H3QQITH
Ibucovmenc
OCTOMBRIE 1983
SUPLIMENT EDITAT ÎN COLABORARE CU COMITETUL JUDEȚEAN
DE CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTĂ SUCEAVA
un destin
Cînd Ciprian Porumbescu apărea, tumultuos și in-
candescent, pe firmamentul muzicii românești, întrea-
ga noastră viață spirituală cunoștea un decisiv proces
de cristalizare a formelor și structurilor proprii civi-
lizației moderne, întrunind, în aspectele ei majore,
atributele universalității. Și' dacă pentru alte dome-
nii ale culturii cei chemați să materializeze umplerea
golurilor și parcurgerea intensivă a etapelor (pe care
doar un destin istoric marcat de vitregii le împie-
dicase să se împlinească la vreme) au fost un B. P.
Hasdeu, A. I. Odobescu, Ion Ghica, apoi un Tttu
Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. I.. Ca-
ragiale, Ion Slavici, A. D. Xenopol, S. El. Marian,
Nicolae Grigorcscu ș.a., în domeniul muzicii acest rol
t-a revenit, cu preponderență, artistului militant ivit
din spațiul generos al „dulcei Bucovine". Indiscutabil
că misiunea sa istorică, de a fi „unul dintre ctitorii
culturii muzicale românești moderne" (George Pascu),
care „a deschis o cale sigură spre afirmarea interna-
țională a muzicii românești" (Viorel Cosma), n-a fost,
nici pe departe, dintre cele mai simple și mai ușoare.
Aceasta, mai întîi, datorită condițiilor materiale pre-
care cu care s-a confruntat în toată scurta lui viața
(a fost „un mucenic al aprigei și neinduratei, sărăcii",
notează Leca Morariu), climatului politic și național ne-
drept în care a fost nevoit să trăiască și să creeze,
dar și nivelului insuficient de bine maturizat al limba-
jului muzical de la noi pînă în momentul respectiv,
conjugat cu o lipsă de pregătire muzicală sistematică,
de specializare pe măsura talentului și capacităților
intelectuale cu care era înzestrat.
Doar în planul formării ca artist cetățean traiectul
devenirii lui Ciprian Porumbescu a străbătut momen-
te care l-au marcat definitiv. După cum se știe, s-a
născut la 14 octombrie 185.3 și a trăit in familia unui
cărturar luminat — scriitorul Iraclie Porumbescu —
participant la Revoluția de la 1848 din Bucovina,
luptător consecvent pentru drepturile poporului ro-
mân. Ia Suceava, ca în întreaga Bucovină, dealtfel,
l-au întîmpinat de pretutindeni tradițiile glorioasei
noastre istorii, iar melosul popular de o inestimabilă
bogăție și varietate i-a fost primul și cel mai de
seamă dascăl. Acum participă la acea manifestare a
unității românești — serbarea de la Putna — organi-
zată de „România Jună" din Viena, în frunte cu
Eminescu și Slavici, cînd are prilejul să cinic „Daciei
întregi". Ca student, la Cernăuți (unde își începe
activitatea componistică) este președinte al primei so-
cietăți a studenților români de aici, „Arboroasa", și,
pentru intensa activitate socială și politică în spirit
național, suportă rigorile temniței habsburgice, de un-
de iese cu sănătatea iremediabil zdruncinată. Viena îi
prilejuiește nu numai contactul cu marea muzică eu-
ropeană, dar și o apreciabilă activitate în cadrul „Ro-
mâniei June". Tipărește acum, pe cheltuială proprie,
celebra Colecțîune de cîntece sociale pentru studenții
români, lucrare în măsura să-i nemurească, singură,
numele în istoria muzicii noastre. Ajuns profesor de
muzică și dirijor de coruri în Brașov, trăiește momen-
tul de triumf al carierei sale: realizează și pune în
scenă, cu un succes răsunător, opereta Crai nou. In
Italia, unde merge să-și îngrijească sănătatea, vizi-

tează
tează
venit
gnar
monumente ale măreției romanilor și iți no-
scrupulos impresiile în vederea publicării. Re-
la Stupea, unde a surprins de fapt
al muzicii noastre, se stinge din
iunie 1883.
Urmărindu-i, chiar ți atît de succint,
timbrul ori-
viață la 6
(I)
cursul vieții
ne explicăm cu ușurință caracterul angajat dar și
suflul popular care-i străbate întreaga creație. Dealt-
minteri, constatînd că muzica românească din vremea
sa se afla „în pericol de a fi alterată prin diferite
tnrîuriri străine", Ciprian Porumbescu se preocupă de
a asigura „o bază naturală muzicii noastre naționale"
(s. N.C.), acționînd pentru „ se pune în coînțelegere
cu toți componiștii români mai de seamă" (Iloria
Petra-Petrescu), spre împlinirea acestui deziderat. Se
vede aici un germene de „politică cultură" care în
domeniul activității muzicale se manifestă pentru pri-
ma dată la noi.
Ctmoscînd în profunzime tradițiile muzicii româ-
nești, mai întîi direct de la sursa primară (creația
folclorică), compozitorul, dirijorul și interpretul de
autentică vibrație, care a fost Ciprian Porumbescu,
ne-a lăsat moștenire o creație artistică și a trasat o
direcție pătrunse de un robust simțămînt național,
fiind considerat, pe bună dreptate, „dntărețul nea-
mului românesc" (Mihai Eminescu).
P. B.
LA BUCOVINA
Din copilărie îmi sunau in urechi frumoasele versuri ale lui
Vasile Alecsandri publicate în Foaia Societății pentru cultura
și literatura română în Bucovina la 1 martie 1865 : „Dulce Bu-
covină, ! Veselă grădină, / Cu pomi roditori / Și mîndri fe-
ciori ... ", răspindite in cărțile de citire de pe vremuri, ca și
splendidele versuri ale adolescentului Eminescu, La Bucovina,
apărute în Familia din 14/26 august 1866 : „N-ci uita vreo-
dată, dulce Bucovină, / Geniu-ți romantic, munții în lumină, /
Văile în flori, / Riuri resăltinde printre stînce nante, / Apele
lucide-n dalbe diamante / Peste cîmpii-n zori’*.
Pașii m-au purtat adesea prin „Țara fagilor**, dar niciodată
n-am avut revelația acestui superb ținut românesc ca la săr-
bătorirea a cinci sute de ani de la fundarea mănăstirii Putna a
lui Ștefan cel .Mare, în 1966. într-o vale străjuită de dealuri în-
verzite coborau din toate părțile oamenii locului în portul lor
alb-negru, același de totdeauna, întocmai plăieșilor marelui vo-
ievod. Am trăit atunci întreaga măreție a istoriei românești în
acel leagăn ai veșniciei noastre pe acest pămînt binecuvântat,
strălucind în soarele puternic al verii.
întregul proces de pregătire
a studenților se desfășoară
in concepția integrării
organice a invățămintului
cu cercetarea și producția."
Interviu cu prut. univ. dr. ION BOJOI,
rectorul institutului de invățămint
superior din Suceava
Se desfată holda și adie
în lumina caldă de amiazi.
A intrat mirozna din cîmpie
In suflarea veșnicilor brazi.
REP. : Invațămintul superior suce-
vean împlinește două decenii. In acest
timp, I.I.S. Suceava și-a conturat o per-
sonalitate distinctă. Fu rugăm să-i relie-
fați trăsăturile ce-l caracterizează.
Brazii rid cu lacrimi de rășină ;
Risul lor se varsă peste zări.
Curge din poieni lumină lină ;
Curgerea mingiie depărtări...
Clement ANTONOVICI
I.B. : Două decenii de existență și ac-
tivitate înseamnă puțin ca timp absolut,
dar foarte mult ca realizări, m contex-
tul dezvoltării impetuoase pe care a cu-
noscut-o România socialistă m cei mai
glorioși ani dc istorie contemporană.
Suceava, mima Bucovinei, și-a reglai și
armonizat pulsul cu marea inimă a țării.
degajînd energii creatoare unite mtr-un
clocotitor șuvoi de adevărată renaștere a
vieții noi, materiale și spirituale. Desi-
gur, Institutul de Invățămint Superior,
el însuși efigie pe frontispiciul vremuri-
lor noi deschise de revoluția socialistă,
nu putea rămîne în afara ritmurilor înal-
te ale dezvoltării pe care este menit sa
o slujească fără preget.
(Continuare în pag. IV)
Discuție consemnată de
Victor RUSU
LIMBA NOASTRĂ (2)
Desen de Ion Carp Fluenci
brazii
Zare-n depărtări de vis se pierde
Și dezmiardă rodnicul pămînt.
Cerul e albastru și e verde.
Cerul și pfimîntul una sînt.

dinspre
natură
spre
cultură


Graiul omenesc s-a născut din confluența naturii
și culturii.
Naturale au fost și rămîn necesitatea de exterio-
rizare a trăirilor afective și aceea de reflectare a con-
tactului senzorial cu lumea înconjurătoare. Trăirile
oamenilor și realitatea reflectată in sensibilitatea lor
fiind aceleași pretutindeni, exteriorizarea spontană a
primelor și reflectarea imediată a celeilalte sînt ase-
mănătoare, uneori pînă Ia identitate, în numeroase
limbi, dacă nu în toate — după cum lasă să se vadă
cele mai multe dintre interjecții și onomatopee.
Interjecțiile primare, expresii verbale neprelucrate
rațional, ale senzațiilor și dispozițiilor afective, une-
ori și ale voinței, ale „lumii" interioare a omului,
așadar, situează limbajul, implicit pe om, mai a-
A PRIVI
LA AGIGEA
M-am oprit mai intîi pe podul rutier de la Agigea, construcție de
mare îndrăzneală și ingeniozitate tehnică totodată, ce traversează Ca-
nalul Dunăre-Marea Neagră. De aici, de la aproape 40 metri înălți-
me, se desfășoară o impresionantă priveliște, mareînd atît spațiile
largi ale viitorului port, cele două ecluze, cît și traseul puternic con-
turat al canalului, în amonte, pînă departe către Cumpăna. Ca într-un
stup de albine, într-un permanent du-te-vino, sute de utilaje grele
trebăluiesc la cota zero sau pe esplanadele celor doi pereți ai cana-
lului. Se dislocă, în fiecare minut, mii de metri cubi de pămînt, se
transportă și se toarnă, în fiecare minut, mii de metri cubi de beton
însoțit de inginerul Aleș-andru Pălănceanu, parcurg întreaga zonă
in caro sucevenii au fost chemați să-și aducă contribuția la realiza-
rea acestei mărețe opere. Aflu că lucrează aici 700 de muncitori-
maiștri și tehnicieni bucovineni, 250 basculante de 16 tone și că ac-
tivitatea lor se întinde pe 12 kilometri. Pe lingă noi trec permanent
uriașe mașini din care ne zîmbesc, ne salută cu chipuri arse de
soare, oameni din Țara de Sus. Am cunoscut și am discutat cu cî-
țiva dintre ei, cu Mihai Dascălii și Aurel Dan din Suceava, cu Gri-
gore Marschievici și Constantin Olaru din Gura Humorului, Gheor-
ghe Cuciureanu și Anton Balan din Rădăuți, Vasile Rotaru din Cîm-
pulung Moldovenesc, Grigorc Rotaru din Fălticeni, am fost bucuros
să întîlnesc pe acest șantier pe frații Recalciuc, oameni de suflet
care, în drum spre acest șantier, întîlnind coloana cu artiști ama-
tori ce pleca spre un centru republican al Festivalului național
„Cintarea României", au ajutat la depanarea unui autobuz suce-
vean. Am vorbit despre performanțe, despre bucurii, despre neca-
zuri, despre dorul dc acasă, dar în special despre mîndria de a fi
contribuit Ia zidirea acestui obiectiv de interes național.
La întoarcere, în mașina pilotată cu măiestrie de șoferul Gheor-
ghe Boghian, răsună la stație apelul : „1217 vă caută centrala !“. Am
asistat la o discuție în care inginerul Alexandru Pălănceanu dialoga
dezinvolt despre ritm de înaintare, tone kilometri, ore-volan, mașini
reparate, stare de spirit etc., etc. Am părăsit șantierul gîndind la
ziua apropiată în care traseul vizitat va fi inundat și primele vase
vor parcurge acești ultimi 12 kilometri și cînd, pe alte șantiere na-
ționale sau pe drumurile de sub Obcinile Țării de Sus, inimi fierbinți,
ca această zi, de august, vor bate pline de emoție, mareînd, pentru ei
și pentru noi toți, că au fost bucovineni la Agigea.
Alexandru TOMA
proape de natură, de celelalte viețuitoare, care se
manifesta și ele sonor prin strigăte specifice. Inter-
jecțiile limbajului omenesc și strigătele animalelor sînt
elemente comune ale unui sistem elementar de expri-
mare : primul sistem de semnalizare.
Onomatopeele, prelucrări verbale, prin sunete spe-
cific omenești, și nu simple imitații sonore, ale efec-
telor acustice, uneori și vizuale, din lumea exterioa-
ră, tind să îndepărteze limbajul de natură, opumn-
du-i-1 : din ele au apărut primele cuvinte, suficient
de asemănătoare în multe limbi (precum denumirea
(Continuare în pag. IV)
Constantin DOMINTE
Cronică literară
Publicarea acestei cărți a etnoso-
ciologului sucevean Florin Bratu în
colecția Humanitas a Editurii Juni-
mea se justifică pe deplin prin sub-
stanța ei ; intr-adevăr, prin intenții-
le și prin substanța ei se subsumează
tradițiilor umanismului românesc și
răspunde unor necesități imediate ale
dezvoltării în contemporaneitate a
culturii noastre. Autorul nu ambițio-
nează desfășurări teoretice, de labo-
rator. Principala sa intenție este de
a face o expunere de motive cuprin-
zătoare in favoarea unei cercetări
temeinice a culturii populare națio-
nale în totalitatea ei — cu mijloa-
cele pe care le pune la dispoziție
știința și tehnica modernă și benefi-
ciind de amplele spații libere pe care
le pun la dispoziție relațiile interdis-
ciplinare. O astfel de abordare se
impune acut să fie efectuată acum,
în acest moment al evoluției civili-
zației noastre, și in afara prejudecă-
ților de orice natură. „Cultura popu-
lară sau virtuțile permanenței'' este
nu numai scrierea unui etnograf stă-
pîn pe ultimele realizări ale acestei
științe și pe obiectele cu care aceasta
vehiculează, dar și a unui om de
cultură implicat nemijlocit în acțiu-
nea de modelare a eu-lui colectiv al
unei națiuni care traversează un mo-
ment decisiv al devenirii civilizației
sale.
După cum avertizează și subtitlul,
lucrarea aduce „contribuții asupra u-
nor elemente ale universului de gm-
dire, creativitate și sensibilitate ro-
mânească" în substanța lui actuală ;
dincolo de încercările de circumscrie-
re, delimitare și definire a culturii
populare, autorul este preocupat, mai
ales, de fenomenele care se produc în
momentul de față în interiorul ei,
bineînțeles, de consecințele lor. Sînt,
așadar, avute in vedere mutațiile ire-
versibile care au loc in cultura popu-
lară și, pc alocuri, cele care țin de
domeniul iminenței ; unele dintre ele
benefice, deci cărora nimeni nu are
interesul să le obtureze cursul, altele
primejdioase sau de-a dreptul nocive.
O parte clin caracterul, să zicem așa,
tonic al cărții emană din faptul că
Florin Bratu este convins că aseme-
nea mutații pot fi stopate și elimi-
nate, fie pc cale instituțională, fie
datorită legilor interne ale fenome-
din secțiunile ei, o apăsată intenție
demonstrativă ; el ortul autorului de
a aborda cultura populară din mai
multe unghiuri de perspectivă este
intru totul meritoriu și conferă căr-
ții necesara coerență internă, în ace-
eași măsură in care o apără de de-
scriptivism. Fiecare dintre aceste
perspective aduce cu sine disocieri
necesare, contradicțiile intrinsece ale
fenomenelor nefiind evitate, chiar cu
riscul, deosebit dc mare, de a nu se
pledoarie pentru
veghere la destinul
culturii populare*)
nulul cultural. Dar robustețea ei dc
concepție ține, in primul nud, de
faptul că autorul nu se aliniază ace-
lor cercetători care văd cultura popu-
lară ca aparținind de etape revolute
ale societății umane, ci o consideră
vie și productivă în plină civilizație
contemporană ; el se integrează astfel
celei mai solide și mai lucide orien-
tări din etnografia veacului nostru
și concluziilor la zi ale cercetării et-
nosociologice actuale.
„Cultură și civilizație sau virtuțile
permanenței" dovedește, prin unele
oferi totdeauna o explicație sau o
soluție personală. Se pare însă că a-
cest risc este deliberat, autorul spe-
rmei, probabil, în secret să incite spi-
ritul polemic și generoasa ambiție
creatoare a specialiștilor în materie.
Dincolo de această obiecție, impor-
tant este că pot fi distinse în do-
meniul lui Florin Bratu o pluralitate
de unghiuri dc atac : al constituirii
(văzută ca un proces continuu in
stnnsă interdependență cu fenomene-
le psiho-socialc), al funcției (optîndu-se
pentru tripleta cognitiv-educativ-este-
tic), axiologic (după părerea noastră
insuficient aprofundat, din păcate),
al perspectivei (demonstrîndu-se cu
argumente suficiente indubitabila per-
manență a culturii populare), al vir-
tuților și funcțiilor integratoare (cu
care ocazie, recurgindu-se la numeroa-
se și eficiente nuanțări se dezbate
problema selecției valorilor). De altfel,
aceasta este și partea cea mai deplin
realizată a cărții, situație firească, dat
fiind caracterul ei interdisciplinar a-
doptat programatic.
Așa cum observam la început, vo-
lumul are și intenția de a se consti-
tui intr-o pledoarie (desigur, cu mij-
loacele pe care le oferă cercetarea
științifică) pe de o parte pentru ne-
cesitatea acută de instituire a unui
program de abordare multidisciplina-
ră a culturii populare, iar pe de
alta pentru vehicularea valorilor ei cu
maximă responsabilitate și competen-
ță. Aici autorul dovedește o reală
apetență pentru polemică, virtualita-
te pe care și-ar fi putut-o pune în
valoare și în celelalte pagini ale
cărții.
Interesind, în primul rind pe spe-
cialiști, dar adresindu-se și celor care
răspund de destinul contemporan al
culturii populare, cartea etnosociolo-
gului sucevean beneficiază de statu-
tul unui demers absolut necesar.
Mihail IORDACHE
*) Bratu Florin, Cultura popu-
lară sau virtuțile permanenței.
Contribuții asupra unor elemente
ale universului de gindirc, crea-
tivitate și sensibilitate românească.
Rațiuni și funcții educative inte-
gratoare în societatea contempo-
rană, Editura Junimea, Iași, 1983.
HORAȚIU
STAMATIN
vitralii
incandescente
In Cutremurul cuvintelor (Editura
„Dacia", 1982) autorul apasă clapele
tuturor sonurilor poetice, întregul vo-
lum dînd impresia unui solilocviu
liric în care cuvintele cheamă spre
adîncimi nebănuite de suflet. De aici
dificultatea de a hotărî care dintre
formulele poetice ii sînt mal apro-
piate poetului. Cert este că de la
versul alexandrian, pînă la inovațiile
poeziei declarat moderniste, Petre
Bucșa se deplasează cu siguranță, u-
nica finalitate fiind aceea de a son-
da universul propriei existențe. Nu
se observă de-a lungul întregului vo-
lum nici cea mai mică intenție de a
șoca prin forme, cuvinte sau idei.
Autorul este un căutător al sinelui
prin poezie. Niciodată lumea nu-i
oferă poetului soluții definitive. Așa
se naște trăirea lirică. Dramatismul
reluării la nesfîrșit se traduce în
acest caz în nenumăratele întrebări
retorice. Nimic mai dramatic decît o
întrebare adresată nimănui, nimic mai
adine decît o întrebare a eului ră-
masă fără răspuns. Pentru că o ast-
fel de întrebare se va îndrepta asu-
pra tuturor celor dc azi șl asupra
celor ce vor veni după noi : „Cu
miinile cruce I, culcat într-o lotcă
un abur albastru, / ca o pasăre ?“
(„Elegie in albastru").
, Cu sondări Intr-o potențială stare
de lirism este firesc ca poetul să re-
flecteze asupra personalității sale ar-
petre bucșa
cutremurul cuvintelor
albastră / mă curge un rîu / cu ape
albastre, / un rîu fără țărmuri / și
fără de valuri11. / Spune-mi tu, mai-
că, tu / cea care-ai trecut / prin vă-
mile albastre, / cine, fără să știu, m-a
culcat / în această lotcă albastră / cu
fața spre cerul acesta / de in înflo-
rit / care se cerne deasupră-mi / ca
tistice. Nu o dată cuvîntul în sine
se transformă în obiect al reflecției :
„Dar apoi / cineva a născocit Cu-
vîntul / și ni l-a așezat — / rană
deschisă-ntre buze, / o rană ce sîn-
geră-ntruna / și nu se mal vindecă /
nu se mai vindecă...“ (Cuvîntul, o
rană).
Iubirea în sine devine prilej de
meditație. Fără dezlănțuiri violente,
evocată sobru, mai mult sugerată de
tonalități irizate, erotica lui Petre
Bucșa aduce pe undeva cu transcen-
derea eminesciană în vis, în ireal :
,,Să ne lăsăm, deci, pradă acestui rug
sublim, / Pe care am mai ars de-a-
tîtea mii de ori, / Pmă cînd timpul
ne mai iartă încă, / Pînă cînd ne-n-
groapă sub grelele-i ninsori 1_“ (Cîn-
tec de dor).
Deși aparent suficientă sieși, stră-
bătînd relativele trepte ale cunoaște-
rii prin întrebări („Cum va fi oa-
re / cînd vom pătrunde / cu prora
iubirilor / noastre-n niciunde ?“) și
prin soluții la fel de relative („Fiul
meu, orice cuvînt / Tot țărină-i, tot
pămînt...“), poezia lui P.B. devine
convingătoare, dovedindu-se pentru
poet un veritabil catharsis.
Octavian NESTOR
PROZĂ
ANIVERSARE
(debut)
Afară zăpada cădea liniștită,
cu fulgi albi, mari, leneși. în ca-
mera de zi, iluminată discret, cu
becuri ascunse privirii, ce ameste-
cau și estompau umbrele, Ion
Alexa fredona o melodie. Era
mulțumit, împăcat cu el însuși,
dar totuși n-ar fi putut explica
motivul acestei stări; întrebarea
perfidă plana undeva deasupra lui,
alungind ceața mulțumirii de sine,
începînd acum să-l tulbure cu per-
sistența ei sîciitoare. Se sculă din
fotoliu să meargă în baie să se
bărbierească, dar nu putu scăpa
de aburul îndoielii ce se ținea du-
pă el. De ce se simțise acu cîteva
minute atît de ușor, fără nici o
grijă ? Pentru că afară ningea atît
de frumos ? Pentru că azi e ziua
lui de naștere ? Poate pentru că
trebuie să sosească Ioana, ultima
lui cucerire ? Ioana I.. .
Ioana, ultima sa cucerire, mai
corect spus pe cale să devină ulti-
ma, cea mai fermecătoare femeie
apărută nu demult pe firmamen-
tul orașului. Păruse la început pur
și simplu inabordabilă, dar după
o curte asiduă, de mai bine de
două luni, acceptase în fine să-i
facă o vizită acasă.
Pînă în ultima zi nu fusese în
stare să aleagă, nu se hotărise
unde, și mai ales cu cine să-și
sărbătorească ziua de naștere. Voia
să petreacă, să uite de tot și de
sine însuși, ca niciodată pînă a-
cum, dar cu cine ? Cu prietenii ?
Ii vedea în fiecare zi, era sătul
de ei. . . Cu Ileana ? A devenit
plictisitoare cu poveștile ei inter-
minabile despre elevi, despre școa-
la unde e profesoară, cu preten-
țiile și aerele ei de prietenă „ofi-
cială", eventual viitoare soție. Ar
fi trebuit s-o termine mai demult
cu ea, dar îi fusese mila, mai ales
cînd îl privea cu ochii aceia al-
baștri, uimiți, speriați; dar știa
el bine că asta nu-i decît o mas-
că. Cu Silvia ? Nu!... E prea tî-
nără, un boboc, o gîsctiliță, stu-
dentă. îi dă mereu tîrcoale; în
fiecare zi telefoane; îl așteaptă
chiar la poarta spitalului, E ge-
nul de femeie „crampon", care,
după ce se culcă cu un bărbat,
nu-l mai slăbește deloc, asfixiin-
du-l cu dragostea ei...
Neli? Cu ea ar sărbători eve-
nimentul numai în doi, acasă, fără
să-i știe nimeni. O s-o amîie pen-
tru mai încolo. Nu era o femeie
cu care să ieși în lume, mai ales
după ce bea un păhărel în plus____
Ioana! Da, asta femeie ! Din
păcate nu-i sărutase pînă ,a,cum
decît podul palmelor, și din cînd
în cînd obrazul. Ce păcat! To-
tul trece atît de repede ! Cea mai
frumoasă perioadă în dragoste este
începutul, cînd totul este incerti-
tudine, vis, parcă te-ai afla la
poarta unui castel fermecat.. . Du-
pă ce treci poarta, nu mai știi ce
te așteaptă. Parcă Andree Mau-
rois scria undeva că iubirile încep
prin sentimente puternice și se ter-
mină prin certuri mărunte. ..
Ar bea ceva, ca să alunge sen-
zația de apăsare pe care începuse
s-o simtă în partea de sus a piep-
tului, la stingă. Scoase din bar o
sticlă și turnă puțin din licoarea
galbenă ca mierea. Simți cum li-
chidul alunecă pînă în stomac, fă-
ră să-i simtă gustul, parcă băuse
apă, apoi cum se înfierbîntă brusc,
ștergînd ca un burete zona din
stingă pieptului) în care începuse
să palpite ceva, nu-și dădea încă
scama ce: regrete, nemulțumire,
nostalgie, în fine, ceva care de-
venea din ce în ce mai neplăcut.
Parcă mai simțise așa, cîndva, de-
mult, părăsit de prima iubire, pe
un peron de gară, umed, în frig,
într-o seară ploioasă, cînd becu-
rile ardeau fără strălucire, iar în
inimă se căscase un gol ce se lăr-
gea din ce în ce mai mult. , .
„La naiba ! Totul e în regulă. ..
trebuie să fie în regulă I" își spu-
se el aprinzînd o țigară. Trecu a-
poi în fața oglinzii de cristal și
se privi atent, de parcă nu-și mai
recunoștea figura reflectată din
partea cealaltă. „Ești frumos. . .,
ești frumos. ..“ își spuse ironic.
Simți nevoia de a mai bea și mai
luă o înghițitură. „Ești bine, da...
dar în afară de asta, ce
mai ai? Patruzeci de ani?...
Diploma de medic ?, . . O mină
sigură, degete tari, ce spintecă,
taie burți, apendice, pune la loc
oasele rupte, zdrobite, scormoneș-
te prin mizeria umană, apoi coase
totul, pune în ghips ; dar lui, lui
cine să-i pună sufletul în ghips ?...
Femeile ?. ..“.
Rămase așa în fața oglinzii, ne-
mișcat, fără să mai vadă nimic.
Cristalul se tulburase, devenind
opac. Vru să mai tragă un .fum,
dar țigara arsese în scrumieră pî-
nă la filtru, rămînînd numai scru-
mul, ce păstrase forma celei ce
fusese cu puțin timp înainte o ți-
gară. Se gîndi atunci că poate
viața lui nu mai are mult pînă
să ajungă la „filtru" ; va rămîne
numai scrumul uscat, rece, pe ca-
re îl simte acum în fundul gîtit-
lui, cum coboară încet.. .
Suna cineva la intrare, sau poa-
te telefonul... O fi Ioana, Ilea-
na, Silvia, Neli, Viky, sau cine
mai știe cine. . .
Iși mai turnă un pahar, de da-
ta asta plin. Simți arsura după
prima înghițitură, dar haloul din
stingă pieptului se aprinse mai
tare, Închise ochii, și parcă nu
mai era nimic, nu mai auzea ni-
mic, nici soneria de la intrare,
nici telefonul, ce zbîrnîia nervos,
imperativ.
Afară ningea. Ningea ușor pes-
te zăpezile de altădată.. .
Liviu HAREC
X
X X
el scrijelește
cu o lamă vicleană
coaja bradului
trece un anotimp
cercul se naște
și o lacrimă
de rășină
șterge
urîțenia aceea
abia-nmugurită
X
X X
asemeni gardului comunal
proaspăt văruit
îți este chipul
tatăl nostru scria lozinci
cu vopsea roșie (pe gardul cel nou)
și roșii îi erau mîinile straiele
de nepătruns îți sunt ridurile
și carnea strivită de ele
nu o mai simți
cuvinte se scurg de pe chipul tău ca sudoarea
cît mai multe cuvinte
pe care nicicînd
nu le-ai fost rostit
X
X X
nu mai sunt țăranii
care de Ie bateai la poartă
iți dădeau o icoană pe sticlă
cum trăiau ei
în naivitatea geniului lor
precum Toulouse-Lautrec și ceilalți
mai ieri m-am întîlnit cu unul
care-și cumpărase un disc
și pe coperta căruia scria
„Tresors folkriques roumaines"
X
X	X
departe de oraș într-o cabană în patru ape
trăiește în zumzetul stupilor
(regina depune cinci mii de ouă zilnic
tot atitea cuvinte se cereau într-o proză
pentru revistele de peste ocean)
nu mai poartă nici ochelari fumurii și nici roz
scoate o filă fierbinte de polen
în spațiul interior se-ntîmplă ceva
odată cu amurgul care scade ușor
peste munți
X
X X
cineva
mă-ntreabă cu o malițiozitate voită
„cîți bani scoți de pe armura asta
de cuvinte"
dar cum inima lui e un muzeu
privind arta războiului
numai într-un singur fel
am putut să-i răspund
„pentru fiecare armură
cîștig doi soldați"
X
X X
o amică de-a mea
care face numai eseuri
m-a sfătuit imperios necesar	-t
„pleacă evadează
cumpără-ți o insulă în mările sudului
acolo vei scrie cele mai frumoase
cele mai lungi și cele mai atroce poeme"
am plecat mi-am cumpărat
singurătate
mi-am stors carnea ca pe o cămașă
leoarcă de senzații
dar în zadar
credeți-mă nici o iotă n-am reușit să însăilez
acum din nou acasă
„prea multă singurătate strică"
X
X	X
fata vidanjorului
caută schiloade păpuși de plastic
pe cimpul de gunoi al orașului
ce aspră înserare
Pagini bucovinene — II
NICOLAE CÂRLAN : Stimate ma-
estre Liviu Comes, vă aflați la Sucea-
va în calitate de președinte al juriului
celei de a XH-a ediții a Concursului
muzical de interpretare instrumentală
„Ciprian Porumbescu", dotat cu trofeul
„Lira de aur", concurs ce reprezintă o
modalitate majoră de omagiere a mare-
lui nostru muzician patriot. Vă invităm
să vă exprimați opinia în legătură cu
personalitatea lui Ciprian Porumbescu,
cu locul și rolul său în cultura noastră
muzicală.
LIVIU COMES : Ciprian Porumbescu a
marcat un moment important in istoria
culturii românești. Importanța activității
sale componistice depășește epoca in care
a trăit, fiind și astăzi dc o vibrantă
actualitate. Muzica Imnului dc stat al
Republicii Socialiste România este me-
lodia cunoscutului sau cîntec „Tricolo-
rul" ; Imnul Frontului Democrației și
Unității Socialiste este melodia cintecu-
lui : „Pe-al nostru steag", căreia i s-a
adaptat un text adecvat ; cîntecul său
de 1 Mai, sărbătoarea muncii și a pri-
măverii, se află și azi pe buzele tuturor.
Aceste trei cîntece ar fi suficiente pen-
tru a-i asigura lui Ciprian Porumbescu
un loc dc frunte in rindul marilor cre-
atori ai muzicii românești. La acestea
se adaugă și nemuritoarea „Baladă" pen-
tru vioară, opereta „Crai nou“ și „Rap-
sodia Română", precum și numeroase
piese corale și instrumentale.
El a continuat să rămină și după dis-
pariția-! prematură o faclă ce arde ne-
contenit, o lumină vie in spiritualitatea
culturii și istoriei românești. Ciprian Po-
rumbescu se înscrie în panteonul mu-
zicii românești ca un exemplu de artist
militant, profund inspirat de năzuințele
cele mai nobile ale poporului său, de
setea lui dc libertate și de dreptate.
N.C. : Sărbătorim anul acest., come-
morarea a 100 de ani de la moartea lui
Ciprian Porumbescu și aniversarea a 130
de ani de la nașterea sa. Mai mult, Ci-
prian Porumbescu este una dintre perso-
nalitățile a cărei sărbătorire a fost in-
clusă și în calendarul U.N.E.S.C.O. Cum
apreciați semnificația acestor evenimen-
te omagiale și care considerați că sînt
elementele lor mai importante pe plan
național
„Ciprian
Porumbescu
se înscrie în
panteonul
muzicii
românești"
Interviu cu compozitorul LIVIU
COMES
Mihaela Martin la Stupea
Foto : D. Vintilă
I..C. : Meritele lui Ciprian Porumbes-
cu sînt apreciate de mai mult timp de
conducerea de partid șl de stat, care a
hotărît ca cea mal importantă instituție
de invățămint muzical superior, Conser-
vatorul din București, să-i poarte nu-
mele, ca și comuna sa natală, în care se
află un muzeu și o casă memorială. în
multe orașe suit străzi care poarta nu-
mele lui Ciprian Porumbescu Și se afla
busturi ale marelui compozitor. In Su-
ceava se desfășoară an de an concursul
de interpretare muzicală „Ciprian Po-
rumbescu", dotat cu trofeul „Lira de
aur". Opera sa muzicală a fost tipa-
rită și înregistrată pe discuri, iar vieții
și activității sale i s-au dedicat studii,
monografii, lucrări muzicale, chiar și ro-
mane și filme.	.
Cu prilejul împlinirii a 130 dc am
de la nașterea lui Ciprian Porumbescu
și 100 de ani de la moartea sa, atît in
capitală cît și în alte orașe ale țării au
avut loc numeroase manifestări omagiale:
concerte, spectacole și simpozioane. Prin
organizarea acestor manifestări, oamenii
de cultură din patria noastră au răspuns
înaltelor îndemnuri ale secretarului ge-
neral al partidului nostru. tovarășul
Nicolae Ceaușescu, care la Plenara lăr-
gită a C.C. al P.C.R. din 1—2 iunie
1982 spunea: „Nu se poate vorbi de
educație patriotică, socialistă, fără cu-
noașterea și cinstirea trecutului, a muncii
și luptei înaintașilor".
N.C. : Știu că și dumneavoastră con-
siderați concursul dotat cu „Lira de aur“
ca avind o dubla semnificație: pe de o
parte, el reprezintă un prileț de eviden-
țiere, de lansare a noi talente tinere și
foarte tinere, iar pe de altă parte con-
stituie încă o modalitate de valorificare
majoră a moștenirii artistice a lui Ci-
prian Porumbescu. Vă rugăm să faceți
cîteva aprecieri în legătură cu aceste
aspecte circumscrise ediției de față a
concursului și să evaluați, în încheiere,
demersurile organizatorice.
L.C. : De 12 ani, copiii instrumentiști
din toată țara își dau intîlnire la Su-
ceava pentru a participa la o competiție
a tinerelor talente, devenită de acum
tradițională. La prezenta ediție care a
avut loc în anul aniversării celui al cărui
nume il poartă concursul, copiii de toate
virstele au înțeles să cinstească memoria
lui Ciprian Porumbescu printr-o parti-
cipare impresionantă — peste 200 con-
curenți — și printr-o pregătire artistică
dc înalt nivel. Eforturile depuse de ju-
riul concursului, pentru a alege dintre
atîția copii talentați pe cei cărora să
li se acorde premiile, au fost răsplătite
de bucuria de a prefigura prin această
strălucită generație de tinere talente vi-
itorul muzicii românești.
Pentru viitor, dată fiind popularita-
tea crescîndă a acestui concurs, consider
necesar să se studieze posibilitatea de a-1
încadra intr-un festival și de a-1 orga-
niza după normele concursurilor profe-
sioniste de interpretare, cu piese și etape
obligatorii, pentru a pregăti astfel ca-
drul adecvat transformării lui Ia momen-
tul oportun într-un festival și concurs
internațional.
Pînă atunci, cele mai calde aprecieri
organizatorilor și multe felicitări concu-
renților.
Discuție consemnată de
Nicolae CÂRLAN
PERMANENȚE
Niciodată aceste lucruri nu se vor repeta
niciodată nu vom mai fi tineri
niciodată nu vom mai muri
a doua oară
taci nu spune nimic despre noi
e un secret o mare tristețe
trecem pe străzile lumii
ca marii schiori printre bețe
o tu unde ești la această oră
de ce nu pot ști nimic despre tine
îmbrățișarea ta se îndepărtează
deși tu spui că dimpotrivă ea vine
întrebări iți mai pun cu toate acestea
cimitirul mai e tot acolo
tot se mai joacă în parcuri departe
meciuri ciudate de polo
tot mai ești vie și tot mă mai știi
tu cea pierdută în lume deodată
tot se mai mișcă deasupra
planeta noastră cea nemișcată
Nicolae PRELIPCEANU
5
._______________________________________________-
sa nazuim
Să năzuiin iubito cît mai suntem aici
Spre adevăruri crude și spre iubiri tirzii
Sub soarele amiezii ni-s umbrele prea mici
Iar graurii luminii s-au sinucis prin vii...
Am cumpărat un spațiu între pămînt și ger
Clădesc anume albe minuni fără contur
Mi-i frig de prea lumină și mă topesc de cer
Stăpîn deplin pe toate și golul dimprejur...
E locul unde-n arbori atirnă flori ciudate
Unde se-aud rostite ca niște vinuri rare
Cintările iubirii de nimenea cintate
Și unde-ajunși odată vom fi fără scăpare...
Profesorul Constantin Loghin
Dovedise că este „cel mai bun critic
și istoric literar din Țara Fagilor", cum
îi plăcea lui să spună, nu cu ingîmfare
ci conștient de valoarea sa. împrejură-
rile îi fuseseră protivnice, ca și lui E.
Lovinescu. Destinul lui universitar fuse-
se frînt. Rămăsese profesor de liceu cînd
l-am cunoscut în anul 1931. Ca să te
informezi în literatura bucovineană, tre-
buia să consulți scrierile sale, valabile și
astăzi : Scriitori bucovineni (1924), Is-
toria literaturii române din Bucovina
(1926), Anul 1848 în cultura și litera-
tura Bucovinei (1926) și Antologia scri-
sului bucovinean pînă la Unire (1938),
apoi zecile de articole și studii mono-
grafice, dedicate lui Aron Pumnul, Mi-
hai Eminescu, Alecu Hurmuzachi, Gheor-
ghe Hurmuzachi, lancu Flondor, Ion
Grămadă, M. Teliman, T. Robeanu,
Gheorghe Tofan, Vasile Gherasim ș. a.
Dominat de metoda didactică, Con-
stantin Loghin își alcătuia scrierile cu
permanenta grijă a profesorului eminent
de liceu care se adresează unui anumit
public. Abia după apariția monografii-
lor călincscienc, se va produce și saltul
calitativ in munca lui Constantin Lo-
ghin. Cea mai valoroasă lucrare a sa
va fi : Societatea pentru cultură și lite-
ratură din Bucovina (194.3).
în anii legăturilor noastre de priete-
nie (1931—1944), mi-am putut da sea-
ma de concepțiile critice ale unui om
deosebit înzestrat pentru munca literară.
L-am văzut și la masa de lucru și la
Biblioteca Universității. Am ascultat lun-
gile sale monologuri profesorale, fără
putință de-a fi întrerupte. El venea du-
pă I. G. Sbiera (Mișcări literare la ro-
mânii din Bucovina, 1890), Constantin
Morariu (Părți din istoria românilor bu-
covineni, 1894), Leonida Bodnărescul
(Autori români bucovineni, 1903) și N.
Cotlarciuc (Românii din Bucovina, 1906).
Lucrările lor, mai mult informative, fă-
ră valoare literară, l-au ajutat să-și al-
cătuiască Antologia și Istoria literaturii,
de care nu era mulțumit. Munca profe-
sorului nu era dublată de puterea de
informație și de sinteză, nici de talentul
literar. Mai cu seamă stilul operelor
sale nu-i putea deschide orizontul strimt,
provincial. De aceeași piedică se va lovi
și profesorul Leca Morariu care pregă-
tea și el o Istorie a literaturii bucovi-
nene, precum și trei monografii (Mihat
Eminescu, Ion Creangă și Ciprian Po-
rumbescu).
Era interesantă insă concepția lui
Constantin Loghin despre „scriitorul ro-
mân bucovinean" la care mă aliam fără
rezerve : „La stabilirea cetățeniei literare,
am pornit de la principiul că locul de
proveniență este indiferent pentru a-
ceasta, condițiunile esențiale pentru în-
cetățcnire fiind locul petrecerii scriito-
rului în cea mai mare parte a vieții,
dar mai ales în timpul creației literare,
opinia contemporanilor în această mate-
rie și subiectul scrierilor" (Istoria lite-
raturii, p. V). Demarcația demonstrea-
ză că profesorul Constantin Loghin a-
vea, in anul 1926, o justă atitudine față
de „provincialism", precum și față de
valoarea operelor literare.
Mai apropiat de profesorul Constan-
tin Loghin, am fost in Banat (1942—
1944). F.1 își continua munca sa neobo-
sită la Timișoara, ca redactor al Revistei
Bucovinei. Ne întîlneam des și publica-
sem un fragment dintr-un roman : Be-
ienirea Rădăuțului, studii istorice (Mor-
minte voievodale din Bucovina, Drumuri
rădăuțene, poezii, ș.a.)J Vremea, care u-
nește și desparte, a înălțat zidul ei de
umbră și intre noi. . .
Petru REZUȘ
George DAMIAN
DICȚIONAR
20. CAMILAR, EUSEBIU (7. X. 1910,
Udești — Suceava — 27. VIII. 1965,
București), gazetar, poet, prozator, dra-
maturg, traducător. Studii medii la Li-
ceul Ștefan cel Marc din Suceava, stu-
dii universitare la Iași, membru cores-
. pondent al Academiei din 1955. înain-
tea celui de-al doilea război mondial
duce o existență mizeră, alături de Mag-
da Isanos, soția sa. Nevoit să se între-
țină din expediente (fusese funcționar,
muncitor agricol sezonier, ucenic într-o
brutărie, lucrător ~ la o spălătorie, ușier,
copil de corvoadă), viitorul scriitor ca-
pătă de la început, poate prematur, o
înțelegere aspră a vieții, dar și deprin-
derea de a mttnei „pe- brinci* pînă la
istovirea totală. Astfel se explică, în
parte, extrem de bogata activitate pu-
blicistică și editorială.
Debutează în 1926 în „Moldova lite-
rară", cu un poem aflat sub influențele
incerte ale înnoirilor moderniste. în 1937,
un prim volum de versuri, Chemarea
cumpenelor, scris sub la fel de incerte
orizonturi simboliste, luminează un uni-
vers umil al suferințelor celor mulți. Vo-
lumul de debut în proză Cordun, pu-
blicat în 1942, după îndelungi avataruri
editoriale, dar cu aprecierea și sprijinul
lui Gamil Petrescu, rămîne pînă astăzi
una dintre cele mai bune scrieri ale lui
E.C. și ale genului. Surprinde aici uni-
versul unei copilării aspre, transfigurată
poetic prin cufundarea în mit și baladă.
Scriitorul dovedește certe aptitudini pen-
tru proza fantastică. în Prăpădul Solo-
bodei (1942), și Ăvizuha (1945), Eusebiu
Camilar pare preocupat de fenomenul
migrației rurale, generat fie de agresiu-
nea civilizației moderne, fie de cataclis-
me naturale, precum seceta sau foame-
tea. Calitatea scrierilor o dau aici nu
decupajul realității, ci arta prozatorului
de a manevra mulțimi și psihologii în
spații ale fabulosului folcloric. O lume
descrisă în largi tablouri delirante, cu
sonuri și colorit de calvar. Volumul Va-
lea hoților, din 1948, mai păstrează ele-
mentele de reală vocație artistică din
scrierile de pînă aici. După această dată,
după ce scriitorului i s-a reproșat rupe-
rea de realitate, asistăm la o regretabilă
deturnare a mijloacelor estetice și tema-
tice ale scriitorului. E perioada concesi-
ilor făcute derutantelor opinii critice și
curentelor de idei dogmatice din epocă.
Universul celui de-al doilea război
mondial formează tematica romanului
Negura (1949), unul dintre primele ro-
mane românești despre acest război. în-
depărtîndu-se brusc de uneltele de pînă
acum, scriitorul abordează fenomenul so-
cial al războiului cu mijloace ale expre-
sionismului și naturalismului. Neglijînd
narațiunea și personajul, romanul crează
o atmosferă sumbră, negarea nefilnd o
noțiune implicită, cît mai ales o conclu-
zie impusă de vocea autorului și cea
auctorială, vizibile frecvent în text, fapt
care dă scrierii o tentă de contrafacere
și didacticism. Privite din perspectiva
scriitor-operă la fel stau lucrurile și în
cazul romanului Temelia (1951). Roman
al colectivizării agriculturii (primul pe
această temă), Temelia este unul dintre
modelele de retorism, didacticism lozin-
card și idilism sentimental, lipsit aproa-
pe total de valori expresive. Majoritatea
scrierilor ulterioare vor fi rodul unei
abordări din perspectivele crizei de va-
lori literare a momentului. încercările de
revenire spre orizonturile spațiului bu-
covinean tradițional, spațiu care se do-
vedise fertil în primele sale volume
(Inimi fierbinți — 1956 ; Cartea pore-
clelor — 1957 ; Nopți udeștene -— 1960)
sînt în parte sortite eșecului. Poate doar
Cartea de piatră (Pădurea arsă și Car-
tea de piatră) cuprinzînd manuscrisele
nepublicate de autor, dar editate în 1981,
sub excepționala îngrijire și prefațare a
lui Constantin Călin, se apropie de fio-
rul existențial din perioada începuturilor.
Alte scrieri : Prin Țara de Sus (1948),
Păpucașii (1950), Pe drumul belșugului
(1951), Povestiri la focuri de tabără
(1951), Secerișul (1951), Intîmplări pe
Călmățui (1952), Gigantul din munți
(1952), Dreptul la viață (1953), Șantie-
rele lumii (1953), Istoria lui Ducipal
(1954), Livezile tinere (1954), Pasărea
de foc (1954), împărăția soarelui (1955),
Poarta furtunilor (1955), Stejarul din
Borzești (1955), Mitriță, feciorul Dumi-
triței (1956), Ziua cu ochi albaștri. File
cu amintiri (1956), Cărțile săgetătorului
(1957), Valea Albă — dramă în versuri
(1957), Cel din urmă apostol (1958),
Povestiri eroice (1960), Pămîntul zim-
brului (1962), Viforul (1966), Poezii (cu-
legere) 1964. A tradus din Aristofan,
Eschil, Ovidiu, Kalidasa, Pușkin, Gogol,
Tolstoi. A prelucrat ciclul 1001 de nopți.
O. N.
III — Pagini bucovinene
DE LA O LUNĂ LA ALEA	-------------------------------
cine are urechi de auzit...
Suplimentul literar-artistic al „Scinteii tineretului" a făcut
recent loc in paginile sale unei interesante anchete despre și pentru
tinerii scriitori. S-au lansat cu acest prilej întrebări incitante des-
pre condiția afirmării in contextul climatului literar actual, despre
relația creator — experiență de viață, despre implicare, generație
și solidaritate de generație.
O primă remarcă : au fost solicitați să-și spună părerea autori
aflați la început de drum, deci mai puțin cunoscuți, din diverse
zone ale provinciei, precum și din Capitală. Răspunsurile au reți-
nut atenția prin sinceritatea și îndrăzneala afirmațiilor, afirmații
care punctează nevralgii știute și totuși persistente. Unele dintre
acestea vizează conservatorismul diverselor reviste și edituri, în-
deosebi bucureștene. „Aici, zice Vasile Morar, trebuie să te pre-
zinți cu cărți de vizită pentru a ți se acorda atenție, sau să bați
zilnic poarta redacțiilor. Lucru ușor pentru un localnic, dar pentru
cei care stau la sute de kilometri in spatele Gării de Nord, faptul
este greu dacă nu imposibil".
Pentru că in momentul de față se poate vorbi pe drept cu-
vint de o pleiadă de poeți, prozatori și critici de talent, repre-
zentată nu doar de București, ci de numeroase alte centre geogra-
fice : Neamț, Botoșani, Suceava, Maramureș, Bacău, Hunedoara.
Arad. Și totuși accesul acestor tineri spre spațiul tipografic se re-
alizează cu mari mtîrzieri și dificultăți. Ce prejudecăți există ?
Opiniile participanților la anchetă le numesc cu curaj și fără oco-
lișuri. „Am văzut cum manuscrisele noastre, mărturisește cu amără-
ciune Tudor Cristca, zac uitate în dulapurile unor edituri, conform
prejudecății pe care începem s-o asimilăm noi înșine, că nu editurile
ci scriitorii sînt marii beneficiari ai publicării unor cărți"
Acestea și alte adevăruri rostite răspicat duc spre o singură
concluzie: „Poeții tineri risipiți pe întregul pămînt românesc nu
pot, poezia lor nu ne dă voie, fi lăsați de-o parte" (Marin Lup-
șanu).
Cine are urechi de auzit să audă !
loanid DF.LEANU
FELURIMI
de gustibus et coloribus...
„Văd bine că o să trebuiască să mă decid pentru că dacă nu mă
decid dumneavoastră o să mă luați de ceafă și o să mă dați pe ușă
afară. Acum că am vorbit și am prins ceva mai mult curaj, știți ce-aș
vrea de fapt ? Niște chiloți de damă... Lungișori. Cu o dantelă creață
jos, care să formeze volănașe și cu o fundiță petrecută frumos prin găuri
peste volănașe și la capete legată cu un nod în formă dc anghinare.
Aveți așa ceva ?... Și ce greu mi-a venit să vă vorbesc despre asta. O
să fie nebună de bucurie. Am să-i spun : du-te să schimbi cearșafurile,
și o să rămină mirată și o să se ducă să le schimbe și o să dea peste
chiloți ! Ah ! i s-a înțepenit capul. Cutiile astea așa de mari e un chin
să le deschizi și să le închizi. Am reușit. Atîta chin pentru un fleac
Aștia-mi plac care au dantela mai creață pentru că la margine fac o
spumă... Fundiță, albastră ? Nu. Roz e mai vesel. N-o să i se rupă prea
repede ?... Cum este ea așa muncitoare și nu stă o clipă ... măcar să
aibă întărituri. Mie mi se pare că sînt rezistenți, și dacă și dumnea-
voastră spuneți la fel... Și materialul este bumbac ? Foarte bine țesut.
Sigur că o să-și dea seama, sigur. Și n-o să rabde să-mi spună. Îmi plac,
o să spună și atît. Fiindcă e scumpă la vorbă, insă spune atît cît e necesar.
Ce măsură ?... Acum cred că sînt pierdut. Ia să vedem, întindeți-i... F.a,
știți ? este rotundă ca un bostanei. Pentru crac are nevoie dc cel puțin
cît au ăștia talia. Și măsura asta spuneți e cea mai mare pe care o
aveți ? Dar parcă sînt de fetiță. Cinei avea douăzeci de ani i-ar fi căzut
perfect... insă am ajuns bătrîni. Firește, dumneavoastră nu puteți face
nimic. Nici eu“. (Merce Rodoreda, „Astra", 5/1983, p. 16).
„Picioarele subțiri nu m-au atras niciodată prea mult, dar avînd
în vedere că eu, ca nebăutor, trăsesem un păhărel (sau poate două)
începusem să văd dublu". (Visvaldis Lâms, „Traseul", 1983, p. 133).
Dumitru BRĂDAȚAN
LIMBA NOASTRA
(urmare din pag. 1)
c ii c u l n i, după cintecul păsării), cum sînt și unele
cuvinte infantile (precum denumirea mamei).
Spre deosebire de celelalte vietăți, omul nu a ră-
mas însă numai o iiință senzorială, ci și-a adăugat
și dimensiunea rațională. El a întreprins analiza rea-
lității obiective, unitare, în intenția de a o înțelege
și cunoaște, pentru a o exploata în folosul său. Re-
flectarea cugetării asupra realității, a analizei unită-
ții lumii în graiul viu s-a produs însă în mod diferit
de la o comunitate umană primitivă la alta, incit
limbajul, specific omului in opoziție cu celelalte vie-
țuitoare, ca instrument de cunoaștere mijlocită — prin
gindire — a realității, altfel spus — ca sistem de
semnalizare secund, apare aproape de la început in-
tr-o varietate de limbi, acestea înfățișindu-ni-se drept
convenții sociale, aidoma unor produse adăugate de
om naturii, cum sînt, de exemplu, uneltele și, intr-o
epocă mai tirzie, diferitele instituții.
CONSEMNĂRI
INTERVIU	■■■ -
(Urmare din pag. 1)
Cînd, în anul 1963 se semna actul de
naștere la Suceava a unui institut peda-
gogic, se răspundea comenzii sociale de
pregătire a cadrelor didactice pentru în-
vățămîntul gimnazial din nordul Mol-
dovei și, în același timp, se relua o veche
tradiție a învățămîntului superior ro-
mânesc din Bucovina. In cele două de-
cenii de activitate, paleta comenzii so-
cial-economice se diversifică, detcrminînd
transformarea institutului pedagogic in
institut de Invățămint superior care pre-
gătește ingineri și subingincri în tehno-
logia construcțiilor de mașini, subingineri
în tehnologia produselor alimentare, pro-
fesori de istorie-geografie, profesori de
limba și literatura română, limba fran-
ceză sau germană ; pe parcursul activi-
tății sale, institutul a pregătit și profe-
sori de matematică-fizică, profesori de
educație fizică și informaticieni cu pre-
gătire postliceală.
Vorbind despre personalitatea actuală,
distinctă, a institutului sucevean, relie-
făm pe de o parte profilul mixt, tehnic -
pedagogic cu o structură adaptată din
mers cerințelor dezvoltării economico-so-
ciale generale și in teritoriu, iar pe dc
altă parte consolidarea unor constante
ținînd de calitatea pregătirii studenților,
amplificarea vieții științifice, creșterea ro-
lului de animator și polarizator al vieții
spirituale din această parte a țării.
Un corp profesoral valoros, format din
specialiști cu o bogată experiență, dar și
foarte mulți tineri dornici de afirmare,
studenți inimoși, care, prin muncă pa-
sionată și satisfacții autentice, depășesc
foarte repede „complexul provinciei", o
bază materială ultramodernă, sînt numai
citeva din elemente ce definesc persona-
litatea acestui tînăr și minunat templu
universitar sucevean în care se formează
caractere și se șlefuiesc cu pricepere și
migală inteligențe care contribuie la tra-
ducerea în viață a idealurilor noastre de
progres și civilizație.
REP. : Invățămint — cercetare —• pro-
ducție, triada definitorie pentru școala
românească, a cunoscut și la Suceava o
integrare specifică. Cu ce rezultate se
prezintă acum sucevenii în această di-
recție ?
I.B. : întregul proces de pregătire a
studenților se desfășoară în concepția in-
tegrării organice a învățămîntului cu cer-
cetarea și producția. Cum am înțeles
noi, sucevenii, să punem în practică acest
deziderat al învățămîntului superior ro-
mânesc ? Mai întîi ne-am clarificat foarte
exact care sînt coordonatele și exigențele
actuale și de perspectivă ale domeniilor
în care își vor desfășura activitatea vi-
itorii absolvenți.
Am găsit forme adecvate de integrare
pentru fiecare an de studiu și speciali-
zare din structura institutului.
De la an la an, studenții noștri își
asumă cu tot mai mare răspundere con-
diția de „părtași" la realizarea planu-
lui de cercetare științifică, proiectare și
microproducție al institutului.
Colaborarea pe bază de contract cu
unități economice a condus la creșterea
de la an la an a contribuției activități-
lor proprii la autofinanțarea institutului;
în anul 1983 veniturile rezultate din ac-
tivități de integrare reprezintă peste 5O»/o
din planul de cheltuieli bugetare.
Lucrările de diplomă ale absolvenților
înglobează, în marea lor majoritate, nou-
tăți științifice și tehnice, propuneri de
brevete de invenții, rezultate aplicabile în
producție și în viața social-culturală.
REP. : Care sînt coordonatele activi-
tății cultural-artistice a studenților su-
ceveni f
I.B. : încă din primii ani de existență
a institutului, studenții suceveni s-au re-
marcat printr-o gamă variată de activi-
tăți cultural-științifice. Experiența de
două decenii arată că viața cultural-ar-
tistică studențească poate fi bogată și in
centrele universitare mici, fără case de
cultură și cluburi special amenajate, cum
întîlnim în marile centre universitare.
Dorim să nu se înțeleagă greșit raportul
dintre amplele posibilități ale centrelor
cu zeci de mii de studenți și posibilită-
țile mai modeste ale centrelor mici. Nu
ne putem propune comparații cu privire
la numărul de formații artistice, ci nu-
mai la nivelul pregătirii lor. Ne putem
mîndri cu faptul că, an de an, numărul
artiștilor-studenți, raportat la totalul stu-
denților a fost în continuă creștere, de-
pășind constant media pe țară.
Genurile de artă „acoperite" de stu-
denții suceveni sint relativ numeroase :
poezia și proza, pictura și caricatura,
satira, umorul și brigada artistică, tea-
trul și montajul, muzica clasică, muzica
ușoară și muzica folk, dansurile și cîn-
tecul popular, datinile și obiceiurile
populare.
In semn de prețuire și respect pen-
tru nestematele folclorului din această
veche vatră de spiritualitate românească,
studenții suceveni s-au remarcat la toate
fazele naționale ale Festivalului artei și
creației studențești, prin repertorii și ni-
velul înalt de interpretare al ansamblu-
lui folcloric „Arcanul", distins cu nume-
roase premii.
Cenaclul „Euscbiu Camilar", ca și ce-
naclul de muzică și poezie „Serile stu-
dențești sucevene" întregesc imaginea vie-
ții cultural-artistice din acest institut.
Faptul cel mai important insă ni se
pare a fi depășirea stadiului de activi-
tate artistică „pentru sine" și apariția
tot mai frecventă a formațiilor institu-
tului pe scenele caselor de cultură, ale
cluburilor muncitorești și căminelor cul-
turale.
• Tipărituri
Cercetarea satului medieval românesc. în general, a constituit în
cursul ultimului deceniu, mai ales, una din preocupările majore ale ar-
heologiei românești.
In acest domeniu, se cuvine să se evidențieze, îndeosebi, realizările
importante obținute m Moldova.
Intre acestea se înscrie, neîndoielnic, recenta monografie elaborată
de cercetătorii M. D. Matei, Em. I. Fmandi și O. Monoranu, Cercetări
arheologice privind habitatul medieval rural din bazinul superior al Șo-
muzului Mare și al Moldovei (secolele XIV—XVII), Suceava, 1982, pu-
blicată ca supliment (nr. 1) al revistei de istorie a Muzeului județean
Suceava. Lucrarea reprez.entmd cel de al doilea volum 1 continuă cerce-
tările întreprinse în aceeași zonă geografică, ce a constituit cindva nucleu
de formare a statului feudal de-sine-stătător, Moldova.
Abordind încă din primul capitol al lucrării ideea priorităților în
cercetarea arheologică a evului mediu pe teritoriul județului Suceava,
după un scurt, dar complet istoric al chestiunii, se scoate în evidență
multitudinea și importanța aparte a aspectelor pe care investigațiile în-
treprinse le-au urmărit, cu începere din perioada secolelor XII—XIII și
pînă în epoca secolului al XVII-lea inclusiv, subliniind, mai ales, pro-
blemele de ordin demografic, social-economic și cultural, specifice teri-
toriului județului Suceava dar in egală măsură, comune și restului spa-
țiului de la est de Carpați.
în capitolele următoare autorii prezintă pe larg principalele rezultate
ale cercetărilor arheologice efectuate în așezările medievale dc la Ber-
chișești, Liteni și Zaharcști, scoțînd în evidență vechimea locuitorilor pe
aceste meleaguri și continuitatea aproape neîntreruptă de viețuire umană.
Este demn de remarcat faptul că cercetarea arheologică a așezărilor
menționate a fost completată cu investigarea unor necropole din epoca
respectivă, obțmindu-se astfel date suplimentare privind anumite aspecte
demografice și de suprastructură. O mențiune specială o merită analiza
complexă pe care autorii au făcut-o structurii social-economice a satelor
cercetate, folosind metode de investigații riguroase și în multe cazuri,
noi.
însoțită de un bogat aparat critic, de un indice general onomastic
si toponimic, de anexe, hărți și o numeroasă ilustrație dc foarte bună
calitate, prezenta lucrare ni se înfățișează ca o monografie de ansamblu,
realizată la un înalt nivel științific.
Dr. Dan Gh. TEODOR
Notă :
1.	Primul volum a apărut in Editura Academiei și era semnat de Mircea
D. Matei și Emil I. Fmandi. Habitatul medieval rural din Valea Moldovei
și bazinul Șomnzului Mare, București, 1982.
•	Sub semnul poetului de la Mălini
A intrat in tradiție ca primele zile de octombrie să coincidă la
Suceava cu desfășurarea manifestărilor Concursului național de poezie
..Nicolae Labiș". O adevărată sărbătoare a poeziei tinere ce reunește
an dc an noi și noi aspirații la „grațiile muzelor". Și iată, această pres-
tigioasă intilnire cu poezia și cu exigențele artei sale, onorată de prezența
unor personalități ale vieții noastre literare, a ajuns Ia a cincisprezecea
ediție.
E suficientă o scurtă privire în urmă pentru a constata cu satis-
facție că festivalul dc la Suceava s-a dovedit a fi binevenit și rodnic.
Multe dintre numele notabile ale celor mai recente promoții de poeți își
leagă începuturile afirmării de trecerea pe meleagurile lui Labiș. Acesta
fiind de altfel și rostul concursului de a facilita „ieșirea în larg" a
celor mai talentați condeieri ce-și trimit producțiunile lor aici și a men-
ține aprinsă flacăra spiritului poeziei labișiene : lupta cu inerția. (/. B.)
•	Hora la Prislop
O manifestare devenită tradițională : ..Hora la Prislop". Și în acest
an, populara serbare de pe culmea domoală a muntelui Prislop a reunit
mii de participanți din cele trei zone etnografice dc confluență (Mara-
mureș, Suceava și Bistrița Năsăud), cărora li s-au adăugat numeroși
excursioniști. In cadrul pitoresc al înălțimilor silvestre au evoluat soli
ai artei populare din cele trei străvechi ținuturi. Spectatorii, cei care au
cutezat a urca pînă acolo, au fost martorii unei adevărate parade a
portului, cintecului și dansului românesc, întîlnirea prilejuind, in același
timp, un plăcut prilej de apropiere și cunoaștere între oameni. (I. B.)
•	Studii și cercetări
Inițiativa Casei Corpului Didactic și a filialei din Suceava a So-
cietății de Științe Geografice de a tipări un volum de Studii și cercetări
de geografic se adaugă, firesc, la șirul de demersuri de acest fel pe care
il fac de mulți ani aceste foruri dc educație și instrucție. Apărută sub
Îngrijirea profesorilor Ion Bojoi, Gheorghe Giurcă, loan losep și Dragomir
Paulencu, lucrarea cuprinde trei substanțiale capitole, referitoare toate la
geografia județului Suceava : Mediul înconjurător și probleme de geo-
grafie aplicată, Populație, așezări omenești, economie, Metodologie didac-
tică și de cercetare. Dintre studiile incluse in volum, toate deosebit de
pertinente și aflate sub zodia celor mai adecvate metode de cercetare,
de un interes aparte ni se par cele semnate de Ion Bojoi, Mihai Parichi,
Ion Scceleanu (Relieful structural din podișul Sucevei), Ion Gugiuman
(Principalele caracteristici ale elementelor fizico-geografice din Podișul
Moldovei și potențialul lor economic), Ion Popescu Argeșel, Radu Min-
drescu (Harta geomorfologică a depresiunii Pojorîta), loan losep (Tipo-
logia așezărilor rurale din Obcinele Bucovinei), Dragomir Paulencu (Pro-
bleme geografice privind dezvoltarea orașelor mici din județul Suceava),
Maria Lucacl (Hidronimele din Moldova..) (L. M.)
•	Artă monumentală
La Suceava, in zona industrială a orașului, unul din pereții halei
centrale a întreprinderii dc Utilaje și Piese de Schimb a primit de curînd
însemnele frumosului, datorate lucrării în mozaic (contractată dc către
Comitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă Suceava), realizată
de artiștii plastici Traian Brădean și lacob Lazăr. Țesut din plăcuțe de
ceramică smălțuită (glazurată), impresionantul ansamblu evocă virtuțile
omului în ipostazele esențiale ale muncii și creației. întreaga imagine,
structurată pe trei registre juxtapuse, cu legături judicios gîndite de semne
plastice, semnifică unitatea dintre muncitori, țărani și intelectuali, con-
stituindu-sc într-o înălțătoare cîntare a omului.
în spațiul dintre imaginile simbolice ale figurilor — ample desfă-
șurări de alburi sidefii —, elementele stilizate de arta populară întregesc
expresia suprafeței. Zecile de tonuri de ocru cu inflexiuni aurii din cîmpul
ce se constituie ca fundal, participă complementar la conturarea și susți-
nerea mesajului ideatic al lucrării.
Putem spune, deci, că de aici înainte oamenii care lucrează în
această zonă industrială, și nu numai ei, vor începe ziua sub semnul
frumosului, sub semnul admirabilei lecții de artă ce ne-au oferit-o cei doi
artiști. (Ion CARP FLUERICI)
REALIZATORI : Ion BELDEANU, George DAMIAN,
Viorel DÂRJA, Ion CARP FLUERICI, Mihail IOR-
DACHE, Gh. LUPU, Marcel MUREȘEANU, Ion PA-
RANICI, Mircea TINESCU, Alexandru TOMA.
Tehnoredactare : Valentin MILICI
COMITETUL JUDEȚEAN DE CULTURA
ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA SUCEAVA
Str. Mihai Viteazul nr. 48