eoni cm)
vmene
„...precum în sufletul meu
bolnav de istoria Românilor
și a României"...
NOIEMBRIE 1983
SUPLIMENT EDITAT IN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Aici, în Țara de Sus, legendară precum în sufletul meu bolnav de is-
toria Românilor și a României, am trăit în zilele unui octombrie de aur
sîngerînd ruginiu ca foaia fagului două respirări de suflet, ca o diasto-
lă și o sistolă a contemporaneității : un muzeu al Sucevei și-al istoriei
noastre, amintitor de trecut, păstrător de prezent și creator — sper
MAREA
UNIRE
DIN
1918:
0 ÎNCUNUNARE A STRĂDANIILOR
Șl ASPIRAȚIILOR SECULARE,
UN ACT EPOCAL DE ÎMPLINIRE
SI DREPTATE ISTORICĂ
Scrutînd încă o dată, cu ochiul minții, actul istoric al
încheierii procesului de realizare a unității național-sta-
tale românești, în 1918, al Marii Uniri — după alte două
etape, care au prefațat și pregătit acest eveniment epo-
cal : unirea Moldovei cu Țara Românească, in 1859 uni-
rea cea mică, apoi cucerirea independenței în 1877-1878 și
unirea Dobrogei la statul român — gîndul și sufletul nos-
tru încearcă din nou să aducă cuvenitul omagiu și recu-
noștința sa caldă înaintașilor, sorbind din apa vie a isto-
riei, ca din slovele unui testament sacru, înțelepciune și
tărie de nebiruit pentru brațul și mintea investite să a-
pere si să urce spre noi piscuri de lumină și virtute ide-
alul de libertate și unitate națională.
Marca Unire realizată în 1918 prin voința și jertfa între-
gii națiunii române a fost rezultatul eforturilor perma-
nente și progresive ale evoluției milenare a poporului
român care, din zorii apariției și dezvoltării sale, așezat
aici „în calea tuturor răutăților1', străjer „la poarta fur-
tunilor'1 a trebuit să ducă o luptă necontenită și îndîr-
jită pentru a-și apăra și dezvolta limba și cultura,_ obice-
iurile, credința și vatra, ființa și existența statală, în fața
unor grele și nesfîrșite vicisitudini.
Ca niște rîuri firave la început, izvorîte din cremenea
Carpaților și care în drumul lor spre mare îșj adună ne-
numărați afluenți din toate cotloanele, din toate văile și
cîmpiile spațiului mioritic al vechii Dacii, întărindu-și
necontenit potențialul spre a putea birui stăvilarele de
orice fel din calea lor firească, tot astfel strădaniile îna-
șntașilor pentru păstrarea ființei lor naționale si pentru
dezvoltarea lor unitară au străbătut necontenit o imensă,
o îndelungată și extrem de întortocheată cale avînd de în-
fruntat: un mileniu învolburat de invazii și migrații, de la
sfîrșitul secolului al IlI-lea pînă la începutul veacului al
Xlli-lea, cînd s-au mișcat încoace triburile nomade sau
seminomade în căutarea de bogății, de jafuri și de pradă :
apoi, tendințele expansioniste ale regatelor feudale ma-
ghiare și polone, ale hanatului tătăresc, dar mai ales ale
Porții Otomane de la sfîrșitul veacului al XIV-tea, pînă
la începutul epocii moderne — ale acelei Porți Otomane
care lichidînd rînd pe rînd statele din Balcani, din su-
dul Dunării și altele din această zonă, cătîndu-și drum
spre centrul și inima Europei, s-a lovit necontenit de re-
zistența țărilor române călcîndu-le adesea, îngenunchin-
du-le uneori, dar nereușind niciodată să Ic sugrume exis-
tența statală, să le transforme în pașalicuri, să le inte-
greze imperiului ca simple teritorii supuse total osmanlîi-
lor ; iar mai apoi, după dezastrul înfrîngerii turcilor sub
zidurile Vienei (la salvarea acelei Viene pentru care și ro-
mânii și-au adus o importantă și necontestată contribuție),
poporul român a trebuit să lupte cu și mai multă forță,
abilitate și cutezanță ca să supraviețuiască războaielor
de jaf și cotropire, dezlănțuite în această zonă, timp de
peste două veacuri, de imperiile habsburgic și țarist asupra
celui otoman, care devenise „omul bolnav" al Europei
și ale cărei bogății uriașe și teritorii constituiau o ispită
pentru cuceritori. Transformarea frecventă a teritoriilor
țărilor romane în teatru al operațiunilor militare în tim-
pul nesfîrșitelor războaie austro-ruso-turce, rășluirea
unor teritorii românești și integrarea lor la imperiile hab-
sburgic și țarist, distrugerile cauzate de aceste războaie,
jafurile efectuate de invadatori n-au putut nici de această
dată să sugrume setea de libertate și unitate națională a
poporului român, ci dimpotrivă, ea s-a transformat în-
tr-o forță, care a crescut necontenit, însuflețită de drep-
tatea cauzei sale, trebuind în final să izbîndească. Și
tocmai în dreptatea cauzei sale stă extraordinara vitali-
tate a poporului român.
Realizată în condițiile prăbușirii imperiului habsburgic,
țarist și otoman sub loviturile popoarelor din această zo-
nă, ale victoriei Marii Revoluții Socialiste din Octombrie,
ale triumfului dreptului sacru a] națiunilor oprimate la
autodeterminare, la existență statală liberă, independentă,
suverană. Marea Unire din 1918 — proclamată prin voin-
ța întregii națiuni române, în cadrul unor adunări națio-
nale cu un profund caracter popular, democratic, cu pute-
re de lege înscriind, totodată, un larg program de reforme
burghezo democratice — a reprezentat o strălucită încunu-
nare a strădaniilor și aspirațiilor seculare, un act de împli-
nire si de dreptate istorică, pe care se sprijină întrega e-
voluție a României socialiste de azi și de mîine.
Mthai IACOBESCU
Desen de Ion Carp FLUERICI
De pace
Deodată hotarele se topiseră-n pămînt
împreună cu grănicerii și armele
și haină a vîntului îmbrăcarăm
să mergem să ne vorbim,
înfrunzite poduri suirăm
peste fața mirată a apelor
pînă s-ajungem,
pînă să credem,
pînă să fie adevărat
și nici un semn din țarină
să ne apere drumul nu răsări,
nici o oglindă pe cer
făptura să ne-o recunoască
ci numai un foșnet ca de pădure-auzirăm
printre cuvintele noastre călătorind.
Octombrie
Victor RUSU
Cad două verbe peste Bucovina,
unul din pămînt, altul din cer,
ca un serv se-ascunde-n fier lumina,
ca neadevăru-n adevăr.
Sîngerează toamna pe aproape,
curge lin Șiretul în Șiret,
sufletul trecut prin două ape
nu-și încinge fruntea în regret !
Două ceruri peste Bucovina,
unul din pămînt, altul din cer,
nu-i a mea, iubito, astăzi, vina
pentru ce-ți refuz, pentru ce-ți cer !
Marcel MUREȘEANU
A PRIVI
— de viitor cum puține, atît de înălțătoare și de rafinat spirituale, am
întîlnit în patrie — căci un muzeu se trăiește cu ambianța și cu expona-
tele lui ca o iubire — și lectura unor poeme de autori necunoscuți, sem-
nate cu motto-uri, participanții la Concursul Național de Poezie Nicolae
Labiș, colegii noștri mai tineri de astăzi, confrații noștri de mîine, vii-
torul liricii românești, plini de sensibilitate, de nobilă demnitate și de
conștiința poeziei.
Pe aceste două repere, statornice precum doi stîlpi românești de prid-
vor, se reazimă arcul unei spiritualități milenare pe fruntea căruia, ca
o pecete de timp, strălucește emblema țării eterne.
Romulus VULPESCU
Autenticitate
Și
literatură
Se cunoaște cazul lui Camil Pe-
trescu care a topit un jurnal de
front autentic într-o operă de fic-
țiune. Romancierul îl atribuie per-
sonajului principal. Ștefan Gheor-
ghidiu. Dar între el și autor, așa
cum bine observă Al. George, exis-
tă deosebiri serioase. Gheorghidiu
a fost conceput ca un ins neînsufle-
țit de ardoarea patriotică, fără nici
o dragoste eroică, încredințat că
războiul e o absurditate sinistră.
Dealtfel — aflăm din romanul Patul
lui Procust — va fi condamnat pen-
tru defetism. Camil Petrescu însă
a plecat pe front animat de cu to-
tul alte sentimente, ceruse intrarea
României în război, suferise cum-
plit că fusese respins la recrutare
din cauza constituției fizice prea de-
licate. Faptul îi provocase o adevă-
rată „criză a personalității". Și-a
spus că „niciodată nu se va mai
(Continuare în pag. IV)
Ovid. S. CROHMĂLNICEANU
LIMBA NOASTRĂ (3)
Dinspre natură spre cultură
 (in -----------------------------
Varietatea limbilor, ca fenomen
originar, rezultă din analiza diferi-
tă a datelor uneia și aceleiași rea-
lități obiective.
Mica floare albă despre care spu-
nem, că „vestește" sosirea primăve-
rii, ne-a apărut nouă. românilor,
ca un ghioc în miniatură, de aceea
o numim în limba noastră ghiocel.
Altor popoare ea li s-a înfățișat alt-
fel : francezii o numesc, în limba
lor, „străpunge-zăpadă", germanii o
numesc „clopoțel de zăpadă11, engle-
zii — ..strop de zăpadă", iar rușii —
„micuța de sub zăpadă11.
Tot analiza diferită a realității
unitare face ca unuia și aceluiași
cuvînt dintr-o limbă să-i corespun-
dă două sau mai multe în alta. Ast-
fel, substantivul românesc limbă de-
semnează realitatea analizată prin
cîte două substantive în germană :
Zunge (ca organ anatomic) și Spra-
che (ca instrument de comunicare),
iar verbele românești a spune și a
zice desemnează actualmente pro-
cesul la care franceza se referă prin-
tr-un singur verb : dire.
Așa se face că, spre deosebire de
marea majoritate a interjecțiilor și
onomatopeelor, celelalte clase de cu-
vinte, clasificate de naționale (sub-
stantive, adjective, verbe, adverbe,
pronume, numerale), deși cuprind
elemente referitoare la datele reali-
tății obiective unitare, nu mai pre-
zintă asemănări atît de mari în
limbi diferite.
Varietății originare a limbilor i
se adauge, treptat, o varietate re-
zultată din diversificarea comuni-
tăților umane primare, deci a lim-
bilor inițiale, și alta — din contac-
tul între comunități, respectiv limbi
diferite.
Cunoașterea naturii în scopul în-
țelegerii ei, și exploatarea acesteia în
scopul îmbunătățirii vieții omenești
nu mai reprezintă o necesitate pur
naturală, ci una specific umană, fi-
ind imposibil de realizat fără con-
cursul gindirii si al acțiunii socia-
le. Ca reflectare a cunoașterii și ca
instrument de acțiune sub egida ra-
țiunii, limbajul și-a modificat e-
sența : fiind un fenomen mai cu
seamă natural la originile foarte în-
depărtate, varietatea limbilor prin
care el a ajuns să se realizeze în
decursul istoriei îi dă caracterul u-
nui fenomen cultural și, prin aceas-
ta, predominant social.
Constantin DOMINTE
Inima mea spre Alba luiia migrează
r----------------------
Tn aceste zile cînd soarele din toamna spre sfîrșite mai
stăruie în struguri și în mere, cînd, sub brazdă, reavănă,
germinează sămînța viitoarelor holde, inima mea spre Alba-
lulia migrează. Spre Alba, acolo unde, într-un început de de-
cembrie 1918, ceea ce constituia o certitudine a noastră, a
tuturora, avea să devină un fapt politic deplin și pentru
eternitate. Fiii tuturor provinciilor românești, despărțiți ar-
bitrar de visicitudinile vremurilor tulburi, care, dintotdea-
una, se știau frați întru simțire și gîndire, și care vorbesc
aceeași limbă, vor pecetlui, prin voință și multă trudă Ma-
rea Unire.
Ideea aceasta, pregătită cu migală de mințile luminate
ale vremii sau de îndrăzneață faptă a Viteazului Mihai
încă din zorii sec. XVII-lea. a existat Ia români dintru
începuturi, așa cum Miron Costin, avea să rostească atît
de tulburător : „Biruit-au gîndul să mă apucu de această
V ________________________________________________________________
trudă, să scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor
și seminție sînt locuitorii tării noastre. Moldovei și Țării
Muntenești și românii din Țările Ungurești, cum s-au pome-
nitu mai sus că toți un neam și odată descălicați sîntu“...
Anul acesta se împlinesc 65 de ani de la istorica Adunare
de la Alba-Iulia și inima mea înspre acolo migrează, și su-
fletul meu călătorește peste acest pămînt rotund și țărmurit
de fluvii,.. Și sînt custodele Muz.eului din Alba și paznic,
sever, Ia porțile muzeului Unirii din Iași, dar, mai ales, sînt
piatra de temelie pusă de strămoșii strămoșilor mei în zidu-
rile Cetăților Domnilor Moldoveni...
George DAMIAN
Cronică literară
La a doua ieșire în arena literară (Compu-
nere cu portocale, primul său volum, este
una dintre puținele cărți pentru cei mici apă-
rute la noi în ultimii ani din care noțiunea
de literatură pentru copii nu este compromi-
să), Ion Filipciuc se recomandă ca un scriitor
cu program. De obicei, la această vîrstă a cre-
ației, autorii se autosuspectează de posibile
surprize, își supraevaluează sau, dimpotrivă,
își subestimează forțele (după temperament),
în tot cazul foarte puțini au cutezanța de a
propune, cu sinceritate, cititorului o selecție
de unghiuri din care poate și trebuie să fie re-
ceptată opera. Vămile cireșului, dincolo de va-
loarea ei strict literară, încorporează o sumă
de idei estetice, gnoseologice, ontologice, de
teme, motive și mituri care, în ultimă instanță,
se constituie într-un program perfect coerent
și pe care autorul îl respectă cu rigoare ; se
vede limpede că Ion Filipciuc este un reflexiv,
nu un intuitiv, împătimit de sensurile adînci
ale lumii, dornic nu să ia ochii cititorului cu
strălucirile, înșelătoare de cele mai multe ori,
ale aparențelor, ci să-1 conducă, adesea cu
primejdioase dificultăți asumate, către ade-
văruri mai puțin accesibile. Asemenea „pre-
zentare" în fața cititorului comportă riscul
unei anumite rigidități, dar este și semnul si-
gur al maturității.
De obicei, volumele de proză scurtă apar ca
niște analecte ; între diferite bucăți există cel
mult o unitate de scriitură. Vămile cireșului
este un edificiu compozițional și ideatic ro-
tund, ca acea încăpere-parabolă din Inox în
în care naratorul (un copil), oricum s-ar mișca,
se află în aceeași poziție fată de sine însuși.
Dar aceasta este abia a treia proză a volumului,
în care se procedează la circumscrierea și si-
tuarea imaginarului ca tărîm al creației; în pri-
ma autorul își fixează punctul de vedere asu-
pra raportului realitatc-imagine-cuvînt : „ima-
ginile noastre sînt ale realității asemeni pă-
sării prin aerul deplin, pentru că abia aerul
definește o pasăre, nu ?, dar realitatea poate
fi scornită printr-un singur cuvînt sau distru-
să printr-o bubuitură și cel ce se mîndrește
cu pasărea împăiată nu poate fi iubit decît
între hotarele ipocrizei". A doua, dezvoltând
un semn din prima (porumbelul), este o fabu-
lă, deliberat complicată, a alergării după hime-
ra perfecțiunii (frumuseții) și abia ultima din
volum — o adevărată profesiune de credință,
construită pe trama poemului „Flori de mu-
cigai" al lui Ar obezi — atacă întrebările gra
ve ale funcției artei și destinului. Intre acești
doi poli Vămile cireșului se rotunjește cu
foarte puține denivelări și discordanțe, de
fapt abia sesizabile.
Dragoș Vicol—Sonete
Apărute postum (dc ce tocmai la Editura
Litera ?), sonetele iui Dragoș Vicol sînt o
chintesență a întregii creații a scriitorului,
mult prea repede trecut în lumea umbrelor.
Nu este prima oară, dar, fatal, ultima, cînd
poetul se exprimă în forma rigidă a sonetului.
Formele fixe sînt uneori reflexe ale maturității
artistice, maturitate în care Dragoș Vicol
poposise de mult. Și nu este prima și nici ul-
tima oara cînd un poet meditează la scurgerea
inexorabilă a timpului, la apropierea clipei care
va săvîrși trecerea în neființă.
Iubirea, spațiul natal, patria, mitologia ro-
mânească, omenia, prietenii sînt teme cărora
autorul Satului cu oameni frumoși le-a fost sta-
tornic neîncetat. Le regăsim în sonetele ulti-
mului volum pe toate, dar parcă mai ascunse
în ele însele ca niciodată, învăluite într-o densă at-
mosferă elegiacă. Punct culminant al lirismului
poetului, cunoscut îndeobște ca bard al cetății,
volumul putea fi intitulat la fel de bine „Elegii",
întrucît toate poemele sînt, de fapt, veritabile
elegii : „Sună un clopot undeva, sună, / poate
în sîngele meu de demult ; / sună un clopot
și eu îl ascult / poate în clipă, poate din
lună. // ... Pașii s-opresc, bate-o mistică
spaimă / în frunzele inimii, în ani și în
ceas : / oare din toate ce mi-a rămas ? // Sună
un clopot și sunetu-ngaimă / spaima de sine,
de propriu-i sens... / Doamne, ce clopot, ce
sunet imens !“ Tema fusese anticipată în vo-
lumul Cerbul singuratic de povestirea „Livada",
un excelent poem elegiac în proză.
O lumină interioară, nicicînd maculată,
răzbate din fiecare poezie realizînd un uni-
vers al armonici clasice. De altfel, poetul, ca
și prozatorul, n-a experimentat niciodată, deși
există în scrierile sale semne vădind cunoașterea
experiențelor șocante ale contemporanilor săi.
Probă de ancorare în teritorii estetice vali-
date de timp. Orașul stresant, nevrozele, de-
gringolada spaimelor lipsesc aproape cu desă-
vîrșirc unei structuri poetice perfect echilibrate :
„Să vină tot ce s-a-mplinit cuvînt / frumos,
cioplit de mine pe-ndelete, / în ceasuri lim-
pezi, din uimiri secrete, / din vis, din curcu-
beu pe frunți răsfrînt".
Spațiul natal, matrice sufletească și mit al
originii, rezonator liric al Patriei, îndulcește
l celebrarea misterului marii treceri prin sugestia
tonifiantă a integrării în acele simboluri cu-
prinzînd în ele deopotrivă dimensiunile isto-
riei și ale artei : „Cu pas trudit de Voroneț
m-apropii / cu ochii-ating divinele culori / și
dintr-o dată parcă mii de sori/s-aprind în jur mu-
ind în aur plopii...//Și parcă urc în timp prin
curcubeu : / de Voroneț m-apropii ca Anteu..."
Același spațiu este însă și prilej de mitizare
într-o modalitate poetică în care eul liric se
obiectivează. Astfel, Vitoria Lipan, cunoscu-
tul personaj născut din prelucrarea mitului
mioritic, devine mit prin fixarea în conștiința
oamenilor. Un mit cultural avîndu-și obîrșia
într-un mit folcloric. Este tocmai ceea ce face
Dragoș Vicol care știe să mitizeze suspendîn-
du-și subiectul într-un prezent continuu, ca
într-un film în care scena cheie se reia la
nesfîrșit, cu încetinitorul : „Și suie dintr-o
vreme-n altă vreme, / și suie dintr-o viață-n
altă viață. / Durerea ei numai în carpeni
Autorul a optat pentru povestire și nuvelă
(cînd i-ar fi fost atît de ușor să topească toa-
tă substanța volumului într-o singură struc-
tură) nu din motive de insuficiență a respi-
rației epice, ci cu intenția de a decupa cît mai
precis cîteva teme esențiale : viață, moarte,
cunoaștere, destin, iubire ; dincolo de măștile
fugoase ale efemerului recunoaște tiparele
adînci ale etern-umanului. Și important nu
este acest fapt în sine, ci descoperirea, de cele
mai multe ori, a unor perspective noi, deri-
vate dintr-un mod contemporan de a gîndi
lumea. Este cazul de pildă al acelor remarca-
bile nuvele numite Ana, tu nu ești pasăre și
Dezrătăcită, planeta Pîine.
întregul voltim este așezat sub semnul oglin-
zii. Alegorie a gîndirii exacte, oglinda, în di-
ferite ipostaze (memorie, apă, ochi, oglindă
etc.) este, în același timp, expresia dorinței
autorului de a lărgi granițele realului dincolo
de ceea ce oferă simțurile, ea fiind, de fapt,
așezată dinaintea ochilor minții. Astfel, în-
tre real și fantastic, idee și imagine, fatum și
VĂMILE
CIREȘULUI*)
cauzalitate granițele dispar sau devin ex-
trem de elastice. Recursul la mit, de regulă
folcloric și românesc, într-o gamă bogată de
tehnici ale încorporării lui în structurile epice
(sau lirice), este o altă dimensiune interioară
a volumului. Favorizată de natura oglinzii, un-
de totul e iluzie, expansiunea mitului, mecanis-
mul său poetic acționează prin extensie, de-
rivație sau extrapolare a structurilor ideatice
și a programelor de reprezentare. Ion Filipciuc
aplică (sau beneficiază de) tehnicile filmice
pentru a realiza accelerări sau încetiniri ale
ritmului, suprapunerea imaginilor sau trece-
rea de la un plan narativ la altul, translația
de sensuri ale motivelor, intarsierea unor sec-
vențe narative insolite în desfășurări epice
mai ample, totdeauna cu o remarcabilă pro-
fcsionalitate. Merită măcar amintite, pentru că
geme / iar lacrima numai în stea îngheață. /
De cînd tot trece piscuri și coclaur / opincile
i s-au făcut de aur...".
Transfigurarea poetică nu se realizează cu
mijloace complicate. Poetul a înțeles că poezia,
pe lîngă metaforă, mai trebuie să fie și co-
municare. De aici truda meșteșugarului asupra
cuvintelor : „Nu mi-e cioplit în marmură so-
netul, / nici n-are transparențe de cleștar. /
Trudesc lâ el așa, ca un tîmplar: / îl potrivesc
încetul cu încetul...", amintindu-mi-1 pe Ar-
ghezi. Forța comunicării este dată însă de
sinceritatea sentimentelor, de intensitatea ar-
derilor interioare. întrebările întoarse spre
înlăuntru, ca într-o litanie, aparțin cititorului,
acel etern izvor și receptor de lirism : „Pe
unde-or fi zăpezile din veac / și chipul tău,
domniță visătoare, cu ochii cetluindu-se pe
zare / și pe ghergef în liniști de iatac ? // Și
unde-i cerul, nalt, cu stele scris, / cu buciume
peste păduri și ape, / cînd ochii tăi mă dă-
ruiau cu vis // cerîndu-mă de visul tău a-
proape. / Și unde-s eu cu viața mea întreagă ?“
Fără îndoială, muzicalitatea izvorîtă din
perfecta stăpînire a ritmurilor contribuie și
ea la deplina reușită a acestui ultim mănunchi
de flori ale poeziei și sensibilității lăsate poste-
rității de Dragoș Vicol.
Octavian NESTOR
PROZĂ
Cînd va veni un om
A venit cu o valiză. Doar atît ! S-a mu-
tat pe strada noastră, chiar pe colț, lingă
brutărie. Construise poduri și tunele, rămă-
sese singur și venea de undeva din sud. L-am
cunoscut chiar în primele zile și ne-am îm-
prietenit. Nu știu dc ce i-am spus de la bun
început pe nume și el la fel. Purta costume
deschise, avea părul sur și ochi albaștri. Pre-
luase șantierul de pe malul rîului.
— Știi, avea o dicție ireproșabilă, o voce
catifelată — nu-mi place proiectul, băiete !
Cît de frumoase ar fi fost orașele dacă s-ar
fi gîndit constructorii și la frumos. Ne
rezumăm, din păcate la u t i 1...
Au urmat discuții furtunoase cu cei din
construcții, cu șefii.
— Ultimul dumitale cuvînt !
•— Nu ! Obișnuiesc să pun la terminarea
lucrării o plăcuță mică de marmură albă :
Ion Mălinescu — și anul... Acest pod ar ră-
mîne fără o asemenea plăcuță și... îmi stric
stilul !
Directorul se încruntă.
—■ Perfect ! Va veni un alt om care să...
— Omul acela a venit ! Se află aici ! Am
construit în Dobrogea, în Transilvania... Am
venit să construiesc acum la mine acasă. Va
fi un pod frumos, cu un arc ca un curcubeu,
suplu și elegant... Plec chiar astăzi la mi-
nister dacă e nevoie... Din antecalculație a
reieșit că e și mai ieftin...
Venise primăvara. Primăverile sînt reci pe
la noi, pomii înfloresc tîrziu. Pe malul rîu-
lui începuse marea bătălie. Nu se pomenise
șantier mai zgomotos și mai trăznit. Ma-
carale de toate mărimile, betoniere, prefa-
în spațiul unei cronici analizele individuale
nu sînt cu putință. Fotografia miresei (scri-
să fără greșeală), Prin cearcănele Mioriței (re-
iterare originală a mitului), Iarba vîntului
(cu frumoase' treceri din real în imaginar) și,
din nou. Ana, tu nu ești pasăre — adevărat
joc artezian al apelor fanteziei, subordonat
unei meditații tensionate asupra iubirii și
morții.
Trecut prin școală lui Mircea Eliade (nuve-
listul), Ion Filipciuc posedă un ambitus larg
al fantasticului, de la cel feeric (Vămile cire-
șului), la cel oniric, magic (Iarba vîntului), em-
blematic (Scrisoarea din săptămina o mie),
doctrinar (Dezrătăcită, planeta Pîine) în care
se mișcă fără complexe, după toate regulile
genului, dar și în limitele unui program per-
sonal. Iată de ce fac notă discordantă Chi-
tanță — a cărei fabulă fără relief nu comuni-
că deloc cu restul volumului — și Umbra mo-
rii din Costișa în care eresul îngropării um-
brei este hibridat cu o intrigă pasională de
factură sadoveniană. Drapajul liric, de altfel
fastuos și expresiv, nu reușește să ascundă
sentimentalismul efeminat, dulceag și progra-
matic din înfășarăți în frunze ca doi arbori
și Noaptea în care cosașii ; singura lor justifi-
care (parțială) ar putea fi că servesc drept
contrapondere edenică (dar de ce era nevoie
de ea ?) la aura tragică a iubirii din alte pro-
ze ale volumului. Tot dintr-un fel de senti-
mentalism izvorăsc și descrierile, de un etno-
grafism excesiv, ale portului bucovinean — „ca_
trințe din stramatură" sau „bondițe cusute cu
flori pe holiță albă, cu prim negru sau cu dî-
hori gălbui".
Este limpede că spațiul căruia se supune cu
o devoțiune idolatră proza lui Ion Filipciuc
este cel al nordului moldav ; și este, neîndo-
ielnic, un merit că se desprinde categoric, în
această privință, ca și în altele, de fabulosul
decorativ al precursorilor. Cum, de altfel, se
detașează și de unii prozatori contemporani
legati, în operă, de Bucovina (Platon Fardau,
Ion Țugui) prin modul superior în care vehi-
culează fantasticul, conferindu-i o funcție on-
tologică, nu una istoricizantă sau etică.
Spuneam la început că Vămile cireșului
atestă un prozator care și-a fixat o traiecto-
rie. Afirmația nu intenționează să fio restric-
tivă. Un program nu se confundă cu monova-
lența ; pentru un prozator care posedă forța
calmă, lucidă a lui Ion Filipciuc. el este doar
simburele în jurul căruia pot cristaliza impre-
vizibile învelișuri.
* Editura Albatros, București, 1983.
Mihail IORDACHE
bricate gigant, fulgere intermitente ale apa-
ratelor de sudură.
— îl fac cum am zis, răcni Mălinescu la
urechea mea. Nu mă las, Mitică. Un arc
cu deschidere mare. Sus, voi aprinde niște
lampadare albe. Un șirag de mărgele fluo-
rescente se va oglindi în rîu. Ionică s-a scăl-
dat pe vremuri in apele sale reci și albastre.
Ideea, ideea e veche, băiete...
Poștașul mi-a dat mie telegrama. Știa că
sîntem prieteni. L-am căutat pe malul rîu-
lui. Imensul lui arc prinsese contur. Visul
lui Ionică făcuse marele salt peste ape... A
apărut, plin de praf, vorbind cu toată lu-
mea deodată. M-a zărit și și-a scos casca de
protecție.
— O telegramă, Ioane !
Zîmbi numai cum știa el să zîmbească.
— Păstreaz-o că-ți zic eu conținutul :
„Vino urgent ! Te așteptăm cu drag ! Ali-
na ! Este ?
M-am uitat. Așa scria.
— E soția mea. E pictor scenograf de
meserie și aici cum nu avem teatru... La
poduri nu se pricepe și... cum să-ți explic
cu... Unde se întîmplă să construiesc se
întîmplă să nu fie teatru și unde e teatru...
întotdeauna situația debutează așa : vine te-
legrama, eu îmi văd de treabă și cam la trei
zile vine ea cu fetița... Stau cu mine o
săptămînă și... iar la teatru... Numai în
concediu uităm de teatre și de poduri...
După trei zile a venit Alina. Frumoasă
și surîzătoare ca o zi de mai. Mirela, copie
fidelă a tatălui, era învățată cu oamenii și
șantierele.
— Uite-o sus, pe schele... Nu ție frică ?
— E obișnuită, puștoaica. M-a întrebat
într-o zi dacă a sărit cineva cu parașuta din
vîrful turnului Eifel...
S-au mai întîlnit odată în vară și mai
tîrziu, cînd vîntul aducea frunze galbene
spre rîu. Se inaugura podul cel nou. Plăcuța
se afla la locul ei cu numele constructorului
înscris cu litere aurite. Ion tot supărat părea.
— Auzi vorbă : că o să vină alt om. Știi,
zicea șeful ! Adică, eu, eu care în sfîrșit am
venit acasă...
Mirela mă luă de braț și-mi șopti confi-
dențial
— Te-a minciunit tăticu ! Zicea că în con-
cediu, gata cu teatrul și cu podurile... de
unde... Le revedem în fiecare vară și nu
lipsim dc la nici o premieră a mamei...
Ne-am urcat în mașină. Mălinescu s-a in-
stalat lingă mine.
■— Ele amîndouă în spate, că așa e regula.
Știi ce am uitat să-ți mai zic ? S-a zis cu
burlăcia și telegramele. A venit muntele la
Mahomed. La primăvară inaugurăm aici tea-
trul cel nou și Alina...
Cineva chicoti pe bancheta din spate. Tra-
versam podul și cîțiva trandafiri mari, roșii,
se izbiră de parbriz. Am vrut să-i spun ceva
prietenului meu. L-am privit. Era cel care se
mutase în urmă cu un an pe strada noastră ?
Era Ionel cel care se scălda în undele limpezi
și reci ale rîului visînd un pod cu arc de
curcubeu ? Mi-am zis că e mai bine să-1 las
cu gîndurile lui acum...
Jos, pe maluri nisipoase, luncile, vibrînd
abia simțit, se pregăteau de iarnă...
Octavian LAZĂR
GEORGE
GAVRiLEAN
jmbra umbrelor
Tot mai departe, fratele meu
își biciuie tablourile, zilnic
să mărturisească ce încrîncenare
le obligă să-i arate
cît poate tăcerea să-ndure,
cum din ungherele nopții
bate gindul pînza albă
ca o carabină cu lunetă
împrăștiind rouă împrejur,
culorile gonind prin aerul
zidindu-se de viu în ele
desfereeîndu-i umbra dinadins,
umbra sa ce tinde către zero
confundindu-se cu tristețea
pezind pe podium dezbrăcată,
umbră a umbrelor altor umbre
întoarsă din lecuri neumblate
dezlegind misterele memoriei,
el-rege al timpului și substanță,
sumă a visurilor dureroase
cîntind începuturile firii...
Tot mai departe, fratele meu
iși biciuie tablourile, zilnic,
să mărturisească...
Drumui
Pămîntul guvernat de asfalt
intră triumfal în orașe
dînd deoparte lanurile coapte,
pune stăpînire pe parcuri,
pe căile de acces către vise
și pe alte asemenea locuri fără trebuință,
I intră în casele și-n conștiința noastră
obișnuindu-ne cu el cum te obișnuiești
cu o veche suferință,
trupul său e un dig de oase
îmbrăcat în cămașă de bitum
proiectând pe cerul zidit mai jos
de cel adevărat
umbra plinii agonizlnd
zborul dropiei imaginar ca lumina,
larvele viselor noastre dormitând
înlăuntrul altor vise
ca o posibilă întoarcere
ia țărîna primară
măsurind viața si moartea deopotrivă.
Vedenie in camera
plină de somn
Cine ești tu care îmi bați la fereastră
cu o floare de crin ori cu umbra ei ?
Umbra ta bate în umbra ferestrei	• Ș
și-n ea văd doar o umbră de glastră.
Mă apropiai cu totul de aerul dens
care luase forma ușii, forma ta,
am văzut visul și-n aer furtuna
de crini care dădea mișcării sens.
Am înțeles greșeala și-am privit în jur
descoperind în umbră atîrnînd o glastră...
Mă năpădeau prin somn ierburi de abur.
Cine ești tu, care îmi bați la fereastră ?
In caz de nevoie
In caz de nevoie
intru în cuvinte ca-ntr-o pădure
neinventată încă,
pădure adormită-n aerul sticlos
cu păsări fără seamăn,
lumina lunii luminîndu-le
zborul lucind ca lama de Toledo,
cu ape stranii ce nu curg
ținînd în Ioc măsura vremii
într-o totală-ncremenire,
cu lupi sub ferigi cuaternare
pîndind cuvinte uimitoare —
mușcături seînteietoare și abrupte
dezvăluind nimicnicia gurilor
de otrăvuri.
Orișiunde mă întorc
dau de ploile ce spală
ochii-nlăcrimați ai lumii...
Rouă somnului
I Să ni se-ntîmple-n somn
singurătatea,
lama ei trecînd prin vis
cînd limpede, cînd diform,
neștiind că ne străbate.
Teama subtil mă pătrunde
' că nu mai țin minte
de vin ori merg către lume
| alcătuit din tăcerile toate
de care mi-e teamă
și-atît de rușine
îneît pleca-voi spre unde
timpul e o rouă.
Pagini bucovinene — II
PERMANENȚE
nostalgii
sucevene
La temelia iubirilor mele arborose-
ne se află totdeauna oamenii pe care
i-am așezat, rînd pe rînd, ca pe un
iconostas profan, dar cu atît mai
scump mie. Ca folclorist, nu se
putea să nu mă apropii de Liviu
Marian, fiul lui Simion Florea Ma-
rian. și să nu mă împrietenesc cu
el. Venise în Rădăuți în anul 1938,
tocmai cînd eu eram disponibil dis-
cuțiilor și aveam cel mai îmbelșu-
gat cîmp pentru vise. Mi-1 adusese
socrul meu acasă. M-am simțit în-
dată ca lingă un frate mai mare.
Liviu Marian era urmașul înteme-
ietorului folcloristicii românești.
Omul era un mare timid, care exte-
rioriza cu prudență părerile și sen-
timentele. Cunoșteam în întregi-
me opera părintelui său, așa că am
lăudat cele 22 volume de folclor și
i-am inșirat atîtea amănunte, îneît
sint surprins cînd mă gîndesc la e-
fervescența acelor clipe.
Am reușit însă să mi-1 fac prie-
ten pe Liviu Marian, care avea 55
de ani, dar zîmbea fericit cînd și-i
declara. Atunci ne-am legat prie-
teni și am rămas prieteni. Liviu
Marian nu se ocupa de folclor. Scri-
sese doar articole folclorice despre
tatăl Său și o monografie, altcum se
depărtase de preocupările academi- w
clanului. N-avca nici o perspectivă
să-l întreacă, așa că preferase să
fie scriitor. Era un prozator inti-
mist (Suflete stinghere), un vrednic
istoric literar (Hasdeu și Eminescu)
și un teoretician avizat al culturii
(Civilizație și poesie).
Cu marele meu prieten m-am legat
sufletește și l-am invitat cu dragoste,
totdeauna, cînd venea în Rădăuți.
Confesiunile lui îmi sînt scumpe și
vor fi înșirate în alt loc. Legăturile
noastre au continuat și în timpul răz-
boiului, Liviu Marian trăia în Craio-
va și a venit în Caransebeș. A avut
prilejul să se întîlnească cu folclo-
ristul Lucian Costin din Lisaura,
fost elev al tatălui său, cu Victor
Morariu, cu Constantin Loghin.
Apoi am aflat că a murit Liviu
Marian la Craiova, în 25 noiembrie
1942. O zi neagră, ca toate cele în
care-mi mor prietenii. Abia în anul
1947 am ajuns din nou acasă, în
Suceava, ca decan. M-am întîlnit
cu marii mei dascăli, profesori la
aceeași instituție : Leca Morariu,
Alexandru Ieșean, Nicolae Grăma-
dă, loan Zugrav, precum și cu co-
legii Vladimir Prelipcean, Milan P.
Șesan, Orest Bucevschi și Ilie Gră-
madă. Ne-am dus de multe ori la
Casa Memorială Simion Florea
Marian, ca să dau de umbra prie-
tenului meu. Toate erau la locul
lor cum sînt și astăzi, numai prie-
tenul meu lipsea... Lipsește, în cli-
pa de față, ultimul profesor dintre
cei vechi care mai era în via-
ță : loan Zugrav... Așa se încheagă
nostalgiile mele sucevene de altă-
dată după prieteni și oameni care
au fost și'nu mai sînt...
Petru REZUS
S-au împlinit cinsprezece ani de
cînd Suceava găzduiește, în lumina
do aur a toamnelor ei. Concursul
național de poezie „Nicolae Labiș".
Cinsprezece toamne ale poeziei la
Suceava, sub semnul cărora, la
această ediție, 213 tineri, din 35 de
județe ale țării, au așteptat cu
emoție zilele începutului de octom-
brie.
Un juriu format din scriitori :
Sergiu Adam, Andi Andrieș, Ion
Beldeanu, Alexandru -Căprariu,
Dumitru Chirilă, George Damian,
Anghel Dumbrăveanu, Ion Gheor-
ghe, Ion Horea, Mihail lordache.
Marcel Mureșeanu, Nicolae Prelip-
ceanu, Corneliu Sturzu, Ion Țugui,
Nicolae Turtureanu, Laurențiu Uli-
lici, Mihai Ungheanu, Lucian Va-
lea, Romulus Vulpescu și al cărui
președinte a fost prozatorul Lau-
rențiu Fulga, vicepreședinte al Uni-
unii Scriitorilor din R.S.R., a acor-
dat următoarele premii : Marele
premiu ..Nicolae Labiș" — Ruxan-
dra Cesereanu din Cluj-Napoca ;
Premiul Uniunii Scriitorilor — Lia-
na Mona Paiu din Iași ; Premiul
I — Doru Mateiciuc din Suceava ;
Premiul revistei „România Litera-
ră" — Gheorghe Stepu din Oituz
— Bacău ; Premiul revistei „Con-
MCOIAE LADIȘ —
OlND DE CALENDARE
|
Nicolae Labiș, Poetul celui de al șaselea
an de după prima jumătate de veac a aces-
tui secol, este jertfa neașteptată a unui nou
început de Calendare în Poezia româneas-
| că.
El este cea mai scumpă Lumină a poe-
ziei din acest sfîrșit de mileniu și mă gîn-
desc ce s-ar fi intimplat — totuși ! dacă
nu ar fi murit...
Poate că opera sa, contrazicîndu-1 pe G.
Călinescu, ar fi desăvîr.șit o nouă ordine
de clasicitate. Și, iarăși, poate, că nu ar fi
fost necesară „resurecția" din beletristica
tinerilor poeți de azi, pentru că statura
sa ar fi devenit ceea ce era necesar : pis-
cul de aur post-arghezian.
Tinerii poeți de azi nu sînt sub zările sa-
le, după cum nici el nu și le-a vrut peste
Ei.
Labiș continuă un șir de martiri ai Poe-
ziei.
Florin MUSCALU
PREMIUL I
4
★ ★
iată : pe cimpul albastru
înflorește
încă un stol de păsări
să ne grăbim să ne grăbim
cu secera lumii
să le tăiem să le culegem zborul.
Doru MATEICIUC
PREMIUL CENTRULUI DE LIBRARII
SUCEAVA
Metamorfoze
O, oh, mari dezacorduri
durează muzici
ca un mag înfrint gîndul metamorfozei
cimpuri se întind aprinzînd flori care-n dragoste
mint — femeia
se leapădă de soartă
măsurîndu-și iubirea pe trup cu compasul
CUNCURSUl NAȚIONAL Dl POEZIE
„NICOLAE LABIȘ", EDIȚIA a
temporanul" — Ștefan Bratosin
din Călărași; Premiul revistei „Lu-
ceafărul" — Sergiu Costel Vaida din
Oradea ; Premiul revistei „Convor-
biri Literare" — Mariana Boldurea-
nu din Timișoara ; Premiul revistei
„Ateneu* — Ion Machidon din Bucu-
rești ; Premiul revistei „Cronica"
Dan Bodnar din Suceava ; Premiul
revistei „Tribuna" — Ion Botezatu
din Oituz — Bacău ; Premiul revis-
tei „Familia" — Sorin Davițoiu din
Cîmpulung Muscel ; Premiul revis-
tei „Orizont" — Bogdan Ștefănescu
din București ; Premiul editurii „Ju-
nimea" — Radu Florescu din Pia-
tra Neamț ; Premiul ziarului „Zori
Noi" — Georgeta Avadanei din Su-
ceava ; Premiul Comitetului Jude-
țean Suceava al U.T.C. — Ergin Ha-
gicalil din Medgidia ; Premiul Consi-
liului Județean Suceava al Organi-
zației Pionierilor — Corina Aurica
Grozea din Gheorghe Gheorghiu-
Dej ; Premiul Comitetului Județean
și poetul tace. Mari dezacorduri durează muzici
greieri impăcați la suprapreț tulbură nopțile
oameni se duc rîzînd către poluri
și poetul tace
sigilii purtind peste larma durerii.
Liviu ȚIPLICA
PREMIUL COMITETULUI JUDEȚEAN
SUCEAVA AL U.T.C.
Privim amîndoi
Cuburi de sticlă
taie lumina.
Ești roșie, ești oranj, ești galbenă
și mai ales ești bătaia de inimă
nemaicolorată.
Brațe cu vise rid primăvara.
Care cu fructe, caise fierbinți sint
portocale de ochi veseli.
Că nu mai exiști, pătrunde-mă
zeci de ferigi cu rouă plîngind
frunze verzi
de pază capului meu fără somn.
Iarba ninge lupi în
case fără lumină,
grădina și ghitara în prezența mea
le-ai chemat
să mă-nșele.
Păsări tirzii tulbură apa
și chipul tău
ferecat în mine mă-njunghie.
Privim amindoi calul alb. Nici nu plingem.
Ergin HAGICALIL
PREMIUL CONSILIULUI JUDEȚEAN
SUCEAVA AL PIONIERILOR
Vin din Moldova
Vin din Moldova, Dunăre,
să-ți ascult valurile aici la Calafat,
unde a murit Cobus, cel din Vaslui, în ’877
cînd plingea pe coală mîna poetului Alecsandri,
și mina mea tremură, dar cu ea se deschid
alte gînduri ce se dau în leagăn ca vacanța
cu aripile de șindrilă ale lui Manole,
care nu se mai frîng în izvor,
ci se inalță ca pasărea măiastră
a lui Brâncuși, semn că, după atîtea veacuri
întunecate, și pe pămîntul românesc
a început un cintec de zodie nouă.
Vin din Moldova, Dunăre,
să-ți ascult valurile albastre
XV-a
de Luptă Pentru Pace — Constantin
Cotea din Focșani ; Premiul Centru-
lui de Librării Suceava — Liviu Ți-
pilca din Ghidiceni — Galați.
Festivitatea de decernare a pre-
miilor, desfășurată la Mălini, în sa-
tul copilăriei lui Nicolae Labiș, a fost
întregită de un recital de poezie sus-
ținut de laureați și de un moment li-
ric oferit de un grup de pionieri din
localitate. Cele trei zile în care jude-
țul Suceava a trăit sub semnul con-
cursului, au gravat într-un calendar
al sufletului alte manifestări, precum
șezătorile literare care au avut loc
în municipiu, la liceele economic și
de drept administrativ, la liceele in-
dustriale nr. 2, nr. 3 și nr. 4, la ca-
sele de cultură din Fălticeni, Cîmpu-
lung Moldovenesc, Gura Humorului
și Suceava, la căminele culturale din
Sadova și Stulpicani, intîlniri la care
au participat, alături de membrii
juriului, scriitorii : Clement Antono-
vici, Vasile Băran, Gabriel Cheroiu,
Stelian Gruia, Alexandru Husar,
Traian lancu, Gheorghe Lupu,
Emil Mânu, Florin Muscalu, Adrian
Popescu, Victor Rusu, Constantin
Ștefuriuc, Mircea Tinescu, și prof.
univ. dr doc. Constantin Ciopraga.
Același început de octombrie la
Suceava a prilejuit și desfășurarea,
în aula Institului de Invățămint Su-
perior, a unui simpozion de istorie
și literatură cu genericul „Sub sem-
nul unității naționale", manifestare
organizată sub egida Uniunii Scrii-
torilor din R.S.R. și a Comitetului
Județean de Cultură și Educație
Socialistă, la care au luat parte
Dumitru Radu Popescu, președintele
Uniunii Scritorilor din R.S.R., po-
eți, prozatori, critici și istorici lite-
rari, personalități ale culturii ro-
mânești actuale.
Lucrările simpozionului au fost
deschise de tovarășul Alexandru
Toma, președintele Comitetului Ju-
dețean de Cultură și Educație So-
cialistă și susținute de Dan Zam-
firescu, Laurențiu Ulici, Alexandru
Husar, Mihail lordache, Lucian Va-
lea, Emil Mânu și Constantin Cio-
praga.
R.V.
povestind basme noi despre zorii de griu ai
patriei,
chiar dac-atunci cînd beau apă
din cana curată de lut
simt pe buza ei cum se prelinge sîngele străbun.
Corina Aurica GROZEA
PREMIUL COMITETULUI JUDEȚEAN
SUCEAVA DE LUPTA PENTRU PACE
Poem
Veșnic se tulbură o petală
pe care o sărut
tu născutule prin mine
privește și ia aminte
la rana din trup
trează ora mingîie pata
de sînge a fiecărui început
și eu am această durere în cîntec
și mă împresoară zborul
de pasăre neîntrerupt
între rug și viață
să pot aștepta o dimineață
care venind
mi-aduce în suflet cuib de cocor.
Constantin COTEA
Desen de Ioana NISTOR
DICȚIONAR (VIII)
/ Notă : Cerem scuze cititorilor noștri
pentru unele abateri de la ordinea
strict alfabetică în apariția unor ar-
ticole din Dicționar. Ele se datorează
unor dificultăți de ordin documen-
tar precum și necesității de echili-
brare a spațiului redacțional rezer-
vat acestei rubrici.
O.N.
20. BUMBAC I. ION (31.1.1843 Co-
stîna-Suceava —■ 25.V.1902, Cernăuți),
scriitor. Fiu de țărani, urmează gim-
naziu la Suceava și Cernăuți studii-
le superioare la Viena. In gimnaziu
îi are profesor pe Aron Pumnul, la
care locuiește o vreme împreună cu
fratele său, Vasile Bumbac, și cu
Mihai Eminescu. Perioada de început
a studiilor la Viena este legată de
prietenia cu Eminescu, Slavici, Sam-
son Bodnărescu, de care se va înde-
părta treptat datorită concepțiilor po-
litice și culturale deosebite. Activea-
ză în cadrul Societății literar-știin-
țifice a studenților români și a socie-
tății culturale „România jună", unde
este ales la început secretar general
și apoi președinte. Adept al unor o-
pinii diferite de ale junimiștilor, în-
focat apărător al purismului pumnist,
I.B. devine un antijunimist inflexi-
\ bil. De la unele neînțelegeri referi-
toare la modul de organizare a ser-
bării de la Putna din 1871 intră în
conflict cu Eminescu și Slavici. După
susținerea doctoratului (1875) ește nu-
mit profesor de limba română. Lup-
tător pentru drepturile și emancipa-
rea românilor din Bucovina înteme-
iază societățile „Armonia" (1881),
„Concordia" (1885), redactează revis-
ta „Aurora română" (1882). Colabo-
rează la „Familia", „Gazeta de Tran-
silvania", „Șezătoarea", precum și la
calendarele bucovinene. A alcătuit
de asemeni, un manual de limba
română.
Poezia și proza lui I.B. suferă de
mediocritate. O poveste Preminte So-
lomon, folosind motivul incestului a
declanșat reacția violentă a contem-
poranilor. Florința, epopee națională
in 5 cîntecc (1880) pastișează atît încer-
cările asemănătoare ale fratelui său
cît si unele scrieri ale lui Alecsandri.
21. BUMBAC, VASILE (7.11.1837
Costîna-Suceava- 27.11.1918 , Sucea-
va) poet prozator, traducător. Ur-
mează gimnaziul la Suceava iar li-
ceul la Cernăuți, unde îl are profe-
sor pe Aron Pumnul și coleg pe Mi-
hai Eminescu. Din motive politice
este nevoit să întrerupă studiile gim
naziale și să le termine la Blaj/1862).
In 1864 obține o bursă pentru studii
la Viena, unde rămîne zece ani. Aici
este unul dintre fervenții animatori
ai Societății literar-științifice a stu-
denților români al cărei președinte
va ajunge mai tîrziu, precum și al
societății „România jună". Este unul
dintre principalii organizatori ai
serbării de la Putna, alături de Emi-
nescu și Slavici. După 1874 funcțio-
nează ca profesor de limbă română
si limbi clasice la gimnaziul din
Suceava. Colaborează la „Albina",
„Aurora română" „Concordia" „Fa-
milia", „Federațiunea", „Foaie pentru
minte, inimă și literatură" ș.a.
Poezia lui V.B. este în general o
poezie a momentului. Foarte nume-
roasele compuneri poetice dedicate
tuturor evenimentelor vremii au
făcut din V.B. poetul festivist al Bu-
covinei. Totuși datorită mesajului lor
direct elanul patriotic nedisimulat.',
limbajul cristalin, multe dintre poe-
ziile de acest fel s-au bucurat de o
largă circulație, fiind incluse chiar
în manualele școlare, contribuind ast-
fel alături de creațiile lui Alecsandri
la mobilizarea conștiinței civice în
vederea împlinirii idealului unității
naționale. Mult mai reușite din
punct de vedere estetic sînt, fără
îndoială, poeziile de inspirație folclo-
rică : cîntece, fabule, balade. Chiar
dacă în unele dintre balade se simt
modelele lui Alecsandri ele fac do-
vada posibilitățlor lui V.B. de a de-
păși modelul popular. Portretul făcut
Corbiței din Piatra Corbului vorbeș-
te elocvent despre trasfigurarea poe-
tică : „Zînișoara munților,' Lauda
părinților(...)/ Trupu-i subțirel și
’nalt, Păru-i negru și bogat,/ Și-
ale gurei sale flori / Mănunchias
furat din zori... Ochii ageri, sprîn-
cenați,/ Două muri de la Carpați."
A versificat o serie de povești po-
pulare, printre care mai reușite par
a fi „Petrea Cățelei", „Eleana Zina
și Făt Frumos" și „Cei trei frați or-
fani.".
„Dragoșiada" Descălecarea lui
Dragoș în Moldova este o epopee
proiectată în douăsprezece cînturi
dar întreruptă după cîntul al doilea.
Scrise în alexandrini modificați de 13—
14 silabe, cele două cînturi realizate
sînt superioare versificărilor lui He-
liade Rădulescu din „Mihaida", prin
frumusețea limbii prin fluența ver-
surilor, prin rezonanța gravă a to-
nalităților : „Dar zorile s-arată de
cătră răsărit,/ Și noaptea-și păturește
vestmîntul său cernit/ Și fuge ’nspăi-
mîntată prin peșterile-afunde / A ste-
lelor lumină dispare și s-ascunde...“
sau prin dinamica senzațiilor suge-
rate de ritmica gradual crescîndă a
frazelor poetice : „Dar limbile păgî-
ne de pe’mprejur se scoală/Și peste
frații noștri dau busnă, dau năvală. /
Și pustiesc și calcă și ard frățescul
loc./ Prin jafuri fără margini prin
sabie, prin foc".
Schițele de escursiuni cuprind pro-
ză de călătorie lipsită de nerv și cu-
loare. A publicat, de asemeni trei
cînturi din Eneida, pe care a tradu-
s-o în întregime. Cîteva studii despre
folclor sînt între primele de acest
fel la noi. Au rămas în manuscris o
serie de încercări dramatice, precum
și traduceri din Anacreon, Homer,
Horațiu, Platon, Schiller, Goethe,
Referințe (selectiv)
20.	Curticăpeanu, Vasile — Mișca-
rea culturală românească pentru uni-
rea din 1918, București, E.S., 1968,
147—162 ; Dicționarul literaturii romă,
ne dc la origini pină la 1900, Bucu-
rești, E.A., 1979,	133—134 ; Loghin,
Constantin — Istoria literaturii româ-
ne din Bucovina, 1926, 189—192.
21.	Dicționarul literaturii române de
la origini..., p. 134 ; Loghin, Constan-
tin — Op. cit., 112—127 ; Morariu, V.
— Vasile Bumbac (1837—1918). Pagină
din istoria literaturii bucovinene,
1940.
Octavian
NESTOK
III — Pagini bucovinene
FELURIMI
CONSEMNĂRI
Paul VERLAINE
Cîntec
de
toamnă
Prelungi suspine
De violine
’n toamna tîrzie
Inima-mi strivesc
Și mă copleșesc
De monotonie.
înăbușit
Ascult palid
Cînd ora bate ;
Mi-aduc aminte
Vremi dinainte...
Plîng pe-înecate.
Și mă las dus
De-un vînt ursuz
Care mă poartă
De colo-n coa’
Asemeni ca
Pe-o frunză moartă.
Traducere de
Theodor R. CRIVEANU
® Să ne lăsăm de fumat!
„Un om mare nu trebuie să fumeze.
Este bine și practic, pentru a te izbăvi de viciul fumatului,
să-ți cultivi viciul lăudăroșeniei.
Bețivăneala, lăcomia și lăudăroșenia sînt păcate mai mici decît
fumatul.
Bărbatul fumător nu se ridică niciodată la înălțimea poziției
sale, pe cînd femeia fumătoare este capabilă de absolut orice. De
aceea, tovarăși, să ne lăsăm de fumat !‘ (Daniil Harms, „Un spec-
tacol ratat", 1982, p.35)
• Homo sapiens
„în vremurile de demult, natura avea grijă de om. Acum, tu
însuți trebuie să ai grijă de tine, omule. Natura nu mai e în stare
să se descurce cu bombele tale și cu fascismul. Tu singur va trebui
să te descurci, homo sapiens !...
Pentru că există Bomba, pentru care și un timp scurt este sufi-
cient. Oprește reacția în lanț cît mai e în puterile tale. Oprește-o
la timp, homo sapiens, și nu uita să rupi firul care te leagă de bom-
bă !“
(Ales Adamovici, „Cercul de foc", 1983, p. 356 ; 359—360)
Memento !
• Homo aedificans
„Nu există viitor : niciodată nu există viitor. Ceea ce numim noi
viitor e una dintre cele mai gogonate minciuni. Adevăratul viitor
este astăzi. Ce se va alege de noi mîine ? Nu există nici un fel de
mîine ! Ce se întîmplă cu noi astăzi, acum ? Iată singura întrebare.
Iar dacă-i vorba de astăzi, toți acești nemernici sînt cum nu se
poate mai satisfăcuți, căci astăzi ei există, și dacă există le e
de-ajuns. Existența, existența pură și mută, le umple tot sufle-
tul. Nu simt că s-ar mai afla și altceva decît simpla existență.
Dar există ei oare ? Există ei cu adevărat ? Eu cred că nu ;
căci dacă ar exista, dacă ar exista într-adevăr, ar suferi că există
și nu s-ar mulțumi numai cu atît. Dacă ar exista de fapt și cu
adevărat în timp și în spațiu, ar suferi că nu există în eterni-
tate și în infinit". (Miguel de Unamuno, „Viața lui Don Quijote
și Sancho", Editura Univers, 1973, p. 55—56).
Dumitru RRADAȚAN
CONSFĂTUIRE DE LUCRU. în întîmpinrea manifestărilor prile-
juite de aniversarea a 65 de ani de la Marea Unire din 1918, a avut
Ioc la Suceava in ziua de 27 septembrie, o consfătuire de lucru între
conducerea Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România și
membri ai Cenaclului Literar Suceava al U.S. Au participat, din partea
conducerii Uniunii Scriitorilor, președintele acesteia, Dumitrii Radu»
Popcscu, acad. Alexandru Bălăci, vicepreședinte și Traian lancu, direc-
tor. Au fost discutate aspecte ale vieții cenaclului, ale activității mem-
brilor acestuia, precum și măsurile de pregătire ale manifestărilor ce
se vor desfășura în județ, dedicate evenimentului de la 1 Decembrie,
precum și aspecte ale desfășurării celei de-a XV-a ediții a festivalu-
lui național de poezie patriotică „Nicolae Labiș" Au luat cuvîntul .*
Alexandru Toma, președintele comitetului Județean de Cultură și Edu-
cație Socialistă Suceava, Marcel Mureșeanu, secretarul cenaclului, Geor-
ge Damian, Constantin Badersca, Teofil Dumbrăveanu, Mihail lordache,
Ion Beldeanu, Roman Istrati, Onu Cazan, precum și președintele Uniu-
nii Scriitorilor, Dumitru Radu Popcscu. (P. D.).
m SALONUL CĂRȚII (ediția a VUI-a), Adevărată sărbătoare a cultu-
rii în ipostaza cuvîntului tipărit, cea de-a VUI-a ediție a „Salonului
cărții" — manifestare suceveanâ complexă consacrată unor recente
apariții editoriale — a programat, pe parcursul unei decade (1-10 oc-
tombrie a.c.), circa 70 de manifestări desfășurate în toate orașele și
în 15 așezări rurale ale județului. Lansări de volume, întîiniri cu scrii-
tori, șezători literare, colocvii pe teme desprinse din lucrări de curînd in-
trate în librării au avut ca „sediu" principal Casa Cărții „Mihai Emines.
cu" din Suceava, fiind găzduite de asemenea de unități economice, institu-
ții școli, cămine culturale. Cititorii, iubitori ai literaturii social-politice,
beletristice, științficc, s-au bucurat, în acest cadru stimulator al intere-
sului pentru lectură, de prezența unor personalități ale vieții noastre
culturale, la manifestări luînd parte, ca invitați. Al. 'Fanase și C. Gh.
Marinescu (autori ai cărții „Conștiința națională și valorile patriei"),
prof. dr. Ion Vlăduțiu („Creatori populari contemporani din România"),
Alex. ștefănescu, Nicolae Prelipceanu, Corneliu Ostahie, Petre Hlad-
chi Bucovineanu, ca și poeți și prozatori suceveni ori autori de pe aces-
te meleaguri ai unor lucrări cu profil cultural-științific.fl.N.)
AUTENTICITATE Șl LITERATURA
(urmare din pag. I)
putea privi, față-n față cu conști-
ința lui, și mai ales că nu-i va mai
putea privi în față pe cei care au
luptat pe front, dacă nu va fi fost
și el acolo, alături de ei".
S-a și înscris voluntar la artilerie,
dar n-a putut achita garanția în bani,
reclamă pentru cal și echipament.
Ajunge, totuși, să fie încorporat, e
rănit, revine în foc îndată după ce
părăsește spitalul. Ordinul de zi nr.
560 din 1 august 1917 îl dă printre
morți. Coincidență curioasă, în bă-
tălia pentru cota Ungureanu, unde
a căzut prizonier Camil Petrescu,
trupele germane au fost comandate
— ne semnalează Al. George — de
Erwin Rommel, pe atunci căpitan.
Operația respectivă e descrisă amă-
nunțit în memorialul său de răz-
boi, Infanterie greift an, Berlin 1941.
Camil Petrescu și-a adaptat jur-
nalul de front la roman, ca să co-
respundă psihologiei lui Gheorghi-
diu. A gomat probabil reacțiile prea
nepotrivite. Dar citit atent, jurna-
lul lui Gheorghidiu își trădează a-
devăratul autor. Sentimentul exa-
cerbat al „onoarei" (obsesia duelu-
lui, atît de caracteristică pentru Ca-
mil și semnalată de Al. Paleologu)
se ivește din capul locului. „Conști-
ința mea — îi suflă ei lui Gheorghi-
diu să scrie — nu-mi permite la-
șitatea de a evita un pericol, pe
care soldații cei mulți nu-1 puteau
evita".
îl surprindem apoi făcînd demon-
strație de curaj. Rămîne în picioa-
re, pe șosea, cînd îi șuieră gloanțe-
le la urechi și oamenii își ascund
speriați capetele sub podețele case-
lor. Oprește o companie din fugă,
ieșind înaintea ei cu sabia întinsă.
Ia în brațe un obuz maghiar ca să
dovedească ceea ce susținea înain-
te, că are pulbere proastă. Interlo-
cutorii răcnesc furioși la el : „Fugi
de aici : Domnule căpitan... a înne-
bunit !“. „Vreau să produc admi-
rația sfioasă a camarazilor" — scrie
la un moment dat.
Umilința face să sufere mai rău
ca frigul, fiindcă aceasta îi dă la-
crimi în ochi fără voie. încearcă dis-
perat să le oprească, gîndindu-se :
„De n-ar vedea, de n-ar ghici oa-
menii".
în sfîrșit, cînd își strică rău sto-
macul, ar dori să fie trimis la spi-
tal, în țară, dar nu poate accepta
ideea să părăsească frontul pe mo-
tivul că are „scaune dese".
Apare și autopriceperea lui Ca-
mil. Pe parcursul jurnalului, Gheor-
ghidiu e împins adesea să emită ob-
servații critice la adresa competen-
ței Marelui Stat Major, „care igno-
rează" un principiu esențial a' răz-
boiului : niciodată nu trebuie să des-
fășor! în cîmpul tactic mai multe
trupe decît inamicul. „Sub nici un
cuvînt". „Cîștigă războiul, — con-
tinuă reinteresatul de probleme mi-
litare Ștefan Gheorghidiu, ajuns
subit cunoscătorul lor perfect, stra-
tegul Camil Petrescu — armata ca-
re a angajat mai puțin din forțele
ei în bătălie. De aceea, marii cu-
ceritori : Romanii, Mongolii, Napo-
leon etc. nu au biruit decît atît timp
cit au fost inferiori ca număr. A-
devăr foarte explicabil pentru cine
cunoaște cu adevărat psihologia răz-
boiului". Altădată, după Turtucaia,
ia constatarea cuiva că mergem spre
dezastru, replică în același spirit:
..Dacă generalii noștri nu știu un
principiu de tactică, elementar, că
o bătălie prost angajată nu se con-
tinuă, că provoci alta, ca Joffre la
Marna".
în Gheorghidiu recunoaștem și
„frenezia preeminenței" care l-a po-
sedat pe scriitor, cum credea Eu-
gen Lovinescu, dar nu numai el
(„Contimporanul" din 10 iunie 1922
publica portretul lui Camil Petres-
cu, adăugind după numele său ur-
mătoarele informații suplimentare :
..Inventatorul armei Manlicher, mo-
del 1893 și al pălăriei automate (ca-
re salută singură). Descoperitorul
sforii de tăiat mămăliga și al chi-
britului cu gămălie în partea cea-
laltă. Actualmente lucrează la per-
fecționarea paharului de bere cu
minerul în stînga").
Eroul romanului „Ultima noapte
de dragoste, întîia noapte de răz-
boi" vrea mereu să știe dacă a tre-
(ut sau nu printr-o bătălie mare
sau un bombardament faimos. Cînd
cineva îi reproșează lui Orișan :
„Nu poate să fie, dragă, tot una. Să
compari, să zicem, bătălia de la Ver-
dun, cu lupta de la Olt a noastră ?".
Gheorghidiu sare în apărarea afir-
mației camaradului său, desfășurînd
o întreagă argumentație dialectică :
— „Singur... Absolut... Nici chiar
pentru noi, batalionul trei, care am
intervenit în urmă și am avut nu-
mai cinci șase oameni pierdere. Dar
pentru compania a doua care a fost
surprinsă de mitralieră în apă și
înjumătățită din cîteva pîrîituri,
cred că lupta a fost ca pentru ori-
ce companie angajată la Verdun.
închipuiește-ți răniți luptînd cu va-
lurile toată noaptea. O patrulă, care
luptă cu o forță superioară și e
bombardată precis cu un singur tun,
luptă tot atît de greu ca pe Som-
me.. .“.
Aceeași problemă îl chinuie, cînd
ia contact cu soldații germani care
luptaseră pe frontul apusean și că-
zuseră acum prizonieri după bătă-
lia de la Moha-Borcut : „Ce n-aș da
— își spune Gheorghidiu, alias Ca-
mil — să știu sincer impresia lor
despre ziua de azi. Să-mi dea o sin-
gură dată pe care s-o găsesc și în
dicționarul experienței mele și apoi
pe baza ei, eu mi-aș da seama de
valoarea tehnică și sufletească a
întregii campanii, stabilind „linia",
așa cum fac iubitorii de curse de
cai, care prin întrecerea dintre un
cal al lor și altul străin, se pot apoi
fixa ca situația, față de toate țările
cu cai de curse".
Camil întreg e în replica exul-
tantă a lui Gheorghidiu la cuvinte-
le veteranului german de la Ver-
dun : „durch ein solches Trommei-
feuer" : „Așadar găsești că a fost
un bombardament puternic, neobiș-
nuit".
Psihologia romancierului străpun-
ge pe cea a eroului său. E revanșa
„autenticității" asupra „literaturii".
Dar aceasta reapare acolo unde ne-am
aștepta mai puțin. Senzația de „au-
tenticitate" critica a găsit că o dau
mai ales micile întîmplări banale,
sinistre, grotești sau absurde care,
intervenind pe parcursul narațiunii,
iac să transpară acțiunea hazardu-
lui, mișcarea imprevizibilă și hao-
tică a existenței.
Dar încercînd să reconstituim iti-
nerariul unității lui Ștefan Gheor-
ghidiu, după Istoria războiului pen-
tru întregirea neamului de Constan-
tin Kirițescu, descoperim un lucru
cu totul neașteptat. O bună parte
din episoadele pe care eram convins
că au fost fapte întîmplate aievea
și trăite nemijlocit de Camil Pe-
trescu, se găsesc relatate in această
lucrare. Femeia bănuită a fi spioa-
nă, neexecutată de Gheorghidiu, așa
cum primise ordin, doar printr-o
împrejurare norocoasă, ca să cape-
te apoi „Virtutea militară", pentru
că ajutase soldaților români să
treacă Oltul, există in Kirițescu,
menționată cu numele ei exact, Ma-
ria Manciulea. Colonelul, descope-
rit de eroul cărții, tot atunci, mort,
întins ca pe catafalc, nu lipsește nici
din lucrarea amintită ; este coman-
dantul regimentului 22 Dîmbovița,
Băltărețu, lovit de un glonte în piept,
după ce traversase O.tul la Crihal-
ma, în fruntea ostașilor săi. Kiri-
țescu arată că trupele germane care
urmăreau armata a Il-a română, în
retragere, fuseseră întărite cu regi-
mente experimentate, trecute prin
marile bătălii de pe Somme, și din
alte locuri vestite, ca Verdun, Na-
reu și Isonzo. Prizonierul rănit, in-
terlocutorul lui Gheorghidiu, după
lupta de la Moha-Borcut este toc-
mai un asemenea veteran. Altfel cu
cine mai discuta eroul, comparativ,
intensitatea focului de artilerie prin
care trecuse ?
Nu e exclus, desigur, cu toate a-
ccstea, să i se fi întîmplat realmen-
te lui Camil Petrescu. Sînt însă cam
prea multe coincidențe și ele iscă
bănuiala că autorul a și fabulat pe
marginea unor fapte scoase din car-
tea lui Kirițescu (citată de altfel în
notele care alcătuiesc subsolul ro-
manului).
Senzația autenticității, Camil Pe-
trescu o creează, ca și altădată,
inventînd amănunte (psihologice,
comportamentale, vestimentare) pe
marginea evenimentelor și persoa-
nelor menționate de documente, cum
ar fi suspectarea Măriei Manciulea
că transmite informații inamicului,
sau descrierea poziției și îmbrăcă-
minții cadavrului colonelului Băl-
tărețu : „lungit drept pe spate, cu
picioarele lipite și mîinile întinse
Îîngă el ca pe catafalc, în manta
neagră cu șireturi roșii, cu gulerul
ridicat și chipiul în cap". Acolo un-
de credem că se manifestă urmă-
rile experienței de viață, trăite ne-
mijlocit și respectate aidoma, su-
ferim practic efectul unui procedeu
literar. Practicînd o estetică a „au-
tenticității", Camil Petrescu rămîne
scriitor și face vrînd, nevrînd, artă.
B TOAMNA LA VORONEȚ. Aflat la a treia sa ediție, Festivalul con-
curs „Toamnă la Voroneț" s-a desfășurat între 22-25 septembrie 1983 la
Gura Humorului. Destinat filmelor de amatori și diaporamelor, fes-
tivalul a prilejuit și în acest an o adevărată gală a poemelor cine-
matografice. fiind prezentate în concurs peste 50 de creații cinefile și
diaporame. în avanpremiera concursului au avut loc în orașul Gura
Humorului și în municipiul Suceava „Zilele culturii cinematografice",
manifestare ce a prilejuit prezentarea unor capodopere ale cinemato-
grafiei naționale și universale, acțiune realizată cu sprijinul Arhivei
Naționale de Filme. Juriul festivalului, prezidat de regizorul Alecu
Croitoru, a acordat Marele premiu al Festivalului „Toamnă la Voroneț"
ex equo, cineamatorilor Adriana și Simion Oțoiu din Baia Mare șl
diaporamiștilor Marcela Ursachi si Emil Butnaru din Gura Humoru-
lui. (P.D.)
■ TIPĂRITURI. Biblioteca Județeană Suceava a scos recent de sub
tipar volumul II al ghidului bibliografic „Știința în Bucovina". Lucra-
re de reală importanță (redactată de I.Pînzaru, Petre Froicu și Eugen
Dimitriu, coordonată de Nicu Chirică, directorul bibliotecii), care um-
ple un însemnat gol de informație. Știința în Bucovina (II) beneficia-
ză de o impresionantă documentare, furnizînd celor interesați date des-
pre 92 de personalități ale științei românești, sau cercetători do mai re-
strînsă importanță, cei mai mulți aflindu-se în plină activitate creatoare.
Secțiunile cărții (agricultură, astronomie, biologie, chimie, drept, econo-
mie, filologie, folclor, filozofie, fizică, geografie, istorie, lingvistică,
matematică, medicină, silvicultură și tehnică) au în vedere oamenii
de știință născuți pe teritoriul județului nostau (chiar dacă se află în
prezent în alte localități din țară) precum și pe cei care s-au „autoh-
tonizat" printr-o îndelungată ședere aici.
Semnificativă pentru multe laturi ale activității compozitorului
și omului Ciprian Porumbescu, mai ales în acest an aniversar și co-
memorativ totodată, ni se pare culegerea de studii (150 p.) apărută
în luna octombrie sub egida Muzeului Județean Suceava. Fie că e
vorba de Conștiința originii etnice românești în familia Porumbescu
iPaul Leu), de O disertație de Ciprian Porumbescu — „Muzica antică
a românilor" (Nina Cionca), Ciprian Porumbescu inedit (Stelian Mîn_
druț), Originea folclorică a Baladei lui Ciprian Porumbescu (Virgil
Medan), Ciprian Porumbescu și Brașovul (Mircea Cenușă), Colecție de
proverbe și zicători a lui Iraclie Porumbescu (Nicolae Cârlan si Eugen
Dimitriu) Un album îndoliat (Grigore Foit), sau de Cîteva scrieri ale
lui Iraclie Porumbescu în colecția Bibliotecii „Astra" din Sibiu, vizibilă
este strădania autorilor de a pune în circulație informații semnificative
care să contureze pregnant personalitatea marelui artist. (M.M.)
UN DISC. Elcctrecordul a imprimat, de curînd, în seria „Virtuozi ai
instrumentelor" discul suceveanului Constantin Sofian, solist al An-
samblului „Ciprian Porumbescu". Dispunînd de un bogat repertoriu,
interpretul și-a ales pentru această ocazie (fluieraș, nai și ocarină) cî-
teva dintre cunoscutele melodii populare din Bucovina : Bătrineasca
de la Voitinel, Bătrineasca din Frătăuți, Arcanul, Doina din laslovăț.
Țărăneasca de la Grămești ș.a. Dincolo de satisfacția pe care o simțim
față în față cu acest eveniment care împlinește discografia sucevenilor,
unicul regret este acela că prestigioasa instituție în cauză a lăsat să sa
strecoare pe genericul discului cîteva grave erori de tipar în numele
localităților de unde sînt originare melodiile. (M.L.)
REALIZATORI : Ion BELDEANU, George DAMIAN,
Vicrel DÂRJA, Ion CARP FLUERICI, Mihail IOR-
DACHE, Gh. LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion PA-
RANICI, Mircea TINESCU, Alexandru TOMA.
Tehnoredactare : Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 48