COLUMNA LUI TRAIAN FEBRIJAR1U 1876 Istoria. — Linguistica. — Literatura poporana. NICOLAE BALCESCU VIAŢA, TIMPUL ŞI OPERELE SALE (1819—1853) I Din orî-ce punt de privire s’ar lua societăţile, în tote locurile şi ’n toţi timpii se recunosce în ele o mişcare năuntrică spontane;!, care le împinge dela o stare inferior;! la alta superior;!. Acest;! mişcare spontane;! a umanităţii întîmpină în mersul seîî progresiv agenţi de doe nature : unii favorabili evoluţiunil, alţii contrari progresului omenirii. IndivicJ.il în corpul social aii şi eî o parte favorabilă sad contrari;! acestei mişcări, şi necesitatea d’a studia personalitatea lor reiese din multiple cause. Pe lăngă învăţămintele preţiose ce un spirit atentiv pdte culege din biografia unul bărbat superior, pe lăngă interesul vii! ce’l purtăm pentru o asemenea individualitate, mal ales dacă ea s’a jertfit binelui şi fericirii naţiunii în care s’a născut sau umanităţii în genere, nu trebue a uita încă că acest studiîî este absolut necesar pentru înţelegerea presintelul, căci omul în lanţul fiinţelor organisate este un inel care legă trecutul de viitor, individul actual este productul necesar al indivizilor ce 1’att preces în trecut, şi numai prin aprofundarea acestora putem să’l explicăm îndestul; o stare anume socială nu este decât consecinţa unor cause cari au preces’o şi cari, la rândul lor, sînt urmări ale altor cause antecedente, aşa că lumea întregă formez;! un lanţ, în care totul se legă verigă de verigă, o succesiune continuă de cause şi efecte. www.dacoromamca.ro 50 TOCILESCU De aci urmeză, că este nefundată opiniunea generală că despre epocele recente nn treime a se vorbi sad a se scrie, pentru ca să nu se lovescă cei din viaţă sad să nu se falsifice adeverul din causa pasiunilor politice. Din contra, noi credem că nimic mai folositor şi instructiv pentru o generaţi une decât cunoscinţa profundă a generaţiunil ce a preces’o, pentru că ast-fel numai îşi pbte da semă de întregul organism social cu căuşele sale. Reul, ca şi binele, îşi au natura lor de a fi, şi acestâ natură trebue căutată în linia căuşelor din trecut; o generaţiune moştenesce pe altă generaţiune, şi acesta moştenire trebue bine studiată în tote elementele sale. Cât pentru pasiunile politice, ele pot orbi spiritul istoricului nu numai în cestiunl de actualitate, dar şi în cestiunl din trecut, aflându-se nu o-dată scriitori cari, pentru interese de facţiune momentane, ad falsificat simţul evenimentelor, vedend în ele cela-ce ad voit pasiunile lor, Iar nu adeveriri, şi perpetuând ast-fel printre secol! minciuna timpilor de discordia v şi de partide. Un bărbat din generatiunea cărunţită astă-dl — generaţiune roditdre în fapte pentru propăşirea politică, socială şi literară a ţerel—care rădi-cându-se d’asupra nivelului ordinar, a ajutat forte mult elementul progresiv în Societatea Română, este Mcolae Bălcescu. Să nu credă cine-va că nu am mesurat, cât de uriaşă este sarcina luată asupră-ml de a presinta fidel o fisionomiă atât de interesantă. A studia viaţa unul om, este a pătrunde cu un ocliid firm şi drept acel cliaos moral care o acoperă de tote părţile, a înţelege secretul destinatei sale pe lume, a expune nu numai acţiunile sale, dară şi mobilele, pasiunile ce le-au determinat; a urmări adeverul prin atâtea opiniunl diverse şi contrare, toţ-d’a-una desbătute cu căldură, şi prin atâtea patimi ce sînt încă nestinse; şi la capul lucrului a judeca, a da sentinţă dreptă, fără a învinovăţi pe cine pote am fi datori a bine-cuvînta, luând de isvor al unor fapte o ideă greşită, o nălucire. Istoria n-ar ave nici o valbre raţională, nici o demnitate morală, nici o importanţă practică, ea nu ar mal fi acea trîmbiţă a experienţei, faclă a trecutului luminând paşii noştri cătră viitor, dacă s’ar mărgini a trece sub ochi spectacolul activităţii omenesc! fără a ne revela simţul şi efectul el, fără a ne spune dacă este bine sau refl, just safl injust, înţelepciune safl nebuniă în acele fapte. De acela www.dacaromanica.ro NICOLAE BĂLCESCU 51 incumbă asupra istoricului datoria d’a asculta tot, d’a ţine semăde imperiul situaţiunilor şi pasiunilor, de diversitatea legitimă a intereselor, de mobilitatea combinaţiunilor politice, de acel curs al lucrurilor care conduce pe omeni şi cântăresce atât de mult în destinata lord, şi după a-cest examen apoi, ca un judecător luminat şi equitabil, să conchidă şi să se pronunţe. Dară cu cât greutatea sarcinel este mal mare, cu atât mal multă este şi rîvna de a’ml împlini o datoriă scumpă inimel pentru memoria unul bărbat care şl-a închinat totă viaţa sa binelui ţerei, pe care a iubit-o cum puţini alţii şi căreia îl creâ în visăriile lui, chiar pe pragul morţii, cele mal drăgălaşe şi daurite perspective. Pentru generaţiunea de astă-dl mai cu sdmă, când indiferenţa a luat loc nobilelor simţăminte şi activităţii literare sail politice de altă dată, nu pote fi nimic mal folositor şi mal plin de învăţăminte decât viaţa şi operele lui Nicolae Bălcescu, isvor răcoritor pentru sufletul însetat după amorul patriei, crater d’entusiasm pentru inima amorţită. De acela noi am studiat cu drag acestă personalitate; am rescolit bi-bliotecele, am cercetat pe rudele şi contimporanii săi, avend credinţa că cel puţin modesta nostră lucrare va îndemna pe cel mal competinţl a o completa. Acţiunile umane depindend mal mult de condiţiunea generală a societăţii decât de singularităţile fie-cărul individ, urmeză că pentru a judeca pe dreptate un om, a’I înţelege mărimea, a’I cântări puterile, nu trebue să ’l scoteai din cercul în care s’a desvoltat. De aci necesitatea de a înfăţişa mal ’nainte tabloul politic, social, intelectual al timpului, în care Bălcescu a vieţuit, a luptat şi a scris. In sciinţa sociologică se miinesce stare dinamică acea mişcare interidrâ de desvoltare, care duce societatea gradat cătră civilisaţiune. Starea dinamică presupune, are de raport, se razămă pe starea statică, adică pe complexul condiţiunilor de subsistenţă al unei societăţi. Când acestă stare statică este ne’ncetat turburată şi resturnată, progresul, starea dinamică este imposibilă, pentru că-I lipsesce ordinea, fără care nu pote fi propăşire. România avend nefericirea d’a fi continuii teatrul răsboelor, turburări-lor, îngenuchiată şi ciopăţită de popbre barbare, după ce însăşi ea se sdruncinase în lupte sterpe şi fără nici un ţel, remase staţionară sub ra- www.dacaromamca.ro 52 TOCILESCO portul civilisaţiuuil, elementul progresiv fiind suprimat, aşa că la începutul acestui secol ea încă dormita în noptea negră a ignoranţei, a despotismului şi a căderii morale din Orient. Ca orl-ce ţeră mică, pusă între trei împărăţie, cu tendinţă fie-care d’a o cuceri, ea trebuia să sufere influenţa când a uneia când a alteia, servind de teatru resboelor unor armate streine, după ce un secol şi mal bine fusese grânarul Stainbululul şi batjocura arendaşilor din Fanar. Torturată ca nici un popor pe lume, ea perduse cunoscinţa de sine, simţul demnităţii, şi năucită apleca grumazul celui d’anteitl călăii, aştep-tându-şî lovitura de graţia. O împărăţiă însă pravoslavnică se constitui în protectore a nemuluî român, după ce puţin mal înainte smulsese o bună parte din corpul Moldovei. Ea începu a dicta legi, a crea instituţiuni, a introduce ore-care ordine şi îmbunătăţire în ţeră, stăvilind barbaria turcescă, dar în acelaşi •timp aşternându-şl calea pentru o dominaţiune completă. Pe tron era în adever Domn român, vrem a cjice un gospodar atotputernic, concentrând în sine tote puterile Statului, dispunend ca un paşă de supuşii săi, ca legiuitor suprem, judecător suprem, pontifice suprem, dar tot-o-dată pitulându-se în mantiă la un firman turcesc, tremurând înaintea aceluia care priveghi a aplicarea Regulamentului şi ţinea firul sortel Domnului. Ast-fel ţera era a lui Vodă, şi Vodă era al streinului! Mal era întocmită în adever o Obştescă Adunare, de 41 membri aleşi sau mal bine numiţi de cătră Domn dintr’o castă creată numai de dînsul, cari se gudurau ca nisce căţei în giurul tronului, aşteptând mila Măriei Sale. Acestă Cameră se disolva prin firmane, după placul consulului rusesc. Societatea era divisată în bresle, breslele în clase, clasele în ranguri, fie-care cu căderile şi precăderile lor. Cinci bresle se deoseblafi : Bresla călugărescă şi preoţescă, bresla boerescă, bresla negustorescă şi a meseriaşilor în corporaţiunl, bresla plugarilor şi bresla ţiganilor! Clasele eraîî în număr de 17 : 1. înălţimile lor Domnii şi luminăţiile lor Beizadelele. 2. Antei a clasă de boerl de ânteiul rang, compusă de baş-boerl, de marii bani, de marii logofeţi al dreptăţii, marii spătari şi marii logofeţi al credinţei. Din ea se alegeaţi Domnii, miniştrii şi divanul înalt, fără să li. se ceră altă capacitate decât Iarba şi altă ciuste decăt caftanul. www.dacoromanica.ro NICOLAE BĂLCESCU 53 3. A. doua clasă de boeri de ânteiiil rang : dumnelor marii vistieri, marii postelnici, vornici de politiă. 4. Ânteia clasă din a doua clasă de boeri : dumnelor marii cluceri şi marii paharnici. 5. A doua clasă din a doua clasă de boeri : dumnelor serdaril, pitarii şi conţipiştil; 6. Ânteia clasă de boerinaşl : boeri de nem, scutiţi de bir şi de bătae, şi cu boeria ereditară. 7. A doua clasă de boerinaşl: postelniceil cu drepturi ca boeri de nem, dar cu boeria ereditară pănă la fii. 8. A treia clasă de boerinaşl : mazâlil, scutiţi de bir. 9. Cel ce exercitat! profesiuni libere, safi omeni cu deosebit caracter, scutiţi de bir, dar nu şi de bătae în vre-o împrejurare. Tote aceste clase de boeri erai! slugi credinciose ale Măriei Sale, şi pe unele le bătea Vodă cu topuzul, pe altele zapciil cu pilul îmbrăcat în catifea, sad clohodaril cu falanga îmbrăcată în roşu. Bresla neguţătorescă eră divisată în 4 clase, în cari intrai! şi cele do o obştii de Israeliţî. Clasa birnicilor, care purta greutăţile Statului regulate şi neregulate, se bucura de un singur privilegii! numai: să nu potă fi bătuţi de cătră câr-muitor în pricini mici corecţionale decât pănă la 26 nulele de o-dată pe pele gblă, şi acele nulele să nu fie mal grose de un deget. Peste acestă clasă erau deplini stăpănitorî toţi dela Vodă pănă la e-pistaţiî de pe moşiele boierilor, cari aveau la disposiţiunea lor pe dorobanţi şi’şl regularisia interesele lor şi ale proprietarilor. Apoi : Clasa ţiganilor de vatră, al căror suflet se preţuia după meşteşugul individului; Clasa ţiganilor de lae, preţuiţi de Regulament în genere dol-spre-dece galbeni sufletul; Clasa netoţilor, robiţi mal în urmă, cari se vîndură visterieî cu pră-sila lor în 15 ani câte 10 galbeni sufletul. Mal venlai! apoi brăslaşiî, ruptaşil, companiştil, scutelnicil, poslujni-cil etc. 1 (l) Cesar Boliac, Colee[iunea dearticoli www.dacorQmanica.ro 54 TOCILESCU Boeriile se daîî cu totă pompa : te îmbrăca cu caftanul la Curte, în Divan; îţi trăgea cal domnesc la scară şi te da prin tărg căftănit, cu alaiil, cu meterhanea, cu sultariul înainte şi cu cîohodarl împregîur. Iscălitura unul clucer de ariă pănă la serdar avea greutate cât 6 iscălituri ordinare; a unul boer de divan, cât 24; a unul halea din protipendada, cât 40. Puterea judiciară era cu totul desorganisată; nici o judecătoria nu cuno-scea numeral proceselor, nici vechimea lor, remănend la capriţiul Presiden-ţilor de a înfăţişa o pricină intrată de puţine (jile numai, când altele străgă-nindu-se de ani mulţi nu-şlputeai! găsi rândul, încât înfăţişarea unul proces se socotla ca o favore deosebită, anevoe de dobândit. Procedura nu era uniformă la tote judecătoriele. Cărţile de judecată se alcătulati 4 lune după darea hotăriril, curăsăturl, dregeri, iscălite une-orl numai de un judecător, iar copiile după aste cărţi se da în primirea prigonitorilor căte 2 ani după liotărîre, şi încă cu schimbări de termen! Se întîmpla adesea că, deşi câştigai procesul la înfăţişare, dar sentinţa se alcătuia în favorul părţii ce a perdut, mita sati influenţa personală ţinând loc dreptăţii. Patru mii procese de delimitare, alte patru mii civile, oferiau câmpul vexaţiunilor. Tote acestea sînt raportate de însuşi logofătul dreptăţii Barbu Ştirbeifi Obsteştel Adunări din 1840, aşa că trebue a li se da tot credemîntul. Instrucţiunea publică, osia naţionalităţii, era nesocotită; la o mie de Români abia se găsia unul care să cundscă literele. In 1884, întotăţera j se aflaţi abia 2000 şcolari. Clasele superiore mal nimic nu sciatl în fapt de sciinţă sau de literatură; obscurantism general; cărţile bisericesci — etă hrana spiritelor pe atunci. Clerul, «lumina omenilor şi sarea pămîntulul», era cădut cum nu se pdte mal jos. Ignorant, superstiţios, fără nici o cunoştinţă, cel mal mulţi din preoţi chirotonisiţl neputend chiar citi evangeliul. Cinul călugăresc, compus mal tot din Greci, ipocrit, speculator cu cele sfinte, mincinos celui avut, amăgitor văduvei, închinător viţelului de aur, ducea o viaţă în trândăvia şi desfrâu, viaţă de satrapi pe spinarea bietului popor, storcfind milione şi trimiţendu-le în vizuinele muntelui Atos. Penitenciarele—lucru de groză! Grosul spătăriei înfăţişa tabloul incui-sitorial. Annăşeil eraţi călăi. Osândiţil nu aveatî tainuri pentru mâncare; www.dacaromanica.ro NICOLAE BALCESCU eî cerşlau cu vocile lor cele lugubre de pe la trecetorl cu manele scdse pe ferestrele puşcărielor. Simplii preveniţi stau tot la un loc cu condamnaţii la pedepse infamante. In piaţă, în alte locuri publice, pe strade, vinovatul, buhav de u-medială, cu haine sdrenţuite, gol pănăla şale, legat cu frânghii, se ducea mînat de biciul dorobanţului, şi la fie-eare lovitură nenorocitul trebuia să dică : cine-o face ca mine, ca mine să pată ! Aşa se moralisa pe a-tuncl societatea. Acesta era dreptatea domnescă! Ecă ce scria la 1826 patriotul boer Constantin Golescu, tatăl Golesci-lor de astă-dl, despre suferinţele ţeranilor şi corupţiunea 6menilor Stăpîniri'i: «Care sînt virtuţile vostre şi slujbele către patriă, pentru care tot «omul din norod, de cum se naşte şi pănă more, necontenit dă bani, fără «de a şti cui trebue să dea, cât şi pentru ce ? ci atât numai ved că când «scapă din nuna zapciulul pentru banii birului, îl astbptă şi îl coprinde po-«covnicul pentru gl6bă cu vre-o pricină prefăcută, şi când socoteşte că va «fi scăpat de acesta, îl aşteptă căpitanul pentru asemenea trebuinţe şi cu «asemenea mijloce, şi când încă nu s’a desmeţit de aceste turburărl, îl «poftesce Iar zapciul, pentru breşl-ce folos şi al lui, tot cu pricini meşte-«şugite, apoi după aceştia Iată şi bumbaşiriî pentru rămăşiţurl, ale cărora «urmări şi socoteli numai Dumnezeii pote le şti, apoi când calcă focul cel «mal mare, este când vin pocovnicil cel mari, care sînt peste tote judeţele, «şi când intră în sat, este foc şi pîrjol, căci cerceteză pricini de ani cinci, «cjece şi doue-^lecl, pentru care de multe ori s’aiî cercetat, s’afi judecat şi «s’afi globit omenii; acestora de le va vorbi cine-va cu refi despre aceste «nelegiuite urmări, numai decât te înfricoşeză cu numele spătarului, vistierului, iar de le vor vorbi cu mijloc», în cât să cunoscă că aceste urmări «nu sînt omenesc!, atunci îţi respund într’alt chip, (jicend că : ce o să «facă? banii care I-afi dat, cumpărând acestă slujbă, să’I piardă? Şi unde «să înşir tote cele nepomenite, care vin pe capul acestui norod! Nu cum-va «condicarul nu cumpără şi urmeză asemenea? sau vameşul ce dă înzecit «decâtîî condicarul? [şi asemenea vetaful de plaiti, şi chiar ispravnicul «care se face prin banî?>1 El bine, acest tablofi este din punct în punct acelaşi cu cel descris sînt (') Adunare de pilde bisericesei fi filosofesci, tălmăcit de pre Jlimba grecescă în cea românescă ie Constantin din Goleşti, la Bucla, 1826, pag. 347, notă. — Despre acest patriot boer vom vorbi în curend într’un articol deosebit. www.dacaramanica.ro 56 TOCILESCU acum mii de ani într’un papyrus din Museul Britanic de cătră Amene-man, capul bibliotecarilor lut Ramses, despre starea ţăranilor din Egipt. El scrie elevului şi amicului seu Pentaur următorele : «Nu ţl-al închipuit nicî-odată, ce este traiul ţăranului care cultivă pă-«mântui? înainte chiar de seceriş, insectele strică o parte din recolta sea... «mulţime de şorecl sînt în câmpuri, apoi vin invasiunile lăcustelor, dobito-«cele cari îl devasteză recolta, vrăbiele cari se grămădesc în stoluri asupra «snopilor. Dacă neglige să strîngă iute ce a secerat, hoţii vin şi’I fură tot... «Calul seil mdre de ostenelă trăgând la car. Colectorul de imposite sosesce «la debarcadera districtului; are cu sine slujbaşi armaţi cu ciomege, negri «armaţi cu beţe de palmier; toţi îl strigă : «Dă-ne noue din grîul teu!» «şi n’are mijlocul d’a respinge storcerile lor. Apoi nefericitul este prins, «legat cot la cot şi trimis a munci cu sila la clăcile pentru canale; fe-«mela sa e legată, copiii sel sînt despuiaţi, şi în acest timp vecinii sel «sînt fie-care la lucrul seif...» 1 Pedepsele nu se dau după gradul culpabilităţii, ci după naseere, rang, posiţiune şi «deosebit caracter». Acelaşi crimă comisă de un ţe-ran se pedepsla cu fundul ocnei pe viaţă la munca silnică, pe când fericitul boer se trimitla la mănăstire cu grădini şi petreceri. In materiă de religiune, o credulitate primitivă. Fiind o naţiune mal mult agricolă, superstiţiunea se ’nţelege de sine : credinţe deşarte că ploile sînt resultatul unei acţiuni supranaturale, că rugăciunile în biserici atl putere a condensa norii şi a răcori pămîntul, că accidentele climatice, grindina şi apariţiunile celeste, ca cometele, ca eclipsele, sînt semne de mâniă a divinităţii, deşi sciinţa prevede acestea din urmă cu sute de ani. Religiune monastică şi ascetică, în loc dereligiunea practică care constă în îndeplinirea datorielor vieţel; observaţiunl rigurose ale tuturor posturilor de peste an; cruci şi mătănii lungi păn’ la pămînt — deşi în acelaşi timp suflete de omeni, tot fii după chipul şi asemănarea lui Dumnezeii, îl ţinea robi, vîndându-î la obor ca pe vite; intrige, cabale, pismă, răutate, ţineai! loc virtuţilor şi moralei creştine. Totul convergând cătră un centru comun, cătră Domn, care absorbîa t6te funcţiunile cetăţenilor, totul era sub tutelă; guvernul se credea că vede, (’) Fr. Lenormanil, Les premibres civilisations, Paris, 1874, t. I, pag. 219. www.dacoromamca.ro NICOLAE BÂLCESCU 57 scie, pote tot, şi pentru acesta avea la ilisposiţiune mecanismul social trebuincios : o reţea vastă de funcţionari, imagine fidelă a regimului feo-dal, care Inse, din teritorial ce era, a devenit personal. Aristocraţia—decă merită acest nume—se împena în privilogie, despre-ţuind şi s torcând poporul. Vanitatea el mergea pănă a sacrifica totul pentru câte-va steluţe dăruite din milostivirea Impărăţielor. Poporul, obicinuit cu robia, nu mal simţla greutatea lanţurilor; el se tîra în pulbere cu capul apăsat de biruri şi angarale, pe când stăpânii sel petreceaîî în lux. Sus splendore! jos noroiul Funcţiunile Statului erau un husmet, o întreprindere comercială. Zapcir-lîcul se cumpera cu 500 galbeni, dar într’un an numai aceşti bani se îu-doulatî din spinarea ţeranilor safi a proprietarilor. Printre Ispravnici erau unii, cari se micşoraţi pănă a primi chiar sfanţul văduvei ca mituire. Spiritul de venalitate corumpea tot. Armata era desorganisată; oficeril reîî trătaţl, întrebuinţaţi a îngriji ca arendaşi de moşiele oficerilor superiori, aşteptai! lefurile câte 8 lune pentru a le primi, pe când casierii speculai! banii. Se trafica asupra hranei, asupra equipăril, asupra gradelor, asupra spitalelor. Comercial era pe mâna Grecilor, Ovreilor, Armenilor, şi acesta provenla din organisaţiunea societăţii : boeril fiind pre sus puşi pentru a se ocupa de comercifi, ţeranil aprope robi, aşa că streinilor numai remânea câmpul liber al clasei de mijloc pentru întreprinderi comerciale. Căi de comunicaţiune, mal de loc! în oraşe nu se pomenia strade aşternute cu petră. Capitala ţerel avea câte-va uliţe podite, de unde şi pănă astăfjî portă numele de poduri. Iluminatul era mal ren mult decât cel de acum al Societăţii de Gaz. Tot omul cinstit trebuia să albă cu el felinar; alt-fel îl închidea ca pe făcetor de rele. Capitala nu avea nici făntâne, nici pieţe publice. Lacuri şi bălţi întreţineai! focare de miasme pestilenţiale în mijlocul oraşului. In viaţa socială, leg:!,turele casnice erai! strînse, divorţurile rare. Armatele streine inse aduse multă corupţiune în ţeră, lux şi mal mare. Iu costume era un amestec al orientului cu occidentul. Ici vedeai mintenele de cităriă, şalvarii de bogasiîl, fermenele de postav, cu găitan, giubele, căciule casacliescl, işlice de postav verde în 4 colţuri, www.dacoramamca.ro 58 TOCILESCU cisme galbene, binişe, cecşirl roşii, anteril lungi, malotele de mii sad caeunr; mal colo vedeai un boer cu cecşirl de inghiurşal, anterid de buhug alb cu harglurl de fir, încins cu un geag alb, cu un fes de ceftea caic, şi în mânii cu un ciubuc lung de antep sad de trandafir cu imameua de o palmă de chihlibar, şi cu mătănii. Colo vedeai o coconită cu roche de gros de Berlin ca guşa porumbului, strimtă, fără creţuri, mănica cu câte 3 rânduri de blondurî, cu pantofi venii ascuţiţi la vărf, şi la cap cu un turban circasian de fludă din care flutura o penă a raiului. Dincoce vedeai însă costume europeenescl, sad cum se dicea pe atunci haine nemţeşti, şi sexul frumos mal avut se îmbrăca după modă, întocmai ca in jurnalul franţuzesc. Valorea pămîntulul fiind minimă şi articolele de lux scumpe, do atunci a remas vorba : «un cot de blondă, un stânjen de moşiă.» Patriotismul pentru mulţi era ne’nţeles! Tot ce avead mal sfânt era Imperatul Muscălesc şi cu Pravoslavnica împărăţia, pentru care rugau pronia Cerului a se milostivi să inal vină în ţeră armele rusesc!, ca să verse bani; şi de acestă simpatia Busia trăgea profit în diplomaţia sa, aşa că la 1841 Deshats, di arul oficial al guvernului frances, dicea : «De ce «tinerii Români se plâng de indiferenţa cabinetelor occidentale, când lo-«cuitoril Principatelor ad cea mal mare simpatiă pentru Rusia? De câte-orl «vin armatele el, sînt primite cu braţe deschise. La orl-ce pas se ’ndrepteză «îndată la Rusia, şi prin urmare Francia ar face o faptă arbitrară, când «ar veni să deslipescă pe Români cu sila de draga lor Rusiă.» Unirea, Independenta, Românismul, erad vise de pe altă lume şi în câte-va capete numai. Opiniunea publică nu exista; oposiţiune contra Stăpânirii, nici pome-nelă; toţi erad slugi plecate ale Măriei Sale. Ţera era a lui Yodă, deci: cum o fi mila Măriei Sale. Fie-care tînăr, cum eşia în lume, trebuia să fie omul cuiva, să şi’l albă de protector, de chiverniselă; întins eşafodagid. De atunci a rdmas în societatea nostrăproverburl ca acestea: «Cată’ţl Dumneţedpe pămînt, dacă vel să’laîblşi în cer.» — «Capul plecatnuse taiă» — «Să nu te leal nicl-o datăred cu stăpânirea.» — «Linge mâna pe care nu poţi s’o muscl» — «Dă şi scapă.» — «Rabdă când eşti slab şi frecă când eşti tare» — «Dă-te după păr, dăcă nu vrei să te doră.» — «Nu se pote băga mânile în miere şi a www.dacoramamca.ro N1C0LAE BĂLCESCU 59 nu linge degetele.» — «Boerul e spre a stăpâni şi mojicul spre a sluji>; etc. Limba abia începea prin literatura, graţia unul genifl caEliad, sa scape de slobozenie, locmale, havaetun, bumbaşirlîcuri, surghiunlîcurî, suitarlî-curi, altăntoplîcurî, inglindisele, sintrofiî, pliroforii, aporii, heretismosun, opise, otnăşeniî, podorojne, presustvie, oblăduire, milosârdie, libovale etc.. dar în locul lor se cocoţai! nepoftite : amorarisitele, menajarisitele, amu-mrisitele, apresiarisitele, anuiarisarisitele; pretendarisitele, tote maca-ronele francese şi italiane. Acesta galomania, reposatul Faca o satiriseză cu mult spirit în Frantositele sale : «Ascultă, maşcr Lnxandro, aşi vrea să mc plimb pe pod Ş’apoî să stau cu calesca la madam marşan de mod-, Voiu să-mî fac o pălăriă cu blonduri şi an velur, Căci îmi vine « merveil cu boaua de samur; Ah ! maşer, să-mî veşti mantela! mai sublim, mai lucru fen\ O dublură ’nfricoşată şi faţă amur san fen» etc. In resumat, ecă fisionomia epocel schiţată în trăsuri mari: Pe tron un Domn, cu topuzul în mâna pentru supuşii sel şi cu capul plecat la voia streinilor, putere absoluta şi în acelaşi timp robă; mal apoi o Obstâscă Adunare, compusă de evghenistî fără iniţiativă; după el o lungă ierarchiă de boerl si boernaşî, fie-care ţinendu-se pulpană de pulpană; la o parte un cler ignorant şi înjosit, cu un cârd de corbi călugăresc! şi venetici; jos un popor turtit sub tot felul de biruri, robit în pămîntul set!, bătut şi torturat, pe faţă cu urmele biciului, prosternat înaintea călăilor; iar în trepta infimă socială mişuiaî!.... mii de făpturi Dumne'deescî, uitate însă de Dumnezeii şi de omeni, o robiă negră şi fiorosă, dar vechiă ca vecurile, şi peste acest întins eşafodagiîi o nopte adâncă, atmosferă rece, selbatecă ca viforul Siberiei! Tabloul însă avea şi partea lui favorabilă, o parte mică în adever, deră cu viitor. In natura umană sînt unele sentimente pe cari robia cea mal desă-vărşită nu le pote smulge, şi cari din timp în timp isbucnesc pentru a resiste nedreptăţii. Instincte inalienabile ale umanităţii, ele fac să vibreze cordele cele mal intime ale inimel şi, graţiă lor, timpul violenţei nu pote fi nici odată durabil. O acţiune forte dintr’o parte provocă reacţiune din cea-l’altă. Un guvern orl-cât de refl şi despotic ar fi, nesce legi orl-cât de rele safl refl administrate, nu pot ruina o naţiune întregă. www.dacoromamca.ro 60 TOCJLESCU Raţiunea umană, divina scântei ă pe care societatea cea mal coruptă nu ajunge a o stinge, începe a respândi lumina sa şi a împrăştia negurele ce până atunci o întunecase. Tudor Yladimirescu revendică drepturile ţerel şi ale claselor desmo-ştenite, şi revoluţiunea sa naţională aruncă sămânţa unei revoluţiunl sociale, începută la 1S4S şi terminată la 2 maiîî 1864. Simţimîntul naţional re-nasce. Scdla lui Lazăr, cu Eliad în frunte, se pune în capul mişcării literare. Eliad începe ânteiil a fi dascăl. Să’l lăsăm singur a spune : «M’am pus în mijlocul zidurilor celor dărâmate din sf. Sava, un biet «dăscălaş cu 50 lei pe lună, încongiurat de câţi-va şcolari săraci, hotărîţî «şi fanatici în hotărîrea lor şi în prieteşugul meii; am împărţit lefa mea < între dînşil, şi am început lecţiile mele dela gramatică până când am «sfârşit cu dînşil un curs de matematică şi de filosofiă în limba naţională «în vreme de şese ani, fără săme întrebe cine-va ce fac, fără să vie cine-va «să încurageze pe şcolari, Yenla iarna; lemne nicăirea; fie-care şcolar a-«ducea câte un lemn de unde găsla, care abia era în stare să încălţjescă «prejma unei sobe sparte, ce umplea casa de fum, şi să topeseă fulgii de «zăpadă ce vijelia îl repedla pe ferestrele cele sparte. Tremurând cu mâna «pe compas şi pe cretă, ne făceam lecţia, şi Dumnedeîî a bine-cuvîntat oste-«nelile nostre ce eraîî nisce minuni ale dragostei şi alehotărîru.» Eliad curăţă limba de împestrigurl şi scapă literatura de acele litere burdulidse, grebănose, sucite şi cârligate. Scolele începură a se îmulţi şi a se organisa dela 1830 încoce; o ge-neraţiune tînără, forte, cu idei înalte, patriotice şi liberale, «roiuri de tineri «—cum rjice d. Cogălnieenu, unul din cel mal de frunte şi mal de merit lup-«tacl al epocel sale—plini de entusiasm, creddnd în viitorul patriei lor şi «al lor, uniţi toţi cu curagiul juneţe! ce nu se’ndoesce de nimic şi pentru «care stavilă nu este, se apucară de lucru.» Ast-fel cu ’ncetul se formă în mijlocul societăţii române o sămânţă ro-ditore de civilisaţiime, centrul vieţeî naţionale şi al Constituţiunil politice de astă-dl. Yăcărescu, aspirând la Unire, dicea Milcovulul: «De unde ’ţi vine numele, pîrîu făr’ de putere, Ce despărţirea nemuluî tu îndrăsnescî a cere ?... Despreţuire fraţii dau puteri’ţî ne ’nsemnate, Căci despărţit ori depărtat, fratele e tot frate.» www.dacarotnamca.ro NICOLAE BĂLCESCU 61 Cărlova cânta Ruinele Tergovistă şi, îmbărbătând oştirea română, o cliiama la gloria strămoşescă, strigându-I: «Pe rând eşiţî cu fală, Căci vulturul s’a înălţat...» f Era zorii albi al unei dile de deşteptare, după o amorţelă seculară; când ideile vlăstărlafi în inimele tinere, şi speranţele cu auritele lor aripi adumbriail sufletele însetate după fericirea nemuluî! Acesta este tabloul ce înfăţişa societatea română în epoca dela 1820—184#. II Mcolae Bălcescu, ţiul pitarului Barbu Bălcescu, s’a născut în Bucureşti la 29 iuniîî 1819, în casele părintesc! ale lui Maclie Paca. Revoluţiunea dela 1821 constrînse pe familia Bălcesculul, ca pe multe alte familii romăne, a fugi la Braşov; la vărsta de 7 ani începu să înveţe carte gre-cescă, după obiceiul timpului, dela un arhimandrit grec, care venla acasă de-1 preda lecţiunl. Mal mărindu-se, intra în colegiul sf. Sava, şi la vărsta de 17 —18 ani termina cu distincţiune învăţăturile colegiale. Din cea mal fragedă vârstă dete semne de un caracter hotărît, o inteleginţă prematură, fiind înzestrat cu o imaginaţiune bogată şi o memoriă rară. Recita sute de versuri, ca cum ar fi citind într’o carte. Diliginte, setos după lumină, Bălcescu ceru cu mare stăruinţă dela maîca-sa, căci părintele seu murise, să-l trimiţă în Paris pentru terminarea studielor; dar grelele împrejurări în cari se afla nu o ertară a-I împlini dorinţa. Avend mare aplecare cătră sciinţele matematice şi mal cu deosebire că-tră filosofiă, de care dicea adesea că formeză mintea şi învaţă pe cine-va a răbda, rugâ pe Bănăţenul Murgu a-I face un curs de filosofiă, şi acest martir al libertăţii împlini cu bucuriă dorinţa junelui. La versta de 19 ani el intră înse rviciul armatei, cu rangul de cadet în cavaleriă ca toţi feciorii de boer, în urma stăruitbrelor cereri ale mamei şi rudelor sale a-şl alege o carieră. El preferise miliţia, pentru că-I lăsa timp mal liber ca sâ-şl urmeze studiele sale neîntrerupt şi pentru că biurocraţia nu putea conveni unul caracter neatârnat, mândru, ca al şefi. In contra obiceiurilor fraţilor sel de arme, tînărul Bălcescu consacra o- www.dacoromamca.ro 6*2 TOCILESCU rele de recreaţiune studiului autorilor clasici, şi mal ales istoriei naţionale, pentru care simţîa vocaţiunea. Cătră finele anului 1839 el avu curaglul de a lua iniţiativa unei in-stituţiunl folositore : propuse deschiderea unei scoli pentru învăţătura militarilor fle rangurile de jos. Vodă Grliica primi cu plăcere propunerea şi-l însărcină chiar pe dînsul cu funcţiunea de profesor. Res uitatele fură minunate. In patru luni el învăţă pe unter-ofigeril regimentului No. 3, ce se afla în garnisonă la BucurescI, şi al unul escadron de cavaleria să citescă şi să scrie, cele patru operaţiuni din aritmetică, er din geografia împăr-rea politică a Europei. Scandalul însă fu mare! La una din lecţiunl întâmplându-se să asiste şi un şef de compania al Regimentului No. 3, cănd tînărul profesor vorhla elevilor sol despre popu-laţiune şi întinderea teritorială a Statelor, de o dată este întrerupt şi apostrofat de cătră acel şef cu următdrele cuvinte : «Cine vre-o dată a putut măsura pămîntul şi miniera câte lighidne de omeni şi de limbi mal sînt pe faţa lui h Bietul profesor fu silit a-şl îneca rîsul. La examenul ce elevii deteră la finele anului asistă şi Vodă Grliica şi re-mase pe deplin mulţămit, dar fiind-că Consulatul Rusesc nu putea privi cu ochi buni o asemenea întocmire folositore, scola se desfiinţa. Cu câţl-va ani mal nainte se formase în ţeră o partită liberală şi patriotică, care făcea oposiţiune puternică liu Alecu Vodă Grliica. Acestă partită organisase loja masonică, societatea filarmonică, teatrul naţional. Nicolae Bălcescu, inspirat de o credinţă seridsă pentru regenerarea societăţii, intră în relaţiuiil strînse cu Câmpinenu, capul pariiiel naţionale, care reuşise a strînge în juru-I tot ce era mal cu inimă şi mal cu inteligenţă în ţeră. La 1838 acestă partită alcătui un projecţ de eonstituţiune în care se proclama: egalitatea, unirea cu Moldova,principe strein, împroprietărirea ter anului, emanciparea femeii. Se iscăli projectul, şi colonelul Câmpinenu plecă prin Turcia în Europa occidentală, împuternicit să ilegoţieze în cea d’ânteifi rescumpărarea tributului printr’o sumă analogă, şi în Europa să propună unirea ţărilor, aboliţiunea Protectoratului Rusesc, şi să găsescă şi vr’un principe strein. Colonelul Câmpinenu avea cu el acte autentice, prin cari să arate aroganţa şi projectele Rusiei in ţările nostre, şi să compromită pe Chica la Constantinopole ca hain, (ir in Europa ca www.dacaromamca.ro NICOLAE BĂLCESCU 63 instrumentul planurilor ruseşti. Projectul de Constituţiune se depuse la cabinetele Franciel, Angliei, etc. La întorcere în ţeră, Câmpinenu fu arestat din ordinul Rusiei şi trimis la Plumbuita. Acesta indignă, partita naţională, şi Bălcescu, căruia nu-î lipsla nici resoluţiunea forte, nici curagiul revoluţionar, se puse împreună cu Mitică Filipescu în capul unei conjura-ţiunl. Era anul 1840 când, Sultanul Mahmud murind, Ibrahim fiul lui Mehmet Paşa al Egiptului se apropiase de porţile Constantinopolel, şi un conflict european sta gata d’a isbucni. Bălcescu creduse că tocmai este timpul d’a răsturna pe Yodă, d’a mântui patria de jafuri şi abusurl, d'a ridica ţera totă în piciore şi a o pregăti pentru luptă în contra năvălitorilor cari ar fi voit să ne răpescă naţionalitatea. De aceia şi râpedi câte-va .proclamaţiunî cu un program de o nouă constituţiune. Complotul se descoperi. Yodă Ctliica nu vecju în mişcarea acesta decât o conspiraţiune contra vieţel lui, însă se încela, pentru că Bălcescu nu ura pe Yodă; el scia forte bine că nefericirile ţeril decurg din situaţiunea politică creată de Muscali, şi că Domnul, orî-cât de bune intenţiunl ar fi avut, era paralisat de influenţa streină şi de omenii ce’l încongiurau. Conspiratorii se trimit mal ânteiil la o comisiune de cercetare şi apoi înaintea unei curţi judecătoresc! excepţionale, întocmite ad-hoc. Hotărîrea acestei judecătorie, compuse de divanurile înalt şi cel criminalicesc, osândi mal pe toţi conspiratorii la ocnă pe viaţă. Osânda Bălcesculuî şi a Filipesculul fu micşorată la închisore pe un timp nedeterminat: Mitică Filipescu la în-chisdrea dela Snagov, unde fu ţinut doi ani de dile cu piciorele în apă, din care causă şi muri, iar Bălcescu la mănăstirea Mărgineni. Tînărul revoluţionar, în ardorea-î generosă, se pre grăbise! întreprinderea sa era patriotică, dar. nici de cum oportună : societatea română încă nu devenise coptă pentru o revoluţiune. Doi ani stete Bălcescu închis la Mărgineni, pănă ce Bibescu se sui pe scaunul domnesc şi-l liberă. In singurătatea închisorii, el începu să cugete mal serios la o viitdre revoluţiune sila mij-locele pentru a o pregăti. Se puse dar pe studiu! Istoria naţională îl oferi un câmp întins şi fertil de exploatat. Pentru culegerea documentelor, inscripţiunilor, tradiţiunilor, făcu o câ-lătoriă pe la mănăstirile din Carpaţî, «căutând — după cum ne-o spune însuşi — sub ruine urmele măririi strămoşesc!.» La 1S44 debutâ cu publicarea în Foia ştiinţifică si Uter ară, ce apărea în Iaşi sub redacţiunea d-lor Cogălnicenu, Alexandri şi Ion Ghica, a unei www.dacoromamca.ro 64 TOCILESCU lucrări meritorie : Puterea armată, despre care Eliad di cea în Curierul Romanesc cu câţe-va luni înainte de publicare următdrele : «D. N. Băl-«cescu, a căruia vocaţia rară asupra Istoriei, şi învăţături regulate ce a «săvârşit ne promit un istoric cum să facă cinste Patriei, în ocupaţiile sale «asupra istoriei ţării a scris un tractat asupra istoriei oştirilor române, şi «nădăjduim peste curând că junele autor îl va împărtăşi compatrioţilor săi, «învingendu-se în sfârşit după îndemnurile atâtor prieteni iubitori de ade-«ver, ca să nu crep modestia autorului că ’l pot adula, orbiţi de prietenia.» Acestă operă eşind şi în ediţiune separată în tipografia d-lul Oogălnicenu, Eliad reproducem! câte-va pagine dintr’însa adaogă : «Din acestă scriere «se pote vede talentul eminent al d-lul Bălcescu asupra istoriei, cu care se «ocupă neîncetat şi strînge materialul'!. In autorul acestei cărţi va ave «patria un adevărat istoric al seu.» Şi Eliad nu se ’ncela în previsiunile sale. Puterea armată apăru şi franţuzesce în Revue de î Orient la 1846. Tot în Foia sciintifică şi literară Bălcescu publica : Comentarii asupra bătăliei dela câmpii Rigăi sau Cosova, un studii! întemeiat pe isvore contimporane, în care autorul dovedesce că Românii nu ai! fost trădători în acea bătăliă, dicend: «Ori şi cum a fost, este’nvederat că Românii n’ai! «fost trădători; destule lucruri istoria are a le imputa, ca să ’I mal împo-«văreze şi cu o pată nemeritată. Nu, slava lor militară este neîntinată. El «s’au purtat tot-d’a-una ca nişte viteji, afi făcut cele mal mari jertfe, şi «ai! vărsat sângele pănă la unul pentru apărarea civilisaţiunil şi a liber-«tăţel, şi Europa d’ar fi recimoscătore, ne-ar plăti cu ore-carl faceri de «bine jertfele lor.» La 1845 deschise în colaboraţiune cud. Laurian o publicaţiuneperiodică de istoriă naţională : Magazinul Istoric, care apăru în curs de trei ani. Aci se publicară cronicele Tăril-RomânescI ale lui Const. Căpitanul, ale Anonimului, ale lui Radu Grecenu, Radu Popescu etc. «In acestă foiă «—elice d. Oogălnicenu—N. Bălcescu, tînărîn care era numai inimă, trata «chestiile istorice şi sociale cu o vervă, cu o bărbăţia, cu un stil necu-«noscut încă în jurnalistica românescă.» Studiele sale, deşi forfecate de Censor, loviati adânc despotismul ejilel, protectoratul rus, clasa aristocrată, dar aruncară seminţe în ogorul naţional şi pregătlaîî spiritele pentru revoluţiune! El nu se sfia a dice : «In cât pentru aristocraţia nostră, noi care stu- www.dacoromanica.ro NICOLAE BĂLCESCD 6!> «diăm de atâta vreme istoria patriei, sîntem mal mult convinşi decât orî-«şi-care, că egoismului, mârşavei ambiţii şi laşităţii ţera a fost datore «tote suferinţele sale. Pe când Domnii şi boeril aşteptai! scăparea dela pravoslavnica Rusiă şi se prosternai! şi umillafi înainte’I, Bălcescu avea curagiul a scrie : «Nici «odată o naţiă nu se pote mântui decât prin sine însăşi.... Aristocraţi, eî «nu priviafi jos, pre jos poporul, care se tîra la piciărele lor şi se muncîa «ca să le hrănescă lenea; el nu credeai! că din acest popor aii eşit toţi acel «viteji, el nu sciafi ce pote face un popor cât de mic, când îşi apără ale sale «şi când e aprins d’o sfântă şi nobilă ideă. El nu sciau încă nici acestea că «chiar în sufletul acelor omeni amorţiţi de o lungă tiraniă, orbi sat! corupţi, «este un glas ascuns care le vorbesce ne’ncetat de adevăr, virtute, şi care «la trebuinţă îl preface în eroi.» Acestea sînt lucruri, cari se uită şi astă-dî de cărmuitoril poporelor! In orbia lor, nu vor a sci că obiectul orl-cărul guvern este mănţinerea drepturilor poporului; că dela popor numai el primesc puterile şi că, ori de câte ori abuseză de acele puteri, poporul are drept de a-I resturna şi a institui un alt guvern nou, pe principiele şi în forma ce va crede el mal susceptibile pentru securitatea şi fericirea sa. Un alt studii!, despre «Stareasocială a muncitorilor plugari», îl termină ast-fel : «Noi ne-ain socoti fericiţi dacă acest articol, cu totă imperfecţia «lui, dacă actele ce reproducem doveditdre de o prigonire înverşunată de «mal multe vecurî a claselor de jos de cătră clasele de sus, ar deştepta în «inima acestora sentimente de omenire şi de dreptate; dacă ele s’ar pă-«trunde de trebuinţa d’a înfrăţi deosebitele clase ale societăţii, d’a le in-«teresa pe tflte de o potrivă la apărarea şi fericirea patriei comune, şi ace-«sta : luminând şi ridicând posiţia socială a claselor de jos, dându-le drep-«turî de o potrivă şi îmbunătăţind mult starea lor materială. Căci val de «acele naţii, unde un mic număr de cetăţeni îşi întemeeză puterea şi ferici-«rea lor pe robirea glotelor! Ele per. Astfel noi văzurăm în filele nostre «o naţiă puternică şi viteză, cu care odinioră ne luptam împreună pe «câmpul slavei pentru libertate şi creştinătate, o văr] urăm cărjend cu sgomot, «sdrobită în bucăţi; o văzurăm chiar în anul acesta frămăntăndu-se în mor-«mîntul set!, fără a se mal pute ridica, nu din nevoia puternicilor vrăj-«maşî, dar din pricină că şi acolo o aristocraţia egoistă călcase în piclăre «drepturile omenirii!» www.dacaromamca.ro 5 66 TOCILESCU Aceste rânduri spălmăntară atât de mult pe guvernul de atunci, încât el luă măsuri grabnice pentru a aresta pe autorul lor. Bălcescu, ajutat de amicii sel, în 24 ore fu silit a părăsi ţâra. El se duse în Italia şi Frauda, unde adună în timp de 3 ani de prin archive şi bibliotece materialul trebuincios pentru opera la care medita de mult : Epoca Românilor sub Michaiu Yilczul. Dară de departe, ca şi d’aprope, el nu uita Iubita sa România, şi cu forţe îndoite lucra acum pentru regenerarea el. La Paris studenţii din Moldova şi Ţera Românescă, trăind forte isolaţl unii de alţii şi venind de tineri acolo, perdeafi cu încetul tot simţimîntul naţional, pănă şi suvenirul, pană şi limba ţerel lor; reîntorşl apoi în patria, pe care o uitaseră, se mulţă-mlafi a trăgăna o pălăvatică viaţă fără nicl-un ţel, cufundându-se în o-ceanul de indolenţă ce acoperla societatea română. El bine, Bălcescu avu acea putere magnetică, pe care o dă sufletul înflăcărat de Iubirea patriei şi convicţiunea profundă pentru o ideă mare, de a întruni pe toţi tinerii români dela Paris şi a arunca în inimele lor o scânteiă din focul seu patriotic. Doe societăţi cu acelaşi scop «luminarea naţiunii» se înfiinţară: una la Paris, care să procure mijloce tinerilor ce au arătat semne de talent, spre a veni să studieze acolo; alta în Bucuresci, ca să ajute pe autorii lipsiţi de mijloce, a tipări scrierile lor. In Societatea Studenţilor Români se cimentară acele legături, cari aveaţi mal pe urmă să folosescă atât de mult. Aci Moldovenii şi Românii, iubindu-se ca nisce fraţi, se deprindeail la ideia mântuitore a Unirii. Momentul în fine aşteptat se apropia. 1848 resturnase unul câte unul regi şi împăraţi, în Francia, Italia, Germania. Bălcescu alergâ in grabă la Bucuresci pentru a organisa revoluţiunea. Locul şi timpul nu mă ’ngăduîe a vorbi acum despre evenimentele dela 1848, nici a cerceta rolul de atunci al lui Bălcescu. In testamentul şefi politic, făcut cu puţin timp înaintea morţii şi care acum se află în posesiunea d-lul Cesar Boliac, Bălcescu arată că scopul şi programa revoluţiunil dela 1848 era desvoltarea progresivă a revo-luţiunil din 1821, era organisarea democraţiei şi liberarea ţăranilor fă-cendu-I proprietari, prin urmare o revoluţiune socială; dară omenii cari afi condus revoluţiunea afi lipsit dela acest scop, căci «lăngă ore-carl capacităţi d’un simţ practic şi posi tiv aveaţi multă ambiţiune, şi chiar ambiţiune «de cea rea», fiindcă—$ice Bălcescu— «sînt do6 ambiţiuni politice: aoeea ce www.dacaromamca.ro NICOLAE BĂLCESCU 67 < umblă să primjă putere pentru putere, şi aceea ce caută puterea ca să îm-«plinescă binele. Opiniunea mea se deosibesce. Noi am dat forte puţine « dovedi de capacitatea ndstră, şi din nenorocire pre multe despre ambi-«ţiune... pentru care lucru noi am fost causa căderii revoluţiunil.» Timpul nu a venit încă pentru a judeca în definitiv, dacă tote imputările Iul Bălcescu sînt întemeiate; de acela esităm a ne pronunţa. Convicţiunea însă ce am dobăndit-o din studiul minuţios al celor petrecute la 1848 şi după acestă dată, nu ne sfiim a o spune, este că singur Bălcescu era capabil săorganiseorevoluţiune, o revoluţiune seriosă, democratică şi naţională; singurel avea aceatăriăde voinţă, profunditate de convicţiune, spre a merge direct la ţinta propusă, fără şovăire, fără concesiuni, nimenuî şi mal cu semă inimicilor contra cărora se făcuse re voi uţiunea, fiind sigur de acel adever că privilegiaţii nu Iartă nicl-odată revoluţiunil care abate pri-vilegiele. Numai el voia să dea mişcării caracterul unei revoluţiunî naţionale, Iar nu caracterul unei revoluţiunî de facţiune, şi s’o apere chiar cu sânge la cas de nevoe! Democrat în adevăratul simţ al cuvîntulul, el preparase elementul social al revoluţiunil prin scrierile sale, er pentru elementul politic cerea ca naţiunea să facă jertfe, ca tote cele-l’alte naţiuni cari au câştigat libertatea, şi să se afirme prin acte de naţiune independinte. Dară pote că aci se pre grăbla bărbatul nostru de Stat, cerend pre mult dela un popor robit şi impilat, cu tote că în viaţa popdrelor sînt minute de entusiasm şi deşteptare , când ele fac minuni de bărbăţiă şi curagiîl tocmai atunci când jugul le apasă mal greii... Bălcescu, spre a lumina propăşirea revoluţiunil prin presă, fundă diarnl Foporul Suveran, în unire cu dd. Boliac, Gr. Alexandrescu, Bolintinenu, Teulescu şi Zâne. Aci Bălcescu demonstra suveranitatea României, aducând Tractatele faţă în faţă şi invocând pe publiciştii Martens şi Yattel. El încheiă acel studiil cu următorele : «Acestea sînt, fraţi Români, drepturile nostre. Părinţii noştri aii versat «preţiosul lor sânge pentru ani le lăsa de moştenire, şi datoria nostrăeste «a le păstra cu acelaşi putere pentru fiii noştri. Timpul n'a venit ca să dobândim o independinţă absolută. Posiţia nosti'ă politică după Tractate este «însă bună, numai trebue a fi pălită de înalta Portă, a fi sprijinită cu «statornicia de noi. Să nu uităm că sîntem datori a apăra naţionalitatea «si drepturile nostre, de vom fi nevoiţi, chiar versând sângele. Devomcă-«dd în acestă luptă sântă, să cădem încaî bărbătesce, ast-felcum att trăit www.dacoromanica.ro 68 TOCILESCD «părinţii noştri, şi ca dînşiî să strigăm : Mai bine Ţâra nostru să se pre- www.dacoromanica.ro NiCOLAE BĂLCESCU G9 La întorcere din munţii Abrudului, Bălcescu fiind prins de Cazaci în-tr’un sat, abia scăpă din înâlnele lor, îmbdtâud pe soldaţii ce’l ducea, şi d’acolo rătăcind prin munţi, pe vreme de iernă în timp de 3 luni de dile, căcju bolnav de recelă şi doe săptămâni zăcu în bordeiul unui pădurar, lipsit de ori-ce îngrijire. După ce s’a întremat puţin, se travesti ţerănesce, cumpără 4 care cu doniţî, ca şi când le-ar ave de vîmjare, şi în aşa mod veni în Semlin. De aci fu norocit să scape şi să străbată totă Austria sub un nume fals,, vîmjend marfă. Sub acestă străvestire el a încercat un interogator din partea faimosului Baron din Yiena, dar scăpă, şi în noem-bre 1849 veni la Paris. Aci el nu ’ncetâ d’a lucra pe tărîmul diplomaţiei pentru îmbunătăţirea sortei patriei sale, bătend la uşa cabinetelor din Paris şi Londra. Agitaţiunea politică încetând, Bălcescu trist, dar nu descuragiat, se în-torse iarăşi la studiele sale de predilecţiune : Epoca lui Mihaiu Vitezul-, pedestalul peste care doria şi spera a aşe deşi eu asemenea am muncit şi am pă-«timit pentru dreptate, şi cel din urmă al mei! cuvînt va fi încă un imn «ţie, ţera mea mult dragă!» Acea lucrare, despre care vorbesce cu un aşa dureros entusiasm, este Istoria Românilor sub Mihaîu voclă Vitezid, la care lucră de mal mulţi ani. Simţind că nu-I mal rămâne mult timp de viaţă, el părăsi Francia şi se ’ndreptâ cătră iubita sa ţeră, voind să sărute ţărîna patriei şi mâna nefericitei mume. Dar tirania lui Vodă Stirbeifi opri pe sărmanul muribund a-şl împlini ultimele dorinţe ale sufletului seil, şi pe când sînul Ţărel Romănescl lirănla atâtea scorpii şi jivine, el era închis pentru acela care-I jertfise www.dacoromamca.ro N1C0LAE BĂLCE3CU 71 fotă viaţa spre fericirea şi mântuirea el şi care grămădise în sufletul şefi durerile unul nemîntreg!... Bălcescu neputend călcâ pe pămmtul ţereî, ca exilat ce era, se duse la Constantinopole, de unde, după câte-va luni de dile, plecă cătră Sici-lia, singur, fără bani în deajuns, şi la 5 octombre 1852 sosi pe malul cel înflorit al Palermel. Aci 20 dile după acela se apropia de termenul vieţel. Simţindu-se slăbit, doborît mal mult decât tot-d’a-una de reul seil, rugă pe stăpânul otelului, unde locuia, să facă un inventar de hâr-tiele şi manuscriptele sale, să le sigileze cu sigilul seri şi cu al Consulatului Otoman din Palermo, şi în cele din urmă să-l aducă un preot grec... O oră după acela, în 16 noembre, Bălcescu, fără nici un fel de delir, fără cea mal mică agoniă, intră în noptea cea eternă... Cine ar pute spune mâhnirea, amărăciunea ce simţi sufletul seu, topit încet-încet de dureri, când, aprope a-şî lua sborul cătră Eternitate, nu vedu în giuru’l nici una din fiinţele drage, mumă, sor, amic, patriă! în sînul cărora să-şi dea suspinul cel din urmă şi cari să îngrijescă a-1 îmmormînta. Amicii Iul fugiseră, tocmai când el voia să se odihnescă pe umerii lor; mama sa era departe; frăţiorii şi surorile sale, de asemenea; patria sa, pentru care, ori de câte ori se simţi a mal chinuit de bolă, cu ochii înecaţi în lacrimi, suspina că nu pote muri în sînul el!... El se ’mmor-mîntâ în gropa comună în cimitirul săracilor din mănăstirea Capuţinilor, pentru că toţi banii ce avea constafi în marea sumă de 30 franci!... Poetului a fost dat a traduce în limba poporului ultima gândire a martirului Bălcescu de pe pragul vecînicieî. Să ascultăm dar sublima poesiă a lui Alexandri : N. Bălcescu murind. «De pe plalu ’nstrăinăril «Unde zac şi simt că mor, «De amarul desperării «Şi d’al ţereî mele dor, «Ved o pasere voîdsă «Apucând spre re sărit, «Şi o radă lnminosă, «Si un nour aurit. * — «Păsărică sburătore, «Unde mergi cu dorul meu ? www.dacoromamca.ro 72 TOCILESCU —«Am soliă ’ncântătbre «Dela sântul Dumnezeu: «Să duc glas de armonia «Ţermurilor romănescî, «Să vers dulce veselia «Inimilor ce jelescî! —«Radă viuă căletdre, «Unde mergi cu dorul meu? — «Am soliă ’nvietdre «Dela sântul Dumnezeu : «Să depun o sărutare «Pe al ţerii tale sin, «Şi s’aduc o alinare «Jalnicului teu suspin. —«Nouraş pătruns de s6re, «Unde mergi cu dorul meu ? — «Am soliă roditore «Dela sântul Dumnezeu: «Să me las în Romaniă «Ca să crescă mii de flori «Pe frumosa eî câmpiă, «Ce o plângi adeseori!» «Du-te, racjă strălucită, «Du-te, mică păsărea, «Şi pe ţera mea iubită «Mîngăiaţi-o ’n lipsa mea ! «Iar tu, nour de rodire, «Fă să crescă ’n sinul seu, «Cu verili lauri de mărire, «Fldrea sufletului meu!» III Acum, când cunosceţi viaţa lui Nicolae Bălcescu, încă un minut pentru a vorbi de scrierile sale. Măsura dreptă, după care trebue să se judece meritul unui autor, constă în a-1 pune în comparaţii!ne cu contimporanii sei, a constată trepta care a atins’o faţă cu sciinţa ce a cultivat, dacă a fost în curentul ei, dacă a adus adevăruri la rnassa verităţilor stabilite, saîî dacă, părăsind drumul bătut, a săpat un altul nou. www.dacoromamca.ro NICOLAE BÂLCESCU 73 In acest chip se dă autorului adevărata sa valdre, nu în literatura numai a unei naţiuni, ci în literatura generală a umanităţii. împrejurarea că un scriitor a trăit într’un mediu mal mult saft mal puţin favorabil des-voltăril sciinţel decât un altul, că a dispus de mal multe resurse, fie materiale, fie intelectuale, că s’a născut şi scris în Paris, er nu în ;Bu-curescl, acestea sînt consideraţiunl personale, subjective, cari nu interesă pe judecătorul drept şi imparţial, pentru că sciinţa e sciinţă pretutindeni, şi prin urmare trebue cunoscută de orl-cine se pretinde a lucra într’însa. Aplicând acestă măsură la scrierile lui Nicolae Bălcescu, găsim că el a fost la înălţimea concepţiunil istorice din epoca sa, tot aşa de bine ca Thierry şi Guizot în Francia; şi că, prin urmare, pentru el Istoria este numai 'povestirea evenimentelor cart se petrec la popore şi între popore. Meritul lui Bălcescu, ca şi al lui Thierry, constă în aceia d’a se fi ridicat d’asupra acelora cari credeaţi şi cred încă că a scrie istoria este a nară faptele personelor însemnate, ale regilor sad împăraţilor, pe când societatea cu legile, moravurile, instituţiunile, producţiunile literare, condiţiunile economice etc. sînt trecute sub tăcere. Cela-ce Thierry sau Guizot fac pentru istoria Franciel, pe o scară mai întinsă neapărat, cu erudiţiune mal vastă, cu forţă de cugetare mal considerabilă, Bălcescu o face pentru istoria naţională, nu cu mal puţin talent. Prin pena sa poporul român, massa, îşi lea locul în istoriă; instituţiunile încep a se curăţa de mucegaiul ce le acoperla şi a-şl desvăli rolul ce au jucat în societate; evenimentele încep a-şl ave semnificaţiunea lor propriă şi naţiunea apare completă cu manifestaţiunile sale în tote ramurile activităţii, cu transformările sale în tot cursul vecurilor. Pănă la Bălcescu istoricii români nu voiau sad nu puteau să vedă tbre acestea. Şincal pote fi un bun cronicar, sau şi un istoric dacă voiţi, dar nu în simţul scolel lui Thierry, pentru că în «Chronica» sa nu se vede sufletul istoriei, ei o grămădire de material fără regulă, fără spirit critic. Meritul lui Bălcescu în acest mod noii d’a cultiva sciinta este al unul a discipol fidel profesorului seu, pentru că istoricul nostru s’a format la scola lui Thierry. De acela unele pagine din scrierile sale sînt direct inspirate de operele istoricului frances. Scrierile mal însemnate ale lui Bălcescu sînt : 1°. Puterea armată. 2°. Biografia lui Jon şi Constantin Cantacozino. www.dacoromanica.ro 74 TOCILESCO 3°. Starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri. 4°. Manualul bunului Român, un fragment ce se află la d. Odobescu cu cele-l’alte manuscripte ale lui Bălcescu. 5°. Questions Economiques. 6°. Cântarea României, şi 7°. Istoria epocei lui Michaiu VUetsul, operă postumă. Principalul defect al Puterii armate, este că autorul nu separă epocele în studiul ce face organisaţiuniî militărescl, aşa că organisarea din timpul lui Brâncovenu se amestecă cu organisarea din timpul lui Mircea şi al lui Radu Negru. Adesea ori înainteză lucruri pe cari nu le justifică, cum de ex. : că Radu Negru este întemeiătorul armatei permanente, că armata era divisă în cete de o mie omeni, cetele în 10 centurie, centuria în 10 de-curie; că Mircea a împărţit ţera în judeţe, şi judeţele în căpitănie de o mie omeni, şi ca aceşti căpitani aveaţi putere administrativă, judecătorescă şi o.siăşescă. Acesta din urmă este adeverat numai pentru secolul XVII, Iar nicl-de cum mal ’nainte. Afară de aceste erori, lucrarea este forte seriosă; ea probeză multă e-rudiţiune din partea autorului şi rămâne pănă astă-()I — nu voim a vorbi despre opera d-lul Marsillae — singura carte care se pdte consulta cu autoritate în cestiune. Cela-ce adaogă mult la valdrea acestei scrieri, este că Bălcescu încă dela 1842 a recunoscut importanţa orgauisăril armatei pentru regenerarea Romăniel, propunând un sistem care nu diferă mal întru nimic de al legiuitorului de astă-dl. El termină lucrarea prin următorele răndurl, cari ar trebui să fie gravate în sufletul politicilor şi celora cari conduc afacerile ţârei: «Să nu ul-«tăm, dice el, că o naţiă răsbolnică şi unită, orî-cât de mică va fi, n’a «fost nicl-dată biruită şi nici că va fi, şi mal cu semă să luăm aminte «acea maximă a politicei răsbolulul, că un stat chiar d’a doua mână «pote ajunge arbitrul cumpănel politice, când va sci a arunca la vreme o «greutate într’acea cumpănă.» Studiele biografice despre Constantin şi Ion CantacuzinI, pe lângă lumi-nele noue ce revarsă asupra epocei când att trăit, căci sînt întemeiate pe acte inedite, probeză că Bălcescu înţelesese importanţa monografielor is- www.dacaromamca.ro NICOLAE BĂLCESCU 75 torice, singurul mijloc ca cine-va sa ajung-a la generalităţile cari consti-tuă sciinţa. In articolul Despre starea muncitorilor plugari, el studieză cu un ochi fi pătrundător, cel d’întâii! între Români şi cu documente autentice, fasele ce a trecut proprietatea în ţeră şi influinţa variă ce a exercitat asupra societăţii, aşa că fără acest studiil evenimentele nici pot ave vre-o semnificare, nici in-stituţiunile politice nu se pot înţelege, pentru că ele depind de condiţiunile sociale, şi condiţiunile sociale depind de natura şi relâţiunile proprietăţii. Bălcescu, înţelegând că, pentru a surpa puterea politică a unei clase, trebue a surpa puterea el cea reală, puterea adică socială, avu curagiul a cere luminarea şi ridicarea posiţiunil claselor de jos, darea drepturilor de o potrivă şi îmbunătăţirea stării materiale a poporului. Numai ast-fel puterea politică a boerilor putea să cadă şi naţiunea să intre în drepturile sale. Opera Question economique des Principautes Damibiennes, publicată îu Paris la 1850 cu scop a lumina cabinetele străine despre situa-ţiunea adevărată a terilor române, este o lucrare forte însemnată sub tote raporturile. Bălcescu atinge aci cu multă forţă şi cu sciinţa unul adevărat economist o mulţime de cestiunî economice, cari îşi au pănă acum importanţa lor dilnică; el explică cum străinii, Evrei şi alţi sosiţi gol şi cer-şitorl în ţeră, în puţin timp se îmbogăţesc; propune înfiinţarea de insti-tuţiunl de credit pentru a ajuta pe ţărani în cumpărarea de vite şi instrumente aratore, şi mal cu sernă iustitnţiunea creditului fonciar, pentru că la noi industria existinte este numai agricultura şi singurul capital abundau! e solul; studiază cestiunea metelagiulul la Români şi propune mij-locele pentru împroprietărirea ţăranilor; arată necesitatea d’a se face un minister de agricultură în ţeră, cu misiune d’a grăbi prosperitatea şi progresul culturel prin fundarea de societăţi agricole şi de ferme modele; studiază cu mult interes cestiunea mănăstirilor închinate; şi termină a-cestă operă, unică în literatura ndstră economică, cu următdrele : «Tera s’a încetat; boeril nu sînt Români; el nu sînt nici Ruşi; el sînt «boerl, ecă tot. Boeril bătrâni răscumpăraţi cel puţin cu sângele lor, pe «câmpii de bătae pentru independinţanaţională, brigandagele ce comiteau «asuprapopulaţiei. Aceştia nu cunosc nici chiar ruşinea. Prin urmare, nu «pe boerl se rezămă mântuirea Principatelor!...» www.dacoramamca.ro 76 TOCILESCU Epoca Românilor sub Mihaiu Vitezul este cea mal de căpeteniei, operă a sa, la care a lucrat pănă în ultimele dile ale vieţel fără a o pute fini. Ea estedivisă în 6 cărţi. Din acestea, numai 4 sînt complete; cea d’a cincea, aprope de finit; a şesea neîncepută. D. Al. Odobescu, posesorul manuscriptului, a publicat în Revista Română pănă la jumătatea cărţii a IlI-a. D-sa a avut amabilitatea d’a ne pune la disposiţiune restul nepublicat. Iu Introductia, care nu e completă, Bălcescu emite mal multe aserţiuni cari ni se par nefundate. Aşa că: dela întemeiarea Principatelor a e-xistat Adunare safl Soborul a fotă tern, care făcea legi, scotea dăjdil, declara rdsboiil şi încheia pace, şi că originea acestei adunări isvoresce din Municipalităţile Romane şi din Soborele Geţilor, cari lăsară multe urme şi obiceiuri între Români; că aceste adunări mal judecaţi pricinele de vine mari politice, cum fac Camerele Lonjilor şi a Pairilor în Englitera şi Francia, şi altele. Aci el confundă epocele, mutând iustituţiunl de prin secolul al 17-lea tocmai în secolul al 14-lea. Acestă operă în întregul el se pote aşeda între cele mal seriose pro-ducţiunî ce posedă literatura nostră istorică. Mal mult de 500 opere sînt utilisate la compunerea el; ea este scrisă, ca tote studiile sale, sub inspi-raţiunea celor mal nobile simţiminte : amorul patriei şi amorul libertăţii; dară stilul! Ce culore şi energia! Naraţiune plină de mişcare, de căldură! Tablouri vil şi strălucitore, elocinţă colorată, entusiasm poetic ! Citirea câtor-va pagine numai te răpesce, te înflăcăreză! El nu se limiteză în povestirea evenimentelor, ci le judecă, cu multă putere de logică, de imparţialitate, de lumină; arată tote erorile lui Mihaiu Vitezul; îl înalţă şi îl scoboră d’o potrivă, fără patimă. într’un loc di ce : «Mihaiu nu pricepu nicî-odată că în popor şi numai «în popor e adevărata lui putere, adeveratul seu sprigin. El îl căutase «când în nobili, când în armiă şi în oştile mercenare, când în Austria.» Cu mullă dreptate Iarăşi Bălcescu combate pe acela cari susţineaţi idea că Românii sub Mihaifi, alăturându-se de Austria, se alăturai! de fraţii Români din Transilvania, Banat şi părţile orientale ale Ungariei şi se des-părţlatî de orientul barbar. El