INSTITUTUL NATIONAL PATRIMONIULUI BIBLIOTECA Nr. înv .. BULETINUL COMISIUNII M O N UMENTELO R ISTO RICE PUBLICAȚIUNE TRIMESTRIALA ANUL XXXVI T943 FASC. 115—118 http://patrimoniu.gov.ro IANUARIE—DECEMVRIE Pagina TABLA DE MATERII Pagîna I. ARTICOLE Ștefănescu, Prof. I. D., L’eglise «Doamnei » (de la Princesse), d București : Les peintures murales . 7—35 Golescu, Maria, Motive de animale in sculptura decorativă și semnificarea lor simbolică in arta religioasă.....................................36—48 Costescu, Arhitect Em., Restaurarea bisericii Mihai- Vodă din București .............................49—74 Balș, Arhitect Șt., Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad, jud. Someș...........................75—83 Teodoru,Horia,Meterezele bisericilor câmpulungene. 84—101 Barnea, I., Un manuscris grecesc cu miniaturi din Biblioteca Academiei Române.....................102—108 Golescu, Maria, Un arhitect român dela începutul veacului al XlX-lea : meșterul Ilie Qulie . . .109—113 II. COMUNICĂRI Teodore, Horia, Schitul Mărculești-Flămânda in al- bumul nafional al pictorului Qheorghe Tattarescu 114—116 Teodore, Horia, Ornament de piatră pentru verigă de fer...........................................116—117 Teodore, Horia, Uși împărătești in lemn incrustat. 118 Teodore, Horia, încă un nume de meșter constructor 119 III. RECENSII Ionașcu, I., Un plan inedit al Curfii Vechi din 1799, în Revista Istorică Română, XIII (1943), fasc. I, ₚ. 55—77 (Horia Teodoru)...................120—123 Siruni, H. DJ., Ani. Anuarul culturii armene, Bucu- rești, 1941 (A. S.).............................. 123 Siruni, H. DJ., Ani. Anuar de cultură armeană, 1942—1943, București, 1943 (A. S.)............123—124 Ugolini, Luigi M., Butrinto. II mito d'Enea. Qli scavi, Roma, 1937 (A. S.)........................ 124 Ștefănescu, I. D., Arta balcanică și arta religioasă a Țărilor Românești, în Revista Istorică Română, XIII (1943), p. 1—18 (Horia Teodoru) . . . .124—125 Răuțescu, Preot Ion, Cdmpulung-Muscel. Mono- grame istorică, Câmpulung-Muscel, 1943 (A. S.) . 126 http://patrimoniu.gov.ro TABLA ILUSTRAȚIILOR Pagina fÎGLISE « DOAMNEI» . . . A BUCUREȘTI Fig- 1- — figlise «Doamnei»...: vue de la fațade ă 1* Ouest.............................................. 9 Fig- 2.— figlise «Doamnei»...: porte d’entree ... 10 Fig- 3. — figlise « Doamnei •>...: sanctuaire et naos . 12 pig. 4. — Tabernacle, Divine Liturgie..................... 13 Fig. 5. — Tabernacle, Divine Liturgie, Communion des Apotres.............................................. 13 Fig. 6. — Communion des Apotres, Divine Liturgie . 14 Fig* 7. — Nativite de la Vierge, ange porteur de rhi- pidion............................................... 14 Fig* 8. — Presentation de la Vierge au Temple ... 15 Fig* 9.—Gabriel archange (Annonciation).................... 16 Fig. 10. — Lglise «Doamnei»...: naos, paroi Ouest . 17 Fig* H-— figlise «Doamnei»...: pronaos, paroi Est . 18 Fig. 12. — Stichere de Noel. 19 Fig* 13.— Massacre des innocents........................... 20 Fig* 14.—Bapteme.................... 21 Fig* 15. — Transfiguration.. 22 Fig* 16- — figlise « Doamnei ». . .: pronaos, paroi Ouest 23 Fig* 17. — Ascension, Bapteme, Dormition de la Vierge, Transfiguration...................................... 25 Fig* 18. — Saints martyrs, Threne et Mise au Tombeau, Resurrection......................................... 26 Fig. 19.—Rameaux .......................................... 27 Fig. 20. — Arrestation de Jesus-Christ.................... 28 Fig. 21. — Portement de croix............................. 28 Fig. 22. — figlise « Doamnei'. . .: exonarthex, calotte Nord................................................. 29 Fig. 23. — Jesus sur la croix ............................ 31 Fig* 24. — Saints martyrs, Threne, Mise au Tombeau . 32 Fig. 25. — Resurrection du Seigneur....................... 34 MOTIVE DE ANIMALE IN SCULPTURA DECO- RATIVĂ Fig- 1.—Pajârul dela Vieroș, Muscel........................ 37 Fig* 2.—Biserica Colței, București: pajarul.. 38 Fig* 3.—Sf. Ilie dela laroslavl: tâmpla...... 39 Fig* 4- — Biserica Colței, București: grifonul .... 40 Fig- 5. —Biserica din Golești, Muscel: Detaliu din ca- drul ușii pronaosului 41 Fig- 6. — Golești, Muscel: zgripțorul . . .... 42 Fig- 7. — Biserica Colței, București: vulturul ... 42 Fig- 8. — Golești, Muscel: latura sud a umâvalniței . 43 Fig- 9. — Biserica Colței: protome de lupi.... 44 Pagina pig. 10. — Biserica Colței: leul ........................... 44 pîg. 11. — Câmpulung, Muscel: căprioara..................... 45 pig. 12. — Biserica Colței: mielul.......................... 46 pîg. 13.—Biserica Colței: capra............................. 46 Fig. 14. — Mănăstirea Antim, București: melcul ... 47 BISERICA MIHAI-VODĂ, BUCUREȘTI pig. 1.— Inscripția de pe cadrul ușii principale ... 49 pig. 2. — Fața și dosul încadramentului ușii .... 50 pig. 3. — Inscripția pictată în 1. greacă ...... 51 pig. 4. — Groapa lui loan Grigore Ghika Voevod . . 51 pig. 5. — Inscripția mormântală a lui loan Grigore Ghika Voevod.......................................... 52 pig. 6. — Candela deasupra mormântului lui loan Gri- gore Ghika Voevod .................................... 53 pig. 7.—Turla veche........................................ 54 pig. 8. — Releveul bisericii, înainte de restaurare . . 54 pig. 9. — Cadrul ușii principale................ 55 pig. 10. — Tencuiala ulterioară văpsită..................... 55 pig. 11.—Releveul bisericii înainte de restaurare . . 55 pig. 11 bis.—Bolțile înainte de restaurare.................. 56 pig. 12. — Bolți de scânduri................................ 56 pig. 13. — Ferestre pe fațada de nord....................... 57 pig. 14.—Releveul bisericii înainte de restaurare . . 57 pig. 14 bis. — Planul orizontal după restaurare ... 58 pig. 15. — Arcadele decorative ale fațadelor................ 58 pig. 16.—Releveul bisericii înainte de restaurare: turla 59 pig. 17. — Bisericile din Lopușnia și Petrușa (Serbia) — planuri............................................... 59 Fig. 18. — Planul și secția turlelor mici, după restaurare 60 pig. 19. — Zidul interior al turlei vechi a Pantocratorului 60 Fig. 19 bis. — Arcadele turlei............................. 60 Fig. 20.—Executarea calotei sferice la turla Pantocra- torului ............................................. 61 Fig. 21.—Releveul bisericii înainte de restaurare . . 61 Fig- 22. — Colțul sud-est al patului turlei Pantocrato- rului .............................................. 61 pig. 23. — Baza turlei mici................................ 62 Fig* 24-—Biserica Snagov (tabloul votiv)................... 62 pig. 25. — Cornișa veche................................... 63 pig. 26. — Fundația veche a zidului dintre naos și pro- naos ................................................ 63 Fig. 27.—Pendentivii....................................... 64 pig. 28. — Zidul dintre naos și pronaos, după restaurare 65 pig. 29. — Urmele calotei sferice a pronaosului ... 65 Fig* 30. — Arcul turlei Pantocratorului și pendențivilor 66 http://patrimoniu.gov.ro 6 buletinul c. m. i. Pagina Pagina pig. 31. —Urmele boitei altarului și ale turlelor mici . 66 pig. 32. — Vedere din timpul restaurării ................. 66 pig. 33. — Fereastră veche astupată ulterior........ 67 pig. 34. — Fereastră Nord lărgită................... 68 pig. 35. — Fereastra veche dela sânul Nord.......... 69 pig. 36. — Ferestrele mici din registrul superior al fa- țadelor .................................................. 70 pig. 37. — Forme de cărămizi aparente............... 70 pig. 38. — Arcadele dela baza turlei Pantocratorului . 71 pig. 39. — Clopotnița veche......................... 72 pig. 40. — Biserica Mihai Vodă înainte de restaurare . 72 pig. 41- — Biserica Mihai Vodă după restaurare ... 73 biserica LUI ȘTEFAN CEL MARE DELA VAD, JUD. SOMEȘ pig. 1. — Vederea bisericii din spre sat.................. 76 pig. 2. — Secția longitudinală a bisericii................ 76 pig. 3. — Planul bisericii................................ 77 pig. 4. — Secția longitudinală a bisericii (reconstituire). 77 pig. 5. — Planul bisericii (reconstituire)................ 78 Fig- 6. — Secția transversală a bisericii................. 78 pig. 7. — Vederea altarului............................... 79 Fig. 8. — Contrafortul pe latura Sud...................... 79 pig. 9. — Profilul soclului .............................. 80 Fig- 10. — Profilul nervurii bolților..................... 80 pig. 11. — Ușa naosului................................... 80 Fig. 12. — Ușile la pronaos și naos; ferestrele la pronaos altar și absidele laterale................................ 81 pig. 13. — Fereastra pronaosului........................ 82 Fig- 14- — Fereastra altarului .......................... 82 Fig- 15-—Fereastra absidei Nord........................ 82 Fig- 16. — Fereastra absidei Sud......................... 82 METEREZELE BISERICILOR CÂMPULUNGENE pig. 1. — Biserica Schei din Câmpulung.................. 85 Fig- 2. — Biserica Schei: planul clopotniței............. 85 pig. 3. — Biserica Schei: fereastră..................... 85 pig. 4- — Drumul Gruiului ............................ 86 pig. 5. — Meterezele astupate ale clopotniței .... 87 pig. 6. — Biserica Mucenița Marina din C.-Lung: Pi- sania..................................................... 88 pig. 7. — Biserica Mucenița Marina: tablou votiv . . 89 Fig- 8.—Biserica Mucenița Maria: peretele Nord-Est al clopotniței ........................................... 90 Pig. 9. — Biserica Mucenița Marina: peretele Nord-. Vest al clopotniței....................................... 91 pig. 10. — Biserica Mucenița Marina; secție prin clo- potniță .................................................. 92 pig. 11. — Biserica Mucenița Marina : planul Clopotniței 92 pig. 12. — Biserica Mucenița Marina după 1697 ... 93 Fig. 13. — Biserica Mucenița Marina: nesiguranța re- staurărilor .............................................. 94 Fig- 14- — Biserica Mucenița Marina în 1868 .... 94 pig. 15.—Biserica Mucenița Marina: starea actuală 95 Fig. 16. — Biserica Șubești din Câmpulung: meterezele clopotniței.............................................. 96 pig. 17. — Biserica Șubești: secție prin clopotniță . . 97 Pig. 18.—Biserica Șubești: planul clopotniței .... 97 Fig. 19. — Biserica Șubești: cadrele ferestrelor .... 97 pig. 20.—Biserica Șubești: pietre cioplite dela ferestre 98 pig. 21.'-^'Biserica Șubești: arcaturile turlelor ..... 99 pig. 22. — Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung: Poarta clopotniței ................................. 100 pig. 23. — Clopotnița Bărăției . .....................101 UN MANUSCRIS GRECESC CU MINIATURI pig. 1. — Crucea . ...................................104 pig. 2—4. — Canoane evanghelice.......................104 pig. 5. —Evanghelistul Matei.........................105 Fig. 6. — Evanghelistul Marcu .......................105 pig. 7. — Evanghelistul Luca ........................105 Fig- 8. — Evanghelistul loan ........................105 Fig- 9. — începutul Evangheliei după Matei .... 107 pig. 10. — începutul Evangheliei după Marcu . . . 107 pig. 11. — începutul Evangheliei după Luca............107 pig. 12. — începutul Evangheliei după loan . . . . ’ 107 UN ARHITECT ROMÂN. .: MEȘTERUL ILIE GULIE pig. 1.—Biserica din Popești-Gorunești (Vâlcea) . . 110 pig. 2.—Biserica Popești-Gorunești: pridvorul ... 110 pig. 3. — Casa protopopului Corstea, din Popești-Go- runești ................ 111 Fig- 4- — Popești-Gorunești: casa cu turnul de apărare 111 pig. 5. — Cerdacul și scara de intrare.............111 pig. 6. — Rozetă de tavan........................ 112 Fig. 7.—Casa protopopului Cârstea .................112 Fig- 8. — Ieșirea spre pălimar.....................112 Fig- 9. — Pălimarul .............................. 113 pig. 10. — Intrarea turnului....................... 113 SCHITUL MĂRCULEȘTI-FLĂMÂNDA pig. 1.—Trei ctitori ai schitului.....................115 Fig. 2. — « Flămânda sau Mărculești », desen în creion de Gh. Tattarescu ..................................115 pig. 3. — « Flămânda vezută dupe Rîu »............ 11$ ORNAMENT DE PIATRĂ PENTRU VERIGĂ DE FER pig. 1. — Broască de lemn la o biserică din Bucovina . 117 pig. 2.—Biserica din Golești, detaliu de ușă (desen) 117 pig. 3.—Biserica din Golești: detaliu..................117 UȘI ÎMPĂRĂTEȘTI DIN LEMN INCRUSTAT pig. 1. — Vechea ușă împărătească la biserica Sf. Ilie din Câmpulung (Muscel)........................118 Fig- 2. —Aceeași ușă cu încrustații în lemn .... 118 ÎNCĂ UN NUME DE MEȘTER CONSTRUCTOR pig. 1. — Biserica Broșteni din Buzău: fereastra al- tarului ......................................119 CURTEA VECHE DIN BUCUREȘTI Fig- 1- —După un plan din 1799 .............. . 121 Fig- 2.—Biserica Curții Domnești la 1799 ............. 122 ARTA BALCANICĂ ȘI ARTA RELIGIOASĂ A ȚĂ- RILOR ROMÂNEȘTI Fig- — Sistemul arhitectonic dela Parigoritissa din Arta ................................................ 124 pig. 2. — Sistemul sârbesc..............................125 pig. 3. — Sistemul moldovenesc .......... 125 http: / /patrimoniu.gov.ro L’EGLISE «DOAMNEI» (DE LA PRINCESSE) A BUCUREȘTI LES PEINTURES MURALES Le monument, eleve en 1683, et rattache, ă ce qu’il semble, au palais princier de Bu- curești, garde la plupart des traits qui le distinguaient ă l’origine. De hautes maisons modernes et depourvues de style masquent sa silhouette et l’etouffent. Situe au centre de la Capitale, il est plutot ignore par la plupart des habitants. Les coupo- les, reconstruites en bois et defigurees, il y a quelques dizaines d’annees, deparent l’eglise. De plan rectangulaire, cette derniere com- porte un docher eleve au-dessus du narthex: on n’en a conserve que le soubassement et l’escalier d’acces amenage ă l’interieur du monument, dans l’epaisseur de la muraille Ouest. Une calotte couvre la nef, et une se- conde le pronaos. Les arcs d’appui reposent sur des consoles de pierre. Les colonnes ont des chapiteaux et des bases ornes de fleurs de lys stylisees. Un exonarthex ouvert ă co- lonnettes prismatiques de style valaque nous reporte auxeglises bâties au XVII-eme siecle ă l’epoque des Cantacuzene. Un «tore » massif, encadre de deux rangees de briques en dents de scie, divise les murailles en dcux zones. La zone superieure est crnee de pran- des niches oblongues couronnees par des arcs en plein cintre. Le parement a perdu l’enduit qui le recouvrait ă l’origine et qui a du porter des peintures. Les cadres des fe- netres sont richement sculptes. On y voit des acanthes stylisees et semblables ă des broderies appliquees. Celui de la porte d’entree est en ronde-bosse et du, tres pro- bablement, â des maîtres dalmates ou italiens. Une inscription sculptee sur pierre sur.nonte la porte d’entree et donne le vocable de l’eglise, les noms des fondateurs, le prince Serban Cantacuzene et la princesse Mărie, sa femme, et la date (1683). Un medaillon couronne comprend l’ecusson des princes Cantacuzene, l’aigle la croix au bec. L’eglise a rețu en don de ses fondateurs une riche argenterie d’ordre liturgique et des voiles brodes, que nous etudions ailleurs, d’une grande beaute. Les icones ont du presenter aussi des qualites, mais elles ont dispăru. Les incendies, les circonstances his- toriques et le temps ont accompli leur oeuvre ici comme presque par tout ă Bucu- rești et en Valachie. Le monument garde en revanche l’ensemble de peintures le plus im- portant de la Capitale. Nettoyees, il y a peu de temps, elles ont ete executees par les peintres Constantinos et Jean en 1863. Une inscription grecque rappelant son nomse voit dansl’em- brasure de la petite fenetre de la prothese: « Faitesmemoire, Seigneur, des peintres Con- stantinos et Jean ». Noircies par la fumee des cierges, abimees aussi, ă ce qu’il semble, par un incendie, elles ont ete recouvertes de plâtre et badigeonnees vers le milieu du XlX-eme siecle. L’enduit peint a ete endom- mage ala suite des trous qu’on a du pratiquer, ă cette occasion, dans les murailles, pour faciliter l’adhesion de la chaux. La calotte de la nef a ete repeinte. Les parois ont perdu par endroits leur decor. En depit de tout cela, l’ensemble reste interessant par l’iconographie et par ses qualites d’art. http://patrimoniu.gov.ro 8 I. D. ȘTEFĂNESCU DISTRIBUTION DES SUJETS ET DESCRIPTION DES PEINTURES La calotte de la ntf garde des peintures de XlX-eme siecle. On y voit Jesus-Christ assis sur ies arcs du ciel. Vetu de rouge et drape de bleu, il benit de la droite, et tient le globe de la terre dans sa main gauche. Les rebords sont garnis d’angelots volant. Les faces laterales des arcs portent des medaillons de saints martyrs, peints en buste et de pe- tites croix aux mains. Sur les pendentifs prennent place Matthieu et l’ange, son symbole, peints au Nord-Est; Jean et l’aigle, au Sud-Est; Luc (?), au Nord- Ouest (le symbole se voit mal); au Sud-Ouest, la peinture est illisible. Abside principale. Une calotte remplace la conque. Elle a ete decoree au XlX-eme siecle. Dieu le Pere, la Colombe du Saint- Esprit peinte sur sa poitrine, y apparaît vetu de rouge et drape de bleu. Les ecoințons portent, â leur tour, des anges alternative- ment vetus de rouge ou de bleu, et drapes de blanc gu de rouge. • Les arcsgardent le decor original: des saints evequesen buste et desperes de l’Eglise peints dans des medaillons sur fond bleu. Ils reve- lent le sujet de la calotte, qui a du figurer, â l’origine, le Christ eveque ou Jesus-Christ fondateur de l’Eglise. Lespeintures de hemicycle ont ete nettoyees recemment. Elles donnent des scenes enca- drees de rouge. Le six scenes du premier re- gistre illustrent la vie de Mărie. (Annonciation â Anne (Anne dans le jardin de sa maison), Rencontre de Jcachim et d’Anne, Sud Joachim et l’ange, Joachim et Anne, Joachim et Anne presentent Ma- Est rie aux grands-pretres, Joachim et Anne presentent Mă- rie aux grands-pretres. Dans a premiere, au Nord, Anne vetue de vert et drapee de rouge, est figuree dans le jardin de son palais: elle regarde le ciel. Dans l’angle superieur de gauche, apparaît un ange volant. Deux jeunes filles se tiennent aux câtes d’Anne preș d’une belle fontaine. Dans la seconde, des architectures forment le fond: Joachim et Anne s’embrassent. Au Sud, Joachim est en conversation avec Anne â l’interieur d’un salon luxueux. Une jeune fille se voit, dans le cadre d’une porte, ă l’arriere-plan. La seconde scene, montre l’ange anime d’un beau mouvement. En train de s’eloigner, il parle ă Joachim agenouille ă sa gauche. Dans le fond, M.arie est peinte assise dans le Saint des Saints. A l’Est, derx personnages s’avancent vers Joachim assis dans un paysage de montagnes. Un ange survole la pârtie superieure de la composition. Dans la scene suivante, Joachim et Anne arrivent de gauche. Le premier porte Mărie sur ses bras couverts du manteau brun dont il est drape, et la presente ă l’exemple d’une statuette de prix. Anne drapee de rouge ac- compagne son mari. Trois grands-pretres se tiennent assis ă une table rectangulaire. Des architectures figurent l’interieur ou se passe la scene. Au second registre de l’hemicycle, une fe- netre a ete ouverte, ă l’Est, dans l’axe longi- tudinal de l’eglise; une deuxieme fenetre au Nord, et une troisieme au Sud. Au Nord, ă gauche de la fenetre, on a illustre la parabole des dix Vierges. Le Sauveur se tient debout, sous un dais, ă l’interieur d’une enceinte garnie d’arbres et d’arbustes en fleurs. On y voit aussi les cinq vierges sagcs et, au pre- mier plan, les portes fermees de l’enceinte. A droite, ă l’exterieur de celle-ci, apparais- sent les vierges folles. Le cote gauche de la scene porte l’image d’une eglise et un cam- panile ă trois etages. Un tapis rouge decore la toiture du campanile, le dais qui abrite le Christ et des architectures figurees â l’ar- riere-plan.Les vierges sont vetues de longues tuniques bleues et, par dessus, de manteaux rouges ou d’une autre tunique, plus courte. Nu-tetes, elle ont les cheveux elegamment coiffes. Le Sauveur, vetu de rouge et drape de bleu, a la tete ceinte du nimbe crucigere. L'embrasure de la fenetre est ornee des portraits de deux saints eveques portant le polystavrion et l’omophorion. On îit un seul nom, celui d’Ignatios; le second est presque efface. A droite de la fenetre Nord, on voit le Ta- bernacle, designe par une une inscription en grec. L’autel, drape de bleu ettendu de rouge, occupe le centre. On a pose dessus les rou- leaux de la Loi et le chandelier â sept branches. La Vierge Orante orne l’antependion. Moîse et Aaron couronnes et nimbes officient, te- nant chacun un Kivotion. Douze rois, re- partis en deux theories, presentent leurs dons, des pyxides ou desamphores d’or. Couronnes http://patrimoniu.gov.ro L’^GLISE < DOAMNEI » A BUCUREȘTI 9 Fig. 1.— Eglise « Doamnei» (de la Princesse) â București; vue de la fațade, â l’Ouest. http://patrimoniu.gov.ro 10 I. D. ȘTEFĂNESCU pjg 2.____Eghse « Doamnei i (de la Princesse), â București; porte d’entree surmontee de l’inscription sur pietre. http://patrimoniu.gov.ro L’EGLISE « DOAMNEI 9 A BUCUREȘTI 11 en tete, ils sont vetus de rouge, et drapes de tuniques de la meme couleur. Uembrasure de la fenetre Est porte deux saints diacres encensant, le Kivotion pose sur des voiles. A droite de la fenetre Est, la Commu- nion des apotres donne, au centre, l’autel abrite du ciborium et les quatre colonnettes figurant les evangelistes. Un voile rouge est tendu derriere la Sainte-Table. Jesus, vetu â l’antique, est peint deux fois. Â droite, il pose le saint pain sur les mains de Pierre tendues parallelement. Quatre au- tres apotres et Judas, qui tourne le dos, sont peints derriere celui-ci. A gauche, le Sauveur donne le saint vin: six apotres, alignes l’un derriere l’autre, attendent leur tour. L'inscription grecque se lit mal: «... ......metalipsis ». L'embrasure de la fenetre Sud illustre une scene rappelant la parabole de l’ivraie ă l’eglise princiere Saint-Nicclas d’Argeș. Jesus vetu de rouge et drape de bleu, est assis ă une table rectangulaire tendue de rouge, des anges aux ailes eployees debout derriere lui. D’autres personnages sont assis de l’autre cote de la table, un ange preș d’eux. Un ange apparaît au premier plan. Des architectures richement ornees de tapis rouges garnissent le fond. Troisieme registre. La Divine Liturgic oc- cupe le centre de la paroi. L’autel est peint â l’Est, et tendu de rouge brode d’or. Le ciborium repose sur quatre colonnettes. Un grand voile rouge orne d’un seraphin tenant des rhipidia pend â une tringle du ciboire derriere la Sainte-Table. Jesus eve- que nu-tete, nimbe et portant le saccos et l’omophorion, est figure deux fois, â droite et â gauche de l’autel. On a illustre, au Nord, le depart du cortege: deux anges porteurs de rhipidia, un ange diacre (sti- charion jaune fonce, tunique bleue brodee d’or), qui semble porter le diskos (l’objet est tenu â hauteur de la poitrine et n’est pas clairement dessine), trois anges por- teurs de rhipidia (?), un arge encensant, un ange pretre qui semble porter le calice ou un livre ferme (le voile qui recouvre l’objet nous empeche de le distinguer claire- ment), plusieurs anges masses en profon- deur, et trois seraphins en pied, dont le porteur du trikherion. Le cortege est sur- vole par deux anges porteurs de rhipidia. Au Sud, on voit le retour du cortege. Un ange diacre, l’orarion croise, eleve sur sa tete le diskos, qu’il tient des deux mains; un second ange diacre tient l’aer (rouge et brode d’or). Suivent des anges diacres et des anges vetus de costumes militaires, qui por- tent des cierges allumes. Ils precedent quatre anges porteurs de l’epitaphios rouge brode d’or, sur lequel on a peint le Christ mort, nu, le pagne autour du corps, la tete ceinte du nimbe. Deux seraphins tenant des rhi- pidia survolent la procession. Une inscrip- tion grecque la designe: la Divine Liturgie. Le peintre n’a figure au fond qu’un seul cortege, car l’aer et l’epitaphios, qui ap- paraissent au retour, ne se voient pas au depart. A gauche de la Divine Liturgie, prend place, au Nord de l’hemciycle, la Nativite de Mărie. De riches architectures forment le fond. Sur un lit tendu de rouge et de bleu, se tient Anne vetue de rouge. Les jeunes filles apportent leurs dons. Le bain et le berceau de Mărie occupent le premier plan. Au Sud, â droite de la Divine Liturgie, on a peint la Presentation de Mărie au Tem- ple. Joachim et Anne ouvrent la procession. La scene se passe, ainsi que l’inscription grecque nous l’indique, dans le Saint des Saints. Mărie se voit ă l’arriere-plan, l’ange, qui la nourrit, preș d’elle. Des medaillons des saints eveques, abîmes ou retouches, forment une frise au-dessous du troisieme registre, et surmontent les Eve- ques, qui decorent le IV-eme registre. On a peint cinq portraits au Nord, et cinq autres au Sud de l’hemicycle. Les repeints et la chaux les ont completement endommages. Nu-tetes et nimbes, ils pcrtaient tous des rouleaux ă inscriptions aujourd’hui illisibles. L'embrasure de la fenetre Est inontre Jesus Bufant dans le diskos, couvert de l’aer et sur- vole de seraphins. Deux anges en pied et porteurs de rhipidia sont peints ă ses cotes. Prothese. X l’Est, Jestis apparaît nu, debout dans son sarcophage. La Vierge et Saint-Jean sont peints ă ses cotes, et ă l’exterieur de celui-ci. A l’arriere-plan, on voit la croix survolee par deux anges les mains recouver- tes de leurs manteaux. Au Nord, le portrait de Saint-Etienne diacre se rattache au theme des Eveques. La vision de Pierre d, Alexandrie nous reporte, â son tour, â la divinite de Jesus. http://patrimoniu.gov.ro 12 I. D. ȘTEFĂNESCU Enfant, la chemise dechiree, debout sur l’au- tel tendu de rouge, il apparaît â Pierre d’A- Fig. 3. — EGLISE « DOAMNEI » DE BUCUREȘTI, SANCTUAIRE ET NAOS. SANCTUAIRE: 1. Trinite; 2. Saints Eveques; 3. Annon- cirtion â Anne; 4- Rencontre de Joachim et d’Anne. 5. Joachim et ange. 6. Joachim et Anne. 7 et 8. Joachim et Anne piesentent Mărie aux grands-preț fes; 9. Les dix vierges; 10. Saint Ignace exeque et ui autre saint eveque (cadre de la fenetre); 11. Tabernacle; 12. Kivotion et deux sants diacres; 13. Communion des apotres ; 14-Parabole de l’ivraie; 15. Nativite de Mărie; 16. Divine Liturgie ; 17. Presentation au Temple; 18. Cinq saints eveques; 19. Jesus sur la palane, seraphins et anges; 20. Prothese : Tropaire de la prothese, saint Etienne diacre ; 21. Diatonicon ; Jesus-Emmanuel nimbe crucigere; 22. Jesus-Emmanuel; 23. Prophetes; 24- Deux saints eveques; 25. Treize portraits de saints (arcs de la voute). NAOS, Calotte et pendentif: 26. Jesus-Christ portant le globe de la terre; 27. Malthieu et l’ange; 28. Jean et l’aigle; 29. Luc (?); 30. Marc (?); ARC TRIOMPHAL: 31. Jesus-Ange-du-Grand-Conseil; 32. Jesus au Temple; 33. Paralytique; 34- Incredulite de Thomas; 35. Aveugle-Ne; 36. Jesus et la Samaritaine; 37. Jesus se montre aux deux Mărie. NAOS, Paroi Nord: 38. Threne et mise au Tombeau; 39. Resurrection du Seigneur. Paroi Sud : 40. Stychere de Noel; 41. Massacre des inno- cents; 42. Saint Pierre marche sur les etux; 43. Martyres des apotres; 44- Pentecote; 45. Archange Gabriel; 46. Vierge Mărie; 47. Martyre de Paul et ascension de Saint Jean; 48. Chandeleur; 49. Mirtyre d’Andre; 50. Sauveur et deux apotres; 51. Jesus devant Anne et Caîphe; 52. Jugement de Pilate; 53. Portement de croix; 54- Vepres de Pâques; 55. Pendaison de Judas; 56. Resurrection de Lazare; 57. Rameaux; 53. Cene; 59. Lavement des pieds; 60. Arrestation de Jesus; 61. Saints martyrs (medaillons); 62. saints militaires (en pied); 63. Jesus-Christ et Tetramorphe; 64. Ancien-des-Jours; 65. Portraits de saints; 66. Jesus-Emmanuel et deux saints anargyres; 67. Jesus-Ange-du-Grand Conseil, saints anargyres Tryphon et Pantaleon. L’embrasure de la petite fenetre porte Ies motsgrecs rappelant Ies peintres decorateurs: «Faites memoire, Seigneur, du peintre Constantin et de Jean». Diaconicon. A l’Est et â l’Ouest, on voit deux saints diacres. Au Sud, au-dessous de fenetre, appa- raît Jesus-Emmanuel la tete ceinte du nimbe crucigere et benissant. Sur la voute du sanctuaire, l’arc qui surmonte l’iconostase porte six medaillons de prophetes. Ils encadrent Jesus-Emmanuel, vetu de blanc et drape de rouge. Sur Ies retombees de l’arc, on voit, de chaque cote un eveque, en buste, vetu du polystavrion, et un livre ferme aux mains. L’arc triomphal montre, en cen- tre, Jesus-ange-du-grand-Conseil, aile, drape de rouge et nimbe, figure dans la triple lumiere et entoure d’anges peints â 1’eXte- rieur de medaillon qui le com- prend. Le medaillon est encadre de six scenes encadrees de rouge. On voit, au Nord, Jesus au Tem- ple expliquant la Loi, la Guerison du paralitique et l’incredulite de Thomas; au Sud, l’Aveugle-ne, Je- sus et la Samaritaine et l’Apparition de Jesus-Christ aux Mărie apres sa resurrection. Sur Ies retombees, on a peint Zacharie et Anne, au Nord; Jeremie et Joachim, au Sud. Sur la face anterieure de l’arc, prennent place treize medaillons de saints dont on lit Ies noms de Joseph, Menas et Gervais. Naos.Le gr and arc Ouest montre, au centre, V Ascension. Jesus, drape d’or et assis sur Ies arcs du ciel, est compris dans medaillon em- porte par deux anges volant. Du cote Nord, se tient la Vierge drapee de rouge et encadree par deux anges; du cote Sud, Ies apotres apparaissent, dans des attitudes remplies de mouvement, sur un fond de montagnes. Sur le meme arc, on a peint, au Nord, Ies deux Mărie au tombeau du Seigneur, ou l’on voit l’ange assis sur la pierre et le linceul roule â l’interieur du sarcophage, et la De- lexandrie eveque, nu-tete, revetu du poly- stavrion et portant l’omophorion. http://patrimoniu.gov.ro L’EGLISE « DOAMNEI» Â BUCUREȘTI 13 Fig. 4-—Tabernacle, Divine Liturgic; paroi de l’hemicycle au sanctuaire â l’eglise «Doamnei* (de la Princesse), ă București. Fig- 5. — Tabernacle, Divine Liturgie, Communion des Apotres ; paroi de l’hemicycle, ă l’eglise «Doamnei» (de la Princesse), â București. http://patrimoniu.gov.ro 14 1. D. ȘTEFĂNESCU Fig. 6. — Communion des Apotres, Divine Liturgie ; paroi de l’hemicycle au sanctuaire, â l’eglise « Doamnei» (de la Princesse), â București. Fig. 7. — Notivite de la Vierge, ange porteur de rhipidion ; paroi de l’hemicycle au sanctuaire de l’eglise < Doamnei» (de la Princesse), â București. http://patrimoniu.gov.ro L'£gLISE « DOAMNEI » A BUCUREȘTI 15 Fig. 8.—Presentation de Ia Vierge au Temple; paroi de l’hemicycle au sanctuaire de Feglise « Doamnei * (de la Princesse), â București. http://patrimoniu.gov.ro J6 1. D. ȘTEFĂNESCU Fig. 9.—Qa briei archange (Annonciation); naos, paroi Nord, 2-e registre, â l’eglise Doamnei >> (de la Princesse), ă București. http://patrimoniu.gov.ro L’eglise «doamnei» â bucurești 17 marchede Joseph d' Arimathie, figure, seul, de- bout devant Pilate, assis â gauche de la scene, des gardes derriere lui. Au Sud, une scene se rapporte au Jugement de jesus: les archipre- tres et Pilate semblent discuter. Une seconde scene montre Jesus qui se retourne vers une femme drapee de rouge et prosternee â ses pieds: deux personnages sont peints, â droite, au premier plan (resurrection de Lazare ?). Parois. Sud. Le tympan porte, ă la pârtie superieure, deux scenes separees par des ca- dres rouges: le Stychere de Noel et le massacre des Innocents. Dans la premiere, la Vierge agenouillee occupe le centre. Jesus repose preș d’elle dans la creche: le boeuf et l’âne le rechauffent de leur haleine. Un rayon de lumiere descend de l’etoile et l’eclaire. Au premier plan, Joseph pensif ecoute parler un berger. Plus loin, Salome, qui tient l’enfant, plonge sa main dans l’eau du bassin que remplit une jeune fille (Mărie) richement vetue. Dans l’angle droit, le joueur de flute est peint au sommet d’une colline. Dans l’angle gauche, Isaîe, figure debout et nimbe, deploie un rouleau sur lequel on lit les mots grecs de la prophetie bien connue: '< La vierge enfantera >>¹). A la pârtie sjperieuie de la scene, on a peint VAnnonce aux bergers (on voit un seul berger), les anges qui chan- tent la gloire du Christ, et l’arrivee des mages guides par l’etoile. Des collines, taillees en marches d’escalier ou vallonnees, sillonnent le paysage et fournissent les cadres des di- vers episodes. Des arbustes egaient celui-ci. Dans le massacre des innocents, Herode, assis ă gauche de la scene, donne des ordres. Au premier plan, on egorge les enfants. La scene est animee d’un dramatisme intense. Au deuxieme registre et au-dessous du tympan, on a figure, preș de l’iconostase, la Vierge, dans l’Annonciation (l’archange est peint sur la paroi Nord, preș de l’iconostase). Vetue d’une longue tunique blanche et drapee de rouge, elle se tient debout devant une table de travail. Des architectures forment le fond. Deux autres scenes se suivent sur la paroi, de l’Est â l’Ouest: Circoncision, dont la pein- ture est presque detruite et illisible, et une scene ou l’on voit Jesus-Christ, vetu d’une tunique rouge et drape de bleu, assis â une table en compagnie de deux apâtres. Le meme registre donne sur la paroi Ouest, le ’) Isaîe, 7, 14. Bapteme et la Transfiguration. Le premier sujet occupe l’angle Sud-Ouest; le second, l’angle Nord-Ouest. Dans le Bapteme, le Sauveur se tient, le pagne noue autour du corps et nimbe, au milieu du Jourdain, dont les eaux forment un rempart derriere lui, et les pieds sur une pierre: deux serpents se Fig. 10. — EGLISE «DOAMNEI» DE BU- CUREȘTI. NAOS, paroi Onest : 1. Ascen- sion; 2. Jesus devant les grands pretres et Pilate; 3. Demande de Joseph d’Arimathie ; 4. Resurrecticn de Lazare (?); 5. Les deux Mărie au tombeau du Seigneur; 6. Jesus sur la croix; 7. Bapteme; 8. Dormition de la Vierge 9. Transfiguration ; 10. David pro- phete; 11. Isai'e prophete ; 12. Archange; 13. Archange ; 14. Saints martyrs (medaillons) 15. Six portraits de saints martyrs. traînent autour de celle-ci. Des poissons, nagent dans l’eau. Deux personnifications, le Jourdain et la Mer, se voient au premier plan. Jean-Baptiste, richement drape et te- nant la croix, touche la tete du Seigneur, qui eleve la main droite et semble discuter. L’Ancien des Jours apparaît, en buste, en- toure de nuages dans les ciel de la composition. Trois rayons indiquent les hypostases de la Trinite. L’inscription grecque peinte en blanc donne les mots de l’epiphanie: « Celui-ci est mon fils bien-aime. ..». Quatre anges nimbes, les ailes eployees et les mains couvertes du manteau, en signe de respect, occupent le cote droit de la scene. Plusieurs personnages drapes ă l’antique ou portant le manteau syrien sont peints â gauche. Un personnage nimbe occupe l’angle superieur de gauche. II deploie un rouleau dont l’inscription ne garde que quelques lettres. Le nom s’est efface. On a du figurer Isaîe en relation 2 Buletinul Cwtisiunii Monumentelor Istorice http://patrimoniu.gov.ro 18 1. D. ȘTEFĂNESCU avec sa prophetie: « Et l’esprit de Dieu re- posera sur lui l’esprit de la sagesse et de î’intelligence, l’esprit de la connaissance et de la vraie foi... » La Transfiguration. Jesus, drape de bleu, est figure dans un grand nimbe ovoîde, au sommet du T habor. Moi'se et Elie sont peints â l’exterieur du nimbe, chacun sur un sommet Fig. 11. —EGLISE «DOAMNEI» DE BUCUREȘTI; PRONAOS, paroi Est \ 1. Vierge portant Jesus sur le bras gauche; 2. David prophete; 3. Salomon; 4- Miracles du Seigneur; 5. Scenes de martyre; 6. Jean Chrysostome; 7. Basilede-Grand; 8. Seraphins; 9. Saints moines (en pied). aux cotes du Crist. L’ancien des Jours appa- raît, â la pârtie superieure de la composition, entoure de nuages rouges. Les trois apotres tombes â la renverse sont au bas de celle-ci. On montre aussi la montee du Thabor et la descente de la montagne par Jesus suivi des apotres. Dans l’angle inferieur de droite, le prophete Michee, en tunique verte et man- teau rouge, deploie un rouleau dont l’inscrip- tion est incomplete et peu claire. On a du ecrire les mots suivants: «Le Seigneur quit- tera sa demeure et foulera de ses pieds les hauteurs de la terre...; » ou bien, « La mon- tagne de la demeure du Seigneur s’elevera par-dessus les sommets des monts... » ²). x) Isaie, u,2. ²) Michee, 13; 4, 1, La suite des episodes evangeliques est don- nee au troisieme registre de la paroi Sud. On y a peint la Ressurrection de Lazare, les Ra- meaux, la Cene, le Lavement des pieds, le Bai- ser de Judas et V Arrestation du Seigneur. Dans la premiere scene, Jesus vient de gauche suivi des apotres. Lazare est peint debout, â droite de la scene, nimbe et cou- vert de son suaire. Des montagnes et des architectures forment le fond. Les Rameaux ont pour fond la vue de Jerusalem et des montagnes taillees en marches d’escalier. On voit, â gauche, au second plan, les deux apotres qui ramenent l’ânesse que va monter Jesus. Au premier plan, le Sauveur avance sur sa monture et parle â la foule qui le reșoit. Les apotres et d’autres person- nages le suivent en un groupe serre. On distingue un enfant qui tend de l’herbe â l’ânesse: celle-ci allonge son cou pour brouter. Zachee et un second person- nage apparaissent au sommet de l’ar- bre, â l’arriere-plan. Dans la Cene, la table est rectan- gulaire; Jesus est place, au centre, de l’autre cote. Les apâtres sont assis sur les bancs et deux d’entre eux, peints au premier plan, tournent le dos au specta- teur. Dans le Lavement des pieds, le, architectures figurent un interieur. Jesuss drape de rouge et ceint du tablier, essuie le pied de Pierre. Les autres apotres sont assis sur deux rangs. La scene de V Arrestation a pour fond un palais et deux collines taillees en mar- ches d’escalier. La foule se compose de militaires casques et de serviteurs, dont deux porteurs de lampadaires. Au premier plan, Judas nimbe et venant de gauche s’approche du Sauveur et le touche de ses mains. Un serviteur leve son bâton, et un second essaie d’entraîner Jesus. Dans l’angle inferieur de droite, Pierre, en train de couper l’oreille â Malchus, tourne la tete pour ecouter les paroles du Seigneur. Le recit se continue sur la paroi Nord, au troi- sieme registre, ou nous voyons Jesus devant Anne et Ca'iphe, le Jugement de Pilate, le Portement de croix, les apotres reunis dans une chambre, et la Pendaison de Judas. Le grand tympan de la paroi Ouest donne, â son tour, Jesus sur la croix. Le Threne, la Mise au tombeau et la Descente aux Limbes http://patrimoniu.gov.ro L’fiGLISE « DOAMNEI » Â BUCUREȘTI 19 Fig. 12. — Stichere de Noel ; naos, paroi Sud, 1-er registre, â l’eglise «Doamnei» (de la Princesse), â București. http://patrimoniu.gov.ro 1x2 O Fig. 13. — Massacre des innocents ; naos, paroi Sud. 1-er registre, â l’eglise «Doamnei» (de la Princesse), â București. □ ȘTEFĂNESCU http://patrimoniu.gov.ro L’EGLISE « DOAMNEI • A BUCUREȘTI 21 Fig. 14. —Bapteme ; naos, paroi Ouest, 2-e registre, â l’eglise «Doamnei» (de la Princesse), de București. http://patrimoniu.gov.ro 22 I. D. ȘTEFĂNESCU Fig. 15. — Transfiguration ; naos, paroi Ouest, 2'e registre, ă l’eglise «Doamnei» (de la Princesse), de București. http://patrimoniu.gov.ro L’EGLISE « DOAMNEI ♦ A BUCUREȘTI 23 occupent le premier registre de la paroi Nord. Au deuxieme registre, on a peint Pierre marchant sur les eaux et la Pentecote. K\i meme endroit, on a figure l’archange Gabriel vetu de rouge et anime d’un beau mou- vement de marche. II deploie un rouleau sur lequel on lit les paroles de la salutation angelique. II fait pendant ă Mărie, peinte au Sud, et donne l’Anncnciation. A l’Ouest, au centre du deuxieme registre et ă sa place accoutumee, on a illustre la Dormition de la Vierge. Le Portement de croix montre, au premier plan, Simeon portant la croix en tete du cortege. Un officier entraîne Jesus, les mains liees, que suivent de nombreux sol- dats casques et armes de piquets. Ils portent tous des guetres, une tunique courte, la cuirasse et une pelerine agrafee au cou. Des arbres et des collines separent le pre- mier plan du second ou l’on voit un soldat suivi des deux larrons avec leurs croix, Mărie et les Saintes Femmes. D’autres col- lines et des arbustes forment le fond. Jesus sur la croix remplit tout un tympan et fournit une scene compliquee avec beau- coup de personnages. Jesus sur la croix, encadre par les deux larrons crucifies, oc- cupe le centre. Moîse peint debout, â gau- che, deploie un rouleau dont l’inscription est illisible. A droite, apparaît le soldat qui perce le flanc du Sauveur. Des cava- liers armes de piques et un groupe de Juifs garnissent le cote gauche de la scene; Longin â cheval et un autre cavalier/ le cote droit. Aux pieds du Christ, un prophete eleve un rouleau ă inscription effacee, et Saint- Jean l’evangeliste se tourne du cote gauche, au premier plan ou defaille Mărie. De nom- breux personnages sont masses derriere ce dernier, et les Saintes Femmes entourent Mărie. A droite, le roi David couronne deploie lui aussi un rouleau ă inscription malheureusement incomplete, et des soldats en compagnie d’autres personnages regar- dent emus la croix. L’angle droit montre un quatrieme prophete avec un rouleau ouvert â inscription indechiffrable. Au centre et au tout premier plan, deux morts ressus- citent et s’elevent d’un sarchopage. Le rouleau du roi David a du porter des paroles tires du psaume 21: « Ils ont perce mes mains et mes pieds. On pouvait denom- brer mes os; ils me regardaient et s’en fai- saient en spectacle. Ils ont partage mes ve- tements, et ont jete le sort pour avoir ma chemise » h II est plus difficile de savoir ce qu’on a pu ecrire sur le rouleau de Moîse. Nous croyons qu’on a du y porter les paroles du cantique: « Dieu est ma force et ma gran- deur, car c’est lui qui m’a sauve. Voici mon Dieu, c’est lui que je louerai. Dieu de mon Fig. 16. — EGLISE « DOAMNEI• DE BUCU- REȘTI; PRONAOS, paroi Ouest: 1. Habacuc prophete; 2. Prophete (?); 3. Miracles du Seigneur; 4. Scenes de martyre. pere, c’est lui que j’acclamerai » •). Le troi- sieme prophete, figure par le peintre, doit etre Isaîe en raison des paroles qu’il a ecrites et qui ont passe dans la liturgie: « II a ete torture et il s’est soumis; semblable ă une brebis et ă un agneau sans voix, il a ete offert en sacrifice, et il n’a pas ouvert la bouche »³). Le quatrieme prophete, peint dans l’angle inferieur de droite, peut etre Amos. En effet, il a ecrit des paroles qu’on a rapportees ă la mise en croix de Jesus: « Dieu a dit: ce jour-lâ je coucherai le soleil en plein midi et j’obscurcirai la terre en un jour rempli de lumiere » ⁴). La scene illustre ainsi les « paremia » et les complaintes du vendredi-Saint, avec un luxe de details qu’on voit rarement ailleurs. Le Threne a pour fond des architectures, la croix sur le Golgotha et le tombeau du *) Psaume 21, 18-20. ²) Exode, 13, 2. ³) Isaie, 53, 7. *) Amos, 8, 9. http://patrimoniu.gov.ro 24 I. D. ȘTEFĂNESCU Christ creuse au flanc d’une montagne ro- cheuse taillee en marches d’escalier. Au pre- mier plan, le Sauveur nu, le pagne noue autour du corps, repose sur la pierre d’E- phese couverte d’un linceul orne de rayures. Mărie, assise au chevet, tient la tete des deux bras et approche son visage de celui de son fils. Joseph souleve les pieds. Jean em- brasse la main gauche. Le panier ă clous et les tenailles sont peints aux pieds de la Vierge. Les Saintes Femmes en pleurs apparaissent de l’autre cote de la couche. Dans l’angle gauche, le roi David couronne deploie un long rouleau ă inscription completement effacee. Dans l’angle superieur de droite, on a figure, au second plan, la Mise au tombeair. Nicodeme et Joseph portent le Christ enve- loppe du suaire et de bandelettes, et se diri- gent vers le sarcophage peint ă gauche. La Descente aux Limbes. Jesus, compris dans un grand nimbe et une petite croix dans sa main gauche, vient de gauche et avance ă grands pas. II tend la main â Adam et l’aide ă se le’ver. Eve et plusieurs « Justes » se tiennent aux cotes de celui-ci. Un person- nage nimbe est peint ă leur tete. A gauche de la scene, Jean-Baptiste nimbe, le roi Da- vid couronne, et d’autres rois et prophetes forment un second groupe. Dans l’angle in- ferieur de droite, le prophete Osee, nimbe lui aussi, deploie un rouleau dont l’inscrip- tion grecque s’est effacee. Elle a du compren- dre, tres probablement, les mots suivants: « Je l’arracherai de l’enfer et je le sauverai... ft¹) Des montagnes tailles en marches d’escalier garnissent le fond, Un seraphin survole la scene. La Dormition de la Vierge est tres endom- magee. On distingue deux groupes d’apâtres, au chevet et aux pieds de la Vierge, et un evâque officiant. Le sarcophage occupe l’an- gle inferieur de gauche. A la pârtie superieure de la composition, on voit mal des anges volant qui portent le medaillon de Mărie. Dans le fond, on a peint des architectures et deux portraits de melodes (?) figures en pied dans des encadrements de portes. Celui de droite semble etre Jean Damascene. Sa figure est surmontee d’un beau medaillon, qui orne le mur ă l’etage superieur du palais de Mărie.Les inscriptions des rouleaux qu’ils tiennent aux mains sont en grec et difficiles *) Osie, 13, 14, ă dechiffrer. La scene est completement abîmee, au centre, et l’enduit detruit. De petits medaillons de saints martyrs surmontent la derniere zone des parois ornee de portraits en pied. Au Nord, on en voit sept qui figurent des saints militaires, mais la peinture a ete presque detruite. Au Sud, six autres portraits sont encore plus abîmes. A l’Ouest, les prophetes David et Isaîe, places dans les ecoingons des arcs qui se- parent le naos du pronaos, et des medaillons de saints peints aux sommets des arcs sur- montent six portraits de saints figures jus- qu’aux genoux. Nimbes, ils tiennent aux mains la croix des martyrs. On ne lit que le nom de Sabbas. Les portraits de deux ar- changes occupent les angles. Embrasures des fenetres'. ă la pârtie supe- rieure de la paroi Sud, on en voit deux. L’embrasure de la fenetre Sud-Est illustre le martyre de Saint Paul apotre et l’ascension de Saint-Jean l’Evangeliste, figure dans un medaillon emporte par deux anges volant. L’embrasure Sud-Ouest donne le martyre de Saint-Andre. A la pârtie inferieure de la paroi, ou- vrent deux autres fenetres. L’embrasure de la fenetre Sud-Est porte Jesus-Em- manuel dans la triple lumiere, Damien et un second saint anargyre. L’embrasure Sud-Ouest illustre, ă son tour, le portrait de Jesus ange-du-grand-Conseil, peint dans la triple lumiere, et ceux ses saints Triphon et Pantaleon, des boîtes de chirurgien aux mains. Deux grandes fenetres ouvrent ă la pârtie superieure de la paroi Nord. L’em- brasure de la fenetre Nord-Est est decoree des medaillons de l’Ancien du Jour et des portraits des saints Serge et Bacchus. L’em- brasure Nord-Ouest porte Jesus-Christ en buste, drape de vert, dans la triple lumiere; les saints Agapios et Theopistos. Pronaos. Le pronaos est couvert par une calotte dont le decor original a ete refait au XlX-eme siecle. On y vcit la Vierge, drapee d’un ample maphorion rouge brode d’or, assise et portant Jesus ă gauche. Le pendentif Nord-Est donne l’image de David. celui du Sud-Est, le portrait de Salomon. Au Sud- Ouest, on a peint Habacuc et, au Nord- Ouest, un quatrieme prophete dont on lit mal le nom. Les portraits datent du XlX-e siecle. Les parois gardent leur decor original. Les deux premiers registres illustrent â http://patrimoniu.gov.ro L’EGLISE « DOAMNEI » A BUCUREȘTI 25 Fig. 17. — Ascension, Bapteme, Dormition de la Vierge, Transfiguration ; naos, grand arc et paroi Ouest, â l’eglise « Doamnei ♦ (de la Princesse), de București. http://patrimoniu.gov.ro to Ci Fig. 18. — Saints martyrs, Threne et Mise au tombeau, Resurrection, Qabriel archange, Jugement de Jesus, Flagellation, Portement de la croix ; naos, paroi Nord, â l’eglise « Doamnei» (de la Princesse), de București. U |. ȘTEFĂNESCU http://patrimoniu.gov.ro L’EGLISE « DOAMNEI » A BUCUREȘTI 27 Fig. 19.— Rameaux; naos, paroi Sud, 3-e registre, â l’eglise « Doamnei >> (de la Princesse), de București. http://patrimoniu.gov.ro 28 I. D. ȘTEFĂNESCU Fig. 20. — Arrestation de Jesus-Christ; naos, paroi Sud, 3-e registre, â l’eglise «Doamnei» (de la Princesse), de București. Fig. 21. — Portement de croix; naos, paroi Nord, 3-e registre, â l’eglise «Doamnei» (de la Princesse), de București. http://patrimoniu.gov.ro L’EGLISE « DOAMNEI > A BUCUREȘTI 29 l’Est, au Sud, a l’Ouest et au Nord, Ies mi- racles de Jesus-Christ. La troisieme donne au Sud, a l’Ouest et au Nord des scenes du niartyrologe. A l’Ouest, on a peint, au- dessous du second registre, Ies portraits de Saint-Jean Chrysostome et Saint-Basile de Cesaree, assis et ecrivant sur fond de riches architectures figurant des palais et des en- ceintes de villes. Les deux eveques sont revetus de «mandya » ă «pomata». Dans les embrasures des fenetres, on voit, aux sommets des arcs, des seraphins et, sur les cotes, des portaits de saints moines en pied. Exonarthex. La voute comporte deux ca- lottes. La calotte Nord est ornee du por- trait de Jesus-Emmanuel entoure d’anges, de seraphins et de prophetes. Dans les ecoirșons, on a place les symboles des evangelistes. La callotte Sud porte Jean- Baptiste aile, entoure de seraphins tenant de rhipidia et d’anges. Dans les ecoirșons, apparaissent des archanges peints jusqu’aux genoux. Parois. Sur la paroi Est, au-dessus et des deux cotes de la porte d’entree, on a illustre le Jugement Dernier. La peinture tres endommagee, ne garde que peu de details. On distingue les deux groupes d’an- ges doryphores, qui montent la garde au- tour du trone de Jesus-Christ, les apotres assis sur deux bancs, le trone de l’heti- masie, encadre de plusieurs anges, et des details seulement du Paradis et de l’Enfer. Sur la paroi Sud, on voit, a la pârtie supe- rieure, un concile oecumenique. Au Nord, la peinture est tres endommagee. On dis- tingue la Sauveur peint dans un medaillon et de nombreux animaux repandus dans un paysage montagneux sillonne de ri- vieres et egaye d’arbres et d’arbustes. On a illustre ainsi un passage de la Genese ou bien le psaume 103 de David\ « Benis Dieu, mon âme. Seigneur, mon Dieu, tu es grand et merveilleux: tu es revetu de gloire et orne de splendeur. Tu te revets de lumiere comme d’un manteau: tu dresses le ciel â l’exemple d’une tente. . . A l’Ouest, l’en- duit peint est trop endommage pour laisser voir le sujet. Le decor du tympan, qui sur- monte la porte d’entree, a ete detruit et l’enduit refait. Les murailles exterieures pre- sentent des parements denudes. L’enduit est tombe, et nous n’avons aucun document qui nous renseigne sur le decor peint qu’il a du porter, a l’exemple d’autres monuments du XVII-eme siecle, et particulierement ă l’epoque des Cantacuzene. * Remarques. L’ordonnance iconographique du decor nous reporte, dans ses lignes generales, ă la tradition de Valachie, ă l’e- Fig. 22.—EGLISE «DOAMNEI » DE BUCUREȘTI; EXONARTHEX, Calotte Nord: 1. Jesus Etnmanuel; 2. Synaxes d’anges, seraphins et trones; 3. Pro- phetes messianiques; 4. Symboles des evangelistes (pendentif s). Caiotte Sud. 5. Jean Baptiste aile; b. Synaxes d’anges, seraphins et trones; 7. Saints apotres (medaillons); 8. Anges doryphores portant le monogramme du Christ. Arc transversal du centre: 9. Ancien des Jours; 10. Quatre prophetes (medaillons), sur les autres arcs; 11. Prophetes (medaillons). Tympan Nord:' 12. Illustration du psaume 103. Tympan Sud: 13. Concile aecumtnique. Paroi Est: Jugement dernier. Tympans: 14. Anges figures sur un rouleau ouvert; 15. Trone de l’he- timasie; 16. Saints apotres et anges armes; 17. Pa- radis et groupes de Justes; 18. Enfer. glise princiere Saint-Nicolas d’Argeș, au monastere de Cozia et a la chapelle de l’hospice du meme monastere. Relevons un premier fait: le portrait de la Vierge portant Jesus manque ă l’eglise «Doamnei»). La callotte de l’abside principale a ete re- peinte au XlX-eme siecle, mais les arcs gardent le decor original. Ils donnent des portraits d’eveques et de saints martyrs, qui se rattachent d’habitude au portrait du Pantocrator et au theme de l’fîglise, tel qu’il a ete defini par l’« Histoire Eccle- siastique » et par Saint-Germain. La paroi de l’hemicycle illustre, ă son tour, au i-er et au 3-eme registres, la vie http://patrimoniu.gov.ro 30 1. D. ȘTEFĂNESCU de Mărie, dont on donne huit scenes. C’est ce qui rappelle les exemples de l’eglise de l’hospice au monastere de Cozia. Au 2-eme registre, le Tabernacle et la Commu- nion des apotres sont peints sur la meme zone. Nous connaissons la relation des deux sujets. Le premier rappelle la pretrise de Jesus-Christ et a sa source dans l’epître aux Hebreux de Saint-Paul. II se rattache aussi ă la liturgie des catechumenes et â l’encensement principal de l’autel par l’e- veque apres la Petite-Entree. Le second nous reporte au sacrifice de Jesus et ă la Communion des concelebrants, rite essen- tiel de la liturgie. Dans un grand nombre d’eglises, et particulierement en Moldavie, le Tabernacle n’est pas peint. Dans d’au- tres, en Valachie, le Tabernacle surmonte la Communion des apotres. A l’eglise de la Dormition de la Vierge ă Râmnicu-Sărat, fondation de la fin du XVII-eme siecle, le Tabernacle a ete peint, dans la conque, aux cotes de la Vierge assise portant Jesus. La Communion des apotres a ete figuree, ă son tour, ă l’Est, au second registre de l’hemicycle. Des scenes de la vie de Mărie, la Nativite et la Presentation au Temple, s’y voient aussi, ce qui est interessant ă releve r. Deux themes, les Vierges sages et les Vier- ges folles, et la parabole de rivraie sont figures sur la paroi de l’hemicycle. Les deux sujets nous ramenent au Jugement Dernier et semblent isoles dans l’ensemble du decor. Les Vierges sages et les Vierges folles se voient sur l’intrados d’un arc de la voute, au sanctuaire de Sânt’Ana sur le Mureș, en Transylvanie, dont les peintures datent de la premiere moitie du XlV-eme siecle. Le theme y est mis en relation avec le sujet principal de l’hemicycle, qui figure les anges du Jugement, Sainte-Anne et la Vierge aussi intercedant pour les fondateurs du monument. Dans notre eglise, la raison est plus difficile ă trouver. Le peintre deco- rateur a du peindre des sujets pris ă des ensembles differents sans penser ă l’idee generale et ă la logique de l’ordonnance iconographique. La parabole de l’ivraie orne ă l’eglise prindere Saint-Nicolas d’Argeș le cote Sud de l’arcade prenant appui sur le pilier Nord-Ouest. Le sens du sujet est clair. Dans l’eglise « Doamnei» il est lie â celui de la parabole des Vierges, mais les deux sujets s’expliquent mal dans l’ensem- ble du sanctuaire. La Divine Liturgie decore le troisieme registre et le sujet y est encadre par la Nativite de Mărie et sa Presentation au temple. La composition de la scene revele les preoccupations du decorateur, qui n’a donne qu’une attention mediocre au rite de l’Eglise et ă son sens profond. La Divine Liturgie illustre la Grande-Entree. La scene se passe au ciel. Le Christ eveque y pre- side: ses concelebrants, diacres et pretres sont des anges. On a peint d’habitude les deux processions: la procession des dons ă l’aller, au moment que les officiants entrent au naos en sortant du sanctuaire par la porte Nord de l’iconostase, et la rentree au sanctuaire par les portes imperiales. Dans notre monument, le Sauveur a ete figure deux fois, au depart et au retour du cortege. Mais les deux processions n’en font qu’une, ce qui se comprend mal. Les details ensuite doivent etre releves. Le Christ en saccos porte l’omophorion, ce qui n’est pas regulier, car l’omophorion est porte par un des officiants et presente sur ses bras. 11 est vrai que cette inadvertance se ren- contre dans de nombreux exemples en Roumanie, ă Mistra et ă l’Athos, et semble etre une survivance d’un ceremoniei qu’on a modifie. L’ange, ă son tour, qui tient le trikherion, n’est pas â sa place. II est diffi- cile ensuite de distinguer les costumes des anges porteurs de l’epitaphios. Ils semblent, en effet, ă l’exception d’un seul, etre des diacres car ils ont l’orarion croise sur la poitrine. Une espece de phelonion agrafe au cou leur couvre le^ dos, mais ils n’ont pas d’epitrachilion, l’insigne des pretres. Les anges officiant, enfin, regardent plutot du cote de l’eglise, et se tournent pour etre mieux vus, ce qui revele des preoccupa- tions de decorateur, et nuit, en revanche, ă la severite et ă la solennite du rite. Les sujets peints ă la prothese et le decor du premier arc sur la voute du sanctuaire se comprennent bien. Nous ne saisissons pas toutefois la raison pour laquelle on a figure Jesus au Temple parmi les scenes de la Re- surrection. Au Naos, on a donne les Fetes et la Passion. L’espace restreint a impose l’exclusion de l’enseignement du Sauveur et des miracles. Nous decouvrons pourtant http://patrimoniu.gov.ro Fig. 23. — Jesus sur la croix; naos, tympan de la paroi Ouest, a l’eglise < Doamnei » (de la Princesse), de București. L’EGLISE t DOAMNEI » Â BUCUREȘTI http://patrimoniu.gov.ro 32 1. D. ȘTEFÂNESCU Fig. 24. — Saints martyrs, Threne, Mise au tombeau; naos, paroi Nord, 1-er registre, â l’eglise «Doamnei» (de la Princesse), de București. http://patrimoniu.gov.ro L’EGLISE « DOAMNEI * A BUCUREȘTI 33 un illogisme dans l’ordonnance du decor. On a peint Y Annonciation, la Nativite de Jesus, le Massacre des innocents, la Circon- cision, le Bapteme, la Tranjiguration, la Resurrection de Lazare, les Rameaux, le Lavement des pieds, la Cene, Y Arrestation, Jesus sur le croix, le Threne, la Mise au tom- beau, les Limbes, Y Ascension, la Pentecote et la Dormition de la Vierge. On a commence au Sud, ou les scenes occupent les deux premiers registres superieurs. On a passe ensuite â l’Ouest, ou nous voyons le Bap- teme et la Transfiguration, peints au deu- xieme registre. Jesus sur la croix surmonte le Bapteme, ce qui s’explique par l’impor- tance du sujet: on a voulu lui reserver le grand tympan et une belle place en Vue. La meme raison explique l’emplacement de la Dormition de la Vierge, qui separe la Bapteme de la Transfiguration. Mais, du deuxieme registre de la paroi Ouest, on a passe au troisieme registre de la paroi Nord, ou l’on a donne le Jugement de Jesus, la Derision, et le Portement de Croix. Les deux dernieres scenes y sont surmontees du Threne et des Limbes, qui occupent le premier registre; et d’une scene de la Re- surrection et de la Pentecote, peintes au deuxieme registre. L’explication doit etre cherchee dans l’absence d’un plan icono- graphique raisonne et dans les effets d’une improvisation qui a vise sourtout ă l’effet d’art. La derniere remarque concerne la pre- sence des prophetes portant des rouleaux â inscription dans plusieurs scenes, des plus importantes. Les inscriptions se rappor- tent aux sujets figures et revelent une ve- ritable erudition puisqu’elles donnent les lieux paralleles de l’Ancien Testament. Le fait est tres rare en Roumanie et n’apparaît que dans les scenes accessoires, au-dessus ou dans les embrasures des portes des egli- ses de Moldavie, au XVI-eme siecle et plus tard. II merite d’etre signale. Au point de vue artistique, nous devons relever la composition judicieuse de scenes. Des arhitectures forment, en general, les fonds. On voit des enceintes de villes, des eglises, des portails, des edifices ă terrasses et des tours d’angle, couronnes de fronts triangulaires. Souvent, des tapis accroches aux toitures rehaussent la beaute des edi- fices et l’aspect de l’ensemble. De style hellenistique traditionnel, ces der- niers sont presque toujours parfaitement en- tendus et bien dessines. Citons en exemple la rotonde ă collones libres et ă tour lanterne de la Presentation de la Vierge au temple, qui temoigne hautement des connaissances et de l’experience du peintre decorateur. Des montagnes tailleesen marches d’escalier, plu- sieurs rangs de collines et souvent des arbres ou des arbustes aident ă obtenir une succes- sion de trois ou plusieurs plâns, que 1'artiste sait toujours ramener ă l’unite exigee par Ia loi du mur. Le meilleur exemple en est la composition de la Nativite de Jesus. Le nombre des personnages est grand, mais le peintre sait les placer et eviter le res- serrement de l’espace. Les personnages, ă leur tour, ont de hautes silhouettes et sont drapes avec une intelligence remarquable, dans la plupart des cas. Les attitudes sont libres et variees; le mouvement n’est jamais exagere. L'archange Gabriel, dans la scene de l’Annonciation, avance â grands pas et d’un mouvement tres naturel. Son geste est mesure; les ailes eployees et le pan de sa toge, qui flotte derriere lui, lui completent la pose et soulignent l’elegance de sa silhouette. Dans la Nativite de Jesus, le joueur de flute, bien campe au sommet d’une colline, se tourne ă droite, et joue d’une longue flute d’un mouvement juste et naturel. Ailleurs encore, dans la scene des Limbes, par exem- ple, le mouvement du Sauveur, qui arrive de gauche et tend la main ă Adam, n’est pas moins interessant. Le poncif et l’influence des cartons ne se laissent remarquer qu’au bout d’une observation minutieuse et ne de- rangent presque jamais. Les figures enfin sont assez diverses et l’expression qui les anime aide encore ă l’effet, malgre ce qu’il y a necessairement de stereotype et d’un peu mievre dans chacune d’elles. L’harmonie tonale n’est pas tres distin- guee, et riche non plus. Les tons qui predo- minent, sont un rouge d’aspect plutot metal- lique et froid, un bleu-vert et une jaune assez peu apparents et ă peine plus chauds. L’effet general n’est pas desagreable toutefois. La lumiere de l’interieur, d’une intensite plutot maigre, la patine du temps, les reflets des cierges, allumes en grand nombre presque tout le long de la journee, les tons amortis des tapis qui couvrent le pave, tout cela reus- sit ă mettre une sourdine aux accents trop Buletinul Corni si unii Monumentelor 7s! ori ce http://patrimoniu.gov.ro I. D. ȘTEFĂNESCU Fig. 25. — Resurrection du Seigneur; naos, paroi Nord, 1-er registre, â l’eglise «Doamnei» (de la Princesse), de București. http://patrimoniu.gov.ro L’EGLISE > DOAMNEI» Â BUCUREȘTI 35 criards, et compose une atmosphere des plus sympathique. L’effet a du etre plus beau dans le passe. Les parois, d’abord, couvertes de ce qu’on peut appeler une veritable enluminure, d’une qualite, certes moins rare, ne presentaient pas les tons, les taches et les vides qui les meurtrissent aujourd’hui et les deparent. Les coupoles avec leurs calottes ă fonds dores et ă multiples fenetres oblongues devaient eclai- rer autrement l’interieur et produire d’autres reflets. Les candelabres metalliques et les stalles de bois sculpte, l’iconostase rehaus- see de dorure composaient une atmosphere lumineuse de beaucoup plus chaude et d’une autre essence. Les admirables broderies, dont nous possedons encore une pârtie, les cele- bres epitaphioi de la princesse Mărie, fon- datrice du monument, les « podea » des ico- nes, les voiles accroches au-dessus des portes imperiales et aux parois, dans le naos, les tapis orientaux qui couvraient le dallage du pave, devaient aider d’une fațon exception- nelle ă la transfiguration de l’interieur et ă celle des peintures murales. Aujourd’hui, lorsque tout cela dispăru, l’e- glise « Doamnei » (de la Princesse) reste en- core l’eglise au decor mural le plus interes- sant de la Capitale et un monument d’art caracteristique de la renaissancesartistique, en Valachie, dans la seconde moitie du XVII-e siecle. Prof. I. D. ȘTEFĂNESCU http://patrimoniu.gov.ro MOTIVE DE ANIMALE ÎN SCULPTURA DECORATIVĂ $1 SEMNIFICAREA LOR SIMBOLICĂ ÎN ARTA RELIGIOASĂ Pentru a împodobi catedrale apusene, biserici răsăritene, mici obiecte de fildeș sau de metal, manu- scrise si țesături, arta creștină a folosit adesea ca motiv ornamental o serie întreagă de animale. Dar, în cele mai dese cazuri, această figurație animală nu a fost un simplu joc armonios de volume și linii, ci, mai ales la anumite epoce, ea s’a încărcat cu un sub- strat mistic — dovedit de textele timpului — care a contribuit în largă măsură la introducerea acestor elemente profane în repertoriul religios. Când, în apus, semnificarea morală a motivelor preluate din Fiziolog sau din derivatele sale, Besiia- riile sau Floarea Darurilor, ciudate tratate de zoo- logie cu tendință monastică și teologică, îd care prea puține observații făcute după natură se îmbină cu foarte multă închipuire, când sensul alegoric al for- melor se uitase aproape cu desăvârșire, aceste motive se primeau la noi ca o noutate și ca oglindirea în plastică a întârziatelor copii de manuscrise ce avu- seră sorți de izbândă în decursul veacurilor și în lumea întreagă. Intr’un mic studiu publicat acum câțiva ani, inti- tulat Simbolica animală în sculptura veche românească¹, încercam să atragem atenția asupra unui număr de asemenea reprezentări. Frumoasele clișee ce ne sunt puse la dispoziție de domnii Arhitecți Horia Teo- doru și Alex. Petit, ne dau prilejul de a reveni asupra chestiunii, căci ni se spune: « Cunoașterea simbolurilor creștine este o nece- sitate pentru acela care dorește să pătrundă spiritul învățăturii creștine, misterele și manifestarea acestui spirit în viața, gândirea și realizarea artistică a ome- nirii creștine din timpurile trecute și prezente » ². ¹ M. Golescu, Simbolica animală în sculptura veche ro- mânească, în Revista Fundațiilor Regale, An. VI, Iunie 1939, Nr. 6, pp. 600—607. ² O. Doering, Christliche Symbole, Freiburg im Breisgau, 1940, p. VI. Iată pajărul de pe fântâna de la mănăstirea A ieroș (fig. 1), mănăstire întemeiată la 1573 și restaurată prima oară la 1645; alegem această denumire după redacția românească a Fiziologului din 1777 și după dicționarul slavo-român, manuscris din anul 1673, aflat, cum spune M. Gaster, în muzeul din Bucu- rești, și în care găsim următoarele lămuriri: « pajărul, neiasită slavonește, iar grecește pelican, carea iaste învrăjbită cu șărpii și-i omoară puii, iar el se scobește cu pliscul în piept și lasă sânge preste ei și-i învie ». Pajărul este asemuit în comentariul teologic cu lisus care se jertfește pentru salvarea omenirii x. Alți pajări decorează, pe câte-și patru fețele, două din capitelele pridvorului bisericii Colțea din București (fig. 2), cele dela intrare. Aceste sculpturi par să fi fost făcute între anii 1691 și 1716, din porunca spătarului Mihai Cantacuzino. Nu trebue să uităm nici placa de sobă studiată de d-1 Barbu Slătineanu, pe care este reprezentată pasărea simbolică între semnele crucii. Placa este semnată de meșterul român Oprea și este datată din anul 1581 ². N. lorga o punea în legătură cu sculptura dela Vieroș pe care o socotea aproape contempo- rană ³. Intr’un studiu erudit despre Legenda pelicanului și jertfa Mântuitorului Hristos, Diac. Dr. Barnea ⁴, comentând reproducerile acestei păsări în Slujebnicul ¹ NI. Gaster, II Physiologo rumeno, în Archivio glottolo- gico italiano. Roma, 1886, X, p. 277. (Cel care a copiat ma- nuscrisul a intervertit din eroare denumirile, cuvântul gre- cesc fiind pelican, iar cel slavon neiasită, așa cum am în- dreptat noi textul). ² B. Slătineanu, Rev. Istorică Română, 1935—36, voi. V—VI, p. 187, fig. 3 și Ceramica Românească, 1938, p. 83. ³ N. lorga, B. Slătineanu: Ceramica Românească, în Revue hist. du Sud-Est euroțeen, voi. XV, 1938, Nr. 1—3, p. 83. ⁴ In Biserica Ortodoxă Română, 1943, An. LXI, Nr. 4—6, pp. 125 — 129 și Nr. 113, p. 139. http://patrimoniu.gov.ro MOTIVE ANIMALE IN SCULPTURA DECORATIVĂ 37 Mitropolitului Ștefan al U ngrovlahiei ¹ — inițiala îm- podobită cu pajărul ce-și rupe pieptul pentru a-și învia puii, mai fusese reprodusă și de N. Cartojan în Istoria literaturii române vechi (II), fig. i, p. 160 — afirmă că scena despre care vorbim ar fi foarte rară la noi, aflându-se numai în Transilvania și anume: odată în paraclisul dela Hărman și altă- dată în biserica dela Dârjiu. Pe lângă acestea să amintim și sculptura care împodobește ușa sacristiei sfântului Mihail din Cluj, care ne-a fost semnalată de d-l Arhitect Teodoru. D-l G. Oprescu, în recenzia pe care o face cu prilejul publicării plăcii de sobă de mai sus, crede că ea «trebue să imiteze.. . o placă de sobă săsească dinaintea luteranismului, atunci când pelicanul era un simbol frecvent în biserica catolică, dar inexistent în biserica noastră» ². După d-l Bră- tulescu, pelicanul sau pajărul, care a fost emblema familiei Petki din Transilvania, prezintă pe ceramica discutată îmbinarea a două motive: «pilda pelica- nului și barza care prinde șarpele»³. Ce a fost luat drept vierme sau șarpe, nu este decât relieful mai accentuat al osului superior al aripii; când e vorba de asemenea reprezentări, e ingrată încercarea de a determina specia din care face parte vietatea, realismul fiind înlăturat cu totul, iar o formă apro- ximativă satisfăcând pe artistul care nu pierde din minte valoarea ei simbolică; de aci confuziile frec- vente și varietatea denumirilor când se caută des- crierea pur obiectivă: e pelican, vultur, barză sau ghionoaie ? Pentru a dovedi familiarizarea meșterilor români cu motivul, e locul să pomenim și reprezentarea pictată de zugravii « Radu i Constantin braț ego sin Șărban ot Dolgopol », în medalionul care decorează pridvorul adăogat la biserica mănăstirii Valea-Muscel în anul 1797, despre care vorbește d-l V. Brătulescu la descrierea acestui monument: « .. . pilda pelica- nului care-și desface pântecele pentru a-și hrăni puii, iar în josul lor un șarpe; într’o margine un copac; sus o inscripție: Acesta'este de pustie » ⁴. Medalionul alăturat înfățișează fabula esopică despre furnică și porumbiță. Inscripțiile pun îndată reprezentările în legătură cu manuscrisele Fiziologului și al Isopiei — arătând partea directă care a avut-o literatura populară la alegerea motivului și, excluzând, în cazul de față, o înrâurire a modelelor occidentale, ¹ Popescu-Vâlcea, în Analecta, M-rea Neamțului, 1943, fig- 31. Autorul compară această inițială cu cea din Litur- ghierul tipărit la Lemberg în 1630, fig. 32, nota 32, p. 150. ² Viata Românească, 1938, An. XXX, Nr. 4, Aprilie, p. 131. ³ Balet. Comisiunii Monumentelor Istorice, XXX (1937), P- 44. ⁴ Ibid., XXIV (1931), pp. —j8. zugravii câmpulungeni fiind inspirați de un text care ne-a venit nouă pe calea traducerilor din sla- vonește și din grecește; repetăm și aci, că prototipul grecesc al versiunii românești a fost alcătuit de către Damaskin Studitul între anii 1556—1570 și închinat lui Mihail Cantacuzino, pentru că ne indică precis Fig. 1.—Pajărul dela Vieroș, Muscel (Fântâna). Pentru reprezentarea întreagă, d. But- Com. Mon. Ist., XXV, âg. 513. Azi n’a mai rămas decât jumătatea dreaptă. Clișeu Arhit. Horia Teodoru. filiera pătrunderii acestei «adunări dela filosofii cei vechi pentru firea osebirilor oare cărora vie- tăți » \ Cu acest prilej, să pomenim și piatra de mormânt a lui Filaret Athanasios din 1850, care se află în biserica Bărboi dela Iași, ctitorie a Sturzeștilor ter- minată cu cheltuiala mănăstirii Vatopedion dela muntele Athos, opera meșterului grec Andrei Caridis, unde, pe lângă alte simboluri se vede sculptat și ¹ N. Cartojan, Cărți populare în literatura româneasca, Buc. 1929, p. 191. http://patrimoniu.gov.ro 38 MAR1A golescu pajărul cu nădejdea răscumpărării sufletești pe care o vestește Examinând, pe de altă parte, pajărul dela Vieroș împreună cu decorul floral înconjurător, nu izbutim să recunoaștem un stil apusean. Mai ales caracteris- tice arată a fi penele ridicate în răspăr pe creștetul și pe gâtul pasării. Motivul pajărului înviindu-și puii, îl întâlnim întocmai, înconjurat de încolăciri vegetale ce alcătvesc un medalion în jurul său, cu aceleași pene ridicate, pe timpanul de lemn sculptat al baldachinului de altar al bisericii sfântului Ilie din laroslavl, care datează din veacul al XVII-lea ²; de apreciate: umilința creștinească. A mai fost luat și drept simbolul lui Christos¹. Găsim acest animal legendar și în Fiziologul oriental. Grifoni se înșiră decorativ pe fațada cate- dralei sfântului Dimitrie din Wladimir ², în baso- reliefuri inspirate de fildeșurile sau de țesăturile sasanide și bizantine³. Grifonul figurează și în de- corația armenească la Koutaîs, Sanahîn, la Nicor- zminda, la Martvili, cunoscut fiind și în arta musul- mană ⁴. Grifonii dela Vieros sunt mai felini decât aceștia , » și se cațără pe vrejuri. Pe ceafă, penele lor de Fig. 2.—Biserica Colței, București. Pajărul de pe capitelul pridvorului. Clișeu Arhit. A. Petit. spre colțuri însă, două păsări mari țin locul grifo- nilor dela Vieroș (fig. 3). Acești grifoni — Tocilescu i-a numit ajderi — sunt un vechi motiv mesopotamian trecut prin Mykene în Egipt și de acolo răspândit în Europa. In simbolica romană a pietrelor funerare, grifonii bând apă dintr’o cupă simbolizează vieața veșnică³ emblemă a vigilenții, grifonul a ajuns să reprezinte în arta bizantină principiul cel bun în luptă cu răul, de pildă, atunci când atacă un șarpe ⁴. Mai târziu, a semnificat în arta creștină una din virtuțile atât ¹ M. Golescu, Lumea aceasta deșartă și amăgitoare, în Cronica numismatică și arheologică, 1938, Nr. 109, tab. I. ² G. A. Loukomski, L’Art decorați] russe, Paris, 1928, pl. IX. ³ H. Kiihn, Die vorgeschichttliche Kunst Deutschlands, Propylaen Verlag, Berlin, p. 178 ssq. * H. Wallis, Byzantine Ceramic Art, London, 1907. vultur se ridică în același mod caracteristic de care am vorbit și pe care îl observăm în timpuri mai vechi numai în bogata sculptură, ce seamănă cu o dantelă de piatră, a castelului sasanid dela Mschatta, unde lei, grifoni și păsări, se amestecă în mijlocul unei vegetații îmbelșugate, arătând o « fuziune per- fectă a motivelor elenistice cu cele orientale»⁵. Analogiile de stil cu exemplele citate indică orientul bizantin drept izvor de inspirație, inspirație venită pe cine știe ce cale cotită, până la sculptura deco- rativă a fântânii noastre, care trebue să fi fost, ¹ Oscar Doering, /. cit., p. 47, P- 149. ² Loukomski, l. cit., Pl. I. ³ Jurgis Baltrusaitis, Etudes sur l'art medieval en Georgie et en Armenie. * H. Gliick u. Diez, Die Kunst des Islam, Propylaen Verlag, Berlin, Pl. I. ⁵ Der Bilderkreis des griech. Physiologus, inByzantinisches Archiv, Leipzig, 1889, pp. 69—71. http://patrimoniu.gov.ro MOTIVE ANIMALE IN SCULPTURA DECORATIVĂ 39 înainte de preînoirea bisericii, încadramentul ușii de intrare. Să amintim că doi grifoni susțin pisania bisericii Colțea din București, deasupra evanghe- liștilor sculptați pe cadrul ușii care duce din pridvor în pronaos (fig. 4). La Golești, pe tocul de piatră al ușii de intrare în biserica zidită la anul 1646, sculptura ornamen- tală prezintă același caracter oriental ca la Vieroș: relief în « meplat », fără rotunjimi, cu muchile aspre, distribuția motivelor acoperind toată suprafața ca ne îndeamnă să credem că avem dinaintea noastră o altă pildă a Fiziologului; atât stăncuța cât și turtu- reaua — o știm cu toții din poeziile populare — simbolizează credința față de soț; după Fiziologul grecesc studiat de J. Strzygowski, turtureaua ar tipifica Schimbarea la față¹; după Psalmii bizan- tini, pe Hristos ²; alt comentariu vorbește despre stăncuță care, și dânsa, rămâne singură dacă își pierde soțul: « așa și noi, dacă ne unim cu Hristos, diavolul nu are putere să strice această căznicie ³ ». Fig. 3.—Sf. Ilie dela laroslavl: Tâmpla (după G. A. Loukomski, L’art decoratif russe). Clișeu C. Tadeu. o broderie. Meșterul Stoica, cel care semnează decorația plastică pe una din ferestrele bisericii și pe un contrafort, a introdus o pasăre în partea dreaptă, rupând astfel simetria vrejurilor înflorate ce se întâlnesc la mijlocul arcadei (fig. 5). Ramurile înfrunzite cu păsărele printre ele, făceau aluzie, chiar dela începuturile artei creștine, la « viridarium » sau « refrigerium », grădina străbătută de ape, raiul în care urma să se petreacă vieața viitoare a celor drepți. In cele mai dese cazuri, aceasta ar fi sem- nificarea sculpturii în lemn care împodobește tâm- plele noastre cu minunata risipă a motivelor vegetale, după modelele cipriote. Faptul că pasărea de pe ușa dela Golești se află izolată, descumpănind compoziția, ne desvăluie intenția meșterului și Intr’un colț al pronaosului dela Golești, despre miază-noapte, un bloc cubic de marmoră, ridi- cat pe mai multe rânduri de cărămizi, constitue « fântâna de aghiasmâ » sau «umâvalnița», ca- nalul de scurgere în care se toarnă apa ce a servit botezului; pe una din fețe, într’un medalion flancat de două cruci, din care una triplă, cum erau cele de pe placa de sobă a meșterului Oprea, se vede o pasăre bicefală. Cu toată asemănarea, nu pare a fi stema cantacuzinească; mai întâi, capetele, ¹ N. Kondakov, Hist. de l'art byzantin considere princi- palement ds. les miniatures, Parts, 1886—1891. ² J. Strzygowski, l. cit., p. 35 și J. Sauer, Der illustr, Physiologus der Ambrosiana, Berlin, 1921, p. 435. ³ M. Gaster, l. cit., p. 288. http://patrimoniu.gov.ro 40 MARIA GOLESCU ținute drept, iar nu încovoiate ca să atingă aripa, sunt încununate cu penițe ca de păun; apoi, lipsesc spada și buzduganul ținute în ghiare de vulturul heraldic. Crucile, obicinuite lângă păsările desenate pe manuscrisele Fiziologului sau lângă animalele bine cunoscută, pentru că purta numele de zgripțor, aducându-i ușoare modificări. Poate însă că aci e mai potrivită cealaltă interpretare, a vulturului'. îmbătrânind, el sboară spre soare, apoi cade în Iordan, din care iese întinerit de apa botezului ¹. Fig. 4. — Biserica Colței. Grifonul. Clișeu Arh. A. Petit. sculptate pe fațade bisericești (la luriev-Polski, de pildă), ne atrag atenția că semnificarea reprezentării este religioasă. Am interpretat acest simbol drept întâlnirea celor doi zgripțort care se întâlnesc pentru a lăuda pe Dumnezeu, figură care tipifică pe arhan- ghelul Mihail și pe Precesta « rugându-se către pacea creștinilor»¹; meșterul s’a folosit de stema atât de * M. Mociornița, Traduceri românești din Fiziolcg, în Cer- cetări literare, 1934, p. 87. Inscripția de pe marginea superioară a acestei les- pezi se citește astfel, lectura noastră dela început fiind îndreptată de d-1 Damian Bogdan, căruia îi aducem mulțumiri: « IANKO ISPRAVNIK LEA1 7184 (1676), (fig. 6). Vulturul, în mijlocul ornamentelor vegetale, figu- rează și pe unul din capitelele pridvorului dela bi- ¹ Abbe Martigny, Dictionnaire des antiquites chretiennes Paris, 1889, p. 33' http://patrimoniu.gov.ro MOTIVE ANIMALE IN SCULPTURA DECORATIVĂ 41 serica Colței (fig. 7). Acest «împărat al păsărilor», es^e privit și drept un simbol al învierii de către sfinții părinți ai bisericii care, luând în considerare năpârleala periodică a păsării acesteia, se sprijină și pe al V-lea verset al psalmului CUI: « Tinerețile tale înnoi-se vor ca ale vulturului » '. «Pilda vultu- rului «■ se poate citi în manuscrisul B.A.R. 1436, cu următorul comentar: «asa si tu, omule, dacă ti se înmulțesc păcatele, să te duci la duhovnic, să te ispovedești de păcate că Iordanul iaste ție biserica, soarele iaste ție și rugăciunea, iară înălțimea iaste postul, iară tinerețile iaste învățătura popii ». Avem Pe cealaltă față a băii de aghiasmă dela Golești, o mână grosolan indicată arată spre cuvântul DUM(NE)ZĂU, sub care se deosebesc un cerb și o ciută afrontați, bând dintr’un potir așezat pe un suport dreptunghiular (fig. 8). Cerbul închipuie năzuința către Dumnezeu si botezul. Cerbi afron- , > tați adăpându-se dintr’un vas, dela o fântână, dela izvoarele celor patru râuri ale raiului, se întâlnesc încă din veacul al IV-lea. Pe un sarcofag din muzeul dela Marsilia vedem în centru, pe o stâncă din care izvorăsc apele paradisiace, mielul care aci închipuie pe lisus Christos, iar de-o parte și Fig- 5. — Biserica din Golești, Muscel. Detaliu din cadrul ușii pronaosului. Clișeu Arhit. Horia Teodoru. aci un text românesc contemporan cu decorul, dovedindu-ne că animalele simbolice erau îndeobște cunoscute. Dacă s’au ivit discuții între arheologii creștini cu privire la semnificarea simbolică a păsării despre care vorbim, spunându-se de către unii că nu ar fi fost folosită cu intenție alegorică decât atunci când e chemată să personifice pe sfântul Ion Evanghe- listul, este că, în cercetările făcute nu a fost luat în seamă Fiziologul, asupra căruia nu s’a insistat de- altfel decât destul de recent, și care este concludent în această materie. ¹ O. Doering, l. cit., fig- 98. de alta, cerbii aplecați ca să bea apă '.Un mozaic din absida Lateranului din Roma înfățișează o ri- dicătură care susține crucea deasupra căreia coboară porumbelul închipuind pe sfântul Duh, și doi cerbi adăpându-se din cele patru râuri izvorîte dela baza ei ². Cum s’a mai spus, este ilustrarea psalmului 42 și a erminiei din manuscrisele Fiziologului: « Pentru aceea grăiește proorocul: In ce chip dorește cerbul spre izvoarele apelor, așa dorește și sufletul de tine, Doamne ! ». Stilistic, este interesant de comparat relieful sculp- tat pe timpanul de piatră al bisericii georgiene din ¹ Ibid., fig- 100. ² J. Baltrusaitis, l. cit., Nr. 96, pl. LXI. http://patrimoniu.gov.ro 42 maria golescu veacul al VH-lea dela Ateni, în care se reprezintă doi ceibi afrontați de o parte și de alta a unui medal- lionînchipuind un basin cu apă¹. Fig. 6. — Golești, Muscel. Latura de Vest a umâvalniței: Zgripțorul. Clișeu Arliit. Horia Teodoru. Originalitatea motivului nostru constă din faptul că în locul celui de al doilea cerb, se reprezintă Pe capitelele bisericii Colței studiate până aci, că- pițele lucrate desigur de pietrarii dalmatini și vene- țieni aduși de familia Cantacuzino, am observat moti- vul pajărului, am atras atenția asupra vulturului. Iată acum un capitol care, la prima vedere, pare pur decorativ. Am dat oare greș voind să recunoaștem cu tot dinadinsul o intenție mistică la baza alegerii motivelor ? Privind mai stăruitor, vedem că se des- prind din încolăcirile vegetale protome de ani- male. Repetată de două ori pe fiecare față, recu- noaștem partea anterioară a unor lupi care se sfâr- șesc, prin mijlocirea unei corole de metale, în rin- ceau-ri (fig. 9). Acelaș motiv se întâlnește și pe tâmpla din Biserica Albă din București. Dar ce poate căuta această fiară în decorul religios ? Textul amintit mai sus, ne dă și de astădată lămurirea; la fila 48 a manuscrisului B. A. R. 1436, din 1943 citim Cuvântul pentru lup-, «Lupul iaste gadină rea și stricătoare și fură. Și deaca nu află hrană, el merge unde easte o răs- pântie și urlă și strigă mult și face și el rugă lui Dumnezeu și zice așa: Doamne, tu ne-ai făcut și ne-ai lăsat să nu paștem iarbă, ci ne-ai dat carne să mâncăm. Și aude Dumnezeu ruga lor și le trimete hrană. Așa și tu, ome, roagă pe D-zău pururea, și te va apăra Dumnezeu și-ți va da hrană; și pândeaște la biserică și să zici: Așa Doamne, iartă-mă, că Dumnezeu iartă păcătosul cât de Fig. 7.— Biserica Colței. Vulturul de pe capitel. Clișeu Arhit. A. Petit. o ciută, și că mâna indicatoare arătând spre inscripție, învederează mai clar ca oriunde sensul alegoric. ¹ Leclercq et Cabrol, Dictionnaire d’archeologie chretienne et de liturgie, t. IX, 2, col. 2594, Paris, 1907—1933- păcătos, numai să se roage lui Dumnezeu pu- rurea ». Reprezentarea lupului este destul de rară pe monumentele creștine. O frescă din catacomba lui http://patrimoniu.gov.ro MOTIVE ANIMALE IN SCULPTURA DECORATIVĂ 43 Pretextat, din a doua jumătate a veacului al IV-lea reprezintă un miel între doi lupi, care ar figura pe Suzana între doi moșnegi, deci un subiect biblic. Ni se spune că din punct de vedere decorativ, lupul nu apare mai deloc *. E cu atât mai preți- oasă înfățișarea dela Colțea. Ne oprim acum la capitelul cu reprezentarea leului (fig. io). In alegoriile de spirit occidental, leul simbolizează puterea; răsăritul ortodox vede într’însul emblema milosteniei discrete și figura Bunei Vestiri ². Creștinismul, atunci când a așezat lei, fie de piatră, fie de bronz, la intrarea bisericilor cu un ochi doarme, iar cu altul se străjuiaște de vânător, ca să nu-1 afle adurmit și să îl prinză; asa si tu, omule, când beai si mănânci, adu-ti aminte și te deșteaptă și să-ți fie gândul la D-zău și să te străjuiaști de diavolul ca să nu te înșale și să te prinză fără veaste ». Jețul episcopal se sprijină de cele mai multe ori pe leii ce s au drept simbol al puterii, dar și al principiului răului învins de către bine, ca, de pildă, atunci când îl vedem pe Isus călcând pe leu și pe vasilisc. Textul nostru spune: «Al treilea lucru al leului când veade vânătorii, iară el fuge și-și acoperă Fig. 8. — Golești, Muscel. Latura Sud a umâvalniței. Clișeu Arhit. Horia Teodoru. sale, sau în alte părți ale lăcașurilor sfinte, a urmat vechea tradiție, căci Solomon poruncise lei de aur si de argint pentru împodobirea templului. Sfântul Carol Borromeu, în al patrulea Sinod prezidat de de dânsul, a dat instrucțiuni cu privire la clădirea bisericilor, sfătuind să se așeze lei la intrare, ca să figureze vigilența pontificală și totodată să inspire teamă și .respect credincioșilor ³. Textul românesc invocat mai sus ne spune, cu privire la leu, la filele 45—46, următoarele: ». . . când doarme leul, el ¹ J. Strzygowski, /. cit. ² Abbe Martigny, /. cit., p. 427. ³ Pr. Marin Dumitrescu, Istoricul a 40 de biserici din România, Buc., 1899, p. 57. urma cu coada, să nu mai cunoască urma vânătorii să-l ajungă. Așa și tu omule (această invocare este caracteristică tuturor redacțiunilor Fiziolo- gului), când dai milostenie, nu te lăuda, ce dă într’ascuns. Ce dacă dai, să știe numai Dumnezeu și tu. Să nu-ți prinză veaste vânătorul dracul, că numai ce pierzi avuția și sufletul nu ». Iar alegoria Bunei Vestiri se dovedește a fi în manuscrisul Fizi- ologului grecesc al veacului al XH-lea din Smirna, unde se arată că « Isus a șters urma divinității sale întocmai precum leul șterge cu coada urma pașilor săi ca să nu fie prins de vânător »; în dreptul comen- tariului teologic, autorul manuscrisului a și pictat scena Bunei Vestiri. http://patrimoniu.gov.ro te MARIA GOLESCU Pe foarte vechi reprezentări ale chivotului biblic se pot vedea lei cu o carte între labe. Când e emblema suveranității, leul este reprezentat cu laba sprijinită sub figura unor ființe înaripate. Un leu cu cartea între labe, sculptat pe o lespede de piatră, era, după mărturia preotului Marin Dumitrescu, înca- Fig. 9. — Biserica Colței. Protome de lupi și ornamente vegetale pe un capitel al pridvorului. Clișeu Arhit. A. Petit. pe un glob, ca pe fila 89 verso din erminia ilustrată strat în clopotnița mănăstirii dela Câmpulung- a zugravului Avram dela Târgoviște, manuscris Muscel, pe partea dreaptă a intrării. Pe carte sta Fig. 10. — Biserica Colței. Leul. Clișeu Arhit. A. Petit» conținând desenuri din veacul al XVIII-lea și al XlX-lea, care se păstrează la Biblioteca Academiei Române sub cota 4602. Leului Sfântului Marcu i se mai dau și aripi în amintirea lui Ezechiel care a descris în viziunea sa pe cei patru evanghelișt¹ scris: «Mihail Ispravnicul Cozianu, 7220 »i). Intr’un vechi pomelnic al mănăstirii acesteia, la pagina 52, se arată că, în timpul egumenii lui Mi- ¹ Pr. I. Răuțescu, Cânipulwig-Muscef Monografie istorica, Câmpulung, 1943, p. 130. http://patrimoniu.gov.ro MOTIVE ANIMALE IN SCULPTURA DECORATIVĂ 45 hail ieromonah, s’a făcut cetatea împrejurul bise- ricii la leat 7220 = 1712 ¹), data probabilă la care a putut fi încastrat relieful, azi dispărut. De partea cealaltă a intrării în clopotniță, se mai păstrează lespedea care cumpănea leul, reprezentând o căpri- oară culcată — dacă leul își avea rostul de imagine a puterii și a vigilenții, desigur că ciuta înfățișa vir- tuțile corespunzătoare, mila și blândețea. Să fi fost leul opera vreunui lapicid dalmatin din veacul al XVIII-lea? Căprioara s’ar părea mai veche. Să îm- podobit poate în trecut vreuna din clădirile ruinate, fiind folosită apoi ca material «de remploi Aștep- tăm răspunsul dela alții mai competinți. (Fig. 11). lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte ciobanul pe oi dintre capre.— Și va pune oile de-a dreapta sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta lui: Veniti binecuvântatii Tatălui meu, moșteniți îm- părăția pregătită vouă dela întemeierea lumii. . . Atunci va zice celor de-a stânga: Duceți-vă dela mine blestemaților, în focul cel veșnic care este gătit diavolului și îngerilor lui >> (25, 34—41). Vedem în programul decorativ dela Colțea o idee călăuzitoare destul de unitară: chemarea la pocăință prin care se poate obține salvarea sufle- tească la Judecata de apoi. Credem să fi adus dovezi Fig. 11. — Câmpulung, Muscel. Căprioara de pe clopotnița mănăstirii. Clișeu Arhit. Horia Teodoru. Lei sculptați întâlnim pe bisericile dela Râmr.icul- Sărat, Mitropolia din Târgoviște, Mănăstirea Văcă- rești și biserica Stavropoleos din București, ca să cităm numai câteva exemple. Tot la Colțea mai găsim alte două motive pe capi- telele coloanelor de lângă zid, aproape de intrarea în biserică: de o parte mielul (fig. 12), de alta capra (fig. 13). Pe o biserică zugrăvită, am vedea în acest loc reprezentarea raiului și a iadului, în marea compoziție a Judecății de apoi. Dacă ne urcăm în timp până la veacul al Vl-lea, putem vedea la San Apollinare Nuovo din Ravenna, un mozaic în care Judecata de apoi este înfățișată sub figura despărțirii oilor de capre, așa cum se citește în Evanghelia lui Matei: ²) « Și se vor aduna înaintea ¹ O. Uoeiing, /. cit., p. I3&- ’ Leclercq et Cabro], l. cit., col. 2906—7. suficiente pentru a demonstra că motivele nu au fost alese la întâmplare, ci că fiecare din ele conține o învățătură creștinească, constituind o expresie spirituală prin mijlocirea alegoriei înfățișate vederii. Deasupra intrării bisericii Antim, ne întâmpină în medalionul central al ornamentației florale, între două palmete încrucișate, un melc care năzuește spre o stea. (fig. 14) Ce ciudată alegere ! Cum de a nimerit pietrarul un motiv atât de rar ? Răs- punsul va fi greu de găsit dacă-1 căutăm într’un domeniu stilistic sau formal. Dacă însă încercăm substratul mistic, iată că se lămurește totul. Arheo- logia creștină a constatat că scoicile și melcii erau întrebuințați de credincioși pentru a însemna mor- mintele pe care voiau să le recunoască. Se socoteau drept simbolul mormântului din care omul era sortit să se ridice la împlinirea vremurilor. Scoici http://patrimoniu.gov.ro 46 MARIA GOLESCU se întâlnesc pe unele vase renane denumite « calices baptismales». Pe un sarcofag sculptat care se pă- strează la muzeul din Lateran, datând din veacul lăcașului de rugă al unei mănăstiri. Steaua izolată, întovărășită de mai multe simboluri ale învierii din morți, se întâlnește pe o piatră gravată antică. Pe Fig. 12. — Biserica Colței. Mielul. Clișeu Arhit. A. Petit. al III-lea, ni se arată Tona svâilit la mal de chit, într’un peisaj acvatic înfățișând o scenă de pes- cuit. Se deosebește un melc pe mal h Ori, motivul lui lona, tipifică învierea din morți, iar pescuitul, salvarea sufletelor de către apostoli. Melcul își are un sarcofag din Arles, alături de fiecare din cei 12 apostoli, stelele semnifică fericirea de care se vor bucura în cer. Antim Ivireanul, fondatorul mănăstirii, «zugrav, tipograf, săpător de lemn, meșter al tuturor arte- Fig. 13. —Biserica Colței. Capra. Clișeu Arhit. A. Petit. deci locul gata desemnat în această compoziție cu tâlc. Melcul mai simbolizează și pe călugăr, fiind de două ori indrituit să străjuiască la intrarea lor » \ dacă nu a sculptat chiar el, cu mâna sa, acest ornament, este desigur răspunzător, în plină cunoștință de cauză, de desenarea si executarea > > ' > ’ Abbe Martigny, l. cit., pp. 207, 285. N. I01 ga, Prefața la Didahiile Mitropolitului Antim, http://patrimoniu.gov.ro MOTIVE ANIMALE IN SCULPTURA DECORATIVĂ 47 lui. Că mitropolitul Antim aprecia limbagiul ale- goric, o constatăm din parcurgerea «Didahiilor » unde găsim mai multe figuri de felul următor: Hristos considerat ca soarele pe lângă stelele care sunt apostolii; păstorul chivernisind turma și apă- rând-o de lupii văzuți și nevăzuți, pilda ariciului din Fiziolog; tălmăcirea simbolică a temei mun- tene. Apoi, fapt și mai semnificativ, a copiat în anul 1700 o versiune a Floarei Darurilor, în care virtuțile alternează cu viciile, arătate sub formă de Weigand conchide: « îmi face impresia că, în genere, simbolurile nu se pot concepe strict dogmatic și inteligibil. Simbolurile sunt asociații de gândire plutitoare, care se adresează mai de grabă senti- mentului religios decât rațiunii stăruitoare, fiind mai înrudite cu muzica religioasă și cântecul de orgă, decât cu predica »¹. Ce a dovedit H. Focillon cu privire la arta reli- gioasă din apus, se poate aplica și manifestării lapicizilor cari au împodobit monumentele citate Fig. 14. — Mănăstirea Antim din București. Melcul, deasupra ușii de intrare a bisericii. Clișeu Arhit. A. Petit. animale — este manuscrisul ce poartă numărul 119 din Biblioteca Academiei Române. Găsim deci întrunite în aceeași persoană, la începutul veacului al XVIII-lea, cunoștințele care-și fac drum la această epocă în literatură și în plas- tică. Charles Picard spunea, cu prilejul recenziei unui studiu despre sculptura romanică: «Ca pretu- tindeni, și în această privință, e bine să dozăm religia și spiritul profan, antichitatea și evul mediu, rea- lismul și simbolismul, Voi reveni asupra chestiunii pentru a arăta cât s’au rătăcit unii savanți în sfor- țarea lor de a nesocoti orice simbolism»¹. Iar E. ¹ Jn Revue arckMogique, 6-e serie, t. XIII, 1939, p. 312. mai sus, aflate în țara noastră: « Orice artă este în două feluri o rostire—prin temele alese, și prin forma care li se dă. Iconografia resfrânge o lumină puternică asupra vieții spiritului; ea nu este o colecție de simboluri, un vocabular, o cheie... orizontul i s’a deschis de către E. Mâle, care a arătat în cel mai vast tablou al vieții spirituale a trecutului, până unde pătrund perspectivele sale nu numai istorice, dar și mo- rale » ². Să nu pară nepotrivită o formulă creată pentru arta apuseană a ewilui mediu, atunci când o aplicăm ¹ Byzantinische Zeitschrift, Bd. 40, Heft 2, p. 543. ² Art d' Occident, Paris, 1939, p. 95- http://patrimoniu.gov.ro 48 MARIA GOLESCU cu privire la manifestările artei religioase atât de târzii dela noi, pentru că, atât în literatură cât și în domeniul artistic, putem adesea constata atin- gerea de către cultura noastră a unor stadii depășite aiurea, și credem tocmai că stadiul lor alcătuește un element de mai bună și adevărată cunoaștere a fenomenului cultural românesc. MARIA GOLESCU RESUME LES MOTIFS REPRESENTANT DES ANIMAUX DANS LA SCULPTURE DECORATIVE ET LEUR SIGNIFICATION S^MBOLIQUE DANS L’ART RELIGIEUX Des chapiteaux sculptes portent, â l’eglise Colțea de Bucarest et au monastere de Vieroș, le pelican qui dechire sa poitrine pour en nourrir ses petits. D’autres themes, l’aigle, le lion, le loup, la brebis et la chevre, y completent un veritable pro- gramme, dont l’idee fondamentale se rattache au repentir et ă la priere, preparation au Jugement dernier. A l’eglise de Golești, la tourterelle blottie dam des rinceaux sur le cadre de la porte d’entree, l’aigle et des cerfs affrontes sur une piscina sa- crarii de marbre rappellent la meme idee. Un colimațon, sculpte au-dessus de la porte d’entree â l’eglise d’Antim de Bucarest, figure â son tour l’idee de la lesurrection et de la vie du cenobite. http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII MIHAI-VODÂ DIN BUCUREȘTI ISTORIC Biserica fostei mănăstiri Mihai-Vodă, cu hra- mul Sfântul Nicolae, a fost clădită în anul 1594 de Mihai Viteazul (1593—1601). La 1594 s’a clădit biserica, iar poarta (ușa) în 1711, fiind egumen losif, cel din Milos¹ (Fig. 1), Pe dosul acestui încadrament brâncovenesc s’a descoperit cu prilejul restaurării, începutul unei imposante inscripții cirilice, înconjurate de un Fig. 1. — Inscripția grecească de pe cadrul ușii principale, sculptat la anul 1711. Pisania originală lipsește, dar pe încadramen- tul de piatră al ușii principale, frumos sculptat în stil brâncovenesc la anul 1711, se cetește ur- mătoarea scurtă inscripție scrisă în limba gre- cească : chenar decorativ executat din romburi primitiv sculptate. Ea a fost la început sau o lespede mor- ¹ N. lorga, Inscripții din bisericile României, 1905, fasc. II, p. 255. buletinul Corni siunii Monumentelor Istoric* 4 http://patrimoniu.gov.ro 50 EM. COSTESCU mântală, sau încadramentul ușii cu pisania origi- nală, care, după obiceiul călugărilor greci, era mutilată sau dosită în așa fel, încât urmașii să afle cât mai greu despre adevărații ctitori autohtoni¹ (fig- 2). Românești, Fig. 2. — Fa^a actuală și dosul încadramentului de piatră sculptată din partea stângă a ușii principale. Această biserică a fost rezidită pe locul altei bi- serici mai vechi². Că această biserică a fost zidită de Mihai Vi- teazul o atestă și pisania grecească pictată pe ¹ G. I. lonescu-Gion, Istoria Bucureștilor, 1899, p. 167. ² Ibid., p. 200. V. Oratoriul de Melchisedec : Fosta mănăstire numită Mihai-Vodă, în București, fundată de Vlad III Dracul (1430—1439 și 1442—1446), rezidită și înzestrată de Mihai Viteazul și de doamna Florica; Preot O. Musceleanu, Mono- grafia parohiei Mihai Vodă, 1922, p. 10. păretele interior, deasupra ușii principale, care spune: «Cu două veacuri și jumătate înainte, împodo- bind Scaunul Daciei gloriosul Mântuitor al Țerii- faima cea mare a Domnilor, Mihai- Vodă, zis și Viteazul, al doilea părinte al supușilor săi, a ridicat din temelie această biserică cu aceste osteneli nesfârșite, rănit numai de rivna dum- nezeiască și ca semn al biruinții de căpitan, a pus-o ca o amintire sfântă întru cinstea Sf. Nicolae. Dar, de oarece pajerea cea aspră a Timpului, care înghite toate, cea neîmblânzită, și pe dânsul l-a luat intr’o vrednică de jale peire, îndemnat de Dumnezeu, cu caldă râvnă, cu sârguință nesfârșită și vădită, și cu o aplecare înaltă și sfântă a fost înoită (biserica) de cucernicul arhimandrit Teodosie Con- topulo, vestit bărbat, din Vosporos (în Crimeia; sau din Bosfor, din Con- stantinopol), cel ce fusese orânduit și egumen al Simopetrei, intru slava lui Dumnezeu Tatăl, în anul 1834, luna Iunie »*. Dintr’o greșeală de tipar, anul de mai sus nu e;te 1834, ci 1838, conform alăturatei fotografia pisaniei pictate grecești, în care data aceasta este scrisă cu cifre arabe (fig. 3). O altă inscripție pictată, în gre- cește, pe intradosul dela ușa princi- pală, sună astfel: « întărește, Doamne, această bise- rică pe care ai zidit-o cu cinstit sân- gele tău pentru cei care s’au încre- zut in tine » ². In anul 1931, cu prilejul cercetă- rilor făcute supt lespezile de piatră din interiorul bisericii, s’a găsit în camera rezervată mormintelor domnești, supt strana de lângă zidul ferestrei din- spre Miazăzi, o lespede mormântală cu o inscripție cirilică frumos împodobită, ce are la început o acvilă într’un cerc. Supt această lespede s’a găsit o groapă minusculă zidită în cărămidă, însă complet profanată și astupată cu pământ (fig. 4). Marg'nile rupte ale lespezii de mai sus dove- desc îndeajuns că ea a fost dese ori mutată din loc, cu toate că are o greutate respectabilă. ¹ N. lorga, op. cit., p. 255 ; o variantă in pr. O. Musceleanu, op. cit., p. 9. ² Preot O. Musceleanu, op. cit., p. 10. http://patrimoniu.gov.ro restaurarea Bisericii MIHAIVODĂ din bucurești 5! Acest mormânt este al lui loan, fiul ]ᵤᵢ Gᵣᵢ ~ Pₒₘₑlₙᵢcᵤl ctitorilor, care se cetește totdeauna Ghica Voevod care a dommt în Țara-Românească Jₐ Sf. Liturghie, începe cu numele lui Mihai Vitea- NVnAkNoH. tAtScaakhc JTH^AAXIW KAHhS£ CUTW, ₜ % ^'jon, OMtM kWOC,, MlXArfA Ș044C Q Ml rCNNAInc , TUHul'HJjOOH AAAOCJlATHP, , s"ⁿ,fl'0C , hmhc M aha c eeoMciou, ,TS6KKCCI^^> EICAOIAN KAWiO€KliiT^ QL f N €T€I: 18^8 : MTA mhm ISNI0N^\ Fig. 3. Inscripția pictată in limba grecească deasupra ușii principale din prilejul reparațiilor din anul 1838. interiorul bisericii, cu de două ori, la 1660—1664 Și 1672—1675. Letopise- țul Țării-Românești spune că loan a murit de o boală năpraznică, la o vârstă foatre fragedă și a fost în- gropat în biserica Mihai-Vodă, la anul 1664. Această afirmație se adeverește întocmai prin descoperirea mormântului original a cărui inscripție sună astfel: « Suptu această înfrumusețată piatră odihnește robul lui Dumnezeu Io loan Voevod, snu prea- milostivul Domn Io Qligorie Qhika Voevod si al Măriei Sale Doamnei Maria, Domn a toată tara Rumănească și sfârșitu-sea de pre această lume si ingropatU'Sea in mănăstirea ce se chiamă Mihai' Vodă, hramul Sf. Nicolae, ot Hs. leat 1665, msța Qhenarie 18 » (fig. 5) L Prezența mormântului lui loan Voevod, care a fost înhumat în interiorul bisericii numai cu șapte- zeci ani după construirea ei, dovedește că zidurile rămase până în zilele noastre sânt cele originale. Biserica Mihai-Vodă posedă, printre alte multe obiecte vechi, și o frumoasă candelă de argint, fără nicio inscripție, dar cu o pajură domnească asemănătoare cu cea sculptată la începutul inscrip- ției de pe lespedea mormântală de mai sus, ceea ce ne îndreptățește să credem că ea a aparținut lui lom Voevod (fig- 6). în incinta bisericii se găsesc și alte pietre mormân- tale cu inscripțiuni cirilice, dintre care cea mai veche este din anul 1672 ². ¹ V. Brătulescu, Buletinul Comisiunii Monumentelor Isto- rice, XXIV (1931), p. 43. ² N. lorga, op. cit., pp. 256, 257, 258. zul și continuă cu familia sa, după cum urmează: « Fericiții și pururea pomeniții ctitori: Mihai Voe- Fig. 4. — Groapă minusculă zidită în cărămidă a lui loan Grigore Ghika Voevod. vod, Stanca Doamna, Caplea, Stoica, Constantin Voe- vod, Ioana Doamna, Nicolae, Florica și Teodora s L ¹ Pr. O. Musceleanu, op._cit., p. 10. http://patrimoniu.gov.ro 52 6M. COSTESCU Fig. 5. -— Inscripția mormântală a lui loan, fiul lui Grigore Ghika Voe- vod, găsită sub fereastra de Miazăzi a camerei mormintelor. din Postăvari (azi cartierul Cazărmii- Bateriilor) s’a rugat să-l lase a se închina puțin. Era tocmai în timpul liturghiei. Mihai intră în biserică, se rugă fier- binte la icoana Sf. Nicolae și făgădui că, dacă va scăpa cu viață, îi va ridica o mănăstire, ceea ce a și făcut L O altă legendă, auzită de răposatul preot O. Musceleanu în enoria sa pe la anul 1889, este: «Mihai Viteazul, pe când își aduna oastea pentru bătălia dela Călugăreni (13 August 1595) a găsit pe unul din căpitanii săi (Radu Buzescu) într’o mică locuință care se află în coasta dealului, unde este azi biserica și urcându-se amândoi pe deal, Mihai a făgăduit că, dacă îi va ajuta Dumnezeu să biruiască pe Turci, va face o biserică pe dealul acesta» ². Din cele de mai sus se vede că tra- diția populară nu uită pe acel ce a fost eroul dela Călugăreni și nici ctitoria lui din București, care-i poartă numele până în ziua de azi. în anul 1923, biserica Mihai Vodă a fost aleasă de către Marele Rege Ferdinand l-iu drept capelă a Cavale- rilor Ordinului cu același nume, ca o amintire și o proslăvire a vitejiei ma- relui Voevod. Până în anul 1928, când s’au în- ceput lucrările de restaurare, biserica aceasta a suferit multe reparații și transformări din cauza diferitelor cu- tremure și incendii, care au trecut peste ea în decurs de trei sute treizeci și patru ani. DESCRIEREA BISERICII ÎNAINTE DE RESTAURARE înainte de restaurare, biserica avea o singură turlă de paiantă la pantocra- tor, construită din două ziduri paralele: unul în interior cu opt laturi și altul în exterior cu patru laturi, având fie- care o grosime de 0,14 m. (fig. 7). Legenda păstrată în popor spune că, în ziua de Sf. Nicolae, pe când armășeii duceau pe Mihai la decapitare, după porunca lui Alexandru-Vodă (al IlI-lea cel Rău), trecând pₑ lângă Biserica Albă Toată această construcție din paiantă era așezată pe un pat original de cără- midă, care în interiorul bisericii era octogonal și în exterior pătrat (fig. 8). ¹ Murele Dicționar Qeografic al României, 1898, voi. I, pp. 720 și 712. ² Preot O. Musceleanu, op. cit-, p. 10. http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII MIHAI-VODĂ DIN BUCUREȘTI 53 Fig. 6. — Candela de argint aflată deasupra mormântului lui loan Grigorie Ghika Voevod. mort la anul 1664. http://patrimoniu.gov.ro 54 EM. costescl’ Acoperișul general era executat din tablă galvani- zată, cu o strașină înfundată, care ascunde în pod, pe înălțime de aproximativ 0,70 m., o prea frumoasă cor- Fig. 7.—Turla veche văzută dela altar, înainte de restaurare. nișă de cărămidă, cu trei rânduri de dinți de fieres- trău, afumată și deteriorată de incendii și cutremure. Fig. 8- — Releveul bisericii înainte de restaurare. Vederea turlei octogonale în interior. în dreptul proscomidiei și diaconiconului, aco- perișul de mai sus prezintă două șolduri, învelite cu o pantă diferită de restul bisericii. în fațada principală din spre Apus s’a adăugat ulterior un pridvor, susținut pe șase stâlpi de lemn, legați între ei prin șapte arcade trilobate, executate din scânduri tencuite. Odată cu înălțarea acestui pridvor, s’au cioplit și nivelat toate arcadele decorative ori- ginale, aflate pe păretele fațadei principale, spre a se picta în stânga și dreapta ușii principale Raiul și Iadul, cerute de canoanele Bisericii ortodoxe (fi g. 9). Atât turla de paiantă a pantocratorului, cât și pridvorul de mai sus, se găsesc pictate în tabloul votiv, executat în interiorul pronaosului la anul 1838, cu prilejul înoirii bisericii de către Teodosie Contopol. Se crede că atât turla, cât și pridvorul au fost construite la această dată. Fațadele exterioare erau, înainte de restaurare, acoperite cu un strat gros de tencuială foarte re- zistentă, pe care erau pictate în coloare roșie toate cărămizile aparente, orizontale și verticale, care de- corau la origine biserica în exterior. Probabil că, din cauza intemperiilor, apareiajul fațadelor s’a dete- riorat, și atunci s’a găsit soluția aceasta a tencuirii și văpsirii, care era mai puțin costisitoare (fig. 10). Totuși, în podul pridvorului de lemn, fațada principală a rămas netencuită și nevăpsită, ceea ce înseamnă că pridvorul a existat înaintea acestei reparațiuni sau a fost executat în același timp cu ea. în interior, bolțile bisericii erau din scânduri tencuite și formau un singur berceau, dela turlă până la intrarea principală și altar (fig. 11). Numai sânurile mai aveau bolți de cărămidă afumată de incendii. Bolțile altarului, naosului și pronaosului s’au dărâmat probabil în urma unui cutremur și au fost înlocuite, la început, numai cu bolți de scânduri, http://patrimoniu.gov.ro Restaurarea bisericii mihai-vodă din bucurești 55 frumos decorate cu romburi de șipci fălțuite (fig. 12) și care erau văpsite în coloare verde-deschis. Mai târziu, văzând că aceste bolți nu țineau cald, s’a bătut trestie peste ele, s’au tencuit și zugrăvit în tempera. Fig. 9. — Cadrul de piatră al ușii principale și arcadele de cărămidă din pridvor, care au fost cioplite. Fig. 10. — Tencuiala ulterioară văpsită, care s’a executat peste fațadele aparente ale bisericii. Zidul despărțitor dintre naos și pronaos lipsia cu totul și urmele lui pe păreții laterali nu se mai cunoșteau, căci fuseseră tencuiți și zugrăviți. pronaos, au fost astupate complet cu zidărie. Chena- rele de piatră au fost și ele înlocuite cu altele mai mari, la fel cu lărgimea ferestrelor respective (fig. 13). 11. — Releveul bisericii înainte de restaurare. Vederea bolților interioare de scânduri tencuite. Toate ferestrele bisericii au fost lărgite pentru a intra mai multă lumină, iar două din ele, dela Cu toate urgiile și transformările suferite, bi- serica aceasta și-a păstrat intacte caracterele epocii http: / /patrimoniu.gov.ro 56 EM. COSTESCU în care a fost clădită numai datorită rezistenții zidu- rilor principale, care au o grosime de 1.00 m, precum și a urmelor prețioase lăsate la fiecare reparație de către graba unor lucrători zidari neconștiincioși. așezate în tot lungul zidurilor pentru legătura lor. în interior, nașterea bolților este marcată printr’o poală, formată din cărămizi ieșite în afară, așezate pe muche, care înconjoară toată biserica. Fig. 1 1 bis. — Vederea bolților interioare după restaurare. Planul ei este în formă de treflă. El se com- pune dintr’un naos, prevăzut cu două sânuri (ab- side laterale), semicirculare în interior și poligonale în exterior; un pronaos pătrat, un altar spațios Fig. 12. — Bolți de scânduri, decorate cu șipci-fâlțuite și văpsite în culoare verde. (absida principală), flancat de proscomidie și dia- conicon (absidiole), care sânt în cazul nostru de o mărime excepțională (2.00x3.00 m) (fig. 14)- Lungimea totală a bisericii propriu zise este de 23,00 m fără pridvor, și lărgimea 8.00 m fără sinuri, măsurat exterior. Toate zidurile sunt stră- bătute la nivelul fundațiilor, de-asupra ferestrelor și la nașterea bolților, de câte două grinzi de lemn, Fațadele exterioare sânt decorate prin rânduri orizontale și verticale de cărămidă aparentă, care formează între ele panouri dreptunghiulare ten- cuite, imitând blocuri de piatră cioplită. Mai sus de mijlocul fațadelor, un brâu puternic încinge toată biserica. El este compus dintr’un ciubuc ro- tund, executat din cărămizi semi- circulare, așezate pe muche și înca- drate de două rânduri de cărămizi în formă de dinți mari de fierestrău. Acest brâu împarte fațadele bise- ricii în două registre, unul superior mai mic și altul inferior mai înalt, decorate fiecare prin arcade în plin cintru executate din cărămizi semi-rotunde, fabricate anume pentru aceasta (tore, boudinj. Arcadele decorative sunt executate în același plan vertical cu suprafața fațadelor, imitând în cărămidă arcadele de piatră de influență armenească ce decorează fațadele bisericii dela Mănăstirea Dealului (1502) și bisericii episcopale dela Curtea-de-Argeș (1508) (fig. 15). http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII MIHAI-VODĂ DIN BUCUREȘTI 0/ La biserica Mihai-Vodă, aceste arcade decora- tive se găsesc executate și la baza originală a patului turlei pantocratorului, având o înălțime mai mică decât cele aflate la registrele de jos ale fațadelor și încălecând la fel cele două colțuri din spre Apus ale patului turlei, căci la celelalte două colțuri, din spre Răsărit, ele lipsiau, iar locul lor era teșit și tencuit ulterior (fig. 16). Corpul principal al bisericii este înconjurat de jur împrejur de o prea frumoasă cornișă generală, construită din trei rânduri de cărămizi speciale, în formă de dinți de fierestrău, care au dimensiuni foarte mici și sunt bine proporționare. Cornișa stă pe o cărămidă concavă ieșită în afară (poală)- Proscomidia și diaconiconul au zidurile exte- rioare tot atât de înalte ca și corpul principal al bisericii, iar cornișa lor se confundă cu cornișa generală a bisericii. Această dispoziție se mai întâl- nește la absidiolele bisericii Snagov (1517), de in- fluență pur atonită, și la vechea Mitropolie din Târgoviște (1518). Particularitatea planului bisericii Mihai-Vodă constă tocmai în prezența acestor două absidiole ale altarului, care prin mărimea lor dau planului o formă puțin obișnuită în Țara-Românească (vezi fig- 14). Naosul este dominat de o turlă ale cărei împin- geri se echilibrează spre Apus prin arcurile (ni- șele) oarbe, aflate pe păreții Nord și Sud. Ele arată, în parte, o influență sârbească. Spre Răsărit, îm- Fig. 13. — In fațada Nord a bisericii se pot compara două ferestre : una lărgită, cu grile de fier și cadru de piatră, iar alta descoperită în forma ei dela început. stâlpi prin apropierea și alipirea acestor stâlpi de zidurile exterioare ale bisericii, dând naștere, ast- Fig. 14. -- Releveul bisericii înainte de restaurare. Planul orizontal. pingerile de mai sus au fost echilibrate de ma- sele celor două absidiole ale altarului. Se știe că, pentru obținerea bisericilor sârbești cu naosul dominat de o turlă fără stâlpi (coloane), s’a transformat în decursul veacurilor planul cu fel, arcadelor (nișelor) oarbe, care amintesc navele laterale ¹ Gh. Balș, L’Art byzantin chez les Slaves des Balkans, 1930, II, P. 278. http://patrimoniu.gov.ro 5s EM. COSTESCU Fig. 14 bis. — Planul orizontal după restaurare. La planul bisericii Mihai-Vodă, această transfor- mare a avut loc numai pentru naos și pronaos, fără ca absidiolele și altarul să sufere vreo transfor- mare, ele rămânând cu dimensiunile avute în planul cu trei nave și stâlpi. Din această cauză, absidiolele de mai sus în- calecă, în plan, două din laturile zidului exterior dela sânuri. Astfel planul bisericii Mihai-Vodă ar fi de ori- gină atonită, după altar și absidiole, dar trecând Fig- 15. — Arcadele decorative ale fațadelor și patului turlei. —Fotografia este luată in timpul restaurării turlei Pantocratorului. http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII MIHAI-VODĂ DIN BUCUREȘTI 59 prin Serbia i s’au transformat naosul și pro- naosul. Turla octogonală în interior, prezența arcadelor (nișelor) interioare oarbe, care echilibrează îm- pingerile turlei în partea de Apus a naosului, precum și proporțiile svelte atât ale arcurilor inte- rioare, cât și ale liniilor exterioare, arată influența arhitecturii sârbești. In privința absidiolelor, planul bisericii Mihai- Vodă se aseamănă cu planul bisericii din Lopușnia (Serbia), zidită la 1501 de Radu-cel-Mare, precum și cu planul bisericii din Petrușa, aflată în aceeași regiune (fig. 17)l. Ambele aceste biserici sânt astăzi în ruină, așa că nu putem ști cu precizie dacă și în elevație cele două absidiole ale altarului vor fi fost aco- perite la aceeași înălțime cu corpul principal al bisericii, ca la Mihai-Vodă, sau acoperișul lor era separat și mai jos decât al corpului principal, ca la biserica Mo/leni-Dolj (1570) și Curtea Veche din București (1559), zidite în același secol. Absidiolele dela Mofleni sunt boltite la mijloc cu o calotă sferică, susținută la Apus și Răsărit pe două arcuri, iar lateral, pe păreții încăperii respec- tive. Cele dela Curtea Veche au fost reconstituite în 1931 și sunt boltite în semicilindru (berceau), ale cărei împingeri laterale le echilibrează câte un contrafort în exterior. bine marcați, cari înainte de restaurare, lăsau să se întrevadă o deschidere în pod, acoperită de multă Fig. 16. — Releveul bisericii înainte de restaurare. Vederea turlei, dinspre Vest. vreme cu un tavan provizoriu de scânduri (fig. 18). Fig. 17. — Planurile bisericilor din Lopușnia și Petrușa, în Serbia. Absidiolele bisericii Mihai-Vodă sunt acoperite, în spre Răsărit, cu un semi-cilindru, terminat printr’un sfert de sferă; iar spre Apus rămâne un spațiu pătrat, mărginit de patru mici pendentivi ¹ Gh. Balș, Bul. Com. Mon. Ist., IV (1908), p. 194 și N. Ghika-Budești, Evoluția Arh. în Muntenia și Oltenia, ibid. XXIV (1931), p. 13. LUCRĂRILE DE RESTAURARE Restaurarea, bisericii Mihai-Vodă a început prin înlocuirea turlei de paiantă a pantocratorului, cu o alta de zidărie și în concordanță cu ansamblul arhitectonic al monumentului. Vechea turlă de paiantă era octogonală în interior, având patru http://patrimoniu.gov.ro 60 EM. COSTESCU ferestre deschise, corespunzătoare celor patru la- turi exterioare ale patului original și patru ferestre astupate, corespunzătoare patului de mai sus. Cu Fig. 18.— Planul și secția turlelor mici, după restaurare. prilejul demontării acestei turle s’a găsit pe glaful unei ferestre înfundate din colțul Nord-Vest, ur- laturi, la fel cu patul turlei, și s’au astupat cele patru ferestre de pe colțuri (fig. 19). Picturile în tempera, executate probabil la 1838, odată cu turla în paiantă, de către arhimandritul Teodosie Contopol, au fost demontate cu îngri- Fig. 19. — Zidul anterior al turlei vechi a Pantocratorului, în timpul demontării ei, în anul 1928. jire, consolidate și depuse în Muzeul Bisericii parohiale, cu prilejul actualei restaurări. timpul restaurării din anul 1^28. Fig. 19 bis. — Arcadele decorative din interiorul patului turlei Pantocratorului, în mătorul grafit, executat pe zugrăveală de zidarul ardelean, care probabil a lucrat la acea transformare : « 1881 Oktovr în 8, Vratona lanoș ». Până la această dată, turla cu păreții de paiantă avea opt ferestre și era octogonală atât în interior, cât și în exterior. Tot atunci, păretele exterior octogonal, care se deteriorase, a fost înlocuit cu un altul cu patru Dela nivelul ferestrelor în jos s’a găsit patul original al turlei pantocratorului, executat din zi- dărie. veche de cărămidă. Atât pe cele patru laturi exterioare, cât și pe cele opt interioare, patul era prevăzut cu arcade decorative în plin-cintru, exe- cutate din cărămizi serni-rotunde (toruri) la fel cu cele existente la fațadele bisericii. Toate aceste http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII MIHAI-VODĂ din BUCUREȘTI Bl Fig.21.— Releveul bisericii înainte de restaurare. Vederea turlei, dinspre Est. Fig. 20. — Executarea calotei sferice cu pereți dubli de beton ar mat la turla Pantocratorului. Fig. 22. — Vederea masivului de zidărie vecuc um colțul Sud Est al patului turlei Pantocratorului, descoperit în pod. — El are in dreapta urme dț cărămizi speciale vechi așezate pe muchie. http://patrimoniu.gov.ro 62 fiM. COSTESCU arcade erau însă complet astupate cu tencuială, arcade s’a găsit aceeași văpsea roșie a primei picturi atât în interior, cât și în exterior (fig. 19 bis). făcute în grabă la anul 1594, pentru ca biserica să Fig. 23.—Vedere luată în podul bisericii spre diaconicon, unde se vede baza turlei mici și a masivului vertical după care s’au restaurat turlele mici actuale. Existența arcadelor decorative, executate din toruri în interiorul turlei pantocratorului, este un Fig. 24. —Vederea bisericii originale dela Snagov cu două turle mici la proscomidie și diaconicon, descope- rită în fresca doua a tabloului votiv. lucru foarte rar, și el nu se găsește decât la bi- serica lui Aron Vodă de lângă Iași (1594—1598), zidită cam în aceeași vreme L Pe cărămizile acestor ¹ Gh. Balș, Biserici moldovenești din sec. 'XVII și XVIII, p. 16, 17, 18. nu rămână nepictată. Această pictură am mai găsit-o, după cum vom vedea mai departe, la bolți și la parterul bisericii. După ce s’a consolidat patul original printr’o centură de beton armat, s’a ridicat o turlă nouă, din cărămidă aparentă, octogonală, prevăzută cu arcade decorative și cornișă în dinți de fierestrău, la fel cu corpul bisericii, având câte o fereastră pe fiecare lăture și terminată cu o calotă sferică, construită din doi păreți de beton armat, separați printr’un strat de aer izolator. Aceasta pentru ca turla să nu asude în timpul iernii din cauza dife- renții de temperatură dintre interior și exterior, iar umezeala să nu strice pictura pantocratorului (fig. 20). Invelitoarea s’a executat din foi de plumb, 3 mm grosime. In exterior, patul original prezintă o curiozitate, și anume avea ambele colțuri dinspre Nord-Est și Sud-Est teșite și tencuite, aproape simetric, lipsindu-le arcadele decorative, ceea ce nu exista la cele două colțuri din spre Apus (fig 21). Cu prilejul demontării acoperișului respectiv, s’a găsit, în pod, continuarea colțurilor de mai sus prin două massive de zidărie cioplită, care făceau corp comun cu patul original (fig. 22). La partea lor inferioară, aceste masive de zidă- rie corespundeau cu colțurile a două paturi pă- http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII MIHAI-VODĂ DIN BUCUREȘTI trate de turle mici, care fuseseră dărâmate. Ele Odată cu găsirea acestor începuturi de zidării aveau aceleași materiale ca și restul bisericii și fu- în podul ambelor absidiole, se puneau următoarele Fig. 25. — Vederea cornișei vechi aflată sub strașina înfundată și formată din trei rânduri de cărămizi cu colț, alternate cu trei rânduri drepte. seseră ridicate peste proscomidie și diaconicon două ipoteze: au existat acolo numai niște calote (fig. 23). Greutatea zidăriei acestor paturi se spri- sferice care nu depășeau panta învelitoarei (ca la Fig. 26. — Fundația veche de cărămidă a zidului dintre naos și pronaos. jinea pe cei patru pendentivi interiori, pe cele Mofleni-Dolj), ori au fost două turle octogonale, trei ziduri laterale, și pe berceau-ul fiecărei absidiole. cu paturile respective, care apăreau de-asupra aco» http: //patrimoniu.gov.ro 64 EM. COSTESCU perișutui și erau construite după aceleași principii ca turla mare a Pantocratorului? Prezența celor două masive de zidărie, precum și începutul celor două paturi de turle mici din dovedește că aici n’au existat numai niște simple calote sferice, rămase invizibile supt învelitoarea bisericii, ci au existat două paturi mici, îngemă- nate cu patul turlei mari, care aveau o arhitectură Fig. 27. — Vederea pendentivilor ciopliți din pronaos. — In A se vede urma arcului de susținere al calotei, în B se vede imposta unuia din cele trei arcuri mici dintre coloane și în C se vede locul tirantului de lemn. Celelalte găuri sunt făcute ulterior pentru schelă. podul bisericii, nu ar fi fost concludente în alter- nativa de mai sus, dacă la înălțimea de 1,90 m a masivelor găsite și respectiv pe fața de Răsărit a patului turlei mari nu s’ar fi descoperit începutul unor cornișe care nu pot fi decât dela patul tur- lelor mici. Ele prezintă mai multe cărămizi scobite (concave) originale, precum și zidărie dințată la fel cu a tuturor cornișelor bisericii. Aceasta ne bine definită și care apăreau în mod evident de-asupra învelitorii acoperișului. De altfel, înălțarea zidu- rilor exterioare ale absidiolelor până la înălțimea zidurilor întregii biserici, precum și imposibili- tatea de a acoperi în plan, în mod satisfăcător, porțiunea aflată de-asupra proscomidiei și diaconi- conului, decât prin prezența unor turle mici dove- desc suficient cele de mai sus. http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII MIHAI-VODÂ din bucurești 65 în această privință, biserica Mihai-Vodă se asea- Snagov arată că, la origine ea a avut două turle mănă cu biserica fostei Mănăstiri Snagov (1517), mici pe proscomidie și diaconicon (fig. 24)- Fig. 28. — Vederea zidului separator dintre naos și pronaos, după restaurare. de influență pur atonită. Ambele au în elevație Paul de Alep, diaconul patriarhului Macarie al zidurile absidiolelor ridicate la aceeași înălțime cu Antiohiei, în notele sale de călătorie prin Țara- Fig. 29. — Vederea urmelor dela calota sferică a pronaosului, precum și a crăpăturei din fațada de Apus. Acoperișul este ridicat cu 0,80 m. corpul principal, având aceeași cornișă, aceeași de- corație a fațadelor și aceiași strașină comună. De asemenea, tabloul votiv aflat în naosul bisericii Românească la anul 1654, adică numai după șaizeci de ani dela zidirea bisericii Mihai-Vodă, spune: « Sâmbătă merserăm să servim liturghia in mănăsti* buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice 5 http://patrimoniu.gov.ro 66 EM. COSTESCU Fig. 30. —Vederea arcului dublou al turlei Pantocratorului și al pen- dentivilor ciopliți din pronaos. Acoperișul ridicat cu 0,80 m. Fig. 31.—Vederea urmelor boitei altarului și a turlelor mici. Foto- grafia este luată în podul altarului. Fig. 32. — Vedere luată în timpul restaurării cornișei, bolților și tur- lelor mici. — In fiund se vede clopotnița veche. http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII MIHAI-VODĂ DIN BUCUREȘTI 67 rea Sf. Neculae, clădită, de răposatul beiu Mihai* Vodă (mănăstirea Mihai-Vodă pe Dealul Spirei, cu hramul Sf. Nicolae), situată pe o înălțime la o parte a orașului, întinsă și măreață, cu trei cu- pole » Cum Paul de Alep era totdeauna foarte bine documentat în relatările sale, nu poate fi vorba aci decât despre trei turle văzute din exterior, căci, dacă ar fi fost vorba de trei cupole privite din inte- rior, atunci Paul de Alep ar fi trebuit să zică « patru cupole », întrucât în interior se adăuga și aceea a pronaosului. De altfel, peste tot în lucrarea sa, Paul de Alep numește turlele cu termenul de cupole. Odată acest lucru stabilit, înseamnă că bise- rica Mihai-Vodă a avut numai o turlă mare a Pantocratorului și două turle mici pe proscomidie și diaconicon, fără a mai avea o a patra turlă peste pronaos. Toate cercetările amănunțite, întreprinse în acest sens, au dus la acest rezultat. De altfel se și explică această soluționare a ingeniosului arhitect care a ridicat cele două turle spre Răsărit, întru cât în partea aceasta era clopotnița pe supt care intrau rădvanele domnești și credincioșii și tot în partea aceasta — spre Răsărit — se vedea orașul, căci biserica, după cum scrie Paul de Alep, « era situată pe o înălțime la o parte a orașului ». în adevăr, pe atunci mănăstirea Mihai-Vodă era în afara orașului, înconjurată de vii și livezi, după cum se vede în planurile lui Sultzer din anul 1775 ², și Boroczyn din 1852 ³. Paturile turlelor mici au fost restaurate întocmai după urmele evidente, găsite în vechiul pod al bisericii, iar turlele respective au fost inspirate după proporțiile și arhitectura corpului bisericii și ale turlei Pantocratorului, precum și ale bisericilor de acest gen dela Muntele Athos. Ele au fost în- velite cu foi de plumb pe șarpantă de lemn. Cu prilejul demontării vechiului acoperiș al bisericii s’a găsit în pod, pe înălțime de aproximativ 0,55 m, urmele cornișei generale, formată din trei rânduri de dinți de fierestrău, alternate cu trei rânduri de cărămizi așezate pe lat. Aceste rânduri au fost găsite aproape întregi la cornișa diaco- niconului și după ele s’a restaurat întreaga cornișă a bisericii (fig. 25). înainte de a trece la restaurarea bolții pronao- sului, s'au cercetat mai întâi, supt dalajul de piatră ¹ Paul de Alep, Călătoriile patriarhului Mac arie, trad. E. Cioran, 1900, p. 207. ² G. I. lonescu-Gion, op. cit., p. 317. ³ V. Drăghiceanu, Bul. Com. Mon. Ist., XVII (1924), p. 66. al bisericii, urmele separației dintre camera mor- mintelor și pronaos. S’au găsit astfel fundațiile continue ale acestei separații, late de 1.00 m și Fig. 33. — Fereastră veche astupată ulterior cu zidărie de cărămidă. In fotografie se vede golul exact al ferestrei și locul rezervat incadramentelor de piatră. adânci de 1,60 m, executate din același material ca restul fundațiilor și prevăzute cu grinzi de lemn pentru legătura zidăriei (fig. 26). Se pot face două ipoteze: sau a fost numai un zid despărțitor, pre- văzut cu o ușă de comunicație în ax, ca la biserica din Mofleni-Dolj (1570) și Căluiu-Romanați (1588) sau 5* http://patrimoniu.gov.ro 68 EM- COSTESCU a f ost o separație cu doi stâlpi (piloni) de zidărie, legaP prin trei arcade mici, ca la Aron-Vodă-Iași (1594 1598), Brebu-Prahova, Stelea-Târgoviște (1645), etc. • sericii și în dreptul fostei separații s’a găsit naște- rea unor arcade de cărămidă cu diametru mic, precum și tiranții respectivi de lemn, ale căror Fig. 34. — Fereastra Nord lărgită, din camera mormintelor. Jos se vede urma exactă a ferestrei vechi. Ultima ipoteză pare a fi mai aproape de ade- văr, întrucât pe păreții laterali din interiorul bi- ¹ N. Ghika-Budești, Evoluția Arh. in Muntenia și Oltenia, partea IlI-a, în Bul. Comisiunii Mon. Istorice XXV (1932), pag. 24, 39, 62 și fig. 427—442, 260—264. capete se aflau arse în interiorul zidului, probabil cu ocazia vreunui incendiu (fig. 27). Aceasta arată precis că separația dintre camera mormintelor și pronaos a fost executată prin trei arcade mici stând pe doi stâlpi. întrucât însă nu s’a găsit nicio http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII M1HA1-VODĂ DIN BUCUREȘTI 69 urmă de felul cum erau cei doi stâlpi — ca la Aron-Vodă, sau ca la Brebu, — restaurarea acestei separații s’a făcut prin construirea unui arc mare, având ca diametru lărgimea bisericii, iar în lățimea acestui arc și la locurile respective s’au marcat în tencuială golurile tiranților, precum și grosimea arcadelor separatoare (fig. 28). Cu acest prilej s’au restaurat și cei doi penden- tivi din partea de Răsărit a pronaosului, cari îm- preună cu cei doi existenți din spre Apus, sus- țineau o imposantă calotă sferică, ale cărei urme s’au găsit supt tencuieli și s’au restaurat întocmai (fig- 29). Camera mormintelor a fost la origine boltită în semicilindru (berceau), care se răzima într’o parte pe patul turlei Pantocratorului, după cum se vede în alăturata fotografie (fig. 30) și în cealaltă parte pe zidul vertical aflat de-asupra arcadelor separatoare. La fel a fost restaurată bolta altarului (absida principală), care se compune dintr’o jumătate de calotă sferică, cu arcul în plin cintru răzimat pe fața de Răsărit a patului turlei Pantocratorului (fig- 31). Toate bolțile de mai sus au fost restaurate cu zidărie de cărămidă și mortar de ciment, după ce mai întâiu s’a turnat pe zidurile existente și la baza bolților câte o centură de beton armat. Aceasta pentru a repartiza uniform împingerile bolților de cărămidă și a consolida zidurile vechi, contra vreunui cutremur. Toate aceste bolți inclu- siv calota pronaosului, prezintă la nașterea lor, spre interiorul bisericii, o poală ieșită pentru a micșora deschiderea și a suprima monotonia, mar- când astfel nașterea lor. Ea este executată dintr’o cărămidă scobită (concavă), așezată pe muche, care înconjoară tot interiorul bisericii. De-asupra calotei pronaosului, în podul bisericii, nu s’a găsit nicio o urmă de pat de turlă, cum se credea la început. De altfel, nu s’a găsit nici loc pentru scară în zid, sau în exterior, de oarece biserica a avut de la zidirea ei (1594) clopotniță separată. Parterul acestei clopotnițe, surmontat de un turn adăugat la 1838, se mai vede și azi în partea de Răsărit a incintei, în fata altarului (fig. 32). Cu prilejul țesăturii executate la crăpătura ce exista de-asupra ușii principale până la cornișă, s’a constatat că încadramentul de piatră al ușii principale, frumos sculptat în stil brâncovenesc la anul 1711, cu ocazia reparațiunilor făcute de că- tre losif din Milos are pe partea ascunsă în zidărie o sculptură. Cred că această piatră este o por- țiune din vechiul încadrament original, care avea sus și pe laturi, pisania șcrisă la fel cu cea dela bi- serica mănăstirii Tismana L Ornamentația în romburi putea să fie simplă sau triplă pe marginea cadrului de mai sus, la fel cu cea existentă în partea superioară a crucii din comuna Răsvad, jud. Dâmbovița, ridicată pe tim- pul lui Matei Basarab, cruce găsită și cetită de d. V. Drăghiceanu ². Fig. 35. — Restaurarea ferestrei vechi dela sânul Nord, care cade înclinat pe tâmpla bisericii. Ferestrele bisericii Mihai-Vodă au fost lărgite pentru mai multă lumină și încadrate cu noi che- nare de piatră, afară de două dela pronaos, care au fost astupate cu zidărie, după ce mai întâiu li s’au suprimat chenarele de piatră și tencuielile respective (fig. 33). Sondagiile făcute în interiorul bisericii au condus la găsirea urmelor vechilor glafuri ale ferestrelor ¹ N. Ghika-Budești, Evoluția Arh. in Muntenia și Oltenia, partea Il-a, in Bulet. Comisiunii Mon. Istorice XXIII (1931), fig. 190. ² Ibid., III, fig. 515 și 516, http://patrimoniu.gov.ro 70 EM. COSTESCU originale. După dimensiunile acestora și după rior și 1,80 interior, la respectiv 0,38 și 0,98 m deschiderile exterioare ale ferestrelor găsite in- (fig. 34)- Cadrele lor de piatră au fost refăcute Fig. 36. — In timpul restaurării s’au descoperit ferestrele mici, din registrul superior al fațadelor. tacte, s’au restaurat toate ferestrele bisericii, re- ducându-se dimensiunile lor, dela 1,00 m, în exte- cărămizi aparente originale, întrebuințate la decorațiunea zidăriei exterioare. după un chenar de piatră cioplită găsit în săpă- turile exterioare. Șanurile bisericii (absidele secundare) aveau, înainte de restaurare, o singură fereastră lărgită, în ax. Cu prilejul dărâmării tencuielilor interioare și exterioare s’a găsit că fereastra veche nu era în axul principal al absidei, ci pe un ax înclinat, pentru ca lumina exterioară să cadă cât mai direct pe tâmplă (fig. 35). De-asupra acestor ferestre, în registrul superior din afară, s’au găsit alte ferestre, mai mici, prac- ticate ulterior pentru lumină și imitând pe cele originale dela altar, proscomidie și diaconicon. Ele au fost, probabil, executate cu prilejul marilor reparații din anul 1711, supt losif din Milos, sau în 1838, supt Teodosie Contopol. Pentru prac- http://patrimoniu.gov.ro RESTAURAREA BISERICII M1HAJ-VODĂ DIN BUCUREȘTI 71 ticarea acestor ferestre superioare s’au cioplit torurile laterale ale arcadelor decorative din re- gistrul superior (fig. 36). Materialele întrebuințate la zidărie erau de foarte bună calitate. Mortarul, de o rezistență excepțională, era lu- crat probabil la cald. El conține nisip zgrunțuros supt picturile dela intrarea principală (Raiul și Iadul). Ele s’au păstrat și se văd și astăzi în partea de Nord a fațadei principale a bisericii, însoțite de câteva cărămizi cu grafite. Pictura originală a bisericii a fost numai în roș și alb, marcând mai mult arhitectura interioară și cei patru evangheliști din pendentivii naosului. Fig. 38. — Arcadele mici aflate la baza interioară a turlei Pantocratorului. In A se văd urmele frescei originale în alb și roș. și pietriș mărunt. Cărămizile de diferite forme și dimensiuni erau bine fabricate și numai cu mici diferențe, în milimetri, după diferitele cărămidării care le-au executat. In general, cărămizile drep- tunghiulare, concave și rotunde au aproximativ 0,28 X 0,15 X 0,041, afară de cele ascuțite (dinte de fierăstrău) care au 0,25 X 0,08 X 0,03 V2 (fig. 37). Rosturile dintre cărămizi sunt largi de 0,03 m și mortarul este ieșit în afara liniei cărămizilor cu aproximativ 0,002 m (rosturi turcești). Aceste rosturi au fost găsite intacte în fostul pod al pridvorului de lemn, adăugat, precum și De aceea s’au găsit urme de coloare roșie la: arca- dele decorative dela baza turlei Pantocratorului, pe pendentivii naosului, ai pronaosului, pe arcurile dublouri, precum și în firidele dela parterul alta- rului, proscomidiei și diaconiconului, care s’au păstrat și se pot vedea la fața locului. La arcurile dublourilor, văpseaua roșie a fost pictată direct pe cărămidă, iar rosturile în relief (turcești) au fost lăsate nevăpsite, formând astfel un joc decorativ interesant (fig. 38). Peste această pictură originală, sumară, s’au găsit în turlă urmele a două straturi suprapuse de pictură http://patrimoniu.gov.ro T2 EM. COSTESCU Fig. 39.—Clopotnița veche. Vederea fațadelor Sud-Vest iar în interiorul bisericii numai un strat, de proastă calitate, care era așezat pe o tencuială groasă de 7—8 cm. Tabloul votiv al acestei ultime picturi, executat probabil cu ocazia reparațiilor din 1838, s’a păstrat, și reprezintă pe Mihai Viteazul cu că- ciulă fanariotă și pe Doamna Stanca. Picturile de- montate din turla de lemn, contimporane cu stratul superior (1838), au fost depozitate în Mu- seul Bisericii parohiale. Clopotnița veche a bisericii se află situată în partea de Răsărit a incintei și are de-asupra zidit un turn al clopotelor, ridicat probabil la 1838, întrucât date sigure lipsesc (fig. 39). Această clopotniță era legată direct cu chiliile fostei mănăstiri Mihai-Vodă, care formau un pă- trat în jurul bisericii, peste care s’au clădit ulterior Arhivele Statului. In apropierea clopotniței se găsesc urmele unor ziduri vechi, care vor fi des- gropate în curând. De altfel nivelul din jurul bisericii a fost coborît cu aproximativ 0,60 m, găsindu-se aci vechiul pavaj al curții din fața bisericii, format din lespezi mari de piatră. Această ridicare de nivel s’a produs în urma dărâmării palatelor și chiliilor înconjurătoare. Concluzie. Atât forma planului, cât și liniile arhitectonice interioare și exterioare ale acestei biserici, sunt unice în Țara-Românească. Ele apar cu totul ori- ginale și dovedesc că, având la îndemână elemente bizantine, s’au putut plămădi la noi podoabe de arhitectură românească (fig. 40). E>g- 40. — Biserica Mihai-Vodă înainte de restaurare. http://patrimoniu.gov.ro . kxtuatVODĂ din bucurești RESTAURAREA BISERICII MIHAI-VU Fig. 41.—Biserica Mihai-Vodă după restaurare (1938). Să nu uităm că această biserică a fost zidită în trei sute patruzeci ani, și-a putut recăpăta forma decursul unui singur an (1594), iar acuma, după inițială. Arhitect EM. COSTESCU R E SUME LA RESTAURATION DE L’EGLISE <■ M1HAI-VODĂ » A BUCAREST L’eglise du Monastere « Mihai-Vodă », construite â Bucarest vers 1594 par le prince MicheLle-Brave, est de plan « complexe » parce que la grande abside n’est pas accolee directement au grand arc Est du naos. Entre ces deux elements s’intercale une autre voute en berceau. Cela nous montre une influence athonite. L’eglise presente aussi les caracteristiques du plan serbe: elle a des arcades aveugles â l’Ouest du naos et trois tours octogonales, dont la plus importante http://patrimoniu.gov.ro 74 EM. COSTESCU au-dessus du naos et les deux autres couronnant la prothese et le diaconicon, qui sont tres developpes. La decoration exterieure est en briques appa- rentes â panneaux en chaux, imitant l’appareillage byzantin. Cette eglise a subit des reparations radicales en 1711 et 1838. Â l’interieur on y trouve la pierre tombale du loan Voevod, mort en 1664, le fils du prince Grigore Ghika Voevod, — avec une inscription tres bien conservee. Aujourd’ hui il ne subsiste de l’ancien monastere que l’eglise princiere et le docher ă l’entree de l’enceinte. http://patrimoniu.gov.ro BISERICA LUI ȘTEFAN CEL MARE DELA VAD, JUD. SOMEȘ Biserica se află așezată în marginea satului, la poalele unui deal cu vegetație rară (Fig. i). Turnul îngust și înalt, pereții alb văruiți și acoperișul său de tablă roșie, desprinși pe fondul verde al ierbei dim- prejur apar în ochii călătorului ce urcă dinspre sat L Nicio pisanie sau inscripție nu s’a păstrat care să stabilească data exactă a înălțării monumentului. Tradiția satului spune că a fost făcută de Ștefan cel Mare ². Fapt este că aci se găsea pe vremuri vestita Mă- năstire a Vadului, întemeiată de acest Domnitor, cea mai însemnată așezare bisericească românească din Nordul Ardealului ³. Chiliile, precum și celelalte clădiri ce vor fi exis- tat odată, au dispărut încă din veacul al XVII-lea. Numai biserica mult prefăcută a mai rămas ca măr- turie a fostei Mănăstiri ⁴. Ea este azi în folosința ortodoxilor de rit unit. * * * Datele istorice cunoscute⁵ ne spun că în 1475 Ștefan cel Mare obține dela regele Mathias al Un- ¹ In ziua cercetării monumentului (X. 1938), acoperișul înalt al turnului în caracteristica formă ascuțită de săgeată a regiunei, era demontat, fiind în reparație. înfățișarea în- treagă a bisericii se poate vedea în « Mănăstirile Românești din Transilvania"și Ungaria». Sibiu, 1936, p. 149, de Șt.Meteș. ² St. Meteș, op. cit., p. 149. «Aici era sediul unei epis- copii înființată de un Domn al Moldovei în timpul stăpâ- nirii moldovene a cetății Ciceiului, de care depindea și Vadul. S’a atribuit ctitoria lui Ștefan cel Mare, dar se pare că a fost Petru Bareș, căci un document din 1553 ne spune că mănăstirea de aici a fost clădită de acest Domn ». ³ Șt. Meteș, op. cit., p. 149. Id., Istoria Bisericii Românești din Transilvania, Voi. I, pp. 68—169, etc. ⁴ Săpături în jurul bisericii ar putea scoate la iveală fundațiile vechilor clădiri, aducând lămuriri asupra impor- tanței acestei așezări. ⁶ Șt. Meteș, op. cit., pp. 68—87. Istoria Bisericii Ro- mânești. gariei cetățile Ciceiul și Cetatea de Baltă din mijlocul Ardealului. Aceste domenii, mărite mai târziu de Petru Rareș, erau socotite ca proprietăți ereditare ale Domnito- rilor Moldovei și au rămas în mâinile lor până la 1561, adică aproape un secol. Ștefan cel Mare a înființat în cuprinsul acestor noi posesii Mănăstirea Vadului, așezând un episcop în fruntea ei si tot el sau urmașul său, Petru Rares, a înălțat biserica ce se mai vede azi L Mănăstirea a rămas în ființă, cu o scurtă între- rupere de 14 ani până la 1623, când s’a închis de- finitiv, ne mai având la acea dată sprijinul Scau- nului Moldovei. Episcopii care au păstorit aci, ale căror nume ne sunt cunoscute dela 1523 până la desființare, atârnau cu totul de Mitropolia Moldovei care singură îi numea sau le încuviința plecarea. Puterea lor se întindea peste castelul din Cicei cu 60 sate, Bistrița cu 50 sate din comitatul ei și cetatea Unguraș cu 24 sate, adică regiunea actua- lelor județe Târnava, Bistrița și Someș. Atât prin întinderea cât și prin așezarea sa în mijlocul unei puteri străine, această Episcopie avea nevoie de o biserică trainică și frumoasă, care să reprezinte în mod demn cultul noilor stăpâni. De sigur că monumentul ce s’a înălțat atunci, sub forma sa primitivă îndeplinea în deajuns aceste cerințe. Din păcate însă în urma dărâmărilor și prefacerilor suferite, actuala construcție nu mai păs- trează azi acea înfățișare. In planșele alăturate se pot vedea un releveu al monumentului în starea actuală și o reconstituire a stării originale ². (Fig. 2, 3, 4, 5 și 6). ¹ Id., op. cit., p. 149. Mănăstiri Românești. ² Reconstituirea bolților s’a făcut pe baza pornirii nervu- rilor de piatră rămase încastrate în perete, sub nașterea bolții de scânduri actuale, și a bolților pe nervuripăstrate în altar. http://patrimoniu.gov.ro 76 ST. BALȘ Planul bisericii, în afară de pridvor adăogat mai târziu, are obișnuitele elemente caracteristice bi- sericilor din Moldova: Pronaos, Naos, Altar, tra- tate în încăperi deosebite. Altarul, de formă poligonală atât în exterior cât și în interior \ are cinci laturi. De lărgime mai mică decât Naosul, este despărțit de acesta prin- tr’un arc de zidărie (care pare să fie refăcut). O Fig. 1. Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Vederea din spre sat. Pronaosul cu intrarea în ax este de formă pă- trată și are o singură fereastră pe latura spre Sud. fereastră identică cu cea din Pronaos se găsește pe latura Sud, iar alta mai mică închisă cu o piatră tra- A/a s te re a nervurilor de pi'itri a vechĂlor bolti - Bolțile. Actuale de lemn Fig. 2.—Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Secția longitudinală (releveu). Naosul, despărțit de Pronaos printr’un zid cu ușă în ax, este de formă dreptunghiulară, lărgit, spre altar cu două abside laterale semicirculare, având o fereastră fiecare. In dreapta și în stânga absidelor, se găsesc câte o nișă dreptunghiulară adâncite în grosimea zidului. forată este așezată înax, la înălțimea bolților. (Fig. 7). ¹ Această formă de altar, comună aproape tuturor bisericilor din Ardeal, se regăsește foarte rar în Moldova,unde absida este adesea poligonală spre exterior, dar semicirculară în inte- rior. (Dolhești-Bălinești (Pronaos) și bisericile catolice din Baia și Cotnari). http://patrimoniu.gov.ro BISERICA LUl ȘTEFAN CEL MARE DELA VAD, JUD. SOMEȘ ?7 Pridvorul este adăogat mai târziu în prelungirea Pronaosului, după cum se constată prin felul cum zidurile sale încalecă profilul de piatră al soclului bisericii întors pe latura Vest a Pronaosului, care a rămas acum închis în interiorul Pridvorului. nerară a unui oarecare Marcellus, nu se poate descifra. Se citesc: M/RCELLUS/BRITI( ?)/XLV/ ARIA XETAUR( ?): Pereții bisericii sunt construiți în piatră brută de dimensiuni mici, legată cu un mortar destul ■ IIDĂH/F VECHE ZC2, ZIDaPE JlÂOGATĂ Ji /l Fig. 3.—Bisericalui Ștefan cel Mare dela Vad : Planul bisericii (releveu). Doi contraforți alipiți pe fațadele laterale în dreptul împreunării zidăriei vechi cu cea adăogată, au fost probabil construiți tot atunci. (Fig. 8). Din cele trei uși de intrare în Pridvor, două au fost astupate și transformate în ferestre. de slab în var. Fiind acoperiți cu un strat de ten- cuială care se întinde pe întreaga suprafață trecând și peste blocurile de piatră de talie dela ferestre și dela muchiile altarului, nu se poate constata dacă au fost sau nu aparenți. , "'l ai 3, ⁴I ■⁵IM" liinluul ilil—i I l 1—I—I Fig. 4.—Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Secția longitudinală (reconstituire). La colțul N-V există un fragment de inscripție romană pe un bloc de piatră reîntrebuințat, adus probabil din castrul vecin dela Câșei ¹ și pus în operă cu ocazia înălțării pridvorului. S’ar putea să mai existe alte asemenea fragmente în cuprinsul zidăriei, ascunse acum în tencuială. Cuprinsul in- scripției, care pare a fi un fragment de piatră fu- ¹ In privința castrului roman dela Câșei, Em. Panaitescu, Anuarul Com. Mon. Ist., 1929, p. 321. Fațadele sunt simple, fără profile și fără cornișe. Un soclu cu copertină de piatră profilată îngroașă zidăria la partea inferioară. (Fig. 9). Bolțile de scânduri nu sunt cele originale. Chiar la nașterea lor se observă la cele patru colturi ale Naosului si Pronaosului, niște con- sole de piatră profilată încastrate în zid, care nu pai—fi sunt altceva decât pornirile nervu- rilor unor foste bolți de zid, lucrate în stil gotic. http://patrimoniu.gov.ro 78 ST. BALȘ La Naos o consolă cu triplă pornire (fig. io) ce s’a păstrat în mijlocul laturei Sud deasupra arcului absidei ne arată că a existat o boltă cu două tra- vee despărțite printr’o nervură mediană. In interior, în afară de ușile bogat încadrate cu chenare de piatră având profile gotice, nimic nu se mai păstrează din vechea înfățișare. Nicio urmă de zugrăveală veche nu există sub cea actuală *. Fig. 5.— Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Planul (reconstituire). Date mai precise asupra existenței acestor bolți azi dispărute ¹ și asupra formei și dimensiunilor lor, se vor putea obține printr’o atentă cercetare sub tencuiala pereților laterali în pod, și prin săpături în jurul bisericii care vor scoate poate la iveală, fragmente de nervuri sau de zidărie căzute dela bolți. Fig. 6. — Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Secția transversală (reconstituire). Numai în altar s’a mai păstrat vechea boltă de zid. Este o construcție tipic gotică, lucrată în penetrații pe nervuri și arcuri ogivale. Probabil că și cele dispărute aveau aceeași înfățișare. Atât acoperișul, cât și turnul-clopotniță de lemn, sunt adaosuri făcute mai târziu. Simplicitatea fațadelor este întreruptă numai în dreptul ferestrelor, ornamentate cu timpane de piatră profilată. ¹ Deși nu se mai păstrează nicio altă urmă în afară de aceste console, care să dovedească existența unei bolți de zid, este greu de crezut că această biserică, care timp de aproape un secol a fost biserică de Episcopie, să fi rămas în tot acest timp, cu bolți neterminate sau lucrate în lemn. Pardoseala de ciment, pereții urât zugrăviți și bolțile de scânduri vopsite în ulei, satisfac pe de- plin enoriașii de azi. O catapeteasmă lipsită de gust și un cafas de lemn adăogat în Naos, desăvârșesc vulgaritatea ansamblului. Usa dela intrare, fostă usă exterioară, este de formă ogivală. Are un chenar de piatră cu muluri gotice așezate pe fața teșită spre exterior a glafurilor, sprijinite pe mici baze dreptunghiulare la partea in- ferioară. Cele 2 muluri dinspre exterior se desfac la nivelul nașterei arcului, o parte urmând curbura arcului, iar cealaltă continuând vertical ². Bazele mici sunt decorate cu caneluri în torsadă și cu chenare dreptunghiulare. Nu se vede nicio urmă a timpanului de piatră închizând golul ușei sub ogivă, comun tuturor ușilor bisericilor din Moldova. Ușa dintre Naos și Pronaos are un chenar drept- unghiular (fig. ii) format din muluri (baghete) în- crucișate la partea superioară. Colțurile fiind rotun- jite, un al doilea rând de baghete se desface din ramurile verticale urmând arcul de cerc și se în- tretae la 45% cu cele desprinse de sus. Mulurile se sprijină pe baze mici asemănătoare celor dela Pronaos. Și ușa aceasta are glafurile teșite lărgin- ¹ « Nu încape nicio îndoială că mănăstirea Vadului, fă- cută de Ștefan cel Mare, și-a avut pictura ei frumoasă dela început, dar suferind multe transformări și sărăcie pe urmă, ea a dispărut. Avem numai o icoană a Sf. \tcvlae cu inscripție slavonă care amintește pe episcopul Anastasie de Vad cu data de 1531, adusă de sigur din Moldova, unde a și fost zugrăvită». Șt. Meteș, Istoria Bisericii, p. 169. Despre această icoană vezi N. lorga, Icoana Românească, în Bul. Com. Mon. Ist. XXVI (;Q33), p. 11. ² Vezi fctcgiafia ușei în Șt. Meteș, Istoria Bisericei, p. 441. http: //patrimoniu.gov.ro BISERICA LUI ȘTEFAN CEL MARE DELA VAD, JUD. SOMEȘ 79 du-se spre exterior, mulurile fiind așezate pe plan oblic. (Fig. 12). Ferestrele mari dela Pronaos și Altar sunt iden- tice. De formă ogivală, sunt lucrate în stilul « flam- boyant » obișnuit în acea epocă a goticului tardiv al bisericile din Ardeal La fereastra dela altar s’a mai păstrat coloneta de piatră (meneau) care desparte fereastra în două. Glafurile, din piatră de talie teșite spre interior și spre exterior, sunt simple fără niciun alt ancadra- ment și acoperite cu tencuială. (Fig. 13 și 14). Ferestrele mici dela abside, azi lărgite pentru a se obține mai multă lumină, se pot reconstitui ușor după lintoul de piatră dela partea superioară care păstrează profilul vechiului chenar. (Fig. 15 și 16). Erau înguste, de formă dreptunghiulară și în- cadrate cu un chenar de piatră, cu profile simple la absida Nord și cu baghete încrucișate la absida Sud. Nu se poate ști dacă aceste profile se rezemau la partea inferioară pe o bază cu plan înclinat, după cum se obișnuește în Moldova, dar lucrul este probabil. Fereastra din axul altarului, de dimensiuni mici, are o formă pătrată și este închisă cu o piatră tra- forată, lucrată în același stil gotic tardiv. Planul cu totul diferit de cele din Ardeal, pre- zintă asemănări evidente cu bisericile moldovenești Fig. 7.—Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Ve- derea altarului cu piatra traforatâ din ax. din Pătrăuți (1487), Dolhești (1481) și Bălinești (1494), toate din prima epocă a lui Ștefan cel Mare h Fig. 8.—Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Vederea contrafortului pe latura Sud. Soclul și nervurile lucrate în piatră, au profile sim- ple asemănătoare profilelor întrebuințate în Moldova. * * # Făcându-se o comparație între biserica din Vad și monumentele din aceeași epocă din Ardeal și Moldova, se constată următoarele: ¹ Gh. Balș, Bisericile Moldovenești din veacul XVI, in Bid. Cont. Mon. Ist. XXI (1928), p. 6, 232. — Biserica din Pătrăuți are acelaș plan, cu ex- cepția altarului care este semicircular. — Bisericile din Dolhești și Bălinești au aceeași formă poligonală la altar (Bălinești la Pronaos), cu lărgime mai mică decât Naosul, formă destul de ¹ Gh. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, Bul. (dom. Mon. Ist. XVIII (1925); Gh. Balș, Bisericile Moldovenești din veacul XVI, Bul. Com. Mon. Ist. XXI (1928). http://patrimoniu.gov.ro âo ST. BAL$ rară în Moldova, care nu se găsește decât la aceste 2 biserici si la bisericile catolice din Baia si Cotnari. — La bisericile din Dolhești și Volovăț se mai observă aceeași curioasă dispoziție a pardoselei Naosului, așezată la un nivel mai jos decât la Pronaos și Altar, care nu se regăsește în altă parte. Toate celelalte biserici rămase din timpul lui Ștefan cel Mare, cât și acele ridicate de către Petru Rareș, au un plan mai evoluat, care se îndepăr- tează de planul bisericii din Vad. Bolțile nu au nimic comun cu felul de boltire bizantină obișnuit în Moldova. Lucrate în stil gotic, găsim modelul lor în bolțile bisericilor catolice din Ardeal. Ceea ce s’a păstrat din aceste bolți, adică altarul și consolele descrise mai sus, ne arată prin Fig. 9. — Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Profilul soclului. Fig. 10. — Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Profilul nervurii bolților. felul pătrunderii directe în perete a nervurilor fără intermediarul unei console separate sau unei colo- nete, directa influență a bolților gotice târzii din secolele XV și XVI, ce se găsesc în mod curent în Ardeal h La bisericile din Moldova, în afară de biseri- cile catolice dela Baia și Cotnari, nu mai găsim bolți pe nervuri decât la pridvorul din Bălinești și la Pronaosul din Popăuți (unde principiul con- structiv este diferit, nervurile fiind cuprinse în boltă). Detaliile în piatră la soclu, uși și ferestre, asemă- nătoare celor din Moldova, se apropie totuși mai mult de cele din Ardeal. Astfel ușa în ogivă a Pro- naosului, nu are timpanul de piatră obișnuit în Moldova. Motivul rozasei la ferestre de asemeni nu este acelaș. ¹ A. Choisy, Histoire de l’architecture, Voi. II, pp. 288, 34&, 353, 361, 379; V. Roth, Geschichte der deutschen Bau- kunst in Siebenbiirgen. Strassburg, 1905. Planșe XIV—XV. Ferestrele mici dreptunghiulare ale absidelor late- rale, în schimb, nu se regăsesc sub această formă decât în Moldova, fiind caracteristică la bisericile lui Ștefan cel Mare. Descrierea făcută mai sus ne arată că în construcția acestui monument se regăsesc contopite două in- fluențe deosebite. Una este gotică și se datorește meș- terilor locali. Cealaltă este străină, venită din Moldova. Fig. 11.—Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Ușa Naosului. — Forma poligonală a altarului, diferențele unora din detalii față de cele din Moldova, dar mai cu seamă sistemul de boltire pe nervuri, aparțin direct stilului gotic local. — Dispoziția planului în Pronaos — Naos — Altar, construcția cu piatră neregulată la pereți și piatră de talie la colțurile clădirii și la elementele deco- rative ce rămân aparente, felul de așezare al acestor elemente — ușă în ogivă la Pronaos, ușă dreaptă la Naos, fereastră mare în Pronaos și mică la absi- dele laterale a Naosului — toate acestea ne arată o apropiere de arhitectura bisericilor din Moldova din epoca lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Planul și dispoziția elementelor dictate de nevoile cultului, au fost executate de un meșter venit din Moldova, iar detaliile au fost încredințate mește- rilor locali. http://patrimoniu.gov.ro BISERICA LUI ȘTEFAN CEL MARE DELA VAD, JUD. SOMEȘ 81 Ceea ce face însă deosebitul interes al acestei biserici, este faptul că împreunarea celor două stiluri Lucrul nu este nou. Acelaș fenomen se petrece si în Moldova, unde erau chemati meșteri din Ga- 12.— Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Ușile la Pronaos și Naos. Ferestrele la Pronaos și Altar și la Absidele laterale. ⁸! ijl W liția și din Ardeal pentru cioplitul pietrei, din cauza lipsei unor lucrători specializați ¹ Gh. Balș, op. cit., Al. Lapedatu, Cercetări istorice cu privire la meșterii bisericilor moldovene, Bnl. Corn. Mon. Ist., V U912), PP- 23 29 și 83—86. este făcută aci nu numai sub forma unor elemente decorative gotice, aplicate unei construcții unitare de școală bizantină, după cum se obișnuește în Moldova, ci însăși în structura monumentului,suprapunându-se o boltă gotică pe nervuri pe un plan treflat bizantin. buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice 6 http://patrimoniu.gov.ro &2 ST. Balș Fig. 13. —Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Fereastra Rg 14. _ Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Fereastra Pronaosului ° Altarului. Fig. 15. —Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Fereastra Absidei Nord. Fig. 16. — Biserica lui Ștefan cel Mare dela Vad: Fereastra Absidei Sud. Este probabil că meșterul care a primit însărci- narea boltirii bisericii, nu a fost acelaș cu cel ce trasase planul. Necunoscând tehnica bolților bi- zantine, sau neavând la îndemână lucrători specia- h ttp: //patrimoniu.gov.ro BISERICA lui ștefan cel mare dela vad, jud. someș 83 lizați în acea tehnică, a deslegat problema cu mij- loacele locale cunoscute. încercarea s’a dovedit a nu fi fericită și nu a rezistat. Bolțile s’au prăbușit, probabil în urma unui cutremur și nu au mai fost refăcute. * * * Am văzut că nu se știe precis cine a fost ctitorul bisericii: Ștefan cel Mare sau Petru Rareș. Analiza formelor și amănuntelor ne permit însă să presupunem că a fost înălțată de Ștefan cel Mare. — Bolțile sunt lucrate într’un stil care începea să nu se mai obișnuiască pe vremea lui Petru Rares h > — Planul se aseamănă cu planurile unui grup de biserici construite la o dată destul de apropiată de anul intrării al acestor regiuni în mâinile marelui Voevod, planurile bisericilor lui Petru Rareș fiind toate mai evoluate. — Pe lângă asemănările descrise, planul mai are o particularitate comună grupului acelor biserici: ¹ Gh. Balș, op. cit., p. 6. Ultimele clădiri gotice din Ar- deal sunt cam din 1530. lipsa proscomidiei și diaconiconului, care sunt re- duse la simple nișe în zidăria altarului¹. — Ferestrele mici ale Naosului de asemeni, de tipul dreptunghiular înăuntru și în afară, se găsesc numai la bisericile dela început ale lui Ștefan cel Mare ². Fără a fi concludente, aceste asemănări sunt deci destul de numeroase pentru a ne permite să facem presupunerea de mai sus. * * # Ctitorie a lui Ștefan cel Mare, exemplar de arhi- tectură moldovenească aflat departe de țara de origine, în care s’au contopit în chip original două arhitecturi străine, acest monument, cu toate trans- formările suferite, își mai păstrează încă întregul interes. O refacere a părților distruse cu ajutorul ele- mentelor rămase ar fi ușoară și ne-ar reda înfăți- șarea unui tip de biserică ce s’ar fi putut răspândi și în Moldova, dacă sporadicele încercări făcute la Bălinești și Popăuți s’ar fi înmulțit, dând naștere la o formulă nouă. ¹ Gh. Balș, op. cit., p. 135. ² Id., op. cit., p. 138. RESUME L’EGLISE FONDEE PAR ETIENNE LE GRAND Â VAD District de Someș-Transylvanie On ne connait pas la date de la construction de cette eglise, seul vestige qui se soit conserve de l’ancien Monastere de Vad. Situe en plein milieu de la Transylvanie, cet important centre religieux de l’orthodoxie roumaine fut fonde par Ștefan le Grand pour desservir les nouvelles provinces de Cicei et de Cetatea de Baltă, obtenues par ce Voevode du roi Mathias de Hongrie en 1471. L’eglise n’a pas garde sa forme primitive. Les anciennes voutes sur nervures en croisees d’ogive se sont effondrees sauf celles au dessus de l’Autel, qui furent remplacees par des voutes en bois. L’Exonarthex, dans les murs duquel se trouve un fragment d’inscription romaine, ainsi que le docher le surmontant, ont ete ra- joutes. 11 n’y a plus trace des anciennes peintures murales qui recouvraient tres probablement les murs inte- rieurs. Une analyse des formes et des procedes de con- struction de cette eglise nous montre la presence de deux architectures differentes. Voutes, portes et fenetres sont gothiques d’origine locale. Le plan et la disposition des differents elements sont d’origine etrangere, importes de Moldavie. C’est lâ un exemple inedit, different du type habituel moldave ou un decor gothique est adapte â un monument byzantin. Nous voyons ici les deux architectures employees dans la structure meme. La voute sur nervures gothiques est elevee sur le trefle byzantin. Des fouilles autour de l’eglise nous permettraient une reconstitution satisfaisante de 1'original et nous rendraient l’aspect d’un type dont on ne retrouve pas d’autre exemple. 6* http://patrimoniu.gov.ro METEREZELE BISERICILOR CAMPULUNGENE Trecutul monumental al Câmpulungului ne apare astăzi foarte știrbit. Din vechile monumente, și nu din cele mai puțin însemnate, unele au dis- părut cu desăvârșire: « cloașterul », bisericile Bra- dului, Sfânta Vineri, Valea, Sfânta Troiță. Altele, dărâmate și ridicate din nou, chiar și de câte două ori, nu mai amintesc deloc formele monumentelor din vechime: bisericile Mănăstirii, Domnească, Flămânda. In sfârșit celelalte au suferit în decursul vre- murilor atâtea transformări și adaosuri, în cât numai cu truda unei atente examinări mai putem să ne dăm seama de înfățișările succesive pe care le-au avut în trecut, la diferite epoci. Cercetându-le în deaproape, descoperim particularități care le leagă de anumite evenimente istorice și lângă ele putem retrăi cu intensitate unele crâmpee din viața lor trecută. * * * Astfel, privită din afară, clopotnița, înaltă și pătrată, a vechii biserici din Scheiul Câmpulun- gului mușcelean, nu prezintă nimic deosebit, căci tencuiala ne ascunde structura zidurilor ei netede. Numai dacă ne urcăm în turn putem constata că arcadele, deschise pentru sunetul clopotelor, au suferit, la o dată care rămâne de precizat, o mică dar caracteristică modificare. In partea lor infe- rioară, pe o înălțime de circa 60 cm și pe întreaga lor grosime de 70 cm, au fost închise cu un zid de umplutură, formând parapet de apărare. Câte un meterez dreptunghiular de circa 15X30 cm a fost prevăzut în mijlocul parapetelor, dar numai pe laturile Sud, Vest și Nord. Spre Est, unde lun- gimea bisericii împiedică tragerea cu arma, para- petul este plin. Meterezul dinspre Apus este ori- entat puțin spre Nord-Vest, anume pentru a bate în lungul drumului din apropiere ce coboară de pe Grui (fig. 1—4). Meterezele se pot vedea foarte bine, căci au fost astupate în mod superficial și numai spre exterior; cu mare ușurință s’ar putea deschide din nou, punându-se astfel în evidență, cum le-am desenat pe fotografia ce publicăm, această neîndoioasă lu- crare defensivă (fig. 5). Din faptul că zidăria de umplutură a parape- telor e construită din cărămizi mai groase decât cele — amestecate cu piatră neregulată — din zi- durile mai vechi ale turnului, deducem că mete- rezele nu au fost făcute numai puțină vreme după ridicarea clopotniței. Nevoia de apărare nu s’a simțit decât mai târziu, poate că numai după ce se adăogase bisericii o turlă deasupra naosului¹), împiedecând și mai mult tragerea în această di- recție, unde, — am arătat mai sus. — dispozitivul nu a prevăzut meterez. Căci, la început, după un plan răspândit în re- giune, biserica nu avea abside laterale și nici turlă deasupra naosului. Dacă le-a căpătat numai la 1838, nu știm ². In tot cazul, pentru a ajunge la dezvoltarea pe care o are astăzi, a suferit mai multe transformări succesive. Astfel semnalăm că și scara clopotniței, care acum urcă dreaptă între doi pereți, a fost altădată în spirală, după cum dovedesc urmele dispărutelor trepte de lemn, care se mai cunosc în peretele nord al actualei scări. Treptele pe care ne urcăm azi sunt făcute din pietre de mormânt și din vechile cadre ale ferestrelor. Este păcat că în timpul ulti- melor lucrări de restaurare, care s’au executat fără știrea Comisiunii, nu s’au scos dela scară, pentru a fi așezate la locul lor, aceste pietre cioplite care, în jurul ferestrelor, ar fi constituit pentru bise- ¹ Nu vorbim de actuala turlă de zid, ci de_turla mai veche, de paiantă pe care a înlocuit-o aceasta. ² Preot loan Răuțescu, Câmpulung-Muscel. Monografie istorica. Câmpulung, 1943, p. 293. http://patrimoniu.gov.ro METEREZELE BISERICILOR CÂMPULUNGENE 85 rică o podoabă mai nobilă și mai interesantă decât stucaturile cărora li s’a dat preferință, nu atât din lipsa de mijloace, cât din lipsă de gust și de price- pere. Ar fi fost totuși ușor să se urmeze exemplul celor care, mai de mult, au transformat zidurile alta. S’ar putea să se găsească în pietrele între- buințate la trepte. In ceea ce privește meterezele, în lipsă de date precise, rămâne stabilit că ne aflăm în prezența unei lucrări defensive, adăugată ulterior unui mo- i‘....>____i____i—T Fig. 2. — Biserica Schei din Câmpulung. Planul clopot- niței la nivelul meterezelor. Fig. 3. — Biserica Schei din Câmpulung. Ferea- stra dela scara clopotniței. scării: în dreptul ei au făcut o fereastră îngustă, utilizând, pentru părțile verticale, pietre din vechile ferestre cari păstrează vechiul profil și chiar ur- mele gratiilor lor de fier (fig 5). Numai forma linto- ului nu se cunoaște și nu se poate deduce, de oarece ea se frânge în mod deosebit dela o biserică la nument mai vechi și vom vedea mai departe că această modificare poate fi pusă în legătură cu alte bise- rici întărite, chiar din aceeași localitate. * * # Tot astupate erau, până în anul trecut, și mete- rezele bisericii vecine a Sfintei Mucenițe Marina. http://patrimoniu.gov.ro HORIA TEODORU 86 Și acestui monument, căruia i se atribue o mare vechime, a suferit mai multe modificări, dar în cazul de față, apariția meterezelor e datată în mod neîndoios de frumoasa inscripție ce se află dea- supra ușei (fig. 6), permițându-ne să precizăm se vede», adică precum nu se mai poate vedea decât în mâna ctitorului, în zugrăveala care, din fericire, ni s’a păstrat la locul ei. Fresca e pe alocuri stricată și ar trebui consolidată și restaurată cu toată grija și pentru interesul pe care îl prezintă Fig. 4. — Biserica Schei din Câmpulung. Drumul Gruiului bătut de meterezul Vest a] clopotniței. Clișeul autorului. epoca de turburări care a justificat transformarea locașului de închinare în turn de apărare. Aci meterezele au fost prevăzute chiar dela început. «Robul lui Dumnezeu Barbul», care în anul 1697, «în zilele luminatului Domn Io Cons- tandin Voivod», a « înoit sfânta și Dumnezeiesca biserică », a făcut « și clopotnița den temelie, precum chipurile ctitorilor cu fizionomii atât de bine pre- cizate. De și executate cu oarecare stângăcie, zu- gravul a știut să fixeze cu pătrundere trăsăturile individuale ale acestor portrete ce par a fi prinse după natură. După cum se vede în fotografia de detaliu ce publicăm (fig. 7), clopotnița bisericii ne este înfă- http://patrimoniu.gov.ro METEREZELE BISERICILOR CÂMPULUNGENE 87 țișată într’o formă originală. Sunetul clopotelor esă prin opt deschideri în formă, puțin obișnuită, de cruce și zugravul a accentuat proporția lor. Le regăsim totuși la biserica din Preajba Doljului ¹ — clopotniță care, judecând după tencuelile înoite, se crede a fi refăcută în secolul al XlX-lea \ dar care, chiar dacă nu mai păstrează zidăria originală din 1778, ar putea reproduce formele vechi. Fig. 5. — Biserica Schei din Câmpulung. S’au desenat meterezele clopotniței, actualmente astupate. Clișeul autorului. paraclis al caselor Jienilor ²—unde grupate câte trei, alternează cu lungi deschideri înguste, la o ¹ Buletinul C. M. 1. XXIX (1936), fig. 215—²²S. ² Virgiliu N. Drăghiceanu, Monumentele Istorice din Ol- tenia, Buletinul C. M. I. XXIV (1936), p. 112. In frescă nu sunt reprezentate decât aceste des- chideri. Dar cercetând în interiorul clopotniței structura zidurilor, pe laturile care nu au suferit, după ¹ N. Ghika-Budești, Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia, Buletinul C. M. I. XXIX (1931), p. 62. http://patrimoniu.gov.ro 88 HCR1A TEODORU cum vom vedea mai jos, radicale transformări, s’a găsit și câte un meterez rotund, cu un dia- metru de circa 30 cm (fig. 8 și 9). Ctitorul păstra fără îndoială, încă vie amintirea jafurilor făcute de « curuții » lui Tokoli numai cu șapte ani mai îna- inte și prevedeau incursiunile ce aveau să pustiască periodic Câmpulungul în cursul secolului al XVIII- lea când, acest oraș destul de apropiat de graniță devenise ținta vrășmașilor. De aceea clopotnița epocei decât colonetele de la colțuri *) Fără această apropriere cu un monument aproape contem- poran — Schitul din pădurile Tismanii a fost fundat în 1715 — am fi putut presupune că aceste colo- nete care nu figurează în zugrăveala ctitorilor, ar fi fost o împodobire adăogată mai târziu. Pe lângă meterezele și deschiderile în formă de cruce ale clopotniței, ne surprinde lipsa strașinei la acoperișul bisericii, după tipul învelitorilor de țiglă tdWTZCWZWMH?e!OJEIOFHK^ i ZHMeKTHTOFHKdCZQMH+HORCKZHHm FoBÎiHHdtti^eKEfEîAeWfH+HOHTOiHTFX HVl‘i&E'tecbBZjlU1*i^6'ieCZE0f+H0H4€cH'H+HrH imZFd/ie$44nKgmiM6nOMCHZ-> + Mq'dcenieBFiE-'t-Kjre az ac e< * Fig. 6. Biserica Mucenița Marina din Câmpulung. Pisania. Clișeul autorului. ridicată într’o epocă de turburări, p ărăsește for- mele tradiționale pentru a lua pe cele ale unui turn de apărare (fig. 10 și 11). Contopind măsurătorile (făcute la fața locului cu datele culese din fotografiile mai vechi ale mo- numentului, reușim să căpătăm o imagine destul de exactă a bisericii, așa cum se înfățișa după restaurarea de la sfârșitul secolului al XVILlea (fig- 12.) In forma simplă pe care o are, această turlă se poate pune alături de turla Pantocratorului din mica biserică a Schitului Cioclovina de Jos, căci amândouă n’au păstrat din profilele curente ale al bisericilor de zid din Transilvania, și strașina extrem de importantă (de mai bine de 1,50 m) care apără, ca la bisericile bucovinene, latura dinspre apus, sub clopotniță, unde se află intrarea. Constatăm cu această ocazie cât de îndoelnice și lipsite de interes pot fi uneori restaurările pe care încercăm să le facem bazându-ne numai pe de- ducții. Pe ce cale — dacă ne-ar lipsi documentul fotografic, am fi putut reconstitui această dispo- ziție originală a strașinei ? Presupunând că s’ar fi păstrat pe tencuelile patului turlei urmele exacte ¹ Buletinul C. M. I., XXIX, fig. 267 și 269—272. http://patrimoniu.gov.ro METEREZELE BISERICILOR CAMPULUNGENE 89 ale pantelor acoperișurilor, și văzându-se că, în mod neobișnuit, căpriorii, cărora li s’ar fi dat panta și locul urmelor păstrate pe latura orientală a patului turlei, lovesc în cornișă, să admitem că s’ar fi putut stabili că biserica nu avea strașină. Dar în fațada însă cu zidărie ușoară de umplutură, pe celelalte laturi ale octogonului. Din felul cum se prezintă zidăria deducem că aceste deschideri mari nu datează de la fundarea clopotniței. Nu avem nici un motiv să ne îndoim de veracitatea picturei ctitorilor, Fig. 7. — Biserica Mucenița Marina din Câmpulung zugrăvită în mâna ctito- rilor. Clișeu! autorului. principală, din cele două soluții ce s’ar fi impus pe cale deductivă (fig. 13), nici una n’ar fi redat monu- mentului înfățișarea lui originală. O fotografie din anul 1868 ne arată acelaș mo- nument după mai bine de o sută șapte-zeci de ani (fig. 14). Vremurile se liniștiseră și aspectul prea închis al vechii clopotnițe a fost modificat. Pe laturile orientate spre cele patru puncte cardinale, lungi des- chideri arcuite au înlocuit micile deschideri în formă de cruce care ni s’au mai păstrat, astupate unde nu ne sunt arătate, iar dacă acestea ar fi existat dela început, ar fi avut o proporție mai îngustă, în felul celor de la turnul bisericii din Preajba. O altă fotografie mai recentă, din 1893x, ne arată biserica după o nouă — dar nu ultimă — modificare. După ce s’au astupat cu multă grije deschiderile mari de cari am vorbit mai sus, de ¹ In albumele Antoniu. http://patrimoniu.gov.ro 90 HORIA TEODORU asupra vechii clopotnițe s’a înălțat un nou turn, învelit cu tablă, în care s’au ridicat clopotele. In anul 1897, s’a mai adăugat bisericii o turlă de paiantă deasupra naosului și un pridvor închis cu geamuri. Iar în anul trecut, prin stăruințele ce am modestă dela început, comparat cu ceea ce a devenit după două secole și jumătate de adausuri și transformări, nu ne poate da încredere în progre- siva desvoltare a bunului gust și a simțului de mă- sură. Supraînălțată și alungită, ca broasca din fabulă, Fig. 8. — Biserica Mucenița din Câmpulung. Peretele Nord-Est al clopotniței văzut din interior. Clișeul autorului. depus, s’au scos la iveală, în măsura în care s’a putut, o parte din meterezele și vechile deschideri în formă de cruce ale primei clopotnițe (fig. 15). Interesantul și pitorescul monument, care ar avea atâta farmec dacă ni s’ar fi păstrat în forma lui biserica cere intervenția unei operații radicale care, prin înlăturarea turlelor adăugate și a verandei din față, să redea monumentului originalele-i proporții și spiritualitatea-i reculeasă din trecut. De asemeni n’ar fi lipsit de interes să se înlăture pământul de http://patrimoniu.gov.ro METEREZELE BISERICILOR CÂMPULUNGENE 91 umplutură din jurul bisericii și din naos, pentru a se ajunge la nivelul original, scoțându-se la iveală vechile zugrăveli ale sfinților, pe jumătate îngropați în pământ, după cum spune tradiția x. In săpături, Și mai superficial astupate sunt meterezele altei biserici câmpulungene, din celălalt capăt al orașului. Și acestea au trecut ne luate în seamă de cercetătorii de până acum, căci, aci, sunt cu îndemânare con- Fig. 9. — Biserica Mucenița Marina din Câmpulung. Peretele Nord-Vest al clopotniței văzut din interior. Clișeul autorului. s’ar putea de altfel găsi elemente care să permită o datare mai exactă a fundărei acestei biserici. * # * ¹ Preot loan Răuțescu, o. c., p. 285. topite în liniile arhitectonice ale clopotniței. Lun- gile deschideri ale turlei bisericii Șubești, încadrate în obișnuitele arcaturi, se îngustează în partea de jos, sub centura de lemn înecată în zidărie la 1,50 m dela bază. Se nasc astfel opt metereze înguste de 11 cm, prin care se putea trage cu http://patrimoniu.gov.ro 92 HORIA TEODORU Fig. io. — Bigerica Mucenița Marina din Câmpulung. Secție prin clopotniță, spre Vest. http://patrimoniu.gov.ro METEREZELE BISERICILOR CÂMPULUNGENE 93 Fig- 12. —Biserica Mucenița Marina din Câmpulung, cum era după 1697. Fotografie retușată de autor, http://patrimoniu.gov.ro 94 Horia T£odorU ușurință în toate direcțiile. Și la Cotenești, pe Dâmbovița, și la Davidești, pe Argesel, si la Și aci, structura zidului ne probează că meterezele sunt construite odată cu biserica, Fig. 13. —Biserica Mucenița Marina din Câmpulung. Nesiguranța restaurărilor, vezi p. 89. alte biserici din județ, se mai află acest fel adică la 1779, an ce așează monumentul între răz- de metereze la clopotnițe, arătându-ne că nu boiul din 1768—1774 și cel din 1788, în tim- lung, după o fotografie din 1868. ne aflăm în fața unui caz izolat (fig. 16, 17 și 18). pul căruia se știe că au fost ciocniri chiar în Câmpulung. http://patrimoniu.gov.ro meterezele bisericilor câmpulungeme 95 Referitor la această biserică mai semnalăm că se cunosc acuma, după bucățile de piatră scoase din zidurile bisericii în cursul ultimelor lucrări și pe care nu în totdeauna și pentru toate detaliile tre- buesc primite fără control indicațiile acestor re- prezentări. Fig. 15. —Biserica Mucenița Marina din Câmpulung. Starea actuală. Clișeul autorului. le-am strâns din curtea bisericii, unde erau arun- cate, ce formă aveau în trecut cadrele de piatră cioplite ale ferestrelor, zzi mult și urât lărgite (fig. 19 și 20). Precizăm că în pictura ctito- rilor ferestrele ne sunt arătate cu cadre drep- tunghiulare. Aceasta ne întărește convingerea că Publicăm și o fotografie de detaliu al turlelor acestei biserici (fig. 21), în care se vede, mai ales în partea dreaptă, că arcaturile din jurul ferestrelor nu sunt cilindrice la intrados și plane în fațadă, ci aple- cate și conice, așa cum pot rezulta — după cum am arătat în altă parte, — din faptul că, croite jos pe http://patrimoniu.gov.ro 96 HORIA TEODORU plan circular, se termină sus pe plan poligonal¹. Din această cauză au o plastică atât de atrăgătoare, pă- rându-ne că au fost modelate în spațiu de mâna îndemânatică a unui meșter olar. potniței mănăstirii din Câmpulung, făcute de logo- fătul Apostol Stoica, pe vremea arhimandritului Ni- codim, egumenul mănăstirii, în anul 1749, sunt o imagine tot atât de vie a vremurilor turbure din Fig. 16. —Biserica Șubești din Câmpulung. Meterezele clopotniței. Clișeul autorului. * # * înainte de a încheia, mai amintim că impunătoarele și monumentalele porți de lemn de stejar ale clo- I Buletinul C. M. J. XXXV (1942). P- 184—185- mijlocul secolului. Fiecare blană, groasă de 5 cm, are, la o înălțime de circa 90 cm dela pământ, câte o gaură rotundă de 3 cm diametru (fig. 22). Din spatele acestor porți, zece pușcași puteau trage de o dată, surprinzând pe cei ce ar fi încercat să repete atacul în urma căruia toată mă- http://patrimoniu.gov.ro METEREZELE BISERICILOR CÂMPULUNGENE 97 Fig. iS. — Biserica Șubești din Câmpulung. Planul clopotni- ței la nivelul metere2elor. Fig. 19.— Biserica Șubești din Câmpulung. Cadrele de pia- tră dela ferestre. D ulei inul Corni si it ni Monumentelor Istorice 7 http://patrimoniu.gov.ro 98 HORIA TEODORU năstirea fusese prefăcută în cenușe, cu doisprezece clasicul mijloc de apărare a scării de lemn, care se ani mai înainte. trage în caz de pericol, ca singur mijloc de acces Fig. 20.— Biserica Șubești din Câmpulung. Pietre cioplite dela ferestre. Clișeul autorului. Tot așa și clopotnița Bărăției, ridicată către mijlocul aceluiași secol, prezintă, ca cele mai vechi clopotnițe izolate pe care le mai avem în țară \ ¹ La început această clopotniță era izolată. Vezi planu- rile în Buletinul C. M. I., XXV (1932), fig. 468—472, unde nu s’au arătat și meterezele care acum sunt închise îp zidărie de umplmuiă. în catul superior. Apărătorii, închiși în clopotniță, se apără prin meterezele ce se află pe fiecare la- tură (fig. 23). * * * Dacă treptat culele din județ dispar: acea din http://patrimoniu.gov.ro METEREZELE BISERICILOR CÂMPULUNGENE 99 Furnicoși ¹ e dărâmată, iar acea din Racovița ² se și vieața lor de zbucium și de luptă. Desele răz ruinează pe zi ce trece, ne vor rămâne casele Dom- boaie, cari în cursul secolului al XA III-lea trans- Fig. 2i. —Biserica Șubești din Câmpulung. Arcaturile turlelor circularo- poligonale. Clișeul autorului. nului ca să ne mărturisească nu numai trecuta vieața spirituală și artistică a strămoșilor noștri, dar ¹ Virgiliu N. Drăghiceanu, Câteva monumente din Mun- tenia. Buletinul C. M. I. XXVI p. 133, fig. fără număr. ² Victor Brătulescu, Cula din Racovița—Muscel, Bu- letinul C.M, J. XXVI (1933), P- 84, fig. 2. formau țara în câmp de bătaie și turburările neîn- trerupte cari aveau să culmineze cu nelegiuirile lui Pasvan-Oglu se pot ceti deslușit în meterezele bise- ricilor câmpulungene cari, la cele două capete ale orașului, străjuiau, ținând calea dușmanilor, spre vale și spre deal. HORIA TEODORU http://patrimoniu.gov.ro 100 HORIA TEODORI) Fig- 22. — Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung. Poarta clopotniței. RESUME LES MEURTRIERES DES EGLISES DE CÂMPULUNG (MUSCEL) Examinees avec attention, quelques eglises de Câmpulung nous laissent voir Ies meurtrieres dont ont ete munis leurs clochers â une epoque assez peu reculee. Elles ont ete recemment mises au jour au clocher de Marina, bâti en 1697. A l’eglise de Șubești (1779), elles se confondent avec le decor architec- tural, dans la pârtie basse des longues ouvertures du clocher. Notons en passant que Ies deux tours de cette eglise, circulaires en bas et octo- gonales â la corniche, presentent des profils coni- ques aux arcatures qui encadrent Ies ouvertu- res ¹ (fig. 21). A l’eglise de Schei, Ies meurtrieres ont ete pratiquees dans des murs de remplissage ajoutes au parapet des ouvertures du clocher, qui etait plus ancien. Aux portes en chene, refaites en 1749, du monumental clocher du Monastere Negru Vodă, on a egalement prevu des meurtrieres (cinq par vantail). On en trouve de meme au clocher, autrefois isole, de l’eglise catholique de Bărăția, erige vers la meme epoque. ’) Buletinul C. M. I. XXXV (1942), p- 184—185. http://patrimoniu.gov.ro METEREZELE BISERICILOR CÂMPULUNGENE 101 Fig- ²3- — Clopotnița Bărăției din Câmpulung. Meterezul din spre Vest. Clișeul autorului. Toutes ces meurtrieres attestent les incessantes situee si preș de la frontiere a du se defendre au incursions ennemies contre lesquelles une viile XVII-eme et au XVIII-eme siecle. http://patrimoniu.gov.ro UN MANUSCRIS GRECESC CU MINIATURI DIN BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE Din colecția de odinioară a Lt. Colonel D. A. Pappasoglu a trecut în Biblioteca Academiei Române un Tetraevanghel grecesc necatalogat și nenumero- tat, care prezintă un deosebit interes artistic și paleografie. Manuscrisul, îmbrăcat cu scoarțe de lemn, are dimensiunile 23X18 cm. și 261 foi, dintre care 252 dintr’un pergament bine lucrat și destul de bine păstrat, iar restul de nouă dintr’o hârtie groasă ce aproape se confundă cu pergamentul. E scris cu minuscule pe două coloane, cu o cerneală cas- tanie închisă, în afară de inițialele celor patru Evanghelii, care sunt alcătuite din lujeri împletiți și diferit colorați și de majusculele dela începutul fiecărui verset, care sunt scrise cu aur. O notiță pe prima f. albă a manuscrisului, repetată pe ul- tima f. a acestuia de o mână mult mai târzie (sec. XIX) și certată cu ortografia grecească, arată originea mai îndepărtată a Tetravanghelului nostru: Auto to EuayYEZ'.ov s’vai a™ -6 "Ayiov "Opac «ko to SipoKETpac. Nu ni se spune însă și cum a ajuns dela Sf. Munte în colecția lui Pappasoglu. Manuscrisul începe cu scrisoarea lui Eusebiu către Carpian, după care urmează șase tabele cu « canoanele » evanghelice și apoi textul celor patru Evanghelii. înainte de fiecare Evanghelie se află cuprinsul în «capitole» al ei și câte o «odă » scurtă închinată Evanghelistului respectiv; la sfârșit — câte un text din scrierea intitulat XpicTiaviz/; ToTtoypacpta (cartea V-a) a lui Cosma Indicoplevstul cu privire la acea Evanghelie și la autorul ei h După ultima Evanghelie, întâlnim o odă către toți patru Evangheliștii și un Evanghelistar (SuvaEâpiov), cu arătarea începutului și sfârșitului fiecărei peri- cope evanghelice ce trebue să se citească în cursul anului, începând cu Dumineca învierii. Manuscrisul ¹ Cf. Migne, P. G„ t. 88, col. 285—293. încheie cu un text despre familia după trup a lui lisus și altele două despre învierea Domnului. Miniaturile manuscrisului sunt: 1. O cruce, pe o față întreagă a f. 2, care este din- tr’un pergament mai subțire și de calitate mai puțin bună decât restul. 2—7. Șase arcade pentru canoanele evanghelice, fiecare pe câte o pagină întreagă a unei foi de hârtie. 8—11. Chipurile celor patru Evangheliști, tot pe câte o pagină întreagă a unei foi de hârtie, îna- inte de textul fiecărei Evanghelii. 12—15. Câte un chenar patrat din ornamente vegetale, la începutul celor patru Evanghelii, pe aceeași f. de pergament pe care începe textul și anume, deasupra coloanei din stânga a acestuia. Acestor miniaturi se mai adaugă cele patru inițiale înflorite dela începutul fiecărei Evanghelii și câteva vignete cu aur în cuprinsul Evanghelis- tarului, dintre care vrednică de amintit este cea dela începutul lui. Crucea (fig. 1), de o formă neobișnuită, este încadrată de un chenar dreptunghiular, destul de stângaciu împodobit cu cafeniu închis, roșu și galben, colori ce s’au amestecat una cu alta, din cauza lor sau a calității inferioare a perga- mentului. Par’că n’ar fi aceeași mână care a lucrat frumoasele ornamente, pe un pergament mai bun, nu e vorbă, de la începutul fiecărei Evanghelii. Crucea, împodobită cu albastru și cafeniu închis în cantitate mai mare, colori cărora se adaogă alb, galben și roșu în cantitate mai mică, ne face la rându-i să ne întrebăm dacă nu cumva este un adaos mai târziu. Colorile, care sunt aproape ace- leași ce au fost folosite și pentru celelalte miniaturi, pergamentul de aceeași calitate cu foaia următoare (a IlI-a), pe care începe scrisoarea lui Eusebiu către Carpian, obișnuită la începutul unui Tetra- http://patrimoniu.gov.ro UN MANUSCRIS GRECESC CU MINIATURI 103 evanghel și scrisul cu aur ce se vede de o parte și de alta a crucii, leagă însă și această foaie de restul manuscrisului. O dovadă mai mult în acest sens ar fi de văzut, poate, și în cuvintele sentențioase din dreapta și din stânga crucii, asemănătoare nu numai ca scris, dar și ca stil, cu odele către Evangheliști, din cuprinsul Tetraevanghelului. Arcadele ce închid canoanele evanghelice \ sunt în număr de șase, dintre care reproducem trei (fig. 2—4) și au forma obișnuită în Tetraevanghelurile bizantine din sec. XI—XII²: două coloane bi- zantine susțin un coronament dreptunghiular, în partea de jos a căruia se deschid două arcuri. Coro- namentul e împodobit cu motive vegetale, ca un covor oriental. Deasupra se află câte două păsări afrontate, de o parte și de alta a unei plante greu de identificat. Păsările sunt câte două prepelițe, două bibilici, doi păuni și doi cocoși. Fondul corona- mentului este de aur la canoanele de pe pagina din dreapta și dintr’o coloare cafenie închisă la cele din stânga. Restul colorilor: albastru și alb pentru lujeri, flori și foi, verde și cafeniu închis pentru restul. Păsările — din aceleași colori ; numai pentru cei doi cocoși a fost folosit mai mult galben. Evangheliștii (fig. 5—8) sunt înfățișați în câte un chenar dreptunghiular (16 X 11 cm) împodobit cu rozete. Șezând și în actul de a scrie, ei sunt întorși spre dreapta, unde, pe un pupitru, se află un ro- tulus desfășurat sau o carte deschisă, pe care, ca și pe cartea de pe genunchii fiecăruia, niște semne imită literele. Toți patru sunt îmbrăcați cu toga și pallium și poartă nimb în jurul capului. Lipsește orice decor arhitectural, după cum și simboalele Evangheliștilor. Fondul e de aur. Restul colorilor se poate enumăra ușor: albastru pentru toga, pentru cartea din față și de pe pupitru, ori pentru orna- mentele geometrice din suppedaneul încrustat; cas- taniu bătând în roșu pentru pielea feții c’e pare bronzată d’un soare puternic, pentru mâini și pentru picioarele legate numai cu două curele; castaniu mai închis pentru pallium, pentru scaun și suppeda- neum, pentru pupitrul din față; alb pentru părul capului și barbă — după cum e cazul, — pentru dungile hainelor, pentru cărți și rotulus; roșu doar pentru perna de pe scaun și câte un punct ici și colo; puțin galben e folosit numai pentru pupitrul și scaunul evanghelistului Luca. Chenarele miniatu- rilor celor patru Evangheliști folosesc aceleași colori, plus verde pentru florile din lujerul stilizat. ¹ Privitor la această chestiune, vezi: C. Nordenfalk, Die spatantiken Kanontafel, Textband, Goteborg, 1938, p. 45—164. ² Cf. H. Gerstinger, Die griechische Buchmalerei,- Wien, 1926, Taf. XI b. In afară de notele comune tuturora, anumite însușiri personale deosebesc pe fiecare evanghelist în parte. Matei este o figură austeră și încărunțită a cărui frunte și obraji încep să fie brăzdați de dungi adânci. Gata de a scrie, își aruncă ochii la rotulus-ul de pe pupitrul din față, mijlocitorul, par’că, al inspirației divine h E înfățișat cu fața mai mult spre noi decât spre pupitrul din dreapta, care rămâne oarecum pe al doilea plan. Cu un picior pare că vrea s’o apuce spre cel care-1 privește. Marca e un bărbat în puterea vârstei. înfățișat de profil mai mult ca Matei, își întoarce însă fața tot spre noi. La cartea de pe pupitru se uită mai mult cu coada ochiului stâng. Mișcarea picioarelor pare să arate intenția de a se ridica de pe scaun, ori mai curând încordarea în care se află în momentul scrierii Evangheliei — un alt chip de a înfățișa inspirația autorului sfânt. Laca, figură austeră de om în jurul vârstei de 40 de ani, întinde cu dreapta condeiul, pentru a-1 înmuia în cerneală. Pe suppedaneum, a cărui pers- pectivă este greșită, ca și la Matei, i-a rămas numai un picior. Pe celălalt miniaturistul a uitat să-1 facă. loan, — aceeași figură austeră, dar de bătrân cu părul capului și barba albă. Pentru aceea, poate, și este singurul care se bucură de privilegiul de-a avea un scaun cu răzimătoare, dar fără brațe (cathedra), — un fel de fotoliu de nuele. Cor- pul, ca și picoarele, îi sunt întoarse spre dreapta; cu fața însă tot spre noi privește. E înfățișat în actul de a scrie, deși cu degetul arătător, par’că, pentrucă nu se vede niciun condei în mâna lui. O sticlă cu cerneală a părăsit pupitrul și stă nebăgată în seamă în colțul din stânga al chenarului. Și la ceilalți Evangheliști, dar la loan în deosebi, liniuțele ce vor să fie cutele veștmintelor, îngreuiază stofa, în loc s’o facă mai ușoară, mai flexibilă. Cu toate acestea, deși pe hârtie, miniaturile Evangheliș- tilor s’au păstrat destul de bine, iar colorile între- buințate — aurul si albastrul în deosebi, — au că- pătat o deosebită strălucire. Ornamentele dreptunghiulare și cu acrotirii, pe pergament, dela începutul fiecărei Evanghelii (fig. 9—12), sunt cele mai măestrit executate și mai bine păstrate. Pe fondul de aur, toate colorile sunt încă proaspete și strălucitoare. Scopul pur decorativ al tuturor este de a însemna începutul Evangheliilor, al căror titlu scris cu majuscule de aur îl și încadrează. Mărimea fiecăruia este de 5 X 5 sau 6 cm. Deși, cu mici deosebiri, toate se aseamănă ca formă, ¹ Cf. Werner Weisbach, Die Darstellung der Inspiration auf nuttelalterlichen Evangelistenbildern, în Rivista di archeo- logia cristiana, XVI, 1—2 (1939), p. 102, http://patrimoniu.gov.ro K'4 I- Barnea http://patrimoniu.gov.ro hka v w⁵ • ..A + owioiMvkoc http://patrimoniu.gov.ro 106 I. BÂRNE A și pentru fiecare au fost întrebuințate cam aceleași colori (aur pentru fond, albastru pentru lujer și pentru flori, verde, alb și roșu pentru frunze și flori), totuși combinarea acelorași elemente vegetale sti- lizate și a acelorași acuarele este diferită, încât orice ornament se deosebește de celelalte ¹. Inițialele fiecărei Evanghelii (fig. 9—12) sunt mai mari decât restul majusculelor dela începutul fiecărui verset, etc. și alcătuite dintr’un lujer îm- pletit, împodobit cu aceleași colori ca și orna- mentele de deasupra lor. însușirile stilistice ale miniaturilor de mai sus și cu osebire ale chipurilor celor patru Evangheliști, ar fixa Tetraevanghelul nostru în sec. XI—XII. Intr’adevăr, fondul de aur care dă acea strălucire cerească, ce înfățișează chipurile sfinte într’o at- mosferă ideală, claritatea tonurilor, anularea ori- cărui interior și peisagiu arhitectural, lipsa de cla- ritate a celor trei dimensiuni din cauza necunoașterii legii perspectivei, de unde și așezarea obiectelor unul lângă altul, iar a cărților de pe pupitru și de pe genunchii evangheliștilor în așa fel că sunt întoarse mai mult spre noi decât spre evanghelistul respectiv, după cum și întoarcerea fețelor Evangheliștilor spre cel ce-i privește, nu spre cărțile din față, cum ar trebui; însfârșit, capetele mai mari decât ar trebui în raport cu trupurile și sublinierea accentuată a albului ochilor la fiecare întorsătură a capului, etc., sunt toate caractere particulare miniaturii Te- traevanghelurilor bizantine din sec. XI—XII², după cum o dovedesc și alte monumente³. Chipurile greoaie și trăsăturile aspre ale feței, lipsite de finețea clasică, ce caracterizează arta bizantină imperială, ne arată că avem a face cu o operă de artă provin- cială ori monastică, puternic influențată de cu- rentul oriental *. Dacă manuscrisul n’ar proveni dintr’o mănăstire atonită, am fi ispitiți să-i căutăm locul de origină într’un mediu grecesc cât mai aproape de Orient. Un lucru important se împotrivește însă datării manuscrisului nostru din sec. XI—XII și anume, cele nouă foi de hârtie, pe care le-am amintit. Uni- ¹ Vezi un ornament asemănător în Ccd. 47 (Tatpou) sec. XII, fol. 113, din Biblioteca Patriarhiei din Ierusalim, reprodus de William Her.ry Paine Hatch în Greek and syrian miniatures in Jerusalem (The Mediaeval Academy of America), Cambridge, Massachusetts, 1931, pl- 45- ² V. M. Alpatov, Un numo monumento di miniatura della scuola costantinopolitana, în Studi bizantini, 2, Roma, 1927, p. 107 —108. ³ Gerstinger, o. c., p. 31, 33 sqq., Taf. X, XII. ¹ Vezi un chip asemănător într’un Tetraevanghel din sec. al XH-lea dela mănăstirea Dionisiu, în Fr. Dolger-A. Deindl- E. Weigand, Monchsland Athos, Miinchen, 1943, p. 17°, fig- 91- tatea manuscrisului ne opresc în același timp s’o rupem: în primul rând caracterul asemănător prin colori, tehnică și stil al miniaturilor de pe foile de pergament cu cele de pe foile de hârtie; după aceea, caracterul literelor, unde întâlnim într’adevăr două mâini, al căror scris nu se deosebește de altfel decât prin faptul că unul e strict vertical și mai puțin legat decât celălalt, — dar mâna care a scris pe foile de hârtie, scrie cu aur și pe foile de pergament, scrie de asemenea Evanghelistarul și odele către Evangheliști, text despre care nu se poate spune că e adăugat ulterior. Dar încă o constatare de amă- nunt: foaia de hârtie pe care a fost făcut chipul evanghelistului loan, este lipită pe o foaie înnădită de pergament. Că această lipire n’a avut loc mai târziu, ne-o dovedește următorul fapt: miniatu- ristul (caligraful) se ferește să mai scrie oda către loan pe foaia înnădită de pergament, pentru că, din cauza înnăditurii, ar fi stricat oarecum rândul scrisului. Preferă de aceea s’o scrie pe foaia de per- gament precedentă acesteia. Alt caz: oda către evanghelistul Matei a scris-o pe prima pagină a foii de hârtie cu chipul evanghelistului. A observat însă că pe hârtia ce-o avea la îndemână, cerneala lui nu mergea tot așa de bine ca și colorile. Scrie de aceea odele către Marcu și Luca pe foaia de pergament precedentă, în continuarea textului, iar nu pe o singură pagină, cum ar fi voit. Faptul că miniaturistul întrebuințează hârtia într’o proporție atât de redusă față de restul foilor de pergament arată că abia făcuse cunoștință cu acest nou material de scris, pe care bănuim că-1 folosește mai mult pentru experiență, ori poate din lipsă de pergament; în niciun caz din necu- noașterea tehnicii miniaturii pe acest trainic mate- rial, cum dimpotrivă o dovedesc ornamentele ini- țiale, amintite mai sus. Pentru toate aceste motive, fără să rupem unitatea manuscrisului, credem că el este o copie nu mai timpurie decât sfârșitul sec. XIII, de când se cunosc primele manuscrise pe hârtie ’, a unui alt manuscris cu miniaturi din sec. XI—XII. Oda închinată evanghelistului Matei, și cea în- chinată celor patru Evangheliști, aflătoare la sfâr- șitul Evangheliei după loan, dau numele unui oarecare Nicolae, care s’ar fi ostenit cu împodobirea manuscrisului. Odele închinate lui Luca și lui loan ne dau alt nume: Teofan. Cele două mâini ce au lucrat la manuscris își spun astfel și numele. Una a scris cu cerneală textul Evangheliilor; cealaltă ¹ H. Gerstinger, o. c., p. 37 sqq. Cf. O. Wulff, Bibliogra- phisch-Kritischer Nachtrag zu Altchristliche u. Byzantinische Kunst, Potsdam, 1936, p. 71/S. 539 f. http://patrimoniu.gov.ro UN manuscris grecesc CU MINIATURI 107 Fig- 9. — începutul Evangheliei după Matei. Fig. 10. — începutul Evanghelici după Marcu. Fig. 11. — începutul Evangheliei după Luca. Fig. 12. — începutul Evangheliei după loan. http://patrimoniu.gov.ro 108 I. BARNEA a scris cu aur textul din dreapta și din stânga crucii, tot cu aur canoanele, odele, titlurile și toate ini- țialele. A scris după aceea cu cerneală epistola lui Eusebiu către Carpian și Evanghelista™ 1. Ea a împodobit cu aur vigneta dela începutul Evanghe- listarului, ca și pe toate celelalte din cuprinsul Tetraevanghelului. Tot ea va fi făcut toate minia- turile din manuscrisul nostru. Căreia dintre cele două mâini să atribuim o parte a lucrării și căreia pe cealaltă, nu putem preciza, după cum nu putem spune nimic mai mult despre numele lor. I. BARNEA RESUME UN MANUSCRIT ENLUMINE DE LA BIBLIOTHEQUE DE L'ACADEMIE ROUMAINE La bibliotheque de l’Academie Roumaine s’est enrichie d’un manuscrit enlumine ayant fait pârtie de la collection de feu le Lt-CoL Pappasoglou. C’est un tetraevangile grec â quinze miniatures, qui vient du monastere de Simopetra, â l’Athos. Le style des miniatures nous renvoie â d’autres te- traevangiles dates des XI—XII siecles. Neuf feuillets en papier sont intercales pourtant parmi les deux cent soixante un feuillets de par- chemin. Le papier indique une date plus rapprochee Le manuscrit est ensuite unitaire et les feuillets de parchemin sont ecrits et ornes â la meme epoque que les feuillets en papier. II resulte de notre analyse que le tetraevangile de la Bibliotheque roumaine n’est qu’une copie, executee â la fin du XlII-e siecle, d’apres un manuscrit datant du Xl-e siecle ou du XH-e siecle. http://patrimoniu.gov.ro UN ARHITECT ROMÂN DELA ÎNCEPUTUL VEACULUI AL XIX-LEA: MEȘTERUL ILIE GULIE Din anonimatul obicinuit al meșteșugului româ- nesc se desprinde, pe la începutul veacului al XlX-lea, numele unui meșter, zidar și tâmplar, care a lucrat modest în partea de miază-zi a județului Vâlcea. Numele lui Ilie Gulie l-am întâlnit de întâia oară pe un tetrapod de lemn, sculptat cu multă măestrie, care se află în biserica dela Giulești, Vâlcea. Această biserică (dacă dăm crezare pisaniei zugrăvite la 1873 cu prilejul unor reparații, când s’a refăcut pictura din pronaos și din exterior), ar fi fost ridicată din temelie la 1832 de către Nicolae Giulescu. Un grafit din altar dă însă altă dată: « 1830, când s’au sfințit biserica », iar în pronaos, piatra de mormânt a serdarului Nicolae Giulescu poartă anii 1799—1817; aceste discordanțe nu ne îngăduesc să atribuim o dată precisă semnăturii depe tetrapod, cu atât mai puțin cu cât ea se află pe un obiect mobil care putea veni de aiurea. Numele de Ilie Gulie, ne evoca dintru început un tâmplar destoinic care, după ce supraveghiase pe tovarășii sau pe ucenicii săi la că- prioreala acoperișului și la încheierea pardoselii, se apuca să facă crestături în lemn, cu multă răbdare, pentru a împodobi mobilierul bisericesc: strane, jeț episcopal, masă și tetrapod, punându-și iscălitura pe bucata care i se păruse cea mai strălucită izbândă a meșteșugului său. Cercetând ceva mai târziu biserica din Milești, comuna Făurești-Vâlcea, zidită la 1829 de «Popa Ivan Protopopu Făurescu» și privind la tâmpla de zid cu bogată ornamentație de stuc, înfățișând flori și ciorchini de struguri, poleiți și colorați, care amintește de cea dela Giulești, ni s’a spus că tra- diția vorbește de un oarecare meșter Ilie, în legă- tură cu această biserică, fără a ni se putea da alte amănunte. Ne-am întrebat atunci dacă acest lu- crător de « ștocatorie » nu cumva putea să fie acelaș Ilie Gulie cunoscut la Giulești, puncte de asemănare cu privire la pictură găsindu-se destul de multe între aceste două biserici, pentru a dovedi că putea exista o legătură între ele. Pe malul drept al Oltețului se zărește dela Milești, năltișoară și îngustă (pentrucă nu are abside laterale), biserica din Popești-Gorunești (Fig. 1). Pridvorul ei deschis (Fig. 2) e îndreptat către coasta pieptișe a dealului, iar absida altarului, care este în nouă laturi, privește în spre zăvoiul care întovărășește râul. Apropiindu-te, deosebești două brâne împo- dobite ca niște altițe cu încolăciri negre și galbene, redate în zugrăveală și o cornișe cu ornamente florale de stuc brun-roscate si albastru-cenusii. > > , Brânele despart două registre de panouri; cele de sub streașină, cu un frumos încadrament înflorat, tot de stuc, sunt zugrăvite cu figuri de prooroci și de apostoli. Doi contraforți mărunți, care se opresc la brâul inferior, proptesc absida altarului. Pisania lămurește că această zidire cu hramul Intrării în Biserică, al Sf. Ierarh Nicolae și al Sf. loan Botezătorul, a fost terminată în Iulie 1795 de către protopopul Cârstea. A zugrăvit-o, după cum reiese din inscripția aflată sub pomelnicul dela proscomidie, diaconul Nicolae Jugravu. Cea mai de seamă încercare a acestui pictor puțin dibaci, care nici nu copiază un model de bună tradiție, este icoana reprezentând pe Sfântul Nicolae, patronul său, cu următoarea dată: « Iunie 22, 7307 (— 1799). Pe peretele despre apus din pronaos, putem cer- ceta mai îndeamănuntul ctitorii: modelul bisericii îl ține în mână protopopul Cârstea, împreună cu fratele (sau ginerele său) Barbu Băbeanu (?); figura acestuia a fost ștearsă cu prilejul unei reparații, așa încât, pentru identificarea lui, nu ne sprijinim decât pe cuvântul sătenilor. Despre miază-zi sunt zu- grăviți protopopul Marin, protopopul Șerban, dia- coneasa Păuna, diaconul loan și Ancuța protopo- http://patrimoniu.gov.ro 110 MARIA GOLESCU peasa. Despre miază-noapte, câteva figuri șterse cu dinadinsul. Se spune că acolo se aflau portretele unor haiduci, Dragoș, Anghel și Nicolae. Ce rost cu bani destule pentru înălțarea bisericii. Aflând însă de scopul pentru care fusese adunată această sumă, tâlharii s’au înduioșat, dând înapoi toți banii, Fig. 1.—Biserica din Popești-Gorunești. avea prezența lor în acest loc ? Bătrânii satului po- vestesc că protopopul Cârstea, înrudit cu boierii Băbeni și Diculeștii, avusese pe lângă casele vechi ba chiar aducând și ajutoare, dar au pus un soroc pentru terminarea zidirii. Când s’a ajuns la târnosire, de se adunaseră toți sătenii la sărbătoare, sus pe coama Fig. 2.— Biserica din Popești-Gorunești. Pridvorul. ce se mai văd și astăzi în apropierea bisericii (pro- prietatea scoborîtorilor protopopului, la care ne vom întoarce numaidecât), alte case și mai vechi. Acolo a fost prădat de haiduci tocmai când strânsese pungi dealului s’ar fi arătat cei doisprezece haiduci, ale căror căpetenii se numeau Dragoș, Anghel și Nicolae, care ar fi stat neclintiți, rezemați în puști, ca să privească la sfântul lăcaș cât timp http://patrinioniu.gov.ro UN ARHITECT ROMÂN: MEȘTERUL ILIE GULIE 111 a ținut slujba, făcându-se apoi nevăzuți ca prin minune. Să ni se ierte această digresiune, căci am redat povestirea pentrucă ea îndreptățește ridicarea tur- nului de apărare pătrat, cu ziduri groase și mete- reze, care este legat printr’un pălimar de lemn, suspendat, de casa protopopului Cârstea, casă pă- strată și azi, cu semnătura meșterului zidar Ilie Gulie și data de 1814 (Fig. 3), în vopsea neagră, deasupra uneia din ferestrele frumos decorate cu or- namente florale de stuc. Cu toate zugrăvelile suc- cesive, s’a căutat să se conserve această inscripție. Casa (Fig. 4), care prezintă amănunte arhitec- tonice interesante, aparține descendenților protopo- pului Cârstea, dintre care este și Doamna Ivănescu, soția învățătorului Ivănescu. O scară exterioară de lemn (Fig. 5), duce la cerdacul (la origine deschis), aflat peste pivnița cu intrare largă boltită. Din cerdac se intră în sala pe care dau, de o parte și de alta, ușile de paltin cu ornamente baroce, cioplite cu bărdița, ale diferitelor odăi împodobite cu rozete de stuc în tavane (Fig. 6). In fund, cumpănind cerdacul, se găsește sacnasiul, balconul închis, care dă de obiceiu spre grădină, privind către nord (Fig. 7). Aci el ia forma unei camere vaste cu zece laturi, Fig. 3. — Casa protopopului Cârstea din Popești-Gorunești. Fereastra cu semnătura meșterului Ilie Gulie și data 1814. Fig. 4- — Popești-Gorunești. Casa cu turnul de apărare. Clișeu Cristian Orescu. fig. 5. — Cerdacul și scara de intrare. Clișeu Cristian Orescu. fiecare lăture avându-și fereastra, cu excepția celei mai mari în care se află ușa (mai multe din aceste ferestre sunt astăzi zidite). Această alcătuire ase- mănătoare cu absida dela biserică, a îndemnat pe unii să creadă că încăperea ar fi fost folosită cândva drept paraclis. Pentru aceasta lipsește mai întâiu orientarea, neputându-se închipui lăcaș de închină- ciune îndreptat către miazănoapte; al doilea, fe- restrele mari, ornamentate în interior cu ghirlande de stuc, ce dau ocol camerii, adaogă o notă de ele- ganță, care ne întărește în credința că ne aflăm în încăperea rezervată cocoanei, știind bine că « partea casei despre scara cea mare cu odăile din dreapta și stânga, cu odăile mici pentru grămătic, cafegiu, ciubucciu și feciorul de casă, formau apartamentul http://patrimoniu.gov.ro Maria golescu boierului; partea cealaltă a casei de sus cu sac- nasiu, cu cămara și cu scara din grădină, erau ale Fig. 6. — Rozetă din tavan. Clișeu Cristian Orescu. Fig. 7. — Casa protopopului Cârstea, din spre răsărit. Clișeu Cristian Orescu. cocoanei și ale coconilor» (Ion Ghica, Convorbiri economice, II, p. 570, București, 1879). Ieșirea spre pălimarul acoperit care duce la turn (Fig. 8—10), se face printr’un coridor cotit, cu boite în mai multe direcții, iar după fiecare boltă se află în tavan o deschizătură triunghiulară pentru svârlit proectile asupra acelora care ar fi forțat intrarea. Turnul nu are alt acces din curte, iar deasupra încăperii la care conduce galeria ce-1 leagă de casă (și care poate la data construcției nu exista), se găsește altă cameră la care se putea urca probabil cu o scară mobilă, care se trăgea după sine, alcă- tuind astfel adevăratul refugiu. Povestirea relatată, ilustrând condițiile de trai ale vremii, justifică mă- surile luate de arhitect pentru siguranța proprieta- rilor. Pretutindeni, găuri piezișe îngăduie supra- vegherea și trecerea flintei în caz de atac haiducesc. Dacă această casă este neîndoios opera meșterului zidar Ilie Gulie, atunci s’ar putea atribui tot dân- sului și zidirea bisericii, amândouă clădirile pre- zentând prea multe elemente asemănătoare, pentru a nu vedea nicio legătură între ele. Sacnasiul identic cu absida, ciubucul alcătuind brâu care înconjoară casa întocmai cu brânele bisericii, împărțirea fața- delor în panouri, acele «scosuri de tencuială» ale timpului și ornamentația cu aceleași motive de stuc, arată o înrudire foarte apropiată. Chiar turnul trebue să fi fost construit așa cum se construiau clopotnițele, dovedind că meșterul era familiarizat cu clădirile religioase. Tradiția spune că meșterul Ilie Gulie, care ar fi lucrat și la Craiova, născocise un fel de macara pentru a ridica întreg acoperișul lucrat la pământ și a-1 așeza deadreptul pe casă. Cei cincisprezece ani trecuți dela clădirea bise- ricii până la zidirea casei, se explică prin faptul că, într’o regiune de dealuri puțin rodnice, trebuia să treacă timp până ce acela care făcuse cheltuiala pentru ctitorie, să poată începe zidirea unei case de importanța acesteia. Dacă răstimpul pare prea Fig. 8. — Ieșirea spre pălimar. Clișeu Cristian Orescu. mare, având în vedere și data de 1829, când se vorbește de numele meșterului în legătură cu bi- http://patrimoniu.gov.ro UN ARHITECT ROMÂN: MEȘTERUL ILIE GULIE serica din Milești (data de 1830 dela Giulești nu joacă acelaș rol, fiind vorba de obiecte mobile, după cum am spus), trebue să ne mulțumim atunci a crede că arhitectul Ilie Gulie a găsit numai motiv de inspirație în biserica dela Popești, unde poate să fi lucrat și ca ucenic; dar imposibilitatea de a îngădui unui meșter 35 de ani de muncă rodnică, firește că nu poate fi invocată. Punctele de asemă- nare sunt prea caracteristice, această absidă în nouă Fig. 9. — Pălimarul. Clișeu Cristian Orescu. laturi prea puțin obișnuită, tot astfel și ornamentația, pentru a renunța la presupunerea că atât casa, cât si biserica din Gorunesti, se datoresc aceluias meșter. Indrăsnim deci să atribuim meșterului Ilie Gulie căruia îi putem zice cu toată dreptatea și arhitect, clădirea bisericii din Popești-Gorunești, a casei pro- topopului Cârstea din acelaș cătun, apoi, dacă nu zidirea, dar împodobirea cu stuc a tâmplei din Milești. Că tot dânsului i se datorește sculptura în lemn a mobilierului dela Giulești, nu trebue să ne mire, zidarul fiind chemat să încheie contracte pentru tot ce ținea de clădirea unei biserici; era ajutat de dulgheri și de ucenici, dar el trebuia totuși Fig. 10. — Intrarea turnului. Clișeu Cristian Orescu. să-și ia răspunderea și să se priceapă la toate (cf. N. lorga, Scrisori și zapise de meșteri români, Bucu- rești, 1926, p. 71—73). Frumoasele proporții ale acestor construcții și ornamentația lor aleasă, îl așează pe meșterul căruia îi sunt datorate, pe Ilie Gulie, la loc de frunte în breasla zidarilor olteni dela începutul veacului al XlX-lea. MARIA GOLESCU R ESUME ILIE GULIE, UN ARCHITECTE ROUMAIN DU DEBUT DU XlX-eme SlfiCLE. L’inscription trouvee au-dessus d’une fenetre de- coree d’ornements floraux en stuc, nous a conserve le nom de l’architecte qui a construit la maison en 1814, avec sa tour de refuge fortifice contre les bandits, indice revelateur des conditions de vie de la fin du XVIII-e et du debut du XlX-e siecle dans un village perdu de l’Oltenie. C’est le meme Ilie Gulie qui a edifie l’eglise de Popești-Goru- nești, peut-etre celles de Milești et de Giulești, qu’il a decorees d’ornements en stuc, et qui a sculpte le tetrapode en bois conserve dans cette derniere eglise. Buletinul Cuini siitnii Munumentelor Istorice http://patrimoniu.gov.ro C O M U N I C A R I SCHITUL MĂRCULEȘTI-FLĂMÂNDA IN ALBUMUL NATIONAL AL PICTORULUI GHEORGHE TATTARESCU Referitoare la Schitul Mărculești-Flămânda, pe lângă desenele reproduse până acum, reprezentând pe doi din cei cinci ctitori ai sciiitului ¹ și « Flămînda ve^lută dupg Riu, partea mia^ășli. Câmpulung. Muș. »² se mai găsesc, în Albumul Național al pictorului Gheorghe Tattarescu³ încă două desene inedite, interesante pentru cunoașterea acestui mo- nument dispărut ⁴ și de curând studiat în Buletinul ⁵ și în Anuarul Comisiunii. Creionate, ca și celelalte în anul 1860, pe când artistul picta paraclisul mă- năstirii Negru Vodă din Câmpulung⁶ ele ne înfă- țișează schitul numai cu trei-spre-zece ani înainte de a fi dărâmat, pe când se afla într’o stare înaintată de ruină ⁷. Unul din desene (fig. i) ne arată pe ceilalți trei ctitori ², purtând în album numerele 33—35. Găsim dela stânga spre dreapta pe « Safta jupâneasa D-lui », pe Apostol bivel Clucer fostu îngrijitoru ctitor » și pe « Dositei Arch. Nastavnicu S-ții Monast. dolgopol, fiind ajutoru și îndemnătoru la acest schitu Măr- culești Flămânda 1765 Muscel J. Fizionomiile și vestmintele sunt redate cu multă minuțiozitate după zugrăveala în frescă ce împodobea, fără îndoială, peretele pronaosului. Avem în față o ilustrare vie a pisaniei, în care Egumenul e pomenit în aceeaș ¹ General R. Rosetti, Familia Rosetti. Voi. II, Planșa XLIX. București, 1940, de unde s’a reprodus în Buletinul C. M. /., XXXV, p. 180. ² Teodora Voinescu, Gheorghe Tattarescu, Planșa XI, Bu- curești, 1940. ³ Documentele relative la acest Album la Aurelian Sa- cerdoțeanu, Cercetări istorice și pitorești prin mănăstirile noa- stre acum optzeci de ani. București, 1941 și 1942. Lista de- senelor cuprinse în Album la Teodora Voinescu, o. c., pp- 37—38. ⁴ Dan Simonescu, Biserica Flămânda din Câmpulung- Mușcel. Studiu Istoric. Buletinul C.M.1XXXV (1942), pp. 172 —177. București, 1942 și Horia Teodoru, Biserica Schi- tului Mărculești-Flămânda din Câmpulung-Mușcel. Studiu ar- hitectonic, în același Buletin pp. 178 —187. ⁵ Dan Sim nescu, Documente privitoare la Schitul Măr- culești-Flămânda din Câmpulung-Mușcel. Anuaiul C. M. I. pe 1942, pp. 176 —197. București, 1943. ⁶ Teodora Voinescu, o. c., p. 174. ' Pentru ctitorii donatori vezi mai sus nota 1. calitate de îndemnător și ajutor la ridicarea schi- tului și în care dumnealui Apostol Isbășoiu e arătat ca epistat al sfântului locaș ⁴. Celalt desen (fig. 2) ne înfățișează «Flămânda sau Mărculești vec^ută despre mia^lă-^i ». Ca și în desenul deja publicat (fig. 3) și care este unul din cele mai frumoase din album ² ni se arată schitul cu toate clădirile lui și întregul deal «cu grădini desfătătoare, cu avute ogrăzi și livezi înflorite», după cum ne spune un călător contimporan s. Re- producem numai mijlocul acestor desene ⁴ pentruca să se poată vedea cât mai deslușit monumentul (fig. ² Și 3)- Incinta ne apare în formă de dreptunghi îngust și destul de alungit, după cum permitea platoul restrâns din vârful dealului. Pe latura Vest se găsea clopotnița pătrată și destul de joasă. In mod neo- bișnuit intrarea nu se afla sub clopotniță, care nu are nici o deschidere spre exterior, ci pe o mică poartă dreptunghiulară, așezată în zidul de incintă, la stânga clopotniței. Lângă intrare, pe latura Nord se vede o cons- trucție mai importantă care ar putea fi casa pe piv- niță de care ne vorbește actul din 1798 ⁵. O putem identifica și cu rândul de odăi cu trei încăperi și sală, descris în mod așa de amănunțit în catagrafia din 1857 ⁶. Pe latura Est o altă clădire mai mică, adăpostind probabil cele două chilii amintite de asemenea în actul din 1798. Amândouă clădirile au acoperișurile într’o singură apă, spre interior, și sunt rezemate chiar de zidul incintei. Ele erau destul de încăpătoare ca să adăpostească pe cei doi ieromonahi și pe cei trei monahi pomeniți în catagrafia din 1810 ⁷. Aproape de clopotniță și lângă latura Sud a incintei se mai vede un acoperiș mai jos în patru ape. ¹ Dan Simonescu, o. c., p. 174 și Preot loan Răuțescu Câmpulung-Mușcel, p. 305. Câmpulung-Mușcel, 1943. ² Vezi mai sus nota 2. ³ Theodore Margot, O viatorie în cele șapte-spre-dece di- stricte alle României, p. 22, București, 1859. ⁴ Aducem și pe această cale mulțumirile noastre familiei Eleutheriade care ne-a permis, cu toată bunăvoința, să studiem și să reproducem aceste desene. ⁵ Dan Simonescu, o. c., pp. 174 și 179. ⁶ Preot loan Răuțescu, o. c., p. 312. ⁷ Preot loan Răuțescu, o. c., p. 308. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 115 Fig. i. —Trei ctitori ai schitului Mărculești-Flămânda după un desen în creion din Albumul Național al pictorului Gh. Tattarescu (t86o). Col. Eleutheriade. Fig. 2. — « Flămânda sau Mărculești; văzută despre miadă-^i », fragment după un desen în creion din Albumul Național al pictorului Gh. Tattarescu (1860). Col. Eleutheriade. 8* http://patrimoniu.gov.ro 116 HORIA TEODORU Fig. 3. — «Flămânda vedută dupe Rid partea miadă-di Câmpu lung Muș. » fragment, după un desen în creion din Albumul Național al pictorului Gh. Tattarescu (1860). Col. Eleuthcriade. In privința bisericii, aceste desene ne confirmă că locașul a avut, de și, poate, nu chiar dela început, abside laterale și că acestea erau, după cum am pre- supus, semicirculare, ca și absida altarului, care continuă, fără decroș, zidul naosului. Contraforții de întărire ai bisericii, ce se văd în documentele fotografice, nu apar aci. Vor fi fost adăugați, ca o ultimă încercare de a salva monu- mentul, după anul 1860. Aceste date noi, culese din albumul Național al lui Tattarescu, care, înregistrând liniile neregulate ale vechilor ziduri dărăpănate prevedea, poate, apro- piata lor dărâmare, completează documentarea relativă la schitul dispărut și ni-1 pune într’o lumină mai vie. HORIA TEODORU RESUME LE SCHIT MĂRCULEȘTI-FLĂMÂNDA DANS L'ALBUM MONUMENTAL DU PEINTRE GH. TATTARESCO. L’album monumentel du peintre Tattaresco com- prend, outre les dessins deja publies par le General Rosetti (Familia Rosetti, București, 194°, voi. II, pl. XLIV, reproduit egalement dans notre Bulletin XXXV, p. 180) et par M-me Teodora Voinescu (Gheorghe Tattarescu, București, 1940, pl. XI, fig. 3), encore deux dessins inedits relatifs au Schit de Mărculesti-Flămânda (fig. 1 et 2). Ces documents de 1860 completent les etudes anterieurement pu- bliees dans notre Bulletin au sujet de ce monument, demoli avant 1873 L ORNAMENT DE PIATRĂ PENTRU VERIGĂ DE FER Probabil că în cursul secolului al XVII-lea broa- ștele de fier și mai ales cele făcute în întregime din lemn, de felul celor ce se mai găsesc încă până în zilele noastre la unele biserici de lemn, nu mai prezentau nicio siguranță. In exemplul pe care îl dăm (fig. 1), cheia de lemn, e alcătuită dintr’un simplu băț rotund, cu o clapă mobilă la capăt, care nu cade în jos, pentru a acționa pe dinții zăvo- rului, decât după ce a fost vârîtă în ușă. Locul lor a fost luat de lacăte cu mecanisme mai complicate și mai greu de deschis. Pentru a putea fi întrebuințate, multe din cadrele de piatră frumos cioplite, cu bogate ornamente, dela vechile noastre biserici ², au fost mutilate fără cruțare, spre a se fixa în ele veriga pentru închizătoarea lacătului. Dar iată că la 1646, cunoscutul Stoica, meșter³, a știut să preîntâmpine această degradare. Cioplind ¹ Buletinul C. M. I. XXXV p. 173—187. ² Verbila Buletinul C. M. I. XXV, fig. 212, biserica Doamnei din București, ibîd., fig. 76; Vlădești-Mușcel, ibid., fig. 112; Gura Motrului, ibid., fig; 280; Aninoasa, ibid., fig. 488, ere. ³ G. Balș, Influences armeniennes et georgiennes sur l'ar- chitecture roumaine. Vălenii de Munte, 1931, pp. 12 —13. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 117 Fjg. i. —Broască de lemn la o biserică de lemn din Bucovina. Fig.3.— Biserica din Golești. Ușa dintre pronaos și naos. Detaliu. Clișeul autorului. Fig. 2. — Biserica din Golești. Ușa dintre pronaos și nacs. Detaliu. la biserica din Golești, cunoscuta ușă dintre pro- naos și naos \ a prevăzut o floare cu douăzeci de petale, în mijlocul căreia veriga de fer se potri- vește în mod fericit. Artistul a știut să împreune ¹ Buletinul C. M. I., XXV (.932), fig. 51. utilul cu frumosul. Nu știm dacă acest ingenios exemplu a fost imitat (fig. 2 și 3). HORIA TEODORU RESUME ORNEMENT EN PIERRE POUR ANNEAU EN FER Au cours du XVII-eme siecle, en abandonnant les vieilles serrures en bois (fig. 1) pour employer des cadenas plus surs, on a ete oblige de fixer des anneaux en fer dans les encadrements de pierre des portes d’eglises en mutilant leurs beaux orne- ments sculptes. Seul le tailleur de pierre connu sous le nom de « Stoica meșter » ¹ a su fixer cet anneau dans un ornement approprie, menage dans la pierre (Eglise de Golești, 1646, fig- 2 et 3). ¹ G. Balș. Injlutnces arneniermes et georgtennes sur i’ar- chitecture roumaine. Vălenii de Munte, 1931, P- ¹²—¹3- http://patrimoniu.gov.ro 118 HORIA TEODORI) UȘI ÎMPĂRĂTEȘTI IN LEMN INCRUSTAT Jumătatea din dreapta a vechilor uși împărătești dela catapeteazma de zid a bisericii Sfântul Ilie din Câmpulungul Muscelului, a fost găsită, bătută, în pardoseala clopotniței. Aceste uși au fost scoase în Aprilie 1859 pentru a fi înlocuite cu altele noi \ pe tot panoul¹. Două cuie de lemn de un diametru de 16 mm străbat adânc în grosimea lemnului pentru a solidariza cele două scânduri ce alcătuesc ușa (fig. 1). Nu este singurul exemplu de lucrare în lemn încrustat din vechea noastră artă bisericească și deși le întâlnim destul de rar, credem că au avut totuși epoca lor de ît f.orire. Dacă ni s’au păstrat așa de puține exemplare presupunem că e numai Fig. 2. — Vechea ușă împărătească cu încrustații în lemn la biserica Sfântul Ilie din Câmpulung. Clișeul autorului. Fig. 1. — Vechea ușă împărătească (dosul) la biserica Sfântul Ilie din Câmpulung. deci putem presupune că au fost făcute pe la sfâr- șitul secolului al XVIII-lea. După cum se vede în fotografia ce publicăm (fig. 2) erau împodobite, în mod destul de neobișnuit cu grațioase încrustații de lemn. Dintr’un vas iese o ramură șerpuită din care se desprind rămurele purtând flori și frunze. Vasul, ramurile și frunzile alungite sunt reprezen- tate prin trăsături în formă de șanț, în timp ce flo- rile erau în lemn încrustat. In afară de una singură (la buchetul de sus) colorată în verde, toate cele- lalte încrustații au căzut și nu știm ce colori aveau aceste flori atât de liber și de spontan distribuite ¹ Preot loan Răuțescu, Câmpuhmg-Muscel. Câmpulung 1943, P- 258. din cauza fragilității procedeului, care nu suportă umezeala din vechile monumente și schimbările de temperaturi ale climatului nostru. HORIA TFODORU RESUME PORTES D’ICONOSTASE EN BOIS INCRUSTE Les anciennes portes, remplacees en 1859, de l’iconostase de l’Eglise Saint Elie de Câmpulung sont en bois incruste (fig. 1 et 2). Exemple assez rare d’un art fragile. ¹ Se pot pune în legătură cu panourile zugrăvite dela biserica Schitului Mărculești-Flămânda din Câmpulung. Buletinul C. M. 1., XXXV (1942), P- 183. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 119 ÎNCĂ un nume de meșter CONSTRUCTOR Ca la biserica din Golești, pe cadrul de piatra al ferestrei dela altar, găsim scris și la biserica Broșteni din Buzău, numele meșterului care a lucrat biserica: «Să se știe precum că a lucrat Albu P. F. » Fereastra, astăzi mutilată, avea un cadru fără vre-o podoabă deosebită numai cu pro- filele simple. De aceea presupunem că semnătura nu e numai a cioplitorului a cărui lucrare neînsem- nată nu ar justifica îndeajuns, ci a constructorului întregului monument, care ne-a parvenit, din ne- fericire, cu multe prefaceri supărătoare. Și la Golești ajungem la aceeași concluzie dacă ne gândim că semnătura lui Stoica nu se găsește numai pe fereastra atât de frumos cioplită de la altar și pe un ciubuc bogat cioplit de la contra- fortul Nord-Vest al bisericii, dar și pe capitelul robust și fără nici o decorație de la masivul stâlp din pivnița casei zidită cu șase ani mai înainte, părând a ne arăta nu numai pe artistul cioplitor dar și pe constructorul care știe să facă puterni- cele temelii ale trainicului conac. Profilul cu secțiuni curbe, este acelaș la Golești¹ și la Buzeu. Necuroscâr.d încă data fundării bise- ¹ G. Balș, Influences ar» eniennes et georgiennes sur Car- chitecture Roumaine. Vălenii de Munte, 1931, p. 12 —13, fig- 53- ricii Broșteni, pentru moment, nu putem stabili o apropiere mai strânsă între cei doi meșteri Stoica și Albu. HORIA TEODORU Fig. 1. —Biserica Broșteni din Buzău. Fereastra altarului cu semnătura lui Albu. RESUME ENCORE UN NOM DE MAÎTRE MAGON A l’eglise Broșteni de Buzău, on trouve sur la fenetre de l’abside, le nom du tailleur de pierre qui a ete, tres probablement, aussi le maître d’oeuvre: « Qu’on sache que c’est Albu qui a travaille ». http://patrimoniu.gov.ro RECENSII I. lonașcu, Un plan inedit al Curții Vechi din 1799 y în Revista Istorică Română voi. XIII (1943), fasc. I, p. 55—77. Autorul publică în reproducere zincografică « Carta Curții Domnești cei Vechi, care s’au vândut cu sultan-mezat părți, precum se vede aice *' descoperită de d-sa în arhiva veche a Eforiei Spitalelor Civile și, în baza acestui dccument inedit, aduce o seamă de precizări din cele mai sigure asupra topografiei, încă așa de puțin cunoscută, a întinderii ocu- pată altădată de Curtea Domnească. Planul ne face să asistăm la ultimul act al tragicului ei sfârșit: parcelarea și vinderea ei la mezat, în anul 1798, din porunca lui Constantin-Vcdă Hangerli, cu scopul ca « banii ce va ieși, să se dea la facerea curții cea ncae » ¹ de lângă Mihai-Vodă. Prin datele ce cuprinde, ne completează în mod fericit deducțiile ce se puteau face din planurile, la scară mult mai mică, ce se cunoșteau până acuma ². Pentru prima oară ni se înfăți- șează chiar distribuția intericară a încăperilor palatului domnesc, așa cum se afla la acea dată, adică într’o stare de înaintată ruină și în mijlocul unei curți foarte mult micșorată de succesive încălcări cotropitoare. Ritmul crescând al ace- stora apare destul de clar, comparând situația din 1 799 cu planul ridicat numai cu 8 ani mai înainte de Ferdinand Ernst³. Gospodăriile, împrejmuite cu garduri, — evidente încălcări recente, după cum sunt orientate spre exterior — la Est de actuala stradă Șepcari, nu mai fugurează în planul mai nou, care, prin urmare, nu poate fi folosit ca să deter- minăm care era întinderea curții domnești în timpurile ei de glorie. Tot din compararea acestor planuri se constată că Vadul Sacagiilor, actuala stradă Căldărari, nu exista în anul 1791, când Dâmbovița curgea mai aproape de palat și când actuala stradă Carol era numai un drum de încăl- care încă nepodit. Deci nu aci putea fi poarta de mijloc a curții, ci numai mai la vale, unde găsim și un pod de trecere peste apă. Din amănunțitele explicații date de autor asupra «po- durilor » și parcelelor tăiate pe acest teren, notăm că «în colțul despre zidul pușcării », unde s’a lăsat un prisos de 3 stânjeni, pentru a se face o uliță nouă, nu este vorba de strada Șepcari, ci de o fundătură (parcela neatribuită, cu Nr. 26), din care s’a născut mai târziu pasajul ce leagă stradele Oituz și Gabroveni. Deasemeni parcela Nr. 17 a fost cum- ¹ George D. Florescu, Din vechiul București. București, 1 935, P- 5¹- ² Horia Teodoru, Baia Curții Vechi din București. Bu- letinul C. M. I., XXXV (1942), P- 167—172. ³ Buletinul C. M. XXXV (1942), p. 171. parată de Ion Odobescu, iar nu parcela Nr. 19, care nu e vecină cu terenul pe care se afla baia din curtea Veche. Mai adăcgăm că locurile cumpărate de Vornicul Radu Golescu, se găsesc trecute în cunoscutul său testament din 1815. « Hanul din Curtea Veche, ce am cumpărat Iccu și hanu l-am făcut eu », e lăsat în stăpânirea preferatului său fiu Ccstandin. Iar « trei prăvălii cu pământul lor ce le-am cum- părat, cu doao caturi, în Curtea Veche sunt lăsate lui Nicolae \ Acest pământ poate fi parcela, relativ mică, numai pe 6 stânjeni, căreia autorul i-a dat numărul 9 (pe planul ce publicăm numărul 7). In acest caz prăvăliile, care nu mai existau în 1852, nu aveau, fiecare, decât o lărgime de 3,93 m, cuprins grosimea zidurilor. Ar fi interesant de știut în ce plan, care, ca dată, s’ar așeza între 1791 și 1852, a găsit autorul actuala stradă Soarelui, mergând numai până în dreptul paraclisului, de oarece în planul Borroczyn această stradă merge, ca și azi, până în actuala stradă Carol. Aplicând acest plan inedit peste situația de azi ², topo- grafia Curții Vechi ni se precizează într’o foarte largă măsură, după cum se vede în legenda însoțitoare, în care am utilizat toate prețioasele contribuții aduse de d-1 lonașcu (fig. 1). Fără îndoială că la data când s’a făcut parcelarea tere- nului, în afară de clădirile arătate în plan, mai erau în ființă și alte construcții și ziduri căzute în ruină. Baia din Curtea Veche, care nu trebue confundată cu baia palatului, se afla pe parcela din colțul Nord-Vest al terenului (fig. 1 —4) și nu este trecută în plan. O recunoaștem în clădirea patrată, cu laturile de circa 14 m, figurată în acest loc în planul din 1791. Ea trebue să fi fost încă legată cu zidul de incintă al curții și care nu se dărâmă decât în anul 1832 (vezi anexa VIII a articolului). Acesta e «zidul despre dosul Șelarilor pomenit în anaforaua din 12 Septemvrie 1799 ³ (fig- 1—8). Și din pușcărie mai rămăseseră unele urme (fig. 1—9), de oarece în aceeași anafora se vorbește de « colțul din spre zidul pușcăriei, care ocupa deci,dacă nu înîntregime, cel puțin partea din spre vest a importantelor construcții, grupate ¹ Const. Golescu, însemnare a călătoriei mele, cu intro- ducere de Nerva Hodoș. București, 191 o, p. XXVI și XXVII. Hanul a fost construit pe două parcele vecine, în formă de U și este reprezentat în planul lui Borroczyn. ² Planul se dă la aceeași scară și într’un cadru de aceeași mărime ca planul lui Ernst {Buletinul C. M. I.y XXXV (1942) p. 171, pentru a se putea ușor compara între ele. Se pot urmări încălcările și modificarea cursului Dâmboviței. ³ I. Icnașcu, o, c., p. 59. http://patrimoniu.gov.ro RECENSII 121 în jurul unei curți centrale, figurată în planul din 1791- Biserica Domnească (fig- ■ ¹)> car^ trebue ccⁿfuⁿ Parcelele cumpărate de Ilie, vătaful de pușcărie (fig. l-io) dată cu paraclisul palatului, ni se arata intr o forma inte Fig. 1. Curtea Veche din București, după planul din 1799: 1. Biserica Domnească, cu trei altare; 2. Paraclisul, din Palatul Domnesc; 3. Baia cu cuptor subteran, găsită în săpături dar nefigurând în plan; 4. Parcela pe care se afla baia din Curtea Veche; 5. Poarta din sus, cu foișor; 6. Parcelele cumpărate de Vornicul Golescu, pe care a făcut Hanu Roșu: clădirea, în forma de U se găsește în planul Borroczyn din 1852; 7. Altă parcelă cumpărată de acelaș; 8. Zidul despre dosul Șelarilor; 9. Loc de 3 stânjeni lăsat pentru uliță nouă în colțul despre zidul pușcăriei; 10. Parcela cumpărată de Ilie, vătaful de pușcărie; 11. Polcul de Vânători; 12. Pridvor de intrare în Palat, ce nu figurează decât în planul din 1791; 13- Sala mare; 14. Sala mare susținută la mijloc de un rând de coloane; 15. Cafineonul lui Altântop în 1801; 16. Parcela pe care s’a construit o parte din Hanul Manuc; 17. Podul prin Curtea Veche, larg de 8 m. Podul dela Curtea Veche în 1804, Ulița Curtea Veche în 1852, actuala strada Carol; 18. Podul nou, larg de 6 m; Ulița Șepcari în 1852; 19. Podul nou, larg de 5,50 m; Ulița Covaci în 1852, actuala strada Oituz; 20. Podul spre Mihel Beceriu, larg de 8,50 m; Pod ce merge spre Șelari în 1804; Ulița Șelari în 1852; Ulița lui Ccstandinache în 1825; 21. Fără nume în planul din 1799; larg de 6 m, Podul ce merge dela Curtea Veche spre Hanul lui Șerban-Vodă în 1804; Ulița Nemțească în 1852; strada Germană în 1876, actuala strada Smârdan; 22. Fără nume în planul din 1799, larg de 8 m; Boiangii și Ișlicari în 1804; Ulița Fianțuzească în 1852, actuala strada Carol; 23. Podul spre Doamna Bălașa, larg de 8 m; 24. Drumul Sacagiilor, larg de 6 m; Vadul Sacagiilor în 1804; fără nume în planul din 1852, dar cu pod de trecere peste apă; actuala strada Căldărari (25); 26. Ulița în desul Șălarilcr, largă de 6 m; Fără nume în planul din 1852, actuala strada Gabroveni; 27. Ulița la binale, largă de 5,50 m, prelungită, fără nume, până în strada Carol, înainte de 1852, actuala strada Soarelui. și de Polcul de Vânători (fig. 1—11), încadrează aceeași resantă, dar pe care n’a avut-o decât ceva mai mult de o construcție așa de întinsă. jumătate de secol. Punem la aceeași scară planul vechiu http://patrimoniu.gov.ro 122 BULETINUL C. M. I. alături de cel stabilit după datele culese din săpăturile făcute în jurul bisericii și înfățișând monumentul ața cum se afla în 1799 (fig- 2). Pe vremea aceea biserica Domnească avea trei altare, cum avea, după mai multe transformări și biserica Domnească Sfântul Nicolae din Capitala Moldovei. Urmele catapetezmelor de zid ale celor două biserici laterale, ne dovedesc îndeajuns prezența acestor altare. Cele trei biserici comunicau între ele prin deschideri arcate, practicate în groasele ziduri ale pronaosului bisericii lui Mircea Ciobanu. Și altarul căpătase două anexe foarte desvoltate, care înlocuiau diaconiconul și proscomidia originale, de proporții reduse. Toate aceste adaosuri nu figurează în planul lui Ernst, deci au fost ridicate între 1791 și 1799, până la probă contrarie. In biserică se mai aflau cele patru coloane de piatră, frumos cioplite, pe care le pusese în 1715 Ștefan Cantacuzino, când dărâmase peretele masiv care despărțea până atunci naosul și pronaosul Bisericii. Aceste coloane nu sunt figurate denumiri ne sunt cunoscute din puținele descripții ce ne-au rămas. Spre Dâmbovița, în partea ce presupunem că a fost con- struită de Constantin Brâncoveanu, având o desfășurare de peste 60 m, cele două ieșituri de care am vorbit mai sus (fig. 1 —12), de 8,30 X 6,70 m, au numai 1,50 m mai mult decât frumosul foișor cu coloane de piatră care, la Mogo- șoaia, se află pe fațada dinspre curte. Pe sub ambele se pătrunde în câte un vestibul de 3,60 X 9 m și de 2,60 X 7,60 m (vestibulul, spre lac, dela Mogcșoaia are circa 3 X 6,50 m). Sala cea mai mare în care se trece din unul din vesti bule (fig. 1—13), are peste 21 X 10,50 m (cea mai mare sală dela Mogoșoaia are numai 11 X 7,30 m). In spatele acesteia se găsește altă sală ¹ (fig. 1—14), probabil mai veche, tot atât de mare dar tăiată în lungul ei de o despărțitură repre- zentată prin linii punctate, la fel cu cele care, în biserica Domnească reprezintă arcadele deschise între vechea bi- Fig. 2. —Biserica Curții Domnești din București la 1799. La stânga, după săpătu- rile făcute. La dreapta, după planul publicat de d-l I. lonașcu. în planul vechiu, deși avem probe că mai existau la acea dată, căci au fost doborîte numai mai târziu. Bucăți din fusurile lor s’au găsit reîntrebuințate în zidăria de umplu- tură a arcadelor de trecere dintre cele trei biserici, umplutură ce nu s’a făcut decât atunci când bisericile laterale nu mai existau. Nicio dată altarele bisericilor adăcgate n’au avut trecere în absidele laterale ale vechei biserici, așa cum este greșit arătat în vechiul plan, unde nu sunt figurate ușile și ferestrele din zidurile exterioare. Sub forma aceasta com- plexă, biserica n’a existat decât un timp puțin îndelungat. După incendiul din 23 Martie 1847 și înainte de 1852, toate anexele erau dărâmate de arhitecții lui Bibescu și Știrbei. Palatul se afla într’o stare înaintată de ruină. Masa im- punătoare din planul din 1791, e sfârtecată în două bucăți ce nu mai sunt legate între ele, astfel că noua uliță la binale (fig. 1 —27) ajunge până în inima palatului, oprindu-se numai lângă paraclis. Pe locul unde săpăturile au sccs la iveală baia palatului, nu mai era nimic (fig. 1—3). Din cele două pridvoare cu coloane de piatră din spre Dâmbovița, numai unul mai este figurat cu o linie punctată, fiind fcarte ruinat; celălalt dispăruse cu totul (fig. 1—12). Distribuția interioară a palatului, la parter iar nu la etaj, unde se găseau sălile de recepție, nu ne precizează îndeajuns locul unde se afla scara de mairroră și celelalte săli ale căror serică și anexele ei. Putem deduce că și aci aceste linii punc- tate ne arată o succesiune de arcade. In acest caz aceasta ar fi sala mare, boltită, dar destul de joasă, susținută la mijloc de un rând de coloane de care ne vorbește del Chiaro. La o mică depărtare de biserică se află un zid de împrej- muire de curând construit — căci nu figurează în planul din 1791 —care o desparte de curțile palatului. Planul mai prevede cu o linie punctată, degajarea bisericii de ruinele pa- latului și sistematizarea terenului din jurul ei. Palatul s’a dărâmat, dar sistematizarea nu s’a mai făcut și calcanul caselor vecine și azi se sprijină pe vechiul zid de împrejmuire. Tradiția orală adeverindu-se și de data aceasta, aflăm paraclisul palatului chiar pe locul arătat, din povestirile culese de I. Brezoianu, care știa că acest «paraclis, ai cărui pereți au fost în picicare până la anul 1825, păstrând figu- rile coconilor și domnițelor pe dânsele, se cuprindea în curtea caselor Nr. 2 din strada Soarelui, dea stânga porților acestei curți »². El avea în interior proporțiile și dimensiunile para- clisului dela Mitropolie, dar cu proscomidia și diaconiconul ¹ Zidurile acestei săli nu sunt paralele. Asupra acestei chestiuni vezi Buletinul C. M. I., XXXV (194.2), p. 170. ² loan Brezoianu, Vechile instituțiuni ale României. Bucu- rești, 1882, p. 71, citat după Gicn, o, c., p. 135. http://patrimoniu.gov.ro RECENSII 123 mult mai reduse, probabil pentru a lăsa un lec mai mare pentru curteni. Fără îndoială că și boltirea era aceeași, cu arcurile mari ale pendentivelor calotei, sprijinite pe console, de oarece zidurile nu prezintă ieșituri în dreptul lor (fig. t> -’)■ Vedem prin urmare că în cuprinsul Curții Vechi erau tiei locașuri de închinare: biserica Domnească cu hramul Buna Vestire, care singură ni s’a păstrat până azi, biserica Sf. Anton, distrusă de incendiul din anul 1847 și paraclisul propriu zis al Palatului. Numai confundându-se aceasta cu biserica Domnească, s’a putut crede că palatul domnesc era situat, nu între paraclis și biserica Domnească, ci între aceasta și biserica Sf. Antcn ’. In afiexa a VlII-a (p. 74—76) aflăm în ce termeni se făcea în anul 1832 o ofertă-contract de lucrări. Pentru câteva odăi de mosafiri la baia din Curtea Veche, temelia e pre- văzută <• în două cărămizi, iar în sus într’una și jumătate ». Dimensiunile sunt date în palme. Tavanele, pe grinzi bune și groase, se fac cu var sau cu scânduri de brad, lucrate frumos în ciubuce și cu pământ în pod. Pereții despărțitori se construiesc din zid de paiantă, trăgându-se ciubuc frumos nemțesc de jur-împrejur. Tâmplăria prevăzută, la uși, de scânduri de brad uscate și groase lucrate în tăblii de meșteri nemți tâmplari, cu broaște nemțești de fier și cu toate celelalte heară trebuincioase, iar pentru ferestrele de lemn de stejar, lucrate în toc, cu toate cercevelele și geamurile, se specifică anume că hearăle trebuincioase vor fi nemțești de her, iar nu țigănești, fixându-ni-se astfel data când încep să dispară procedeele tradiționale. Pentru « fireasca trebuință a mosabirilor » băei se propune să se depărteze plimbarea, făcând în pământ gaură și zidind cu zid din temelie și până sus. învelișul cu cherestea bună, groasă, dreaptă, de lemn de stejar sau de tufani buni, drepți și groși, cu astăreală pă laturi dă ulucă tăeate în trei, urma să se execute în olane. Iar cubelele (bolțile) băei se meremetiseau cu corosan, puind și sticlele trebuincioase. împrejmuirea care trebuia să înlocuiască toată zidăria cea veche (este vorba chiar de venerabilele ziduri ale incintei Curții Vechi, care se dărâmau fără platonica protestare a Comisiunii Monumentelor Istorice, care nu exista pe atunci), era să se facă cu scânduri de brad, dar după un model nou, pe care nu-1 putem preciza în «forma ce ni s’au arătat la casele lui Hartin arhitectonul, făcându-se și o poartă cu dooă canaturi cu hearăle ei cele trebuincioase ». Pe acest Hartin credem că-1 putem identifica, fie cu inginerul Harței (și azi se confundă în mod curent arhitecții cu inginerii), care făcea în 1824 primul caldarâm din București², fie cu arhitectonul Hartz, care în 1820 făcea parte din comisia edilitară a Capitalei ³. Cuptorul băei se numește chiolhan. La o lucrare de 15.000 lei, acontul era de 5.000. Plățile se făceau «rânduri-rânduri, până la isprăvitul lu- crului ». Penalitatea în caz de negătirea lucrărilor la sorccul fixat, adică până la Sf. Dimitrie, din cauza nesilinței antrepre- norului, era ca să fie pe seama sa orice pagubă s’ar fi în- tâmplat din neînchirierea la timp a băei. ¹ Virgiliu Drăghiceanu, In amintirea lui Constantin Brân- coveanu. București, 1914, p. 51. ² lonescu-Gion, Istoria Bucureștilor. București, 1899, P- 357- ³ Ibidem, p. 496. Din cele expuse mai sus se vede cu prisosință, fără ca să mai fie nevoie să insistăm, cât de interesant este planul inedit scos la lumină de neobositul cercetător. HORIA TEODORU H. DJ. SIRUNI, Ani. Anuarul culturii armene. București, 1941, XXIV + 543 p. cu numeroase figuri și planșe. Volumul acesta, al treilea pe care îl publică d-1 Siruni pentru cunoașterea mai bună a culturii armene, este în- chinat memoriei lui Nicolae lorga, « marelui prieten al culturii armene » (p. V). Acestei amintiri se adresează și cuvintele D-lor General Radu Rcsetti, Al. Lapedatu, I. Simionescu, N. Bănescu și Barbu Theodorescu, pe lângă prețuirea mai veche pe care i-au arătat-o Armenii, fiind marele profesor încă în vieață. Desprindem din bogatul conținut al volumului, cu studii de limbă, istorie generală, literară și folklor, acelea care au legătură cu arhitectura și istoria artei. Gabriel Millet, Spiritul artei armene (p. 131—136), o scurtă cuvântare din care reiese puternica originalitate a acestei arte in prezen- tare, decor, plan și structură. De aceeași problemă se leagă și notele date de K. H. Zambaccian, Charles Diehl și Bal- trușaitis (p. 218—228) și A. Poidebard, Broderiile armenești (p. 197—204), cu explicații ale simbolurilor dar și cu lămu- rirea tehnicei cu care sunt executate. O desvoltată prezen- tare a miniaturisticei armene se datorește d-lui Damian P. Bogdan, Ornamentele și miniaturile manuscriselor armene (p. 137—167, cu bogată bibliografie, p. 167 —170). Pornind dela un studiu al lui A. N. Svirin, apărut la Moscova în 1939, autorul face un istoric al manuscriselor, urmărește elementele decorative și arta în sine după timp, școale și regiuni. Aici și Moldova (p. 163—165). Un Ceaslov e din vremea lui Ștefan cel Mare (p. 164). A. S. H. DJ. SIRUNI, Ani. Anuar de cultură armeană, 1942—1943. București, 1943. 687 p. + fig. și planșe. Și acest volum al strădaniei d-lui Siruni este închinat memoriei unui fost membru al Corn. Mon. Ist., regretatul Gh. Balș, « valorosul cercetător al arhitecturii armene » (p. 9). Omul și opera acestuia sunt prezentate de D-nii General R. Rosetti, Al. Lapedatu, N. Bănescu, Horia Teodoru, Opera lui G. Balș în lumina cercetărilor recente (p. 20—23), care confirmă pe Balș, N. Ghika-Budești, Gheorghe Balș și influența artei armene asupra vechei arhitecturi din Mun- tenia și din Moldova (p. 24—36). Se semnalează migrațiuni armenești spre Moldova încă din sec. al Xl-lea (p. 25). Influența armeană în arhitectura Moldovei se resimte mai ales în boltă și în decorație (p. 27). In Muntenia e greu de urmărit din cauza dispariției vechilor monumente (p. 31). Grigore M. Avakian, Gheorghe Balș și studiile armenești (P- 37—43)- Arta și arhitectura ocupă și aici un loc însemnat. N. Mar, Orașul Ani după săpăturile din 1892—1893 și din 1904—1917 (p. 209—224), demonstrează cum s’a format orașul, ce monumente l-au împodobit — și arhitectură mu- sulmană (p. 213) — și cu ce artă au fost lucrate. Multe din documentele acestei civilizații medievale au fost distruse în vremea războiului trecut (p. 223). J. Strzygowski, Vechea biserică cupolată armeană (p. 225—229), a cărei caracteri- stică este baza patrată. O paralelă între arhitectura romană și armeană e dată de Frederic Macler, Arhitectura armeană (p. 231—233), succint dar precis. Aceeași problemă la Ch. Diehl, Despre arhitectura armeană (p. 234—239), care pune http://patrimoniu.gov.ro 124 BULETINUL C. M. I. însă în evidență și elementul ipotetic din concluziile lui Strzygowski. R. Ettinghausen, Cotoarele armenești (p. 240 — 244), arată importanța lor artistică și istorică. Ca vechime se cunosc unele foarte aproape de epoca selgiucidă. Însuși Marco Polo le-a admirat cândva. Deosebit de inte- resantă este introducerea d-rei Sirarpie Der Nersessian, Etapele istorice ale miniaturii armene (p. 328—346)- K. H. Zambaccian, Arhitectura armeană și Occidentul (p. 451^456) pune în evidență studiile cupolei făcute de Leonardo da Vinci și probabila lui călătorie în Armenia. Prețioase in- formațiile culese de H. Dj. Siruni, Bisericile armene din țările române (p. 489—526), care pot servi și de reper- toriu. Ca și în celelalte volume, se adaugă și aici studii felurite cu o bogată cronică culturală. Cronica Armenilor din Ro- mânia, alcătuită de H. Dj. Siruni, este remarcabilă. A. S. LUIGI M. UGOLINI, Butrinto. II mito d’Enea. Gli scări. Roma, 1937, 203 p. Opera postumă a lui Ugolini dă ultimele rezultate ale săpăturilor arheologice săvârșite la Butrinto și opera de restaurare a monumentelor medievale. O scurtă prezentare istorică a localității până în evul mediu urmează (p. 67—109). Din epoca migrațiunilor foarte puține rămășițe (p. 96—98). Se impune însă epoca venețiană (p. 99—102). S’au găsit obiecte preistorice din epoca greacă, cu inte- resanta Poartă a Leului, Nike din Butrinto și mai ales Zeița din Butrinto (p. 1 37), și din epoca romană, ca Marea Hercu- lanesă (p. 144), un baptisteriu din epoca romană târzie (p. 144) și mai puține din vremea medievală. A. S. I. D. ȘTEFĂNESCU, Arta balcanică și arta religioasă a Țărilor Românești, «Revista Istorică Română», 1943, Voi. XIII, fasc. III, p. 1—18. Autorul arată cu o bogată docu- mentare cum, în urma cercetărilor din ultimii 30 de ani’ s'a născut conceptul unei arte religioase balcanice cu un repertor de forme și cu o cugetare artistică religioasă comune Serbiei, Bulgariei și Țărilor Românești. De trăsăturile comune ale « artei balcanice » trebue să se ție seama când se stabilește partea — destul de restrânsă — de originali- tate care revine artei fiecăreia din țările arătate mai sus. Din problemele desvoltate cu multă strălucire în lumina acestei concepții de sinteză, ne vom opri asupra chestiunii originalității bolții moldovenești. Autorul ne spune că deși i se căutase explicația în direcția arhitecturii și înrâuririi armenești, a putut să apară o vreme drept o caracteristică a stilului moldovenesc, până când s’a pus în legătură cu exemple mai vechi, cari par a fi la origina sistemului moldo- venesc: bolta dela Parigoritissa din Arta și cupolele sârbești din secolul al XlII-lea și XlV-lea. Astfel că «sistemul constructiv logic, solid și cu multe calități de îndrăzneală și grație» n’ar fi decât sistemul dela Parigoritissa care a făcut multe progrese. Aceași punere la punct e desvoltată de autor și în recenzia Anuarului de Cultură Armeană «Ani» din’1941 L De altfel apropierea cu bisericile sâr- bești, unde se remarcă aceeași « tendință de înălțare a cupolei, utilizând un cilindru înalt sprijinit pe una sau două baze suprapuse » se găsește și la alți cercetători ². Pusă în felul arătat mai sus, această chestiune atât de importantă pentru noi ni se pare a împreuna, confund ându-le în jurul aceluiași subiect, două probleme cu totul diferite. ¹ Revista Istorică Română, vel. XIII, fasc. I, p. 113, 1943. ² Paul Henry, Les eglises de la Moldavie du Nord, Paris 1930. P- 88. Credem că se poate considera ca o trăsătură comună evoluției firești a tuturor arhitecturilor și deci și a arhi- tecturii bizantine, în general, și a artei balcanice, în special, tendința constantă către proporții mai înalte și forme mai elegante și mai grațioase In arta greacă, doricul dela Pae- stum trecând prin Parthenon și Olympia ajunge la formele exagerat de svelte dela Pergam. In arta romană măsura perfectă și severitatea corinticului dela Tivoli a fost imediat depășită. In arhitectura Gotică se pot urmări toate etapele drumului dela Chartres până la extrema îndrăzneală dela Beauvais. In această privință arhitectura bizantină nu face excepție. O evoluție continuă și firească ne duce dela pro- porțiile atât de largi ale Sfintei Sofii până la monumentele secolului al XlV-lea în cari constructorii lor se întrec să ridice cupole cât mai înalte, pentru a obține efecte cât mai elegante și grațioase L Răspunzând acestei tendințe cu totul generale, cupola d;la Parigoritissa, cupolele sârbești și bolta moldovenească au urmărit acelaș scop însă cu mijloace și sisteme atât de diferite încât nu se poate face nicio apropriere între ele. La Arta un joc, cu totul original, de mai multe etaje de colcane susținute de puternice console cari înaintează treptat, Fig. 1. — Sistemul dela Parigoritissa din Arta. Restituție per- spectivă după fotografiile publicate de Charles Diehl în Ma- ntiei d’art byzantin. strâmtorează diametrul cupolei ridicate foarte sus, cu o îndrăzneală neobișnuită², fig. 1. ¹ Charles Diehl, Manuel d’art byzantin, Paris, 1926 II, p. 769. ² Ibid. II fig. 382 și 388 și Gabiiel Millet, L’ ecole grecque dans ! architecture byzantine, Paris 19.6, p. 115. http://patrimoniu.gov.ro ReceNsii 125 Fig. 2.—Sistemul sârbesc, după Gabriel Millet în L’ancien art serbe. In Serbia, prin apropierea celor patru stâlpi interiori se obține o micșorare și mai pronunțată a cupolei centrale care uneori apare « ca un fel de ornament străin de economia edificiului » \ fig. 2. Tot atât de originală este și soluția moldovenească ², unde, ¹ Ibid., II, p. 776. ² G. Balș, Sur une țar ti cui ar-te des voiites Moldaves, în gulletin de la Section Historique XI, București 924, p 9—.6. după cum se știe, tendința de supraînălțare este realizată printr’un joc îndoit de arcuri suprapuse cari reduc de ase- meni diametrul cupolei, fig. 3. Structura sârbească a dat naștere, în exterior, sub turlă la două baze pătrate, suprapuse, prima corespunzând cape- telor celor patru bolți cilindrice așezate în cruce și a doua corespunzând arcurilor pendentivilor. Sistemul moldovenesc a dat naștere unei singure baze pătrate structurale care cores- Fig 3. — Sistemul moldovenesc, după G. Balș, in Bisericile lui Ștefan cel Mare. punde arcurilor diagonale, în timp ce baza a doua este numai decorativă și are o formă stelată care nu se mai găsește aiurea. Din cele arătate mai sus se vede că tocmai precizându-se tendința generală a artei balcanice de supraînnălțare a pro- porțiilor, se pune și mai mult în evidență că sistemul născut pe teritoriul Moldovei este original, de oarece este cu totul altul decât cel pe care atât de ușor îl putea lua din Serbia o dată cu celelalte elemente atât de bine deter- minate. Așa dar rămâne stabilit că de acum înainte nu se vor putea studia arta Serbiei, Bulgariei și Țăiilor Românești decât prin prizma artei balcanice. Unele scăpări de amă- nunt ale expunerii și cari sunt de o minimă importanță (la Probota nu se cunoaște niciun paraclis domnesc ¹ și discurile de lut smălțuit de forma celor dela bisericile lui Ștefan cel Mare și Rareș nu par a se găsi în Mesembria ² nu pot schimba întru nimic aspectul teoriei fixată în ansamblul ei, de autor, cu atâta strălucire și prestigiu. HORIA TEODORU ¹ N. Ghica-Budești și G. Balș, Mănăstirea Probata, București 1909. ² A. Rachenov, Eglises de Mesenwria, Sofia 1932- http://patrimoniu.gov.ro 126 BULETINUL C. M. I. Preot ION RĂUȚESCU, Câmpulung-Mușcel. Monografie istorică. Câmpulung-Mușcel, Tip. Gh. Gh. Vlâdescu, 1943, X + 426 p. (31 X 21,5 cm.). Hărnicia părintelui Răuțescu dă la iveală încă una din lucrările meritorii ale Câmpulungenilor și Muscelenilor, căci atât unii cât și ceilalți sunt mai întotdeauna împreună. Cu greutăți destul de mari a izbutit să adune un material infor- mativ impunător, cules mai ales dela Arhivele Statului și Academia Română, dar și dela protoieria județului ori dela particulari. El va fi folosit fără îndoială și în afară de cu- noașterea Câmpulungului însuși, care, evident, n’a fost cea dintâi capitală a Țării Românești. Și nu putea fi acolo deoarece la 1 300 era sigur săsească, iar existența obștii trâgo- veților, așa de luptătoare mai apoi, denotă că nu putea fi oraș domnesc: nu mai rămânea nimic pentru domnie. Cred că scaunul domnesc n’a fost acolo decât după 1330, cum am arătat și altădată, și până înainte de 1368. La 1359 era încă oscilație între Câmpulung și Argeș, căci domnia încă nu e la Argeș dar acolo trebue să fi venit Mitropolia. De altfel părintele Răuțescu face cu destulă prudență istoricul vremurilor întunecate. Monumentele Câmpulungului sunt înfățișate cu destulă informație. Adesea se dau inscripții necunoscute până acum și se ilustrează cu fotografii utile reconstituirii. Amintim aceste monumente: Mănăstirea Negru Vodă cu metocurile ei Schitu Golești și Aninoasa (p. 70—141), Bisericile de mir Fundeni (p. 238—243), Sf. Gheorghe (p. 243—249), Șubești Cp. 249—255), Sf. Ilie (p. 255—263), Domnească (p. 263 — 274), Sf. Nicolae-Popa Savu (p. 275—284), Mucenița Marina (p. 384—293), Scheiu (p. 293-298), Sf. Nicolae de Sus- Nicuț (p. 298—301), a mahalalei Vișoi (p. 301—304), Flă- mânda-Mărculești (p. 305—316) și Malu (p. 316—317). Biserici dispărute: Sf. Troiță (p. 318—321), Sf. Vineri (p. 321—323) unde este o frumoasă inscripție pe mormântul pitarului Gh. Angheleanu, Bradul (p. 323—326), Valea (p. 326—329). Monografia se încheie cu biserica catolică (p. 338—352) și crucile orașului (p. 353—359)- Pianul lucrăiii nu-1 cred fericit. Materialul documentar trebuia publicat separat, la sfârșitul lucrării. Niciun material de această natură nu servește numai unei cauze. Va fi foarte greu pentru cercetători să-1 caute la diferite capitole, așa cum este el răspândit în text și în note. însăși lectura este greoaie. Un bun istoric la început, bazat pe materialul adunat, ar fi înlesnit tuturor cetitul. A. S. http://patrimoniu.gov.ro INDICE de I. BARNEA (Cifrele grase arată pagina unde se află figura) Aaron 8. absida altarului: în nouă laturi 109, 113; poligonală la exterior și circulară în interior 76. V. altar. absidiole: la bis. Mihai-Vodă din Bu- curești 56, 57, 59; la Snagov 57; — boltite în semicilindru 59. V. pros- comidie și diaconicon. Academia Română 126. V. Biblioteca —. acoperiș: la bis. Mihai-Vodă din Bucu- rești 54i 67; la bis. Mucenița Marina din Câmpulung (Muscel) 88; la bis. lui Ștefan cel Mare dela Vad 78; — într’o apă; —în patru ape 114- acrotirii la ornamente în manuscris 103, 107. acvila cu crucea ’n cioc 7. Adormirea Maicii Domnului 17, 23, 24, 25, 33. aer 24- Agapie, sf. 24- "Aytov ’Oqo; 102. a jderi 38. V. grifoni. Albu, meșter constructor 119. Alexandru-Vodă (al 1 II-lea cel Rău) 52. altar: plan interior, la bis. Doamnei din București 12; — poligonal 76, 79, 80 ; — semicircular 79. V. absida altarului, altare, trei 121, 122. amfore de aur 8. Ana, arhiereul 12. V. Hristos înaintea lui —. Ana, sf. 11, 30. Ancuța, protopopeasa: ctitor de bis. 109—110. Anghel, haiduc: ctitor de bis. 110. Angheleanu Gh., pitar 126. Ani, oraș în Armenia, 123. Aninoasa, m-rea 116, 126. anaforaua din 12 Sept. 1799: 120. Andrei, sf. apostol: martiriul 12, 24- Apostol, bivel Clucer: ctitor 114, 115. apostoli, sf. 29, 109; martiriul— 12. arc: dublou 66; triumfal, plan inte- rior 12. arcade: pentru canoane evanghelice 102, 103, 104; — la clopotniță 84 ; — de- corative in interiorul și ext. bis. 57, 58, 60, 62, 71 ; — trilobate din scân- duri tencuite 54- arcaturi la ferestre 95, 99. arcuri de sprijin pe console 7, 123. Ardeal 81. Arhangheli 17. arhitectură : armeană 123, 124 ; — bizan- tină 124; —gotică 124; —romană 123. V. arta. Arles 46. Aron-Vodă (Iași), bis. 62, 68, 69. Arta (Grecia), bis. Parigoritissa din — 124- arta: armeană 123; —balcanică 124. 125; —greacă 124; —romană 124- astâreală 123. Atanasie de Vad, episcop 78. Ateni (Georgia), bis. 42. Avacum, profetul 23, 24- Avakian, Grigcre M. 123. Avram dela Târgoviște, zugrav 44- Băbeanu, Barbu: ctitor de bis. 109. Băbeni, boieri 110. Bach, sf. v. Sergiu și —. baghete, v. muluri; — încrucișate 79. băi: Curtea Veche în București 120, 121, 122, 123. Baia: bis. catolică 76, 80. baia de aghiasmă 41- balcon închis 111. V. sacnasiu. Bălinești, bis. 76, 79, 80, 83 Balș, Gh., arhit. 123, 125. Baltrusaitis 123. Bănescu N. 123. Bărboi (Iași), bis. 37. Barbul: ctitor de bis. 86. Barnea, Diac. Dr., 36. Beauvais 124- berceau 54- Bestiariile 36. Bibescu 122. Biblioteca: Academiei Române 41, 42, 44, 47, 102; — Patriarhiei din Ieru- salim 106. Biciuirea lui lisus 26. biserica cupolată armeană 123. biserici laterale la bis. Curții Domnești din București 122. Bistrița 75. Bogdan, Damian P., 123. bolta: altarului 66; — gotică 77, 78, 80; — gotică pe nervuri 81; — pe nervuri 75, 80; —moldovenească 124, 125; — sârbească 125; — de scânduri 56, 77, 78; —de scânduri tencuite 54, 55 ; — cu două travee despărțite prin- tr’o nervură mediană 78. Borroczyn 67, 120, 121. Borromeu, sf. Carol 43. Bosfor 50. Botezul Domnului 17, 21, 25, 33. Brâncoveanu Constantin 86, 122. Brătulescu V., 37. brâu de bis. 7, 56, 109. breasla zidarilor olteni 113. Brebu-Prahova, bis. 68, 69. Brezoianu I., 122. broaște: de fier 116; — de lemn 116, 117. broderii: armenești 123; —liturgice 35. Broșeni (Buzău), bis. 119. Bucovina 117. București: Altântop, cafineonul lui — 121. — Arhivele Statului 72, 126.— Baia Domnească (a palatului) dela Curtea Veche 120, 121, 122, 123.— Bis. Albă 42 ; bis. Albă din Postăvari 52 ; bis. Antim 45, 47; bis. sf. Anton 123; bis. Colțea 36, 38,3 9, 40, 41» 42, 44, 45, 46; bis. Curtea Veche 59; bis. Doamnei 9, 116; bis. Domnească „Buna Vestire” 121, 122, 123; bis. Mihai-Vodă 49, 51, 57, 58, 72, 73; bis. lui Mircea Ciobanu 122; bis. Stavropoleos 45.—Boiangii 121.— Curtea Domnească Nouă 120; Curtea Domnească Veche 120, 121, 123.— Drumul Sacagiilor 121. — Hanul Curtea Veche 120; Hanul lui Manuc 121.— Ișlicari 121.— M-rea Văcărești 45. — Palatul domnesc dela Curtea Veche 123.—Paraclisul Mitropoliei 122; paraclisul palatului dela Curtea Veche 121, 122, 123. — Podul prin Curtea Veche 121; podul spre Doamna Bâlașa 121; podul spre Hanul lui Șerban-Vodă 121; podul spre Mihel Beceriu 121; podul nou 121; podul spre Șelari 121. — Șelari, dosul 120, 121.—Str. Căldârari 120, 121 ; str. Carol 120, 121; str. Gabro- veni 120; str. Germană 121; str. Oituz 120, 121; str. Șepcari 120; str. Smârdan 121; str. Soarelui 120, 121, 122; —Ulița la binale 121,122; ulița lui Costandinache 121; ulița Covaci 121; ulița Curtea Veche 121; ulița Franțuzească 121 ; ulița Nem- țească 121; ulița în dosul Șâlarilor 121 ; ulița Șelari 121 ; ulița Șepcari 121. — Vadul Sacagiilor 120, 121. Bulgaria 124, 125. Buna-Vestire 16, 17, 33, 43. Butrinto (Italia) 124- cadru (de fereastră, de uși). V. chenar, caldarâm, primul în București 123. calices baptismales 46. calotă sferică, la bis. Mihai-Vodă din București 61. Călugăreni 52. călugări, sf. 18, http://patrimoniu.gov.ro 128 BULETINUL C. M. I. Căluiu-Romanați, bis. 67. cameră cu zece laturi 111. camera mormintelor, la bis. Mihai-Vodă din București 68, 69. Câmpulung-Mușcel, biserici: Bradului 84; catolică 126; Domnească 84, 126; Flămânda 84 ; sf. Gheorghe 126; sf. Ilie 118, 126; Malu 126; muc. Ma- rina 85, 93, 94, 95, 126; Mănăstirii 84; sf. Nicolae de Sus-Nicuț 126; sf. Nicolae-Popa Savu 126; Scheiu 126; sf. Troiță 84, 126; Valea 84; sf. Vineri 84, 126; mahalalei Vișoi 126. — Clopotnițe: a Bărăției 98, 101 ; a mănăstirii 44, 45, 96. V. clopot- nițe. — M-rea Negru-Vodă 126; — paraclisul 114; —poarta clopot- niței 100. V. — mănăstiri, paraclise. candelă de argint 51, 53. caneluri în torsadă 78. canoane evanghelice 102. Cantacuzini 39. Cantacuzino, spătarul Mihail 36, 37. Cantacuzino, Ștefan 122. capela. V. paraclis. capitelii: la bis. Colțea din București 36, 38, 40—41, 42, 44, 45, 46; la bis. din Golești (Muscel) 119. Caplea 51. capra 45, 46. căprioara 45. cărămizi: aparente, diferite forme 70; — concave 64- Car idiș, Andrei, meșter grec 37. Carpian 102, 108. Cârstea, protopop: ctitor de bis. 109, 110, 112, 113. Carta Curții Domnești Vechi din Bucu- rești 120.. Cartojan N., 37. case: 111, 112, 113. castrul roman-Câșei 77. Câșei 77. catapeteasmă de zid: 118, 122. V.tâmplă, cathedra 103. Ceaslov 123. Cel Vechiu de zile 12, 24, 29. centură de beton armat 62, 69 cerb și ciută afrontați 41, 43. cerbi afrontați 42. cerdac 111. Cetatea de Baltă 75. Chartres 124. chei de lemn 116. chenar: de fereastră 7, 95, 97; —din ornamente vegetale, în manuscris 102, 107; —de ușă 7, 39, 41, 49, 50, 55, 69; —de ușă cu muluri gotice 78; — cu muluri încrucișate sus 78; — cu profile gotice 78. chilii: la m-rea Mihai-Vodă din Bucu- rești 72. chiolhan 123. chivotul [mărturiei] 12. Ciceiul, cetate 75. Cina cea de taină 12, 18, 33. Cioclovina-de-Jos (Gorj), schit 88. ciorchini de struguri: ornament în stuc 109. ciubuc nemțesc 123. ciută v. cerb. „cloașterul” din Câmpulung (Muscel) 84 clopotnițe: 44, 45, 66, 67, 69, 72, 84, 85, 90, 91, 92, 97 ; — deasupra nar- thexului 7. Cluj: bis. sf. Mihail, ușa sacristiei 37. Coborîrea la Iad 18, 24, 33. Coborîrea sf. Duh 23. V. Pogorîrea sf. Duh. coloane: 103, 122; —prismatice 7; — în etaje 124. colonete la colțurile turlei Pantocrato- rului 88. Comisia edilitară a Capitalei 123. Comisiunea Monumentelor Istorice 1 23. console: cu triplă pornire 78; —de piatră încastrate in zid 77. Constantin Voevod 51. Constantin, zugrav 7, 12. V. zugravi. Constantin zugrav sin Șărban ot Dol- gopol 37. Constantinopol 50. Contopulos Teodosie, arhimandrit 50, 54, 60, 70. contraforți: 77, 79, 109, 116, 119. coridor cotit 112. cornișă : la bis. Mihai-Vodă din Bucu- rești 57, 63. coronament dreptunghiular: ornament în manuscrise 103. corosan 123. Cortul mărturiei 8, 12, 13, 30. Cosma Indicoplevstul 102. Cotenești pe Dâmbovița 94- Cotnari: bis. catolică 76, 80. covoare armenești 124. Cozia: bis. m-rii 29; — bolnița 29, 30. Cozianu, Mihail Ispravnicul 44- cruci: din Câmpulung-Mușcel 126; — din Răsvad (Dâmbovița) 69; — ornament în manuscris 102, 103, 104. cule: Furnicoși (Muscel) 39. Damaschin Studitul 37. Dâmbovița, râu 120, 122. Damian Bogdan 40. Dârjiu, bis. 37. David 17, 18, 24. Davidești pe Argeșel 94. Dealul Spirei 67. Dealului, m-rea 56. Del Chiaro 122. deschizătură p. proiectile în tavan 112. diaconicon 56, 57, 83, 122. V. absidiole. diaconi, sf. — tămâind 11. Diculești, boieri 110. Didahiile Mitrop. Antim Ivireanul 47. Diehl, Charles 123, 124. Dionisiu, m-re la Athos 106. discos 11. discuri de lut smălțuit 125. Dolgopol, m-re 114- Dolhești, bis. 76, 79, 80. Dositei, arhimandrit 114, 115. Drăghiceanu, Virg. 69. Dragoș, haiduc: ctitor de bis. 110. Drepți 29. Dumitrescu, Marin pr. 44- Dumnezeeasca Liturghie 11, 12, 13, 14, 30. Dumnezeu-Tatăl 8. Eforia Spitalelor Civile 120. Egipt 38. Eleutheriade, familia 114- episcopi, sf. 8, 11, 12, 29. epitrahil 30. Ernst, Ferdinand 120, 122. Etimasia 29. Etthinghausen R., 124. Eusebiu (de Cezareea) 102, 108. Evanghelistar 102. Evângheliștii 102, 103, 105; — sculp- tați pe cadrul ușii 39. exonarthex deschis: la Colțea 7. Ezechiel, profetul: viziunea 44- Fabula despre furnică și porumbiță 37. fântâna de aghiasmă 39. V. baia de aghiasmă, v. umivalnița. Fără de arginți, sf. 12. fațade de biserici 55, 56. Făurescu, Popa Ivan protopopu: ctitor de bis. 109. Făurești (Vâlcea), corn. 109. felon 30. Fedinand I, Rege 52. ferestre: 57, 67, 68, 69, 70, 79, 80, 81, 82, 85, 111, 119. Filaret Athanasios 37. Fiziologul 36, 37; —grecesc 39, 43; — oriental 38. Flămânda-Mărculești, bis. 126. Floarea Darurilor 36, 47. flori: cu 20 de petale ca ornament 117; — de crin la capiteliile și bazele co- loanelor 7. Florica [fiica lui Mihai-Viteazul] 51. Focillon, H., 47. foișor: cu coloane de piatră 122. fundația: la bis. Mihai-Vodă din Bucu- rești 63. Fundeni, bis. 126. furnică și porumbiță 37. V. fabula. —. Furnicoși (Muscel); cula 99. Galiția 81. Gaster M., 36. Gavriil, arhanghelul 12, 16, 23, 26, 33. Gherman, sf. 29. Ghervasie, sf. 12. Ghica, Ion 112. ghirlande de stuc 111. V. stuc. Giulescu Nicolae, serdar 109. Giulești (Vâlcea), bis. 109. Golescu : Costandin 120, — Nicolae 120, — Vornicul Radu 120, 121. Golești (Muscel): bis. 39, 119; —baia de aghiasmă 41 ; — chenarul ușii pro- naos. 41; — fântâna de aghiasmă 39 ; — schitul 126; —umâvalnița 42, 43; ușa bis. 117. grafitti: 60, 109. grifoni: 38, 39, 40. V. ajderi. Grui: deal, drum în Muscel 84, 86. Gulie, Ilie: meșter zidar și tâmplar 109, 111, 112, 113. Gura-Motrului (Mehedinți): bis. 116. Hangerli, Constantin-Vodă 120. Hanuri: Curtea Veche în București 120 ; — al lui Manuc 121. V. București. Hărman, paraclisul 37. Harței, inginerul 123. hârtia ca material de scris 106. Hartin, arhitectonul 123. Hartz, arhitectonul 123. XoiGTcavty.^ Tonoygwfia 102. Hristos : copil pe discos 11, 12; — Ema- nuel 12, 24, 29; —episcop 8, 11; — înaintea lui Ana și Caiafa 12, 17, 18; — înger al Marelui Sfat 12, 24; — în sarcofag 11; —întemeietor al Bisericii 8; —în Templu 12, 30; — minuni 18, 23, 29; —mort 11; — pe cruce 17, 18, 23, 31, 33; — pur- tând crucea 12, 18, 23, 26, 28; — pur- tând globul pământului 12 ; — se arată celor două Marii 12; —și cei doisprezece apostoli 12; —și Sama- rineanca 12; —șezând pe arcurile cerului 8. Iadul 29. lanko, ispravnic 40. laroslavl, bis. sf. Ilie 38; —tâmpla 39. Iași: bis. Domnească sf. Nicolae 122. icoane: sf. Nicolae 78, 109. Ierusalim: Biblioteca Patriarhiei 106. V. Biblioteca —. Ieremia, proorocul 12. Ignatie, sf. 8, 12. http://patrimoniu.gov.ro INDICE 129 lisus, V. Hristos. Ilie, vătaf de pușcărie 121. împărtășirea Apostolilor 11, 12, 13, 14, 30. înălțarea Domnului 12, 17, 25, 33. încadrament. V. chenar. incinta Curții Vechi 123. V. zid de împrejmuire. încrustații în lemn 118. influență: armenească 56, 123; —ato- nită 57, 65; —gotică 80; —moldo- venească în Transilvania 80 ; — sâr- bească 57, 59. îngeri: 12, 29; —diaconi 11; —dori- fori purtând monogramul lui lisus 29; — înarmați; — în costume militare 11; —ai Judecății 30; —purtând epitaful 11, 30; —purtând ripidia 11, 14; —preoți 11. inițiale înflorite 102, 106, 107. inscripții: 7, 10, 12, 49, 50, 51, 86, 88; — pe mormânt 52 ; — romană 77. întâmpinarea Domnului 12. Intrarea lui lisus în Ierusalim 12, 18, 27, 33. intrare pe lângă clopotniță 114- înveliș 123. V. acoperiș. învelitoare 62. V. acoperiș. învierea Domnului 12, 26, 34. învierea lui Lazăr 12, 17, 18, 33. loachim 12. loachim și Ana 8, 12. Ioana Doamna 51. loan Botezătorul înaripat, sf. 29. loan Damaschin, sf. 24- loan, diacon: ctitor de bis. 109. loan, evanghelistul: 8, 11, 103, 105; — urcarea la cer 12, 24- loan, fiul lui Grigore Ghica Voevod 5 1, 52, 53. loan Gură de Aur, sf. 18, 29. loan, zugrav 7, 12. lona 46. lonașcu I. 120. Iordan, râul 40, 41. lorga N., 36, 113, 123. losif, sf. 12. losif de Arimateea cere trupul lui lisus 17. losif din Milos, egumen 49, 69, 70. Isaia, profetul 17, 24- Isbășoiu Apostol, epistat 114- Isopia 37. „Istoria bisericească” 29. Iuda se spânzură 12. Iuriev-Poiski, biserica 40. Ivănescu, doamna 111. Ivănescu, învățător 111. Ivireanul, Antim 46. Judecata lui Pilat 12, 17, 18, 26. judecata din urmă 29, 45. Zugravu Nicolae, diacon 109. Koutais (Armenia) 38. Lapedatu Al. 123. lapicid dalmatin 45. V. pietrari. Leonardo da Vinci 124. leul: 43, 44, 45; — cu cartea între labe 44 ; — emblema suveranității 44 ; — la intrare 43 ; — la jețul episcopal 43 ; — sfântului Marcu 44. Lopușnia (Serbia), bis.: plan 59. Luca, evanghelistul 8, 12, 103, 105. lujer stilizat 103. lujeri împletiți 102, 106. lupul 42, 44- Macarie, patriarh al Antiohiei 65. Măcelul pruncilor 12, 17, 20, 33. Macler, Frederic 123. Magii 17. Maica Domnului: 12; —mijlocind pentru ctitorii bisericii 30; —naș- terea 11, 12, 14, 30; orantă 8; — prezentarea la Templu 11, 12, 15, 30, 33 ; — purtând pe lisus pe brațul stâng 18, 24, 29; —vieața 8. V. Pre- cesta. Mâle E., 47. mănăstiri: Aninoasa 116, 126; —An- tim 47 —Dealul 56; —Dionisiu (Athos) 106 ; — Dolgopol 114; — Mi- hai-Vodă din București 72; —Negru- Vodă din Câmpulung 126; — Snagov 62, 65 ; — Tismana 69; — Văcărești 45 ; — Valea (Muscel) 37 ; — Vatoped (Athos) 37; —Vieroș (Muscel) 36, 37, 38. mandya 29. Mar N., 123. Marcellus 77. Marco Polo 124- Marcu, evanghelistul 12, 103, 105. Mărculești-Flămânda, schitul 114, 115. Maria, Doamna lui Serban Cantacuzino 7, 35. Marii: cele două la mormântul lui lisus 12, 17. Marin, protopop : ctitor de bis. 109. Marsilia: muzeul 41. martiri, sf. 8, 12, 17, 24, 26, 29, 32. martirologiu: scene 29. Martvili (Armenia) 38. Matei Basarab 69. Matei, evanghelistul 8, 12, 103, 105. Mathias, rege al Ungariei 75. medalion: la bis. Valea (Muscel) 37. melcul 45, 47. meneau 79. meremetisi 123. Mesembria 125. meșteri dalmațieni și italieni 7. meșteri nemți tâmplari 123. metereze: 111, —la clopotniță, 84, 87, 94, 96, 101; —dreptunghiular 84 î — în formă de cruce 88, 89, 90; — rotund 88; —la turla bis. 91. mielul 41, 45, 46. Mihai Viteazul: 49, 50, 51, 52, 72. Mihail, arhanghelul 40. Mihail, ieromonah, egumen la m-rea din Câmpulung-Muscel 44—45. Mikene 38. Milești (Vâlcea), bis. 109, 113. militari, sf. 12. Millet, Gabriel 123, 125. Mina, sf. 12. miniatură armeană 123, 124- miniaturiști: Nicolae, Teofan 106. Mofleni (Dolj), bis. 59, 63, 67. Mogoșoaia; foișor de piatră 122. V. foișor; v. pridvor. Moise 8. mormânt 5 1, 126. Mschatta 38. muluri gotice 78 ; — încrucișate la partea superioară 78. V. baghete; v. che- nare. Musceleanu O., preot 52. Muzee: al Bisericii Mihai-Vodă din București 60 ; — Lateran 46 ; — din Marsilia 41. Naos: —la bis. din Vad 76; —plan interior la bis. Doamnei din Bucu- rești 12, 17. Nașterea Domnului, stihira 12, 17, 19, 33. Necredința lui Toma 12. neiasită 36. V. pelican. Nersessian, Sirarpie Der, 124- Nicodim, arhimandrit 96. Nicolae (fiul lui Mihai Viteazul) 51; — haiduc: ctitor de bis. 110; —mi- niaturist 106. Nicolae, sf.: ; coană 78, 109. Nicorzminda (Armenia) 38. Odobescu, Ion 120. Oltețul, râu 109. Olympia 124- omofor 8, 11. Oprea, meșter 39. Oprescu Gh. 37- orar încrucișat 11. Orbul din naștere: 12. ornamente : baroce 111; — dreptunghiu- lare cu acrotirii în manuscrise 103 107. Paestrum 124- pajărul 36, 37. V. pelican, v. neiasită. pajura domnească 51. pălimar de lemn 111, 112, 113. pallium 103. Pantaleon, sf. 12, 44- Pantocrator 29. Pappasoglu, Lt.-Col. D. A., 102. parabola: celor zece fecioare 8, 12, 30; — neghinei 11, 12, 30. paraclise: al Mitropoliei din București 122; —Curtea Veche din București 121, 122, 123; —Hărman 37; — al m-rii Negru-Vodă din Câmpulung (Muscel) 114; —Sânt’Ana pe Mu- reș 30. parapet de apărare la clopotniță 84- pardoseala 80. părinți ai Bisericii, sf. 8. Parthenon 124- pasări afrontate 103. Pasvan-Oglu 99. patul: turlei Pantocratorului 52, 60, 61 ; — turlelor mici, la bis. Mihai-Vodă din București 67. Pătrăuți, bis. 79. Paul de Alep, diaconul 65, 67. Păuna, diaconeasa: ctitor de bis. 109. Pavel, apostolul: martiriul 12, 24* pelican 36, 37, 38, 39. V. pajărul, v. neiasită. pendentivi 64, 66. Pergam 124. pergamentul: ca material de scris 106. Petit, Alex., arhitect 36. Petki, familie din Transilvania 37. Petru al Alexandriei, sf.: vedenia 11, 12. Petru, ap.: mergând pe apă 12, 23. Petru Rareș 75, 80, 83, 125. Petrușa (Serbia) bis.: planul 59. piatră: cioplită dela ferestre 98; — tra- forată 79. Picard, Charles 47. pictura: la bis. Mihai-Vodă din Bucu- rești 71. pietrari dalmațieni și venețieni 42. V. lapicid. pisanii: v. inscripții, pixide 8. Plângerea lui lisus. V. Prohodul. planuri de bis.: Mihai-Vodă din Bucu- rești 58 ; — lui Ștefan cel Mare dela Vad 77, 78;—treflat 56. poală: din cărămizi înafară 56, 69. poartă de clopotniță 100. ,,podea” 35. poduri în București: —prin Curtea Veche 121; —spre Doamna Bălașa 121; —spre Hanul lui Șerban-Vodă 121; —spre Mihel Beceriu 121; — nou 121; —spre Șelari 121. http://patrimoniu.gov.ro 130 BULETINUL C. M. 1. Pogorirea Sf. Duh 12, 33. Poidebard, A. 123. Polcul de Vânători 121. polistavrion 8, 12. pomata 29. pomelnic de ctitori 51. Popăuți, bis. 80, 83. Popești-Gorunești, bis. 109, 110, 113. porți de lemn la clopotniță 96. Porumbelul Sf. Duh 8. Preajba (Dolj), bis. 87, 89. Precesta 40. V. Maica Domnului. Prezentarea la Templu 12. pridvor: la Bălinești 80; — la bis. lui Ștefan cel Mare dela Vad 77 ; — cu coloane de piatră 122; —închis cu geamuri 90; —pe stâlpi de lemn 54- Prinderea lui lisus 12, 18, 28, 33. V. Hristos. Probota 125. profeți 12, 29, 33. profile: cu secțiuni curbe 119; — goti:e 78; — simple 79. Prohodul Domnului 12, 18, 23—24, 26, 32, 33. pronaos: la Popăuți 80; —la bis. lui Ștefan cel Mare dela Vad 76; — plan interior, la bis. Doamnei din Bucu- rești 18, 23. prooroci 109. proscomidie: 56, 57, 83, 122. V. absi- diole. Psalmul 103 : 29. Punerea ’n mormânt 12, 18, 24, 32, 33. Racovița (Muscel): cula 99. Radu, zugrav 37. Raiul 29; — și Iadul 29, 54- Râmnicul-Sărat: bis. 45; bis. Adormirii 30. Răsvad (Dâmbovița): crucea 69. Răuțescu, pr. I. 126. Ravenna: S. Apollinare Nuovo 45. ,,refrigerium” 39. relevee de bis.: Mihai-Vodă din Bucu- rești 54, 55, 56, 57, 59, 61. ripide 11. Roma: bis. sf. loan din Lateran, mo- zaicul absidei 41; —catacomba lui Pretextat 42—43 ; — muzeul Lateran 46. Rosetti, General Radu 123. rotulus 103. rjzete de stuc 111, 112. V. stuc. Saccos 11. sacnasiu 111, 112. V. balcon închis. Safta, jupâneasa : ctitor de bis. 114, 115. Sanahin (Armenia) 38. Sânt’Ana pe Mureș: paraclis 30. Sărutarea lui Iuda 18. Sa va, sf. 24- scară: de clopotniță 84; — de lemn ca mijloc de apărare Ia clopotniță 98; — de marmoră 122. Scheiul Câmpulungului (Muscel): clo- potnița 84, 85. Schimbarea la față 17, 18, 22, 25, 33. schituri: Cioclovina-de-Jos (Gorj) 88; — Golești (Muscel) 126. secțiuni: bis. lui Ștefan cel Mare dela Vad 76, 77, 78. serafimi 11, 12, 18, 29. Șerban Cantacuzino 7. Șerban, protopop: ctitor de bis. 109. Serbia 124, 125. Sergiu și Bach, sf. 24- sfinți 12. simboalele evangheliștilor 29. V. evan- gheliști. Simionescu I. 123. Simopetra (Athos), m-re 50, 102. — uracdoior 102. sinaxe de îngeri 29. V. îngeri. sinod ecumenic 29. șipci fălțuite 56. Siruni, H. Dj. 123, 124- Slăbănogul 12. Slătineanu, Barbu 36. Slujebnicul Mitrop. Ștefan al Ungro- Vlahiei 36—37. Smirna 43. Snagov, bis. 57, 62, 65. soclu: la bis. lui Ștefan cel Mare dela Vad 77, 79, 80. Sf. Sofia 124- Solomon 18, 24, 43. Someș, jud. 75. Spălarea picioarelor 12, 18, 33. Spânzurarea lui Iuda 18. Stanca, Doamna 51, 72. stăncuța 39. steaua 45, 46. Ștefan, sf. arhidiacon 11, 12. Ștefan cel Mare 75, 80, 83, 123, 125. Ștefan, mitrop. Ungro-Vlahiei 37. Stelea-Târgoviște, bis. 68. stema Cantacuzinilor 7, 39. stihar 11. Știrbei 122. ștocatorie 109. V. stuc. Stoica: ctitor 51; — Apostol, logofăt 96; —meșter constructor 39, 116, 119. strașina: la bis. Muc. Marina din Câmpulung (Muscel) 88. străzi, in București: v. București. Strzygowski, J. 39, 123, 124- stuc: ornamentație 109, 111, 112, 113. Șubești (Muscel), bis. 91, 96, 126. Sultzer 67. suppedaneum 103. Suzana intre doi moșnegi 43. Svirin, A. N. 123. Tăierea împrejur 17, 33. tâmplă de bis.: 42, 109, 113. V. cata- peteasmă. Târgoviște: vechea Mitropolie 45, 57. Tările-Românești 124, 125. Târnava, jud. 75. Tattarescu Gheorghe: pictor 114, 115, 116. tempera: pictură 60. Teodora (mama lui Mihai Viteazul) 51. Teodoru, Horia: arhit. 36, 37, 123. Teofan: miniaturist 106. Teopist, sf. 24- Tetraevangheluri 102, 106. Tetramorful 12. tetrapod de lemn 109. Theodorescu, Barbu 123. Tismana, bis. m-rii 69. Tivoli 124. Tocilescu [Gr.] 38. toga 103. Tokoli 88. Toma. V. Necredința lui —. torsadă 78. toruri 60, 62, 71. Treime, sf. 12. tricher 11, 30. Trifon, sf. 12, 24- V. Pantaleon. Tronuri 29. V. îngeri. troparul proscomidiei 12. turle: —mici 60, 62, 65; —deasupra naosului 84, 90; — octogonală in interior 54, 59; — de paiantă 52, 84, 90; —Pantocratorului 52, 54, 60, 88. turn: de apărare 111, 112, 113; — clopotniță de lemn 78. turtureaua 39. Ugolini, Luigi M. 124- Ulițe, în București. V. București. umâvalnița 39, 43. V. fântâna de aghiasmă. Unguraș 75. uși; 10, 37, 47, 77, 80, 81, 1 11, 117; — împărătești 118. Vad, m-rea: 75, 76. Valea (Muscel) 37. Vasile c. M. sf. 18, 29. Vatoped, m-re (Athos) 37. Vecernia învierii 12. • Verbila, bis. 116. Vestirea păstorilor 17. Vieroș (Muscel), m-rea 36, 37, 38, 39. vignete 102. Vindecarea paraliticului 12. « viridarium » 39. Vlădești (Muscel) bis. 116. Volovăț, bis. 80. Vosporos 50. V. Bosfor. votiv: tablou — la bis. Muc. Marina din Câmpulung (Muscel) 89; —la bis. Mihai-Vodă din București 72; bis. m-rii Snagov 62, 65. Vratona lanoș: zidar ardelean 60. vulturul 40, 42. Weigand, E. 47. Wladimir (Rusia): catedrala sf. Dimitrie 38. Zaharia 12. Zambaccian, K. H. 123, 124- zgripțorul 42. zid: — despărțitor între naos și pro- naos 55, 65; —de împrejmuire 122, v. incinta; —de paiantă 123. zugravi: — Avram dela Târgoviște 44 ; — Constantin 7, 12; — Constantin sin Șărban ot Dolgopol 37; — loan 7, 12; — Radu 37. http://patrimoniu.gov.ro BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE PUBLICAȚIUNE TRIMESTRIALĂ http://patrimoniu.gov.ro TABLA DE MATERII Padina 1. ARTICOLE I. D. Ștefănescu, Eglise de Bălinești............ 7—40 Teofil Sauciuc-Săveanu, Un relief de marmoră al zeului cavaler din Mangalia (vechiul Callatis) 41—44 Horia Teodoru, Hanu-Ancuței .....................45—57 I. Bârne a, Tetraevanghelul dela Căldărușani . . . 58—68 Traian Chițulescu, Biserica fostei mănăstiri Berea 69—76 D. Tudor, Arme ji diferite obiecte din castrul Jidava 77—82 Maria Golescu, Ctitorii mărunte din Vâlcea . . 83—86 Horia Teodoru, Biserica parohială Sfinții Voevozi din Latinele de Jos, județul Argeș................87—89 II. COMUNICĂRI H. Teodoru, Amestec de stiluri 90—92 Pagin*^ III. NECROLOAGE A. Sacerdoțeanu, j" N. Qhiha-Budejti . 93—94 Victor Brătulescu, f Pictorul I. Mihail 94 IV. RECENSII Candid C. Mușlea, Biserica Sf. Nicolae din Scheii- Brașovului, 1943 (A. Sacerdoțeanu)..................... 95 Corneliu C. Secășanu, Numismatica, 1934 (A. Sarcedoțeanu).......................................... 95 Preotul Dr. I. Popescu-Cilieni, învelișurile vechilor noastre biserici, 1945 (A. Sacerdoțeanu) . . 95—96 Niculae I. Șerbănescu, Istoria mănăstirii Snagov, 1944 (A. Sacerdoțeanu)................................ 96 A. G. Verona, Pictura. Studiu tecnic, 1943 (A. Sacerdoțeanu) . ... . 96—97 I. Barnea, Indice...................... . 99—103 http://patrimoniu.gov.ro TABLA ILUSTRAȚIILOR Pigim EGLISE DE BĂLINEȘTI Fig- 1- — Eglise de Bălinești: Medaillon du berceau central de la nef . .......................................... 8 Fig- 2. — Eglise de Bălinești: Jesus Christ dans le Te- tramorphe, Jean Baptiste aile, anges, sera- phins, medaillons de saints; voute de la nef 9 Fig- 3. — Eglise de Bălinești. La nef....................... 10 Fig- 4- — Eglise de Bălinești. L’abside principale . 11 Fig- 5. — figlise de Bălinești. Jesus dans li patene, evan- geliaire, calice sur la Sainte-Table: paroi de l’hemicycle...................................... 12 Fig- 6. — Eglise de Bălinești. Sacrifice d’Abraham, cote Nord de l’hemic ele.......................................... 13 Fig- 7. —Eglise de Bălinești. Cene, cote Nord de l’he- micycle..................................................... 14 Fig- 8. — Eglise de Bălinești. Priere au Mont des Oli- viers; cote Sud de rhemicycle................................ 15 Fig- 9. — Eglise de Bălinești. Jesus-Christ conduit au Jugement; paroi Sud de la nef ............................... 18 Fig- 10. — Eglise de Bălinești. Jugement de Pilate; paroi Sud de la nef................................................ 19 Fig- 11- — Eglise de Bălinești. Decision; angle Sud-Ouest de la nef.................................................... 20 Fig- 12. — Eglise de Bălinești. Chemin de Croix; paroi Ouest de la nef. ......... 21 Fig. 13. — Eglise de Bălinești. Portement de croix, de croix, paroi Ouest de la nef. ... 22 Fig- 14 - — Eglise de Bălinești. Coup de lance, Demarche de Joscph d’Arimathie; paroi Nord de la nef................................................... .... 23 Fig- 15.—Eglise de Bălinești. Mise au tombeau; paroi Nord de la nef ... 26 Fig. 16. —Eglise de Bălinești. Tombeau sulle de Jesus; cote Nord de l’hemicycle ....... 27 Fig- 17- — Eglise de Bălinești. Limbes, cote Nord de l’hemicycle................................................ 28 Fig. 18. — Eglise de Bălinești. Limbes (detail), cote Nord de l’hemicycle . . ... 29 Fig* 19- — Eglise de Bălinești. Sauveur et anges, frise des fondateurs, paroi Ouest de la nef .... 30 Fig. 20.— Eglise de Bălinești. Portrait du logothete Tăutu; frise des fondateurs.................................. 31 Fig. 21. — Eglise de Bălinești. Sainte Elisabeth et le Prodrome enfant; calotte de la voute (pro- naos) ....................................................... 34 p r -• , Fig. 22. — Eglise de Bălinești. Saint Constantin; paroi Ouest de la nef................................................ 35 Fig. 23. - - Fglise de Bălinești. David Solunski; paroi Sud de la nef.................................................. 36 Fig- 24- — Eglise de Bălinești. Archange Michel, muraillc Sud............................................................ 37 Fig. 25. — Eglise de Bălinești. Saint Nicolas; muraillc Sud............................................................ 38 UN RELIEF DE MARMORĂ A ZEULUI CAVALER DIN MANGALIA (VECHIUL CALLATIS) Fig. 1-—Mangalia. Cavalerul trac. Fotocopie. . . . 42 Fig. 2. — Mangalia. Cavalerul trac. Desen de d-1 P. Polonic ................ 43 HANU-ANCUȚEI Fig. 1- — Hanu-Ancuței. Clișeu Gh. Ungureanu , . . 45 Fig- 7. — Hanurile din București în planul Borroczyn: 1. Hanul Șerban Vodă ; 2. Banca Națională a României; 3. Hanul Constantin Vodă; 4- Pa- latul Poștelor; 5. Hanul Sf. Ion cel Mare; 6. Casa de Depuneri; 7- Hanul Stavropoleos; 8. Hanul Grecilor; 9. Zlătari; 10. Biserica Sf. Dumitru; 11. Vechiul curs al Dâmboviței . 46 Fig- 3. —Hanul Roș în planul Borroczyn: 1. Hanul; 2. Ulița Curtea Veche; 3. Ulița Șelari; 4- Ulița Nemțească; 5. Ulița Franțuzească ; 6. Vechiul curs al Dâmboviței; 7. Actuala Strada Soa- relui .................................... 47 Fig. 4- — Hanu-Ancuței. Clișeu V. Moisescu .... 47 Fig- 5. Hanu-Ancuței. Harta regiunii................. 48 Fig- 6.—Hanu-Ancuței. Planul. Rcleveu V. Moisescu 48 Fig- 7- — Hanu-Ancuței. Secție longitudinală. Releveu V. Moisescu.............................. 49 Fig. 8. — Hanu-Ancuței. Fațada principală. Releveu V. Moisescu . . , . ............. 49 Fig- 9. — Hanu-Ancuței. Fațada laterală. Releveu V. Moisescu ............................................ 50 Fig. 10. — Hanu-Ancuței. Pivnița, plan și secții. Releveu V. Moisescu.............................. 50 Fig- 11- — Hanu-Ancuței. Interiorul șandramalei. Clișeu V. Moisescu.............................. 51 Fig. 12. — Hanul din Erbiceni. Clișeul autorului ... 52 Fig. 13. — Hanul din Bălănești. Clișeu Arhit. Ștefan Balș . ................................ 53 http://patrimoniu.gov.ro 6 BULETINUL C- M- I. Pagina Fig. 14. — Hanul din Bălănești. Planul. Releveu Arhit. Ștefan Balș......................... ... 54 Fig- 15. — Hanul din Bălănești. Secție. Releveu Arhit. Ștefan Balș................................ 54 Fig. 16. — Hanul din Bălănești. Elevația. Releveu Arhit. Ștefan Balș................................ 54 Fig- 17- — Hanul din Tomești. Schița autorului ... 55 Fig. 18. — Hanul din Ruginoasa. Clișeul autorului. . . 55 Fig- 19.—Hanu-Ancuței. Proiect de piatră comemo- rativă ............................................... 56 TETRAEVANGHELUL DELA CĂLDĂRUȘANI Fig. 1-—Tetraevanghelul dela Căldărușani: Evanghe- listul Matei.......................................... 60 Fig- 7. — Tetraevanghelul dela Căldărușani: începutul Evangheliei după Matei................................ 61 Fig- 5. — Tetraevanghelul dela Căldărușani: Evanghelis- tul Marcu............................................. 62 Fig. 4. Tetraevanghelul dela Căldărușani: începutul Evangheliei după Marcu ............................... 63 Fig- 5. — Tetraevanghelul dela Căldărușani: Evanghe- listul Luca........................................... 64 Fig- 6. — Tetraevanghelul dela Căldărușani: începutul Evangheliei după Luca ................................ 65 Fig- 7. — Tetraevanghelul dela Căldărușani: Evanghe- listul loan........................................... 66 Fig. 8. — Tetraevanghelul Căldărușani: începutul Evan- gheliei după loan ............................. . 67 BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI BERCA Fig. 1. — Fosta Mănăstire Berea. Clișeu Voinescu . 70 Fig- 2. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Clișeu Voi- nescu ................................................ 70 Fig- 3.— Portalul bisericii fostei Mănăstiri Berea. Clișeu Arhit. Alex. Petit............................. 71 Fig. 4. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Coloanele dintre pronaos și naos. Clișeu Arhit. Alex. Petit................................................. 72 Fig- 5. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Secție longitu- dinală. Releveul autorului............................ 73 Fig- — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Planul. Rele- veul autorului........................................ 73 Fig- 7. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Peretele Est al pridvorului. Releveul autorului ...................... 74 Fig- 8. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Peretele Est al pronaosului. Releveul autorului 74 Fig. 9. — Biserica Mănăstirii Berea. Una din ferestre. Clișeu Voinescu....................................... 75 Fig- 10. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Altă fereastră. Clișeu Voinescu..................................... 75 Fig. ÎL — Fosta Mănăstire Berea. Vatră azi dispărută. Clișeu Voinescu....................................... 76 Pagina ₐrME și diferite obiecte din castrul jidava Fig. 1. — Castrul Jidava. Vârfuri de lănci și cuțite (re- duse la %) .................... 78 Fig. 2. —Castrul Jidava. Vârfuri de lănci și de săgeți (reduse la %) . ................. 79 Fig. 3. —Castrul Jidava. Diferite fragmente de metal (reduse la %)........................................ 80 Fig. 4. — Castrul Jidava. Fragmente de coifuri, pinteni și altele (reduse la J4)............................. 81 CTITORII MĂRUNTE DIN VÂLCEA Fig. 1. — Biserica din Băbeni-Olteț (Vâlcea). Cadrul ușii................................................. 84 Fig 2.—Biserica din Băbeni-Olteț (Vâlcea). Pisania.. 84 Fjg. 3. — Biserica din Giulești (Vâlcea) ............. 85 Fig 4. — Crucea Serdarului Ilie Giulescu (Vâlcea) . . 85 Fig- 5-—Biserica din Bărcănești (Vâlcea) Ușa. . 86 BISERICA PAROHIALĂ SFINȚII VOEVOZI DIN LĂU- NELE DE JOS, JUDEȚUL ARGEȘ Fig. 1. —Biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos. Fotografie comunicată de d-1 Ing. C. Burghele 87 Fig. 2. — Biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos. Planul și elevația laterală. Releveu V. Moi- sescu.................................................. 88 Fig. 3. — Biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos. Releveu V. Moisescu.................................... 88 Fig. 4. — Biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos. Elevația principală. Releveu V. Moisescu . 88 Fig. 5. — Biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos. Detalii. Stâlp interior și stucatură dela arcaturile exterioare. Releveu V. Moisescu........................ 88 AMESTEC DE STILURI Fia. 1. — Biserica Sfântul Ilie-Rahova. Fereastra prosco- midiei. Clișeu I. Comănescu............................ 90 Fig. 2. — Biserica Sfântul Ilie-Rahova. Fereastra prosco- midiei. Releveu Arhit. Angela Scheletti . . 91 Fig. 3. —Biserica Sfântul Ilie-Rahova. Detaliu dela fe- reastra proscomidiei. Releveu Arhit. Angela Scheletti............................................. 91 Fig. 4. — Fragment dela ferestrele bisericii din Burdu- jeni. Releveu Arhit. Ștefan Balș ... 91 Fig. 5. — Cadre de ferestre dela un monument dispărut. Releveu Arhit. Angela Scheletti. 91 NECROLOAGE J- N. Ghika-Budești . . .93 •J Pictorul I. Mihail ... .94 http://patrinioniu.gov.ro EGLISE DE BĂLINEȘTI L’eglise de Bălinești a ete elevee en 1499, par le logothete Tăutu, sur un plateau dominant le Sereth. Le temps et les evenements l’ont epargnee. La Commission des Monuments Historiques y a exe- cute des travaux d’entretien. Le clocher-porche pre- sente â l’etage superieur des remaniements peu importants, et la toiture a besoin de reparations. Les peintures murales, â leur tour, sont tres belles et elles n’ont pas ete retouchees. C’est ce qui assigne â ce monument une place de premier ordre dans la serie des monuments d’art religieux de Roumanie. Au point de vue architectonique, l’eglise se rat- tache â l’eglise de Dolheștii-Mari, fondation du logothete Șandru (Șendrea) et bâtie, â ce qu’il semble, avant 1481. Cette derniere nous renvoie, â son tour, â l’eglise episcopale de Rădăuți, necropole princiere de Moldavie. Ces deux monuments appar- tiennent â l’art roman, et comportent des modifica- tions d’ordre byzantin. A Bălinești, l’edifice comporte deux absides poly- gonales, placees â l’Est et â l’Ouest de l’eglise. Des arcs doubleaux renforcent les voutes, et les piedroits forment des faisceaux de colonnettes â demi-enga- gees, qui prennent appui sur des bases cubiques. Le clocher-porche, juxtapose â l’entree Sud, flanque le monument, du cote du pronaos, et accuse sa silhouette elegante et caracteristique. Plus haut que l’eglise, il comporte un porche ouvert sur trois cotes et, â l’etage, une chambre des cloches L Les murailles sont en brique apparente melee â la pierre taillee et aux moellons. Un socle puissant ceint l’edifice ome de grandes et petites niches, et de disques emailles. Toute une serie de details sculptes et les arcs des fenetres rappellent l’art gothique et ¹ Voy. aussi N. lorga et G. Balș, L’art roumain, (Paris, 1922), pp. 58 et 337; N. Ghica-Budești, Bull. Comm. Historiques de Roumanie, fasc. 16, pp. 201 et suiv.; Gr. loncscu, Istoria Arhi- tecturii Românești (București, 1937), pp- 243—245. l’intervention des tailleurs de pierre venus de Transylvanie. Les peintures murales ¹ Le decor peint de l’eglise s’est conserve sans repeints, â l’interieur comme â l’exterieur. Par places, l’enduit est tombe et on voit la brique. On a coule du jus de ciment pour fixer les couches qui s’en etaient detachees et on a consolide les bords â l’aide du ciment. L’ensemble reste imposant et extreme- ment interessant. Par un jour ensoleille, tout s’anime. Les couleurs chantent ou chatoient, les moindres details deviennent visibles. L’effet est inoubliable. De nombreuses figures semblent vivantes. Le por- trait du fondateur y met une note rare de realisme inquietant. Ordonnance iconographique et description des peintures Le monument est depourvu de coupole. Les voutes de la nef comportent trois berceaux transver- saux renforces par deux arcs prismatiques de pierre orientes du Nord au Sud. Ces derniers renforcent aussi les murs du naos. Formes chacun de trois colonnettes formant faisceau, ils descendent jusqu’au sol, et se terminent par une base elargie et un cube en mațonnerie. Le berceau central est decore d’un medaillon qui porte Jesus-Christ en buste benissant, enca- dre des symboles des evangelistes: Jesus-Christ, la tete nimbee d’or, tient un livre ferme aux couver- tures dorees et aux tranches rouges. Peint sur un fond bleu-vert seme de petites etoiles d’or, il a des cheveux blonds et une petite barbe blonde ă pointe ¹ Les cliches 1—7, 11, 13—15, 20 proviennent des archives de la Commission des Monuments Historiques; les cliches 5, 8—10, 12, 16, 17, 19, 21 et 22 appartiennent â l’auteur. http://patrimoniu.gov.ro liles ipley^e® en train de s’agencuiller et encadres d’assentiment et de respect. La tete du premier se penche â droite, sur "epaule, en un ges: gracieux epaule st .une partte du buste, et retombe -par der- Jesus-Christ, peint dans la triple lumiere et dans sa gloire. Deux autres anges encadrent le porteur du medaillon. La peinture savamment ordonnee est legerement abimee. (fig 2.) E) Les archanges, toumes l’un vers l’autre, ont des mouvements libres, hardis et differents des mouvements qu’on voit aux archanges peints â gauche du medaillon central. Les seraphins sont figures de face, et montent la- garde, â l’exemple de ceux peint â gauche du medaillon central. F) On a peint de nombreux anges, les ailes eplo- yees, masses en profondeur sur quatre rangs et presentes de face. Ils portent des couronnes d’or et ont la tete ceinte d’un nimbe etoile. Vetus de tuniques bleu-vert, qui leur vont jusqu’aux genoux, ils ont des guetres d’or. Drapes de manteaux rouges agrafes au cou et leur retombant sur le dos, ils se tiennent droits comme pour une revue. Les trois berceaux de la voute (fig. 3) Le berceau Est porte, au centre, dans un medaillon bleu, le trone de l’Hetimasie, encadre de deux seraphins; l’enduit est aux trois quarts tombe et on voit la brique nue. On distingue le dossier du siege, la croix, le livre d’or ferme et la colombe posee dessus. AJ L’enduit est en grande pârtie tombe; des fragments de peinture donnent deux archanges en- cadres de deux seraphins. CJ Jean l’evangeliste se tient assis, â l’entree d’une grotte, et ecrit. Prochoros est assis en face. A gauche, au ciel de la composition, Jesus en buste apparaît dans un nimbe rayonnant de lumiere. EJ On ne voit plus qu’un seraphin, car l’enduit est tombe. FJ On a peint un interieur: l’evangeliste assis se tourne â droite et ecrit. Le berceau Onest a pour centre le portrait du Prodrome aile, peint dans un medaillon bleu, l’epaule et le cote gauche du buste drapes d’une etoffe blanche. 11 est nimbe d’or et a des ailes d’or, qui s’enlevent sur le fond bleu du medaillon. Un arc- en-ciel limite celui-ci, et le tout est encadre dans un carre d’or cerne de rouge. AJ Peinture detruite. BJ Peinture detruite. CJ On distingue encore la pârtie inferieure du corps de l’evangeliste, tourne â droite, assis et ecri- vant. Drape de bleu-vert, il est peint dans son cabinet de travail. DJ Anges et seraphins. FJ Trois seraphins survolent une synaxe d’anges en pied, masses en profondeur et groupes â l’inte- http://patrimoniu.gov.ro fiGLISE DE BALINEȘTI 9 Fig. 2.—Eglise de Bdlinefti: Jesus Christ dans le Tetramorphe, Jean Baptiste aile, anges, seraphins, medaillons de saints; voute de la nef http://patrimoniu.gov.ro 10 I. D. ȘTEFĂNESCU rieur d’un triangle. Deux anges, places au centre et au premier plan, presentent le medaillon de Jesus- Emmanuel. FJ Matthieu, drape de rouge, est assis et tourne â gauche (vers l’Est): l’ange volant symbolise l’inspi- ration. Fig. 3.—Eglise de Bălinești: La nef. ¹ L’arc separant le berceau central du berceau Ouest porte des medaillons de saints apotres. L’abside principale ² Conque de la voute. Vierge assise et portant Jesus, sur fond bleu etoile d’or, encadree de quatre anges adorant. Mărie est drapee d’un maphorion rouge: Jesus enfant, d’un manteau d’or modele de rouge. ¹ Lisez iconostase. ² Des graffites ont ete releves. Ils donneraient les noms de Jean diacre, Gregoire diacre, Jean, et les dates 1494 et 1495 (?). Paroi de l’hemicycle (fig. 4) I-er reg., peintes sous des arcades, en frise et se dirigeant, du Nord et du Sud, vers l’Est, seize figures de prophetes en pied (douze «petits prophetes » et quatre «grand prophetes »). Ils tiennent aux mains des rouleaux â inscriptions, des amphores d’or ou des « kivo- tia ». Peints en marche, ils ont des attitudes variees et remplies de mouvement. Aux extremites du registre, Nativite de Jesus avec i’Annon- ce aux bergers, au Nord; Cir- concision de Jesus, au Sud. Il-e reg., embrasure de la fenetre Est, Jesus dans la patene, (fig. 5) encadre de deux anges: deux saints diacres vetus de blanc l’encensent. On y a peint aussi les saints diacres Romanos et Etienne. A gauche de l’em- brasure, La Communion des apo- tres, par le pain; â droite, La Communion des apotres par le vin. Dans les deux scenes, Jesus eveque, en saccos ome de croix rouges, est assiste, chaque fois, par un ange diacre. Au Nord, la Communion des apotres par le pain est suivie, sur le paroi, de la Cene (table en fer â cheval, Jesus assis au milieu, face au spectateur) (fig. 7) Le Tombeau scelle de Jesus et les Limbes, (fig. 16, 17 et 18) Au Sud, la Communion par le vin est suivie du Lavement des pieds (Jesus explique son geste â Pierre), la Priere au Mont des Oliviers, (fig. 8). Judas qui passe son marche avec les archipretres et l’Arrestation de Jesus (contre l’iconostase). Chaque scene est encadree de rouge. Le ULe et dernier registre, Eveques. On a peint du cote Nord: Pierre d’Alexandrie (du cote de la prothese), Germain, Nicolas, Gregoire de Nazianze, Basile le Grand (â gauche de la fenetre Est du sanc- tuaire); du cote Sud, Jean Chrysostome (â droite de la fenetre Est), Cyrille, Athanase le Grand, Gre- goire d’Armenie, Spyridon, Methodios, un autre eveque au nom efface, et un saint diacre. Tous les eveques ont des polystavria bleus â petites croix bleues et des omophoria. Ils tiennent http://patrimoniu.gov.ro fiGLISE DE BĂLINEȘTI 11 aux mains des rouleaux ouverts â inscriptions liturgiques en vieux slave L Du cote de la Prothese, preș de l’iconostase, Sa- crifice d’Abraham (peint â gauche dela niche), (fig. 6) un agneau nimbe au sommet, de la niche; Jesus de- bout dans son tombeau (deux anges adorant sont peints â l’exterieur de celui-ci). Diaconicon (une niche), croix et Instruments de la Passion. Naos, voute. Arc triomphal, quatre scenes avec Jesus-Christ (deux sur le cote gauche de l’arc et deux autres sur le cote droit). Dans trois de ces compo- sitions, on distingue les apotres, peints en deux groupes, et le Sauveur, au centre. Dans la quatrieme, placee au Nord de l’arc, des personnages couronnes forment deux groupes, aux cotes d’un personnage jeune et couronne qui semble leur parler. Les deux grands arcs places â l’Ouest sont decores de medaillons de saints eveques et de martyrs figures en buste. Les berceaux de la voute illustrent, â leur tour, la Nativite de Mărie et la Presentation au Temple, l’Annonciation, le Bapteme, l’Aveugle-ne, la resurrec- tion de Lazare, les Rameaux et 1’Incredulite de T homas. Les trois premiers sujets occupent les retombees Nord des berceaux; les quatres autres, les retombees Sud. Dans la Nativite de Mărie, Anne, vetue d’une longue tunique bleu-vert et d’un maphorion rouge, se tient assise sur le lit. Le berceau de Mărie est peint â gauche, au premier plan et preș du lit d Anne. Une jeune fille se penche au-dessus. A droite de la scene, une femme prepare le bain: une autre se tient aupres et porte Mărie sur ses bras. Trois jeunnes filles figurees dans des attitudes va- riees, apportent leurs dons. ¹ Sur celui de Pierre d* Alexandrie, nous lisons les premiers mots de la priere dite par le pretre, â la prothese, apres qu’il eut detache les parcelles pour les defunts: « Souvenez-sous, Seigneur, de mon indignite . . .»; sur celui de Nicolas, la premiers priere secrete pour les fideles: « Nous vous rendons grâces, seigneur Jesus-Christ, Dieu des puissances..Le rouleau de Gregoire de Nazianze porte la priere secrete pour les catechumenes; « Seigneur notre Dieu qui vivez sur les hauteurs celestes . . .». Celui de Basile le Grand porte les paroles de la priere secrete qui precede l’elevation: « Seigneur, Notre Dieu, regardez du haut de votre sainte habitation..Sur le rouleau de Gregoire d’Armenie on a ecrit le priere dite par le pretre pendant le chant du trisagion: «Dieu Saint, vous qui reposez parmi les saints, vous qui etes loue et glorific ... Le rouleau de Spyridon donne les mots : « Seigneur misericordieux, faites luire dans nos cceurs la pure lumiere de votre divine connaissance (priere secrete dite apres de lecture de l’epître); celui de Methodios, les paroles: « Seigneur, notre Dieu, recevez cette priere fervente...» (priere secrete de la supplication continue). Presentation de Mărie au Temple. Joachim et Anne nimbes sont peints derriere Mărie arretee devant le grand-pretre. Plusieurs jeunes filles vetues et drapees de bleu et de rouge suivent les parents. A droite et en haut de la scene, Mărie se voit assise dans le Saint-des-Saints. Un ange volant descend vers elle. 11 est nimbe, Mărie, nimbee aussi, porte une longue tunique bleue et un maphorion rouge ourle d’or. Les jeunes filles sont elegamment coiffees; leurs cheveux reunis au sommet de la tete forment un haut chignon, qui rehausse les figures et leurs silhouettes, rappelant les fresques du Quattrocento â Santa Maria Novella de Florence. L’Annonciation estdesigneepar l’inscription vieux- slave « Blagovistenie •> peinte en blanc sur fond bleu. Mărie vetue d’une longue tunique bleue et drapee du maphorion rouge, et assise ă droite, repond au salut de l’ange en portant sa main gauche â la poitrine. L’ange vient de gauche, s’arrete, s’incline legerement devant Mărie, et lui parle. Le fond est forme d’architectures donnant l’interieur du palais de la Vierge. On voit aussi les iardins du palais et une colonne decorative. Dans le Bapteme, Jesus, le milieu du corps couvert du pagne, se voit mouille dans le Jourdain jusqu’au- ¹ Au Sommet d2 l’ebrascmi nt de la fenetre, lisez: Jesus dans la patene http://patrimoniu.gov.ro Fig. 5.- Eglise de Bălinești. Jesus dans la patene, dvangdliaire, calice sur la Sainte-Table; paroi de l’hemicycle http://patrimoniu.gov.ro EGLISE DE BĂLINEȘTI 13 Fig. 6. — Eglise de Bălinești. Sacrifice d’Abraham, cote Nord de l’hfmicycle http://patrimoniu.gov.ro 14 I. D. ȘTEFĂNESCU Fig. 7. — Eglise de Bălinești. Cdne, cote Nord de l’hemicycle http://patrimoniu.gov.ro EGLISE DE BĂLINEȘTI 15 Fig. 8. — Eglise de Bălinefti. Priere au Mont des Oliviers ; cote Sud de l’hemicycle http://patrimoniu.gov.ro 16 1. D. ȘTEFĂNESCU dessus des genoux. Jean, vetu de la melote courte, est peint â gauche; trois anges se voient ă droite de la composition. Le Sauveur se toume de trois quarts vers Jean, qui le baptise. Jesus, Jean et les anges ont la tete nimbee. Aveugle-ne, peinture trU abimee. On distingue Jesus qui touche, â gauche de la scene, les yeux de l’aveugle. A droite, celui-ci lave ses yeux â la fontaine. On discerne aus*i la pârtie inferieure du corps de plusieurs autres personnages aux mouve- ments hardis et varies. Resurrection de Lazare. Le fond est forme d’une muraille d’enceinte et de montagnes taillees en mar- ches d’escalier. Jesus arrive de gauche, suivi des apotres. Drape de bleu, il marche â grands pas. Un pan de son manteau flotte derriere lui. Les deux soeurs de Lazare se precipitent ă ses pieds: l’une presque prostemee, l’autre agenouillee et le buste droit. A droite de la composition, le sarcophage de Lazare creuse au flanc d’une montagne: on en voit la porte au fronton triangulaire. Deux person- nages deroulent les bandelettes de la momie; un troisieme trensporte le couvercle du sarcophage. La porte semble indiquer non pas le sarcophage, mais l’entree de la chapelle qui l’abritait, chapelle erigee en souvenir du miracle. De nombreux Juifs sont masses au second plan. Le geste imperieux de Jesus est remarquable. Rameaux. La peinture est abimee, au Sud, du cote de la fenetre. Jesus drape de bleu, arrive de gauche, sur son âne, les deux pieds du meme cote et face au spectateur. On ne voit plus qu’un seul apotre derriere lui. Les Juifs sont peints â droite, aux portes de Jerusalem. On y distingue aussi, â l’arriere-plan, Zachee, juche dans l’arbre, sur le fond bleu-vert de la composition. Incredulite de Thomas. La peinture est tres abimee. Des architectures â un seul etage et comportant trois tours polygonales, au centre et aux extremites, for- ment le fond. Jesus, en tunique rouge et manteau bleu-vert, qui lui couvre l’epaule gauche, le dos et le bas du corps, se tient au milieu. Thomas place ă gauche, touche la blessure du Sauveur. Les apotres sont figures ă gauche et â droite de Jesus-Christ. Le champ bleu de la composition est seme de petites etoiles d’or. Parois de la nef I-er reg., au Sud, â partir de l’iconostase vers l’Ouest: Reniement de Pierre (plusieurs personnages se chauffent les pieds, dans la cour de l’archipretre: on a peint la colonne au sommet de laquelle se tient perche le coq. La servante denonce Pierre, qui nie). Jesus lie est conduit devant les archipretres (fig. 9) (embrasure gauche de la fenetre Sud) (nombreux Juifs en longs caftans et coif fes de capuchons bleus, rouges, etc.), Jugement de Filate (fig. 10) (embrasure droite de la fenetre Sud), Derision dans l’angle Sud-Ouest (fig. 11). A l’Ouest, en une longue frise, partage des vete- ments, pendaison de Judas, (fig. 12) Portement de Croix, Montee de croix (fig. 13), (Jesus monte seul l’echelle et se toume vers l’homme qui le pousse). Les scenes peintes â l’Ouest sont presque effacees: on ne distingue les sujets et les personnages que d’apres les contours et le « proplasma ». La frise Ouest de la Passion est surmontee de quatre scenes, qui prennent place au dessous du grand tympan de la paroi, dont l’enduit est tombe (on voit la brique nue). Ces quatre scenes illustrent (du Sud au Nord) L’Ascension, la Pentecote, la Transfiguration et la Dormition de la Vierge. Les trois premiers sujets sont presque effaces. Le quatrieme se voit clairement dans l’angle Nord-Ouest, forme par les parois Ouest et Nord. On y a peint quatre eveques (deux â gauche et deux autres â droite de la gloire de Christ). Jesus porte l’âme ă gauche. Les apotres forment deux groupes symetriques, au chevet et aux pieds de la Vierge. Au Nord, Coup de lance (angle Nord-Ouest) (deux anges survolent la croix: plusieurs personnages descendent le corps de Jesus â l’aide de cordes et d’une echelle), Demarche de Joseph d’Arimathie, (fig. 14) Descente de croix (Mărie rețoit le Seigneur sur ses bras; Nicodeme descend le corps. Une sainte femme embrasse la main droite de Jesus; Jean l’evangeliste la main gauche de celui-ci). Le sujet est peint dans l’embrasure de la fenetre Nord de la nef, du cote gauche. Du cote droit, on voit le Threne, et plus loin, sur la paroi, dans le voisinage de l’iconostase, la Mise au tombeau (fig. 15). Toutes les scenes de la Passion sont peintes en frise. Le 2-e registre des parois (le dernier) donne des saints en pied, peints de face. On voit au Sud, â partir de l’iconostase, Pachome, Gelase, Paul de Thebes, David de Thessalonique (Solunski) (fig. 23), Joannikios (embrasure de lâ fenetre Sud); et les saints militaires Jacques le Perse, Nestor, Loup (angle Sud-Ouest). A l’Ouest, frise des donateurs (fig. 19 et 20). Embrasure porte Ouest (qui donne acces au pro- naos), Pierre de l’Athos et Onuphre, figures en pied; Gerasimos eveque, mort, encadre de deux lions, au-dessus de la porte sur un petit tympan; ă droite de la porte, Procope, Constantin (fig. 22) et Helene aux cotes de la croix; Eustathe. http://patrimoniu.gov.ro Eglise de bălinești 17 Au Nord (de l’Ouest â l’Est), Mercure, Theodor Tiron, Theodore Stratelate (â gauche de la fenetre Nord), Sabbas le Serbe (Srbski) et Arsenios (em- brasure de la fenetre Nord); George et Demetrius (dans le voisinage de l’iconostase). Pronaos. La voute est formee de trois ber- ceaux transversaux et renforcee par deux arcs (Ouest et Est). Berceau central, l’enduit est tombe. On ne dis- tingue qu'un fragment du medaillon central. II portait la Vierge orante avec Jesus, peint dans la triple lumiere, sur sa poitrine. Quatre anges volant semblent emporter le medaillon (fig. 21/. Berceau Est. Au centre, nous voyons le me- daillon de Sainte Elisabeth en buste, en maphorion bleu, avec le Prodrome enfant sur la poitrine. Eli- sabeth a pose ses mains sur les epaules de son fils. Quatre seraphins emportent le medaillon. Le reste de la peinture et l’enduit sont tombes. Berceau Ouest. Au centre quatre, anges volant emportent le medaillon de Sainte Anne, Mărie en buste sur sa poitrine. Le reste de l’enduit peint est tombe: on voit la brique nue. Arc Ouest de la voute, prophetes en pied. Arc Est de la voute, anges en pied. Parois. 1-er reg., conciles oecumeniques. 2-e reg., scenes de l’Ancien Testament. 3-e reg., vie de Saint Nicolas. 4-e reg., portraits de saints et saintes en pied. L’illustration commence â l’Est, et se continue sur les parois Nord-Ouest et Sud. 1-er reg. Est, Petit tympan â la pârtie sup^rieure de la paroi, peinture trop abimee pour laisser voir le sujet. 1-er reg., Nord, illustration de deux conciles oecumeniques (peinture abimee). 1-er reg., Ouest, illustration de trois conciles oecumeniques. 1-er reg., Sud, illustration de deux conciles oecu- meniques (peinture detruite). 2-e reg., Est, synaxe d’anges portant le medaillon de Jesus, surmontee de la Philoxenie d’Abraham, et encadre de quatre autres scenes de l’Ancien Testament, dont on ne discerne nettement que les Trois jeunes gens dans Ia fournaise, (ă droite de la synaxe). 2-e reg., Nord, scenes effacees de l’Ancien Tes- tament. 2-e reg., Ouest, scenes abimees de l’Ancien Tes- tament. On discerne Ia Laine de Qedeon (Gedeon debout pressure la laine; plus loin par terre, une autre laine), Assomption de Moise, Assomption de Josue (Jesus Navi). 2-e reg., Sud, enduit tombe. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice 3-e reg., Est, portrait de Saint Nicolas, en buste (polystavrion et omophorion jaune â croix rouges et bleues), Jesus Christ et la Vierge peints jusqu’aux genoux aux cotes de sa tete. Le portrait est encadre de scenes de la vie de Saint Nicolas: nativite du Saint; enfant, confie par sa mere â un moine; Nicolas ordonne diacre; ordonne pretre; consacre eveque. 3-e reg., Nord, Nicolas porte aide aux trois jeunes filles, les strateges et le combat d’Amira, Nicolas eveque et deux autres personnages, des livres fermes aux mains (embrasure fenetre Nord). 3-e reg., Ouest et Sud, Nicolas jette une bourse ă trois personnages emprisonnes; reve de l’em- pereur; Nicolas defend â I'empereur de tuer un homme, deux personnages agenouilles remercient Nicolas (ce sont Ies marins du vaisseau qu’il a sauve, deux scenes avec le vaisseau en perdition et le sauvetage de celui-ci; Nicolas assiste Ies trois jeunes gens auxquels il a epargne le glaive, et une derniere scene peu distincte, dans l’embrasure de la fenetre Sud. 4-e reg., Est...............(?) 4-e reg., Nord, portraits des saintes Matrone, Catherine, Barbe (?). 4-e reg., Ouest, portraits des saintes Sophie, Pe- lagie, Barbe, Adruzida (sic), Anisie, Petka, Ale- xandre, Agathe, Anne, Melanie, Mărie, Theodule Glikerie, Marina (qui frappe d’un marteau la tete du diable). 4-e reg., Sud, portraits de Saint Etienne Ie Nou- veau portant l’icone du Christ, et de trois autres saints aux noms effaces. Embrasure de la fenetre Nord, Jesus dormant (au sommet de l’arc). Embrasure de la fenetre Sud, Trone de l’Heti- masie portant la croix et les instruments de Ia Passion, et encadre de deux groupes d’anges. Niche de la paroi Nord, Elie et le corbeau (sur la paroi de la niche), Elisee et Manasses (sur Ies cotes de l’embrasure). Niche au dessous de la porte Sud (porte d’entree de l’eglise), l’enduit tormant le fond de Ia niche, est tombe: sur les cotes, on voit les portraits de deux saints Docteurs anargyres (longue tunique rouge une tunique plus courte par-dessus, manteau jaune ou rouge) la boite de medicaments aux mains. Clocher-porche, voute, arc Sud, tympan, Jesus Emmanuel sur son trone, encadre d’anges dory- phores ; au-desous du tympan, six medaillons d’eve- ques en buste drapes de polystavria. Clocher-porche, voute, arc Est, cote Ouest, Ezechiel prophete, en buste, encadre de quatre anges ; intrados, douze medaillons d’apotres tenant des livres fermes. http://patrimoniu.gov.ro 18 I. D. ȘTEFĂNESCU Fig. 9. — Eghse de Bahne ști. J6sus-Christ conduît au Jugement; paroi Sud de la net http://patrimoniu.gov.ro 6GLISE DE BĂLINEȘTI 19 Fig. 10. — Egl’se de Bălinești. Jugement de Pilate; paroi Sud de la nef http://patrimoniu.gov.ro 20 I. D. ȘTEFĂNESCU Fir. II. — Eglise de Bdiinejii. D£rision; angle Sud-Ouest de li nef http://patrimoniu.gov.ro EGLISE DE BĂLINEȘTI 21 Fig 12 — Eglise cic Bdlinejti. Chcmin de croix; paroi Ouest de Ia nef http://patrimoniu.gov.ro NJ NJ Fig. 13.— Eglise de Bălinești. Portement de croix, Montee de croix, paroi Ouest de la nef - STEFĂNESC n ■ http://patrimoniu.gov.ro fiGLISE DE BĂLINEȘTI 23 hțirs- d- Bâiinejti. Coup de lann Demarchc t Joseph >1 ' l imarhie . >aroi Norii de Li ncf http://patrimoniu.gov.ro 24 I. D. ȘTEFĂNESCU Clocher-porche, voute, arc Ouest, douze medail- lons de prophetes portant des rouleaux â inscrip- tions en vieux-slave. Clocher-porche, tympan, au dessus de la porte d’entree, Vierge glycophiloussa (peinture presque detruite). M u r aii le s exterieures. Petites niches (au dessous de la corniche superieure), seraphins (peinture tres abirnee). Muraille Est. 1-er reg., anges. 2-e reg., Vierge sur le trone portant Jesus sur ses genoux, encadree de prophetes et d’apotres (on ne distingue que Ies contours des figures donnes par le proplasma). Au dessus de la fenetre Est du sanctuaire, Vierge de conception encadree de prophetes en pied, qui se dirigent vers elle, de gauche et de droite (on a reproduit la theorie de prophetes peinte, â l’in- terieur de l’eglise, sur la paroi de l’hemicycle). Muraille Sud cote du sanctuaire, grand portrait en buste de saint Nicolas (le Sauveur et la Vierge encadrent sa tete); grand portrait de Michel ar- change, en piedpied (fig. 24 et 25). Au-dessous de ces deux portraits, quatre figures de prophetes, on discerne Elisee et Elie. Muraille Ouest. Jugement Dernier: on voit, du cote droit, l’enfer avec Ies groupes des Juifs et des Latins et la gueule de l’Enfer (la peinture est presque effacee). Remarques sur l’iconographie. L’eglise n’a pas de coupole. Le medaillon, peint au milieu du berceau central de la nef, illustre le sujet qu’on aurait place sur la calotte de Ia coupole. II donne le por- trait de Jesus-Christ encadre des symboles des evan- gelistes. Des anges, archanges et seraphins sont peints â ses cotes. Les portraits des evangelistes occupent, â leur tour, les retombees des berceaux Est et Ouest. On a illustre ainsi l’anaphore litur- gique. L’anaphore comprend des prieres secretes, des ekphoneses, des litanies et des hymnes. Nous dis- tinguons l’institution de l’eucharistie, l’anamnese et l’epiclese; l’hymne des seraphins et le megalinaire de la Vierge. La premiere priere secrete mentionne la Trinite et Dieu le Pere « assiste par des millons d’archanges, des myriades d’anges, par les che- rubins et les seraphins aux six ailes, aux yeux nom- breux, sublimes, ailes. . . ». Dieu le Pere est figure, dans notre monument, sous les traits de Jesus- Christ, selon la tradition, qui repose sur l’Evangile de Jean (6, 46). La Trinite est illustree au moyen du trone de l’Hetimasie, peint au centre du berceau Est. Symbole de l’egalite des trois personnes dans la Trinite, le trone de l’Hetimasie se voit â Sainte- Marie-Majeure â Rome (IV-e siecle), â Saint-Luc (Xl-e s.) et Monreale, ou Ie trone sans dossier porte la couronne d’epines, Ia lance et l’eponge. Au XlV-e siecle, certains monuments placent le sujet dans la coupole, exemple Ia Peribleptos de Mistra. A la metropole de Mistra, le theme est peint sut la voute du diaconicon. Le trone est couvert du linceul et porte I’evangile et Ia croix. On y voit aussi Ia colombe du Saint Esprit, et des anges, tout autour. La source en est dans la liturgie et dans les psaumes, en particulier dans le psaume 9, 4, 7. Les evangelistes, sont rappeles par Ies paroles de l’acclamation liturgique, comprise dans l’ana- phore: «chantant, criant, exclamant l’hymne de Ia victoire et disant. . . ». Suivent Ies paroles du tri- sagion ou hymne seraphique. Les paroles de l’ac- clamation ont ete rattachees aux symboles des evan- gelistes et, souvent, portees aupres de ces derniers ou des symboles, en raison de leur sens onoma- topoetique en grec. Abside principale. La Vierge sur le trone et portant Jesus, encadree de quatre archanges, sur- monte la frise des prophetes. Le sujet, rattache â l’incarnation du «Verbe » est compris dans Ia liturgie de Ia preparation des especes. II est rappele par des tropairs liturgiques. On l’a souvent illustre au cours du XVI-e siecle, en Moldavie, sur Ies murailles exterieures des absides. Citons pour exemple Ies belles frises de Humor, Moldovița et Sucevița. A l’interieur des absides principales, Ie theme ne se voit guere, car il est remplace par la Vierge assise ou la Vierge orante surmontant la Tente du Temoignage (Eglise princiere Saint-Ni- colas-d’Argeș, Sucevița et Dragomirna). La Nativite de Jesus et Ia Circoncision nous re- portent â Ia serie des sujets evangeliques peints sur Ies voutes de Ia nef. Jesus dans Ia patene, «I’ag- neau», et Ies deux scenes de la Communion des Apotres illustrent, ă leur tour, le sacrifice de la messe et I’essentiel du canon liturgique. La source doit etre cherchee dans Ies ecrits des saints Peres au IV-e siecle, chez saint Cyrille de Jerusalem, en premier lieu: «Je vois un enfant qui sur terre rețoit le sacrifi ce. . . ». Saint Jean Chrysostome dit, â son tour: « Et ce corps, le Christ nous l’a donne â manger, ce corps perce de clous et battu de ver- ges. . . ce corps, Ie Mages l’ont adore dans la creche... Toi, tu ne Ie vois pas dans la creche, mais sur l’autel; tu ne vois pas une femme le tenir, mais un pretre debout aupres et I’Esprit avec son abon- dance planant au dessus ». Au XlV-e siecle, Nicolas Cabasilas explique que le Christ est figure par un enfant, parcequ’il fut offert en don des sa naissance. http://patrimoniu.gov.ro Eglise de bălinești 25 Nicolas Cabasilas rappelle que l’enfant est im- mole pour annoncer le sacrifice de la croix: «Abs- cissus ergo panis, donec in propositione situs est, panis et simplex, quid nihil aliud accepit, nisi quod Deo est dedicatus, et donum effectus, quando etiam significat Christum, in illa aetate ex qua donum factus est. Factus est autem ab ipsa nativitate, quem admodum prius dictum est, quod etiam propter nativitatem donum erat secundum legem, quia erat primogenitus. Quia autem quae postea factae sunt in illo corpore passiones propter salutem no- stram. . . » l). Ce passage, qui explique le theme precedent, nous ramene â la Cene et aux scenes de la Passion peintes, â Bălinești, sur la paroi de l’he- micycle. La Cene illustre, en effet, l’institution de l’eucharistie. Les autres sujets se rattachent etroi- tement au sacrifice de Jesus et â celui de la messe. Ils sont expressement nommes dans l’anamnese, formule concentree de la Passion, comprise dans le canon de l’anaphore liturgique: « Memores igitur morțiș et resurrectionis ejus offerimus tibi panem et calicem gratias tibi agentes. . . ». C’est la priere de Saint Hippolyte, en Occident, datee du IlI-e siecle. Dans les Constitutions apostoliques, nous lisons: «itaque memores passionis ejus et morțiș et a mortuis resurrectionis atque in coelis reditus, nec non futuri ejus secundi adventus. . .» . Au IX-e siecle, les liturgies de Basile et Jean Chrysostome comprennent un texte, qui est reste invariable: «Nous souvenant de ce commandement salutaire, et de tout ce qui a ete fait pour nous, de la croix, du sepulcre, de la resurrection apres trois jours, de l’ascension aux cieux, du siege â la droite du Pere du second et glorieux avenement. . . ». Rappelons aussi que l’iconostase etait reduite, â Bălinești et ailleurs, aux portes' et aux icones «imperiales », la paroi de l’hemicycle etant parfaitement visible de la nef. Les scenes de la Passion, qui nous occupent, se rattachaient ainsi au cycle et le completaient. En ce qui concerne les details, remarquons que la table de la Cene est en fer-â-cheval. Mais Jesus n’occupe pas la place d’honneur, situee selon la mode antique, in «cornu dextro ». II a ete peint de l’autre cote, au milieu des apotre, face au spec- tateur et legerement toume vers Jean. Les convives se tiennent droits sur leurs sieges, et ne mangent pas â demi couches sur les lits qu’on voit dans les monuments plus anciens. La table porte, ă son tour, des patenes rondes ou en forme de corolles â six petales, des amphores italiennes, de petits pains ronds et des radis. On a peint aussi un couteau. Judas et Jean tendent â la fois la main vers la ¹ Migne, Patrologie grecque, t. 150, col. 380—381. grande patene remplie de mets et posee au centre de la table. Le sacrifice d’Abraham, « figure * du sa- crifice, forme une scene pittoresque et animee. En haut, Abraham s’apprete â sacrifier Isaac agenouille â ses pieds. Un ange volant l’interpelle et lui pre- sente le belier. En bas, les trois serviteurs d’Abraham devisent, et l’âne, qui a porte le bois, paît tran- quillement. Dans la Priere au mont des Oliviers, Jesus a ete peint en bas de la montagne, faisant ses recom- mandations aux apotres et, en haut, agenouille et priant. Les apotres, couches ou assis, forment un groupe en forme de sigma. La frise. donne, plus loin, au Sud, Judas, la tete nimbee, qui passe son marche avec les chefs des Juifs. A la prothese, Jesus de Pitie, illustration du tropăite de la pre- paration des especes, se tient debout dans son sar- cophage. A l’exterieur de celui-ci, on voit deux anges, preș du Sauveur, et non pas la Vierge, comme cela arrive dans la grande majorite des cas. Un agneau couronne l’embrasure de la niche. L’agneau, symbole de Jesus victime, illustre la pro- phetie d’Isaîe (53, 7): «On le maltraite, et lui se soumet, semblable â l’agneau qu’on mene ă la tuerie. . .». Jean l’evangeliste (i, 29) emploie la meme expression pour designer le Sauveur: «Voici l’agneau de Dieu, qui leve le peche du monde ». Mais l’image reelle de l’agneau a ete interdite par les conciles, des le VH-e siecle. La tradition en a ete conservee, toutefois, en Occident et dans les Balkans. Elle se rencontre, en Moldavie, â Bălinești et ailleurs dans les peintures murales du XVI-e siecle. Dans la nef, les berceaux de la voute donnent la Nativite de Mărie, sa Presentation au Temple et l’Annonciation. La Nativite de Jesus et la Circon- cision ont ete peintes, sur la paroi de l’hemicycle, au sanctuaire, Le Bapteme prend place sur la re- tombee Sud du berceau Est; la Transfiguration, au premier registre de la paroi Sud, dans la nef, entre la Pentecote et la Dormition de la Vierge, L’aveugle-ne la resurrection de Lazare, les Rameaux et l’incre- dulite de Thomas, decorent, â leur tour les retombees des berceaux du naos. On s’etonne du manque de plusieurs sujets importants. Mais des scenes peintes sur l’arc triomphal et les berceaux sont mal visibles ou ont dispăru. Elles donnaient peut-etre ce qu’on cherche aujourd’hui. Reste â expliquer la dispo- sition des scenes. Les preoccupations decoratives semblent avoir predomine et diete l’emplacement des sujets evangeliques, encore qu’en ce qui con- cerne la Transfiguration, au moins, l’explication n’est pas tres plausible. Les scenes de la Passion forment, en revanche de belles frises, sur les parois de la nef. Elles commencent, nous l’avons vu, sur http://patrimoniu.gov.ro 26 I. d. ștefAnescu Fii* 15. de Bdkrwftu Mise au tombeau: paroi Nord de la nef http://patrimoniu.gov.ro Bolise de bălinești 27 Fig- 16. —Eglise de Bălinești. Tombeau scelle de Jesus; cote Nord de l’hemicycle http://patrimoniu.gov.ro 28 I. D ȘTEFÂNESCU Fia. 17. — Eglise de Limbes, cote Nord de l’timicvcle http://patrimoniu.gov.ro Fig. 18. — Eglise de Bălinești. Limbes (d£tail), cotâ Nord de l’hemicycle EGLISE DE BĂLINEȘTI http://patrimoniu.gov.ro 30 I. D. ȘTEFĂNESCU Fie 19 Eglise de Bdlinsfh Sauveur et anges frise des donateurs, paroi Ouest de la ras http://patrimoniu.gov.ro EGLISE DE BALINEST 31 Fig. 20. — Eglise de Bălinești. Portrait du logothete Tăutu; frise des donateurs http://patrimoniu.gov.ro 32 I. D. ȘTEFÂNESCU la paroi de l’hemicycle, â l’Est, et se terminent par Ies Limbes, peints au meme endroit, â gauche, du cote Nord de I’abside principale. L’Ascension et Ia Pentecote brisent pourtant I’unite, car elles ont ete illustrees sur Ia paroi Ouest de la nef, pour des raisons qui nous echappent. Les frises caracterisent Ia conception et Ie travail des peintres de l’ecole dite macedonienne. Par l’intermediaire des Serbes, et grâce â des peintres venus des regions occiden- tales de Byzance ou de la Serbie, les frises ont penetre en Valachie. On les voit â Saint-Nicolas d’Argeș, au sanctuaire et, en Moldavie, dans les monuments decores du XV-e siecle et du premier tiers du XVI-e siecle. Le tombeau de Jesus est un grand sarcophage antique, ceint d’une bande d’etoffe, nouee et scellee. Des soldats endormis sont peints, tout autour, dans un paysage de montagnes. Dans les Limbes, Jesus, drape de rouge arrive de gauche et marche â grands pas. II tend la main â Adam, qui se leve de son tombeau. Eve, drapee de rouge, s’apprete ă prendre la main du Sauveur. La frise des donateurs retiendra plus loin notre attention. Elle est composee comme d’habitude. Mais plusieurs anges apparaissent derriere le trone du Sauveur, et l’un d’eux tient une longue baguette d’argent terminee par une petite croix et une cor- delette d’argent. Ils sont tous nimbes, â l’exempe de Jesus-Christ, qui tient l’Evangile ouvert. Nous y lisons en vieux slave: «Je suis la lumiere du monde. Celui qui me suivra ne marchera pas dans les tenebres, et il aura la lumiere de la vie (Jean, 8, 12). Pronaos. Le programme iconographique du pronaos est remarquable. Les voutes donnent Elisa- beth, le Prodrome enfant sur sa poitrine, Anne et Mărie, et la Vierge orante avec Jesus. Les sujets occupent des medaillons encadres d’anges volant ou de seraphins. On a peint aussi des anges et des prophetes en pied. On voit des medaillons semblables d’un tres bel effet, au frontispice, sur Ies dyptyques d’ivoire de I’epoque palleochretienne, â Baouit sur Ies parois des monuments, â Saint Demetrius de Salonique, en Cappadoce et ailleurs. Ils rappellent la mode hellenistique des tableaux suspendus dans les interieurs, et ce que la Renaissance italienne a appele, plus tard, des «tondo ». Le theme ramene au Prodrome et â Jesus. II decore de nombreux mo- numents du XlV-e siecle, et la majeure pârtie des eglises de Valachie, au XV-e, XVI-e et XVII-e siecles,dans lesquelles Elisabeth portant le Prodrome, et la Vierge portant Jesus occupent les retombees de l’arc triomphal et se font face. Citons, pour exemple, Ies belles « fresques » de l’eglise episcopale d’Argeș, datees du debut du XVI-e siecle, qui forment de grandes icones. Sur les parois, Ies cotlCiles cecumeniques se ratta- chent â la tradition de^Valachie et de Moldavie. On les voit, â la meme plaCe, â Saint-George de Hârlău et ailleurs. La synaxe d’anges avec le portrait de Jesus-Christ semble la reproduction d’une icone, et rappelle les exemples de l’eglise de l’Ascension, au monastere de Neamțu d’autres monuments du XV-e siecle et du XVI-e siecle. Le second registre des parois illustre des scenes de l’Ancien Testament. On ne discerne malheureu- sement, que la Philoxenie d’Abraham, les trois Jeunes Gens dans la fournaise, la Laine de Gedeon, l’Assornption de Moise et l’Assomption de Josue. Le premier theme est un symbole de la Trinite, le second une figure du sacrifice de la messe. La laine de Gedeon est une «figure» de la virginite de Mărie et de la nativite du Seigneur: les deux derniers sont des figures» de l’Ascension. Une quinzaine de scenes sont abimees ou detruites. C’est ce qui empeche de comprendre l’ensemble et l’idee â laquelle ont obei les decorateurs. Les scenes de l’Ancien Testament forment avec des scenes du Nouveau Testament ce qu’on appelle le parallelisme des deux Testaments, richement illustre, des le IV-e siecle, dans les mosaiques de Sainte-Marie-Majeure, â Rome. II est donne en Transylvanie, sur les parois de Râul-de-Mori. Le plus souvent, on a choisi des sujets de l’Ancien Testament, appeles «figures », et on les a places â proximite ou en vue de leurs «types », les sujets du Nouveau-Testament, qui en donnent la realisa- tion et l’explication : « Vetus Testamentum in novo patet» (adage du bienheureux Augustin). Les trois Jeunes Qens dans la fournaise illustrent un passage du livre de Daniel (III, 19—27). Le sujet a ete peint dans la Capella Graeca, des le Il-e siecle. Au cime- tiere de Callixte (arcosolium de Mărgărită), dans la la premiere moitie du IV-e siecle, la scene comprend l’ange du Saigneur â cote des trois Hebreux. A Humor, en Moldavie, le sujet prend place dans la chambre des tombeaux, sur la paroi Est, preș de l’âne de Balaam. On y voit l’ange et les trois He- breux dans la fournaise: on distingue aussi Ia statue d’or. A l’eglise episcopale de Roman, le sujet accompagne le portrait d’EIie, sur l’embrasure de Ia fenetre Nord du naos. La laine de Qedeon est un theme inspire du Livre des Juges (f, 37—40) et du psaume 71, qui annonce le Messie: «O Dieu, donne tes jugements au Roi et ta justice au fils du Roi. Qu’il dirige ton peuple avec justice. Qu’il descende comme la pluie sur le gazon, comme les ondees, qui arrosent la terre .. .». Des chants d’eglise http://patrimoniu.gov.ro Eglise de bălinești 33 rappellent la laine de Gedeon. A la fin de l’Orthros, le Vendredi soir et le Samedi, on chante: « Gedeon a predit la conception, et Dă vid a explique la Nativite, Mere de Dieu, en disant que le Verbe est descendu dans ton sein, ă l’exemple ae la rosee sur la toison, et tu as donne naissance au Christ, notre Dieu ... « Les « parimia » comportent, â leur tour, la lecture du passage correspondant du Livre des Juges. Le sujet a ete illustre â Gracanica, au XlV-e siecle. Gedeon se tient debout â droite de l’image, la tete ceinte du nimbe. De sa main gauche, il introduit son bâton dans le vase qui contient le jus. A gauche, il presse la toison des deux mains pour en exprimer la rosee, qu’il recueille dans un recipient de metal. Au centre, des flammes consument la chair et les pa ins sans levain: le medaillon de la Vierge apparaît dans les flammes. Le theme se retrouve, en Valachie, â Stănești, sur l’arc triomphal et, en Moldavie, â Dolheștii-Mari, au second tiers du XV-e siecle, et â Sucevița, oii la peinture date de la fin du XVI-e siecle. L’assomption de Moise et celle de Josue ne se voient pas, en Roumanie, ailleurs qu'â Bălinești. Le premier sujet a sa source dans le Deuteronome (34, 1, 5—7); le second, dans Josue (24, 29—30). Les textes racontent la mort des deux grands chefs. On y ajoute, en ce qui concerne Moise, que son corps ete enterre, dans la terre de Moab, en face de Bet-Peor, mais qu’on nu connaît pas l’emplacement exact du tombeau. Quant ă Josue, il a ete enterre dans sa terre de Timnat-Serah, dans la montagne d’Ephraim. L’assomption de Moise a sa source dans l'Evangile. Moise apparaît aux cotes de Jesus dans la Transfiguration: « et voici que deux hommes devisaient avec le Sauveur: c’etaient Moise et Elie qui, se montrant dans la gloire, parlaient de Sa sortie de ce monde, qui allait se passer â Jerusalem » (Luc, 9, 30—31). Mardi, la premiere semaine du grand careme, on chante ir l’orthros les paroles suivantes: « Elle est benie la vertu du careme, car Moise s’est glorifie grâce â lui, et a rețu la Loi ecrite sur des tables d’airain. Les Jeunes Gens se sont montres plus forts que le feu...». Le cinqueme dimanche du grand careme, un hirmos de l’orthros fait aussi mention de la glorification de Moise: « Moise s’est glorifie sur le Sinai, en voyant en tout mystere le dos du Seigneur ...». Une autre figure a ete peinte dans la niche de la paroi Nord, oii l’on voit Elie et le corbeau, qui nous reporte â l’eucharistie. La source en est dans le Livre des Rois (17, 1—7): « Pars d’ici, dirige-toi vers l’Orient, et cache-toi au torrent de Carith, qui est en face du Jourdain. Tu boiras de l’eau du torrent, et j’ai commande aux corbeaux de te nourrir lâ. « II partit, et fit selon la parole de Yahweh: et il alia s’etablir au torrent de Carith. . ■ Les corbeaux lui apportaient du pain et de la viande le soir, et il buvait de l’eau du torrent ». Au XlII-e siecle, â Moraca, on a donne l’histoire d’Elie dans une chapelle annexe du sanctuaire: nativite d’Elie, bene- diction de la farine et de l’huile de la veuve de Sa- repta sacre d’Azael, l’enlevement, Elie nourri par le corbeau. A Gracanica, Elie nourri par le corbeau a ete peint â cote de la Toison de Gedeon, le Taber- nacle, la Sagesse de Salomon et le sacrifice d’Abra- ham. Au monastere de Cozia, Elie nourri par le corbeau occupe une niche du narthex. A Stănești et dans d’autres monuments valaques du XVI-e siecle, le sujet est peint dans une embrasure de fe- netre ou dans une niche, au naos ou au pronaos. Le monastere moldave de Saint-Elie, bâti et dedie au prophete en 1488, illustre la vie d’Elie au pronaos A l’exterieur, le tympan de la porte d’entree montre Elie nourri par le corbeau. Jesus dormant a sa source dans la Qenese (49, 9) et les Nombres (24, 9). Les textes nomment le lion de Judas: «le petit du lion ». II a ploye ses genoux et s’est couche comme un lion et comme une lionne... Qui le reveillera? *. L’image nous reporte aussi au « Physiologus ». On la rencontre souvent en Mol- davie dans le decor des narthex. Un paysage du desert forme d’habitude le fond. Un arbre abrite Jesus enfant, qui dort les yeux ouverts. II est veille parfois par la Vierge. La vie de Saint Nicolas ete peinte ă Saint-Nicolas d’Argeș, au XlV-e siecle; â Popăuți, Părhăuți et ailleurs. Le nombre et la composition des scenes varient d’un monument ă l’autre. On donne, â Bălinești, seize scenes et le portrait du saint. La scene du tapis manque. Le sauvetage du vaisseau en perdition est raconte en trois images. Une etude comparative des illustrations murales de Roumanie et Bulgarie, devrait prendre en consideration les icones, assez nombreuses, dnt le cadre comporte de petites icones illustrant le meme sujet. Le bas des parois donne de portraits des saintes martyres. L’eglise de Bălinești a ete bâtie par le logothete Tăutu de Moldavie, sur une de ses terres, et en vue d’abriter son tombeau et ceux de la familie. A-t-elle forme le centre d’une sleite de reli- gieuses ? Les documents et la tradition n’en font aucune mention. Le style, la technique L’interieur des eglises elevees et decorees au XV-e siecle et au XVI-e siecle, comportait un eclairage savant et soigne, fourni par des veilleuses et des cierges de cire d’abeilles places â la hauteur et â Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice 3 http://patrimoniu.gov.ro Fig. 21. — Eglise de Bălingști. Sainte Elisabeth et le Prodrome enfant; calotte de la voute (pronaos) 1. D. ȘTEE http://patrimoniu.gov.ro £glise de bAlinești 35 Fig. 22. — Eglisi de Bălinești. Saint Constantin; paroi Ouest de la nef http://patrimoniu.gov.ro 36 I. D. ȘTEFĂNESCU Fig. 23.:—Egiise de Bălinești. David Solunski; paroi Sud de la nef http://patrimoniu.gov.ro Eglise de bălinești 37 Fig. 24- — Eglise Bălinești. Archange Michel; muraille Sud http://patrimoniu.gov.ro I. D. ȘTEFĂNESCU Fig. 25. —Eglise de Bdline/ti. Saint Nicolas; Muraille Sud http://patrimoniu.gov.ro Eglise de bălinești 39 la distance necessaires potir animer les peintures. Leurs reflets vacillants mettaient des ombres et des lumieres discretcs sur les visages des saints et faisa- ient chatoyer les soieries des vetements, briller les nimbes d’or des saints. La lumiere du jour etait emprisonnee par les fenetres, semblables â des meurtrieres, polarisee par les couleurs de l’embra- sure et renvoyee sous un certain angle et dans des directions precises par les rebords et l’arc d’en haut. Les cierges et les veilleuses allumes de nos jours en grand nombre et sans souci de l’eclairage des pein- tures, la fumee, les tons deteints par l’humidite et le temps, tout cela gâte l’harmonie et detruit les effets. A Bălinești, le soleil, les jours ou il briile, arrive toutefois â reveiller le decor. Les figures semblent s’eveiller et bouger, l’ensemble chante. Execute â la bâte et en peu de temps, sans esquisses et de memoire, les negligences et les meprises dispa- raissent, la spontaneite d’execution apparaît seule et repand la chaleur et la vie. Les blessures des parois disparaissent aux yeux du spectateur, ou mettent une note d’abandon et de solitude, qui con- quiert. La premiere chose qu’on remarque est la merveil- leuse adaptation des peintures aux lignes et aux surfaces architecturales du monument. Elles sem- blent former un veritable tissu historie, dont on aurait tendu les parois. Effet de couleur, la matite du bleu-vert envelopant relevee par des taches brillantes de rouge, et par l’or qu’on a prodigue, et surtout effet de composition et de dessin. Les grands medaillons peints sur les berceaux de la nef, la Vierge, sur la calotte du sanctuaire, dont la pose, les archanges et les details rapellent l’adoration d’une icone presentee â la veneration des fideles dans une reception ou â une fete imperiale de Byzance, les grands medaillons sur la voute du narthex, aussi, fixent le decor et attirent l’attention sur les rondeurs des berceaux et des arcs, sur la solidite de la voute et la hauteur du monument. Les petits medaillons de saints apotres, eveques et martyrs, les anges et les seraphins, qui ornent les arcs separant les ber- ceaux et les surfaces d’entre les grands medaillons, semblent « ponctuer » le tissu et mieux l’assujettir aux murailles. Les scenes de la Passion, « lourdes » d’ar- chitectures et remplies de personnages donnent de la raideur au tissu, qui adhere â la paroi. Les figures en pied semblent retenir ce dernier et lui garantir «l’aplomb «. Les anges et les saints sont masses en profondeur et alignes comme pour une revue. Leur groupement triangulaire aide le regard: ils entrent d’emblee dans le champ de l’ceil. Les variations d’attitude et de mouvement, maintenues dans les imites bien calculees, evitent la monotonie et font pressentir la vie qui anime les masses et les figures isolees. La seconde remarque concerne la richesse de l’harmonie tonale, composee d’or, rouge et bleu- vert aux reflets metalliques, luxueuse, et d’un charme rare, comparable â celui des vieilles poteries email- lees, des vieux tissus et des argenteries. 11 est facile de distinguer ensuite le travail de plusieurs mains. La Vierge du sanctuaire est d’une noblesse et d’une autorite impressionnantes. La frise des prophetes presente des qualites exceptionnelles. Les attitudes sont variees, d’une figure â l’autre; le mouvement est libre et retenu. Moins solennelle que la frise de Saint Apollinaire in Classe â Ravenne, elie est plus vivante, plus penetree de chaleur et de spontaneite. La facture des scenes peintes dans la nef est plus large. Des architectures parfaitement entendues et bien dessinees forment les fonds. Les personnages apparaissent au premier plan, et ont des mouvements libres, elegants. Ils ne se nuisent jamais l’un â l’autre. Les statures sont hautes, les draperies plutot amples, et caracterisees par un ourlet blanc, qui rappelle la signature des maîtres lombards de Transylvanie et de l’Italie meridionale. D’autres traits nous renvoient aussi â ces derniers. La virtuosite et la liberte du dessin, en premier lieu; l’expression des visages et la facture des yeux, dont le globe est enchâsse par deux bourrelets arques de chair ou par un rehaut de lumiere, â la pârtie superieure, un bourrelet souligne d’une tache d’om- bre, â la pârtie inferieure. Les visages plutot allonges ont des pommettes accentuees. Les regards sont vifs, brillants et directs. Quelques personnages sourient. D’autres ont des attitudes interrogatives ou con- centrees. Les mains, en general bien dessinees, sont fines. Les soldats ont les mollets serres dans des guetres, qu’on revoit â Popăuți, Neamțu, Saint- Nicolas de Dorohoi et, ailleurs au XVI-e siecle. Rappelons, enfin, le raccourci curieux et la tete renversee d’un soldat, peint â droite du sarcophage dans la scene du tombeau de Jesus-Christ. Un certain nombre de scenes et de figures relevent d’une autre conception. Citons, pour exemples, ia Cene et la Priere au Mont des Oliviers, au sanctuaire, ou le dessin des figures nous ramene aux peintures moldaves de la premiere moitie du XVI-e siecle. Les attitudes sont figees, les draperies traitees selon le canon. Le mouvement en est absent. Les expres- sions peu variees et sans vie. Nous relevons aussi des fautes de dessin et de perspective. La patene posee sur la Sainte-Table, dans la scene de l’Enfant, sur la paroi de l’Hemicycle, trahit l’embarras du peintre et sa gaucherie. La frise des donateurs comprend un beau portrait du Christ. II est blond et a le visage allonge, le front http://patrimoniu.gov.ro I. D. ȘTEFĂNESCU 40 haut, la barbe courte aux poils fins et rareș. Ses cheveux soyeux forment une natte, qui lui retombe sur la nuque. Les levres fortes, le regard lointain et abstrait lui composent une physionotnie particu- liere. Le cou est long, le buste peu developpe. Une toge soyeuse, modelee avec beaucoup de Science le drape elegamment. Les anges gardiens ont des figures aussi severes et semblent poser pour des portraits. Mais la figure du logothete Tăutu est sans conteste une des plus vivantes de l’art de Roumanie, et veri- tablement un portrait. Le personnage est peint de face, legerement toume vers le Sauveur, dans une attitude de recueillement, mais libre et qu’il semble avoir prise spontanement. Sa forte tete est marquee par des mâchoires puissantes et un menton pointu. Les arcatures des yeux et le nez aux narines larges relevent du canon, mais aussi de l’observation minu- tieuse du modele. Les yeux enfonces dans les orbites ont des globes saillants qu’on a peints avec un realisme saisissant. Une moustache peu fournie cou- vre sa levre superieure et complete le caractere de la barbe aux poils rares, qui ne decore que les cotes du menton. Coiffe d’une sorte de turban, qui lui degage les oreilles grandes et bien plantees, le lo- gothete est vetu d’un manteau â brandebourgs et ă col large de fourrure, qu’il porte par-dessus sa tunique aux manches etroites serrees et ornee de broderies aux poignets. La main droite ouverte laisse voir des anneaux autour de quatre doigts. La pein- ture des yeux est abimee. Mais l’expression des traits marque le recueillement et une concentration respectueuse. L’etude du visage permet des observations d'ordre technique. II a ete peint, sur enduit humide ou humecte seulement, â l’aide de jus et de pinceaux assez foumis, manies dans le sens de la forme. On a pose d’abord le ton chair et,peu apres son absorbtion, quelques touches plus vives, un ou deux rehauts de lumiere, avec le pinceau â plat. La figure du Christ laisse encore mieux discemer la marche et la trace du pinceau porte toujours dans le sens de la forme. Le portrait de Saint Constantin revele la technique de cette peinture composee surtout de glacis et legerement relevee de rehauts plus vifs ou plus clairs. Elle se differencie facilement de la tech- nique employee d’habitude, en Moldavie, ou les visages et les mains sont peints â l’aide d’une emul- sion et presque toujours, sur enduit sec ou ă peine humecte, tandisque les draperies relevent de la simili-fresque, executee sur enduits frais. On garde au pronaos, quatre icones « imperiales » peintes sur bois, enduit prealablement d’une legere couche de plâtre. Elles donnent le Sauveur, la Vierge portant Jesus, Michel archange et Saint Ni- colas eveque, patron de l’eglise. Tres deteriorees, elles semblent dater de la seconde moitie du XVII-e ou du XVIII-e siecle, et reproduire des originaux ayant ome l’iconostase du monument. Rien ne subsiste des tentures, voiles liturgiques, croix sculp- tees, veilleuses et, en general, de la riche « dot » de l’eglise du celebre logothete. Telle qu’elle se presente, elle reste un joyau de l’art religieux de Roumanie et l’ensemble original le plus interessant du XV-e siecle. Octobre 1945. I. D. ȘTEFĂNESCU http://patrimoniu.gov.ro UN RELIEF ÎN MARMORA AL ZEULUI CAVALER DIN MANGALIA (VECHIUL CALLATIS) In rândurile de mai jos, publicăm un monument al zeului cavaler, zis și zeul călăreț, herosul trac sau cavalerul trac, descoperit în Mangalia, vechiul Callatis. Vezi fotocopia (fig. 1) și desenul făcut de d-l P. Polonic (fig. 2). Pentru interpretarea și clasificarea acestui monu- ment, avem, pe lângă alte lucrări, publicația impor- tantă a savantului bulgar Gawril I. Kazarow, Die Denkmăler des thraldschen Reitergottes in Bulgarien. Tafelband und Textband, 1938, Budapesta, precum și articolul K. Skorpil, despre monumentele antice cu figura cavalerului trac din Muzeul din Vama, publicat în Buletinul Institutului arheologic bulgar, XIII, 1939, p. 129 și urm. *. Monumentul nostru este o placă ruptă în două bucăți, de marmoră albă și formă patrunghiulară, de 19,4 cm înălțime, 15,2 cm lățime, sus, 15,6 cm lățime, jos, și de 3,2 cm grosime. El a fost găsit în 1943, de lancu lonașcu în Man- galia, cu ocazia unor săpături incidentale făcute în centrul orașului și donat Muzeului național de antichități din București. Marginile plăcii sunt destul de bine păstrate, iar partea din spate, este numai sumar lucrată. In câmpul adâncit care are un cadru, sus, de 1,1 cm lățime, la dreapta de 1,2 cm și la stânga de 1,1 cm, jos de 3 cm lățime, se vede un relief de până la 0,7 cm înălțime, care, alocurea, trece peste limitele unui baso-relief. Spatele fiind numai sumar cioplit, este clar că placa cu relief era desenată să fie atârnată de perete, sau, mai degrabă, fixată într’o firidă într’un sanctuar. Placa de marmoră cu relief ne arată, în relief, un călăreț galopând cu calul în spre dreapta. Cu ¹ M. Mircev publică un fragment al cavalerului trac din Vama în Anuarul Muzeului național arheolog. bulgar, voi. VII, 1942, p. 244, fig- 162; în acelaș Anuar, p. 55—58, cu figurile 27, 29, 30, 31, 32 și 33, D. Detsțhew aduce 6 mo- numente ale cavalerului trac din diferite localități. fața drept înainte, călărețul, tânăr și imberb, ține și agită cu mâna sa dreaptă, ridicată în sus în unghiu obtuz, o lance, pe care o putem urmări până pe partea de jos a toracelui. Pentru a mânui mai bine lancea, călărețul face, cu partea superioară a corpului, o mișcare de 90° spre dreapta. Nu vedem nicio urmă de scut, pe care-1 găsim în multe reliefuri similare. Obrazul rotund este înconjurat de părul bogat și buclat, care acoperă și urechile. Părul este piep- tănat în ondulații largi și bine marcate. Buclele ni se prezintă ca elevațiuni, mai mult sau mai puțin ovale, aranjate într’un singur rând. Trăsăturile feței sunt șterse. In locul ochilor se văd două mici adâncituri. Nasul și gura, deabia per- ciptibile. Călărețul, care de altfel are îmbrăcămintea sa obișnuită, compusă dintr’un hiton scurt și strâns de corp și dintr’o hlamidă, poartă în relieful nostru, fără îndoială, o hlamidă, pe care o vedem adusă în falduri, pe partea anterioară, sub gât— probabil și pe urma mișcării la dreapta și a manevrării cu lancea — și apoi de-a-lungul spatelui și pe partea posterioară a calului și fluturând în partea dinapoi, unde hlamida, fără falduri, este în parte acoperită de mâna ridicată a călărețului. In ce privește hitonul, haina obișnuită a călăre- țului, noi nu-i putem desluși conturele. Reliefurile publicate de Kazarow, l. c., voi. cu tab. XLIII, nr. 253 (voi. cu text, p. 96, nr. 487) și LIX, nr. 349 (p. 126, nr. 706), se apropie, în ce privește desemnarea hitonului, de relieful nostru. Și zeul-călăreț de pe relieful Kazarow, l. c., voi. cu tab. LXV, nr. 386 (voi. cu text, p. 137, nr. 769), se pare a nu avea un hiton, ci numai mantaua care flutură în vânt la spatele călărețului și care se vede cu falduri îngrămădite și ridicate, înainte, pe partea de sus a pieptului. http://patrimoniu.gov.ro 42 TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU In vreme ce în reliefurile Kazarow, 1. c., voi. cu tab. LIX nr. 348 și 351 (voi. cu text, p. 127, nr. 705 și 708), deabia că se pot desluși conturele hitonului scurt — hlamida flutură la spate sau se vede spânzurând pe spate — zeul călăreț al relie- fului Kazarow, Le., voi. cu tab. LIX, nr. 352 (voi. cu text, p. 127—8, nr. 710), dar mai ales cel al reliefului Kazarow, 1. c., LXVII, nr. 397 (voi. cu text, p. 141—42, nr. 803), s’ar părea a fi. în com- pletă nuditate, dacă hitonul și hlamida nu erau indicate prin colori, azi dispărute fără urme. Or Fig. 1. — Mangalia. Cavalerul trac. Fotocopie noi avem indicii că reliefurile, sumar executate, erau completate prin diferite colori L Complet gol este și călărețul în relieful publicat de H. ăkorpil în Arch. epigr. Mitteilungen, XVII, p. 219—20, nr. 123. Cu coapsă și pulpă puternică, călărețul reliefului nostru callatian, atinge cu vârful piciorului drept, îmbrăcat în încălțăminte de vânătoare destul de înalte, corpul unuia dintre cele două animale, în luptă unul împotriva celuilalt, lângă și sub corpul calului. Calul, cu forme pline, mai ales la piept și crupă, este în mers galop. Capul, ridicat în sus, are coama ¹ Kazarow, Pauly-Wissowa, RE, SuppI. III, 1918, col. 1133. îngrijită, care ni se prezintă schematic ca niște măr- gele ovale, înșirate de-a-lungul grumazului calului. Stilizarea aceasta contrastează cu felul cum ni se prezintă frizura călărețului și coama calului din relieful Kazarow, 1. c., voi. cu tab. XXVIII, nr. 164 (voi. cu text, p. 67, nr. 305). In frunte, calul este împodobit cu un smoc de formă sferică, cum îl vedem și în alte reliefuri simi- lare, ca de pildă în cele publicate de Kazarow, l. c., voi. cu tab. LX, nr. 356 (voi. cu text, p. 128, nr. 714), LXI, nr. 362 (p. 130, nr. 722) și altele. Frânele plastic arătate, se îngroașe în partea spre gura calului și spre zăbale, pe care nu le vedem indicate. Frânele le ține călărețul cu mâna stângă, fără ca artistul să ne fi. arătat cum le ține. Frânele se termină brusc pe coama calului. Nu am putea să precizăm ce formă are șeaua sau dadă în locul ei avem o piele de panteră, leu sau de alt animal, cum ni-o arată reliefuri similare. Coada stufoasă a calului are o postură care tră- dează sânge aprins și vigoare. La copită nu se accentuează prea mult coroana și chișița. Calul galopând, ridică piciorul drept înainte, în unghiu obtuz și acoperă, cu acest picior, o parte a arborelui, care se găsește la marginea dreaptă a reliefului. Arborele este acolo îfflrerupt, ca și mai sus, unde îl atinge botul calului. Se pune întrebarea dacă calul nu-și reazimă pi- ciorul ridicat pe un altar. Alături de un arbore ne- ramificat, cu un șarpe pe el, vedem un altar în relieful Kazarow, l. c., voi. cu tab. XXVIII, nr. 165 (voi. cu text, p. 67, nr. 306), pe care calul nu putea să-și așeze piciorul din cauza flacărei înalte, care arde pe acest altar. In relieful nostru nu este arătat decât arborele, care este neramificat și fără coroană de frunze. Pe el se încolăcește, ca și în atâtea alte reliefuri similare ¹, un șarpe, al cărui cap se ridică, la capătul arborelui, în sus, cum îl vedem în relieful publicat la Kazarow, 1. c., voi. cu tab. XXX, nr. 176 (voi. cu text, p. 69—70, nr. 320). In reliefurile zeului-călăreț vedem, adeseori, calul răzimându-și piciorul drept sau stâng pe un altar în formă dc simplu butuc sau în formă rotundă :, sau patrunghiulară, cu sau fără profil, și alături de altar vedem un arbore cu un șarpe. ¹ Vezi d. p. Kazarow, I. c., voi. cu tab. LIX, nr. 352 (voi. cu text p. 127—8, țir. 7101 * Vezi Kazarow, l. c. VIII, nr. 45 (p. 35, nr. 110); XI, nr. 61 (p. 40, nr. 143); XXIII, nr. 135 și 137 (p. 56, nr. 247 și p. 58, nr. 254); LVIII, nr. 341 (p. 124, nr. 676); LIX, nr. 349 (p. 127, nr. 706); LXVII, nr. 398 (p. 142. nr. 805); LXXIV, nr. 443 (p. 156, nr. 903); LXXX, nr. 477 (p. 168, nr. 987); LXXXIV, nr. 499 (p 175, nr. 1026); LXXXIX, nr. 528. http://patrimoniu.gov.ro UN RELIEF DE MARMORĂ DIN MANGALIA 43 S’ar putea obiecta că în relieful nostru piciorul dinainte drept al calului este așezat pe un altar mic și că arborele cu șarpele s’ar putea interpreta apărând mai în fund. Nu avem decât să repetăm răspunsul de mai sus. In orice caz se poate constata neiscusința artis- tului, care nesocotind spațiul și dimensiunile, s’a dovedit un mai rău interpret al legilor perspectivei decât artistul reliefului publicat de Kazarow, l.c., voi. cu tab. XXX, nr. 176 (voi. cu text, p. 69—70, nr. 320). Artistul reliefului nostru a trecut cu copia aceasta după un model, fără îndoială, bun, ceea ce dove- dește figura calului și mișcarea calului, peste lărgimea disponibilă a acestei plăci de marmoră și s’a în- curcat în partea dreaptă, la capătul plăcii. Lângă sau sub cal mai vedem ceva: scena pe care artistul vroia să ne-o reprezinte sub corpul calului, era lupta între două animale. Relieful este atât de ros și imprecis, încât nu este ușor de a stabili cu siguranță speța animalelor: Leul ni se trădează totuși prin capul său puternic și prin coama sumar arătată, care înconjoară grumazul animalului. De altfel trupul leului apare aproape numai schițat. Se desemnează sumar partea dindărăt cu piciorul dinapoi drept. Leul este plecat pe picioarele dinainte, ca să poată ține mai bine prada sa și ca să se poată în- fige mai tare cu colții săi în ea. Picioarele dinainte ale leului nu sunt distincte și formează un tot cu trupul și cu picioarele dinapoi ale animalului culcat Ia pământ și doborît. Acest animal de abia conturat, face o ultimă sforțare să scape din ghiarele și gura leului, ridicând capul și sucindu-și grumazul său lung. Capul acestui animal, în luptă pe vieață sau pe moarte, este sumar arătat. De abia i se pot distinge ochii, urechile și botul lung. După forma grumazului am bănui că avem de a vedea în acest animal o căprioară, pe care o găsim în numeroase exemplare similare ale zeului-călăreț trac, în luptă, doborîtă sau sfâșiată de un leu sau câine. Intr’o pozițiune asemuitoare, cu capul ridicat în sus, vedem căprioara din relieful zeului-călăreț trac la Kazarow, 1. c., voi. cu tab. LXXXV, nr. 505 (voi. cu text, p. 176, nr. 1032). In acest relief, după interpretarea dată de Kazarow, căprioara își în- toarce capul, surprinsă și de frică. Reliefuri ale zeului călăreț trac cu leul, care ur- mărește o căprioară, nu sunt tocmai numeroase. In locul leului găsim mai des un câine. După Kazarow, 1. c., voi. cu tab. LXIII, nr. 376 (voi. cu text, p. 133—4, nr. 748), în relieful res- pectiv, este o căprioară urmărită de un câine cu sgardă. Corpul acestei căprioare este prea stilizat, ca să ne putem da noi părerea. Apoi nu știm dacă și animalul cu capul stricat, de pe relieful Kazarow, l. c., voi. cu tab. LXV, nr. 386 (voi. cu text, p. 137, nr. 769), animalul atacat de un câine cu sgardă, este într’adevăr o căprioară. Asocierea leului și a căprioarei este, în relie- furile zeului călăreț trac, mai rară decât combinarea câinelui și a mistrețului urmărit sau mușcat de câine, după cum ne a ■ monumentele numeroase similare din Bulgaria, adunate de Kazarow în lu- crarea arătată mai sus. Fig. 2.—Mangalia. Cavalerul trac. Desen de dl P. Polonic In vreme ce cultul zeului cavaler este foarte răs- pândit în regiunea Dunării-de-Jos, în Tracia, Pa- nonia și în cele două Moesii, în Dacia inferioară nu erau cunoscute, după cum rezultă din nota nr. 1 a d-lui I. Nestor, dela articolul publicat de It-comandor av. Vendelin L, în Revista de preistorie și_ anti- chități naționale, anul II—IV, Iulie 1940, p. 105 și 106, decât cinci plăci cu imaginea « cavalerului trac ». Din Scythia Minor, unde, în Tomis, adorarea cavalerului trac este de mult confirmată, dacă nu prin descoperiri de sanctuare, totuși prin numeroase reliefuri votive, vine, după relieful publicat de d-ra Maria Golescu ¹ și după cel publicat de D. Tudor ², ¹ Cronica numismatică fi arheologică anul X, nr. 95, Bucu- rești, Ianuarie-Februarie 1934, pp. 7 și urm. cu tabl. I, fig. 1. ² Cropică numism. ji arh. an. XI, nr., 101, București, lan.- Martie 1935, p. 109 și urm. http://patrimoniu.gov.ro 44 TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU care ne dau o bibliografie bogată și ne informează cu privire la problema cavalerului sau eroului trac, acest monument al nostru, la care constatăm o vădită artă rudimentară provincială. Exemplarul nostru ni se prezintă ca un lucru de duzină, de o executare simplă, primitivă a unui subiect cum nu se poate mai bine cunoscut și răspândit în teritoriile locuite de Traci și mai ales în regiunea Duhării-de-Jos. Relieful nostru vine să mărească numărul monu- mentelor cu reprezentarea cavalerului-zeu în galop spre dreapta, cu lancea ridicată și cu leul cu prada sa sub cal. Acest relief aparține grupului monumen- telor, care, după Kazarow \ este de tip B. Relieful nostru se ține, ca datare cronologică, nu departe de cele două reliefuri publicate de D. Tudor, ' H 4/4< ' - -O. | . । ' . 14 JUM "’p⁴ J II . > '' ' f ’ ''⁴< Fig. 2.—Tetraevanghelul dela Căldărușani: începutul Evangheliei după Matei col. 85, fig. 8466); Parenzo — anterior anului 313 — (ibid., col. 89—90, fig. 8469; cf. H. Leclercq, s. v. ibid., t. 13,², Paris, 1937, col. 1681—1682 : alt mozaic în « basilica eufrasiana >>, din sec. IV—V); Aquileia — basilica episcopului Teodor, din prima jumătate a sec. IV — (Kaufmann, o. c.» fig. 201 și Leclercq, Mosaique, o. c., t. 12¹, col. 175, fig. 8491); Port-Sainte-Foy (Dordogne, în Franța)—villa romana transformată în casă de rugăciune creștină în sec. IV d. Hr. (Ibid., col. 92, fig- 8470); Mati f ou (vechiul Rusguniae)— mozaicul pavimentar cu Bunul Păstor, azi în muzeul din Alger (Leclercq, Pasteur (bon), art., ibid., t. 13², col. 2335—2336, fig. 9897; cf. t. 12\ col. 119—120, fig. 8478); Constantina (Alger) — Kaufmann, Handbuch der altchristlichen Epigraphik, Freiburg i. B-, 1917, fig. 233 ș. a. In Egipt, « frânghia răsucită » se poate vedea pe ștofe, stele funerare, etc. (Kaufmann, Handbuch d. christl. Archâologie, fig. 284 și 136. O. Wulff, Altchristliche und mittelalterliche byzan- tinische und italienische Bildwerke (Konigliche Mu- seen zu Berlin), Teii I: Altchristliche Bildwerke, Berlin, 1909, p. 69, nr. )204)- In manuscrisul Dios- curizilor din Biblioteca Națională din Viena, operă de origină și gust alexandrin, din sec. VI d. Hr., frânghia răsucită ’ alcătuește chenarul în jurul chipului prințesei luliana Anicia. (Ch. Diehl, Ma- nuel d’art byzantin ², Paris, 1925, fig. 112. Cf. J. Strzygowski, Die altslavische Kunst, Augsburg, 1929, fig. 188). La S. Maria in Cosmedin (Roma), același ornament apare pe un pluteus de marmoră. (H. Leclercq, Paon, art. în Dict. d’archeol., voi. 13¹, Paris, 1936, col. 1092, fig. 9618). ¹ Jurgis Baltrusaitis, o. c., pL II⁴; III⁵⁻®; IV⁷; X¹⁸; XX³⁴; XXXIII⁵² ș. a. Frederic Macler, Raboula- Mlqe, în Melanges Ch. Diehl II, Paris, 1930, pp. 81—87, fig. 20. Vezi mai multe exemple și în pictura bisericilor rupestre din Capadocia, în Guillaume de Jerphanion, Une nouvelle province de Vart byzan- tin: les eglises rupestres de Cappadoce, Planches, II album, Paris, 1928, pl. 78², 79¹, 82². ² Emerich Schaffran, Die Kunst der Langobarden in Italien, Jena, 1941, Taf. 18c, 19a, 21a, 23a, 25rf’e, 26, 30⁶, 3P\ etc. Cf. Carlo Cecchelli, I mo- numenti del Friuli dai secolo IV all’XI, voi. I: Cividale. Milano-Roma, 1943, tav. 11—V. Un exemplu edificator în această privință cred că este existența aceluiași motiv ornamental pe sarcofagii din Ravenna. Vezi L. von Sybel, Chris- tliche Atitike: 2. Bând, Marburg, 1909, fig. 50, 51 și 56. ⁴ Vezi placa de marmoră cu doi lei de o parte și de alta a unui pom, în Muzeul Bizantin din Atena, altele in fațada « Vechii Mitropolii», din același oraș (J. Strzygowski, Asiens bildende Kunst., fig. 638, 642—643), un capitel de marmoră din Preslav (sec. IX—X), în Muzeul Na- țional din Sofia (Bogdan Filow, Qeschichte der altbulgarischen Kunst., Berlin-Leipzig, 1932, pl. 16ft) și un fragment de ceramică decorativă din Patleina (A. Grabar, Recherches sur les influences orientales dans Vart balkanique, Paris, 1928, fig. 22). Salonicul ne oferă același motiv într’o pictură iconoclastă (sec. IX). D. Evanghelidis, Elxovo/a/cxâ ev Geaoa- * http://patrimoniu.gov.ro 62 I. BÂRNE A (1386) L De aceea presupunerea noastră că a venit din Orient prin Serbia, unde, într’adevăr, se întâl- nește mai înainte, atât în arta manuscriselor ², cât și în cea sculpturală ³. După Cozia, frânghia împletită se întâlnește pe mai multe obiecte de artă bisericească, atât din Muntenia, cât și din Moldova ⁴, în acest de pe urmă loc putând veni nu numai din sudul Dunării, dar și de-a-dreptul din Armenia și Georgia. Colorile întrebuințate pentru minia- tura cu chipul evanghelistului Luca: purpuriu și albastru cu alb pentru îmbrăcăminte, aur pentru nimburi, roșu, castaniu și verde cu alb pentru scaun și pentru pupitru; cam aceleași colori pentru clădiri; albastru cu negru pentru bou. Fondul chenarului este roșu închis, iar ornamentul cu aur și albastru, plus puțin galben- roșcat. Evanghelistul loan (fig. 7) șade pe o bancă, dinaintea peșterii, în gura căreia, la rândul său, șade și scrie pe un ilitariu, Prohor. Cu mâna stângă loan își sprijină capul întors înapoi, spre cer, iar mâna dreaptă o întinde spre Prohor, căruia-i dictează. Dea- XovixȚ), în 'Ap/ 1937, p. 345 346, fig. 5 5a. In arta veche croată (vezi J. Strzygowski, Die altslavische Kunst, fig. 84, 86, 152, 193—194), același motiv credem că a venit din arta lombardă. ¹ Vezi Grigore lonescu, Istoria arhitecturii românești, București, 1937, fig. 43. ² Wladimir Stassoff, L’ornement slave et oriental d’apres Ies manuscrits anciens et mo- dernes, St. Petersbourg, 1887, pl. XVI, 6, XXIV, 1. A. Grabar, Recherches sur les influences orientales, pl. IV², V¹, VII’"², VIII¹, IX¹-². ³ G. Balș, O vizită la câteva biserici din Serbia, București, 1911, fig. 42, 47, 60 și Gabriel Millet, L’ancien art serbe: les eglises, Paris, 1919, fig. 195, 197, 207, 215. ’ Epitrahilul lui Radu cel Mare, dela Go- vora (Sp.P. Cegăneanu, Din odoarele bisericești ale Muzeului Național, in Buletinul Corni, siunii Mon. Istorice III (1910), fig. p. 9), epitra - hilul din vremea lui Ștefan cel Mare (1478—1479), azi în tezaurul dela Putna (O. Tafrali, Le trescr byzantin et roumain du monastere de Poutna, Paris, 1925, Atlas, pl. 47—48; cf. Emile Turdeanu, La broderie religieuse en Roumanie: les e'toles des XV et XVI siecles (extr. din Buletinul Institut. Roman din Sofia, I¹), pl. II și IV); Tetraevanghelul schitului Gorodiște (1492), în Emil Turdeanu, Manuscrise slave din timpul lui Ștefan cel Mare (extr. din Cercetări literare, V), București, 1943, pl. III; «Evangheliarul lui Mareea» (1519), în Victor Brătulescu, Miniaturi și manuscrise din Museul de artă religioasă, supta peșterii, vulturul cu aripile întinse și cu picioarele sprijinite pe un ilitariu desfășurat, are mai curând înfățișarea de corb, lucru ce ne și face să ne ducem îndată cu mintea la scena în care Ilie proorocul e hrănit de corbi în pustie (I Regi, cap. XVII, 2—6). Lipsește orice fond arhitectural, iar Fig. 3. — Tetraevanghelul dela Căldărușani: Evanghelistul Marcu munții stâncoși în mijlocul cărora este înfățișată scena, sunt acoperiți cu o vegetație rară la poale și spre vârf. Sus, în colțul stâng, se vede un segment de cerc, din care pornesc trei raze spre Evanghelist: e simbolul văzut al puterii dumnezeești nevăzute, ce București, 1939, pl. 38 , 44¹ și în deosebi pl. 70¹: Evangheliarul slavon ferecat în 1642. http://patrimoniu.gov.ro TETRAEVANGHELUL DELA CĂLDĂRUȘANI 63 s’a revărsat asupra sfințitului autor, în timpul viziunii avute în insula Patmos. sudul Dunării și anume, prin Serbia, unde îl aflăm destul de des mai înainte, în manuscrise cu miniaturi¹ Chenarul constă dintr’o fășie albastră, în care au fost desenate cu aur cruci împletite și înscrise în romburi înnodate la vârfuri. Este un motiv orna- într’un mental ce pătrunde mai de vreme în arta bisericească caz din d OK • IVMm’âTO MITL nXTiTMHnjf to r mi hîa 11 un mhi kctu arotOhXHTE IlATL fhV HM t&o p im cTi^Aero riiTAf iw/ntn irph M/urmuiH h mo Fig. 4. — Tetraevanghelul dela Căldarușani: începutul Evangheliei după Marcu și în chenare de uși și ferestre sculptate în piatră ². In peninsula balcanică, crucea împletită și înscrisă romb, patrat sau cerc, o întâlnim în orice sec. IX—X ³. Origina ei a fost găsită de Strzygowski în Iran⁴, de unde ar fi și venit, prin mijlocirea Armeniei și Geor- giei Având însă în vedere că acest motiv ornamental, ca și frânghia împletită din chenarul evanghelistului Luca, se întâlnește în mozaicuri pavimentare din epoca impe- rială romană și apoi din cea paleocreștină, începând cu Palestina și isprăvind cu Gallia și cu Africa de Nord ⁶, teoriei lui Strzy- sur Varchitecture roumaine, Vălenii-de-Munte, 1931, fig. 47, pp. 5 și 11 și J. Baltrusaitis, o. c., mai multe exemple în nota noastră nr. 5 de mai jos. In Moldova, crucea împletită cu brațele ascuțite se poate vedea într’un ornament de pe epitrahilul lui Ștefan cel Mare, dela Voroneț (1488—1490). Cegăneanu, o. c., fig. 8; cf. Emile Turdeanu, La broderie reli- gieuse en Roumanie, pl. VI. ¹ Mai multe exemple în Stassoff, o. c., pl. XVII, ¹⁹> XVIII’, XIX⁷, XX¹, XXIII³, XXIV¹⁵ etc. într’un Triod din Bulgaria (sec. XII—XIII), crucea împletită e izolată. Ibid., pl. V⁷, ¹⁰ și VI¹⁵. ² La Ljubostinja, Rudenica, Kalenic — toate bi- serici din școala moravă. Gabriel Millet, L’ancien art serbe: les eglises, Paris, 1919, fig. 199, 215, 226, 229, 231. ³ Pe o placă de marmoră din biserica Sf. Sofia, în Ohrida. Bogdan Filow, Qeschichte der altbuL garischen Kunst, Berlin-Leipzig, 1932, pl. 20 a. ⁴ Vezi cel mai vechiu exemplu de cruce împletită, cu capetele brațelor rotunjite, într’un sigiliu vechiu babilonean. J. Strzygowski, Asiens bildende Kunst., fig. 506. Cf. Idem, Altai-Iran und Vdlkerwanderung, Leipzig, 1917, pp. 198—204 și pl. X (mimbarul din Kairuan — sec. IX —, care e socotit un monu- ment de artă indogermanică) și Die altslavische Kunst, Augsburg, 1929, p. 211, fig. 200. ⁵ J. Baltrusaitis, o. c., pl. XII²¹, XIV²⁴, XV²⁵, XVII²⁸, XVIII²⁹⁻³¹ (sculpturi în piatră din sec. XI— XII). Sirarpie Der Nersessian, Manuscrits armeniens illustres des XII , XIII et XlV-e siecles de la Biblio- theque des Peres Mekhitharistes de Venise. Paris a Românilor \ venind, după toată aparența, tot prin 1937, pl. 68—71, 74—75 și 81 (Tetraevanghel din 1331); cf. Damian P. Bogdan, Ornamentele și miniaturile manuscriselor ¹ In Țara-Românească, se întâlnește în chenarul de pe co- perta de argint a Evangheliei lui Nicodim, dela Tismana, pe epitrahilul lui Radu cel Mare, dela Govora, pe crucea lui Vintilă Vodă, etc. Sp. P. Cegăneanu, Din odoarele bisericești ale Muzeului Național, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 3 (1910), pp. 5—7, fig. 3, 4, 9. La mănăstirea Dealul (1500), ornamentul alcătuit din cruci împletite sculptate în piatră, ne duce cu gândul de-a-dreptul la atâtea alte sculpturi în piatră armene și georgiene, unde crucea are de asemenea brațele ascuțite, iar nu rotunjite la vârf, ca de obiceiu în arta sârbească. Vezi G. Balș, Influences armeniennes et georgiennes armene, în Ani; anuarul culturii armene, publ. de H. Dj. Siruni, București, 1941, pp- 137—170, pl. nenumerotată (a patra după p. 168). ⁶ M. Elizabeth Blake, o. c.,pl. 19² și 4; Kovoowtcurov, o. c., W. A. Campbell, o. c. Diferite mozaicuri pavimentare: în basilica lui Constantin cel Mare din Bethleem (Fr. J. Dolger, Antike und Christentum V², Miinster in Westfalen, 1936, pl. 3. Cf. L. H. Vincent, O. P., o. c., pl. XVI³), în Ptrun (Siria) — Rudolf Naumann, Mosaik-und Marmorplattenboden m Kal'at Sim’ân und Pirun, în Jahrbuch d. deutschen Archâolog Inst. 57, (1942), Archâolog. Anzeiger, col. 42, Abb. 14, col. 46), http://patrimoniu.gov.ro 64 I. BARNEA gowski în această privință ar trebui, poate, să-i aducem următoarele precizări: Ornamentele despre care e vorba, vin într’adevăr din Orient (Iran), dar încă din vremea impe iului roman și într’o foarte largă măsură cu începere din sec. IV d. Hr., când se răspândesc în centrele creștine cele mai îndepărtate L In sec. IX-X, când întâlnim din nou aceste motive ornamentale în Balcani, e vorba fie de o «renaștere », ca s’o numim astfel, a lor, fie, — și acest lucru pare mai verosimil — de un al doilea val de influență orientală, mai puternic decât primul. In acest din urmă caz, motivele ornamentale de origină asiatică au găsit un teren foarte prielnic la Bulgari și Sârbi, popoare nu cu mult înainte venite din aceeași lume ca și ele. Colorile întrebuințate pentru îmbrăcă- mintea evanghelistului loan sunt: pur- puriu și albastru, iar pentru a lui Prohor, roșu aprins și albastru. Munții au fost colorați cu albastru amestecat cu negru și alb, în afară de cele două creste din stânga, în fund, care, sub influența luminii cerești, și-au schimbat coloarea într’un galben pal. Ici și colo sunt semănate flori roșii și câte un brad. Fondul e roșu, iar peștera, cum era și firesc, a fost colorată în negru. O foarte mare asemănare, mergând uneori până la identitate, am găsit între chipurile Evangheliștilor, cu simboalele lor, din Tetraevanghelul dela Căldăru- șani și între aceleași chipuri, din Tetraevanghelul grecesc scris și ilus- trat din porunca și cu cheltuiala lui Matei Basarab, între 1642—1644, pen- tru Patriarhia din Constantinopol, iar azi aflător în Muzeul Bizantin din in catacomba SS. Pietro e Marcellino, din Roma, in basilici creștine din Parenzo, la Port-Sainte-Foy (Gallia), la sud de Aquileia (H. Leclercq, Mo- saîque, art. în Dict. d’archeol. chrA., 12’, fig# 8466, 8469, 8470; Parenzo, art. ibid., fig. 10009). Intr’o basilică din El-Asdbaa, în Tripolitania, (sec. VI), același ornament împodobea capiteliile-imposte ale coloanelor. (Prof. Pietro Romanelli, La basilica cristiana nell’Africa settentrionale italiana, în Atti del IV Congresso internaționale di archeologia cristiana, Cittă del Vaticano, 1940, p. 272, fig. 22. Vezi alte exemple în O. Wulff, o. c., Teii II: Mittelalterliche Bildwerke, Berlin, 1911, Taf.XXV si XXVI, Nr. 2166, 2168 și 2169 (Per- gamon), Taf. XXIX, Nr. 2200 (Constantinopol), etc. ¹ Cu privire la influența asiatică asupra artei paleo-creștine, vezi J. Strzygowski, Asiens bildende Kunst., pp. 715—723. Atena *. Ca și în manuscrisul din Atena, și in manuscrisul nostru dela Academia Română toți patru evangheliștii șed pe câte un scaun (bancă), aplecați spre dreapta și în aceeași atitudine medi- tativă. Și într’un manuscris și în celălalt, Matei și loan sunt înfățișați bătrâni, iar Marcu și Luca, Pig. 5.__Tetraevanghelul dela Căldărușani: Evanghelistul Luca bărbați în puterea vârstei. Aceleași colori vai și belșug de aur atât manuscrisul din București, cât și în cel din Atena. Dacă n’am ști că acesta din urmă este opera ieromonahului Antim, am fi ispitiți să-i atribuim miniaturile tot lui popa Vlaicul, cu toată deosebirea în ceea ce privește fondul miniaturilor, ¹ D. lonesco, Quelques miniatures trouvees dans un evangile du XVlI-e siecle.în Melanges N- lorga, Paris, 1933,pp. 877—894. http://patrimoniu.gov.ro TETRAEVANGHELUL DELA CĂLDĂRUȘANI (15 între un manuscris și altul. Se poate totuși ca amândoi miniaturiștii contemporani să fi folosit același model (în miniaturile ms. slav 13, noi presu- punem o înrâurire ori chiar o imitație a picturii murale), sau să se fi influențat unul pe celălalt. Semnificativă ne apare o observație de amănunt : a t inHtmuiiitâTLw x- *>' / -y . yh howînmvHUMnH ncupiMUMOMunii ii wf finiui MTH/p . ..d . U data aceasta, între chipurile lui Marcu și Luca dintr’un Tetraevanghel și din celălalt, care totuși ne duce cu gândul la o influență reciprocă, ori la un model comun, cât privește pe cei doi evangheliști: Marcu din cod. slav. 13 ține cu stânga cartea de pe pupitru, ca și Luca din manuscrisul atenian; la rândul său, Luca din cod. slav. 13, ține cu stânga ilitariul și cu dreapta tocul de scris, ca și Marcu din manuscrisul dela Atena. Aceeași observație o putem face și pentru animalele-simboale ale acelorași evangheliști: leul lui Marcu din cod. slav. 13, se aseamănă mai curând cu boul lui Luca, din manuscrisul atenian, decât cu leul lui Marcu din același manuscris, care la rându-i, seamănă mai mult, ca atitudine măcar, cu boul lui Luca din manuscrisul dela Academia Română. Deși în celelalte privințe cele două ma- nuscrise se deosebesc unul de altul, totuși încă un punct de asemănare a lor găsim în suppedaneul evangheliștilor, care, atât în cod. slav. 13, cât și în manuscrisul dela Atena, este ridicat de capătul din dreapta la Matei și loan și normal așezat la Marcu și Luca. De asemenea, ornamentul geometric din cruci împletite și înscrise în romburi, pe care l-am văzut în chenarul evanghelis- tului loan, din Tetraevanghelul dela Căl- dărușani, îl aflăm și în manuscrisul dela Atena: în chenarul cu chipul evanghelistului Matei, în chenarul cu chipul lui Matei Basarab și în deosebi în chenarul frontispiciului dela începutul Evangheliei după loan (fig. 4, 1 și 7 din studiul d. D. lonescu) L Frontispiciile dela începutul fiecărei Evanghelii (fig. 2, 4, 6, 8) sunt alcătuite Fig. 6. — Tetraevanghelul dela Căldărușani: începutul Evangheliei după Luca în Tetraevanghelul dela Căldărușani, deasupra capului lui Prohor, numele acestuia e scris în grecește: o ay (io.) np»/opo_\ Să fie acesta un semn al vreunui model grecesc? ’. Altă observație, de deosebire de ¹ N. lorga stăruește asupra școalei miniaturistice « ciprioto- valahe al cărei șef trebue socotit Luca de Cipru, fost episcop al Buzăului și mitropolit al Ungro-Vlahiei: La figuration des evangelistes dans l’art roumain et l’ecole chypriote-valaque, în Bulet. Comisiunii Mon. Istorice 26 (1933), p. 4. Noi găsim o foarte mare asemănare între chipurile evanghelistului loan cu simbolul său și al lui Prohor din « Evanghelia » scrisă și ilustrată de acest mare meșter în 1616, aflătoare azi la Ierusalim și între chipurile acelorași din Tetrae- vanghelul dela Căldărușani. Vezi reprodu- cerea in colori la Marcu Beza, Urme românești in Răsă- ritul ortodox², București, 1937, p. 32; cf. N. lorga, Noi obiecte de artă găsite la Ierusalim, in mănăstirea Sf. Sava si la Muntele Sinai, în Bulet. Comisiunii Mon. Istorice, 24 (1931), pp. 185—186, fig. 15 și Același, Les arts mineurs en Roumanie I, Bucarest, 1934, III: La miniature roumaine, pl VII (în colori). ¹ Același ornament — pe latura de sus a chenarului cu chipul Doamnei Elena, în Tetraevanghelul (Aemvpyixov Evayyehov) scris tot de Antim Ieromonahul în 1643 și dăruit de Matei Basarab Patriarhiei din Ier isalim. *A. Ilanadonovhov- KeQafiecoQf'Ieooao/.vfintur) BiPÂio‘&rₗxr], t. III, Petrograd, 1897, pl. p. 223. Puțin diferit se întâlnește ornamentul despre care e Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice http://patrimoniu.gov.ro 66 I. BARNEA din cercuri împletite unul cu altul și combinate în diferite feluri cu cruci) legate sau înnodate una de alta. Toate se aseamănă între ele, dar niciunul nu este întocmai cu celălalt. Din aceleași elemente compo- găsim frontispiciului primei evanghelii, cu un frontis- piciu dintr’un « Evangheliar » din 1488, azi în tezaurul dela mănăstirea Putna ’, cu altul din « Evangheliarul » moldovenesc dela Miinchen (1493) ², cu frontispiciul nente și din aproape aceleași colori pentru fiecare frontispiciu, preotul artist a știut să facă tot felul de jocuri și legături de o re- gularitate și de o simetrie cărora nu li s’ar putea imputa nimic. A știut după aceea să fugă de monotonie, menținând cu toate acestea unitatea fiecărei compoziții ornamentale în parte și a tuturor laolaltă Sunt produse ale unei mâini harnice de meșter, dincolo de care întrezărim o minte clară și o voință hotărîtă, toate dublate de un deosebit simț artistic, ce se distinge atât în proporția liniilor, cât și în armonia colorilor. Tocmai în această combinare inteligentă de ele- mente ornamentale și colori stă origi- nalitatea tuturor împodobirilor geome- trice din Tetraevanghelul dela Căldăru- șani. Pentrucă elemente de decor asemă- nătoare întâlnim cu câteva secole mai înainte în întreaga Moldo-Vlahie și, mai de vreme, în tot restul peninsulei balcanice, începând cu Serbia și Bulgaria, iar mai departe, cel puțin până în Armenia și Georgia. Iată, într’adevăr, mai multe puncte de legătură pe care cineva le-ar putea stabili între frontispi- ciile din cod. slav. 13 și alte ornamente, cu care ale noastre pot fi asemănate, dar nu confundate. Frontispiciul Evangheliei după Matei se aseamănă în primul rând cu frontispiciul Evangheliei după Marcu din același manuscris, cu deosebire că la acesta din urmă, crucile, cu care se leagă cer- curile, sunt diferit împletite între ele și înnodate. Acrotiriile și crucea de deasupra diferă apoi dela unul la celălalt (fig. 2, 4). Diferă de asemenea și colorile, care la cel dintâiu sunt: albastru pentru fond, aur și galben-roșcat pentru îm- pletituri, iar la cel de al doilea, roșu închis pentru fond, aur și albastru pentru Fig. 7. — Tetraevanghelul dela Căldărușani: Evanghelistul loan împletituri. Printre manuscrisele din Țările-Române, o asemănare mai mare, uneori chiar foarte mare, îi vorba și pe latura de jos a chenarului cu chipul .Doamnei Elena, ce se păstrează in «Evangheliarul» slavon din 1583, ferecat în 1644, dela Muzeul de artă religioasă, din București. V. Brătulescu, o. c., pl. 58, pp. 93—98. aceleeași Evanghelii, din « Evangheliarul » lui Mareea ¹ O. Tafrali, Le tresor byzantin et roumain du monastere de Poutna, Paris, 1925, Atlas, pl. XII, nr. 57 stânga. ² N. lorga, Les arts mineurs en Roumanie I, Bucarest, 1934, III: La miniature roumaine, fig. 4; cf. fig. 42 (Faptele Aposto- lilor ilustrate de mitropolitul Anastasie Crimca, azi la Biblioteca Națională din Viena). http://patrimoniu.gov.ro TETRAEVANGHELUL DELA CĂLDĂRUȘANI C>7 (1519) \ cu altul dintr’un Tetraevanghel moldo- venesc (1535), azi la Retrograd ², cu un frontispiciu tipărit intr’un Triod-Penticostar slavon, la 1550 ³, etc. In arta armeană, un ornament care ne duce cu nrîc+mom ’C( > HjncL'T’tm *. ! mu > tir u h in, n m w îi l * U MTOVk AKM ucrfti Mirco «tu a rri y t 16 < TC/h HTr VAEro MUCI KFL UUTmivinWA^^ COtAHA * * BWHdMfUU H ! ^TUCT^ LIChiTM Fig. 8. — Tetraevanghelul dela Căldărușani: începutul Evangheliei după loan 1553 și cu altul dintr’un Slujebnic din 1634, dela aceeași mănăstire Frontispiciul Evangheliei după Luca (fig. 6) se aseamănă întrucâtva cu altul dela începutul aceleeași Evanghelii dintr’un Tetraevanghel slavon, scris din porunca lui Istratie Dabija Voevod pentru mănăstirea Cașin, în 1665, azi la Ierusalim². Se deosebește însă într’o bună măsură de acesta, atât prin tratarea ornamentului împletit, cât și prin colorile întrebuințate, care în manuscrisul nostru sunt: pentru fond, roșu închis; pentru împletituri, aur, albastru, și galben-roșcat. Frontispiciul Evangheliei după loan (fig. 8) își găsește puncte de asemănare cu altele: dintr’un Tetraevanghel din sec. XV, dela Neamț³, din « Profețiile lui Ieremia », copiat tot la Neamț (1475), azi la Muzeul Rumjancov, din Moscova ⁴, din « Evangheliarul ' moldo- venesc dela Mtinchen (1493) °, dar în deosebi cu altul dintr’o Evanghelie dela Ștefan cel Mare, cu care aproape se confundă în mai multe puncte ale lui⁶. In Serbia, un ornament mult mai simplu, care amintește pe al frontispiciului Evan- gheliei după loan, se poate vedea sculptat în piatră la mănăstirea Rudenica ⁷, iar în arta armeano-georgiană, sculpturi în pia- tră din aceleași elemente, diferit tratate în amănunte, se găsesc la Ahtala și Ertazminda (sec. XI—XII) ⁸. Colorile : fond verde, iar împletiturile — aur, al- bastru, roșu, și galben-roșcat. Inițialele celor patru Evanghelii (fig. 2, 4, 6, 8), ca și ale tuturor pericopelor evanghelice, constau din împletituri cu aur, la care se adaugă de cele mai multe ori: albastru, verde sau roșu. Numai inițiala Evangheliei după Marcu este un animal fantastic cu aripi și cu mintea la frontispiciile Evangheliilor după Matei și după Marcu, aflăm într’un chenar de ușe sculptat în piatră, dela Ahtala (sec. XI-XII) ⁴. Frontispiciul Evangheliei după Marcu se aseamănă mai mult cu un frontispiciu din Evangheliarul dela Neamț, din ¹ Victor Brătulescu, Miniaturi și manuscrise.., pl. 39; cf. pl. 66 : Evangheliarul slavon ferecat în 1642. ² Wl. Stassoff, o. c., pl. 35¹. ³ I. Bianu și Nerva Hodoș, Bibliografia românească veche l: 1508—1716, București, 1903, fig. 46. ⁴ Baltrusaitis, o. c., pl. VIII¹⁵. coroană pe cap, care imită litera slavonă z și a cărui ¹ lacimirskij, o. c., pl. 19³⁷ și 21⁴¹. Cf. Brătulescu, o. c., pl. 69: Evangheliarul slavon ferecat în 1642. ² Marcu Beza, o. c., p. 29. Cf. N. lorga, Noi obiecte de artă • o. c., pp. 186—187, fig. 16. ³ lacimirskij, o. c., pl. 17³³. ⁴ Emil Turdeanu, Manuscrisele slave din timpul Ștefan lui cel Mare, pl. II. ⁸ lorga, Les arts mineurs en Roumanie, I, fig. 1. s Sp. P. Cegăneanu, Din odoarele bisericești ale Muzeului Na- țional .o. c., fig. p. 6. ⁷ G. Balș, O vizită la câteva biserici din Serbia, fig. 60. ⁸ Baltrusaitis, o. c., pl. V¹⁰; VII¹⁴. http://patrimoniu.gov.ro 68 I. BARNEA origină mai îndepărtată tot în Orientul asiatic ar putea fi descoperită. Tetraevanghelul scris la 1643 pentru mănăstirea Căldărușani este cel mai de seamă manuscris cu miniaturi dela Matei Basarab, ce ne-a rămas în Țară¹. Toate acele «Evanghelii liturgice» scrise și împodobite pentru patriarhiile din Constantinopol, Ierusalim, Antiohia² și Alexandria³, ori pentru Lavra Muntelui Athos, care constitue un titlu de glorie pentru acest mare și evlavios Domnitor și pentru Țara-Românească ortodoxă, se păstrează, fie \ Evangheliarul slavon cu miniaturile lui Matei Basarab și a Doamnei Elina, dela Muzeul de Artă Religioasă din București, a fost ferecat de Matei Basarab în 1642, dar fusese scris în 1583, sub Mihnea Voevod. V. Brătulescu, o. c., pp. 89—98. De asemenea, pentru «Evanghelia» slavonă din 1642, dela același Muzeu, există dovada că a fost numai « ferecată • în acest an.'Ibid., pp. 108—114. Cât privește « manuscrisul » dela Academia Română, din care d-l Constantin I. Karadja (Notiță despre unele miniaturi înfățișând pe Matei Vodă Basarab și pe Doamna Elena, în Buletinul Comisiunii Mon. Istorice 19 (1926), pp. 54—55, fig. 1) și după aceea și N. lorga (Portretele Doamnelor Romane, Bucarest, 1937, fig. 33) reproduc chipurile lui Matei Basarab și al Doamnei Elena la un loc, de o parte și de alta a unui pom, noi n’am dat de urma lui, cu tot concursul binevoitor al d-lor bibliotecari G. Nicolaiasa și D. P. Bogdan. In locul acestui « manuscris în Biblioteca Academiei Române am aflat un facsimil cu aceleași chipuri în colori. Nu cumva acesta este manuscrisul, al cărui număr nu-1 dau niciunul, nici altul dintre autori? ² Vezi N. lorga, La jiguration des evangelistes dans l’art roumain .., o. c., p. 4- ³ Asupra unui Tetraevanghel dăruit de Matei Basarab pa- triarhiei de Alexandria, după câte cunoaștem, nu s’a publicat nimic la noi, dar prof. G. Sotiriu dela Atena, ne spunea acum câțiva ani în urmă, că ar avea de făcut o comunicare Academiei Române, al cărei membru corespondent d-sa este. acolo, unde au fost dăruite, fie aiurea, în străinăta te Intre acestea din urmă, scrise în grecește și împodo- bite, se pare, toate de ieromonahul Antim, și între Tetraevanghelul slavon dela Căldărușani, există o simțitoare deosebire de concepție și stil. Miniaturile cu chipul Domnului și al Doamnei, pe care le aflăm în toate celelalte, lipsesc în Tetraevanghelul dela Căldărușani, poate tocmai pentru faptul că acesta n’avea să meargă peste graniță. Decorul fantezist floral și animal din Tetraevanghelurile pentru Pa- triarhiile ortodoxe, nu se află în Tetraevanghelul dela Căldărușani, care ține să reprezinte oarecum curentul tradițional de miniatură moldo-valahă, prin menținerea decorului geometric pentru frontispicii, chenare și inițiale. Cât privește pe «popa Vlaicul», care l-a împo- dobit, nu credem că ar putea fi și autorul minunatelor miniaturi din « Slujebnicul Mitropolitului Ștefan al Ungro-Vlahiei» (Academiei Română, cod. rom. 1790), așa cum înclină să creadă păr. Șt. Meteș ', întru cât, în afară de bogata întrebuințare a aurului și într’un manuscris și în celălalt, nu vedem vreo legătură între miniaturile acestor două manuscrise. Presupunem însă că într’adevăr popa Vlaicul e român și acest lucru face ca valoarea acestui manuscris de epocă târzie, care e Tetraevanghelul dela Căldăru- șani, să fie și mai mare. I . BARNEA ¹ Zugravii bisericilor române, în Anuarul Comisiunii Monu- mentelor Istorice, secția pentru Transilvania, I (1926—1928), Cluj, 1929, p. 139, nota 2. Acest manuscris a fost studiat de d-l G. Popescu-Vâlcea, în Analecta (publ. Institut, de Istoria Artei al Univ. București), voi. I, M-rea Neamțu, 1943, pp. 137—151. RESUME LE TETRAEVANGILE DE CĂLDĂRUȘANI Le Cod. slav. 13 est le plus important des manu- scrits slavons â miniatures de F Academie Roumaine. II a ete ecrit en 1643, sous le regne de Mathieu Bassarab, pour le monastere de Căldărușani, fonde par ce prince en 1638. L’importance du manuscrit s’accroît du fait qu’il a ete decore de miniatures par un Roumain: le «pope» Vlaicul, peintre. C’est ensuite le seul manuscrit important, date du regne de ce grand prince, et qui n’ait pas ete egare â l’etranger. Le manuscrit forme un in-folio de 45 X 36 cm et compte 316 f. de papier. II est ecrit en medio- bulgare par le moine « Mardarie » et comprend le texte des quatre evangiles. C’est un livre destine â etre utilise â l’occasion des Fetes. Les portraits des evangelistes (fig. 1, 3, 5, 7), des frontispices et des initiales aussi, le decorent. Parmi ces derniers les plus importants se trouvent au debut de chaque evan- gile (fig. 2, 4, 6, 8). Les portraits nous rappellent la peinture murale. Les frontispices et les initiales, formes d’elements armeniens et georgiens, qu’on rencontre de bonne heure dans les miniatures moldo-valaques, frappent par leur originalite. L’or, le bleu fonce et le rouge vif y sont employes plus souvent que d’autres couleurs. Par rapport aux te- traevangiles grecs, donnes par Mathieu Bassarab aux patriarchies orthodoxes de Constantinople, Jerusa- lem et Antioche, ainsi qu’au monastere de Lavra â l’A- thos, le Tetraevangile de Căldărușani se rattache â la tradition moldo-valaque, caracterisee par des series de tresses d’ordre geometrique. Les tetraevangiles grecs mentionnes plus haut, par contre, sont caracterises par un riche decor floral et animal d’ordre fantaisiste. http://patrimoniu.gov.ro BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI BERCA Fosta mănăstire Berea se află situată în județul Buzău, la aproximativ 20 km spre nord de orașul Buzău. Satul este grupat la confluența Buzăului cu Sărățelul, un râu foarte capricios în anotimpurile ploioase și aproape secat vara. Casele satului sunt situate jos, pe malurile râurilor, în timp ce Mănă- stirea, singuratecă, este așezată pe un deal care do- mină împrejurimile. Pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, la 6 Iunie 1694, Mihalcea Vel Stolnic Cândescu și Alexandra Cantacuzino, au înălțat o biserică frumos împodo- bită. Lâhgă locașul izolat nu se mai afla, la început, decât locuința preotului. Cu timpul. însă, adăo- gându-se și alte încăperi, s’a înființat aci mănăstirea de călugări Berea, altădată bogată și înfloritoare, iar acum, după secularizarea averilor mănăstirești, părăsită și căzută în ruină. Multe din zidurile slă- bite ale mănăstirii, s’au prăbușit și din cauza cutre- murului din 1940. Biserica, întărită mai de mult cu o centură de fer, a rezistat mai bine și nu pre- zintă decât unele crăpături mai ușoare, iar vântul, ploile și timpul vor face în curând să nu mai rămână nimic din ceea ce a fost odinioară o impunătoare mănăstire, așezată în cel mai pitoresc loc al regiunii, pe o ridicătură de pământ, de unde se vede în de- părtare orașul Buzău și, pierzându-se la orizont, întinsa stepă a Bărăganului. Numele ctitorilor este săpat pe ușa de stejar dintre pridvor și pronaos. Deasupra acestei uși se află pisania scrisă în românește, cu caractere ciri- lice, a cărei corectă citire este: f Cu vrearea Tatălui și cu ajutorul Fiul(ui) | și cu sporirea D(u)hu(lu)i Sfânt. Ziditu-se-au den temelie această Sf(â)ntă și Dumnezeiască mănă- stire, întru slava și laud(a) Atotțiitor(ulu)i Dum- nezeu | de robul lu(i) Dumnezeu Mihalcea vel stol(nic) și de roaba lu(i) Dumnezeu Alicsandra Cantacozen | Soțul dumisal(e) i syny ego (= și fii lui) Mihalcea, Moise, Șerban și se-au închinat întru pază și întru ferința Sf | inților mai marilor cree- știlor Voevoz(i) Mihail și Gavril, ca să fie dum- nealor veacinic(ă) | pomenire. Slavă lui Dumnezeu celui ce ne-âu ajutat după început de am ajunsu | și săvrășitul și se-au zidit în zilel(e) bl(a)gocistivului domnu Io Costandin Băs | (ă)rab Voevoda. La anul 7202 a o roh (= iar dela Nașterea lui Hristos) 1694 | Iunie 6 zil(e). Din punct de vedere arhitectural, biserica pre- zintă următoarele caracteristice: Planul, dacă facem abstracție de modificările ce i s’au adus, seamănă foarte mult cu acel al bise- ricilor Colțea din București și Sf. Ion din R.-Sărat, cu care mai are și alte numeroase asemănări, după cum arătăm mai jos. Acum pridvorul este închis cu o zidărie care ascunde cu totul forma coloanelor iar în partea de nord a altarului, în legătură cu pros- comidia, se află adăugată o cameră. Bolțile sunt și ele asemănătoare cu cele ale bise- ricilor amintite mai sus, cu arce sprijinite pe des- voltate console profilate. Numai bolta absidei alta- rului e deosebită. Găsim aci, caz foarte rar în arhi- tectura noastră veche, o calotă sferică pe penden- tivi *, adaptată la planul semicircular al absidei. Interiorul, cu pronaosul despărțit de naos prin trei arcade semicirculare, sprijinite pe patru coloane (dintre care două angajate), amintește de asemenea pe cel al bisericii Colțea. Sculptura care împodo- bește aceste coloane interioare, mult mai stângace decât la ferestre, însă diferă de acea a celorlalte biserici asemănătoare. Fără socluri înalte, ca la Sinaia sau la Colțea, fusurile coloanelor nu sunt răsucite; mrejele de pe ele conturate cu destulă moleciune, descriu curbe în formă aproape de cerc și înconjură flori foarte ¹ In Muntenia această dispoziție se mai găsește numai Ia următoarele biserici vechi: la biserica Mitropoliei din București (1655), la biserica din Ludești-Dâmbovița (1680) și la biserica Doamnei din București (1683). http://patrimoniu.gov.ro 70 TRAIAN CHIȚULESCU Fig. 1 — Fosta Mănăstire Berea. Clișeu Voinescu Fig. 2. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Clișeu Voinescu http://patrimoniu.gov.ro BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI BERCA 71 Fig. 3. — Portalul bisericii fostei Mănăstiri Berea. Clișeu Arhit. Alex. Pet http://patrimoniu.gov.ro 72 TRAIAN CHIȚULESCU desvoltate și destul de mari față de câmpul cilindric al fusului pe care, cu spontaneitate distribuite, câteva păsărele dau un farmec neașteptat. Capite- lele foarte desvoltate în înălțime, au o decorație florală cu un relief puțin pronunțat. Turla, octogonală și în interior și în exterior, a Arhitectura exterioară este foarte simplă. Zidul tencuit și drept, fără arcaturi sau firide, e împărțit în două jumătăți aproape egale, de un brâu care imită cu stângăcie o funie împletită. Soclul care înconjoară biserica, este redus la o simplă ieșitură. Fig. 4. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Coloanele dintre pronaos și naos. Clișeu Arhit. Alex. Petit Naosului nu se sprijină pe pendentivi, ci pe patru teșituri (planuri înclinate) în felul celora dela biserica mănăstirii Tismana. Această dispoziție poate apare prea simplă față de neobișnuita boltire a altarului. Pridvorul, acum zidit, avea trei arcade în fațada principală și câte două pe laturi. Forma originală a coloanelor de zidărie nu se mai vede. Cornișa lipsește complet. Zidul bate fără niciun profil în scândurile strașinei înfundate. Zidăria este făcută din cărămizi de 30 X 15 X 4,5 cm. Ferestrele sunt înconjurate cu cadre de piatră sculptate. Golul ferestrei se termină în partea de sus cu un arc trilobat. Pe cadrul lor mrejele cu flori, muguri și frunze pleacă de jos, alternând dela http://patrimoniu.gov.ro BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI BERCA 73 o fereastră la alta, când spre dreapta, când spre stânga, iar în partea de sus împlinesc profilul tri- lobat când cu o singură floare foarte desvoltată, Deasupra cadrelor și lipite de ele găsim cornișa cu un profil decorat cu acante stilizate, cu caracteri- sticele denticule mari și cu marginea de jos teșită. Fig. 5. —Biserica fostei Mănăstiri Berea. Planul. Releveul autorului când cu o floare mică înconjurată de mai multe Pe pragul ferestrelor se află un cap de înger cu frunze. Spre deosebire de ușa bisericii, unde tul- un relief plin și bine pronunțat, cu aripile frumos Fig. 6----Biserica fostei Mănăstiri Berea. Secție longitudinală. Releveul autorului pina cadrului urmează o curbă în plin centru, lăsând unui ornament anume grija de a umple profilul trilobat, la ferestre, tulpina înflorește trilobul și lasă unui ornament aparte, o floare mică între frunze înscrise într’un triunghi — să decoreze col- țurile exterioare. stilizate, ce se întind pentru a atinge cele patru margini ale blocului de piatră în care se înscriu. Toate aceste elemente se aseamănă atât de mult cu cele dela Colțea, R.-Sărat, Fundenii Doamnei, Sinaia și Bordești, încât par a fi făcute de aceeași mână. http://patrimoniu.gov.ro 74 TRAIAN CHIȚULESCU Fig. 7- — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Peretele Est al pridvorului. Releveul autorului Fig. 8. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Peretele Est al pronaosului. Releveul autorului Chenarul de piatră al ușii de intrare în biserică, de o vădită inspirație italienească, frumos și bogat sculptat, are de asemenea o mare asemănare cu cel dela Colțea, R.-Sărat sau Bordești. Coloanele angajate, așezate pe doi lei, au fusurile decorate cu torsade de viță de vie. Capitelele des- voltate în înălțime, aticul cu cartușul inscripției, curonamentul sunt bogat sculptate însă cu un relief șters și moale, ca toate celelalte elemente descrise mai sus. Probabil că structura moale a pietrei a influențat și aci ca la Bordești, asupra reliefului ornamentelor și poate chiar asupra «scărei » de- semnului podoabelor de paitră, care e prea mare și dă originalitate acestui decor *. Ușa, din lemn de stejar, și ea foarte îngrijit sculp- tată, cu numele ctitorilor săpate în relief, e cons- struită, în mod neobișnuit, din două scânduri, fără a fi împărțită în panouri, ca la celelalte biserici. Pictura actuală, suprapusă peste cea originală, de o tehnică inferioară, nu e satisfăcătoare nici din punct de vedere artistic. E interesantă numai pe arcadele dintre pronaos și naos, unde găsim o imitație de decorație în relief. In unele locuri, unde s’a cojit, pictura originală apare însă foarte frumoasă. ¹ Datorăm aceste sugestii d4ui arhitect Petre Antonescu. Acest monument, atât de interesant, nu fusese încă studiat din punct de vedere arhitectural. Este numai menționat de N. Ghika-Budești printre mă- năstirile veacului al XVII-lea l. Totuși data la care a fost fundat putea atrage atenția cercetătorilor, căci e anterioară bisericilor Sinaia ² și Fundenii Doamnei ³, ridicate de Spătarul Mihail Cantacu- zino în 1699, bisericii Bordești (R.-Sărat) ⁴, ridicată de Mănăilă Vel Căpitan al lui Constantin Brânco- veanu și poate chiar anterioară bisericilor Colțea (1691—1716) ⁵ și Sf. Ion din R.-Sărat ⁶, construite tot de Spătarul Mihail Cantacuzino la 1691—1697. Din aceste suprapuneri și apropieri de date, se poate trage concluzia că acelaș meșter, sau un ucenic de al său le-a lucrat pe toate. Relativ la aceasta, d-1 V. Drăghiceanu ⁷ crede că ctitorul Mănăilă dela Bordești a fost în astfel de relații cu Spătarul Mihai Cantacuzino, încât acesta ¹ N. Ghika Budești, Buletinul C. M. I., XXV, p. 87- ² N. Ghika Budești, Buletinul C. M. L, XXIX. ³ Ibid. ⁴ Anuarul C. M. L, 1915, p. 66. ⁵ N. Ghika Budești loc. cit., p. 101. C. C. Giurescu, Istoria Românilor, Voi. III, p. din 1701—2. • Ibid. ⁷ V. Drăghiceanu, Anuarul C. M. I., 1915, p. 63. http://patrimoniu.gov.ro BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI BERCA 75 i-a pus la dispoziție pe meșterul pietrar Mira (nu- mele său se află săpat pe stâlpii interiori dela Bor- dești), care a lucrat la Colțea și R.-Sărat și poate la Sinaia și Fundenii Doamnei. De asemeni, se poate să se fi întâmplat și cu meșterul zugrav Pârvu Mutul și cu ucenicul său Radu, cari au mai lucrat și pentru alte ctitorii ale Cantacuzinilor. Toate aceste considerații ne fac să credem că și la Berea s’a întâmplat la fel, adică un împrumut de meșteri din partea Spătarului Mihai Cantacuzino către Stolnicul Mihalcea Cândescu, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă era căsătorit cu Ale- xandra Cantacuzino. Biserica fostei mănăstiri Berea merită toată atenția și poate fi considerată, având în vedere și data la care a fost ridicată, ca unul din prototipurile ca- racteristice epocei lui Constantin Brâncoveanu. Arhitect TRAIAN CHIȚULESCU R E S U M E L’EGLISE DE L’ANCIEN MONASTERE DE BERCA Ce monument qui se trouve dans le district de Buzău, remarquable par son riche decor en pierre sculptee, a ete bâti par Mihalcea Cândescu et sa femme Alexandra Cantacuzene en 1694. Tous les details de ce monument, â l’exception des plâns inclines remplacant les pendentifs du Naos Fig. 9. — Biserica Mănăstirii Berea. Una din ferestre. Clișeu Voinescu et de la coupole qui recouvre d’une fațon peu usuelle l’abside, rappellent la serie d’eglises elevees par Michel Cantacuzene â Sinaia (1699) â Fundenii- Doamnei (1699), â Râmnicul Sărat (1691—1697), â Fig. 10. — Biserica fostei Mănăstiri Berea. Altă fereastră. Clișeu Voinescu http://patrimoniu.gov.ro 76 TRAIAN CHIȚULESCU Fig. 11. — Fosta Mănăstire Berea. Vatră azi dispărută. Clișeu Voinescu Colțea de Bucarest (1691—1716), ainsi que celle de Bordești (R.-Sărat), fondee â la meme epoque par le capitaine Mănăilă. Les memes elements com- muns â tous ces monuments different des elements particuliers aux autres eglises de l'epoque. La grande ressemblance des details et de la pein- ture interieure qui caracterise ces monuments ainsi que les dates tres rapprochees de construction nous permet de supposer qu’ils ont ete construits par les memes maîtres — peut etre Mira, maître tail- leur en pierre dont le nom se trouve grave sur un pilier de l’eglise de Bordești et connu comme ayant travaille â Colțea et Râmnicul Sărat ainsi que le maître peintre Pârvu le Muet qui a travaille pour les Cantacuzenes — ou tout au moins qu’ils appar- tiennent â la meme ecole. L’eglise de Berea, qui d’apres la date de construc- tion est anterieure â celles de Sinaia et Fundenii- Doamnei acquiert ainsi une importance toute parti- culiere dans l'histoire de cette interessante epoque de la fin du XVII-e siecle qui voit apparaître la nouvelle architecture du temps de Constantin Brâncoveanu. http://patrimoniu.gov.ro ARME ȘI DIFERITE OBIECTE DIN CASTRUL JIDAVA Castrul roman dela Apa Sărată (Muscel), numit de localnici în diferite chipuri (Jidava, Jidova, Ce- tate, Qrădiște, Cetatea Jidovilor etc.J, s’a făcut cu- noscut prin câteva campanii de săpături incomplete. In afară de faptul că cetatea nu a fost săpată în în- tregime, nici materialul arheologic descoperit, nu s’a publicat tot. O monografie topografică și isto- rică definitivă despre acest castel, nu se va putea scrie, decât, odată cu epuizarea terenului nesăpat și a publicării întregului material rămas dela But- culescu și Tocilescu. Din fericire, în ultimii ani, Muzeul Național de Antichități din București, a reușit să intre în po- sesia descoperirilor făcute de Butculescu, în acel lagăr, care se adaugă la materialul mai vechiu depus de Tocilescu la 1901. Ceea ce a rămas inedit din săpăturile lui Tocilescu, formează obiectul acestui mic studiu. Cât privește împrejurările în care s’au descoperit aceste obiecte, cu ajutorul manuscri- selor lui Tocilescu, le-am arătat într’o cercetare mai veche. A. FIER 1. Fig. I, i—3. Trei vârfuri de lănci ce au lamele și mânerele mult deteriorate din cauza focului și a ruginii. Una dintre aceste lănci a ieșit din stratul de incendiu aflat în turnul de apus al porții prae- toria L In starea actuală, ele au lungimea de 0,160— 0,240 m. Mânerul lor de o formă tronconică era tubular și perforat la bază pentru cuiul ce le fixa în coada de lemn. Limba avea silueta unei frunze de salcie, cu un corp puțin bombat în lungul axei mari. ¹ D. Tudor, Castrele romane dela Jidava lângă Câmpulung- Muscel, p. 15 (extras din Bucureștii, an. II—1936). Un alt vârf de lance s’a aflat de Butculescu, ca și alte arme de forme descrise aici, cf. Tudor, Știri nouă despre Castrul Jidava, p. 5 (extras din Bul. Muz. Militar, nr. 7—8, an. IV (1940—1941). Tipul acesta de lance apare foarte răspândit în imperiu la trupele de cavalerie auxiliară L 2. Fig. I, 4. Vârf de pilum, lung de 0,190 m. S’a găsit în stratul de arsură al turnului de apus dela poarta pretoriană ². In afară de o mică spărtură la marginea mânerului, starea de conservare a acestei arme e dintre cele mai norocoase. Mânerul său prezintă forma obișnuită a unui tub tronconic, străpuns lângă gură de unul sau două orificii, nece- sare fixării pe coada de lemn. Ascuțișul ocupă ju- mătate din lungime și are corp de piramidă cu baza un triunghiu echilateral. Atari vârfuri de pila, sunt folosite rar ³. 3. Fig. II, 1—10. Douăzeci și cinci vârfuri de pila, a căror lungime variază dela 0,080—0,125 m. Toate sunt lucrate în aceeași formă. Mânerul e un tub tronconic ai cărui pereți nu se închid complet la locul de legătură cu ascuțișul, ci lasă un orificiu de formă elipsoidală ce comunică cu interiorul. Una sau m&J multe găuri (acum astupate de rugină) serveau la fixarea cozilor de lemn. Ascuțișul are forma unei piramide cu patru fețe, baza fiind un patrat. Acest ascuțiș este când mai lung, când mai scurt, iar trecerea între el și mâner nu se face brusc. Datorită metalului foarte puțin rezistent, multe dintre aceste vârfuri de suliță sunt într’o stare de conservare așa de slabă, încât, abia se mai pot determina ⁴. 4. Fig. II, 11—12. Două vârfuri de săgeți, lungi de 0,045 și 0,060 m. Una are vârful îndoit din cauza ¹ E. Beurlier s. v. hasta, în Daremberg-Saglio, Dict. des. Antiquites, III, l,pag. 38—41 ; ORL.Lif. X, Bd. VI, nr. 67, p. 13 și p. 16, nrs. 1, a—h. Mai vezi Chapot-Cagnat, Manuel d’ar- cheologie romaine, voi. II, p. 330, Paris, 1920. ² Tudor, Castrele dela Jidava, p. 15. ³ Diferite forme la A. J. Reinach s. v. pilum în Dict. Ant., IV, 1 pag. 481—484. Cf. încă Dahm, in Bonner Iahrbucher, 1895, p. 226 și Chapot-Cagnat, o. c., p. 327 și urm. ⁴ Forme identice: ORL, Lif. XXVI, Bd. VII B, nr. 72, pl. XIV și Lif. XXXII, Bd. II B, nr. 8, pl. 14- http://patrimoniu.gov.ro 78 D. TUDOR unui incendiu, iar a doua cu marginile distruse de rugină. Mânerul lor e un cui simplu ce se fixa în coada de lemn. Lamele caută a lua o formă de frunză elipsoidală. 5. Fig. II, 19—24. Optsprezece vârfuri de săgeți, a căror lungime e variabilă între 0,058—0,080 m. Cele mai multe sunt în stare fragmentară din cauza oxidării. Ele prezintă un mâner gol, de formă tron- 7. Fig. II, 25. Vârf de săgeată, lung de 0,080 m. Se compune dintr’un mâner în formă de cui ce se transformă pe nesimțite într’un vârf ascuțit cu patru fețe și romboidal în secțiune orizontală l. 8. Fig. II, 14. Vârf de săgeată, lung de 0,045 m, cu mânerul lucrat în formă de cui și ascuțișul pi- ramidal cu trei fețe egale (la bază un triunghiu echi- lateral). Fig- 1. Vârfuri de lănci și cuțite. (Reduse la cca. ‘/J- conică și străpuns la bază de o gaură pentru prin- derea unui băț de lemn. Limba o aveau triun- ghiulară, cu vârful prelung și bine ascuțit. 6. Fig. II, 16—18. Zece vârfuri de săgeți, lungi de 0,040—0,060 m. Pe câtă vreme, formele descrise la nr. precedent derivă din vârfuri de lănci, cele de față sunt niște pila în miniatură. Ele au același mâner tronconic și tubular (în care se fixa coada de lemn), prelungit cu un ascuțiș piramidal, mai lung sau mai scurt. Baza piramidei era un patrat perfect sau un dreptunghiu K ’ Tipuri identice la Carnuntum, cf. RLd, LX, p. 35, nr. 2 și fig. 10, 2. 9. Fig. II, 13 și 15. Două vârfuri de săgeți, lungi de 0,048 m. Au mâner în formă de cui și ascuțișul o piramidă cu patru fețe egale. 10. Fig. II, 28. Vârf de săgeată, lung de 0,075 m. Are un mâner tubular și tronconic, iar limba cu două prelungiri laterale. Ca formă poate fi medieval². 11. Fig. II, 26—27. Patru vârfuri de săgeți (?) sau pila (I), lungi de 0,105 m (cel intact). Ele au: o codiță subțire în patru colțuri și un corp pris- ¹ Similitudini la Cășei, cf. Em. Panaitescu, Le limes dacique în Bull. Sect. Ist. Acad. Roum., XV (1929), pl. V, fig. 9 și pl. VI, fig- 10. ¹ Mutafciev, in Bull. Soc. Arch. Bulg., V (1915), p. 75, fie. I. 2. http://patrimoniu.gov.ro ARME ȘI DIFERITE OBIECTE DIN CASTRUL JIDAVA 79 matic (romboidal în secțiune orizontală), ce se ter- mină cu o piramidă în patru fețe. Ar putea fi soco- tite și ca priboaie, prevăzute cu un mâner de lemn *. 12. Fig. I, 5—6. Cinci cuțite cu o lungime de 0,140—0,180 m și într’o stare de conservare foarte slabă ². Lama lor avea un singur tăiuș, muchia puțin curbată, iar mânerul ce se îmbucă în lemn sau os, prevăzut cu mai multe găuri de fixare în cuie. Acest apoi un tub tronconic, terminat cu o ascuțitoare circulară la bază J). 15. Fig. IV, 3. Vârf de coif, înalt de 0,150 m, mult deteriorat de foc și rugină. E rupt din vârful calotei (cudoj. S’a descoperit în turnul de vest al porții pretoriene ². Pe creștet se păstrează încă ni- turi și două cristae, ce se încrucișează și din loc în loc, erau fixate pe coif cu alte nituri puternice. Fig- 2. — Vârfuri de lănci și de săgeți. (Reduse Ia cca. tip de cuțit e foarte răspândit în castrele Daciei Inferioare. (Copăceni, T.-Severin, Răcari, etc.). 13. Fig. IV, 4. Toporaș înalt de 0,80 și cu muchia rotundă ³. 14. Fig. IV, 2. Priboi lung de 0,095 m. Are un mâner cilindric terminat cu un ban lat și circular și în care se isbea cu ciocanul. La mijloc, prezintă o furcă cu două brațe, ce se împreună și formează ¹ Formele de săgeți găsite în Castrul Jidava, sunt aceleași ca pe limesul germanic, v. A. J. Reinach s. v. sagitta, în Dict. Ant. IV, 2, pp. 999 și urm. ² Un cuțit găsit tot in turnul de vest al porții pretoriene, la mine, o- c-, p. 15. ³ Diferite forme de toporașe, lajacobi, Dus Rbmerkastell Saal. burg, Homburg vor den Hohe, 1897, pp. 206 și 208, cu pl. respective. 16. Fig. III, 8. Cataramă lungă de 0,039, de formă dreptunghiulară, fiind formată dintr’o bară în patru colțuri, îndoită și cu un cui. 17. Fig. III, 9. Cataramă lungă de 0,068 m. Are formă dreptunghiulară și pe mijlocul laturei în- guste e prevăzută cu două umflături perforate, în care se fixase o a doua bară pentru prinderea cure- lelor. Piesa pare a fi făcut parte dela un hama- șament. 18. Fig. III, 12. Fragment dintr’un vas lung de 0,150 m și înalt de 0,065 m. Se prezintă rău avariat ¹ A se compara cu : RL<5, VIII, p. 142, nr. 5, fig- 61, 5 (Cas- telul Lauriacum). Mai vezi RL0, IV, p. 8, nr. 5, fig. 49, 5 și Jacobi, o- c., p. 210 cu fig. 35, nrs. 16, 20, 22 și pl. XXXIV, 14. ² Tudor, o. c., p. 15. http://patrimoniu.gov.ro 80 D. TUDOR de foc și rugină. Obiectul a fost rupt dela gură și prezintă o formă circulară. Se atârna sau prindea cu tortițe ale căror artsae de formă tubulară se găsesc pe dunga gurii vasului. Sub aceste agățători se des- fășura o bandă cu motive de vrej. 19. Fig. IV, 5—7. Trei pinteni lungi de 0,122— 0,136. Doi (nr. 5 și 7) se termină la vârf cu un fel de cui pentru împuns în coasta calului, iar cele la vârful brațelor numai cu câte un orificiu de fixare. Tipul acesta e probabil de origine medievală, sau mai târzie. Din săpăturile lui Tocilescu se mai păstrează nu- meroase fragmente de plăci din tablă de fier groasă. Unele au reparații făcute prin petece nituite. Ele provin dela cuirase în segmente, sau căptușeli ale scuturilor de lemn. Fig. 3. — Difeiite fragmente de metal. (Reduse la cca. ’/a)- două brațe sfârșesc în două orificii circulare nece- sare fixării pe încălțăminte. Aceștia sunt sigur de factură romană *. Al treilea pinten (nr. 6), în locul cuiului de în- țepat avea o rozetă (acum pierdută) și se termina ¹ H. Jacobi, Romische Spornen von Zugmantel Kastell, în Qer- mania, IX (1925), p. 162’și urm. Cf. încă, Qermania, XII (1928), p. 44, fig- 6; Jacobi, Saalburg, pl. XL, 1—7; Forrer, L’AlsacejRomaine, p. 101, fig. 27, m. Paris, 1935; ORL., Lif. XXVI, Bd. VII, B, nr. 72 (XI, 16—19); ORL. Lif. XIV, Bd. 7, nr. 73, pl. V, 36—37. B) BRONZ 20. Fig. III, 1. Toartă dela o căldărușă,lungă de 0,185 m, de o formă plată și cu extremitățile frumos îndoite. 21. Fig. III, 10—11. Două chei de tipul inel, lungi de 0,029 și 0,032 m, dintre care una (nr. 11) are ansa ruptă, iar limba prevăzută cu un grup de proeminențe tubulare pline \ ¹ Veri în special Jacobi, o. c., pp. 462—480. Pentru restul bibliografiei, la mine, in But. Com. Mon. Ist., XXVIII (1935), p. 123. Chei cu mânerul lung din Castrul Jidava, la mine, Știri, p. 6. http://patrimoniu.gov.ro ARME ȘI DIFERITE OBIECTE DIN CASTRUL JIDAVA 81 22. Fig. IV, i. Placă fragmentară ruptă în două, lungă de 0,190 m și prevăzută la margine cu o în- groșate rezultată din îndcitura ei. Face parte din marginea posterioară a unei căști romane și servea a proteja gâtul la spate. Coifurile cu marginile pre- lungite pe gât se folosesc în special de cavaleria auxiliară romană '. 23. Fig. III, 2. Șapte fragmente de coame (cri- stae) pentru coifuri romane. Lungimea lor variază unde aveau fixate butoane de formă conică și plină L Din materialul descoperit de Tocilescu și pre- zentat mai sus, merită o deosebită atenție lăncile, sulițile și vârfurile de săgeți. Toate aceste arme au fost lucrate din fier și deși într’o stare de conser- vare slabă, se poate constata la ele, o tehnică destul de rudimentară. Fig. 4.—Fragmente d?. coifuri, pinteni și altele. (Reduse la cca. ‘/.J în starea actuală dela 0,047—0,123 m ². In stare bună se compuneau din două părți simetrice tur- nate plat și lățite în sens opus numai la extremități, ¹ Se pare a fi fost descoperită in turnul de apus al porții pretoriene, cf. Tudor, Castrele dela ]idava, p. 15. Vezi pentru formă, Cagnat-Chapot, o. c., p. 302. ² Manuscrisele lui Tocilescu par a indica ca loc de desco- perire pentru aceste fragmente, turnul de apus al porții pre- toriene, (Tudor, o. c., p. 15). S’au lucrat numai cu ciocanul, pe nicovală, din bare cilindrice de fier. Sistemul de lucru e foarte simplu. Pentru hastae (nr. 1) și săgeți cu mâner tubular iar ascuțișul plat, bara cilindrică de fier brut, de o lungime convenabilă, se bătea cu cio- ¹ Modele identice la Jacobi, o. c., p. 484 și pl. LX, 2—3; ORL, Lif. XIV, Bd. VII B, nr. 73, p. 23, nr. 14 cu pl. XV, fig. 19. Pentru evoluția lor, la Chapot-Cagnat, o. c., p. 314 și urm. Buletinu Comisiunii Monumentelor Istorice 6 http://patrimoniu.gov.ro 82 D. TUDOR canul la ambele extremități, lăsându-se neatacată numai în punctul unde avea a se face trecerea dela mâner la ascuțiș. Se obțineau două limbi late de formă triunghiulară, una cu partea lățită în afară (ca un trapez cu două baze), iar alta cu vârful ascuțit, în exterior. Limba trapezoidală se încovoia prin batere cu ciocanul pe ciocul conic al nicovalei, se perfora cu un priboi la bază și se obținea un tub tronconic, în care, prinsă cu cuie, se introducea coada de lemn a armei. A doua limbă se bătea mult cu ciocanul pentru a-i da formă de frunză cu vârf lung și subțire, iar în lungul nervurii centrale să fie puțin bombată. Marginile i se ascuțeau bine, cu diferite gresii. Sulițele ('pilaj (nr. 2—3) și săgețile cu vârful pi- ramidal, iar coada tubulară (nr. 16—18) nu erau bătute sub formă plată la ascuțiș, ci pe nicovală. Acesta se obținea printr’o continuă subțiere prin lovituri de ciocan, înșirate în linie dreaptă după numărul fețelor piramidei. La săgețile cu mânerul cui (nr. 4, 7—9), lucrul era mai ușor și simetric. Toate obiectele descoperite de săpăturile lui To- cilescu prezintă puternice urme de incendiul care a distrus părțile de lemn ale castrului și a putut fi determinat în 1876 și 1901 x. Ele confirmă părerea ¹ Tudor, Castrele dela Jidana, p. 13 ți Știri, p. 4 noastră, că evacuarea acestei cetăți s’a făcut în mod neașteptat, sub presiunea unor puternice atacuri barbare ’. Majoritatea acestor arme și obiecte s’au scos din ruinele porții pretoriene, loc unde, atacul barbar pare a fi fost mai violent. Cum Tocilescu a săpat și pretoriul, la care s’au găsit urme de camere ce formau depozitul de arme (armamentarium), e de presupus, că și din acest loc se vor fi scos o parte din ele. O altă contribuție ce ne dau aceste mici desco- periri, constă în precizarea naturii trupei care forma garnizoana de ocupație a castrului. Din unele in- scripții pe cărămizi², am presupus că ea era for- mată dintr’o unitate auxiliară de cavalerie, poate o ala, numerus sau cohors milliaria ³. Unele dintre obiectele de mai sus, specifice pentru ostașii călări auxiliari (nrs. 1, 19, 23 și 24), întăresc această ipoteză. 6 Decemvrie 1943. Prof. D. TUDOR Membru corespondent al Comisiunii Monumentelor Istorice ¹ Tudor, Castrele dela Jidava, p. 17 și urm. ² Tudor, Știri, p. 6, același Castrele dela Jidava, p. 23 și Oltenia romană, București, 1942, Supplementum Epigraphi- cum, p. 353, nr. 212. ³ Tudor, Știri, p. 6, nota 5. RESUME ARMES ET DIFFERENTS OBJETS PROVENANT DU CÂMP ROMAIN DE JIDAVA L’auteur publie dans cet article les materiaux ar- cheologiques jusqu’ici inedits, provenant des fouil- les entreprises par Qr. Tocilescu, dans le câmp romain de Jidava (preș de Câmpulung-Muscel). Ces materiaux ne comprennent que des objets en fer ou en bronze, en depot aujourd’hui au Musee Na- tional des Antiquites â Bucarest. Pour la plupart, ce sont des armes laissees par la troupe en garnison dans ce câmp. Nous y voyons: trois extremites de lances â tranchant plat (planche I, 1—3) et la poignee a douille, une extremite de pique (planche I, 4), de grande dimension et 25 autres appartenant â des javelots (pilaj de dimension moindre (pl. II, 1—10) diversement affilees. Les fleches trouvees dans le câmp de Jidava sont d’une variete de types interessante (pl. II, 11—28) qui presentent quelque analogie avec celles decou- vertes dans les remparts germains. Les fouilles ont permis encore de decouvrir des pieces de casques romains (pl. III, 2—7 et pl. IV, 1 et 3), des cles (pl. III, 10—11), des boucles (pl. III, 8—9), des eperons (pl. IV, 5—7), dont certains datent du Moyen-Age (pl. IV, 6) une hâche (pl. IV, 4), un foret (pl. IV, 2), la pârtie superieure d’un vase joliment orne (pl. III, 12). De production probablement locale, ces armes sont d’une technique tres simple. La plupart de ces objets presentent des traces tres marquees de feu, indice d’un incendie qui a detruit le câmp abandonne en hâte par la troupe. L’examen des armes en usage chez les soldats de ce câmp contribue â confirmer l’hypothese une fois soutenue par nous que cette citadelle a ete occupee par une troupe auxihaire romaine, (une ala ou un numerus dont le nom est reste jusqu’ici inconnu). http://patrimoniu.gov.ro CTITORII MĂRUNTE DIN VÂLCEA BISERICA DIN BĂBENI-OLTEȚ. Biserica din Băbeni-Olteț este una din construc- țiile religioase caracteristice ale sfârșitului veacului al XVIII-lea, cu planul simplu, cu fațadele tencuite complet, dar ornamentate prin câteva medalioane zugrăvite cu sfinți, cu un brâu median, al cărui tor și două rânduri de zimți (ni se spune că ar fi existat, dar nu ne-a fost posibil să controlăm), sunt astăzi acoperiți cu prilejul unei reparații de mântuială; pridvorul deschis îl are susținut de cele opt coloane obișnuite, din care două sunt angajate în zid, iar arcurile-i sunt trilobate; este, în sfârșit, o biserică așa cum descrie d-1 Grigore lonescu zidirile din această vreme L Singurul amănunt care ne reține privirea, este rama de piatră frumos sculptată, a ușii, precum și cornișa de deasupra pisaniei, orna- mentate bogat cu frunze, flori mari, vrejuri și cior- chini de struguri (fig. 1—2). Dăm aci pisania, păstrând ortografia întocmai: «ACASTA SF(Î)NTA ȘI DUMNEZEEASCA BISIARICĂ UNDE SA PRAZNUIAȘTE HRAMU SFÎNTULUI ARHIREU NICOLAE ȘI SFÎN- TULUI MARELE APOSTOL ȘI EVANGHE LISTUL MAFTHEI ȘI SF(Î)NTUL MARELE MU- CENICO DIMITRIE: S’AU FĂCUT CU O STE- NIALA ȘI TOATĂ CHELTUIALA DUMNIIA- LUI JUPAN MATHEI BĂBIANU VEL | POL- KOMNICtJ I DUMNIIAEI JUPANIASA DUM- NIIALUI ILINCA I DUMNIIALUI JUP|ANU RADU BRATO EGO VEL CLUCIAR CU DUM- NIIAEI STANCA JUPANIASA, ȘERBANU BĂ- BIIANU, PĂUNA | ȘI ACEST DUMNEZEESCU LUCRO S’AU FĂCUTO IN ZILELE PRIA LU- MINATULUI DOMN0 | IO ALICSANDRU IP- SILANTO VODĂ CU BLAGOSLOVENIA PRIA SFINȚII SALE PĂRINTELUI KIRIUKIRO CHE- SARIE EPISCOPU RÎMNICULUI. MATEI. ILIN- ¹ Istoria Arhitecturii Românești, București, 1937, p. 225. CA. COSTA NDINO. IONO. DRĂGHICI. ȘTE- FAN. ȘERBAN. SAFTA. GHEORGHE. RADU. MATEI. STANCA | RADU. STANCA. ANIȚA. ZAMFIRA. PAPA. ANCUȚA PĂRINȚII DUM- NIIALOR MATEI. RADU. METODIE MONAH. BĂLAȘA. RADU. IOANA. | DRĂGHICI. SMA- RANDA. STANCA. ION. COSTANDIN. 7287 | —1779 |». Sub pardoseala pronaosului, despre miazăzi, s’a descoperit de curând piatra de mormânt, fără dată, a ctitorului, marele polcovnic Matei Băbeanu, în- gropat în acest loc, împreună cu soția sa. Pictura se datorește, credem, mai multor pictori, deși nu s’a păstrat decât semnătura diaconului Qeorgie zugravul, din 1812. Cu greu putem admite că aceeași mână, care a pictat scenele religioase corect, fără artă, e drept, însă fără nimic supărător, să fi pictat și portretele ctitorilor cu greșeli de desen grosolane, care le dau o înfățișare diformă. Pe lângă ctitorii numiți în pisanie, Băbenii, mai sunt reprezentați, în pictură, protopopul Cârstea — cti- torul bisericii din Popești-Gorunești — și serdarul Gheorghe Urianu cu soția sa Anița. Familia Băbeanu este cunoscută în Oltenia; o catagrafie alcătuită de administrația Olteniei sub Austriac! în 3 Iulie 1723, pomenește « Babeni, unus Isbassa militum » L Pe Urieni îi întâlnim în județul Olt, unde se află și satul Uria²; un medelnicer Dumitrachi Urianu se întâlnește la 1830 ³. Un loc din comuna Băbeni-Olteț poartă și astăzi denumirea «la prunii Urianului », dovedindu-se astfel o așe- zare temeinică în această regiune, datorită pe semne unei de aproape înrudiri cu familia băștinașe a Băbenilor. Să revenim la pictură. Zugravul lipsit de talent și chiar de meșteșug, nu a făcut nicio încercare ¹ C. Giurescu, Materia! pentru Istoria Olteniei, p. 570. ² I. lonașcu, Biserici, chipuri și documente din Olt, pp. 26, 85, 70, 110, 144 și 226. ³ N. lorga, Istoria Românilor, VIII, p. 344. 6* http://patrimoniu.gov.ro 84 MARIA GODESCU de a ne lăsa trăsăturile ctitorilor, căci le-a pus ochiul în dreptul tâmplei și le-a făcut capetele afară și liyioa.se, proceda la decorarea bisericilor și garanția prezen- xandriei întreabă pe lisus cine ți-a rupt hainele?* lisus "răspunzând: «Arie, cel necredincios! » (Cu 1 în Bulet. C Se cunoaște motivul simbolic al pruncului culcat pe disc închipuind euharistia, întâlnit mai ales în bisericile sârbești \ dar și la muntele Athos, în catoliconul Chilandar *, în mănăstirile moldovenești, la Bălinești, Rădăuți, Sucevița ³, iar în Țara-Româ- nească la Cozia, la Hurezi și la Genuneni ⁴. Este una din creațiile târzii ale iconografiei creștine în care ni se arată « o amplificare și o adâncire a înțe- lesului vechilor imagini simbolice °. Dar în fiecare din aceste reprezentări e vorba de înfățișarea lui lisus sub aspectul unui copil întins pe patenă, iar nu a bustului lui Christos matur ieșind dintr’un potir, Christos «o wv» cum stă scris pe nimb, Dumnezeu care este, amintind de cuvintele auzite de Moisi dinaintea rugului aprins. Pe de altă parte, in bisericile citate, pruncul de pe disc, priveghiat de serafimi și de îngeri, e repre- zentat deasupra ferestrei din absida altarului, despre răsărit. La Băbeni, vedem în acest loc pe lisus ca de 12 ani, culcat într’un pat cu baldachin pe patru stâlpi, învelit până la brâu și priveghiat de un înger la cap și de altul la picioare. O cruce se ridică din dreptul mijlocului său. Patul e fără îndoială derivat din altarul pe care se așează îndeobște pruncul și discul. Zugravul pare să fi făcut o confuzie când a vrut să reprezinte simbolul cuminecăturii — despre care erminia atonită nu ne transmite nicio învăță- tură,—căci se folosește în parte de descrierea « Som- nului lui lisus », care se zugrăvește la Athos dea- supra ușii de intrare, în pronaos, conform manua- lului de pictură: « Fă pe Hristos prunc, ca de trei » P. Henry, l. cit., pp. 177, 181, 257,273. RM- 2. — Biserica din Băbeni-Oltei; (Vâlcea). Pisania. http://patrimoniu.gov.ro în mâini și Precista stând cu sfială înaintea-i și prin fi. vorba de această temă în altarul bisericii dela ten a zugravului a fost totuși să ne înfățișeze sim- bolul jertfei, discul închipuind în genere chiar I smnul crucii *. Apoi și baldachinul figurează adesea în absida alta: ului atunci când se zugrăvește complet apt ' In pronaos, deasupra ușii de intrare, Dumnezeu Tatăl, sub aspectul unui bătrân cu barbă albă, « cel Vechi de zile *, ține în mâini o basma (mappula) plină cu capete. Sufletele fiind uneori figurate ca niște copii ținuți de îngeri într’un văla, bănuim că diaconul Georgie a interpretat astfel cuvintele: « Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu», reprezentare ce stă în legătură cu Judecata de apoi, ce este înfățișată de cealaltă parte a ușii,. în pridvor. Sfântul Cristofor capcânul este și el zugrăvit la Băbeni¹³. Ne-am oprit la aceste câteva amănunte, prin care ni s’a părut că se deosebește biserica dela Băbeni- Olteț de alte biserici contimporane și pe care le-am socotit demne de a fi notate. BISERICA DIN CIULEȘTI. Biserica din Ciulești (fig. 3), cu planul simplu treflat, fără turlă, cu pridvoț deschis, are urmă- toarea pisanie zugrăvită: « Cu ajutorul sfintei Treimi s’au făcut această sf. biserică din temelie și s’au zugrăvit pe dinăuntru la anul 1832 de robul lui D-zeu boierii Nicolae Giulescu și s’au săvârșit advonu și pe dinafară cum se vede la liatu 1873 în zilele înălțatului nostru Domn Carol 1 și preosfinției sale iepiscopu Atanasie de iubitor de D-zeu, care s’au ostenit să și văd : boier Costache Giulescu, d-lui Dimitrie Cocorăscu, Vasile Cocorăscu ». Grafit în altar: « 1830. Când s’au sfințit biserica ». Pictura din naos și cea din altar, sunt de sigur din vremea zidirii, fiind de bună calitate, cu nimburi în relief ghiloșate și aurite. In naos, jețul episcopal și tetrapodul de lemn sculptat poartă semnătura meșterului Ilie Gulie. Tot în biserică, piatra de mor- mânt a serdarului Nicolae Giulescu purtând datele ¹ Ghenadie al Rimnicului, Iconografia, p. 225. 1935, 1—2. http://patrimoniu.gov.ro MARIA GOLESCU 86 1799—1817, ceea ce ne-ar face să credem că biserica ar fi fost reînoită iar nu zidită din nou la 1830. In apropiere, în mijlocul porumbiștei, o cruce mare de piatră (fig. 4), cu numele lui «Ilie Giu- lescu cu vii și morții» și leatul 1767. Centrul bra- țelor crucii e decorat cu o rozetă între siglele evan- gheliștilor în medalioane. Alături se ridicau, pare-se, casele Giuleștilor, din care mi a mai rămas niciun zid în picioare. BISERICA DIN BĂRCĂNEȘTI. Biserica din Bărcănești, construcție ruinată de lemn (fig. 5), a fost lucrată de «Tâmplar Ilie», a cărui semnătură este săpată în litere chirilice sub data «leat 1778 » în dreapta ușii sculptate, cu o torsadă și cu rozete pe un fond de flori crestate cu câte patru petale. Data 1812, umplută cu vopsea roșie, înseamnă probabil anul zugrăvirii. Fig. 5 — Biserica din Bărcănești (Vâlcea) RESUME QUELQUES MONUMENTS DE VÂLCEA 1. L’eglise de Băbeni-Olteț, fondee en 1779 nous interesse par les quelques curiosites iconographiques de sa peinture. On y voit represente le Christ barbu emergeant d’un calice; une scene etrange qui se compose d’elements pris au Sommeil de Jesus et â la Communion des apotres; l’Ancien des jours portant dans une mappula des tetes en grisaille symbolisant les âmes des elus; ainsi que saint Christophe sous les traits du cynocephale. 2. L’eglise de Giulești datee de l’annee 1830 doit etre plus ancienne car elle contient le tombe de Nicolas Giulescu portant les annees 1799—1817. Le mobilier religieux qu’on y voit porte la signature d’Ilie Gulie. Une croix de pierre commemorant la familie de Ilie Giulescu est datee de l’annee 1767 et se trouve â une certaine distance de l’eglise. 3. L’eglise en bois de Bărcănești porte le nom du « menuisier Ilie » et est datee de 1778. Le chiffre 1812 indique la date de la peinture. http://patrimoniu.gov.ro BISERICA PAROHIALĂ SFINȚII VOEVOZI DIN LĂUNELE DE JOS, JUDEȚUL ARGEȘ încă un monument care dispare. Clădită din cără- midă, în anul 1824—1826 —catagrafia Eparhiei Argeș din 1824 ¹ nu o pomenește — biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos e așezată, în mod ne- A avut atât de suferit din cauza cursului schim- bător al pârâului și din cauza izvoarelor din deal încât șanțurile și îndiguirile ce s’au făcut de mai multe ori n’au putut împiedeca subminarea zidurilor Fig. 1. — Biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos. Fotografie comunicată de d-1 Ing. C. Burghele obișnuit, ca o moară, la poalele dealului și chiar pe marginea apei. ¹ I. lonașcu, Catagrafia Eparhiei Argeș la 1824, București, 1942, p. 29 unde găsim în Lăunele (fără de Sus sau de Jos), numai o biserică de hemn, cu hramul Intrarea in Biserică. bisericii. Aceasta începe să se prăbușească fără a mai putea fi restaurată, după o existență de numai o sută douăzeci de ani. Publicăm planurile și fotografia bisericii, între- buințând și documentele comunicate de d-1 Inginer http://patrimoniu.gov.ro Fig. 2. — Biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos. Planul și elevația laterală. Releveu V. Mcisescu Fig. 3.—Biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos Releveu V. Moisescu Fig. 4. — Biserica Sfinții Voevozi din Lăunele de Jos. Elevațiai principală. Releveu V. Moisescu de lot D.etal- Stâlp intenox și stucatură dela Releveu V. Moisescu http://patrimoniu.gov.ro 8° — HORIA TEODORU R E S U M E Leș areaturesappliqueesen stuc, modelees â la rnain, sur les rnurs 'exterieurs, ont ețe rajoutees vers 1890. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI AMESTEC DE STILURI Cine cercetează evoluția elementului sculptural în arhitectura Țării Românești va trebui să cunoască și fereastra de la proscomidia bisericii Sfântul Ilie- Fig.1. — Biserica Sfântul Ilie-Rahova. Fereastra prosco- midiei. Clișeu I. Comănescu Rahova din București. Locașul, înălțat către 1748, a fost grav avariat de cutremurul din 1802 și a fost refăcut în întregime între 1828—1838 ¹ păstrându-se din podoabele primei ctitorii numai fereastra prosco- midiei, la care s’au reîntrebuințat două din ferestrele mari ale bisericii vechi și anume: una a fost așezată cu capul în jos, având în partea de sus lintoul altei ferestre. Astfel se explică cum, neobișnuit de mare pentru o proscomidie, cadrul are și pragul în acoladă (fig. L 2). Nu această suprapunere interesează dar unele de- talii. Modelul moldovenesc, cu profile gotice, adus de Vasile Lupu la ctitoria sa din Târgoviște și care a cunoscut o răspândire atât de rapidă și de întinsă a fost dela început îmbogățit de cioplitorii munteni cu motive locale mai vechi. Se cunoaște fereastra dela Mănăstirea Plumbuita ², unde în jurul profi- lelor s’a adăugat podoaba ornamentală a împletitu- rilor armeno-georgiene împământenite la noi încă din vremea lui Mircea cel Bătrân. Aici însă motivul brâncovenesc al ovelor între foi de acantă este aplicat pe profilul exterior al cadrului. Ove clasice ³ s’au găsit și în Moldova pe fragmentele de piatră găsite la Burdujeni și provenind dela ferestrele bi- sericii Movileștilor din 1597. dar unde profilele nu sunt gotice. Semnalăm că pe partea de jos, pe singurul fragment care a mai rămas se pot ceti, cu majuscule latine, literele B: C. cari trebuesc puse în legătură cu literile de pe contrafortul de la Altarul bisericii ⁴, inițialele ispravnicului Constantin Batiște sau ale cioplitorului de piatră care avea deprinderea ornamenticei și scrisului din apus (fig. 4). Ovele se văd și în stângacea încercare făcută de parohie de a reconstitui aceste ferestre, unde cercul neașteptat din mijlocul acoladei este un adaos ne- justificat ⁵. Mai caracteristic însă pentru eclectismul cu care cioplitorii înțelegeau, în verva lor, să contopească ¹ Inscripția în N. lorga, Inscripții din bisericile Rominiei, Fasc. II, București, 1907, p. 348, nr. 890. George D. Florescu. Din vechiul București, București, 1935, pp. 36—37. ² Grigore lonescu, Istoria arhitecturii românești, București, 1937, fig. 104- ³ Ove se mai află și la cele două baze sau căpițele de coloane din tinda bisericii catolice (Bărăția) din Câmpulung Mușcel și la alte petre sculptate ce ss păstrau la biserica Domnească din aceeași localitate. Vezi Al. M. Zagoritz. Pietre părăsite in Buletinul C. M. I., p. 182, fig. 1 și p. 185, fig. 9 si 10. ⁴ G. Balș, Bisericile și Mănăstirile Moldovenești din veacurile XII și XVIII. București, 1933, p. 39. f ⁱ Buletinul C. M. L, XXXIII, p. 47. http://patrimoniu.gov.ro COMUNICĂRI 91 toate motivele ce aveau la îndemână, sunt mugurii singurateci cari termină în mod neobișnuit capul superior al baghetelor cilindrice ale profilului (fig. 3). Astfel de muguri izolați mai găsim la nașterea ajunge la un simplu cadru dreptunghiular de profile în genul celor gotice care înconjură deschiderea, fără sau cu acoladă de diferite forme. Astfel de ferestre avea monumentul necunoscut dela care Fig. 2. — Biserica Sfântul Ilie-Rahova. Fereastra proscomidiei. Releveu Arhit. Angela Scheletti Fig. 4. — Fragment dela ferestrele bisericii din Burdujeni. Releveu Arhit. Ștefan Bueș provin petrele care, întoarse pe dos, au fost reîntre- buințate ca copertină deasupra soclului grilajului de canelurilor torse de pe fusurile coloanelor dela foișorul palatului domnesc din Mănăstirea Văcă- rești *. 1 < 4 » 8 l 8 « > 1943, 430 p. 8°. Este uimitor cât material a putut strânge autorul pentru alcătuirea acestei monografii, care va avea și continuare, pentru vieața bisericii din Șchei până li 1742. După menționarea puținelor încercări de studiere a vieții acestui monument (p. 7—11) și arătarea cum au dispărut cele mai vechi izvoare ale lui (p. 11—13), autorul începe istoricul monumentului însuși și al vieții șcheiene. După o cercetare paralelă a așezării Sașilor în Brașov și a Românilor în Șchei (p. 15—45) se admite venirea pe la 1292 din Balcani (p. 18), dar ei nu sunt Bulgari de origine (p. 29). Largă prezentare a vieții și portului șcheian. Se urmărește apoi istoricul bisericii înseși. La început de lemn, pe la 1403, apoi de piatră făcută cu ajutorul lui Neagoe Basarab, cu adăogiri ulterioare. Istoria monumentului este împletită cu însăși vieața culturală și religioasă a Românilor cu atenta urmărire a preoților bisericii dela popa Costea (Ț 1477) înainte. Aici și vieața școalei românești ridicată de Aron Vodă (p. 86—88). An de an apoi d-l Candid Mușlea împletește vieața monumentului de a poporenilor, care n’a fost ușoară în rivalitatea cu Sașii de alături. Obiectele de cult, dăruite de pretutindeni, sunt arătate pe rând, după preoții și protopopii care s’au ostenit să mențină monumentul. Frumoase cuvinte despre vechii cronicari ai bisericii popa Vasile (p. 106—108) și Radu Tempea (p. 108—129), cu ale căror fragmente se împle- tește studiul. De remarcat credeai în românește scris de popa Florea Băran la 1692, al cărui manuscris e rătăcit azi (p. 123). Mai departe temeiul îl formează al doilea Radu Tempea (p. 131—153), unde e și capitolul cu Unirea dela 1700, la care nu au trecut, și legăturile cu Brâncoveanu. De remarcat și « cata- logul 1 averii bisericii întocmit la 1716 de popa Teodor Băran (p. 157). Lupta dârză pentru păstrarea legii răsăritene continuă cu amănunte (p. 157—173), în jurul popei Jipa, afurisit de mitropolitul Țării Românești. Un moment au fost legați de episcopul Râmnicului, care era tot sub ocupație austriacă (p. 173—174). Note despre zidirea paraclisului de Radu Tempea la 1733 (p. 190—201). Inscripții și însemnări despre donații (p. 232—233). E teribilă figura popei Teodor, care luptă împotriva voinței poporenilor săi și cade înfrânt (p. 201—232). Pe larg se prezintă edificiul din 1761 și evoluția lui (p. 739—250) cu odoarele și construcțiile anexe, cu tezaurul de cărți și manuscrise (p. 251—280) odoare (p. 280—328) și mormintele bisericii (pp. 329—332) care încep din sec. al XVI-lea, ca Doamna Sultana a lui Petru Cercel, Păuna a lui Ștefan Cantacuzino și alții. Largă prezentare și a averilor bisericii, și din Țara Românească (p. 332—339); pomelnicele și hrisoavele bisericii și cum au văzut-o alții (p. 348—364)- Foarte importantă lista preoților dela 1474 la 1742 (p. 365— 367), cum și documentele din anexe (p. 369—410). Lucrarea se încheie cu indice de nume și cu tabla ilustrațiilor, nu mai puțin de 92, interesante și pentru istoria arhitecturii. Rar se întâlnește în literatura noastră o carte mai bogat documentată, mai cu suflet scrisă și mai îngrijită pentru mărtu- risirea adevărului, deși lupta seculară cu Sașii vecini i-ar fi putut umbri mărturisirea adevărului. Pentru monografia isto- rică a unui monument cartea poate fi luată de model. împletirea vieții lui cu a obștei care i-a dat ființă este totdeauna de dorit. Nădăjduim că al doilea volum, care va cuprinde o epocă nu mai puțin frământată a acestui colț de românism curat, nu va mai întârzia mult până să apară. O dorim din toată inima, pentru ca materialul bogat pe care l-a scos din Arhivele Brașo- vului să îndemne și pe alții la cercetări asemănătoare. A. S. CORNELIU C. SECĂȘANU, Numismatica, București, Marvan, 1934. 61 [—631, p. + 1 pl- + 1 hartă. D-l Secășeanu dă o bună prezentare generală asupra creerei, evoluției și clasifi cărei sistemului monetar. Se insistă asupra monezilor care circulau în Sud-Estul european și de cine au fost bătute ele. Alături e cronologia imperială romană și bi- zantină și lista domnilor români care au bătut monetă. La sfârșit un tablou de prețurile pieței pentru diferite monezi, actuale vremii tipăririi cărții, ceea ce formează o prețioasă informație. Se adaugă o hartă a provinciilor antice și un tablou în care sunt reproduse 52 tipuri de monezi care au circulat la noi. Este o introducere elementară în numismatica noastră, care poate folosi. E regretabil că s’au strecurat prea multe greșeli de tipar care mai ales la cronologie, pot induce în eroare. Lista împăraților bizantini în special sufere cel mai mult ca ordine a succesiunii și a datelor. A. S. Preotul Dr. I. POPESCU-CILIENI, învelișurile vechilor noastre biserici. Craiova, 1945, 132 p. + 8 pl. cu 26 fi g. [Unele exemplare adaugă . . . Teză de doctorat de Preotul I. Popescu- Cilieni. Universitatea din București. Facultatea de Teologie, cu pp. 133—134 în plus cuprinzând curriculum vitae, comisia examinatoare și pozițiile pusei. Nu se poate o mai amănunțită cercetare asupra unui subiect atât de ingrat. Este știut că partea care dispare mai întâiu la un monument este tocmai acoperișul. Cum mărturii scrise despre http://patrimoniu.gov.ro 96 BULETINUL C. M. I. acesta sunt foarte puține, este explicabil de ce părintele Cilieni a trebuit să caute, să răsfoiască, să cetească harabale întregi de cărți și de arhive, ca la sfârșit să găsească destul de puțin, dar suficient să ne arate că se întrebuința acoperișul de șindrilă și draniță (face deosebire între ele), olane și țigle, plumb, aramă, zinc, fier, fân, paie, stuf, coceni, coaje de brad, scânduri și pământ (biserica bordeiu). Pentru sec. al XIV—XV nu găsește dovezi directe; din nenorocire stuful e întrebuințat până recent. Ilustrațiile pun în lumină textul. Bogata bibliografie și indexul arată însușirea unei metode de lucru rar întâlnită la teologi. Lucrarea, la care arhitecții și istoricii arhitecturii vor putea recurge cu încredere, merită să fie luată de model. A. S. NICULAE I. ȘERBĂNESCU, Istoria mănăstirii Snagov, București, 1944, 221 p. (Institutul de istorie națională din București). Amănunțită monografie pragmatică a marei mănăstiri dela Snagov, pentru care autorul a cetit o haraba de cărți și mai multe de arhive. Vieața ei. cu câte drame și opere culturale s’au petrecut între zidurile ei oglindite în valuri, face încă necesară mai vechea lucrare a lui Odobescu. Șirul egumenilor și numărul proprietăților nu putea fi mai pe larg cercetat. Puținele podoabe și opere de artă ce se mai cunosc încă de asemeni nu sunt încadrate de vieață. Altfel nu se putea o mai amănunțită urmărire a izvoarelor, adesea prezentate critic și cu fericite rectificări de date. Problema banului ieșit din uz (p. 25, nota 2) nu se poate pune pentru vremea aceea, când circulația era nedefinită. Moșia Ciulinița (p. 27) poate că și-a schimbat numele între timp ; trebue urmărită în legătură cu actele următoare despre proprietățile vecine. Am impresia că lectura Staico (p. 27) nu este cea bună, căci Stan apare în documente imediat poste- rioare. Este, cred, posibil ca mănăstirea să fie mai veche decât însăși data donației către popa chir Lazăr. Urmele vechei biserici, aflate sub temeliile celei refăcute de Neagoe Basarab, ne pot duce la contemporaneitatea lor cu urmele asemănătoare dela Argeș și Tismana și mai mult dela Cotmeana, care aparțin sigur secolului al XlV-lea. Dacă Mircea cel Bătrân nu-i face donații mai importante ori mai numeroase, nu se poate explica decât că era o ctitorie particulară, nu voevodală. Stoica Nicolaescu vorbește de ea și în studiul său despre mitropolitul Hariton, iar lorga, Câteva indicații asupra mănă- știrii Snagovul, are o ediție și din 1933. Aceasta ca o întâmplă- toare întregire bibliografică. Ne întrebăm însă dacă orice îngrămădire de fapte este istorie. A. S. A. G. VERONA, Pictura. Studiu tecnic. Cuvânt înainte de I. D. Ștefănescu, M-rea Neamț, 1943, XXII + 117 p. + 20 pl. (pe copertă 1944)- Cartea ne e prezentată de d-l prof. I. D. Ștefănescu. D-sa arată cum a început Grigorescu să picteze biserici (m-rea Agapia) la vârsta de 20 de ani și cât'de lipsită de unitate și tehnică este pictura acelui început. Nu se spune dar se vede limpede ce vrea să se arate prin aceasta: haosul în care se găsea pictura și restaurarea picturală a monumentelor noastre la 1858, pe de o parte, iar pe de alta, nici cel mai înzestrat pictor n’avea cum să se informeze într’un domeniu în care experiența Iui proprie nu-i dăduse încă nimic. Apoi, într’o paranteză scurtă, ne prezintă originea erminiilor athonite. Ele nu vin din vechea și adevărata artă bizantină, aproape toată rămasă necunoscută până acum câtva timp, ci numai dela ultimele ei refaceri și contrafaceri din sec. XVII—XVIII. Deci adevărul nu este în aceste erminii ci în monumentale celebre, care au rămas necunoscute câLUituruA. a??a zis athonit. Cu această ocazie ne face și o scurtă prezentare a acestor monumente de adevărată artă bizantină. Sunt aici cuvinte multe, multe de tot, și înflăcărate Ele rezultă din pasiunea d-lui prof. Ștefănescu, nedesmințită, așa cum și noi înșine o cunoaștem de vreo 25 de ani în urmă. Concluzia nu e trasă nici acum dar e lesne de înțeles; aici, la izvor, trebue să mergem spre a alcătui adevăratele erminii bizantine cu distribuție logică, cu prezentare adecvată, cu tehnică perfecta și pline de lumină, de farmec, de intuiție, spre a avea din biserică nu numai casa lui Dumnezeu ci școala » teologică necesară (p. XV). Toate cele de mai sus ne duc însă la scopul cuvântului înainte: organizarea și rostul < Școalei superioare de artă bisericească » întemeiată în Noemvrie 1940 pe lângă Arhie- piscopia Bucureștilor. Aceasta este « o școală superioară, care are de scop să formeze pictori buni cunoscători ai picturii monumentale, din punct de vedere tehnic și practic, și inițiați în problemele grele ale iconografiei ortodoxe. Școala nu pune condiții de intrare. De fapt, din pricina înălțimii la care a fost ținut învățământul din primii ani de funcționare, înălțime necesară, ea numără mai mult diplomați ai școalei noastre de Arte Frumoase și ai celor străine. Membrii școalei nu plătesc niciun fel de taxă. întreg materialul de studii și de lucru este dăruit de Arhiepiscopie. învățământul este de ordine practică. Școala este de fapt un atelier. Alături de cursul de iconografie și de acela de istoria artei creștine, ilustrate amândouă cu proiecții luminoase, stă cursul de pictură monumentală al pictorului A. G. Verona; curs și practică de atelier: «] desen și compoziție monumentală, tehnica frescei, tempera, fresco- secco, pictura cu caseină, etc. (p. XVII). înțelegem această frumoasă prezentare și ne-o însușim și noi. Ne dăm seama că numai practica și tehnicul dau valoare oricărei discipline. De aceea am militat și eu și militez încă pentru punerea acestor școale pe planul întâiu al preocupă- rilor noastre culturale. Chiar înaintea oricărui învățământ academic căci, cum spune foarte bine d-l Ștefănescu despre cursul maestrului Verona, «ochii și mâna dreaptă alcătuesc la rândul lor o mimică nespus de expresivă și, uneori, explică, singure și mult mai clar, o ide pentru care gura nu are cuvinte (p. XVII). Această afirmație o unim cu aceea a d-lui Verona : « Este de sigur greșit a crede că numai cu meșteșugul se poate ajunge a realiza opere de artă (p. XXII). In toate disciplinele e același lucru. Lucrarea d-lui Verona este o carte de tehnică, dar pentru oricine poate fi și de informație. Eu cel puțin, interesat poate și spre a cunoaște tehnica marilor creatori de opere picturale ale istoriei, am cetit-o nu numai cu luare-aminte ci și cu deosebit interes și plăcere. In rândul întâiu se prezintă pictura murală. Astfel la fresco avem tehnica ansamblului (p. 7—51), a varului (p. 9- —17), a tencuelii (p. 18—24) și a colorilor (p. 25—28). Se dă și informația istorică asupra modului cum se făcea fresco din antichitate până azi (p. 30—36). Alte lămuriri pentru pictura pe tencuiala uscată (in secco), în care procedeul pictural este ca la fresco adevărat (p. 37), cu caseină (din brânza de vacă, albă, din lapte smântânit), care este foarte rezistentă (p. 38—40), cu gălbenuș de ou (p. 41), encaustica, cu colori de ceară (p. 42—43), cu clei animal (p. 44—45), făină de secară, emulsiune de ceară, cu Wasserglas (p. 45—46), sgrefitto (p. 47). Urmează metodele folosite la tempera cu ou, cu albuș de ou și din plante (p. 48—53). Se trece apoi la pictura de « chevalet», unde se arată mai întâiu tehnica procurării și combinării colorilor (p. 55—62). http://patrimoniu.gov.ro RECENSII 97 Capitol foarte instructiv pentru ferirea pictorilor de greșeli dăunătoare. Pictura în acuarelă (p. 63—64), în pastel (p. 65—68). Materiile colorate întrebuințate sunt de asemeni arătate (p. 69—80) unde se atrage atenția în mod deosebit asupra neajunsului folosirii colorilor fără combinație logică și științifică. Aceleași observații și pentru substrat (p. 80—89). Un capitol special și de un deosebit interes îl formează indicațiile pentru consolidarea, restaurarea și renovarea lucră- rilor de artă (p. 91—102). Aici o primă condiție este păstrarea caracterului operei vechi. Se cere o cunoaștere perfectă a tehnicei cu care au lucrat cei vechi și materia colorantă folosită. Multe indicații practice. In privința restaurării monumentelor istorice care nu sunt « lucrări unice », crede că este necesară completarea în stilul vechei picturi « pentru ca ochii credincioși' lor să nu fie neplăcut impresionați de spații mari în tonuri neutre, cum se obișnuește a se face în restaurările obișnuite ». Pentru operele de artă este însă necesar să se producă « curente de aer » (p. 99). Ultimul capitol formează un scurt istoric al procedeelor tehnice folosite de artiștii din trecut (p. 103—115). Instruc- tivă și logică e concluzia de aici: « Voesc să arăt că operele minunate, pe care le admiră o lume, sunt lucrul mâinilor omenești, și sunt obținute cu materiale și mijloace ce ne stau și nouă la îndemână » (p. 115). Bogata ilustrație intuiește și mai bine rezultatul tehnicei și artei marilor creatori. încheiem aceste note prin considerațiile generale cu care d-^ Verona intră în subiectul său tehnica picturii: « Prin părăsirea fresco-ului s’au favorizat manifestările unei arte, aș putea spune meschine. Prin părăsirea fresco-ului și prin utilizarea picturii în uleiu, s’a încurajat lenevia și diletantismul în artă » (p. 4). A. S. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice http://patrimoniu.gov.ro INDICE (Cifrele grase arată pagina unde se află figură *) Abside poligonale: la bis. Bălinești 7. Academia Română. V. Biblioteca —. acoperișuri: în două ape cu frontoane teșite 52;— țuguiate la bis. buco- vinene 56. V. învelișuri. acrotirii: ornament în manuscris 59, 66. Adormirea Maicii Domnului 16, 25. Adruzida, sf. 17. advonu 85. Africa de Nord 60, 63. Agatha, sf. 17. Ahtala (Armenia) 67. ala 82. Alexandra, sf. 17. Alexandria vEgipt) 68. Alger: Muzeul 61. V. Muzeul—. amfore: în pictură 10. V. Kivotia. Amnos. V. Hristos : copil pe discos. Ana, sf.: cu bustul Măriei pe piept 17. anaforaua liturgică 24- Anamnesa formula Patimilor 25. animal fantastic: ornament în manu- scris 67. Anisia, sf. 17. Anița, soția serdarului Gheorghe Urianu 83. Antim ieromonahul: miniaturist 64, 65, 68. Antiohia 68. Antonescu Petre, arhit. 74- Apa Sărată (Muscel) 77. apostoli, sf. 17, 24- Aquileia 61. arc : dublou 7 ; — trilobat 72. V. ferestre, arhangheli 8. V. Mihail — arhitectura: Moldovei 94 ; — mona- stică 45 ; — Munteniei 94- armamentarium 82. armean-ă : — miniatura 59; — sculptura 59. Armenia 62, 63, 66. Aron Vodă 95. Arsenie, sf. 17. arta: armeano-georgiană 67; — biseri- cească a Românilor 63 ; — veche croată 62 'v. croat ă); — lembardă T) întocmit de 1. Barnea. 62 (v. lombard-ă); — popoarelor bal- canice 59. Atanasie cel Mare, sf. 10. Atanasie, episcop al Râmnicului 85. Atena: Muzeul Bizantin 61, 64 (v. Mu- zeul —); — Vechea Mitropolie 61. Atos, muntele: m-rea Hilandar 84; — m-rea Lavra 68. Băbeanu Matei, vd polcovnic 83. Băbeni-Olteț, bis. 83—85, 86; — cadrul ușii 84 (v. chenare de uși); — in- scripția 85 (v. inscripții). Balaam, asinul lui 32. Bălănești (Moldova): hanul 52, 53, 54, 57. v. hanul. Balcani: influența orientală în — 64. V. influența. Bălinești, bis. 7, 84, 86; — absida prin- cipală (plan interior) 11; — ctitorii 16; — naosul (plan interior) 10; — pictura 7—40. Balș Gh., ing. 94- Balș Șt., arhit. 52. Baouit 32. Băran Florea, popa 95. Bărcănești (Vâlcea), bis 86. Barnea I.: despre Tetraevanghelul dela Căldărușani 58—68. Batiște Constantin, ispravnicul 90. Batjocorirea lui lisus 16, 20. V. Hristos. Berea (Buzău) bis. fostei m-ri 69—76. Bethleem: basilica lui Constantin cel Mare 63. Bet-Peor 33. Biblioteca: Academiei Române 46, 58, 64, 65, 68 ; — Națională din Viena 61, 66; — Patriarhiei din Ierusalim 65. Blanc, arhit. 94- Bogdan, D. P. 68. Bordești, bis. 73, 74- Borrociyn 46, 48, 49. Botezul Domnului 11, 25. boul înaripat și nimbat: simbol al evang. Luca 60, 65. Brâncoveanu Constantin, voevodul 75, 76. Brătulescu Victor: despre t Pictorul I. Mihail 94- brâu în formă de funie împletită 72. V. frânghia împletită. București: Bazaca 56; — biserici: Colțea 69, 73, 74, 75, 76; Doamnei 69, 94; Fundenii Doamnei 73, 74, 75, 76; sf. Gheorghe Nou 45 ; hanului sf. loan cel Mare 48 ; sf. Ilie Kalinderu 47—48; sf. Ilie-Rahova 90; Mitro- poliei 69 ; Stavropoleos 49; — casa Al. Filipescu 91, 92 (v. Muzeul Mu- nicipal) ; — Curtea Veche 46 ; — Di- recția Planului și Sistematizării din Primăria Municipiului 46 ; — hanuri: Colțea 47; Constantin Vodă 46 ; sf. Gheorghe-Nou 46, 49; sf. loan cel Mare 46; lui Manuc 56 ; Roș 49; Sta- vropoleos 46 ; Șerban Vodă 46 ; 45— 49; — mănăstirea Văcărești 91; — Muzee: de Artă Religioasă 66; Mu- nicipal 91; Național Carol I 94 (v. Muzee); — turnul Colței 48 ; — ve- dere panoramică 48. Bulgaria 43, 63, 66. Buna-Vestire 11, 25. Burdujeni: b’s. Movileștilot 90; — fragment de fereastră la bis. 91, 92. Burghele C., ing. 89. Butculescu 77. Buzău : județ, oraș, râu 69. Cabasilas Nicolae 24—25. Căldărușani, m-rea 58. Callatis 41- V. Mangalia, calotă pe absida altarului 69. Câmpulung-Muscel 82 ; — Bărăția 90 ; — biserici: Domnească 90 ; Șubești 94- Cândescu Mihalcea, vel Stolnic 69, 75. Cantacuzino Alexandra 69, 75. Cantacuzino Mihail, spătarul 47, 74, 75. cap de înger: ornament la ferestre 73, 75. http://patrimoniu.gov.ro ICO BULETINUL C. M. 1. Capadocia 32, 61. capitelii: la bis. m-rii Berea (Buzău) 72 ; — din Preslav 61. Carith: râu în Palestina 33. Camuntun 78. Carol I 85. Cârstea, protopop. V. ctitori 83. Casa Rurală 51. cască romană (placă fragmentară) 81, 82. Cășei 78. Cașin, m-rea 67. Catargi, Niculae Calimachi 51. cataramă 79, 80, 82. cavalerul trac (din Mangalia-Callatis); 41, 42, 43. 44. Ceahlău 52. Cei trei tineri în cuptorul cu foc 17, 32. Cel vechiu de zile 85, 86. V. Dumnezeu- Tatăl. cercuri împletite: ornament 66. Cerkez N., arhitect 94. Cetate 77- V. Jidava. Cetatea Jidovilor 77. V. Jidava. Cetatea Jidovilor 77. V. Jidava. chei de tipul inel 80, 82. chenar: de ferestre, și de uși sculptat în piatră 63; — ornament în manu- scrise 59; — de ușă: la Ahtala (Ar- menia) 67 ; — la bis. Băbeni-Olteț 84; — la bis. m-rii Berea (Buzău) 71, 73, 74. V. portal, ușă. chiotori: la carte 59. V. încheietori. Chițulescu Traian, arhit.: despre bis. fostei m-ri Berea (Buzău) 69—76. Cina cea de Taină 10, 14, 25, 39. Ciril al Alexandriei, sf. 10. Ciril al Ierusalimului, sf. 24. Ciulinița 96. clopotnița: la bis. Bălinești 7; — la hanuri 45. Coborîrea de pe cruce 16. Coborîrea la Iad 10. 28, 29, 58. Cocorăscu Dimitrie: ctitor bis. Ciulești (Vâlcea) 85. Cocorăscu Vasile: ctitor bis. Ciulești (Vâlcea) 85. cohors milliaria 82. coif, vârf de—79, 81. coloane: angajate 74;—cu caneluri torse 91; — de piatră împodobite cu viță de vie 69, 72. Comisiunea Monumentelor Istorice 7. consolidarea lucrărilor de artă 97. Constantin cel Mare, sf. 35, 40, 60; — și sf. Elena 16. Constantinopol: hanuri 45 ; — Patriarh ahia 64, 68. Constituțiunile apostolice 25. Copăceni 79. cornișă: la bis. Băbeni-Olteț 83; — de piatră cu denticule și acante 73. Cortul Mărturiei 24, 33. Costea, popa 95. Cozia: m-rea 33, 62, 84; — bis. mare 94. Craiova: hanul Hurezii 45. credeul 95. Creditul Rural 51. Crețu Gr., prof. 58. Crimca Anastasie, mitropolit 66. cristae 79, 80, 81. Cristofor capcânul, sf. 85, 86. croat-ă: arta veche 62. crucea: din împletituri (ornament în manuscrise) 59, 66; — împletită (or- nament) 63—64, 65 ; — serdarului Ilie Giulescu 85, 86; — lui Vintilă Vodă 63;—și uneltele Patimilor 11. ctitori: Băbeanu Matei, vel polcovnic 83 ; Cârstea protopop 83 ; Cocorăscu Dimitrie 85; Cocorăscu Vasile 85; — friză în pictura dela Bălinești 16; — Giulescu Costache 85 ; Giulescu Nicolae 85. cudo 79. Curtea de Argeș: bis. sf. Nicolae Domnesc 24, 33, 94. cuțite 78, 79. Dacia Inferior 43, 44. Daphne 60. David 58. David al Tesalonicului (Solunski), sf. 16, 36. Dealul, m-rea 63. decor: fantezist floral și animal 68 ; — floral 58, 59; — geometric 68. desen și compoziție monumentală 96. Dioscurizi, ms. 61. Doctorii fără de arginți, sf. 17, 47- Dolheștii-Mari, bis. în Moldova 33. Dorohoi: bis. sf. Nicolae 39. Drumul crucii 21. Drăghiceanu V. 74. Dragomirna, m-rea 24. Duca-Vodă 46. Ducerea crucii 16, 22. V. Hristos. Duh, sf. 24. Dumitru, sf. 17, 44, 83. Dumnezeu-Tatăl 24, 85. V. Cel vechiu de zile. Dumont 44. Dunărea-de-Jos 43. Efraim, muntele lui — 33. Egipt 44, 61. El-Asâbaa (Tripolitania) 64- Elena Doamna, soția lui Matei Basarab 58, 65, 66, 68. Eleusis 60. Elisabeta, sf.: 17 ; — cu loan Boteză- torul copil pe piept 32, 34. V. loan Botezătorul. Elisei, profetul 17, 24- Ene, Dr. Ernest 51. episcopi, sf. 10, 17. epitrahile: al lui Radu cel Mare dela Govora 62, 63 Erbiceni (Moldova): hanul 52, 53. erminiile atonite: origina 96. Ernest Ferdinand, arhit. 46. Ertazminda (Armenia) 67. Esop 84. Etimasia 8, 17, 24- Et tabga (Palestina) 60. Eustație, sf. 16. Evanghelia lui Nicodim dela Tismana 63. « Evangheliarul »: lui Mareea 62, 66; — moldovenesc dela Miinchen 66; — dela Neamț 67- evangheliștii: 59, 68. V. Matei, Marcu, Luca, loan, sf. Fereastră: la proscomidie cu profile moldovenești, în Muntenia 90—92; — trilobată de piatră cioplită 72. Filoxenia lui Abraam 17, 32. Florența: Santa Maria Novella, bis. 11. Florescu, George D. 46. fond arhitectural în manuscrise 59. frânghia împletită: ornament 60—62. frontispicii în manuscrise: 59, 61, 63, 65—67, 68. Gallia 60, 63. Genuneni, bis. 84- Georgia 62, 63, 66. Ghelasie, sf. 16. Gheorghe, sf. 17, 44. Gheorghe zugravul, diaconul 83, 85. V. zugravi. Gherasim, sf. 16. Gherman al Constantinopolului, sf. 10. Ghika-Budești, arhit. N. 74, 93—94- Giulescu : Costache 85 ; — Ilie, serdar 85 ; — Nicolae, serdar 85. V. ctitori. Giulești (Vâlcea), bis. 85—86; — in- scripția 85. Glikeria, sf. 17. Golescu, familia 49. Golescu Maria 43; — despre ctitorii mărunte din Vâlcea 83—86. Govora, m-rea 62, 63. Grafianica, bis. în Serbia 33. Grădiște, castru roman 77. V. Jidava. Grigorescu N., pictor 96. Grigorie al Armeniei, sf. 10, 11. Grigorie Diaconul 10. Grigorie de Nazianz (Teologul), sf. 10, 11. Gulie Ilie: meșter 85, 86. V. meșteri. Halanca 52. han: denumirea 45. Hanu-Ancuței 45—57. hanul: din Bălănești 52, 53, 57 (v. Bă- lănești);— din Erbiceni 52 (v. Er- biceni); — Grecilor din București 46; — moldovean 57; — Ruginoasa 55— 56; — dela Tomești 53 ; — valah 57. hanuri 45—56; — cu biserică 45 ; — cu un etaj 56;—cu un pridvor 56; — în București 45—49 (v. București); http://patrimoniu.gov.ro INDICE 101 — în Constantinopol 45 ; — în Mol- dova 49 (v. ratoșe). Hârlău 53. hastae 81. Homolle 44- Hristos: bust binecuvântând 7—8, 9 ; — copil culcat pe discos 10, 12, 24, 84—85 ; — copil dormind 17, 33, 84- V. «Somnul lui lisus»;— cu barbă în potir până la brâu 84, 86; — Cuvântul 24 ; — pe cruce 58; — dus la judecată 18; — Emanuil pe tron 17; — episcop 10; — împuns cu su- lița 16, 23; — în sarcofag (—de Pitie) 25 ; — în întreita lumină 17; — legat și dus la mai marele preoților 16; — și îngeri 30; — sue pe cruce 22. Humor, m-rea 24, 32. Hurezi, m-rea 49, 84- Huși 53. lacimirskij, A. I. 58. lacob Persanul, sf. 16. Iadul 24. Iași 51, 53. Ierusalim 65, 67, 68. lisus; v. Hristos. Ilie proorocul, sf. 24, 62; — și corbul 17, 33. Ilie: tâmplar 86. V. meșteri. llinca, soția vel polcovnicului Matei Băbeanu 83. ilitariu 58, 59, 60, 62. V. volumen. imitație de relief în pictură 74- imnul serafic 24- V. trisaghionul. împărtășirea apostolilor 10, 24- împărțirea hainelor lui lisus 16. împletituri armeano-georgiene 90. V. influența. Impungerea cu sulița 16, 23. V. Hristos. înălțarea Domnului 16. încheietori la carte 59. V. chiotori. influența: armeano-georgiană asupra mi- niaturii moldovalahe 68 ; — asupra sculpturii moldo-valahe 90; — italie- nească în sculptură 74; — orientală in Balcani 64; — picturii murale asupra artei miniaturistice 65. înger: diacon 10; — simbol al evang. Matei 59. îngeri 8, 9, 24- inițiale împletite și înflorate in manu- scrise 59, 61, 63, 65, 67—68. inscripții: la bis. Băbeni-Olteț (Vâlcea) 83, 84; — bis. m-rii Berea (Buzău) 69, 71; — bis. din Giulești (Vâlcea) 85; — la hanuri 45 ; — liturgice 11. Intrarea lui lisus în Ierusalim 11, 16, 25. înțelepciunea lui Solomon 33. învelișurile vechilor noastre biserici 95—96. V. acoperișuri. învierea lui Hristos 58. V. Coborîrea la Iad. învierea lui Lazăr, 11, 16, 25. loachim și Ana, sf. 11. loan Botezătorul sf.: copil pe pieptul mamei sale Elisabeta 32, 34 ; — îna- ripat 8, 9, 32. loan diaconul: grafit în absida dela Bâlinești 10. loan evanghelistul, sf. 8, 58, 62, 64, 66. loan Gură de Aur, sf. 10, 24. lonașcu lancu 41- lonescu D. 65. lonescu Grigore, arhit. 83. lonnescu-Gion 58. lorga, N. 68, 96. losif din Arimateia cere trupul lui lisus 16, 23. losua Navi: moartea 17, 32, 33. Ipolit, sf. 25. Ipsilanti, Alexandru Vodă 83. Iran 60, 63, 64- Isaia proorocul 58. Istratie Dabija Voevod 67. Italia 45. Iuda: se spânzură 16;—vinde pe Hristos 10. luliana Anicia, prințesa 61. Jertfa lui Abraam 11, 13, 25, 33. Jidava: castrul roman 77, 79, 80, 82; — arme și diferite obiecte 77—82. Jidova 77. V. Jidava. Judecata din urmă 24- Judecata lui Pilat 16. 19. V. Pilat. Kairuan: mimbarul 63. Kalenic, bis. în Serbia 63. Karadja, Const. 68. Kazarow, Gavriil 1. 41, 42, 43. kivotia: în pictură 10. V. amfore. Lâna lui Ghedeon 17, 32, 33. lănci de fier, vârfuri 77, 78, 79. Lăunele de Jos (Argeș), bis. 87—89. Lauriacum, castelul 79. Lazăr, popa chir 96. lei la baza coloanelor 74. leul nimbat și înaripat: simbolul evang. Marcu 59, 65. limesul germanic 79. Ljubostinja, bis. în Serbia 63. lombard-ă, arta 62. Luca de Cipru, episcop al Buzăului 65. V. miniaturiști. Luca evang., sf. 58, 60, 62, 64, 65. Ludești (Dâmbovița) bis. 69. Lup, sf. 16. Maica Domnului: Glykophilousa 24 — orantâ cu lisus in întreita lumină pe piept 17; —purtând pe lisus copil 10, 24, 40; — a zămislirii (de conception) 24- Mănăilă vel⁷Căpitan al lui Const. Brân- coveanu 74, 76. Manase, profet 17- mănăstiri: Berea (Buzău) 69—76; Căl- dărușani 58; Cașin 67; Cozia 33, 62, 84, 94 ; Dealul 63 ; Dragomirna 24; Hilandar (Atos) 84; Humor 24, 32; Hurezi 49, 84; Lavra (Atos) 68; Moldovița 24; Neamțu 32, 39, 67; Osios Lucas (Grecia) 24; Putna 62, 66; Sf. Ilie (Moldova) 33; Sinaia 69, 73, 74, 75, 76; Snagov 96; Su- cevița 24, 33; Tismana 63, 72; Vo- ronet 63. Mangalia 41, 44- V. Callatis. mappula 85, 86. Mareea 66. Marcu evang-, sf. 58, 59, 62, 64, 65. Mardarie Cozianul, monah 58, 68. Maria, sf. 17. Marina, sf. 17- Matei Basarab 58, 64, 68. Matei evang., sf. 10, 58, 59, 60, 64, 65 , 83. Matifou (Alger) 61. V. Rusguniae medalion de metal 58, 59. Melania, sf. 17. Mercurie, sf. 17. meșteri: Gulie Ilie, zidar și tâmplar 85, 86 ; — lombarzi 39; — Mira, pietrar 75, 76. Meteș, Șt. 68. Metodie, sf. 10, 11. Mielul 11, 25. Mihail arhanghelul 24, 37, 40. Mihail I., pictorul 94. Mihnea Voevod 68. Mincu I., arhitect 94- miniatura: armeană 59;—moldova' lahă 68. miniaturi: în Tetraevanghelul dela Căl- dărușani 59. miniaturiști: Antim ieromonahul 64, 65, 68 ; — Luca de Cipru, episcop 65 ; — Vlaicul, popa 64- V. zugravi. Mira: meșter pietrar 75, 76. Mircea cel Bătrân 90. Mitra: Peribleptos 24- Moab, pământul lui — 33. Moarte și Bătrân: fabula lui Esop, în iconografie 8^. Moesia: Inferior 43; — Superior 43. Moise 58; — moartea lui 17, 32, 33. Moldova: 62 ; — arhitectura 94; — râu 52. Moldovița, m-rea 24- Monreale 24. Morada, bis. în Serbia 33. Mormântul lui Hristos 10; — pecetluit și păzit 27. morminte: la bis. din Schei 95. Moscova: Muzeul Rumjancov 67. V. Muzee. mozaicuri pavimentare : creștine 60, 63; — romane 60, 63. muguri: ornament sculptat în piatră 91, 92. http://patrimoniu.gov.ro 102 BULETINUL C. M. I. Munchen 66, 67. Muntenia 62 ; — arhitectura 94. Mușlea, Candid C. 95. Muzeul: din Alger 61; — Bizantin din Atena 61, 64; — de artă religioasă din București 66, 68; — Municipal din București 91; — Național de An- tichități din București 41, 77, 82; — Național Carol I din București 94 (v. București);—Rumjancov din Mos- cova 67 ; — Louvre din Paris 60 ; — Național din Sofia 61; — din Varna 41. Nașterea Domnului 10, 24, 25. Nașterea Maicii Domnului 11, 25. Nea Anchialos 60. Neagoe Basarab 95, 96. Neamțu, m-rea 32, 39, 67. Necredința lui Toma 11, 16, 25. V. Toma, apostolul. Nestor, sf. 16. Nestor I. 43. Nicolae, sf. 10, 11, 17, 24, 38, 40, 83; — scene din viața lui 17, 33. Nicolăescu, Stoica 96. Nicolaiasa G. 68. nimburi 85. Norocea D., pictorul 94. numerus 82. Numismatica 95. Odobescu Al. 96. Oficiul Național de Turism 51. Ohrida: bis. sf. Sofia 63. omofor 10, 17. Onufrie, sf. 16. Orbul din naștere 11, 16, 25. ornament. V. decor. Osios Lucas (Grecia), m-rea 24. ove brâncovenești — clasice 90, 92. Pahomie, sf. 16. Palestina 60, 63. Panonia 43. paraclise: la Colțea 47. Paraschiva, Cuvioasa 47. Parenzo 61, 64- Părhăuți, bis. 33. Pârvu Mutul: zugrav 75, 76. V. zugravi, păsări: ornament în ms. 59. Păstorul cel Bun 61. Patimile Domnului 16. Patleina 61. Patmos, insula 63. Paul Tebanul, sf. 16. Păuna, Doamna, soția lui Ștefan Can- tacuzino 95. pauze 84- Pelagia, sf. 17. pendentivi 69. Pergamon 64. Petka, sf. 17. Petru al Alexandriei, sf. 10, 11; — vedenia lui 84. Petrograd 67. Petru Atonitul, sf. 16. Piatra, oraș 51, 52, 53. pictura 96—97 ; — al fresco 96 ; — de cbevalet 96; — iconoclastă 61 ; — in secco 96; — in tempera 96; — mu- rală 96. Pilat: Judecata lui 16. pilum 77, 78, 79, 82. pinteni 80, 81, 82. Pirun (Siria» 63. pisanii; v. inscripții. pivnița: la hanuri 52. plăci de metal 59; — din tablă de fier 80. planuri înclinate în loc de pendentivi 72, 75. Podul-Iloaiei 53. Pogorîrea sf. Duh 16, 25, 32. polistavrion 10, 17. Polonic P. 41, 43. Popăuți, bis. 33, 39. Popescu-Cilieni, Pr. Dr. I. 95. Popescu-Vâlcea, G. 68. portal: la bis. m-rii Berea (Buzău) 71. Porte-Sainte-Foy (Dordogne) 61, 64. potir 12, 59. Preslav (Bulgaria) 61. Prezentarea la Templu 11, 25. Preziosi 48. Prinderea lui lisus 10. priboi 79, 81, 82. pridvoare deschise la hanuri 56. V. hanuri. Procopie, sf. 16. profeți 10, 17, 24. profile gotice la ferestre în Muntenia 90, 92. Prohodul Domnului 16. Prohor 8, 62, 64, 65. Prutul, râu 53 Punerea’n mormânt 16, 26. Purcel, baronul Franz 46. Putna: tezaurul 62, 66. Răcari 79. Rădăuți: bis. episcopală 7, 84. Radu cel Mare 62, 63. Radu, zugrav: ucenicul lui Pârvu Mutul 75. V. zugravi. Râmnicul-Sărat: bis sf. loan 69, 73, 74, 75, 76. RâmnicuLVâlcii: liceul de băeți 94. Răstignirea 58. V. Hristos. ratoșe 49. V. hanuri în Moldova. Râul-de-Mori, bis. în Transilvania 32* Ravenna 61. Războeni 5 1. renovarea lucrărilor de artă 96. restaurarea lucrărilor de artă 96. Roma : Capella graeca 32 ; — catacomba SS. Pie^ro e Marcellino 61. 64; — — S. Maria in Cosmedin 61 ; — S. Maria Maggiore 32. Roman 51, 52, 53; — bis. episcopală 32. Roman diaconul, sf. 10. Rudenica, bis. în Serbia 63, 67. Rugăciunea lui lisiS pe muntele Măs- linilor 10, 15, 25, 39. Ruginoasa (Moldova): hanul 55, 56. V. hanul. Rusguniae (Alger) 61; v. Matifou. Sabazios 44. Sacerdoțeanu A. 95, 96, 97; — despre t N. Ghika Budești 93—94. Săcueni (Dâmbovița), bis. 94- Sadoveanu Mihail 51, 57. săgeți: vârfuri de — 77—78, 79, 82. Salona 61. Salonic 61. Samoil, patriarhul Alexandriei 47. «șandramaua » 50, 51, 52, 53, 56. Șandru, logofătul 7. Sânt’ Apollinare in Classe 39. Santa Maria Novella (Florența) 11. V. Florența. Sărățelul, râu 69. Sauciuc-Săveanu, Teofil: despre un re- lief de marmoră al zelului cavaler din Mangalia (vechiui Callatis) 41—44. Sa va Sârbul (Srbski), sf. 17. Săvulescu, arhit. 94. Șchei, biserica 95. Schimbarea la față 25. Școala : miniaturistică « ciprioto-valahă » 65 ; — moravă 63 ; — superioară de artă bisericească 96 ; — teologică 96. sculptura armeană 59. V. armean-ă. Scythia Minor 43. Secășanu, Comeliu C. 95. Șendrea 7. V. Șandru. serafimi 8, 9, 24. Șerban Cantacuzino 46. Șerbănescu, Nicolae I. 96. Serbia 62, 63, 66, 67. Sf. Ilie, m-re în Moldova 33. sfinte 17. sfinți 17; — diaconi 10 ; — medalioane 9 ; — militari 16. Sfinții, Toți 47. simboalele evangheliștilot 7—8, 9. simbolul jertfei 85. Sinaia: bis. m-rii 69, 73, 74, 75, 76. Sinaxa îngerilor 32. sinoade ecumenice 17, 32. Siria 60. Skorpil K. 41» 42. Slujebnic 67. Snagov, m-rea 96. Sofia, sf. 17. Sofia: Muzeul Național 61. V. Muzeul. Solomon 58. « Somnul lui lisus >> 84. V. Hristos. Sotiriu G., prof. 68. Spălarea picioarelor 10. Spânzurarea lui Iuda 16. V. Iuda. Spiridon, sf. 10, 11. http://patrimoniu.gov.ro INDICE 103 Staico 96. Stănești (Vâlcea), bis. 33. Ștefan cel Mare 62, 67. Ștefan cel Nou, sf. 17. Ștefan diaconul, sf. 10. Ștefan, mitropolitul Ungro-Vlahiei 68. Ștefănescu, 1. D., prof. 96; — despre bis. din Bălinești 7—40. Stobi 60. Strzygowsl'i J. 63—64. stuc (ornamente) 89. Sucevița, m-rea 24, 33. sufletele drepților: în iconografie 85, 86. Suirea pe cruce 16, 22. sulițe 82. V. pilum. Sultana, Doamna, soția lui Petru Cercel 95. suppedaneum 59, 65. Svani 44. Tăierea împrejur 10, 24, 25. Târgoviște 90. Țările Române 66. Tăutu, logofătul 7, 31, 33, 40. tehnica frescei 96. Tello (Iran) 60. Tempea, Radu 95. Teodor, popa 95. Teodor Stratilat, sf. 17. Teodor Tiron, sf. 17. Teodoru, Horia, arhit. despre: Hanu- Ancuței 45—57; — bis. sf. Voevozi din Lăunele de Jos (Argeș) 87—89; — amestec de stiluri 90—92. Teofilact, arhiep. Ohridei 59. Tesalonic 61. și Salonic. Tetraevanghelul: dela Căldărușani 58— 68; — lui Matei Basarab dela Pa- triarhia din Constantinopo' 64; — schitului Gorodiște 62. tetrapod: la bis. Giulești (Vâlcea) 85. Theodula, sf. 17. Timnat-Serah 33. Tismana, m-rea 63, 72. toartă de căldărușe 80. Tocilescu 77, 81, 82. Toma, apostolul. V. Necredința lui — Tomești: hanul 53, 55. V. hanul. Tomis 43. ♦ tondo " 32. toporaș 79, 81, 82. Tracia 43, 44- Treime, sf. 24. Tripolitania 64. trisaghionul 24- V. imnul serafic. Tudor, D. 43, 44; — despre arme și diferite obiecte din castrul Jidava 77—82. Tupilați, moșia 51. turlă: octogonală, la bis m-rii Berea (Buzău) 72. turnul Colței 48. V. București. Tumu-Severin 79. Țuțora (Moldova) 53. Uria: sat în jud. Olt 83. Urianu Dumitrachi, medelnicer 83 ; — Gheorghe, serdar 83. ușă: de lemn sculptată 74 ; — de piatră cu coloane, la bis. Berea ^Buzău) 74. V. chenar, portal. Vânzarea lui Iuda 10. V. Iuda. Varlaam, egumen la m-rea Căldăru șani 58. Vârnav, Teodor 47. Var vara, sf. 17. vas de fier 79, 80, 82. Vasile cel Mare, sf. 10, 11. Vasile, Grigore și loan, sf. 47. Vasile Lupu 90. Vasile, popa 95. vatră cu coloane de piatră sculptate 76. Vechiul Testament: scene iconografice 17, 32. Vendelin J., ’t. comandor av. 43. Verona, A. G. 96. Vestirea păstorilor 10. Viena: Biblioteca Națională 61. V. Bi- blioteca. Vint'lă Vodă 63. vița de vie ca ornament pe coloane 74. Vlaicu, popa: zugrav 58, 64, 68. V. zugravi. volumen 58. V. ilitariu. Voroneț, m-rea 63. vulturul: cu crucea ’n cioc 58; — sim- bolul evang. loan 62. Zacele 59. zeul cavaler: v. cavalerul trac; zugravi: Gheorghe, diaconul 83, 85; Pârvu Mutul 75, 76; Radu, uce- nicul lui Pârvu Mutul 75; Vlaicul popa 58, 68. http://patrimoniu.gov.ro