BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE PUBLICAȚIUNE TRIMESTRIALĂ ANUL XXXVIII. —FASC. 123—126 IANUARIE—DECEMVRIE 1945 http://patrimoniu.gov.ro TABLA DE MATERII Pagina I. ARTICOLE Maja Golescu, Icoana pe sticlă a zugravului nifă ot Brașov . . . ...... 7—10 Hora Teodoru, Porțile Sucevei . 11—19 Teo l Sauciuc-Săveanu, Două geme antice dm cythia Minor 20—24 Xi'vaihi Vasilescu, Cetatea Dâmbovița , . . 25—53 NaDJDa Gr. Romalo, Leordeni 54—63 >>r Balș, Casa din Leordeni . . , 64—76 II. COMUNICĂRI Hora Teodoru, O ușă mai nouă dela Biserica caune din București . 77—78 — iatră uitată .... .................. 78—79 III. NECROLOAGE Teoh. Sauciuc-Săveanu, f Profesorul Ion Andrie- scu ............ ....... 80 Pagina G. Oprescu, t Coriolan Petranu ..................80—81 Petre Antonescu, t Arhitectul Paul Smarandescu 81 IV. RECENSII Victor Bilciurescu, București și Bucureștenii de ieri și de azi, 1945 (A. Sacerdoțeanu) . . George Costescu, Bucureștii vechiului Regat, 1944 (A. Sacerdoțeanu) ................................... 82 Gheorche Crutzescu, Podul Mogoșoaei, 1944 (A. Sacerdoțeanu) ......................................82—84 I. Ionașcu, Documente bucureștene privitoare la proprietățile Mănăstirii Colțea, 1941 (A. Sacerdo- țeanu) ............................................84—86 G. Oprescu, Manual de istoria artei, 1943—1945 (A. Sacerdoțeanu) ............................. ... 86—87 George Potra, Hanurile bucureștene, 1943 (A. Sacerdoțeanu)........................................ 87 http: //patrimoniu.gov.ro TABLA ILUSTRAȚIILOR rafina ICOANA PE STICLĂ A ZUGRAVULUI ION1ȚĂ OT BRAȘOV Fig 1. — Reproducea în culori a icoanei, în mărimea originalului. . • . • • . - 8 PORȚILE SUCEVEI Fig. 1. — Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava. Fațada principală în timpul lucră- rilor din 1939. Se vede forma originală a fe- restrei, micșorată în timpul restaurării, ter- minată în 1910. Clișeul autorului ... 12 Fig. 2. — Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava dinspre Sud-Vest, în timpul lucră- rilor din 1939. Se văd, la etaj, câte trei rân- duri de cărămidă între colțarii de piatră de talie. Clișeul autorului ... 13 Fig. 3. — Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava. Fațada spre curte în timpul lucră- rilor din 1939. Se vede zidăria de umplutură din ușa etajului și forma originală a ferestrei, micșorată în timpul restaurării terminată în 1910. Clișeul autorului .............................. 14 Fig. 4. — Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava. Cheia arcadei dela intrare, după înlăturarea tencuelilor în 1939. Se vede șanțul ușilor culisate. Clișeul autorului ... 15 Fig- 5.—Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava. Piciorul Est al arcadei dela intrare, după înlăturarea tencuelilor în 1939. Se vede șanțul porților culisante și locașul bârnei de baricadare. Jos apărătoarea de roți, pusă în 1910. Clișeul autorului.............................. *15 Fig. 6. — Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava. Piciorul Vest al arcadei dela intrare, după înlăturarea tencuelilor în 1939. Se Vede șanțul porților culisante și locașul de odihnă al bârnei de baricadare. Jos apărătoarea de roți pusă în 1910. Clișeul autorului. . 16 Fig- 7.—Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava— Intrarea. Planul, elevația și secția 17 Fig. g, — Cetatea Sucevei. Poarta castelului. Plan, ele- vație și secții.................................... . 18 Fig- 9----Voroneț. Poarta clopotniței. Planul (după Romstorfer și G. Balș) ....... 19 DOUĂ GEME ANTICE DIN SCYTHIA MINOR Fig. 1. — Gemă din Callatis . ... . 21 Fig. 2. Gemă din Scythia Minor .............. 22 CETATEA DÂMBOVIȚEI Fig. 1. — Harta regiunii Voinești-Gemcnea . . 26 Fig. 2. — Planul ruinelor cetății ... . .26 Fig- 3. — Zidul dinspre Răsărit . . .27 Fig. 4. — Zidul dinspre Apus . 27 Fig. 5. — Zidul dispre Sud....................... 28 Fig. 6. — Zidul dinspre Nord . . ..... 28 Fig. 7. Valea Dâmboviței, unde se află cetatea lui Negru-Vodă . . 48 Fig. 8. — Schitul Negru-Vodă, Cetățuia . 48 Fig. 9. — Schitul Negru-Vodă, Cetățuia................48 Fig. 10.—Vârf de munte lângă schit................... 48 Fig. 11. —Mihai Viteazul în stânca schitului Negru Vodă, Cetățuia (schiță comunicată de autor) 49 Fig. 12. — Crucea dela Schitul Negru-Vodă, Cetățuia 49 Fig. 13. — Inscripția de sub cruce 49 Fig. 14. — Crucea dela Burlănești , . ..... 52 LEORDENI Fig. 1. — Zidul deîmprejmuire spre Sud .... 55 Fig. 2. — Zidul de împrejmuire spre Sud-Est , 55 Fig. 3.—Poarta de intrare spre curtea grajdurilor . 56 Fig. 4- Poarta de intrare pe latura Est . . 57 Fig. 5. — Casa în forma actuală .... . 59 Fig. 6. — Pivnița casei . . ....... 60 Fig. 7. — Ctitorii bisericii ...... , 61 CASA DIN LEORDENI Fig. 1. — Planul de situație , ... 65 Fig. 2. — Fațada principală ............................ 65 Fig. 3. — Fațada laterală ............................... 66 Fig- 4. — Strașina mare . . 66 Fig. 5. — Planul parterului.............................. 67 Fig. 6. — Planul etajului . . . 68 Fig. 7- — Secția Nord-Sud ............................... 69 Fig. 8. — Secția Est-Vest................... , 69 Fig. 9. — Bolta gangului dela intrare ...... 70 Fig. 10. — Ferestrele interioare între hali și salon . . 70 Fig. 11. — Ferestrele salonului la etaj . . 71 Fig. 12. — Soba de zid din hali ......................... 72 http://patrimoniu.gov.ro 6 BULETINUL C- M- ¹ Pagina Fig- 13. — Soba de zid din salon.................. 73 Fig- 14. — Soba* de zid din camera Nord-Vest ... 74 Fig- 15- —Soba de zid din camera Nord-Est . . 75 Fig. 16. —Beciul de sub magazie ...... 76 Fig- 17. —Discuri decorative la sobe......... . 76 O UȘĂ MAI NOUĂ DE LA BISERICA SCAUNE DIN BUCUREȘTI p. j ___Ușă dela biserica Scaune din București. Clișeu I. Comănescu . . ............ Fig- Fig- Fig- pagina Ușă dela biserica Scaune din București. Re' leveu Arhit. Angela Scheletti................• PIATRĂ UITATĂ 77 I Fus de coloană. Clișeu 1. Comănescu . . 7 Fus de coloană. Elevație și vedere de sus. Releveu Arhit. Angela Scheletti . . . . 3 __Fus de coloană. Detaliu. Releveu Arhit. Angela Scheletti............................. 78 78 78 http://patrimoniu.gov.ro ICOANA PE STICLĂ A ZUGRAVULUI IONIȚĂ OT BRAȘOV IHJTITVTUL NATIONAL AL MTNMOMULUt BIBLIOTECA Cum trebue să privim icoanele pictate pe sticlă? Să le apreciem numai pentru faptul că ele sunt o caracteristică a artei populare transilvănene dintre anii 1650—1850 și să le lăudăm pentru naivitatea compoziției și cruditatea colorilor? Gustul nostru obosit de manifestările stereotipe, prea îngrădite de restricții, să se lase înviorat de stângăcia liniilor și de paleta rudimentară, formându-ne convingerea că acesta este genul autentic al artei noastre popu- lare, atunci când se exprimă prin mijlocirea teh- nicei picturii pe sticlă? .Credem că premisa este greșită, că acest gen, ca și alte forme ale manifestării artistice, are creșterile și scăderile sale, și că merită a fi urmărit în toată evoluția sa. Veritabila iconărie populară ar avea drept carac- teristică«grosolănia desenului și stridența tonurilor*; s’a spus îndestul și o repetăm încă odată: din ilu- strațiile primitive trebue, zice-se, să se desprindă un geniu barbar, aspru, geniul reprezentării directe a naturii. Poporul nostru însă, — o putem ușor do- vedi în toate domeniile artistice de-a-lungul veacu- rilor, — s’a lăsat mai ales cucerit de fețele stinse, dar totuși luminoase, de armonii coloristice dozate instinctiv, arătându-și aplecarea mai degrabă spre stilizare decât spre redarea naturalistă a formelor — nu avem decât să privim una din icoanele d-lui Alex. Neagu, reprezentând pe « Isus și vița de vie », unde strugurii sunt redați prin fâșii ondulate de diferite nuanțe, în loc de a figura boabele, întocmai ca la transpunerea unui motiv real în țesătura covorului — și aceasta o face în toată sinceritatea sensibilității sale, fără intervenția vreunei școli care să-i influen- țeze gustul, alterându-1. Să luăm țesăturile, brode- riile, olăria, ouăle încondeiate: nicăiri nu întâlnim stridența unei orgii de colori. După opinia generală, zugravii icoanelor’ pe sticlă, singurii, s’ar abate dela poruncile gustului strămoșesc. Colori furate macului, spicului de grâu și albăstrelelor, grup de flori atât de scumpe mește- șugarilor celorlalte neamuri din Ardeal, care alcă- tuesc decorul farfuriilor de duzină ieșite din fabrici, sunt colori care se preling și pe icoanele transil- vănene, de care vorbim. Dar icoana românească pe sticlă, la începuturile ei, deși tehnica pare adop- tată relativ de curând și străină, rămâne totuși în tradiție. Această constatare s’ar întări dacă am putea avea la îndemână mai multe exemplare datate din acest friabil material. Icoanele socotite drept cele mai vechi, cum e de pildă icoana din colecția lorga, reprezentând Sfânta Troiță *, cu predilecția ce o arată pentru roșu tran- dafiriu alăturat de verde și temperat de un albastru fumuriu, cu mult aur, ca și Sfântul Haralambie² din aceeași colecție, lucrat tot în tonul acela de albastru, mai susținut însă, cu brun pe fond de argint, ca mai multe icoane aparținând d-lui C. Brăiloiu, sau « Sfântul Nicolae » al lui Savu Moga, înfățișat de d-ra Lena Constante, în buletinul Artă și Tehnică Qrafică ³, pictat în aceleași tonalități dis- crete, se deosebesc net de seria icoanelor sgomotos colorate. Chiar atunci când meșterul român, să-l numim artist, se folosește de roșul cel aprins, îi astâmpără adesea brutalitatea cu un verde măsliniu sau îl alătură de acel «vânăt cu umbreală de alb de care mai vorbesc ultimii făuritori de icoane. E ¹ N. lorga, Les Arts Mineurs en Roumanie, București, 1934, PL XI. ² Ibid., pl. XII; o icoană cu același subiect și cu un colorit asemănător, provenind dela Perșani, sat dintre Brașov și Fă- găraș, se află în Muzeul Fund. Cult. Regale Al. Saint-Georges; colecția cuprinde 54 de icoane pe sticlă, având mai toate aceeași proveniență. Intre altele, este de remarcat Maica Domnului « Galaktqtrofusa (alăptând copilul). Mulțumim d-lui Al. Saint Georges care ne-a îngăduit cercetarea lor. ³ Pictura pe sticlă in satul Drăguș, Caetul 6, fig. p. 42. http://patrimoniu.gov.ro 8 MARIA GOLESCU curios de constatat cum, în spiritualele narațiuni ale lui Matei Țîmforea, grafismul fărâmițează în așa măsură câmpurile colorate, încât domolește tăria cromaticei L Icoana, care poartă cea mai veche dată ce se cu- noaște până acum, este opera zugravului Nicolae din Lancrăm, datată din 1787, și reprezintă Ador- rTiirea Precestei². Suntem în măsură să prezentăm astăzi o icoană cu șapte am mai veche, o icoană a Maicii Domnului, încununată de îngeri, cu Isus în brațe; copilul ține globul-cruciger într’o mână și binecuvântează cu cealaltă. Citim următoarea in- scripție în caractere chirilice albe pe fond verde: « Zugrăvitu-s’au acastă sfântă iicoană de loniță zu- gravu ot Brașov. Anul 1780 O-tom. 10 zile». Duetul desenului este fin și sigur, nu se observă nicio deformare, nicio lipsă de proporții izbitoare, așa cum ne-am obicinuit să le vedem pe alte icoane, ci dimpotrivă, o măsură și o grație desăvârșite. Conturul obrazului, pleoapele, mâna, sunt subliniate cu roșu, ca să indice umbrele, «iar umbra svârlită de maforion-ul roșu cărămiziu, presărat cu rozete albe și cu o singură stea de aur, pe vestmântul de dedesubt, care este albastru fumuriu, e negricioasă ; Isus e drapat în verde peste cămășuța de fir cutele îmbrăcămintei sunt redate printr’o linie neagră și alta alburie; ele sunt bine distribuite; pe galoane, aurul nu este aplicat grosolan, sunt ornamentate cu zigzaguri albe. îngerii, în verde presărat cu cruciu- lițe albe, au mantii fluturânde roșii, aripi albastre și îngenunche pe nori aurii. Vedem aplicate aci, în- vățăturile culese de cei ce au studiat icoanele pe sticlă dela ultimii mânuitori de « condei »: « um- brești cu coloare închisă. Faci apoi fețele cu alb și cu ceva roșu»'³. S’ar zice că s’a folosit aci tehnica părăsită a colorilor preparate cu albuș de ou, iar nu cu ulei. Înconjurată de zimți aurii îndreptați în afară, icoana noastră se detașează pe un fond simplu, vânăt. Felul acesta de prezentare indică imitația unei foi volante. Mai toate icoanele pe sticlă au împrejur un cadru cu zimți sau colțișori, îndreptați înăuntru. Zimți grosolani îndreptați in afară, întâlnim doar pe vreo două gravuri reli- gioase ⁴. ¹ I. C. loanidu și G. G. Rădulescu, Icoane pe sticlă, în Bulet. Comisiunii Monumentelor Istorice, an. XXXV, fasc. 113—114, 1942, fig- 8. ² Gh, Pavelescu, Contribuții pentru cunoașterea picturii pe sticlă la Romanii din Transilvania, in Apulum, Bulet. Muzeului Regional Alba lulia, 1939 1942, p. 288 și Gh. Pavelescu, Pictura pe sticlă la Români, în Rev. Fundațiilor Regale. An. XII, Martie 1945, nr. 3, p. 640. ³ Ibid., p. 643. * I. Mușlea, Xilogravurile țăranilor romani din Ardeal, în Artă și Tehnică Qrafică, caetul 8, 1939, fig. 3, 13. Că au servit xilogravurile drept model icoanelor pe sticlă, așa cum au presupus N. lorga, I. Mușlea, E. Vîrtosu și alții, se poate dovedi. Foile volante reprezentând sfinți se găsesc la Athos, ca și în toate țările din jurul nostru. Dăm următoarele exemple de înrudire între stampe și icoane pe sticlă: • D-l I. Mușlea reproduce o icoană pe sticlă gă- sită la Brașov *, în care d-sa recunoaște un element mitologic, interpretare ce a fost reluată mai târziu de d-nii I. C. loanidu și G. G. Rădulescu: « Sfântul Gheorghe. De remarcat personajul dinapoia sfân- tului, ținând în mână paharul din care cavalerul a băut pentru a prinde puteri nouă . Subiectul adesesa întâlnit în Grecia și în celelalte țări balcanice, dar care nu există în iconografia apuseană, ilustrează o legendă greacă din veacul al Xl-lea, minunea atribuită « post mortem » sfântului, care isbăvește pe copilul Gheorghe luat prins de Agareni și dat căpe- teniei lor ce poartă numele de Amira în erminiile românești ². M. Didron descrie o gravură asemănă- toare adusă de dânsul dela Sfântul Munte³, iar J- Aufhauser reproduce alta cu același subiect în studiul său despre Sfântul Gheorghe ⁴. Gravuri ru- sești, una din ele purtând data 1659, reprezentând sfinți, pornite dela mănăstirea atomtă Lavra, au făcut ocolul prin Ucraina, Polonia, Galiția, pentru ca să ajungă în părțile noastre și să se păstreze la Biblioteca Academiei Române. Pe unele din ele, sfinții cavaleri poartă un fel de chiveră cu pene în formă de mitră episcopală, așa cum o vedem adesea pe icoanele ardelene. La aceeași bibliotecă, se pă- strează gravuri în lemn, înfățișând sfinți așezați în romburi, așa zisa «masa raiului» a lui Onisie Pop°, întocmai cum îi vedem pe o icoană pe sticlă, aflată la muzeul Fundațiilor Regale Saint-Georges, pro- venind dela Perșani. Sfântul Haralambie gravat de Teodosie dela mănăstirea Neamț în 1852, reprodus de d-l Mușlea ', trebue să fi servit drept șablon aceluiași sfânt din colecția Saint Georges. Foi în genul acelora de care vorbim, au fost găsite de d-rul Ciuhandu, lipite in jurul pristolului unei biserici din dioceza Arad și donate Academiei Române; ase- ¹ Mușlea, Pictura pe sticlă la Românii din Scheii Brașovului. Extras din Țara Bârsei, I, 1929, Brașov p. 11, fig. 2. ² M. Golescu, Sf Qheorghe isbăvește copilul dela Amira. București, 1935 și M Golescu, Saint Qeorgcs delivre l’adoles- cent eminent en captivite par les infideles, în Bulet. Com. Mon, Ist an. XXX, fasc. 93, 1937, p. 128, ³ Manuel d’iconographie cJire'tienne, Paris, 1845, p. 375. ¹ Das Diachemvunder des HI. Qeorg in der byz. Kunst, Byzantinisches Archiv. Leiprig, 1911, pp. 165—166 La Muteul Saint Georges se află o icoană pe sticlă cu același subiect. ⁵ Xilogravurile. Fig. 16 Biblioteca Academiei Române. Mapa Iconografice C. IV. » Ibid. Fig. 28. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 1. — ICOANA PE STICLĂ A ZUGRAVULUI IONIȚ OT BRAȘOV Colecția Nadejda Gr. Romalo http://patrimoniu.gov.ro ICOANA PE STICLĂ A ZUGRAVULUI IONI7Ă OT BRAȘOV 9 menea foi au fost văzute de noi în jurul unei biserici desafectate din Arbănași în Bulgaria. D-l prof. I. D. Ștefănescu ne atrage atenția și asupra medalioanelor de sticlă, pictate cu subiecte religioase, care se păstrează în tezaurul mănăstirii Sucevița din Bucovina, datând dela începutul vea- cului al XVII-lea și poate mai devreme. Execuția lor e mult superioară picturii pe sticlă a icoanelor transilvănene și poate avea un loc în cercetarea filiațiunii acestora din urmă ’. Cu privire la unele detalii «noi sau inspirate direct după natură, cum ar fi de pildă femeia tor- când, plugul tras de boi, ciobanii cântând din fluier în timp ce pasc oile, pe care le observăm pe aceste icoane, ele sunt amănunte care fac de mult parte din anumite compoziții religioase. Așa, femeia care toarce, este Eva după isgonirea din rai, alături de Adam care sapă pentru a-și câștiga pâinea la su- doarea frunții; plugul cu boi condus de țăran, își are loc de întotdeauna în reprezentarea sfântului Ilie și se mai întâlnește pe foarte vechi manuscrise bizantine, în care figurează lucrările de primăvară. Pe unele icoane înfățișând pe sfântul Ilie, ni se arată profetul în peștera figurată cu un contur mul- ticolor poligonal, hrănit de unul sau de mai mulți corbi ce-i aduc pâinea în cioc și apoi ridicându-se în slavă cu carul său înflăcărat tras de cai înaripați; aci sunt reprezentate două momente ale aceleiași legende, dar pe alte icoane vedem alăturate câte două teme deosebite, de pildă: Cina cea de taină și Judecata de apoi, Răstignirea și învierea, lisus Hristos în slavă și o Deisis, Maica Domnului îndurerată alături de lisus și vița de vie, cum se văd pe icoanele d-lui Alex. Neagu, provenind din Șeica-Mare și împre- jurimi, având unele din ele un colorit cu desoebire de plăcut. Ciobanii, sunt păstorii cărora li s’a vestit Nașterea Domnului și au zis «să mergem», plecând îndată în căutarea lui lisus (Luca 2, 15). Am crezut că amănunt cu adevărat nou ar fi copilul din copaia daurită dela picioarele femeii care toarce, cum se vede pe o icoană din posesia d-lui dr. J. Dona, dar îl întâlnim în zugrăveli de biserică la Budești, Vâlcea de pildă. D-l T. Podea relevând faptul că sfinții nu sunt zugrăviți după tradiție în icoanele pe sticlă, dă drept exemplu o așa zisă Sf. Veronică. E și de astădată transpunerea unei xilografii, dar profane, o înfățișare a unui anotimp, cum o arată inscripția: «Toamna Veronică i» care se deslușește clar în reproducerea alăturată descrierii. Fantezia își dă liber curs mai ales în partea decorativă: încadrarea subiectului, împlini- ' loanidu I. C. și Rădulescu G. G., Icoane pe sticlă, în Revista Istorică Română, voi. XIV, fasc. II, 1944, p. 264—265. rea spațiilor goale. iMedalioane cu evangheliști în colțurile unor volute baroce, draperii roșii atârnând din slavă, motive ovale aurii alternând cu stele, pomi tratați ca flăcări verzi pe dealuri brăzdate, conifere cu fructele lor în aur pe fond roșu, cuprinse de un al doilea cadru alb cu ramuri verzi și flori bogate cărămizii, o varietate infinită de combinații, în care simți plăcerea celui ce le execută și care, după ce a fost oarecum strunit de neșovăelnica învățătură religioasă, își ia avântul. Vorbind de amănunte și de subiecte, să ne oprim o clipă la studiul d-lui I. Barnea: «O temă de ico- nografie «occidentală* in pictura bisericilor mol- dovenești » (Buc. 1945), în care ni se spune că o înfățișare simbolică antropomorfă a Sfintei Treimi, care a luat ființă în veacul al XH-lea în Franța și s’a răspândit în Occident, de unde, prin Italia și Balcani a trecut în Rusia, este figura de om (înger) cu trei fețe; pe lângă icoana pe sticlă din secolul al XlX-lea, opera iconarului Ion Pop dela Făgăraș, din colecția d-lui loanidu ’, pe care d-sa o citează, fie-ne îngăduit să mai semnalăm și pe cea publi- cată de d-l I. Pavelescu la figura numărul 5 din articolul apărut de curând în « Revista Fundațiilor Regale» din Martie 1945, exemplar care diferă în- trucâtva de primul, și care se află la Muzeul Etno- grafic din Cluj, provenind din biserica Sibiului. Reprezentarea era cunoscută în biserica din Arpaș, unde figurează pe dosul catapetesmei, datorită unui zugrav din dinastia pictorilor Grecu ², care se în- deletnicea și cu pictura pe sticlă; o mai găsim și în culegerea de modele de pictură, Erminia din Biblio- teca Academiei Române, care poartă cota 4602. Insistăm asupra autorilor erminiilor, ai picturii bi- sericești și ai icoanelor pe sticlă, arătând că dintru început ei trebue să fi aparținut unui mediu mona- stic, sau să fi fost familiarizați cu el. Că meșteșugul picturii pe sticlă l-ar fi avut numai Românii, cum o susține d-l I. M. Neda ³, pare a se infirma prin subiectul și inscripția icoanei publi- cate tot de d-sa ceva mai înainte: simbolizarea sub forma reală și sub forma mistică a cuminecăturii prin care lisus Hristos se sacrifică pe altar în liturgia apuseană, « H[eiliges] Altar Sakrament ’■ Din aceeași inspirație catolică fac parte icoanele înfățișând pe ¹ loanidu și Rădulescu, loc. cit., fig. 7. ⁴ Valeriu Literat, Biserici din Țara Oltului și « de pe Ardeal », in Anuarul Coin. Mon. Ist., secția p. Transilvania. Cluj. 1938, p- 43, fig. 22. Cf. și Sever Mureșianu, Iconologia creștină occidentală și orientală. București, 1894, p. 169—172. ³ Centrul de canari din comuna Laz (Alba), in Revista Istorică Română, an. XIV, fasc. II, 1944, p- 224- ⁴ Ibid., an. X, 1940, p. 372—373. Cf. și nota noastră din aceeași revistă, XI—XII, 1941, p. 369. http://patrimoniu.gov.ro 10 MARIA GOLESCU lisus și Sfântul loan, copii, cu câte un miel în brațe într’o ghirlandă de flori. Apoi, asemenea icoane se cunosc și în Galiția. Icoana pe care o aducem azi la cunoștința ceti- torilor, aparține d-nei Nadejda Gr. Romalo și pro' vine din comerțul de antichități dela Brașov; ea ne învață următoarele lucruri, împiedecându-ne să stă- ruim în unele erori: I. Că iconari au existat chiar la Brașov; că ei nu veneau numai dela Gherla și dela Nicula, sau, dacă Niculenii s’au stabilit la Brașov, aceasta s’a petrecut la o dată mult anterioară aceleia de care vorbește Barițiu la 1847. II. Că icoanele din Brașov pot fi și semnate și datate. III. Că sunt și mai vechi decât se credea până acum (100—130 de ani). IV. Că loniță ot Brașov dela 1780 depășește ca talent și ca tehnică pe iconarii din Scheii Brașovului, ale căror nume ni s’au păstrat: Ghimbășan Iconaru, Rudolf Zainichi, poreclit «Dolfi » și Trâmbițaș. Ca și în alte domenii, și în acesta de care ne ocupăm astăzi, omul mai bine înzestrat reușește un lucru pe care alții vor căuta să-l imite cu mai multă sau mai puțină îndemânare și în acest chip isvoadele se împrăștie. Un grup de zugravi alcătuesc un atelier în care sunt ajutați de ai lor, soție, copii, ucenici, lucrând sub directa supraveghere a meșterului; după dispariția celui ce l-a înjghebat, ca să nu se piardă câștigul, cei lipsiți de orice talent, duc mai departe industria și iată degenerarea tipului asigu- rată. Atâta timp cât se lucrează inimos, cu plăcere, operele ieșite din aceste ateliere păstrează anumite calități; atunci când ghicești oboseala și plictiseala unui lucru de mântuială, făcut pentru singurul in- teres al venitului, nu mai ai ce admira. Zugravul loniță ot Brașov va fi fost, în jurul anului 1780, un întemeietor de atelier în felul celor despre care am vorbit, unde trebue să fi învățat meșteșugul de bună tradiție iconari mai târzii de talentul unui Săvu Moga. Din reproducerile ce ne stau la îndemână, nu isbutim să recunoaștem factura lui, care este ușor de diferențiat, pe nicio altă icoană — așteptăm descoperiri ulterioare care să ne înfă- țișeze mai bine personalitatea sa. MARIA GOLESCU R E S U M E L’’CONE SUR VERRE DE IONIȚA OT BRAȘOV Une icone peinte sur verre portant la date 1785 et la signature de « loniță ot Brașov >, nous permet de constater que des Roumains travaillaient de pareilles images â Brașov meme, fait qu’on avait mis en doute. La tonalite de cette icone, la plus ancienne qui nous soit connue, correspond au coloris caracteristique de l’art populaire roumain en general. On signale en outre d’autres images peintes sur verre qui permettent d’etablir avec certitude le rapport de ces monuments avec les gravures reli- gieuses sur bois, que d’autres auteurs avaient sup- pose exister. Alte lucrări consultate: Lena Constante, Iconarul Savu Moga, in Boabe de Qrâu, an. III, 1932, p. 586—589. C. Brăiloiu, Icoane pe sticlă ale zugravului făgărășean Savu Moga, Catalog. Ministerul Propagandei Naționale, 25 Oct.—3 Noern. 1943. I. M. Neda, In legătură tot cu pictura pe sticlă, in Rev. Ist. Rom., 1941, XI—XII, p. 372—375. G. Oprescu, Peasant art in Rumania. N. Cartojan, Mântuitorul și Vița de vie, în Artă și Tehnică Qrafică caetul 1, 1937, p. 3. Artă și Tehnică Qrafică, caetul 2, reproducere în colori. E. Vîrtosu, Trei gravuri în lemn cu temă religioasă, în Artă și Tehnică Qrafică, caetul 3, 1938, p. 49. T. Podea, Transilvania, București 1936, p. 152 154. http://patrimoniu.gov.ro PORȚILE SUCEVEI Multe din monumentele noastre mai vechi sunt încă acoperite cu straturi mai recente de tencueli, care ne învălue înfățișarea lor originală. Este de ajuns să le înlăturăm ca să apară zugrăveli în frescă, cărămizi sau ornamente de lut smălțuit și alte po- doabe ascunse, uneori, chiar nebănuite particu- larități structurale sau constructive. In felul acesta a fost scos la lumină și secretul porților celor mai vechi din Suceava. Clopotnița Mănăstirii Sfântul Gheorghe din Su- ceava este cunoscută cetitorilor acestui buletin încă din 1910, când Părintele Dimitrie Dan a publicat fotografii ce ne reprezintă în trei înfățișări deosebite Și succesive monumentul, înainte și după radicala restaurare terminată în acel an *. înainte de 1894, clopotnița, zidită din piatră de Petru Șchiopul în anul 1589 — așa ne spune in- scripția zugrăvită în biserică ² — nu era tencuită pe din afară decât în partea de sus, pe o fâșie îngustă, sub strașină, unde zidăria fusese supraînălțată ³. Pe latura Sud, care se vede în fotografie, se pot observa, cu oarecare greutate, în afară de fereastra din mijloc încă alte două deschideri, astupate cu zidărie de umplutură. După tencuiala care o înconjoară, semn vădit al unei prefaceri, deducem că deschiderea mai mică, din dreapta (poate o firidă) nu este originală ci o spărtură mai nouă. Mai târziu, în anii 1894—6, clopotnița a fost tencuită și spoită în întregime ⁴ și sub această sclipi- toare haină albă ne apare și în frumoasa fotografie publicată de G. Balș ⁵. Proporția este surprinzător de joasă iar deschiderile pentru sunetul clopotelor neobișnuit de mici, plinurile copleșind cu totul ¹ Buletinul C. M. L, III, p. 134—139. ² Ibid., p. 136. ³ Ibid., fig. dela p. 135. * Ibid., fig. dela p. 136. • G. Balș, Bisericile Moldovenești din veacurile al 'XVIIlea și al XVIII-lea. București, 1933, p. 337 și fig- 521. golurile. Se impune presupunerea că nu avem decât partea de jos a unui turn care, în cugetul ctitorului, ținând seama de impunătoarea lărgime de 11,80 m dela bază, ar fi. trebuit să depășească în înălțime atât clopotnița din apropiere, cu o bază de 9,80 m, ridicată de Alexandru Lăpușneanu pe la 1560—1561, lângă biserica Sfântul Dumitru \ cât și clopotnița ridicată de Petru Șchiopul la Galata, în anul 1584, cu o bază de 9,00 9,55 m ². La începutul veacului, cunoscutele lucrări de restaurare desăvârșite în 1910, au menținut îmbrăcă- mintea de tencuială a bătrânelor ziduri de piatră, încăfcând-o de profile nejustificate de vechi urme, în jurul arcadelor intrărilor și au adăugat clopotniței încă două etaje ³, ale căror proporții, acoperișuri și ornamente convenționale nu corespund cu arhi- tectura noastră tradițională dar cari, cu timpul, au reușit totuși să se înscrie în pitoreasca siluetă a orașului ⁴. Din fericire însă tencuelile noi nu țin niciodată pe o zidărie veche. După ce au fost zadarnic reparate de mai multe ori, s’a obținut, în sfârșit, nu fără stă- ruință, definitiva lor înlăturare și în anul 1939 s’a putut scoate din nou Ia iveală paramentul original al clopotniței. Zidăria e din piatră neregulată cu colțari de piatră de talie (fig. 1). Caracteristici sunt colțarii etajului, unde, zidăria este teșită: între fru- moasele blocuri de piatră de talie aflăm câte trei rânduri de cărămidă, (fig. 2) alternanță care apare în Moldova în timpul lui Petru Șchiopul la zidăria și contraforții bisericii Mănăstirii Galata ⁵ și care se ¹ G. Balș, Buletinul C. M. I.. XXI, p. 139—141 ³ G. Balș, op. cit., p. 310 și fig. 512. ³ Buletinul C. M. I., III, fig. dela p. 138. Releveul complet al clopotniței, după restaurarea din 1910 la G. Balș, op. cit., fig. 614. ¹ G. M. Cantacuzino. Profil. în Simetria III p. 104-127 fig. IX și X. ⁵ Gh. Balș, op. cit., p. 15. http://patrimoniu.gov.ro 12 regăsește, mai târziu (1597?) la contraforții bisericii apropiatei Mănăstiri din Burdujeni x. Pe latura sud (fig. 3) s’au găsit urmele ușei, acum zidită, prin care, la început, se pătrundea direct, ca în toate clopotnițele mai vechi, în etajul superior, cu ajutorul unei scări portative de lemn, ușor de îndepărtat în caz de pericol, dovedindu-se astfel că veche se prezintă neregulat și fără arcadă construită; dar în spatele zidăriei de umplutură se păstrează fără îndoială întipărit locul cadrului dispărut. Surprinzătoare sunt însă urmele ce s’au descoperit la arcada intrării. Construită din frumoase blocuri de piatră de talie această arcadă prezintă pe toată desfășurarea ei o tăetură îngustă numai de 20 cm Fig. 1. — Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava. Fațada principală în timpul tăetura de-a-curmezișul zidului Vest, prin care se urcă scara actuală, nu este originală. Trebue însă să precizăm aci, că în această privință, face excepție clopotnița lui Petru Șchiopul dela Galata, unde, scara, prevăzută în grosimea zidăriei, pleacă chiar de sub bolta intrării. Înainte de a se face zidul de umplutură, s’a îndepărtat cadrul de piatră cioplită al ușei, care trebue să fi semănat cu cel de curând găsit sub tencueli la monumentalul turn dela biserica Sfântul Dumitru, ridicat numai cu vreo treizeci de ani mai înainte. De aceea în jurul deschiderii zidăria dar foarte adâncă. In partea de sus (fig. 4) șanțul se ridică până la 58 cm dela cheie iar în lături pătrunde în zidăria masivă a turnului, spre Est (fig 5), până la 1,66 m și spre Vest (fig. 6), până la 1,62 m. Aceste dimensiuni coincid cu o aproximație numai de doi, trei centimetri cu cota de 1,65 m, re- prezentând jumătate din lărgimea de 3,30 m a arcadei. Fără îndoială că această potrivire nu poate fi întâm- plătoare : șanțurile au, în mod evident, în ambele părți o adâncime egală cu jumătatea lărgimei totală a deschiderei. In partea superioară, pe toată întin- derea șanțului, adică pe o lungime de peste 6,50 m se află, prinse în zidărie, două grinzi de lemn, paralele http://patrimoniu.gov.ro și cari lasă între ele un spațiu liber îngust de 11 cfti (fig. 7). In spatele acestui șanț, la o înălțime de 1,15 m dela nivelul actual al solului se găsește un dispozitiv destul de răspândit și în arhitectura noastră veche, mai ales la ușile bisericilor, permițând baricadarea pe dinăuntru a acestora cu ajutorul unei puternice în grosimea zidurilor în locașuri anume prevăzute și care puteau fi, pentru mai multă siguranță, bari- cadate și cu o grindă, lunecând de asemenea în grosimea zidului. Demn de semnalat este cadrul dreptunghiular, cu un profil teșit, din jurul arcadei. El amintește în- tocmai locașul pe care, la alte porți, vine să se aplice, Fig, 2—Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava dinspre Sud-Vest, în timpul lucrărilor din 1939. Se văd, la etaj, câte trei rânduri de cărămidă între colțarii de piatră de talie. bârne de lemn care luneca, în toată lungimea ei, în grosimea^ zidăriei. Aci locașul are o secțiune de 23 X 24 cm și pătrunde în zidărie, spre Est, pe o lungime de 4,04 m în timp ce, spre Vest, locul de odihnă a bârnei, când poarta este baricadată, are o adâncime de 49 cm. Din descripția de mai sus și din planul și fotogra- fiile ce publicăm rezultă că ne găsim în mod neîn- doelnic în fața urmelor unor porți care se deschideau neobișnuit, lunecând lateral și intrând în întregime când e ridicat, în caz de pericol, podul basculant de peste șanțul de apărare. Nu știm dacă acest element constructiv n’a fost imitat aci numai ca simplu ornament fără funcțiune: odată cu înlăturarea ten- cuelilor, fondurile limitate nu au permis desăvâr- șirea tuturor cercetărilor. Nu s’au putut face săpă- turi sub caldarîmul intrării, în jurul fundațiilor, și nu s’au putut îndepărta actualele apărători de roți pentru a se culege și alte date relative la această lucrare defensivă și pentru a se vedea dacă se găsesc http://patrimoniu.gov.ro 14 HORIA TEODORU și urmele unui astfel de pod x. Nu avem nicio pre- cizare asupra felului cum erau construite aceste porți culisante și mai ales asupra modului lor de lunecare și de manevrare, care nu trebue să fi fost foarte lesnicios. Putem numai presupune că erau ferecate și că în unul din canatele lor, potrivit unui model atât de răspândit la vechile noastre porți E greu să ne explicăm cum se puteau repara și înlocui aceste uși în caz de deteriorare, într’un spațiu atât de îngust, redus și mai mult de forma semicirculară a arcului. Pe de altă parte, greutatea lor proprie, care în acest sistem nu poate fi anulată prin contragreutăți ca în sistemul atât de răspândit al culisării verticale ’, utilizat mai ales la grătarele porților întărite *, trebue Fig. 3. — Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava. Fațada spre curte în timpul lucrărilor din 1939. Se vede zidăria de umplutură din ușa etajului și forma originală a ferestrei, micșorată in timpul restaurării terminată in 1910. Clișeul autorului ' mănăstirești, cu deschidere obișnuită, se afla o portiță de dimensiuni reduse pentru lesnicioasa tre- cere a pietonilor. Astfel că grinda orizontală descrisă mai sus ar fi avut și rolul de a baricada această portiță. \Și poarta turnului clopotniță dela mănăstirea Cașin (1655), descrisă de Miron Costin, ca o puternică cetate, prezintă un cadru dreptunghiular in jurul arcadei intrării (G. Balș, op. cit., fig. 564, greșit trecută ca vedere interioară și fig. 664—666). Un turn care era prevăzut cu o gură specială pentru tragere verticală asupra asediatorilor din fața porților și cu un grătar siguranță, nu ar fi de mirare să fi avut și un pod basculant. să fi făcut manevrarea lor foarte anevoioasă, chiar dacă lunecau — cum e probabil — pe rotițe. Acestea sunt motivele care explică de ce acest sistem, pe care nu-1 găsim descris în lucrările mai cunoscute ³ ¹ Viollet-le-Duc, Dictionnaire raisone de l’architecture fran- faise. ¹ La Cașin și la Hlincea. G. Balș, op. cit., pp. 305, 617, fig. 669—666, 670—671. ³ Viollet-le-Duc, op. cit. și Camille Enlart, Manuel d’Ar- cheologie francaise. Deuxieme pârtie. Tome II, Architecture militaire et navale. Paris, 1932. http://patrimoniu.gov.ro Fig. 4. — Clopotnița mănă- stirii Sfântul Gheorghe din Suceava. Cheia arcadei dela intrare, după înlăturarea tencuelilpr în 1939. Se vede șanțul ușilor culisante. Clișeul autorului Fig. 5. — Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheor- ghe din Suceava. Piciorul Est al arcadei dela intrare, după înlăturarea tencuelilor în 1939. Se vede șanțul porților culisante și locașul bârnei de baricadare. Jos apărătoarea de roți, pusă în 1910. Clișeul autorului. ^ttP-//patᵣiᵣₙonjUgₒᵥᵣₒ le HORIA TEODORU a avut o răspândire restrânsă. ‘Nu-1 mai cunoaștem decât la încă două alte porți: chiar la Suceava, la cetatea în ruină și la clopotnița zidită pentru Mănă- stirea Voroneț. Ambele au fost relevate și publicate de Romstorfer, însă cu o interpretare diferită și pe care nu o putem împă-rtăși. La cetatea Sucevei dispozitivul se găsește chiar la poarta turnului principal, pe sub care se intră în Mănăstirii, unde deschiderea e cu 56 cm mai largă, ușile, deschise, depășeau în afară cu o cantitate egală cu acea cu care, închise, rămâneau prinse în zid. Loca- șul grindei de baricadate are o secțiune de 13 X 18 cm cu un locaș de odihnă adânc numai de 18 cm. Neținând seama de neîntâmplătoarea potrivire dintre adâncimea șanțului și lărgimea deschiderii și necunoscând cum era construită partea superioară, Fig. 6. — Clopotnița mănăstirii^Sfântul Gheorghe din Suceava. Piciorul Vest al arcadei dela intrare, după înlăturarea tencuelilor în 1939. Se vede o șanțul porților culisante și locașul de odihnă al bârnei de baricadate. Jos apărătoarea de roți pusă în 1910. Clișeul autorului. curtea interioară. Nu s’au mai găsit decât picioarele și nașterea arcadei, lipsind toată partea de sus, în semicerc sau în ogivă (fig. 8). Aci șanțul este numai de 15 cm și are, spre Sud o adâncime de 1,53 m iar spre Nord, 1,57 adică cu circa 16—20 cm mai mult de 1,37 m, cât este jumătate din deschiderea porții de 2,74 m. Această diferință de 16—20 cm. reprezintă porțiunea de poartă care rămânea prinsă în zid, atunci când era închisă, în timp ce, la clopotnița care lipsea, arhitectul care a descoperit-o, a presupus că această poartă «putea fi bine zăvorită pe din- lăuntru cu bârne vârâte în găuri scobite în zid, sau cu un grătar, care se lăsa în jos >>L Dar nici pentru ¹ După traducerea publicată de D. Alex. Lapedatu, Cetatea Sucevei, de K. A. Romstorfer. București, 1915, p. 39, unde poarta are numărul 17 și se află reprezentată în planșa Il-a, în plan și în secția C-D. Cu aceeași explicație, are numărul 6 în Romstorfer, Das alte Fiirstenschloss in Suczawa, Cer- năuți, 1902, p. 10 și planșa II. http: //patrimoniu.gov.ro PORȚILE SUCEVEI grătar cu lunecare verticală și nici pentru o barica- dare cu bârne mobile șanțurile nu ar fi trebuit să aibă o adâ-ncime simetrică atât de mare x, iar pentru bârne culisante, vedem că locașurile ar fi trebuit să fie nesimetrice, ca pentru bârna de baricadare des- crisă mai sus. Aceeași explicație ni se dă și pentru poarta clo- potniței dela fosta Mănăstire Voroneț: « deschiderea șanțuri —, adâncimea lor este egală cu jumătate din lărgimea deschiderii. Prin urmare și la Voroneț aceste șanțuri atât de adânci nu pot fi decât tot urmele unor porți culisante (fig. 9). Aci insă lipsește bârna de baricadare, care, de altfel, nu ar găsi o zidărie destul de adâncă pentru a putea intra in întregime. Fig. 7. — Clopotnița mănăstirii Sfântul Gheorghe din Suceava Intrarea. Planul, elevația și secția din spre Est, pe toată înălțimea, putea să fie temeinic închisă prin lungi bârne vârâte în tăetura din ziduri », cu toate că, după planurile publicate ² — căci acuma măsurătoarea nu s’ar putea face decât înlăturând tocul actualelor porți care e vârât chiar în vechile ¹ Vezi la Cașin și la Hlincea în planurile citate mai sus, unde șanțurile sunt foarte puțin adânci. ² Romstorfer, Die griechisch-orientalische ehemalige Kloster, Kirche in Woronetz în Mitteilungen der k. k. Central Coni- mission. Viena, 1894, pp. 43—^48. Buletinul Cmnisiuttii W ai iw> tente lor Istorice Poarta cetăței e fără îndoială cea mai veche și a servit ca model celorlalte două. Făcând parte din corpul propriu zis al cetăței, a fost ridicată de unul din primii ei ctitori și în orice caz nu poate fi mai târzie decât puțin după mijlocul secolului al XV-lea, cunoscând grija deosebită cu care Ștefan cel Mare a desăvârșit întărirea ei x. Ar fi cazul să se facă amănunțite cercetări pentru a se vedea dacă, pe ¹ Alex. Lapedatu op. cit., p. XXVI. http://patrimoniu.gov.ro HORIA TEODORU fundații nu se găsesc urmele șinelor sau a roților de lunecare a porților și dacă, la început, înainte de a se fi făcut în fața acestor porți alte două rânduri de ziduri de întărire, nu se afla și un pod basculant în fața unicei intrări în castel. Aceleași cercetări trebuesc făcute și la poarta Mănăstirii. Nu știm dacă, în 1589, când a acoperit din nou biserica, Petru Șchiopul a ridicat-o din temelie sau dacă a terminat sau restaurat clopotnița tivarea viitoare a restaurării nu va scoate la iveală niciun element contrariu de datare — că partea de jos a clopotniței cu poarta ei culisantă, să fi fost plănuită odată cu biserica. De altfel amândouă, prin dimensiunile lor neobișnuit de mari, depășesc în aceeași măsură monumentele de până atunci și sunt o imagine destul de fidelă a ambițiosului lor ctitor, Bogdan cel Orb. Au putut să aibă o soartă comună: știm că biserica a rămas la moartea ctitorului ridicată începută de întemeietorii bisericii: Bogdan cel Orb și Ștefăniță. Paramentul caracteristic — câte trei rânduri de cărămizi între blocuri de piatră de talie nu se găsește în partea de jos, ci numai la etajul superior, ridicat cu siguranță de Petru Șchiopul. La altă ctitorie de a sa, la Galata, urcarea în clopotniță nu se face cu o scară mobilă de lemn, ca la Mănă- stire iar la altă clopotniță contimporană dacă re- facerea din 1660 a respectat dispozitivul vechi — la Hlincea, se renunțase la anevoioasa lunecare laterală, adoptându-se, pentru grătar, lunecarea verticală. S’ar putea deci presupune - mai ales dacă defini- numai până la ferestre și că numai după 16 am dela întemeiere a fost terminată de Ștefăniță; Petru Șchio- pul va fi terminat clopotnița sau o va fi refăcut, dacă și ea a avut de suferit stricăciuni, c biserica, pe care a trebuit să o acopere din nou. La Voroneț, datarea clopotniței, până când nu se vor putea face, cu ocazia unei restaurări, cercetări amănunțite, este destul de dificilă pentrucă a suferit mai multe prefaceri. Arcada intrării, de dimensiuni destul de vecine cu cea dela cetate, construită din blocuri de piatră de talie, este partea cea mai veche. Fără a considera prezența porților culisante, Gh. http://patrimoniu.gov.ro PORȚILE SUCEVEI 19 Balș, după unele semne lapidare, care nu par a fi niște simple zgârieturi dar care nu seamănă cu cele ce ni s’au păstrat din timpul lui Ștefan cel Mare, crede că această clopotniță poate fi din secolul al XVII-lea (mai curând din prima jumătate) E Dar ținând seama că la acea epocă aflăm grătare cu lune- care verticală, (la Cașin), n’ar fi exclus ca acest ² Gh. Balș, op. cit., p. 331 și fig. 641. R E SU M E LES PORTES DE SUCEAVA Une des portes, â moitie ruinee, du château de Suceava et la porte du clocher de Voronetz pre- sentent de profondes rainures, dans lesquelles il a ete suppose qu’on fixait les poutres en bois pour barri- cader le passage. En enlevant l’enduit qui couvrait les murs du clocher du couvent de St. Georges de Suceava, on a trouve les meme rainures et, dans la pârtie superieure deux poutres en bois, paralleles, encastrees dans le mur. Dans les trois cas la profondeur des rainures est egale â la moitie de la largeur de l’ouverture. Ces dispozitiv mai vechi să dateze chiar din timpul lui Ștefan cel Mare, care a întemeiat biserica, semnele lapidare datând dela una din prefacerile ulterioare. Cele trei porți culisante ar putea fi aproape con- timporane. Altfel ar fi greu de explicat cum un sistem al cărui lunecare laterală este atât de anevoioasă s’a putut menține timp de două secole fără a se fi răspândit mai mult. HORIA TEODORU portes avaient donc des vantaux coulissants qu rentraient dans le mur en glissant laterallement entre les poutres signalees plus haut. Ce systeme, ne permettant pas 1 emploi des contre poids du glissement vertical des herses, devait etre assez difficile â manceuvrer. Nous ne pensons pas qu’il ait pu jouir d’une longue fortune. Aussi ces trois portes ont du etre fondees â des dates plus rapprochees qu’on ne le pense, â l’epoque d’Etienne le Grand et de ses premiers successeurs. http://patrimoniu.gov.ro DOUA GEME ANTICE Cu ocazia campaniei arheologice din vara 1942, am dat în Mangalia de două obiecte mici de artă din piatră seminobilă. Aceste obiecte merită toată atențiunea noastră. După cât îmi pot da seama, este prima dată că se dau publicității două gemmae descoperite în pă- mântul bogat în resturi antice al Mangaliei (vechiul oraș Callatis). Astfel de obiecte mici gravate, dispar de obiceiu în Mangalia, îndată după dese- ferirea lor inciden- tală. Nu încape nicio îndoială că în cursul anilor din urmă au ieșit la iveală, prin săpături ocazionale, multe pietre gravate, dar ele au ajuns în mâinile unor colecționari și apoi, pe calea comerțului clandestin, în străinătate. Aceste două gemmae, despre care va fi vorba în rândurile de jos, le-am primit, pentru publicare, una dela d-l lancu lonașcu, din Mangalia, cealaltă dela d-l Ion Țânțu din comuna Peceneaga (jud. Constanța), amândoi membri corespondenți ai So- cietății numismatice din București, amândoi, amatori pasionați ai studiilor și obiectelor antice. Țin să le mulțumesc și cu această ocazie pentru bunăvoința și pentru promptitudinea cu care m’au servit întotdeauna la studiile și lucrările melc din Mangalia. Reproducerea de 5,2 ori mărime naturală, a acestor două pietre gravate (fig. 1 și 2), o datorez d-lui dr. Mircea Hcrovanu, București, str. Poenaru Bordea nr. 16, care singur a reușit să ne dea, cu un aparat Leyka și cu dispozitivul de mărire, copiile de jos. Regretăm că nu mai putem publica aci și desenele făcute după original de maestrul nostru pictor Arry Murnu, bulev. Mareșal Averescu nr. 40, București. Aceste desene, pentru care țin să mul- țumesc d-lui A. Murnu și cu. această ocazie, s’au pierdut odată cu întreaga bibliotecă a Seminarului de Istorie Antică din clădirea Universității din DIN SCYTHIA MINOR București, Str. Edgar Quinet, 7 de pe urma bom- bardamentului și incendiului din 15 Aprilie 1944. Piatra gravată, proprietatea d-lui lancu lonașcu din Mangalia, este o piatră seminobilă, cunoscută sub numele de agată, care, după cum mă informează profesorul de mineralogie dela Facultatea de Științe din București, d-l lonescu-Bujor, are gradul 7 de duritate. Această gemă de coloare roșu-deschis, și de 0,315 gr. greutate, are forma ovală, aproape ro- tundă. înălțimea acestei pietre este de 0,4 cm. Diametrul fețelor de sus și jos este de aproximativ 0,7 cm, sau dacă vroim să fim preciși: cele două dimensiuni ale feței ovale de sus sunt de 0,8 cm și 0,7 cm, cele ale feței de jos, de 0,7 cm și 0,6 cm Fața de jos este într’un loc aschiată, în formă de unghiu ascuțit, dela centru spre margine. Dară reprezentarea feței de sus nu a suferit nimic prin această așchiere. Gemă aceasta a fost descoperită, în 1940, de tâ- nărul Petrică Simionescu din Mangalia, într’unul din numeroșii tumuli din Mangalia și dela acest P. Simionescu a ajuns în proprietatea lui lancu lonașcu din Mangalia. Gemă de agată, roșu deschis, ne arată două ființe umane în picioare și în nuditate completă, cea din stânga puțin mai mare decât cea dela dreapta. Pe cap poartă aceste ființe o coafură în formă de beretă cu marginea îngroșată în jurul capului. Capul ne apare în profil pronunțat, fără ca să putem discrimina trăsăturile feței, amândouă, mai ales cea din stânga, se par a fi fără barbă. Corpul lor este de factură rudimentară, mai mult cel al figurii din stânga. Scheletul uman și muscu- latura sunt mai mult decât dure. Pieptul are formă plată, dreptunghiulară. Brațele și picioarele ni se prezintă ca membrele împăiate ale unei păpuși, mai ales la punctele de legătură între trunchiu și coapsă. http: //patrimoniu.gov.ro DOUĂ GEME ANTICE DIN SCYTH1A MINOR 21 In regiunea aceea nu se găsește niciun rest care ne-ar trăda sexul. Cunoștințele de anatomie a cor- pului uman nu se prea evidențiază. Genunchii nici că se remarcă. La figura din stânga se trădează încercarea, puțin reușită, a artistului-gravor, de a da piciorului drept rolul de « Standbein, iar celui stâng cel de « Spiel- bein ». Brațul stâng al figurei din stânga și cel drept al celei din dreapta, sunt indicate până aproape de înălțimea umerilor și ni se prezintă ca o singură linie, care s’ar părea că este traversată de alte două linii ridicate de jos, dela nivelul picioarelor până să se evidențieze forma unui scut, a unei tolbe cu arc și săgeți sau a unei spade cu teacă. Dară am putea să ne gândim aci și la o eșarpă- haină prinsă în jurul antebrațului și lăsată, în parte, în jos. In ce privește inciziile paralele, care se găsesc la mică distanță una de cealalta, la dreapta, respectiv la stânga fiecărei din aceste două figuri, ele ar putea să fie capetele de sus ale unui baston-sceptru pe care-1 poartă persoanele reprezentate aci. Gravorul trădează, prin felul cum a știut să pre- zinte grupul acestor două persoane, ca o unitate, puține cunoștințe în ale perspectivei. puțin peste mărimea celor două figuri, după tot aspectul, bărbătești. Aceste două linii am fi dispuși să le interpretăm ca lănci care se subțiază la capătul lor de sus și pe care le-ar ține fiecare din cei doi bărbați cu mâna sa ridicată. Este adevărat că lăncile nu sunt drepte. Lancea din stânga se pare la mijloc între- ruptă, iar cea din dreapta la mijloc încovoiată. Aceste scăderi le-am putea lesne pune în contul neîndemânatecului artist, dacă nu se va găsi altă interpretare mai plauzibilă. îmi dau bine seama că s’ar putea explica și altfel pozițiunea mâinilor și atunci ar cade ipoteza lăncilor. S’ar ivi însă alte dificultăți dacă am încerca de ex. să ne gândim la o pozițiune rituală a mâinilor sau la ceva similar. Cu celelalte două mâini, lăsate în jos, cele două personaje țin sau numai ating câte un obiect, a cărui formă este greu să o precizăm. Am aștepta Ca tehnică și compoziție, lucrarea aceasta este extraordinar de simplistă, iar artistul neîndemânatec și fără experiență. Dacă interpretările atributelor acestor două per- sonaje vor rămâne poate ipotetice, totuși postura acestor două ființe, cu înfățișare umană, ne face să ne gândim la doi bărbați care se găsesc înarmați, față în față, gata de luptă, gata de ajutor. In perechea aceasta de bărbați-luptători suntem înclinați să recunoaștem pe acei « domni » gemeni a căror cea mai veche idee sau reprezentare, de tot generală și fără o raportare precisă la alte idei sau reprezentări, o găsim în numele "ĂraxE^sau ’di’®», în Atena și ’Lliazo! ’. Acești anakes al căror nume este și sub raportul lingvistic identic cu ohaxrEj, sunt ¹ Jessen, Pauly-Wissowa, R. E., 1, 2033 s. v. araxe;; Ceit 1 li W. H Rosch?r, Ausfiihrliches Lcxikon d^r grie- chischen und lomischen Mythologie, T, 334, 2), s. v. http://patrimoniu.gov.ro 22 TEOFIL SAUC1UC-SĂVEANU zeități bărbătești, ocrotitoare la început și cu multă bunăvoință pentru lumea în necazuri și suferințe de tot felul. Fără a avea un nume special, ei au fost confundați, în cursul vremii, cu alte divinități, cum sunt Cabirii, Cureții, Soteres, 9eoi ^syâloi și Dioscuroi '. Din cauza ființei lor prea generale și prea puțin precise, acești anakes au putut să aibă o desvoltare de tot variată și au putut, în vremurile de apoi, să ajungă și în făgașul cultului Dioscurilor atât de răspândit în regiunile Mării Negre, unde Este regretabil că dela Dioscuri nu avem decât foarte rare reprezentări arhaice L Acestea sunt prea insuficiente pentru a lămuri mai de aproape fazele sincretismului religios al « Domnilor gemeni » și al Dioscurilor. Această gemă, care este un monument de cult de acest fel, rar, se referă, fără îndoială, la un rest de străveche credință din părțile țărmului apusean al lui Pontos Euxeinos și merită toată atențiunea celor mai chemați să-și spună părerea. Fig- 2. la Dunăre în La Tene s’a închegat, după V. Pârvan, Getica, p. 520, 522 și 640, cel puțin din secolul 111-a Chr. încoace, și plastic, conceptul zeului ca- valer (dublat apoi în acela al «zeilor gemeni » irano-thraco-eleni, Acvinii-Dioscuri). «Domnii-Anakes » ni se arată pe gemă noastră în nuditate completă, cum de altfel îi vedem și pe Dioscuri — este adevărat că reprezentări arcaice ale Dioscurilor sunt rare — în artă, pe monete și terra- cotte din Tarent². Pe vasele atice îi vedem pe Dioscuri, mai târziu, cu o haină de yÂafiv; sau //re»’, iar pe cap un petasos (nu un pilos). ¹ Vezi E. Bethe,Pauly-Wissowa,RE, V, 1087, s.v. Dioscuren ; M. Albert, s. v. Dioscuroi la Daremberg-Saglio, Dictionnaire II, 249 și urm. Cf. și Ferd. Chapouthier, Les Dioscures au service d'une deesse, 1936. ² Vezi Bethe, R. E., V, 1122. Nu ar fi fără interes de a ne gândi, în ce privește lucrul și execuția acestei geme, la compararea ei, cu reprezentări de pe sigile orientale vechi, egiptene și cretane-miceniene ² sau cu imitații barbare ³. * * * Cealaltă gemă, proprietatea d-lui Ion Țânțu din Peceneaga, este o agată, de coloare azuriu deschis, de formă ovală. Fața de sus are dimensiu- nile de 1,3 cm x 1,05 cm, cea de jos de 0,9 x 0,6 cm. înălțimea gemei este de 0,4 cm. Latura de 0,5 cm lățime, care face legătură între fața de sus și cea de jos, este înclinată. ¹ Vezi articolul lui A. Furtwăngler despre Dioscuri în arta veche la Roscher, Ausf. Lex., I, 1173 și urni. ² Cf. Dr. Otto Weber, Altorientalische Siegelbilder. Leipzig, 1920. T. I, Text. T. II Reproduceri. ³ Cf. D. Tudor, Imitații barbare după monete imperiale târzii, Rev. ist. ron. XV, III, p. 3 și 4, fig. B (din p. 2). http://patrimoniu.gov.ro DOUĂ GEME \M11CE DIN SCYTHIA M1NOA Gcma aceasta a fost cumpărată, după cum mă informează d-1 Ion Țânțu, dela un ceasornicar din Constanța, care ar fi primit-o dela un cunoscut din Mangalia. Pe gemă aceasta îl vedem pe Zeus cu barbă, cu coroana de frunze, probabil de laur sau de stejar, pe cap. Elșade pe un tron cu spetează, privind la dreapta. Cu mâna lui stângă ridicată până aproape de înălțimea umerilor, prinde, destul de sus, un sceptru care este de altfel neted și se subțiază în partea lui de jos. Zeus se reazimă pe sceptru în felul lui Zeus Aetophoros de pe tetradrahma lui Alexandru cel Mare din Macedonia. Vezi Kurt Lange, Gotter Griechenlands, Meisterwerke antiker Miinzkunst, 1941, Berlin, pl. 19 și p. 119, nr. 19. Reprezentarea chipului lui Zeus pe tron de pe gemă noastră, poate fi calificată de foarte reușită. Autorul acestui chip se dovedește stăpân pe me- seria sa de gravor, dacă ne gândim că agata nu este un material care se lasă ușor lucrat. Cu toată duri- tatea materialului, artistul a scos, cum nu se poate mai bine, la iveală figura lui Zeus. El a știut nu numai să o contureze cu mâna sigură, ci să insiste și asupra unor amănunte care-1 interesau. Artistul a nimerit bine felul de a reprezenta chipul lui Zeus pe tron și a putut să o facă după atâtea modele, care erau în circulație în Grecia și în păr- țile Mării Negre. Pozițiunea în care artistul încearcă să-l prindă pe Zeus, nu este una din cele mai ușor de executat. El i-a dat o mișcare de mai mult de 90° la dreapta, pentru a-1 apropia cu mâna lui dreaptă și cu patera de vulturul care se găsește lângă picioarele lui. Artistul cunoaște bine anatomia corpului uman. El îl face așa cum ni-1 arată natura. Aceasta ne-o dovedește mai ales partea superioară a corpului, a cărui musculatură este bine și corect evidențiată. Artistul a avut succes și cu efectul plastic moale al tehnicei sale de gravor. Zeus poartă o haină care-i acoperă partea dela șolduri în jos până la glesne. Cu stânga întinsă înainte, Zeus ține o pateră deasupra unui vultur care se găsește jos înaintea lui. Cu mâna stângă ridicată în sus în unghiu ascuțit, Zeus prinde destul de sus sceptrul, care la capătul său de sus se termină cu un decor, probabil vegetal (floare de trandafir, crin sau lotos), care, în stili- zarea lui, se aseamănă cu forma crucii '. ' Vezi A. Hug., s. v. sceptrum la Pauly-Wissoiva-Kroll- Witte, R.E., ser. 11a, alXI-Iea semivol. 1921, sp. 368 și urm., precum și Sorlin Dorigny s. r. sceptrum la Darembeig-Saglio, Dictionnaire des- antiquites grecques et romaines, IV, pp. 1115 și 1116, fig. 6170 și 6171. 23 Tronul pe care șade Zeus, este un scaun cu spe- tează, fără reaziin pentru brațe. Picioarele tronului profilate, nu sunt legate între ele prin traverse, cum le găsim de altfel ’. In ce privește reprezentarea vulturului, ni se pare, în detaliu, destul de îngrijită: artistul a reușit să evi- dențieze bine chiar mușchii lui și să desemneze penele aripilor tot atât de precis ca și cele de pe picioare. La corpul vulturului, în partea lui de jos, se re- marcă un defect prin așchiere. Dar în ce privește ansamblul reprezentării vulturului se constată o aberație: vulturul se aseamănă mai mult unui cocoș din cauza formei capului și a proporțiilor între cap și gât. Gâtul vulturului este prea lung, chiar dacă am vroi să ne-o explicăm lungimea lui dispro- porționată prin mișcarea pe care artistul îl lasă să facă, îndreptându-1 spre Zeus, care-i întinde mâna cu patera. Este o insuficiență a artistului care se explică prin dificultatea problemei de a reda miș- carea vulturului. Comparând capul acestui vultur cu cel al lui Zeus Aetophoros, la Kurt Lange, 1. c., vom înțe- lege mai bine defectele vulturului nostru. Artistul a vrut să ne arate și linia pământului, reușind să ne-o indice în mod cât se poate de sumar. De reprezentarea lui Zeus de pe piatra noastră gravată, mi se pare a se apropie mai mult o gemă romană, pe care o găsim reprodusă la Georg Lippold, Gemmen und Kameen des Altertums und der Neuzeit, lulius Hoffmann Verlag, Stuttgart. T. II, nr. 8. Acolo îl vedem pe Zeus șezând pe un tron similar, cu sceptru și cu patera, iar jos vulturul. Zeus se gă- sește și acolo, îndreptat în aceeași direcție ca la gemă noastră. Altă gemă, reprodusă la Lippold, 1. c., nr. 6 și semnalată ca romană, ni-1 prezintă pe Zeus, la fel, șezând pe tron cu patera într’o mână și cu cea- laltă rezemându-se pe sceptru. Numai că aci ni se prezintă partea superioară a lui Zeus mai mult drept înainte, iar nu într’o mișcare la stânga ca la gemă noastră In Romula a fost găsită o piatră gravată de co- loare roșie, care reprezintă pe Joe tronând cu sceptrul în stânga. In dreapta Zeus, lângă care se găsește la picioare o acvilă, nu ține o pateră, ci fulgerul. Vezi D. Tudor, Monumente inedite din Romula. Partea La (Extras din Buletinul Comisiunii Monu- mentelor Istorice »), 1938, p. 15, nr. 61, fig. 21 e, unde sunt arătate la nota 3 din subsol și scene similare. Pentru Joe pe intaglii vezi Die Sammlungen des k. k Mitnz- u. Antiken-Cabinetes, beschrieben v. ¹ A. Hug, la PatdyWjssowa KrolLMettelhaus RE; zweite Reihe, elfter Halbband, sp.613 și urm., sub voce dooros; Victor Chapot, s. v. thronns la Dareiiiberg-Saglio, l. c., V, 278 și urm. http://patrimoniu.gov.ro 24 TEOFIL SAUCIUCt VEANU Dr. Eduard Freih.von Sacken u.Dr. Friedrich Kenner, Wien, 1866, Wilh. Braumuller, p. 434, nr. 255—273. Obiceiul de a întrebuința pietre nobile și pietre seminobile, cum este agata, împodobite cu fel de fel de reprezentări, s’a întețit mai mult in epoca care urmează după moartea lui Alexandru cel Mare din Macedonia, decât în secolul al V-lea și IV-lea în. Hr. Dar mai răspândit era acest obiceiu în vremea dominațiunii romane. Vezi O. Rossbach, s. v. Gemmen la Pauly-Wisșowa, RE, VII, sp. 1052 și urm. și 1073 L ¹ Regretăm de a nu avea aci opera fundamentală a lui A. Furtwăngler, Antike Gemmen, I—III, Leipzig și Berlin, 1900. Gemă aceasta, cu care se îmbogățește literatura noastră a antichității clasice și care dovedește ten- dința și reușita artistului, de a reda trupul omenesc și în general natura, cât se poate de sensitiv, are imaginea lui Zcus pe tron, adânc tăiată-gravată în materialul vârtos al agatei, pentru ca această gemă să poată fi reprodusă mai bine în alt material moale și ca să-și poată îndeplini astfel scopul. Amândouă aceste geme gravate, descrise mai sus, aveau să fie întrebuințate ca sigile în formă de « Ringsteinsiegel ». Prof. TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU RESUME DEUX GEMMES ANTIQUES PROVENANT DE LA SCYTHIE MINEURE D^ux gemmes decouvertes â Mangalia, durant la campagne archeologique de 1942, l’une pro- priete de Mr. lancu lonașcu de Mangalia, l’autre de Mr. Ion Țânțu de Peceneaga, nous presen- tent deux su.'ets interessants tires de la religion paîenne. La gemme de Mr. lonașcu, d’agate rouge re- presente deux hommes armes de lances, dans les- quels nous reconnaissons les princes «jumeaux » denommes Anakes. Cette gemme est un objet religieux qui se rap- porte, sans aucun doute, â un reste de croyance tres ancienne sur les bords occidentaux du Pont Euxin. L’autre gemme d’agate couleur azur clair, repre- sente Zeus sur le trone avec un sceptre dans une main, dans l’autre une patere et â ses pieds un vautour. L’image de Zeus se rapproche de beaucoup de la forme du Zeus d’une gemme romaine qui est re- produite par G. Lippold (Gemmen und Kameen des Altertums und der Neuzeit), T. II, nr. 8. Cette meme gemme de vait servit de sceau en forme de « Ringsteinsiegel». http://patrimoniu.gov.ro CETATEA DAMBOVIȚA In județul Dâmbovița, cum mergi dela Voinești spre Gemenea, aproape de km. 30, la stânga și spre sud-est de satul Burlăncști, la o depărtare de 360 m. de șoseaua județeană Târgoviște-Câmpulung și 220 m. de râul Dâmbovița, pe proprietățile locuitorilor Alexandru Popescu și losif Niculescu din Voinești, se află niște vechi ruine, cărora locuitorii din satele din apropiere le zic cetate, spre deosebire de alte ruine, ce se află pe o stâncă, în județul Mușcel, între Cetățeni și Stoenești, cărora le zic: Cetățuia lui Negru Vodă L Fig. 1. De lângă ruinele acestei cetăți, necunoscută de istorici, terenul începe să se înalțe din ce în ce mai mult, spre nord-est, către culmea Măgura, ce se coboară din culmea Leaota. Spre nord-vest, dincolo de râul Dâmbovița, se lasă spre sud-est ramificațiile culmei Tefeleicii. Spre nord, dincolo de Gemenea, la Capul Coastei², unde este linia de intersecție dintre regiunea deluroasă și aceea a munților ³, cele două culmi, par a se împreuna și formează un semicerc de înălțimi păduroase. Numai, spre sud- est se vede o lungă deschizătură, făcută de râul Dâmbovița, ce pare a se închide dincolo de satul Gheboeni. Pământul în această regiune este bogat nu numai în păduri și livezi cu pomi, ci și în aur, cărbuni și petrol. Pe teritoriul comunei Gemenea, în masivul păduros despre satul Oncești, se mai văd încă și astăzi gropile, de unde în vechime se scotea aur ⁴. După o tradiție culeasă din popor de învățătorul ¹ I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, povești și legende legate de localitățile de pe valea Dâmboviței. Manuscris, 1930, pp. 23 26 și 43—44. ² Sat care tace parte din comuna Gemenea. ³ Deciîiunea Nr. 105 din 2 Iulie 1933 a Comisiunii Silvice pentru stabilirea drepturilor indivize ale moșnenilor Qeme- neni din comuna Qemenea, județul Dâmbovița. Câmpulung- Mușcel, 1933, p. 1. ⁴ Ibidem. pensionar I. Dumitrescu R. Voinești, mort la înce- putul anului 1943, exploatarea minelor de aur, în acea localitate, se făcea încă din timpul Dacilor. După cucerirea și colonizarea Daciei de Traian, s’a încredințat exploatarea minelor de aur unui roman, Gemenide, care cu lucrători minieri s’a stabilit acolo, au făcut așezăminte de gospodărie potrivit cu ocu- pația lor și au înființat satul lui Gemenide, numit mai târziu Gemenea.¹. După o altă tradiție numele satului Gemenea se trage dela Legiunea XIII Ge- mina, « care era legiune de ocupațiune provincială în diviziuni speciale de exploatări aurifere și alte metale » ². « Ea stăpânea aceste ținuturi și trimetea pe lucrători la exploatarea minei de aur. Acestora le zicea Gemeni. Dela ei ar fi rămas numele satului Gemenea »³. Deși, după tradiție, exploatarea mi- nelor de aur dela Gemenea ar fi fost părăsită din cauza năvălirilor barbare ⁴, totuș izvoarele istorice dovedesc, că a continuat mai departe chiar și după întemeierea Țării Românești. In secolul al XVI-lea sunt chemați la Brașov câțiva minieri dela minele de aur din Gemenea. In socotelile acelui oraș, la anul 1541, se află scris: « S’a dat salar 16 aspri pentru patru zile lui Nicolae Chizar, care a chemat aici pe căutătorii de aur (cum se numesc) din Dâmbovița pentru nevoia cetății, înainte de venirea Turcilor și Românilor «Unui căutător de aur, trimis în Dâmbovița pentru căutătorii de aur, chemați aici, ' I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, pp. 10—11. ² Deriziunea Nr. 105 din 2 Iulie 1933 a Comisiunii Sil- vice, p. 1. ³ I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, p. 11 ⁴ Ibidem. ⁵ ♦ Nicolao Chyzar, qui auriquestores (ut nominant) ex Dombawycza ob necessitatis civitatis hue vocavit ante adventum Turcarum ac Valachorum, dedit salar 4 dierum asp. 16 ». (G. O. Teusch, Quellen zur Qeschichte der Stadt Kronstadt in Siebenbiirgen. Kronstadt, 1889, II, p. 646). http://patrimoniu.gov.ro 26 NDRU i-am dat cheltueli 18 aspri » L Mai târziu a încetat exploatarea minelor de aur, « căci lăcuitorii de frica stăpănitorilor nu descoper asemenea avuții, pentru ca nu din cauza acestora să piarză și puținele răihășițe de libertate, ce le-au mai rămas; iar stăpănitorii, Fig. 1—Harta regiunii Voinești-Gemenea. din privire politică, pentru ca să nu arate vecinilor, ostașii⁴. De de ani și concesiunea este încă în vigoare '. Dar, după puțină vreme, a lăsat lucrarea în părăsire, fiindcă nu renta -. Pentru apărarea minelor de aur dela Gemenea în contra năvălirilor barbare despre răsărit, credem, că s’a construit cetatea de lângă râul Dâmbovița, ale cărei ruine se mai văd și astăzi. Fig. 3—6. Ruinele cetății au forma unui patru- later, cu laturile externe de câte 33,20 m fiecare. Lărgimea internă, între muchiile zidurilor este de 25 m. Temelia zidurilor, ce se mai păstrează, este construită din pământ, bolovani de piatră de râu și orasan ³ și are o înălțime de 1,50—2 m și o grosime de 3—4 m. Poarta se află la sud și are o lărgime de 3 m. Fig. 2. In partea de nord-est a cetății, din- colo de șoseaua județeană Târgoviște- Câmpulung, sunt niște fortificații de pământ, care probabil făceau parte din întăriturile care înconjurau ceta- tea. Ele au fața către gura văii și cetate și după ele se puteau adăposti asemenea și la nord, la Capul Coastii, că în plaiurile acestea se află metale prețioase, nu se apuca să le exploateze »². Numai țiganii domnești se mai ocupau cu meseria de a căuta aur in nisipul râului Dâmbovița și deaceea se numeau aurari. Ei erau obligați a da fiecare la domnie, venitul Doamnei, câte 3—4 dramuri de aur, iar restul, dacă găseau mai mult, era proprietatea lor și-l puteau vinde la orișicine ³. Se pare, că nu le renta prea mult meseria de aurari. Deaceea se mai ocupau cu facerea ălbiilor, lingurilor și alte obiecte casnice din lemn de salcie și se numeau rudari. Țiganii aurari-rudari aveau sălașele în apropierea vechilor mine de aur, pe coasta numită de atunci «Râpa Rudarilor»¹ sau «Ruda»³. In ajunul războiului de reîntregire a neamului, din 1916, acea râpă a fost concesionată lui Costaforu ⁶ pe 50 ¹ * Uni auriquestori in Dombawycza pro huc vocandis auriquestoribus misso expensas^ dedimus asp. 18 » (Ibidem p. 650). Al. Lapedatu crede, că auriquestores înseamnă lucrători, pentru pavat drumuri, pentru săpat șanțuri de cetăți, pentru făcut poduri de piatră etc. (Al. Lapedatu, Două vechi cetăți românești, Poenarii și Dâmbovița, in * Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», București, 1910, III, pp. 186—187. De tapt auriquestores înseamnă numai căutători de aur. ² D. Fotino, Istoria generală a Daciei. Trad. G. Sion, Bucu- rești, 1859, III, p. 134. ³ Ibidem. ⁴ I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, p. 12. ⁵ Deriziunea Nr. ros din 2 Iulie 1933 a Comisiunii Silvice, p. 11. ⁶ Ibidem ; I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, p. 12. se mai văd urme de fortificații de pământ. ¹ Comunicate de inginerul hotarnic expert Mihail Constan- tinescu, care a făcut planul de hotărnicie al moșnenilor din Gemenea. ² I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, p. 12. ³ Orasan înseamnă un pietriș mai mare (comunicat de preotul Parnia-Corvin dela Mitropolia din Târgoviște, născut in Cân- deștii din Vale și de locuitorii din Voinești). << ciment de cărămidă pisată cu var (Șăineanu). Se zice corasan » (turc, khorasan). Nota red. ⁴ I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, p. 43. http://patrimoniu.gov.ro CETATEA DÂMBOVIȚA 27 La cetate s’au găsit oseminte omenești, arme și două clopote L Prezența celor două clopote dove- dește, că la cetate se afla și o biserică sau capelă. Arme vechi s’au mai găsit și când s’a făcut actuala șosea județeană și ele au fost luate de cânducătorii Fig 3. — Zidul dinspre răsărit. tehnici ai lucrărilor². La răsărit de satul Burlănești era un cimitir, în care se aflau îngropați ostașii morți în lupte ³. Drumul cel vechiu, după cum mi-a spus Constan- tin Bădoiu din Voinești, nu era pe unde este astăzi șoseaua județeană, ci trecea prin Voinești, pe la biserică și apoi înainta pe lângă râul Dâmbovița. Spusele sale sunt confirmate de documente istorice. Astfel într’o hotărnicie din 3 Septemvrie 1754, ce se află în posesia lui Gh. I. Baldeș din Gemenea, făcută de 24 hotărnici ⁴, se afla scris: « Insă la trăsura despre răsărit din hotarul Voineștilor dintr’un fag mare, ce este la marginea drumului Câmpulungului, unde s’au pus piatră, și merge mai sus alături cu Dâmbovița » In secolul al XlX-lea drumul Câmpulungului nu mai trecea pe lângă Dâmbovița, ci la jumătatea distanței dintre râul Dâmbovița și culmea dealului despre răsărit, cam pe unde se află astăzi șoseaua județeană, într’o hotărnicie din 3 Septemvrie 1825, făcută de Ni colae Andronescu și citată în hotărnicia din 3 Septemvrie 1851 de hotarnicul S. Zefchid, se arată, ¹ Comunicat de Grigore Dițescu din Voinești, că știe acestea dela învățătorul său Dumitru Rădulescu. ² I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, p. 49. ³ Comunicat de Ion Dereuș din satul Burlănești, județul Dâmbovița. ⁴ Constantin Catargiul biv vel sărdar ispravnicul Târgo- viștei, Onufrie egumenul mănăstirii Dealu, Dionisie proegu- nienul mănăstirii Nucet, drept 12 boieri hotărnici Badea și lordache postelnici Văcărești, Constantin polcovnic, Lupo- ianul, Andrei căpitan Stănescu, Anghelache logofătul, Șerban cupețul, Toma cupețul, Grigorașcu cupețul, Tănase căpitan, Ștefan logofăt, Pană iuzbaș și Pană logofăt. ⁵ O copie, adeverită de Direcțiunea Generală a Arhivelor Statului din București în 5 Mai 1926, a fost expusă la Corni- că s’a ales «capul dela apa Dâmbovi ții », apoi «mijlocul din piatra din drumul Câmpulungului a moșnenilor Qemeneni la vale pe drum» și în fine « capul despre răsărit pe slemnea dealului, cap in cap cu moșnenii Pietrari » Tradiția întemeierii cetății După tradiție, cetatea de lângă râul Dâmbovița din județul Dâmbovița a fost construită de Mihai II Voievod Viteazul după lupta dela Călugăreni din 13|23 August 1595, când s’a retras către munți. Atunci, construind cetatea, a lăsat în ea o parte din armata sa sub conducerea căpitanilor Voinea și Cândea, iar cu restul armatei s’a retras în sus spre Stoenești în județul Mușcel. Bulim Pașa, conducătorul unui detașament tur- cesc, urmărindu-1 pe drumul din dreapta râului Dâmbovița, pe la Mănești-Tătărani-Cândești Vale, a trecut fără să observe cetatea, fiind bine ascunsă de pădurea din jurul ei. Dar, când a ajuns dincolo de Capul Coastii, unde valea începe a se strâmta, s’a înfricoșat și, temându-se de vreo cursă, s’a întors înapoi spre Târgoviște, pe drumul din partea stângă a râului Dâmbovița. Ajungând însă la satul Burlă- nești este atacat din față de ostașii români din cetate, iar din spate de trupele române, ce se retrăseseră cu Mihai II Voievod Viteazul spre Stoenești. Neputând să reziste, Bulim Pașa s’a retras spre răsărit pe o Fig. 4. — Zidul dinspre apus. vale până aproape de satele Bărbuleț ² și Pucheni ³, unde s’a oprit să poposească sub un păr, numit și siunea silvică pentru stabilirea drepturilor indivize ale moș- nenilor gemeneni (Dos. 1927, voi. I, p. 1). ¹ Arhivele Statului Buc., Hotărnicii, Nr. 31. O copie lega- lizată se află in posesia avocatului Ilinca, originar din Gemenea. ² Comună în județul Dâmbovița. ³ Idem în județul Muscel, la nord-vest de Bărbuleț. http://patrimoniu.gov.ro ALEXANDRU VASILESC'J astăzi , deși părul nu mai există. Insă fiind urmărit de ostașii celor doi căpitani, Voinea și Gândea, a fost prins și omorît în acel loc. Valea, pe unde s’a retras, s’a numit de atuncea « valea lui Pașa Buliman » sau Bulimanul V Fig. 5. — Zidul dispre sud. După o altă versiune, Bulim a fost ceauș și atunci când a fost atacat, s’a ascuns pe valea menționată mai sus, cu gând, că poate ieși undeva din cursă. Insă « Românii bau prins și l-au dus plocon, ca pe un curcan plouat, la Mihai Viteazul, care a aflat dela el tot ceeace au făcut ceilalți Turci în țară. Armele găsite la facerea șcselii județeană Târgoviște-Câm- pulung s’a zis, că sunt după timpul lui Mihai Viteazul, poate chiar dela Turcii lui Bulim»². Pentru a răsplăti vitejia celor doi căpitani, Voinea și Gândea, Mihai II Voevod Viteazul le-a dăruit moșii in jurul cetății. Se spune, că ei ar fi întemeiat sau reîntemeiat satele Voinești și Gândești ³. Gândea ar fi rudă cu boierii Buzești⁴. Cele arătate de tradiție sunt confirmate în mare parte, după cum vom vedea, de cronici și docu- mente. Cetatea de lângă râul Dâmbovița in secolul ăl XIV-lea. Luptele cu Ungurii. De fapt cetatea de lângă râul Dâmbovița din județul Dâmbovița este cu mult mai veche, de cum arată tradiția. Ea apare pentru prima oară in cronicele și documentele ungurești din secolul al XlV-lea. In timpul domniei lui Vladislav I Voievod (1365— 1377) s’a născut un războiu între Români și Unguri, deoarece Ludovic I, regele Ungariei, ocupase Bul- ¹ Tradiția comunicată de jelevul Gii^orie C. Dumitrescu din comuna Voinești. ² I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, p. 49- ³ Tradiția comunicată de elevul Grigorie C. Dumitrescu. ⁴ I. Dumitrescu R. Voinești, Vechituri, p. 13. garia apuseană și luase captivi pe Țarul Srasimir și soția sa Ana, sora domnului Țării Românești L Cronicarul ungur arhidiaconul loan de Kiikiilew, capelanul regelui, care și-a terminat cronica intre anii 1387—1395 ², scrie: « Deasemenea însuș regele personal mergând prin Bulgaria către Țara Românească supusă sfintei coroane, din cealaltă parte, din Țara Săcuilor, a trimis pe Nicolae, voievodul Transilvaniei, cu armată puternică, cu nobili și Săcui din părțile transilvănene, cu Simion, fiul lui Mauriciu, și cu alții dintre ostașii săi mai buni, pentru a cerceta Țara Românească, contra lui Laic Voievodul zisei țări, care se revoltase in contra Majestății Regale. Acela stătea atunci la pândă cu o armată mare lângă Dunăre, in partea opusă a regatului Bulgariei, pentru a împiedeca trecerea armatei domnului rege. Totuș acel voievod Nicolae, trecând cu armata, mai sus menționată, râul Ialomița, unde erau cetățui și întă- rituri, făcute de Români, pe care le-a luat cu a alt, și începând războiul cu armata românească a însuș voievodului Laic, al cărei căpitan era cornițele Dra o- mir Românul, castelanul aceluia de Dâmbovița (castel- lanus ejus de Damboyka) și printr'o luptă foarte înverșunată a obținut victoria și, după ce mulți au fost omoriți, pe însuș căpitan La pus pe fugă. Insă după aceea, înaintând mai departe fără precauțiune printre întărituri și mărăcinișuri dese, când se în- fundase prin niște trecători foarte înguste, a fost atăcat de mulțimea Românilo , din păduri și din Fig. 6. — Zidul dinspre nord. munți, chiar in acel loc a fost ucis împreună cu sâr- guitorul bărbat Petru, vicevoe-voievodid său, cu Deseu Ana este fiica lui Niculae Alexandru Voievod. S’a căsă- torit cu Sracimir, țarul bulgar din Vidin, înainte de 1360, când publică un sinaxar » sau o culegere de vieți ale femeilor sfinte (C. C. Giurescu, Istorici Românilor, ed. II, București, 1935, I, p. 3V0). ² I. Lupaș, Lecturi din izvoarele istoriei române. București, 1928, p. 66 nota. http://patrimoniu.gov.ro CETATEA 'DÂMBOVIȚA ;is Vas și Petru Rufju , castelanul de Cetatea Balta, cu Săcun Petru și Ladislau, bărbații viteji și cu alți numeroși ostași și nobili mai insămnați. Și când Ungurii din acea armată au întors, spatele și au fost puși pe fugă, fiind înconjurați in locuri noroioase și mlăștinoase întărite, m Iți din ei au fost uciși de Români și câțiva au scăpat cu mare primejdie a vieții și pagubă a avutului. Și corpul neînsuflețit al acelui Nicolae voievod, fiind scos cu mare luptă din mâinile Românilor, Rau adus în Ungaria, pentru a fi immor- mântat în Stngoniu in mănăstirea Fericitei Fecioare ¹. Cronicarul ungur arhidiaconul loan de Kiikulew pune această luptă după alegerea și încoronarea lui Ludovic I, regele Ungariei, și ca rege al Poloniei², care au loc după 5 Noemvrie 1370, când a murit Casimir III ³. Insă I. Ch. Engel scrie, că lupta a fost în 1367 ⁴. Gh Șincai nu admite această dată, ci bazat pe o diplomă a lui Ludovic I, din 1 August 1370, crede, că în acel an a fost războiul ⁵. N. Bălcescu stabilește, că lupta a fost în 1342 la Cetatea lui Negru Vodă ⁶. Gr. G. Tocilescu este de părere, că prin toamna anului 1369 sau primăvara anului următor », << catastrofa întâmplată oștirei ardelene a trebuit să aibă loc nu departe de București, prin bungetul acela de păduri mari și seculare, cu locuri înguste, înlașluiCcSc șt neumblate din preajme-i Nu admite însă părerea Iui D. Berendei, că Cetatea Dâmbovița să fi fost pe locul, unde era Curtea Veche, ci socoate, « că trebue căutată pe malul drept al râului, deasupra și în jurul unuia din cele trei dealuri: Mihai Vodă, Mitropolia și Radul Vodă » G. I. lonescu-Gion admite părerile lui Gr. G. Tocilescu⁸. D. Onciul stabilește, că lupta a fost în 1369, primăvara, pe la Sf. Gheorghe ⁹. N. lorga admite timpul, primăvara ¹ loan de Thurocz, Chronica Hnngarorum ab origine gentis, inserta simul Chronica loannis Archidiaconus de Kiikulew, in I. G. Schwandtner, Scriptores rerum hungancarum veteres ac genuini Tyrnaviae, 1765, pp. 311—312. s Ibidem, p. 311. ³ I. Dlugosz, Historiae Polonicae, Lipsiae, 1711, col. 1162. ⁴ I. Ch. Engel, Qeschichte des ungarischen Reiches tind seine Lebenlănder, IV, Moldau und Walachei, Hal le, 1804, pp. 153—154. ⁵ Gh. Șincai, Chronica Românilor și a mai multor neamuri, ed. II, București, 1886, I, p. 536. ⁶ N. Bălcescu, Românii sub Mihai Vodă Viteazul, ed. Al. Lapedatu, București, 1908, p. 98. ⁷ Gr. G. Tocilescu, Cetatea București sau Cetatea Dâmbo- viții, în revista «Tinerimea Română București 1898, I, pp. 6—9..Mai in urmă crede, că lupta a fost în regiunea Târ- goviștei (Gr. G. Tocilescu, Manual de istoria Românilor, ed. II, București, 1900, p. 143). ⁸ G. I. lonescu-Gion, Istoria Bucureștilor, București, 1899, pp. 16—17. ⁹ D. Onciul, Originile principatelor române, București, 1899, pp. 193—194- 2^ anului 1369, dar crede, că lupta a fost la Cetatea Dâmbovița, care , mul din scaunele domnești adică la București ². Totuș într’o altă lucrare istorică, scrie, că lupta aceasta, care se dădu în primăvară, avu ca teatru smârcurile lalomiții în preajma Târgo- viștii, pe care încercau s’o cucerească Ungurii. Că nicio altă parte nu s’ar potrivi cu descrierea precisă și exactă»³. Dr I Mineu, deși admite indentifi- carea Cetății Dâmbovița cu Bucureștii, «făcută de Gr. G. Tocilescu», totuș scrie, că lupta n’a putut fi lângă București, ci aproape de Târgoviște, în ținutul mlăștinos dintre Ialomița și Dâmbovița în toamna anului 1368, între 14 Sept, și 7 Dec. ⁴. Al. Lapedatu admite această dată, dar pune lupta în județul Mușcel, la Cetatea Neamțului dela Podul Dâmboviții, între Rucăr și Brana. Crede, că au fost două cetăți Dâmbovița, una Cetatea Dâmbovița de sus lângă Rucăr și alta Cetatea Dâmbovița de jos dela București»⁶. Aceste păreri le admite D. Caselli⁷. V. Motogna scrie, că « expediția nenorocită a voievodului Nicolae a trebuit să fie înainte de 7 Iunie 1369 " Și adaogă : Din descrierea terenului de luptă putem deduce, că a fost Martie-Aprilie, în timpul ploilor de primăvară Părerea aceasta ,în parte a fost admisă de C. C. Giurescu⁹. Dacă însă se cercetează cu atenție cronica arhi- diaconului loan de Kukiillew, se vede destul de clar, că luptele lui Nicolae, voievodul Transilvaniei, cu Dragomir, pârcălabul Cetății Dâmbovița, n’au avut loc nici la București și nici între Rucăr și Bran, ci între râul Ialomița și munții dela nord-vestul acelui râu, adică pe valea. râului Dâmbovița, dea- lungul vechiului drum comercial Târgoviște-Câm- pulung. Armata ungurească, condusă de voievodul Nicolae, din Țara Săcuilor a trecut munții Carpați, ¹ N. lorga, Lupta pentru stăpânirea Vi dinului in 1365—1369 cucerirea Peninsulei Balcanice de Turci, în « Convorbiri Li- terare București, 1900, XXXIV, p. 986. ² N. lorga, Istoria Românilor, București, 1937, III, p 237 și Istoria Bucureștilor, București, 1939, p. 23. ³ N. lorga, Istoria armatei românești, ed. II, București, 1929, I, p. 81. ⁴ ‘Dr. I. Minea, Retațiunile politice dintre Țara-Robiânească și Ungaria in timpul Ludovic I, in « Convorbiri Literare >, București, 1910, XLIV, pp. 1132—1136. ⁵ A. Lapedatu, Două vechi cetăți românești, Poenari și Dâm- bovița, în «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice , III, 1910, p. 178. ⁶ Ibidem, pp. 178 180 ⁷ D. Camelii, Cum au fost Bucureștii odinioară, Becuri ști, 1935, pp. 6—8. ⁸ V. Motogna, La ră-zboai l lui Vlaicu-Vodă cu Unguiri, 1368—1369, în (Revista Istorică», București, 192 3, IX’ p. 19. ⁹ C. C Giur^cu, Istoria Românilor, I, p. 395. http://patrimoniu.gov.ro 30 ALEXANDRU VASILESCU pe la Buzău ¹ sau pe la Cheia și Teleajăn ² sau pe la Predeal ³, și a înaintat spre Târgoviște și Argeș, care erau pe atunci reședințe ale Domnului Țării-Româ- nești. Luptele s’au dat între râul Ialomița și munți, fapt care înlătură părerea acelora, cari cred, că au fost la București, deoarece în jurul Bucureștilor nu sunt munți. Luptele n’au putut să fie nici între Rucăr și Bran, deoarece acel teritoriu, în acel timp, depindea de Transilvania. Hotarul era la Rucăr (Ruffa Arbor), unde era vama. Acolo « se lua» « tri- butul » « regelui » și «deci locul era pe teritoriul acestuia >>⁴. Abia în 19 Noemvrie 1377 se constată, că teritoriul dintre Rucăr și Bran se află în posesiunea Țării-Românești și hotarul de astădată se afla la trecătoarea Bran, unde Ludovic I, regele Ungariei, construește «o nouă cetate pe stânca Terciului (novum castrum in lapide Tydrici aedificare), cu ajutorul Brașovenilor, cărora le promite, că, dacă Țara-Românească va ajunge cu voia lui Dumnezeu în stăpânirea sa, cum spera, ♦ de atunci tributul, obișnuit a se da pentru Majestatea noastră lângă Rucăr, încredințăm, că.se va cere lângă noua cetate » °. Dar speranța nu i s’a realizat. Cronicarul ungur arhi- diaconul loan de Kukiillew scrie și el, că, la câțiva ani după înfrângerea și ’omorîrea lui Nicolae, voie- vodul Transilvaniei, Ludovic I a zidit «o cetate foarte puternică, spre Brașov, numită Terciu (Bran), lângă hotarul Țării-Românești și o au ținut-o în stăpânirea sa, întărind cetatea cu oameni înarmați, cu pedestrași și cu arcași din Anglia » ⁶. Luptele deci n’au putut avea loc decât între râul Ialomița și munți sau mai precis între Târgoviște și Cetatea de lângă râul Dâmbovița din județul Dâmbovița. Dintre cetățile, care pe acea vreme flancau Târgo- viștea, una era la Cucuteni, iar alta între Lazuri și Comișani ’. Terenul se aseamănă cu cel descris de cronicarul ungur. într’o descriere din 1515, se arată că Târgoviștea, reședința domnească, era inacce- ¹ N. lorga, Qeschichts des rumănischen Volkes, Gotha, 1905, I, p. 272; Carpații în luptele dintre Romani și Unguri, în « Anal. Acad. Rom., Mem. Sect. Ist. >, seria II, București, 1915, XXXVIII, p. 85. ² N. lorga, Istoria Românilor, III, p. 237. ³ Gr. G. Tocilescu, Manual de istoria Românilor, p. 142. ⁴ N. lorga, Istoria comerțului românesc, Epoca veche, Bucu- rești, 1925 p. 48. ⁵ <* . . .et tune tributum, iuxta Ruftam Arborem pro nostra Maiestate dare consuetum, circa ipsum novum castrum exigi committemus »>. (E. Hurmuzaki-N. Densușianu, Documente privitoare la istoria Românilor, București, 1890, 1,2, p. 243. ⁶ « . . .et post aliquorum annorum curricula castrum in Brasso fortissimum, Terch vocatum, circa terminos transal- pinos, aedificavit, gente armata brigantiis et balestrariis An- glicis custodiam castri muniendo in potestate sua reservavit (loan de Kukulew, p. 313). ⁷ Despre aceste cetâțui mâ voiu ocupa in alt studiu. sibilă, fiind înconjurată nu cu zid, nici cu meterezuri, ci cu un șanț, val și parapet, pe care se aflau înfîpți pari de lemn, ascuțiți în partea de sus, și așezată intre mlaștinile, ce o înconjoară, cu păduri noroioase și bălți in așa fe⁷, că in timpul iernei aproape Întreaga regiune din împrejurimi este de neumblat •> *. Iar valea Dâmboviții, între Dragomirești și Gemenea, este o capcană tot așa de bună, ca și vestita vale a Codrului Cosmin din Moldova. Chiar și astăzi pă- mântul este mlăștinos, mai ales în timpul ploilor de primăvară și toamnă, iar tufișurile de mărăcini și pădurile ocupă încă suprafețe întinse. Dragomir Ro- mânul credem, că a fost nu numai pârcălabul Cetății de lângă râul Dâmbovița din județul Dâmbovița, dar și mare proprietar pe acea vale. Satul Dragomirești trebue să fi fost proprietatea sa. In ceeace privește data, când âu avut loc luptele, se poate și ea stabili. La începutul anului 1368 relațiunile dintre Țara Românească și Ungaria, încep iarăși a se înrăutăți. Vladislav I, domnul Țării Româ- nești, nu-și îndeplinește obligațiunile de a trimite trupe și provizii în Banatul Vidinului, stăpânit de Unguri, fiindcă Țarul Sracimir, care fusese detronat, era cumnatul său. Pe lângă aceasta lui nu-i convenea, ca Ungurii să stăpânească Bulgaria apuseană, deoarece puteau ocupa și Oltenia. In 26 Martie, Ludovic I, regele Ungariei, scrie lui Benedict Hemffy, banul Bulgariei, că a dat ordin să i să trimeată ajutor în Bulgaria ². Totdeodată îi face cunoscut: « acum am hotărit a trimite la Laic, voievodul Țării Românești, pe magistrul Nicolae, fiul lui Qrigore, ostașul nostru, in soliile noastre, pentru a-i face cunoscut, că din acelea, ce ați voit, ca noi să le anunțăm acelui voievod, trebue să fie spuse de el. Deaceea orice ați voi să se spună numitului voievod, puteți să le comtu nicați însuși magistridtd Nicolae ³- In aceeaș zi și în acelaș sens îi scrie și Ladislau, duce și palatin, adăogând: «Așa dar, ceeace ni se pare, că Ma- ¹ « Tragoviscus, metropolis Valachorum et sedes peculiaris principum, inaccessibilis non muro, non moenibus cincta, sed fossa, vallo et aggeribus tantum cum sudibus praeacutis exterius positis,sita inter paludes obductas, lutosis sylvis et lacunis aqua^um ita, quod hieme iota, pene circumf initima, regio immeabilis sit »> (Dr. A. Veress, Acta et epistclae reia- tionumTransylvaniae Hungariaeqtte cum Moldavia et Valachia voi. I, 1468—1540, în « Fontes rerum Transylvanicarum, Budapest, 1914» IV, p. 111). ² Szâzadok a magyar Tortenelmi Târsulat Kozlonye, Pesten, 1900, pp. 603—604- ³ «Nune autem duximus transmittendum ad Layk voy- vodam Transalpinum magistrum Nicolaum, filium Gregorii militem nostrum in legationibus nostris committentes sibi ut ea que nos eidem voyvode nunciare volueritis, se ipsum reBere debeat. Quore quicquid volueritis ipsi magistro Nicolao committere poteritis referenda voyvode prenominato > (Jbidem, p. 604). http://patrimoniu.gov.ro CETATEA DÂMBOVIȚA SI gistrul Nicolae trebue să trateze cu acela, faceți fără grije, dacă nu atinge onoarea voastră > b Vladislav 1, domnul Țării Românești, a asigurat pe solul ungur, că va face tot ce i s’a cerut. In 17 Iulie, Ludovic I, regele Ungariei, scrie din nou lui Benedict Hemffy, banul Bulgarilor, «că magistrul Nicolae, fiul lui Qrigorie comite de Heves, ne-a încredințat și asigurat, sub pierderea capului și a posesi finilor sale, că Laic, voivodul nostru, va îndeplini pe deplin dorința noastră și toate obligațiunile sale și va trimite provizii sufi- ciente în Vidin fără nicio îndoială»². Insă Domnul Țării Românești nu-și ține nici de astă dată promi- siunea, fiindcă lui nu-i convenea să stăpânească Ungurii Vidinul. Dintr’o scrisoare a doi Raguzeni din Vidin, din 25 Septemvrie, se vede că la acea dată izbucnise o revoltă acolo³. In luna următoare revolta se întinsese în tot Banatul Bulgariei. Cetatea Billograd- cic este asediată de răsculați, cari fac întărituri și șanțuri în jurul ei și împiedecă aprovizionarea garni- zoanei. Insă Petre Hemffy, care conducea Banatul Bulgariei în locul fratelui său Benedict, izbutește să trimeată în ajutorul acelei cetăți 60 de arcași și provizii⁴. In 17 Octomvrie, el scrise fratelui său Benedict, comandantul Vidinului și al Bulgariei: «Aproape toți locuitorii, adică țăranii, ăstui regat s’au întors la oamenii Țarului din Târnova și s’au unit cu aceia. Se spune, că mai sus numitul Țar din Târnova ar fi trimis în aste părți șapte boieri ai săi cu șapte banderii» Și adaogă: « Prea iubite frate, stăruie ca Vladislav, voivodul Țării Românești să trimeată, dacă nu mai multe, măcar trei sau patru banderii ale sale, de care să ne putem servi cu aju- torul lui Dumnezeu ». Insă, în acel timp, Ludovic I, regele Ungariei, aflând probabil, că răscoala din Banatul Vidinului n’a fost pusă la cale de Șisman, țarul bulgar din Târnova, ci de Vladislav I, Domnul Țării Românești, hotărăște să-l scoată din domnie. Deaceea, în timp ce el în fruntea unei armate înainta prin Banatul ¹ « Igitur quicquid vobis videretur cum eodem magistre Nicolao tractando secure faciatis, si quod vestrum honorem non cedat . (Ibidem). ² « Quod magister Nicolaus filius Gregorii comitis Heveswy- variensis nos affidavit atque assecuraveiit sub amissione capitis et possessionum suarum, ut Layk voyvoda nostrum votum et sua assignata pleno cum effectu adimpieret, vic- tualiaque sutficientia in Bodonium transmitteret, dubio procul moto» (Ibidem, p. 605). ³ Torteneimi Tar, 1898, pp. 365—366. ⁴ Szâzâdok, 1900, pp. 605—606. ⁵ * Frater carissime, sollicitemini in eo, ut Ladislaus voyvoda transalpinus, si non plura, tamen dimittat tria vel quatuor sua banderia, cum quibus nos, Domino auxiliante, servire passemus » (Ibidem). Timișoarei, spre Bulgaria, spre a potoli răscoala de acolo și să atace apoi din acea parte pe Vladislav I, o altă armată, sub- conducerea lui Nicolae, voievodul Transilvaniei, caută să treacă Carpații. In 14 Sep- temvrie 1368, judele Curții regale amână un proces « din cauza prezentei mobilizări a armatei a aceluiaș domn al nostru, plecată in contra lui Laic voievod » ⁴, iar la 22 Septemvrie amână alt proces, din cauza, că pârîtul era « in prezenta armată regească, ce se afla in contra lui Laic voievod » ². In 16 Septemvrie adunarea mănăstirii Fecioara Maria din Cluj încre- dințează, că Nicolae, fiul lui loan și nepotul lui Gyula, având nevoie de bani, ipotechează moșiile sale lui Nicolae, fiul lui losif Mackkas, « fiindcă el insuș trebuia să plece in prezenta expediție regală, deja începută către Țara Româneaseă in contra lui Laic, împreună cu slăvitul domn Nicolae, voievodul Transilvaniei și comite de Zonuc, comandantul acelei expediții regală, și magistrul loan zis Lepes, castelan de Deva » ³. La 13 Octomvrie această armată de sub conducerea voievodului Nicolae nu trecuse încă Car- pații, fiindcă vicevoievodul Petru, care ia parte și moare în luptă, se afla încă în Transilvania, după cum se constată dintr’o diplomă ⁴ și nici armata de sub conducerea regelui Ludovic I nu trecuse Dunărea, căci se afla la Curim în sud-vestul Banatului Timi- șoarei Abia după această dată voievodul Niculae trece «dinspre Țara Săcuilor » peste Carpați în Țara Românească, iar regele Ludovic I trece Dunărea. La 1 Noemvrie regele Ungariei Ludovic I se afla în Bulgaria aproape de cetatea Socol ⁶ și în 12 Noem- vrie « in coborîrea noastră cu oastea in regatul Bul- gariei lângă Dunăre în fața cetății Severi n » Pe ¹ « . . .propter motum presentis exercitus eiusdem domini • noștri contra Layk Woyvodam moți ». (Zichy-Csalăd Okmăny- tara, Budapesta, 1888, IV, p. 634; Temesmegye Okleveltâra, I, p. 106). ² « . . .in presentem regium exercitum contra Layk voy- vodam habitam ». (Temesmegye Okleveltâra, I, p. 106). ³ « - . .quod quia ipse in presentem regium exercitum, contra Lajkonem versus partes Transalpinas iam inchcatum una cum magnifice domino Nicolao Woyuoda Transsilvano et comite de Zonuk capitaneo scilicet eiusdem exercitus regalis ac magistre lohanne diete Lepes castellano de Dewa... profiscisci, oporteret ». (I. Minea, Relațiitnile politice dintre Tara-Romanească și Ungaria, în «Conv. Literare », XLIV, p. 1 134, nota 3). ⁴ Ibidem, p. 1135. * Pesty Frigyes, Eltiint tdrmegyek. Budapesta, 1880, pp. 380 . Și 425. ⁶ <« . . .in Bulgaria propre castrum Zokol-> (Szâzâdok, 1869 pp. 127—128). ⁷ * .. .in nostro descensu exercituali in regno Bulgarie penes Danubium ex opposito castri Zeurini existenti ». (A nagymihâlyi es sztărai grof Sztâray Csalăd okleveltâra, kiadja grof Sztâray Antal, szerkeszti Nagy Gyula, Budapesta, 1887, I, pₚ. 354—355). http: / /p atri m o niu.gov. r o 32 ALEXANDRU VAS1LESCU acolo voia el să treacă în Țara Românească. Deaceea, cu o zi mai înainte, în 11 Noemvrie, scrisese lui Benedict Hemffy, banul Vidinului, trimis înainte ca să înăbușe revoluția, « intru cât astă expediție a noastră in care activați acum cu armata noastră in țara Bulgariei, fiind terminată și liniștea restabilită pretutindeni, in cetatea noastră Vidin și in ținutul ei, vă ordonăm, ca voi in persoană să veniți la noi. Deasemenea să permiteți să se întoarcă la noi armata noastră și toți ostașii noștri, dacă nu vor fi necesari pentru apărarea acelei cetăți sau a distric- tului ei » L Putea să rețină acolo numai pe George, fiul răposatului Andrei voievod și pe Tomplin cu trupele lor ². Prima încercare a regelui Ludovic 1 de a trece Dunărea în Țara Românească n’a izbutit, deoarece Vladislav I «stătea atunci la pândă cu oaste mare pe lângă Dunăre, în partea despre Bulgaria, ca să împiedece trecerea armatei domnului rege », cum scrie cronicarul ungur loan de Kiikullew ³. După această încercare neizbutită îi mai sosește știrea despre dezastrul suferit în Țara Românească de armata ungurească condusă de Nicolae, voievodul Transilvaniei. Noroc însă că-i vine în ajutor Nicolae de Gara, banul de Machow. « In sfârșit, după ce s’a întâmplat o asemenea nenorocire a soartei protivnice și s’a schimbat din nou norocul», scrie cronicarul ungur, « cu ajutorul lui Nicolae de Qara, banul de Machoic, bărbat puternic și războinic și victorios in luptă, acea armată regală fiind trecută dincolo peste Dunăre in corăbii întărite cu meterezuri și cetățui, in contra atacurilor luptătorilor și arcașilor lui Laic voievodul Românilor, cari slobozeau săgețile ca niște ploi furtunoase, dușmanii, fiind puși pe fugă, s’au împrăștiat ca fumul și rămășițele oastei întregi au intrat in țara Severinului și o au ocupat. Și atunci regele a zidit mai întâi acolo cetatea Severinului » ⁴. Succesul acesta credem, că a avut loc înainte de 4 Dechemvrie 1368, când Ludovic I scrie lui Benedict Hemffy, banul Bulgariei, care nu venise cu oastea sa în ajutor, că nu-1 va pedepsi ®. Dar bucuria lui Ludovic I, regele Ungariei, a fost de scurtă durată. La începutul anului următor 1369, ' . . .mandamus, quatenus ista via vestra, in qua pro nune cum gente nostra in terra Bulgarie laboratis expedita, dimissaque in tutto stato civitate nostra Bidiniense et eius districtu, vos personaliter ad nos veniatis, gentem autem nostram et milites nostros omnes, si pro ipsius civitatis aut eius districtus tuitione non fuerint necessarii, ad nos reverti permittatis (Szâzadok, 1900, pp. 606—607). Localitatea « Themusvar trebue să fie citată greșit. ² Ibidem, p. 607. ³ loan de Kukullew, p» 311. ⁴ Ibidem, pp. 312—313. ⁵ Tiirtenelem Tar, 1898, p. 366. după plecarea lui, Vladislav I, venindu-i în ajutor armata victorioasă condusă de Dragomir, pârcălabul cetății Dâmbovița, a alungat trupele de ocupație ungurești din Țara Severinului și a reocupat cetatea Severin. Ceva mai mult trece Dunărea și în 12 Februarie, « cu voia unora dintre cetățeni », cuprinde Vidinul L Din cauza aceasta, în primăvară, Ludovic 1 pleacă din nou în contra Domnului Țării-Românești La Sfântul Gheorghe (23 Aprilie) procesele sunt amânate din cauza « expediții regale, plecată in contra lui Laic voievod » ². Amânarea proceselor s’a făcut din cauza celei de a doua expediție a regelui Unga- riei, iar nu din cauza expediției voievodului Nicolae, care era mort în acel timp. In 20 și 26 Februarie și 10 Martie 1369 aflăm în locul lui, ca voievod al Transilvaniei, pe Emeric (Emericus Woyvodă Trans- sylvanus) ³. La cea de a doua expediție a regelui fac mențiune cnezii și Românii din districtul Sebeșului într’o cerere a lor, scriind: « domnul rege a refăcut armata in contra necredincioșilor săi din Țara Româ- nească și noi, începând din ora, in care s’a produs discordia, întotdeauna am ținut cel puțin 200 oameni ziua și noaptea, până in timpul iernei. Pe lângă aceasta noi cu 50 oameni aleși ca cei mai buni de- asemenea am stat acolo în Mehadia până la reîntoar- cerea domnului nostru și dări ostășești am dat» și « domnului rege i-am oferit ospitalitate » ⁴. Niciun izvor istoric nu arată, că Ludovic I ar fi avut în anul 1369 lupte cu Domnul Țării Românești și ar fi cucerit cu armele Vidinul. Din contră docu- mentele precizează, că s’a ajuns la o învoială ⁵, prin mijlocirea lui Dobrotici, mai înainte de 22 Iunie, când Ludovic I acordă un privilegiu lui Benedict Hemffy, banul Vidinului, și fraților săi, Nicolae și Petru⁶. Vladislav I își retrage trupele din Vidin fără lupte, dar nu și din Țara Severinului și cetatea ¹ Fermendzin, Chronicon observând* provinciac Bosnae Ar" gent'mae ordinis S. Franci sci Seraphici, în « Starine », Zagreb, 1890, XII, p. 11. ² . . .exercitus regalis contra Layk Woyuodam moți (E. Hurmuzaki- N. Densușianu, Documentele, I, 2, pp. 150—151). ³ Dr. I. Minea, Relațiitnile politice dintre Țara-Românească și Ungaria pe timpul regelui Ludovic, I, p. 1135. ⁴ « . . .dominus rex contra infideles suos Transalpinos exer- citum restauravit et nos, ab illa hora incipiendo, qua illa discordia extitit moța, in montibus Alpium semper ad minus ducentos homines, propter illorum die ac nocte usque ad hiemem conservavimus. Insuper nos cum quingentis homi- nibus, collectis melioribus, similiter usque ad reversionem domini noștri regis ibi in Mihald mansimus ac expensas exer- cituales dedimus .. . Nec non domino regi. .. hospitalitatem prebuimus (Szâzadok, 1900, p. 609). ⁵ N. lorga, Lupta pentru stăpânirea Vidinului în 1365—1369, fi politica lui Vladislav'Vodă față de Unguri, în « Convorbiri Literare % XXXIV (1900), p. 987. ⁶ G. Fejer, Codex diplomaticus Hungariae, IX, 4, pp 172—174 http://patrimoniu.gov.ro CETATEA DÂMBOVIȚA 33 Severin, Ungurii reocupă Vidinul, dar îl redă Țarului, Sracimir, fapt care mâhnește pe comandanții tru- pelor ungurești de ocupație. In 29 August i j. I, regele Ungariei, scrie din Domos, lui Petre Hemffy: « Noi am dat drumul Țarului din Vidin pe chezășia lui Laic voievod și a lui Dobrotici și am hotărit să-i dăm înapoi țara, cu condiție, ca el să ne încredințeze, ca ostateci, două fete ale sale. Și iată banul Benedict și Nicolae de Qara deasemenea ban de Machow pleacă la noi, in ajutorul nostru, ca să vă aducă aici » f Dar banul Benedict Hemffy s’a temut probabil să nu fie acuzat mai târziu el și fratele său Petre Hemffy de cedarea Vidinului. Din această cauză nu voiește să-l redea Țarului Sracimir. Dar Ludovic I intervine și în 17 Septemvrie îi scrie, din Vișegrad, o scrisoare prin care îi face cunoscut, că trimite la el pe Ștefan, arhiepiscopul de Colocsa, ca să trateze cu tine atât în privința înapoierii cetății Vidin și a distric- tului ei, cât și asupra altor chestiuni»²; iar în 25 Septemvrie semnează un act, prin care apără de orice răspundere pe frații Benedict și Petru Hemffy, < că au încredințat, predat și dat în mâinile lui Ștefan, arhiepiscopul de Colocsa, pe Sracimir, țarul din Vidin, în cetatea noastră Vidin deodată cu posesiu- nile sale de pretutindeni » ³. Numai așa frații Bene- dict și Petru Hemffy au cedat și a putut fi restabilit pe tron Țarul Sracimir. De cedarea Țării Severin și a cetății Severin către Vladislav I nu se face nicio mențiune, fapt care dovedește, că ele fuseseră deja ocupate de Domnul Țării-Românești mai înainte de a începe tratativele pentru retragerea trupelor ungurești din Banatul dela Vidin. In 25 Noemvrie 1369 el se întitulează: «Vladislav, din mila lui Dum- nezeu și aregelui Ungariei, voievod al Țării-Românești și ban al Severinului și duce al Făgărașului»⁴, ceeace ne arată, că recunoscuse din nou suzerani- • ¹ «Nos imperatorem de Bodinio sub fideiussione Layk Voyvode et Dobratich liberum commisimus et suarn terram eidem reddere assumpsimus, ita tamen quod duas filias suas idem imperator nobis in obsides huc transmittet. Et e e Benedictus Banus et Nicolaus de Gara, de Machow similiter banus ad vos proficiscuntur, in adiutorium vestrum, ut vos huc conducant (Szâzadok, 1900, p. 607). ² « Et omnia que idem dominus archiepiscopus, tam in facto resignationis civitatisBydiniensis et ejus districtus, quam etiam super aliis negotiis tecum tractandis țSzâzadolt, 1900, p. 608). ³ « Strazmerium imperatorem bidinyensem in civitate nostra bidinyense simul cum suis pertinentiis universis, ad manus .. . Stephani, archiepiscopi colocensis.. . tradiderunt, resigna- verunt et.. . assignarunt . (Td.tenelmi Tar, I, pp. 366—367). ⁴ « Ladislaus, Dei et regis Hungariae gratia, vajuoda Tranșai- pinus et Banus de Zewerino, nec non Dux de Fogaras ». (E. Hurmuzaki-N. Densușianu, Documente, I, 2, pp. (148—149) N. lorga crede că documentul este fals. (N. lorga, Istoria Ro- mânilor, III, p. 230). Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice tatea -regelui Ungariei. Totuș, în 7 Decemvrie, ar- mata ungurească nu fusese încă demobilizată. De- aceea procesele, amânate la Sf. Gheorghe din cauza războiului în contra lui Laic voievod, sunt din nou amânate la 30 Aprilie 1370 L Din cele arătate mai sus ² se constată, că războiul dintre Țara Românească și Ungaria, descris de arhi- diaconul loan de Kiikullew, a avut loc în toamna anului 1368. La 14 Septemvrie începuse mobilizarea celor două' armate ungurești, dar abia după 13 Octomvrie armata condusă de Niculae, voievodul Transilvaniei, trece munții Carpați în Țara-Româ- nească, iar armata condusă de regele Ludovic I trece Dunărea în Bulgaria. După 12 Noemvrie, pe când regele Ludovic I se afla în Bulgaria în fața cetății Severin, pe unde voia să treacă Dunărea în Țara-Românească, îi sosește știrea despre dezastrul suferit de a doua armată ungurească la Cetatea Dâmbovița. Sosindu-i însă ajutor el poate să treacă Dunărea și ocupă Țara Severinului (Oltenia) și ce- tatea Severin, mai înainte de 4 Dechemvrie 1368. De alungarea Ungurilor din Țara și Cetatea Severin, de cucerirea Vidinului de Vladislav I în 12 Februarie 1369, de noua expediție a lui Ludovic I în contra lui « Laic voievod » și de restabilirea pe tron a lui Sracimir, țarul din Vidin, constatate prin docu- mente, cronicarul ungur arhidiaconul loan de Kii- kullew nu scrie nimic, deoarece sau a uitat să le scrie sau mai probabil intenționat nu le-a scris in cronica sa, fiind defavorabile lui Ludovic I, regele Ungariei, și foarte favorabile lui Vladislav I, domnul Țării- Românești, care, după cum se vede, a fost nu numai un domn viteaz, ci și un iscusit diplomat. Pretendentul Vlad voievod și Cetatea Dâmbovița in timpul domniei lui Mircea I cel Bătrân. In timpul domniei lui Mircea I cel Bătrân, tocmai în epoca în care acel mare și viteaz domn purta cu Sultanul Baiazit I Fulgerul lupte crâncene, imorta- lizate de cronicarul Mihail Moxa și geniul poetic al lui Mihail Eminescu, un pretendent Vlad în- cearcă, cu ajutorul Turcilor, să-l gonească și să ia domnia. Acest pretendent, deși nu era domn, trebue să fi închinat Turcilor Țara Românească în anul 1393. Deaceea în hati-humaiunul, prin care Baiazit I fixează, în Nicopole, în anul turcesc 805 lunaRabiul- ewel, tributul ce urma a plăti Țara Românească: « în fiecare an câte 3000 bani d’ai țării sau 500 lei ¹ . . ad octauas festi beati Andree apostoli proxime pre- teriti proclamate super facto expedicionis . . . ad octauas festi beati Georgy martvris nune venturi duximus prorogandam ». E. Hurmuzaki-N. Densușianu, Documente, I, 2, pp. 150—151). ² Vezi mai sus, pp. 29—33. 3 http://patrimoniu.gov.ro ALEXANDRU VASILESCU 54 de argint in moneda noastră >, nu este trecut numele lui Mircea I cel Bătrân, domnul titular, ci numai al țării ¹. Pentru a-1 așeza pe tron, Baiazit I trece Dunărea în anul următor, dar este învins la Rovine, lângă Craiova ², în 10 Octomvrie 1394 ³. La începutul anului 1395, Baiazit I, după cum precizează Sigismund I, regele Ungariei, în o diplomă din anul 1404, trece din nou Dunărea cu o puternică armată de Turci și o mulțime de națiuni barbare, devastează și depopulează o mare parte din Țara Românească și cucerește cu forța dela Mircea Voievod cetatea Nicopolul Mic (Tumul Măgurele), unde lasă o garnizoană⁴. Despre o înfrângere la Argeș și alungarea din domnie a lui Mircea I cel Bătrân documentele nu fac nicio mențiune. Din contră se constată, că Mircea I cel Bătrân, fiind stăpân pe restul țării, cheamă în ajutor pe Unguri, în baza tratatului de alianță, încheiat, în Brașov, în 7 Martie acelaș an °, «în condițiuni de perfectă egalitate > ⁶, desigur ca domn victorios, nu ca învins și pribeag, cum greșit se crede ⁷, căci în acest caz n’ar mai fi putut obține condițiuni așa de favorabile și ajutor așa de repede. La 6 Aprilie Sigismund I dă ordin lui Grigorie de Bethlen, ca să meargă în Țara-Românească împreună cu Ștefan de Losoncz, Francisc Bebek și alți baroni, ostași nobili, în contra Turcilor⁸. Expediția, după cum se constată din documente ⁹, este condusă de Rege. In 15 Mai armata era «pornită» ¹⁰ și se’afla în Țara-Românească, unde avea să lupte nu numai cu Turcia, ci și cu Românii răzvrătiți, partizani ai pretendentului Vlad, ¹ D. Fotino, Istoria generala a Daciei, tradusă de G. Sion, Tom. III, p. 216. Faptul că imediat după ce se încheie acest tratat de vasalitate, Baiazit I atacă Țara-Românească, este o nouă dovadă, că nu Mircea I cel Bătrân a închinat-o Turcilor, ci pretendentul Vlad. ² Don Mauro Orbini Raguseus, Historia il regno degli Slavi, Pesaro, 1601, p. 279; Luccari, Copioso ristretto degli annali di Ragusa, Veneția, 1605, p. 72. ³ Qlasnik, Belgrad 1883, LIII, p. 75; Spomenik, Belgrad, 1890, 111, pp. 126, 132 și 140. ⁴ Bajzath dominus Turcorum . . . cum valido ipsorum exer- citu Turcorum et aliarum barbararum nationum caterua ful- citus, partes nostras transalpinas hostiliter subintrasset, eas- dem fere in maiori parte deuastando et depopulando, castrum nostrum minoris Nicopolis a Merche Wajwoda familiar^ nostro vi obtinuisset et eodemgentem suam pro conseruando reliquisset (E. Hurmuzaki-N. Densușianu, Documente, I, 2, p. 431). ⁵ Ibidem, pp. 351—361. ⁶ C. C. Giurescu, Istoria Romanilor, I, p. 457. ⁷ Ibidem; N. lorga, Istoria Românilor, III. pp. 299—300. ⁸ E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente privitoare la Istoria Românilor, București, 1913, XV, 2, pp. 1821—1822. ⁹ E. Hurmuzaki-N. Densușianu, Documente, I, 2, pp. 383— 384, 395, 414—415, 431 460 și 640. ¹⁰ Zichy-Okmânytâr, IV, pp. 596 «î 612. cari încercau să lărgească capul de pod dela Nicopolul Mic. Insă «pe acei Români și Turci, cu șefii și căpeteniile lor, îi pun pe fugă »L Apoi, scrie Si- gismund I, regele Ungariei, în diplomele din 8 Dechemvrie 1397 ² și 17 Februarie 1401, « am cucerit cetatea Nicopolul Mic ocupată, ce se afla în Țara- Românească, și era în mâinile lor, prin asediu și cu multă vărsare de sânge a unor nobili credincioși ai noștri și mai ales a slăvitului bărbat Ștefan de Ca- nisa » și « cu ajutorul lui Christos » și « am dat-o în mâinile castelanilor noștri pentru a o întări și a rămâne » ³ acolo, dar pentru scurt timp, căci a fost restituită lui Mircea voievodul Țării-Românești, care participase la cucerire cu oastea sa ⁴. In lupte s’au mai distins Nicolae de Gara ° și loan de Maroth, banul de Machowa ⁶. Letopisețul Țării-Ruinânești descrie mai amă- nunțit această luptă, dar o pune greșit în anul 1361 în timpul domniei lui Dan voievod. Prima ciocnire a fost «la loc limpede la șăs, unde era Turci și Muntenii tăbărîți». Sigismund I trimite mai întâi în contra lor «patru stoluri de voinici în patru muchii >> și apoi «și pe cei înzoați i-au pornit înaintea oștirilor de străluciia ca soarele. Aceasta văzând Turcii și Muntenii s’au speriat foarte și nu mai așteptară să să lovească, ci îndată au plecat fuga. Deci Jăcmont craiu alese o seamă de oaste, călăreți ușori, și începură a-i goni și unde ajungea ori Turc, ori Muntean, tot îi tăia, și i-au gonit până la Dunăre Și a doua zi au pornit Jăcmont craiu toate oștile spre Nicopoiul cel Mic, ce iaste în țărmurile Dunării, și l-au ocolit și în cetate erau Munteni⁷, iar în oraș erau Turci. Și începu a-i bate foarte tare și din ¹ « . . .ipsos Olahos et Turcos cum eorum praecessoribus et capitaneis in fugam conuertentes ». (E. Hurmuzaki-N. Den- sușianu, Documente, I, 2, pp. 384 șt 415). ² Ibidem, p- 384. ³ « . . .uersus castrum Nicopoli nuncupatum, in dictis par- tibus Transalpinis situatum, erga manus ipsorum habitum, expugnando et cum maxima cruoris effusione quorumdam nostrorum fidelium nece, praesertim ipsius magnifici viri Stephani de Kanisa . . . Christo adminiculante, obtinuimus et nostrorum Castellanorum manibus prorsus duximus appli- candum et reliquendum » (Ibidem, p. 415). ⁴ « . . .Merch etiam Vaiuoda nostro Transalpino, qui per ipsos Turcas oppressus exstiterat, in nomine ipsorum fidelium nostrorum suo D(ominio) restituto »- (Ibidem, p. 460). In diploma lui Albert, regele Ungariei, din 23 Iunie 1438, partea dela sfârșit a textului e astfel scris : . . .iuuamine ipsorum fide- lium suorum, suo Dominio restituto (Ibidem, p. 640), care însemna, că a fost cucerit și cu ajutorul credincioșilor lui Mircea I cel Bătrân. ⁵ Ibidem, pp. 395, 460 și 640. ⁶ Ibidem, pp. 430—431. ' In diplomele lui Sigismund I se arată, că în cetate se afla o mulțime de Turci (ubi Turcarum multitudo residebat) (Ibidem, pp. 460 și 640). http://patrimoniu.gov.ro CETATEA DÂMBOVIȚA lăuntru încă să apăra bine. Iar dacă sfărâmară ridul orașului și al cetății, făcură mare năvală și îndată luară cetatea și orașul și i-au tăiat și i-au robit foarte rău și au pus oaste în cetate, iar cu o seamă de oști s’au întors înnapoi cu multă dobândă și cu multă veselie » L La cucerirea acestei cetăți a fost omorît, în 17 Mai 1395, sârbul Constantin Dragușevici, care se afla în armata turcească ². In aceeaș zi, în Ungaria, moare regina Maria, într’o Lunie ³, fără ca soțul ei să știe, fiindcă pe acea vreme știrile se comunicau mult mai greu decât astăzi. Deaceea moartea reginei n’a avut niciun efect asupra expediției, care de fapt se terminase în acel timp prin cucerirea Nicopolului Mic ⁴. Din această cauză Sigismund I menționează, în diplomele sale, moartea reginei după această expediție și înaintea invaziei lui Vladislav lagelo, regele Poloniei, în Ungaria ⁵. De acolo, dela Nicopolul Mic, întorcându-se către Ungaria «cu laurii victorioși» și pe când urca cu armata peste vârfurile Carpaților, printre întărituri și poteci închise de o mare cantitate de crengi, Sigismund I a fost atacat la Posada, în județul Mușcel ⁶, de o mulțime de Români din desele și întunecatele păduri cu lănci aducătoare de moarte și cu săgeți muiate și infectate cu otravă ». Dar scapă prin vitejia lui Nicolae de Gara, banul Dalmației, Croației și Sloveniei, căruia i se dăduse însărcinarea « pentru paza noastră personală, trecerea fără teamă și primejdie a întregei armate », cu trupele sale și cu armele în mâini respingând cu putere « pe numiții Români întinzători de curse » și « și-a dat toată silința să ne apere pe noi cu supușii noștri de blestematele lovituri și dușmănoasele curse ale numiților Români, nu fără moarte»'. Bunele reia- ¹ Letopisețul Țării-Rumânești, ediția St. Nicolaescu, în « Re- vista pentru istorie, archeologie și filologie», București, 1910 XI, 1, p. 108. ² Georges Sp. Radojicic, La Chronologie de la bataille de Rovine, în « Revue historique du sud-est europeen Bucarest, 1928, V, pp. 136—139. ³ I. Dlugosz, Historiae Polonicae, Frankfurt, 1711, Lib. X, col. 147. ⁴ I. Minea (Principatele române și politica orientala a im- p aratului Sigismund, București 1919, p. 67) și N. lorga, (Istoria Românilor, 111, p. 302 și nota 1), cred greșit, că moartea reginei « a întârziat expediția și poate mai mult participarea personală a lui Sigismund ⁵ E. Hurmuzaki-N. Densușianu, Documente, I, 2, p. 384j 415* ⁶ B. P. Hașdeu crede greșit, că atacul a fost la muntele Pa- sărea, în județul Mehedinți. (B. P. Hașdeu. Istoria critică, București, 1875, p. 74. ⁷ Abhincque uersus climata ipsius regni noștri Hungarie cum Palma victorie regrediendo, dum Alpium cacumina vulgo Pazzata dicta indaginibus strictis et semitis, non modica arundine compressis ascendissemus ubi multitudo Olachorum pestiferis iaculis et intoxicatis venenoque infectis sagittis țiuni ce se constată, că au fost după atac, în anii 1395—1397, dovedesc că nu partizanii lui Mircea I cel Bătrân, ci acei ai pretendentului Vlad au atacat pe Sigismund I în prima jumătate a lunei Iunie, căci abia la 21 ale acestei luni îl aflăm cu armata lângă Brașov⁴, de unde pleacă spre nordul Ungariei ². Prezența sa la 24 și 25 August la Orșova ³ n’are nicio legătură cu expediția dela Nicopolul Mic, cum se crede ⁴, ci cu expediția, anunțată la 6 Iulie, în contra Banului Bosniei și altor dușmani ai regatului °. La începutul anului 1396 Turcii năvălesc din nou în Țara Românească. Acum, la trei ani după închi- narea pretendentului Vlad, și nu în 1394, cum se crede ⁶, înving pe Mircea I cel Bătrân la Argeș ⁷ și pun domn pe protejatul lor. Eroul dela Rovine se retrage în Oltenia, unde avea mai mulți credincioși și organizează acolo rezistența. In 21 Martie, Vlad domnea în partea țării dela răsărit de Olt. La această dată, Maternus, episcopul Transilvaniei, scrie Si- bienilor, că regele a trimis în anumite și solemne solii la Vlad voievod pe loan Tătarul, client al Curții regale, și-i roagă să trimeată un om, care știa limba română (idiomate olachali suffultum), pentru a nostros sequaces et subditos.de densis et opacis siluis crudeliter feriens insidiabatur, memoratus Nicolaus Banus cum uexillo et compluribus suis me . . . pro tuicione nostre persane et tocius comitiue securiori pertransitu et libera securitate . . . et pre- fatos Olalios insidiantes manibus armatis vi repellendo, nos cum nostris subditis a prefatorum Olachorum detestabilțbus insultibus et hosticis insidijs non sine interitu . . . tueri et defensare viriliter sategit (E. Hurmuzaki-N. Densușianu, Do- cumente, I, 2, p. 395—396). In altă diplomă Sigismund I scrie, Că se întorcea« cu fericittriumf (cum feliei Triumpho) (Ibidem, p. 460). Aceste două diplome dovedesc că Sigismund a par- ticipat personal la expediție. ¹ F. Zimmermann-K. Werner-G. Miiller, V rkundenbuch zur Qeschichte der Deutschen in Siebenbiir gen, Sibiu, 1902 III, p. 151. ² I. Minea, Principatele romane și politica orientală a îm- păratului Sigismund, p. 66. ³ Thalloczy Laios, Mautorat Kdvetjârâs Budân 1395-ben, p. 35. ⁴ I. Minea, Principatele Române și politica orientală a îm- păratului Sigismund, p. 67. Este imposibil ca Sigismund I, care la 18 August se afla la Neugrad, să fi mers în șase zile prin Bulgaria în Țara-Românească « să-și vadă trupele, ce înaintau spre Turnu și să se fi întors, pentru ca la 24 August să fie la Orșova, întors din expediția în Țara-Românească ». ⁵ G. Fejer, Codex diplomaticus Hungariae, XI, 2, pp. 310—311. ⁶ C. C. Giurescu, Istoria Românilor, I, p. 457; N. lorga, Istoria Românilor, III, pp. 299—300. ⁷ Leunclavius, Historiae musulmanae, Frankfurt, 159Ț p. 319 și Annales sultanorum othmanidarum, Frankfurt, 1596, p. 15. J. Leunclavius scrie greșit, că în timp de trei ani Mircea I cel Bătrân ar fi plătit tributul. In acel timp, 1393—1396 a avut lupte cu Turcii în fiecare an. Afirmația greșită o face și Seadeddin (C hronic a dell’origine et progressi della casaOttomana, trad. Vicenzo Bratutti, Viena, 1849, I, p. 165 —166). 3* http://patrimoniu.gov.ro 36 ALEXANDRU VASILESCU merge cu loan Tătarul la Vlad voievod și să-i co- munice acelui trimis, ca în secret și pe ascuns să cerceteze și să afle despre faptele Turcilor și a altor noutăți, pe care ni le veți comunica \ Insă pretendentul Vlad, deși luase domnia cu ajutorul Turcilor, a căutat să obțină și sprijinul lui Vladislav lagelo, regele Poloniei, care se afla în relații dușmănoase cu Sigismund I ² Deaceea se închină Polonilor. In 28 Mai 1396, < Vlad, voie- vodul Basarabiei³, și comite al Severinului (Wlad Woyewoda Bessarabie neenon comes de Severinio) etc. », « în orașul Argeș (in opido Argisch) » dă un hrisov, prin care face, cunoscut, că «prea strălucirii principi și domni ai noștrii, domnii Vladislav, rege al Poloniei și principe suprem al Lituaniei și moștenitor al Rusiei etc. și soția sa Hedviga, regina Poloniei și moștenitoare a regatului Ungariei, fiica vestitului Ludovic, odinioară rege al Ungariei, pe noi și drep- turile noastre de stăpânire le-au susținut și mai ales în așa fel însuși domnii, regele și regina, de curând ne-au dat și ratificat prin scrisorile lor și perpetuu ne-au confirmat voievodatul Basarabiei ('Țării Româ- nești) și ținuturile pe care le-am obținut în Ungaria ». Deaceea «din știința noastră sigură, din buna credința, fără viclenie și înșelăciune, de acum, prin cuprinsul celor prezente, noi cu toate domeniile și supușii noștri vom fi supușii acelor domni, ai Regelui Vladislav și ai reginei Hedwiga și ai copiilor lor moștenitori, regi și regine ai regatelor Ungariei și Poloniei, și făgăduim, că vom fi vasali perpetui Promițând cu aceeaș bună credință însuși domnilor, regelui Vladislav și reginei Hedviga și copiilor lor si moștenitorilor mai sus ziși, că noi, domeniile și supușii noștri deja amintiți, din ziua datei celor prezente ne supunem lor cu credință perpetuă, îi vom ajuta cu sfatul, ajutorul și sprijinul în contra tuturor inamicilor și adversarilor lor, ori când și ori de câte ori vom afla, noi cu toată puterea noastră ne vom împotrivi. Pe inamicii lor nu-i vom primi. Regatele lor și orice posesiuni nu le vom atăca și nu le vom cere fără voia lor și chiar pricinile și neîn- țelegerile și neajunsurile făcute sau puse la cale, cu vorba și cu fapta, în contra lor de oricari adversari ai lor le vom îndepărta și vom face totul din partea noastră, ca ei să poată avea de pretutindeni slavă și sporirea onoarei și a celor folositoare » ⁴. Dar această ¹ E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente, XV, 1, p. 6. ² E. Hurmuzaki-N. Densusianu, Documente, I, 2, pp. 384, 388, 396, 415. ³ Polonii numeau Țara-Românească Basarabia, după ți- nutul cu acel nume dela sudul Moldovei și Basarabiei de astăzi, pe care îl stăpâneau Muntenii. (B. P. Hașdeu, Istoria critică a Românilor, pp. 61—83). ⁴ E. Hurmuzaki-N. Densusianu, Documente, I, 2, pp. 374—375. închinare nu i-a fost de niciun folos, fiindcă Polonii erau prea departe și preocupați de alte probleme politice. Deaceea nu s’a putut menține în domnie, când Mircea I cel Bătrân îl atacă cu ajutorul Ungu- rilor. In acelaș an, către sfârșitul verii, pe când « noi», scrie Sigismund I într’o diplomă, «am înaintat cu o armată puternică prin Timișoara către Bulgaria ■■ ¹ în contra Turcilor, Stibor, voievodul Transilvaniei, aducând o puternică ceată și o armată de bărbați credincioși negreșit din părțile noastre transilvănene și ostași din alte neamuri ale sale și nobili, având o cohortă personală, formată din o mulțime numeroasă a numitelor neamuri, înarmată îndeajuns cu arme de războiu, înaintând pe o altă cale, prin părțile noastre transalpine (Țara-Românească), unde duș- manul Vlad voievod, care pe atunci fusese introdus și impus la voivodatul numitelor părți transalpine ale noastre (Țara Românească), se afla cu o numeroasă armată de Români și Turci, ieșindu-i în cale și începând cu bărbăție cu acela o mare luptă, nu fără o gravă pierdere a clienților și rudelor și lucrurilor și pericolul morții și stând la dreapta a Celui Prea înalt, l-a învins în mod triumfal și l-a întrecut pe numitul Vlad voievod în lupta personală dată și între cele două armate, a pus capăt îndrăznelii aceluia, punându-l pe fugă pe el și pe partizanii săi. Care Vlad, pretinsul voievod, chiar în acel loc într’adevăr a fost grav rănit» ² După alungarea acestui pretendent, Stibor, voievodul Transilvaniei, s’a dus Ia Nicopolul Mare, unde se afla regele Sigismund I cu cealaltă armată ³. ¹ In 13 August era la Orșova (Pesty-Ortvay, Oklevelek Te- mesvârmegye es Temesvârvâros tortenetehez, Pojon, 1896, I, p. 263). Iar în 18 August îl aflăm « în regatul nostru al Bul- gariei, aproape de Neugrad ». (E. Hurmuzaki-N. Densușeanu, Documente, I, 2, pp. 378—380). ² « .. .valido instaurate exercitu, nosque per Themeswar versus Bulgariam castra metati fuimus, prenominatus vero dominus Styborius Wayvoda, aggregato virorum fidelium, videlicetparcium nostrarum transsilvanarumetaliarum suarum gencium militancium et nobilium valido cetu et agmine, pro- prium vexillum numerosa multitudine dictarum gencium armis bellicis suffultum sufficienter habens, per reliquam viam, utpote per partes nostras transalpinas, castra metatus, ubi iniquus Wlad Wayvoda, protunc per dictos Turkos ad Wayvodatum dictarum parcium nostrarum transalpinarum intrusus fuerat et promotus, cum copiosa cohorte Walachorum et Turcorum versabatur, eidem in obviam veniens, cum quo magnum prelium, non sine gravi suorum clientum et proxi- morum ac rerum dispendio et morțiș periculo viriliter com- mittendo, destraque Altissimi eidem assistente, dictum Wlad Wayvodam in personali pugna utrimque commissa devicit triumphaliter et superavit, eius protervie cornu subpeditavit ipsum cum suis sectatoribus in fugam convertendo. Qui quidem Wlad, pretensus Wayvoda, ibidem fuit acriter vul- neratus (E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente, XV, 2, p. 1824). ³ Ibidem. http://patrimoniu.gov.ro CETATEA DÂMBOVIȚA 37 Mircea 1 cel Bătrân ia și el parte la expediția în contra Turcilor, nu ca pribeag, cum se crede \ ci ca Domn al Țării-Românești ². Cu 1000 oameni din armata sa face recunoașteri și aduce știri foarte prețioase privitoare la armata turcă ³. A cerut să înceapă el atacul, dar ducele Burgundiei s’a opus. Poate că Turcii ar fi fost învinși, dacă Ștefan, des- potul Serbiei, nu venea în ajutorul lor⁴. In 28 Septemvrie 1396 creștinii sunt învinși °. Regele Sigismund I scapă cu fuga pe Dunăre și Marea Neagră la Constantinopol ⁶ și de acolo prin Dal- mația și Croația se întoarce în Ungaria ⁷, pe la începutul anului 1397 ⁸. După aceasta strălucită victorie, Turcii reiau ofensiva și dau ajutor pretendentului Vlad, ca să reia domnia, mai înainte de întoarcerea regelui Sigismund I în Ungaria ⁹. Insă Mircea I cel Bătrân cere ajutor dela aliații săi Unguri. Stibor, voievodul Transilvaniei, care avea însărcinarea să apere regatul în lipsa regelui ¹⁰, «strângând o mare armată de bărbați înarmați, nobili și ostași », a trecut munții Carpați probabil pe la Turnul Roșiu și a atăcat pe pretendentul Vlad la Argeș. Acesta scapă cu fuga și se îndreaptă spre răsărit către Târgoviște. Dar, ieșindu-i în cale trupele lui Mircea I cel Bătrân, s’a închis și întărit în cetatea Dâmbovița. Deaceea Stibor, voievodul Transilvaniei, «a înaintat înTara- Românească până la cetatea numită Dâmbovița și a asediat cu trupele sale numita cetate, în care zisul Vlad voievod fiind împins și fugărit, și o asedie cu stăruință acea cetate cu trupele sale atâta timp, până ce în fine numitul Vlad voievod .-și din cetatea menționată fiind constrâns și forțat de însuș domnul Stibor, care l-a înfruntat. Și ieșind, de acolo cu soția, copiii și toată familia, a predat cu totul însuș cetatea Dâmbovița în mâinile și supunerea noastră », scrie ¹ N. lorga, Istoria Românilor, III, p. 304- ² K. Fr. Neumann, Reisen des Johannes Schiltberger in Europa, Asia, Africa von 1394 bis 12 zum ersten Mal nach der gleichzeitigen Heidelberger Handschrift herausgegeben und erlântert, Mtinchen, 1859, p. 52. ³ Recunoaștere a făcut și a adus știri și loan Maroth (Șt. Katona, Historia critica regum Hungariae, IV, p. 427; E. Hur- muzaki-N. Densusianu, Documente, I, 2, pp. 431—432), pe care în 17 Februarie 1401 îl aflăm ban de Machowa (Ibidem, P. 417). ⁴ K. Fr. Neumann, Reisen des Johannes Schiltberger, pp. 52—53. ³ N. lorga, Qeschichte des osmanischen Reiches, Gotha, 1908, I, p. 294. ⁶ K. Fr. Neumann, Reisen des Johannes Schiltberger, pp. 53—54. ’ E. Hurmuzaki-N. Densușianu, Documente, I, 2, pp. 377—378, 388, 416, 460 și 640. ⁸ N. lorga, Qeschichte des osmanischen Reiches, I, p. 296. ⁹ E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente, XV, 2, p. 1825. ¹⁰ Ibidem. Sigismund I într’o diplomă. « Și scoțându-1 din nu- mita cetate pe acel Vlad voievod, care s’a întors la supunerea și credința noastră, l-a adus și prezentat în fața strălucirii noastre, pentru a primi mila și iertare de cele făptuite. In care asediu al cetății chiar, cu multă vărsare de sânge, cu ucideri ale ostașilor săi, ale clienților și altor credincioși ai maiestății noastre », Stibor « s’a arătat vrednic » b Deaceea în 8 Dechem- vrie 1397 Sigismund I regele Ungariei răsplătește pe Stibor, voievodul Transilvaniei și comite de Pojoni și Solnoc, pentru faptele lui vitejești ². Pretendentul Vlad, fiind dus prizonier în ¹ nv a isbutit să strice relațiunile politice, făcându-1 pe Sigismund I să creadă, că nu el, ci Mircea I cel Bătrân l-a atacat la Posada. Deaceea, în diploma din 12 Iulie 1408 Sigismund I scrie, că « mulți- mea Românilor a fost condusă de însuș Mircea Voievod, întors la vechea necredință și ingratitu- dine » ³, acuzație ce se menține și în 23 Iunie 1438, în timpul domniei regelui Albert, urmașul său ⁴. La cetatea Dâmbovița dm județul Dâmbovița era vama Dâmbovița. Documentele ne arată, că cetatea Dâmbovița și vama Dâmbovița se aflau în acelaș loc, între Rucăr și Târgoviște, la trecerea peste râul Dâmbovița. In anii 1416— 1418, pe când Mircea I cel Bătrân trăia, fiul său Mihail Voievod, pe care îl asociază la domnie % printr’o poruncă, fără dată, scrie « slugilor domnii mele din cetatea Dâmbovița (wt ^akokhha ¹ « .. .dominus Styborius, aggregato magne pluralitatis cetu virorum armigerorum, nobilium et militarium, in dictas partes transalpinas usque ad castrum Dombovicha vocatum castra metatus est, et dictum castrum in quo predictus Wlad Wayvoda inpulsus erat et affugatus, cum suis gentibus obsedit, et tamdiu in obsidione ipsius castri perseverando gentes suas reliquit, donec prefatus Wlad Wayvoda coactus et compulsus de dicto castro per ipsum dominum Styborium exceptus et abinde, simul cum coniuge, nec non prolibus et tota fa- milia egressus, ipsum castrum Dombovicha manibus et dicioni nostre penitus resignavit et eunden Wlad Way- vodam’a dicto castro excipiendo, ad obcdienciam et fideli- tatea! nostram conversum, in nostre claritatis conspectum adduxit et presentavit, misericordiam et graciam decommissis propicius recepturum. In qua eciam obsidione castri, multa sanguinis effusione interempcionibus suorum militarium, di- entum et aliorum, fideles nostre maiestati exibuit famula- tus ». (Ibidem, p. 1825). ² Ibidem, pp. 1822—1826. ³ « . . .in Alpibus Pasata . . . multitudo Wlachorum per îpsum Merche Waiuodam in pristinae infidelitatis, ingrati- tudinisque viam relapsum ». (E. Hurmuzaki-N. Densusianu, Documente, I, 2, p. 460). ⁴ « in Alpibus Pazata dictis .. . multitudo Walachorum per ipsum Merche Waywodam in pristinae infidelitatis, ingrati- tudinisque vitium relapsum » (Ibidem, pp. 640—641). ⁵ Alex. A. Vasilescu, Urmașii lui Mircea cel Bătrân până la Vlad Țepeș. București, 1925, I, pp. 6—7. http://patrimoniu.gov.ro rpaA) și vameșilor dela Rucăr și dela Bran și astfel vă poruncește domnia mea, să nu vă atingeți de Bra- șoveni și să nu-i prădați, ci să le luați vama dreaptă și, mai mult încă, să fiți îngăduitori cu ei. Și pentru bucățile de postav, de va fi călțuni tăiați sau câte trei- patru coți, să nu-i vămuiți, ci să umblați drept și să trăiți frumos și bine cu ei, ca să nu se mai plângă de voi părintelui domniei mele, ca până acuma, sau domnii mele, căci de voiu mai auzi niscaiva vorbe dela părintele domnii mele, din pricina vorbelor voastre, domnia mea are să facă mare rău celui ce ii va fi su- părat pe nedrept, măcar cât un fir de păr » b Acest document este foarte important, căci el dovedește, că in secolul al XV-lea cetatea Dâmbo- vița se afla pe drumul comercial Brașov—Bran— Câmpulung—Târgoviște—Brăila, dincoace de Rucăr și că acolo, la cetatea Dâmbovița, era vama Dâm- bovița. Intre Rucăr și Târgoviște drumul comercial trece râul Dâmbovița în două locuri, la Drago- slave, în județul Mușcel, și la Gemenea în județul Dâmbovița, unde se află ruinele cetății. Prin aceasta se înlătură părerea acelora, cari cred încă, că ce- tatea Dâmbovița se află la București² sau între Târ- goviște și București ³ și în special părerea lui N. lorga, care a scris: «O cetate dâmbovițeană în munți nu e admisibilă; acolo sus era numai o vamă » ⁴. Alte documente precizează, că cetatea Dâmbovița și_vama Dâmbovița se aflau în partea de apus a Târgoviștei, pe drumul comercial către Brașov. Astfel Mircea I cel Bătrân, în 6 August 1413 ⁵, Radul II Pleșuvul în 21 Noemvrie 1421 ⁶, Dan II în 23 dctomvrie 1422 ⁷, 10 Noemvrie 1424⁸ și 30 Ianuarie 1431 ⁹ și Vlad I Dracul în 8 Aprilie 1437 ’°, în privilegiile comerciale ce acordă Brașovenilor, stabilesc taxele vamale, ce plăteau, la întoarcere, la Brăila, Târgșor, Târgoviște și Dâmbovița. In aceste privilegii, scrise în limba slavă, se spune că vama ¹ I. Bogdan, Documente privitoare la relațiileȚării-Românești cu Brașovul și cu Țara-Ungurească în sec. XV și XVI, 1413— 1508.București 1905,1, pp. 6—7 ; Gr. G. Tocilescu, 534 Docu- mente istorice slavo-române din Țara Românească și Moldova, privitoare la legăturile cu Ardealul, 1346—1603. Viena, 1905—1906, pp. 7—8. ² Vezi mai sus, p. 29. ³ N. D. Popescu, Schițe din viața și rezumat din faptele lui Ștefan cel Mare, în « Calendarul pentru toți fii României '>. București, 1904- ⁴ N. lorga, Istoria Bucureștilor, p. 23. ⁵ I. Bogdan, Documente, I, pp. 3—6; Gr. G. Tocilescu, 534 documente, pp. 4—6. ⁶ Ibidem, pp. 11—13; Ibidem, pp. 10—11. ⁷ Ibidem, pp. 15—17; Ibidem, pp. 13—15. ⁸ Ibidem, pp. 21—27; Ibidem, pp. 18—20. ⁹ Ibidem, pp. 32—36; Ibidem, pp. 23—27. ¹⁰ Ibidem, pp. 71—73; Ibidem, pp. 53—55. VASILESCU se află «la Dâmbovița (iM .A^KOKiiHAi) b Numai în privilegiul din 10 Noemvrie 1424, scris în limba latină, se afla scris: « în Dâmbovița (in Domboycha)»² adică în cetatea Dâmbovița ³. Această specificare se află și în unele documente scrise în limba slavă. Astfel Dan II, într’o poruncă către Brașoveni, fără dată, stabilesște: «vama in Dâmbovița (kaaia 8 ^aeokhhh) dela un car i pește, dela un ham i ducat, dela o povară 3 bani, dela pedestru 1 ban. Iar voi, vameșilor din Dâmbovița (KAawujf wt ᵣ\>,T.K0KHH,.K) de altă marfă să vă feriți și să nu îndrăzniți a le lua vamă, nici dela postav, nici dela fier, nici dela funii, nici dela in, nici dela cânepă, nici dela pânză, nici dela sabie, nici dela o; icealtă marfă; numai delaporci, și dela oi’ și dela caii ce-i duc spre vânzare, pentru acestea vamă să luați, dar de altă marfă să vă feriți»⁴. Printr’o altă poruncă, fără dată, Dan II scrie «vame- șilor din Dâmbovița (kjawujca\ ivt Aauukokhua») , ca « ori câți Brașoveni vor avea să treacă pe acolo să nu le luați mai mult decât: dela un car, câți cai atâția bani, și dela fiecare car un pește, dela un cal citov ⁵ 1 ban și dela un cal încărcat 3 bani, iar mai mult să vă feriți, nicio vamă să nu aibă »⁶. In acel secol drumul comercial nu trecea pe la răsărit, cum trece astăzi, ci pe la apusul cetății, dealungul râului Dâmbovița. Printr’o poruncă, fără dată, Radul II Pleșuvul scrie vameșului⁷ Ale- ¹ Ibidem. ² I. Bogdan, Documente, I, p. 26; E. Hurmuzaki-N, lorga, Documente, XV, 1, p. 13. ³ Ar mai fi'două interpretări: in râul Dâmbovița, ceea ce este o imposibilitate, sau in județul Dâmbovița, dar nu se lua vamă in județ. ⁴ I. Bogdan, Documente, I, pp. 17—19; Gr. G. Tocilescu, 534 documente, pp. 15—16. ⁵ Un cal neîncărcat. (I. Bogdan, Documente, I, p. 396). ⁶ I. Bogdan, Documente, I, pp. 27—28; Gr. G. Tocilescu, 534 documente, p. 21. ⁷ In documentele interne din secolul al XV-lea, este între- buințat, in Țara-Românească, cuvântul UapHiia (vamă). Astfel Mircea I cel Bătrân întărește m-rii Tismana stăpânirea peste « Bistrița cu vamă (Ghstphux ck njpims) (Arh. Stat. Buc., Secț. ist., Tismana, org. slov.; St. Nicolaescu, Documente inedite dela Mircea cel Bătrân, București, 1936, pp. o- traduce greșit tupmia prin țarină; P. P. Panaitescu, Documen- tele Țării-Românești, Documente interne, 1369—1490,București, 1938, I, pp. 88—89), iar Dan 11, in 5 August 1424, i-o confirmă : «Bistrița cu vama (IiHcTpmțA cs ițapniix) (Arhiv. Stat. Buc., secț. ist., Tismana, VII, 3, orig. slav. ;B.P. Hașdeu, Arhiva Is- toricăa; . București, 1862,1,pp. 19—21; P.P.Panaitescu, Documente, I. pp. 135—139).Dela cuvântul uapiuia(vamă) derivă cuvântul napmiapHo (vameș), prescurtat iwki. Traducerea acestui cuvânt prescurtat prin țar (Jirececk, Archiv fur slavische Philo- logie, voi. XIX, p. 609; I. Bogdan, Documente, I, pp. XXVIII și 14 ; Gr. G. Tocilescu, 534 documente, pp. 12—13), este o gre- șală. De altfel cuvântul Hap K are vocativul în S. In textele sârbo- croate cuvântul HapHHa înseamnă, ca și azi la Sârbi și Croați, taxă de vamă. Din acest cuvânt s’a format in vechime cuvântul http://patrimoniu.gov.ro CETATEA DÂMBOVIȚA xandru: «ori cine ția va fi vameș în Rucăr, porun- cește-! să ia vamă, precum e obiceiul, iar altfel să nu îndrăznească a face. Și cine va fi vameș sub Dâmbovița (nc^. y acela tot așa să le ia x. «Sub cetate» nu putea să fie în partea de răsărit, unde terenul se înalță din ce în ce mai mult, ci în partea de apus a cetății Dâmbovița, unde terenul se lasă în jos până în râul Dâmbovița. Pe acolo a fost vechiul drum până în secolul al XIX-lea². Faptul că cetatea Dâmbovița se afla pe drumul comercial, care trecea pe la Câmpulung spre Târ- goviște, înlătură părerea lui C. Rădulescu-Codin, care a identificat cetatea Dâmbovița cu cetățuia lui Negru-Vodă, dintre Cetățeni și Stoenești, din ju- dețul Mușcel ³. Cetatea Dâmbovița și vama Dâmbovița nu se aflau pe drumul comercial Bran—Rucăr—București-— vadul Dunării. In privilegiul comercial acordat Brașovenilor, în 10 Noemvrie 1424, Dan 11 scrie, că « Brașoveanul, care va vrea să meargă la vadul Dunării, ca să treacă cu marfa, să dea vamă niznai la Rucăr și la vad, iar (intr’alt loc) nicăeri în țara domniei mele'-⁴. Reînoind privilegiul comercial, in 30 Ianuarie 1431, Dan II precizează și mai mult: «Și trecând Brașo- venii peste Dunăre cu marfa, fie la Dârstor, fie la (giurgiu sau la Nicopol, să dea dela o sută trei și, întorcându-se la Rucăr, dela cf sută trei »°. Aceste două documente dovedesc, că cetatea Dâm- bovița și vama Dâmbovița nu se aflau pe drumul co- mercial Bran-Rucăr-București, de unde se ramifica către Silistra, Giurgiu și Turnul Măgurele.Ele înlătură părerea acelora, cari cred, că cetatea Dâmbovița se afla pe dealul Orății, la Podul Dâmbovița, între Rucăr și Bran ⁶, sau la București ⁷, sau mai jos de București, i^pmupK, care înseamnă vameș. Aceste cuvinte în scriere apar prescurtate: upiu in loc de iwhim și npio în loc de lopiufapi®, ca sk și kpk in loc de «««k și ra in loc de rocnop,a (Ilie Băr- bulescu, Studii privitoare la limba și istoria Românilor Bucu- rești, 1902, pp 109—110). ¹ I. Bogdan, Documente, I, p. 14; Gr. G. Tocilescu, 534 documente, pp. 12—13. ² Vezi mai sus, p. 27. ³ C. Rădulescu-Codin, Muscelul nostru, Câmpulung, 1922 p. 22. ⁴ I. Bogdan, Documente, 1, pp. 21—27; Gr. G. Tocilescu, 534 documente, pp. 18—20. ⁵ Ibidem, pp. 32—36; Ibidem, pp. 23—27. ⁶ Al Lapedatu, Două vechi cetăți românești, Poenarii și Dâmbovița, p. 178 ; D. Caselli, Cum au fost Bucureștii odinioară, pp. 7—8. ⁷ Gr. G. Tocilescu, Bucureștii sau Cetatea Dâmboviței, pp. 6—24 și Manual, p. 143; G. I. lonescu-Gion, Istoria Bucureșcilor, pp. 16—25; N. lorga, Istoria Românilor, III, p. 237 și Istoria Bucureștilor, p. 23; Dr. I. Minea, Relațiile politice dintre Țara-Românească și Unguri, p. 11—32 nota 1. pe drumul către Giurgiu ’, sau că ar fi fost două cetăți, una la Podul Dâmboviței, în județul Muscel, și alta în București, în județul Ilfov ². Insă cetatea dela Podul Dâmboviței este numită cetatea Neam- țului, fiind construită de Cavalerii Teutoni ³ sau Nemți, cum le-a zis poporul, cărora Andrei II, regele Ungariei, le dăruește, in 1211, Țara Bârsei ⁴, iar în 1222 și teritoriul dela sudul Carpaților, spre răsărit de o linie, care se cobora dela izvorul râului Bârsa până la Dunăre și apoi pe acest râu până la râul Șiret și de acolo până la Carpați, la cetatea Cruceburg °. Identificarea Cetății Dâmbovița cu Bucureștii, se bazează, după cum am văzut ⁶, pe o interpretare greșită a cronicelor. documentele din secolul al XV-lea nu se face niciodată o ase- menea confuzie și nici nu se arată, că ar fi fost în acel timp la sud de București, spre Giurgiu și nici că ar fi fost două cetăți Dâmbovița, ci că a fost o singură cetate Dâmbovița, între Câmpulung și Târgoviște. Cetatea Dâmbovița scaun domnesc In secolul al XV-lea Domnul Țării-Românești n’avea o singură reședință domnească, ci două: Argeș și Târgoviște in prima jumătate și Târgo- viștea și București in a doua jumătate a secolului, cu caracter permanent și altele cu caracter temporar de o durată mai lungă sau mai scurtă. O reședință domnească cu caracter temporar, dar cu o durată mai lungă a fost Gherghița, unde aflăm scaunul domnesc al lui Vladislav II în 30 Septemvrie 1451 ' și 2 August 1453⁸, Viad II Țepeș în 25 Mai 1458 ⁹, Radul III cel Frumos în 25 Ianuarie 1471 ’°, 16 ¹¹ și ¹ I. Donat, Bucureștii și Cetatea Dâmboviței, în Revista Bucureștii ’> citat de St. Nicolaescu, Istoricul orașului Bucu- rești, 1939, p. 7. ² Al. Lapedatu, op. cit., pp. 178—180. ³ L Pușcariu, Cetatea Neamțului dela Podul Dâmboviței în Muscel, în Analele Academiei Române, seria II, Tom. XXX, București, 1907, pp- 111—115 și extras, pp. 1—5. ⁴ E. Hurmuzaki-N. Densusianu, Documente privitoare la istoria Românilor, Bucureștr, 1887, I, 1, pp. 56—58. ⁵ Ibidem, pp. 74—76. ⁶ Vezi mai sus, p. 29—30. ? Acad. Rom., Msse., LXXVI, 23, copie slavă ; P. P. Pa- naitescu, Documente, I, pp. 227—228. ⁸ Arhiv Stat. Buc., secț. ist., Dintr’un lemn, VII, 1, orig. slav.; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 232—234- ⁹ I. Bogdan, Documente, 1, pp. 319—320; E. Hurmuzaki- N. lorga, Documente, XV, 1, p. 49. ¹⁰ Acad. Rom., Msse., XC, 1, orig. slav.; F. Venelin, Eoafapckisi hah ckîJlpAAtoThi, St. Peterburg, 1840, pp. 95—96; P. P. Panaitescu, Documente, pp. 273—274- ¹¹ Arhiv. Stat. Buc., secț. ist. Episcopia Râmnic, CI, 1, orig- slov.; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 278—279. http://patrimoniu.gov.ro 40 28 Iulie 1472 Basarab III cel Bătrân Laiotă în 16 Ianuarie ², 28 Februarie³ și 4 Iulie 1476 ⁴ și Basarab IV cel Tânăr Țepeluș in 23 Martie 1482 °. Deaceea N. lorga a scris, că « Gherghița este o veche reședință a țării din secolul al XV-lea ⁶. In 19 Martie 1534 Vlad VI Vintilă Voievod arată, că Gherghița este oraș domnesc ⁷. In 19 Mai 1765 Ștefan Mihail Racoviță Voievod închină biserica domnească din Gherghița bisericii Sf. Ștefan din București ⁸. O altă reședință domnească cu caracter temporar și de o durată mai scurtă, a fost cetatea Giurgiu, unde aflăm pe Mircea I cel Bătrân în 13 Mai 1403 ⁹, 11 Mai 1409’° și 10 August 1411 ⁿ. In 17 Martie 1517 Basarab V Neagoe Voevod, dând voie Brașovenilor să facă comerț în Târgoviște, Câmpulung și Târgșor, adaugă: A X « în aceste mai sus zise trei scaune (>M tish kh mepeMene TpH ctcaj) să negițătorească Brașovenii și bătrânii Bârseni ¹². Cetatea Dâmbovița, fiind așezată într’un punct strategic și într’o pitorească poziție, a fost și ea reședință domnească cu caracter temporar. Lui Vlad II Țepeș i-a plăcut să stea în acest scaun domnesc, construind un palat și o biserică. In 13 Iunie 1458 el scrie Brașovenilor de « lângă râul apei Dămbo- vița (iuxta fluvium aque Domboviche)», făcân- ¹ Acad. Rom., Msse. 5235, ff. 75—77, copie slavă ; N. lorga Studii și documente cil privire la istoria Românilor, București, 1904, VII.p.269; P. P.Panaitescu, Documente, I, pp. 279—280. ² I. Bogdan, Documente, I, p. 331 ; E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente, XV, 1, p. 87. ³ Ibidem, pp. 331—332; Ibidem, pp. 87—88. ⁴ J. Venelin, pp. 118—119; P. P. Panaitescu, Docum.nte, I, pp. 297—298. ⁵ Arh. Stat. Buc., secț. ist., Snagov, II, 1, orig. slav.; L. Miletici și I. Agura, ᵣ\^ PoAUHHT-k h vk^HATA caah9hckt. nHcuwHocTH, Sofia, 1893, pp. 128—129; P. P. Panaitescu Documente, I, pp. 321—327. ⁶ « Gherghița, einer alten Landesrezidenz aus dem 15. Jahr- hundert ». (N. lorga, Qeschichte des osmanischen Reiches, Gotha, 1910, III, p. 317). ’ Arhiv. Stat. Buc., secț. ist., Mitropolia București, VI, 1, orig. slov. ⁸ Ibidem, VI, 37, orig. rom. ⁹ E. Hurmuzaki-Dr.-E. Kaluzniacki, Documente, I, 2, ’p. 824. ¹⁰ Arh. Stat. Buc., Sect. ist., orig. slov.; J. Venelin, pp. 18—19; B. P. Hașdeu, Arhiva Istorică, I, 1, p. 97 cu data 6907 (1399); L. Miletici și I. Agura, pp. 119—121; Dinu Arion, Din hrisoavele lui Mircea cel Bătrân, București, 1930, pp. 119—120; St. Nicolaescu, Documente inedite dela Mircea cel Bătrân, București, 1936, pp. 19—21 ; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 104—107. ¹¹ E. Hurmuzaki-Dr.-E. Kaluzniacki, Documente, 1, 2, pp. 825—826. Scrisoarea lui Mircea I cel Bătrân către Vladislav lagelo, regele Poloniei, n’are dată. S’a stabilit însă că a fost scrisă în 1411 (I. Minea, Principatele Române și politica orien- tală a împăratului Sigismund, p. 123, nota 2). ¹² Gr. G. Tocilescu, 534 documenteslavo-române, pp. 261 -264. du-le cunoscut că trimite pe Petru Sor în solie la Brașov’. Probabil că pe atunci palatul domnesc și biserica erau în construcție. Peste doi ani erau terminate, căci în 4 Iunie 1460 le scrie Brașove- nilor « din cetatea râului Dâmbovița (ex castro fluvii Dombovicha)», făcându-le cunoscut că trimite pe Voicu Dobrița, consilierul său special, pentru a cere pe pribegii și adversarii săi, cari voiesc să i se supună. ². In 10 August acelaș an, tot << din cetatea Dâmbovița (ex castro fluvii Dombovicha) » intervine pe lângă Brașoveni într’un proces pentru niște porci vânduți ³ Când însă Vlad II Țepeș stă în cetatea București, citează acea cetate cu numele ei. Astfel, în 20 Sep- temvrie 1459 « în cetatea București (kk rp4A pft|in)», întărește lui Andrei, Iova și Drag stăpânirea peste părțile lor de moșie din Ponor, cumpărate ⁴, iar în 10 Februarie 1461, «din cetatea București (8 rpaA B8K8pH|iii) » întărește lui Bâra și Boda stă- pânirea peste satul Glodeni, căci jumătate era veche moșie, iar jumătate era cumpărată °. Această deose- bire, așa de clar specificată, este o nouă dovadă, că în București nu era cetatea Dâmbovița, ci cetatea București și confuzia făcută trebue părăsită. Cetatea Dâmbovița, scaunul domnesc al lui Radul III cel Frumos, cucerită de Ștefan cel Mare, Dotnnul Moldovei Deși nu s’a găsit până acum niciun act scris de Radul III cel Frumos în cetatea Dâmbovița, totuș el a stat acolo, deoarece analele și cronicile moldo- venești numesc cetatea Dâmbovița scaun domnesc ⁶. Cronicarul polon Martin Cromer arată, că « Dâm- bovița era cetatea cea mai de frunte «(Dambroviciam arcem primariam)» a lui Radul III cel Frumos⁷. Deaceea, când a început lupta cu Ștefan cel Mare, ¹ I. Bogdan, Documente, I, p. 320; E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente, XV, 1, p. 49. ² Ibidem, pp. 320—321 ; Ibidem. p. 56. ³ Ibidem, pp. 322; Ibidem, p. 57. ⁴ Acad. Rom., Msse., CLXX, 2, orig. slav.; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 240—242; Șt. Nicolaescu, Istoricul ora- șului București, pp. 7—8. ⁵ Acad. Rom., Msse., 5236, ff. 64—65; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 244—245; Șt. Nicolaescu, Istoricul orașului București, pp. 8—9. ⁶ I. Bogdan, Vechile cronici moldovenești până-la Urechia, București, 1891, pp. 146 și 195; Cronici inedite atingătoare de istoria Românilor, București, 1895, pp. 39 și 54 și Letopisețul lui Azarie, în Analele Academiei Române, seria II, Bucu- rești, 1909, Tom. XXX!, pp. 148—149 și 184; M. Kogălni- ceanu, Cronicile României seau Letopisețele Moldaviei și Valahiei, a doua edițiune, București, 1872, I, pp. 158—159; C. Giurescu, Letopisețul Țării Moldovei până la Aron-Vodă (*359—T595Ă București, 1916, p. 53—55. ⁷ Martin Cromer, De origine et rebus gestis PoloiWrum, Lib. XXVIII, Coloniae Agripinae 1589, p. 413. http ://patrimoniu.gov.ro CETATEA DÂMBOVIȚA 41 domnul Moldovei, și-a așezat familia și toate avuțiile în cetatea Dâmbovița, crezând că acolo sunt în deplină siguranță, mai ales că era în relațiuni foarte bune cu Ungurii L Letopisețul moldovenesc dela Bistrița scrie, că în anul 6981 (1473), după ce Ștefan cel Mare a bătut pe Radul III cel Frumos la Cursul Apei, în zilele de 18—20 Noemvrie, « Sâmbătă spre Duminecă lăsa Radul voievod toate ale sale in tabără și fugi cu toată oștirea sa în scaunul său numit Dâmbovița (ku iiacTOAiiiH rpa^h ckoh iidpmtdtAVni ^ kaxkokhh,!). In 23 sosi Ștefan voievod cu toată oștirea sa și împresură cetatea Dâmbovița (11 ivkca,m EpaAh 4,K.«B0KHHa). Radul voievod fugi in aceeaș noapte din cetate (h3'k rpaj,*'). In 24 ale aceleeași luni, într’o Miercuri, luă Ștefan voievod cetatea și intră intr’însa (lIpT/ATK CTE$AHh KOfKOÂ*¹ HMA* H KKHHAt KK H^) și luă pe doamna lui Radul voievod și pe fiica lui, unica sa fiică și toate comorile lui și toate hainele lui și petrecu acolo 3 zile in veselie și apoi se în- toarse la scaunul său la Suceava »². « Re Băsărab îl lăsă să domnească in Țața Muntenească și domni o lună, iar Radul voievod fugi la Turci și luând cu sine 15.000 Turci, îl lovi pe Băsărab intr'o Joi, Decemvrie 28, și-l birui pe Băsărab împreună cu toate oștile lui » ³. Aproape la fel povestesc Analele ¹ încă dela începutul domniei, Radul III cel Frumos încheie pact cu Ungurii, după cum arată Albert de Istenmezo, vice- comite al Secuilor, într’o scrisoare către Brașoveni și castelanii dela Bran din 15 August 1462 (E. Hurmuzaki-N. lorga, Docu- mente, XV, 1, p. 58). La începutul anului 1463, Radul III cel Frumos comunică lui loan de Pongracz de Dengelegh știri despre Turci (Ibidem, p. 59). In 31 Iulie 1468 Matei Corvin, regele Ungariei, scrie « credinciosului nostru, strălucitului și slăvitului Radul voievodulȚării-Românești (fideli nostro spec- tabili et magnifico Radwl Wayvode transalpine) ca să nu mai judece pe Brașoveni în țara lui (Ibidem, pp. 68—69). In 18 Februarie 1470 Radul III cel Frumos amenință pe Bra- șoveni că i va pâri la Maiestatea Sa regele (ad regem(=Regiam) Maiestatem, că dau lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, arme și-i țin spioni (Ibidem, pp. 75—76). In 6 Martie acelaș an insă le scrie, că « a venit acum dela domnul craiul un boier anume Peșciani Mihai și ne am învoit după vorba domnului craiului; că nici eu nu voiam să calc vorba domnului craiului, ci (voiam) să rămâie obiceiul, cum a fost și mai înainte: să umble săracii mei slobozi la voi și ai voștri tot slobozi ori unde în țara i c Și vă dau această carte sub pecetea mea ». <• Dați-mi dar și voi cartea voastră sub pecetea orașului (I. Bogdan, Documente, I, pp. 107—109; Gr. G. Tocilescu, 534 documente, pp. 76—77). In urma acestei împăcări el le scrie, făgăduindu-le bună prietenie și le cere știri despre voievodul Ardealului, despre Ștefan cel Mare și despre Secui (E. Hurmuzaki-N. lorga. Documente, XV, 1, pp. 78—79). In acelaș an, intervenind pentru niște pribegi, le scrie: «eu sunt sluga craiului și slujesc craiului și sfintei coroane cu toate slugile (mele) » I. Bogdan, Documente, I, pp. 110—111; Gr. G. Tocilescu, 534 documente, pp. 78—79. * I. Bogdan, Cronici inedite, pp. 39—40 și 53—54. ³ Ibidem, pp. 40 și 54- Putnene¹ și Cronica Moldo-Polonă ². Insă Letopi- sețul Țării Moldovei până la Aron-Vodă atribuit de unii lui Grigore Ureche ³, iar de alții lui Simion Das- călul sau lui Grigore ⁴ Ureche și Simion Dacalul ⁵, adaugă: « Insă Ștefan-Vodă, dacă au sosit la scaunul său la Suceava, au trimis la craiul leșesc soli, ve- stindu-i de războiu cu noroc, ce au făcut împotriva Radului Vodă, fălindu-se că și cetatea și scaunul Dâmbovița, cu toată avuția i-au luat, dimpreună și doamna și fiica sa. Și au trimis și la craiu din dobânda sa, nu pentrucă doară au fost dator să-i trimeată, cum zic unii, că au fost supus Leșilor, ci pentru ca să-l aibă prietin la nevoe și la treabă, că aceia de-i va veni asupră, cum s’au și tâmplat, că atunciași i-au venit veste, cum Radul-Vodă au intrat în Țara Muntenească cu oaste turcească și aciiași au trimis alți soli de au poftit oaste într’ajutor împotriva Radului Vodă » ⁶. Aceste ultime știri sunt luate din cronicarii po- loni. loan Dlugosz scrie la anul 1474: «Pe când Casimir, regele Poloniei, sta in orașul Visliției, au venit la el Sâmbătă după Bobotează soli distinși ai lui Ștefan, voievodul Moldovei, Ștefan Turculeț și alții, prin cari l-au înștiințat, că au scos din domnie pe Radul, voievodul Țării-Românești, dușmanul său, care luase tronul chiar cu ajutorul Turcilor și pe soția sa cu două fete⁶ și tot tezaurul și le-au adus din cetatea Dâmbovița (in castro Dabrouicza), unde fugise Radul și de unde pe ascuns scăpase și a luat în stăpânire cea mai mare parte din posesiunile lui. Drept mărturie a tuturor acestea au prezentat regelui Casimir, Duminecă 16 Ianuarie, 28 steaguri luate dela dușman. Insă după aflarea unei așa de mari știri și bucurie, după trei zile sosind pe neașteptate un alt sol, a produs mâhnire, comunicând regelui Casimir, că Radul, voievodul Țării-Românești. dându-i ajutor Turcii, a reluat Țara-Românească și cetățile fiind cucerite, a omorît pe pârcălabii cetăților, pe cari îi pusese Ștefan, și că a devastat cu foc în cea mai mare parte pământul moldovenesc și cerând ca să ajute cu armata polonă pe Ștefan, voievod, care fusese răzbit în- luptele sale » ’. Casimir IV, regele ¹ I. Bogdan, Vechile cronici moldovenești pana la Urechia, pp. 146-și 195—196. ² Ibidem, pp. 176 și 226 și Cronici inedite, p. 123. ³ M. Kogălniceanu, Cronicile României seau Letopisețele Moldaviei. și Valahiei, I, p. 159. ⁴ C. Giurescu, Letopisețul Țârii Moldaviei pana la Aron^ Vodă, pp. 54—55. ⁵ C. C. Giurescu, Letopisețul Țârii Moldovei până la Aron- Vodă (1359—I595J, întocmit de Qrigore Ureche Vornicul și Simion Dascălul, ediția III, pp. 36—38. ⁶ Letopisețul moldovenesc, după cum am văzut, precizează, că Radul III cel Frumos a avut o singură fiică. ⁷ I. Dlugozs, Historia Polonicae, Lipsie, 1712, Lib. XIII, p. 507, col. II. http: //p atri m o niu. go v. r o ALEXANDRU VASILESCU Poloniei, trimite în ajutor armata din Podolia sub comanda lui Mihail Buciațchi, căpitanul din Sniatin. In acelaș timp a trimis pe Dobeslav Vissoveca, castelanul Belzului, și pe Egidie Suhodolechi, ca să împace pe cei doi Domni, fiindcă avea nevoie de ajutorul lui Ștefan voievod, domnul Moldovei, în contra regelui Ungariei. Insă Ștefan cel Mare n’a primit să se împace, deoarece Radul III cel Frumos «dăduse toate cetățile în mâinile Turcilor » f A- proape la fel scrie și Martin Cromer ². Gh. Șincai, care a utilizat aceste izvoare, precizează, că cetatea Dâmbovița n’a fost la București ³. Totuș istoricii de mai târziu au crezut, că cetatea Dâmbovița unde a fugit Radul III cel Frumos, după lupta dela Cursul Apei, și de unde a luat Ștefan cel Mare pe soția și fiica celui învins, ar fi Bucureștii ⁴. Atâta timp cât documentele din stcolul al XV-lea nu erau cunoscute, o asemenea părere putea fi acceptată. Astăzi însă, când se cunosc multe documente din acel secol și se constată, că în afară de scaunul domnesc cu caracter permanent, Târgoviștea, mai erau și alte scaune domnești, cu caracter temporar, identificarea trebue părăsită fiînd greșită. Radul III cel Frumos, ca și fratele său Vlad II Țepeș, nu arată niciodată, că cetatea Dâmbovița ar fi în București, deși stă foarte des în acel oraș, pe care în documentele sale îl numește întotdeauna « cetatea București și niciodată «cetatea Dâmbovița ». Acolo « în cetatea București (oț rpaA ByKț'ptmii sau in castro Bokoresth)» îl aflam, în 12 Noemvrie 1463 ⁵, 30 Mai ⁶, 10 Iulie ',12 August ⁸ și 28 Octom- ¹ Ibidem. ² Martinus Cromer, De origine et rebus gestis Polono: um, Lib. XXVIII, p. 413. ³ Gh. Șincai, Chronica Românilor și a mai multor neamuri, ediția II, București, 1886, Tom. 11, p. 90. ⁴ Gr. G. Tocilescu, Bucureștii sau Cetatea Dâmbovița, p. 22 și Manual, p. 215 ; Gh. I. lonescu-Gion, Istoria Bucureștilor, p. 25; A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, ediția II, Bu urești, 1914, IV, p. 53; D. Onciul, Din istoria României, în Biblioteca Socec, ediția 11, București, 1913, p. 52; N. lorga, Ist'oria Românilor, București, 1937, IV, p. 170 și Istoria Bucureștilor, p. 27 ; C. C. Giurescu, Istoria Românilor, București, 1937, II, 1, p. 58 și Letopisețul Țârii Moldovei până la Aron-Vodă, p. 36, nota 108 și 37, nota 110. ⁵ Acad. Rom.,Msse., CV1II, 26, orig. slav.; P.P Panaitescu, Documente, I, pp- 246—247; Șt. Nicolaescu, Istoricul ora- șului București, pp. 9—10. ⁶ Arh. Stat. Buc., Secț. ist., Cozia, XIV, 1, orig. slav, și Condica Brâncovenească, Nr. 266, f. 399, copie slavă ; P. P. Panaitescu, Documente, pp. 247—248; Șt. Nicolaescu, Isto- ricul orașului București, p. 10. ’ Arhiv. Stat. Buc., secț. ist., Tismana, VII, 164, orig. slav.; P. P. Panaitescu Documente, I, pp. 248—253. ⁸ Acad. Rom., Msse., CCI, 1, orig. slav.; D. Caselli, Cum au fost Bucureștii odinioară, p. 54; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 253—255; Șt. Nicolaescu, Istoricul orașului București, pp. 11—13. vrie 1464 \ 5 Noemvrie 1465 ², 15 Ianuarie ³ și 11 Iunie 1467 ⁴, 18 Mai 1468 17 Ianuarie ⁶, 4 Februa- rie ⁷, 28 Iunie ⁸ și 25 August 1469 ⁹, 12 Decemvrie 1471 l⁰, 12 Iunie 1472 ¹¹ și 16 Septemvrie 1473 ¹². O singură dată, în 14 Octomvrie 1465, scrie : « în cetatea de scaun București (y hjctoahh rpdA ByKSpeipH) »¹³, fapt care a făcut pe unii istorici să stabilească, că abia dela acest Domn ¹⁴ Bucureștii sunt scaun dom- nesc. De fapt Bucureștii sunt scaun domnesc în timpul lui Mircea I cel Bătrân ¹⁵ și Vlad II Țepeș ¹⁶, ¹ Arh. Stat. Buc., secț. ist., Snagov, I, 3, orig. slov. ; P. P. Panaitescu. Documente, I, pp. 255—260; Șt. Nicolaescu, Istoricul orașului București, pp. 13—15. ² Acad. Rom., Msse., CXXXIV, 12, orig. slov.; P. P. Panai- tescu, Documente, I, pp. 261—264; Șt. Nicolaescu, Istoricul orașului București, pp. 17—18. ³ Arh. Stat Buc., secț. ist. Cozia,XL,2, orig.slav.; L.Miletici și I Agura, k h -i k;[HaTa c.unHcKa rhcsmu^cth, Sofia 18^3, pp. 124—125; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 264—266; Șt. Nicolaescu, Istoricul orașului București, pp 18—19. ⁴ I. Bogdan. Documente, I, pp. 327—328; E. Hurmuzaki- N. lorga, Documente, XV, 1, p. 64. ⁵ Muzeul Târgu-Jiului, orig. slov.; Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, documente slavo-române, Iași, 1906, I, pp. 283—284 ; Al. Ștefulescu, Documente slavo-române relative la Qorj. 1406—1665, Târgu-Jiului, 1908, p. 18—19; P. P. Panaitescu, Documente, I, p. 267. ⁶ Acad Rom., Msse, CLXX, 3, orig. slav.; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 267—268; Șt. Nicolaescu, Istoricul ora- șului București, pp. 19—20. ⁷ I Bogdan, Documente, I, p. 328; E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente, XV, 1, p. 70. ⁸ Arhiv. Stat. Craiova, 1, 1, orig. slav.; Arhivele Olteniei, Craiova, 1923, II. pp. 301 — 302; P. P. Panaitescu, Docu- mente, I, p. 269; Șt. Nicolaescu, Istoricul orașului București pp. 20—21. ⁹ I. C. Filitti, Arhiva Qh. Qrt Cantacuzino, București, 1919, p. 16; P. P. Panaitescu, Documente, I, p. 270—272. ¹⁰ Acad. Rom., Msse., Fot. 29 P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 274—277. ¹¹ Acad Rom., Msse., 3236, ff. 74—75 ; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 277—278. ¹² P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 281—282. ¹³ Arhiv. Stat. Buc., secț. ist., Cozia, IV netreb., 2, orig. slav.; L. Miletici și I. Agura, pp. 124- 125; P. P. Panai- tescu, Documente, I, pp. 260—261. ¹⁴ Șt. Nicolaescu, Istoricul orașului București, p. 7. ¹⁵ Gr. G. Tocilescu, Bucureștii sau Cetatea Ddmboviței, pp. 18—20 cu data: «Datum in arce nostra Bukurest, die 20 luly, anni a creatione mundi 6060 octavo centisimo quinqua- sesimo octavo I. Pușcariu, Fragmente istorice despre boerii din Țața Făgărașului, Sibiu, 1907, IV, pp. 43—45: « Datum in arce .. . 6908 »; P. P. Panaitescu, Documente, I, pp. 65—67: Datum in arce nostra Argeș, die 20 July, anni a creatore mundi 6908 (1400) », combinând cele două date și punând Argeș în loc de București. ¹⁶ Vezi mai sus, p. 40. http://patrimoniu.gov.ro dar cu caracter temporar. Abia după domnia lui Radul III cel Frumos, capătă un caracter permanent din ce în ce mai pronunțat '. Vlad II Țepeș, cu ajutorul Ungurilor, bate pe Basarab III cel Bătrân Laiotă și cucerește cetatea Dâmbovița. Basarab III cel Bătrân Laiotă, deși ajutat de Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, nu a putut să ia domnia decât în anul 1474, după moartea lui Radul III cel Frumos ², pe la sfârșitul verei. In 4 Septemvrie acel an el întărește mănăstirii Bolintin stăpânirea peste satul Bolintin, moara de pe Neajlov, viile dela Ani- noasa și Bucșani la Argeș și peste țigani ³. Dar el a fost silit să se închine și să se unească cu Turcii. Deaceea, în 25 Ianuarie 1475, Ștefan cel Mare face cunoscut principilor creștini că în lupta dela Podul înalt a luat parte alături de Turci « și Domnul Țării Muntenești cu toată puterea lui » ⁴, iar în 20 Iunie comunică solilor săi din Ungaria, că va veni asupra Moldovei sultanul Turcilor «cu toată oastea lui și cu toată oastea Țării Românești (et cum tota po~ tentia terre Valachie) >°. Din aceste cauze a căutat să-l scoată din domnie și s’a înțăles cu Matei Corvin, regele Ungariei, ca să pună din nou domn pe Vlad II Țepeș ⁶. Acesta este trimis dela Buda în Transilvania, unde îl găsim în 4 August la Arghiș lângă Cluj⁷ și în 13 Octomvrie 1475 la Bălcaciu comitatul Târnavei Mici ⁸. Insă în acel timp Basarab III cel Bătrân Laiotă, care, în 11 Iulie, întărise Brașovenilor « așezământul vostru cel vechiu, precum a fost și în zilele tatălui dom- nei mele, Dan voievod și pre cum a fost și pe vremea altor domni bătrâni » ⁹, trăia bine « cu toată țara dom- ‘ Arhiv. Stat. Buc., secț. ist., orig. slav. (1474—1660); Acad. Rom., Msse., orig. slav. (1474—1660); J. Venelin, pp. 1 1 1—337; L. Miletici și I. Agura, pp. 126; Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, I, pp. 285—357 și VI, pp. 52—219; Al. Ștefulescu Documente slavo-române privitoare la Qoij, pp. 20—570. ² « Eodem (6982—1474) obiit Radul Ugrovlachorum Voy- voda » (N. lorga, Studii și documente cu privi'e la istoria Ro- mânilor, București, 1901, III, p. 2). ³ Arhiv. Stat. Buc., Mihai-Vodă, VIII, 70, rez.; I. Brezoianu, Vechile instituții ale României, București, 1882, I, p. 238; Revista istorică română, București, 1937, VII, p. 333; P. P. Panaitescu, Documente, I, p. 285. * I. Bogdan, Documnetele lui Ștefan cel Mare, București, 1913, II, PP. 319—323. ⁵ Ibidem, pp. 324—327. ⁶ C. Esarcu, Ștefan cel Mare. Documente' descoperite in Arhivele Veneției, București, 1874, pp. 63—67 ; E. Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria Românilor, București, 1894. VIII, pp. 23—25; I. Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, II, pp. 344—345 și 349. ⁷ 1. Bogdan, Documente, I, pp. 322—323; E. Hurmuzaki- N. lorga, Documente, XV, 1, pp 84—85. ⁸ Ibidem, p. 323; Ibidem, p. 86. ⁹ I. Bogdan, Documente, I, pp. 118—119; Gr. G. Tocilescu, 534 documente slavo-romdne, pp. 87—88. 4 î nultti craiului » *. Ceva mai mult, în 10 Ianuarie 1476, loan Pongracz, voievodul Transilvaniei, face cunoscut Brașovenilor, « că serenisimul domnul nostru rege are alianță cu Basarab, voievodul Țării Românești, și vot veți căuta să țineți pacea cu acel Basarab » ². Dar participarea lui Basarab III cel Bătrân, Laiotă în acel an, la noul atac al Turcilor în contra Moldovei ³, convinge pe Matei Corvin, regele Ungariei, de ne- sinceritatea lui. Deaceea, în 22 Iulie, vine pe la Oradea Mare o armată, condusă de Ștefan Bathori, și în care aflăm nu numai pe Vlad II Țepeș, fostul domn, și un nou pretendent Basarab cel Mic⁴. Această armată stă de pază în sud-estul Transilva- niei, ca nu cumva Turcii să treacă din Moldova în Ungaria. In 6 Septemvrie Matei Corvin dă ordin Sașilor din Transilvania să ajute expediția lui Ștefan Bathori, care urmează a trece în Țara-Românească (ad partes regni noștri transalpinas transire) °. Bra- șovenii caută să profite de situația în care se afla Vlad II Țepeș și obțin un nou privilegiu comercial. In 7 Octomvrie 1476, « în marea cetate Brașov (ay mhkh rjMA SpauiORj h, Vlad voievod dă județului și celor doisprezece pârgari « din marea cetate a Brașovului, și tuturor prietenilor mei celor buni din toată Țara Bărsei >•, «ca să le fie lor după vechiul așezământ, cum a fost și in zilele de mai nainte, încă din vremea marelui Xlircea voievod și până în zilele părintelui doamniei mele, ale marelui Vlad voievod și apoi și în zilele domniei mele ». « De acum înainte scala⁶, ce au fost, să nu mai fienicăeri în țara domniei mele, ci să fie slobod și volnic fiece om să facă negoț și să cumpere și să vânză fără scală ». « Și iarăși cu privire la vamă lor, cum a fost așezământul cel vechin și (cum a fost) în zilele domniei mele de mai nainte, tot așa să fie și acum și de-aci înainte, fie prin târgurile din țara domniei mele, fie sub vămile de plaiuri: să plătească vamă dreaptă, cum au plătit dela început și în zilele domniei mele; iar vămi mai mari niminea să nu îndrăznească a le pune sau a-i bântui, nici pârcălabii de orașe, nici vornicii, nici vameșii dela orașe, nici vameșii ce sânt la vămile plaiurilor, nici la Dunăre, nici altcineva dintre dregătorii sau slugile domniei mele >> ⁷. ¹ Ibidem, pp. 125—126; Ibidem, p. 93. E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente, XV, 1, pp. 86—87. ³ I. Bogdan, Cronice inedite, pp. 41—42 și 55—56, Vechile cronici moldovenești până la Urechid, pp. 146, 176, 196 și 226, Letopisețul lui Azarie, pp. 149 și 184 și Documentele lui Ștefan cel Mare, II, pp. 344—348. ⁴ E. Hurmuzaki-N lorga, Documente, XV, 1, p. 93. ⁵ Ibidem, p. 94. ⁶ Vama. ⁷ I. Bogdan, Documente, I, pp. 95—97; Gr. G. Tocilescu, 534 documente slavo-romdne, pp. 95—97. http://patrimoniu.gov.ro ALEXANDRU VASILESCU 44 Basarab III cel Bătrân Laiotă, cunoscând intențiile dușmanilor săi, a strâns o armată destul de puternică cu care voia să reziste. Insă Vlad II Țepeș și Ștefan Bathori izbutesc a trece munții Carpați, pe la Bran, îl înving și-l alungă din domnie. Intr’o scrisoare din 1476, fără lună și zi, Matei Corvin, regele Ungariei, scrie Papei Sixt IV: « După fuga rușinoasă a Sulta- nului Turcilor din Moldova, o armată a mea, pe care o aveam împotriva insuș SultanuluiTurcilor,mai înainte de a veni voievodu' Moldovei, a năvălit asupra lui Basarab, voievodul Țării-Românești, care avea armată turcească și mulți ostași străini, in număr ca de 18.000 oameni, pregătiți de luptă, pe cari însăș Basarab ii strânsese atât din imperiul turcesc, cât și din Bulgaria. Și, după ce insuș Basarab a fugit, armata lui a fost împrăștiată asemenea de a mea, încât puțini au putut scăpa, cari au fost uciși sau luați prizonieri. Care ■ Basarab, după fuga lui și înfrângerea a lor săi, s’a închis intr’o cetate a sa, care era în țară mai întărită cu meșteșug și de natură (in quandam arcem suam, qua in regno illo et arte et natura munitior erat). Simțând însă că-l urmăresc cu înverșiumnare căpitanii mei, neîncrezându-se in acea cetate și lăsând garnizoana în ea, a fugit pe ascuns din ea și a trecut la Turci. Armata mea, care era cam de 60.000 oameni, a împresurat îndată acea cetate și in puține zile a luat-o (absque ulla cuncta- cione arcem ipsamobsidione cunxit et paucis admodum diebus eam obtinuit). Și, astfel, bătând pe Basarab, a pus stăpânire pe acea țară, prin care Turcii aveau drum slobod in Moldova și Drăculea, căpitanul meu, bărbat intru toate dușman Turcilor și tare războinic, din voința și dispozițiunea mea a fost primit voievod de locuitorii acelei țări cu solemnitate obișnuită » L Intr’o altă scrisoare, din 4 Decemvrie acelaș an, către legatul din Agria, Matei Corvin scrie: « Deoarece Basarab, voievodul Țării-Românești, care, având o mare oaste dela Sultanul Turcilor se pregătea in contra noastră, a fost alungat mai înainte dea se uni Moldoveanul cu acei (ostași ai mei). Pe lângă acestea, cetatea care este cea mai puternică a acelei țări (castrum quod illius terrae fortissimum est) a fost asediată în timp de două săptămâni (duabus septimanis) și cucerită cu forță de ai noștri și deja acea țară se află în stăpânirea noastră» ². Giustiniano Cavitello arată, că cetatea avea întărituri, multe arme și munițiuni, o mulțime de corturi foarte frumoase, în care stăteau ostașii turci și ai lui Basarab, mulți călăreți și un mare număr de cămile ³. Dar nici el nu arată numele ¹ C. Esarcu, Ștefan cel Mare, p. 80. ² Monumenta Hungariae historica, Acta extera, Budapest J877, V, p. 335. ³ N. lorga, Acte și fragmente cu privire Ia istoria Românilor, București, 1897, 111, pp. 101 —102. cetății. Totuș, pe baza altor documente, se poate stabili, că luptele, cucerirea cetății și fuga lui Basarab III cel Bătrân Laiotă la Turci, au avut loc în regiunea Bran-Târgoviște și mai înainte de 7 Noemvrie 1476. La acea dată Vlad II Țepeș scrie «din Târgoviște (8 Tp'Krc>KHi|jn) », « credincioșilor și bunilor, dulcilor și cinstiților prietini ai doamniei mele, județului și pârgarilor din Brașov » făcându-le cunoscut, « că am răstornat pe vrăjmașul nostru Laiotă și a fugit la Turci, fKJKo uainfra KphiKAUiiia flaim pauEJAHpio li ucE kra h tCT 8 TSpuixJ K Pe acea vreme cetatea cea mai puternică, după cum am văzut, era ce- tatea Dâmbovița dintre Câmpulung și Târgoviște, scaun domnesc în timpul celei de a doua domnie a lui Vlad II Țepeș (1456 — 1462) și Radul III cel Frumos (1462 — 1474) ². Deci acolo a căutat să reziste Basarab III cel Bătrân Laiotă și de acolo a fugit la Turci, probabil de teama să nu-i taie Ștefan cel Mare retragerea spre Dunăre. Faptul, că la 7 Noemvrie Basarab III cel Bătrân Laiotă fusese învins și deja fugise la Turci, înlătură părerea acelora, cari mai cred încă ³ că cetatea acea foarte puternică era în București și de acolo ar fi fugit domnul învins la Turci. Armata ungurească, la acea dată, înaintase numai până la Târgoviște. De aici pleacă la 9 sau 10 Noemvrie. In 11 Noemvrie, cornițele Ștefan Bathori, judecătorul curții maiestății regale și căpitan suprem al trupelor regale din Țara Românească », scrie Sibienilor « din castrele oștirilor regale de lângă București (ex castris gencium regalium propc ipsam Bokoyschya) », comunicându-le, «că prin ajutorul lui Dumnezeu am alungat pe perfidul Basarab din Țara Românească și deja cea mai mare partea țării este la noi, fiindcă toți boierii sunt cu noi, afară de doi, cari de asemenea vor veni în scurt timp. Și astfel, fiind înălțat un bun castel în Târgo- viște (erecta uno bono castello in Thergavischya), ne-am îndreptat către București (ad Bokoryschya divertimus), în apropierea căruia suntem (cui in propinquo sumus) »⁴. In 17 Noemvrie, Crâstian pârcălabul din Târgoviște scrie, din Târgoviște, Brașovenilor, că « cetatea București a fost cucerită în ziua de Sâmbătă cea mai apropiată », adică în 16, Noemvrie (castrum Bocoechst lucratus in die Sa- ¹ I. Bogdan, Documente, I, pp. 97—98; Gr. G. Tocilescu, 534 Documente slavo-române, p 97. ² Veri mai sus, p. 42. ³ Gr. G. Tocilescu, Bucureștii sau Cetatea Dâmboviței, p, 23 și Manual, p. 227; I. Bogdan, Vlad Țepeș, București, 1896, p. 35; N. lorga, Istoria lui Ștefan cel Mare, București 1904, p. 185, Istoria Românilor, IV, p 192 și Istoria Bucureștilor, p 29; D. Caselli, Cum au fost Bucureștii odinioară, pp. 21— 23 și O luptă in jurul Bucureștilor la 1476, în Gazeta Municipală, an. V, Nr. 242 din 20 Sept. 1936, pp. 1—2. ⁴ E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente, XV, 1, p. 95. http://patrimoniu.gov.ro CETATEA DÂMBOVIȚA 45 bathi proximi (16 novembris) ». «Deaceea vă rog pe domniile voastre, ca să lăudați pe Dumnezeu atotputernic cât voiți, cu instrumente și cu cântece și cu clopote, precum am făcut și noi, în țara noastră, care este ca și a voastră. Și să știți, domnia voastră, că domnii și boierii întregei țări s’au supus domnului Ladislau voievod »¹. Tot atunci scrie și Vlad II Țepeș Brașovenilor: « cu voiea lui Dumnezeu mi s’a inchinat toată Țara Românească și toți boierii » \ Faptul, că cetatea București a fost cucerită în 16 Noemvrie și în mai puțin de cinci zile sunt noi dovezi, cari fac imposibilă identificarea ei, cu acea cetate foarte puternică, întărită cu meșteșug și de natură, din care fugise Basarab III cel Bătrân Laiotă și fusese cucerită după un asediu de două săptămâni, înainte de 7 Noemvrie 1476. Deaceea se poate preciza, că Vlad II Țepeș și Ștefan Bathory au cucerit două cetăți: Cetatea Dâmbovița din județu IDâmbovița mai înainte de 7 Noemvrie și cetatea București în 16 Noemvrie. Din scrisoarea lui Matei Corvin, regele Ungariei, din 4 Decemvrie 1476, către legatul din Agria, citată mai sus ³, se vede, că la restabilirea pe tron a lui Vlad II Țepeș a luat parte și Ștefan cel Mare, domnul Moldovii, care însă a sosit abia după ce acțiunea de restabilire pe tron fusese terminată de armata ungurească. Totuș precizează, că « Moldo- veanul *■ a luat contact cu ostașii regelui Ungariei. Nu credem insă ca Ștefan cel Mare să se fi mărginit la un asemenea rol. Cronicarul polon loan Dlugosz scrie, că « regele Matei pe Vladislav Dracula, voie- vodul Țării Românești, pe care l-a ținut aproape 12 ani pe lângă el, unindu-se oștile cu ale lui Ștefan, voievodul Moldovei, iarăș l-au pus domn in Țara Românească »L Aceasta dovedește, că Ștefan cel Mare a jucat un rol însemnat în restabilirea în domnie a Iui Vlad II Țepeș. Putem chiar preciza, că a jucat un rol principal. In 8 Mai 1478, Ștefan cel Mare comunică senatului venețian prin solul său loan Țambalac: « Eu cerusem, ca voievodul Basaraba să fie alungat din cealaltă Țară Românească și să fie pus acolo un alt domn creștin, anume Drăculea, cu care să ne putem înțelege împreună. Am înduplecat chiar la acest lucru pe Măria Sa craiul unguresc, ca să îngrijească și el, din partea sa, ca Vlad Drăculea să ajungă domn. Și înduplecându-se în sfârșit, el a trimis să-mi spuie, ca să-mi adun oastea și să merg să pun pe numitul domn în Țara-Românească. Și astfel repede am făcut și am mers, eu dintr’o parte și căpitanul Craiului dintr’alta și ne-am unit ¹ Ibidem. ² I. Bogdan, Documente, I, p. 98; Gr. G. Tocilescu, 534 documente slavo-romdne, pp. 97—98. ³ Vezi mai sus, p. 44- ⁴ loan Dlugosz, Historiae, II, Lib XIII, p. 551. și am pus în domnie pe zisul Drăculea. Isprăvind aceasta, el m’a rugat să-i las, pentru paza lui, oameni de-ai noștri, fiindcă în Români nu se prea incredea; și i-am lăsat 200 de oameni dintre curtenii mei. Și făcând aceasta am plecat» \ Din această expunere să vede, că Ștefan cel Mare vine din Moldova pe la Focșani, în timp ce Ștefan Bathori, căpitanul armatei ardelenești, se cobora pe la Bran. El a căutat să-i taie retragerea lui Basarab III cel Bătrân Laiotă la Dunăre. Deaceea acela n’a rezistat mult în prima ciocnire cu armata ungurească în regiunea Bran-Câmpulung, iar din Cetatea Dâmbo- vița se retrage mai înainte de a începe asediul, lăsând armata să-i țină pe loc pe acei dușmani, iar el se duce să ceară ajutor dela Turci, spre a respinge atacul Domnului Moldovei și apoi și pe acela al căpitanului ungur. Planul a fost bine alcătuit, dar n’a putut fi executat la timp. Faptul că Matei Corvin, regele Lunganei, in scri- sorile sale mai sus citate, menționează numai cuce- rirea unei cetăți foarte întărită, adică a Cetății Dâm- bovița, și nu face nicio mențiune de cucerirea Cetății București, dovedește, că acolo s’au întâlnit armata lui Ștefan Bathori și Vlad Țepeș cu armata lui Ștefan cel Mare. Nu voia, ca gloria armatei sale să fie întunecată de prezența lui Ștefan cel Mare și a armatei moldovenești. Cele întâmplate după victoria lui Ștefan cel Mare la Podul înalt în contra Turcilor la 10 Ianuarie 1475 îl fac să fie mai prudent². Dar Cetatea București n’a opus nicio rezistență. Deaceea nu se face nicio mențiune în Letopisețul dela Bistrița și Analele Putnene despre această expediție a lui Ștefan cel Mare în Țara-Românească din Noemvrie 1476, mai ales că după plecarea lui: « Numaidecât necredinciosul Basaraba se întoarse și-l găsi singur și-l omorî; și împreună cu el fură omorîți toți oamenii mei spune Ștefan cel Mare, « afară de zece » ³. Acestea s’au petrecut mai înainte de 10 Ianuarie 1477 ⁴ ¹ C. Esarcu, Ștefan cel Mare, pp. 64—65 ; E. Hurmuzaki, Documente, VIII, pp. 23—25 ; I. Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, II, pp. 344—345 și 349. ² După lupta dela Podul înalt din 10 Ianuarie 1475, Matei Corvin, regele Ungariei, scrie Papei, împăratului german și altor regi, că acea victorie a fost câștigată « de trupele sale, al căror comandant era Ștefan, domnul Moldovei, atribuindu și, cu obișnuita vanitate, meritele altora », după cum scriu cro- nicarii poloni (Dlugosz, Historiae, II, p. 527 ; M. Miechowski, Faptele lui Ștefan cel Mare, in B. P. Hașdeu, Arhiva Istorică, I, 2, p. 36). Bonfinius, cronicarul lui Matei Corvin, « au tăcut » pentru că Ștefan cel Mare au întrecut cu vitejia, nu numai pe Matiaș craiul, ci pre loan Huniad, tatăl lui Matiaș (Gh. Șincai, Chronica Romanilor, II, p. 96). ³ C. Esarcu, Ștefan cel Mare, pp. 64—65 ; E. Hurmuzaki, Documente, VIII, p. 24; I. Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, II, p. 345 și 349. ⁴ Ibidem. http://patrimoniu.gov.ro 4 o ALEXANDRU VASILESCU Cetatea Dâmbovița in secolul al XVI-lea. Rezidirea ei de Mihai II Viteazul. Luptele cu Turcii in Sep- temvrie 1595. La începutul secolului al XVI-lea Cetatea Dâm- bovița este menționată de analele și cronicile moldo- venești cu ocaziunea morții Doamnei Maria a lui Radul III cel Frumos. « In anul 7008 (= 1500) luna lui Mai în 11, Lunia », scrie Letopisețul dela Bistrița, « răposă roaba lui Dumnezeu Maria Despina, doamna domnului Radului voievod, domnul Țării-Românești, care fusese adusă de Ștefan voievod, când a fost luat cetatea Dâmbovița rpa,\K) și au în- gropat-o cu cinste în mănăstirea sa dela Putna; vecinica ei pomenire»'¹. După această dată Cetatea Dâmbovița nu mai este citată în cronici și în documente. Probabil că a fost dărâmată cu ocaziunea luptelor dintre Ba- sarab III cel Bătrân Laiotă și Vlad II Țepeș și n’a mai fost reparată de domnii următori. In luptele pe care le-a avut cu Turcii și cu Vladislav III în 1522— 1525, Radul V dela Afumați citează numai: cetatea București (rpaAh SSKSptijiH), cetateaTârgoviște (rpa^h TkproKHipf) și cetatea Poenari (noenapH rpa^S)², deși în cursul atâtor lupte a trecut de mai multe ori pe valea râului Dâmbovița dintre Câmpulung și Târgoviște. Deasemenea, călătorii cari trec pe acea vale, menționează numai cetatea lui Negru-Vodă ³. Cetatea Dâmbovița a fost dărâmată, dar vama Dâmbovița a rămas. In jurământul de credință către Ludovic II, regele Ungariei și privilegiul co- mercial ce acordă Brașovenilor și Țării Bârsei, Basarab V Neagoe voievod, în 17 Martie 1517, scrie « si să plătească » vama « precum ei au plătit și în timpul altor domnitori, foști mai înainte de noi, iar domnia mea altă vamă nouă lor să nu le punem și altă lege lor să nu le rânduim, ci să neguțătorească unde este scaunul domniei mele în Târgoviște și în Câmpulung și în Târșor « Dară să tocmească cu bucata și ridicata cu oamenii domniei mele, ¹ I. Bogdan, Cronici inedite, pp. 47—48 și 62. Data 1500, Mai 11 se afla și în Letopisețul lui Azarie (I. Bogdan, Letopi- sețul lui Azarie, pp. 151 și 186). In Letopisețul Țării Moldovei până la Aron-Vodă este greșit Martie 11 (Simion Dascălu, Letopisețul Țârii Moldovei pana la Aron-Vodă (1359—1515Ț ed. C. Giurescu, p. 85; Grigorie Ureche Vornicu și Simion Dascălul, Letopisețul Țârii Moldovei, ed. C. C. Giurescu, ed. III, p. 57). ² Gr. G. Tocilescu, Biserica episcopală a mănăstirii Curtea- de-Argeș, București, 1886, p. 46; N. lorga, Inscripții din bise- ricile României, București, 1905, I, pp. 148—149; Șt. Nico- laescu, Documente istorice cu privire la Radul dela Afumați sau Radul-Vodă cel Viteaz, 1322—1529, București, 1909, pp. 6—7. ⁸ lacob Bongars in 1585 (E. Hurmuzaki-N. lorga,Documente, privitoare la istoria Românilor, București, 1900, XI, P 191). iar prin alte orașe să nu fie slobozi să umble cu marfă nicăeri ' . Această restricție provine din cauză că Brașovenii nu aprobaseră, ca negățătorii români să facă comerț, nu numai în Brașov, ci și « prin țara înălțimei craiului pretutindeni și la Oradea și la Cluj și la Timișoara, și în Râjnov, și în Țara Bârsei», cum ceruse domnul Țării-Românești ². In orice caz, Brașovenii și cei din Țara Bârsei, mergând cu mărfurile lor până la Târgșor, trebuiau să plă- tească vamă și la Dâmbovița, așa cum plătiseră în secolul precedent. De acolo dela Dâmbovița se aduc, în 1541, în Brașov «căutători de aur (auri questores (uti nominant) ex Dombawycza) » ³, de sigur dela mina de aur dela Gemenea din apropiere ⁴. Către sfârșitul secolului al XVI-lea bătrâna Cetate Dâmbovița, după cum arată tradiția populară °, este rezidită, după lupta dela Călugăreni, Ji. Mihai II Viteazul. Baldazar Walther, care în 1597 a fost la curtea domnească din Târgoviște, scrie că în 1595, după lupta dela Călugăreni, din 13 23 August, Mihai II Viteazul' s’a retras în 14 24 August la râul Argeș și la 15/25 August la Văcărești, lângă București. In 16/26 August pleacă spre Târgoviște, unde ajunge la 17 27 August. Aici se oprește câteva zile (dies aliquot haeret), punând străji în toate părțile ⁶. Dar se retrage și din această cetate spre munți dea- lungul râului Dâmbovițacăci Turcii pleacă din București la 25—26 August⁸. Orășenii fug. Dar inamicii înaintează încet de teamă să nu cadă în curse și alte pericole ⁹. Trebue să fi întâmpinat multă ¹ I. Bogdan, Documente fi registre privitoare la relațiile Țării Rumânești cu Brașovul și Ungaria in sec. XV și XVI, București, 1902, pp. 151—152; Gr. G. Tocilescu, 534 docu- mente slavo-romdne, pp. 261—264. ² Ibidem, pp. 80—82, unde este atribuit greșit lui Basarab III cel Bătrân Laiotă; Ibidem, pp. 256—258. ³ G. O. Teusch, Quellen zur Qeschichte der Stadt Kronstadt in Siebenbiirgen, II, p. 646. ⁴ Vezi mai sus, pp. 25 — 26. ⁵ Idem, pp. 27—28. ⁶ Baldassar Walther, Brevis et vera descriptio rerum ab illust. ampliss. et fortiss. militiae contra patriae suae reiq. pub. chri- stianae hostes duce ac dn. dn. Ion Michaele Moldaviae, Transsal- pinae sive Walachiae palatino gestarum. In eiusdem aula Te- rvisana fideliter collecta, Gorlic, 1599, in A. Papiu Ilarian, Tesauru de monumente istorice, București, 1862, I, pp. 4, 29—31- In alt izvor se spune, că a stat patru zile (illinc natour diebus exactis) (Claudiu Isopescu. Atcuni document! inediti della fine dei cinquecento, secundo serie, in Diplomatarium Italicum, Roma, 1925, I, p. 431). ⁷ Baldassar Walther, p. 31. ⁸ Dr. A. Veress, Campania creștinilor in contra lui Sinan Pașa din 1595, în Analele Academiei Române, Memoriile secțiunii istorice, seria III, București, 1925, IV, p. 140 și extras, p. 76. ⁹ Baldassar Walther, p. 31. http://patrimoniu.gov.ro 41 CETATEA DÂMBOVIȚA rezistență, căci abia la 12 Septemvrie Sinan Pașa și Hasan Pașa se apropie de Târgoviște cu trupele Retrăgându-se dela Târgoviște, Mihai II Viteazul s’a oprit «la un miliar dela poalele munților, lângă râul Dâmbovița (ad montium radices unum milliare juxta Dembowicem fluvium)» și «la patru miliare de cetate (Târgoviște) (quatuor a ciuitate milliaria) . unde așteaptă ajutoare² dela Sigismund Bathori, principele Ardealului. Locul unde s’a oprit, la un miliar sau 7,420 km ³ depărtare de poalele mun- ților și patru miliare sau 29,680 km ⁴ depărtare de Târgoviște, lângă râul Dâmbovița, este exact Ce- tatea Dâmbovița, ale cărui ruine se află astăzi aproape în dreptul km 30 °. In timpul cât a stat acolo « peste opt zile (ultra octiduum commoratur)» ⁶, a rezidit cetatea ⁷ și a pus înaintea ei trupa de apărare până la 3 leghe ⁸ departe de Târgoviște ⁹, adică până din- coace de Gheboeni. Prin dese incursiuni ia prăzi și prizonieri, dela cari află planurile dușmanilor ¹⁰ Acolo îl aflăm în 12 Septemvrie 1595, când ex castris ad Dembovizam » scrie castelanului, polon din Liov, comandantul armatei de câmp, căruia îi comunică știri despre luptele sale cu Turcii. « Să se știe astfel», scrie Mihail II Voevod, « că noi ne-am luptat cu Turcii, cu trei săptămâni mai înainte în țara noastră la Călugăreni, în care luptă blândul Dumneezu strașnic ne-a fost binevoitor nouă cre- știnilor. Au fost uciși, între primii, trei Pași și alți mulți Ciauși, din cari câțiva chiar au fost prinși vii. Insă dela prizonierii recenți am aflat că în această luptă au fost uciși 7.000 Turci; ceilalți, între cari însuș Sinan Pașa, cu sufletele îngrozite, se pregăteau să se retragă către Dunăre. Insă noi înșine i-am lăsat calea liberă în țara noastră și aceasta din acea cauză, fiindcă în acel timp, pe lângă că moralul armatei a fost micșorat, Turcii aveau in- tențiunea, ca să se îndrepte către București. Și astfel deja trupele acelora astfel s’au divizat: cu Ferhart ¹ C. Isopescu, Alcuni documenii medici, în Diplomatarium italicum, 1, p. 430. ² Baldassar Vi'alther, p. 31. bl. Istvanfi scrie greșit că 4000 pași sunt dela Târgoviște la vechea cetate a lui Negru Vodă (N. Istvanfi, Pannoni historiarum de rebus ungaricis, Coloniae Agrippinae, 1622, p. 670. ³ Un miliar german are 7,420 km (Minerea, Enciclopedia Română, Cluj, 1930, p. 679). ⁴ Col. A. Culici, Campania militară din 1595, Călugăreni, Târgoviște, Qiurgiu, București, 1939, p. 24 pune 30 km., prin aproximație probabil. ⁵ Vezi mai sus, p. 25. ⁶ Baldassar Walther, p. 31. ’ Vezi mai sus, p. 27. ⁸ O leghe are 4.000 m. ⁹ A. Veress, Campania creștinilor in contra lui Sinan Pașa, p. 140, extras 76. ¹⁰ Baldassar Walther, p. 31. Pașa sunt 10.000 în București, fiind astfel ocupați cu construirea unei cetăți acolo, iar cu Sinan Pașa și Hasan Pașa sunt aproape 30.000, cari astăzi s’au apropiat de Târgoviște (qui hodierna die ad Tar- gouistum applicarunt). In toată armata, care nu trece de 40.000, dacă sunt 12.000 luptători, căci știm sigur, că ienicerii abia sunt 1200, între cari sunt numărați chiar și cruzii agemoglani L Și sigur, chiar înainte de sosirea Turcilor la Târgoviște >*, în 11 Septemvrie², «au fost aduși la noi patru că- pitani, între cari unul era ciauș însămnat³, cari au fost siliți cu cazne și cercetați, ce este, din ce pricină Sinan Pașa și ceilalți au atacat cu o armată așa de mică ținuturile noastre. Unul câte unul au răspuns la fel. Astfel trupele până acum ar fi fost puține ⁴, deoarece se spera în ajutorul viitor al Ha- nului Tătarilor, căruia i s’ar fi poruncit în mod serios de Sultanul Turcilor. Dar acela până acum a lipsit. Aceste fapte l-au turburat foarte mult pe Sinan Pașa. Adesea ori a cerut ajutor dela Marele Sultan, dar nu i s’a trimis, căci marea armată, care îi era necesară lui, a fost trimisă în contra Perșilor, cari atacă foarte bine. încă o armată mare a fost trimisă în contra Frâncilor, cari au nimicit forțe mari ale aceluia pe mare. Acestea, pe care le avem ca sigure, le comunicăm domniei voastre și cerem cu multă stăruință, ca ele să fie ținute în seamă cu tot sufletul său și să ne procuri, nouă creștinilor, cât mai curând cele necesare, căci niciodată perfidul dușman nu va putea fi gonit mai ușor din aceste hotare decât în acest timp, dacă ar voi să ne ajute pe noi acum cu trupe auxiliare. Eu de sigur, deși ași avea putința să atac din nou mult pe dușmani, totuș socotesc necesar a aștepta ajutorul celorlalți creștini. larăș și iarăș cerem cu toată stăruința, ca să milă de chestiunile creștinilor și să fie stins focul, care arde păretele din apropiere, mai înainte ca să nu ne atingă pe noi. Aceasta însă cerem înainte de toate, dacă ați hotărît, să ne dați nouă cele necesare, ca să dăm știri mai sigure despre această chestiune și de voința domniilor voastre nu avem nicio îndoială » Scrisoarea a trimis-o în aceeaș zi, printr’un cu- rier polon, Rodislav, care ajunge în lagărul dela ¹ C. Isopescu, Alcuni documenti inediti, în Diplomatarium italicum, I, pp. 429—430. ² Ibidem, p. 431. ³ A fost prins de țărani într’o vie: «ex Czausij qui 11 Sep- tembris dum in vineia quadam carperet unam a rustius captus (Ibidem, p. 431). ⁴ După știrile date de curierul polon, care a fost în lagă- rul lui Mihai II Viteazul la Cetatea Dâmbovița, ar fi fost până la 140.000 (ad centum quadraginta millia) (Ibidem). ⁶ Ibidem, pp. 429—430. http: //patrimoniu.gov. ro 4 8 ALEXANDRU VASILESCU Țuțora în 15 Septemvrie h După informațiile date de acest curier, Mihai II Viteazul avea atunci o armată alcătuită din 350 Cazaci pedeștri, tot atâția călăreți Poloni, 700 Români trimiși în ajutor, 1000 de curteni și alți ajutători, țărani și trupe auxiliare, trimise de Principele Transilvaniei, în total până la 25.000 ². Turcii aveau intenția a ridica trei cetăți în Țara-Românească și tot atâtea în Moldova și a. le întări cu trupe ³. După 16 Septemvrie se știa sigur (certo)înlagărul po- lon delaȚuțora,căDomnulȚării-Românești și-a așezat tabăra între munți (inter montes castra metasse) ⁴. Turci » ¹ Fig. 7, 8, 9 și 10. Această cetate se. află exact la două miliare sau 15 km ². depărtare de Cetatea Dâmbovița. Acolo, în acel vechiu și admirabil post de observație și rezistență și nu la Stoeneșh, cum se crede ³, a stat Mihai II Viteazul, după cum mai dove- Fig. 9.—Schitul Negru-Vodă, Cetățuia dește chipul său călare, cu hlamida în vânt, necunos- cut până acum, săpat de vreun ostaș în peretele din partea de nord a stâncii, pe care se află schitul și ruinele cetății și care ne-a fost arătat de ieromonahul Pimen Bărbierul, starețul schitului Negru-Vodă Ce- tățuia, cu ocaziunea unei excursiuni făcută în toamna anului 1943 cu elevii clasei a IV-a ai liceului « Enă- chiță Văcărescu » din Târgoviște ⁴. Fig. H. Tot acolo îl arată, că a stat, tradiția populară. Deaceea pe un vârf de stâncă, ce se află în fața Fig. 8. — Schitul Negru-Vodă, Cetățuia Fig. 10.—Vârf de munte lângă schit Baldasar Walther precizează, că Mihai II Viteazul << se mai retrase încă două miliare mai departe, mai la gura munților, unde se văd ruinele cetății Negru- Vodă, numită în latinește Apa Neagră °, cetate care odinioară era întărită și de mult timp dărâmată de ¹ Ibidem, p. 430. ² Ibidem, p. 431 «numerus ad 25 millia ³ Ibidem. x ⁴ Ibidem, p. 432. ⁵ Baldassar Walther confundă numele Vodă (voievod) cu uvântul slav boa*» (= apă). schitului, s’a ridicat o cruce și dedesubt s’a pus o placă de marmoră albă cu inscripția: « Memoria ¹ « . . .duo milliaria remotius in montium quasi fauces, ubi munitae olim arcis Negrawoda, latine nigra aqua dictae et a Turcis olim demolitae apparent rudera, se recipit (Bal* dassar Walther, p. 31). ² Col. A. Culici, Campania militară din 1595, p. 24- Exact 14,840 km. ³ N. Bălcescu, Românii sub Mihai Voetod Viteazul, p. 103 ; N. lorga, Istoria Romanilor, București, 1937, V, p. 305. ⁴ Inedit. http://patrimoniu.gov.ro ietatea dâmbovița marelui voivod, învingătorul dela Călugărehi, apă- rătorul creștinătății, domnitorul Mihai Viteazul, care în vremuri grele s’a adăpostit între aceste stânci, în sfânta cetate a lui Negru-Vodă, în anul 1595, August— Octomvrie. Preotul Gheorghe Moisescu Fig. 11. — Mihai II Viteazul în stânca schitului Negru Vodă, Cetățuia (schiță comunicată de autor) din Câmpulung, restauratorul schitului Cetățuia. 1920, Iunie 20. C. Pasic » ¹ Fig. 12 și 13. Trupele sale însă erau așezate în defileul munților dela cetatea Dâmbovița până la satul Stoenești. Insă Mihai II Viteazul, după cum am văzut², s’a dus la cetățuia lui Negru-Vodă abia după 12 Sep- temvrie 1595. Sinan Pașa, după ce se ocupă câtva timp cu întă- rirea Târgoviștei, lăsă aici o garnizoană sub condu- cerea lui Aii Bei și 1.500 oameni, ca să termine fortificarea orașului, iar el pleacă mai departe cu toată oastea sa în urmărirea lui Mihai II Vieazul³. Planul lui era să-l bată, să treacă în Ardeal și să se unească cu armata turcească, pe care fiul său Mahomed Pașa o conducea în Ungaria ⁴. El înain- tează pe drumul din partea dreaptă a râului Dâm- bovița: Dragomirești, Mănești, Căprioru, Tătărani, Dragodănești, Aninoșani, jefuind și arzând satele pe unde trecea, după cum arată un document al lui Oprea Gh. Huiu din comuna Dragodănești, județul Dâmbovița ⁵. De pe o înălțime, nu departe de strâmtoarea în care se afla Mihai II Viteazul, Sinan Pașa a putut vedea numai trupele lăsate la ¹ Idem. ² Vezi mai sus, pp. 47—48. ³ N. Isthvanfi, Historiarum de rebus ungaricis, Viena, 1758, p. 412; I. Ch Engel, IV, p. 238. ⁴ h A. Fessler, Qeschichte derUngarn, Leipzig, 1815, VII, p. 360; I. Ch. Engel, IV, p. 238. ⁵ M. G. Regleanu, O condică de moșteni dâmbovițeni : Dragodănești, Cdndești și Aninișani, în Revista Arhivelor, București, 1942, V, 1, p". 115—117. Cetatea Dâmbovița, spre a apăra intrarea în munți nu și tabăra dela cetatea lui Negru-Vodă, care era foarte bine ascunsă de înălțimile muntoase. Fig. 7. «Se mira Sinan, că Românii nu fug la vederea arma- tei sale, ci stau să se lupte »*. Deaceea n’a îndrăsnit, 1 Fig. 12. — Crueea dela Schitul Negr-u- Vodă, Cetățuia să pătrundă în munți. Dar și Mihai II Viteazul s’a ferit să-i angajeze pe Turci într’o luptă mare, căci unii ostași, mai ales Moldovenii, îl părăsesc², și se mulțumește a-i hârțui, a le tăia căile de comuni- cație și a le împiedeca aprovizionările. Uneori îi atrăgea pe Turci în curse și-i nimicea, iar alteori îi Fig. 13. — Inscripția de sub cruce ataca chiar în tabăra lor³, unde ostașii săi fac dese incursiuni și « se întorc cu prăzi bogate, mulți ¹ Conspectus historiae Valachiae auxilio cum divino ab anno reparatae salutis 1595, în I. Ch. Engel, IV, p. 107 și N. Bălcescu, Românii sub Mihai Voevod Viteazul, p. 103. ² Baldassar Wlther, p. 32. . ⁸ Conspectus historiae Valachicae, în I. Ch. Engel, IV, p. 107 ;M.Hammer,Histoirede VEmpire ottoman depuis son origine jusquă nos jours, traduite de l’allemand sur la deuxieme edition par M. Dochez, Paris, 1844, II, p- 190; N. Bălcescu, p. 103. http://patrimoniu.gov.ro 50 ALEXANDRU VASILESCU dușmani, cai nenumărați și multe cămile » 5 Intr’o asemenea incursiune, făcută mai înainte de 1 Oc- tomvrie 1595, au fost omorîți 300 de Turci². «Astfel acest om războinic nici acum nu s’a descurajat prin fuga unor ostași nestatornici sau că va fi zdrobit de numărul cel mare al dușmanilor > ³, ci printr’un războiu parțial a obosit pe dușmani și le-a închis drumul către Ardeal, dând timp lui Sigismund Bathori să-i vină în ajutor ⁴. Încercarea Turcilor de a sparge frontul român și a învălui pe la nord Cetatea Dâmbovița, nu le-a reușit. Spărtura a fost gâtuită, iar trupele turcești, care trecuseră râul Dâmbovița pe la satul Gemenea, au fost împinse și nimicite în valea dela răsărit de satul Burlănești, numită de atunci valea lui Bulim Pașa, sau Bulimanul, după numele comandantului turc prins și omorît Cei căzuți în luptă au fost îmmormântați lângă acea vale⁶. Victoria aceasta dela Cetatea Dâmbovița o socot mai însemnată decât cea dela Călugăreni, deoarece la Călugăreni Mihai II Viteazul n’a putut împiedeca pe Turci de a înainta mai departe, pe când la Cetatea Dâm- bovița i-a oprit și silit să se retragă. Luptele Românilor cu Turcii la Cetatea Dâmbo- vița, au avut loc între 1—15 Octomvrie. Din această cauză, deși Sigismund Bathori se afla în acest timp la Rucăr ’, la o depărtare de vreo 20 km, Mihai II Viteazul nu s’a dus să-l vadă⁸. In 15 Octomvrie Sigismund Bathori pleacă din Rucăr ⁹, dar înain- tează numai vreo leghe și jumătate ¹⁰, probabil până la Dragoslave. Se oprește, fiindcă în acea zi nu se terminaseră încă luptele dela Cetatea Dâmbovița. Luptele au ținut până noaptea târziu. Turcii au fost învinși și puși pe fugă de oastea lui Mihai II Vi- teazul, fapt care provoacă retragerea lui Sinan Pașa dela Târgoviște în noaptea de 15—16 Octomvrie (la notte seguente) ⁿ. A doua zi dimineața sosește ¹ Baldassar Walther, p. 32. ² Dr. A. Veress, Campania creștină în contra iui Sinan Pașa din 1595, p. 87, extras p. 23. ³ Baldassar Walther, p. 32. ⁴ N. Bâlcescu, p. 103. ⁵ Veți mai sus, pp. 27 28. ⁶ Idem, p. 27. ’ Dr. A. Veress, pp. 85—87, extras pp 21—23. ⁸ Intr’un conograf slav se spune că Mihai II Viteazul a fost la Rucăr (Iulian Ștefănescu, Epopeea lui Mihai Viteazul in lumea greco-rusească in sec. 17 și 18, în Revista istorică română, București, 1934, LV, p. 163—164 și 169). Nicolae Costin scrie, că s’au dus la Rucăr <• Mihai-Vodă cu Kiralie cu 8.000 de oșteni, într’ales » (M. Kogălniceanu, Cronicele României, I, p. 484). Insă martorii oculari nu menționează prezența lui Mihai Viteazul la Rucăr. ’ Dr. A. Veress, p. 103, extras p. 23. ¹⁰ Ibidem, p. 141, extras p. 77. ¹¹ Ibidem. în lagărul lui Sigismund Bathori știrea despre fuga Turcilor și retragerea lui Sinan Pașa, provocate nu de scurtul marș din ziua precedentă, cum greșit scrie Fra Giuseppe Piscullo da Melfi ¹ și cum se lăudă îngâmfatul principe al Ardealului ², ci de victoria lui Mihai II Viteazul dela Cetatea Dâm- bovița. S’a oficiat o slujbă divină în cortul Prin- cipelui și alta publică. Nunțiul apostolic Visconti a ținut o frumoasă cuvântare ³. Sigismund Bathori cu toți căpitanii și consilierii săi s’au spovedit și împărtășit ⁴ și apoi toată armata pornește în marș către Târgoviște °. Ajungând la Stoenești ⁶ « Bator Jigmond și Ștefan- Vodă cu toate oștile lor >■, în 6 16 Octomvrie 1595, « se împreună cu Mihai-Vodă » ', care abia atunci le iese înainte, în timp ce armata sa trebue să fi fost de pază în regiunea Voinești—Dragomirești. Cei trei suverani nu se opresc la Stoenești, ci după ce stabilesc o nouă ordine de marș, pornesc mai de- parte. De astădată în fruntea oștilor creștine merge Mihai, domnul Țării-Românești, cu 1.500 lăncieri unguri și români, aproape 1000 pușcași călări români și alți călăreți cu sulițe înjumătățite și arme în vârf cu fier în formă de suliță și pală (sabie) antică⁸. Urma infanteria Săcuilor și z'l •’ în număr de 80 cete de căte 200 oameni fiecare, parte pușcași, parte cu arme cu fier în formă de suliță ⁹. Aceste trupe formau avantgarda, condusă de domnul Țării- Românești ¹⁰. De o parte și alta mergeau călări în două corpuri, 1200 cavaleri germani în șiruri de câte cinci u. După avantgardă venea grosul armatei: 60 piese de artilerie mai mari, o colubină de 16 și alta de 14 și alte piese vechi de 12, 6 și 3, carăle cu muni- ¹ Ibidem. ² Dr. A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării-Românești, București, 1932, IV,pp.290—291. ³ Dr. A. Veress, Campania creștinilor în contra lui Sinan Pașa, p. 141 și extras p. 77. ⁴ E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente privitoare la istoria Românilor, XI, p. 305. ⁵ Dr. A. Veress, Campania creștinilor în contra lui Sinan Pașa, p. 141, extras p. 77. ⁶ Istoria Țârii-Românești de când au descălecat Românii, ed N. Bălcescu, p. 285 și ed. G. loanid, p. 53. ⁷ Letopisețul Țârii-Rumânești, ed. Stoica Nicolaescu, p. 129. ⁸ « In prima andava il prencipe di Valacchia, nomato Michele, con 1.500 lancie Ungare et altre de suoi Valacchi, di maniera che pareano 2.000 et forse 1.000 archibusieri a cavallo, Valacchi et altri a cavallo, con mezze pîcche et arme in hasta con ferri a guisa de, dardi et de, pali antichi ». (Dr. A. Veress, Campania creștinilor în contra lui Sinan Pașa, p. 103, extras p. 39). ⁹ Ibidem. . . .et questi teneano la vanguardia condotta dai Valacco (Ibidem). ¹¹ Ibidem. http: //patrimoniu.gov. ro CETATEA DÂMBOVIȚA țiuni *, 148 căruțe încărcate cu praf de pușcă, gloanțe, cazmale, sape și funii², Ștefan Răzvan, domnul Moldovei, cu 1500 lăncieri³, aventurieri raguzeni, venețieni și alte națiuni, familia nunțiului apostolic, Italieni, având la dreapta un escadron din Moldova, aproape 150 Cazaci, în total 300 călăreți, cu arme diferite, sub conducerea lui Silvio Picolomini, ostași italieni din Toscana, două esca- droane de lăncieri unguri de aproape 1000 oameni fie- care și un nobil polon aventurier cu 200 de Cazaci ⁴. Ariergarda era condusă de tânărul principe Si- gismund Bathori și era formată din cinci escadroane. Primul escadron avea 4000 lăncieri și purta steagul roșiu cu vulturul bicefal și armura: trei dinți albi pe un câmp roșu cu coroana deasupra și inițialele R. A. După el mergeau alte două escadroane de câte 500 lăncieri, Sigismund Bathori având un stin- dard alb în mâna stângă și sulița cu banderolă roșie în mâna dreaptă, apoi încă două excadroane de lăncieri ⁵ și în urmă o lungă coloană de 3718 care cu bagaje, provizii și alte lucruri necesare în cam- panie, însoțite de o gardă de cel puțin 14.000 oameni, câte 3—4 de fiecare car, din cari 1 sau 2 înarmați cu câte o pușcă ⁶. In total, după diacul Petru Pel- lerdi, erau 20.000 lăncieri călări și 32.000 pedeștri cu 10 tunuri mari aduse din Alba-Iulia, 53 obuze⁷, multe falconete și colubrine ⁸. In acest număr nu este trecută armata lui Mihai II Viteazul, care îi așteptase cu « oamenii ăi, cu tunurile și obuzele sale frumoase, cu ostași frumoși, mulți Români buni, cari au fost cu Mihai-Vodă cel puțin 8000 călărași și pedeștri » ⁹ și cari s’au încolonat treptat. In aceeași zi, 16 Octomvrie, trupele creștine ies din strâmtoarea munților ¹⁰ și ajung seara (sera) ¹¹ ' Ibidem. ² I. Crăciun, Scrisoarea lui Petru Pellerdi, în Anuarul institu- tului de istorie națională, Cluj, 1936, VI, pp. 498—494; C. Gollner/ Faima lui Mihai Viteazul in Apus, în Anuarul insti- tutului de istorie națională, Cluj, 1942, VIII, pp. 216—217. ³ Petru Pellerdi scrie, că Ștefan Răzvan a sosit la Codlea cu 2.300 pedeștri și 700 călărași și 22 tunuri (Ibidem, p. 498; Ibidem, p. 216). După alte știri au mai venit în urmă 4.000 lăncieri moldoveni (E. Hurmuzaki-N. lorga, Documente privi- toare la istoria Romanilor, București, 1903, XII, p. 801). ⁴ A. Veress, Campania creștinilor in contra lui Sinan Pașa, p. 104, extras p. 40. ⁵ Ibidem. ⁶ I. Crăciun, p. 499; C. Qollner, p. 218. ⁷ N. Costin scrie și el, că erau : « 20.000 călărime cu sulițe și 32.000 pedestrime și « pușci pe roate 63 (M. Kogălni- ceanu, Cronicile României, I, p. 484). ⁸ I. Crăciun, p. 498; C. Qollner, pp. 217—218. ⁹ Ibidem; Ibidem, p. 217. In Septemvrie avusese aproape 25.000 (Vezi mai sus, p. 48). ¹⁰ « .. .uscendo fuor di quelle strette di monti » (Dr. A. Veress, Campania creștinilor in contra lui Sinan Pașa, p. 104). ¹¹ Ibidem, p. 141. în câmpia Țării-Românești, în teritoriul Târgo- viștei \ de unde se vedea strălucind această cetate mare și plină de clădiri mărețe, biserici, mitropolia și palatul domnesc ². Cetatea Dâmbovița rămăsese în urmă. Ea jucase pentru ultima oară un rol important în salvarea țării. La luptele de acolo din 1—15 Octomvrie 1595 trebue să fi luat parte și cei trei frați Buzești. In 27 Mai 1597 ei au ridicat o înaltă cruce de piatră în locul unde se împreună valea Bulimanului cu valea cărbunilor ³, cu următoarea inscripție: « S’a ridicat această sfântă cruce întru rugăciunea și întru lauda Sfintei Dumineci, cea venerabilă, în zilele lui Io Mihail Voievod și a doamnei lui Stanca și a fiului lui Pătrașcu voievod și făcători dumnealui Radul marele clucer și dumnealui Preda marele postelnic și dumnealui Stroe marele stolnic, Urii, Pârvul și Sorin, Oprea și Vlad, loan șiVoicu și Vișa și Marcu și Stan Negrea și Pârvu și Sora și Voicu și Radul și Dan paharnicul și Pârvul logofătul. S’a scris luna Mai 27 zile, în anul 7105 (= 1597). Eni Voica»⁴. Fig. 14- Prezența crucii lângă valea Bulimanului, ¹ < . . .entramo nell’ampie campagne di Valacchia, nel terri- torio di Ter ovi t (Ibidem, p. 104). ² o .. .et vedemmo ardere quella citta grande et piena di nobili edifici, et di chiese et massime dell’arcivescovato et del palazzo reale * (Ibidem, pp. 104—105). ³ Acolo s’a aflat crucea, după cum mi-a comunicat loan Dereltș din satul Burlănești, județul Dâmbovița. ⁴ In 14 Aprilie 1596'« Io Mihail voievod și domn a toată Țara-Românească, feciorul marelui și prea bunului răposa- tului Pătrașcu voievod întărește dumnealui Radului,marelui clucer stăpânirea peste o parte din moșia Dobrușa (Arhivele Statului București, Episcopia Râmnic, LXXV, 4, orig. slav.; Maior Gh. S. Buzescu, Reconstituiri istorice privind neamul Buzeștilor, Sibiu, 1936, pp. 17—18), iar în 15 Iunie acelaș an întărește dumnealui Radul marele clucer, dumnealui Preda marele postelnic și dumnealui Stroe marele stolnic stăpânirea peste satul Plenița, ce le era de moștenire (Arhivele Statului București, Condica Brâncovenească, nr. 266, f. 539). In 27 Septemvrie 1597, când Mihail voievod, în Târgoviște, dăruește mamei sale Teodora satele Studina Mesteacăi, Studina Bărbulei, Studinița, Crușovul și Frăsinetul, sunt menționați ca martori: dumnealui Radul Buzescu marele clucer, dumnealui Stroe Buzescu, marele stolnic și dumnealui Preda Buzescu marele postelnic (Arhivele Statului București, Cozia, XXIV, 3, orig. slav.; A. Sacerdoțeanu, Marula nu e fiica lui Mihai Viteazul, în Hrisovul, București, 1941, I, pp. 2 21—224 și planșa IV, făcându-se dovada că s’au făcut unele adausuri interliniare (Ibidem, p. 225). c ² Bh3KHIUH CkH HCTH K0T Eh A10AE0 H 6k H nO^BdAh CTA F _ F A F ~ HtA< EkCtCTH Kk AHH Iw 80*80 H raid f CTdHKd H CHH F a Ț m 7 a A i ntTpdUJKO ROfEOAH H $HTHAH JKSndH PdS Bt KAS H HlSdHk llpkd fii T Ț T F T T 7 nOT«AHHK H îK8nd CTpOI fit CTO sp€ llkfiS H CopiH Onp4’ H Ku llBdHk h Boiiko h Ghida h AIapko h Ctah Ut rpk h IIpkRS . . .  7 f f r Copâ h Bo hko h P^aS h ’ • H H0kb$ Hh Mița A\a» http: //p atri m o niu.gov. r o ALEXANDRU VASILESCU unde au fost învinși și nimiciți Turcii lui Bulim Pașa, dovedește, că este în legătură cu acea luptă, iar ridicarea ei, în «lauda Sfintei Duminici», ne arată că victoria a fost câștigată în acea zi de săr- bătoare. Ziua 15 Octomvrie 1595, în care s’au terminat luptele dela Cetatea Dâmbovița, cade exact într’o Duminecă, fiindcă Târgoviștea a fost cucerită Miercuri ¹ 18 Octomvrie². Crucea există și astăzi, dar nu în locul unde a fost ridicată de frații Buzești, ci mutată în satul Burlănești, lângă șoseaua Târ- goviște-Câmpulung, pe proprietatea Hariton Di- țescu³. Este singura mărturie rămasă din trecutul glorios al Cetății Dâmbovița. K3 ahh «t' *1i 6hh Kohkj . N. lorga, Inscripții din bi- sericile României, București, 1905, I, p. 123, a publicat numai o parte din inscripție cu lipsuri. ¹ Dr. A. Veress, Documente, IV, p. 294. ² Baldassar Walther, p. 34; I. A. Thuan, Historiarum su temporis, in A. Papiu Ilarian, Tesaur de monumente istorice, București, 1862, I, p. 212; N. lorga, Acte și fragmente cu privire la istoria Românilor, București, 1895, I, pp. 145—146; E. Hurmu-aki-N. lorga, Documente, XI, p. 305 ; Dr. A. Veress, Documente, IV, pp. 290—291 și Campania creștinilor in contra lui Sinan Pașa, pp. 88, 106 și 142; I. Crăciun, pp. 499—500; C. Qollner, pp. 219,223,229. ³ In 1930 crucea era încă lângă Valea Bulimanului, (I. Dumitrescu, R. Voinești, Vechituri, p. 43. In 20 Septemvrie 1597, din «minunatul oraș Târgoviște», «Io Mihailvoievod și domn a toată Țara Rumânească, feciorul marelui și preabunului Pătrașcu voievod », dă fraților Dragomir și Băncilă o carte domnească, prin care le întărește stăpânirea peste moșule dela Șcheiu la Potoc, Dragodănești, Voinești și Cândești, cumpărate în zilele lui Petru voievod \ feciorul Mircii voievod. «Apoi am văzut domnia mea însumi și cartea lui Petru voievod, veache și sfărâmată și ponegrită, încă și alte câte au fost avut, ci le-au fost luat Turcii, când au venit cu Sinan Pașa în Țara-Rumânească ². Dragomir și Băncilă au mai avut un frate Neagu și erau din satul « Aninișani ot sud Dâmbovița » ³, dintre Cân- dești Vale și Dragodănești. Ultima știre despre Cetatea Dâmbovița După această ultimă luptă mult timp nu se mai face nicio mențiune despre Cetatea Dâmbovița. Abia la începutul secolului al XVIII-lea, într’o scriere privitoare la campania din 1717 a Prințului Eugeniu de Savoia, între orașele mai însemnate din Țara-Românească, după Târgoviște, București, Giurgiu, este și Dâmbovița (Demboviza) ⁴. Sub acest nuine a fost menționată și în secolul al XVI-lea⁰, fapt care ne face să credem că lângă cetate era și un orășel sau târg cu acest nume, dar care astăzi a dispărut. Din el trebue să fi făcut parte satul Burlănești, numit așa după meșteșugarii cari făcând burlane sau țevi de scurs apa. Deaceea fortificațiile erau pe la nord-est de acest sat și de șoseaua jude- țeană Târgoviște-Câmpulung ⁶. Târgoviște, ALEXANDRU A. VASILESCU * 1559—1568. ² M. G. Regleanu, O condică de moșteni Dâmbovițeni, pp. 115—117. ³ Ibidem, pp. 117—118. ⁴ C. Giurescu, Material pentru istoria Olteniei suptAustriaci, 1716—1725, București, 1913, I, p. 251. ■ ⁵ Vezi mai sus, pp.'25—26. ⁶ Ibidem, p. 26. RESUME LA FORTERESSE DE DÂMBOVIȚA Dans le departement de Dâmbovița, entre Voi- nești et Gemenea, sur la rive gauche de la Dâm- bovița se trouvent les ruines d’une forteresse. Une legende locale raconte qu’elle a ete construite par Michel le Brave, prince de Valachie, apres le combat de Călugăreni lâ ou ont ete vaincus les Turcs de Bulim Pașa dans le vallee denommee vallee de Pașa Bulim ou Bulimanul. Mais cette forteresse, elevee pour garder les min6s d’or de Gemenea est beaucoup plus ancienne. C’est la forteresse ou, au XlV-eme siecle, en 1369, le châ- telain Dragomir a vaincu Nicolas voevode de Tran- sylvanie et ou, en 1396, Stibor, un autre voevode transylvain, a fait prisonnier Vlad, pretendant au trone de Valachie et rival de Mircea l’ancien. Au XV-eme siecle, en 1476 Vlad l’Empaleur, prince http://patrimoniu.gov.ro CETATEA DÂMBOVIȚA de Valachic et Etienne Bathory, voevode de Tran- sylvanie y ont vaincu Basarab IV-eme, de son vrai nom Laiotă, et Etienne le Grand, prince de MoL davie y a fait prisonnieres la femme et la fille de Radu le Bel. Cette forteresse a ete aussi le siege de Vlad II. l’Empaleur et de Radu III. le Bel. Lâ se trouvait egalement la douane entre Kronstadt-Câmpulung et Târgoviște-Brăila. Au XVI-eme siecle la forteresse est ruinee. Elle est mentionnee seulement au sujet de mineurs demandes par Kronstadt. MicheLle-Brave, prince de Valachie, apres le combat de Călugăreni du 23 aout 1595, se retira vers les montagnes, â quatre milles (30 km.) de Târgoviște et des mesures furent prises pour for- tifier â nouveau cette forteresse. C’est de lâ que, 5> le 12 Septcmbre 1595 il met au courant de ses luttes avec les Turcs un châtelain polonais. Pursuivi par le Vizir Sinan, qui pillait les villages, Michcl-le- Brave se retire, deux milles (15 km.), plus au Nord, dans la forteresse de Negru-Vodă. Entre le 1 et le 15 octobre ont lieu les luttes dans la forteresse de Dâmbovița entre les Roumains et les Turcs. Le Vizir Sinan est vaincu et Forcee de se retirer. A l’endroit ou aut Ijeu le combat, les fteres Radu, Preda et Stroe Buzescu ont eleve une croix en pierre, dediee â la Sainte Dimanche pour com- memorer ce Dimanche du 15 octobre, date de la defaite des Turcs. En 1717 Dâmbovița est mentionnee pour la der- niere fois, comme viile, apres Bucarest et Târgoviște. Le village de Burlănești semble etre un faubourg, seul vestige de la viile qui aurait entoure cette forteresse- http://patrimoniu.gov.ro LEORDENI La 15 km depărtare de Capitală, pe zarea terasei însorite a râului Dâmbovița, din jos de București, stă ca o strajă dominând împrejurimea vechea casă de țară din Leordem, înconjurată cu ziduri puter- nice ca de cetate, cu poartă monumentală și pivniți adânci boltite. Istoria ei se leagă de întreg trecutul țării, din epoca preistorică și până azi, arătând încă odată cât de hotărîtoare sunt condițiiunile prielnice pentru a determina permanența unei așezări omenești. Din timpurile cele mai depărtate, acest loc privilegiat s’a impus primilor săi stăpânitori prin natura tere- nului însăși: un bot de deal între două ape — Dâm- bovița, care curgea altădată chiar la poalele dea, lului și balta Ochiul Boului — înconjurat de în- tinsele și nepătrunsele păduri dela Cemica, Tân- ganu x, Pantelimonu și Ciumernicu ², astăzi dispărute. Tipic așezărilor pre- și protoistorice, acest pinten de deal oferea populației lui primitive uri loc de scăpare ușor de apărat. Câteva cioburi de ceramică, un vas întreg con- ținând o ulcică mică plină cu cenușe, un fragment de amforă cu semn distinctiv scrijilit pe gâtul ei, precum și o tetradrahmă de argint din Thasos³, de execuție târzie (cca. 100 în. de Hr.), găsindu-se întâmplător in cursul lucrărilor agricole, au atras atenția d-1 ui Dinu V. Rosetti, directorul Muzeului Municipal din București ⁴. D-sa întreprinse săpături în primăvara anului 1931, care avură ca rezultat descoperirea unei stațiuni din vârsta mai nouă a ¹ C. Săvescu, Biserica dela Tânganu, in « Bul. Corn Mon. Ist.♦, XXII, 61. 1929, p. 106. ⁸ Unde se află astăzi aeroportul Popești-Leordeni. ³ Constantin Moisil, Bucureștii-Vechi, București, 1932, p. 6. Tetradrahmele din Thasos sunt printre monerele de mare circulație, care au străbătut in antichitate in comerțul Daciei. ⁴ N. lorga, Istoria Bucureștilor, București, 1939, p. 18; Const. Moisil, loc. cit., p. 5 ; Dinu V. Rosetti, Din Preistoria Bucureștilor, în « Cronica Numismatică și Arheologică », nr. 89—94, 1929, P. 14. fierului \ cu urme de locuință ², morminte de inci- nerație ³ și numeroase fragmente de ceramică din pastă groasă, neîngrijită, de caracter vădit geto-dac, ca și ceramică lucrată cu roata și fragmente de am- fore, astăzi făcând în majoritate parte din colec- țiile Muzeului Municipal din București ⁴. S’au găsit și urme din epoca eneolitică și de bronz. Stațiunea preistorică din Leordeni se integrează în mod. firesc în lanțul de așezări pre- și protoistorice, așa de numeroase în jurul Bucureștilor, alături de stațiunile vecine dela Glina la Bobești-Bălăceanca, Tânganu, Dudești, Văcărești. Acelaș bot de deal folosit ca locuință și apărare în La Tene, îl găsim transformat în felul unui castel pe timpul lui Mihai Viteazul și al lui Matei Basarab ⁶. Despre acel viforos și încruntat secol al 16-lea, despre vremi de răsmerițe, de treceri de Turci și de Tătari, despre timpuri aspre zilnic primejdui- toare de vieață, ne vorbesc zidurile înalte cu con- ¹ Dinu V. Rosetti, Câteva așezări și locuințe preistorice din preajma Bucureștilor, București, 1932, pp. 10, 12 și 21 ; Civilizația tip București, în « Bul. Soc. Istorice-Arheologice Bucureștii-Vechi 1—V, 1930—-1934, p. 171. ² Dinu V. Rosetti, Câteva așezări . . ., pp. 12, 19. Dinu V. Rosetti, Tombes â incineration de Vage du fer et de Vepoque romaine dans la region de Bucarest, în « Publi- cațiile Muzeului Municipiului București ni. 2, p. 67—68 ; Cf. și Câteva așezări. . ., p. 15. ⁴ Grigore lonescu, București, Ghid istoric și artistic, Bucu- rești, 1938, p. 68. ⁵ I. Nestor, Zur Chronologie der rumănischen Steinkup- ferzeit, în « Prahist. Zeitschrift 1928; Les Fouilles de Qtina, în « Dacia », III—IV, 1927—1932 ; Der Stand derVorgeschichtS' forschungin Rumânien, în « Ber:cht derRomisch-Germanischen Kommission 1933. ⁶ Un castel similar se afla la Brâncoveni. Inălțând curtea din Brâncoveni, Matei Basarab, condus de ideile timpului său, o ridică în felul unui castel, organizând pentru apărare un bot de deal, lung de 180 m » (V. Drăghiceanu, Curțile Domnești Brâncovenești, în « Bul. Corn. Mon. Ist. », IV, 14, p. 66). http://patrimoniu.gov.ro LEORDENI traforți și cu metereze (fig. 1 și 2), cu turn de pază, cu poartă monumentală (fig. 3 și 4), ale cărei țâțâni mai arată și azi urmele ușei mari de stejar ferecat. De atunci au rămas pivnița cea mare, lungă de 52 m, cu bolta în jumătate de cilindru sub toată lun- gimea magaziei și tot de atunci datează numeroasele 55 între boieri Udrea Băleanu¹, unul din cei mai viteji căpitar.i ai lui Mihai Viteazul, care împreună cu frații Buzești, Baba Novac și alții au înfăptuit uimitoarea epopee care este domnia acestui Voevod. In 21 August 1598 Udrea vel Armaș, înainte de a porni la războiu, își face diata ²: « Scrisam eu Jupan Fig. 1. Zidul de împrejmuire spre Sud subterane frumos boltite în cărămidă, care se în- trețes în toate direcțiile sub curtea principală și duc dela casă în afara incintei, trecând sub zidurile ei înconjurătoare. Udrea vel Armaș această a mea carte .. . •>. Din numeroasele lui sate lasă, parte mănăstirii Panaghia din dealul Târgoviștei, parte Jupânesei lui, Mușa, iar surorii lui Grăjdana, « Leurdenii și Bercenii » ³. Fig. 2. — Zid de împrejmuire spre Sud-Est Ion Ghica scrie: Odinioară mănăstirile Plum- buita, Mărcuța, Radu-Vodă, Văcărești și Cotrocenii, formau o semilună de punturi întărite despre ră- sărit și miazăzi, legându-se toate cu cetatea Curtea- Veche » Să fi făcut și Leordenii parte din acest dispozitiv de apărare? Aci stăpâneau pe acele timpuri Bălenii. Primul dintre ei, pe care-1 găsim în hrisoave ca proprietar al Leordenilor, este cel de bun neam ¹ Scrieri Economice, București, 1937, voi. II, p. 32. Udrea însă n’a pierit în războaie, ci moare în 1601 «întâmplându-i-se pieire de Pau fost tăiat ¹ Despre el în N. lorga, Istoriile Domnilor Țârii-Românești de Constantin Căpitanul Filipescu, București, 1902, p. 91 și în Stoica Nicolaescu, Documente Slavo-Române, București, 1905, p. 293, 308. ² Ștefan Grecianu, Qenealogiile documentate ale familiilor boierești, București, 1913, voi. I, p. 263. ³ Din anul 1598 s’a găsit în arătură o groșiță polonă dela regele Sigismund al IlI-lea. Astfel de piese au circulat în țară în cantătăți mari, din secolul al 16-lea până în secolul al 18-lea. http://patrimoniu.gov.ro Simion-Vodă și au strigat atuncea cu mare glas cum ca să fie satele și moșiile întru moștenire la mănăstirea Panaghia și s’au îngropat trupul lui în sf. mănăstire » ². « Feciori din trupul lui n’au ăvut așa că Leor- denii, partea lui, îi revine surorii lui, Grăjdana, care și ea avea un drept asupra acestei moșii, de zestre, căci Leordenii au fost moșii bătrâne despre mamă, Maria, fiica lui Ivașco Vornicul Golescu. Jupâneasa «Grăjdana ot Leurdeani este o figură bine cunoscută din hrisoavele timpului. O găsim des menționată, făcând danii de moșii către mă- acesta lăsase o diată: « Eu, Leca Spătaru, scris-am la moartea mea âcest zapis, cum am învățat și am tocmit către duhovnicul meu ce atî fost lângă mine într’acea vreme, Popa Proca dela sf. Vineri, ce am grăit așa: după ce-mi vor lua sufletul și-mi vor vărsa sângele, iară să fie volnică Jupâneasa mea, anume Grăjdana, să mă pomenească și să-mi facă sărăcuste câte va zice duhovnicul. Iară bucatele și satele să fie toate pre mâna Jupânesii mele, să se hrănească și să mă pomenească »*. In 17 Aprilie 1618, Grăjdana cheamă martori pe vecinii ei de moșie din cauză că a avut « cuvinte și năstiri ⁴, iertând pe săteni de rumânie, cerându-și drepturile pentru pământuri. După moartea năprasnică a soțului ei, Leca Spă- tarul din neamul Rudenilor, care dovedindu-se că a luat parte la un complot, «l’au tăiat Radu-Vodă în domnia dintâi, cu mare urgie și i-au luat tot ce au avut *•⁵, Grăjdana a avut multă ceartă și pricină din cauza moștenitorilor soțului ei, cu toate că ¹ Ștefan Grecianu, Ibid., p. 298. * Ibid., p. 298. ³ Ibid., p. 290. ‘ Ibid., p. 281. ⁶ Ibid., pp. 265. 287. price » cu Oancea Logofătul, pentru « moșia Leur- deanilor, ce le zic Furduești ». Și au venit «toți îm- prejureanii den sus și den jos », Pădure Banul den Săcuiani, Turturea Paharnicul ot Glina, Nan, Banea, Ispas și Stan ot Văcărești și alții « cari am știut de ceaste lucruri foarte bine și descoperim Oancei Logofătul foarte bine precum iaste dirept, cum că au fost 4 părtași pre Furduiasca; deci 2 părți anume a lu Dumitru Furduiu și-a lu Boloșin Furduiu le-au cumpărat Udrea Banul dela dânși mai dinainte vreame, iar partea Oancei Logofătul ce-au fost * Ibid., p. 265. http://patrimoniu.gov.ro despre Jupâneasa-și, o au vândut Oancea Logofătul Lecăi Spătaru și încă și-au făcut și case pre acea parte Leca Spătar... La sfârșit rămase lucrul să ție Oancea Logofătul a patra parte, iar Spătăreasa Grăjdana să ție trei părți din Furduiasca și să nu mai fie gâlceava între dânșii și așa i-am așezat fără nici o vătămare de suflet > L In 12 Mai 1621 Radu Voevod sin Mihnea îi dă Jupâniței Grăjdana hrisov ca să-i fie jumătate de sat dela Leurdeani din județul Elhov însă partea Vladului biv vel Paharnic dela Ruda, partea lui toată din câmp și din pădure și din apă și cu rumâni ceala de vânzări, răscumpârâri, schimburi și pricini așa cum se vede în documentele secolului al 17-lea, fiind secolul devălmășiilor, a cumpărărilor de sfori de moșii pentru dobândirea proprietăților întinse. începând cu 1641, hrisoavele vorbesc de « baști- nile Jupaniții Grăjdanii» \ deci ea nu se mai afla în vieață. Proprietar al Leordenilor rămâne Badea Postel- nicul Băleanu, fratele Jupânesii Grăjdanii și al lui Udrea Banul. El se grăbește a da moșia nepoților lui, Gherghe Clucerul² și Pătru Paharnicul, fe- ciorii vărului său Ivașco Vornicul Băleanu ³: « Deci 4- — Poarta de intrare pe latura Est și cu vad de moară și cu viile și din uscat și din si- liștea satului dupretutindenea oricât s.e aleage du preste tot hotarul < căci «Jupâneasa Grăjdana ea au vândut din bucatele ei ce au avut de zestre și au cumpărat această jumătate de sat dela Leurdeani dela Vladul Paharnicul drept 400 de galbeni. . . Pe la 1623 Alexandru Voevod scrie satelor care sunt ale Jupânesei Grăjdana, să caute să-i încarce vinul și bucatele ce va avea și să i le ducă la casa ei, iar într’un alt hrisov din același an, din 11 Noem- vrie, « să fie volnică să-și păzească a ei pădure anume Ciumernicul dela sat dela Leurdeni » ³. Sunt multe acele învechite hrisoave, în care se vorbește de Jupâneasa Grăjdana și mare e încăl- ¹ Ibid., p. 266. ⁸ Ibid., p. 270. ³ Ibid., p. 275. eu m’am socotit că sînt un om slab de bătrânețe, de nu le voi putea ținea, ci de a mea bună voe am mers în Divan înaintea Mării sale Domnu nostru creștin Matei Basarab Voevod și naintea cinstitului și prea luminatului Părintelui nostru Kir Vlădica Te'ofil al Țării-Românești și a tuturor boierilor di- vanului, mari și mici, de am dat și am miluit cu aceste moșii, cu rumâni și țigani pre acești nepoți ² Cumplit și zavistnic. Gherghe Băleanu a fost adversarul cel mai înverșunat al Cantacuzinilor în lupta aprigă a neamului său cu cel Cantacuzinesc, luptă care a dominat istoiia Țării- Românești in a doua jumătate a secolului al 17-lea. Căzut in robia Tătarilor, a fost dus «la Crîm , de unde l-au răscum părat ai săi. La bătrânețe «stătea mai mult la Băleni, când făcea opoziție și creștea o rimă/ori» pentru a-i ex-porta în Ardeal (N. lorga, Istoria literaturii, voi. II, p. 616). ³ Comandantul Roșilor dțn partea lui Matei Basarab îți http://patrimoniu.gov.ro NADEJDA GR. ROMALO 58 ai mei Gherghe Cluceru și Pătru Slugeru, ca să le fie lor moșie în veac, pentru căci am avut multă milă și căutare de tatăl lor, de văru-meu Ivașco Vornicul și eu și soru-mea până unde au fost el viu. După aceea în urmă, am avut iar milă și cău- tare de acești nepoți ce scriu mai sus. . . .Derept aceea să le fie lor aceste moșii stătătoare in veac, de moșie și lor și coconilor, nepoților, strănepo- ților și mărturie toți boierii Divanului, care-și vor pune mai jos pecețile și iscăliturile și așa m’am tocmit: cum până unde mă va ținea D-zeu cu viață, tot să mă caute și la bine și la rău, iar după moartea mea să fie acestea toate pre mâna lor . .. > L Leordenii rămân ai Bălenilo’r în tot secolul al 17-lea și până la jumătatea secolului al 18-lea, pro- prietari fiind pe rând Gligorie vel Logofăt ², loniță vel Portar și fii acestuia, loniță Polcovnicu și Gri- gore vel Logofăt. In 1744 Ancuța Băleanu primește la căsătoria ei cu Radu Văcărescu, fiul lui Enache Văcărescu, care-și găsise moartea silnică la Constantinopol odată cu cumnatul său Constanti n-Vodă Brânco- veanu, ca zestre dela frații ei loniță Polcovnicu și Grigore biv vel Logofăt³, Moșia Leordenii ot sud Elhov hotărâtă și împietrită dupreste tot ho- tarul cu pivnița de piatră, după cum arată și zapisele cele vechi ⁴. Din epoca aceasta au rămas două hrisoave °, unul din 15 Februarie 1751 și altul din 27 Februarie din același an, în care Grigore-Vodă Ghica orân- duește boieri cari să meargă la moșia Dudești și să adeverească cu carte de blestem «pentru o mă- gură ce este împotriva Leurdenilorv și «cum că acolo din jos împotriva Leurdenilor în luncă unde iaste un alt hotar ce să numește Ciumernicul unde se cotește și umblă apa Dâmboviții acum, n’au fost matca cea veche pe acolo » ⁶. După moartea Ancuței și a lui Radu Văcă- rescu, Leordenii au rămas moștenire fiului lor Con- stantin Văcărescu, mare stolnic, căsătorit cu Safta Kretzulescu, cari dau zestre această moșie fiicei lor Smaranda Văcărescu la căsătoria ei din 25 Mai 1796 cu Mihail Mânu, mare Vornic la 1802, cai- ¹ Ștefan Grecianu, loc. cit., voi. I, p. 285. ² Ibid., p. 317. ³ Altădată, când tatăl nu mai era în vieață, frații aveau Îndatorirea de-a înzestra pe surorile lor. ⁴ Ștefan Grecianu, loc. cit., p. 323. ⁵ S’au mai găsit de pe atunci și două monete: o piesă ru- sească de o denga, de aramă, din 1749 și o piesă de argint dela Filip al V*lea, regele Spaniei. ⁶ General P. V. Năsturel, Qenealogia Năsturelilor, în « Re- vista pentru istorie, arheologie și filologie », voi. XVI, 1929, p. 81. macam al Craiovei la 1805 și membru al Căimăcămiei Țăni-Românești în 1821. Cu Mihail și Smaranda Mânu o vieață nouă începe la Leordem. A trecut urgia anilor întunecați și însângerați, a prigonirilor crunte; a încetat să răsune zăngănitul armelor. Se aruncă haina feudală. S’a sfârșit cu bolțile cămăruțelor mici de abia lu- minate, cu zidurile înalte, cu turnurile de pază. Se simte nevoia de camere mari spațioase, de pridvoare largi, de foișoare peste frumoase grădini. Ocupa- țiile străine și legăturile cu Europa transformă cu totul societatea. Străbate din Franța moda vieții idilice și pastorale, moda vilegiaturilor în vecină- tatea Capitalei, greutățile drumului împiedecând vi- legiaturile mai îndepărtate, la munte sau în străi- nătate. Domnul ca și boierul își ridică, care mai de care, frumoase case de țară «case de plăcere « Maisons de plaisance « Lusthăuser cum le numeau călătorii timpului — la Băneasa, la Buftea, la Pașcani, la Colentina, la Mărcuța, la Dudești . . Prin hrisovul din Iulie 1806 \ frumos împodobit cu miniaturi și aurituri, Constantin Alexandru Ip- silanti Voevod hărăzește «Dumneaei Dvorniceset Smaragda Văcărescu ² a dumnealui cinstit și cre- dincios boiariul Domniei mele Mihalache Mânui biv vel dvornic », privilegiul să se facă două bâlciuri într’un an la moșia Leordeni, poruncind «ca la vama acestor bâlciuri și târguri să nu aibe amestec nici cum vameșii domnești, ci să să ia vama toată pă seama stăpânului moșii », să se înființeze «un scaun de carne ce este a-1 face la numita moșie și să i se recunoască «douăzeci lude scutelnici, afară din cei ce are boierul dumisale în catastih după cinul boerii»; aceste toate, pentru trebuința moșiei și a celor șaisprezece pogoane de vie lucrate în țelină din nou « spre bună pildă atât a lăcuito- rilor ce sânt șăzători acolo, cât și alții străini >. De pe urma acestui hrisov încărcat cu binefaceri domnești, starea averii Vornicului Mihail Mânu îm- bunătățindu-se, el întreprinde repararea și transfor- marea vechei case, a bisericii-paraclis și a altor « namestii din nou *, din Leordeni. Că exista casa veche — cu toate că pe harta Stolnicului Constantin Cantacuzino ³, printre cele ¹ In arhiva d-lui Constantin G. Mânu. Textul e reprodus în lucrarea d-sale Documente din secolele al XVI—XlX-lea, privitoare la familia Mano, p. 421. ² Smaranda Mânu era sora d-nei Safta Ipsilanti, precum și a banului Teodor Văcărescu Furtună, a Caterinci D. Bi- bescu, mama Voevozilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. ³ Hartă care se află la British Museum din Londra, desco- perită de consulul României, D. Dimăncescu. Despre ea: Constantin C. Giurescu, Harta Stolnicului Constantin Can- tacuzino, în «Revista Istorică Română», 1943, voi. XIII, fasc. I, p. 1- http://patrimoniu.gov.ro 526 de sate indicate, nu sunt trecuți Leordenii — ne arată Generalul Bauer în « ' (emoțiile sale ¹ din 1778, în care menționează ca localitate în județul Ilfov Leordenni terroir avec une maison de Boyard & des vignes », precum și harta austriacă din 1790 ². Casa (fig. 5), sub forma actuală datează de pe vremea Vornicului Mihail Mânu, care a refăcut-o, temeinică și încăpătoare, peste pivnița mai veche din epoca lui Constantin Brâncoveanu³ (fig. 6). Ea e interesantă prin dispoziția camerelor ei mari și luminoase, grupate în jurul marelui hali cen- tral, prin numărul ferestrelor, care străbat pereții de jur-împrejur, arătându-ne că era locuită mai ales în timpul verii și reprezenta tipul «casei de muitor, prezintă un viu interes, înainte de toate prin Blzf portretelor ctitorilor (fig. 7) Mihail și Smaranda Mânu cu cei opt copii ai lor prin ușa cu chenar de piatră frumos săpat ², prin baldachinul de lemn sculptat de peste sfânta masă din altar, prin cafasul pronaosului, prin mobilierul ei vechiu, prin sfeșnicele împărătești de alamă din fața altarului, care poartă inițialele și emblema Vornicului Mihail Mânu cu vulturul bicefal al Patriarhiei Ecumenice ³. Această biserică nou zidită, a fost sfințită în 26 Martie 1811 în Dumineca Floriilor «cu frumoasă serbare, prin prea sfinția sa arhiereul Dionisie al Pogonianii, duhovnicul meu », așa cum scrie Mihail Mânu în însemnările sale biografice ⁴. Fig. 5. — Casa in forma actuală priveală >, prin cele două scări care duc în sală centrală dela etaj, prin odaia boltită dela parter cu ușe și obloane la ferestre de tablă groasă de fier, ornamentată cu rosete și flori învoalte, odaie care servea de loc de retragere în caz de pericol, mai ales al hoților, încă numeroși în pădurile Ciu- mernicului și ale Pantelimonului, în secolul trecut. Asemenea și biserica ridicată ca paraclis al casei, situată în afara curții propria zise, pe latura vestică și legată printr’o potecă și o portiță în zidul imprej- ¹ Memoires Historiques et Qeographiques sur la Valachie, publiees par Monsieur de B . . Francfort et I.eipsic, 1778, ² Biblioteca Academiei Române, Militairische Carte der kleinen oder oesterreichischen und grossen Walachei, welche beide zusammen aus 394 Sectionen besteht, und wehrend dem Waffenstillstand zwischen der K: K: und der turkischen Armee vom Monat September 1790 bis Ende May 1791 dujch den Generalquartit c Meister Stuah unter der Dirsotion des Obristen Specht geometrisch angenommen und in das reine ausgezeichnet worden. ³ Vezi Grigore lonescu, Istoria arhitecturii românești, p. 405; Const. Moisil, Bucureștii și împrejurimile la mijlocul veacului al XVH-lea, în «Bul. Soc. Bucureștii-Vechi», I—V, 1930—1934, p. 25—27; Const. Moisil, Bul. Soc. Numismatice române, nr. 81—82, 1933—1934, p. 12. Sunt de altfel destul de interesante acele însemnări, care încep în Martie 1762 și se termină in Ianuarie 1835, în care ni se perindă în fața ochilor întâm- plările din familie, cât și cele din țară. Astfel aflăm că în acest răstimp s’au schimbat nu mai puțin de 17 domni pe scaunul Țării-Românești; că Mihail Mânu s’a bejenit de trei ori cu familia sa, când de frica Pazvangiilor «spre partea Nemției», când de frica năvălirii Turcilor; că la 11 Noemvrie 1829, ¹ Despre prea frumoasa pictură in ulei a ctitorilor, datorită zugravului Nicolae Polcovnicu, scrie d-ra Maria Golecu : L’n Polcovnicul in . Artă și Tehnică Grafică caietul III, Martie 1938. Deasupra portretelor se poate ceti o inscripție în limba grecească: « Această biserică are hramul arhanghelilor isapo- stoli. Cine a înălțat-o? Spune tu biserico. Mihail Mano, pe care l-a născut Bizanțul. El a clădit-o cu multe cheltuieli ale sale. S’a căsătorit cu Smaranda, din neamul strălucit Văcă- rescu și a luat drept zestre acest loc pe care-1 vezi ». ² N. Ghica-Budești, Bul. Com. Mon. Ist., XXIX, 87—90, p. 118 și fig. 962. ³ Membrii familiei Mânu au îndeplinit din tată în fiu, timp de două veacuri, demnitățile de Mare Logofăt și Mare Eclesiarch ai Bisericii de răsărit. ⁴ In arhiva d-lui Constantin G. Mânu și reproduse în lucrarea D-sale citată mai sus, p. 391. http://patrimoniu.gov.ro NADEJDA GR. ROMALO <•0 «la 11 ceasuri noaptea, s’a întâmplat un cutremur foarte tare, care a ținut aproape un minut și mai bine și care a pricinuit o pagubă prea mare peste tot și mai ales mie: mi-a stricat multe clădiri, ziduri, sobe, tencueli și altele în București și Leur- de focurile cumplite și înfricoșătoare, care băgaserâ groaza în Bucureșteni și despre care un poet po- poran spune: Arde foc in București Merg scânteele ’n Popești¹. Fig. 6. — Pivnița casei deni, moșia mea, din mânia lui Dumnezeu, fie numele Domnului binecuvântat >: x. E de mirare că Vornicul Mihail Mânu, în enu- merarea relelor acelor vremi, nu pomenește nici ¹ Aproape la aceeași dată, o sută unsprezece ani mai târziu, în noaptea de 9 spre 10 Noemvrie 1940, Leordenii au mai avut de suferit un cutremur catastrofal, când casa a fost în așa fel sguduită, încât a trebuit să fie întărită printr’un brâu de beton, restaurată aproape în întregime și refăcute sobele după modelele cele vechi. ₑ Nu pomenește nici de ciumă, când așa de aproape avea spitalul de ciumați dela Dudești și mănăstirea Cernica vecină, unde se refugia o parte din popu- lația Capitalei de frica molimei și stăteau cu săp- tămânile «la fum, în covergi de scânduri și de ro- gojini, de ne uda ploaia și de sus și de jos »’². ¹ Gh. Bucium, Focul năprasnic din București dela 28 August 1804, în «Curentul» din 7 Decemvrie 1942. ² Ion Ghica, Scrisori, p. 402. http://patrimoniu.gov.ro LEORDENI Nu vorbește nici de întâmplările din timpul za- verei, când, rămas în București, a fost acela care ieși, fiind mare Vornic și Caimacam al Țării-Ro- mânești, întru întâmpinarea vestitului Kehaya Bey, venit în capul armatei turcești până la porțile Bucu- reștilor pentru a năvăli în Capitală și isbuti să scape orașul de groaznicul măcel care îl amenința, lăsând ca ostateci în tabăra turcească de pe câm- piile Leordenilor, ale Pantelimonului și ale ^satului Dudești, pe proprii săi fii, Constantin și loan, pe atunci în vârstă de 22 și 18 ani *. «Pe dată ce s’a comersant din Capitală, prieten cu Gingir-Efendi). Aceștia se opriră la comuna Leordeni pe Dâmbo- vița, fosta proprietate a bătrânului caimacam Miha- lache Mânu, unde’și avea palate frumos împodo- bite. Primiră acolo pe Gingir Efendi Chehaia Bey al pașei Silistrei și comandant superior al trupelor de invasiune » Ț Din epoca de strălucire a Leordenilor ni s’au păstrat câteva descrieri a unor călători străini. Nu trebue uitat că pe atunci călătoriile erau lucru rar și costisitor și că se ceteau cu pasiune la colțul Fig. 7. — Ctitorii bisericii aflat în Capitală de sosirea Turcilor la satul Tân- ganul², s’a dus spre întâmpinarea lor căimăcamu (locotenență domnească), vornicul Mihail Mânu, logofătul Samurcaș, Negre și Băltărețu (un fruntaș ¹ Constantin G. Mânu, loc. cit., p. XXXII. ⁸ înainte de construirea șoselei Lehliu—București, pe aici, pe la moara Tânganului, trecea drumul curierilor și călătorilor cari se duceau prin Silistra în Imperiul Otoman și tot pe aci trecea vechiul « drum al Sării », pe unde se transporta sarea dela saline și până la Dunăre (L. Moga, Un plan inedit dela 1847 al unui rector din orașul București, în « Bul. Com. Mon. Ist.», XXX, 94, p. 181, sobei, descrieri ,de călătorii făcute de alții. Era epoca dornicilor de sensații exotice, a «literaturii înebunite de orient», a «fabricanților de povești valahe », având ca fond de decor o vegetație săl- batecă, codrii seculari, «pustiuri de buruieni nea- tinse de plugul harnic și sgârcit al zilelor noastre » ². Sunt nenumărate aceste descrieri ale călătorilor străini, cari au trecut pe la noi sau au stat în țară, ¹ Lt.-col. D. Papazoglu, Istoria fondării orașului București, București, 1891, p. 76. ⁸ N. lorga, Istoria Românilor prin călători, București, 1922, pp. 199, 220, 221. http://patrimoniu.gov.ro 62 NADEJDA GR. ROMALO fie făcând parte din suita vreunui ambasador en- glez \ fie ca agenți sau consuli, fie ca preceptori în familii sau ca profesori în școli. Printre acești străini cari au venit « să se alinte în desfătatele sînuri ale Bucureștilor », cum spuneau Grecii călători de atunci, au fost unii cari au vizitat probabil și frumoasa curte boierească din Leordeni, de oarece o menționează în scrierile lor. Astfel Raoul Perrin în Coup d’oeil sur la Valachie et la Moldavie ², scrie, în capitolul « Des Plaisirs »: « Aux portes de la viile, des promenades fort agre- ables, telles que Bagniassa, Kerestreo, Kolintina, Marcoutza, Panthelemon, Leordani et Plomboîta. Dans plusieurs de ces promenades, on rencontre de petits Tivoli oii l’on sert d’excellentes glaces, des sorbets, des doultchaz etc. ». In Le Keroutza de Stanislas Bellanger ³, găsim: « La promenade se fait en equipage ou ă cheval, et les Champs Elysees de Bucharest, par exemple, sont: Baniassa, Kerestreo, Kolentina, Marcoutza, Panthelemon, Leordani, Plomboîta. Rien n’egale le luxe des voitures, leur elegance, leur solidite. 11 n’est si petit boyard, si petit bourgeois meme, qui ne veuille avoir la sienne, et qui ne tienne â ce qu’elle rivalise, pour la forme et l’eclat, avec celle de ses amis, ses voisins. Les plus riches seuls se donnent l’Albanais ». Iar consulul prusian I. F. Neigebaur, care în timpul șederii sale de trei ani la noi, a călătorit în tot cuprinsul pământului nostru, înseamnă în anul 1842, în cartea sa Beschreibung der Moldau und Walachei, apărută prima oară în 1848 și reti- părită în 1854, despre care N. lorga spune că este «între cele mai prețioase izvoare pentru istoria contemporană a Românilor», următoarele: « Leor- deny, dem Aga Mânu gehorig, mit schonen Glas- und Treibhausern und einer grossen Pfauenzucht»⁴. Despre aceste sere cu plante rare din Leordeni, se mai găsesc indicații în două scrisori care se ¹ In 1703, capelanul Edmund Chishull călătorind cu Lordul Paget — mijlocitorul păcii dela Carlovitz între cele două îm- părății, Austria și Turcia — dela Constantinopol în Anglia, scrie în cartea lui « Travels in Turkey and back to England (London, 1747), că trecând prin țară, după ce au traversat Dunărea la Turtucaia, și-au așezat corturile la Popești, satul vecin cu Leordeni, spre a se pregăti pentru intrarea lor în București și primiri lor la curte. (Vezi traducerea d-nei Caterina Piteșteanu în Buletinul Societății Reg. Rom. de (geo- grafie, tomul XLI, 1922, p. 197). ² Paris, 1839, p. 34. ³ Paris, 1846, voi. I, p. 398. ⁴ Breslau, 1854, p. 299. Dăm traducerea în românește: «Leordeni aparținând lui Aga Mânu cu sere frumoase și mare crescătorie de păuni». Vezi și VictorPapacostea, Un ob- servator prusian în Țările Române acum un veac, București, 1942. află in arhiva d-lui Constantin G. Mânu și care sunt scrise în limba turcă. Una, din 5 Septemvrie 1823 (11 Muharem 1239) a lui Hagi Ahmed Pașa, prin care răspunde amicului său devotat « boierul Mano » la București, că a primit cele 2 ananasuri ce i-a trimes cadou, fiind producțiune din grădina sa, iar alta, cu doi ani mai târziu, din 4 Septemvrie 1825 (2 Safer 1241), în care Halii, cassierul șef al Marelui Vizir, răspunde boierului Mihalacki Mano, că cele 5 fructe numite «ananas » trimise Marelui Vizir au sosit la Alteța Sa, care a simțit o mare mulțumire deoarece pentru prima dată a văzut asemenea fructe. Serele, adevărate grădini de iarnă, deseori remarcabile prin cantitatea și calitatea lă- mâilor, portocalelor și chitrelor, erau foarte la modă la noi în secolul al XlX-lea. Vaillant în cartea sa La Românie, citează cultura de lămâi a lui Belu și aceea de ananas a lui Mihail Cornescu \ Din toate acestea ne putem destul de ușor în- chipui vieața la Leordeni în veacul trecut, cu toate obiceiurile cele bune bătrâne ale țării. De cum venea vara și începeau «zădufurile», pornea boierul cu familia la moșie, în careta cea de Viena. După ce ieșea din București pe la « streaja • Piscului ², < căci pîntre băltișurile Dâmboviței se forma o limbă de pământ care se numea pisc și pe unde trecea Vă- cărești! la moșia lor din dealul viilor, care păstrează până în ziua de astăzi numele de Văcărească»³, se îndrepta spre satul Popești, proprietatea vechei familii a Popeștilor și de aci pe la o biserică rui- nată; a cărei urme abia se mai văd și de care «tra- diția zice, că, un fiu de domn (trebue să fie Ale- xandru cel frumos), ar fi păstrat ascunsă, în acea biserică, pe o jună frumoasă, pe care o iubea și dovedindu-se aceasta, de atunci se află biserica pă- răsită, astăzi se numește la Culă lângă Leordeni ¹, ajungea la Leordeni, la curte. Acolo își lua reședința de vară în locuința plină de toată îmbelșugarea unei vechi curți boierești, în casa cea mare, cu ferestrele larg deschise spre grădina cu copaci stufoși și flori din belșug, cu odăi mirosind a var proașpat, a livand și a sulfină, răsunând de jocul vesel al numeroșilor copii sau de sgomotul ritmat al războiului, la care țeseau fetele casei «minesterguri », valuri de in sau de borangic, când nu coseau pe Aii Pașa la gherghef... Bun era ciubucul cu imamea de chihlibar și de- licios tutun de Metelin sau de Latalcie și dulce ¹ N. lorga, loc. cit., voi. III, p. 182. ² Barieră a orașului. ³ Majorul D. Papasoglu, Istoria începutului orașului Bucu- rești, București, 1870, p. 27. ⁴ Lt.-col. D. Papasoglu, Istoria fondării orașului București, București, 1891, p. 16. http://patrimoniu.gov.ro LEORDENI 63 era aromirea în iatacuri în amorțeala fericită a zilelor calde de vară. Când mai înceta arșița soarelui, se impunea o preumblare în parcul răcoros cu pomi de pădure și ici, colea, câte un catalpa cu flori albe în ciorchini, pe când în curtea cea mare foiau țiganii: bucătari, vizitii, lăcătuși, potcovari, lemnari, pitari, fiecare cu treaba lui. Vieața se scurgea domol. Din când în când soseau oaspeți aleși, cinstite fețe de boieri, cocoane vioaie în rochii < empire » fără talie, cu șaluri scumpe de cashmere pe umeri, cu cordon cu paftale de argint, cu zulufi la tâmple și cercei lungi cu trei «picioare de mărgăritar. Mazurca Rușilor, valțul Nemților, cadrilul Fran- cezilor va fi răsunat în saloanele spațioase lumi- nate feeric de policandre cu sute de lumânări de coloare rose sau alta aduse dela Leopoldstadt sau dela Lipsea *. Și venea toamna, se lăsa frigul și-l mai prindea pe boier la gura sobei din salonul cel mic. Mihail Mânu murise la 1835, iar Smaranda Mânu la 1859. Moșia rămase fiului lor Nicu Mânu, mare ¹ Stanislas Bellanger, loc. cit. voi. I, p. 374 «Chez Madame D***... ce jour-lă, nous assistions â une feerie. Imaginez une salle a manger eclairee par trois cent bougies roses de Leopolsadt... » Logofăt. După moartea acestuia, moșia se vinde la mezat în 22 Martie 1861, spre despăgubirea cre- ditorilor, cu 25.000 de galbeni. O cumpără Enache Ghermani, bogatul bancher însurat cu o Obrenovici, care continuă tradiția vieței largi și patriarhale la Leordeni. Moșia rămâne proprietatea familiei Gher- mani până în 23 Octomvrie 1910, când o vinde d-1 Efrem Ghermani. Aceasta este povestea vechei case de țară din Leordeni. Cu liniile ei simple și potrivite, cu încăperile mari, aerate, cu ferestrele înalte peste priveliștea largă, frumos rânduită, a câmpiilor, pădurilor și satelor, cu trecutul ei plin de frământări, înălțări, scăderi, ea ne face să simțim poate mai mult ca în altă parte, acel suflet adevărat și adânc al țării, «format în sute și mii de ani, din firea pământului, din freamătul codrilor, din floarea albă a primă- verii, din raza soarelui, din ceața toamnelor și gerul iernelor, din toate frământările, suferințele, silința, gloria, din nesfârșit de multe amintiri îngrămădite pe urma morților, cari astfel n’au murit întregi, ci din adâncul zăcerii lor sprijină răsfățarea la lumină a urmașilor ce au venit din ei și trăesc după dânșii » l. NADEJDA GR. ROMALO ¹ N. lorga, Mihail Kogălniceanu, p. 58. http://patrimoniu.gov.ro CASA DIN Pe un pinten de deal în vecinătatea satului Leor- deni, desprins din malul înalt ce mărginește cursul Dămboviței mai jos de București, se află așezată o veche și frumoasă casă ascunsă între copaci bătrâni, care de 150 de ani stăpânește cu vederea câmpia ce se întinde în față. înalte ziduri de apărare ridicate pe marginile râpei și străpunse de metereze înguste înconjoară curtea și grădina după obiceiul caracteristic curților boierești din jurul anului 1800 (fig. 1). Această casă sub forma ei de azi, a fost înălțată de Marele Vornic Mihail Mânu pe la 1806, pe locul altei case mai vechi, din care se păstrează încă aproape întreaga pivniță cu bolți de cărămidă, cu- prinsă acum în clădirea nouă. După felul de construcție al bolților, casa cea veche, ridicată probabil de Bălenii, foștii stăpânitori ai moșiei,' poate fi. datată din timpul lui Constantin Brâncoveanu L In acea epocă s’au folosit calotele sferice pe pan- dantivi în boltirea pivnițelor spre deosebire de bol- țile semicilindrice «berceaux», cu arcuri de întă- ¹ In tehnica construcției bolților la vechile pivnițe din Muntenia se poate constata următoarea evoluție: Bolțile semicilindrice simple sau cu arcuri dublouri au fost întrebuin- țate din cele mai vechi timpuri până în vremea lui Matei Basarab. In cursul veacului al XVII-lea au fost treptat înlocuite cu bolțile de penetrații atât de frumos lucrate din palatele Cantacuzinilor. Calotele sferice apar în veacul al XVIII-lea la pivnițele platelor lui Brâncoveanu și mai târziu, pen- tru a fi apoi înlocuite cu bolțile «a vela * din veacul al XlX-lea. BSți semicilindrice găsim la Comana (1588), la Plumbuita (1647), la Brebu (1650), Brâncoveni, Câmpulung, toate dela Matei Basarab, la palatele Cantacuzinești din Mărgineni și Filipești-Târg, la palatul Mitropoliei din București (1650). Bolți de penetrații găsim la Golești (1646), la Măgureni, Filipești-Târg, și altele. Bolți cu calote sferice găsim la Potlogi, Mogoșoaia, M-rea Hurezi, Văcărești, la interesanta curte din Dudești, situată la mică depărtare de Leordeni și altele. LEORDENI rire «doubleaux » și de bolțile de penetrație din vremea anterioară L Pivnița din Leordeni, ciuntită acum în colțul spre Sud-Est de zidul exterior² al casei actuale, care nu este așezată exact deasupra vechei case, era de formă dreptunghiulară, împărțită în patru patrate egale, boltite cu calote sferice pe pendentivi, prin patru arcuri mari, lucrate în plin centru, spri- jinite pe un stâlp central de zidărie. Este luminată prin două ferestre pe latura spre Sud și una pe latura spre Est, așezate în axul arcu- rilor mari. Intrarea actuală cu treptele de cărămidă aflată în dreptul părții ciuntite, este nouă, vechea intrare acum zidită găsindu-se pe latura spre Nord, în locul ocupat de scara etajului. Casa cu parter și etaj, ridicată de Vornicul Mihail Mânu peste bolțile pivniței, în urma dărâ- mării vechei case a Bălenilor, este lucrată în stil clasic de un meșter cu școala occidentală. Simplă, dar bine proporționată, de dimensiuni destul de mari, fără a fi greoaie, este un frumos exemplu din acea arhitectură de casă de țară, care ¹ V. Drăghiceanu, Curtea din Brâncoveni, în •Bul. Corn Mon. Ist.», anul IV, p. 74: ♦ Aceste case ridicate la colțul N.-V. al curții, dau prețioase indicii asupra felului cum se prezintă o casă în epoca lui Matei Basarab dela care au rămas foarte 'puține clădiri. Ridicate pe o pivniță mare boltită cu o boltă jumătate cilindru, cum se obișnuia a se face bolțile pivnițelor până la Brâncoveanu, care cel dintâiu introduce calotele . .. ». Pentru pivnițele palatelor Cantacuzineștilor și palatelor lui Brâncoveanu vezi: V. Drăghiceanu, Curțile Domnești Brdn- covenești, în «Bul. Com. Mon. Ist.», anii II—III—IV și Casa Cantacuzinilor din Măgureni, în « Bul. Com. Mon. Ist. », anul XVII; N. lorga, Palatul din Filipești-Târg, în «Bul. Com. Mon. Ist. », anul VIII; Al. Zagoritz, Casa din Măr- gineni, în « Bul. Com. Mon. Ist. », anul XIX. ² Se mai văd și acum în curte urmele fostului zid exterior al pivniței, care completează partea ciuntită. http://patrimoniu.gov.ro http://patrimoniu.gov.ro http://patrimoniu.gov.ro http://patrimoniu.gov.ro âHMHTPWt, / nwi MBMO MOI nikoa^ol. http://patrimoniu.gov.ro http://patrimoniu.gov.ro CASA DIN LEORDENI 65 s’a răspândit atât de mult la noi în cursul veacului al XlX-lea (fig. 2 și 3). a bolților de cărămidă, are un acoperiș cu pantă mică, învelit cu tablă \ cu o strașină pe căpriori, Construită cu ziduri groase de cărămidă \ aco- perite cu tencuială, cu planșee pe grinzi masive de lemn, care înlocuesc de aci înainte vechea tehnică ¹ Zidurile parterului au 70 cm grosime și cele dela etaj 56 cm. azi înfundată ², mult ieșită în afară pentru apărarea pereților (fig. 4). ¹ Vechea învelitoare era de șindrilă. ² In urma ultimelor reparații s’a desfundat strașina la partea centrală a clădirii, lăsându-se căpriorii aparenți. Buletinul Comisiunii Monuinrntelot [sfori http://patrimoniu.gov.ro t n ȘTEFAN BAI Ș Planul este de formă dreptunghiulară, cu câte un important ieșind în axul laturilor mari, orientate spre Nord și Sud (fig. 5). de panier », cu arcuri de întărire și cu penetrații în dreptul arcadelor și ferestrelor (fig. 9). Din acest gang se ajunge printr’un îngust vestibul Fig. 4. — Strașina mare Intrarea se află în axul clădirii sub bolta gangului deschis cu arcade joase pe stâlpi de zidărie, aflat în ieșindul spre Nord, boltă în formă de «anse dreptunghiular la scara etajului, care, de pe un palier în ax se desface în două ramuri simetrice, suind închise între ziduri până la al doilea palier, http://patrimoniu.gov.ro Fig. 5.—Planul parterului de unde pornesc in direcții diferite. Această cu- rioasă dispoziție a fost aleasă din nevoia de a păstra accesul liber al camerei din mijloc la etaj. In spatele zidului scării se întinde pivnița care ocupă tot mijlocul clădirii și ieșindul spre Sud, cu bolțile ajungând până sub planșeul etajului (fig. 7)-’ In restul parterului, în stânga și dreapta pivniței, sunt încăperile de serviciu, apoi o mică odaie de baie cu pardoseala din lespezi de piatră, putându-se încălzi pe dedesubt în felul băilor turcești și o cameră mare în colțul Sud-West, legată de etaj printr’o scară separată, boltită în semieilindru cu penetrații în dreptul ferestrelor. Etajul cu o sală mare centrală, așezată deasupra bolților pivniței, în jurul căreia sunt grupate în- căperi înalte și bine luminate (fig. 6), constitue partea mai importantă a clădirii, l’etage nobie *. Sala centrală este de dimensiuni excepțional de mari pentru un tavan cu grinzi de lemn ¹ (fig. 8) Golul celor două scări mărginite cu balustrade de lemn, ocupă o parte din această suprafață. Spre Sud și Nord câte o singură cameră mare ², cuprinsă în toată lărgimea ieșindului, iar pe părțile laterale câte trei camere spre Vest și două spre Est, unde se află și closetele, complectează etajul. Planul etajului descris mai sus, în afară de dimen- siunile excepționale ale încăperilor, nu s’ar deo- ¹ 10 m 9,50 m. Din cauza dimensiunilor prea mari, tavanul s’a lăsat în mijloc, formând o săgeată destul de importantă. Pentru a preîntâmpina o eventuală prăbușire, au fost așezate în pod două ferme cu grinzi întărite (trei grinzi suprapuse), de care s’au suspendat grinzile tavanului prin mijlocirea unor clești de lemn. Recentele reparații făcute la tavanul unei chilii dela M-rea Antim, ne arată aplicația în mai mic al aCe- luiaș procedeu, care era probabil întrebuințat în mod curent în secolul trecut. ² 8,50 m'9,50m. Camera spre sud este azi împărțită în două. http://patrimoniu.gov.ro ȘTEFAN BALȘ Fig. 6. — Planul etajului sebi de alte clădiri similare din aceeași epocă, dacă nu ar avea o interesantă particularitate, care nu se poate observa la prima vedere din cauza transfor- mărilor suferite: pereții sălei centrale sunt străpunși pe toate patru laturi de un șir de înalte arcade- ferestre, azi astupate, în afară de cele spre salon ¹ (fig. 10). Este ușor de închipuit ce priveliște plăcută trebue să fi fost chiar din mijlocul clădirii, cu vederea deschisă în toate părțile spre grădină. Cu toate dimensiunile ei impunătoare și aparența ei masivă, casa din Leordeni nu era deci decât un pavilion de vară, ce nu putea fi locuit in timpul iernii din cauza numeroaselor deschideri. ¹ Aceste arcade au apărui după mirele cutremur din 1940, de pe urma căruia s’a dislocat zidăria ieșindului Nord deasupra gangului intrării, care a trebuit să fie dărâmată și refăcută, în parte. Această dispoziție atât de puțin obișnuită, ne arată întipărită în zidărie adânca transformare a mo- ravurilor țării, petrecută în timp de un veac și jumătate, trecându-se dela întunecoasele construcții cu pereți și bolți masive din vremea lui Matei. Basarab la saloanele mari și luminoase cu ferestre înalte și largi, a caselor din veacul al XlX-leâ (fig. H).. Clima aspră a țării nu a permis menținerea ar- cadelor sălii centrale, care au fost în cea mai mare parte zidite ulterior. Tot atunci s’au făcut intere- santele sobe de zid cu fumuri ce s’au păstrat până azi ¹ (fig. 12—13—14—15), în care se oglindește ¹ Parte din aceste sobe au trebuit să fie dărâmate și refăcute în cursul reparațiilor de după cutremur, pierzându-și astfel vioiciunea lucrării originale. Sobe asemănătoare cu discuri de alamă se mai găsesc în hallul mare al palatului Soutzo, azi Banca Chrissoveloni. http://patrimoniu.gov.ro via imaginație a meșterilor de odinioară, fiecare sobă fiind diferită în fiecare cameră. Din prea fru- moasele discuri decorative de alamă, ajurate, care erau încastrate în locașurile anume prevăzute în siunile cărămizilor ¹ se constată că această pivniță nu este comtimporană cu acea de sub casa mare, fiind probabil construcția cea mai veche*din tot cuprinsul curții (fig. 16). construcția sobei, s’au mai păstrat câleva bucăți (fig- 17). Magaziile ce se găsesc în spatele clădirii, în linie cu zidul de împrejmuire de pe laturea de Sud, sunt așezate peste o mare pivniță de 52 m lungime și 8,40 m lărgime, boltită în jumătate cilindru. După felul de construcție, calitatea mortarului și dimen- Este posibil ca peste pivniță să fi fost pe vremuri o casă de locuit anterioară chiar casei Bălenilor, dar cele câteva camere existente la capătul intrării ¹ Cărămizile pivniței de sub casa mare sunt de 0,28—-0,14— 0,045 m. Cele din pivnița de sub magazii sunt de 0,26—0,135— 0,045 m http://patrimoniu.gov.ro ȘTEFAN BALȘ Fig. 9. — Bolta gangului dela intrare Fig. 10. — Ferestrele interioare intre sală și salon http://patrimoniu.gov.ro CASA DIN LEORDENI 71 Fig, 11. — Ferestrele salonului la etaj spre Est, fără boltă și cu pereții tencuiți, deși au ziduri de 1 m grosime, nu par a fi prea vechi. La partea superioară a bolții sunt prevăzute din loc în loc, niște goluri patrate *, așezate în dia- gonală, cu rame groase de lemn de stejar, care străbat grosimea zidăriei. Un șir de mici ferestre mai mult răsuflători, dispuse pe ambele laturi, ventilează întreaga pivniță. Bolta este azi prăbușită spre capătul intrării pe o distanță de circa 20 m. Zidurile de împrejmuire, lucrate în cărămidă, sunt probabil mai noi, făcute odată cu biserica și casa nouă la începutul veacului al XlX-lea. ¹ Mărimea laturilor 0,70/0,70 m. Prevăzute cu contraforți spre exterior și cu în- guste jnetereze, aceste ziduri așezate pe malul râpei ajung în unele locuri la înălțimi de peste 6 m, ceea ce le dă o înfățișare impunătoare. A doua incintă care închide curtea grajdurilor ce prelun- gește curtea din jurul casei spre Est, este adăugată ulterior. Tot astfel cum s’a păstrat până acum, înfruntând vitregia soartei care a supus-o în decursul anilor la urgia cutremurelor și războaielor, nădăjduim că această așezare, îngrijită cu dragoste și pricepere de actualul său proprietar, va rămâne trainică pe locul ei, ducând mai departe legătura cu veacurile trecute. Arhitect ST. BALȘ http://patrimoniu.gov.ro 7 ’ ȘTEFAN BALȘ Fig. 12. — Soba de :id din sală RESUME A 15km.au sud-est de Bucarest, ă l’ecart des grandes routes, sur une haute terrasse dominant les environs, se trouve l’ancienne demeure seigneuriale de Leordeni ainsi que son eglise, entourees de hauts murs fortifies. Depuis les temps prehistoriques, ainsi que le temoignent les fouilles entreprises en 1931, ce site privilegie offrit â sa population un refuge dont la securite pouvait etre facilement assuree. http://patrimoniu.gov.ro 73 CASA DIN LEORDENI A partir de la fin du 16-eme siecle l’on peut poursuivre l’histoire de ce domaine dans de nom breux documents qui nous montrent qu’il fut suc- cessivement la propriete de quelques nobles fa- milles du pays: les Băleanu, les Văcărescu, les Mânu. Sur de vastes et profondes caves voutees, datant du 17-eme siecle, de l’epoque du Prince Constantin Brâncoveanu, s’eleve la maison actuelle, une belle construction du 19-eme siecle representant le type des maisons de plaisance du siecle passe. http://patrimoniu.gov.ro 74 Fig. 14. — Soba de zid din camera Nord-Vest Selon l’habitude du temps, les châmbres habitees se trouvent ă l’etage superieur. Ses larges fațades aux fenetres hautes et regulieres dominent un grand jardin aux arbres seculaires. Une rangee de fenetres interieures ouvertes sur les quatre cotes du grand hali central, faisait corn- muniquer cette salle avec les châmbres voisines dont la vue donnait de tous cotes sur le jardin. Cette interessante disposition indiquant claire- ment la fonction de pavilion d’ete n a pu etre maintenue dans ce pays au climat extreme et la plus grande pârtie de ces fenetres ont ete murees. Les poeles â tuyaux, rajoutes â cette epoque, d’une grande variete de modeles, avec de belles plaques decoratives en cuivre ajoure, nous mon- trent les possibilites d’une industrie aujourd’hui http://patrimoniu.gov.ro CASA DIN LEORDENI 75 disparue qui permettait au maître artisan de donner libre cours ă son imagination. La grande cave voutee en berceau, s;etendant sous les magasins situes derriere la maison, peut etre consideree comme etant la plus ancienne con- struction de l’endroit, pouvant remonter au debut du XVII-e ou ă la fin du XVI-e siecle. Quelques voyageurs etrangers qui ont visite le pays au XVIII-e et au XlX-e siecle, ne man- quent pas de mentionner Leordeni dans leurs descriptions de la Valachie, tel que le General Bauer en 1778, dans ses «Memoires Histori- ques », Raoul Perrin en 1839, dans « Coup d’oeil sur la Valachie et la Moldavie Stanislas Bel- http://patrimoniu.gov.ro ȘTEFAN BALȘ langer en 1846, dans Neigebauer, consul de lassy, en 1848, dans «Le Keroutza» et I. F. Prusse â Bucarest et â «Beschreibung der Mol- dau und Walachei »f — ce qui prouve que cet en- droit presentait aussi un but recherche de pro- menade. Fig. 17.—Discuri decorative la sobe http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI Fig. 1- Ușă de la biserica Scaune din București Clișeu Gh. Comănescu O USĂ MAI NOUĂ DELA BISERICA SCAUNE DIN BUCUREȘTI Dărâmându-se, acum câțiva ani, zidăria de umplutură Care astupa arcadele, acum din nou deschise, dela pridvorul bisericii Scaune din București, a fost îndepărtată și ușa care închidea arcada din mijloc (fig. 1, 2). Datând de pe la mijlocul secolului trecut, împărțită în pătrate așezate în diagonală, bătute în cuie și Fig. 2. — Ușă de la biserica Scaune din București Releveu Arhit. Angela Scheletti http://patrimoniu.gov.ro 78 HORIA TEODORU fără îmbinări, e un frumos exemplu de artă cu caracter rustic. HORIA TEODOBU RESUME ANCIENNE PORTE EN BOIS DE L’EGLISE SCAUNE DE BUCAREST Cette porte (fig. 1 et 2), d’un travail plutot rus- tique, fermait l’arcade centrale de l’exonarthex de l’Eglise Scaune de Bucarest, du temps ou les autres arcades de ce dernier etaient closes par un mur de remplissage. PIATRĂ UITATĂ Acum câțiva ani începându-se o lucrare provi- zorie în curtea caselor ¹ care se află pe Calea Vie- Fig. 1, — Fus de coloană. Clișeu Gh. Comănescu toriei, între Strada Victor Emanuel III (fostă Comșa) ¹ Proprietatea actuală a D-lui Dr. Lucian Stănculescu. ți fosta casă Alexandrescu Cafegi-basa \ adică peste drum de dărâmată casă cu lanțuri, Cretzulescu,- Cantacuzino,-Moruzi, s’a găsit în pământ fusul unei Fig. 2. — Fus de coloană. Elevație și vedere de sus. Releveu Arhit. Angela Scheletti coloane cu 12 caneluri torse, cu un brâu sculptat în partea de jos, iar în partea de sus — lucru neo- Fig. 3 .— Fus de coloană. Detaliu. Releveu Arhit. Angela Scheletti bișnuit — rotunjit pentru a primi un ornament sim- bolic sau decorativ. La ambele capete, în centru, ¹ Gheorghe Cruțesțu. Podul Mogoșoaiei București, fără dată, p. 233. http: //patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 79 se văd lăcașurile drugilor de fier de legătură: găuri patrate, cu laturile de 2,5 cm și adânci de 6 cm. Să- pături sistematice ar putea aduce unele lămuriri asupra acestei întâmplătoare descoperiri. Fusul, care datează probabil din secolul al XVIII-lea și-ar avea locul în grădina muzeului nostru național. HORIA TEODORU RESUME PIERRE OUBLlfiE Fut de colonne torse, du XVIII-e siecle, arrondi â sa pârtie superieure, pour recevoir un ornement, trouve sous terre dans la cour d’un immeuble de la Calea Victoriei, au coin de la rue Victor Emma- nuel III, â Bucarest. http://patrimoniu.gov.ro X E C R O L O A G E t PROFESORUL ION ANDRIEȘESCU 2 Mai 1888—17 Decemvrie 1944 O soartă vitregă a răpit în zorile zilei de 17 De- cemvrie 1944, prea timpuriu, pe Profesorul loan Andrieșescu, din mijlocul unei activități rodnice și folositoare pentru neam și țară. Originar din colțul de Nord al Moldovei, care i-a imprimat trăsăturile fizice și sufletești, caracteristice populației de acolo, 1. Andrieșescu născut la Dorohoi la 2 Mai 1888, s’a dedicat după studii universitare temeinice făcute la Iași, problemelor de preistorie ale țării noastre, și a reușit să ajungă, alături de Profesorul Vasile Pârvan, ctitorul științei preistorice la noi. Iscusit mânuitor al condeiului, Ion Andrieșescu, care pu- blică încă din 1908 diferite articole sub diverse pseudonime și își ia, în 1912, doctoratul la Iași cu teza întitulată «Contribuții la Dacia înainte de Romani », și-a propus să trateze materialul neolitic din țara noastră în legătură cu cel din Sud-Estul Europei. Delegat șef-asistent la Muzeul Național de Antichități din București la 1 Octomvrie 1915, Ion Andrieșescu ajunge conservator de Muzeu la 1 Aprilie 1916. După suplinirea catedrei de Istorie Antică la Iași, după războiul mondial în care și-a făcut datoria față de neam și țară, Ion Andrieșescu trece, la 1 Decemvrie 1920, examenul de docent la Facultatea de Litere din București și, ca șef al Secțiunii Preistorice al Muzeului Național de An- tichități, intră în rândurile colaboratorilor de seamă ai lui Vasile Pârvan. La 1 Noemvrie 1926 ajunge Ion Andrieșescu conferențiar pentru Arheologia preistorică, iar, la 15 Iulie 1927, conferința este ridicată la rangul de catedră, al cărei titular devine Ion Andrieșescu. Studiile sale de preistorie întinse peste întreaga țară și dincolo de hotarele țării noastre, I au reco- mandat și pentru conducerea Muzeului Național de Antichități, pe care o deține, după moartea Pro- fesorului Vasile Pârvan, până în 1935. In această calitate Ion Andrieșescu s’a probat ca distins mem- bru activ al Comisiunii Monumentelor Istorice, în care și-a făcut datoria cu aceeași conștiinciozitate care îl caracterizează atât în vieața sa publică, cât și în cea particulară. Un bun român, excelent profesor și un distins om de știință, Ion Andrieșescu lasă un gol greu de înlocuit în societatea noastră românească. Co- misiunea Monumentelor Istorice aduce memoriei Profesorului Ion Andrieșescu un pios omagiu de eternă recunoștință. Prof. TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU t CORIOLAN PETRANU Moartea lui Coriolan Petranu a fost o pierdere grea pentru tânăra universitate română din Cluj. Profesorul ardelean de istoria artei, își câștigase un nume stimat și în țară, și în străinătate, pentru toate chestiunile ce priveau provincia, în a cărei capitală și-a petrecut anii maturității sale de cer- cetări. Nimeni n’a apărat mai pasionat și mai eloc- vent ca dânsul acele forme de artă, populare sau culte, care au apărut și au persistat în regiunea așa de românească a Transilvaniei, dar unde con- tactul zilnic cu două neamuri deosebite, maghiarii și sașii, crease condiții cu totul deosebite de cele din restul țării. Bun cunoscător al limbilor germană și ungară, el era în situație să-și expună punctul de vedere în foruri, care de multe ori nu ne erau simpatice, și unde nu ne puteam aștepta la o judecată obiectivă. Și totuși, dacă Petranu n’a reușit să schimbe opinia altora, i-a silit să se explice, să argumenteze, să vădească celor fără idei preconcepute, slăbiciunea teoriilor lor. Astfel înțeles, rolul său ne apare deo- sebit de folositor. S’a născut în 1893, în județul Aradului, la Siria. Era fiul unui teolog, Ion Petranu, profesor el însuși. A primit deci, încă din anii copilăriei, o creștere mai îngrijită decât alții. După terminarea liceului de Stat din Arad, cu limba de predare ma- ghiară, a făcut studii de estetică și de istoria artei, mai întâiu la Berlin, apoi la Viena, între 1912 și 1916. In acest intervaDa scris mici note de critică artistică la unele foi ardelene și a întreprins călă- torii de studiu prin centre artistice germane și austriace. Teza sa de doctorat, deși primită încă din toamna anului 1916, n’a putut fi susținută decât în Martie 1917, Petranu găsindu-se mobilizat și în imposibilitate de a se prezenta la Viena, în fața juriului, mai înainte de acestă dată. Doctor în litere, el este numit funcționar pe lângă muzeul de arte frumoase din Budapesta, unde își începe ucenicia de istoric al artei pe teren con- cret. Dar după primul războiu mondial, în 1919, el intră în serviciul statului român, la Ministerul Cultelor. Curând după aceasta el publica prima sa lucrare mai însemnată: Beitri ge zur Methodik der Inhaltsanalyse. O altă lucrare, fructul cercetărilor și al reflecțiilor sale din perioada studiilor univer- sitare și din epoca imediat următoare, îi succede de aproape. Este vorba de Inhaltsprobleme und Kunstgeschichte,' tipărită cu o prefață de Josef Strzygowski în Arbeiten des Kunsthistorischen In- http://patrimoniu.gov.ro NECROLOAGE 81 stituts der Universitar Wien (Volumul XXII, din 1921). Este de observat că chestiunea care preocupa atunci un mare număr de istorici de artă, germani sau formați în spirit germanic, cea a formei și a conținutului în artă, a pasionat multă vreme și pe Petranu. Iar prefața lui Strzygowski, ce însoțește studiul, ne arată natura legăturilor cordiale dintre elev și bătrânul maestru. Consider și azi că a fost un noroc pentru Petranu, natură mai degrabă în- chisă și oarecum temătoare de căile, poate uneori primejdioase, ale imaginației, că s’a format sub oblăduirea unui profesor atât de imaginativ, de liric ași putea spune, fierbând continuu și continuu aruncând, cu o forță explosivă, în mijlocul celorlalți istorici, uimiți și nedumiriți, ipoteze după ipoteze și sugestifi după sugestiii, pentru a explica cele mai felurite fenomene din istoria artei, din timpurile preistorice până în zilele noastre și din deșertul Chinei până în Nordul Europei. Poate tot din con- tactul cu Strzygowski îi rămăsese lui Petranu o în- dărătnicie surprinzătoare în a persista pe o cale odată începută și o încredere imperturbabilă în mijloacele sale, încredere care uneori părea exa- gerată. Dar, în 1921, când apare lucrarea mai sus men- ționată, Petranu era conferențiar de istoria artei la Universitatea din Cluj, numit în acel post în Sep- temvrie 1919. In această calitate el are meritul de a fi organizat, aproape din nimic, seminarul de istoria artei nou înființat, punând la dispoziția stu- denților și frumoasa sa bibliotecă de specialitate, mai ales în ce privește publicațiile germane și maghiare. In legătură cu problema spinoasă a recuperării dela Unguri a acelor obiecte de artă ce aparțineau României, ca urmare a tratatelor de pace, Petranu este delegat cu investigațiile necesare la Budapesta. In Iunie 1922, după trei luni de cercetări migăloase și iritante, care se petreceau într’o atmosferă destul de încărcată, el aduce în Ardeal un vagon de obiecte de artă și de alte obiecte de o mare valoare istorică și arheologică. După acestă dată, devenit profesor titular la Uni- versitate, unde până atunci profesase în calitate de conferențiar, Petranu lărgește cercul studiilor sale, care se mărginiseră în trecut mai ales, la chestiuni de doctrină estetică. In primul rând, cum era logic și normal, el se consideră obligat să lămurească valoarea și situația monumentelor și operelor de artă, născute pe teritoriul transilvănean. Cunoștințele câștigate în seminarul maestrului său Strzygowski și mai ales metoda acestuia de analiză, îi ușurează calea pentru studiul temeinic ce întreprinde, în legătură cu arhitectura bisericilor noastre de lemn. In 1927 el publică un prim eseu: Bisericile de lemn din județul Arad. Este evident că, mai înainte de a pro- ceda la o vedere de ansamblu a problemei, el simte nevoia de a încerca metode și procedeul de analiză de care se va servi în viitor, asupra unui spațiu geografic mai restrâns. Pentru ani mai târziu el dă la lumină lucrarea, mai importantă și mai per- sonală decât cea precedentă, în care susține origi- nalitatea creațiilor, de caracter aproape popular, ale Românilor din Ardeal, în arhitectura lemnului: Originea turnurilor bisericilor de lemn din Ardeal. Buletinul Comtsiumi Monumentelor Istorice Paralel cu interesul pe care-1 poartă producției, pe terenul artei, a neamului său, el urmărește, poate uneori într’un ton de polemică prea accentuat, pe cea a Sașilor și Ungurilor, vecinii noștri în Ardeal. Influence de l’art populaire des Roumains sur les autres peuples de Roumanie et sur les peuples voisins, este din 1936 și poate cea mai prețioasă dintre aceste publicații. Ea îi atrage, din partea tocmai a acestor «vecini», la care Petranu făcuse aluzie, replici acerbe, la care dânsul se crede obligat să răspundă cu tot atâta vehemență. Dar nu la aceste articole de circumstanță se cu- vine să ne oprim, atunci când judecăm valoarea de istoric a lui Petranu. Cele în care el dovedește, în același timp cu o cunoaștere deplină a subiectului, un interes pasionat pentru ceea ce studiază, sunt în primul rând cele în legătură cu multiplele aspecte ale artei transilvănene. In 1927 : Die Kunstdenkmâler der Siebenbiirger Rumănen im Lichte der bishe- rigen Forschung; în 1932 : Die siebenbiirgische Kunst- geschichte und die Forschungen Josef Strzygowski; în 1936: Noui cercetări și aprecieri asupra arhi- tecturii în lemn din Ardeal, tema care, mai presus de toate, îi stă la inimă; în 1943, ultima sa lucrare, Rumănische Kunst in Siebenbiirgen. La această listă mai putem adăuga multe articole de revistă, în românește, în nemțește sau în altă limbă, în care profesorul dela Cluj apăra felul său de a înțelege și de a preda disciplina ce reprezenta la Universitate, ori lua poziție în vreo chestiune sau alta. Dispărut în Iulie trecut, la o vârstă care, pentru cei ce muncesc cu capul, ca dânsul, reprezintă ma- turitatea spiritului, deși mai degrabă un solitar și o natură puțin sociabilă, Petranu lasă regrete una- nime. Este sigur că în domeniul care i-a fost drag, el nu va putea fi ușor înlocuit. Termin aceste rânduri asigurând pe colegii noștri dela Cluj de sincera parte ce luăm cu toții la doliul ce încearcă Uni- versitatea lor. G. OPRESCU t ARHITECTUL PAUL SMARANDESCU In ziua de 12 Ianuarie a. c. s’a stins din vieață, în vârstă de 64 ani, profesorul Paul Smarandescu, fost decan al Facultății de Arhitectură și unul din vechii colaboratori ai Buletinului Corn. Mon. Isto- rice, pentru care a scris foarte instructive dări de seamă asupra unora din lucrările de restaurare exe- cutate sub a sa direcțiune și după planurile sale. Reamintim de următoarele: Casa Melik din str. Spătarului, București; Biserica Floreasca de pe Calea Floreasca din Capitală și Biserica din Uești, Vlașca. O recenzie asupra scrierii profesorului N. lorga: « Istoria Bucureștilor », dă prilej distinsului urbanist, care a fost Paul Smărăndescu, să scrie pentru Bule- tinul nostru sugestive note asupra Capitalei în în- fățișarea ei de altădată. Pe de altă parte în lucrările cele mai originale și valoroase ale operei sale arhitectonice, Paul Sma- randescu se arată un neobosit cercetător și iubitor al vechilor monumente de artă românească, de ale căror mari și frumoase tradiții se simte întotdeauna legat și inspirat. P. A. 6 http://patrimoniu.gov.ro RECENSI I VICTOR BILCIURESCU, București și Bucureșteni de ieri și de azi, București, 1945, 369 p. Cartea de curând dispărutului venerabil Victor Bilciurescu îmi era cunoscută mai dinainte: în mare parte o ascultasem la Radio. N’aveam răgazul necesar să stau în fața aparatului, dar glasul domol și tremurat al bătrânului mă atrăgea. Acum am prilejul să mărturisesc că e o carte care se cetește ușor și cu interes atât pentru amintirile de-a-lungul a « trei pătrare de veac », cât și pentru vieața și omenia ce le străbate. Sunt oameni cu a căror vieață și operă neam trăit copilăria și sunt figuri pe care ni le închipuim exacte, căci din toate dome- niile pe' care le impune vieața, Bilciurescu a ales figuri de seamă. Unele, pe care le cunoaștem și noi de un pătrar de veac, ne devin mai simpatice. Un Dissescu, pe care ca elev de liceu, l-am ascultat la o conferință ținută la Fundația Caro] I pe întunerec și într’o tăcere extraordinară, că abia vorbea, pe Nicolae lorga, care mi-a fost maestru, Marghiloman, la a cărui explicare politică n’am putut pătrunde în sală de lumea multă ce era venită cu mai mult de un ceas înainte, Take lonescu, la a cărui înmormântare am fost spectator pe stradă, Nicolae Titulescu, a cărui figură m’a uimit adesea, Agatha Bârsescu, pentru ale cărei reprezentații ne băteam ca studenți pe biletele gratuite date de Facultate, Nottara și Ion Petrescu, adesea văzuți din galeria celor cincizeci de bani dela Național, pe Aristide Demetriad, văzut întâia oară în Vlaicu-Vodă, într’o reprezentație dată cu ocazia primului Congres al preoților din România-Mare și apoi ca și pe Ion Brezeanu, adesea aproape în toate piesele de teatru în care au mai jucat și pe atâția alții, de al căror nume e plină cartea. Pentru trecutul orașului sunt și unele identifi.cări de vechi prăvălii, de vechi case boierești sau palate, azi dărâmate și înlocuite de arhitectura nouă pe bună dreptate condamna- bilă. Dar mai presus de toate, cartea are un merit de seamă prin destăinuiri de culise din lumea literară a ultimilor șapte- zeci de ani. Din aceasta nu păstrez decât amintirea drumului din urmă al poetului Al. Macedonski, dus spre locul de veci într’o zi ploioasă, însoțit de puțini prieteni. Se pare că soarta a făcut ca Bilciurescu să fie cel din urmă care a apucat această cale, după ce ne-a lăsat aceste amintiri înseilate puțin cam amestecat, dar nu fără farmec. Istoricii arhitecturii Bucureștilor de acum 60—70 de ani, pot căpăta bune informații și din această carte, care a vrut să fie înainte de toate literatură. A. S. GEORGE COSTESCU, Bucureștii vechiului Regat. Bucu- rești, « Universul », 1944, X + 397 [404] p- Autorul, care este probabil vechiul editor al colecției Cartea Lumii de pe la 1895 (p. 242), a dorit să dea o poveste literară, o grupare a amintirilor în genul lui Ion Ghica. Aceasta n’a isbutit. Amintirile pe 50 de ani anteriori primului războiu mondial, se amestecă prea mult dela un cap la altul al vremei, sistematizările încercate sunt prea confuze, iar stilul cu tot lexicul arhaic este greoiu. De aceea lectura este destul de grea. A isbutit totuși să dea câteva pagini documentare, care își au interesul lor pentru istoria Bucureștilor. In primul rând se impune identificarea vechilor străzi ale orașului și cu motivele care au determinat acele denumiri, unele curio- zități, altele elemente vii ale orașului. Observăm că în general municipalitatea a ținut ca numele personalităților proeminente să fie date străzilor pe care au locuit sau imediat în apropiere (ex. Barbu Catargi, Alex. Lahovary etc.), deși prin aceasta s’au înlocuit mai vechile numiri, care își aveau și ele istoria lor, ca Popa Dârvaș și altele. In al doilea rând, și acest lucru este și mai prețios, este istoria monumentelor arhitecturale pe care le mai are urbea noastră. Informațiile sunt presărate de-a lungul întinsului volum și pot servi istoriei arhitecturii bucureștene. Această informație este mult înlesnită prin bo- gata ilustrație care rămâne, căci multe vederi au dispărut de mult din circulație, ca: vederea squarului statuei lui Mihai Viteazul (p. 41), piața Teatrului Național (p. 45), palatul Regal (p. 53), vechea președinție a Consiliului de miniștri și Ministerul de Interne (p. 61), vechiul și elegantul palat al Universității (p. 65), biserica Sărindar (p. 75), hotelul Hugues (p. 79), hanul Zlătari (p. 83), clădirile din fața Ateneului Român (p. 93), palatul Sturdza, devenit Ministerul de Ex- terne (p. 99), biserica Stavropoleos (p. 133), casa Melic, azi încă în grija Comisiei Monumentelor (p. 141), capătul căii Moșilor (p. 161), piața Sf. Anton (p. 165), Hanul cu Tei (p. 201), vechiul Tribunal (p. 207), vechea Fundație uni- versitară Carol I (p. 227), vechea Mitropolie cu aleea ei (p. 335), clopotnița și chiliile bisericii Mihai-Vodă (p. 339), str. Colței (p. 369), circul Sidoli (p. 385) și multe alte vederi, costume, tipuri și caricaturi ale vremii. O bună parte din acestea le-am cunoscut toți și totuși ni se pare azi că n’au existat nicicând. Amintirea lor e bine să fie fixată în tipar pentru istoricul care va veni după noi, căci în scurtă vreme orașul se va schimba atât de mult, încât nimeni nu-1 va mai recunoaște. D-l Costescu are dreptate să fie melancolic. Dar din această melancolie a ieșit cartea de față, care este folo- sitoare. A. S. GHEORGHE CRUTZESCU, Podul Mogoșoaei. Povestea unei străzi, București (1944), 298 p. + 24 pl- afară din text. O carte bine informată, scrisă cu talent și mai ales cu multă iubire sinceră pentru subiectul ales, cum rar se întâlnesc la noi. E vorba de Calea Victoriei și împreună cu ea, a întregei http://patrimoniu.gov.ro RECENSII 83 Capitale româneș'ti. Autorul și-a adunat izvoarele de pretu- tindeni : cronici, documente, impresii de călătorii, articole de ziar, afișe de spectacole, amintirile bătrânilor și ale sale proprii, care ele însăși se întind pe mulți ani în urmă. Lucrarea începe cu o scurtă prezentare generală a istori- cului orașului și atmosfera în care au trăit citadinii săi. Apoi o ia în amănunt pe «calea, calea tuturor plimbăreților, cu scop și mai adesea fără niciunul, dela cap, dela « gârla ' care azi e ascunsă vederii ochiului, și rând pe rând se oprește, pe o parte și alta a străzii, depănând firul vremii despre tot ce a fost în casele care mai sunt și în cele care nu mai sunt azi. E un ghid pe cât de interesant, pe atât de plăcut. Nu putem să nu ne oprim și noi puțin aici cu trecerea în revistă. O scurtă prezentare a caselor Brâncoveanului, în care stăteau cuconii marelui voevod decapitat în 1714, pe locul zis azi al Senatului. Au fost dărâmate prin 1912, după ce căzuseră în ruină dela moartea ultimului vlăstar brâncovenesc în 1832 (p. 47—48). Alături era casa dela Măgureanu, fostă metoc Mitropoliei, fostă școala grecească, un timp și colegiul Sf. Sava, și dărâmată în 1870. Azi pe acolo trece splaiul Inde- pendenței (p. 51—55). Casele lui lenăchițâ Văcărescu erau alăturea. Au fost vândute în 1818 lui Ștefan Bellu. In curtea lor a fost măcelărit, în 1821 , Bimbașa Sava cu arnăuții lui. Câtă vieață a fost acolo 1 Cucernicul Grigore al Argeșului s’a îngrozit de veselia în care trăia poetul. Pe urmă au ajuns magazinul lui Prager pentru blănărie. Azi in ele e C. E. C.-ul și cu magazinul Sora (p. 67). In fața lor erau casele Bălăcea" nului, dușmanul lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, care le-a dărâmat din furie, punând pe maidanul ruinelor lor capul învinsului dela Zărnești. Apoi Vodă și-a făcut han în locul lor, maidanul din față servind mai târziu pentru întrunirile politice, între care și ale lui Fleva. Ruinat și acesta, lasă locul palatului Poștelor, ridicat între 1894—1900 (p. 67—74). Alături, pe strada Franțuzească, azi Carol, era casa Zincâi Filipescu-Drugănescu, al cărei copil, Costache Filipescu la 11 ani avea să provoace marea incendiere a Bucureștilor în 1847 (p. 75—76). In spatele casei Drugăneascăi este biserica Sf. Dumitru, zidită in 1674, dar renovată de două ori. Urmează biserica Stavropoleos, a călugărului loanichie, zidită în 1722. Revenind la cale șirul continuă cu Casa de Depuneri, exact pe locul fostei m-tiri Sf. loan, care avea han în jur. In biserică a slujit odată și călătorul Patriarh Macarie, iar în han a lucrat Hagi-Ianuș (p. 83). Dărâmarea ei a început în 1875. In față era biserica și hanul Zlătarilor, dărâmate în 1903 (bi- serica actuală e rezidită pe urmă). Lângă m-rea Sf. loan și exact în fata Zlătarilor, erau casele Dămăroaei, o cantacuzinâ căsătorită cu logofătul Damaris. La 1774 Alexandru-Vodâ Ipsilanti și-a avut palatul aci, în casa mătușii sale Maria, fata lui Damaris și soția lui Manolache Ipsilanti. A venit apoi agia în 1831. In 1860 ajung Hotel de France al lui Tănăsache Eliad. Unde e poliția Capitalei erau casele banului Dumitrache Racoviță, apoi Meitani, care le rezidește pe la 1825 și așa rămân până au fost încorporate în oribilul palat al Prefecturii de azi (p. 100). Aci și-a avut reședința și generalul Kiselef. Dela 1854 a fost acolo Școala Militară, Ministerul de Războiu, Consiliul de Războiu și Statul-Major al Geniului, până când în 1866 se mută aci Prefectura Poliției Capitalei. D-1 Cru tzescu dă și lista prefecților dela 1866 la 1942 (p. 101 —102). Alături de Prefectură, unde e grădina Colos, erau casele spătarului Pană Filipescu, moștenite de Alex. Filipescu- Drăjneanu și ruinate apoi. Pe la 1852, în căsuțele care le-au luat locul, și-au început activitatea frații Capșa. Lângă uluci erau dulapurile anticarului Leon Alcalay, vestitul editor de mai apoi. Pe la 1910 au dispărut toate acestea. Alături era curtea domnească a lui Șerban-Vodă Cantacuzino (str. Bel- vedere, corespunde însă cu actualul început al str. Brezoianu, nu cu Ing. Saligny). Dela Cantacuzini trec, pe la 1820,ț la vornicul Gheorghe Sachelarie, în 1839 la Miloș Obrenovici, care le dăruește apoi împărăției rusești, care le transformă și instalează acolo Legația, unde se dădeau recepții, cum a fost acea dela 2 Iunie 1914 (p. 105—107). Douăzeci de ani mai târziu au fost dărâmate și aceste case ; grinzile beciului au trecut la Muzeul Municipal (p. 108). Alături de legație era locul marelui ban Vintilă Corbeanu, trecut la vornicul Grigore Băleanu și cumpărat în 1870 de Herdan, care zidește pe el actualul Hotel Boulevard, după planurile arhitectului Orâscu. Trecând pe partea cealaltă a căii, între Lipscani și Bulevard, au fost hanul Filipescu, din sec. al XVIII-lea, devenit hanul Sf. Gheorghe la 1840; alături hanul Câmpinencei, unde sunt pasajele Vilacros și Macca, trecut în 1830 la dragomanul Serafim, ale cărui fete se mărită cu Vilacrosse, Macca și Hory. Actuala construcție a celor două pasaje e din 1880—1890 (p. 115). Hanul Castrișoaei a fost înlocuit în 1940 de imobilul actual al Băncii Naționale, cu colonade în față. Hanul Gre- cenilor venea în fața bisericii Doamnei (azi așezăminteleNifon) (p. 116—120). Casa Grecianu descrisă pe larg (p. 120—121) și biserica alăturată, una din cele mai frumoase, zidită la 1683 de doamna Maria a lui Șerban-Vodă Cantacuzino. Curioase dar nu nepractice planurile subteranului lui Mar- sillac în fața Universității, grădina dela Sărindar, dar și neîn- țelegerea lui pentru bulevardele deschise spre Cotroceni (p. 128—130). Se reamintesc casele ridicate la 1838, azi clubul liberal, curtea marelui vornic Radu Slătineanu, unde e Capșa și unde a început teatrul nostru (epoca Krainig și Momolo), apoi Rașca (Hrtschka). Cu acest prilej urmează o grăitoare împrospătare a vieții bucureștene de altădată (p. 130—144). La pasajul Comoedia erau casele lui Costache Ghica-Bri- gadierul. Aci a stat ca Domn și Vodă Caragea (p. 144—145). Tot acolo i-a urmat și Vodă Șuțu (p. 151), apoi pandurii lui Tudor, arnăuții și turcii, cari au făcut grajduri din încă- perile de jos. In 1822 Grigore Ghica este silit să le « mereme- tiseascâ > (au fost și fresce de Giacometti, p. 155). Dela 1860 casele au trecut la familia Lahovary (p. 158). Clădirea teatrului și casele din jur sunt mai noui. Alături, în 1839 cumpără casele Friederich Bossel (p. 161), dărâmate în 1913. Alături casele Resch, azi hotel English, și Continental, fost Riegler, fost Hugues. Pe partea cealaltă a străzii era biserica Sărindar, zidită de Matei Basarab în locul alteia mai vechi, dărâmată în 1896 spre a-i lua locul mai târziu Cercul Militar (p. 182). Dincolo de Sărindar trebue să fi fost sala pitarului Andronache, unde a fost teatrul elevilor dela Sf. Sava în 1828. Alături hotelul Oteteleșeanu, pe la 1860, devenit apoi Frascatti. Casa deveni Terasa dărâmată în 1931, spre a-i lua locul palatul telefoanelor. Teatrul Național e pe locul unui han, fost al episcopiei Bu- zăului și dat de Filaret Mitropoliei (p. 195), dar pe la 1830 în locul lui era numai o băltoacă. Teatrul început în 1846, e sfârșit în 1853, după planurile arhitectului vienez Heft. Dela Teatrul Național la Palatul regal sunt iarăși de reținut vechile case. Pe str. Vămii, azi Wilson, era localul vămii, unde au venit apoi jandarmii și pe urmă Școala Superioară de Războiu. Str. Regală între str. Academiei și bulevard s’a deschis pe locul lui Cornescu, în colț ridicându-se hotelul Union la 1867 (azi renovat) (p. 207). Unde e băcănia Dra- gomir era casa Peretz, apoi hotelul Englitera, casa Anton Vanic și clubul Conservator. Alături erau casa Costescu, casa Musu, casa Assan, devenită hotel Metropole la 1880, casa Cretzeanu în care s’au succedat băcănia Colțescu și Cio- http://patrimoniu.gov.ro 84 banu. Unde e Fundația Carol erau casele caimacamului lancu Mânu; în spatele lor era casa lui ? iu k. ' și a logof. Nae Bățcoveanu, unde e azi consulatul ungar, iar mai departe casa Lenș, moștenită de Emil Costinescu, azi blocul Wilson (p. 214). Dincolo de Fundație erau casele lui Barbu Slătineanu și Boerescu, zidite la 1839, dărâmate și înlocuite cu palatul AutomobiLClubului, azi și el distrus. Unde e Ateneul Român era livada Văcăreascăi, căsătorită cu Mihai Cantacuzino, care zidi acolo biserică făcută apoi metoh episcopiei de Râmnic (de ce de Buzău, p. 218 ?). In 1848 erau ruinate toate construc- țiile. In 1870 se face grădină publică, în care mai târziu se pro- iectă un circ, care rămase neterminat; pe temeliile lui ridică apoi Esarcu Ateneul de azi, terminat în 1888 (p. 223). Grădina a fost distrusă acum câțiva ani. Pe partea cealaltă erau casele lui lancu Ghica, colț cu Câm- pineanu. Aici s’au perindat mai multe birturi și cafenele, ca Fialkovsky, Eliseul. Azi e acolo blocul Adriatica. Se spun mai multe despre pasajul Român, rămas neschimbat. Intre pasaj și palat s’a făcut o schimbare totală în 1938. Pe lângă biserica Kretzulescu, sfințită în 1722, s’au clădit tot atunci case mari și chilii, care au format apoi hanul Kretzulescu, după 1933 înlocuit cu palatul de azi cu colonade. Alături era casa lui Voicu Fiștu Seimeanul, care o lasă mănăstirii vecine. Aceasta, la 1757 le transmise lui Nicola Grămăticu în schimbul unor moșii; dela moștenitorii lui trec la stolnicul lordache Colfescu; la 14 August 1812 ea e cumpărată de Dinicu Go- lescu, care zidește alta nouă în 1815 « pentru viitor » (p. 236). Aici lucrează Societatea literară de pe la 1826. In 1832 e vân- dută Statului pentru Sfatul administrativ, transformată în 1838 în palat domnesc (p. 239). Sub Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbey nu e folosit. Revine în el Cuza-Vodă, până la drama din 10/11 Februarie, spre a-i urma Carol I. Aripa din fund o ridică Mottereau în 1888. Azi n’a mai rămas nimic din tot ce a fost (p. 255). Dincolo de palat, care era la marginea Bucureștilor, se întindea fieful Neculeștilor, cu mai multe case, cu casa colo- nelului Vlădoianu, între str. Umbrei și biserica Albă (p. 260), unde începea str. Herăstrăului, azi Al. Lahovary; biserica Albă din sec. al XVIII-lea, zisă și biserica mahalalei Popa Dârvaș sau Biserica Vișicăi, în forma actuală din 1827, cu catape- teasmă foarte frumoasă (p. 262). Mai departe erau casele Deșliu, Grigore Lăcusteanu și Toma Stelian. Azi nu ma¹ sunt. Pe partea cealaltă, lângă corpul de gardă al palatului, erau casele banului Grigore Cantacuzino, dărâmate la 1878 spre a se creia str. Imperială. Alături, pe loc viran s’au zidit hotelul Imperial și casa W ppner despărțită de str. Știrbey-Vodă, mai jos de care era casa Filipescu, apoi a Domeniilor Coroanei, dar mai înainte fiind acolo Ministerul de Interne, cel de Ex- terne și Monitorul Oficial, între 1867—1870 (p. 269). Peste drum era hotelul Mânu și alături hotel Orient, în locul căruia s’a ridicat hotelul Splendid. Mai departe, unde e blocul Soc. Mica, era casa Enciulescu, unde făcea teatru lorgu Caragiale în Grădina Basarabiei (p. 268), apoi casa generalului Fotino, a Istiotinei, a lui Jean Caretașul, unde începea str. Fântânii (după Cișmeaua Roșie din sec. al XVIII-lea), azi G-l Ber- thelot, cunoscută prin teatrul construit acolo la 1817 de Domnița Ralu Caragea (p. 270). In colțul celălalt al străzii, în locul viran de azi (p. 273), era cofetăria Dobriceanu, adăugăm noi și apoi vin casele Ștefănescu Savigny, unde a fost pensionul lui M-me Vaillant, acum blocul Asigurarea Românească, dincolo de care erau casele Perticari, str. Banului (beizadea Costache Ghica) și palatul Stirbey din sec. al XVIII-lea, cu interesant trecut. De acum încolo > 10;—Zugravi: Polcovnicul Nicolae 59. http://patrimoniu.gov.ro 92 BULETINUL C. M. I. metereze: la zidurile de împrejmuire dela curtea din Leordeni (Ilfov', 55. Miechowski, M. 45. Mihai Vodă, deal 29. Mihai voievod 37. Mihai II Viteazul 27—29, 45—52, 53, 54, 55. Miletici L., 40, 42, 43. \ Minea Ilie, Dr. 29, 31—32,35, 39, 40. Mircea I cel Bătrân 33—38, 40, 42, 43, 52. Mircea Voievod (Ciobanul) 52. Miron Costin 14. Mitropolia, dealul 29. mobilier: la bis. din Leordeni 'Ilfov) 59. Moga Savu, meșter iconar 7, 10. Moisescu Gh., preot 49. Moldova 30, 36, 38, 40—45, 48, 50, 51, 53. Moldoveni 49, 51. morminte de incinerație 54. Motogna Victor 29. Mottereau, arhitect 84. Moxa Mihail 33. Miiller G. 35. Munteni 34, 36. Murnu Arry, pictor 20. Mușa,jupâneasa lui Udrea vel Armaș 55. Muscel, județ 25, 27, 29, 35, 38, 39. Mușlea I. 8. Muzee: — de arte frumoase din Bu- dapesta 80; — Etnografic din Cluj 9; Municipal din București 54; — Saint Georges din București 8. Naghi G. 31. Nașterea Domnului 9. Neagu 52 ; — Alex. 7, 9. Neajlov, râu 43. Neda, I. M. 9. Negrea Stan 51. Negru-Vodă, schit Cetățuia—48, 49, 53. Neigebaur, I. F. 62, 76. Nemți 39. Neugrad 35, 36. Neumann, Fr. K. 37. Nicolae, sf. 7. V. și Niculae. Nicolae din Lancrăm 8. Nicopol 33, 39. NicopoluLMare 36; — Mic 34, 35. Niculae Alexandru, Voievod 28. Niculae: de Gara, ban de Makowa 32—35, 52; — fiul lui Grigorie, co- mite de Veves 30—31 ; — fiul lui losif Makkas 31; — Voievodul Tran- silvaniei 29—33. Niculăescu St. 35, 38—40, 42, 46, 50. Niculescu losif 25. Oancea logofătul 56, 57. Ochiul Boului, baltă 54. Olt, râu 35, 52. Oltenia 30, 35, 52. Oncești, sat 25. Onciul D. 29, 42. Onufrie, egumenul m-rii Dealul 27. Oprea 51. Oprescu G., prof. 86; — despre f Co- riolan Petranu 80—81. Oradea-Mare 43, 46. Orății, dealul 39. Orbini, Don Mauro 34. Orșova 35, 36. Pădure Banul den Săcuiani 56. Paget, Lordul 62. palatul: caimacamului Mihalache Mânu pe Dâmbovița 61; — Soutzo (Bucu- rești) 68. Panaitescu, P. P. 38—40, 42—43. Pană: iuzbaș 27 ; — logofăt 27. Pantelimon (Ilfov), pădure 54, 59. parament: piatră și cărămidă 11, 18. Paris 49. Parnia Corvin, preot 26. Parsic C. 49. Pârvan V. 22; — Getica 84. Pârvul 51, 52; — logofăt 51. Pasărea, munte 35. Pătrașcu voievod, tatăl lui Mihai Vi- teazul 51, 52;—fiul lui Mihai Vi- teazul 51. Pauly Wissowa 24. Pavelescu I. 9. Peeeneaga țjud. Constanța), com. 20. 22, 24. Pelleridi Petru 51. Peninsula Balcanică 29. Perrin Raoul 62, 75. Perșani, sat 7. Perși 47. Pesaro 34- Pesciani Mihail 41. Pesta 30. Pesty Frigyas 31, 36; — Ortvay 36. petasos 22. Petersburg 39. Petranu: ¹ - i r- 80—81; — Ion 80. Petru 29;—Șchiopul 11, 18; — vice- voievod 28, 31; — voievod (cel Tâ- năr) 51, 52. Picolomini Silvio 51. pictori de bis: Grecu 9. V. și meșteri zugravi. Pietrari 27. pilos 22. Piscullo da Melfi, Fra Giuseppe 50. pivniță: la casa din Leordeni (Ilfov) 55, 59, 60, 64, 75; — de piatră 64; — la palatele Cantacuzinilor și Brâncove- nilor 64. Plenița 51. pod basculant 13, 14 ; — la cetatea Su- cevii 18. Podea T. 9. Podolia 42. Podul Dâmboviței 29, 39. Podul înalt 43, 45. Poenari, cetate 26, 29, 39, 46. Pojon 36, 37. Polcovnicul Nicolae, zugrav 59. Polonia 31, 36, 48. Pongracz loan, voievodul Transilvaniei 41, 43. Ponor 40. Pontos Euxeinos 22, 24. Pop: Ion dela Făgăraș 9; — Onisie 8. Popescu: Alexandru 25; — D. N. 38. Popești, sat lângă București 60, 62. porți: la cetatea Sucevei 19;—de clo- potniță, la mănăstirile: Cașin 14, 17, 19; — sf. Gheorghe din Suceava 15, 16, 19;—Voroneț 17, 19;—culi- sante orizontal 13, 14;—culisante vertical 14;—la zidurile dela*curtea din Leordeni (Ilfov) 55, 56, 57. Posada 35, 37. Potra George, prof. 87. Predeal 30. pristol. V. masă, sf. Proca, popa dela sf. Vineri (București) 56. Pucheni 27. Pușcariu loan 39, 42. Putna, m-re 46. Radojicic, G. Sp. 35. Radu 51; — III cel Frumos 39—44 ; — V dela Afumați 46; — II Pleșuvul 38;—Vodă 29, 56. Rădulescu : Codin 39 ; — Dumitru 27 ; — G. G. 8. Ragusa 34. Raguseni 31, 51. Râjnov 46. Râpa Rudarilor 26. Răstignirea 9. Regleanu, M. G. 49, 52. reparații: la in-rea Antim din Bucu- rești 67. «Ringsteinsiegel 24. Roma 46. Romalo, Nade j da Gr. 10; — despre Leordeni 54—63. România 38, 40—43, 46. Românii 25, 28—30, 32, 34—37, 39, 40, 43—45, 48—53. Romsturfer, K. A. 16, 19. Romula 23. Rosetti, Dinu V. 54. Rossbach O. 24. Rucăr 29, 30, 37—39, 50. Rudeanu, familia 56. Ruffus Petre 29. Rusia 36. Sacerdoțeanu Aurelian 5 1, 82—87. Sacken, dr. Eduard Freih. von — 24. Săcui 28, 29, 41, 50. Samurcaș, logofătul 61. săpături preistorice :laLeordeni(Ilfov)54. Sârbi 38. Sași 43, 50. Sauciuc-Săveanu, prof. Teofil, despre două geme antice din Scythia Minor 20—24 ; — despre t prof. I. Andrie- șescu 80. h ttp: //p a tri m o niu.gov. r o INDICE 93 Savoia, Eugeniu de — 52. Șcheiul la Potoc 52. Schwandtner G. 29. Scythia Minor 20, 24. Seadeddin 35. Sebeș, district 32. Șeica-Mare 9. Șerban cupeț 27. Severin : ban -36; — cetate 31—33. sfinți cavaleri 8. Sibieni 35, 44. Sibiu 35, 42, 51. sigilii inelare 24. V. Ringsteinsiegel. Sigismund: I regele Ungariei și îm- părat al Germaniei 34—37, 40 ; — III rege al Poloniei 55. Silistra 39. Simion 28;—Vodă 56. Simionescu Petrică 20. Sinan Pașa 46, 47, 49—53. Șincai Gh. 29, 42, 45. Sion G. 26, 34. Șiret, râu 39. Șișman, țarul bulgar din Târnova 31. Sixt IV, Papa 44. Slavi 34. Smarandescu Paul, arhit. 81. sobe de zid cu fumuri la casa dela Leordeni (Ilfov), 68, 72—75. Sofia 40 Solnoc 37. Sor 40 ; — Petru 40. Sora 51. Sorin 51. Soteres 22. spicaluri: Colțea din București 84; — de ciumați dela Dudești (Ilfov) 60. Sracimir, țar 18, 30, 33. Stanca, doamna lui Mihai Viteazul 51. Stănescu Andrei căpitan 27. stații preistorice: Bobești-Bălăceanca, Dudești, Glina, Leordeni (Ilfov), Tân- ganu, Văcărești 54. Ștefan: arhiepiscop de Colocsa 33; — cel Mare, voevodul Moldovei 17, 19, 38, 41—46, 53; — despotul Ser- biei 3 7; — logofăt 27 ; — Răzvan, domnul Moldovei 40. Ștefănescu: prof. I. D. 9; — Iulian 50. Ștefăniță-Vodă 18. Ștefulescu Alex. 42, 43. Stibor, voievodul Transilvaniei 36—37, 52. Stoenești 25, 27, 39, 48—50. Strigoniu 29. Strzygowski losef 80. Studina • Bărbuleț 51; — Mesteacăi 51. Studinița 51. subterane: la curtea din Leordeni (Ilfov) 55. Suceava: bis. sf. Dumitru 11; — ce- tatea 16, 18, 50; — m-rea sf. Gheor- ghe II; — tezaurul mănăstirii 9. Suhodolechi Egidie 42. Talloczv L. 35. Tănase, căpitan 27. Tânganu (Ilfov), pădure 54 ; — stație preistorică 54. Țânțu Ion 20, 22, 23. Țara: Bârsei 39, 43, 46; — Făgărașului 42;—Moldovei 41, 46; Munte- nească. 41, 43; — Românească 25, 28, 30—39, 41, 43—46, 48, 50—52; — Săcuilor 28, 29, 3 1; — Severinului 32, 33;— Ungurească 30. Tarent 22. Târgoviște 25—30, 37—40, 42, 44, 46—53. Târgșor 38, 40, 43, 46. Târgu-Jiului 42. Târnava Mică, comitat 43. Tefeleica, culme 25. Teleajen, trecătoare 30. Teodora 51. Teodoru Horia : despre porțile Sucevei 11—19; — despre ușa bis. Scaune din București 77—78;—despre un fus de coloană torsă 78—79. Teodosie, gravor dela m-rea Neamț 8. Teofil, mitropolitul Țării Românești 57. Ocol (iTYCckoi 22. Terch 30. Teusch, G. O. 25, 46. Thasos : tetradrahme de—54. Thuan, A. I. 52. Thurocz I. 29. Țîmforea Matei 8. Timișoara 31, 32, 36. Tocilescu Gr. Gh. 29, 30, 38—44, 46. Toma cupeț 27. «Toma Veronicăi 9. Tomplin 32. Toscana 51. Traian 25. Trâmbițaș, iconar 10. Transilvania 28, 30, 31, 43, 48. Treime (Troiță), sf. 7, 9. Tudor D. 23. Turcii 25, 26, 28, 29, 33—37, 41—50, 52—53. Turculeț Ștefan 41. Turnu 35 , — Măgurele 39 , — Roșu 37. turnuri; de pază la zidurile dela Leor- deni (Ilfov) 55. Turturea Paharnicul ot Glina 56. Tutova 48. Tyrnavia 29. Udrea vel Armaș 55. V. Băleanu: familia. Uești (Vlașea) bis. 81. Ungaria 29—33, 35—37, 42—46, 49. Ungurii 28—33, 34, 36, 37, 39, 41, 43, 50. Ureche Grigorie 40, 41, 46. Urii 51. uși: de lemn la bis. Scaune din Bucu- rești 77, 78; — la clopotnițe: a bis. sf. Dumitru din Suceava 12; — a m-rii sf Gheorghe din Suceava 12; — a lui Petru Șchiopul la m-rea Ga- lata 12. Văcări cu Badea, Postelnicul 27,— Constantin 58; — Enache 58; —fa- milia 58, 62;— lordache postelnicul 2 * — Radu 58 — Smaranda 58 (v. Mânu). Văcărești (Ilfov) 46; — stație preisto- rică 54. Vaillant 62. Valachia 30, 41, 43, 46, 50—53. Valachii 50. Valea: lui Pașa Buliman 28; — Dâm- boviței 30. ■ U Al., despre cetatea Dâmbo viței 25—53. Venelin J. 39—41, 43. Veneția 34, 39, 43. Venețieni 51. Veress, Dr. A. 30, 46, 47, 50—52. Vidin 28, 30, 31—33. Viena 38, 49. Vîrtosu E. 8. Visconti, nunțiu apostolic 50. Visegrad 33. VisLția 41. Vișa 51. Vissoveca Dobeslav 42. Vlad 51; —biv vel Paharnic 57;—I Dracul 38, 41, 52;— II Țepeș 37, 39, 40, 42 — 46, 52 ; — VI Vintilă 40. Vladislav: I Voievod 28, 29, 31—33; — II Voievod 39; — III Voievod 46, — Drăcuîea (Vlad II Țepeș) 45 — la- gello, regele Poloniei 35, 36, 40. Voica Eni 51 Voicu 51. Voinea 27, 28. Voinești 25—28, 50, 52. Voroneț: clopotnița m-rii 16, 17, 18. vulturul: atribut al lui Zeus 23; bi- cefal 59. Werner K. 35. Xenopol, A. D. 42. Zagreb 32 Zaimchi Rudolf («Dolfi ¹ iconar. V meșteri. Zefchid S. 27. zeii gemeni 22. Zeus- Aetophoros 23; — pe intaglii 23;—pe tron 23, 24; — rezemân- du-se în sceptru 23. Zichy C. 31, 34 zidăria: clopotniții m-rii sf. Gheorghe din Suceava 11. ziduri de împrejmuire: la curtea din Leordeni (Ilfov) 55, 71. Zimmermann F. 35. zugravi. V. meșteri. http://patrimoniu.gov.ro