JPrivim ca abonaţi pe JD-nii ce vor bine vroi a primi două numere unul după altul. Căsătoriea libera şi prostituţiea. „Căsătorie* ieste asociaţiunea bărbatului şi a femeeî «intern* eată pe simţîmîntul moral al dragostei şi supusă îndoitei legi a libertăţei şi a egalităteî.» Emile Aecollas (Le Mariage) Studiul mieii asupra căsătoriei libere a avut efect asupra reacţionarilor sociali, cari mi-au trimes un adevărat potop de scrisori. Unele mă înjură, altele mă întreabă dacă am toate minţile la locul lor. In două sati trei numai se vede o idee mal lămurită. In una din iele neiscălita, căsătoriea liberă se pune pe aceeaşi treaptă cu „prostituţiea bărbatului şi a femeeî. “ Hazul nu lipseşte cbiar din unele. Aşa într’o scrisoare primită ieri, un preut, după ce mă înjură, ca încheiere cere ca D-zeu să mă trăsnească. Brrr !... Un fricos nu ar mal scrie cît ie lumea articole asupra căsătoriei libere sau nelibere. Noroc de mine că acum ie iear-nă, căci alt-fel, cine ştie, tot ar fi hotărît ceriul să mă curăţe de pe pâmînt. Dar ce-i de făcut? Iearna, ceriul nu fulgeră, nici nu tună şi pentru mine, socot, nu-şl va lăsa D-zeil treburile, â-fară dacă nu îşi va fi pus în gînd să facă vre-o minune. Să fie înse ştiut că vara ie primejdios a scrie despre lucruri fie soiul acestora!... * . * * • . . ' , _ _ Daca totul s’ar fi mărginit la injurii şi chemarea trăsnetului, desigur nu a-şî respunde. Asemănarea căsătoriei libere cu prostituţiea mă pune înse pe gîndurl. Aceasta, obşteşte vorbind, ieste ideea multora. Lumea ie plină de prejudiţil şi tot ce nu bate în struna iei, se socoteşte ca immoral şi primejdios. Trebue dar să adîncesc lucrul, să arăt că părerea lume! Ie fără temeiii şi că bunul simţ în numele căruia am fost înjurat, nu ie de cît părerea greşită a celor ce nu gîndesc. Pentru aceasta am întitulat rîndurile mele: „Căsătoriea liberă şi prostituţiea.11 - * * * Căsătoriea liberă pusă alături cu prostituţiea!... Yoitt dovedi fiar, că aste două cuvinte nu att înţeles puse la un loc. Mal de- 31 — 402 — parte voii! arăta că din potrivă câsâtoriea legală ieste una, sau. cel puţin foarte aproape pusă cu prostituţiea. * # * Ce ie prostituţiea ? Ce ie o prostitutâ ? „Ieste prostitută ori ce fiinţă pentru care raporturile sexu-„ale sînt treabă de cîştig." _ Aşadefineşte Yves Gruyot pe prostitută în lucrarea sa cea mai însemnată nLa Proslitution.u *) Deci prostitut ie bărbatul care legint. se însoară cu o fată numai pentru avere. Prostitută ie femeia care se mărită, avînd în vedere nu dragostea, dar banii soţului, Prostitută fe-meea care devine „metresa" cutârui bâtrîn burtaş, pe cuvîntul că dragostea îî ieste bine plătită. Prostitute femeile cari măritate sati nemâritate în relaţiunele lor sexuale nu ati în vedere amorul. Prostitută, însfîrşit, fiinţa nenorocita care în fundul lupanarelor mîrşave se vinde ori cînd şi ori cui, pentru un anume preţ şi pe care o esploateazâ poliţiea şi stăpînii. După definiţie.0, de mai sus nu putem vedea nici o deosebire între prostituţiea din lupânare şi acea din lumea mare şi cea mică. Pretutindene, şi sus şi jos, patima firească a dragostei ieste înlocuită prin vinderea trupului pentru milioane, saă pentru cîţî-va gologani, pentru un ceas, o zi, o lună, un an saii pentru o întreagă vieaţă. Prin urmare prostituţiea nu stă numai în „femeile de stradă", în lupânare, în prostituţiea legală, patentată şi reglementata, în acea prostituţie care se numeşte „scăparea familiei" şi căreia moraliştii i-att făcut laude. Citez după Yves Cuyot, pe unul din aceştia. „Prostituata, tipul suprem al viţiului, în acelaşi timp ieste pâ-„zitoarea cea mai bună a virtuţei. Fără dînsa curăţenia a o mul-„ţime de familii ar fi mînjitâ, şi mai mult de cît una, care, „în mîndriea fecioriei sale neispitite, nu gîndeşte la această nenoro-„cită de cît cu dispreţ şi indignare, ar fi sîmţit schingiuirele că-„inţei şi ale deznădejduirei. Prin această fiinţă înjosită şi ticăloasă „se potolesc patimele cari alt-felitt poate ar fi unplut lumea de ticăloşii. In vreme ce, credinţile şi civilizaţiunile se nasc, trec şi „se pierd, iea remîne preuteasa veşnică a omenire!, înjosită pentru „păcatele omenire!.“ **) * * * După ce am văzut ce ieste prostituţiea să vedem ce ie că-sătoriea legală: *) V. La Prostitntion par Yves Gruyof. p. 8. **) Leedy. European Morals ap. Gfayot p. 3. — 403 „Căsătoriea ieste o societate între bărbat şi femee alcătuită „în vederea unei comunităţi pe toată vieaţa. “ *) Ya se zică totul întră în definiţiea căsătoriei, afară de aceea ce tocmai ar trebuî să fie, dragostea. Şi dacă adîncim lucrul mal mult, vedem că în ochii legiuitoriului căsătoriea nu-i făcută de cît în interesul bărbatului, vedem că femeea ie proprietatea lui şi între stâpîn şi proprietate pot fi toate afară de dragoste. La Indienii vechi vedem din Veda că femeia ie considerata ca un cîmp în care bărbatul aruncă semînţă. **) Acelaşi raport îl găsim în căsătoriea romană. Bărbatul cumpără pe femee. La Grec! de asemenea la început—curînd înse vedem apârînd hetaira „femeia galantă4' care ieste liberă şi fără stâpîn. Din istoriea Greacă şi Romană, vedem pilde hotărîtoare despre dreptul de proprietate a bărbatului asupra femeel aşa, Socrat, marele Soerat, dădu împrumut pe femeea sa luî Alcibiade; Independentul şi cinstitul Caton, o dădu unui prieten pentru a-I face un copil. Ce deosebire între aceste două fapte şi acel de-a împrumuta calul, vaca, ciubotele safl alt lucru care îl aî în deplină proprietate V Cît despre căsătoriea din Codul Civil ie destul să amintim, că acest Cod ieste al lui Napoleon, care avea despre femee tocmai aceeaşi idee ca Indienii şi popoarele antichitâţeî. Trebue să cităm ceva: „Femeea ieste proprietaha noastră, nu-l sîntem noi „proprietatea iei; căci femeea ne dă copil şi bărbatul nu-I dă. „Iea ieste deci proprietatea luî după cum pomul ie a grădinariuiui.u (Memoires de St. Helene' : Şi atît de înrădăcinată iera această gîndire în capul omului providenţial, în cît după dînsul fratele poate dispune de sora sa. Azi ie ştiut că Napoleon şi-a exercitat dreptul de proprietate chiar asupra aurorei sale Paulina, cu care trăea în incest. Ieată omul care a înjghebat Codul, înaintea cărui cad în genunchi legiştiî şi Universitatea. _ Legea nu are în vedere de cît un singur lucru: ca femeea şi bărbatul să se învoească înnainte ca această din urmă să ajungă proprietatea celui dintâi ti, tot de o dată iea pune pe femee mal jos, sfinţind dreptul bărbatului de a o sîli să i se prostitueaseă şi să-I urmeze ori şi unde şi ori şi cînd va voi afară de mici excep-ţiunî. Legea, Cu alte cuvinte, face din căsătorie o asociaţiune în care dragostea poate sad nu să între, dar care ie făcută pentru tot-de-auna şi în care societate unul din membri, femeea, are drep- *) Arniz. Conrs de Droit Civil. Ed. I. V. I. p. 127. ; **) A 8e vedea însemnatul studiu al D-liiî li oscii TeUcano asupra femeel în Indita ,,La Condition de la femuie dans Tinde antiqne. ‘ — 404 — tiu't mai puţine, societate care sfinţeşte dreptul de proprietate a bărbatului asupra femeeî. O societate, cum se vede, cu totul sui generis. * * * De la lege trecem la moravurile sociale. Lucrul aici ie şi mai uşor de dovedit. Să aruncăm ochii asupra căsătoriilor zilnice. Iată ce auzim: — De ce nu se mărită D-şoară Z? — Nu are zestre. — Dar D-l X, de ce nu se însoară ? — Aşteaptă 40,000 de galbeni. Din cînd în cînd se aude că cutării s’ati luat din dragoste, dar că „trag pe dracul de coadâ“, că fata a fost „proastă“ să iea pe un tînâr sărac, că mai bine luă pe bâtrînul Y, care îi făcea o zestre de 5 sati 10 mii de galbeni. Pretutindene ie gîndirea înrădăcinată că femcea se mărită pentru că aşa face toată lumea şi că bărbatul săturat de vieaţa de „holleiuu s’a hotârît să se statornicească. Şi aşâ mai departe. Femeile şi bărbaţii sînt o marfă care scade sati se urcă după împrejurări de multe ori la femei în raport cu vrîsta, la bărbaţi în raport cu averea sau poziţiunea socială. Cînd se face o căsătorie femeea şi bărbatul de abiea se cunosc şi totul se înjgheabă de o a treia persoană. Ades fata avuse alt ideal, dar înnaintea întreitei autorităţi pleacă capul şi se vinde, ca roabele din anticitate sau ca cadînele turce. Puţine ridică fruntea protestînd contra tirăniei legei, părinţilor şi a soci-etăţei. Adese înse, foarte adese, protestarea lor ie numai platonică, şi mai de vreme sati mai tîrzitt pleacă capul. Cam acesta ieste chipul adevărat al căsătoriei legale. Ne întrebam dacă nu întră în definiţiea prostituţiei, dacă cum am zis la început căsâtoriea legală şi prostituţiea nu sînt una seti cel puţin foarte aproape aşezate, cînd gîndim fără părtinire? Ori ce crier logic va respunde, cu noi, da. * * $ Prostituţiea şi câsătoriea liberă, pot iele sta înpreunâ? Mai întâitt, dovedind că căsătoriea legală ie una cu prostituţiea acea liberă care ie tocmai contrariul celei dintăitt, nu poate fi şi iea, pusă pe aceea-şi linie cu vinderea prostituatelor. Aceasta sare în ochi. Dar putem să mergem mai departe. Am zis că prostituţiea stă în faptul vinderel trupului, avînd în videre cîştigul şi nu dragostea. Am zis că căsătoriea liberă — 405 — ieste unirea femeeî şi a bărbatului, topirea amîndoror individualităţi prin patima firească a dragostei şi fără lanţul unei legi care pune pecetea robiei pe fruntea femeeî şi care din căsătorie face actul cel mal mîrşav, prostituarea soţilor. Ieată tot ce am zis şi aşâ şi ieste în adevăr. Ie tocmai din potrivă de cum prejudiţiile sociale vor să amestece la un loc. Câsâtoriea atunci va fi morală, cînd, după cum zice Emile Accollas, va avea de ţintă nu naşterea copiilor şi mulţămirea regulată a poftelor trupeşti, dar „Asoeiaţiunea bărbatului şi a femeeî, stăpînî pe toate facultăţile ce alcâtuesc activitatea lor sail cu alte cuvinte, natura lor şi adaug, ca lucru de câpitenie, conform lege! naturale. “ Adică : „Viaţa în care o femee şi un bărbat unesc întreaga lor „simţite, întreaga lor gîndire, întreaga lor voinţă pentru a' se „desvoltâ unul prin altul ajutîndu-se.“ Şi singurul principiu ce ie în stare să ţie strîns legată astă vieaţâ, nu ie de cît 'dragostea. O putem defini: „Potrivirea intimă şi prin urmare cea mal desâvîrşită cu putinţa, a două individe de sex deosebit. “ Aceste toate proteguite şi insuflate de legea sîîntâ a Egali-tăreî şi a Libertâţel pentru amîndol soţii. *) Ast-fel înţelege Accollas căsătoriea şi ne unim cu dînsul cînd zicem că numai căsătoriea liberă poate atinge idealul în care libertatea egalitatea-şi dragostea sînt . sîngurile legături ale căsătoriei. Cît despre aşâ zisul bun sîmţ în numele căruia sînt înjuri-at, se ştie că nu ieste de cît părerea majoritâţeî necugetătoare, care merge ca oile după o zisă neadevărată sad după declama-ţiunea unor crieri seci. Bunul simţ ierâ în protiva lui Galileu şi tot acesta avea dreptate. Bunul sîmţ nu poate hotărî nemica, după cum nu se poate hotărî fiinţa sad nefiinţa lui D-zeă prn voturi. • Numărul nu are ce căută în chestii de soiul acestora şi prin urmare nici bunul sîmţ care nu e de cît părerea oilor cu-vîntătoare. Cum am zis, în articulul mied trecut căsătoriea liberă, ie â-proape cu neputinţă sub reţeaua legilor de faţă. Prin acesta res-pund şi acelor care mă întrebă dacă aşi pune sau nu părerile mele îii practică. . Const. Miile. *) V. Accollas. Le Mariage p. 47 et si q. 406 — Cărţile ®-l»i Maniana. (urmare). D-l Nanianu s’a hotărât să facă prav şi cenuşă din cărţile noastre de ştiinţele naturale, se vede că D-l e-ditoriti al D-sale i-a zis: „Da bine, omule, nu vezi ca nu se maî cer nicăerî cărţile D-tale, chiar în Craiova s’aii introdus cărţile celor de la „Contemporanul", ce gîndeştî, scrie şi D-ta apără-te". D-l Nanianu, de cu-vînt şi-a pus numele Vintilă şi a scris pănă acuma două articole în „Vocea Doljului" jurnal foarte nostim, vestit şi prin „Bombă® de la noî. Dar cînd n’are omul noroc, nu mai scoate nemic la capăt, poftim fraza întăea, din’ articolul de la 25 Septemvrie ieste următoarea -. Indigenţă adesea este motorul acţiunei falente şi atit de mult ţine D-l Vintilă la această frază că o pune ca moto la articolul dela 13 Noemvrie, dar de astă dată sub forma următoare: Indigenţă adesea esle motorul acţiune! falente. Să traducem maî în tăi ii în româneşte : Sărăeiea adesea împinge la înşelăciune. Orî cum ar fi, bine zice D-l Nanianu, şi noî gîndeam tot aşa, dar nu vo-eam să lovim aşa de tare, dar fiind că mărturiseşte singur nu ne vom sfii de a da pe faţă cugetările noastre. In adevăr orî cît de lipsiţi de cunoştinţî am presupune pe autoriî de cărţî didactice monstruoase, tot nu putem crede că să fie aşa de reu înzestraţi de natură în cît să nu cunoască măcar acuma că tot ce aii lucrat nu face nici un ban. Din potrivă credem că înţeleg că aii făcut o nelegiuire tîmpihd prin lipsă de metodă şi. greşeli ne mai pomenite în lumea civilizată, o mulţime de tinerî nevinovaţi cari veneaii la şcoală şi ceteau cu respect cărţile cu gînd să afle adevăruri asupra lumeî etc... Dar sărăeiea la multe duce pe om, glasul conştiinţei trebue să fie înnăduşit, altfeliti nu vin bani şi lu- — 407 — crurile merg reti. Se deprinsese Domnul Năneanu a se crede menit a face singur cărţi de şcoală, a le avea introduse pretutindenea şi de aceea nu-şî poate închipui criticile noastre de cit ca venind din duşmănie, din „animozitate* cum zice D-l Vintilă în limba D-sale. Ceea ce dovedeşte lipsă de judecată la D-l autoriti. mai ieste şi fraza următoare: „sunt puşi în posiţiune de a nu mai sci care se fie veritatea faciă cu vicisitudinile continue ale programelor şi ale cărţilor didactice la noi.“ Vorbeşte de profesori şi în loc să-î laude cum are obiceid, îi arată aşâ de simpli în cît n’ar putea (după D-sa) să deosebească o carte rea (cum sînt ale D-sale) de una bună! D-l Vintilă zice că am.făcut o monstruozitate, cînd în loc să încep cum stă în program cu Difiniţiu-nea botanicei, ce'ulă vase,, rădăcini^' frv-nViiw, frunze, muguri. sevă, circulaţiunea sevei, etc. ..am început cu descrierea plantelor şi după ce am făcut cunoscute şcolarilor mulţime de plante şi formele organelor lor, numai după aceasta am pus partea generală. Inchipuiti-vă nelegiuire şi lipsă de respect din partea mea, cum se cunoaşte că sînt ;plin de idei răsturnătoare, etc. îndrăznesc ieu să pun în alt şir chestiile din program, îndrăznesc (şi pentru aceasta nu mise cuvine nici o milă) a urmă metoda lui Pokorny şi a altor scriitori de cărţi elementare din Franţica şi Germaniea şi pornesc de la concret la abstract, de la individual la general. Nelegiuirea ce am făcut strigă la ceriu şi cu drept cuvînt se spăimîntă D-l Vintilă, închipuiţi-vă neruşinare, profesorii din multe locuri din ţară, din Bucureşti chiar, ba (mă îngrozesc spunînd) pănă şi din Craiova au socotit că ieste mai bine a urmă după nişte cărţi cari ţin ceva samă de cerinţile pedagogiei -nouă şi de adevărul ştiinţific şi ah despreţuit munca românească (trebuea să zic travaliu safi trabaliu, dar am nenorocirea de a vor-* bi ca în satul mieii) a D-lui Nanianu. D-l Nanianu n’a înţeles măcar că dacă întrebările — 408 — din program sînt aşezate altfeliii, profesorii pot, de cumva ar avea gust, începe cu partea generală. Să vedem ce mai găseşte altă ceva reti în Botanica mea. „Iată un exemplu de stil şi ştiinţă care se poate înţelege foarte bine de amatorii de invenţiunî filosofice (obscure). (Citiţi pagina 73, botanica de I. Nădejde): Ciupercile. Speciea de ciuperci, ce vom descrie ieste cea maî cunoscută sub numele de ciuperci. Latineşte speciea aceasta se chieamâ agaricus catnpeslris. * Planta creşte în locuri feliurite. Pe sub pămînt la o mică adîncime se află o reţea de fire albe. Pe această reţea se fac din loc în loc multe îmflăturî, aceste îmflâturl se transformează în ceea ce se numeşte ciupercă. Acesta în stare adultă are un picior ori coadă maî îmflată la bază şi puţin scorburoasâ. Privit cu microscopul, se vede compus din fire albe paralele, ce se înalţă în sus. Afară de picior se maî vede cuşma ciperceî compusă tot din fire albe ce se răşchirează de la mijloc către margini. Pe faţa înferioarâ a aceşteî cuşme se află nişte plăci aşezate ca nişte raze de la picior înspre marginile cuşmei. Coloarea acestor plăci ieste în tinereţe ro-şietecâ. Când planta ieste tînâră marginile cuşmei sunt legate printr’o membrană cu partea superioară a piciorului, aşa că pla-cele de cari am vorbit nu se văd în afară. Planta înbătrînind a-ceastâ membrană se rupe şi lasă în jurul piciorului la partea de sus ca o mînecuţâ. La ciupercile foarte tinere, afară de membrana, de care am vorbit se mal află una ce înconjoară ciuperca cu picior cu tot. După rumperea acestei membrane se observă resturi din ea la baza piciorului ciuperceî. Placele ce ierau roşioare în tinereţe se fac negre la bătrîne-ţe, şi de pe iele cad un felitt de beşicuţe foarte mici pline cu o substanţă semiliquidâ. Aceste beşicuţe negre sînt semînţa ciuper-cel şi se chieamâ spori. Toate plantele şi animalele se compun din nişte beşicuţe asemenea sporilor, aceste beşicuţl se ehiamă celule. ^ Căutînd cu microscopul am vedea, că aceste beşicuţl sau spori se deşvoltă cîte 4 pe marginea de din afară a unor beşicl mal mări numite celule bazidicc sa ti numai toride. Din spori se deşvoltă reţeaua de fire albe şi din locuri anumite ale reţelei se deşvoltă îmflâturile, ce datt naştere aşa numitelor ciuperce. Grupa, din care face parte Ciuperca se chieamâ a Pungilorr aici se numără şi hribii, opinticil, bureţii de rouă, cuşma şerpe- 409 — lui, zbârciogiî, etc, precum şi deosebite feliurî de mucegaiuri şi cărbunele ce atacă griul, popuşoiul, etc. Pentru a avea o idee mal lămurită despre grupa Bureţilor ori a Fungilor, vom mai studiea şi un fel de mucegaiu numit Mucor, Sporii acestora plutesc în atmosferă şi dacă cad pe substanţe organice lipsite de vieaţa ori lîncezite se desvoltâ într’un miceliu de obiceiu alb, din loc în loc se ridică din acest miceliu nişte firişoare, ce se sfîrşesc la capăt prin o beşicuţă plină cu liquid, care cu timpul se umple de granule de o coloare hotâ-rîtâ după feliul mucorului. La mucor mucedo sînt granule verzi, cum ori cine vede la mucegăiţi. “ După această bucată în care nu văd să fi făptuit vre o nelegiuire fie de metodă, fie de ştiinţă. D-l Na-nianu cbiar se mulţămeşte a afirmă că descrierea mea ieste neînţeleasă atît de D-sa, cît şi de elevii din şcoli. Cum că nu va fi înţelegînd’o D-l Nanianu, ori cît ar fi de trist lucrul în sine. dar fiind că singur mărturiseşte îl credem, dar să facă asemenea nedreptate şcolarilor ieste prea mult. D-l Vintilă zice : „pentru că numai asemeni întor-tocberl de sciinţă nu pot fi înţelese nici cbiar de plăz-muitoriî lor. „Acestea sunt adevăratele monstruozităţi poreclite sciinţe, al căror adepţi pot fi numai cel cari le prii-mesc fără a avea consciinţa de ceea ce fac cu aşea (lisa responsabilitate profesorală.a Să fie deci bine ştiut că ceea ce se spune despre ciuperci în botanica alcătuită de mine sînt monstruozităţi adevărate; iar eclipsele inelare de lună, teniile cari se fac din trioliine, cenurii cari-s puţi ca gen deosebit de teniile cîndor, căderea fietrei la apus de verticală, păturile sedimentare formate din plo>, vulcanii ca pricinuiţi prin aprinderea substanţelor arzătoare, clasificaţii, ruginite ca a lui Cuvier, luna cu cornurile întoarse toc-mat din potrivă de cum sînt, etc. semănate cu îmbelşu-gare în minunatele roade ale fantaziei aţitate a I)-iuI Nanianu et. Comp, adevărate lucruri de ştiinţă. Un om. care are la delă asemenea păcate, să îndrăznească încă — 410 — a vorbi, cam rar s’ar putea găsi, dar curajul îî mare lucru la om ! Pentru a ne face datoriea mai alegem şi din botanica D-lui Nanianu cîteva adevăruri ştiinţifice, uitate de mult de învăţaţii din Grermaniea, Franţiea, etc. . La pag. 117 din Botanica D-sale, ediţiea a V ameliorată 1880—81, cetim despre muşchi:8 Sporeie loru se afla asiediate în nisce capsule ce aii adessea, form’a u-neî urne (borcanu), purtata de unu pedunculu lungu şi subţire. Acestă urna mică se deschide în epoca matu-rităţei. ca na pixida (cutia) prin separatiunea unui ca-pacu de forma conică. Afara de acestu organu, care pote fi privit u ca flore femela, muşchii mai presinta si unu altu organu de ua alta specie, care se pote privi că fldre mascula, si pentru acestu cuventu ’lu nu-mimu antheriada. Acestea suntu nisce vesicule mici ovoide, purtate de pedicule scurte, conţînendu ua materia vescdsa, careJ la epoc a fecundatiunei esse prin vârfulu loru. “ Cartea de pe care s’a copieat. bucata citată ieste scrisă înnainte de a se fi descoperit că în anteridii se desvoltă nişte celule mişcătoare numite anferozoizî, carii înnota în apă şi străbat la celula femeească şi o fecundează şi D-l Nanianu nu spune nemic de antero-zoizi, ci numai de materie vâscoasă. Apoi organul care cuprinde celula femeească nu ieste capsula cu spori. cum zice l)-sa, ci un feliu de urnă aşezată pe lingă anteridii şi în care se desvoltă celula care după ce se fecundează unindu-se cu anterozoidul se preface într’un peduncul cu urnă în vîrf. In această urnă se fac spori, cari nu sînt nici bărbăteşti, nici femeeştî. Sporii daG naştere la alţi muşchi, pe care se fac anteridii şi arhe-gone şi din celule femeească aflătoare în arhegone unită cu un anterozoid se face ieară-şî o cupă cu coadă prelungită şi într’acea cupă spori şi aşă mai încolo* Lucrurile sînt cam încurcate, mai ales dacă omul nu se va află tocmai în toate firea, dar ce să facem dacă-s 411 aşâ. poate nu ne vom apuca să simplificăm noi lumea, datoriea noastră ieste a o cunoaşte aşă cum ieste, nti să o facem noi mai simplă. La Licheni D-l Nanianu nici nu visază de descoperirile nouă după cari lichenii sînt un amestec din două plante foarte deosebite dintr’un feliti. de ciupercă şi din unul de alge. Dar la D-ta acestea sînt „inovaţiuni filosofice (obscure)" şi poate şi n sarcastice^ cum ziceai nu de mult vorbind de teoriea lui Faye despreSoare. S’a mintuit şi pace bună, la cele ce ştie D-l Nanianu s’a oprit mersul ştiinţei ! Să mai căutăm cevâ nou la feregele D-lui Nanianu ar rîde lumea de noi. Cum că clasificaţi ea ieste şi părăginită numai tre-bue dovadă pentru cei ce cunosc deprinderile D-lui Nanianu 5 aşâ din treacăt spunem că Bradul, Tisa şi celelalte gimnosperme sînt la D-sa tot dicotiledoane. La respiraţiunea plantelor găsim teoriea veche şi minciunoasă, că plantele respiră întocmai din contra de cum obişnuesc animalele, adecă că absorb acid carbonic şi dau oxigen. Cercetirile'nouă au arătat că res-piraţiea plantelor ieste întocmai ca a animalelor, iar aşâ numita respiraţie ieste un fenomen de hrănire., lntr’un articol anume voiţi arătă cum s’au dovedit aceste fapte, nu atîta pentru D-l Nanianu cît pentru un domn Dr. în ştiinţile naturale care a luat apărarea teoriei vechi în următoarea întîmplare. Ţinea curs despre planari, vorbi despre unii dintr'înşii cari au grăuncioare de lorofil în piele şi spuse cum dacă ii punem sub un clopot atunci se desvoltă oxigen şi chibriturile stinse, dar cu puţin cărbune roş încă, se aprind din nou şi ard cu mare viociune. ■ Apoi de o dată să năpusti asupra celor de la „Contemporanul" : «Să mă, audă acuma unii de pe aice, cum or strigă că spun monstruozităţi, cînd zic că plantele respiră absorbind acid carbonic şl dînd afară oxigen, dar ştiţi de ce ar •strigă,.... pentru că nu ştiu iei singuri nemică.a In adevăr — 412 — că şi strigăm că a spus o monstruozitate şi vom dovedi spusele noastre într’un articol special. Dar cit pentru D-l Nanianu-Vintilă, îl rugăm să aibă răbdare pănă la No. viitoriii, atunci îî vom mai spune cîte ceva despre „ Introducerea în ştiinţile na-turaleK a lui Gr. Nădejde pe care o critică tot cu atîta noroc ca şi pe Botanică. Cred că cetitorii nu se vor supără dacă aducem iar vorba de D-l Nanianu. căci trebue orî cum să-î respundem la criticile ce bine voeşte a ne face, deşi D-sa nu ne-a făcut nouă atîta cinste. (va urmă). 1. Nădejde. VI s. BC Cluj /Central l iv sity Library Cluj Domnişoarei S.... N. Visam că pe năsâliî duceau spre ’nmormîntare Cadavrul mieii sărmanul de chinuri schilodit, In urma mea norodul păşea cu nepăsare Şi’n drum suna un clopot cu glasul lui dogit. In jurul mieii se ’ndeasă a gloatei turmă mare, Calici şi popi şi ciocli stau toţi la prohodit, Dar cînd privesc şi caut pătruns de întristare Nu vă zăresc, prieteni, de voi sînt părăsit. Şi jalea mea adîncă vra gura ca s’o spuie. Dar val! sînt toate gata în groapă să mă puie... Şi-aşi vra, gîndind la tine să-ţi spun cît te-am iubit Dar nu Văd, lingă mine blînd chipul tău iubită Şi-atunce racla ’n groapă Câzînd hodorogita In lumea suferinţei plîngînd ieti m’am trezit. Brux. 82. Al. C. Cuza. — 413 — Supunerea Femeilor. {Prescurtare din Stuart MUL) (urmare) * De sigur că toţi prolivniciî noştri vor face cam următoarele întrebări: „Ce folos nădăjduiţi a căpătă prin schimbările ce voiţi a face în obiceiurile şi deprinderile noastre? Dacă femeile vor fi libere, oare omenirea ar fi maî fericită ? Dacă nu, pentru ce ameţiţi femeilor capul şi voiţi a face o răscoală socială în numele unui drept închipuit ?® Suferinţele, imoralităţile, felih de fcliu de rele căşunate din pricina supunereî femeeî cătră bărbat sînt prea numeroase şi prea grozave, pentru ca să le trecem cu vederea. Oamenii necugetători şi carii ţin samă numai de cîteva întâmplări ajunse la iveală, vor zice că asemenea rele sînt foarte rari. Dar nime nu poate fi aşâ de orb ca să zică că aceste rele nu sînt. E prea dovedit că puterea bărbatului nu poate fi micşurată cî-tă vreme stă în picioare. Căci această putere nu e dată numai bărbaţilor buni şi omenoşi, ci tuturor reilor şi tuturor netrebnicilor. Legea robiei în căsătorie nu se potriveşte nici de feliu cu celelalte legi. In căsătorie e singurul loc unde o fiinţă omenească în toate simţirile, e supusă la gustul şi puterea altuea, crezîn-du-şe că acesta va înţrebuinţâ toată puterea numai pentru binele fiinţei supuse. Azi nu mai sînt alţi robi, de cît stăpînele fiecărei gospodării. Mulţi nu vroesc să înţeleagă că neegalitatea bărbatului şi a femeei n’are nici un drept să maî fie; iei vroesc să ştie ce folos ar fi din nimicirea iei. Folosul ar fi că această chestiune ar fi regulată după dreptate şi nu cum e azi. Toate aplăeările iubire! de sine, nedreapta îngînfare de sine, care stăpîneşte omenirea, îşi ah rădăcinele în organizarea socială de azi. Judecaţi ce cugetă un băiat care ajunge mare cu credinţa că iei — 414 măcar că n’a făcut nemică bun, ba poate e chiar retir un dobitoc, totuşi prin naştere numai, prin aceea că e bărbat e maî mare peste jumătate din omenire, fără ■vre-o deosebire, cu toate că poate să întîlnească, în fie care zi femei carile să fie mult maî deştepte şi maî bune de cît dînsul. Se poate întîmplă ca de multe ori să meargă după poveţele unei femei; şi atunci dacă e prost, tot crede că femeea nu-i este aşa de cuminte şi cu atîta judecată ca dînsul; iear dacă nu-i prost, e încă maî reu, căci cunoaşte superioritatea femeeî, şi totuşi crede că are drept să î poruncească, iear iea trebue să asculte. Ce lucrare va face această putere asupra caracterului săli ? Băeţiî de timpuriu încep a se crede superiori fetelor; tînărul începe de vreine a se simţi superior mamei, şi a crede că trebue numai să o cruţe fără a-i purta respect cu adevărat; în iei se naşte un sentiment ca de sultan pentru femeea pe care o primeşte la cinstea dea trăi cu dînsul. Oare toate acestea nu strică pe bărbat şi ca om şi ca membru al societâ-ţeî? E tocmai acelaşi lucru ea şi cu regii şi cu nobilii cariî se cred maî pe sus de ceîalalţî oameni numai din pricina naştere!. Raportul intre femee şi bărbat e ace-laşî ca între senior şi vasal, cu deosebire că femeea trebue să aibă maî multă ascultare cătră bărbat de cît vasalul cătră senior. Poate că prin aceasta supusul se face maî bun ori maî reti, dar stăpînul de sigur să în-reutăţeşte prin aceea că priveşte pe ceialalţî maî jos de cît pe sine, orî că se vede stăpîn pe nişte fiinţe tot aşa ca şi dînsul fără să fie prin ce vă demn de aceasta, numai, cum zice Figaro curat prin aceea că şi-a dat osteneala să se nască. _ Puţini sînt oameniî cariî să recunoască că nu li se eu-vin privilegiile de cari se bucură. Cel maî mulţi sînt plini de îngîmfare, şi se îmgîmfează nu de faptele lor ci de nişte lucruri datorite întîmplăreî. Cel cu carac-, ter bun, văzîndu-se stăpînî asupra unul sex, şi avînd toată puterea asupra unul membru al acestuia, caută a — 415 — fi cît maî buni şi cît maî blînzî; pe cînd eeî mal mulţi se deprind ’unii pe alţii a fi cît maî nesuferiţi şi cît maî obraznici. Uniî îşî stăpînesc asemenea purtare cu semeniî lor de frică, dar vor descărcâ toată ciuda pe o bieată femee obijduită de toţi. Tirăniea care să află azi în familie are de sigur o lucrare foarte strîcă-cioasă, asupra caracterelor aşâ că nicî ne putem închipui cîtă binefacere ar aduce omenireî nemicirea ieî. Orî ce ar face educaţiea şi civilizaţiea, pentru a înlocui puterea cu dreptatea, va fi în zădar cîtă vreme ce-tăţuea duşmană va stă în picioare. Pănă cînd înse dreptul celuî maî tare asupra celuî maî slab va fi chiar în inima societăţeî, vom avea lupte înverşunate şi greii vor recunoaşte toţi că cel slab ar aceleaşi drepturi ca şi cel tare. Un alt folos ar fi că numărul oamenilor de ştiinţă şi al tuturor celor capabilî de a face fericirea omenireî ar fi îndoită. E adevărat că această jumătate chiar azi nu e cu totul pierdută, căci o mare parte ieste şi va fi folositoare prin direguirea gospodăriei. Va fi o mare creştere în sfera înteligenţeî cînd numărul celor ce ieîi parte va fi îndoit cînd concurenţa va fi mult mai întinsă. Sentimentul moral al femeeî va fi mult maî înaintat cînd şi iea va avea slobozeniea de a alege cariera ce va voi fără să o vadă menită de mal înnainte de societate. Nu numaî că ar creşte numărul persoanelor cu talent, dar părerea femeilor ar avea o înfluenţă maî bună asupra bărbaţilor; pe cînd au acuma o influenţă prea mare asupra sentimentelor şi credinţelor bărbăteşti. Zic maî bună şi nu maî mare, căcî-înfluinţa generală a femeilor asupra opiniilor a fost foarte mare cel puţin de cînd ne aminteşte istoriea. Inriurirea mamelor asupra caracterelor copiilor şi dorinţa tinerilor de a avea trecere înnaintea femeilor e cunoscut de mult că a avut o mare înriurire asupra formărei caracterelor. Ceî maî aprigî apărători aipăceî ad fost a- — 416 — cei cari sufereaîi mai mult din pricina silniciilor. Femeile an lucrat foarte mult pentru a aduce* pe bărbaţi la religiunea creştină, care ierâ femeei mult maîpriin-cioasă. Părerea femeei a avut mare înriurire asupra însuşirilor pe cari iea nu le avea, dar căuta a le face să fie în sprijinitoriul iei. Curajul militar a fost de multe orî insuflat de cătră femei. Tot prin înriurirea femeei s’a născut spiritul cavaleriei, a cărei caracter ierâ de a uni cel mal mare curaj în lupte cu nişte însuşiri cu totul deosebite, ca, blîndeţa, mila, apărarea claselor apăsate şi fără apărare, o supunere cătră femee şi un cult pentru sexul iei, care se deosebea de celelalte fiinţî slabe prin resplătirea ce putea de bună samă să dee celui pe care îl credea că o merită. Ca-veleriea e drept că remase departe de ceea ce trebuea să fie, dar totuşi e o dovadă însemnată de o încercare cătră bine în o societate fo arte înnapoeată. Dacă ar fi ca femeile să remîe în starea de supunere în care se află, ar trebui de plîns că a pierit cavalerismul. Dar după schimbările întîmplate azi în omenire, trebuea numai de cît ca un alt ideal de moralitate cu totul deosebit se înlocuească idealul cavaleriei. Azi înfluinţa morală a femeei e destul de mare măcar că nu pare aşa vădită. Dorinţa bărbaţilor de a străluci în ochii femeelor, daîi acestora mare putere asupra sentimentelor şi păstrează oare cum idealul cavaleresc. Cu educaţiunea ce să dă azi femieî, ’i se des-voltă foarte puţin şi mai nici de feliti. sentimentele de umanitate mai înalte şi cari cer mai multă tărie de caracter şi mai multe jertfe. De cînd femeile aii început a da oare care întindere lucrărilor lor, se însamna mai cu samă în ura pentru resboiti, şi în gustul pentru filantropie, provenit mai adesa din credinţa religioasă; din nefericire înse filan-tropiea, e maî mult stricătoare omenirei de cît folositoare. Pomana înjoseşte pe cel ce o primeşte 5 îl face — 417 să atîrne de cineva, îl depriude ca alţii să se îngriiâ-scă de dînsul; lucru peste măsură de stricătorii!. Femeile se mărginesc a da ajutoare fără a căuta să stârpească pricinile cari fac sărăciea. Dar femeea cum e crescută azi nu poate preţui neatîrnarea, iea atîrnă totdeauna de cineva, iea ie menită a primi tot de la alţii; pentru ce dar ceea ce e bun pentru dînsa n’ar fi bun şi pentru alţii? Ieî nu i se arată binele de cît sub o singură formă, adecă primindu-1 de la un superior. Iea uită chiar că săracii slnt relativ liberi, pe cînd iea nu e, că dacă li se dă, cele trebuitoare fără să le cîştige, iei nu mai sînt nevoiţi a le cîştigâ, că toată lumea nu poate fi ajutată ; trebue ca oamenii să se deprindă a se îngriji singuri şi unică milostenie adevărată e aceea care ajută pe oameni a se ajuta singuri, dacă nu sînt nevolnici. Acestea ne arată cît folos s’ar aduce societăţeî prin <) educaţie mai înnaltă şi prin o cunoştinţă practică ce sar da femeei. Dar folosul ar fi mult mai mare prin influenţa c© fie care femee are în familie. Se zice că mulţi bărbaţi sînt cinstiţi şi de treabă numai din pricina femeei şi a copiilor. Aşa ieste în adevăr pentru _ cei ce sînt mai mult slabi de cît rei • şi această influinţă ar fi păstrată şi încă întărită prin egalitatea femeei; prin robiea femeei din contra e slăbită din pricina despreţului ce bărbaţii simţesc totdeauna pentru cei ce le sînt, supuşi. Rîdicîndu-ne pe scara socială întîlnim lucruri cu totul deosebite. Influinţă femeei împiedecă pe bărbat de a cădea mai jos de cît cere părerea generală a celorlalţi, dar împiedecă de a se nrca mal sus. JFemeea ieste aprigă ajutoare a opiniei vulgare. Un bărbat însurat cu o femee mal puţin inteligentă de cit dînsul^ are de tîrît^ după dînsul o ghiulea, f încă ceva mal reu are de învins o piedică ori de cîte ort vo-*Şte a fi mai detreabă de cît cere opiniea publică. E cu neputinţă, pentru un bărbat ferecat astfeliu, de a se 32 — 418 — rîdicâ la o virtute mal innaltă. Dacă iei nu e de aceeaşi părere cu mulţimea, dacă vede nişte adevăruri pe cari iea nu le recunoaşte încă, sau dacă voeşte a recunoaşte prin fapte nişte principii pe carile alţii le recunosc numai cu vorba, şi dacă mai voeşte a-şi regula vieaţa mal conştiincios de cit ceialalţi oameni, găseşte î» însurătoarei piedeca cea mai jalnică; dacă nu se întîmplâ ca şi fe~ meea lui să aibă o părere mai înnaltâ de cît cea comună. (Sfîrşit în numărul viitoriu). Sofiea Nădejde. Ţiganul la vie. Anecdotă populară. BCU Cluj / Central University Library Cluj Un ţigan odată auzind prin lume, Cit de bună-I poama, s’a pornit anume Să mînînce poamă, şi s’a dus la vie Unde dînd de frunze, haî cu lăcomie începu să ’mbuce, de credeai că-I miere Că-ţi ieră şi ’n grijă că s’ar înneca Cu-aşâ poftă mare cum le ’nfuleca ' Se umflase acuma, ierâ plin ţifoae Nu putea sărmanul, batir să se ’ndoae Cînd câtînd prin frunze mal băgă de samă Că ieratt şi struguri copţi, frumoşi de poamă. Şi ’ncepu să guste, dar atuncea ieată Şi vieritt ’n faţâ-I numai ce s’aratâ Şi ’ncepu de-odată cu ne pus în masa Şi cu-o scurtătură, ştii, cam cioturoasă Să-l măsoare ’n voe, şi la măsurat Tot cu scurtătura şi ’n lungiş şi ’n lat. I-a cărat în voie cum şi cît a vrut Pîntece din coaste maî că i-a făcut. Deci de-atîta cinste cît a căpătat Zice că ţiganul ar fi leşinat, ' — 419 — Iar vieriu ’n urmă, mal aşa sub sară II dădu din vie peste gard afară. Astfelitt zice lumea ca s’ar fi ’ntîmplat Dar ţiganul ieată ce spunea prin sat: tM’am pornit şi ieQ la vie „Cam sub sară la chindie „Şi îndată ce-am ajuns „Subt o tufă m’am ascuns, „Şi ’ncepuî să ’nghit la vie „Sâ-ml ajungă şi sâ-mî fie.. . „Dar din tufe, hop de-odatâ „Şi vieriul mi s’aratâ „Cam cu gîndul să mă bată. „D’apol ieti de feliul mieii „Zdravîn, tare cît un leii „I-am zis: „Vezi, gîndeşte bine „C'apoî întgj ’n cîrd cu mine. „De mi-ai pune mîna’n chică „Iea cu dinţii de opincă „De gurguiu te-aşî apuca „Şi le-aşi roade ’n faţa ta. „De mi-aî pune mîna în barbă „leu cu dinţii prind de iearbă „Şi ţi-o zmulg, cum nici gîndeştî „Să n’aî ce să mal coseşti. „Iar de nu, şi nu m’asculţî „Teii te las, să ştii deseulţ „Şi de earbă păgubaş „Dacă ’n pace nu mă laşi. „Dar romînul îndrăcit „Parcă nici n’a auzit; „Cît i-am spus şi i-am tocat „Nici în samă n’a băgat. „La zurbavâ s’a ’ntârtat „Şi-a păţit cum i-am cîntat „D’apol cine-I vinovat „Ta pe-un om l’am învăţat. „Numai nu m’a ascultat. . . „Făr de iearbă l’am lăsat „Şi opinca i-am mîncat. 420 „Ba să vezi, ce nebunie... „A sărit la bătălie „Şi ’ncepurâm amîndol „Să ne batem între noi. „Ne buşam şi ne trînteam „Inse ietl îl dovedeam, „Cînd desubtu-I nemeream „Cînd de-asupră-ml îl zăream. „Cît e vorba de bâtae „Doamne ce mal hărmâlae „Cînd gîndeştî, să dai, în minte, „Iei te iea pe dinnainte „Şi de-odată te pâlăşte „Unde apucă, nici gîndeşte „Cînd socoţl că ţi-a venit „Rîndul tău, te-a şi cîrpit. „Luptă ’n parte se numeşte ' „Cînd tu vral, iei te păleşte ? BCU Cluj / Central University Library Cluj „Tot aşa ne-am tot luptat „Până cînd m’am săturat; „Iar la urmă m’am culcat „După ce l’am alungat. „Ş’apol ce va fi făcut „Cum ierâ aşk bătut „Nu ştiu, dar cînd m’am sculat „Am văzut şi m’am mierat. „Iei de mine ’nfricoşat „Din loc viea şi-a mutat. „Deci luâî şi ietl o dată „IJn butuc uscat de pieatră, „Peste gard l’am asvîrlit „Drept întrînsu-am nemerit „Şi să vezi, cum l’am lovit. „In călcâiu după ureche „Două coaste-am rupt pâreche. „Iar la anul cînd treceam „Pe-acolo de-abiea mergeam, „Mirosea precum socot „Chiar a mort, a mort de tot... 421 — „Iar acolo cine ştie „De-a mal creşte iarbă-’n vie. Th. D. Speranţă. Romeo şi lulietta traducere de E. Turbur. Craiova 1882. D-l E. Turbur zice în prefaţa D-sale: „Traducti-«unile ndstre, din