceava al Uniunii Scriitorilor
a organizat la Școala Generală din Dărmănești
o șezătoare literar-muzicală înscrisă în cadruf
manifestărilor desfășurate în această comună
sub genericul „Săptămîna educației politice și
culturii socialiste". Au fost prezentate cu acest,
prilej versuri în lecura autorilor (Ion Beldeanu,.
ion Cozmei, George Damian, Marcel Mureșeanu,
Victor Rusu), pagini de proză (Petru Drișcu), un
recital de muzică tînără susținut de Doina
Șutu și grupul folk al Liceului Pedagogic „EmiL
Bodnăraș".
Alte două șezători literare au avut loc la Li-
ceul agroindustrial din Rădăuți și Școala gene-
rală nr. 2 din Suceava. Elevii și profesorii de
aici l-au avut ca oaspete pe poetul Ion Beldea-
nu, invitat cu ocazia apariției noului său vo-
lum de versuri „Armura solară". (I.D.)
Premii
în zilele de 1 și 2 aprilie, în fiecare an, la
Timișoara se organizează salonul național stu-
dențesc de caricatură și desen satiric „Zilele u-
morului studențesc". Studenții suceveni sînt de-
ja la a treia participare și, continuînd tradiția
celorlalte două ediții precedente, au fost laureați.
Constantin Hatnean a obținut premiul special
al juriului, iar Eusebie lanovici și Sorin Danciu
— mențiuni.
In decursul participărilor la acest salon na-
țional, cenaclul studenților suceveni (îndrumat
de caricaturistul Mihai Pînzaru-Pim) a cuceri',
un premiu întîi, un premiu special, patru men-
țiuni și un premiu de grup. (George Ostafi)
REALIZATORI: Ion BELDEANU, George
DAMIAN, Viorel DARJA, Ion CARP
FLUERICI, Mihail IORDACHE, Gh. LUPU,„
Marcel MUREȘEANU, Ion PARA-
NICI, Mircea TINESCU, Alexandru TOMA.
Tehnoredactare : Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 48