COLUMNA LUI TRAIAN
I U L I U 1876
Istoria. — Linguistica. — Literatura poporana.
ORIGINILE CRAIOVEI
1330-1400
ŞI-
LITERATURA cestiundE
Bol scriitori greci, Dionisiu Fotino şi anonimul publicat de fraţii Tu-nusli, ambii de pe la începutul secolului nostru, au combinat cel de’n-tăiu, dacii nu mo ’nşelă memoria, o teorii! despre originile actualei capitale a Olteniei.
Fotino (]ice :
«Pe timpul acela craiul Ion al Bulgaro-românilor stăpânind şi peste «cele cinci districte de peste Olt ale Daciei, sub el s’a fundat Oralova, «numită ast-fel după numele lui, fiind-că romănesce şi bulgăresce Ion se «chiamă Iova satt’ Ivan, Iar regele kralîu, de unde Craliovci: domnia «lui Ion. Acest era» Ion, la 1205, a clădit în Cralova şi vechia biserică «numită Bănesa cu hramul marelui martir Dimitrie.»1
De unde va fi luat Fotino, că împăratul Ioniţifi din dinastia A-sanilor
(0 Fotino, 'laroptaîtâXat Aaxla?, Viena, 1818, in-8, t. 1, p. 282—3 : KaiĂTou-tovtov zaipov ou toc; 6 \ipx\-qc; ’looavvrjc twv BouXŢapo(3X<x)(<i>v rjiov ^ouataaxţc "/al tou Mîravâtou tujv rcepav tou vOXtou tîsvts hep.ânwv tqc, AaxEaq, otîo tou oîtoEou sâs|J.îXiojârj xai r] Kpauopa ovop.aaheîaa arco to tSiov auTou ovop.a, Sum y.atâ nov BXa^aov I8.tamaji.6v xal BouXYaptrcov o’lcoâvvn]? Xeyszai ’koSac, y) ’I(3âv, 6 8e(3aat-Xsu? KpâXTjţ, ohev t6 KpaXuo(3a a7]p.aEvet paatXeEav ’lwavvou. Ooto? (1205) sxttae '/.al rfjv rcaXatâv s'/'/XvjaEav ev Taung rfj nâXst '/aXoupivrjV Mrcavuxacsav, src’ ovopati tou p,£YaXop.âpTupo? Ar][i,T]Tptoo.
www.dacoromamca.ro
290
HASDEii
4 stăpănia şi peste cele cinci districte ale Olteniei» şi că Iul i se datoresce biserica «bănescă» a sântului Dumitru din Craloya, pe care o va fi clădit anume la anul 1205, nici mal curând, nici mal tărdiil, acesta nu se scie.
Anonimul Tunusliilor, rostind o părere analogă, are aerul de a o sprijini pe o fântână istorică; în realitate însă, când îl cumpănescl mal de aprope, este şi el tot atăt de obscur ca şi Fotino.
Iată cuvintele sale :
«Petru şi Asan, doi fraţi Români, cari făcuseră în ţera lor o biserică «în numele marelui martir Di mi trie...»
Apoi mal departe :
«Aice cată să spunem, că aceşti doi fraţi erau din domnitorii celor «cinci districte ale Cralovei, căci acolo este şi biserica cu serbarea mare-«lui martir Dimitrie, numită Bănescă, precum din hrisovul fundatorului <ei se vede.'»'2
Ce fel de «hrisov al fundatorului*, de vreme ce se pretinde a fi fost doi fundatori, er nu unul ?
Ori-căţl fundatori să fi fost, unde ore şi ’n ce condiţiuni se va fi a-flând acel problematic «hrisov»?...
O dată asvărlindu-se în circulaţiune de cătră Fotino şi fraţii Tunusli acestă genealogia a Cralovei, alţii s’afi grăbit a o reproduce fără control, une-ori mai împodobită cu ipotese secundare tot atăt de nedovedite.
«Cra'iova — dice d. Cesar Boliac — doit son nom et sa fondation â «un empereur roumain, nomrne Ionitza-Atsan, qui regnait au comrnen-«cement du treizieme sidele.»3
Aci lucrul se afirmă deja pur şi simplu, ca şi când ar fi o axiomă asupra cării nu se discută.
«Cra'iova — <ţiee d. Pappazoglu — viile bâtie au 10me siecle par le roi «Iovan qui lui donna son nom.»4
Iată împăratul Ioniţifi strămutat pe negăndite în secolul X, sărind în sus peste doă sute de ani!
«Cra'iova — <jice d. T. Margot — este un oraş forte antic; se pretinde
(*) Tunuslii, Istoria Ţereî-Romănescî, tracL G. Sion, Bucur., 1863, in-8, p. 10-11.
(3)	Bolliac, Topographie de la Roumanie, Paris, 1856, in-8, p. 23. — Cf. Buciumul, 1864. p. 1117.
(4)	Pappazoglu, Gtiide du voyageur de Stverin ă laMernoire, Bucurescî, 1863, in-16, p. 29.
www.dacaromanica.ro
ORIGINILE CRAIOVEÎ
291
«că mal întăiti fu o cetate dacică ce.se dărîmâ de cătră Romani, cari apoi «înălţară pe locul acela un oraş noii cu numele de Castra-nova (tabără «nouă); în urmă Craiul îovan (Ioaniţă), regele Bulgarilor şi al Români-«lor, îl mal mări, îl înfrumuseţâ şi ’l ocoli cu fortificaţiunl noue şi mal «întinse, pe la anul 1180, şi ’I dede numele şed, şi d’atunci se numi Cra-«Iova.»5
Ce de mal floricele, îneepend dela Castra-nova pînă la «ocolire cu fortificaţiunl noue şi mal întinse» de cătră împăratul Ioniţitl «pe la a-nul 1180», adecă cu vr’o doă-c]ecl de ani înainte de urcarea sa pe tron!
«Jean, roi des Yalaques et des Bulgares — ne spune d. Ubicini—pos-«sedait aussi le banat de Craîova. II passe pour le fondateur de la viile «qui porte ce nom, forme du sien (Crai ou Grăi, roi; Iov ou Imn, Jean). «II y fit, dit-on, construire l’eglise Banesa, qui existe encore aujourd’hui»...6
Şi (jicend acestea, d. Ubicini citeză pe Fotino.
Nu mal vorbesc despre mal mulţi alţi cari, simpli compilatori, dacă atl repetat şi eî acelaşi aserţiune, cel puţin n’ail pretins nici o dată de a fi istorici sau archeologl, ast-fel că li se pote Ierta o erore luată cu bună credinţa din a doua mână.7
§2-
BISERICA ST. DUMITRU DIN CRAIOVA
Fotino şi anonimul Tunusliilor, susţinend originea asanică a lui St. Dumitru din Craiova, se par a fi avut în vedere un pasagiu din Bizantinul Ni-ceta Choniat, scriitor de pe la finea secolului XII, care ne spune, ca fântână contimpurană, cum-că fraţii Petru şi Âsan ar fi zidit o biserică în onorea lui St. Dumitru.
Acestă biserică însă a fraţilor Petru şi Asan va fi fost ea clădită în Ro-mănia ?
Nu.
Iată pasagiul, astfel după cum îl traduce bătrânul Cantemir :
«Ylachil, de ’ntăitî socotind greuimea lucrului spre cela ce’I trăgea
(5) T. Margot. O viatoriă în cele şepte-spre-$ecî districte ale Bomănieî, Bucur., 1859, in-8, p. 51.
(') Ubicini, Provinces d’origine roumaine, p. 29, în L’Univers pittoresque.
C) Frninjescti, Dicţionar topografic, Buc., 1872, in-8, p. 143.
www.dacaromamca.ro
292
H A S D E O
«Peter şi Asan să se plece, se temea; ci ei, pentru ca să rădice acea frică «din inimele năroduluî, aii pus de aii zidit o biserică a pre-minunat mar-«turulul Sfântului Dimitrie. După ce aii săvârşit biserica, precum disem, «să fie adunat într’însa mulţi omeni, şi din partea bărbătescă şi din partea «femeescă, carii îndemoniţi fiind, cu ochii roşii, cu genele întorse şi cu «părul împrăştiat, şi alte tote căte acel fel de omeni fac deplin le făcea, «preaceştiiai-ail învăţat în toropirea lor să clică, precum aşa va Dumneded, «ca de aci înainte nemul Bulgarilor şi a Vlacliilor, lepădând jugul cel <ce de demult îl purta, saşi dohăndescă volnicia lor...»8
Prin urmare, biserica în cestiune se afla anume acolo unde locuiau împreună Românii şi Bulgarii, fiind de o potrivă apăsată de Greci; nu dară în Oltenia, ci în Balcani.
In adevăr, în acea parte superioră a Balcanilor care se chiamă «munţii dela Sliven», primul Asan, după făntânele istorice bulgare, înfiinţase vr’o doă-deci şi patru de mănăstiri, formând ca o republică călugă-rescă în felul aceleia dela Sântul-Munte.9
Tote acestea însă n’ad a face cu capitala Olteniei.
Fotino şi anoninnrl Tunusliilor nu înţelesese textul lui Choniat.
însărcinat mal de-ună-(]I de vechiul meîî amic, actualul ministru al Instrucţiunii publice d. G. Chiţu, cu o excursiune archeologică la Craiova, am găsit biserica «bănescă» a sântului Dumitru în ruine, ploând în întru din lipsa de acoperiş, er zidul, crăpat pretutindeni, abia mai stând în pi-ciore graţiă unui brâti de fer ce ’1 încinge pe la mijloc; inscripţinnile însă s’ad conservat d’o cam dată tote într’o stare pasabilă, dintre cari cea mai veche, în pridvor d’asupra uşei, este dela Mateid Basarab din anul 1652, unde se <jice că :
«In numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfântului Duh, întru sfânta în «Troiţă şi întru Dumnezeire nedespărţită în vec amin, cu puterea milosti-«vului Dumnecjeu ziditu-s’au cestă sfântă beserecă şi sa făcut din teme-«liă de iznov....»
Slavismul iiobx însemnând «pentru a doua oră»,10 indică o re-s t a u r a ţ i u n e de cătră Mateiu Basarab; acesta restauratiune însă făcen-
(8)	Cantemir, Chronicul Iţomano-moldo-vlachilor, t. 2, p. 252. — Stritter, Memoria: po-pulorum ad Danuhium incolentium, I’etropoli, 3774, in-4, t. 2, p. 674.
(°J îlakovsky, Niclcollco rîecsi o Asîcmu pîrvomu, Uiclgrad, 1860, in-4, p. 64.
(lr’) Mikiosicli, Lex. pcdaeoslov., p. 454.
www.dacoromaiiica.ro
OllIGINILE CKAIOYEÎ
295
dn-se «din temelia.», resultă că clădirea fusese mal înainte deja atât de dărâmată, încât pe la 1652 nu mal era de nici o trebă.
Archidiaconulul Paul de Aleppo, când a visitat Cralovaîn 1660, numai cu opt ani în urma inscripţiuni! de mal sus, i s’a spus că biserica sântului Dumitru este în totalitatea el o operă de ale lui Matelu Basarab.11
Acesta vrea să di că : «s’a făcut clin temelia de iznov.»
In curte, faţă cu intrarea în biserică, se mal ved totuşi urmele unei clopotniţe, a eăril zidăriă este comparativamente mal veche, deşi nu mult diferită, astfel că a putut aparţine fundaţiuniî anteriore.
Intre epoca restauraţiunil la 1652 şi epoca primei clădiri, despre care ne lipsesce un dat cronologic, trebuia să ti trecut la mijloc un interval destul de lung, de oră-ce Matelu Basarab nu mal găsise bună nici chiar «temelia».
Având în vedere acestă împregîurare şi luând tot o dată în considera-ţiune felul de zidăriă al urmelor de clopotniţă, am crede că biserica cea primitivă va fi fost făcută cu vr’o doi secoll înainte de restauraţiune.
Un maximum de doi secoll!
Nemic nu ne îndemnă de a ne urca mal sus, er mal ales tocmai pănă la împăratul Ioniţifl, peste patru sute de ani înainte de Matelu Basarab.
Nu e fără însemnătate epitetul de «Bănescă» ce se dă bisericeî lui St. Dumitru din Cralova.
Primul ban al Olteniei cu reşedinţa în Craiova, în loc de capitala cea antică dela Severin, se pare a ti fost Barbu Basarab, supranumit de acela «Cralovescub, bisericosul fundator al mănăstirii Bistriţa.12
El a trăit cam între 1450—1510.
O biserică «bănescă» în Cralova dateză cel mult din timpul acestui personagiii, de vreme ce înainte de dînsul nu se constată a ti fost «bani» iu Cralova.
§3.
CRAIU-IOVA
Fotino şi anonimul Tunusliilor nu sînt mal fericiţi în privinţa etimologiei Cralovel din Craiu-lova.
(“) Taul of Aleppo, The travels of Macarius, London, 1835, in-4, t. 2, p. 364 : «They «conducted us into the large stone church, built by the late Mattbi Voivoda, in the name of «St. Demetrius».
0’) Cf. a mea Istoria critică a Românilor, 1.1, ed. 2, pag. 78—81, § 22 .• < Banul Barba Basarab».
www.dacoromanica.ro
1294
HASDEfi
Sub forma sa actuală, adecă cu î mutat din li, acest nume ne întîmpină deja în unele acte din secolul XV.
Ast-fel în registrele de clieltuelt ale municipalităţii săsesc! din Sibiiil, noi găsim sub anul 1494 următorul condeifi despre o reţea de prins pe-scil, trimisă atunci în dar banului Barbu Basarab, ca semn de recunoştinţă pentru că preveghla tot-d’a-una asupra mişcărilor celor ostile din partea Turcilor :
«Unum rethe pro piscibus capiendis missum honore Barbwl de Kra-tyotva propter refugium ad eundem habitum in avisationibus Thurcorum, «florentini I.»13
Forma însă cu mult mal obicinuită în vechile nostre crisove, este cea slavică originală : Cralieva.
însuşi Barbu Basarab se întitula : /KoynaHa kapkoy’ax kpaa£Bckhu>
municipalitatea transilvană din Orăştia dice despre el într’un document din 1499 : «per quendam Boieronem, in regno transalpinensi coinmo-rantem, Barb de Cralyewa vocatum...»15
OrI-cum să fie, forma română Crama este o simplă mulare din slavicul Kralieva, sati mal bine dintr’un tip vulgar Kraliova.16
Kralieva sati Kraliova, la rândul şefi, nu e decăt un adjectiv posesiv femeesc din kpaab «rege»,17 întocmai ca Bucova din buku «fag», Sadova din sadă «plantă», Bogova din rogu «corn», şi atătea alte localităţi din România, unele chiar în vecinătatea Cralovel.18
Deci, în composiţiunea cuvîntulul Craiova nu întră nici decum numele personal Iova.
Oraşul unul rege Andrelu, Petru, Mihalu, Constantin etc. se pote numi Kralieva sau Kraliova cu acelaşi drept ca şi oraşul unul rege Ion; şi nu numai un oraş, ci orl-ce fel de localitate, fie rîfi, fie baltă, fie măgură, căci semnificaţiunea vorbei este aci de tot generală : «lucru regesc».
D. Laurian are deplina dreptate când cjice :
(“) Hermannstăclter National-Archiv, R. I, 1, p. 43. — Tot despre banul Barbu mal sînt notiţe In registrurile : B. I, 3, p 75, 82. 85 (ann. 1496) şi B, I, 4, p. 55 (ann. 1497).
(14)	Cf Yeuelin, Vlacho-holgarskiia gramaty, Petersburg, 1840, in-8, p. 134.
(16) Hermannst. National-Archiv, U. III. 228.
(15)	Cf. în Ffjer, Codex diplomaticus Hungariae, t. 9, voi. 2, p. 333, ad ann. 1354 : iad unam antiquam semitam, communiter Kralowa Ztarapucli...»
(") Miklosicli, Lex. palaeoslov., p. 308.
(,s) Cf. Miklosicli, Vie slavischen Ortsnamen aus Apptllativen, Wien, 1872, in-4, passim.
www.dacoroinamca.ro
ORIGINILE CRAÎOVEÎ
295
«Cralova după etimologia însemnezi cetate Regală, sinonima cu Re-gianum al lui Ptolemefi d’a-drepta Dunării.»19
Ar mal ti putut adăuga : sinonimă cu Basilia din Elveţia (BaoiXet'a din SaaiXeu? «rege»), actualmente Basel la Germani şi Băle la Francesl; cu Regiana din Spania, astăc]! filla de Rayna; cu cele doă Regia, pe cari le menţioneză Ptolemeil în Britania; cu Reginum din Germania, acum Regensburg, şi cine mal scie cu căte alte numiri de prin tote ţerele lumii.
îu acest mod. singura conclusiune legitimă, pe care trebui s’o tragem din cuvîntul «Cralova», este că va fi avut ore-când, direct safi indirect, a face cu vre-un «craifi».
Acel «craiii» putea să fi fost Ion, precum s’a şi întîmplat a fi; dar a-cesta nu resultă căt de puţin din istoria bisericel sântului Dumitru, unde nu este nemic anterior anului 1500 safi chiar 1652, şi nu resultă căt de puţin din numele Cralovel, în care nu figureză nici un element personal.
§4.
TRADIŢIUXEA
Fotino şi anonimul Tunusliilor cată să fi arnjit peste Olt o tradiţiune despre un «cralu-Ion», o personalitate legendară pe care, nesciind cum să şî-o explice, el aii legat-o cu pasaglul din Niceta Choniat şi cu numele Cralovel, identificând-o într’un mod destul de ingenios cu celebrul împărat Ioniţifi.
O asemenea tradiţiune locală există în realitate, precum am putut’o constata noi înşine dela mal mulţi Cralovenl.
Cela-ce însă Fotino şi anonimul Tunusliilor n’afi sciut, este că o legendă analogă s’a conservat la Românii din Temeşiana.
Un preut de acolo, d. Nicolae Tincu-Velea, dice :
«Poporul român în Almaş păstreză din veeurl o tradiţiune curiosă, ale «căril urme cel puţin autorul nu le află în istoria, Banatului. Iacă tradi-«ţiunea : cumcă pre rîpa de lăngă satul Lăpoşnicel, unde se vfid şi astă-dl «ruine de zidire, să fi fost un castel, unde să fi reşeijut regentul Almaşulul, «numit de popor «Cralu-Iova» (Iovan-îovian-Ioan); cumcă acesta, după «un timp ore-care, cu forte multe familie s’a dus în România şi acolo a «întemeiat oraşul de astăzi Cralova, numit aşa după numele şefi; cumcă «şi rîul ce cură pre sub rîpa, unde a stat acel castel, apoi şi^întreg ţinu-
(l9) Laur ian, Istriana, în Magazin istoric, t. 2, p. 101.
www.dacoromanica.ro
296
HASDEU
«tul acela se chlamăşi pănă astădl «Craiova», dar şi «Crăină» sau «Cramă». «Tot acolo, ceva maî departe cătră resărit, în lunca Iablaniţeî sub delul «Străgiţa, Iarăşi se află remăşite de un castel mare şi larg, unde tot tradi-«ţiunea dice că ar fi locuit un domn mare. Aci săpând omenii, aii scos mal «multe monete antice romane, dintre cari una de aur cu inscripţiunea : ««Traianus Hadrianus an. 00»(?) se află astă-dl—am vddut’o însumi — «în posesiunea paroculul Iablaniţeî Ni colac Tatuc...»20
Acestătradiţiune, aşa cum o avem aci, ne presintă o imposibilitate logică.
Memoria unul popor reţine căte-o-dată în curs de secoll suvenirea unei localităţi vedute, dar nu a unei regiuni pe care n’o cunoscuse.
Dacă o parte ore-care din locuitorii Temeşianel de pe malurile Caraşulul ar fi emigrat ore-cândîn Oltenia d’a-stânga Jiului, fie cu un «cralu-Iova» sau cu orî-cine altul, atunci în Almaş ar fi putut să remână o vagă aducere a-minte despre plecarea pribegilor, nu însă amăruntul că : «s’ad dus la Dolj şi aii întemeiat acolo Craiova».
In Dolj — da — ar fi fost logică tradiţiunea că străbunii Cralovenilor vor fi venit în vechime din Almaş; ar fi fost logică, fiind-că pentru acel străbuni Almaşul fusese ceva cunoscut, a cărui noţiune, prin urmare, el a putut’o transmite posterităţii; în Almaş, din contra, o asemenea legendă nu este logică, de oră-ce Bănăţenii ce! remaşi nu avuseseră nici o dată a face cu Doljul, ba nici chiar cel plecaţi dintre dînşil nu erau în stare de a lăsa vorba a-casă că se duc la Craiova, căci Craiova nu era încă în fiinţă.
Coloniştii englesl din Boston safl din Washington sciîî prin comunica-ţiune orală dela părinţi şi moşi, cum-că moşii sail părinţii lor aii trecut din Anglia în America; nu există însă nici o localitate în Anglia, unde să ni se spună din gura poporului, fără ajutorul cărţilor, că o cetă de acolo se va fi dus într’un timp pentru a funda în America Bostonul saîl Washingtonul.
Singura cale posibilă de a scăpa pe «craiul Iova» al Bănăţenilor din acest impas, este de a interverti itinerarul şeii : el n’a venit din Almaş la Craiova, ci din Craiova la Almaş.
Cu alte cuvinte, o emigraţiune oltenă din Dolj a dus cu sine în Teme-şiana legenda despre fundaţiunea Cralovel şi, găsind acolo la îndemănă
(io) Tiucu-Velcn, Istoriora bisericescăpolitico-naţională, Sibiu, 1865, in-8, p. 245—6.
www.dacoramamca.ro
ORIGINILE CRAÎOVEÎ
297
nesee ruine din epoca romană, ruine unde se descoper pănă astăzi monete de ale lui Adrian, aii aplicat cătră aceste vechiture din noua patriă, după obiceiul tuturor pribegilor, numirile şi reminiscinţele patriei celei vechi.
D. Tinc'u-Yelea ne spune că localitatea cea din Almaş se clilamă nu numai «Cralova», dar şi «Cralna».
Crama însemneză slavonesce «loc mărginaş» şi nu are radicalmente nici o legătură căt de depărtată cu Cralîeva «loc regesc».
Există însă, negreşit, o mare asemănare curat fonetică între Craina şi Cralova. .
Acestă asemănare a fost de ajuns pentru ca coloniştii din Dolj să prefacă cu atăt mal lesne «locul mărginaş», unde aii venit să se aşede, în «locul regesc», de unde plecaseră şi pe care — legăn al lor —- cu gini puteail să’l uite.
Numai astfel se explică cunoscinţa Almăşenilor din Banat cu Cralova cea din Oltenia.
O dată acest punct stabilit, tradiţiunea se limpecjesce în tote amăruntele sale.
Urmaşii primilor emigranţi avend pe «craiul Iova» şi cunoscend cele doă Cralove, una în Dolj, cea-l’altă în Almaş, fără casă mal potă discerne filiaţiunea cea adevărată între ambele localităţi, aii preferit, firesce, de a lua asupră-şl rolul cel mal important, dicend că craiul Iova s’a dus dela dînşil la Olt.
Modul nostru de a interpreta preţiosa legendă, pe care nl-o comunică d. Tincu-Velea, decurge nu numai din bunul simţ, dar se confirmă şi prin istoria cea positivă a Banatului, a căruia poporăţiune a fost adesea re’noită prin stoluri de ţeranl fugiţi din Oltenia, pe când fenomenul contrar al e-migraţiunilor din Temeşiana cătră Olt nu ne intîmpină nicăirl.
Ne ajunge a spune, că între anii 1611 —1646, peste 10,000 de familie oltene s’atl aşezat în Banat, colonisând acolo districtul Vărşeţului şi al Timişorel.21
Asemeni migraţiunl s’a întâmplat nu o dată.
O bună parte din împoporarea actuală a Temeşianel, mal ales toţi aşa numiţii «Ţeranl» de acolo, sînt veniţi din Oltenia. 22
(21) Tincu-Vclen, op. cit., p. 143.
•	(2*) Bolim, Gcschichte des temeser Banats, Leipzig, 1861, in-S, t. 2, p. 196 : «Es gibt h er
«zu Lande unter den Walacben mehrerlei Stămme, welcbe zusammen wobnen. Jene, ivelche «die banater Bergorte bewohnen und entweder als Berg- und Huttenleute oder als Fuhrleute,
www.dacaromamca.ro
298
H A S D E O
Unele 'din aceste colonisărl succesive cată să fi fost forte vechi, astfel că cele mal antice doă cronice ale Ţerel-ltomănescI, în cari — observaţi bine — se vorbla forte mult anume despre «originile banatului Craiovei», probabilmente şi despre «craiul Iova», aii fost scrise tocmai în Banat.
lată ce dice despre ele neuitatul Bălcescu :
«Cele mai vechi cronice ale Ţerel RomănescI ce am găsit sînt din ve-«cui XVII. Doă cronice, cari le credem mult mat vechi, nu le-am putut «încă găsi. Acestea sînt: Cronologia dela Var set (oraş în Temeşiana) şi «Cronologia Iancului-vodă (Huniade). După mărturia ierodiaconulul Naum «Clococenu, care le citeză într’o precuvîntare a sa asupra cronologiei Dom-«nilor Ţerel RomănescI, ele sînt forte interesante şi vorbesc cu d’amă-«runtul despre întemeîarea banatului Craiovei.» 23
în orl-ce eas, tradiţiunea despre «craiul Iova», legendarul fundator al Craiovei, a colindat într’o epocă ore-care din Oltenia în Temeşiana.
Copia cea prospetă din Almaş întăresce originalul cel învechit din Dolj.
Lăsând la o parte biserica sântului Dumitru şi numele Craiovei, cari ambele aii încurcat atăt de reti pe Fotino şi pe anonimul Tunusliilor, să ne mărginim dară a lua drept punct de plecare acestă tradiţiune, al căril caracter poporan se probeză prin variantul sett din Banat.
ţ)ic «caracter poporan», căci istoricul cată să se ferescă cu spaimă de acele pretinse legende, pe cari le inventeză din când în când semi-sciinţa, ba câte o dată reuşesce chiar a le altoi prin propagandă în unele localităţi.
(Va urma)	Hasdeu.
«Holzschlager und Kohler ihren Unterhalt erwerban, sind aus der Walachei unter Kanta-«kuzen im 17 Jahrhunderte eingewandert. Sie werden Pofanen genannt und sind insbeson-«dere in ihrer Tracht, weniger in ihren Sitten von den Land bewohnenden Walachen unter-«schieden. Diese waren schon vor mehr als 1600 Jahren als nomadisirendes Hirtenvolk'hier zu «Hause, bezogen aber erst im 18 Jahrbunderte zusammenliegende Dorfer und widmeten sich «mehr dem Landbau. Sie heissen Fradutzen, nannten sich von Alters her Romani, wăhrend «die Pofanen sich erst in der neuern Zeit, seit 1848, so nennen. Man unterscheidet auch noch «die in spaterer Zeit aus der Walachei eingewanderten, in den Werksorten wohnenden als «Zirenen, ihre Tracht ist der der Pofanen gleich etc. »
(”) Magazin istoric, 1.1, p. 10.
www.dacoromamca.ro
CATOLICISMUL ÎN ROMÂNIA
299
DOCUMENTE INEDITE
DIN BIBLIOTECA DORIA-PANFILIANA DIN ROMA,
RELATIVE LA
ISTORIA CATOLICISMULUI ÎN ROMÂNIA.
1601—1606
COMUNICATE DE B. P. HASDEC I
Roma, 1601, aprile 28.
Papa Clemente VIII mulţumesce domnului moldovenesc Ieremia Movilă pentru hunele sale disposiţimn cătră catolicism.
Bibi. Panf. Pil. C. t. 24.—Bibi. Batthyaniană din Alba-Julia, Mss. Dauielnr. XC VII,
1.1, p. 141.
Dilecte fiii nobilis vir salutem et apostolicam benedictionem. Nobili-tatis tuae literas accepiinus quas Calendis Aprilis Pragae ad nos de-disti de bis rebus copiose scriptas quae superioribus diebus vario eventu tibi acciderurit. Nos vero aniino erga te benevolo sumus, et propensa vo-luntate, quam etiam ob causam te magnopere hortamur, ut in negotio religiouis omnium gravissimo, et iis in rebus quae ad unam veram catho-licam fidem pertinent, et animuin candidum, ut par est, geras, et sincere omni ex parte procedas, corde puro, et conscientia recta, in quo de ani-mae tuae salute et solida felicitate agitur; ubi enim in hoc genere satis de te nobis cautum erit, ut tuto, ac securo ea in re aniino esse possimus, tum denumi omni voluntate et aiiiore tibi favebimus, tibique quavis ob-lata occasione, quantum cum Domino licebit adjumento erimus, quid ergo a te praecipue requiratur, et quid te potissimum agere oporteat, vides, quod si feceris et nostram erga te benevolentiam multo efficacius provocabis, et omnia tibi Dei adjutrice gratia prospere et felicet (sic) evenient. Datum Romae apud Sanctum Petrum sub annulo Piscatoris die 28 Aprilis 1601 Pontifieatus noştri anno decimo.
www.dacoromamca.ro
300
II A S D E fi
II
Iaşi, 1602, aprile 20.
Episcopul catolic din Moldova Bernardin Quirini descrie cardinalului Santa-Seve-rina desolaţiunea bisericelor catolice din causa necontenitelor invasiuni tatare, astfel că însuşi episcopul se vede adesea silit a fugi prin păduri, şi cere aju-tdre cu atăt maî mult că lipsesc preuţiî catolici, unii din ci părăsind ţera din neajunsul mijlocelor de traîu, alţii — pentru că episcopul nu le permite, după cum era în trecut, de a ţine' la dînşiî femei.
Bibi Panf. Pil. C. t. 24. — Bibi. Batthyan. MS. XC VII, t. I. p. 139.
Gria con un altra mia ho dato ragguaglio a Vestra Signoria Illustrissima e Riverendissima, oratorno con la presente a baciar la mano a Y. S. I. ed avvisarla del inisero ed infelice stato di queste provincie e diocesi Valachia e Moldavia; saprâ V. S. I. come per le tante guerre, che sono state, ed al presente vi sono, si trovano quasi distrutte, e la maggior parte delle nostre chiese cattoliclie sono abruggiate dalii Tartari, che ogni giorno entrano e ru-bano, bruggiano ed assassinano, per il che molte volte fui forzato fuggire nelli boschi con grandissimo mio pericolo. Gli uomini sono diventati poverissimi, e non lianno possibilitâ riedificar le chiese, ne meno sostentar sacerdoţi, per che le chiese non lianno alcuna cosa, ne beni stabili, ne altra cosa con che il sacerdote si possi alimentare, e per tal causa nessun sacerdote vuol venire in questa provincia, sebbene inolti ho consagrati, che sono venuti di Transilvania, ma quando lianno veduto che (non) hanno il vivere si sono partiti, alcuni pur sono restati in alcune cittâ principali, e con gran sten-to li fo daU’istesse cittâ provveder del vivere. Li sacerdoţi ch’erano qui ammogliati nel mio venir la prima volta li ho fatti separar, e quando io veuui a Roma tutti ritornarono a ripigliarle, ora nel mio ritorno temendo alcuni di qualche gastigo si fuggirono con quelle in Transilvania tra gli eretici. Ill-mo mio Siguore sappia V. S. I. che il bisogno b grandissimo, et che il nostro Signore provegga in queste parti con qualque ajuto buono di qualque denaro o pensione, o provisione, ovvero procurai- dai Serenis-simo Rb di Polonia che applichi qui per queste chiese ovvero entrata di alcun Abbazia per riedificar le chiese e sostentar li sacerdoţi, per non morir tante anime senza li Santissimi Sagramenti, e in veritâ e gran-dissima compassione che li vede, Signore mio Illustrissimo! Li figliuoli chiamano, gridano, urlano e domandano pane, e non e chi loro lo dis-
www.dacoromanica.io
CATOLICISMUL ÎN ROMÂNIA
pensi. Io per me non manco, in quel clie posso, oue mi trovo strar li Santissimi Sagramenti, ma le cittâ e le -viile sono molte , e non possiamo noi podii snpplir tanto. Y. S. I. come capo della Santissima Congregazione ad propagandam Fidem, provegga a questi bisogni cbe sară pin grato al Signore che altra opera in altre parti ove sono molti sacerdoţi. Mando qui cliinsa una lettera a Nostro Signore scrivendoli tutto il bisogno, e V. S. I. mi favorirâ di dargliela, ed appresso ajutai* questa opera pia e santa.
Separerâ a V. S. I. di raccomandar questo negozio alli Biverendissimi Arcivescovi di Leopoli e Cracovia, quali sono primi consiglieri appresso al Serenissimo Be di Polonia, sară bene perclie loro procurerrano il tutto dalia Serenită del Be, e particolarmente il Biverendissimo Aroivescovo di Leopoli, il qual sempre mi ba favorito appresso questo Illustrissimo Pren-cipe, e molto mi ba giovato in governar queste anime. Piu amplamente ho scritto nelPaltra mia, e prego Y. S. I. quanto prima mi dia risposta e risoluzione del tutto, e le lettere le potrâ indrizzare al detto Biverendissimo Arcivescovo di Leopoli, con che fo fine, ed umilmente bacio le vesti a Y. S. I e B. e da Dio nostro Signore le prego lunga e felice vita. Dalia provincia di Moldavia nella cittă di Iassi a di XX di Aprile MDCII.
(Gios nota :) Ya questa lettera con quella cbe l’istesso Yescovo ba scritta a nostro Signore.
III
Iaşi, 1602, maiu 2.
Girolamo Arsengbo, vicariul catolic din Moldova, solicită dela Cardinalul Cintio ajutdre bănescî, dicend că însuşi episcopul n’ar sci ce să facă de sărăcia, de nu Far hrăni Domnul Ieremia Movilă.
Bibi Panf. Pil. C. t. 24.—Bibi Batth. MS. XCVII, t. I, p. 139.
Non ho voluto con la presente occasione tralasciar di scrivere a Y. S. I. e B. come mio padrone osservandissimo, e darii ragguaglio di me stesso e di queste infelici e desolate provincie di Moldavia e Yalachia, poichb per le tante guerre le povere cliiese cattolicbe sono parte abruciate da Tartari e Turcbi, e continuamente li Tartari entrano, predano e distrug-gono le provincie. Io mi ritrovo appresso al B. fra Bernardino Quirinive-scovo in queste provincie per suo vicario, il quale nou manca continua-mente esercitar con molta destrezza l’officio suo si con Greci come anche
amnnni-
www.dacaromairica.ro
302
H A S D E U
con eretici e per lasua dottrina, buon eseinpio, ammonizione ed esortazioue continuamente molti eretici sono convertiţi alia Santa Fede ed obbedienza della ckiesa catolica romana, e piu avria fatto se avesse avuto comoditâ, mag-giore, ma la chiesa sua non li rende alcun provento, se non che questo Ill-mo Prencipe li provede il vitto cotidiano, che a mala pena si pub sostentar con la sua famiglia. Y. S. I. e R. come protettore di queste parii la pre-go e snpplico come fedelissimo servitore che operi con il nostro Signore che provegga a queste chiese e popoli qualche suffragio ed ajuto, acei5 si possino riediflear le chiese giâ distrutte e mantener sacerdoţi per ammi-nistrare li Santissimi Sagramenti a queste anime tanto bisoguose. II detto
R.	vescovo nostro scrive al nostro Signore tutto il bisogno, perche Y.
S.	I. e R. occorrendo ragionar con Sua Santitâ li ricordi di questo nego-zio, che dia espedizione a qualche ajuto. Ancora alia S. Congregazione ad propagandam Fidem si degnerâ proporre questo negozio accib che possino Sue Signorie Illustrissime provedere con la loro solită prudenza e caritâ alli bisogni di queste anime. Io sono e sârb sempre fedelissimo servitore ed oratore per la salute e conservazione di Y. S. I. e R. e Dio nostro Signore la preservi in lunga e felice vita. Della provincia di Moldavia nella cittâ, di Iassi a di 2 di Maggio 1602. Di Y. S. I e R. umil e devoto servitore Fra Girolamo Arsengho Yicario.
IV
Iaşi, 1602, maîu 10.
Epistola episcopului catolic din România Bernardiu Quirini, «vescovo Argense nelle provincie di Moldavia e Vallachia», descriend paoeî Clemente VIII trista situa-ţiune politică şi morală în care a găsit Moldova : bisericele catolice distruse de Tătari şi de Mihaîu cel Vitez; Omenii siliţi a fugi prin păduri şi sărăciţi; numai 5 preuţî catolici remaşî în t6tă ţera, ceî-l’alţî fiind duşi în Transilvania, de frică ca episcopul să nu’î separe de nevestele ce’şî luaseră etc.; totuşi s’a isbutit d’o cam dată de a converti la catolicism vr’o câţî-va eretici, mai ales pe un preut calvin şi pe un Evreii din Crîm forte bogat.
Bibi. Panfil. Pil. C. t. 24. — Bibl.Batth., MS. XCVII, t. 1, p. 101.
Beatissimo Padre,
Yengo con la presente mia genuflesso alli Santissimi Piedi di Vestra Beatitudine, e con affetto baciandoli umilmente espongo a Yestra Santitâ lo stato di.questa mia misera, ed infelice mia Diocesi, e Provincie Valachia e Moldavia, quale per le crudelissime guerre, che sono state, e sono con-
www.dacoromanica.ro
CATOLICISMUL ÎN ROMANIA
303
tinuamente, sono quasi distrutte, e la piu pa.rte delle chiese nostre cat-toliclie abrugiate, alcune da Michele che fu Prencipe di Yalachia, ed altre da Tartari, che ogni giorno entrano nelle provincie e predano, ahrugiano, e distruggono, e per tal causa io molte volte fui forzato fuggire nelli boschi con grandissimo mio periculo. Gli uomini sono diventaT poverissimi, e non lianno possibilitâ di riedificar le chiese distrutte; io non ho tanto provento che basti per il vitto cotidiano, non che ediflcarle. Molte cittâ e viile sono senza sacerdoţi per la impossibilitâ di sostentarli, e molti muojono senza confessione, e figliuoli senza battesiino. Un Padre fra Gi rol am o Arsengo da Scio de’ Minori Conventuali ch’era innanzi l’arrivo mio Yicario Apo-stolico, ed ora mio, sempre camina per la Provincia per ammiuistrare li Santissimi Sagramenti, ma non puo supplir tanto essendo le Provincie grandi, e le cittâ molto distanţi una dall’altra. Io ancora per tutto che mi trovo amministro li Santissimi Sagramenti, ma e impossibile senza l’ajuto di Sacerdoţi poter noi supplir tanto.
In tutta questa Provincia di Moldavia sono ancora altri cinque sacerdoţi nelle cittâ principali ch’io l’ho consagrati, perchb parte di quelli ch’erano avanti con le moglie, per tema ch’io non li gastighi sono fuggiti in Transilvania con le mogli; ho fatto molti altri Sacerdoţi, che sono ve-nuti per abitar qul, ma non avendo modo di darii il vivere sono partiti.
Continuamente vengono di Ungheria eretici, e si convertono all’ obbe-dienza della Santa Sede Apostolica Romana, e di Yestra Beatitudine, e fin ora dopo il mio ritorno di costi, ho ricevuto quattro, facendoli abjurare, secondo il solito pubblicamente in chiesa, e particolarmente uno Stefano Niccola Figtt (sic) di Benedetto Transilvano, il quale fu prima Luterano, poi Sacerdote di Calvinisti e predicator loro, uomo assai letterato, ora si ritrova qul molto cattolico. Ho battezzato un Ebreo Tartaro publicamente con gran solennitâ per esser uomo di conto.
Spesso mi bisogna con Greci ragionare, e mostrarli con la Scrittura Santa il loro errore con gran edificazione di tutti, e non manco di eserci-tar l’officio mio si con l’esortazione, come anco con la vita di buon esem-pio. Umilmente dunque e con le ginocchie in terra supplico Yestra Beatitudine per le viscere di Gesu Cristo benedetto si degni con la solită paterna caritâ ajutar queste povere chiese distrutte e popoli disolati che per carestia di sacerdoţi patiscono gran detrimento alle anime loro, e gridano, urlano, e dimandano pane, e non e chi a loro lo dispensi.
www.dacoramamca.ro
304
H A S D E 0
L’anuo passato Vestra Santitâ ha scritto all’Ai'civescovo di Leopoli in Polonia iu mia raccomandazione, per la quale Sua Signoria Riverendissima molto mi ha favorito appresso a questo Illiistrissimo Prencipe, e quando Vestra Beatitudine li scrivesse, che procuri dalia Serenitâ del Re di Polonia qualche provisione, o pensione, ovvero altre elemosine lo farâ vo-lontieri, perche molto ama queste Provincie, essendo stato Sua Signoria Riverendissima inuanzi il mio venir sopraintendente di queste Provincie. Tntto dunque lasso alia molta caritâ, e prudenza di Vestra Santitâ. Se piacerâ anco a Vestra Beatitudine ordini che mi sia mandata quella provisione, che Vestra Santitâ mi concesse, in mano del detto Riverendissiino Ârcivescovo sarâ posta in beneflcio di queste povere cliiese, con che umi-lissimameiite le bacio li Santissimi Piedi, e da Dio nostro Signore le prego lunga e felice vita per beneflcio della sua Santa Cliiesa. Di Moldaviadella cittâ di Iassi adi 10 Maggio 1602. Di Vestra Beatitudine umilissimo servo Fr. Bernardini Quirini Vescovo Argense nelle Provincie di Molda-via e Vallachia.
V
Roma, 1602, septembre 6.
Papa Clemente VIII anunţă lui Bernardin Quirini, «episcopo Avgensi in pro-vinciis Valacbiae et Moldaviae», cum-că a recomandat biserica catolică din Moldova archiepiscopuluî din Leopole şi regelui Poloniei.
Bernardino Episcopo Argensi in provinciis Valachiae et Moldaviae. Venerabilis frater salutem et apostolicam benedictionem. Literas frater-nitatis tuae ad Xra diem Maii e Moldavia datas accepimus et de tua salute libenter coguovimus, multa nos tamen molestia effecerunt ea, quae scribis de calamitate istarum in tua Dioecesi ecclesiarum, quod ob bellorum cla-dem et Tartarorum incursiones exustae sint et dirutae, quodque ob po-puli fidelis, qui eadem pernicie est afflictus inopiam instaurări ac refici nequeant, et quod ob eamdem causam praesbyteris et adjutoribus sis fere destitutus, propterea quod eosdem alendi et sustentandi ratio desit, neque a tain egeno populo elemosynae praebeantur, magno et plane luc-tuoso divini cultus et salutis auimarum detrimento, quarum sane incom-modorum siguificatio tanto nos magis connnovit, quanto difficilius a no-bis remedium adhiberi potest. Sed tamen ut sollicitudinem tuam et diligen-tiam adjuvemus, scribimus de toto hoc negotio non solum ad Venerabilem
www.dacoramanica.ro
CATOLICISMUL ÎN ROMÂNIA
305
Fratrem Archiepiscopum Leopolis, ut expetisti, sed ad ipsum etiam Sigis-mundum Poloniae regem, filium nostrum in Christo carissimum, eique tam pium opus, quod est de ecclesiis illis in-taurandis, et praesbyter'is aliqua opportuna re sublevandis, efflcaciter commendamus, speramusque lite-ras nosţfcas apiid pium et catholicum regem in tam Deo accepta causa, •fructuosas fore, opera et studio accedente ejnsdem Arcbiepiscopi, quem ad id paterue hortati sumus, teque ipsum etiam tam Arcbiepiscdpo quam Regi commendavimus, et quantum cum Domino licet, tibi propense suffra-gamur. At te quoque Frater magno animo esse opportet, et in Deo confi-dere, qui in se sperantes nou deserit, quique tibi strenue laboranţi et omnem pastoralis vigilantiae curam sedulo, ut facis, adhibenti, sua coe-lesti ope praesto erit, ut in magnis etiam difficultatibus uberes spirituales fructus laborum suorum referas; quenmdmodum illi sunt, de quibns ad nos scribis, nimirum de haereticis quibusdam ad fidem catholicam conversis, et de Judaeo Tartaro sacri Baptismatis aqua regenerato. Quo nomine Deo gratias agimus, tuamque diligentiam commendamns, nostramque pater-nam et apostolicam benedictionem tibi et fidelibus istis, qui sanctae Ro-manae ecclesiae omnium fidelium matris et magistrae unitatem et ritnm retinent, benigne impartimur. Datum Romae apud Sanctos Apostolos sub AnnuloRiscatorisdie 6Septembris 1002 Ponţificatns noştri Anno Undecimo.
VI.
SlJCEVA, 1603, IULIU 1.
Bernardin Quirini, «episcopus Argensis et Bacoviensis per Moldaviam et Vala-chiam», se plânge cardinalului Cintio de intrigele şi vexaţiunile pe cari le întâmpină din partea clerului polon, mai ales în privinţa bisericei catolice din Bacău, menite a li catedrala episcopală în locul distrusei biserice dela Argeş din Ţera Române'scă : «loco Ecclesice Argieusis in Transalpina fnnditus eversee»; tot-o-dată descrie scandalurile ce se comit de unii călugări catolici veniţi în Moldova de prin alte provincie, cerând să i se dea din partea Papei autoritatea de a’i pedepsi.
Bibi. Fanf Pil. C. t. 24. — Bibi. Batth. MS. XCVII, t. I, p. 103.
Multis ac variis tribulationibus quibus in bis partibus pramior, per qum quoque Reguum caelorum ingredi noii dubito, motns, bas ad Vestram Illu-strissimam et Reverendissimam Dominationem exarare coactns debui literas, etenim nulla quasi hora vel momentum deest, in quo novae nou oriantur
20
www.dacoromaiiica.ro
306
H A S I) E U
contra me molestice, liinc excrucior, et merito alta duco suspiria, et nisi mihi, istius pauperrimse plebeculse, harum anxietissimarum desolatissi-marurn proyinciarnm a Saiictissiino Hostro non esset tam serio cura in-juncta, tantas molestias, terrores. paupertates, injuriaş, vitae denique pericula diutius perferre non possem, vel certe vellem, menior autein offlcii mei, mandatique Salvatoris, patienter ad tempus perseverare, si mihi, meisque ecclesiis et clero providebitur, volo. Inter reliqua vero qure longum enumerare foret, urnim hoc me non mediocriter excruciat, quod nescio, qua authoritate, tumore, aut audacia fretus quidam Fr. Monacus Yalerianus Libiniezki Polonus, milii indesinenter est molestissimus, Com-missarium se se vocitans, ac fratres Monacos, secularesque sacerdotes, per me authoritate Sanctissimi Domini noştri nec non offlcii S. Inquisitionis concessa et data, digne et juste excommunicatos, ab eadem excommunica-tione absolvens, ac praeterea vi quadam, suaque contumacia extorquere volens Ecclesiam Beatae Mărie Yirginis in Bako a mnlto tempore afratribus derelictam desolatissiinamque, et per Bev. Patrem Fr. Hieronimum Yi-carium Apostolicum ex consensu K. D. Alexandri Cumulaei legaţi quondam per has provincias Apostolici resedificatam, mihique iu S. Consistorio (sicuti in Libris felicis memorie Cardinalis S. Sever ine videre est) loco Ecclesie Argiensis in Transalpina funditus everşş, pro Cathedrali datam, quem Fratrem Libiniezki ego ob Înec aliaque multa facinora et scandata, prop-ter qua etiam a nostro Illustrissimo Principe Hieremia jam bina vice provincia pulsus est, a Divinis authoritate Apostolica per meam Diocoesim suspendi, citans eum ad finem quarti ab liinc Mensis, qui erit October ad
S.	Tribunal Offlcii Inquisitionis, de quibus iile parum, vel nil cogitans, atque literas suspensionis cum sigillo suppraesso, ut moris est, vilipen-dens in despectum mei Ecclesiseque Oatholicse, cujus ego in liis partibus superattendens suni, ecclesiam ingressus propria sua authoritate, et vi, ac in suis propriis paramentis (nani ecclesiastica illi jam denegabantur) sacra peregit, -quod ego ne populus prsecipue autem Poloni nobiles uite rius scandalizarentur, patienter tuli, ultioni Divinâe ac S. Sedis Aposto-licae, nec non judicio Ill-mae Eev-m;e Dominationis Yestrse negotium hoc committens. Interea ipse negotium ad forum seculare, Principem nostrum Illustrissimum Hieremiam (quod non decebat) reni detulit, meque coram eodem ad judicium UI-mi et Bev-mi Domini Legaţi Apostolici in Polo-niam, Ill-mumque ac liev-mum D. Episcopum Oracoviensem, citavit, sicque
www.dacaromamca.ro
CATOLICISMUL ţi? ROMÂNIA	307
fratre quodam Jacobo excommmiicato (quem jam ipse Yalerianus absol-yerat) securii abducto, ut in articulis ipsis patet, discepit. Cui citationi, etsi mihi sumptus tanto itineri conrlig'ni ad munus essent, quibus proptei-inopiam, qua hic premor, careo, tameu obedire injustum duxi fore. Quo circa Yestram IU-raam et Rev-mam Dominationem humiliter oro, ut, si dictus Frater ad terminum perscriptum Romse comparuerit, eum cum his literis articulisque ad Tribunal S. Ofticii Inquisitionis sisti curet, ut ibi-dem de iis omnibus qiue hic continentul- examinatus rationem reddat. Ac-cepi praeterea literas vestrse Ill-mse et Rev-irise Douiinationis cum Brevi-bus Sanctissimi Domini noştri ad Regi am Maiestatem Poloniae de provi-sione mihi ecclesiisque meis facieuda, pro qua cura ac sedulitate Yestrae Ill-mae et Rev-mae Dominationi immortales ago agamque gratia», Deumque pro salute Yestrae 111. Dominationis indeficenter orabo. Res autem haec cum adhuc nullum fructum effecerit, scripsi Sanctissimo Domino nostro ut mihi meam provisionem, quae mihi ex gratia Sanctissimi concessa est transmittere dignetur, ut ex illa saltem et mihi, et ecclesiis succurram,hacigiturinre, ut in gratiam nostrae afflictionis amovendae causa Ecclesiarum haruin la-boret, supplex oro; quo eo citius, ea provisionis rneae pecunia ad me per-veniat, faciet profecto Yestra Ill-ma et Rev-ma Dominatio, Deo inprimis reni summe gratam miliique et ecclesiis meis necessariam yalde, et memoriae dignam. Caeterum cum saepenumero fratres Monachi sub specie acquiren-darum aelemosinanun causa ex Polonia aliisque circumjacentibus Provin-ciis excurrant in nostras partes, multa scandala per eosdem fieri solent, yisitando tabernas, inebriaudo, loca suspecta ingrediendo ibidemque com-moraudo, ad oculuin multorum, nec nllas admonitiones admittunt, immo per eas adhuc petulantiores redduntur, ut qui etiam sciunt, imo jactitant me nil juris iu illos habere, summopere necessarium fore judicayi, quo fratribus ejusmodi excursio interdicatur, ut scandala illa quainplurima cessent. Vestram Ill-mam ac Rey-mam Dominationem itaque supplex oro ut isthaec Sanctissimo Domino nostro aperiat, atque ab eodem Brevem irn-petretper quam fratres ad obedientiam arceantur, imo habeam authoriţatem in illos animadvertendi, puniendi petulantiores, eosdemque incarcerandi atque ad Sanctissimum, aut ubi Sua Sanctitas mandaverit, transmittendi nec ullus secularium cujuscumque tandem status dignitatis aut excellentiae fuerit ullam sibi presumere audeat facultatem fratres ejusmodi defendendi, aut si justa ex causa per me authoritate Apostolica excommunicarentur,
www.dacoromamca.ro
8-08
ir a s i) k tr
suspenderentur vel ad vincnla mitterentur, eos resemndi favorandi vel quid simile, quibus omnibus si in tem pere per Breves Summi Pontificis 11011 medebilur , certe nunquam ejusmodi scandala aut controversiae in his partibus cessabunt. Quam felie,issime autem Vestram Ill-inam Domi-nationem in multos annos vaiere opto. Datum Şoczaven Moldaviae 1 die dulii anno 1603.
Ill-inae et Rev-mae Dominationis Yestrae humillimus et obsequeus servus Fr. Bernardinus Episcopus Argemsis et Bacboviensis per Moldaviam et Valaobiam.
VII.
1 6 0 3.
Acelaşi enumeră scandalurile clerului catolic în România. şi mai ales desfrâul Polonului Yalerian LubienieşM, care turbură biserica catolică nu numai în Moldova, dar încă îu Muntenia şi Transilvania, facend din biserice nesce lupanare, îngăduind preoţilor a se căsători, ba încă el-însuşî îrabolnăvindu-se «morbo gal-lico» etc.
Bibi. Banf. Pil. C. !. 12. — Bibi. Batth. MS. XC Vil, t I, p. 107.
Articuli quidain scaudalosissimi omnibusque tain spiritualibus quam secularibus per bas partes notissimi, quos Fr. Yalerianus Libinizki Ordi-nis Minorum de Observantia passim in Transylvania, Transalpina et Mol-davia in propriam suani pernicieni aliorumque multorum scandal iun publice et petulanter perpetratus est.
I.	Postquam primo Roma in baş partes missus suni, ut legitimus ani-marum harimi pastor, inter reliqua inveni Yicarium Apostolicum R. Pa-trem Fr. Hieronimum in Monasterio Bakovensi an tea a Fratribus derelicto et desolatissimo, quod quidem Monasterium idem R. P. Hieronimus ex consensu et concessu R. Patris Alexandri Ciunulaei quondam Visitatoris et in bas partes Legaţi propriis suis sumptibus aliquo modo reaedificave-rat, in eoque per viginti annos, aut circiter permanserat, curam' anima-rum catbolicarum gerens. Romam rediens, Sanctissimo Domino nostro atque Consist ori o rem aperui, ubi Sedes Apostolica, propter funditus Ca-thedralem Ecclesiam Argensem eversain, Bakovensem pro sede episcopali concessit. Frater autem Yalerianus Libinizki, nescio quibus Brevibus mu-nitus, me saepius indesinenterque super bac re in foro seculari diffama-vit, ubi nou sine magno scandalo respondere debui.
II.	Romae cum essem, Monasterio reaccepto, omnia bona tam mea quam
www.dacoramamca.ro
309
CATOLICISMUL ÎN ROMÂNIA
Monasterii dilapidavit, scoria publica introduxit, ex Monasterio lupanar fecit, morbo gallico ibidem infectiis, Jassi publice (licet ei dissuaderem) denuo sanatus est, quara ob eauşam III. Princeps noster illum inagno cum pudore, Monasterio mihi restituto, Provincia porpulit. Bona tamen illa dilapidata ne plus scandali oriretur, ulterius repetere nolui.
III	Dicit se liabere Summi Pontincis, etiam in casibus in Bulla'Caenae Domini eidem Pontifici reservatis, autoritatem... (loc gol) in genere omnes fratres apostatas et excommunicatos majori quoque excommunicatione, ut Fratrem Iacobum Ord. Min. de Observantia, absolvit per Capellanum mi-litum Poloniae meae autoritati subjectum.
IY. Eadem authoritate qua se fungi fingit absolvit etiam Sacerdotes seculares, ut P. Matthiam Parocum Jassensem, qui, âbducta muliere conjugata, atque viro copulata vivente marito, cum ea copulatus est, et per Fratrem Yalerianum absolutus.
Y. Quidatn Fr. Evangelista Italus, Monasterio Tergovistae in Transalpina sito, quod a rnulto tempore satis laudabiliter rexerat, a Fr.Yaleriano pulsus, in desperationem quasi venit, rebaptizatus, uxore ducta, publice-que copulatus, schismaticus factus est, suoque liabitu sancto deposito ad hodiernam usque diem sic manet.
YI. In Transilvania penes Albam Juliam monasterio schismatico in suam, sine oirmi licenţia Sedis Apostolicae, authoritatem accepto, per mul-tum, ibidem sacra peragens omilia, permansit temporis.
VIL Contra suam regulam propriam quam professus est juramentoque confirmavit, quae est de Observantia Fratrum Minorum, pecunias nullaha-bita ratione scandali quotidie attrectat.
YIII. Quidam Fr. Micbael Ord. Min. de Obs. abjecto liabitu baereticus factus, quam juramento confirmaverat, insuper cum muliere haeretica publice copulatus est, bune Fr. Valerianus Libinizki ad se traxit, recepit, ac sua authoritate ab liaeresi et excommunicatione absolvit.
IX.	Nunquam Fr. Yalerianus in monasterio aliquo certo mânere solet, sed semper per regim et pro vinci as, Poloniam, Moldaviam, Transilvaniam, Yalachiamque Transalpinam nune buc nune illuc discurrendo per pro-prium suuin commodum, aut certe carnis suae petulantiam dimorari solet.
X.	Postquam iusto modo ex Officio S. Inquisitionis a Divinis per nostrom Diocoesim esset suspeusus, contempta authoritate ecclesiastica, et nostra, qua bac in re fungi mur in mea Diocoesis ecclesia So'czawensi, quod
www.dacoromaiiica.ro
310
H A S D E O
summi scandali vitandi causa dissimulavi, non autem concessi, saerrnn missae officium cum scandalo multorum peregit vi etc.
vm.
Roma, 1604, august 14.
Papa Clemente VIII confirmă lut Bernardin Quirini posesiunea bisericeţ din Bacău.
Bibi. Panf. Pil. C. t. 24.-Bibi. Batth. MS. XCVII, 1.1, p. 127.
Bernardino Episcopo Argensi.
Yenerabilis Frater salutem et apostoli cam beuedictionem. Habet tua fraternitas ubi tibi Christiana comparis solatia, illud tibi ni excidit, quod penitus debet insidere : Et illi quidem ibant gaudentes aconspectu concilii, quoniam digni habiti sunt pro nomine Jesu contumeliam pati. Cujus non animum excitent, atque inflamment ad charitatem tain sancta, tam ad haec tempora accomodata verba? Plura scimus te perpeti, quam quae tu enu-meras, atque omni ex parte tibi metuendos esse hostes, verum si ii sumus, qui esse debemus, cur pugna detrectanda? Nobis, ut ait Apostolus, colluc-tatio est adversus Principes, et Potestates, adversus Rectores mundi tene-brarum liarum. Audeamus igitur Sanctorum more, quorum invictum robur tam gratuni fuit Deo, eterna eis ut proemia sit largitus. Tua de Sede Baccoviensi te deijciet nemo : eam volumus tuăm esse speramusque Prin-cipem Moldaviae daturum operam tibi ne quis facessat negotium. Tua Fraternitas optimo vivendi exemplo id efficiat, ut luceat lux tua coram bominibus et gloriflcent Patrem qui in coelis est. Omni die non cessabis in templo et circa domos docere, atque evangelizare Ohristum Jesum. Tuum est lioc munus, huic tu si feceris satis, verbo et re, introducet te Dominus in domum suam, ubi est requi.es in saeculum saeculi, ubi Sancti exultant exultatione. Datunx Romae apud Sanctum Marcum sub Annulo Piscatoris die XIII Augusti MDCIIII Pontificatus noştri anno Decimotertio.
IX.
Iaşi, 1604, martiC 5.
Episcopul Quirini descrie pe larg Cardinalului Cintio invasiunea tătară în Moldova, de unde au robit mii de omeni şi au ucis mulţi, între cari şi pe un misionar i-talian, er însuşi episcopul «fugîa adesea în păduri, munţi şi pescere»; apoi po-vestesce vicisitudinile bisericeî catolice din Bacău, asupra căriîa rădica maî ’nainte pretensiunî episcopul de Kamienieş în Podolia, e'r maî cu semă acum
www.dacoromamca.ro
CATOLICISMUL ÎN ROMÂNIA
311
un Polon Valerian Lubienieşki, protes de nobilii Poloni dela curtea lui Ieremia Movilă, nu înceteză de a tace fel de fel de şicane, când prin violenţe, când prin judecăţi, deşi Domnul moldovenesc s’a arătat în tdte aceste ocasiunî fdrte just, ba încă a dăruit episcopului un sat lângă Bacati, ca să aibe de hrană; de aci se scusă de a nu pute veni în personă la Roma pentru a desmasca pe acel Valerian, de temă ca preoţii catolici din Moldova să nu apuce e'răşî de a se căsători, după cum făcuseră în trecut, pe lăngă diferite alte neajunsuri ce se maî pot în-tîmpla; în fine, laudă toleranţa religiosă a Domnului şi a înaltului cler român : aşa, de exemplu, în procesiunea bine-cuvîntăriî apelor dela Boboteză episcopul catolic şi episcopii români merg împreună lăngă vodă, carele sărută crucea dela cel de ’ntăiu cu aceiaşi vencraţiune ca şi dela cei-l’alţi; la o serbătâre Domnul, episcopii şi boeriî români au asistat toţi la oficiul divin în biserica catolică etc., fiind Românii netoleranţî mimai pentru Armeni.
Bibi. Panf. Pil. C. t. 24. — Bibi Batth. MS. XCVII, t. I, p. 109.
Li travagli, rinferniita, e le perseeuzioni, clie patisco in queste parti nou si potrian narrare a V. S. Ill-ma e R-nia, poiehe li travagli sono per le gran guerre, che furono, e sono in queste infelici Provincie dove per pauraetimore de’ Tartari, che continuainente trascorrono, fui forzato molte volte fuggire nelli bosclii, monti e spelonche con pericolo grande della vita. Quest’ anno li Tartari hanno levato schiavi da cento mila persone incirca di Transilvania, Valachia e Moldavia, nou diro de’ bestiami e robe che furono senza nuinero. Li morţi poi in guerra non si potriano nume-rare, dove anche un Padre fra Andrea da Forli frate di San Domenico (che meco d venuto di Roma) fuggendo di Valachia fu amazzato, e morto niiseramente, la qual cosa da a me spavento, che ancor a me non inter-venga. Infermita poi dopo tornato da Roma, quasi sempre sono stato in-fermo de’ fiauchi, colici, ed ora di ilusso di sangue giâ cinque mesi. Di perseeuzioni non dirb, poichb nel principio che venni qul ebbi gran travagli dai R-mo Vescovo di Caminici, che lui pretendeva essere sopraintendente di queste Provincie; ina dopo che la felice memoria deU’Ill-mo Cardinal Santa Severina scrisse al detto Monsignor Vescovo di Caminici, ed al R-mo Arcivescovo di Leopoli (l’esemplar della quale mando a V. S. Ill-ma) esso Monsignore di Caminici si acquietb, ma perb non e troppo mio amico. Ora e venuto un Padre Yaleriano Luhineschi Polono, de’Frati Minori di Osser-vanza, il quale col favore de’ Signori Poloni suoi compatriotti mi trava-glia molto, per levanni la chiesa chiamata S. Maria di Bachone, la qual chiesa la Sede Apostolica me l’ha concessa per sede Vescovile, e quando son stato creato vescovo mi fu con segnata, come V. S. I. potrâ vedere in
www.dacofomanica.ro
312
HASDEfl
una copia della cedula consistoriale proposta dai sopramentovato Ill-mo Cardinal Santa Severina, quî cliiusa, l’autentico della quale si potrâ vedere nel Libro del sudetto Ill-mo Cardinal, ed anco si potrâ certificare dalia let-tera dell’ istesso Ill-mo Cardinale scritta all’ Arcivescovo di Leopoli, come ho detto di sopra. Ed acei5 sappia Y. S. I. l’eşser di questa cliiesa ovver monastero (ch’esso buon Padre Valeriano cerca) di Bachone; sono g'iâ sessant’anni incirca che fu monastero, ma poi per le guerre fu lasciato, ed abandonato da essi fraţi, fu abbruggiato, e del tutto distrutto, venne poi qui un Yisitatore Apostolico chiamato Monsignore Alessandro Comoleo, giâ son’otto anni, il quale trovando questo Monastero e cliiesa abbando-nata e distrutta, la concesse a un certo Padre fra Grirolamo da Scio de’ fraţi Minori Conventuali, e lo costitul anco Yicario Apostolico. Esso Padre fra Grirolamo in nome della Cliiesa Romana edificii delle stanziolette di legname, ed una stalletta coperta di paglia dov’esso abitava per molti anni sen za disturbo alcuno; poi quando venni io iu questa Provincia trovai esso Padre in questo Monastero, e vedendo esso Padre la mia concessione, subito mi ha ceduto il luogo, poi Plll-mo Prencipe me la conferind, ed appresso mi diede una villetfa per il mio vivere, dove sono stato due anni senz’alcun disturbo, poi partendomi io di qui per venir a Roma ad Limina Apostolorum esso Padre Yaleriano (per favor de’ detti signori Poloni quali sono Căpitani appresso questo Prencipe) molte volte ha fatto andare esso Padre Yaleriano il detto Padre fra Grirolamo al tribunal secolare innanzi al detto Prencipe per lev'arli la cliiesa, e villa; aH’ultimo detto Padre fra Grirolamo fastidito, e temendo anco la vita (poiche lo minacciavano) lasso il Monastero e villa ad esso Frate Yaleriano con tutto che era in casa da me lasciato, ed esso si partl per la Provincia avendolo io lasciato nostro Yicario. In questo tempo ch’esso Fra Yaleriano b stato nel Monastero ha comesso molti scandali, come potrâ vedere Y. I. I. negii articoli contro di lui qui inserti.* Per li quali scandali l’Ill-mo Prencipe fu forzato man. darlo via con vergogna sua e della religione. Ma esso fra Yaleriano sftxc-ciatamente non temendo vergogna, noii ha cessato di molestarmi, e tribo-larmi, perch’e andato dai Serenissimo Re di Polonia, e per favor d’un suo barba Canonico di Cracovia ricco di 5000 scudi d’entrata, ed anco deU’Ill-mo Legato di Sua Santitâ impetrb leftere da Sua Serenitâ a questo
(*) Veijlî documentul de mai sus sub Nr. VII.
www.dacaramanica.ro
CATOLICISMUL ÎN ROMÂNIA
318
Ill-mo Prencipe, che mi levi il Monastero e la villa e la dia a lui, con cpial lettera d ritornato, e mi fece chiamare in giudizzio innanzi al detto Prencipe, ma io mi sono scusato clie nou volevo comparire non essendo foro competente, ma forzato alPultimo comparii, con scandolo ed ammi-razione ditutti, particolarmente de’ Yallachi; essendo innanzi al Prencipe io protestai detto Prencipe cli’esso non puol ingerirsi in questa causa, perch’d per cose di chiesa, ed ha persone spirituali, ma il giudizio appar-tiene alia Santa Sede Apostolica : percli’essa Santa Sede mi concesse questa chiesa di Bacone, e Y. S. I. me la conferind giâ sette anni; ma se Fra Yaleriano pretende alcuna cosa, e la vuole, vădi a Roma da Sua San-titâ. Ma esso Yaleriano non cessava gri dare che il Prencipe determinasse, e li concedesse il Monastero, e la villa. II Prencipe dopo ascoltato ogni cosa rispose in questo modo, il Santissimo Papa di Roma, ch’e capo di tutte le chiese del mondo, mi ha mandato qui questo Yescovo, e me lo raccomandd caldamente, e gli ha concesso questo Monastero per sua Sede Episcopale, ed io l’ho confennato giâ molti anni e li ho dato anche la villa per vivere, se voi fra Yaleriano pretendete alcuna cosa in quella chiesa andate a Roma, e se il Santissimo Papa vela concederâ, io l’obbe-dird, come ho fatto, fo, e fard sempre, e vi dard la chiesa. Dunque Signore mio Ill-mo la dichiarazione sierimessa a Sua Santitâ, poichd io l’ho citato in spazio di mesi sei presentarsi innanzi a Sua Beatitudine si per la chiesa come anco per espurgarsi degli articoli contro lui qui inserti. Mandoanco a V. S. I. le scritture necessarie per questo negozio.
Pero Ill-mo mio Signore per tante tribolazioni e travagli saria certo partito, ma per ohhedire a Sua Beatitudine, che mi scrisse che abbia pa-zienza con la sua benedizione, io sospesi il tutto, e se bisognerâ anche la vita stessa per la Santa Chiesa Cattolica Romana io lo fard prontissima-mente.
Poi anche partendomi io di qui, li Sacerdoţi che ho separato dalie mo-gli torueranno a ripigliarle, come hanno fatto quando io venni a Roma. Ed auche molti si levarono per Yescovi per separar matrimonj e levar denari, corne hanno fatto per il passato. Avviso anche Y. S. I. come questa provincia d grande, le cittâ e viile molte e distanţi una dall’altra, e per tutto non si pud tener sacerdoţi, perchd in alcune cittâ e viile sono otto o dieci case di Cattolici, e per la povertâ loro non possono pagare il sa-cerdote, perche anche per se non hanno essendo impoveriti. Io ancora non
www.dacoromamca.ro
314
HASD.eC
ho per ine, nou che dare a sacerdoţi tanto che possino vi vere, caminar per tutto io non posso essendo vecchio e mal sano, per5 alcnno & morto senza confessione, ed anclie figliuoli (sebbene con l’ajuto del S. Iddio lin ora non ho sentito che alcnno sia morto) senza battesimo, ma se avessi un poco di commoditâ di tener sacerdoţi con cavalli, mandarli sempre intorno saria bene, e si guadagneria molte anime. Io per altre mie ho scritto il bisogno di queste provincie a Sua Santitâ. Sua Beatitudine scris-se al Serenissimo Re di Polonia di provedermi, ma Unora non ho veduto nulla, nemmeno spero avere. Sappia anclie Y. S. I. che con l’ajuto del S. Iddio, spesso vengono alia Santa FedeCattolicaRomana molti eretici, ed io li ricevo facendoli tare il debit-o giuramento, come si pud vedere per loro scritti, cpiali sono appresso di me.
Per quietarmi dunque accid possi esercitar l’officio mi o senza disturho jn beneficio di queste anime V. S. I. mi facci grazia di mandarini un Breve Apostolico conforme alia Oedula Consistoriale ed aH’Informazione della felice memoria dell’ Ill-mo Cardinal Santa Se-verina prenominato, per questa chiesa ovver mouastero di Santa Maria di Bachone sia perşede del vescovo in perpetuo, perche abitando in quello uno o due fraţi senza capo e timore comettono molii scandaţi in disonor di Dio benedetto e della Religione, come hanno fatto per il passato, ed avendo il Breve non sard molestato ne io ne i successori miei.
Prego anclie e supplico Y. S. I. (se possibil sară) quella provisione che nostro Signore per sua liberalitâ e pietâ ha concessa a noi poveri vescovi, faccia che mi sia mandata qui per lettere di cambio in Cracovia, ovvero in altro luogo accid possi riparar le poverc chiese c pagar li sacerdoţi per amministrare li Santissimi Sagramenti por la Provincia, accid non periscano le anime, e Y. S. I. avrâ gran merito appresso Iddio benedetto, poichd sarâ causa della salute di molte anime.
Saprâ anclie Y. S. I. come il detto fra Yaleriano, non sapendo altro di me accusarmi per cacciarmi di qui, accid esso ieşti per fare a suo modo, d andato dall’ Ill-mo Legato di Sua Santitâ iu Polonia, e mi accuso come io ho baciato un corpo per santo, che non e canonizzato dalia chiesa santa, ma non disse il vero, poichd in una cassa sono insieme molte reliquie di Santi approvate, ed a quelle ho fatto la debita riverenza, come si suo] fare adie reliquie de’ Santi, ma non al corpo, corn’ esso dice. Dipoi mi accusd cli’io sono stato alia processione con scismatici : d vero che sono stato,
www.dacoromaiiica.ro
CATOLICISMUL ÎN ROMÂNIA
315
ma in questo modo. II giorno dell’ Epifania esce il Prencipe con le croci in hume, e si benedice l’acqua, e li suoi vescovi tutti fanno questa ceri-monia, poi danno la croce al detto Prencipe a baciarla, e poi aspergono tutti li suoi cavalli con l’acqua benedetta, il detto Prencipe mi mandb a cbiamare alia processione. Io conoscendo 1’aliezione e l’obbedienza che porta alia Cliiesa Romana, ed alt re opere cattoliche, non scismatico ma cattolico lo tengo, per non scandalizzarlo sono andato. La croce nostra separata in mezzo clei 1 a processione onoratamente, ed io appresso il Prencipe, poi a benedir le accpie, da una parte quelli vescovi, ed io dall’altra, dopo il detto Prencipe, baciaia la croce di loro bacib aucbe la nostra con gran divozione eriverenza, e questo bo narrato alia felice memoria del so-pracitato Ill-mo Cardinal Santa Severina, il qual mi commise per parte di Sua Beatitudine che procuri a far che si uniscano questi Yalaclii con noi, ed esso Cardinal mi disse che continuassi di andare, per o che andando io cosi con loro venne anche il detto Prencipe alia nostra chiesa il di del Corpus Domini con suoi vescovi e baroni con gran divozione, e s’inginocchib al Santissimo Sagramento, e si spera, se Iddio concederâ pace in queste provincie, che si fără) l’unione. Ma se io non andassi cosi il Prencipe si scan-dalizzerebbe, e terrebbe ancor noi come gli Armeni, che non li vuol vedere; e V. S. I. mi avviserâ se a nostro Signore piaceră cosi che io vădi, ovvero no, che fard tutto m’ordina Y. S. I.
Fo anche sapere a V. S. I. che nel tempo che mărit6 il detto nostro Prencipe la figliuola in un Barone Polono, venne lo sposo con molti Baroni, -e nobili Poloni; vennero anche cinque coppie di Fraţi tre Francescani e dne Domenicani per cerear elemosina, i quali senza alcun rispetto ne vergogna discorrevano per le piazze e case dimandando elemosina, frequentavano le taberne e luoglii illeciti, e sempre erano imbriachi, con grandissimo scau-dalo ed ammirazione di tutti; ed un signore Cristoforo Zerze, ambasciatore del Sereiiissimo Re di Polonia, uomo savio e di grande autoritâ, mi mandb piu volte a dire che provedessi di tali fraţi e scandali. Io li cliiamai, ed ammonii che si espedissero quanto prima, e si partissero, ma essi non cu-randosi di me, con dir che non avevo autoritâ sopra di loro, non facevano stima di me, pur aH’ultimo espediti li loro negozj, quando vollero si par-tirono; poi andarono da Monsignore Ill-mo Legato sopranominato laraen-tandosi di me che li ho impediti a cercar elemosina, il qual Legato senza iuformarsi bene della veritâ mi scrisse una lettera non convenienţe, ed io
www.dacoroinamca.ro
316
H A S D E CT
ho avuto pazienza per amor di Dio benedetto, ed ho volnto far consapevole V. S. I. e R-ma accio occorrendo occasione sappia la cosa com’ e la veritâ, accio anche ne facc-ia consapevole nostro Signore al quale scrivo succinta-mente, essendoper altro a V. S. I. e R-ma umilissimamente baccio la mano, e da Dio nostro Signore le prego lunga, felice e prospera vita, ed io nelle mie deboli orazioni sempre prego e pregherb per la sua salute. Di Molda-via dalia cittâ di Iassi a di 5 Marzo 1604. Di Y. S. I. e R. umilissimo servitore Fra Bernardino Quirini Yescovo Argeu. e Bacovien.
X
Iaşi, 1604, iuxiu 24.
Acelaşi descrie papei Clemente V'III starea bisericelor catolice din Moldova, pustiite şi ele prin invasiuuile Tătarilor, cari au dus în robia 100,000 sudete; ba şi clerul catolic ce a mai rămas acolo e aplecat la desfrîu, ast-fel că un preut, silit de a nu mai trăi cu o femeiă, era căfc p’aci să omdre pe episcop; anunţă tot-o-dată_ că nn ambasador al hanului tătăresc, de origine dintre Genovesiî stabiliţi în Crîm şi gelos catolic, cere de a i se trimite doi preuţî, fiind mulţi catolică în posesiunile tătăresc!.
Bibi. Panf. Pil C. t 24. — Bibi Battli, MS XC Vii, t 1, p. 119.
Beatissimo Padre.
Per altre mie ho dato pieno raggnaglio a Yestra Beatitudine dello stato miserabile di queste infelici Provincie Moldavia e Valachia, nostra Diocesi, qnali per le continue guerro e frequenti scorrerie de’ Tartari sono giâ quasi distrutte, avendo levati li Tartari da cento mila anime, bestiami senza nu-mero, per la qual cosa fui forzato pin volte fuggire nei monti, bosclii e spelonche con grandissimo mio pericolo della vita. In Yalachia. sono podii luoghi latini cattolici, ma qul in Moldavia sono assaissimi, ma poveri e spogliati, sono molte chiese nostre, ma la maggior prrte distrutte, abrogi at'e e mal condizionate, per la qual cosa quando piove non si pub celebrai in esse. Sacerdoţi sono pochissimi fespettivamente alia grandezza della provincia per non aver di che vivere. Io ho consagrato molti, ma poi nou avendo di che sostentarsi sono fuggiti in Transilvania, e posti popoli sono rimasti senza chi li amministri li Santissimi Sagramenti. In molte cittâ e viile gli uomini piangono, gridano e sospirano e mi domandano a.juto spirituale, io non potendo per la mia povertâ soccorrerli solo mi struggo, e mi affliggo, perb umilmente ricorro alia liberalitâ di Y. B. come padre
www.dacaromamca.ro
CATOLICISMUL în românia
317
pietoso ed universale, clie con sua solită cleinenza soccorri in tanto bisogno con qualch’eiemosiua, accio si possi riparar alquanto le distrutte cliiese e stipendiar sacerdoţi per amministrar li Santissimi Sagramenti, accio tante anime non periscano, e \. B. fără cosa grata a Sini Divina Maestâ, e memoria perpetua di Vestra Santitâ, ed affinclie ancora questi scismatici veg-gano che Y. B. ha cura di prevedere a ’suoi cattolici per tutto. Se a Y. B. piacerâ mandar qualche elemosina cou quella mia provisione che Yestra Santitâ per sua liberalitâ m’ha concesso (che giâ sono alquanti anni che non ho avuto nulla) si potrâ per lettere di carahio indirizzarli iu Cracovia in mano dell 111. e Rev. Nunzio di V. B., il quale con facilita me li fără a-vere accio si possa ajutare si le cliiese come anco li sacerdoţi iu gloria di Sua Divina Maestă e lode perpetua di Yestra Santită.
Questi giorni passati e venuto qui in Moldavia un Âmbasciatore del Re di Tartaria a questo 111. Prencipe, il qual’e cristiano cattolico nato in Tartaria, ina li suoi progenitori sono staţi Genovesi di Casa Spinola. Questo ambasciatore si chiama Gianantonio Spinola, uomo giă attempato di buona coscienza, e devotissimo, e questa Pasqua si confessd e comunici) con gran-dissima divozione, molte volte e venuto da me, e pregatomi di scrivere a Yestra Santitâ (la qual’esso dice che hen conosce uel tempo che V. B. era in Polonia) di provederli in quelle par ti uno ovver duo sacerdoţi, perchb sono assaissimi cattolici in Caffa ed altre terre di Tartaria, come anche la sauta memoria di Gregorio XIII li aveva provisti di due fraţi con due cento scudi all’anno, ma giâ sono morţi, e se piacerâ a Yestra Santită mandarmi ordine che io trovi sacerdoţi, quali ahhino la lingua turcliesca per mandarli, la B. Y. mâinii qualche provisione ed io subito li mandero, accio ajutiuo quelle anime che percarestia di sacerdoţi altri si fanno Turchi, ed altri scismatici, cosi affenna il detto ambasciatore.
Io sarei venuto personalmente per baciar li santissimi piedi di Y. B. ma per nou aver la eomoditâ della spesa per il viaggio lunghissimo, e per l’etâ che mi ritrovo giâ vecchio uon posso, ed anche se io parto tutti questi sacerdoţi da me riformati, e separaţi dalie mogli con mio gran pericolo, ~ per la qual riforma ebbi un archibugiata in testa, tornerauno al pristino vuomito di ripigliâr le mogli, come lianno fatto nel mio partir quando venni a Roma per l’anno santo, perb se piacerâ a V. B. ch’io resti per governo di queste anime, mi assolvi dall’obligo di visitar personalmente Limina Apostolorum, e se anche le piacerâ cir io venghi, se non avrb co-
moditâ di venir a cavallo, a piedi verrb per obbedire a Yestra Santitâ.
www.dacaromamca.ro
31S
H A S D E 6
La settimana passata ho ricevuto alia fede cattolica un Armeno scis-matico, nominato Jeferino Desis, siccome continuamente non mauco di procurare e vegliare per riddurre all’osservanza della Fede Cattolica Romana cosi eretici come scismatici, e spesso veugono molti all’osservanza della Fede della Santa Romana Chiesa per le mie esortazioui, ed esempio con ogni studio mio dimostrato in lode, e gloria di Dio beiiedetto, ed e-saltazione della Santa Fede Cattolica Romana. Non scriverh altro per non fastidir le orecchie di Vestra Sautitâ, ed umilissimamente con le ginocchia in terra bacio le santissimi piedi di Vestra Sautitâ, e dalia Divina Maestâ le prego lunga e /elice vita per beneficio di tutta la cri-stianitâ. Di Iassi della provincia di Moldavia alli 24 Giungo 1604. Di V. R. umilissimo servo Fr. Bernardinus Quirinus Episcopus Argensis et Bachovensis in Moldavia et Valachia.
XI.
Iaşi, 1604, maktiu 30.
Ştefan Bathazaris, preutul catolic din Suce'va, şi alţi trei, din cari unul «pagorum Siculorum în Moldavia», descriu papei Clemente VIII numeral şi starea biseri celor catolice în Moldova, cari din 24 de altă dată au mai remas abia 3—4 mai ales în Cotnar, Suce'va, Roman şi Baia, dând cu acesta ocasiune unele interesante detalie despre obiceele ţerei, bună oră dreptul curierilor domnesc! şi chiar boerescî de a răpi la trebuinţă caii particularilor, şi plăngendu-se tot-o-dată contra episcopului Quirini, pe care’l arată între cele-l’alte ca pe un fost partisan al lui Miliarii Vite'zul, cer în locu’î pe un episcop Polon.
Bibi. Fanf., Pil. C. t 24. — Bibi. Batth. MS. XCVII, t. 1, p. 131.
Beatissime Pater,
Post oscula pedum Tuae Beatitudinis.
Ego Stephanus Bathazaris Parochus Suchawiensis nomine meo et trium praesbyterorum secularium in Moldavia existentium rogatus ab iisdern ut lassii ad conscribendas has literas irem, haec Tuae Beatitudini de Stătu Provinciae Moldaviae et nosti'a signifieanda et humiliter'supplicanda duxi.
Primo Ecclesias Parochiales ritus Romani viginti quatuor fere in dua-bus quondam Dioecesibus Milcoviensi et Seretensi distinctis ab Argensi remansisse in Moldavia, quâe tribus aut quatuor exceptis proximae jam ruinae imminent, partim ob pauperiem iucolarum crebrissimis tributis op-pressorum, partim ob defectum sacerdotum catliolicorum qui in dicta pro-
www.dacoroinamca.ro
319
CATOLICISMUL ÎN ROMÂNIA
vincia Moldaviae (licet aiiqui a Reverend! ssi mo Argensi infra hoc qua-drigenium consecrati erant) non possimt subsistere, eo quod nou est E-piscopus potens qui se pro illis Scliismatico Principi opponat, et qui illos adjuvet. Sepe enim aecidit nobis, ut dum duobus aut tribns milliaribus inftrmis Venerabile Sacramentum curriculo aut equester deferimus, vel ad baptizanduin pueros ad pagos ubi sacerdotes non sunt imus, equi nobis ex curm a postariis seu tabellariis Principis vel bojarorum vi acci-piuntur. Et sic oportet nos curriculum nostrmn in via cum rebus relin-quere, vel soios, ne res pereant, currum trabere. Reverendissimus Argensis ne unuin quidem verbum Principi super hoc referi.
Pauperie ad haec premimur. Fideles Catliolici vix aliquid etiam dare possunt. Reverendissimus autem Argensis, qui debebat nos juvare, ipse nos spoliavit.
Quatuor ecclesiae videlicet Gotlmariensis, Socliaviensis, Romanensis, Ba-niensis certas vineas Cotlmarii liabent quas Princeps Jeremias ad peti-tionem Dominorum Polonorum nobis Praesbyteris concesserat, ut quilibet nostrum suae ecclesiae decimam vini accipiat. Harum ecclesiarum decimam, quam tribus jam annis servivit nobis, Reverendissimus Argensis a Principe petiit et impetravit pro se.
Idem Reverendissimus Argensis ut complaceat Principi Scliismatico publicis se processionibus ac ritibus Schismaticorum Episcopali indutus amictu immiscet cum scandalo Catliolicorum nostrorum , qui ad haec us-que tempora immuues a ritibus Grecis permanserant, et his externis ritibus inter se divisi erant. Causam quidem reddit eam, quod et Cretae Latini cum Gtrecis processiones insimul faciunt obedienţi am.... (loc gol) Pontifici, noştri autem Yalachi primatum Petri in Romano Pontifice non agnoscunt, sed alium Patriarcam et Papam simul proclamant. At haec quod non bona intentione idem Reverendissimus faciat, Deus evidentissi-me monstravit. Ram aliquoties absolutis his processionibus ad mensam Principis eadem die qua processio fiebat morbo caduco correptus fnit. Fac-tum hoc alii ex nostris Catholicis ştupent et dolent, alii autem putan-tes nilul se diferre a Grecis (si quidem Episcopus illorum jungit se ritibus Grecis) facile relictis ecclesiis nostris ad Grecas transeunt. Yerendum ne mulţi ex nostris ad Schismaticos desciscaut si is Reverendissimus Argensis diutius in Moldavia permanserit quem tamen Princeps libenter detine-ret.
www.dacoromamca.ro
320
H A S I) E 0
Idem Reverendissimus Argensis fratres Sancti Francisci ex observan-tia Baccoviensis Monasterii qui a centura septuaginta fere annis Praesby-teris secularibus adjutorio et religioni catholicae decori fuere in hac provincia Moldaviae, ad jus schismaticorum Valachorum seu Episcoporum a-liquoties traxit, in multis indecenţi bus accusavit, turpissime demum nou solum e monasterio, sed etiam ex provincia, Principis schismatici seculari accepto brachio ejecit, tota provincia, una nobiscum factura stupente, et dolente nos, qui nostris coadjutoribus, fideles autera, qui suis nativis sa-cerdotibus spoliaţi sumus.
Idem Reverendissimus Argensis oblitus status sui (sub Michaele Principe cui se juuxerat) deposito Episcopali habitu ne a Sochaviensibus agno-sceretur, Sochaviam seculari habitu venit, et in arce Sochaviensi thesau-rura fodere non erubuit (de quo Romae existens a quadam filia Principis cujusdam Moldaviae didicerat) quera alii subsequentes et alţi as fundamenta tnrris fodentes, turrira arcis everterunt. Agnitus a Suchaviensibus etarae parocho Suchaviensi salutatus, rubore affectus iterum in Transilvaniam discessit.
Quare supplicaraus tuae Beatitudini ut aliquem Antistitera Polonum huc pro Moldavia tempore felicissimo tribuat, qui et ecclesias catholicas promovere, et nos pauperes praesbyteros juvare et defendere (sicut olira piae memoriae Reverendissimus ArehiepiseopusLeopoliensisJohannesŞulikowski et raodernus Reverendissimus Camenecensis Paulus Woluczki cui hoc o-nus ut detur optamus, faciebat) possit. Alioquin nisi aliquis in locum Argensis a tuaBeatitudine datumfuerit, res catholicae religionis in Moldavia in deterius ibunt, nec nos amplius seculares praesbyteri poterim'us subsi-stere iu tanta ruina noştri, et fidelium, qui per loca diversa provinciae vivunt, et decedunt sine sacramentis. Nos pro feliei stătu tuae Beatitudi-nis Demn deprecaturi sumus. Datum Jassii die 30 Marţii A. D. 1604.
Ad pedes tuae Beatitudinis provolvimur :
Stephanus Bathazaris Suchaviensis,
Laurentius Demuth Cotlmariensis,
Iacobus Saxo Baniensis,
Stephanus Transilvanus pagorum Siculorum Parodii iu Moldavia.
www.dacoramamca.ro
CATOLICISMUL IN ROMÂNIA
321
XII
Iaşi, 1604, iuliu 12.
Vicarul catolic din Moldova Girolamo Arsengo plecând la Roma, Jeremia-vodă Movilă îl recomandă printr’o scrisore cătră papa Clemente VIII, promiţând tot-o-dală a susţine biserica catolică în ţeră, după cum a ajutat’o şi în trecut.
Bibi Panf. Pil. C. t. 24. — Bibi. Batth. MS. XCVII, t. I, p. 143.
Sanctissime ac Beatissime Pater.
Post oscula beatoruin petluin Sanctitatis Vestrae.
Proficiscitur Romani ad visitanda Sanctorum Apostolorum limina, cae-teraque negotia Reverendissimi in Cliristo Patris Domini Bernavdini Qui-rini utriusque Valacbiae Episcopi, expedienda, admodnm Rev. Pater frater Hieronimus Arsenglius Ordinis S. Francisci Conventualis Praesbiter et in Spiritualibus per Provincialii Moldaviae Vicarius constitutus, nnntius mis-sus; cui ego quoqae basce meas Sanctitati Vestrae deferendas dedi lite-ras, Demn optimmn maximum hmnilibus votis orando ut S. V. ad laudem et gloriam nominis sancti sui ornamentum Ecclesiae Oatholicac et utili-tatem totius Christianitatis bene valentem et llorentem in multos con-servet anuos. De stătu Provinciae meae, si quid forte S. V. scire desL-derat, id oretenus ex eodein Patre Fr. Hieronimo cognoscere poterit. Cae-terum liabita ratione cominendationis S. V. provisionem quamvis parvam tempori praesenti et facultatibus meis correspondentem supramemoraLo Rev. Episcopo jam assignavi et contuli; si quid postea plus sit in negotio praestare, et augere poteo, non recusabo.
Reliquum est ut praefatum Rev. Patrem Fr. Hieronimum Sanctitati Vestrae commendatum faciam, ejusque integritatis fidum praebeam testi-monium, uti quidem diligentei- S. V. commendatum eum esse cupio, et bene-.volentia sua clementei- amplecti S. V. non dedigmet, utpote eum qui toto boc tempore pie ac religiose et cum fructu animarum in bac Provincia mea manendo, citra omne scandalum lioneste et optime se hacteuus gessit in functione et regula ordinis sui. Provolvo interim me ad oscula beatorum pedum S. V., cui me provinciamque hanc meam afllictam unice com-mendatam esse cupio. Datum ex Castris meis ad Iassi civitatem posiiis die 12 Mensis Jnlii A. D. 1G0I. Ejusdem S- V. obsequens in Domino ti-lius et humillimus servitor Hioremias Mobila Doi gratia Palatinuset Prin-ceps terrarum Moldaviae.
21
www.dacoromanica.ro
822
HASDîC
XIII
Iaşî, 1604, iuniu 27.
Episcopul Qairini recomandă papei pe vicariul seu Girolamo Arsengo şi insistă tot-o-dată asupra necesităţii învăţătorilor italian! în Moldova, fiindcă pămînteni! sînt siliţi a trimite copiii lor la învăţătură în Transilvania, lipsind în ţeră o scolă pentru limba latină.
Bibi. Panf. Pil. O. t. 24. — Bibi. Batth. MS. XCVII, t. 1, p. 123.
Beatissiino Padre.
Era desiderio mio venir personalmente per baciar li suoi Santissimi Piedi e visitar Limiua Apostolonun, secondo ricerca il debito mio, ma nou potendo io cid fare si per la mia povertâ non avendo di che soste-nertni nel viaggio lunghissimo, come anche per la veccbiezza, parendomi auclie molto lasciar queste provincie senza pastore, quali assentandomi ritornerebbero al pristino stato, nel qual viveano avanii la mia riforma-zione, come per altre mie bo dato informazione a Vestra Santitâ. Mando dunque a nome mio il R. P. Era Girolamo nostro Vicario qual visiti Li-minaÂpostolorum edeseguisca ogni altr’obbligo mio, il qual padre essendo stato anni venti in queste provincie, e continuamente affaticatosi con e-sortazioui e buoni esempi per conservar nell’obbedienza di Santa Romana Chiesa questi popoli a me commessi d benissimo informato sl dello stato e miseria mia, siccome anco dell’esser della provincia, quale a bocea darii perfetta informazione a Vestra Santitâ. E non si trovando in questi luogki maeştri ch’insegnino ed instituiscano li gioveni nelle lettere latine, rnolti gentiluomini ed altri cattolici sono sforzati mandar li figliuoli in Transilvania, da che n’avviene poi che assuefacendosi essi da piccioli in quella vita aliena dalia Fede Oattolica Romana, cresciuti poi in etâ di-ventano eretici e scismatici; laonde volendo provedere a cib ho fatto venir apposta d’Italia un maestro, ma non avendo di che vivere si vuol partire, ed io per la mia povertâ non lo posso sostenere; per il che prego Vestra Santitâ che siccome ha cura di provedere in ogni luogo, cosi anche si degni di proveder di qualche provisione questo maestro cosi necessario in queste parti, dai qual pud nascere grand’accrescimento alia Fede C. R. La prego auclie che la si degni far consegnare al prefato nostro Vicario quella mia poca provisione che devo levare, ed ogni altra limosina che li piacesse mandare per restaurai- le chiese quasi distrutte, ed alimentar
www.dacaromamca.ro
CATOLICISMUL ÎN ROMANIA
323
sacerdoţi, clie aniministrmo li Santissimi Sagramenti a queste anime, e per pagare ii inaestro cosi necessario, il clie facendo fără cosa grata a Dio, e memoria perpetua di Vestra Santitâ, in queste parti, ed occorrendo continuamente di ricever scismatici, ed assolver penitenţi di molti casi riservati, prego Vestra Santitâ clie si degni rinovarmi li Brevi conces-simi altre volte, de’ quali mando la copia aH’Ill. e Rev. Cardinal San Giorgio per esser inviati a Vestra Santitâ, alia quale genuflesso bacio li Santissimi Piedi, e le prego dai Signor Iddio lunga e felice vita per be-nefizio universale. In Iassi li 27 di Giugno 1604.
Di Vestra Santitâ con ogni umilţâ prego Vestra Santitâ che si degni dar risposta a questo 111-mo Prencipe, essendo egli molto amico de’ Cat-tolici, ed appresso si degnerâ raccomandarmi alPIll-mo e Rev. suo Nun-zio in Cracovia, ed alPIll-mo e Rev. Vescovo di detta cittâ.
Umilissimo servo Fra Bernardino Quirini Vescovo di Argeş e di Bachon. in Moldavia e Valachia.
XIV.
Roma, 1604, novembre 5.
lîespunsul papei Clemente VIII la epistola de maî sus.
Bibi. Panf. Pil. C. t. 24. — Bibi Batth. MS. XCV1I, t, 1, p. 129.
Episcopo Argensi.
Cleraens PP. VIII.
Venerabilis frater salutem et apostolicam benedictionem. Tuo muneri cumulate satisfacis praesens absensque, nec quicquam pateris (sic) in te desiderari quod Fraternitatis tuae demonstret pietatem. Vidimus libentis-sime quem tu misisti ad Limina Apostolorum dilectum filiuni Hieronymum Vicarium tuum, et de tua illum uarrantem charitate et vigilantia pastorali audivitnus magna cum cbristiana voluptate. Id aetatis cum tu studio tam acri cures ea, quae ad divinum cultura amplificandum pertinent, pro-mereris assidue, tibi'ut faceamus animo pateruo. Novit Domiuus tua opera, tuam patientiara, idcirco reddet tibi pretium laboris tui, et benedicet tibi in omni opere manuum tuarum. Tu in optima serviendi Deo voluntate persiste, nec te sinas a proposito dimoveri humanis adversitatibus quae Cliri-stiauain probant virtutem ac perficiunt. Cognosces reliqua ex eodem Vica-rio tuo, qui nostram ad te perfet (sic) Apostolicam benedictionem. Datum Romae apud Sanctum Petrum sub Annulo Piscatoris die V Novembris MDCIIII Pontilicatus noştri anno decimotertio.
www.dacoromanica.ro
324
H A S D E t)
XV
(Iaşî), 1606, FEBBUAEIU 18.
Vicariul catolic din Moldova Girolamo Arsengo solicită dela Cardinalul Cintfa intervenţiunea’î pe lăngă Papa pentru a fi numit episcop, după cum o doresce însuşi domnul moldovenesc, care i-a şi promis pentru biserica catolică din ţeră un venit anual de 500 fiorini.
Bibi. Panf. Pil. C. t. 24 .—Bibi. Batth. Ms. XC VII, t. 1, p. 127.
Sono giit venticinque anni in circa che io mi ritrovo in queste provincie, e sempre al governo di queste povere anime, ed avendo io con non poco mio sudore acquistata qualch’ entrata sono stato da diverşi Prencipi passati, ed anche da questo eletto per Vescovo, e detto Prencipe desi-derando ancor egli nel suo stato il buon ordine mi ha concesso (quan-do perb sârb consagrato Vescovo) entrata di fiorini cinquecento l’anno, sicchb vengo a pregar V. S. I. accib sia servita, conforme alia volontâ, di questo Ill-mo Prencipe, il quale scrive a Sua Santitâ caldamente vogli es-sermi favorevole appresso nostro Signore di danni questo carico e dignitâ, perchb sară, causa di fare clie dopo di me ogni Vescovo senza incomodar Sua Santitâ, di pensione avrâ la sua entrata da questo Ill-mo Prencipe e suoi successori; il che facendo oltre che farâ opera degna di memoria, iopoidal canto mio gli re ster 6 in perpetuo obbligato; alia tomata che io feci da Roma in Cracovia seppi la morte di Monsignore nostro, e Plll-mo Nunzio di Polonia voleva che io tornassi a Roma, ma io per non (sic) per spesa non ho potuto, con il qual fine le prego da nostro Signore ogni felicită, ed esaltazione. Di Moldavia li 18 Februaro 1606. Di V. S. I. e R. rnini-mo servitore Fra Girolamo Arsengho Vicario Apostolico.
www.dacoroinamca.ro
CÂNTECELE ISTORICE ALE RUTENILOR
325
RECENSIUNI
POESIA POPORANĂ RUTENĂ ÎN LEGĂTURĂ CU ISTORIA ROMĂNĂ
Vl. Antonowicz i M. Dragomanov, Istoriczeskiîa pIesni malorusskago naroda .
Tom. I, Kiev, 1874, in-8, pag. XXVI, 336.
Tom. II, făsciora I, Kiev, 1875, in-8, pag. X, 166.
Sub numele de Ruteni noî înţelegem acea porţiune a ginţii slavice care, vorbind un dialect propriu, cam intermediar între dialectele rus şi polon, ocupă maî în-trega Rusia vest-sudică, Galiţia şi o parte din Ungaria, învecinându-se în maî multe direcţiuni cu elementul român, cate o dată chiar confundându-se cu el, bună 6ră în Bucovina, în Maramurăş, în Besarabia nordică.
Pănă pe la începutul secolului trecut, ramura orientală a acestei naţionalităţi formă belicosul stat al aşa numiţilor «Zaporojenî» sau «Căzacî.dela Ucraina», în luptă ne ’ncetată contra Tătarilor şi Turcilor, adesea contra Moldovei şi Poloniei, une-orî contra Rusiei; un stat eminamente militar, s’ar pute dice hoţesc, ce-va în felul Cavalerilor Teutonici din Prusia de altă dată, avend în frunte’î un general şi primind cu bucuriă în şirurile armatei sale pe orî-ee bun voinic din străinătate, astfel că s’au întîmplat şi dintre Români să ajungă vr’o căţî-va la «hătmănia Ucrainei», de exemplu Ion Potcdvă şi Danilă Apostol.
Deşi puţin cunoscută în Europa, literatura poporană a Rutenilor este una din cele maî avute şi maî interesante.
Principele Tzertelev, Maksimowicz, Sreznevskiî, Kostomarov, Pauli, Holowaşki, WaşlawzOleska şi alţii au adunat şi au publicat colecţiunî maî mult sau maî puţin bogate de cântece rutene.
Din tdte acestea, pe lângă alte faiitâne inedite, dd. Antonowicz şi Dragomanov s^au decis acum a extrage pe cele ce presintă un caracter istoric, adecă relative la diverse evenimente, instituţiunî şi obiceîuvî din trecutul Rutenilor sau—după cum îî numesc forte necorect Ruşiî—al Malo-rosilor, «Ruşilor celor micî».
Primul volum cuprinde cântece din epoca feudală şi din epoca lupteî contra păgânilor; pruna făscidră din volumul II se referă exclusivamente la hatmanul Chmielnifki, cuscrul luî Vasile-vodă Lupul.
Ambiî editori au fost cunoscuţi maî de ’nainte : d. Antonowicz prin diferite studie despre istoria politică, juridică şi religiiîsă a Cazacilor; d. Dragomanov prin cercetări archeologice, maî cu semă în ramura anticităţilor romane.
Publicaţi unea d-lor nu este o simplă reproducţiune a texturilor, fie cât de exactă, ci fie-care cântec este însoţit tot-o-dată de note, observaţiunî, comentare, unele forte erudite.
Din cele publicate până acum, ne vom opri asupra vr’o câtor-va, cari interesă directamente pe istoricul român.
www.dacoromanica.ro
326
CÂNTECELE ISTORICE ALE RUTENILOR
I. Baida (I, 145—159).
Unul din cei mai celebri capi al Cazacilor în secolul XVI, grdza Tătarilor din Crîm, a fost principele Dumitru Wiszniowiefki, eşit dintr’una din cele mai ari-' stocratice familie ale Poloniei, căriia mai în urmă î-a dat clirar un rege.
La 1564, venind în ajutorul Domnului moldovenesc lacob Heraclide, pe care T resturnase poporul, el a fost amăgit prin promisiunea tronului şi atras în cursă de cătră noul Domn Ştefan Tomşa, apoi trimis rob la Constantinopole, unde nefericitul vitez şî-a terminat vieţa «pus în cârlige», după expresiunea cronicarului Ureche.
In poesia poporană rutenă acest personagiu figureză sub numele de Baîda, a-decă «ştrengar» sau mai bine «aventurai'».
Dd. Antonowicz şi Dragomanov publică despre el o baladă în un-spre-dece variante, din cari doă sînt cele mai interesante.
Primul variant sună :
«In Ţarigrad pe rneîdan Baîda bea miere şi rachiu; nu bea o ţii sau doă, nu bea o nopte «sau un ces, Baîda bea şi se legănă, şi din când în când la pagiul seu se uită : O, pagiul meii «cel tinerel! îmi vei fi ta ore cu credinţă ?... Iată că sosesce un trăinis dela împăratul turcesc «şi se apucă a ademeni pe Baîda ; O, tu Baîda cel vestit! Fi’mî tu un cavaler credincios, «să îeaî de nevestă pe feta mea de împărat, te voiu face Domn peste ţâţă Ucraina! — O, îin-«părate! Legea ta e blăstemată, fata ta e păgână !.. Atuncî răcnesce împăratul de chîamă pe «haiducii seî: Apucaţi’l bine pe Baîda, spămjuraţi’l cu costa în cărlig!... Baîda e acum spîn-«$urat, nu o $i, nu doă, nu o nopte sau un ces. E spămjurat Baîda şi se gândesce, şi din «când în când la pagiul seu se uîtă, la pagiul seu cel tinerel şi la calul seu cel murguţ : O «pagiul meu cel tinerel! Dă’mî tu un arc ţepăn, un arc ţepan să’mî daî tu mie şi o legătură «întregă desăgeţî, căcî zăresc eu trei porumbeî şi aş vre să ’î omor pentru fata împăratului; «unde chitesc, acolo nemeresc; unde voiu cumpăni, acolo voiu isbi!... Şi cum a săgetat, pe «împărăţia potrivit, er pe împărătesa în spate şi pe fata de împărat îu căpşor.—Acesta ţi se «cuvine, împărate, pentru că ai pedepsit pe Baîda! Trebuia să’î taî capul Baîdeî, să îngropi «corpul luî, să încalecî pe calul luî, să căştigî pe pagiul luî!»
Al treilea variant este :
«Fost’a domnul Koreţki, Dumitru Wiszniowieţki; el avea o forţă cerescă : lovîa cu fulgerul «şi cu cuvîntul. Nu’l îubîaîi păgâniî, ci aşteptau să ’1 păndescă, îl pândiră să ’l primjă, până «ce Tau şi prins, l’au ferecat în fere, l’au acăţat cu un cărlig de costă şi au pironit cârligul în «zid. Stă aşa spânzurat domnul Korepki, nu o ţii, nu doă, ci stă spămjurat şcpte anî. Nu mă-«hâncă, nu bea, ci tot se găndesce : O voî, Turcilor enicerilor, ve rog, după gândul luî Dum-«ne$eu şi după bunătatea vo3tră, daţi’mî o legătură de săgeţi în manele mele cele albe! Voiu «să omor pentru împăratul vostru un porumbel şi o turturică de minune, ca să ’î fie de «dejun şi de prân$, la chindiî şi la cină.»
In variantnl clin urmă, după cum observă deja editorii, principele Dumitru Wiszniowiefki e confundat cu un alt aventurai' polon, principele Şarmul Korepki, posterior cu vr’o căte-va deci de anî, care făcuse de asemenea nesce excursiunî «că-zăcescî» asupra Moldovei, unde a şi fost prins rob în doă rânduri, la 1617 şi la 1620.
Acest Koreşki fusese ginerele Domnului moldovenesc Ieremia Movilă.
Luptele sale în Moldova şi prima’î robiă în Constantinopole sînt descrise în mo-
www.dacoromanica.ro
CÂNTECELE ISTORICE ALE RUTENILOR
327
dul cel mai patetic în Histoire sommaire des choses plus memorăbles advcnu.es aux derniers troubles dc Moldavie, publicată, la Paris în 1620 de cătră avocatul Baret după memoriele lut Joppecourt, «gentilhominelorrain qui portoit Ies armes durant ces troubles ă la suitte des pvinces polonois»; o carte pe care, fiind forte rară, d. A. Papiu a reprodus’o în Tesaund de monumente istorice, t. 2.
Dd. Antonowicz şi Dragomanov cred, că acestă baladă rutenă contopesce într’o singură personalitate nu numai pe Wiszniowieşki şi Korefki, dar încă pe un al treilea 6re-cine, anterior ambilor şi cărui î-ar fi aparţinut în realitate numele de Haida.
Orî-cum să fie, o asemenea identificare a mat multor individualităţi din diverse timpuri din causa unei apropiărî 6re-carî în evenimente sau în caractere, este unul din mijldcele poporane cele mat favorite în creaţiunca tipurilor epice.1
II.	Svirgovski (I, 149—163).
Hatmanul căzăcesc Swierczewski, prefăcut de cătră Ruteni în Svirgovski, fusese în 1574 unul din ceî mat viteji tovarăşî at Domnului moldovenesc Ion cel Cumplit în eroica’t luptă contra Otomanilor 2.
Dd. Antonowicz şi Dragomanov publică despre el o baladă în tret variante, dintre cart însă cel întăiu şi cel de al treilea nu sînt, credem noî, decăt doă fragmente ale unei singure totalităţi.
Legând ambele la un loc, căpătăm următorul întreg, în care variantul al treilea formeză aliniatul dela mijloc :
«Acolo în oraşul Czerkasy au resunat surlele: ventau nesce soli moldovenesc! cătră hatman. «Acolo în oraşul Czerkasy au resunat tobele : sosiait nesce soli moldovenesc! cătră hatman.
«Noî sîntem Moldove»!, sîntem creştin!, .şi ne chinuesc păgâni! ! Vo! Căzacilor, car! ţi-«neţî la legea creştină, grăbiţi-ve in ajutor noă creştinilor!.. Căzaciî ţin la legea creştină *şi trimit un ajutor creştinilor Moldoveni. Buciumele buciumă, surlele cântă, toţî se uită «cum Căzaciî plecă din Ucraina.
«Ma! întăiu domnul Svirgovski, şi al doilea domnul Zborowski, şi al treilea Morozenko, şi «al patrulea Gorlenko, căci Turcul se trântesce cu Moldoveni! şi Moldovenul se bate cu Tă-«tariî, de se prăpădesce ţera moldovenescă, prădată fără milă! Acum au nechezit caiî, mer-«gend la delj au răcnit păgâni!, mergând la Kilia. Iar domnul Svirgovski când a ajuns la Ki-«lia, adună pe toţî Căzaciî, cbemându’î la sfat; şi sbura ca vulturul cel sur, se mlădia ca fra-«sinul : o fraţi! meî ce! scump!! unde ore eu să me căpătuesc?... Şi s’a căpătuit domnul - Svirgovski în mormîntul cel umed, er Căzaciî gemeai! Împregîurul luî!»
In primul variant urmeză 22 versuri, pe cari le lăsâm la o parte, căci ele nu presintă nici o legătură cu Svirgovski, după cum o recunosc dd. Antonowicz şi Dragomanov eî-înşiî: este învederat că cântăreţul poporan, dela care s’a însemnat variantul în cestiune, confundase doă cântece separate, zăpăcindu’l acea particularitate comună că ambele au d’o potrivă în vedere mortea unui Căzac.
Cele 22 versuri, pe cari le-am înlăturat, ne vorbesc despre plângerea unei mame şi a unei surori pe mormîntul tînăruluî Ivan, ucis lângă «Kilia cca albă».
(') Cf. studiul meu Baba-Novac, în Columna, 1876, p. 157.
(*) Ilnsdcu, Ion-vodă ccl Cumplit, Bucur., 1865, in-8, p. 114 sqq., 170.
www.dacaromamca.ro
323
CÂNTECELE ISTORICE ALE RUTENILOR
«Kilia cea albă» este şi ea o confusiune între doă localităţi deosebite din Besa-rabia meridională : Kilia şi Cetatea -albă.
Amestecăture de acestă natură sînt dese în orî-ce literatură poporană : e treba criticului de a le discerne.
Unind mai sui cele doă fragmente, noi ne-am permis de â corege în ediţiunea d-lor Antonowiez şi Dragomanov doă cuvinte, a căror rectificare se impunea dela sine.
Solii ce vin să ce'ră ajutor dela Căzacî, sînt naturalmente «sol! moldovenesci», de vreme ce ei dic : «Noî sîntem Moldoveni, sîntem creştini» etc.
Prin urmare versul :
îak tii liaşsiki koruissari...
trebui îndreptat :
îak ti voloşsîlci komissari...
Apoi în versul :
Oi, pan pişniî, pan Svirgovskiî...
cuvîntul pişnii «măreţ» cată să fie înlocuit -prin pirşii «cel de ’ntăiil», de vreme ce urmeză immediat enumeraţiunea celor-l’alţi trei capi căzăcesci, despre cari se ţlice anume că sînt «al doilea», «al treilea» şi «al patrulea» :
A şc-3 drugii pan Zborovskiî,
A şcc tretii Morozenko,
A cetvertii pan Gorlenko...
Aceste rectificări sînt importante, deşi nu schimbă întru nemic fondul baladei.
In producţiunile literaturei poporane, ca şi ’n monumente paleografice, există unele erori, cari servesc tocmai pentru a întări autenticitatea documentului.
Aşa, de exemplu, dacă balada despre Svirgovski ar fi o invenţiune modernă, fal-sarul s’ar fi ferit de a pune «soli leşescî» acolo unde contextul cere pe «soli moldo venescî» .
Dd. Antonowiez şi Dragomanov nu au dreptate, după opiniunea ndstră, când vorbesc cu un ton cam sceptic despre balada lui Svirgovski.
III.	Chmielnipkişi Va-sile Lupul (II, 99—107).
Acestă baladă despre cel mai ilustru hatman căzăcesc Zeaobiu Chmielnifki, cunoscut în cronicele române sub forma de «Hmil», ni se presintă în trei variante.
Primul a fost publicat la 1854 în colecţiunea reposatulul meu profesor dela u-niversifcatea din Cha-kiw Metlinski; al douilea, la 1834, de cătră Maksimowicz; pe cel de al treilea, l’a comunicat d-lor Antonowiez şi Dragomanov în manuscris d. Lindfors.
Ne mărginim a traduce aci variantul al doilea, care ni se pare a fi cel mai caracteristic :
www.dacaromamca.ro
CÂNTECELE ISTORICE ALE RUTENILOR
329
«Din josul Nistrului liniscitul vlnt sufla, adia; oştirea căzăcescă la resboiu pornesce; numai «sântul Dumnezeu scie, ce are de gând, ce cugetă Chmielniyki, căci n’o sciau nici sutaşiî, «nici vătavil, nici polcovnicii; numai sântul Dumnezeii scie, ce are de gând, ce cugetă Chmiel-«nifki! Când sosîaii la Nistru, îl treceau între! cete. Înaintea tuturora mergea însuşi Chmiel-«nişki, descăleca la Hotin, trăgea la marele pârcălab în gazdă, scriea scrisori la Moldovenul «Vasile, îl ţlicea aceste cuvinte : Ce vrei tu cu mine? sau vrei să ne batem? ori să facem «pace? ori să ne tocmim? ori să’mîdai o jumătate din vestita Moldovă ?... Moldovenul Vasile «când auţlla una ca asta, trimitea scrisori la Potopki, ţlicendu’I a;a : Hatmane Potoşki 1 Tu «al o minte muîerescă 1 Tu petreci benchetuind cu vinuri scumpe, în loc de a merge asupra < lui Chmielnifki, care a început cu copitele cailor să are pămîntul, să verse sângele moldovenesc!... AtunciLeşiI fugeau din oraşul Suceva, er când Moldovenul Vasile afla despre fuga «lor, fugîa şi el din Iaşi, $icend ast-fel : O laşule meu, laşule! Post’aî tu forte frumos, «dar nu vel mal fi aşa, când vor întră în tine Cazacii!... Şi bine a făcut domnul Chmieluiyki! «Pe Poloni l-a turburat, pe Moldoveni l-a biruit, pe Cazaci l-a bucurat. Fost’a pe atunci cin-«ste, slavă, trebă ostăşescăl Ţera nostră nu se lăsa a fi de rîsul nimenuî: pe duşmani îl călca «sub piciore!»
Iu variantul de ’ntăiîi, forte lung, Chmielnifki:
«...ajungend la Nistru, îşi îrapărţîa oştea îa trei cete şi mergea la oraşul Soroca, în gîurul •■■căruia săpa şanţuri şi’şî punea în şanţuri tabăra, scriind apoi scrisori cătră Moldovenul «Vasile..,»
Primind dela Domnul moldovenesc respunsul, că «ar fi mai bine ca hatmanul, «fiind cel mai mic, să se supună unui vodă, care este cel mai mare :
«Chraielnişki încalecă pe cal, dă ocol oraşului Soroca, uîtându-se la el şi picând încetişor : «O o.-aşule, oraşule Soroca ! Nu’ţl este dat să încurci tu pe băieţii mei Căzicî! Me voiu a-«puca eu să. te bat, mori comore voiu scote din tine, voiu îmbogăţi glotele mele, voiu da «lefă fie-câruî ostaş căte uu taler pe lună!... Şi duminica dimineţă Chraielnifki a cuprins ora-«şul Soroca, a prânzit în mijlocul pieţei, apoi pe la ameţii sosîa la oraşul Suceva, arse cu foc «şi pradă cu sabiă oraşul Suceva.. »
Locuitorii din Suceva fug atunci la Iaşi, în speranţă că’î va ajuta Vasile-vodă ; acesta însă fuge el'însuşi din Iaşi la Hotin, de unde scrie cătră Potoşki, etc.
Ci-le multe numi proprie istorice şi geografice, grămădite în acest variant, ne fac a bănui că s’a amestecat aci pedantismul unui «cărturar».
Iată cum este descrisă expediţiunea lin Chmielnicki în cronica căzăce'scă a generalului Itiegelmann :
«în 1650 Chmielnifki a trimis asupra Moldovei pe coloneliî Nosacz, Puszkar «şi Doroszenko cu 16,000 Cazaci şi 20,000 Tătari, pentru ca să silescă pe vodă «Lupul de a da pe fiă-sa după Timuş, fnul hatmanului. Atunci Domnul moldovenesc «a cerut ajutor dela hatmanul regesc polon Potoşki; dar acesta î-a respuns, că a-« .ât dîiisul precum şi hatmanul Kalinowski au mai păţit’o odată, când îi prinsese «Chmielnifki şi ’i dăruise robi hanului tătăresc, astfel căabia-abia, dând fdrte mulţi «bani, aii putut ei să scape din Crîm, şi de aceia nu vor să mai aibă trebă cuChmiel-«nişki. Iară acea armată, dacă a întrat în Moldova, a început a robi şi a prăda tot «ce’î eşia înainte; a luat oraşul Soroca, ce se află lângă Nistru; apoi locuitorii din «oraşul Suceva au fugit la Iaşi, er însuşi Domnul la Hotin etc.».3 (3) ViigelhwMi,lÂetopisnoepovlestoovanie o Maloî Ilossii, Moskva, 1817, in 8, p. 149—150.
www.dacoromamca.ro
330
CÂNTECELE ISTORICE ALE RUTENILOR
Varianfcul cel lung, pe care l’am analisat mai sus, diferă de acestă naraţiune a cronicarului numai d<5ră prin versificaţiune, ceîa-ce ne îndemnă şi maî mult a crede că el nu pdte fi curat poporan : poporul nu se deosebesce nici o dată în operele sale proprie prin atâtă exactitate.
Severi peste măsură pentru balada lui Svergovski, dd. Antonowicz şi Dragoma-nov au fost, din contra, pre-indulginţî pentru primul variant din balada lui Chmiel-nicki, pe când numai variantul pus ca cel de al doilea, pe care noi l’am tradus întreg, merită totă încrederea.
IV.	Mdrtea Căzaculuî şi calul (I, 270—271).
Acestă baladă s’a publicat fără variante.
lat’o :
«Au trecut trei anî şi trei septămânî peste Ucraina, de când Turcii au ucis pe Cazac şi l’au «lungit sub frasinul cel verde. Zace acolo tinerelul Cazac; corpul seu s’a înegrit şi a înţepenit «de vînt. D’asupra’î tănjesce calul seu, intratpăn’ la genuchîîn pămînt... Nu sta, calnle, d’a-«supra’mî! Îţî cunosc eu credinţa! Du-te maî bine de alergă prin şesurî şi păduri, prin vâî şi «văgăune, pană veî ajunge la muma mea, pană veî ajunge la Iubita! Să baţi în portă cu co-«pitele tale şi să zingănescî cu frîul, pană ce va eşi fratele meu — şi se va posomori, va eşi mama — şi se va într'sta, va eşi drăguţa — de’ntăiu veselă, apoi când te va vede, o să le-«şine. (Eî îţî vor $.ice): Unde, calule, lăsat’aî pe stăpânul teu? Spune, calule, nu cumva a «perit?... (Atunci tu vei respunde) : Pe mine m’aii ajuns Turcii, pe stăpânul meu 1’aii dat «jos, l’au împuşcat, l’au tăiat, acolo lăngă Nistru l’au măcelărit! Dar tu, mamă, taci! nu te «întrista, căci află că fiîul teu s'a însurat : şî-a luat de nevestă vălcica cea verde, momiîntul «cel aspru ! fea, mamă, lin pumn de năsip, semenă’l pe petră : când va resări năsipul, atunci «şi fiiul teii se va întorce din resboîu
Lăsând la o parte că scena se petrece «acolo lăngă Nistru», acest cântec pre-sintă o necontestabilă analogia cu admirabila baladă poporană română Mleora, unde însă murindul «ciobănaş» se adreseză nu cătră cal, ci cătră «oiţa bărsană» :
Oiţă bărsană,
De eşti năsdrăvană Şi de-a fi să mor în câmp de mohor,
Să spui lui Vrâncen Şi luî Unguren Ca să me îngrope Aice pe-aprope,
In strunga de ol Să fiu tot cu voi,
In dosul stâniî Să’mî aud cânii;
Astea să le spui,
Iar la cap să’mî pul Flueraş de fag :
Mult <jice cu drag,
Flueraş de os :
Mult şlice duios,
www.dacoromamca.ro
CÂNTECFLE ISTORICE ALE RUTENILOR
331
Flueraş de boc :
Mult <Jice cu foc 1 Yîntul când va bate,
Prin ele-a resbate Ş’oile s’or strînge,
Pe mine m’or plânge Cu lacrimi de sânge;.
Iar tu de omor Să nu le spui lor,
Să-le spui curat Că m’am însurat Cu o mândră crăesă A lumii miresa,
Că la nunta mea A căijut o stea,
Sorele şi luna Mî-au ţinut cununa,
Bra^î şi păltenaşi l-am avut nuntaşi,
Preuţî — munţii mari, Paseri — lăutari,
Păserele mii Şi stele — făclii!.
Iar dacă’î zări,
Dacă’î întâlni Măicuţă bătrână Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpT alergând,
Pe toţi întrebând Şi la toţi ţlicend :
«Cine-a cunoscut,
«Cine mi-a veţlut «Mândru ciobănel «Tras printr'un inel, «Feţişora lui «Spuma laptelui,
« Must ecîora lui «Spicul grâului, «Perişorul lui «Pena corbului, «Ochişorii lui «Mura câmpului..,!»
Tu, mîeora mea,
Să te ’ndurî de ea,
Şi ’i spune curat Că m’am însurat Cu-o fetă de craîu Pe-un picior de plaîu,
Iar la cea măicuţă
www!dacbfOmaăiCa.io
832
CÂNTECELE ISTORICE ALE RUTENILOR
Că la nunta mea A că^ut o stea, etc.
Să nu se grăbescă însă cine-va de a conchide, cumcă ideia ce predomnesce în ambele balade : «mdrfcea tînăruliu represintată ca o însurătdre pentru a scuti astfel de durere pe iubita mamă», ar fi trecut dela Români cătră Ruteuî sau viceversa. .
Este una din acele sublime inspiraţiuni ale amorului filial, cari se pot manifesta într’un mod spontaneu la poporele cele mai diferite.
Noi am găsit’o, bună <5ră, în doă cântece poporane francese de Iăngă Metz.
în cântecul «L’amant noye'» se elice :
...Ne dites pas â ma mere que je me suis noye,
Mais dites lui plutdt que je me suis mărie Avec la plus belle fille qu’il y eut dans la cite...
In cel-l’alt cântec, întitulat «Le deserteur», unde figureză un ostaş întocmai ca în balada «Cazacului», dar în loc de «însurătdre» neîntimpină «o gloriosă expedi-ţiune militară» :
Mais quand je serai mort,
Coupez mon coeur en quatre,
Envoyez-le â Paris,
A Paris chez ma mie,
Quand elle verra cela Elle se repentira...
Soldats de mon pays,
N’en dites rien â ma mere,
Mais dites lui bien plutot Que je suis mon drapeau Dans le pays etranger,
Que jamais je n’en reviendrai...*
Orî-ce fenomen curat psicologic, ura ca şi iubirea, pote lua nu numai aceiaşi formă, dar pană şi aceiaşi nuanţă, la nesce grupuri umane între cari n’a existat nici odată cea mai mică legătură directă sau indirectă.
In balada ndstră «Grue-Grozovan», voinicul înfruntă pa hanul tătăresc cu :
«M’am iubit cu soru-ta,
♦ Ş’am răpit pe fiîcă-ta,
«Ş’am ucis pe maică-ta,
«Ş’am tăiat pe frate-teii,
«Şi am ars pe tatăl teu.., !»
Din exces de ură, Grue-Grozovan, prins şi ţinut în robia tătărescă, îşi încliipue-sce că a făcut hanului tdte relele căte ar fi dorit să’i facă.
Ei bine, întocmai ast-fel, s’ar pute dice că din cuvînt în cuvînt, selbatecul din Brasilia, când se vede în mânile duşmanilor sei, le strigă cu furiă : «eti am mâncat pe tată-teu, eu am ucis pe fraţii tei etc. etc.»5
(riComtedePuyinaigre, Chants populaires da pays Messin, Paris, 1865, in-8, p.65,172.
(5) Lery şi Stadius ap. Liuk, Voyage en Portugal, Paris, 1803, in-8, t. 3, append. : «Se
www.dacoromamca.ro
CÂNTECELE ISTORICE ALE RUTENILOR
333
Urmezi! 6re de aci vre-o comunicaţiune veche sau nouă între Moldova şi Brasilia ?
Este însă fârte important de a constata asemeni coincidinţe, a cărora grămădire va permite să se desvolte din ce în ce mai mult acea sciinţă de tot nouă, dar plină de viitor, pe care Germanii o numesc «psicologia poporană» : Vdlkcrpsychologie.
Trecend în colecţiunea d-lor Antonowicz şi Dragomanov peste alte căte-va cântece rutene maî puţin însemnate pentru noi, bună 6ră obscurul fragment despre un «polcovnic moldove'n Ieremia», ne vom opri o clipă asupra unui punct, care vine şi el a confirma unul din resultatele ce le-am dobândit în «Istoria critică a Ro-mânilor».
Am demonstrat acolo, că în poesia poporană serbo-bulgară Românii figureză a-desea, printr’un simplu joc de cuvinte, sub epitetul de «Arabi» din causa dinastiei princiare a «Bas-arabilor-».6
O confusiuue analogă ne întâmpină în poesia poporană rutenă, anume în balada întitulată «Alexie Popovicî şi furtuna pe Marea-negră», care se presupune a fi de pe la finea secolului XVI.
Dd. Antonowicz şi Dragomanov o publică în dece variante (I, 176—208). Primul variant se începe cu :
«Acolo pe Marea-negră, pe o petră albă, şede un şoim luminos şi suspină cu jele, privind «îngrijit la Marea-negră. Nu va fi bine pe Marea-Negră, căci furtuna cea rea se ridică, îm-«prăştiând în trei părţi luntrile cele voînicesci ale Cazacilor: o parte din ele spre ţera Bila-*rapescă (u Bilarapsîku zemlîu), a doua parte în gărla Dunării, a treia parte în mijlocul «Măriî-negre...»
Variantul al optulea :
«Acolo pe marea cea vînătă, pe o petră albă, şede luminosul şoim cu ochii strălucitori, «îşi plecă jos capul şi suspină cu jele, privind la sântul cer, căci întunerecul a acoperit «jumătatea soreluî, jumătatea lunci, şi se începe furtuna pe marea cea vînătă, se rădică va-«lurî din fundul mării şi împrăştia în trei părţi luntrile căzăcescî : duc o parte din ele în «Dunărea cca liniştită, împing a doua parte spre tir a Arabescă (v Arabsîku zemlîu), în-«necă a treia parte în mijlocul mării.,.»
Variantul al şeselea :
«Acolo pe Marea-negră, pe o petră albă, şede luminosnl şoîmuleţ, trist şi jelitor, privind «departe la luciul Măriî-negre, căcî nu va fi bine pe Marea-negră : se ridică din fundu’î va-«lurî duşmănescî şi împrăştia în trej părţî luntrile căzăcescî, asvărlind o parte din ele în «gărla Dunării, împingend pe a doua parte spre ţera Orabescă (u zemlîu Orabsîku), er pe «a treîa parte, nesciiml ce să’î maî facă, o înnecă în mijlocul măriî ..»
Variantul al şeptelea se începe ca cel al optulea, cu deosebirea numai că în loc «de ţera Arabescă» este «ţâra Orabescă» (u zemlîu Orabsîkuîu) ca şi ’n variantul al şeselea.
«laudibus magis ac magis evelicns, modo in liane, modo in illam conversus partem, alium qui-«dem ita compellat : Heus! tu, patrem tuum ego voravi; alium vero : o bone! fratres tuos «mactavi et boncanavi, tot denique viros, fcominas puerulosque ox vobis in bello a me cap-«tos devoravi, ut numerum assequi non possim 1»
(6) Ist. Critică, de. 2, t. 1, p. 98—99.
www.dacaromamca.ro
334
CÂNTECELE ISTORICE ALE RUTENILOR
Variantul al treilea :
«Pe Marea-negră, pe o petră albă, suspină cu jele luminosul şoim; e trist şi privesce îngrijit la Marea-negră, căci nu va fi bine pe Marea-negră, s’aîi întunecat pe cer tote stelele, au «acoperit norii jumă»atea luneî şi din jos suflă vîntul cu furiă, împrăştiând în trei părţi lun-«trile căzăcescî : a dus o parte spre ţera Agarescă (v zemlîu Agarsku), pe a doua parte a în-«gbiţit’o gărla Dunării, a treia parte—unde să fie ? — se ’nnecă în Marea-negră..»
In fine, în variantul al patrulea «ţera Agarescă» este înlocuită prin «ţera Aga-ranescă» (v Agaranîsku zemlîu).
Precum vedeţi, naufragiul se întămplă pe Marea-negră, apr6pe de gurele Dunării, faţă cu ţermiî Besardbiel.
Din «Besarabia», prin o schimbare fonetică nesimţită, balada de maî sus, după primul seu variant, a făcut Bilarapia, ceîa-ce însemneză rutenesce «Alba-arabiă»; din aceită «Bilarapiă», omiţendu-se iniţialul bil, considerat ca un simplu epitet de alb, a remas în variantul VIII numai Arabia, de unde apoi, în variantele VI şi VII, a eşit o formă maî coruptă Orabia; în sfârşit, numele «Arabilor» amintind imaginaţiuniî poporane, prin asociaţiunea de idei, pe al «Agarilor» sau «A-garenilor», ambele aceste numi aplicându-se d’o potrivă la păgâni şi maî ales la mahometanî, iată că în loc de «Arabia» sau «Orabia» ne întîmpină în variantele III şi IV Agaria şi Agarania.
Este o procedură identică cu aceia prin care, într’o epocă ceva maî veche, Serbii şi Bulgarii ah fost arabizatpe Basarabii dela Olt; o procedură însă, pe care balada rutenă, graţiă numerdselor sale variante, ne permite, ca să $ic aşa, a o pipăi de astă-dată cu degetul, urmărind pas la pas t6te fasele succesivei sale transfor-maţiunî.
Acestă mulţime de variante, în genere vorbind, este una din meritele cele maî mari ale publicaţiuuiî d-lor Antonowicz şi Dragomanov.
Un cuvînt, o silabă dintr’un variant, o literă aruncă une-orî cea maî viuă lumină asupra unui problem.
Este de regretat, că Românii nu posedă pănă acum şi eî o asemenea ediţiune critică a cântecelor ndstre poporane.
H.
www.dacaromamca.ro
DOI DESCÂNTECE
335
UN DESCÂNTEC ROMÂN ŞI UN DESCÂNTEC SANSCRIT
DIN
YEDA
NOTJTĂ
D. Simeon Manglucă a publicat nu de-mult în diarul «Familia» dela Pesta următorul descântec român din Banat :
«Bună sera Mătrăgună, dbmnă şi mamă bună, care umbli cu capetele «tale pe ceruri, cu rădâcinele pe sub pămînturl, er cu polele pe vînătări «şi vlnturl; tu care eşti domna cerurilor şi a viforurilor, tu care eşti domna «florilor, căci înaintea ta se închină şi pe tine te măresc tote florile; la tine «me rog şi ţie me ’nc.hin eh cu cotele gole şi cu genuchiî gol şi cu frun-«tea plecată păuă la pămînt, ca tu să binevoescl să aduci putere, snagă «şi sănătate, adecă să aduci lec pentru bolnavul acesta N. N.; tu să te «duci peste nopte, să umbli pe delul Steridel şi pe munţii Semeniculul, «şi de nu vel afla lecui acolo, să’l cauţi prin cărăule, cărşil şi stânci, să «te duci să umbli peste tetă faţa pămîntulul, prin munţi şi păduri, prin «poiene de iederă, de semenic, de foiofifl şi de priboiiî, prin tisă, prin mă-«răcine şi mătăcine; să’l cauţi la izvore, la rîurl şi sub petrele pămîntu-«lut, să cauţi în adâncul mărilor, să cauţi în vînturl şi pe aripele vîntu-«rilor, în vînătările cerului şi pe marginile pămîntulul; şi de vel afla lecui, «să’l aduci şi să’l pul aci în acest păhar de apă, ca să’l vedă diinineţa «bolnavul bine şi mai bine, şi prin acel lec să aduci lui N. N. puterea «lui, snaga lui, virtutea lui şi îndemnul lui, capul lui, inima lui, rânza «lui, piclorele lui, mâinile lui etc., cu un cuvînt să’l aduci erăşl sănătatea «lui, căci eh cu bun dar te dăruesc, er tu să’I pul lui N. N. cap la cap, «ochi la ochi, mâni la mâni, pept la pept, inimă la inimă, rânză la rânză, «şele la şele, piclore la piclore, os la os, putere la putere, virtute la vir-<tute, îndemn la îndemn etc. şi sănătate la sănătate, şi aşa te las, mamă «Mătrăgună, peste nopte curată, luminată, ca argintul spălată şi ca aurul «străcurată.»
Atragem atenţiunea mal cu semă asupra neterminabilel enumeraţiunl a membrilor corpului, pe care d. Manglucă, penţend răbdarea, a mal scurtat’o : «capul lui, inima lui, rânza lui, piclorele lui, mâinile lui etc.» apoi erăşl : * cap la cap, ochi la ochi, mâni la mâni, pept le pept, inimă la ini-«mă, rânză la rânză, şele la şele, piclore la piclore, os la os» şi aşa mal încolo.
Acest descântec este menit a vindeca de acea slăbiciune generală a corpului, pe care ItaliauiI o numesc scadimento «scădămînt», er Germanii Schwinclen «dispariţiune».
www.dacaromamca.ro
336
DOĂ DESCÂNTECE
Tocmai contra acestei bdle, numită în limba sanscrită îakfmat, se află un descântec în Atharvaveda, cartea XX, imnul 96, disticurile 17—222,. ba cu unele mici variante chiar in Rigveda, cartea X, imnul 163, astfel că exemplarului indian i se pote atribui o anticitate de cel puţin trei mii de ani!
L’afi tradus deja de-mult Kuhn3 şi Weber4, unii dintre cel mal mari vedistl al secolului.
Acest descântec se începe cu :
«Din ochi, din nări, din urechi şi din obraji, din crieri, din limbă, slăbiciunea cea a capului, afară te gonesc eît; din găt, din spate, din osul «peptulul, din osul spinării, din umeri, din cote, slăbiciunea cea a braţe-«lor, afară te gonesc etb etc.
Urmeză apoi o lungă înşirătură : inimă, maţe, genuchî, per, degete, urechi, tote părţile şi părticelele corpului, un registru aprope identic cu acela din descântecul român, er fie-care distic se termină cu refrenul : vi vrhâmi te «afară te gonesc eu».
Nu tragem de o cam dată nici o conclusiune, căci avem de gând mal întăiil de a mal pune faţă ’n faţă alte câte-va descântece sanscrite şi române, pe cari le vom alătura de asemenea cu unele din cele slavice, germane etc.5
Pentru înlesnirea acestei lucrări, am dori să ni se comunice orî-ce descântece române din partea acelora ce le vor fi cuuoscend, rugându’I însă de a însemna tot-d’a-una cu precisiune localitatea unde le-ati audit, formalităţile ce le însoţesc şi bolele pentru cari se întrebuinţeză.
H.
(') Grassinann, Wurterbuch zum Hig-veda, Leipzig, 1875, in-8, p. 1069, traduce iăkşma prin «Kranldieit, die von einem Korpertheile zum andern dringt». Acesta definiţiune nu p corectă : în imnurile vedice iakşma cuprinde tote părţile corpului, er nu trece dela unul la altul.
(') După ediţiunea textului sanscrit de lîotli şi ÎVliitney, Atharva veda sanhita, Berlin, 1856, in-8, pag. 435.
(8) Kuhu, Indische und germanische Segensspriiche, în Zeitschr., t. 13, p. 66—67.
(4) Weber, JJber das zuieite Buch der Atharva-Sanhita, în Monatsbericlit der Alcad. zu Berlin, 1870, p. 516—18.
(6) Cf. descântecul serbesc în Glasnik spslcog uczenog druştvci, t. 22, p. 166; descântecele săsesc! din Transilvania în Archiv des Vereins, N. F., t. 3, p. 21 sqq., etc.
www.dacaromanica.ro