MIRCEA ȘERBĂNESCU FEBRUARIE 1984 SUPLJMKNT EDITAT IN COLABORASE CU COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA „PUȚINTEL FILOLOGUL" SADOVEANU NAȘTEREA OPERETEI ROMANEȘTI După 25 de ani, un eveniment deosebit la Su- ceava, înscris in pleiada manifestărilor grupate sub genericul „Zilele Ansamblului Artistic Ciprian Po- rumbescu" : premiera spectacolului cu opereta „Crai nou" de Ciprian Porumbescu. l.a reușita artistică a spectacolului și-au adus contribuția artiști profesioniști și amatori din municipiu, membrii orchestrei și for- mației de dansuri ale ansamblului, ai corului de ca- meră al Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava și formația instrumentală a profesorilor de la Școala Generală nr. 2. In regia artistică a lui Ilarie Cure- chianu, spectacolul a înscris printre protagoniști pe ■ Emil Havriliuc (conducerea muzicală și diriiorul or- chestrei), Marian Palade (dirijorul corului), Ciorelta- tamaniuc (coregrafia), Constantin Molocca (scenografia), Mihai Petrescu (corepetiție), rolurile principale fiind interpretate de Aurel Tudose (Moș Corbu), l Ierna Horvat (Dochița), Traian Straton (ispravnicul), Ale- xandru Dumbravă (Leonaș), Marilcna Oprea (Anica), Gavril Turei (Umor). Traian Brădcan, 1. cob Lazăr : „Eroism" (detaliu din moza- icul de la I.U.P.S. Suceava) Eu am vegheat Eu am vegheat de cînd mă știu ascuns în arbori, ori în dulce rîu, in norii iuți — alunecoase mări — iviți pe cer de nicăieri. Eu am pîndit apusul cum apune, spre liniștita lui cădere în alt mîine și zorii sîngerii i-ani așteptat cuminte iscînd volute, nerostind cuvinte. reocupări de a sc realiza lucrări muzical-dramatice ori- __________T ’ ’ cu formarea primei generații de compozitori ai secolului al XlX-lea : Alexandru Flechtcr- însă dezideratul a fost înfăptuit Preocup ginale mmnc au existat odată macher, Eduard Caudella ș.a.» Și tu treceai, ușoară și tăcută prin trupul meu ca o lumină mută spre locul pindci undc-albeau în stoluri riuri de fluturi, tainice ocoluri. abia spre sfîrțitul veacului de Ciprian Porumbescu. Artistul de la Stupea c acela care, prin Crai nou, a dat naștere primei operete românești în adevăratul sens al cuvîntului, dcschizind astfel drumul speciei culte. Stabilindu-sc ca profesor la Gimnaziul Român din Brașov» compozitorul Porumbescu a aflat un climat prielnic întrupării visului urzit pe cînd colinda cu căruța, plaiurile Țării de Sus. Numai în citeva luni a realizat ți definitivat partiturile ope- retei Crai nou și, împreună cu un grup dc prieteni și colegi entuziaști, a pus la cale montarea unui spectacol muzical-dra- matic, cu ajutorul financiar ți regizoral al negustorului Ion B. Popp. La modesta pensiune dc lingă Gimnaziul „Andrei Șaguna", botezată în glumă dc profesori Masa calicilor, s-a angajat or- chestra, s-au distribuit rolurile, s-au stabilit cele necesare punerii Zi după zi și noapte după noapte teiul bătrîn mă-ntinerca cu șoapte și fluturii, în valuri ncsfîrșitc, mă-mpresurau la orc asfințite. Tîrziu. foarte tîrziu, cînd noaptea sc-ntețca ți cînd ploua cu pace pc pămînt, am încercat să strig, dar numa-n gind... George DAMIAN în scenă ș.a. Ciprian Porumbescu a avut în vedere aproape totul, pînă ți cele mai mici amănunte. In aceste împrejurări deosebite, Ciprian Porumbescu nu s-a manifestat numai ca scenograf, diri- jor, compozitor, ci și ca impresar, ocupindu-sc dc contractarea urma să facă repetițiile ți apoi să dea spectacolul, folosirea încasărilor în scopuri filantropice națio- LIMBA NOASTRĂ (6) sălii în care de afișe, de nale ș.a. In seara tic stil nou) LIMBA ROMANA zilei de sîmbătă, 27 februarie stil vechi, (11 mar- 1882, la ora 19, în sala mare a Gimnaziului Român din Brașov, Ciprian Porumbcscu a dirijat, în premieră absolută, compoziția sa Crai nou. Că această realizare a constituit, pentru locuitorii de la poalele Tîmpei, Șapte Sate, Rișnov, Bran, Ghim- bav. Cristian ți alte ațezări româncțti din Țara Birsei, un eve- niment cultural memorabil o dovedesc ți numeroasele informații, anunțuri și cronici apărute în șapte numere, din martie 1882, ale Gazetei Transilvaniei, precum și în revista Noua bibliotecă română. Ziarul de limbă germană Kronstădter Zeitung, în arti- colul din 15 martie 1882, intitulat „Crai nou" operette von Porumbescu, relata ; „Reprezentația operetei Crai nou... a fost primită cu vînzarea tuturor biletelor ți cu multe aplauze. La entuziasmul general nu au contribuit numai simpatiile naționale, ci, trebuie să recunoaștem, și compoziția a determinat aplauzele specialiștilor... Opereta este compusă cu multă iscusință, mai ales corurile sînt lucrate splendid". In timp ce pe locuitorii din depresiunea Bîrsei i-au entu- ziasmat omniprezența inflexiunilor cîntecului popular și citatul muzical-folcloric, pe critici i-a impresionat faptul că noua reali- zare componistică respectă tehnica, forma și cerințele genului dc operetă vieneză. In Crai nou se întrepătrund două zone de influență ce se înmănunchează într-un tot unitar. Elementul profund, persistent, dominant, care a întinerit cea mai perenă parte a compoziției lirico-dramatice este folclorul românesc și el iradiază chiar și asupra formelor tipice de proveniență clasic-vicneză. în limbajul armonic porumbescian, valsul, marșul instrumental ți vocal- instrumental capătă intonații folclorice. Odată cu lansarea operetei Crai nou, Ciprian Porumbescu a pus piatra de temelie a teatrului lirico-dramatic românesc ți a inaugurat, cu succes, ridicarea folclorului la rangul de limbaj artistic național. Paul LEU La > aprilie 1956, in trecere prin Timișoara, marele Sadoveanu a dorit ți o întîlnire cu scriitorii acestui oraț. Am fost primiți, ca atare, la rețedința sa dc oaspete, cocheta vilă de pe Bulevardul Victoriei care, din pricina celor trei grații în basorelief de pe frontispiciul ei, este numită în partea lo- cului „Casa cu trei fete". E de la sine înțeles că momentul rămine memo- rabil, veșnic sub un jet de lumină, așa cum orice întîlnire cu oamenii de seamă ai unor vremi își au locul exclusiv în partea neuitărilor. „Baltagul" a fost subiectul principal al convorbirii, deși au fost atinse și citeva aspecte de limbă. Doar Sadoveanu insuți recunoaște despre sine, cu moldovenească dulceață, că e „puțintel filolog". De aici, Șerban Cioculescu, cu tonul sigur al cercetătorului literar, face sublinierea apăsată că scriitorul era „un filolog in toată puterea cuvîntului" și aceasta intrucît meditează „asupra cuvintelor ți valorilor lor estetice, interes!ndu-se dc etimologia lor". Prilej nimerit de citare a unor studii dedicate limbii de către scriitor — „Despre limba literară", „Limba povestirilor istorice" și altele. Și Lovinescu pune in gura celei de a patra ursitoare la nașterea marelui m?șter al cuvîntului românesc «Darurile celorlalte zîne nu ți-ar fi de n ci un folos de nu le-aș adăuga darul meu : la cc-ar servi emoția de nu i-ai putea găsi expresia ? îți dăruiesc, deci, puterea de a comunica și altora" ! La rindu-i, D. I. Suchianu relevă frumusețea variantei „Miorița", descoperită de Sadoveanu : „încă maî frumoasă decît aceea a lui Alecsandri". Argu- mentului de frumusețe i se adaugă unul din pură filologic, adică de „medi- tație" asupra cuvintelor ; astfel, Sadoveanu punea sub semn de incertitudine varianta Alecsandri a versurilor „Tu, mioara mea, / Să te-nduri de ca", din pricina verbului „a indura", care în textul cules și iubit de el suna astfel : „Tu de maica mea / Nu te indura / Tu să-i spui curat / Că m-am insu- Includ tot „puțintel filologului" unțjle sporadice legături cu oameni ai locului pc cînd sc afla în cură la Băile Flerculane. îmi relatau niște inte- lectuali bănățeni, la fel de împătimiți ca ți scriitorul în îndeletnicirea pes- cuitului, despre interesul cu care erau dcscusuți în legătură cu limba local- nicilor, ori de cite ori avea loc o astfel de întîlnire. Astfel dc mărturii, din nefericire, s-au pierdut, nici măcar scrijelate — fie și cu stîngăcie — în vreuna dintre măruntele ți atît de des uitatele publicații. Emoția mă îndeamnă să evoc convorbirea pe care am găsit-o publicată in revista bănăneață „Suflet nou" (1934—39), într-un număr din octombrie 1935, dedicat in întregime lațului cultural, lațului luminii. Printre perso- nalitățile de seamă ale marelui oraș moldav nu putea să lipsească Sado- veanu. Reporterul îl caută pc scriitor acolo unde acesta îți avea „cuibul de vultur" ; el relevă acel ceva „măreț" al clădirii de la Copou, precum și turnul „cu geamuri mari, luminoase, unde scriitorul îți are camera de lucru". Convorbirea se desfășoară însă în chip firesc, pe o bancă în grădina casei, întrucit acolo își aștepta Sadoveanu oaspetele „citind manuscrisul de cinci caiete al unui începător". L-a întrebat : „Aici aveți o liniște olimpiană. Unde scrieți ?“. „De preferință scriu acolo sus (în turn), dă răspuns scriitorul. Dar atunci cînd mi-e a scrie, scriu oricum și oriunde, pe genunchi, in tren. La scriitor este același fenomen ca la o femeie gravidă : naște unde o apucă facerea, în tramvai, pe stradă". Altă întrebare : „în opera dumneavoastră aveți ceva despre bănățeni ?“ „Nu, sună răspunsul. Am trecut prin părțile bănățene, dar treacătul nu contează. Scriu numai după ce stau mai mult in mijlocul oamenilor, în mod neoficial — ți văd lucrurile de-amănuntu“. — Vedeți asemănări între Banat ți Moldova ? — Da. adinei asemănări. Am scris, mai de mult, un articol în „Viața româneasca care arătam cuvinte și datini comune. Cuvintele „nana". „prau“ (praf), „curechi", „pită" etc. și întrebuințarea excesivă a perfectului compus pentru acțiunea trecută — ne sînt comune, spre deosebire de alte provincii. Mai este apoi delicatețea ți poeticul care aici a țițnit în literatură, iar Ia dumneavoastră s-a cristalizat ~ ‘ ‘ in neîntrecute creații muzicale*. De cîte ori recitesc convorbirea mentului timișorean al scriitorului și întîlnire, vine ecou de glas așezat și dc asemănător cu felul domol de a din „Suflet nou", dim neuitarea mo- al nostru, al celor prezenți atunci la blînd, puțin tărăgănat și îndulcit, atit vorbi al bănățenilor. A PRIVI VOCILE CA „PALIMPSEST CULTURAL * <2> Vocea spărgătorului de nuci De-o viață întreagă visez înfrîngerea cojii prin miez ! Vocea inginerului Apolodor, întors la Damasc Capacitatea internă de dezvoltare a limbii, un alt considerent pe baza că- ruia limba se înfățișează ca un palimp- sest cultural, iese mai pregnant în evi- dență în lexic (în special în formarea cuvintelor) și în sintaxă (în construirea propozițiilor și a frazelor, a enunțurilor de cele mai variate dimensiuni). Din rădăcina subst. țară (moștenit din latină), cu sufixul -an, s-a format în limba română derivatul țăran „lucrător al pămîntului ; locuitor al satului" (că- ruia îi corespund, în alte limbi roma- nice, formații proprii acelor limbi : fr. paysan, it. contadino, sp. campesino) , din rădăcina adj. noii, -ă (și acesta moș- tenit din latină), cu prefixul în- (de a- semenca moștenit, în structuri neanaliza- bile, ca încălțd, îmbrăcă) și cu sufixul -ire (moștenit în ieșire, venire), s-a for- mat derivatul, propriu românei, înnoire. Din adjectivul bun, prin schimbarea păr- ții de vorbire și folosirea cuvîntului în contexte nespecifice adjectivului (conver- siune), s-a format substantivul românesc, de gen neutru, cu același complex so- nor. Din urarea Mulși ani!, prin com- binarea elementelor ei constitutive într-o rostire în tempo rapid, s-a format ve- chiul verb a mulțămi (în limba literară actuală : a mulțumi). Cuvinte de felul substantivelor țăran, înnoire, bun, al verbului a mulțumi pun în evidență ca- pacitatea „creatoare" a limbii române, ele sînt — după expresia curentă în lingvistică —- formate „pe teren" româ- nesc (nu sînt nici moștenite din latină, dar nici împrumutate din alte limbi). Capacitatea „creatoare" a limbii noas- tre este demonstrată și de asimilarea la sistemul ci a elementelor împrumutate Cel mai lung pod pe care l-am făcut e cel dintre sfîrșit și inceput. Vocea sultanului către sclava sa Dacă mai umbli haihui, ca un ban, nu te Vocea din alte limbi. Deși în maghiară și turcă nu există categoria gramaticală a genu- lui, substantivele împrumutate în română din aceste limbi au căpătat totuși forme distincte în gen (meșter ■— mase., vamă — fcm., oraș — neutru, din maghiară ; bostan — mase., musaca — fcm., chibrit — neutru, din turcă). Rădăcini și alixe de cele mai diferite origini (moștenite și împrumutate din surse variate) au dat naștere unor derivate numeroase, pro- prii românei : casnic (rădăcina unui sub- stantiv moștenit din latină, casă, și un sufix slav, — nic), voinicel (o temă nominală slavă, voinic, și un sufix moș- tenit din latină — el), orășean (rădăcină împrumutată din maghiară, sufix moș- tenit din latină) etc., etc. Constantin DOMINTE (Sedez mai las să citești din Coran. vrejului rătăcit prin cimpie vitamină și bob și păstaie contra o gură de apă de ploaie 1 Vocea parașutei visind că nu sc deschide în suburbia vechiului coșmar, de azi a mai sosit un locatar ! Vocea zăpezii, topindu-se De-aș fi ascultat de-al șaptelea simț n-ajungeam într-un șanț din Binținț. Vocea oalei la maturitate De cine se arde o dată bine numai lutul și golul rămîne ! Marcel MUREȘEANU Cronică literară O sindrofie la Lorena (ori Viviana) înțr-o casă „cu geometrie latină", chipul „conglomeratului dc omenire" dintr-un proees public (mimarea pro- cesului și culpa latentă ca-n Diirren- matt, celebra Pană de automobil), cu- plul și condiția sa precară în „ma- rele corp social", ambianțele „frustrate și sărace", planeta și panscxualismul, „aruncăturile afective" și „ereditatea hatului", viața care „se deapănă ca o frază în care nu poți schimba or- dinea cuvintelor", trupurile „care fac trupuri și trupurile care fac eveni- mente" sau trupurile „care-și pierd pofta de universalitate", Yausef venit să studieze medicina „cîte forme dc izolare arc lumea", holul tribunalului sau cum „viața este ea însăși o probă judiciară", cum ziua poate trece „ca o propoziție simplă" despre : „adevă- rul care vine din șase părți", despre „jumătatea frumoasă a păcatului", despre cum „acvila clocește pe < stîncă și oul cade", despre cum ..nu poți fi planetar în fiecare zi", des- pre moartea și operațiile estetice ak lui Hrisant Hrîsoscelu de Bucovina și despre altele... iată bătaia lungă și scurtă a prozelor scurte pe care Va- silc Andru le-a adunat intr-o 21 spre sfîrșitul secolului *. Scriitorul a deschis aici un theatrum mundi unde recuzita are sucul și pi- torescul vieții „de carne y hueso" (Unamuno). Protagonistul în genere e una cu omul în genere, păcătos și PERMANENTE Bădia Zebi și Dragoș Reprezentam trei generații și ne mîndream cu aceasta, parcă ar fi fost o victorie asupra timpului. Eu- sebiu Camilar, Petru Rezus și Dragoș Vicol. Au căzut, unul după altul, Zebi și Dragoș Vicol. numai cu am rămas pe ruinele lerihonului, să-mi aduc aminte dc prietenii mei de al- tădată. Eusebiu Camilar, acest mare Suflet dc arborosean, era mai în vîrstă cu trei ani decît mine și cu Zece decît Dragoș, dar el adăuga și anul japonez și se bucura totdeauna că este „bădia". Așa îl îndrăgeam și așa îi spuneam acestui scriitor al meleagurilor noastre. Publicasem o recenzie la romanul lui, Valea ho- ților, în ziarul Lupta poporului, iar DICȚIONAR (X) 24. CANTEMIR, VASILE (23.IV. 1794 — 1835). autor al unuia din- tre primele dicționare românești. Fiu al unor mazili, a lucrat ca drago- man la agenția austriacă din Iași (1809 — 1826). Intre 1826—1827 re- dactează (probabil fără a fi cunoscut Lexiconul de la Unda — 1825) Dcutsch-Moldauisch-Franzosisches Wdrtcrbuch (bearbeitet von Basilius Kantcmir k.k. Agentienkanzel zu Jassy, 1827), lucrare impresionantă care, în cele 11 tomuri, cuprinde peste 4 000 de pagini. Din păcate, lucrarea a rămas în manuscris. Ches- tiunea tipăririi acesteia a prilejuit însă constituirea în februarie 1847 a primei societăți literare și culturale din Bucovina, avînd ca scop „prin unita conlucrare a tuturor mădula- rilor nu numai lexiconul acestuia în tipar a-1 da, ci și mai departe pen- tru ridicarea adînc căzutei limbei, literaturei și culturci, naționale a purta. 25. CALIN, CONSTANTIN (22. VI.1940, Udcști — Suceava), critic literar. Urmează școala primară în satul natal (1946—1953), o școală medic militară la Iași (1953—1956), cursurile Școlii dc Ofițeri de Arti- CARTEA LUNII ■ PRODUCȚIA DE TEXTE „Este sau nu este dimineață. Ești sau nu ești lîngă mine. Sînt sau nu sînt în camera mea. Sîntcm sau nu sîntem de acord. (...) 1 Intrăm în adîncul acestui subiect, li dezvoltăm resursele. îl fa- cem acțiune. îl supunem la probe. Rezistă ! E făcut dintr-un material foarte rezistent. Materialistul ar spune : i — Crește singur din el însuși ! Ca o povestire. Ca o poveste sau ca orice în ordinea asta. Chiar ca o veste. Ca gîndul, că-i oricum ordonat. Vine singur la rînd. își însușește singur dreapta măsură. Cunoaște limitele și vrea să trăiască în armonic între ele. Nu se limitează la asta. își face loc pentru ma! multe". (Desant ’83. Antologie de proză scurtă scrisă dc autori tineri, Edi- tura Cartea Românească, 1983). I Volumul colectiv de proză scurtă (era să scriu volumul de proza scurtă colectivă) Desant '83 este prefațată de :Ovid S. Crohmalniceanu, mento- rul I cenaclului universitar „Junimea" dini București și cuprinde texte sem- nate de Mircea Ncdelciu, Sorin Pre- da, 1 Nicolac Iliescu, Cristian Teodo- rcscu, George Cușnarencu, loan Lă- custă, Constantin Stan, Marius Bă- dîțescu. Emil Paraschivoiu, Hanibal Stăpciulescu, Ion Bogdan Lefter, Ghcorghe Iova, Gheorghe Crăciun, Ghevrglie Ene, Mihai Rogobete, Va- pur, omul 3— supravegheat insistent de naratorul (corintic din Arta lui Noe) insinuat/insinuant în somptu- oase paranteze fatice (cum, bunăoară, la Breban sau Pardău : „Eu (narato- rul) n-am fost prezent de la începu- tul dezbaterii ; nu știu amănuntele, dar îmi dau scama că esențialul...") declarîndu-și — și se poate crede. „Cînd eram bucuros, iarba țării creștea mai înaltă" o formă de zile mari : „azi sînt re- ceptiv piuă la os". Romanul e un metareman, literatura e mctalitcra- tură, așa cum Don Quițote se citește ca o parodie a romanului cavaleresc și, totodată, ca un „act" propriu, su- perior. (Jartea e poetică a vieții și a mor- ții, o dialectică subțire a succesului și degringoladei prinse surprinse într-un „marc corp social" tivit cu nexuri exacte ori utopice scoase din ; astrofizica și inginerie genetică, } el îmi ținuse o „conferință" pe mar- ginea ci. Avea o mîndric a lui, pe care noi i-o respectam. Spunea că din Udcști, un „sat pîrlit" pe vre- mea aceea, n-a mai ieșit nimeni cu fruntea în lumină ca el. Noi îi dam dreptare, sinceri în adîncul nostru, dar cu sclipiri șăgalnice în priviri. Așa numai de-ai zmeului, ca să-1 por- nim la vale, fiindcă avea talent cu carul, dar îl plăcea să se și laude, ceea ce pe noi ne amuza. II amuza mai ales pe Dragoș Vi- col, spiriduș ncastîmpărat în acei ani 1947—1949. cind îl chemam din Rădăuți la șczătorilc noastre. încro- pite de bine, dc rău, în Suceava. Au mai rămas poeții D. Morca-Rariștc, lerie din Brașov (1956—1958), Fa- cultatea de Filologie din Iași (1958 — 1963). După absolvirea facultății lucrează ca preparator apoi asistent la Catedra de literatură a Facultății de Filologie dc la Institutul Peda- gogic de 3 ani din Bacău. Din 1969, redactor la revista „Ateneu". între 1971—1973, președinte al Comite- tului Județean de Cultură și Educa- ție Socialistă Bacău. Acum redactor și titularul foiletonului de critică li- terară al „Ateneului". A debutat în 1963 în ..Gazeta literara" sub pseudonimul C. S. Rusu. cu o notă despre Nicolae Velea. Ulterior a publicat studii dc istorie literară, cronici literare și dramatice, articole culturale și sociale, inter- viuri, traduceri în revistele : Astra, Ateneu, Contemporanul, Cronica, Fa- milia, Luceafărul, Orizont, România literară, Vatra etc. A prefațat și post- fațat volume din operele lui Dela- vrancea. Hogaș, Eusebiu Camilar. Studiile critice, vădesc o largă cu- prindere a fenomenului literar ro- mânesc, o bogată cultură universală, precum și o surprinzătoare mobili- tate intelectuală. Majoritatea acestora se remarcă prin sobrietate și seve- lentin Pctculcscu, Maria Hoimeia și Mircea Cărtărescu. Cei optsprezece autori ne oferă nu proză, ci dovezi că ar putea să scrie oricînd proză, cunoscînd bine tot felul de tehnici narative, de la cele simple și inge- nioase și pînă la cele sofisticate și lipsite de fantezie. Pe unele le-au împrumutat din diverse literaturi stră- ine. Pe altele le-au inventat ei înșiși, cu un neastîmpăr de elevi inteligenți care — aplicînd parodic recomandă- rile profesorului de limba română — ajung la concluz.ia că în propoziția hologic, juridică, etnografic și antro pologic. comunicații (tele)comunicații.. care concură într-un viu război al i- deii pentru care se luptă și (se) sfîr- scsc altfel dc camilpetrcscieni bizari și serafici, „răzvrătiți pe ei înșiși", des- prinși din propria lor „meserie dc a trăi" (Pavese). Afectiv — imagina- tiv — conceptual ori imaginativ — afectiv — conceptual (Alonso), nara- torul se adună dintr-o risipă dc co- laje. contestă tabuuri și iubește con- trapunctul, aleargă excentric pe mar- ginea vieții (prin mijlocul ei) și, în conotații nu tocmai extravagante. în- treține o notă colocvială (biografică și melancolică — inorogul ?) sucom- bînd și înviorînd într-un puzzlc cap- tivant (reconfortant) din holomeri indici amețindu-(te, se) ca un roman pe care bibliotecarul Jorge I.uis Borges 'M-tocmai l-a scornit în Babelul său. Li- G. Antoucscu.