[2] 2 CONSTITUŢIE ŞI ADMiNISTRAŢIE ----�-----------. sau controlul unei representaţiuni a vechilor staturi generale, care, după ce nu ştiuse a fi admise, ca un factor esenţial şi regulat, nefiind interesate din causă .că nici nu reprezentau decăt clasele scutite, nici nu se mai intrunise pentru ultima oară decăt la 1593 şi la 1614. Domnea absolutismul, pentrucă toată voinţa statului se concentra in persoana regelui, şi se executa in variiie direcţii fără nici o ingrădire numai de funcţionari numiţi, cari vedeau in funcţiune asigurarea existenţei lor; - ear faţă cu miile de funcţionari cari găndesc şi lucrează in stat locuitorii erau re­ duşi in mod pasiva privi ceea ce se petrece in stat, şi nepu­ tend avea o activitate in afacerile publice siliţi erau a urmări numai satisfacerea intereselor şi dorinţelor lor materiale. Această stare se mai poate mănţine, căt timp şefii sta­ tului au simţul datoriei şi sunt capabili, şi căt timp şi func­ ţionarii sunt insufleţiţi de aspiraţii mai inalte in indeplinirea funcţiunilor, condiţii cari lipseau in Franţa sub ultimii doi regi ai secolului trecut. Pe Iăngă acestea insă ordinea de lucruri constituită in stat, era cu totul pernicioasă pentru desvoltarea conştiinţei publice şi pentru formarea simţului dreptului; pentrucă nu toţi cetăţenii contribuiau la sarcinele şi impositele cerute in stat. Numai clasele de jos, ţărănimea şi burghezi mea de jos din oraşe, indeplineau variile prestaţii ŞI irnposite, neechitabil împărţite şi executate, ear clasele inalte cler, nobilime şi chiar burghezi mea inalta de prin oraşe nu găndeau decăt a-şi conserva variile privilegiuri şi scutiri introduse şi acordate odinioară ca echivalent pentru datoria ce avusese a implini prin serviciul de armată, prin distribuirea justiţiei, prin menţinerea poliţiei, şi a mesurilor poliţieneşti in circumscripţia teritoriilor lor; şi pe Iăngă toate aceste scutiri mai participă ăncă şi la onoruri, emolumente şi foloase de tot felul acordate din partea sta­ tului. Nu aveau dar decăt privilegii şi favoruri, fără a avea simţul datoriei cătră stat din a cărui mărime şi prestigiu trăgeau foloase. -- In urma unei asemenea stări de lucruri, marea mulţime a locuitorilor nu putu decăt să fie predam. nită de ură şi invidie neimpăcată contra claselor privilegiate, [3] 3 CONSTITliŢIE ŞI ADMIl\ISTRKfIE ----------------�----�----------- să fie ostilă stă rei de lucruri consacrată in acest stat, şi să fie instrăinată de acest soiu de stat precum era cel francez. Punctul de plecare al reformelor cerute, ar fi trebuit să fie recunoaşterea necesităţii desfiinţării la timp a privilegiilor, a supunerii tuturor la implinirea datoriilor deopotrivă către stat, a admiterii cooperării la stabilirea şi la executarea vro­ inţei statului, precum şi la regularea intereselor locale. In loc de aceasta, clasă inaltă şi a literaţilor din secolul trecut, fără să fi participat la necesităţile guvernului şi ale adminis­ traţiei şi fără prin urmare să le cunoască de aproape, discutau şi filosofau in mod diletantic asupra originei statului, dedu­ ceau in mod abstract statul din eul sau din natura omului, proclamau drepturile naturale ale cetăţenilor şi a puterii pu­ blice şi stabileau regule după cari administraţia ar avea a se conduce. Predomniţi de un spirit democratic revoluţionar, ei cereau desfiinţarea a tot, pentruca apoi statul să se organi­ seze după concepţiile lor.·--Ăncă alţii credeau/că libertatea po­ litică putea să se infiinţeze in mijlocul unor instituţii cu cari ei erau deprinşi, fără a-şi da seama, că acestea erau cu totul contrare.- Resultatul acestor concepţii a fost consacrarea sau infiltrarea la urmă in capetele multora de noţiuni nesănătoase, sau vătămătoare pentru stat şi viitorul lui.-Alţii insă in do­ rinţa de-a găsî mijloacele pentru asigurarea libertăţii politice căutare a studia instituţiile Engliterei, singura ţară, in care de sigur absolutismul fusese invins de timpuriu şi in care atăt libertatea politică, căt şi cea civilă şi socială erau ga­ rantate. E meritul in deosebi al lui Montesquieu, a fi comunicat nu numai Franţei dar şi continentului, in renumitul seu tratat «Esprit des lois» cele dintăi noţiuni asupra organismului pa· litic al Engliterii, a fi dat impulsiunea pentru introducerea instituţiilor parlamentare şi pentru intemeerea unui nou drept public supranumit constituţional. Iar influenţa lui Montesquien se resimte apoi la confecţionarea diferitelor constituţii atăt in Franţa căt şi in alte ţări ale Europei, in decursul şi in urma erei revoluţionare, intemeiate toate aceste constituţii pe fai- [4] 4 CONSTITUŢIE ŞI ADMINISTRAŢIE moasa teorie a separării puterilor cunoscută şi de alţii ina­ intea lui Montesquieu, dar dedusă de acesta, in mod deşi greşit insă original, din instituţiile statului englez. Montesquieu, ca şi alţii după el, e preocupat şi captivat de măreţul aparat al parlamentului şi de funcţionarea lui; el găndeşte că adoptarea instituţiilor parlamentare, precum func­ ţionau in Englitera şi aplicarea teoriei asupra separărei pu­ terilor ar putea asigura libertatea politică; el intrevede că statul englez era capabil de o desvoltare de puteri neobici­ nuite graţie instituţiilor de care el era dotat; dar nici el, nici contimporanii şi nici urmaşii lui imediaţi nu-şi dădure silinţa a cunoaşte desvoltarea istorică a instituţiilor politice la En­ glezi' raporturile dintre constituţie şi admininistraţie, in ce consistă « selfgovernement » şi efectele insernnate produse precum şi cum insă-şi instituţiile administrative constituiau un corectiv al instituţiilor parlamentare. Şi nici din «comen­ tariile lui Blakston» publicate acum 127 de ani, nu se putu afla natura instituţiilor engleze in intregimea lor. Sub influenţa acelor concepţii şi a ideilor lui Montes­ quieu considerate ca :adeveruri politice nediscutabile, lui Lu­ dovic XVI î se impune greaoa sarcină, a satisface dorinţa şi trebuinta reformei politice. Fără incredere intr 'insul şi in me­ surile nesigure şi nesatisfăcătoare ce i se propun, el se ho­ tăreşte a convoca pe vechii representanţi ai naţiunii. Dorinţele şi părerile exprimate de mandanţii lor in ca­ etele, ce aduceau deputaţii celor 3 ordine, culminau in cereri de atătea drepturi şi libertăţi exagerate, incăt nu s'ar fi putut prevedea cum un stat cu trecutul statului francez ar fi putut fi reorganizat într'un mod trainic. Se ilustra cu aceasta adevărul că in lipsa iniţiativei mo­ narchiei sau a claselor inalte, avend simţul datoriei către stat - societatea nu vedea in stat decăt drepturi şi foloase in mod nelimitat şi realisarea concepţiilor sociale nelegitime. Constituţiile ce se elaborează, conţin in frontispiciu de clara rea solemnă a drepturilor omului, lucru care a fost apoi urmat pănă in timpurile noastre, [5] CONSTITUŢIE Şl ADMIKISTRAŢIE 5 Toate puterile aveau să emane de la voinţa naţiunei, care in realitate nu era şi nu putea să fie decăt substituirea voinţei unei părţi a societăţii. Şi constituirea tutulor puterilor in stat, in judeţ, in co­ mună avea a se efectul prin alegere, drepţ ce se subinţelegea de­ odată ca un drept inăscut, dar pe care legea nu-l acorda fiecă­ ruia; nu-l acorda minorilor şi femeilor, ci numai cetăţeanului. Ear din deviza libertate, egalitate, fraternitate, numai egalitatea a avut un inteles practic, pentru că putea să con­ ducă la votul universal şi la terorizarea majorităţii prin mi­ noritate. - Constituţiile democratice şi liberale ale Franţei din epoca marei revoluţiuni n'au putut a da statului autoritatea cerută, n'au putut consacra, nici chiar libertatea politică, şi au produs efecte aproape numai În mod negativ, incontra claselor privilegiate. Nu e mirare că sub influenţa acestor constituţii, intreaga ordine in stat se disolvă, şi totul are a fi reconstituit. Cănd Napoleon işi aroagă puterea g!Jvernamentală in stat, el inlătură toate restricţiile constituţionale ca restricţii doc­ trinare, - şi ţinend seamă de dorinţele ŞI trebuinţele societăţii aşa precum era, el căutâ a o linişti şi a o satisface prin in­ troducerea unei bune legislaţii penale şi civile pentru regula­ rea şi ocrotirea intereselor şi relaţiilor 'private, prin introducerea unei justiţii destul de impartiale pentru judecarea acestor re­ laţii.-Mai cu seamă el introduce un aparat administrativ es­ celent sub raportul technic şi in stare a esecuta vroinţa puternicului imperat, imprumutănd acel aparat din timpul ve­ chei monarchii dupe ce se elirninase elementele feudale. Societatea fiind preocupată de interese economice şi nearătănd disposiţii la munca obicinuită şi cerută pentru in­ deplinirea indatoririlor in stat şi pentru stat, de aceea tot ce are a se indeplini in stat, se indeplineste de functionarii nu­ miţi, supuşi ordinului superiorului in trei grade: ca prefect, ca suprefect şi ca primar. - Precum pe lăngă imperat sunt consilii, cu nume parlamentare Însă numai cu insemnatate consultativă, asemenea şi pe Iăngă acei funcţionari mari sunt consilii, toate sub tutela funcţionarilor earăs fără insemnatate reală, căci aveau a delibera asupra unor afaceri economice [6] 6 CONSTITUŢIE ŞI ADMINISTRAŢIE mai cu seamă, şi erau mai mult cu scop de a suplini acţi­ unea funcţionarilor, astfel incăt aceste consilii nu puteau fi o pregătire sau o scoală pentru activitatea politică pe o scară mai inalta. - In vederea principiului separaţiei puterilor se de­ clară independenţa administraţiei ca un principiu in sensul că se poate suspenda acţiunea judecătorilor ordinari prin susci­ tarea conflictului de competinţă, că organele administrative judecă oarecari cestiuni de drept privat decurg end din relaţii dintre stat sau dintre administraţie şi particulari asupra cărora nu e indoială aiurea, că trebue a le defert justiţiei civile or­ dinare; că numai administraiiea are a .hotărl ceeace e act administrativ fără nici un amestec al judecătoriilor ordinare, că funcţionarul deşi responsabil in principiu, nu poare fi ur­ mărit decăt dacă consiliul de stat incuviinţiază, ceeace este un premiu de imunitate pentru administraţie şi funcţional i chiar cănd prin mesurile lor s'ar fi violat legi positive. Ear pentru a impedeca infrăngerea limitelor legale de cătră puterea statului, pentru apărarea drepturilor şi libertă­ ţilor publice, nici justiţia civilă ordinară nici chiar organele aşa numitei justiţii administrative representate de prefect, subprefect, consiliul general şi de consiliul de stat adoptat asemenea din organismul vechei monarchii, dar acum reconsti­ tuit, nu puteau exercita un control sau a oferi o garanţie. Căci justiţiei civile ordinare ii era interzisă posibilitatea unui amestec ceea ce nu era decăt o negaţie a controlului şi a ga­ ranţiei dreptului in stat; ear organele justiţiei administrative nu ne presintă decăt un simulacru de justiţie administrativă, in căt priveşte instanţele inferioare căci acestea erau compuse din agenţi amovibili a căror soartă aternă de vroinţa administraţiei centrale, şi intru căt chiar şi positia instanţei supreme de drept ad­ ministrative, a consiliului de stat, care are dealtmintrelea incon­ testabilul merit pentru formarea principiilor dreptului admi­ nistrativ, nu e asemenea independentă. - Sub scutul prestigiului napoleonian şi a unei administraţii centralisată şi biurocratică, escelentă, ingrijind de tot şi de toate, societatea e lăsată in pace a se preocupa numai de interesele economice, a se Îm­ bogăţi şi a prospera, dar fără a fi silită a munci şi a perde [7] CONSTITUTIE Ş[ ADMINJSTRA TIE 7 timpul in indeplinirea funcţiunilor pentru comună, judeţ sau stat, neavend alte datorii decăt a plăti impositele şi neinţe­ legend egalitatea sub raportul indatoririi celei mai grele cătră stat a serviciului deopotrivă pentru armată. Această societate neputenduse deprinde a inţelege ac­ tivitatea politică, n'are nici calitatea de a apreţia şi de a şti să menţină ordinea constituită in stat. După resturnarea lui Napoleon, cu toată restaurarea Bour­ bonilor, clasa insemnată şi avută a nouei societăţi se intoarce la doctrine constituţionale, pe �are le adoptă dela 1815- 1848. Pentru formularea, desvoltarea şi propagarea doctrinelor consti­ tuţionale, Benjamin rConstant prin scrierile lui, escelente prin for­ mă şi prin logică, are cea mai mare influenţă in această perioadă, ineăt teoriile lui servă ca un catehism pentru cele mai multe popoare de pe continentul Europei �i Americei. In ce consistă acest sistem zis constituţional şi cari sunt efectele produse? Punctul de plecare nu e puterea gu­ vernamentală a statului, ci puterea legiuitoare, eal' aceea se reduce la o putere executivă intru căt era considerată ca organ de executare a puterei legiuitoare, vroinţei căreia se consideră a fi supusă; ear intre acestea ca un membru inter­ mediar e puterea judecătorească, neapărată oricum şi societă­ ţei pentru apărarea sferei dreptului privat şi a dreptului penal. Inconvenientul acestei ordonati a pi.terilor fiind invederat, Benjarnin Constant simte necesitatea introducerii unei puteri ponderatoare, admisă şi in constituţia imperiului de odinioară a Brasiliei. Ca şi in constituţiile din anii 1790 şi următorii, vroinţa suverană a poporului e sorgintea tuturor puterilor, deşi in reali­ tate nu avem a inţelege prin acea voinţă suverană a poporului decăt o desfăşurare a tuturor intereselor societăţii faţă cu sta­ tul. Ca o emanaţie a voinţei generale, parlamentul omnipotent reclama dreptul a determina pe miniştrii care sunt siliţi a fi in perpetuă concordanţă cu majoritatea parlamentului, dacă vor să li se voteze budgetul pe fiecare an şi ăncă aceasta după o discutare specială a specialelor părţi; astfel că votarea bu­ getuiui pe fiecare an, se consideră ca dreptul principal al re­ presentaţiei naţionale, insă numai a camerei de jos fiindcă [8] 8 CONSTITUŢIE ŞI ADMINISTRATIE aceasta ar representa interesele acelora care plătesc impositele. Asupra felului şi a naturei unei camere de sus, societatea re­ măne in nedumerire, precum dovedesc incercarile de organi­ sare, cănd s'a crezut a o face a fi sau un receptacul al remă­ şiţelor elementelor din vechia societate, sau un » senat pon­ derateur », dar nici într'un cas ca un mare consiliu permanent al regatului menit a apăra ordinea fundamentală de drept a statului şi a societăţii. Capul puterii esecutive, regele, nu are o putere proprie hotaritoare, ceea ce se exprimă in mod suficient prin maxi­ ma: »Ie roi regne mais il ne gouverne pas«. - Deaceea de­ claraţia de resboi, incheerea de pace, incheerea de tratate nu sunt obligatorii decăt dacă representaţia naţională a consim­ ţit. - Dar dealtmintrelea capul puterii esecutive nici e hotă­ rit pentru totdeauna, el putend fi 'imperat, rege, president. Căci principiul suveranităţii poporului fiind un principiu su­ prem, puterea esecutivă a voinţei statului, nu e decăt un or­ gan al voinţei societăţii, care se schimbă după cum interesele ei sunt schimbătoare, şi după cum predomină cutare sau cu­ tare interese, - sau" după desiluziile şi neplăcerile mornentane ale societăţii. Insă reul cel mai mare e, că sub această or­ ganisaţie şi sub regimul zis constituţional se oferă şi mai puţine garanţii de imparţialitate şi de mdependentă. Par­ tidele politice ca grupări sociale in statul constituţional, ur­ măresc interesele lor egoiste şi luptă spre a dobăndi pute­ rea in stat, şi odată dobăndită, spre a avea influenţă asupra guvernului, Efectele unui asemenea guvern de partid, se manifestă intr'o esercitare abusivă a drepturilor autorităţii, intr'un eser­ ciţiu abusiv al dreptului de numire in folosul majorităţii şi in definitiv in lipsă de garanţii contra abusului autorităţii, ceea ce nu poate fi decăt o alterare a dreptului public. Intr' ade­ ver in contra cerinţei, că statul cu autorităţile şi cu organele lui are a apăra pe toţi de o potrivă, drepturile autorităţii se ex­ ploatează şi se esercită in mod abusiv, in folosul aşa numi­ tei majorităţi şi incontra acelora care sunt, sau bănuiţi a fi din oposiţie sau din minoritate. Nu se sfieşte a se urmări şi [9] CONSTITUTIE �I ADi\fIl'1"ISTIZATIE 9 a se şicana individul prin poliţie şi prin organul supus al mi­ nisterului public. Daca e vorba de siguranţă publică, de con­ firmare de foloase, sau de concesii, de presă şi intruniri pu blice, de evaluarea averii sau a venitului pentru aşăzarea im positelor: sub toate aceste raporturi legile respective sunt in aplicarea lor o ameninţare continuă pentru cei din oposiţie. Funcţionarul daca nu face parte din majoritate, dacă nu se bucură de protecţia unuia care e bine vezut in grupul ma­ jorităţii, sau daca nu isbuteşte a servi interesele majorităţii, sau a-i da chezăşie de o purtare conformă dorinţelor ei, el e schimbat; căci precum insuş guvernul e la disposiţia majori­ tăţii, asemenea intregul aparat administrativ e la disposiţia guvernului. Şi, ce însemnează aceasta, se poate lesne inţelege, cănd ştim că acel aparat administrativ, intr'o ţară ca Franţa e representat de vre- o 400,000 de functionari şi intregul a­ cest aparat stă la disposiţie, spre a influenţa alegerile pentru ca partidul să se menţină la putere, care e obiectivul prin. cipal al acti vităţii şi găndirii guvernului de partid şi a parti­ dului de la putere. - Ear garanţiile contra eserciţiului abusiv al autorităţii lipsesc in general, pentru că insuş consiliul de stat, cu toate formele adoptate pentru o mai buna judecare, nu are independenţa necesară J intrucăt şeful statului avea dreptul a lua o decisiune contrarie aceleia ce propunea con­ siliul de stat, şi spre justificarea acestui sistem se susţinea că ar fi pericole pentru libertatea administraţiei, fără de care res­ ponsabilitatea n'ar exista, dacă un corp aşăzat in centrul ţării ar putea controla din punctul de vedere legal actele tuturor autorităţilor administrative şi chiar pe acelea ale şefului sta­ tului, şi se credea deaceea că numai şeful statului ar putea indeplini aceestă misiune. (I) Pentru interesele locale in comună şi in district, sunt consilii formate prin alegere care ar fi indeplinind desideratul guvernării prin sine insăşi , care ar fi analoage, precum se măgulesc a crede, cu instituţiile administraţiei locale engleze, 1) V. Aucoc, Con lerences sur l'ud ministration el le droit administrauf (vol. 1, ed. 2 p. 585). [10] 10 CO"'STITUTIE :;;1 ADMINISTRATIE cunoscută sub denumirea de selfgovernement, dar care sunt in realitate contrariul de ceea ce in Englitera se inţelege prin selfgovernment. Căci prin selfgovernment in Anglia avem a inţelege indeplinirea in mod gratuit şi obligatoriu a tuturor funcţiunilor locale, din diferitele circumscripţii ale statului, de cătră persoane din diferitele trepte sociale, numiţi de autori­ tatea supremă pe viaţă. Dar societatea francesă nu inţelege a indeplini lucrarea serioasă, grea şi continuă in mod gratuit in administraţia lo­ cală, precum reclamă indeplinirea funcţiunilor pentru stat. Şi nevoind, ea se complace a crede, insălăndu-se, că ajunge la acelaş scop ca şi Englezii prin uşorul mijloc al alegerii pentru comună, pentru ar ondisrnent, pentru district şi prin indepli­ nirea mandatului de consilieri in consiliile acelor divisiuni te­ ritoriale spre indeplinirea atribuţiilor neinsemnate economice, rezervate acelor consilii, şi ea preferă a lăsa, a se indeplini toate realele indatoriri, afară doar de acelea de j urat in ma­ terie criminală şi de expropriere prin armata enormă a func­ ţionarilor numiţi, a căror existenţă constă numai in funcţiune şi care de aceea sunt siliţi a fi supuşi guvernului. Astfel nici simţul dreptului, nici conştiinţa responsabilităţii nu se pot des­ voIta, sau intărl, deoarece nu se recunoaşte că guvernarea şi administrarea unui stat nu are a se indeplini după bunul plac a cutării majorităţi, ci după lege şi drept. Şi aceste efecte ale regimului constitutional, nu s'au pro· dus numai in Franţa ci şi in alte ţări in care au străbătut teo­ riile constituţionale arătate. - Şi chiar in Prusia, a cărui rege fusese silit a decreta o constituţie, dupe care el are prero­ gative mai intinse, se reproduc aceleaşi efecte in epoca dintre anii r850- 1858; deoarece vedem că administraţia cu toată reputaţia moştenită de conştiinţă şi de imparţialitate a­ junsese a fi un instrument al partidului de la putere şi prin urmare parţială şiabusivă. Nu e mirare că in urma desilu­ siilor şi efectelor simţite incepu re a critica nu numai teoriile constituţionale aşa precum erau consacrate, ci regimul parla­ mentar şi' instituţiile parlamentare, crezend că parlamentul şi parlamentarismul ar fi causa tuturor relelor. [11] CONSTlTt'T1E �I All:'vllNISTlZATIE ------ Il Dar precum in secolul trecut, cănd era vorba de rea­ lisarea de reforme in sfera politică, instituţiile engleze exci­ tare interesul şi curiositatea şi prin aceasta sedeterminâ acel curent pentru imitarea lor in modul arătat, - asemenea acum după experienţa făcută şi după ivirea inconvenientelor regi­ mului zis constituţional, ear spre Englitera se indreptare spre a-şi da seama pentru ce in Englitera nu se produceau acele inconveniente, pentru ce statul se înfăţişează atăt de solid şi cu autoritate, incăt el e in stare a infrunta pericole şi a re­ solvi probleme extraordinare. - Căci de la 1688, in ur­ ma revoluţiei supranumită »glorioasă«, regimul consacrat in Anglia şi forma de stat ca monarchie constituţională, cu regim parlamentar nu au fost ameninţate; regimul parlamen­ tar se desvoltează, fără detriment pentru naţiune şi stat;- na­ ţiunea engleză arată şi desfăşură energie şi mijloace extraor­ dinare in resboaele de 7 ani, cu America şi mai cu seamă in resboiul de 25 ani, urmărit cu nespusă tenacitate spre com­ baterea revoluţiei franceze in efectele ei politice şi sociale şi spre combaterea lui Napoleon; ear statul dobândeşte o po­ si ţie dominantă pe mare şi in toate continentele Iumei şi re­ solvă in secolul al XIX grele probleme sociale şi politice fără a se sgudui autoritatea statului, precum e legislaţia in inte­ resul claselor de jos lucrătoare şi industriale, apoi emancipa­ rea Irlandezilor, cele trei reforme electorale din anii 1832, 1867 şi 1884, in urma cărora numerul alegătorilor s'a urcat de la 400,000, căt era aproximativ inainte de 1832 la 5 mlili­ oane şi mai mult. Din contra pe continent ţările dotate de regimul zis constituţional nu sunt scutite de revoluţii. Indeosebi in Franţa de la 1789 constituţia se modifică de vre-o 52 de ori; eal' intreaga ordine in stat se restoarnă in mod violent de vr'o 9 ori, fie prin plebea parisiană, fie prin armată, fie prin efectele invasiunei. - Tocmai cănd incepu să străbată convingerea a­ supra inconvenientelor teoriilor şi regimului zis constituţional, după anul 1850, se produce,-in urma studieri şi aprofundării instituţiilor engleze politice şi administrative, in desvoltarea lor istorică, căt şi in funcţionarea lor actuală, - o nouă miş- [12] 12 CONSTITUŢIE ŞI AD;\UNISTRi\ TIE care atăt in Franţa căt şi in Germania: acolo representată prin Toqueville, aci prin Gneist. Resultatul cercetărilor e: că greşit fusese a se fi preo· cupat numai de constituţia engleză şi de instituţiile purlamen­ tare precum se arătau in aparenta lor funcţionare. Că tot atăt de important ar fi fost a aprofunda organismul administrativ aşa precum se stabilise după o desvoltare de cel puţin 5 se­ cole şi care putea fi privit ca temelia şi ca corectivul intre­ gului regim parlamentar. Deosebirea intre acei iluştri bărbaţi e, că Toqueville in lucrareai neterrninată : s L'ancien regime« e preocupat de ceea ce i se pare că e reul cel mai mare in statul frances. El căutând a-şi da sama, analisează situaţia po· litică, administrativă şi socială a statului şi a naţiunei francese inainte de r 789, ne arată cum toate clasele, nefiind admise a participa la administrarea afacerilor locale şi in stat, erau in­ streinate de stat şi neavend simţul datoriei cătră stat şi sim­ ţul practic pentru trebuinţele statului şi privind relaţiile in stat numai prin prisma egoismului social se intreceau in actele re­ presentanţilor in cereri şi pretenţii excesive, accentuează relele şi efectele centralizărei enorme in stat şi stabileşte că decen­ tralizarea e mijlocul pentru a curma reul, - Gneist dincontra, aprofundează instituţiile politice in desvoltarea lor istorică, a­ preciază efectele produse asupra naţiuneişi fără a insista a­ supra decentralizărei, insistă cu deosebire a arăta pentru ce administraţia funcţionează in mod imparţial şi independent de guvernul ce se schimbă in urma efectelor regimului parla­ mental' (r). Incercănd acum a cunoaşte pentru ce in Anglia regimul parlamentar n'a produs aceleaşi efecte ca pe continent, nu pu- 1) Srierile principale a lui Cneist consultate şi in acest stueliu sunt: I. Cneist, Geschichte unel Gestalt -der Aernter III England 1857; ­ ed. 23 elin 1866 şi ed. 3 elin 11)93 sub titlul: Das englische Verwaltungsrecht: 2. Englische Conrnunal verfassung ed. r-a din 1860, eel. 2-80 din 1863 şi eel. 3-a din 1871 ; 3. Englische Verfassungsgeschichte 1882; 4. Das Englische Parlament 1886; 5. Verwaltung, J ustiz, Rechtswerg 1769, şi 6. Diferite alte mai mici scrieri precum Preussiche Kreissorelnung 1870; Rechtstaat 1872 Cesetz u. Budget 1879- [13] CONSTlTl'ŢfE ŞI AD�HNlSTRAŢIE 13 tem a nu inlătura mai intăi causele fictive ce pun unii pentru a explica acel lucru precum intre altele natura Englezilor, res­ pectul lor inăscut sau alte inăscute calităţi, - căci nu calită­ ţile determină natura instituţiilor, ci acestea au destoinicia a da simţului unei naţiuni o direcţie şi o deprindere, care după un spaţiu de timp pare a fi o calitate inăscută. In Anglia pănă la 1688 regele numeşte ăncă pe membrii guvernului seu, - care apoi e independent de voinţa majori­ tăţii parlamentului. Pentru cheltuelile curente sunt ăncă sufi­ ciente veniturile ereditare ale regelui; ear guvernul are o mare latitudine nu numai in afacerile din afară, dar şi in afacerile resboiului, ale finanţelor, in cele interne şi in cele bisericeşti. Abusul in să a prerogativelor regale provoacă isgonirea Stuar­ ţilor, instituirea unei noue dinastii şi regularea relaţiilor intre naţiune şi noua dinastie in unele puncte prin acea declarare a drep­ turilor, in urma căreia guvernul e lipsit de puterile extraor­ dinare de mai nainte. - De acum mănţinerea unei armate per­ manente aternă de la acordarea subsidiilor necesare pe fie­ care an din partea parlamentului; asemenea intrebuinţarea ba­ nilor publici e mărginită; apoi pentru diferitele trebuinţe ad­ ministrative, de vreme ce inainte guvernul putea să le reguleze prin o simplă ordonanţă, de acum se cer legi pe cari par­ lamentul are a le vota. - Dacă sub toate aceste raporturi, parlamentul, altfel ca in trecut, intervine tot mai mult in de­ taliurile administraţiei, mai cu seamă regele şi guvernul sunt siliţi a atirna de voinţa parlamentului, sau a camerei de jos incăt priveşte impositele şi subsidiile de care aveau trebuinţă pentru diferitele resboae. In privinţa acestui raport sub Wilhelm III (r689-1702) se recunoscu pentru stat necesitatea contractării unei datorii in ve­ derea resboaelor pe continent contra Franţei in suma exorbitantă pentru atunci de 365 milioane. Această datorie creşte in urma resboiului de 7 ani, a resboiului cu America, Ci resboaelor contra Franţei la suma inspăimăntătoare de 21 miliarde lei. Necesitatea Însă pentru guvern a obţine consirnţimentul par­ larnentului pentru atătea extraordinare sume determină con­ vingerea că un guvern nu poate să se menţie, fără a fi in [14] 14 CONSTITUŢIE ŞI ADMINISTI{AŢIE ' -------- ----'--------- concordanţă cu majoritatea partidelor, pentru ca mai tărziu însăşi majoritatea partidelor sau a partidului din camera de jos să determine guvernul. Chiar George III (r76o-r82o)deşi el e hotarit a impedica această formaţie a guvernului de partid şi deşi el dorea că voinţa monarchului in stat să prevaleze, e silit la 1782 a ac­ cepta un minister contra voinţei lui. Şi in urmă chiar el a trebuit să se convingă că iniţiativa intrun stat de atăta in­ tindere, şi cu atăt de varii interese, in lăuntru şi in afară, nu putea s'o aibă decăt guvernele de partid, compuse in mod solidar şi cu program unitar. In secolele trecute, cănd regalitatea avea atătea prero­ gative, o asemenea formă de guvern zis parlamentar ar fi fost insoţită de multe pericole pentru binele public, exerciţiul pu­ terilor publice de cătră guvernul partidelor ar fi putut fi cu totul abusiv. Insă un asemenea guvern de partid, cănd se formă şi se desvoltă, independenţa intregei administraţii din năuntru era asigurată contra influenţei partidului sau a guvernului. Un nou minister Whig sau Tory, putea să fie chemat a propune noue măsuri financiare sociale politice,- putea să dea o altă direcţie politicei din afară, insă administraţia justiţiei, admi­ nistraţia finanţelor, a poliţiei, acea militară căt şi cea biseri­ cească işi continuă mersul independent de schimbarea de guvern. Schimbarea guvernului, implică chiar azi schimbarea cel mult a vre-o 5 r din inaltii demnitari, care constitue guvernul sau care sunt pe Iăngă rege luaţi din familiile inalte ale par­ tidului ajuns la putere,-dealtmintrelea tot aparatul administra­ tiv şi intregul personal administrativ rernăn neatinse. Dacă insă independenţa administraţiei era asigurată cu toate fluctuaţiuni!e guvernului parlamentar, aceasta se dato­ reşte nu atăt respectului şi simţului de drept in sine a claselor diriginte in stat, căt acelei organisaţii administrative locale nu­ mită selfgovernment precum şi justiţiei administrative. Ca şi in alte ţări şi in Englitera statul exercită atribu­ ţiife lui varii prin organe in circumscripţii teritoriale mai mari [15] CONSTlTDŢIE ŞI ADMINISTRAŢIE 1.) sau mai mICI, in comitate, in cantoane, in oraşe şi sate,-insă toate acele funcţiuni nu se indeplinesc de funcţionarii numiţi de guvernul din centru şi a căror existenţă să reside in o­ cuparea funcţiei, ci pentru unele atribute de către comisii co­ munale pentru alte atribute de către funcţionarii singuratici numiţi dintre persoanele avute din acele circumscripţii sau din oraşe. Selfgovernment este un sistem de administraţie interi­ oară, căt şi un sistem de administraţie locală - in comitate, in districte şi in comune - prin funcţionari onorifici precum şi prin cornisiuni. Toate funcţiunile in sistemul selfgovernmen­ tu lui, fie superioare fie inferioare, sunt adeverate funcţiuni ca şi alte funcţiuni ale statului, cu aceleaşi drepturi, datorii şi cu aceeaşi responsabilitate, şi ele se indeplinesc de persoane din toate clasele sociale, care sunt in stare a indeplini indatoririle cerute de stat in circumscripţiile teritoriale. Toate funcţiunile şi toate insărcinările conferite din par­ tea statului prin numire se indeplinesc in mod gratuit şi fie­ care poate fi obligat prin amende de a indeplini funcţiunea şi insărcinarea conferită. Ca funcţiuni in sistemul selfgovernementului, pentru ad­ ministraţia locală sunt: vechi a funcţiune de »sheriff« numit dintre marii proprietari funciari din cornitat, avend acum corn­ petinţa mai cu seamă a opri pe turburătorii păcii şi pentru urmărirea lor, precum �i pentru apărarea ţării să ceară con­ cursul gloatelor. - Este apoi funcţiunea de » coroner « prin es­ cepţie ales pe viaţa avend competinţa, asistat de un juriu, a constata casurile de omor flagrant, precum şi a aresta pentru ca suri de »felony« �i altele. E apoi importanta funcţiune de judecător de pace introdusă ăncă pe la 1360, cu competinţa de a prinde, aresta şi a primi cauţiuni de la banuiţi, a exe cuta disposiţiile diferitelor legi poliţieneşti pentru diferite tre­ buinţe de timpuriu promulgate şi a numi pe agenţii subor­ donaţi, care numiţi »constables- , au competinţa a executa di­ feritele mesuri poliţieneşti, a indeplini executări administrative şi după ordinele judecătorului de pace a aresta şi a face cer­ cetări dorniciare. [16] 16 CONSTITUTIE :jr ALl\IlNISTJ' ::r(I.7:�JiS(f, JI,'alr!.1J EJf(f,I'I;Y.OJJ •••• 3) Nic, Chon. B},rl/,o, "ar KO'l(I/'O! sau �"!,(;(}'aI. - (�eofrroi de Ville­ Hardouin ed. \Vailly, Paris 1882. Blas et Commains, li Blac el li Comain.­ Henri ele Valenciennes ed. eac1ell1. Blas el COll1ll1ains, li Blac el li Commain,­ Robert de Clary ed. Hopf, Chrolliques greco-roll1anes. Berlin 1873. li Blaks et li Commains. Ansbertlls eel. Fontes rerum Austriacarum. Ss_ V, p. 44. 48, Blacorllll1 el ComanOrlll11. 1l0c. 1, 51-52. illachis et COl11mannis. [28] 28 RADl:L NEGRU Dunării, preţuiţi ca oşteni pe timpul lui Manuil acum. Aceasta o indică chiar contimpuranul istoriograf byzantin, Nicita Cho­ niatul, la a. I I99, zicend că « Scyţii, cu o ceată de Vlachi, tr ecure Dunărea şi năvălire in Thracia,i fără ca să facă menţiune de o anterioară retragere a Vlachilor Mysieni peste Dunăre. (1) Vlachii ce vin cu Scyţii (Cumanii) de peste Du­ năre, spre a lupta pentru Domnul Bulgariei şi Vlachiei, Ioan­ nitiu, nu pot fi decăt Romăni din stinga fluviului, cari, după toate indiciele, sta intr'un raport mai strins cu imperiul Ase­ neştilor. Acest imperiu e privit de intemeietorii sei, ca şi de scriitorii contimpurani, drept reinfiinţare a vechiului imperiu bulgar, imprezmă/ld pe Romăni şi Bulgari precum fusese mai inainte. Această calificare a imperiului Aseneştilor, pe Iăngă ştirile despre retragerea lor peste Dunăre şi participarea po­ pulaţiunii de aici la luptele lor, admite inţelesul că şi in acest nou imperiu Romănii din stinga Dunărir, intru căt nu erau supuşi altei stepăniri, aveau o posiţiune analogă celei a de pe timpul primului imperiu, carele exercita un fel de st epănire şi asupra părţilor de la miază-noapte de Dunăre, in aşa nu­ mita Bovlyaf!ia sxs'i{hv TOV "La coo» noccqioî; a istoricilor by­ zantini. Şi in adever, Aseneştii se numesc Domni (Irnperaţi sau Regi) ai Bulgariei şi Vlac/ziei, deosebind astfel doue ţer'î in imperiul lor. De la intemeietorii imperiului, fraţii Petru şi Asean, nu ni s'au păstrat documente, din care să se poată constata titlul lor. Scriitorii contimpurani ii numesc Domni ai Vlachilor şi Bulgarilor sau numai căt ai Vlac/: ilo r} şi numai ştirea că ei se retrăgeau peste Dunăre, pentru a-şi aduna oşti, dă a cu­ noaşte că ei au atras in sfera puterii lor şi pe Romănii din stinga fluviului. De la al trei le frate, Joaniţiu (II 96-- 1 207), care le-a urmat in domnie, avem corespondenţa lui cu Papa Inno­ cenţiu III. In această corespondenţă, Ioanniţiu poartă titlul: »Imperator (sau Rex) totius Bulgariae et Vlac/uae« (pe lăngă 1) Nic. Chon. p. 663. 1:x,/)t9'UI I-ur/'t /(oif?as B},/XOJV TI)'}! J1aTf.!0'J-' Ju/.,­ /lrl.'J17:ES Tol� fJ(Jf.,'Xt%Ol.; 1to}.i�.((aSI11 ••.. [29] RADUL NEGRU 29 Bulgarorum et Biachorusn ), deasemenea şi Mitropolitul Tir­ novei e numit »Archiepiscopus (sau Primas) totius Bttlgariae et Viactuae «. lI) Bulgaria şi Vlachia sunt doue ţări deose­ bite in imperiul Asenestilor, imperiu compus din mai multe ţări, precum arată şi o bulă papală care zice: » In omnious terris, in quibus .... Kaloiohannes Rex imperat«. (2) Aceste ţări, cum se vede, etnografic deosebite, Joanniţiu le numeşte »usiiuersa Bulgaria atque Vlachia et omnis Imperii mei per­ tinentia«. (3) Sub pertinoztia vor fi inţelese ţări dependente, cum a putut fi ţara Cumanilor nedespărţiţi de Ioaniţiu in toate resboaiele sale, (4) sau părţi cucerite in afară de hota­ tarele Bulgariei şi Vlachiei, cum erau unele ţinuturi greceşti la miază-zi de Balcan. Bulgaria e ţara dintre Balcan şi Du­ năre. Care să fie insa Vlachia? In peninsula balcanică, făntănele istorice ne arată ţinu­ turi numite Vlac/zia numai la miază-zi de Balcan: Vlachia mare (p,syaJ,'I1 B)..axia) in Thessalia, Vlac/tia mică (p,lX(!tX Bl:a­ Xia) de cealaltă parte a Pindului, Vlac/tia de sus ('AJ!uJj3)..axa) in Epir. (5) Intre Balcan şi Dunăre, scriitorii byzantini nu cunosc nici o VJachie. Numai istoricii francesi ai imperiului latin de Constantinopole intrebuinţează căteodată numele Bia­ quie pentru tot imperiul Aseneştilor, in loc de numele com­ plet Bulg arie et Blaquie, intrebuinţat mai des. (6) 1) Doe. I, 17-19. 20-21. 26. 27· 30-31. 32. 33. 34· 35· 4°-41- 48. Bulgaria et Vlachia sau Blachia. 2) Ibiel. p. 32. 3) Ibid. p. 48. 4) Dependenţa Cumanilor de Ioaniuu o adevereşleLZobert de Clary, eel. Hopf p. 52. Jehan li Blakis ... si traist il as Couunains, si fait il tant que par un que par el, qu'il fu leur amis, el quc il furent tol eu s'aiwe, el que il fu ausi comme lous sires el' aus, 5) Roesler, Romănische Stuelien P: !OS· 6) Geofroi ele Ville-Hordouin 354. 374· 412. 46r : Ioltamtis le roi de Blaquie; in celelalte casuri, autorul intrebuinţenză numele roi de Blaquie el de Bougrie. Henri ele Vallcnciennes 505. Robert ele Clary p. 51. 52. 84. -Ans­ bert, scriitorul cruciatei lui Frideric Barbarossa, la care a participat in per­ soană, numeşte ţara elintre Balcan şi Dunăre totdeauna Bulgaria, ear pe Ase- [30] 30 ______ RADUL NEGIU:_' _ Regele Ioanniţiu insuş numeşte ţara dintre Balcan ŞI Dunăre numai căt Bulgaria. Tîrnova e, după dinsul, prima civitas totius Bulgariae (nu şi Vlachiae) (1) şi la marginea apuseană a imperiului se află cinci episcopate ale Bulgariei, despre carile Ioanniţiu se plănge Papei că Regele Ungariei le-a ocupat pe nedrept. De notat este că in aceeaşi scrisoare Ioanniţiu numesce pe Mitropolitul seu « Archiepiscopus totius Bulgarie et Blachie», precum şi el insuş poartă titlul de Domn al Bulgariei şi Via ch iei. El cere ca Papa să decidă in cearta pentru confiniile dintre Ungaria, Bulgaria şi Vlacliia, aşa ca el să aibă drepturile Bulgariei şi Vlaeltiei, ear Regele Un­ gariei drepturile Ungariei. (2) De asemenea şi Papa spune că Dunărea desparte Ungaria de Bulgaria. nu insa şi de Vla­ chia, cu toate că in acelaş loc imperiul lui Ioanniţiu e numit Bulgaria şi Vlac/da. (3). neşti Domni ai Vlachilor şi Bulgarilor sau numai ai Vlachilor. El face men­ ţiune de o Vlachie numai la miazăzi ele Balean : Hegionem opulentam Flachiam dictam, non multum a Thessalonica distantem « , probabil identică cu Vlachia mare elin Thesalia. Fontes rerurn Austriacarurn Ss V, p. 42. - Nu ştiu pe ce interneiază Hopf (Geschichte Griechenlanels. Ersch und Gruber, Encyclopăelie vol. 85, p. 165) asertiunca sa: »Die zwisclien Hămos unel Donau lebenelen Wlachen, eleren Land meist als Weiss-Wlachien bezeichnet wird s , după care s'au luat şi Iirccek, Cesch. eler J3ulg. 218, Hofler, Die \Valachen als Begriinder des IL bulg. Reiches, SB. der Wiener Academie d. Wiss, r879, vol, 95. p. 233 şi a. In fontănele ce am consultat n'am aflat acest nume. Roesler, dacă ela ele o s Vlachie albă« intre Dalcan şi Dunăre, sigur că nu o lăsa ne­ folosită pentru teoria sa. I) Doc. 1, 30. 2) Ibid, 31. Et ele confinio Hungarie, Bulgarie et Blachie rel inquo in­ clicio saectitatis tue, ut dirigas negocium istud recte et iustum , ut non habeat peccatum anim" sanctitatis lne, el ita habeat irnperiuiu meum iusticias Blllgarie et Blachie, qllOel Rex Hungarie habeat iusticias Hl1llgarie, el cessent occisiones chl'istianorum în lue et ipsl1m. Sciat autem sanctitas tua.1 cllloniam quiJtque efis­ copalus Bu!garie pertinent, ad illlperiufIl meum, Cjuo, invasit et detinet Rcx Hungarie cum iusticiis ecclesiarum ... Aceste cinci episcopate erau Iăngă Morava. Iirecek, Ceschichte der Bulgaren p. 233. 3) Doc. 1, 40. Leonem ... apostolice sedis legatulll, in Bulgariam el Blaeltiam .... eluximus c1estinanclum .... p. 41. ut eum (scit. Leonem legatum) . 'b" 1 transferent 111 Bu!g'ariam cum honore .... pervenit ad castrum keve, u I SO o Danubio mec1iante regnum Ungarie a Bulgarorltlll provincia separatur .... [31] RADUL NEGRU 81 Tirnova fiind numai \11 Bulgaria, cele cinci episcopate de Iăn15ă Morava deasemenea numai in Bulgaria, cu Dunărea ca hotar intre Ungaria şi Bulgaria, urmează că Vlachia Ase­ nestilor nu poate fi căutată intre Balcan şi Dunăre. Ea nu poate fi căutată nici la miază-zi de Balcan, unde imperiul ro­ măno-bulgar nu se estindea atunci pănă in părţile cu numele Vlachia. (1) Judecănd după certele lui Ioanniţiu cu Ungurii pentru confiniile Bulgariei şi Vlachiei de cătră Ungaria, Vla­ chia Asenestilor trebue să fi fost vecină cu Ungaria, prin ur­ mare la miază-noapte de Dunăre. Ast-fel se explică retragerea lor peste Dunăre, pentru a aduna oşti, şi participarea atăt de insemnată a populaţiei din stinga fluviului (Romăni şi Cu­ marii) la toate resboaiele lor. Că Vlachia Aseneştilor era situată la miază-noapte de Bulgaria, o adevereşte şi călugărul Rubruquis in relaţiunea sa cătră Regele Franţiei, Ludovic IX, despre călătoria ce a făcut-o la Tătari in a. 1253. Vorbind de ţările supuse Tăta­ rilor, Rubruquis zice: «De la gura Donului spre apus pănă la Dunăre, totul le este supus. Deasemenea şi dincolo de Du­ năre spre Constantinopole. Va lac/tia , care este ţara lui Asau, şi Bulgaria mică (adecă cea dunăreană, in deosebire de Bul­ garia mare de Iăngă Volga) pănă la Solonoma (= Salonic), toate le plătesc tribut.» (2) Aici, ţerile sunt inşirate de la re­ sărit şi miază-noapte spre apus şi miază-zi, şi in această or­ dine Valac/aa, ţara lui Asan, e numită inainte de Bulgaria. 1) Imperiul lui loaniţiu se intindea la miazăzi p"nă la isvorul Morave r esăritene, Marita şi orasul AgatJlOpolis Iăngă Marea Neagră. Iirecek p. 232. 2) Doc. 1, 265. Ah orificio Tanais versus occidentem, llsque ad Da­ nubium, totum est subditum, Etiam ultra Dunubium versus Constantinopolilll. "Valachia, qme est terra Assani, et minor Bulgaria, lIs'lue in Sulonomam omnes solv\unt eis tributurn. - Bulgaria maior lăngi( Volga ibid, p. 266. 269. z r r. 273. - Că pe atunci ţările acestea erau tributare Tătarilor, cum spune Rubru­ quis, arată �i scrisoarea lui Bela IV din 1254 cătră Papa. ibid, p. 260, ornnes alie nationes .... tributarias se eisclem (Thartaris) constituerunt , et specialiter regio nes, qne ex parte orientis cum regno nostro conterrninantur, sicut Ruscia Curnania, 13rodnici, Bulgaria, que in magna parte nostro dorninio antea subia­ cebant [32] 32 RADUL NEGRU Din contra, unde Rubruquis enumeră ţările dunărene de la Constantinopole spre miază-noapte şi apt.:s, el le inşiră in ur­ mătoarea ordine: Bulgaria, Valachia, Sclavonia, Ungaria. (1) Deci e invederat că şi după Rubruquis, Valackia lui Asean era situată la miază-noapte de Bulgaria, adecă in stinga Du­ nării .. Stepănirea Aseneştilor pe malul stăng al Dunării are de mărturie şi o istorie bulgărească, scrisa la 1762, după scrieri mai vechi, de Paisie, Proigumenul mănăstirii Chilandar de pe muntele Athos.(z) Deşi această cornpilatiune e in unele părţi confusă şi adese inexactă, totuş , pentru ştirile ce le va fi conţinend din fontăne astăzi necunoscute, ea me­ rită a fi luată in seamă. Despre Vlachia Aseneştilor ea spune următoarele: «In vremea ceea (cănd Bulgaria era sub stepănirea Gre­ cilor) - spune Ţarstvenicul lui Paisie in tonul vieţilor sfin­ ţilor -- era Patriarch in Tîrnova sfăntul Ioan (3), carele, vezend multele supărări ale Bulgarilor din partea Grecilor, multe lacrimi au versat inaintea lui Dumnezeu şi s'au rugat ca să-i scape de robia grecească. Intr'o zi, cănd plăngea astfel, i s'au arătat lui sfăntul marele mucenic Dimitrie şi·i zise: Adusu­ şi-au aminte Dumnezeu de casa şi rodul Irnperaţilor bulgăreşti şi m'au trimes intr'ajutor pentru innoirea imperăţiei bulgăreşti. Deci să pui pe Asean imperat Bulgarilor, (4) şi Dumnezeu va fi cu dinsul, şi el va înălţa schiptrul bulgăresc. Şi aşa Pa- 1) Ibid. 273. illre provinci-e post Constanunopolirn, qu," modo clican­ tur Bulgaria, Valachia, Sclavonia, Iuerunt provincial Crrccorum. Hungaria fuit Pannonia, 2) Carstvennikr, ili istorija bolg:usl,ija,.... iZ'I, Mnvro bira (Mauro Or­ bini) Latinskago, Baronija, Ioanna Zonara, Buefira (Bouffier) Francuzskago, 'I'eofana Greceskago, Svetago Evtimija Teruovskago, Svetago Dimitrija Rostov­ skago i drugicln, letcpiscev-r, sobraua. U Budirnu 1844. 3) Primul Archicpiscop (numit şi Patriarch) al Tlrnovei de carele documentele ne dau ştire e Vasile, contimpu ranul lui Ioanitiu. Ioan poate Ii predecesorul acestuia ca Episcop al Bulgariei. 4) Tem2,C ela postaviâr, Aser;ja carra Boigarom», (pag. 43). Traducerea lui Pic (zur rumănisch-ungarischen Streitfrag e P: 66); »Du mogest Asen, den Bulgarm, 7,Uln Ca ren erheben« e falsă. [33] RAnUL NEGRU triarchul după poronca sfantului, au chemat pe Asean din V/a cit ia , şi pe Petru, fratele seu, cari era de neam imperă­ tese, nepoţi lui Gavriil, fiiul lui Sarnuil. (Il După aceea, Pa­ triarchul au poruncit de s'au zidit il! Tîrnova o biserică foarte frumoasă in numele sfăntului marelui mucenic Dimitrie. şi dacă s'au sevărsit, au chemat Episcopii şi norod mult la sfin­ ţirea bisericii. Şi dacă s'au sfinţit biserica, au luat coroana şi chlamida impcrătească şi au incoronat pe Asean intru Im­ perat Bulgarilor, şi zise poporului că. i s'au poruncit de Dum­ nezeu prin sfântul Dimitrie ca să-I incoroneze Irnperat. Şi poporul au strigat cu bucurie: Să trăiască Asean Imperat intru mulţi ani; şi lui Ioan, preafericitului Patriarch al Tîr­ novei şi a toată Bulgaria, mulţi ani! Şi aşa s'au încoronat Asean. Eară dacă s'au incoronat Asean, puse pe fratele seu Petru cap peste oşti. După aceea au adunat oaste, şi s'au in­ tărit mult, şi, pornind asupra Grecilor, i-au bătut şi iau scos cu totul din Bulgaria. După aceea, şi Grecii au adunat oaste foarte multă şi au venit asupra lui Aseau. Eară Asean au mers in V/ac/tia, cu toată oastea sa, şi au adunat acolo oaste multă, şi apoi au venit earăş peste Dunăre )ii au mers asupra Grecilor. Şi aşa au căzut Greci fără nume!' şi au fost alungaţi cu totul. ... In vremea ceea au luat Ascan de la Greci multe oraşe .... După aceea, Ascan a luat in st epanirea sa şi ami'n· doue Vlacltiile şi le-au făcut supuse; el avea şi pe Rimleni (Rimljane te) de supusi, pentru aceea s'au proslăvit mai mult decăt alţi impcraţi :;;i s'au numit Irnperat a toată luuiea.» (pag, 43-45.) După alte amenunte, unde Asean 1 e confundat ClI Ioan Asean II, pe care Ţar stvenicul lui Paisie nici nu-l inscamnă, şi după povestirea morţii lui Ascan, Ţarstvenicul continuă: "Spune in cărţile manuscrise cele vechi cii după moartea Patriarchului S. Ioan, carele au inaltat pc Ascan la impcraţie, precum s'au spus mai sus, Ascan au chemat din Ochric1a pe 1) Sa1lluil a fost JZcgc al nul;�ard()r la )76--.1014_ Fiul s.iu (;avriil in urmat in r lom u io p.in i 1;1 1 U f 5J c.i n.l Il j()c.;t ucis C. L. Au. XXVI. No. 1,-ihj3i. [34] RADUL NECRU 34 ---�----------------- ------ sfăntul Părinte Teofilact şi l'au pus Patriarch 111 Tirnova. Şi sfăntul Teofilact au curăţit toată Bulgaria de eresie, care in vremea ceea era multă in Bulgaria. După aceea, el au În­ demnat pe Imperatul Asean să meargă in VIa c1z ia , s'o su­ pună şi s'o curăţească de eresia romană (Rimscaja eresb), care pe atuncea domnea, in Vlachia. Şi aşa Asean au mers şi au supus amendoue Vlaclziile sub stepănirea sa, şi au po­ runcit Vlachilor, carii pănă atuncea cetea În limba lătinească, ca să lepede legea romană şi să nu cete as că in limba romană (Rimskii jazLlk:b), ci in cea bulgărească; şi au poruncit, ca­ rele va ceti in limba romană, să i-se taie limba. Şi aşa Vlachi au primit de atunci legea ortodoxă şi au inceput a ceti bul găresce» (pag. 46-47). Ştirea din urmă despre curăţirea Bulgariei şi amenduror Vlachielor de «eresia romană», pentru care Paisie chiamă de mărturie «cărţile manuscrise cele ueclii» , conţine invederat o amintire despre uniunea cu biserica romană, făcută de Ioa­ niţiu Ia 1204, in privinţa căreia corespondenţa lui Ioaniţiu cu Papa Inocenţiu III ne dă lămuririle cele mai sigure. (1) Această uniune a fost apoi desfiinţată in domnia lui Ioan Asean II (1218-1241), precum arată bulele papale.(2). Deci Asean, restitutorul ortodoxiei din Ţarstvenicul lui Paisie, nu poate fi altul decăt Ioan Asean II, carele e confundat aici cu Asean 1. (3) Căt despre Patriarchul Teofilact, pe carele Paisie il aduce de la Ochrida la Tirnova şi căruia el ii atribue ini ţiativa pentru restituirea ortodoxiei, stim din istorie că un Archiepiscop Teofilact a existat in Ochrida pe la 1085 - 1 1°7, pe cănd Bulgaria era băntuită de eresia bogomilisl11ului (4) ; in Tirnova insa nu se află adeverit un Patriarch cu acest nume. Poate că unele ştiri privitoare la cresia bogomilismu- Il Doc. 1, 1 s'lU' 2) Ibid. jl. 164 squ. 3) Asean, intăiul Imperat, e numit ,i ca tată al lui Ioan Caliman (1241-1245), fiul lui Ioan Asean Il. p. 46: kaka ta pif;ci Ioanm, Kalimrurt, Shm'" negovt, . ;;i Ioan Calunan, carele, ca �i Ioan Ascan II, nici nu se alHî. insemnat la locul seu, e confundat cu Caloioan (Ionnitiu p. 47 "[Il). 4) Iirecek, Cesch. d. Bulg, 1'> 2 r I. 1 j [35] RADUL NEGRU .�---- 35 lui din timpul lui Teofilact au dat motivul pentru a se atribui acestui Archiepiscop iniţiativa in contra «eresiei romane» de care vorbeşte Ţarstvenicul lui Paisie, confundănd ere sia (bo­ gomilismului) cu uniunea din timpul Asenestilor. Dar şi in această formă greşită, ştirea lui Paisie, scoasă cum zice el, din cărţi manuscrise veclzi, e foarte importantă. Ea ne transmite tradiţiunea indigenă despre imperiul Ase­ neştilor, cu arnenunte care parte află adeverire sau precisare prin mărturii autentice, parte le intregesc pe acestea, preei­ săndu-le inţelesul. Cele din urmă ne interesează mai ales, căci ele privesc enigmatica Vlachie din imperiul Aseneştilor. Tradiţiunea cunoscută lui Paisie ne arată această Vlachie ca fiind situată la miază noapte de Dunăre, lucru care-I putem deduce şi din ştirile contimpurane, mai puţin precise cu pri­ vire la această intrebare. Ea deosebeşte aici chiar doue Vla­ chii, care le şi aflăm adeverite puţin mai in urmă: V/ac/zia Basarabilor in dreapta Oltului, Viac/ua Negrilor in stinga fluviului. Această frapantă concordanţă cu mărturiile contim­ purane, in formă care nu admite nicio indoială despre origi­ nalitatea tradiţiunii cunoscute lui Paisie, dă acesteia valoarea unei fontăne istorice care, in lipsă de alte ştiri mai sigure, nu poate fi disconsiderată nicidecum. Deci nu vom greşi dacă, pe temeiul celor expuse, vom susţine că Vlachia din impe­ riul Aseneştilor nu e alta decăt Teara-Rornănească. Romanii din stinga Dunării, de veacuri in legături mai strinse cu vecinii Bulgari cum şi cu fraţii lor din dreapta fluviului, luănd chiar de la inceput, alăturea cu Cumanii, parte activă la luptele Aseneştilor incontra Byzantinilor cum şi pe urmă incontra Latinilor, numai decât trebue să fi avut legă­ turi mai strinse �i cu imperiul rornăno-bulgar al Aseneştilor. Chiar de la inceput, ei fac causă comuna cu Bulgarii şi Ro­ mănii transdunăreni in o asa măsură, incăt ţeara lor devine terernul de reazern al rescoalei. Asenestii, cănd nu se pot mănţine incontra Byzantinilor, se retrag peste Dunare şi, dupa ce se întăresc aici cu oşti noue, incep lupta din nou. Această sprijinite pe ţeara Romanilor din stinga Dunării era atăt de insemnata, incăt, din motivul acesta, tradiţiunea cunoscută lui [36] 36 JM.1JUL NEGIW Paisie aduce chiar pe, fraţii Asean şi Petru, carii după ştirile contimpurane erau Romani din muntele Hernului, din Vlachia de dincoace. Numai pal ticiparea Romanilor din stinga Du­ nării a putut să dee elementului romăn acea importanţă in imperiul Asenestilor care o adever esc toate mărturiile con­ timpurane, aretănd pe Romăni ca elementul cu desăvirşire predominant atăt la interneiarea statului, căt şi in luptele ur­ mătoare. In Bulgaria, elementul rornăn era peatunci, după căt ştirile istorice ne permit a cunoaşte, prea puţin la numer, pentru ca să poată avea, singur de sine, un rol atăt de pre­ cumpenitor. Noi il intilnim aici numai foarte rar in muntele He.uului, car in numer mai mare numai in părţile mai de miază-zi, in afară de hotarele imperiului. Deaceea mai pe urmă, cănd Bulgaria rernăne singură, elementul romăn dis pare cu totul din istoria acestui stat. Preponeleranţa Romă­ nilor in imperiul Asenestilor are de basă Ţara-Romănească, nu Bulgaria. Ţara Romănească fiind reazernul intemeietori lor statu­ lui romăno bulgar, ea urmează a face parte din acest im­ periu, carele numai prin această intindere a sa a putut de­ veni o putere atăt de insemnata in sistemul statelor euro­ pene. Şi numai pentru posesiunea acestei ţeri, Asenestii s'au putut numi Domni ai Bulgariei şi Vlac/zici. Insă domnia Aseneştilor in stinga Dunării nu poate fi privi­ tă ca stepănire nemijlocită in toată intinderea Ţării Româneşti. In Oltenia exista mai dinainte un organismu politic, pe carele tradiţiunea indig enă il cunoaşte sub numele de Banatul Ba­ sarabilor şi in care putem recunoaşte ducatul roman din Căn tul Nibelungilor. Aceşti Basarabi , spnne traditiunea, s'au inchinat lui Negru Vodă, intemeietorul statului din stinga 01- tului. Negru Vodă, cum am vezut mai inainte, nu este de căt o pcrsonificaţiunc mitică pentru originile statului la Ro mănii din această parte, numiţi Negri. Inceputurile statului la aceşti Români Negri, care devin stepăni pe o parte din aşa numita Cu manie neagră de pănă atuncea , le-am putut urmări pănă in timpul inainte ele invasiunea Tătarilor. Acest resultat, căştig'at pe cale cu totul independentă de ştirile pri- [37] J{,\])L!L 1'\EGRU 37 vitoarc la imperiul Ascrieştilor, coincide perfect cu rcsultatul la care ajungem in privinţa întinderii acestui imperiu. Fiind astfel, nimic nu e mai aproape decât couclusiunea că in tim­ pul Aseneştilor s'a pu� temelia statului roman din stinga Oltului. Mitul lui Negru Voda, căruia se închină )ii Basarabii din Oltenia, cată deci să represente, in forma sa originală (fără adausul posterior despre pretinsul descălecat din Amlaş :;;i Făgăraş), domnia Aseneştilor in Ţara i omănească. In deplin acord cu acest inteles al mitului indigen, tradi ţiunea cunoscută lui Paisie ne surpr.nde cu ştirea desp-e a meu­ douc Vlac/uile din stinga Dunării, stepănite de Asean. Una co­ respunde cu Banatul Basarabilor ce se inchina lui Negru Vodă al mitului, alta cu ţara Negrilor (Cumania neagră, apoi Vlachia neagră), in care Aseneştii intemeiaza viaţa ele stat, care mitul o atribue lui Negru Vodă. Poate numai această parte a Ţării Ro­ măneşti, o inţelege şi Rubruquis sub numele de Vaiac/ua luz' Ase an in deosebire de altă Valachie ele care va fi avut ştire. Ea putea fi numită cu drept cuvent astfel, precum mai tărziu şi Moldova a fost numită ţara lui Bog-dml, in memoria inte­ meietorului statului in această ţară. Aşa şi Valac/lZa lui Ascan pare să fie numai partea resăriteană a Ţării Româneşti, care nu mai curend dccăt prin Aseneşti au primit acea organi­ saţiune politică care a dat nastere statului romăn de aicea Domnia Asenestilor in această parte se reflectează şi in superioritatea ce tradiţiunea intemeierii o admite pentru tara din stinga Oltului, cu toate că. dinastia principatului T;irij Ro­ măneşti îşi are originea in Oltenia. Şi e uşor de inteles că micul Banat al Basarabilor sii recunoască superioritatea unui imperiu ca cel al Pentru altă explicate it in chinării Basarabilor, element esenţial in tradiţia intemeierii, istoria nu ne dă mijloace, căt timp partisanii lui Radul Negru nu-l vor descoperi in pcrgamente neştiute. Pănă atuncea insă trebue să ţinem la Asenesti. Ei au pus temelia statului r omăn in stinga Oltului, )ii lor s'au in­ chinat Banii din Oltenia. Ei au dat 'pirii Romănesci institu­ ţiunile ei byzantino·blllgare, care nu pot să fie aduse din Amlaş şi Făgăraş, De la dinşii (Ioan Asean 1, Ioalliţiu sau Caloian, [38] 38 1,ADUL NEGRU Ioan AseanIl), Domnii roinăni, ca şi Regii posteriori ai Bul­ gariei, au moştenit numele Ioan drept titlu domnesc, cum Imperatorii romani numele Caesar. Domnii români purta nu­ mele acesta nu fără inţeles sau din simplă rnăimuţărie, pen­ tru-că şi Regii Bulgariei se numeau astfel, ci pentru-că ei erau, ca şi aceştia, urmaşi ai glorioşilor Aseneşti. D.ONCIUL. (Sfirşitul va urma.) " " ,i . i : 1 1 r t [39] OBlCEIURILE LA NAŞTEREA COPIILOR POPORULUI ROMĂN DIN MACEDON1A �Ile Iăngă mai multe datini şi obiceiuri ce am adunat in �p căletoriile ce am făcut la Romanii din Macedonia, pe care parte le-am publicat şi parte le voiu publica, dăm aci aceea ce am putut culege in ceea ce priveşte obiceiurile ce se prac­ tică la naşterea copiilor. Cănd o femee este aproape să nască, se iau toate pre­ cauţiunile de muma sau de soacra ei, ca să nu afle cumva vecinii sau rudele de momentele naşterii; indată ce se mani­ festă primele dureri, o femee betrănă chiamă o babă (moaşă), care trebue să vie pe ascuns ca să nu o afle nimeni, căci este credinţa in popor, ca femeia naşte cu mare anevoe dacă lu­ mea .ştie despre acest lucru. Simplul fapt că o femee ştie că alta are să nască, es­ plică după credinţa macedonenilor, truda la faccre, şi pentru a uşura pc bolnavă, se chiamă pc femeea presupusă dî arc cunoştinţa, s'o stropească cu apă din gură, sau s'o afumc cu o bucăţică din vestmcntul cu care e îmbrăcată: in VlahoCli­ sura este obiceiul numai, că aceea femee să-şi scoată veriga din deget şi s'o pună la bolnavă. Cind se naşte vre-un monstru, se crede că femeea s'a uitat la vreo dihanie, sau că părinţii au păcătuit foarte şi deaceea trebue să se pocăiască toată viaţa lor prin rugăciuni şi pomeni, pentru ca să le fie bine pa lumea cealaltă. [40] 40 ()BlCElURILE LA N'\9T!<;J\EA COPllLOR IN �lAC!<;UUNli\ De se naşte copilul insemnat cu vre-o pată pe corp, atunci se crede că femeea insărcinată a mâncat vre un fruct pe care l'a furat. Cănd se intimpla de se naşte copilul pe timp reu �i fur­ tunos, atunci are să aibă multe valuri in viaţa lui de intim­ pinat, ear dacă timpul e frumos, atunci are să fie cu noroc. In oricăt de mare primejdie s'ar afla femeea la naştere, este rar ca ea să cheme ajutorul unui medic, castitatea ci este impinsa pănă la fanatismu. Cănd femeea naşte băiat, aceasta se consideră ca un e­ veniment fericit şi atunci in casă este mare veselie. Moaşa vine in grabă de anunţă aceasta tatălui, luăndu-i ea insăşi mai intăi fesul de pe cap, cănd tatăl atunci plin de bucurie, o mulţu­ meşte pentru vestea ce i-a adus, dăndu-i bani; din contra cănd se naşte fată, veselia in familie este restrinsă, şi moaşa anunţă aceasta tatălui, cu oarecare vorbe de măngăere, care se măhneşte şi simte in sufletul seu impreună cu lehusa, un regret despre ceea ce 1 s'a intimplat. După ce s'a anunţat tata, se trimete un băiat ca de vr'o doisprezece ani, să dea de ştire despre aceasta, pe la toate neamurile şi cunoştinţele mai deaproape; acei incuno­ ştiinţa ţi, dau drept mulţumire băiatului cinci sau zece parale, alţii mai cu dare de mănă, şi mai mult. Indată după naştere se aprinde in odaia lehusei candela care arde necontenit 40 de zile, apoi se chiamă preotul, ca să facă aghiasmă, cu care se stropeste copilul, lehusa şi toata casa, apoi moaşa, lehusa şi toate femeile care au fost in casă inainte de sosirea preotului, se spală pe măni cu acea. a· gbiasmă. Cănd femeile betrăne intră in casa lehusei, este obiceiul ca să-i spună incetişor » uiaşaln « , apoi tare: ghiuL' că d/dc Drseu că (eceşi cu u şttreaţa, (bine di dcdc D-zeu că făcu�i cu uşurinţă). Cănd cei ce au venit să vază pe lehusă se retrag pe la casele lor, lehusa nu le dă măna nici le zice după obiceiu: iJlchil1ăciulli acasă sau zrrsca cZlsifllNalc (poftim cu sănătate) ii L I t [41] omCEIURILE LA NA�'I'El{EA COl'J1U lI{ 11\ �IACEl l()NIA 4l ci tace, aceasta ca să nu se ducă laptele cu cei ce au venit s'o vază. Indată ce noul născut a vezut lumina zilei şi s'a dat mumei primele ingrijiri, moaşa il scaldă cu apă caldă intr'un lighian mare de aramă, păzind ca să nu-l ajungă apa pe cap, căci atăt in Magaroza cat şi în alte părţi, este obiceiul ca co­ pilul după ce a implinft un an, atunci numai să se spele pe cap. In Vlaho-Clisura, indată ce se naşte copilul, moaşa ii presură cu sare multă peste tot corpul, şi-l lasă aşa timp de douăsprezece oare )ii mai mult, şi după aceia numai il scaldă cu apă caldă in care toarnă şi vin, spălăndu-l şi pe cap, aceasta se face pentru ca copilul se fie sănătos. In scăldătoare după ce s'a botezat copilul se pune bu­ suioc, ca să fie mUfat (frumos) jJaradzi (parale) de argint, ca să fie avut, şi sare ca să aibă Izare (se fie plăcut.] Apa din scăldătoare se varsă la loc curat, şi de obiceiu nu in afară de streşina casei, ca nu cumva să se verse peste albete sau hărăsitelc, (ursitele), despre care vom vorbi mai la vale. De se intimplă ca noul născut să se nască in cămeşă, ceia ce se intirnplă foarte rar, toţi se bucură în casă, căci are să fie cu noroc toată viaţa sa, ear de este băet, acea cărneşă se pune la o parte pentru moment, căci se crede că este un talisman de mare preţ, ce are putere de a apăra viaţa celor ce s'ar afla in primejdii, �i a veni in ajutorul celui ce se ser­ veşte de ea, pentru ca să j se împlinească tot ceea ce do· reste. Pentru ca acest talisman să capete acea putere, trebui mai întăi să stea patruzeci de zile in altarul bisericii sub sf. masă, apoi să fie purtat prin trei oraşe mari, capitale a trei ţări, pe urmă să se potriviască, ca să fie pus sub un pod, pe cănd are a trece peste ci vr'un imperat sau vrun paşii, vr'un mitropolit sau vr'un arhiereu, aceasta insii in trei răn­ duri diferite, după aceea acel talisman işi capătă putere şi cel ce are nevoe se poate servi de el; aşa d. e. avend ci­ neva o judecată, pentru ca judecătorul să-i facă dreptate, şi să nu-l strărnbătăţească, se ia acea cămeşă pe care o coase mai intăi intr'o bucăţică de postav şi o anină de găt cu un găi­ tan negru de mătasă, puindu-o subsuoara dreaptă sub strae [42] 42 omCElURILE LA NJ\�TEl,Ef\ COPIILOR IN M ACEIJONIA . --------------� ca se nu se vadă. Cănd vine inaintea judecătorului şi acesta nu vorbeşte in favoarea lui, atunci apasă măna de corp ca să străngă legătura in care se află cămeşa, aceasta o face pentru ca vorba judecătorului să nu aibă putere să mearga mai departe şi să rernăe numai acolo, in judecatorie, fără efect, ear dacă vroeşte ca vorba lui să fie ascultată de jude­ cator, atunci ridică măna ce apasă cărneşa, pentru ca să-i meargă vorba mai departe şi să fie ascultat, zicend atunci in găndul seu: cum are trecere vorba Imperatului, a Mitro­ politului sau a Pa şei, aşa să aibă trecere şi vorba mea. Pruncul se pune in scutici de Iăna, lucrate in casă, ţe­ sute la amendoue capetele cu roşu, şi se infasă cu sitoare, de care se anină un inel de aur ori de argint. Deasupra uşei din odaia unde se află lehusa, se pune un fir de aţă albă şi altul roşu, resucit formănd numai unul ca mărţişorul la noi, pentru ca toţi ce intră să vadă pe lehusă, să treacă pe sub acest fir; acesta se face pentru ca copilul să fie ferit de-a se umple de vr' o boală lipicioasă de la cei ce au intrat in casă. Un asemenea fir să leagă şi la lehusă impreuna cu ine­ lul de cununie, ca să fie ferit de oc/Zi rez' (ochi rei, diochiu). Atăt firul de la uşă căt �i cel de la gătul lehusei, se păs­ trează 40 de zile. In Vlaho-Clisura se obictnueşte ca sa se lege deasupra patului lehusei, doue fire de aţă, unul roş şi altul alb, in formă de cruce, pentru ca să aibă in totdeauna semnul sfin­ tei cruci deasupra capului ei, fiindcă ea patruzeci de zile nu-şi face cruce, nefiindu-i ertat aceasta. Adoazi după naştere, rudele incep a visita pe lehusă, nirnerie nu intră să o vadă, cu măna goală, i se aduce ca dar simită sau gugoaşe cu untdelemn numite tigiilli, pilaf, vin roş intr'o sticlă acoperită cu un testimel colorat, şi al­ tele deale măncării, pentru ca lehusa să aibă mult lapte. căci nu se află ca o mamă să-şi dee copilul la doică să-I alăpteze; simita se pune Pe perna lehusei zicendu-i : aistu puţin lucru ti laptelL' d ll-iclui(I) (acest puţin lucru pentru lap- 1) u=gn itaheneştc. [43] OBICEIURILE LA NA�TEREA COPIILOR IN MACEDONIA '. " 'tu i J. \ ; 1 I 1 I l' tele micuţului). Dacă noul născut e băet i se mai zice: s' ba­ nea sa, s'gione mare, nunta §'liu maca 111 , curuna §'liu bă§ălIl (se trăiască, se fie mare voinic, se măncăm la nuntă, să-i sărutăm cununi a) ear de este fată se zice: s' bălleaza jJlirinţii, s'baneaeă şi nuua cu tihzc, şi la fecior s'jinim 1) (să tră­ iască părinţii, se trăiască şi naşa cu noroc, şi la baet să venim). Prima al apta re se face după ce a trecut 24 oare, şi se potriveşte ca se fie odată cu resăritul soarelui, punendu-se atunci pe capul lehusei o sită şi inauntru o păne, pentru ca să aibă mult lapte; căte odată se trece gurguiul printr'o verigă, lăsănd astfel să sugă pruncul, apoi se rupe o bu­ căţică din pănea ce- a fost pe capul lehusei şi muind-o in vin, i-o dă să o mănănce. Din odaia lehusei, după asfinţitul soarelui nu se scoate nici luminare aprinsă, nici cărbuni aprinşi şi nici vr'un alt obiect, căci se crede că dacă s'ar face astfel, aceasta ar atrage după sine perderea laptelui lehusei; se păzeşte ca nu cumva perdelele de la fereşti să fie ridicate, pentru ca le­ husa să nu vadă lumină la vr'o altă casă, căci atunci ii fuge laptele .. Lehusa nu se lasă singură in casă pănă ce nu se bo­ tează copilul, nimene nu poate intra la ea după ce s'a eul­ cat. Inainte de culcare se acoper oglinzele cu prosoape, apoi se afurnă cu tămăe şi se inchid uşele, aceasta se face pănă la 40 zile de la naşterea pruncului. Niciodată Iehu sa nu dă cu măria sa, vr'un obiect sau parale, căci se crede că-şi dă laptele. Atreia zi după naştere se face masă mare, şi se pro­ cedează la un fapt care se crede că are mare inriurire asu­ pra viitorului noului născut: se pune un băet sau fată ca de vr'o 12 ani, a cărui părinţi trăesc, ca se frărnente o turtă micuţă, făcută din aluat nedospit, care se' coace in vatra ca­ sei in cenuşă; acea turtă se pune sub perna pruncului şi se 1) Puncm y grecesc pentru a reproduce cu fidelitate sunetul particular rnacedonean care nu poate fi reprodus cu o literă rornănă. [44] 44 OBlCEIUIULE 1,1\ J\L\:;;TEl,E,\ C()I'HLOl, IN l\L\CE[)()N!j\ -----�- păstrează 40 zile; dacă este băet, se lilai pune o pungă cu bani, o armă, o carte, călărnări, hărtie �i o pană, �i alte 0- biete după profesiunea ce părinţii doresc să imbrăţişcze; dacă este fată i se pune ac, degetar, foarfeci şi altele. In noaptea aceea toţi se culcă mai de vreme şi se inchid uşele, care nu se deschid cu nici un preţ ori cui ar veni din afară, căci se crede că in acea noapte au să vină cele trei mire, numite şi albele sau liărăsiteie sau şi caş mcteie (ursitele) ce să scrie norocul şi soarta pruJZcului; de aici este credinţă in popor, că omul nu trebue să se scărbească despre orice nenorocire ce i s'ar intimpla, căci orce-ar fi făcut ca să se evite ce�ace i s'a intimplat, ar fi fost cu neputinţă, căci aşa i-a fost scris să păţeasâi. De se intimplă ca la casa omului să fie căni, atunci in noaptea aceea, se trimet pe la neamuri sau prieteni ca nu cumva lătrănd, să se sperie casrnetele şi să fugă Aceste trei mire se crede că sunt trei fete mari sau neveste imbrăcate in alb, care stau prin grădină sau pe sub straşina casei, eal' noaptea se plimbă şi prin ogradă; deaceea este obiceiul că dacă cineva ese noaptea din casă, să se ducă prin ogradă, trebue numai decăt să tuşască şi să-şi facă cruce, zicend vre-o rugăciune, tatăl nostru sau sfinte DU1Jlnezeule, aceasta. pentru ca să audă cele trei mire şi să se ferească ca nu cumva să fie călcate in picioare, ceeace ar fi mare pecat. Pănă la 40 de zile de la naştere, lehusa se fereşte de a se intoarce cu spatele la copil, se crede că dacă ar face una ca aceasta, atunci copilul se imbolnaveste de gălbenare. De se intimpla cumva ca copilul să zacă de această boală, se leagă la gătul lui un fir de mătasă galbenă şi un alt fir de mătasă roşie, �î după ce stau puţin astfel se pun pe ra­ mura unui trandafir ca să stea o noapte întreagă, a doazi se ia firul cel roşu şi se leagă apoi la gătul pruncului, eal' cel galben se lasă pe trandafir. Niciodată pruncul nu se lasă singur in odae, de se in­ tirnpla ca muma să meargă măcar pănă in odaea dealături, atunci ea pune Iăngă el o mătură, care ţine loc de-o per­ soană, căci altmintrelea se crede că vine strigoiul indată, şi-l schimbă vczeudul singur, sau il face vampir (liliac). [45] OBICEIURILE LA NA�TEREA COPIILOR IN MACEDONIA 45 ----�----�------.�------�- Noul născut nu se culcă cu faţa la lună pănă ce nu implineste un an, căci se crede că aceasta il slăbeşte. Pănă ce pruncul nu implineşte trei ani, nu-l lasă să se uite in oglindă, căci se Îmbolnăveşte de boala cade din a/ară (ducă-se pe pustii, epilepsie). De se intirnplă ca noul născut se plăngă mult intr'una, femeile zic că·i luat de lună, şi pentru ca să nu mai plăngă, recurg la următorul mijloc superstiţios: iau un ou şi-I sparg intr'o strachină de lut, pe care o acoper cu o cămaşă de a noului născut, şi o pun să stea astfel sub un trandafir o noapte intreagă. Dacă oul dispare (il mănâncă mătele sau alte dihănii], femeile zic că l'a măn cat luna, şi nu mai arc nimic cu noul născut, pe care apoi il imbracă cu acea cămaşă şi încetează de a mai plănge. Daca oul nu dispare, femeile il observă, şi daca le pare cumva că găsesc mici schimbări, se usucă puţin sau se inchiagă mai mult, de cred atunci că luna a făcut a­ ceste schimbări, se consideră aceasta ca o irnpăcare cu ea, dind atunci cu toţii se bucură căci cămaşa noului născut ca­ petă darul de vindecare şi e bună de leac. Cănd muma voeşte ca copilul să nu mai fie ferit de lumina lunei, atunci 11 scoate in CJţa ei şi il promite zicendu-i : ţi-l dau slab şi mic, s'rui'] dai gio/lt' mare. (Ţl-I dau slab şi mic, să mi-I dai voinic mare), din momentul acela copilul nu se mai fereşte de lumina lunei şi nici se teme ca ua fi luat de ca. Hainele copilului nu se lasă in ogradă după ce a asfinţit soarele, decăt numai după ce-a implinit un an. Se crede că zinclc care sunt foarte iubitoare de copii mici, aduc boală in hainele lor, că să-i ia apoi cu ele. După ce copilul s'a infăşat )ii s'a pus in săruianiţă (lea. găn) ca să adoarmă, murna ia cu degetele scuipat din gură şi-l unge la ochi, ii [;lce cruce de trei ori de c botezat, �i 1 trage de nas pănă la patruzeci de zile, pentru ca să fie vioiu. De se intirnplă să riză copilul prin somn, uu-i bine ca murna sau altcineva să se uite la el, căci se crede că atunci el vorbeşte cu ăngerul care ii spune că: i-a murit tatăl lui, �i el ii respunde rizend că: puţin ii pasă, şi daca după ce a [46] �lCEIURILE LA NAŞTEREA COPIILOR IN MACEDONIA ris se intimplă de plănge, tot prin somn, atunci se crede că ăngerul ii spune că: i-a murit mama lui, şi atunci copilul se măhneste, căci ştie că mama il iubeşte cu mult mai mult de­ căt tatăl; in adever femeea macedoneancă arată o iubire catră copii ce' nu se poate descrie, in timp ce tata este departe de a o ajunge. Nu este ertat ca o Iehusă să vază pe altă lehusă , ina­ inte de 40 de zile de la naştere. Dacă se intimplă una ca a­ ceasta, lehusele schimbă intre ele câte-o pane, pe care după 40 de zile şi le dau earăs indărăt. De se intirnplă de fuge laptele de la Iehusă , atunci se tocmeşte un om, ca să ia turta ce-a fost pusă pe perna le­ husei despre care am vorbit, şi s'o inmoae in apă curgetoare sau intr' o făntănă, şi după aceea s'o dea lehusei s'o mănănce, pentru ca să-i vie laptele. Nu-i bine ca mama să sărute pe copil pe palmă, căc atunci se face tălhar, nici la ceafă, căci se face reu. Cănd se sărută copilul la găt, mama ii zice: Ni ti ba§cl dada trug-uscly să 11U' ii i ti 11clire§ti dupcl uşă (te sărută mama pe găt, ca să nu te superi stănd după uşă). Cănd se leagăn�i copilul, ca să-I adoarmă, mama ii căntă aşa: Nani, nani tu manusa, S'yină somnul de la uşă, Ş'rî i'Iia feciorlu di gu>�, S'ni'I ducă tru grădină, Să-il căntă nă ghirachină: - Gltine 'n yine n'iclu al nieu S'lli'! bag iu vreu eu 'I'ru grădină sum trandafil Surn trandafil şi gurofil. Nani, nani in leagăn, Să vinii somnul ele la uşă, Să-mi ia fecioru de g'ăt, Să mi 1 ducă in grădin'( Să-i cănte o ghirachină (pasere): - Bine-mi vine micul meu Să mi-I pun unde vreau eu, In grădină sub trandafi:' Sul) trandafir şi garofil. De ordinar copilul se botează la a şaptea zi, potrivin­ du-se ca să fie in zi de duminică, cănd pe la cei mai cu dare de mănă se face atunci ŞI masă mare. De se întîmplă ca copilul să fie grav bolnav şi în pe­ ricol de moarte, de nu poate să vie in grabă preotul să-! bo- [47] OBICEIUR1LE LA NA�TEREA CUl'IILOR ll'\ MACEDONIA 47 --- --------------- ---------- teze, femeile ce s'ar fi aflănd acolo il botează, turnănd apă peste el, făcendu-se una naşă şi zicend : «Lltplzt să' 1 măcă, vru să Iti ti'l ia ne patz�e;at, tata, mama, creştini mii fură, ;;i i'lt creşti« mh mi tac, (Lupul să-I mănănce (dracu) vru să mi te ia nebotezat, tata mama creştini imi fure, şi eu creştin rne fac). Apoi spun mai multe rugăciuni, tatăl nostru, sfinte Dlt71Z1zer.:cule şi altele. Dacă copilul moare nebotezat, se ingroapă de moaşă şi tată in afară de cimitirul bisericii, fără sicriu ci pus numai pe o scănclurică negeluită. Este obiceiul că acel ce a cununat să şi boteze, şi nu­ mai in cas cănd ii este cu neputinţă, atunci părinţii copilului caută un alt nănaş. In zioa cănd nănaşul are să vie să boteze, i se duce cu trei zile mai nainte, mai multe daruri pe un te'tjtă (tablă): cofcturi, tigalli, rachill, distimc]« (prosoape) părpoâ (colţiuni), căftatu: (batiste de mătasă) şi altele; toate aceste acoperite cu una ceure (batistă) brodată cu pcteală zicendu-i : sursiţi la ocserica la patcgiullc (poftiţi la biserică la botez); cel ce a a adus aceste daruri primeste un piat cu uri» (o farfurie cu orez) sau paraa.c:i (parale). Botezul se face totdeauna la biserică şi in nefiinţa pă­ rinţilor; de obiceiu nu vine nimeni străin decăt cei invitaţi mai din nainte cu no/zot şi strafidr. Numele pe care are să-I dea copilului naşa nu-l ştie ni­ meni mai nainte decăt ea. In momentul cănd preotul botează copilul se string împrejurul lui o mulţime de băeţi ca să auză numele ce se dă copilului, după aceea ei se raped, ca să a­ jungă eare de care mai degrabă acasă la mama copilului ca să-i spue ce nume i s'a dat. Băiatul ce-a adus mai intăi a­ ceastă ştire la părinţi, primeşte o mulţumire in bani. Lucrurile ce primeşte pruncul la botez ca dar sunt: fus­ t/lnire (rochiţa), parpozi (colţuni), Fsli (scufiţă) de sofe sau de sultăuic (stofe de mătase şi Iănă) cu dantelc, avend aninat in mijlocul ei o fiuric (monedă de aur), fcsa se mai face şi din ma/ltiIlă, curacei >i giamjl'ză (stoJe de mătase); toate a- [48] 48 OmCElURILE LA K\:;;TEREA COPIIU llZ IN MACEDONIA .. ---- ceste lucruri se numesc in Magarova armata a It-ielui, ear in Vlaho-Clisura şi alte locuri se numesc taclmea a n-ielui. Indată după botez in biserică chiar, se imbraca copilul cu fustănice, punendui şi fesa pe cap, şi apoi naşa il ia pe braţe, precum şi doue Iurninări aprinse impodobite cu dan­ tele roşii şi verzi, pe cal e le ţine una intr'o mănă şi alta in altă mănă şi aşa merge pănă la casa lehusei; cănd intră in odaia lehusei face IT. ai intăi cu o luminare aprinsă semnul crucii pe pragul uşei, zicerid : tilti bună s'lillclterdisasâi pi't· ri1tţiz� s' bătzea2'ă să-i măâfm lZumta (noroc bun, să se bucure părinţii, să trăiască, să-i rnăncăm nunta, adică sit rnăttcănz la nuntă); ear de va fi fată: şi la fecior să dea D Uit ! Daca se intimpla de se sting lurninările pe drum atunci se crede că copilul n'are să fie cu noroc, ear daca nu se sting şi e timp frumos, in acea zi, atunci copilul va fi cu noroc. Nasa pune Iuminările aprinse intr'o păne, ca inima co­ pilului să fie curată, şi să fie belşug la casa lui. După botez este obiceiu ca să se irnpărtăşească indată copilul, şi daca in momentul dind i se dau sfintele taine nu plănge, atunci moaşa il pişcă de trup sau il stringe de nas ca să plăngă, aceasta fiindcă se crede că prin plăns cere de la D-zeu să se creştinească. Toţi cei ce au fost invitaţi la botez, merg acasă la le­ husă �i o felicitează, apoi li se serveşte, cafea, rachiu, lucumi, nohot, strafide, tigăni şi vin, apoi se pun la masă. A doaz: după botez, merge naşa de scaldă copilul, �i după ce l'a scăldat, il ia in braţe şi se duce cu el la lehusă şi-i zice: Nlmll de la miile Ititiu (fiu) de la j)·2'Clt creştin. Lehusa pănă la patruzeci de zile nu esc din casă după ce-a asfinţit soarele. Căud se duce pentru prima dată prin ogradă, işi acope re pieptul cu perul ca să nu i fugă laptele, in Vlaho-Clisura şi in alte locuri işi pune cozile in gur�i. In zioa a 4o-a de la naştere, lehusa merge la biserică luănd cu densa niclu (pruncul), ca s'li dă prcftu ie/tii (-iî·j dea preotul biriecuventare). Intorcenduse acasă este obiceiul să treacă pe la trei fontăni şi se inmoae in tustrclc turta cea frămcntată de un copil a trea zi după naştere despre care am [49] OBICEIURILE LA NAŞTEREA COPIILOH. IN MACEDON1A 49 vorbit şi după ce vine acasă o rnănăncă ca să-i vie lapte cu imbelşugare pentru hrana copilului. De ordinar lehusa nu merge deadreptul acasă dupăce ese de la biserică, ci se duce la naşa cele de mai multe ori cănd aceasta pune parale şi zahăr in sinul copilului, ca să fie dulce la vorbă şi bogat. Cănd ese pentru prima dată dinţii la copii, se pune la foc grău de fierbe, care apoi se imparte la rude sau ve­ cini, luăndu-se mai intăi din el vr'o douezeci de boabe, care se inşiră pe o aţă roşie şi se leagă la gătul copilului, pe care o poartă aşa pănă ce-i ese patru dinţi, apoi aţa aceea, se a­ runcă intrun loc curat. Cănd copilul incepe a merge in picioare mama ii căntă: Bor, bor pi tu bor 1) Cu cărneşa eli fulior Bor, bor pi t' urzică Cu cămesa hurungică. Cănd copilul nu umblă in picioare la timp, i se leagă degetul cel mare de la piciorul drept de degetul de la picio­ rul stăog cu un fir de lănă roşie, apoi se pune copilul pe pra­ gul uşei, cu un picior deoparte, şi cu celalt de cealaltă parte a pragului, şi acolo pe prag, cu o secure, i se tae firul drept la jurnetate ; in acel moment o femee prevestită de ceeace trebuia să se facă vine şi intreabă : da ce faci acolo? taiu frica copilului i se respunde. In Magarova şi in alte locuri mai este şi acest obiceiu : doue femei iau copilul una de-o mănă, şi alta de cealaltă mănă şi-l duc in mijlocul ogrăzii, şi acolo culeg o mănă de surcele, şi după ce le leagă cu o sfoară le pune in spatele copilului, apoi il duce la prag-ul uşei, şi acolo copilul pune un picior deoparte a pragului şi celalt de cealaltă parte, şi aşa sub picioarele copilului o femee incepe a tăia surcelele cu un topor, atunci cealaltă femee o întreabă da ce faci acolo? tai frica copilului, ii respunde ; aceasta se face in trei sărnbete 1) Ograda, ograda, prin ogradă. C. L. An. XXVI, No, 1. - 355I3. 4 [50] 50 OBICEIURILE LA NAŞTEREA COPIILOR IN MACEDONIA de dimineaţă, surcelele tăete se aruncă in drum, pentru ca copilul să umble pe cale mai curend Cănd muma inţarcă copilul, ia o nucă, o despică in doue jumetăti şi in coaja ei pune trei cărbuni aprinşi pe care ii stinge cu laptele din sinul ei, alăturează apoi acele doue ju­ metăţi de formează nuca cum a fost şi aşa o păstrează pănă ce naşte un alt copil, apoi a treia zi de la nastere pune nuca pe foc, pentru ca să-i vie lapte in abundanţă. Cănd intr'o familie nu trăesc copii ci mor de mici, este obiceiul pentru a se evita aceasta, ca moaşa să ia copilul in­ dată ce s'a născut, fără insă ca să ştie mama, să-I ducă la • biserică, ŞI să-I lase la pragul uşei, pentru ca să-I găsească cei ce vor eşi din biserică, atunci cine are plăcere ia copilul găsit şi-l botează, moaşa care era acolo şi nu o ştie nimeni că păndeşte cine va boteza copilul, vine la naş şi-i spune al cui este copilul, şi acesta il duce acasă la mama lui, şi atunci aceasta il infiază ca cum ar fi un copil străin. Mai este şi acest obiceiu: se ia copilul şi-l aruncă pe fereastră in braţele cuiva, şi apoi mama se face că-I cumperă cu 5 sau 10 parale, aducendu-l in casă nu pe fereastră pe unde s'a scos, ci prin o alta sau pe uşă. In VlahoClisura este obiceiul ca indată ce se naşte co­ pilul să Se căntăr ească, punendu-se de-oparte a cumpănei co­ pilul ear pe cealaltă parte o piatră de aceeaşi greutate cu co pilul, ca să nu bată cumpăna mai mult de-oparte sau de alta, apoi il duce la biserică şi-l pune pe pragul bisericii ca să-I găsească cineva şi să-I boteze, făcendu-se apoi obiceiul pe care l'am descris mai sus in casul cănd nu trăesc copii in fa­ milie. TEODOJ? T. BURADA. [51] O:RLA ORLA (POEMĂ IN TREI CĂNTURI) In genul lui Ossian. CĂNTUL 1 Un lumina fumurie a'ntristatului amurg, rlse inal�ă dintre codri printre care riuri curg, Ale turnurilor umbre invechite, dar măre�e, Intrecend copaci 'n frunte, intrecuţi in bătrăneţe. Acolo-i castelul jalnic din străbuni, de mult zidit, Unde-un neam vestit in lupte de eroi s'a pomenit. Ear acuma'n tot Loclinul un viteaz mai mare nu-i Decăt Orla, cel din urmă din eroii rasei lui. * * * Swaran regele resboinic, Swaran regele de ghia�ă Vrănd să- şi cheme căpitanii ca să stea la sfat de fa�ă, Işi intinde falnic steagul sfă�iat �i săngeros Peste naltele coline din Loclinul păduros, Cornul lui de bătălie sună crunt, in mun�i petrunde, Hescolitld pustii codri �'ale rîurilor unde. Căprioarele �i cerbii fug năuci pe virf de stănci, Peste mărgini de prăpăstii neguroasa şi adănci; Peşterile afuudate intr'o noapte necurmată De-ale cornului ecouri tresărit-au de odată: 'I'ernerea cu ochii turburi ursul ingrozit deşteaptă Şi la guri de vizuine toate fiarele aşteaptă, Eal' ll1istre�ul cu privirea aspră §i cu coama'n vent, Orb in goana lui nebună să răpede'ntr'un avănt 51 [52] 52 ORLA Pe poteca unei npe fără zioă, fără fund, In al cărei sin de neguri numai ochii lui pătrund. :}: :1: Căpitanii auzit-au cornul cel de bătălie Frămentat de-acea suflare viforoasă de mănie, Ei pricep că nu e glasul cel de vănător ce-i chiamă Ci-i semnalul crunt de luptă. fiecare-şi dă cu seamă. �i cu toţi §i'ndreaptă paşii cătră sălile'nvechite, Unde odihnesc in pace armele nebiruite, Martori săngeroşi de fala strănepotilor lăsate De străbuni ce dorm in tihnă intr'a gloriei palate. Spada lungă peste şolduri §i-o incinge fiecare Ear la brău viriten teacă scurte junghiuri lucitoare, Işi ia arcul cu săgeata ce omoară de departe, Suliţa cu trei tăiuşuri, care dă cumplită moarte, Scutul larg cum este luna cănd s'arată peste deal Es �i-l sună'n larga tindă. Ear copii din Gorrnal Cum prin norii albi s'adună ciorile vestind zăpadă Asfel năpădesc in cete prin păduri venind gramadă. * '" '!: Es posomorit din noapte de la brău in jos incinse De'ndoelnica lumină a rişinelor aprinse, Zidurile inegrite ale vechiului palat. Căci de a turlelor povară negura le-a uşurat. Ear in curtea lui cea largă treerată de făclii, Care tremură ca stele printre norii plumburii S'aud sgomote de arme resunănd sinistru'n aer; Cucuvaia de departe i�i trimite tristu-i vaer. * :/: Orla, neinvinsul Orla răndueşte pe războinici Adunaţi in larga curte, toţi voinici şi toţi destoinici Intr'a luptelor urgie. Apoi pasul şi-l iudreaptă Spre castel; căci inăuntru tristă Moina il aşteaptă Ca o salcie plecată §i cu părul despletit Peste leagănul de paltin al copilului iubit; [53] ORLA Inima-i e sfărărnată de dureri chinuitoare, Eal' pe fata ei la vale curg duioaseJe odoare. :]: :]: :]: Eată-l intră nalt �i falnic pe subt anticul portal, Coama-i blondă e undită ca al lanurilor val Peste umeru-i la vale; eară coiful ii sclipeşte Dănd o măndră'nfătişare chipului ce el umbreşte. S'a oprit, e lăngă leagăn aplecatu-s'a spre dinsul, Eară Moina stă deoparte ochii ii ineacă plănsul. El se uită cănd la unul, cănd la altul lung priveşte. Şi se uită trist in leagăn la copilul ce zimbeşte Dulce, cum in primăvară de zefir uşor prelinsă Fa�a apei infloreşte surizend de somn cuprinsă. Găndurlle-i dureroase peste fruntea lui s'adună Ş'apoi per, lăsând in urmă a durerilor cunună. Asfel lasă vijelia marea frămăntată-n valuri Cănd din locuri neştiute vin mereu lovind in maluri, Ear in bolta lor umbrită ochii lui sunt adănciti Licărind ca doi luceferi printre nourii negriţi. Dar de ce-şi apleacă faţa peste leagăn a�a jalnic Au de-a venturilor veste tremură stejarul falnic? 53 Orla-ş! scutură de nouri fruntea rece şi'ncretită, Eal' măndria de resboinic el �i·o simte umilită, Glasul bucium ului aspru se aude-a treia oară Armăsari afar nechează, zidurile să'nfioară ; Regele de ghi:lp-a�teaptă căpitanii lui să vie Ear lui Oda nici la sfaturi nu-i ertat tărziu să fie. Moina braţele"�i deschide şi-i urează intristată: -- Să ne vii cu sănătate din cea ţară depărtată 1 "Nu-i a�a ii zice dinsa, nu-i aşa că ai s11 vii "Şi copilului ce-o creşte să-i vorbeşti de vitejii? "Nu-i aşa că nu-i pe lume nici o spad'atăt de lungă "Şi nici braţ aşa puternic păn la pieptul teu s'ajungă? ,,'I'u ai să te'ntorci, iubite .... Cum aş vrea să nu mai pleci! neăei prin piept acum mi-alearga lungi fiori de ghiaţă reci! * :]: * [54] 54 ORLA Căpitanul se coboară; jos in curte il aşteaptă Un betrăn albit de vreme, dar statura-i ăncă dreaptă Şi cu vocea lui adăncă zice fiului ce vine: - "Orla, păn la bătălie iţi urez s'ajungi cu bine! "Pentru luptă nu-ţi doreşte tatăl tău acum nimica "Neamul nostru niciodată n'a ştiut ce este frica "Dacă ţi-aş dort isbăndă, cred c'ar fi o umilinţă, "Toţi ai noştri din resboaie se intorc cu biruinţă; "Pentru rasa noastră lupta are numai un sfirşit : "Gloria dacă trăeşte, gloria dac'aperit !" Şi zicănd aceste vorbe işi imbrăţi�ează fiul, Apoi se despart... şi curtea e tăcută ca pustiul. :;: :[: Orla a plecat in goană cu cetaşii duşi ca ventul, Ear sub caii lor cei aprigi se cutremură părnentul Şi s'aude de departe doar ecoul lung venind, Glasul cailor vălceaoa il repetă cănd �i cănd. Orla a plecat; castelul cel rămas fără stepăn Ca o navă să ineacă intr'al negurilor sin. Ear intr'un tărziu cănd noaptea e aproape de l�l schimbă Inspre cumpăna de zioă a mijlocului ei limbă. Porţile inalte, grele s'au mai redeschis odată, 'I'urburănd tăcerea largă de nimica turburată Şi un nechezat sălbatic ca un ţipet amorţiu A străpuns ănoă odata sinul cedrilor pustiu. Au adus calul lui Orla, căci plecau pe drum de mare. Şi in loc de caii repezi luau caicele u�oare. Ear zăvozii rămaşi singuri, de stăpănul lor lipsi�i Urlă jalnic, lăngă scara unde sunt innwţuiţl. [55] ORLA 55 CĂNTUL II Regele de ghiaţă ura-�i-o deslăntue cumplită Peste ţara cu vălcele �i colini impodobită, �i la sunetul teribil a năprasuicului bucium, Toţi voinici'n Inis fail intr' o temere se sbuci um. Insă vocea tunătoare a lui Ullin cănd ii chiamă Ei s'adună iute-n juru-l, alungănd cumplita teamă. Cine n'a simţit in suflet reci fiori cum il cuprind, Cănd dea fulgerilor flacări nori posomoriti s'aprind? Ochiul regelui din Erin plini de negura măniei Ca un nor ce duce vestea'ngrozitoare a vijeliei E cutrierat de flacări, care'n noapte-i fug in sbor Aducend la datorie pe ceta�ul temător. Eară braţul lui loveşte scutul animat afar �i la glasul seu puternic cei intărziati tresar, Adunăndu-se in grabă, vin in cete numeroase Deprin văi �i peste coama dealurilor păduroase, Ullin ţine sfat; vitejii împărţiţi in doă sunt: Unii vor sit se inchine, să dea apă �i păment Gro.rsnicului rege Swaran; păn'ce va veni cu oaste Fingal regele puternic dup'a Morvenului coaste; �i in capul lor e Morar, căpitan cu mare vază ŞI prin cetele-i vonice, şi prin spada lui vitează. Altii ins'usvirl cu sila găndul josnic de robie. Atunci Ullin pentru luptă i�i ridica cu tărie Vccea-i precumpănitoare, Apoi hotăresc indată Cătră Fingal să'udrumeze iute crainic ănc'odată, Eară oastea se a�ează rănduindu-se pe maluri, Căci la răsărit s'arată aurora peste dealuri. :;: :1: ::: Bată stau acele cete de vrăjma�i pe lupta gata, Cănd un bard ţinend o creangă verde'n aer ridicată, [56] 56 ORLA Cătră armia venită de departe se indreaptă : De la regele de ghiata Ullin pacea o aşteaptă. Swaran a trimis pe Orla să-I intim pene pe sol. - Ce voia să facă UlIin? să ne'ntimpene c'un stol? "Ati venit acum la pace; crezi că-i lesne să v'o dăm? -Am venit să-i spun lui Swaran pănă ce să ne luptăm, "Că ne tot mirăm intr'una şi suntem nedomeriţi, "Ce-ati fi căutat aicea cu rezboiu să ne-asupriţi? "Au n'aveti cămpii destule şi pădurile frumoase, "N'aveţi munti �i riuri limpezi, n'aveţi holdele mănoase? "Cine va mănat incoace? Numai ura fină milă, Făr de priclnă'ntr'o tară v'a impins să-i faceti silă? Eară Orla sta pe gănduri auzind pe sol vorbind, Apoi ochii �i-i ridică in ai bardului privind: - Tu me'ntrebi - ii zice dinsul-care-i măna ce ne'mpinse A veni de-aşa departe peste mărl atăt de'ntinse? "Nici eu n'o cunosc; dar cumva vreodat'ai intrebat "De ce norii se adună peste cămpul cel bogat? "De ce grindina cumplită, năruiridu-se cu larmă "Peste holdele frumoase in păzderie le sfarmă? "De-ee-aprinde, mistuind-o trăsnetul pădurea verde? "De ce'n marea'nfuriată se ineacă şi se perde "Viat'atător mii de oameni? Au vr'odat'ai intrebat "Pentru ce in stănci love�te uriaşul val turbat "Asvirlind pe prund rămasul luntriilor afundate "Singure �i triste semne ale vietilor uitate? "Il goneşte-un vănt ; �i ventul, care rnănă-l intărită "Ca să răscolească marea cu suflarea lui cumplită? "Marea căută trist �'asvirle scănduri putrede pe prund; 1)Noi, cănd viata s'adănceşte intr'al negurilor fund, "Glorie lăsăm la urmă, măndrul nume de eroi; "Eal' cănd ventul iscodeşte printre neamuri vr'un răsboiu, "Ban-;ii căută ca �i marea vre un căntec trist �i jalnic "Desgropănd din vremi trecute intimplări ş'un nume jalnic. "Noi pornirăm de departe, nori purtati de vijelie I,Glasul trompetei lui Swaran ne-a'ndemnat spre bătălie ; [57] URLA "Ş'am venit togmai aicea. Dar acum tu mie-mi spune "Pentru ce la noi venit-ai? ţara voastră se supune? "Ai venit s'o'nchini lui Swaran ? Vie Ullin să se'nchine "Căci cuprinsu-l nouă-acuma socotesc ni se cuvine". Solul la aceste vorbe se încruntă şi porneşte : - Vie - zice el- moşia să ne-o ia cine'ndrăzneşte, Ear de vorba inchinăciunii vor plăti-o cu prisos Văduvele �i orfanii din Loclinul păduros, * * * S'a şi dat semnalul luptei, ura'n suflete se'ncinge Şi cu toţi sunt fără milă, to�i se simt setoşi de sănge Ca şi vulturii prădalnici cărduri mii, nenumărate Se răped virtej nainte, tot nainte fug turbate, Şi'n văzduh deodată sue indelung �i fioros Strigătul de bătălie din atătea piepturi scos. To�i o clipă, numai una, stau pe loc incremeniti Dinspre armia vrăşmaşă de- un sălbatic glas trezi ţi, Eară fruntea lor păleşte ca de-un cerc de var incinsă Pe cănd flacara privirii e clipită par'că-i stinsă. Dar avăntul lor se'ntoarce iute �i le mănă paşii, Mai degrabă vor acuma să dea peptul cu vrăşmaşii. Cetele din Inisfail ţin cu dreapta lunga pală Şi ca'n sbor peste copii mărilor ei dau navală, * '" ,. De trei ori luptănd ostaşii vănturoaselor coline Au silit pe fii mării spre-ocean să se incline, De trei ori aceştia earăş inspre ei s'au năpustit; Nimeni nu-i biruitorul, nimenea cel biruit; Cămpul este o 'nvălmăşală de ostaşi care se bat Pe cănd al�ii de vecie dorm pe cămpu'nsăngerat, Dar cănd soarta bătăliei hotărită-aproape pare Şi cănd oştile din Erin se credeau invingătoare, Dup'o măgură-năltată, unde Swarau stă păndind �i pe unii şi pe al�ii, mersul luptei oumpănind, 57 [58] 58 ORLA rr 1 ! Se răpede depe culme, ear cu el torent la vale Năpustitu-s'a deodată fruntea măndră-a ţării sale. Tot ce-i mai ales in oastea cea venită din Loclin Se asvîrle cu turbare spre copii din Erin. Orla sare inainte; inaintea tuturor Cătra locul rezboirii răpezitu-s'a cu zor; Zidul de vrăşrnaşi se'ncearcă stavilă să-i puie acum Dar cu spada lui 'i abate �i-�i deschide larg un drum. Calmar se 'ncumete atuncia să-I ameninţe cu pala, Dar ii fu 'n zadar cerca rea si funestă indrăsneala . • Cei din Erin făr de veste cănd se ved isbiţi in faţr, Toţi sunt prinşi de desnădejde �i avăntul lor inghiaţă, Cetele inspăimăntate fug pe coastă risipite Precum frunze le in toamna fug potop de vent isbite, Eal' de temerea hidoasă vitejia lor e suptă, Căci zădarnic ii mai chiamă Ullin să revie'n luptă Şi zadarnic se mai bate cu puternicii vrăşmaşi, Căci nici unul nu să'ntoarce din fugarnicii osta�i. * * * De durere §i de jale plăng pădurile şi munţii, Biruiţii cu ruşinea neguroasa'n jurul frunţii Merg să-şi pitule prin codrii �i prin vizuini de fiare Gemetele de durere, plănsetelo lor amare; Gonind ursul mormoielnic de prin peşterile adănci Se tăresc in crăpătura neguroasă dintre stânci, * * * Eată, luna se inalţă peste cerul aburit Şi s'arată jumătate subt un nour înegrit, De s'aseamănă cu chipul unei palide fecioare Pe a cărei frunte cade o podoabă de'ntristare, Peste trupuri reci culcate pe aJbitul prund se bat Dăinăind incoa �i' ncolo crengi de arbor necurmat; Eară umbra lor se plimbă, cănd opresc şi cănd ascund Raza lunei strecurată peste morţii de pe prund. * * i l [59] OKU\ Ascultaţi, pe riu la vale glasul harpelor răsună, 8calzii regelui de ghiaţă vitejia-i o'ncunuuă �i isprăvile trecute dintr'a vremurilor groapă Ca pe nişte-adănci isvoare prin cuvinte le desgroapă. 59 - Unde-i Oda, - 'ntreabă Swaran -- să mărească veselia? El ce �tie şi să'nvingă, �i să cănte vitejia, Unde-i fulgerul ce'n lupta ne'ntrecut de nimeni sboară, Nu cumva pe cămpul rece bruma peste el coboară? Barzilor, căn tati pe Orla, să trăiască'n veci prin voi ,. Braţul lui dedea mormentul, glasu-l viaţa la, eroi: - Orla nu e mort 1 deodata strigă Crughal şi s'arată- Dintr'a luptei vijelie m'am intors cu el odată. Apoi cum era din luptă ostenit �i inarmat A plecat de lăngă mine şi spre ţărmuri s'a'ndreptat Ca să pri vigheze valul ş'ale apelor cărări �î să ne vestească 'n pripă cănd Fmgal de peste mări Cu corăbii iuţi ca ventul o veni in ajutor; Căci aflatu-s'a că Ullin a trimis să'l cherne-n zor. * * * Ascultaţi, de cătră mare se aude-un glas duios! l�ar pe marginea pustie, peste prundul nisipos, Oda răzimat in lance �:ld() trist H\ngă o stăncă Eal' privireat e perdută peste marea cea adăncă. Mu�uroaîele liquido clocotesc pe faţa mării De adăncuri frămăntatc ele-şi spun durerea sării; �i 'ntovărăşindu-şi glasul într'un vaiet nesfirşit, Din unirea-atător plănsuri se aude-un lung jălit, Asfel căntecul lui Orla in văzduhul larg se plimbă, Găndurile-i frămăntate in suspine se preschimbă �i topite 'ntr'o durere, care pieptul i-I frămentă Ca şi vuetul din mare intr'un căntec trist s'avăntă. Dar nici bratul vijeliei mările nu rescoleşte Peste fata lor întinsă nici zeftrul nu şopteşte; [60] 60 ORLA Şi nici sufletul lui Orla a invins ului povară, Nu-l frărnăntă, nu-l apasă cu durerea ei amară; Insă căntecu-i e jalnic, jalnic cantecul ii este Intovăraşit dea mării tănguielnică poveste. (Va urma) N. lfASJLESCU. [61] 61 DOUE EP[SODE DIN VIATA MEA ------------------------------�--------------�. DOUE EPISODE DIN VIAŢA MEA Urmare 1) II 'iID'in insernnările şi notiţele ce le-am cules despre fapte şi et' evenimente al căror martor sau părtaş s'a brodit să le fiu, spicuesc un alt episod care umple un loc insemnat in in­ timplările vieţii mele. Aş eşi din mărginitul pervaz in care trebue să restring aceste pagine fragmentare, dacă aş povesti aci pe larg impre­ jurările care me silire a demisiona din armată puţină vreme după lovitura de stat de la z Maiu 1864. Pricina de căpe­ tenie a acestei demisiuni a fost inderătnicia mea in credinţa că militarul nu trebue să facă politică. Această inderatnicie imi fu spre vătămare inaintea lui Vodă Cuza care, păn atunci, imi dovedise oarecare bunăvoinţă, luăndu-me ca ofiţer de or­ donanţă permanent pe lăngă persoana sa. Cănd, in zilele de 10 pănă la 14 Maiu 1864, poporul fusese chemat a ratifica printr'un plebiscit actul de la 2 Maiu, şi cănd se crezuse tot atunci de cuviinţă a pune şi armata a se rosti, eu declarasem colonelului Boteanu, şeful statului-ma­ jor domnesc, că neavcnd ca militar niciun fel de opiniune politică, nu voiu subscrie in registrul plebiscitar, depus la cancelaria adjutanţilor, aceea ce colonelul, şeful meu, imi va ordona. Betr ănul ostaş fti un moment perplex; apoi imi zise: - Mei băete, omul, dacă voeşte s'ajungă departe, nu trebue să fie isteţ in lume; vei fi avend tu poate dreptate 1) Vezi s Conv. Lit.« N'o. II şi 12 din 1892. [62] 62 DOlj;� EPISODE DIN VIAŢA MEA la ce zici, dar eu care pe tine, ca şi pe carnarazii tei, ve iubesc ca pe copii mei, te sfătuesc părinteşte să faci şi tu ce fac toţi şi să subscrii »da e fără multă polologhie. Toţi ofiţerii căţi serveam sub acest bun şi blănd şef, aveam multă iubire şi apropiere către dinsul. Făcui dar cum me povăţuia. Incidentul acesta, atăt de mic şi de neinsemnat, nu re­ mase necunoscut de domnitor care flI informat despre dinsul, in chip cu totul defavorabil mie, prin secretarul seu francez, Baligot, şi prin Liebrecht. Acesta din urmă, d ecănd cu sfada ce avusesem cu dinsul in zioa de 2 Maiu, imi păstra o tă­ cută şi pănditoare zăcăşie; cu atăt mai mult că Vodă Cuza, aflănd deaceea sfadă, imi dedese mie dreptate de-a nu fi in­ găduit acestui străin să-şi ridă de Romăni inaintea mea, şi ordonase lui Liebrecht a-rni face scuse. Cînd imi veni răn­ dul de serviciu, Domnitorul me dojeni pentru respunsul ce făcusem colonelului Boteanu in privinţa plebiscitului armatei, şi imi zise, Domnul, că dinsul nu voeşte ca militarul să fie un automat care să n'aibă opiniune şi să nu se intereseze de evenimentele care se petrec in ţara .lui. Intirnpinai respec­ tuos că militarul poate, negreşit ca tot omul, să aibă păre­ rile sale, dar că principiul ce mi s'a intiparit in minte in şcoala militară in care am invăţat, este că acele păreri trebue să le păstreze pentru dinsul şi să nu le manifeste sub arme, căci o oştire căreia s'ar permite să facă manifestaţiuni şi pronun­ ţiamente politice, poate deveni o primejdie pentru stat. - Acestea sunt principii prusieneşti i-- imi zise Dom­ nitorul in limba francesă in care se urma convorbirea-o care nu sunt de fel după gustul meu. Ceea ce din parte-mi nu era decăt de bună credinţa in doială despre atitud mea ce se cuvine să aibă militarul faţă cu cestiuni politice, se infăţişasc in ochii Domnitorului de nişte reivoitori ai mei ca un act de oposiţiune şi de resvră­ tire. Deaci atăt la S-ta Elena, de zica Doamnei, căt şi la S·tul Alexandru, zioa Domnitorului, fusei in ameudoue răndurile şters ele pe lista de prornoţiune presentată de generalul Sa­ vei Manu ministru de resboi u, deşi alţi ofiţeri mai noi in grad [63] DOUE EPISODE DIN VIAŢA MEA 63 decăt mine fusesere inaintaţi, fără a vorbi de acel Liebrecht, primit in urma mea in armată şi inaintat acum maior, do­ băndind cinci ranguri in cinci ani. Tinereţa este simţitoare şi iute la fire. Nedreptatea ce mi se făcea mi se păru atăt de nemeritată şi de nesuferită, incat nu stătui la indoiala a-mi sfărăma mai bine cariera cu care mi:: deprinsesem de mic, avend pentru dinsa mare tra­ gere de inimă, şi-mi dădui demisia din armată. Intrat in viaţa civilă, me indeletniceam cu literatura care pururea a avut un deosebit farmec pentru mine, şi cetăţean liber de orce indatoriri şi legăminte cătră guvernul lui Vodă Cuza, nu mai imi era interzis acum a me ocupa de politică. Imi consacra sem, deci, toate simpatiile şi toată activitatea viguroasei opositiuni ce incepuse a se insgheba incontra re­ gimului inaugurat la 2 Maiu I864, oposiţiune care intrunea la olaltă opiniunile conservatoare şi liberale şi ajungea, in mai puţin de doi ani, la resturnarea acelui regim dictatorial, N'am in cuget de a face aci istoria revoluţiunii de la II F evruarie 1866. Dar pentrucă al doilea episod, despre care mi-am propus a povesti, s'a petrecut a treia zi după acest in. semnat eveniment, nevoit sunt, pentru mai bună inţelegere, a improspeta după notiţele mele amintirea acelor neastcmpe­ rate vremi. Neobidnuită era priveliştea care o infăţişa atunci Bucu­ reştii. La II F evruarie, in revărsatul zorilor, locuitorii capi­ talei se deşteptare uimiţi de-o ciudată şi ca trăsnetul isbi­ toare ştire: Domnitorul Cuza fusese peste noapte detronat, ridicat din palat şi dus nu se ştia unde; o locotenenţă dom­ nească compusă din generalul N. Golescu, d. Lascar Catar­ giu şi colonelul N. Haralamb, luase in mănă stepănirea, im­ preună cu un minister drn care tăceau parte d. Ion Ghica, ca preşedinte, principele Dimitrie Ghica, d.d. C. A. Rosetti, Petre Mavrogheni, Dimitrie A. Sturdz a, Ioan C. Cantacuzino şi maiorul Dimitrie Lecca, Cum se făcu zică, lumea, setoasă să afle ce se petrece, mişuia pe stradele OI asului ; inaintea şi in curtea palatului domnesc se adunase o nespusă mulţime de oameni de toate [64] 64 DOUE EPISODE DIN VIAŢA MEA ------ ---�- treptele, curioasă şi nedornirită, intrebănd sau povestind prin ce minune, din seară şi pănă in dimineaţă, se schimbase o domnie, căzuse uu Domnitor pe care, cu şapte ani mai ina­ inte şi in faţa aceluiaş palat, o mulţime tot aşa de mare şi răpită de fericire il aclama ca pe alesul naţiunii, ca pe Dom­ nul care avea să stepănească pe viaţă peste Moldova şi Ţara Romănească. Şi - soarta nestatornică a dragostei populare - această mulţime adunată acum in dimineaţa zilei de II Fevruarie pe uliţi şi pe pieţe ca să afle arnenunte despre resturnarea de peste noapte a lui Vodă Cuza, această mulţime nu era deloc nemulţumită sau intristată. Dimpotrivă, ea arăta o vie bu­ curie de faptul săvirşit şi de noua stare de lucruri, şi in mo­ mentul cănd Iocotenenţii domneşti şi miniştrii eşire pe balco­ nul palatului şi se arătare poporului, entusiasmul ajunse la culme prin nesfirşite urări pentru membrii noului guvern pe care acest popor ii proclama de salvatori ai patyz·ei. Nimeni nu mai intreba in acele momente de Vodă Cuza, in ce loc se află, ce s'a făcut cu dinsul in urma ridicării sale din palat; şi nimeni, sau foarte puţini iniţiaţi ştiau că Dom­ nitorul şe află ascuns şi deţinut cu cea mai mare vigilenţă şi cel mai complect mister intr'o casă din piaţa Sotul George Ia unul din conjuraţii revoluţiunii, d. Costache Ciocărlan. Ni­ meni nu se preocupa asemenea a şti unde este Doamna E­ Jena, aflătoare atunci in Bucureşti, care cu semnele celui mai adănc şi cornpătimitor respect, bine meritat prin virtutea-i şi prin răbdătoarea-i îngăduinţă, fusese condusă după ridicarea soţului ei din palat, in casa doctorului Davila de lăngă Co­ troceni. Căci, in ferberea de care era cuprinsă intreaga popu­ laţiune a capitalei pentru intimplarea fără de veste, toate găn­ durile erau indreptate cătră un obiect mai insemnat chiar de­ căt resturuarea săvirşită şi decăt soarta fostului Domnitor, şi acest obiect era soarta ce avea să se facă ţării prin acest grav eveniment. O proclamaţiune a noului ministru de interne, principe­ lui D. Ghica, distribuită şi afişată pe strade pe la amiazi, a­ nunţa capitalei şi ţării că in dimineaţa acelei zile, la orele 5, [65] ----�--- DOUE P�PlS()l)E IHN VIATA MEJ\ oG Domnitorul Cuza abdicase, Iăsănd puterea in mănile unei 10- cotenenţe domneşti şi unui guvcrn aclamat indată de cătră orăşenij capitalei. Guvernul actual în intregul seu -- şi minis­ trul de interne in parte, zicea proclarnatiunea -- jurase inaintea lui Dumnezeu şi a naţiunii să mănţină cu tărie cele patru puncte votate de naţiune )ii de divanurile ad-Jioc: unirea, au­ tonomia, principe strain, guvern constituţional. Proclarnaţiunea termina cu un călduros apel cătră toţi Rornănii ca să pas­ treze demnitatea şi liniştea, pentru a arăta astfel prin fapte Europei intregi ca ei merită sit fie liberi, fiindcă ştiu să-şi mănţină drepturile, să )ii le redobăndească cănd le sunt răpite şi totdeauna sa păstreze ei inşii ordinea cea mai deplină in mijlocul celei mai entusiaste veselii. Această proclamaţiune linişti întru cătva spiritele, fără a le mulţumi desăvîrşit. Simţul oblu şi nerneşteşuguit al po­ porului ţinteşte mai degrab spre soluţiuni concrete şi practi­ ee, şi, tronul fiind acarn vacant in urma resturnării petrecute, ceeace voia să ştie numai decăt acest popor, era cine are să fie domn in locul lui Cuza. Cind se respăndi dar sgomotul că Senatul şi Adunarea deputaţilor erau convocate pentru ora I d. a. in şedinţă extraordinară la Mitropolie, lumea să indrepta in gloate intr'acolo. Atunci să petrecute fapte cari au tras o brazdă adăncă in pămăntul ţării şi din care au resărit evenimente insemnate in istoria contimporană a României La ora I, străbătend cu greutate imbulzala mulţimii simpatice şi răvnitoare de ştiri, care umplea stradele, minis­ trul de interne, prinţul D. Ghica, soseste in Cameră şi ex­ clamă: « Trăească România una �i ncdespărţită l » Exclama­ ţiunea să repeta cu unanimitate şi nespus entusiasmu in toată sala. Apoi la 1 in mijlocul ovaţiunilor nesfîrşite, Loco­ tenenţii domneşti generalul Golescu şi colonelul Haralamb (al treilea Locotenent domnesc) d. Lascar Catargiu, nu so­ sise an că din Moldova) urcare dealul Mitropoliei insoţiţi de ceilalţi miniştri şi se infăţişare Adunărilor legiuitoare. Gene­ ralul Golescu dete citire următorului act de abdicare: « Noi' Alexandru Ioan I, con Iorrn dorinţii naţiunii in- C. 1,. An. XX\ r. Nu. I 35513· [66] «tregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, «depun astăzi, 11/23 Fevruarie 1866, cărrna guvernului in mă­ e nile Locotenenţei domneşti şi a ministerului ales de popor.» Alexandru Ioan. 66 DOUE EPISODE DIN VIAŢA MEA Şi aceleaşi Adunări cart-şi aveau obirsia in actul de la 2 Maiu 1864, aclamau acum actul de la II F ebruare 1866; din aceleaşi Adunări in cari, pe Iăngă o vitează, dar foarte restrinsă oposiţiune cu generalul Tell in cap, se afla o imen­ să şi cătră regimul lui Vodă Cuza devotată majoritate, din aceleaşi Adunări nu se ridicâ un glas ca să proteste şi să apere acel resturnat acum regim. Ba da! fu o singură pro­ testare, mută, dar cu atăt mai eloquentă şi care va face ve­ cinic cinste aceluia ce o făcu, Ăncă pănă a nu se citi actul de abdicare, căţiva deputaţi, intre cari unii se inchinau adănc in ajun ăncă inaintea lui Vodă Cuza, cerusere a se smulge de pe Tronul domnesc deasupra estradei presidenţiale a Ca­ merei, cifra detronatului Domnitor. Atunci deputatul Nicu Catargiu, unul din amicii şi intirnii lui Cuza înaintează spre Tron, ridică cifra lui Alexandru Ioan 1, sfărrnată şi asvirlită la păment, o apropie de buze, o sărută şi o stringe in sin. Atăta fărrnăcătoare vrajă stă intr' o nobilă acţiune, incat Aduna­ rea e un moment uimită, şi cavalerescul general Golescu in­ tinde spontaneu măria d-lui Nicu Catargiu in aplauseJe Adunării. Locotenenţa domnească, după citirea mesagiului seu, se retrage din Adunare, ear preşedintele ministerului, d. Ion Ghica, intr'o cuventare ferbinte, cu glasul emoţionat şi indu­ ioşat de lacrimi, spune senatorilor şi deputaţilor căt de so­ lemne pentru patrie sunt imprejurările ; ii conjură să nu pearză un minut intr'o zăbavă de care s'ar putea folosi reivoitorii ţării, ci să proclame căt mai degrabă pe noul domn. In nu­ mele guvernului d. Ion Ghica propune sufragiului Adunării pe fiul neuitatului Leopold 1, rege al Belgiei, pe contele Fi­ lip de Flandra. Senatorii şi deputaţii, in picioare şi intr'un glas aclamă pe Filip 1 de domn al Romaniei şi toţi pe loc cu jurăment in mănele Mitropolitului Primat, preşedinte al Senatului, şi cu subscrierea lor pecetluesc alegerea făcută. [67] DOUE EPISODE DIN VIATA MEA ----�--- 67 o bucurie, o fericire fără margine să revărsa peste tot oraşul. Stradele şi casele se împodobeau spontaneu cu stea. guri şi covoare ca pentru o sărbătoare naţională; bărbaţi şi femei îşi atirnan pe pept cocarde tricolore, lumea se imbră­ ţişa şi să felicita ca de o izbăndă publică. IIuminaţiuni se irn­ provizau sara; manifestaţiuni din partea neguţătorilor, a ti­ nerimii studioase şi a diferite asociaţi uni străbăteau stradele cu fade şi cu musică, şi mergeau să facă ovaţiuni Locote­ nenţei domneşti, miniştrilor şi bărbaţilor politici cari lucraserc ,spre a indruma schimbarea săvirşită. In obsteasca veselie cercetătorul cu luare aminte des­ coperea o simţire mai inaltă şi neprihănită de patimi zăcaşe şi pizmătariţe. Era graiul conştiinţei naţionale care vorbea minţilor, era jarul iubirii de patrie care incingea inimile şi le făcea să prevază şi să presimţă că in acel moment se petre­ cea un fapt hotăritor in viaţa Romănilor; că prin proclama­ rea unui Domn luat dintr'o familie suverană din apusul eu­ ropean şi prin intemeerea unei dinastii naţionale, dinşii făceau un pas inainte in calea aspiraţiunilor lor naţionale, şi realisau ultimul punct din dorinţele rostite de adunările-mume din 1857 cari resumasei e crezul politic al poporului rornăn. Vodă Cuza se afla, cum a111 spus, deţinut in casa d-lui Ciocăr1an. Cătră sara zilei de II Februare, el fusese strămu­ tat la palatul din Cotroceni. Pus acolo sub strictă pază şi sub privigherea căpitanului de artilerie Costescu Anton şi a lui Stan Popescu, unul din conjuraţi care luase parte la ri­ dicarea Domnitorului din palat, nimeni nu putea petrunde la dinsul. Fusese autorisaţi a-i face o scurtă vi sită numai se­ cretarul domnesc, căpitanul Constantin Sil101], şi consulul francez, d. Tillos, pentru ca acest din urmă să se convingă că Vodă Cuza trăeşte şi că nu este adevărată ştirea ce a­ gentul francez pretindea că i să dedese, că Domnitorul fu se se ucis. In sara de 12 Februare, petreceam intr'un cerc de rude şi preteni serbătoarea numelui meu care cadea tocmai in acea zi, cănd un lipscan de la ministerul din lăuntru imi aduse biletul cu conţinutul textual următor: [68] «Moncher Vacaresco, guvernul avend trebuinţă de d-ta,. «te rog să vii indată la ministerul de interne. -- Dimitrie Gr. Ghica. Plecai imediat şi străbătend mulţimea care să plimba· voios pe strade şi urma a face manifestaţiunile din ajun) so­ sii la casele lui Filip Lens, astăzi ale d-lui G. Verneseu, unde era instalat atunci ministerul de interne. Locotenenţii dom­ neşti şi guvernul erau intruniţi aci in consiliu. Indată anun­ ţat, ministrul de interne, principele D. Ghica, trecu cu mine in cabinetul seu şi in cuvinte concise, zorite de afacerile şi preocupaţiunile cari-I copleşau, imi zise: _. Situaţia se agravează şi devine din moment in mo- / ment mai periculoasă. Consulul francez TilIos, cu Baligot, cu Liebrecht şi cu toţi favoriţii străini şi indigeni ai răsturnatei domnii, umblă cu intrigi şi cu bani să recruteze partisani in popor şi in armată cari să facă U1l coup de main, spre a li. bera pe Cuza din şi a-l reaşăza pe tron. Pentru a scuti ţara de nenorociri şi vărsări de sănge, guvernul a hotărit ca in 24 de ore să depărteze pe detronatul Domnitor din capitală şi din ţară. Mărie seară il vom porni spre Braşov; ram fi pornit mai degrabă, dar oraşul Ploeşti şi judeţul Prahova sunt in măna oamenilor fostului regim. Trebue a li se lua mai in- tăi administraţia ca să nu se facă la Ploeşti, şi cu mai multă inlesnire decăt aci, de cătră chiar funcţionarii lui Vodă Cuza care sunt ăncă acolo stepăni pe autorităţi, incercarea de li­ berare proiectată. Ai lucrat impreună cu noi spre a aduce actuala stare de lucruri; guvernul, şi eu in particular, şti in­ du-te devotat acestei cause, precum şi energic şi hotă rit, ne-am gitndit la dota ca să te trimitem să iei in mănă, ca prefect, administraţia, şi să priveghezi şi sit asiguri trecerea fostului Domn prin orasul Ploeşti şi judeţul Prahova pănă la Predeal. Principele Ghica terrninâ cu obicînuitul apel la patrie­ tismu, la datorie cătră ţară in momente grele, etc., zicendu-rni să me hotărăsc răpede, nefiind un moment de perdut şi tre­ buind să pornesc la Ploeşti chiar ăncă in acea noapte sau cel mal tărziu a doazi pănă in zioă. Fericit şi semeţ nepreget al tinereţii 1 Cind in virstă 68 DOUE EJ'lS0nE DIN VL\'j'A MEA [69] nOUE EPISO!l!<: lHN V1ATA 1'1IE;\ matură căntăresc greutatea sarcinei ce mi se da mie, aproape un copil numai de 23 ani care nu indepliniscrn p�ină atunci nici cea mai mică funcţiune civilă, dind cuget la sdrobitoarca respundere ce luam asupra-mi dacă, din neexpcrienţă şi elin o greşită mesură, se periclita din vina mea conducerea fos­ tului Domnitor afară din ţara, me petrund mai mult căt ele a­ devcrat grăeşte zicătoarea că indrăsneţului ajută norocul. Totus avusei un moment de nehotarire, găndindu-mc in ce imprejurări grele şi măhnitoare pentru dinsul aveam s�i reved pe Domnul căzut, eu care fusesem ofiţerul seu de 0[­ donanţă pe cănd se afla in culmea puterii şi măririi lui. Irn­ părtăşind principelui D. Ghica indoiala ce aveam, imi zise: - Dar noi care suntem azi in guvern, n'am fost mai toţi miniştri ai lui Vodă Cuza? Cu toate astea n'am stat un moment la indoială cănd am fost să alegem intre dinsul şi datoria noastră cătră ţară. Dvta ai fost nedreptăţit şi silit să-ţi dai dimisia din armată; cand ai lucrat pentru această revo­ luţiune erai deslegat de jurămentul d-tale de credinţă, erai şi eşti simplu cetăţean. Vodă Cuza a abdicat şi cere chiar din­ sul să plece din ţară. El va fi condus la graniţă cu o pază militărească ce i se va da din Bucureşti, de d. Anton Arian, numit de guvern comisar extraordinar spre acest sfirsit. Nu este nevoe ca şi dota să insoteşti pe fostul Domn; cred ca este mai nimerit, după ce vei lua autoritatea in mănă să stai la centrul judeţului de unde să priveghezi )ii să asi guri trecerea grabnică a lui Cuza prin oraşul Ploesti şi judeţul Prahova. Dar iti dau deplină latitudine pentru orice măsuri vei socoti de trebuinţă. Eu voiu sta toată noaptea la apara­ tul telegrafic, aşteptând comunicările d-tale despre inaintarea convoi ului din poştă in poştă pănă la Predeal. Me hotării a respunde la apelul ce mi se făcea. Sosind �i d. Anton Arion, comisarul care avea să inso ţească pe Vodă Cuza, ministrul din lăuntru il rugâ, oara fiind acum inaintata, a trece a doaz i dimineaţă la dinsul pentru a primi ultimele instrucţiuni, şi ne luâ pe amendoi cu sine in salonul unde ţinea consiliu locotenenţa domnească şi guvernul spre a ne presenta lor. [70] 70 DOlJE EP1SODE DIN VIATA MEA ---------------- " ' Aei ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, d. C. A. Rosetti, pe care avusesem des privilegiul a l vedea �j a-l cu­ noaşte mai de aproape in timpul conspiraţiunii, luăndu-ne de mănă, pe d. Arion şi pe mine, ne zise cu glasu-i apăsat care devenea mai adănc şi mai vibrant cănd momentul i se părea solemn: Mărie noapte veţi ţine in mănele voastre măntuirea definitivă a Romăniei. Nu me indoesc că veţi pune, daca va fi trebuinţă, onoarea şi chiar viaţa voastră pentru a feri pa· tria de a încăpea ear in ghiarele despotismului şi a despotului, respinşi de popor. Me inţelesei apoi cu d. Arion asupra principalelor puncte privitoare la misiunea noastră respectivă, şi fiind trecut de miezul nopţii, me intorsei a casă spre a-mi face pregătirile de pornire hotărîtă pentru 6 oare dimineaţa. In locul cailor de poştă tare trebuiau să vie să me ia la oarele 5, fusei inştiinţat cu multă intărziere din partea mi­ nistrului de interne că trebue să iau o trăsură de birjă, căci nefiind cai de poştă indestui, toţi cei in fiinţă pe drumul Plo­ eştilor erau reservaţi pentru acea seară. Inţelesei că se re­ ţineau pentru pornirea Domnitorului, dar aceasta imi intărzie plecarea pănă aproape de amiazi, cănd me pusei infine pe drum. Eram insoţit de d. C. T. Grigorescu, fost deputat din partidul liberal, ales de mai multe rănduri in Ploeşti, dar in­ lăturat şi persecutat de regimul de la 2 Maiu. D. Grigorescu imi fuse recomandat de d. Arion ca o persoană care imi pu­ tea fi de ajutor prin cunoştinţele sale in Ploeşti, şi fiindcă tocmai avea a merge intracolo, il invitasem a me insoti. De vor avea darul aceste rănduri de a interesa pe citi torii »Convorbirilor« le voiu povesti poate altădată chipul cu care am luat in mănă administraţiunea judeţului Prahova in zioa de 13 Fevruare 1866, după ce sosisem in Ploeşti in a­ murgul serii. Acum me grăbesc a ajunge la sfirşitul naraţiunii ce am intreprins aci, descriind episodul ultimei mele intilniri, in im­ prejurări atăt de dramatice, cu acel ce pănă atunci fusese Alec­ sandru Ioan 1, Domnul Principatelor Unite Romăne, şi care, [71] ])OUE EPISOlJE DIN VIAŢA MEA 71 după cum glăsLia pasportul cu care pornea acum peste gra­ niţă, nu mai era decăt Principele Alexandru Cuza. Pornirea din Bucureşti a convoiului destinat a duce afară din ţară pe fostul Domn, ţinută foarte ascunsă, fusese hotă­ rită pentru acea zi de 13 Fevruare, la 9 ore seara, şi sosirea in Ploeşti urma să fie pe la miezul nopţii. Nu-mi rernăneau decăt puţine ore, după ce 111e instalasern la prefectură, spre a regula disposiţiunile pentru a asigura neimpedicata trecere a acelui convoiu prin Ploeşti şi judeţ in chipul tot aşa de as­ cuns şi nebăgat in seamă cum se făcuse in Bucureşti. Lucrul imi era ingreunat prin starea de ferbere şi de invălmăşeală in care găsisem la sosirea mea oraşul Ploeşti. Pe acele vremuri de căletorii incete, lipsite de drumuri de fer, noutăţile soseau in provincie mult mai tărziu decăt acum. Peştele şi telegra­ fele in mănile lui Liebrecht, erau mai mult un instrument de guvernăment decăt de cornunicaţiune publică; autorităţile nu impărtăsau ştiinţele decăt cum şi cănd le era pe plac. Ame­ nunte despre mişcarea din II Fevruare din Bucureşti, nu se respăndisere in Ploeşti decăt a doazi, şi atăt de sfioasă de­ venise populatiunea in faţa regimului dictatorial şi necontrolat domnitor pănă in ajun, incat nimeni nu indrăsnea a-şi mani­ festa sentimentele, pe căt timp funcţionarii acelui regim aveau ăncă puterea in oraş. Făcendu-se svon, in zioa următoare, că prefectul de pănă atunci şi-a dat dernisiunea şi că in curend are să sosească altul in locul lui, orăşenii Ploeşteni nu mai puse re pedică mulţumirii lor pentru căderea unui regim silnic care nu le era simpatic. Ei manifestau acum acea bucurie cu musici şi cu lăutari pe uliţe, şi aflând despre sosirea mea, veneau la prefectură spre a-mi exprima felicitări şi urări pen­ tru noul guvern. Dar mie imi trebuea, mai inainte de toate, linişte pen. tru faptul insemnat ce aşteptam peste căteva oare. Mulţumită manifestanţilor, le spusei că solia de căpetenie cu care noua stepănire rne insărcinase pe Iăngă cetăţenii Ploeşteni, era de a-i indemna mai ales să menţie ordinea cea mai perfectă in greI ele împrejurări in care se afla ţara, şi prin urmare ii rugam să se intoarca liniştiţi pe la casele lor, să facă [72] 72 ])UUE E!'IS(l])E DIN V1ATJ\ illEA ---�----- inşii poliţie, priveghind ca ordinea publică, mai ales noaptea să nu fie turburată. Cuvintele mele fure ascultate cu docilitate, aiia că pe la 10 ore sara oraşul era deplin liniştit. Ploeştii nu aveau pe atunci garnisoană militară. Toată forţa armată, afară de căţiva jandarmi ai poliţiei, se alcătuia dintr'un schimb de dorobanţi - numiţi acum călăraşi - din escadronul de Prahova. Invitai pe comandantul acestui escadron, căpitanul Dăscălescu, să me insoţească la biuroul telegrafic, unde ministrul de resboiu convorbi cu dinsul la aparat, spuin­ du-i că-I face respunzetor de stricta indeplinire a ordinilor ce ar primi de la mine, prefectul judeţului, şi prescriindu-i de a opera, dacă voiu cere, energic şi neşovăit cu trupa, intrebu­ inţănd chiar arma de va fi nevoe. Prescrisei comandantului escadronului să transmită or­ din telegrafic la toate subprefecturile, precum 7i la Cărnpina, pentru ca schimburile de dorobanţi deacolo să stea gata in casarrne ; apoi, fără a mai lăsa pe căpitan să se depărteze de Iăngă mine şi fără a-i face cunoscut scopul expediţiunii noas­ tre nocturne, plecai cu dinsul la casarmă unde-I pusei să facă apelul oamenilor, să le distribue cartuşe, să le ordone răpe­ pe să pue şăile, să incalece şi să ne urmeze la bariera 13u" cureştilor. Era aproape II ore. In intunerecul posomorit şi geros al serei, asteptam cu căpitanul Dăscălescu, incasa barierei, miezul nopţii şi sem­ nalul convenit cu d. A. Arian despre apropierea convoiului cu fostul Domnitor. Pe la 1 din noapte auzii cele trei detu­ nături de puşcă, Jet intervale nepotrivite, cari erau semnul că convoiul sosise aproape de barieră. Prin alte trei cletunături ale carabinelor dorobanţilor ce mc insoteau, respunsei că clru mul este liber şi se poate inainta. Atunci, in goana cea mai mare, intrare pe rănd prin barieră douc trăsuri închise ';ii una deschisă, inhămate cu eate 8 cai de paşte. In trăsura care preceda, se afla d. A. Arian cu ofiţerul de artilerie Vartia­ de; in a doua trăsură era Vodă Cuza, avend alături pe că­ pitanul de artilerie Costeseu sub a căruia pază fusese pus fostul Domn, de la ridicarea din palat ';ii pănă la sosirea sa [73] !)()UE EPIS011E DIN VlATA MEA la graniFi. Cea de a treia trăsură, deschisă, era ocupată de Stau Popescu, de căpitanul de geniu Condeescu, de feciorul francez cel mai de aproape al Domnitorului şi de un sergent major de vcnători. Pe capra fiecarei trasuri erau postaţi cătc doi sergenti de venători cu armele încărcate. In momentul pornirii din Cotroceni, căpitanul Ccstescu cornunicase D0111- nului că la orice incercare de fug�( sau de scăpare din par­ tea sa, sau a altora, ofiţerii şi soldaţii de pază au ordin să-I impuşte pe loc. Fără a opri trăsurile la bariera, pomii cu căpitanul Dăscălescu in fruntea lor, escortate de dorobanţi şi indrep­ tate prin stradele mărginaşe \ii prin mahalalele tăcute ale o­ raşului, cătră casa poştei unde erau gatiţt cai proaspeţi pen­ tru a urma drumul Pe cănd răpede se deshăma şi se inhăma, schimbai că­ teva cuvinte cu d. Arian privitoare la disposiţiile pentru con­ tinuarea căletoriei pănă la frontieră. Apoi d. Arian intrâ un moment in casa poştei spre a bea un pahar de apă. Eu me ţi­ neam cu discreţiune ceva mai departe de trăsura incunjurata de sergenţii de venători, in care se afla Domnitorul. Cănd deodată se lasă geamul de la acea trăsură aud chernăn du-rrie pe nume glasul căpitanului Costescu, Me apropii �i mi5 aflu in faţa Domnitorului care, inaintănd capul spre fe reastră, imi zice in frantuzeşte : - Imi spuse căpitanul că d-ta eşti noul prefect numit aici. Inainte de pornire voiam să-ţi spun ca-mi pare reu că te-ain nedreptăţit căci imi aduc bine aminte că ţi-am făcut mus trăn, cănd erai ofiţer al meu de ordonanţă �i-mi ziceai că ostaşul nu trebue să facă politică. Veci acum cătă dreptate aveai, şi dacă căpitanul zise arătănd pe Costescu - );j ori ţerii cari me i nconjoară aci, ar fi fost pctrunşi de acela] principiu, ei n'ar fi. unde sunt acum. Am ţinut să-ţi spun a· ceasta şi să-li dau măna inainte de a pornI - şi intinzcn­ du-mi-o pe fereastra tras urei, eu o strinsei inchinăndu-me mişcat �i respectuos. In acest moment d. A. Arion eşi din casa postiei. Se auzi deodată «gata!» şi « inainte s» Ofiţerii şi soldaţii se ră- [74] 74 l)(JUE EPISODE ])IN VIATA MEA �-------- pezire la trăsuri. In pocnetul bicelor, in tălăngirea clopotelor cailor, in strigatul prelungit şi Uinguitor al surugiilor se nă­ lucire in umbra nopţii, ca o posornorită vedenie, trăsurile ce duceau pe Domnitorul, acum ticait şi intristat, care ţinuse o bucată de vreme in măni sceptrul ţărilor romane sceptru pc care in bătălii uriaşe şi in sipote de sănge se silise săl dobăn­ dească Ştefan şi Mihaiu. Neasternperul şi grija răspunderii de care nu eram des­ carcat pănă la trecerea fruntariei de cătră Domnitor, graba de a mc duce la telegraf spre a face raport guvernului despre ehi­ pul cum urmase căletoria pănă la Ploeşti, şi de a prim toată noaptea de la d. Arion comunicări, prin oficiul Cărnpi­ nei, şi prin curierii ce stabilisem din poştă in poşta pănă in Predeal, toate acestea nu-mi lăsau regaz a filosofa indelung asupra şubredii nestatornicii a lucrurilor omeneşti. Dar des am cugetat de atunci Ia ciudatele intilniri ce au căteodată intimplarile vieţii, precum a fost pentru mine potrivirea de a me brodi de serviciu pe lăngă Domnitorul Cuza in zioa de 2 Mai 1864. şi de a fi chemat apoi a me apropia de dinsul, cu un serviciu cu totul altul, a treia zi de revoluţiunea de Ia II Februarie 1866. Coincidenţa aceasta a rernas pururea ca o antitesă istorica, ca o antinomie psichologică in amintirile veţii mele. T. C. vĂ CĂNESCU. [75] SĂMH.hi\ SAMBATA (Fragrnent dintr'o scrisoare) 75 .... dar dintre atătea lucruri ciudate din lume, cel mai ciudat e fenomenul amintirii. Trec zile, trec luni, ba uneori şi ani, fără măcar să bănuesti, că intr'o parte necunoscută a creerului teu, porţi icoane din alte vremuri trecute; şi, intr'un cias fericit, din nimic, din chiar senin, iţi năvălesc deodată la fereastra minţii, vii ca in ciasul cănd vii le-ai vezut, par'că ar fi fost ieri. A! E neinţeles cum intr'o cutiuţă de căteva centimetre, au putut să stea aşa de bine ascunse, chipuri de oameni, de lucruri, de peisajuri, cu dimensiunile lor, cu culo � rile lor, cu toate amenuntimile lor, cu tot. Ieri a fost Sămbătă şi zorul cu care norii scuturaţi de crivet işi cerneau zăpada, - stolurile de vrăbii, care ciuguleau in mijlocul drumului, prezicend ninsoare, - frunzele şi arborii ce incetul cu incetul gerul zugrăvea pe geamuri, - clopotul bisericii de alături, - mi-au adus aminte Sămbete1e de altă. dată, Sămbetele copilării noastre. Stănd in jetul meu, nevezend timp de un cias şi mai bine in fumul de ţigară, asăzat straturi-straturi in dreptul gea­ murilor, toate fiinţele şi toate lucrurile ce ne inconjurau odi­ nioară, am trăit o bucată de viaţă trecută; apoi, cuprins pe nesimţite de-a tristeţă dureroasă şi plăcută tot intr' o vreme, am luat condeiul şi am scris cele vezute, precum urmcază : :j: Sămbătă după amiazi, zi de paraclis. - »Vine părintele, conită,« zice mama Leanca, virind capul pe uşă. [76] 76 SĂJ\TBĂTĂ In odae, »odaia copiilor «, suntem deja ingenuchiaţi, Ilai căteşi patru fraţii, - cel mai mare, de noue ani, cel mai mic, de patru, - pe dinei mama casia la gherghef Iăng�[ masă, ear madama dregea rufele noastre, la marginea dinspre fereastră a a canapelei, sub portretul Mariei Teresa. Se aud pe scară paşi greoi, resuflare sgornotoasă ele om care a umblat prin ger, - se sprijină un baston in colţul sălii �i intră popa Cos­ tache, betrăn ca vremea, indoit ca un 3, cu barba albă, cu cisrne mari, cu paşi merunţi, Mormăe ceva neinţeles mamei şi madarnei, care s'au sculat in picioare, - face peste noi sem­ nul binecuventării, -- îşi aşază patrafirul la găt. işi scoate o­ chelarii vechi, cărpiţi cu sfoară roşie, şi-i aşază cu ingrijire �i incepe să citească: »Maică preacurată, şi binecuventată, mărită intru toate. « Numai la ce citeşte el nu ne e găndul nostru, ci ba zimbim, gănelind la petrecerea ce ne aşteaptă după masă inserat, ba ne dăm cu coatele, imitând pe şoptite sgomotul foarfecilor bărbierului, care potriveşte barba tatei in odaia vecină: �ţiri. ţiri-ţiriţic !« Mama, la spatele nostru, se inchină, făccnd crucile in­ cet şi frumos cum nu le mai face nimeni şi ne atinge binişor cu virful piciorului, făcendu ne semn ca să ne inchinam şi noi. Madarna nu face cruci, - işi urmează de cusut, - dar cănd »Ipocritul«, cel de-altreilea dintre noi, sisie că nu-i dau pace, işi ridică ochii de la lucru şi, pe deasupra ochelarilor imi aruncă o privire oţelită, şoptind răstit vecinicul ei: «ru­ hig! sonst ... ». Cuminţenia ţine pănă cănel o inteţeşte elin nou grija cu­ sutului, şi eal' ne incepem risul �i ingănarea pe şopti te: «tiri­ ţiri-tiriţic !« . . . »Mută să fie gura păgănului, care nu se inchina cu credinţă sfinţitei tale icoane celei zugrăvite. Aci, mc a­ tinge mama cu piciorul: » auzi ? j) -- Eu las capul in jos ca să nu bage de seamă că riz. Au trecut trei sferturi ele cias ca trei secunde; - popa Costache presară tărnăie peste cărbunii elin cădelniţă, şi in­ gănănd: »stropi-rne-voiu cu isof şi me voiu curăţi şi mai virtos [77] SĂi'vlBĂTĂ decăt zapada mc VOIU albl e , afumă intăi icoanele, apoi pe mama, pe nenea, pe mine, ceilalţi doi mai mici, după virsta; - madama nu se afurnâ, dar se indoi de mijloc cu respect, * ,,: A sunat clopotelul )'i ne scoborim cu toţii la masă. Tata, cu mănile murdare de părnent din florărie, cere sa-i toarne să se spele; apoi ne imparte supă la fiecare pe rănd, pe cănd madarna ne asază incet servetele la gat, eal' »Pirslea« zice, după indemnul mamei, o poesie nemţească, care îşi sfîrşeşte fiecare cuplet cu: » brum l brum l brum 1 brum 1 der Karl der hat gelogen. < Bucatele se urmeaza unele după altele şi noi ascultam măncănd basmul pe care ni-l povesteşte tata: » ••. Şi dupa ce s'a dus Toto de i-a sărutat măna ma­ mei şi a rugat-o frumos: �ic!t bz'ttc sc/io n um Pardon «, l'a luat imperatul in trăsura lui de aur şi s'a dus cu el in tirg şi i-a cumpărat o chivăra frumoasă de aur, o sabie de argint, un cal de ăla frumosul, de-l intorci de urechi şi umblă singur şi o cutie mare de bomboane fondante ... « Aproape de sfirşitul basrnului şi al mesei, se opreşte o sanie Ia poartă, sună c1o­ poţelu! la scară »cucoana mare l« -şi pe uşa sufragerii, des­ chisă pănă la părete de mama Leanca, intră maestos bunica, +nimoia«, cum ii zicem noi, purtând in braţe pe Bzjulica şi sprijinindu-se de-o fată ca de 17 ani, > Domnica fu nimaia«. Ne sculăm cu toţii in picioare şi care mai de care vrem să-i dăm scaun; dar ea ne roagă să şedem şi trecend pe la spatele nostru, se apleacă de ne sărută pe obrazul drept, pe obrazul sting şi apoi merge de se aşază pe un scaun adus cu grabă, intre tata şi mama. Noi, copii, nu mai putem sta la un loc de bucurie; ne invirtim pe scaune, intindern mănile cerend pe Bijulica, ridem bătendu-ne picioarele pe sub masă; şi neliniştea creşte, creşte, pănă ce se aude glasul metalic al madamei: »ruhig l sonst..« cănd ne potolim. Ca in toate Sămbetele din timpul ernei, avem la masă gelatină, prăjitura favorită a bunicăi, care-şi apropie scaunul [78] 78 ------ SÎ\MBĂTĂ şi mănăncă şi dinsa; ear madama, ca in totdeauna, din pri­ cina durerilor de dinţi: « ErlaubeJz Sie mir Knădige Frau �, cere voe s' o pue pe sobă ca să se incălzască, pe cănd noi ne dăm cu coatele zimbind şi aşteptând să auzim pe tata şoptind bunicăi: «orz pe găşte.» După masă cu toţii in salonaş. Inchid ochii şi-l revăd. In dreapta o canapea şi doue jeţuri, intre portretul bu­ nicului şi al bunicăi; pe canapea doue perne cusute cu lănă : pe una un cocoş, pe alta un căne de venătoare ; in stinga pianul, un «Pleyel» enorm; in mijloc, peste un covor roşu, masa rotundă de marmură roşie şi jurimprejur scaune irnbră­ eate cu peticuţe de mătasă, aşăzate şi cusute cu măestrie de mama. Ştim dinainte ce are să facă bunica intrănd in salonaş. Se opreşte in prag şi suspină privind portretul bunicului; ina­ intează pănă la fereastra cu flori, ca să le admire, insoţită de tata, care-i dă lămuriri: - «Mamă, să-ţi spui eu de ce nu le merge tot aşa de bine şi pelargoniilor dumitale: prea le UZI mult. Ia te uită la aţalia asta.» - Apropos, mamă, ştii ţineraria aia a mea vişinia cu alb in mijloc» .. «E » - «Am perdut-o, s'a uscat 1» -- « Vai de mine! >l După ce-a privit bine toate florile, după ce a pnrmt toate deslusirile, bunica se intoarce, se aşază pe canapea şi roagă pe mama să caute ceva, ca să joace ridichiile; şi noi ridichiile jucăm, sub ochii plini de dragoste ai tatei şi ai bu­ nicăi şi sub ai madamei plini de grije, pănă la ciasul hotă­ rit pentru loton. A I drag lotan 1 Il aduce madarna din odaia de alături şi aşază cartoanele pe masă la locurile cuvenite, fie-care din noi stănd la acelaş loc şi jucănd pe aceleaşi cartoane tot­ deauna. [79] SÂMBĂTA 79 -------- -------------------- Inainte insă de inceperea jocului, Pirslea trebue să re­ cite o poesie nemţască, din care bunica nu inţelege nici ati­ tica şi care intotdeauna se isprăveşte in acelaş chip: copi­ lul se incurcă, madama il hărţueste ca să-şi aducă aminte, pănă cănd il podideşte un plăns amar şi fuge in braţe la «nimaia», ca s'o roage să-i cumpere altă madamă. La joc strigăm toţi bilele, afară de cel mic, - şi facem un haz nespus de tata, care le strigă cu ciudăţenii: «cocoşa­ ţii», in loc de 33, «iacaoa şi mantaoa»; in loc de 77, şi ear nespus ne minunam de mama, care le joacă in gănd. Uite şi seriositatea comică a madarnei şi surzenia bu­ nicăi care intreaba necontenit: «şi şease or şeapte, maică î » Uite şi eleganţa cu care mama scoate numerele din pungă, cu măna-i albă la care are un inel cu piatră albastră ca cerul. La noue ciasuri şi jumătate, tata se Iasă cu scaunul pe spate, ca să poată vedea căte spune pendula din odaia vecină. - e Hait, la culcare.» Şi după ce le-am sărutat măna, plecăm insoţiţi de ma­ dama, avend fiecare, printr'o intimplare cărrnuită de tata, a­ ceiaşi sumă de bani căştigaţi. * * * In odaia copiilor, ingenunchiaţi pe paturile aşăzate la rănd, zicem in cor inainte de-a ne culca: Vater unser der Du bist im liimmel...» Dinaintea fiecărui pat e un scăunel cu rufe curate pentru adouazi.... Madama micşorează lampa şi se des­ bracă incetinel şi visătoare.... Se aude in grădină scărţii­ tul zăpezii sub paşii grădinarului, care a fost in fierărie ca să vadă dacă arde focul.. ... Nenea a adormit... şi Pirslea .... şi lpocritul .... adouazi e Duminică .... plimbare .... Cum ţăcăne ciasornicul madamei .... o chivără de aur ..... şi un cal d'ăla .... Ca prin vis simt mai tărziu pe bunica ... A venit să ne vadă inainte de plecare ... s'a oprit in mijlocul odăei şi se in­ chină la icoane... face un pas şi trei cruci peste mine .... un pas şi trei cruci peste lpocritul .... un pas şi trei cruci peste Pirslea ... * * [80] 80 SĂi\mJ\TĂ Şi v'aţi dus dragi nimicuri dintr' o vreme, cănd abia ici colo se zărea căte 'un fir de per alb, prea limbut, in tem­ plele celor ce cu arăta dragoste să micşorau, ca să fie la ni­ velul nostru. Stati-mi bine ascunse in cea mai lăuntrică parte a minţii şi dînd vi s'o părea voue mai nimerit, resăriţimi in gănd, aducendu-mi cu voi toată nevinovăţia, toată lipsa de griji din zilele ce se insirau binisor pe firul vremii, ca trandafirii pe o cunună. Ear tu, tu cel ulai drag, care dormi somnul vecrniciei in cimitirul de la marginea orasului, departe de cei pentru care toată veaţa te-ai străduit �i deapururi despărţit de dragile-ţi zambilii, ţinerarii şi aţalii, vezi-mă cum plăng, gănclmdu-me la tine. Şi dacă vreme multă a trecut fără ca să-mi vii in minte, şi dacă aste gănduri triste părăsindu-rne, - căci tu ştii bine că aşa e scrisă cartea veţii: o pagină veselă, una tristă - poate earăş vreme multă vei remăne uitat; inţelege insă, că in ciasurile de resărire a icoanei tale, mi se sfăşie inima de dor. . . . . 1. A. BRĂTESCU. [81] SENINĂTATE SENINĂTATE 81 cE�e trezisem din fundul pămentului clădit pe marginea 6lf{ mării. Se dărimase un munte şi dintrinsul esisem eu mai mort. Păreţii uriaşi, stănci irnbucate in stănci ]i legate cu scoabe de fier resuc.t ; deasupra coperişul şi streşinele plă­ cuite cu metal - eal' in mijloc turnul sclipitor de argmt şi crucea de aur. Imprejurul meu, pănă Ia marea albastră, pă­ duri mari de măslini; ear stolurile de răndunici , ce-şi aveau cuibul spănzurat de ZIdurile mele, in sborul lor, treceau ju­ căndu-se peste virfuri şi pereau ca săgeata in orizontul adănc. Iuăuntrul meu, taina nepetrunsă a bolţilor largi şi intunecoase: o candelă numai la o icoană -- o scăntee. Cănd oraşele de primprejur vedeau lucindu mi crucea pe deasupra copacilor, veneau să vază minunea, __ o şi prin porţile mele săpate in cedru intrau credincioşii, ca pe sub geana nopţii, aducend prinoase şi făchi. Ear eu cănd am vezut atăta lumină inauntru, parc'că m'am deşteptat dintr'un somn adănc, şi par'că numai atunci am vezut că sunt cu adeverat templul Creştinătăţii. Şi zioa şi noaptea rugăciunile se inălţau, şi cu ele fumul de tămăe şi smirnă. Deasupra glasul clopotelor suna şi din toate ţinuturile veneau creştinii şi slăveau pute­ rea cerească. Ca prin vis insă am simţit că numai sgomotul clopote­ lor se duceau spre cer. Sunetul rugăciunii se isbeau de pă­ reţii mei şi mureau; ear fumul tămăiei imi inegreau bolţile. Taina Dumnezeirii pe care o simţeam mai nainte in coprin­ sul meu dispăruse la glasul căutărilor, in lumina făcliilor ... Şi par' că am trăit aşa sute de ani, - şi din ce in ce fiinţa mea C. L. An. XVI. No. I. 35,513. 6 [82] 82 SENINĂTATE curată de la inceput perea sub dorurile mirene şi sub rugă­ ciunile zadarnice, care imi sdruncinasere zidurile. Toată lumea insă era mulţumită, cănd se inchina sub coperişul meu şi cănd făceau procesii nesfirsite imprejurul meu şi al pădurii mele. Eal' eu ca şi dinsa me simţeam mulţumit şi senin - şi nu ziceam nimic. Dar intr'o bună dimineaţă s'a auzit pe deasupra co­ drilor sgomot de trimbiţe şi arme; apoi au resunat vaete de jale- şi strigăte de veselie: străinii călcasere ţara. Şi după ce au ucis femei şi copii şi au gonit pe bărbaţi peste mare­ au petruns pănă la mine, şi atunci parcă suflau toate furtu­ nile din lume pe deasupra mea, ear ei au intrat, fără frică inăuntrul meu. Mi-au luat darurile aduse de credincioşi: aur, argint, potire, imbrăcărninte ţesute cu fir - au luat tot. Au spart geamurile cu suliţele, au trăntit icoanele, au sfărîmat candelele; ear de lanţul candelabrului celui mare au spânzurat pe preot. Apoi punend scări pe coapsele mele, mi-au luat crucea de aur şi invelisul de argint - şi s'au dus. Ear eu le-am pri­ vit pe toate,- şi n'am zis nimic. Am remas zioa şi noaptea gol, pustiu, numai cu spăn­ zuratul inauntru, şi nu m'am cufundat. Noaptea era lună peste maslini şi peste mare, şi ramurile şi frunzele erau inmuiate in unde limpezi - tăcute şi liniştite par' că dormeau, tablou feeric sub o sticlă; şi me inmuiam in razele lunii ca şi ele. Zioa era soare; pasările ciripeau mii de mii pe sub stresini şi prin ramurile dimprejur; ear umbra frunzelor flutura pe zi­ duri. Prădat şi părăsit auzeam cu mulţumire sgomotul valu­ rilor plăngend in isbirea lor de maluri. Credincioşii fugiţi tre, bueau să me plăngă din depărtare. - A treia zi insă au venit earăş strainii, mi au luminat inăuntrul, au scos afară pe cel mort, m'au curăţit, m'au sfinţit, mi-au dres stricăciunile -- ş'apoi pe virful turnului meu, mi-au pus in loc de cruce o semilună. Me prefacusem in geamie. Ear eu le-am privit şi pe acestea - şi n'am zis nimic. Şi doi hagea, stand la umbra unui măslin, dinaintea mea, vorbeau. Unul mai cu inimă, privind in spre mine cu milă, zicea cătră celalt: - Bietul templu, ce-o fi simţind in sufle- [83] SENINĂTATE 83 tul lui de astă prefacere î» Ear celalt rinjind batjocoritor, res­ punse : -- Aş, ţi-ai găsit - un zid să sirnţă I » Atunci par' că am simţit că trebue să me surp de mănie, dar nici nu m'am măniat, nici nu m'am surpat, ci am urmat să fiu mereu geamie, in tăcere ... Nu ştiu căte veacuri voiu fi stat geamie, desigur, foarte multe. Nu ştiu earăş din ce pricină m'am pomenit sală de in­ trunire in mijlocul unui oraş mare. Pădurea de maslini dis­ paruse, ca şi turnul meu; şi de la mine pănă la mare era o stradă largă luminată cu lămpi albe, ce dau lumină ea zioa­ şi nu mai simţeam ca in timpurile vechi, măngăerea lunei singuratice. Deabia mi-aduc aminte crimpeele de certuri şi discursuri, ocările înflorite ale celor ce veneau inăuntrul meu. Ştiu numai că nu me simţeam fericit de loc, cănd unul după altul, doi inşi veneau şi se ocărau pentru binele poporului, ş'apoi in faţa aceluiaş popor, care ii ascultase, veneau earăş să se sărute, cu frăţie. Ştiu că un altul, aducend aminte asemenea fapte stri­ gase: »De-ar fi simţit aceşti păreţi formidabili grozăvia aces­ tei nelegiuiri, s'ar fi dărimat de ruşine l » Eu insă stam, ca şi mai nainte, fără să me cutremur, ascultam inainte, - şi nu ziceam nimic. La urma urmelor m'am dări mat, s'a dărimat şi oraşul; un foc, un cutremur- nu ştiu anume. Eu am căzut peste căteva sute de oameni şi i-am strivit pe toţi, şi nu-mi părea reu, nici bine, nici pentru că i-am ucis, nici pnntru că m'au dărimat. Me simţeam acum mai larg. Molozul zidurilor mele se risipea, se risipea; apa ploi lor şi măria pescarilor serrnani, ce-şi făceau colibe din el, me măna inspre mare; şi apoi şi acele colibe s'au dărirnat şi tot locul acela s'a prefăcut pu­ stiu. Remaşiţele mele, viaţa mea s'a fărămicit, valurile m'au luat şi m'au purtat din loc in loc şi m'au r espăndit peste tot. Şi eu simţeam toate acestea şi ca şi mai nainte, imi zi­ ceam in mine: la ce m'aş impotrivi? -- şi tăceam mergend inainte. Ear sfîrşitul visului meu a fost o tăcere, o linişte, o nemărginire, peste care nu am mai putut trece. 12 Martie 1892. MiHAIf. lJkIGOMIRESCU. [84] 84 VARA VARA j u firea ei cea arzătoare �Sosita-au vara inapoi; To�i pomii sunt in sărbătoare, In tei stă floare lăngă floare .... E dulce vara pe la noi! Cănd dimineaja se ive�te Din al vezduhurilor fund, Tot campul parcă 'ntinereşte, Ear, deşteptată de pe prund, Cireada satului porne�te .... In urma ei un roiu de grauri Ca nişte valuri cenuşii S'amestecă prin bălării, S'a�ază 'n coarne pe la tauri, Fac fel de fel de nebunii, Pănă ce'n zarea depărtată Spre lacul trist se pun pe drum, Şi cum se ducv--acum �'acum Se mai zăresc ăncă odotă Ca reml:'t�iţa unui fum. DUILIU ZA"11FIRESCU. [85] VOR FI VOR FI. .. �, ar fi pe lume ochi albastri , Mai scJipitori şi mai senini, I Dar nu-i privire mai duioasă In doue galeşe lumini. Ca: buzele-ţi catifelate Desigur, altele mai sunt Dar nu-i mai veselă zimbire Şi graiu mai dulce pe păment, Aşa frumoasă ca şi tine La trup femei poate vor fi, Dar mersul teu cine să-I aibă Şi oare cui s'ar cuveni? Căci nu-i trupeasca frumuseţă Pe care 'n tine o slăvesc, E sufletul ce se resfrăuge Pe chipul teu cel ăngeresc. A. C. C [86] 86 MELANCOLIE 1I1ELANC/OLIR Q.pune-mi lună argintie cp �i tu stea pe cer făclie, Voi păduri fărmecătoare, Ce ve legănaţi sub soare �i tu nufer ! Spune-mi boltă albăstrie, Riuşor cu unda vie, Spuneti-mi voi păserele Ori voi frunze uşurele De ce sufăr ? Spune-mi tu pajişte verde Unde riul plănsu-şi perde �i voi cărnpuri semănate Cu flori mii §i parfumate �i tu crăng, Sau tu vale răcoroasă Teiuleţ cu floarea deasă; Fluturel cu mii colori Ce te legeni inspre nori De ce plăng ? AlJlJA. [87] r:ĂNDl'RI eĂNDUPJ t . �ntr'o ZI mi SG 'rnplinise - rt Ti-a venit SrL pleci de-acasa Căci prea multe s'auzise, Ca să poti să le mai ier�i Hotăriseşi să me cer�i. Iti pui rochea cea mai bună �i ti-o prinzi in chiotori Slab-a§a ca să s'anine ­ Eal' in umăr iti prinzi flori. In oglindă-ti cauti fata­ Rizi, te superi, te incrunti -­ Ca să vezi cum o să-�i �adă Cănd o fi ca să me 'nfrunţi Si pornesti - si'rni vii spre sară, !:l. � !. Suparata, viforoasă- Ca un vănt de primă-vnră., .. ... Draga mea, un vent aşa Numai flori ar snm(�l1a. 87 [88] 88 _ ACADEMIA ROMÂN li ------�-- '-' '-' ACADEMIA ROMANA � .. n cetăţean din Iaşi, betrănul Vasile Adarnachi, bărbat cu- noscut pentru iubirea sa pentru litere şi ştiinţe, lăsase prin testamentul seu.intreaga sa avere Academiei Romăne. Adamachi putea să facă aceasta cu atăt mai uşor că rernăind neinsurat, nu avusese copii, deci nu mai avea nici o indatorire legală faţă cu familia sa. Hotarirea ce luase rernăsese insă cu totul necunoscută şi cănd la moartea sa, intimplată tocmai in timpul sesiunii generale a anului acesta, vestea se Iăţi că o avere de doue milioane sau chiar mai mult, va deveni proprietatea Aca­ demiei Romăne, surprinderea şi bucuria au fost generale. Premiile vor fi considerabil inrnulţite după voinţa testatorului şi, ceea ce nu exista ăncă păn acuma, se vor infiinţa burse pentru studiul a deosebite ştiinţe puţin respăndite la noi. Membrii Academiei vor trebui deci să-şi mărească activitatea pentru indeplinirea voinţei generosului donator. Insă toate aceste nu vor merge tocmai răpede. Nepoţi mai depărtaţi ai binefăcetorului Academiei Romane, cărora testatorul nu le lasă decăt neinsemnate legaturi, nemulţumiţi cu ultima voinţă a bogatului lor unchiu, au cerut de la tri­ bunale anularea testamentului pentru pretinse viţiuri de formă, aşa incăt are să urmeze un proces poate indelungat, intre ei şi Academia Romană. Chiar de la inceput aceste rude au voit să impiedcei [89] ACADEMIA ROMĂNĂ 89 punerea in posesiune a instituţiunii academice şi să facă tot felul de piedici voinţei lui Vasile Adamache ; insă păn acum ei a avut puţin succes. Tribunalele au dat averea in stcpănirea invăţatului corp care se pregăteşte să apere cu energie intere­ sele ştiinţei şi invăţăturei faţă cu interesele personale ale rude­ lor regretatului donator. Dacă, precum se crede, Acedemia va rernăne stepănă asupra acestei averi, însemnătatea acestui corp va creşte şi in privinţa bibliotecii şi colecţiunilor sale, care bine-inzestrare de pe acum, vor deveni mult mai bogate atunci. Dealtminteri este de presupus că se vor mai face şi alte donaţiuni numeroase Academiei noastre. Romănilor bogaţi le-a plăcut totdeauna să dispue prin testament in favoarea institu­ ţiunilor publice. Odinioară averi imense s'au lăsat bisericilor şi rnănăstirilor; in timpurile mai noue, din causă că Grecii con­ stantmopolitani ştiuse cu dibăcie să pue stepănire pe acele averi şi poate şi din causă că credinţele religioase au mai slă­ bit, generositatea Romanilor s'au indreptat mai ales spre infiinţare sau inzestrare de spital uri, ospiciuri de infirmi şi săraci, şi indeobste spre instituţiuni de binefacere, ear in zilele noastre se observa ca multe donaţiuni bogate au inceput a se face mai ales şcolilor şi aşezămintelor de cultură, in fruntea cărora se găseşte Academia Romănă. :;: ::: :!: Ocuparea Academiei cu donaţiunea Adamachi n'a oprit-o de a-si indeplini indatoririle ce-i impun statutele in sesiunile sale generale. Incuviinţarea premielor s'a făcut de astă dată aşa că opiniunea publică, emoţionată pău la un punct, in sesiu­ nea anului trecut, n'a avut decăt să ratifice şi să aprobe in totul judecata pronunţată de invăţatul corp. Premiile Lazăr şi Năsturel s'au dat D'Ior Istrati şi Dim. Olănescu, celui intăi pentru scrierea sa » Curs elementar de chimie e , celui al doilea pentru »traducerile sale din Horaţiu«. Căt erau de indicate aceste scrieri s'a vezut din impre­ jurarea că Cursul de chimie a obţinut la intăiul scrutin mai bine de douc treimi, ear traducerile din Horaţiu unanimitatea [90] fJO ACADEMIA RO]\f ĂNA voturilor, fără doue. Insfirşitpremiul didactic Craiovean s'a dat d-lui P. Răşcan profesor la Universitatea din Iaşi, pentru Istoria sa Universală in trei volume. Această hotărire s'a luat cu unanimitatea voturilor, ceea ce nu se mai intimplase de la premiarea lui Vasile Alecsandri. Relativ la premiul Eliad Rădulescu, publicat de Academie pentru cea mai bună scriere despre -Naşterea şi Inrnorrncn­ tarea la Romăni« , o chestiune foarte delicată. s'a presentat. Comisiunea propusese ca să se acorde premiul manuscriptului cu devisa: Leagănul e z'1JZ7Zul fericirzi rare La cosciugul jalnic plăugellZ cu "ntristare, 1. S. Suciu. La deschiderea plicului ce cuprindea numele autorului se constatâ că scrierea premiată era a D-Iui S. FI. Marian, membru al Academiei absent din Bucureşti. Trebuea să i se incuviinţeze premiul sau nu? Eată chestiunea ce a dat loc la multă discuţiune in doue lungi şedinţe. Pe de o parte cu un an in urmă se luase hotarirea ca membrii Academiei să nu mai poată fi premiaţi, să fie »hors concours«; pe de altă parte acest premiu se publicase cu doi ani in urmă, aşa incăt au­ torul nu putea şti cănd s'a pus să lucreze la această operă că mai tărziu va fi oprit să beneficieze de rodul muncei sale şi astfel ar fi avut plăcere să consacre timpul seu altor stu­ dii mai importante pentru dinsul şi poate mai lucrative. Asemenea se mai zicea că Academia nu ar fi inţeles să escludă pe membrii sei de la acele premii unde ei se pre· sentă sub paza secretului, unde prin urmare, necunoscute re· măind numele lor, ei nu au nici un privilegiu faţă cu autorii străini de Academie. Trebue să mărturisim că această interpretare mai blăndă pare in multe puncte justificată; cu toate aceste Academia a fost de astă dată foarte aspră pentru membrii ei şi a refuzat D-lui Marian premiul meritat. Dealtminteri aceasta nu este de mirare. Academia fusese in alţi ani acusată că din spi­ rit de colegialitate s'ar fi alunecat să fie părtinitoare de- [91] ACADEMIA ROMĂNA ---------------------------------------------�--� ccrnănd prea des premiele sale insuş membrilor ei: deacea prin o reacţiune naturală ea a refusat, cu riscul de a fi nedreaptă, de a le mai incuviinţa chiar atunci cănd nu mai putea fi vorba de părtinire; aşa s'a intimplat ca Academia să recunoască că un autor merită un premiu şi totodată să refuse a i-l da. D-Iui Pop Rateganul Academia i-a trimis şi anul acesta 500 lei pentru meritoasa sa culegere de poesii populare. Pentru premiul Eliad Rădulescu de decernat in anul 1896, s'a publicat următorul subiect: »Botanica populară ro­ mănă din punctul de vedere al credinţelor, datinelor şi litera­ turii populare, avăndu-se in vedere adunarea căt 'se poate mai bogată a materialului«. * * ::: Cănd este vorba de chestiuni de persoane, intotdea­ una şi pretutindene despoiarea scrutinelor secrete dau loc la mari surprind eri. Aşa se intimplă şi in Academia noastră cu alegerea membrilor sei, In special secţiunea literară - acea care are mai ales scopul de a studia şi cultiva limba romănă şi căreia statutele Academiei ii recunosc un fel de intăietate in chestiuni de formă, vede in şir de mai mulţi ani propunerile sale respinse de complectul Academiei, Pe cănd membrii secţiunii literare votează totdeauna cu complăcere pe membrii propuşi de sec­ ţiunea istorică şi ştiinţifică, - aceste doue şi mai ales cea din urmă refusă in mod constant de a vota propunerile sec­ ţiunii literare relative la persoane. De vre-o şase ani inc a­ ce numai un singur membru, D. Gr. Tocilescu a fost admis şi acesta abia doi sau trei ani după ce fusese propus, ear toţi ceilalţi au fost respinşi, Aşa s'a intimplat şi in anul a cesta cu propunerea secţiunii - luată cu aproape unanirni­ tatea votrilor - de a se oferi scaunul vacant Dvlui Anton Naum, talentatul poet ale cărui merite au fost mai bine re­ cunoscute şi resplătite de societăţi invăţate străine decăt de Academia Romănă. Secţiunea ştiinţifică s'a complectat inlocuind pe regretatul profesor de fisică Bacaloglu prin D. prof. de matematică Spiru [92] 92 ACADEMIA ROMĂN Ă Haret, car secţiunea istorică a amănat pentru anul viitor in locuirea lui Mihail Cogălniceanu din condescedenţă pentru memoriamarelui bărbat pe care Romănii l'au perdut. Ca membri corespondenţi s'au ales următorii: In sec­ ţiunea literară D. DZ·11l. C. Oiiănescu căruia i se decernase şi premiul Năsturel. Dintre invăţaţii străini s'a ales D. Gustau vVezg·and. In secţiunea istorică s'a ales D. 1. Bog-dan. cu­ noscutul colaborator al revistei noastre. In secţiunea ştiinţifică insfirşit s'au ales D-nii Saligny inginer şi C. Clz"lIlesclt pro­ fesor la Universitatea din Iaşi. Lecturile publice făcute in această sesiune au fost ur­ mătoarele: B. P. Hasdeu. Articole din Marele etimologic al Ro­ maniei despre cuvintele: Aran, atirn ; sufixul atic şi atec şi despre vocala obscură â, 2� ă, V A. Urechia, Informaţiuni noue descoperite in archi­ vele de la Gotha asupra vieţei lui Nicolae Milescu. 1. Vulcan. Discurs de recepţiune, despre fabulistul Di­ mitrie Ţichindeal. V. A. Urechia. Respuns Ia discursul de recepţiune a D-Iui Iosif Vulcan. Gr. G. Tocilescn. Un studiu despre Nicolae Alexandru Basarab, Domnul Munteniei mort la I364. Gr. G. SteplzăucsOl. O comunicare asupra cataractei de Ia Niagara, pe care o visitase in 1891. T. D. ,Speranţă membru corespondent. O disertaţie des­ pre fabulă şi despre fabuliştii romăni. :;: :;: Delegaţiunea şi deosebitele cornisiuni ale Academiei s'au ales, pe anul 1892-93 precum urmează: [93] ACADEMIA ROMĂNĂ PERSONALUL DELEGAŢIUNII 93 Preşedinte al Academiei Romane, D. Ghica 1. Viei-Preşedinţi din Secţia Literara D. Negruzzi 1.; din Secţiunea Istorică, D. Urechia V. A.; din Seauuea Stii,Z. ţijică, D. Brăndză Dr. D. Secretar general (pe 7 ani, 1891-1898) D. Sturdza D. A. 1. Comisiunea permanentă a Bibliotecei. Membri: D, Quintescu N., Secretar al Secţiunii Literare; D. Ma· niu V., Secretar al Secţiunii Istorice; Siefăneseu Gr., Se­ cretar al Secţiunii Ştiinţifice. II. Membru conservator al Colectiunii Numismatice: Sturdza D. A. III. Cornisiunea pentru cercetarea cărţilor tipărite in­ trate la concurs pentru: Marele PU11ZZU Năsturel-Hcrescu din seria B, de 12.000 lei, destinat celei mai bune cărţi in limba romănă cu conţi­ nut de oriee natură, tipărită de la 1 Ianuarie 1889 pănă la 31 Decembrie 1892; şi Premiul Statuhti Eliade-Radulescu de 5.000 lei, desti­ nat unei cărţi scrise in limba rornănă, cu conţinut literar, ca­ re se va judeca mai meritorie printre cele publicate de la 1 Ianuarie 180 ( pănă la 31 Decembre 1892 Membrii: din Secţiunea Literară: Dnii Hasdeu B. P.; Quintescu N. Negruzzi 1. Din Secţiunea Istoricii, Dnii; Babeş V.; Ionescu N. Maniu V.; Din Secţiunea Stiinţifică , D·nii: Aurelian P. S.; Fal­ coianu St.; Poni P. IV. Comisiunea pentru cercetarea lucrărilor intrate la concurs pentru Premiul Statulm' Lasar de 5.000 lei pentru 1893, care se va decerne celei mai bune lucrărări asupra su­ biectului: (Studiul uinuriior dill Romania din punctlll de vedere economic şi al composiţiunii lor clumice.» D-nii; Aurelian P. S., Poni P., Brăndză Dr. D. V. Comisiunea pentru cercetarea lucrărilor intrate la [94] 94 ACADEMIA ROMĂN Ă concurs pentru Premiul G. San-Marin de 1.500 lei, care se va decerne in 1893, celei 'mai bune lucrări scrisă in limba romană asupra următorului subiect: Coltsideraţiwzi asupra comerciultcz ROlJlaniei cu /ările străine ată: la Orient căt şi la Occident. i71cepend cu secolul al XVl-leapăna la anul I860.» D-nii Aurelian P. S., Urechia V. A., Negruzzi I. VI. Comisiunea pentru cercetarea lucrarilor intrate la concurs pentru Premiul Ncusc/iots de 1.500 lei, care se va decerne in 1893, celei mai bune lucrări scrise in limba ro­ mănă asupra urmatorului subiect: « Compendiu istoric asupra dcs1Joltarzi ilLdustriale la ROlllăni pmla in I875.) D·nii Aurelian P. S., Sturdza D. A., Tocilescu Gr. G. VII. Comisiunea pentru impărţirea gratuItă a cărţilor didactice din fondul Ioau FUu: D-nii Aurelian P. S., �tefă.nescu Gr., Sturza D. A. :;: ::: :1' In cursul acestui an un membru venerat al Acade­ rruei, cel mai vechiu din pubhcştii noştri şi părintetele zia­ risticei romane D. G. Bariţ implineste al 80 lea an al vieţei sale. Acest eveniment a mişcat adănc Academia noastră care in şedinţa solemna a felicitat prin glasul secretarului general D. Dim. Sturza, pe decanul scriitorilor romani. Tot odată după propunerea unui alt membru octogenar D. Nicolae Cre­ ţulescu, invăţatul corp va bate o medalie comemorativa in onoarea betrănului jurnalist. Presidentul Academiei D. 1. Ghica, aproape de 80 de ani şi el, a scris anca de curend articule interesante ce am pu­ blicat chiar noi de curend. D. N. Creţulescu cel mai betrăn din toţi representă astă-zi anca statul Roman pe Iăng ă guver· nnl Republicei francese, ear D. Gh. Bariţ lucreaza cu neobo­ seală la publicaţiunile sale istorice. -Fericiţi barbaţi care la o virsta atăt de inaintată au păstrat ăncă atăta tinereţă de nirnă şi vioiciune de gandire! [95] ACADEMIA ROMĂNĂ 95 Fie-ne permis de a felicita şi pe această cale pe D. Gheorghe Bariţ care, cu jumetate de secul in urmă, oferea in jurnalul seu din Braşov o binevoitoare ospitalitate arti­ cleluor, oprite pe atunci a se tipărî in Moldova, ale lui Constantin Negruzzi, tatăl scriitorului acestor rănduri! 7. N. [96] ERA T A La pag. 9, rindul 15 din sus după 400.000 a se adăo­ ga «inainte de 1848 şi acum de peste 600.000." La pag. 12, in nota 1 rindul 8 de jos in loc de ed. 23 «ed. z-a» , şi in loc de ed. 3 din 1893 « ed. 3 din 1883». La pag. 13 rindul 7 din sus a se adăoga după Anglia cuvintele «proprie afară de Scoţia şi Irlanda». La pagina 20 rindul 5 din sus in loc de cuartalelor «cuartale » . La pag. 21 rindul 6 din jos in loc de 1800 « 20.000» [97] CONVORBIRI LITERARE No.2. Bucureştivt Iuniu 1892. Anul XXVI. FATA SPÂNZURATULUI :YOVELJ Dornn u l u i Petre Gdldi:;;leanu 1. 1 '1iile mănecate se sculase argaţii să coboare buţile cu vin JI1 � beci uri. Pănă să se deştepte boerul ei se strănsese roată I inaintea porţii, rizend şi vorbind cu arnă uţii care ÎŞI făceau cafea in tinda foişorului, Cele II care sosite seara inoptat tocmai din dealurile Oreviţei stau la rănd cu chilna spre bătătură de unde caii, scuturăndu-si cănd şi cănd clopotele, măncau acum orzul văr­ sat in ţoale ori in lăicere. Nici un alt sgomot nu turbura 1:­ nistea dimineţii care resărea irnbrobodită cu roşu pe fundul albiu al cerului, furişăndu-si ochii prin ferestre şi deşteptănd pe cocoşii răguşi ţi. In toată mahalaoa Antimului nici o clădire nu era mai frumoasă decăt curţile coconului Iordache Dispescu, beer cu vază in ţară )ii cu trecere ia Domnie. Irnprejurimea toată de zid bolovănit făcea un ocol de vre-o doue pogoane de loc şi mai bine. Casele nalte in păreţi de şase cărămizi, cu aco perernent şindrilit in noue şi cu streaşină largă podită pe ele desupt, avea odăi cu scosuri de partea grădinei, sagnasiu la mijloc şi pridvor in faţă deasupra pivnitei, a căreia l..I?�i de stejar, cu doue canaturi, se inchidea cu lacăt şi lanţ de fer [98] FATA SPĂNZURATULUI infăşurat pe după butucul uşorului de la mijloc bătut in cuie de Braşov cu creştetul lat. Era soarele de-o suliţăcănd Stolnicul Tănase, deschi­ zend fereastra pridvorului strigâ pe Dinu Narnete, feciorul vie­ rului, care adusese carele cu vin tocmai de la ogrăzile elin Mehedinţi. Dinu un băeţan ca de 20 de ani, cu chica neagră şi cu portul măndru, se sculâ răpede dintre argaţi şi indrep­ tăndu-si pe umeri minteanul cel cusut cu găitane, intirnpinâ cu căciula in mănă pe coconul Iordache care se coborea pe scări in papuci, cu ghigilic pe cap şi peste Jibadea cu o scur teică subţire de blană de singeap. --- Bine-ai venit, flecăule I Cum aţi umblat? -- Sărutăm mănile, am umblat bine şi fără pagubă co- coane. Nici scursura, nici risipă. Tancurile sunt intregi cum ni le-a dat de-acasă. -- Şi le-aţi cotit indeosebi cănd aţi scos buţile din cramă r Cotit cocoane, precum a insemnat logofetul Pături că in scrisoare şi mi-a crestat şi mie tata pe răboj cănd le-am luat in primire. Nu e un strop lipsă. Boerul la fiece respuns dat cu atăta prIcepere se uita lung ,ii cu drag la flecăiandrul sdravăn şi vioiu care ingrijise cu vrednicie de-o aşa treabă. - Căte zile aţi făcut pe drum de la deal pănă aici, Dinule r intrebâ stolnicul Tănase, vătaful de curte �i omul ele incredere al boerului, care venea in urma stepănuseu cu un mănunchiu de chei, o pălnie ;;Î un cot nou srnolit la capete. - Vre-o douesprezece zile, pesemne, jupăn Stolnice, am făcut, dar nici că am simţit greul drumului, atăta au mers toate după vrere in tabăra noastră. Toţi flecăii s'au purtat cu omeme. Pănă seara vinul cotit din nou, fu coborit in pivniţa care cuprindea tot dedesubtul caselor, asăzăndu-se poloboa­ cele pe căpetăe de lemn unul Iăngă altul dealungul zidului din fund. Cărăuşii găsduiţi bine se intoarsere pe la casele lor cu căteva rubiele bacşiş pc deasupra chirii, ear Dinu rernase [99] FATA SPĂNZURATULl'I 90 la curtea boerească pentru procopseală, după dorinţa lui şi învoirea părinţilor. Mai Întăi rănduit asupra vitelor curţii şi a fenăriei, apoi peste merindele gloateî şi insfirşit asupra tărguelilor casei, el căpăta din zi in zi mai mult dragostea stepănilor şi ceea ce era mai greu, increderea stolnicului Tănase, om cu frica lui D-zeu şi cunoscător intru ale lumii, care-I luâ pe lăngă sine şi avu răbdare să-I înveţe chiar carte, adică scrisul, cetitul şi socoteala. Aşa purtăndu-se bine şi cu orănduială, Dinu Nă­ mete ajunse Logofătul Dinu. Cu dinsul aveau de a face cei cu socotelile pentru cheltuelile curţii, la dinsul erau cheile de peste tot locul afară de cele de pe la cămări pe care Mama Uta, jupăneasa, nici noaptea in somn nu le deslipea de la br ău, şi cele de la beciurile cu vin, ce stăteau invelite într'un toc de piele in lada cea mare pe care se aşăza aşternutul stolnicului in cămara din capătul scării. Intr'o zi din septernăna mare boerul Iordache, darnic şi evlavios cum era, işi incărcâ butca cu fel de feluri de cumasuri de la marchitani şi plecâ prin mahalale să le dea de pomană, pentru Paşti, femeilor şi veduvelor sărace care ţineau de casa lui. De la un capet la celalt al Bucureştilor mergea boerul fără preget intru fapta bună, miluind şi măngăind pe bieţii nevoiaşi. In mahalaoa Popa-Herea vestită de noroioasa era chiar să i se inornolească butca in mijlocul drumului, bălanii betrăni �;i obosiţi, deabia cu multă trudă putend s'o scoată din baltacul in care intrase roţile pănă la bucea. Era cu atăt mai nerăbdător de a nu rernănea locului cu căt trebuea să meargă la Şătrăreasa Catinca Ploesteanca care-I dădăcise cănd era mic şi sta acum 7.ăcend pe patul morţii. Ingenunchiat la căpetăiul betrănei, el ii dete făgăduială să poarte de grija nepcatei sale Săftica o fetiţă oacheşă ca de 16 ani, pe care boerul o ŞI luâ, spre creştere, in casă după ce inmorrnentă pe bunică-sa şi banii căţi ii prinse din veri zarea lucrurilor re mase pe urma ei, ii incr edinţă la Casa Or­ faniceştii Epitropii. Peste doi ani in zioa de Sf Constantin boerul măritâ pe Săftica eu Stolnicul Tănase, căruia ii dărui pe Ungă zes [100] 101) FATA SPĂNZUlUTULUl ------------------------ trea fetei, 2000 lei bani, 20 de pogoane de arătură pe tot anul şi un crămpeiu de pădure la zăvoae Jăngă Piteşti. Har­ nic şi om de casă cum era stolnicul, pănă la anul 7i avu o fată pe care i o botezâ boerul, dăndu-i numele Smaranda, căci era cu ochi i verzi. Fetiţa creştea �;i se făcea frumoasă. Singur copil mic in toată casa, ea trecea din braţe in braţe şi era iubită şi resfa­ tată de toată lumea. De multe ori stolniceasa Săftica trebuia să ţie de reu pe Dinu de pildă, care mai mult de căt or­ cine o alinta, asa că copila se deprinsese a socoti pe tcne­ rul logofet ca pe cel mai bun prieten al ei. Pe atunci era el aproape de 25 ani şi avusese prilej să dovedească celor mai mari că era slugă vrednică, credincioasă şi cumpetată, Din simbria lui işi cumpărase un frumos cal de călărie şi strae bune şi o puşcă cu care se ducea din revărsat de zori Du­ mineca la venăt oare ca să aducă Smărăndiţei presuri şi mă­ călendri cu pene strălucitoare şi soldani grăsulii pentru za­ cusca boerului, care ii dedea praf, alice şi că te o nisfea pen­ tru fiecare vătuiu. Şi aşa c.escu copila imprejurul lui pănă ce se pomenire toţi cu fată mare in casă, ear Dinu cu un dor adănc in inimă. Smărăndiţa era acum de 16 ani, era fru­ moasă, chipeşă şi avea doi ochi verzi care ar fi e sfredelit peptul soarelui», după cum zicea Stolniceasa cănd o certa căte odată Dumiruca, după biserică, că adică se uita mai «mult in lături decăt inainte». Nimeni nu-i lua mai cu duio­ şie partea decăt Logofătul Dinu care din vorbă in vorbă o şi ceru intr'o zi lui tatu-seu in căsătorie. Cuconaşul Costică, feciorul cel mare al boerului Ior­ dake, incetat sermanul din viaţă la băi peste hotar, fll nun mare şi pentru a resplăti destoinicia şi credinţa cu care slu­ jise Dinu de 20 de ani in curtea părintească, făcll Srnărăndi­ ţei dar la oglindă o vie de G pogoane in dealul Pocnei, car lui ii dete leafa intreagă pe un an şi privigherea ogr;izilor �i a povernelor din dealul mare. Dinu şi Smărăndiţa, care părea ăncă o copilă pe Iăngă bărbatu-seu, se strămutare primăvara la vie unde azi o era­ mă, măne un �opron, mai un kiler, apoi o odae işi Iăcure [101] FATA SPĂNZUl';ATULUl HJl un coprins de-ţi era mai mare dragul să intri in bătătura lor. Casa plină cu de toate, curată şi sănătoasă era totdea­ una deschisă pentru găsduire ori adăpost. Logofetul Dinu trăi astfel căţiva ani in linişte şi in dragoste deplină şi dacă j se intunecau cumva mintile vreodată era cănd se găndca că virsta il supunea din ce in ce şi ăncă un copilaş nu-i in­ veselise vatra. Smărăndita făcea biet ce putea ca să-I scoată din păreri dar el totu), ca omul nevoit gandului - cartea şi se jăluia. Cănd se ducea prin vecini de pildă, cari toţi il iubeau şi-l cinste au ca om de omenie, fiecare cunoscendu-i păsul, căuta fel şi chip să-I măngăe. Unul mai cu osebire care işi avea via hat in hat cu a lui Dinu numai istovea cu poveţile şi cu indemn unle, făcendu-şi toată zioa cale la din­ sul unde Smărăndiţa il primea bucuroasă tot cu ţuică rece şi cu uscături. Kir Iani grec de L1 Chio, aducea ba o bucată de lemn de iasomie pe care se citise 40 de acatiste, ba un ciorchin de strugure de la Sf Munte Iăcetor de minuni, ori tranda­ firi descăntaţi de la Egipet doar doar să folosească Smărăn eliţei. Grecul tener, vorbăreţ şi smecher se vede că dedese pe leac femeei căci prin dişlegi se implini dorinţa lui moşu Dinu· acuma om peste 50 de ani - trimiţcndu-i D-zeu o fetiţă. Bucuria lui nu mal cunoscu mărgiru. Zioa şi noaptea 1�1 purta comoara in braţe ŞI cele mal dulci cuvinte, cele mal calde sărut;'iri.1 le păstra el, care ii ndca aşa de frumos f:î cendu-i-se gropiţe in mijlocul obrajilor albi �j rumeni ca doi trandafiri. Nu se ţinea minte de multă vreme să se fi vezut o asa veselie �i petrecere in toată valea Mantei, ca aceea ce făcu moşu Dinu la botezul fiică-ser. Stolniceasa Săftica, deşi bc tear:;ă veni singură din Bucureşti ca să-şi boteze nepoata, eai Kir rani aduse cu cheltuiala sa pe cei mai vestiţi lăutari din Ploeşti şi desfundâ un poloboc cu vin de tămăioasă, fiind şi el oare-cum cumetru mare in locul stolnicului Tănase, care murise grabnic de junghiu serrnanul, la un străns de fen in balta Jăgăliei. Pe fată o numire Ileana. ca pe zina din poveste. [102] Acum Dinu se credea cu desăverşire fericit! Avea ne­ vastă teneră şi iubită, indestulare in casă, rod bun la vie, şi un ănger de copil; i se inviorase faţa şi din bun ce fusese inainte, se făcu şi mai bun şi mai milostiv! Dacă insă s'ar fi uitat cineva cu deamănuntul la capul llenei, care creştea măndră şi voinică, ar fi recunoscut fă­ ră multă tăgadă, că numai chipul lui Moş Dinu nu-l purta ea in faţă. Ochii ii erau mari şi negri cu genile lungi, nasul coroiat cu nările prevezii şi neasternpărate şi avea gura căr­ noasă, peliţa subţire şi ca dogorită de soare; ear perul ne­ gru şi creţ. Era frumoasă, frumoasă de tot Ileana, ori Ilincă, cum ii zicea Kir rani ce se uita la dinsa ca la un sdrob de aur şi o săruta şi o măngă.ea.... că doar şi el o ţinuse in braţe la pecetea darului, ear copila alerga rizend şi bătend din palme chemăndu-I tata naşu l Toate bune, dar Smărăndiţa acum in plină putere a ti­ nereţii, mai frumoasă parecă decăt altădată, îşi schimbase şi vorba şi purtarea in casă. De unde pănă aci era ticnită şi nu căuta să easă din vrerile bărbatului seu, incepu, din chiar se­ nin, a nu-i mai place nimic ce-i venea dela dinsul, a găSI tot strimt şi ponosit împrejurul ei, a-şi părăsi des gospodăria perzendu-şi vremea in petreceri şi năzuind Ia lucruri scumpe şi la odoare. Ea care nu se mişcase de cănd venise in deal, găsi prilej de a se duce de 2 ori la Bucureşti, chip să vadă pe maică-sa, şi nu era o zi de tirg la Urlaţi, la Bucov ori la Ploeşti, in care să nu se înfiinţeze şi D-nei, totdeauna into­ vărăşită de curnetrul Iani, care-i intra singur in voe şi-i făcea toate pe plac. Ferească sfăntul nu s'ar mai fi arătat cu băr batu-seu in lume şi dacă, aşa din intămplare, o intreba cineva despre dinsul, ea respundea cu glas străgănat şi despreţuitor : « mi: intrebi de tata?» La inceput Dinu nu zise nimic, credea că tot ar fi pă­ reri şi cănd il lua nevasta prea răpede işi făcea ele treabă pe afară, zicendu-şi singur, ca drept măngăere, «cap de femee!» 1\1 ai pe urmă Însă cănd cererile Smărănditei ii căzute pe cap tot mai dese şi mai nernesurate bietul om se obidea pe deo­ parte că nu avea putinţă de a i-le indeplini pe toate, ear pe ]02 FATA SPĂNZURATULUI p [103] FATA SP}.NZURATULUI 103 ele alta ofta din adăncul sufletului simţindu-si liniştea Şl traiul parăginite Cu cătă amărăciune plănse el cănd pentru mtăia oară in viată-i fll nevoit să ceară zece galbeni imprumut, pc cari nevastăsa i-i ceruse cu un potop de ocări, pentru cine ştie ce cărpe ori zădărnicii ferneeşti. Dete azi, dete măne, dete me reu şi ar fi fost bucuros să dea necontenit numai să şi poată afla odihna. Alinare la griji şi la necazuri doar la biserică inaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicei Domnului, ori cu fata in braţe îşi mai afla serrnanul, căci acum nu mai avea cap să ceară sau să zică şi el ceva in casă căci stirnea ear virtejul şi ajungea - cum i se intimpla căteodată, -să doarmă prin crarnă ori in bătătura, Smaranda inchizendu-i in ciudă uşa cu cheia «ca să-I invete minte l . Kir Iani la toate acestea sta deoparte privitor, sfătumd pe betrăn să aibă răbdare şi indernnănd pe femee a nu şi « cărpăci viaţa cu o aşa treanţă putredă !» Totuş chibzuind el ce folos i-ar putea aduce ograda lui de vie, rotunjită despre partea drumului cu acea a vecinului seu, se făcll iscoadă printre cei cari-i imprumutase bani şi dintre dinşii nemerind pe un Bulgar din podgorie, il sili să-i scoată averea la mezat. Negreşit că Grecu se ivi musteriu şi intr'o bună dirni neaţă se pomeni Logofetul Dinu Nămete slugă la altul in casa �i in păm entul lui Kir la ni se induplecase a-I priimi vier pc acela căruia ii păngărise cinstea .�i-i furase bucăţica de păne de la gur;'(! Urgia şi ruşinea rodeau sufletul betranului i Umbla Cii cap\l in pămcnt )ii cu căciula pe ochi 5;\ nu mai vadă pe ni meni, atăta nenorocire ii puterile! Pe cănd el se posomor ea tot mai mult tăcut şi jalnic, Smaranda chefuia cu «stcp�tnu·seu» şi nu mai da pe acasă, ear Ileana, presimţind pare-că nenorocirea tatăseu, tot mai des �J mai indelung se lipea de dinsul. Intr' o noapte pe o vijelie cumplită Moş Dinu, esind sa inchida uşa coşarului, se irnpedicâ de cineva lungit in drumul lui. Spăirnăntat aduse grabnic luminarea şi recunoscu pe ne vastă-sa zăcend beată moartă intr' un băltac in mijlocul curţii, [104] 104 FATA SPr\l\'ZURATULUl Toată noaptea o petrecu in cele mai groaznice munci sufleteşti. Ii veni de căteva ori in minte să-şi pună capet zi­ lelor, vederea copilei care dormea liniştită pe ladă, il opri insă de 1a o aşa nelegiuire. Dar incercarile nu-l părăsise, căci a douazi·- ca şi cum ar fi fost insemnat de degetul năpas­ tei, -- ducendu-se să-şi recorească sufletul in rugăciuni, găsi biserica cea veche risipită grămadă la părnent de ventul de peste noapte I Oropsit de oameni, prigonit de soartă, părăsit şi de Dvzeu, omul ajuns in culmea desnădăjduirii, se intoarse acasă, işi sărutâ copila şi ducendu-se in era mă se spănzurâ cu o fu­ nie de coarda cea mare ele la mijloc. Ileana avea atunci abia 10 ani I II. - Piei, afurisito că te mănâncă cănii 1··· strigâ un glas răguşit din lăuntru �;j o scurtătură ele lemn sburâ pe deasu­ pra capului fetei care alergcl, svăpărat ă de frică, sa se ascundă in mărăcinii din fundul poenii. Cu peru) lăţos şi incălcit, cu cămaşa sortită, spănzurăndu-i pe umeri şi o treantă de cărpă roşie in jurul mijlocului, se răpezi ruăsa cu ochii boboşaţi şi gura ştirbă ameninţănd in vczduh după dinsa, );j ar fi ajuns-o poate daca n'ar fi cazut irnpiedicăndu-se de ciinele cel mare venet, tovarăşul de joac.i ŞI de culcare al bietei Ilene, Dela moartea barbatului 'leU Smaranda, părăsită de Krr rani, .- care deschisese han mare la Ploeşti, -- �l oropsită de lume pentru relele ei purtări, îşi perduse cu desăverşire ruşi nea prăpăstuindu-se patimei mrrşave ce-i risipise minţile şi 1 sleise puterile. Trăia acum din mila unor vecini intrun bol' deiu părăsit, ear Ietica işi petrecea vremea slugărind pe la unii alţii, ca sa capete ceva mâncare �i vreun strain din dind in cănd, pe care mai in totdeauna il dedea mă'sa pentru o sticlă cu rachiu. Erau intr'o nemai pomenită ticăloşie şi numai buna a­ mintire ce lăsase reposatul, mai indemna lumea la ingădllire [105] FATA SPĂNZUk,\TUUJJ 105 către dinsele, căci altfel demult le-ar fi isgonit, ca pe nişte lepre primejdioase din coprinsul satului. Şi s'ar fi socotit in drept; căci de perea vre o pasere, on se rătăcea vre o vită, bănuia la cădea fără fir de tăgadă asupra arnendurora, invinovăţind pe mamă « că fură ca să aibă ce bea" �i pe fată «că e ispitită la reu, ca să nu mai «dea mă'sii chip de-a o mai şold! in bătăi, ca atunci cănd se «intorcea cu rnăna goală de la cerşit.» Dvzeu ştia insă dacă povara pecatului şi-o purta de mai mult din urgia şi r eutatea oamenilor decăt după găndurile ori faptele rele ce se puneau in sarcina lor! - Doar mi-i cădea tu in mană, te-i intoarce ear acasă năpărcă! am să te toc bucăţele ! ... bolborosi sughiţănd şi ne· voindu-se a se scula de jos, Smaranda intinsa dealungul unui gard de scaeţi. Fiece mişcare insii ii scotea un gemet şi un blăstern, in care numele fiică-sui, cănele şi peptul se amestecau cu cele mai spurcate ocări. Căzend i�;l rupsese o coastă şi durerea inteţită de mănie şi de Ier bmteala beutur ei o sbu ciuma şi o desnadăjduia foarte. Se luptâ ea tărindu-se pe măm şi vactandu se, pănă când un şiroiu ele sănge ii isbucni elin pept �i graiul tot mai rar şi mai stins tresarca in gătleju-l arnortit.. Cine ar fi mai recunoscut, 10 hoitul s;lngerat şi învine­ ţit pe care-I găsire nişte trecători a doua zi sgărcit la rescru ce" drumului, pe Smărăndita cea frumoasa cu ochii verzi , cu faţa rurnena şi vorba blajtna, soţia duioasă a Logofetului Dinu şi mult iubita Inca a Stolniculi 1 1 omul de incre dere al Coconului Iordache Disj .escu, boier cu vază in ţară �i cu trecere la Domnie I • Patimele vinovate, năravul cel reu şi stn căctunea sufle tului infig ăndu-r ghIarele lor de fer roşu in inimă, o tărise tot m.u jos pe scara per zării pănă ce in pulberea drumului mare ii asternure pat de vecrnică odihnă ),i pe trupul ci cel păn­ g;irit şi putred ii insemnare osinda cea far�1. de indurare a batjocurii şi a pccatului! Aşa remase Ileana de capul el In lume, avcnd de 11l1ic prieten pe Cioban, un căne de stăna, care crescuse nedeslipit [106] 106 FATA SP;\"'ZURATllLllI de dinsa şi drept podoabă doue coade de per mari şi creţe ce-i acopereau capul rotund cu ochi negri, ClI gura cărnoasă şi cu doue gropiţe ingemănate pe obrajii bucălaţi cu peliţa cea dogorită de soare! Deşi leneşă din fire şi nedeprinsă cu lucrul, totuş is­ teaţă la vorbă, cu priceperea uşoară, blândă şi plină de gin­ găşie cum era, şi-ar fi putut găsl mijloc lesnicios de traiu, de nu i-ar fi fost mai drag să stea zioa intreaga in crăng sa asculte sueratul mierlelor, spărgend alune selbatice pe malul perăului şi nu s'ar ii prins mai cu tragere de inimă la joc cu băeţii, decât să dea mană de ajutor la ghilitul pănzei, ori să sternpere viţeii la vremea mulsului sau de pildă să-şi arate vrednicia la grijitul caselor, după cum ştia de frumos să dea poveţe la toate. «Ca şi cum n'ar fi eşit dintr'o păragină de bordeiu» , ziceau cu gura jumătate nevestele şi fetele pismaşe de apucăturile ei, cătănd pe sub gene cum le privea, cu mii­ nile in şolduri, diretecănd, Şi aşa vioae, nepăsătoare ŞI necontenit veselă se adă postea ea cănd la unii cănd la alţii fără de a cere rurruc 111, menui, dar priimind ingrijirile tuturora, ca un copil părăsit pe care satul intreg il luase acum sub a sa ocrotire. Toamna insă i�i găSI prilej de muncă alcătuindu-se, cu alte fete din sat in dealul Călugării la cules. Treabă plăcută ;;i uşoară, nici multă bătae de cap, nici mare oboseală; toc­ mai cum ii cerea inima. Des-dimineaţă intra cu suratele in vie ;;i alerga ca un fluture alb din butuc in butuc rizend şi glumind, eal' seara i mprejurul crarnei, la lumina răşinelor aprinse inviorata de căn tecul scripcarului nu-şi pregeta la joc, precum nu rernănea in urmă nici la masa cea lungă intinsa pe doue scănduri [a pă merit, nici la ulcica de must inăsprit pe care vierul i-o urn plea mai des decât ii venea răndul. Deşi mai ten eră decăt celelalte fete �i mult mai sărac irnbrăcată, făptura Ilenei avea darul firesc de a ţintul privirile asupră-i, adernenindu-le poate cu portul ei mândru ,;1 mlădios, ori cu cel tainic »vino'ricoace c, care făcea pe toţi s'o caute şi să se apropie de ea ? Şi nu puţini se roteau pe Iăngă dinsa "i-i dedeau pri- [107] FATA SPĂNZURATULUJ 107 cină de vorbă ort de hărjoană, dar ii potrivea şi ea cu eate un respuns semeţ ori cu vre-o brăncă voinică, cănd se in­ treceau cu gluma, ori isi prea iungeau degetele. Unuia nu­ mai, lui Vasile feciorul lui Moş Drăgan vierul, flecău inalt şi chipeş, cu plete lungi eastanii �i cu mustaţa mijind deasupra unor buze roşii ca cireasa, numai lui ii vorbea cu glas trc­ murat şi molcom, lăsăndu-şi capul pe spate, ca să i se vază, par'că, ochii umezi ;;j aprinşi �i cu dinsul de mănă se alunga prin rariştea de paltini jucăndu-se şi riz end ca o nebună, eănd o rostogolea pe straturile de foi uscate ale poenei. Fără să ştie cum, simţea că i se strănge ceva in pept cănd flecăul şagaJnie se incura şi eu alte fete; car cănd se apropia cu vorbe drăgălaşe de dinsa, i se usca gătul, i se inflăcărau o brajii şi resuflarea mai scurtă şi mal răpede i se făcea, Uneori ii venea din chiar senin a plănge şi se frămenta intr'atăt in cat cădea doborită ca de-o cumplită povară. Altădată. sta 10 eului cătănd lung in zare, numerănd părechiJe de rond unele ce 'n sbor şovăit se duceau departe, departe �i ar fi vrut să le cheme inapoi, să le oprească din cale, căci acum sosea iarna, culesul viilor se isprăvise de mult, chiotele ţ;i veselia culegetorilor nu mai resunau imprejuru-i şi Vasile, Vasile {1e căul cu care se Iurişase de atătea ori prin tufişul cu alune plecase şi el ca rondunele, unde nu putea să ştie, luat cu sor tul la oaste, Pe prispa lUI Mosu Drăgan, care ştiind-o Htră de căpeteiu o luase in casă «săi umple golul băetului şi să fie Catrinei, fiică-ser, ajutor», sta ea acum zile intregi cu cănele m braţe oftănd in rcstimpun din adănc, ori pornenindu se rizeud cu hohot pănă ce o podedeau lacrimele. Betrănul o privea 10 grijat sermanul «să nu i fi aruncat cine-va VI" o pacoste de vrajă», căci hotărît «I1lH era de-a bună». Toate descăntările sfaturile şi sirguinţile spre a o « insdrcveni », părur e zadarni ce: pentru intăia oară simţea ca arsura unui reu neinteles in inimă şi pustiul singurătăţii! Dar ce e oare dăinuitor intrun suflet fluturatec de co pil? Puţin căte puţin j se alinâ obida, incepu din nou S�l rid�i ;;i s::î. cănte, ba intr'o dimineaţă o găsi Cab'ina la rez [108] lOR FATA SPĂNZURATULUl boiul cu pănză şi se minunâ cu ce indernănare bătea firul ŞI petrecea suveica printre iţele incălcite ale chenarurilor. De altfel pe fie-care zi purtarea Ilenei lua alte prefaceri. Sculată cea dintăi in casă, tot cuprinsul gospodăriei trebuia să trea­ că pe sub măn a ei şi dind Moşu Drăgan ori Catrina o do­ joneau că nu se cruţă, ori că nu le mai dă şi lor pas Ia treabă, ea le rcspundea mănănd vitele la adăpat sau curăţind kilerul cu merinde: «Iasă Mosule că doar nu port cojocul lui "Vasile degeaba, ear tu Surată vezi-ţi mai bine de cărpele "zestrei că bat peţitorii la uşă !». Şi ce frumos boiu de fată. cu sinul rotund �l cu mer­ sul legănat mai avea! Cănd trecea naltă, cu mijlocul subţire şi umerii largi pe drumul mare, toţi muşterii lui Neculcea hangiul îşi uitau pa­ harele pline cătănd cu drag' la dinsa, ear flăcăii lacomi, sor­ bind-o cu ochii mai cinsteau C1l căte o oca, «de noroc bun « pentru fata spănzuratului s , cum o porecleau de la moartea t�(!;-(-ne seu. Dinsa cu capul cam plecat, trecea măngăindu·şi ciinele, fără să-şi arunce unde-va privirea, deşi simţea foarte bine, după roşaţa ce-i inbujora obrajii, că cei ce o intilneau işi Jungeau gătul in urma ei ! ..... Şi necovirsită era mirarea gurelor rele, de-a o vedea (. stand atăt de ticnită la vatra unui biet vier, pe cănd cu da « rurile ce-i dedese D-zeu şi CII vrednicia el si-ar fi găsit de «mult bine capului, dacă, de pildă, s'ar fi lipit de jupăn Ni «culcea care al' fi prirnit-o cu braţele deschise, ori s'ar il (plecat vrcrei Notarului un fost serninarist smecher, jocaş ";1 obrasnic care, ziceau, i ar fi purtat bine de grijă!". Deşi Dăscăliţa Zamfira cea mal ochioasa �J mai sglobie le­ lită a satului prorocea - pilduind pe fată după mamă _. « ur ma alege fetelor, nui Încă vremea perdută! il_ Dar Ileana îşi cauta nesnuntită de treabă, mai ales că remăsesc , după rnăritişul Catrinei, singurul toiag de sprijin al betrănului care se ofilea de dorul fiu-seu. Abia odată de doi ani se invrednici �l el să-I vadă la Valea Călugărească. Şi nici norocul ăsta nu rar fi avut serrnanul dacă Domnul Ghiţă [109] FATA :-;PĂNZURATL:LUI Notarul nu-i spunea asa intimplător , zioa in care erau să treacă venătorii de la Moldova la Sinaia. Ştia el doar ce făcea Domnul Ghiţi prilejind lui moşu Drăgan terneiu de a se urnl de acasă, căci nu mult după dinsul se iVl�i Dvlui, cu puşca de-a spinare, urnblănd adică după venat prin vii, drept in uşa tindei unde Ileana inconju­ rată de un cărd de puişori, urcaţi cari pe umeri, cari in poale, care ciugulindui din mării, pregătea mălaiu intr'o scofă să le dea de ruăncare. -- Bună dimineaţă fetiţo, zise el, alungănd puii cu PI­ ciorul ; Bună să fie, ii respunse ea sculăndu-se şi privindul cam pieziş, căci nu odată ii atinuse calea şi o ispitise cu fel de fel de vicleni i. Cum aşa singură? Dar Moşul unde-i? - E unde rai mănat Dvta, nu ştii i - Credeam că n'o să plece aşa de vreme că doar gara·i căt colea. - O fi, dar nu-şi mai afla asternper, 11 părea că tot n'o să ajungă degrabă. - Vezi ce e dragostea, Ileano? Eaca aşa me frămcntă �i pe mine şi me alungă pe toate cărările pe unde treci tu, grăi el cu glas cam năbusit, cercănd să o apuce de barbă, - Se vede că altă treabă n'ai, de umbli pe la casele oamenilor să te rizi de dinşii, zise ea Ierindu-şi capul in lături. - Să rid eu de tine, pentru ce? Au numai tu e�ti fru moasă in sat? Spus-am vre-uneia că mi-e dragă, că I1IH111 pot afla' linişte fără de d1l1S3? dat am cui-va nădejdile ce ţi-am dat ţie? imbiat-am pe cine va să impartit cu mine Şi bunul ,?i reul ? nu, atunci de ce ţi le-aş spune ţie, de ce nr'aş ţine ele capul teu dacă. nu mi-ai fi dragă şi nu m'ar trage inima cătră tine. Spune, de! -- Eu nu şiu să spun vorbe multe nici vicleşuguri, eal' găndurile nu ţi le pot cunoaşte nici rnesura, sunt o fată să racă, fără părinţi, ştiu că mi-e drag Vasile şi poţi să-mi dai [110] 110 {. «1832, Iunie 29. Corturile din că m pul Col intinei », 1) Redacţia «Curierului Romanesc» din Bucureşti. [127] ELEMENTE KOM.\NE 11', LIMBILE STRĂINE 127 ELEMENTE ROMĂNE IN LIMBILE STRĂINE i� ercetările făcute pănă astăzi asupra vocabularului Iimbei � romăne s'au mărginit a stabili imprumuturile lexicale din idiomele popoarelor invecinate. In urma unor asemenea stu­ dii, executate in condiţiuni mai mult sau mai puţin ştiinţifice, posedem enumerarea aproximativă a elementelor străine, cari au contribuit la imbogăţirea graiului rornănesc. Cercetări in sens invers, adică despre existenţa r ornă nismelor in limbile circumvecine, abia au fost incepute. Este invederat că, dacă Romanul a imprumutat de la alţii, el, la răndul seu, a dat cu imprumut creditorilor sei, A· ceste imprumuturi mutuale intre popoare sunt cu atăt mai inevitabile, cu căt ele se fac intrun mod inconştient. Ca re sultat fatal al raporturilor etnice reciprocitatea, in atare cas, există şi nu poate a nu exista. Interesul nu stă atăt in pre ponderarea sau echilibrarea datoriei lexicale, căt mai ales in faptul insuş al acestei reciprocităţi. Intr'adever, pe cănd importul şi exportul de cuvinte de la o naţiune la alta e unul din cele mai constante fapte lin­ guistice, cantitatea elementelor imprumutate variază după ci ferite imprejurări de natură accidentală, ca gradul de cultură, ca intensitatea contactu\ui etnic, ca influenţă provisoriă sau permanentă. Un exemplu instructiv in această privinţă ni-l oferă idioma ţigănească: pe cănd vocabularul romăn conţine 4-5 cuvinte ţigăneşti de puţină importanţă, Tiganii au im­ prumutat din româneşte un mare nurner de vorbe pentru no­ ţiuni indispensabile. Numai un studiu comparativ făcut asupra unui mare nu- [128] 128 ELE\lENTE RmlĂNE IN LI\IBILE S rlZĂINE mer de limbi ar putea determina adever ata causă a imprumutu­ rilor etnice, in casul cănd nu-i in joc nici un moment social sau cultural. Pentru ce, bunăoară, işi insuseşte ţiganul din Ro­ mănia expresiunile româneşti primăvară şi toam nă, pe căncl pentru noţiunile corelative »vară « şi » iarnă« , el se serveşte de vorbele neaoş ţigăneşti: milai şi ivend ,) Lucrul devine şi mai semnificativ, căncl constatăm ace­ laş fapt in subdialectul evreo-germa 11 grăit in Romănia. Evreii romăni au imprumutat de asemenea cuvintele primăvară şi toamnă, dar pe celelalte anotimpuri ei le exprimă prin ger­ manismele Winter şi Sonuner. Care să fie dar motivul unei atari preferenţe sau pro­ ceeleri lexicale? Popoarele primitive nu pot concepe decât schimbările de temperatură cele mai bătătoare la ochi, deaceea anotim­ purile erau la inceput numai in nurner de doue : vara şi iarna. Această stare de lucruri se oglindeşte in familia indoeuro­ peană, care posede o expresiune comună pentru primăvară, vară şi iarnă, dar nu şi pentru toamnă. Acelaş lucru il ob­ servă Tacit şi pentru Germanii cei vechi, că dinşii ignorează anotimpul din urmă (auctu17lni notnen ac bolta ig-/lorantur). Deaci resultă, că primăvara şi toamna sunt divisiuni secun­ dare şi tărzie şi caracterul lor posterior explică imprumutu­ rile respective; pe cănd vara şi iarna, ca noţiuni esenţiale şi primitive, imbraca pretutindenea vestrnentul naţional şi in­ digen 1). Acest singur exemplu poate da o idee de importanţa etnografică a imprumuturilor lexicale. Ele au o deosebită În­ semnătate mai ales pentru limba noastră, care a fost explo­ rată pănă acuma intr'o singură direcţiune, in acea a avutu­ lui ei străin, in a capitalului imprumutat, pe cănd puţine sunt ') Aceeaşi o hservaţiune s'ar putea face şi III privinţa culorilor: numai albul şi negrul sunt principale, de aceea ele au păstrat ţigăneşte numele pri­ mitive (kal6 >negru. şi parn6 s alb e ), pe cănd numele celorlalte culori au fost imprumutate de la Slavi (zelin, »verde e ), Turci (lal6 s roş e ) şi Romani (gal­ băn, albastru). Cf. despre nomenclatura culorilor Raporturile intre Gramatică ii Logică, P: 71-73. [129] ELEMENTE RmlĂNE IN LTMBILE STRĂJNE 129 ăncă cercetările făcute spre a constata urmele limbei romăne in vocabularul naţiunilor, cari au venit in atingere cu popo· rul nostru. Aflarea acestor urme ar forma o reactiune bine· făcetoare incontra exagerărilor comise in direcţiune contrară şi ar restabili intru cătva curnpena in transacţiunile culturale ale popoarelor din sud-estul Europei. Scopul nostru este a atrage deocamdată atenţiunea asu­ pra unui cămp de studii aproape ăncă neexplorat şi a releva puţinele lucrări intreprinse in această nouă direcţiunc, incer­ cări, care poartă in sine meritele şi lipsurile primului pas in­ tr'o carieră abia deschisă. 1 Singura lucrare sistematică, ce s'a publicat p;ină astăzi, e monografia d-lui Edelspacher asupra elementelor române in limba maghiară 1). E mai mult decăt probabil, că noue cer­ cetări analoge ar sporl ăncă contingentul; dar ceea ce ne o feră d. Edelspacher e de ajuns pentru a constata influenţa, ce a exercitat-o limba noastră asupra Ungurilor din diferitele pro­ vincii ale regatului invecinat. Autorul susţine ce-i drept, că toate sau mai toate imprumuturile de asemenea natură ar fi mărginite ia anume localităţi, representănd tot atătea provin­ cialisrne, ce n'au căpătat un drept de cetate in limba literară. Această aserţiune este insă exagerată, de oarece multe din vorbele mai jos enumerate fig\lrează in Dicţionarele maghiare. Dar admiţcnd-o chiar, aceasta nu scade valoarea lor etnogra­ fică, intrucăt caracterul lor eminamente popular, fie şi local, e Il A. Edelspacher, RWJllm eieme]: a magym- nye/ven (Elemente ro­ mane in limba maghiara) publicat in Revista lingulsllcă a Academiei ungureşti s Nyelvtudomrini e vol. XII, Pesta, 1875.-- Cr, asuprai Sayous 111 Romania V, IZO şi Ujfalvy in Remit de fhil%gie ci d'etll1lograpl,ie 11, 221-222. Schu­ chardt in studiul seu A lIwgFar "yelv ro nuin c!emeiliCz (asupra elementelor ro­ manice in limba maghiară), publicat in ".\1ugyar Nyelvor, din 1889, P: 3�5 urrn. supune unei analise aprofundate elementele magyaro romane, adică vor bele romanice ce se afLi in ungureşte l ca huta : span. boto, rom. but butuciu ,butuc 1 ca esonka : ital. cionco, rom. ciung; ca csarnp : it, ciampo, rom. ctump) şi pe cari le va fi căpătat prin mijlocirea limbei roruăne. c. L A Il. XXV L Ho. 2. -368:'3. Il [130] nrJ ELEylE!\'TE R()�1c\!\'E IN Ll:\lDILE STRĂJNE o dovadă Îndestulătoare despre inriurirea mutuală a ambelor popoare. Romănismele in limba maghiară sunt importante şi din alt punct de vedere. Pe cănd aiurea imprumuturile din limba rornănă se mărginesc la o anumită sferă - viaţa pastorală­ şi privesc exclusiv lucruri materiale, aci ele ne revelează o serie de noţiuni, cari, afară de ordinea intelectuală şi morală, aparţin cercului intim al familiei şi se rarnifică in diferitele domenie ale vieţii sociale. D. Edelspacher enumera 124 de vorbe româneşti in­ trate in ungureşte, dintre care peste 100 sunt incontestabil de origine romănească. Printre aceste romănisme primul loc merită să-I ocupe noţiunile verbale cu atăt mai interesante, cu căt se rapoartă la idei abstracte şi intelectuale. Astfel sunt: cine mintye adică ţine minte; dreptdl cu inţeles de » a purta proces« de la drept; entyind] adică a inchina, nyekeszzl adică a necăji; szkepdl adică a scăpa; szokotdl adică a socoti: vorba trecu pe deoparte la Un­ guri, ear pe de alta la Ruteni, la care păstrâ sensul primitiv » a păzi sau ingriji de vite « (sokotiti, pascere). Termenul aparţine probabil sferei pastorale şi ca expresiune eiobănească (Roes­ ler o pune in legătură cu poleo-slavul slwtzi » vită şi bani«) fll respăndit el de Romani in Ungaria şi Galiţia. In vechea limbă românească socotesc avea sensul general s a ingrijl« , a­ plicat la vite sau la oameni. In Pravila lui Vasile Lupu cio­ banul se numeşte >' socotitoriul turrnei e , ear in a lui Mateiu Basarab .(pag. 73) » duhovnicii socotitori de locuri se chea­ mă« (cf. pastor aplicat preoţilor evangelici); dar şi cu sens general in prima Pravilă (p. 7): "de va socoti un om un pom şi-l va creşte- .... Sensul de » numerare sau calculare « a re­ sultat din cel primitiv in urma daraverilor cu cumperarea sau venzarea vitelor şi de la această semnificaţiune materială, care singură trecu la Unguri, s'au tras alte doue ideale s a presu- [131] ELEl\IEI'TE I\OMĂNE lN Llll1BILE STRĂINE 131 pune « şi » a reflecta« intocmai precum samă (=lat. examen) insemnează totdeodată »numer , socoteală« şi »atenţiune, re­ flexiune« 1). szuflcil adică a sufla; şi alte căteva, care apar in composiţiune cu proposiţiuni ma­ ghiare, astfel: beszpurkal adică a spurca (be, prep.); ieloprilni adică a opri (fel, prep.); Apoi vin calităţile şi insuşirile de ordine fisică şi morală: borbcit « sprinten, sirguitor» adică bărbat; kope « sburdalnic s adică copil (kopely); muta adică mut; nereuas «şiret, viclean» adică nărăvaş; nerod, nyegra «oacheş», murga «murg», rojb «r oib s , raslsa «roşcovan» etc., la care se pot adăoga substantivele abstracte ca gercsava adică gălceavă, ssecsita «secetă», etc. Numai un contact intim poate produce imprumuturi de verbe şi de adjective, deoarece o atingere superficială şi tre cetoare se manifestă prin introducerea unul nurner de sub­ stantive dintr'o sferă exclusiv materială. Astfel cu toate că turcismele nu' s puţin representate in vocabularul romăn, ele n'au de inregistrat in limba noastră nici o noţiune intelec­ tuală, nici un verb. O convieţuire nu mai puţin intimă dovedesc noţiunile luate din cercul familiei ca următoarele: ficsor adică fecior; kus::;kura adică cuscru ; mosuly « moşul» şi masa «moaşă» , nanâs adică nănaş ; nepotya şi matusea, acesta din urmă din latinul amita cu sufixul uş ă (=usia): cf cătuşă din catus; nyirely « mire le», nyiras:ca «mireasă», nunta. eeseter «zestre» şi seurata «surată», ve[rJsar adică ver[i]şoară şi uerjc «verie, rudenie» ambele de la «ver s din latinul uerus (se. consobrinus, de unde ') CL Incercarea asupra Semasiotogiei tim bei romi!fle, p. '190� 1 'J 1. [132] 132 ELEMENTE ROMANE IN LIMBILE STRĂINE macedo-rom. cusurinu), care, in privinţă semantică, se poate alătura de spaniolul germano din germanus (se. frater). In urmă vine materialul lexical, care se rapoartă la sfe­ rele cele mai variate, la diferitele domenie ale naturei, la 0- cupaţiuni, la obiecte de prima necesitate. Relevăm mai intăi pe cele ce aparţin păstoritului: csoban şi pakuleir adică păcurar; col sau ţol, leacsulya, kos.zrole şi eabun , kaskaval, urda, meringya « merindă» şi ftodcily adică odaie; bcrbecs, buftay sau buhaiul, kecc/ «cătel », kir/an, 1I1/om adică mioară etc. şi ăncă căteva animale, afară de cele po menite, ca: ciucar sau ţinţar, kl'rtica «cârtiţă», kltrka, liliak, moca adică ruătă, etc. La agricultură se rapoartă : J.�opa:cs, Eacsăn « cocean », !capZca « căpiţa», mald sau ma­ laiu şi semunca adică sernentă, Apoi cătcva plante: arde! «ardeiu», alakor sau alac, bis.".:iok adică bUSUIOC, g uras stra «colastrăs şi musacoî adică muşăţel. La sfîrşit insirăm pur şi simplu pe următoarele de di· ferite categorii, mentionănd numai pe cele importante: csercsely «cercel s , csimpolya «cimporu,» gard, golonc « glonţ», kovrics, lr'arlLka «căruţă», /cetran « catran», l?Ompz'1Za «cumpenă)), !cu rt!lyc. limltrt)', marfa, matase «matase», pa· «Iacsinia plăcintă», pakura, pirl?Orics «pricoliciu», putregaly «putregaiu», ramas: adică «rernas, rest», tolcClIlY «tocană., uâpor adică vapor Ş. a. Negreşit, nu toate aceste rornănisme datează din aceeaşi epocă şi cronologia lor se poate intru cătva stabill după le­ gile fonetice ale limbei maghiare. Cea mai mare parte dintre rornănisme au intrat in un­ gure"te subt o formă dialectală proprie Banatului. Caracterul dominant al vocalismului bănăţean - muiarea lui e - il re­ găsim in mai toate aceste imprumuturi: cf. mintye, kurelye , meringya (= merindre), nepotya, nyegra, nyekezsil �tc. Spiritul limbei ungme�tj, ca şi al intregului grup lin­ guistic caracterizat prin armonia vocalică, nu ingădue dubla [133] ELEMENTE ROMĂNE IN UMBlU: STRĂINE consonanţă la inceputul vorbelor şi cauta a o evita prin in­ tercalarea unei vocale. Astfel de imprumuturi ca golonc (glonţ) sau palacsinta (plăcintă) trebue să fie mai vechi decăt verbe ca trankâl (trăncănesc) sau szkepâl (scap), cari nu observă aceasta lege fonetică. Accentul e un criteriu nu mai puţin decisiv pentru e­ poca imprumuturilor: vorbele cari au păstrat accentul rornă­ nesc (ca ardel , pakular), sunt mai recente decăt cele ce au fost supuse intonaţiunii maghiare, ca alakor, menteni etc. Mai observăm ăncă, că sonul caracteristic al li mbei ro­ mărie - ă - e redat ungureşte obicinuit prin e: gercsava, gergelice (= gărgăriţă), ketran etc. S'a vezut, că ordinele de idei. ce represintă aceste 1'0- mănisme, sunt indestul de felurite spre a respunde aserţiunii lui Hunfalvy, că vorbele imprumutate de Unguri din rornă­ neşte s'ar referi exclusiv la viaţa pastorală 1); şi dacă nu a­ ting sfera politică şi religioasi:i, ele nu sunt mai puţin va­ riate şi caracteristice. De alminterea, Hunfalvy nu face de căt a repeta conclusiunile premature, la cari ajunse Edel­ spacher 111 citatul seu studiu. După ce susţine, că «atingerea anterioară a celor douc popoare n'a fost aşa de intimă nici aşa de importantă ca astăzi» observă in privinţa calităţii insăşi a vorbelor imprumutate (p, 116), că «ele nu figurea­ ză nici in sfera politică şi religioasă nici in genere in sfera factorilor culturali mai inalţi şi că majoritatea romănismelor duc o viaţă nornadă in limba maghiar�( 2) Vocabularul limbei maghiare abia a inceput a fi scru 1) Hunfalvy. Die Rumiinen tind ihre An.rp,.,id,c, p. 223-225. Vezi şi Di« U"gar" oaer 1I1agFarclJ, Wien. lilSI, p. 67: c Nu găsim in limba ma­ «ghiară elemente romăne.... Aceasta absenţă de vorbe rornăue dovedeşte dar «incontestabil, c� dincoace de 'I'isa şi in Transilvania de astăzi n'a existat Kornănismul 1I1 secolul IX-Xl.. CL şi Xenopol, "'!'eoria lui RoeJ/a, c"p. VIn: limba. Adăogăm cu părere de reu, că lot ce susţine d. Xenopol in privinţa romănisrnelor din limba magh'îară e lipsit de orice bază ştiinţifică. 2) Traducerea acestor conclusiuni mi-a Iăcut-o d, Simion Măridrescu, unul din foştii mei elevi, care prepară o lucrare specială asupra maghiaris­ rnelor in limba romănă. [134] 184 ELEMENTE ROMXNE IN Ll:\IB[LE STRAINE tat din acest punct de vedere. El reservă probabil constatări ulterioare, cari vor infirma nişte aserţiuni atăt de generale. De această natură sunt de pildă ingenioasele observaţi uni ale d-Iui Hasdeu cu privire la originea cuvintelor măntuesc (= lat. mantum: cf. scap din capa « manta)» şi alac din Magnum Etymologicum. Atari cercetări vor revendica in fa­ voarea limbei rornăne o serie de vorbe considerate ca ma­ ghiarisme şi cari figurează sub această rubrică in Dicţiona­ rul lui Cihac, Aci ar fi locul să vorbim şi despre Saşii din Transil­ vania, cari au dus un traiu secular impreuna cu Romănii, aşa că multe din credinţele lor se regăsesc la Saşi 1). Dia­ lectul lor german trebue să con ţie de asemenea urmele aces­ tei convieţuiri. N'avem Însă nici o ştire in această privinţă. II Toţi etnografi.i au relevat puterea de resistenţă a Ro­ mănilor. Nici unul din popoarele invecinate n'a putut să-i ab­ soarbă; din contră, creşterea lor e constantă şi in paguba elementului străin. Ei sunt inzestraţi c'o forţă rară de ex­ pansiune, mulţumită ocupaţiunii lor de căpetenie - păstoritul. Ca ciobani, Romanii pribegeau din păşune in păşune şi aces­ tei porniri ii datoreşte poporul nostru marea sa expansiune in­ tre Marea Adriatică şi Marea Neagră. Pe Iăngă creşterea vi­ telor se adaogă facerea brănzei şi negoţul caravanelor (turma cu sens de «caravană» in Serbia şi Muntenegru); vorba br/În::ă (sub forma brenca «caseus valachicus» intrun docu­ ment ragusan din 1357) �i aproape intreaga terminologie cio bănească s'a irnprăştia t in munţii Carpaţi şi in ţările inveci nate prin migraţiunile Romănilor in Alpii Dalmatiei şi in Carpaţi. Această migraţiune, incepend ăncă din secolul al XII-lea, porni in doue direcţiuni opuse. Una petrunse mai intăi in Serbia şi de aci spre Nord 1) In basmele săseşti culese de Halu-ich Deutsclie Vollzsmtirdtm aus " ware « oa­ re», venit «folos» '), Cum se vede, elementele româneşti din ruteana sunt im portante şi numeroase. Ele de sigur ar putea fi considerabil sporite exploatăndu-se in această privinţă colecţiunea etnogra­ fică intreprinsă de societatea geografică rusă, care a trimis, ') Pe Iăngă aceste elemente lexicale nume de munţi, păduri �i riuri in Galiţia: ca Măgura, Negrowa, Lungul, Roiundul, Kapul; şi nume de sate: ca Akryszory, Ferescul, Strymba etc. culese de Kalugnjacki ap. Miklosich, lFandenl1lgen, p. :;15 urm. [137] ELEMENTE: RO�L\NE IN UMBILE STRĂINE li37 acum 20 de ani, o misiune ştiinţifică dirijată ele Ciubinski pen· tru explorarea teritoriului rutean. Lucrările (Trudy) ali inceput s'apară ele la 1872 şi imbrăţişează intregul material etnogra fico-statistic a regiunii meridionale a Rusiei. Această publica ţiune intradever monumentală este de o importanţă capitală şi pentru folklorul rornăn. Dintre popoarele slave , nici unul n'a venit cu Romănii in atingere mai intimă şi mai indelungată ca Bulgarii. Această. limbă trebue să fie foarte bogată in romănisme din diferite epoce; elin nenorocire vocabularul bulgar n'a fost ăncă nici măcar codificat, necum supus unei cercetări ştiinţifice. Vom face dar numai căteva indicaţi uni culese din monografia lui Miklosich asupra vorbelor străine in limbile slavice 1) : Cer (cerrus), disagi, kapacina , kapistra (Ia boi). kar uca şi karucar , furka şi furkulica , gusa, lega «crcdin ţă», lisija, maj (adv.), masa, palarija , placinta, porta, pazitor, puj �i puika etc. Şi mai săraci in informaţiuni ne află faţă cu limba al­ baneză şi neogreacă, asupra cărora limba noastră - in special dialectul macedo-rornăn _. a trebuit să influenţeze prin inde­ lungul contact al eiementului românesc cu aceste popoare. Asupra acestui punct important n'avem nici măcar o simplă indicaţiune. 2) Spre a termina cu popoarele din peninsula balcanică, ar J) Miklosich, Di« Frenrdmarter in den slauisr hrn Spr..JdIOt, Wien, 1867.'-­ Cf. j irecek, (,'esclli,hte der Bulg01ell. jJ. 115, unde se citează de asemene" căteva rornănisme. Intr'un articol (de mecanisme gramatical peut-i l s'emprun terl, publicat de Breal in Jtft'moires de la S,'ciitc de LiIlguislilJlle, vol. Vl Il. 2. 191-192 (1890) Mohl adaogo c.iteva exemple instructive din bulgăreste, El identifică, după Miklosich, unele colective bulgare cu desinenta plural ului ro­ mănesc in -U1'I, şi rapoar tă vocativcle scrboLulgarc in ·Ie Ia vocativele romii neşti intre buinţate cu articol ca om u-Ir ! 2) D. Erbiceanu, l!l Cronicarii greci (Buc. 1888), p. XlI !lotă, pome· neşte diLeva rOlnănisme in limba neogreacn. (ca TţJ�J(I, IlOt'oia etc.), dar uită d acestea aparţin stilului cronicarilor, ear nicidecum Iim bei greceşti. Aceasta e at�t de adeverut, d vistierul Stavrinos inso\eşte pocma·i despre isprăvile lui Mihaiu Viteazul (cf. Legrand, Reeueil de poemes histori'lues en grec vul­ gaire. Paris, 1877) C'llll mic vocabular de do!,,,, Ij}.a!.",,;" ca .:fa/o·a ('i yv­ vuÎY.a. rov ai [J''ŢO:; 'Tij� B}.al.ia�), l( a).fl, �,(;(J,lJl:>; (}((I(ir'I.Î.J.(I.f./ia), !lI Il OVY-rZT U7, (= bucate 7'acllsc/wlze. Wien, 1889. ') Miklosich, eber riie M/t7"lartm ,,,,d die II 'iltlr!er""c,e1t dcr Zig-cum,' Europa'" Wien, 1872-78, \01. Il, p. 42 şi passim. >; cel dal zecelea, e intitulat «Petri Fet-frumos». In fine, ca o ultimă analogie, eroul cunoscutei legende despre mănăstirea Argeşului poartă şi la Ţiganii din Turcia (Mrklosich III, 12) numele de J/I{anole, dar acolo e vorbă de un pod ca şi in traditiunea greacă. In nici una insă din tra­ diţiunile respective la celelalte popoare nu figurează un meş­ ter cu numele de Manole. 1) Dincontră, Tiganii, din causa stării lor degradate, n'au transmis vocabularului romăn decăt un nurner infim 2) de vorbe �i acestea denoată in special insuşir i nefavorabile. Atari ţiganisme sunt: ciurdese in loc de dur» aplicat in special Tiganilor: din corao «fur", la participiu cardo, ele unele verbul romănesc; ') Vezi studiul meu Legmda mcsternlu, j',fano/r la Grecii lJIodern; in Convorbiri l it. XXII, 669 -- 482. 2) Curat absurde şi fantastice sunt următoarele aserţiuni făcute de străini in această privinţă. Un oarecare Kohl (al" Pott 1, p. VI] notu) pretinde despre Romanii din Transilvania, că dinsii, avend mai mult a face cu Tigani, au imprumutat de la ei o mulţime de vorbe pentru lucruri �i fapte necuviincioase », Ear cunoscutul ţiganist francez Bataillard (in "Les derniers travaux relatifs aux Bohemicns dans l'Europe orientale. in .Re7'ue rrili'Jue din 187°, Il, 191--218) susţine la p. 179 nota' .Un roumain tres intelligent m'assure (observat Ion fort importante si elle se veri fie pleinement) '1ue tous les termes de metier en roumain, sauf innovations recentes bien en­ tendu, sont ernprunt es au bohemien». E de prisos a adăoga, că nici unul nici altul nu citează vr'o probă .- din motivu] că o atare nu există. Nu mai puţin absurde sunt cele scrise de Baronzi (Limba rornănă şi tradiţiunile ei, p. 21) despre ţiganisme in romăneste, Este adevărat insii că ţigăneasca for­ mează un contingeni important in limba cărăitorilor elin Romănia ca in graiul boţi lor din intreaga Europă : vorbe hoţesti ca ga!,'·i/Î , mo/(ele) (cf. danciu �i dănelucu), tanaua «joc ţigănese» , şandrarna.,.. pe dind, dincontra, expresiuni relative la viaţa ţigănească (ca sălaş, şatră, lae, vatră, giude, vătaf, bulubaşa etc.) au petruns din româneşte in graiul Romilor. Sub-dialectul evreo german din Romania a imprumutat de asemenea o serie de romănisrne foarte intrebuinţate şi cari in majoritatea casurilor nu posed echivalente germane. Din punctul de vedere fonetic sonul caracteristic oa se re· duce in evreo-germana la o, iar silabe le că şi gă se resolvă in !"e şi gize (ca şi in ungureşte). Verbelor romane li se anină desinenţe germane: skapen «a scăpa» (skape, skap-est, skap-et.i.) etc. Termeni importanţi ca primăvară Şl toamnă (tomnă), ca nepot, ţăran (cu pluralul germanisat: ţăren-er) au intrat defi nitiv in acest graiu, ca şi numele animalelor: ariciu, berbec, cioară (coră), maimuţ(ă), măgar, broască (broske) etc. Căţiva termeni de grădinărie ca: porumb sau popuşoiu, caisă şi zarzără, dude, pepene şi strugur, coajă (koje) şi se­ mentă etc. Şi următoarele pentru noţiuni de diferite categorii: bol'­ dei, căntar (kănter, cu accentul germanic), cleste, crai « desfră­ nat s , dram (drăm din dram, cu umlaut), dulap, gădă (gherlă), han (diminutiv germanie: chandl), labă, magazie, moşie, oca [142] 142 ELEMENTE ROMĂNE IN LIMBILE STRĂINE (okă), perdea (parde), potcoavă (potkovă), şanţ, talpă, tavă, tavan, vatră etc. 1) In fine Armenii, cari se aşezare in Moldova ăncă ina­ inte de secolul al XIV· lea, nu s'au putut sustrage nici dinsii unei influenţe seculare, cu toate că ea nu trebue să fie con­ siderabilă din caus a caracterului exclusiv şi al traiului isolat al acestui neam. Aceasta explică şi lipsa desăvîrşită a arme­ nismelor in limba romană. Dim potrivă, in limba armeană au intrat mai multe rornănisme , cum o constată profesorul Ha­ nusz intr' un studiu despre graiul Armenilor din Galiţia. Cele mai multe dintrinsele aparţin regnului animal: ber­ begT, cerb, gTunc, Ie pur , kokoveika, mundzul, măţa. Importante 's verbele admise numai sub forma lor par­ ticipială in unire cu un auxiliar armean: ferit şi grăbit (+i1alu); oprit, păzit, scăpărat şi suferit (+ anellJ);- şi cele căteva ad­ jective: urît, vestit, sgrăcit ... Armean era la noi odinioară sinonim cu negustor, co­ merciul fiind ocupaţi unea principală a Armenilor. E interesant a regăsi in graiul lor căţiva termeni comerciali ca: negustor, bolt(ă), bani .... apoi expresiuni ca : domna, curtan (= curtean), cumnat, giuruit, făgădueală ... In fine, seria de vorbe: arutur (= arătură), brad, fag, giug, ghindă, krangă, butuk ; dz er (= zer), rnalaiu, samakis; koma, pintin, karar (=cărare), porta, prund,parav(=perău), furculiţă, năma (= numai) ... 2) Aceste insemnari răpezi asupra elementelor rornăne in limbile străine prcsentă un mare interes etnologic şi asemenea studii vor contribui la o mai dreaptă aprecia re a influenţei, ce a exercitat-o limba romană asupra idiomelor invecinate şi asupra graiurilor, cari trăesc in mijiocul ei. Cănd se va trage 1) i>!ai pe larg despre aceasta in al meu Stuii" dia/alologic asupra graiului evreo-J:crman. Bucureşti, 1889 p, 75 -78. 2) Ilanusz, Sur la languf des Arm!niens polonai.,. Cracovie, 1886, citat şi reprodus după d. Hasdeu «Armeni; i n Rom tnic s in RC7'i.rla Noltă, An. III (1890), p. 128 - 135. [143] ELEMENTE lWMĂNE IN LIMBILE STRAII\E 14:, bilanţul general al imprumuturilor etnice, se va vedea că spi­ ritul romăn n'a fost nici mai puţin darnic in bogăţia sa, nici mai puţin larg in puternica-i expansiune ca popoarele, cari au isbutit a-şi afirma individualitatea şi a lăsa urme insernnate in evoluţiunea sa istorică. LAZAR ŞA/NF:lN( '. [144] lH () ]{ L ,\ (POEMA IN TREI CA1VTURI) in genul lui Ossian CĂNTUL 3. 1 îW'ingal, regele din Morven cel mai tare 'ntre viteji C1 Se apropie de ţermuri, se coboară, pune streji, Eară oastea şi-o aşază măndră peste culmi şi văi, Lăngă el s'adună sprinteni, falnici căpitanii sei, Eară cetele din Erin rusinate, fugărite Es din peşteri şi din codri earăş reinsufleţite; Insă 'n pieptul lor nădejdea şi ruşinea crunt se ceartă Cum vor da ei ochi ClI Fingal, dacă cinstea lor e moartă? * * Swaran regele de ghiaţă de mănie e cuprins Si se'ntunecă de teama, care 'n oastea lui s'a'ntins; Auzind cum Fingal chiamă pe cetaşii din Erin Se'ngrozesc şi se frărnentă toţi copii din Loclin. A sosit Fingal, işi zice fiecare plin de spaimă, Căci petrunşi se simt in suflet de a numelui seu faimă; A sosit nenvinsul rege, ear rnănia lui cumplită Numai zioa o aşteaptă să-i sfărarne 'ntro clipită. Trece 'ntunecat prin rănduri Swaran, regele de ghiaţă Asăzăndu-şi toată oastea pe colinele din faţă Si-i Îndeamnă şi i aţîţă aducendu-le aminte De străbuna vitejie şi de lupta din nainte, ') Vezi Conv. Lit, No. 1, din 1892. [145] OELA Eară ochii-i scânteiază de mănie şi de ură, Să sti':'rpească toţi vrăjmaşii căpitanilor se jură, ş; cu lancea lui pămentul il loveşte cu necaz. Mare-i sufletul lui Swaran, tare-i braţul seu viteaz! Insă numele lui Fingal n'are 'n lume o păreche, El e steaoa vitejiei şi lumina lui e veche! * :[: * Eată vine-un bard şi ţine ridicat'o creanga n mănă. Fruntea regelui de ghiaţă de odată se 'nsenină. _ Fingal cere de la mine pace-acum nu e aşa? « Te trimite după pace, pacea de la noi o vrea? «Braţul i-a slăbit acuma anii cu al lor ingheţ. - Anii a 'ntărit pe Fingal! strigă solu-atuuci măreţ, "El tentreabă numai, Swaran, dacă gloriosu.i nume, « Care-a stins atătea faime de eroi vestiţi in lume « Nu te-ndearnnă şi pe tine lui acum să te supui; - Căci amar de cei ce' nfruntă braţul şi măllia llii! - Să-mi plec capul, nici odată! - strigă Swaran furios e Ear in peptul lui necazul clocoteste furtunos.­ «Fingal vrea să-mi plec genunchii, inaintea cui să-i plec? «Mergi şii spune că chiar astăzi pe trufia-i o să trec I «Numele-i e prea povarnic, trupui şubred se'ncovoae "Şi sub anii ce-I apasă şi sub glorie se'ndoae l «Orla, stringe irnprejuru-ţi iute cetele viteze "Şi de-a stinga-mi spada-ţi lungă pe vrăjmaşi să mi-i răteze, « Braţul meu va da la dreapta cruda pildă săngeroasa l «Şi trecend tot inainte vom lăsa pustiu pămentul ; «Unde-om trece noi vrăjmaşii iute şi-or găsi morrnentul ! «Ear cănd noaptea şi-o intinde peste toate 'rnperăţia « Aprinzendu-şi printre nuori inroşită sus făclia, «Atunci veduvele-or trece despletite pe coline, «Apăsate de durere, Înecate de suspine 1 Eată, Swaran işi ridică braţu'n sus strigănd trufaş, Spre vă1ceaoa coperită de-ai Erinului ostaşi C. L. Alt XXVI, No_ ".-:15,853- 10 145 [146] 146 o R L A - Ia uitaţi-ve pe culme! vin femei, copii la rănd Să-şi mai vazodată soţii şi părinţii, vin plăngend l Cei din Morven ce sosire azi cu Fmgal să ne'nfruntc Şi-or găsi ca cei din Enn umbrei lor spre nori o punte ! Eară trupul lor ai cea e ursit pe loc să cadă, Să r ernăe de ospeţe lacomi lor lupi de pradă. Şi copii lor, şi mume şi soţiile iubite, In zadar pe drumul mării or privi mereu dorite 1 '" * Lupta'ncepe ... Precum venturi se răped vijelioase Dinspre patru părţi a lumii in vesduhuri neguroase, Precum trăsnetul vueşte din prăpăstii in prăpăstii Despicănd inaltii arbori, năruiţi din virful coastii Peste stincile enorme in adăncuri resturnate, Astfel se răped la luptă oştile invierşunate; Ear a soarelui lumină de săgeţi e 'ntunecată Şi sub umbra fioroasă ţipă moartea 'nfricoşată ; In vesduhu] gros ca noaptea gemete de suferinţă Se amestecă şi luptă cu strigări de biruinţă. Paloşul prin aer trece ca o diră lucitoare. Care piere ca şi urma unei stele căzetoare, Insemnănd acolo locul unde-o viaţă 'n veci se stinge. Ear cele mai dese urme rumenite in foc de sănge Sabia nemilostivă a lui Oda le 'nsernnează Pe cănd glasul de durere al repusului urmează Orbitoarea ei lumină, dănd de ştire la vrăşmaş Că s'a abătut din cale-i dintre ei cel mai trufaş. Ia priviţi acum la Morar cel cu ochii mari, viteji Cum s'asvirle printre rănduri, pe nisipuri un virtej Ear din faţa lui s'abate tot ce 'n cale-i se aţi ne ; Lung e şirul de cadavre care'n urmă ii rernăne l Cel străpuns spre el intoarce atunci ultima-i privire, Ochii lui sunt plini de ură, de-o fie roasă rătăcire; Eară gura lui căscată in convulsiile morţii Un blăstem cumplit asvîrle ucigaşului şi sorţii; [147] o R L A Şi căzut, răzmat pe o rnănă, biruit deasprul chin, Intr'o ultimă cădere îşi dă ultimul SUSplI1. * * * Morar vede'n depărtare printre cetele rărite Fraţii lui cum trec in cărduri spăimăntate, fugărite Ear in urma lor pe Orla de o dată il zăreşte ..... Plin de dorul resbunării inspre el se năpusteşte ... L'a vezut acum şi Orla, intr'o fugă se ajung, Dar rernen o clipă'n faţă şi cu ochii se străpung .... Ura i-a chemat să lupte; ce-i opreşte să nu'nceapă î Flacările-arneninţării setea urii o adapă? Doue valuri uriaşe peste larg de mări cănd vin, Năpustite fie-care de un vent de-al seu străin, După ce-au sorbit in cale mii de valuri intilnire, Cănd aproape să se'nfrunte parcă stau incremenite. Astfel fruntea lor se'nalţă măndră ş'arneninţătoare Mesurăndu-se cu ochii de la creştet la picioare. Frica morţii nu-i opreşte, ci cumplita Jar trufie: Cine din această luptă biruitul o să fie? Pentru cine soarta ţine nimbul de biruitor? Astfel îşi şoptesc vitejii tăinuit in mintea lor. Insă trăsnetul n'aşteaptă mult a norilor sclipiri Săbiile răpezite varsă flacări in isbiri; Scurtă-i lupta: Morar cade ca un leu sărind orbit Peste fierul ce s' arată printre umeri inroşit. Eară glasul lui rosteşte: - Orla, tată mieu de moarte Pentru glorie'n resboaie a avut măreaţă parte, Lunga lance a lui Trenmor l'a străpuns; pe mine-acum Spada voastră săngeroasă m'a trimis pe-acel aş drum, Pe un plaiu de unde nimeni indărăt nu mai revine. Orla, un copil pe lume am, ear tu ai ca şi mine Numai unul. Neamul vostru ne a fost fatal mereu. Păn acuma toţi străbunii mi-au căzut şi cad şi eu. Insă steaoa casei voastre de acuma se va stinge, Rana mea pe focu-i varsă cel din urmă pic de sănge 147 [148] 148 o 1, L A Ochii mei, deacuma'n pace, liniştit ii pot inchide; Resbunarea casei noastre printre neguri imi suride, Glorios imi ved copilul, glorios şi plin de viaţă, Pe vlăstarul casei voastre il vez rece printre ceaţă. Astfel zise el şi glasu-i se opreşte inecat, Insă aria inainte trece atuncea'ntunecat. Peste frunte-i nori s'adună, ear in ochiu-Î negre gănduri, Subt a profeţiei noapte se strecoară rănduri-rănduri. Dar trezit e de odată din a găndului durere, Căci pe Swaran il zăreşte cum se sbate şi cum piere, De un zid incins cum luptă, in genunchi căzut slăbit, Căutănd să pue stavili celor ce l'au ocolit. Insuş Fingal e aproape, poruncind să ia pe'nvins După ce-l răni se insuş, şi să-I ducăn corturi prins. ':: ':: :i: Fiii mărilor se luptă dejnădejduiţi cumplit, Ear din peptul lor puterea şi aventul au pierit. aria caută să rupă zidul care-i stă in faţă Şi pe mulţi cu lancea lungă il restoarnă fără viaţă. Sub lovirile-i mortale cade Ryno plin de sănge Şi Fingal pe cel mai tener dintre fiii sei va plănge. Fiana, inzadar pe Ryno il vei mai chema deacuma! Numai umbra lui iubită ţi-o respuncle'n vise numa: Cănd pe marginile Lorii vei dormi sub un anin EI va luneca pe-o rază peste fragedul teu sin, Ear tu-I vei simţi aproape cum s'apleacă să-ţi vorbească; Dar cănd ii deschide ochii n'o mai sta să te privească, Umbra lui ca şi un nour ce-i gonit topit de vent O peri făr de urmă depe jalnicul păment l '1: :;: ':! aria sare mai departe, făr de scut inainteaza Şi cu spada'nsăngerată tot loveşte şi rătează, Vezi aci un cerc in juru-i năvălind ca să-I doboare Si'ntr'o clipă numai unul, singur aria stă'n picioare .... [149] URLA -------�-��-----�-. Dar deodată se opreşte ... stă pe loc inţepenit ... Spada-i a picat .... şi măn a peste piept şi-a sprijinit, Ochii sunt ţintiţi nainte turburi, rătăciţi de chin Pieptul lui străpuns se saltă isbucnind intrun suspin. Soarele s'arat' atuncea poleind intinsa mare Şi pe faţa lui o rază se strecoară călătoare, Chipul j se 'nseninează, ochi 'n stins par' că zimbesc ... C1l1C ştie-ai lui acuma dornici spre apus privesc, Ear privirea lor şi găndul căletor pe-aceeaşi rază E surisul măngăerii care faţa-i luminează! Soarele-a apus ... eal' OrIa apoi cade lung şi greu O puternică mugi re saltăn sus din jurul seu. Cei din Morven onălţare cătră ceru'ntunecat Şi de glasul lor vesduhul par' că s'a cutremurat, Ear cu el se 'naltă'n pripă temerea cu ochi sticloşi Şi ţipănd se duce'n aer cătră corbii lenevoşi, Cari croncănesc deasupra din aripi bătend domol Şi le turbură gonindu-i nencetatul lor ocol. Orla-i mort şi frica stinsă din armia vrăşrnăşcască Fii mărilor cu spaimă fug scăparea săşi găsească Şi cu toţi năuci aleargă ... unde? .. niminea nu şte, Căci la urm' a fost tăcută faţa mării şi pustie! Este noapte ... luna trece pe-Oceanul cel semn Ce-şi inalta balta largă peste pacmicul Erin E tăcere adăncă'n vale, nici o frunză nu şopteşte Eal' natura adormită par' că tăinuit zirnbeşte, Un suris profund şi vecrnic, enigmatic, nepetruns In a cărui adăncime intelesul e ascuns. 149 [150] 100 ORLA Şed mormintele 'nşirate in poiana 'nţelenită Au crescut pe ele erburi, ederă a fost sădită, Morţii odihnesc aicea sub cearşaful de părnent, Fie viscol, fie vară, somnu-i paclnic in morrnent I Colo sub cea peatră sură zace Orla adormit Acolo e locu'n care moartea braţul i-a oprit, Acolo-i scăpâ din mănă paloşul ucigător. Ear aproape doarme Ryno Iăng' al seu invingetor ; Fingal i-a 'ngropat alături pe aceşti viteji de frunte, Intre cari moartea puse a prieteniei punte. Ascultaţi ... acum un căntec de departe-aleea vine, Insă ochii mei pe nimeni nu zăresc peste coline. Dar in razele de lună, uite-acum, de cătră mare Ca un nour alb ce trece dus pe cer de-o dulce boare Vez departe peste culme cum o umbră lin pluteşte Ochiul meu cătănd in zare de abea o desluşeşte De-un val mlădios de raze, glasul tănguelnic vine Căletor cu ea odată peste naltele coline. Eată, s'a oprit din cale-i, stă cu ochii pe-un morrnent Şi-i frumoasă ca un căntec de departe-adus de vent. Apoi cade in genunche, cu evlavie sărută Edera şi iarba naltă dintr'un sin iubit crescută. Spre-un nor işi indreapta ochii ei ş'acolo cată Să mai vază chipul măndru al iubitului odată.1) Peste chipul ei lumina cade dulce şi tihnită A rătănd o fată blondă cu privirea obidită. E logodnica lui Ryno, e fecioara lui UlIin. Ea să uită drept in nour şi suspin după suspin Tot mai des săltăndu-i pieptul se prefac intr' o căntare Tristă ca un glas de moarte, blăndă ca un vis de mare. 1) Popoarele caledonice credeau că sufletele celor morţi li se pot arăta pe nori. [151] o IZ L A aria doarme singuratic sub a razelor cunună, Ventul vine dinspre ţermuri şi prin frunze'ncet ii sună Eară iarba depe groapă-i aplecăndu-se de boare Par' c'a tresărit trezită de un dor de peste mare, Jalea celor ce rar plănge a murit peste-Ocean, Căci din neamul lui rernas'a doar copilul cel orfan, N 1, BASlLESCU. 161 [152] 152 psrCHOLOGIA STILULUI -------- -_._ .. _-----_ .. _-_ . PSICHOLOGIA STILULUI 1 1It in general admis in psichologie, că sensaţiile sunt feno­ cl+ mene psichice simple, ear sentimentele fenomene psi­ chice cornplecse, şi că si unele şi altele variază ca intensitate. Odată insă necesitatea de a reduce la unitate fenomenele ce compun domeniul ei satisfăcută. psichologia, preocupată azi mai ales de a se organiza şi de a-şi asigura temelii ştiinţifice incontestabile, părăseşte această chestiune, a cărei mai de a­ proape lămurire e departe de a fi indiferenta pentru artă. Obscu­ ritatea care invălue ăncă cele mai multe probleme estetice, variabilitatea şi nesiguranta interpretărilor propuse, vin poate tocmai din causă că elementele de căpetenie, materialul psi­ chic fundamental al artei, ... sentimentele, sunt ăncă puţin cu' noscute in alcătuirea lor truern ă, �i prin urmare şi in mo­ dificările ex ts rrie, pe care le încearcă in expresie, O teorie a stilului nu se poate, socotesc, intemeia cu siguranţă decăt nu­ mai pe o amănunţită analisă şi pe o căt mai adâncă cunoaş­ tere a modului de a fi intim al stărilor noastre psichice. Ne­ greşit, din acest punct de vedere, toate stările noastre psi­ chice trebuesc deopotrivă studiate; dintre ele însă, cele aşa numite intelectuale, in deosebire de cele afective, au făcut mai de predilectie obiectul cercetărilor psichoJogiei contimporane şi sunt relativ mai bine cunoscute, pe cănd cele afective,­ poate tocmai unde sunt mai incurcate şi mai obscure, - au rernas ăncă, in multe privinţe, de lămurit. Din această causă �i din causa rolului preponderant pe care il au in artă, ne vom ocupa mai intăi şi mai ales, in această parte a studiului nostru, de fenomenele afective, mărginindu-ne, pentru cele in- [153] PSIC!-IOLOGIA STlLCLl'l 153 telectuale, la constatarea resultatelor deja obţinute in cerce­ nrile făcute asupra lor. Ocolul va părea poate prea lung; u tilitatea lui se va vedea insă bine şi se va aprecia probabil indestul de către cei pe cari interesul chestiunii ii va fi pu­ tut ademeni pănă la sfirsitul acestui studiu. Să concretizărn mai intăi diferenţa dintre o simplă sen­ saţie afectivă ŞI un sentiment sau emoţiune. Oarecari corn­ binări de forme, de culori, de sunete, ne plac prin ele inşile independent de orice altă asociaţie posibilă: e un fel de sa· tisfacţie fisiologică a simţurilor, fără nici o complicare psi­ chică. Această satisfacţie fisiologică, această emoţie curat sen­ suală e o sensaţie afectivă simplă. Forma, coloarea, mirosul unui trandafir, un acord perfect, un sunet plin, plac tuturor pentru motive fisiologice, de regulă inconştiente, cari Il1cep a fi determinate azi ştiinţific, dar de cari nu ne putem o­ cupa aici. Dacă insă vederea şi mirosul trandafirului ne rea­ minteşte ceva, o scenă din viaţa noastră trecută, de exemplu, şi impreuna cu ea intreaga ţesetură de imagini, de idei şi de sentimente ce o alcătuesc, atunci, in loc de o sensaţie avem o ernotiune 1), starea afectivă devine deodată complecsă. Să ne inchipuim bunăoară că intimplarea rearnintită e o scenă de iubire şi să analisărn starea afectivă produsă. Vom găsi intrinsa, pe Iăngă sens aţi a noastra actuală, mai in tăi, un com plecs de imagini, alcătuit din imag-inea fiinţei iubite ca centru, in jurul căreia se grllpeaz�[ Cel fond sau cadru mai multe al­ tele, precum imaginea unei tufe ele trandafiri, a unui colţ de bancă. a uner alee perdute in umbră, a unui petec de cer inrosit de apusul soarelui; pe lăng;i aceste imagini vi­ suale, probabil alte căteva, mai slabe, de auz, precu m rea­ minti rea glasului, ori de miros; apoi căteva nuanţe afective Il Deosebirea atăt de nesigură si '\le controversată, dintre sentimente ŞI emoţiuni, nu importă pentru acest studiu: şi unele şi altele sunt stări a­ lective complecse, - cu această diferenţă totus că sentimentele sunt alcătuite din elemente mat ales ideale, pe cănd in emoţiuni găsim in plus fenomene vaso-rnotori i şi mişcări expresive. Dealtfel vom intrebuinţa de preferenţă ier­ meuul general de s stăr] afective e , [154] 154 PSICHOLOGIA STILULlJI redeşteptate, precum incăntarea ele care eram cuprinşi, ames­ tecată cu regretul sau cu durerea despărţirii intrevezute ; şi toată această invălmăşeală de lucruri trecute, petrunsă şi co­ lorată de o nuanţă mai intensă de tristeţă prezentă, de re­ gretul trecutului mort pentru totdeauna. Ceea ce face unitatea acestui cornplecs de elemente psichice, pe lăngă faptul că se rapoartă toate la aceeaşi persoană şi la acel aş eveniment tre­ cut, concentrat şi representat acum (a un singur punct in timp, e nuanţa uniformă de melancolie sau de tristeţă, care le in­ vălue pe toate intr'o stare afectivă comună, intr'o singură emoţiune cornplecsă. Isolată de conţinutul seu, emoţiunea noastră actuală, tristeţa, devine deodată abstractă, raţională, devine tristeţa in general, alta decăt această triste/ii a noas­ tră, işi pierde adică viaţa individuală concretă, cu nuanta ei particulară de coloare şi inteles Acum, dacă in psichologre putem reduce emoţiunile la tipurile lor generale şi abstracte, in artă insă nu le putem extrage din starea lor de cornplec­ sitate concretă, pentrucă arta tinzend a reproduce viaţa, nu se poate servi decăt de ernoţiuni individualisate, determinate de anume imprej urări fisice şi psichice, aşa dar concrete, cir­ curnstanţiale ; complecsitatea aceasta de sensaţii sau de ima­ gini, de idei şi de sentimente, e dar esenţială emoţiunii, in­ tocmai ca şi complecsul de note sau calităţi ce-l alcătuesc, pentru un obiect concret. - In exemplul nostru complecsitatea aceasta e lesne visibilă, pentru că in el elementele psichice componente nu se confundă intre ele aşa, incăt să nu mai poată fi deosibite decăt numai in urma unei analise arnenun­ ţitc şi anevoioase, precum se intimplă cu alte stări afective cornplecse, care trec de simple din această causă, Aşa, dacă vom analisa mai departe tristeţea, care face in exemplul nos- tru unitatea de coloare a co mplecsului de elemente psichice arătate, vom găsl sub aparenţa ei de stare afectivă simplă alte elemente, deja mai greu de deosebit, din causa conto­ pirii şi amalgamării lor mai intime; vom găsi, de exemplu, sentimentul contrastului intre trecut şi present, ideea imobili tăţii trecutului din care nu mai putem schimba nimic, dar care stepăneşte totuş viaţa noastră actuală, sub forma unui [155] PSICHOLOGIA STILlJ"UJI ]ii:') vecrnic şi nemilos termen de comparaţie.v- poate rernuşcarea pentru vre-o greşală nereparabilă, infine conştiinţa timpului neindurat care ne impinge tot mai departe de acest trecut, exilănducne şi instrăinăndu-ne astfel tot mai mult de acest cuprins al propriei noastre vieţi, de această parte scumpă din noi insine. Şi dacă, făcend acum abstracţie de orice element mai particular, considerăm tristeţa care însoţeşte in general amin­ tirea urrnănd totdeauna farmecului memoriei spontane, vom găsi chiar in această formă abstractă şi isolată, pentru inles­ nirea analisei, de tot ce poate să-i dea viaţă in casurile con­ crete, vom g�isi şi in ea căteva elemente, care alcătuesc con­ ţinutul ei necesar. Conştiinţa e o representare de lucruri me­ reu schimbătoare, s'a zis; ea insa nu se schimbă tot aşa de răpede ca lucrurile, şi pe cănd un mediu nou se formează in jurul nostru, cu care trebue să ne adaptam, nOI păstrăm ăncă in cugetarea şi felul nostru intim de a fi, cuta şi forma ve­ chiului mediu; de aici o oposiţie in lăuntrul conştiinţei, opo­ siţia a doue tendinţe cari o atrag, una către trecutul de care suntem inlănţuiţi prin atătea legături, cealaltă cătră viitorul care se deschide inaintea' noastră şi cu care trebue să ne a­ daptăm; aceste doue tendinţe şi divisiunea, oarecum sfăşierea lăuntrică ce resultă din oposiţia lor, sunt elementele necesare ale tristeţei pe care o produce in noi amintirea. Tot aşa, re­ muşcarea, un sentiment in aparenţă simplu, cuprinde totdea­ una ca elemente necesare, - pe Iăngă celelalte imagini şi idei particulare, -- părerea de reu pentru faptul săvîrşit, nemulţu­ mirea, desgustul ori scărba de sine, şi, ca element de căpe­ tenie, sentimentul neputinţei de a suprima sau de a schimba trecutul, sentiment care apasă, care sugrumă individualitatea noastră sufletească. Sunt insă unele stări afective complecse, remarcabile prin contradicţiunea elementelor lor componente, a căror a­ nalisă ne va fi mai ales de folos pentru cercetarea noastră" Aşa sunt de exemplu stările afective pe cari Spencer le nu­ meşte »voluptatea durerii « şi »voluptatea milei« . Eată cum descrie Spencer pe cel dintăi: ) E, zice el, un sentiment }fă cut-dureros (agreablernent douloureux), a cărui natură e greu [156] PS[CIIOLOGIA ST[LTJLC[ de determinat ;;i a cărui geneză e ăncă şi mai greu de re­ constituit: vreau să vorbesc de ceea ce se numeşte de re­ gulă voluptatea durerii. Interpretarea acestui sentiment, care impinge pe omul in prada durerii să dorească a fi singur cu suferinţa sa şi il face să resiste oricării distracţiuni, resultă din aceea că el îşi fixează atenţia asupra contrastului dintre ceea ce socoteşte el că merită, şi modul cum a fost tratat, fie de semenii sei, fie de către o putere pe care şi-o representă de regulă intr'un chip antropomorfic. Dacă el socoteşte că me­ rită mult pe cănd in realitate a primit puţin, şi mai ales dacă in loc de bine i s'a respuns cu reu, conştiinţa acestui reu e indulcită de conştiinţa binelui pe care crede că-I merită, de­ venită in mod plăcut dominantă prin contrast. Un om care priveşte suferinţa sa ca nemeritată, priveşte cu necesitate pro­ priul seu merit ca rernănend fără recompensă sau ca atrăgendu-i o pedeapsă in loc de o recompensă: e dar in el sentimentul unei mari nedreptăţi şi sentimentul unei superiorităţi morale faţă de autorii ei.« 1) Pe Iăngă imaginile unor anume persoane, unui anume loc, unei anume scene sau acţiuni, pe Iăngă ideea meritului personal unită cu ideea unei nedreptăţi, şi Cll sen­ timentul unei superiorităţi morale, găsim dar impreunate in , in casul feno­ menelor psichice e conştiinţa. Intr'o adeverată combinare psichică, elementele componente trebue să dispară cu desa­ virşire pentru conştiinţă, tot aşa precum dispar pentru ve­ dere oxigenul şi hidrogenul in apă. Atunci n'am mai avea insă, in casul nostru, o conştiinţă dureroasă şi o , ci o stare de conştiinţă nouă, deosebită de fiecare din acestea, şi pentru care am fi şi găsit de sigur un nume aparte. Noi nu zicem, de exemplu, «alb-negru. pentru coloa­ rea ce resultă din amestecul colorii albe cu coloarea neagră, pentrucă arnendouă aceste colori au dispărut pentru vedere intr'o nuanţă noua. şi deosebită, căreia ii şi dăm, din această causă, un nume deosebit: coloarea cenuşie. N'am mai putea dar avea in stările afective, de cari ne ocupăm, conştiinţa unui element plăcut şi a unui element dureros, ci conştiinţa unei stări afective unice, indivisibile, cu nuanţa ei particulară şi deosebită şi cu - negreşit - numele ei special. In exem­ plele imprumutate lui Spencer se vede, socotesc, mai bine decăt toate celelalte, că elementele psichice cari alcătuesc o stare afectivă coexistă fără a·şi perde cu desăvîrşire indivi­ dualităţile lor, pentru că chiar in casurile cănd starea afec­ tivă pare simplă, cea dintăi reintoarcere a conştiinţei asu­ prăşi o poate descompune: altfel, analisa acestor emoţiuni nici n'ar fi fost vreodată cu putinţă, Vom vedea mal de­ parte de ce natură e această coexistenţă a elementelor psi­ chice in stările afective; pentru moment, fără a mai inmulti exemplele, pe cari fiecine le poate găsi in numer indestulă­ tor in sine, şi ele cari operele de literatură sunt pline.. să tre­ cem la analisa intensităţii ernoţiunilor, ana lisă in care vom găsi o confirmare a complecsităţii lor. Afirmarea lui Hennequin, că e mesurarea intensităţii e­ moţiunilor e o categorie de cercetări inabordabilă pentru mo­ ment şi care va rernăne mult timp ăncă nedesluşită, 1) e in ') Hennequin;-Critiquc scientifique, p. 43. [159] PSICHOLOGIA STILULUI 15�l adever de natură de a ne face să intrăm cu foarte multă teamă pe acest teren atăt de nesigur incă. Nu va fi insă vor ba aici de e mesurarea» intensităţii emoţiunilor, aşa precum incearcă să o facă psichofisica, ci ele căutarea criteriului con­ cret care justifică aprecierile conştiinţei despre intensitatea stărilor sale afective şi care permite artistului să reproducă in operele de artă variaţiile concrete ale acestor intensităţi. "De căte ori o emoţie e mai intensă decăt alta?),-eată ches tia psichofisicei; «ce înseamnă pentru conştiinţă afirmarea că o emoţie e mai intensă de căt alta, şi cum se traduce a­ ceastă variaţie in operele de artă?,» - eată intrebarea la care încercăm să r espundem aici. Toată lumea vorbeşte ca de un lucru obicinuit şi foarte simplu, ele dureri şi plăceri mai mari sau mai mici, cu toate gradaţiile intermediare ele cari sunt susceptibile mărimile, Dacă analisăm Însă expresiuniJe » mai mare e şi «mai mic>, vom găsI in ele, ca notă esenţială a lor, ideea unui raport de contenenţă: un lucru e mai mare decăt un altul cănd cel dintăi poate cuprinde pe cel d'al doilea, cănd adică spaţiul ocupat de acesta e cuprins in spaţiul ocupat de celălalt; o suprafaţă e mai mare decăt o altă suprafaţă, cănd cea din­ tăi acopere in intregul ei pe cea da doua, fără să fie şi ea acoperită in intregul ei ele aceasta; un numer e mai mare decăt un altul, cănd in mod intuitiv regăsim in cel dintăi II nităţile celui de-al doilea sau cănel in mod figurativ le asăzăm pe linia ce represintă şirul natural al numerelor aşa, incăt por­ ţiunea ele linie corespunz etoare unuia să cuprindă porţiunea de linie corespunz etoare celuilalt. Ori unde aplicăm dar expre­ siunile de mai mare sau mai mic găsim un raport de conte­ nenţă. Acest raport e însă un raport CX!CflSZ'Zi: el nu poate fi prin urmare aplicat stărilor de conştiintă. Raportul de con tenenţă poate fi negreşit aplicat substratului fisiologic al stă­ rilor ele conştiinţă, fenomenelor nervoase cerebrale, cari con sistă, după hipoteza cinetică admisă azi, in mişcări molecu Iare, căci mişcările sunt in adever fenomene extensive; - pe cănd fenomenele psichologice, această altă faţă a mişcărilor cerebrale fisiologice, sunt in-e x tensiuc. Ce insearnnă atunci [160] 160 PSICHOLO(;!A ST[!XLL;[ pentru stările noastre afective termenii de mare, mic, mai mult sau mai puţin? Zice-vom, consideră nd stările noastre de conştiintă ca tenomene pur intensive, că aceste expresii nu arată alt-ceva decăt diferinţe de grad de intensitate? - Hi­ potesa nu e inadmisibilă, decăt această interpretare ridică alte dificultăţi ;-- aducem insa incă odată aminte că nu e vorba aici decăt numai de criteriul concret de aprecia re a variaţiilor de intensitate ale fenomenelor afective şi ele mo­ dul cum se traduc aceste variaţii in mod concret in operele de artă. Dacă fenomenele intensive ca şi cele extensive sunt susceptibile de mai mult sau mai puţiu, ele sunt iricontesta bil mărimi sau cantităţi, şi mărimile sau cantităţile nu pot Il concepute in afară de raportul de contenenţă. Trebue să ad­ mitem prin urmare, că intr'o emoţie de o intensitate oare­ care, trebue să regăsim toate gradele inferioare de intensitate �i că o emoţie nu poate ajunge la un oarecare grad de in­ tensitate decăt trecend prin toate gradele inferioare, oricăt de răpede ar fi această trecere. O sensaţie afectivă insă, durere sau plăcere, ori o emoţiune, cănd se iveşte in primul moment in conştiinţă, ni se presintă totdeauna cu o intensitate imediat apreciabilă, deşi n'am avut conştiinţă de creşterea ei treptată anterioară; - negreşit putem aprecia imediat şi gradul de tem­ peratură al aerului, cu aj uterul termometrului, decăt in acest cas avem presente, in clipa in care privim coloana de mercur, toate gradele intermediare prin cari a trebuit să treacă pen­ tru ca să ajungă la acea anume inaltime, - şi intrebarea C tocmai: care e termometrul care ne permite să apreciem ime diat intensitatea unei sensaţiuni afective sau emoţiuni? Nu se poate earăş susţine că am avea intr'un grad oarecare de in­ tensitate emoţională intuiţia gradelor de intensitate inferioare, - adică, pentru forma succesivă a conştiinţei, anterioare, --­ pentru că aceasta ar implica o intoarcere a privirii conştiinţei cătră momentele precedente, cătră trecut, pe cănd se ştie ca o emoţiune, mai ales cănd e puternică, absoarbe şi consumă intreaga conştiinţă in clipa actualităţii ei, Remăne dar intreagă intrebarea noastră: care e criteriul de apreciare a intensităţii emoţiunilor ? [161] PSICl-IOLOGIA STILULL:I 161 Se va părea poate, după analisele ele mai sus, că avem aerul de a tăgădui intensivitatea fenomenelor afective, precum a incercat să o facă acum in urmă, pentru toate fenomenele psichice, H. Bergson, care intr' o recentă lucrare a sa 1), re­ duce toate stările de conştiinţă la calităţi pure, fără intensi­ tate. Nu ne putem negreşit ocupa cu dearnenuntul aici ele această cestiune care nu e numai psichologică ci şi metafisică in unele privinţe; observăm numai in treacct, că incercarea acestui psicholog ne pare nereuşită şi afirmările lui exagerate ;-căci, dacă stările noastre afective sunt calităţi pure neintensive, ,;i dacă diferitele - aşa numite - grade ale aceluias sentiment sunt in realitate stări psichice calitativ diferite, atunci - de­ oarece pentru a fi deosebite, pentru a nu se confunda adică intre ele, calităţile trebue să fie ltetero,g·clle. - cum se explică faptul, psichologiceşte constatat şi incontestabil, că aceste stări, calitativ diferite după hipoteza lui Bergson, sunt totuş pentru conştiinţă caiitatiu-homog ene, de aceeaşi natură, ca grade numai ale aceiuiaş sentiment? - şi, pentru aspectul pe care il ia in conştiinţă o stare afectivă, conştiinţa e singurul informator şi arbitru. Nu credem dar că se poate valabil con­ testa intensivitatea fenomenelor afective; tinend seamă insă de natura lor complecsă, socotim că variaţiile lor de intensi­ tate trebuesc interpretate pentru conştiinţă in raport cu această complexitate. Să vedem dar, daca variaţiunile de complexitate, ca fenomene concomitante cu cari se insoţesc in mod necesar variaţiuni le de intensitate, nu ne vor ajuta cumva in căutarea criteriului de apreciate el acestor elin urmă variaţiuni. Richet 2), observă că o durere e cu atăt mai precis localisată, cu căt e mai slabă, şi că, cu căt durerea cre/te, cu atăt !ocalisarea devine mai difusă , intinzcndu-se la un membru intreg, sau la o parte intreagă a corpului. In casul cănd durerea e slabă, ea constă dar dintr'o impresie fisioJogică isolată, pe cănd in casul cănd e mai intensă, ea e totdeauna constituită de o rnulticiplitate de impresii fisiologice; - zic totdeauna pentrucă ') Essai sur les donnees imrnediates de la conscience. 2) L'homme el l'intelligence. p. 36. [162] 162 PSICHOLOGIA STILULCJ legea difusiunii nervoase crescende cu creşterea cantităţii de forţă nervoasă pusă in acţiune e generală; Richet zice: "du­ rerea se iradiază cu atăt mai mult cu căt devine mai in­ tensă» 1); ea interesează adică un numer crescend de ele­ mente fisiologice, cari işi trimit toate in conştiinţă impresiile lor, )ii acest numer crescend de sensaţii elementare constitue pentru conştiinţă creşterea intensităţii stării sale afective de durere. In general, numărul mai mare sau mai mic al acestor sensaţii, _. corespunzătoare elementelor fisiologice ale corpului nostru, a cărui conştiinţă o avem totdeauna mai vag, şi foarte intens in stările afective organice, - acest numer apreciabil pentru conştiinţă in orice moment e ceeace permite ,aprecia­ rea intensităţii durerii. - Tot aşa pentru celalt tip al sensa­ ţiilor afective, plăcerea. Contracţiunea cătorva muschi ai feţii in suris, sau contracţiunea unui mai mare numer dintre aceşti muşchi unită cu contractiunile diafragmei in fenomenul risului, dilatarea pupilei , iuţirea bătăilor inimei şi a circulaţiei sănge­ lui, creşterea temperaturii corpului, accelerarea respiraţiei, ca in starea descrisă prin cuvintele «găfăind de plăcere» (hale tant de plaisir), impulsiunea motrice musculară, manifestată, după imprejurari, prin frecarea măinilor, prin dorinţa de a sări, prin strigăte şi exclamaţii, activarea unor anume secre­ ţiuni, ca bunăoară a lacrimilor... etc.... sunt atătea elemente a căror presenţă sau a căror lipsă şi a căror variaţie simul­ tană, schirnbănd, ca să zic aşa, conţinutul stării afective COI1- stiente de plăcere, fac să varieze pentru conştiinţă intensitatea ei . . Fără să se preocupe de modul cum se traduce in con­ :�tiinţă această multiplicitate de elemente ce alcătuesc intensi­ tatea unei stări afective, artiştii au intrebuinţat-o totdeauna ca manifestare visibilă, ca mijloc de expresiune. Mi-aduc aminte in acest moment de celebrul tablou al lui Rubens «]' Ascen­ sion ele la Croix s , din catedrala din Anvers; Christos restig­ nit, in momentul ridicării crucii, e oribil de vezut ; figura ii e palidă venătă ; ochii umflaţi şi injectaţi de sănge se ascund ră­ tăciţi sub sprincenele cari par a vOI să intre una intr 'alta de 1) lbid, p. 37. [163] PSICHOLOGIA STILULUI 163 durere; gura intredeschisă şi schimonosită de violenta con­ tracţiune a muşchilor feţii, şi peste tot, muşchii intregului corp scoşi in relief, crispaţi, no doroşi, plesnind de incordare in suprema reactiune reflexă a organismului muncit de du­ rerea distrugetoare. Şi pretutindeni, in pictură ca şi in sculp­ tură, acesta e procedeul fundamental, pentru că expresiunea feţii şi atitudinea corpului se reduc in definitiv la contracţiu­ nea unui oarecare numer de muşchi, şi pentrucă coloritul, ca semn emoţional, depinde şi el ele modificările fisiologice vas­ culare, adică tot de căteva din elementele multiple ce alcă­ tuesc emoţiunea de exprimat. Aceste semne exterioare apoi, deşteptănd in noi represintarea contracţiunilor sau fenomenelor fisioiogice indicate, realisăndu-le adică in noi in stare nascendă, -- pentrucă o mişcare representată e deja schiţată in org-anele corespunzetcare - ne permit să simţim prin sintetizarea lor in conştiinţă starea afectivă exprimată. Multiplicitatea de fe­ nomene fisiologice indicate intr' o representare exterioară se recornpune astfel in conştiinţa privitorului, ca şi multiciplitatea propriilor lui sensaţii, şi se traduce intr' o stare afectivă unică, cu un grad corespunzetor de intensitate. Regăsim clar, ca o confirmare a explicării propuse, acelaş proces de sintesă psi­ c hică in stările afective sugerate de producţiuniJe artistice, ca şi in stările afective reale. Tot aşa pentru emoţiunile superioare, adică pentru stările afective in cari intervin şi elemente intelectuale. Un exemplu ne va arăta mai bine aplicabilitatea criteriului propus. Să ana­ lizăm bunăoară, una din stările afective cele mai cunoscute, iubirea sexuală. Vom găsi la basă inclinarea sau impulsiunea sexuală, inherentă organismului, care se traduce intr'o stare afectivă nedeterminată, intrun fel de orientare involuntară a sensibilităţii şi inteligenţii noastre, cătră ceva ce am vrea să fie. Un al doilea element care se ac1aogă acestei stări emo­ tive nedesluşite e o imagine, imaginea fiinţei cătră care se indreapta această orientare a sensibilităţii şi inteligenţii noas­ tre ca spre un obiectiv preferat; şi această preferinţă intro, duce deja un al treilea element, pentrucă implică o satisfacţie estetică sau intelectuală. Aceste prime elemente alcătuesc iu- [164] 164 PSICHOLOGIA STILULUI birea născendă. Dacă acum obiectivul preferat ni se arată ca peste putinţă de atins, atunci iubirea va Iăngezt cătva in această stare născendă, se va complica poate cu alte elemente cari ii vor altera natura transformănd-o in melancolie, despe­ rare ... etc., dar iubirea, propriu vorbind, nu va merge mai departe. Dacă insă intrevedem putinţa unei apropieri de acel obiectiv, atunci un alt element, deja complex, speranţa, cu multiplicitatea ei de imagini sau de combinări de posibilităţi, se adaogă celorlalte elemente intărind orientarea noastră psi­ chică către obiectivul dorit, intărind aşa dar iubirea. Dacă descoperim apoi in obiectul afecţiunii noastre calităţi intelec­ tuale şi morale neaşteptate, o cultură superioară, un talent artistic deosebit.. etc., alte elemente de satisfacţie intelectuală vor apărea pentru a Întări şi mai mult preferinţa noastră,­ pentru a mări iubirea: aceste diferite elemente, cari se adaogă unele altora, se organizează incetul cu incetul, se asociază in­ tre ele şi se transformă într'un sistem psichic din ce in ce mai intins, - fenomen care se traduce in expresia obicinuită prin afirmarea, că iubirea ocupă un loc din ce in ce mai mare in viaţa noastră sufletească. In fine, reciprocitatea preferinţei, convingerea că iubirea noastră e împărtăşită, satisfăcend sen­ timentul nostru personal sau ceea ce Bain şi Spencer numesc « dorinţa de aprobare>, adaogă un nou şi foarte insemnat ele­ ment multiplicităţii anterioare, desăvirsind starea noastră afec­ tivă. Astfel, fiecărui grad de intensitate a emoţiunii, corespunde adăogarea unui nou element psichic; creşterea intensităţii ei se reduce pentru analisă şi pentru expresie la creşterea nu­ merului de elemente psichice componente. Din punctul de ve­ dere al vieţii noastre psichice in general, un sentiment e cu atăt mai puternic, cu căt a reuşit să-şi asocieze un nurner mai mare de elemente sau de sisteme psichice; de aceea numim foarte puternic un sentiment care ne stepăneşte aşa, incăt il regăsim in orice impresie isolată, in orice sensaţie venită din afară; la un om la care sentimentul de sine sau ambiţiunea, de exemplu, e foarte puternică, toate ideile şi toate acţiunile lui se vor raporta la acest sentiment, infiltrat in toate siste­ mele vieţei lui psichice. Flaubert zice undeva in «Education [165] PqICHOLOGIA STILULUI 161) sentimentale», pentru ca să ne facă să simţim covirşitoarea putere a unei iubiri: e Tout ce qui etait beau, le scintillernent des etoiles, certains airs de musique, l'allure d'une phrase, un contour, l'amenaient â sa pensee d'une facon brusque et in­ sensible.}) - O confirmare a teoriei propuse o găsim in pro­ cedeul prin care artiştii descriu, in literatură, creşterea unei stări afective. Aşa, de exemplu, Loti in «Pecheur d'Islande s , cănd descrie durerea cresceridă a lui Yann la primirea scri­ sorii care ii anunţă moartea lui Sylvestre, întrebuinţează­ negreşit in mod inconştient şi printr'un fel de intuiţie a pro­ cesului psichic firesc, - tocmai procesul de cotropire a vieţii conştiente arătat mai sus. Yann primeşte scrisoarea, care-i anunţă moartea fratelui seu, pe vasul de pescari cu care se află in mările Islandei: �). Astfel complexitatea afirmată a stărilor afective ne dă mijlocul de a aprecia intensitatea lor şi găseşte ea insăşi o confirmare in studiul variaţiunilor acestei intensităţi; căci dacă emoţiunile ar fi considerate ca stări simple homogene )ii nu ca stări complexe unitare, atunci intensitatea lor ar fi psicho logiceşte peste putinţă ele determinat, şi dacă nu peste pu­ tinţă de aprecia.t pentru conştiinţă ca constatare subiectivă, In orice cas peste putinţă de sensibilisat in artă, care ar trebui să se mărginească in descrierea lor la expresii de cantitate ca: mult, puţin, foarte ... etc., evident prea generale, prea vag] Şl cu desăvirşire insuficiente. In fine complexitatea aceasta a 1) A se vedea: e Problernes de I'esthetique contemporaine •. 2) Leon Dumont : e Theorie scientifique de la sensibilite s , p. 174. [170] 170 PSICHOLOGIA STILULUf stărilor afective ne permite să explicăm şi variabilitatea erno­ ţiunilor resultate din aceleaşi tendinţe sau impulsiuni fisiolo­ gice fundamentale. Aşa, iubirea sexuală derivă dintr'o impul­ siune organică aceeaşi la toţi oamenii; şi cu toate acestea, ce diferenţă intre nenumăratele forme pe care le ia acest senti­ ment după timpuri şi indivizi. In hipoteza noastră această va­ riabilitate se poate explica prin variabilitatea elementelor psi­ chice, pe care impulsiunea fisiologică fundamentală le face să vibreze şi cu cari se asociază prin difusiune nervoasă, in di­ feritele casuri. La Stuart Mill, de exemplu, elementele cari compun iubirea nu sunt aceleaşi ca la Eminescu, şi deaceea sintesa pe care o alcătuesc aceste elemente nu are la a men­ doi aceeaşi culoare şi acelaş aspect. Dacă analisărn iubirea lui St. Mill, aşa precum se desprinde din paginele pe care le consacră el in Memoriile sale 1) d-uei Taylor, devenită in urmă soţia sa, vom gă3i ca elemente componente: o adăncă stimă intelectuală, o simpatie calmă şi senină, petrunzend şi invio­ răncl cu farmecul ei idei şi preocupări abstracte, cercetări de psichologie, de logică, de economie politică, in fine satisfac­ ţiunea necesităţii unei vieţi intelectuale comune de comple­ tare şi ajutor reciproc, cu care se confundă şi in care se pierde aproape cu totul satisfacţiunea necesităţii de convieţuire fisică : elementele psichice interesate sunt aici elemente abstracte, aproape exclusiv intelectuale. La Eminescu vom găsi, din contra, mal ales elemente concrete, precum: foarte multe ima­ gini, un intreg decor de incăntare a simţurilor de care iubi­ rea poetului nu se poate lipsl, pentrucă «farmecul lunei», efrea­ metul codrului s şi e murmurul isvoarelor s fac parte dintr'insa deopotrivă cu (ochii albaştri» şi e perul bălaiu s al iubitei, cu • căldura dulce a buzelor ei rurnene s , cu « incăntarea fără nume. care il cuprinde odată cu (braţele ei moi şi parfurnate s ; ele­ mentul intelectual - abstract nu intervine decăt pe-alocurea, in momentele de desperare, atunci cănd iubirea-i rănită caută un sprijin in cugetare, sting endu-şi durerea intr' o filosofie tris­ tă şi resemnată, ori amară, turbure Ş1 batjocoritoare. La E 1) J. Stuart Mill-.Mes mernoires, p. J70-190. [171] minescu. caracterele dominante sunt imaginaţia şi sensibilita­ tea, cari căutănd in toate forma şi coloarea, vor introduce in iubirea lui, ca elemente de căpetenie, frumuseţa plastică, ne cesitatea decorului sensibil, dorul perfecţiunii ideale depăşind totdeauna realitatea, visurile de statornică fericire contempla­ tivă, - totdeauna nesatisfăcute, de unde nuanţa de melancolie care invălue totdeauna pornirile lui in faţa realităţilor con­ crete. La MiJl dincontra caracterul dominant e inteligenţa abstractă, care caută in iubire un stimul şi un sprijin pentru activitatea sa şi introduce intrinsa odată cu preocupările ab­ stracte, stima curat intelectuală ca element de căpetenie, ex­ cluzend aproape cu desăvîrşire elementele de formă şi coloare. -- Astfel aceeaşi tendinţă fundamentală se asociază in general cu sisteme psichice diferite la diferiţii indivizi, se insoteste din această causă ca fenomene concomitante heterogene şi dă naş­ tere unor stări afective complexe foarte diferite. Tot aşa tre­ bue să ne explicăm şi variaţiile generale in timp sau evo­ luţia sentimentelor: e incontestabil că, de-am considera iubi­ rea ca un sentiment simplu şi nu ca o sintesă de elemente psichice diferite, n'am putea inţelege transformarea iubirii sensuale spontane, naive şi mărginite a lumii vechi greco­ romane, in iubirea mistică, turbure şi vaporoasă ca o apo­ teoză de divinisare, din evul mediu, - mai apoi in iubirea earăş sensuală, dar calculată şi egoistă, poleită şi rafinată a socie­ tăţii francese din secolul al 17 lea, şi in fine, prin toate for­ mele intermediare, in iubirea din ce in ce mai intelectualisată a timpurilor moderne;-pretutinc1eni aceeaşi impulsiune funda. mentală se asociază cu imagini, cu idei, cu sentimente şi cu tendinţe intelectuale diferite şi dă naştere unor produse sin­ tetice diferite. Dealtmintrelea, o observare pe care oricine o poate face asuprăşi e, că un sentiment care durează mal mult timp, se schimbă in general mai mult sau mai pu­ ţin sub influenţa imprejurărilor, deşi păstrează in fond o pro­ nunţată asemănare cu el insuşi ; aceasta se explică prin faptul că dintre tendinţele ce i-au dat naştere, unele persistă in tot timpul duratei lui, pe cănd actele se modifică, se schimbă sau Încetează, sub influenţa imprejurărilor, cari suscită in acelaş PSICHOLOGIA STIU;LUI ---------------------------------------------------- 171 It [172] 172 PSICI-lOLOGIA STILULCI · . timp şi alte elemente psichice, asociindu-Ie cu cele de mai inainte şi schimbă astfel necontenit nuanţa sau aspectul sin­ tesei afective. Natura complexă a stărilor afective explică infine şi fundamentala invariabilitate a emoţiunilor omeneşti, sub toate multiplele lor variaţii in timp şi in spaţiu; căci ceeace sus­ cită mulţimea de elemente psichice, cari modifică şi nuanţează in mod diferit substratul fisiologic al emoţiunilor, e insuş acest substrat, adică impulsia fisiologică, - aceasta in adevăr invariabilă, in perioadele de evoluţie aprecia bile, ca şi orga­ nismul fisiologic omenesc insuş. - Am putea incerca din acest punct de vedere, o apropiere intre idealismu, care tinde la general sau invariabil, care caută să dea tipul generic, şi rea­ lis11lu care tinde din contra la individual, care căutănd să re­ producă in artă viaţa reală, insistă mai ales asupra particu­ larităţilor, adică tocmai asupra părţii variabile a emoţiunilor omeneşti. Pe cănd realiştii impută idealiştilor inlocuirea 2Jieţz'i reale şi concrete, in artă, cu abstracţiuni palide şi fără viaţă, idealiştii imputa realiştilor preocuparea lor exclusivă de a me­ nuntele trecetoare ale vieţii, de particularităţile, cari indivi­ dualizează, dar cari ascund şi intunecă tocmai ceeace e tipic, general şi invariabil in sensibilitatea omenească, şi fac astfel din arta lor o artă a momentului, destinată a nu fi inţeleasă de generaţiile viitoare, destinată adică să peară cu generaţia in care s'a născut. De fapt insă, idealiştii şi reali ştii sunt mai aproape unii de alţii decăt s'ar părea pentrucă, pe deoparte, nici un sentiment nu se poate da de artă in abstracto, aşa precum se dă in clasificările de psichologie, ci e totdeauna pus in anume împrejurări, determinat de anume condiţiuni, e adică totdeauna şi cu necesitate sentimentul unui anume om dintr'un anume loc şi dintr'un anume timp: aşa incăt tot­ deauna substratul fundamental şi invariabil al acestui senti­ ment va trebui să ni se arate manifestat intr'o anume sintesă psichică, cu un anume aspect individual: orice idealist e deci cu necesitate, in această rriesură, realist; - pe de altă parte niciodată un complex de elemente psichice sau de note indi­ viduale nu ne poate fi descris decăt ca suscitat de o anume [173] PSICHOLOGIA STILULUI li3 pornire, de o anume impulsiune , care, deşi mai mult sau mai puţin deghizată, se poate reduce totdeauna la semnificarea ei fundamentală şi invariabilă, aşa incăt sub mulţimea note­ lor particulare unui individ, unei epoce şi unei localităţi anume, nu putem să nu regăsim totdeauna fondul invariabil de irn­ pulsiuni fisiologice fundamentale, «le vieux fond humain s , cum ar zice Taine; orice realist e din acest punct de vedere idea­ list. Şi singura deosebire dintre ei s'ar reduce atunci la im­ portanţa mai mare pe care o dau realiştii adevărului local, intemeiata pe observarea realităţii, pe cănd idealiştii se con­ duc mai ales, uneori exclusiv, de activitatea liberă a imagi­ naţii lor, nerestrinsă şi nedeterminată de nici o observare a realităţii. E insă timpul să restringem aceste analise şi să ne a­ propiem mai mult de ţinta specială a studiului nostru. Să in cercărn dar a petrunde mai adănc in modul de a fi intim, in alcătuirea lăuntrică a acestor sintese psichice, pentruca, ob­ servănd modificările la cari sunt sunt supuse poate elementele lor in exteriorizarea şi fixarea pe care le-o impune arta, şi in general li1ttba ca mijloc de comunicare, să putem surprinde, in parte cel puţin, fenomenele ce se petrec in expresie. Să vedem dar care e natura complexităţii dovedite a stărilor noastre afective. Deja mai sus, analisănd exemplele de erno­ ţiuni citate de Spencer, anticipam asupra acestei chestiuni, arătănd că acele emoţiuni sunt complexe ear nu compuse, pen­ trucă elementele lor coexistă fără a-şi pierde pentru conştiinţă individualitatea lor apreciabilă, pe cănd in compuneri sau combinări elementele componente se consumă şi dispar cu totul in compusul la care dau naştere. Tot pentru acest mo­ tiv nu pot fi considerate stările afective complexe ca o re­ sultantă a elementelor lor. Ar fi totuş un cas in care acest motiv s'ar părea poate inaplicabil: e casul forţelor incidente in acelaş punct şi de direcţiuni contrare, cănd resultanta nu­ mai ia, ca in casurile obicinuite, o direcţie deosebită de ace­ lea ale forţelor componente, ci se confundă ca direcţie cu una din forţe; in acest cas insă una din forţe a dispărut cu desăvîrşire anihilăndu-se cu o parte corespunz etoare din in- [174] 174 PSICHOLOGIA STILULUr ----------------- tensitatea celeilalte forţe, aşa incăt resultanta e propriu vor­ bind ceeace rernăne din forţa cea mai mare, după ce s'a scăzut din ea forţa cea mai mică. Şi acest cas e dar de inlaturat ca şi ce­ lelalte pentru că nu poate fi vorba in stările afective complexe de dispariţia vreunuia din elemente; nu se poate susţine, de exemplu, că in sentimentul plăcut-dureros citat de Spencer s'ar stabili o rcsultantă diferenţială intre plăcere şi durere, pentru că atunci una din ele ar trebui să se anihileze, pre· cum se anihilează una din forţe in compunerea prin diferin­ ţă, ar trebui adică să avem, in locul unei dureri mai mari coexistente cu o plăcere mai mică, numai o durere mai mi­ că, micşorată cu cantitatea de durere neutralisată de canti­ tatea de plăcere, dar nurnai o durere; in realitate insă tot­ deauna plăcerea şi durerea coexistă in acest sentiment plă­ cut-dureros, --pe Iăngă celelalte elemente psichice cari il de­ termină şi il individualizează in casurile concrete. Tot aşa nu se poate susţine că am avea, nu o coexistenţă, ci o răpede succesiune. de momente de conştiinţă simple diferit colorate din punct de vedere afectiv, pentrucă in acest cas, oricăt de răpede ar fi succesiunea, dacă e conştientă, am avea in realitate c1ipite emoţionale simple, ear nu emoţiuni de nuan­ ţă mixtă ca acelea citate de Spencer; in realitate e imposi­ bil de susţinut că in momentul precis cănd un om intristat suride unui copilaş, sentimentul tristeţii dispare cu desăvir­ şire din conştiinţa lui pentru a lăsa locul liber emoţiunii plă­ cute, care şi ea la răndul ei dispare apoi deodată, pentru a permite reapariţia intristării. Complexitatea stărilor noastre afective e dar o multiplicitate simultană de elemente psi­ chice. Se poate insă pune intrebarea: e posibilă această si­ multaneitate de elemente psichice in conştiinţă? - Ultimele cercetări de psichologie, şi in special cercetările făcute asu­ pra i.ntinderii cămpului vis ual şi asupra percepţiunii, ne per­ mit să respundern afirmativ. Era deja admis pănă acum, că putem avea mai multe impresii visuale simultane, dintre cari una singură perfect clară -- cea corespunzetoare centrului vi­ sual - ear celelalte din ce in ce mai obscure cu căt se de- [175] PSICHOLOGIA STILULUI Ilo părtează de acest centru, dar totuş conştiente; ultimele cer­ cetări anatomice au dovedit insă că aşa numita «pată galbe· n ă » (la tache jaune), care constitue centrul retinei şi prin ur­ mare centrul visual e nu un punct, ci o suprafaţă, foarte mică dar de o intindere apreciabilă; s'a conchis de aici că nu e imposibil să avem chiar in centrul vis ual impresia mai multor puncte deodată, adică, din punctul de vedere care ne preocupă, mai multe impresii simultane in conştiinţă. Pe de altă parte Wundt defineşte percepţiuuea : reunirea sau com­ binarea unei pluralităţi de sensaţiuni; sensaţiunea pură sau isolată, zce el, e o abstracţiune care nu intră niciodată in conştiinţă, pe care adică nu o putem realisa niciodată; noi asignăm, de exemplu, totdea una fiecărei impresii de coloare un loc in spaţiu şi o posiţiune relativă faţă de celelalte sen­ saţiuni visuale coexistente, cu cari o coordonăm in actul per­ cepţiunii. De altfel Spencer insuş, cel mai aprig susţinător al formei riguros succesive a conştiinţei, fiind vorba de per­ cepţiunea a doue puncte apr�piate unul de altul, se mulţu­ meşte să zică, că ele «nu pot fi arnendoue in acelaş timp perfect presente conştiinţei, 1); de ce? -pentru că cea mai elementară observaţie il impedică să susţină categoric, că ele nu pot nici de cum fi arnendoue in acelaş timp presente in conştiinţă, In realitate, in fiecare clipită avem in conştiinţă pe lăngă o impresie pojat clară, alte căteva impresii destul de distincte; Wundt mărgineşte totuş la 12 numărul impre­ siilor ce pot coexista in acelas moment in conştiinţă. - Pu­ tem dar avea impresii conştiente simultane, şi analisa făcută asupra stărilor afective ne permite să le impreunăm, din punc· tul de vedere al modului lor de a fi in conştiinţă, cu feno­ menele intelectuale: şi unele şi altele sunt o sintesă de ele­ mente multiple, variabile in succesiunea momentelor conş­ tiinţei. Ne rernăne acum de lămurit, pentru completa determi­ nare a naturii complecsităţii stărilor noastre de conştiinţă, felul raporturilor sau modului de a fi reciproc al unităţilor ') Principes de psichologie, val. II, p. 282. [176] 176 PSICHOLOGIA STILULUr ce o alcătuesc, S'ar părea că raportul de simultaneitate sau de coexistenţă, pe care le-am arătat mai sus, e suficient. Ca să ne convingem că mai e ceva de adăogat pentru a carac­ terisa aceste simultaneităţi interne in deosebi de simultanei­ tăţile externe, să examinăm pe acestea din urmă. O simul­ taneitată de obiecte sau de unităţi constitue ceea ce numim un nurner. Unităţile cari compun uu nurner insa, considerate in afară de orce calitate deosebitoare, trebue să fie exter i­ oare unele altora, căci altfel s'ar confunda intr'o singură u­ nitate ; - nu e vorba aici de succesiunea unităţilor in şiru 1 aşa zis natural al numerelor, in care fiecare unitate adăogăn­ du-se celorlalte in mod succesiv, constitue un alt nurner, ci de simultaneitatea efectivă pentru intuiţie a unităţilor unui numer, cari pentru a putea fi percepute de conştiinţa noas­ tră trebue să fie exterioare unele altora, trebue să fie adică, şi sunt in realitate, in spaţiu. Elementele ce alcătuesc simul­ taneităţile noastre interne nu pot avea insă intre ele rapor­ turi spaţiale, fiindcă ele sunt neintinse; ele nu pot fi dar ex­ terioare unele altora precum sunt unităţile unui nurner ; ele se intrepetrund, se intretaie şi se amestecă intim, rernănend totuş calitativ distincte in multiplicitatea inextensivă a stări­ lor noastre de conştiinţă. E un mod de a fi greu de repre­ sentat, pentrucă cuvintele de cari ne-am putea servi, ca şi cele pe cari Ie-arn intrebuinţat deja, pentru a-l exprima, im­ plică spaţiul şi falsifică astfel representarea noastră, introdu­ cend intinderea in ceea ce nu e intins. Multiplicitatea stărilor noastre de conştiinţă e dar o multiplicitate calitativă, fără a­ nalogie cu multiplicitatea numerică spaţială de care trebue deosebită. (Va urma). r. NECULE.<,CU. [177] OBlCEE DE-ALE PLVGARILOR DI)i ŢAIZA OLTULVI 177 OBICEE DE-ALE PLUGARILOR DIN ŢARA OLTULUI iJ ăt e iarnă, ţine omul vitele in grajd pe nutreţ; dacă iarna \!f e lungă şi nutreţul se isprăveşte e reu: omul stă năcăjit. Primăvara după ce se duce zăpada şi după ce s'a sven­ tat pămentul, es plugurile şi es inainte de Paşti, din Crăciun cam la zece septemăni, Ese cu plugul care vrea, om ori fe­ cior, care e mai voinic ori gazdă mai bună, ca să fie anul mănos; de ese mai sărac, zice că de s'o face anul sărac ca el, e vai de noi; ear de e anul rodos zic şi de el că a fost no­ rocos. Dar şi la cei bogaţi, cari es intăi cu plugul, le găseşte să le zică căte ceva, cănd nu se fac bucate: le zice că n'au roadă. Ară cu doi boi şi cu patru, de's mai mici ori de's vaci; rar şi cu şase. Unul ţine de coarnele plugului: acela se chiamă plugar; cel ce mănă boii e poganiciu J), boii ii mănă mai mult copii. Sarnenă oves, grău de primăvară, orz, picioici şi cucuruz; pănă la Sf. Gheorghe trebue să fie puse toate, să fie sămănat. * tiC * A doua zi de Paşti e obiceiu ca pe cel ce a eşit întăi cu plugul să-I ducă pe grapă la riu. După ce ese din biserică, el ştie dese duce acasă şi pănă vin ficiorii, să-I ducă, işi lea- 1) Poganiciu, pocăniciu : pocăne cu biciu, C. L. An. XXVI. No. 2. - 35,851- 12 [178] 178 OBICEE DE-ALE PLUGARILOR DIN ŢARA OLTULUI pădă hainele de biserică şi se imbracă mai reu. De s'a in­ timplat ca plugarul să moară in vremea de cănd a eşit cu plugul şi pănă a doua zi de Paşti, rernăne in locul lui poga­ niciul. Ficiorii după biserică se adună mai intăi la unul din ei unde e şi lautarul ori se adună unde are sa fie jocul, şi de acolo cu toţii şi cu lăutarul căntănd pleacă 1a cel ce a eşit cu plugul. Uneori nu-l găsesc, că se pitulă şi feciorii, pănă dă de el, il caută prin şură, prin grajd, prin pod, peste tot locul. Cum il găsesc, numai decăt ii aduc grapa, il pun in picioare pe ea şi ca să se ţie, să nu cază, ii dă in mănă un furcoiu cu doue coarne de să reazimă in el. Apoi ii aduc şi holdă verde de-l incing peste mijloc şi ii fac şi pe cap cunună. După ce l'au şi impodobit, patru ficiori mai voinici apucă groapa de căte un corn fiteşcare, o ridică pe umeri cu plu­ gar cu tot şi pleacă la riu. Pe drum Iăutarul căntă, ficiorii chiuesc, căntă şi spun strigături, ear cu ei merg copii, bo­ rese 1), oameni, care cum vrea, lume multă. Cum ajung la riu, cel de pe grapă işi face cruce, uneori zice şi rugăciuni, tatăl nostru, ca să fie anul mănos, şi de pe grapă ori sare el in vale ori il svirlu feciorii cu grapa unde-i apa mai mare. De nu e apă multă in riu, se tace cu sapa bolboacă şi fie frig, fie zăpadă, cel ce a eşit intăi cu plugul trebue a doua zi de Paşti să se trăntească să se moae de căteva ori in apă, ca să dea D-zeu roadă. După ce ese afară din apă se pune ear pe grapă in pi­ cioare şi ear il ia ficiorii cu grapa pe umere şi-l duc tot pe sus cu chiote, căntece, strigături şi cu Iăutarul pănă acasă. Acasă se premeneşte cu hainele care a fost la biserică, cinsteşte pe ficiori cu rachiu ori ii şi ospătează şi uneori şi joacă căte un joc doue, apoi feciorii pleacă la joc unde se adună fetele. * '" '" După Paşti, mai cu una mai cu alta vremea trece, bu­ catele cresc şi te pomeneşti numai că şi grăul e copt şi bun de seceră. 1) Femeilor tinere le zic neveste, celor betrăne borese-boerese. [179] OBrCEE DE·ALE PLUGARILOR DIN ŢARA OLTULUI 179 De e popă ori bireu 1) ori om mai de ceva in sat şi are mult de secerat, chiamă din cunoscuţi la dacă pe mâncare, beutură şi joc. La dacă eşi lăutar şi lautarul zice şi zioa căt seceră şi muncitorii se intrec Ia lucru, că's mai mult fete, fe­ ciori şi neveste tinere şi le ride de rernăn indărăt cu seceratul. Dar nu lipseşte lăutarul in zioa, cănd e să se isprăvească grăul de secerat şi să facă cunună, apoi orică isprăveşte mai de vreme ori mai cătră seară. Cununa se face din spice de grău in formă de cruce şi se impodobeşte uneori şi cu căte o floare din cămp, cu bete şi ţopuri dela fete. Cotorul paielor, de unde apucă cununa, e lăsat mai lung şi infăşurat cu bete. Cununa o ia cel mai indrăsneţ, slugă ori om de ai casii ori cine vrea; gazda il Iasă, nu-i infrănge voea, numai trebue să fie bărbat, că nu se prea intimpla, să ducă cununa fată ori boreasă, Din cămp pleacă intăi cel cu cununa; după el fete, neveste, bo­ rese, lăutarii şi toţi ceilalţi. Pleacă căntănd şi căntă pănă a­ j ung in curte şi intră cu cununa Ia gazdă in casă de o pun pe masă. Pe drum altele chiuesc, altele căntă şi bat din pi­ cioare ca la joc, la care ce-i dă inima; toţi sunt cu voe bună. Cântă şi strigă fel de fel de căntece dar mai ales căntă căntecul cununei, il căntă mai ales boresele; cănd il isprăvesc il iau eară de la inceput şi pănă acasă nu le mai stă gura. In dealul Mohului 2) La umbra snopului Cine se d'urnbria-re : 3) Sora soarelui Şi cu-a ventului Ele se d'umbria-re Şi se sfătuia-re Şi mi se'ntreba-re 1) Bircu = primar. 2) Se căntă 1) 1) In adevăr in lista membrilor Societăţii j ununea din Apnlie 1878 şi aflătoare la mine, Eminescu, notat la numerul de ordine 49, a scris cu măna lui in rubrica «Data naşterii> următoarea insemnare: (1849 Decemv. 20 (Se. Ignat) Botoşani s . 1. N. [184] 184 CĂND S'A NĂSCUT EMINESCU In matircula gimnasiului din Cernăuţi se găseşte anul 1849, 14 Decembre. Intr'alte schiţe biografice greşala e şi mai mare: aşa intr'un articul, bogat intrunele fapte adevărate, Întru căt in­ sumi am putut să le controlez, publicat in tăi pare-mi-se in « Romănul s , reprodus insă in unicul numer al ziarului e Em i­ nescu» J eşit cu prilejul desvelirii bustului la Botoşani, stă scris: «a vezut lumina zilei in satul Dumbrt'lve1Zi, judeţul Botoşani, la anul 1848, luna Noembrie 8, in zioa de Sfinţii Arhangheli, pentru care i s'a şi dat numele de «Mihai» din botez>. Dacă atătea deosebiri sunt in scrierile apărute departe de locul naşterii, nicăieri mai mult ca in Botoşani nu se pot culege date mai false, ca întimplări din viaţă, ca imprejurări de familie, ca timp şi loc al naşterii. (Ba Dumbrăveni, ba I poteşti etc). După o zadarnică escursiune ce am făcut in Ipoteşti, satul copilăriei lui Eminescu, D. G. Cerchez atunci prefect al judeţului, a primit următorul respuns la o scrisoare ce a­ dresase maicăi Agapia Gherghel, stariţa schitului Agafton, unde trăeşte o mat uşă a poetului. 1891, Martie 29, Agafton. Domnule Prefect, �D·I Poet Eminescu este născut in Botoşani; aceasta este foarte sigur, căci am intrebat pe maica Fevronia j oraşcu, care au fost faţă cănd s'au născut. Este cunoscut ăncă că Bo­ tezul i s'au cetit de cătră preotul Dimitrie, de la Ospenia. . . • . . . . (s) Agapia Gherghel ». Am pornit spre Biserica Uspenia, ce-i mai zice şi Bi­ serica Domnească, - Catedrala din Botoşani, - am căutat pe preotul Dimitrie şi după rescolirea cătorva groase volume, prăfuite de vreme, in cari erau trecute numele tutulor bote­ zaţilor de «Dumnealui preotul Iconom Ion Starnati �, acuma [185] CĂND S'A NĂSCUT EMINESCU 185 reposat, incepend cu anul 1832, am găsit in «Metrica, par· tea I, de naşteri şi botezuri» următoarele rănduri, pe cari le dau in exactă transcriere: «Născut la 1 5 Ghenarie 1850, din părinţi: Gheorghe Eminouici, proprietar şi soţia sa Ralu, născută Vasile Jura· ŞCII, care primi botezul in 21 Ghenarie; s'a numit Mihail, avănd naş pe Dumnealui Stolnicul Vasile Iuraşcu» Acest volum se află in buna păstrare a preotului Dimi­ trie, de la mai sus pomenita biserică. Cum vedem, in ace ste puţine rănduri nu se spune locul naşterii lui, dar fiind dată afirmarea maicăi Juraşcu, mătuşa lui Eminescu, care ăncă trăeşte şi care a fost de faţă la naş­ terea sorei sale, muma poetului, şi cum nu se poate admite, - presupunend că s' ar fi născut la Ipoteşti (Dumbrăvenii sunt mult mai departe), - ca părinţii lui sit nu-l fi botezat Ia bise­ rica satului, unde sunt ingropaţi toţi ai familii şi care e Iăngă Curtea lor şi să-I fi dus pe El, copilul crud de şase zile, in gerul lui Ghenarie, cale rea de trei ciasuri, numai aşa,... ca să-I boteze in Botoşani, rernăne cu totul sigur că : Mihail Eminescu s'a născut in Botoşani in ziua de 15 Ia­ nuarie 1850. Buzeu, Maiu 1892. N. D. C/URESCU. [186] 186 POESII CE-MI SUNT .... 1 tlre .. mi S�lI1t căutările di� crăng 'o/ş! florile de pe cămpie r Decănd pe tine te-am perdut Plăcerea mea unde să fie? Ce-mi este clipa ce-a trecut; Ce-aştept in ci asul care vine? In minte pururi te-am avut, Şi te doresc numai pe tine. A fost un vis ş'a dispărut Şi numai poate să revie, O stea desprinsă de pe cer S'a stins in oarba vecinicie. V oiu fi deacum nepăsător, Şi toate mi-or părea tot una, Cănd fericirea mea s'a dus Cu tine, pentru totdauna! A. c. CUZA. [187] POESll S'ABATE PULBEREA .... I Ql'abate pulberea pe arbori, cP Pe arborii de lăngă drum, Precum s'abat cernite gănduri Pe fericirea mea deacum .... Căci tu, ca raza printre nouri Spre depărtări vet lumina­ Zadarnic vorba ta imi spune Că ' ncepe azi căntarea mea! Căutarea mea măntuitoare De unde 'ncepe, tu nu ştii _. Ea isvori din cJocotirea Chaoticei vieţi dintăi- Şi străbătu de-alung de veacuri Din mări pustii sub infinit Făcend cămpia să tresară Şi munţi din somnul de granit. M'am rătăcit pe-a mării valuri Sau pe-ale munţilor măriri, De m'am trezit avend in suflet Sublimele-i destăinuiri?- Nu ştiu, dar am simţit in mine AI vieţii vifor c'a trecut Făcendu-me inel de rază In lanţul seu necunoscut 1 187 [188] POESII Dar pănă cănd? ... Vezi tu, perdeaoa Cernită cade 'n viitor Şi undele căutării mele De dinsa se isbesc şi mor Ş'atuncea soarele se stinge, Din ceruri pică orice stea, In chaos cade spart pămentul. .. Sfîrşeşte trist căntarea mea! S'abate pulberea pe arbori Pe arborii de Iăngă drum Precum s'abat cernite gănduri Pe fericirea mea deacum; Căci tu ca raza, printre nouri Spre depărtări vei lumina­ Ah! ce rne chinue şi-mi spune Că s'a sfirşit căntarea mea! lI:f. DRACOlJ1IRESCU. [189] POESIl ------------------- MI R A J 1u.n aer sboară răndunele, rllubite, vreau să sbor cu ele In cerul venturilor calde Lumini albastre să me scalde, Să sbor in ţările senine, Unde şi reul este bine, Unde dorm zeii sub platani Visănd noroc de mii de ani, Unde dorm zi ne sub Iămăi Cu albe flori la căpetăi, De ride cerul cănd le vede Frumseţi atătea 'ntro livede. Iubite, cămpu-i fără flori, Pe cer s'adună negri nori, In stoluri pleacă răndunele, Mi-e dor să plec deaici cu ele. Raza iubirii tale reci, Seacă viaţa mea de veci, In lumi cu soare vreau să sbor Să visez basme şi să mor! LERIA. [190] 190 BIBLIOGRAFIE BI BliOG RAFI E Carti aOărute de curend �i trimise Directiunii "Convorbirilor Literare" G. I. Ionescu-Guni. Din Istoria Fanarioţilor. Studii şi cercetări 1 v, Bucureşti 1891. N. G. Rădulescu-Nige1·. Jertfă. Gelosie. 1 v. Bucureşti 1891. Ioan Pop Florantin. Avram Iancu, Regele Carpaţilor, roman istoric. 1 v . Bucureşti 1891. Ioan Pop Florantin. Noţiuni de psichologie ed. II 1 v. Galaţi 1891· JJ:fihaiu de Bonacclii. Despre Talpa Ţării, novele săteşti 1 v, Bucu­ reşti 1891. Milla'iu de Bonacchi. "Psyche" trad. de Lucius Apulejus 1 vol, Bucu­ reşti 189l. Rădulescu-Niqer şi Nicolae Ţincu. Doamna Kiajna, Dramă istorică in 6 acte. 1 v. Bucureşti 1891. Moise N. Pacu. Cartea judeţului Covurlui, note geografice, istorice şi in deosebi statistice 2 v. in 3 părţi, Bucureşti 189l. Ioan Slaoici. Romănii din regatul ungar şi politica maghiară. 1 bro- şură. Bucureşti 1892. Simeon Stoica. Tratatul boalelor acute infectătoare. 1 v. Sibiu 1891. Petru Răşcanu. Curs complect de istoria universală. 3 v. Iaşi 1891. DI'. C. I. Istrati. Curs elementar de chimie cu 228 figuri in text. 1 v. Bucureşti 1891. Dimitire Petrescu; Manual de invătămănt religios al bisericii creştine ortodoxe pentru şcoalele primare. 1 v . Bucureşti 1892. Raportul anual al Societăţii "Romănia Jună" in Viena al XXI-lea an administrativ. 1 broşură. Viena 1891. Alex. Obedenaru. Rondele. 1 broşură. Bucureşti 1892. ido Spleen, poemă 1 broşură. Bucureşti 1892. [191] BIBLIOGRAFIE 191 A. O. Saligny, N. Cucu, C. I. Istrati. Cercetari asupra pădurilor din Romania. 1 broş, mare in IV cu 12 figuri. Bucureşti 189l. JJ1. C. JJiiculesc!t. Theses presentees il, la faculte des sciences de Pa· ris 1 broş, in IVo mare. Paris 1891. D?' A. Demosien, Dare de samă a serviciului chirurgical din spitalul central al armatei române. 1. v. Bucureşti 1891. Les Roumains macedoniens et les intrigues etrangeres par un Rou­ main de Macedoine. 1 broş, Bucureşti 1392. Banca Naţională a Romaniei. Raporturile cons. de admin. etc. etc. 1 v . in IVo mare. Bucureşti 1892. Dr. G. Bogdan. Căteva cuvinte asupra serviciului de identificaţiune de pe lăngă prefectura poliţiei din Paris. 1 broş. in 15°. Iaşi 1892. V. G. Moriun. Ştefan Hudici, poesie 1 broş. Bucureşti 189l. ido Zulnia .Hăncu, 1891. Atheneul Ilomă«. Importanţa caracterului naţional in progresul orne­ nirii. 1 br. in lCo. G?"ig. Mania. Bucureşti 1892. Societatea Geografică Romană. Dare de samă anuală a d-lui G. L. Lahocari, secretar general. 1 broş. Bucureşti 1892. Societatea Geografică Romană. Tablou de materiile cuprinse in cele 12 volume din Buletinul soc. geogr. rom. Bucureşti 1892. A. D. Xenopol Istoria Romănilor din Dacia Traiană. VoI. V Istoria modernă, partea II. Epoca Fanarioţilor. 1 v. mare. Iaşi 1892. V. A. Urechia. Istoria Culturii Naţionale. - Istoria şcoalelor de la 1800-1864 Tomul I cu mai multe fac si mile. 1 val. in IVo. Bucureşti 1892. George N. F1'(!toştiţeanu. Codicele penal adnotat cu jurisprudenta ro· mană. 1 voI. in 16°. Bucureşti 1881. CodiceJe de procedură criminală etc, ido ido 1 volum. Bucu. reşti 1891. Academia Românâ. Analele Ser. II T. XIII. Partea administrativă etc. 1 v. in IVo mare. Bucureşti 1892. Paul Weiseng'fiin. Das Problem. Grundzuge einer Analyse des Realen. 1 v. 89 Leipzig 1892. Ion Kalenderu. Doi antagonişti romani. 1 v. 8° Bucureşti 1892. Rhetoridy. Creditul Agricol. Cercetări etc. 1 br. Bucureşti 1892. Memoriul desvoltător drepturilor amploiaţilor. 1 br. Craiova 1892. [192] evreeşti. 1 broş. Iaşi 1892. 1 v . 80. Iaşi 1892. igienei publice pe anul 1891. BIBLIOGRAFIE Dr. G. Crăiniceanu. Oftalmia simpatică. 1 v. Bucureşti 1892. B. Petriceicu-Hasdeu. Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Rornă­ nilor. Tom. II, fascioara IV. Bucureşti 1892. B. L Radu. Intervenţiunea Statului şi industriIle naţionale. 1 br. Bucureşti 1892. Ar. Densuşianu. Valea Vieţoi, poesii. Dr. L Felix. Raport general asupra 1 v. Bucureşti 1892. M. Strajan. Principie de literatură. 1 v, Craiova 1892- 1. Găvânescul, Există acţiuni desinteresate studiu? psihologic. 1 br. Iaşi 1891. 192 • IoanSlavici. Romănii din Regatul Ungar şi politica maghiară. 1 mic volum 80. Bucureşti 1892. 1. 11[. M. Caracteristica Evreilor sau Romănismul in faţa chestiunii [193] APare la intăi a fiecărei 17t1zz' CONVORBIRI LITERf\l{E No.3. Bucureşti, 1 Iuliu 1892. Anul XXVI. CIORTOLUM (CONFERINŢĂ ŢINUTA IN SOCIETATEA GEOGRAFICA) 1. �omenclatura in geografie, nu este un etect al intimplarii, 01 al arbitrarităţii cum s'ar putea crede la prima vedere; denumirile topografice cele mai variate, cele mai pitoreşti, cele mai ciudate, toate au cuventul lor de-a fi; - se datoresc unor pricinuiri constante. Peste tot globul, la popoarele cele mai diverse, mintea omenească s'a condus de aceleaşi legi organice cănd a venit vremea să se determine condiţiunile topografice, să se pore­ clească configuraţi unile planetei ce ocupăm. Dacă ne vom povăţui de aceste norme vom desluşi multe denumiri, care astăzi s'arată ca nişte enigme indescifrabile: De ex. pentru ce numele Parova, dat cutărui sat din plasa Ră­ căciuni, judeţul Putna? Tradiţia care are curs printre răzeşii locuitori arată că el au emigrat dintr'un alt sat numit Răpile care există pănă astăzi pe Iăngă comuna Borzeştii pe valea Trotuşului, Parova sau pe Sloveneşte Porova este echivalentul cuventului Romanesc ripă ; filologia confirmă tradiţia popu­ lară şi totodată ne arată că satul s'a intemeiat prin secolul al X'Vvlea cel mai târziu cănd se intrebuinţa limba slavonă in redactarea actelor juridice --- şi totodată ne destăinueste cum se formau neologisme slavone fără ca să fi fost la mijloc vre-o invasie sau colonisare ele slavi. De multe ori, deslusind un cuvent, reconstituim şi nea­ murile in care s'a plăsmuit E de notat un lucru in orografia romănă: Piscurile şi C. L. An. XXVI. No. 3. - 36028. [194] l'J4 ClORTOLl'M masivur ile detaşate, cele mal msernnate ca şi cele mai mICI, al! toate denumirile lor foarte precise: Sinaia, Ceahlău, Pen­ teleu, Păringu, Piscul Dochiei, Virful cu Dor, Peleşul etc.; şirurile de munţi sau de dealuri, nu au denumire proprie; ele im­ prumuta numele lor de la regiunile prin care trec, de la apele ce ţermuresc, de exemplu: munţii Bacău iau numele de la ora­ şul ce irnprejmuesc ; dealurile Zeletinului de la riuleţul cu a­ celaş nume, pe Iăngă care se intind. Alte şiruri de munţi au denumiri care nu corespund exact unui sistem geologic, aşa munţii Vrancei, munţii Casinului, munţii Comăneştilor, a Ti­ Iiărăului, cuprind masivuri care se deosebesc topograficeşte dar care fac parte din aceleaşi domenii şi sunt cuprinşi intr'un sistem juridic comun. Faptul cel mai curios e că intregul, irnensul şir de munţi care străbate toate ţările Romăneşti, im­ p:î.rţindu·le in doue regiuni deosebite, nu are o denumire pen· tru acel popor care locueşte pe ambele sale versanturi. Cuventul Carpaţi nu face parte d111 vocabularul popular; el nu există la oamenii din popor decăt in proporţia in care au resbătut pănă la ei noţiunile culturale. Nu e tot aşa pen· tru apele curg etoare ; numele celor mai mari ca şi ale celor mai mici fac parte din bagajul de cunoştinţe usuale ale fiecărui şi găsim natural ca omul ce! mai incult să ne rostească nu­ mele de Olt, Nistru, Dunăre, Mureş, Ialomiţa şi cu atăt mai mult a riuleţelor de adoua şi atreia mănă, Casul nu e particular Romănilor: In Africa occidentală de exemplu, toate popoarele ri­ verane numesc deopotrivă riul cel mare din Sudan Niger sau Djoliba; -toţi indianii din America de Nord denumeau ma­ rele riu care se varsă in golful de Mexic, Mississipi sau Me­ şesbe, şi afluenţii lui Ohio, Missuri etc.; şi e lucru firesc ca .denurnirile apelor să fie indeobste respăndite, de oarece rive­ ranii prin cursul apei insuş sunt puşi in legătură intre ei, aduşi a participa la o viaţă comună de la obirşie şi pănă la gura acelei ape; oricât de lung ar fi cursul ei sunt siliţi a-şi face şi o concepţie comună despre ea. Cu locuitorii din munţi lucrurile s'au petrecut altmintrelea; , ear cei ce-l cunoşteau mai deaproape găseau că-l băntuia «năravul» acesta tot cănd nu-i ardea lui nici de hăi­ tuială, nici de dragoste, nici de chefuit 1 Şi totuş umblase multe ţări, invăţase destule şi c\obăndise numeroase cunoştinţe asupra vieţuirii şi năravuri lor felurite ale oamenilor. Deaceea inclinarea lui pătimasă şi ispita poftelor sub inteţirea cărora slăbiciunea lui firească n'avea chip de impotrivire, il Iăcornise ele timpuriu la plăceri, făcendu-I cu virsta tot mai nesăţios. Dealtfel cănd sta la vie, era totdeauna singur şi cănc1 l1U pornea din zori prin crănguri, sta intins pe pat in ceardac, privind căt ii lua ochii şi resfătându-se cu bunătăţile ce-i pre­ g'ătea «Jupăneasa Bălaşa » , bucătăreasă fără păreche. De cănd cu boala fetei Ma',' Drăgan işi oropsise casa elin vale şi-şi făcea necontenit treabă la curte, ear Ileana ajuta la povăţuirea betrănei la slujba mesei şi sus prin odăi. La inceput Simizeanu cu gănc1urile rcspăndite după chib­ zueli ce-l purtau la că te 2 - 3 zile pe la oraş, nu prea băgase ele seam ă cine il slujise şi de multe ori, cu mintea aiurea, vorbise fetei ca şi dind ar fi fost chelăriţă, ori nevasta gră­ dinarului. Intr' o dimineaţă in să o intilni in faţă urcănd treptele scării şi trupul ei falnic, cu capul puţin ridicat lăsănd să i se vază albeaţa gătului rotund, resărea aşa de frumos pe fundul luminat al păreţilor, incăt tresări fără ele voe şi se opn uimit clipind din ochi cum făcea cănd era mişcat. Trecu pe lăn­ gă dinsul şi putu să-i vadă bine ochii ce străluceau ca doi cărbuni aprinşi sub genele lor indoite şi lungi şi mijlocul sub­ ţire strins in bete roşii tivi te cu mărgele şi şoldurile ginga.;c �i urnbletul legănat şi 11101atec! O privi lung, depărtăridu-se şi mult timp umbra-i mlă­ dioasă tremurâ ăncă inaintea lui. Din acea zi o neinteleasă ,imbolc1ire il mănă mereu spre dinsa ear cănd o vedea tem- [212] 212 FATA SpANZURATULUI ------------------------- ------------------ plele-i svicneau, ochii i se umpleau ele valuri roşi" eal' peptut/ strins parcă intrun cleşte puternic ii oprea pentru o clipi resuflarea ! De mult obosita lui simţire nu fusese biciuită cu atăta putere. Fără ele voe se pomenea mestecăncl şi inghiţind in sec ca şi cănd ar fi muşcat dintr'un fruct prea dorit! Negreşit că-i stetea in mănă, de a-şi indeplini aceasta plăcere, clar aceea ce simţea de astă dată, era atăt de rieaş­ teptat, de plăcut şi de ciudat tot deodată, incăt el care se credea fiinţă potolită şi in tot casul nedestoinică pentru ase­ menea aventuri, vroi să-şi dea mulţumirea de a se cerceta mai deaproape, şi de a priveghea pas cu pas urmările ce i s'ar prilej 1. Cănd omul e singur, n'are ce face şi se luptă cu uritul, bucuros se acaţă de orice poate da de lucru minţii, găsindu-şi cu chipul acesta o folositoare indeletnicire, de nu chiar o du­ ioasă măngăere. lndoelnic insă şi iubitor de sine cum era, ii fu cu neputinţă să-şi inchipuiască măcar că el care trecuse prin atătea focuri era să-şi ardă tocmai aci aripele ce-I pur­ tase de atătea ori fericit şi nevătămat la isbăndă; şi ăncă pen­ tru cine i 'I-ar fi fost ruşine de dinsul insuş l Totu? mai intăi cercâ să uite. Zile intregi pribegi pe piscuri şi prin dumbrăvi, intor­ cendu-se noaptea acasă. Umbra cea cu şoldurile rotunde mer­ gea insă pretutindenea cu dinsul. Porni la Bucureşti căutănd in sgomot şi in petreceri să-şi peardă urma găndurilor; dar amintirea celor doi ochi care-l frigeau par' că indreptăndu-se asupră-i, il frămenta pănă ce se intoarse inapoi. Toate silinţele de a sta impotriva patimei ce-l supunea fure zadarnice. Era fermecat de bună seamă şi orice resvră­ tire l'ar fi făcut mai mult să sufere, căci toată incercarea la care se supusese pănă acum nu fusese decăt un necontenit prilej de sufermţă. Şi cu toate acestea biata Ileana nu simţea nici nu pri­ cepea nimic. 1 se părea ce e drept că stepănu-seu se făcuse mai iute şi mai nerăbdător decăt inainte, dar după o sfătuire cu «Mama Bălaşa» hotărire că trebue să fie bolnav şi nu mai [213] FATA SP ĂNZURA TULUI 213 ştiure cum să-I ingrijească şi să-I resfeţe ,mai bine, Şi doar nici lipsită de petrundere, nici tocmai nepricepută nu era, de vreme ce-şi dedea toate silinţele să se gătească cu ce avea mai bun, fiindcă băgase de seamă că se uită Coconul cu mul­ ţumire la dinsa. Ba ăncă odată cănd intorcendu-se din Bucu· resti, ii dărui el o faţă de rochie, nu-şi pregeta de a lucra pănă la zioa albă pentru a se inot cu dinsa chiar de adoa zi, Si se vede că-i făcea mare plăcere boerului s' o vază fru­ mos imbrăcată de vreme ce puţin că te puţin işi prefăcu ea portul cu desăvîrşire. Aşa cănd se arăta prin vecini, ori privea din ceardac hora ce se intindea la poarta hanului, in rochie albastră ori albă tivită cu floricele, cu scurteică de vulpe pe umeri, cu perul strins in doue coade ce i se impreunau ca o cunună pe creştet, cu pantofi de piele subţire ascuţite la toc, n'ar fi in­ drăsnit nimeni să creadă că ea era fata pe care Moş Drăgan o strinsese de pe drumuri in dorul lui Vasile. Dar ce e dreptul şi recunoştinţa ei cătră stepănă-seu era, pentru atătea bunătăţi fără de margine. De cum sosea cle la venătoare ori de la oraş, de pildă, slujba casei şi grija «celor de trebuinţă ale Coconului» o coprindeau atăt incăt n'o mai putea zări nimeni pe undeva şi ascultarea-i mergea păn acolo că nimeni nu mai avea voe să petrundă sus, inainte de a da ea insăşi de ştire că boerul e gata, Şi trebuia negresit s�-i priască mult boerului şederea la vie, de vreme ce el care cu greu petrecea căteva zile toamna şi ăncă acelea intrerupte, nu se mai putea acum deslipi de dinsa, Intro zi insă, pe cănd D-lui se afla dus la Bucureşti, se pomeni Ileana cu Moş Drăgan insoţit de un tener îmbrăcat in haine de tirgoveţ, frumos deşi cam tras la faţă, cu mus­ taţa neagră resucită şi cu portul drept şi arătos. De cum il Vezll asvirli lucrul din mănă şi sărind in mijlocul casei strigâ bătend din palme: Vasile! Vasile, tu eşti? Bine-ai venit Va­ sile" .. şi un val de sănge i se urcâ in obraz aşa că de 11'0 prindea flecăul in braţe, cădea jos fără cuvent. Pănă inoptat stăture unul lăngă altul şi tot se vede că le mai rcrnăsese de vorbă de vreme ce pănă a doa zi in pranz [214] 214 FATA SPĂNZURATULUI 1 '\ nu se mai despărţire. Mirarea «Mamei Bălaşa» nu fll deci' mică vezend pe Ileana că intră cu dinsul de mănă in odaea unde zăcea recită in aşternut, spunendu-i că: « acum i s' a in­ «tors logodnicul din oştire şi de cum o sosi Coconul o să-I «roage să le facă inchipuire ca să se poată lua». Baba care deh l, cunoştea mai bine rănduiala curţilor şi a slujbei la boeri, o cam impotrivi, sfatuind-o să mai lase că eată vine postul mare, că la deal nunţile se fac mai cu ogur spre toamnă, că flecaul nu e nici intrun fel statornicit, insfirşit tot poveţe betrănesti şi ca de mamă, cum aVLI de datorie să-i dea incredintare. Toate fure degeaba, ea stărui in vre rea ei, şi cum de la o vreme luase obiceiu să facă in curte cam ce vroia, tăCLI biata femee, urăndui : «şi ci asul cel bun l s Cuvintele betrănei nu căzuse totuş in urechi nevrednice, căci Vasile işi făcuse cu cinste datoria in oştire, invăţase carte, purta doue medalii pe pept, una luată cu prilejul prinderii unor tălhari, alta ca cel mai bun trăgaciu in ţintă, avea grad de sergent şi pe cănd era la tată-seu trecea de cel mai mester butnar din podgoria. - Işi vor face eleei o căsuţă frumuşică, vor munci fie­ care in parte, işi vor chibzui cele ele trebuinţă şi cu ajutorul lui D-zeu vor avea intr'o zi un coprins ca să-I lase copiilor ele pomenire şi să aibă adăpost cuviincios pentru mai tărziu- .... , aşa vorbeau ei gură in gură, mănă in mănă, fără de nici-o grijă alta decă t a se iubi şi a se bucura de viaţă, de tinereţe �i de tot ce-şi sptmeau şi simţeau unul pentru altul! Şi atăta de covirşiţi erau de ei inşii incăt nici n'avusese ăncă vreme să dea ochi cu prietenii din sat, sergentul Vasile. Intre acestea Simizeanu se intoarse eal' la vie. Darurile numeroase şi ales, cuvintele bune şi gingaşe, amintirile şi cercetările lui dulci şi atăt ele ispititoare făcure, ca niciodată, o aşa ele a dăncă intipărire asupra lleanei şi pănă acolo o uimire in căt uitâ tot: făgădueli, indemnuri, năzuinţi şi trei zile nu se mai cobori de sus « prinsă de friguri ser­ mana», cum jupăneasa Bălaşa avu grijă să incredinteze pe Vasile, care făcea venin de moarte aşteptând-o .. Şi e drept că la trei zile cănd se dete jos era aşa de perită la faţă şi [215] FATA SrĂNZURATULUI :l15 ochii tăiaţi ii străluceau atăt de ciudat, incăt el cel dintăi El care o ruga să se cruţe, să se ingrijească, nu cumva să se incuibe cine şte ce boală intr' insa. In acea zi se infatioşâ şi el Coconului care mulţumit vezendu-l şi cunoscendu-i isprăvile elin oştire, ii dărui o puşcă si-l invoi, pănă 'i-o găsî vre-o inchipuire mai bună, să-i vază ele căni :;;i să-i fie tovarăş de venătoare. Primi cu bucurie el slujba care-I lega acum ele casa boerului şi-l statornicia Iăngă Ileana, şi pănă in seară, drept probă intoarse vreo eloi vătui şi aeluse fetei o vulpe roşcovană cu coada blănoasă, s'o pună căpetăiu la aşternut. De cum eşea soarele porneau, acuma venătorii bătend restoacele 7i ele multe ori seara tărz iu se intorceau cu că­ ruţa plină ele fel ele fel de juvini ori de păseri, pe care nu mai ajungeau argaţii să le jupoae, nici Baba să le gătească. V rerne de-o lună )ii mai bine nu se măncâ in curtea boe­ rească şi pe la vecini c1ecăt venat, ear in podul cramei cor­ lăţile gemeau de pei de lup, de vulpi şi de dihori care se uscau pănă să meargă la tăbăcit. Ilenei insă nu-i mergea bine. Avea ea ce avea, caci zioa era veselă, sglobie, vorbăreată eal' de cum incepea să amurg ească ii perea vioiciunea, cădea pe gănduri, rcmănea fără de cuvent cu ochii pironiţi in grindă şi ele ruşine, pe­ semne, să nu plăngă inaintea oamenilor fugea sus, se inchide a in cămăruţa ei şi pănă a doua zi nu mai dedea nimeni ele dinsa. Se minunau cu toţii 7i o căinau de aşa năpaste cit z ută asupra ei; ear mai ales Vasile care atăta măng ăere ar il avut să se odihnească aproape ele ea, cănd se intorcea sdrobit de alergători, era amarit şi intristat peste seamă şi-i venea să-şi smulgă perul din cap cănd o vedea că se rupe din braţele lui, scuturăndu-se ca de un reu şi că piere ca o nălucă in adăncul odăilor, trăgend usa de la scară după dinsa. Ar fl spart zăvoarele, ar fi surpat zidurile, ar fi dat foc ca­ selor atunci - să n'aibă unele se mai ascunde -- '7i umbla năuc ele jur imprejur strigănd şi chemăndo, cu nădejde că doar auz indu-I să iasă, pănă ce r esbit ele frig şi sătul ele a�- [216] 216 FATA SP.:\NZCRAITLUI teptat se culca blăstemănd, ori se infunda la han să-şi inece necazul, De multe ori şedea el acolo pănă tărziu la sfat cu pre­ tenii, mai adesea da şi peste Dascălul care cănd nu era tre­ cut cu paharul le spunea fel de fel de năsdrăvănii şi le cănta din psaltichie. Acolo află el despre intemplarea Notarului ;;i ele uciderea lui Cioban, de care nu-i pomenise nimeni nimic, avend prilej sa cunoască părerile obştiei .- unele invinovă­ tind, altele apărăncl pe fată - in pricina aceasta. Cu găneluri cumplite ;;i cu durerea in inimă se frernentâ el nopţi intregi pănă ce găsi prilej să le destăinuească Ile­ nei, care de la cel elin tăi cuvent sbucni intraşa hohot de ris şi ii inşirâ atăt de multe arătări şi deciuri, tipărindu-l cu pal­ mele peste obraz - semnul ei ele dragoste - in căt bietul băet se incredinta că zavistia şi urgia o muscase şi pe dinsa, caci gura satului n'o umple decăt părnentul. Şi ca şi cum ar fI vrut să-i dea o dovadă despre curăţenia ei se făcea mai blajină, mai ingăduitoare cu dinsul şi nu-i mai lăsa chip de coJindat noaptea pe la păreţi, eal' ele cum pled boerul, che­ mat grabnic pentru nişte daraveri Într'un judeţ, ii peri tot beteşugul, ca şi cum i l-ar fi luat cineva cu măna. v. Fără indoeală dragostea e o taină adăncâ şi neinţeleasă ŞI vrednice de mirare lucruri isvoresc dintr' insa 1 Firea omenească cea mai fluturatecă, cea mai nătăngă, ori cea mai temeinică ia sub inriurirea ei prefaceri atăt de necumpenite şi de posnaşe, incăt te intrebi adesea dacă iu­ birea nu e mai mult o boală de care pătimeşti cu trupul, decăt o simţire menită at-i inviora sufletul! Totul aternă ne­ greşit ele imprejurările ori de prilejul ce i-a dat naştere, cum şi de insuşirile lăuntrice ale fiinţei in care îşi ia desfăşurare. Nu e Însă mai puţin adeverat că dacă ar fi vezut cineva pe Simizeanu şase luni după cunoştinţa cu Ileana, lasă că i-ar fi dat IO ani mai mult decăt avea, dar nu l-ar fi găsit mai deştept nici intreg la minte, juclecăndu-1 după purtare. Mai [217] FATA SPĂNZURATULUI 217 intăi işi parasIse pretenii şi cănd se ducea la Bucureşti sau aiurea, potrivea să ajungă noaptea, umbla ascunzendu-se de vederea trecetorilor şi indată ce-şi isprăvea treburile fugea la vie inapoi.' De unde pănă aci fusese om asăzat, tabietliu şi mai mult leneş, de unde nu şi-ar fi obosit mintea cu chib­ zueli zadarnice, ajunsese de-şi petrecea nopţile plirnbăndu-se prin odăi fumănd, şi vorbind singur şi nu se culca pană ce CII măna lUI nu-si zăvorea toate incuetorile. Mai ales de cănd Baba Bălasa ii vorbise despre dra­ gostea llenei şi despre dorinţa el de a se mărita, crezend sermana că face un bine tuturora, işi perduse cu totul să: ita. O mişcare nepotrivita, o vorbă grăită mai tare ori mai incet, un pas mai uşor ori mai greoiu il făceau să sară in sus plin de mănie, strigănd căt ii lua gura. Cănd se clesmeticea insă ii părea reu şi nu ştiea cu ce vorbe blănde să şi mai facă mănă bună cu cel certat. Olt despre Vasile puşcasul, cum ii zicea, apoi nu era zi de la Dumnezeu să nu-şi ia partea de ocară, cu deosebire că pentru dinsul nu găsea nici un cuvent bun, fie măcar din cănd in cand. Şi serrnanul do ar muncea şi se ostenea, ele nu­ mai era cum, bătend drumurile cu fel ele fel de porunci şi de impliniri ale boerului. E drept insă că şi mare incredere avea intr' insul. Aşa, de erau vase de cotit, negustori de cer­ cetat, rernăşite de urmărit şi altele şi altele, asupra lui că­ deau şi ele la dinsul se cereau lămuririle şi socotelile. Dar cănd ii abătea, de pildă, boerului să mănănce că­ prioară, ori să-şi blănească sania cu pele de urs, sau găinuşi selbatice din munţii Braşovului să i se fi igă, cine altul decăt Vasile trebuia să i le aducă. primind cănd i le insira in cer dac de fiecare bucată că te un Pol de aur. Ii mergea de alt­ fel bine băetului căci se socotea, cu drept cuvent, ca şi mana dreaptă a boeruJui, un lucru insă il amărea şi-l punea pe găn­ duri. Ileana tănjea, tănjea mereu! Cănd ela şi el cu ochii de dinsa, că acum mai tot cul­ cată, zicea, că şedea, par' că nu i se arăta să fie tocmai aşa de reu, că deh, avea obrajii rumeori şi bucălaţi, buzele lucii şi aprinse ca focul, ear carnea tare ca peatra pe dinsa «me [218] 2J8 FATA SPĂNZURATULUI -------- rog sănătoasă in putere, nu altceva). Şi totuş cănd ii spu­ nea ce suferă nopţile, cum o ia cu frig şi cu smunceli şi cum o sfărşeală ca de moarte ii coprinde trupul, se muia băea­ tul, multămindu-se a o desmierda pe apucate, căci nu ştiu cum potrivea « Mama Bălaşa » dar nu-i prea lăsa niciodată . .' sll1gun. Intr' o zi insă « ducendu-se cu nişte respunsuri», sus ŞI găsind pe fată singură, se năpusti asupra uşei, cu toate ru­ g;jminţile şi impotrivirile ei, şi după ce o incuie pe dinăun­ tru o puse in genunchi să jure la icoană că n'are nici un păcat pe sufletul ei şi că nu mai departe decăt după intoar­ cerea Coconului - dus la un vecin - să-i arăte hotărit că sunt legaţi de mult impreuna şi să-i ceară mijlocire să se poată căsători numai decăt I Ea tremurând )ii cu faţa intoar­ S1 de la Sfănta ingănâ ceva ca un fel de jurament şi-i făgă­ dui să facă tot ce va voi numai să nu se incrunte astfel la dinsa, mCI să-i stringă braţele cu atăta putere că-i ve­ nea leşin! Ca un nebun el o cuprinse atunci in braţe, o săruta, ii vorbi duios dăndu-i tot felul de incredinţări că el nu se ia după gurele rele, că dragostea lui e mai statornică decăt toate iscoelirile şi că nimic şi nimenea n'o putea inegrl in sufletul lui şi ear o săruta şi-i spunea că te şi mai multe ... , Deodată insă auzire paşi grăbiţi apropiindu-se ele uşă şi pe cineva atingend clanţa. Simţind impotrivire un glas molcurn şoptl: - «Leano, Leano deschide că eu sunt 1» a­ poi urrnănd tăcere şi flecăul cercănd să deschidă fereastra: «-- Cu cine eşti inăuntru s ? strigă mănios, «deschide că sparg uşa! > şi broasca incepu să se sguelue, pănă ce răpe­ zind cu Sg01110t uşa de părete Simizeanu, intrâ galben, cu ochii amerintători şi găsi pe Ileana singură in cămaşă cu bra­ ţele goale ridicăndu-şi perul despletit 1 V ez end-o aşa de liniştită şi de frumoasă se rezi mă su­ flănd greu de un scaun, ear ea fără să se turbure il ZIse, privindu-I peste urnere şi inchizend fereastra: -«Vezi ce făcuşi? S'a detunat casa intreaga. Ce sgăl­ ,'ţiei aşa ele uşă? Nici să me pepten nu me laşi in pace? » [219] FATA SPĂNZURATULUI :319 Cuconul Nicu nu respunse nimic, CI umilit, cercăndu-si ertare, se aproprie de dinsa, o cuprinse de mijloc şi afundăn­ du-şi capul in undele perului ce-i cădeau pe sin incep LI a plănge! ..... Eată unde-I adusese patima ce intrascuns ii rodea su­ fletul, asupra căreia, foarte rar, cand i se limpezea mintea de truda prepuelnicelor gănduri, se oţerea ca de o faptă mişe­ lească, şi de care era cu atăt mai ingenunchiat cu căt fe­ rindu-se de dinsa, se amăgea cu credinţa că totuş e stepan pe sine. La inceput fie noutate pentru dinsul a unui astfel de pas, fie poate deşărtăciunea , se lăsâ asmuţit de lăcomia pof­ telor să alunece in voia prilej ului pănă ce mai tărziu cănd se vezLI prins in laţul, pe care-I intinsese cu o glumeaţă vicle­ nie, ii fLI nu numai peste putinţă deal mai rupe, ci simţi un fel ele cruntă plăcere al stringe mai cu putere in juru-i, pă­ nă ce se nimici cu desăvirşire! La dinsa dimpotrivă. Mirati! oarecum de o cerere a căria nepotrivire o inspăimăntă, sfioasa şi stăngace in vorbă �i in purtare, de curnpetul cărora nu-şi dedea seamă la în­ ceput, inconjurată de g'ing'ăşii ce o măguleau fără de a o do­ miri, intrâ cu grijă şi cu silă' pe calea necunoscută ce i se infaţosa plină de podoabe felurite şi de mulţumiri neasemă­ nat ele dulci. Cînd insă deprinderea-i dete îndrăsneală, cănd dorinţe­ le-i isbăndite făcu să incolţească intrinsa sernenţa măndriei, j se păru atăt ele firesc lucru să fie iubită astfel şi vrerile să-i fie aşteptate de nu cerute, incat, cu toate că nici virs­ ta, nici inclinarea inimei n'o apropiau cu bucurie de omul ce i se inchina, - şi tocmai din această pricină poate -- inte­ Iese că scaunul de stepănă ei i se cuvinea şi ăncă cu tot di­ nadinsul l Din depărtarea amintirilor ei de copilărie i să părea că ii licăreşte o lumină in cale?i un glas care o făcea să tre­ sară, ca şi cum ar fi auzit pe tată-seu vorbind, o povăţuia să stăruească şi să meargă inainte! Mintea femeească care uşor se ascute in pripa nevoe], [220] 220 FATA SPĂNZURATGLUI nu mai puţin de grabă işi făureşte, sub boldul rivnei ele sine iubitoare, puncte de trecere peste prăpăstii le cele mai adănci l Rernănea dară Vasile, Vasile de care nu se putea da in lături, căci era de potriva ei şi de atăta vreme ii făgă­ duise inimă curată şi cuget nepătat. Teama şi mila o mun­ ceau găndindu-se la dinsul, căci aprig şi viforos cum il ştia, n' ar fi ingăduit el nici indoeală nici amăgire, ear vezendu-l cum se frernentă din pricina ei suferea foarte şi de multe ori înduioşată ar fi alergat la dinsul cu rugăminte să o deslege de pecat, căci numai putea indura chinul de a-l şti nenorocit. Dar dorinţa sboară uşoară ca găndul şi hotărîrea greoae cu anevoe se ridică de la păment l Eată de ce se vedea si· lită să mintă, să. se prefacă, să-I poarte cu vorba şi să-I co­ linde munţii şi văile. Vroia să căştige vreme şi să' şi prile­ jească mijloc de isbutire, cu toate că i se frăngea inima pli­ nă de dor şi minţile împrăştiate i se sbăteau in cumpăna ne- răbdării ! . - Sărind pe fereastră Văsile alergâ, Iăr.i să se uite in­ napoi, pănă la tată-seu acasă, unde se arunca pe pat şi stătu nemişcat pănă ce i se potoli sbuciurnul din pept. Pentru intăia oară in viaţă i se intim plâ un asemenea lucru şi cu toată dreptatea şi căderea ce-şi recunostea de a fi risipit odată vraja in care lăngezea, simţea totuş in fun­ dul cugetului un fel de ghimpe care-I neliniştea găndind la ceea ce făcuse. Deprins cu ascultarea şi cu linia necărrnuită a datoriei, fostul oştean abătut prin buna-i voe de la dinsele aştepta parcă săi vie mustrarea ori pedeapsa. Şi cu toate acestea era in dreptul lui! Trei ani căt işi făcuse răndul, nu avusese mai dulce măngăere decăt de a găndi la dinsa infiripăndu-şi din nălu cirea dorului tot felul de bunuri cănd vor fi impreună. Cu sufletul plin ele iubire şi de bucurie alergase apoi lăngă ea, neademenit de făgăelueli, ele indemnuri şi de resplata ce-l pu­ tea aştepta in oaste pentru vrednicie şi credinţă. O clipă se socoti aproape de fericire. Deatunci zilele se urmare insă tot mai searbede şi mai impovărate fără de-a pune un capet indelungei şi neinţelesei [221] FATA SrĂNZURATUUJr 2:21 sale aşteptări Şi doar se smense indeajuns, lăsase destulă margine vrerii şi cuviinţei, şi nu călcase pragul hotaririi de­ căt impins de desnădejde in prada unei ciudate resvrătiri de indoiala şi de manie ! ..... Aşa cugeta el cu capul ascuns in penn\ ŞI puţin căte puţin i se lumina mintea venin du-şi in fire. Tot trecutul de căteva luni i se prefira pe dinainte ŞI cum cei ce iubesc au prin incordarea necurmată a minţii ŞI o gingă)iie deosebită a simţirii, darul de a inţelege şi de a urmări ca intr'o vedenie cele ce se petrec in jurul iubitei, vezu el lucruri ce-i incrunta fruntea şi-i desveli, - ca şi cum i s'ar fi ridicat o pănză de pe ochi --, taine ce-l făcute să se cutremure şi să se ingrozească! Indelung se munci, indelung se apăra, vedenia cumplită i se pironi se in suflet şi bănuiala unei inşălăciuni se strecura ca frigul de veci al morţii. Se scula şovăind. Recoarea serei nu-i putu insă alina a­ prinderea, nici insenina turburarea. O mană de fer par' că-i rupea bucăţi din inimă şi simţea un gol dureros şi o arşiţă lăţindu-i-se in pept. Avea nevoe să umble. Inchidea şi deschidea pumnii, isi muşca degetele, işi bătea obrajii cu palmele, lovea pămen­ tul cu piciorul şi vorbe neinţelese şi răguşite ii eşeau din gură. Tremura ca prins de friguri. Umblă aşa in neştire cătva, pănă ce se pomeni sub fe­ reastra pe care sărise. Ferestra era luminată şi per deaoa trasă. Cu ochii atin tiţi rernăne el incremenit inaintea geamurilor. O umbră tremura din cănd in cănd pe faţa perdelei; odată i se păru ca zăreşte doue umbre. Locul fiind cam crezu totuş că se inşală. Trezit insă ca prin farmec din munca gănclurilor cercâ să se urce intrun pom ca să vază mai bine. Şi atăt ele mişcat era incăt braţele-i slăbise cu totul şi-si auzea d.nţii clănţănindu-i ca de spaimă. Deastădată nu se putu inşăla ; umbrele erau douc �i ăncă apropiate, lipite una de alta. Din depărtare vezuse acum mai bine. Oh! şi cum ar fi vrut să privească mai deaproape. [222] 222 FATA SPĂNZUKATULUI să ştie cine e inăuntru, ce se spune, ce se face! Cum insă? Căutâ zadarnic imprejur, nimic. Si-şi rupea peptul cu unghiile de necaz! Deodată se opri, apoi călcănd in virful degetelor se lipi de zid, se furisâ spre casa grădinarului, luâ o scară şi aşă­ zănd-o sub fereastră se urcă pănă sus, cu greu ţinendu-si resuflarea. Deocamdată nu vezli nici nu auzi nimic, peste puţin insă glasul Coconaşului Nicu il făcu astfel să tresară, incăt era aproape să caza. Plimbăndu-se prin odae vorbea D-Iui, ce, nu putea bine inţelege căci era vent, dar graiul curgea liniştit, dulce chear şi, Doamne eartă-rne, pare că auzi o să­ rutare! In culmea neasternperului şi tot plecănduse ca să audă mai bine, băga de seamă că perdeaoa nu era bine impreu­ nată in dreptul spetezelor ferestrei incăt putea vedea, tinen­ du-se incovăiat, aproape jumătatea odăei, Descoperirea aceasta in loc să-I bucure il incrunta şi mai amar, căci de cum se puse la păndă rernase ca trăsnit de ceea ce-i isbi privirea. - Ileana lui!, Ileana pe care o iubea cu tot focul do­ rurilor invăpăiate şi vrăjrnăşite de densa; Ileana care-i de­ dese tinereţea, inima şi noroci rea ei, Ileana pe care o in­ grijise şi o incălzise tată-seu cu dragoste la vatra-i pă­ rintească, Ileana logodnica şi tovarăşa lui, Ileana!... J. leana l. .... - .';li desnădăjduit îşi pipăia brăul căutănel cuţitul să se răpeada asupra lor şi să le facă seamă sing-ur, căci viaţa pentru dinsul nu mai preţuia de acum nimic I In mişcarea răpede ce facu, scara işi perdu insă cum­ penirea şi aluneca cu dinsul grămadă jos, Cătă vreme şezu leşinat in ţerină nu-şi putu ela soco­ teală, dar căn d să deştepta noaptea era in putere şi intune­ ricul pretutindeni. Plin de sănge şi cu trupul stilcit se t rl cum PUtLl pănă acasă unde tată-seu spăimăntat, cu multă greutate il culcă, [223] FATA SPĂNZURATULUI 223 spăIăndu-i şi lngăndu-i rănile, fără de a-i smulge un singur cuvent din gură! VI. De cănd cu pricina cănelui Domnul Ghiţă nu mai dă­ duse ochi cu Ileana deşi cercase fel şi chip să se apropie de dinsa. Frumoasa fată nu-i mai părăsea mintea şi tot felul de rnorneli şi de ispite ii vicleneau trupul şi odihna. Ar fi dat un an elin viaţă să-i mai incapă odată in mână şi să-şi resbune intr'o clipă de chinul ce-i lăsase smulg endu-se din braţele lui. Cu trufia şi neruşinarea-i firească indrăsnise de căteva ori să o urmărească chiar pănă la Curte, dar de cănel Simi­ zeanu ii trimisese vorbă că-I impuscă de-l prinde pe lăngă casele lui, ii perise gustul să' şi mai « cerce norocul». In sufletele pătimaşe insă, dragostea curend să preface in ură, mai cu seamă cănd pisma şi slăbiciunea aţiţă necon­ tenit focul neinfrenatelor doruri; aşa că N otarul, perzendu-şi orice nădejde, urea acum pe fată tot cu acea inversunare cu care o iubise mai inainte. Legat de aproape cu Dascălul cel birfitor şi beţiv ;;i cu vr'o căţiva derbedei care işi perdeau vremea pe drumuri, nu făcea decăt să r espăndească printre oameni felurite min­ ciuni şi vorbe rele, mai cu osebire de cănd Coconul Nicu indrăgise aşa de pe neaşteptate traiul de la vie. Intoarcerea lui Vasile puse culme durerii care-I rodea. deoparte ştiind că el este cel iubit, eal' de alta chibzuind că prin insotirea lor. i se stingea orice mijloc de resbunare. Cănd insă Vezll că nunta nu se face, că trec caşlegile, că vine primăveara şi Ileana stă tot neclintită in cerdacul boe­ resc ; simţind apoi că flecăul e băntuit de tristeţă ?i poartă o tainică suferinţă intr' insul, pornirea-i rcutăcioasă i�;j luâ un nou avent eal' şarpele zavistiei şi al făţărniciei se redesteptâ 111 peptul lui. Cu gura plină de cuvinte de dragoste �i cu braţele des- [224] chise alerga el către Vasile şi ca să nu-i lase nici o bănuea­ Iă asupra celor ce ştia că auzise de la Dascălul, i'ji deschise « inima şi isi mărturisi pecatul, cerendu-i ertare ca la un fra­ de, nu atăt de fapta care fusese aşa o glumă, ci despre « faima neplăcută şi intru totul nedreaptă ce din vina, ori « mai bine din neghiobia lui, de a se speria de un căne, se « respandise asupra bietei copile.» In felul acesta vorbiridu-i şi măgulitoare incredinţări despre purtarea fetei, dăridui apoi căteva pahare. totdeauna bine nimerite şi cu ceva laude dibaciu aruncate asupra lUI isbutl să-i căştige increderea şi se făcu incurend prieten ne­ deslipit cu dinsul. De căte ori il măria stăpănul seu după treburi prin apropiere, il insotea ';ii cănd se intorcea ele la venătoare il aştepta nesmintit la Jupăn Niculcea, ca să-şi destăinuiască cele vezute �i petrecute. Aşa se injgheba o le­ gătură şi o unire ele păreri atăt ele apropiată intre dinsii, in­ căt mai că găneleau şi voiau unul şi altul tot la un fel. Se inţelege că odată ajuns aci, D. Ghiţă mult mai deştept şi mai cunoscător de oameni, picura incet incet propriele lui păreri şi strecură pe nesimţite pătimasa lui simţire in mintea şi in sufletul neispititului seu tovarăş. Nu fll deci greu meşterului Notar de a-I preface intr'o unealtă mlădioasă in mănile sale, menită in găndu-i, să-I resbune intr'o zi ele toată ocara şi nea­ junsurile ce-I infruntase. Aşa prefăcendu-se că-I ia părtaş la gănelurile �i faptele lui cele mai fericite,7i punendu-I adesea judecător al unor închipuite « pricini şi prilej uri ele inimă», reuşi el să cunoască cu dearnenuntul taina dragostei şi adăn­ cimea durerilor ce suferea bietul Vasile, fericit ele a g-ăsl un suflet milostiv care să-I inţeleagă şi să imparta povara aceasta cu dinsul. Deaceea din căncl in cănd nici nu lipsea el de a răcăi buba dăndu-i cu dibăcie căte un sfat, care ele multe ori se infigea in inima cainicului arnorez ca un ghimpe otravit. - Să fiu eu in locul teu, ii zicea ele pildă, nu m'a? lăsa pănă ce ri'aş pet;-unde păcla asta care te orbeşte şi te ineaca şi s'ar alege atunci lucrurile la un fel, ori eu mine, ori cu un altul. ( Altădată, intilnindu-la la o cumetrie, il trase de mânecă 22+ FATA SP"\NZlJRATCLlJI J [225] FATA sPĂ:�Zn{ATULlJl şi ca din glumă ii spuse: - Ei, tot in doi peri, tot ingăimat te ţine? Işi face ele cap se vede şi te momeşte ca pe boboci. Cu mine nu s'ar juca aşa! - Dar vez end că celalt tace, schimba vorba. Dealtfel ori de căte ori Domnul Ghiţă se intrecea cu poveţile şi cu indemnurile, Vasile care indeobste il asculta fără de a-i respunde, sau ii tăia vorba, sau işi căta de cale singur. Intr'o seară stand insă la sfat într'un colţ al hanului, după ce golirc căteva paha re şi socoti N otarul că prietenu-i este «numai bun», işi incepu ear căntecul : « - Şi mai intăi de unde ştii că nu e cumva vre-o şmecherie la mijloc? Vasile se uita lung la dinsul mirat. - Eac'aşa ! urma el; cum adică? Tu tragi nădejde de nuntă şi ea nici habar ele logodnă n'are? Ce fel, tu ii dai ghes să mergeţi la popă şi ea i)ii scoate pe boer chez as ? Şi te poartă cu vorba cum te poartă de nas? Ce are ele aface boe­ rul cu voi şi ce aveţi de impărţit cu dinsul? Cum ţi-am spus, mie mi-e teamă de vre-un şiretlic. Adică tu să porţi ponosul ŞI altul să tragă folosul. - Vasile insa tăcea şi privea intr'aiurea. Ochii lui in să jucau şi se aţinteau atăt de ciudat in vez­ duh, incat ternendu-se că nu-l auzise bine, Notarul ii intinse o ţigară ca să-I clesmeţească, şi urina: « - Să stii ele la mine, care sunt mai purtat şi mai betrăn, muerii să nu-i dai azi un de­ get, că măne iţi cere măna intreagă. Tocmai aşa ai făcut tu: te-ai tot indatorat puţin căte puţin pănă ce acum te-ai zălogit ele istov Ilenei, O să ajungi de pomină, nu altceva, ş' apoi. ... Dar fiecăul se scula deodată şi privindu-l in ochi ii zise cu glas ce tremura de mănie : - Ghiţă! de mai zici o vorbă. ca asta, ne stricăm prie­ teşugul l Omul rabdă căt poate, şi eu am răbdat indeajuns ... Notaru! zimbind adică de milă, vroi să rcspunz ă. -- Atăta iţi spun eu! răcni Vasile şi luănd sticla depe masă o făcLl ţăn­ dări trintincl o de părncnt, apoi eşi. D. Ghiţă deşi cam infiorat işi zise: «Deacum e gata Il­ eal' ceilalţi musterii crezure că e beat flccăul. Deatunci Notarul nu-i mai spuse nici o vorbă, deşi pri- c. L . An. XXVI :r:\"n. 3" 36,uzS. [226] J FA1� SPĂ�ZURAŢCI.C[ �------------------ 22fi virea lui arăta indeajuns ce ar fi vroit să zică. Luase el altfel de cărări spre a-I aduce tot unde vroia. Asmuţase pe Das­ călul să-I «prohodească», cănd i-o veni bine. Dar Vasile nu mai da pe la han, umbla tot la venat şi se intălnea cu Ghiţă acum mai rar. Una elin dăţi insă se abăture pe la Jupăn Niculcea să cumpere sir mă pentru curse de vulpi şi detere peste Ieremia, inconjurat de mai mulţi flecăi cărora le povestea snoave din călindar , Nu era tocmai beat dar era foarte mucalit Dascălul, că se prăpădeau de ris băeţii uităridu-se in g'ura lui. Cănd in­ trare cei doi prieteni, el se sculâ in sus, ii bagoslovi popeste, ii pofti să sază, apoi intorcendu-se către ceilalţi işi luâ şirul: - Aşa băeţi! Il trimise pe feciorul ele Irnperat in pus­ tiile Iordanului ca să adune nisip de aur, şi adunâ ; apoi in pădurile Ghelafconului să vcneze jderi cu blana de aur, şi'i venă; şi in peşterile Balaurilor să ridice petre scumpe, şi ri­ dicâ ; şi la ţcrmurile mării să pescuească mărgăritare, şi pes­ cui! Era viteaz şi vrednic eal' de măria lui nu scăpau duş­ manii şi după ochii lui se prăpădeau fetele şi Domniţele, pe ori unde trecea.... Ia bunăoară ca Vasile al nostru! zise el trosnind din limbă şi intinzindu-i paharul. Vasile ii dete zimbind peste mănă de i se resturnă vi­ nul pe antereu, ear Dascălul privindu-l lung şi clipind din (l­ ehi ul sting că tră Notar urrnâ : - Păcat numai că intre tine şi viteazul din poveste c o deosebire: Tu te ofileşti făcend zimbre pe la fereşti, pe cănd el intra in casă cu coiful şi cu păvăza. Tu ai fi, o vor­ bă, om de omenie, de nu ţi-ar bea un altul aldărnaşul, eal' tu nu te-ai fuduli ca un zadarnic muşteriu şi nu ţi-ai da pentru un blid ele linte bunătate de căprioară dolofană ..... Vasile se răpezl la dinsul să-I inhaţe dar il oprire cei­ lalţi, ear Dascălul ii strig,'t de după tejghea unde fugise: « - Dec! pe bătae e vorba? Apoi ele ce te pui in g'ură cu mine � Eu am crezut ca ştii de glumă. Ce, unde ai para­ lele celea speuzurate pc pept, ai să mc sperii � Mai bine ţi-ai căta de vătăşie la Curte decăt să 111e necinsteşti pe mine, om . [227] FATA srANZURATDLUI ------------------- �27 -betrăn. Uite me 1 de cănd s'a incuscrit cu boerii s'a ridicat la neamuri 1 ... - O să taci odată poloboc dogit? Că-ţi dau cep a­ cum! şi puse mana pe un scaun să'I lovească ... D. Ghiţă făcu semn Dascălului să plece, eal' după ce se strecurară toţi, luănd pe Vasile de umer pornire şop· tindu i: Asta să te invete minte să te pui cu nebunii I .. , apOl mai tărziu..., -- Deşi nebunii spun adesea adeverul.. .. In sfirsit cănd se despărţire ii zise: - Ai băgat bine la cap? «Ajunsese deci batjocura satului şi ăncă intr'atăta că cel mai nemernic dintre toţi il necinstea in faţa lumii ca pe o treanţă de cărpă, Ghiţă avea dreptate.. . Şi ce o fi o fi, că de n'o avea parte de noroc, incai să nu se mai mun­ cească degeaba !» Aşa frărnentat de gănduri petrecu noaptea, ear adoua zi, pănc1ind pe boer pănă pled, resbi la Ileana plin de 111:1- nie )ii de amor! Soarele se ridicase de mult pe cerul limpede cănd poc­ nituri de pistoale şi chiote de veselie deşteptare pe Vasile din somnul greu in care căzuse cătră dimineaţă. Tată-seu care-l veghiase toată noaptea il lăsase intr' adins să doarmă, căci atăt se trudise şi gemuse că de nu I'ar fi ştiut, ar fi cre­ zut că zace de cine ştie ce lingoare. Căldura şi lumina il desmetirc, peptul i se deschise cu putere şi de n'ar fi simţi! durere intr'un genunchiu şi o arsură la frunte care să-i amin tească despre cele intirnplate, boarea plină de miroase ce venea de afară l' ar f mviorat cu desăvîrşire. Cu inima mi ,;eleşte străpunsă de măna in care işi incredintase cinstea şi norocul, răpit de virtejul celei mai crunte şi mai oarbe sufe­ rinţe, ar fi vrut de o mie ele ori să moară mai bine decăt să simtă ce simţea. T oate-i erau de prisos; viaţă, sănătate, tinereţe! Ce-i erau lui bune toate astea acum! Cu cine şi ce fel să se mai bucure de dinsele dînd singura fiinţă cu care el ar fI avut un preţ, singura.... şi un răcnet ele turbare Il sbucni cu'n siroiu de lacrimi, numai săvirşindu .. şi găndul: .. [228] Dar strigătele şi căntecele se apropiau şi curend căti-va Aăcăi purtănd mănunchi şi cunune de flori pătrunsere inăun­ tru. -- Ce faci leneşule, de dormi pănă'n prănz?! Hai scoală că ne aşteaptă Iăutarii l zisere ei sernănandu-l cu frunze verzi. Intr'adever uitase. Era zi de veselie. Cu mic cu mare prăz­ nuiau intoarcerea primăverei şi reinvierea firii. Uitase că era zi intei de Maiu! Cănd işi indrepta capul rezimat in pumni şi-l vezure plin de sănge, incremen ire cu toţii, ear D. Ghiţă bănuind pri­ cina să repezi lei dinsul cu tot felul de intrebari. Dar şirete niile şi meşteşuguri le lui nu-i puture scoate alta decăt că « malul ripei se surpase cu dinsul urnblănd după un culcuş de vulpe». Notarul pricepu totuş căi ascunde ceva de temeiu dar ca să nu li se strice petrecerea il lua pe sub braţ: - Numai atăta-i î Norocul să fie bun, că la venători se intimpla de-al de astea! Ea arată-ţi rana. Ia o sgărietura. Nu doar pentru atăta lucru te-i codî să vii cu noi! Umflati-I băeţi, zise el riz end, şi fără să-I mai asculte doi voinici il ridicare de la părnent şi pornire jucănd cu dinsul pe umeri spre marginea pădurii. Aşăzaţi la umbră, ori intinşi pe earbă, pălcuri pălcuri cu prietenii, cu neamurile, măncau şi se veseleau cei din sat strigănd şi alergănd unii de la alţii cu urări, cu glume şi cu paharul plin. Micii traşi in frigări lungi se rumeneau la fo­ cul de vreascuri, ear fetele şi nevestile cu mănicele surnese împărţeau harnice bucăţile. In mijloc lăutarii trăgeau pe coar­ da subţire cele mai săltăreţe jocuri şi ziceau din gură duioase ori infocate căntări. O horă se şi injghebase mai de o lături şi flecăii ageri care mai de care işi frămentau picioarele zi­ ziincl din gură mesura malcomă ori sglobie a danţului. Bucuria neasernenată se respindea senină şi vioae pe feţele tuturora. Cănd sosire băeţii purtând pe Vasile in spi­ nare un ura 1 puternic se ridicâ din toate părţile şi cei din horă desprinzindu-se ii incunjurare cu strigări şi bătăi ele pal­ me 1 Se aşăzare apoi cu toţii pe pajişte rizend şi căntăncl, ear 2:28 FATA SpANZUR_-\TCLUI J [229] FATA SpANZURATULUI oala cu Vl11 incepu să treacă «cu sănătate şi cu noroc» din rnănă in mănă l La inceput Vasile tot posomorit, cu silă îşi dedea in­ demn la măncare şi la beutură, dar D. Ghiţă, care se pusese lăngă dinsul, il ingrijea bine primenindui des paharul aşa că incurend fu deopotrivă cu ceilalţi. Cu aprinderea capetelor, glumele sburare mai răpede şi mai pipărate, mănile se des­ legare intinzindu-se pe la vecini, nebuniile se incordare ear hohotele de ris cutremur au pădurea, prin care se şi resleţise vr' o căteva perechi chip să culeagă mărgăriterel. Eată şi Dascălul Ieremia venind de la deal cu Primarul :;il doi fruntaşi. Ei se opresc in dreptul flecăilcr care-i poftesc la o cinste. Vasile vez end pe Dascăl vroi să se ducă, dar el, care era ăncă treaz, il luâ cu vorbă bună, il netezi, il măngăc pănă ce-l făcu să bea cu dinsul dintr'o ploscă urăn­ du-şi «să le fie de bine». Primarul inchinâ şi el cu fiecare, ear cănd veni răndul lui Vasile, ii zise: Să trăeşti finule şi noroc bun! - Să dea D-zeu bădie, ii r espunse, dar la ce r '- Hei la ce? La ce ţi-o arde inima deacu-incolo, cii de, (şi-i şopti deaproape) pe Ileana ţi-o suflă Ciocoiul! Auzi că o ia cu dinsul la Bucureşti! Băiatul ciocnise paharul, dar in loc să-I ducă la' g'ură il lăsâ să-i cadă din mană. D-! Ghiţă care băgase de seamă se sculâ, şi string ăndu-l de cot ii zise: Tine-ţi firea omule, te vede lumea şi-i intinse un alt pahar plin, pe care-I beu el, vărsăndu-l aproape jumătate aşa ele tare ii tremura măria. Deaci incolo nu mai fLI bun de nimic, se moleşi cu totul şi culcăndu-se pe iarbă nu mai scoase un cuvent, Băeţii crez en­ du-l ameţit, il lăsare in pace şi cheful urmâ mai departe sgo motos şi neturburat. După cătva se sculâ el insă şi fără să-I mai bage cineva de seamă, cotind prin pădure, luâ drumul spre casă. Ajungend in dreptul grădinei boereşti auzt sunet de lău­ tari şi inţelese mai multe glasuri ce rideau şi cantau, printre care şi pe al llenei. Pironit se opri in loc şi un fulger [230] 230 FATA SP ĂNZl'RA ŢT,'LUI �-�------�-�--�_._------- roşu ii incrunta prrvirea. Peptul incepu să-i bată atăt de tare in căt fu silit să se razime de un copac, altfel ar fi căzut jos. Glasurile tăcure O durere de cap nebună il coprinsese I şi ochii ii ardeau ca focul. 1 se părea că toate se făcuse bu­ căţi intrinsul şi vorbele Primarului ii resunau ca o trimbiţă in urechi .... Curtea boerească era plină de oameni care bend, care jucănd, ear Baba Bălaşa cu şorţul la brău nu mai prididea impărţind din om in om vin şi dernăncare. Se făcuse de mult obiceiu la Coconul Nicu de a ser­ bători Maiul la vie cu căţiva prieteni, cu care prilej işi gusta şi vinurile cele puse deoparte intr' ales, dăruind căte un po­ loboc plin şi căţiva miei graşi ţărănimei şi slugilor «ca să se bucure şi dinşii sermanii, odată pe an l » Masa boerilor era intinsă dincolo in grădină, unde tara­ ful de lăutari aelus din Ploesti le cănta ele la resăritul soa­ relui. Ileana îmbrăcată mocăneşte ; cu iie bătută cu fluturi pe amicii roşii ele mătase, incinsă cu bete ţesute pe fir de ar­ gint cu canafurile la coapsă, cu fota bine strinsă pe şoldurile i rotunde şi la găt cu o bogată salbă de bani de aur şi de mărgele de tot felul, umbla dintr'o parte intralta şi cu ochiu privighetor purta rănduiala lucrurilor căutănd să mulţumească pe toată lumea. Par 'că serbătoarea aceasta ar fi fost serba­ toarea ei! Vezend-o cineva aşa ele În voe dănd poruncele şi Împărţind zimbirile şi vorbele bune, ear pe Şimizeanu măn­ găind-o cu privirea, n'ar fi greşit luănd-o drept stepăna de casă, căci astfel C' numise el, infăţişănd o in ajun prietini­ lor sei. Intr'adever Ileana era pe deplin voioasă şi măndră şi daca, din cănd in cănd, nu ar fi tresărit fără voe găndind la Vasile. şi ar fi putut zice că atinsese acum fericirea. Dar eată că printre ţărani se făcu o mişcare şi un stri­ găt puternic se ridică din pepturile lor, paharele se iuălţare şi mulţime ele căciuli sburare in sus. Erau boerii care treceau din grădină in curte insoţiţi de lăutari. Numai decăt se in [231] FATA SPĂNZURATULUl tin sere danţurile. Bătuta şi hora, cazaceasca şi serba pe 'ntrecute le invirteau flecăi , ear fetele şi femeile umplu. re de la o vreme tot locul. Mai tot satul se adunase acolo. Boerii care in ceardac, care pe scaune ori pe treptele scării se uitau la lumea veselă ce se mişca in tot felul pe dinaintea lor. Din cănd in cănd Ileana străbătea curtea vor­ bind ici cu o fată, colo cu o nevastă, şi desmierda ori să­ ruta pe copilaşii aninaţi de gătul mamelor lor. Acum Iăutarii ziceau un cântec din gură, pe care ţiga. nul cu chitara Il cănta strimbăndu-si buzele şi incordăn­ du-şi gătul. Dar un glas tener şi puternic se auz i deoda­ tă. La inceput cam tremurat, apoi tot mai dulce �i mai limpede se inălţa el dănd versului o ciudată induiosare şi căldură. Era Ileana care din indemnul boerilorşi sub imboldirea unui avent nestepănit al inimei cănta o doină de dor invăţată de la mă-sa, cu care de multe ori desfătase lumea ce se făcuse acum roată in jurul ei, "Zică lumea ce va zice «Dragă noi să fim ferice; « Fie lumea căt de rea «Numai puiul să me vrea !» spunea intre altele căntecul şi cu atăta foc il zisese incăt toţi ii strigare «Bravo Il> Să trăeşti Ileano I ear dinsa r eincepu versul mulţumindu-le din cap riz end, Nu apucase sit ajun­ g:'\ insă pe la mijloc că dănd un ţipet ingrozitor işi ridică braţele şi se prăbuşi cu faţa in jos la păment într'un val de sănge Femeile incepure să strige fugind in toate părţile, ear doi flecăi puse re măna pe Vasile, care de cătăva vreme fu­ rişat printre lume urmărise toate mişcările iubitei sale �i tur­ bat de mănie auzind-o căutând, se răpezi asupra ei, infigăndu-i cuţitul in inimă pănă la măner. Inconjurat, imbrăncit, inveluit intr'o clipă, l'ar fi sfişiat [232] 2"" u� FATA SPANZURATCLUI Simizeanu care se răpezise la dinsul blăsternănd, daca ajuns in faţa lui nu s'ar fi srnucit Vasile din mănile flecăilor şi nu l'ar fi apucat de pept strigănd cu desnădejduire: Oameni buni, eu am ucis'o, dar ea că vinovatul! ASCAN10. [233] PS[CHOLOGIA STILULUI P SIC HOL O G 1 A STI L U L U rl (Urmare) 233 � ceas ta fiind natura stărilor l:oastre de conştiinţă, să ve­ aj\dem ce devin ele in expresLe, Cuventul e representarea convenţională simbolică a unui element comun, noţiunea, pe care analisa şi abstracţia, operaţii de disociare, l'au deosebit şi l'au extras dintr'un nurner oare care de agregate sau de com­ plexităţi de alte elemente. Cuventul dar, deşi el insuş e adesea cornplecs, -- pentru că orice noţiune are un conţinut de mai multe note ce alcătuesc inţelesul ei .. _- representă to­ tuşi elemente psichice isolate, analitice, determinate prin se­ paraţiune, Expresia sau traducerea in cuvinte va trebui prin urmare să descompună starea de conştiinţă, să isoleze ele­ mentele ei constitutive, aplicăndu-le eate un nume deosebi tor; ea va exterioriza aşa dar aceste elemente unele III raport cu altele, juxtapunendu-le in spaţiul unilinear, adică in timp. Şi astfel, aceste elemente, cari căpătau fiecare coloritul Jor par ticular de Ia coexistenţa cu celelalte, sunt smulse din mediul lor natural şi decolorate de expresie, care transformă simul­ taneitatea in succesiune, sintesa in sumă, care substitue or ganismului viu al stării noastre de conştiinţă o juxtapunere de disjecta membra, de stări inerte şi fără viaţă. O rază de soare, vie şi caldă, trecută printr' o prismă, se desface intr' o bandă de colori mai Întunecate şi mai reci; expresia e pen- ') Vezi C. L. No. II din 1892. [234] 1) l'au/film, care in cartea sa Les pfl,:nl'II/,'lles a{fectlfl studiază ele ase­ menea " unele forme complecse de sentiment, insi din punctul de ve.lcre particulnr al jocului legilor de inhibiţie şi asociaţie sistemaucă, zice' \t o.' Ciind am descompus un sentiment in elementele sale constitutive, n'am explicat prin aceasta sentimentul. Chiar atunci dind analisa cea mai minuţioasă ne-ar fi des­ coperit toale elementele psichicc ale unei emoţiuni, ale unei pasiuni sau ale Ori cărui alt fenomen coinplecs, tot uu am putea regăsi in acele elemente in­ treg co mpusul, pentru mot ivu l foarte simplu, că e totdeauna o parte a corn­ pusului pe care n'o putem afla in elementele sale concrete, adică compunerea InsC\�i şi ruporturile elementelor intre ele in starea lor de compunere. Un sentiment sisteinatisat nu e o sumă de sentimente, ci un sentiment in acela­ timp unic coinplecs, co pr inz ănd �i legănd Între ele alte sentimente secu 11- (bre. - 01'. cir., p. '51. tru stările noastre de conştiinţă ceea ce e pnsma pentru lu­ mina solară 1). Fisica a găsit ănsă mijlocul de a reconstitui raza de lumină, printr'o altă prismă, care stringe earăş intrun sin­ gur mănuchiu elementele resfirate de cea dintăi, le reirn­ bină şi ne redă astfel ceea ce resulta din intrepetrunderea lor anterioară, - raza de soare. E intrebarea acum, care e prisma ce reconstitue in cetitori stările afective şi in general stările de conştiinţă din elementele lor separate şi juxtapuse de expresia limbistică? De vom reuşi să găsim procesul psichic prin care se face această reconstituire, atunci, evi­ dent, acela va fi fundamentul pc care trebue să se inteme­ ieze toate procedurile stilistice, ear confirmarea acestui pro­ ces psichic fundamental va sta in regăsi rea 1 ui efectivă in toate acele procedeuri. D. Maiorescu, in Logica sa, defineşte conţinutul unei noţiuni «totalitatea notelor ce compun inţe lesul ei». şi adaogă apoi «totaiuatea nu suma, fiindcă in ac­ tul inţelegerii nu se adună notele una cu alta ca individua­ lităţi (-ca individualităţi separate, aşa precum ni le dă ex­ presia limbistică), ci se petrund mutual şi se unifică» (- se contopesc adică intr'un singur act de conştiinţă). Deşi iso­ late şi juxrapuse de exprimarea prin cuvinte, aceste diferite note se recombină dar intr'un singur inţeles, intr'o singură stare de conştiinţă. Cum se face insă această reconstituire? 23� PSICHOLOGIA STILULU [235] - ,. PSICHOLOGIA STILCLUI 235 Toate notele ce pot alcătui inţelesul unei noţiuni se re­ duc in ultimă analisă, precum o arată foarte bine Stuart Mill in Pltilosopltie de Haiuiiton şi după el Taine in L'intelligen­ ce, la simple «posibilităţi de sensaţiuni». Aceste posibilităţi de sensaţiuni insă cari constituesc substratul ori cărui inţe les noţional nu sunt isolate unele de altele; ele ni se pre­ sentă ca formănd grupuri in lăuntrul cărora sunt legate in­ tre ele aşa, in căt una suscită totdeauna pe celelalte, şi cu atăt mai mult, cu căt e mai esenţială grupului. Aceste gru· puri sunt de regulă organisate de experienţă; ele pot fi insă alcătuite şi de activitatea intelectuală numai, operănd asupra datelor clementa re ale experienţei sensibile. Astfel, o notă sau o posibilitate ele sensatiune ne suggerează şi trebue să ne suggereze totdeauna un numer oare care de alte note, cu cari e obicinuit asociată sau cu care se poate asocia după analogie, deşi in experienţă nu le-am avut impreunate la olaltă. Şi această suggerare sau evocare reciprocă a posibili­ tăţilor de sensaţiuni e, nu voluntară şi intermitenta, ci in mod firesc inherentă inteligenţii omeneşti şi o condiţie indispensa­ bilă a activităţii ei; - cum zice MiII 1) : e o necesitate fun­ damentală a minţii noastre de a raporta totdeauna posibili­ tăţile de sensatiuni la grupurile din cari ştim sau din ca ri presupunem că fac parte. Cea ce permite dar recornbinarea notelor, separate de expresia lirnbistică, ale unei notiuni, e faptul că fie-care din ele ne suggerează pe celelalte. ear suc cesiunea lor nu face decăt să preciseze pe rănd elementele psichice deja trezite in conştiinţa noastră prin suggestiunc. Cănd ni se descrie, de exemplu, o figură geometrică, noi n II avem in minte intelesuri isolate de laturi, unghiuri, parale lism, egalitate." etc., ori crămpeie de representări succesive de laturi, unghiuri, etc .. ci de la inceput figura intreagă ne apare in conştiinţă, eal' succesiunea notelor in expresia lirn bistică nu face decăt se preciseze, să lumineze pe rănd difc­ ritele ei părţi, indreptănd atenţiune a noastră asuprit-le. Cind ') ()1" cit. p. 217· [236] 236 l'SrCHOLOGIA STILULUI ---------------- pentru a ni se descrie figura numită dreptunghiu, de exem­ plu, ni s'ar da ca primă notă rectangularitatea tuturor un-. ghiurilor, atunci dacă mintea ne e ceva deprinsă cu repre­ sintarea figurilor geometrice şi cu construirea lor, imaginea dreptunghiului ne va apare intreaga, suggerată de această singură notă, pentru că rectangularitatea unghiurilor deter­ mină in representare nurnerul lor (nu pot fi intr'o figură geometrică decăt numai patru unghiuri drepte) şi prin urma­ re şi nurnerul laturilor, apoi paralelismul şi egalitatea celor opuse. Tot aşa cănd ni se descrie un peisagiu. de la prima notă liniile generale ale tabloului ne apar, schiţănd in min­ tea noastră un desemn vag şi obscur pe care celelalte note vin pe rănd să-I coloreze; aşa, cănd cetim acest crărnpeiu de frază: «trestiile se aplecau alene ..... >!, nu avem şi nu putem avea numai representarea isolată a trestiilor, ci ne inchipuim imediat ţcrmul unei ape, -- pentru că pe ţcrmurile apelor. cresc de regulă trestiile, - avem adică trezite deodată in noi in stare născendă imaginea unui cămp mărginit de o apă, imagini mai mult sau mai puţin obscure de coloare poate imaginea unui petec de cer, in ori ce cas imagini de lumină sau de umbră, de soare sau de intunerec, apoi irna­ gina sensaţiei particulare pe care ne-o dă un vent uşor ca acela sub care se apleacă trestiile, imagini de sensaţii audi­ tive, de sensaţii de temperatură .... etc. Guyau zice cu drept cuvent undeva in «L' Ari au point de 7J11e Sociologiquc», că imaginea intreagă a pămentului e obscur evocată de fiecare peisa giu al lui Loti. In descrieri se vede foarte bine mcdi­ ficarea pe care o imprimă expresia stărilor de conştiinţă in general. In mintea celui care-l descrie, un peisagiu e un com­ plecs de imagini coexistente; expresia insă desparte aceste imagini coexistente, le isolează şi le prefiră numai una căte una, in mod succesiv, prin mintea cetitorului sau ascultăto­ rului. Şi cu toate acestea, cănd cetim o descriere. nu avem imagini isolate de coloare, de formă, ori de sensaţii de alt­ fel, cari ar rernăne in suspensie in momentul in care ne sunt date, aşteptând ca alte elemente de mai apoi sau sfărşitul frazei să le completeze, ci fiecare din aceste irnag.ni ne sug- [237] PSICHOLOGIA STILliLCI 237 gerează imediat altele cu cari se imbină pentru a se intregI. Cănd am ceti de exemplu, la inceputul unei fraze cuvintele: «Verdele fraged şi lucios ... », ne-am inchipui imediat, după situaţie sau după determinările generale anterioare, frunzele unui arbore, iarba unei cămpii, o plantă in colţul unui salon sau un coş cu zarzavat, cu toate notele sau imaginile ce le alcătuesc; imaginea de coloare, trezită de primul cuvent, nu rărnăne dar in suspensie, ci ia imediat o formă oare care, se imbina numai decăt cu o imagine sau cu un complecs de imagini, cari nu ne erau date de expresia Iimbistică, dar pe cari ni le suggerează. Ca o probă că un fel de sintesă, mai mult sau mai puţin imperfectă şi obscură se produce in fie­ care moment in conştiinţa noastră e că, după cum observă insuş Spencer in articulul său «Filosofia stilului», 1) spiritul nostru anticipează totdeauna expresia limbistică ; fără această anticipare, zice Spencer, n'am putea să ne explicăm cum pu­ tem ghici cuvintele sau inţelesul unei fraze, cănd n'am auzit decăt inceputul ei. Pe Iăngă elementele isolate, pe cari ni le dă, unul că te unul, succesia cuvintelor scrise sau rostite, min­ tea noastră işi representă aşa dar totdeauna un numer oare care de elemente conecse, atăt din cele ce au fost deja, căt şi din cele ce n'au fost incă cetite sau auzite; - şi această representare anticipantă şi retroactivă nu poate fi explicată mai departe decăt prin puterea ce au imaginile sau inţelesu­ riie noţionale isolate de a suggera sau de a se evoca şi re­ chema unele pe altele in conştiinţă. Ceea ce permite dar recompunerea elementelor, reslă­ ţite de expresia limbistică, ale unei stări de conştiinţă e Sttg­ gestia; fiecare element evocănd prin suggestie un nurner oare care de alte elemente reconstitue acea multiplicitate sau com­ plecsitate psichică fundamentală a stărilor afective şi acea plu­ ralitate de sensaţii reviviscente sau de imagini indispensabilă in representări, şi reproduce astfel in cetitor starea de con­ ştiinţă exprimată. Eată ce pare a fi intrevezut Guyau cănd, vorbind in special de literatură, zice: «Poesia depinde de re- 1) Essais de Morale, de Science et d'Estheti.jue, vol. 1. [238] 238 PSICHOLO(;rA STJLl:LU " sunetele cuventului in mintea ascultătorului, de mulţimea şi de adăncimea ecourilor deşteptate ; ... poesia e un fel de ma­ g:e care intr'un moment şi indărătul unui singur cuvent poate face să apară o lume.» Era natural ca Guyau să simtă lu­ crul mai bine pentru poesie, unde sentimentul sau ernoţiu- 1 nea e mai concentrată decăt in orice altă formă de expre­ sie, din causa scurtimii şi din causa regulelor speciale ale genului; ear in afirmarea că efectul unei poesii, adică starea afectivă produsă in cetitori, depinde de «mulţimea ecourilor deşteptate s , găsim o aplicare a principiului dovedit mai sus, după care intensitatea stărilor afective depinde de nurnerul elementelor ce le alcătuesc. In studiul seu asupra lui Balzac, vorbind de stilul acestui scriitor şi in general de stilul poe­ ţilor şi romanţierilor moderni, Taine zice: «Pour eux chaque mot est, non un chiffre, mais un cuei] d'images; ils le pe­ sent, le retournent, le scandent: pendant ce temps un nuage d'emotions et de figures fugitives traverse leul' cerveau ; miIle nuances de sentiments, mille souvenirs confus, mille apergus brou.lles, un bout de melodie, un fragment de paysage, se sont entrecroises dans leur tete ; le mot est pour eux l'appel soudain de ce monde vague dapparitions evanouies 1)), Sub bogata formă literară a autorului, se vede bine in acest pa­ sagiu, implicată ca fundament de stil pentru Balzac şi ro­ manţierii moderni, suggestiunea; şi sunt cu atăt mai intere­ sante aceste cuvinte ale lui Taine, cu căt ele caracterisează in special stilul celui mai puternic dintre romauţierii moderni, al aceluia pe care Zola il numeşte «le plus puissant evoca­ tem de vie», care ne dă adică mai mult decăt oricare altul ilusiunea vieţii reale a personagiilor lui, prin intensitatea stă­ rilor afective pe cari le produce in noi, Şi dacă Taine pare a limita această caracterizare la scriitorii moderni, ca usa e că complecsitatea sentimentelor şi in general a vieţii psichi­ ce in stadiul nostru evol uti v, necesitănd o corespunzătoare aplicare a procedeului fundamental de suggestiune, il face mal visibiJ, in multe părţi, in literatura modernă decăt in cea 1) NUllVCaU\ Essais de critique e t .I'histou «. [239] l'SICHOLOGL\ STIL1;LGI :.'39 - ------------------------ veche. Pentru a da totuş o confirmare definitivă procedeu­ lui afirmat ca fundamental, va trebui să arătăm că el se gă­ seşte in adever in literatura veche ca şi in cea modernă, că toate procedeurile intrebuinţate in literatură il presupun, şi că nu numai in literatură, dar pănă şi in limbagiul popular o observare chiar superficială il descopere. Aşăzarea cuvintelor in frază variază in general după j magiiule, ideile şi emoţiunile de descris sau de comunicat: e procedeul stilistic universal al imrersiunii. Incepem cu acest procedeu pentru că cu el incepe şi Spencer, cu a cărui teo­ rie vom pune in paralel explicarea noastră. Pentru Spencer legea fundamentală a stilului e economisirea atenţiunii sau forţei nervoase a cetitorului sau ascultătorului; prin această lege incearca el să explice toate procedeurile de stil. Inver siunea, zice Spencer, verifică teoria propusă, a economiei de atenţie; in adever, dacă zicem «un cal negru», pe cănd pro­ nunţărn cuventul cal, ascultătorul şi-a inchipuit deja un cal, �i cum nimic nu ne spune ăncă de ce fel de cal e vorba, şi fiindcă cea mai mare parte a cailor sunt r oibi, e foarte pro­ babil că ascultătorul işi va fi representat un cal roib; adjec­ tivul insă vine şi ne spune că e negru; prin urmare, ori ima­ ginea calului roib deja presentă in mintea noastră trebue su­ prirnată şi inlocuită cu imaginea unui cal negru, ori, dacă imaginea calului roib nu era ăncă terminată, atunci trebue să oprim inchipuirea noastră de a continua şi să corectăm imaginea începută) şi intr'un cas şi într'altul o oarecare in­ curcătură se produce şi o cantitate de forţă nervoasă se per­ de astfel in zadar intre cuventul cal şi cuventul negru_ Din contra. in inversiune, cuvintul «negru» pus la inceput ne dă mai Întăi conceptiunea a ceva negru in general, apoi acest ceva negru ia forma unui cal cănd al doilea cuvent vine să-I determine; prin urmare, conchide Spencer, această aranjare a cuvintelor, obosind mai puţin spiritul, produce o imagine mai vie. Exemplul lui Spencer nu prea e insă probant; căc] dacă succesiunea, adică intirzierea in timp. e causa care face ca mintea noastră anticipănd să construiască o imagine falşă şi să cheltuească astfel in zadar o cantitate oarecare de ener [240] PSICHOLOGL\ STILULl: I gie, atunci inconvenientul nu e de loc inlăturat prin inver­ siune, care nu suprimă intervalul dintre un cuvent şi celălalt; imaginaţia noastră trebuind să-şi represinte ceva indărătul fiecărui cuvent, va avea foarte bine timpul să-şi represinte , in clipa cănd aude cuventul negru, un om negru, un tablou negru, un cărbune .... etc.; şi in acest cas dar inchipuirea noas­ tră se poate inşăla şi cheltui in zadar o cantitate oarecare de energie. Locul cuventului in frază trebue să fie atunci de terminat de altceva. Eată ce zice in adever Spencer de un al doilea exemplu de inversiune: «efectul e cu mult mai ma­ re in construcţia «Mare e Diana din Efes», decăt in cons­ trucţia «Diana din Efes e mare», pentrucă in prima cons­ trucţie cuventul «mare» pus la inceput deşteaptă in noi aso­ ciaţiile de idei vagi şi emoţionante, cari sunt de regulă im­ preunate cu el; imaginaţia noastră e astfel pregătită să im­ brace in atribute nobile ceea ce va urma». Locul cuventului depinde dar de asociaţiile pe cari voim să le determinăm, de elementele psichice pe cari voim să le suggerăm, sau, pre­ cum zice Guyau, de efectul pe care voim să-I producem, de ideea asupra căreia voim să atragem atenţia. Insuficienţa prin cipiului economiei de forţă se vede şi mai bine in al doilea exemplu al lui Spencer, pentrucă nu ne vom inchipui nici odată o Diană de un centimetru, aşa in căt sa fim nevoiţi Ia sfirsitul frazei să corectăm representarea noastră din causa cuventului «mare», şi să perdem astfel in zadar forţa ner­ voasă cheltuită; din punctul de vedere al mărimii morale, nu se poate de asemenea susţine că inceputul construcţiei drepte ne-ar da ideea unei Diane rele sau meschine, aşa in­ căt să fim earăş nevoiţi la sfirşit să corectăm ceva; căci, dacă in primul exemplu frequenţa cailor roibi era un motiv suficient pentru ca, după legile asocieţiei, cuventul cal să deş­ tepte in noi imaginea unui cal roib, un motiv analog nu poate fi nici de cum invocat in al doilea exemplu in sprijinul prin­ cipiului economiei de forţă. Inversiunea e aşa dar un mijloc de a provoca prin suggestie asociaţii de elemente psichice, şi de a indrepta aceste asociaţii in anume sensuri pentru a da naştere unor anume stări afective. Astfel in construcţia [241] PSICHOLOGIA STILULUI inversă «s'a dus amorul, un amic supus ameuduror a .... , cu vintele «s'a dus» puse la inceput trezesc deodată in noi idei.i unei perderi cu nuanţele afective adequate de tristeţă, de pă rere de reu, de dureroasă sfisiere sufletească ori de resem­ nare, pe cari le precisează şi le intă-esc apoi cuvintele ur­ mătoare; puse dincontra la sfirsit, ca in construcţie dreaptă «amorul, un amic supus arnendurora s'a dus», puterea lor de suggerare se perde cu desăvîrşire şi fraza ne dă o cugetare, dar nu o stare afectivă: simpla succesiune a elementelor con­ strucţiei drepte nu ne poate da emoţiunea pe care ne-a sug­ gerează inversiunea. Tot aşa in versurile: Peste căte mii de valuri strălucirea ta străbate Cind pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate. inversiunea e de un foarte puternic efect de suggestiune. Mai intăi, mobilitatea fiind nota caracteristică a pustiului mărilor in deosebire de pustiurile uscatului, cuventul corespunzetor aşăzat intăi evoacă un intreg tablou: vedem par'că valurile mării legănănd incet, cu un fel de mister.ositate tăcută şi in­ cruntată, lumina palidă a lunei; apoi accentul pus prin in­ versiune pe această mobilitate provoacă o mulţime de aso­ ciaţii: frărnentarea vecinică şi vecinic fără scop a mării de­ vine o icoană a sbuciumărilor zadarnice ale vieţii, nestator­ nicia valurilor ei - forme ce pier in clipa in care s'au ivit­ sensibilisează nimicnicia planurilor şi mtocrnirilor omeneşti, şi peste tot ca nuanţă afectivă generală neliniştea vagă a miste­ rului vieţii, care ne infioară ca şi misterul abisului pustiu şi intunecos al mării, luminat deabia de razele tremurănde ale lunci ce nu pot petrunde necunoscutul adăncului. - Dacă pu­ nem acum in locul inversiunii construcţia dreaptă: cănd plu­ teşti pe singurătatea mişcătoare a mărilor, efectul e cu mult mai slab, dacă nu pierdut cu desăvîrşire, pentru că a dispă­ rut accentul de pe cuventul {mişcătoare», care făcea din ideea mobilităţii şi nestatornicie: centrul numeroaselor asociaţii "ug­ gerate. In fine, o ultimă consideraţie pentru a dovedi mal bine C. L. An. ;'\X.VI. No. 3.- :,('028. ,(. [242] 2-J.2 PSICHOLOGIA STILULUI ------ 1 I rolul suggestrei In inversiune. Toţi stiliştii sunt de acord să recunoască, că inversiunea nu are alt scop decăt de a mări efectul, de a spori şi accentua impresia, de a produce cu alte cuvinte o stare afectivă mai intensă. Intensitatea unei stări afective Însă depinde, precum am arătat, de nurnerul elemen­ telor psichice care o compun. Pentru a produce prin urmare o stare afectivă mai intensă, trebue ca sub respicata succe­ siune de elemente noţionale isolate să evocăm o multiplici­ tate de alte elemente psichice, - şi această evocare nu e po­ sibilă decăt prin asociaţie, prin suggestie. Aşa dar, suggestia, ca mijloc de a reconstitui multiplicitatea fundamentală a stă­ rilor afective şi in general a stărilor de conştiinţă, e temelia psichologică pe care se întemeiază procedeul stilistic al in­ versiunii, intrebuinţat in intreaga literatură veche şi modernă, in graiul oamenilor culţi ca şi in acela al maselor populare. Spencer aplică mai departe teoria sa figurilor. "Sub toate regulele ce ni se dau pentru alegerea şi intrebuinţarea figurilor, zice el, regăsim aceeaşi fundamentală necesitate de a economisi atenţiunea; in realitate, faptul, că figurile satis­ fac foarte bine această necesitate, e causa întrebuinţării lor.» Aşa, continuă Spencer, dacă voim să desteptăm imaginea unei flote in larg, e preferabil să zicem, luănd partea pentru tot (Synecdoche) «o flotă de zece pănze », in loc de «o flotă de zece vase>, pentru că pănzele fiind partea cea mai visibilă a vaselor, cănd sunt pe mare, prima construcţie ne ar da mai sigur visiunea flotei in larg, pe cănd cea d'a doua ne-ar face poate să ne găndim la vase ancorate in port cu pănzele strinse. E negreşit aici o economie de atenţie, pentru că nu mai e nevoe, in casul construcţiei figurate, să adăogăm specificarea că flota e in larg; decăt, această economie de atenţie e toc­ mai un efect de suggestiune. Ziceam adineauri, că cu căt o notă e mai esenţială grupului de note ce alcătuesc o noţiune s.iu o imagine, cu atăt deşteaptă mai sigur pe celelalte; dacă pentru a descrie figura geometrică numită dreptunghiu, dăm această singură notă «figură cu toate unghiurile drepte s , am determinat prin aceasta pe toate celelalte, precum: numer ul unghiurilor, - pentru că nu pot fi intr'o figură geometrică [243] PSICHOLOGIA STILULUI 243 plană decăt patru unghiuri drepte, - şi prin urmare şi nume­ rul laturilor, şi paralelismul lor, şi egalitatea celor opuse 1); pe cănd de-am incepe descrierea cu alte note, ca bunăoară numerul laturilor, de-am zice, de exemplu, dreptunghiul e o figură cu patru laturi, n'am determinat prin aceasta decăt numai nurnerul unghiurilor şi nimic alt: nici felul unghiurilor nici paralelismul şi egalitatea laturilor nu sunt determinate ca in casul precedent, şi figura nu poate fi imediat şi viu repre­ sentată. Tot aşa, in exemplul lui Spencer, nota caracteristică a vaselor pe mare in deosebire de vasele ancorate in port, e faptul că cele dintăiu au pănzele intinse, pe cănd celelalte le au totdeauna strinse aşa incat imaginea pănzei evoacă mai sigur imaginea vasului pe mare. Efectul figurei in exemplul lui Spencer se intemeiază deci pe puterea mai mare de sug­ gestiune a părţii luate pentru intreg şi economia de atenţie se reduce in realitate la o economie de timp, pentrucă in locul unei succesiuni de elemente respicate, avem imaginea trezită deodată cu părţile ei componente simultane, adică aşa precum sunt şi precum trebue să fie in conştiinţă, pentru ca representarea să fie posibilă; figura in acest cas a inlesnit dar reconstituirea imaginii, apropiindu-rie mai mult de starea firească de simultaneitate a părţilor ei in conştiinţă, Nu avem insă in acest exemplu decăt o simplă representare intelec­ tuală; să căutăm a ne apropia mai mult de ceea ce face in special ţinta preocupărilor stilistice, in domeniul activităţii in- ') Nu E: vorba aici de dejiniţia dreptunghiului, pentru care ar trebui sii adi1ugăm pe li'ingă nota elatii mai sus, nota diferenţială a drep tunghiului. lată de pătrat. Pe cănd definiţia se ocupă de obiectul de definit numai intru căt face parte dintr'un sistem de clasificare, pentru a-i arăta locul in lăuntrul acelui sistem, deosebindu-I de toate celelalte obiecte ce mai fac parte dintr' insul, descrierea se ocupă de obiect pentru obiect, ca să zic aşa, fără să se preo· cupe de ce nil e obiectul, pentru că nu se intemeiază pe o clasificare şi d r visiune anterioară a categoriei de obiecte, din care face parte obiectul seu, Descrierea e pur şi simplu arătarea notelor ce compun o noţiune abstr ac.ă sau un obiect concret, considerate ca de sine stătătoare, - iar ordinea sau fe­ lul notelor nu-i sunt hotărite de nici-o regulă logică, precum se intirnpl ; cu definiţia. [244] telectuale omeneşti in care stilul e cultivat mai mult decăt ori unde, in literatură, - adică de stările afective. Esclamaţia regelui Lear: • Nerecunoştinţă! demon cu sufletul de mar­ moră», ar pierde mult din puterea sa, zice Spencer, dacă am pune in locu-i I « Nerecunoştinţă! demon, al cărui suflet e a­ semenea marrnorei. ; şi această slăbire a efectului ar provent din suplimentul de cuvinte devenit necesar; avem dar in me­ taforă o economie de atenţie; metafora are mai multă forţă decăt comparaţia, pentru că e mai scurtă. - Observarea fă· cută in privinţa celuilalt exemplu se aplică şi aici: concen­ trarea inţelesului intr'un numer mai mic de cuvinte, adică in­ t r'un timp mai scurt, inlesneste sintesa mintală; decăt, efectul metaforei nu se reduce numai la atăta. Spencer nu observă că exemplul lui e o dublă metaforă. Fără prima metaforă, care personifică . nerecunostinţa transforrnănd-o intr' o fiinţă, intrun demon, metafora următoare, aceea asupra căreia in­ sistă el, nu ar mai avea nici: un efect. Ceea ce constitue eri­ minalitatea unei acţiuni e intenţia: o faptă rea făcută fără intenţie, adică - după aprecierea comună - fără voinţă con­ ştientă, nu ne indignează aşa precum ne indignează o crimă comisă cu voinţa conştientă de a o comite; o peatră care ne loveşte căzend de sine depe un acoperiş ne lasă indiferenţi sufleteşte, abstracţie făcend de durerea fisică pe care ne-o poate causa, pe cănd lovitura unei fiinţe conştiente, a unui om, ne revoltă şi produce in noi o stare afectivă de mănie, de ură, de dor de resbunare ... etc., tocmai din causa acestui element de voinţă conştientă. Efectul exclarnării regelui Lear stă, nu in representarea durităţei, recelei şi insensibilităţei marrnurei, din care metafora croeşte sufletul nerecunoştinţei, ci in personificarea ei, care ne suggerează intenţiunea sau reu­ tatea conştientă, care introduce prin urmare un element nou intelectual-sensibil in starea noastră afectivă, mărindu-i cenţi­ nutul, adică intensitatea, după principiul arătat mai sus. E de asemenea inadmisibilă explicarea lui Guyau, după care me­ tafora e superioară comparaţi ei pentru că «metafora e o vi­ siune, pe cănd comparaţia e un silogism », căci e absurd şi baroc să ne inchipuim că am avea, in casul exclamării 're- 24,4 PSICHOLOGIA STILULliI 1 J [245] PSICHOLOCIA STfLL:LUJ gelui Lear, visiunea sau Imaginea unui demon cu sufletul de marmoră. O inemereşte cu mult mai bine Guyau cănd zice, vorbind de stilul figurat: « Poesia inlocueşte un obiect cu un alt obiect, un termen cu un alt termen mai mult sau mai puţin asemcnător, ori de căte ori acesta din urmă deşteaptă prin suggestiune asociaţiuni de idei mai puternice sau cel pu­ ţin mai numeroase, aşa in căt să intereseze nu numai sensa­ ţiunea, ci şi inteligenţa, sentimentul, moralitatea». Efectulll1e­ taforei stă dar in acea că trezeşte in noi prin suggestie noue elemente psichice şi indeplineste astfel condiţiunea arătată mai sus, după care intensitatea conştientă a unei stări afec­ tive depinde de numerul elementelor componente.- O obser­ vare interesantă şi favorabilă vederilor noastre e că inlocui­ rea sau substitui rea de care vorbeşte Guyau şi care constitue in esenţă figurile, e de cele mai multe ori inlocuirea a ceva neinsufleţit cu ceva insufleţit, adică o personificare. Emoţiu­ nea estetică e o emoţiune simpatică, o stare afectivă in care simpatizăm cu imaginile, ideile şi sentimentele ce o alcătuesc. Simpatia Însă e o emoţiune eminamente socială; simpatisarea e dar stabilirea unei legături de sociabilitate, - ear condiţia acestei legături, intuiţia sau presupunerea unei vieţi analoge cu a noastră, capabilă de simţire şi de suferinţă: aşa, despi­ carea unui lemn pentru foc 1) ne lasă indiferenţi, pe căn d deja herăstruirea crengilor unui copac ăncă verde ne mişcă, şi eu am cunoscut un naturalist diletant, care işi intorcea ca­ pul ori de căte ori punea in spirit vreunul din acei minunaţi găndaci ve' zi cu reflexuri metalice, pentru ca să nu vadă du­ reroasa sbuciumare a elitrelor, antenelor şi picioruşelor lui, şi care era totdeauna trist un sfert de cias intreg după ce in­ ţepase cu un ac un fluture pe cartonul seu de colecţie. De­ acea personificarea, adică atribuirea unei vieţi capabile de simţire şi de suferinţă, e procedeul pe care se întemeiază mai adesea figurile pentru a produce simpatia şi prin urmare emotia estetică. Uşor se poate acum vedea că din punctul 1) E foarte expresiv termenul frnncez « bois moft', pentru lemnul ce nu mai e arbore. [246] 246 PSICHOLOGIA STILULUI de vedere al analisei psichologice, acest procedeu nu face de căt să adaoge nout: elemente sensibile simplei representări sau imagini, pentru a mări intensitatea stihii afective, mă­ rindu-i conţinutul, după legea enunţată mai sus. e L'elargisse ment continu de l'image par toutes les sortes de transposi­ tions et de transfigurations est le grand precede de la poesie », zice Guyau; - trebue să adăogăm : al literaturei intregi, intru căt tinde la producerea simpatiei, esenţială in emoţiunea es­ tetică. Figurile, după felul sau complexitatea analogiei, pot fi exprimate şi stabilite precis, in intregul lor şi cu toate arne­ nuntele de care sunt susceptibile, sau pot fi indicate numai, schiţate in treacăt, Iăsănduse completarea lor pe seama in· teligenţei cititorilor. «Distincţiunea intre metaforă şi compa­ raţie, zice Spencer, e departe de a fi absolută. Intre cele doue extremităţi, dintre care una consistă in a expune cu deamănuntul cei doi termeni comparaţiei şi a determina ana logia lor, ear cealaltă in a presupune comparaţia in loc de a o stabill, sunt şi forme intermediare in care comparaţia e in parte expusă, in parte presupusă». - Prima din aceste douc e comparaţia propriu zisă, cea d'a doua metafora. in care a­ nalogia e pe d'intregul presupusă; ce ne interesează insă aici sunt acele forme intermediare in care figura e numai schiţată Eată ce zice Spencer in privinţa ifectuluz' acestor figuri: «E evident de folos să lăsăm pe cititor sau ascultător să corn plecteze el insuş figura. Şi in general, cu căt aceste figuri intermediare produc mai bine acest efect (adică efectul de a stimula activitatea intelectuală a cititorului prin cornplectarea părţilor indicate numai in ele), cu atăt au mai multă valoare; cu condiţia totus , ca să se vadă uşor in ce chip trebuesc cornplectate •. - Efectul figurilor schiţate numai, a căror intre­ gire e lăsată pe seama activităţii intelectuale a cititorilor, e insă greu explicabilă prin ajutorul principiului economiei de forţă. Mai intăi, Spencer insuş caută să inlature, căteva pa­ gine mai sus, o explicare analoagă aceleia pe care o dă el pentru efectul figurilor schiţate numai: « Superioritatea meta­ forei asupra comparaţiunii, zice el acolo, ar avea de causă, [247] .. _---.r psrCHOLOGIA STILULUI 247 după doctorul Wathely, faptul că oamenii simt mai multă plăcere in a prinde ei inşii asemănarea (adică, in casul nostru, in a completa ei inşii figura), decăt in a o vedea arătăndu­ Jj se cu degetul. Dar, după cele zise, causa cea mai probabilă a acestei superiorităţi e economia considerabilă pe care o rea­ lisează metafora », E incontestabil insă, că ii trebue cuiva mai multă atenţie, şi prin urmare o cheltuială de forţă nervoasă mai mare, pentru ca să ghicească un obiect, decăt pentru ca să-I vadă cănd i-I l)unem inaintea cehilor. A lăsa dar pe seama activităţii intelectuale proprie a cititorului intregirea figurei pe care noi o schiţăm numai in parte, e a-l sili in realitate să cheltuiască mai multă atenţie şi mai multă forţă nervoasă; ear restricţia pe care .» face Spencer cănd zice: «Cu condiţia totus ca să se vadă uşor in ce chip trebue să se facă corn­ plectarea», nu inlătură obiecţia noastră: un copil va cheltui mai puţină atenţie pentru ca să perceapă un cub desemnat intreg in linii visibile, decăt pentru ca să-I desemneze el insus unind prin Imii drepte punctele, deja însemnate pe tablă, care indică unghiurile cubului, pentru ca să facă el IflSU�, cu alte cuvinte, completarea unei imagini schiţate numai, deşi j s'a arătat foarte bine «cbipul in care trebue să se facă comple­ tarea». Excitaţia cerebrală e dar mai mare in casul figurilor nedesăvirsite, şi. pentru aceleasi motive, mai mare in casul metaforei decăt in casul comparaţiei; efectul lor nu pare a fi dar explicabil prin ajutorul principiului economiei de forţă. :;li cu toate acestea e evident de folos, cum zice Spencer, si! lăsăm pe cititor să completeze el insus figura. Dece? Pen­ tru că elementele psichice care alcătuesc partea neex pri mată a f1gurei, fiind scutite de succesiunea analitică, respicată ?l isolătoare a expresie! Iimbistice, se trezesc in noi prin sug­ gestie in stare ttatiuă; ca s<1 zic aşa, in starea lor firească de sintesă, şi excitarea cerebrală e compensată prin vioiciunea actului de conştiinţă, il imagiOli, cugetării sau ernotiunii. :;;i in general, causa superiorităţii metaforei asupra compar.iţiei e, că metafora e mai sintetică, pe cănd comparaţia e emina­ mente analitică: in vreme ce metafora coprinde intr'insa o mulţime de elemente psichice neexprimate, pentru că celalt [248] 248 PSICHOLOGIA STILULUI 1 termen al analogiei e intreg implicat fără să fie exprimat Iim­ bisticeşte , - comparaţia dincontra expune cu deamenuntul toate elementele psichice componente, pe care le scoate prin analisă şi separare din starea lor sintetică firească ; in rneta­ Ioră dar sintesa psichică e mai perfectă, starea afectivă des­ teptată mai vie, şi prin urmare efectul mai puternic, decăt in comparaţie. I E insă timpul să ne lămurim situaţia faţă de Spencer, analisănd mai deaproape Şi, intrucăt ne va fi posibil, in fun­ damentele sale chiar, punctul 1 ui de vedere, N' il m făcut-o pănă acum, pentru că trebuia să arătăm mai intăi, prin că­ teva exemple şi evitănd forma obositoare a unei expuneri dogmatice, in ce constă acest punct de vedere al filosofului englez. Nu e prea uşoară această analisă, pentru că terenul fisiologic pe care se intemeiază Spencer e ăncă foarte nesi­ gur, ca tot ce se rapoartă in materie de psichologie la sub­ stratul fisie al fenomenelor psichice, şi pentru că mai multe alte chestii foarte controversate şi foarte greu de resolvit sunt implicate in punctul seu de vedere; ne vom ţine insă la ge­ neralităţile strict necesare, pentru că nu putem intra aici in studiul amănunţit al unor probleme, de cel m ai mare interes pentru psichologie, dar care nu fac obiectul special al lucrării noastre. Mai ităi, principiul economiei de forţă e, tot din punc­ tul de vedere fisiologic, contrazis de afirmările mai multor alţi p-ichologi. Aşa, Leon Dumont in Tlu!orie scientiliq/te de la sensibilitt', zice: "De oarece e nevoe de mai multă energie pentru a regă�î un obiect subt un semn indirect decăt subt un semn direct (sub cuventul figurat decăt sub cuventul propriu], se procură inteligenţei ocasiunea de a intrebuinta mai multă forţă disponibilă şi prin urmare de-a incerca mai multă plăcere». După el Hcnnequin, in Critioue scientifique, analisănd mijloacele de expresiune artistică, atribue deaserne­ nea efectul figurilor, alu-iumi. alegoriei.. .. etc., unei sforţări, unei excita ţi uni: «evident, zice el, aceste mijloace de expre· siune, - pe Iăngă faptul că, nefiind decăt schiţate, oricine le poate cornplecta după fantasia sa, aşa incăt nu sunt expuse [249] PSICHOLOGIA STILULUI 249 să lovească gustul nimenui, - provoaca In spiritul nostru o sforţare, o excitaţie, o plăcere de divinaţiune şi de composi­ ţiune» .-Dacă insă efectul depinde de cantitatea de energie chel­ tuită, cum zice Dumont, sau de sforţarea ori excitaţiunea pro­ vocată, cum zice Hennequin, atunci clligllla ar trebui să fie procedeul stilistic cel mai de efect, pentru că sforţarea pro­ dusă şi prin urmare «plăcerea de divinaţiune» ar fi căt mai mari. De fapt insă enigma e neplăcută in stil, pentru că e obositoare, şi chiar cănd e plăcută, plăcerea produsă de ea nu e altceva decăt satisfacţia sentimentului personal, care in­ soţeşte de regulă invingerea unei dificultăţi fisice sau intelec­ tuale; in ori ce cas, nu poate fi vorba de-o plăcere estetică, _ probă unele poesii simboliste-decadente, care sunt departe de a ne produce vre-un efect estetic, chiar cănd suntem foarte satisfăcuţi că am putut pricepe de ce e vorba intrinsele. Nu e dealtfel nici-o indoială pentru orcine a citit literatură, că o bucată obscură, cu metafore şi comparaţii intemeiate pe ana­ logii bizare ori foarte indepărtate, aşa incăt să nu poată fi pricepute imediat şi fără sforţare, nu place; adevărata emoţie estetică trebue să ne coprindă, să ne petrundă şi să ne co­ virşească fără sforţare voluntară; ea nu se trezeşte in noi de­ căt spontan, şi niciodată refl.ecţia conştientă nu o poate sill să apară pentru ca să dea colo ritul emotiv estetic produselor ei. Descifrarea unui text paleografic, - resultat al unei munci indelungate şi obositoare, satisfăcend curiositatea sau dorul nostru de ştiinţă, ori măgulind sentimentul nostru personal, amorul nostru propriu, cum se zice, sau arnbiţiunea noastră, va produce negreşit in noi o stare afectivă plăcută; cine poate susţine insă că 'această plăcere e estetică? - Dincontra, o poesie sau un roman incurcat, pe care am fi siliţi să-I desci­ frăm ca pe un text paleografic, care ar provoca adică in spi­ ritul nostru «o sforţare, o excitaţie, o plăcere de divinaţiune şi de cornposiţiune s , e foarte departe de a ne produce vre-o plăcere estetică. Teoria nu pare dar a putea explica pe de­ plin efectul procedeurilor stilistice, pentru că plăcerea estetică, tocmai cea mai impoi tantă in această materie, e lăsată nelă­ murită. - O altă obiecţie foarte serioasă se mai ridică insă [250] 250 PSICHOLOGIA STILULUI incontra teoriei « excitaţiei >, pentru a ingreuia şi mai mult adrnisibilitatea ei. Plăcerea pe care ne-o produce limbagiul fi­ gurat, se zice, provine din aceea că se dă inteligenţei, adică creerului, ocasiunea de a cheltui mai multă forţă dispombilă. Se face astfel să depindă plăcerea estetică de forţa disponi- 1 bilă, adică de un prisos de forţă organică. Experienţa in!ă ne probează, că, in realitate, emoţiile estetice şi in general plăcerile nu sunt limitate la cheltuiala unui prisos de puteri: un om atins de consumpţiune lentă, la care adică forţa organică remăne şi scade continuu sub media vitală, poate foarte bine simţi emoţii estetice; ba chiar cărţile de patologie ne spun că unii dintre ei, precum tuberculoşii, sunt foarte impresiona­ bili pentru tot felul de emotiuni, ca şi pentru emoţiunile es­ tetice, pentru literatură, pentru musică, şi se citează chiar ca­ suri de extaz musical, Se va obiecta poate: dar astea sunt stări maladive; - nu importă: pentru indivizii in chestie ele constituesc plăceri şi poate plăceri foarte intense; plăcerea morfinornaniei sau alcoolicului sunt stări patologice negreşit, dar nu mai puţin plăceri, şi reacţiunea dUJ eroasă, deprimarea şi degenerarea, care urmează apoi, din causă că s'a cheltuit prin excitaţie o cantitate de forţă care nu era disponibilă, care era necesară intreţinerii organismului, nu suprirnă starea anterioară, positivă şi constatată, de plăcere. Eată dar, cum, din causă că se pune chestia pe terenul fisiologic, se stirneste una din problemele cele mai grele ale psichologiei fisiologice : semnificarea biologică a plăcerii, - deşi fără profit pentru lă­ murirea chestiei insăşi 1). 1) ln articolul seu asupra lui Eminescu din • Studii Critice>, vol. l, 1). Cheren criticii. principiul economiei de forţă al lUI Spencer in sensul teo­ riei excit atiei , Menirea pocsiei, zice D-sa, e nu numai să economisească, ci şi s't aţite forţele nervoase ale cititorului . Cum se vede, D. Cherea intră in categoria part izanilor teoriei ex citaţiei, pe care Dvsa o el" ca o explicare proprie. Obiecţiile aduse teoriei ex citaţiei susuuut ă de Dumont şi Hennequin sunt prin urmare aplicabile ?i ])-lui Gherea. Am avea de adăogat numai că, pe cănd aceşti autori nu grija să pre­ ciseze pe căt posibil, din punct ele vedere ştiinţific, teoria lor, l imitănd exci­ taţ.a la for;a nervoas 1 dispONibil", D. Gherea se dispensează de această pre- [251] PSICHOLOGIA STlLULrI 251 --------------------------------- Pe de altă parte, in Spencer insuş semnificarea princi­ piului economiei de forţă e cu mult mai restrinsă decăt s'ar părea la prima vedere. Eată in adevăr câte-va rănduri foarte semnificative: e Cetitorul sau ascultătorul are, in fiecare mo­ ment, o cantitate mărginită de energie intelectuală de chel­ tuit. Pentru a recunoaşte şi interpreta semnele ce i se pre­ sintă, el trebue să cheltuiască o parte din această energie; pentru a construi şi combina imaginile ce i se suggerează, ăncă o parte; şi numai ceea ce mai rernăne e utilizat pen­ tru a realiza cugetarea insăşi. Aşa dar, cu căt trebue mai mult timp şi mai multă atenţie pentru a primi şi inţelege fiecare frasă, cu atăt va rernăne mai puţin timp şi mai pu­ ţină atenţie pentru ideea pe care o conţine: cu atăt prin ur­ mare această idee va avea mai puţină vioiciune pentru noi.» Dar atunci, ar exclama un partizan al teoriei excitaţiei, prin-­ cipiul lui Spencer nu e decăt vestibulul teoriei noastre; e negreşit de folos, - pentru că suma de energie nervoasă e totdeauna limitată - să economisim atenţi unea şi să cruţărn puterea intelectualii a cetitorului in ceea ce nu e decăt ex­ tern cugetării, in recunoaşterea şi interpretarea semnelor sau cuvintelor, şi să reservăm căt mai multă forţă pentru cu­ getarea insăşi, care va fi astfel cu mult mai vie, fiind re­ sultatul unei vibraţii fisiologice căt mai intense; -- cum zice Guyau; « On ne doit econorniser l'attention de l'auditeur que cauţie indispensabilă pentru o teorie şti mţifică şi ne c1c( in schimb drept orice deterrnin.u-e cuvintele <În margini inţeleptc» şi s in margini normale». A7.l căn d spiritul ştiinţific po sit iv consideră tot ce se int irnplă, ca intunplăndu-sc cu necesitate, distincţ.unea de normal şi anormal Incepe fi fi e liminru ă din �tiin\6, ca subiectivă, convenţională, ,i fără substrat o orecti v in fenomene. Pe cand ,forţa nervoasă disponibilă, e o determmare efectiv;'( Il unei realităţi o biective, Il cantităţii de forţă care rcmăn c peste ceea ce consumă organismul fisiclogic, e margin ile norsn aie» sunt nişte margini subiective ideale, inchipui te in raport cu un tip convenţional. intrebuintat ca temein de clasificare in incc puturile ştiinţelor biologice, şi pastrat aZI mai mult ca tradiţie in ştiinţele me dicale 'Marginile inţdeptel> ne arată ănc.i şi mai puţin hotarele teoriei ex ci tauei. Ce pot, in adever, determina aceste cuvinte in şt iinţă , unde se caută precisiunea obiectivă, independentă de regula rea voluntară subiectlvă a intel i genIei cititorului, de intervenţia lui conştient" in limitarea efectu lui > [252] 252 PSICHOLOGIA STILULUI pour lui faire depenser le plus possible sa sensibilite, en fai­ sant vibrer son âme entiere s , S'ar părea astfel că principiul economiei de forţă al lui Spencer nu exclude teoria excita­ ţiei. Divergenţa persistă insă intreagă subt acest acord apa· rent. In adevăr Spencer zice: căt mai puţină forţă nervoasă t pentru formă, pentru ca să ne rernănă căt mai multă pentru fond şi să putem realisa cu căt mai multă intensitate şi vio- ciune ideea: idealul stilului trebue să fie de a face căt mai visibilă ideia, căci «Iimbagiul e in toată puterea cuventului un obstacol pentru cugetare, deşi in acelaş timp un instru- ment indispensabil.» Efectul procedeurilor stilistice trebue să stea dar, evident, pentru Spencer, in acea că măresc trans­ parenţa acestei forme impiedecătoare, a limbagiului, şi pun mai in lumină ideea, care poate fi astfel prinsă cu mai multă uşurinţă, cu o minimă cheltuială de energie. Cum se irnpa- că insă aceasta cu teoria excitaţiei, care explică efectul pro­ cedeurilor stilistice tocmai prin faptul unei sforţări, unei ma' mari cheltueli de energie? Acordul era dar aparent; aceste doue explicări nu se pot con topi şi unifica intr'o singură teo- rie; chestia rernăne dar controversată. E intrebarea acum: dacă aceste doue puncte de vedere nu se pot impaca, pu- tem cel puţin alege pe unul din ele, e vre-unul din ele pre- ferabil celuilalt? - Am arătat neajunsurile teoriei excitaţiei, neajunsuri cari ne impedecă să o împărtăşim şi o fac după părerea noastră inadmisibilă ca explicare generală. Să vedem acum dacă nu mai sunt obiecţii de adus şi teoriei lui Speri- cer, a cărei slăbiciune am vezuto deja in modul cum căuta să explice unele forme de stil. Dacă «Iimbagiul e in toată puterea cuventului un obstacol pentru cugetare), dacă prin urmare idealul stilului trebue să fie de a face căt mai visi- bilă ideea, mărind căt mai mult transparenţa formei impiede­ cătoare a limbagiului, atunci care mai poate fi semnificarea figurilor, atăt de intrebuinţate in literatură şi pănă şi in vor- birea comună, cari ne dau alte forme limbistice decăt cele obicînuite pentru exprimarea unei idei, cari se servă de sem- ne indirecte, in locul celor directe, adică direct evocătoare ale ideii din causa frequenţei asociaţiei in experienţă? E de [253] PSICl-IOLOGIA STILULUI 253 notat faptul că Spencer, cănd explică de exemplu metafora, " explică numai in raport cu comparaţia, zicend că e prefe­ rabilă, pentru că e mai scurtă, pentru că suprima suplirnen tul de cuvinte necesare in comparaţie şi realizează astfel o economie. Chestia fundamentală e insă alta: dece un semn indirect in locul semnului direct, de ce un drum cotit in lo­ cul drumului drept? - căci, cum Ziceam mai sus, e mai u­ şor să vezi un lucru ce ţi se pune inaintea ochilor, decăt să-I ghiceşti ori să te sileşti a ţi-I representa cănd ţi-a fost suggerat de altceva, de un alt obiect present. - Pentru CI a face fundamentul unei teorii fisiologice a stilului, aşa pre­ cum o incearca Spencer, un punct de vedere trebue să fie destul de larg pentru ca să cuprindă in sine şi să explice, prin arătarea semnificării lor fisiologice, toate formele şi toal e procedeurile de stil. Aşa dar, pe deoparte controversa fisio­ logică nu poate fi inlăturată pril1 contopirea şi unificarea ce­ lor doue puncte de vedere diferite, ear pe de alta, fiecare din aceste puncte de vedere e insuficient pentru clădirea unei teorii fisiologice si gure şi generale. Noi am urmat in acest studiu, după cum s'a putut ve­ dea pănă acum, o altă cale decăt cea obicmuită. Lăsând la o parte controversa fisiologică, am căutat să examinăm mai de aproape fenomenele psichice, a căror exprimare, adică a căror traducere şi fixare in cuvinte, ca mijloc de a le face cornunicabile, de a le reproduce adică şi in alte conştiinţe o­ meneşti, e scopul stilului; ne-am zis, că in observarea PSl­ chologică a modului de a fi lăuntric şi intim, adică indepen­ dent de expresia limbistică, al stărilor noastre de conştiinţă vom găsi poate explicarea şi inţelege rea procedeurilor stilis­ tice, că in orice cas acolo trebue căutată, pentru că dacă in­ terpretările fenomenelor sunt diferite şi variabile, fenomenele insile sunt totdeauna aceleaşi incăt priveşte alcătuirea �i le­ gile lor. Ne-am indreptat in special atenţia asupra Ienornene­ lor afective, pentru că ele sunt ăncă cele mai puţin bine cu­ noscute in stadiul actual al psichologiei, pentru că ele sunt elementele fundamentale in artă sau literatură, şi pentru că ele ne dau totdeauna mesura eficacităţii sau efectului proce- [254] deurilor stilistice : un stil bun e un stil care ne place, un stil reu, un stil care ne displace, - incăt şi in această pri­ vinţă chestia intensităţii, din punctul de vedere psichologic, a fenomenelor afective, ni se impunea. Nu putem relua şi resuma aici intreaga noastră cercetare din prima parte a a­ cestei lucrări; ne aducem aminte insă că resultatul ei a fost constatarea complecsităţii fundamentale a stărilor noastre de conştiinţă, alcătuite din multiplicităţi de elemente psichice, cari se intre ţes, se intrepetrund ŞI se imbina in fiecare cli­ pită a conştiinţei. Am arătat apoi cum expresia lirnbistică alterează această complecsitate fundamentală, descornpunend-o şi resfirăndo intr'o succesiune de elemente noţionale isolate, smulse din mediul lor natural de reciprocă intrepetrundere şi juxtapuse in spaţiul unilinear, adică in timp, cu desavanta­ giul in plus, că succesia semnelor convenţionale in expresia limbistică e cu mult mai inceată decât succesia elementelor psichice in conştiinţă, ceea ce ingreuiază ăncă reproducerea acelei complecsităţi fundamentale prin simpla suprapunere succesivă de inţelesuri parţiale sau de elemente noţionale iso late. Analisa noastră ps:chologică a justificat astfel - in in­ ţelesul nostru, nu in al lui - afirmarea lui Spencer, citată de noi mai in urmă, că «limbagiul e in toată puterea cuven­ tului o impedecare pentru găndire, deşi in acelaş timp un instrument indispensabil». Am căutat să descoperim apoi mijlocul prin care se reconstituesc in noi stările de conştiinţă descompuse de expresia limbistică şi l'am găsit in acea ne· cesitate firească a minţii noastre de a raporta totdeauna un inţeles national isolat sau, cum zice Mill, o isolată posibili­ tate de sensaţiune, la un grup de asemenea posibilităţi sau intelesuri, - necesitate, care considerată ca proces psichic inconştient nu e altceva decăt puterea ce au aceste posibili­ tăţi de sensaţiu ni cle a se suggera sau de a se evoca unele pe altele in conştiinţă; şi atunci, acest proces psichic funda­ mental de suggestiune, prin care conştiinţa repune in me­ diul său natural de complecsitate fiecare inţeles trunchiat şi isolat pe care il dă, În succesia ei greoaie şi Înceată, expre­ sia limbistică, - acest procedeu fundamental trebuia să ne 254 PSICHOLOGIA STILULUr 1 [255] PSICHOLOGIA STILULUI 255 ---------------------------------- dea explicarea tuturor formelor de stil. Deaceea şi ziceam, că odată cu explicarea acestor forme, regăsirea in ele a a­ cestui proces psichic fundamental va trebui să fie confirma­ rea lui experimentală definitivă. Am arătat pănă acum că el se regăseşte in adevăr in cele căteva forme de stil pe cari le-am analisat deja, şi că tot el explică mai departe şi ex­ plicările lui Spencer, - unde se potrivesc. Această analisă de confirmare nu e ăncă terminată şi o vom continua imc­ diat după inchiderea acestei parentese pe care nu o puteam inlătura, fără a păgubi mult inţelegerea studiului nostru. Situaţia noastră in această chestiune se poate acum lă­ muri in căteva cuvinte. Părăsind terenul nesigur al interpre­ tărilor fisiologice, am luat ca punct de plecare şi ca temelie a cercetării noastre analisa psichologică a stărilor de con­ ştiinţă, determinarea modului lor de a fi independent de ex­ presia limbistică, a modificărilor pe cari expresia limbistică le produce in ele, şi a condiţiuni lor, adică a procedeurilor stilistice, cari ne apropie mai mult de starea lor firească, in­ lesnind şi stimulănd reconstituirea complecsităţii lor funda­ mentale. Acest punct de vedere psichologic e destul de larg pentru ca să poată satisface şi pe una şi pe cealaltă din teo­ riile fisiologice expuse şi inlesni apropierea şi conciliarea lor. Cănd un procedeu stilistic oarecare, inversiunea' de exemplu, ori metafora, ne suggerează printr'un singur cuvint o mulţi­ me de elemente psichice, e şi economie de atenţie, pentru că aceste diferite elemente nu mai au nevoie de expresia Iim­ bistică, şi atenţia nu are să se mai obosească pentru ale prinde şi păstra de succesia forţată a cuvintelor in vederea combinării lor ulterioare într'un singur inteles: ele se trezesc in noi ca de la sine, fără sforţare; eată dar o economie de atenţie şi de timp; - dar totdeodată inghesuiala lor in ace­ laş timp in conştiinţă provoacă, după cum am arătat, o stare afectivă mai intensă: cu alte cuvinte, din punct de vedere fisiologic, mai multe celule sau mai mulţi centri nervoşi fiind in acelaşi timp puşi in activitate, excitaţia va fi negreşit mai mare şi mai mare cheltuiala de forţă nervoasă; eată satisfă­ cută şi teoria excitaţiei. Sub explicarea psichologică a aces- [256] 256 rSICHOLOGIA STILULCI tor procedeuri stilistice, cari ne aproprie mai mult de starea de complecsitate firească a stărilor noastre de conştiinţă, �i una şi cealaltă din teoriile fisiologice işi poate găsi interpre­ tarea sa favorită; ele se pot dar impreuna in şi prin expli­ carea noastră psichologică, deşi pe terenul lor propriu, pe terenul fisioiogic, ele nu se pot impaca precum am arătat. (Sfirşitu! in numărul viitor). P. NECU!.ESCU. [257] RAD(;L NEGRU ----�----- -------� RADUL NEGRU :;;1 257 OR[GINILE PRINCIPATULUI TARIt ROMANEŞTI - Urmare -- k{n contra domniei Aseneştilor in stinga Dunării s'ar putea � insă obiecta că Ioan Asean II, in documentele sale in­ terne, nu poartă titlul de Domn al Vlachei sau Vlachilor, ca predecesorii sei, De la dinsul avem un chrisov pentru Ragusani, fără dată, ŞI doue inscriptiuni din a. 1230. In chrisov, el se nu­ meşte: «Asean Imperat al Bulgarilor şi Grecilor»; 1) in in scripţiunea de la Tirnova: «Ioan Asean, intru Christos Dum­ nezeu credinciosul Imperat şi singur stepănitor al Bulgarilor, fiul betrănului Asean Imperat»;�) in inscripţiunea de la Sta­ nimaka: « Asean, Irnperat al Bulgarilor şi Grecilor şi al celor­ lalte părţi". 3) In bulele papale, el e numit: «Dom inus Bla­ chortau et Blt�!;-arOrU11Z» sau « Dominus Bulg-aroru11Z ct Bla­ ch arum»; _f) ear imperiul lui: «Bulg aria et Biac/ua», G) Titlul ') Documente privitoare la istonaRornănilor 1, z ". 781. Ac ku II.ajJT. E[Jl'braplwlulB] n rp'UOMII. 2) :-;, eznevsklj, Svcdenija i zarnetki o maloizvâstnycb-s i ncizvestuychu pallljatnikadn,_ St. Petersburg 1879. ]>_ 10. (Zapisck i imperatorskoi Akademii nauk-i •. t. XXXiV.) Iroaa A<.;'lm B'b Xâ uâ u'llpmn :U;Pb n ('al\lOJ�pb­ jj,eO:b BJlbrapIOm-, CUT. crapare Adm'll :u;pt. 3) Safai-ik, Pamătky. Olmzk'y obcanske ho p.semn ictve. Praga 1870. p. 94· naos AC'llHb BJInrepOM J! I'psnoas, TaiKe npornar, crpanaar.. -') Doc. L 2. p. 159. 164. 165. O,) Ibid. 164. C. L. An. XXVI No. - 36,028. 17 [258] 258 RADUL I\EGRU / de lmperat salt Domn al Grecilor, care il aflăm in docu-' mentele slavone, nu se găsesc niciodată in cele latine; in a­ ceste din urmă, Grecii sunt inlocuiţi cu Romănii. Imperaţi ai Grecilor in adeveratul inţeles al cuventului, I Aseneştii n'au fost niciodată. E drept, ei aveau in stepănire şi căteva ţinuturi cu populaţiune grecească, mai ales după ce Ioaniţiu au intins hotarele imperiului seu la miazăzi de Balcan pănă in Tracia şi Macedonia. Ei poartă insă titlul de Impe­ raţi ai Grecilor şi inainte de ce imperiul lor avea această in­ tindere, numindu-se chiar de la inceput astfel. Ansbert, scrii­ torul cruciatei lui Frederic Barbarossa, .trecend la 1189 prin Bulgaria, capetă ştire mai deaproape despre Aseneşti , care intrase in pertractări cu Imperatul Germaniei in scopul cuce­ ririi Constantinopolii. Despre titlul lor el zice: Kalopetrus, Biachorunt douunus, itemque a suis diczus imperator Grecie», 6) Deci acum intemeietorii statuluI, fraţii Petru şi Asean, se numeau Irnperaţi ai Grecilor, pe cănd imperiul lor nu cuprindea alte ţinuturi greceşti decăt unele ora�e Iăngă mare. De bună seamă nu pentru aceste căteva oraşe cu populaţiune grecească ei purtau acest pompos titlu. Fără indoială, titlul de Imperat al Crecilor nu va să zică alta decăt Imperat al Romanilor ('{;WV 'Pwflaiwv), titlul Imperaţilor bizantini, pe care Aseneştii şi-l atribuesc in traducerea slavonă rp"hKC>I\\"h, fără privire la vr' o populaţiune grecească a imperiului lor. Ca Romani se priveau, in imperiul byzantin, nu numai Grecii, ci negreşit şi Romanii. Şi că Aseneştii ştiau de originea lor romană, o dovedeşte corespondenţa lui Ioaniţiu cu Papa. 7) fi J Fontes rerum austriacarum. Scriptores, V, 54. ') Doc. I, 1. p. 1. Papa cătră Ioaniţiu : auduo quod de nobili urbis Roma, prosapia progenitores tui originem traxerint ..... p. 2. Ioaruţiu că­ tră Papa : Unde multas egimus gratias ornnipotenti deo, qui visiiavit nos .... et reduxit nos ad memoriam sanguinis et patrie nostre, a qua descenrlimus.­ pag. 3. Papa cătră Ioan iţiu : qui ex nobilil{omanorum prosapia eliceris de­ scendisse ..... p. 4. ut sicut genere, sic SIS etiam imitatione Romanus, et populus terre tue, qui de sangu m e Romanorum se asserit c1escendlSse ... p 5. Mitropolilul Vasile cătră Papa: qui ipse (c1ominus nester Jmperator) ac totum imperium eius bonam devotiollem aei eccJasiam Romanam habenl\ tam- [259] RADUL NEGRU 259 Romănii nenurnindu-se ei inşişi Vladu', e permis să presupu­ nem că in titlul de Imperat al Grecilor (in loc de Romanilor), purtat de Aseneşti, vor fi intelesi şi Românii. Acest inţeles pot să aibă şi cuvintele lui Ansbert: «Domnul Vlaclzilor, nu­ mit de ai sei şi Jmperat al Grecilor», unde titlul al doilea pare să fie pus in locul celui dintăi. In titlul lui Asean II din documentele sale interne aflăm însă, pe lăngă cel de Imperat al Bulgarilor şi Grecilor, ăncă unul, anume: «şi al celorlalte părţi .• Ce va să zică a­ cest adaus pe Iăngă Imperat al Bulgarilor şi Grecilor? Sub numele Bulgarilor şi Grecilor e cuprins doară tot teritoriul care, inainte de infiinţarea imperiului, se afla sub stepănirea bizantină. Şi alt teritoriu decăt acel care fusese inainte byzantin, Aseneştii n'au stepănit in dreapta Dunării. Celelalte părţi pot fi deci numai părţile din stinga Dunării, Vlachia din titula­ tura latină a Aseneştilor, pentru a cărei aparţinere la imperiul lor cred că am cunoscut destule probe. 8) Spre această parte a imperiului rornăno-bulgar intind măria, in timpul lui Ioan Asean II, şi Ungurii. căştigănd pe Cumanii din Moldova, aliaţii de pănă acuma ai Aseneştilor, prin increştinarea lor (1227), in urma căreia se infiinţează E- quam heredes descendentes a sanguine Romano. p. 6. Papa cătră Mitropoli­ tul Vasile: Bulgarorum el B1achorum ecclesiam, que a Romanis etiam secun­ durn carnem et sanguinem descendisse dicitur ... , . li! qui a Romanis traxerunt originem, ecclesie Romane instituta sequantur, p, 12, Papa cătră Mitropolitul Vasile: ut sicut descendit ex nobiJi prosapia Romana, SIC eliam ecclesie Romane instituta sequatur, 8) Intr'un document atribuit lui Ioan Caliman Asean (1241- 1 246). fiul lui Ioan Asean Il, pe care D. 1. Bogdan l'a dovedit ca falsrficat (Conv. Lit. XXIII No, 6 şi XXiV No. 2), se g[(seşte in titlu, pe Iăngă Domn al Bulgarilor 'Şi Grecilor, şi lJ:foldovlachia. Documentul e cunoscut acum in seco­ lul 18, căci se află citat la Paisie, ear caracterul scrisorii lui e, după D-nu Bogdan, din sec. 15- 16. Cu toate c:t avem a face cu un falsificat şi deşi numele lJfoldovlachia nu e adeverit pentru timpul Asenestilor, totuş această titulatură confirmă existenţa unei tradiţiuni istorice, pe timpul falsificaiorului, despre intinderea imperiului Asenestilor in stinga Dunării. Părerea falsificate­ rului că Moldovlachia făcea parte din imperiul romăno-bulgar trebue să aibă de basă tradiţiunea cunoscută şi lui Paisie despre cele doue Vlachii ale Ase- [260] 260 RADl..7L NEGRU piscopatul cuman sub protectoratul Ungariei, n) Regele UJ,­ gari ei incepe a exercita un fel de suzeranitate asupra ace-tel ţări şi ea de la 1233 incoace, şi titlul de Rege al Cumaniei Deacum inainte, privirile Ungurilor sunt indreptate şi Cisupra Ţării Româneşti, situată intre Ungaria şi Cumania. Pe la 1233 se infiinţează la hotarul Olteniei, Banatul unguresc al Severinului, menit a fi antegarda spre Ţara Rornănească. Pu­ ţin mai in urmă, ea trebue să recunoască suzeranitatea Un ganel. Ăncă in an. 1237, Papa Gregoriu IX, scriind lui «A­ sean, Domnul Romănilor şi Bulgarilor», cum şi prelaţilor din «Bulgaria şi Vlachia» , cu scop de a-l indupieca să inceteze cu ostilităţile in contra Latinilor din Constantinopole şi să se intoarca earăş in sinul bisericii romane, deosebeşte in impe­ riul lui Asean doue ţări: Bulgaria şi Vlachia.v''] Ioan Asean insă nu se dă înduplecat a satisface dorinţelor Papei, ci re­ măne credincios ortodoxiei restătornicite şi nu incetează il lupta 111 contra Latinilor. In anul următor (27 Februare 1238), Papa proclamă o expediţiune cruciată incontra «per­ fidului Asean, carele s'a lepădat de unitatea bisericii ;» el pro­ voacă cu toată energia şi autoritatea sa, pe Regele Ungariei, Bela IV, să se rădice şi el cu oaste asupra lui Asean, pen­ tru ca să «infrăngă această naţiune rea şi perversă.» 11) Tot­ odată Papa ofere Regelui Ungariei să ocupe ţara lui Asean, şi-i promite că ceea ce va ocupa, el poate să ţină pentru sine.J". Ademenit de promisiunile Papei şi de perspectiva unor cuceriri atăt de Însemnate, Bela IV se hotăreşte a intreprinde nestilor, in care putem recunoaşte cele douc părţi ale Ţării Romăne.ştl, una in dreapta, alta in stinga Oltului, care in a. 1247 sunt adeverite ca doue voivorlate deosebite. Aceste doue Vlachii, unite apoi in principatul Ţării 1\0- măneşti, fnlşificatorul le-a identificat ClI Moldova �i Valachia din timpul seu sub numele de Moldovlachia. ") Doc. I, 1. p. 102. 107 squ. 10) ibid. 159. 164. 165. 11) ibid, 166-171. 12) ibid. 168. ac terrarn eandem exponirnus, prout statutum est in ge· neral i concilio, tibi el aliis catholicis occupandam. cf. P: 169. 170, [261] 261 resboiul incontra cumnatului seu Asean, soţul surorii sale. In 7 Iuniu 1238 el scrie Papei că primeşte să ocupe «Bul­ garia şi celelalte ţări ale lui Asean» şi să le supună in cele spirituale scaunului apostolle, ear in cele temporale stepănirii sale, de nu va fi impedicat prin un impediment legitim. 13) EI pune insă condiţiunea ca oficiul de legat apostolic in ţara lui Asean să nu fie dat altuia decăt lui insuş, cu dreptul de a limita diocesele şi de a institui episcopi; deasemenea să fie imputernicit a incorpora, după placul seu, ţara Severinului, care este fără episcop, unui episcopat oarecare; dar nime al­ tul, decăt cui ii va permite el, să aibă voe de a invada sau ocupa imperiul Bulgariei.t+) Papa primeşte fără preget (Au­ gust 1238) pretenţiunile lui Bela IV şi dă ordin să se publice in toată Ungaria expediţiunea cruciată in contra lui Asean; totodată il asigură că nu va concede altuia să ocupe impe­ riul Bulgariei in prejudiciul lui.15) In r espunsul Papei, ca şi in scrisoarea lui Bela, ţara Se­ verinului, numită alăturea cu ţările lui Asean, apare in inve­ derată legătură cu acestea.F''] Ea este determinată ca terra circa partes Bulgallice. ceea ce va să zică cam atăta căt şi "') ibid. rS2-184. Această scrisoare cu data « septimo Idus lunii anno gracie miJlesimo ducentesirno tricesimo octavo » e pusă aici din eroare la a, 1219. 14) P: IS3. Per irnus, ut officium legationis non alii, sed nobis in terra Assoeni comnittatur, ut habeamus pote statern lmu tandi dioceses, distinguendi pnrrochias, el in hac prima institucione potestatetn habeamus ibi ponendi E· piscopos de consiho prelatorum et virorum religiosorum, .... preterea cum circa jm-tes Bulgan'e in terra, !fUt Zeu ren nominatur, que dudum Iuerat de­ solata, populi multitudo supercreverit, qui non dum sunt ad CUI usquam Epis­ copi diocesim applicati, ut eos alicui Episcopatui secundum nostrum benepla­ citum assignare valcamus, a vestra sanctitate potestatem tr ibui postulamus .• " Item petimus, ut nulli regnum Bulgarie invadendum vei occupandum con ce­ datur, nisi cui nos permiserimus ... 15) ibid. 173-179. 16) P: 175. Cum enirn inductus forsan consilio aliquorum a nobis pe tieris, tibi legalionis officium in terra Assani supradicti committi et concedi, eliam potestatem limitandi dioccses, instituendi episcopos el distinguendi par­ rochias, necnon et ten'am que Zemram n011li"al1tr ., aliclli episcopatui ap­ plicandi. [262] 262 RADUL NEGRU in părţile Bulgariei.l7) Pentru timpul acesta, Ţara Romă­ nească se află numită Bulgaria şi in cronica lui Rashid.J s] Acest nume il intilnim şi mai tărziu in carta catalană din I375, unde Ţara Romănească e numită Burgaria.l�) Con­ fundarea cu Bulgaria capetă inţeles, indată ce ştim că Ţara Romaneasca făcea parte din imperiul Aseneştilor, cum am vezut mai sus. Despre resboiul lui Bela IV incontra lui Ioan Asean II, in care Regele Ungariei avea să ocupe ţările lui Asean, nu mai aflăm ştire. Cruciata proiectată in contra Domnului creştin se vede că a fost zădărnicită prin invasiunea Tatarilor. Acum in a. I238, pe cănd Regele Ung-ariei se tocmea cu Papa pen­ tru ocuparea ţării lui Asean, Tătarii supun Rusia şi năvălesc asupra Cumanilor. De groaza cumplitului duşman, Cumanii din Moldova părăsesc locurile lor şi se mută parte in Un­ garia, parte peste Dunăre (1239).2°) Doi ani după aceasta, şi Ungaria e băntuită de invasiunea Tătarilor, pe cănd imperiul Asenestilor pierde vigurosul braţ al lui Ioan Asean II, mort 1241. După invasiunea Tătarilor, Ţara Romănească de pe am­ bele laturi ale Oltului, stepanită de doi Voivozi români, Ly­ tuon Voivod in Oltenia şi Seneslau Voivod in stinga Oltului apare sub suzeranitatea Regelui Ungariei, după cum arată cunoscuta diplomă a lui Bela IV pentru ordinul Ioaniţilor. Nici o ştire nu ne spune cănd şi cum aceste voivodate au a juns in atirna re de Ungaria. Numai o diplomă a lui Bela IV din a. I245 face menţiune de serviciele unui anumit Comite Prinz in terra Aszalli,21) servicii care, nefiind adeveri te cu privire la Bulgaria, ar putea fi raportate la căştigarea suze­ ranităţii asupra Ţării Româneşti ca parte din imperiul Ase 17) Farcellini, Tot ius latinitatis lexicon, Circa: Translate ponitur pro ,le i» aut super rceot; aftfJ L 18) Haşdeu, Istoria critică a Komănilor I, 12. 18. 19) ibid, 12. 20) Ragerii Carrnen miserabile ed, Florianus, Hist. Hung , fontes do­ mesnci IV, 47 squ. Continuatio Sancrucensis a. 1 241. l\10�. Germ. SS. IX, 640. Georgius Acropolita ed. Bonn. p. 58. 21) Doc. 1. 1. p. 229. [263] RADUL NEGRU neştilor. Un an mai tărziu aflăm numit şi un episcop catolic al Sevcrinului, cu numele Gregoriu.v") Pe acest episcop il va fi avend in vedere şi diploma din 1247, care exceptează de la donaţiunea pentru ordinul Ioaniţilor in ţara Severinului «cădinţele Archiepiscopilor, Episcopilor şi ale bisericelor.v Z 3) Planurile lui Bela IV şi ale Papei Gregoriu IX din a. 1238 de a supune ţările lui Asean coroanei ungureşti şi scau­ nului papal au fost deci in cătva realisate in Ţara Romănească. Invasiunea Tătarilor şi moartea lui Ioan Asean TI, după care imperiul Aseneştilor, sub domnia lui Caliman (1241-1246), minerul fiu al gloriosului seu predecesor, decade cu paşi ră pez i, au făcut pe Voivozii romani, vasalii Asenestilor, să cedeze năzuinţelor lui Bela IV şi să se alipească, pentru mai multă siguranţă de Ungaria. Vasalitatea , instituţiune atăt de caracteristică pentru evul mediu, in fiinţă nu e alta decăt plecarea celui mai slab sub scutul celui mai tare, pentru care scut, uneori irnpr eunat �i cu alte beneficii, vasalul se indatoreşte la anumite servicii sau dări. Astfel avem să inţelegem şi posiţiunea vo ivodatelor din Ţara Românească care le aflăm pe timpul invasiunii Tă­ tarilor, şi care, după diploma lui Bela IV din 1247, existi! mai dinainte. Ele nu capetă fiinţă numai după ce coroana Ungariei căştigâ aici suzeranitatea, ci ele trebue să fi existat, in asemenea condiţiuni, şi pe timpul stepanirii Aseneştilor. Despre vechiul Banat din Oltenia, şi tradiţiunea Basara­ bilor spune că ei s'au inchinat intemeetorului statului romăn din stinga Oltului. In stănga Oltului insă, Asenestii interne­ iază cea dintăi organisaţiune de stat rornăn , şi numai la dinşii se poate raporta inchinarea Basarabilor. Ear pentru o­ riginele voivodatului romăn din stinga Oltului, cea mai pro­ babilă explicare ar fi că pe timpul stepănirii Aseneştilor s'a instituit aici după analogia Banatului oltenesc, un Voivod ca n) ibid. 240. 23) ibid. 25°. salvis tamen reverentiis el iribus archiepiscoporum el episcoporum, p. 25': salvo in omnibus iure episcopali .... sal vis iuribus ecclesiarurn. [264] 2()4 ],ADlJL KEGRlJ locoţiitor sau vasal al lor. Urme de asemenea vasali ai Ase. neştilor aflăm in corespondenţa lui Ioaniţiu, unde « lrnperatul Bulgariei şi Vlachiei» face menţiune de «principii imperiului seu».2J) Şi titlul de Voivod se află intre dignitarii imperiului rornăno-bulgar.:") Aşa un Voivod sau principe a fost şi Voi­ vodul rornăn din stinga Oltului, ca şi cel din Oltenia, cari apoi devin vasalii Ungariei. Dar suzeranitatea Regelui Ungariei asupra Ţării Romă­ neşti nu e ă ncă bine intemeiată in a. 1247. O ţară de ase­ mene intindere, dacă posesiunea ei e asigurată, nu se dărueşte altuia, cum face Bela IV cu ţara Severinului şi Cumania, dă ruindule ordinului Ioaniţilor, împreună cu jurnetate din veni­ turile şi foloasele ce se vor culege Regelui de voivodatele lui Lytuon �i Seneslau. In această donaţiune, Bela IV vorbeşte şi de eventualitatea unui resboiu incontra CU7Ilaniei, cu toate că o dărueşte toată (totam Cumaniam) Ioaniţilor, cu toate ve­ niturile ei, afară de ţara lui Seneslau Voivod, din care vor primi numai jurnetatea veniturilor şi foloaselor. Alăturea cu Cumania e numită şi Bulgaria, ca ţară incontra căreia Re­ gele Ungariei ar avea să poarte resboiu.v") Incontra ori şi căror impugnatori ai Cum ani ei , Regele promite Ioaniţilor ajutor; 2 7) eal' aceştia, la răndul lor, se obligă «a ridica armele incontra tuturor păgănilor, cum nu mai puţin incontra Bulgarilor şi altor şisrnatici, dacă ei ar incerca să atace regatul sau con­ fini ele lui».2�) Aceste stipulaţiuni arată destul de lămurit căt 2.1) ibid , p. 26-27, Subsignat autern imperium meum ad securitatem chrysobulurn suum, guod numguam ab ecclesia Romana et ab apostolica sede, principe apostolorum Petro, ipsum videlicet imperium meurn discidet, negue alii iII/perii /ltei prillclpe;- disgregabantur ... p. 30. Irnperator ornnium Bul­ garorum et Blacliorum (1tI1! OJlltlibus principibus imperii mei ... 25) Jirecek, Gesch. d, Bulg. p. 386. 2G) Doc. I, 1. p. 23'. Si autem contra Blllgariam. (;r",ciam et Cuma­ niarn exercitttm moverirnus .... 27) ibid. contra quoslibet impugnatores tcrre Cumanie consiliurn et vi­ res ipsis fratribus impendernus .... 28) ibid. 252. Porro seped ictus preceptor ob concessiones nostras, guas propler causas infrascriptas facimus seu Jecirnus, oblig-avit se nomine dictc domus arme assurner e contra ornnes paganos cuiuscumque n::ttionis) nec non -contra B/t!garos) contra alias autem !;cismaticos. si Hegnum veI Regni confi nia invadere attemptarent .... [265] RATlUL NE(�RU -- ------------ ----- 2G5 de slab intemeiată era puterea Regelui Ungariei asupra ţă­ rilor dăruite in 1247: el se aşteaptă din capul locului că ele ii vor fi disputate, şi anume atăt in lăuntru, căt şi din afară, adică de cătră Tătari, stepănii afectivi ai Cumaniei propriu­ zise, cum şi mai ales din partea Bulgariei, cu care Ţara Ro­ mănească fusese pănă acum unită in imperiul Aseneştilor. Temerile lui Bela IV n'au fost fără terneiu. In a. 1254 el scrie Papei că imperiul seu e din nou ameninţat de Ta­ tari, cum şi din partea el/maniei şi Bulgariei, ţări inainte supuse Ungariei, acum insă tributare Tatarilor>. 2 Q) In acelaş timp, şi Rubruquis spune că ţara de la gura Donului pănă la Dunăre (adică Cumania) e supusă Tatarilor, ear Valacliia lui Aseau şi Bulgaria sunt tributare lor.30) Căt despre Cumania, adică ţara dintre Dou şi gurile Dunării, e ştiut că ea a rernas in stepănirea Tatarilor de la cucerirea urmată inainte de invasiunea din 1241, aşa că do­ naţiunea lui Bela IV nu poate fi privită decăt ca fiind cu to­ tul ilusorie, incăt priveşte această ţară. Intre 1247 şi 1254. şi partea r esărrteană a Ţării Româneşti, privită de Bela IV ca Cu manie, ear de Rubruquis numită Valachia lui Asean, devine tributară Tatariior, odată cu Bulgaria.01) La 1254, 2�) ibid, 260. Rumores enim de Thartaris de die in diem nobis ad­ veniunt, quod non solum contra nos, cui indignati sunt quam plurirnum, eo quod post tantam lesionem cis subesse renuimus, cum omnes alie naciones, contra quas experti sunt vires suas, uibutarias se eisdem constituerunt, et spe cialiter regio nes, que ex parte orientis cum regno nostro conterminatur, sicut Ruscia, Cumania, Brodnici, Bulgaria, que in magna parte nosiro dominio un­ tea subiacebant, ymmo eciam contra Iotam chr istianitatem cond ixerunt, et prout a quarn pluribus fide dignis pro certa dicitur, !irmiter in brevi proposuerint contra totam Europam suum innnmerabilem exerciturn destinare, 30) ibid. 265-266. 31) Poate la aceasta se rapoartă şi ştirea din analele polone eă Tii tarii, pe timpul acesta, au subjugat pe Rayarabi. Annales Cracovienses breves, Mon. Germ SS. XIX, 666. a. IZ S9: Tart .. ri subiugatis Bersabenis, Litwanis, Ruthenis et aliis gentibus, Sandomirz castrum capiunt. Annales Sancue Cru­ cis polonici. ibid, 6� I. a. 1260: Thartari subiugatis Bersabeis (variante: Bar­ sabis. Eessarabis), Lithwanis, Rutinis et aliis gentib"s Sandomyrz cClstrum capi unt. - Ressara{,ii, dacă această lectură e de preferat celorlalte variante, [266] 266 RADUL NEGRU autoritatea Regelui Ungariei asupra Cumaniei dăruite Ioani­ ţi lor in ! 247 nu mai exista. după mărturia lui Bela IV insuş. De ţara Severin ului. dăruită Ioaniţilor odată cu Cu­ mania. nu mai aflăm ştire pănă la 1259-1260, cănd Bulgarii fac incercarea de a lua de la Unguri Banatul Severinului. Ma- 1 gistrul Laurenţiu. fiind numit Ban al Severin ului. învinge pe Bulgari şi recucereşte Banatul. care astfel a fost restaurat şi restituit Ungariei. 32) La asemenea atac din partea Bulgariei. Bela IV se aş­ tepta chiar cănd făcu donatiunea pentru Ioaniţi. Şi fiindcă şi in scrisoarea din 1254 el vorbeşte de ostilităţi cu Bul­ garii,33) ar fi de presupus in aceste lupte o incercare a Bul­ garilor de a restabili legăturile dintre Ţara Romănească şi Bulgaria din timpul Aseneştilor. Isbănda lui Laurenţiu asupra Bulgarilor la Severin avu insă de urmare întărirea suzerani­ tăţii ungureşti asupra Olteniei. In legătură cu Ungaria. Ba­ sarabii se întăresc apoi in aşa mesură, incăt Lython, Dom­ nul Rornănilor din Oltenia, reuşeşte a cuprinde pe la 1272 şi partea resăriteană a Ţării Romăneşti.v-j Tradiţiunea intemeerii, după versiunea din Viaţa lui Nicodim, atribue lui Radu! Negru, odată cu intemeerea sta- care altcum n'au nici un inteles, nefiind adeverit vr'un popor cu asemenea nume, nu pot fi decăt Basarabii Ţării Romănesti. In să aceştia, inainte de in­ fiinţarea principatului a toată Ţara Rornănească, sunt arătaţi de tradiţiune ea domnitori numai in Oltenia; ear după scrisoarea lui Bela IV din 1254, nu­ mai partea răsăr iteană a Ţării Romanesti, numită de dinsul Cumania, poate fi privită Ca fiind tributară Tatarilor. In acest cas ar urma să admitem sau o confundare de numire a Romănilor cu Basarabii, sau că şi in stinga Oltului. unele la 1247 aflăm un voivodat rornăn deosebit ele cel din dreapta fluviului, domnea o ramură a Basarabilor, poate chiar din timpul stepănirii Aseneştilor, 3") Doc. I, 1. p. 317. v. Conv. Lit. XXIV. p. 954. 3") ibid. 259-260. Cum regnum Hungarie .... quasi ovile sepibus sit diversis infidelium generibus circumseptum, utpote Ruthenorum, Cumano­ rum, Brodnicorurn a parte orientis Bulgarorum et Boznensium hereticorum a parte meridiei, contra q uos etiarn ad presens per nostrurn excrcitum dimi­ camur. :14) ibid. 454. v. Conv. Lit. XXIV. p. 954 squ. [267] RAD1.JL ;\EGRU 267 tului in stinga Oltului, şi scoaterea Tatarilor din această parte. «După omorirea acelui Batie (Impăratul Tătarilor) ­ zice Viaţa lui Nicodim - şi Radul Negru Voevod au eşit cu oştiri din Ardeal pe apa Oltului şi au tăbărit pe riul Arge­ şului, unde mai in urmă au aşăzat aici scaunul domniei sale. Şi prin vitejia sa şi a ostaşilor sei, ajutăndu-le prea milos tivul Dumnezeu, au gonit pe toţi Tătarii cu mai marii lor din­ tr 'acele 12 judeţe de peste Olt. Ear Romănii locuitori de a­ colo, ce era păn atunci sub stepănirea Tătarilor, toţi s'au su­ pus lui Radul Negru Voevod ». In privirea chronologică, tradiţia aceasta confundă fapte şi persoane din diferite timpuri. Batie e Batu, Hanul Tăta­ rilor din 1241. Uciderea lui, ca şi biruinţa asupra Tătarilor e atribuită lui Vladislav Craiul Ungariei, Laslău al mitului, con­ fundăndu-se mitul lui Laslău, al cărui element istoric este in­ vingerea repurtată de oştile Regelui Ludovic 1 al Ungariei asupra Tătarilor din Moldova intre 1342- 1345, cu invasiu­ nea Tătarilor din 1241. De altă parte, Radul Negru e privit ca fundatorul mănăstirii Tismeana şi tatăl lui Dan şi Mircea, fiind identificat cu Radul Basarab dintre 1372-1385. Pe Iăngă aceste trei elemente istorice, confundate in o singură tradi­ ţiune, putem deosebi ăncă un al patrulea, anume scoaterea Tătarilor din partea resăriteană a Ţării Rornăneşti, care n'a putut să se intimple decăt după 1254, cănd o aflăm ăncă tributară Tătarilor. Tradiţiunea originală va fi atribuit această faptă lui Negru Vodă, representantul mitic al statului romăn din stinga Oltului. Dacă acest element tradiţional are un fond istoric, precum e şi probabil, apoi trebue să recunoaştem in el ocuparea părţii resăritene a Ţării Romanesti de cătră Ly­ thon, Domnul Romănilor din Oltenia, intimplată după docu­ mente pe la 1272. Invingetor asupra rernăşiţelor tătăresti, Lython se face stepăn pe ţară in aşa mod că refusă a plăti regelui Ungariei tributul cerut pentru ea, ceea ce are de urmare resboiul seu cu Ungurii, in care cade. Fratele seu Barbat, carele cade prins in mănile Ungurilor, se invoeşte a plăti tributul, astfel [268] 268 rescumpărăndu-şi libertatea şi asigurnădu-şi noua stepănire.: Deacum inainte, Basarabii din Oltenia continuă a fi Domni! principatului a toată Ţara Romănească, in continuă luptă cu Ungurii pentru independenţă, pănă ce şi unii şi alţii sunt siliţi, a se inchina pentru secoli sub puterea semilunei. I (Sfîrşitul in numerul viitor) D. ONClUL. 1 [269] l'OESIl R 1 Z 1 \. ? . 1 _. - • .. sa. Prea bine ... va sa ZIca, me uresti Oi 'De-ţi tot ascunzi frumosul chip sub �riste măşti Şi-mi stai mereu posomorîtă .... O l fie-ţi chipul ear de-un zimbet luminat, Căci necăjită şi cu ochiul intristat, Nu ţi şade bine: eşti urită l :f: * Ci mi te-a? vrea să-mi rizi mereu, să-mi rizi mereu Ear nu să porţi in ochi senini păreri de reu, Cănel toate spun a fericire, Cănd gărla-şi căntă pintre sălcii doina ei, Cind tot vezduhu-i parfumat de flori ele teiu, Cănd totu-i taină şi iubire. :i: * Insemneaza-ţi ochii tci cei supăraţi �i sprijinită fără grijă ele al meu braţ, Te uită'n sus pe bolta-albastră, Cum intradins atatea stele-au resărit, Ca elin adănc să lumineze liniştit, Da, liniştit iubirea noastră. !:: 2(59 [270] 270 POESII Şi rizi frumos, eal' eu incet să te desmierd, Căci anii trec nendurători şi'n timp se pierd Cum in vczduh se pierde fumul. Aşa li-i scris: să se tot ducă, nu să stea, Eal' cias cu cias, in urma ta şi'n urma mea Pe veci de veci se 'nchide drumul. Şi trece aZI şi trece măni, pănă 'ntr'o zi Cănd amendoi, incărunţiţi ne vom trezi: Eu un moşneag şi tu a babă, La gura sabii intristaţi vom fi nespus, Găndind la farmecul deapururea apus, Apus, o da, aşa de grabă .... Eal' de-om cerca mal desluşit să ne-amintim De-această vreme 'n care-acum ne'ndragostim Şi săruta-ne-vom pe frunte, V or face haz nepoţii noştri de-ameridoi, Şi-or da cu coatele si-n şoapte, despre noi, Vor spune multe şi 711 erun te. ION A. BRĂTESCU. I [271] POESII ---- IN GER PE TRO[ENITA STRADĂ Î 111'" vis? Dar nu, eu sunt pe stradă Jfu CVI v' l' v v GŢ' a cale e n omet scarşnesc Un aspru ger prin lume trece Şi stelele invineţesc. Pe-o creangă s'aşază păseri de aur Cu glas de-argint şi legendar Şi căntă dornic, şi căntă dulce Si ca un fantom in lună dispar. Ademenit tresare ramul Si mi se rumpe inima Cu trupuri tinere şi nude Acoper flori visarea sa. Ca un suris de primăvară Oaza fragede lor vieţi Adie ca ndidă, senină In mijlocul mortalei gheţi. N'ai zile, gingaşă minune 1 Realu-i rege autocrat. Din legile lui din vecie EI nici o iotă n'a cedat. 271 [272] PO ESII Mori, chear de te-ar sădi pumnalul In sin entusiast, virgin Să-i bei căldura lui. Peirea. E al ilusiei destin In ger pe troienita stradă A mele temple bat arzend, E vis? Intăia mea iubire Cu ochi plănşi mi-a trecut prin găncl. Cernăuţi, 7: ROBEANU [273] lu Il;' CONVORBIRI LITERAl\E �--==-_---== =,,".=c""' - _�=_-==-::::;,:..::=;;:::-=: =c:: _ --=-="-----'==_===--:-.===:=.=_ "-�� ---,� .. Bucur-eşti, i Augu:-;t 1892. Anul XXVI. 1. - Rasa latină, rasa slavă şi rasă anglo-saxonă. t #n vara anului 1890 me aflam in Italia, intr'o localitate din ; Toscana numită Orvieto, unde trăiam cu seninătatea sufle­ tească a unui om care nil doreşte nimic. Lipsit ele orice fel de durere, deschideam ochi mari �i priveam pe sub umbra castanilor uriaşi pe culme, valea păr ăului J'aglia; villele sprin­ tene pe coastă; zidurile crenclate ale oraşului; domul de Or· vieto, cel mai limpede monument gotic italian; -- apoi, meu departe, liniile Apenninilor, fugind spre Perugia cu o aşa de evidentă regulă de perspectivă, că păreau o lecţie de de sen ; in fine. mai departe, ,·.i mai departe vt:zduhul străveziu. Noaptea, văile se muiau in amurg, amurgul se 'utune­ ca; focuri se aprindeau pc muchile dealurilor, arzcnd tea de gr?îu, mii de lucioli scănteietoare de luuriu.i argintic, ca şi cum ar fi avut suh anpl raze de 1UI1;'( ln cele din urmă Iirer. adorrnea întreagă. Atunci răţia stelelor era desevărşită In haos din Uiri ameţitoare, nem;(llg;'(iatc priviri de xno.rsc, lrcărrr: fu rise, focuri de diamante, stele mari şi Cale» robilor, ca o punte diafană, se rez ima pe () rizontulni, imbucănd in cutele sale constelaţiuriea Lclx.dei ; Joe strălucea ca o tainică făgădumţ;l de bine, Cind stelele cad in văile necunoscnte ale Jirmaruentu- tresari. O refle xă a conştiinţei iţi ,-,pcre !) " - [274] 2Î4 LEOl\" TULSTOI primejdie: dacă toate stelele şi planetele ar cădea ast-fel, s'ar rupe equilibrul sferelor de atracţiune; afară de asta, impresia estetică a căderii in g-ol, dăra de lumină şi stingerea ei, sunt lucruri fizice, cari ne neliniştesc. Insă ţeranul toscan, colonul de la vila Napoleoni, Ste­ fano Gambarotta Fiordispina , �licea «E, domnule, a intrat soarele in zodia Leului, e cald !» I! Sol Leone al seu era Cltptiorul nostru. Căt despre stelele ce cădeau, era la uotte di San Lorenso, Şi vorba Sol Leoue nu cuprindea de loc inţelesul că am intrat in constelaţiunea Leului; că fiind mai inclinaţi spre Soare suntem mai aproape de izvorul de lumi­ nă şi prin urmare ne e mai cald, nu; ci in fantazia sa vor­ bele Sol Leon, soare-Ieu, descrieau din raze forma unei fiare selbatece, a cărei reutate se ela pe faţă prin creşterea căldu­ rii. Tot asemeni mulţimea de stele ce cad in noaptea de 10 August erau datorate lUI San Lorenzo. Trebuinţa de a personifica puterile naturii atăt de mare la toate popoarele, dar in special Ia Greci, devenea o senină credinţă la acest Fiore, carel ajuta să doarmă liniştit, să nu caute dincolo de lumina stelelor il perdl de/le case, să se bucure de luceafer, fără să-I intrebe «de unde vii tu, cum stai in vezduh, ce taină infiorătoare ascundi in negura depăr­ tării tale? n, In asemenea condiţiuni sufletesti citeam pe Tolstoi. -­ După cele două mari romanuri ale sale: La g-uerre el la paix �i Anna Karenin«, comandasem tot ce se tradusese in franţuzeşte, spre a vedea ce citisem �i ce nu citisem: Prin­ ţul Nekliltdoff, Douii geJzcraţizmz, La Cazacii de pe Dou, fu Cazicas, Luarea Sebastopolului. Fericire in tim ii, Scoala de [asttat a Fotiana, ivloartea lui JV(lJZ l-bftch, etc. etc. Entu­ siasmul meu pentru el nu mai avea margini, fiind- că trebue să mărturisec, avusesem grije să înlătur sistematiceşte toate incercarile sale filozofice din urmă. - Băgam insa de seamă că lumea cu care me aflam, in general cultă şi serioasă, nu împărtăşea felul meu de a vedea. Mai toţi, femei �i bărbaţi, citiseră lucrările de căpitenie ale romanţierilor ruşi, şi din [275] LEOl\' TOLSTOI --------------- -------------- , 275 'Tolstoi cunoşteau o mare parte, -- Imi părea chiar că sur­ prind o umbră de sfială, de părere de reu că pot avea o aşa de mare idee de o asemenea literatură, şi par'că, mai mult, o convingere că, cu toată coborirea mea din Trajan, me oprisem in drum pe la vre-o seminţie slavă. -- Tineam prin urmare să limpezesc lucrurile, cu atăt mai vertos că bănu­ iaia aceasta, aruncată asupra strămoşilor mei, me supăra. -- In fine, formulaţi o critică, un cap de acuzaţie con­ tra lui Tolstoi. Ce nu ve place? - Ne place tot, dar in ţara şi cu oamenii lui, -- nu la noi. Poate să fie mare pentru slavi, un Shakespeare al stepelor, -- clar va rărnănea de-apururea neinţeles in Italia, fiind-că 1lU e geniu latin. -- A ... in fine, eată ceva hotărît. Eu socot că e un lu­ cru elementar şi un merit, in învălmăşeala modernă, Să-ŞI păstreze cine-va caracterul naţional. -- Da, cănd rernăne intr'o notă particulară acelei na­ ţiuni, cum bună-oară moravurile, risul, clima, -- dar dind vorbeşte de amor şi moarte, nu. AtuncT cerem ... -- Amorul şi moartea latină? -- Nu, amorul şi moartea umană, eal' nu rusească. AII1Ui Karrniue iubeşte ruseşte iar Ivan Yliitclt moare dease­ menea. -- In sfârşit eată vîna lui Tolstoi; nu e geniu latin, Cănd cine-va socoteşte ce curioase sunt capetele ome­ neşti �i ce originalitate inconştientă poartă firea noastră in­ tr'ănsa, ajunge să nu să mai mire de nimic. «Rare ori ţi se va intămpla, dice Leopardi, să trăeşti la un loc multă vreme cu o persoană, chiar foarte civilizată, fără ca să nu descoperi in ea şi in modurile ei, o ciudăţenie, o absurditate sau biz a­ rerie, care să te minuneze». E adevărat că Tolstoi nu e geniu latin, şi vom vedea mai departe intru ce nu e, şi ce pagube sufere din această estetica sa. Dar cănd te găndeşti căt de puţin e latin Dic­ kens şi căt de mult e cetit şi gustat in unele cercuri, - la­ tinitatea Încetează de a mai fi un argument. In adever, pentru a ceti pe Ofi,!ia Tuiist or Viaţa şi [276] Auettturile lui Nikolas Nickleby, cu descrierile mizerielor cla­ sei sărace; pe Domhey Pere et fils, cu chilometrica descriere a şorţurilor femeesti ; cu urneda reutate a lui Domby către fiică-sa; pe Blec]: House sau chiar ',ii faimosul David COPI­ pf!1'jield, cu satira proceselor; Timpuri grele cu insuportabila manie de a face spirit cu orice preţ, pe seama lui Grand- grind şi Bounderby; pentru a putea citi toate acestea, trebue să fii sau anglo-saxon, sau de alt neam, dar foarte blazat, sau in fine (şi aceasta e hipoteza cea mai naturală) să iai lecţie de englezeşte. Inţelesul vorbei IlU1nOUr nu se poate găsi in spiritul la­ tin, decăt cănd coprinde şi sensul vorbei foncy - , ŞI atuncea insemneaza fantazie, poftă, gust. Dar IlltllZOlW n'are traducţie in limbele neolatine, şi cu toate astea e caracteristica unora din operile lui Dickens. - Husnour ar insemna a ride fără a ride, cu ceva din radicalul tnoisture, umezeală; a povesti lu­ cruri sinistre, omoruri, puşcării, mizerie, munţi, cabaslicuri de tot soiul, cu o compătimire ascunsă sub forme nepăsătoare, cum bunăoară face Dickens cu r.ticllIze Blaclspooi, Această caracteristică, in parte a naţiei, a stepănit pe toţi romancierii englezi din prima jumătate a veacului, şi este pentru noi una din causele de iresistibilă repulsiune a literaturei lor. Nu găsesc nimic mai hidos decăt de a Îm­ brăca o mască de comedie şi a recita drame; după cum ni­ mic mai hotăritor pentru a condernna acest gen decăt suve­ ranul somn ce te coprinde (dacă nu eşti englez sau nu citesti spre a invata limba) de la pagina 17. Din fericire acest fel de literatură incepe să cadă in Englitera. Pe ruinele lui se ridică George Eliot, cu alte cu­ vinte sinceritatea, drama simplă povestită cu emoţiune, in care genul e isgonit pentru totdeauna. Ceea ce e, in literatura modernă a englezilor, Eliot, este in cea rusească Tolstoi, bine inţeles pe doue planuri deose­ bite, dar paralele: caracteristica amendorora este uerisoinl, dar un verism clasic, ridicat pănă la inăltimea sufletelor ome­ neşti, care n'are nimic a face cu verisrnul pornografic al lui Zola sau cu verismul rachitic al decadenţilor. 276 LEON TOLSTOI ••• .... '� .. "1 � [277] > LEUN TOLSTOI ------------------- 277 1J1z'ddlel!tarclz este pentru lumea engleză şi pe planul so­ cial pc care se desfăşură, ceea ce este A1ZJla Kareniue pen­ tru cea rusă şi intr' o societate mai aleasă, e adică exacta şi agera interpretare a realităţii vieţei, şi citirea ameridorora corespunde cu experienţa ce putem face noi insine despre lume. Calitatea covirsitoare a romanelor lui Tolstoi, pe care pănă astăzi n'am intălnit' o la nici un alt scriitor, este atrac­ ţi unea. Interesul ce-l deşteaptă in cititor, de la intăia pagină, e atăt de puternic, incăt acesta se simte ridicat ca prin far­ mec din lumea lui reală şi purtat in lumea şi mai reală a celuilalt. Cititorul rernăne cu impresia unui om care ar intra intr'o pădure de stejari măreţi, ori intr' o galerie de tablouri, sau s'ar plimba in barcă, insotit de o femee ce 'i-e dragă. Iubita nu schimbă nimic din priveliştea naturei, or din culo­ rile tabloului, dar singura ei presenţă ridică nivelul frumosului, fiindcă ridică nivelul intregii firi, prin aceea că vibraţiunile unui suflet Încălzit de amor sunt mai numeroase decăt ale altuia. Acest dar, in organismul intelectual al autorului, este resultatul unei fantasii calde. Socotesc că Taine, in portretul plin de admirare ce face lui Dickens, are dreptate cănd zice că cea mai mare ca­ litate a unui romancier este imagina ţitcuea, Nu am putut Însă nici-odată inţelege ce vrea să zică spiritu] observator despre care vorbesc zoliştii. Psychologia nu cunoaşte in ce ar consta această facultate. Pentru a crea, se cer doue condiţiuni: a) sensurile care să adune materialul din lumea din afară şi b) fantasia care să alcătuiască acest material. Sensurile, afară de diforrnităţi, sunt aproape aceleaşi la toţi oamenii. Ceea ce se. individualisează e tocmai fantasia. Şi aceasta este mare la Tolstoi. Prin urmare materialul, adunat din societatea rusească, poate să aibă, şi in adever are ceva pe care geniul latin cu greu li concepe; dar fantasia creatoare a autorului ese din graniţele unei ţări şi devine universală, ca a lui Shakespeare. [278] 2,8 LE()� TOLSTO! l II. -- Anna Karenine. - Resboiul şi Pacea.­ Prinţul N eklindoff. -- Cazacii. - Yasnaia Poliana. ­ Conservatism. Dacă veacul al XrX·lea ar fi produs numai pe Darwin şi pe Tolstor, ar avea dreptul să se cheme «un pas inainte» in istoria omenirii. Centrul creaţiunei fiind omul, toate stu­ diele asupra lui căpetă o insemnătate nemărginită. Orig"i71a Specie/oI' e o revoluţiune complectă a ştiinţei, a religiei, a Istoriei. Dar mai cu seamă in Anthropologie, partea care se ocupă cu ştiinţa corpului ii datoreşte progrese importante. Căt despre partea sufletului, in el insusi şi ca chestiune speculativă, rernăne ăncă şi e probabil că va rernănea pentru multă vrem� o controversă; ca fenomene insă, experienţa e un mare mijloc de învăţăminte. Eată intru ce romancierii sunt filosofi şi prin urmare trebuitori omenirei, chiar in afară de estetică, şi eată intru ce Anua Karcnine şi Rcsuoiu! şi Pacea a1cătuesc «un pas inainte»" Anna Karenine coprinde desfăşurarea vieţei a cinci per­ soane de căpetenie: pe de-oparte Anna, bărbatul seu Kare­ nine şi Wronsky; pe de alta Levine şi Kitty. - Afară de a" ceştia, trec ăncă o mulţime de figuri de a doua mănă, cum se intimpla in viaţa fie-cărui om, care joacă rolul linielor se­ cundare dintr'un tablou spre a stabili perspectiva. Oblonsky, fratele Annei; femeia sa Dolly, sora Kittei; Neculai ofticosul, fratele lui Levine; in fine oameni politici, scriitori, generali, prinţese, toată societatea din Moscova ;,i parte din Petersburg, :;;i, mai jos, vătafi de moşie, slugi, ţărani, animale, etc" Anna, născută prinţesă Oblonsky, e soţia făr de zestre a Excelenţei Sale Alexis Alexandrovici Karenine, ajuns mi­ nistru prin muncă şi o inteligenţă politică de a treia mănă, ceea ce in multe ţări e un mijloc sigur de a parveni. Kare­ nine are 20 de ani mai mult decăt nevastă-sa; e deapururi călare pe demnitate; ride rar; e voinic şi bine crescut. ­ Anna e nevasta acestui om de 8 ani de zile. Tolstoi", zugră­ vindo, o tae într'un val de carne fragedă, cu o piele albă- [279] LEU}; TOLST(I[ inchisă ca de creolă, sănătoasă, sprintenă ca un lăstun; aşa că, in momentul cănd sare din vagon, la inceputul romanului, parcă eşti de faţă şi vezi cum virful piciorului ese de sub marginea rochiei, lăsănd să se vază glezna. - Autorul o pre­ sintă in modul cel mai firesc, dar a�a incăt eşti incalzit de la prima pagină. - Anna vine la Moscova să impace pe frate-­ seu Oblonsky, un tip abmirabil şi acesta de fericire şi sănă­ tate, cu nevastă-sa, ser mana Dolly, pe care bărbatul o in­ şală cu ci guvernantă. - La gară, Anna intiineşte pe contele Wronsky, care venea să primească pe mamă-sa. Betrăna că­ lătorise impr eună cu Anna; se urmează obicrnuira presenta­ ţiune. - \Nronsky, un căpitan din guardă, bogat. tiner, făcea curte fetei prinţului �erbatzky, Kitty, căreia, cu mai puţin succes, ii făcea curte şi Levine, \tVronsky se uită la Anna, grav, dar o invăiue intr'o privire Jung doritoare de bine, care simţi că a mers la inimă tinerei femei. Ce are să se urmeze? Nu-i greu de ghicit. Wronsky are să Înceteze de a se mai duce pe la Kitty; aceasta sperănd că o s'o ia Wronsky, res­ pinsese pe Levine, deşi in fond avea mai multă tragere de inimă către acesta decăt către acela. Constantin Levine, un personagiu foarte interesant, frate de cruce cu măreţul carac .. ter al lui Petre, din Ri's/Joiu şi Pace, iubea pe Catherina Ser­ batzky ; deci ură contra lui Wronsky, descuragiare, nefericire. Eată, pe scurt, actorii de căpetenie. Romanul ii duce pe căte cinci, pânză, inainte. In doue volume, caracterele se des­ văluesc admirabil. Un moment povestirea nu lăngezeşte; lin moment naturile nu se desmint, Anna Arcadievna chiamă lua­ rea aminte, in sfera sa, deopotrivă cu Levine, intra lui: Arma iubeşte pe \tVronsky şi urăşte pe Karenirie, - un grup; Levine iubeşte pe Kitty şi urăşte pe \tVronsky, - al doilea grup. Sunt doue rornanur i, cari, printr'o rară măestrie, se topesc Împreună spre a ajunge la evidenţă pe cale antitetică. In adever, Anna trăeşte, toată, in vinovatul seu amor pentru Wronsky, după cum Kitty se intoarce incetul cu in­ cetul către Levine şi deasemeni trăeşte in seninul seu amor pentru acesta. - Anna iubeşte, suferă, plănge; urăşte pe băr­ bat ul seu şi societatea; cu căt merge inainte, cu atăt se dese- [280] 28iJ --- LEON TOLSTor / chiJibrează mai mult, suferă mai mult, iubeşte mai tare. Kitty, ca o pănză care nu şi-a găsit ăncă ventul, flutură la inceput intre Wronsky şi Levine: dar cănd a trecut in partea ven­ tului prielnic, amorul o poartă pe valurile vieţei drept la scop: \ fericirea. - Anna se duce către prăpastie, o vezi, o cornpă­ timeşti, intinzi mănile către dinsa s'o scapi, dar, ca o loco­ motivă in care s'a rupt regulatorul pe indicaţiunea forsa, ear machinistul a inebunit, ea goneşte inainte, tot inainte, pănă la catastrofa finală. Levine e din acel aş aluat cu Anna. Fiind insă bărbat, cu o instrucţiune mai intinsă, cu preocupări sociale mai nu­ meroase şi mai inalte, fondul naturei sale, care e acelaşi cu al Annei, indoiala, nul birue cu desăvîrşire. Acest om, care ar fi trebuit să se inţeleagă de minune, prin cause psicholo­ gice, cu Anna, iubeşte pe Kitty, care n'are nimic comun cu ei; şi vice-versa, Anna iubeşte pe Wronsky, care s'ar potrivi mult mai bine cu Kitty. Dar Levine şi Anna sunt doue na­ turi generoase, nefericite, doi desechilibraţi, pe care puterea misterioasă a coturarieior ii atrage. Kitty e simplă, fără corn­ plicaţiuni sufleteşti; crede in Dumnezeu cu o naivitate ce nu admite nici măcar umbra unei indoeli; e sănătoasă, harnică, armonisată de natură ca un acord perfect. Negreşit că Levine, cănd işi ridică ochii din caetele lui, cu « o fi or n'o fi P» sau cu încăpăţinarea ţăranului rus de-a nu munci cu maşini, şi dă de Kitty, lucrănd la fereastră scufiele lui «fiul SeU» cel viitor, nestatornicia firei sale se imprăştie ca fumul. Tot aşa Anna cea elegantă, care pare a nu avea nici o credinţă alta decăt amorul; care trăeşte, respiră şi moare prin acest afect, e atrasa de natura cumpătată, demnă, rece a lui Wronsky ; de calul acestuia, de sabia lui, de neinsemnatele lui gănduri; de tot ce pare inalt, dar in fonel nu e decăt echilibrat, din această fire. Cu aceeaşi adâncă logică, cănd e vorba să se determine conc1usiunea, simţimentele puternice biruesc pe cele slabe, ear oamenii, orbi, le urmează. Anna Karenine, in care amo­ rul, indoiala, neliniştea, gelozia, ajung la un paroxism extret�l, pleacă deacasă hotărită să se omoare, şi, printr'o sublimă [281] LEON TOLSTOI 281 mişcare sufletească, simte nevoe de a se apropia de el, chiar acum; de aceea ia trenul ce trece pe la moşia unde Wronsky s'a dus să vază pe mamă-sa, se opreşte la staţie, sperănd că o să indrăsnească a merge pănă la el, dar nu indrăsneşte : lumea de la gară, slugile, o recunosc; pierdută pentru tot­ deauna Anna se uită lung la roatele tenderului şi simte că numai acolo e scăpare, - şi se aruncă. - Amorul o omoară pe Arma, şi e firesc, fiindcă era in ea; dar el sfăramă şi pe Wronsky , care se duce să piară voluntar in resboiul serbo­ turcesc: simţimentul puternic a absorbit in sine pe cel slab,­ legea firei s'a implinit. Tot asemeni Levine şi Kitty. Ateul sau mai bine zis posibzlist1l1 Levine luptă cu propria sa necredinţă, cu neli­ niştea si indoiala sufletului seu: «ce e bine şi ce nu e bine? ce există şi ce nu există? oare ţăranul are dreptate să nu lu­ creze cu maşini? oare eu sunt proprietarul pămentului a­ cestuia ?,. Şi cănd cumnată-seu Oblonsky, simpaticul şi mise­ rabilul bărbat al bietei Dolly, se ruinează cu actriţele şi ba­ letistele, Levine deabia indrăsneşte să spue nevestei sale că a renunţat la partea ei de zestre din averea lui Şerbatzky, «fiindcă Dolly are copii». Ear Kitty, cu toată teama ascunsă de ateismul bărbatului seu, zice copilului dăndu-I doicii: «cel mai bun lucru ce-ai putea face, ar fi să semeni lui tată-teu s i-c­ Bunătatea lui Levine atrage, fiindcă e mare, puternică. .­ Deasemenea simţimentul religios al femei sale, care ii dă a­ t ăta seninătate de spirit, inriureşte asupra lui şi-l face să zică, la sfirşitul romanului: «voiu urma a me ruga, fără să-mi pot explica pentru ce me rog, insa viaţa mea lăuntrică şi-a do­ bandit libertatea; ea nu va mai rernănea la voia intimplărei, ci fiecare minută din existenţa mea va avea un inteles nein­ doelnic şi adănc, pe care-I voiu putea imprima fie-căreia din fap­ tele mele: acela al binelui». - Acesta este efectul credinţe. lor femei sale asupra lui, şi aici, ca ŞJ mai sus, logica e res­ pectată. Eată, 111 linii mari, romanul. [282] :282 LEO� T( )LSTOI 1 Inainte de a ne ocupa de partea estetică, care este şi cea mai atrăgetoare, să ne oprim un moment la isvoarele depărtate ale literaturei lui Tolstoi, care dealtminteri sunt aceleaşi la mai toţi scriitorii ruşi: conscruatismui şi reii­ gZZlllea. Cine a citit Ri!sboiul şi Pacea a vezut ce scop are au­ torul: vrea să probeze că dacă Napoleon I a fost respins din Rusia, ear marea arruată prăpădită, aceasta nu se datoreşte nici irnperatului, nici lui Koutouzoff şi nici oastei ruseşti, ­ ci numai şi numai poporului. - Poporul simţise că Rusia era in primejdie, şi ca un singur om, fără să chibzuiască mult, hotărăşte sau să arză şi să piară de pe faţa pârnentului , sau să isgonească pe străin din ţară. Eu nu sunt admirator al romanelor istorice, şi mărtu­ risesc, cu toată afecţiunea mea pentru această carte, că par· tea isprăvilor militare nu e tocmai ceea ce me interesează mai mult intrinsa. Cu toate astea, cănd armatele in retragere aju ng pănă in Moscova şi vine ştirea că sosesc francezii, e un moment de aşa mare frumusete, incăt te intrebi ce e, ce s'a intimplat, ce procedeu nou s'a descoperit in povestirea unor fapte omeneşti? E că se simte printre rănduri vibrănd ura unui popor intreg; tresare mănia nevinovatului; cloco­ teşte mulţimea beată de resbunare, Un cuvent trece, fl.uerănd ca un criveţ de nefericire: foc! Se aprinde cetatea din cele patru unghiuri. Flacări serpuitoare se resucesc in vezduhul plumburiu al iernei, luminănd cerul ca o spăimoasă auroră boreală. Foc! Să se prefacă totul in cenuşă; să nu rernăe piatră peste piatră; să se radă din faţa părnentului, tot, tot, bogăţie, amintiri istorice, dar să nu. cadă in măria duşmanu­ lui, să nui fie de adăpost. Aşa găndeşte boerul, funcţionarul, ne gustorul, mojicul. Ear administraţia se luptă din resputeri să impedice această selbatică pustiire. Ea ştie că, or care ar fi soarta armelor, odată pacea incheiata, Moscova o să re­ măe tot a ţarului. Or ce alt oraş mai mare din zilele noastre, sau din z i­ lele acelea, ar fi făcut tocmai din potrivă, ca să-şi scape a-, [283] LEUl\' TOLSTOI verile şi proprietăţile, ear administraţia ar fi avut să lupte cu frădătorii. Simtimentul acesta antic, il scoate Tolstoi, cu drept cu­ vent, din rănunchii poporului, din instinctul lui de conser­ vaţiune. Dar alături cu asemenea resultate ale conservatismului, la căte alte lucruri ciudate nu dă el naştere. In Printul NcklilldojJ -, autorul ne face să asistăm la o luptă stranie intre un ten el" însufleţit de idei umanitare, li­ beral. bun, care lasă lume �i petreceri, şi vine la moşia pă­ rintească să fad fericirea poporului. şi intre poporul seu. ­ Neklindoff ii libereaz ă din robie; N eklindoff le dă păment de muncă; Neklindoff vrea să-i vază curaţi. Umblă prin co­ cioaba fiecărui ţăran şi incearcă să-i insufle dragoste de in­ vătătură şi ură de beutură ; le curnperă sernănţă de calitate mai bună ca a lor; stărue să are pămentul in ogoare; vrea. să facă din popă un om cum se cade .... Nimic! Ţăranul Îşi încrucişează rnăinele pe chimir şi se uită Ia el cu un obraz stupid, a vend aerul de a zice: « prost boer mai eşti! ce s;"[ facem noi cu libertatea?» Ear dragostea de invăţătură şi ura de băutură eJ o r estoarnă şi o face dragoste de beutură şi ură de invăţatură ; sernănţa bunâ o vinde ori o mănăncă; pă­ mentul deabia il râcăe, şi aşa mai departe. Neklindoff se is­ beşte de conservatismul poporului ca de o stâncă. Nu poate schimba nimic, se ruinează. se scărbeşte )ii pleacă in lume. Casacii, un alt roman de moravuri al lui Tolstor, ne infătişează o sectă de schismatici, cari de veacuri au fugit din Rusia �i s'au asezat pe malurile Terekului, la poalele Cau­ casului. - Aruncaţi intrun colţ al universului, inconjurati de toate părţile de cerchez! musulmani, pe jumătate selbatici, ei şiau păstrat religia creştină, dragostea de libertate, de res­ boiu, de prădăciuni, nu au consideraţie decăt pentru ei şi des­ preţuesc tot. rest ul omenirei. - Dacă e vorba de străin, ca­ zacul mai degrabă ingădue la el pe un cerchez muntean, de­ căt pe soldatul rus, care vine să-i păzească satul, dar indrăs­ neşte să fumeze in coliba lui. La aceşti oameni aduce Tolstoi pe un tiner ofiţeraş, Olenine, om cu clare de mănă, cu inimă [284] LEal\' TOLSTOI bună, care, se inţelege, se inarriorează de fata gazdei lui, Mariana, şi de tot ce găseşte in stanitsa lor căzăcească: ­ Toată povestirea, plină de detalii interesante, e o vecrnică umilire a lui Olanine, căruia cazacii ii beau rachiul şi-i măn­ cau banii, pe cănd Mariana se joacă cu patima lui, il des- \ preţueste şi se are bine cu spănzuratul dar voinicul de Lu­ caşka, Ce nu făcuse pentru ei Olenine! Vrea deabinele să ea de nevastă pe Mariana, să-şi cumpere o colibă şi să se facă şi el cazac. Dar cănd Lukaşca vine de la o luptă cu Cecenii rănit, ochii fetei se aprind de ură contre lui Olenine, nu fiindcă e Olenine, ci fiindcă e străin, fiindcă nu s'a dus să se bată cu tătarii, fiindcă nu ştie infige cuţitul in carne vie, fiindcă in fine nu e cazac. - Şi Olenine, incredintat că nu-i de scos la cale cu asemenea creştini, pleacă in teleguţă, lătrat de căini, fără o privire de la Mariana, fără o vorbă bună, de cât doar de la un betrăn beţiv, care in momentul plecărei ii ea o carabină din trăsură, ca să-şi aducă aminte de el. Conservatism şi acesta. Dar apoi, in Anna Karenine, lupta lui Levine cu ţă­ ranii, spre a-i face să primească rnaşinele in muncă? De la intendent, vătăşei, argaţi de curte, pănă la cel din urmă ţăran, e o ură surdă contra ori cărei inovaţiuni. Levine se teme să le mai dea uneltele pe mănă, fiind sigur că, printr'o intele­ gere mută, toată lumea va căuta să scoată eate un şurup, să rupă căte un fier, spre a dovedi că maşinele sunt fleacuri. Conservatism in felul lui. Dar Yasnaza Poliana s Aci nu mai suntem in ideile poporului rus, ci intr 'ale autorului. Tolstoi', supărat de modul cum se dă învăţătură ţăranului, işi pune in gănd să dărapene tot sistemul guvernului şi să-I inlocuiască cu un altul al seu, pe care il crede cu desăverşire nou. Şi ce face? Deschide o şcoală pe proprietatea sa Yasnara Poliana, la care vine şco­ larul cănd ii place, cum ii place, căntănd, jucănd, fără cărţi, fără caete, - cum ii vine mai bine la socoteală. In clasă, dacă vrea să stea la locul lui, bine; dacă insă ii convine să incalece pe fereastră, ear bine; dar ii vine mai la 'ndernănă să stea cu măinele in perul vecinului, minunat. - Datoria das- "'., . . � �'f 1 [285] LEON TOLSTOI 285 căl ului este să-I desfăteze, să-i istorisească p oveşti cu Poriu Im­ perat, dacă ii plac; dacă insă băiatul adoarme, să-I deştepte binisor şi să incerce alte snoave, pănă o găsi cartea de lec­ tură cea mai potrivită. De s'o intimpla să arunce vre-un şco­ lar in el cu năhut, să nu se supere, fiindcă bietul copil are nevoe să se răcorească, cărpind căte o palmă vecinului sau bruftuind pe profesor. Cănd ne vom ocupa de estetica romanelor lui Tolstoi, vom avea ocasie să admirărn căteva scene măestre din această lucrare. In linii mari insă şi ca sistem, nu te poţi opri de a nu striga: ce este asta? Am ajuns la teoriele lui Lombrosa? Autorul crede că a iscodit ceva foarte nou, foarte in­ teresant, care e a lui propriu, şi nu inţelege că acest ccua nu e decăt manifestarea instinctului de conservaţiune. In a­ dever, Tolstoi, care e nu numai proprietarul ci şi directorul şcoalei, se munceşte ca un vinovat să găsească cărţile şi sis­ tema cea mai potrivită cu firea ţăranului. Lui Fedka, bunăoară, nu-i place aritmetica; prea bine, să nu inveţe aritmetică. Dar are să se facă om, fără să ştie adunarea. Nu face nimic: na­ tura lui de rus aşa vrea, să nu ştie adunarea, - trebue respectată. Inţelege fiecine că o asemenea pedagogie însemnează sfirşitul lumei civilisate. Dacă există o parte experimentală interesantă, în studiul ce'l face boierul rus cu copii! ţerani­ lor ser, - nu mar puţin sigur e că sistem a aceasta, aplicată şcolilor statulu", prin urmare mulţimei, coprinde simburile unef complecte dezorganisărî. - Manifestarea liberă a încli­ nărilor unul om la virsta de 7 aru, e o glumă, care elacă ar fi luată in băgare ele seamă, ar întorce omenirea cu o mie de ani inapoi. Ceea ce se manifestă cu siguranţă la virsta de şepte ant e dorinţa de a nu inveta. Obîrşia noastră sălbatecă tinde a ne lua in stăpînire, ori de căte ori corectivul educaţiei nu intervine după cum rănjitul şi arătarea dinţilor căneşti se intcrnplă, ne supărăm.- Acestea sunt legi fatale.-A aduce conservatismul pana a vOI să ţii seamă că lui Fedka ii plac poveştile cu Hagi-Murad şi nu vrea să audă vorbindu-se de adunare; că ţăranul nu se poate obicinui cu maşina de treerat, şi ele aceea [286] LEON TOLSTOI --- trebuie lăsat să'ţi bată grăul cu cai spre a ţi-l face una cu pămentul, - Însemnează a socoti pe Nekliondoff ele nebun �i deci a ţine pe ţeran rob; a ţine pe teran rob însemnează a consfinţi o stare de lucruri intemeiata numai pe puterea brutală, de oare- ce să ştie că obărşia robiei, din timpurile eroice, era resboiul şi prada. Inlănţuirea aceasta de fapte al­ cătueşte un total ele argumente care sileşte pe om să mear­ gă cu fenomenele vieţei inapoi pe cănd cu experienţa merge inainte. Aceasta nu se poate. Sau dacă se poate, atunci e o anomalie a momentului, care trebue constatată cu părere ele reu, fiind-că dă naştere la lucruri nefiresti, Intr'adever, un mare punct de intrebare, in caracterul Annei Karenine, este lipsa de voinţă de a se despărţi de bărbatul-seu, - Pentru ce chinueste pe Wronsky in toate felurile, ';ii ori de căte ori vine vorba de despărţenie, ea face toate chipurile spre a o impedica? Să fie ruşinea �i conside­ raţia de lume? Nu, fiind-că pleacă in Italia şi la intoarcere trăieşte cu \Vronsky cum ar trăi doi oameni căsătoriţi. Să fie dragostea pentru copilul legitim, rernas cu tatăl seu Ka­ renine? Par'că s'ar părea că da, pănă la o vreme, dar mai tărziu, absorbită de patimă şi găndindu-se numai cum să se facă mai atrăgătoare pentru omul iubit, Anna uită şi pe copil. Puterea fermăcătoare a acestui caracter stă tocmai in desfăşura rea logică a tragediei sufleteşti ce cuprinde În sine. Toate extravaganţele Annei sunt fireşti, fiind-că, de şi dis­ parate, conlucrează împreună spre a se dovedi şi mal bine marele ei amor. - Faptul nedespărţirii este singur falş Pentru mine nu incape indoiala că această lacună işi are izvorul in firea rusească, absolut conservatoare. In viaţa zil­ nică, manifestările acestui conservatism bolnăvicios iau un ca­ racter de statică socială, care face că, atăt la Petersburg căt şi la Paris, căt şi ori unde, rusul cel mai bine crescut, poar­ tă cu sine şi inconscient, ticuri, deprinderi, gusturi, mod de a judeca, moravuri şi morală, cari il deosebesc de restullumei. Fi­ rea atât de omenească, atăt de femeiască a Annei Karenine, devi­ ne absolut rusească cănd nu primeşte a fi fericită prin divorţ spre a [287] LEUN TULSTOI nu schimba o mizerabila stare de lucruri. Aceasta constitue o inferioritate a lui Tolstoi faţă de Shakespeare, care nu mai e �ng!ez şi om al timpului de căt numai in punere in scenă; in caractere. englezul devine 0111, suspendat in timp iar nu in timpul seu. --- Tot aceasta e cauza că atunci cănd idei noi, credinţe moderne, observatiunf ştiinţifice pătrund in a­ ceste naturî, se urmează o ciocnire groaznică intre ideea nouă, care prin chiar faptul că e nouă e revoluţionară, şi conservatismul firei ruseşti. De aice pesimism, nihilism, etc. Eată unde, in adever, geniul clar al latinităţii nu mai poate pricepe pe cel slav, (\0" urma ) D. ZA!I!FIRESCU, [288] 288 1 P SIC HOL O G 1 A STI L U L U r1 ( S fir şi t) �ă analisăm acum căte-va forme din limbagiu figurat, in­ cptrebuinţate mult in literatura modernă sub numele de transposiţiuni. Aceste procedeuri stilistice constau in a inlo­ cui, in expresiune, un sentiment sau o stare de conştiinţă ideală printr'o sensaţie, cănd aceasta e mai puternică şi mai suggestivă, sau, pentru acelaş motiv, o sensaţie printr' o sta­ re de sentiment, sau in fine o sensaţie de un fel cu o sen­ saţie de alt-fel, ca de exemplu o sensaţie visuală cu una tac­ tilă ori auditivă, şi invers. Exemplele de acest fel de figuri sunt foarte numeroase; să cităm la internplare. Aşa, Balzac, pentru a descrie aspiraţiile vagi, nedesluşite şi fără formă, indepărtate şi turburi, dar pline de nostalgie, ale primilor vi­ suri de iubire in viaţă, intrebuinţea dă o transposiţie şi ne dă in locul tuturor termenilor abstracţi, prin cari am incercat noi să caracterizăm această stare de sentiment, un singur termen, şi in locul sentimentului însuşi, o sensaţie; el dice « Violâtres esperances dont se couronnent les premiers re­ ves» . Cuvintul vz"olâtres, pus la inceput şi ca determinativ pe Iăngă cuvintul esperauces, ne atrage imediat atenţia, ne is­ beşte, şi deşteaptă in noi amintirea sau imaginea acelor ban­ de albastre-violete, acelei diafane ceţe viorii, in care se in­ neacă marginile orizonurilor intinse, in care conturele peisa­ gelor se şterg, evaporăndu-se în infrăţirea părnentului cu ce- 1) Vezi C. L. No. II din 1892. [289] .' ?SICHOLOGIA STILULUI :289 ����� rul, şi care ne atrage Cll farmecul necunoscutului de dincolo; ear analogia, odată cu această imagine, trezeşte in noi şi im­ presiile cari sunt de regulă impreunate cu ea, precum: im­ presia depărtărei la care simţim de noi obiectul visurilor noastre, impresia nesiguranţei şi nedesluşirei, a acelei indu­ ioşări vagi, in care se topesc tremurănde şi fugitive formele fantastice ale speranţelor noastre, intocmai ca şi liniile ori­ zonuJui in bruma albastră a depărtării, - in fine impresia unei stări afective generale de dor, de nostalgie, cu o uşoa­ ră nuanţă de mister, de atracţie a necunoscutului. Pentru a­ ceastă multiplicitate de elemente psichice, romanţierul nostru ne dă un singur cuvint, capabil de a o trezi in noi deodată, şi inlesneste ast-fel reproducerea stărei de sentiment, scutin­ du-ne de succesiunea analitică, greoaie şi obositoare a ele­ mentelor ei resfirate de expresia limbistică ; in acelaş timp, intărind starea de sentiment printr'o imagine corespundătoa­ re, inmulţind adică numărul elementelor psichice in conştiinţă, măreşte prin aceasta intensitatea stărei afective deşteptate in cetitor, măreşte prin urmare efectul. � Eată, tot in Balzac, două transposiţii, cari ne dau foarte plastic oposiţia a două stări diferite in iubire sexuală: « blallc/te tendresse» şi «l'oug-c desir» ; prima ne face să ne găndim prin asociaţie la albeaţa fragedă, strelucitoare şi nepătată a crinului de abea inflorit, şi ne dă impresia de curăţenie, de nevinovăţie, de candoare in iubire; cea deadoua ne suggerează ideia violenţii aprige a revoltei singelui, ideia inflăcărării invăpăiate şi mistuitoare a dorinţii fisiologice, care incendiază intreg organismul şi care aruncă un vel de purpură pe albeaţa obrajilor nevinovăţiei.­ AIăturăm aici ca exemple două transposiţii, aproape identice dacă lăsăm la o parte comparaţiile, din Eminescu şi V. Hugo. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii , amintiri Ţiriesc incet ca greIeri, Printre negre, vechi zidiri, [290] PSICHOLOGIA STILULUI 200 --------------------------------- Sau cad grele, măngăioase Şi se sfarmă 'n suflet trist, Cum in pic uri cade ceara La picioarele lui Crist. (Singurătate) Les feuil!es qui gisaient dans le bois solitaire S'efforcant sous ses pas s'elever de terre Courraient dan le jardin. Ainsi parfois, quand l'âme est triste, JlOS pense,·s S'enuoient un moment sur leul' ailes blassees Puis retombent sondain. (Tristesse d'Olympio.) o transposiţie de sensaţie auditivă in sensaţie visuală, din Zola: «Dans l'air moite et odorant de la piece, les trois bougies flambaient; et, conpans seul le silence, par l'etroit escalier, un soufle de musique montait; la ualse, auec ses eu­ roulcments de couletcure, se glisait, se nouait, s' endormait sur le tapis de neigl? Ondulaţia invisibilă a aierului e trans­ formată in ondula ţie visibilă şi in acest mod un lucru nein­ sufleţit e imbrăcat in aparenţa unei fiinţe vii: e procedeul de personificare, de care am vorbit mai sus, şi al cărui efect am aretat că se reduce la inmulţirea, prin suggestiune a nume­ rului de elemente psichice ale starei afective. O pagină celebră a lui Zola, simfonia florilor din «Le fa II te de l' abbe Mourel» îşi datoreşte intreg efectul ei trans­ posiţiunilor; o cităm aici, ca un exemplu tipic: «Il n'y avait sous le plafond bleu que les parfurns etouffants des fleurs .... , Ne bougeant pas, les mains jointes sur son coeur, elle continuait â sourire, elle ecoutait les par­ furns qui clmchotaient dans sa tete bourdonnante. Ils lui I [291] PSICHOLOGIA STILULUI 291 jouaient une etrange mu siqne de senteurs qui l' endormait -Ieutement, tres doucement, D'abord, c'etaiet uu . prelude gai, enfantin; ses mains qui avaient tor du les verdures odorantes exhalaient l'aprete des herbes foulees, lui cantaient ses COUf­ ses de gamine au milieu des sauvageries du Paradon, Ensui­ te un ctian; de Jlltte se faisait entendre; de petites notes mus­ quees qui s' egrenaient du tas de violettes pose sur la table pres du chevet, et cette flâte bordant sa melodie sur rlza­ Lein« calme, i'accomp agnement regulier des lis de la conso­ le, chantait les prerniers charmes de son amour, le premier aveu, le premier baiser sous la futaie. Mais elle suftoquait .d'avantage : la passion arrivait ava reelat orusqne des aeiilets a l'odeut poivree, dont la voix de cuiure dominait un moment toutes les autres. Elle croyait qu'elle alait a go· niser dans la p/t1'ase m ala diue des soucis et des pavots qui lui rappelaient les tourments de ses desiss, Et, brusquernent, tout s'apaisait, elle respirait plus librement, elle glissait a une .donceur plus grande, bercce par une ga11Zllle descendante des quarantaines, se ralentissant, se noyant jusqu' il ut: cantiqu e adorable des Iteliotropes, dont les haleines de vauilles disa­ ient I'approche des roses. Les belles-de-nuit piquaient <;:a et lă Uit trille discret. Puis, il y eut un silence; les roses la 11- guissameru firent leul' entrâe, Du plafond couleren: des 1'OZX, un choeur iointain, C' etait un ensernble large qu' elle econta au debut avec un leger frisson. Le choeur s' eufla; elle fut bientot toute vibrante des sOlZorites prodigeltses quieclataient autoltl' d' elle. Les noces etaient venues, les JallJm'es des roses annoncaient ]'instant redoutable. Elle, les mains de plus en plus serrees contre son coeur, pâmee, mourante, haletait Elle ouvrait la bouche, cherchant le baiser qui devait l'etouf­ fer, quand les Jacint/tes et les tubereuses fUlIlÎ.'rellt, l'enve!op. }erent d'zl1Z derniel' souPir si profond qu'il comwit le c!weur des roses, Albine etait morte dans le hoque! suprhne des fleurs.» E o pagină de o putere şi in acela" timp de o delica­ teţe de factură extraordinară, şi care nu are decăt defectul de a nu cadra de loc cu paginile din Le roman experimen- [292] tai, In cari Zola ne presintă naturalismul ca ieşit din buzu­ narul şorţului de laborator al . fisiologistuiui Claude Bernard, ca preocupat exclusiv