COLUMNA LUI TRAIAN
SEPTEMBRE 1876
Istoria. — Linguistica. — Literatura poporana.
Din causa călătoriei sale la Cracovia, d. Hasdeu n a luat parte la numeral de faţă.
Dela numeral viitor, se va începe publicarea preţid-selor resultate ale acestei călătorie, în care d. Hasdeu a reuşit a descoperi tbte documentele inedite, relative la istoria romană, din vechiul Archiv Regesc cil Poloniei.
STUDIE CRITICE ASUPRA CRONICELOR ROMANE
i
CUM SÎNT PUBLICATE CRONICELE ROMÂNE
§ 1.
Cel mal sigur şi temeinic isvor al istoriei ori-cărui popor sînt documentele şi cronicele. Fără studiul acestora, istoria în adevăratul simţ ar fi imposibilă. Rod al fantasiei, în loc de a ne hrăni cu pănea adevărului, ea nu ne-ar da decăt deşertul şi amăgirea. De aceia popdrele fără cronice şi documente nu aii nici istoria lor, şi popdrele fără istoriă nu sînt naţiuni.
Acest adevăr de o simplicitate atăt de mare: importanţa cronicelor pentru sciinţa istorică, a fost mult timp nesocotit de însăşi poporele cele mai culte, ca Anglia, Francia, Germania. Literatura istorică a acestor naţiuni începe deja de sînt mai bine patru vecurl; s’afl scris mii de volume peste mii de foliante; generaţiunl întregi şi-aii sleit forţele intelectuale şi materiale... şi abia cu crepusculul acestui secol se putu câştiga o vedere mal raţionabilă în istoriă. Causa nu era nici lipsa cunoscinţelor, nici sărăcia devotamentului, nici neîndestula seriositate a scriitorilor, ci numai lipsa
www.dacoromanica.ro
386	TOCILESC U
de metodă. El începură cu cela-ce trebuia să finescă, clădind pre de timpuriii sisteme istorice. înainte de a cerceta, corige, compara şi commenta analiştii şi documentele, se mulţămiră a lua de basă o singură cronică după întămplare, a o explica atăt cât se pricepeail, a zidi apoi un edificii! întreg ce de temeifi avea : false lecjiunî, arbitrare cominentare, proprie vi-sărie, Iar de acoperiş—un lanţ, de vorbe înflorite. Publicul cititor primla cu nesaţiu asemeni scrieri; erorile prindeatl rădăcină, trecând ca verităţi de uediscutat; şi rarele spirite critice, venind a smulge vălul întunereculul, trebuiră a’şl perde jumătate din forţele lor, nu cu adevăruri a înavuţi sciinţa, ci de neadevăruri a o curăţa. Se scie că pentru cea din urmă lucrare mult mal însemnată erudiţiune şi putere de judecată se cere, decăt pentru cea d’întăiîî.
Ce era istoria romană înainte de Niebuhr? O literatură bogată, în diferite limbi europene, numerând într’însa învăţaţi şi omeni de genii! ca Cluver, Bocbart, Perizonius, Yico, Louis de Beaufort, Montesquieu... şi cu tdte acestea ea nu merita numele de istoria. O ţesătură de fabule crescută din vec în vec, însufleţită de idei modeme, clopăcită şi schinomosită după vederile fie-cârul autor. Cu Niebuhr se ’ncepe sciinţa istoriei romane, pentru că Niebuhr este cel d’întăiîî care se ’ndreptă la isvore chiar, le despică, analisă, căntăresce, scoţend adevărul din grosul nomol al fabulei şi al fantasiei în care era învălit... Am pute încă pico mal departe, fără temă de erore, că Germanii sînt fundatorii adevăratei sciinţe istorice. Nu veţi întămpina, este adevărat, în scrierile lor acea mlădiare a frasel, nobleţă a cugetării, acel farmec care te atrage şi te încântă la citirea măiestritelor pene francese, italiano, spaniole, acele tablouri pline de viaţă şi emoţiune; înse în schimbul acestora veţi găsi tot-d’a-una fapte noue, adevăruri descoperite prin trudă şi pătrundere, lumine culese chiar dela is-vdrele primitive şi exprese simplu, dar lămurit, şi noi unii credem că a-cestea preţuesc şi folosesc în realitate, Iar nu frasa...
Ce era istoria Franciel înainte de Thierry ? Nisce compilaţiunî neexacte, fără adevăr şi culore; anuale domestice ale familiei domnitdre; un fel de teatru de marionete, unde numai regii apar pe scenă, schelete însă fără aer de viaţă, umbre fără culore. «S’ar pute pice—observă Thierry (Lettres sur l’histoire de France, Paris 1842, p. 21)—că este acelaşi om tot-d’a-una, şi că printr’un fel de metempsicosă acelaşi suflet a trecut, la fie-ce schimbare de domniă, dintr’un corp într’altul.» Viţiul de metodă se stre-
www.dacaromamca.ro
r
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE	387
cura din generaţiune în generaţi une. Fie-care autor nod ce renta, socotind istoria ca şi găsită, fundată, în loc d’a aduce vre-o veritate nouă, vr’un mod de vedere diferit, schimba frasa numai, purifica stilul, şi totul era făcut. Thierry este cel d’întăiii care însufleţesce istoria Franciel, chemând lâ viaţă masa naţiunii întregi, provinciele, oraşele, cu aspiraţiunile şi trebuinţele lor, cu interesele şi patimele lor, ast-fel cum trebue să fie adevărata istoriă a unui popor; pentru că el este cel d’întăiti care se în-torce la făntânele originale, la cronice, lăsate în pulberea uitării de predecesorii sei.
Dacă acum, cu aceste pilde întăriţi, pe cari le-am pute înzecit îmmulţi? ne ’ntorcem privirile cătră literatura română, prima firescă întrebare va fi de sigur aceia : avem o istoria naţională ? Cestiunea pentru mulţi pote să nu presinte nici un interes. într’o societate ca a nostră, unde totul se preface pe fie-ce ţi, unde instituţiunile şi legile de aţi pot printr’o subită convulsiune politică da loc altora de mâini, unde nemic pare a ne lega de acel trecut pe care unit îl despreţuim fără a’l cundsce, alţii îl hulim fără a’l înţelege îndestul; într’o societate încă, unde omenii politici, guvernanţi, legiuitori, administratori, se socotesc scutiţi de un studitt care le-ar costa veghiări şi strădanii şi se simt satisfăcuţi de a lor nesciinţă, ce interes ar mal pute presinta ore istoria naţională?! Nu este dar de mirare a găsi în o parte influentă a societăţii ndstre atăt de puţin patriotism, lipsă de tăriă, nesiguranţă în opiniunl şi principie, desnădăjduire de dînşii şi de ţera lor.
îmi place a aduce aci cuvintele unui mare bărbat de Stat român, a cărui viaţă n’a fost şi nu este închinată decăt studiului istoriei naţionale, dragostei de patriă şi rîvnei binelui obştesc :
«Nădăjduesc, ţicea d. Cogălniceanu la 1852, că prin publicarea cronicelor Moldaviei contribuind la desvoltarea patriotismului, voiri contribui tot-o-dată şi la părăsirea utopiilor care pe mulţi ari înşelat pănă acum, făcendu-i a crede că triumful naţionalităţii stă în măsuri silnice, când aceste, am deplină convicţiă, nu pot decăt a o perde sari cel puţin a o compromite. Ţera nostră nu prin grabnice şi sgomotose schimbări se pote ridica. Reformele blânde şi graduale, îmbunătăţirile seridse, respâudirea instrucţiei publice, respectarea dreptului tuturor claselor, îndreptarea moravurilor în familii, întărirea, statornicirea şi respectarea puterii ocărmui-tdre ca organ a legii, acestea sînt singurele elemente de regeneraţiă pen-
www.dacaramamca.io
388
TOCILESCU
tru noi. Ori-ce schimbare silnică-, ori-ce prefacere năprasnic;!, nu pot să ne fie decăt fatale.» 1
Studiul istorie! naţionale pote că ne-ar măntui şi reîntineri, lumină şi îndreptă. Ceîa-ce vedem înaintea nostră petrecându-se pe fie-care c]i, fră-măntările năuntrice,' năzuinţele de neatârnare, lipsele şi nevoile 'claselor sociale, nădejdile şi dorinţele ndstre ca naţiune, le-a avut nu o-dată şi străbuni! noştri şi — dacă nu cu mal multă înţelepciune şi simţ de propria conservare—dar cu ma! mare tăriă şi cu răgi ti s’ati şi opintit a le făptui.
Unde este însă acea istoria, care să reproducă cu exactitate ideile, sentimentele , moravurile celor car! ne-ait preces şi ne-aiî pregătit destinul nostru ? acea istoriă care să arate şirul întâmplărilor ce afi hotărît caracterul acestui popor, legătura spiritului seu cu spiritul general şi sorta vieţe! sale, prin care a dobândit acel caracter şi acea treptă în lumea cul-ture! ? Acea istoriă nu există încă; ea stă îngropată în pulberea bibliote-celor, în întunerecul arcliivelor, în cronice şi documente. Ce!a-ce ni s’a dat pănă acum ca istoriă — cu una sad doă excepţiun! parţiale—se pote caracterisa în doă cuvinte : cea ma! mare neexactitate cronologică cu cea mal mare posibilă falsitate istorică. De pe înălţimea catedrelor universitare de «istoriă şi literatură», de pe tribunele Ateneurilor, prin fruntea revistelor literare, în cărţi de scdlă sub pomposul titlu: Istoriă a Românilor , s’afi susţinut şi se susţin ca fapte istorice : cele mal lipsite de ori-ce scănteiă de adevăr afirmaţiunî, fără nici un proceded de raţionamente, fără invocarea vre-une! făntâne, pe simpla fantasiă a autorului.
O declarăm astăţjl, spre a servi pentru trecutele ca şi pentru viitorele ndstre studie, că păstrăm deosebită stimă orl-cărul Român care portă pena în mână şi se năzuesce cu literatura şi sciinţa. Acesta însă nu ne va îm-pedeca nicl-odată de a nu spune adevărul, fără părtonire, fără considera-ţiunl personale, căci prima datoriă a orl-cărul spirit serios este de a combate cela-ce crede el că nu este couform cu veritatea. Istoria, ca ori-ce sciinţă, îşi are erorile, opinmnile şi adevărurile sale. Să gonim pre cele d’întăid fără milă; să privim pre cele d’al doilea cu băgare de seină; să admitem pre cele d’al treilea numai atunci, când destule argumente fac din cela-ce este verisimil — sigur.
In (jitia când profesori universitari de «istoriă şi literatură» — pentru a nu da decât căte-va exemple — afirmară cmncă principii Bulgariei Lctopisitele Tern Moldovei, t. I, Iaşii, 1852, prefaţă V.
www.dacoromamca.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
389
lor: Isperich(laGreciAsparach 640 — 700), Tervel (TeppâXrjc 700—720), Kormisos (KopjţÂoto? 753 — 760) clin familia Ukll, Teleţ (T$XetCv]<; 760 până la 763) din familia Ugain, JBajan (764), Tochtu (764— 768)> Umăr (768 — 774) tot din familia Uliii, Cerig numit şi Telerig (774 până la 777), Kardam (777), Pagan, Gămpagan, Omortag sad Morta-gon etc., barbarii barbarilor, neuşî Bulgari, ale căror numi nu sînt nici slave 1, ci’şî găsesc analogiă numai în limbele asiatice — au fost de naţiune Română 2; când mat departe asigurară cumcă : apostolii slavi Metodici şi Constantin, traducătorii Evangeliel şi al celor-l’alte cărţi bisericesc! în limba slavonă, fură Iarăşi Români3; că Ulphila (Wulfila), e-piscopul Got, autorul alfabetului gotic, traducătorul vecinului şi noului Testament în limba gotică, tot de origine Română fuse; în fine, că atâţia Bulgari atâţia Slavi, atâţia Goţi, Români şi numai Români de viţă aii
O Veţi! lista principilor bulgari clin cele mai vechi timpuri pană la 765 la A. Popor, OsşopX \'pON0rpA(|>OBX pycCKOli pE,\AKl(m. Moskva 1866,1, —25.—Hilferding, G 0 E p A111E CO'IMHEIliîî I. 20. — Cf. extracte din Bizantini la Stritter, Memoriae populorum e script. hist. Byz. t. II (Petersburg 1774] 550 sqq. (Nikeplioros 815. Teophanes 817 şi alţii).—Safarik, Sebrane spisy II. 180 sq.
(!j Broşura : Dacă fapt ele naţionali înainte ele 1630 sînt numai instinctive sau de con-ştiinţă şi raţionali, Bucur., 1859, in-16, p. 20—21 : «Trecerea la domnia Romano-Bulgară «încă din secii! 7 şi 8 a Românilor Bacianus (!) (642—668), Tertielis, Cornesius (sie) (714— «715), Telerius (762), Paganus (762 — 764), Umarusu (764 — 765), Baianus, Campaganus «(765), Telerieus (774—777), Cardamus etc. (791—796)... sunt atâtea doveij! eclatante (!) de «intensitatea la care ora consciinţa naţionale a Românilor!»
(8) Ibid.: «Creştinarea apoi la 860 (veij! Simionu Logothetap. 440, ve(l!Zonara—Leonu Gra-«maticql—p. 460, Contimiatoru Constantini p. 101 etc.) a regelui Bogore (Miliail) prin influenţa ce escreita cultura artistică română (Metodiu)... sunt atâtea clovecji eclatante de in-*iensitatea la care era consciinţa naţionale a .Românilor.»—Tntr’alte opere, acelaş autor : «Metodiu şi Cirila erau Român!»... «graţia Românilor Metodiu şi Ciril».—Pentru că nu este manual de istoria pentru scole care să nu repete într’o glăsuire asemeni năluciri, să no oprim puţin a le considera de aprope : « Creştinarea regelui Bogore prin influenţa culturei artistice române (Metodiu)» şi:—«Veţi! Simion Logotheta p. 440»! Deschidem pre Logofătul Simion, şi el ce ne spune? Nimic alt decât că: un Grec anumeMethodios a zugrăvit pentru principele Bulgar Bogoris, caro deja mai înainte se botezase, o icona ce representa Ultima Judecată-Atâta tot! Dec! ccă un simplu zugrav de naţiune grec identificat cu Apostolul slavon Metodiu şi dăruit cu naţionalitatea de Bomăn! De aci apoi descoperirea «unei cul-ture artistice române» pe la ani! 860 după Chr., ajunsă la aşa grad de desvoltare, că fura nu numai inimile celor maî selbatecî omeni, dar încă Îî şi întorcea la creştinism ! Acesta apoi este una «din atâtea doveşlî eclatante de intensitatea la care era consciinţa naţionale a Româuiloru»!! Şi în fine, tote acestea — să nu se uite — pe temeiul luî «Simion Logotheta p. 440» ! — Că botesarea principelui bulgar Boris nu are nici decum a face : nici cu icona zugravului Metodiu, nici cu intervenirca Apostolului Slav Metodiu, car! aceste doă persone din urmă sînt cu totul diferite una de alta, ve<Jî Golubinski, KpATKilI 0'IEpKX HCTOplH lipABOCAAKHRIYX IţEpKBElî EQAlb CEpE. pyMh.1 NCH0H (Isto-
www.dacaramamca.ro
390
TOCILESCU
fost1, — istoria fitcea cel mai cumplit di vor ţiu cu veritatea, se scobora la o treptă mal jos decât basmul, şi scutimeutul patriotic îşi găsla cel mal teribil biclu şi cel mal sarcastic rîs!!!...
Sît se iea tbte manualele de istoria româna cari se predeză în scolî, de-la clasele primare pînâ la universitate; sa se compare unele cu altele, şi sa ni se spună, daca se va găsi în tote acestea : un rînd măcar despre in-stituţiunile, legile, obiceiurile, costumele, impositele, organisaţiunea sociala şi politica a naţiunii în decursul vdcurilor; şi daca chiar ce se va găsi este justificat prin acte, isvore contimporane, probe, iar nu prin imaginaţiune. Sa se compare mal departe însăşi cronologia Domnilor români, şi se va constata ca fie-carc carte de istoria îşi are sistema sa propria; acelaşi persona istorica se plimbă din deciml în deciml de ani, cate o-data chiar secol!, se meiamorfosâ când într’o persona, când într’alta, ca Proteul antic, — er în fond tote manualele nu fac decât a contrazice documentele şi isvorele contimpurane !...
tiu Bisericeî Bulgare, Serbo şi Române) Moskva, 1871, 22—27, 225—249; şi Ginzcl, Gcsch. cler Slaioenapostel, Leitmeritz, 1857, p. 38. •- Acelaşi profesor şi istoric român maî invocă între «probele cele mat eclatante de intensitatea consciinţeî naţionale a Românilor» şi faptul că ; principele bulgar Boris după creştinarea sa cere dela Roma preoţi latini, iar nu pri-mesce dela Constantinopole preoţi greci! Deşi asemeni opiniunî nu merită a fi combătute, vom spune numai că : Boris, voind independinţa Bisericeî bulgare, pe care Grecii o refusau cu tăria, neîngăduindu-î a ave met chiar un singur episcop propriu, trimise la 866 o depu-taţiune în Roma la Papa Nicolae I cu 106 cestiunî, între cart era şi acesta destul de naivă : dacă le este permis şi pe viitor Bulgarilor, ca nisce creştini ce aii devenit, să maî porte şalvari (femoralia). El ceru încă dela Papa a-î trimite' ca Mitropolit pe Episcopul Formosus. Hadrian II Insă, succesorul papeî Nicolae (f 13 noemb. 867), refusâ a le da nu numaî pe acesta, dar şi pe diaconul Marinus, şi 1^ trimise la 869 pe Arhiepiscopul Silvestru. Boris mâniat îl pune pe gonă şi se ’ntorce iarăşî la Patriarcul Constantinopolitan, de unde în 870 primi Mitropolit şi Episcopî. (VeŞî Golubinski 27 — 33, Drinov, Istoria Bisericeî Bulgare 18—27). Acum ce are a face Eomâniî în cestiunea de faţă si unde se află acea probă eclatantă despre consciinţa lor naţională, lăsăm cititorilor sarcina a respunde... Noî vom exclama numaî : Oh ! Musă a poesieî !... Oh! Patriotism!...
(l) Acelaşî autor în Patria Pomană, Bucurescî, 1868, in-8, p. 19 : «Procederea încă din «timpul domnieî Goţilor în Dacia, a Episcopului român Ulfila, carele ocupat d’a da Goţilor «din patria sa o grafia în care să le traducă cărţile Bisericesc! (care va să $ică Româniî din «Dacia le aveau în latinesce), le dă un alfabet compus din runiee şi din litere grece, era nu «latine, ceea-ce de sigur ar fi făcut Ulfila deeă în limba română, limba sa, erau deja trecute «aceste caractere latine». Admirabil!... Veţlî despre Ulfilas : prefaţa luî Iaceb Grimm la Schulze, Gotlnsches Glossar, Magdeburg 1848;—GeschichtlichelSinleitung de H. F. Mass-mann, Ulfilas, Bie lieiligen Schriften in Gotliischer Sprache, Stutgart 1857; Ulfilas, edit-Gaugengigl, Passau 1853; Waitz, Ueb. cl. Leben u. d. Lehre cl. Ulfilas, Hann. 1840, etc.— Despre alfabetul gotic şi grec, veşlî : Kirchhoff, Bas gothische Bunenalpliabet, Berlin 1854, şi Studien zur Geschichte des griechischen Alphabets, Berlin, 1863, in-4.
www.dacoromamca.ro
STUDIE ASUPllA CRONICELOR ROMÂNE
391
Roluri peste roluri de tineri de 20 de ani şi mal bine, cari trec prin scoli, se hrănesc cu asemeni neadevăruri, şi erdrea se scurge cu dînşiî şi se tornă în bronz în societate.
Conclusiunea este dară că nu avem încă o istoria naţională, ci o istoria fără critică, care grămădesce faptele ast-fel cum le află fără nict-o legătură, care nu conţine nici a doua-decea parte din ce trebue şi din ce ar pute să conţină, care umple lacunele cu ipotese forţate şi tot solul de fantasie; în care chiar unele evenimente ce raporteză—deşi adevărate în sine — dară prin spiritul de a conchide refl, prin necunoscinţa totului în istoriă, prin vederi absolut parţiale şi arbitrare, chiar acele fapte adevărate dobăndesc o explicaţiune greşită, născendu-se în acest chip o ţesătură do neadevăruri şi adevăruri, pe care cititorului comun, cel care nu pete consulta isvorele, îl este ca şi cu neputinţă de a distinge unele de altele.
Un singur mijloc ne române numai de a eşi din acest chaos, din acdstă stare intelectuală imposibilă şi vătămătore : acela de a ne reîntorce la făntâne originale, la documente, inscripţiunî, cronice, şi a le utilisa serios, critic, cu penetraţiune şi iubire a adevărului. Âcestă reformă în stu-diele istorice, inaugurată la noi mal ales de trei bărbaţi de sciinţă: dd. Co-gălniceanu, Hasdefl şi Odobescu, primul în cronice, cel d’al doilea în istoria propriii cjisă şi cel d’al treilea în archeologiă — trebuesce urmată cu stăruinţă, rîvnă şi jertfire de cătră generaţiunea tînără, care se devotdză la asemeni studie, pentru că : istoria nu pote fi rodul unul singur om, nici chiar al unei singure generaţiunl, ci reclamă silinţele constante a mal multor vecurî, cunoştinţe şi cercetări multiple şi în tote direcţiunile.
§ 2.
. Avem noi însă destule documente şi cronice, şi sînt acestea publicate în condiţiuuile necesare spre a pute servi uueî istorie pragmatice, care tot-d’a-una e determinată şi circumscrisă prin calitatea internă a aualelor şi celor-alte făntâne 1
în ce privesce documentele, nu ne vom ocupa aci.1
Cronicele mal însemnate ce s’afl dat pănă acum la lumină se reduc la urinătorele :
(l) Trimitem pe cetitor la studiele nostre : Critica în Revista Istorică a Archivelor României, in «Jiarul Românul, 1875 trei numeri dela 10 —■ 12 octobr.; şi: Iarăşi critica şi Direcţiunea Archivelor Statului, tot în Românul, anul 1876, doî numeri din 28 şi 29 april.
www.dacarcmaoica.ro
892
TOCILE SCŢ
10 Letopiseţele Tern Moldovei, publicate pentru întăiasi dată de M. Kogălniceanu, 3 volume, Iassi 1845 —1852.
2°. a) Istoriile Domnilor Ţeril RomânescI, scrise.de Oonst. Căpitanul;
b)	Istoria Ţeril RomânescI dela 1689 — 1700, de marele logofăt Radu Grecenu;
c)	Cronica ţeril Moldovei dela 1662 —1730, de Mustea Diac;
d)	Cronica Ţeril RomănescI, de Radu Popescu;
e)	Istoria Ţeril RomânescI de când aii descălecat Românii, de mal mulţi anonimi; şi
f)	Istoria Ţdril RomânescI dela anii 1686 înedeo, continuată de un a-nonim.
Tote aceste şese cronice au vedut lumina în Magazin istoric pentru Dacia- de A. T. Laurian şi N. Bălcescu, 5 volume, BucurescI 1845-1847.
3° a) Istoria Moldo-Ronuiniei, manuscrise vechi pe limba română, găsite în Sf. mănăstiri Coz ia şi ŞerbănescI; şi
b)	Istoria Ţării RomânescI, vechili manuscript aflat în oraşul Kişiuâil de Ierodiacon Daniil; 2 volume in-8, BucurescI 1858-1859, publicate de d. Librar G. Ioanide.
4°. Cronica putnenă, descoperită de d. Hasdeil intr’o traducţiune polonă şi tipărită în Arhiva istorică, III, 5-34.
5°. Descrierea Moldovei si a Ţeril Romănescî in trei cânturi, în versuri polone de cronicarul Miron Costin, publicată tot de d. Hasdeil, Arhiva ist., I, 1, 159-172.
6°. Cronograful Ţeril Romănescî dela 1764 până la 1815 scris de Dionisie Eclisiarcul la anul 1814, publicat de d. A. Papiil llarian în Tesaur de monumente istorice, II, 159-236.
7°. Cronica inedită a lui Ştefan Logofătul, în Trompetta Carpaţilor, anul 1871.
8°. O cronicuţă rimată din secolul trecut, scrisă peste CarpaţI de un călugăr dela Prislop despre Sf. Nicodim, publicată de d. C. Boliac, Buciumul, 1863, Nr. 13 seq.
9°. Domnia lui George Hangerliu de un anonim, manuscript din 1800 în posesiunea d-luî Cr. Ioanide din Tărgu-Jiil, publicat de d. Grandea în Albina Rindului, 1869, p. 3-11, 25-29.
10°. Istoriile Ţeril Romănescî si ale ţârei Moldovei, pe scurt din multe
www.dacaromamca.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
393
letopiseţe, de Vasilie Cămăraşul în amil 1733, publicate în Kalendar pe anul 1857, p. 3-71.
11 °. Fragment istoric scris în vechia limbă română din 1495 de spătarul Clănău după textul latinesc al Iul Huru, cancelarul lui Dragoş-vodă, tipărit de G. Assaky, Iaşi 1856, şi apoi reprodus în Revista Română, . I, 533-574.
12°. O ediţiune completă de tdte cronicele Moldovei şi ale Ţdrel Romanesc!, tipărite şi manuscrise, a început încă din 1871 a se publica de d. Cogălnicenu, în 5 volume in-4, din cari 3 volume sînt deja apărute.
Acesta fiind registrul mal mult satî mal puţin complet ce putem da aţii despre cronicele române eşite la lumină, cestiunile fundamentale ce tre-bue critica a lua mal întăiil în cercetare privesc : forma din afară a acelor cronice, modul cum ele s’afi publicat. Este textul ce avem înaintea nostră : compus, compilat, tradus sau copiat ? şi din ce anume epocă ? Este sigur că cela-ce se atribue unul cronicar s’a fost scris în realitate de dînsul, Iar nu o mână posterioră a făcut interpolaţiunl, a re veci ut şi schimbat însuşi textul original, fără ca editorul să observe acestea ? Este adevărat chiar că întrdga cronică atribuită unul autor îl aparţine în realitate ? Un manuscript se află într’o mulţime de copie din diferite timpuri şi ţerl; aceste copie sînt încărcate de variante, cari-.se contraijic unele prin altele; copiatorii fiind în genere omeni ignoranţi, sub mâna lor cele mal frumbse archaisme de multe ori dispăreaţi, socotindu-le ca erori: quid pro quo; dând peste cuvinte vechi pe cari nu le înţelegeaîî, peste numi proprie şi mal ales streine de cari n’aveafi nicl-o ideă, satî le lăsaţi la o parte, satî le înloculail arbitrar după cum se pricepeafl; căte-odată chiar pagine întregi eraţi trecute cu vederea ca inutile satî contrare intereselor şi credinţelor copiatorului. Manuscriptele vechi fiind scrise cu abreviature, pentru a fi citite exact se cerea ore-care exerciţii! ce nu-1 aveai! tot-d’a-una copiatorii. Adesea acestora lipsindu-le simple cunoscinţe paleografice, — cifre, cuvinte întregi se reproduceai! skimonosite, necorecte. Ast-fel a fost. sorta operelor manuscrise ale tuturor naţiunilor. Este destul ane aminti ce făcură Grecii în evul-mecjii! cu manuscriptele clasice; ce s’a întâmplat cu cronicele Polone, Ruse, Germane, cu Pandectele împestriţate cu homilie şi vieţile sfinţilor, în fine cu traducerea Bibliei, care numai ea singură numără mal mult de 40,000.variante şi’n care s’ai! interpolat une-orl Pan-decte, viaţa lui Yirgilii! de Donat etc.
www.dacoramazrica.ro
394
TOCILKSCU
Ignoranţi la cele-l’alte naţiuni, care este garanţia că al noştri copiatori fură mal consciinţioşl şi nu comiseră în originalele manuscripte aceleaşi latrocinia in litere şi cuvinte ‘I
Este dar mal mult decăt limpede că fără o comparaţiune critică a tuturor codicilor unul manuscript, o confruntare făcută cuvînt cu cuvînt, cu observaţi unea celor mal mici puncte de diferinţă, chiar de ortografuă, fără determinarea vărstel, patriei şi gradului de credinţă a lie-cărul codice,—-ediţiunea manuscriptului nu pote fi critică, er fără ediţiunea critică a alinatelor nu este nimic de început în istoriă.
Dar treime să mergem şi mal departe cu întrebările * Editorii rămas’aii fideli textului ce aii dat la lumină ? Citit’ aii corect manuscriptele 1 căci unele din ele sînt forte refl scrise; spaţiu puţin este lăsat între un cuvînt şi altul; semue de deosebire între ele vin rar sail stati la un loc forte neexact; consoue, silabe întregi sînt prescurtate sau puse d’asupra liniei; cuvinte întregi une-orî lăsate afară, etc., -— aşa că lectura presintă 6re-care greutate celui puţin exercitat. Apoi tipărirea acelor manuscripte este ea făcută cu acea fidelitate critică şi delicateţă de consciinţă, care reclamă atenţiunea asupra fie-cărul cuvînt, chiar asupra fie-cărel litere 1 Şi în fiue, ce este mal important, între cronicele publicate să nu se fi strecurat şi unele mistificate, false, opere a unor autori moderni, mal mult sail mal puţin dibaci în falsificaţiune, cu cari s’a amăgit şi se amăgesce încă publicul 1
Acum, pînă la ce grad publicaţiunea de pînă a(]l a cronicelor naţionale este scutită de asemeni erori şi corespunde cerinţelor sciinţeî moderne, va da răspuns studiul de faţă...
§•3
Cea mal volumin6să, mal importantă şi mal completă publicaţiune a anualelor românesc! este fără îndoială aceea a d-lul Cogălnicenu, făcută la 1845 —1852, în trei volume în-4, sub titlu : Letopiseţele ţeriî MoldoveL1 Dumnelul este cel d’întăih şi singurul care încă dela 1838, începând a studia şi colecţiona mulţimea de manuscripte a cronicelor, răspândite în tdte părţile şi aruncate în potopul uitării, fără a cruţa nici timp, nici jertfe, le-a scos din întuneric şi le-a scăpat dela poire. Acesta
(l) Despre a doua ediţiune a acestor cronice nu putem vorbi, nefiind încă terminată, şi volumele deja apărute neavendu-le la ’ndcmână.
www.dacaromamca.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
395
este cel inaî frumos titlu ce pote ave lin bărbat de sciinţă la recunoştinţa concetăţenilor sel şi a posterităţii.
Lucrarea d-sale—trebuesce a constata—n’a fost numai a unul simplu editor, după cum s’ar păre la prima dată şi după cum fuse a celor cari publicară celo-l’alte anuale române. Aci nu este reproducerea unor manuscripte aflătdre într’o singură copiă, pentru ca critica să fi avut pre puţin de făcut şi totul să se reducă la o simplă imprimare. Peste 35 de manuscripte a întrebuinţat d. Cogălnicenu în publicarea a 9 cronice, din cari manuscripte nici doă chiar nu se potrivesc, după cum singur ne spune, din pricina copiştilor, aşa că pentru fie-care analist d-sa avu să confrunte câte 8—10 codicî din cuvînt în cuvînt, să observe şi să noteze variantele, să-şi explice originea acestor variante, să determine vărsta, patria, valbrea internă a fie-cărul codice, precum şi genealogia acestor codicî, spre a alege unul din ele ca basă a lucrării; prin critică apoi să se pronunţe, care redacţiune, care paragraf, care frasă, adesea ori chiar care cuvînt şi virgulă sînt probabil mal corecte şi mal asemenea cu originalul manuscript care lipsesce; să distingă apoi ceea-ce aparţine în realitate linul cronicar, de adaosele, explicările, interpolaţiunile posteriorilor; în-tr’un cuvînt, să deslege atâtea cestiunl grele ce reclamă sciinţa!
Dar tocmai aceste operaţiuni critice ce a trebuit să facă pentru a ne da textul cel mal fidel şi mal complet al analiştilor — căci aceste calităţi le are publicaţiunea d-luî Cogălnicenu — d-sa le-a trecut pe tdte cu desăvărşire sub tăcere. Şi acesta este lipsa capitală ce cată să o recunoscem ediţiunil Letopiseţelor terii Moldovei, o lipsă însă ce nu pri-vesce cronicele al câror original chiar s’a avut în vedere. Într’însa nu găsim contextul analitic al tuturor variantelor, nici se arată ce anume copiă s’a luat de normă în comparare. Acelaşi cronică a lui Grigorie Urechiă, de exemplu, se atribue de unii1 tatălui şefi Nestor Urechiă; de alţii lui Miron şi Nicolae Cost in. Ceşti din urmă se scie că numai afi compilat letopiseţul lui Urechiă, adnotându-1 şi completându-1, cum făcură şi Eustratie logofăt, Simeon dascălul, Misail călugărul. Este acum cestiunea, prin ce criterie s’afi deosebit adaosele compilatorilor unele de al- .
(') Eruditul d. Hasdefi, care încă din 1867 exprimase dorinţa de a vede publicate cronicele române cu variantele diferitelor manuscripte, contestă luî Grigorie Urechiă paternitatea cronicei divulgată sub numele seu, invocând autoritatea luî Cantemir. Ve^î Archiva istor. a României, III, 33, şi Columna luî Traian, 1872, p. 274.—Noi vom desbate cestiunea în vii-torele studie despre cronicele moldovenesc!
www.dacaromamca.ro
396
TOCILESCU
tele şi de textul propriii al lui Urechii, când nu numai originalul manuscript al acestuia, dar nici chiar originalele compilatorilor nu ajunse-râ până la noi? Apoi codicile întrebuinţate de d. Cogălniceanu pentru textul lui Urechii slut: a) O copia după cronica lui Urechii şi Miron Co-stin, cam dela 1650, pe care d-lul o ţine ca cea mal vechil; b) o altă copil făcută în Iaşi la 1711 după copia lui Simeon dascălul; c) o copil a letopiseţului lui Urechii adăogit de M. Costin, făcută la 1716 de Grigo-raş sin Yasile Uricar; d) copia cronicei lui Urechii la un loc cu originalul letopiseţului lui Neculce; e) o altă copil din 1777; f) un extract al cronicelor Iul Urechii, Miron Costin şi Ion Neculce, din anul 1835; şi
g)	alte trei colecţiunî mal noue, a căror dată precisă însă nu se pote determina. — Aceste none codicl ale unul singur manuscript trehue, natural, să conţină diverginţe însemnate, nu numai de cuvinte şi de redac-ţiune, dar chiar în ordinea şi în coprinsul textului. Domnia-sa le-a conferit neapărat cu tdtă seriositatea şi scrupulul ce reclamă o asemenea lucrare; a ales cela-ce i s’a părut mal corect şi mal probabil, lăsând restul la o parte. Criticul însă, saîi după expresiunca unor omeni—pedantjcul cercetător, care nicî-un rând nu primesee pe simpla credinţă, ci pentru fie-care cuvînt întrebă după mărturii, nu e satisfăcut. El cere a i se da isvdrele chiar, spre a li pus în posiţiune să v&jă cu propriii sel ochi.
Noi am colaţionat cu minuţiositate textul cronicei Iul Urechii din edi-ţiunea d-lul Cogălniceanu cu următorele manuscripte ale aceleiaşi cronice :
1.	Cu manuscriptul descoperit de d. A. Creţescu la mănăstirea Cozia şi publicat de d. G. Ioni de sub titlu : Istoria Moldo-României;
2.	Cu tote citaţiunile lui George Şincal, făcute în Cronica sa după o copil a analelor lui Urechii, care nu se scie unde se mal află, dar care probabil la 1800 aparţinuse canonicului Samuil Vulcan, cu titlu : Istoria şi cronica Moldovei adunată şi copiată de logofătul Miron Costin, anul 1708.1
3.	Cu citaţiunile lui Engel, care, ca şi Şincal, confundă pe Urechii cu Miron logofătul, făcute după doă codicl ale lui Urechii, unul dela Blaj a-
(') Titlul acestui codice făcuse neapărat pe Şincaî a atribui luî Miron Costin letopiseţul lin Urecliiă. Engel <Jice liotărît: «Hr. Sinlcai meint, dass alle Exemplare von Miron bei 1592 endigen, und die Sage dass Miron bis 1712 die Geschichte der Moldau fortfiilirc, nur dalier entstanden sey, dass etwa eine Absclirift .damals vom Original gemacht. Allein liieran muss ich bis auf rveiteres zweifeln.i (II Theil. Neuere GescU. der Walachey, p. 92).
www.dacoFomanica.io
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
397
parţinend Episcopului Bob, altul (lela Oradea-mare In posesiunea lui Sa-muil Vulcan. După fie-care din acestea Engel dobăndise o traducţiune latină. 1
4-. Cu citaţiunile din Peyssonel,2 făcute probabil după manuscriptul grecesc anonim al cronicelor moldave, pe care dînsul la 1752 îl trimise Bibliotecel Regale din Paris.3
Resultatele ce ne dede acostă comparare sînt pre însemnate pentru a le trece cu vederea. Am constatat : 1, deosebiri de redacţiune lexice şi sintactice, în aşa numer că ar trebui aprdpe un volum spre a le indica pre tote ; este destul a dice că nici un pasagifl din Şincal şi Engel nu corespunde vorbă cu vorbă textului d-luî Cogălniceanu; 2, deosebiri în datele evenimentelor, în cifre, numirile locurilor, personelor etc.; 3, ino-dificaţiunl reale : altă ordine în înşirarea faptelor; aceleaşi fapte istorice în unele manuscripte mal pe larg, în altele mal pe scurt şi în altele lipsind cu totul; 4, chiar pasage întregi aflătore în manuscriptul dela Cozia sail citate de Şincal, cari nu se găsesc în colecţiunea d-lul Cogălniceanu.
Ecă câte-va probe pentru fie-care din acestea :
TT REC IE-3I I -A.
APUD
ŞlNCAÎ
I. 371': «După mortea luî Petru-Yodă au stătut Domn Juga.Vodă. Acest Juga-Vodă aii întrecut pre alţi Domni, care au fost înaintea lui: tri-mis’au la Patriarhia do la A-hrida şi au luat mai întăiu bino-cuvîntare, şi au pus Mitropolit pre Teoctist, şi au des-călicat oraşe prin ţeră pre la locuri bune, şi le-au făcut o-eole prin pregiur, şi au începută da moşii prin ţeră la voinici şi la buni ostaşi, şi au domnit doi anî, şi l’au luat Mircea-Vodă la sine.»
MS. COZIA ED. IOAXIPE
103 : «1399 d. Clir. Iară I după mortea lui Pătru-Vodă, a stătut domnia sa Ioga-Vodă; acest Ioga-Vodă, aii întrecut pe alţi domni înainte trecuţi de dînsul. Trimis'ala Patriar-şiea de Ohrida şi a luat maî întăiu blagosloveuiă, şi a pus Mitropolit pe Teoctişt, şi a descălecat oraşe prin ţeră pe la locuri bune, şi le-a ales sate, şi le-a făcut ocole prin pre-gîur; şi a început a dărui o-• cine p’în ţeră la voinici şi buni ostaşi, şi a domnit doî anî, şi ’l-a luat Mircea-Vodă la sine.»
COGÂLXICENU
I. 102 : «Iuga-Vodă între-cut’au pre domnii cei trecuţi de maî ’nainte de dînsj că au trimis la patrierşiea de 0-hrida, şi aii luat blagoslovc-niă şi aii pus Mitropolit pro Theoctist, şi aii descălecat o-raşe prhi ţeră, tot la locuri bune, şi alese sate şi le-aii făcut ocole prin pregîur. Şi au început a dăruire ocini prin ţeră la voinici, ce făcea vitejii la oşti. Şi au domnit doî anî, şi Pan luat Mircea-Vodă, domnul Muntenesc, la sine.»
(‘) Engel, Literatul• (Ier Walachischen mul Moldauischcn Geschichtc und Staatshmde, în Geschichte der Moldav, und Walachey, erster Theil, Halle 1801, p. 65 seqq.
(*) Observations historiques et geograpkiques sar Ies peuplcs barbares qui ont habite Ies bords du Danube, Paris 1765 in-4°.
(8) Veţlî Haase, Notices et extraits des manuscrits de la biblioth. du roi, tom. XI.
www.dacoramamca.ro
398
T0CI1ES.CU
II. 8 : «Dupăce s’au împărţit Moldova între fraţi Iliaş I şi Ştefan III, cum s’au (lis, a aflat vreme Ştefan ca să se curâţescă. de frate-seu, pe carele cu vicleşug poftindu’l la sine, l’a prins, şi î-a scos o-cliiî în anul 6952. De ac'cstă orbire a lui Iliaş Leşii nu scriu, numai Cronica Mol-dovenescă scrie, că după ce a scos Ştefan ochii lui Iliaş, acesta a mai trăit un ah, eră Ştefan după aceea a maî domnit trei (nu cinci) ana.»
125 : «Domnind ţera Iliaş-Vodă împreună cu frate-seu Stefan-Vodă, când a fost în anii 6952 Maiu 4, înaintea Rusaliilor, afla vreme Stefan-Vodă ca să se cureţe do Iliaş-Vodă şi să ţie totă ţera, însuşi l-a prins şi î-a scos ochii. După aceea a domnit ţera a-mendoi şepte ani, apoi a maî domnit Stefan-Vodă şi singur după mortea frăţini-seîi 4 anî; lăsat-a Iliaş-Vodă pe urmă fecior pre Roman-Vodă, eră Stefan-Vodă pre Pătru-Vodă.»
I. 111 ; « . . .
...l După aceea au domnit Stefan-Vodă numai cinci3 anî, iar împreună cu frate-seu an domnit şepte anî.»
ŞlNCAÎ
II. 56: «Iară Ştefan V. au strîns ţera şi slujitoriî, şi intrând în ţera Muntenescă au predat marginea, februarie 27, şi au ars Brăila, marţî în săptămâna albă. Cronica ţeriî scrie despre perirea a o samă de boerî prin.Ştefan V Vodă făcută, adecă despre Isaia Vornicul, Negrea Paharnicul şi Alecsă Stolnicul în târg în Vasluî, dară ce pricină de morte au avut aceî boerî, nu pomenesce, pote că s’au ajuns cu Radu IV Domnul Muntenesc, îară Radu IV stringendu-şî 6" stea sa şi vecinescă, au venit asupra luî Ştefan V.»
II. 225: «Acesta al cuî fecîor ar fi fost, Leşiî uniî ^Lic una, alţiî alta. Ureche Vornicul (Jice, că au fost fecîor de Armen, deră de unde a sciut, nu scrie.»
II. 246: «Aron Vodă .. au tăîat pre Bucin Vornicul, pre Bărlădcan Logofătul.»
II. 48 : «La anul al optulea al Domniei sale... Ştefan Vodă a ’nceput a zidi mănăstirea Pntna.»
11.144:« Timiş, Bulcaz, Şcrbacă, Ciurxă.»
II. 130: «Pre învăţătura luî Ştefan Vodă
(1)	Intocmaî ca la ins. Cozia.
(2)	Tot cinci anî şi la Engol, op. cit 127.
(3)	Acelaş text în AJs. Coz ia ed. loanide 138.
(4)	Idem la Ms. Cozia, 251.
COGÂLNICENU
I. 123 : «Strîns’aii (Ştefan Vodă) ţera şi slujitoriî seî, şi au Intrat în ţera Muntenescă de au predat marginea, februarie în 27, şi au ars Brăila marţî în săptămâna albă. In anul 6979 ghenarie 16, au tăîat Ştefan Vodă pre Negrilă Paharnicul şi pre Alecsa Stolnicul şi pre Isaia Vornicul, în tărgul Vasluiului Radul Vodă Domnul Muntenesc, vă-<jend atâta pradă în ţera sa, ce-î făcuse Ştefan Vodă, n’au vrut să lase să nu-şî cerce strâmbătatea sa. Ci ades se ’ntâmplă, cela ce va să’şî întârcă bătaia, de doă-orî îl bat; că strîngend oştea sa şi vecinescă au venit asupra luî Ştefan Vodă...»3
I. 190 : «Acest Ion Vodă, uniî $ic că au fost fecîor de Arman, alţiî $ic că au f»st fecîor unnî Ştefan Vodă.»1
I. 206: «Aron Vodă,., au tăiat pre Bucin Vornicul cel mare şi pre Trotuşan Logofătul.»
I. 119: «Eară în al fecelea an a domnieî sale... a început Ştefan a zidire mănăstirea Pntna.»
1.153 :*Tamiş, Bilcaz, Şerbanca, Ciuliru.»
I. 146 : «Pre învăţătura tătăne-său luî
www.dacoromamca.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
399
tătăne-seu, trimis’au la împărăţia Turcilor po Teutul Logofătul.. de aii dus rlece mii de pungi de bani...»
II. 230 : «anii 7084
II. 130 : «Satu Bălănesciî»
Ms. COZIA ED. IOANIDE
133 : «Ci de acostă poveste chronicarul col leşesc nemica nu scrie.»
=» «In akşeselea an al domniei salo le-tul 0071 Iulie.22, loviră pro Stefan-Vodă cu o puşcă între glesnă, la cetatea Kilieî. Iar în al şeptelea an al domniei sale, letul 6972 Iulie 5, luatu-şî-au domnă de marc rudă, pre Evdokiea de la Kiev.»
108 : «Vladislav Iagclo craiul leşesc, înţelegând cum Jikmont craiul Unguresc îndemnă pre craiul Prusilor asupră-î, aflân-du-se craiul Vladislav în părţile Ruşescî, a trimis sol craiul la Alexandru-Vodă, îndemnând pre Alexandru-Vodă asupra lui Jik-’inont craiul Unguresc, şi î-au zălogit Snea-tenul şî IColoniiea şi totă Pocuţiea, drept ruble de argint 1000.»
222 : «După al cincilea au al domniei lui Alexandru-Vodă Lăpuşnenul, s’au ivit De" spot pre poreclă.»
123 : «... pentru pagubile ce au fost făcut tată-seu Alexandru-Vodă Leşilor, când au yvednt Podolia şi Sneateuul.»
120: «Solii au aflat pre Craiul la Lănci nţt, şi acolo la Lăncinţî au dat solia omenii lui Stefan-Vodă.»
Ştefan Vodă, trimis’au la împărăţia Turcilor pre Tăutul Logofătul... dc aii dus birul decc pungi de bani...»
I. 197 : «anu 7085
I. 146 : «satu Bălinesci»
Letopiseţul ed. Cogâlnicenu
I. 118 : «Cede acostă poveste chronicarul cel Latinesc nemic nu scrie.»
=» «Iar în al şeselea an a domniei lui Stefan-Vodă, în anul 6970 Iulie 22 aii lovit pre Stefan-Vodă etc. Iară în al şeptelea an a Domniei sale, în anul 6971 Iulie în 5 şî-au luat domnă pre Evdokia de la Kiev.»
107 : «Având de aci craiul Leşesc a ră-dicare oste asupra lui Jicmont, craiul Unguresc , pus’au zălog la Alexandru-Vodă Sniatinul şi Colomeea şi totă Pocuţia, şi au luat 1000 de ruble de argint.»
I. 178 : «După alwmUeaanaDomniei luî Alexandru-Vodă s’au ivit Despot pre poreclă.»
I. 110 notă : «... pentru pagubele ce au făcut Alexaudru-Vodă Leşilor, când au predat Colomeea şi Sniatinul...»
I. 108: «aflat-au solii luî Stefan-Vodă pe craiul la Sânceştî, şi şî-au dat solia...»
ÂPUD ŞlNCAI
II. 18 : «După mortea luî Petru-Vodă au stătut domn Stefan-Vodă, şi au domnit o lună, cum scrie hronica Mol-dovenescă, şi aii murit. După Ştefan, să fi domnit unul a-numo Cîubăr-Vodă doă luni, scriu dintr’o hronică lăţiri escă, deră cu n’am aflat în hronicele leşesc! să fio adaose şi
Ap. Cooâlniceaxu
I. 113: «Scrie letopiseţul cel lătinesc, că după mortea luî Petru-Vodă au domnit un Stefan-Vodă un an, şi au murit. Eară după acel Stefan-Vodă au domnit Cîubăr-Vodă. Eară letopiseţul cel Moldovenesc. de acest Stefan-Vodă nemică nu scrie, ce ţlice că după mortea luî Petru-Vodă
Ap. Enoel
128 : < Nacb Peter regierto ein geivisser Stephan, 1 Mo-natli, und ein gewisser Czu-ber 2Monate lang.» Dies sagt Miron oline weitere Erlăute-rung. Miron sagt nocli von Czuber: «Legimusin quodam cronico Polono, quod utrum-que regnum^Bessarabiam et Moldaviam) eonjunxerit.»
www.dacoroinamca.ro
400
TOCILESCU -
aceste doă clomniî, ci precum au fost scurta domnia acestor doî Domni, aşa şi pomenirea lor e scurtă.»
I. 372: «Alexandru cât au stătut la Domniă, îndată au început multe şi bune lucruri în ţeră : au făcut doă mănăstiri mari în Moldova, adecă Bistriţa şi Moldaviţa, înzes-trându-le cu multe sate şi cu vestminte scumpe în lăuntru şi cu odoră, şi la al doilea an al domniei sale, fiind mai întreg la minte decăt cei trecuţi mai nainte de el Domni, râvnind şi întrebând lucruri spre folosul sufletului seu, a-dus’au cu mare cheltuială din ţeră păgănescă de la Trape-zont sântele moşte ale marelui MucenicIoan nou, şi le-au pus în vestita cetate ce este în oraşul Sucevei, cu mare cinste.»
au domnit Cîubăr-Vodă doă luni.» (f)
I. 103 : «.. carele (Alexandru) întâia dată multe lucruri bune aii început a facere în ţeră. Făcut-au doă mănăstiri mari în Moldova, Bistriţa şi Moldoviţa, şi le-au înzestrat cu multe sate şi vecini, şi cu veşminte scumpe în lăuntru, şi odore. Şi dacă s’au v&jut luminat în cinstea domniei, în doî anî a domniei sale, fiind maî întreg şi mai cu minte decăt cei trecuţi înaintea domniei luî, şi multe rîvnind şi nevoind spre cele de folos sufletuluîseu, adus-aucu mare cheltuială din ţera păgână sfintele moştiî a Marelui Mucenic Ioan Noviî, şi le-au pus întru a sa vestită cetate, ce este la oraşul Suceviî...»
112 : «Mittit legatos ad Constantinopolitanum Antis-titem, cujus permissu unum Archi-Episcopum Szucsaviae, et duos Episcopos in Roman et Radauz instituit. Archi-praesuli Cathedram in templo a dextris Principis destinat, unicuique horum bona con-gruaassignat. Ossa sacraIoa-annis NoviLipsana (die Reli-quien) Trapezuntio in Molda-viam magnis curavit adferri sumtibus eaque in arce Szo-csavensi splendide collocavit-Incorruptum sandi Corpus Ioh. Sobieski, cum Tataros debellaturus per Moldaviam transiret, mar) na cum pompa’ transtulerat in Poloniam, quod frustra deinde Bosi-theus Patriarcha Hicros. a Polonis repetiit.1
Apud Engel
p. 130 : «Miron afirmă că domnia luî Petru Aaron a ţinut 6 anî».
Apud OogIlniceanu
I. 116 : «Petru-Vodă a domnit doi anî.»
Ap. Sixcai
II. 184 : «Semăna bine (Petru Rareş) a fi fecîor luî Ştefan celui Bun, aşa era isteţ la fire spre răsboie, la judecăţi blând şi drept; statul luî era cuvios şi gata la cu-vînt. Fiind anii dela facerea lumeî 7054,au îmbătrânit Petru-Vo-
Ms. Cozia
214 f-«Cu adevărat era fecîor luî Ştefan Vodă cel Bun, şi întru tot semăna tătăne-seu, că la răsboiu îî mergea cu noroc, că tot isbân-dîa, lucruri bune făcea, ţera şi moşia ca un păstor bun socotîa, judecată pe dreptate făcea; aminterea de
• Ap. Engel
190 : «Er war, sagt Miron, gliicklieh in Schlachten, mild und gerecht in den Gericht-spruclien , cin scliii-ner und hoher Mann von amnuthigem Kor-perbau, und fertig iu Red und Antwort. In den letzten Regie-rungsjaliren băute er
Ap. Coculnic.
I. 172: «Şi cu ade-văratera fecîor luîSte-fan-Vodă celuî bun, că întru tot semena tătăne-seu, că la resboîe îî mergea cu noroc, că tot au isbândit, şi multe lucruri bune şi Dum-neşleescî apucase de făcc-a. Ţera şi moşia ca un părinte o soco-
(t) Xlscr. Cozia ecl. Joanide, 127, întocmai ca ed. Cog&ln.
(1) Acest adaos posterior la textul lui Urechiă nu se aflu în Lctopis. CogSln. I. 108. faptul însU se confirmă de Nicol. Costin. Lttopis. 11, 41 şi do Jon Neculco II 257.
www.dacoroiniimca.ro
STUDIE ASUPRA. CRONICELOR ROMÂNE
401
dă şi cu bolit grea a-daosă câtră bătrâneţile sale, şi-aii dat datoria cea do obşte, şi s’au astrucatîn mănăstirea Probata cea de dinsul făcută.»
stat era om cuvios, şi Ia tote lucrurile în-drăsneţ, şi Ia cuvînt gata de’l cunoscea toţi că este liarnec să do-băndescă ţara.»
vieleKldster und ward aucli in dem von ihm selbst gebauten Klos-ter Pobrata begar-ben.»
tia. Judecata cu direp-tate o făcea. Eară la tote lucrurile Îndrăzneţ, şi la cuvînt gata a dare respuns dc'lcunoscea toţi că’î harnic să domnescă ţara.»
A PUD PEYSSONEL
21G : «Sui vânt le rapport de Ureke Vornico Dragosch regna 2 ans, Sas Vodă 4 ans, Lasco Vodă 8 ans, Bogdan Vodă 6 ans, Pierre Vodă 16 ans, Romain Vodă et Etienne Vodă 7 ans, ce qui fait en tout 43 ans.»
Mjron Costin F,l).
CoGĂL.
I. p 4: «Că Ureche vornicul scrie că patru-deci şi cinci de ani, de domniile cele dintâi, nice o scrisore nu se află de lucrurile lor, ce se vor hi lucrat, şi nice străinii încă n’au sciut nemică de dînşii pană la Alexandru Vodă cel mare şi bun.»
Urechia ed. CogIlnic
«Eară ce se va fi lucrat iu (Jilelc acestor Domni nu se a-flă scris nemică, cât au domnit el 46 de anî.»
Ecă căte-va alte variante pentru localităţi, date, cifre, numiri de per-sone etc. :
a)	începutul domniei Iul Dragoş-vodă se aşctjă de Urecliiă vornicul după:
1.	mscr. utilisat de Nic. Costin (Letop. I 90)
2.	mscr. utilisat de Dini. Cante-
mir (Cron. Romăno-Moldo-Vlahilor II. 400)...........................
3.	mscr. utilisat de d. Cogălnicenu (Letop. I 99)
b)	Petru-Aron a stătut la tron după :
la anul 6807
6S21 6S67 \
Mscr. Sincai II 22 la anul 1451 (6959)
Ms. Corn 131 1457 (6965)
Ed. Kog. 116 1455 (6963)
c)	Iliaş-vodă feciorul lui Petru Rareş se face Domn după :
Mscr. Şincai II 184 la anul 7054 (1546)
Ms. Cozia 215 7056 (1548)
Ed. Kog. 173 7055 (1547)
d)	Alexandru cel Bun se urcă pe tron, după :
Mscr. Şincai I 372 la anul 6909 (1401)
Ed. Kog al. 103 6907 (1399) sau 6921 (1413)
(') La acest an, după Cantemir, Cronic. II 401, Ureche vornicul pune răsboiul fraţilor Petru şi Ştefan delft codrii Cozminuluî,
27
www.dacoromamca.ro
402	toci r, e seu
e)	Alexandru fiul lut Iliaş-vodă se face Domn după :
Mscr. Cozia 127 la anul 6959 (1451)
f)	Luarea cetăţii Crăcluna J
g)	Mortea hatmanului Şen- (
drea	I
li) Zidirea biser. Sf. Nicol. ( din Iaşi de Stef. cel mare (
i) De asemenea la diverse evencmente mici :
mscr.	Cozia 146	(a.	6987 (1479)
»	Kogăln. 132	1 >	6986 (1478)
	Cozia 150	\ *	6999 (1491)
	Kogăln. 135	i *	6998 (1490)
>	Cozia 116	i »	1309
»	Kogăln. 13Appendix\ »		1409
7>	Şincai II230	1 î	1576
7>	Kogăln. 197	/ >	.1577
j) Bătaia între Ştefan-vodă cu frate-sefi Iliaş are loc, după			
mscr. Şincai I	390 ..........la	Lolomnik
» Cozia	119...........>	Lolodnil
» Kogăln.	10S...........»	Lolonl (Loneştî).
li) Biserica lui Dragoş-vodă e făcută, după :
mscr. Engel	119..........la	Wolowetz
» Cozia	91...........»	Yolovesc
» Kogăln.	99...........»	Olovâţu.
l)	Bătălia lui Ştefan cel Maro cu Petru-Aron a avut loc, după
mscr. Şincai II 33............la	Doljestl la	Tina
» Cozia	132...........»	Doljesti-Latin
» Cogăln. 11S.............» Joldesci pe Şiret, la tină.
m)	Bătălia lui Bogdan cu Petru Aron are loc, după :
mscr. Şincai II 22	.... la Ruşenil de jos
C) Iar după Simeon Dascălul (Letop. p. 135) la an. 1491.
Eu. Kooaunio. 113 6969 (1461)
după mscr. Cozia 147	la an.
» » Kogăln. 128	
» » Cozia ‘ 146	»
» » Kogăln. 128	
» » Cozia 149	
» » Kogăln. 133	>
14S2 1475 1481 1475 1486 1475 1
www.dacaromanica.ro
la Răuşenil.
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
mscr.	Cozia	131	\
»	Cog'ăln.	110	I
n)	Radu col Frumos la 1473 întră în Ţera Românescft, după :
mscr. Şincai II 58.............cu 1500 Turci
»	Cozia 139	\
»	Cogăln.	125 j	‘
403
15,000
Deşi în genere testul cronicelor adoptat de d. Cogălniceanu este mal Imn, mal complet şi mat sigur, dar acesta nu e tot-d’a-una.
Aşa Imnă-oră :
Ms. Cozia ep. Ioaside
114	: < Aşijderea şi la singuri Crijaciî de-la Kîm au trimis pe un Episcop din Helni, anume Creştin, căci cu sfatul acestui Creştin a trimis Colrad domnul Mazovieîdeapoftit într’ajutor pe Crijacî, poftindu'î să mergă la dînsul, şi el le va ave de grijă în ţara sa. Ivesarul dar Frideric, din vrerea sa, a slobozit pre Crijacî, carii era 20,000.»
115	: «Aşijderea mai avend şepte Căpetenii mal alese acele 20,000 de ostaşi Crijacî, luând asupra sa împrotiva păgânilor Prusacî apărarea Leşilor şi a Mazovilor, în ţera Dobrinuluî întâiu s’aîi aşezat.»
110 : «Pe urmă oraşul Torune şiElbiang, şi alte târguri şi cetăţî care era la dînşiî, în scurtă vreme le-au zidit cu piatră; şi Rogotinul şi Helmul, târgul şi cetatea de la neprieteni, luându-le zidite, sub stăpânirea sa le-au supus, şi fără de zăbavă s’au lăţit Crijaciî şi s’au întemeiat, încât au căutat Prusacilor dintr’acele locuri a se ră-sipi şi a lăsa lor ţera Helmului.»
121	: «Iar după ce a.năzuit al doilea rînd Iliaş-Vodăla Leşî, nu se aşeşla, ci căuta vreme să mai strîngă oşti să intre în ţară; ci pricepcnăul Ianiţoli, din porunca craiului, l’a prins şi l’a aşezat în cetatea Sirc-gîului».
122	: «Iar curând după aceea cu soirea starostelui acelui oraş a Siregiuluî (au cum scriu unii din nepaza strejarilor ce erau păzitori lui Iliaş-Vodă), a scăpat Iliaş-Vodă..»
Letop. Cogâlniceanu
I, apendix p. 12 ; «Aşăjdirea şi de la sin. guri Crijaciî dela Rîm au poftit ajutor. Deci Fridiric Kesarul au slobozit pre Crijacî că era 20,000.»
I, apendix, 13 : «Aşăjdirea avend 6000(!) Căpitenii mai alese acei doă-ţtecî de mii de Crijacî ostaşi, luând asupra sa împrotiva păgânilor Prusaci apărarea Leşilor şi a Mazovilor, întâiu în ţera Dobrinuluî s’au aşeşlat.»
I, apend. 13. Acestă frasă lipsesce în edi-ţiunea d-lui Cogâlniceanu, avend numai partea finală : «cât au căutat Prusacilor dintru acelea locuri a se părăsire şi a lăsare lor ţera Helmului iprocî.»
I 108 nota *** : «Năzuit-au Iliaş-Vodă şi al doilea rînd la Leşî să mai strîngă oşti să vie în ţeră, ce veşlendu’l Leşiî că nu se a-şeşlă, l’au luat cu porunca craiului şi l’au încliis in cetatea Sireagîului.»
1110: notă... «ce după acesta curând şi cum au fost lucrul, au scăpat Iliaş-Vodă din cetatea aceea...»
www.dacoromamca.io
404
T O C I I, E S C U
Ms. ŞlNCAI
a
II 196 : «Scriu cronicarii Leşescî, căSte-fan-Vodă ajunsese la Portă făgăduind că se va turci, ca şi fratele seu, şi-î venise făgăduinţă dela împărăţia că i se va da dc-regătoriă la Anadol.»
II 16: «Cronica Moldovenescă.scrie să fie dat Petru-Vodă cetatea Kilia Ungurilor. Iar Cronicarii Leşescî de acesta nimica însem-neză : şi pentru ce să fie dat Petru-Vodă acea cetate Ungurilor, fiind ei aşa departe .de dîusa.»
Ms. Cozu
121 : «Iar la anul'după Chr. 1433 Sfi-drigel, fratele lui Vladislav Iagelo craiul leşesc, trăgând ajutor dela Linfanţî şi cu Ruşii împreună, Fedco Dimitrovieî şi Cne-zul Noşit şi cu Muscalii, au predat ţera Lit-veî; pe urmă Sfidrigel cu putere a tras la Vitipsca de a luat-o, şi dintr’altă partcliue-zul Fedco şi cu Knezul Noşit aii liătut cetatea Brescia în Litva şi Melnicum, şi aprope era să dobăndescă amăndoă cetăţile, ci înţelegând de oştile lui Vladislav Iagelo craiul leşesc, s’a întors înapoi.»
221 : «Acesta poveste ce scrie mai sus, care spune de Iliaş-Vodă şi de Stefan-Vodă şi de Joldea-Vodă şi de Alexandru-Vodă, cronicarul cel leşesc tinde poveste maî deschis, iar nu aduce aminte de tote semnele pre rând, câte s’au făcut; iar letopiseţul nostru măcar că a scris pe scurt, însă arată tote semnele pe rând, pe care le- am tocmit fieşte-care la locul seu.»
Acestea lipsesc atât la Mscr. Cozia 2 i 7, cât şi în ediţia d-luî Cogâlnieeann I 175.
Acesta observaţhme forte însemnată lipsesc© atât în ediţiunea d-luî Cogălniceauu I 112. cât şi în Mscr. Cozia p. 127.
Acest eveniment lipsesce în ediţiunea d-luî Cogâlnieeann I 108—109 notă.
Acestea lipsesc în ediţiunea d-luî Cogălni-cenu 1177.
Aceste variante atăt de discordante, pe cari le-am pute prelungi acl-li-bitum, arătă îndestul cât de absolut necesară ar fi gruparea lor la un loc, pentru ca avendu-le pe. tote din’aintea ochilor, critica să alegă lecţiunile cele mal corecte, să restitue şi să completeze texturile originale.
Cu tote aceste lipse ale ediţiunii d-luî Cogălniceuu, am jigni sentimentul dreptăţii, dacă am căta din ele să facem o imputaţiune aceluia care merită numai laudă şi admiraţiune. Nu trehue să uităm că lucrări asemenea aceleia a d-sale pentru cronicele naţionale âfi reclamat şi reclamă aiurea nu laborea unul singur bărbat—mai ales când acesta a avut a’şi îm-
www.dacoromamca.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
405
părtaşi cea mal mare parte din timp afacerilor publice — ci a unei societăţi întregi de omeni savanţi, cari ar pute sa se măndrescă cu temeinic cuvlut de o ediţiune ca a Letopîsiţelor terii Moldovei. Şi apoi nici d-sa n’a pretins a ne fi dat o ediţiune critica, scopul principal al lucrării fiind a popularisa în tânăra generaţiune cunoştinţa vechilor noştri cronicari.
O ultima observaţiune încă :
In lipsa de alte manuscripte, conferirea restului analelor din colecţiunea Letopiseţelor nu am putut-o face. Cronica însă disă a lui Ni colac Mustea şi publicată în t. III, p. 7-82, am comparat-o din literă ’n literă cu a-celaşl cronică dată la lumină de N. Bălcescu în Magasinul istoric, (t. III, p. 3-94, 331-372) după un alt manuscript, şi variantele dela început pănă la p. 37 ed. Bălcescu, 22 ed. Cog\, cum şi acelea dela p. 75 ed. Băle., 33 ed. Cog., pănă la finele mscr. p. 371 ed. Bălcescu p. 60 ed. Cog., nu sînt aşa de însemnate, nici contradicetore; dela p. 37 ed. Băle. însă, p. 22 ed. Cog., pănă la p. 75 ed. Băle., 33 ed. Cog., diferă cu desăvârşire, ambele manuscripte fiind opera a doi diferiţi autori.1
Căt despre Cronica anonimă a ţeriî Moldovei (1662-1733), coprinsă în t. 3, p. S5-174 , cată a observa : 1° că dela cap. VIII (p. 91) pănă la cap. XIV (p. 102) acestă cronică nu e decăt repeţirea din cuvînt în cuvînt a cap. VIII (p. 22 acelaşi tom) pănă la cap. XIV (p. 32) din cronica lui Nicolae Mustea publicată tot acolea; şi 2° că : dela p. 135-147 ed. Cog., ea nu este Iarăşi decăt reproducerea din punct în punct a părţii din cronica lui Constantin Căpitanul (Magaz. istoric 1.1), dela p. 324-325 şi 343-379.
§ 4.
Trecend la cronicele publicate în Magasinul istoric pentru Dacia, cel d’întâii! fapt de constatat este că : manuscriptele utilisate în editare nu numai că nu sînt descrise detaliat, dar nici se aretă la cele mal multe : unde se află? sînt ele chiar originale, sînt copie, traducţiunî din altă limbă, saiî vre-o redacţiune posterioră? şi din ce anume epocă? manuscriptul linei cronice este el dela început pănă la fine d’acelaşi mănă scris? editorii
(') D. Cogălnicunu în Notiţele biografice a Cronic. Moldovei, t. I Letopis., <Jice : că s’a adăogit la t. 3 a eolecţ. Letopiseţelor variantele dintre ambele aceste texte «afară decât la unele exemplare ce am apucat a ’mpărţi maî înainte dc săvârşirea ediţiei.» Exemplarul nostru fiind, din nefericire, între cele din urmă, nu ne puturăm folosi de acea indicaţiuno a variantelor, trebuind a conferi singuri texturile.
www.dacaromamca.ro
406
TOCILESCU
avut-mi în vedere un singur codice pentru o cronică, sail mal multe? şi în acest cas : cart sînt variantele? în fine, atătea cestinnl absolut necesare pentru a judeca despre valdrca internă a unul manuscript.
Ce este mal mult, reposatul Bălcescu vorbescc în Magasinul istoric (t. I, p. 10) între altele despre cronica lui Tudosie /iul lui Stolan din TunşiI şi ci teză pasage dintr’însa (I 38G-3S7), pe cari noi le găsim în a-celaşl Magasin istoric, publicate însă sub nume anonim (IV 357), Iar despre cronica lui Tudosie nu mal aflăm nicl-un cuvînt. Există atunci vre-o cronică a lui Tudosie?...
Căutănd mal departe, dacă cel puţin editorii remaseră fideli manuscriptelor ce-aiî avut în vedere, dacă nu s’ail strecurat erori în citirea sari imprimarea lor, dacă e posibil a constata şi alte variante, ne-am servit în lipsă de manuscripte cu următorele :
§ 5.
Cronica intitulată Istoria Ţerei Bomănesă de catul aii descălecat Românii (Magas. istor., IV 231-372, V3-32), care conţine cele mal bune şi mal vechi elemente cronografico şi pe care noi o vom designa sub numele : Cronica anonimă, am comparat’o :
1°. Cu cronica clisă a lui Constantin Căpitanul (Magaz. 183-114, 147-186, 211-250, 279-326, 343-389; II 3-35), şi nu ne-a fost greii a constata că acestă din urmă, dela ’nceput pană la domnia lui Grigore Gliica, în ce privesce evenimentele din Ţera Romănescă, este o reproducere, rare-orl amplificată sail prescurtată, a cronicei celei d’întăifl. Acelaşi ordine în povestirea faptelor, în înşirarea numilor proprie; acelaşi cro-nologiă; aceleaşi erori, chiar aceleaşi expresiunl, tote acestea nu se pot explica decăt prin o immediată utilisare a Cronicei anonime de cătră autorul cronicei cjise a lui Constantin Căpitanul.1 Odată acest raport stabilit între ambele anuale, este natural că diferinţele între una şi alta, cănd aceste diferinţe mal ales constă în unele cuvinte numai, în numiri de porsdne, de localităţi, ce se deosibesc între ele prin singure doă sail trei litere,— trebuo a le admite ca variante ale aceluiaşi manuscript, provenite sail din negliginţa copiştilor, sail din citirea şi imprimarea rea a textelor.
(') Desbaterea pe larg a cestiuniî o vom face în studiul intern al Cronicelor.
www.dacoramamca.ro
407
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
Aşa bună-dră :
Cronica ÂnonimI (IV 274)
«După aceia trecând 2 luni, iar Alexan-dru-Vodă a început de a tăiat mulţime de boiarî, anume : Radu logofătul dela Dră-gocscî, şi Mihnea dela Bădmî, şi Stan U-drişte Vistier, şi Tudor dela Bucov, şi Vla-dul Capiii, şi Petraşco, şi Calotă, şi Stan fiul Drăguleţuluî, şi Radul Stolnicul dela Boldesc!, şi Radul fiul luî Socol, şi alţii.»
Cronica lui Const. Capit. (I 211)
«Dec! trecând doă luni, Alexandru-Vodă a început a tăia mulţi boiarî anume : Radu logofătulderi Drăgoescî, şi Mihnea denBă-clenî feciorul lui Udrişte Vistier, şi Tudor dela Bucov, şi VladulCapliî, şi Pătraşco, şi Calotă, şi Stan fecior Drăguleţuluî, şi Radul Stolnicu den Boldesc!, şi Radul luî Socol Vornic, şi pre alţii.»
Singura deosebire între aceste texte : «§i Stan Udriste vistier» do o parte, «feciorul lui Udriste Vistier» de alta, nu se pote explica alt-fel decdt : safi că în cronica anonimă s’a citit refl : Stan în loc de sin, safl că autorul cronicei luî Const. Căpitanul a citit sin în loc de Stan, tradu-ceudu-1 romănesce : «feciorul luî». Cuin-că primul cas a putut ave loc, ne dovedesce :
1. Engel, caro utilisase în scrierea Istoriei sale un manuscript al aceleiaşi cronice anonime, tradus în nemţesce de Joii. Misticii (+1743) şi aflător în Biblioteca Grimnasiuluî Evangelic din Braşov.1 Ecă cum raportă Engel acelaşi fapt cu uciderea boerilor :
«De abia afl trecut 2 luni, şi Alexandru a omorît mulţi boiarî, între carii afl fost : Radu logofăt din Drăgoescî, Mihnea feciorul Vistierului Forestie, Teodor din Bucov, Vlad Petraşco, Calota, Stan feciorul Drăgu-leţulul, Radu Stolnic din Boldesc! şi Radu feciorul Vornicului Socol.»2
Forestie fiind o lectură rea a numelui TJdriste, manuscriptul luî Engel sună dară, ca şi al lui Const. Căpitauul : «Mihnea feciorul Vistierului Udriste.»
2°. In nicl-un crisov dintre anii 1548 — 1600 nu fignreză ca vistier în consiliul domnesc vre-un Stan Udriste — lucru imposibil dacă ar ii existat în realitate vre-o personă cu acest nume; pe căt timp în crisdvelo anteriore dintre 1535 pănă la 1546 aflăm un Udrişte Vistier,3 care portă în crisovul lui Vlad-vodă din 1534 numele sefl întreg : Staieo Vistier UdrişteF S’ar crede la prima dată că acesta este
(') Veijî Engo), Literatur der Walacli. und Mold. Gescliichto. în Gesch. der Mold. tind Wal., Hallc 1804, p. 59 seq.
(!) Engel, op. cit. I 22-i.
(3) Condica Vieroşu, 145, la Arcliiv. Stat., document dela Radu vodă Călugărul, 1540 oc-tob. 23: «jupan Udrisce vel vistier.»—Condica Bistriţa 014, cris. luî Vlad vodă din 1535,--etc.
(') Cris. luî Vlad vodă din 1534 : tStaico Vistier Udriste* în leg. Nr. 6 al Mitropolie! , la Arcliiv. Statului.
www.dacoromanica.ro
408
TOCILESCU
tocmai «Stan Udriste Vistier» din cronica anonimii, pe care Alexandru vodit îl ucide la .1568, dacii imposibilităţi de fapt nu s’ar opune, şi a-nume : a, acel Stalco Vistier Udrişte din 1534 nu putea trăi încă în 1568; b, în crisovele după 1547 nu mal întâmpinăm nici o urmă despre dînsul; şi ce este mai mult — c, Stalco Udrişte Vistier murise deja în 1547 în bătălia dela Periş dintre Mircea-vodă cu boîaril pribegi.1
Este dară scos din sfera dubiului că lectura : «Stan Udrişte Vistier» din cronica anonimă nu pote fi corectă. Documentele contimporane ne permit însă o a treia conjectură, care presintă cel mal mare grad de plau-sibilitate, şi anume : în manuscriptul original al cronicei anonime trebuo să fi fost scris :
«şi Milmea dela Bădenî sin Stalco Udrişte Vistier.»
Copiatorii posteriori, dacă nu chiar editorii cronicei, putură pre lesne din grabă citi : «şi Micimea dela Bădenî şi Stan Udrişte Vistier», pe când Constantin Căpitanul, fără a comite vre-o erore, a lăsat d’o parte numele Staico şi a tradus cuvîntul slavon sin :
«şi Micimea dela Bădenî feciorul Iul Udrişte Vistier.»
Alte exemple :
Cronica lui Const. Căpit. (I 214).
«Alexandru Vodă au trimis înainte pre Dragomir Vornic, şi Mitrea Comis, Braţul Paharnic, şi Ion Pârcălab, cu oste laBucu-reseî la Vintilă Vodă să’l lovescă.»
Idem p. 216.
«După ce au rămas Mihnea Vodă ladom-niă în urma tătâne-seu, au trimis pre Mitrea Vistier la Portă deî-au adus stogul de Domniă.»
Idem p. 220. •
«Şi au ouiorît pre Dobromir Banul, şi pro Mihăilă Vornic, şi pre Gonţca Păhar-nic, şi au pus birul forte mare. >
Lectura de o parte : Paharnic, Mircea, Dragomir, Ghcorghiţă, eră pe de alta : Pârcălab, Mitrea, Dobromir, Gontea, sînt numai nisce variante ale aceluiaşi text primitiv. Care lectură însă este corectă? Manu-
(') Cronica anonimă, Magaz, ist. IV 272 : «Atunci a perit şi Udriste Vistierul.»
Cronica anonimă (IV 275).
«Alexandru Vodă încă a trimis pe o semă de boiarî aî lui cu oste, anume : Dragomir Vornicul, şi Mitrea Comisul, şi Braţul Paharnicul, şi Ion Paharnicul, de au lovit pe Vintilă Vodă.»
Idem p. 275—6.
«Mihnea-Vodă au rămas în locul tătăne-seu Domn, şi au trimis pre Mircea vistiar şi î-av. adus steg dela Portă...»
Idem p. 276.
«Şi au tăiat (Petru Cercel) pe Michăilă Vornicul, şi Dragomir Banul, şi Ghcorghiţă Păharnicul,şiau pus birul curţii forte mare.»
www.dacoromamca.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
409
scriptul lui Eng'el şi aci consună cu al lui Constantin Căpitanul, căci elice:
«In locnl Iul Alexandru s’a făcut Donm feciorul şefi, Mihnea. El a trimis la Portă după stog pe Mitrea Vistierul, şi 'l-a dobândit»;1 apoi : «despre Petru Cercel numai atăta seim din cronica lui Filstich, că a făcut o biserică în Tărgovişte şi că a tăiat pre boeril aceştia : pe Miliail Vornicul, pe Dobromir Banul şi pe Kontil (în loc de Gonţea) Paharnic.» 2
Crisovele la rândul lor vorbesc contra lecturel din cronica anonimă, fiind în acord cu Constantin Căpitanul şi cu Engel, pentru că : I. Ele nu ne arată între anii 1550—1600 vre-uu boer Mircea Vistier sau cu oricare alt rang, pe care să-l fi putut trimite Mihnea-vodă la Portă pentru steg; găsim din contra pe Mitrea Comis în tote crisovele lui Alexandru vodă pînă la anul 1575,3 Iar de aci înainte el începe a figura cu rangul de Vistier în tote actele şi diplomele lui Alexandru-vodă şi ale fiului seîi Mihnea;4 II. Ele asemenea nu ne arată vre-îln George Păharnic, ci tot-d’a-una pe Gonţea Paharnicul ;5 III. Dragomir figureză în crisove cu rangul de «mare vornic», Iar nu «mare ban» — pe când Dobromir tot-d’a-una se numesce ast-fel.6
Deci lectura corectă este şi de astă-dată în cronica lui Constantin Căpitanul.
Cronica anonimă (IV 343).
«Iar’ Constantin Vodă prinzând veste tri-mis’au pre Preda Vornicul Brâncovenul şi pre Radul Stolnicul Fărcăşenul şi pre Ivaşco Acenariul cu oşti grele, şi făcură resboiu mare la tărgul Bengal, şi fură biruiţi Seimenii.»
Constantin Căpitanul (I 314)
«Iar Constantin Vodă prin^end veste trimise pre Preda Vornic Brâncovenul şi pre Radul Stolnic Fârcăşanul şi pre Ivaşco Ce-pariul cu oşti, şi ’î-au ajuns la tărgul Ben-găî, şi făcend resboiu au biruit ai lui Gon-stantin-Vodă.»
Erorea, chiar când calificativul Acenariul ar ave vre-un înţeles, se constată a fi tot la Cronica anonimă, căci manuscriptul român numit de Sin-cal Cronica Bălăcenescă înşiră mmule boerilor trimişi cu oste ast-fel :
(') Engel op. cit. p. 224.
(»J Ibid. p. 225.
(3)	Ep. Râmnic leg. nr. 341 divis, lui Alex. vodă din 1572 : «Mitrea Comis, Gon{ea Paharnic;* Condica Vieroşu 380, crisov din 1573; idem Vieroşu, cris. din 1571, etc.
(4)	Condica Vieroşu 102 verso, cris. luî Alex. vodă din 1575: «Mitrea Vistier»; Vieroşu 670, cris. din 1579idem.— Archiva Ist. a României dc 71. P. Hasdcu, I, 1, 143, crisov din 1577;etc.
(6) Pe lăngă crisovele din notele precedente, veţlî : Mitrop. leg. nr. 33 crisov din 1579 : «Dobromir ban, Gonţea păliarnic»; — idem Vieroş 917; etc.
(8) Crisovele citate în cele trei note precedente.
www.dacaromamca.ro
410
TOCI1ESC-U
«Preda Vornicul Br&nc'oyenu, Radu Stolnic Fărcilşanu şi Ivaşco Ce-parul.» 1
Credem că redactorii Magasinuluî istoric citiră şi aci în buuă-credinţa «Acenarvuh în loc de «Cepanul», cum la pag. 273 (t. IV) citipit: « //«-fem Crăiasa» în loc de «Isabela Crăiasa»; la p. 317: «Mihaî'Voda» în loc de «Matei Vodă»; la pag. 309 (t. I Cronica Const. Căpitan) : «Sava Şufar-custmrean, Milial Cîoclar, Bâlciul Căpitan, Iran Tancul Căpitan ot Ca-linescl» în loc de : «Sava Şlufariul CuscvUrâmi, Miliaiti Ciohodarul, Bân-cilă Căpitan, Ivan Căpitanul, Tancul Căpitanul», aşa cum se alia corect în Cronica anonimă (IV 338).
2°. Cronica anonima, în ce privesce domnia lui Radu-voda cel Mare, Mihnea, Vlad şi Negoe-vodfi, dela p. 234—207 (t. IA7), fiind mat din litera în litera acelaşi cu : Biografia patriarcului Nifon, publicata mal recent2 de d. Hasdeu în Arcliiva Istorica I, 1, 133—150 după manuscriptul tractatelor lui Negoe-voda, aflat în doa exemplare în biblioteca din BucurescI, unul din 1054, altul din 1810,—am conferit textul a-mandurora cu tata miuuţiositatea, şi din variantele co găsirăm vom enumera căte-va numai :
Magasin istoric IV.
237	: «Acestea (Jic voe,săle păliţi, dacă ve este voia să mergeţi împărăţia cea cercscă.»
238	: «aşişderea păzi cu bucate şi pe Da-uiil proorocul.»
251 : «şi se venă el iu lanţul care vrea să vSneze pe Nogoe.»
25 3 :... «carele (Kir Neofit) era din cetatea Achila din Europa Elispondulul.»
(') Şincai, Cronica Românilor, III, 68.
p) Vom ave a observa aci doă uşore scăpări din vedere ale ilustrului d. Hasclou : I. Tractatul scris românescc de Nogoe-vodă pentru fiul seu Tudosie, pe care’l publică d-sa în 1865 «pentru prima oră», a fost dat la lumină înainte încă do 1850 — dacă memoria nu mi; ’ncelă la dată — de d. Aron Florian, într’un volum în-8, Tipogr. Statului. II. Orî.-unde d-sa citesce în «Biografia lui Nifon»: «d’acii» trebuc a se rectifica în «cZecî», căci ast-fcl este în manuscript şi în Cronica anonimă din Magasin. Do exemplu : «Deci chirotoni şi doî Episcopî» (Magas. IV 235), la d. Hasdeu se citesce : «D’acii chirotoni şi 2 Episcopî» (133); «Deci după mortea lupboeriî mise putea voi» (Mag. 243),lajd. Hasdeu: «D’acii după mortea luî.boeriî» etc.» (140); «Decii unora le-au tăiat nasurile», la d. Hasdeu: «D’acii unora le-a tăiat nasurile» (140) etc.
ÂKCIIIVA ISTORICI I, 1.
138 col. l-a : «Acestea şlic voe să le pă-şliţî, dacă vo este voia să moşteniţi împărăţia cea cerescă.»
138 col. 2-a : «aşijderea hrăni cu bucate şi pre Daniil proroc.»
143 : «şi se venă el în laţul carele vrea să veneze pe Negoiă.»
— «carele era din cetatea Achila din Eu-rosta Elispod.»
www.dacoromamca.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE	411
256	: «Ear’ monastirea lui Hariton, care de obsce se cliîauiă Cotlumul...»
263 : «do la Haritonul Gatlumuluî.»
257	: «Şi au pus (Negoe) pre făcătoreade irinuni icdnă a precistiî, unier de aur cu mărgăritar şi cu pietri scumpe.»
259 : «Iar iu măgura Catesca.»
146 col. I a : «Iar monastirea lui Hariton, care de obsce se cliîamă Cotlomuz.»
149 col. I-a : «dela Haritonul Cothtmii-zuluî.»
146	col. Il-a : «Şi a pus pre făcătorea de minuni icdnă apre-cisteî un măr de aur cu mărgăritar şi petre scumpe.»
147	col l-a : «Iar in măgura Cutesca.»
Erorile, provenite din citirea greşită a manuscriptului, sînt strecurate neapărat în Magazinul istoric, oră nu în Archiva d-lul Hasdett.
La p. 243 Magaz. găsim câte-va cuvinte cari n’ail nici un sens, şi cari lipsesc la d. Hasdeil :
«După cuvîntul Evangeliel ce (Jice : când se va împărţi casa adinsu elfi, atunci se va pustii.»
La p. 257 Magaz.: «şi î-au făcut(lavreî	146, col. II Arkio. 1, 1 : «Şi î-au făcut
St. Atanasie) şi mertic mare câte 10,000 şi mertic mare câte 300 talere pe an.» talere pe an.»
257 Mag. : «pre sus pre ziduri au adus apă cu urloie ca de 2 mile de loc de departe.»
146, col. II : «pre sus pe ziduri a adus apă cu urloie ca de o milă de loc de departe »
3°. Un element de comparare pentru Cronica anonimă ar fi încă volumul al doilea din colecţiunea do cronice editată de d. G. Ioanide sub titlu : «Istoria Tern-Bomânesci de qând aii descălecat pravoslavnicii creştini», care reproduce traducţiunea unul manuscript slavon aflat în oraşul Kişineîi de Ierodiaconul Daniil când acesta însoţla în exil pe Mitropolitul Grigorie, şi care manuscript în fond nu e decât acelaşi cronică anonimă. Dar neavend la ’ndămână acest volum, conferirea textelor ne fu imposibilă.
§ 6.
Manuscriptul român intitulat: «Ilisloria primilor Ilarii Bomânesci», pe care Şincal îl citeză mal tot în Cronica sa sub numele : «Istoria Bălă-cenescă», avendu’l într’o copiă cu litere latine făcută de Samuel Klein după originalul ce’I împrumutase o coconă Bălăcencă la anul 1770 în V-iena1—este cu siguranţa cea mal deplină acelaşi cronică publicată de Magaz. istoric (t. 1 şi 2) sub titlu : Istoriile Domnilor Ţereî Bomânesci scrise de Constantin Căpitanul şi Cronica Terci Bomânesci de
(') Engel, Nencre Geschiclite der Walacheg,\). S4 : un mscr. 95 p. fol. —«liane historiam descvibendam Samueli Klein concesserat domina quaedam ex illustri familia Balacian, quae anno 1770 Viennac morabatur», serica Şincaî luî Engel, trimiţendu-î mscr, în cestiune.
www.dacoramamca.ro
412
TOCI Ij KSCU
Radu Popescu (t. LV, 21 —G 2, 93 — 178). Acest manuscript începând cu auul 1G29 (domnia lui Alexandru Iliaş) şi mergând plinit la 1724 (al 5-lea au al domniei lui Nicolae Mavrocordat), am conferit tute pasagele reproduse în Cronica lui Şincal cu corespundâtorele din Mayas. istoric, şi variantele descoperite ne asigurară :
I. Că Samuel Klein, judecând după citaţiunile lui Şincal, comise grosolane erori în copiarea manuscriptului, înlocuind cuvintele vecin cu neologisme, şi ca şi Şincal nu înţelese manuscriptul pretutindeni, cum bună-dră:
Şincai III
64 : «Sava Şetraru Castrircanu.»
75 : «mergem! la Konoi.»
—■ «îndată loviră pe Pîrvul Vistiarul cu săbiile, de’l făcură fărămî... şi multă pagubă făccncl împăratului...»
75 : tBadeavez.»
—«Dica Arz Sărbul.»
96 : «că el au potopit-pe Gcorgic Ghica Vodă.-»
98 : *Kirimil Drago.»
101 : «au trimis pe Drăghicîu Spătaru Cantacuzenesc să gate bine de poclonul domnului.»
103 : «Alexandru Iliaş.»
» «Antonie Vornicul din Popeşti, de la Craiova.»
105	: «Acesta ve^dnd’o boierii, maî vîr-tos cei mâhniţi.»
106	: tStanco Vistierul Biiccamd,şi Radul Vistierul Serbescul, Kelcul Serdarul.»
108 : < Ier etnia Comisul; Cantemir Postelnicul.»
106 : «Mănăstirea Kanguciului» (în Moldova),
110 : «Grigorie Ghica Vodă pre la Săni-coră încă au venit în scaun »
112 : «Acesta era Başa Hursus, care fusese şi în ţera Ungurescă la Leva.»
Maoaz. istoric I.
309 : «Sava Şufaru Cuştiurânu.»
320	: «morgeud la Conac.»
» «îndată îl loviră (pe Pârvu Vistierul) cu săbiile de’l făcură fărâme, şi nu se maî socoti că este sciut la Portă, şi Muta-faraca împărătesei.»
321	: «Badea Vătafu.»
» «IHncă Armaş Sărbul.»
346 : «că el a popit pe Grigorie Vodă, el îl va şi despopi.»
348 : iKiriţă Draco Rosct.»
353	: «aii trimis pre Drăghicîu Spătar să găsescă bani de poclonul Domniei.»
354	: «Alexandru Armaş.»
355	: «Antonie Vornic de Popoştî din Prauva.»
359 : «Ca acestea viujend boeriî, maî vîr» tos Mehedinţii »
{ 360 : tStaico vistier Bacşanul, şi Radul Vistier Ştirbei»-,
361 : illâmcul Sărdar.»
( 364 : n-Ghinca Comis»;
1 365 : «Constantin Postelnicii.»
369 : «la Mănăstire la Ilangu.»
371 : «Grigorie Vodă încă au venit în scaun pe la Sfăntu Nicolae.»
374 : «Era şi acest Paşă hursuz, că şi la Leva în ţera Ongurescă şi într’alte locuri tot au perdut rcsboîul.»
www.dacoromamca.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
413
114: «...Negoe Vătavulşi alţi mîhnifi au fugit pe la Hatzeg.»
123 : «au început a bate cetatea cu tunurile şi cu barailc...»
379 : ... «Negoe Banul Săcuianul... şi mulfîboîari Melicdinfi au fugit laLIaţag.»
H, 15 : « aii început a bate cetatea cu tunuri şi cu cumbaralc.»
II. Că Cronica lui Constantin Căpitanul, aşa cum s’a publicat în Magazin istoric, are mai multe erori şi lipse, pe cari manuscriptul lui Saniuel Klein le pote corege :
Magaz. istor. I
303 : «Că striga pen curtea domnescă, ca să le dea lefi că eî au bătut resboiul cu Va-silieVodă.»
347 : «Ca acestea aurind Constantin Postelnicii tagăduia că nu va fi aceea, ci vor fi pâri mincinoso, să nu le creijă Măria Sa. Ele cu de acestea viind Grigorio Vodă la scaun pro ceelalţl boiarî î-au slobozit».
Cronica Sincai III
o
59 : «Că strigapriu curtea cea domnescă ca să le dea întreite lefi, pentru că eî au bătut bătaia asupra lui Vasile Vodă.»
96 : «Acestea auijind Constantin Postelnicul tăgădnia a pute fi, şi (Jicea că sînt numai minciuni, dară să nu le credă Măria Sa, şi cu acestea aii eşit afară Constantin Postelnicul. Venind la scaun GrigorieVodă pe aceîalalţî boeri i-au slobozit..»
Că erorea este în Magaz. istoric — unde o trasă întregă e sărită — o probeză şi Cronica anonimă a Ţerei-Moldovei (Letopiseţ. Cogăln. III), care reproduce înţrega domniă a Iul Grigorio Gliica după Cronica Im Const. Căpitanul şi unde la p. 139 aflăm ast-fel pasaglul în cestiune : «Aceste-aurind Constantin Postelnicul tăgădnia, (jicend : nu va fl aşa, dară va fi'pîră mincinosă, să nu le cred! Măria Ta. Şi cu atâta au eşit afară. Eară Grigorie Vodă mergend la scaun, pre ceilalţi boeri ’l-atl slobozit
Magaz. ist. I
351: «Iliaş Vodă... în sărăcia au murit.»
3G3 : «La Ţarigrad îrn# sosise Grigorie Vodă din pribegia lui de la Vineţiea. pof-tinău-l împărăţia prin mijlocul lui Pauaîo-taclic Dragomanul...»
Magaz. istoric II
12 : «Acolo , cum spunea, era Sobetslri craiul leşăsc cu hatmanul de Letfa, hatmanul Koroni, hatmanul polni...*
Şl NCAI III
100 : mai adaogă următorele ce nu se află în Magazin: «remâind în urma lui o fată care trăia de mila creştinilor.»
107	: «La Ţarigrad sosi din pribegia şi Grigorie Ghica... îertăndu-l împărăţia prin mijlocirea lui Panaîotaclie Dragomanul...» In Cronica Anonimă a Moldovei (1. c. p.139) este tot: ncrtându-l.*
120: «că era acolo Craiul Leşesc Sobiesci cu hatmanul de Litfa, hatmanul Coronei, hatmanul PodoUă...»
www.dacoramamca.ro
414
TOCIL KSCP
12 : «Au legat să le dea Podolia Game-nifiî...»
15 : « aii început a bate cetatea cu tunuri, cu cumliarale, dar şi din tote\itejaşte se batea...»
3 : « Duca Vodă cu Cantacoziniî... care viind la scaun găsiră ţera cam turburată, o seină de boîarî fugiţi în ţera turceseă, cum mai îndărăt am scris.»
120 : «dînd înscris că vor da Turcilor Vodolia cu Gameneţul...»
' 123 : « Dacă au sosit acolo, au început a bate cetatea cu tunurile şi cu barailo, dară şi din cetate aşa de vitejesce se batea...»
110 : «Duca cu bocriî... au aflat ţera cam turburată şi o semă de bocrî era fugiţi în Ardei...»
Erorea este învederate la Magazin istoric, pentru că : boeril fugiseră în «ţera ungurescă», dupre cum dovedesc înseşi cuvintele cronicei: «cum mal îndărăt am scris», adică pre la Haţeg (Magnz. ist. I 379), pe când despre vre-unil boerl fugiţi «în ţera turceseă» nu e nici o vorbă.
Fragmentul cronicei muntenesc! despre Grigorie Gliica, pe care Cronica anonimă moldavă, după cum am mal spus, o copiază ad-literam, ne permite a mal semnala încă o erore strecurată în publicarea cronicei lui Constantin Căpitanul de redactorii Magazinului:
Magaz. I, 344 : «Aşa fără veste cu toţii 'î aii lovit la vremea prâmJuluT, şeşlend Ke-min Ianoş la masă şi fiind ostile răsepite şi pe la o cetate...»
Letopis. cd. Cogăln. IU, 137 : «î-au lovit fără de veste în vremea prâmjuluî, şe-ţlend Kemeni Janăş la masă şi fiind oştile răsipite pre la otace..»
§ 7'
Despre Cronica inedită a hă Ştefan Logofătul din Trompeta Cârpacilor şi cele doă volume publicate de d. G. Ioanide, lăsăm pena autorisată a cl-lul Cogălniceanti să vorbescă :
«Cronica calificată de cronică inedită scrisă de un logofăt Ştefan, şi care se publică în «Trompetta Carpaţilor», nu este decăt o copiare forte modernă a cronicelor lui Neculal Cos ti n şi a lui Radu Grecenu, a căria singurul merit este că, după ce reproduce o pagină din manuscrisul mol-doven , apoi prescrie o altă pagină din manuscrisul munten , şi aşa coprinde analele ambelor ţerî. în anul 1858, adică şese ani după publicarea cronicelor complete ale Moldaviel şi <Jcce ani după publicarea în Magazinul Istoric a cronicelor lui Radu Grecenu şi a lui Radu Popescu, domnul George Ioanide, chiar în Bucurcsd, a publicat doă volume calificate de Istoria Moldo-Română, şi dându-le ca reproductiunî a nisce manuscrise vechi, cele despre Moldavia găsite în monastirile Cozia şi Şer-bănescl, şi cele despre Yalachia ca aflate în oraşul Kişineîl de «Ierodiaco-
www.dacoroniaiiica.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR! ROMÂNE
415
nulDaniil» când se afla acolo în surghiun cu Mitropolitul Gregore. Şi domnul librar Ioanide afirmă încă, că marea descoperire din mănăstirile Co-zia şi Şerbănescî s’a făcut de un eminent profesore de istoria din gimnasiul Săntulul Sava! Hei bine, în fapt volumele publicate de d. Ioanide nu sînt decăt reproducţiunea unor copie moderne ale cronicelor lui Niculal Costin, Radu Grecenu şi Radu Popescu, publicate cu dece ani mal ’nainte, cea întăiil cronică de mine, între Letopiseţile Moldovei, şi cele doă din urmă în Magazinul Istoric al lui N. Bălcescu. Singurul lucru nod ce conţin a-cele volume este fragmeniul despre începutul Românilor, pe care d. Has-ded îl atribue Moldovenulul Ni colac Milescu».1
Tot. ce vom adăogi la (lisele d-sale, este că publicarea acestor cronice nu ar fi fost de prisos, căci deşi unele din ele se aflaţi deja scdse la lumină, dar fiind după alte codicl, diferinţele sînt pre însemnate şi critica pote trage mari folose din comparaţiune. Afară de acestea, cronica lui Ştefan Logofătul se pote socoti păn’la un punct ca o compilaţiune a sa propria. E-rorea cea mare însă ce găsim noi, şi pe care nuni-o putem îndestul explica, este negliginţa fără exemplu cu care s’afl citit şi s’ad imprimat a-ceste manuscripte, pentru a nu mal vorbi de absoluta nesocotinţă a regu-lelor ordinare ce reclamă o ediţiune sciinţifică.
Nu este pagină în ediţiunea d-lul Ioanid, nu este rând în cronica din Trompetta Carpatilor, care să nu fie încărcate cu aşa eroii ce vădesc de departe desăvârşita lipsă de prieteşug cu vechile manuscripte şi cu d’ale sciinţel, a acelor ce şl-ad luat sarcina să publice cronice, şi încă în secolul de a<Jî!...
Nimeni nu ne va contrazice, că nu e destul a sci nemţesce pentru a publica pe Otfrid sad Dreptul Comunal German din al 13-lea secol. Tot asemenea nu e destul a sci numai românesce pentru a edita şi anualele române! Se cere mal întăid : cunosciuţe paleografice, familiari-sarea cu limba vechiă română din tote părţile, cu regulele criticei, cu studiul istoriei popdrelor vecine cu caii Românii ad fost în contact, şi alte multe...
In lipsa acestora, orl-ce mirare înceteză, când în ediţiunile de cari ne ocupăm no întâmpină erori ca cele următdre :
Pe prima pagină a Istoriei Moldo-României citim :
(l) Prefaţa la Cronicele Romanici, în Columna lui Traian, 1872, p. 272 notă.
www.dacaramanica.ro
410
T O C I L E S C U-
«Empedocles, Epicur, Dimocrit, Diogenes, Lebertanus, Zenon... şi alţi greci, alegându-se pe mari minţile sele...»
Ecă însă acelaşi pasagiu cum se citesce de d. Cogâlnicenu (Letop. 141):
«Empidocle, Epicur, Democrit, Diogen Laertanul, Zeno.... lăsându-se pre mart minţile sele.»
De asemenea p. 108—113 ed. Ioanido 1: Mălborn (în loc de Marien-burg); Keranzeanî, Karanteni (Sarakinenl); Logobadna (Longobardia); Krăia (Krake); Vapold (Vopolta); forte (cu frică); sfîntoşî (sănătoşi); citata (tote); Rogevin (Bagivel); Celestin (Kalestin); Ministru (mistrii); Ostocarpen (Otto Carpen); Iflantiă (Liflaiidel); a murit îngropat (a murit); drept acel pămînt (dintr’acel pomet);—p. 116 : obaşte (o başcă); de stejar (de strajă); planu (plen);—p. 158 : TecelsJci (Tincenski); Maronie (Maraviţ); Prahnitjski (Brohoţki); tărgul Terebul (tărgul Trebu-lea); Krasiniki (Krasinski) etc.
P. 191 ed. Ioanid : «Pristăvitu-s’au Şar-pe Poot de frica lui Ştefan Vodă, în ţera leşescă.»
P. 192 : «Ci pururea tinerii se plecă şi cred cuvintele cele rele, ăpohti biruitorilor.»
P. 222 : «Acesta (Despot Eraclit).. avend şi viaţă între soţii.»
154 cd. Cogâln.: «au pribegit Şerpc Postelnicul în ţera leşescă de frica luî Ştefan Vodă.»
154 : «Ce pururea tinerii se plecă şi cred cuvintele cele rele a poldibuitorilor.»
178 : «Acesta... având şi viaţă între Soţim »
Nu mal notam erorile de punctuaţiune, cari fac frasele adesea cu totul neinţeligibile.
Cât de periculosă însă este pentru un istoric utilisarea unor cronice publicate ă la d. Joanid, pote servi următorul exemplu :
Pe pag. 127 (I ed. Joanid) sub titlu : Domnia lui Alexandru Vodă 6959, citim astfel :
«Minclol logofătul, şi Costea, şi Audreiaş şi alţi mulţi aşa dic do Bog-dan-Vodă, să nu-î fiă fost fecior de cunuuiă Iul Alexandru-Yodă ci copil».
Deschideţi acum 1.1. p. 113din Retoplsefle Moldovei ed. Cogălnicenu, şi veţi afla sub acelaşi titlu : Domnia luă Alexandru Vodă, la acelaşi cronică a luî Urecliiă :
«Domnind Alexandru Yodă ţera, s’ad sculat asupra lui fiu-seîî Bogdan Yodă, în anul 6962 August în 22, şi s’atî.lovit cu tată-seu Alexandru Yodă la Tăină'şenî aprdpe de tărgul Romanului, şi după multă ne-
(') Cuvintele în parentesî sînt corespunşletorele din Letopiseţ; I, şi sînt maî corecte.
www.dacoromanica.ro
STUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
417
voinţft aii biruit Bogdan-Vodă pre Alexandru Vodă. Şi multă morte s’ a fi făcut în oştea luî Alexandru Vodă, şi într’acel răsboiil au perit omeni de frunte Oncîul logofătul cel mare, şi Coste, şi Andronic şi alţii. însă mulţi dir că nau fost Bogdan Vodă fecior cu cununia, ce copil lui Alexandru Vodă.»
Nu este posibil a se închipui o estropiare mal grozavă !
Publicaţiunea Cronică inedite a lui Ştefan Logofătul însă, aşa cum o făcu Trompetta Carpaldor, remăne fără precedent în annalistica română; aci erorile nu se mal pot număra, nici deosebi; copiatorii manuscriptului, lucrătorii dela tipografia, corectorii (ţiarulul, fie-care la rîndul seri, se siliră a da căt se pdte un text mai pocit, mal pestriţ şi mal fără cale, botezat cu numele de Cronică inedită! Nu este minunăţia pe lume în sprijinul căria să nu poţi invoca autoritatea cronicei luî Ştefan Logofătul, aşa cum se citesce în Trompetta! Voiţi un Episcop în scaunul Episcopal de Roman în virstă nici mal.mare nici mal mic decăt de patru-spre-dece ani, deschideţi marele foliant al Trompetteî No. 9S9 din 1871, pag. I, şi veţi afla :
«In (jilele acestui domn (Alexandru Lăpuşnenu) prestăvitu-s’aMacerie (în loc de Macarie) episcop de Roman ziditorul şi începătorul monastiril Reskii, carele a fost episcop Romanului ani 27, şi cu cinste l’ati îngropat în Monastirea Reşka, eră în locul lui fu sânţii Anastasie, horn vrednic intru slujba păstoriei sete ca de 14 ani; a fost episcop şi pe urmă şi Mitropolit...»
Pe când la Letopiseţ. Ied. Cogâln. p. 77 se citesce ; «şi în locul lui s’aîî sfinţit pre Anastasie, om destoinic a priimire slujba păstoriei seleţ carele 14 ani mat apoi au fost şi Mitropolit.
Tot în cronica Trompettei Carpaldor veţi găsi : «aţele cotului» în loc de «aţele cortului»; «atunci sa întins crăiasa Isabela» în loc de «s’a întors crăiasa Isabela»; «Hvalenolca mare» în loc de «Hvalensco more»; anul 7006 în loc de 7065; 1526 în loc de 1557; «o mie de omeni» în loc de: «10,000», «22 mii» în loc de «300 mii»; «povetănebiruită* în loc: «pavăza nebiruirel»; <Beordul Kievului» în loc de: «Voevodul Kievului»; ipristăvitu-s a Paisie Archimandritul şi guvernul (în loc de egumenul) Monăstiriî Putnel»; «pre învăţătura latină seu luî Ştefan Vodă, trămis’aîî» în loc de : «pe învăţătura tătdne-seu lui Ştefan Vodă, trimi-s’atî»; «şi I-a dis să ţie post în casă» în loc de : «şi I-au clis să fie Po-stdnic i» casa» etc. etc. www.dacoromaI1icaJO
28
418
TOCILES C U
§8.
Modul şi negliginţa cu care cea mal mare parte clin analele române s’aît publicat face dar peste putinţă utilisarea lor. şi necesitatea unei ediţiuni critice devine imperiosă. Acesta este primul şi cel mal temeinic pas de făcut, pentru că ast-fel numai a început sciinţa istoriei la tote poporele. Pînă ce isvorele nu s’afi cules, comparat, critic studiat şi scos la lumină, literatura istorică, orl-cât de bogată, totuşi era productul ninsei poetice, al fantasiei : istoria nu se născuse. E destul a compara, de exemplu, aşa numita istoria a Rusiei scrisă de un Levosque, -Leclerc, Yoltaire, — unde numai sglobia imaginaţiune domnesce ca suverană. Iar cronicele şi documentele sînt lăsate la o parte — cu Istoria Rusiei eşită din penă unul Karamsin şi Solovîev!
De acela pretutindeni Societăţile Academice publică de deciml de ani anualele şi documentele, după tote prescripţiunile ştiinţei moderne, cu tote jertfele şi îngrijirea, dând chiar ediţiuni fotolitografice după monumentele lor istorice. La noi un singur bărbat şl-a închinat veghiările şi activitatea sa acestei lucrări : culegerea cronicelor şi editarea lor ; dar silinţele sale trebuesc secundate de cel cari dispun de mai multe mijloce : de guvernul român, pentru a cumpăra manuscriptele şi documentele istorice ce se află în ţeră pe la particulari, aruncate, despreţuite şi expuse peiril, cum şi cele de prin bibliotecele publice şi private ale Rusiei. Transilvaniei, Ungariei etc.; asemenea de Societatea Academică, care ar trebui să îea asupră-şî sarcina unei editări critice a anualelor, aşa cum s’a făcut şi se face aluri pentru autorii clasici, greci şi latini, şi pentru isvorele istorice în genere.
Orî-cine ar lua pe viitor acesta sarcină, va trebui :
1 °. Să adune tote codicile unul manuscript; să dea fie-cărula căte o numire; să le claseze apoi după : vîrstă, patria şi gradul de credinţă; să deosebescă textul original de acea-ce s’a adăogit, interpolat, falsificat sau cu totul schimbat. Pentru acesta va trebui să colaţioneze cuvînt cu cuvînt tote codicile, Iar nu superficial, nu într’o singură parte numai; să noteze cele mal mici deosebiri, de ortografia şi de punctuaţiune chiar; căci deşi istoria printr’acesta nu câştigă, dar se interesă filologia, şi — ce o maj mult — gruparea astor mici di fer iute dâ conclusiuul asupra vechimii şi valorii interne a copielor.
www.dacaramanica.ro
SÎUDIE ASUPRA CRONICELOR ROMÂNE
419
2°. Sa se descrie detaliat fie-care codice : format, felul scrierii, mate-
m
rialul; unde începe manuscriptul şi unde se fîuesce; este copiat de o singură satî de mal multe mâni; când şi de cine e scris; unde se află şi cine l’a posedat. Pentru codicile în cari nu se noteză timpul copiăril lor, re-mân alte mijloce spre a se determina acesta, şi anume : gruparea felurilor de scrieri în ordine cronologică, care s’ar pute cu înlesnire face, căci din secolul XIV pînă adl avem neîntrerupt documente. Fiind-că însă la noi nu s’a cugetat încă la paleograftă, s’ar pute ave recurs la lucrările analoge ale Rusiei, care are grupat alfabetul slavonie în ordine cronologică după fie-care ţeră şi secol. 1
3°. Să se dividă fie-ce cronică în : cărţi, capitole, paragrafe etc., notând u-se la margine în susul fie-cărel pagine : anul evenimentelor; v 4°. Să se imprime cu un respect filial textul cronicelor, păstrându-se limba în care aii fost scrise, chiar ortografia; şi dacă se corig erorile e-vidente de copiat, — acesta să nu se facă tacit, ci în note;
5°. Să se arate anume : cutare pasagiu, cutare cuvînt, chiar cutare virgulă sau punct uue-orl, în căte şi în cari codicî se află, în căte şi în cari nu se află, deosebindu-se cela-ce aparţine contextului de cela-ce trehue a se trece la registrul variantelor;
G°. Să se noteze tote variantele, fără deosebire;
7°. Să se dea probe litografiate după fie-care manuscript; în fine S°. Să se ţină seină de tote regulele criticei, nimic inaintându-se care să nu fie justificat, pentru că ’n regatul adevărului nu există nici o autoritate, totul trebuind a fi supus la îndoelă, cercetare, dovadă.
Numai ast-fel socotim noi că am pute ave preţiosele rămăşiţe ale cul-turel şi vieţel nostre naţionale, curate, sigure, în forma lor originală...
Praga, l!|si August 1876.	Gr. G. Tocilescu.
(1) De exemplu i vedî tabl. VII .ţi VIII din Speeimina Palaeographica Oodicum Graeco1 rum et Slavoniccrum Bibliothccae Mosquensis Synodalis, edidit Sabas, episcopus, Moscva 1863, unde se află alfabetul slavonie Cirilic din XI—XVII secol.
www.dacoromanica.ro
420
ÎSABC U
DOCUMENTE INEDITE
I)IN BIBLIOTECA AMBROSIANĂ DELA MILAN, RELATIVE LA VICTORIA LUI ŞTEFAN CEL MARE DELA RACOVA
14*75
COMUNICATE DE C. ESAROU
I
SuCEVA, 1475, IAXUAlilU 25.
Traducerea italiană a cerculăriî Domnului moldovenesc Ştefan cătră toţi principii creştini, auiinţâudu-le victoria sa «graţia spadei şi lui Dumnedeu» asupra a 120,000 Turci sul) conducerea beglerbeiuluî Soliman-paşă, pe cari «î-a călcat sul) picîore», şi rugându-i de a-î veni în ajutor «pe uscat şi po mare» contra unei none inva-siuuî în Moldova, pe care sultanul o prepară pentru luna luî maiu, căci «Moldova este porta creştinătăţii».
In cutia : Sesionc storica-militare-guerre-Turchia. Publicăm aci faţă ’n faţă doa traduceri italiano diferite ale cerculăriî, ambele chiar din epoca lui Ştefan cel Mare, dar forte încurcate, pline de erori şi având chiar lacune. Originalul separe a fi fost scris slavonesce, limba oficială de atunci a Românilor.
Copia de una lectera manda el capitanio generale del re d’Ongaria et del Valaebo cbiamato Stefano Voiuoda alli principi de cristianită notificaudoli la rocta ădato al Turcbo.
Serenissimi et mcl. Iiisiemi uncie noi a lucia Cristianită in qualim-clio locho questa nostra presente lectera tleveniră Noi Stefano voi-uoda per dio gratia duca de terra moldauiese cun hmnana saluta-tione con dexiderio a tucti boni per li beni delle patrie alle vostre de-gnităcoineriiifulelelmperatoretiir-clio a molti tâmpi e- stato et 6 de-strngitor della Cristianită et omgni di pensa per cpial forma el possa
www.dacoromanica.ro
Ala corona de Ungaria e a tutte le torre, a chi vegnara presenta cjuesta litiera. Salutem. Nny Ste-phano Yaivoda dei gracia segnior dela Molda : am igevel mente veho a dir attuti amigevelmente, et cum obedienza cum tuti contenţi, et at-tuti cjuelli clie scrivo, voră inten-der la vostra dignita, come lo Im-perador infedel ele turchi e za grande tempo he destrutor, et desfator de tuta la Cbristianită, et ogni di pen-
DOCUMENTE DESPRE ŞTEFAN CEL MARE
421
soeto snbiugaiTa. Inpertanto noti-ficamo alle vostre dignita como circlia la festa della epyplian ia proxima passata mise il nominato Tur-clio sopra di noi un suo grando exercito de quantită de conto vinti mii ia con dicto exercito mise per suo pritnoOapitanio Sulaman bassâ, el secondo Capitauio Belicerbizi con tucti suoi carriagi Oesaro con tucta Roinania ot anco lo segnor della montagna con tucta sua possan-za Insibeclie et Alibecbi et Schal-darbeche do razi Băltiri ubedj Sere-fabeche el segnore Sulagi Ohafa-rabeche Geribeclie figliolo de Isache rasache con tucta la sua forza et (juesti erano li grandiCapitanijcon li suoi exerciţi et Noj audendo se armammo tucti et andammo contro di loro con 1’aiutorio do dio onipo-tente noi verso delii Innimici della Cristianith, vencemmo loro, et soc-to li noştri piedi li mectemmo et tucti li mectemmo a taglio della spada et della qual cosa dio ]ie sia lăudat o;'de po questo lo infidele Turcim questa cosa odondo, ci voie re-parare con la sua testa et con lo suo pensero del mese di magio sopra di noj volondo bavere questa porta della cristianita la quale e nel no. stro regno, della qual cosa Idio l’â guardata. Se questa porta se fosse perduta fino emo liarria conturbată tucta cristianita et pertanto ado-
sando de desfar etsottometter tuta la cliristianitii. E perlib mii ve femo assaver a tute le vostre dignita, eonii el di dela Epifania passata el sopraditto turcim cum grande exercito ba nianda sopra de nuy nel nostro paiexe cum numero de cento et vinti millia homeni dei qualli era suo principal capitaneo Suliman Bassâ vegelerevagi et cum lui tuta la soa corte del sopradetto turcim, et tute le zente de la România, et bel signior maritanorum cum tutalâsuapossanza Asanbecli, Allibecli, Scandarbecb, Granabecli, et Ochubech, Yalti Yulbecli Sere-fagabecli segnior de Soffio, Ouseu-rabecli, Paierbech et el fiollo de Isacli Bassa, cum tuto el popullo de Sangzerisbecb, et tutti questi sopradicti souo tuti i principal del cainpo, et cussi liavemo intesco et visti, et nui cum la deffensione de la mau cum la spada, et con lo ad-iuto de meser dominedio le lia-vemo supercliiadi et cum li pedi zappadi, et le nostre spade se anno passudo de loro. Et per queste talie cosse sia rengraziado messer dominedio ; et dapoi clic questo infi-dille Imperador turcho ha sentito questa rotta, el se mette in ordine lui in porsona cum tuta la soa possanza, ot voite nel mexc de mazo proximo vegnir sopra de nuy, et se pensa de vegnir a tuor el nostro
www.dacaromaiiica.ro
422
E R A ECU
mandamo alle amiciţie vostre come tucti ve del)iate presto sopra el ne-micho della cristianitâ Inpero che 6 tempo perele el dicto Turclio ad ongni parte ha mol ti aversarij li quali con armata mano contra de luj procederarino et noi da questa parte promectemo sopra la nostra fede cristiana col nostro collo per fino alia morte stare et pugnare per la cristianitâ et a questo modo voi faccendo de l’altra parte per terra et per mare in modo che a questa volta con l’aiutorio de dio omnipotente hauemo tagliata la sua dextra, adunque non vogliate tar-dare.
Data in Saconia in di della con-versione di san paulo del mese de gennaro a di 25 nel 1475.
Turda, 1475,
paiexe ch’e la porta de tnti i chri-stiani, la quallc porta he questo nostro paiexe che dio ne guardi tuta la christianita sel guadagnia questa porta, che dio ne guardi, tuta la christianita sara in gran trihullatione. Et perho nui prege-mo la vostra carita che li voştri capitanij prestamente contra li ini-mixi de la christianita ne sia in adiuto, et adesso he el tempo, per-che el turcho ha gran contrasti et in piu parte e hassai daffar nele parte che li homeni cum la deffen-sione de la man cum la spada li sta contra, non ha sua opinione, et nuy da la nostra parte promet-terao per lo nostro Imperial sacra-mento cum la nostra vita et fino ala morte deffender, et combatter per la fede christiana. El simille dove ffar anehora voy et per mare et per terra, perche adesso nui ha-vemo per opinione cum lo adiuto-rio de dio che nuy li havemo rotta et tolta la ala dextra, et perhh voliati esser volenterossi et presti. Datum aSonzonia el di desanPollo adi 25 zenaro anuo domini 1475.
Stephauo Yaivoda segnior del paiexe de la Molda.
[
IANUARIU 23.
Un anonim clin Transilvania comunică regelui Matei ii Corvin detaliele invasiu-niî Turcilor în Moldova în minier de 100,000 ostaşi şi 20 mii ţeranî din Bulgaria cu securi, meniţi pentru curăţarea drumurilor şi asediul cetăţilor, contra e&-
www.dacoramanica.ro
POCL'MKNTE DESrRE ŞTEFAN CET, MARE	423
roi'a eşiiul Stefan-vodă cu 50,000 Moldoveni şi 1800 Unguri, de ’ntăiu a arstote în calea Turcilor, pentru a’î lipsi de provisiunî, ba încă a mai surprins şi pe cele ce le venîau din Muntenia, apoi apucându-î într’o vale îngustă, după o luptă de 2 dile î-a înfrânt cu desăvârşire, prindend pe beglerbend, pe fiiul sultanului şi alţi căpitani, er restul Turcilor au tost sdrobiţî de Basarab (Vlad Ţepeş),1 care a năvălit asupră-le dintr’o cetate, unde pană atunci el fusese asediat de cătră dînşiî, tote acestea producend o mare veselia în Transilvania.
In cutia : Seniorie storica-militare-gucrre-lurchia.
Novitates de Turcis aliate ad Maiestatem Begiam.
Bassa turcliorum cum filio iuiperatoris turchoruiii ac Alibech et non-nullis Yayvodis sub quorum conductu eraut centuin milia turcorum et XX-a milia rusticonim cum securibus fossorijs et capisterijs pro viarum explanatioue ac obsidione munitionum qui veneraut cum eis de Bulgaria intravit Moldaviam, Stephauus autem Yaivoda moldavieusis iutelecto ad-ventu turcorum undecumque potuit acquisivit auxilium a Siculis et aliis viciuis locis, ex Yalacliis autem suis moldaviensibus habuit quasi quinqua-ginta milia liominum, ex Hungaris annatis miile octiugentos quibus con-gregatis videns quod non posset turcis occurere iu campis retrocessit ad loca forciora, et fecit comburere omnem provincialii, per quam eraut venturi turci, ne liaberent victualia qui dum aliquibus diebiis penuria victualium laborassent et fatigati essent faciebant tamen post se victualia deferre de Transalpina per currus et animalia que non poterant eo tempore sequi. Deputaverunt septem Vayvodas turcorum ad rumpendas indagines pro recipiendis victualibus, nonremoti ibi eraut Siculi etgentes Stephani Yai-vode, quibus ijdom Siculi occurrerunt ad pugnam, et prostraverunt eos in quodam loco arto. Ex alia parte iterum receperunt illa victualia que ducebantur post turclios. Yidentes autem quod fortuna eorum prospera-retur in festo sancti Pauli primi lieremite, quod erat feri a tercia de mane, toii exercitai turcorum, in quadam stricta et lutuosa văile ubi turci proptei- vallis artum situm non poterant se ad conflictum bene extendere et alas dilatare, occurrerunt ad pugnam, contra quos tercia feria die ac nocte sic suo modo feria quarta usque ad feriam quintaui sic fortiter pugnaverunt. Sed non poterant movere exercitum turcorum ex quo erat multitudo ma-gna. Tandem feria quinta die lucescente fortissime in eos prosiluerunt, muitos ex eis occidendo sagitis et lanceis, videnfes turci nonposse resistere, terga verterunt quos Yalaclii, et Siculi ac Ungari insequentes maxima
(') Gf. documentul publicat in Columna, p. 877.
www.dacoromamca.ro	,
424
ESARCU
strage affecerunt, Bassam turchorum, filium imperatoris et Alibec cum nonnullis Vayvodis turchorum et plurimis turcoruui captivando, ex alia parte B ozonul maior qui erat in (piodam castro obsessus per turchos vi-dens fugam turchorum de castro prosiluit, ot magma dampna turcis fu-gientibus iutulit unde tota fortitudo turchorum dissipata extitit, super qua victoria tota Transilvania nune in triumpho ducit dies suos, ista deus misericors nune operatus est per humiles manus liomimun in destrucione inimicornm cristianorum. Ex Torda feria terci a proxima ante festum con-versionis saucti Pauli apostoli anno 1475.
III
BUOA, 1475, FEBKUAKIU 12.
Leonardo da Oretbna câtră lioseto la Ferrara, după ce’î amintesce o .altă epistolă, unde descriea strălucita victoria a domnului moldovenesc Ştefan, care—cu o armată compusă în majoritate din ţărani reu armaţi—reuşise a înfrânge aprdpe 120,000 de Turci, fldrea lor perind în luptă, er din ceî remaşî cădend prinşi în manile Moldovenilor o semă de căpitani atât de bogaţi, încăt propun a se rescum-pera eu căte 80,000 ducaţî de cap, ceîa-ce Ştefan a refusat pănă se va înţelege cu Ungaria, — adaugă că sultanul se prepară acum în persdnă a începe un nou res-boiu, în care însă va li bătut si mai reu, căci atunci va merge contra lui în persdnă §i regele Matei u Cor vin cu elita armatei ungare şi cu 50,000 Moldoveni.
In cutia : Sezionc storica-militare-guerre-'Iurchia.
1475 adi 13 febra io. in Bndii.
Per un altra za fa giorni 14 vc advisai etiam del nostro ben stare, et etiam dela rotta ha liavuto el turcim da Christiani, zioe da Stefano Vay-voda signor deUlachia et da Huugari : tanto che foreno tuli Turchi circa cento et ventimillia, tnti pigliati et tagliati a pezi. Scrivando la cossa com’e passa, saria longo ad scrivere. Ma se stima, che la mazor parte de valenti homini haveva el gran turclio sonno stati in questa rotta morţi et prexi; et sapiate che el sono sta pigliati parechi, che volentera hanno voluto dare et pagare ducati ottauta millia per la loro testa, solamente per una persoua. El ditto Vayvoda nou l’ha voluto lassare, fin tanto che’l nostro signor Re sera qui. Nou se sa quello se lara deli ditti capitanei de turchi. Ala tomata del Re se fara fine deli ditti.
Item sapiate che qui etiam habiamo da novo che el lurcho in persoua vora venire de qua con persone duxento millia et ben in ordine, et questo
www.dacoromaiiica.ro
UN BASMU DIN MUNTENIA
425
se tiene certamente che verano; 111a mii etiam de qui tuto hoino sera in ordine et benissimo, et speremo in Dio et in la gloriosa sua madre verzene Maria clie ge darano victoria migliore la secunda volta che la prima, perche in questa prima rotta sonno state poclie zente armate la piuy parte sonno stati villani, et el nostro Re etiam non o stato presenţe. Ma se el grâu tnrcho vignera come se dige in persona, etiam el nostro Re andera in persona et ben in ordine, come lui sa fare, et cum zente assai armata, perche honnai habiamo con tuti pace excepto con turchi gtierra, et credo clie audirete in questa estade bonissimo novitade. Ogni hoino comprerâ bal-lestre et schiopete, et credo clie se’l dicto turcho vignera con tanta zente clie con lo adiuto de Dio el nostro Re havera etiam tanto quanto che lui, perche tuto el Reame se levera suxo contra el dicto turcho. Solamente el dicto Stefano Vayvoda havera persone cinquanta millia, siche si verrano Hungari et Ulaclii, spero in Dio haveranno grandissima victoria. Non al-tro. Christo da muie ze guardi, sempre siamo ai voştri piaceri.
Item vi prego mandate questo ligazo de lettere a Ferrara. Aspectamo el nostro signore Re a mcza quarexema.
Vostro servidor Leonardo da Oretona subscripsit.
(a tergo : ) Nobili viro domino Romano Roseto factore del signor de Ferrara.
GEORGE CEL VITEAZ
Basmu din Muntenia
A fost odată ca nici odată.
A fost odată un împărat şi o împerătesă. licee auî a vieţuit eî în căsătoriă, şi nu putură face măcar o sterpitură de copil. în cele de pe urmă împăratul porunci împărătesei soţiei lui, că dacă într’un an do dile de aci ’nainte nu’î va face nu copil, să scie că pâine şi sare pe un taler cu dînsul nu va mai mânca.
Dacă aurii aşa împerătesă, mult se mâhni în sufletul eî, căci trăiau bine. Se puse şi ea dară a cere sfaturi dela vraci şi vrăjitori, dela mdşe şi descântătore. Luă tot felul de lecurî. Gând îutr’o nopte, ce vedu, se spăimentâ. Se făcea că umblă pe o câmpiă verde şi frumosă. Pe acolo totă firicelele do erbă erau însorite, şi doă câte doă se încovoiau una către alta şi părea că se sărută. Pînă şi fluturen umblau tot doî câte doi. Visa, şi totuşi credea că este aievea ceea co vedea. Nu se bucură mult de priveliştea cea frumdsă, şi etă că un balaur, bala dracului, venîa, măre, spre dîusa ca un vărtej. Pasă-mi-te, el gonia o porumbiţă; acesta, tremurând ca
www.dacaromanica.ro
426
JSPIRESCU
varga, fugi în sus, fugi în jos, şi veijend că n’are scăpare de vrăjmaşa fiară săl-batec-ă, se repedi şi se ascunse în sînnl împărătesei. Balaurul vădend lina ca acesta, se repedi şi el asupra împărătesei. Dar împărătesa dete un ţipet .şi se dosceptâ. îi sărise inima de frică şi’! tremurau tote Cărnurile. P’aci, p’aci era să şi leşine. Spuse împăratului pocitania de vis, şi rămase şi el înmărmurit de groză. A dona di se simţi îngreunată, şi peste noălunî de dile născu un dolofan do copilaş de drăguleţ.
Bucuria ce fu la curtea împăratului, este ceva de nespus. Se hotărîră să boteze pruncul.
Pe atunci se botezau copiii într’o fântână sub un munte. Şi fiind că de cât-va timp se ivise nise! talharî pe acel munte, car! pândiau pe ce! ce venîau să’şî boteze copiii şi’! omora, straşnică poruncă dete împăratul ca să pue oste împregiurul fântânei să pădeseă şi să apere pruncul când va fi să se ivescă tâlhari!.
Nu se mulţumi cu atât, ci mai porunci împăratul de scrise pe nisce pietre scumpe câte o slovă; după aceea înşira pietrele şi alcătui numele copilului. Acest şir de pietre nestimate îl lega de gâtul copilului.
Ast-fel pregătiţi, plecâ împăratul cu împărătesa să’şî boteze copilul, luând cu dîn'şiî şi mai mulţi ostaşi călăreţi şi înarmaţi.
Ajungând la polele muntelui, le eşiră înainte tâlhari!, şi nici una, nici alta, începură a da vîrtos. împăratul trimise pe împărătesa să boteze pruncul, căci el va sta să dea pept cu tâlharii, pană se va întărce ea. împărătesa sa supuse porunceî şi plecâ. Când să se întdrcă dela botez, veni pană la un loc; aci stând şi ne maî audind zăngănitul armelor şi sgomoţul luptei, î! dete un fer ars prin inimă. Atunci ne maî cutezând să mergă înainte, se întorse înapoi şi ascunse copilul după fântână îutr’un stuf de flori. Pasă-mi-te tâlharii resbise oştea împărătescă .şi o repusese pe dînsa.
împărătesa plecâ singură la împăratul. Pe drum, când ajunse la locul de luptă, vădii un băltâu de sânge şi alătur! o gropă mare unde erau îngropaţi omeni! împărătesc!. închise ochi! să nu verlă acea groză şi porni înainte, când de o dată se pomenesce cu do! tâlhar! că pun mâna pe dînsa.
După ce le spuse cine este, tâlhari! o duse la căpitanul lor. Acesta, cum aurii cine este, fără judecată, fără nimic, porunci să o bage într’o peşteră părăsită şi să i se dea câte un sfert de pâine şi câte o cană de apă ne di, jună ce s’o prăpădi acolo.
Copilul rămăsese în stuful de flori. Dumnedeu, purtându’f de grije, nu lăsa nimic rău care să’l vateme a se apropia de dînsul.
Prin prejma locului aceluia trăia un pustnic într’o văgăună de munte. Acel pustnic avea o capră şi el după sufletul lui. Ea veuîa tot-d’a-una, spre a se adăpa, la apele cele limpedî ale fântânei. într’una din dile, păscând pe ic! po colea, se apropia de stuful cu flori. Cum dete de copil, se puse Iăngă dînsul, începu să’l lingă şi su’şî apropie ugerul de guriţa copilaşului. Acesta cum simţi, începu să sugă, şi supse pînă ce se sătura bine, şi aşa dor prinse capra de copil încât o lună de dile, nu se depărtă de lăngă dînsul.
Călugărul, veijend că nu’! maî vine capra, începu s’o caute, şi caut’o în sus, caut’o în jos, capra nicăirî. Îşî luase nădejdea dela dînsa, când într’o di se pome-
www.dacoromanica.ro
UN BASMU DIM MUNTENIA
427
neşce cu ea. Pustnicul cum o veşlu, începu s’o mângâie : capra-tati, capra-tati, voind să puie mâna pe dînsa. Dar aşi! unde e pomana aiea ?
Capra ţîşt! în drepta, ţîşt! în stânga, se depărta mereu. Călugărul după dînsa. Dacă vedu că nu pote pune mâna pe ea, se întdrse în chiliora lui, făcu o strachină cu tărîţe şi începu a se lua pe lângă dînsa cu binele, tot strigând’o şi mângâind’o : capra-tati, capra-tati. Dar nici aşa nu isbândi; căci capra nici că voia să se uite la strachina lui cu tărîţe, ci tot înainte trăgea să se ducă. Pustnicul se luâ după densa, d’a minune, să vadă unde se duce. Capra nici una, nici alta, merse drept ca pe ci-ripiă la stuful cu flori, unde era copilul, şi se puse lângă densul, dîndu’î să sugă.
Călugărul întrâdupă dînsa, şi câni o vejju, stătu locului, temendu-se să nu fie vre-o nălucă. Se închina, făcu rugăciunea ca să’l apere Dumnezeu de rele şi să piară năluca d’inaintea lui. Aşi! unde ? ce nălucă să piară ? Căci ceea-ce vedea el, era aievea, un copil frumos ca un îngeraş. După ce se încredinţa că nu era ceva necurat, ba încă un copil botezat, de milă către omenire, îl luă, îl duse la chi-lidra lui, şi ’1 puse în pătuceuul seu. Capra sări şi ea, şi se aşedâ lîngă copilaş. Vedend astă minune, călugărul o lăsâ den dete ţiţă pănă ce se săturâ, apoi luă copilul, îl desfăşâ, il spelâ şi’l premeni cu nisce rupturi de haine de ale sale. El citi mărgelele dela gâtul copilului, şi află că se numesce George şi că este fecior de împărat.
După ce se mai mări, călugărul îl înveţâ să citescă şi să scrie. Plânse George şi călugărul, când muri capra, de nu li se svântâ lacrămile dela ochi, multă vreme. O îngropară ca pe omeni. George se tângui mai cu foc de perderea eî. El sciea bine că nu’l făcuse capra, dar o cinstîa ca pe o mamă, ca pre una ce’l hrănise şi’l crescuse.
Nu trecu multă vreme, şi etă că muri şi călugărul. îl îngropa George şi pe a-cesta, cu totă cinstea cuvenită. Apoi, după ce mai plânse şi se mai tângui o tonă, se hotărî să esă la lume; căci nu’i mai plăceau locurile acelea, unde murise mă-sa şi părintele seu cel duhovnicesc.
Apuca şi el pe cărarea ce o verjti mai aprope, şi se lăsâ pe dînsa a’l scdte ori unde va voi ea, după ce’şî îuchelbară un rând de haine grosolane, alcătuite din nişte piei de vulpe ce găsi în podul chilioreî.
Merse ce merse pe acea potecă, până ce vS<Ju că copacii încep a se rări, apoi se cobora în nişte câmpii cu fel de fel de buruenî. Maî merse o bucată de loc şi iutrâ îutr’o cetate.
Se ameţi şi se fistici, când se vedu îneougiurat de o mulţime de lume, şi ’l a-surdise larma ce se făcea în acel oraş. Mergea, şi nici el nu sciea unde se duce. După ce’şi veni în simţiri din ameţelă, îşi ţinu firea, şi luându’şi inima in dinţi, începu a umbla uitându-se prin tote prăvăliile şi mirându-se de tote celea ce vedea. Se ţinea lumea după dînsul ca după urs. Pasă-mi-te undo era îmbrăcat ca nedmenii. Dacă colindă o mare parte din oraş, ajunse la o ferăriă, şi acolo vedend săbii şi busdugaue, iutrâ şi ceru să’i dea şi lui o sabia şi un biisdugan.
— Alege-ţi de care poftescî, ii respunse negustorul.
www.dacoromamca.ro
428
ISPIKESCU
După ce alese un săbioiu că de abia omenii ceî-l'alţi îlii ţinea in mână şi un bus-dugan năprasnic, voi să plece.
—	Plătesce întăiti, băeţaş, şi apoi să pleci.
—	Ce va să dică aceea să plătesc? întreba dînsul.
—	Ecă să ne tocmim, şi să’mî dai banii cu cât ne-om învoi.
—	Ce este aceea bani? mai întreba el.
Negustorul vgdeud că are a face cu ursul din pădure, îi deschise capul gi’l făcu să pricepă cum merg lucrurile prin oraşe.
Se mira George de o cam dată de tbte nagodele ce’î tot povestia negustorul; apoi daca vedu că n’are încotro, ceru să slujescă feraruluî pentru sabiă şi busdugau.
Se învoiră deci, ca pentru aceste lucruri săslujelSă un an, şi aşa se băga ucenic.
Iscusinţa lui George ajunsese de poveste: unde alţii nu puteai! face unole lucruri de ferăriă nici în trei ani, el într’o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei bmenî nu’l puteau ridica, el se juca cu dînsul. Şi toţi se temeau de el.
Daca îşi împlini anul, se mai băga pe un an, ca să’i dea fer şi cărbuni să’şi facă el o sabiă şi un busdugau, după pofta inimii sale. împlinindu-se şi acest an, stăpânul porunci să’i dea fer şi cărbuni. Calfa cea mai mare, temendu-se să nu’î iea locul, îi pusese gând reu şi căuta cum să facă să’l prăpădescă.
îi spuse deci, că fer este destul, dară că nu sînt de ajuns' cărbuni, şi că să se ducă la pădurea negră să’şi facă, căci de acolo aduc şi ei. Acesta nu era adevărat. Acolo la pădurea negră se iscodise o scorpiă care omora pe orî-cine mergea în acea pădure, şi de aceea îl trimetea pre dînsul acolo, ca să se prăpădescă.
George nu scia de unele ca acestea. El era cu inima curată şi fără făţărniciă. îşi alese din prăvălia stăpânului seu o sabiă remasă dela Novaci, pe care o păstra în prăvăliăcape moşte, luă nişte burduşemari pentru cărbuni făcute dindoă piei de bivol, şi pleca să’şi facă cărbuni în pădurea negră. Merse ce merse şi, ajungând la un sat, întrebă că încotro se află pădurea negră. Cum audiră sătenii, începură a’şî face cruce şi a’şi scuipa în sîn de frică. Apoi îi spuseră tdtă şiretenia cu scorpia.
George le tăia cuvîntul şi le clise :
— Dacă nu voiţi a’mi spune, încetaţi cu ast-fel de parascovenii ce n’au semăn.
Oamenii dacă îl vedură atât deînţestat, îi arătară drumul şi’l lăsară să se ducă unde îl va duce orînda lui.
Ajungând la pădure, tăia cu sabia o mare mulţime do copaci, din cari făcu o grămadă de nu’i putea da de seină, şi ’i dete foc.
Stând pe lângă foc, simţi că un bre-care lucru, un fel de sorbitură îl trăgea şi îl tot mişca din loc; se întbrse; când, ce să vedi ? unde venia, măre vericule, asupra lui năbădăiosa de scorpiă, şi tot sugea văsduhul, ca să tragă într’însa şi pe bietul George. Acesta cum vedu ce plăcintă i se pregătesce, înfipse sabia în pămîut, se propti într’însa şi remase neclintit. Ast-fel aştepta el şi priveghea să vadă ce arc să i se îutîmple. Scorpia cum veni, dete cu coda şi risipi focul, apoi se repedi asupra lui George ca să ’l sorbă pre el. Voinicuţul de George, unde smuci o-
www.dacaromamca.ro
UN BASM DIN MUNTENIA
429
dată sabia din pămînt, şi maî iute decât fulgerul o aduse şi tăiâ în doă scorpia.
Apoi se luă după dînsa, care fugea către scorbora în care vieţuia, şi ajungând’o îî taiâ capul. Atîta sânge mohorît curse din spurcăciunea de scorpia încât se alcătui o baltă.
Când era să se întorcă într’ale sale, de odată aiuji un graîu dulce care îi vorbîa şi’î plicea pro nume.
Când se iiîtâ, ce şă voi4lă ? o păsărică drăgulică şi frumuşică sta pre o ramură şi ’î ijicea :
—	Georgiţă cel vitez, spre mulţumire că mî-aî scăpat pe aî mei dela peireâ a-cesteî scorpii necurate, care în toţi ani îmi sorbea puii, te sfătuesc să te scaldî în sângele acestei fiare blestemate, si nici un reu nu se va mai atinge de tine în tetă viaţa ta, şi să nu maî aî frică de nimeni, afară de Duinneşleu.
Voinicul de George făcu precum îl înveţâ păsărică; când eşi din scăldătdre, păsărică vedu pe spinarea lui George lipită o frundă de copaciu şi ’î <li.se :
—	George, ţi-a maî remas un locşor pe trupul teii supus la metehne; dară, de te veî pădi bine, habar să n’aîbî.
Apoî Voinicul punând capul scorpiei într’iui burduf, şi în cel alt cărbunii ce făcuse, se întorse la prăvălia stăpînuluî seu, îşî luă ferul pentru care muncise un an şi se puse a-şî făuri o sabia şi un busdugan. După ce le isprăvi, îşî încerca sabia dând cu dînsa într’mi drug de fer, şi se rupse în doă; o lepădâ, şi luând busduganul îl aruncă în slava cerului, şi când cădii jos se turti; îl lepedâ şi pe acesta.
Acum ce să facă ? Sta în loc şi fluera a pagubă. Tot gândiadu-se, îşî aduse a-minte a fi vedut în codrul unde a crescut el, un fer gros înfipt în pămînt. Se duse tocmai acolo. Când se apucâ să’l scoţă, ce să vedî? ferul nu era înfipt, ciovînădin munţi. Se apucă de cl, îl trase, îl smuci, îl rosuri, pînă ce rupând vâna, o smulse şi o luă la spinare ca un voinic ce era, se întorse la prăvălia si isbuti a’şî face o sabia şi un busdugan cari să’î fie tovarăşi nedespărţiţi.
După aceea se duse cu tovarăşii seî la fântâna botezului şi le boteză, punând săbiei numele JBalmut ajutătorul meti, şi bnsdnganifluî OmorUorul vrăjmaşilor met; apoî se întorse erăşî la prăvălită, ca să’gî iea ilioa bună, fiind că voia să plece să’şî caute părinţii.
Când se întinse la prăvălită găsi pe toţî morţi buşteni. Pasă-mi-te eî, în lipsa lui, căutară în burduful sen, şi dote peste capul scorpiei. Câţi o veşlură, toţî muriră. Daca vedu aşa, îî păru reu; dară 11’avu ce face.
Eşi pe portă afară şi plecâ. Pe drum se întâlni cu un ucenic, carele nu fusese acolo când călfile umblase în burduful lnî George. Acesta cum îl ve<Ju, se duse la dînsnl să’şî iea dioa bună.
—	Da unde te duci, nene George?
—	Iaca, unde oîu vede cu ochii şi mo va lumina Dumnezeu.
—	la-me şi pe mine cu d-ta, nea George, — se rugâ ucenicul.
—	Lasă-nie în pace, că n’am eu singur unde să’mî plec capul, dară mi-te sâ’mî iau şi licheaoa după mine!
www.dacaromamca.ro
429
ISPIRESCl'
Plecând George şi mergând singur singurel, se abătu într’un colnic să facă un popas, când etă şi băiatul cu care ucenicise că vine şi se aşedă lângă dînsul. Pa-să-mi-te, se luase după el şi cât colea, îl urmări pînă îl ajunse.
—	Dară asta mă? îi (lise George.
—	Etă-me şi eu, respunse ucenicul. Ce? daca n’a! vrut să me iei, socotesc! că eu n’ara putut să me ţiu de duraneta?
După ce rîse niţel Geoiîge, şi făcendu-i-se milă de dragostea ce’î arăta băiatul, se îndupleca să’l iea, dicendu’î :
—	Daca este aşa, tovarăş să’mî fii.
Apoi lungi pasul la drum, şi aide, aide, trei dilo şi trei nopţi merseră pînă ajunse la o pădure mare. Acolo stătură să se ma! odihnesc! şi să şi îmbuce câte ceva. Pe când sta e! acolo, audiră o guiţătură de porc, şi tot-d’odată şi vedură un porc mistreţ mare fugind şi un vînător alergând după dînsul călare, după care se luase un alt porc şi ma! năprasnic. Vânătorul întinse arcul, şi când sburâ săgeta, prăvăli fiara sălbatecă, din gura căreia gâlgâia sângele ca dintr’o saca.
Atuncî şi fiara clela urmă, unde se repedi o dată şi dintr’o săritură fu lângă calul de vânător, cărui î! şi vărsă maţele, sfăşiindu’î burta cu colţi! liu ce! grozavi. Vânătorul cădii morman după cal, şi pe când porcul cel mistreţ umbla să’l facă mic! bucăţi, George cel voinic sări de acolo de unde era şi ma! iute decât gândul fu lîngă vînătorul cel nenorocit, cu sabia golă în mână. Dintr’o lovitură făcu în doă spurcata fiară.
în ma! puţin de o clipă de ochiţi, veniră şi ce!-lalţ! tovarăş! a! vânătorului, car! remaseră înmărmuriţi de grdză pentru cele ce erau se se întîmple.
Aceşti omeni erau din împărăţia tătâue-seu. E! cu toţi! mulţumiră liu George pentru isbăvirea domnului lor. Apoî se puseră la masă şi traseră un kef de să se ducă pomina, de bucuriă. Şi fiind că era cald, se desbrăcară de baînele de pe d’a-supra, remâind ma! uşor!. Atuncî unul din meseni zări mărgelele dela gâtul Iu! George. Se dete pe lângă dînsul binişor, î! citi numele şi’l cunoscu.
Spuind şi celor-l’alţ! minunea Dumnedeescă, cum se descoperi împăratul lor, vânătorul cel cu pricina veni lângă dînsul şi-! dise :
—	Mulţi an! să trăescî ddmne şi al nostru stăpânilor! Şi să sciî că împăratul locului acestuia a reposat în Domnul, şi eu, sluga nevrednică a domnului meu, î! ţin locul pănă se va găsi moştenitorul seu cel perdut dela botez. Adunarea bătrânilor m’a însărcinat cu acesta. Acum mulţumesc Domnului pentru cele ce mi s’ati întâmplat, că mi te trimise Dumnezeu de me scăpaşî dela morte, căcî cunoscu! în tine pe fiul acelui bun împărat care ne-a cârmuit omenesce atâta mare de anî.
George, care căscase gura şi bleojdise ochi! la cele ce spunea vânătorul, (lise :
—	Dară de unde sciţi voi, <5men! bun!, că eu sînt fiul împăratului despre care îmî vorbiţi?
-— Mărgelele dela gutui teu ne-aii spus. Să fie lăudat numele Domnului că am dat peste tine, şi de aşi! înainte tu să ne cărmuescî.
Tot! meseni! se sculară şi i se' închinară lu! ca la un împărat.
www.dacaromanica.ro
UN BASM DIN MUNTENIA
431
George pleca cu dînşiî şi cu băetul cu cave ucenicise el, şi se duse la palaturile împărăţiei.
Sfară se dete în Icra de acesta fericită întâmplare. Şi alerga poporimea din tote părţile, cu mic cu mare, să redă pre acela carele mort a fost şi a înviat, perdut şi s’a aflat, lăudând numele Domnului.
Eară daca s’a aşedat George în scaunul tătână-seu, începu a pune lucrurile la cale, cum să mergă bine trebile.
Băetul cu care ucenicise George ajunse să fie mâna dre'piă a împăratului, atăt se ciopli şi se iscusi peste puţină vreme.
Cercetând noul împărat în drepta si în stânga, de cum s’a întîmplat perderea lui, află şiretenia pricineî din fir pănă în aţă, cum adică s’a bătut tată-seu cu tâlharii, cum aceştia i-au înfrent dstea şi cum împăratul cu ai seî, dând dosul, n’a mai sciut nimic nici despre dînsul, nici despre mama sa, şi cum împăratul a fost coprins de mălmirc şi de obidă, piuă la mortea sa, şi cum a murit nemângâiat ne mai aflând nimica despre dînşiî.
Atunci cl alcătui o cotă de omeni tot unul şi unul, şi porni la fântâna botezului ca să stcrpes'că codrul de acei tâlhari. Dară pănă una, alta, ca să nu i se întîmple ceva roii mă-sei, socoti mai nemerit să poftescă pe căpitanul tâlharilor printr’o scri-sore, ca să dea drumul împărătesei.
Şi scrise carte. Eră daca vădu că oştenii lui se cam codesc, primi cererea băe-tulnî cu care ucenicise el, şi’l trimise.
Acesta dacă pleca, ajungând în codrul unde era fântâna botezului se pomeni înconjurat de dbi-spre-dece haiduci, cari şi puseră mâna pe dînsul. Aceştia cliibsuiau cu ce morte să’l omure; dară după ce audiră că merge cu carte la căpitanul lor, îl duseră la dînsul şi aşteptară să vedă ce le porunceşte el.
Căpitanul rîse, după ceciti scrisdrea. Şi scrise şi el carte, în care dicea împăratului cădacăîî e voia să maî fie cu viaţă, să stea locul ui, eră dacă is’a urîfc amai trăi, să vie să se bată cu el, că ’] aşteptă; şi mă-sei nu’î va da drumul pănă nu se va istovi de tot în închisorea unde este băgată. Ace'stă osîndă, dicea el, că i se cuvine pentru înfruntarea cc ’î-a făcut 6fe-eâncl în tinereţe, neprimindu’l a’i fi soţ, când a cerut’o dela părinţii ei, lucru pentru care s’a şi făcut el haiduc.
Pănă să vie cu reapiUisul, căpitanul de haiduci puse de tăia un curcan, il frip.se şi’l trimise împărătesei, dicendu’i să mănânce cea mai dc pe urmă mâncare bună, căci el are să se lupte cu fiul oi împăratul, pe care fără dor şi pote are să’l omdre. Acesta este, dicea cl, pomana ce face fîîuliu ei, căci după ce va peri, nu va maî ave cine să’i facă pomană.
împerătesa cum audi că trăesce fiul ei şi că este împărat la împărăţia tătâne-seu, nici că se atinse do curcan , ci trimise respuns căpitanului de tâlhari, că ca, cum a trăit doă- deci şi patru de ani numai cu- pâine şi apă, va trăi şi de aci ’nainte, pănă ce Dunmedeu, care cuuosce tote ascunsurile inimei şi sc-ie nevinovăţia ei, o va mântui de aceste munci de cari nu este vrednică.
George se cătrăni de mâniă când vedu necuviincidsa purtare a haiducului şi poftirca cea vrednică de rîs ce’î făcea.
Atunci porni cu cela lui cca alesă, şi se otărîră ca nici în ruptul capului să nu se întărea a-casă fără mă-sa, pentru care sc bucura audind că încă trăesce.
Tot atunci căpitanul de tâlhari îşi aduna ceta într’o culă sub nişte dărâmături dc ziduri ce se aflaţi in muntele acela, şi unde era locuinţa lor, şi se puse a cana. Pe când ei beau şi se vesolian, vorbind verşi i şi uscate şi Îiătendu’şî joc de scrisele împăratului şi de respimsul împărătesei, odată se despică zidul şi sc ivi o umbră, care puse pc masă dori luminări aprinse de piatră, o carte şi o cheia. Apoi umbra se făcu nevedută. Tâlharii reifiascră ca scrişî pc părete şi tăcură mâlcă. Se putea audi musca sbârniiud, atâta linişte şi tăcere se fă^cu.
www.dacoromamca.ro
432
I S P I R E S C U
Căpitanul luă cartea, îi rupse pecetea, o deschise şi citi :
«Firul nelegiuirilor tale s’a sfîrşit. Glasul nenorociţilor pe care fără milă î-a jertfit s’a auţfit la cer. Sângele cel nevinovat ce atâta mare de timp aî versat cere resplătire. Eşti blestemat. In ascundetărea ce este în colţ la drepta, şi pe care tu n’aî sciut’o, este o uscidră pe care o vei descoperi căutând’o cu una din aceste luminări. Ea cheia ce ţi s’a pus pe masă şi o deschide. în acestă ascundătăre vei găsi nisce haine şi podobe do împărătesă, pe cari le vei da nenorocitei împărătesc, muma lut George, să se îmbrace cu ele. Ea te va ierta pentru trudele şi chinurile ce î-aî pricinuit de sînt acum doă-deci şi patru ani. în cela-l’alt sipeţel vei găsi o piele de urs şi un lanţ, cu care piele te vei îmbrăca tu, căci urs ai să rămâi,’pînă îţi vei ispăşi păcatele. împerătesă te va duce de lanţ şi te va da în mâna împăratului. Şi să nu cuteză a face în alt chip, căci mânia cerului va cade' preste tine şi mai îngro-zitore.»
La citirea acestei scrisori căpitanul remase ca lovit de trăsnet. Şi neavend încotro, scăse tdte avuţiile ce adunase de când tâlhăria, şi le făcu duă-spre-ţlece părţi de o potrivă, pe cari le împărţi la cei doi-spre-ţlece tovarăşi aî seî. Aceştia, după ce’şî luară dioa bună dela căpitanul lor, se împrăştiară ca puii de potârniche, careş! pre unde.
Iară el, căpitanul, deschise sipeţelele şi afla tăte celea întocmai precum îi şlicea cartea. Luă hainele şi podăbele de împerătesă şi le dete mumei lui George ca să se îmbrace cu ele. Acesta primi bucuros, căci hainele de pe dîusa se liărtăniseră, se muceţliseră şi se putreziseră, remâind mai gălă. Apoi îşi ceru iertăciune pentru relele ce’î făcuse ei, pe care iertăciune o şi dobândi, fiindcă împerătesă avea o inimă forte bună.
După ce căpitanul de tălharî se îmbrăca în pielea de urs, care se lipi de trupul şefi ca şi când ar fi fost de acolo, împerătesă îl luă de lanţ şi-se îndreptă cătră scaunul fiului şefi.
Pe drum se întâlni cu George care venia, măre, ca un lefi, şi călare pe un şoî-mulen sire'p, de mânca foc. George era cu sabia lui ce o ţinea gfilă în mână. Mumă-sa cum îl vedu, îl cunoscu, căci era leit tată-sefi, şi i se închină lui ca unui împărat.
George se dete jos da pe cal şi îmbrăţişâ pe împerătesă ca pre mama lui, după ce află cine este.
Mumă-sa îî spuse cum Dumnedeiî, cnnoscSndu’î nevinovăţia, a isbândit’o, jire-făcend în urs pe prigonitorul ei.
Apoi dete pe urs de lanţ în mâna împăratului. Acesta se înduioşi de osânda lui şi ’i dete drumul dicondu’î :
«Destul îţt este ţie urgia Dumneţleoscă. Du-teşicată de’ţî ispăşesce păcatele.»
Ursul îutr’o clipă de ochi se făcu- neveţjnt, intrând în codru.
Eră împăratul, cu mumă-sa, cu credinciosul şi cu ostaşii seî, se îutorseră la scaunul împărăţiei, mulţămind lui Dumnerjefi pentru tăte arătările lui.
Şi domniră în pace şi în linişte pîuă ce, vrând Dumnedefi, i-a mutat din lumea acesta.
Eră întîmplările lor afi rămas de poveste şi vor rămâne în văcul ve'cului.
Îucălecaî, etc.
(Povestit de Mihalache Conshuitinescn, din maltalnoa Delea-Veclio, BucurescT.)
Comunicat de : î*. ISPIlîESCF.